Mai multi autori s-au ocupat de-a lungul timpului de ceea ce s-ar

putea numi teologia istoriei (1). Dar, cu toate ca unul dintre ei si-a
denumit chiar asa opera (2), n realitate nu a existat o ncercare
adevarata de elaborare a unei teorii a Teologiei Istoriei. O asemenea
elaborare cere n primul rand cunoasterea si trairea de cate ori nu se
uita acest aspect Revelatiei, asa cum ea se gaseste doar n Ortodoxie.
Desigur, nu este acesta locul umplerii acestui gol, nici subsemnatul cel
care ar putea realiza o astfel de opera grandioasa. Dar unele repere tot
trebuie trasate, macar pentru a evita exprimari de genul : omul este
singura
fiinta
istorica
(3).
Chiar daca unii sunt de alta parere, Sfanta Scriptura este o carte istorica.
Ba chiar, daca ntelegem Istoria n sensul ei originar, de ceea ce merita
retinut, este Cartea Istorica prin excelenta, arhetip pentru orice alte
realizari n domeniu, paradigma absoluta. Acest lucru se poate verifica
relativ usor, prin cercetarea literaturii patristice si mai ales a celei din
perioada apostolica. Se va putea astfel constata ca toate scrierile ce au
ca subiect evenimente mai noi sau mai vechi sunt realizate cu mare grija
n acelasi duh n care traieste si Scriptura. De aceea, orice ncercare de
studiu n domeniul Teologiei Istoriei trebuie sa aiba la baza exemplul
biblic. Asa cum s-a precizat deja, n scurtul studiu introductiv al prezentei
lucrari nu se pot selecta decat unele repere ale Teologiei Istorice. Este
totusi un avantaj fata de situatia unui vid total.
Primul element ce trebuie retinut este cel al realitatii cadrului
istoric
Dumnezeire-creatie.
ntreaga Istorie este bazata pe interactiunea dintre activitatea din
interiorul lumii create si legile si interventiile divine. Legile sunt cele prin
care este ordonata lumea de Cel ce este Dumnezeul ordinii; unele dintre
ele pot fi ncalcate, n special de fiintele extraordinare care sunt ngerii si
oamenii, dar nu fara consecinte inevitabile, prevazute de alte legi.
Interventiile dumnezeiesti nu sunt n principiu obligatorii, caci Dumnezeu
nu este conditionat de nimic. Dar n practica ele sunt inevitabile,
deoarece Dumnezeu nu a creat lumea spre a o abandona, ci spre a avea
cu ea o relatie deosebita, numita de obicei proniere.
Studierea Teologiei Istoriei nseamna tocmai studierea pronierii
si a legilor pe care se bazeaza existenta lumii. Importanta unor astfel de
studii nu este de loc mica, atat din punct de vedere apologetic dar si
dogmatic, moral etc. Am putea da ca exemplu textul Atunci a zis
Dumnezeu catre Avraam: Sa sti bine ca urmasii tai vor pribegi n
pamant strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani; dar pe
neamul acela, caruia ei vor fi robi, l voi judeca Eu si dupa aceea ei vor
iesi sa vina aici, cu avere multa [] Ei nsa se vor ntoarce aici, n al
patrulea veac de oameni, caci nu s-a umplut nca masura nelegiuirilor
Amoreilor. (Fac. 15.13-16).Avem aici prestiinta dumnezeiasca, ce
intereseaza n mod deosebit atat Dogmatica si Apologetica chiar si
Morala dar si, fireste, Teologia Istoriei. Avem de asemenea exemplul
relatiei speciale ntre un popor ca ntreg si ordinea morala a lumii. Avem
exemplul pronierii si milei divine, atat fata de urmasii lui Avraam cat si
fata de Amorei. si astfel de informatii deosebit de importante pentru
ntelegerea realitatii n care traim se gasesc peste tot n Sfanta Scriptura,
multe fiind deja explicate de catre Sfintii Parinti; lipseste aici nsa munca
de sinteza necesara adunarii textelor patristice din domeniu iar dincolo

efortul special de selectie si sistematizare al pasajelor nca nevalorificate

din unghiul Teologiei Istoriei (ceea ce poate constitui un larg camp de
lucru pentru Exegetica si Patrologie).
Pentru aceasta lucrare ne vom opri pe moment la observarea
existentei popoarelor ca entitati bine definite, cu responsabilitate morala.
Aceasta existenta se arata nu doar n pasajul citat mai sus, ci n ntreaga
Scriptura, prin atitudinea lui Dumnezeu fata de poporul ales si fata de
toate popoarele mentionate n Istoria sfanta a mantuirii. Este un lucru ce
ne intereseaza n mod deosebit, deoarece implica o noua atitudine fata
de istoria Neamului nostru.
Privind Istoria Neamului din acest punct de vedere, realizam
adevarata importanta a unor aspecte altfel minimalizate ori, din contra,
maximizate. Trairea duhovniceasca a unor oameni sfinti, fie ei din popor
sau nu, capata o noua semnificatie n lumina Scripturii, fie si rezumandune la dialogul dintre Dumnezeu si Avraam dinainte de distrugerea
Sodomei si Gomorei, sau la cererea lui Lot de crutare a unei mici cetati n
care se refugiaza (Fac.18.16 33 si 19.15-22). De asemenea, anumite
obiceiuri ori traditii straine crestinismului, privite cu ngaduinta si chiar
placere de unii istorici si de mai toti etnologii, apar altfel daca ne
raportam la raspunderea pe care o are un Neam ce se vrea crestin.
Un alt reper teologic ce trebuie obligatoriu recuperat este cel al
rostului, al motivatiei existentei unui popor. De vreme ce neamurile
exista prin voia lui Dumnezeu si vor exista n veci Apocalipsa 21.26;
22.2 este limpede ca aparitia fiecaruia corespunde unui sau unor teluri
cunoscute de Dumnezeu si care, macar partial, pot fi detectate de
Teologia Istoriei. Cunoasterea acestor teluri este absolut necesara pentru
orice om care doreste sa si nteleaga rostul sau, dar si fiecarui neam
care vrea sa si mplineasca menirea. Deosebirile ntre rosturile pentru
care a fost creat un popor si imaginea pe care acesta o are despre ele
pot provoca greseli ireparabile si chiar distrugerea acelui popor.
Alt aspect deseori uitat, nsa deosebit de important mai ales sub
aspect practic, este cel al legaturii dintre oameni, mai ales considerati
comunitar, si restul lumii create, chiar excluzand pe ngeri. Vedem astfel,
n Vechiul Testament, cum poporul evreu, departat de Dumnezeu, se
desfata de bogatiile naturale ale Canaanului pentru ca dintr-o data, prin
puterea lui Dumnezeu, sa fie lipsiti de aceste bogatii. Pustiirile, ca si
belsugul, nu sunt deci rezultatul unor forte oarbe, mecanice si
indiferente, ci al legilor morale ce stabilesc relatiile n triunghiul
Dumnezeire oameni restul creatiei.
Tot aici trebuie subliniat si acel aspect al vietii nationale care
este din pacate uitat de multi asa-zisi patrioti: desi ereditatea conteaza,
nu ea este factorul primordial n stabilirea apartenentei nationale.
Dumnezeu a facut dintr-un sange tot neamul omenesc ( F.A. 7.26 ), iar
urmasii lui Avraam sunt cei care fac faptele lui Avraam si au aceeasi
credinta cu el (Ioan 8.39;Rom. 2.28-29, 4.11-12 etc.). Se poate observa
de aici ca si din studiile stiintifice existente (4) ca factorul determinant
din punct de vedere national este cel spiritual si nu cel biologic.

Formarea Romanilor- Generalitati

Aparitia Neamului Romanesc nu a fost un eveniment
ntamplator. Ea nu a nsemnat nici aparitia unui vas al maniei lui
Dumnezeu, sau al unuia de rusine. Modul cu totul unic n care a aparut
Neamul Romanesc lamureste o parte din scopurile nalte pentru care
Dumnezeu l-a chemat la existenta. Acest mod unic de nastere va fi
descris n paginile care urmeaza, si se va ncerca, n final, gasirea
rosturilor existentei Neamului Romanesc.
Importanta ntelegerii felului n care s-a format Neamul Romanesc se
vede clar din randurile de mai sus. A ntelege pentru ce exista poporul de
care prin voia lui Dumnezeu aparti nseamna a-ti clarifica o mare parte
din rostul existentei tale individuale. Tainele nedeslusite ale sufletului
tulburari, nemultumiri, chemari ascunse etc. au de multe ori la origine
prapastia dintre fiinta Neamului si ceea ce se pretinde ca ar fi ea.
ntr-adevar, cum ar putea presupune cineva ca Dumnezeu, facandu-te sa
apari ntr-un anume popor, zamislit cu anume scop, nu te-ar si dota ntrun mod mai special, astfel ncat sa poti lucra si tu pentru mplinirea celor
bune n poporul tau? O astfel de idee este evident absurda.
Se poate afirma aici, fara dubiu, ca multe din greselile facute de
Neamul nostru, mai ales n ultimele secole, se datoreaza distantei
gigantice dintre realitate si teoriile pseudo-istorice propagate de felurite
institutii si persoane. Tot din cauza acestei ruperi de realitate a aparut si
fenomenul de nstrainare fata de Neam pe care l putem constata, tot
mai
amplificat,
de
mai
multe
generatii.
Autorii initiali ai teoriilor false sus amintite nu sunt, asa cum s-ar putea
crede, inocenti savanti de buna credinta dar lipsiti de informatii, nici
teoriile simple erori. Realizarea primelor teorii false a fost un act
constient, voit, avand scopuri precise. Se poate vedea acest lucru
cercetand izvorul lor. n cazul autorilor pro-ungari acest lucru se vede cu
claritate, motiv pentru care ele au putut fi mai usor evitate; totusi nu s-a
putut evita de fiecare data cand li s-a raspuns caderea n anumite
exagerari. O pozitie mai speciala o ocupa nsa scoala Ardeleana.
Izvoarele ei se afla la Vatican. De aceea falsurile constatate aici capata o
semnificatie speciala. Ne referim n special la pozitia unica n Imperiul
Roman pe care, dupa afirmatiile ntemeietorilor scolii Ardelene, o ocupa
Dacia (1) . Ea apare ca singura provincie n care a avut loc exterminarea
populatiei autohtone si totodata ca singura n care s-au colonizat numai
cetateni ai Romei. Daca veneau din alta sursa aceste afirmatii puteau
parea simple erori. Dar ele au ca izvor Vaticanul, depozitarul unor
informatii clare n acest domeniu. Columna Traiana, document n
imagini , atesta supravietuirea populatiei dacice, fiind astfel cel mai
evident document (2). Dar si fara aceasta biblioteca Vaticanului putea
furniza informatiile obiective necesare. Corespondenta dintre tarul roman
Ionita Asan si Vatican (3) atesta cunoasterea de catre acesta din urma a
originii unice a romanilor, indiferent ca ei erau n Dacia, Macedonia sau
alte foste provincii romane. De aceea nu se putea n nici un caz lansa
ipoteza, absurda stiintific din toate punctele de vedere, a exterminarii
dacilor si colonizarii cu locuitori ai Romei. Desigur, se pune ntrebarea :

ce scop a urmarit Vaticanul prin lansarea acestui fals?

Dezradacinarea.
Odata separati de adevarata lor istorie, odata convinsi ca ei
sunt, ereditar, fii ai Romei, romanii ar fi putut fi mult mai usor convertiti
la romano-catolicism si pastrati sub controlul Romei. De asemenea, prin
divizarea realizata ntre romanii din Dacia si cei din alte provincii s-ar fi
slabit puterea unui neam prea mare pentru a fi controlat. Primul scop a
fost
partial
atins,
al
doilea
n
ntregime.
Initiatorii scolii Ardelene au facut astfel un rau imens, practic ireparabil,
ca dovada ca nu a putut fi ndreptat ulterior nici de istoricii mai realisti ai
acestei scoli . Un rezultat similar l-au obtinut n sudul Romaniei luata
n sensul sau real, v. Atl.3 clericii si calugarii greci. Acestia au nascocit
termenul de vlaho-elini, nemaintalnit pana atunci si au convins pe multi
dintre romanii macedoneni, epiroti etc. ca ar fi de origine greceasca!
Astfel prelucrati romanii grecizati au devenit cei mai mari dusmani ai
natiei lor, cum se ntampla de altfel cu toti renegatii care nu revin la
adevar (4).
De aceea, privind lucrurile n singura perspectiva valida, cea
ortodoxa, este evident ca regasirea adevarului privind formarea
Neamului Romanesc si redarea lui Neamului sunt lucruri de o deosebita
importanta. Fara exagerare, de recapatarea constiintei adevaratei
noastre origini depinde existenta noastra ca neam.
Cadrul aparitiei Neamului Romanesc
Au fost lansate de-a lungul vremurilor o multime de ipoteze si
teorii privind formarea romanilor. Dupa cei mai multi alogeni din sudul
Dunarii romanii au aparut n teritoriile lor din nordul acestui fluviu. Dupa
cei mai multi alogeni din miazanoaptea Dunarii romanii ar fi sosit din
sudul acesteia. Deoarece nu avem informatii despre oameni amfibie n
vechiul Danubius, iar romanii sunt prezenti din cele mai vechi timpuri si
la nord si la sud de Dunare, o concluzie se impune: indiferent ce ar dori
unii sau altii romanii nu au fost niciodata migratori si s-au format n toata
aceasta zona n care se afla si astazi. Silviu Dragomir afirma ca romanii
sunt urmasii traco-ilirilor romanizati (5). Acelasi lucru este afirmat si de
istorici ca Nicolae Iorga (6) si Theodor Capidan (7). Dar istorici romani de
prestigiu, ca de exemplu, Dinu si Constantin Giurescu afirma o origine
daco-romana a romanilor (8). Informatiile pe care nsa le prezinta chiar ei
dovedesc labilitatea acestei teorii. Nu se poate explica de ce n Dacia
Romana, dintr-un amestec de daci, traci sudici, iliri si traco-iliri romanizati
s-au putut forma romani, iar n alte provincii cu aceeasi compozitie
etnica, nu (9). Fara a intra n dispute ce nu fac obiectul prezentei lucrari
mentionam ca singura teorie ce se sustine stiintific este cea a formarii
Romanilor din traco-ilirii romanizati. Cu o precizare: romanizati prin
crestinism.
Se impune aici o lamurire mai larga. Limba tracilor era pentru ei
o limba sfanta; cultura lor era o cultura mistica, esoterica si aproape total
orala. Sfintenia limbii era pentru traci un element atat de important ncat
nu renuntau la ea nici sub presiunea civilizatiei grecesti, nici n urma
ndelungatului stagiu militar roman. Singura putere care a reusit sa le
schimbe limba a fost crestinismul. De aceea se poate afirma fara nici o

ndoiala ca romanizarea stramosilor nostri s-a realizat prin crestinarea lor.

si daca sintagma poporul roman este singurul popor nascut crestin e
evident eronata crestini au fost de la aparitia lor ca popoare si spaniolii,
portughezii, francezii etc. n schimb este profund adevarat faptul ca, pe
cat stim, Poporul Roman este singurul popor nascut n si prin Biserica.
n aceasta forma, nasterea Poporului Roman apare pentru prima oara la
Pr. Dumitru Staniloae (10), iar actul de nastere al Neamului Romanesc l
constituie textul din F.A. 16.8 40 (11). n acesta se arata activitatea
Sfantului Apostol Pavel n colonia romana Filipi, aflata n unul dintre cele
mai puternice tinuturi tracice din Macedonia. Neamul Romanesc a prins a
se zamisli din astfel de puncte de vietuire crestineasca nfiintate de
apostoli si ucenicii lor n spatiul traco-ilir. Momentul a fost acelasi mai
pentru toti traco-ilirii, caci nca din acei ani minunati ai nceputului
Biserici propovaduitorii au ajuns n majoritatea zonelor traco-ilire
europene. Sfantul Apostol Pavel a predicat nu doar n Asia Mica, Grecia,
Italia sau Orientul Apropiat, ci si n Macedonia cum am mai aratat ,
Tesalia si Iliria, Sfantul Apostol Andrei a vestit Evanghelia si n Dobrogea,
Campia Romana si sudul Moldovei si Ucrainei de azi, Sfantul Apostol Tit a
predicat si n Dalmatia s.a.m.d.(12). Predica s-a facut peste tot n latina
populara, cunoscuta atat evreilor din Palestina de care apartinea Sf. Ap.
Andrei cat si tuturor locuitorilor din orasele Imperiului Roman. Latina
era limba filipenilor, si de ea s-a slujit printre ei Sfantul Pavel, ca si de
cetatenia sa romana. n Iliria sau Dalmatia limba internationala era de
asemenea latina. De la nceputul secolului sub dominatie romana
Dobrogea adoptase latina n administratie si viata publica, chiar daca
elina era nca limba cultilor. De altfel influenta romana n Dacia se
facuse de mult simtita ; denarul roman ca sa dam un singur exemplu
fusese adoptat si perfect copiat cand ntre Donaris si hotarele Imperiului
erau nca cca. 200 km. Mai mult, daca limba greceasca avea, la fel cu
celta sau germana, unii cunoscatori n zona, ea, la fel cu celelalte limbi
alogene, nu se bucura nsa de raspandirea deosebita a latinei, de statutul
unanim acceptat al acesteia de lingua franca.
Revenind, trebuie sa subliniem alte doua aspecte ale acestor
momente de nceput ale neamului. Astfel trebuie nteles faptul ca
adoptarea crestinismului de catre iliro-traci nu a fost, oricat ne-ar fi
placut sa fie asa, un fenomen rapid. El a avut loc n timp ndelungat,
printr-un proces complex de traire si vestire a Evangheliei. Astfel, n
sec.lV-V, Sfantul Niceta de Remesiana desfasura nca o misiune de
crestinare a tracilor pagani, crestinare ce nsemna totodata si
romanizarea lor (13). Dar, si acesta este al doilea aspect important,
centrele protoromanesti ce existau deja sau apareau, unite ntre ele prin
fraternitatea si ierarhia crestina, aveau o stabilitate deosebit de mare.
Membrii lor nu mai erau iliro-tracii pagani dornici de lupte si aventuri, ci
iliro-tracii crestinati si romanizati, cetateni de nadejde ai Imperiului,
oameni legati de pamantul pe care trebuiau sa-l sfinteasca prin viata lor.
S-a derivat din pagus cuvantul pagan, si s-a dedus gresit ca viata
crestina a patruns n mediul rural foarte greu si foarte tarziu. Ca si n
mediul rural a patruns greu crestinismul este adevarat. Dar se uita atat
faptul ca diferenta dintre oras si sat nu era pe atunci chiar asa de mare
exceptand cele cateva orase de exceptie cat si ca mai exista un
termen pentru localitatile rurale : fossatum ! Ori tocmai din acest

cuvant ce desemna satele ntarite (14) sunt originari termenii ce definesc

n limba romana asezarea rurala si membrii ei : sat si respectiv
satean! Explicatia este una singura, conforma cu toate dovezile
arheologice, istorice si lingvistice cunoscute : opozitia fiintiala ntre satele
ntarite ale sedentarilor protoromani crestini, aparatori sau nostalgici ai
Imperiului, si pagusurile paganilor migratori, localitati nentarite, ridicate
pentru un timp si nu pentru totdeauna. Avem astfel, pastrata n limba
nationala cea mai autentica, imaginea comunitatilor stabile protoromane.
Stabilitatea lor, rezistenta lor n fata migratiilor, s-au datorat Bisericii si
puterii dumnezeiesti ce lucra prin aceasta.
De altfel n limba romana exista o serie de aspecte unice
aparute n urma acestei situatii. Parintele Petroniu de la Athos dadea ca
exemplu numele cele mai raspandite date de rusi, greci si romani
Fecioarei Maria. Astfel, n vreme ce primii o numesc n general
Bogorodita, Nascatoare de Dumnezeu, iar grecii Panaghia, Prea Sfanta,
romanii folosesc numele de Maica Domnului, care include n el si fecioria
si calitatea de mama a lui Dumnezeu, precum si trebuie adaugat
adevarata nfatisare a puterii si sfinteniei Preacuratei. Acest nume este o
sinteza milenara a constiintei ortodoxe despre cea care s-a nvrednicit a
naste pe Dumnezeu ntrupat . La aceeasi concluzie conduce si termenul
de nevointa folosit pentru ostenelile mantuitoare ale vietii calugaresti,
n comparatie cu sportivul askisis, tipic spatiului elenistic marcat de
psihologia veche, ante-crestina (15).
Fireste, nu trebuie sa neglijam nici importanta armatei romane n
cadrul procesului de formare a Poporului Roman. Chiar din punctul de
vedere al vietii crestine functia armatei nu a fost de mica nsemnatate. E
cazul sa amintim ca Sfantul Ioan Botezatorul nu a cerut militarilor sa
renunte la meseria armelor ( Lc. 3.14) si nu a cerut aceasta nici Sfantul
Petru, atunci cand l-a botezat pe Corneliu si casa acestuia (F.A. cap.10).
De aceea n armata au existat multi crestini, chiar de la nceputurile
propovaduirii apostolice, mai ales ca si Ortodoxia este potrivita cu spiritul
militar-cavaleresc luat n sensul cel mai curat al cuvantului.
Sfintii militari (16) au dovedit cu prisosinta acest lucru. Ei au dat
n Romania un nou sens vietii militare; armata, soldatul roman au devenit
imaginea aparatorului. Aparator n fata dusmanului dar si a paganilor.
Dublul sens s-a datorat atat faptului ca toti migratorii erau pagani cat si
faptului ca persecutiile, singurele atacuri de stat asupra armatei, au
fost organizate de mparatii pagani, de obicei si cei mai ghinionisti de
fapt batuti de Dumnezeu n ceea ce priveste situatia economica. n plus
a existat un fenomen de mare importanta etnogenetica: asimilarea
veteranilor. Atat autohtonii ntorsi din zari ndepartate dupa cei 20-25 de
ani de armata cat si veteranii din trupele din Romania stabiliti aici n
calitate de coloni au participat esential la etnogeneza. Aceste doua
fenomene, ca si influenta generala a coloniilor si taberelor militare din
Romania au dat nca o caracteristica personala Neamului Romanesc:
aceea de popor razboinic defensiv, aparator prin definitie nu doar al unui
pamant
strabun,
ci
al
unui
ntreg
spatiu
crestin.
Au existat o serie de centre de romanizare. Asa a fost zona celebrei Via
Egnatia ce facea legatura ntre coasta adriatica a Epirului si
Constantinopol (initial drumul viza legatura cu Asia Mica). Asa a fost
coasta Dalmatiei, apreciata de romani pentru frumusetea ei (17). Asa au

fost fiecare din comunitatile crestine aparute n Filipi, Salona (romanul

Saruna (18), gr. Tesaloniki) si n alte zone (n Scitia Mica, Dalmatia, Iliria
etc.).
Generalitati (Explicarea unor termeni)
Crestinism, v. Ortodoxie.
Ortodoxia, dreapta credinta, este un nume folosit aici n sensul
sau real de Crestinism, de Crestinism autentic, asa cum l-a lasat Hristos
Iisus. Celelalte culte care se deriva din Ortodoxie (arianism, romanocatolicism etc.) sunt denumite cu numele lor propriu-zise.
Protoroman este un termen ntrebuintat aici pentru acei stramosi
traco-iliri care prin aderenta la o serie de valori specifice cum sunt
crestinismul, viata militar-defensiva etc. s-au distantat de restul
romanitatii devenind baza unui nou popor, Poporul Roman. Existenta
protoromanilor poate fi situata aproximativ ntre anii 40-313 ai erei
crestine, adica ntre nceperea raspandirii Crestinismului n lumea latina
si victoria partidei crestine din cadrul traco-ilirilor romanizati. Dupa
aceasta data putem vorbi despre existenta Neamului Romanesc n forma
sa initiala, primitiva (v. straromanii).
Romania este vechiul nume al Imperiului Roman de Rasarit,
statul straromanilor (v.) ; este stramosul numelui Romania.
Romanitate este un termen folosit n dubla sa acceptiune, cea
general cunoscuta aceea de latinitate fie ea privita ca grupare umana,
fie ca fenomen cultural, social, lingvistic etc. legata intim de Roma si
Imperiul Roman si cea particulara valabila pentru Romani ntr-un mod
unic si explicata n Concluzii, subcapitolul Romanitatea Romanilor.
Romania este un cuvant folosit n aceasta lucrare nu cu sensul
de stat romanesc ori de Republica Romania, ci n cel initial, autentic,
de Patrie originara, de spatiu de formare a Poporului Roman. Se foloseste
acest termen deci pentru teritoriul aratat n Harta V.3.3.
Straromanii sunt romanii cei mai vechi, din primele secole de
existenta a Neamului Romanesc n forma sa propriu-zisa ( cca. 313-602).
___________________________________________________________
Note:
(1) n scrierile Parintilor Apostolici se gasesc elemente de
Teologia Istoriei, fireste nu sistematizate. Asa sunt I Cor. si cap.17 din ll
Cor. a Sfantului Clement Romanul, Pastorul lui Herma etc.
(2) Marrou, Teologia istoriei , Iasi, 1995. Desigur, aceasta critica
nu anuleaza unele bucatele de adevar prinse n lucrare. Mai mult,
trebuie subliniat ca n Occident exista o preocupare activa pentru
dovedirea si analizarea implicarii lui Dumnezeu n istorie, ca o reactie la
deismul si ateismul ce l distrug. Un exemplu recent este lucrarea
Dumnezeu si stiinta, realizata de Jean Guitton, Griska si Igor Bogdanov.
(3) Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, p.7
(4) *** Rasismul n fata stiintei , Bucuresti, 1982, n totalitate;
este o culegere de studii stiintifice de valoare ce atesta validitatea

punctului de vedere crestin pentru cei ce au nevoie de o astfel de

validare n ceea ce priveste raportul dintre spiritual si biologic n
definirea raselor, natiunilor si n general a grupurilor umane, n ceea ce
priveste originea comuna, unica a oamenilor; fireste, contine si anumite
afirmatii propagandistice deplasate.
Note bibliografice la capitolul Formarea Romanilor
(1) Romul Munteanu, scoala Ardeleana, Bucuresti, 1997, p.1920, dar si 12-14 s.a.; tot aici se pot vedea eforturile ineficiente ale unor
urmasi de corectare a gravelor falsuri introduse anterior. Pentru efectele
avute a se vedea prezentarea, de fapt nu doar laudativa, ci si absurda,
facuta de dl. Radulescu-Motru n Etnicul romanesc. Nationalismul ,
Bucuresti, 1996, p.42-46, d-sa fiind de altfel perfect convins de formarea
Neamului Romanesc exclusiv n Dacia (p.68, de pilda); fara a mai insista
asupra elementelor din respectivele pagini care conduc spre izvoarele
straine ce au lansat din timpuri, e drept, mai vechi, aceasta teorie, sa
subliniem atat iresponsabilitatea si netemeinicia credintei n lipsa de
constiinta latina a Poporului, cat si absurditatea de a crede ca un popor
atat de vechi ca Neamul Romanesc poate a nu avea constiinta nationala
sau, si mai grav, ca aceasta ar putea fi mbunatatita. Pentru alte
originalitati ale d-sale a se vedea eleganta combatere facuta de pr.
Dumitru Staniloae n Iarasi Ortodoxie si Romanism , din Ortodoxie si
Romanism , de acelasi autor, editata de Asociatia Romanilor din
Bucovina de Nord (1992 ?), p.70-86 si lucrarile indicate n articolul
respectiv de autor; merita studiat si Ortodoxie si latinitate , op. cit. ,
p.87-101, pentru a observa caracterul antiteologic si antinational al
uniatismului interbelic.
A se vedea pentru problema constiintei nationale lucrarea dl.-ui Iscru,
Formarea natiunii romane, Bucuresti, 1995, iar pentru cea a constiintei
latine cea a dl-ui Armbruster, Romanitatea Romanilor, Bucuresti, 1993.
(2) Radu Vulpe, Cel mai original document al Romei Columna
Traiana , M.i. Vll(1973), nr.5(74), p.60-67; Paul MacKendrick, Pietrele
dacilor vorbesc, Bucuresti, 1978, p.63-75; Constantin si Dinu C. Giurescu,
Istoria romanilor , 1, Ed.s.E., Bucuresti, 1975, p.78
(3) Adolf Armbruster, op. cit. , p.
(4) *** Romanii de la sud de Dunare , Bucuresti 1997, p.142-43,
144-145, 166-169, 184, 193-197, 202-204, 206-208 etc;
(5) Silviu Dragomir, Romanii din nordul Pen. Balcanice n Evul
Mediu , Ed. Ac.R.P.R., Bucuresti, 1959, p.5
(6) Nicolae Iorga, Istoria romanilor , II, Bucuresti, 1935, n
special p.108, dar si 17-19 s.a.
(7) Th. Capidan, Macedoromanii. Etnografie. Istorie. Limba ,
Fundatia regala pentru literatura si arta, Bucuresti, 1942, p.130-131s.u.
(aproximativ pana la p.147, dar si n alte locuri din lucrarea citata, se
poate urmari opinia autorului n aceasta privinta, cu citarea izvoarelor si
lucrarilor folosite si comentarii de valoare; la p.143 afirma ca n epoca
de dupa parasirea partiala a Daciei sub Aurelian, limba latina a rasunat
din Carpati pana la Pind si de la tarmurile Adriaticii pana la Egee si

continua n p.143 admitand romanizarea ntregii zone)

(8) De exemplu n Romanii n secolul migratiilor , aparut n
BOR5-6/1975, p.729-745, dl. Constantin C. Giurescu vorbeste despre
romanii din Dacia Pontica, Dobrogea, ca fiind urmasi ai populatiei
romanice locale, alcatuita din geti, bessi, crobyzi si tirizi romanizati ;
daca din acest amestec de traci sudici si geti romanizati s-au putut forma
romani, de ce nu s-au format si n alte zone de amestec, asa cum a fost
de altfel ntreaga Peninsula Balcanica? De asemenea n Istoria romanilor,
vol.I, domnii Constantin si Dinu Giurescu observa numarul mare de
dalmati din Apuseni (lucru de altfel valabil si pentru Banat, cu mult
nainte de cucerirea romana), trupele dacice din Panonia si alte regiuni
balcanice etc. Este probabil ca aceasta contradictie ntre faptele
prezentate si concluziile trase sa provina din imperativele vremii de
dictat
n
care
s-au
realizat
lucrarile.
Ar fi poate cazul sa mentionam ca importanta elementului ilir n
formarea
Romanilor
este
dovedita
de
fenomene
lingvistice
incontestabile, ca cele prezentate de Ovid Densusianu n lucrarea sa
Istoria limbii romne, vol. I, Bucuresti, 1961, desigur fara a lua n seama
comentariile istorice pripite n care se aventureaza d-sa.
(10) Pr. Dumitru Staniloae, Besii n manastirile din Orient ,
BOR, XCIV(1976), Nr.5-6, p. 587-589
(11) F.A. 16.8-40 si trecand dincolo de Misia, au coborat la
Troa. si noaptea s-a aratat lui Pavel o vedenie: Un barbat macedonean
sta rugandu-l si zicand: Treci n Macedonia si ne ajuta. Cand a vazut el
aceasta vedenie, am cautat sa plecam ndata n Macedonia, ntelegand
ca
Dumnezeu
ne
cheama
sa
le
vestim
Evanghelia.
Pornind cu corabia de la Tora, am mers drept la Samotracea, iar a doua zi
la Neapoli, si de acolo la Filipi, care este cea dintai cetate a acestei parti
a Macedoniei si colonie romana. Iar n aceasta cetate am ramas cateva
zile. si n ziua sambetei am iesit n afara portii, langa rau, unde credeam
ca este loc de rugaciune si, sezand, vorbeam femeilor care se
adunasera. si o femeie cu numele Lidia, vanzatoare de porfira, din
cetatea Tiatirelor, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca sa ia
aminte la cele graite de Pavel. Iar dupa ce s-a botezat si ea si casa ei, nea rugat, zicand: De m-ati socotit ca sunt credincioasa Domnului, intrand
n casa mea, ramaneti. si ne-a facut sa ramanem.
Dar odata, pe cand ne duceam la rugaciune, ne-a ntampinat o slujnica,
care avea duh pitonicesc si care aducea mult castig stapanilor ei,
ghicind. Aceasta, tinandu-se dupa Pavel si dupa noi, striga, zicand: Acesti
oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preanalt, care va vestesc voua
calea mantuirii. si aceasta o facea timp de multe zile. Iar Pavel,
maniindu-se si ntorcandu-se a zis duhului: n numele lui Iisus Histos ti
poruncesc sa iesi din ea. si n acel ceas a iesit. si stapanii ei, vazand ca sa dus nadejdea castigului lor, au pus mana pe Pavel si pe Sila si i-au dus
n piata naintea dregatorilor. si ducandu-i la judecatori, au zis: Acesti
oameni, care sunt iudei, tulbura cetatea noastra si vestesc obiceiuri care
noua nu ne este ngaduit sa le primim, nici sa le facem, fiindca suntem
romani. si s-a sculat si multimea mpotriva lor. si judecatorii, rupandu-le
hainele, au poruncit sa i bata cu vergi. si, dupa ce le-au dat multe

lovituri, i-au aruncat n temnita, poruncind temnicerului sa-i pazeasca cu

grija.
Acesta, primind o asemenea porunca, i-a bagat n fundul temnitei si le-a
strans picioarele n butuci; iar la miezul noptii, Pavel si Sila, rugandu-se,
laudau pe Dumnezeu n cantari, iar cei ce erau n temnita i ascultau. si
deodata s-a facut cutremur mare, ncat s-au zguduit temeliile temnitei si
ndata s-au deschis toate usile si legaturile tuturor s-au dezlegat. si
desteptandu-se temnicerul, si vazand deschise usile temnitei, scotand
sabia, voia sa se omoare, socotind ca cei nchisi au fugit. Iar Pavel a
strigat cu glas mare, zicand: Sa nu-ti faci nici un rau, ca toti suntem aici.
Iar el, cerand lumina, s-a repezit nauntru si, tremurand de spaima, a
cazut naintea lui Pavel si a lui Sila; si scotandu-i afara (dupa ce pe
ceilalti i-a zavorat la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa ma
mantuiesc? Iar ei au zis: Crede n Domnul Iisus si te vei mantui tu si casa
ta. si i-au grait lui cuvantul lui Dumnezeu si tuturor celor din casa lui. si
el, luandu-i la sine, n acel ceas al noptii, a spalat ranile lor, si s-a
botezat, el si toti ai lui ndata. si ducandu-i n casa, a pus masa si s-a
veselit cu toata casa, crezand n Dumnezeu. si facandu-se ziua,
judecatorii au trimis pe purtatorii de vergi, zicand : Da drumul oamenilor
acelora. Iar temnicerul a spus cuvintele acestea catre Pavel: Ca au trimis
judecatorii sa fiti lasati liberi. Acum deci iesiti si mergeti n pace. Dar
Pavel a zis catre ei: Dupa ce, fara judecata, ne-au batut n fata lumii, pe
noi care suntem cetateni romani si ne-au bagat n temnita, acum ne scot
afara pe ascuns ? Nu asa ! Ci sa vina ei nsisi sa ne scoata afara. si
purtatorii de vergi au spus judecatorilor aceste cuvinte. si auzind ca sunt
cetateni romani, judecatorii s-au temut. si venind, se rugau de ei si
scotandu-i afara, i rugau sa plece din cetate. Iar ei, iesind din nchisoare,
s-au dus n casa Lidiei; si vazand pe frati, i-au mangaiat si au plecat.
(12) Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, Istoria bisericeasca
universala , Bucuresti 1992, p.30-35, 41-43 (au vestit Evanghelia n
spatiile traco-ilire europene Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. si Ev. Luca, Sf. Ap.
Sila / Silvan, Sf. Ap. Tit, Sf. Ap. Pavel)
(13) asistent Stefan C. Alexe, Sfantul Niceta de Remesiana si
ecumenicitatea patristica din secolele lV si V , Bucuresti 1969, p.24
(14) T. Capidan, Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p.149;M.
Petrescu-Dambovita, Cetati medievale de pamant pe teritoriul Romaniei ,
M.i., XII(1978), nr.9(138), p.28-32
(15) pr. Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei ,
Bucuresti, 1995, p.211-212; tot aici se da si pilda unor obiceiuri
romanesti ce dovedesc adancimea patrunderii crestinismului n sufletul
acestui popor.
(16) Sfintii: Achindin din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Adrian
din Nicomidia, general, +26 aug. 303-305; Adrian, fiul mparatului tracoroman Probus, +26 aug.; Aglaie, mpreuna cu cei treizecisinoua de ostasi
mucenici din Sevastia Armeniei, +9 martie 320; Agapie, ostas, +3 nov. n
vremea mparatului Decie; Anatolie stratilatul, +23 aprilie 303; Andrei
stratilatul, +19 aug. 303-305 si cei doua mii cinci sute nouazecisi trei de
ostasi mpreuna cu dansul; Andrei din Mesopotamia, ostas, +18 mai 250;

Anichit din Nicomidia, ofiter, +12 aug. 305; Antonin din Nicomidia, ostas,
+20 apr. 303; Attic, mpreuna cu Agapie mai sus amintit si cu Evdoxie,
Carterie, Istrucarie, Pactobie, Nictopolion si alti douazecisiunu de ostasi
martiri, +3nov. cca.320; Azi, facatorul de minuni, ostas, +19 nov. 303305; Calistrat din Cartagena, ostas, +27 sept. 304; Chelsie din Egipt, fiu
de guvernator, +8 ian. 303; Chesarie din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303;
Chindeas / Candea din Durostorum (sudul Dobrogei), ostas, 20 nov. 303;
Chiriac, fratele Sf. Orentie, ostas, +25 iunie 303-305; Chiril din
Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Ciprian din Italia, fiu de guvernator, 10
mai 310; Claudie tribunul din Roma, +19 mart. 283; Cleonic din Amasia
(Pont), ostas, rastignit, 3 mart. 304; Codrat, ostas, +4 martie 274;
Codrat, sluj. mp., +21 apr. 303; Constantin din Efes, ofiter, +4 aug. 250;
Cristofor din Nicomidia, ostas, +20 apr. 303; Dada din Durostorum, ostas,
+28 apr. 286; Dasie din Durostorum, ostas, +20 nov. 303; Dimitrie
izvoratorul de mir, guvern. Sarunei, +26 oct. 303; Dorotei din Nicomidia,
dreg. mp., +28 dec. 278; Elefterie cubicularul, +4 aug. 304; Elefterie
cubicularul, +15 dec., sec. III; Emilian din Durostorum, ostas, 18 iulie
362; Eudoxie, ostas, +3 nov., sec. III; Evcarpion din Nicomidia, ostas,
+18 mai 300; Evdoxie, dreg. mp., 6 sept. 303; Eventie din Antiohia
Siriei, ostas, 9 oct., sec. IV; Evsignie din Antiohia Siriei, ostas, +5 aug.
362; Exacustodian din Efes, ofiter, +4 aug. 250; Farmachie din Anatolia,
ostas, +25 iunie 303-305; Faust, ostas, +12 iulie 303-305; Firm din
Anatolia, ostas, +25 iun. 303-305; Gheorghe din Capadocia 23 apr. 303;
Gordie din Cesareea Capadochiei, ofiter, +3 ian. 314; Ieraclie ostasul,
+22 oct., sec. III; Ipolit din Roma, ostas, +10 aug. 258; Isidor din Chios,
ostas, +14 mai 251; Isihie singliticul, general, +2martie303-305;
Istucarie, ostas, +3nov., sec. III; Iust din Roma, ostas, +14iul., sec. IV; cei
200 de ostasi mucenici cu Hristofor mucenicul , +9 mai 250 s.a.m.d.
(a se vedea Anexa V.4)
(17) Constantin Papanace, Geneza si evolutia
nationale la macedo-romani , Ed. Brumar, 1995, p. 68-69

constiintei

(18) A se vedea pentru acest vechi toponim romanesc, precum

si pentru altele ce dovedesc definitiv continuitatea romaneasca si n
sudul Dunarii, Cicerone Poghirc, Romanizarea lingvistica si culturala n
Balcani. Supravietuiri si evolutie , n *** Aromanii Istorie. Limba. Destin ,
Bucuresti 1996, n general la p. 13-49, referitor la subiect la p.39-41; de
asemenea si Th. Capidan , Limba si cultura, Bucuresti, 1943, p. 161-163
si plansa Nr.2 (ntre p.-le 164 si 165).
de Mihai-Andrei Aldea