UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE

REFERAT
la
CRIMINOLOGIE

TEMA: Criminalii în serie

PROFESOR: STUDENT:

GABRIEL TĂNĂSESCU Crăițoiu Ramona-Maria

Anul II, Grupa 1.

= 2016 =

1
 DE CE CRIMINALI IN SERIE?
Criminalitatea în serie a preocupat de multă vreme funcţionarul public numit poliţist si opinia
publică atunci cand Poliţia a spus pe faţă ca e vorba de un “criminal in serie”.
Dar ce e un criminal in serie?
Din punctul de vedere al omului obişnuit, al “cetăţeanului “de pe stradă, un criminal este o
persoană care a ucis o altă persoană folosind mijloace foarte crude care au dus la moartea
acesteia.Criminalul în serie provoacă mai multe astfel de crime folosind aceleaşi mijloace crude
aproape de fiecare dată, uneori lăsând si câte un indiciu la locul faptei. Nu voi defini ştiinţific noţiunea
de “criminal in serie”, doar numele fiind de ajuns pentru ca orice persoană sa-şi dea seama ce poate fi
un criminal de serie.
De cele mai multe ori ajung in inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi judecaţi, dar mulţi
răman afară pe străzi continuând să omoare oameni nevinovaţi de cele mai multe ori, de exemplu cazul
Ramaru din Bucureşti.
In alte cazuri omoară cu motivul că au fost surprinşi de alte persoane care trebuie şi ele
suprimate. In alte cazuri omoară pentru că li s-a cerut să omoare, în această categorie intrand teroriştii,
grupările separatiste de genul Hezbolah, ETA.,IRA etc, grupările mafiote de genul La Piovra—
Caracatiţa in Italia, Yacuza în China etc.
Criminalul în serie ucide şi din motive psihologice. Nu de puţine ori specialiştii au constat că o
traumă din copilărie sau adolescenţă, care au marcat persoana respectivă pe viaţă, a dus la producerea
unor crime după aceeaşi tipologie, de exemplu, să luăm un caz la întâmplare: se găseşte o victimă
moartă, un cadavru, într-un gang cu gâtul tăiat, cu o garoafă roşie langă, cu braţele acoperind faţa.
Victima este descoperită luni dimineţa. Peste o săptămană se descoperă o altă victimă şi aceasta timp
de cateva luni. Prin apariţia a două-trei persoane cărora li s-a provocat moartea în acelaşi fel duce
Poliţia la concluzia că un criminal în serie acţionează în zonă, un criminal care trebuie descoperit şi
suprimat-în sensul că trebuie judecat conform legii şi condamnat la mai mulţi ani de inchisoare, în
unele state chiar la inchisoare pe viaţă sau pedeapsa capitală.
Poliţia, de cele mai multe ori, încearcă să ţină sub control criminalitatea, chiar dacă nu reuşeşte
totdeauna. La noi în ţară,de obicei, un criminal nu ajunge să fie numit criminal în serie. De ce oare?
Am putea spune că în Romania mai frecvente sunt infracţiunile de tâlhărie, furt, spargeri de locuinţe,
spargeri de maşini, de viol, decât de crimă, omucidere.
Un motiv pentru care în România nu prea se întâlnesc cazuri de criminali în serie este şi faptul
că în România nu sunt oraşe cu milioane de locuitori. Cel mai mare oraş din ţară ,din punct de vedere
demografic,este Bucureştiul, capitala ţării. Aş putea spune că în S.U.A.,de exemplu, cele mai multe
crime în serie se produc în acele mari conurbaţii, cum ar fi Los Angeles, New York, Chicago,
Milwakee, New Orleans, dar criminali în serie apar şi în oraşe mici, cu oameni care se cunosc de o
viaţă.
Criminologii şi Poliţia împreună cu ei au ajuns la concluzia că ucigaşii în serie apar mai ales în
oraşele mari dar nu exclud nici oraşele de provincie. Orice om de pe stradă, om obişnuit poate deveni
ţinta unui criminal în serie.Cel puţin aşa spun autorii “Enciclopediei ucigaşilor în serie ” Brian Lane şi
Wilfried Gregg. Se obişnuieşte ca victima să fie clasificată în funcţie de un mobil clar identificabil,
cum ar fi, de exemplu că aceasta deţinea ceva râvnit de asasin,că se afla în conflict cu el sau că îi fusese
necredincioasă etc. Pentru asasinul în serie, ”motivul” se află atât de bine şi adânc înrădăcinat în
psihicul său, încât victima trebuie să aparţină unui anumit gen,cum ar fi de exemplu, să poată fi inclusă
într-o categorie largă de persoane, ca femeile şi copiii şi să se afle în locul nepotrivit la momentul
nepotrivit. E adevărat, însă, că unii criminali în serie îşi selectează cu precizie victimele.
De exemplu, Joseph Mendley ucidea numai femei roşcate. Ramiro Artieda omora numai femei
care semănau cu logodnica ce îl abandonase. Complicaţiile se nasc atunci când, datorită incapacităţii
unui criminal de a-i identifica pe membrii grupului său de ţinte, acesta ajunge la atacuri
cvasiîntâmplătoare. În ciuda afirmaţiei că nu făcea decât să cureţe străzile de prostituate, Peter Sutcliffe
primejduia viaţa tuturor femeilor care se aflau întâmplător afară noaptea, atacând şi omorând o serie
întreagă de femei, chiar dacă nu erau prostituate .
Prin urmare, fiecare fiinţă umană poate deveni victima potenţială a unui asasin, împotriva căruia
nu există nici o armă de protecţie, întrucât şi mijloacele de investigare tradiţionale, bazate pe motive
bine determinabile, sunt lipsite de eficacitate.

2
 Caracteristici ale criminalului în serie
Pentru a înţelege această frecvenţă a criminalilor în serie trebuie să observăm câteva
caracteristici, având în vedere că ucigaşul în serie are câteva trăsături aparte, din care vor fi descrise
doar principalele şase:
1.Crimele se repetă (“în serie”), petrecându-se cu frecvenţă mai mare sau mai mică, adeseori
crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile; ele continuă până când
asasinul este prins, sau până când moare sau, la rândul său, este ucis. Definiţia de mai sus reprezintă
tiparul fundamental alasasinului în serie. Este evident că nu există vreun număr predeterminat de
victime de la care asasinul devine criminal în “serie” şi nici vreo frecvenţă stabilită a acestei activităţi
macabre căreia I se aplică termenul de mai sus. Spre exemplificare, am putea da cazul sud-africanului
Ronald Cooper care, deşi a ucis o singură dată înainte de a fi arestat , a dezvăluit în jurnalul său un
program extensiv şi planificat cu grijă de ucidere a copiilor. Această predispoziţie este deseori
recunoscută chiar de ucigaş. Mulţi dintre ei, după ce au fost arestaţi, au mărturisit că ar fi continuat să
ucidă dacă ar fi fost lăsaţi în libertate.William Banin, “ucigaşul de pe autostradă” din California, I-a
declarat unui ziarist, după proces: ”NU mi-a pierit pofta de a ucide. Nu mă pot stăpâni să n-o
fac.”Pentru cei mai mulţi criminali în serie, actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare,
constituie un motiv în sine. În plus, la fel ca în cazul stimulării prin alcool sau droguri, ”doza” e din ce
în ce mai mare. Aşa cum un drogat nu se va vindeca niciodată de patima lui dacă va avea acces liber
la stimulent, tot aşa şi asasinul va continua în serie îndeletnicirea sa oribilă până ce, fie va muri, fie va
fi omorât, sau până când va fi prins şi înlăturat din societatea pe care o afectează.
2.La fel ca în cazul omuciderilor “normale”, crimele tind să se petreacă în
relaţie de unu-la-unu.
Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o persoană e omorâtă
de o altă persoană. Convenţional, criminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii:
1.”crima pasională”, comisă într-un moment de furie intensă sau de frustrare;
2.crima înfăptuită “cu sânge rece”, care se distinge printr-o premeditare atentă, motivată
adeseori de speranţa unui câştig personal. O dată atins obiectivul propus (eliminarea soţului
necredincios,de exemplu,sau a deţinătorului unui obiect râvnit), nu există nici un motiv de a mai
presupune că asasinul va ucide din nou.
Cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel pe cont
propriu şi cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În
mod clar, e mai “sigur” să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă, şi trebuie să
ucizi o singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă
dură sau ca victima să scape. Mai mult,caracterul individualist al criminalului în serie face imposibilă
situaţia în care el să fie capabil sau dornic de a-şi împărtăşi nevoile şi plăcerile altcuiva. Această
concluzie reiese, în conformitate cu statisticile, din faptul că el duce o viaţă paralelă sub chipul unui
salariat demn de încredere, onorabil cap de familie şi bun vecin.

Cuplurile ucigaşe
Sensul obişnuit se referă la o pereche bărbat-femeie, aproape întotdeauna împlicaţi într-o relaţie
sexuală, în care bărbatul e, în general partea dominantă. Se observă un fenomen interesant, şi anume
că, în vreme ce ambii parteneri au, ca indivizi, înclinaţii degenerate, “personalitatea lor combinată” se
dovedeşte mortală doar atunci când sunt împreună. Pentru acest fenomen,francezii au născocit expresia
“folie a deux”(“iluzie împărtăşită de două persoane legate emoţional”), iar psihologia –termenul
Gestalt,conform căruia “intregul organizat e mai puternic decât suma părţilor lui”.
Printre cele mai cunoscute cupluri ucigaşe se numără englezii Ian Bradly şi Myra Hindley şi
australienii David şi Catherine Birnei. Partenerii Noţiunea cuprinde cuplurile care nu se bazează pe
relaţii sexuale. De obicei, după arestare “partenerii” se acuză reciproc. Exemple sunt William Burke şi
William Hare, scoţienii care cipârţeau cadavrele.
Grupurile ucigaşe
În orice discuţie pe tema grupurilor ucigaşe, se menţionează numele lui Charlie Manson, deşi
“familia” lui Manson nu e nicidecum un fenomen izolat. Cu toate că nu există un model general, aşa
cum s-ar putea descoperi printre cuplurile şi partenerii criminali, grupurile s-au dovedit instrumente

3
foarte eficiente ale crimelor multiple, persoanele componente fiind unite, în cele mai multe cazuri, de
un ideal comun creat de propriile lor închipuiri. De fapt , adeseori, grupurilor ucigaşe li se poate aplica
foarte bine acelaşi principiu de folie a deux. Indivizii în sine pot fi incapabili de a comite o crimă , dar,
adunaţi sub aripa unui grup cu o cauză comună şi un lider, pot fi cuprinşi de un val de “nebunie”
colectivă.
3.Nu există—sau e foarte redusă—o conexiune între ucigaşi şi victimă,
persoanele implicate având foarte rar relaţii directe de rudenie. Acest atribut al criminalilor în serie e,
într-un sens, un fenomen de dată recentă: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin
familie asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câştig financiar.
Majoritatea acestor evenimente s-au petrecut într-o vreme când nici criminologia, nici medicina şi nici
arta investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât detectele de la început ceea ce acum ar fi considerate
omucideri evidente. Dat fiind stadiul primitiv al diagnosticului medical de atunci, nu este surprinzător
că Mary Ann Cotton a putut să-şi ucidă câţiva soţi, şi toţi copiii vitregi, şi să obţină ca în dosare cauza
morţii să fie trecută “febra gastrică”. Oricum, pe măsură ce tehnica de cercetare criminalistică şi
comunicaţiile între poliţii, ca şi înţelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare
victimă/motiv au devenit tot mai dificil de mascat.
4.Cu toate că ar putea exista un “tipar”, sau un anume “tratament administra
victimei”, crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluie rareori un motiv raţional
sau clar definit.
Avem de-a face, în principal, cu ceea ce se numeşte “explicaţie psihologică” a unei crime în
serie—motive care-şi au rădăcinile întrocapacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o
incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui fapt,
individul este considerat responsabil de comportamentul său; într-adevăr, una dintre cele mai şocante
observaţii a fost aceea că asasinul în serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu, de faptele sale, ca un
psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe seama devierii lui mintale. În mod frecvent, criminalulare o
personalitate foarte bine organizată şi raţională şi, adeseori, îşi planifică crimele cu mult timp înainte.
5.Creşterea vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace,
dă posibilitatea criminalului ca, la dorinţa lui, să se mute repede dintr-un loc în altul,adeseori înainte
chiar de a i se fi descoperit crima. Aşa cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu
greu o listă de suspecţi, tot astfel şi natura unei crime cu autor necunoscut face ca schimbul de
informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest lucru e valabil mai ales în Statele Unite unde, pe
lângă marea întindere a teritoriului, există o atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care-şi păzesc,
geloase, propriile teritorii. Până când nu apare un tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele
să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de state învecinate. Până atunci însă, criminalul are
suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte crime şi să se afle deja într-un alt stat
îndepărtat.
6.În mod obişnuit există un grad înalt de violenţă inutilă sau “exces de crimă”,în
cadrul cărora victima e supusă unor brutalităţi exagerate. Motivul aceste brutalităţi are legătură cu
mobilul crimei. Pentru o mare parte a criminalilor în serie, actul în sine constituie întreaga motivaţie a
omorului; ea nu e mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa unui succes al
operaţiei este dată de fugă. Apar multe situaţii în care victima e torturată încet, uneori timp de câteva
zile, această întârziere având drept scop mărirea duratei de plăcere a asasinului. Există o legătură
strânsă între fanteziile sado-sexuale şi crima în serie. Adesea acestea sunt asociate cu dorinţa de a
domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu plăcere a violenţei, mergând până la excese. Din
analize psihologice aprofundate s-a stabilit că asasinii în serie intră în patru mari categorii sau “genuri”:
Vizionarii, Misionarii, Hedoniştii şi Căutătorii de Putere.
Explicaţiile asupra comportamentului criminal se bazează pe factori biologici, psihologici şi
sociali.
Explicaţiile biologice şi psihologice presupun că, comportamentul criminal rezultă din
punerea în evidenţă a stărilor mentale şi psihologice care diferenţiază criminalii de noncriminali.

Dar din punctul de vedere al unor autori şi terorismul este tot un fel de criminalitate în serie.
Un exemplu concludent este situaţia actuală din Orientul Mijlociu sau din Irlanda de Nord. În Orientul

4
Mijlociu, mai precis la graniţa dintre Israel şi aşa numitele teritorii palestiniene,din Fâşia Gaza şi
Yerihon. De obicei toate organizaţiile separatiste desfăşoară o activitate mai mult sau mai puţin
teroristă.În nordul Spaniei bascii din ETA omoară de multe ori oameni nevinovaţi pe lângă persoanele
vizate de atacurile lor.În atacurile sinucigaşe mor, pe lângă sinucigaş, şi alte persoane. Toate activităţle
de prevenire şi combatere a criminalităţii desfăşurate de poliţie de cele mai multe ori , din păcate, dau
greş.până sunt prinşi, criminalii în serie ucid. De exemplu, în cazul lui Jack Spintecătorul care nu a fost
descoperit niciodată şi astăzi mai sunt întrebări oare cine le-a omorât pe acele femei?
Ucigaşii periculoşi sunt încarceraţi în închisori de maximă securitate, în România o astfel de
închisoare se află la Rahova.
CONCLUZII:
Din această lucrare se desprinde o concluzie majoră: criminalii în serie sunt nişte oameni, care
cu greu pot fi numiţi oameni, foarte periculoşi. Unii ucid din plăcere alţii ucid de nevoie, e cazul
asasinilor plătiţi, alţii pentru că simt nevoia de a ucide la anumite intervale de timp. Încă din cele mai
vechi timpuri societatea s-a confruntat cu crima în serie unul din cazurile cunoscute fiind cel al lui
Gilles de Rais, unul dintre căpitanii Jeannnei d’Arc. Acesta tortura şi mai apoi ucidea tinere fete şi
băieţi. Gilles de Rais a fost ucis prin strangulare, ulterior trupul lui a fost aruncat pe rug de către
autorităţile vremii. Dar nu numai bărbaţii au ucis în serie, chiar şi femeile au făcut astfel de isprăvi.
După părerea autorilor “Enciclopediei ucigaşilor în serie” acestea ar fi tiparele de
comportament agrsiv episodic:
1.Comportament ritual.
2.Sănătate ce maschează instabilitatea mentală.
3.Impulsivitate.
4.Căutare periodică de ajutor.
5.Tulburări severe de memorie şi incapacitate de a spune adevărul.
6.Tendinţe sinucigaşe.
7.Tendinţe permanente de a comite agresiuni.
8.Hipersexualitate şi comportament sexual anormal.
9.Leziuni craniene; răni suferite la naştere.
10.Tendinţe de folosire repetetă a drogurilor şi abuzul de alcool.
11.Părinţi drogaţi şi alcoolici.
12.Victime ale abuzurilor fizice sau psihice în copilărie.
13.Rezultat al unei sarcini nedorite.
14.Născut în urma unei sarcini dificile.
15.Nefericire în copilărie, având ca efect incapacitatea de a găsi fericirea.
16.Cruzime extrordinară faţă de animale.
17 Atracţie faţă de incendii, fără vreun interes de natură infracţională.
18.Simptome de dezechilibru neurologic.
19.Dovezi de tulburări genetice.
20.Simptome biochimice.
21.Sentimente de lipsă de putere şi inadaptare.
În lumina acestor informaţii—care fac mai uşoară identificarea unui crimunal în serie—pare
logic ca un program naţional de diagnostic şi tratament să devină eficace. Criminalii în serie sunt
periculoşi şi de aceea ei trebuie descoperiţi cât mai repede posibil şi condamnaţi.

5
 BIBLIOGRAFIE

 Ion Bodunescu: “Flagelul terorismului internaţional”, Editura

militară 1978
 Freda Adler, Gerhard O.W.Mueller, William S. Laufer: “Criminal
Justice:The Core”, McGraw Hill 1996 Patrick R.Anderson, Donald
J. Newman :”Introduction to Criminal Justice”, McGraw Hill 1993
 Brian Lane & Wilfred Gregg:”Enciclopedia ucigaşilor în serie”

Webografie:
 http://www.scribd.ro