Sunteți pe pagina 1din 8

Cartea funciară

Îndrumător:

Şef lucr. dr. Oprea RADU

Întocmit:
Cartea funciară. Descriere

Cartea funciară este un registru public din România, care cuprinde evidența
juridică integrală și exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice și juridice
din aceeași localitate.
Cartea funciară dovedește existența dreptului real înscris, în folosul
persoanei care a dobândit sau constituit cu bună-credință un drept real imobiliar, cât
timp nu se dovedește contrariul. Publicitatea imobiliară se îndeplinește pe tot
teritoriul țării, prin carte funciară și are ca obiect înscrierea în cartea funciară a
dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale care se transmit, se constituie,
se modifică sau care, după caz, se sting și se radiază, ca urmare a actelor și faptelor
juridice referitoare la un bun imobil. În cartea funciară se mai înscriu, sau, după
caz, se radiază și alte raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități
și litigii judiciare în legatură cu bunul imobil.
Orice întabulare a unui contract de vânzare-cumparare (echivalentul
transcrierii în Registrul de inscriptiuni și transcriptiuni imobiliare) trebuie precedată
de deschiderea Cărții funciare. Deschiderea cărții funciare nu este condiționată de
o vânzare, dar se realizează cel mai adesea în această situație.
Cuprinsul Cărții Funciare

Cartea Funciară este alcătuită din titlu si din trei parti : A,B,C.
Titlul Cartii Funciare cuprinde: numărul Carții Funciare, denumirea Unității
Administrativ Teritoriale ( oraș, comună) în care este situat imobilul, precum și
alte mențiuni stabilite prin legi speciale.
Documentațiile cadastrale se recepționează de către OCPI, cu atribuire de NC (
număr cadastral) unic pe UAT respectiv. Cărțile funciare se numerotează pe fiecare
UAT.

Partea I sau foaia de avere (A) referitoare la descrierea imobilelor, cuprinde:

1. numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;


2. adresa administrativă a imobilului;
3. suprafaţa imobilului rezultată din măsurători, destinaţia, categoriile de folosinţă
şi, după caz, construcţiile;
4. extrasul de plan cadastral, care constituie anexă la partea I a cărţii funciare;

Partea a II-a sau foaia de proprietate (B), referitoare la dreptul de proprietate și


alte drepturi reale cuprinde:

1. numele/denumirea proprietarului;
2. actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și
menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
3. strămutările proprietății;
4. dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu
gratuit, corespunzătoare proprietății publice;
5. servituțile constituite în folosul imobilului;
6. faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și
acțiunile privitoare la proprietate;
7. recepţia propunerii de dezlipire ori de alipire şi respingerea acesteia,
respingerea cererii de recepţie şi/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte
funciară deschisă;
8. obligații de a nu face, interdicțiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezlipire,
alipire, construire, demolare, restructurare și amenajare;
9. clauza de inalienabilitate a imobilului și clauza de insesizabilitate;
10. orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a
II-a a Cărții Funciare, cu privire la înscrierile făcute.

Pentru fiecare dintre înscrierile cuprinse în partea a II-a a cărții funciare, se vor
indica:
1. numărul curent al operațiunii înscrise;
2. înscrisul/înscrisurile pe care se întemeiază înscrierea;
3. indicarea tipului de înscriere;
4. observații, după caz.

Partea a III-a sau foaia de sarcini (C), referitoare la înscrierile privind


dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garanție și
sarcini, cuprinde:

1. dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitație, servituțile în sarcina fondului


aservit, ipoteca și privilegiile imobiliare, precum și locațiunea și cesiunea de
creanță;
2. faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și
acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
3. sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor;
4. orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la
înscrierile efectuate în această parte

Acte necesare înscrierii în Cartea Funciară

Conform art. 13 din Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi


recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară,
aprobat prin ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară nr. 634/2006, cu modificările ulterioare, documentaţia pentru
intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară
(prima înregistrare) cuprinde:

1. Cerere-tip de înscriere;
2. Documentaţia cadastrală întocmită de o persoana autorizată ANCPI:
- cererea de solicitare informaţii şi convenţie, conform anexei nr. 1*;
- cererea de recepţie şi înscriere, conform anexei nr. 2*;
- declaraţia pe propria răspundere cu privire la înstrăinarea şi identificarea
imobilului măsurat, conform anexei nr. 5*;
- descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr.
10*;
- plan de încadrare în zonă sc. 1:2000 – 1:5000, în mod excepţional, pentru
imobilele de mari dimensiuni admiţându-se scara 1:10000, după caz;
- plan de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 – 1:5000, după caz
– conform anexei nr. 11*;
- releveele sc. 1:50 – 1:500, după caz, pentru construcţiile care fac obiectul
unor sarcini, construcţiile care au mai mulţi proprietari sau la solicitarea
proprietarului conform anexei nr. 12;
- tabel de mişcare parcelară cu indicarea situaţiei actuale din titlul de
proprietate şi a situaţiei viitoare, cu atribuirea numărului cadastral pentru fiecare
imobil din titlu conform anexei nr. 13*;
- măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea
detaliilor topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 şi prin
tehnologia GPS (Global Positioning System), prezentate conform anexei nr. 15*;
- calculul suprafeţelor;
- descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare;

3. Actul autentic prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de
proprietate:
- titlul de proprietate emis în baza legilor fondului funciar;
- acte autentificate de notarul public, încheiate anterior datei de 10.01.2005;
- hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi expertiza care face parte
integrantă din hotărârea judecătorească. În situaţia în care au fost exercitate căile de
atac, se vor anexa toate hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauza respectivă, după
caz (fond, apel, recurs);
- actul de adjudecare;
- dispoziţia de restituire emisă de primărie;
- hotărârea de restituire în natură a consiliului local;
- alte înscrisuri doveditoare a dreptului de proprietate.
4. Certificatul fiscal;
5. Dovada plătii tarifului de înscriere.
Extrasul de Carte Funciară

Extrasul de carte funciară este acel înscris în care sunt prezentate informațiile
cuprinse în cartea funciară referitoare la un imobil. În extrasul de carte funciară se
prezintă însă numai acele informații ”active” din cartea funciară respectiv cele care
nu sunt radiate.
Înscrierile efectuate în cartea funciară cu privire la un imobil, dar radiate
până la data solicitării extrasului de carte funciară nu se evidențiază în acestea.
Pentru a cunoaște întregul istoric al unui imobil este nevoie de stuierea cărții
funciare la sediul OCPI, fie de solicitarea de eliberare a unui copii certificate după
cartea funciară.
În prezent se întocmesc și eliberează două tipuri de extrase de carte funciară,
în fucție de scopul urmărit de solicitant.

A. Extrasul de carte funciară pentru informare:


- poate fi solicitate de orice persoană fără a justifica un interes,
- dovedește situația de carte funciară existentă la momentul
emiterii,
- poate fi nhecesar la diferite instituții sau autorități,
- nu are termen de valabilitate ( el reflectă situația de carte funciară
doar de la momentul redactării),
- se eliberează în baza unei cereri și plăți unui tarif de eliberare,
Pentru a obținem un extras de informare, persoana interesată trebuie să
urmeze o anumită procedură:
- completează o cerere tipizată pentru obținerea extrasului de carte
funciară pentru informare,
- se prezintă personal la sediul oficiului sau biroului teritorial
competent, în vederea înregistrării cererii sau trimiterea acestia prin fax, poștă sau
e-mail,
- plătirea tarifului de înregistrare, în cuantum de 20 lei.

B. Extrasul de carte funciară pentru autentificare:


- poate fi solicitat doar de către notarul public care va autentifica un act,
- dovedește situația de către cartea funciară existentă la momentul emiterii,
- este obligatoriu la autentificarea actelor transaltive de drepturi reale
imobiliare,
- are ca efect blocarea cărții funciare pe un termen de maxim 10 zile,
- se eliberează în baza unei cereri și plății unui tarif de eliberare,
- la completarea cerii este obligatoriu să se cunoască numărul de carte
funciară în care este înscris imobilul precum și numărul topografic sau cadastral.

S-ar putea să vă placă și