Sunteți pe pagina 1din 9

Săptămâna 1

U. T. ,,Sunt școlar’’ 11.09.2017 – 15.09.2017

Ziua Competențe Detalii de Activități integrate/pe discipline Resurse Evaluare


specifice conținut
Luni DP Reguli Întâlnirea de dimineață Fișe de lucru, Observarea
elementare ale -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; creioane comportamentului
1.1 2.1 noilor rutine -destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; colorate, verbal/nonverbal
2.2 2.3 specifice clasei -reactualizarea normelor de conduită școlară; cartoane al copilului
3.1 pregătitoare -realizarea de predicții și exprimarea propriilor dorințe colorate
referitoare la activitățile săptămânii (conținut – tematică,
CLR forme de organizare). Conversația,
problematizarea
Joc - ,,Cine sunt eu’’ – fiecare copil se prezintă
(prenume, băiat/fată/vârstă) și va spune o preferință pe
care o are (culoare preferată, floare preferată etc)

-autocunoaștere și atitudine pozitivă față de sine și față de


ceilalți;
-interacțiuni simple cu ființe și obiecte familiare;
-reguli de comunicare în activitatea școlară;
-reprezentare prin desen a stării sufletești de la finalul
orei.

CLR – ghicitori despre școală și educație


Drumul către -efectuarea de predicții pornind de la titlul poveștii, apoi Fișe de lucru, Observarea
CLR școală pe parcursul lecturii; creioane sistematică
-realizarea unui desen pentru a identifica despre ce este colorate, planșe, colectivă sau
1.1 1.2 vorba în mesaj; videoproiector individuală
1.3 1.4 -oferirea de răspunsuri la întrebarea: ,,Despre ce este
2.1 2.2 vorba(în acest fragment de poveste)?’’; Convesația,
2.3 3.2 -aprecierea ca adevărate sau false a unor enunțuri scurte explicația, Aprecieri verbale
3.3 3.4 care testează înțelegerea textului audiat. exercițiul
4.1
MEM – identificarea cifrelor dintr-un șir de simboluri;
MEM -iedentificarea unor obiecte cu formă asemănătoare.

Amintirile -exerciții de numărare; Fișe de lucru, Observarea


MEM vacanței -recunoașterea culorilor, animalelor, fructelor; comportamentului
-simboluri pentru calendarul vremii; creioane verbal/nonverbal
1.1 1.2 -mulțimi de elemente; colorate, al copilului
2.1 2.2 -sortarea și clasificare unor/elemente după diferite criterii
3.1 3.2 specificate; carioci
4.1 4.2 -terminologie matematică: scund/înalt, tot atâtea
5.1 6.1 elemente; Conversația,
CLR - numărarea elementelor unei mulțimi; explicația,
-compararea grupurilor de obiecte; problematizarea,
CLR AVAP - colorarea elementelor unei mulțimi după criterii exercițiul
date;
-identificarea unor fenomene/relații/regularități/
AVAP structuri din mediul apropiat (exerciții de asocieri și
corespondențe; identificarea simbolurilor vremii);

MM MM - jocuri de mișcare în care se folosesc operatorii


logici ”și”/”nu” (copiii care au părul blond, dar care nu au
ochi albaștri) sau executarea unor intstrucțiuni care
folosesc operatorii logici (copiii care nu au părul șaten să
facă un pas în față);

MM Audierea și -cântarea vocală; Jucării Observarea


interpretarea -mișcare pe muzică; muzicale, PC. comportamentului
1.1 1.2 unui cântec Creații muzicale:,,Școlărei și școlărițe’’ (T. Popoviciu), Videoproiector participativ în
1.4 2.1 ,,La școală’’ (Cornelia Porcișanu), ,, Greierii’’ (I. D. secvențe de
2.2 2.3 Vicol) Conversația, învățare
3.1 3.2 explicația,
3.3 AVAP:Desen inspirat de versurile cântecului (activitate exercițiul,
individuală) demonstrația
AVAP

Marți În Țara Întâlnirea de dimineață Fișe de lucru, Observarea


CLR Culorilor -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; creioane sistematică
-destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; colorate, planșe, colectivă sau
1.1 1.2 -reactualizarea normelor de conduită școlară; videoproiector individuală
1.3 1.4
2.1 2.2 Joc: ,,Tu ești ecoul meu’’ – copiii reproduc la intensități Convesația,
2.3 3.2 diferite un mesaj spus de învățătoare explicația, Aprecieri verbale
3.3 3.4 exercițiul
4.1 -numirea personajului dintr-o poveste audiată;
-selectarea unei imagini dintr-un set pentru isentificarea
AVAP unui aspect dintr-un mesaj audiat;
-alcătuire de propoziții cu ajutorul unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe și identificarea numărului
acestora pentru fiecare cuvânt;
-identifcarea unui sunet dintr-un cuvânt.

AVAP – colorarea unor scene din poveste


În Țara -exerciții de numărare; Fișe de lucru, Observarea
MEM Culorilor -recunoașterea culorilor, animalelor, fructelor; comportamentului
-simboluri pentru calendarul vremii; creioane verbal/nonverbal
1.1 1.2 -mulțimi de elemente; colorate, al copilului
2.1 2.2 -sortarea și clasificare unor/elemente după diferite criterii
3.1 3.2 specificate; carioci
4.1 4.2 -terminologie matematică: scund/înalt, tot atâtea
5.1 6.1 elemente; Conversația,
CLR - numărarea elementelor unei mulțimi; explicația,
CLR -compararea grupurilor de obiecte; problematizarea,
AVAP - colorarea elementelor unei mulțimi după criterii exercițiul
date;
AVAP -identificarea unor fenomene/relații/regularități/
structuri din mediul apropiat (exerciții de asocieri și
corespondențe; identificarea simbolurilor vremii);
MM
MM - jocuri de mișcare în care se folosesc operatorii
logici ”și”/”nu” (copiii care au părul blond, dar care nu au
ochi albaștri) sau executarea unor intstrucțiuni care
folosesc operatorii logici (copiii care nu au părul șaten să
facă un pas în față);

Banii -înțelegerea noțiunii de ban; Creioane Observarea


EDUCAȚIE -conștientizarea importanței muncii; colorate, carioci, sistematică
FINANCIARĂ -însușirea noțiunii simple despre bani; imagini
-jocuri de rol.
1.1 2.1 Explicația,
2.2 conversația.
Observația

AVAP Prima zi de -desen liber; Creioane Observarea


școală -linia cu scop de contur; colorate, comportamentului
1.1 1.3 -linia modulată, repetetiție; carioci verbal/nonverbal
2.1 2.2 -colorarea în contur ; al copilului
2.3 2.4 -identificarea materialelor și instrumentelor pentru Demonstrația,
desenare. exercițiul

CLR CLR- formularea de răspunsuri la întrebări simple


referitoare la semnificația unui mesaj vizual simplu;
-povestirea unui eveniment personal cu ajutorul
desenului, picturii, colajului;
-colorarea în contur;
Miercuri Să ne amintim Întâlnirea de dimineață Fișe de lucru, Observarea
CLR de grădiniță! -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; creioane sistematică
-destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; colorate, planșe, colectivă sau
1.1 1.2 -reactualizarea normelor de conduită școlară; videoproiector individuală
1.3 1.4
2.1 2.2 Joc: ,,Tu ești ecoul meu’’ – copiii reproduc la intensități Convesația,
2.3 3.2 diferite un mesaj spus de învățătoare explicația, Aprecieri verbale
3.3 3.4 exercițiul
4.1
-acte de vorbire – a saluta persoane cunoscute;
AVAP -a identifica un obiect, o persoană;
-a formula o rugăminte;
-reformularea unor mesaje;
-repovestirea unor secvențe preferate dintr-un text audiat.

AVAP – colorarea unor personaje de poveste;


-redarea prin desen a mesajului unui text audiat.

RELIGIE

Să ne amintim -exerciții de numărare; Fișe de lucru, Observarea


MEM de grădiniță! -recunoașterea culorilor, animalelor, fructelor; comportamentului
-simboluri pentru calendarul vremii; creioane verbal/nonverbal
1.1 1.2 -mulțimi de elemente; colorate, al copilului
2.1 2.2 -sortarea și clasificare unor/elemente după diferite criterii
3.1 3.2 specificate; carioci
4.1 4.2 -terminologie matematică: scund/înalt, tot atâtea
5.1 6.1 elemente; Conversația,
CLR - numărarea elementelor unei mulțimi; explicația,
-compararea grupurilor de obiecte; problematizarea,
CLR AVAP - colorarea elementelor unei mulțimi după criterii exercițiul
date;
-identificarea unor fenomene/relații/regularități/
AVAP structuri din mediul apropiat (exerciții de asocieri și
corespondențe; identificarea simbolurilor vremii);

MM MM - jocuri de mișcare în care se folosesc operatorii


logici ”și”/”nu” (copiii care au părul blond, dar care nu au
ochi albaștri) sau executarea unor intstrucțiuni care
folosesc operatorii logici (copiii care nu au părul șaten să
facă un pas în față);

MM Cântarea Întâlnirea de dimineață Jucării Observarea


vocală -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; muzicale, PC. comportamentului
1.1 1.2 -destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; Videoproiector participativ în
1.4 2.1 -reactualizarea normelor de conduită școlară; secvențe de
2.2 2.3 -realizarea de predicții și exprimarea propriilor dorințe Conversația, învățare
3.1 3.2 referitoare la activitățile săptămânii (conținut – tematică, explicația,
3.3 forme de organizare). exercițiul,
demonstrația
AVAP
-numirea personajului dintr-o poveste audiată;
-selectarea unei imagini dintr-un set pentru isentificarea
unui aspect dintr-un mesaj audiat;
-alcătuire de propoziții cu ajutorul unor imagini;
-despărțirea cuvintelor în silabe și identificarea numărului
acestora pentru fiecare cuvânt;
-identifcarea unui sunet dintr-un cuvânt.
AVAP – colorarea unor scene din poveste
Joi Să ne amintim Întâlnirea de dimineață Fișe de lucru, Observarea
CLR de grădiniță! -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; creioane sistematică
-destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; colorate, planșe, colectivă sau
1.1 1.2 -reactualizarea normelor de conduită școlară; videoproiector individuală
1.3 1.4
2.1 2.2 Joc - ,,Ghici ce este’’ – se descriu obiecte din spațiul Convesația,
2.3 3.2 clase, copiii ghicesc răspunsul și indică obiectul explicația, Aprecieri verbale
3.3 3.4 exercițiul
4.1 -acte de vorbire – a saluta persoane cunoscute;
-a identifica un obiect, o persoană;
AVAP -a formula o rugăminte;
-reformularea unor mesaje;
-repovestirea unor secvențe preferate dintr-un text audiat.

AVAP – colorarea unor personaje de poveste;


-redarea prin desen a mesajului unui text audiat.

LIMBA
ENGLEZĂ

EDUCAȚIE
FIZICĂ

Evaluare -exerciții de numărare; Fișe de lucru, Observarea


MEM inițială -recunoașterea culorilor, animalelor, fructelor; comportamentului
-simboluri pentru calendarul vremii; creioane verbal/nonverbal
1.1 1.2 -mulțimi de elemente; colorate, al copilului
2.1 2.2 -sortarea și clasificare unor/elemente după diferite criterii
3.1 3.2 specificate; carioci
4.1 4.2 -terminologie matematică: scund/înalt, tot atâtea elemente
5.1 6.1 Conversația,
explicația,
problematizarea,
exercițiul
Vineri DP Reguli Întâlnirea de dimineață Fișe de lucru, Observarea
elementare ale -salutul, identificarea zilei, precizarea datei; creioane comportamentului
1.1 2.1 noilor rutine -destribuirea responsabilităților pentru săptămâna în curs; colorate, verbal/nonverbal
2.2 2.3 specifice clasei -reactualizarea normelor de conduită școlară; cartoane al copilului
3.1 pregătitoare colorate
Joc - ,,Ghici ce este’’ – se descriu obiecte din spațiul
CLR clase, copiii ghicesc răspunsul și indică obiectul Conversația,
problematizarea

-autocunoaștere și atitudine pozitivă față de sine și față de


ceilalți;
-interacțiuni simple cu ființe și obiecte familiare;
-reguli de comunicare în activitatea școlară;
-reprezentare prin desen a stării sufletești de la finalul
orei.

CLR – ghicitori despre școală și educație

EDUCAȚIE
FIZICĂ

Evaluare -aplicații de înțelegere a unui text audiat; Fișe de lucru, Observarea


CLR inițială -recunoașterea cifrelor sau literelor; creioane sistematică
-jocuri vizuale de asociere a imaginilor-pereche; colorate, planșe, colectivă sau
1.1 1.2 -recunoașterea culorilor; videoproiector individuală
1.3 1.4 -colorarea unei imagini care redă mesajul unei propoziții
2.1 2.2 audiate; Convesația,
2.3 3.2 -formulare de propoziții după imagini; explicația, Aprecieri verbale
3.3 3.4 -despărțirea în silabe; exercițiul
4.1 -recunoașterea sunetului ”a” în cuvinte rostite;
-descoperirea intrusului într-un șir logic de imagini;
MEM -trasarea după contur a unor elemente vizuale;
-desenarea/colorarea chipului, persoanelor dragi de la
grădiniță, a unor obiecte, a personajului preferat de
poveste.
AVAP Școlarii -desen liber; Creioane Observarea
-linia cu scop de contur; colorate, comportamentului
1.1 1.3 -linia modulată, repetetiție; carioci verbal/nonverbal
2.1 2.2 -colorarea în contur ; al copilului
2.3 2.4 -identificarea materialelor și instrumentelor pentru Demonstrația,
desenare. exercițiul

CLR CLR- formularea de răspunsuri la întrebări simple


referitoare la semnificația unui mesaj vizual simplu;
-povestirea unui eveniment personal cu ajutorul
desenului, picturii, colajului;
-colorarea în contur;

S-ar putea să vă placă și