Monitorizarea proceselor

industriale
C1
 1. Prezentare generala asupra sistemelor distribuite (principii , exemple)

2. SCADA (Supervisory Control And Data Acquisition)

3. Arhitectura Internet, adresarea IP, subreţele şi protocoale, unele elemente de securitate. WiMAX si
multicast

4. Automatizari industriale. Robotul

5. Arhitecturi paralele (HW si SW) si prelucrarea in timp real a informatiei

6. Monitorizarea parametrilor de mediu.

7. Sisteme de supraveghere şi alarmă

 Prezentare generală asupra sistemelor
distribuite

1.1. Monitorizarea şi controlul proceselor industriale

automate distribuite utilizând reţele Intranet/Internet.
1.2. Caracteristicile generale ale sistemelor de
monitorizare şi control şi sistemelor de automatizare.
1.3. Sisteme descentralizate de urmărire, control şi
achiziţii de date (SCADA).
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale
automate distribuite utilizand reţele
Intranet/Internet

Sistemul (avut în vedere ca exemplu general) este destinat

conducerii proceselor industriale complexe, cu referire
specială la procese ce includ cuptoare de tratamente termice,
dar cu posibilitatea de adaptare a produsului informatic pentru
aplicabilitate şi la alte tipuri de procese de timp real.
Având în vedere caracteristicile tehnologice ale proceselor
destinate tratamentelor termice, activităţile de monitorizare şi
control se realizeaza pe baza unei arhitecturi distribuite. Se
evidenţiază urmatoarele nivele de control........
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale
automate distribuite utilizând reţele
Intranet/Internet
Arhitectura sistemului
a.Nivelul 0 - corespunde instalaţiilor la nivel de proces
(cuptoare, echipamente auxiliare electrice, hidraulice, etc.).
b.Nivelul 1 - corespunde echipamentelor ce alcătuiesc un
ansamblu funcţional (un ansamblu funcţional este compus
dintr-o serie de echipamente grupate ce acţionează în mod
unitar pentru a realiza o anumită funcţie).
c.Nivelul 2 - corespunde totalităţii echipamentelor şi
ansamblurilor funcţionale din cadrul unei secţii.
d.Nivelul 3 – corespunde ansamblurilor funcţionale la nivel
de firmă.
Monitorizarea şi controlul proceselor industriale
automate distribuite utilizând reţele
Intranet/Internet
Nivel ierarhic
superior Nivel 3

supervizor sectie
Nivel 2

Automat programabil Automat Automat Automat

1 programabil programabil programabil 4 Nivel 1
2 3

Cuptor tratamente termice Cuptor

Cuptor tratamente Cuptor tratamente
1 tratamente
termice 2 termice 3 Nivel 0
- actionare cuptor termice 4
- convertizor
- arzatoare
- Ventilatoare
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet
Structura sistemului
Hardware:
- subsistemul de supervizare (sisteme de calcul de la nivelele
centrale şi de secţie)
- subsistemul de automatizare proces – realizat cu PLC şi extensii
I/O
- subsistemul de comunicaţie
Software:
- sistemul software pentru supervizare, monitorizare şi control
- subsistemul de control local (automatizare proces)
- subsistemul informatic de asigurare a comunicaţiei la distanţă
- subsistemul baze de date
Supervizarea se face prin comunicaţie de la distanţă utilizând
reţele Intranet/Internet.
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet
Funcţiile sistemului software de supervizare, monitorizare şi
control:
Supervizorul va asigura conducerea operativă a instalaţiilor şi
echipamentelor secţiei respective, prin realizarea următoarele tipuri
de funcţii:
- monitorizarea şi controlul echipamentelor din cadrul unei sectii;
- semnalizarea parametrilor ce depăşesc limitele admise de
funcţionare;
- stocarea datelor achiziţionate din proces în scopul analizării
ulterioare a acestora;
- transmisia/recepţia unor mărimi de la nivelele ierarhice
superioare.
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet
Funcţiile subsistemului de comunicatie
- comunicaţia între calculatorul de pe care se face monitorizare la
distanţă şi automatul programabil;
- Comunicaţia între calculatorul de pe care se face monitorizare la
distanţă şi panoul operator.
- iniţializarea liniei de comunicaţie şi stabilirea caracteristicilor
liniei de comunicaţie;
PLC
- supravegherea reţelei. software de aplicatie

Modem Modem

Pachet de
comunicatie
Linie inchiriata
+ Panou operator
sau modem radio
PROTOOL Software de
aplicatie
PROTOOL +
Pachet de
comunicatie
Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet

IMPACT SOCIO-ECONOMIC
Monitorizarea la distanţă a proceselor şi în mod special a
proceselor industriale a devenit un domeniu strategic din punct de
vedere teoretic şi practic, deoarece:
· reprezintă o soluţie cu potenţial practic important;
· se poate dezvolta repede;
· este un excelent promotor al noilor procese şi tehnologii
avansate;
· este o componentă a noii revoluţii ştiinţifice şi tehnologice,
orientată spre societatea bazată pe informaţie şi cunoaştere.
 Monitorizarea şi controlul proceselor industriale automate
distribuite utilizând reţele Intranet/Internet

IMPACT SOCIO-ECONOMIC
-se măreşte disponibilitatea efectivă a instalaţiilor proceselor
industriale automatizate.
-reducerea sensibilă a timpului de intervenţie pe instalaţie deci a
opririlor, conducând astfel la creşterea randamentului instalaţiei;
de asemenea practic distanţa între aplicaţie şi executant scade,
executantul putând interveni în remedierea, sau pentru
îmbunătăţirea anumitor parametri ori de câte ori este nevoie.
-costurile cu întreţinerea unei astfel de instalaţii sunt sensibil
scăzute.
-poate să fie integrat în sisteme complexe de tip SCADA
(Supervisory Control and Data Aquisition).
IERARHIZAREA SISTEMUL
ENERGETIC NATIONAL
 Termocentrale
• In sectorul de producere, in perioada 2001 - 2004, obiectivul principal
a fost restructurarea acestuia, pentru a raspunde cerintelor de creare a
pietei competitive de energie. Acest proces de restructurare s-a facut
etapizat prin Hotarari de Guvern, ajungandu-se de la o structura a S.C.
Termoelectrica S.A. cu 41 centrale si Pi (putere instalata) - 13.009
MW, in 2000, la o structura cu 3 complexe energetice (Turceni,
Rovinari si Craiova - Pi - 4.230 MW); S.C. Electrocentrale Bucuresti
(9 centrale - Pi - 2.938 MW); S.C. Electrocentrale Deva (Pi = 1.260
MW); S.C. Electrocentrale Galati (3 centrale - Pi = 1.317 MW) in anul
2004. La nivelul Termoelectrica in anul 2004 puterea instalata este de
5.515 MW impartita in 3 filiale de productie.
• Incepand cu anul 2001 productia de energie electrica a fost crescatoare
ajungand in 2003 la 56.406 GWh, cu o crestere de 3,8% fata de anul
2002.
 Hidroelectrica
• Al doilea producator de energie electrica in Romania
este S.C. Hidroelectrica care are o putere instalata de
6.250 MW si a productie anuala de cca. 16.000 GWh,
reprezentand circa 1/3 din consumul energetic al tarii.
• Principalele centrale hidroelectrice in ordinea punerii in
functiune a acestora sunt: CHE Stejaru (210 MW),
Vidraru (220 MW), Portile de Fier I (1050 MW), Lotru
(510 MW), Mariselu (220 MW) si altele.
• La S.C. Hidroelectrica pretul de vanzare al energiei
electrice este reglementat de ANRE.
 Nuclearelectrica
• Un alt producator important pe piata de
energie electrica din tara noastra este S.N.
Nuclearelectrica S.A. care produce cca.
10% din necesarul de consum, producand
cca. 5,5 TWh anual. Pretul de energie
electrica livrata in sistem este reglementat
de ANRE.
 Transelectrica
• Un alt actor important in cadrul Sistemului Energetic National este
S.C. Transelectrica S.A. care asigura accesul reglementat al tertilor
la reteaua electrica de transport, in mod transparent,
nediscriminatoriusi echidistant fata de toti participantii la piata de
energie electrica.
• Activitatea de baza a S.C. Transelectrica S.A. se realizeaza de
Unitatea Operationala - Dispecerul Energetic National (UNO -DEN)
si de 8 sucursale teritoriale de transport.
• Ca urmare a indeplinirii conditiilor impuse de UCTE (Uniunea
Coordonatorilor si Transportatorilor de Energie) la 8 mai 2003
Transelectrica a devenit membru deplin UCTE. Reteaua electrica de
transport cuprinde 77 de statii electrice si cca. 8800 Km linii
electrice din care 4475 Km. la tensiunea de 400 kV si restul a 220
kV.
• Se mentioneaza ca tarifele de transport si de sistem ale C.N.
Transelectrica S.A. sunt reglementate de ANRE.
 Infrastructura SEN
• In infrastructura SEN un rol important il are si reteaua de
distributie a energie electrice gestionata de S.C. Electrica S.A. si
cele 8 filiale ale sale (Moldova, Muntenia Sud, Muntenia Nord,
Oltenia, Transilvania Sud, Transilvania Nord, Dobrogea, Banat).
• Portofoliu de clienti al societatii Electrica cuprinde cca.
8.484.840 consumatori din care: mari consumatori 9.258, mid
consumatori 596.160 si 7.879.422 consumatori casnici.
• Pana in prezent au fost privatizate filialele Dobrogea si Banat si-
n curs de definitivare a privatizarii filialele Moldova si Oltenia.
La filialele Banat si Dobrogea actionarul majoritar este ENEL-
Italia; la Moldova EON - Germania si la Oltenia CEZ -Cehia.
 Evolutia productiei de energie
electrica in perioada 1989 - 2003
(Sursa A.N.R.E.)
360COO
Piata angro de Energie Electrica
(Sursa A.N.R.E.)
CHE VIDRARU (exemplu, informaţii preluate după
revista Măsurări şi automatizari, nr. 1, 2001)

Firma canadiana Power Measurement Ltd. (PML)

este unul din promotorii şi producătorii de IED şi
sisteme de distribuţie, fiind unul dintre producătorii
de cele mai performante IED din lume.
PML produce o familie de aparate bazate pe
arhitectura ION (Integrated Object Network) cu
multiple funcţii şi cu performanţe deosebite, una din
calităţile acestora fiind posibilitatea de a se adăuga
noi funcţii şi performanţe în concordanţă cu
necesităţile beneficiarilor.
 ARHITECTURA SISTEMULUI
CHE VIDRARU
Instalaţia electrică monitorizată la CHE Vidraru se
compune din instalaţiile
• Din subteran:
- 4 grupuri generatoare (echipate cu IED -
Intelligent Electronic Device - de tipul ION 7700);
- 2 linii de 220 kV (echipate cu IED - 3720 ACM);
• Din suprateran:
- 3 linii de 20 kV (echipate cu IED - 3720 ACM şi
7700 ION);
Sunt integrate şi 5 echipamente CMAT
(Advantech) fiecare preluand 32 de temperaturi.
ARHITECTURA SISTEMULUI
CHE VIDRARU

Echipamentele inteligente ACM, ION

sau CMAT sunt interconectate atăt prin
interfaţa seriala RS-485 cât şi prin
interfaţa Ethernet. Intre staţia subterană
(camera de comandă) şi cea
supraterană există instalată o reţea
Ethernet pe fibră optică. S-a optat
pentru fibră optică deoarece pe traseul
utilizat (canal de cabluri cu cabluri de
forţă existente) transmiterea datelor ar
fi fost influenţată de perturbaţii dacă se
utiliza un cablu ecranat obişnuit.
 INFORMAŢIILE
FURNIZATE DE SISTEM
Pe fiecare din cele 4 generatoare s-au instalat cele mai performante aparate de
fabricaţie PML, de tipul 7700 ION, care reprezinta aparatele generaţiei
viitoare de monitorizare şi control, aparate complexe cu multiple funcţii de:
Măsurare
- 3 tensiuni de fază şi 3 tensiuni de linie
- 3 curenţi de fază
- putere activa/reactiva pe faze şi trifazată
- energie activa, reactivă şi aparentă
- factor de putere
- frecvenţa
Inregistrare evenimente şi date
Preluare semnalizari (poziţii şi funcţionare protecţii)
Analiza calităţii energiei: vârfuri, intreruperi, armonici
Osciloperturbograf
Contorizarea serviciilor sistem.
 INFORMAŢIILE
FURNIZATE DE SISTEM
Aparatul 7700 ION înregistreaza automat orice:
- variaţii rapide ale tensiunii sau ale frecvenţei;
- supratensiuni rapide;
- scăderi sau goluri de tensiune rapide;
- întreruperi de scurtă durată.

Pe liniile de 220 kV s-au instalat aparate de tipul 3720 ACM

care au urmatoarele funcţii de:
- măsurare (la fel ca 7700 ION);
- înregistrare evenimente şi date;
- preluare semnalizari (poziţii şi funcţionare protecţii);
- osciloperturbograf.
 INFORMAŢIILE
FURNIZATE DE SISTEM
Pe transformatoarele 20/0,4 kV şi liniile de 20 kV s-au
instalat aparate de tipul 3300 ACM care au cele mai
simple funcţii de măsurare (ca şi la 7700 ION) şi
transmitere date.
Mărimile neelectrice se preiau cu:
- echipamente CMAT (Advantech) care primesc
informaţii de la termorezistente, iar pe viitor se
doreşte integrarea unui traductor inteligent de nivel
pentru urmărirea nivelului apei din baraj.
 Programul de monitorizare
Pegasys
Pegasys este un program de reţea, format din mai multe
componente care ruleaza sub sistemul de operare Windows NT.
Componentele lui principale sunt: Server de baze date, Server de
comunicatie, Vista - interfata utilizator, Generator de rapoarte,
Server DDE - schimb date cu alte aplicaţii Windows.
Baza de date încorporata în programul Pegasys este Sybase SQL
Server (compatibila ODBC - Open Data Base Conectivity) şi are o
structura de baze de date relaţională deschisă de tip RDBMS
(Relational DataBase Management System).
Programul Pegasys funcţionează după o arhitectură de tip Client-
Server suportând mai mulţi clienţi care pot accesa simultan aceeaşi
bază de date. Pentru a fi compatibil şi cu alte programe, programul
Pegasys poate exporta şi importa datele prin mecanismul DDE
(Data Dynamic Exchange).
 CONCLUZII
Sistemul realizat la CHE Vidraru este unul din cele mai
performante sisteme de monitorizare din ţara noastră şi
este primul sistem din Romania la care este implementată
contorizarea serviciilor de sistem. Timpul scurt de
realizare, proiectarea foarte uşoară precum şi
flexibilitatea arhitecturii ION fac ca acest tip de sistem să
fie un favorit al proiectanţilor de sisteme SCADA.
Aplicaţia a fost realizată printr-o strânsă colaborare între
SH Curtea de Argeş, Icemenerg şi EnergoBit şi poate fi
propusă şi extinsă la celelalte 22 de centrale ale sucursalei
(în afară de cele monitorizate acum: CHE Vidraru şi CHE
Arges).
Caracteristicile generale ale sistemelor
de monitorizare şi control şi sisteme de
automatizare
- sisteme de monitorizare şi control, de la distanţă
(dispecerat), procese industriale complexe;
- automatizări industriale ce implică senzori de
diverse tipuri, achiziţii şi prelucrări de date în timp
real, acţionări, comunicaţii de date la diferite
distanţe, sisteme embedded;
- sisteme de monitorizare si control neindustriale, de
ex: monitorizare trafic auto, monitorizare staţii
meteo şi hidrologice, centralizare date de la puncte
de măsură (gaze, energie, etc.) dispersate
geografic, etc..
Arhitectura sistemului poate include toate sau o parte din
urmatoarele tipuri de elemente:
- senzori pentru diverse mărimi (presiuni, temperaturi, nivele,
viteze, poziţie etc) şi de diverse tipuri;
- elemente de acţionare (motoare, electrovalve, etc);
- sisteme de achiziţie date şi distribuţie comenzi cu microcontrolere
inteligente ce pot permite, opţional, stocare de date, analiză,
prelucrare, generare de comenzi în bucle de reglare, afişare pe
diverse tipuri de ecrane LCD sau numai LED-uri, configurare de
la o tastatură locală şi preluare comenzi de la tastatură,
transmiterea datelor la distanţă;
- centralizatoare de date ce pot conecta mai multe sisteme de
achiziţie la un dispecerat;
- sistem dispecerat, un calculator de tip PC sau un server, pe care va
rula programul de dispecerizare a proceselor; programul poate
gestiona procesele cu sau fără intervenţia operatorului.
 Comunicaţii
Comunicaţiile necesare în cadrul acestor sisteme impun
alegerea unor soluţii de comunicaţii sigure şi
permanente între dispecerat şi procesele monitorizate.
In funcţie de distanţe şi de cerinţe, se poate opta pentru
comunicatiile următoare: seriale pe fir de tip RS232-
RS485-RS422, Ethernet, modem Dialup, modem
ADSL, linii telefonice inchiriate şi altele; radio de tip:
radio clasic, GSM GPRS, GSM Dialup; Internet.
Pentru a asigura o fiabilitate crescută comunicaţiilor se
poate opta pentru mai multe tipuri de comunicaţii, ex:
conexiune GPRS de baza plus conexiune modem
Dialup pe linii telefonice fixe ca variantă de rezervă.
 Siguranţa în funcţionare
Securitatea comunicaţiilor este asigurată prin coduri detectoare de
erori şi algoritmi de confirmare şi retransmitere a pachetelor iar în
cazul comunicaţiilor la distanţă, protocoale de autentificare
reciprocă şi, opţional, criptare; protocol privat de comunicaţie la
nivel aplicaţie.
Pentru asigurarea securităţii în exploatare, operatorii sunt
ierarhizaţi pe mai multe nivele, în funcţie de drepturile pe care le
pot avea:

nivel 0: numai vizualizare procese;

nivel 1: operare proces (comenzi elemente de acţionare şi reconfigurare
procese);
nivel 2: administrare operatori;
nivel 3: dezvoltare (reconfigurare program şi administrare sisteme de fişiere).
 Funcţiile sistemului de
monitorizare şi control
- Culegerea informaţiilor de la senzorii instalaţi pe fluxul procesului;
- Verificarea încadrării parametrilor citiţi în limitele prestabilite şi
semnalarea alarmelor;
- Salvarea periodică a valorilor citite în jurnale de stare;
- Prezentarea în formă grafică a informaţiilor de stare şi de configurare
a elementelor procesului;
- Generarea de rapoarte de valori, rapoarte de stare a elementelor
(tabelare sau prin simboluri grafice), rapoarte de alarme şi grafice de
variaţie;
- Reconfigurarea de la dispecerat a proceselor, buclelor de reglare,
pragurilor de alarmă, etc.
 Parametrii monitorizaţi
- Parametrii de stare ai procesului, de ex: presiuni,
temperaturi, nivele, debite, poziţii, viteze, contori
pentru diverse mărimi: volume, energii, vehicule,
persoane, etc.
- Parametrii de compozitie şi calitate: compoziţie
chimică, densitate, putere calorică, etc.
- Starea elementelor de actionare: poziţie, viteză,
operaţie, avarie. etc.
- Starea elementelor de siguranta, elementelor de
automatizare si celor de comunicatie.
 Prelucrarea datelor
La nivel local, se poate asigura: achiziţia datelor, stocare locală şi
transmitere la dispecerat; bucle de reglare a procesului; opţional,
interfaţa operator de semnalare alarme, reconfigurare şi generare
comenzi.
La nivelul dispeceratului, se asigură: centralizarea datelor, stocarea lor în
baze de date sau jurnale de valori; o interfaţă grafică prietenoasă ce
permite vizualizarea rapidă a stării elementelor reprezentate prin
simboluri standard sau sugestiv desenate astfel încât să poată fi uşor
identificate de orice operator şi colorate în funcţie de stare (normală sau
de alarmă); determinarea stărilor de alarmă şi semnalarea locaţiei lor
grafic pe schema procesului (simboluri, culori, clipire), informaţii text
asociate elementului, sunet şi tabel de alarme, precum şi afişarea de
instrucţiuni pentru remedierea situaţiei, dacă rezolvarea impune
participarea operatorului sau a unei echipe de intervenţie şi nu poate fi
rezolvată prin buclele de reglare; opţional echipa de intervenţie poate fi
înştiinţată printr-un SMS pe telefonul mobil; bucle de reglare pentru
procesele monitorizate şi controlate;
 Avantajele sistemului de monitorizare şi control
• monitorizarea permanentă şi simultană, de la dispecerat, de către un
singur operator sau numai de calculator, a zeci de procese chiar şi
dispersate geografic, ex: statie meteo pe varful unui munte sau baliza
cu GPS si GPRS in mijlocul Dunarii.
• se asigură reconfigurarea de la dispecerat a proceselor separat sau
simultan, elimină necesitatea prezenţei unui operator local în locuri
izolate sau periculoase şi nu numai.
• comunicaţii ieftine (GPS-GPRS şi Internet) sau cost zero (RS232,
RS485, Ethernet) şi costuri reduse de monitorizare per proces per lună
(număr mic de operatori).
• trasabilitate exacta a tuturor parametrilor procesului pe toata perioada
de funcţionare; jurnale de valori, de stare şi alarme pentru toate
elementele monitorizate ale procesului; jurnale acţiuni operator,
interfaţa grafică prietenoasă simplifică operarea, generarea de rapoarte
tabelare şi grafice pentru orice perioadă: de valori medii şi consum, de
calitate, de alarme, de stare a elementelor, de acţiuni operator şi altele.
• utilizarea unor astfel de sisteme conduce la reducerea costurilor de
exploatare şi intretinere şi cresterea performantelor.
 Concluzii
In concluzie, realizarea de sisteme de monitorizare şi control
staţii de reglare/măsurare gaze, sisteme de monitorizare
trafic, bancuri de verificare-etalonare contori de gaze şi
energie electrica, sisteme de automatizare, proiectare si
realizare componente inteligente si software pentru sisteme
de automatizare şi altele, impune experienţă şi coerenţă.

Realizarea de sisteme de monitorizare şi control sau de

automatizare se face în conformitate cu cerinţele
beneficiarului şi cu standardele din domeniu, interne şi
europene. Sistemele trebuie să beneficieze de cele mai noi
tehnologii în domeniile automatizărilor, comunicaţiilor şi
informaticii.
Monitorizarea proceselor
industriale
C2
Magistrale folosite în sistemele distribuite
(exemple)
ST-BUS
Controller Area Network (CAN) – CANopen
DeviceNet
IEEE-1394 – ―FireWire‖
USB
CardBus
Ethernet
I2C
SPI – Microwire
1-Wire
 ST-BUS
• ST-BUS este o magistrală serială sincronă
cu o rată de transfer de 2.048, 4.096 sau
8.192 Mbps
• Fluxul de date este format din cadre cu o
perioadă de 125 μs, sau o rată de impulsuri
de 8000 pe secundă.
ST-BUS – rată simplă
ST-BUS – rată dublă
 CANopen
Firma Bosch a dezvoltat la mijlocul anilor 1980 aşa
numitul Controller Area Network (CAN).
Utilizând CAN, dispozitive diferite (controlere,
senzori şi elemente de acţionare) pot fi conectate
împreună pe o magistrală serială.
Această reţea de dispozitive poate fi considerată ca o
reţea utilizată pentru conectarea calculatoarelor, dar
de dimensiuni mai mici, implicând costuri mai
reduse, dar având performanţele unui sistem de timp
real.
 CANopen
Implementarea CAN s-a dezvoltat în industria
automobilului, fiind implementat ca standard
internaţional ISO 11898.
Cipurile CAN sunt fabricate de principalii
producători de semiconductoare cum sunt Intel,
Motorola şi Philips.
În aceste condiţii, fabricanţii din industria
automobilului au început să considere CAN-ul
pentru aplicaţii industriale.
 CANopen
CANopen asigura o comunicaţie standardizată pentru procese
de timp real (Process Data Objects, PDO), date de configurare
(Service Data Objects, SDO) şi funcţii speciale cum sunt cele
de managementul reţelei.
Fiecare dispozitiv din reţea este identificat de o adresă, Node
ID, care pot avea valori între 1 şi 127.
Dispozitivele utilizează mesaje pentru a comunica unul cu
altul. Un mesaj CANopen este un mesaj cu un preambul şi
până la opt octeţi de date.
Preambulul conţine un identificator de mesaj (COB-ID, sau
Communication Object Identifier), o cerere de transmisie
(Remote Transmit Request - RTR) sub formă de bit şi un
indicator de lungime.
 CANopen
Inima unui nod CANopen este Object Dictionary. Object
Dictionary consta într-un tabel cu indexari pe 16 şi 8 biţi;
reprezinta interfaţa între programul de aplicaţie şi interfaţa de
comunicaţie. Toate procesele şi informaţiile referitoare la
comunicaţie sunt localizate în acest ―dicţionar‖.
CANopen Object Dictionary conţine următoarele obiecte:
Device Profiles
Service Data Object (SDO)
Process Data Object (PDO)
Network Management (NMT)
Heartbeat and Node Guarding
Emergencies (EMCY)
Synchronization Object (SYNC)
 DeviceNet
DeviceNet este în principal utilizată în automatizări ca un tip de reţea de
comunicaţie între dispozitive industriale de intrare-iesire şi controlere (ex. senzori,
motoare, afişoare, întrerupatoare de limitare, etc.).

DeviceNet suportă comunicaţii de tip master/slave şi de tip peer-to-peer.

Dispozitivele sunt distribuite de-a lungul unei reţele de topologie cu o linie
centrală. Până la 64 de noduri sunt utilizate într-o singură reţea logică. DeviceNet
suportă viteze de 125 kbit/s la 500 m, 250 kbit/s la 250 m si 500 kbit/s la 100 m
pentru conexiune pe cablu gros. DeviceNet are specificaţii pentru cablu (thick
trunk, thin trunk şi flat trunk cable) şi conectori (ex. mini-style, micro-style). O
parte din cabluri asigură şi alimentarea alături de suportul pentru comunicaţie.

DeviceNet are definite toate straturile modelului ISO OSI. Pe straturile superioare
(OSI layer 5 la 7) DeviceNet utilizează Common Industrial Protocol (CIP).
Reţelele cu protocol CIP asigură conectivitate şi comunicare cu alte sisteme
heterogene.
 IEEE-1394 – ―FireWire‖
• transmite la 100, 200 şi 400 Mbps.

• peer-to-peer protocol, adică toate

dispozitivele pot comunică direct unul cu
altul, chiar dacă este un simplu periferic sau
un calculator.
 IEEE-1394 – ―FireWire‖
• Pana la 63 de dispozitive pot fi conectate în
lanţ de margarete pe o singură magistrală
IEEE-1394; până la 1023 de magistrale pot
fi conectate prin intermediul unor repetoare.
• Distanţa maximă dintre două dispozitive
este de maxim 4,6 m pe fir de cupru şi sute
de metri pe fibră optică.
 IEEE-1394 – ―FireWire‖
• În momentul introducerii unui dispozitiv pe
magistrală are loc o resetare a întregii
magistrale.
• Deşi programele sunt implicate minim în
configurarea magistralei, extragerea sau
inserarea unor dispozitive pe magistrală
influenţează transferul de date activ.
 CardBus
• Transmite cuvinte pe 32 de biţi pentru o frecvenţă
de 33MHz, pentru o rată totala de 132MB/s =
1,056 Mbps.
• CardBus este caracterizat de un numar fix de
dispozitive, controlat de o singură gazdă. Există
definite 3 tipuri de conectori Type I, II, and III,
diferenţiate de mărimea slotului.
• Aceste sloturi sunt eliminate din arhitectura
calculatoarelor portabile şi cunosc variante pe
calculatoarele personale sub numele de PXI.
 IIC = I2C
• permite transferul de date între dispozitive
conectate pe magistrală, utilizând două linii
bidirecţionale open-collector.
• o linie e SCL (semnale de ceas) iar cealaltă e SDA
(semnale de date).
• condiţiile de START şi STOP sunt generate de
―master‖ (dispozitivul ce comandă), prin semnalul
de ceas, pe linia SCL.
• după fiecare octet trimis, dispozitivul receptor
transmite o confirmare.
IIC = I2C
 IIC = I2C
- primii 7 biţi ai unei transmisii I²C, după ce condiţia de start a fost
îndeplinită, reprezintă adresa dispozitivului receptor.
- bitul 8 reprezintă bitul cel mai puţin semnificativ (LSB), de R/W
(citire/scriere), ce determină direcţia mesajului.
- ptr. LSB – ―0‖ → dispozitivul ―master‖ va scrie informaţii
dispozitivului comandat (―slave‖).
- ptr. LSB – ―1‖ → dispozitivul ―master‖ va citi informaţii de la
―slave‖.
- când o adresă I²C e trimisă, fiecare dispozitiv legat la bus va
compara primii 7 biţi (după ce condiţia de start a fost îndeplinită), cu
adresa proprie; dacă se potrivesc, respectivul dispozitiv receptor va primi
sau furniza informaţii dispozitivului ―master‖, în funcţie de LSB (R/W).
 SPI

Magistrala SPI cuprinde 4 semnale:

CLK — Serial Clock (tip ieşire de la master)

MOSI/SIMO — Master Output, Slave Input (ieşire de la
master)
MISO/SOMI — Master Input, Slave Output (ieşire de la
slave)
SS — Slave Select (activ ―0‖, ieşire de la master)
 SPI

Alte nume pentru semnale, utilizate în literatura de specialitate:

SCK, CLK — Serial Clock (output from master)
SDI, DI, SI — Serial Data In
SDO, DO, SO — Serial Data Out
nCS, CS, nSS, STE — Chip Select, Slave Transmit Enable
(activ ―0‖; iesire de la master)
 SPI
Magistrala SPI poate opera cu un singur dispozitiv master şi
cu unul sau mai multe dispozitive slave.
Dacă este utilizat un singur dispozitiv slave, pinul SS poate
fi fixat logic în starea ―0‖, dacă dispozitivul slave permite.
 SPI
Pentru iniţierea comunicaţiei, dispozitivul master configurează
semnalul de ceas, utilizând o frecvenţă mai mică sau egală cu frecvenţa pe
care dispozitivul slave o suportă. Frecventa uzuala este de 1-70 MHz.
La fiecare semnal de ceas SPI, o transmisie full duplex se iniţializează.
- pe linia MOSI dispozitivul master transmite; dispozitivul slave citeşte
semnalul de pe aceeaşi linie
- dispozitivul slave trimite un bit pe linia MISO; dispozitivul master citeşte
semnalul de pe aceeaşi linie
 SPI

Configuraţia SPI cu dispozitive slave independente

 SPI

Configuratia SPI cu dispozitive slave în lanţ de

margarete ( dispozitive slave ce coopereaza)
 SPI
Avantaje:
Comunicatie fullduplex
Nelimitat la numărul de biţi
Interfaţă hardware simplă
Cerinţe de alimentare reduse
Dispozitivele slave utilizează ceasul dispozitivulul master
Dezavantaje:
Un singur dispozitiv master
Necesită mai mulţi pini
Distanţe mai mici decât la alte comunicaţii seriale
 SPI
SPI este utilizat pentru o varitate de periferice:
Senzori: temperatura, presiune, ADC
Dispozitive de control: potenţiometre digitale, DAC
Memorii: flash şi EEPROM
Ceasuri de timp real
Display-uri LCD
Csarduri MMC sau SD
Queued Serial Peripheral Interface (QSPI)

Queued serial peripheral interface (QSPI) este un tip de

controler SPI.
Se utilizeaza o lista de date, cu programarea pointerilor de
date, permitand transfer de date fara interventia, de
exemplu, a microporcesorului.
Controlerele SPI sunt folositi in gestionarea tranferurilor
DMA
 Microwire

Microwire este în esenţă un predecesor al SPI. El este

restricţionat la funcţionarea în modul half-duplex şi
utilizand modul SPI 0.
Frecvenţa de ceas este de la 2 MHz la 20 MHz.
Unele implementări funcţionează doar cu 3 fire.
COMUNICAŢII
UTILIZÂND CA
MEDIU
REŢEAUA
ELECTRICĂ
 Echipamente

Pentru distribuţia telefoniei şi a

internetului se poate folosi cu mult
succes un complex de echipamente
realizate în tehnologia DS2 care oferă o
viteză maximă de 200 Mbps.
Acestea permit transportul semnalului
prin firele reţelei de alimentare cu
energie electrica de medie şi de joasă
tensiune.
 Reţeaua
Reţeaua de transmisii de date se subdivide in două
reţele:
– Reţeaua de acces
– Reţeaua din interiorul cladirilor sau <in home>
Reţeaua de acces este compusă din echipamente de
exterior şi se poate instala prin intermediul unor
cuploare special concepute atât pe joasă tensiune cât şi
pe medie tensiune.
Reţeaua <in home> este cea din interiorul clădirilor.
Aceasta permite interconectarea echipamentelor ce
utilizează semnalul de date fără cuploare, doar prin
introducerea direct in priza a modemurilor.
 Reţeaua de acces
Distanţa maximă acoperită de echipamente este
de 1,5 km, pentru joasă tensiune şi 2,4 km pentru
medie tensiune.
Injecţia semnalului de telefonie sau de internet se
realizează , de preferinţă, la un post de
transformare de la medie tensiune la joasă
tensiune.
Pentru distanţe mai mari se utilizează repetoare.
 Reţeaua <in home>
Semnalul se distribuie la utilizatori prin
intermediul unor echipamente de abonat numite
CPE (Custom Premices Equipment) şi care sunt
nişte modemuri specializate.

Modem CPE Wallmount

 Modemuri
Semnalul de internet poate fi introdus in reţea
prin intermediul unor modemuri specializate.
(adica CPE=Custom Premices Equipment).

Modem CPE Wallmount

 Adaptoare
Semnalul de internet poate fi introdus in retea şi
prin intermediul unor adaptoare specializate
pentru fiecare sursă de semnal.

Adaptor PLC Ethernet Adaptor LAN cablu

200 Mbps prin reţeaua de alimentare cu 200 Mbps prin coaxial
energie electrică
 Comunicatii utilizand ca mediu
reteaua electrica

Backbone Ethernet
 Backbone coaxial AV200
Foloseşte adaptorul Corinex AV200 CableLAN prin cablu coaxial pentru
TV
• Distanţa până la 1400 m (4000 feet)
• Reţeaua este segmentata prin filtre
• Capacitate 200 Mbps
• Avantaje
– Nu sunt necesare cablări suplimentare
– Scalabilă prin filtre
– Semnalul parcurge distanţe mari
• Dezavantaje
– Mediul de comunicaţie (cablul coaxial) nu este mereu disponibil
– Capacitatea este limitată
 Comunicatii utilizand ca mediu
reteaua electrica
Backbone coaxial AV200
 APLICAŢIE
Ca exemplu se poate da reţeaua de la Academia
Oamenilor de ştiinţă din Romania realizata cu
modem-uri PLC.

Se prezintă succint planul etajului I din clădire şi

intuitiv modul de realizare a reţelei. Semnalul de
internet este preluat de la furnizorul de internet printr-
un modem radio, interconectat cu gateway-ul, instalat
la tabloul de distribuţie a energiei electrice.
 Reteaua din cladirea AOSR
M M

Etajul I din
cladirea
AOS M
M

gateway
M

M
M M

Internetul se insereaza in reteaua electrica prin intermediul

gateway-ului care este conectat prin conectori la fiecare din
circuitele de priză de pe etaj. Gateway-ul va transmite semnalul
 Echipamente folosite

In fiecare încăpere:
• Se poate folosi câte un modem pentru
fiecare calculator
- sau,
• La ieşirea modemului se conectează un
switch prin intermediul căruia se conectează
la semnalul de date cu cablu Ethernet la
fiecare calculator
Comunicaţii utilizând ca mediu
reţeaua electrică
Computerele din biroul sau de acasă pot fi conectate fără munca
obositoare, de durata şi deranjantă de a întinde cabluri.
LAN-urile pot fi acum realizate şi prin reţeaua de alimentare cu
energie electrică cu modemurile CORINEX, special concepute
pentru a utiliza ca mediu de transmisie reţeaua de alimentare cu
energie. Acestea se introduc direct in priză de la reţeaua de
alimentare cu energie electrică. Ele permit interconectarea
rapidă şi sigură a calculatoarelor dintr-o reţea aflată intr-o
clădire.
Trebuie doar sa se conecteze un modem la server şi câte unul la
fiecare calculator formând astfel o retea completă LAN. Nu
mai este nevoie de cabluri de date, deoarece modemurile au o
viteză de date de 200 Mbps ceeace permite conectarea mai
multor calculatoare fără a scădea performanţele reţelei de
calculatoare.
 Concluzii

Orice echipament IP, cum ar fi camere de luat

vederi, traductori de mişcare, de incendiu sau de
vibraţie sau centrale de efracţie pot fi astfel
interconectate.
Se poate distribui semnalul digital de televiziune,
în acelaşi mod în care se pot distribui orice fel
de date.
Monitorizarea proceselor
industriale
C3 (SCADA- supervisory control and data
acquisition)
 Sisteme descentralizate de urmărire,
control şi achiziţii de date (SCADA)

Sistemele clasice de urmarire, control si achizitie de date (SCADA)

din domeniul sistemelor electrice se compune in general din
urmatoarele echipamente principale, cu următoarele funcţii:

- traductoare de marimi electrice (curent, tensiune, putere activa si reactiva, frecventa,

factor de putere) cu rolul de a traduce marimea electrica masurata in semnal unificat (de
obicei 4-20 mA sau 0-10V);
- traductoare de marimi neelectrice (turatie, temperatura, presiune etc) cu iesire in semnal
unificat;
- concentrator de date de tip RTU (Remote Terminal Unit), care este un calculator de
proces performant, dotat cu o multime de intrari analogice necesare fiecarei marimi
dorite a fi urmarita si controlata, intrari numerice pentru urmarirea starii echipamentelor.
precum si cu iesiri necesare pentru comanda si control;
- calculatoare folosite pentru afisarea datelor, urmarirea si controlul sistemului
monitorizat.
Echipamente principale
Realizarea unui asemenea
sistem centralizat prin
aducerea separata a fiecarei
marimi la RTU implica
folosirea unui numar mare
de traductoare, precum si a
zeci de kilometri de cabluri
si de conductoare electrice.
 Porţiune (simplificată) din schema staţiei
de transformare şi distribuţie a energiei electrice CHITILA
(110 kV – 20kV).
 Sistemul de gestiune, protecţie şi control (prezentare
conceptuală  la nivelul blocurilor funcţionale). Este figurată
doar porţiunea în aval de cupla de măsură.
 Datorită faptului că reţeaua de alimentare cu energie a liniilor CFR 1 şi
CFR 2 constituie un factor deformant (al curentului şi tensiunii electrice)
important, este necesar ca şi această reţea de alimentare să fie introdusă în
reţeaua de telegestiune (SCADA).

Prin intermediul
dispozitivelor care
compun sistemul SCADA
regimul deformant
introdus de reţelele de
alimentare CFR poate fi
monitorizat, iar în cazul
depăşirilor normelor în
viguare, factorii de decizie
vor fi informaţi.
 Descrierea sistemului de protecţie

a) Obiectivele sistemelor de protecţie:

• să împiedice dezvoltarea defectului, respectiv
extinderea efectelor acestuia asupra altor instalaţii
ale SE;
• sa restabilească un sistem normal de funcţionare
pentru restul SE;
• sa limiteze deteriorarea prin efecte termice şi
electrodinamice ale curenţilor de scurtcircuit a
elementelor în care s-a produs defectul.
b) Performanţele impuse protecţiei sistemelor electrice:
• selectivitatea capacitatea unei IP de a deconecta de restul
SE numai şi numai a echipamentului în care a apărut
defectul prin intermediul celor mai apropiate întreruptoare;
• sensibilitatea capacitatea acelei IP de a deconecta la
toate defectele pentru care a fost prevazută, indiferent de
valorile mărimilor electrice supravegheate (curenţi,
tensiuni, impedanţe) cu ajutorul cărora se determină
momentul apariţiei defectului;
• rapiditatea este una din condiţiile cele mai importante pe
care trebuie să le indeplinească o IP;
• siguranţa capacitatea unei IP de a acţiona întotdeauna
corect, numai şi numai atunci când sunt îndeplinite
condiţiile de acţionare şi niciodată în lipsa ascestor
condiţii.
 Protecţii numerice
• Evoluţia in domeniul micro şi optoelectronicii a permis realizarea
unor dispozitive şi aparate cu utilizare generală in domeniul
prelucrării informaţiei şi al transmisiei datelor şi a căror utilizare în
tehnica protecţiilor prezintă următoarele avantaje:
• posibilităţi universale de prelucrare a mărimilor de proces protecţiile
numerice pot realiza caracteristici de funcţionare arbitrare, în
conformitate cu necesităţile echipamentelor protejate şi nu în raport cu
posibilităţile tehnice ca în cazul sistemelor de protecţie clasice pe baza
unei palete relativ restrânse de structuri hard de bază şi a utilizării
soft-urilor adecvate;
• capacitatea de prelucrare a unui volum mare de date in timp real
permite supravegherea mărimilor electrice (curenţi şi tensiuni) la
intervale discrete de timp de circa 1 ms;
 Protecţii numerice
• capacitatea de memorare a unui volum mare de date posibilitatea de
memorare a mai multor caracteristici de funcţionare care pot fi selectate prin
semnale externe.
• permite de asemenea o extindere a funcţiilor de protecţie prin prelucrarea
mărimilor de intrare intr-o fereastră de timp în momentul apariţiei defectului,
inclusiv prin înregistrarea fenomenelor tranzitorii;
• posibilitatea modernizării procesului de producţie al echipamentelor numerice
de protecţie construcţia modulara a sistemelor de protecţie numerice
constituite din elemente universal utilizabile:
- convertoare A/N
– cuploare optice
– fibre optice
– procesoare aritmetice
– circuite de memorare
– unităţi centrale
– sisteme bus
 Protecţia de distantă
• Protecţia de distantă acoperă un domeniu de aplicaţii in care protecţiile de
curent - rapide sau temporizate şi direcţionate nu pot asigura
performantele impuse, iar protecţiile diferenţiale, comparative
direcţionale şi comparative de faza nu se justifică datorită costurilor prea
ridicate.
• Funcţionarea protecţiilor de distantă se bazează pe măsurarea unor mărimi
electrice (curenţi şi tensiuni) de la aceeasi extremitate a liniei şi
determinarea impedanţei, a distanţei electrice până la defect, cu ajutorul
releelor de impedanţă .
• Protecţia de distantă se utilizează mai ales in cadrul reţelelor complexe,
dar se recomandă şi în cadrul reţelelor buclate sau chiar radiale.
• Normativul de proiectare IP [74] recomandă utilizarea protecţiei de
distanţă în următoarele situaţii:
– la liniile de 110 kV cu posibilitate de alimentare bilaterală;
– la liniile radiale de 110 kV când protecţiile de curent nu pot îndeplinii condiţiile de
rapiditate, sensibilitate sau selectivitate.
Distance Protection Device
MiCOM P435
 Distance Protection Device MiCOM P435
DST Distance Protection protecţie de distanţă;
MCMON Measuring Circuit Monitoring circuit de măsurare si monitorizare;
BUOC Backup Overcurent Protection protecţie la supracurent;
PSIG Protective Signaling semnalizare protectivă;
ARC Autoreclosing Control control de autoânchidere;
DTOC Definite-Time Overcurent Protection protecţie la supracurent cu timp definit;
IDMT Inverse-Time Overcurent Protection protecţie la supracurent cu timp invers;
V<> Over/Undervoltage Protection protecţie la supratensiune si de tensiune minimala;
f<> Over/Underfrequency Protection protecţie la frecvenţă minimală şi maximală;
P<> Directional Power Protection protecţie de putere direcţională;
THERM Thermal Overload Protection protecţie termică la supraîncărcare;
SOTF Swith on to Fault Protection comutare pe protecţie de defect;
CBF Circuit Breaker Failure Protection circuit de protecţie pentru defectarea întreruptorului;
LIMIT Limit Value Monitoring monitorizarea valorii limită;
LOGIC Programmable Logic logică programabilă;
GFDSS Ground Fault Direction Determination using steady state signals
TGFD Tranzient Ground Fault Direction Determination;
GFSIG Ground-Fault Signaling semnalizare de punere accidentală la pământ;
GFTRP Ground-Fault Trippimg;
PSB Power Swing Blocking;
ASC Automatic Syncronism Check verificarea automată a sincronismului;
GFSC Ground Fault (short-circuit) protection protecţie la punere la pământ accidentală (scurt
circuit);
GFSCSG Ground Fault (short-circuit) protection signaling semnalizarea punerii la pământ
accidentale (scurt circuit).
Caracteristicile de protecţie ale echipamentului

• Caracteristica de
acţionare a protecţiei
(caracteristica de
detecţie a scăderilor
de impedanţă)

• Caracteristica de
detecţie la
supracurenţi şi
subtensiuni
Structura hardware a controler-ului MiCOM C434
 Structura hardware a controler-ului MiCOM C434

A  modulul de comunicaţie cu exteriorul (prin protocolul Modbus);

B  magistralele de comunicaţie ale microprocesorului cu blocurile componente
ale controller-ului. Sunt conexiuni fizice care permit conectarea modulelor între ele;
T  modulul în care sunt convertite semnalele de curent şi tensiune măsurate în
semnale electrice de un anumit nivel, nivel care asigură prelucrarea lor de către
microprocesor;
X  modulul de intrare / ieşire (I / O) binar. Modulul binar I / O este echipat cu
optocuploare pentru intrarea semnalelor binare cât şi cu relee de ieşire pentru semnale
de ieşire.
Y  modulul de intrare / ieşire (I / O) analogic.
V  modulul de alimentare cu energie electrică a controller-ului.
 Evaluarea performantelor controller-ului
MiCOM C434
Evaluarea performantelor controller-ului MiCOM C434:
• intrările de măsurat:
• frecvenţa nominală fnom : 50 / 60 Hz (configurabil);
• domeniu de operare: 0,95 … 1,05 fnom;
• protecţie la depăşirea frecvenţei nominale cât şi la scăderea frecvenţei nominale  40
… 70 Hz;
Curent:
• curentul nominal Inom: 1A sau 5A (configurabil);
• consumul nominal pe fază: <0,1 VA la Inom;
• curentul nominal de vârf (nominal surge curent): 250 Inom.
Tensiune:
• tensiunea nominală Vnom: 50 … 130 V curent alternativ (configurabil);
• consumul nominal pe fază: < 0,3 VA la Vnom = 130 V curent alternativ;
• rata de încărcare (load rating): continuu 150 V curent alternativ.
Interfaţa cu calculatorul
 Descrierea unităţii centrale de protecţie şi
gestiune (PZSE central protection data unit)
Este un calculator de proces performant, dotat cu o multitudine de intrări
analogice necesare fiecărei mărimi dorite a fi urmărite şi controlate, cât şi
intrări numerice pentru controlul echipamentelor numerice. RTU mai posedă
şi ieşiri de comandă şi control.
Aplicaţiile sistemul PZSE:
• sistemul PZSE este unitatea centrală care gestionează activitatea tuturor
echipamentelor de protecţie se control, acesta comunică atât cu aparatele din
subordinea sa, cât şi cu PC- ul (calculatorul de proces care gestionează
activitatea întregii staţii de transformare);
• dispozitivul poate comunica cu SEN (Sistemul Electro-Energetic Naţional)
prin intermediul protocolului SCADA;
• permite (stabileşte) achiziţia valorilor măsurate, cât şi a valorilor spontane;
• arhivează automat valorile (datele) de defect, cât şi valorile de stare;
• poate comunica cu maximum 127 de echipamente
Schema de conectare a sistemului PZSE
• nivelul primar nivelul aparatelor de control şi
protecţie, este nivelul la care se realizează o
prelucrare primara a datelor;
• nivelul secundar acest nivel este reprezentat de
unitatea centrală de protecţie şi gestiune (PZSE);
• nivelul terţiar acest nivel este reprezentat de
calculatorul personal-punctul de lucru local, cât şi
de dispecerat (incluzând toată structura dintre
PZSE şi dispecerat).
 Concluzii
• SCADA (supervisory control and data acquisition)  reprezintă un
concept general privind vehicularea informaţiilor disponibile la un
moment dat in S.E.N. (Sistemul Electro-Energetic Naţional).
• Sistemele SCADA sunt asemănătoare între ele ca arhitectură
funcţională, SCADA reprezintă o noţiune puţin abstractă: astfel
SCADA defineşte o proprietate (mulţime de proprietăţi) pe care le au
unele sisteme incluse în S.E.N. Această proprietate rezultă din faptul
că sistemele SCADA pot fi realizate din subansambluri diferite de la
un sistem la altul. Rezultă din paragraful de mai sus că
proiectantul de sisteme SCADA are la dispoziţie o multitudine de
variante posibile de sisteme SCADA.
• Un sistem SCADA diferă faţă de alt sistem SCADA în mare parte doar
prin componentele (subansamblurile) care compun sistemul.
 Concluzii
Sistemele SCADA sunt sisteme informatice de înaltă performanţă, care
achiziţioneaza/transmit şi prelucrează in timp real informaţiile obţinute din
sistemul electro-energetic naţional (S.E.N.).

Funcţiuni de tip SCADA:

• achiziţie si schimb de date;
• înregistrarea secvenţială a evenimentelor;
• prelucrarea datelor si calcule in timp real;
• revistă post factum;
• înregistrarea instantanee de date;
• sistem de informaţii istorice;
• telecomanda şi telereglajul în instalaţii;
• marcarea;
• interfaţă cu utilizatorii;
• prelucrarea şi gestiunea alarmelor;
• prelucrarea parolelor;
• afişarea pe panou;
• ghid operator;
• supravegherea stării sistemului informatic.
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• Un sistem SCADA într-o accepţiune mai generală reprezintă un
sistem (reţea) cu o arie de întindere foarte mare, şi incluzând
subansamble foarte diferite (ca funcţii pe care le îndeplinesc) şi
numeroase în acelaşi timp. Rolul principal al sistemelor SCADA
este acela de a centraliza datele obţinute de la fiecare dispozitiv
de achiziţie şi prelucrare a datelor (senzor, traductor).
• Structura sistemelor SCADA este o structură ierarhică,
informaţia centralizându-se într-un singur anumit nivel, numit
dispecerat central.
• Sistemul SCADA este compus din mai multe niveluri: nivelul
primar  este compus din dispozitivele de măsurare a datelor,
nivelul următor este reprezentat de echipamentele de gestionare
a acestor date.
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• Un avantaj al sistemului SCADA este acela că este un sistem foarte flexibil,
astfel, el poate fi îmbunătăţit, i se pot adăuga (sau scoate) noi şi noi
dispozitive fără a fi necesară o întrerupere a funcţionării sistemului sau fără să
afecteze într-o măsură majoră funcţionarea în bune condiţii a sistemului.
• Un alt avantaj al sistemului SCADA este acela că există posibilitatea
comunicării datelor (informaţiei) pe mai multe căi  redundanţa informaţiei.
Astfel dacă o cale de comunicare este întreruptă (accidental sau voit), există
cel puţin o altă cale de comunicare care să preia fluxul de date.
• Datorită tehnologiei moderne, respectiv a creşterii vitezelor de transfer a
datelor, este practic nesemnificativă arhitectura fizică (lungimea) a reţelei
de comunicare  datorită existenţei multor modalităţi de transfer a datelor: -
reţea fizică clasică, exemplu reţeaua telefonică fixă, în acest caz legătura
realizându-se prin Modem;
• reţeaua telefonică mobilă;
• fibră optică (cea mai modernă şi cea mai indicată).
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• Un foarte mare avantaj al implementării sistemelor SCADA îl constituie
faptul că dispecerul central poate avea acces în orice moment la orice tip de
dată (informaţie) privitoare la starea sistemului cât şi la dispozitivele ce fac
parte din sistem.
• Acest avantaj are ca efect micşorare timpului de acces al factorilor de decizie,
posibilitatea de a fi informaţi într-un timp scurt şi cu un volum maxim de
informaţii, ceea ce le permite luarea unor decizii în deplină cunoştimţă a
fenomenelor ce s-au produs în interiorul sistemului SCADA.
• Datorită implementării sistemului SCADA se asigură un mai bun
management al energiei electrice, astfel poate fi urmărită în timp rapid
evoluţia curbelor de sarcină, ceea ce permite distribuirea energiei electrice
către consumatorii care la un momement dat de timp necesită un aport mărit
de energie electrică. În concluzie la acest paragraf:  se asigură o eficientă
gestionare a energiei electrice.
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• Un alt avantaj al implementării sistemelor SCADA îl reprezintă
micşorarea numărului personalului angajat (de exemplu în
cadrul staţiei de transformare Chitila odată cu implementarea
sistemelor SCADA s-ar putea reduce şi personalul angajat). Cu
un număr foarte redus de angajaţi se pot efectua aceleaşi operaţii
(cu un randament şi promtitudine mult mărite) ca într-o staţie de
transformare clasică (care nu este inclusă în sistemul SCADA)
 rezultă de aici scăderea costurilor de salarizare.
• Există situaţii când intreaga staţie de transformare este
monitorizată şi gestionată fără existenţa a nici unui angajat
uman, gestionarea staţiei de transformare realizându-se automat.
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• O altă noţiune asociată celei de SCADA şi în stânsă legătură cu aceasta o
reprezintă  teleconducerea. Teleconducerea reprezintă gestionarea unui
sistem de la distanţă.
• Sistemele de teleconducere sunt implementate cu succes şi cu costuri destul
de reduse în sistemele de mică, medie anvergură (exemplu centralele
hidroelectrice, lanţuri de centrale hidroelectrice, staţii de transformare de
complexitate mică şi medie).
• Sistemele de teleconducere pot fi aplicate şi în cazul sistemelor energetice
mai extinse (de o complexitate marită), în acest caz are loc o creştere a
costurilor de implementare, rezultă că se modifică şi timpul de amortizare al
investiţiei.
• În cazul sistemelor de teleconducere un factor important îl constituie gradul
de automatizare. Sistemele SCADA sunt sisteme cu un grad de automatizare
foarte ridicat, ceea ce le face să fie foarte fiabile.
• Sistemele cumponente ale reţelei SCADA necesită un spaţiu de funcţionare
foarte redus în comparaţie cu sistemele clasice, acest lucru duce la o
vizualizare foarte uşoară şi într-un timp scurt a indicaţiilor acestora.
 Concluzii referitore la implementarea sistemelor SCADA
(Supervisory Control And Data Acquisition)
• Un alt aspect legat de implementarea sistemelor SCADA îl reprezintă
interacţiunea acestor sisteme cu SEN (Sistemul Electro-Energetic Naţional).
• Astfel: în cazul României, marea majoritate a sistemelor de măsură, control,
prelucrare, avertizare şi gestionare a datelor sunt sisteme clasice
(“analogice”). Sistemele SCADA au o topologie mult mai complexă, include
o tehnologie în cea mai mare parte digitală, şi pentru a fi gestionate necesită
un nivel de cunoştinţe destul de ridicat.
• Oricât de automatizate ar fi aceste sisteme, factorul uman care să le întreţină
şi gestioneze nu va fi înlăturat total. Aceasta duce la apariţia câtorva
dezavantaje în raport cu sistemele clasice:
– costuri ridicate de implementare (în faza iniţială de funcţionare a sistemului SCADA);
– necesită personal calificat special pentru gestionare, rezultă creşterea costurilor de
specializare;
– în marea lor măsură sistemele SCADA sunt alcătuite din echipamente electronice sofisticate
(care include o tehnologie avansată de construcţie), aceste sisteme electronice au în
componenţa lor multe subsisteme (subansamble) electronice, ceea ce duce la creşterea
riscurilor defectării lor.
Monitorizarea proceselor
industriale
C4
 Structura calculatoarelor
CPU Memorie Dispozitive Interfeţe
stocare

Formate din componente distincte, mici: tranzistoare, circuite

integrate, rezistoare, condensatoare, LED-uri, etc. Componente adăugate:
Subsistemele calculatorului:
Cablajul imprimat (PCB)
Placa de reţea
Unitate de CD-ROM Placă video
Microprocesor
Unitate de disc flexibil Placă de sunet
Disc fix Port paralel
Placa de bază
Magistrale: colecţie de fire prin care datele sunt Port serial
transmise dintr-o parte în alta a calculatorului
Port mouse
RAM
ROM Cablu de alimentare
Sursa de alimentare
Sloturi de extensie
Carcasa
 NIC (Placa de reţea)
Placa de reţea este un circuit imprimat care oferă
posibilitatea de comunicare în reţea la şi de la
calculator. Se mai numeşte adaptor de reţea
(LAN adapter).
Placa de reţea comunică cu reţeaua printr-o
conexiune serială şi cu calculatorul printr-o
conexiune paralelă.
Fiecare placă de reţea necesită o întrerupere, o adresă
de memorie I/O şi un spaţiu de memorie de
lucru. Intreruperea este trimisă la microprocesor
prin intermediul unei linii de întrerupere.
Când se alege o placă de reţea, se
iau în considerare următorii
factori:
Tipul reţelei: ethernet, FDDI,
Token Ring….
Mediul de transport: coaxial,
twisted-pair
Tipul de magistrală de sistem:
PCI, ISA
 Terminologia de bază pentru
reţele
Distanţe Localizare Nume

0,1 m PCB Placa de bază

Reţea – o sistem de 1m Mainframe Calculator

obiecte sau oameni 10m ROOM LAN

aflate în relaţie (de 100m Building LAN

schimb de date, de 1000m Campus LAN

comunicare). 100km Tară WAN

1000km Continent WAN

10000km Planetă WAN

100000km WAN
 Terminologia de bază pentru
reţele
LAN- este formată din calculatoare, interfeţe de reţea, infrastructură de reţea,
dispozitive de control a traficului pe reţea şi dispozitive periferice.
- este destinată pentru operare într-o zonă limitată geografic, permite
acces multiplu pe o infrastructură cu bandă largă, controlează funcţionarea
proprie printr-o administrare locală, permite conectarea în permanenţă la
servciciile locale, conectează dispuzitive adiacente fizic;
- cuprinde dispozitive ca: rutere, bridge, switch ethernet, switch atm, hub-
uri.
WAN – interconectează LAN-uri. Permit conectarea prin linii seriale. Accesul
poate fi total sau parţial.
- tehnologia cuprinde modemuri, ISDN (Integrated Services Digital
Network), DSL (Digital Subscriber Line), Frame relay, ATM (Asyncronous
Transfer Mode), T (US) şi E (Europe) Carrier Services (T1, E1, T3, E3,…),
SONET (Syncronous Optical Network).
- dispozitive: rutere, servere de comunicaţii, modemuri CSU/DSU, switch
WAN.
 Largimea de bandă
Largimea de bandă este comună reţelelor LAN şi WAN.
Măsoară capabilităţile LAN şi WAN; arată cât de multă
informaţie poate circula dintr-o parte în alta într-un timp dat.
Unitatea de măsură pentru lărgimea de bandă este bit/secundă
(bps).

Înţelesul actual pentru lărgimea de 1kbps 1 000bps

bandă îl reprezintă numărul maxim 1Mbps 1 000 000bps

de biţi care teoretic poate trece prin
aria dată, într-un interval de timp 1Gbps 1 000 000 000bps

specificat.
 Parametrii pentru diferite tipuri
de infrastructuri
Mediu de propagare Lărgimea de bandă Distanţa maximă Modem 33kbps=0.033
Mbps

ISDN 128kbps
50 ohmi cablu coaxial 10/100Mbps 185m
10Base2 - thin
Frame Relay 56kbps -
1,544Mbps
75ohmi cablu coaxial 10/100Mbps 500m
T1/E1 1,544Mbps
10Base5 - tnick

T3 44.7Mbps
Category 5 UTP 10Mbps 100m
10BaseT
STS-1(OC-1) 51Mbps

Category 5 UTP 100Mbps 100m STS-3(OC-3) 155Mbps

100BaseTX

STS-48(OC-48) 2,488Gbps
Multimode 100Mbps 2km
100Base FX

Throughtput (rata de transfer)

Singlemode
1000BaseLX
1000Mbps 3km
reprezintă largimea de bandă
reală, pentru o situaţie dată. Din
Wireless 10Mbps 100m păcate, rata de transfer este cel
mult egală cu lărgimea de bandă.
 Transferul de date
Rata de transfer ≤ lărgimea de bandă digitală a infrastructurii reţelei
Factorii ce afectează rata de transfer sunt: dispozitivele de reţea, tipul de date ce sunt
transferate, topologia reţelei, numărul de utilizatori, calculatorul utilizatorului, server-ul,
condiţiile de mediu.
Când se proiectează o reţea, se ia în considerare lărgimea de bandă, teoretică. Reţeaua nu
va fi mai rapidă faţă de cât permite infrastructura.
Timpul de transfer cel mai bun, teoretic:
S Importanţa lărgimii de bandă:
S – mărimea fişierului în biţi T •este finită
BW
BW – lărgimea de bandă teoretică •poate reduce costurile
•este o informaţie cheie pentru
proiectarea reţelei şi performanţele ei
•este o informaţie cheie pentru
Timpul de transfer tipic: înţelegerea Internet-ului
S •este în creştere constantă
S - mărimea fişierului T
P
P – rata de transfer actuală
 Modelul OSI
Conceptul de stratificare răspunde la întrebări de genul:
•ce se propagă în reţea,
•cum se propagă în reţea,
•ce reguli guvernează propagarea,
•când apare aceasta.
Modelul de referinţă OSI organizează funcţiile reţelei în 7 categorii, numite
straturi (layere). (TCP/IP este organizat în 5 straturi).
Informaţia care circulă între calculatoare este grupată sub forma de pachete de
date. Un pachet de date este o grupare logică de date care se schimbă între două
sisteme de calculatoare.
Pentru pachetele care călătoresc prin reţea este important ca acestea să folosescă
acelaşi protocol, aceaşi mulţime de reguli care face comunicaţia mult mai
eficientă. Protocolul comunicaţiei de date reprezintă o mulţime de reguli,
înţelegeri, care determină formatul şi transmisia de date.
 ISO - OSI
ISO a creat un model pentru reţele, cu rezultat apariţia în 1984 a
modelului OSI.
Modelul pe straturi pentru reţele a fost ales deoarece:
- reduce complexitatea
- standardizează interfeţele
- facilitează ingineria modulară
- asigură interoperabilitatea
- accelerează evoluţia
- simplifică înţelegerea şi învăţarea.
 Funcţiile fiecărui strat (layer)
7- Application – asigură serviciile de reţea pentru aplicaţiile
utilizatorului
Cuvinte cheie: browser, word proccessors.
6 – Presentation – asigură reprezentarea datelor şi formatul codului
- asigură faptul că datele sosite din reţea pot fi
utilizate de aplicaţie sau că informaţiile trimise de aplicaţie pot fi
trimise în reţea
Cuvinte cheie: encoding, data representation, ASCII.
5 – Session – acest strat stabileşte, întreţine şi coordonează sesiunile
între aplicaţii.
Cuvinte cheie: dialog şi conversaţie
 Funcţiile fiecărui strat (layer)
4 – Transport – împarte datele în segmente şi reasamblează datele
într-un flux continuu de date (TCP), conexiuni punct la punct.
Cuvinte cheie: calitatea serviciului, posibilitatea comunicării
3 – Network – acest strat determină cea mai bună cale de transportat
date dintr-o parte în alta.
Cuvinte cheie: adresare, selecţia căii, rutare.
2 – Data Link – asigură pachetele pentru nivelul fizic
lucrează cu adresele fizice
controlează erorile, ordinea distribuţiei pachetelor
aspectul topologiei se reflectă aici
controlul transportului
Cuvinte cheie: MAC, framing, naming.
1 – Physical – defineşte specificaţiile electrice, mecanice de
procedură şi funcţionale pentru activarea, întreţinerea, deactivarea
legăturii fizice între două sisteme.
Cuvinte cheie: signals, media, binary transmision
 Încapsularea datelor
Pentru ca datele să fie trimise de la un calculator la altul, trebuie ca să fie trecute
printr-un proces de împachetare, numit încapsulare. Pe măsură ce datele parcurg
nivelele OSI, sunt divizate şi li se adaugă informaţii suplimentare cum ar fi adresa
sursă şi destinaţie.
Etapele încapsulării sunt:
1. Conversia mesajului în caractere alfanumerice. Acestea sunt datele.
2. Datele sunt împărţite în segmente, de către nivelul de transport, pentru a
putea fi trimise în reţea.
3. Segmentele (datele) sunt împărţite în pachete/datagrame de către nivelul de
reţea. Aici li se adaugă informaţii suplimentare cu privire la adresa sursa şi adresa
destinaţia. Este vorba de adresa logică.
4. Fiecare dispozitiv care lucrează cu nivelul legăturii de date, realizează
înglobarea pachetelor în frame-uri. Acest frame permite conectarea directă la
dispozitivul imediat următor.
5. Frame-ul este convertit într-o secvenţă binară pentru transmisia pe
infrastructură.
 Încapsularea datelor
Gazdă A Gazdă B

Application Application

Presentation Presentation

Session Session

Segments
Transport Transport

Packets
Network Network

Frame
Data Link Data Link

Bits
Physical Physical

Pe parcursul unei comunicaţii “pear-to-pear”, fiecare nivel de

protocol schimbă informaţii numite “protocol data units”, PDU, cu
nivelul pereche.
 Modelul TCP/IP
Application – combină toate specificaţiile legate
de aplicaţii într-un singur nivel
Transport – asigura calitatea serviciului,
controlul traficulului şi corecţia erorilor; TCP
Application
este un protocol orientat pe conexiune. Aceasta
înseamnă că sursa şi destinaţia dialoghează
Transport
pentru a transfera un pachet; există semnale de
cerere şi acceptare a conexiunii. Acest lucru este Internet
cunoscut sub numele de comutaţia pachetelor.
Network access
Internet – protocolul specific pentru acest nivel
este Internet Protocol (IP). Determinarea celei
mai bune căi şi comutaţia pachetelor apre la acest
nivel. Trimite pachetele de la sursă şi ajung la
destinaţie independent de cale şi reţea.
Network access – include detaliile tehnologiei
LAN şi WAN şi toate detaliile existente în
nivelele OSI fizic şi al legăturii de date.
 Graficul protocolului TCP/IP
FTP HTTP SMTP DNS DNS TFTP

TCP UDP

IP

INTERNET Your LAN Many LANs & WANs

Prima linie semnifică nivelul de aplicaţii (FTP, DNS, SMTP, etc.)

A doua linie prezintă nivelul de transport cu cele două componente TCP şi UDP.
Nivelul de reţea este reprezentat de IP.
 Comparaţie TCP/IP cu OSI

Applicatio
n
Presentati
on HOST
Session LAYERS
Transport
Application
Network
Transport Protocols MEDIA
Data Link LAYERS
Internet
Physical
Network access Networks

TCP/IP combină nivelele 5 şi 6 OSI, în

Amândouă sunt pe nivele nivelul de aplicaţii
Amândouă au nivel de aplicaţii, chiar
TCP/IP combină nivelele 1 şi 2 OSI, într-
dacă includ servicii diferite
unul singur
Amândouă au nivele comparabile de
transport şi reţea TCP/IP apare ca fiind mai simplu, având
Comutaţia de pachete (nu comutaţia de mai puţine nivele
circuit) este asociată
TCP/IP este protocolul utilizat în Internet,
Activităţile legate de reţele trebuie să le
spre deosebire de OSI care este un model
cunoască pe amândouă.
teoretic.
 Reţele locale (LAN)

Topologile folosite de reţelele locale sunt:

 Magistrală (bus); utilizează un singur segment la care sunt conectaţi toţi
utilizatorii.
 Inel (ring); conectează un calculator la altul, astfel încât ultimul calculator va
fi legat la primul, realizând o structură fizică de inel.
 Stea (star); conectează toate calculatoarele la un punct central, în mod
obişnuit hub sau switch.
 Stea extinsă (lanţ de margarete); folosită pentru extinderea numărului de
utilizatori.
 Ierarhizată; similar cu stea extinsă dar foloseşte un calculator pentru controlul
traficului structurii.
•Plasă (mesh); este o structură în care orice calculator este legat la celelalte.
 Dispozitive LAN
Dispozitivele conectate direct la segmentele de reţea se numesc
gazde: acestea pot fi calculatoare, clienţi sau servere, imprimante,
scannere. Operează pe toate nivelel OSI, prin intermediul
programelor.
Plăcile de reţea sunt considerate dispozitive de nivel 2 OSI,
deoarece fiecare este caracterizat printr-o adresă de reţea unică,
MAC, Media Access Control (MAC).
Pot fi prezente conectori de BNC, UTP sau AUI (Attachment Unit
Interface).
Infrastructura reţelei cuprinde şi mediul de transport al semnalelor.
Acestea pot fi token ring, ethernet, FDDI sau serial. Alegerea se
face funcţie de lungimea cablurilor, costuri, uşurinţa instalării,
numărul de calculatoare utilizat.
 Dispozitive LAN - REPETOARE

Dispozitive care operează pe nivelul 1 OSI, deoarece

lucrează doar la nivel de bit. Pentru situaţia în care este
nevoie de extinderea unei reţele peste limita maximă
admisă (de exemplu 100m pentru UTP), este necesară
montarea unui dispozitiv numit repetor.
Scopul repetoarelor este de a regenera şi reţine semnalul la
nivel de bit pentru transmiterea la distanţă mare.
Pentru conectarea repetoarelor se foloseşte regula 5-4-3:
cinci segmente de reţea conectate cu patru repetoare dar
numei trei segmente pot avea calculatoare conectate pe ele.
 Dispozitive LAN - HUB

Cunoscut şi ca a fi un repetor multiport, realizează aceeaşi

funcţie ca şi un repetor. Se asigură o fiabilitate mai mare a
reţelei deoarece dacă un cablu nu funcţionează, nu este
afectată funcţionarea celorlalte. Sunt dispozitive de pe
nivel 1 OSI. Există modele pasive sau active. Pot fi
inteligente (au posibilitatea de conectare a unei console
pentru programarea traficului de reţea) sau dumb ( nu fac
altceva decât să repete semnalul).
Alt dispozitiv de pe nivelul 1 OSI este Media Access Unit
(MAU), folosit pentru reţele FDDI şi token ring.
 Dispozitive LAN - PUNŢI (BRIDGES)

Sunt dispozitive care funcţionează pe nivel 2 OSI. Este

folosit pentru conectarea a două reţele locale (LAN).
Punţile funcţionează pe baza adresei MAC. Fiecare
dispozitiv de reţea are o adresă MAC unică, datorită plăcii
de reţea. Astfel puntea ştie în ce parte se află o anumită
adresă şi ia decizia în funcţie de lista de adrese MAC
cunoscute. ATENTIE, o punte conectează doar două
segmente odată, având doar două interfeţe.
 Dispozitive LAN - SWITCH

Este o punte multiport, fiind asemănător cu un HUB.

Diferenţa majoră faţă de HUB este că switch-ul îşi face
decizia bazată pe adresa MAC. Datorită acestei
funcţionări, switch-urile cresc eficienţa LAN-urilor.
Switch-ul este un dispozitiv ce funcţionează pe nivelul 2
OSI.
 Dispozitive LAN - ROUTER

Este dispozitivul care lucrează pe nivelul 3 OSI, de reţea.

Acest lucru face ca luarea unor decizii să se facă pe baza
unor grupuri de adrese. Scopul routere-lor este de a
examina pachetele primite şi de a lua cea mai bună decizie
de trimitere spre legătura de destinaţie.
Astfel scopul router-ului este de căutare a căilor de
transport şi de comutare a pachetelor.
 Dispozitive LAN - altele
Nor (CLOUD). Semnifică o altă reţea din Internet sau
chiar Internetul.

SEGMENTE. Termenul identifică mediul de propagare cu

calea comuncă de transmis date în Internet. Segmentele
reprezintă mediul de lăgătură între dispozitive, “firele”.

Poartă (Gateway) – un calculator care converteşte

informaţia dintr-un protocol în altul.
 Dispozitive LAN - altele
Gazdele şi serverele sunt considerate că lucrează pe nivelele 2-7 OSI,
realizând operaţia de încapsulare. Transceiverele, repeterele şi hub-urile sunt
considerate dispozitive active de pe nivelul 1 OSI, deoarece lucrează la nivel
de bit şi necesită alimentare. Cablurile de legătură, panourile de legătură şi
alte elemente de legătură sunt elemente pasive de nivel 1 OSI. Plăcile de reţea
pentru că sunt identificate de adresa MAC sunt considerate dispozitive de
nivel 2 OSI, dar pentru că lucrează cu semnalele electrice sunt dispozitive de
nivel 1 OSI. Punţile şi switch-urile sunt considerate dispozitive de nivel 2 OSI
pentru că folosesc informaţia existentă în nivelul 2 pentru a lua decizii în
privinţa packetelor transferate. De asemenea operează la nivel 1, ţinând cont
de semnalele electrice.
Routerele sunt dispozitive de nivel 3 OSI pentru a alege calea cea mai bună şi
comutarea pachetelor pe ruta corespunzătoare. Routerul operează şi la nivel 1
şi 2.
 LAN - semnale
Propagarea pe un cablu de reţea înseamnă un puls de energie, reprezentând un
bit care călătoreşte dintr-o parte în alta. Viteza de propagare depinde de
material, structură şi frecvenţa semnalului.
Parametrii importanţi ai propagării semnalului sunt:
 Timp de propagare; propagation
 Atenuare; attenuation
 Reflexii pe cablu; reflection
 Zgomot; noise
 Temporizări; timing problem
 Coliziuni; collisions

Unitatea elementară e informaţie este pulsul sau bitul digital.

Timpul necesar unui impuls să ajungă la un capăt şi să se întoarcă se numeşte
timp de călătorie, round trip time, (RTT). Deci timpul necesar unui bit pentru
a ajunge la destinaţie este de RTT/2. Dacă propagarea semnalelor este prea
rapidă este necesară întârzierea acestora sau salvarea lor, fenomen cunoscut ca
bufferare.
 LAN - semnale

Pentru transmiterea de mesaje trebuie să se stabilească atât modul de

exprimare a mesajului, modulaţia sau codarea, şi metoda de transport,
curierul.
Codarea NRZ, non return to zero, este cea mai simplă, nivel de tensiune
pentru nivel logic 1 şi 0 în rest. Codarea Manchester este mai complexă dar
este mai imună la zgomot. Nivelul 1 este reprezentat de o tranziţie jos-sus, iar
nivelul 0 este reprezentat de o tranziţie sus-jos.
Coliziunile apar când două staţii transmit în acelaşi timp semnale, producând
o suprapunere de semnale cu nivele de tensiune corupte.
 Cabluri si conexiuni nivelul 1 OSI

STP- shielded twisted pair, maxim 100m, viteza de transmisie 10-100Mbps, rezistenţă
la interferenţele câmpului electromagnetic şi frecvenţelor radio. Cost mare.
Pentru reţele în inel, se folosesşte aşa numitul cablu STP de 150 ohmi.
UTP-unshielded twisted-pair , maxim 100m, viteza de tzransmisie 10-100Mbps,
rezistenţă la perturbaţii dată de răsucirea firelor pereche. Cost mic. Impedanţa
caracteristică este de 100ohmi.
BNC- coaxial cable, maxim 500m, viteza de transmisie 10-100Mbps, rezistenţă la
perturbaţii dată de ecranul folosit.
FDDI-Fiber-optic cable , maxim 2Km, viteza de transmisie 100+ Mbps, cost ridicat,
imun la perturbaţii electrice. Partea de ghidare a luminii în fibra optică este numită
inimă, core, şi învelişul numit cladding. Inima este o sticlă foarte pură cu indice de
refracţie mare. Învelişul fiind cu indice de refracţie mic, apare fenomenul de reflexie
totală internă, care menţine lumina în interiorul fibrei.
Semnalele fără legătură fizică la reţea, sunt semnale radio, prin care se transmit date în
reţea.
 Nivelul 2 OSI. Concepte

Când datele sunt transmise, nivelul legăturii de date, nivelul 2, asigură accesul la reţea
şi la transmisia fizică, realizând detecţia erorilor, controlul transmisiei, funcţie de
topologia reţelei.
Pentru limitările existente la nivelul 1 OSI, nivelul 2 OSI poate rezolva aceste aspecte.
Astfel nivelul 1 nu poate numi sau adresa un calculator dar nivelul 2 poate face acest
lucru printr-un proces numit adresare (numire).
Comunicarea între nivele nu se poate face la nivelul 1, pe când la nivelul 2 se face pe
baza unui control logic, Logical Link Control (LLC). Pe când nivelul 1 lucreauză cu
şiruir de biţi, nivelul 2 utilizează frame-uri pentru oirganizarea sau gruparea biţilor.
Nivelul 2 utilizează un sistem numit MAC (Media Access Control); o placă de reţea,
NIC, se consideră de nivel 1 şi 2 pt. că în NIC este implemetată şi adresa MAC.
 Nivelul 2 OSI. MAC

Adresa MAC are 48 biţi lungime şi este exprimată în 12 numere codate în hexazecimal.
Primele 6 numere în hexazecimal, administrate de IEEE, sunt un identificator al
fabricantului sau vânzătorului, fiind un identificator de Organizational Unique
Identifier (OUI). Celelalte 6 cifre hexazecimale reprezintă un număr serial sau altă
valoare administrată de vînzător. Adresa MAC este uneori numită burned-in addresses
(BIAs) deoarece este înstrisă într-o memorie de tip read-only (ROM) şi este transferată
într-o memorie de tip random-access memory (RAM), în momentul iniţializării plăcii
de reţea.

Organizational Unique Identifier (OUI) interface serial number

24 biţi, 6 cifre hexa 24 biţi, 6 cifre hexa

CISCO Dispozitiv
 Nivelul 2 OSI. MAC

ReţeauA de tip Ethernet şi cea descrisă de standardul 802.3 sunt reţela de tip broadcast,
adică toate staţiile pot vedea toate frame-urile (cadrele cu date). Fiecare staţie trebuie să
examineză toate pachetele pentru a determina dacă nu âi este destinat, prin comararea
adresei MAC din pachet cu cea proprie.
O etapă importantă în procesul de încapsulare şi decapsulare este adăugarea adreselor
MAC a sursei şi destinaţiei. Fără acestea pachetele nu pot circula. Adresele MAC sunt
vitale pentru funcţionarea unei reţele. Există 16 la puterea 12 posibilităţi de realizare
de adrese.
Adresarea MAC are un dezavantaj major, manifestat la reţele de dimensiuni mari, fără
structură, “flat address spaces”. Când numărul creşte comunicaţia devine dificilă.
FCS poate fi:
 cyclic redundancy check (CRC)
Lungimea frame-ului în bytes – realizează un calcul polinomial
asupra datelor
 two-dimensional parity – adaugă
Început frame câmp pentru tipul/lungime Date FCS sfârşit frame un al 8-lea bit care determină un număr
adresă a par sau impar de 1
 Internet checksum – însumează
toţi biţii datelor
 Nivelul 2 OSI. MAC

Adresa MAC este asociată unui protocol care determină care calculator de pe un mediu
partajat, domeniu de coliziuni, poate să transmită date. Există două categorii de control
MAC : deterministic (taking turns, rândul lui); şi non-deterministic (first come, first
served, primul venit – primul servit).

Protocolul deterministic este folosit de reţelele de tip token-ring, comunicaţia având loc
pe baza unui jeton, plimbat de la o staţie la alta.
Protocolul non-deteministic a avut la bază sistemul ALOHA, devenit actual un protocol
MAC numit Carrier Sense Multiple Access with Collision Detection (CSMA/CD).
CSMA/CD este un sistem simplu, prin care linia se ascultă şi când se detectează un
moment de linişte se iniţiază transmisia. Daca două calculatoare vor să transmită apare
coliziunea în domeniul respectiv.
 Nivelul 3, de reţea
Funcţia acestui nivel este de a găsi cea mai bună cale de distribuire a pachetelor pe reţea. Schema de adresare
bazată pe nivelul de reţea este utilizată pentru gasirea destinaţiei de către dispozitivelele de pe reţea. Adresele se
numesc adrese IP, fiind gestionate de ARIN (American Registry for Internet Numbers); nu pot exista două reţele
cu aceeaşi adresă IP. Nivelul de reţea este responsabil pentru trasferul datelor dea lungul reţelelor. Proptocoalele
care nu au nivelul de reţea pot fi utilizate doar în reţele mici, interne. Acest tip de protocoale utilizează doar
adresele MAC pentru comunicare. Protocoalele care suportă nivelul de reţea, utilizează un sitem de adresare
ierarhizată.
Pe măsură ce creşte numărul de reţele LAN, MAN şi WAN, este necesară segmentarea acestora.
Internetul este o colecţie de reţele strânse împreună pentru a permite partejerea resurselor. O serie de companii,
Internet service providers (ISPs), oferă servicii de conectare la Internet.
Ruterele sunt dispozitive de reţea care operează la nivelul 3 OSI.Acestea permit trecerea datelor pe baza
informaţiilor de nivel 3 OSI. Ruterele asigură decizia logică pe baza celei mai bune căi de urmat.
Determinarea căii este evaluarea căilor de transmitere a framelor pentru o destinaţie şi alegerea celei mai bune.
Serviciile de rutare utilizează informaţiile despre topologia reţelei pentru evaluarea căilor. Determinarea căii
înseamnă că ruterul alege următorul pas în determinarea căii către destinaţie. Ruterele pot face alegerea căii şi
utilizând informaţiile despre densitatea traficului şi viteza legăturii ( lărgimea de bandă ).
Ruterele utilizează adresa de reţea pentru a asigura transferul pachetelor.
Spre deosebire de adresa MAC, care poate fi comparată cu numele unei persoane, adresa de reţea (IP), poate fi
cumparată cu adresa poştală a paresoanei.
Internet Protocol (IP) este cea mai populară implementare a unei scheme de adresare ierarhizată. Structura unei
datagrame de reţea cuprinde un bloc de început (ce conţine informaţii despre adrese şi informaţii de control) şi
un bloc ce conţine datele propriu zis. Adresa de IP conţine două zone: adresa de reţea şi adresa de gazdă.
Nivelul 3, de reţea
Nivelul 3, de reţea
 Clase de adrese IP
Adrese de clasă A. Pot fi în număr mai mare de 16
milioane. Cel mai din stânga bit este întotdeauna 0.
Un exemplu de adresă de clasă A este 124.95.44.15.
Adresele de clasă A au primul număr din adresă
cuprins între 0 şi 126. 127 este rezervată pentru caz
special. Toate adresele de clasă A utilizează doar
primii 8 biţi (primul octet) pentru identificarea părţii
de reţea din adresa IP. Cei trei octeţi rămaşi sunt
folosiţi pentru formarea adresei de gazdă. Adresele de
clasă A pot avea atribuite un număr de 224 dispozitive
ataşate (minus 2), sau 16.777.214.

Adresele de clasă B. Primii doi biţi din adresă

au valorile 1, respectiv 0, întotdeauna. Un
exemplu de adresă de IP de clasă B este
151.10.13.28. Primii doi octeţi identifică
reţeaua. Pentru identificarea rapidă a clasei B,
domeniul de valori pentru primul octet este
cuprins între 128 şi 191. Administratorul de
domeniu are la dispoziţie 216 (minus 2n!), sau
65.534, posibile adrese de IP pentru
dispozitivele locale.
Adrese de clasă C. Au întotdeauna primii
trei biţi în succesiune 110, un exemplu
fiind 201.110.213.28. Domeniul de valori
pentru primul octet este cuprins între 192
şi 223. Toate adresele de clasă C
utilizează primii 24 de biţi pentru
identificarea adresei de reţea. Sunt
posibile 28 (minus 2!), sau 254, adrese de
IP posibile pentru dispozitivele din reţea.
 Subretele
Uneori reţelele sunt împărţite în subdiviziuni mai mici numite subreţele.
Adresele subreţelei include adresa reţelei de clasă A, B sau C plus o adresa de
subreţea şi adresa gazdei. Partea de subreţea şi partea de gazdă sunt create din partea
de gazdă a întregii reţele. Pentru a crea adresa de subreţea se împrumută biţi din
porţiunea de gazdă. Numărul minim de biţi care poate fi împrumutat este de 2 iar
numărul maxim de biţi care poate fi împrumutat este luat astfel încât să rămână doi
biţi în porţiunea de gazdă.
Primul motiv pentru care se folosesc subreţelele este reducerea
domeniilor de broadcast. Broadcast-ul este transmis tuturor staţiilor de
pe o reţea. Reducând dimensiunea domeniului, se creşte lărgimea de
bandă pentru fiecare subreţea, faţă de reţeaua iniţială.

Prin operaţia logică AND între

IP şi masca de subreţea se
determină adresa
subreţelei/reţelei. Exemplu din
figură este pentru IP clasă B.
Subretele – exemplu clasa B
 Clase speciale de adrese

O clasă specială de adrese sunt adresele din domeniul privat.

Aceste adrese pot fi utilizate de gazde care utilizează translaţii de
adrese network address translation (NAT), sau un proxy server,
pentru conectarea la o reţea publică.

Adrese rezervate
10.0.0.0 –
10.255.255.255
172.16.0.0 –
172.31.255.255
192.168.0.0 –
192.168.255.255
Monitorizarea proceselor
industriale
C5
 Nivelul 3, de reţea
Funcţia acestui nivel este de a găsi cea mai bună cale de distribuire a pachetelor pe reţea. Schema de adresare
bazată pe nivelul de reţea este utilizată pentru gasirea destinaţiei de către dispozitivelele de pe reţea. Adresele se
numesc adrese IP, fiind gestionate de ARIN (American Registry for Internet Numbers); nu pot exista două reţele
cu aceeaşi adresă IP. Nivelul de reţea este responsabil pentru transferul datelor dea lungul reţelelor. Protocoalele
care nu au nivelul de reţea pot fi utilizate doar în reţele mici, interne. Acest tip de protocoale utilizează doar
adresele MAC pentru comunicare. Protocoalele care suportă nivelul de reţea, utilizează un sitem de adresare
ierarhizată.
Pe măsură ce creşte numărul de reţele LAN, MAN şi WAN, este necesară segmentarea acestora.
Internetul este o colecţie de reţele strânse împreună pentru a permite partejerea resurselor. O serie de companii,
Internet service providers (ISPs), oferă servicii de conectare la Internet.
Ruterele sunt dispozitive de reţea care operează la nivelul 3 OSI. Acestea permit trecerea datelor pe baza
informaţiilor de nivel 3 OSI. Ruterele asigură decizia logică pe baza celei mai bune căi de urmat.
Determinarea căii este evaluarea căilor de transmitere a framelor pentru o destinaţie şi alegerea celei mai bune.
Serviciile de rutare utilizează informaţiile despre topologia reţelei pentru evaluarea căilor. Determinarea căii
înseamnă că ruterul alege următorul pas în determinarea căii către destinaţie. Ruterele pot face alegerea căii şi
utilizând informaţiile despre densitatea traficului şi viteza legăturii ( lărgimea de bandă ).
Ruterele utilizează adresa de reţea pentru a asigura transferul pachetelor.
Spre deosebire de adresa MAC, care poate fi comparată cu numele unei persoane, adresa de reţea (IP),
poate fi cumparată cu adresa poştală a persoanei.
Internet Protocol (IP) este cea mai populară implementare a unei scheme de adresare ierarhizată. Structura unei
datagrame de reţea cuprinde un bloc de început (ce conţine informaţii despre adrese şi informaţii de control) şi
un bloc ce conţine datele propriu zis. Adresa de IP conţine două zone: adresa de reţea şi adresa de gazdă.
Nivelul 3, de reţea
Nivelul 3, de reţea
 Clase de adrese IP
Adrese de clasă A. Pot fi în număr mai mare de 16
milioane. Cel mai din stânga bit este întotdeauna 0.
Un exemplu de adresă de clasă A este 124.95.44.15.
Adresele de clasă A au primul număr din adresă
cuprins între 0 şi 126. 127 este rezervată pentru caz
special. Toate adresele de clasă A utilizează doar
primii 8 biţi (primul octet) pentru identificarea părţii
de reţea din adresa IP. Cei trei octeţi rămaşi sunt
folosiţi pentru formarea adresei de gazdă. Adresele de
clasă A pot avea atribuite un număr de 224 dispozitive
ataşate (minus 2), sau 16.777.214.

Adresele de clasă B. Primii doi biţi din adresă

au valorile 1, respectiv 0, întotdeauna. Un
exemplu de adresă de IP de clasă B este
151.10.13.28. Primii doi octeţi identifică
reţeaua. Pentru identificarea rapidă a clasei B,
domeniul de valori pentru primul octet este
cuprins între 128 şi 191. Administratorul de
domeniu are la dispoziţie 216 (minus 2n!), sau
65.534, posibile adrese de IP pentru
dispozitivele locale.
Adrese de clasă C. Au întotdeauna primii
trei biţi în succesiune 110, un exemplu
fiind 201.110.213.28. Domeniul de valori
pentru primul octet este cuprins între 192
şi 223. Toate adresele de clasă C
utilizează primii 24 de biţi pentru
identificarea adresei de reţea. Sunt
posibile 28 (minus 2!), sau 254, adrese de
IP posibile pentru dispozitivele din reţea.
 Subretele
Uneori reţelele sunt împărţite în subdiviziuni mai mici numite subreţele.
Adresele subreţelei include adresa reţelei de clasă A, B sau C plus o adresa de
subreţea şi adresa gazdei. Partea de subreţea şi partea de gazdă sunt create din partea
de gazdă a întregii reţele. Pentru a crea adresa de subreţea se împrumută biţi din
porţiunea de gazdă. Numărul minim de biţi care poate fi împrumutat este de 2 iar
numărul maxim de biţi care poate fi împrumutat este luat astfel încât să rămână doi
biţi în porţiunea de gazdă.
Primul motiv pentru care se folosesc subreţelele este reducerea
domeniilor de broadcast. Broadcast-ul este transmis tuturor staţiilor de
pe o reţea. Reducând dimensiunea domeniului, se creşte lărgimea de
bandă pentru fiecare subreţea, faţă de reţeaua iniţială.

Prin operaţia logică AND între

IP şi masca de subreţea se
determină adresa
subreţelei/reţelei. Exemplu din
figură este pentru IP clasă B.
Subretele – exemplu clasa B
 Clase speciale de adrese

O clasă specială de adrese sunt adresele din domeniul privat.

Aceste adrese pot fi utilizate de gazde care utilizează translaţii de
adrese network address translation (NAT), sau un proxy server,
pentru conectarea la o reţea publică.

Adrese rezervate
10.0.0.0 –
10.255.255.255
172.16.0.0 –
172.31.255.255
192.168.0.0 –
192.168.255.255
 Protocoale de nivel 3
Ruterul este un dispozitiv de reţea care pe baza adresei de IP (nivel 3) transferă datelele
între reţele. Sunt folosite Address Resolution Protocol (ARP) înainte de a transmite datele
mai departe. Inversul acesteia este Reverse Address Resolution Protocol (RARP).
Într-o reţea există două scheme de adresare, una bazată pe adresa de nivel 2 – legăturii de
date, MAC, iar alta bazată pe nivel 3 – reţea. Un exemplu de adresă de nivel 3OSI este
adresa IP. Ruterul este un dispozitiv inteligent care transferă datele pe baza adresei de nivel
3. Ruterul are abilitatea de a alege cea mai bună cale de transfer a datelor. Spre deosebire de
bridge-uri, care utilizează adresa de nivel 2 asignată de producător, MAC, pentru transferul
datelor, ruterele folosesc adresa de IP, atribuită de administratorul reţelei. Ruterele sunt
utilizate pentru conectarea reţelelor şi acces la Internet.

Funcţionarea ruterelor are la bază existenţa unei tabele de rutare exitente în ruter. Astfel
pachetelor de date sosite li se elimină headerul ce conţine adresele MAC sursă şi destinaţie.
Este examinată adresa de nivel 3, IP pentru determinarea reţelei destinaţie. Se consultă
tabela de rutare pentru a determina care din interfaţe va fi utilizată pentru trimiterea
pachetelor mai departe. Se încapsulează datele cu noile adrese de nivel 2, MAC, şi se trimit
pachetele.
Interacţiunea ruterului cu reţelele se face prin intermediul unor interfaţe, uneori numite şi
porturi. pentru rutările IP fiecare interfaţă trebuie să aibă o adresă de IP unică!
Ruter - Router
 Rutare
Există două metode de asignare a dreselor IP: static şi dinamic.
Adresarea statică. Pentru fiecare dispozitiv de pe reţea se foloseşte o adresă de IP unică,
pentru a evita probleme generate de existenţa a două dispozitive cu aceeaşi adresă de IP. O
serie de sisteme de operare, în etapa de iniţializare testează dacă pe reţea există alt
dispozitiv cu aceeaşi adresă de IP, trimiţând o cerere ARP. Acest tip de adresare necesită o
evidenţă a adreselor folosite în reţea.
Adresare dinamică. Există trei metode pentru adresarea dinamică.
1. Reverse address resolution protocol (RARP) leagă adresa MAC de adresa IP.
2. BOOTstrap protocol (BOOTP) calculatorul configurat cu BOOTTP trimite un semnal de
broadcast, 255.255.255.255. Un server BOOTP când primeşte un semnal de broadcast,
trimite la rându-I un semnal de broadcast şi recepţionează IP staţiilor.
3. Dynamic host configuration protocol (DHCP). Este urmaşul lui BOOTP, în plus fiind
necesară explicitarea domeniului de valori pentru adresele de IP.
 ARP
Pentru a putea comunica, dispozitivele din reţea trebuie să cunoască adresele de
nivel 2, MAC, şi cele de nivel 3, IP. Pentru a putea comunica cu un calculator a
cărui IP se cunoaşte, trebuie determinată adresa MAC. Suita de protocoale
TCP/IP conţine un protocol numit ARP, care poate obţine automat adresa MAC.
ARP permite unui calcultor să găsească adresa MAC a unui calculator care este
asociat cu adresa IP.
 ARP
O tabelă ARP realizează asocierea adresei de IP cu adresa MAC. Tabela ARP este
o zonă de memorie.
După ce adresa de IP a destinaţiei este determinată se poate adăuga adresa MAC a
destinaţiei pachetului de date.
Într-o reţea pentru determinarea adresei Mac, gazda iniţiază un proces numit
cerere ARP, prin care se trimite un pacht ARP la toate gazdele. Pentru a se asigura
trimiterea la toate gazdele, sursa utilizează un broadcast pe adresa MAC, FF-FF-
FF-FF-FF-FF. Dacă IP staţiei corespunde cu cel din pachet, atunci acel dispozitiv
răspunde trimiţând un răspuns la sursa, proces numit ARP reply.
Poarta implicită, Default Gateway,
reprezintă adresa de IP a interfeţei
ruterului care este conectată direct la
segmentul de reţea unde se află sursa.
Dacă nu este specificată nici o poartă
implicită comunicaţia este posibilă
doar în reţeaua în care este sursa.
 ICMP

Structura de bază pentru transfer în IP este pachetul IP. Un

astfel de pachet este format din două componente: un
preambul, ce conţine adresa sursei şi destinaţiei, şi datele
propriu zise. O componentă importantă a protocolului IP
este Internet Control Message Protocol (ICMP); este
utilizat pentru semnalizarea unor erori în transmisie, de
exemplu dacă un ruter nu poate trimite un pachet trimite
sursei un semnal ICMP.
 Protocoale rutabile

Protocoale rutabile sunt protocoalele care au suport

pentru nivelul 3 OSI, de reţea. Alte exemple de protocoale
rutabile sunt IPX/SPX şi AppleTalk. O caracteristică a
protocoalelor rutabile ste că există un identificator, număr,
pentru fiecare dispozitiv. Din categoria celor nerutabile,
deşi este rapid, simplu şi eficient, este NetBEUI, care nu
poate exista decât în reţele locale.
 Protocoale de rutare
Protocoale de rutare sunt protocoalele cu ajutorul cărora
se determină calea, urmată de protocoalele rutabile, către
destinaţie. Exemple de protocoale de rutare sunt: Routing
Information Protocol (RIP), Interior Gateway Routing
Protocol (IGRP), Enhanced Interior Gateway Routing
Protocol (EIGRP), Open Shortest Path First (OSPF).
Protocoalele de rutare permit ruterelor să îşi creeze tabele
de rutare.
Ruterele utilizează protocoalele de rutare pentru schimbul
de tabele de rutare şi partajarea informaţiilor de rutare. Cel
mai utilizat protocol de rutare pentru rutere situate în
aceeaşi reţea este Routing Information Protocol (RIP).
 Protocoale de rutare
Majoritatea serviciilor de reţea utilizează un sitem de
expediere care nu este bazat pe conexiune. Astfel,
destinaţia nu este contactată înainte de trimiterea
pachetului. Similar cu sistemul poştal. acest sistem mai
poartă numele de comutaţia pachetelor (packet switched).
În sistemele bazate pe conexiune, se stabileşte o legătură
între sursă şi destinaţie înainte ca datele să fie transferate.
Telefonia este un sistem bazat pe conexiune.
Procesele de reţea orientate pe conexiune se mai numesc
comutaţia de circuite, circuit switched.
 Protocoale de rutare
Internetul este o reţea vastă care nu este bazată pe conexiune, în care toate
pachetele sunt mânuinte de IP. TCP de pe nivelul 4 este încapsulat în
pachetele IP, nivel 3, pentru transport prin Internet. TCP-ul adaugă servicii
orientate pe conexiune.
IP este un sistem care nu este bazat pe conexiune, astfel pachetele sunt
independente, parcurgând trasee diferite.
Ruterele ca orice dispozitiv de pe reţea, trimite şi recepţionează date,
construind şi o tabelă de rutare în care adresele MAC sunt asociate cu
adresele IP.
Ruterele au pe lângă tabela de rutare ARP ce conţine adresele de IP şi MAC
ale dispozitivelor de pe reţeaua conectată la ruter, dar şi porturile lui. Dacă
ruterul nu găseşte IP-ul destinaţie în tabela de rutare, atunci pachetul este
transmis altui ruter. O cerere de ARP care nu poate fi rezolvată local se
rezolvă trimiţând cererea la un alt router, care, dacă găseşte rezolvarea.
returnează ruterului iniţial raspunsul cu adresa MAC. Ruterul examinează
IP-ul din pachete.
 Protocol de rutare vs. protocol rutabil

Există două tipuri de

protocoale:
- Exterior
Gateway Protocols
(EGPs)
- Interior
Gateway Protocols
(IGPs)
EGP-ul se foloseşte
între sisteme
autonome pentru
sghimbul de date.
Exemplu este BGP
(Border Gateway
Protocol).
IGP-ul realizează
schimbul de date în
interiorul unui sistem
autonom. Exemple
sunt RIP IGRP
EIGRP OSPF.
 RIP - IGRP

RIP
Este un protocol de interior, IGP, care
permite ruterelor să îşi actualizeze
datele la fiecare 30 secunde, interval
programabil. Dacă pentru destinaţie
sunt necesare mai mult de 15 hopuri,
destinaţia se consideră că nu poate fi
atinsă.
IGRP şi EIGRP
Dezvoltate de CISCO, aceste
protocoale sunt considerate propietare.
Ca şi RIP, IGRP este un protocol
distance-vector, având şi alte criterii
pentru determinarea celei mai bune
căi. de transmis. În plus sunt luate în
considerare
EIGRP combină avantajele
protocoalelor link-state cu cele ale
IGRP.
 OSPF

Denumirea vine de la OSPF "open

shortest path first".

Table de rutare poate fi întreţinută manual, rutele numindu-se rute statice sau pot fi învăţate
automat, rutele numindu-se rute dinamice. Rutele statice au avantajul că se pot controla o
serie de activităţi. O reţea izolată prin rute statice poartă nume le de stub network.
Rutele dinamice au avantajul că nu necesită întraţinere, actualizându-se periodic. RIP, IGRP,
EIGRP şi OSPF sunt exemple de protocoale dinamice.
 Nivelul 4, de transport
Termenul de “calitate a serviciului” este ceea ce caracterizează nivelul 4 OSI. Acest nivel
este răspunzător pentru înţelegerea serviciului nivelului 4.
Pentru protocoul TCP, nivelul de transport, este împărţit în două: TCP şi UDP.
TCP asigură un circuit virtual între sursă şi destinaţie. Este orientat pe conexiune,
înţelegere, împarte mesajele în segmente la sursă şi rasamblează segmentele în mesaje la
destinaţie.
UDP transferă datele neînţelese între gazde. Nu sunt orientate pe conexiune, nu asigură
integritatea sau transmisia datelor, nu presupune nici un control al informaţiei.

TCP/IP este o combinaţie de două protocoale

individuale, TCP şi IP. IP este un protocol de
nivel 3 şi este un serviciu care nu este orientat
pe conexiune asigurân transferul datelor. TCP
este un protocol de nivel 4 şi este un serviciu
orientat pe conexiune.
UDP este un protocol simplu care nu asigură
transmisia şi nu foloseşte semnale de
semnalizare a transmisiei. Protocoale care
folosesc UDP sunt TFTP, SNMP, DHCP,
DNS.
 Porturi – “socket-uri”
Atît TCP cît şi UDP utilizează porturi, socket-uri, pentru a transfera informaţia la nivelele
superioare. Porturile sunt utilizate pentru a păstra o linie, urmă, distinctă pentru datele din
reţea în acelaşi timp. Conform normelor RFC 1700 avem tabelul.

Nr. port Serviciu

20 FTP data

21 FTP

23 Telnet

25 SMTP

53 DNS

69 TFTP
 Nivelul 5 OSI, de sesiune
Nivelul de sesiune coordonează cererile de servicii şi cereri. Asigură comunicaţia
între gazde, stabilind, conducând şi terminând sesiunile între aplicaţii. Se pune
problema dacă se poate comunica bidirecţional şi de salvare a datelor curente sau
reluarea comunicaţiei după o întrerupere.
Aceasta se poate face prin aşteptarea rândului la conversaţie (two-way alternate
communication) sau prin folosirea simultană a căilor de comunicaţie(two-way
simultaneous communication). A doua situaţie se rezolvă prin folosirea unor
semnale, checkpoint. Acest proces poartă numele de sincronizare. Importante
semnale de verificare sunt cele de iniţiere şi terminare aunei sesiuni, orderly
initiation şi termination of the conversation.

Este posibil să apară coliziuni, dar care sunt de natură diferită faţă de coliziunile
de nivel 1 OSI. Astfel se poate întâmpla ca două mesaje să treacă de la unul la
altul în acelaşi timp şi să producă confuzie. Dacă coliziunile sunt intolerabile, se
preferă a doua situaţie.
Nivelul 5 OSI, de sesiune
 Nivelul 5 OSI, de sesiune

Nivelul de sesiune are un număr important de protocoale:

 Network File System (NFS)
 Structured Query Language (SQL)
 Remote Procedure Call (RPC)
 X-Window System
 AppleTalk Session Protocol (ASP)
 Digital Network Architecture Session Control
Protocol (DNA SCP)
 Nivelul 6, de prezentare

Acest nivel este, tipic, pentru transferul datelor între nivelele

adiacente. Nivelul de prezentare este asociat cu formatul şi
reprezentarea datelor. Dacă este necesar, acest nivel poate
converti între diferite formate de nivele.
Nivelul de prezentare este responsabil pentru modul de
prezentare a datelor astfel încât să poată fi interpretat de
receptaor.
Principalele funcţii ale nivelului sunt:
 data formatting (presentation)
 data encryption
 data compression
Nivelul 6, de prezentare

Nivelul 6 este
reponsabil pentru
criptarea datelor şi
compresia lor. Criptarea
datelor protejează
informaţia. Compresia
datelor se bazează pe
algoritmi specifici care
principial caută în
conţinut zone cu acelaşi
aspect, aceeaşi
succesiune de biţi. când
sunt găsiţi, se
înlocuieste zona
respectivă cu un semn.
Astfel o informaţie
redundantă este
înlocuită cu o singură
înregistrare şi mai multe
semne.
Nivelul 7 OSI, de aplicaţii
Monitorizarea proceselor
industriale
C6
 Automate programabile
Un automat programabil, deasemenea cunoscut
si ca termenul de controler programabil, este
numele dat unei unitati de prelucare care
este des utilizat in aplicatiile de control
industrial. AP-urile difera de calculatorele
de birou in tipul task-urilor pe care le
realizeaza si hardware-ul si software-ului de
care au nevoie pt. a realiza aceste task-uri.
AP-ul preia starea intrarilor si a valorilor
variabilelor urmand a lua deciza pe baza unui
program care ruleaza, si controleaza iesirile
pt a automatiza un proces sau o masina.
Automate programabile
 Operatii de baza cu AP
Elementele de baza ale unui AP includ
modulele de intrari, o unitatea centrala de
proces (CPU), modulele de iesiri si un
dispozitiv de programare.
Unele module de intrari sunt numerice sau
asa numitele intrari discrete, care sunt ON
sau OFF.
Alte module sau intrari raspunde la
semnalele analogice. Aceste semnale
analogice reprezinta conditii de process sub
forma unor valori de tensiune si de current.
 Intrari
Principala functie a unui circuit de intrare
a unui PLC este de a converti semnalele
furnizate de aceasta varietate de
comutatoare si senzori in semnale logice ce
poti fi utilizate de catre CPU.
CPU-ul evalueaza stare intrarilor,
iesirilor, si altor variabile in timp ce
executa programul incarcat. Dupa aceea Cpu-
ul trimite semnale pt a reactualiza starea
iesirilor.
 Iesiri
Modulele de iesiri convertesc semnalele de
control de la CPU in valori digitale sau
analogice care pot fi utilizate pentru a
controla diferite dispozitive externe.
 Programare
Dispozitivul de programare este utilizat
pentru a introduce sau a modifica programul
din PLC sau pentru a monitoriza sau modifica
valorile memorate.
Odate introduse, programul si variabilele
associate sunt memorate in CPU.
 AP=PLC
In plus fata de aceste elemente de baza, un
sistem PLC poate de asemenea sa incorporeze
o dispozitiv de interfatza cu operatorul
pentru a simplifica monitorizarea masinariei
sau procesului.
AP=PLC
 Exemplu
In exemplul simplu prezentat mai jos ,
butoane cu revenire (senzori) conectate la
intrarile PLC-ului, sunt folosite pentru a
porni sau pentru a opri un motor conectat
la iesirile PLC-ului cu ajutorul unui
actuator (contactor).

In acest exemplu nu este prezentat nici un

dispozitiv de programare sau interfata
operator.
Exemplu
 Controlul prin
conectarea cablata
(logica Cablata)
Actionarile erau
realizate cu ajutorul
contactorilor, relee
si alte dispozitive
eletromecanice. Acesta
este cunoscuta sub
numele de logica
cablata. Diagramele
circuitelor trebuiau
sa fie realizate,
componentele electrice
specifice instalate si
lista de conexiuni
creeata.
 Avantajele PLC-urilor

Programul PLC-ului si comunicatiile electronice inlocuiesc

multe dintre cablurile de interconexiuni care erau necesare
in cazul logicii cablate. Astfel, cablarea, chiar daca este
inca necesara pt a conecta dispozitivele din camp (de pe
teren), este mai putin intensa. Acest lucru face ca si
corectarea erorilor si modificarile aplicatiei sa fie mult
mai usoare.
 Avantajele PLC-urilor
Cateva din avantajele aditionale ale PLC-urilor sunt dupa
cum urmeaza:
- Dimensiunea fizica mult mai mica decat in solutiile
logicii cablate
- Mai usor si mai rapid de modificat
- PLC-urile au functii de diagnoza si de suprareglare
integrate
- Diagnozele sunt centralizate
- Aplicatiile pot fi imediat ducumentate
- Aplicatiile pot fi multiplicate mai repede si cu
costuri reduse.
PLC-urile Siemens
PLC-urile Siemens, S7-
300 si S7-400
 Terminologie
Terminologii de baza folosite curent
pentru a descrie aceste dispozitive si
componentele aferente:
Senzori
Elemente de actionare
Intrari discrete / analogice
Iesiri discrete / analogice
CPU
Programare (logica tip circuit)
 Senzori
Senzorii sunt dispozitive care
convertesc o conditie fizica intr-un
semnal electric pentru a putea fi
utilizat de PLC. Senzorii sunt
conectati la intrarile unui PLC. Un
buton cu revenire este un exemplu de un
sensor care este conectat la intrarea
unui PLC. Un semnal electric este
trimis de la buton catre PLC indicand
starea (deschis/inchis) a contactului
butonului.
Senzori
 Actuatorii (elementele
de executie)
Actuatorii sunt dispozitive care
convertesc un semnal electric de la PLC
intr-o conditie fizica. Actuatorii sunt
conectati la iesirile PLC-ului Un starter
de motor(contactor) este un exemplu de
actuator care este conectat la iesirea
PLC-ului. Depinznad de semnalul de iesire
al PLC-ului contactorul v-a porni sau v-a
opri motorul.
Actuatorii (elementele
de executie)
 Intrari discrete
O intrare discreta, stiuta si ca intrare
digitala, este o intrare care poate fi doar
ON sau OFF. Butoanele cu revenire,
comutatoarele, limitatoarele, senzorii de
proximitate sunt exeple de senzori discreti
care sunt conectati la intrarile digitale
(discrete) ale PLC-ului.
In conditia de ON o intrare discreta poate
fi privita si ca un logic 1 sau logic
“high”. In conditia de OFF intrarea discreta
poate fi privita si ca logic 0 sau logic
“low”
Intrari discrete
 Intrari analogice
O intrare analogical este un semnal variabil
si continuu. Intrarile analogice clasice pot
varia de la 0…20mA, 4…20mA sau 0…10V. In
exemplul urmator, un masurator de nivel
monitorizeaza lichidul din tanc. Depinzand
on masuratorul de nivel, semnalul catre PLC
poate sa creasca sau sa descreasca in
functie de cum variaza nivelul lichidului in
tank.
 Iesirile discrete
(digitale)
O iesire discreta este o iesire care este
sau ON sau OFF. Solenoidele, contactorii, si
lampile sunt exemple de actuatori conectati
la iesirile digitale. Iesirile discrete sunt
cunoscute si ca iesiri digitale. In exemplul
urmator o lampa este pornita sau oprita de
iesirea PLC-ului la care este conectata.
 Iesirile analogice
O iesire analogical este un semnal variabil
si continuu. Iesirea poate fi lafel de
simpla ca un potentiometru de tensiune de 0-
10VDC. Exemple de masurator analogic sunt
viteza, greutatea si temperatura.
Semnalul de iesire poate
fi utilizat si pentru
aplicatii complexe cum ar
fi un traductor de la
curent la presiune,
traductor care controleaza
o valva de control al
debitului operata cu
ajutorul aerului.
 CPU-ul
Unitatea centrala de procesare (CPU) este un
system microprocesor care contine memoria de
system si este unitatea de decizia a
automatului programabil. CPU-ul monitorizeaza
intrarile, iesirile si alte variabile, si ia
decizii bazate pe instructiunile aflate in
memoria programului.
Operatiile tipice ale
CPU-ului include
relee, numaratoare,
functii de
temporizare,
comparatie de date,
secventiatoare, si
operatii aritmetice.
 Programarea
Gradul de complexistate al programului PLC-
ului depinde de complexitatea sarcinilor ce
urmeaza sa fie realizate, numarul si si tipul
dispozitivelor de intrare si de iesire, si
tipul instructiunilor utilizate. Unele
programe PLC sunt realizate cu instructiunile
logice de baza tip circuit, dar altele
abordeaza problema cu programare tip lista de
instructiuni sau diagrame bloc.
 Programarea
Logica tip circuit
Logica tip circuit (LAD) este un limbaj de programare utilizat
pentru PLC-uri. Logica tip circuit utilizeaza elemente
asemanatoare cu cele utilizate in diagramele electrice.
Diagrama logica tip circuit
Liniile verticale din stanga a unei diagrame locgice tip
circuit reprezinta bara de potential. Elementele de iesire sau
instructiunile reprezinta calea de intoarcere a circuitului.
Linia veritcala din dreapta, care reprezinta linia de
intoarcere intr-o diagrama de control cablata, este omisa.
Diagramele logice tip circuit sunt citite de la stanga la
dreapta si de sus in jos.
Programul este impartit in interiorul unei functii in network-
uri (retele) care pot avea mai multe elemente de control.
 Programarea(LAD)
In exemplul de mai sus
I0.0,I0.1 si Q0.0
reprezinta prina
combinatie de
instructiuni. Daca
intrarile I0.0 si I0.1
sunt energizate, releul
de iesire Q0.0 este
energizat. Intrarile ar
putea fi conutatoare,
butoare, etc. I0.4,I0.5
si Q1.1 reprezinta a
doua combinatie de
instructiuni. Daca
intrarea I0.4 sau I0.5
este activata atunci
releul de iesire Q1.1
este activat.
 Programarea(STL)
Lista de instructiuni (Statement list)
Lista de instructiuni (STL)ofera o
alta vedere a unui set de
instructiuni. Operatia, care urmeaza
sa fie realizata, este prezentata in NETWORK 1

stanga. Operandul, cel care urmeaza sa A I0.0

A I0.1
fie operat de catre operatie, este in = Q0.0

dreapta. O comparatie intre list de NETWORK 2

instructiuni prezentata mai jos si
ligica tip circuit prezentata mai sus A
O
I0.4
I0.5

ne prezinta o structura similara. = Q1.1

Setul instructiunilor in aceasta lista

de instructiuni realizeaza acealsi
lucru ca si diagrama tip circuit.
 Programarea(FBD)
Diagrama blocurilor functionale (FBD) ne ofera
o ala vedere a setului de instructiuni.
Fiecare funtie are un nume pentru a isi
desemna sarcina specifica. Functiile sunt
indicate printrun dreptinghi. Intrarile sunt
in partea stanga a dreptunghiului iar iesirile
sunt in partea dreapta. Diagrama blocurilor
functionale prezenta mai jos realizeasa
acealasi lucru care a fost prezentat in
diagrama tip circuit si in lista de
instructiuni.
 Rularea programului
din PLC
Programul PLC este executat ca o parte a
procesului repetitiv. Rularea programului din
PLC porneste cu citirea starii intrarilor de
catre CPU. Aplicatia este executata
folosind starea intrarilor. Odata ce programul
este terminat, CPU-ul realizeaza diagnoza
interna si sarcici de comunicatie. Ciclul de
rulare al programului se termina prin
actualizarea iesirilor dupa care executia
ciclului de program ia starsit.
 Memoria unui PLC
Zona de program, zona de date, si zona parametrilor
configurabili.
- Zona de program salveaza instructiunile de program.
Aceasta zona de memorie controleaza modul in care zona de
date si zona de intrari/iesiri sunt utilizate. Instuctiunile
LAD, FBD si STL sunt scrise utilizand un dispozitiv de
programare cum ar fi PC-ul, dupa care programul este incarcat
in memoria de program a PLC-ului.
- Zona de date este utilizata ca zona de lucru, si include
locatia de memorie pentru calcularea, salvarea temporara a
rezultatelor intermediare si constantelor. Zona de date
include locatia de memoria pentru dispozitivele cum ar fi
temporizari, numaratoare, numaratoare de mare viteza, intrari
si iesiri analogice.
Zona parametrilor configurabili, sau memoria, salveaza sau
parametrii impliciti sau cei modificati.
Monitorizarea proceselor
industriale
C7
 AUTOMATIZARI INDUSTRIALE
- PREZENTARE GENERALA
Automatizarile industriale presupun
folosirea sistemelor de control precum
calculatoarele, pentru a controla masini
industriale si pentru a inlocui in anumite
procese forta de munca umana. In termenii
industrializarii, automatizarea este pasul
urmator dupa mecanizare. Chiar daca
“mecanizarea” permite operatorilor umani
sa foloseasca masini pentru a-l asista,
automatizarea adduce un plus, reducand
mult mai mult nevoia de mana de lucru
umana, atat fizic cat si mental.
AUTOMATIZARI INDUSTRIALE
- tipuri
- Automatizarile industriale. Prezente in fabrici si
uzine, avand rolul de a inlocui munca manuala cu
roboti in vederea micsorarii timpului de productie si
a erorilor provocate de diversi factori umani.
- Automatizari de test, folosite pentru testa diverse
aparate in conditii normale de folosinta.
- Automatizari casnice. Aparute la inceputul anilor
1990, aceste automatizari sunt folosite pentru
locuinte si controleaza totul de la lumini, caldura sau
usa de la garaj pana la temperatura apei din piscina
pentru cei care se bucura de acestea.
 AUTOMATIZARI INDUSTRIALE
- componente
Elementele de baza ale unei automatizari industriale.
- PLC ( controlore programabile sau automate
programabile) sunt cele mai des folosite pentru a
sincroniza fluxul de date primite de la senzori despre
evenimentele perceptibile si sa il redirectioneze spre
efectori( de obicei, roboti sau diverse sisteme robotizate)
pentru a putea oferi solutii practice unei probleme.
- HMI ( interactiunea om-masina) sau CHI (interfata om-
computere), cunoscuta generic drept interfata om- masina
reprezinta una din modalitatile de comunicare intre PLC si
alte computer.
 Robotul
• Un robot este un operator mecanic sau virtual,
artificial.
• Robotul este un sistem compus din mai multe
elemente: mecanică, senzori şi actuatori precum şi
un mecanism de direcţionare.
• Mecanica stabileşte înfăţişarea robotului şi
mişcările posibile pe timp de funcţionare. Senzorii
şi actuatorii sunt întrebuinţaţi la interacţiunea cu
mediul sistemului.
 Robotul - Terminologie
Termenul robot (din cehă robot) a fost utilizat de Josef
Čapek şi Karel Čapek în lucrările lor de science fiction la
începutul secolului 20.
Cuvântul robot este de origine slavă şi se poate traduce
prin: muncă, clacă sau muncă silnică. Karel Čapek a
descris în piesa sa R.U.R. din anul 1921 muncitori de
asemănare umană, care sunt crescuţi în rezervoare.
Denumirea de astăzi a creaturilor lui Čapek este de
android.
Înaintea apariţiei termenului de robot s-au utilizat de
exemplu în uzinele lui Stanisław Lem termenii automat
şi semiautomat.
 Robotul - Istorie
Automatul (provenind din grecescul automatos, care se
mişcă singur) este termenul ce descrie cel mai bine primii
“roboti”.
Acestea nu puteau executa decât câte un singur obiectiv,
fiind constrânse de construcţie.
Printre primii roboţi mobili se numără sistemul Elmer şi
Elsie construit de William Grey Walter în anul 1948.
Aceste triciclete se puteau îndrepta spre o sursă de
lumină şi puteau să recunoască coliziuni în împrejurimi.
 Robotul - Istorie
UNIMATE
Anul 1956 este considerat ca anul naşterii a robotului
industrial. George Devol a depus candidatura în acest an
în SUA pentru un patent pentru "transferul programat de
articole". Câţiva ani după aceea a construit împreună cu
Joseph Engelberger UNIMATE. Acest robot de cca.
două tone a fost mai întâi introdus în montarea de
iconoscoape pentru televizoare, găsindu-şi apoi drumul
în industria automobilului.
 Robotică
Domeniul ştiinţific, care se ocupă de construcţia
roboţilor se numeşte robotică.
Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1942
de Isaac Asimov în cartea sa, Runaround.
Un domeniu general teoretic ştiinţific, care se
ocupă de roboţi, nu există. Acestea sunt mai ales
subdomenii ale informaticii.
 Robotul- Tehnica de bază
Roboţii sunt realizaţi mai ales prin combinaţia
disciplinelor: mecanică, electrotehnică şi informatică.
Între timp s-a creat din legătura acestora mecatronica.
Pentru realizarea de sisteme autonome (care să găsească
singure soluţii) este necesară legătura a cât mai multor
discipline de robotică. Aici se pune accent pe legătura
conceptelor de inteligenţă artificială sau
neuroinformatică (parte a informaticii) precum şi idealul
lor biologic biocibernetică (parte a biologiei). Din
legătura între biologie şi tehnică s-a dezvoltat bionica.
 Robotul- Senzorii
Cele mai importante componente ale roboţilor
sunt senzorii, care permit mobilitatea acestora în
mediu şi o dirijare cât mai precisă.
Un robot nu trebuie neapărat să poată să acţioneze
autonom, fapt pentru care se distinge între un
robot autonom şi unul teleghidat (comandat de la
distanta).
 Robotul- clasificari
Roboţi industriali (producţia de automobile); după forma şi funcţia lor, domeniul
lor operaţional este restrâns. Ei au fost introduşi pentru prima oară pe linia de
producţia de la General Motors în 1961. Roboţii industriali au fost folosiţi prima
dată în Germania la lucrări de sudură începând din 1970.
Robotul casnic; Robotul casnic lucrează autonom în gospodărie. aplicaţiile
cunoscute sunt: robot aspirator (produs de exemplu de: Electrolux, Siemens sau
iRobot), robot de tuns gazonul, robot de spălat ferestrele
Robot jucărie
Robot explorator; sunt roboţi care operează în locaţii greu accesibile şi
periculoase teleghidaţi sau parţial autonom. Aceştia pot lucra de exemplu într-o
regiune aflată în conflict militar, pe Lună sau Marte. În astfel de situaţii roboţii
trebuie să fie programaţi cu mai multe tipuri de comportare, din care ei să aleagă
pe cel mai adecvat şi să-l execute. Tot roboţi sunt numite şi unităţile mobile,
care depistează şi dezarmosează sau distrug bombe sau mine (de exemplu
robotul TALON).
 Roboti industriali
Desi sunt reprogramabili, in multe aplicatii ( in special in
cele din industria auto) ei sunt programati o data si apoi
repeta exact aceeasi cerinta mult timp.

Acest robot are sase articulatii independente, de asemenea

numite sase grade de libertate. Motivul este ca plasarea
arbitrara a unui corp solid in spatiu necesita sase
parametrii; trei pentru a specifica locatia(x,y,z de exemplu)
si trei pentru a specifica orientarea.

Pistonii cilindrici de pe lateralele robotului contin resorturi

“anti-gravitationale” care reprizinta unul din motivele
pentru care robotii ca acesta pot sa transporte incarcaturi
asa de mari/grele. Aceste resorturi contrabalanseaza
gravitatia asemanator cum resorturile de la usa de la garaj o
fac pe aceasta mult mai usor de ridicat pentru o persoana.
 SIMTURILE ROBOTILOR
Robotii folosesc senzorii pentru a lua informatii despre ceea ce ii
inconjoara.
In general, un sensor masoara o caracteristica a mediului
inconjurator si emite un semnal electric proportional.
Multi dintre senzorii robotilor imita simturile noastre,
insarobotii pot detecta lucruri pe care noi nu le putem simti, cum
ar fi campul magnetic sau ultrasunete.
Senzorii de lumina ai robotilor sunt diferiti - fotorezistori,
fotodiode, fototranzistori - dar ei au in general aceleasi rezultate.
Un filtru a senzorilor de lumina poate fi folosit pentru a selecta
raspunsurile ca robotul sa nu poata “vedea” decat o singura
culoare.
 SIMTURILE ROBOTILOR
Senzorii de lumina pot fi folositi si doar pentru o simpla navigare. De exemplu,
un robot poate sa-i foloseasca pentru a urmari o linie alba.
Alti roboti navigheaza folosind lumina infrarosie(aceeasi lumina invizibila
folosita la telecomanda). Robotul trimite un semnal de lumina infrarosie, care
atunci cand intalneste un obstacol se reflecta si este receptionat de un sensor de
lumina robotului. Pentru un sistem de vedere mai complex, senzorii de lumina
nu sunt suficienti. Robotii pot gasi si elimina produsele imperfecte de pe o
banda rulanta si trebuie sa fie capabili sa perceapa toate imaginile ce se
schimba foarte rapid. In aceste situatii, imaginea din camera “ochi” trebuie
analizata de un program pe computer.
Vederea robotilor este una dintre cele mai mari provocari pentru ingineri. Este
dificil sa programezi un robot sa vada ceea ce este important si sa ignore ceea
ce nu este. Robotii au probleme in interpretarea lucrurilor cum ar fi schimbarile
de lumina sau umbrele. Deasemenea, ca un robot sa aiba perceptie maxima , ii
trebuie viziune stereoscopica ca a noastra.
 SIMTURILE ROBOTILOR
Unii roboti “vad” folosind ultrasunetele. Acesti roboti de obicei emit unde
sonore cu frecventa de 40kHz (prea mare ca oamenii sa le auda), apoi
detecteaza ecourile. Masurand timpul de defazare dintre momentul din care
impulsul pleaca si se intoarce, in asa fel putand aprecia distanta pana la obiect.
Aceasta tehnica de navigare poate fi folosita si pe intuneric.

Senzorii de pozitie fac posibila invatarea unui robot sa execute o sarcina (cum
ar fi vopsirea unei masini). Senzorii de pe articulatiile robotilor salveaza
informatiile despre schimbarea seriilor de pozitii. Robotii isi "amintesc" aceste
informatii si repeta miscarile in aceeasi ordine. Senzorii pentru semnalele radio,
electrice si ale campurilor magnetice sunt in special folosite in robotica.
Semnalele radio permit robotilor sa comunice la distanta.

Mirosul, gustul la roboti nu este chiar atat de fin precum la oameni, insa nici nu
trebuie sa fie. Senzorii robotilor pot detecta gaze diferite, incluzand gaze pe
care noi nu le putem mirosi. Unul dintre cele mai importante intrebuintari ale
mirosului robotilor se afla in aeroporturi, cand pot detecta vaporii de la
explozivii ascunsi in bagaje.
 GANDIREA ROBOTILOR
Majoritatea robotilor cu "creier" se folosesc de regulile logicii, de
obicei au un singur chip care functioneaza ca un microcomputer.
Sistemul bazat pe reguli poate fi folosit pentru a creea inteligenta
artificiala prin programarea unor cantitati vaste de informatii intr-
un computer.
Bizuindu-se pe acest enorm set de date , un computer este capabil
sa mimeze inteligenta. De exemplu, un computer poate sa
identifice o boala prin compararea simptomelor cu cele din baza
de date. Asemenea "sisteme expert" pot stii mai multe decat o
fiinta uman, desi au actiunile mai restanse decat noi. Deasemenea
ei pot invata.
 GANDIREA ROBOTILOR
Pot sa faca conexiuni care le-au fost programate. Retelele
"neurale" reprezinta inca o apropiere de inteligenta artificiala.
Ele sunt modelate dupa creierul uman, cu avantajul ca sunt mai
performante in a face fata ambiguitatilor decat sistemele bazate pe
reguli.
O retea "neurala" "invata" prin expunere la o multime de intrari si
iesiri corespunzatoare. O data antrenat, reteaua "neurala" raspunde
la o intrare cu un raspuns satisfacator. Diferit de un sistem bazat
pe reguli, o retea "neurala" nu da raspunsuri exacte, doar
probabile (unii numesc aceasta "logica vaga").
 GANDIREA ROBOTILOR
O a treia apropiere de inteligenta artificiala este un mecanism stimul-
raspuns, proiectat de Rodney Brooks la MIT. Intr-un robotstimul-raspuns nu
exista memorie sau decizie logica, doar raspunsuri la stimulatri. De exemplu,
prin unirea unui senzor de lumina direct la motor, este posibila construirea
unui robot cautator de lumina.

Mai multe mecanisme stimul-raspuns intr-un robot care sa colaboreze intre

ele pot face comportamentul acestuia sa para inteligent.

In 1997 calculatorul Deep Blue construit de IBM l-a invins intr-un meci de sah
pe campionul mondial Garry Kasparov, sistem capabil de a efectua 400 de
milioane de posibile mutari pe secunda.
 GANDIREA ROBOTILOR
Omul de stiinta Hans Moravec identifica 4 stadii de evolutie
a robotilor universali. Secretul aceastei evolutii se regaseste in
puterea computerelor, definita de milioanele de instructiuni pe
secunda sau MIPS.
Moravec descrie inteligenta computerelor in corelatie cu
inteligenta animala. De exemplu, un computer care are 1000 de
MIPS este echivalent cu puterea creierului unei insecte. Dupa
prezicerile lui Moravec robotii vor ajunge la inteligenta
umana(100.000.000 MIPS) apropierea lui 2040.
Robotii vot fi capabili sa vorbeasca si sa inteleaga limbajul, sa
gandeasca creativ, si sa anticipeze rezultatul actiunilor sale inainte
sa le execute. Robotii, in final, vor fi la fel de competenti ca si
oamenii.
 GANDIREA ROBOTILOR
• Pot fi robotii constienti? Pot fi nu doar inteligenti
dar si constienti ca noi? Pana acum, nici un robot nu
a aratat asemenea semne. Dacarobotii gandesc
eventual ca noi, detecteaza si exprima emotii ca si
noi, urmaresc propriile interese sau chiar fac copii ale
lor, ar fi cam dificil de facut diferenta dinte roboti si
fiintele vii.
• Exista previziuni ca forme de viata bazate pe silicon,
un nou pas in evolutie, pot inlocui formele de viata
bazate pe carbon cum suntem noi.
 GANDIREA ROBOTILOR
• Ideea robotilor care vor castiga mult teren si vor
avea un rol dominant in viitor nu este veche.
• Robotii devin atat de inteligenti si capabili incat noi
depindem de ei in orice activitate. Inutili, noi
oamenii vom fi dati la o parte. Sunt multe filme care
in care robotii se intorc impotriva creatorilor, adica
oamenii: 2001: O Odisee spatiala,Terminator, Matrix
etc. Dar daca robotii dezvolta constienta pot
deasemenea sa-si construiasca o constiinta si sa
aleaga sa fie buni cu parintii lor.

•Intre timp, trebuie sa ne asiguram ca este un buton de

oprire pentru orice eventualitate...
 CLASIFICAREA ROBOTILOR
1. Din punctul de vedere al gradului de mobilitate se
cunosc roboti ficsi mobili;
2. Din punct de vedere al informatiei de intrare si a
metodei de instruire exista:
a) roboti actionati de om;
b) roboti cu sistem de comanda cu relee
(secvential);
c) roboti cu sistem secvential cu program
modificabil;
d) roboti repetitori (cu programare prin instruire);
e) roboti inteligenti;
 CLASIFICAREA ROBOTILOR
3. Din punct de vedere al sistemului de coordonate
robotii sunt în sistem de coordonate carteziene
(18%), cilindrice (33%) si sferice (40%);
4. Din punct de vedere al sistemului de comanda: o
comanda punct cu punct (unde nu intereseaza
traiectoria propriuzisa); o comanda pe contur
(implica coordonarea miscarii axelor); o comanda
pe întreaga traiectorie (implica toti parametrii de
miscare);
5. Din punct de vedere al sarcinii manipulate;
 CLASIFICAREA ROBOTILOR
6. Din punct de vedere al sistemului de actionare: hidraulica
(40%), electrica (30%), pneumatica (21%), mixta;
7. Din punct de vedere al preciziei de pozitionare: sub 0,1mm,
(0,1- 0,5)mm, (0,5 - 1)mm, (1-3)mm, peste 3mm;
8. Din punctul de vedere al tipului de programare:
a) cu programare rigida (fara posibilitati de corectie);
b) cu programare flexibila (exista posibilitatea modificarii
programului);
c) cu programare adaptiva (exista posibilitatea adaptarii
automate a programului în timpul functionarii);
Robotul - actionare
 Robotul - actionare
Robotii sunt definiti in mare parte prin abilitatea lor de a se
misca. Este unul dintre lucrurile care ii diferentiaza de
computere.
“Actuator” (element de actionare) este cuvantul pentru un
dispozitiv mecanic care produce o miscare. Exemple: motoare
electrice şi relee.
Motoarele electrice reprezinta elemente de actionare care
produc miscare datorita efectului magnetoelectirc. Motoarele
electrice de obicei functioneza cu viteza ridicata si putere
mica. Dar majoritatea robotilor are nevoie de viteza mica si
putere mare. O colectie de echipamente numita cutie de viteze
ajusteaza viteza si maresc puterea. Ansamblul se mai numeste
si servomecanism.
 Robotul - actionare
Nu toate motoarele electrice produc miscare. Releele
sunt folosite drept motoare electrice care produc
miscari liniare, de tip dute-vino. Releele sunt
folositite in comutatoare care pornesc sau opresc
anumite lucruri. Ajustarile in pozitionari sunt
importante in robotica.
Motoare speciale numite “pas cu pas” sunt ideale
pentru ajustarile mici si repetate in pozitionare.
Servo-motorul nu poate sa se roteasca decat la 90º la
stanga sau dreapta.
 Robotul - actionare
Cablul din nitinol reprezinta un metal unic cunoscut
ca “aliaj cu memorie al formei”. Poate fi folosit
pentru a activa parti ale robotilor. Cand este incalzit
de curent electric, cablul din nitinol se contracta pana
la 10% in lungime (de obicei metalele se dilata
atunci cand sunt incalzite si de aceea cablul din
nitinol este deosebit). Forta de contractie este
surprinzator de puternica, apropiindu-se de 2000kg
pe centimetru patrat. Un fir de nitinol de exemplu de
grosimea unui fir de par poate ridica o greutate de
400g.
 Robotul - actionare
Nu toate actuatoarele robotice sunt electrice. Actuatoarele
hidraulice folosesc ulei iar cele pneumatice folosesc gaz
pentru a se misca. Pistonii intra sau ies atunci cand sunt
impinsi sau trasi. Sistemele hidraulice sunt folosite in locul
celor electrice atunci cand poate fi pericol din cauza
scanteilor. De exemplu in zona de vopsire dintr-o fabrica de
automobile scanteile ar putea aprinde gazele. Sistemele
pneumatice sunt adesea folosite pentru partile robotilor care
ridica. Gazul poate fi compresat , facand robotul sa fie mai fin
in miscari fara a risca zdrobirea obiectului ridicat.
 Robotul - actionare
Pentru a munci, un robot are nevoie de un instrument
care sa ii fie atasat precum un aparat de sudura, un
fierastrau electric, un aparat de vopsit sau o
menghina. Sunt mai multe moduri de a ridica
obiectele de exemplu foile de hartie, sticla sau alte
lucruri fragile sunt ridicate cu ajutorul unui aspirator
special iar obiectele feromagnetice sunt ridicate cu
ajutorul unor platforme electromagnetice ce folosesc
electricitatea.
Robotul - corelatii
Robotul - structura
 Robotul - modelarea

Un robot este un sistem mecanic articulat, cu mai multe grade

de libertate, ce asigura deplasarea pe verticala a obiectelor cu
controlul deplasarii. Exista un model direct si unul invers
pentru roboti.

Exista trei metode distincte de modelarea a unui robot:

- modelul geometric;
- modelul cinematic;
- modelul dinamic.
Robotul - modelarea
Monitorizarea proceselor
industriale

C8
 Problema existenta pentru solutia clasica
1 2 3 a unui sistem de achizitie de date
Placa de conexiuni

C
O
N
E
C
T Conversie Unitate Afisare
analog- numerica de
O prelucrare Interfata
numerica
R cu
operatorul

Sarcina
Eşantioanele prelevate I

u1, i1, u2, i2, u3, i3

 Eşantioanele prelevate II
u1
k k+6

i1
k+1 k+7
u2
k+2 k+8
i2
k+3 k+9
u3
k+4 k+10
i3
k+5 k+11

u1, i1, u2, i2, u3, i3

 Corecţii necesare

i1,k+7

amplitudine u1,k+6

i1,k+1
u1,k

t
 Găsirea relaţiilor de corecţie pe
tensiune
uk  A  tk  B
uk 6  A  tk 6  B Ecuaţia pentru interpolare:
1)  ( 2 )
(  uk  uk  6  A  (t k  t k  6 ) 
uk 1  A  t k 1  B 
 uk  uk  6  A  [t k  (t k  6  t )] 
 uk  uk 6 u u
 uk  uk  6  A  (6  t )   uk 1   t k 1  uk  k k  6  t k 
6t 6t
 uk  uk 6
 A u u u u
6t  uk 1  k k  6  (t k  t )  uk  k k  6  t k 
6t 6t
( B  uk  A  t k 
1), A
u u
 uk  uk 6  uk 1  k k  6  t  uk 
 B  uk   tk  6t
6t 5  uk  uk 6
u u  uk 1 
 B  uk  k k 6  tk 6
6t
Ecuaţia pentru extrapolare(I):

uk 7  A  t k 7  B 
 uk  uk 6 u u
 uk 7   tk 7  uk  k k 6  tk 
6t 6t
u u u u
 uk 7  k k 6  (tk  7  t )  uk  k k 6  tk 
6t 6t
u u
 uk 7  k k 6  7  t  uk 
6t
Ecuaţia pentru extrapolare(II):
u u
 uk  7  k k 6  7  uk 
6
 u  7  uk 6 uk  6  uk 1
 uk 7  k uk 7  uk 6  
6 5
6  uk  6  uk 1
 uk 7 
5
 Arhitecturi paralele
• Pentru un SAD avem arhitecturi:

– Monoprocesor
– Multiprocesor concentrata
– Multiprocesor distribuita
 Arhitectura multiprocesor
concentrata
• Aparuta in anii ’70, pentru procesele
industriale
• MIMD (Multiple Instructions Multiple
Data); rezulta in urma descentralizarii celor
trei dimensiuni ce caracterizeaza un sistem
de calcul: fizic, control logic si baza de
date)
• Ideea de paralelism (HW si SW)
 Clasificare
• Sisteme puternic cuplate (multiprocesor
concentrate)
• Sisteme moderat cuplate (multiprocesor
distribuite)
• Sisteme slab cuplate (retele de calculatoare)
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
• Procesoarele lucreaza la acelasi task, sub control
logic centralizat, efectuat de un sistem de operare
comun
• Memorie total sau partial partajata
• μP au grad redus de specializare si aceeasi putere
de prelucrare
• Incarcarea μP se face prin alocare dinamica
• Necesita frecvent sincronizare si comunicatie
• Distanta mica intre μP \
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
• Rata de castig
β = TSP/Tmp cost

βmax
β

Variatia vitezei si a
costului functie de N
numarul de procesoare
Nmax
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
Trei tipuri de arhitecturi: cu magistrala comuna, cu memorie
multiport si magistrale multiple si cu comutator matricial

P1 SSAD1 P1 SSAD1 P1 SSAD1

M1 M2 Mn
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
Trei tipuri de arhitecturi: cu magistrala comuna, cu memorie
multiport si magistrale multiple si cu comutator matricial

P1 SSAD1 P2 SSAD2 Pn SSADn

Port1 Port2 Portn

Memorie comuna
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
Trei tipuri de arhitecturi: cu magistrala comuna, cu memorie
multiport si magistrale multiple si cu comutator matricial

M1 M2 Mn
SSAD1 P1

SSAD1 P2

SSAD1 Pn
 Sisteme puternic cuplate
(multiprocesor concentrate)
Procesarea datelor se poate face principial in doua moduri:
•cu flux de date serial
•cu flux de date paralel

a a a a P1 a a a a
P1
b b b P2 b b b b
P2
c c c c c c
P3 P3

Flux serial Flux paralel

 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)
Elementul definitoriu este conlucrarea procesoarelor pentru
realizarea unui job comun, format din task-uri diferite, pentru date
diferite.
Caracteristici:
•Memoria distribuita intre procesoare
•Procesoarele au grad mare de specializare si lucreaza
independent
•Controlul logic este global
•Necesitati de comunicatie intre procesoare este moderat
•Procesoarele sunt distribuite la distante de maxim 10km
 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)
Efectul de saturare a performantelor odata cu cresterea numarului
de procesoare nu se mai observa asa de pronuntat ca la arhitectura
concentrata.
Sunt posibile patru configuratii de baza:
•Multipunct, cu magistrala comuna.
•Inel; transmisia datelor se face din nod in nod, cu control descentralizat; posibilitatea
intreruperii comunicatiei la defectarea unui procesor.
•Stea; un controler central stabileste comunicatia intre procesoare si dirijeaza mesajele
•Ierarhizata; performante maxime dar cost ridicat: relatia procesoarelor este de tip master-
slave nivelu linferior este subordonat nivelului superior, frecventa de luare a deciziilor
scade cu cresterea nivelului ierarhic, complexitatea task-urilor creste cu cresterea nivelului
ierarhic.
 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)

SSAD1 SSAD2
P2 SSAD3
P1 P3
P4
SSAD4

INEL
 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)

SSAD1 SSAD2
P2 SSAD3
P1 C P3
P4
SSAD4

STEA
 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)

SSAD1

SSAD2
P1

P2
P3

P4
SSAD3

SSAD4

Multipunct
 Sisteme moderat cuplate
(multiprocesor distribuita)

Procesor coordonator
P1

P2

P3

P4
SSAD1

SSAD2

SSAD3

SSAD4
Ierarhizata
 Analiza obiectivelor si
performantelor sistemelor distribuite
• Structura logica; repartizarea controlului
intre procesoare
• Structura fizica; se refera la modul de
interconectare; calitatea comunicatiei
determina performantele sistemului
distribuit
• Flexibilitatea (extensibilitatea) si siguranta
in functionare
 Nivelurile de paralelism
• Nivel de job; JOB={JOB1, JOB2, …, JOBn}; se
executa mai multe programe independente pe
procesoare diferite
• Nivel de task; JOBi ={Taski1, Taski2, …, Taskin}; un job
isi repartizeaza task-urile pe procesoare distincte, dar
intre ele exista o relatie de dependenta de date cat si de
timp
• La nivel de proces (fiecare task poate avea mai multe
procese); Taskij= {Pij1, Pij2, …, Pijn};
• La nivel de variabila
• La nivel de biti
 Relatia intre arhitecturi paralele si
algoritmi paraleli

• Algoritm • Arhitectura
Granularitate Complexitate procesor
Controlul curent Modul de operare (SIMD,
Mecanismul datelor pipe…)
(organizare, acces) Structurarea memoriei
Geometria comunicatiei Retele de comutare
Complexitatea algoritmului Numar procesoare,
dimensiunea memoriei
 Modele de calcul paralel
1. RAM (Random Access Machine)
2. Pipeline
3. Procesoare de vectori
4. Procesoare masive
5. Multiprocesoare cu memorie divizata
Alta clasificare:
6. PRAM (Parallel RAM)
1. SISD
7. Multiprocesor cu transfer de mesaje
2. SIMD
8. Procesoare sistolice
3. MISD
9. Procesoare de tip data flow
4. MIMD
Monitorizarea proceselor
industriale

C9
 Arhitectura Von Newman
(neparalelă)
• Un singur procesor, o singura memorie
organizată pe locaţii de lungime fixă
• Limbajul maşină este de nivel scăzut, cu
operanzi elementari
• Operaţiile elementare secvenţiale
• Operaţii de intrare-ieşire lente
 Cresterea vitezei de calcul
• Cresterea performantelor procesoarelor secventiale:
– Dezavantaje: cost mare al fabricarii unui procesor de inalta
performanta, Limitari tehnologice la un moment dat
• Paralelism in arhitecturi clasice:
– Procesoare pipeline
– Mai multe UAL
– Coprocesoare specializate (matematice, grafice, I/O)
• Calcul paralel: Utilizarea in paralel a mai multor CPU
– Avantaje: cost - utilizarea mai multor procesoare ieftine fiecare in
parte.
– Dezavantaje: necesitatea de a dezvolta noi medii de lucru, noi
algoritmi
 Paralelism
In general, structurile cu arhitecturi paralele au indici de
performantă diferitţi pentru diverse categorii de probleme,
motiv pentru care s-au dezvoltat maşini dedicate
aplicaţiilor.

Algoritm
Limbaj
Pro de
de
ble imple Resur
menta progra
ma re mare S.O. se
hard
 Domenii de aplicatii
• Aplicatii tipice: cele care necesita procesari
complexe pe volum mare de date
– Modelare si simulare: prognoza meteo,
dinamica moleculara
– Inteligenta artificiala: retele neuronale, cautare
– Grafica
– Multimedia, realitate virtuala, cinematografie
– Motoare de cautare (ex: AltaVista – 10
procesoare)
 Precizari…
• Algoritmii paraleli se construiesc reproiectând algoritmii seriali astfel
ca să folosească resursele specifice ale sistemului de calcul paralel. Nu
toţi algoritmii seriali pot fi paralelizaţi.
• O analogie exemplificativă: o femeie naşte un copil în decursul a nouă
luni, dar nouă femei nu pot naşte un copil în decurs de o lună. În
practică este foarte dificil de obţinut o mărire lineară a vitezei de
calcul, proporţională cu numărul de procesoare. Aceasta deoarece cei
mai mulţi algoritmi sunt prin natura lor secvenţiali.
• Unele probleme pot beneficia de pe urma paralelismului de tip "în
secvenţă" (pipeline ), atunci când sunt adăugate noi procesoare. În
acest caz, pentru a subîmpărţi problema se foloseşte abordarea de tip
"linie de asamblare". Dacă problema poate fi împărţită în n etape şi un
rezultat parţial este pasat de la etapă la etapă, atunci pot fi folosite în
paralel tot n procesoare, dar cea mai înceată etapă le va frâna pe
celelalte, şi deci cele n procesoare se vor folosi doar rareori la
capacitatea lor totală teoretică maximă.
 Axiomele puterii de calcul

• Nu conteaza cat de rapid este calculatorul cel mai

performant de la un moment dat, cineva va dori sa
utilizeze unul mai rapid
• Exista intotdeauna probleme importante care cer
mai mult decat puterea de calcul disponibila la un
moment dat
• Cu cat puterea de calcul creste mai mult cu atat
mai multe probleme nerezolvate apar la orizont
 Terminologie
• Task: o secţiune logică independentă dintr-o problemă de
rezolvat, programată pe un calculator aproape ca un
program de sine stătător.
• Sincronizare: coordonarea sarcinilor simultane (task-urilor)
pentru a evita dezordinea în recepţionarea rezultatelor
parţiale, şi pentru a asigura corectitudinea rezultatului
final.
• Speedup (pronunţie aproximativă: 'spiid-'ap): denumită şi
parallel speedup, arată de câte ori este mai rapid un
algoritm paralel decât algoritmul serial corespunzător.
• Scalabilitate: abilitatea unui sistem de calcul paralel de a-şi
mări viteza totală de calcul atunci când se adaugă
procesoare suplimentare. În general nu se atinge o
scalabilitate perfectă, proporţională cu numărul total de
procesoare.
 Programare în calcul paralel
• În programarea paralelă există două tipuri de abordare a problemei:
– paralelism implicit, unde sistemul (compilatorul sau alt program) descompune problema şi
alocă sarcinile fiecărui procesor în mod automat. În acest caz compilatorul ţine de
compilatoarele de paralelizare automată;
– paralelism explicit, unde programatorul trebuie să precizeze explicit în programul său
modul cum va fi partiţionată problema de rezolvat.
• Mulţi factori tehnici au impact asupra performanţei atinse de programarea paralelă.
Astfel, sarcina de echilibrare automată a procesoarelor paralele încearcă să ţină toate
procesoarele la fel de ocupate, mutând la nevoie sarcinile curente de la procesoarele
mai încărcate la cele mai puţin încărcate.
• Unii consideră programarea în calcul paralel ca fiind sinonimă cu programarea
concurentă. Alţii fac deosebire între programarea în calcul paralel, pe de-o parte,
care foloseşte şabloane bine definite şi structurate de comunicaţie între procese şi se
axează pe execuţia în paralel a proceselor, şi pe de altă parte programarea
concurentă, care de obicei implică definirea de noi şabloane de comunicaţie între
procese care au fost făcute concurente. În ambele cazuri comunicaţia se face ori prin
memoria partajată ori prin schimburi de mesaje corespunzătoare între sarcini.
• Programele care lucrează corect într-un sistem cu un singur procesor ar putea să nu
funcţioneze bine într-un mediu paralel. Aceasta pentru că multiple copii ale aceluiaşi
program pot interfera între ele, de exemplu accesând aceeaşi zonă de memorie în
acelaşi moment. De aceea într-un sistem paralel este necesară o programare deosebit
de acurată (sincronizare).
 Calcul paralel  Calcul distribuit
Sistem de calcul paralel
Procesoarele sunt, de obicei,
de acelasi tip
Procesoarele sunt, de obicei,
distribuite pe o arie
geografica mica
Scopul: executarea unor
calcule mai rapid decat cu
un singur procesor
Sistem distribuit
Procesoarele sunt, de obicei,
eterogene
Procesoarele sunt, de obicei,
distribuite pe o arie
geografica mare
Scopul: utilizarea in comun a
resurselor disponibile,
transmiterea informatiilor.
Probleme specifice:
fiabilitate, securitate
 Modele de calcul paralel
1. RAM (Random Access Machine)
2. Pipeline
3. Procesoare de vectori
4. Procesoare masive
5. Multiprocesoare cu memorie divizata
6. PRAM (Parallel RAM)
7. Multiprocesor cu transfer de mesaje
8. Procesoare sistolice
9. Procesoare de tip data flow
Single Instruction Multiple Data sau
SIMD (instrucţiune simplă / date
multiple): dacă toate procesoarele
execută în toate momentele aceeaşi
instrucţiune, dar având ca obiect date
diferite
Multiple Instruction Multiple Data sau
MIMD (instrucţiuni diferite / date
multiple): dacă fiecare procesor
execută instrucţiuni diferite.
Alta clasificare:
1. SISD
2. SIMD
3. MISD
4. MIMD
 RAM (Random Access Machine)
• Maşina de bază este un monoprocesor
• Se foloseste pentru dezvoltarea de algoritmi
şi analiza lor
• Punctul de plecare pentru calcul paralel
X1 X2 Xn S-multimea finita a starilor
Σ-alfabetul finit al datelor de intrare
Γ-alfabetul finit al datelor de iesire
f-functia de tranzitie partial definita
Program Program M S0-starea initiala

counter Z-multimea starilor finale

Y1 Y2 Yn
RAM={S, Σ, Γ, f, S0, Z}
 Pipeline
• Cuprinde doua submodule; se poate si pe ambele
nivele
UCP UCP
UAL UCP
UAL

UCP
UAL UAL

M M

Pipeline la nivel de Pipeline la nivel de

operatie aritmetica instructiune
 Procesoare de vectori
• Contin seturi de intructiuni ce trateaza vectorii ca
un operand simplu; trebuie sa existe UAL pipeline
si registre vectori
SIMD
Port1 M
Reg.
Port1 M
Reg.
Unitate Reg.
Unitate Reg.
comanda
comanda
Port1 M
UAL
sau
 Procesoare masive
• Sunt UAL multiple supervizate de o singura
unitate de comanda; SIMD

P1 M
SW
Unitate P2 M
comanda

Pn M
 Multiprocesoare cu memorie divizata
• Fiecare procesor are propria unitate de prelucare si memorie si
comunica cu celelalte prin memoria divizata
• Fiecare procesor executa propriul set de instructiuni din
memoria locala sau memoria divizata

U. cd. M
loc. M1
UAL

U. cd. M
loc. M2
UAL SW

U. cd. M
loc. Mn
UAL
 PRAM
• Memoria este accesibila tuturor programelor
• Are submodule EREW (exclusive Read exclusive Write), CREW
(concurent Read exclusive Write), ERCW şi CRCW; apare nesiguranta
datelor in memorie – se poate scrie simultan in aceeasi locatie de
memorie
• Ca si RAM este folosita numai la proiectarea algoritmilor si analiza lor
(nu este realizabila fizic)

X1 X2 X3 Xn

PC1 Prog1

PC1 Prog1 M

PC1 Prog1

Y1 Y2 Y3 Yn
 Multiprocesor cu transfer prin
mesaje
• Seamana cu modelul cu memorie divizata
cu observatia ca in loc de Sw are un
mecanism de comunicare prin mesaje si nu
mai are memoria divizata extern ci numai
memorie locala fiecarui procesor.
• Mecanismul de comunicare poate fi o retea
de comutare mesaje.
 Procesoare sistolice
• Elemente de procesare identice asezate intr-o
structura pipeline
• Stie sa faca operatii de forma: yout=yin+a·x
a
yin P yout
a33
5 a33 a23
x 4
a31 a22 a13 1, 2, 3,4 –
3
a21
2
a11
a12
momente de
1
y3 timp
y03
y2
y02 P P P
y1
y01
x1 x2 x3
 Procesoare Data Flow
• Efectueaza operatia numai cand operanzii sunt
disponibili la elementele de procesare si acestia
devin disponibili
• Elimina necesitatea unui program counter; se
lucreaza cu “token” si cu notiunea de data pura
• “token-ul” si data pura sunt date direct unei
instructiuni ce se va executa
• Nu necesita adrese pentru memorarea variabilelor
 Procesoare Data Flow
• Exemplu: z=y(x+1)
• Se reprezinta printr-un grafic tip “data
flow” ce arata interdependenta intre 1 x
operatii
+
• Dupa ce se fac atribuirile x=4 si y=5, x si y
y au token-ul, datele devin disponibile.
• Cand datele sunt disponibile, adica au ·
“token-ul” pe ele, se efectueaza operatia
• Reyzultatul are “token-ul” pe el cand il au
si toate datele de intrare (nu si invers)
 Comparatie V. Neumann, Pipeline si
SIMD-MIMD
• X=(X1, X2, …, Xn); Y=(Y1, Y2, …., Yn); Z=X+Y
• xi+yi se imparte in 4 operatii: comparatie caracteristica,
deplasare caracteristica si mantisa, adunare mantisa,
normalizare rezultat; pp ca operatiile dureaza acelasi timp.
Pipeline V. Neumann MIMD/SIMD
1 1
2 1 2 z1=x1+y1
3 2 1 3 1 1 1
4 3 2 1 4 2 2 2
4 3 2 1 3 3 3
z1=x1+y1
4 3 2 z2=x2+y2 4 4 4
z2
4 3
z3 4 zn=xn+yn
z1=x1+y1
z4 1
2 T=4nt z2=x2+y2
1
T=(n+3)t 3 2 zn=xn+yn
4
3
T=4t
zn 4
 Performanţă versus costuri
Deoarece un sistem de calcul paralel cu n
procesoare este mai puţin eficient decît un
singur procesor de n-ori mai rapid, rezultă că
sistemul de calcul paralel trebuie să fie mai
ieftin de construit. Calculul paralel este folosit
pentru probleme care necesită foarte multe
calcule şi deci durează foarte mult, dar care
pot fi împărţite în subprobleme independente,
mai simple.
Monitorizarea proceselor
industriale

C10
Monitorizarea mediului si controlul
poluarii - obiective
• Prezentarea unor notiuni generale despre
starea normala a celor trei medii principale:
aer, apa si sol
• Expunerea de metode de monitorizare a
calitatii mediilor principale si a dispersiei
poluantilor în aceste medii
• Descrierea de metode de prevenire si
combatere a poluarii
Monitorizarea factorilor de mediu
1. Analize, masuratori, ce au in vedere o gama diversa de
analize fizico-chimice, bacteriologice, sonometrice si de
radioactivitate efectuate prin laboratorul propriu efectuate pe
aer, apa, sol, vegetatie:
- in conformitate cu planurile anuale de monitorizare si cele
de verificare a conformitatii fata de actele de reglementare;
- la solicitare, cerere din partea clientilor interni si externi.
2. Inventarierea emisiilor provenite de la unitatile economice,
de la sursele de suprafata si din trafic de pe teritoriul judetului
3. Preluarea si prelucrarea informatiilor de la alte institutii cu
responsabilitati in domeniul mediului
 Monitorizarea - sistem de supraveghere si control a stãrii
mediului
ambiant

Termenul monitorizare este întâlnit de relativ scurt

timp în limba română şi, în sens larg, semnifică
supravegherea evoluţiei în timp a unui sistem prin
măsurarea, estimarea sau semnalarea depăşirii
valorilor limită a unor indicatori sau parametri
definitorii ai sistemului, diagnoza stării prezente şi
eventual elaborarea unor prognoze.
În ultimul timp, regăsim des termenul monitorizare
utilizat cu referire la sisteme politice, sociale,
biologice, tehnice, informaţionale, transporturi şi
evident protecţia mediului.
 Monitorizarea - sistem de supraveghere si control a stãrii
mediului ambiant

Legea “Protectiei Mediului” din 29 decembrie 1995

specifică înţelesul termenului monitorizarea
mediului: “sistem de supraveghere, prognozã ,
avertizare si interventie, care are în vedere
evaluarea sistematicã a dinamicii caracteristicilor
calitative ale factorilor de mediu, în scopul
cunoasterii stării de calitate şi semnificaţiei
ecologice a acestora, evoluţiei şi implicaţiilor
sociale ale schimbărilor produse, urmate de
măsuri care se impun”.
 Efecte
Poluarea are urmări neplăcute, adesea grave, asupra omului şi
mediului înconjurător, sub diferite forme: infestarea apelor de
suprafaţă şi a pânzelor freatice, dispariţia unor specii sau
chiar a vieţii din anumite bazine hidrografice, deteriorarea
potenţialului agricol a solului, reducerea vizibilităţii şi apariţia
mirosurilor neplăcute, “încălzirea atmosferei”, murdărirea
zonelor urbane, ploile acide din Suedia şi Europa Occidentală
şi cel mai important afectează sănătatea oamenilor (afecţiuni
cronice ale aparatului cardio-vascular, respirator, digestiv sau
ale pielii). În ultimul timp se insistă mult asupra existenţei
unor substanţe mutagene puternice printre diferiţii poluanţi,
care, mult timp neobservate, sunt considerate ca o ameninţare
gravă, de ordin genetic, asupa populaţiei urbane
Strategia de ameliorare, şi/sau de
conservare a calităţii aerului
1. Colectarea informaţiilor privind natura şi
concentraţiile poluanţilor urbani, ca şi efectele nocive ale
acestora asupra mediului (măsurători ale emisiilor şi date
de epidemiologie specifice poluării urbane a aerului);
2. Colectarea informaţiilor asupra cauzelor care
determină poluarea aerului prin inventarierea emisiilor
de poluanţi în aer (inventarierea surselor de poluare);
3. Adoptarea măsurilor administrative, economice şi
tehnice de control al poluării aerului pentru reducerea
şi/sau eliminarea poluării urbane a aerului şi a efectelor
acesteia.
 Sistem global de monitorizare
• Evident că sistemul global de monitorizare se bazează pe
subsistemele naţionale de monitorizare, incluzând
elemente ale acestor subsisteme.
• Astfel monitorizarea a devenit un sistem informativ cu
multiple destinaţii speciale, care este în măsură să
avertizeze organismele abilitate asupra stării biosferei,
gradul de afectare antropogenă a ambianţei, despre factorii
şi sursele unor efecte nefaste.
• Din punct de vedere funcţional, sistemul de monitorizare
cuprinde trei etape:
Schema bloc funcţională a unui
sistem de monitorizare
 Evaluarea starii mediului
Evaluarea stării mediului natural reprezintă
elementul principal al unui sistem de
monitorizare. Etapele evaluării cuprind
selectarea indicilor şi a caracteristicilor
factorilor de mediu (apă , aer, sol) precum şi
măsurarea lor directă . Complexul
parametrilor respectivi trebuie să caracterizeze
exact starea mediului natural.
 Monitorizare biotop
O atenţie deosebită trebuie acordată transferului de substanţe poluante
dintr-un factor de mediu în altul, de la un biotop la altul.
Sarcina principală a monitorizării biologice este de a detecta reacţia
biosferei, ca răspuns la efectul antropogen, exercitat la diferite niveluri ale
materiei vii: molecular, celular, de organism, de populaţie sau de asociaţie.
În acest sens, o importanţă deosebită revine observaţiilor vizând impactul
mediului ambiant asupra omului, reacţia populaţiilor de care depinde
bunăstarea sistemelor ecologice, efectele antropogene, populaţiile deosebit
de sensibile în ce priveşte impactul respectiv.
In cadrul monitorizării biologice se atribuie un rol esenţial observaţiilor
privind eventualele modificări ale indiciilor ereditare proprii diverselor
populaţii, activitatea vitală a populaţiilor foarte susceptibile, servind drept
indicatori (de exemplu lichenii).
Monitorizarea calitatii mediului -
exemple
• Monitorizarea calitatii aerului
• Monitorizarea precipitatiilor
• Monitorizarea calitatii apelor
• Monitorizarea calitatii soluri
• Monitorizarea zgomotului
Exemplu de sistem tipic de
monitorizare
 Exemplu

Interior Exterior
Prognoză
PC
Interfata

•temperatura
•viteza vantului
•directia din care bate vantul
Detalii constructive (anemometru)
 CONŢINUTUL SISTEMULUI DE
MONITORING AL ATMOSFEREI ÎN
ZONELE URBANE
Permite factorilor de decizie:
• planificarea calităţii aerului;
• monitoringul calităţii mediului;
• verificarea cu ajutorul datelor de monitoring a
nivelului de conformitate cu normele de mediu şi
condiţiile reglementate, pentru fiecare agent
economic potenţial poluator;
• aplicarea măsurilor de prevenire, remediere şi de
control a calităţii aerului în vederea respectării
obiectivelor planificate.
 CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA
POLUANŢILOR ATMOSFERICI
Din punct de vedere al naturii poluanţilor atmosferici, ei pot fi
clasificaţi în două grupe:
• gazele şi vaporii toxici reprezentând poluanţii
prezenţi în atmosferă din emisiile instalaţiilor industriale şi
ale traficului auto;
• suspensiile sau aerosolii formaţi din particule lichide
sau solide de dimensiuni mai mici de 100 µm.
• gazele şi vaporii toxici sunt diverşi din punct de
vedere al naturii chimice, au stabilitate mare în atmosferă,
precum şi mare putere de difuziune. Ambele caracteristici
depind în primul rând de caracteristicile fizice ale
atmosferei şi mai puţin de natura chimică a substanţei.
 Pesticidele: bune sau rele?
• Pesticidele pot avea un rol vital în agricultura modernă.
Acestea ajută creşterea recoltelor şi distrug bolile plantelor.
În acelaşi timp, pesticidele pot avea efecte nocive asupra
sănătăţii oamenilor şi asupra mediului înconjurător.

În ianuarie 2009, deputaţii europeni au încurajat reducerea

folosirii pesticidelor în agricultură şi au cerut interzicerea
substanţelor care sunt dăunătoare pentru sănătate. În
acelaşi timp, Parlamentul a mai cerut interzicerea
pulverizării aeriene a pesticidelor, în special în apropierea
locuinţelor.
 Alimentele biologice şi
organismele modificate genetic
Alimentele biologice şi organismele modificate genetic
Organismele modificate genetic (OMG) pot fi o soluţie la criza alimentară, fiind mai
rezistente la condiţiile climatice şi oferind recolte bogate. În multe părţi ale lumii,
acestea sunt foarte răspândite şi folosite în alimentaţie.
Unii cercetători spun însă că OMG-urile pot fi nocive pentru biodiversitate şi sănătatea
umană. După o evaluare strictă, făcută de oameni de ştiinţă independenţi, câteva OMG-
uri şi produse derivate din acestea au fost autorizate în Uniunea Europeană.
În martie 2007, deputaţii europeni au cerut ca produsele alimentare etichetate drept
organice să nu conţină OMG-uri. În momentul de faţă, alimentele care conţin OMG-uri
în proporţie de 0,9%, şi în cazul în care contaminarea s-a făcut accidental, pot fi
considerate biologice. Deputaţii europeni au cerut o limită maximă de 0,1% pentru
aceste produse.
În plus, deputaţii europeni au sprijinit crearea unui logo comun european, obligatoriu,
pentru produsele biologice (care conţin cel puţin 95% ingrediente biologice).
 Etichetarea alimentelor
Parlamentul European încurajează etichetarea corectă a produselor alimentare, astfel încât
consumatorii să ştie de unde provin alimentele şi în ce condiţii au fost acestea procesate.
În martie anul acesta, deputaţii europeni au adoptat reguli care cer specificarea, pe
etichetă, a locului unde au fost produse alimentele şi a celui unde acestea au fost
procesate.
În iulie 2008, deputaţii europeni au cerut etichetarea mai clară a alimentelor care conţin
aditivi alimentari. Etichetele ar trebui să indice E-urile pe care le conţine produsul şi să
includă o descriere a efectelor adverse (de exemplu: „poate avea un efect negativ asupra
activităţii şi atenţiei copiilor“).
PROCESE TEHNOLOGICE ÎNTR-O
STAŢIE DE EPURARE (Medgidia)

STUDENT: GAVRILĂ ŞTEFAN BOGDAN

GRUPA : 141 I.D.
1. INTRODUCERE
 2. STADIUL ACTUAL AL
STAŢIEI DE EPURARE
MEDGIDIA.
 Staţia de epurare primeşte apele uzate menajere şi
industriale ale Municipiului Medgidia.

 Capacitatea staţiei de epurare este de 425 l/s.

 Epurarea apei se face în cele trei trepte: mecanică,

biologică şi chimică.

 Nămolul se tratează în îngroşătoarele de nămol şi se

deshidratează pe platformele de uscare.
 3 GRĂTARE PLANE
METALICE.

1 DEZNISIPATOR.

1 SEPARATOR DE
GRĂSIMI.

STAŢIA DE SUFLANTE. TREAPTA MECANICĂ

3 GRUPE DE
DECANTOARE
PRIMARE.

STAŢIA DE POMPARE
NĂMOL PRIMAR.
 2 BAZINE DE
CONTACT

CIRCUITUL APEI DECANTOR FINAL

STAŢIA DE
CLORINARE
TREAPTA
CHIMICĂ STAŢIA DE
POMPARE NĂMOL
SI APA DE NĂMOL

CIRCUITUL 2 INGROŞĂTOARE
NĂMOLULUI DE NĂMOL

PATURI DE
USCARE
 3. CLASIFICAREA TIPURILOR DE TEHNOLOGII ŞI
APLICABILITATEA ACESTORA LA STAŢIA DE EPURARE
MEDGIDIA.

• Procesul biologic de transformare a nitraţilor în azot gaz sub influenţa unor catalizatori biochimici –
enzime . Se desfaşoară în mediul anoxic ( anaerob).
DENITRIFICARE • Parametrii care influenţează procesul: pH-ul, temperaura apei, concentraţia substanţelor solide uscate,
concentraţia substanţelor organice.

• Obiectivul principal - îndepărtarea substanţelor solide organice nesedimentabile, precum

şi stabilizarea materiilor organice din nămoluri.
• Are loc oxidarea materialelor organice în urma căreia rezultă apă, bioxid de carbon şi
AERARE nămol activ.

• Procesul biologic autotrof de prelucrare a compuşilor de azot în nitrat şi nitriţi.

• Are rol în creşterea biomasei din oxidarea compuşilor de azot în amoniac.
• Parametrii care condiţionează procesul: pH - ul, temperatura apei, inhibitorii, vârsta nămolului
NITRIFICARE şi durata de aerare.

• Apa epurată este separată de nămolul activ în zona de separare şi este evacuată prin
conducta de evacuare în emisar sau în tancul de apa tratată.
DECANTARE • Staţia de epurare dispune de un tablou de comandă automat.
 4. CONCLUZII
• STAŢIA DE EPURARE A APELOR UZATE MEDGIDIA NU ÎNDEPLINEŞTE
TOATE CONDIŢIILE PROCESELOR TEHNOLOGICE.

• ÎN CONSECINŢĂ, ESTE NECESARĂ O EVALUARE A STAŢIEI ŞI ÎNCEPEREA

DEMERSURILOR DE RETEHNOLOGIZARE.

• PROCESELE DESCRISE MAI SUS SE ÎNCADREAZĂ IN TEHNOLOGII

AVANSATE DE EPURARE.

• TEHNOLOGIILE AVANSATE DE EPURARE SUNT DESTINATE SĂ ASIGURE

GRADE RIDICATE DE EPURARE, IMPOSIBIL DE REALIZAT PRIN METODE
CLASICE(treptele fizică şi biologică).

• ASTĂZI, EPURAREA AVANSATĂ A APELOR UZATE ESTE OBLIGATORIE,

FIIND IMPUSĂ DE NECESITATEA MENŢINERII ECHILIBRULUI ECOLOGIC.
Monitorizarea proceselor
industriale

C11
 Generalitati – siguranta
• Siguranta se bazeaza pe incredere. Siguranta este
maxima pentru persoane de incredere si este limitata
pentru persoane necunoscute; aceasta se bazeaza pe
aparente, imbracaminte si comportament
• In comunicatile mari este aproape imposibil sa se
cunosaca toata lumea de aceea gradul de nesiguranta
este mai mare. Dimpotriva in comunitatile rurale sau
izolate, datorita numarului mic de persoane aflate in
comunitate, gradul de siguranta este maxim.
 Generalitati - monitorizare
• monitorizarea spatiului
• monitorizarea lucrurilor
• monitorizarea interactiunilor lucrurilor intre ele si
spatiul inconjurator.
Prima categorie include monitorizarea mediului ambiant si habitatului, agricultura,
controlului climatului de interior, supraveghere si alarmelor inteligente.
A doua categorie include monitorizari structurale, ecofiziologice, diagnostice medicale, si
realizarea hartilor terestre.
Cele mai dramatice aplicatii includ monitorizarea interactiunilor complexe, incluzand
habitatele salbatice, managementul dezastrelor, raspunsurile de urgenta, supravegherea starii
de sanatate.
Elementul fundamental al unei monitorizari =
senzorul -> retea de senzori
Retelele de senzori incorporeaza tehnologii din 3 arii de
studii: senzori, comunicatii si calculatoare. Inainte de
realizarea si instalarea oricarui sistem, este necesara
cunoasterea mediului sau fizic si desfasurarea sa in detaliu.

Retelele de senzori sunt realizate pentru transmiterea datelor

de la o matrice de senzori catre un server de date. Acestea nu
utilizeaza neaparat o simpla cale de date a unei retele de
comunicatie, mai degraba elementele unui sistem decid ce
date sa treaca, prin filtrare, pentru a obtine minimizarea
puterii si maximizarea continutului informational.
 Comunicatiile
Natura mediului inconjurator presupune ca
comunicatiile sa indeplineasca anumite conditii:
– Energie omnidirectionala pentru probe
– domeniu vast de raspandire a comunicatiei dintre
statia de baza si referinta
– rata mica a datelor
– detectia erorilor si corectia
– canale backup necesare
Deoarece oricare parte a lantului de comunicatie
poate fi imperfecta s-au utilizat un mecanism
stocheaza -transmite pentru transferul datelor.
 Monitorizarea miscarii
Monitorizarea obiectelor aduce provocari si
oportunitati diferite. Multe aplicatii pot fi vazute ca o
forma de mentinere a conditiei.
O structura fizica, cum ar fi o masina, motor, avion,
aripa, pod, sau cladire au moduri tipice de vibratii,
emisii acustice si raspuns la stimuli. Variatiile in
privinta acestor comportamente indica solicitarea sau
alte schimbari mecanice.
 Tipuri de sisteme
• Sisteme integrate de securitate
• Sisteme de control al accesului
• Sisteme de identificare biometrica
• Sisteme de detectare perimetrala
• Sisteme de automatizari, comanda si control
• Detectie si alarmare la incendiu
• Sisteme CCTV DVR si sisteme de inregistrare
digitala a informatioei video (a evenimentelor)
 Sisteme video
• Componenta importanta in cadrul sistemelor integrate de securitate,
supravegherea video permite monitorizarea in timp real a persoanelor
sau a evenimentelor la nivel de perimetru, a cailor si zonelor de acces.
Se pot accesa prin PDA-uri sau telefoane mobile.
• Gama completa de echipamente de supraveghere video si
monitorizare:
– camere video analogice
– camere video IP
– lentile si obiective CCTV
– DVR
– diplay-uri pentru monitorizare
– infrastructura pentru transmisie video
– software
 Necesitatea sistemelor CCTV
• Monitorizarea activitatii in magazine pentru
prevenirea sustragerilor atat de catre clienti
cat si de catre angajati
• Monitorizarea zonelor de risc in spitale si
uzine
• Utilizarea domestica presupune urmarirea
copiilor si oamenilor in varsta sau cu
disabilitati
 Siguranta casei - alarme
• Siguranta casei/locuintei este un aspect uneori
neglijat prin simplu fapt ca este perceputa ca o
preocupare suplimentara. Desi unii au sisteme de
siguranta le opresc din motivul enuntat mai sus.
• Alarmele sau sisteme de siguranta electronice sunt
formate dintr-o unitate centrala, o tastatura si o
serie de senzori. Pentru eficienta mai mare, o
astfel de alarma este bine sa fie conectata la un
sistem centralizat de monitorizare