Cuvintele Părintelui

Un ghid al frumuseţii lăuntrice
CUVINTELE PĂRINTELUI
1
Cuvintele Părintelui
2 alba
Caseta tehnica
2
CUVINTELE PĂRINTELUI
Antologie şi Cuvânt înainte

Pr.
prof.
Radu Dorin Micu
Ediţia a II-a
revizuită şi adăugită
Editura Mega
2009
3
4
garda2 alba
5
Printre noi sunt îngeri ...
A fost întâia oară când l-am văzut de

aproape: într-o seară de aprilie, în capela
Facultăţii de Teologie din Sibiu, la Liturghia
Darurilor. A intrat prin uşile împărăteşti şi,
văzându-mi nedumerirea de novice, aflat în
anul I, un coleg mi-a şoptit: “E Preasfinţitul
Justinian”. Slujba, a cărei amintire o păstrez şi
astăzi, a fost minunată. La sfârşitul ei, intr-un
scurt cuvânt de învăţătură, Preasfinţitul ne-a
spus un lucru care m-a tulburat profund:
“Suntem oameni fireşti, cu lipsuri, cu păcate,
dar să ştiţi că aici,printre noi, sunt şi îngeri.”
Mă uitam în jur la colegii mei gândin-
du-mă: “Sub al cărui chip stă ascuns îngerul?”
Nu ştiam pe atunci (nu aveam
cunoştinţe de “teologie liturgică”) că îngerii,
dimpreună cu oamenii, aduc slavă lui
Dumnezeu la Sfânta Liturghie. Eu căutam
îngerul printre cei văzuţi. Şi ştiu astăzi că nu
mă înşelam: el era acolo...
Cartea de faţă s-a născut din nevoia de a
răspunde la o dragoste de care m-am simţit
adesea învăluit, la gingăşia părintească
proprie unui Om în vecinătatea căruia am
simţit uneori adierea de zefir a sfinţeniei.
6
Mi-am asumat astfel postura unui “hoţ

de mărgăritare”: cu gândul de a le dărui celor
care-l iubesc pe Părintele nostru şi îi caută
povaţa. Cei care vor citi aceste texte vor
descoperi o minunată teologie a dragostei şi
îngăduinţei, o teologie poetică sub forma unui
şirag de apoftegme demne de Pateric, care te
cheamă la recitire şi regăsire.
Într-o lume a confuziei spirituale,
caracterizată prin slăbirea discernământului
duhovnicesc şi căutarea avidă a
divertismentului, într-o lume în care
proliferează o “estetică” a sluţeniei, aceaste
cuvinte din care picură liniştea, seninătatea,
pacea, sunt o călăuză întru descoperirea
“omului tainic al inimii”. Rod al înţelepciuniii
mature, ele pun în vibraţie corzile adânci ale
sufletului, hrănesc şi potolesc setea de
veşnicie, dezvăluindu-ne tainele Frumuseţii
autentice, desăvârşite, nepieritoare.
Să ne preumblăm prin această “pajişte
de crini” şi să ascultăm cu inima
împărtăşindu-ne din cuvintele Episcopului
Justinian, Părintele nostru...
Pr. prof. Radu Dorin Micu
7
“Frumuseţea va salva lumea.”

F. M. Dostoievski
CUVINTELE
PĂRINTELUI
8
9
Acasă
A casă, în lumea aceasta, mă simt în

locurile care sunt ale lui Dumnezeu,
care sunt o prefigurare a celor ce ne aşteaptă,
a lumii care se află dincolo de orizontul
acestui spaţiu material.
Altarul
P entru mine […], întreg universul este un

altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi
oamenii dimpreună cu îngerii sunt preoţii
Dumnezeului Celui Prea Înalt.
Amurgul
A murgul este ca o sărbătoare permanentă,

o reminiscenţă a întâlnirii lui
Dumnezeu cu Adam.
Oricare dintre noi, simte în amurg ceva,

[…] ca o mângâiere, ca o adiere care pluteşte
10
în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face

mai gânditor, mai înţelept, mai bun.
Ateismul
O fiinţă omenească care pierde la modul

absolut credinţa în Dumnezeu ori se
spânzură, ori înnebuneşte. Nu rezistă fiinţa
omenească la lipsa totală a credinţei in
Dumnezeu.
*
Lipsa de credinţă este semnul unei minţi

nenorocite, bolnave, nebune.
*
O lume fără Dumnezeu este o lume fără

nici un sens, fără o finalitate, fără un scop,
fără o raţiune. Nimic nu este mai absurd decât
o viaţă fără un orizont ceresc, etern
dumnezeiesc.
Ateul
11
A
său.
teul este şi el fiul lui Dumnezeu;
Părintele Ceresc îl priveşte ca pe fiul
12
Bătrâneţea
C ând simţi că începi să îmbătrâneşti e

bine să priveşti adânc, cu sfinţenie dacă
poţi, în ochii copiilor şi nişte puteri cereşti îţi
vor umple fiinţa.
*
Un om bătrân, care se teme de părul alb
şi de apropierea morţii, nu este un
reprezentant demn al treptei sale de viaţă, la
fel cum un ins tânăr şi viguros care-şi urăşte
profesiunea şi munca lui de zi cu zi şi caută să
li se sustragă, nu este un membru al generaţiei
sale.
*
Îmbătrânire, nu este pentru cel ce
priveşte viaţa în adevărata ei lumină. De
aceea, pentru mine, trecerea anilor este prilej
de mare bucurie. Văd că haina dinafară se
învecheşte şi slăbeşte, văd că luminile scad şi
amurgul se apropie, dar în acelaşi timp […]
înlăuntru totul creşte, sporeşte, întinereşte.
13
Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa

cum trăieşte tânărul frumuseţea tinereţii aşa şi
noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim
frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ
şi strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti. Mă
impresionează puternic aceste amurguri care
predispun totdeauna la o noapte de odihnă
urmată de un răsărit strălucitor. [...] Aşa e şi
viaţa sufletească: după tinereţea care-i un
răsărit de soare, urmează timpul de odihnă şi
de linişte... Apoi iar, răsăritul de soare,
eternitatea...
*
La bătrâneţe omul devine ca un prunc cu
viaţa, dar cu mintea înţeleaptă şi bună. De
aceea bătrânii sunt căutaţi şi iubiţi de copii.
Bunicii sunt prietenii cei mai buni ai copiilor.
Şi copiii sunt mângâierea şi bucuria
bătrânilor, mângâierea şi bucuria bunicilor.
Biserica
B iserica nu este întemeiată pe umbre, ci

pe stânca cea tare, pe piatra, care este
divinitatea lui Iisus Hristos.
14
Biserica nu e o casă de adunare ci e

însăşi Golgota mântuirii noastre, e grădina cu
răcoroase umbre, unde se află mormântul cel
plin de viaţă şi lumină al lui Hristos.
*
Nici o putere de pe pământ nu poate da
poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi
puterea pe care o dă Biserica lui Hristos.
*
Într-un loc sfânt şi sfinţit de Harul lui
Dumnezeu, de lacrimile, sudorile şi
rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, trebuie să
se vorbească numai în şoaptă.
*
Să păstrăm trăirea şi felul în care a
gândit Hristos, adică să păstrăm învăţătura
autentică. Asta este sarcina Bisericii.
*
Biserica Ortodoxă e puternică nu prin
oamenii ei, ci prin învăţătura ei adevărată,
prin învăţătura ei dreaptă.
15
Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie,

puternică şi plină de har, este cea mai
puternică dovadă a existenţei lui Dumnezeu, a
prezenţei lui Iisus în lume, a lucrării harului şi
a Duhului Sfânt pe pământ.
*
Biserica, care este „mama noastră”,
după cum zice Scriptura (Gal. 4, 26), se
îngrijeşte să acorde fiilor Ei tot ce are mai
frumos, mai de preţ şi mai bun. Cu
generozitate ne dă darurile pe care noi,
primindu-le, ne împodobim, ne luminăm şi
ajungem să fim în măsură să trăim în lume
fără a fi înghiţiţi de întuneric.
Bisericile de lemn
M ăreţia lor e izvorâtă din autenticitatea

trăirii religioase care le-a stat la bază:
nimic artificial nu se găseşte în aceste
monumente. În fiecare bârnă, în fiecare stâlp
se simte sufletul şi gândul unui om …
16
Când te apropii de ele parcă simţi

căldura sufletului poporului dreptcredincios
care le-a ridicat şi le-a păstrat de-a lungul
veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale
sale.
Botezul
Î
n Taina Sfântului Botez, prin Harul lui
Dumnezeu, în sufletul fraged al copilului a
fost aruncată sămânţa vieţii veşnice, care va
putea încolţi şi deveni un copac falnic şi
frumos, plin de roade duhovniceşti. Dar
sămânţa primită prin Taina Sfântului Botez
trebuie îngrijită, apărată de toate relele care
încearcă să o ucidă, sau să o facă neroditoare.
17
Calea
S ă nu faci, să nu spui, să nu gândeşti

decât ceea ce crezi, ceea ce trăieşti; să
fii ceea ce eşti, acesta este drumul marilor
realizări.
Cartea
G ândurile scriitorilor, ca toate gândurile

mari, ca toate paginile serioase ale
cărţilor bune, sunt crâmpeie rupte din sufletul
celui ce le-a creat şi de aceea aceste gânduri
se citesc cu sfială şi nu în fugă, ca o reclamă
ieftină şi banală.
*
În vechime, orice carte era considerată
sacră, chiar dacă nu avea nimic religios în ea
şi era citită şi ascultată cu un fior de sfinţenie.
*
O carte este o fiinţă vie. Când pun mâna
pe Sfânta Scriptură, e un contact direct cu
Dumnezeu, cu Moise, cu profeţii, cu
apostolii...
18
19
Catolicismul
E u respect Catolicismul acolo la el acasă.

Italianul, spaniolul, francezul, chiar nu-l
prea văd strălucit în afară de sânul Bisericii
Romane, Catolice. Tot aşa cum grecul în
sutană romană mi se pare că ar fi caraghios.
Românul, este frumos să miroasă a busuioc şi
a glie strămoşească; cu acestea l-a îmbibat
Ortodoxia.
Cântarea bisericească
C ântările Bisericii Ortodoxe sunt revelate,

sunt de Dumnezeu descoperite şi în ele
se curpinde toată Sfânta şi Dumnezeiasca
Scriptură.
Cimitirul
C imitirele noastre sunt pline de sfinţi. O

mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui
Dumnezeu e o sfântă. Un bărbat care a fost
bărbat adevărat şi care a iubit Biserica e un
sfânt.
*
20
Cimitirul de la Săpânţa e mai „vesel”

decât toate cimitirele citadine peste care
domneşte atmosfera sumbră şi macabră ce o
dă orice lucru făcut, nu născut. Adică
„aranjat” cu ciment şi cu podoabă ieftină de
târg, podoabă artificială. Cimitirul de la
Săpânţa e vesel ca toate vechile cimitire de
ţară, în care ne odihnesc părinţii, sub lumina
curată a stelelor, în zâmbetul zorilor încărcate
de mireasma florilor.
*
Temelia acestui neam este aşezată pe
sfintele moaşte ale părinţilor, moşilor şi
strămoşilor noştri […] Fiecare cimitir e un loc
sfânt, e o biserică în care trebuie să intrăm cu
sfială, cu evlavie şi umilinţă […] Cine
profanează un cimitir săvârşeşte un păcat
strigător la cer.
Codul lui da Vinci
U n păcat de neiertat săvârşeşte acela care

scrie o carte împotriva lui Hristos, dar
şi mai mare păcat are omul care se numeşte
creştin şi citeşte aceste cărţi care-L
batjocoresc pe Domul şi Dumnezeul nostru.
21
Nu e atât de periculoasă ţigara sau beţia,

cu toate că şi acestea afectează grav viaţa
noastră, cât este o astfel de carte. Pe ce să se
bazeze tineretul când i se spune în faţă că e
prost, că nu se poate bucura la Crăciun, de
Naşterea lui Hristos, pentru că Acesta este un
simplu bărbat, un simplu amant ?! Asta este
mai grav decât o bombă atomică […]
Asemenea idei, asemenea cărţi ucid milioane
de suflete.
Colindele
C olindele noastre nu fac parte din

cântările cultului, dar sunt sfinte ca şi
cântările slujbelor bisericeşti. Ele nu fac parte
din cântările lumeşti, dar nu sunt străine de
bucuriile pe care creştinul le gustă în doină, în
cântecul de leagăn, în cântecul pe care îl cântă
românul când se află departe şi i se face dor
de ţara lui, de satul lui, de familia lui.
*
Colindele noastre sunt cântece de
leagăn, prin care fiecare creştin şi român, de
la copilul cel nevinovat până la bătrânul
22
încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân

şi Împărat …
Comunismul
N u regret, nu sunt nostalgic […]; am trăit

ca în mormânt în zilele regimului
comunist. Şi alături de mine au trăit toţi
creştinii, în această stare de închisoare,
înconjuraţi de nişte gratii invizibile...
Constantinopolul
C onstantinopolul, oraş îmbrăcat în feerie

şi în lumină cerească, în care au curs
râurile de sânge ale celor ce au luptat să apere
dogma creştină şi învăţăturile lui Hristos a
îmbrăcat Biserica […] în purpură
împărătească nepieritoare. Steaua acestei
cetăţi străluceşte peste toate plaiurile lumii şi
acum la şase veacuri după ce a fost
îngenunchiată şi robită de ostaşii nopţii, cei ce
în locul Soarelui vieţii, care este Iisus
Hristos, au aşezat luna, doamna nopţilor şi a
morţii.
23
Copilăria
D e ce nu putem rămâne oare pentru

totdeauna acolo în ţara copilăriei
nevinovate? De ce suntem alungaţi aşa de
repede din acea grădină fermecată? Oare mai
există drumuri pe care să ne putem reîntoarce
în paradisul pierdut al copilăriei fericite şi
curate? “Dacă nu veţi fi ca pruncii nu veţi
intra în Împărăţia cerurilor”, aud răspunsul la
întrebările înfrigurate de mai sus. Blând şi
luminos, Hristos ne repetă acest lucru de două
mii de ani …
*
Toţi trăim în suflet cu dorul anilor
frumoşi şi curaţi ai nevinovatei copilării.
Copilul
N aşterea fiecărui copil este o mare

minune. Îngerii se bucură şi
preamăresc pe Dumnezeu când se dă viaţă
unei noi făpturi omeneşti, sporindu-se, prin
acesta, lumina în întregul univers şi
risipindu-se pustiul şi întunericul, pe care
24
vrăjmaşul lui Dumnezeu încearcă să-l reverse

pe pământ.
„Cine va primi un prunc ca acesta în

numele Meu, pe Mine Mă primeşte” (Mt.
18,5) […] Prin acest cuvânt Fiul lui
Dumnezeu ne-a descoperit tuturor că El,
Mântuitorul lumii, se identifică cu toţi copiii
de pe pământ.
*
Întotdeauna, faţă de copii, am o anumită
sfială, ca faţă de orice lucru sacru, pe care-l
cinsteşti în mod deosebit.
*
Toţi copiii sunt pe dinafară ca nişte
prinţi. Nobleţea interioară trebuie însă mereu
cultivată …
*
Copilul e sângele tău, e carne din carnea
ta, este mugurul pe care tu l-ai făcut să
înmugurească, este firul firav de viaţă pe care
tu l-ai făcut să încolţească.
25
Copiii au fost primele victime sacrificate

de puterile întunericului când S-a născut
Hristos pe Pământ.
*
Un copil fără părinţi este făptura cea mai
nefericită de pe pământ. Dar şi mai mare
nenorocire este atunci când un copil Îl pierde
pe Dumnezeu, când rămâne orfan de
Dumnezeu, când nu-L cunoaşte pe Dumnezeu
care este tată, mamă, frate şi soră.
*
Râsul sau plânsul copiilor dărâmă orice
zid, desfiinţează orice prăpastie […]
îmblânzeşte orice conştiinţă.
*
Copilul trebuie învăţat cum să se poarte,
cum să trăiască, cum sa gândească, dar mai
ales pe Cine să-L considere Domn şi Stăpân
al Său.
*
Copiii au nevoie de un cămin curat, de o
familie luminată şi plină de pace. Să le
îndreptăm privirea către Hristos, pentru că El,
26
Iisus Hristos, este Salvatorul lumii şi

îndrumătorul tuturor …
*
Copiii şi filozofii pun cele mai grele
întrebări, cele mai delicate şi la care nici nu se
poate uneori răspunde.
*
Nici o greşeală nu e mai mare decât a nu
fi sincer faţă de copii, faţă de tineri, care sunt
însetaţi de adevăr. O societate care nu este
sinceră faţă de copii este o societate care îşi
pregăteşte singură pieirea.
*
Copiii nu pun întrebări în glumă. Copiii
pun întrebări foarte serios.
*
Cele mai sfinte, mai curate şi mai iubite
fiinţe de pe acest pământ sunt copiii.
*
Copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Ei
luminează casele, ei înseninează frunţile
încruntate, limpezesc inimile înnourate,
27
coboară pacea în sufletele învrăjbite, revarsă

bucurie şi binecuvântare în familiile şi în
casele noastre.
,,Lăsaţi copiii să vină la Mine…”

înseamnă lăsaţi copiii să vină la lumină, la
cunoaştere, la dreptate, la sfinţenie.
*
Priviţi în ochi copiii. Priviţi în ochii lor
şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.
*
Orice naştere este o nouă geneză. O
nouă lume a apărut în sânul universului.
Copilul nou născut este o făptură mică din
punct de vedere fizic, dar prin sufletul lui,
[…] prin ceea ce Dumnezeu i-a hărăzit, el
este un univers, o lume mai importantă şi mai
de preţ decât lumea întreagă …
Coranul
Î
n Coranul mahomedanilor sunt multe
elemente foarte preţioase şi frumoase, dar
sunt şi unele care te fac să zâmbeşti... În
28
Evanghelia lui Hristos nu vei găsi aşa ceva,

nu vei găsi lucruri care să te facă să zâmbeşti.
Crăciunul
N aşterea Domnului purifică inimile şi

gândurile, ne face să ne simţim din nou
proaspeţi, curaţi, luminoşi ca fulgii de nea …
*
Fiul lui Dumnezeu ne vine ca oaspete în
noaptea de Crăciun, sub chipul fiecărui
colindător, al fiecărui prieten sau cunoscut …
*
De bucuria acestei seri aş dori să aibă
parte toţi cei dragi, toate sufletele bune ce-mi
sunt cunoscute, tot omul care […] are în
suflet setea de lumină, dorul după Cel etern,
foamea de ceva netrecător, frumos şi plin de
viaţă.
*
Naşterea Domnului este praznicul mai
important decât crearea lumii. Crearea lumii
n-avea sens dacă Dumnezeu cel necreat nu
29
s-ar fi coborât în lumea creată.
*
Iată ce daruri ne-a adus naşterea lui Iisus
Hristos: darul vieţii, darul iertării, darul
împăcării, darul mântuirii şi al fericirii
veşnice.
*
Crăciunul este sărbătoarea care
întinereşte lumea, care luminează toate casele,
care înseninează toate inimile.
*
Prin Naşterea lui Iisus Hristos pământul
a devenit mai luminos. Globul acesta, care în
comparaţie cu alte corpuri cereşti este foarte
modest, a devenit mai important decât tot
universul.
*
Crăciunul nu este bătrân; el este tânăr,
pentru că este la fel de actual ca şi acum două
mii de ani. De aceea, cu fiecare Crăciun
întinerim şi noi, trăind, împreună cu copiii
noştri, bucurii care vin de la Dumnezeu.
30
*
Naşterea Domnului ne ajută să renaştem
[…] să ne reîntoarcem spre Izvorul de unde
am plecat. Să începem în fiecare an viaţa din
nou. Să ne retrăim copilăria …
Credinţa
C u acest cuvânt dumnezeiesc şi sfânt,

rostit de Iisus Hristos când s-a despărţit
de ucenicii săi: “Iată, Eu cu voi sunt în toate
zilele până la sfârşitul veacului” trăiesc toţi
creştinii […] Credinţa că Iisus este cu noi
ne-o dovedeşte Biserica Sa, care de două mii
de ani n-a putut fi biruită şi nici pustiită…
*
Ce rost are pe lumea aceasta un fir de
lumânare? […] Înseamnă o mărturisire, un
crez: cred în lumină, cred în Hristos.
*
Ca aurul a fost credinţa noastră
românească, curată şi nepătată. Ca smirna
plină de mireasmă sfântă a fost evlavia
sufletului şi curăţia trupului oricărui român
31
adevărat. Ca tămâia ce arde în faţa Sfântului

Altar a fost rugăciunea şi jertfa poporului
român.
Credinţa în Înviere şi în viaţa veşnică a
făcut din pescari, apostoli; din păcătoşi, sfinţi
şi din oameni fricoşi, eroi şi martiri.
Creştinismul
C reştinismul a cultivat, a înnobilat şi a

desăvârşit toate facultăţile naturale ale
omului, dându-le posibilitatea să se dezvolte
şi mai frumos […] astfel ca rodul lor să nu fie
numai pentru pământ, ci şi pentru cer …
Creştinul
A fi creştin înseamnă a-ţi aminti mereu că

tu faci parte dintre cei cărora Iisus
Hristos „le-a dat putere ca să se facă fiii lui
Dumnezeu” (In. 1, 12)
*
Un nume de cinste trebuie purtat cu
cinste. Un nume ales te obligă să fii om ales.
32
33
Crima
…S ă nu fii un ucigaş! Nici la

propriu, nici la figurat. Pentru că
poţi fi un ucigaş şi la figurat. Ai distrus
prestigiul cuiva, l-ai ucis în faţa societăţii. Mă
uit în presă şi mă întreb cum îşi permite un
ziarist să hulească şi să bârfească un om. Să
condamni un om e o crimă ordinară. Biblia
spune limpede: Cine eşti tu să judeci pe
aproapele tău? Cine te-a pus pe tine
judecător? Eşti tu mai bun decât ceilalţi?
Crucea
P rivind la acest Semn ne amintim în

primul rând de iertare şi de iubire, care
sunt izvorul bucuriei adevărate.
*
În lumina învierii, crucea nu mai e
semnul de ocară al morţii, ci e semn sfânt
care a adus biruinţa vieţii asupra morţii. E
jertfelnic dumnezeiesc …
34
Crucea s-a făcut pom sfânt, dătător de

răcorire şi dulceaţă sufletului omenesc, hrisov
veşnic, scris şi pecetluit cu sângele Fiului lui
Dumnezeu, prin care fiii lui Adam s-au făcut
iarăşi cetăţeni ai raiului.
Cunoaşterea lui Dumnezeu
T oată lumea ştie de Iisus Hristos, dar

nu-L cunoaşte cu adevărat şi, de aceea,
nu-L ascultă, nu-L iubeşte, nu-L urmează.
*
„Nu Mă cunoaşteţi …” (In. 8, 19). Acest
cuvânt rostit de Mântuitorul în urmă cu
aproape două mii de ani ni se potriveşte nouă,
creştinilor de azi. Se potriveşte tuturor celor
ce nu-L ascultăm, pentru că nu-L cunoaştem,
tuturor celor ce nu ne punem toată încrederea
în El, pentru că nu-L cunoaştem, tuturor celor
ce nu-L iubim, pentru că nu-L cunoaştem cu
adevărat.
*
Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu
adevărat, atunci se face pace, şi în suflet şi în
familie şi în ţară şi în lume.
35
David
P e toate Dumnezeu “cu înţelepciune le-a

făcut” – zice David cel neîmbătrânit, cel
veşnic tânăr. Pentru că neîmbătrânirea este
darul tuturor poeţilor. Şi David este cel mai
mare poet.
Desăvârşirea
T uturor oamenilor le doresc ghimpii greu

de stăpânit ai nemulţumirii de sine, ca
pe cel mai preţios şi luminos dar
*
E în firea oamenilor […] zbuciumul,
nemulţumirea de sine, setea după noi
orizonturi, dorul după desăvârşire.
Desfrâul
C ea mai distrugătoare patimă pentru

neamul omenesc este desfrâul care
veştejeşte înainte de vreme atâtea suflete
tinere, întunecă atâtea minţi, ruinează atâtea
36
familii, face să se verse atâtea lacrimi şi

osândeşte la nerodire atâtea fiinţe …
Despătimirea
D acă ne-am dezbrăca de toată răutatea,

dacă ne-am limpezi privirea, dacă am
lepăda egoismul, dacă ne-am aprinde
dragostea de prunc, curată faţă de toată
făptura, am afla, aici încă fiind, calea spre
bucuriile care ne-au luminat odată viaţa când
eram acolo, la pieptul mamei noastre, în
braţele ocrotitoare ale tatălui nostru.
Dezbinarea
Î mâinile crispate de durere, dar cu ochii

l văd pe Iisus cu crucea pe umăr, cu
îndreptaţi spre ceruri, spre Tatăl. Ce adânc

este momentul acesta! Cât de vinovaţi suntem
toţi pentru această durere ce i-am provocat-o
Fiului şi atunci, şi acum prin dezbinarea
noastră.
37
Divorţul
D ivorţul este nedorit de Dumnezeu. Dar

Domnul nostru este un Părinte iubitor
de oameni şi a dat puterea instituţiei pe care a
lăsat-o pe pământ, Biserica, să rezolve
situaţiile de la caz la caz, însă în limita
adevărului şi a dreptăţii.
Dobrogea
D obrogea este reversul Maramureşului.

Marea este cea care păstrează şi
sporeşte la infinit freamătul pădurilor,
murmurul izvoarelor şi licăritul stelelor.
Thalassa, Thalassa, răsună ca o invocare din
antichitate, prin care, de-a lungul mileniilor,
fiinţa omenească şi-a mărturisit extazul.
Dorul
A cela nu e om dacă nu-i este dor de alt

om… Chinul cel mai teribil al Iadului
este că sufletele nu pot comunica unul cu
altul: fiecare îşi trăieşte propria catastrofă şi
nenorocire…
38
Tuturor ne e dor de toţi. Altfel viaţa nu

înseamnă nimic…
Dragostea de oameni
C u inima sunt pretutindeni, alături de

fraţii mei buni, oamenii.
Un imens respect şi o arzătoare dragoste

mă stăpâneşte faţă de cei ce-mi sunt fraţi,
cetăţeni ai aceleaşi planete, fii ai aceluiaşi cer,
robi ai aceluiaşi drum spre înălţimi.
*
Cel mai fericit dar de la Dumnezeu
este dragostea[...]. Când iubeşti, nu te
interesează că eşti sărac, că n-ai ce mânca...
Drepturile omului
A lupta pentru dreptatea lui Dumnezeu

înseamnă a lupta pentru drepturile cele
mai sfinte ale omului … Cine calcă poruncile
lui Dumnezeu calcă drepturile omului. Orice
39
duşman al lui Dumnezeu este un duşman de

moarte al omului.
*
Temelia cea mai solidă pentru drepturile
omului se găseşte în Evanghelie. Nu există
altă temelie pentru mântuirea lumii, pentru
izbăvirea omului de suferinţa vremelnică şi
veşnică, decât aceea pe care a pus-o Iisus
Hristos.
Duhovnicul
D uhovnicul, şi el ca un psiholog, te
ascultă, îţi dă îndrumări, dar în plus îţi
mai dă ceva: absolvirea de păcat, de
fărădelegile pe care le-ai făcut. Te dezleagă în
numele lui Hristos […] Şi fiul duhovnicesc nu
iese ca de la psiholog, cu banii daţi şi doar cu
nişte sfaturi omeneşti, ci iese cu sufletul
împăcat; el iese de acolo ca un prunc curat.
*
Dorinţa de a se mărturisi este în firea
omului. A se confesa e o nevoie naturală […]
Numai că duhovnicul este omul lui
Dumnezeu, om cu puteri supreme, în timp ce
40
psihologul este un om fără puteri divine, fără

putere de a ierta şi de a te dezlega.
*
La duhovnic te duci şi dacă ai comis o
crimă şi el, pe temeiul puterii ce i s-a dat, te
ascultă şi-ţi răspunde, iar dacă vede că te-ai
căit, […] îţi spune: „Te iert şi te dezleg !”
Duhul Sfânt
D uhul Sfânt se revarsă peste noi mereu

ca să ne curăţească, să ne sfinţească, să
ne îndumnezeiască, să ne unească cu
Dumnezeu Cel în Treime adorat.
*
Duhul Sfânt lucrează totdeauna în sânul
Bisericii, fie în chip văzut, fie în mod tainic,
adânc, nevăzut.
*
Lucrarea Duhului se vede şi atunci când
un creştin se roagă cu stăruinţă, fără să-şi
piardă nădejdea; şi atunci când miluieşte pe
cel lipsit; şi atunci când lucrează cinstit; şi
41
atunci când trăieşte curat, în pace şi în

dragoste cu semenul său.
*
Lucrarea Duhului Sfânt e foc care arde,
acolo unde se coboară nepăsarea şi păcatul
[…] e lumină ce risipeşte întunericul […] e
putere ce reînsufleţeşte cele mai risipite oase,
demult părăsite de viaţă (Iez. 37,1-14)
Duhurile rele
Ş imaterializa.
spiritele rele au posibilitatea de a se
Satana le apare de multe ori
persoanelor grozav de păcătoase.
*
Forţele spirituale negative fac uz de cele
materiale….Dar asta nu se întâmplă decât
oamenilor ieşiţi din comun : călugărilor,
sfinţilor sau marilor păcătoşi, marilor
criminali […] Numai lor li se materializează
aceste duhuri rele. Şi le apar în chipuri
înfiorătoare.
42
Scopul duhurilor rele este de a ne

dezechilibra. Ispitele pentru un om simplu,
sunt simple: a mâncat prea mult, a scăpat o
înjurătură. Pe măsură ce omul progresează
[…] ispitele devin însă mai subtile.
Duminica
D upă ziua a şaptea, avem ziua a opta,

Ziua Învierii, Ziua Domnului -
Duminica, care este Maica tuturor
sărbătorilor. În această zi a fost învinsă
moartea şi a fost biruită puterea diavolului.
Dumnezeu
N u poţi să doreşti ceva ce nu există!

Dorul acesta, nostalgia care există în
sufletul omului este dovada categorică a
existenţei Celui ce este, a lui Dumnezeu.
*
Dumnezeu nu este un tiran, ci un Tată.
Când a fost întrebat cum să ne rugăm, Hristos
a spus „Tatăl nostru”.
43
El, Cel veşnic, Cel atotputernic, este mai

întâi şi mai presus de toate Iubitor de oameni.
Aşa îl numeşte Biserica noastră, Biserica
Ortodoxă, în toate sfintele şi dumnezeieştile
ei slujbe[...] aşa îl simte sufletul nostru,
sufletul dreptcredinciosului creştin.
44
Episcopatul
N u am schimbat oameni ci cu ajutorul

Preabunului Dumnezeu s-au schimbat
oamenii în bine, s-au maturizat: din începători
au devenit oameni cu experienţă, oameni
maturi în această sfântă lucrare de zidire a
unei importante eparhii.
*
Problemele grele ce se ivesc nu sunt de
natură birocratică, [...] ci de natură mult mai
adâncă, mult mai gingaşă, mult mai delicată.
Sunt probleme de conştiinţă, probleme de
viaţă, probleme de care adeseori depinde
salvarea unei familii, a unei comunităţi
bisericeşti, a unui om, a unui suflet din
ghearele disperării, ale neliniştii, ale
răzvrătirii, ale viciului, ale urii şi răutăţii.
*
În orele acestea în care îi primesc pe toţi
cei ce-mi vin la uşă, trec prin faţa mea umbra
şi chipul multor oameni să-mi spună
gândurile, durerile sau bucuriile nemărturisite
nimănui până atunci. Oameni senini,
împăcaţi, fericiţi sau oameni întunecaţi,
chinuiţi, desfiguraţi sufleteşte şi tuturor
45
trebuie să le dau un răspuns bun, un cuvânt

drept care să-i aşeze din nou pe un făgaş
sănătos, prin care să ajungă să-şi regăsească
iarăşi echilibrul interior, liniştea şi bucuria.
*
Oriunde eşti, turmă sfântă – copii ai
veşniciei – în mijlocul furtunii ori în clipele
de bucurie şi pace, te voi însoţi întotdeauna,
slujindu-ţi şi iubindu-te, căci eşti turma
Păstorului meu Hristos, iar eu sunt sluga
Lui.
Euharistia
F iecare creştin care primeşte Trupul şi

Sângele Domnului din Sfântul Potir
devine şi el un dumnezeiesc potir, devine un
locaş al lui Dumnezeu; rămâne întru Hristos
şi Hristos rămâne întru el.
Evanghelia
E vanghelia, Cuvântul viu al lui

Dumnezeu, a înlăturat pustiul din
lume…
46
47
Evreii
E vreii s-ar cuveni să se laude şi să fie

mândri că din sânul poporului lor s-a
născut Prea Sfânta Fecioară Maria, din care
s-a zămislit Mesia, Cel prevestit de toţi
prorocii.
48
Familia
F amilia pe pământ e deplin închegată

numai în treime, aşa cum este şi
Divinitatea, sus.
Făptura
T oată creatura lui Dumnezeu îmi face

foarte mult bine. Îmi provoacă multe şi
mari bucurii, multă fericire pentru că îmi
vorbeşte de Creatorul ei.
Femeia
N u L-a vândut pe Dumnezeu niciodată,

nicio femeie. Bărbaţii au fost aceia care
au făcut războaie, care s-au ucis […] care au
tăgăduit existenţa lui Dumnezeu. Femeile
niciodată nu au făcut aceasta.
*
Primul lucru pe care este datoare femeia
din timpurile noastre să-l îndeplinească este
să-şi păstreze cu grijă toate calităţile cu care a
înzestrat-o Dumnezeu; să îşi păstreze
49
feminitatea cu farmecul ei luminat şi curat,

prin care femeia înseninează viaţa; să-şi
păzească integritatea morală, prin care […] se
poate impune şi face ascultată ca o regină. Să
se îmbrace cu cel mai frumos veşmânt, cu
haina imperială ce se numeşte demnitate.
*
Ceva din nefericirea Evei, din grija, din
spaima Evei poartă, în făptura ei, fiecare
femeie.
*
Îşi iubeşte omul femeia numai pentru că
e femeie si pentru că are nevoie de trupul ei?!
Nu! O iubeşte ca pe-o prietenă scumpă. După
iubirea trupească vine cea sufletească.
Aceasta trebuie cultivată! […] La baza ei e tot
credinţa, adică respectarea poruncilor lui
Dumnezeu.
Fiul risipitor
C hiar dacă nimic nu s-ar fi păstrat din

învăţătura Mântuitorului, decât numai
pilda aceasta şi ar fi fost de ajuns nouă, ca să
ne mântuim: să părăsim ţara îndepărtată şi
50
străină a nevredniciei, a fărădelegilor, a

păcatelor şi să ne întoarcem spre casa
părintească […] în pragul căreia ne aşteaptă
Dumnezeu.
Fraternitatea
C ând cineva îşi potriveşte pasul după

inima lui Hristos […] înseamnă că s-a
înfrăţit cu toţi oamenii de pe pământ.
Frica lui Dumnezeu
M i-a fost frică întotdeauna de

Dumnezeu. [...] Mi- a fost frică să nu
ÎL jignesc şi să nu-L rănesc ...
51
Harul
H arul este apa vieţii, legătura vie prin

care se revarsă puterea lui Dumnezeu
în noi […] Prin Har renaştem, prin Har
creştem, prin Har se desăvârşeşte viaţa
noastră duhovnicească.
*
Duhul Sfânt sfinţeşte Biserica prin harul
ce se revarsă neîncetat asupra ei, astfel că ea
devine visteria neîmpuţinată a harului, pe care
îl împărtăşeşte credincioşilor prin cele şapte
Sfinte Taine.
52
Iadul
Î Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu.

n iad nu este lumină: lumina lui
*
În toată învăţătura Bisericii noastre, nu
se găseşte un cuvânt precis care să spună că
sufletele pot fi scoase din Iad… De ce ?
Pentru că rămâne la nivel de speranţă.
*
Patimile sufletului dezbrăcat de trup sunt
infinit mai groaznice decât sunt pe pământ şi
în trup. Se spune întuneric … Acesta este un
fel de a spune, înţelegând că ceea ce ne
aşteaptă este un chin infinit sau o nelinişte
infinită.
Icoana
F iecare icoană, în felul ei, este „făcătoare

de minuni”, aşa după cum făcător de
minuni este chipul celor dragi care îţi trezeşte
în inimă sentimente de bucurie …
53
Iertarea
I ertarea e primul pas prin care dovedim că

suntem ucenici adevăraţi ai lui Hristos.
Ignoranţa
N eştiinţa este un greu păcat. Ignoranţa

este un instrument al diavolului, care
pe mulţi oameni îi duce la pierire.
*
Dovada cea mai mare că omul nu se
cunoaşte pe sine deplin este şi faptul că îşi
permite să fie rău, nedrept, ranchiunos,
îngâmfat, tiran. Toate acestea: răutatea,
nedreptatea, ura, invidia, adică ceea ce
numim, în general, vicii, păcate, nu sunt decât
semnul întunecat al ignoranţei şi inculturii sau
al unei culturi incomplete, strâmbe,
deformate.
Iisus Hristos
E ste Omul a cărui naştere a rupt istoria in

două […] Care a făcut să fie fericită
54
copilăria, să fie frumoasă şi sfântă tinereţea,

să fie demnă şi mândră maturitatea, să fie
senină bătrâneţea...
*
El a venit pentru îndreptarea tuturor,
pentru mântuirea tuturor, pentru luminarea
tuturor, pentru eliberarea tuturor din robia
păcatului şi a morţii […] pentru fericirea
tuturor, pentru instaurarea în lume a
adevăratei păci universale, nu impusă cu
forţa, din afară, cum era pax romana, care era
pacea mormântului, pacea celor ce au fost
reduşi la tăcere.
*
Pe pământ lucrarea lui Hristos merge
înainte, se desfăşoară permanent, fără să facă
salturi spectaculoase, zguduitoare, ci firesc,
normal, aşa cum lucrează întotdeauna
Dumnezeu.
*
Mântuitorul lumii nu a venit numai ca să
repare greşeala pe care o făcuse omul; El a
venit şi pentru ca să împlinească, să
desăvârşească lucrarea începută de Dumnezeu
55
când a creat lumea. Duhul spune că şi dacă nu

ar fi greşit omul, Fiul lui Dumnezeu tot ar fi
venit, desigur, în alte condiţii, ca să
desăvârşească şi să îndumnezeiască lumea
creată.
*
Fiul lui Dumnezeu a venit, în primul
rând, ca să ne înveţe, ca să ne spună: că avem
un Tată, că avem un suflet, că există viaţă
veşnică.
*
Şi în bunătate şi în milă şi în iubire şi în
bucurie, precum şi în durere, în suferinţă şi în
moarte, Iisus Hristos a fost neîntrecut. El le-a
avut pe toate după măsura Dumnezeirii Sale.
*
Îl găsesc pe Hristos în Icoană, în
Evanghelie şi în Euharistie.
*
Noi trebuie să vedem în orice om chipul
Lui; în orice străin şi pribeag să-L vedem pe
El, Cel care pentru noi S-a făcut străin şi
pribeag în această lume.
56
Rănile Domnului nu s-au închis încă,

Mielul lui Dumnezeu sângerează şi acum.
Hristos, împreună cu Biserica Sa, suferă
pentru fiecare suflet care este rănit, lovit şi
ispitit de satana şi de slujitorii lui.
*
Lumea s-a înstrăinat de Hristos şi astfel
s-a ajuns în situaţia de acum. Fără Hristos
lumea se transformă în infern. Şi nu există
salvare decât reîntoarcerea la Hristos.
*
Dacă nu s-ar fi născut Fiul lui
Dumnezeu pe pământ, [...], dacă Dumnezeu
n-ar fi murit pentru noi, am fi toţi, astăzi,
într-o situaţie mai prejos decât sunt animalele.
Toată istoria dinaintea lui Hristos miroase a
cadavru. Totul înainte de Hristos e fără sens şi
fără scop. Un singur lucru avea omenirea de
atunci: speranţa.
*
Căzând în păcat, omul s-a îndepărtat de
Dumnezeu, ajungând foarte departe pe calea
răutăţilor, devenind rob al plăcerilor
animalice. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a
57
venit să facă, ca om, calea inversă, ducându-i

cu El şi pe oamenii care Îi ascultă cuvântul;
ca să-i întoarcă de la întuneric la lumină, de la
moarte la viaţă, dinspre pământ spre cer, din
iad spre bucuria şi fericirea veşnică.
*
Aici, pe această planetă, s-a coborât
Viaţa; din adâncul Universului, din sânul
Creatorului, ca o Rază de lumină din Lumina
cea necreată care este Dumnezeu.
*
Prezenţa lui Hristos se simte; o simte
omul de la leagăn până la mormânt. Ea este
mai vie în zilele de praznic, în duminici şi
sărbători, acestea fiind darul cel binecuvântat
pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor.
*
Creştinul dreptcredincios Îl găseşte pe
Iisus Hristos în Evanghelie, în icoană şi în
Sfânta Liturghie, iar nu în filme şi în biografii
scrise de mâini omeneşti.
58
Inima
U n colţ de natură, un crâmpei de cer, un

amurg sau nişte zori vor înălţa, vor face
să tresară veac de veac inima omenească.
Ispita
I spita, sigur că-i mare. Desigur că e greu,

ca în bătaia tuturor ispitelor pământului, tu
să rămâi, totuşi, pe verticală. Dar dacă nu o
faci, culegi consecinţele !
Iubirea
I ubirea duhovnicească, dumnezeiasca

dragoste, nu-i amor şi nici plăcere
lumească, ci este pisc spre care ne îndeamnă
să privim, să râvnim, toate Scripturile.
*
Iubirea este izvorul vieţii... Iar iubire nu
există fără credinţă în Dumnezeu.
59
Fără iubire nu există mântuire, nici

fericire. Fără iubire sufletul se rătăceşte şi
piere. Iubirea este izvorul vieţii … Ne iubim
fraţii, părinţii, soţia şi copiii. Ne iubim ţara,
casa, neamul, limba, legea şi pe toate celelalte
daruri pe care ni le-a dat Dumnezeu. Dar mai
presus de toate este iubirea […] cea
dumnezeiască, cea duhovnicească.
*
Iubirea este esenţa vieţii. Fără iubire
viaţa unui om este infernală.
60
Încrederea
Îcrea, între doi oameni care se întâlneau, o

n timpurile vechi unul dintre cuvintele ce
atmosferă de desăvârşită încredere şi dragoste

era: Dumnezeul tău este şi Dumnezeul meu.
*
Când dispare încrederea, dispare şi
iubirea. Un copil, dacă şi-a pierdut încrederea
în părinţii lui, nu-i mai iubeşte la fel.
*
Cine nu te crede pe cuvânt, nu te crede
nici dacă-i pui sufletul în palmă, nici dacă vii
cu o mie de argumente şi dovezi materiale...
Înfrânarea
D acă înmulţirea copiilor nu o poţi

accepta, atunci renunţă, în primul rând,
la plăcere. Fă un efort eroic şi renunţă la
satisfacerea poftei.
*
Castitatea este dovada cea mai puternică
a faptului că omul nu este un biet rob al
61
instinctelor, ci este suveran şi stăpân pe toate

pornirile pătimaşe pe care, cu ajutorul lui
Dumnezeu, le poate domina …
*
Prin castitate, creştinul saltă mai presus
de sine, făcându-şi loc printre îngeri.
Îngăduinţa
C ât de îngăduitor este Dumnezeu faţă de

noi, după cum ne arată în cuvântul său
Sfântul Ioan Gură de Aur [...]. Aşa ne cere
Dumnezeu şi nouă: să fim îngăduitori, după
cum ne-a învăţat Sfânta noastră Biserică
întotdeauna; să fim înţelegători, să fim
îngăduitori.
Îngerii
L ângă fiecare suflet Dumnezeu pune un

înger. Iar îngerul păzitor stă lângă
fiecare, până la sfârşitul vieţii lui [...]. Dacă
vin doi oameni la Sfânta Biserică, iau cu ei şi
doi îngeri. Dacă în Biserică sunt o sută de
oameni, sunt şi o sută de îngeri. [...] Şi toţi
62
participă la Sfânta Liturghie. De aceea, noi nu

suntem niciodată singuri.
Îngrijorarea
V rea Mântuitorul să ne scape de o cruce:

de crucea cea grea care ne striveşte pe
toţi – grija. Ne asumăm noi toată
responsabilitatea şi toată grija, ca şi cum de
noi ar depinde totul. Şi atunci Dumnezeu
încearcă să ne spună „mai lăsaţi în grija lui
Dumnezeu”, [...] adică faceţi loc providenţei,
[...] aveţi încredere în purtarea de grijă a lui
Dumnezeu.
Învăţătura Bisericii
T ot ce ne învaţă Biserica Ortodoxă este

întemeiat pe cuvântul lui Dumnezeu ce
se păstrează în Sfânta Scriptură şi în Sfânta
Tradiţie, adică în acele cuvinte ce au rămas
nescrise dar care s-au păstrat curate,
nestricate, în memoria sfinţilor, în scrierile
Sfinţilor Părinţi, în cărţile de slujbă ale
Bisericii Ortodoxe.
63
*
Toate acele fapte şi cuvinte, care nu sunt
scrise în Scriptură, le-a păstrat Biserica, ca pe
o comoară scumpă şi sfântă, din care scoate
învăţături nemuritoare, ce ne ajută să trăim o
viaţă creştină şi să ne câştigăm mântuirea.
Tradiţia Apostolică şi Bisericească, ce se
găseşte în scrierile Sfinţilor Părinţi,
completează Scriptura şi îl ajută pe creştin
să-şi formeze sufletul întreg, sănătos …
Învierea
Î
nvierea Domnului dă sens şi viaţă lumii şi
sufletelor noastre.
*
Învierea Domnului ne arată că suferinţa,
Crucea şi Jertfa nu au fost zadarnice.
*
Învierea Domnului ne asigură că, după
iarna vieţii acesteia, urmează primăvara
vieţii veşnice.
*
64
Lacrimile
Crezi că Dumnezeu e atât de ingrat încât

să nu ţină cont de lacrimile unei mame, de
lacrimile unui frate ?
Lenea
S ărăcia, hoţia, minciuna, înşelăciunea,

viclenia, făţărnicia - toate sunt fructele
leneviei. Leneşul este robit de toate păcatele.
*
Acest păcat dezonorează pe orice om,
deşi pare mai „nevinovat” decât toate
celelalte. În urmări şi în răutate parcă le
întrece pe toate, pentru că în el îşi au înfipte
rădăcinile multe dintre celelalte păcate, care-l
înstrăinează pe om de Dumnezeu, care-l
desfigurează, [...] care îi răpesc omului
avântul spre cer şi îi ucid elanul creator de
viaţă, care îl fac să se coboare în rândul
viermilor ce se târăsc prin cele mai urâte şi
murdare gunoaie.
65
Lepădarea de sine
N imic pentru mine. Acest lucru mi-a dat

întotdeauna o mare bucurie.
Lepădându-te de orice interese personale, ai o
mare linişte şi o mare bucurie.
*
Liberatatea
N u de asta ne-a creat Dumnezeu: ca să

facă din oameni nişte roboţi. Ne-a creat
ca să devenim fiii Lui prin ascultare, prin
folosirea libertăţii pe care ne-a dat-o după
voia Lui, după dreptate şi adevăr.
Liniştea
L iniştea, singura noastră bogăţie ce putem

să o oferim celor preadragi, se vrea
neîncetat gustată. În aceasta, în a fi gustată
stă, mi se pare, însăşi raţiunea liniştii. Dacă aş
putea, într-o îmbrăţişare imensă i-aş cuprinde
pe toţi zbuciumaţii vieţii aducându-i la sânul
de mamă al liniştii…
66
Lumea de azi
M ai mult decât oricând, azi lumea are

nevoie de Dumnezeu, de cuvântul Lui,
de ajutorul Lui.
*
Şi omului de azi îi e dor de Dumnezeu,
îi e dor de un cer senin, îi e dor de linişte, de
bucurie, de pace… Unde este o vatră creştină,
acolo e un sălaş în care poposeşte Dumnezeu.
*
Toată această sete după avere, după
bogăţie, toată această foame şi tâlhărie, toate
sunt „fireşti” după atâta robie şi sărăcie prin
care am trecut… Însă ele nu sunt de durată
[…] Toate relele acestea sunt ca spuma mării.
Şi deasupra mării pluteşte uneori o spumă
murdară şi urâtă. Dar nu aceasta e, în
realitate, viaţa. Viaţa e ceva mai adâncă, acolo
unde apa este curată şi liniştită…
*
Timpul nostru, timpul mileniului III va fi
timpul confruntărilor; între lumină şi
întuneric, [...] între adevăr şi rătăcire.
67
Ne cutremurăm, [...] suntem neliniştiţi,

nu avem pace pentru că nu avem iubire [...].
Frica a intrat în oasele oamenilor pentru că au
pierdut credinţa în Dumnezeu Care S-a
întrupat, pentru că au pierdut iubirea faţă de
Fiul Omului, adică de Hristos.
*
În multe ţări, pentru că s-au înstrăinat de
Dumnezeu, bisericile sunt goale, inima
oamenilor este pustie; au bunăstare materială,
dar nu au bucurie…
*
În ţară bântuie un duh rău: bântuie
corupţia, desfrâul, beţia, şi – mai rea decât
toate – nepăsarea. Toate aceste duhuri rele
trebuie alungate din ţara noastră, din viaţa
noastră, din inima noastră. Cu rugăciune şi cu
post, duhurile rele pot fi înfrânte, ne spune
Mântuitorul. (Mc. 9, 29)
*
Toată populaţia globului este în fierbere
pentru că s-a abătut de la legile [...] pe care
le-a pus Dumnezeu când a creat lumea. [...]
Pământul va trece prin grave şi dureroase
68
încercări până se va trezi. Aceasta se va

întâmpla în mileniul trei.
*
Avem oameni înzestraţi, dar suntem încă
un popor de adolescenţi. ...Suntem încă cruzi,
încă necopţi. Toate aberaţiile societăţii noastre
sunt semne că ea nu este maturizată încă.
Lumina
L umina este izvorul după care îmi

însetează neîncetat sufletul, mai mult
decât după orice. Lumină şi puritate, sfinţenie
şi omenie – le învăţ, le iubesc, le doresc, le
caut şi le găsesc: în gândul omului curat, în
cuvântul tainic al cerului, în lumina firească a
soarelui, în tremurul sfios al stelelor, în toate
cele ce nu fac altceva decât să ne şoptească
despre Taina Universului, despre negrăita
Cauză a tuturor, pe care noi, fără să greşim, o
numim Dumnezeu; despre chipul slavei Sale
între oameni, care este Iisus Hristos.
*
Cât de dureroasă este viaţa pentru om
fără o lumină ce vine de la Stăpânul tuturor.
69
Luptătorul
L uptătorul adevărat e senin. Aceasta îl

ajută să atingă cu spada unde trebuie şi
să se ridice din rândul simplilor bătăuşi, la
înălţimea luptătorilor adevăraţi, alături de
eroii binecuvântaţi…
70
Maica Domnului
F ecioara Maria a primit numele de

„Maica Domnului”, de la Duhul Sfânt,
prin gura Elisabetei, după cum ne spune
Scriptura (Lc.1, 43). Acesta e numele ei cel
adevărat, numele cel mai frumos şi mai
minunat, numele unic, pe care numai ea l-a
purtat.
*
„Iată mama ta!” Ce dar nepreţuit ne face
Hristos prin aceste cuvinte! Mântuitorul
nostru ne lasă tot ce avea mai scump pe lume:
ne lasă pe Maica Sa făcând din toţi fiii Evei,
copiii Mariei, din fiii pierzării şi ai morţii, fii
ai vieţii şi ai fericirii.
*
„Maica Domnului este mama tuturor
timpurilor” – acest cuvânt nu trebuie uitat!
*
Natura întreagă o preamăreşte pe ea,
care este desăvârşirea şi împlinirea tuturor.
Pentru flori, ea este trandafirul cel ales […].
Pentru păsări, Maica Domnului este
71
turtureaua cea aurită, porumbiţa cea

nevinovată, privighetoarea cea cu dulce glas
[...]. Pentru animale, Maica Domnului este
mieluşeaua din care s-a născut Mielul lui
Dumnezeu. Pentru preafrumoasele stele,
Maica Domnului este luceafărul dimineţii,
care prevesteşte răsăritul Soarelui vieţii,
Hristos.
*
Maica Domnului este zidul de care se
sfărâmă toate valurile pe care Satana le
stârneşte împotriva planurilor lui Dumnezeu,
împotriva lucrărilor lui Dumnezeu, împotriva
Bisericii lui Dumnezeu, împotriva tuturor
fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
*
În cinstea ei s-au scris cele mai frumoase
cântări. Cu numele ei s-au mângâiat toţi cei ce
se aflau în mari dureri şi necazuri. Martiri şi
cuvioşi, bărbaţi luminaţi şi sfinte femei, tineri
şi fecioare, copii şi bătrâni – toţi creştinii care
aveau inima curată, au trăit cu numele ei pe
buze, întotdeauna.
72
Iisus Hristos, în marea Sa iubire de

oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe
Mama Sa, ca să ne fie tuturor mamă bună,
mamă care nu îmbătrâneşte, mamă care nu
moare, mamă care nu ne părăseşte […]. Mai
puternică decât rugăciunea tuturor îngerilor,
drepţilor şi sfinţilor este rugăciunea Maicii
Domnului…
*
Când nu îndrăznesc să-şi ridice ochii
spre Dreptul Judecător creştinii îşi îndreaptă
privirile şi glasul, cu încredere şi umilinţă,
către Maica Domnului, aşa cum şi-au
îndreptat glasul şi cei de la nunta din Cana
Galileii, ce erau gata să cadă în mare ruşine
[...]. Maica Domnului niciodată nu rămâne
nepăsătoare, ci pe toţi cei care îi cer ajutor şi
izbăvire, îi apără de ruşine şi de necazuri, de
osândă şi de ispita cea rea.
Mama
O mamă bună, îşi creşte copilul în cântec

sfânt şi în rugăciune. Acestea sunt
primele daruri pe care o mamă, o femeie
creştină, le poate face copilului ei. Cântecul
73
de leagăn şi rugăciunea, murmurate uşor,

liniştesc şi dezvoltă în firea noului născut
sentimente nobile şi curate…
*
Mama şi copilul sunt două fiinţe care nu
pot fi despărţite. Cine nu cinsteşte pe mamă
întristează şi răneşte adânc pe fiul mamei.
Cine iubeşte pe fiu aduce cea mai mare
bucurie mamei. Aşa este în viaţa noastră a
tuturor. Aşa este şi în viaţa cea dumnezeiască,
în viaţa cea cerească. [...]
Maturitatea
M omentul când un bărbat împlineşte

treizeci de ani e unul sacru, un popas
de importanţă deosebită [...]. Paşii lui trebuie
să păşească spre noi orizonturi, hotărâţi,
calmi, luminoşi, frumoşi. Acum tinereţea se
întâlneşte cu maturitatea şi rămân împreună
până la sfârşitul vieţii la omul adevărat,
tinereţea nelăsându-l să îmbătrânească cu
sufletul, iar maturitatea scoţându-l din
infernul nestatorniciei şi al scăderilor tinereţii.
74
Mila
Î reuşesc
mi este foarte milă de oameni şi dacă nu
să-i vindec de durerile lor, de
grijile lor, de tristeţile lor, de slăbiciunile lor,
de neputinţele şi greutăţile ce îi apasă, mă
simt nefericit, foarte nefericit.
Milostenia
P rin binefacere sau milostenie, ne

eliberăm de cel mai înfricoşat idol din
lume, care este egoismul.
Minciuna
T emelia tuturor relelor din lume este

minciuna. Minciuna este o mare hoţie,
pentru că răpeşte cel mai scump lucru, care
este adevărul. Minciuna te face să cazi în
eroare, în rătăcire, te împinge în toate
prăpăstiile din lume şi, în cele din urmă, în
prăpastia cea veşnică.
75
Minunea
T otul în lume e minune şi viaţă…
Mântuirea
T rei stâlpi stau la temelia mântuirii

noastre:
Împărtăşania.
Botezul, Pocăinţa şi
*
„Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni
întru Împărăţia Ta.” [...] Acest glas, care s-a
auzit atunci pe Golgota, era glasul nostru, al
tuturor celor ce căutăm mântuirea, fericirea,
nemurirea şi slava Împărăţiei lui Dumnezeu.
Moartea
P regătirea pentru clipa cea mare a morţii

este o datorie sfântă; este cea mai mare
datorie pe care o avem noi oamenii.
76
Moartea dreptului este cu pace şi

fericită…
Un om care are credinţă în Hristos nu se
teme de moarte, dar nici nu o caută […]. E
fericit când se apropie de ea pentru că ştie că
de aici începe adevărata viaţă, adevărata
existenţă.
*
Nu există moarte pentru cei care cred în
Dumnezeu, ci numai un somn odihnitor. Noi
nu suntem singuri. Îi avem lângă noi pe
părinţii şi fraţii noştri care odihnesc undeva,
pe aici. Îi avem pe prietenii noştri care au
adormit. Nu suntem singuri. De multe ori, cei
care au adormit ne vizitează.
*
Cum să-mi fie frică de moarte, când ştiu
că dincolo de pragul ei mă aşteaptă Stăpânul
meu, Domnul şi Dumnezeul meu, Iisus
Hristos?
*
Moartea e, şi pentru creştin, un amurg
încărcat de melancolie. Despărţirea de lumea
aceasta e grea. Şi soarele când apune se uită
77
parcă înapoi, spre plaiurile pe care le-a

luminat o zi întreagă şi care se acoperă de
umbră. Dar aşa cum soarele răsare în altă
lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din
morţi a lui Iisus Hristos, a primit
încredinţarea că după amurg urmează un
strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi,
o nouă viaţă.
*
Nici cel mai „emancipat” om de azi nu
admite ca după moarte trupul să-i fie
abandonat ca trupul unui animal [...]. Atât
pentru el cât şi pentru ceilalţi, pentru toţi cei
pe care îi iubeşte, omul vrea un semn oricât
de modest […], o dovadă a întreruperii
existenţei sale pe acest pământ şi a intrării lui
în eternitate.
*
Iubirea este mai tare decât moartea. Cine
îşi pleacă genunchii în faţa lui Dumnezeu, din
iubire pentru cei repausaţi, va înfrânge
„dreptatea”, va câştiga mila, va primi iertarea
pentru sufletele celor adormiţi.
78
„A murit”, o să se spună şi despre mine

şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o
cunosc, care nu ştiu când va sosi.
Monahismul
C ălugăria e o stare ieşită din comun, nu e

o stare firească. Dumnezeu n-a avut
pretenţia ca tot omul să trăiască în această
stare de asceză, deci monahismul nu e un
scop […]. E un mijloc de viaţă, dar nicidecum
un scop.
*
Peste acest pământ pe care oamenii îl
scaldă în sudori, în lacrimi şi valuri de sânge,
s-ar stârni mânia lui Dumnezeu dacă n-ar fi
aceşti smeriţi slujitori ai Săi, călugării, care
oricât ar fi de neputincioşi sunt iubiţi de
Domnul pentru că numai ei au ascultat
cuvântul Fiului lui Dumnezeu care a zis: „Cel
ce vrea să vină după Mine să se lepede de
sine”.
79
Altar de jertfă este trupul monahului,

jertfelnic pe care arde un suflet ce se mistuie
de dorul după Dumnezeu.
*
Neaşteptând recunoştinţa cuiva, mona-
hul îşi duce sarcina lui, de slugă umilă a lui
Hristos, dăltuind neîncetat în fiinţa sa chipul
minunat al făpturii celei noi…
*
Fără dragostea de Hristos, viaţa
monahilor nu are temelie şi nici rost.
*
Prin muncă şi rugăciune, monahul caută
să înfrăţească cerul cu pământul. Caută să
coboare cerul pe pământ iar pământul să-l
ridice spre cer…
*
Sărăcia de bună voie, Castitatea şi
Sfânta Ascultare nu sunt o înjosire sau
degradare a fiinţei omeneşti, ci o podoabă şi o
încununare a vieţii morale.
80
Noi, monahii, suntem nişte fiinţe care

stăm între cer şi pământ. Cu o mână suntem
legaţi de toţi cei de pe pământ, încercând să-i
ridicăm spre cer; cu cealaltă încercăm să ne
ţinem de picioarele lui Iisus Hristos, de
veşmintele Maicii Domnului, […] de aripile
sfinţilor şi preamăriţilor îngeri.
*
Monahismul, în care se întrupează setea
de trăire lăuntrică, înclinaţia spre viaţa
spirituală exprimă una din năzuinţele cele mai
nobile ale fiinţei omeneşti [...]. Monahismul
nu-i o tăgăduire a vieţii, ci o depăşire a
orizontului, o dăruire totală în slujba binelui,
adevărului şi luminii.
Morţii noştri
U nde sunt fraţii noştri? „Unde sunt cei

care nu mai sunt?”... Sunt plecaţi în
ţara care ne-aşteaptă pe toţi: în Împărăţia lui
Dumnezeu [...] Ei nu au murit, ci au adormit.
Şi sunt toţi împreună. Când Mântuitorul se
afla undeva, departe de Ierusalim, le-a spus
apostolilor: „fratele nostru Lazăr a adormit”.
81
Un om, după ce pleacă din lumea

aceasta, poate cere îngăduinţă de la
Dumnezeu să se întoarcă pe pământ ca să-i
vadă pe cei pe care i-a iubit şi îi iubeşte. De
aceea, întotdeauna sunt cu noi şi moşii, şi
strămoşii noştri. Nu suntem lăsaţi singuri, de
izbelişte...
*
Rugaţi-vă mereu pentru cei răposaţi. Nu
poate nimeni să-şi închipuie cât de mult
aşteaptă cei morţi să ne rugăm pentru ei. Cei
ce au fost în puşcărie [...] ştiu cum aşteptau să
primească o veste, să primească un ajutor de
la cei liberi; tot astfel aşteaptă şi cei plecaţi
din lumea aceasta să primească mângâiere de
la noi.
*
Înaintaşii, moşii şi strămoşii noştri, au
fost sfinţi, în primul rând, pentru că nu au fost
eretici, nu au rătăcit de la dreapta credinţă.
Aceasta este cea dintâi condiţie ca un om să
se învrednicească de darul sfinţeniei. [...]
Moşii şi strămoşii noştri au fost darnici şi
răbdători, pentru că nu au batjocorit pe
nimeni.
82
Oamenii şi-au aşezat întotdeauna morţii

în sânul pământului cu respect, cu multă
atenţie şi cu dragoste, aşa cum îşi aşează
mama copilul la sânul ei, ca să adoarmă să se
odihnească, să se liniştească.
*
Iubirea şi încrederea în Dumnezeu, în
cuvântul lui Iisus Hristos sunt temeiul
rugăciunilor noastre pentru cei morţi.
Muncitorul
F iinţe dragi – oamenii care muncesc – ,ce

sfântă ascultare fac ei fără să-şi dea
seama: ascultare de porunca cu care
Dumnezeu l-a aşezat pe Adam în grădina
Edenului: „lucreaz-o şi păzeşte-o!”.
*
Mâinile lor, mâinile muncitorilor sunt
aşa de frumoase şi de sfinte!
83
Naţionalismul
S unt naţionalist, dar nu bolnav. Preţuiesc

faptul că sunt român, [...] că gândesc aşa
cum gândeşte un popor întreg, dar asta nu
înseamnă că dispreţuiesc pe cineva.
Neamul
N oi toţi trebuie să facem tot ce se poate

pentru cinstirea acestui neam sfânt,
veacuri de-a rândul martirizat, nedreptăţit şi
dispreţuit adesea.
*
[…] Întregului ţinut trebuie să-i spălăm
„faţa”, să-i imprimăm, din nou, înfăţişarea
neamului nostru, a poporului român, dârz,
frumos, calm şi suveran.
*
Să ne înfigem adânc în acest pământ
rădăcinile vieţii. Să continuăm existenţa
înaintaşilor noştri ce se află sub pământ, a
celor care, oricâte vânturi şi furtuni au bântuit
[...], nu au părăsit aceste locuri ci, în
genunchi, de multe ori muşcând ţărâna, au
84
intrat adânc în acest pământ, aşteptând acolo

timpuri prielnice pentru a da, din nou, lăstari
viguroşi…
Nefericirea
N efericirea începe atunci când nu mai

iubim nimic şi pe nimeni [...]. Atunci
începe iadul.
Neglijenţa
N eglijenţa exterioară
dezordinii interioare.
este rodul
Neliniştea
T oată suflarea omenească trăieşte într-o

stare de aşteptare, într-o stare de
nelinişte pe care o atribuim adesea cauzelor
politice, cauzelor fizice, [...] dar nu aceasta
este adevărata cauză.
Adevărata cauză este vocea din
eternitate care se îndreaptă către om. Oare
animalul îşi pune întrebări ? [...] Îşi pune
85
întrebări numai omul care are un suflet: „Ce-i

cu mine? Nu-mi lipseşte nimic dar de ce sunt
aşa de neliniştit ? Ceva mă frământă, fierbe
în mine” [...]
Este vocea lui Dumnezeu care-şi
cheamă creatura. Este acest dor al lui
Dumnezeu după noi.
Neoprotestanţii
A ceştia încearcă să facă, şi ei, un lucru

bun: să-i vorbească omului despre
Dumnezeu. Desigur că o pot face mai bine,
sau mai rău, dar e mult mai bine decât să se
vorbească împotriva lui Dumnezeu […].
Oricât de micuţ, oricât de modest este cineva,
dacă vorbeşte lucruri plăcute lui Dumnezeu,
harul Domnului este cu el.
86
Omul
O mul este, pentru mine, cea mai

strălucită podoabă a firii purtând pe
frunte pecetea nemuririi…
*
[…] Fiecare om, oricât ar părea de
aspru, de străin de sentimentele nobile,
fiecare om, indiferent de poziţia ce o ocupă în
societate, e totuşi om, ce poartă adânc în
fiinţa sa o lume, o lume a lui, în care nu e
doar linişte ci de cele mai multe ori, e o
grozavă luptă.
*
Această stare a omului, de fiinţă
zbuciumată, mă face să-l cinstesc şi mai mult,
îmi adânceşte în suflet [...] grija şi dragostea
faţă de el…
*
Fiecare om adevărat e un unicat [...], e
un exemplar unic, pe care nici el şi nici
semenii săi nu au dreptul să-l privească cu
uşurinţă ci, dimpotrivă, se cuvine să-l ajute
să-şi poată îndeplini menirea pentru care s-a
87
născut în lume, menire pentru care nu se va

mai naşte întocmai nimeni niciodată.
*
[…] Ultimul şi cel mai arzător gând al
tuturor oamenilor, ultima lor dorinţă se
cuprinde în cuvântul acesta: „Nu mă uita!”
*
Oricât ar fi de căzut el, omul, este
vrednic de cinstea cea mai înaltă pentru că
este cea mai minunată creatură a lui
Dumnezeu şi aceasta are importanţă, iar nu
neputinţele lui.
*
Omul încă nu s-a descoperit pe sine. Pe
harta cunoaşterii, ca o imensă pată albă, stă în
faţa omului fiinţa sa.
*
Fiecare om merită recunoştinţa noastră,
fiindcă ne luminează viaţa prin prezenţa lui
[…]. Prin faptul că trăieşte alături de noi, el
alungă din lume pustiul, nefiinţa, întunericul,
iar acesta este cel mai important lucru. Cum
ar fi viaţa noastră dacă am fi singuri, dacă
88
lângă noi nu ar fi făptura lui Dumnezeu, în

fruntea căreia se află omul?
*
Ce nepreţuit lucru e omul şi cu cât de
multă uşurinţă îmi pare că, în decursul
istoriei, a fost privit el şi viaţa lui.
*
[…] Pe om trebuie să-l priveşti cu cel
mai înalt respect dar şi cu adâncă
compasiune, cu încredere dar şi cu
prudenţă, ca pe un copil ce e în stare oricând
de cele mai senine drăgălăşenii, însă şi de
greşeli ireparabile.
*
Pe fiecare om pe care-l întâlniţi în cale
priviţi-l cu mult respect, [...] cu dragoste, cu
veneraţie chiar, pentru că nu ştiţi pe cine aveţi
în faţă: un geniu, un erou, un sfânt ?…
*
Cu încredere, cu dragoste, cu milă, cu
sfinţenie şi cu dor să privim chipul oamenilor,
văzând în ochii lor, întotdeauna, sufletul
minunat şi nemuritor, chipul Creatorului
89
cosmosului, aşa cum ne învaţă Scriptura, care

ne încredinţează că oamenii au fost zidiţi
după chipul lui Dumnezeu, cuvânt pe care,
din ignoranţă, îl rostim prea superficial şi prea
uşor trecem peste înţelesul lui profund şi
miraculos.
*
Dumnezeu, când a făcut cerul şi
pământul, s-a gândit la noi. [...] Înainte de a
crea îngerii, înainte de a zidi lumea materială,
în planul lui Dumnezeu am existat noi,
oamenii.
*
„Adame, Adame, unde eşti?” [...]
Strigătul acesta al lui Dumnezeu este o
chemare permanentă [...]. Orice om de pe
pământ aude în adâncul făpturii lui, în
profunzimea fiinţei sale, această voce.
*
Poate dispune, omul, de bogăţie, de
ranguri, de toate cele materiale, dar totuşi nu-i
mulţumit. În adâncul fiinţei lui, aude o
voce: ,,Unde eşti ? Unde eşti ?”
*
90
Omul are acest dor în permanenţă: este

dorul după izvorul de unde a plecat. Şi
aceasta este dovada şi argumentul că
universul nu-i pustiu, că există un Tată...
*
„Cel mai mare miracol este omul”, mă
gândesc când văd pe stradă, tineri sau bătrâni,
femei sau bărbaţi [...]. E o adevărată
revelaţie. În fiecare om eu văd o minune a lui
Dumnezeu.
*
Fiecare om, în faţa lui Dumnezeu, e un
prunc. Poate fi el prinţ, rege, preşedinte sau
un simplu om de pe stradă... Eu îl văd
îmbrăcat în haina aceasta, frumoasă, de copil.
*
Când mă uit pe stradă la un om,
întotdeauna am un sentiment de îngrijorare.
Oare omul acesta are ce mânca? Oare omul
acesta are cu ce se îmbrăca? Oare oamenii
aceştia au cum să-şi rezolve problemele?
91
Omul este un copil al lui Dumnezeu şi

are nevoie de hrana corespunzătoare calităţii
sale...
*
Fiecare întâlnire a mea cu un om, cu
orice om, din orice categorie, cu orice stare
sufletească, e un praznic, e o mare sărbătoare.
Ea se amplifică, dacă cel cu care mă întâlnesc
este o persoană cu care mă potrivesc: duh cu
duh, suflet cu suflet, gând la gând.
*
Pentru mine omul nu este un semn de
întrebare ci unul de exclamare, care confirmă
existenţa Creatorului. Noi înşine suntem
argumentul existenţei lui Dumnezeu.
*
Ce ar însemna globul acesta pământesc
fără om? Ce farmec ar avea universul fără
fiinţa aceasta gânditoare? Ce frumuseţe ar
avea cerul fără făptura aceasta înzestrată de
Dumnezeu cu libertatea prin care [...] se poate
ridica mai presus de ceruri, până la
demnitatea de fiu al Celui Etern sau poate
coborî până în infern?
92
Ortodoxia
D reapta credinţă ne învaţă în primul rând

cum să trăim ca fii ai luminii. Credinţe
sunt multe şi de multe feluri. „Şi dracii cred
şi se cutremură” (Iac. 2, 19), zice Scriptura,
dar nu se mântuiesc.
*
Prin Credinţa dreptmăritoare noi suntem
contemporani cu martirii. Prin ea păstrăm
legătura cu strămoşii şi vorbim în graiul lor .
*
În mijlocul unui mare număr de credinţe
Dreapta credinţă este darul deosebit de
preţios şi sfânt pe care ni-l face Biserica
noastră.
93
Paştile
P aştile sunt darul cel mai scump, rodul

cel mai sfânt al Crucii. Lumina Învierii
izvorăşte de la picioarele Crucii, din rănile
Domnului...
*
Ziua Învierii ne aduce nu numai
speranţă, ci o asigurare absolută, că la marea
noastră trecere [...] nu ne vom prăbuşi în
nefiinţă, într-un întuneric fără de sfârşit, ci
vom intra la nunta Mielului. [...] În
anticamera cerului, care este Biserica, avem
pregătite haine de nuntă: Botezul,
Mirungerea, Pocăinţa şi Împărtăşania.
*
La Sfintele Sărbători ale Învierii
Domnului, inima noastră vibrează, este mai
vie, mai plină de bucurie. Că avem cu ce trăi
sau nu avem, că avem sănătate sau nu avem,
la Paşti toată lumea, tot omul vibrează, simte,
trăieşte în trupul său o stare de bucurie
edenică.
94
Patimile
T oate patimile sunt ca nişte pietre grele

care nu-l lasă pe om să se ridice, să se
înalţe, să se apropie de Dumnezeu, să-L
iubească pe Iisus Hristos…
Păcatul
P ăcatul lui Adam a făcut din fiecare

suflet o peşteră…
*
Un popor care din punct de vedere moral
decade, se desfigurează şi se descompune şi
fizic. Păcatul este sămânţa răului, sămânţa
morţii...
*
Omul, abuzând de libertatea pe care a
primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea
lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob
al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul
lui iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată
creaţia.
95
Răstignit a fost şi este încă Iisus Hristos:

de păgânismul, de ateismul, de materialismul
şi nihilismul modern care au ucis zeci de
milioane de creştini, au profanat şi au dărâmat
mii de biserici şi de altare şi continuă să lupte
şi azi împotriva Crucii lui Hristos. [...] Fiecare
casă de toleranţă, fiecare cârciumă, fiecare loc
în care domneşte desfrâul şi păcatul, provoacă
lui Iisus Hristos dureri mult mai mari, decât
durerile pe care le-a suferit pe Golgota.
*
În nişte prăpăstii întunecate urlă slugile
iadului, care încearcă să încurajeze
fărădelegea, desfrâul, păcatul. Pe anumite
unde, prin unele programe, prin unele pagini,
satana cu insistenţă încearcă să ni se strecoare
în suflet, în gând, în inimă şi în viaţă, nouă şi
copiilor noştri. O luptă, un război uriaş a
pornit satana pe pământ împotriva lui Hristos.
*
Toate păcatele noastre sunt cuie
ascuţite ce străpung mâinile şi picioarele lui
Hristos.
96
Pământul
N imic nu e mai frumos şi mai bogat

decât pământul.
*
Din pământul acesta izvorăsc toate
parfumurile, toate culorile florilor […]. Nu-i
un miracol ?
*
Cel mai misterios, cel mai preţios lucru
e pământul. E mai de preţ decât toate celelalte
materii. De ce?... Din acest pumn de pământ e
făcut omul. Din acest pumn de pământ răsar
infinite culori, în plante şi infinite arome.
Toate fructele, de toate gusturile şi aromele se
nasc din acest pământ.
*
...Ţărâna, are un miros specific. Nimic
nu miroase mai frumos decât pământul.
97
Părinţi şi copii
A şa cum le-am dat copiilor noştri viaţă

din viaţa noastră, sânge din sângele
nostru, să le dăruim şi lumină din lumina
noastră, bunătate din bunătatea noastră,
nobleţe din nobleţea noastră… Dar ca să
avem de unde să le dăm aceste virtuţi, trebuie,
mai întâi, să luptăm pentru a le avea noi, în
sufletul nostru
*
Mama şi tata sunt cei dintâi dascăli, care
cultivă în firea noului-născut lumina sau
întunericul, binele sau răul, adevărul sau
minciuna, dreptatea sau nedreptatea,
dragostea de muncă sau indolenţa,
indiferenţa, nepăsarea, lenea.
*
Părinţii care îşi abandonează copiii, care
îşi neglijează copiii, care îşi lasă copiii să
piară de frig şi de foame, să trăiască în neagră
mizerie, dispreţuiţi şi hărţuiţi ca nişte făpturi
periculoase, sunt mai prejos decât animalele
sălbatice.
98
*
Faptele părinţilor sunt cele dintâi
elemente care dau viaţă sau ucid tot ce-i bun
şi sfânt în sufletele copiilor.
*
Faptele necugetate ale părinţilor sunt
microbii care îmbolnăvesc sufletele .
*
Prin chemarea binecuvântării lui
Dumnezeu, părinţii îşi fac cea mai sfântă şi
cea mai mare datorie faţă de copiii lor.
*
Să ne creştem copiii în lumina ce curge
din icoana şi viaţa Mântuitorului, să-i învăţăm
să rostească cât mai des numele lui Iisus
Hristos…
*
Când copiii noştri se prăbuşesc în
prăpastia păcatului, Dumnezeu ne strigă nouă
părinţilor: „Ce aţi făcut cu darul Meu? Ce aţi
făcut cu copiii voştri? Ce aţi făcut cu aceşti
tineri, care la început au fost mai frumoşi
99
decât florile câmpului şi decât stelele

cerului?…”
„Nu-i întărâtaţi la mânie pe fiii voştri”
însemnează: nu-i decepţionaţi, nu-i smintiţi,
nu-i tulburaţi, nu le stricaţi sufletele prin
faptele voastre, prin vorbele voastre [...], prin
gândurile voastre.
*
Dumnezeu a pregătit o lume în care
copiii să se poată simţi bine, dar asta depinde
de noi, de cei maturi. Depinde de noi cum se
simt [...]. Ce facem în familie, în lume, ca
aceşti copii să nu se simtă într-un mediu ostil,
străin şi duşmănos?
*
Staţi de vorbă mai mult cu copiii
voştri. Priviţi-i mai atent. Ascultaţi suspinul
ce-l scot uneori, copiii, şi în somn. Fiţi mai
înţelegători faţă de ei. Acordaţi-le mai multă
grijă. Căutaţi să înţelegeţi mai adânc viaţa lor
[…]. Priviţi mai des şi mai profund în ochii
lor. Uitaţi-vă la faţa lor, care nu e întotdeauna
senină [...]. Coborâţi mai adânc în viaţa lor, în
sufletul lor, în inima lor [...]. Să nu vă
închipuiţi că v-aţi făcut datoria dacă le-aţi
asigurat hrana şi haina. Gândiţi-vă că fiii
100
voştri nu au numai stomac şi trup. Aduceţi-vă

aminte, că fiii voştri au şi inimă, şi suflet.
„Ce va fi pruncul acesta?” Această
întrebare trebuie să şi-o pună şi naşii şi
preotul care botează şi Biserica şi şcoala şi
societatea, pentru că toţi şi toate vor
răspunde în faţa lui Dumnezeu de sufletul
copilului.
Plecarea
D in fiecare plecare învăţăm cum să ne

iubim, şi mai curat, ţara, familia, casa.
Pocăinţa
P ocăiţi-vă! Acest cuvânt nu înseamnă să

îţi părăseşti legea pe care te conduce
Biserica lui Hristos, ci înseamnă să îţi
înnoieşti sufletul, inima, gândurile, viaţa.
Poetul
P oetul rupe din el şi ne hrăneşte pe noi,

cei flămânzi de poezie şi de azur.
101
*
Poetul este de multe ori profetul
timpurilor moderne.
*
Drumul lui este drumul oamenilor ce au
o chemare, calea lui este o adevărată via
dolorosa ce duce însă spre culmi profilate pe
un fond de lumină, de triumf, de înviere.
*
Aceasta este chemarea poetului,
mărturisită de profetul de pe malul Iordanului,
care spunea: „Eu sunt glasul celui ce strigă în
pustie. Drepte faceţi cărările Domnului…”
Poetul trebuie să vorbească pietrelor şi
pietrele să se însufleţească. Poetul trebuie să
vorbească pustiului şi pustiul să se umple de
viaţă.
*
Pentru a sluji viaţa e trimis poetul în
lume. Pentru a risipi pustiul şi tristeţea şi
umbra.
102
În vechime poetul, prin cântecele lui,

ca prin nişte imnuri sfinte, alunga duhurile
răului din tinda şi din casa lui, din patria şi
din locurile lui [...] Liniştea spiritele
demonizate, însenina şi întărea inimile...
*
În fiinţa poetului adevărat se află
adunate la un loc focul şi apa, duhul şi viaţa
unui popor.
*
Poetul este profet care, cu glas de foc,
vesteşte tuturor calea, adevărul şi viaţa.
*
Poetul, ca un sacerdot, oficiază o
liturghie laică, neasemuit de frumoasă, în faţa
eternităţii. El, prin creaţia lui, anulează,
corectează tot ce e prozaic în existenţă.
*
Primii slujitori ai Divinităţii au fost
poeţii care [...] întăreau inima omenească şi o
înălţau spre zări senine, pline de viaţă şi de
lumină.
103
*
Poetul are o gravă obligaţie faţă de viaţă.
El trebuie să cânte nu pentru a adormi sau a
seduce, ci pentru a trezi şi a întări oamenii
făcându-i să stea de veghe când noaptea îi
înconjoară şi întunericul năvăleşte.
*
Poet este fiecare om care aspiră, care
visează, care gândeşte, care creează, care
munceşte, care priveşte şi preţuieşte viaţa în
adâncime, fiecare om care se înfioară de
şoaptele vântului, de murmurul izvoarelor, de
vuietul furtunilor, de cântecul păsărilor, de
strălucirea stelelor, de munca şi dăruirea
oamenilor, de cântecul şi tainele vieţii, de
farmecul şi frumuseţile lumii, fiecare om care
nu trece cu ochii închişi prin viaţă, ci vede,
contemplă, se miră, întreabă...
Poezia
A cest rod al inimii omeneşti este ca

sângele martirilor de sfânt şi de preţios
pentru că este rodul unor chinuri pe care
numai eroii, martirii şi sfinţii le-au gustat.
104
*
Poezia exprimă cel mai curat şi mai înalt
tot ceea ce are omul luminat în el. O strofă de
poezie face mai mult, adesea, decât un tratat
întreg de filozofie.
*
Aşa cum îngerii se exprimă sau, mai
bine spus, limba lor este muzica, tot astfel
pentru oameni limba lor adevărată este
poezia.
*
Mai devreme sau mai târziu Lumea se
va reîntoarce la poezie, la izvoarele ei.
Poporul român
P rivesc acest popor, îi ascult inima cum îi

bate, îi citesc, ca un străvechi
solomonar, gândurile curate şi mă minunez.
Cred că nu este nici un popor ca poporul
nostru. Şi pe acest popor suntem chemaţi să-l
slujim bine, fiecare cu ce avem.
105
Avem, în fiecare colţ din ţară, un popor

de o frumuseţe spirituală extraordinară. Un
popor în faţa căruia, cu cea mai adâncă
emoţie, cu cel mai adânc respect, mă închin.
*
Poporul român are o nobleţe naturală,
înnăscută… Nobleţea poporului român nu se
bazează pe blazoane ci pe viaţa lui cinstită,
firească şi dreaptă.
*
Să avem profundă încredere în nobilul
popor român!
Poruncile
P
viaţă.
oruncile lui Dumnezeu nu sunt
împotriva vieţii. […] Toate sunt pentru
Postul
106
P entru un creştin dreptcredincios zilele

de post nu sunt zile de tristeţe sau de
chin, ci zile curate şi senine…
Prin post şi rugăciune îl biruim pe satana
şi pornirile cele animalice ale trupului, biruim
plăcerile cele necurate şi mândria lumii; ne
îmblânzim firea care este mereu nemulţumită
şi răzvrătită…
*
Post nu înseamnă numai schimbarea
unor mâncăruri, ci şi o înnoire, o schimbare a
vieţii, a gândurilor, a faptelor.
*
Legea postului, legea cumpătării şi a
înfrânării este din rai şi de aceea, spre rai nu
ne putem ridica dacât respectăm această lege.
*
Postul este cea mai sfântă şi mai
puternică armă împotriva diavolului şi o
jertfă curată, binecuvântată şi plăcută lui
Dumnezeu.
Preotul
107
P ieptul fiecărui preot este plin de răni de

care multă lume nu ştie. Noaptea şi ziua
el are de luptat cu duhurile rele, cu patimile,
cu răutatea noastră…
*
Preotul şi învăţătorul sunt cei doi stâlpi
de lumină, care îi călăuzesc pe fiii noştri pe
căile cele drepte care duc la porţile vieţii şi îi
izbăvesc de capcanele morţii.
*
Noi trebuie să conştientizăm că preoţii
sunt îngerii lui Dumnezeu pe pământ […].
Prin preot lucrează Dumnezeu, prin preot se
mântuieşte lumea.
*
Preotul ortodox a fost un erou, un trimis
al lui Dumnezeu, un profet, un apostol, un
cuvios, un martir, care pururea a stat în faţa
lui Dumnezeu şi a cerut milă, binecuvântare
şi har pentru noi de la Domnul Iisus Hristos...
*
În casa preotului bun, Maica Domnului
este stăpână.
108
*
„Copiii mei dragi”, am zis unui frate
de-al meu, unuia care şi-a dăruit viaţa lui
Dumnezeu. Şi acest cuvânt l-am zis, prin el,
tuturor acestor preoţi minunaţi. „Aşa suntem”,
mi-a răspuns şi sufletul meu s-a umplut de
lumină, de bucurie, de pace...
*
Preoţii sunt crainicii care au primit, prin
punerea mâinilor, preoţia de la Iisus Hristos,
sunt lucrătorii care fructifică darurile şi
harurile, roadele Învierii lui Iisus Hristos, cele
dătătoare de bucurie şi viaţă neîncetată în
lume. Ei, smeriţii slujitori ai sfintelor altare,
sunt de asemenea apostolii şi „martorii
Învierii Domnului” în zilele noastre.
*
Când noi românii transilvăneni nu
aveam nici voievozi, nici dascăli, nici nobili,
el, preotul Bisericii lui Hristos, ne-a fost de
toate…
109
Preoţii au greutăţi şi au nevoie de

întărire, de mângâiere şi de încurajare în lupta
lor [...] „cu trupul, cu lumea şi cu diavolul”.
În toate avem nevoie de Cel ce a zis:
„Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”
*
Preoţii Bisericii lui Hristos au chemarea
de a fi Îngerii păcii.
Preoţia
C el dintâi dar pe care Mântuitorul, după

Învierea Sa din morţi, l-a făcut
oamenilor este această mare şi Sfântă Taină,
Taina Preoţiei, pe care a înzestrat-o cu puterea
de a elibera sufletele oamenilor de păcat…
Prietenul
N oi avem ceva încă şi mai de preţ decât

fraţii: prietenii. Femeile au prietene
cărora le spun necazurile şi bucuriile. Nici
unei surori, nici mamei şi nici tatălui nu spune
o femeie ceea ce îi spune unei prietene.
Bărbaţii, de asemenea, au prieteni cărora le
110
spun necazurile şi greutăţile. Unui tată nu

îndrăznesc să-i spună greutăţile, ca unui
prieten adevărat.
Pruncii avortaţi
S tarea acestor suflete este o stare de taină.

Nicăieri nu se arată care este starea
acestor suflete.
*
Sunt în aşteptare. În Casa Tatălui. Iar
Biserica se roagă pentru toate sufletele.
Psihologul
P sihologul îţi dă sfaturi bune, îndrumări

bune, dar atât. Rămâne în cadrul acesta
al vieţii omeneşti.
*
Psihologul îţi dă sfaturi, îndrumări, dar
acestea ţi le poate da şi vecinul. În America,
psihologii fac averi. Pe bună dreptate, pentru
că ei sunt oameni deştepţi şi te-ndeamnă: „fă
asta, fă aia...” şi omul se simte oarecum bine
îndrumat, bine orientat. […] Asta o face
psihologul în lipsă de duhovnici.
111
112
Puritatea
F ii curat înseamnă mult. Înseamnă totul

pentru un om. Înseamnă un salt din
animalitate în sublim. Înseamnă o ieşire din
prozaic în plină poezie, în senin. Înseamnă o
apoteozare a noastră. Înseamnă o transmutare
în divin. Fii curat nu înseamnă, însă, o
claustrare, o renunţare la viaţa obişnuită, ci o
întrebuinţare a tuturor darurilor date de
Dumnezeu omului, cu rânduială, cu rost, cu
înţelepciune, cu sfinţenie…
113
Răbdarea
M ai presus de orice mi-a fost dragă în

viaţă răbdarea care e o armă puternică
de apărare a purităţii. Puritatea este culmea
spre care am tins mereu, puritatea care învie
sângele Domnului din potire şi-l varsă viu şi
fierbinte în inimile oamenilor.
Răul
R ăul nu este creat, nu este altceva decât

lipsa binelui, este un gol ucigător în
sânul creaţiei, un gol din care a dispărut viaţa
şi lumina. Un gol ce provoacă suferinţe
neînchipuite de mintea omenească.
Râsul
N iciodată Hristos nu a râs, pentru că ştia

că lângă El este Iuda, pentru că ştia că
lângă El este Petru care se va lepăda în faţa
unei simple servitoare […]. Ştia că lângă El
sunt Ioan şi Iacob, care în timp ce le vorbea
de patimi cereau ranguri şi demnităţi […].
114
Ştia că Îl aşteaptă cărturarii şi fariseii, Ana,

Caiafa şi Pilat, care erau chipuri de demoni…
Recunoştinţa
O mul smerit, privind pâinea de pe masă,

haina de pe el şi tot ce are […], vede
miile de mâini, valurile de sudoare, veghea şi
truda nenumăraţilor oameni…
Responsabilitatea
F iecare cuvânt pe care-l trimiţi în lume va

zidi sau va dărâma. Va înălţa piscuri de
lumină sau va face să se deschidă prăpăstii de
întuneric. Va stârni binecuvântări sau
blesteme înfricoşătoare.
*
Cu ce vom îmbogăţi noi chipul de
lumină şi de vis al lumii? Cu ce vom spori noi
armonia şi frumuseţea vieţii? Cu ce vom
adânci noi taina cea mare din inima
Universului?
115
Milă şi dragoste, respect şi admiraţie,

suntem datori să avem faţă de toţi oamenii.
*
Pentru cei în suferinţă să ne rugăm, pe
cei flămânzi şi goi să-i ajutăm. Pentru cei
căzuţi în mari păcate şi în alte rătăciri
întunecate, să-L rugăm pe Atotmilostivul
Dumnezeu să-i ierte, să-i lumineze, să-i
trezească, să-i aducă pe calea cea dreaptă a
credinţei, a dragostei şi a speranţei… Păcatul
cel mare, care domneşte astăzi este că lumea
nu-L cunoaşte pe Iisus Hristos. Toată lumea
necreştină şi creştină a auzit de Iisus Hristos,
dar prea puţini Îl cunosc […]. De aici
izvorăsc toate relele, toate suferinţele de pe
pământ.
*
Greşeala poate fi aceeaşi şi la unul şi la
altul. Dar vina este diferită.
*
De multe ori trăim într-o casă, mâncăm
la aceeaşi masă, intrăm şi ieşim pe aceeaşi
uşă, dar nu ne gândim la răspunderea, la
datoriile pe care le avem unii faţă de alţii.
116
Rohia
Î şoaptele
n liniştea de aici am ascultat de atâtea ori
cele mai adânci, în care am
desluşit marile taine ale existenţei.
*
E aşa de frumos în zilele acestea la noi,
încât nu se poate spune. Toaca şi Clopotul,
Strana şi Cerul de afară fac ca, anticipat, să
trăim bucuria marilor praznice, bucurie de
care aş dori să aibă parte întreaga lume,
fiecare om de pe pământ.
*
Rohia, loc de înseninare a gândurilor, loc
de linişte sufletească, loc curat, odihnitor
pentru trupuri, loc sfânt, loc purificator, loc
ales şi binecuvântat de Dumnezeu....
*
Chilia de la mănăstire mă cunoaşte. Îmi
vorbeşte, mă mângâie, mă ocroteşte ca pe un
copil orfan aşa cum mi se pare că sunt de
când am plecat de la mănăstire la Cluj. Copil
pribeag, copil orfan…
117
Cu duioşie mă gândesc la timpul acela

când voi fi plecat dintre cei de pe pământ. De
acel timp îmi vorbesc toate mormintele din
cimitir. Îmi vorbeşte drumul acesta pe care
l-am urcat de mii de ori, greu apăsat de
greutăţile vieţii [...]. Îmi vorbeşte pădurea
aceasta şi dealurile, îmi vorbeşte acest cer
drag pe care l-am contemplat şi în zori, şi în
amurgurile minunate.
Rugăciunea
R ugăciunea credinciosului nu este un act

de neputinţă, ci de negrăită măreţie.
*
Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
*
Fiecare rugăciune este o mărturisire de
credinţă, dar este totodată şi un angajament
cutremurător în faţa lui Dumnezeu…
118
Arma creştinului este rugăciunea.

Pavăza creştinului împotriva tuturor relelor
este iubirea.
*
Rugăciunea are darul de a face să picure
în suflet neîncetatul izvor al bucuriei […].
Sufletul din care nu se înalţă spre cer glas de
rugăciune este asemenea unei case pustii,
plină de păienjeniş, locuită numai de păsările
întunericului […]. Un suflet care nu se ştie
ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea
toate bogăţiile pământului.
*
Prin rugăciune, sufletele noastre se înalţă
la Dumnezeu – ca porumbiţa din corabia lui
Noe […]. În rugăciunile noastre, dascăli să-i
avem pe sfinţii prooroci, ale căror rugăciuni
s-au înălţat spre ceruri ca o flacără de foc,
pogorând pe pământ, întotdeauna,
dumnezeiasca milă.
Rugăciunea Domnească
119
A ceastă rugăciune este temelia Cultului

Bisericii lui Hristos. Numai un
Dumnezeu putea să-i înveţe pe oameni o
rugăciune atât de desăvârşită şi atotputernică:
de o simplitate cutremurătoare, dar şi de o
adâncime şi perfecţiune ameţitoare...
*
...Ca într-un dumnezeiesc strop de lumină, în
rugăciunea Tatăl nostru se cuprinde întreg
universul spiritual şi material al omului.
*
Această rugăciune a aprins sufletele
tuturor sfinţilor, a dat tărie tuturor creştinilor,
a luminat viaţa strămoşilor, a mângâiat
suferinţele asupriţilor, a fost temelia vieţii
oamenilor desăvârşiţi…
Rugăciunea inimii
A ceastă puternică rugăciune o poate rosti

şi călătorul şi muncitorul de pe ogor,
din fabrică sau din mină; şi copilul şi tânărul
şi bătrânul. Prin această rugăciune noi putem
curăţi văzduhul duhovnicesc.
120
Sănătatea
N u refuz intervenţia medicilor dar nu mă

preocupă starea de sănătate şi nici nu
mă îngrijorează slăbiciunile, pe care le
primesc cu mare linişte […]. Încerc să îmi fac
datoria rugând pe Atotbunul Dumnezeu să mă
ajute să îmi port crucea, cu linişte, până la
sfârşit.
Săracul
D eschideţi uşa casei voastre pentru orice

sărac şi călător. Prin el vă vizitează
Dumnezeu.
Sărbătorile
P odoaba vieţii noastre, podoaba Bisericii

Ortodoxe – cea mai frumoasă, sunt
praznicile, sunt sărbătorile în inima cărora se
află litughiile, prin care în mod real Hristos
este cu noi şi în noi, până la sfârşitul
veacurilor.
121
*
Un dar minunat al Bisericii sunt
sfintele sărbători sau praznice care, cu
bucuriile şi frumuseţile lor, înseninează,
luminează, înnobilează viaţa.
*
Cum ar fi fost viaţa oamenilor din trecut
fără sărbători? Fără aceste zile care aduceau
în viaţa oamenilor chinuiţi bucurii, mângâieri,
puteri pe care nici nu le bănuim? Sărbătorile
erau un mijloc prin care omul îşi amintea
mereu că este om, că statutul lui nu este de
rob, ci de suveran, de fiinţă liberă.
Sensibilitatea
E prea multă lume insensibilă faţă de

marile minuni ce le întâlnim în fiecare
zi... Avem nevoie de cât mai mulţi oameni cu
suflet de poet.
Sfânta Scriptură
D atoria fiecărui creştin este să se apropie

de Hristos. În fiecare zi să citească un
122
capitol, o pagină din Noul Testament. Numai

aşa îl putem găsi pe Hristos.
*
Dacă cercetezi Sfânta Scriptură, dacă
citeşti Evanghelia, dacă încerci să cunoşti
învăţătura dumnezeiască, oricât a fi tu de
întunecat, tot îţi spui: „Asta e bună, asta ne
trebuie!” Şi aşa ajungi la Dumnezeu.
*
Numai Sfânta Biserică are dreptul să
explice Sfânta Scriptură, pentru că numai ea
este curată, fără de „pată sau sbârcitură, ori
altceva de acest fel, ea este sfântă şi fără de
prihană” (Ef. 5, 27). Biserica nu greşeşte
niciodată, fiindcă este „stâlpul şi temelia
adevărului” ( I Tim. 3, 15).
Sfârşitul lumii
S fârşitul lumii va veni când Dumnezeu va

decide. […] Va fi atunci când se vor
îndeplini nişte condiţii. Când prăbuşirea va fi
aşa de adâncă încât va cere ca să se încheie
existenţa. Atunci când se va ajunge la limită.
123
Sfinţenia
Î n fiecare din noi geme un sfânt!
Sfinţii români
S finţii noştri nu au scris tomuri ci au

imprimat în sufletul poporului român
chipul lui Hristos, icoana Maicii Domnului,
semnul Sfintei Cruci, dragostea de sfintele
posturi şi sărbători, iubirea de Sfânta Biserică
şi de pământul scump, de vatra românească.
Singurătatea
N u vă voi lăsa singuri – ce cuvânt mare

şi sfânt, mai ales în timpurile noastre,
când nenumăraţi oameni se simt singuri, se
plâng de singurătate; sunt în mijlocul
mulţimii, dar se simt singuri; sunt între
prieteni mulţi, însă de multe ori se simt
singuri.
124
Singurătatea, nefericita singurătate

izvorăşte din neascultarea cuvântului
Domnului, care a zis ucenicilor şi, prin ei,
tuturor creştinilor „nu vă voi lăsa singuri”…
*
M-ar deranja singurătatea dacă ar fi fără
Dumnezeu.
*
Pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu
nu există singurătate! Singurătatea este un
infern, un Iad este pentru cei ce nu îl au pe
Dumnezeu.
*
Un om care-l are pe Dumnezeu niciodată
nu este singur. Singurătatea nu-l omoară ci,
dimpotrivă, îl face fericit […]. În singurătate
el poate să se simtă într-o atmosferă mai
potrivită, unde să se gândească mai profund la
Tatăl nostru Cel ceresc, unde se poate ruga
mai liniştit, unde poate să-şi desfăşoare
gândurile, să urce cu ele până la Dumnezeu
[…]. Toţi sfinţii au iubit singurătatea şi pustia;
nu pentru că au fugit de societate, ci pentru că
acolo se întâlneau cu Dumnezeu.
125
Sinuciderea
S inucigaşul n-are parte de mântuire!

Sinuciderea înseamnă o rupere totală de
viaţa veşnică.
Slujirea
O rice creştin, şi cu atât mai mult cel care

a primit darul preoţiei, ştie că este dator
să se facă „tuturor slugă” (Mc. 10, 44) şi să-L
urmeze pe Mântuitorul printr-o totală dăruire,
printr-o slujire până la jertfă, pentru
înflorirea vieţii omeneşti, pentru mântuirea
lumii de întuneric şi de păcat.
*
Pentru a dovedi că suntem fii ai luminii,
trebuie să ardem, să ne consumăm, să ne
jertfim în dăruire totală pentru binele obştii, al
familiei, al Bisericii, al Ţării.
*
Respectul adânc faţă de om, dragostea
fierbinte faţă de semenul meu, mă ajută să-mi
126
port crucea cu drag, să-mi ţin candela aprinsă

mereu, să urc şi să-i urc pe toţi spre culmi
nemuritoare de lumină şi slavă peste care, din
veac în veac, domneşte armonia, bucuria,
pacea.
*
Mereu mă frământă gândul: „Cum să
lucrăm fiecare unde ne aflăm ca să fim mai
de folos vieţii, să slujim şi să trăim spre
bucuria celor din jur?” Când mă văd aşa de
neputincios sunt necăjit; mă supără toate
scăderile pe care le am şi care mă împiedică
să-l slujesc şi mai bine pe fratele meu OMUL,
pentru că slujindu-l pe acesta, îl slujeşti pe
Cel Atotputernic, pe Dumnezeu.
*
Întotdeauna am avut o singură mare
dorinţă: să fiu un adevărat slujitor, cu sufletul
curat, al lui Dumnezeu şi al semenilor mei, pe
care i-am dorit fraţi dragi, întregi, nestricaţi.
*
Suntem chemaţi de Dumnezeu să
răspândim lumina în lume, să fim noi înşine o
127
lumină, să ardem de credinţă şi dragoste faţă

de Dumnezeu şi faţă de tot neamul omenesc.
Unui slujitor al Bisericii, nu-i este

îngăduit nici un strop de naivitate, nici un
dram de nepăsare, nici o clipă de răgaz, nici o
frântură de interes meschin, mărunt, egoist,
întunecat.
*
Pentru cei ce ne sunt încredinţaţi, noi,
cei chemaţi, trebuie să ardem
neîncetat.Trebuie să ardem şi această ardere
să fie rugăciunea noastră de fiecare zi...
pentru tot poporul, pentru tot omul, pentru
toată lumea.
*
Când vorbim şi vestim cuvântul lui
Dumnezeu, avem datoria să fie cuvântul
nostru cald, viu, luminos, să aducem
oamenilor lumină din lumina cea vie a lui
Hristos, înviorare, tărie, mângâiere, bucurie.
Smerenia
128
S merenia nu înseamnă o umilire a fiinţei

umane, ci o stare în care spiritele alese
se îmbracă ca într-un veşmânt de lumină.
Smerenia izvorăşte din măreţia şi
bogăţia spirituală, după cum spicul bogat în
boabe stă totdeauna cu fruntea plecată spre
glia căreia-i mulţumeşte…
*
Postul este un act de smerenie.
Rugăciunea are la bază smerenia. Când spui
„Tatăl nostru” este un act de smerenie.
Modestia este temelia tuturor virtuţilor.
*
„Smereşte-te, rabdă şi te umileşte”, îmi
zice fratele meu, misteriosul meu frate, pe
care-l port întotdeauna cu mine, în mine.
*
Smerenia creştină este întotdeauna plină
de demnitate […]. Ea nu-l umileşte, nu-l
micşorează, nu-l înjoseşte pe om, ci
dimpotrivă, îl umple de forţă, îi dă tărie să
întâmpine cu fruntea senină, ignoranţa
trufaşă, răutatea îngâmfată…
129
*
Întotdeauna smerenia este însoţită de
blândeţe, de dragoste, de milă, de răbdare. Ea
este rodul cel mai curat al iubirii lui
Dumnezeu…
*
Smerenia ne ajută să facem primul pas
spre Dumnezeu, spre Cel de care s-a
înstrăinat strămoşul nostru prin mândrie.
Solidaritatea
M inunat lucru este solidaritatea umană.

Dacă ar putea omul să se dezrobească,
să se izbăvească de însingurarea de care se
vede mereu cuprins să-şi sincronizeze bătăile
inimii într-un singur ritm, prin acesta ar
influenţa sferele, ar depăşi stelele, ar umple
universul de cea mai curată simfonie.
Soţia
O soţie înţeleaptă lângă un suflet mare, o

soţie potrivită lângă omul cu chemare
este cel mai mare dar al lui Dumnezeu.
130
Nenumăraţi oameni înzestraţi s-au pierdut, au

fost înghiţiţi de mediocritate pentru că au avut
soţii nesăbuite care i-au tras mereu în jos în
lumea lor mărginită. [...] O soţie aleasă,
întotdeauna se face soclu pentru soţul ei pe
care îl ridică, îl ajută să stea acolo unde îi este
locul în faţa lumii.
Speranţa
C ând se face frig, când întunericul s-a

aşternut peste ţarini, când noaptea este
adâncă, o scânteie de lumină, pe care o
zăreşte omul undeva în zare, luminează,
înseninează sufletul, îl umple de bucurie…
*
La Dumnezeu a fost speranţa poporului
român întotdeauna. Acest popor niciodată nu
şi-a pierdut nădejdea în Dumnezeu.
Statul
B iserica Ortodoxă este loială că aşa ne-a

poruncit Hristos: „orice stăpânire este
131
de la Dumnezeu” (zicea apostolul Pavel). Este

loială, dar nu aservită.
Suferinţa
S uferinţele oamenilor aleşi au fost pentru

noi, ceilalţi, mântuirea, izbăvirea de
întuneric, de ignoranţă, de starea de
animalitate.
*
De multe ori în spatele unei suferinţe
există o iluminare, există un câştig
extraordinar [...] Aşa s-a întâmplat cu toţi cei
închişi în puşcării; toţi au devenit nişte
martiri, nişte sfinţi.
*
Suferinţa e mama virtuţii.
Sufletul
N u există cineva, oricât de necredincios

ar fi, să nu aibă suflet. Orice făptură
omenească are suflet. Că se-nchină la
dobitoace, că se-nchină la bolovani […], chiar
şi această închinare dovedeşte că în om există
un element care aspiră spre ceva divin.
132
*
Fiecare suflet este o casă a lui
Dumnezeu.
Suflare din suflarea lui Dumnezeu este
sufletul omului, care are daruri şi calităţi
dumnezeieşti, pe care nu le are nici una din
celelalte făpturi create de Dumnezeu. Sufletul
omului este nemuritor. Sufletul omului este
liber. [...] Sufletul omului este cugetător.
*
În adâncuri, în sufletul omului există
lumi impresionante. Există piscuri
strălucitoare şi prăpăstii cutremurătoare.
Acestea aşteaptă să fie explorate, luminate...
Şcoala
A zi, un copil nu merge la şcoală ca să

înveţe acolo să fie om, ci să
dobândească nişte cunoştinţe […] să-şi
câştige o putere în grup, să domine. Or şcoala
ar trebui să formeze personalităţi. Să-l înveţe
pe om să fie în toate om: Om adevărat,
respectând poruncile lui Dumnezeu.
133
134
Tăcerea
S ă taci, să asculţi şi să priveşti este aşa de

plăcut. Tăcerea îţi aduce în suflet o mare
bucurie, linişte şi pace senină; cele dinlăuntrul
tău se transformă într-o simfonie plină de
armonie cerească.
*
Odihnitoare şi înălţătoare este tăcerea
Teama
N u vă temeţi! Acesta este cuvântul care

atunci şi acum şi până la sfârşitul
veacurilor dă tărie omului să străbată timpuri
şi locuri vitrege, să cucerească munţii şi
valurile mărilor, îi dă o credinţă nebiruită în
triumful dreptăţii, libertăţii şi al vieţii.
*
De două mii de ani omul a fost eliberat
de frică, de singurătate şi împreună cu toţi
fraţii lui a început să cânte: „Cu noi este
Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi,
căci cu noi este Dumnezeu” (Is. 8, 9).
135
Timpul
C e valoare vor avea faptele noastre,

gândurile noastre, lucrurile pe care le
facem noi azi, pentru cei de mâine?... Mă
impresionează foarte mult când văd cum
înghite timpul totul şi numai ceea ce este
drept, cinstit, curat rămâne şi este mai
puternic decât timpul.
*
Fiecare clipă este un dar de la
Dumnezeu şi va trebui să răspundem pentru
fiecare clipă: dacă am trăit-o corect, după
cum vrea Dumnezeu …
*
Trăieşte clipa! Pentru că trecutul e tot
trecut orice am face, viitorul e tot viitor orice
am face, prezentul este numai în posesia
noastră. Bucură-te de prezent, de ceea ce
Dumnezeu ţi-a rânduit, nu sta mereu cu faţa
înspre trecut sau cu faţa înspre viitor, căci
pierzi prezentul.
136
Tinerii
N u avem voie să ne condamnăm

tineretul. Structural ei sunt creştini. Îi
mai deranjează „carnea”, dar de fapt, au inimă
românească şi suflet de creştin. Iar când acest
tineret va creşte se va ridica un popor de
creştini ca o dumbravă frumoasă de stejar.
Toaca
T oaca aminteşte de post, de rugăciune, de

nevoinţă, de asceză, de sfinţenie, de
duhovnicie curată, de o viaţă trăită în Hristos
şi cu Hristos, de o viaţă trăită în comuniune
cu Sfinţii, de o închinare „în duh şi adevăr”
(Ioan 4, 23) …
*
Toaca îndeamnă la austeritate, la
responsabilitate, la dăruire. La înfrângere şi
lepădare de sine, la o trăire autentic creştină.
Clopotele, prin glasul lor melodios,
maiestuos, amintesc mai mult de victorie
[…]” Toaca, prin sunetul ei cadenţat, simplu,
ne spune că în lupta nu s-a terminat, că
nevoinţele duhovniceşti încă n-au încetat, că
137
diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, încă

n-a fost înfrânt, că păcatul n-a fost biruit, că
moartea este încă stăpână în lume, că răul n-a
fost încă nimicit...
*
„Toaca ne îndeamnă să stăm treji […],
să păzim cetatea duhovnicească […] care este
încă înconjurată de duşmanii întunecatelor
patimi, să întărim străjile, să ascuţim armele
spirituale: postul, rugăciunea, milostenia,
dragostea, răbdarea, umilinţa, încrederea în
Dumnezeu, speranţa.
Transilvania
T ransilvania îmi pare a fi o cupolă a Ţării

[...]. Când privesc ţara noastră sub
chipul unui locaş sacru, Transilvania mi se
pare bolta minunată a acestuia.
Triodul
P erioada Triodului este o preaplăcută

prevestire că se aproprie primăvara […],
se apropie zilele postului cu preafrumoasele
138
lui rânduieli şi slujbe care înseninează cerul,

împrospătează atmosfera, încălzesc vremea,
trezesc pământul din somnul cel lung şi greu
al iernii.
Trufia
T rufia este un gol ce aduce prăbuşiri

cutremurătoare.
Trupul
T rupul nostru este cu sămânţa păcatelor în

el, cu viermii, adică, cu plăcerile, cu
păcatele noastre cele întunecate. Şi atunci
când noi murim ce apare în trupul omului?
Viermii! […] Trupul nostru devine hrana
viermilor, apoi dispar şi aceştia iar trupul
devine pământ curat. […] Trecând prin
moarte, trupul s-a purificat, s-a uşurat de
păcat şi a devenit pământ curat, frumos
mirositor.
139
Ţara
C a nişte rădăcini adânci, sufletul şi inima

mea se leagă tot mai strâns de locul
acesta, de glia patriei mele [...] Nicăieri nu ne
stă nouă mai bine decât aici, acasă, unde ne
odihnesc părinţii şi unde ne trăiesc fraţii.
*
[…] Avem o ţară, avem un popor, avem
o istorie, aşa de sfinte, încât pentru noi, aici e
Canaanul, aici a fost Edenul şi dacă am săpa
mai adânc sunt sigur că am găsi urmele
primilor oameni ce-au trăit aici nevinovaţi şi
fericiţi.
*
Ţară de poeţi şi născători de lumină.
Ţară ce a zămislit luceferii neamului. Ţară de
glorii şi de poezie. Ţară în care orice plug,
dacă îl înfigi mai adânc, scoate la lumină oase
de voievozi şi de eroi, oase de poeţi şi de
scriitori, oase de cuvioşi şi de sfinţi, oase
sacre, curate…
140
Suntem o ţară veche, cu un popor ce-şi

are rădăcinile înfipte în acest pământ, din
timpurile cele mai adânci ale istoriei, de aceea
mai mult decât orice popor, avem intrată
adânc în sânge virtutea statorniciei, a
dragostei de glie, de muncă şi de trăire
spirituală curată.
*
Acest sentiment al dorului de ţară este
atât de adânc înrădăcinat în firea noastră,
încât oriunde în lume, orice condiţii ar avea şi
oricât de realizat ar fi, unui român i se face
dor până şi de pietrele de pe drumul locului
unde a crescut.
*
Ţară binecuvântată cu vremuri frumoase
împărţite pe anotimpuri care, schimbându-se
în fiecare an, nu lasă viaţa să îmbătrânească.
Ţăranul
C el mai frumos titlu de nobleţe mi se pare

numele de ţăran.
141
Veşnicia
P rivesc uimit în adâncul eternităţii, în

adâncul vieţii veşnice care-mi stă în
faţă. Acest adânc m-ar înfiora, m-ar
înspăimânta dacă nu aş cunoaşte că
Dumnezeu este Stăpânul, că Iisus Hristos este
Domn peste cer şi pământ, peste timp şi
eternitate.
*
Nefericită ar fi viaţa noastră de fiinţă
cugetătoare, care aspiră, care gândeşte, care
iubeşte, dacă viaţa s-ar reduce doar la atât cât
ne dă pământul, dacă nu ne-ar aştepta cerul,
infinitul, nesfârşitul, strălucitul locaş plin de
lumină, de slavă şi de frumuseţe negrăită.
*
Dorul de nemurire arde în sufletul
fiecărui om. Fiecare tânăr, mai ales, doreşte să
realizeze în viaţă lucruri mari, lucruri bune,
care să înfrunte timpul şi să cucerească
eternitatea.
142
„Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe

pământ” – acest cuvânt al Domnului şi
Dumnezeului meu îmi dă puterea să privesc
liniştit adâncul eternităţii care îmi stă în faţă.
***
143
Cuprins
Printre noi sunt îngeri ... 5

Acasă 9
Altarul 9
Amurgul 9
Ateismul 10
Ateul 10
Bătrâneţea 11
Biserica 12
Bisericile de lemn 14
Botezul 15
Calea 16
Cartea 16
Catolicismul 17
Cântarea bisericească 17
Cimitirul 17
Codul lui da Vinci 18
Colindele 19
Comunismul 20
Constantinopolul 20
Copilăria 21
Copilul 21
Coranul 25
Crăciunul 26
Credinţa 28
Creştinismul 29
Creştinul 29
144
Crima 30
Crucea 30
Cunoaşterea lui Dumnezeu 31
David 32
Desăvârşirea 32
Desfrâul 32
Despătimirea 33
Dezbinarea 33
Divorţul 34
Dobrogea 34
Dorul 34
Dragostea de oameni 35
Drepturile omului 35
Duhovnicul 36
Duhul Sfânt 37
Duhurile rele 38
Duminica 39
Dumnezeu 39
Episcopatul 41
Euharistia 42
Evanghelia 42
Evreii 43
Familia 44
Făptura 44
Femeia 44
Fiul risipitor 45
Fraternitatea 46
Frica lui Dumnezeu 46
145
Iadul 48
Icoana 48
Iertarea 49
Ignoranţa 49
Iisus Hristos 49
Inima 54
Ispita 54
Iubirea 54
Încrederea 56
Înfrânarea 56
Îngăduinţa 57
Îngerii 57
Îngrijorarea 58
Învăţătura Bisericii 58
Învierea 59
Lacrimile 60
Lenea 60
Lepădarea de sine 61
Libertatea 61
Liniştea 61
Lumea de azi 62
Lumina 64
Luptătorul 65
Maica Domnului 66
Mama 68
Maturitatea 69
Mila 70
Milostenia 70
146
Minciuna 70
Minunea 71
Mântuirea 71
Moartea 71
Monahismul 74
Morţii noştri 76
Muncitorul 78
Naţionalismul 79
Neamul 79
Nefericirea 80
Neglijenţa 80
Neliniştea 80
Neoprotestanţii 81
Omul 82
Ortodoxia 88
Paştile 89
Patimile 90
Păcatul 90
Pământul 92
Părinţi şi copii 93
Ălecarea 96
Pocăinţa 96
Poetul 96
Poezia 99
Poporul român 100
Poruncile 101
Postul 101
Preotul 102
147
Preoţia 105
Prietenul 105
Pruncii avortaţi 106
Psihologul 106
Puritatea 107
Răbdarea 108
Răul 108
Râsul 108
Recunoştinţa 109
Responsabilitatea 109
Rohia 111
Rugăciunea 112
Rugăciunea Domnească 113
Rugăciunea inimii 114
Sănătatea 115
Săracul 115
Sărbătorile 115
Sensibilitatea 116
Sfânta Scriptură 116
Sfârşitul lumii 117
Sfinţenia 118
Sfinţii români 118
Singurătatea 118
Sinuciderea 120
Smerenia 122
Solidaritatea 124
Soţia 124
Speranţa 125
148
Statul 125
Suferinţa 126
Sufletul 126
Şcoala 127
Tăcerea 128
Teama 128
Timpul 129
Tinerii 130
Toaca 130
Transilvania 131
Triodul 131
Trufia 132
Trupul 132
Ţara 133
Ţăranul 134
Veşnicia 135
149

Cuvintele Părintelui

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuvintele Părintelui

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Un ghid al frumuseţii lăuntrice

Antologie şi Cuvânt înainte

Printre noi sunt îngeri ...

A fost întâia oară când l-am văzut de

Mi-am asumat astfel postura unui “hoţ

Pr. prof. Radu Dorin Micu

“Frumuseţea va salva lumea.”

A casă, în lumea aceasta, mă simt în

P entru mine […], întreg universul este un

A murgul este ca o sărbătoare permanentă,

Oricare dintre noi, simte în amurg ceva,

în atmosferă, care tulbură, te mişcă, te face

O fiinţă omenească care pierde la modul

Lipsa de credinţă este semnul unei minţi

O lume fără Dumnezeu este o lume fără

C ând simţi că începi să îmbătrâneşti e

Ca amurgul suntem noi, bătrânii. Aşa

B iserica nu este întemeiată pe umbre, ci

Biserica nu e o casă de adunare ci e

Biserica lui Hristos, care dăinuie, e vie,

M ăreţia lor e izvorâtă din autenticitatea

Când te apropii de ele parcă simţi

S ă nu faci, să nu spui, să nu gândeşti

G ândurile scriitorilor, ca toate gândurile

E u respect Catolicismul acolo la el acasă.

C ântările Bisericii Ortodoxe sunt revelate,

C imitirele noastre sunt pline de sfinţi. O

Cimitirul de la Săpânţa e mai „vesel”

Codul lui da Vinci

U n păcat de neiertat săvârşeşte acela care

Nu e atât de periculoasă ţigara sau beţia,

C olindele noastre nu fac parte din

încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân

N u regret, nu sunt nostalgic […]; am trăit

C onstantinopolul, oraş îmbrăcat în feerie

D e ce nu putem rămâne oare pentru

N aşterea fiecărui copil este o mare

vrăjmaşul lui Dumnezeu încearcă să-l reverse

„Cine va primi un prunc ca acesta în

Copiii au fost primele victime sacrificate

Iisus Hristos, este Salvatorul lumii şi

coboară pacea în sufletele învrăjbite, revarsă

,,Lăsaţi copiii să vină la Mine…”

Evanghelia lui Hristos nu vei găsi aşa ceva,

N aşterea Domnului purifică inimile şi

s-ar fi coborât în lumea creată.

C u acest cuvânt dumnezeiesc şi sfânt,

adevărat. Ca tămâia ce arde în faţa Sfântului

C reştinismul a cultivat, a înnobilat şi a

A fi creştin înseamnă a-ţi aminti mereu că

…S ă nu fii un ucigaş! Nici la

P rivind la acest Semn ne amintim în

Crucea s-a făcut pom sfânt, dătător de

Cunoaşterea lui Dumnezeu

T oată lumea ştie de Iisus Hristos, dar

P e toate Dumnezeu “cu înţelepciune le-a

T uturor oamenilor le doresc ghimpii greu

C ea mai distrugătoare patimă pentru

familii, face să se verse atâtea lacrimi şi

D acă ne-am dezbrăca de toată răutatea,

Î mâinile crispate de durere, dar cu ochii

îndreptaţi spre ceruri, spre Tatăl. Ce adânc

D ivorţul este nedorit de Dumnezeu. Dar