UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI GEOGRAFIE

Specializarea – Ştiinţe Politice

TITLUL LUCRĂRII

Evolutia rolului statului in lumea contemporana

Student : Popa Alexandra

Suceava – anul I
 Conceptul de stat

Statul este ansamblul organelor centrale ale unei societăţi sau naţiuni, acceptate şicreate
de însăşi societatea respectivă, pentru a exercita puterea asupra cetăţenilor.Statul este considerat
principala instituţie a sistemului politic, întrucât prin actiunea sa , se concretizează elementele de
bază ale organizării şi conducerii societăţii.1 Problema definirii statului a preocupat oamenii de
ştiinţă începând din antichitate. Politologi,sociologi şi jurişti şi-au adus contribuţia pentru a
clarifica problema, locul şi rolul statului în societate.

Termenul de stat apare pentru prima dată în lucrarea “Principele” a lui Niccolo
Machiavelli. De asemenea, grecii au desemnat statul prin termenul “polis” sau politea aceasta din
urmă reprezentând o formă de organizare. Se poate constata că statul, această instituţie vitală a
sistemului politic este o formă specifică de organizare a societăţii,conţinând elemente
constitutive care se referă la : teritoriu, populaţie, mod de organizare politică, viaţă spirituală,
structură comunitară.

În scrierile sale Platon descrie un model de stat ideal care era monarhia sau republica
aristocratică. După părerea lui statul este unitatea dintre politică, bine, adevăr, justiţie. De
asemenea, Aristotel consideră că “statul ia naştere din necesităţile mediului social, din evoluţia
sa firească, exprimând forma desăvârşită de uniune a unei colectivităţi.”

Diversitatea de păreri privind conceptul de stat se explică prin nivelul de cunoaștere

propriu momentului istoric dat, împrejurărilor istorice în care s-a gândit, diversitatea de criterii
de la care s-a plecat etc. Astfel, în antichitate, statul era considerat o forță de origine divină, o
concepție .

1
Rodica Tantau, Introducere în ştiinţa politică, cap.IV
Aparitia şi evolutia statului
Definirea rolului statului în societăţile moderne şi mai ales a raporturilor sale cu
cetăţenii, cu economia, cu celelalte forţe care structurează relaţiile sociale este o dezbatere
intelectuală vastă şi de stringentă actualitate. Acest lucru implică faptul că statul, în încercarea sa
de a reproduce pe cât de mult posibil realităţile şi interacţiunile la nivelul societăţilor, trebuie să
rămână un model deschis, adaptiv, capabil să se schimbe, să evolueze, să integreze viziunile
critice asupra sa şi să ofere răspunsuri adecvate acestor critici, să tolereze opiniile diferite şi să
încurajeze proiectele alternative.

Evolutia rolului statului contemporane este in fond drumul sinuos pe care organizarea statala l-a
parcurs de la „ Statul-jadarm” la „Statul-providenta” si de aici la „Statul-Solidaritate”.Exista in
prezent totusi un sentiment general de insatisfactie , chiar in randul oamenilor politici ; cu privire
la rolul statului si , in primul rand , cu privire la limitele interventionismului public in care acesta
sa se situeze .

Montesquieu consideră statul drept o instituţie centrală bazată pe legi, structurat pe trei
elemente de putere : legislativă, executivă, judecătorescă. Acesta consideră statul drept o putere
legitimată printr-un contract social. Hegel consideră că statul este preocupat de apărarea
proprietăţii şi libertăţii personale, de conservarea interesului individual. Punctul de vedere
marxist susţinea în secolul al XIX-lea că statul a apărut odată cu familia, cu proprietatea privată,
şi clasele sociale cu interese antagonice. Statul reprezintă o instituţie a clasei care deţine puterea
economică utilizată pentru a-i domina,dirija şi supune pe cei lipsiţi de resurse.

J.J. Rousseau definește statul ca o putere contractuală, legitimată printr-un contract social,
adică o organizatie politică separată de societate, căreia i se cedează o parte din drepturile
comunității, pentru a sluji comunitatea. Immanuel Kant înțelege statul ca o grupare a oamenilor
supuși regulilor de drept, ceea ce este adevărat dar nu complet, pentru că nu se explică scopul
grupării respective de oameni. El avea în vedere, prin urmare, numai latura juridică, dar nu și cea
politică a statului. Interesantă apare definiția data de Oppenheimer care, într-o lucrare intitulată
'Statul, orginile sale și apariția sa', în 1913, concepe statul că un organism politic impus de către
un grup de învingători, pentru a se apăra de revoltele interioare și atacurile din afară, urmărind
exploatarea economică a învinsului de către învingători.

În concepția marxistă, statul reprezenta un instrument de dominare a unei clase sociale asupra
alteia.

După cum se observă, statul a apărut legat de evoluția unor comunități umane care, pentru a
funcționa, aveau nevoie de o organizare politică dată de stat. La început, statul era o organizare
politică a triburilor și uniunilor tribale, iar apoi, o dată cu formarea popoarelor, statul a devenit
principalul mod de organizare politică a acestora, situație ce o întâlnim atât în perioadă
sclavagista cât și în cea feudala.
 Fiecare dintre popoarele existențe în sclavagism și feudalism a reclamat, pentru
dezvoltarea să, o organizare statală proprie, deși această organizare era grefată pe modurile de
producție respective. De pildă, în sclavagism, n-a existat stat sclavagist, în general, ci stat al unei
comunități umane din sclavagism precum: statul egiptean, statul chinez, statul indian, persan,
grec, român, celt, dac etc.

„E absolut sigur cã orice om nãscut în sclavie se naște pentru a fi sclav. În lanțuri, sclavii pierd
totul, pânã și dorința de a scãpa de lanțuri.”2

În feudalism, au existat, de asemenea, statele legate de popoarele acestei formațiuni

sociale ca: statele germane, statul francez, englez, arab, spaniol, italian, rus, român, grec, bulgar
etc.

O data cu trecerea la capitalism, în epocă modernă se desfășoară procesul de

transformare a popoarelor în națiuni, care va conduce la constituirea statelor naționale unitare.
De remarcat că în zona occidentală europeană, acest proces a avut loc mai devreme.

Putem afirma, cu deplin temei, că statul devine pentru națiune nu o simplă trăsătură, cum
susțin marxiștii, ci însuși modul de organizare politică.

Procesul de constituire a statelor naționale a fost și rămâne un proces foarte complex și

dificil, dar inexorabil. Națiunile dezvoltate din punct de vedere economic, politic, cultural s-au
realizat, ca atare, în cadrul statelor naționale unitare. Cu cât acest proces s-a produs mai devreme,
cu atât viața națiunilor respective a înflorit și a prosperat mai repede. În timp ce acolo unde acest
proces a întârziat, din diferite motive, s-a constatat o rămânere în urmă pe calea dezvoltării
națiunilor respective.

Apariția și existența în unele cazuri, adevărat puține, a statelor multinaționale vine să

confirme această regulă, și nicidecum să o infirme. Statele multinaționale au apărut ca urmare a
faptului că procesul de formare a națiunilor în viața unor popoare a avut loc în condițiile în care
acestea se aflau sub stăpânirea unor imperii din evul mediu. Din aceste considerente, popoarele
respective nu au putut să se organizeze de la început în state naționale de sine stătătoare, ceea ce
a constituit o serioasă frână în calea dezvoltării lor.

În epoca actuală asistăm la tendința de manifestare a unei vieți naționale de sine

stătătoare prin constituirea de state naționale, iar uniunile de state-dacă se vor menține și vor
exista pe perioade mai lungi sau mai scurte-se vor fundamenta, potrivit sensului evoluției

2
J.J. Rousseau – DESPRE CONTRACTUL SOCIAL SAU PRINCIPIILE DREPTULUI POLITIC
situației prezente, pe bază de independență, egalitate și suveranitate, în care statul să constituie
modul principal de organizare politică a fiecărei națiuni.
 Funcţiile statului
Rolul statului ca principală instituţie de organizare şi conducere politică a societăţii se
realizează prin anumite funcţii:

 Funcţia legislativă - statul prin organismele sale specializate, adoptă întreaga legislaţie în
societate, inclusive constituţia.
 Funcţia organizatorică - care are în vedere transpunerea în viaţă a legilor şi a altor decizii
adoptate, cât şi organizarea întregii activităţi pe diferite domenii de activitate, pentru
asigurarea desfăşurării normale a vieţii sociale.
 Funcţia judecătorească –supraveghează la aplicarea corectă a legilor şi sancţionarea
încălcării acestora.
 Funcţia economică - statul este organizatorul direct al producţiei, al activităţii economice
în cadrul proprietăţii de stat, publice şi, pe de altă parte, asigură întreg cadrul politico-
organizatoric prin care agenţii economici independenţi să-şi desfăsoare activitatea, vizând
armonizarea intereselor generale în vederea unei activităţi eficiente;
 Funcţia socială - se asigură condiţiile ca toţi cetăţenii ţării, independent de poziţia
socială, să ducă o viaţă decentă prin organizarea unui sistem de protecţie socială,asigurari
sociale, sănătate.
 Funcţia culturală – prin care se asigură condiţii de instruire şi educaţie a tuturor
cetăţenilor prin instituţii specializate, de cercetare ştiinţifică, învăţământ, cultură
 Funcţia de apărare - a ordinii sociale şi asigurarea convieţuirii normale care are olatură
preventiv-educativă şi alta coercitivă, prin care se sancţionează acteleantisociale,
săvârşite de anumite elemente
 Funcţia de organizare şi colaborare cu alte state ale lumii pe diferite planuri: politic
economic, stiinţific.
 Funcţia privind apărarea păcii în lume, a menţinerii unui climat de linişte şi înţelegere
între popoare.

Pe langa toate funcţiile interne mai există şi funcţii externe ale statului. Funcţiile
externe enumerate mai sus au în vedere în general activitatea statului în relaţiile sale cu
alte state.Având în vedere statul contemporan democratic, putem vorbi de două direcţii
ale funcţiilor externe. In primul rând, dezvoltarea relaţiilor cu alte state, deci, relaţii
bilateraleale statului, care le are, în primul rând, cu vecinii şi apoi cu alte state. Aceste
relaţii trebuie să se bazeze pe egalitate, respect reciproc, respectarea suveranităţii,
independenţeinaţionale, pe neamestec în problemele interne, pe cooperare şi colaborare,
pe interesul reciproc şi avantajos mutual. In aceste condiţii relaţiile bilaterale se
desfăşoară în mod normal.
 Concluzii

În epoca contemporană, statul de drept reprezinta tot mai mult elementul esential al
puterii politice din diferite ţări, constituind un factor de bază al progresului general, de înflorire
şi prosperitate a naţiunilor. Ţările cu tradiţie în statul de drept sunt în acelasi timp cele mai
dezvoltate, prospere,din punct de vedere economic, stabile din punct de vedere politic şi cu o
viaţă spirituală bogată.În epoca actuală asistăm la tendinta de manifestare a unei vieţi naţionale
de sine statatoare prin constituirea de state naţionale, iar uniunile de state - daca se vor menţine şi
vor exista pe perioade mai lungi sau mai scurte - se vor fundamenta, potrivit sensului evoluţiei
situaţiei prezente, pe bază de independenţă, egalitate şi suveranitate, în care statul să constituie
modul principal de organizare politică a fiecarei naţiuni.

Noi considerăm că statul poate fi definit ca principala instituţie prin care se exercită puterea
politică în societate, în limitele unui anume teritoriu, de catre un grup organizat de oameni care
îşi impun voinţa membrilor societăţii privind modul de organizare şi conducere a acesteia. Statul,
ca principala instituţie politică, a apărut pe o anumita treaptăa evoluţiei istorice, răspunzând
nevoilor de dezvoltare şi progres ale societăţii. În general,apariţia statului este situată în perioada
de trecere de la organizarea gentilică a societăţii spre o rânduirea sclavagistă. Necesitatea
apariţiei statului este legata de nevoia comunităţii umane evoluate de a-şi asigura funcţionalitatea
printr-o organizare politică.
 Bibliografie
Rodica Tantau, Introducere în ştiinţa politică, cap.IV

Max Weber, Politica o vocaţie şi o profesie, ed Anima, 1992

Poede, G., Dominaţie şi putere în gândirea lui Max Weber, Iaşi: Editura TipoMoldova, 2002

http://ro.scribd.com/doc/44522210/FUNCTIILE-STATULUI-CONTEMPORAN

Emil Racila, Călin Vaslan – Politologie, cap IV - INSTITUTIE-CENTRALA-A-SISTEMULUI-

POLITIC

Sorin-Tudor Maxim , Introducere in politologie, CAP IV