Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind

chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun
pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la
vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că
prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajuta maestrul în
realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino
criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui
Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de "magistru", ceea ce
dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie
recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul
vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-
a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil.
Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a
fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din
Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican
Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă
de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.
Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat
ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria
realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Rafael - Portretul lui Francesco Maria della Rovere (1514) - Muzeul Czartoryski,
Cracovia
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514
Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în
vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor
Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".

Din operele lui Rafael

Camerele de la Vatican

Rafael, Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello.
Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La
cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică
Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale,
iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor
din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon,
ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea
ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu
dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare:
idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă
celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe
care Bramante tocmai o construiește.Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv
la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca
pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael
rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul
lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din
1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe
unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului
său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura
de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr
de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul
vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-
a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil.
Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a
fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din
Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican
Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă
de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.
Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat
ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria
realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Rafael - Portretul lui Francesco Maria della Rovere (1514) - Muzeul Czartoryski,
Cracovia
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514
Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în
vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor
Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".

Din operele lui Rafael

Camerele de la Vatican

Rafael, Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello.
Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La
cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică
Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale,
iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor
din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon,
ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea
ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu
dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare:
idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă
celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe
care Bramante tocmai o construiește.Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv
la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca
pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael
rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul
lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din
1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe
unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului
său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura
de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr
de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul
vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-
a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil.
Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a
fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din
Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican
Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă
de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.
Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat
ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria
realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Rafael - Portretul lui Francesco Maria della Rovere (1514) - Muzeul Czartoryski,
Cracovia
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514
Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în
vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor
Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".

Din operele lui Rafael

Camerele de la Vatican

Rafael, Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello.
Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La
cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică
Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale,
iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor
din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon,
ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea
ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu
dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare:
idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă
celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe
care Bramante tocmai o construiește.Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv
la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca
pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael
rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul
lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din
1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe
unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului
său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura
de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr
de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul
vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-
a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil.
Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a
fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din
Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican
Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă
de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.
Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat
ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria
realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Rafael - Portretul lui Francesco Maria della Rovere (1514) - Muzeul Czartoryski,
Cracovia
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514
Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în
vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor
Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".
Din operele lui Rafael
Camerele de la Vatican

Rafael, Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello.
Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La
cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică
Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale,
iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor
din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon,
ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea
ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu
dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare:
idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă
celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe
care Bramante tocmai o construiește.Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv
la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca
pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael
rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul
lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din
1496. Rafael își ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe
unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului
său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura
de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr
de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să
pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul
vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-
a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil.
Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a
fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de
construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din
Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican
Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă
de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele
apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști.
Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat
ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria
realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția
acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale
grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Rafael - Portretul lui Francesco Maria della Rovere (1514) - Muzeul Czartoryski,
Cracovia
Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi.
Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau
al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514
Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea
lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și
orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice
această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică.
Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în
vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiștilor
Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: "Când a dispărut acest artist
nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".

Din operele lui Rafael

Camerele de la Vatican

Rafael, Școala ateniană (1509-1510), Frescă, Stanza della Segnatura, Vatican

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a
camerelor din Vatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello.
Aici ia naștere una din cele mai importante creații ale sale, Școala ateniană. La
cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele:
Adevărul, Bunătatea și Frumusețea. În scena înfățișând Parnasul, Rafael identifică
Frumusețea cu muzica și poezia, Bunătatea este exprimată de virtuțile fundamentale,
iar Adevărul, legat de noțiunea rațiunii, este reprezentat de grupul filozofilor
din Atena antică.

Școala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon,
ținând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea
ideilor desăvârșite, alături de el Aristotel ține în mâna stângă "Etica", iar cu
dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare:
idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă
celălalt. Tavanul cu casete al clădirii amintește de noua Basilică Sfântul Petru pe
care Bramante tocmai o construiește.