Sandro Botticelli

Biografie

Pictor italian, nascut Alessandro di Moriano Filipepi (n. 1 martie 1445, Florenţa - d. 17 mai 1510,
Florenţa), Botticelli este unul dintre geniile remarcabile din istoria Renasterii. Si-a inceput pregatirea cu
Filippo Lippi, alaturide Filippino(fiul lui Filippo), si se pare ca a lucrat un timp cu Leonardo in atelierul lui
Verrocchio. A fost influentat de Pollaiuoli pentru o scurta perioada in jurul anului 1470, cand a pictat
“Fortitudine”( alegoria forţei) care sa completeze un set de alte sase Virtuti de Piero Pollaiuolo (toate
sapte aflate acum in Galeria Uffizi). Intelegerea sa de perspectiva si surprinderea mişcării,de design
architectural si, de asemenea, de anatomie , erau tot ceea ce se putea astepta de la un om cu un
asemenea trecut, dar isi merita pe de plin faima. Manipularile facute de acesta asupra realitatii vizuale
pentru scopuri artistice nu ar mai trebui respinse de ignoranta ssu inabilitate in aceasta privinta ca si in
cazul lui Picasso in secolul 20. Desi era un superb colorist, delicat cateodata, alteori puternic, si capabil,
in ultimii ani din viata, de efecte puternice si dure, esenta artei sale consta in nedepasita, remarcabila
calitate a liniilor. Aceasta poate fi vazuta in starea cea mai desavarsita in seriile de splendide ilustraţii
dupa “Divina comedie” a lui Dante(Staatliche Museen, Berlin; Vatican, Roma). Aceste desene, realizate
probabil in anii 1490, releva simtul sau sensibil pentru contur pana in cel mai subtil detaliu.

Cronologia operei sale este dificil de stabilit, pentru ca balanseaza intre realismul viguros al
Fortitudinii din 1470 si extazul anti-naturalistic al ultimei si singurei opere datate si semnate, “Naşterea lui
Hristos” (1500, National Gallery, Londra).

O serie de cinci tablouri în care prezintă „Adoraţia Magilor” pictata intre anii 1470 si inceputul
anilor 1480, cele mai importante tablouri fiind acelea din National Galleries in Londra si Washington si
Galeria Uffizi, Florenta, il prezinta pe Botticelli experimentand cu noua forma piramidala, centralizata care
a fost preluata de Leonardo. Acestea arata,de asemenea, abilitatea de portretist pe care a demonstrat-o
in cateva lucrari in marime naturala, deoarece acestea contin, mai ales in cazul panoului de la Galeria
Uffizi, o intreaga galerie a portretelor membrilor familiei Medici. In ceea ce priveste aspectul tehnic al artei
sale, deci ideile creatoare, Botticelli pătrunde în cercurile intelectuale ale epocii: mare parte din opera sa
este inspirata de ideile neo-platonice ale lui Marsilio Ficino, animator al "Academiei Florentine". Acestea
atestă sensibilitatea deosebită şi bogata viaţă lăuntrică a artistului.. Dar cum nu era nici 'perspectivist' ,nici
‘anatomist', in mod evident nu era nici neo-Platonician in sensul ca opera sa putea fi luata drept o
transpunere directa, in termeni vizuali a anumitor precepte filosofice.
În 1481, Papa Sixtus al IV-lea îl însărcinează cu realizarea a trei fresce pentru Capela Sixtină,
unde Sandro Botticelli lucrează împreună cu artişti excepţionali ca Domenico Ghirlandaio, Piero del
Pollaiuolo şi Pietro Perugino. In decursul ultimilor 20 de ani din secolul 15, a fost patronul unui mare
magazin de productie a unor Madonne pioase, foarte potrivite ca lucrari pentru varsta sa inaintata: a
prosperat in acest sens si multe dintre ele sunt copii facute dupa desene create de el.

Marea sa serie de mitologii, de asemenea realizata intre anii 1470-1480 , “Marte si Venus”
(Londra, National Gallery),” Primavara”, “Nasterea lui Venus”, “Pallas si centaurul” (Florenta,Galeria
Uffizi), au fost subiectul a nenumarate esee de interretare fara,insa ,a pierde acea esentiala, multi-fatetata
ambiguitate caracteristica opiniei sale despre descrierea vizuala. Figura centrala in “ Primavara” este ,in
acelasi timp, o fecioara crestina cat si o figura a Antichitatii. Grupul classic al Celor Trei Gratii imbina
Goticul cu sensibilitatea lineara antica.

Lucrările lui Botticelli pierd din popularitate în ultimii ani ai vieţii sale, împinse în planul al doilea
de operele lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio şi Michelangelo. A murit în singurătate, la Florenţa, pe 17
mai 1510, Sicriul cu corpul său a fost depus în cavoul familiei din biserica Ognissanti.
 Anii 1480 au fost cei mai productivi ani ai lui Boticelli.. Desi era unul dintre cei mai cautati pictori
din Florenta inca dinainte de plecarea sa la Roma,la intoarcere, dupa participarea la realizarea frescelor
comandate de Papa, reputatia sa a fost ferm stabilita.
In aceasta perioada, Boticelli a creat marile (ca valoare si marime) picturi mitologice si alegorice
(Primavara, Pallas si Centaurul, Venus si Mars, Nasterea lui Venus),unele intre cele mai cunoscute opere
ale sale.Aceste tablouri constituie un grup neobisnuit de omogen,nu numai in continutul picturii, dar si in
expresia stilistica. Sunt o combinatie de surse de inspiratie clasice si moderne. Aceste tablouri nu erau
original menite sa fie vazute de publicul larg, ci pastrate in resedinte private, create precis dupa cerintele
clientului si reflectand interesul particular al acestora pentru gandirea clasica. Studiul Antichitatii a fost
incurajat mai ales in cercurile umaniste asociate cu familia Medici, si patronii lui Boticelli, familia Vespucci,
apartineau acestor cercuri.

Primavara

In 1550, Vasari a scris ca o picture care anunta venirea promaverii se afla in casa Medici din
Castello. In 1477, imobilul a fost cumparat de Lorenzo di Pierfrancesco de' Medici, un verisor secundar
al lui Lorenzo de Medici. De aceea, s-a presupus pentru mult timp ca “Primavara”, asa cum continua sa
fie numit tabloul, a fost pictat pentru Lorenzo di Pierfrancesco, in momentul cumpararii vilei, avand doar
14 ani. Un inventar datand din 1499, care nu a fost descoperit pana in anul 1975, listeaza proprietatea lui
Lorenzo di Pierfrancesco si a fratelui sau, Giovanni si spune ca in secolul 15, “Primavara” a fost expusa
in palatal orasului din Florenta.
Astfel de tablouri de mari dimensiuni nu erau ceva nou in resedintele private ale familiilor sus-
puse. ‘’Primavara” este, totusi, speciala deoarece este una dintre primele picture ce a supravietuit
perioadei post-clasice ce prezenta cu preponderenta zei clasici ai Antichitatii, aproape goi si in marime
naturala . Cateva dintre personaje se bazeaza pe sculpture antice. Acestea nu sunt, totusi, copii, ci sunt
traduse in limbajul propriu, neconventional si formal al lui Boticelli: personaje subtiri si gratioase ale caror
corpuri pareau cateodata putin prea lungi. In principal, este stomacul rotunjit al femeilor care
demonstreaza ideea contemporana de frumusete.

Venus se afla in centrul picturii, asezata putin mai in spate decat celelalte personaje. Deasupra
ei, Cupidon tinteste cu una dintre sagetile iubirii cele Trei Gratii, ce danseaza elegant un rondel. Gradina
zeitei iubirii este pazita de Mercur, in planul din stanga. Mercur, invesmantat superficial intr-o pelerina
rosie acoperita cu flacari, poarta o casca si ducand o sabie, acestea il caracterizeaza in mod evident ca
fiind gardianul gradinii. Mesagerul zeilor este, de asemenea, identificat datorita sandalelor sale inaripate
si a caduceului, pe care l-a folosit pentru a desparti doi serpi si , astfel, a face pace; Boticelli a imaginat
serpii ca dragoni inaripati. In planul din dreapta, Zefir, zeul vanturilor, incearca sa patrunda cu forta in
gradina, pentru a o prinde pe nimfa Cloris. Langa aceasta se afla Flora, zeita primaverii, ce imprastie
flori.
Exista diferite interpretari ale scenei. Lasand la o parte supozitiile, ramane natura profund
umanista a picturii, o reflectie a influentelor cultural contemporane si o expunere a multor texte
contemporane. O sursa pentru aceasta scena este poemul calendaristic Fasti , scris de Ovidiu, ce
descrie festivalele romane. Pentru luna mai, Flora povesteste ca ea era odata nimfa Cloris, si expira flori
asa cum face si acum. Aprins de o pasiune arzatoare de frumusetea ei, Zefir, zeul vantului, o urmareste
si o ia cu forta drept sotia sa. Regretandu-si violent, o transforma in Flora, darul sau ii ofera o gradina
minunata in care domneste primavara eterna. Botticelli prezinta doua momente separate din poezia lui
Ovidiu, urmarirea lui Cloris de Zefir si transformarea acesteia in Flora. De aceea hainele celor doua
femei, care , de altfel, nu par sa se observe reciproc, sunt duse de vant in directii diferite. Flora sta langa
Venus si imprastie trandafiri, florile zeitei iubirii.
 Cele Trei Gratii, insotitoarele lui Venus, Zeita Iubirii, danseaza un rondel. Alaturi de ele se afla
Mercur, Mesagerul Zeilor, protejand gradina lui Venus de intrusi. El poate fi identificat datorita sandalelor
sale inaripate, si , de asemenea, prin toiagul din mana sa ridicata, asa-numitul caduceu, in jurul caruia se
incolacesc doi serpi. Mitologia clasica spune ca Mercur si-a folosit toiagul pentru a-I separa pe cei doi
serpi care se luptau, astfel caduceul a devenit simbolul pacii.

Divina gradina a primaverii eterne, in care cresc sute de specii de plante si flori, aproape toare
inflorind in lunile aprilie si mai, este ingrijita de Venus, zeita iubirii. In spatele ei se afla un arbust de mirt,
unul dintre simbolurile sale. Ea isi ridica mana in semn de salut si invita privitorul in regatul sau. Deasupra
capului, fiul ei, Amor, legat la ochi, isi imparte sagetile de iubire.

In capodopera “Primavara” (creata in 1482), influenta realismului gotic este temperata de studiul
antichitatii facut de Boticelli. Daca mijloacele folosite pentra a picta pot fi intelese, subiectele in sine
raman fascinante prin ambiguitatea acestora. Semnificatia multipla a acestui tablou continua sa atraga
atentia observatorului obisnuit, dar si specialistilor. Lucrarea nu ilustreaza un singur text; mai degraba, se
bazeaza pe cateva texte semnificative pentru subiectul ales. Despre frumusetea picturii, caracterizata de
Vasari ca “gratie” exemplara, nu exista urma de indoiala.