Sunteți pe pagina 1din 4

Aspecte etice in utilizarea celulelor stem

Prin studii în domeniu, s-a reuşit la începutul anilor 1980, obţinerea celulelor stem
în scopul cercetării. Astfel s-a realizat extragerea de celule stem embrionare de la
şoareci, pe care cercetătorii le-au urmărit conform tehnicilor de laborator. Anul
1998, a constituit momentul producerii celulelor stem embrionare umane, pentru
prima dată, în laborator.

Celulele stem sunt celule cu o extraordinară capacitate de a se transforma într-o


mare diversitate de celule diferenţiate (celule nervoase, hepatice, etc.) putând astfel
să reînnoiască şi să refacă ţesuturi afectate sau distruse. Când o celulă stem se
divide, celulele rezultate pot fi tot celule stem sau pot fi un alt tip de celule, celule
specializate (hepatice, nervoase, epiteliale, musculare, etc.)

Există două tipuri de celule stem, celulele stem embrionare şi celulele stem adulte.
Celulele stem embrionare provin din embrioni. Se apreciază că un embrion aflat
între trei şi cinci zile, conţine celule stem angajate în crearea diferitelor ţesuturi şi
organe pentru viitorul făt.Celulele stem adulte sunt prelevate din organisme adulte
sau din cordonul ombilical.

Argumente PRO terapiei cu celule stem


Atunci când ne punem problema ,când si în virtutea cărui fapt embrionul uman
începe sa aibă o valoare morală, există două tipuri de posibilitați la care ne putem
gândi. Prima porneşte de la ceea ce este embrionul, iar cea de-a doua de la ce poate
el deveni, adică de capacitatea de a dobândi niște tărsături morale relevante. Atât
timp cât embrionul uman nu este, prin ceea ce reprezint el, diferit semnificativ de
alte fiine pe care le considerm inferioare din punct de vedere moral, dacă nu are
nici o reacție, nici o senzație și organele sale nu funcionează, nu avem suficiente
motive pentru a-i conferi o importanță morală superioară.
Dacă se consideră că cercetarea pe celule stem embrionare este posibilă din punct
de vedere etic, Comisia Internaţională de Bioetică a dispus o serie de consideraţii
etice care trebuie să fie urmate. Există mai multe surse de embrioni, care atrag de
la sine o serie de discuţii etice:

1. Embrionii care rezultă în urma fertilizării in vitro cu scopul de a fi implantaţi în


uter, deţin statutul de precursori ai unei fiinţe vii şi prin urmare nu ar trebui deloc
opriţi din atingerea scopului pentru care au fost creaţi.

2. Embrionii supranumerari, creaţi iniţial in vitro, tot pentru a fi implantaţi în uter,


reprezintă embrioni fără viitor, ceea ce ar determina posibililitatea utilizării lor în
scop terapeutic sau pentru cercetare.

3. Interrelaţia dintre embrionii obţinuţi în urma fertilizării în scopul cercetării sau


dezvoltării de linii celulare stem şi embrionul creat prin transferul nucleului unui
donor într-un ovocit denucleat. Controversele sunt de natură etică şi se referă la
aceleaşi două proprietăţi ale embrionului uman şi anume statutul său şi abilitatea sa
de a se transforma într-o persoană. În situaţia embrionilor creaţi pentru cercetare pe
celule stem embrionare, făcând referire la statutul acestor embrioni, intervine ideea
că ei nu au avut niciodată vreun fel de viitor ca fiinţă vie. Cu alte cuvinte dacă
scopul embrionilor umani este să dea naştere la viaţă, scopul acestor tipuri de
embrioni creaţi artificial este ştiinţa.
Indiferent dacă părerile pro și contra celule stem sunt valide, cercetătorii au
descoperit o serie de boli în cazul cărora o astfel de terapie ar avea potențial:
 Cancer
 Boala Parkinson
 Maladia Alzheimer
 Anumite probleme la naștere
 Diabet tip 1
 Accidentări ale coloanei vertebrale
 Scleroza multiplă
 Boala Huntington
 Accidentări și răniri ale unor organe interne
 Boli cardiovasculare
 Atac vascular cerebral
 Transplantarea mai sigură a unor organe în viitor

Beneficiile terapiei cu celule stem ar putea depăși costurile


Unul dintre principalele argumente pro celule stem este reducerea costurilor, dacă
cercetările internaționale sunt continuate.
Rezultatele acestor cercetări care, într-adevăr, presupun recoltarea de celule de pe
embrioni umani (obținuți în laborator prin înseminări artificiale), ar putea salva
milioane de vieți în viitor. În plus, dacă terapiile cu celule stem sunt îmbunătățite,
acest lucru poate însemna finalul suferinței pentru alte milioane de oameni care au
nevoie de tratamente costisitoare în prezent.

Argumente contra folosirii celulelor stem

1.Unii oameni consideră recoltarea de celule stem embrionare egală cu crima.


Așa cum unii consideră avortul o crimă și susțin că viața este sfântă, încă de la
prima celulă, este evident că prelevarea de celule stem de pe embrioni umani aduce
probleme etice în discuție. Cu alte cuvinte, cei care argumentează contra terapiilor
cu celule stem susțin că oricare din embrionii folosiți în studii putea fi următorul
Einstein sau Mozart și că ar fi putut face lumea mai bună în loc să fie o simplă
sursă de celule stem.
Embrionul creste exponential pe masura ce se dezvolta.Un embrion trebuie protejat
din momentul in care ovulul este fertilizat si statutul moral creste pe masura ce
devine “asemanator” cu o fiinta umana.
Protejarea vietii si intereselor unei persoane sunt importante pentru aceasta, nu
pentru valoarea pe care o are in univers. Daca judecam statutul moral al unui
embrion, inseamna ca luam decizii arbitrare asupra aspectului “cine este om?”.

De exemplu, chiar daca afirmam ca formarea sistemului nervos marcheaza debutul


personalitatii, nu putem spune ca un pacient care si-a pierdut din celulele nervoase
din cauza unui AVC a devenit mai putin om (dar exista o diferenta intre a pierde
celule nervoase, a pierde tot sistemul nervos sau a nu fi avut niciodata sistem
nervos).

Astfel, daca nu avem o certitudine in ceea ce priveste calitatea umana a unui


embrion, ar fi mai bine sa nu il distrugem. Un vanator nu apasa pe tragaci daca nu
este sigur ca tinta lui este o caprioara sau un om.

2. Nu există certitudinea că celulele stem vor vindeca oamenii.

Chiar și cei mai documentați oameni de știință admit că cele mai apropiate
rezultate concrete din cercetarea lor sunt la ani distanță de momentul actual.
Indiferent de argumentele pro și contra celulelor stem, cercetările sunt încă la
început și certitudinile nu există. În acest moment, vorbim de cazuri în care terapia
reușește și de potențial pentru viitor.

Concluzii
Preocuparea principală a bioeticienilor este de a stabili statutul embrionului uman.
Embrionul, indiferent de statutul său, are potenţialul de a deveni o fiinţă umană,
care este unică. Intervine dilema folosirii în această situaţie, a celulelor stem
embrionare fără a distruge potenţialul acestora.

Conform legislaţiei în vigoare,Comisia Internaţională de Bioetică afirmă că fiecare


ţară şi societate, are dreptul şi îndatorirea de a decide asupra problemelor etice cu
care se confruntă, inclusiv cercetarea pe celule stem embrionare. În context, se
impune existenţa unor prgrame de educare şi informare precum şi un dialog
continuu în cadrul societăţii asupra problemelor etice ridicate de acest tip de studiu.

S-ar putea să vă placă și