Relația 2per.

Harap-Alb

Lumea basmelor, în general, fie ele populare sau culte, este populată de o
diversitate de personaje cae, indiferent de importanța lor în narațiune, au un rol
bine definit în desfășurarea acțiunii. Ele pot fi reale sau fabuloase și unele sunt
înzestrate cu puteri supranaturale.

În basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” există, ca în orice astfel de creați, un

personaj principal, care este și personajul eponim – Harap-Alb. Acesta este
purtătorul unor valori simbolice, al unor însușiri puse în evidență de autor printr-o
serie de elemente ale textului: prin acțiune, prin construirea conflictului și
evidențierea relațiilor personajului cu celelalte personaje ale basmului sau printr-o
diversitate de procedee de caracterziare. Relațiile pe care un personaj le stabilește
cu toate celelalte personaje sunt multiple și edificatoare în reliefarea însușirilor
tuturor. În cazul basmului cult „pov.lui harap-alb” de ion creangă, concludentă este
relația protagonistului cu Spânul, personajul opozant.

Astfel, la începutul acțiunii, Harap-alb apare în postura unui fecior de crai, fără o
identitate anume și corespunde unui Făt-Frumos din basmele populare, însă nu are
puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, deoarece se poartă firesc, fiind un
om obișnuit, cu calități și defecte: plânge când este doojenit, se mânie și își lovește
calul, se vaietă sau se teme, este îngândurat și nesigur de fiecare dată când e pus în
fața unei noi probe.

Tot la începutul acțiunii, dar în postura de ispită, de om viclean și prefăcut, apare și

Spânul care reușește să-l ademenească și apoi să-l oblige pe feciorul de crai să-l
accepte ca însoțitor și mai târziu ca stăpân. În această calitate contribuie mai întâi
la individualizarea feciorului de crai și la dobândirea unei identități a acestuia.

Spânul este cel care-i dă numele de Harap-Alb, nume construit oximoronic, care
simbolizează evoluția eroului de la slugă(harap) la statutul de stăpân(alb). În
desfășurarea acțiunii, protagonistul parcurge și un drum al inițierii și dobândește o
serie de calități psiho-morale care îi completează profilul și îi marchează
devenirea: învață să fie iertător, cultivă prietenia, este răbdător, tenace, nu cedează
în fața greutăților și își respectă cuvântul dat. Totodată este generps și grijuliu,
dovedește capacitate de adaptare și o intuiție remarcabilă asupra a ceea ce va urma.
După cum se observă, deși în relația cu „omul spân” harap-alb greșește, deoarece
nu respectă sfatul tatălui său, și suportă cu stoicism consecințele, Spânul, indirect și
involuntar, are un rol important în inițierea eroului deoarece îl face „să prindă la
minte”, îi întregește personalitatea și îi îmbogățește profilul prihologic prin probele
la care îl supune.

Cele două personaje, harap-alb și spânul sunt construite pe baza tipologiei clasice a
basmului – personaje pozitive și negative. Se remarcă însă faptul că ambele
personaje se depărtează de cele existente în basmul popular. Dacă harap-alb nu mai
este un făt-Frumos cu însușiri supraomenești, nici Spânul nu mai corespunde
personajelor malefice precum zmeii, balaurul, căpcăunul etc. El are defectele
specifice oricărui om: rău și violent, viclean și ipocrit, grosolan și arogant, oraznic
și amenințător. Antiteza dintre cele două personaje se bazează tocmai pe opoziția
unor însușiri (calități și defecte) normale, firești, întâlnite la oamenii de rând,
aflându-se într-un raport de reciprocitate.

Sunt numeroase episoadele prin care sunt puse pregnant în evidență relațiile dintre
cele două personaje. Edificatoare sunt însă două dintre ele: momentul în care prin
ipocrizie, Spânul reușește să-l determine pe fiul de crai să-l accepte ca însoțitor ca
apoi, prin viclenie, să-l oblige să-i devină slugă. Acesta este momentul în care
Harap-Alb va parcurge un lung drum al umilinței, dar și al transformării sale într-
un bărbat puternic, încercat, capabil să înlăture orice piedică din calea sa, ajutat și
de cei față de care își dovedește bunătatea și toleranța. Din acest moment
evoluează și Spânul devenit stăpân, însă va evolua într-un sens negativ, devenind
din ce în ce mai aspru, mai arogant, mai obraznic și mai violent.

Un alt moment semnificativ pentru relațiile dintre cele 2 personaje este întâmplarea
din final, când spânul este demascat de fata de împărat. Spânul îl decapitează pe
harap-alb, dar este pedepsit, la rândul său, de calul eroului, care este readus la viață
de fata împăratului roșu. Moartea și reînvierea ritualică a lui HA încununează
dobândirea de către acesta a unui nou statut, acela de împărat. Astfel, inițierea a
fost încheiată și de aceea Spânul „iese” din scenă, în felul acesta autorul marcând
superioritatea morală a lui HA care a ieșit învingător.

Având în vedere cele discutate, putem concluziona că, deși cele 2pers sunt
prezentate în antiteză, ele se influențează reciproc în evoluția lor:Sp contribuie la
maturizarea lui HA, iar acesta, prin comportarea sa ireproșabilă, îl determină pe Sp
să devină mai pretențios, mai orgolios ;i mai dornic de mărire, ceea ce îi va grăb
sfârșitul.

Scena finală a basmului vine să consființească superioritatea unuia dintre

personaje, a celui care reprezintă binele și astfel autorul demonstrează teza morală
specifică basmelor: bunătatea, cinstea, adevărul, curajul și istețimea ies întotdeauna
în evidență.