Cenu[`reasa

C HARLES PERRAULT

I LUSTRA]II DE
PIERO C ATTANEO
 A fost odat` ca niciodat` un negustor bogat
care r`m`sese v`duv [i s-a însurat pentru a doua oar` cu o femeie
îngâmfat` [i dispre]uitoare. Ea avea dou` fiice care îi sem`nau
întru totul ca dou` pic`turi de ap`.
Negustorul ]inea [i el o fat`, bun` la suflet [i cuminte de n-avea
pereche.
Fiind invidioase din pricina copilei, ma[tera [i surorile vitrege
se folosir` de lipsa tat`lui, plecat cu treburi într-o lung` c`l`torie,
ca s-o nec`jeasc`. Îi d`dur` un [or], o pereche de sabo]i greoi,
[i o puser` la muncile cele mai anevoioase, zicându-i:
— De azi înainte o s` fii slujnica noastr`!
Biata fat` se trezea cu noaptea-n cap, ca s` scoat` ap` din pu],
m`tura, sp`la, f`cea de mâncare cât era ziua de lung`.
Seara, când termina lucru, se cuib`rea în vatra focului [i, fiindc`
se murd`rea mereu de cenu[`, fu poreclit` Cenu[`reasa.
Cenu[`reasa îndura r`bd`toare batjocurile [i nazurile celor trei
femei.
Doar câteodat`, cu lacrimi în ochi, se mai gândea:
— Of! De-ar fi tr`it mama!

122
123
 P inocchio saltando
come una lepre tornò a casa ma,
appena entrato,
udì qualcuno che faceva:
– Crì, crì, crì.
– Chi è? – domandò Pinocchio.
– Sono il Grillo parlante,
ed abito in questa casa da più
di cent’anni.
– Ora qui ci sto io e tu vattene –
disse Pinocchio.
– Hai mancato di rispetto
a tuo padre – esclamò
il grillo.
– Non mi scocciare –
disse Pinocchio che,
afferrato un martello,
lo scagliò contro
il grillo lasciandolo
stecchito.

124
 | ntr-o zi, un sol de-ai împ`ratului, ce str`b`tea
str`zile cet`]ii, vesti:
— Fiul Majest`]ii Sale, prin]ul mo[tenitor, va da un mare bal la
curte. Sunt chemate toate fetele tinere din regat, prin]ul o s`-[i
aleag` drept so]ie pe cea mai frumoas` dintre ele.
La auzul acestei ve[ti, în toate casele unde se aflau fete bune
de m`riti[, începur` preg`tirile.

125
126
 M a[tera î[i chem`
repede fetele la ea [i le zise a[a:
— Iat` ce noroc s-a ivit, unul cum nu va
mai fi altul! O s` merge]i la bal, g`tite cât
mai frumos.
În zilele urm`toare, nimeni nu mai vorbi
de altceva decât de bal:
— Eu – zise sora mai mare – o s` port
rochia de catifea ro[ie, brodat` cu dantel`.
— Iar eu – zise cealalt` – o s`-mi pun
pelerina cusut` cu flori de aur [i colierul
de diamante.
— Ferice de voi, surioarelor! Ce mult mi-ar
pl`cea s` pot veni [i eu la bal! zise
suspinând Cenu[`reasa.
Auzind-o, una din surorile vitrege îi
r`spunse în batjocur`:
— Tu?… La bal?… M-a[ pr`p`di de râs!…
Doar nu-]i închipui c` prin]ul va dansa cu
o servitoare!
Iar cealalt` ad`ug`:
— A[a zdren]`roas` [i plin` de cenu[`
cum e[ti, nici nu te-ar l`sa s` intri în
castel!

127
 Z i dup` zi, ceas dup` ceas, croitoresele
nu f`ceau altceva decât s` coas` [i s` brodeze: m`t`suri
pre]ioase, catifea, dantele. Curând fiecare fat` din regat avea
gata rochia pe care urma s-o poarte la bal.
În sfâr[it sosi [i seara mult a[teptat`.
În casa Cenu[`resei era o zarv` de nedescris [i toat` lumea
îi d`dea porunci:
— Cenu[`reaso, adu foarfecele!
— Imediat! r`spundea ea.
— Cenu[`reaso! D`-mi peria!
— Iat-o!
— Cenu[`reaso, vino s`-mi strângi corsetul! Adu-mi pantofii!
— Unde-or fi cerceii mei? Mi[c`-te [i caut`-i!

128
Cenu[`reasa alerga sprinten` dintr-un col] al casei în
altul, ca s` le fac` pe plac surorilor ei vitrege.
— Mai u[or, c` nu pot s` fiu în dou` p`r]i deodat`!
r`spundea biata copil`.
Când fur` gata, cele trei doamne plecar` cu tr`sura
spre castel.

129
130
 R `mas` singur`, Cenu[`reasa se
ghemui, frânt` de oboseal`, lâng` vatra
focului [i adormi.
La pu]in timp o lumin` nemaiv`zut` se
r`spândi în camer`, vestind ivirea unei
preafrumoase zâne:
— Cenu[`reaso, Cenu[`reaso, treze[te-te!
Fata uimit` o întreb`:
— Dar cine e[ti?
— Nu-]i fie team`. Sunt na[a ta [i î]i vreau
binele. Nu-i a[a c` ]i-ai dori [i tu s` mergi la
bal? o întreb` zâna.
Ro[ie în obraji, fata r`spunse:
— Sigur c` mi-ar pl`cea, dar n-am nici m`car
o rochie pe care a[ putea s-o port!
Atunci zâna îi zise:
— Te-ajut eu, nu exist` dorin]` s` n-o pot
împlini cu bagheta mea fermecat`! Tu du-te în
gr`din`, culege cel mai mare dovleac [i adu-l
în fa]a casei. Tot în gr`din`, lâng` zid, o s`
mai g`se[ti [i dou` [opârle, iar în c`mar` se
afl` o capcan` cu [ase [oricei. Adu-mi-le pe
toate!
Cenu[`reasa se supuse [i, cât ai clipi din ochi,
îi aduse zânei toate cele trebuincioase.

131
 A tingând obiectele cu bagheta, zâna transform`
dovleacul într-o calea[c` maiestuoas`, [oriceii în [ase cai albi cu coama
bogat`, iar [opârlele în vale]i îmbr`ca]i în livrea elegant`. Nu mai lipsea
decât vizitiul.
Atunci, zâna lu` motanul [i îl transform` într-un mândru vizitiu cu
must`]i r`sucite; mul]umit`, îi zise fetei:
— Nu te bucur` toate astea? Ai tot ce-]i trebuie ca s` po]i merge la bal.
Cenu[`reasa, uitându-se în jos la [or]ul ei, întreb`:

132
— Trebuie s` m` duc îmbr`cat` a[a?
La atingerea baghetei fermecate, hainele ponosite ale
Cenu[`resei se pref`cur` \n straie minunate din brocart, cusute
cu fir de aur, iar sabo]ii, într-o pereche de conduri de cristal.
— Vai! Ce frumuse]e! se minun` Cenu[`reasa.

133
134
 L
— Du-te la
a plecare, zâna o sf`tui:
bal [i vesele[te-te! Aminte[te-]i îns` c`, atunci când
orologiul va bate miezul nop]ii, trebuie neap`rat s` fii înapoi, deoarece
vraja va disp`rea.
Dup` ce gr`i cuvintele acestea, se f`cu nev`zut`.
Cenu[`reasa s-a urcat în calea[c`, iar caii parc` prinser` aripi, atât de
repede o duser` la castel.

135
 S ala balului era nemaipomenit de mare, [i mii de
lumini]e str`luceau pretutindeni.
Nici nu trecu ea bine pragul, c` muzica se opri, perechile încetar`
s` mai danseze [i toat` lumea se întoarse s-o priveasc`. La vederea
frumoasei fete, r`zb`tu în toat` înc`perea un murmur nedeslu[it:
— Oare de unde vine?
— Cine-o fi?

136
Chiar [i ma[tera [i surorile ei vitrege r`maser` cu gura c`scat` la
vederea unei asemenea frumuse]i, f`r` s-o recunoasc` îns` pe
Cenu[`reasa. Prin]ul ie[i numaidecât în întâmpinarea frumoasei
necunoscute [i, invitând-o la dans, o întreb`:
— Preafrumoas` domni]`, trebuie s` fii vreo prin]es` de seam`.
Spune-mi, cum te nume[ti?
— Alte]`, nu v` pot r`spunde! zise Cenu[`reasa, în timp ce dansa atât
de gra]ios, încât to]i încremeniser` mu]i de uimire.

137
 C ând orologiul din turn b`tu ora dou`sprezece
f`r` un sfert, Cenu[`reasa f`cu o plec`ciune în fa]a prin]ului [i
fugi spre ie[ire.
— Mai r`mâi, te rog! îi ceru st`ruitor prin]ul.
— Nu pot! Acum trebuie s` plec. Pe mâine! îi r`spunse copila,
f`r` s` se uite înapoi.
Calea[ca o a[tepta în fa]a sc`rilor: urc` repede, [i caii o
purtar` spre cas` ca vântul [i ca gândul.
Totul se petrecu întocmai dup` spusele zânei, la miezul nop]ii
vraja s-a desf`cut. Calea[ca deveni dovleac, caii – [oricei,
vale]ii – [opârle, iar vizitiul… se puse din nou pe tors, ghemuit
în col]ul lui c`ldu].
Cenu[`reasa adormi fericit`.
Noaptea târziu, ma[tera [i surorile vitrege se întoarser` [i ele
de la bal. F`cur` atâta g`l`gie, încât biata fat` se trezi [i le
întreb`:
— Cum a fost?
— Vai, dac-ai [ti! A sosit o preafrumoas` domni]` pe care
nimeni nu o cuno[tea. Prin]ul n-a dansat decât cu ea toat`
noaptea – r`spunse sora cea mare, iar cealalt` ad`ug`:
— Nu mai încape îndoial` c` s-a îndr`gostit lulea de ea!
A doua zi, surorile vitrege plecar` din nou la bal; Cenu[`reasa
se duse [i ea, mai frumoas` [i mai îngrijit` decât cu o sear` în
urm`. Prin]ul ner`bd`tor nici n-o v`zu bine c`-i [i ie[i în
întâmpinare, zicându-i:
— În sfâr[it! Abia a[teptam s` sose[ti!
Începur` s` danseze [i toat` lumea îi privea cu uimire.

138
139
 C hiar [i b`trânul împ`rat îi sorbea din priviri, [optindu-i
împ`r`tesei la ureche c` nu mai v`zuse de ani buni o f`ptur` a[a de
încânt`toare precum Cenu[`reasa. Prin]ul îndr`gostit se str`duia s` fie
pe placul fetei. Ea se sim]ea mai fericit` ca niciodat` [i i se p`rea c`
totul e doar un vis frumos. Timpul se scurse [i miezul nop]ii sosi pe
nea[teptate. Cenu[`reasa, auzind cea de-a dou`sprezecea b`taie a
orologiului, î[i aminti deodat` de vraj` [i strig`:

140
— Vai mie, ce târziu s-a f`cut! Trebuie s` plec!
Prin]ul st`rui:
— Zi-mi m`car unde locuie[ti!
Dar Cenu[`reasa o lu` la fug` f`r` s`-l mai asculte.
Prin]ul încerc` s-o urm`reasc`, dar zadarnic; g`si în
schimb un condur de cristal care-i sc`pase fetei din
picior în timp ce fugea.
Era trecut de miezul nop]ii, Cenu[`reasa, ie[ind în
fa]a castelului, nu mai g`si nici tr`sura, nici vizitiul
[i fu nevoit` s` mearg` pe jos pân` acas`, unde
ajunse într-un târziu, frânt` de oboseal`.

141
 D in toat` splendoarea [i str`lucirea
ei nu-i mai r`m`sese decât un pantofior de cristal,
perechea celui pierdut. În zilele urm`toare, în tot
regatul nu se vorbi decât de suferin]a prin]ului ce
nu-[i mai g`sea lini[tea de la plecarea preafrumoasei
fete întâlnite la bal. V`zând aceasta, împ`ratul ceru
s` fie c`utat` în tot regatul.
Solul î[i f`cu din nou auzit` vocea pe str`zile cet`]ii:
— Din porunca împ`ratului, celei c`reia i se va
potrivi condurul de cristal va deveni so]ia prin]ului.
În tot regatul, forfot` mare: pajii umblau din cas`-n
cas` [i rugau toate fetele tinere s` încerce condurul,
dar plecau de fiecare dat` dezam`gi]i.
Într-o zi, ajunser` [i la casa în care locuia
Cenu[`reasa [i b`tur` la u[`:
— Cioc, cioc… în numele împ`ratului, v` rug`m
deschide]i!
— Dar pofti]i în`untru… r`spunse ma[tera
emo]ionat`.
Intrând, dreg`torul o întreb`:
— Ave]i fete, doamn`?
— Sigur c` am – zise ea, ar`tându-i-le pe cele dou`
surori vitrege.
Atunci, trimisul împ`ratului ordon`:
— Hai! Preg`ti]i-v` s` încerca]i condurul!
În zadar se str`duir` îns` cele dou` tinere, c`ci
picioarele lor erau prea mari ca s` încap` în
condurul acela delicat.

142
143
144
 T
Cenu[`reasa
rimisul d`du s` plece, când o z`ri pe

— Încearc`-l [i tu!
într-un ungher; o chem` la el [i îi zise:

Ma[tera [i surorile izbucnir`:

— Dar asta-i slujnica noastr`!
Dreg`torul se împotrivi:
— Nu are importan]`! Porunca împ`ratului nu poate fi
nesocotit`: fiecare fat` din regat trebuie s` încerce pantoful!
El o rug` pe copil` s` se apropie, îi puse condurul în picior [i
v`zu c`-i venea de minune.

145
146
 C u to]ii r`maser` înm`rmuri]i, ne[tiind ce s` mai
cread`! Dar nu mic` le fu mirarea când Cenu[`reasa scoase din
buzunar [i cel`lalt condur de cristal [i-l puse în picior. În clipa aceea
rochia s`r`c`cioas` a Cenu[`resei se transform` în ve[mântul bogat
pe care îl purtase în seara balului. Cele trei femei o recunoscur` cât
ai bate din palme pe frumoasa de la bal [i, aruncându-i-se la
picioare, cerur` îndurare pentru purtarea lor urât`.

147
 C enu[`reasa, bun` la suflet cum era, le îmbr`]i[`
f`r` pic`. Dup` aceea, pajii împ`ratului o conduser` la prin] care
o g`si chiar mai frumoas` ca înainte. Nunta avu loc peste numai
câteva zile, iar Cenu[`reasa le lu` cu ea la castel [i pe surorile ei
vitrege, m`ritându-le cu doi nobili de la curte.
{i a[a au tr`it ei ferici]i pân` la adânci b`trâne]i.

148