Limbajele iubirii

Iubirea este un subiect pe cât de vast, pe atât de fascinant şi de misterios. Ce poate fi mai savuros în
viaţă decât trăirea amplă şi profundă a acestui sentiment euforic şi îmbătător, pe care îl numim iubire?
Iubirea ne face să ne dilatăm de la finit către infinit şi ne scoate din singurătatea fiinţei noastre.
Experienţa delicioasă şi copleşitoare a îndrăgostirii ne face să plutim de fericire şi să ne simţim în al
nouălea cer. Rezervoarele noastre de iubire sunt umplute la maxim şi starea de transfigurare a fiinţei
iubite este exemplară. De ce nu am rămâne mereu în această stare de graţie? Pentru a realiza aceasta
este însă nevoie de multă atenţie, dăruire şi este foarte important să cunoaştem modul în care ar trebui
să ne manifestăm iubirea faţă de fiinţa pe care o iubim, pentru a o putea face cunoscută şi simţită, pe
limba ei, astfel încât iubitul/iubita noastră să se simtă întotdeauna iubit/ă şi apreciat/ă în relaţia cu noi.
Limbajul emoţional al iubirii tale poate fi, faţă de cel al fiinţei pe care o iubeşti, la fel de diferit cum este
chineza de engleză, de exemplu. Oricât de mult te-ai strădui să-ţi exprimi iubirea în engleză, dacă
iubitul/iubita nu pricepe decât chinezeşte, nu veţi înţelege niciodată cum să vă iubiţi. Nu este suficient
să fim sinceri atunci când ne exprimăm iubirea, ci trebuie să fim dispuşi să învăţăm principalul limbaj al
iubirii celuilalt, dacă dorim să comunicăm eficient în dragoste. Astfel iubirea noastră va fi tradusă în
limbajul iubirii fiinţei pe care o iubim.

Încă din copilărie, fiecare fiinţă umană îşi dezvoltă un anumit mod specific prin care receptează iubirea
pe care i-o transmit părinţii şi oamenii cu care vine în contact. Acesta ar putea fi numit limbajul iubirii
acelei fiinţe. Este, deci, foarte important ca, atunci când suntem într-o relaţie de iubire şi ne dorim sincer
fericirea celuilalt, să urmărim să-i descoperim limbajul iubirii şi să ne manifestăm în acel mod, cât mai
des cu putinţă.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi, autoanalizându-ne şi urmărind să descoperim cum ne place cel
mai mult să fim iubiţi, o putem ghida pe fiinţa iubită să se manifeste faţă de noi în modul care ne face să
ne simţim cel mai bine şi ne conferă un amplu sentiment de fericire şi împlinire.

Dacă dorim să fim eficienţi în a ne face cunoscută dragostea, este necesar să fim dispuşi să învăţăm
limbajul iubirii fiinţei iubite

Deşi există o infinitate de modalităţi şi nuanţe prin care ne putem manifesta iubirea, au fost
determinate, totuşi, cinci limbaje principale ale iubirii. În cartea sa, „Cele cinci limbaje ale iubirii”, dr.
Gary Chapman, consilier matrimonial şi conferenţiar pe tema modalităţilor de perfecţionare şi
îmbogăţire a vieţii cuplurilor, sintetizează şi concluzionează că cele cinci moduri fundamentale prin care
o fiinţă îşi exprimă şi receptează iubirea sunt: cuvintele de încurajare, timpul acordat, cadourile,
serviciile şi mângâierile sau atingerile.
Puţini sunt aceia care au cunoştinţă despre cele cinci limbaje ale iubirii şi chiar şi mai puţini sunt cei care
şi-au determinat propriul mod de a iubi sau pe cel al fiinţei iubite. Rareori bărbatul şi femeia dintr-un
cuplu au acelaşi limbaj principal al iubirii. Cu toţii avem tendinţa să ne exprimăm în limbajul nostru
principal şi suntem contrariaţi când fiinţa iubită nu înţelege ce îi comunicăm. Noi ne exprimăm iubirea,
dar mesajul nu este receptat, pentru că limbajul folosit de noi îi este străin celuilalt. Aceasta este
problema fundamentală ce apare de obicei în relaţiile de cuplu de lungă durată. O dată ce înveţi limbajul
principal al iubirii partenerului de viaţă, ai descoperit cheia unei relaţii de cuplu sau căsnicii de lungă
durată şi pline de afecţiune. Deci, pentru a ne păstra vie iubirea trebuie să învăţăm limbajul iubirii
celuilalt. Dacă dorim ca fiinţa pe care o iubim să simtă iubirea pe care noi i-o comunicăm, trebuie să ne
exprimăm în limbajul ei.

Există 3 modalităţi principale prin care ne putem determina limbajul iubirii:

1. să ne gândim ce anume ne provoacă cea mai mare suferinţă din ceea ce face sau nu face
iubitul/iubita. Opusul a ceea ce ne face să suferim va fi, de obicei, limbajul iubirii noastre.
2. să ne dăm seama care este lucrul pe care l-am cerut cel mai des de la iubitul/iubita noastră, poate
determina, de asemenea, modul nostru de a iubi şi de a ne simţi iubiţi.
3. modul în care ne exprimăm iubirea faţă de fiinţa iubită indică, de obicei, ceea ce ne face pe noi să ne
simţim iubiţi.

La temelia existenţei umane stă nevoia de intimitate şi de a fi iubit de cineva

De obicei, în relaţiile de iubire, prăpastia care se creează la un moment dat între cei doi iubiţi se
datorează faptului că unul dintre ei sau amândoi nu se mai simt iubiţi. Rezervoarele lor de iubire sunt
goale şi entuziasmul începutului, clipele magice de iubire sunt foarte rare sau au dispărut complet.
Nevoia de a fi iubit este cea care a stat la baza întemeierii cuplului. Dacă această nevoie nu mai este
satisfăcută, cuplul se destramă de cele mai multe ori în mod iremediabil. Păstrarea unui rezervor plin de
iubire într-o relaţie de cuplu este la fel de important precum păstrarea nivelului corect de ulei la un
automobil.

Oamenii se comportă diferit atunci când rezervorul lor de iubire este plin. Sunt mai binevoitori, mai
îngăduitori, mai altruişti, mai înţelegători, mai buni. Învăţarea şi exprimarea limbajului principal al iubirii
fiinţei iubite îi poate afecta acesteia în mod decisiv comportamentul.

Limbajul iubirii nr.1: Cuvintele de încurajare

„Poţi trăi două luni de pe urma unui compliment bun.” – Mark Twain
„În puterea limbii este viaţa şi moartea.” – Solomon
„Supărarea se abate asupra omului, dar numai un cuvânt bun îl bucură.”
Una dintre modalităţile de exprimare a iubirii este utilizarea cuvintelor. Încurajarea prin cuvinte a
celuilalt poate avea o putere extraordinară. Prin complimente sau prin cuvinte de încurajare, iubirea se
exprimă foarte puternic. Cel mai bine este să folosim declaraţii simple, directe cum ar fi:
„Ce bine îţi stă îmbrăcat astfel!”
„Parcă niciodată nu ţi-a venit atât de bine rochia asta!”
„Nimeni nu găteşte mai bine ca tine cartofii. Îmi plac foarte mult.”
„Sunt foarte recunoscător că ai spălat tu vasele în seara asta. Vroiam să ştii că nu mi se pare de la sine
înţeles” etc.

Gândiţi-vă cum ar fi climatul afectiv dintr-un cuplu în care cei doi iubiţi ar folosi astfel de cuvinte cât se
poate de des.

Ţelul iubirii nu este să obţii ceea ce doreşti, ci să faci ceva spre binele celui pe care îl iubeşti. Atunci când
suntem aprobaţi, suntem mult mai motivaţi să reacţionăm pozitiv şi, deci, să facem ceea ce ar dori
iubitul/iubita noastră.

Când vorbim despre cuvintele de încurajare nu ne referim la folosirea cuvintelor linguşitoare pentru a-ţi
forţa iubitul/iubita să facă ceea ce vrei tu, ci la a-l încuraja să-şi depăşească un anumit blocaj (frică) sau
să-şi dezvolte o anumită preocupare pe care deja o are.

Încurajarea presupune empatie şi o abordare a lumii din perspectiva fiinţei pe care o iubim. Trebuie să
învăţăm mai întâi ce este important cel/cea pe care îl/o iubim. Numai atunci îl putem încuraja. Prin
încurajări verbale încercăm să comunicăm ceva de genul: «Ştiu, îmi pasă, Sunt alături de tine. Cum te-aş
putea ajuta?» Încercăm să arătăm că într-adevăr credem în persoana respectivă şi în capacităţile ei. Îi
acordăm încredere şi o apreciem.
„Cuvintele de încurajare pot fi uneori greu de exprimat. Ele s-ar putea să nu aparţină limbajului tău
principal. S-ar putea să însemne un mare efort pentru tine să înveţi acest al doilea limbaj, mai ales dacă
ai obiceiul să critici şi să faci comentarii răuvoitoare.” Dar cu siguranţă merită efortul. Vei vedea că ele
fac minuni. – Gary Chapman

Vorbele bune

Iubirea înseamnă bunătate. Dacă dorim să ne comunicăm iubirea verbal, este important să folosim
vorbe bune, adică să fim atenţi la felul în care vorbim. Aceleaşi cuvinte pot avea sensuri diferite, în
funcţie de modul în care le spunem. Uneori cuvintele noastre spun una, iar tonul vocii noastre alta.
Mesajul transmis este dublu, însă fiinţa iubită va interpreta tonul mesajului, mai degrabă decât cuvintele
rostite.

De exemplu, „aş fi încântat să spăl eu vasele în seara asta” spus pe un ton batjocoritor nu va fi niciodată
perceput ca o expresie a iubirii. Pe de altă parte, putem împărtăşi suferinţa, durerea şi chiar mânia, într-
o manieră pozitivă, care poate fi astfel o expresie a iubirii: „Mă simt dezamăgită şi rănită că nu te-ai
oferit să mă ajuţi” – spus pe un ton deschis şi blând, poate fi o expresie a iubirii. Este un pas spre
clădirea intimităţii, prin împărtăşirea sentimentelor. De fapt solicită o ocazie pentru a discuta despre o
suferinţă şi a găsi un leac. Însă, aceleaşi cuvinte spune pe un ton aspru şi ţipate, nu vor mai fi o expresie
a iubirii, ci una a condamnării şi judecării.
„Un răspuns blând poate adesea să întoarcă mânia din drum”.

Iubirea nu ţine socoteala greşelilor. Este uluitor cât de mulţi oameni îşi strică ziua de azi pentru ziua de
ieri. Ei insistă să readucă în discuţie neajunsurile zilei de ieri şi în felul acesta strică şi ziua minunată care
ar putea fi azi. Iertarea este un mod de a iubi. Şi ar trebui să înţelegem că iubirea este o alegere de
fiecare clipă. În fiecare clipă putem alege să iubim şi să fim în felul acesta fericiţi sau putem alege să
judecăm, să condamnăm sau să urâm şi să ne otrăvim în felul acesta fiinţa, fiind mai mereu nefericiţi.

Limbajul iubirii nr.2: Timpul acordat

Există persoane care se simt iubite numai atunci când li se acordă timp, prin timpul acordat înţelegând
întreaga atenţie pe care o acordăm cuiva. A petrece timp cu cineva pe canapea la televizor, de exemplu,
nu înseamnă să îi acorzi din timpul tău, căci atunci, ceea ce captează atenţia amândurora este programul
de la televizor şi nu fiinţa iubită de lângă tine. A acorda cu adevărat timp fiinţei iubite, înseamnă a-i
acorda atenţie totală, a discuta cu ea şi a asculta cu toată atenţia ceea ce ea vrea să comunice.

Fiinţele care au ca limbaj de bază al iubirii timpul acordat, nu se vor simţi iubite dacă nu le veţi acordaţi
timp pentru a fi împreună doar voi doi, pentru a discuta şi a vă împărtăşi unul celuilalt diverse lucruri
legate de viaţa voastră interioară şi exterioară.

Doi oameni care sunt aproape unul de celălalt nu sunt neapărat împreună. Unii oameni cred că trăiesc
împreună, când în realitate ei doar trăiesc unul în preajma celuilalt. Unii locuiesc în aceeaşi casă, dar nu
sunt cu adevărat împreună. Un bărbat care urmăreşte un meci la televizor în timp ce vorbeşte cu iubita
lui, nu îi acordă acesteia un timp pe măsură, pentru că nu se concentrează exclusiv asupra ei.

Timpul petrecut împreună nu înseamnă neapărat că trebuie să ne sorbim din ochi unul pe celălalt, ci să
facem ceva împreună şi să ne acordăm unul celuilalt toată atenţia. Din punct de vedere afectiv,
indiferent de ceea ce facem împreună, important este să ne concentrăm atenţia unul asupra celuilalt.
Activitatea pe care o desfăşurăm este doar un mijloc care creează acel sentiment de a fi împreună. Ceea
ce contează cu adevărat este ceea ce se petrece la nivel afectiv. Faptul că ne petrecem timpul împreună
având dorinţa comună de a ne comunica afecţiunea şi că ne place să fim împreună şi să facem diverse
lucruri împreună este esenţial pentru persoanele al căror limbaj este timpul acordat. Dacă nu vă veţi
manifesta faţă de ele iubirea în acest mod, ele nu se vor simţi iubite în adâncul sufletului, nevoia lor de
iubire nu va fi împlinită, indiferent de ce alte limbaje ale iubirii veţi manifesta.

Aşadar, aspectul central în ceea ce priveşte timpul acordat este ca acesta să fie petrecut cu adevărat
împreună. Şi nu este suficient să fim alături de cealaltă persoană... Împreună înseamnă ca nimic altceva
să nu ne distragă atenţia; înseamnă să participăm total cu trupul, cu mintea şi cu sufletul la timpul pe
care îl petrecem împreună cu fiinţa pe care o iubim.

Adevărata conversaţie

Ca şi vorbele de încurajare, limbajul timpului acordat are mai multe dialecte. Unul dintre cele mai
importante este cel al adevăratei conversaţii. Prin adevărata conversaţie înţelegem un dialog plin de
înţelegere, în cadrul căruia cei doi iubiţi îşi împărtăşesc experienţele, gândurile, sentimentele şi dorinţele
într-un context echilibrat, plin de iubire, de prietenie, de armonie. Majoritatea celor care se plâng că
fiinţa iubită nu le vorbeşte nu se referă la faptul că aceştia nu scot niciun cuvânt, ci la acela că rareori ei
participă la un dialog deschis. Dacă limbajul principal al fiinţei pe care o iubiţi este timpul acordat şi
dialectul adevărata conversaţie, o astfel de discuţie este esenţială pentru ca ea să aibă sentimentul
împlinitor că este iubită.

Adevărata conversaţie este un limbaj al iubirii destul de diferit faţă de primul limbaj al iubirii. Cuvintele
de încurajare se concentrează asupra a ceea ce spunem, în vreme ce adevărata conversaţie se
concentrează asupra a ceea ce auzim. Dacă ne vom împărtăşi iubirea prin timpul acordat şi vom petrece
mai multă vreme discutând, înseamnă că ne vom concentra să ascultăm şi să înţelegem ce spune iubitul
sau iubita noastră. Vom pune întrebări, dar nu la întâmplare, ci din dorinţa reală de a înţelege ce
gândeşte, ce simte şi ce doreşte fiinţa iubită.

Mulţi oameni sunt educaţi să analizeze problemele şi să găsească soluţii. Trebuie însă să nu uităm că
cuplul nostru este o relaţie şi nu un proiect care trebuie dus la bun sfârşit sau o problemă care trebuie
rezolvată. Atunci când iubitul/iubita noastră are ceva pe suflet şi simte nevoia să discute despre aceasta
sau doar vrea să ne împărtăşească din experienţele ei, din sentimentele şi gândurile ei, dacă o vom
asculta cu atenţie şi deschidere, într-o stare de iubire şi transfigurare, vom putea astfel să-i cunoaştem
mai bine sufletul, să pătrundem în universul ei interior, îmbogăţindu-ne astfel propria fiinţă. Vom putea
atinge astfel împreună stări de intimitate sufletească profundă, care sunt întotdeauna împlinitoare şi
pline de savoare şi duc la maturizarea relaţiei de cuplu.

Sfaturi practice pentru a avea o conversaţie adevărată cu fiinţa iubită:

1. Păstrează contactul vizual atunci când iubitul/iubita îţi vorbeşte.

Aceasta te va ajuta să nu-ţi fugă gândul în altă parte şi îi vei comunica astfel fiinţei iubite că îi acorzi
toată atenţia. În plus, se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Dacă îţi vei privi în ochi iubitul/iubita, vei
putea empatiza mai uşor cu ea, simţindu-i astfel mai uşor sufletul.

2. În timp ce asculţi, nu mai face şi altceva.

Aminteşte-ţi! Timpul acordat presupune întreaga atenţie. Dacă vă aflaţi într-o situaţie în care nu îi puteţi
acorda chiar atunci fiinţei iubite timpul pe care îl solicită, decât să o ascultaţi în mod superficial, mai bine
rugaţi-o să aştepte câteva minute, până când vă terminaţi treaba, pentru a-i putea acorda întreaga
voastră atenţie. Majoritatea va respecta o asemenea doleanţă.

3. Ascultă-i sentimentele.
Întreabă-te: Oare prin ce stare emoţională trece iubitul/iubita? Atunci când ai impresia că ai găsit
răspunsul, aşteaptă ca acesta să-ţi fie confirmat. De exemplu: „am impresia că eşti dezamăgită că am
uitat...” În felul acesta îi dai ocazia să îşi clarifice sentimentele şi îi comunici indirect că asculţi cu atenţie
ceea ce spune.

4. Observă limbajul trupului.

Pumnii strânşi, lacrimile, sprâncenele ridicate şi mişcarea ochilor îţi pot da indicii referitore la ceea ce
simte celălalt. Uneori limbajul trupului transmite un mesaj, în vreme ce cuvintele transmit altceva. Cere
precizări, pentru a fi sigur că ştii exact ce gândeşte sau ce simte fiinţa iubită.

5. Refuză întreruperile.
Cercetări recente au arătat că, în medie, omul nu este atent mai mult de şaptesprezece secunde, după
care întrerupe conversaţia sau scoate o interjecţie. Dacă îi acordăm toată atenţia fiinţei iubite atunci
când ea ne vorbeşte, ne vom abţine să ne apărăm, să aducem acuze sau să ne afirmăm poziţia. Scopul
nostru este acela de a descoperi gândurile şi sentimentele fiinţei pe care o iubim şi nu acela de a ne
apăra sau de a o aduce pe drumul cel bun, ci acela de a o înţelege cu adevărat.

Adevărata conversaţie nu presupune însă doar a asculta, ci şi a ne destăinui. De exemplu, dacă limbajul
de iubire al iubitei dvs. este timpul acordat şi dialectul adevărata conversaţie, rezervorul ei de iubire nu
va fi niciodată plin până când dvs. nu îi veţi destăinui gândurile şi sentimentele voastre.

Dacă vrei să înveţi limbajul adevăratei conversaţii, este necesar să înveţi să-ţi conştientizezi emoţiile.
Pentru aceasta nu trebuie decât să fii atent la emoţiile pe care le ai pe parcursul zilei. Mulţi adulţi s-au
format în familii în care exprimarea gândurilor şi sentimentelor nu numai că nu a fost încurajată, ci chiar
condamnată. Reprimându-şi astfel emoţiile mai multă vreme, în timp ei au ajuns să nu mai fie foarte
conştienţi de trăirile lor emoţionale. Această problemă se poate rezolva cu uşurinţă, dacă, fiind atent şi
reţinând emoţiile sau sentimentele pe care le-ai trăit în cursul zilei, le împărtăşeşti după aceea fiinţei
iubite. Dacă vei face aceasta câteva săptămâni la rând, vei observa că apoi îţi va veni mult mai uşor să-i
comunici iubitei/iubitului sentimentele şi experienţele tale.

Activităţile comune

Pe lângă timpul acordat şi conversaţia adevărată, mai există un dialect: cel al activităţilor comune.
Activităţile comune pot consta în orice v-ar interesa pe unul dintre voi. Accentul cade pe cuvântul
împreună, pe a face lucruri împreună şi pe acordarea unei atenţii exclusive. Accentul nu cade pe ceea ce
facem, ci pe motivaţia a ceea ce facem. Scopul este să trăim ceva frumos împreună cu fiinţa iubită,
gândindu-ne că ea a fost dispusă să facă ceva ce ne place nouă. Aceasta înseamnă iubire. Pentru cei al
căror limbaj este timpul acordat cu dialectul activităţi comune, aceasta este chiar exprimarea cea mai
clară a iubirii.

Activităţile comune presupun:

1. cel puţin unul vrea să facă acel lucru
2. şi celălalt este dispus să facă acel lucru
3. ambii ştiu de ce fac acel lucru – pentru a-şi exprima iubirea prin a fi împreună.

Ne putem întreba cum să găsim timp pentru toate acestea. Tot aşa cum ne găsim timp pentru a mânca.

De ce? Pentru că este un lucru tot atât de important pentru relaţia noastră de iubire, pe cât este
mâncarea pentru sănătatea noastră.
Trebuie totul planificat cu grijă? Da.
Înseamnă că trebuie să renunţăm la anumite activităţi personale? Eventual.
Înseamnă să facem şi lucruri care nu ne plac în mod special? Categoric.
Oare merită? Fără îndoială.
Şi eu cu ce mă aleg? Cu plăcerea de a trăi alături de o fiinţă care se simte iubită şi ştie că ai învăţat să te
exprimi fluent în limbajul iubirii sale.

Limbajul iubirii nr.3: Primirea de daruri

Un dar poate fi ceva ce poţi ţine în mână şi să spui: „Priveşte, s-a gândit la mine!” sau „Nu m-a uitat!”. Te
poţi gândi la cineva şi îi poţi oferi un dar. Darul în sine este o expresie a acelui gând. Nu contează dacă a
costat sau nu bani. Ceea ce contează este că te-ai gândit. Şi gândul nu a fost doar în minte, ci a fost
exprimat printr-un dar, care este o expresia a iubirii, mai ales dacă îl dăruieşti persoanelor al căror limbaj
este primirea de daruri.
Darurile sunt simboluri vizuale ale iubirii. Ele sunt mai importante pentru unii decât pentru alţii. De
aceea oamenii au reacţii diferite atunci când primesc daruri. Dacă primirea de daruri este limbajul meu
principal de iubire, înseamnă că acord multă importanţă şi sunt impresionat(ă) de darurile pe care le
primesc de la fiinţa pe care o iubesc. Le voi considera expresii ale iubirii sale. Deoarece acesta este
limbajul iubirii mele, aceasta este modalitatea în care eu mă simt iubit(ă), iar fără daruri în calitate de
simboluri vizuale, mă pot îndoi de iubirea ei.

Darurile pot fi de orice dimensiune, culoare şi formă, pot fi foarte costisitoare sau gratuite. Însă cei
pentru care limbajul principal al iubirii este primirea de daruri, vor aprecia preţul acestuia numai dacă
este mult peste posibilităţi. Dacă un milionar oferă mereu cadouri din cele mai ieftine iubitei sale,
aceasta se poate îndoi că este vorba de o expresie a iubirii. Dar atunci când finanţele sunt limitate, un
cadou oricât de ieftin poate însemna o iubire de milioane.

Primirea de daruri este unul dintre cele mai simple limbaje ale iubirii, de aceea este şi foarte uşor de
învăţat. Dacă fiinţa pe care o iubeşti are ca principal limbaj primirea de daruri, poţi deveni foarte repede
un adevărat expert în arta dăruirii. Darurile pot fi cumpărate, găsite sau făcute. Ele nu trebuie să fie
neapărat costisitoare. Iubitul care se opreşte pe drum şi culege pentru iubita sa nişte flori de câmp, îşi
exprimă în felul acesta iubirea pe care o are pentru ea (cu condiţia ca ea să nu fie alergică la polen).

Dar ce se petrece cu cei care spun că nu ştiu să ofere daruri, că nu au primit prea multe în viaţa lor, nici
măcar în copilărie şi le vine destul de greu să le ofere. Primirea de daruri este limbajul ce se învaţă cel
mai uşor. Şi chiar dacă înainte nu ştiai sau îţi venea greu să oferi daruri, dacă ai descoperit că limbajul
fiinţei pe care o iubeşti este primirea de daruri, vei avea cu siguranţă motivaţia necesară pentru a deveni
un expert în oferirea de daruri.

Pentru început fă o listă cu toate darurile de care s-a bucurat foarte mult iubitul/iubita ta de-a lungul
timpului. Această listă poate include darurile pe care i le-ai făcut tu şi chiar darurile pe care le-a primit
de la alte persoane şi care ştii ca i-au plăcut foarte mult. Aceasta te va ajuta să-ţi faci o idee despre ce
daruri îi plac. Dacă nu te pricepi să alegi darurile care îi plac, apelează la prieteni, membri ai familiei sau
cunoştinţe care îl/o cunosc şi care te pot ajuta. Între timp alege daruri care ţi se par uşor de cumpărat,
de găsit sau de făcut şi oferă-i-le. Dacă primirea de daruri este limbajul principal al fiinţei pe care o
iubeşti, atunci aproape orice îi vei dărui va fi perceput ca o expresie a iubirii ce i-o porţi. (Însă dacă până
acum s-a arătat nemulţumită de darurile pe care i le-ai făcut şi nu i-a plăcut aproape nimic, mai mult ca
sigur că limbajul ei principal nu este acesta.)

Darurile şi raportarea la bani

Fiecare dintre noi evaluează altfel banii, trăind diverse senzaţii la cheltuirea lor. Unii au tendinţa să-i
cheltuiască cu uşurinţă, se simt bine când îi cheltuiesc, alţii preferă să-i economisească sau să-i
investească. Se simt bine când pun bani deoparte sau îi investesc în mod înţelept. Dacă vrei să devii
foarte priceput(ă) în a oferi daruri, trebuie să-ţi evaluezi atitudinea faţă de bani şi să o modifici, dacă
este cazul. Dacă eşti un cheltuitor, îţi va fi uşor să cumperi daruri pentru fiinţa pe care o iubeşti. Dacă
însă eşti un econom, vei avea o rezistenţă faţă de a cheltui bani în semn de iubire.

Economisind şi investind în viaţă, îţi cumperi siguranţa zilei de mâine. Ai grijă de nevoile tale afective
prin felul în care manevrezi, banii dar în felul acesta nu satisfaci şi nevoile fiinţei iubite, dacă limbajul ei
este primirea de daruri. Dacă vei descoperi că acesta este limbajul ei de iubire, atunci poate vei pricepe
că achiziţionarea acestor daruri este cea mai bună „investiţie” pe care o poţi face. Investeşti în relaţia
afectivă pe care o ai şi umpli astfel rezervorul de iubire al fiinţei pe care o iubeşti. Iar când acesta va fi
plin, vei primi şi tu la rândul tău aceeaşi iubire, în limbajul iubirii tale. Când ambele nevoi afective vor fi
satisfăcute, relaţia voastră de iubire va căpăta o cu totul altă dimensiune.
Nu-ţi face griji pentru economii, vei rămâne un econom, însă investind în iubirea pentru fiinţa iubită,
este ca şi cum ai investi în nişte acţiuni sigure.

Dăruirea de sine
Există şi un alt fel de dar pe care îl putem oferi fiinţei iubite, care nu este palpabil, dar care este o
expresie mult mai valoroasă a iubirii noastre, decât orice alt dar ce poate cumpărat, făcut sau găsit.
Acesta este darul prezenţei de sine sau dăruirea de sine. Să fii prezent atunci când fiinţa iubită are
nevoie de tine este foarte important, mai ales pentru cei al căror limbaj al iubirii este primirea de daruri.

Prezenţa fizică în momentele dificile sau delicate este cel mai important cadou pe care îl poţi face
iubitului/iubitei tale, în cazul în care limbajul iubirii sale este primirea de daruri. Atunci trupul tău devine
expresia iubirii tale. Dacă îndepărtezi acest simbol, sentimentul iubirii dispare, se evaporă.

Dacă prezenţa fizică a fiinţei iubite este importantă pentru tine, este indicat să-i comunici deschis
aceasta. Nu te aştepta ca ea să-ţi citească gândurile. Multe persoane nu-şi comunică doleanţele, ci se
aşteaptă ca fiinţa iubită să le ghicească. Acest lucru se poate petrece uneori, datorită stării de empatie
care se trezeşte între cei doi iubiţi atunci când aceştia se iubesc foarte mult şi au o relaţie armonioasă.
Însă este mult mai bine şi mai înţelept ca, în loc să te aştepţi ca fiinţa iubită să-ţi ghicească dorinţele – şi,
apoi, dacă aceasta nu se petrece, să fii frustrat(ă) şi dezamăgit(ă) - să-i comunici într-un mod armonios şi
plin de iubire ceea ce-ţi doreşti de la ea. În felul acesta îi vei oferi posibilitatea de a-ţi împlini doleanţele
şi de a te face fericit(ă).
Dacă iubita îţi spune, de exemplu: „Tare aş vrea să fim împreună în seara aceasta”, ia foarte în serios
această dorinţă, căci din punctul tău de vedere s-ar putea să nu fie foarte important, însă, dacă nu ai
nicio reacţie la această doleanţă a ei, poţi transmite un mesaj ce poate fi interpretat greşit. De cele mai
multe ori, pentru persoanele al căror limbaj este primirea de daruri aceasta se va traduce prin lipsa
iubirii.

Un dar special pe care îl putem oferi fiinţei iubite atunci când nu ne aflăm lângă ea, este acela de a-i
transmite în gând iubirea noastră şi tot ceea ce simţim mai frumos pentru ea, fiind în felul acesta
prezent în iubirea pe care o simţim faţă de ea, chiar şi atunci când ne aflăm la distanţă. Prezenţa noastră
subtilă manifestată în felul aceasta, o poate face pe fiinţa pe care o iubim să se simtă învăluită de iubirea
noastră, chiar şi atunci când nu suntem lângă ea. Acesta poate fi adeseori un sentiment copleşitor, plin
de savoare, fiind totodată un dar extraordinar de frumos, pe care i-l putem oferi oricând.

Iubirea are întotdeauna la bază generozitatea. Toate cele cinci limbaje ale iubirii ne îndeamnă să oferim
ceva fiinţei pe care o iubim. Pentru unii (al căror limbaj al iubirii este primirea de daruri), darurile –
simbolurile vizuale ale iubirii – sunt cele mai convingătoare. Ele nu trebuie să fie costisitoare şi nici
oferite săptămânal, iar pentru unii ele nu au nicio legătură cu valoarea financiară, ci doar cu cea afectivă.
A o face fericită pe fiinţa pe care o iubeşti este cea mai mare fericire. Cheia esenţială pentru aceasta este
aceea de a înţelege care este limbajul iubirii sale şi de a-ţi exprima apoi iubirea pe limba ei. În felul
acesta ea se va simţi mereu iubită şi împlinită, putând astfel iubi şi dărui mai mult, la rândul ei, ceea ce
va aduce din ce în ce mai multă iubire şi fericire în relaţia voastră.

Limbajul iubirii nr.4: Serviciile

Pentru unii oameni limbajul principal al iubirii este capacitatea de a face servicii. Prin servicii înţelegem
lucrurile pe care ar vrea iubitul/iubita să le facem. Încerci să-i intri în voie fiindu-i de folos, să-ţi exprimi
iubirea făcând diverse lucruri. Pregătirea mâncării, aşezatul mesei, spălatul vaselor, datul cu aspiratorul,
curăţarea prafului, dusul gunoiului, zugrăvitul dormitorului, păstrarea maşinii în stare de funcţionare,
spălarea maşinii, ordinea în garaj, schimbatul nisipului pisicii et. Toate acestea şi multe altele sunt
servicii care, dacă sunt făcute, îl pot face pe celălalt să se simtă iubit. Ele presupun grijă, planificare,
timp, efort şi energie. Dacă sunt făcute din toată inima, ele devin o expresie reală a iubirii.

Iisus a ilustrat într-un mod simplu dar profund exprimarea iubirii printr-un serviciu atunci când a spălat
picioarele ucenicilor Săi. Într-o cultură în care oamenii purtau sandale şi mergeau pe străzi prăfuite,
obiceiul era ca servitorul casei să spele picioarele musafirilor, de îndată ce aceştia soseau. Iisus, care îşi
învăţase ucenicii să se iubească între ei, le-a dat un exemplu despre felul în care trebuie să-şi exprime
iubirea atunci când a spălat picioarele murdare de praf ale ucenicilor săi, încurajându-i apoi să-i urmeze
exemplul.

Există multe persoane care se simt iubite datorită serviciilor pe care le fac iubitul sau iubita. Este însă
important să reţinem că tot ceea ce facem pentru celălalt atunci când ne aflăm în perioada îndrăgostirii
nu este un indiciu pentru ceea ce vom face după ce această perioadă va trece. Starea de îndrăgostire pe
care o trăim ne determină să realizăm pentru fiinţa de care ne-am îndrăgostit fel şi fel de lucruri pe care
nu le nu le-am fi făcut pentru cineva în mod obişnuit. Astfel că, după ce această perioadă trece, avem
tendinţa să redevenim cei care am fost înainte de a ne îndrăgosti. Acţiunile noastre sunt de cele mai
multe ori influenţate de modelul părinţilor, de propria noastră personalitate, de felul în care percepem
iubirea, de emoţiile, nevoile şi dorinţele noastre.

Iubirea este o alegere de fiecare clipă şi ea nu poate fi forţată

Într-o relaţie de cuplu tensionată, atunci când iubiţii învaţă să îşi exprime cererile cu afecţiune, fără
reproşuri şi fără atitudini poruncitoare, lucrurile se pot îndrepta foarte uşor. Reproşurile şi poruncile au
efectul de a crea prăpăstii între iubiţii. Dacă faci suficient reproşuri, este posibil ca până la urmă
iubitul/iubita să le încuviinţeze şi să facă aşa cum vrei tu, dar nu în semn de iubire. Poţi călăuzi iubirea
exprimându-ţi cerinţele: Aş vrea să speli maşina, să tunzi iarba, să mă ajuţi la spălatul vaselor etc., dar nu
poţi crea dorinţa de iubire. Fiecare dintre noi trebuie să hotărască zilnic dacă vrea sau nu să-şi iubească
iubitul/iubita. Dacă ne hotărâm să-l iubim, trebuie să ne exprimăm iubirea în felul în care doreşte el/ea,
astfel încât iubirea noastră să fie eficientă din punct de vedere afectiv.

Există şi un alt adevăr, dar pe care nu-l va înţelege decât o persoană care dă dovadă de o iubire matură.
Reproşurile legate de comportament ale iubitului/iubitei sunt un indiciu clar pentru limbajul principal al
iubirii. Oamenii au tendinţa să-şi critice fiinţa iubită în ce priveşte lucruri de care au cea mai mare nevoie
afectivă. Reproşurile sunt o modalitate ineficientă de a cere iubirea. Dacă vom înţelege acest lucru, vom
putea să analizăm reproşurile într-o manieră mai eficientă. O soţie îi poate spune soţului său după ce
acesta îi reproşează anumite lucruri: Pare extrem de important pentru tine. Poţi să-mi explici de ce?
Adesea reproşurile trebuie explicate. Declanşarea unei astfel de conversaţii poate în cele din urmă să
transforme nişte reproşuri într-o cerere şi nu o poruncă.
În societatea actuală nu mai există un rol bine determinat al bărbatului şi al femeii
Atâta vreme cât ne tratăm fiinţa iubită ca pe nişte obiecte, noi anulăm astfel posibilitatea iubirii.
Manipularea prin insuflarea sentimentului de vinovăţie (Dacă ai fi fost o soţie bună ai fi făcut asta pentru
mine) nu este deloc un limbaj al iubirii. Obligaţia din frică (Vei face asta, dacă nu, vei regreta amarnic)
este străină de iubire. Putem îngădui să fim folosiţi, dar noi suntem fiinţe create din emoţii, gânduri şi
dorinţe. Noi avem capacitatea să luăm hotărâri şi să trecem la fapte. Dacă permitem să fim folosiţi sau
manipulaţi de cineva, aceasta nu este o dovadă de iubire. Este, de fapt, în realitate, un act de trădare,
deoarece îi permiţi celuilalt să scoată la iveală din fiinţa lui şi să manifeste obiceiuri inumane. Iubirea
grăieşte astfel: Te iubesc prea mult ca să te las să mă tratezi aşa. Nu e bine nici pentru mine, nici pentru
tine.

Depăşirea stereotipurilor
Învăţarea limbajului serviciilor va presupune din partea unora dintre noi o reexaminare a stereotipurilor
rolurilor noastre de iubiţi şi iubite, soţi şi soţii. De exemplu, suntem dispuşi să înlocuim imaginea noastră
mentală despre ceea ce ar trebui să fie un iubit/ soţ şi să uităm acest stereotip, atunci când ne dăm
seama cât este de important acest lucru pentru iubita/soţia noastră. Acest lucru ne este necesar tuturor
atunci când limbajul principal al iubirii fiinţei iubite presupune din partea noastră ceva care ni se pare
nefiresc în raport cu rolul nostru în relaţia de cuplu în care suntem.

Datorită schimbărilor în plan social din ultimii treizeci de ani, nu mai există un rol bine determinat al
bărbatului şi al femeii în societatea actuală. Acest lucru nu înseamnă însă că toate stereotipurile au fost
îndepărtate, ci mai degrabă că numărul lor s-a multiplicat. Indiferent de ceea ce crezi tu, iubitul/iubita s-
ar putea să perceapă rolurile în relaţia de cuplu oarecum diferit faţă de cum le percepi tu. Este necesară
disponibilitatea de a examina şi de a modifica strereotipurile pentru a ne exprima mai eficient iubirea.
Aminteşte-ţi! Nu există niciun fel de răsplată dacă păstrezi anumite idei preconcepute. În schimb, există
avantaje enorme dacă satisfaci nevoile afective ale iubitei/iubitului.

Oare să fie chiar atât de simplu?

Simplu? Da. Uşor? Nu.
Este necesar să depunem eforturi pentru a renunţa la anumite stereoptipii după care ne-am obişnuit să
trăim. Dar învăţând limbajul de iubire al iubitei/iubitului şi alegând să-l vorbim, va conta enorm pentru
climatul de iubire al relaţiei în care ne aflăm. O relaţie de iubire armonioasă, în care ne exprimăm iubirea
într-un mod sincer şi adecvat necesităţilor afective ale fiinţei iubite poate fi pentru viaţa fiecăruia dintre
noi o oază de împlinire sufletească.

Limbajul iubirii nr.5: Mângâierile fizice

Ştim cu toţii că atingerea fizică este o modalitate de a ne comunica iubirea sau afectivitatea. Numeroase
studii de cercetare a dezvoltării copilului au ajuns la concluzia că sugarii care sunt ţinuţi în braţe şi
sărutaţi îşi dezvoltă o viaţă afectivă mai sănătoasă faţă de cei care sunt lipsiţi pe perioade lungi de timp
de vreun contact fizic. Importanţa mângâierii copiilor nu este o idee nouă, ea fiind amintită şi în Biblie.
Părinţii înţelepţi sunt aceia care îşi mângâie copiii.

Contactul fizic este şi o modalitate foarte eficientă de exprimare a iubirii într-un cuplu. Ţinutul de mână,
sărutările, îmbrăţişările şi fuziunile amoroase sunt toate şi fiecare o modalitate de a-i comunica fiinţei
iubite emoţia iubirii tale. Pentru unele persoane atingerea fizică reprezintă limbajul principal al iubirii.
Fără asta ei nu se simt iubiţi. În felul acesta rezervorul lor afectiv este plin şi se simt în siguranţă în
iubirea iubitului/iubitei. Relaţia sexuală este un alt dialect al limbajului mângâierii fizice. Dintre cele cinci
simţuri, pipăitul, spre deosebire de celelalte patru, nu este limitat la o singură zonă a trupului. Receptorii
tactili minusculi sunt localizaţi de-a lungul întregului trup. Când aceşti receptori sunt mângâiaţi sau
apăsaţi, nervii receptori transmit impulsuri creierului. Creierul interpretează aceste impulsuri şi atunci
când atingem un lucru percepem o senzaţie de cald sau rece, moale sau tare. Atingerea poate fi cauză a
durerii sau a plăcerii. Putem interpreta o atingere ca fiind iubitoare sau ostilă.

Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relaţie. Poate comunica iubire sau ură.

Unele părţi ale coprului sunt mai sensibile decât altele. Diferenţa este dată de faptul că minusculii
receptori tactili nu sunt împrăştiaţi în mod egal pe trup, ci sunt organizaţi pe anumite zone. Astfel vârful
limbii este extrem de sensibil la atingere, în vreme ce partea din spate a umerilor este cea mai puţin
sensibilă. Vârfurile degetelor şi vârful nasului sunt alte zone extrem de sensibile. Scopul nostru nu este
acela de a înţelege baza neurologică a simţului tactil, ci importanţa sa psihologică.

Mângâierea fizică poate crea sau distruge o relaţie. Poate comunica ură sau iubire. Persoana pentru care
limbajul iubirii este mângâierea fizică va recepţiona acest mesaj mult mai puternic decât cuvintele „te
urăsc” sau „te iubesc”. O palmă dată pe obrazul unui copil face mult rău, dar este distrugătoare pentru
copilul al cărui principal limbaj al iubirii este mângâierea. O îmbrăţişare călduroasă comunică iubire
oricărui copil, dar pentru cel care se bazează pe limbajul mângâierii fizice, puterea acestui mesaj este
enormă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru adulţi.

Într-o relaţie de iubire mângâierea din dragoste poate lua multe forme. Cum receptorii tactili sunt
localizaţi pe întreg trupul, mângâierea plină de afecţiune faţă de fiinţa iubită poate fi o expresie a iubirii,
indiferent ce parte a corpului este implicată. Asta nu înseamnă că toate mângâierile sunt egale. Unele
vor crea mai multă plăcere iubitului/iubitei decât altele. Cel mai bun profesor în acest sens este, fireşte,
fiinţa pe care o iubim. De fapt, ceea ce căutaţi este chiar iubirea ei. Ea ştie mai bine ce înseamnă o
mângâiere plină de dragoste. Nu insista să o mângâi în felul tău şi atunci când îţi convine ţie. Învaţă să-i
vorbeşti dialectul. Iubitul/iubita poate descoperi că unele mângâieri sunt neplăcute sau enervante. Dacă
vei insista cu acele mângâieri, vei comunica exact opusul iubirii, adică faptul că nu eşti sensibil la nevoile
lui/ei şi că nu îţi pasă de ceea ce percepe ca plăcut. Nu face greşeala de a crede că ceea ce îţi aduce ţie
plăcere aduce plăcere şi fiinţei iubite.

Mângâierile din dragoste pot fi explicite şi presupun o concentrare totală, cum ar fi, spre exemplu,
frecatul pe spate sau preludiul dinaintea jocului amoros. Pe de altă parte, mângâierile iubirii pot fi
implicite şi presupun doar o clipă, cum este atunci când îi pui o mână pe umăr sau îi torni ceai într-o
ceaşcă sau te lipeşti de el/ea atunci când treci pe lângă el/ea prin bucătărie.

Mângâierile explicite presupun în mod clar mai mult timp acordat, nu numai în ce priveşte atingerea
propriu-zisă, dar şi modalitatea de a comunica astfel iubirea fiinţei pe care o iubeşti. Dacă un masaj îi
comunică fiinţei iubite un mesaj puternic de iubire, atunci timpul, banii şi energia cheltuite pentru a
învăţa să devii un bun maseur vor fi bine investite. În cazul în care fuziunea amoroasă este principalul
dialect al iubitului/iubitei tale, citirea sau discutarea artei iubirii fizice vor spori expresia dragostei.

Mângâierile implicite presupun timp puţin, dar multă gândire, mai ales dacă mângâierile fizice
nu constituie principalul tău limbaj de iubire şi dacă nu ai crescut într-o „familie tandră”. Să staţi alături
atunci când urmăriţi un film, de exemplu, nu presupune un timp suplimentar, dar poate comunica
puternic iubirea ce i-o porţi. Să-ţi atingi iubitul/iubita în timp ce treci prin cameră nu presupune decât o
clipă. Să vă atingeţi atunci când plecaţi de acasă şi apoi când vă întoarceţi poate însemna doar un simplu
sărut rapid sau o îmbrăţişare, dar va comunica foarte mult ca mesaj de iubire fiinţei iubite.
De îndată ce descoperi că mângâierea fizică este principalul limbaj al fiinţei pe care o iubeşti, îţi poţi
exprima iubirea în cele mai diferite moduri, cu condiţia să ai imaginaţie. Inventarea unor noi modalităţi
şi locuri destinate mângâierilor poate fi un stimulent palpitant. Chiar dacă nu eşti genul care „mângâie
pe sub masă”, s-ar putea să descoperi că acest mod de a te manifesta dă strălucire unei ieşiri în oraş.
Dacă nu sunteţi obişnuiţi să vă ţineţi de mână în public, ai putea descoperi că acest gest ar putea umple
rezervorul de iubire al iubitului/iubitei tale atunci când treceţi prin parcare; dacă în mod normal nu vă
sărutaţi de îndată ce vă urcaţi în maşină, s-ar putea să descoperiţi că acest lucru ar putea spori cu mult
plăcerea de a călători împreună cu maşina. Să-ţi îmbrăţişezi iubita înainte să plece la cumpărături poate
fi nu doar o expresie a iubirii, ci un îndemn la a se întoarce mai repede acasă. Încearcă noi mângâieri în
alte locuri şi lasă-ţi iubita să îţi spună dacă îi place sau nu. Nu uita, fiinţa iubită are întotdeauna utimul
cuvânt, pentru că tu eşti cel/cea care urmăreşte să-i înveţe limbajul.

Trupul este pentru mângâieri

Tot ceea ce sunt există în trupul meu. Mângâie-mi trupul şi mă vei mângâia pe mine. Dacă te distanţezi
de trupul meu, te distanţezi de mine şi afectiv. În societatea noastră strânsul mâinii este o modalitate de
a comunica celuilalt deschiderea şi apropierea socială. În ocaziile în care cineva refuză să dea mâna cu
cineva, acesta transmite un mesaj că ceva nu este în regulă în relaţia lor. Toate societăţile au diverse
modalităţi de atingere fizică pentru a-şi exprima salutul în public. Americanul s-ar putea să nu se simtă în
largul lui în sistemul de tip european ce presupune îmbrăţişarea sau sărutul, numai că în Europa acestea
obişnuiau să ţină loc de strânsul mâinii.
Există de asemenea, diverse modalităţi de a-i atrage pe reprezentanţii sexului opus în cazul fiecărei
societăţi în parte. Într-o relaţie de iubire, însă, ceea ce este potrivit sau nepotrivit ca mângâiere este
stabilit de cuplu însuşi.

Crizele şi atingerea fizică

În momentele de criză ne îmbrăţişăm aproape instinctiv. De ce? Pentru că atingerea fizică este o
modalitate foarte puternică de a comunica iubirea. În momentele de criză simţim mai mult ca oricând
nevoia de a fi iubiţi. Toate relaţiile de iubire trec prin momente de criză. Cel mai important lucru pe care
îl poţi face pentru iubitul/iubita ta în momentele de criză este să îl/o iubeşti. Dacă principalul limbaj al
iubirii fiinţei pe care o iubeşti este mângâierea fizică, nimic nu este mai important decât să o strângi în
braţe când plânge. Cuvintele s-ar putea să nu conteze prea mult, dar mângâierile îi vor comunica în mod
clar iubirea ta. Mângâierile pline de tandreţe vor fi ţinute minte încă mult timp după ce criza va trece.
Dacă, însă nu vei reuşi să-i aduci o mângâiere în acele clipe, asta ar putea să uite foarte greu.
Din punct de vedere afectiv, persoanele pentru care mângâierea fizică este limbajul principal al iubirii,
tânjesc după acest tip de afecţiune şi, la rândul lor, o acordă. O mângâiere a părului, o bătaie pe spate,
ţinutul de mână, îmbrăţişatul, relaţia amoroasă – toate acestea sunt „mângâieri pline de iubire”,
respectiv, liniile călăuzitoare ale acelora pentru care atingerea fizică este limbajul principal de iubire.