Sunteți pe pagina 1din 1

Domnule Primar,

Subsemnata, Matei Olguța, cu domiciliul în județul Mehedinți, localitatea

Drobeta-Turnu-Severin, str. Bolintineanu, nr. 69, reprezentant legal al lui Anghel

Sever, încadrat cu grad de handicap accentuat, solicit prin prezenta cerere, în

conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea

drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu

prevederile H.G. nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

prevederilor Legii nr.448/2006, un loc de parcare amenajat de către dumneavoastră

conform art. 65, ali. 5.

Menționez că au fost situații de urgență în care am solicitat serviciul de

ambulanță, pentru domnul Anghel Sever și nu a avut unde să parcheze datorită

mașinilor care imi blochează accesul în imobil.

Data Semnătura

…………………. …………………..

CĂTRE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MEHEDINȚI

S-ar putea să vă placă și