Sunteți pe pagina 1din 1

HARTA CERULUI AUGUST 2014

Harta arată aspectul


CONSTELAȚII VIZIBILE, PLANETE ȘI LUNA
Capella

LYNX cerului în luna:


Triunghiul de vară, compus din stelele Altair, Vega și Deneb, se află sus pe cer. Cele trei stele RS
PE iulie, ora 00:00
EU
strălucitoare se află la 16, 25 și 3000 de ani lumină de noi, iar luminozitățile lor sunt de 12, 61 și 300.000 S
ol
Alg

august, ora 22:00
Mir
de ori mai mari decât a Soarelui. Aproape de centrul triunghiului se află steaua Albireo care

CA
septembrie, ora 20:00
 fak

ME

reprezintă capul lebedei (Cygnus). Gâtul lung al acesteia se continuă înspre nord est, coada fiind

LOP
M  
steaua Deneb. Aripile lebedei pornesc de la steaua gamma înspre est și nord-vest.

TR
34

AR
IA

DA
N
Spre vest întâlnim steaua Arcturus, care se află din ce în ce mai aproape de
Al

G
m

LIS
ac 

UL
orizont. Înspre nord-vest, nu foarte departe de orizont, găsim stelele Carului Mare, o parte
h 1
M8

UM
d
Ro in P
iu er R

A
2
din constelația Ursa Major (Ursa Mare). Stelele care formează un patrulater reprezintă M8 O
l d se
AJ

ND
ub u

C
M RSA


lu

AS
„carul”, iar cele trei aproape aliniate compun „oiștea” carului. Americanii și englezii spun 

R

M3
U

OM

SIO
spre st

re
3

ul
eaua P
acestor șapte stele „polonicul”. La ei carul este cupa iar oiștea mânerul polonicului.
ste

Ma


olară

Car
PE
a Polară

E
cu 

  
DA

IA
Steaua
Înspre sud-vest găsim steaua Antares care reprezintă inima scorpionului
pl

An laxia
an


Sc
G
et

dro
a

he
ă
(Scorpius). Cleștii scorpionului sunt formați de trei stele aflate la vest de Antares, iar

me in

da
URSA

CE
M52

Mizar şi Alcor
da

r
d

NE I
Thuba

CA ATIC
coada, sub forma literei „S”, se vede înspre sud numai din locurile unde orizontul MINOR 

S
H

N

EU
sudic este liber.

VE
4
M9

S

M51

COM ES
La sud-est, aproape de orizont, întâlnim o stea singuratică. Este

Al
L

Co li
ro

AC

NIC
de

A
r

a
am
 

r
Fomalhaut (numele înseamnă „gura peștelui”) din constelația Pisces Austrinus

BERE
E

RT

in
(Peștele Austral). Steaua se află la aceeași distanță de noi ca și Vega, iar pentru

M6 4
DRACO

A
Pegasus

Pătratul
M39

lui
locuitorii aflați la latitudinea sudica de 35° se poate vedea la fel de sus pe cer

TES
De

M3

 
cum se vede Vega de la noi.

ne
URANU

BOO
b

Arcturus
La est se vede marele pătrat al constelației Pegasus, urmat de 

PISCE
 M92
CYGNUS
S

BO RONA
Andromeda, semn că toamna este aproape.

Triu var

LIS

PEG
 M29


Vega

de 

REA
ng ă A

r
Iza
M13

S
La ora pentru care este realizată harta vedem pe cer două planete,
EC

CO

hiu
 ka 

ASU

stea ite m
anu n
din
LYRA  k

HERCULES
LIP

aflate în aceeași constelație (Libra): Marte și Saturn. he

l
m
vizib omen
Alp

a
M57 
TIC

S

ilă în
M27

VIRGO

lb
Enif

ire
A

M15 

PU S
te

o
DE
CUM SE FOLOSEȘTE HARTA

CA PEN
M71

PH

T
IN
EQ

US
AQ

UU

R
 Rasalgethi

LE

SE
U

Al
S
 
UA

ta
 i
Iesiţi afară cam cu o oră inainte de ora afişată pe hartă noastră. Ţineţi harta ha M5

ir
RIUEPTUN M2  
kal
nu
N

ridicată în faţa voastră, având grijă să o orientaţi după punctele cardinale de pe IC 4665

ca
U
S

Spi
 OPHIUCUS
teren. Vestul este (aproximativ) locul unde apune Soarele, sudul este locul unde se  

i
ub

AQ

M
12

en
află Soarele la mijlocul zilei. UIL 

lg

TE

14
A

ne
AR

M
M11
Marginea hărţii reprezintă orizontul iar centrul hărţii este zenitul, punctul de

SC

be
10
M

UT

Zu
RA stele

UM
 M73 M72
deasupra capului. 
 M26

LIB TURN 

stele duble
Dacă vreți să priviți înspre sud, orientați harta cu sudul în acea direcție: este foarte  SA
CA M16

PR M17 galaxii
important să orientaţi harta după punctele cardinale. M30
IC M25 M23 M9 
OR roiuri globulare
După ce orientaţi harta, căutaţi o stea mai strălucitoare pe cer și fiți atenți la înălțimea NU M21
 
S M20
roiuri deschise
ei desupra orizontului (față de zenit) și la stelele vecine. Căutaţi-o şi pe hartă, păstrând M22
M28 M8 M19
es

Nunki   tar M4
proporțiile de distanță față de orizon. După ce aţi găsit-o, cautaţi, pe hartă, stele din apropierea An nebuloase
stelei identificate. Dupa ce aţi ales aceste stele, cautaţi-le şi pe cer. Astfel, din stea în stea puteţi U S nebuloase planetare
RPI
M54 M6
O
învăţa toate constelaţiile vizibile la un moment dat. Constelaţiile sunt formate de stelele unite cu linii, SAGITTARIUS M7 SC


 u la
pe harta noastra. Sha Magnitudini stelare

Stele
CORONA Stele
Harta este realizata pentru latitudinea medie a ţării noastre. Dacă încercaţi să observaţi de la latitudini strălucitoare
mai puțin
AUSTRALIS strălucitoare
nordice, stelele din sudul hărţii vor coborî sub orizont iar cele din nordul hărtii vor fi situate mai sus pe cer. Pe

hartă, stelele strălucitoare sunt cele reprezentate prin disc mare.
-1 0 1 2 3 4

OBSERVATORUL ASTRONOMIC "AMIRAL VASILE URSEANU", WWW.ASTRO-URSEANU.RO

S-ar putea să vă placă și