Bilbao Effect

In ziua de astazi, orasele pot fi de success pe plan economic global doar prin doua modalitati:
prin a fi un oras inovativ, lider mondial in cultura, industrie, economie, sau prin adoptarea unei
francize care practic, nu face altceva decat sa importe un model creat in alta parte, legandu-se
astfel la o retea de influente care inevitabil vor ridica orasul spre succes.
Bilbao – 1991 Orasul a vazut zile mai bune. Situatia se inrautatea pe masura ce timpul trecea.
Industria pierdea teren. Fabricile si porturile se inchideau unul dupa celalalt. Cautand noi
metode prin care orasul sa se revitalizez, apare ideea constructiei unui muzeu Guggneheim. Iar
situl ales este peste o zona industrial veche dezafectata plasat intr-un centru al unui triunghi
cultural, intre muzeul de arta, unviersitate si opera, deci o foarte buna pozitionare in raport cu
orasul.
Obiectivul proiectului era ca orasul sa detina o constructie a lui, iar muzeul urma sa le permita
localnicilor sa renunte la industria decadenta si sa isi recupereze orasul, contrar generatiilor
anterioare care pur si simplu au plecat.
Astazi, 20 de ani mai tarziu, Bilbao primeste aproximativ 1 milion si 300 de mii de turisti pe an,
iar numarul turistilor a crescut treptat in ultimii ani. Fara indoiala, muzeul si-a depasit
asteptarile. Asocierea cu o importanta fundatie culturala ca retea de influenta internationala,
bunavointa politica si o arhitectura inovativa, a transformat un metal de baza in aur.
Cu siguranta Targu Jiu, nu este lider mondial in niciun domeniu (cu exceptia bicicletelor furate si
vandute pe OLX), si nici nu se poate conecta la o retea culturala internationala, insa in Targu Jiu
salasuieste un potential, materializat sub forma unei mosteniri lasate de sculptorul modern,
Constantin Brancusi. Spre deosebire de Bilbao, Targu Jiu nu realizeaza ca are o problema,
reusind sa exista in acest haos de zeci de ani. Nu a avut niciodata o putere pe care sa o piarda.

Ce inghesuiala... pe langa faptul ca doamna de langa mine sta cu o fesa pe scaunul dansei si cu
cealalta pe soldul meu, nici nu am loc sa imi intind picioarele. Ce miros...de atatea ore de cand
nu am mai oprit respir acelasi aer in transpiratie. Ce galagie... subiectele dezbatute de
intelectualii notorii din spate concureaza cu interesantul ritm respirator al vecinei. Incerc sa imi
curat resturile de cipsuri amestecate cu ciocolatele ROM dintre dinti si admir privelistea fara sa
dau dovada de ocularcentrism. Tinut in picioare doar de vointa de a ajunge la destinatie, astept
ultima statie si imi spun ca o sa merite!
Ajung, cobor, incerc sa ma orientez dar dau rateu. Vad coloana!