Comunismul în România

Ciocîrlan Teodora (C.T.)

Persoana intervievată: Vrabie Valentin (V.V.)
Data nașterii: 15 mai 1939

V.V. - De la an la an, tot mai puțini sunt cei care își amintesc perioada comunistă. Unii bătrâni
aleg calea uitării, dar niciodată nu vei putea uita ceva ce te-a afectat atât fizic, cât și psihic; iar
tinerii de acum sunt copiii de atunci, copii care înca din clasa a 4-a erau trimiși pe câmpuri
pentru muncile agricole. Vara îi adunau pe toți și strângeau spicele în urma combinelor,
securătorilor. Chiar era și o lozincă <<Spic cu spic al patriei snop>>. Nu prea știau ei, la 7-8 ani,
ce e aia muncă, dar scopul era să îi obișnuiască cu efortul fizic.

-Cum anume era perioada din timpul școlii?

V.V. – Cine voia să învețe, învăța. Făceai chiar și facultate. Ideea de bază era să nu încerci să fii
la un nivel mai înalt decât Ceaușescu, “să execuți și după să raportezi”, asta era deviza în armată.
Bineînțeles, au schimbat profesorii, asta pentru a interveni în mintea copiilor, pentru a-i obișnui
cu noul sistem. Ba chiar, în 1950, a fost introdus sistemul sovietic de notare a elevilor de la 1 la
5, asta până în 1957-1958, nu mai știu exact. Eu terminasem cu 4.32, diplomă de maturitate, pe
atunci, și când am mers la facultate se schimbase sistemul, cu notare de la 1 la 10, iar secretara
de la facultate a început să râdă și să mă întrebe cum de am obținut eu diploma.

-S-a modificat ceva în legătură cu materiile din orar?

V.V. – Mie îmi plăcea să spun că sistemul evoluase. Au introdus limbile străine, dar, pentru că
niciun sistem nu este perfect, au scos limba latina care, bineînțeles, era necesară celor care făceau
medicina, biologia. Au fost multe decizii luate haotic. Ceea ce a făcut bine Ceaușescu, ceva ce pe
acum nu mai găsești, a fost școala de primari. Îi pregătea măcar câte puțin pe oricine care dorea
o funcție înaltă. Ah… Da. Până în clasa I se mai făcea religia, dar au scos-o. Regimul comunist
nu era dator să dea explicații nimănui privind măsurile de orice fel: ele se executau și nu se
comentau. În anii de liceu, anii 50, se organizau primele spectacole în aer liber, cu figuri de
gimnastică pe muzica sovietică, singura care se asculta pe atunci la posturile de radio din
România. Spectacolele acestea presupuneau zeci de ore și zile de pregătire, ?în timpul liber? al
elevilor. Privind acum în urmă, mi se pare grotesc. Toată România lucra 6 zile pe săptămână. Și
mai cred că nimic nu se petrecea întâmplător, artiștii curățau closete, filozofii sortau cartofi, iar
fetele trăgeau cu mitraliera (plângând), la pregătirea premilitară. Faptul că se învăța sâmbetele mi
se pare cel mai puțin grav.

-De ce credeți că perioada comunistă nu este atât de expusă la televizor?

V.V. - Păi este relativ simplu de răspuns la această întrebare. Multă lume încă mai este nostalgică
după această perioadă. Tu știi despre communism din ceea ce îți spun profesorii, din ce îți mai
povestec părinții. Cei nostalgici sunt cei cărora le-a fost bine, dar populația era împărțită. Cei mai
săraci cu duhul și cei care erau undeva sus, la putere.

-Și dumneavoastră trăiți cu un sentiment de nostalgie?

V.V. – Nu. Nu, pentru că eu am suferit. Tata la muncă avea un coleg jidan, care nu-l prea suporta
pe tata pentru că i-a poprit cazanul de țuică pentru neplătirea impozitului. Impozitul se ducea la
stat, doar nu în buzunarul tatei, deci nu era el de vina. Și acel coleg a dus vorbă cum că tata
jignește puterile. Și a fost luat pe sus. Știu că-l așteptam la prânz să vină acasă și nu l-am mai
văzut. Trei luni n-am știut nimic de el. L-au trimis la canal. Acum să fac o paranteză, e mai mult
legată de război. Eram în tren, prin București, și în timp ce trenul mergea erau bombardamente,
în 4 aprilie 1944 și mă agățam și eu de geamul trenului să văd. Doamne ce măcel.

-De ce cred tinerii din ziua de azi că era mai bine pe vremea comunismului?

V.V. - Se știe că astazi, cel mai greu, pentru un tânăr, mai ales, e să-și găsească un loc de muncă
și să aibă propria lui locuință. Se poate ca parinții sau bunicii să fi uitat de cozile interminabile la
alimente, de pâinea dată pe cartelă și frigul din apartamente, de la serviciu sau de la școală, din
timpul iernii. La fel cum nu pomenesc nici de curentul, gazele și apa date cu porția. Iar dacă nu
au uitat, înseamnă că, pentru vremea aceea, aceste neajunsuri care amărau viața și zilele
românilor li se păreau normale și nici nu le mai iau în calcul, acum când vorbesc despre
binefacerile epocii de aur. Dacă acestor tineri le spui că în acele vremuri aveai bani, dar nu aveai
pe ce să-i cheltuiesti, pentru că magazinele erau goale, deoarece tot ce se producea în țară lua
drumul exportului, mintea lor respinge așa realitate, de neconceput pentru ei, dar trăita de
oamenii timpului.
-Exista, bănuiesc, o sursă de frică.

V.V.- Tinerii de azi cred că atunci, înainte de '89, exista un mai mare respect față de lege. Mai
precis, exista frica de lege, frica de orice, chiar și de colegul de serviciu sau de vecinul de alături.
Frica era o permanență în viața fiecărui român trăitor în acea perioadă. Și, din frica de a nu-și
pierde libertatea, a tăcut și a suferit umilință atația zeci de ani. Să fac o analogie, așa cum există
frică față de Dumnezeu și de viața de apoi, așa exista și frica atunci.

-Societate perfectă nu există.

V.V. –Asta așa este. Numai adevărul curat, sincer despre acea perioadă îi va ajuta pe adolescenții
de astăzi să-i înteleagă ororile, opreliștile, fără a-i diminua însă și părțile bune, care nu pot fi
negate.