EPOCA CULTURALA A LUI CONSTANTIN

BRANCOVEANU SAU REDIMENSIONAREA

MARELUI CULT ROMANESC

(1688-1714)
1.PERSONALITATE EUROPEANA.

1.1Viata si domnia marelui voievod.

Vita de Brancoveni, viitorul domn s-a nascut in satul cu acelasi nume din judetul Olt. A
ramas orfan de mic. In 1674 i-a murit fratele , Barbu la Constantinopol, astfel Constantin
Brancoveanu devine singurul mostenitor al uriasei averi a lui Matei Basarab.
Pana sa urce pe tron, Brancoveanu a fost pe rand : paharnic, logofat, postelnic, mare
spatar, mare logofat. Ca logofat, al domnitorului Serban Cantacuzino ( 1678- 1688) s-a
ocupat de tiparirea primei traduceri in limba romana a Bibliei. (1688).
La sfarsitul anului 1688, la 34 de ani a ocupat tronul Tarii Romanesti.
Incercand sa-i indeparteze pe greci, marii boieri din Tara Romaneasca l-au facut domnitor
aproape cu forta.

1.2.Personalitate europeana.

In istoria Europei Medievale, Constantin Brancoveanu s-a remarcat ca un mare om

politic si fin diplomat. Domnind intr-o zona fierbinte a Europei , Brancoveanu a trebuit sa
lupte impotriva expansiunii otomane, care ameninta stabilitatea continentului. Pentru aceasta
a recurs la aliante strategice cu vecinii, urmarind pastrarea independentei Tarilor Romane si
apararea credintei ortodoxe stramosesti prin constituirea unui front antiotoman impreuna cu
popoarele din Balcani. El a aderat la Liga Sfanta ( constituita in 1684 dim initiativa Papei
Inocentiu al XI –lea ) alcatuita din Statul Papal, Imperiul Habsburgic, Polonia, Venetia si
Rusia, care dorea alungarea turcilor din Europa si realizarea unui nou echilibru politic intre
puterile europene.
Relatiile sale externe si negocierile abile i-au atras supranumele de “ mesterul
neintrecut al diplomatiei” . Lui i se datoreaza introducerea de noi metode in diplomatia
secolului al XVIII-lea , prevum corespondenta secreta si folosirea agentilor secreti in marile
capitale ale continentului.

2. IUBITOR DE CULTURA

Constantin Brancoveanu a fost un mare sprijinitor al culturii si al religiei. Cei 26 de ani

de domnie reprezinta o epoca de maxima stralucire culturala si artistica. In timpul domniei lui
Constantin Brancoveanu au trait la Bucuresti numerosi invatati straini greci si de alte neamuri.
In afara de ei , s-a remarcat si unchiul sau, Constantin Cantacuzino, renumit istoric , cu studii
la Padova, care a inceput o Istorie a Tarii Romanesti , dar n-a ajuns sa scrie decat o parte din
ea ,fratii Radu si Serban Greceanu, primul din ei fiind “ cronicarul oficial” al domniei lui
Brancoveanu, cu o insemnata lucrare istorica , Radu Popescu, cu o cronica privind intreaga
istorie a Tarii Romanesti, fratii Teodor si David Corbea.
Constantin Brncoveanu a fost un mare sprijinitor al academiei domnesti de la
manastirea Sfantul Sava din Bucuresti pe care a reorganizat-o , numind in fruntea ei pe
invatatul grec Sevastos Kuminitis, urmat de Marcu Porfiropol.Academia era organizata ca p
Facultate de Litere si Filozofie din cadrul Universitatilor apusene. Paralel cu academia de la
Sf. Sava , functionau si alte scoli in incinta unor manastiri , in care se preda in slavoneste si
romaneste: manastirile Sf. Gheorghe Vechi si Coltea, care pregateau dieci pentru cancelariile
domnesti, preoti si dascali.
A infiintat numeroase tipografii pe langa cea veche infiintata in 1678 de mitropolitul Varlaam
: la Buzau in 1691 ,prin stradaniile episcopului Mitrofan., la Snagov dupa 1694, la Ramnicul
Valcea in 1705, la Targoviste in 1708 toate prin osteneala lui Antim Ivireanul alea mitropolit
in 1708.
Dupa ce ajuns mitropolit Antim Ivireanul a continuat editarea de carti de slujba in
romaneste la Targoviste ( Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul,
Psaltirea). Toate au fost traduse de insusi Antim Ivireanul, asa de frumos, incat sprijinit de
domnitor a ramas in istoria Bisericii noastre drept “creatorul limbii liturgice romanesti”. Cele
peste 60 de carti tiparite de Antim , la care se adauga 15 de la Buzau reprezinta o perioada de
maxima inflorire a tiparului la noi.
In acelasi timp Constantin Brancoveanu se numara printre marii ctitori de locasuri
sfinte. Inca dinainte de a ajunge la domnie, a ridicat doua biserici, una la Potlogi, una la
Mogosoaia, langa Bucuresti. In vara anului 1690, a infiintat cea mai de seama din ctitoriile
sale , manastirea Hurezi sau Horezu cu hramul Sfiintii Constantin si Elena, cu ziduri si turnuri
de aparare, cu numeroase cladiri in incinta.
In Oltenia a refacut din temelie manastirea Mamul pe locul unei biserici de lemn
ctitorita de fratii Buzesti si Brancoveni. A mai zidit o biserica in satul Doicesti (jud.
Dambovita).
In afara de acestea a facut numeroase imbunatari si refaceri la manastirile Cozia , Arnota ,
Bistrita, Strehaia, Snagov, Gura Motrului,etc. Toate bisericile ctitorite au fost impodobite cu
frumoase picturi in fresca de catre cei 2 renumiti zugravi ai vremii, Parvu Mutu si grecul
Constantinos, pictorul preferat al lui Constantin Brancoveanu.
A acordat numeroase ajutoare asezamintelor bisericesti din Balcani si Orientu Apropiat,
cazute sub dominatie turceasca. A sprijint carturarii greci stabiliti la noi, ca sa-si poata
desfasura activitatea ca profesori la Academia Sf. Sava, ori sa le fie editate lucrarile in
tiparnitele conduse de Antim Ivireanul.
O grija deosebita aratat romanilor din Transilvania si bisericii lor. Cartile tiparite in
timpul domniei lui au cunoscut o larga circulatie , ajungand pana in Maramures.
Starea de maxima inflorire bisericeasca si cultural- artistica a durat pana la inlaturarea din
scaun a lui Constantin Brancoveanu.
Constantin Brancoveanu a murit la Constantinopol in data de 15 august 1714 la varsta de
60 de ani. Ramasitele sale pamantesti se afla la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou din
Bucuresti, ctitoria sa.

3.Stilul Brancovenesc.

Denumirea de Stil Brancovenesc sau de arta brancoveneasca caracterzeaza in istoriografia

romana de arta, arhitectura si arte plastice in Tara Romaneasca din timpul domniei lui
Constantin Brancoveanu. Deorece aceasta epoca a influentat in mod hotarator evolutiile de
mai tarziu, termenul se foloseste prin extensie si pentru a descrie operele de arta din vremea
primilor Mavrocordati, pana catre 1730.
Arhitectura
Stilul brâncovenesc se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale
scărilor exterioare, ale foişoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc aspectul
faţadelor. Sistemul tradiţional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat, dar
ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor şi a balustradelor trădează prin motivele
vegetale compuse în vrejuri influenţa barocă. Proporţiile devin mai zvelte şi mai armonioase,
ele dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât şi spaţiile libere,
structurate de coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de
exemplu a fi un element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru
sau cu cupole semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor
reliefuri din stuc. În decoraţia din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite
ornamente de tip oriental.

Palate

Palatul Mogoşoaia

Palatele au fost ridicate în epoca brâncovenească mai ales în apropierea unor pânze de apă, în
cadrul unor incinte rectangulare. Poarta şi anexele gospodăreşti sunt îndeobşte situate pe
latura opusă reşedinţei, care este organizată pe două niveluri, deasupra unor pivniţe înalte.
Soclul clădirilor include de obicei şi parterul. Palatele au pe latura dinspre curte un foişor cu
scară, pe latura dinspre lac o loggie. Dotate cu aducţii de apă, cu băi şi grupuri sanitare,
reşedinţele domneşti ofereau un comfort nemaiîntâlnit până atunci.

• Reşedinţa de vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi (1698)

• Palatul Mogoşoaia (1702) în Bucureşti
• Vechiul Palat Mitropolitan (1654-1708), în Bucureşti

Biserici

Biserica Stavropoleos
Exteriorul lăcaşelor de cult corespunde prin decorul bogat iconostaselor din interior,
împodobite dens cu reliefuri.

• Catedrala Patriarhiei în Bucureşti (1655-1685) reprezintă faza premergătoare stilului

brâncovenesc din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino.
• Biserica fostei mănăstiri Adormirea Maicii Domnului (1691-1697) în Râmnicu Sărat
• Biserica Adormirea Maicii Domnului în Bordeşti, jud. Vrancea (1698-1699)
• Biserica Sf. Gheorghe Nou (1698-1707) în Bucureşti
• Biserica Fundenii Doamnei (1699) în Bucureşti
• Biserica fostei mănăstiri în Baia de Aramă (1699)
• Biserca Vădeni (1700) în Târgu Jiu
• Biserica Colţea (1702) în Bucureşti
• Biserica Mănăstirii Antim (1713-1715) în Bucureşti
• Biserica Stavropoleos (1724-1730) în Bucureşti

Mănăstiri

Mănăstirile Horezu şi Văcăreşti, tipice pentru ansamblurile brâncoveneşti, sunt orientate pe

axa est-vest.

• Mănăstirea Cotroceni (1679), Bucureşti, demolată în 1985.

• Mănăstirea Sinaia (1690-1695)
• Mănăstirea Horezu (1690-1702), unul din cele mai ambiţioase proiecte ale epocii
brâncoveneşti. Prin dimensiunile impozante şi mai ales prin concepţia unitară acest
proiect este revoluţionar pentru artele vechi româneşti. Întregul complex este
subordonat principiilor de simetrie tipice renaşterii italiene, denotate atât de
organizarea volumelor arhitectonice pe axa principală est-vest cât şi de proporţiile
echilibrate până în detaliu ale arhitecturii. Chiar în centrul incintei se înalţă silueta
zveltă a bisericii, care se bazează planimetric şi spaţial pe modelul dat de Biserica
episcopală a Curţii de Argeş. Meşterii care au contribuit la decorul bisericii sunt
imortalizaţi într-un tablou votiv din pridvorul lăcaşului de cult, ei ies din anonimatul
medieval.
• Mănăstirea Berca (1694)
• Mănăstirea Mamu (1696)
• Mănăstirea Govora (1701-1702)
• Mănăstirea Surpatele (1706)
• Mănăstirea Antim (1713-1715), Bucureşti
• Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), Bucureşti, demolată între 1984 şi 1986.

Pictura

În pictura epocii pătrund pentru prima oară subiecte laice, portretul de exemplu, reprezentat în
serie în vaste galerii de caracter votiv, sau compoziţii istorice precum Călătoria lui
Brâncoveanu la Constantinopol din Palatul Mogoşoaia, în timp ce subiectele religioase
tradiţionale sunt îmbogăţite de noi teme iconografice, preluate datorită răspândirii culturii
scrise din scrierile apocrife şi din literatura patristică. Nouă este şi tendinţa spre un stil narativ,
în pofida caracterului monumental-reprezentativ al picturilor. Aceasta se făcuse pentru prima
oară simţită în pictura moldovenească, la Suceviţa[21]. Elementele decorative care abundă în
ornamentica monumentală se întâlnesc şi în mediul picturii. Şcoala principală de pictură
brâncovenească este cea de la Hurez, reprezentanţi de seamă ai stilului sunt Pârvu Mutu şi
zugravul Constantinos.

Cea mai puternică influenţă care îmbogăţeşte tradiţia post-bizantină a epocii este exercitată de
către aşa-numita Şcoală Italo-cretană. Temele iconografice sunt influenţate şi de pictura
apuseană.

Capodopere ale stilului brâncovenesc în pictură sunt:

• Decorul bisericii Doamnei din Bucureşti (1688-1689, executat de zugravul grec

Constantinos în colaborare cu Ioan)
• Picturile murale ale Mănăstirii Horezu (1692-1694) reprezintă capodopera picturii
brâncoveneşti. Deşi se pot distinge atât documentar cât şi stilistic mai multe mâini care
au contribuit la ansamblu, întregul decor este subordonat unei concepţii unitare.
Meşterul principal a fost Constantinos.
• Tabloul votiv al familiei Cantacuzino executat de Pârvu Mutu la Filipeştii de Pădure
(1692).

Sculptura

Sarcofagul Bălaşei Cantacuzino de la Târgovişte (1711), păstrat în Muzeul Naţional de Istorie

a României

Sculptura este precum în perioada medievală subordonată arhitecturii, de care se leagă

organic. Sculptura decorativ-monumentală acoperă dens ancadramentele uşilor şi ferestrelor,
precum şi coloanele. Ea este supusă unei puternice influenţe baroce, care duce la dominanţa
motivelor vegetale compuse în vrejuri. Elementele barocului apusean sunt însă integrate
organic în arta autohtonă, dinamismul excentric care caracterizează arta contrareformei
lipseşte bunăoară. În epoca brâncovenească apar primele motive antropomorfe, de exemplu în
ornamentica în basorelief a bisericilor bucureştene Fundenii Doamnei (1699), Colţea (1700) şi
Stavropoleos (1724-1730), sau în cea a bisericii fostei mănăstiri Berca şi a bisericii fostei
mănăstiri Văcăreşti. În decursul secolului al XVIII-lea sculptura monumentală de tradiţie
brâncovenească a parcurs un proces continuu de bastardizare, evident de pildă în decorul
bisericilor din Brădeşti, Dolj, şi Baia de Fier, sau în cel al bisericii Schitului Balamuci.

Influenţa barocă se manifestă şi în decorul care se dezvoltă tot mai abundent pe bordurile
pietrelor funerare. Acestea sunt adesea evidenţiate prin stemele de familie, inscripţia fiind de
obicei aşezată într-un registru central, ca de pildă în cazul pietrelor funerare ale lui Iordache şi
Matei Cantacuzino, la Cotroceni, ale Bălaşei Cantacuzino şi patriarhului Dionisie (ambele la
Târgovişte).

În sculptura în lemn predomină ornamentul floral, de remarcat la uşile bisericii mănăstirii

Horezu şi la cele ale Bisericii Stavropoleos din Bucureşti. În cazul iconostaselor sunt
frecvente motivele fitomorfe, uneori cu figuri de animale, dar se întâlneşte şi reprezentarea lui
Ieseu.

Artele decorative

Artele decorative înfloresc în epoca brâncovenească. Deosebite sunt realizările din domeniul
argintăriei, din cel al lemnului sculptat şi al broderiei.

"... Mucenicia lui Brâncoveanu e încununarea unei vieti de creator. Nu a avut, desigur, vocatia
martiriului (în fapt, martiriul nici nu este o vocasie, ci un destin asumat), dar l-a stãpânit o
mare vocatie de ctitor, ale cãrui roade le vedem si astãzi, semãnate pe aproape jumãtate din
tarã, din Mehedinti pânã-n Râmnicu Sãrat si din Fãgãrasi pânã-n Câmpia Dunãrii. Ar fi de
ajuns sã ne oprim la Hurezi spre a ne da seama de amploarea si mãretia geniului
brâncovenesc.
Interesant mi s-a pãrut cândva cã duhul lui Brâncoveanu pluteste nu numai în vãzduhul
Hurezilor, ci si pânã departe-mprejur. Cu multi ani în urmã, tânãr fiind, strãbãteam marele sat
al Vaideenilor si m-am dat în vorbã cu ciobanii, fii ai transhumantei, urmasi ai
descãlecãtorilor de peste Carpati. Sã vii odatã pe la noi mai pe-ndelete - mi-au spus - sã te
ducem prin muntii nostri si sã-ti arãtãm locurile unde stau îngropate comorile lui
Brâncoveanu ... Eram sigur cã nici, unul dintre ei sau din strãmosii lor nu încercase vreodatã
sã descopere un loc anume unde ar fi putut sã sape spre a gãsi o cãldare cu galbeni. Celelalte
bogãtii ale voievodului (pentru care turcii îl porecliserã „Altân Bei", adicã printul aurului) nu
constituiau cãtusi de putin o ispitã a cãutãtorilor, ci doar o evocare genericã a numelui sãu,
flacãra verzuie, magicã, aproape irealã, a unui tezaur subteran ce putea fi bãnuit oriunde. O
astfel de avutie nu se cere cãutatã, descoperitã, furatã, însusitã, ci doar perpetuatã în amintire.
Este exact ceea ce se petrece cu eroul care trece din istorie în legendã; nu exactitatea datelor
biografice intereseazã si se retine, ci aura faptelor semnificative.
Stim, eroul Brâncoveanu a intrat de mult în constiinta popularã, care l-a imortalizat nu
numai în legende, ci si într-o preafrumoasã baladã. Dacã semnificatia respirã atât de puternic
din personalitatea ctitorului, ele nu pot lipsi nici din operele pe care le-a creat.
Eu am zãbovit de multe ori cu privirea peste mânãstirea Hurezi. Cã ea reprezintã cea mai
frumoasã ctitorie brâncoveneascã si cea mai completã si complexã asezare monasticã din tara
noastrã este cu adevãrat la îndemâna oricui. Am privit-o lung de pe înãltimile din împrejurimi,
fie de pe dealul Ulmul, adicã dinspre scãpãtat, fie de pe Neagota, adicã dinspre rãsãrit si am
fost coplesit mai întâi de mãretia constructiei. Aria mânãstirii propriu-zise era înconjuratã, pe
vremuri,de un zid cuprinzãtor, ca de cetate, înalt de vreo sase metri si gros de vreo unu, durat
din piatrã de râu prinse în cãsute de cãrãmidã arsã, frumos si evocator refãcut, în timpurile
noastre, de fosta Comisie a Monumentelor Istorice; el urmeazã îndeaproape neregularitãtile
terenului, cãtãrându-se pe dãmburi si prãvãlindu-se devale, ca o replicã în miniaturã a celui
chinezesc.Un alt zid, tot de piatrã si mult mai înalt, închide latura rãsãriteanã a incintei, pentru
ca sã continue cu peretele întãrit al aripii domnesti, dinspre miazãzi, amãndouã fiind înzestrate
cu un sir înalt de creneluri, aidoma fortãretelor medievale.
 Se pretinde si se poate sã fie asa, cã asezãmãntul era destinat nu numai rostului sãu religios,
ci si unuia de ordin militar, punct de apãrare spre hotarul de apus al tãrii si, în caz de nevoie,
loc de refugiu pentru ctitor si familia sa.
Brâncoveanu îsi fãcuse, într-adevãr, o locuintã domneascã pentru o sedere chiar mai de
duratã, din care nu lipseau sãlile de divan si o tainitã fãrã ferestre, cu usã secretã, în
vecinãtatea odãii de dormit. Resedinta - care acum adãposteste colectia obiectelor de artã a
mânãstirii - cuprinde spatii limpezi, senine, aerisite,dominate de cupole largi, cu arcele
sprijinite pe stâlpii de piatrã. Domnul n-a ajuns niciodatã sã se adãposteascã aici, nici sã-si
ascundã averile."
Valeriu Anania - Cerurile Oltului editia a II-a,
Editura Pro, 1998, p. 100-122

“Multe si vrednice de auzit istorii sunt de faptele ce s-au întâmplat în zilele domniei lui
Constantin Vodã Brîncoveanu, care mã voi nevoi a le scrie cât voi putea ...
... Den temelie au zidit-o mare si prea frumoasã mânãstire, care poci zice cã asemenea ei rar
sã pot afla în lume, si aceastã mânãstire cu multã osârdie si cheltuialã au fãcut ...
... iar mãrii-sa au pus de iznoavã de o au zugrãvit si o au pardosit cu lespezi de piatrã, cu
multã cheltuialã si foarte frumoasã o au înfrumusetat, pã cum sã si vede ...
Dupã ce deci o au isprãvit de zugrãvit si de alte câte înlãuntru si afarã au trebuit a avea, o au
împodobit cu domnesti odoarã si bisericesti lucruri cât i s-au cuvenit mai frumoase si scumpe
domnestii mânãstiri."
Radu Greceanu - Viata lui Constantin Vodã Brîncoveanu
dupã Cronicari munteni, vol. II, Bucuresti 1961

“
BIBLIOGRAFIE

Dragut ,V.: Dictionar enciclopedic de arta medievala romaneasca, Bucuresti 2000.

Theodorescu, R.: Civilizatia romanilor intre medieval si modern. Orizontul imaginii ( 1550-
1800), vol I , Editura Meridiane: Bucuresti 1987.
Dragut, V., Sandulescu , N.: Arta brancoveneasca , Bucuresti 1971
Greceanu, R.: Viata lui Constantin Voda Brancoveanu,Cronicari munteni, vol II, Bucuresti
1961
Istoria literaturii romane, vol.I, Editura Academia RJR, 1970, pg.530.