 CRESTINISMUL E VIU PENTRU CA EL, HRISTOS, E VIU

Cartea recent (2018) publicata a istoricului american Bart D.

Ehrman, The Triumph of Christianity ("Triumful Crestinismului")
adauga la explicatiile date de istorici de-a lungul veacurilor de ce
crestinismul a biruit paganismul si nu invers. Autorul, insa, nu e
crestin ci apostat. Cu ani in urma a fost un apologet crestin dar in ani
recenti a ajuns la concluzii diferite privind identitatea Mantuitorului.
Pentru el, la fel ca si pentru multi alti istorici si intelectuali, Mantuitorul
e doar Iisus din Nazaret, nu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, ori
Mantuitorul. Recomandam totusi cartea, in special celor interesati sa
cunoasca explicatiile istoricilor privind buruinta crestinismului asupra
paganismului. Fenomenul in sine e uimitor. Privind longevitatea lui ca
religie, crestinisimul urmeaza iudaismului, dar e cea mai numeroasa
religie. Astazi nu se mai inchina nimeni lui Zeus, Apolo, Zamolxe, Ra,
Amon, Mitra si alte zeitati antice. Aceste zeitati au disparut din mintile
oamenilor iar crestinismul le-a sters din memoria lor. Pe Hristos, insa,
nu l-a sters si nu poate sa il stearga nimeni. Astazi, Hristos are mai
multi adepti ca oricind, iar numarul lor creste zilnic. Cum si ce explica
asta?

Crestinsimul si lumea veche

Meritul principal a lui Ehrman consta in examinearea minutioasa a

explicatiilor istoricilor privind triumful crestinismului si a lui Hristos
asupra zeitatilor antice. In plus, insa, el propune si un numar de
explicatii originale. Ehrman merita aprecieri si pentru tonul politicos al
discursului lui. Cu toate ca a devenit apostat, el foloseste un
vocabular cuviincios, spre deosebire de vocabularul ireverentios al
furibunzilor atei ai zilelor noastre, Dawkins, Harris, Hitchens, si altii.
Lecturarea cartii e lejera si cele aproape 300 de pagini de text ale
cartii trec repede, fiind structurate in asa fel incit cititorul de rind sa-i
poata intelege argumentele. Interesante sunt si datele istorice,
sursele si izvoarele scrise pe care Ehrman isi fondeaza argumentele,
cit si detaliile inedite pe care le da privind credinta si practicile
crestine ale inaintasilor nostri. Ehrman stapineste bine limba greaca
si poseda o cunostinta buna a Sfintelor Scripturi.

E indisputabil, in opinia lui, ca in primele patru veacuri ale erei

crestine in istoria omenirii s-a produs o revolutie de proportii gigantice
pe care istoria nu a mai repetat-o. "The ancient triumph of Christinity,
scrie el, proved to be the single greatest cultural transformation our
world has ever seen" ("Triumful crestinismului s-a dovedit a fi cea mai
mare transformare culturala cunoscuta vreodata in lume") Un grup
mic de oameni simpli, fara carte, ("analfabeti" cum ii numeste el),
care se identificau ca si urmasi ai unui Iisus din Nazaret - pe care ei il
identificau ca fiind Fiul lui Dumnezeu - cel rastignit si omorit de
romani dar inviat trei zile mai tarziu, au intors lumea pe dos. Fara a
avea la dispozitia lor putere politica, institutii de invatamint, academii,
seminarii, tiparnite, cladiri, ori resurse finaciare. Au cucerit intregul
Imperiul Roman, de la rasarit la apus, cu toate ca promovau o religie
cu totul diferita de toate celelalte, si mai ales una care impunea
exclusivitate si respingerea tuturor celorlalte religii. Convertitilor li se
impunea sa se lepede de credintele pagine si sa se inchine unui
singur Dumnezeu, Dumnezeul Bibliei.

Crestinismul a adus perspective si norme culturale si morale noi.

Bogatilor li s-a impus sa aibe grija de saraci. Comunitatile crestine
trebuiau sa se ingrijasca de bolnavi, vaduve, si orfani. Crestinii au
incetat sa mai avorteze si sa isi abandoneze copiii. Dupa legea
romana copiii nascuti deformati trebuiau omoriti. Crestinii, insa, ii
adoptau. Familiile cu copii multi care nu isi mai puteau hrani copiii nu
ii mai lasau sa moara de foame ci ii dadeau in grija comunitatilor
crestine. Crestinii deasemenea aveau un mesaj si pentru autoritati:
puterea politica trebuie pusa la dispozitia oamenilor si folosita spre
folosul lor. In felul acesta, afirma Ehrman, "it was Christianity that
became dominant and, once dominant, advocated an ideology not of
dominance but of love and service. This affected the history of the
West in ways that simply cannot be calculated". ("Crestinismul a
devenit dominant si, odata devenit dominant, a promovat o
ideologie nu a dominatiei ci a dragostei si a slujirii. Asta a
afectat istoria Occidentului in dimensiuni care simplu spus nu
pot fi calcutate".) (Pagina 6) Intrebarea cheie pentru el si alti istorici,
insa, este cum a ajuns aceasta doctrina ori ideologie destinata mortii
sa domine istoria omenirii. Ce intrebare mai importanta ori interesanta
ca asta, scrie Ehrman, ar putea preocupa istoricii si pe cei interesati
de istorie, cultura si evolutia societatii? O intrebare si mai directa este
"how did a handful of the followers of Jesus come to convert an
unwilling empire"? ("cum doar o mana de urmasi ai lui Iisus au ajuns
sa converteasca un intreg imperiu ostil"?)

Argumentele istorice traditionale

Capitolul 4 al cartii lui Ehrman discuta explicatiile istoricilor dinaintea

lui privind triumful crestinismului. Unul dintre primii istorici care a
incercat o explicatie seculara a subiectului a fost germanul
AdolfHarnack, in The Expansion of Christianity in the First Three
Centuries ("Expansiunea crestinismului in primele trei secole),
tradusa si publicata in engleza in 1908. Conform studiilor lui si al altor
istorici dinaintea lui, la inceputul Secolului IV cind Imparatul
Constantin s-a convertit la crestinism, doar intre 7 pina la 10% din
populatia Imperiul Roman era crestina. Dupa convertirea lui
Constantin s-a produs o convertire la crestinism in masa in intregul
Imperiu Roman, astfel incit la sfarsitul Secolului IV jumatate din
intregul Imperiu Roman a devenit crestin. Se presupune ca la vremea
aceea populatia Imperiului era de 60 de milioane de oameni. Cum
ajungem de la 20 de crestini in Ziua Invierii la 30 de milioane in doar
370 de ani? Explicatiile sunt multiple.

Unii istorici au argumentat ca la inceputul erei crestine s-a produs un

colaps general al paganismului. Se presupune ca, subit, paganismul
nu ar mai fi fost "la moda", colapsul lui a generat un vid moral si
intelectual, iar crestinismul l-a umplut. S-a produs, zic ei, o subsituire
naturala a religiilor asa cum s-a observat si la egiptenii antici. (Pagina
106) Paganismul a slabit, fiind luat cu asalt de o religie noua, plina de
energie si vitalitate, care a generat interes de partea paganilor si, in
timp, i-a convertit la crestinism.

O explicatie mai sofisticata si structurata a fost facuta de reputatul

istoric britanic, Edward Gibbon in The History of the Decline and
Fall of the Roman Empire ("Istoria declinului si prabusirii
Imperiului Roman"). Cartea lui Gibbon e una din capodoperele
istoriografiei moderne, fiind publicata in mai multe volume intre 1776
si 1789. Gibbon merita aprecieri pentru ca a recunoscut ca o simpla
explicatie seculara a triumfului crestinismului e insuficienta si ca ea
trebuie atribuita si "interventiei lui Dumnezeu". (Pagina 107) Pe linga
"interventia divina", Gibbon a identificat cinci (5) alti factori: (1) zelul
inflexibil si intolerant al crestinilor; (2) doctrina imortalitatii; (3)
miracolele facute de crestinii primelor secole; (4) moralitatea stricta si
inflexibila a primilor crestini; si (5) o puternica structura eclesiastica a
crestinismului incipient. (Pagina 107)

Personalitati

Istoricii au continuat sa mearga pe traseul initiat de Gibbon dind

explicatii similare privind triumful crestinismului. Si aici ne intoarcem
din nou la Ehrman si explicatiile pe care el le incearca. In primul rind,
Ehrman discuta factorii umani. In opinia lui, doua personalitati mai
mult ca oricare altele au cauzat expansiunea crestinismului. Primul a
fost Apostolul Pavel, un om deosebit de educat, cunoscator al
limbilor antichitatii si a marilor culturi din vremea lui si priceput sa
prezinte mesajul Evangheliei intr-un vocabular simplu, pe intelesul
tuturor, si in limba greaca, o limba universal cunoscuta in zilele lui.
Apostolul Pavel a calatorit mult, a vorbit la multimi mari de oameni, in
special iudei, dar si neamurilor carora le-a explicat, pe intelesul lor,
doctrine pina atunci necunoscute lor: viata vesnica, notiunea de
pacat, mantuirea si invierea mortilor. Mesajul lui, zice Ehrman, a
influentat adinc si ireversibil pe multi din cei care i-au auzit mesajele
si care la rindul lor au devenit apologeti si propovaduitori ai noii religii.

A doua persoana care a facut un aport important la extinderea

crestinsimului a fost Imparatul Constantin, convertit la crestinism in
312 si care a legalizat crestinismul in 313. Dupa convertirea lui,
cresterea numerica a crestinismului a fost fulgeratoare. Spre
deosebire de alti istorici, insa, Ehrman nu vede in convertirea lui
Constantin un factor decisiv in expansiunea crestinismului si nici in
decizia lui de a acorda libertate de inchinare crestinilor. Edictul de la
Milan emis de Constantin nu a fost un gest strategic desemnat in mod
constient sa propulseze crestinismul in detrimentul altor religii.
Dimpotriva, Ehrman crede ca pina la anul 313 crestinismul deja a
atins o inertie ireversibila care nu mai putea fi stopata. Relevanta
principala a convertirii lui Constantin, adauga el, a fost ca peste
noapte crestinismul a incetat sa mai fie o religie persecutata iar
libertatea religioasa de care au inceput sa se bucure crestinii a fost
factorul principal care a catapultat crestinismul in religia majoritara a
Imperiului Roman cu un secol mai tarziu. Daca pina la anul 313
misionarismul crestin se manifesta pe ascuns, dupa 313 s-a
manifestat in public si mult mai pronuntat.

Credinte si practici

Ehrman devizeaza si argumente originale privind triumful

crestinismului asupra paganismului. El crede ca practicile si teologia
crestinilor au avut un efect decisiv in extinderea crestinismului. In
primul rind, spre deosebire de toate religiile antichitatii, observa
Ehrman, crestinii practicau misionarismul si prozelitismul, si cautau in
mod activ si constient sa converteasca paginii la crestinism. Nimeni
altcineva in antichitate, inclusiv iudeii, nu faceau asta. Locuitorii
Imperiului Roman se inchinau zeitatilor lor fara a cauta sa-si convinga
vecinii ori prietenii sa se inchine altor zei. Nu exista, zice Ehrman,
nicio dovada in istoria antichitatii a unor incercari misionare
organizate intre pagini pentru a-si extinde influenta ori castiga adepti.
(Pagina 116) In contrast, zice el, spiritul evanghelic si misionar al
primilor crestini a fost fara precedent si a rezultat in convertirea
multora la crestinism. ("The evangelizing mission of the Christian
movement was unparalleled and unprecedented"; "Christians were
convinced they had to convert the world".) ("Misionarismul evanghelic
al miscarii crestine a fost fara precedent". "Crestinii erau convinsi ca
trebuie sa converteasca lumea") (Pagina 117) Misionarismul si
castigarea de adepti a fost impusa crestinilor de Apostolul Pavel si
Iisus, un aspect al crestinismul pe care crestinii primelor veacuri l-au
practicat cu ardoare. Daca inainte de 313 misionarismul crestin a fost
afectat negativ de prigoane, dupa 313 libertatea religioas i-a dat un
impuls fara precedent. Asta explica, din perspectiva lui Ehrman, de ce
de la doar 7 pina la 10% din populatia Imperiului Roman dinainte de
legalizarea crestinismului, jumatate din populatia Imperiului a devenit
crestina 100 de ani mai tarziu.

Cum au castigat crestinii adepti inainte de anul 313 cind prozelitismul

si misionarismul crestin erau interzise? Explicatia lui Ehrman este cu
totul fascinanta: crestinii erau misionari in familiile lor, iar apoi in
comunitatile lor. Spuneau despre Iisus vecinilor lor, rudeniilor lor, si
oamenilor cu care intrau in contact zilnic. Un morar marturisea despre
Hristos celor care veneau sa le macine grauntele. Un timplar celor
care veneau sa le faca ori sa le repare o masa. Un fierar celor care
veneau sa le potcoveasca caii ori sa le ascuta uneltele de lucru. Un
macelar celor care veneau sa cumpere carne. Un cizmar celor care
veneau sa li se faca ori sa li se repare incaltamintea. In familii, zice
Ehrman, persoana care de obicei se convertea prima era femeia,
care apoi isi convertea sotul si copiii. Cei care aveau robi, sclavi ori
lucratori ii converteau si pe ei. Asa, adauga Ehrman, s-a produs
convertirea paganilor la crestinism an dupa an: "Year after year after
year: one reason Christianity grows is that it is the only religion like
this: the others are not missionary and they are not exclusive") ("An
dupa an crestinismul creste pentru ca e singura religie de acest fel,
celelalte nu misioneaza si nu sunt exclusiviste") (Pagina 120)
Surprinzator cu ni s-ar parea noua celor care traim in 2018,
exclusivismul crestinismului primar a fost, zice Ehrman, un avantaj in
convertirea paganilor. Crestinii propovaduiau renuntarea la alte zeitati
si inchinarea la un singur Dumnezeu si un cod moral nou care
excludea orice amestec cu viata pagana. Ehrman chiar afirma,
emfatic, ca evanghelismul si exclusivismul crestinismului au fost
factorii decisivi in triumful lui. ("That combination of evanglelism and
exclusion proved to be decisive for the triumph of Christianity")
("Combinatia misionarismului si exclusivitatii s-au dovedit a fi factori
decisivi in triumful crestinismului") (Pagina 125)

Misionarismul crestin al primelor veacuri

Privind misionarismul primilor crestini remarcam un citat dat de

Ehrman din scrierile lui Celsus de pe la anul 170. Scrierile paganului
Celsus par a fi primele care explica crestinismul si ascensiunea lui din
perspectiva autorilor pagani. Pe la anul 170 Celsus scrie: "peste tot
pe unde dai peste un grup de baieti, o gramada de sclavi, ori o
gramada de prosti, vei da si peste niste invatatori crestini care isi
etaleaza noua lor filosofie. In casele oamenilor ii vezi ingramaditi si
ascultind: albitori de haine, cizmari, tesatori, prosti, analfabeti, si toti
se intretin in discutii, fara insa a avea curajul sa intretina discutii cu
oamenii cu carte ..." (Pagina 132) Celsus scrie si el ca primii care se
converteau la crestinism au fost copiii si femeile "superstitioase" si
"analfabete". Izvoarele antice sprijina afirmatiile lui. Conform unui
document facut de autoritati pe cind crestinismul era inca in
ilegalitate, dintr-o biserica din Nordul Africii au fost confiscate 16
tunici de barbati, 38 de voaluri, 82 de tunici de femei, si 42 de perechi
de sandale purtate de fete tinere. E deci incontestabil ca majoritatea
crestinilor primelor secole au fost femeile si fetele. (Pagina 134)

Un alt factor care a propulsat crestinismul a fost natura lui totalitara.

Spre deosebire de paganism, crestinismul si doctrina lui permeau
toate aspectele existentei umane, inca dinainte de nastere, dupa
nastere si chiar dupa moarte. (Pagina 127) Crestinismul poseda o
doctrina care tinea de fiecare aspect al fiintei si existentei umane.
Oamenii aveau in crestinism un ghid cuprinzator privind viata, viata
intima, moravurile, valorile, igiena, relatiile, familia, casatoria, modul
de a-si castiga painea, viata economica, viata politica, relatiile cu
semenii, relatiile cu strainii, relatiile cu statul si autoritatile si asa mai
departe. In contrast, paganilor le lipsea o ideologie de viata
structurata.

Miracolele primelor veacuri ale crestinismului au avut si ele un rol in

convertirea paganilor la crestinism, afirma Ehrman. (Pagina 130)
Intregul Capitol 5 al cartii e devotat de fapt acestui aspect. Un alt
factor a fost sensul apartenentei de grup pe care comunitatea de
crestini o dadea. Crestinii formau comunitati specifice unde era
solidaritate, siguranta si afectiune reciproca. Nimeni nu murea de
foame, ori mureau toti de foame. Crestinii se socializau. Formau si
intretineau relatii si prietenii. Intre ei nimeni nu era marginalizat ori
strain. Se vizitau unii pe altii. Se intruneau cel putin o data pe
saptamina, in casele oamenilor, unde cintau si citeau din Evanghelie.
Se intrebau de sanatate. Se interesau de sanatatea altora. Ajutau
saracii, vaduvele si orfanii. Adopau copiii abandonati. Iar, lucrul care
i-a impresionat pe pagini in mod deosebit a fost ca, atunci cind
apareau epidemii si oamenii mureau cu miile abandonati in casele lor,
crestinii ii vizitau pe ce suferinzi si muribunzi. Multi dintre ei au
devenit crestini inainte de moarte. Izvoarele istorice atesta ca nu
putini dintre paganii bolnavi s-au insanatosit, fie datorita unor
miracole, ori, zic Ehrman si alti istorici, pentru ca isi reveneau dupa ce
crestinii ii ingrijau si hraneau. Majoritatea acestor bolnavi insanatositi
deveneau crestini. Nu putini dintre crestinii care ajutau pe bolnavi se
infectau si mureau, fara, insa, ca zelul ori compasiunea lor pentru
paganii bolnavi sa le slabeasca. (Pagina 135-139) A supravietuit un
document din Secolul IV care descrie acest zel al crestinilor.
("Heedless of the danger, they took care of the sick, attending to their
every need and ministering to them in Christ, and with them departed
this life serenely happy ...) ("Fara sa tina seama de pericole, ei aveau
grija de bolnavi, de oricare nevoi si le slujeau in Hristos, si asa
treceau cu serenitate din lumea aceasta...") (Pagina 138)

Crestinsimul e viu pentru ca El, Hristos e viu!

Am reusit sa parcurgem in comentariul nostru de astazi doar jumatate

din cartea lui Ehrman. O recomandam din nou, dar, repetam, doar ca
tratat istoric, nu doctrina. Ehrman si istoricii isi au explicatiile lor
privind triumful crestinismului. Avem si noi, insa, explicatia noastra.
Aceea pe care o gasim in Sfintele Scripturi si in care credem:
crestinismul a biruit paganismul si e viu pentru ca El, Hristos, e
viu. Crestinismul e viu pentru ca Dumnezeul nostru e si El viu!
Va salutam deci, in aceasta saptamina a patimilor care precede
sarbatorirea Sfintelor Paste cu eternul si adevaratul Hristos a
Inviat!

AFR Va Recomanda: Oferim o recenzie a cartii lui Ehrman publicata

pe 13 februarie de New York Times. Atentionam insa ca, subtil,
recenzia e sarcastica la adresa crestinilor, si reflecta genul de
jurnalism practicat de New York Times:
https://www.nytimes.com/2018/02/13/books/review/bart-d-ehrman-
the-triumph-of-christianity.html