4 CURSUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

4.1. Începutul prescripţiei extinctive

Prescripţia extinctivă tinde să stingă, după cum am văzut, dreptul

material la acţiune. Ca urmare, ea se naşte deodată cu acesta, adică din
momentul în care titularul este îndrituit a apela la instanţele judecătoreşti
pentru a obţine constrângerea debitorului de a-şi executa obligaţia.
Pentru a calcula momentul în care prescripţia se împlineşte, trebuie
să analizăm momentul în care aceasta începe. În fiecare caz în parte vom
porni de la determinarea momentului naşterii dreptului material la acţiune.
Să vedem cum se aplică această regulă în câteva ipoteze particulare.
• Ipoteza dreptului subiectiv civil pur şi simplu.
În obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului,
precum şi în acelea al căror termen nu este stabilit, prescripţia începe să
curgă de la data naşterii raportului de drept.
Această reglementare poate crea însă unele dificultăţi în practică.

Să luăm exemplul următor: X i-a împrumutat lui Y o sumă de bani
fără să precizeze termenul până la care ei vor trebui înapoiaţi.
Neprecizarea termenului face ca prescripţia extinctivă să înceapă să
curgă încă din momentul încheierii contractului. Ca urmare, dacă X
îi pretinde lui Y pentru prima oară înapoierea banilor, după ce au
trecut mai mult de trei ani de la data încheierii contractului de
împrumut, prin aplicarea reglementării de mai sus ar decurge că
dreptul la acţiune este deja prescris. În consecinţă, obligaţia lui Y
nu se va mai putea executa decât de bunăvoie, X nemaiavând
posibilitatea de constrângere. Când s-a născut de fapt dreptul la
acţiune? Chiar din momentul în care s-a încheiat contractul de
împrumut?
 Unii autori consideră că dreptul la acţiune se naşte în momentul în
care X îi pretinde lui Y pentru prima dată restituirea banilor, iar
acesta din urmă refuză. Nu am putea însă considera că prescripţia
extinctivă începe să curgă de-abia de la acea dată, deoarece în
felul acesta creditorul ar putea determina chiar el, prin propria sa
voinţă, începutul prescripţiei, ceea ce nu a fost în intenţia
legiuitorului;
• Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv
sau de o condiţie suspensivă.
În această ipoteză, prescripţia începe să curgă de la data împlinirii
termenului sau realizării condiţiei.

Spre exemplu, prescripţia extinctivă a dreptului de a pretinde
restituirea sumei împrumutate curge de la data împlinirii termenului
pentru care s-a contractat împrumutul. Dacă X i-a împrumutat lui Y
100.000 lei precizând că Y are obligaţia de a-i restitui până la data
de 1 februarie 2001, înseamnă că termenul de prescripţie va curge
începând cu data de 1 februarie 2001 şi până la data de 30 ianuarie
2004. Ipoteza este mai simplă decât cea în care termenul de
restituire nu s-a precizat;

• Ipoteza răspunderii civile delictuale.

În cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă
ilicită, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau
trebuia ori putea să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Legea asimilează acestei ipoteze şi acţiunea în restituirea
îmbogăţirii fără just temei. Aşadar, dacă o persoană este prejudiciată
prescripţia extinctivă nu va începe la data producerii prejudiciului, ci abia
la data cunoaşterii acestuia şi a autorului faptei ilicite care l-a determinat.
În justificarea acestei reglementări ne amintim de faptul că
prescripţia extinctivă urmăreşte sancţionarea creditorului neglijent. Dacă
nici el nu cunoaşte încă prejudiciul sau autorul faptei prejudiciabile, funcţia
sancţionatorie a prescripţiei nu îşi găseşte motivaţie.

Spre exemplu, dacă un automobil este avariat în parcare, prescripţia
dreptului la acţiune împotriva autorului faptei ilicite prin care s-a
produs prejudiciul va începe să curgă numai la momentul în care
 proprietarul va lua la cunoştinţă de prejudiciul produs şi va afla cine
este vinovat;
• Ipoteza răspunderii pentru viciile lucrului, lucrării sau
construcţiei.
În cazul răspunderii pentru viciile unui lucru, ale unei lucrări sau
ale unei construcţii, prescripţia extinctivă începe să curgă de la data
descoperirii viciilor, însă cel mai târziu de la împlinirea termenului de
garanţie pentru aceste vicii.
Această reglementare are în vedere acele lipsuri ori defecte de
calitate, de natură să împiedice întrebuinţarea lucrului, lucrării sau
construcţiei conform destinaţiei lor ori să micşoreze într-o măsură
apreciabilă folosinţa acestora. Nu sunt avute în vedere, aşadar, viciile de
consimţământ.
Avem de a face cu două momente alternative de la care poată să
înceapă prescripţia extinctivă: pe de o parte, un moment subiectiv (data
descoperirii viciilor) şi, pe de altă parte, un moment obiectiv (data expirării
termenului de garanţie, care este de 1 an pentru viciile ascunse ale lucrului
sau lucrării şi de 3 ani pentru viciile construcţiei).
Dacă viciile nu sunt descoperite până la sfârşitul termenului de
garanţie, atunci prescripţia începe să curgă automat de la data sfârşitului
termenului de garanţie.

4.2. Suspendarea prescripţiei extinctive

Prescripţia nu curge împotriva celui ce se află în imposibilitate de

a acţiona.
Cum am văzut, prescripţia are o funcţie sancţionatorie. Or, dacă
titularul dreptului la acţiune nu are posibilitatea de a introduce acţiunea
respectivă, nici funcţia sancţionatorie nu se poate exercita. De aceea,
suspendarea a fost considerată “o perioadă de stagnare, în care prescripţia
doarme”.
Suspendarea se defineşte aşadar ca fiind oprirea de drept a
curgerii termenului de prescripţie pe durata unor situaţii limitativ
prevăzute de lege, urmând ca la încetarea acelor situaţii prescripţia să
curgă de unde rămăsese.
 Ca şi întreruperea, suspendarea este o instituţie specifică
prescripţiei extinctive. Ea nu se întâlneşte în reglementarea nici unei alte
categorii juridice care presupune curgerea unei perioade de timp
(prescripţia achizitivă sau termenul de decădere).
Potrivit Decretului nr. 167/1958, cursul prescripţiei se suspendă :
a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz
de forţă majoră să facă acte de întrerupere.
Cazul de forţă majoră reprezintă un eveniment imprevizibil şi de
neevitat, cum ar fi o inundaţie, un incendiu, un cutremur de pământ etc.
Pentru a constitui cauză de suspendare, forţa majoră trebuie să îl împiedice
efectiv pe titularul dreptului la acţiune să formuleze cererea de chemare în
judecată.;
b) pe timpul cât creditorul sau debitorul fac parte din forţele
armate ale României, iar acestea sunt puse pe picior de război.
Această cauză de suspendare îl poate privi fie pe creditor, fie pe
debitor, fie pe ambii, dar nu este suficientă simpla participare la forţele
armate ale ţării (spre exemplu, satisfacerea stagiului militar), ci este
necesar ca acestea să fie pe picior de război;
c) până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcute de cel
îndreptăţit cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul
unui contract de transport sau de prestări servicii, de poştă şi
telecomunicaţii.
Reclamaţia administrativă trebuie să îndeplinească, cumulativ, două
cerinţe: să aibă ca obiect despăgubiri şi restituiri întemeiate pe un contract
de transport sau de prestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii şi să nu
treacă mai mult de 3 luni de la înregistrarea reclamaţiei. Dacă răspunsul la
reclamaţia administrativă este dat înainte de împlinirea termenului de 3
luni, prescripţia este suspendată numai până la data primirii răspunsului;
d) cât timp socotelile nu au fost date şi aprobate, prescripţia nu
curge:
- între părinţi, tutori şi cei care sunt sub ocrotirea lor,
- între reprezentanţi şi cei pe care îi reprezintă,
- între cei care administrează bunuri şi cei ale căror bunuri
sunt administrate;
 e) împotriva celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu, până nu au
reprezentant legal;
f) împotriva celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu
are cine să-i încuviinţeze actele;
g) între soţi pe durata căsătoriei.
Observăm că unele cauze de suspendare au caracter juridic, în timp
ce altele au caracter moral.
Efectul suspendării constă în aceea că, după încetarea acesteia,
prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul scurs înainte de
suspendare.
Deci perioada anterioară cauzei, suspendarea, nu produce nici un
efect juridic. Pe durata cauzei de suspendare efectul constă în oprirea
cursului prescripţiei, deci durata cauzei de suspendare nu intră în calculul
termenului de prescripţie.
Legea prevede totuşi un efect special al suspendării, arătând că
prescripţia nu se va împlini înainte de expirarea unui termen de 6 luni
socotit de la data încetării cauzei de suspendare. Fac excepţie prescripţiile
mai scurte de 6 luni, care nu se vor împlini decât după expirarea unui
termen de o lună de la suspendare.
Această reglementare îşi găseşte justificarea în aceea că, după
încetarea cauzei de suspendare, titularul dreptului la acţiune are totuşi
nevoie de un anumit interval de timp pentru a “reintra în normal”, legea
asigurându-i un interval de timp suficient pentru a-şi exercita dreptul.

4.3. Întreruperea prescripţiei extinctive

Întreruperea prescripţiei extinctive reprezintă înlăturarea

prescripţiei scurse înainte de apariţia unei cauze interuptive şi începerea
unei alte prescripţii extinctive.
Cauzele de întrerupere reprezintă tocmai situaţiile în care
justificările prescripţiei extinctive, cu care am început analiza acestei
instituţii, nu se regăsesc. Întreruperea prescripţiei extinctive intervine fie în
situaţia încetării stării de pasivitate a titularului dreptului, fie în cea a
abandonării împotrivirii faţă de titularul dreptului.
Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripţia extinctivă se întrerupe:
 • prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de
cel în folosul căruia curge prescripţia.
Recunoaşterea dreptului trebuie să fie neechivocă, fără a fi însă
necesar din partea debitorului îndeplinirea vreunei formalităţi prestabilite,
fiind suficientă o scrisoare, o cerere, o declaraţie - ca recunoaşteri exprese -
sau o recunoaştere tacită cum ar fi plata dobânzilor rezultate din datoria
scadentă.

Spre exemplu, dacă debitorul îi scrie o scrisoare creditorului în care
menţionează în treacăt: “iar în ceea ce priveşte suma de 2.000.000
lei pe care ţi-o datorez, te rog să mă mai păsuieşti puţin”, această
scrisoare poate fi utilizată de către creditor ca probă a faptului că
prescripţia s-a întrerupt. Deci creditorul va avea la dispoziţie trei
ani pentru a introduce acţiune împotriva debitorului său, socotiţi nu
de la data la care datoria a devenit scadentă, ci de la data la care a
primit această scrisoare.
• prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de
arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă
judecătorească necompetentă.
Este necesar ca cererea să se refere expres la acea datorie a
debitorului şi să îndeplinească condiţiile minime stabilite de lege pentru
cererile de chemare în judecată, mai puţin aceea de a fi introdusă la
instanţa competentă teritorial sau material.
 Spre exemplu, dacă acţiunea era de competenţa judecătoriei şi a
fost introdusă la tribunal sau dacă era de competenţa instanţei de la
domiciliul pârâtului şi a fost introdusă la instanţa în circumscripţia
căreia îşi are domiciliul reclamantul, ea va fi respinsă pe motiv de
instanţă necompetentă, dar va avea ca efect întruperea prescripţiei
extinctive.
• printr-un act începător de executare. Acesta reprezintă, cu atât
mai mult, recunoaşterea datoriei de către debitor.
Într-adevăr, am văzut că prescripţia extinctivă este, pe de o parte, o
prezumţie că debitorul şi-a îndeplinit obligaţia şi, pe de altă parte, o
sancţiune îndreptată împotriva creditorului neglijent. Or, dacă intervine o
recunoaştere a datoriei, înseamnă că prezumţia de îndeplinire a acesteia
este răsturnată, iar dacă titularul dreptului a introdus o cerere de chemare în
judecată, înseamnă că acesta nu este neglijent, iar sancţionarea lui nu se
justifică. Acestea sunt motivele pentru care, dacă intervine vreuna dintre
situaţiile de mai sus, prescripţia se întrerupe, adică timpul care s-a scurs
deja nu se mai ia în calcul şi un nou termen este început.
Timpul scurs de la momentul începerii cursului prescripţiei şi până
la naşterea cauzei de întrerupere se înlătură, nu se ia în calculul termenului
de prescripţie După încetarea cauzei de întrerupere începe să curgă o nouă
prescripţie. Ea are aceeaşi durată, putând fi la rândul ei întreruptă sau
suspendată în condiţiile legii.

4.4. Repunerea în termen

Suspendarea şi întreruperea prescripţiei extinctive au loc în situaţia

în care intervin anumite împrejurări pe parcursul curgerii termenului de
prescripţie care, fie îl împiedică, în mod obiectiv, pe titularul dreptului să
acţioneze, fie înlătură justificările prescripţiei extinctive.
Dar, după ce termenul de prescripţie s-a împlinit deja, mai există
încă o posibilitate de valorificare a dreptului material la acţiune: instanţa
poate să dispună repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. Pentru
aceasta trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
- să se fi depus o cerere de repunere în termen după cel mult o
lună de la încetarea împrejurărilor din cauza cărora s-a depăşit
termenul de prescripţie;
- cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit să fie
temeinic justificate.
Legea nu prevede, concret, care sunt motivele pentru care se poate
dispune repunerea în termen, lăsând astfel instanţei de judecată deplina
putere de apreciere a acelor împrejurări invocate de titularul dreptului.
Cu titlu de exepmlu, trebuie arătat că în practica judecătorească s-
au statuat ca fiind cauze justificate pentru repunerea în termen:
- spitalizarea repetată ori îndelungată;
- stabilirea domiciliului în străinătate şi imposibilitatea revenirii
în ţară;
- executarea unei pedepse privative de libertate;
 - existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul
(era stabilit în străinătate), care l-au împiedicat să afle despre
deschiderea unei succesiuni la care era îndreptăţit ş.a.
Dimpotrivă, s-a considerat că nu justifică repunerea în termenul de
prescripţie:
- eroarea de drept invocată de titularul dreptului de acţiune;
- absenţa sau aglomerarea cu probleme a conducătorului
persoanei juridice sau a consilierului juridic ş.a.
Cererea de repunere în termen se soluţionează printr-o hotărâre
judecătorească temeinic motivată şi poate fi atacată la instanţa superioară
de către partea interesată (de exemplu, de către debitor, care are interesul
prescrierii dreptului creditorului său).
Repunerea în termenul de prescripţie are ca principal efect faptul că
prescripţia este socotită neîmplinită, deşi termenul a expirat. Ca urmare,
acţiunea introdusă de către titularul dreptului nu va mai fi respinsă ca fiind
prescrisă.
Trebuie observat că repunerea în termen se deosebeşte de
instituţiile suspendării şi întreruperii prin următoarele:
- nu operează de drept, ci este decisă de către instanţa
judecătorească;
- nu intervine în situaţii enumerate expres de lege, ci poate
interveni în orice împrejurare pe care instanţa o consideră un
obstacol în exerciţiul dreptului material la acţiune;
- poate interveni numai după ce termenul de prescripţie s-a
împlinit, spre deosebire de suspendare sau întrerupere, care pot
interveni numai dacă termenul de prescripţie nu s-a împlinit.
În sfârşit, trebuie arătat că instituţia repunerii în termen este
considerată de către unii autori, în condiţiile actuale, ca fiind profund
criticabilă, deoarece aduce atingere caracterului imperativ al normelor care
reglementează în general prescripţia, introducând o breşă de subiectivism
într-o materie altminteri caracterizată prin precizie şi rigoare.
 4.5. Împlinirea prescripţiei extinctive

Împlinirea prescripţiei înseamnă determinarea momentului la care

expiră termenul de prescripţie extinctivă. Când termenul de prescripţie este
stabilit pe ani şi luni, are loc în ziua corespunzătoare din ultimul an sau
ultima lună; dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare, termenul se
socoteşte împlinit în ultima zi a acestei luni.

Spre exemplu, termenul de şase luni care a început pe data de 31
martie 2001 se va sfârşi pe data de 30 septembrie 2001.
După cum prevede Codul civil, prescripţia nu se socoteşte câştigată
decât după împlinirea celei după urmă zile a termenului stabilit. Ziua în
care începe prescripţia nu intră în calcul, iar ziua în care se împlineşte
prescripţia intră în calcul.
În plus, Codul civil stabileşte că: „ziua se împarte în 24 de ore. Ea
începe la miezul nopţii şi se fineşte la miezul nopţii următoare”.

Întrebări şi teste

După împlinirea termenului de prescripţie extinctivă:

a) obligaţia nu se mai poate îndeplini;
b) dreptul nu mai poate fi valorificat în instanţă de către debitor;
c) executarea obligaţiei se consideră plată nedatorată;
d) debitorul poate cere restituirea plăţii efectuate;
e) plata făcută de bunăvoie de către debitor este valabilă.

 Efectul întreruperii prescripţiei extinctive constă în:

a) înlăturarea definitivă a posibilităţii invocării
prescripţiei;
b) curgerea unui nou termen de prescripţie, după încetarea cauzei
de întrerupere;
c) suspendarea prescripţiei;
d) continuarea prescripţiei întrerupte, după încetarea cauzei de
întrerupere.
  Recunoaşterea datoriei de către debitor:
a) suspendă cursul prescripţiei extinctive;
b) întrerupe cursul prescripţiei extinctive;
c) anulează cursul prescripţiei extinctive.

 Cauzele de forţă majoră:

a) suspendă cursul prescripţiei extinctive;
b) întrerup cursul prescripţiei extinctive;
c) anulează cursul prescripţiei extinctive.

 Legea enumeră expres:

a) cazurile de suspendare a prescripţiei extinctive;
b) cazurile de întrerupere a prescripţiei extinctive;
c) cazurile de repunere în termen.

 Instituţia prescripţiei extinctive este reglementată de către

legiuitor:
a) în beneficiul debitorului;
b) în beneficiul creditorului;
c) în beneficiul terţilor.

 Repunerea în termen:
a) operează de drept;
b) operează numai dacă termenul de prescripţie nu s-a împlinit;
c) operează în temeiul hotărârii instanţei.

 Cererea de repunere în termen poate fi introdusă:

a) de către debitor;
b) de către creditor;
c) de către orice persoană interesată.

 X face o donaţie fundaţiei umanitare Y, în valoare de … lei.

După doi ani de la încheierea contractului de donaţie, X descoperă că, în
realitate, donatarul nu este fundaţia cu care credea că a contractat, ci o altă
persoană juridică, cu o denumire asemănătoare. Solicită instanţei anularea
contractului de donaţie şi restituirea sumei donate. Precizaţi:
a) Care este temeiul în care solicită X anularea contractului?
b) Acţiunea în anularea contractului are un obiect patrimonial sau
nepatrimonial?
c) Acţiunea în anularea contractului este prescriptibilă? Dacă da,
care este momentul din care începe să curgă termenul de
prescripţie?
d) Acţiunea în restituirea sumei donate are un obiect patrimonial
sau nepatrimonial?
e) Acţiunea în restituirea sumei donate este prescriptibilă? Dacă
da, care este momentul din care începe să curgă termenul de
prescripţie?

 Între X şi Y s-a încheiat la data de 5 februarie 2000 un contract

de închiriere pentru un termen de 8 luni. Prima chirie lunară trebuia plătită
la data de 29 februarie 2000. Chiriaşul Y nu a plătit nici acea chirie şi nici
pe cele ulterioare lunare. Arătaţi:
a) Termenul de 8 luni este termen de prescripţie extinctivă sau
termen extinctiv? Arătaţi care sunt deosebirile dintre acestea.
b) Cum se calculează termenul de prescripţie extinctivă în cazul
obligaţiilor constând în prestaţii succesive?
c) Când începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului la
acţiune a lui X?
d) Când se prescrie dreptul lui X de a acţiona în instanţă împotriva
chiriaşului rău-platnic?

 Actul de renunţare la beneficiul prescripţiei:

a) are caracter unilateral;
b) are caracter bilateral;
c) poate proveni de la creditor;
d) poate proveni de la debitor;
e) poate proveni de la un terţ;
f) poate fi tacit, constând în executarea de bunăvoie a obligaţiei de
către debitor, deşi prescripţia s-a împlinit;
 g) poate fi tacit, constând în introducerea acţiunii de către creditor,
deşi prescripţia s-a împlinit.

X i-a vândut lui Y o pereche de cai la data de 2.06.1995. La

data de 7.10.1995 şi, respectiv, 12.10.1995, caii decedează, iar medicul
veterinar apreciază că decesul s-a datorat unei boli contractate anterior
încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Y introduce acţiune, la data de 6.09. 1998, împotriva vânzătorului,
solicitând restituirea preţului plătit pentru cai. X se apără arătând că:
- acţiunea introdusă de reclamant este prescrisă, deoarece au
trecut mai mult de trei ani de la data încheierii contractului de
vânzare-cumpărare;
- chiar dacă acţiunea ar fi admisibilă sub aspect extinctiv, ea
trebuie respinsă deoarece pârâtul nu a avut cunoştinţă de boala
de care sufereau caii.
Ce va hotărî instanţa?

X a cumpărat de la Y un teren la data de 3.08.1996. La data de

5.11.2000, Z introduce o acţiune în revendicarea terenului, aducând acte
doveditoare ale dreptului său de proprietate asupra terenului. X se apără
arătând că acţiunea introdusă de Z este prescrisă, deoarece au trecut mai
mult de trei ani de la încheierea contractului.
Ce va hotărî instanţa?

X l-a chemat în judecată pentru a solicita, fie reducerea la

jumătate a preţului convenit prin contractul de vânzare-cumpărare a unui
autoturism, încheiat cu Y la data de 2.04.1992, fie rezoluţiunea
contractului. În motivarea cererii sale, reclamantul (X) arată că, la
aproximativ 60 de zile de la cumpărarea autoturismului, au apărut o serie
de defecţiuni grave în funcţionarea acestuia care, deşi existau în momentul
încheierii contractului, nu au putut fi cunoscute de către reclamant,
constituind vicii ascunse de către vânzător (Y).
Instanţa a respins acţiunea ca prescrisă, deoarece, fiind introdusă la
data de 7.05.1995, au trecut mai mult de trei ani de la data încheierii
contractului. Cum apreciaţi decizia instanţei?
 Acţiunea în rezoluţiunea contractului este admisibilă?

Bibliografie

BELEIU, Gh. Drept civil român. Introducere în dreptul

civil român. Subiectele dreptului civil
român, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă
“Şansa”, S.R.L 1994, p. 197 – 252;
URS, I. Drept civil. Partea generală. Persoanele,
ANGHENI, S. Bucureşti, Editura Oscar Print, 1998,
p. 173 – 190;
BOROI, G. Drept civil. Teoria generală, Bucureşti,
Editura ALL, 1997, p. 205 – 243;
UNGUREANU, O. Manual de Drept civil. Partea generală,
Bucureşti, Editura ALL – BECK, 1999,
p. 193 – 213;
MUREŞAN, M. Drept civil. Partea generală,
Cluj – Napoca, Editura Cordial Lex, 1994,
p. 242 – 282;
COSMOVICI, P. “Prescripţia extinctivă”, în Tratat de drept
civil, vol.I, Partea generală, Bucureşti,
Editura Academiei, 1989, p.18 – 28;
ŞTEFĂNESCU, D. Drept civil, Bucureşti, Editura Oscar Print,
1999, p. 94 - 103;
CORBEANU, M. Capitolul V – “Prescripţia extinctivă”,
p. 183 – 203 în Drept civil, vol. I,
Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2000,
coordonator – R Dimitriu
COJOCARU, A. Drept civil. Partea generală, Bucureşti,
Editura Lumina Lex, 2000,
p. 297 – 345;
ZLĂTESCU, V. D. Consideraţii în legătură cu instituţia
prescripţiei, în revista “Dreptul”
nr. 2/1999, p. 15 – 22;
BELIGRĂDEANU, Ş. Modul în care urmează a fi interpretate –
în prezent – dispoziţiile art. 3 alin. 1 şi
 art. 4 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescripţia extinctivă, în revista
“Dreptul” nr. 7/1993, p. 48 – 52;
NICOLAE, M. Repunerea în termenul de prescripţie, în
revista “Dreptul”, nr. 11/1999, p. 46 – 63.