Leonardo da Vinci a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect si inginer italian de geniu,

intruchipand poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renasterii. Cina cea de Taina (1495-
1498) si Mona Lisa (cca 1503-1506) sunt printre cele mai cunoscute si totodata impozante picturi
ale Renasterii. Caietele sale ne dezvaluie spiritul stiintific, iscoditor, si ingeniozitatea lui mecanica,
situandu-l cu mult inaintea timpului sau.
Faima neasemuita de care s-a bucurat in timpul vietii, trecuta prin filtrul criticii de arta, a ramas
neatinsa pana azi si se datoreaza, in mare masura, neobositei dorinte de cunoastere care i-a
indrumat gandirea si felul de-a fi. Un artist innascut, considera ca ochii sunt principalul fagas catre
cunoastere. Dintre toate simturile omului, Leonardo pretuia cel mai mult vederea, intrucat numai
ea transmitea realitatile experientei imediate cu precizie si fara greseala. Prin urmare, fiecare
fenomen perceput devenea obiectul cunoasterii, iar saper vedere (in italiana, sa stii sa vezi) a fost
marea tema a studiilor sale. Si-a folosit puterea creatoare in toate domeniile ce foloseau
reprezentarea grafica: pictura, sculptura, arhitectura si inginerie. Insa nu s-a oprit aici. Ajutat de
inteligenta sa sclipitoare, de puterea neobisnuita de observatie si de maiestria de desenator, a
realizat studii asupra naturii, fapt ce i-a permis sa exceleze in arta si stiinta deopotriva.
Inceputurile: Florenta
La momentul nasterii sale, parintii lui Leonardo nu erau casatoriti. Tatal, Ser Piero, era un notar si
mosier florentin, iar mama, Caterina, o taranca tanara, care s-a maritat dupa scurta vreme cu un
mestesugar. Leonardo si-a petrecut copilaria pe mosia tatalui, ca fiu legitim si primind educatia de
baza obisnuita vremurilor: citit, scris si aritmetica. N-a invatat temeinic latina, temelia
invatamantului traditional, decat mult mai tarziu, si atunci pe cont propriu. De asemenea, n-a
patruns in miezul matematicilor superioare (geometrie si aritmetica avansata) decat pe la treizeci
de ani, cand a inceput sa le studieze cu sarguinta si perspicacitate.
Inca de timpuriu si-a demonstrat inclinatiile artistice. La 15 ani, tatal sau, om de vaza in oras, l-a
pus sub ucenicia lui Andrea del Verrocchio. In atelierul renumitului artist, Leonardo primeste o
instruire bogata, invatand pictura, sculptura, dar si artele mecanice. Lucreaza totodata si in
atelierul vecin, al artistului Antonio Pollaiuolo. In 1472 e primit in breasla pictorilor din Florenta,
insa prefera sa ramana in atelierul maestrului sau pentru inca cinci ani, dupa care lucreaza ca artist
independent in Florenta pana in 1481. Din aceasta perioada ne-au ramas nenumarate schite in
creion si penita, printre care si multe desene tehnice, spre exemplu pompe, arme de razboi sau
dispozitive mecanice, care fac dovada cunostintelor si preocuparilor sale pentru chestiuni tehnice
chiar din zorii carierei.
Prima perioada
milaneza (1482-1499)
In 1482, Leonardo pleaca la Milano pentru a intra in slujba ducelui, fapt surprinzator daca ne
gandim ca artistul de treizeci de ani tocmai primise o comanda pentru primele lucrari de anvergura
in Florenta natala: Adoratia magilor (in stanga in imagine), panou neterminat pentru manastirea
San Donato a Scopeto, si o pictura neinceputa pentru altarul capelei Sf. Bernard din Palazzo della
Signoria. Trebuie sa fi avut temeiuri serioase pentru parasirea Florentei, intrucat a abandonat
ambele proiecte. Se prea poate ca tendintele sofisticate de sorginte neoplatoniciana care
caracterizau la acea vreme Florenta familiei Medici sa fi contrastat cu gandirea mai degraba
empirica a lui Leonardo, care a gasit probabil atmosfera academica din Milano mai prielnica. Fara
indoiala a fost ispitit de mareata curte a ducelui Lodovico Sforza si de proiectele ambitioase ce-l
asteptau acolo.
Leonardo a petrecut 17 ani in Milano, pana la prabusirea guvernarii lui Lodovico, in 1499. In
administratia regala figura drept pictor et ingeniarius ducalis (pictor si inginer al ducelui). Firea lui
blanda, insa retinuta, precum si purtarea aleasa l-au facut foarte apreciat la curtea ducelui. Foarte
pretuit, i se cereau mereu picturi, sculpturi si era insarcinat cu organizarea balurilor regale. De
asemenea, a servit adesea drept consilier in domeniul arhitecturii, fortificatiilor si problemelor
militare, dar si ca inginer pe probleme de hidraulica si mecanica. Leonardo si-a impus teluri
nemarginite de-a lungul intregii vieti. Daca s-ar incerca realizarea unui profil al activitatii sale din
acea perioada sau chiar al intregii sale creatii, am descoperi ca ne aflam in fata unei marete
simfonii neterminate.
In cei 17 ani de sedere la Milano, Leonardo duce la bun sfarsit sase
compozitii. (Potrivit surselor recente, ar fi primit comanda pentru inca trei, care fie au disparut, fie
n-au fost realizate vreodata.) Intre 1483 si 1486 a lucrat la Fecioara intre stanci (in imagine),
proiect ce a dus la un deceniu de neintelegeri intre Fratia Imaculatei Conceptii, care a comandat
pictura, si artist. Din ratiuni necunoscute, acest litigiu l-a determinat pe Leonardo sa execute o
replica a lucrarii, in jurul lui 1508. In prima perioada milaneza termina una dintre cele mai
faimoase opere ale sale, impunatoarea pictura pe perete Cina cea de Taina (1495-1498) in
refectoriul manastirii Santa Maria delle Grazie. Notabila este si pictura decorativa pe tavan (1498)
realizata pentru Sala delle Asse a castelului Sforzesco din Milano.
In toata aceasta perioada lucreaza la un maret proiect sculptural, ce pare sa releve adevaratul
temei pentru care a fost chemat la Milano: o monumentala statuie ecvestra ridicata in cinstea lui
Francesco Sforza, intemeietorul dinastiei Sforza. Leonardo a dedicat 12 ani nu fara intreruperi
acestei statui. In 1493, modelul de lut al calului a fost infatisat multimii cu ocazia casatoriei dintre
imparatul Maximilian si Bianca Maria Sforza, avand loc pregatiri pentru turnarea colosului ce urma
sa masoare cinci metri inaltime. Insa, din cauza iminentei razboiului, metalul destinat lucrarii a fost
folosit pentru tunuri, fapt ce a dus la sistarea proiectului. Caderea lui Lodovico in 1499 pecetluieste
soarta acestei incercari neizbutite, probabil cea mai grandioasa idee pentru un monument in sec.
XV. Razboiul avea sa lase modelul de lut in paragina.
In calitate de maestru artist, Leonardo a avut un vast atelier in Milano, in serviciul caruia au intrat
ucenici si studenti. Printre discipoli se numarau la acea vreme Giovanni Antonio Boltraffio,
Ambrogio de Predis, Bernardino de Conti, Francesco Napoletano, Andrea Solari, Marco dOggiono si
Salai. Nu e limpede ce rol jucau cei mai multi dintre asociatii sai, fapt ce ridica un semn de
intrebare asupra asa-ziselor lucrari apocrife, la care maestrul a colaborat cu asistentii sai. Savantii
nu cad de acord in ce priveste atribuirea lucrarilor.
A doua perioada florentina (1500-1508)
In decembrie 1499 sau cel tarziu in ianuarie 1500, dupa intrarea victorioasa a francezilor in Milano,
Leonardo paraseste orasul insotit de matematicianul Lucas Pacioli. Dupa o scurta sedere la
Mantova, in februarie, se indreapta spre Venetia, unde senioria ii cere sprijinul pentru a
preintampina o eventuala invazie otomana in Friuli. Leonardo ii sfatuieste sa pregateasca inundarea
regiunii amenintate. Din Venetia se intoarce in Florenta, unde, dupa o absenta indelungata, e
primit cu entuziasm si cinstit drept cetatean de onoare al orasului. In acelasi an e numit expert
arhitect intr-o comisie desemnata sa cerceteze stricaciunile suferite de fundatia si structura bisericii
San Francesco al Monte. E gazduit de ordinul Servit in manastirea Santissima Annunziata, unde
pare mai degraba preocupat de studiul matematicii decat de pictura, sau cel putin asa reiese din
relatarea fratelui Pietro Nuvolaria facuta Isabellei DEste, care se straduia in zadar sa obtina o
compozitie apartinand artistului.
Pofta nestavilita de viata il determina probabil sa paraseasca Florenta in vara lui 1502 pentru a
intra in serviciile lui Cezare Borgia ca arhitect militar superior si inginer sef. Borgia, celebrul fiu al
papei Alexandru VI si comandant al armatei papale, incercase cu o cruzime nemaiintalnita sa ia in
stapanire Statul Papal Romagna si regiunea Marche. Cand l-a angajat pe Leonardo era la apogeul
puterii, la cei 27 de ani ai sai fiind unul dintre cele mai captivante si mai temute personaje din acea
vreme. Leonardo, avand de doua ori varsta lui, a fost probabil sedus de personalitatea tanarului.
Timp de zece luni, Leonardo strabate si cerceteaza teritoriile condotierilor. In acest interval
schiteaza planurile oraselor si harti topografice, realizand primii pasi in ceea ce va deveni
cartografia moderna. La curtea lui Cezare Borgia il intalneste si pe Nicolo Machiavelli, trimis de
Florenta ca observator politic.
In primavara lui 1503, Leonardo se intoarce la Florenta pentru a face expertiza unui proiect ce
avea ca scop devierea raului Arno in spatele Pisei, astfel incat orasul aflat sub asediul florentinilor
sa piarda accesul la mare. Planul nu are sorti de izbanda, insa cercetarile artistului il conduc catre
un nou plan, propus pentru prima oara in sec. XIII, constand in saparea unui canal mare ce avea
sa ocoleasca zona nenavigabila a raului pentru a lega Florenta de mare. Leonardo si-a expus ideile
intr-o serie de studii. Folosind propriile reprezentari panoramate ale raului sub forma unor peisaje
schitate cu maiestrie artistica si masurand cu precizie terenul, intocmeste o harta ce infatiseaza
parcursul canalului (cu tot cu trecerea prin trecatoarea Serravalle). Desi a fost regandit de
nenumarate ori in secolele ulterioare, proiectul n-a fost dus niciodata la bun sfarsit, cu toate ca in
zilele noastre autostrada ce leaga Florenta de mare a fost construita exact pe ruta pe care o
daduse Leonardo canalului.
Tot in 1503 primeste comanda pentru o fresca in sala de consiliu
de la Palazzo Vecchio din Florenta, o scena istorica de proportii monumentale (7 pe 17 m), adica de
doua ori dimensiunile Cinei. Timp de trei ani a lucrat la Batalia de la Anghiari, dar pictura a ramas
neterminata, asemeni Bataliei de la Cascina a lui Michelangelo, ce se dorea a fi perechea sa. In
acesti ani picteaza si Mona Lisa (cca 15031506).
A doua perioada florentina il surprinde pe artist adancit in studii stiintifice. Efectueaza disectii in
spitalul Santa Maria Nuova si dezvolta cercetari anatomice intr-un studiu cuprinzator despre
structura si functia organismului uman. Observa sistematic zborul pasarilor, despre care vrea sa
scrie un tratat. Pana si studiile hidrologice despre natura si miscarea apelor s-au extins la
cercetari asupra proprietatilor fizice ale apei, punand accent pe legile curentilor, pe care le asemuia
cu cele proprii aerului. Si acestea au fost trecute in colectia sa de insemnari, inclusa in asa-zisul
Codex Hammer (pana nu demult Codex Leicester, acum proprietatea magnatului software Bill
Gates, in Seattle, Washington, SUA).
A doua perioada milaneza
In mai 1506, Carol dAmboise, guvernatorul francez al Milanului, cere senioriei din Florenta
permisiunea ca Leonardo sa revina in orasul din Umbria. Senioria se invoieste si artistul pleaca,
lasand neterminata monumentala Batalie de la Anghiari. Din cauza unor experimenente nereusite
cu vopsele, Leonardo inceteaza lucrul la fresca. Altfel nu se poate explica abandonarea acestei
grandioase lucrari. In iarna lui 1507-1508, Leonardo poposeste in Florenta pentru a-l ajuta pe
sculptorul Giovanni Francesco Rustici sa termine statuile din bronz pentru baptisteriu, dupa care se
stabileste la Milano.
Tinut la mare cinste de patronii sai din Milano, Carol dAmboise si regele Ludovic XII, Leonardo
gaseste satisfactie in indatoririle sale ce presupuneau in mare masura acordarea de sfaturi in
probleme de arhitectura. Dovezi palpabile ale muncii intreprinse de artist se afla in planurile pentru
vila-palat a lui Carol si se presupune ca tot el ar fi facut schite pentru oratoriul bisericii Santa Maria
alla Fontana, ctitorita de Carol. Totodata, lucreaza la un proiect mai vechi reluat de guvernatorul
francez: canalul Adda, pentru stabilirea unei legaturi navale intre Milano si lacul Como.
In aceasta perioada petrecuta la Milano picteaza foarte putin. Se inconjoara din nou de discipoli. In
atelierul sau ii regasim pe Bernardino de Conti si Salai, elevi mai vechi, alaturi de studenti noi,
printre care Cesare da Sesto, Giampetrino, Bernardino Luini si tanarul nobil Francesco Melzi, cel
care avea sa-i fie prieten si tovaras credincios pana la moarte.
Tot acum primeste o comanda insemnata. Gian Giacomo Trivulzio se intoarce victorios la Milano in
calitate de maresal al armatei franceze si dusman neimpacat al lui Lodovico Sforza. Ii incredinteaza
lui Leonardo sculptarea mormantului sau, o statuie ecvestra ce trebuia ridicata in capela mortuara
donata de Trivulizio bisericii San Nazaro Maggiore. Dupa ani de pregatiri, din care ne parvin mai
multe schite graitoare, maresalul insusi renunta la planul sau ambitios in favoarea unei constructii
mai modeste. E al doilea proiect sculptural abandonat de Leonardo.
In acesti ani, preocuparile stiintifice ale artistului iau amploare. Studiile sale anatomice capata noi
dimensiuni gratie colaborarii cu Marcantonio della Torre, un renumit anatomist din Pavia. Leonardo
initiaza planurile pentru o lucrare cu caracter general ce urma sa cuprinda nu doar reproduceri
exacte si detaliate ale corpului si organelor umane, ci si anatomie comparata si studii complete de
fiziologie. Avea de gand sa termine manuscrisul de anatomie pana in iarna lui 1510 1511. In
plus, manuscrisele sale abunda in studii de matematica, optica, mecanica, geologie si botanica. In
cercetarile sale se simte tot mai mult convingerea ca forta si miscarea, ca functii mecanice
fundamentale, dau nastere tuturor formelor exterioare din natura organica si anorganica si le
stabilesc forma. Mai mult, credea ca aceste forte functioneaza in conformitate cu legi ordonate si
armonioase.
Ultimii ani (1513-1519)
Tulburarile politice din 1513 francezii sunt izgoniti pentru o vreme din Milano il determina pe
Leonardo, ajuns la 60 de ani, sa paraseasca orasul. La sfarsitul anului pleaca la Roma, insotit de
ucenicii sai Melzi si Salai, precum si de doua ajutoare din atelier, contand pe sprijinul patronului
sau Giuliano de Medici, fratele noului papa Leon X. Giuliano ii pune la dispozitie mai multe camere
in palatul Belvedere de la Vatican. Ii ofera si un stipendiu lunar insemnat, dar comenzile de
anvergura au intarziat sa apara. Sederea lui Leonardo la Roma se intinde pe trei ani, perioada in
care viata artistica a orasului e in floare: Donato Bramante construieste bazilica San Pietro, Rafael
picteaza ultimele incaperi din noul apartament al papei, Michelangelo se straduie sa finalizeze
lucrarile la mormantul papei Iuliu si multi artisti tineri, precum Timoteo Viti ori Sodoma, isi dau
masura talentului. Ciornele scrisorilor tradeaza amaraciunea batranului maestru care sta retras in
atelierul sau, adancit in studii matematice si tehnice, sau cutreiera orasul pentru a cerceta vechi
monumente. Pare sa fi preferat compania lui Bramante, care moare insa in 1514, iar despre
relatiile lui cu alti artisti din Roma nu ne-a lasat marturie. O splendida harta a Mlastinilor Pontine
sugereaza ca Leonardo a indeplinit cel putin functia de consultant intr-un proiect de asanare
comandat de Giuliano de Medici in 1514. De asemenea, a intocmit schite pentru o resedinta
spatioasa ce urma a fi ridicata in Florenta pentru familia Medici, care preluase puterea in 1512. Cu
toate astea, resedinta nu a fost construita.
Sufocat probabil de acest peisaj, Leonardo, in varsta de 65 de ani, accepta sa intre in serviciul
tanarului rege francez Francisc I. La finele lui 1516 paraseste pentru totdeauna Italia impreuna cu
Melzi, discipolul sau credincios. Ultimii trei ani din viata si-i petrece in micul castel Cloux, langa
palatul regal de vara de la Amboise, pe valea Loarei. Purta cu mandrie titlul de Premier peintre,
architecte et mechanicien du Roi (Prim pictor, arhitect si inginer al Regelui). Continua sa faca
schite pentru baluri, insa regele il considera un oaspete de onoare si ii ofera libertate totala. Cateva
decenii mai tarziu, Francisc I avea sa vorbeasca despre Leonardo cu sculptorul Benvenuto Cellini,
folosind numai cuvinte de lauda si de pretuire. Leonardo ii inmaneaza regelui planurile pentru
palatul si gradina Romorantin, menit a servi ca resedinta de vaduva pentru regina mama. Din
nefericire, migalosul proiect ce impleteste cele mai de seama trasaturi ale traditiilor italiene si
frantuzesti in materie de arhitectura si peisagistica trebuie oprit, intrucat asupra regiunii se abate
malaria.
Leonardo picteaza foarte putin in Franta,
preferand sa-si randuiasca si sa-si redacteze studiile stiintifice, tratatele de pictura, precum si
cateva pagini din tratatul de anatomie. In asa-numitele Viziuni despre sfarsitul lumii sau Potopul,
descrie cu risipa de imaginatie fortele primordiale ce domina natura, lasand totodata sa se
intrevada pesimismul sau.
Moare la Cloux si este inhumat in biserica-palat Sfantul Florentin. Biserica e pustiita in timpul
Revolutiei Franceze si e distrusa pana la temelii la inceputul secolului XIX. Astazi nu se mai
cunoaste locul mormantului. Melzi mosteneste intreaga avere artistica si stiintifica a lui Leonardo.