Ghidu Ioana

Facultatea de Istorie, UAIC

Grupa H312

Rafael
Rafael Sanzio, una dintre cele mai luminate minți ale Renașterii, pictor și arhitect de seamă la 28
martie sau 6 aprilie 1483 s-a născut în oraşul italian Urbino . Șase aprilie reprezintă şi ziua morţii sale, în
anul 1520, la numai 37 de ani.
Raffael a crescut într-un mediu propice artelor. Tatăl său, Giovanni di Santi Pietro, a fost pictor
de curte al principilor de Montefelto şi primul profesor al fiului său. Din 1496, după ce a rămas orfan de
tată, a intrat în atelierul lui Perugino, pe care l-a ajutat în realizarea numeroaselor comenzi pe care acestea
le avea. La numai 17 ani, într-un contract, apare cu menţiunea „magistru” ceea ce dovedeşte măsura
talentului său.
Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar
dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui
Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la
perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se
dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa
Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican. Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau
începutul lui 1509 și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști 1. Stilul fin și generos al lui
Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor
maeștri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale grandioase stârnesc admirația
locuitorilor Romei.
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi. Artistul
realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata - pictează o
serie de Madone de un farmec fără egal 2. Când în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi
încredințează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru 3.
.Pictura Somnul cavalerului, realizată în 1505, având ca structură compoziţională simetria,
caracteristică renaşterii. În prim planul imaginii, se află cavalerul dormind pe un scut; centrul axial al
compoziţiei este dat de copac, iar simetria de către cele două personaje feminine. Acestea ţin în mâini
1
Shearman, John, Raphael - Early Modern Sources 1483–1602, Yale University Press,2003, 194.
2
Ibidem, p 231.
3
Gould, Cecil, The Sixteenth Century Italian Schools, National Gallery Catalogues, London 1975 ,p.23.

1
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
nişte obiecte simbolice: femeia din dreapta are o floare albă, aşezată pe acelaşi plan cu cartea din mâna
personajului din stânga, floarea este simbolul virtuţii, aşezată în faţa cărţii poate însemna “prin virtute vei
dobândi înţelepciunea”.
Pentru a obţine virtuţi e necesar să avem voinţă (adică spada din mâna personajului din stânga);
avem astfel trei elemente importante în trezirea şi dezvoltarea conştiinţei: înţelepciune, virtuţi, voinţă.
Filosofia trezirii este evocată de foarte mulţi înţelepţi din cele mai vechi timpuri până în vremurile acestei
epoci, cu siguranţă nu îi era străină lui Rafael. Cei care, toropiţi de fascinaţie, de vise, iluzii îşi dorm viaţa,
aceia trebuie să lupte pentru a se trezi şi a trăi cu adevărat 4.
Eliberarea sfântului Petru din închisoare, frescă pictată între 1513-1514 în palatul de la Vatican,
Roma. Fragmentul de faţă reprezintă partea centrală a frescei şi îl înfăţişează pe sfântul Petru în
închisoare, alături de el aflându-se un înger care încearcă să-l ajute. Pentru Rafael, libertatea era ca şi o
adiere fină de vânt care împrospătează aerul şi umflă pânzele navigatorului...era indispensabilă.
Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul”, este o temă abordată de foarte mulţi pictori;
observând pictura vedem cele trei personaje din centrul scenei – Sfântul Gheorghe, calul şi balaurul, iar în
planul îndepărtat o prinţesă rugându-se. Dintre toate personajele doar unul se uită către privitor, iar acesta
este calul, pe care pictorul l-a reprezentat un pic antropomorfizat. Uitându-ne în ochii săi ne transmite
mesajul că aceeaşi bătălie trebuie să o purtăm în interiorul nostru, să ducem această teribilă luptă pe care
sfântul ne-o exemplifică pentru a putea obţine acel minunat lucru despre care am vorbit în rândurile de
mai sus, adică ... libertatea. Trebuie să înţelegem că, această bestie înfiorătoare care ne ţine prizonieri nu
se află în afara noastră, ci în interiorul nostru 5. Toate acele defecte, păcate, egouri, agregate psihologice
studiate de către toate culturile lumii, alcătuiesc acest balaur simbolic cu care se luptă Sfântul Gheorghe
pentru a salva acea prinţesă, adică sufletul, conştiinţa noastră, acel lucru nemuritor, divin din interiorul
nostru. Este vorba de „Sfântul Mihail luptându-se cu dragonul”, pictată cam în aceeaşi perioadă cu cele
două picturi reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe.
La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor din
Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia naștere una din cele mai
importante creații ale sale, Școala ateniană. La cererea personală a papei, frescele din Stanza della
Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael
identifică Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale, iar
Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antică.
Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ținând într-o mână
dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel

4
Ibidem, p.43.
5
Ibidem, p.45.

2
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
ține în mâna stângă "Etica", iar cu dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept
contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul
cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construiește.
Rafael a pictat numeroase compoziții în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507,
când mai era încă la Florența, pictează Madona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio.
În tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria și Pruncul Iisus sunt înconjurați de Sfânta
Elisabeta, Sfânta Ecaterina și Sfântul Ioan Botezătorul. Grație culorilor calde, opera respiră bucurie și
calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului 6.
Madonna di Foligno (1510) și Madonna Sixtină (1513) arată bogăția culorilor, eleganța figurilor
și îndrăzneala în invenția compoziției, caracteristică perioadei romane a lui Rafael. Pictura este realizata
in ulei pe panza.Dimensiunile sunt de 265cm- 198cm. Înainte de a îmlini 30 de ani, Rafael a pictat
magnifica "Madonna Sixtină", o adevărată capodoperă a artei universale. Pictura este desfăşurată pe
verticală, având o compoziţie piramidală, cu prezenţa Fecioarei cu pruncul în centru, iar în dreapta şi
stânga pânzei sunt aşezaţi Sfântul Sixt şi Sfânta Catherina. Echilibrul şi nobleţea compoziţiei aminteşte de
frumoasele picturi ale lui Leonardo da Vinci, anume "Madona printre stânci", "Fecioara, pruncul şi
Sfânta Ana" 7.În această pictură, Fecioara, o apariţie din alte lumi, plutind în eter, privirea ei este diferită
de cea a celorlalte madone, Binecuvântata Fecioară priveşte drept în faţă. Intensitatea şi emoţia privirii
străpunge inima privitorului şi îi taie respiraţia.
Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular
conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzația de legănare. Foarte
omenești sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei și mișcarea micului Iisus, precum și îmbrățișarea
lor, care subliniază esența intimă a scenei. Lucrarea este îmbogățită de efecte cromatice din tonuri calde,
vii, pline de lumină. Rafael pune culorile aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de
seninătate liniștitoare8.
Decoraţile palatului din Vatican îi aduc repede celebritatea. Bancherul Agostino Chigi îi
încredinţează lui Rafael decorarea sălii Galateei din Villa Farnesina, proaspăt construită. Nereida
Galateea, figură fermecătoare a mitologiei greco-romane, este fiica oceanidei Doris şi a zeului marin
Nereus. Galateea este curtată de uriaşul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge
deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis. Când însă află că Polyphemos este fiul zeului
Poseidon, Galateea - de teamă- încearcă să-şi ascundă dispreţul sub vălul bunăvoinţei.
Lucrarea Triumful Galateei este scena ce desfăşoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este
înconjurat de tritoni şi nereide. În car, în poziţie triumfală, stă Galateea. Cu măiestria sa, Rafael ştie să
6
Ettlinger, Leopold D., Helen S. Ettlinger, Raphael, Oxford: Phaidon, 1987, p.67.
7
Ibidem, p.68.
8
Roger Jones, Nicholas Penny, Raphael, Yale, 1983, p.543.

3
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
dezvăluie din scena prezentată întreaga expresie conţinută în ea. În mişcarea trupurilor se simte o
incredibilă energie. Culorile sunt splendide, albastrul strălucitor al cerului şi marea de smarald, licărind de
pete luminoase, constituie fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la
Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în priv În această lucrare apare ca personaj luptător, o
sfântă, iar ea are o armă foarte interesantă: o pană fină de pasăre. În iconografie cunoaştem că acest
simbol era alături de Sfânta Catherina. Dacă ne uităm la chipul sfintei ca şi celelalte chipuri din alte
picturi vom observa că privesc într-o parte parcă într-o altă lume, unii ar spune că visează dar mai degrabă
ei au o atitudine degajată, situaţia exterioară în care se află nu le zdruncină interiorul. Suntem copleşiţi de
calmul, seninătatea, echilibrul interior al acestor maeştrii luptători. Puterea lor de a se detaşa şi a fi
deasupra inamicului. Căci bestiile urii şi ale mâniei sau oricare altă bestie, nu le poţi învinge tot cu mânie,
ar fi absurd...calmul şi seninătatea interioară sunt adevăratele arme cu care ar trebui să luptăm.inţa redării
anatomiei, musculaturii şi mişcării.
Lucrarea Punerea în mormânt a fost comandată lui Rafael de Atalanta Baglione, în amintirea
fiului său care și-a pierdut viața într-o luptă la Perugia. După mai multe peregrinări, pictura este în prezent
expusă în Galleria Borghese din Roma. Compoziția este remarcabilă, amintind sculpturile cu tema Pietà
ale lui Michelangelo9.
În 1516, Rafael pictează compoziția intitulată Sfânta Cecilia, la cererea Elenei Duglioli dall'Olio
pentru biserica San Giovanni in Monte din Bologna. Datorită realizării necanonice a sfinților și a
îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziție sacră 10. În plus, o noutate surprinzătoare o
constituie "natura moartă", alcătuită de instrumentele muzicale, ce închide partea inferioară a tabloului.
Pictând Sfânta Ecaterina, Rafael renunță la zugrăvirea atributelor ce însoțesc persoana sfintei,
liniile ușor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât și cutelor veșmântului său. Figura sfintei,
cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în lumina caldă a soarelui, în timp ce în mișcarea
ei se descoperă o anume senzualitate.
Tabloul intitulat Apoteoza sau Schimbarea la față a fost comandat de cardinalul Giulio de Medici
în 1517, pentru catedrala din Narbonne. Tabloul a fost readus la Vatican în 1815 și a trebuit să sufere
două restaurări. Pictura evocă concomitent două scene biblice: în partea de sus se vede schimbarea la față
a lui Iisus pe muntele Tabor în prezența apostolilor copleșiți de cele văzute, jos se întâmplă o minune, un
copil posedat de diavol se vindecă. Atmosfera spaimei ce domină partea de jos a compoziției contrastează
cu aspectul părții superioare, acolo unde strălucește lumina ce radiază din trupul lui Iisus.

9
Ettlinger, Leopold D., Helen S. Ettlinger, Op.cit., p.549.
10
Ibidem, p. 601.

4
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
În ceea ce privește desenul ,peste patru sute de foi supraviețuiesc cu totul. El a folosit diferite
desene pentru a-și perfecționa pozițiile și compozițiile, aparent într-o măsură mai mare decât majoritatea
celorlalți pictori, pentru a judeca după numărul de variante care supraviețuiesc.
Vasari spune că Raphael a avut, în cele din urmă, un atelier de cincizeci de elevi și asistenți, mulți
dintre ei ulterior devenind artiști importanți la propriu. Aceasta a fost, probabil, cea mai mare echipă de
atelier asamblată sub un singur pictor maestru vechi. Au inclus maeștri consacrați din alte părți ale Italiei,
care lucrează probabil cu propriile echipe de subcontractanți, precum și elevi și călători 11.
Cele mai importante figuri au fost Giulio Romano, un tânăr elev din Roma (doar aproximativ
douăzeci și unu la moartea lui Rafael) și Gianfrancesco Penni, deja un maestru florentin. Au fost lăsate
multe din desenele lui Rafael și alte bunuri și au continuat într-o oarecare măsură atelierul după moartea
lui Rafael. Penni nu a obținut o reputație personală egală cu cea a lui Giulio, deoarece după moartea lui
Rafael a devenit, la rândul său, colaboratorul mai puțin decât egal al lui Giulio pentru o mare parte a
carierei sale ulterioare. Perino del Vaga, deja maestru, și Polidoro da Caravaggio, care a fost promovat de
la un muncitor care transporta materiale de construcție pe șantier, au devenit, de asemenea, pictori
notabili. Partenerul lui Polidoro, Maturino da Firenze, la fel ca Penni, a fost umbrit în reputația ulterioară
de către partenerul său. Giovanni da Udine avea un statut mai independent și era responsabil pentru
lucrările decorative din stuc și grotescurile care înconjurau frescele principale 12. Majoritatea artiștilor au
fost împrăștiați ulterior, iar unii uciși, de către Sacul violent al Romei în 1527. Totuși, acest lucru a
contribuit la difuzarea versiunilor stilului Raphael în jurul Italiei și nu numai.
Vasari subliniază că Raphael a condus un atelier foarte armonios și eficient și a avut o abilitate
extraordinară în a netezi problemele și argumentele atât cu patronii cât și cu asistenții săi - un contrast cu
modelul furtunos al relațiilor lui Michelangelo cu ambii. Cu toate că, atât Penni, cât și Giulio au fost
suficient de pricepuți, faptul că distingerea dintre mâinile lor și cea a lui Rafael însuși este încă uneori
dificilă, nu există nicio îndoială că multe dintre picturile de pe pereții de mai târziu ale lui Raphael, și
probabil unele dintre picturile sale de șevalet, sunt mai multe notabil pentru proiectarea lor decât execuția
lor. Multe dintre portretele sale, dacă sunt în stare bună, își arată strălucirea în manevrarea detaliată a
vopselei până la sfârșitul vieții.
Raphael a pictat câteva dintre lucrările sale pe suport de lemn (Madonna of the Pinks), dar a
folosit și pânză (Madona Sixtină) și a fost cunoscut pentru folosirea uleiuri de uscare, cum ar fi ulei de in
sau de nuc. Paleta lui era bogată și a folosit aproape toți pigmenții disponibili, precum ultramarin, galben
de plumb, carmin, vermilion. Bunul şi calmul Rafael, pictând această maiestuoasă compoziţie şi multe

11
Vasari,Giorgio, Vietile celor mai de seama pictori,sculptori si arhitecti, Editura 100+1 Gramar, București, 2000,
p.245.
12
Ibidem, p.264.

5
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
altele pe care din păcate nu le-am amintit, ne-a bucurat inima de atâtea secole şi cu siguranţă ne va bucura
şi în continuare.
Şi-a încheiat călătoria pe apele acestei lumi tot într-o zi de 6 aprilie 1520, la vârsta de 37 de ani,
Raffaello, spirit senin şi liniştit, a luptat pentru un ţel: acela de a fi în armonie cu sine şi cu Universul.
Rafael a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el
însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".Încă în
timpul vieții a fost considerat unul din cei mai mari artiști ai epocii. Deși a avut o viață scurtă, a crescut
numeroși discipoli, printre care talentatul Giovanni da Udine. Multe generații de tineri pictori învață din
desenele sale ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Ingres i-a purtat toată viața o nemărginită
admirație și a copiat cele mai bune opere ale sale 13. Chiar și Delacroix, care era mai interesat de efectele
cromatice decât de finețea desenului, se inspiră în tabloul său Izgonirea lui Heliodor nemijlocit din fescele
lui Rafael din Vatican.

13
Ibidem, p.275.

6
Ghidu Ioana
Facultatea de Istorie, UAIC
Grupa H312
Bibliografie:
Ettlinger, Leopold D., Helen S. Ettlinger, Raphael, Oxford: Phaidon, 1987

Gould, Cecil, The Sixteenth Century Italian Schools, National Gallery Catalogues, London 1975

Roger Jones, Nicholas Penny, Raphael, Yale, 1983

Shearman, John, Raphael - Early Modern Sources 1483–1602, Yale University Press,2003

Vasari,Giorgio, Vietile celor mai de seama pictori,sculptori si arhitecti, Editura 100+1 Gramar,

București, 2000