Fonetica este ştiinţa care studiază sunetele unei limbi.

CLASIFICAREA SUNETELOR

1. VOCALELE sunt sunetele care se pot rosti fară ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi
singure silabe.
În limba română există ŞAPTE VOCALE: a, ă, â (î), e, i, o, u

2. SEMI VOCALELE sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot alcătui singure
silabe şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele intră în alcătuirea diftongilor şi
triftongilor şi sunt în număr de PATRU:
e, i, o, u
e. i. o. u pot fi:
* VOCALE: erată, iritabil, orar, umăr;
*SEMIVOCALE: sEară, Iar, sOare, oUă.

3. CONSOANELE sunt sunete care se rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor
vocale) şi nu pot alcătui singure silabe.
în limba română există 22 de consoane:
b, c, C' (CE,CI), k' (che, chi), d, f, g, G' (GE, GI), g' (ghe, ghi), h, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, z.

CORESPONDENŢA DINTRE SUNETE ŞI LITERE

Litera este semnul grafic al unui sunet.
În general. în limba română o literă transcrie un sunet.
car: 3 litere = 3 sunete;
tulpină: 7 litere = 7 sunete;
Coresponderita literă-sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Numai 19 litere sunt
monovalente. celelalte 12 litere (c,e,g,h,i,k,q,o,u,w,x şi y) sunt plurivalente, adică au mai multe
valori fonetice, în funcţie de poziţia în cuvânt sau în silabă, de combinaţiile de litere în care
apar de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.
ATENŢIE!
* Uneori," această corespondenţă nu se respectă:
1) ACEEAŞI LITERĂ poate nota SUNETE DIFERITE:
- literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
- litera i notează şi un i final care nu E VOCALĂ: pomi, bureţi, băieţi;

2) ACEEAŞI LITERĂ poate nota GRUPURI DIFERITE DE DOUĂ SUNETE:

- litera x notează grupul de sunete cs (AXĂ, SUFIX, PREFIX, EXPERT,
EXCENTRIC) sau grupul de sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.)
NOTĂ:
Se scrie: fix, complex - LA SINGULAR
ficşi, complecşi - LA PLURAL; cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.

3) UN GRUP DE DOUĂ SAU TREI LITERE notează UN SINGUR SUNET:

ce, ci =C'; ge, gi = g'; che, chi = K'; ghe, ghi = G'; ceas = C 'as: 4 litere, 3 sunete; unchi
= UNK': 5 litere, 3 sunete; ciolan = c'olan: 6 litere, 5 sunete; gheaţă = g 'aţă: 6 litere, 4 sunete.
NOTĂ:
Deorece în cuvinte ce conţin aceste grupuri de litere e şi i sunt în unele situaţii litere
ajutătoare, iar în altele au valoare de sine stătătoare, este bine ca, pentru a se stabili valoarea
lor, SĂ SE ŢINĂ CONT DE FAPTUL CĂ ORICE SILABĂ are obligatoriu o vocală.
Aşadar, într-o silabă ce conţine un astfel de grup, dacă nu există o altă
vocală, e sau i sunt vocale.
cea-un------------------► C 'a-un: 5 litere, 4 sunete
cer ----------------► 3 litere, 3 sunete
cio-ban-----------------► C 'o-ban: 6 litere, 5 sunete
ci-re-şe-----------------► 6 litere, 6 sunete
geam -------------------► g'am: 4 litere, 3 sunete
ger ---------------------►3 litere, 3 sunete
Chiar------- ------------► K 'ar: 5 litere, 3 sunete
chi-bri-turi ---------------►10 litere, 9 sunete
ghea-ţă.------------------►g'aţă: 6 litere, 4 sunete
gher-ghef ---------------►8 litere, 6 sunete

4) ACELAŞI SUNET poate fi redat prin LITERE DIFERITE;

- sunetul î se redă prin literele:
*î: coborî, înainte, reîntâlni;
*â: pârâu, dânsul;

- sunetul i se redă prin literele:

*i: iar, vis;
*y: yankeu

- sunetul c se redă prin literele:

*c: castană;
*k: karate; .

- sunetul k se redă prin literele:

*che, chi: chenar, chin;
*k(e), k(i): yankeu, kilogram;

- sunetul v se redă prin literele:

*v: voi, vulgar;
*w: wat.

B1FTONG. TRIFTONG. HIAT

DIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o VOCALĂ ŞI O

SEMIVOCALĂ. pronunţate în aceeaşi silabă.
Diftongul poate fi:
*URCĂTOR (ASCENDENT), atunci când este alcătuit din SEMIVOCALĂ + VOCALĂ:
iar-nă; broas-că; deal; soa-re; pia-tră.
 *COBORÂTOR (DESCENDENT), atunci când este alcătuit din VOCALĂ +
SEMIVOCALĂ:
mai; grâu; ca-dou: câi-ne; vrei
ATENŢIE!
*Diftongul se poate constitui din DOUĂ SUNETE ALĂTURATE APARŢINÂND UNOR
CUVINTE DIFERITE, dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale
acestor silabe apare CRATIMA:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune;
*În diftong, semivocalele O şi E apar întotdeauna ca prim element, iar celelalte
semivocale (I şi U) pot fi sau primul sau al doilea element.

Notă:
*După consoanele C', G, K', G' nu există diftongi deoarece în această situaţie e sau i sunt
numai LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor consoane:
ceaţă = c'aţă; geam = g'am; gheaţă = g'aţă.
* Atunci când c şi i sunt vocale urmate de o semivocală (ghiocei, rochii), ei şi ii sunt diftongi
deoarece e şi primul i sunt vocalele silabelor respective: ghi-o-cei; ro-chii;

TRIFTONGUL este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale

pronunţate în aceeaşi silabă. Triftongii sunt de DOUĂ FELURI:
-PROGRESIVI, atunci când SEMIVOCALELE PRECED VOCALA: ari-pioa-ră: cre-ioa-
ne: i-ni-mioa-ră

- CENTRAŢI, atunci când SEMIVOCALELE ÎNCADREAZĂ VOCALA: le-oai-că; do-

reau; tră-iai; fo-iau;, so-seau
ATENŢIE!
Triftongul se poate constitui din TREI SUNETE ALĂTURATE, APARŢINÂND UNOR
CUVINTE DIFERITE, DAR PRONUNŢATE ÎMPREUNĂ, ÎN ACEEAŞI SILABĂ. Intre
elementele componente ale acestor silabe apare CRATIMA.
şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus
NOTĂ:
După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există triftongi.
deoarece în această situaţie e sau i sunt LITERE AJUTĂTOARE pentru scrierea acestor
consoane, deci NU AU ROL DE VOCALE:
zi-ceau = zi-c 'au; ve-gheau = ve-g 'an.:

HIATUL apare între DOUĂ VOCALE ALĂTURATE PRONUNŢATE IN

SILABE DIFERITE:
du-e, ca-i-să, a-e-ro-port, al-co-ol: fi-in-ţă; i-de-e: po-e-zi-e; res-pec-tu-os; sca-un

Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod OBLIGATORIU o
vocală şi NUMAI UNA, care se pronunţă cu un singur efort expirator (printr-o singură
deschidere a gurii).
După numărul de silabe, cuvintele sunt:
* MONOSILABICE - formate dintr-o SINGURĂ SILABĂ:
om, beau, car, ac, fac
*PLURISILABICE - formate din DOUĂ SAU MAI MULTE SILABE:
du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e O silabă poate fi alcătuită din:
- UN SUNET (O VOCALĂ):
o!; a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
- DOUĂ SAU MAI MULTE SUNETE ALĂTURATE ALE ACELUIAŞI CUVÂNT:
ca-iet; ca-len-dar
- UN CUVÂNT:
bar; sar; dar; iar;
- DOUĂ CUVINTE:
c-ar; să-mi; nu-i;
- UN CUVÂNT ŞI ÎNCEPUTUL ALTUI CUVÂNT:
mi-a-run-că;
- SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI UN ALT CUVÂNT:
zi-cân-du-şi
- SFÂRŞITUL UNUI CUVÂNT ŞI ÎNCEPUTUL UNUI ALT CUVÂNT:
frun-tea-n-gân-du-ra-tă
NOTĂ:
*Se observă că în anumite situaţii, în cadrul silabei respective, se foloseşte CRATIMA
(LINIUŢA DE UNIRE) care este semn ortografic şi marchează ROSTIREA ÎNTR-O
SILABĂ a părţilor componente ale acestora.

- uneori, cratima indică şi ELIDAREA (OMITEREA) UNEI

VOCALE:
să-ţi------să îţi
- alteori, cratima indică doar ROSTIREA ÎNTR-O SILABĂ A
DOUĂ CUVINTE DIFERITE (două părţi de vorbire diferite):
c-ar (vrea); s-ar (zice) •* Câteodată, DESPĂRŢIREA ÎN SILABE COINCIDE CU
CRATIMAfzi-cân-du-ne). care, în această situaţie, nu marchează rostirea într-o silabă, ci
doar PRONUNŢAREA ÎMPREUNĂ A DOUĂ PĂRŢI DE VORBIRE DIFERITE.
REGULILE DESPĂRŢIRII CUVINTELOR ÎN SILABE
1. O CONSOANĂ ÎNTRE DOUĂ VOCALE trece în silaba următoare;
ma-să; pă-du-re; u-ti-li-za-re; Această regulă se aplică şi în următoarele situaţii:

a) dacă înaintea consoanei sau după ea se află un diftong sau un triftong, la despărţirea în silabe
consoana trece în silaba următoare:
pâi-ne; stro-pea-lă; CRE-IOA-NE;
b) litera x este considerată ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află
între două vocale:
a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu;
c) atunci când între cele două vocale se află literele CE, CI, GE, GI, CHE, CHI, GHE,
GHI,care redau o singură consoană, acestea trec în silaba următoare:
ve-che; în-ger; ve-he; un-gher;
2. DOUĂ CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE
la despărţirea în silabe se despart şi ele, prima consoană trece în silaba dinainte, iar a doua
consoană la silaba următoare: ar-tă; ac-tiv; tic-sit; mun-te; un-ghi-e;
EXCEPŢIE:
Dacă în grupul de două consoane, a doua este l sau r, iar prima este b,c,d,f,g,h,p,t,v, despărţirea
în silabe se face înaintea întregului grup, adică cele două consoane fac parte din aceeaşi
silabă:
o-braz: o-blu: co-dru: a-flu-ent; a-fri-can:
a-gra-fa; pe-hli-van: su-ple-ţe: pa-tru:
co-vrig: e-vla-vi-e:
3. TREI SAU MAI MULTE CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE, la despărţirea în silabe
prima consoană se duce la silaba dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare.
as-tru; mon-stru; con-struc-tor;
EXCEPŢIE:
In cazul grupurilor de consoane lpt, mpt, nct, ncţ, ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se
face DUPĂ A DOUA CONSOANĂ DIN GRUP:
sculp-tu-ră; somp-tu-os; linc-şii; punc-taj; func-ţi-e; arc-tic; jert-fa; ast-ma-tic; sand-viş;
4. DOUĂ VOCALE ÎN HIAT se despart între ele, făcând parte din silabe diferite:
a-er; a-le-e; po-e-zi-e;
ATENŢIE!
■când O VOCALĂ este URMATĂ DE UN DIFTONG SAU DE UN
TRIFTONG despărţirea se face înaintea diftongului sau a triftongului:
plo-uă; le-oai-că;
dif. trif.
fra-ier; SU-IAU; du-ios;
dif. trif. dif.
POA-IE; STEA-UA;
dif. dif. dif. dif.
DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE ŞI LA CAPĂT DE RÂND
• Despărţirea după pronunţare a fost numită şi silabaţie fonetică, însă această denumire
este improprie, deoarece despărţirea cuvintelor la capăt de rând este o problemă practică, în
timp ce silabaţia este o problemă lingvistică.

• Despărţirea după structură a fost numită şi silabaţie

morfologică, termen impropriu, întrucât ea nu are în vedere silabaţia (care priveşte fonetica,
nu (morfologia), ci elementele componente din structura anumitor cuvinte.

Normele actuale prevăd despărţirea cuvintelor în silabe după pronunţare. Este

acceptată ŞI DESPĂRŢIREA DUPĂ STRUCTURĂ, însă cu unele restricţii faţă de
recomandările din DOOM1. Despărţirea după pronunţare prezintă şi avantajul că pentru ea se
pot stabili reguli mai generale decât pentru despărţirea după structură, care are mai mult caracter
cult.

Se pot despărţi şi după structură:

- CUVINTELE COMPUSE: I-NA-BIL/ IN-A-BIL; DES-PRE/ DE-SPRE; ARTERIOS-
CLEROZÂ/ ARLERIO-SCLEROZĂ; AL-TUNDEVA/ ALT-UNDEVA; DREP-TUNGHI/
DREPT-UNGHI; POR-TAVION/ POR-AVION; PRONOS-PORT/ PRONO-SPORT;
ROMAR-TA/ ROM-ARTA:

- DERIVATE CU PREFIXE: ANOR-GANIC/ AN-ORGANIC; DE-ZECHILIBRU/ DEZ-

ECHILIBRU; INE-GAL/ IN-EGAL; NES-PRIJINIT/ NE-SPRIJINIT; NES-TABIL/ NE-
STABIL; NES-TRĂMULAT/ NE-STRĂMUTAT; PROS-CENIUM/ PRO-SCENIUM; SU-
BLINIA/SUB-LINIA.

Normele actuale nu mai admit despărţirile după structură, dacă secvenţele nu sunt silabe
(ca: ÎNTR-AJUTORARE, NEVR-ALGIC) sau ar contraveni pronunţării, ca în APENDIC-
ECTOMIE (apendicectomie), LARING-ECTOMIE (laringectomie). Pentru cuvintele a căror
structură nu mai este clară, deoarece elementele componente
sunt neînţelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv
despărţirea după pronunţare (ABSTRACT, SUBIECT) sau evitarea despărţirii, dacă aceasta
ar contraveni regulilor: A-BROGA; O-BIECT.
Despărţirea în scris a cuvintelor la capăt de rând se face după reguli care diferă, parţial, de
regulile despărţirii în silabe [...]. Limita dintre secvenţe se marchează prin cratimă, care se
scrie numai după secvenţa de la sfârşitul primului rând. Sunt posibile două modalităţi de
despărţire la capăt de rând: pe baza pronunţării şi pe baza structurii morfologice a cuvintelor -
modalităţi pe care le vom numi în continuare DESPĂRŢIRE DUPĂ PRONUNŢARE şi,
respectiv, DUPĂ STRUCTURĂ. (Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor la
capăt de rând în limba română, valabilă pentru ambele modalităţi, este interdicţia de a lăsa
la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care nu este silabă. Excepţie fac grupurile
ortografice scrise cu cratimă (dintr-/un, într-/însa), la care se recomandă însă, pe cât
posibil, evitarea împărţirii.

• Nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:

- ABREVIERILE SCRISE LEGAT (UNESCO, SIDA) sau despărţite prin blancuri (S N
C F R), prin puncte (A.C.) ori prin cratimă (LT.-MAJ., N-V);
- NUMELE PROPRII DE PERSOANE: POPESCU, ABIL EL-KADER nu: PO-PESCU /
POPES-CU; ABD EL-ZKADER);
- NUMERALELE ORDINALE scrise cu cifre şi litere: V-LEA, 5-« (nu: V-/LEA, 5-/A);

• Se recomandă să nu se separe de la un rând la celălalt, ci să se treacă împreună pe rândul

următor:
- PRENUMELE (sau ABREVIERILE PRENUMELOR) şi NUMELE DE FAMILIE:
ION POPESCU, I.
POPESCU (nu: ION/ POPESCU, I./POPESECU),
- notaţiile care INCLUD ABREVIERI: 10 KM, ART.3 (NR. 10/KM, ART./3).
Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a , abrevierilor pentru nume generice şi a numelor
j proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: ROMAN/ S.A.; SC
SEVEMAV / SA., dar şi F.C. / ARGEŞ, RA / "MONITORUL OFICIAL", SC/ SEVEMAV
SA (ca şi în scrierea completă: FOTBAL CLUB ARGEŞ etc).

ATENŢIE!
Nu se despart în silabe SUBSTANTIVELE PROPRII sau acele substantive ale
căror SILABEsunt CACOFONICE: Şte-fan; Mi-hai; Car-men; Plo-ieşti; Vas-lui; cur-be; cur-
ri-cu-lum; caca-o etc.

Accentul
PRIN ACCENT SE ÎNŢELEGE PRONUNŢAREA MAI INTENSĂ ORI PE UN TON
MAI ÎNALT A UNEI SILABE ORI A UNUI CUVÂNT DINTR-O PROPOZIŢIE SAU
DINTR-O FRAZĂ.
Întrucât în limba română accentul nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul
cuvântului:
a) pe ultima silabă (accent OXITON): POPÓR;
b) pe silaba penultimă (accent PAROXITON): CÁRTE;
c) pe silaba antepenultimă (accent PROPAROXITON): MÁRGINE, SÁRCINĂ;
d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: VÉVERIŢĂ, DÓISPREZECE.
Rolul accentului este de a diferenţia cuvinte sau forme gramaticale, în primul caz, un exemplu
semnificativ îl constituie cuvântul COMPANIE. Accentuat COMPÁNIE, cuvântul are sensul
„subunitate de infanterie sau de alte arme speciale, intrând de obicei în compunerea
batalionului", în timp ce COMPANÍE înseamnă „însoţire" (DLRM).

Prin accentuare se diferenţiază şi forme gramaticale diferite: în cazul CÂNTĂ -

CÂNTĂ,accentuarea diferenţiază indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de
indicativ, perfect simplu, persoana a III-a singular, în limba română se admite accentuarea
diferită a aceluiaşi cuvânt. În această situaţie se află o serie de cuvinte cum ar fi: PROFÉSOR -
PROFESÓR;ÍNTIM - INTÍM (DOOM). Pentru alte forme considerate „dublete accentuale
literare", vezi Th. Hristea, SINTEZE DE LIMBA ROMÂNĂ, ediţia a III-a revizuită şi din nou
îmbogăţită, Ed. Albatros, Bucureşti, 1984, p. 171.

Sunt acceptate de asemenea două accentuări diferite în cazul unor cuvinte din fondul vechi al
limbii: HÁTMAN - HATMÁN (DOOM). Circulă însă şi variante de accentuare neliterare,
incorecte: CARÁCTER (în loc de CARACTÉR), UNÍC (în loc de ÚNIC), PENÚRIE (în loc
de PENURÍE) etc.

CACOFONIA este sonoritatea supărătoare a unor silabe alăturate, de multe ori cu tentă vulgară.
Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este eficientă, aşadar nu este recomandabilă, pentru
că sunetele respective rămân alăturate în continuare.
Evitarea cacofoniei se face prin intermediul câtorva părţi de vorbire, cum ar fi: decât, drept,
faptul că, asemenea, întrucât (în loc de pentru că), articole proclitice ori pur şi
simplu reformulând enunţul.
Cele mai frecvente cacofonii sunt: LA/LA; SA/SA; CA/CA; CA/CE(CI);
CĂ/CA; CU/CO; CĂ/CO;CĂ/CU; CĂ/CÂND; CII/RU; PUL/A.

DE EXEMPLU:
Astăzi facem ora de chimie la laborator./ ASTĂZI FACEM ORA DE CHIMIE ÎN
LABORATOR.
Aceasta este o politică care enervează electoratul. / ACEASTĂ POLITICĂ ENERVEAZĂ
ELECTORATUL.
 A întocmit o analiză economică care nu se bazează pe realitate. / A ÎNTOCMIT O
ANALIZĂ ECONOMICĂ FĂRĂ SĂ SE BAZEZE PE REALITATE.
Regret că_colegii mei nu sunt de acord. / REGRET CĂ NU SUNT DE ACORD COLEGII
MEI.
Sunt deprimat, pentru că caut de mult o soluţie. /Sunt deprimat, ÎNTRUCÂT CAUT DE
MULT O SOLUŢIE.
De data asta pleca către exterior. / DE DATA ASTA PLECA SPRE EXTERIOR.
Ca consilier are noi responsabilităţi. I IN CALITATE DE CONSILIER ARE NOI
RESPONSABILITĂŢI.
Locuinţa lui este la fel ca casa mea. / LOCUINŢA LUI ESTE ASEMENEA CASEI
MELE.
A fost desemnat ca candidat la Senat.

/ A FOST DESEMNAT DREPT CANDIDAT LA SENAT.

Trebuie ca cineva să răspundă. / TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ CINEVA.
Am venit cu rugămintea de a-mi motiva absenţele. / VĂ ROG SĂ-MI MOTIVAŢI
ABSENŢELE. / AM RUGĂMINTEA SĂ-MI MOTIVAŢI ABSENŢELE.
Cu timpul a înţeles toate problemele. / IN TIMP, A ÎNŢELES TOATE PROBLEMELE.
In timpul acesta vorbea profesorul. / ÎN ACEST TIMP, VORBEA PROFESORUL.
Tipul acela nu-mi place/ ACEL TIP NU-MI PLACE.

*ANTONIMUL pentru cacofonie este eufonie, care înseamnă succesiune armonioasă de

sunete, efect auditiv plăcut.

*Norma literară condamnă folosirea lui ca şi (sau a lui ca, virgulă) în loc de ca pentru evitarea
cacofoniilor (şi cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcţii de tipul CA ŞI
CONSILIER/ CA, VIRGULĂ, CONSILIER - care pot fi înlocuite prin construcţii directe
precum "A FOST NUMIT CONSILIER" sau "L-A LUAT DREPT CONSILIER" ori "ÎN
CALITATE DE CONSILIER".

PLEONASMUL este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte
sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles:
a aduce aportul
cobaii de experienţă
a avansa înainte
contrabandă ilegală
averse de ploaie
a coborî jos
babă bătrână
concluzie finală
caligrafie frumoasă
conducere managerială
 cel mai superior
a conlocui laloialtă
a cere o solicitare
a conlucra împreună
a conţine în cuprins
copartener
a dăinui permanent
a ecraniza un film
genunchiul piciorului
hemoragie de sânge
a îngheţa de frig
mijloace mass-media
perioadă de timp
persuasiune convingătoare
a poposi pentru odihnă
a prefera mai bine
(5) procente la sută
a rămâne în continuare
a relua din nou
a repeta încă o dată
a rescrie iar
a reveni din nou
scurtă alocuţiune
a urca sus
a urma în continuare
vestigii trecute

COMPONENTELE VOCABULARULUI
I. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL) cuprinde
aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute şi utilizate de toţi vorbitorii de limbă română şi este
format din:
a) cuvinte foarte vechi (moştenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d) cuvinte care intră în componenţa unor locuţiuni sau expresii specifice limbii române.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii române denumesc:

- părţi ale corpului omenesc: cap, ochi, gură, picior,braţ etc;
- alimente: apă, lapte, pâine, brânză, carne etc;
- obiecte de strictă necesitate şi acţiuni frecvente:casă, masă, a mânca, a merge, a face, a respira,
a sta, a locui etc.
- păsări şi animale (în special domestice): pui, găină,câine, pisică, porc, vacă, oaie, cal etc;
- arbori şi fructe: castan, plop, stejar, măr, păr -pere,nuc - nucă, cais - caisă etc;
- grade de rudenie: mamă, tată, fiu, fiică, bunic etc;
- zilele săptămânii: luni, joi, duminică etc;
- momente ale zilei, anotimpuri, luni: dimineaţa,iarna, iunie etc;
- culori folosite des: alb, negru, roşu, verde etc;
- conjuncţii, prepoziţii, numerale: dar, şi, peste, trei,mie etc.

II. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul
cuvintelor) şi este compusă din:
- arhaisme;
- regionalisme;
- elemente de jargon şi de argou;
- neologisme;
- termeni tehnici şi ştiinţifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale şi construcţii sintactice care
au dispărut din limba comună şi sunt de mai multe feluri:

• arhaisme lexicale - cuvinte vechi, ieşite din uz fie din cauză că obiectul sau profesia nu mai
există, fie că au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam, paharnic, logofăt, bejanie,
opaiţ, colibă etc.
• arhaisme fonetice - cuvinte cu forme vechi de pronunţare, ieşite din uzul actual: pre, a îmbla,
mezul etc;
• arhaisme gramaticale - forme gramaticale vechi şi structuri sintactice învechite:
* morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.;
* sintactice: Gazeta de Transilvania;

2. Regionalismele sunt cuvintele şi formele de limbă specifice vorbirii dintr-o anumită regiune:
barabulă (cartof), curechi (varză), dadă (soră mai mare), sămădău (porcar), sabău (croitor),
cucuruz (porumb);

• regionalisme fonetice - forme cu circulaţie restrânsă a unor cuvinte de uz general: bărbat

(bărbat), deşte (degete), gios (jos), frace (frate) etc;

3. Elementele de jargon sunt cuvinte sau expresii din alte limbi, întrebuinţate de anumite
persoane cu intenţia de a impresiona şi a-şi evidenţia o pretinsă superioritate culturală:
bonjour, madam', O.K., week-end, look.

Elementele de jargon au fost adesea satirizate de Alecsandri şi Caragiale pentru ilustrarea

snobismului personajelor.

4. Elementele de argou sunt cuvinte sau expresii, folosite de vorbitorii unor grupuri sociale
restrânse, cu scopul de a nu fi înţeleşi: biştari (bani), curcan (poliţist), a ciordi (a fura), pârnaie,
mititica (închisoare), mişto (frumos sau batjocură), naşpa (urat) etc.

5. Neologismele sunt cuvinte împrumutate recent din alte limbi:

• limba latină savantă: colocviu, biblic, literă, fabulă, pictură etc;
• din limba franceză: monument, poezie, recamier etc;
• din limba italiană: capodoperă, spaghete, pizza etc;
• din limba germană: sortiment, ştachetă, tact etc;
• din limba engleză: star, derbi, penalii etc
Împrumuturile neologice au prilejuit formarea unor dublete sinonimice: cutremur - seism;
amănunt - detaliu; ceresc - celest; (a) bănui - (a) suspecta; moarte - deces;
prăpastie - abis etc

6. Limbajul tehnic cuprinde cuvinte şi expresii specifice unui domeniu al tehnicii: bielă, bară
de direcţie, cheie franceză;

7. Limbajul ştiinţific cuprinde cuvinte şi expresii folosite în diferite domenii ale ştiinţei:
bisturiu, catgut, adjectiv, fotosinteză, electron, polinom etc.

COMPUNEREA este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului care constă în unirea ori
alăturarea a două sau mai multe cuvinte de acelaşi fel sau diferite din punct de vedere
morfologic pentru a forma o unitate lexicală nouă.
Compunerea se poate realiza prin:
- contopire (unire sau sudare)
- alăturare
- elemente de compunere
- abreviere
1. Compunerea prin contopire se realizează între cuvinte întregi (existente şi independent în
limbă), care se scriu împreună şi se comportă ca un singur cuvânt:
* botgros (bot + gros), dreptunghi (drept+unghi), scurtcircuit (scurt + circuit), Câmpulung
(câmpul + lung); Delavrancea (de la + Vrancea) etc.
* dacoromân (daco + român), binevoitor (bine + voitor), atoateştiutor (a + toate + ştiutor) etc.
* oarecare (oare + care), altcineva (alt + cineva) etc.
* altfel (alt + fel), deodată (de + odată), rareori (rare + ori), oriunde (ori + unde) etc.
* despre (de + spre), înspre (în + spre) etc.
* aşadar (aşa + dar), deoarece (de + oare + ce), încât (în + cât) etc.
ATENŢIE!
•Substantivele compuse îşi schimbă forma în flexiune. De obicei, flexionează ultima parte
componentă:
N-Ac.: bunăvoinţă G-D: bunăvoinţei
• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvinte compuse care au ca ultim element un cuvânt
invariabil:
N-Ac: cineva——► G-D: cuiva
N-Ac: câteva——► G-D: câtorva

2. Compunerea prin alăturare se realizează tot între cuvinte întregi, existente şi independent
în limbă, dar acestea se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:
inginer-şef, floare-de-colţ, dis-de-dimineaţă, gura-cască, pierde-vară, proces-verbal,
Albă-ca-Zăpada, galben-auriu, tic-tac!, trosc-pleosc!,Băile Herculane, Delta Dunării,
Gara de Nord, cincizeci şi doi, de pe, ca să, ci şi etc.

ATENŢIE!
• La părţile de vorbire cu forme flexionare se articulează numai prima parte componentă şi îşi
schimbă forma numai primul termen sau ambii termeni: câine-lup - câinele-lup - câinelui-lup;
Delta Dunării - Deltei Dunării; Marea Neagră - Mării Negre etc

3. Compunerea cu elemente de compunere se realizează între CUVINTE

ÎNTREGI,independente în limbă şi ELEMENTE DE COMPUNERE care nu există
independent în limbă:
aero-; auto-; bi-; di-; bîo-; geo-; hemo-; hidro-;
macro-; micro-; mono; mulţi-; omo-; orto-;
poli-; pseudo-; tele-; etc.
Aceste cuvinte se scriu împreună şi îşi schimbă forma în flexiune numai cuvântul
independent: aeronavă - aeronava - aeronavei - aeronavele -aeronavelor
4. Compunerea prin abreviere (prescurtarea unor cuvinte întregi) se realizează prin:
• reuniunea unor fragmente de cuvânt:
Centrofarm; Centrocoop;
• alăturarea literelor iniţiale:
O.N.U., S.N.C.F.R.
• reunirea unor fragmente de cuvânt şi a unor litere iniţiale:
TAROM

Pot fi compuse următoarele părţi de vorbire:

• SUBSTANTIVELE: bunăstare, gură-spartă, Ştefan cel Mare etc;
• ADJECTIVELE: binecunoscut, galben-arămiu etc;
• PRONUMELE: altcineva, ceea ce, niciunul etc;
• NUMERALELE: unsprezece; nouăzeci şi nouă, câte doi, de două ori etc;
• VERBELE: a binevoi, a binecuvânta etc;
• ADVERBELE: devreme, dis-de-dimineaţă etc;
• PREPOZIŢIILE: dinspre, de Ia , de pe etc;
• CONJUNCŢIILE: deoarece, ca să, ci şi etc;
• INTERJECŢIILE: hodoronc-tronc! tic-tac! etc.

FAMILIA DE CUVINTE - FAMILIA LEXICALA

Familia lexicală reprezintă totalitatea CUVINTELOR ÎNRUDITE ca sens, formate de la
acelaşi cuvânt de bază şi
având acelaşi radical. Ea este formată din CUVÂNTUL DE BAZĂ, CUVINTELE
DERIVATE, CUVINTELE REALIZATE PRIN COMPUNERE ŞI
PRIN SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE.
a) Cuvântul de bază este cuvântul de la care se porneşte în alcătuirea unei familii lexicale.
b) Radicalul este elementul comun care se întâlneşte la cuvintele ce formează o familie lexicală.
NOTĂ:
*Radicalul poate fi identic sau nu cu termenul de bază:
BUN - bunic - străbunic
cuv. de bază- radical - radical
MUNCĂ(CUV. DE BAZĂ) - muncitor ( RADICAL)
* Radicalul poate conţine alternanţe fonetice: floare - florar
c) Cuvintele derivate sunt cuvinte formate cu ajutorul prefixelor sau/şi al sufixelor lexicale:
grădină - cuvânt de bază
grădinar - grădin + suf. -ar
grădinăreasa - grădin + suf.-ar + suf.-easă
grădinăresc - grădin + suf. -ar + suf. -esc
grădinărit - grădin + suf. -ar + suf. -it
grădiniţă - grădin + suf.
-iţă
pădure - pădurar - pădurice - păduros - (a) împăduri - (a) reîmpăduri
• Fac excepţie de la acest mod de flexiune cuvintele compuse prin alăturare care au ca prim
element component un adverb: nou-născut - nou-născutul - nou-născutuîui etc.