Influențe în mitologia și folclorul românesc

Cercetarea istoriei poporului român presupune și studierea mitologiei și a folclorului

acestuia, mai cu seamă că acestea sunt un punct cheie în ce privește formarea unei imagini
complete asupra culturii și a realităților sociale. Așadar, în cele ce urmează, ne vom îndrepta
atenția spre perioada în care aceste credințe și mituri s-au vehiculat în mentalitatea colectivă a
românilor, dar și asupra interferențelor culturale dintre populația fostei provincii romane, Dacia,
și un popoarele ce au marcat profund întreaga istorie a Peninsulei Balcanice, precum romanii sau
slavii.

În anul 106, geto-dacii, popor de origine tracică și locuitori ai spațiului carpato-

danubiano-pontic, sunt cuceriți de armatele lui Traian, iar din acest moment teritoriul devine
provincie romană. Întreaga societate geto-dacică va suferi o serie de schimbări în toate aspectele
sale: pe plan administrativ, social, economic, cultural și religios. Acest fenomen se observă și în
domeniul religiei, unde, unele zeități noi le vor înlocui pe cele autohtone preluându-le atribuțiile,
sau se vor alătura lor. Astfel, peste credințele populației autohtone se vor suprapune unele noi, de
influență romană sau greacă. Despre mitologia geto-dacică nu se cunosc foarte multe detalii, iar
discuțiile pe această temă sunt controversate. Din scrierile antice se cunoaște faptul că, spre
deosebire de traci, credința geto-dacilor era una simplistă, cu un panteon destul de modest,
avându-i ca zei supremi pe Zamolxis și pe Bendis, zeitatea feminină 1. Un mit esențial în cultura
acestora este mitul nemuririi lui Zamolxis, cel care dispare pentru o perioadă de trei zile după
care revine printre oameni. Tot aici trebuiesc menționate și practicile religioase care cuprindeau
banchete și ospețe, dar și sacrificii umane pentru a atrage bunăvoința zeilor. O parte din aceste
credințe se va perpetua și după ocupația romană.

După anul 271 e.n., provincia Dacia este abandonată de romani, în contextul apariției
unor popoare migratoare care încep să atace zonele de limes ale Imperiului Roman. Peste
populația daco-romană rămasă, se vor perinda popoare precum goții, avarii, gepizii și nu în
ultimul rând slavii. Acestea și-au lăsat mai mult sau mai puțin amprenta asupra culturii viitorului
popor român.

1 I.I. Rusu, Religia geto-dacilor. Zei, credinţe, practici religioase, Ed. Dacica, București, 2009, p. 193.
 Fenomenul de migrare în masă a triburilor de slavi la nord de Dunăre are loc în secolul
VI e.n. Slavii vor fi asimilați de populația locală pe parcursul mai multor secole. Șederea de
lungă durată a acestor triburi slave, a făcut ca influența lor în procesul de etnogeneză a poporului
român să fie una pregnantă. Aceasta se observă mai cu seamă în domeniul lingvistic, prin
procentul mare de cuvinte de origine slavă. Pe lângă acest aspect, conviețuirea acestor populații a
determinat o serie de schimburi de tradiție, obiceiuri sau practici religioase. Unele dintre aceaste
manifestări au fost similare, spre exemplu, miturile cosmogonice, politeismul religios, asimilarea
zeilor cu natura și fenomenele ei, etc. Un factor important ce a determinat schimbarea de
mentalitate într-o oarecare măsură, a fost adoptarea creștinismului. Unii cercetători consideră că
atestarea creștinismului în spațiul nord-dunărean, abia după secolul IV e.n., determină
următoarea concluzie: creștinismul a fost acceptat ca soluție de supraviețuire a populației, prinsă
între dorința romană de a se impune ca o forță în zonă și atacurile puternice ale barbarilor 2.
Luând în considerație această teorie, putem explica de ce vechile sărbători- Crăciunul, vechii zei-
zeul Volos, sau vechi practici și credințe au primit doar o nouă formă, subratul și însemnătatea
lor primordială rămânând păgâne. Nu putem nega însă că a putut exista și o schimbare totală a
valorilor și religiei, însă dovezile istorice în acest sens sunt puține în perioada despre care
vorbim.

Analizând ansamblul de idei, mituri, basme, vrăji și cântece populare, elemente ce

alcătuiesc mitologia și folclorul românesc, putem observa faptul că unele își găsesc analogii în
cele ale altor popoare de origine slavă sau germană, iar altele provin direct din bagajul cultural al
indo-europenilor. Astfel, nu putem afirma că doar populația daco-romană intrată în contact cu
triburile migratoare, a preluat cultura și practicile religioase ale acestora, ci a existat realmente un
schimb între acestea. Întâlnim personaje fantastice precum vârcolacul, zmeul, zâna sau vampirul
și în mitologia slavilor, având la bază aceleași însușiri ca cele pe care le au în legendele și
basmele românești3.

Rădăcini indo-europene sunt considerate ritualurile și sărbătorile ținute în cinstea zeilor

recoltei, a fertilității, a rodniciei pământului, credințele în forța blestemelor și de aici existența în
comunitate a celor ce posedă daruri speciale și sunt intermediari între zeu și om. Aceștia aveau

2 S. Paliga, E.S. Teodor, Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii: o altă vedere de la Dunărea de Jos,
Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009, pp. 250-251.
3 Ibidem, pp. 228-229.
un statut special, iar cunoștințele pe care le dețineau, erau transmise pe patul de moarte către cel/
cea ce urma să ia locul vraciului. O puternică influență aveau incantațiile și descântecele, pentru
care erau vehiculate reguli precise și foarte stricte, ca acestea să își atingă scopul 4. Un fenomen
ciudat se petrece după adoptarea creștinismului, și anume cooptarea unor sfinți precum Fecioara
Maria în descântece. Cu toate că practicarea magiei este un act interzis în creștinism și considerat
păgân, acest element există încă în lumea satului românesc al secolului XXI. Un alt atribut al
vraciului, era acela de a cunoaște și de a folosi plantele fie în scopuri pozitive, fie negative.
Credința în puterile tămăduitoare ale plantelor este prezentă și astăzi, la un nivel mult mai redus
însă.

Prezente sunt și ideile abstracte despre moarte, sacrificiu și viața de apoi. Elocvente
exemple în acest sens pot fi două balade populare, Balada Meșterului Manole și Miorița, în
nenumăratele variante în care s-au păstrat. Mentalitatea românească în ce privește atitudinea în
fața morții, acceptarea sacrificiului uman în vederea realizării unui scop mai măreț (construirea
unui lăcaș sfânt), supunerea față de dorința divină și speranța că în lumea de dincolo va fi mai
bine, este prezentată în aceste texte populare cu deosebită simplitate și realism. Trebuie luat în
calcul la acest punct și faptul că poporul român, avea ca principală ocupație păstoritul, ceea ce a
influențat irevocabil sistemul mitologic și folcloric al acestui neam.

Elementele ce fac parte din mitologia și folclorul românesc sunt multiple și diverse.
Sistemul de credințe și practici religioase s-a format treptat, având la bază mituri și obiceiuri
foarte vechi, a căror origini se cunosc mai mult sau mai puțin. Unele au fost adoptate, iar altele s-
au născut din simpla nevoie a omului de a relaționa cu natura și cu fenomenele naturale ce-i
marcau existența. Putem așadar înțelege de ce găsim simboluri și manifestări similare în zone
geografice diferite. Desigur că factorul geografic a jucat un rol esențial în definirea formelor de
manifestare față de divinitate și natură în spațiul carpato-danubiano-pontic. Ocupațiile de bază
ale poporului român, a cărui proces de formare se încheie în secolul VIII e.n., au determinat
prezența elementelor ce au legătură directă cu păstoritul, agricultura și meșteșugurile.
Organizarea sărbătorilor în funcție de anotimp, a dansului și a cântecelor populare, reflectă
conexiunea strânsă între om și munca sa. Peste stratul propriu de mitologie, apar de-a lungul
timpului numeroase influențe de diferite facturi. Fie că este vorba de oferirea unor noi valențe,

4 Joseph L. Conrad, Bulgarian Magic Charms: Ritual, Form, and Content, în The Slavic and East
European Journal, Vol. 31, No. 4 (Winter, 1987), pp. 548-562, http://www.jstor.org/stable/307051.
credințelor păgâne, fie că altele noi sunt asimilate, este de necontestat faptul că diferitele
interferențe culturale și-au lăsat amprenta asupra autohtonilor acestui spațiu geografic, formând
ceea ce astăzi numim mitologie și folclor românesc.

Bibliografie

1. I.I. Rusu, Religia geto-dacilor. Zei, credinţe, practici religioase, Ed. Dacica,
București, 2009.
2. S. Paliga, E.S. Teodor, Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii: o altă vedere de la
Dunărea de Jos, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009.

Webografie

Joseph L. Conrad, Bulgarian Magic Charms: Ritual, Form, and Content, în The Slavic
and East European Journal, Vol. 31, No. 4 (Winter, 1987), pp. 548-562,
http://www.jstor.org/stable/307051.