Referat

NECULAI Vlad
clasa a VIII-a A
Şcoala Nr. 14 „Al. Davila“ Piteşti

Profesor îndrumător:
Dragoş-Eugen ZÂRNĂ

2011

1
 ROMÂNIA ÎN ORGANISME
ŞI ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

În programul de guvernare pentru 2009-2012, printre obiectivele de politică

externă ale României se înscrie şi următorul: „Politica externă va urmări eficien-
tizarea demersului României în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale,
precum ONU, OSCE, Consiliul de Cooperare Regională (fostul Pact de Stabilitate
pentru Europa de Sud- Est), Consiliul Europei, OCEMN etc., fundamentat pe
conduita de promovare a cooperării internaţionale şi pe acţiunea concertată cu
partenerii strategici.“

A. ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE

1. România în Organizaţia Naţiunilor Unite

(ONU)

Deşi dorinţa României de a face parte din ONU a fost exprimată oficial încă
din 1946, aderarea ţării noastre a fost blocată până în 1955. La 14 decembrie 1955,
Adunarea generală a decis, prin rezoluţia nr. 995 (X), primirea României în ONU,
alături de alte 15 state.
România a fost membră în Consiliul de Securitate în anii 1962, 1976-1977,
1990-1991 şi 2004-2005, iar în ECOSOC în perioadele 1965-1967, 1974-1976,
1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003 şi 2007-2009.
România a deţinut, în perioada
2004-2005, calitatea de membru ales al
Consiliului de Securitate. Din această poziţie
a contribuit concret la punerea în practică a
prevederilor din Cartă referitoare la
organizaţiile regionale, prin promovarea
unui proiect de rezoluţie privind cooperarea
ONU cu organizaţiile regionale în procesele
de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict,
33 proiect ce a fost adoptat la 17 octombrie
Centrul de Informare al Organizaţiei 2005 în forma rezoluţiei 1631 a Consiliului
Naţiunilor Unite pentru România
de Securitate. Concretizarea proiectului
iniţiat de România are o dublă importanţă:
este, deopotrivă, prima rezoluţie românească adoptată în Consiliul de Securitate şi,
totodată, prima din istoria acestui organ al ONU pe tema cooperării dintre ONU şi
organizaţiile regionale.
În ceea ce priveşte raportarea la priorităţile de maximă actualitate ale ONU,
România se alătură eforturilor generale de identificare, negociere şi aplicare a unor
formule eficiente de reformare a sistemului Naţiunilor Unite.

2
 România, prin prezenţa sa în diferite organe ale ONU, are posibilitatea de a
participa la procesul decizional din cadrul Organizaţiei mondiale, cu influenţe asupra
situaţiei internaţionale la nivel global şi în zone geografice apropiate. De asemenea,
participarea României la operaţiuni ONU de menţinere a păcii a evidenţiat eficienţa
armatei române şi disponibilitatea politică a României de a se implica în activităţi
militare multinaţionale pentru menţinerea stabilităţii internaţionale. În acest sens,
România urmăreşte cu atenţie evoluţiile conceptuale ale operaţiunilor de menţinere a
păcii, în vederea intensificării şi diversificării implicării ei în aceste operaţiuni.
România susţine eforturile vizând eficientizarea şi asigurarea credibilităţii
Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a fost înfiinţat în 2006. România a
fost primul stat membru UE care a deţinut preşedinţia anuală a acestui important
organ ONU, în contextul mandatului exercitat în cadrul Consiliului în perioada iunie
2006- iunie 2008.
În noua calitate a României de ţară donatoare de asistenţă pentru dezvoltare,
începând cu anul 2007 s-a concretizat o nouă formă de cooperare cu ONU, prin
parteneriatul dezvoltat de ţara noastră cu un număr important de instituţii ale ONU cu
activitate în domeniul dezvoltării.
Prezenţa ONU în România reprezintă totodată o sursă de susţinere a eforturilor
ţării noastre, într-o perioadă de transformări sociale şi economice definitorii.
Prin intermediul programelor şi fondurilor Naţiunilor Unite, România
beneficiază de un volum important de asistenţă tehnică şi financiară în sectoare de
interes pentru ţară: protecţia mediului, demografie, drepturile omului, sănătate,
agricultură, industrie, consolidarea instituţiilor democratice, etc. Valoarea acestor
proiecte este substantial mai mare decât obligaţiile financiare pe care România le are
faţă de instituţiile din Sistemul ONU.

2. România în Consiliul Europei (CoE)

Consiliul Europei este prima organizaţie interguvernamentală europeană

postbelică, înfiinţată la 5 mai 1949, ca organism european de promovare a drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale omului, a valorilor democratice.
El reprezintă un cadru
instituţional de colaborare
interguvernamentală între
statele membre, în toate
domeniile de interes ale
societăţii europene (cu
excepţia celor legate de
apărare) şi anume: cooperare
juridică, în domeniul
mijloacelor de informare în
masă, în educaţie, cultură,
patrimoniu, tineret şi sport,
probleme sociale şi
economice, puteri locale şi regionale, protecţia mediului etc.
Participarea României la activitatea Consiliului Europei corespunde
obiectivului politicii sale externe de a contribui la consolidarea mandatului politic şi la

3
creşterea rolului organizaţiei de la Strasbourg la stabilitatea şi securitatea Europei, la
continuarea procesului de reunificare a continentului european.
România este reprezentantă la Consiliul Europei de domnul Stelian Stoian,
ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, Reprezentantul Permanent al României la
Consiliul Europei.
România a aderat la Consiliul Europei (CoE) la data de 7
octombrie 1993, când a semnat documente statutare şi Convenţia
Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului,
cu ocazia primului Summit al CoE (Viena, 1993). Decizia de
invitare a României de a deveni membru al Organizaţiei a fost
adoptată de Comitetul de Miniştri (CM) al CoE, la data de 4 octombrie 1993, prin
rezoluţia nr. 37/1993 a CM al CoE. Aderarea la CoE, organizaţie a constituit o etapă
necesară în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană
(UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
România participă la diferite programe de cooperare ţi asistenta ale Consiliului
Europei (Demostene, Themis, LODE, GRECO, SPAI, PACO). Un număr însemnat de
activităţi se realizează în cadrul Programului Comun al Consiliului Europei şi
Comisiei Europene de la Bruxelles. Anual au loc diferite conferinţe, seminarii, cursuri
de pregătire şi se efectuează misiuni de experţi în multiple domenii relevante pentru
procesul democratic, cum ar fi: expertiza pentru transformarea Curţii Supreme de
Justitie în Curtea de Casatie, elaborarea strategiei Institutului Naţional al
Magistraturii, ocuparea forţei de muncă, egalitatea de şanse etc.
În prezent, România dispune de un important capital politic şi instituţional în
cadrul Consiliului Europei, reprezentat de suma eforturilor factorilor politici şi a
instituţiilor Statului român (parlament, guvern, justiţie, autorităţi locale) de a promova
aplicarea acquis-ului Consiliului Europei în societatea românească, în plan juridic,
instituţional şi societal.
Recunoscând rolul fundamental al instrumentelor Organizaţiei de la
Strasbourg, România a devenit parte la 99 de convenţii ale Consiliului Europei şi a
semnat alte 13.

3. România în NATO

Organizaţia
Tratatului Nord-Atlantic
(NATO) este o alianţă
formată din 28 de state
din Europa şi America
de Nord, care au aderat
la Tratatul Nord-
Atlantic.
Scopul esenţial
al NATO este acela de a
asigura libertatea şi
securitatea tuturor
membrilor săi prin
mijloace politice şi
militare, în conformitate

4
cu Tratatul Nord-Atlantic şi cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. Tratatul Nord-
Atlantic a fost semnat la data de 4 aprilie 1949.
Încă de la începuturile sale, Alianţa a depus eforturi pentru stabilirea unei
ordini juste şi durabile de pace în Europa, bazată pe valorile comune ale democraţiei,
drepturilor omului şi în conformitate cu litera legii.
Principiul fundamental care stă la baza Alianţei este un angajament comun faţă
de cooperarea mutuală între statele membre, axat pe indivizibilitatea securităţii
acestora. Solidaritatea şi coeziunea din cadrul Alianţei susţin faptul că nici o ţară
membră nu poate fi forţată să se bazeze doar pe propriile eforturi naţionale în cazul
apariţiei unor ameninţări asupra securităţii sale. Fără a priva statele membre de
drepturile şi obligaţiile de a-şi asuma responsabilităţile suverane în domeniul apărării,
Alianţa le ajută să-şi atingă obiectivele de securitate naţională în urma unui efort
colectiv.
Pe scurt, Alianţa este o asociere de state libere, unite în hotărârea lor de a-şi
menţine securitatea prin garanţii comune şi prin relaţii stabile cu alte ţări.
România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul
NATO de la Praga din 2002. La acel moment, aliaţii au lansat invitaţii de aderare
pentru 7 state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.
La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO prin depunerea
instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al
Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de
ceremonia arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO.
Pe baza unei propuneri legislative, începând cu anul 2005, „Ziua NATO în
România“ se celebrează în prima duminică a lunii aprilie. În 2009, România a
aniversat 5 ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

În perioada 2-4
aprilie 2008 România a
găzduit Summit-ul
NATO de la
Bucureşti, care a
reprezentat cel mai
mare eveniment de
politică externă
organizat de România,
dar şi Summit-ul de
cele mai mari
dimensiuni din istoria
NATO.

La Summit au participat 26 de state membre, 23 de state partenere, înalţi

reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor care au contribuit la
operaţiunile NATO în Afganistan, la nivel de preşedinte (23 de state), prim-ministru
(22 de state), ministru al afacerilor externe (7 state), ministru al apărării (Kazahstan)
şi director politic (Irlanda).
Summit-ul a fost un eveniment unic nu doar pentru România, ci şi pentru
NATO. A fost cel mai mare Summit al Alianţei, atât ca număr de participanţi (peste
6500), cât şi ca formate. Pentru prima dată în istoria Alianţei, pe lângă reuniunile
consacrate (Consiliul Nord-Atlantic, Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic, Comisia

5
NATO-Ucraina şi Consiliul NATO-Rusia) s-a desfăşurat o reuniune în format extins a
statelor şi organizaţiilor participante la operaţiunea Alianţei în Afganistan, la care au
fost prezenţi Secretarul General al ONU, Preşedintele Comisiei Europene, Secretarul
General al Consilului UE, directorul Băncii Mondiale, alături de preşedintele afgan
Hamid Karzai şi înalţi oficiali din statele de contact (Australia, Japonia, Noua
Zeelandă, Iordania).
La Summit a fost marcată revenirea Maltei în cadrul Parteneriatului pentru
Pace. Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a participat la
primul Summit al Consiliului NATO-Rusia de la crearea NRC în 2002.
Delegaţia Permanentă a României la NATO asigură reprezentarea ţării noastre
în cadrul Alianţei Nord Atlantice.

4. OSCE

Conferinţa pentru
Securitate şi Cooperare în
Europa (CSCE) a constituit,
începând cu 1975, principalul
for pan-european de dialog
politic şi negocieri
multilaterale privind
problematica de securitate, în
condiţii de egalitate ale
tuturor statelor participante.
După 1989, procesul
CSCE a intrat într-o nouă
etapă, care, odată cu
instituţionalizarea acestuia şi
Întrevederea ministrului Teodor Baconschi cu Knut Vollebaeck,
Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE (17 I
crearea Organizaţiei pentru
2011) Securitate şi Cooperare în
Europa (OSCE), este
caracterizat prin subscrierea
tuturor statelor participante la aceleaşi valori democratice, ale statului de drept,
respectarea drepturilor omului şi ale principiilor economiei de piaţă.
În cadrul CSCE, România s-a manifestat ca iniţiator al regulilor şi normelor
democratice ale procesului de la Helsinki, bazate pe egalitatea suverană a statelor şi
adoptarea deciziilor prin consens, punând un accent constant pe dezvoltarea şi
afirmarea decalogului de principii, convenirea unor măsuri de creştere a încrederii şi
securităţii, precum şi a diverselor programe de cooperare în domeniul economic.
După 1989, eforturile României au vizat adaptarea şi eficientizarea OSCE,
transformarea organizaţiei într-un instrument util şi eficient în domeniul prevenirii
conflictelor şi gestionării crizelor şi asigurării unei abordări atotcuprinzătoare a
securităţii. România a manifestat un interes special pentru soluţionarea conflictelor
prelungite şi în special, a celui transnistrean.
În decursul anilor, România a depus eforturi pentru folosirea potenţialului
OSCE în reglementarea tensiunilor şi conflictelor, manifestând un interes deosebit
pentru soluţionarea politică a crizei din partea de Est a Republicii Moldova, pe baza

6
respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări şi retragerii complete a
forţelor străine din regiune.
România a participat cu interes la dezbaterile privind noul model de securitate
pentru Europa secolului XXI şi la elaborarea, în acest cadru, a Cartei asupra securităţii
europene.
Prin decizia adoptată la Summit-ul de la Istanbul (noiembrie 1999), României
i-a fost încredinţată responsabilitatea asigurării Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE în
anul 2001, moment definitoriu al prezenţei ţării noastre în OSCE.
Ţara noastră a găzduit, în perioada 6-8 iunie 2007, Conferinţa ministerială
OSCE privind combaterea discriminării, moment care a oferit României ocazia de a-şi
reconfirma profilul particular în privinţa combaterii tuturor formelor de intoleranţă.
România s-a implicat activ în acţiunile OSCE în Bosnia-Herţegovina, Albania,
fosta R.F. Iugoslavia, Belarus, Kosovo ş.a. O serie de reprezentanţi români au fost sau
sunt membri ai prezenţelor OSCE în teren sau au participat ca observatori la alegeri.
România a deţinut, de asemenea, poziţia de şef de misiune OSCE în Cecenia,
Tadjikistan şi Turkmenistan. În prezent, un reprezentant român este şef al Misiunii
OSCE în Muntenegru (ambasadorul Paraschiva Bădescu).

Priorităţile actuale ale României în relaţia cu OSCE sunt armonizate cu

obiectivele politicii externe şi de securitate a Uniunii Europene.
Activitatea reprezentanţilor români, atât la Viena, cât şi în cadrul diferitelor
reuniuni specializate ale OSCE, vizează:
• afirmarea şi respectarea principiilor şi normelor OSCE;
• adaptarea organizaţiei la noile realităţi, întărirea capacităţii sale de a face faţă
noilor riscuri şi provocări;
• consolidarea capacităţii operaţionale a OSCE, a eficienţei instrumentelor şi
mecanismelor sale de diplomaţie preventivă, gestionare a crizelor şi reconstrucţie
post-conflict;
• afirmarea conceptului atotcuprinzător de securitate prin cooperare;
• definirea rolului şi locului OSCE în edificarea spaţiului comun de securitate,
fără linii de diviziune, bazat pe recunoaşterea şi respectarea valorilor comune, a
angajamentelor şi normelor de conduită, inclusiv a dreptului fiecărui stat participant
de a-şi alege liber aranjamentele de securitate.

5. Organizaţia Internaţională a
Francofoniei (OIF)

Istoria modernă şi contemporană a României a fost marcată de o puternică

componentă francofonă. Începând chiar din secolul al XVIII-lea, cultura şi limba
franceză au pătruns masiv în educaţia membrilor înaltei societăţi româneşti.
În secolul XIX, franceza a devenit instrumentul şi mijlocul privilegiat de acces
la modernitate. Începând cu 1830, studiul francezei a fost introdus în şcolile din
Bucureşti şi Iaşi.
A vorbi franceza în spaţiul românesc însemna mult mai mult decât simpla
stăpânire a unui instrument lingvistic, fiind expresia adeziunii la o serie de valori, idei
şi idealuri specifice naţiunilor moderne europene. Intelectualii şi elita politică

7
românească au ales limba franceză ca idiom de exprimare a libertăţii, a modernităţii şi
apartenenţei spaţiului românesc la Europa naţiunilor libere.
Dimensiunea francofonă a României s-a dezvoltat în special în prima jumătate
a secolului XX. Atunci a devenit Bucureştiul « Micul Paris ». Mulţi scriitori au ales să
creeze partea cea mai semnificativă a operei lor în franceză.
Nume ilustre, precum Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade,
George Enescu, Emil Cioran, fac de atunci parte din patrimoniul cultural francofon.
Componenta francofonă a istoriei româneşti, construită de-a lungul a 200 de
ani de istorie, a rezistat chiar şi în condiţiile extrem de precare impuse după cel de-al
Doilea Război Mondial, în anii totalitarismului.

Imediat după revenirea la democraţie, România a aderat ca membru cu

drepturi depline la Francofonia instituţională (1993), reintrând în familia francofonă
de care era legată printr-un trecut extrem de bogat.

România în Francofonia instituţională

România a devenit membru
observator al comunităţii statelor şi guvernelor
având în comun limba franceză în cadrul
Sommet-ului de la Versailles din 1991.
În 1993, la următorul sommet din
Maurice (Mauritius), România a obţinut
statutul de membru cu drepturi depline al
acestei structuri.
România s-a implicat în mod direct
în activitatea OIF, pronunţându-se în favoarea întăririi dimensiunii europene a
Francofoniei.
Parlamentul României deţine în prezent statutul de secţie asociată în cadrul
Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF), iar mai multe mari oraşe româneşti fac
parte din Asociaţia internaţională a primarilor francofoni (AIMF).
România participă la Forumul Francofon al Afacerilor (FFA).

La sfârşitul anului 2009, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a relansat

activitatea grupului de ambasadori francofoni de la Bucureşti.
Scopul acestei iniţiative era o mai bună coordonare a acţiunii MAE cu cea a
ambasadelor şi misiunilor francofone de la Bucureşti, în vederea asigurării unei mai
mari vizibilităţi pentru Francofonie în rândurile publicului larg şi ale tineretului.

Activitatea şi prezenţa României în instanţele Francofoniei

În 1998 a avut loc la Bucureşti cea de a XII-a sesiune a Conferinţei
Ministeriale a Francofoniei, care a decis să adopte o nouă denumire pentru
Francofonia instituţională: Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

În 2006, Bucureştiul a găzduit cel

de-al XI-lea Sommet al Francofoniei,
dedicat „tehnologiilor informatice în
educaţie“. Era pentru prima oară când
România găzduia un eveniment de o
asemenea anvergură, reunind 36 de şefi de

8
state şi de guverne, 25 de miniştri ai afacerilor externe, 11 miniştri ai culturii şi
Francofoniei.
De asemenea, era pentru prima oară când o ţară din Europa Centrală şi
Răsăriteană găzduia o reuniune la vârf a Francofoniei.
În calitatea sa de stat-gazdă al celui de-al XI-lea Sommet al Francofoniei,
România a deţinut pentru 2 ani preşedinţia Conferinţei Ministeriale a Francofoniei
(până în 2007) şi preşedinţia Sommet-ului Francofoniei (2006-2008).
În 2007, Secretarul General al Francofoniei a desemnat România „stat-far“ al
Francofoniei în Europa Centrală şi de Est, recunoscându-i-se rolul în promovarea
limbii franceze şi a valorilor francofone în regiune.
În aprilie 2008, Bucureştiul a găzduit reuniunea Corespondenţilor Naţionali
pentru Francofonie din Europa Centrală şi de Est, iar în iunie 2008, reuniunea
Reţelelor instituţionale ale Francofoniei, acest ultim eveniment fiind organizat în
colaborare cu OIF.
Din aprilie 2009, România a deţinut preşedinţia Comisiei de adeziuni şi
modificări de statut a Consiliului Permanent al Francofoniei (CPF), care analizează
dosarele de candidatură ale statelor ce doresc să devină membre ale OIF şi face
recomandări în acest sens instanţelor superioare.
În 15-16 decembrie 2009, România a participat la cea de a 25-a sesiune a
Conferinţei Ministeriale a Francofoniei (Paris), unde a fost adoptat programul OIF
pentru 2010- 2013.
România a participat la cel de-al XIII-lea Sommet al Francofoniei de la
Montreux-Elveţia (22-24 octombrie 2010) cu o delegaţie condusă de ministrul
afacerilor externe, domnul Teodor Baconschi.

6. ASEM

ASEM este un forum de cooperare între ţările europene şi asiatice, iniţiat în

vederea întăririi dialogului dintre celle două regiuni. Procesul ASEM este alcătuit din
întâlniri în numeroase domenii de cooperare şi la diferite niveluri de participare, cea
mai importantă fiind reuniunea la vârf a şefilor de stat sau de guvern (organizată la
fiecare doi ani, alternativ în Europa şi Asia), reuniuni ministeriale (organizate în
intervalul dintre reuniunile la vârf), reuniuni ale înalţilor funcţionari (organizate, de
regulă, înaintea reuniunilor la vârf sau ministeriale) şi reuniuni la nivel de experţi.
La procesul ASEM participă 45 de membri: Comisia Europeană, toate statele
membre UE, Secretariatul General ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de
Sud-Est), statele membre ASEAN (Brunei Darussalam, Myanmar, Cambodgia,
Filipine, Indonezia, Laos, Malaiezia, Singapore, Thailanda şi Vietnam), China, R.
Coreea, Japonia, India, Mongolia şi Pakistan.
România şi Bulgaria, alături de India, Pakistan, Mongolia şi Secretariatul
ASEAN au fost invitate să se alăture procesului ASEM în urma Summit-ului ASEM
de la Helsinki (10-11 septembrie 2006). Începând cu 1 ianuarie 2007, România
participă la reuniunile organizate sub egida celor trei piloni ai ASEM, la diferite
nivele de reprezentare a sectorului guvernamental şi societăţii civile. Aderarea strict
formală a ţării noastre a avut loc cu ocazia Summitului ASEM 7 (Beijing, 24- 25
octombrie 2008).

9
 Implicarea activă a României în cadrul procesului ASEM marchează interesul
ţării noastre de a impulsiona dialogul bi-regional dintre Asia şi Europa şi creează noi
oportunităţi pentru promovarea relaţiilor bilaterale cu partenerii tradiţionali din
regiune.
Participarea activă a României la procesul ASEM (începând cu 2007) a fost
materializată şi prin formularea şi găzduirea în 2009 a proiectului privind
„Cooperarea Internaţională în domeniul gestionării frontierelor prin formarea
formatorilor“. Organizatorii programului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul
Administraţiei şi Internelor şi Organizaţia Mondială pentru Migraţiune, au propus o
abordare interactivă a activităţii formatoare. Curricula europeană a cursului,
completată de prezentarea experienţei acumulate de România în cadrul cooperării cu
statele membre ale UE şi statele din regiune, definesc acest proiect drept o contribuţie
la consolidarea cooperării inter-regionale în domeniul gestionării şi securităţii
frontierelor, în contextul dialogului Asia-Europa.

7. Instituţii economice şi financiare

►Grupul Băncii Mondiale (BM)

BM a fost înfiinţată la 1 iulie 1944 în

urma conferinţei de la Bretton Woods (SUA),
odată cu Fondul Monetar Internaţional. BM
reuneşte 185 ţări membre, responsabile de
modul în care este finanţată instituţia şi de
alocarea fondurilor. Sediul BM este la
Washington D.C., iar preşedintele instituţiei
este Robert Zoellick (SUA).
Banca Mondială este una dintre
principalele surse de asistenţă în domeniul
dezvoltării pentru ţările lumii. Misiunea sa este eradicarea sărăciei şi îmbunătăţirea
standardului de viaţă al populaţiei din ţările în dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare
care acordă împrumuturi cu dobândă redusă, credite fără dobândă şi credite
nerambursabile ţărilor în curs de dezvoltare. De asemenea, BM este unul din cele mai
mari organisme internaţionale de finanţare a programelor în domeniile sănătăţii,
învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecţia mediului şi a programelor de
reducere a datoriei ţărilor sărace.
Activitatea Grupului Băncii Mondiale în România a început în 1991 şi
cuprinde atât programe şi proiecte publice, finanţate de către IBRD prin împrumuturi
acordate direct statului, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi proiecte private, fără
garanţie de stat.

Banca Mondială a jucat un rol semnificativ în România, prin contribuţia sa la

restructurarea economiei, la consolidarea sectorului privat, la dobândirea calităţii de
membru UE a României sau la transpunerea acquis-ului comunitar, şi la diminuarea
impactului crizei. Printr-o combinaţie de împrumuturi (dezvoltare de politici şi
investiţii) şi activitate analitică, Banca a contribuit atât din punct de vedere financiar,

10
cât şi din punct de vedere intelectual la eforturile de reformare, integrare şi de
diminuare a crizei.
BM a jucat un rol semnificativ în
sprijinirea României în perioada de tranziţie de
la o economie centralizată către o economie de
piaţă funcţională.
În perioada 1991-2008, BM a aprobat 54
de operaţiuni finanţate în România, cu un total al
angajamentelor de aproximativ 5,5 mld. USD.
BM a sprijinit reformele structurale şi
privatizarea în România prin programele PSAL
(Împrumut de ajustare structurală a sectorului
privat – privatizarea şi restructurarea băncilor de stat, întreprinderilor de stat şi a
utilităţilor, atenuarea impactului social al restructurărilor, dezvoltarea sectorului
privat) şi PAL (Împrumut pentru ajustarea sectorului public – reforma în justiţie,
reforma sănătăţii, reforma administraţiei publice, îmbunătăţirea mecanismelor de
elaborare a politicilor, precum şi eficientizarea sistemului de cheltuieli publice).
În plus, programele de dezvoltare rurală şi de reducere a sărăciei vizează
îmbunătăţirea infrastructurii rurale, inclusiv sistemele de irigaţii, serviciile sociale şi
sistemul de finanţare rurală, printr-un proces participativ. De asemenea, operaţiile
băncii vizează îmbunătăţirea productivităţii agricole şi forestiere.

►Fondul Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o instituţie

financiară internaţională care reuneşte 186 de ţări membre,
înfiinţată în 1945, în urma Conferinţei Naţiunilor Unite de la Bretton Woods (SUA).
FMI are ca principale obiective promovarea cooperării monetare internaţionale,
facilitarea expansiunii şi creşterii echilibrate a comerţului internaţional, promovarea
stabilităţii cursurilor de schimb, furnizarea de asistenţă în scopul creării unui sistem
multilateral de plăţi şi punerea la dispoziţie a resurselor sale ţărilor membre care se
confruntă cu dezechilibre ale balanţei de plăţi. În atingerea acestor obiective, FMI
îndeplineşte 3 funcţii principale: supraveghere, asistenţă tehnică şi creditare. De la
înfiinţarea sa, scopurile urmărite de FMI au rămas neschimbate, dar operaţiunile sale,
care includ supravegherea şi asistenţa financiară şi tehnică, au evoluat pentru a
răspunde cerinţelor economiei mondiale în schimbare.
România a devenit membră FMI la 15 decembrie 1972 şi face parte din
constituenta condusă de Olanda. Dl. Age F.P.
Bakker (Olanda) este Director Executiv pentru
România în cadrul FMI; constituenta sa include
Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria,
Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Serbia,
Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova,
Olanda, România şi Ucraina. Guvernatorul
României la FMI este domnul Constantin
Mugur Isărescu, Guvernator al Băncii Naţionale
a României.

11
 Participarea României la FMI se ridică la 1.030,2 milioane DST sau 0,47% din
cota totală. Puterea de vot a României este de 10.552 voturi reprezentând 0,48% din
total.

►Banca Europeană pentru Reconstrucţie

şi Dezvoltare (BERD)

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată

în 1991, după prăbuşirea comunismului în Europa, în scopul consolidării economiilor
de piaţă şi a democraţiilor în 29 de ţări din Europa Centrală până în Asia Centrală.
Banca este deţinută de 61 de ţări şi două instituţii interguvernamentale (Comunitatea
Europeană şi Banca Europeană de Investiţii). Scopul instituţiei este de a asista statele
din Europa Centrală şi Asia Centrală în dezvoltarea economiei de piaţă. De asemenea,
mandatul atribuit BERD la înfiinţare stipulează faptul că instituţia va colabora doar cu
statele care adoptă principii de guvernare democratice.
Ţările de operare ale BERD sunt: Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus,
Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, FYR-Macedonia, Estonia, Georgia,
Ungaria, Kazakhstan, Republica Kyrgză, Letonia, Lituania, Moldova, Mongolia,
Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Slovenia,
Tajikistan, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan.

România este membră a BERD din 1991. Guvernatorul României la BERD

este ministrul finanţelor publice, iar guvernator supleant la BERD este Guvernatorul
BNR. România face parte din Constituenta condusă de Ucraina, din care mai fac parte
Republica Moldova, Georgia şi Armenia.
BERD reprezintă un catalizator major pentru investiţii în România, cu un
portofoliu cumulat, până în decembrie 2009, în valoare de peste 4,692 miliarde euro
(267 de proiecte semnate cu România începând cu 1991). 74% din totalul investiţiilor
au fost angajate în sectorul privat. Pe lângă propria sa investiţie, BERD a ajutat la
mobilizarea altor 7,9 miliarde euro, reprezentând co-investiţii în perioada 1991- 2009.
În 2009, Banca a jucat un rol important in sprijinirea pachetului financiar de
19,95 milioane euro acordat de către FMI/EU. În cadrul acestui pachet, BERD a
acceptat să mărească pana la 1 miliard de euro volumul investiţiilor proprii în
România pentru 2009 si 2010.

Strategia de ţară pentru România

aferentă perioadei 2008-2009, document
aflat în derulare începând cu luna aprilie
2008, a avut în vedere investiţii în
concordanţă cu priorităţile şi nevoile de
perspectivă ale economiei româneşti. 40%
din fondurile pentru investiţii au fost
destinate sectorului privat autohton, 35%
sectorului financiar, iar restul sectorului
energetic.

12
►Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică (OCDE)

Principalele momente care au marcat evoluţia ascendentă a relaţiei României

cu OCDE în ultimii 10 ani au fost: vizita preşedintelui Ion Iliescu în 2004, vizita
primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, în 2005 şi vizita preşedintelui Traian
Băsescu, în 2009.
Pe baza strategiei de colaborare adoptată în această etapă, s-a obţinut
admiterea într-un număr important de structuri de lucru ale Organizaţiei şi au fost
încheiate trei declaraţii comune între Guvernul Român şi OCDE – două dintre ele
referindu-se la lupta împotriva corupţiei şi dezvoltarea industrială durabilă. Cea de-a
treia declaraţie s-a concretizat, în iunie 2005, prin deschiderea Centru Român de
Informare şi Documentare OCDE, care funcţionează în cadrul Academiei Române.
Cu toate că ultimul val de extindere al OCDE, din 2007, nu a inclus şi
România, în discuţiile la nivel înalt, organizate între oficialii români şi cei ai OCDE, a
rezultat că fiecare cerere de admitere în Organizaţie, în special cele depuse înaintea
extinderii din 2007, va fi analizată separat, pe baza performanţelor individuale. Acesta
este un puternic argument în sprijinul ideii că dialogul privind admiterea în
Organizaţie nu este încheiat şi că există şanse ca România să poată fi admisă într- un
orizont de timp mediu.
În prezent, România participă, cu statut de stat membru sau observator, la
următoarele structuri de lucru ale Organizaţiei :
• Centrul de Dezvoltare
• Programul LEED privind Dezvoltarea Locală
• Comitetul Oţelului
• Grupul de Lucru pentru Construcţii Navale
• Grupul de Lucru al Comitetului pentru Investiţii
• Grupul de Lucru pentru IMM
• Comitetul pentru Concurenţă
• Comitetul pentru Turism
• Comitetul pentru Agricultură
• Comitetul pentru Statistică
• Programul PISA
• Comitetul pentru Drept Nuclear din cadrul Agenţiei pentru Energie Nucleară
• Grupul de Lucru pentru Concurenţă şi Reglementare
• Grupul de Lucru pentru Cooperare şi Implementare
• Scheme OCDE pentru Agricultură
De asemenea, România a aderat la următoarele instrumente de lucru ale
Organizaţiei:
• Declaraţia pentru Investiţii Străine şi Companii Multinaţionale, care a
presupus şi înfiinţarea Punctului Naţional de Contact în cadrul ARIS
• Libertatea proiectelor de Investiţii – în cadrul Comitetului pentru Investiţii
• Declaraţia OCDE privind Coerenţa Politicilor pentru Dezvoltare

13
 • Declaraţia OCDE privind Fondurile Suverane
• Declaraţia OCDE privind Viitorul Economiei Internetului (Declaraţia de la
Seoul)

B. STRUCTURILE DE COOPERARE REGIONALĂ ŞI

SUBREGIONALĂ

Cooperarea regională constituie o componentă importantă a diplomaţiei

româneşti, întrucât contribuie la consolidarea dialogului politic şi la dezvoltarea de
proiecte regionale.
O serie de probleme politice, economice, de securitate şi culturale pot fi mult
mai bine şi mai repede abordate şi rezolvate prin eforturi comune şi direcţionate. În
acest sens, regiunile oferă cadrul potrivit pentru stabilirea unor mecanisme de
cooperare, care contribuie la asigurarea unui climat de securitate regional şi
internaţional şi favorizează îmbunătăţirea vieţii populaţiei.
Mai mult, cooperarea regională s-a dovedit complementară procesului de
integrare europeană şi euro-atlantică.

România manifestă o participare activă la iniţiativele, procesele şi structurile

regionale de cooperare, cu o problematică complexă şi extrem de diversă, atât din
Europa de Sud-Est, cât şi din Europa Răsăriteană, Caucaz şi Asia Centrală:

I. Procesul de Cooperare a Statelor Sud-Est Europene

(SEECP)

Locul organizaţiei în ansamblul politicii externe a României

Implicarea activă a României în cadrul SEECP se înscrie în linia intereselor de
consolidare a stabilităţii şi securităţii în regiune şi oferirii de sprijin concret pentru
perspectiva europeană şi euro-atlantică pentru statele din Europa de Sud-Est.

Scurt istoric al implicării

României în SEECP
SEECP poate fi considerat
drept continuatorul colaborării
balcanice, iniţiată de Nicoale
Titulescu în perioada interbelică şi
reluată după cel de-al Doilea Război
Mondial sub forma conferinţelor
miniştrilor de externe la care
participau Albania, Bulgaria, Grecia,
Iugoslavia, România şi Turcia.
România a asigurat două
mandate la conducerea SEECP: în
perioada 1999- martie 2000 şi aprilie 2004 – mai 2005. În timpul primului mandat, a
fost semnată Carta relaţiilor de bună vecinătate, stabilitate şi cooperare în Europa de
Sud-Est (Bucureşti, 12 februarie 2000). Totodată, a fost desfăşurată o misiune de
informare a SEECP, condusă de un diplomat român, ce a avut ca obiectiv problema

14
refugiaţilor din Kosovo (septembrie 1999). Misiunea s-a finalizat printr-un set de
concluzii adoptate de miniştrii de externe şi care aveau ca nucleu un apel la
comunitatea internaţională pentru ajutorarea refugiaţilor şi crearea condiţiilor necesare
revenirii acestora la casele lor.
Cel de-al doilea mandat al României s-a axat pe dimensiunea politică şi
securitate: includerea R. Moldova în SEECP prin oferirea statutului de observator şi
primirea R. Croaţia ca stat participant cu drepturi şi obligaţii depline.

Stadiul actual al participării României la SEECP

Spaţiul SEECP prezintă un o importanţă deosebită pentru politica externă a
României, în special datorită vecinătăţii imediate.

II. Consiliul Cooperării Regionale (Regional Cooperation Council-

RCC)

România s-a implicat încă de la început în procesul de reflecţie cu privire la

viitorul Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est şi ulterior în negocierile pentru
înfiinţarea RCC, urmărind ca structura şi obiectivele noii structuri regionale să fie în
conformitate cu interesele naţionale şi regionale.
Activitatea RCC se concentrează pe cinci arii prioritare:
• dezvoltare economică şi socială,
• infrastructură,
• justiţie şi afaceri interne,
• cooperare în domeniul securităţii,
• formarea capitalului uman.

România are o participare solidă la RCC pe trei dimensiuni esenţiale: politic,

financiar şi personal. Face parte din Comitetul Director al RCC şi participă la
reuniunile coordonatorilor naţionali.
Obiectivele majore sunt: consolidarea relaţiei SEECP-RCC, potrivit
paradigmei politic-operaţional şi susţinerea dezvoltării de proiecte regionale viabile
care să contribuie la dezvoltarea regiunii şi să vină în sprijinul locuitorilor din Europa
de Sud-Est.

III. Iniţiativa Central Europeană (ICE)

Implicarea activă a României în cadrul ICE se

înscrie în linia intereselor ţării noastre de sporire a
profilului regional al României.
România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a
miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale Iniţiativei. Odată cu aderarea
României şi Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, ICE cuprinde un număr egal de state
membre şi nemembre UE (9).
În 2009, România a deţinut Preşedinţia-în-Exerciţiu a ICE, pentru prima dată
de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei. Mandatul României a concis cu
aniversarea a 20 ani de la înfiinţarea ICE.
Pe perioada Preşediţiei-în-Exerciţiu, România a acţionat pentru consolidarea
cooperării dintre statele membre şi nemembre UE, în vederea facilitării transferului de

15
know-how şi acordarea de asistenţă punctuală în domenii relevante relaţiei cu UE. În
acest sens, a susţinut valorificarea oportunităţilor oferite de ICE, transpuse în proiecte
concrete.
De asemenea, România a sprijinit instrumentele care pun în valoare
capacitatea operaţională a Iniţiativei şi a potenţialului în materie de proiecte/programe
de cooperare (Know-How Exchange Program, Secretariatul ICE pentru proiecte UE,
Fondului Special privind Clima şi Protecţia Mediului, Trust Fund din cadrul
BERD/Londra). O atenţie specială a fost acordată protecţiei mediului, cooperării
transfrontaliere, transporturile, economia, turismul şi agricultura.
PiE română a promovat acţiuni atât în domeniul guvernamental cât şi
parlamentar. Găzduirea la Bucureşti a reuniunii miniştrilor afacerilor externe şi a
Summit-ului ICE (12-13 noiembrie 2009), a permis trecerea în revistă a progreselor
statelor ne-membre UE, care au depus eforturi majore în vederea apropierii acestora
de UE, unul dintre obiectivele promovate constant de PiE română.
În contextul crizei economice globale, numeroase organizaţii internaţionale şi
instituţii financiare internaţionale (14 şefi de delegaţii) au fost reprezentate la Summit
şi la Summit Economic Forum (12 noiembrie 2009), inclusiv Preşedinţii BERD, BEI
şi BM, în vederea identificării unor soluţii pentru diminuarea efectelor crizei.

Totodată, Summit-ul ICE

de la Bucureşti a marcat şi
aniversarea a 20 de ani de la
înfiinţarea Iniţiativei. Declaraţia
Aniversară a ICE, document tehnic,
care reliefează activitatea ICE în
cei 20 de ani de activitate, propune
noi direcţii de acţiune şi orientare,
adaptate la noile provocări globale
şi regionale a fost adoptată de către
şefii de guverne.

IV. Procesul de Cooperare Dunăreană (PCD)

PCD a fost lansat oficial la Viena, la 27 mai 2002, pe baza unei iniţiative
comune a Guvernelor României şi Austriei, a Comisiei Europene şi a Pactului de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (PSESE). Participanţii la PCD sunt statele din
bazinul Dunării (România, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia,
Germania, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria), la
care se adaugă Comisia Europeană şi Consiliul Cooperării Regionale(CCR),
continuatorul PSESE, existând, de asemenea şi câteva state cu statut de observator la
Proces (Franţa, FYROM, Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii).
PCD reprezintă un forum de cooperare regională, neinstituţionalizat, structurat
pe mai multe dimensiuni sectoriale (economică şi dezvoltare durabilă, ecologică,
culturală, navigaţie, turism, cooperare subregională), subsumate unei dimensiuni
politice care are rolul de a stabili liniile directoare ale viitoarei cooperări şi de a
identifica proiectele prioritare care urmează a se realiza în cadrul dimensiunilor
sectoriale. Obiectivul său fundamental îl constituie armonizarea şi valorizarea
eficientă a diverselor iniţiative de cooperare în regiunea dunăreană, în lumina

16
valorilor şi standardelor europene, având în vedere că, în contextul extinderii UE,
Dunărea a devenit, practic, un fluviu interior al Uniunii.

V. Centrul Regional SECI pentru Combaterea Infracţionalităţii

Transfrontaliere

Centrul SECI are sediul la Bucureşti şi este singura organizaţie

din sud-estul Europei care acţionează în domeniul combaterii
criminalităţii transfrontaliere, la nivel operaţional. Centrul SECI
reprezintă punctul de convergenţă pentru susţinerea ţărilor din regiune
în eforturile lor de aderare la Uniunea Europeană, în domeniul justiţiei
şi afacerilor interne.
Cu ocazia reuniunii Comitetului de Agendă al Iniţiativei de Cooperare în
Sud-Estul Europei (Southeast European Cooperative Initiative- SECI) din 15 aprilie
1998, România a propus înfiinţarea la Bucureşti a unui Centru Regional pentru
Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere.
Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii
transfrontaliere, având ca parte integrantă a Cartei de organizare şi funcţionare a
Centrului Regional SECI, a fost semnat la Bucureşti, pe 26 mai 1999.
România a ratificat Acordul prin Legea 208/1999. Acordul a intrat în vigoare
la 1 februarie 2000.
În iulie 2000, la Bucureşti, a fost negociat Acordul de sediu (tratat bilateral)
cu Centrul SECI privind statutul juridic, regimul oficialilor şi delegaţiilor la reuniuni,
precum şi sprijinul acordat de România. Documentul a fost semnat în octombrie 2000.
La propunerea Comisiei Europene, activitatea Centrului SECI a fost evaluată
de către o comisie formată din experţi ai EUROPOL, EUROJUST, European
Anti-Fraud Office (Office Européen de Lutte Anti-Fraude), Customs and Fiscal
Assistance Office şi Police Assistance Mission of the European Community to
Albania. Partea română a prezentat comisiei de evaluare un raport privind strategia
Centrului SECI, din perspectiva relaţiilor cu EUROPOL.
Ulterior s-a stabilit ca obiectiv pe termen lung: „transformarea Centrului
Regional SECI într-o organizaţie internaţională de aplicare a legii, în conformitate cu
standardele europene şi internaţionale”.
Astfel, în octombrie 2006, a fost luată decizia de înfiinţare a unui Grup de
Lucru pentru negocierea proiectului Convenţiei pentru stabilirea Centrului Sud–Est
European de Aplicare a Legii (Convenţia SELEC).

Stadiul actual al participării României la Centrul SECI

La 10 decembrie 2009, la Bucureşti a avut loc cea de-a 32-a reuniune a
Comitetului Comun de Cooperare (JCC) al Centrului SECI. Cu ocazia reuniunii, s-a
celebrat a zecea aniversare de la crearea Centrului SECI. De asemenea, în marja
reuniunii JCC, a fost semnată Convenţia pentru înfiinţarea Centrului Sud-Est
European pentru Aplicarea Legii (Convenţia SELEC) de către statele membre ale
Centrului SECI. România este pe cale de a ratifica Convenţia SELEC.
În perioada 2007-2009, comisarul şef de poliţie Ion Gabriel Sotirescu, director
general adjunct al Direcţiei Generale pentru Combaterea Criminalităţii Organizate din
Inspectoratul General al Poliţiei Române a ocupat funcţia de director adjunct al
Centrului SECI.

17
 VI. Organizaţia Cooperării Economice la Marea
Neagră (OCEMN)
România este interesată şi de regiuni ce nu se află în vecinătatea apropiată, din
perspectiva dezvoltării unor legături transversale de cooperare. În iunie 2009,
România a devenit stat observator la Consiliul Statelor de la Marea Baltică (CBSS).

La 25 iunie 1992, la Istanbul, unsprezece şefi de stat şi guverne (Albania,

Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, R. Moldova, România, Federaţia
Rusă, Turcia şi Ucraina au semnat „Declaraţia Summit-ului privind Cooperarea
Economică a Mării Negre“ şi „Declaraţia Bosforului“ În iunie 1998, la Yalta, s-a
semnat „Carta CEMN“, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999 şi care a devenit
documentul fundamental al Organizaţiei. Odată cu intrarea în vigoare a Cartei,
OCEMN a dobândit identitate juridică internaţională şi a fost transformată intr-o
organizaţie economică regională: Organizaţia de Cooperare Economică a Mării
Negre. Odată cu aderarea Serbiei, în aprilie 2003, numărul membrilor OCEMN a
crescut la doisprezece.

România s-a implicat în

mod activ în susţinerea, conso-
lidarea OCEMN şi continuarea
procesului de reformă a Orga-
nizaţiei dezvoltând, în paralel,
relaţii de colaborare cu Uniunea
Europeană, precum şi cu
celelalte iniţiative regionale.
OCEMN a fost constituită în
anul 1992, în condiţiile existente
în acea perioada în zona Mării
Negre. Participarea ministrului Teodor Baconschi la conferinţa
dedicată preşedinţieiînexerciţiu a României la Organizaţia
OCEMN, prin spectrul Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)
larg de activităţi, precum şi prin (17032011)
componenţa sa, rămâne un cadru
util dialogului şi stimulării încrederii reciproce între statele membre, pregătind astfel
terenul pentru o posibilă angajare viabilă în proiecte mai ambiţioase.

România a susţinut constant necesitatea consolidării relaţiilor de colaborare

între OCEMN şi Uniunea Europeană. Abordarea a fost determinată atât de priorităţile
României în regiunea Mării Negre, cât şi prin curentul favorabil creat prin „Politica
Europeană de Vecinătate“.
Partea română a declanşat procesul de reformă şi restructurare al OCEMN prin
„Declaraţia de la Bucureşti- Către cea de-a 15-a aniversare a OCEMN“, în vederea
creşterii eficienţei şi vizibilităţii Organizaţiei pe plan regional şi internaţional.
România a deţinut Preşedinţie-în-Exerciţiu (PiE) a OCEMN în perioada
noiembrie 2005-aprilie 2006, iar priorităţile pe care s-a axat acest mandat au fost:
dezvoltarea unei relaţii de parteneriat între OCEMN şi UE; lansarea unui proces de
reflecţie asupra viitorului OCEMN, inclusiv din perspectiva restructurării

18
Organizaţiei; consolidarea dimensiunii de securitate şi stabilitate în cadrul OCEMN;
sprijinirea eforturilor statelor din Europa de Est şi Caucaz de consolidare a proceselor
democratice şi a reformelor impuse de tranziţia la economia de piaţă, concomitent cu
crearea unui mediu de afaceri sigur şi atractiv; mobilizarea statelor membre la
elaborarea şi implementarea cât mai rapidă a unor proiecte de dezvoltare consistente,
cu impact şi vizibilitate pentru întreaga regiune; dezvoltarea schimburilor comerciale
între statele din bazinul Mării Negre; extinderea colaborării OCEMN cu alte
organizaţii regionale şi internaţionale.
Regiunea Mării Negre, în ansamblul ei, a constituit şi va constitui o temă de
interes prioritar pe termen lung pentru politica noastră externă. Obiectivele strategice
ale României constau din: consolidarea stabilităţii democratice, accesul la prosperitate
prin proiectele de cooperare regională şi cu partenerii din Uniunea Europeană, o
abordare inclusivă pentru toţi partenerii de dialog şi cooperare din spaţiul estic,
conectarea la proiectele regionale ale UE.
Realizarea Autostrăzii inelare a Mării Negre şi Dezvoltarea Magistralelor
maritime în regiunea Mării Negre reprezintă pentru România proiecte prioritare, de
interes major în domeniul infrastructurii.
România susţine continuarea procesului de reformă al OCEMN şi asigurarea
creşterii eficienţei activităţii organizaţiei. România a iniţiat o serie de consultări cu
Bulgaria şi Grecia, celelalte două state membre UE din cadrul OCEMN, în vedere
continuării reformei şi obţinerea de rezultate concrete în procesul de implementare a
proiectelor OCEMN.
România deţine unul din posturile de Secretar general adjunct al
Secretariatului Internaţional Permanent (PERMIS) al OCEMN, cu sediul la Istanbul
(Ambasador Traian Chebeleu, 1 mai 2009-30 iunie 2012). Consulul general al
României la Istanbul este şi Reprezentant permanent al României pe lângă OCEMN.

INTEGRAREA ROMÂNIEI ÎN UE

La 1
ianuarie 2007,

România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Această dată a fost propusă
la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004.
Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de
asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele

19
două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din
Luxemburg.
Calitatea de stat membru implică atât drepturi, cât şi obligaţii. Toate acestea
derivă din tratatele şi legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţare până în
prezent, asemenea oricărui alt stat membru al Uniunii Europene.
După aderare România a trecut de la statutul de observator activ la cel de
membru cu drepturi depline. România a devenit a șaptea țară din UE după numărul de
locuitori. Țara desemnează 35 de deputați pentru Parlamentul European, dar numărul
acestora va scădea printr-o reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul
de la Nisa. Limba română a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii (a șaptea
după numărul de vorbitori, în concurență strânsă cu limba neerlandeză, urmând ca
oricare cetățean al UE să se poată adresa instituțiilor în această limbă. Denumirea de
„Uniune Europeană“, în limba română, a primit statut oficial.
Amplasarea geopolitică a României va influența politica UE cu privire la
relațiile cu Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia și Asia. Prin Inițiativa de
Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI), România are o oportunitate de a-și demonstra
supremația în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influențat și relațiile regionale ale
României. În consecință, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-
europene precum Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus și
Turcia.
Oficialii consideră
că țara face parte atât din
Europa Centrală cât și din
Balcani. Acest lucru
explică de ce guvernul
român dorește
îmbunătățirea integrării
euro-atlantice a țării,
concomitent cu crearea
unei zone de stabilitate la
Marea Neagră.

Legenda:
1952: Italia, Franţa, Luxemburg, Belgia, Germania, Ţările de Jos
1973: Danemarca, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
1981: Grecia
1986: Spania, Portugalia
1995: Austria, Finlanda, Suedia
2004: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,
Slovacia, Slovenia şi Ungaria.
2007: Bulgaria şi România

Surse:
www.mae.ro www.coe.ro http://ot.politiaromana.ro

20
www.bnro.ro www.onuinfo.ro
web.worldbank.org ro.wikipedia.org

21