UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

REFERAT
la
DREPTUL FAMILIEI

TEMA: HOMOSEXUALITATEA. O NORMĂ NOUĂ SAU UN CONFLICT

DE IDENTITATE NEREZOLVAT?

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT:

OANA GHIȚĂ Crăițoiu Ramona-Maria

Anul II, F.R., Sem. II, Grupa 1.

= 2017 =

1
 ARGUMENTE PRO ȘI CONTRA ÎNTEMEIERII UNEI FAMILII DE
HOMOSEXUALI

Ce este homosexualitatea și cum este înțeleasă?

Cercetările ştiințifice arată că homosexualitatea nu este înnăscută, ci este
rezultatul unor interacțiuni complexe între diferiți factori - familiali, sociali şi posibil
biologici.
Întrucât atracțiile şi comportamentul homosexual sunt nişte condiționări
psihologice, ele se pot reduce şi elimina. O decizie personală şi documentarea sunt
esențiale pentru reuşita unui proces de schimbare.
Termenul ʺhomosexualitateʺ este un termen general folosit pentru a desemna
atracțiile emoționale şi sexuale fată de persoane de acelaşi sex. În practică, termenul de
ʺhomosexualʺ se aplică acelei persoane care întreține relații sexuale cu persoane de
acelaşi sex. Cu toate acestea, nu întotdeauna aceste persoane se consideră
ʺhomosexualiʺ. De asemenea, termenul este folosit de activiştii pro-homosexualitate şi
pentru cei ce au numai atracții fată de acelaşi sex, fără a întreține şi relații.
Homosexualitatea nu este o boală, ci un comportament deviant, format în urma
interacțiunii complexe între o multitudine de factori: conflicte personale, traume
emoționale din trecut, nevoi sufleteşti neîmplinite, incertitudine cu privire la identitatea
sexuală, înstrăinarea de părintele de acelaşi sex, abuz sexual, teamă de intimitate cu
sexul opus, o eventuală cauză hormonală, influențe şi propagandă prin mass-media,
diferite opțiuni personale şi altele.
Există mai multe tipuri de homosexualitate și există două tipuri de
”homosexuali”:
- ego-sintonici (cei care sunt mulțumiți de situația lor și nu doresc să se schimbe)
- ego-distonici (cei care nu sunt mulțumiți de ei și implicit vor să se schimbe)
Activiştii homosexuali insistă pe ideea că homosexualitatea nu este o alegere. În
această privință sunt perfect de acord cu ei. Nu este o opțiune. Nu cunosc şi nu am auzit
de niciun homosexual care să spună că el a ales să aibă aceste atracții față de persoane
de acelaşi sex. Nu este o opțiune, este o consecință - o consecință neintenționată a unui
lung şir de alegeri - conştiente, subconştiente şi inconştiente. Este consecința nefericită,
dar naturală, a alegerilor făcute de băiatul în creştere, menite să-l protejeze de respingere
şi suferințe, menite a-l face să se simtă în siguranță şi să facă ce i se părea lui mai
natural.
Nu-l poți acuza pe un băiat care fuge de acei băieți pe care îi percepe ca fiind
periculoşi, preferând mai degrabă compania fetelor, unde se simte acceptat şi în
siguranță. Nu-l poți acuza pe un băiat care se retrage sau îl respinge pe tată rece, dur
sau dezinteresat.Nu-l poți acuza pe un băiat că îşi exprimă simțul său artistic şi sensibil,
respingând ceea ce lui i se pare a fi jocuri dure, nefamiliare sau dificile ale unor băieți.
2
De fapt, el doar încearcă să se protejeze, să se simtă în siguranță, să fie el însuşi, atât
cât poate şi ştie un băiat nevinovat şi neghidat. El nu ştie că toate aceste opțiuni, perfect
nevinovate şi de înțeles, puse laolaltă şi fără nici o intervenție din afară, pot conduce la
consecințe teribile. Aceste alegeri îl pot face în cele din urmă să nu-şi mai poată
descoperi masculinitatea înnăscută, să nu poată interacționa cu cei de acelaşi sex şi să
nu-şi mai poată dezvolta o identitate de gen sănătoasă, ca bărbat printre bărbați.
Incapabil să-şi găsească propria masculinitate în el însuşi, va începe să o caute în afară,
să o sesizeze cu invidie la alți băieți şi bărbați şi în final să o dorească într-o manieră
sexualizată. Alegerile lui pot avea nefericita consecință de a-l face să se vadă pe sine ca
opus restului bărbaților - să-i vadă pe ceilalți bărbați ca fiind de sex opus. Astfel, fiind
opus lor, el va fi în mod natural atras de ei sexual, pentru a obține acel sentiment de
plinătate, completitudine şi împlinire pe care îl conferă sexualitatea.
Problema homosexualității este în esență o chestiune legată de concepția biblică
despre om.
Creată după chipul lui Dumnezeu, s-a intenționat ca ființa umană să reflecte ceva
din natura lui Dumnezeu în realitatea noastră vizibilă. Totuşi, această ființă umană
deplină poate fi constituită numai dintr-un bărbat şi o femeie laolaltă. Deşi fiecare
persoană - bărbat sau femeie - este un purtător al chipului lui Dumnezeu, umanitatea
deplină a implicat întotdeauna două genuri diferite - bărbat şi femeie, care sunt
dependente reciproc şi care se raportează unul la altul într-o manieră unică. Dacă
această trăsătură unică a alăturării dintre bărbat şi femeie nu mai este vizibilă în lumea
noastră din varii motive, atunci se cheamă că noi ascundem sau acoperim chipul lui
Dumnezeu pe pământ .
O dezvoltare către homosexualitate nu reprezintă o deviere de la normă, ci o
normă nouă şi diferită. Totuşi, acestea nu se împacă cu următoarele date -exceptând
cazul în care alegem să le ştergem şi pe acestea din manuale.
Toate studiile sunt de acord că băieții care ulterior în viată au sentimente
homosexuale, încep prin a se simți ʺmai puțin bărbațiʺ şi suferă de aceasta încă de la
vârsta de cinci ani sau mai devreme. De la această vârstă, băieții care dezvoltă mai târziu
sentimente homosexuale au deja o teamă de jocurile ʺdureʺ ale colegilor. Le este frică
să se bată, se retrag şi se simt în nesigurantă.
Cercetările au arătat că există o legătură evidentă şi semnificativă din punct de
vedere statistic între anumite tulburări de identitate şi formarea ulterioară către
homosexualitate sau transsexualitate.
Studiile recente realizate în Olanda şi Noua Zeelandă au arătat că bărbații şi
femeile cu un stil de viată homosexual suferă mult mai des de anxietate, tulburări de
regim alimentar şi depresii majore (bărbații), precum şi de abuz de droguri (femeile) în
comparație cu cei care nu au un asemenea stil de viată.
Evident, aceasta nu se aplică tuturor bărbaților şi femeilor cu un stil de viată
homosexual, iar unii par să nu aibă nicio problemă. Totuşi, când comparăm cele două
grupuri, procentul celor cu probleme psihologice este mult mai mare la homosexuali
decât la heterosexuali. Chiar şi reprezentanții asociațiilor de homosexuali consideră
astăzi că aceste lucruri nu pot fi atribuite doar atitudinii negative a societății față de
homosexualitate.
3
 Durata de viată a bărbaților homosexuali este cu 8 la 20 de ani mai scurtă decât
a celorlalți bărbati.
O varietate de studii recente şi mai mulți cercetători sugerează că promiscuitatea
constituie o componentă esențială a homosexualității masculine, chiar dacă persoana
are un partener permanent. Şi aici se depun eforturi pentru a reinterpreta lucrurile, în
sensul că nici promiscuitatea nu mai constituie o abatere de la normă, ci doar o normă
nouă şi diferită.
În cercetarea internaută pe care am efectuat-o am regăsit câteva povești de viață
ale câtorva persoane care ”au fost” homosexuali și care, prin terapie, au revenit la un
stil de viață heterosexual, astfel că fiind câteva cuvinte interesante am să dau citare
acestor paragrafe:
Mărturii ale foștilor sau încă actuali homosexuali:
”Înainte de a începe terapie reparativă, mă simțeam prins într-o identitate pe care nu o alesesem eu
şi pe care nu o doream. Aveam gânduri şi sentimente homosexuale, ocazional întrețineam relații sexuale cu
alți bărbați, şi toate astea mă făceau să fiu foarte nefericit. Îmi uram homosexualitatea. Doream să beneficiez
de intimitatea şi stabilitatea unei familii heterosexuale, să am o soție şi copii, însă sentimentele mele sexuale
fată de femei erau extrem de reduse comparativ cu dorința mea de a face sex cu bărbați. Până la vârsta de 30
de ani, marea majoritate a experiențelor mele sexuale (inclusiv prima, la vârsta de 15 ani) fuseseră cu alți
bărbați. Ca o ironie, am început să mă împotrivesc homosexualității după ce am avut relații heterosexuale pe
la 25 de ani; întrucât relațiile heterosexuale au fost mult mai satisfăcătoare decât oricare dintre relațiile
homosexuale, am început să mă gândescla prioritățile mele sexuale. În anii care au urmat am avut mai puține
contacte sexuale cu bărbați şi invariabil nesatisfăcătoare.
Apoi, când am împlinit treizeci de ani, am început să încerc să-mi înțeleg identitatea sexuală.
Preocupările legate de lipsa unui fizic atletic m-au făcut să încep să practic înotul la centrul universitar unde
lucram. În mod paradoxal, a fi dezbrăcat în preajma altor bărbați n-a făcut decât să-mi reducă dorințele
homosexuale. Prietenia neaşteptată cu un membru al echipei de baseball a şcolii m-a ajutat să recunosc la
mine anumite trăsături masculine pe care le admiram la el. De asemenea, am realizat că nimeni din familia
mea nu mă încurajase să practic un sport şi am înțeles că nepracticarea vreunui sport în tinerețe mă lipsise de
tovărăşia vitală a altor băieți. Am ştiut că lipsa acestei influențe masculine contribuise la starea mea de
confuzie sexuală.
Terapia n-a făcut decât să clarifice şi să certifice ceea ce începusem să descopăr singur şi m-a învățat
multe despre cine sunt şi despre cum trebuie să fiu. Prin terapie, am început să recunosc ce dificil îmi era să
stabilesc şi să păstrez relații apropiate nesexuale cu alți bărbați, în special cu cei din mediul meu. În acelaşi
timp, am învățat că am probleme cu încrederea în femei din cauza sentimentelor negative față de mama mea,
o persoană manipulatoare, dominantă, cu care avusesem o relație nenatural de apropiată, în special la
adolescență. În final, am învățat că îmi era teamă de responsabilitățile de adult - din nou, pentru că rareori
fusesem încurajat să mă gândesc la mine ca la un bărbat capabil să-şi asume responsabilitățile maturității.
Când am început terapia reparativă, a trebuit să cresc de la stadiul de băiețel rănit la stadiul de bărbat matur,
heterosexual. În relația cu terapeutul meu, am primit asistența masculină de care aveam nevoie, şi pe care,
ca şi copil, nu o primisem. Mai important, terapia m-a ajutat să primesc acest ajutor şi de la alți bărbați; mi-a
conferit instrumentele mentale şi încurajarea de care aveam nevoie pentru a mă putea relaționa nesexual cu
alți bărbați.
De când am început terapia, gândurile şi sentimentele mele homosexuale s-au redus semnificativ, atât
ca frecventă, cât şi ca intensitate. Fiind singur timp de un an şi jumătate înainte de a începe terapia, terapia a
făcut ca celibatul să nu fie chiar o luptă. Când am fantezii sexuale, majoritatea sunt cu femei, nu cu bărbați.
Nu vreau să spun că m-am vindecat complet: mai apar uneori sentimente homosexuale, dar şi-au pierdut
complet puterea pe care o aveau cândva. Indiferent de dorința sexuală pe care as avea-o fată de un alt bărbat,
ea e depăşită de înțelegerea că acea dorință e falsă şi că o atare experiență sexuală nicidecum nu m-ar
satisface, în ceea ce priveşte profunzimea sau durata. Pentru prima oară în viață pot avea prietenii apropiate,
sănătoase, nesexuale, cu bărbați. De fapt, majoritatea prieteniilor mele nu sunt cu femei, ci cu bărbați - mă
simt mult mai confortabil în aceste prietenii cu bărbații decât în vecile prietenii platonice cu femeile. Am
început să mă văd cu femei şi învăț cum să mă relaționez cu ele ca un bărbat. Încă mă lupt cu problemele de
4
încredere în femei, însă descopăr că pe măsură ce învăț să fiu mai adevărat cu femeile (rezolvând în acelaşi
timp şi mânia mea față de femeile din familia mea), este tot mai uşor să fiu eu însumi cu
femeile.Apropiindu-mă de sfârşitul primului an de tratament, recunosc că mai am de lucru. Însă progresele
de până acum îmi dau speranță pentru viitor. Perioada de când am început terapia reparativă a fost cea mai
fericită şi mai plină de sens din viața mea .”
O altă mărturie:
”Când eram mic, am fost molestat de unchiul meu. Aveam doar 3-4 ani, dar îmi amintesc totul.Am
avut parte de multe experiențe traumatice. Nu ştiam prea bine ce sunt, dar ştiam că-mi place compania
bărbaților. Aveam 16 ani şi mă întâlneam cu bărbați mai în vârstă, pentru că de ei eram atras. Căutam mereu
dragoste, nu sex, însă asta voiau de la mine toți acei bărbați cu care mă întâlneam. Mi-au trebuit nişte ani ca
să înțeleg de ce nu mă puteau iubi aşa cum voiam eu să fiu iubit. Ei voiau numai să-şi satisfacă plăcerile şi
profitau de mine. Am început apoi să mă prostituez, încercând să obțin ceea ce credeam că există ceva mai
încolo. Întotdeauna voiau ceva de la mine şi erau gata să plătească pentru asta, aşa că mi-am spus, ce mai,
asta vor mereu. Sexul a început să devină un fel de distracție pentru mine. A început chiar să-mi şi placă. La
scurt timp, am început să merg cu prietenii în baruri pentru homosexuali. Am crezut c-am ajuns în cer. Ceea
ce am văzut întotdeauna la oamenii aceia a fost felul în care îşi schimbau partenerii. Eu nu voiam să fiu aşa
sau cel puțin nu voiam să fiu văzut sau să se gândească aşa despre mine. Din păcate, tipii cu care am venit în
contract ieşeau şi ei la agățat pe străzi. Am fost violat de două ori, odată la 18 ani şi a doua oară la 20. Două
momente foarte dureroase. Am început să consum droguri - asta făceau mai toți. Încercam să fiu ce voiau alții
să fiu.
Pe 17 octombrie 2002 am mers la spital pentru o operație de apendicită. Mi s-a luat mult sânge pentru
analize. A doua zi, după operație, au venit pe rând mai mulți doctori să-mi verifice starea dat fiind că febra
nu-mi scădea deloc. Când l-am auzit pe unul dintre ei spunându-i altuia că am SIDA şi că celulele mele T sunt
la 82, am avut un şoc. I-am spus doctorului că am sângerări anale. Au verificat şi au tras concluzia că este
nevoie de o operație interioară pentru a vedea ce se întâmplă acolo. Aveam dureri foarte mari şi sângeram în
permanență. Am început să merg la biserică în fiecare duminică şi miercurea, rugându-mă şi căutându-l pe
Dumnezeu. Aveam nevoie de ajutorul Lui, eu fiind la capătul puterilor. Aveam nevoie de întărire ca să merg
mai departe, dar mă gândeam mereu la ce mi-au făcut alții sau mai bine zis, la ce am permis eu să-mi facă
alții. L-am rugat pe Iisus să mă ajute şi să mă ierte. Felul în care mă comportam a început să se schimbe,
precum şi felul în care vorbeam cu oamenii. I-am iertat pe toți pentru ce îmi făcuseră şi l-am rugat pe
Dumnezeu să mă ierte şi pe mine pentru ce le făcusem eu altora. Mi s-au făcut iar analize de sânge. Eram
nerăbdător să aflu rezultatele, dat fiind că mă simțeam mai bine şi arătam mai sănătos. Rezultatele
au fost însă mai proaste - celulele Terau la 51 şi acum aveam şi hepatită C. Am continuat să merg la biserică,
nu amrenunțat la credința în Dumnezeu, iar durerile aproape au dispărut. Am mers la biserică timp de câteva
luni - eram şi creştin, şi homosexual. Credeam în cel mai serios mod că aşa mă născusem, indiferent de alte
explicații. Înzestrat cu asemenea opinii, nu aveam nici o remuşcare pentru felul în care trăiam.Apoi a venit
momentul pentru operație, pentru ca doctorii să vadă ce se întâmplă cu rectul meu. Au găsit doi hemoroizi
mari în interior şi câțiva mai mici la exterior. I-au îndepărtat, şi asta a fost o operație foarte dureroasă. Mi s-a
explicat cum ajunsesem în starea aceea: din cauza sexului anal. După operație am cunoscut şi pe alții care
avuseseră o intervenție similară, dar toți continuă să practice sexul anal. Nu ştiam căurma să repet operația,
ca o măsură de asigurare împotriva reapariției problemelor, dat fiind că prezentam un risc foarte mare de
cancer anal.
Dumnezeu mi-a pus în inimă gândul să împărtăşesc povestea mea pe Internet. Când am vizionat filmul
ʺPatimile lui Hristosʺ pentru prima dată, am căzut pe gânduri în ceea ce priveşte relația mea cu Dumnezeu.
Am început să-mi scriu povestea şi am pus-ope Internet, astfel încât să poată fi citită de homosexuali. De
asemenea, am publicat-o pe AOL, Yahoo şi pe Gay.com. Acest drum al meu nu a fost uşor. Încă am lupte, deşi
sunt mult mai reduse în intensitate. Am ajuns să înțeleg, în cele din urmă, că este doar un păcat; cu cât mă țin
mai aproape de Dumnezeu, cu atât este mai uşor de stăpânit. Aşa este cu toate păcatele- trebuie să ascultăm
de El zi de zi. Ca să scapi de unul, poate e nevoie de luni sau ani,dar în cele din urmă scapi. Viața mea este şi a
fost mereu în mâinile Lui. Doar că nu mă mai împotrivesc acum.”

Concluzie personală
5
 Pe lângă latura religioasă care este total împotriva acestei laturi a unei părți a
societății, există astfel cum este prezentat anterior și alte numeroase motive (morale,
medicale ș.a.) care ne fac să credem că homosexualitatea este o stare de anormalitate,
iar întemeierea unei familii de acest gen nu ar face decât ca oamenii de mâine să crească
în ”normalitatea” aparentă a homosexualității, ceea ce ar însemna că rolul principal al
instituției familiei ar dispărea în timp și anume acela al procreării.
O familie de homosexuali nu ar fi capabilă de aducerea pe lume a unui copil, în
mod natural, evident arr fi nevoită să apeleze la mijloace artificiale (în cazul femeilor),
ori la mijloace administrative(în cazul bărbaților-adopție), dacă aceasta ar fi posibil,
viitorul copil și mai târziu adult, crescând și dezvoltându-se cu ideea unei familii
normale de homosexuali. Nu ar duce oare asta, în timp desigur, la stingerea familiei de
bază: femeie și bărbat?
Desigur că fiecare om este liber să facă propriile alegeri în viață, cu atât mai mult
cu cât fiecare dinte noi este st-pân pe propria viață, însă, personal, consider că această
categorie de oameni poate fi acceptată în societate atât timp cât rămâne în umbră, fără
să iasă în față să ceară diferite ”drepturi” precum: a apărea în public așa cum apare un
cuplu normal, a se legaliza căsătoria între aceștia (deși în unele țări deja s-a întâmplat
acest lucru), să adopte un copil (creând riscul de a-i crea acestuia o percepție greșită
despre familia normală a societății și multe alte asemenea ”drepturi”.
Nu ar trebui toate acestea să ne dea de gândit? Cei care nu mai văd în
homosexualitate o abatere morală sau etică de la normă, ci o nouă normă, trebuie să se
pregătească să explice realitățile prezentate mai sus. Nu sunt toate acestea un indiciu
clar că homosexualitatea este profund contrară naturii masculine sau feminine a
persoanei şi că homosexualitatea reprezintă într-adevăr expresia unui conflict de
identitate nerezolvat?
Răspunsul va fi întotdeauna subiectiv, unii pro+-homosexualitate și familie
înemeiată între prsoane de același sex, alții vădit împotrivă, în funcție de mediul social
în care trăiește fiecare persoană și mai ales de percepția despre viață.
Personal, nu judec oamenii care au astfel de orientări sexuale, nu am niciun drept,
însă nici nu susțin întmeierea unei familii de persoane de același sex, din cauza
impactului social pe care l-ar putea avea asupra viitorilor copii și nu numai, ci și din
motive morale, religioase, dar mai ales medicale.

6
 BIBLIOGRAFIE

 Freud, A., Clinical observations on the treatment of manifest male

homosexuality,in: Psychoanalytic Quarterly 20:337-338, 1951.
 Bieber, I., Homosexuality A Psychoanalytic Study Of Male Homosexuals,
BasicBooks, INC. Publishers, New York, 1962.
 Webografie:
 www.homosexualitate.ro
 www.jonahweb.org

7
8