Leonardo da Vinci a fost un pictor, desenator, sculptor, arhitect si inginer italian de geniu,

intruchipand poate mai mult ca oricine idealurile umaniste ale Renasterii. Cina cea de Taina (1495-1498) si
Mona Lisa (cca 1503-1506) sunt printre cele mai cunoscute si totodata impozante picturi ale Renasterii.
Caietele sale ne dezvaluie spiritul stiintific, iscoditor, si ingeniozitatea lui mecanica, situandu-l cu mult
inaintea timpului sau.

Faima neasemuita de care s-a bucurat in timpul vietii, trecuta prin filtrul criticii de arta, a ramas
neatinsa pana azi si se datoreaza, in mare masura, neobositei dorinte de cunoastere care i-a indrumat gandirea
si felul de-a fi. Un artist innascut, considera ca ochii sunt principalul fagas catre cunoastere. Dintre toate
simturile omului, Leonardo pretuia cel mai mult vederea, intrucat numai ea transmitea realitatile experientei
imediate cu precizie si fara greseala. Prin urmare, fiecare fenomen perceput devenea obiectul cunoasterii, iar
saper vedere (in italiana, sa stii sa vezi) a fost marea tema a studiilor sale. Si-a folosit puterea creatoare in
toate domeniile ce foloseau reprezentarea grafica: pictura, sculptura, arhitectura si inginerie. Insa nu s-a oprit
aici. Ajutat de inteligenta sa sclipitoare, de puterea neobisnuita de observatie si de maiestria de desenator, a
realizat studii asupra naturii, fapt ce i-a permis sa exceleze in arta si stiinta deopotriva.

La momentul nasterii sale, parintii lui Leonardo nu erau casatoriti. Tatal, Ser Piero, era un notar si
mosier florentin, iar mama, Caterina, o taranca tanara, care s-a maritat dupa scurta vreme cu un mestesugar.
Leonardo si-a petrecut copilaria pe mosia tatalui, ca fiu legitim si primind educatia de baza obisnuita
vremurilor: citit, scris si aritmetica. N-a invatat temeinic latina, temelia invatamantului traditional, decat mult
mai tarziu, si atunci pe cont propriu. De asemenea, n-a patruns in miezul matematicilor superioare (geometrie
si aritmetica avansata) decat pe la treizeci de ani, cand a inceput sa le studieze cu sarguinta si perspicacitate.

Inca de timpuriu si-a demonstrat inclinatiile artistice. La 15 ani, tatal sau, om de vaza in oras, l-a pus
sub ucenicia lui Andrea del Verrocchio. In atelierul renumitului artist, Leonardo primeste o instruire bogata,
invatand pictura, sculptura, dar si artele mecanice. Lucreaza totodata si in atelierul vecin, al artistului
Antonio Pollaiuolo. In 1472 e primit in breasla pictorilor din Florenta, insa prefera sa ramana in atelierul
maestrului sau pentru inca cinci ani, dupa care lucreaza ca artist independent in Florenta pana in 1481. Din
aceasta perioada ne-au ramas nenumarate schite in creion si penita, printre care si multe desene tehnice, spre
exemplu pompe, arme de razboi sau dispozitive mecanice, care fac dovada cunostintelor si preocuparilor sale
pentru chestiuni tehnice chiar din zorii carierei.

Moare la Cloux si este inhumat in biserica-palat Sfantul Florentin. Biserica e pustiita in timpul
Revolutiei Franceze si e distrusa pana la temelii la inceputul secolului XIX. Astazi nu se mai cunoaste locul
mormantului. Melzi mosteneste intreaga avere artistica si stiintifica a lui Leonardo.