Considerente etice ale transplantului de cap uman

Etica este definită ca știința care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile
lor de dezvoltare istorică, cu conținutul lor de clasă și cu rolul lor în viață socială, totalitatea
normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăți'.1
Sergio Canavero, un faimos neurochirurg italian, în lucrarea sa intitulată Heaven2,
susține faptul că tehnologia necesară pentru succesul transplantului de cap este în sfârșit aici
și că ar putea fi folosită pentru a ajuta oamenii cu leziuni ireparabile ale măduvei spinării.
Astfel, în luna decembrie a acestui an, este programată prima operație de transplant de cap
uman pe un pacient diagnosticat cu boala Werdnig-Hoffman.
Însă, pe lângă problemele de ordin medical ridicate chiar de către colegii de breaslă ai acestuia,
transplantul de cap pune enorme probleme de ordin etic. De exemplu, în cazul în care un
pacient care a suferit un transplant de cap ar hotări să se reproducă, se pune întrebarea ai cui
ar fi considerații copiii, aceștia fiind consideraţi urmaşii biologici ai donatorului (persoana
căreia i-a aparţinut corpul), deoarece spermatozoizii sau ovulele cu ajutorul cărora ar fi
concepuţi aceşti copii ar proveni din corp. O altă problemă o reprezintă viitoarea identitatea
a beneficiarului, având în vedere faptul că nu se cunosc urmările asupra percepţiei de sine şi
asupra personalităţii individului respectiv ca urmae a unei asemenea proceduri asupra
creierului uman.
Renumiți neurochirurgi susțin însă, că și în stuația în care acest experiment ar trece
de testele clinice și de comisiile de etica, ar depășii totuși nevoile pacienților. De exemplu, în
cazul persoanelor cu paralizie corporală, oamenii de știință ar putea efectua proceduri
chirurgicale mai puțin invazive înainte de a încerca să înlocuiască întregul corp al
pacientului. Deși nu există în prezent terapii farmacologice sau cure pentru aceste boli, este
important să se ia în considerare terapiile emergente din viitorul apropiat înainte de a se pune
în aplicare transplantul de cap.
Cu toate acestea, chiar și cu datele promițătoare privind experimentul pe animale,
primul transplant de cap pe om poate prezenta o mulțime de necunoscute care nu pot fi știute
decât după ce o astfel de intervenție chirurgicală a avut loc. De exemplu, poate fi dificil să se
țină seama de problemele mintale pe care un om le-ar putea întâmpina după transplant. În cel
mai bun caz, un model animal poate reprezenta stabilitate mentală prin analizarea
comportamentelor sociale normale (de exemplu, un câine care recunoaște proprietarul,
afecțiunea și răspunsul la comenzi), însă problemele subconștiente nu pot fi luate în
considerare în cadrul unui model animal. Presupunand ca consimtamantul pacientului este
dobandit, este etic pentru un medic sa-l supuna pe un pacient pentru a fi una dintre cele mai
complexe interventii chirurgicale umane, cu o supraabundenta de variabile necunoscute si
factori care asteapta chirurgii in sala de operatie?
Etica donării de organe poate aveaconsecințe și în cazul pacienților de pe listele de
așteptare pentru transplanturi de organe. Procedura de transplant de cap necesită o donație
cadaverică în întregime cu speranța de a crește calitatea vieții unui individ care suferă de o
boală debilitantă, cu toate acestea, câte persoane ar putea muri cu un donator mai puțin
pentru a le oferi o inimă, plămân, rinichi și altele? Etica privind transplantul încurajează
comunitatea medicală să ia în considerare cel mai bun lucru făcut cu resursele limitate de
donare tisulară, astfel încât eticitatea transplantului de cap de om ar trebui luată în
considerare în contextul utilitarismului.

1 Dictionar explicativ al limbii romane, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1984, p. 308.
2 Canavero S (2013) HEAVEN: The head anastomosis venture Project outline for the first human head
transplantation with spinal linkage (GEMINI). SurgNeurolInt13:S335-S342.
 Procedura de transplant de cap uman mai presupune în mod periculos și faptul că
transplantarea capului unui individ va transpune și mintea unui individ, inclusiv conștiința,
personalitatea și amintirile. Dimpotrivă, științele cognitive au sugerat că cunoașterea umană
nu provine exclusiv din parenchimul creierului, mai degrabă oamenii manifestă o cunoaștere
întrupată în care corpul nostru participă la formarea de sine. Psihologul Eleanor Rosch a
descris cogniția încorporată ca fiind o cunoaștere care este în primul rând dependentă de
tipurile de experiențe care derivă din faptul că un corp cu o varietate de capabilități
senzomotorii și, în al doilea rând, că astfel de capacități senzomotorii sunt în mod intrinsec o
parte a unei comprehensive biologice, psihologice, precum și în context cultural [5]. Prin
urmare, un individ care suferă o procedură de transplant de cap se poate confrunta cu
dificultăți psihologice substanțiale în ajustarea la noul organism care le este oferit. Această
ajustare este ceva ce nu poate fi testat sau experimentat înainte de procedură și, prin urmare,
reprezintă un alt factor important necunoscut în transplant. În plus, personalitatea și
amintirile individului pot fi dramatic modificate. Astfel, procedura transplantului capului
uman poate servi ca schimb de boală debilitantă pentru confuzie și instabilitate psihologică,
ceea ce poate duce la complicații psihologice grave, cum ar fi tulburările de dispoziție,
tendințele suicidare sau psihoza.
O altă problemă care merită a fi menționată este faptul că, ca urmare a procedurii de
rezecție a unui cap viu al unui individ cu o boală debilitantă și mutarea acestuia pe un corp al
unui donator cadaveric, se va oferi beneficiarului corpul donatorului, inclusiv organele de
reproducere ale acestuia. Din aceste motive, vom considera capul ca definirea identificării
umane sau a persoanei. Astfel, definim "destinatarul" ca individ al cărui cap este transplantat
și "donatorul" ca individ care își donează corpul. Mai multe probleme etice apar în legătură
cu un individ care primește organele de reproducere ale unui donator. În primul rând,
destinatarul nu se poate reproduce cu adevărat, mai degrabă, organismul donator se va
reproduce după dorința destinatarului de a face acest lucru. Ar trebui ca destinatarul să poată
oferi copiilor donatori, chiar dacă donatorul este decedat din punct de vedere tehnic? O
conversație dificilă ar fi informarea "copilului" unui destinatar că tatăl sau mama lor
biologică a fost decedată cu mult înainte de a fi concepuți. Dacă transplantul de cap este
considerat drept etic, atunci comunitatea medicală trebuie să informeze în mod cuprinzător
donatorul cu privire la implicațiile reproductive prin donarea de organe, precum și
ramificațiile familiale ale reproducerii destinatarului.
Presupunând că reproducerea destinatarului este considerată etică, este posibil să fie
necesară abordarea diferenței de vârstă dintre beneficiar și donator. Un recipient mai mic (de
exemplu, de 30 de ani) care primește un organism donator mai vechi (de ex., De 90 de ani)
poate deveni acum infertil datorită procedurii de transplant. În plus, contrariul poate fi
adevărat: un beneficiar mai în vârstă care primește un corp mai tanar de donatori poate
deveni acum fertil. Mai mult, astfel de diferențe de vârstă între cap și corp pot contribui la
potențialul de suferință psihologică pe care un beneficiar îl poate prezenta transplantul post-
cap; cu toate acestea, un beneficiar mai vechi care primește un organism mai tanar de
donatori poate oferi beneficiarului cea mai bună șansă de supraviețuire pe termen lung. Deși
este posibil ca acesta să nu fie ideal pentru beneficiar, sterilizarea corpului donator înainte de
transplantul capului poate ajuta la rezolvarea unora dintre problemele etice ale reproducerii
în transplantul capului uman.
În prezent, transplantul de cap la același sex pare să fie o procedură chirurgicală
dificilă, cu toate acestea, dacă o astfel de intervenție chirurgicală devine o practică obișnuită
în viitor, progresul logic al acestei intervenții chirurgicale ne va aduce protocoale de
transplant de cap uman de sex opus? Transplantul capului de între persoane de sex opus
poate suna astăzi absurd, dar ar trebui să luăm în considerare ramificațiile etice ale unei
astfel de proceduri dacă aceasta va deveni disponibilă în viitor. Deși improbabil din punct de
vedere neurochimic, transplantul capului uman sexului opus ar permite teoretic unui individ
să treacă la sexul opus și să participe la activitățile de reproducere asociate acestui nou sex.
 Concluzii
Transplantul capului uman poate fi un tratament nou în viitorul apropiat pentru
persoanele care suferă de boli debilitante, cu toate acestea, există numeroase probleme etice
referitoare la această procedură, care ar trebui mai întâi să fie luate în considerare. Medicii
care vor recurge la această procedură ar putea avea nevoie să demonstreze că această
operație este absolut necesară pentru persoanele cu boli debilitante, prezintă date preclinice
favorabile pe modele animale, indică faptul că beneficiile depășesc numeroasele
necunoscute ale acestei proceduri și justifică negarea organelor transplantabile la mulți
indivizi aflați pe listele de transplant de organe, pentru o întreagă donație de cadavru pentru
un singur individ. Alte ramificații etice vor exista pentru un destinatar și pentru un donator
decedat post-transplant. Reîncadrarea cognitivă demonstrează că transplantul capului poate
avea ca rezultat o varietate de consecințe psihologice asupra destinatarului, mai ales dacă
există un decalaj semnificativ de vârstă între beneficiar și donator. Etica reproductivă devine
pertinentă, deoarece această procedură poate oferi capacitatea unui destinatar de a dispune
de organele de reproducere ale unui donator decedat. Într-adevăr, este dificil să avem un
răspuns la toate aceste întrebări, cel puțin ăn momentul de față, însă, determinarea eticității
unei proceduri de transplant de cap uman depinde de ele.

Bibliografie:

1. Dictionar explicativ al limbii romane, Ed. Academiei RSR, Bucuresti, 1984

2. Canavero S (2013) HEAVEN: The head anastomosis venture Project outline for the first
human head transplantation with spinal linkage (GEMINI). SurgNeurolInt13:S335-S342.
3. Zhang K, Donnelly CJ, Haeusler AR, Grima JC, Machamer JB, et al. (2015) The C9orf72
repeat expansion disrupts nucleocytoplasmic transport. Nature 525:56-61.
4. Caplan A (2008) Organ Transplantation, in From Birth to Death and Bench to Clinic: The
Hastings Center Bioethics Briefing Book for Journalists, Policymakers, and Campaigns.
The Hastings Center, Garrison, NY.
5. Varela K, Thompson E, Rosch E (1991) The embodied mind: cognitive science and
human experience. MIT Press, Cambridge, MA.
6. http://neurosurgery.imedpub.com/operation-frankenstein-ethical-reflections-ofhuman-
head-transplantation.php?aid=9421