Citind, Alecsandri se uita din când în când mai la unul, mai la altul, de cele mai multe ori la Emienscu

- parc-
ar fi voit sǎ zicǎ: "Dar tu ce zici?"
- De! - zicea fie Eminescu, fie Caragiale - prea e frumoasǎ! Pǎcat ar fi sǎ nu i se facǎ şi puţinele corecturi de
care e nevoie pentru ca sǎ fie deplin frumoasǎ.
Altǎ datǎ discuţiunea sa urma asupra celor citite de Eminescu ori de vreun altul, şi totdeauna pǎrerea de rǎu
era nu numai obşteascǎ, ci totodata, şi vie când ceasornicul din perete îi vestea pe cei de faţǎ ca miezul nopţii a
trecut.
Mai avea apoi "Junimea" şi axioma cǎ anecdota primeazǎ. Orişicat de aprinse şi de interesante ar fi fost
discuţiunile, ele erau întrerupte îndata ce vreunul dintre cei de faţǎ aveau vreo anecdotǎ de spus. Toate se puteau
ierta, dar anecdota nu putea sǎ fie amânatǎ nici de azi pe maine, nici de acum pe mai tarziu. Iar intre junimisti erau
câţiva care aveau sacul cu minciuni întotdeauna plin şi erau mari maeştri în ale povestirii. Între aceştia era şi
Alecsandri si Caragiali, Eminescu mai puţin, dar era o adevaratǎ plǎcere sǎ-l vezi râzând.
[…] Erau tot oameni, care se despǎrţeau cu anevoia, cǎci ţineau unii la alţii şi ţineau unii la alţii pentru cǎ lucrau cu
toata inima în vederea aceluiaşi scop, tuturora scump, luminarea neamului românesc şi îndrumarea lui spre toate
cele bune.
Aşa era atunci.
Azi, când se împlinesc o suta de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri, o fi mai bine, o fi mai rau, dar ne dǎ
mereu brânci gândul cǎ oameni cum a fost el, numai rar de tot se nasc şi cǎ avea Eminescu cuvinte de a scrie
,,Epigonii’’.
Ori se vede cǎ nu naşterea e hotǎrâtoare în ceea ce priveşte rostul omului în trecerea lui prin lumea aceasta,
ci societatea îşi scoate din cei nǎscuţi oamenii de care în împrejurǎrile date are trebuinţǎ. A scos odatǎ oameni ca
Vasile Alecsandri şi ca Mihail Kogalniceanu, ca A. Odobescu şi ca T. Maiorescu, ca M. Eminescu şi ca I.L.Caragiali:
mai târziu a scos oamenii de care are nevoie în zilele de astǎzi. O fi scos şi oameni care duc mai departe lucrarea lui
Vasile Alecsandri şi a lui Eminescu; dacǎ i-a scos însa, se vede cǎ n-au ieşit încǎ la ivealǎ.
(Ioan Slavici, Amintiri)
Subiectul I
A.
1. Explicǎ sensul expresiei cu toatǎ inima din text. 6p
2. Indicǎ un motiv pentru care se poate spune cǎ între membrii Junimii s-au legat prietenii, aşa cum
reiese din text. 6p
3. Menţioneazǎ scopul junimiştilor, utilizând informaţiile din textul dat. 6p
4. Precizeazǎ atitudinea lui Eminescu şi a lui Caragiale faţǎ de scrierile lui Alecsandri, desprinsǎ din
urmǎtoarea replicǎ: De! - zicea fie Eminescu, fie Caragiale - prea e frumoasǎ! Pǎcat ar fi sǎ nu i se
facǎ şi puţinele corecturi de care e nevoie pentru ca sǎ fie deplin frumoasǎ. 6p
5. Prezintǎ, în 30-50 de cuvinte, o caracteristicǎ a personalitǎţilor nǎscute dupǎ junimişti aşa cum reiese
din ultimul paragraf al textului citat. 6p
A. Redacteazǎ un text de 150-300 de cuvinte, în care sǎ argumentezi dacǎ personalitǎţile unei epoci pot
sau nu pot influenţa evoluţia societǎţii din vremea lor, folosind informaţiile din fargentul dat. 20 p

Subiectul al II-lea 10 p
Comenteazǎ, în minimum 50 de cuvinte, textul urmǎtor, evidenţiând douǎ trǎsǎturi ale
simbolismului:

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito, Toarnă pe covoare parfume tari,

Chiar pentru asta am venit să-ţi spun; Adu roze pe tine să le pun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş, - Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Încet, cadavrele se descompun. Şi-ncet, cadavrele se descompun...
(G. Bacovia, Cuptor)
Ce vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Subiectul al III-lea 30 p
Redactezǎ un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care sǎ prezinţi particularitǎţi de constucţie ale
unui text narativ studiat, aparţinând lui Camil Petrescu.