Constantin CRISTIAN

Student, Anul I, Master, Drept european

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN

SIBIU
FACULTATEA DE DREPT

Metodologia cercetării ştiinţifice

Prejudiciul corporal

STUDENT: Cristian Constantin

Master, Drept euroepean

0
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

Sibiu
2016

Prejudiciul corporal

1. Conceptul de prejudiciu corporal

Dicționarul de drept privat clasifică prejudiciul în material și moral.

Astfel, cel din urmă este considerat o „consecință nesusceptibilă de evaluare
bănescă, ce rezultă din încălcarea unui drept sau interes nepatrimonial și
constă în moarte, dureri fizice sau psihice, cauzate prin vătămarea integrității
corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unei persoane”1.
În literatura de specialitate se are în vedere clasificare tripartită, care
împarte prejudiciul în: patrimonial, moral și corporal2. Primele două tipuri de
prejudicii iau naștere din atingerea unor drepturi patrimoniale, care pot fi
evaluabile în bani și respectiv din încălcarea unor drepturi personale
nepatrimoniale, cum sunt de exemplu: dreptul la viață, dreptul la sănătate,
dreptul la integritate corporală etc.
Prejudiciul corporal este calificat în dreptul românesc ca fiind un
prejudiciu mixt, deoarece rezultă atât din urmări materiale, cât și morale.
Latura economică este reparabilă în baza normelor și limitelor trasate de
dreptul comun, iar latura nepatrimonială nu poate fi reparată propriu-zis sau
altfel spus poate fi vorba doar de o compensare a prejudiciului moral, fie sub
aspectul unor măsuri cu caracter patrimonial, fie prin remiterea unor sume de
bani ca și despăgubire. Drept urmare, unii doctrinari îl califică drept un
„amalgam de prejudicii patrimoniale și nepatrimoniale”3.
Prejudiciul cauzat prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății
este un prejudiciu complex care poate îmbrăca două aspecte. Primul, se
referă la prejudiciul cauzat victimei directe, iar cel de-al doilea, la prejudiciul
cauzat altei persoane (victimei indirecte)4.

2. Prejudicii nepatrimoniale ale victimei directe

1
D. Rădescu, Dicționar de drept privat, Editura Mondan' 94, București, 1997, p. 724.
2
L. Pop, I.F. Popa, S.T. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic,
București, 2012. p. 414.
3
I. Albu, Repararea prejudiciului cauzat prin vătămări corporale, Editura Lumina Lex, București, 1997, p.
25.
4
C. Jugastru, Prejudiciul - repere românești în context european, Editura Hamangiu, București, 2013, p.
254.

1
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

Prejudiciile nepatrimoniale ale victimei directe vizează atingerea celor

mai intime și mai importante valori ale ființei umane 1. Noțiunea de
prejudiciu corporal include mai multe tipuri: prejudiciul estetic
(despăgubirea destinată acestuia este numită preț al frumuseții), prejudiciul
constând în dureri fizice sau psihice (pretium doloris), prejudiciu de
agrement, prejudiciul juvenil, sexual și cel rezultat din contaminarea cu
virusul HIV (SIDA).

2.1 Prejudiciul estetic

În doctrină s-a afirmat că prejudiciul estetic este rezultatul de natură

nepatrimonială concretizat în alterarea aspectului fizic al persoanei, urmare
susceptibilă de a cauza suferințe și de a avea repercursiuni în plan social, iar
sursa acestui prejudiciu este delictul sau răspunderea contractuală pentru
daune aduse înfățișării și armoniei fizice2.
Prejudiciul estetic presupune existența a două elemente: unul de natură
obiectivă și celălalt de natură subiectivă.
Elementul obiectiv presupune existența mutilării fizice, a desfigurării,
a provocării unei infirmități sau în general a orcăror leziuni care schimbă
înfățișarea persoanei, provocând totodată suferințe fizice.
Elementul subiectiv constă în aceea că o dată percepută desfigurarea
fizică, aceasta cauzează traume psihice. Persoana vătămată va conștientiza
consecințele infirmității fizice materializate prin modificarea statutului social
și profesional, prin diminuarea capacității de afirmare și nu în ultimul rând,
de compasiunea celor din jur.
Prejudiciul estetic poate fi evaluat în scopul acordării despăgubirilor
ținând seama de o serie de factori. Unul dintre aceștia este determinat de
natura leziunilor care aduc atingere aspectului fizic, mai ales dacă acestea
sunt în zona feței sau dacă sunt de natură a produce infirmități (pierderea uni
ochi sau a unui dinte etc.)3. Un alt factor, care atrage după sine indemnizarea
prejudiciului estetic se referă și la sexul sau vârsta persoanei vătămate, și la
urmările pe care leziunile le pot produce asupra vieții de familie a victimei.
Practica judiciară evaluează prejudiciul estetic pe baza unui barem.
Făcându-se astfel distincția între prejudiciul estetic cu caracter temporar și
cel cu caracter permanent. Dacă prejudiciul temporar se referă la existența
unor leziuni fără caracter remanent, prejudiciul estetic definitiv are acele
elemente care modifică definitiv și iremediabil aspectul fizic al persoanei
vătămate (existența unor cicatrici definitive, amputarea unui membru etc.).

1
Idem, p. 269.
2
http://www.history-cluj.ro/SU/anuare/2003/Calina.htm (pagină consultată la 31 mai 2016).
3
C. Jugastru, Prejudiciul - repere românești în context european, Editura Hamangiu, București, 2013, p.
275.

2
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

2.2 Prejudiciul „pretium doloris”

Totalitatea „suferințelor și durerilor de natură fizică sau psihică ori

deopotrivă de natură fizică și psihică, pe care le încearcă victima unui fapt
ilicit și culpabil, pe lângă pagubele de natură patrimonială care ii pot fi
cauzate pe acestă cale”1 constituie pretium doloris. În consecință, durerea
fizică este elementul esențial care indemnizeză acest tip de prejudiciu.
Prețul durerii presupune existența unor suferințe fizice și psihice cu
caracter temporar, plasate de la momentul producerii faptei ilicite și până la
vindecare. Durerile fizice pot avea diferite intensități și în majoritattea
cazurilor sunt însoțite și de suferințe psihice (depresie). Din acest motiv,
indemnizarea acestora poate avea un rol determinant în procesul de
vindecare, recunoscându-se astfel răul provocat victimei.
Evaluarea acestui tip de prejudiciu se face de către judecător ținând
seamă de un complex de factori și în mod cert, de opinia medicilor prin
intermediul expertizelor medico-legale, care pot descrie durerea, dar și
natura tratamentelor necesare precum și timpul necesar refacerii.

2.3 Prejudiciul de agrement

Fără al denumi, noul Cod civil reglementează acordarea

despăgubirilor rezultate din lezarea laturii morale a unuia din prejudiciile
corporale, mai exact a prejudiciului de agrement, în art. 1391 alin. (1), astfel
"în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată
și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și
socială".
Doctrina franceză a promovat, după anul 1973, o concepție extensivă
a prejudiciului de agrement, potrivit căreia acesta reprezintă o privare de
toate plăcerile unei vieți normale, ceea ce cuprinde ansamblul suferințelor
morale pe care le atrage vătămarea integrității corporale2.
Literatura de speciatitate română a reținut atât concepția extensivă, cât
și concepția restrictivă a prejudiciului de agrement, ambele fiind preluate din
dreptul francez. Aceasta din urmă, definește prejudiciul de agrement ca fiind
imposibilitatea desfăşurării anumitor activităţi culturale, sportive sau artistice.
Prin urmare, se creează imposibilitatea victimei de a mai desfășura activități pe
care le practica cu plăcere înainte de accident. Desigur, nu este vorba de orice
fel de activități, ci doar acelea care sunt esențiale vieții sociale și familiale a
victimei. De exemplu, dauna fotbalistului căruia i-a a fost amputat piciorul în
1
I. Albu, V. Ursa, op.cit., pp. 79-80.
2
C. Jugastru, Prejudiciul - repere românești în context european, Editura Hamangiu, București, 2013, p.
270.

3
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

urma unui accident. Astfel, persoana vătămată trebuie să probeze existența unei
activități anterioare accidentului și imposibilitatea de a o mai practica.
În consecință, prejudiciul de agrement a fost definit ca o pagubă cu
dublă natură (obiectivă și subiectivă)1. Latura obiectivă cuprinde totalitatea
neplăcerilor generate de vătămări fizice, adică prejudiciul fiziologic, iar
latura subiectivă presupune suferințele psihice ale persoanei vătămate care
conștientizează postura în care se află și de asemenea, toate restrângerile pe
plan social și familial la care urmează să fie supusă. Adică, leziunile
prejudiciului de agrement se răsfrâng asupra tuturor acţiunilor pe care le
presupune o viaţă normală.
Rezoluția Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor
corporale, adoptată la 14 martie 1975 2, recomandă indemnizarea atingerilor
corporale concretizate în neplăceri cum sunt durerile fizice, insomniile,
privarea de posibilitatea de a desfăşura anumite activităţi recreative,
sentimentele de inferioritate3.

2.4 Prejudiciul juvenil

Prejudiciul juvenil este considerat în literatura de specialitate, ca un

prejudiciu corporal aparte, datorită elementului său esențial și anume vârsta
victimei. Acest prejudiciu este invocat pentru a indemniza paguba provocată
persoanei tinere, care astfel, este privată de posibilitatea de a desfășura
activități specifice vârstei.
Indemnizarea acestui prejudiciu este ținută de îndeplinirea a trei
condiții: victima trebuie să fie o persoană tânără care este în imposibilitate de
a beneficia de bucuriile și jocurile specifice vârstei, iar vătămarea trebuie sa
aibă un caracter permanent.
Prejudiciul juvenil este o formă a prejudiciului de agrement, singura
diferență între cele două fiind vârsta fragedă a victimei din cazul primului
prejudiciu.
Prejudiciul juvenil este specific deoarece vătămările rezultate din fapta
ilicită sunt mai intens resimțite de persoanele tinere, care își pot pierde astfel
șansa de a avea o viață familială și socială normală sau își pierd speranța de a
mai desfășura anumite activități care le creează bucurie.
Noul Cod civil, cu toate că reglementează pierderea șansei doar din
punct de verede economic, ar trebui să aibă în vedere și o latura morală a
pagubei, susținută tocmai de prejudiciul juvenil, care presupune chiar pierderea
speranței de a realiza un obiectiv într-o viață normală.

1
I. Urs, Înțelegerea noțiunii de prejudiciu de agrement, temei de reparare bănescă a daunelor morale, în
Dreptul nr. 2/1999, p. 26.
2
Ibidem 1.
3
http://www.history-cluj.ro/SU/anuare/2003/Calina.htm (pagină consultată la 31 octombrie 2015).

4
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

2.5 Prejudiciul sexual

Prejudiciul sexual reperezintă acel prejudiciu format din trei elemente:

prejudiciul morfologic specific vătămărilor aduce organelor sexuale,
prejudiciul care privește actul sexual în sine și prejudiciul care privește fie
imposibilitatea, fie dificultatea de a procrea1. O importanță deosebită o are
aici distincția dintre imposibilitatea procreării și satisfacția actului sexual.
Derivă de aici și diferența dintre prejudiciul de agrement și prejudiciul
sexual, care presupune alterarea celor două funcții, rezultând necesitatea
acordării unor despăgubiri speciale.

2.6 Prejudiciul rezultat din contaminarea cu HIV (SIDA)

Într-o primă definiție acceptată, prejudiciul de contaminare cu SIDA

este un prejudiciu nepatrimonial care înglobează suma prejudiciilor cu
caracter personal, fizice sau psihice, pe care le suferă victima, acestea fiind
rezultate din scăderea speranței de viață, precum și de teama unor suferințe
fizice.
Se face distincție între cele patru etape ale acestei maladii. Prima etapă
este aceea a infestării, în care sub 3% dintre victime prezintă semne clinice.
Cea de-a doua etapă este cea a seropozitivității (între câteva luni și câțiva
ani), care nu prezintă semne clinice, bolnavul fiind însă contaminat și
suferind un prejudiciu prin simplul fapt al conștientizării seropozitivității.
Etapa a treia este aceea în care victima prezintă semne clinice evidente, iar
cea de-a patra prezintă simtomele accentuate specifice bolii, decesul
devenind o certitudine.
Ținând seama de acestă etapizare a fazelor bolii pot fi evidențiate și
elementele proprii prejudiciului de contaminare cu SIDA, specifice fiecărei
etape. În prima etapă, neputându-se vorbi de o deficiență care să afecteze
activitatea persoanei, prejudiciul econonic are o pondere redusă. În acestă
perioadă, persoana vătămată realizează cheltuieli cu investigațiile primare și
efectuează eventual tratamente pentru depresii psihice.
Etapa a doua, accentuează importanța prejudiciului moral
nepatrimonial, deoarece o dată cu certitudinea seropozitivității, viața victimei
va întregistra o cotitură ireversibilă. Victima va duce în continuare o luptă
permanentă atât cu sine, dar și cu familia și cu ceilalți membrii ai societății,
toate acestea provocându-i depresii psihice.
În etapele următoare prejudiciul moral se accentuează și mai mult
poate îmbrăca forma prejudiciului de agrement sau a celui estetic, funcție de
1
C. Jugastru, Prejudiciul - repere românești în context european, Editura Hamangiu, București, 2013, p.
276.

5
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

particularitățile fiecărui caz în parte. Toate acestea, se vor produce pe fondul

conștientizării apropierii decesului.
Din motivele enunțate mai sus, având în vedere particularitățiile
acestui tip de prejudiciu, înglobează atât o latură materială, cât și una morală,
va fi apreciat distinct de celelalte prejudicii; de aici derivând și modalitățile
de indemnizare ale persoanei vătămate.
Un minus în aceast domeniu, îl constituia faptul că în România, nu
exista specializare medicală pentru tratarea SIDA. Medicii care se ocupau de
această maladie erau specializați în boli infecțioase. Datorită faptului că
existau doar o sută zece medici cu diferite niveluri de specializare în SIDA și
fondurile erau insuficiente, accesul persoanelor bolnave era limitat 1. În
prezent nu mai există astfel de probleme, la nivelul fiecărui spital din țară
există suficiente fonduri pentru a fi tratați toți pacienții care suferă de această
maladie.

3. Prejudicii nepatrimoniale ale victimei indirecte

Indiferent că se numesc victime indirecte, mediate sau prin ricoșeu,

toate sunt persoane al căror prejudiciu este rezultatul vătămării sau decesului
victimei directe.
3.1 Prejudiciul prin ricoșeu

Prejudiciul moral prin ricoșeu are un caracter personal, care rezultă

din sentimentele ce au luat naștere din pierderea unei persoane apropiate sau
prin prisma suferințelor provocate de infirmități.
Pentru a putea fi indemnizat acest prejudiciu trebuie să îndeplinească
două cerințe esențiale: să fie cert și licit. Ne aflăm în prezența caracterului
cert, atunci când existența prejudiciului este sigură și poate fi evaluată în
prezent. Fac parte din acestă categorie toate prejudiciile care s-au produs în
totalitate până la momentul în care se solicită repararea lor2.
Prejudiciul creat victimelor prin ricoșeu poate avea fie o natură
economică, fie una neeconomică. În cazul decesului victimei directe, dar și
în cazul supraviețuirii acesteia, pot exista ambele tipuri de pagube prin
ricoșeu.
Prejudiciul economic, care poate fi evaluat în bani, presupune
efectuarea unor cheltuieli prilejuite de vătămarea corporală a victimei
directe.
Prejudiciul neeconomic (prejudiciul afectiv) ia naștere cu ocazia
decesului persoanei sau datorită handicapului suferit de victima directă.
1
Evenimentul zilei, nr. 1958/3.12.1998, p. 4.
2
L. Pop, I.F. Popa, S.T. Vidu, Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Editura Universul Juridic,
București, 2012. pp. 562-563.

6
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

De-a lungul timpului, au fost restrânse categoriile de persoane

susceptibile a fi indemnizate fie pe criteriul legăturilor de filiație, fie pe
criteriul vătămării interesului legitim protejat. Datorită caracterului restrictiv
al persoanelor îndreptățite să solicite repararea pagubelor prin ricoșeu, noul
Cod civil dă posibilitatea instanței să acorde despăgubiri ascendenților,
descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea pricinuită de
moartea victimei, dar și altor persoane care pot dovedi existența unui astfel
de prejudiciu1. Ținând seama de cele menționate mai sus, dar și de textul art.
1391 alin. (2) NCC, rezultă două criterii esențiale care sunt luate în calcul:
legătura afectivă și rangul obligației de întreținere.

3.2 Prejudiciul economic al victimei indirecte

Prejudiciul de natură pecuniară al victimei indirecte este privit prin

prisma a două ipoteze: situația în care victima directă a decedat și cazul în
care victima directă a supraviețuit faptei ilicite.
În primul caz, sunt îndreptățite la repararea prejudiciului propriu,
generat de decesul victimei directe, anumite persoane arătate de lege, având
în vedere următoarele situații:
 instanța poate acorda despăgubiri celor îndreptățiți la întreținere din
partea celui decedat, potrivit prevederilor legale și celui căruia victima îi
presta întreținerea în mod curent, fără a fi ținut de lege;
 despăgubirea va putea include și prejudiciul creat ca urmare a faptei
ilicite care a antrenat stări grave de sănătate membrilor familiei victimei
(boli cardiace, stări grave de depresie), dacă au fost nevoiți să întrerupă
temporar sau definitiv activitatea profesională;
 au dreptul la recuperarea cheltuielilor persoanele care au efectuat plăți
pentru îngrijirea sănătății victimei directe;
 sunt îndreptățiți să recupereze cheltuielile cei care s-au preocupat de
înmormântarea victimei (sunt avute în vedere toate cheltuielile pe care le
presupun funerariile, transportul etc.)2.
Potrivit art. 1390 alin. (3) la stabilirea cunantumului despăgubirilor ,
se vor avea în vedere: nevoile celui care a suportat paguba și veniturile pe
care cel decadat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.
În al doilea caz, cu toate că victima directă a supraviețuit, în urma
faptei ilicite, ea a suferit un handicap care o pune în imposibilitate de a-și
mai desfășura activitatea profesională sau este nevoită să reducă volumul de
muncă. În această situație sunt îndreptățite la cererea unei indemnizații
persoanele cărora pesoana vătămată le asigura susținerea fianciară până în
1
C. Jugastru, Prejudiciul - repere românești în context european, Editura Hamangiu, București, 2013, p.
281.
2
Ibidem, p. 282.

7
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

momentul accidentului. Rudele sau apropiații care acordă în mod constant

îngrijiri victimei și sunt nevoiți să abandoneze sau să diminueze propria
activitate profesională pot solicita indemnizarea, doar dacă nu beneficează de
despăgubiri în calitate de însoțitor al victimei. De asemenea, aceștia pot
pretinde rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe parcursul
handicapului fizic sau psihic al persoanei vătămate.

3.3 Prejudiciul afectiv în cazul supraviețuirii victimei directe

Conform noului Cod civil, prejudiciul afectiv în cazul supraviețuirii

victimei directe și paguba suportată de victimele colaterale în situația
vătămarii integrității corporale sau a sănătății, fără să rezulte decesul
victimei nu este regelementat, ci este indemnizat doar prejudiciul afectiv
care a avut ca urmare moartea victimei directe.
Există desigur și situații în care se acordă despăgubiri și atunci când
fapta ilicită nu a avut ca rezultat moartea victimei directe, dar aceasta a
rămas în stare gravă, cum ar fi: mutilarea simnificativă sau coma vegetativă.
În astfel de cazuri proba prejudiciului este esențială. În speță, părinții unui
minor care aveau obligația de a veghea asupra creșterii și dezvoltării unui
copil handicapat aflat în stare vegetativă, au fost indemnizați cu suma de
42.000.000 lei justificată de natura greutăților și suferințelor prin care au
trebuit să treacă în creșterea minorului1.
În practica judiciară, majoritatea hotărârilor sunt favorabile
despăgubirii victimelor prin ricoșeu, în situația în care victima directă a
decedat. Aceasta se datorează faptului că persoanele care cer repararea
prejudiciului prin ricoșeu și care fac dovada unui prejudiciu afectiv, în
general sunt persoanele dragi sau apropiații victimei care se ocupă de
îngrijirea permanentă și pe tot restul vieții acesteia.

4. Cauzele prejudiciului estetic

Actele specifice profesiilor medicale pot sta la baza prejudiciilor

corporale, ce pot viza atât reparația laturii materială, cât și a celei morale.
Prima cauză a daunelor corporale enunțată în legislația română este
malpraxisul sau eroarea profesională, așa cum este reglementată în Legea
privind reformarea domeniului sănătății. Următorele cauze privesc:

1
M. Boar, Repararea daunelor morale în cazul unor persoane aflate în stare vegetativă cronică, în Dreptul
nr. 12/1997, p. 26.

8
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

încălcarea secretului profesional, încălcarea obligației de informare a

pacientului și neacordarea asistenței medicale obligatorii1.

4.1 Malpraxisul

Lipsa abilităților profesionale concretizată în aplicarea incorectă sau

neglijentă a unui tratament ori a unei proceduri medicale, sau chiar datorită
unor cunoștințe de specialitate insuficiente, care îi pot produce pacientului
prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice
sau psihice, poartă denumirea de malpraxis.
Malpraxisul medical este definit în legislația română ca fiind „eroarea
profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a
personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale,
sanitare și farmaceutice”2.

4.1.1 Actele chirurgicale

Daunele corporale se produc în general datorită actelor chirurgicale

făcute de medici care își asumă riscul unor intervenții pentru care nu au
specializarea corespunzătoare sau nu posedă condiții materiale adecvate,
adică aparatura de specialitate necesară. Medicul chirurg trebuie să răspundă
unor cerințe aparte, care implică stăpânirea la nivel înalt a cunoștințelor de
specialitate și a abilităților specifice actului terapeutic. Toate acestea ajută la
stabilirea răspunderii cadrului medical, desigur după ce a fost constatată prin
expertiză medico-legală, legătura de cauzalitate între activitattea medicală și
prejudiciul cauzat pacientului.
De asemenea, prejudiciul corporal creat de medic în urma unor acte
chirurgicale neadecvate, nu izvorăște numai din intervenția chirurgicală în
sine, ci și din perioada postoperatorie, deoarece și în acest interval de timp
medicul are îndatorirea de a oferi tratamentul care corespunde afecțiunilor
pacientului.

4.1.2 Chirurgia estetică

Din punct de vedere terminologic există anumite diferențe între

chirurgia estetică și cea plastică. Chirurgia de reconstrucție axată pe
corectarea defectelor anatomice congenitale sau dobândite accidental3, poartă

1
L. Pop, Tratat de drept civi. Obligațiile, Volumul I. Regimul juridic general sau Ființa obligațiilor civile,
Editura C.H.Beck, București, 2006. pp. 64-65.
2
L. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății republicată în 2015, art. 642 alin. (1) lit. b).
3
Mic dicționar enciclopedic, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 720.

9
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

denumirea de chirurgie plastică, iar cea estetică este destinată remodelării

aspectului corporal.
Fiind o specialitate medicală deosebită condițiile exercitării
intervenției sunt reglementate de lege și au un caracter limitativ. În
consecință, și medicul este necesar să aibă o competență specifică acestei
ramuri, iar pentru a se evita unele consecințe nedorite, obligația de informare
se cere a fi îndeplinită în mod riguros, chiar și în cazul în care scopul
intervenției este acela de a atenua unele imperfecțiuni fizice. În doctrină, s-a
formulat și ideea existenței unei obligații generale de informare - în raport cu
orice intervenție medicală - și a unei obligații speciale de informare - pentru
actele medicale cu potențial de risc1.
Indemnizarea prejudiciilor din materia chirurgiei estetice își are
temeiul în dreptul comun și în legislația specială. Legea nr. 95/2006
privitoare la reforma în domeniul sănătății menționează în art. 374 alin. (1)
activitățile pe care le poate desfășura medicul, astfel: profesia de medic are
ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea
îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului
și a colectivității2. În consecință, se poate afirma că nucleul activițății
medicale este format din actele medicale preventive și curative, dar și actele
care nu au scop terapeutic, cum sunt actele specifice chirurghiei estetice.
Aceste acte sunt destinate exclusiv îmbunătățirii aspectului corporal.
Accidentele medicale în chirurgia estetică sunt cauza unui prejudiciu
estetic. Acest prejudiciu poate da naștere unei stări de inferioritate fizică a
victimei în raport cu persoanele din jurul său și justifică cererea unor
despăgubiri. Într-o formă gravă a prejudiciului estetic, sluțirea dă expresie
alterării ireversibile a înfățișării fizice a persoanei prin mutilare, defoarmare
sau desfigurare3.

4.1.3 Actul anestezic

Anestezia este o procedură prealabilă și indispensabilă intervenției

chirurgicale, care dacă nu este efectuată corespunzător poate da naștere unor
prejudicii corporale. Aceste accidente medicale atrag răspunderea proprie a
medicului anestezist. Dacă există raport de cauzalitate între operațiunile
anestezice greșit efectuate și vătămarea stării de sănătate sau decesul
pacientului se deschide calea reparării prejudiciului4.

1
E. Florian, Discuții în legătură cu răspunderea civilă a personalului medical pentru neîndeplinirea
obligației privitoare la consimțământul informat al pacientului, în Dreptul, nr. 9/2008, p. 30.
2
art. 1 din Noul Cod deontologic medical român, adoptat în anul 2012, prevede faptul că întreaga activitate
profesională a medicului este dedicată apărării vieții, sănătății și integrității fizice și psihice a ființei umane.
3
C. Jugastru, Dreptul persoanelor.Dreptul obligațiilor, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 288.
4
Ibidem, p. 291.

10
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

Actul chirurgical nu poate exista fără actul anestezic, și cu toate

acestea, cel din urmă are un caracter secundar, raportat la intervenția
chirurgicală. Cauzele care dau naștere prejudiciilor corporale imputabile
anestezistului pot să provină din perioada precedentă actului operator
(poziționarea greșită a perfuzilor, stabilirea eronată a grupei de sânge etc.),
din timpul operației (dozarea inexactă a medicamentelor administrate,
branșarea necorenpunzătoare la aparatul de reanimare cardiacă ș.a) sau
posterioare intervenției.

4.1.4 Transfuziile sanguine

Transfuzile sanguine cu produse contaminate sunt de natură să expună

pacientul la îmbolnăvirea cu SIDA.
Prejudiciul ce se crează dintr-o astfel de situație este unul de o gravitate
excepțională, atât sub aspect material, cât și moral. Prejudiciul de
contaminare presupune cheltuieli mari, pe măsură ce maladia evoluează până
când se ajunge la incapacitate parțială sau totală de muncă. Din punct de
vedere moral, caracterul incurabil al bolii conduce la depresii și disperarea
pacientului, uneori intervenind chiar excluderea din societate.

4.2 Încălcarea obligației de informare medicală

Reglementările actuale se referă în mod explicit la obligația de

informare, doar în cazul actelor de prevenție, diagnosticare și tratament cu
potențial de risc. În literatura de specialitate s-a considerat că în legătură cu
orice act medical trebuie încunoștințat pacientul. Această obligație a cadrului
medical emană din respectul datorat vieții și persoanei. Medicul trebuie să
aducă la cunoștința pacientului totate informațiile, astfel încât acesta, în
cunoștință de cauză, să poată să-și exprime consimțământul cu privire la
tratamentul și soluțiile prescrise.
Informarea incompletă sau lipsa acesteia vor genera daune corporale.
Informarea are loc anterior efectuării unor manevre medicale, dar totodată
trebuie să continue și de-a lungul tratamentului medical. Întrucât informația
se realizează pe cale verbală, proba existenței acesteia se poate face prin
orice mijloc legal.
Informarea pacientului se va face în concordanță cu capacitatea de
înțelegere a acestuia, într-un limbaj inteligibil și clar, astfel încât acesta să
înțeleagă în integralitate toate măsurile decise de medic.
În concluzie, medicul este obligat să respecte voința pacientului, după
informarea completă a acestuia, cu privire la toate variantele posibile.

4.3 Neacordarea asistenței medicale obligatorii

11
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

Neacordarea asistenței medicale obligatorii reprezintă o cauză a

prejudiciului adus unui bolnav, în contextul în care cadrul medical are
obligația legală de a o acorda. Asistența medicală, trebuie acordată atât
persoanei care a fost acceptată ca pacient și totodată, prin excepție și
persoanei care deși nu este pacient se găsește într-o situație în care viața sau
sănătatea îi este pusă într-un grav pericol1.
Excepțional, asistența medicală poate fi refuzată, fie dacă pacientul
necesită manevre medicale efectuate de un medic cu competențe superioare,
fie dacă pacientul manifestă o acțiune ostilă vis- a- vis de cadrul medical.
Prin uramare, nicio persoană nu poate fi privată de îngrijiri medicale pe
criterii discriminatorii (etnice, religioase, de orientare sexuală, etc.).
5. Prejudiciul corporal și dispozițiile dreptului penal

Medicul, ca și orice persoană care își desfășoară activitatea în cadrul

unui corp profesional organizat, răspunde pentru greșelile sale. Răspunderea
poate să fie penală, caz în care va fi sancționat conform normelor prevăzute
de dreptul penal, sau civilă.
În cele ce urmează voi face referire la faptele medicului comise cu
vinovăție și din culpă, ce intră sub incidența legii penale.

5.1 Infracțiuni intenționate

5.1.1 Divulgarea secretului profesional

Potrivit art. 227 NCP este sancționată „divulgarea, fără drept, a unor
date de către cel căruia i-au fost încredințate sau de care a luat cunoștință în
virtutea profesiei ori funcției, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii
unei persoane”. Secretul medical este o modalitate a secretului profesional,
care are la bază două principii: interesul public în asigurarea încrederii
impuse de exercițiul profesiei de medic și interesul individual de a i se
garanta confidențialitatea unor informații cu privire la starea de sănătate 2. O
asemenea protecție a secretului medical se bazează pe relația medic-pacient,
care dacă este încălcată atrage repararea prejudiciului moral și/sau material.
Legea nr. 46/20033 rezervă un capitol dreptului la confidențialitate și
viață privată a pacientului, care prevede faptul că totalitatea informațiilor
privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale, sunt elemente componente ale
secretului medical, care nu pot fi dezvăluite nici după moartea persoanei.
1
art.652 alin. (3) din L. 95/2006 cu privire la reformarea în domeniul sănătății.
2
C. Jugastru, Dreptul persoanelor.Dreptul obligațiilor, Editura Hamangiu, București, 2013, p. 295.
3
M. Of. nr. 70 din 3 februarie 2003.

12
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

De asemnea, se întâlnesc și cazuri în care dezvăluirea secretului

medical are caracter licit, atunci când persoana îndreptățită să își exprime
consimțământul face acest lucru.
Incriminarea acestei fapte este un mijloc eficient de ocrotire a
dreptului la respectarea vieții private, divulgarea secretului medical fiind o
formă de imixțiune în spațiul intim al persoanei1.

5.1.2 Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate

Noul Cod penal reglementează în art. 203 „omisiunea de a da ajutorul

necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o
persoană a cărei viată, integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu
are putința de a se salva”. Subiectul activ al acestei infracțiuni poate să fie și
medicul aflat în timpul sau în afara orelor de lucru.
Elemntul material al acestei infracțiuni presupune două inacțiuni
alternative. Prima constă în omosiunea de a da ajutorul necesar, iar cea de-a
doua în neglijarea de a anunța de îndată autoritățile.
Noul Cod penal prevede și o cauză justificativă specială a infracțiunii
de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, dar care nu se aplică
și medicului deoarece acesta are îndatorirea legală de a depune toate
diligențele necesare pentru a salva victima, chiar dacă se expune la un
pericol redus sau moderat. Aprecierea caracterului grav al pericolului trebuie
făcută in concreto avându-se în vedere persoana autorului, mivelul de
pregătire experiența de viață, abilități etc.

5.1.3 Fals material în înscrisuri oficiale

Această infracțiunea poate fi comisă de medicul aflat în exercitarea

atribuțiilor de serviciu și constă în falsificarea unui înscris oficial prin
contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterare în orice mod, dacă
înscrisul oficial falsificat este de natură să producă consecințe juridice. Este
considerat un astfel de înscris rețeta medicală, certificatul de naștere sau de
deces.
Contrafacerea este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial
constând în reproducerea, prin imitare, a obiectului falsificat. Această
modaliatate poate privi conținutul înscrisului sau semnătura.
Alterarea este modalitatea de falsificare a unui înscris oficial prin
modificarea în sens material a acestuia, cum ar fi: adăugiri, ștersături etc.

1
T. Dănuț, Instrumente internaționale privind protecția vieții private, în Revista de drept public, nr.1/1998,
pp. 81-95.

13
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

Infracțiunea prevăzută de art. 320 NCP se săvârșește cu intenție

directă sau indirectă. Este considerată o faptă tipică situația în care este
falsificată o copie legalizată a unui înscris oficial.

5.2 Infracțiuni din culpă

5.2.1 Ucidere din culpă

Medicul poate fi subiect activ și al infracțiunii de ucidere din culpă,

reglementată de art. 192 NCP. Infracțiunea constă în săvârșirea unei acțiuni
sau inacțiuni, susceptibilă de a produce direct sau indirect decesul unei
persoane, fără ca medicul, în cazul nostru, să urmărească sau să accepte o
consecință vătămătoare a faptei sale1.
Varianta agravată, prevede situația în care fapta este săvârșită ca
urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru
exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activități. Prin acestă regelemetare, legiuitorul a dorit să determine la
prudență pe toți cei care desfășoară anumite profesii, deoarece orice moment
de neatenție poate avea consecinte grave2.

5.2.2 Vătămarea corporală din culpă

Prevederile art. 196 alin. (2) care fac trimitere la infracțiunea

regelementată în art. 194 alin. (1) NCP săvârșită din culpă, poate fi reținută
în sarcina medicului. Acest articol pedepsește fapta prin care s-a pricinuit
integrității corporale sau sănătății o vătămare ce necesită pentru vindecare
îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile sau care a produs vreuna din
următoarele consecințe: o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și
permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții persoanei.
Varianta agravată constă în vătămarea corporală din culpă, ca urmare a
nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentrul
exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
activități.
Judecătoria sectorului 4 București a apreciat că fapta inculpatului
Spitalului clinic de urgență "Sf. I." de a nesocoti obligațiile impuse de Legea
nr. 176/2000 republicată, și respectiv, de Ordinul ministrului Sănătății nr.
1662/2007 privind controlul prin verificarea periodică a dispozitivelor
medicale, permițând ca la Maternitatea B, să se utilizeze un incubator
impropriu funcționării, în care în urma unei proceduri de fototerapie la care a
fost supus, nou-născutul D.G.A a suferit leziuni de arsură pentru a căror
1
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H.Beck, București, 2014, pp. 32-33.
2
C. Jugastru, Repararea prejudiciilor nepatrimoniale, Editura Lumina Lex, București, 2001, p. 195.

14
 Constantin CRISTIAN
Student, Anul I, Master, Drept european
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Drept

vindecare a necesitat 200 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în

pericol viața și care constituie o sluțire, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de vătămare corporală din culpă.1

1
M. Udroiu, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Editura C.H.Beck, București, 2014, pp. 57-58.

15