INTRODUCERE:

Unde se situează granița dintre normal și patologic? În aceea că adicția tulbură complet
viața afectivă și socială a subiectului, „drogul” devenind centrul existenței lui. Adicția este
insuportabilă prin aceea că implică o pierdere a libertății, prin impresia de a fi constrâns să faci
ceva penibil și dureros, pentru a obține plăcere.

Alcoolul, tutunul, drogurile, sexul, jocurile, televizorul, mâncarea, internetul pot deveni
sursa unei dependențe. La fel și o relație de cuplu poate fi adictivă.

Pentru ca o adicție să se dezvolte sunt necesare anumite condiții care permit „faimoasa”
întâlnire între produs (alcool, drog, joc, sex), personalitate și momentul socio-cultural.
Conduitele adictive au cel mai adesesa o funcție de refugiu, de adăpost față de trăirile traumatice
și constituie pentru unii o încercare de a face față dificultăților existenței. Când o persoană are
impresia că viața ei nu mai merită să fie trăită, că nici un entuziasm nu o mai atrage către viitor,
ea poate fi tentată să treacă liniile de demarcație, adică să transgreseze, să caute senzații tari prin
intermediul alcoolului, a drogurilor, a jocului de noroc, al iubirilor interzise. Un individ angoasat
în fața viitorului incert poate căuta refugiul în paharul de alcool băut seara, în somnifere, în
cazinou sau bar.

Plăcerea se transformă în adicție atunci când organismul devine „blazat”, când se

obisnuiește cu efectele produsului sau ale conduitei: este binecunoscutul fenomen al toleranței,
care explică necesitatea măririi dozelor (de droguri, de medicamente, de mize sau de realții
sexuale).

Prima menționare a ideii de adicție, în context medical, a fost făcută de Benjamin Rush1,
în anul 1785, într-o lucrare despre impactul băuturilor spirtoase asupra corpului și a minții. El
constată efectele negative ale consumului în exces de alcool și afirmă faptul că alcoolicul nu mai
are control asupra propriei persoane. În urma consumului frecvent de băuturi alcoolice, omul se
îmbolnăvește și își pierde capacitatea de a alege între a consuma alcool sau nu. Rămâne doar
cerința stringentă a organismului de readministrare a stimulentului – alcoolul, drogului, care
trebuie neaparat satisfăcută pentru a dispărea indispoziția. Terapia propusă de Rush era restricția
sau înlocuirea băuturilor tari (spirtoaselor) cu unele mai slabe - berea, vin, cidru, (la vremea
respectivă se credea că băuturile slab alcoolizate nu creează dependență).

1
D. Isacoff., Plămânul alcoolic: epidemiologie, fiziopatologie, posibile implicaţii practice, Revista societății de medicină internă, nr.2,
București, (2008).
 Lucrarea de față și-a propus să realizeze o analiză mai amănunțită asupra importanței
terapiei ocupaționale în cazul persoanelor cu adicții și impactul „fatal” asupra vieții individului
din punct de vedere fizic și psihic.

Lucrarea este structurată în 4 capitole, care sunt prezentate astfel: primul capitol intitulat
„Considerații generale” cuprinde 3 secțiuni după cum urmează: „Definiția
Adicției/Dependenței”, „Patogenia care evidențiază mecanismul de acţiune, farmacodinamica
drogului” și „Cauzele și factorii consumului de droguri”.

Capitlul II, denumit „Alcoolul și Drogurile” cuprinde 3 subcapitole și anume: „Alcoolul

. Definiție și noțiuni generale”, cu două teme intitulate: „Tipuri de alcool. Efectele asupra
organismului. Riscurile consumului de alcool” și „Alcoolismul. Forme clinice și stadiile
alcoolismului”, subcapitolul al doilea este denumit „Drogurile” având 3 teme care descriu
„Noțiunile , clasificarea drogurilor, prezentarea analitică a celor mai importante droguri” și
ultima temă intitulată „Etiologia narcomaniei”. Al treilea subcapitol, denumit „Toxicomaniile”
evidențiază noțiunile generale ale toxicomaniei și descrie Sindromul toxicomaniac.

Capitolul III, denumit „Terapia Ocupațională în cazul persoanelor cu adicții” cuprinde

4 subcapitole: „Definiția terapiei ocupaționale și obiectivele terapiei”, subcapitolul al doilea,
intitulat „Terapia ocupațională în cazul persoanelor alcoolice”, al treilea subcapitol este denumit
și descrie „Terapia ocupațională în cazul persoanelor dependente de droguri”, iar ultimul
subcapitol pune accent pe „Prevenirea narcomaniei”.

Capitolul IV poartă denumirea de „Studii de caz . Dosar de îngrijire al pacientului cu

adicții”, unde sunt descrise două studii de caz și un dosar al unui pacient cu o anumită
dependență, iar în capitolul V sunt prezentate concluziile cu privire la tema prezentată.