101 FIȘE TEHNICE DE LUCRU

PROBA PRACTICĂ
2015
Se vor dezvolta obligatoriu, în prezentarea tehnicii,
procedura de îmbrăcare a mănuşilor sterile şi
procedura de colectare selectivă a deşeurilor

࿿࿿࿿ý婌坿 ࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿þ࿿Ȓ࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ÿ‫ﲈ‬氬 ࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Ā켜洛࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿ā쩒䳥࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿

Ăⴚ⤦࿿࿿࿿࿿242ď륨幍࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿࿿Đ ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE
PARENTERALĂ
COTEA MARIA
Definiţie: Calea parenterală este calea ce ocoleşte tubul digestiv si antibioticele sunt medicamente
utilizate in tratamentul etiologic al bolilor.
Scop: terapeutic
Avantajele caii parenterale:dozarea precisă a medicamentelor;obţinerea unui efect rapid
Administrarea parenterală a antibioticelor se realizează prin:
-injecţie intramusculară (soluţii, suspensii);
-injecţie intravenoasă (soluţii cristaline);
-perfuzii.
Materiale necesare:-se pregătesc in funcţie de felul injecţiei.
Pregătirea psihică:se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si eventualele reactii pe
care le va prezenta in timpul injectiei
Pregatirea fizică:se aseaza in pozitie confortabila – in functie de tipul si de locul injectiei
Execuţia tehnicii:
-asistentul medical îşi spală mâinile şi imbracă mănuşile;
-aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă;
-îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul cu pulbere şi dezinfecteză dopul de
cauciuc;
-după evaporarea alcoolului introduce solventul in flaconul cu pulbere, scoate acul şi agită flaconul
până la dizolvarea completă;
-aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată din
flacon;
-dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul in flacon pâna la nivelul dopului de cauciuc,
introduce aerul;
-retrage pistonul seringii sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului in seringă ;
-schimbă acul, elimină aerul din seringă şi injectează soluţia medicamentoasă.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.
Ingrijirea ulterioară a pacientului:
-supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice (pot apărea la repetarea unui
tratament cu antibiotice după un anumit interval de timp şi chiar dacă la testarea acestuia nu au
apărut reacţii alergice).
De reţinut:
-testarea sensibilităţii la antibiotice înainte de începerea tratamentului este obligatorie;
-nu se asociază in aceeasi seringă alt antibiotic sau alte medicamente;
-injectiile cu antibiotice se fac in conditii de asepsie perfectă;
-penicilina dizolvata se administrează in maximum 24 h;
-asistentul medical va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice prin folosirea mănuşilor in timpul
manipulării şi dizolvării acestora.

1
 0 ADMINISTRAREA PARENTERALĂ ANTICOAGULANTELOR (forme, moduri, reacții, supraveghere)
BARARU TANIA
DEFINIŢIE - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate pentru prevenirea
şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ
1Alterarea peretelui vascular
2Staza circulatorie din cauza imobilizării
3Hipercoagulabilitatea

5888 Flebitele membrelor inferioare în:

• Obstetrică - după naştere sau avort
• Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu obezitate sau cu boli venoase; după
intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
• Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
5889 Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în cardiopatii embolice
5890 Tromboza coronariană: infarct miocardic
5891 Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
5892 Chirurgia cardiacă, a vaselor mari

MEDICAMENTE UTILIZATE - FORME DE PREZENTARE

23 SOLUŢII INJECTABILE
1. HEPARINA
- Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie continuă
- Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea fibrinogenului în fibrină
- Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
- Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
FORME DE PREZENTARE:
Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml -
5000ui/ml Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
- Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I. V.
- Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
- Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de ombilic), la nivelul braţului şi
coapsei
- După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării, pentru a evita introducerea soluţiei
intramuscular
- După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea medicamentului prin înţepătură
- Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
- Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
- Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
- Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml= 1432 ui
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între ombilic şi creasta iliacă, pe faţa
anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg enoxaparină sodică = 0.01 ml
soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6ml/6000 ui, 0,8 ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
2
5888 Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml – seringi preumplute de 0,3
ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
5889 Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml)

23 Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate administra şi i.v. prin
perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.

B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)
5888 Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitamina K
5889 Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice după intervenţii chirurgicale la
pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoză mitrală.
Acenocumarolum produs sub denumirea de:
5890 Acenocumarol - cp. - 2 mg
5891 Sintrom - cp. - 4 mg
5892 Trombostop - cp.- 2 mg;
23 se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
24 atenţie - vărsături - disfuncţii
hepatice Reacţii adverse:
25 Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter (menoragii sau metroragii)
26 Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră , alopecie reversibilă

5888 Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie

5889 Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea medicamentului în ţesutul subcutanat
5890 Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
5891 Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor de sânge, ceea ce
face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
5892 Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în grosimea muşchiului.

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
A. Înaintea tratamentului
23 Se determină grupul sanguin şi Rh
24 Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice, insuficienţa hepatică şi
renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă
25 Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice (este crescut în
ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
26 Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
27 Se supravegheză apariţia hemoragiilor
23 gingivoragii, epistaxis
24 hemoragii după ras
25 hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
26 scaunul cu sânge
5888 În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în tratamentul cu
Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop
5889 Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
5890 Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie şi timpul de protrombină în
tratamentul cu anticoagulante orale
5891 În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
5892 În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
5893 Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă.
5894 Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandare medicului deoarece unele potenţează
efectul iar altele îl diminuează
5895 Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece tratamentul se face
ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
5896 Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă, laxative, hormoni
tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide, analgetice
- Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide, barbiturice, unele tranchilizante şi
neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni.

3
EDUCAŢIA PACIENTULUI
Se instruieşte pacientul:
23 Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara pentru ca medicul
să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină determinat în timpul zilei
24 Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia doza la ora obişnuită
în ziua următoare
25 Să nu-şi modifice singur dozele
26 Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
27 Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
28 Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
29 Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu anticoagulante orale (ACO)
30 Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
31 Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4 săptămâni) pentru că
acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit
32 Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
33 Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K: brocoli, spanac,
varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (porc, vită), salată verde,
suc de grape-fruit.
34 Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
35 Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
5888 scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
5889 cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko
biloba - Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
- Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
- Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se prezinte de urgenţă la spital
- Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul folosit; data începerii tratamentului
şi durata probabilă, doza administrată, modul de administrare (un comprimat seara, sau două administrări pe zi la 12 ore
preferabil la aceeaşi ore )

4
 0 ADMINISTRAREA - VACCINAREA BCG
BARARU TANIA
Definiţie Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru profilaxia tuberculozei. Se efectuează în
maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea mai mare de 2500 gr, începând din ziua 4-5 până la vârsta de 60 zile. Nu se
recomanda revaccinarile .
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat ( tulpina BCG-IC72, este pusa la punct in 1972 de
Institutul Cantacuzino ,obtinuta prin treceri succesive pe medii SAUTON)
Materiale necesare
0 seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
1 fiola de vaccin şi solvent
2 tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
3 mănuşi de unică folosinţă

0 Se ia fiola de vaccin si cea de solvent

1 Se dezinfecteaza gatul fiolelor cu tinctura de iod si se pileste usor
2 Se deschide fiola de solvent
3 Se trece la deschiderea fiolei de vaccin dupa ce îi înfaşuram gâtul in foita de material plastic ce se gaseste in
ambalaj;deschiderea se face lent pentru a evita risipirea continutului prin patrunderea brusca a aerului (ele fiind
conditionate in vid)
4 Cu seringa de 5 ml se aspira 2 ml solvent si se trec in fiola de vaccin
5 Aspiram de 2-3 ori lichidul in seringa pentru omogenizare.Suspensia astfel obtinuta contine 0,10 mg bacili/ 0,1 ml
si se utilizeaza cat mai curand ( dupa cel mult o ora ) fiind tot timpul protejata de lumina directa si de caldura.
Tehnica vaccinarii
Vaccinarea propriu-zisa se face folosind o seringa de 1 ml si un ac intradermic cu bizou scurt .Acul se ataseaza seringii
dupa ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
6 Se elibereaza braţul stang şi se dezinfecteaza cu alcool faţa posterioara a treimii medii a bratului stang
7 Dupa evaporarea alcoolului ,cu mana stanga prindem bratul respectiv intanzand tegumentul treimii medii a
acestuia intre police si medius ,iar cu mana dreapta se introduce strict intradermic acul ( cat mai superficial),apoi injectam
0,1 ml vaccin ; la locul injectarii se realizeaza o papula cu diametrul de 6-7 mm,albicioasa ,ischemica , cu aspect in „coaja de
portocala”
8 Se retrage acul ; am realizat vaccinarea.
Reactia locala vaccinala se formeaza în 2-4 saptamani sub forma unui nodul rosu –violaceu; nodulul se poate ulcera ,
formându-se o crusta care se elimina. La locul vaccinarii ramane o cicatrice denivelata fata de tegumentele din jur , la
inceput de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm si care constituie locul vaccinarii .Reactiile vaccinale
dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficienta.Nu se aplica tratament local la nivelul
reactiei vaccinale .Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare se instaleaza alergia vaccinala.
Complicatiile vaccinarii BCG
0 Sunt rare si benigne,rar apar reactii locale precoce cu evolutie rapida spre ulceratie ( fenomenul Koch la alergici)
1 Altele sunt reactii de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii si de 10-20 mm la ulceratii – sau abcese locale cu
evolutie indelungata ,ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectari
subcutanate.
2 Exceptional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm ,cu evolutie spre abcedare.Nu se administreaza
chimioterapie antituberuloasa ,ci numai tratament local ( chiuretarea abcesului si aplicarea locala de rifampicina).
Contraindicaţiile vaccinarii BCG
3 IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficinţe congenitale
4 SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infectioase
5 6 luni dupa hepatita virala
6 Afectiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
7 Greutate < 25oo gr la nastere
Observaţii: 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cat este doza vaccinala ,avem ,0,1 mg bacili,teoretic aproximativ
200 000 corpi bacilari. Vaccinul se pastraza la adapost de lumina ,la temperatura de + 4 grade C ( frigider) si se utilizeaza
numai in limitele de valabilitate inscrise pe fiecare fiola.

5
 23 ADMINISTRAREA CORTIZONULUI (PREPARATE, MODURI DE ADMINISTRARE, REACȚII, SUPRAVEGHERE)
BARARU TANIA
DEFINIŢIE – Glucocorticoizii sunt hormoni ai cortico suprarenalei sau analogi de sinteză cu efect antiinflamator marcat şi
acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.
EFECTE
5889 Inhibăproceseleinflamatorii, diminueazăformareaedemului local şimenţinrăspunsulvaselor la catecolamine
5890 Au proprietăţiantialergicemarcate
5891 Sunteficaceîntoatetipurile de şoc circulator
5892 Influenţeazăconstantelehemogramei
5893 Scadapărareaorganismului la infecţiiintârziindcicatrizarea
5894 Crescsecreţiagastrică de HCl
5895 Stimuleazăsistemulnervos central creând o stare de bine dar pot declanşareacţiipsihotice
5896 Favorizeazăretenţia de sareşiapă
5897 Favorizeazăgliconeogenezapeseamaproteinelor

0Bolireumatismale, lupus eritematossistemic

1Sclerozamultiplă
2Stări edematoase (glomerulonefritasaunefritalupică)
3Bolineoplaziceînstadiul terminal pentruîmbunătăţireacalităţiivieţiişipentruprofilaxiastărilor de greaţăşivărsăturiprovocate
de chimioterapiaantineoplazică
4Bolialergice

23Dexametasonul - soluţieinjectabilă, fiole de 2 ml- 8 mg sau 4 mg

24Hidrocortisonum
5888 Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiolă de 2 ml solvent
5889 HHC (Hidrocortizonhemissuccinat)
23 soluţieinjectabilăadministrare strict i.v. 25 mg/5 ml – 1 fiolă HHC a 1 ml +1 fiolă solvent de 4 ml
24 soluţieinjectabilăadministratprininjecţiii.v , i.m. sauperfuziei.v.: 1 flacon pulbere 100mg
hidrocortizonsuccinatsodic + 1 fiolă solvent de 2 ml.
3. Methylprednisolon= Medrol= Solu-Medrol

Solu-Medrol pulberesterila 40 mg: 1 flacon cu douăcompartimente;

Solu-Medrol pulberesterila 125 mg: 1 flacon compartimentat;

Solu-Medrol pulberesterila 250 mg: 1 flacon + 1 flacon;

Solu-Medrol pulberesterila 500 mg: 1 flacon + 1 flacon;

Solu-Medrol pulberesterila 1000 mg: 1 flacon + 1 flacon;

Solu-Medrol pulberesterila 2000 mg: 1 flacon + 1 flacon.
Poate fi administrati.vşii.msauînperfuziei.v.
• Nu se amestecă cu altemedicamente ,
Constituireasoluţiei
5888 Flacon compartimentat: 1. Se apasapeactivatorul de plastic pentru a fortapatrundereasolventului in
compartimentul inferior. 2. Se agitausorpentruobtinereasolutiei. 3. Se indeparteazaportiunea de plastic care
acoperacentruldopului. 4. Se sterilizeaza fata superioara a dopului cu unbactericidadecvat. 5. Se patrunde cu
aculprincentruldopuluipanacandvarfulsauesteabiavizibil. Se intoarceflaconul cu gura in jospentru a se extragesolutia. b)
Flacon: in conditiiaseptice se adaugasolventul in flaconul cu pulberesterila. Se folosestenumai solvent special.
c) Preparareasolutieiperfuzabile: Mai intai se reconstituiesolutiaasa cum esteindicat. Terapiapoate fi
initiataprinadministrareasolutiei de metilprednisolonsuccinat de sodiuintravenostimp de celputin 5 minute (pentru doze
maimici de 250 mg) pana la 30 de minute (pentru doze maimari de 250 mg). Dozeleulterioare pot fi administrate similar.
Daca se doreste, medicatiapoate fi administrata in solutiidiluate, prinamesteculsolutieireconstituite cu dextroza 5% in apa,
serfiziologicsaudextroza 5% in solutie de clorura de sodiu 0,45% sau 0,9%. Solutiilerezultatesunt stabile din punct de
vederefizicsichimictimp de 48 de ore.

6
5888 Medrolcomprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg- se administrază per ossau oral
4. Prednisolon
• Decortin– 5mg şi 20mg/cp
• Solu- decortin - pulberepentrususpensieinjectabiliă 50 sau 250 mg, flacon +1 fiolă de 5ml solvent
5. Prednison- administrareorală
• N. Prednison - comprimate 5 mg
• Prednison - comprimate 5mg
PRECAUŢII SPECIALE
- Dozaeste strict individualizată de către medic
- Preparatelecortizonice se administrează 2/3 din dozazilnicădimineaţaşi 1/3 dupăamiazapentru a respectanivelul maximal
al secreţieifiziologice a cortizolului
- Doza de întreţinere se administreazădimineaţa
- Înbolireumatismale, lupus eritematossistemic (LES), sclerozamultiplă (SM) se face puls-terapie 1g/zitimp de 3
zileînperfuzie cu glucoză 5% încelpuţin 30 minute
- Dozele sub 250mg se pot administrai.v. lent încelpuţin 5', iarcelepeste 250 mg în PEV, încelpuţin 30'
- Suspensiileapoasenu se administreazăi.v.nici IR.
- Doza se scadetreptat conform recomandăriimedicale
- Soluţiaobţinutăprindizolvarealiofilizatului se păstrează maximum 48h.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
- Se monitorizează TA, existărisc de creştereprinretenţiehidrosalină. Se recomandădietăhiposodată,
alimentebogateîncalciuşi vitamin C(pentrufuncţionareaglandeicorticosuprarenaleşiprevenireaosteoporozei,
încazultratamentului de lungădurată cu cortizon)
- Se cântăreşte periodic întimpultratamentului de lungădurată, existărisc de obezitate
- Aparpirozisulşiepigastralgii, se administreazăinhibitoriaisecreţieigastriceşiregimalimentar de protecţie.
- Se supravegheazăscaunul, existărisc de acutizareaulcerului gastro duodenal.
- Se monitorizeazăglicemia - creştepringluconeogeneză. Se recomandăregimhipoglucidic, se supravegheazăatentpacienţii cu
diabet.Existărisc de diabetcortizonic.
- Pacientulpoateacuzaslăbiciunemusculară, se pierdepotasiuîntimpultratamentului. Se
recomandădietahiperpotasicăşihiperproteică
- Se supravegheazăcomportamentulpacientului; pot aparestări de agitaţie, insomnie, tulburăripsihotice
- Se observăaspectultegumentelor, pot apareedeme.
EDUCAŢIA PACIENTULUI
Pacientultrebuieinstruit:
- Săiamedicamenteledupămasăsauîmpreună cu gustarea
- Sărespecteorarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora 16°°
- Să nu omitănici o doză de medicamente
- Săaibăasupraluişi la îndemânămedicamentelepentru a putea fi folositeîncaz de urgenţă
- Săevitesituaţiile de stres accentuate (febră, infecţiile, lucrăridentare, accidente, crizepersonalesaufamiliale)
- Să nu modificedozelefărăacordulmedicului
- Să-şimonitorizezesemneleşisimptomele care pot apare: anorexie, greaţă, vărsături, slăbiciune, depresie, ameţeală,
poliurie, pierdereîngreutateşisăanunţemedicul
- Să se cântărească periodic, să observe modificareafeţei (faţăînlunăplină), prezenţaedemelor, să-şimăsoare TA.
Încazulcreşteriiponderalesă se adresezemedicului
- Să consume o dietăhiposodatăşihiperproteicăîntimpultratamentuluişisă consume moderatglucide.
- Săechilibrezeefortulfizic cu repausul
- Săeviteactivităţilesuprasolicitante
- Să nu facăvaccinări, existărisc de complicaţiineurologice
- Să nu întrerupătratamentulbruscsaufărăacordulmedicului, scădereadozelor se face treptat
- Se atenţioneazăpacientulsă nu iamedicamentefărăacordulmedicului

7
 23 ADMINISTRAREA INSULINEI
COTEA MARIA
Definitie – insulina este un hormon hipoglicemiant secretat de pancreas.
Scopul administrarii insulineieste de a scadea glicemia (de a scadea nivelul glucozei din
sange)
Cai de administrare: -injectie subcutanata (SC)
-injectie intravenoasa (IV - in perfuzie – in coma)
Tipuri de insulina:
1.insulina rapida (limpede, clara) cu actiune dupa ½ ora de la administrare si cu efect de 6-8
ore (poate fi administrat SC, IV, perfuzie )
2.insulina intermediara (semilenta) cu actiune intre 90-120 min si cu efect de 12-16 ore
(poate fi administrat SC)
3.insulina lenta cu actiune intre 1-3 ore si efect 12-14 ore (administrat SC)
4.insulina ultralenta cu actiune la 4 ore si efect 24-36 ore (administrat SC)
Reguli de administrare:
5888 pastreaza flacoanele cu insulina,sigilate, la frigider 2-8 °C, sau desfacute la intuneric sub
25 °C.
-inainte de utilizare, flaconul de insulină trebuie adus la temperatura camerei, iar înainte de
injectarea se va agita până la omogenizare.
-adm SC., se face cu aseptizare cu ser fiziologic sau alcool sanitar, asteptandu-se evaporarea
acestuia,ştiut fiind că alcoolul inactivează insulina
23 locurile de electie se alterneaza la fiecare injectie.
Locuri de electie: 1/3 medie a bratului fata externa,in regiunea supero-externa a coapsei, -in
flancurile peretelui abdominal, regiunea subclaviculara,,regiunea supra si subspinoasa a
omoplatului (zona scapulara)

-psihica: informare, explicarea tehnicii si a efectului, obtinerea consimtamantului

-fizica: asezarea pacientului in functie de locul ales Materiale necesare:
-tampon cu ser fiziologic, manusi, tavita renala
5888 seringa de 0.5 sau 1 ml cu gradatii marcate in unitati de insulina (u.i), ./flacon cu
insulina sau sistem de injectare “pen” cu doze prestabilite
Pregatirea bolnavului:
-psihica: informare, explicarea tehnicii si a efectului, obtinerea consimtamantului
-fizica: asezarea pacientului in functie de locul ales
Executie:
-se spala mainile se imbraca manusile
-se dezinfecteaza cu un tampon cu ser fiziologic
5889 se face un pliu pt. zona abdominala si coapsa si patrundem cu acul perpendicular pe pliu
0 0
(90 ) iar pt. regiunea fesiera si coapsa patrundem cu acul in unghi de 45
-se injecteaza lent
-dupa injectare se scoate brusc acul, nu se maseaza locul.
Incidente si accidente:
-abcese, flegmoane, datorita lipsei de asepsie
-lipodistrofie(cand se injecteaza in acelasi loc un timp indelungat)
5890 hipoglicemie,-se administreaza IV glucoza 33% sau glucagon (IM)
Efecte adverse:-alergie, hipoglicemie
Reorganizarea locului:se noteazain FO ora administrarii,se selecteaza deseurile

8
BARARU TANIA
ADMINISTRAREA INSULINEI
DEFINIŢIE - Insulina este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor cu diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor
pentru un număr semnificativ (în creştere) dintre pacienţii cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestaţional.
OBIECTIVE
23 Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor
24 Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
INDICAŢII
25 Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
26 Diabet zaharat tip 2:
5888 Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale combinate cu dieta nu
se ating obiectivele terapeutice
5889 Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau severe)
5890 Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală
5891 În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
5892 Reacţii adverse ale unor preparate orale
23 Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
24 Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară
TIPURI DE INSULINĂ
25 Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acţiune scurtă sunt singurele care se folosesc în situaţii de urgenţă
metabolică pentru că se pot administra intravenous acţionând în mai puţin de 10 min.
26 Insuline intermediare (cu acţiune prelungită): Monotard, Insulatard, Humulin basal, Insuman basal
27 Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long.
28 Insuline premixate (cu acţiune rapidă şi intermediară). Mixtard. Humulin. Insuman Comb .

5888 Suspensie injectabilă 40 u/ml şi 100 u/ml - flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri
preumplute 3 ml - Humulin N
5889 Suspensie injectabilă 100 u/ml-flacon de 10 ml, cartuşe de 3 ml, pen-uri preumplute 3 ml
5890 Suspensie injectabilă 40u/1 ml - flacon de 10 ml

23 Suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml, cartuşe de 3 ml

24 Suspensie injectabilă 40 u/ml - flacon 10 ml

5888 Insulatard - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacon 10 ml

5889 Insulatard Novolet 100 u/ml - suspensie injectabilă pen-uri (stilouri) preumplute a 3 ml
5890 Insulatard Penfill - 100u/ml - suspensie injectabilă, cartuşe a 3 ml
5891 Mixtard 30 - suspensie injectabilă 100 u/ml, flacoane de 10 ml
5892 Mixtard 30 Novolet - suspensie injectabilă 100u/ml, cartuşe a 3 ml
5893 Mixtard 20 PENFILL -100 u/ml, Mixtard 30 penfill, Mixtard penfill 40, suspensie injectabilă, cartuşe 3 ml.
5894 Actrapid 100 u/ml - suspensie injectabilă, flacoane a 10 ml
5895 Actrapid novolet 100 ui/ml - suspensie injectabil , stilouri injectoare (penă -uri) preumplute a 3 ml
5896 Actrapid penfill - suspensie injectabilă 100 u/ml, cartuşe a 3 ml

23 Insuman basal - suspensie injectabilă în flacon 5 ml -(100u/ml)

24 Insuman basal Optiset - suspensie injectabilă cu dispozitiv de administrare tip "pen" preumplut cu 3 ml
(300u/insulină per pen).
25 Insuman comb 25 şi Insuman comb 25 Optiset - suspensie injectabilă în flacon de 5 ml, sau cartuşe de 3 ml,
respectiv pen preumplut cu 100 u/ml.
26 Insuman comb 50, însumau comb 50 Optiset - suspensie injectabilă - în flacoane de 5 ml şi cartuşe sau pen-uri
preumplute de 3 ml - 100 u/ml
27 Insuman rapid si Insuman rapid Optiset - soluţie injectabilă în flacoane de 5 ml (100 u/ml), sau pen-uri
preumplute - 3 ml (100u/ml)
INSULINUM ASPART - Producător Novo Nordisk
28 Novomix 30 - Flexpen, 30 PENFILL - suspensie injectabilă în dispozitiv tip pen preumplut de 3 ml şi respectiv
cartuşe de 3 ml

9
5888 Novorapid, Novorapid Flexpen, Novorapid penfill (100u/ml) - soluţie injectabilă în flacoane de 10 ml, pen-uri cu
cartuş de
3 ml
INSULINUM DETEMIR - Producător Novo Nordisk
5889 Levemir Penfill (100 u/ml), Levemir flexpen (100 u/ml) - soluţie injectabilă în pen-uri preumplute de 3 ml, cartuşe
de 3 ml INSULINUM GLARGINE - Producător Aventis Pharma
5890 Lantus (100u/ml), Lantus Optiset- soluţie injectabilă, cartuş de 3 ml, pen-uri preumplute de 3 ml
INSULINUM GLULIZINA
- Apidra (100u/ml)-cartuş de 3 ml
INSULIN LISPRO - Producător Eli Lilly - Nederland
23 Humalog Pen (100 u/ml)- soluţie injectabilă în stilou injector - pen şi în cartuşe de 3 ml.
24 HumalogMix 25 Pen, Humalog Mix 25, - suspensie injectabilă, pen-uri de 3 ml, cartuşe de 3 ml
25 Humalog Mix 50 Pen, Humalog Mix 50 - suspensie injectabilă în pen-uri sau cartuşe a 3 ml
PĂSTRAREA INSULINEI
26 Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.
27 În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se încălzeşte înainte de administrare.
28 Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30° la întuneric, nu mai mult de 28
de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde valabilitatea.
STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ
29 Se face de către medic, individualizat
30 Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de hidrocarbonaţi din dietă
31 Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
32 Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic

5888 Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele rapide au aspect limpede, clar, insulinele
intermediare sau lente au aspect lactescent, turbid, fără flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea flaconului.
5889 Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în poziţie orizontală şi rulare blândă
între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie verticală produce bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează,
nu se administrează.
5890 Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină. Dacă este necesar se folosesc
seringi separate.
PRECAUŢII SPECIALE
5891 Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă metabolică, în stări febrile, boli
infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
5892 Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în acţiune în mai puţin de 10
minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi I.M.
5893 Alegerea locului în funcţie de tipul de insulina:
0 Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepţia a 5 cm în jurul ombilicului, zonă în care absorbţia e cea mai rapidă
1 Insuline intermediare: coapsă, fesă,
2 Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană şi coapsă, într-un unghi de 45°
3 În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face înţepând sub un unghi de 90°
23 Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
24 Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează absorbţia mai rapidă şi
glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
25 Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva minute mai târziu.
26 Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al insulinei) este importantă
pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia - depunere excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului
grăsos subcutanat).
27 Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se maseze pentru a nu grăbi
absorbţia insulinei
28 Reducerea durerii este posibilă dacă:
1024 Soluţia se injectează la temperatura camerei
1025 Aerul se elimină corect
1026 Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
1027 Zona trebuie să fie relaxată
1028 Pătrunderea în piele se face rapid
1029 Nu se schimă direcţia acului
1030 Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI -
Pot apare complicaţii:
1031 Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi de zahăr)
10
23 Edemul insulinie - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei hidrosaline la începutul iniţierii
tratamentului cu insulina
24 Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat ceea ce încetineşte mult
absorbţia insulinei
25 Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul administrării insulinei, mai frecventă la
femeile tinere
26 Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
27 Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
23 Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi interpretate şi evaluate de medicul specialist

11
 1024 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR INJECTABILE PRIN CATETER VENOS PERIFERIC (BRANULĂ)
POSTELNICU MIHAELA

23 Cateterul intravenos – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandrin şi dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor
de sânge.
24 Tipuri de catetere:
ᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀ࿿ĀȀ⸀ĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀĀᜀ0 Cateter i.v. cu canulă.
0.0 Cateter i.v. cu canulă şi valvă.
1 Cateterul este atraumatic şi perfect adaptat pentru fixarea şi orientarea pe traiectul venos fără a deteriora vena.
2 Selectarea cateterului se face în funcţie de starea anatomică a venelor.
3 Nu se retrage mandrinul în timpul puncţiei venoase, ci când apare sângele la capătul translucid.
4 Se fixează la piele cu benzi de leucoplast.
5 Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
Atenţie la administrarea de soluţii cu grad înalt de viscozitate sau a cantităţilor mari de sânge → transfuzii.

6 Dacă injectarea se va face prin fluturaş (Butterflys) este necesară eliminarea aerului din cateter înaintea puncţionării
venei, apoi cu fluturaşul ţinut de „aripioare” se puncţionează vena şi se continuă tehnica injecţiei.
7 La nevoie fluturaşul se poate fixa cu benzi de leucoplast.

INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC

Definiţie ~ Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandrin şi dispozitiv
translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
Avantaje ~ Un cateter periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi derivate din sânge.
~ Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple înțepături.
~ Se permite menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de bolusuri etc.
Locul inserţiei ~ Vena cefalică sau bazilică a braţului
cateterului ~ Venele de partea dorsal a mâinii
venos periferic ~ Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
~ Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncţionării din ce în ce
mai proximal.
~ Dacă se adm. o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege o venă mare.
Contraindicaţii ~ Este contraindicată inserția cateterului periferic la braţul care prezintă leziuni, edeme, arsuri, la braţul
sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la pacientele mastectomizate.
Materiale şi ~ Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă. Cateter i.v. cu canulă şi valvă.
instrumente ~ Soluţia de injectat / perfuzat
necesare ~ Seringă cu capacitate adaptată cantităţii de soluţie de injectat
~ Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină (diluţia de heparină se pregăteşte cu
10 până la 100 unităţi pe ml din care se trage în seringă de 3 ml)
~ Garou
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţie.
~ Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea ~ Se confirma identitatea pacientului
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi poziţionat în jos pentru a permite
umplerea venelor braţului şi mâinii
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după utilizare.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar tratamentul se continuă numai
după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Montarea ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
(inserţia) ~ Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se menţine mai mult de 3 minute, iar
cateterului dacă nu s-a reuşit inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva minute şi se reia tehnica. Se
venos verifică pulsul radial şi dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a nu face ocluzie arterială
12
 0 Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
1 Se desface ambalajul de sus în jos.
2 Se îndepărtează protecţia acului.
3 Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
4 Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
5 Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de „aripioare”.
6 Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct prin piele
până în venă printr-o singură mişcare → dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă prezenţa în
venă
7 Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă.
0 Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a cateterului până la jumătatea sa,
apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a canulei de plastic, ataşând imediat
fie perfuzorul fie seringa; se presează uşor vena pentru a împiedica sângerarea.
o Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia sângelui şi se ataşează rapid
şi steril perfuzorul soluţiei de administrat. Se porneşte perfuzia în timp ce cu o mână se
fixează vena şi cu cealaltă se împinge canula de plastic.
~ Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la capătul cateterului.
Intervenţii ~ După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
după ~ Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
montarea ~ Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator transparent şi semipermeabil după
cateterului ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
~ Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine marginile pentru a preveni
ieşirea accidentală a cateterului.
Întreţinerea ~ Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau perfuzorul.
unui cateter ~ Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge → dacă branula este corect poziţionată şi
venos este permeabilă.
~ Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns deasupra locului unde este branula şi
se menţine aproximativ un minut, apoi se aspiră încă o dată.
~ Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a forţa, câţiva ml de soluţie normal
salină sau heparină diluată.
~ Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal salină (pentru a spăla eventualele
urme de heparină care pot fi incompatibile cu unele medicamente) observând cu atenţie dacă apare
durere sau semne de infiltrare a tegumentelor.
o ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la injectare şi se observă infiltraţie, se
va scoate branula şi se va monta una nouă!
~ După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie normal salină şi apoi cu heparină
diluată pentru a nu se forma trombi.
~ După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau soluţie normal salină pentru a preveni
formarea cheagurilor.
Recomandări ~ Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau când cateterul nu mai este
tehnice funcţional.
~ Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare paralelă cu pielea.
~ Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni care să se fi rupt accidental şi să
intre în circulaţia sangvina a pacientului
~ Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică un bandaj adeziv
~ Dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului capătul acestuia va fi tăiat cu o foarfecă sterilă direct
într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru analizare
~ Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să menţină bandajul adeziv timp de
1 ora de la îndepărtarea branulei
Incidente şi ~ Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori febră).
accidente ~ Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
~ Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a cateterului după fiecare administrare,
nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când sângele umple cateterul şi
staţionează acolo.
~ Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării cateterului
~ Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a lungul tecii de plastic.
~ Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării, paloare, ameţeală, greaţă, transpiraţii,
hipotensiune) prin producerea spasmului venos în anxietate şi durere.
~ Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
~ Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane, indispoziţie fără motiv aparent) datorită
13
 unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor, fixare insuficientă a branulei, menţinerea îndelungată a
cateterului, imunitate scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
0 Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserţie a cateterului)
1 Emboliepulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea presiunii venoase centrale,
hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită împingerii aerului în venă prin schimbarea flacoanelor de
soluţie şi împingerea aerului în venă.
Observaţii ~ Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
~ Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină sau se administrează heparina ca tratament, înaintea fiecărei
administrări de alt medicament se va spăla întâi cu soluţie normal salină.
~ Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul inserţiei.

14
 0 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PERFUZIE
POSTELNICU MIHAELA

Scop ~ Introducerea de o manieră sigură și simplă a unei doze prescrise de medicament

~ Obţinerea unui efect terapeutic rapid
Materiale şi ~ Medicamentul prescrisă (cu solvent dacă este necesar)
instrumente ~ Etichetă pe care se notează data, ora administrării, medicamentul adăugat, doza, soluţia perfuzabilă,
necesare ritmul de administrare
~ Seringi/ace sterile adecvate
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă
~ Tăviţă renală
Pregătirea ~ Se identifică pacientul şi prescripţia medicală.
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei.
~ Se informează pacientul despre medicamentul prescris pentru administrarea prin perfuzie
~ Se obţine consimțământul pacientului (familiei sau aparţinătorului)
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după execuţia tehnică.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar tratamentul se continuă numai
după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se încarcă seringa cu medicamentul prescrisă (vezi încărcarea seringii)
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat înainte de montarea perfuziei
~ Se dezinfectează dopul flaconului / pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă dopul de cauciuc al pungii cu acul ataşat la seringă şi se injectează medicamentul în pungă.
~ Se roteşte/răstoarnă uşor punga pentru a amesteca medicamentul cu soluţia perfuzabilă
~ Se aplică o etichetă pe punga cu.
Administrarea medicamentului în soluţia de perfuzat după montarea perfuziei – în punga suspendată în stativ
~ Se închide clema aparatului pentru a preveni injectarea în bolus a medicamentului
~ Se dezinfectează dopul pungii cu soluţie perfuzabilă
~ Se înţeapă cu acul ataşat la seringă şi se injectează medicamentul în pungă
~ Se roteşte uşor punga pentru amestecarea medicamentului cu soluţia de perfuzat
~ Se deschide clema /prestubul şi se fixează ritmul de curgere conform recomandărilor
~ Se aplică o etichetă pe punga cu soluţie perfuzabilă.
Administrarea medicamentului în bolus după montarea perfuziei
~ Se închide clema aparatului pentru a preveni
~ Se dezinfectează tubul de latex al perfuzorului
~ Se înţeapă tubul de latex cu acul ataşat la seringă şi se injectează medicamentul
~ Se retrage acul şi se fixează debitul de curgere al perfuziei
Intervenţii ~ Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă starea generală
după ~ Se verifică periodic debitul perfuziei
tehnică ~ Se evaluează răspunsul pacientului la medicament
~ Se colectează selectiv deşeurilor conform precauţilor universale
~ Se notează tehnica în foaia de observaţii → data, ora administrării, medicamentul adăugat, doza, soluţia
perfuzabilă, ritmul de administrare
Incidente şi ~ Scleroză, tromboză, flebită, hemoliză vasculară datorită concentraţiei mari de medicament
accidente ~ Extravazarea medicamentului în ţesutul subcutanat poate cauza necroza ţesutului:
~ Supraîncărcarea inimii manifestată prin dispnee datorată unui ritm prea rapid,
~ Dureri precordiale
~ Aritmie cardiacă
~ Reacţii alergice, şoc anafilactic

15
 ← ADMINISTRAREA OXIGENULUI
BARARU TANIA
Definiție Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul îmbogățirii aerului inspirat cu
oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop –Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea hipoxiei determinată de:
← scăderea oxigenului alveolar;
← diminuarea hemoglobinei;
← tulburări în sistemul circulator.
Administrarea oxigenului se face cu:
a. sondă nazală
b. ochelari c.
prin mască
Materiale necesare
← sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă;
← sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
← material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc

~ PSIHICĂ: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei pentru a obţine colaborarea b)
FIZICĂ: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
Efectuarea procedurii Administrarea oxigenului se realizează
~ prin sondă - se măsoară lungimea sondei, pe obraz, de la nară la tragus(lobul urechii), se umezeşte cu apă sterilă pentru
facilitarea inserţiei şi prevenirea lezării mucoasei şi se introduce pe nară până în faringe, fixându-se cu benzi de leucoplast
pe obraz .Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%.
~ prin mască de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind nasul şi gura pacientului şi se va fixa cu o curea în jurul capului
Permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%.
~ utilizând ochelarii de oxigen – mod eficace de administrare a oxigenului, mai ales la pacientii agitati sau copii care-şi
îndepărtează cateterul, chiar daca acesta este fixat cu leucoplast.; este un sistem format din 2 sonde de plastic, care se
introduc în nări pentru administrarea oxigenului, iar ochelarii se fixează după urechi.
- debitul de oxigen va fi fixat în funcţie de recomandările medicului
Îngrijirea pacientului
oSupravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul, semnele vitale(respiraţia în
special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
pAsiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
qSchimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
r Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapie şi debitul /min
Incidente şi accidente
~ iritarea mucoasei, congestie şi edem alveolar
~ emfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gîtului
~ distensie abdominală prin pătrunderea gazului în esofag

16
 ← ADMINISTRAREA PENICILINEI
COTEA MARIA
Definitie: antibiotic obtinut pe cale naturala sau prin semisinteza cu actiune bactericida si
bacteriostatica .
Indicatii: - tratamentul infectiilor
-profilaxia infectiilor streptococice
Cai de administrare: - orală
← parenterală(IM,IV)
Forme de prezentare: -Penicilina G sodică,
b) Penicilina G potasică -flacoane cu pulberea albă de
200.000,400.000,1.000.000,5.000.000 u.i
-Ospen-capsule sau comprimate filmate de 500.000 si 1.000.000 u.i
aSirop- 400.000 u.i /5 ml
Reguli de administrare

Timpul de actiune al penicilinei este de 4-6-8 ore, doza este stabilita de medic dupa
vârsta,greutate.
 
In functie de calea de administrare se pregateste fizic si psihic pacientul.
Inainte administrarii se testeaza sensibilitatea la antibiotic.
 
Pentru administarea i.m dizolvarea pulberii in ser fiziologic este de 1 ml la 100.000 de u.i
Pentru administrare i.v concentratia este de 50.000 de u.i la 1 ml.

Penicilina dizolvata se administrează in maximum 24 h;
Executie:
-asistentul medical îşi spală mâinile şi imbracă mănuşile;
-aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă;
-îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul de penicilina şi dezinfecteză
dopul de cauciuc;
-după evaporarea alcoolului introduce solventul in flaconul cu pulbere, scoate acul şi agită
flaconul până la dizolvarea completă;
-aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată
din flacon;
-dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul in flacon pâna la nivelul dopului de
cauciuc, introduce aerul;
-retrage pistonul seringii sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului in seringă ;
-schimbă acul, elimină aerul din seringă şi injectează soluţia medicamentoasă.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.
Alte forme de penicilina:
-Moldamin-penicilina retard,
← Ampicilina- penicilina semisintetica folosita pentru germenii
gram+/-, -Oxacilina- penicilina semisintetica cu actiune asupra
stafilococilor,
← Augumentinul- penicilina cu spectru larg.

17
 ← ALIMENTAȚIA PACIENTULUI PRIN SONDA NASO-GASTRICA
FOCȘA MARIA
În funcţie de starea bolnavului, alimentarea se poate face:
← Activ → bolnavul mănâncă singur, fără ajutor.
← În sala de mese.
← În salon – la masă.
← La pat – pe tavă.
← La pat – pe masa reglabilă.
← Pasiv → bolnavul mănâncă cu ajutor:
← După servirea mesei celorlalţi bolnavi.
← Servirea se face la pat.
← Artificial → alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice:
← Alimentaţie prin sondă gastrică.
← Alimentaţie prin fistulă gastrică.
← Alimentaţie prin clismă (hidratare).
← Alimentaţie prin perfuzie intravenoasă sau subcutanată.
ALIMENTAŢIA PRIN SONDĂ
← Materiale necesare
← Material pentru sondaj gastric – sondă Faucher.
← Tăviţă renală.
← Pâlnie mare adaptată la extremitatea liberă a sondei.
← Lichid alimentar
0
prescris de medic, omogen, fără grunji, la
37 C: o Produse farmaceutice.
o Produse oficinale (de bucătărie).
← Seringă sterilă de -10 ml .
← Pensă hemostatică.
← Romplast (pentru fixarea sondei)
← Mănuşi de protecţie.
← Mască.
 Pregătirea pacientului:
← Se anunţă şi se explică necesitatea tehnicii.
← Se aşează pacientul în poziţia şezând (pe scaun sau la marginea patului).
← Se protejează bolnavul cu prosop în jurul gâtului, iar lenjeria se protejează cu muşama.
← Se îndepărtează proteza mobilă.
← Se oferă pacientului o tăviţă renală pe care o va susţine sub bărbie pe toată durata tehnicii pentru a capta
saliva ce se poate scurge din gură.

Alimentare prin sondă Pensarea sondei

Produsele farmaceutice folosite pentru alimentaţia enterală constau de obicei în formule polimerice administrabile prin
sonda gastrică, duodenală sau jejunală. Au osmolaritatea în jur de 300 mosm/l, conţin 1 sau 1,5 kcal/ml şi 5-7-9 g N la
1000ml. Exemple: Fresubin®, Ensure®, Survimed®, Pulmocare® etc.
Aceste produse conţin toţi nutrienţii necesari pentru o persoană şi anume: proteine, carbohidraţi, lipide, fibre, dar şi
electroliţi, vitamine şi oligoelemente.
Produsele oficinale (de bucătărie) folosite în alimentaţia enterală sunt reprezentate de produse măcinate şi dizolvate sau
suspendate în apă, pentru a putea fi administrate printr-un tub relativ subţire cu diametru de 2 – 3 mm. Conţin:

← proteine: din lapte, albuş de ou, carne măcinată, mazăre

← lipide: uleiuri de măsline, soia, floarea soarelui, porumb, gălbenuş
← glucide: amidon, zaharoză, lactoză, fructoză
Produse: şodou, supă.

18
Verificarea toleranţei digestive
După montarea şi verificarea poziţiei sondei gastrice, urmată de evacuarea rezidiului gastric se verifica toleranţa digestivă
prin infuzarea constant (pe infusomat) de ceai cu 10 ml/h în prima oră, apoi crescând ritmul cu 10ml/h la fiecare oră, fără a
se depăşi cantitatea de 2000ml/24h. Se verifică reziduul gastric la interval de 4h iar cantitatea de reziduu nu trebuie să
depăşească 150ml. Se poate folosi Gesol – soluţie electrolitică foarte bine tolerată. Alimentaţia enterală se poate realiza în
mai multe moduri:
← alimentaţie continuă
←alimentaţie în bolusuri
← alimentaţie intermitentă (ciclică)
←alimentaţia enterală continuă

← polimeri : - folosiţi la pacienţii cu o digestie normală

← au un conţinut caloric mare
← se pot administra pe sonda nazogastrică
← monomeri : - conţin nutriţienti parţiali metabolizaţi bazaţi pe peptide
← se administrează pe sonda jejunală sau duodenală
← se administrează la pacienţii cu tulburări de absorbţie
← produse adaptate pentru diverse regimuri :
← renal: conţinut redus de proteine şi electroliţi
← pulmonar: aport crescut de calorii din lipide (insuficienţa respiratorie, ARDS)
← hepatic, diabet
După testul de toleranţă se poate alimenta bolnavul cu un ritm constant asigurat de un infusomat 24 ore/zi. La un pacient
stabil se fac minim 2 întreruperi pe zi cu o durată de câte 30 minute, în funcţie de reziduul gastric. La un pacient critic sunt
necesare 4-6 întreruperi/zi de câte 30 min cu măsurarea reziduului gastric. Scade riscul de aspiraţie. Pauzele se
sincronizează cu alte manevre de îngrijire (mobilizare, igiena). Este imperios necesară verificarea volumului şi aspectului
reziduului gastric de 4-6 ori/zi. Cantitatea de reziduu gastric nu trebuie să depăşească 150ml.

← toleranţa digestivă este bună

← risc de diaree redus
← permite cunoaşterea exactă a conţinutului caloric a macro şi micronutrienţilor
← absorbţie mai bună a nutrienţilor

← este o metodă scumpă

← este mai dificil de realizat controlul glicemiilor la pacienţii diabetici
← se realizează cu un consum crescut de materiale şi tehnică medicală
Observaţie: în cazul alimentaţiei enterale continue este necesară monitorizarea glicemiilor mai ales la pacienţii diabetici.
←Alimentaţia enterală în bolusuri
Se realizează cu produse oficinale (de bucătărie) măcinate şi dizolvate sau suspendate în apă, pentru a putea fi administrate
printr-un tub relative subţire cu diametru de 2 – 3 mm.
După confirmarea toleranţei digestive pacientul poate fi alimentat în patru bolusuri la interval de 5 – 6 ore cu hrană
semilichidă sau lichidă constând în supe strecurate cu legume şi carne păsată şi diverse pireuri.
Alimentaţia se poate realiza cu seringa Guyon sau cu ajutorul unei nutripompe asigurându-se un ritm lent de maxim 20
ml/min pentru a evita distensia bruscă a stomacului şi implicit vărsătura. Tocmai pentru a evita acest lucru cantitatea de
alimente introdusă la o masă trebuie raportată la greutatea pacientului (de obicei nu mai mult de 400 ml la un adult – 300
ml după ROSPEN). După efectuarea alimentaţiei sonda trebuie neapărat spălată cu 30 – 40 ml apă. Începerea nutriţiei
enterale în bolusuri se face treptat:
Exemplu (adult 70 kg):

La fel ca şi la alimentaţia enterală continuă este imperios necesară verificarea volumului şi aspectului rezidiului gastric de 4-
6 ori/zi şi la cel puţin o ora după alimentaţie. Rezidiul gastric nu trebuie să depăşească 150 ml.

← este o metodă ieftină de alimentaţie

← se poate realiza simplu fără aparatură specializată (cu seringa)
← permite ajutorul familiei în procesul de îngrijire
← la pacienţii diabetici se poate continua schema de insulinoterapiesubcutanată intermitentă

19
 ← utilizare mai bună a substratului (digestie intragastrică)
← scăderea colonizării bacteriene prin stimularea secreţiei acide gastrice
Dezavantaje:
← nu este posibilă cunoaşterea exactă a conţinutului caloric, a macro şi micronutrienţilor (pentru preparatele
oficinale)
← risc de complicaţii crescut faţă de alimentaţia enterală continuă (diaree, vărsătură, constipaţie)
← se poate folosi doar pe cale gastrică

← alimentaţia enterală intermitentă (ciclică)

Constă în administrarea nutrienţilor 16 ore/zi continuu cu ajutorul unei nutripompe, întreruptă de 8 ore pauză (ex.: repaus
nocturn).

← utilizare mai buna a substratului

← scăderea riscului de colonizare a tubului digestiv prin apariţia unor momente cu pH scăzut
Cantităţile administrate, pauzele, verificările de reziduu se consemnează.
În stabilirea cantităţii şi calităţii alimentaţiei asistentul medical va respecta cu stricteţe indicaţiile medicului consemnate în
FIŞA DE ALIMENTAŢIE A PACIENTULUI CRITIC prezentată alăturat:
Execuţie tehnică:
← Se introduce sonda după tehnica sondajului, se controlează poziţia sondei.
← Se aspiră lichidul gastric de stază şi se adaptează pâlnia la sondă.
← Se toarnă lichidul alimentar 200-500 ml, apoi se introduc pe sondă 300 ml apă + o seringă cu aer pentru golirea
completă a sondei.
← Se pensează sonda (pentru a preveni pneumonia de aspiraţie) şi se extrage.

← verificarea căii de administrare înainte de fiecare administrare şi anume:

← poziţia sondei
← permeabilitatea sondei
← se verifică cantitatea de reziduu gastric înainte de fiecare masă în cazul alimentaţiei în bolusuri şi la interval de
6 ore în cazul alimentaţiei continue.
← verificarea calităţii produselor ce urmează a fi administrate şi anume:
← termen de valabilitate în cazul produselor farmaceutice
← aspect şi miros în cazul produselor oficinale (gătite)
← se respectă cantitatea şi ritmul de administrare consemnate de medic în fişa de alimentaţie a pacientului.
← se semnalează eventualele semene de intoleranţă digestivă:
← greaţă şi (sau) vărsătura
← dureri abdominale cu sau fără apărare musculară
← scaune diareice
← sughiţul
← se observă primele semne de reacţie alergică

Albumina serică are un timp de înjumătăţire de 20 de zile şi este puţin eficientă în monitorizarea nutriţiei. Prealbumina sau
transtiretina (TTR) este cea mai convenabilă proteină pentru evaluarea suportului nutriţional; mai importante decât valorile
absolute sunt variaţiile sale în timp. Se recomandă determinarea sa la intervale de 3zile.(8) Glicemia se măsoară zilnic sau
de mai multe ori pe zi la diabetic. Ionograma serică: Na, K, Ca, Mg şi fosfatemia fac parte din parametrii a căror urmărire
este necesară şi utilă. Ureea urinară, respectiv bilanţul azotului servesc la adaptarea aportului proteic şi a celui caloric.

← La bolnavii inconştienţi, cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi o perioadă mai îndelungată de timp,
se recomandă introducerea sondei pe cale endonazală.
← Sondele din plastic pot fi menţinute pe loc 4-6 zile.
← La schimbarea sondei se face o pauză de noapte – pentru a preveni producerea escarei mucoasei digestive.
Raţia zilnică conţine 4-6 doze → care se introduc cu ritm lent, de preferinţă cu aparat de perfuzie, utilizând vase izoterme.

20
 ← APLICAREA PIPEI GUEDEL
BARARU TANIA
Definiţie Intubaţia oro-faringiană reprezintă introducerea canulei oro-faringiană, cel mai frecvent denumită pipa Guedel în
cavitatea bucală a pacientului între limbă şi palatul dur, având drept scop menţinerea permeabilităţii căilor aeriene.Pipa
orofaringeală facilitează şi aspiraţia orofaringeală.
Pipa Guedel este un tub de plastic curbat prevăzut la extremitatea sa orală cu o margine dilatată pentru a împiedica
alunecarea dispozitivului în calea aeriană.Are mai multe dimensiuni, de la cele pentru nou-născut (1 sau 2) la cele pentru
adult (4,5 sau 6 la un adult obez) (fig. 1); estimarea dimensiunii necesare pentru fiecare caz se face prin măsurarea distantei
de la comisura bucală la unghiul mandibulei (fig.2).
La pacientii cu reflexele de fund de gât păstrate este permanent prezent riscul de stimulare a reflexului de vomă şi/sau de
inducere a unui laringospasm; din acest motiv canula oro-faringiană este rezervată stărilor de comă profundă.

Materiale necesare:
← pipa orofaringeala de marime potrivita
← apasator limba, manusi
← echipament necesar aspiratiei nasofaringeale
← trusa de urgenta
← apa oxigenata, apa
← tavita renala
← aplicator cu capat de bumbac pentru testarea reflectivitatii
Tehnica de insertie:
← se pun mănuşile, se plasează pacientul în decubit dorsal cu capul în hiperextensie dacă nu sunt contraindicaţii
← se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi împinşi în laringe, se
îndepărtează proteza dacă există
← se introduce canula în cavitatea orală cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la capătul cursei să fie rotită cu
180 . Această rotaţie minimalizează riscul împingerii limbii spre posterior(fig.3)
← se pozitioneaza pacientul in decubit lateral sau doar capul intors intr-o parte, pentru a preveni astfel aspiratul
gastric in caz de varsaturi
← daca pipa va fi mentinuta mai mult, ea se va scoate si se va spala la fiecare 4 ore cu apa oxigenata si apoi cu apa
simpla, se va efectua toaleta bucala standard. La fiecare schimbare de pipa, se va inspecta gura pentru a observa
eventualele leziuni bucale datorita acesteia
← se va verifica frecvent pozitionarea pipei
← cand pacientul isi recapata constienta si este capabil sa inghita, se va indeparta pipa tragand-o afara si in jos,
urmand curbatura naturala a gurii. Dupa indepartare, se testeaza reflexele de tuse si de voma ale pacientului pentru a se
asigura ca pipa nu a fost indepartata prematur( se atinge peretele posterior al faringelui pentru reflexul de voma si
orofaringele posterior pentru cel de tuse cu un aplicator cu capat de bumbac )
Complicatii:
← spargerea dintilor , leziuni bucale, sangerari etc sunt complicatii care pot apare la insertia pipei
← daca respiratia nu este eficienta se poate administra suplimentar oxigen pe masca

Figura 1: Canule oro-faringiene Figura 2: Estimarea dimensiunii canulei

Fig. 3 Inserarea canulei oro-faringiene

21
 ← ASPIRAŢIA GASTRICĂ
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Aspirația gastrică reprezintă golirea stomacului de conținut prin intermediul unui tub – sondă de
aspirație – introdus în stomac
Scop ~ Menţinerea stomacului gol prin efectuarea manevrelor de aspiraţie
Indicaţii ~ Sindrom de stază gastrică
~ Ocluzie intestinală
~ Ileus paralitic, pareză gastrică de stres
~ Preoperator – în intervenţii chirurgicale gastrice (ulcer perforat, varice esofagiene)
~ Obstacol digestiv gastric, duodenal sau piloric
~ Hemoragie digestivă superioară → cu acumulări mari de lichid în stomac
Materiale şi ~ Sondă de aspiraţie nazo-gastrică (cu lumen mic, vârf bont şi orificii laterale) – sonde Levin sau sonde
instrumente improvizate pe care se notează de la capătul sondei dimensiunile de 50 şi 60 cm
necesare ~ Pensă hemostatică
~ Lubrifiant – apă, aqua gel
~ Seringă de 10-20 ml
~ Tăviţă renală, Mănuşi de protecţie
~ Recipient de colectare a lichidului de aspiraţie
~ Materiale pentru protecţia patului şi a pacientului (prosop, şorţ, muşama, aleză)
~ Recipient pentru proteza dentară mobilă
~ Materiale pentru eliberarea căilor nazale (la nevoie)
~ Hârtie turnesol pentru testarea acidităţii lichidului de aspiraţie
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Fluidele biologice sunt potenţial contaminate.
~ Obiectele utilizate sunt contaminate după execuţia tehnică.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Pregătirea ~ Se explică pacientului scopul procedurii şi manevrele care vor fi executate
psihică şi fizică ~ Se informează asupra duratei intervenţiei şi se obţine consimțământul
a bolnavului ~ Se solicită încrederea şi cooperarea pe tot parcursul procedurii
~ Se protejează pacientul şi lenjeria de pat
~ Aşezarea pacientului în poziţie cât mai comodă şi relaxată pe toată durata procedurii
~ Se îndepărtează proteza mobilă (dacă există) şi se păstrează într-un recipient acoperit şi etichetat cu
numele pacientului
~ Se solicită pacientului să-şi sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau se curăţă nările la nevoie
~ Se întreabă pacientul dacă are defect septal nazal cunoscut
Execuţie ~ Se introduce sonda în stomac conform tehnicii sondajului gastric – folosind calea nazală
~ Se verifică poziţia sondei prin următoarele metode:
o Testarea acidităţii secreţiei aspirate cu ajutorul hârtiei de turnesol
o Introducerea de 20 ml aer în stomac cu seringa şi ascultarea abdomenului cu stetoscopul → se
aude un vuiet în cazul poziţionării corecte a sondei în stomac
~ Se fixează sonda de aspiraţie la nas sau la faţă cu benzi de leucoplast încrucişate
~ Se aspiră continuu sau intermitent conform prescripţiei cu seringă, pompă sau prin introducerea
capătului liber al sondei într-un recipient aşezat sub nivelul stomacului
Incidente şi ~ Astuparea sondei
accidente ~ Lezarea mucoasei nazale
Intervenţii după ~ După suprimarea aspiraţiei gastrice se pensează sonda 6 ore, apoi se îndepărtează conform tehnicii
tehnică sondajului gastric
~ Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se monitorizează starea sa raportând imediat orice efecte
post manevră
~ Se îndepărtează materialele folosite
~ Se notează tehnica efectuată şi cantitatea de lichid aspirată
Observaţii ~ În lipsa sondei Levin se poate improviza o sondă de aspiraţie din trusa de perfuzie
~ Când aspiraţia este intermitentă, capătul sondei între aspiraţii se închide
~ Este necesară îngrijirea continuă a mucoasei bucale şi nazale pe toată durata procedurii pentru a
preveni uscarea; totodată este necesară îndepărtarea secreţiilor apărute în jurul nărilor şi aplicarea de
lubrifiant hidrosolubil pentru a preveni consolidarea lor
~ Se recomandă modificarea periodică a poziţiei sondei pentru a preveni lezarea mucoaselor
22
 ← BANDAJAREA BRAŢULUI
← BANDAJAREA CAPULUI
← BANDAJAREA COTULUI
← BANDAJAREA POLICELUI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Bandajarea (înfăşarea) este o metodă de fixare a pansamentului cu ajutorul unei feşe din tifon, de
lungimi şi lăţimi diferite, în funcţie de mărimea şi caracterul plăgii sau regiunii.
Reguli pentru o ~ Faşa se ţine în mâna dreaptă, capătul liber în mâna stângă.
înfăşare corectă ~ Faşa se conduce de la stânga la dreapta.
~ Se începe şi se termină cu 2-3 ture circulare de fixare.
~ Turele de faşă nu trebuie să facă cute.
~ Faşa trebuie să permită circulaţia sângelui – să nu fie prea strânsă, dar nici prea largă.
~ Conducerea feşei se face pe sensul circulaţiei venoase (de întoarcere).
~ Se evită mişcările inutile ce pot produce dureri.
~ Fixarea prin nod nu trebuie să jeneze.
Caracterele unui ~ Să fie elastic, suficient de strâns.
bun bandaj ~ Să fixeze pansamentul.
~ Să imobilizeze segmentul.
~ Să asigure cicatrizarea.
~ Să fie executat blând. Să fie estetic.
Realizarea turelor ~ Se aplică oblic, sub pansament, cca. 20 cm faşă.
de fixare ~ Se intersectează cu o tură circulară.
~ Se răsfrânge colţul feşii şi se suprapune încă o tură circulară.
Modalităţi de ~ Faşă circulară → turele se suprapun (gât, torace, articulaţia pumnului).
conducere a feşei ~ Faşă în spirală → turele şerpuiesc, acoperind cu o treime turele precedente (gambă, antebraţ).
~ Faşă în forma cifrei 8 → se începe cu ture de fixare, se trece oblic peste articulaţie şi se conduc
deasupra articulaţiei alte ture circulare, se revine oblic sub articulaţie intersectând prima diagonală;
se încheie cu ture de fixare (cot, picior, mână).
~ Faşa în spic de grâu → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, faşa se conduce în 8, fiecare tură
acoperind cu 1/3 sau 2/3 tura dinainte. Se termină cu ture de fixare (degete, regiunea inghinală,
scapulo-humerală etc.).
~ Faşa în evantai → se fac turele de fixare deasupra articulaţiei, iar turele următoare se conduc din ce
în ce mai puţin oblic ajungând circular la mijlocul articulaţiei, după care se desfăşoară în sens invers,
oblic (cot, genunchi) etc.
Capelina Materiale necesare:
(bandajarea ~ 2 feşe de 5cm lăţime – 5m lungime.
capului) ~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării capului – capelina:
~ Se conduce faşa circular, din spate în faţă, în jurul capului – deasupra sprâncenelor
– lăsând libere pavilioanele urechilor.
~ Se răsfrânge colţul feşei rămas în afară şi se face o nouă tură circulară pentru fixare.
~ Se conduce faşa din spate în faţă prin ture oblice – până la acoperirea completă a bolţii craniene.
~ Turele oblice se fixează cu 2-3 ture circulare.
~ Fixarea capătului liber al feşei se fixează pe frunte cu leucoplast sau ac de siguranţă.
Observaţii:
~ Pansamentul de la nivelul capului pate fi fixat şi cu ajutorul unor ţesături tubulare elastice.
~ Tubulatura elastică se adaptează dimensiunilor capului şi este mai uşor de suportat.
~ La nivelul ochilor, nasului şi gurii se fac decupaje care să permită vederea, alimentarea etc.
Bandajarea Materiale necesare:
braţului ~ Faşă de 5-10 cm lăţime – 5-10 m lungime.
~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării braţului / antebraţului:
~ Se aşează capătul liber al feşei pe partea inferioară regiunii de bandajat.
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică – prin încrucişarea acesteia.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la partea superioară a segmentului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de siguranţă.
23
Bandajarea cotului Materiale necesare:
~ Faşă de 5cm lăţime – 5m lungime.
~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Tehnica bandajării cotului – în opt:
~ Conducerea feşei se face forma cifrei 8 sau în evantai.
~ Cotul trebuie să fie în extensie.
~ Turele circulare de fixare se fac pe antebraţ – sub cot.
~ Se conduce faşa peste faţa anterioară a cotului până la braţ.
~ Se fac două ture circulare la nivelul braţului.
~ Se conduce faşa oblic peste faţa anterioară a cotului la antebraţ.
~ Se repetă astfel câteva ture.
~ Se încheie cu două ture circulare de fixare, la nivelul braţului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de
siguranţă.
Tehnica bandajării cotului – în evantai:
~ Bandajarea se execută cu cotul în semiflexie.
~ Se fac 2 ture circulare de fixare pe antebraţ, sub cot.
~ Se continuă cu o tură oblică deasupra articulaţiei.
~ Turele următoare se conduc din ce în ce mai puţin oblic, ajungând circulare la mijlocul articulaţiei.
~ În continuare faşa se desfăşoară oblic – în sens invers
~ Se termină cu două ture circulare de fixare pe braţ.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de siguranţă.
Observaţii:
~ Bandajarea cotului se face cu scopul hemostazei sau pentru fixarea pansamentului.
Bandajarea Materiale necesare:
degetelor şi a ~ Faşă de 5 cm lăţime – 5m lungime.
policelui ~ Foarfecă.
~ Romplast, clemă-rac, ac de siguranţă.
Bandajarea degetelor:
~ Se conduce faşa în spirală sau în spică.
~ Se începe bandajarea prin ture de fixare la nivelul articulaţiei pumnului.
~ Se conduce faşa oblic spre vârful degetului şi se aşează 2-3 straturi de faşă, îmbrăcând faţa
anterioară a degetului, vârful degetului şi faţa posterioară a acestuia.
~ Se continuă conducerea feşei în spirală sau spică → de la vârf la rădăcina degetului.
~ Se încheie bandajarea cu ture circulare de fixare la nivelul articulaţiei pumnului.
~ Capătul liber al feşei, se fixează cu leucoplast, clemă rac sau ac de siguranţă.
Observaţii:
~ Nu este obligatorie acoperirea vârfului degetului dacă plaga nu interesează şi jumătatea distală a
degetului.
~ Când este necesară înfăşarea mai multor degete separat, se începe înfăşarea degetelor cu degetul
mic şi se încheie cu policele.
Alte metode Basmaua în patru colţuri pentru imobilizarea braţului şi antebraţului – eşarfa lui Petit:
bandajare ~ Se leagă colţurile în diagonală în jurul gâtului şi se introduc braţul şi antebraţul în chinga formată.
~ Celelalte două capete se leagă pe partea dorsală a toracelui.
Înfăşarea capului:
~ Se efectuează cu ajutorul unei basmale triunghiulare.
~ Se sprijină baza triunghiului pe protuberanţa occipitală, cu vârful triunghiular îndreptat spre nas.
~ Se încrucişează cele două capete ale triunghiului şi se fixează cu ace de siguranţă.
~ Vârful basmalei se răsfrânge în sus, peste creştetul capului şi se fixează cu ac de siguranţă.
Observaţii ~ Conducerea feşei se face în sensul circulaţiei venoase.
~ Faşa poate fi fixată şi prin înnodarea capetelor despicate.
~ Bandajarea se foloseşte la fixarea pansamentului, dar şi la imobilizarea unui membru.
~ Pot fi utilizate şi materiale improvizate → prosop, batistă, eşarfă, cearşaf etc.
~ Sunt benzi adezive – Pansaplast, Septoplast – care se pot folosi şi ca pansamente aseptice.
~ Materialele adezive nu se aplică pe suprafeţe păroase!

24
 ← CLISMA EVACUATOARE
BARARU TANIA
Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros (prin anus, în rect şi
colon).
Scop: evacuator(clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
 evacuarea conţinutului intestinului gros(constipaţie, înainte de naştere)
 pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
 pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Pregătirea materialelor
- de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
- sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
- nesterile:stativ pentru irigator,irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm diametru,tăviţă renală, bazinet,
soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C 500-1000m1 pentru adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-
60 ml pentru sugari) la care se adaugă : sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40 gr
la 500 ml , săpun -1 linguriţă rasă la 1 litru.
- substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
- psihică: se anunţă şi i se explică tehnica
- fizică:
 
se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza se
aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat -
genupectorală

se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare Execuţie
← se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/ soluţiei medicamentoase
← se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloana de apă; irigatorul se fixează pe stativ
← se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică folosinţă pentru clismă
poate avea canula prelubrifiată)
← se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
← se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula 7-10 cm prin anus în
rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a ombilicului și apoi orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie,
până se învinge rezistenţa sfincterului anal
← dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din soluţia pentru
clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând pacientul să respire adânc de câteva ori – nu
forţaţi introducerea canulei!
← Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute, comunicând în permanenţă cu
pacientul pentru a afla cum se simte
-Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa renală
← Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
-Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva minute în decubit dorsal pentru a
facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este posibil şi nu există contraindicaţii)
← Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru captarea scaunului,
la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
← Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
← Spălaţi-vă pe mâini

Îngrijirea pacientului după procedură:

← se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
← se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte
← se aeriseşte salonul
← se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul procedurii
← se îndepărtează materialele folosite conform P.U.

25
 ← HEMOSTAZA PRIN APLICAREA GAROULUI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Hemoragia → pierderea de sânge în afara sistemului vascular.
~ Hemostaza → metodă terapeutică de oprire a unei hemoragii.
Cauzele ~ Traumatisme.
hemoragiilor ~ Intervenţii chirurgicale.
~ Diferite boli – ulcer duodenal, cancer gastric, tuberculoză pulmonară etc.
Clasificarea ~ În funcţie de vasul lezat:
hemoragiilor o Hemoragii arteriale – sângele ţâşneşte în jet sincron cu pulsaţiile cardiace, este roşu
aprins.
o Hemoragii venoase – sângele curge continuu, în valuri, este roşu închis.
o Hemoragii capilare – sângele musteşte.
o Hemoragii mixte – arterio-veno-capilare.
~ În funcţie de locul de ieşire a sângelui:
o Hemoragii externe.
o Hemoragii interne – hemoperitoneu, hemopericard, hemotorax, hematom,
hemartroză etc.
o Hemoragii exteriorizate – hematemeză, melenă, epistaxis, otoragie, hemoptizie,
hematurie, metroragie, menoragie etc.
~ În funcţie de circumstanţele de apariţie:
o Hemoragii generale – purpură, scorbut, hemofilie.
o Hemoragii locale:
 Spontane – primitive.
 Provocate – secundare.
~ În funcţie de cantitatea de sânge pierdut:
o Hemoragii mici – până în 500 ml.
o Hemoragii mijlocii sub 20%. – între 500 şi 1500 ml.
o Hemoragii mari între 20-50% - peste 1500 ml.
o Hemoragii grave (masivă) peste 50% - hemoragii cataclismice, fulgerătoare.
Manifestări ~ Sângerare locală.
imediate în ~ Şoc hemoragic – paloare, piele albă, umedă, tensiune rapid scăzută spre zero, puls tahicardic slab
hemoragie bătut, ameţeală, leşin, vertij, vomă, greaţă, transpiraţii, sete intensă, gură uscată.
~ Semne de laborator – anemie, scăderea volumului plasmatic, scăderea hematocritului.
~ Hemoragia mică:starea generală bună, tensiunea arterială normală, puls normal.
~ Hemoragia medie: senzaţie de slăbiciune, ameţeli la ridicarea în ortostatism, paloare tegumentara,
extremităţi rec, TA sistolică peste 100 mmHg, puls sub 100 bătăi/minut.
~ Hemoragia mare:agitaţie, transpiraţii reci, paloare tegumentară, hipotensiune (TA sistolica scade
sub 100 mmHg), tahicardie (peste 100 bătăi/minut).
~ Hemoragia masivă:confuzie sau chiar pierderea conştienţei, hipotensiune (TA sub 70 mmHg), puls
slab, greu perceptibil.
Tipuri de hemostază Hemostază spontană:
~ Se bazează pe formarea cheagului plachetar urmat de constituirea cheagului roşu, formarea
trombusului şi reluarea fluxului sanguin.
~ Se realizează prin compresiunea vaselor de sânge – arterelor.
~ Se consideră executată corect când dispare pulsul arterial de pe artera comprimată.
Hemostaza medicamentoasăse realizează cu:
~ Medicaţie hemostatică: preparate de calciu i.v. sau i.m., Vitamina K, Vitamina C, Venostat,
Dicynone, Adrenostazin, Adrenalină 1‰ local, Norartrinal în hemoragii digestive.
~ Vasoconstrictoare.
~ Substanţe chimice cu acţiune locală:apă oxigenată, antipirină 10%, Adrenalină 1‰.
~ Gelaspon, bureţi de fibrină, pulbere de fibrină se aplicată timp de 3-4 zile.
~ Peliculă de fibrină, trombină pulbere uscată etc.
Hemostaza provizoriese realizează:
← Prin pansament compresiv.
← Prin compresiune manuală la distanţă pe peretele arterei lezate.
← Compresiunea locală – manuală sau digitală – se poate face pe arterele principale – la nivelul plăgii
– mai sus de plagă, pe punctul unde artera este superficială şi în vecinătatea unui os.Se indică până
la aplicarea garoului.

26
 ~ Compresiunea la distanţă – se execută manual, cu ligatură de garou, bandă Esmarck.
o În hemoragia arterială compresiunea se face deasupra locului sângerării pentru a opri
circulaţia sângelui de la inimă.
o În hemoragia venoasă compresiunea se face dedesubtul plăgii oprind circulaţia
sângelui de întoarcere – către plagă.
o În hemoragia capilară hemostaza provizorie se face prin aplicare de pansament
compresiv, cu mai multe comprese şi un strat gros de vată.
Hemostază definitivă se efectuează în spital – în servicii chirurgicale.
~ Cauterizarea capetelor vaselor secţionate.
~ Tamponamentul plăgilor.
~ Ligatură vasculară –sutură chirurgicală a vasului lezat.
~ Pansament compresiv pentru vasele mici.
~ Compresiune cu pensă hemostatică permanentă.
~ Răsucirea vasului cu pensă hemostatică.
Grefă vasculară – venoasă sau arterială în leziuni mai mari de 2 cm.
Hemostaza prin Compresiunea locală manuală sau digitală:
compresiune ~ Se recomandă în hemoragiile arteriale sau hemoragiile vaselor aflate sub aparat gipsat.
directă ~ Asigură întreruperea fluxul sanguin către plagă.
~ Nu poate fi menţinută mult timp.
~ Se aplică o faşă compresivă la nivelul plăgii.
~ Locul compresiunii digitale în diferite cazuri:
o Hemostaza la frunte → artera temporală superficială.
o Hemostaza la creştetul capului → compresiune pe marginile rănii.
o Hemostaza regiunii temporale → deasupra şi retroauricular.
o Hemostaza la obraz, buze, nas → compresiune pe artera facială.
o Hemostază la gât, faţă → compresiune pe carotidă.
o Hemostază la umăr, axilă → compresiune artera subclaviculară.
o Hemostază la braţ, antebraţ → compresiune artera humerală
o Hemostază regiunea inghinală → pliu inghinal.
o Hemostază la coapsă → compresiune pe artera femurală
o Hemostază abdominală → compresiune pe aorta abdominală (cu pumnul).
o Hemostază regiunea poplitee → compresiune la nivelul regiunii cu sul şi flectarea
puternică a gambei pe coapsă.
Compresiunea la distanţă→ Compresiune circulară – cu garou.
~ Garoul (tub din cauciuc)– se înfăşoară circular, de 2-3 ori în jurul membrului accidentat până la
dispariţia pulsului. O aplicare corectă a garoului face ca sângerarea să se oprească, tegumentele
ischemiate devin alb-livide datorită excluderii circulaţiei din zona respectivă.
~ În hemoragia arterială – garoul se aplică deasupra vasului lezat.
~ În hemoragiile venoase – garoul se aplică sub vasul lezat.
~ Timp maxim de compresiune prin garou 2 ore! Dacă durata transportului se prelungeşte, se
desface garoul la fiecare 30 minute câte 5-10 minute pentru irigarea ţesuturilor – desfacere se face
lent pentru a nu se produce şoc prin degarotare; pe durata degarotării hemostaza va fi efectuată
prin compresiune digitală pe locul de elecţie corespunzător.
~ Se aplică bilet cu data şi ora aplicării – la vedere – pe haine!
~ Îndepărtarea garoului se face de către persoane avizate, de preferinţă în unităţi spitaliceşti.
Compresiune prin flexie forţată:
~ Asigură oprirea provizorie a hemoragiei prin presiunea pe care o exercită corpul dur interpus între
segmentele de membru asupra vasului lezat.
~ Compresiunea circulară în flexie forţată se realizează cu banda Esmarck.
Principiile îngrijirii ~ Identificarea tipului de hemoragie → arterială, venoasă, capilară.
de urgenţă în ~ Se asigură o poziţie care să mărească cantitatea de sânge şi oxigen către centri nervoşi.
hemoragii ~ Pentru bolnavii conştienţi se indică poziţie decubit dorsal fără pernă cu membrele inferioare
ridicate la 30-400, cu capul sub nivelul corpului. Fac excepţie pacienţii cu traumatisme cerebrale.
Aplicarea hemostazei provizorii → pansament compresiv, compresiune la distanţă – în funcţie de
mărimea hemoragiei şi localizarea ei.
Transportulse face rapid, respectând poziţia, supraveghind perfuzia şi starea generală.

27
 ← IDR LA TUBERCULINĂ
BARARU TANIA

Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate = purified protein
derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce duce la acumularea localã de celule
mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul injectãrii. Este
folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi prezenţa
bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel internaţional.
Indicatii
← copii contacti din focarele de tuberculoza ,copii simptomatici la care se ridica suspiciunea de TB
← Infectatii HIV
← Colectivitatile de copii prescolari ,la intrarea in colectivitate si cu ocazia aparitiei unui focar de TB in
aceasta colectivitate
← In scopul estimarii riscului annual de infectie ( studii epidemiologice )

← de principiu nu exista contraindicatii.Totusi se recomanda amanarea efectuarii testarii in caz de stari

febrile, boli eruptive in faza acuta .
Materiale necesare
← Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt (1 cm)
← PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
← tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã de
leziuni cutanate sau cicatrici

← spalarea pe maini
← dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
← urmati aceeasi pasi ca la injectia intradermica(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml)
← injectarea corectã este urmatã de apariţia unei papule albe, în coajã de portocalã; lipsa papulei indicã
injectarea subcutanatã şi impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
B. CITIRE - La 72 de ore de la injectare
← Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui pix/creion peste
margini cu presiune foarte uşoarã
← Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
← Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul induratiei!!

În funcţie de diametrul reacţiei:

← Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de infecţie tuberculoasã prezentã
← Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie tuberculoasã absentã
← Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie spre boalã prin
imunodepresie: infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison
timp de minim o lunã)
În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):
~ Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã ( 10 mm); este diagnostic
pentru infecţie tuberculoasã recentã.
~ Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de testarea anterioarã;
semnificaţie incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
~ tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si flictene,necroza
~ tip II - induratie renitenta ,elastica
~ tip III – induratie depresibila
~ tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei ,sesizabila la palpare superficiala

28
 ← IMOBILIZAREA PROVIZORIE A FRACTURII DE FEMUR
← IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI DESCHISE DE RADIUS
← IMOBILIZAREA PROVIZORIE A UNEI FRACTURI ÎNCHISE DE HUMERUS
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Fractura reprezintă întreruperea continuităţii unui os în urma unui traumatism.
~ Fractura închisă interesează numai osul, tegumentele rămânând intacte.
~ Fractura deschisă este însoţită de o plagă.
Scopul imobilizării ~ Punerea în repaus a segmentului traumatizat în caz de entorse, luxaţii, fracturi.
provizorie ~ Împiedicarea mişcărilor active şi pasive care pot complica fractura şi accentuează durerile.
~ Menţinerea în poziţie a fracturilor corect reduse
~ Combaterea şocului traumatic prin suprimarea durerii.
~ Prevenirea complicaţiilor – hemoragii, secţionarea nervilor, vaselor etc.
Clasificarea În funcţie de agentul cauzal:
fracturilor ~ Fracturi traumatice – lovituri, căderi, smulgeri, striviri etc.
~ Fracturi patologice – în tumori, boli osoase, boli nervoase etc.
În funcţie de afectarea tegumentelor:
~ Fracturi închise – cu tegumente intacte.
~ Fracturi deschise – cu plagă care interesează pielea şi muşchii
În funcţie de gradul de afectare a osului:
~ Fracturi complete.
~ Fracturi incomplete – în lemn verde.
În funcţie de modul de producere:
~ Fracturi liniare.
~ Fracturi cominutive.
În funcţie de poziţia capetelor osoase fracturate:
~ Fracturi cu deplasare.
~ Fracturi fără deplasare – fisuri.
Semnele de ~ Semne de probabilitate: durere în punct fix; deformarea regiunii – prin deplasarea capetelor
recunoaştere a fracturate. Impotenţă funcţională.Hematom local.Poziţie vicioasă.Echimoze la 24-48 ore.Scurtarea
fracturilor segmentului.
~ Semne de certitudine:
o Crepitaţii osoase.
o Mobilitatea exagerată – anormală.
o Lipsa transmiterii mişcării.
o Întreruperea traiectului osos – vizibilă radiologic.
Primul ajutor la ~ Degajarea din focarul de producere al fracturilor
locul accidentului în ~ Aşezarea accidentatului în poziţie cât mai comodă şi interzicerea oricărui tip de mişcări
caz de fracturi ~ Calmarea durerilor prin administrarea de analgezice minore (algocalmin etc.)
~ Examinarea locală şi generală
~ Toaleta mecanică, hemostaza şi pansarea rănilor asociate
~ Imobilizarea provizorie
~ Asigurarea transportului la spital.
Regulile imobilizării ~ Tehnica de imobilizare provizorie să fie accesibilă şi uşor de aplicat, precedata de degajarea
segmentelor membrelor, dezbrăcarea prin sacrificarea îmbrăcămintei (tăiere la încheieturi).
fracturate ~ Trebuie asigurate funcțiile vitale. Întâi se rezolvă leziunile care pun viaţa în pericol.
~ Imobilizarea corectă cuprinde obligatoriu articulaţiile situate deasupra şi dedesubtul focarului de
fractură.
~ Imobilizarea provizorie trebuie să fie adaptată reliefului anatomic
~ Imobilizarea trebuie să fie suficient de fixă, dar nu atât de compresivă încât să producă tulburări
circulatorii.
~ Obţinerea unei axări relative a segmentului de imobilizat se face prin tracţiune atraumatică şi
progresivă în ax.
~ Aparatele gipsate trebuie lăsate 24 ore pentru a se usca.
Principiile ~ Se pregătesc atelele – căptuşite cu vată sau alte materiale moi pentru a nu leza pielea şi a nu mări
imobilizării durerea.
provizorii a ~ Aplicarea atelelor are în vedere fixarea articulaţiilor vecine focarului de fractură.
fracturilor la locul ~ Fixarea atelelor se face cu faşă – fără a împiedica circulaţia sângelui.
accidentului ! Executarea manevrelor de imobilizare se face cu blândeţe.
29
 ← Extremitatea segmentului fracturat – degetele de la mâini sau de la picioare – va fi lăsată
descoperită.
Materiale necesare ~ Mijloace specializate:
o Atele din sârmă (Cramer), cauciuc, material plastic, lemn etc.
o Atele vacuum, gonflabile, pneumatice
o Atele improvizate din scânduri, crengi de copac, tablă, uşi, scaune, haine etc.
o Orteze.
o Atele gipsate, aparat gipsat circular → confecţionate din feşi gipsate.
~ Vată sau materiale moi pentru căptuşirea atelelor.
~ Faşă de 10 cm lăţime → pentru fixarea atelei.
Pregătirea feşei ~ Feşele gipsate se prepară din gips, material de suport (faşă) şi apă.
gipsate sau a atelei ~ Faşa gipsată se prepară prin aplicarea unui strat subţire şi uniform de gips pe faşa de tifon
gipsate desfăşurată pe plan neted pe o porţiune de 50 cm. Cu mâna dreaptă, faşa cu gips se înfăşoară nu
prea strâns, după care se repetă manevrele până se obţine faşa gipsată cu diametru de 8-10 cm.
Manevra se repetă până se suprapun 5-20 straturi de faşă.
~ Se folosesc curent feşe de 10 cm, iar pentru atele se folosesc feşi de 15 cm şi 20 cm.
~ Atela gipsată se poate confecţiona atât din feşe gipsate în prealabil (conform tehnicii de mai sus),
cât şi din metraj de tifon pregătit pe diferite dimensiuni. Se apreciază dimensiunile în lungime şi în
lăţime în funcţie de segmentul recomandat.
~ Pentru degete se pot folosi feşe mai înguste de 3-5 cm.
! Atenţie! Împachetarea feşei gipsate nu se va face prea strâns pentru a permite lichidului de îmbinare
pătrunderea cu uşurinţă între foiţe.
Imobilizarea ~ Diagnosticul de certitudine se pune prin examen radiologic.
provizorie a ~ Tratamentul în spital cuprinde:
fracturilor închise o Suprimarea durerii – prin infiltraţii locale, rahianestezie, anestezie generală (funcţie de
localizarea fracturii).
o Reducerea fracturii (potrivirea capetelor fracturate în sens longitudinal şi transversal). Se
execută o tracţiune (extensie şi contraextensie). Reducerea fracturii se poate face şi prin
extensie continuă.
o Fixarea segmentului fracturat ce urmează a fi imobilizat cu atelă– se face cu feşi sau alte
materiale improvizate (fâşii de pânză, baticuri, prosoape, fulare, centuri, cordoane, cravate
etc.)
o Imobilizarea definitivă. Se execută în spital cu ajutorul aparatelor gipsate sau prin metode
ortopedice – chirurgicale, cât mai rapid. Vindecarea fracturii se face prin formarea
calusului → calus moale, calus fibros, calus osos.
o Mobilizarea cât mai precoce a bolnavului.
IMOBILIZAREA ~ Fracturile humerusului (braţului) se produc mai frecvent prin traumatism direct. La imobilizarea
PROVIZORIE a fracturii drept atela putem folosi chiar toracele de care se fixează segmentul fracturat cu ajutorul
fracturilor închise unei eşarfe.
de HUMERUS ~ Atelă de sârmă va fi modelată în unghi drept, la nivelul cotului.
~ Se pot folosi două atele improvizate, aplicate pe partea posterioară şi laterală a braţului, cotul în
unghi drept.
IMOBILIZAREA ~ Fracturile antebraţului se produc mai frecvent prin traumatism direct.
PROVIZORIE a ~ Imobilizarea fracturii se poate face cu atele speciale sau cu atele improvizate
fracturilor închise ~ Imobilizarea antebraţului se face cu o atelă Cramer îndoită la un unghi de 90 grade sau cu 2 atele
de ANTEBRAŢ întinse de la mână până la cot şi aşezate paralel.
IMOBILIZAREA ~ În cazul fracturării membrului inferior, imobilizarea cuprinde, de obicei, întreg membrul
PROVIZORIE a respectiv. Pentru aceasta, atelele se aşează faţa în faţă, pe părţile laterale ale piciorului.
fracturilor închise ~ Fracturile gambei sunt frecvente, iar imobilizarea se poate face cu orice tip de atelă.
de FEMUR, GAMBĂ ~ O fractură la nivelul gambei trebuie să imobilizeze articulaţia genunchiului şi a gleznei.
~ Imobilizarea fracturilor gambei se face cu o singură atelă aşezată posterior sau cu două atele: una
pe faţa internă, iar cealaltă pe faţa externă a gambei.
~ Atela se aplică până la rădăcina coapsei.
~ Piciorul se aşează în unghi drept cu gamba.
Aplicarea feşei ~ Înainte de aplicare cu scopul imobilizării unui segment, faşa gipsată sau atela gipsată se introduce
gipsate într-un vas cu apă la temperatura camerei.
~ Îmbibarea cu apă a feşii gipsate trebuie să fie uniformă şi se termină atunci când din vas nu mai ies
la suprafaţă bule de aer.
~ Faşa gipsată înmuiată se scoate din apă şi se stoarce uşor prin presare.
~ Se aplică o substanţă grasă pe tegumente sau o faşă uscată.
30
 ~ Se trece faşa gipsată pe segmentul care trebuie imobilizat.
~ Înfăşarea nu va fi prea strânsă pentru a nu stânjeni circulaţia sângelui.
~ Gipsul se usucă complet în 24 ore.
~ Vindecarea se obţine în 3-4 săptămâni.
~ Degetele şi articulaţiile libere vor fi mobilizate pentru a evita anchilozele şi poziţiile vicioase.
~ Aparatul gipsat se scoate prin tăiere cu cuţit – foarfec special, prin despicare de-a lungul lui, pe faţa
anterioară.
Aplicarea atelei ~ Stoarcerea se face prin răsucire uşoară a atelei gipsate sau a pachetului gipsat pentru ca odată cu
gipsate apa scursă să nu se piardă şi gipsul.
~ După ce se scoate din apă atela gipsată se întinde de la capete şi se netezeşte suprafaţa pentru a nu
rămâne asperităţi.
~ Atela gipsată se aplică peste regiunea anatomică ce necesită imobilizare şi se fixează cu faşa gipsată
cu ture circulare (se confecţionează aparat circular).
~ Se începe cu aplicarea unei atele care după întărire este un element mai rezistent de susţinere a
întregului aparat gipsat.
~ Se confecţionează din feşi gipsate de 10 cm sau mai late sau din metraj de tifon gipsat – în funcţie
de necesităţi.
~ În mod excepţional se foloseşte în prealabil învelitoarea protectoare a segmentului de corp pe care
se aplică faşa gipsată, deoarece din cauza stratului de vată, cu timpul aparatul gipsat devine larg şi
ineficient. Se preferă aplicarea feşilor direct pe piele sau cel mult cu un strat de tifon.
~ Aparatul gipsat nu trebuie să fie prea gros, dar suficient de rezistent şi trebuie să prindă
întotdeauna atât articulaţia de deasupra, cât şi cea de dedesubtul unei fracturi.
Rolul asistentului ~ Pentru cadrele medii sunt interzise manevrele brutale de reducere a fracturilor.
medical în ~ Se admite doar axarea membrelor cât mai aproape de poziţia lor normală, prin manevre de
imobilizarea prin tracţiune în ax.
aparat gipsat ~ Când relaxarea membrului nu se poate obţine prin tracţiune blândă este preferabil ca imobilizarea
de urgenţă să se execute păstrându-se poziţia anormală provocată de accident, urmând ca
reducerea să se facă de către specialist în clinici specializate.
Complicaţiile ~ Leziunile tegumentare datorate firimiturilor de gips.
imobilizării gipsate ~ Escare.
~ Compresiuni pe proeminenţele osoase.
~ Anchiloze, atrofii, poziţii vicioase.
~ Macerarea tegumentelor.
Îngrijirea ~ Se administrează băuturi calde sau sucuri etc.
pacientului după ~ Se aşează pe targă în decubit dorsal sau semişezând (fractură de coaste), şezând (fractură de
imobilizarea mandibulă, maxilar, antebraţ), decubit ventral pe plan dur (fractură de coloană).
provizorie a fracturii ~ Se fixează accidentatul de targă cu ajutorul feşelor.
~ Transportul accidentatului se face cât mai rapid la un serviciu specializat.
~ Pe timpul transportului se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, apariţia altor manifestări
patologice.
~ Se intervine în cazul apariţiei unor manifestări patologice în vederea prevenirii şocului.
Observaţii ~ Pentru fixarea oricărui fel de atelă, trebuie să avem grijă ca aceasta să nu apese pe răni sau să
producă dureri accidentatului.
~ Tratamentul ortopedic este recomandat în fracturile fără deplasare sau fracturile transversale cu
deplasare la nivelul membrului inferior şi cuprinde reducerea sub anestezie a fracturii transversale
care devine stabilă şi imobilizarea în aparat gipsat femuro-podal. Pentru a evita complicaţiile
circulatorii pacientul trebuie supravegheat în primele 24 de ore, fractura trebuie verificată
radiologic imediat după reducere apoi săptămânal până la 3-4 săptămâni, iar ulterior lunar până la
consolidare. Se poate adăuga un toc de mers şi se permite sprijinul progresiv după o lună.
~ Tratamentul definitiv se aplică în funcţie de tipul de fractură şi cuprinde tratament ortopedic,
osteosinteza şi fixator extern.

31
 ← ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COLOSTOMA
BARARU TANIA

VEZI FIȘA NR. 57

32
 ← ÎNGRIJIREA COPILULUI CU CONVULSII
FOCȘA MARIA
Definiţie: Convulsiile sunt contracţii musculare ritmice, involuntare, tonice sau clonice, în accese (crize), însoţite cel mai
adesea de pierderea cunoştinţei.
Cauze:
← Febră.
← Hipocalcemie.
← Hipoglicemie.
← Hipomagneziemie.
← Hipercaliemie.
← Edem cerebral acut.
← Meningite.
← Encefalice.
← Tumori.
← Intoxicaţii medicamentoase.
Tipuri de convulsii:
← Convulsii febrile – în primele 24 h de la apariţia febrei. Nu se dă Acalor.
← Convulsii organice – care ţin de o patologie. Nu se face tratament profilactic, ci numai tratamentul bolii de bază şi
tratamentul de urgenţă al convulsiilor.
← Convulsii metabolice – ţin de dezechilibre metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie etc.) la care se urmăreşte prevenirea
sau corectarea prin administrarea intravenoasă a substanţelor corectoare.
← Convulsii epileptice – caracterizate prin abcese paroxistice, necesită tratament de specialitate.
Manifestări:
← Debut brusc.
← Copilul devine imobil, cu privirea fixă, îşi pierde cunoştinţa, cade din picioare.
← În faza tonică (durează ½-1 minut) musculatura este contractată, maxilare încleştate, globi oculari ficşi, apnee.
← Faza a treia, clonică (1-2 minute → 10-15 minute sau 1 h) se caracterizează prin contracţii generalizate ritmice, mişcări
sacadate ale capului, musculaturii feţei, membrelor, mişcări violente ce fac copilul să cadă din pat, limba este muşcată
şi apară saliva sangvinolentă, respiraţie zgomotoasă.
← În faza a patra, de rezoluţie, contracţiile încetează, musculatura devine frască, copilul îşi revine, dar este confuz, obosit,
somnoros, dezorientat.
Conduita de urgenţă:
← Transport cât mai urgent la spital.
← Se asigură pat cu rezemători laterale.
← Poziţie decubit lateral pentru a nu-şi aspira saliva.
← Se interzic ciupiturile, pălmuielile, strigătele.
← În febră se dau antitermice fără cofeină sau Acalor (Paracetamol, Aminofenazonă).
← Nu se fac împachetări reci.
← Se recomandă băi reci de la 370 C la 330 C.
← Se administrează Diazepam cu efect anticonvulsivant.
← Se fac recoltări biochimice pentru determinări de glicemie, uree, ionograma etc.
Îngrijirea generală:
← Se asigură o ambianţă liniştită, fără zgomote.
← Se împiedică autotraumatizarea.
← Se culcă bolnavul pe pat cu capul într-o parte.
← Se previne muşcarea limbii introducând un depărtător, o piesă din cauciuc sau material textil între dinţi.
← Se împiedică ştrangularea, desfăcând haina la gât, cravata etc.
← Se aspiră secreţiile oro-faringiene.
← Nu se fac manevre de resuscitare.
← Nu se administrează oxigen.
După criză se face toaleta parţială şi se asigură lenjerie parţială.

33
 ← ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU FEBRĂ
POSTELNICU MIHAELA
0
- Hipertermia este temperatura corpului peste valoarea normală de 37 C considerată la adult.
- Manifestări:
0
← Subfebrilitatea – menţinerea temperaturii corporale între 37-38 C.
← Febră moderată - menţinerea temperaturii corporale între 38-390C.
← Febră ridicată – menţinerea temperaturii corporale între 39-400C.
0
← Hiperpirexie – menţinerea temperaturii corpului peste 40 C.
← Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
← Tegumente roşii calde, umede – pielea la început este palidă, apoi roşie, caldă, apoi transpirată.
← Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
← Sindrom febril – o grupare de semne ca: cefalee, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urini
concentrate, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
← Erupţii cutanate – macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.

Plan de îngrijire – îngrijirea pacientului cu hipertermie

Obiective de îngrijire Intervenţii aplicate

 Pacientul să-şi menţină temperatura
corpului în limite fiziologice.
 Pacientul să fie echilibrat
hidroelectrolitic.
 Pacientul să aibă o stare de bine fizic
şi psihic.
- Aerisirea încăperii.
- Asigurarea îmbrăcămintei lejere.
- Aplică comprese reci, împachetări reci, pungă cu gheaţă, frecţii
alcoolizate.
- Încălzeşte pacientul în caz de frisoane.
- Administrează medicaţia recomandată de medic: antiaritmice,
antibiotice.
- Recoltează la recomandare hemoculturi, hemogramă, VSH, spută.
- Calculează bilanţul ingesta-excreta pe 24 ore.
- Serveşte pacientul, înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.
- Schimbă ori de câte ori este nevoie lenjeria de corp şi de pat.
- Menţine igiena tegumentelor.
- Pregăteşte psihic pacientul înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare.

34
 ← ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ DE MATERII FECALE
GURZUN NICU

Incontinenţa de materii fecale poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie intenstinală), traumatisme ale măduvei
spinării, pierderii stării de conştienţă, deterioare a activităţii sfincterelor, creşterea presiunii abdominale, leziuni
obstetricale, etc.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor, fie prin procesul
de îmbolnăvire.

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate
schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare
aplică cremă protectoare

Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor

asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric (mai mare în prima jumătate a zilei)
stabileşte un orar al eliminărilor
formează deprinderi de eliminare la ore fixe (la început, la un interval mai scurt, iar pe măsură ce se obţine controlul
sfincterelor, intervalul se măreşte)
învaţă pacientul exerciţii de întărire a musculaturii perineale
contracţia muşchilor posteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a împiedica defecarea

Pacientul să fie echilibrat psihic

← asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea
pacientului asistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea
pacientului
← încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legatura
cu aceasta problema
-arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde -plină de solicitudine
-administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului

35
 ← ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU INCONTINENȚĂ URINARĂ

Incontinenţa urinară poate rezulta în urma unor afecţiuni (infecţie urinara ), traumatisme ale măduvei spinării,
pierderii stării de conştienţă, deterioare a activităţii sfincterelor, creşterea presiunii abdominale, leziuni obstetricale, etc.
Copiii şi persoanele în vârstă sunt predispuse la incontinenţă fie prin lipsa de control a sfincterelor, fie prin procesul de
îmbolnăvire.
O formă particulară de incontinenţă urinară la copii este reprezentată de enurezisul nocturn, cu cauze multiple ce
necesită îngrijiri complexe.

Manifestări de dependenţă

Incontinenţăurinară
← emisiuni urinare involuntare şi inconştiente
Apare în:
← leziuni medulare
← sfârşitul accesului de epilepsie
← afecţiuni neurologice
← slăbirea funcţiunii sfincterului
← traumatisme
Enurezis
← emisie de urină, noaptea, involuntară şi inconştientă, care
← se manifestă mai frecvent la copiii cu tulburări nevrotice, după vârsta de 3 ani
Iritarea tegumentelor regiunii genitale
-eritem, dermatoze, dermatomicoze, stafilococii, fisuri ale pliurilor.

INTERVENŢIILE ASISTENTEI, AUTONOME Şl DELEGATE

Pacientul să prezinte tegumente şi mucoase integre şi curate
o schimbă lenjeria de pat şi de corp după fiecare eliminare
p dacă este posibil, recomandă purtarea de dispozitive tip pampers care absorb urina şi nu produc miros
neplăcut şi iritaţia tegumentelor
q asigură igiena locală riguroasă, după fiecare eliminare
r aplică cremă protectoare
s instalează sondă vezicală, la indicaţia medicului
Pacientul să-şi recapete controlul sfincterelor
← asigură aport lichidian adecvat, în funcţie de bilanţul hidric
← (mai mare în prima jumătate a zilei)
← stabileşte un orar al eliminărilor
← formează deprinderi de eliminare la ore fixe (la început, la un interval mai scurt, iar pe măsură ce se obţine
controlul sfincterelor, intervalul se măreşte)
← trezeşte pacientul din somn pentru a urina
← învaţă pacientul poziţia adecvată, care favozează golirea completă a vezicii
← urmăreşte creşterea presiunii prin masajul vezicii sau prin poziţia aşezat şi aplecat înainte, care contribuie la
declanşarea micţiunii şi la eliminarea urinei rămase
-c contracţii ale muşchilor anteriori ai planşeului pelvin, ca şi pentru a opri micţiunea
← contracţia muşchilor se face înainte şi după micţiune, timp de 4 secunde, apoi, relaxarea lor se repetă de 10 ori
← de 4 ori pe zi, sau mai des, dacă este util
-oprirea jetului urinar în timpul micţiunii şi reluarea eliminăriide mai multe ori
← creşterea capacităţii vezicii urinare prin aşteptarea, timp de aproximativ
5 minute, de la senzaţia de micţiune până în momentul eliminării
Pacientul să fie echilibrat psihic
← a sistenta asigură o ambianţă în care să fie respectată intimitatea pacientului
← încurajează bolnavul să-şi exprime ceea ce simte în legatura cu aceasta problema
-arată simpatie, toleranţă, răbdare, răspunde -plină de solicitudine
-administrează medicaţie simptomatică la indicaţia medicului
36
 ← ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE A UNUI PACIENT CU ANESTEZIE GENERALĂ
GURZUN NICU

Bolnavul sub anestezie generală trebuie supravegheat cu toată atentia până la revenirea completă a stării de cunoștință, cât
și în perioada ce urmează.
De altfel transportul din sala de operație se execută după revenirea acestor reflexe.
Până la trezire , bolnavul este așezat în decubit dorsal, cu capul într-o parte , sau în decubit lateral.
Supravegherea Apariția palorii însoțite de transpirații reci și răcirea extremităților indică starea de șoc
faciesului Apariția cianozei, chiar redusă indică insuficiența respiratorie sau circulatorie;se administrează
oxigen pe sondă endonazal
Supravegherea La trezire poate să prezinte o stare de agitație, atenție să nu își smulgă drenurile, perfuzia,să nu se
comportamentului ridice din pat , va fi imobilizat dacă este nevoie.
Supravegherea Respirația trebuie să fie ritmică, de amplitudine normală
respirației Jena respiratorie trădează încărcarea bronșică cu mucozități(se aspiră);căderea limbii;
inundarea căilor respiratorii cu vomismente ( se previne prin poziția bolnavului.
Supravegherea Pulsul trebuie să fie regulat,rărindu-se în mod progresiv
pulsului Pulsul filiform este un semn de hemoragie, sau de altă natura critică
Supravegherea TA TA va fi controlată în mod ritmic
Prăbușirea TA concomitent cu reducerea tensiunii diferențiale însoțită de accelerarea pulsului indică
starea de șoc provocată de hemoragie - se anunță medicul

Supravegherea Pansamentul trebuie să rămână uscat,să nu se îmbibe cu sînge sau serozitate

pansamentului
Schimbarea poziției După trezire se așează în poziție semișezândă
bolnavului
Îngrijirea mucoasei Pt. a umidifica mucoasa bucală se șterge cu tampoane umezite în soluții diluate de bicarbonat de
bucale Na;acid boric, permanganat de potasiu sau se folosesc preparate comerciale daca sunt
disponibile;se ung buzele cu glicerina boraxata.
Prevenirea escarelor Se efectuează frecții cu alcool la nivelul regiunii dorsale și a călcâielor,se evită umezeala, se schimbă
des poziția

Evacuarea vezicii Se stimulează micțiunea:

spontan pe aplicarea pe regiunea pubiană a unei buiote(daca nu este contraindicat), lasând apa de
la robinet să curgă, sau prin introducerea bazinetului încălzit sub bolnav,
sau prin sonadj vezical
Asigurarea somnului Seara se administrează un hipnotic ușor

37
 ← ÎNGRIJIRE POSTOPERATORIE DUPĂ RAHIANESTEZIE
GURZUN NICU

Anestezia spinalã de conducere

Constã în blocarea conducerii la nivel nervos central. Poate fi periduralã sau rahianestezie.
Anestezia periduralã - epidurala
Rãdãcinile nervilor spinali sunt blocate prin aplicarea unui anestezic local în spatiul peridural.

Anestezia spinala- RAHIANESTEZIA

– introducerea unei substanţe anestezice intrarahidian, substanta care ajunge la rădăcinile nervilor rahidieni şi opreşte
transmiterea influxului nervos, ceea ce determină paralizia musculară temporară şi reversibilă şi abolirea sensibilităţii
la nivelul locului unde
s-a făcut injecţia şi dedesubtul acesteia.
Ca substanţă anestezică se poate folosi Novocaină (Procaină) 2-4 -8%, Marcaină, etc

Se utilizează în chirurgia subombilicală, obstetricală, urologică, ortopedica.

Contraindicatii:
-hipovolemia
-tratament cu anticoagulante
-infecţia tegumentară la locul injectării
-pacienţii necooperanţi
-refuzul pacientului
-deformaţii de coloană
-intervenţii foarte lungi
-sdr.de HTIC

Supravegherea clinică şi monitorizarea electronica este strict necesară în etapa postoperatorie precoce şi anume:
- frecvenţa respiratorie, tipul de respiraţie, coloraţia tegumentelor şi mucoaselor, , diureza, volumul drenajelor,
-monitorizarea respiratorie: pulsoximetria (SpO2),
-monitorizarea cardiovasculară: frecvenţa şi amplitudinea pulsului, timpul de umplere capilara, măsurarea presiunii
arteriale, supravegherea ECG,
- monitorizarea temperaturii centrale, etc.
Este indicată perfuzia care trebuie să răspundă uneia sau mai multor indicaţii precise:
aport volemic, aport/suplimentare hidro-electrolitică, analgezie, alte medicaţii etc.

Transportul din sala de Se efectuează în poziție orizontală

operatie
Instalarea pacientului la pat
Supravegherea funcțiilor vitale
și vegetative
Supravegherea micțiunii
Revenirea sensibilității
Combaterea cefaleei
Supravegherea plagii Infiltrarea pansamentelor de la plaga operatorie, nefunctionarea drenajelor, eventuala
operatorii si a drenajelor
Depistarea incidentelor
Accidente
Bolnavul va fi instalat in pozitie orizontală, cel puțin 24 ore, fără pernă
Pulsul poate fi ușor bradicardic.
TA poate fi ușor scăzută datorită vasodilatației periferice prin paralizia nervilor motorii
Micțiunea poate apărea spontan stimulată , in caz de retentie se efectueaza sondaj vezical.
Sensibilitatea in membrele inferioare reapare treptat de la radăcina nervoasa spre
extremități
Se notează ora reapariției sensibilității în haluce
Evitarea miscarii capului sau a flectarii acestuia timp de 6 ore dupa interventie (apare din
cauza perturbarii dinamicii lichidului cefalo-rahidian)
singerare la nivelul plagii se anunta imediat medicului.
- cefaleea se combate prin aplicare pungii cu gheață, sau a compreselor reci pe cap
-incontinenta materiilor fecale
-apariția grețurilor, redorii cefei, trebuiesc anunțate medicului.
Ascensionarea substantei anestezice se poate solda cu stop respirator prin paralizia
diafragmului şi a muschilor intercostali – ceea ce impune instituirea de măsuri urgente de
resuscitare.

38
 - INJECȚIA INTRADERMICĂ
- INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ
- INJECȚIA INTRAVENOASĂ
- INJECȚIA SUBCUTANATĂ
POSTELNICU MIHAELA
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA GENERALĂ A INJECȚIILOR
Definiţie ~ Injecţia reprezintă introducerea traumatică a substanţelor medicamentoase sub formă lichidă în
organism prin intermediul unui ac adaptat la seringă.
Scop ~ Terapeutic →pentru ameliorarea sau vindecarea diferitelor afecțiuni.
~ Explorator → pentru stabilirea diagnosticului.
~ Anestezic → injectarea anestezicilor.
Avantajele ~ Dozaj corect şi exact.
injecției ~ Efect instalat rapid, absorbţie uşoară şi completă.
Calea de ~ Intravenos (iv).
administrare ~ Intramuscular (im).
~ Intradermic (id) → în grosimea pielii.
~ Subcutanat (sc) → hipodermic (sub piele).
! Alegerea căii de administrare se face în funcție de scopul injecției, rapiditatea apariției efectului dorit,
compatibilitatea țesuturilor cu substanța injectabilă.
Medicamente ~ Soluţii injectabile – fiole, flacoane: soluţii apoase, soluţii uleioase, suspensii – pt. absorbţie întârziată.
injectabile ~ Flacoane cu pulbere – însoţite de solvent.
~ Soluţii încărcate în seringi – pentru unică folosinţă.
Timpii unei ~ Pregătirea materialelor.
injecții ~ Pregătirea pacientului.
~ Pregătirea seringii.
~ Pregătirea locului injecţiei.
~ Executarea injecţiei.
~ Supravegherea efectului medicamentului.
Reguli generale ~ Se verifică:
o Medicamentul prescris.
o Concordanţa între prescripţie şi pacient.
o Doza – concentraţia – modul de administrare.
o Volum soluţiei de injectat pentru adaptarea seringii.
o Integritatea fiolei, a ambalajului.
o Valabilitatea.
o Modul de păstrare şi depozitare.
o Pulberea şi solventul.
o Doza unică sau multiplă.
o Încălzirea medicamentului păstrat la rece pentru a preveni iritare locală.
~ Se verifică materialul şi instrumentarul necesar administrării.
~ Se verifică soluţia injectabilă → să fie clară, transparentă, fără flocoane sau precipitat.
Materiale şi ~ Seringă cu ac adaptate injecţiei.
instrumente ~ Acele au lungimi diferite şi culori convenţionale:
necesare o Galben, verde (i.m., i.v.).
o Albastru, mov (s.c.) →(1)
← Roz (recoltare, dizolvare şi aspirare soluţii). → (2)
o Verde (i.m., i.d.). → (3)
o Negru, gri (i.m., i.v.). → (4) o
Portocaliu (s.c.).
← Soluţie de injectat verificată.
← Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţia tegumentelor.
← Garou sau bandă elastică (pentru injecţia intravenoasă).
← Leucoplast.
← Mănuşi de protecţie.
← Material pentru protecţia lenjeriei.
← Tăviţă renală.
← Trusă cu medicaţie de urgenţă pentru eventualele accidente → adrenalină, efedrină, cardiotonice,
calciu, Romergan etc.
39
Pregătirea ~ Se anunţă pacientul, se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se informează pacientul asupra durerii resimţite.
~ Se aşează pacientul în poziţie comodă, atât pentru el, cât şi pentru asistenta care execută tehnica → în
funcţie de tipul de injecţie şi de capacitatea de mobilizare a acesteia.
~ La nevoie se rade pilozitatea de pe locul ales.
~ Se dezinfectează locul şi se lasă să se usuce.
Montarea şi ~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
încărcarea ~ Se desface ambalajul de sus în jos.
seringii ~ Se înşurubează acul de amboul seringii.
~ Se dezinfectează (cu tampon cu alcool) gâtul fiolei şi se deschide fiola (după ce lichidul din gâtul fiolei
revine în fiolă prin mişcări de rotaţie).
~ Se îndepărtează protecţia acului şi se aspiră soluţia în seringă, înclinând treptat fiola.
~ Nu se ating pereţii fiolei cu acul.
~ Încărcarea seringii din flacoane cu dop de cauciuc:
o Se îndepărtează apărătoarea metalică şi se dezinfectează dopul.
o Se aspiră aer în seringă în cantitate egală cu lichidul ce trebuie aspirat din flacon.
o Se perforează flaconul şi se răstoarnă.
o Se introduce aerul sub presiune în flacon → lichidul se goleşte singur în seringă.
o Se schimbă acul.
~ Emulsiile injectabile se agită înaintea utilizării.
~ Pregătirea flacoanelor cu pulberi:
o Se aspiră în seringă solventul.
o Se dezinfectează dopul flaconului cu pulbere.
o Se perforează dopul de cauciuc şi se introduce solventul.
o Se agită flaconul până când lichidul devine limpede.
o Se aspiră soluţia medicamentoasă în seringă.
o Se schimbă acul.
~ Se elimină aerul din seringă până apare pe ac prima picătură de soluţie.
~ Se ataşează protecţia la ac.
~ Injectarea se face imediat după încărcarea în seringă.
Precauţii ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
universale ~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi obiectele utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după execuţia tehnică.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar tratamentul se continuă
numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Tehnica ~ Injectarea este întotdeauna lentă – pentru a preveni apariţia durerilor.
generală a ~ Injectarea intravenoasă lentă sau foarte lentă previne apariţia complicaţiilor.
injecțiilor ~ Locul puncţiei se acoperă cu tampon, iar acul se retrage brusc.
~ După injectare se comprimă uşor locul.
~ În cazul puncţiei arteriale, se aplică pansament compresiv – mai mult timp.
~ Se desface garoul înaintea injectării soluţiei.
Observaţii ~ În cadrul stagiilor de învăţământ clinic elevii au posibilitatea de a efectua injecţii numai sub directa
îndrumare şi supraveghere a instructorului de practică sau a unui cadru medical care posedă
cunoştinţe profesionale, capacitate şi manualitate tehnică şi care poartă întreaga responsabilitate a
efectuării injecţiilor de către practicanţi.
~ Fiola tăiată se administrează imediat.
~ Fiolele neetichetate se aruncă.
~ În cazul tratamentelor de lungă durată este obligatorie alternarea locului injecţiei.
~ Pentru fiecare injecţie se foloseşte seringă cu ac individual.
~ Soluţiile uleioase care se încarcă greu în seringă se încălzesc în apă caldă pentru fluidizare.
~ Substanţele precipitate se agită bine până dispare orice depozit de pe fundul fiolelor.
~ Unele medicamente pot flocula în fiole (fapt specificat pe ambalaj); se administrează după încălzire în
apă caldă.
~ Fiola în care cad cioburi de sticlă la deschidere se aruncă.

40
 EXECUTAREA INJECŢIEI INTRADERMICĂ
Definiţie ~ Introducerea de 0,1 ml substanţe medicamentoase – soluţii izotone – în organism, prin intermediul
unui ac fin cu vârf tăiat scurt ataşat la o seringă, în stratul dermic.
Scop ~ Terapeutic→ desensibilizări în afecţiuni alergice, vaccinarea BCG la sugari.
~ Explorator→ intradermoreacţia (IDR la tuberculină etc.).
~ Anestezic→ infiltrarea dermică cu anestezic.
Locul injecţiei ~ Faţa antero-internă a antebraţului.
intradermice ~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
~ În scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului.
Materiale şi ~ Seringă de 0,5-1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt.
instrumente ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
necesare ~ Soluţia de injectat.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus comod – în decubit dorsal.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii stângi.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, cu bizoul în sus, până
dispare complet orificiul acului.
~ Se injectează lent în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de 1-2 mm la
0,1 soluţie injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi ~ Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
accidente ~ Tumefacţiastratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală → când acul a
pătruns prea profund.
~ Lipotimie sau stare de şoc→ când se introduc soluţii alergene.
~ Tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii ~ Nu se face dezinfecţia cu alcool a locului injecţiei dacă se face testare la tuberculină →alcoolul
inactivează tuberculina.
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu după testarea
sensibilităţii organismului la anestezic!
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat de
Hidrocortizon, cardiotonice.
~ Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.

41
 INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ
Definiţie ~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop ~ Terapeutic

Locul injecţiei ~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-
intramusculare extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
Materiale şi ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
instrumente ~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
necesare ~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.
Intervenţii după ~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..
tehnică ~ Se ordonează materialele folosite.

Incidente şi ~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi
accidente se schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi
acelor.
Observaţii ~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml →pentru a nu se mări riscul de infecţii –
abces postinjectabil.

42
 INJECȚIA INTRAVENOASĂ
Definiţie ~ Injecţia intravenoasă reprezintă introducerea traumatică în circulaţia venoasă a soluţiilor
medicamentoase izotone sau hipertone, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop ~ Terapeutic, explorator, anestezic.
Locul injecţiei ~ Venele de la plica cotului → unde venele antebraţului – cefalică şi bazilică.
intravenoase ~ Venele de pe faţa dorsală a mâinii.
~ Vena maleolară, vena pedioasă,. vena poplitee, vena tibială posterioară.
~ Vena jugulară.
~ Vena femurală.
~ Venele epicraniene la sugari şi copii.
Materiale şi ~ Material general pentru executarea unei injecţii.
instrumente ~ Seringă de capacitate corespunzătoare.
necesare ~ Ac de 25 mm cu bizou scurt → mai subţire decât cel pentru puncţia venoasă.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau hipertonă.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe pernă tare, protejată
cu muşama şi aleză sau în fotoliu de recoltare.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să nu stânjenească circulaţia.
Execuţie ~ Injecţia intravenoasă cuprinde 2 timpi:
o Puncţia venoasă.
o Injectarea soluţiei medicamentoase.
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
~ Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu alcool.
~ Pentru favorizarea evidenţierii venei se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva ori
pumnul şi să rămână apoi cu pumnul strânsul sau se masează antebraţul dinspre pumn spre plica
cotului.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirarea sângelui în seringă.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se injectează lent sau foarte lent pentru a preveni apariţia complicaţiilor.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere.
Intervenţii după ~ Se menţine compresa pe locul puncţiei cca. 3 minute şi nu se îndoaie braţul.
tehnică ~ Se aşează bolnavul comod, în repaus.
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi ~ Durere – la puncţionarea pielii. Se opreşte injectarea şi se verifică poziţia acului.
accidente ~ Embolie gazoasă– introducerea de aer în cantitate mare, brusc, în sistemul vascular.
~ Embolie uleioasă– prin greşirea căi de administrare a substanţelor uleioase.
~ Hematom şi revărsat sanguin– prin străpungerea venei sau prin retragerea acului fără a ridica
garoul (staza).
~ Tumefierea bruscă a ţesutului- revărsarea soluţiei injectate în afara venei.
~ Flebalgie– durere vie pe traiectul venei prin efect iritativ sau prin injectare prea rapidă.
~ Valuri de căldură, senzaţiei de uscăciune în faringe– se impune injectarea mai lentă.
~ Perforarea venei – injectarea paravenoasă a soluţiei.
~ Ameţeli, lipotimie, colaps– se întrerupe injectarea şi se anunţă de urgenţă medicul.
~ Hipotensiune pe cale reflexă– injectarea prea rapidă a soluţiei medicamentoase.
~ Puncţionarea şi injectarea unei artere– produce necroza totală a extremităţilor: durere
exacerbată, albirea mâinii, degete cianotice. Se întrerupe de urgenţă injectarea.
Observaţii ~ Pacientul este supravegheat pe tot timpul administrării.
~ Staza de garou trebuie să oprească numai circulaţia venoasă, menţinând pulsul radial.
~ Dacă staza venoasă este prea lungă sau prea strânsă pacientul poate prezenta frison.
~ Nu se puncţionează vena după apariţia hematomului → se comprimă locul 3-5 minute.
~ Repetarea injecţiei în aceiaşi venă se face tot mai central faţă de puncţiile anterioare.
~ Alegerea celei mai bune vene se face după aplicarea garoului.
~ Abordul periferic este făcut de asistenta medicală, iar abordul central de către medic.
~ Abordul venos profund este realizat de către medic în condiţii de tip protocol-operator → vena
jugulară internă, vena femurală, vena subclaviculară.

43
 INJECȚIA SUBCUTANATĂ
Definiţie ~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, nedureroase, prin
intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat (hipoderm).
Scop ~ Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline, perfuzie subcutanată hidratantă.
Soluţii indicate ~ Soluţii cristaline.
~ Soluţii uleioase în cazuri speciale.
Soluţii ~ Compuşii metalelor cu greutate moleculară mare (Bi, Hg, Iod → produc necroze locale).
contraindicate ~ Este stric interzisă administrarea de NaCl pe această cale.
Locul injecţiei ~ Locuri frecvent utilizate:
subcutanate o Faţa externă a braţului.
o Faţa superoexternă a coapsei.
o Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra- şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale şi ~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
instrumente ~ Ac steril hipodermic, lung de 30-52 mm şi diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung.
necesare ~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau soluţie uleioasă în cazuri speciale.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţie dezinfectantă → alcool, tinctură de iod, eter, benzină iodată.
Pregătirea ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
bolnavului ~ Se aşează bolnavul în repaus → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie şezând cu membrul
superior sprijinit pe şold şi faţa externă a braţului dezvelită (când injecţia se execută la nivelul feţei
externe a braţului).
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei.
~ Se cutează pielea fixând-o între degetele de la mâna stângă şi ridicând-o de pe planurile profunde.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat, la o
adâncime de 2-4 cm → paralel/perpendicular cu suprafaţa regiunii.
~ Trecerea de stratul dermic este semnalată prin senzaţia de învingere a unei rezistenţe, iar vârful
acului se poate mişca liber.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se relaxează pliul şi se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc ţesutul
subcutanat.
Intervenţii după ~ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a închide
tehnică traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerării resorbţiei.
~ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
Incidente şi ~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
accidente ~ Durere – la administrarea de soluţii de NaCl.
~ Ruperea acului.
~ Embolie uleioasă – prin injectare într-un vas de sânge.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare.
~ Hematom.
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
~ Infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii ~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodic locul.
~ NU se injectează substanţe iritante.
~ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
~ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi
reîncărcarea ei, fie prin adaptarea altei seringi deja încărcată.
~ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele fără a fi
scos din locul pe unde traversează pielea.

44
 INSTALAREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC
Definiţie ~ Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandrin şi dispozitiv
translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
Avantaje ~ Un cateter periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi derivate din sânge.
~ Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple înțepături.
~ Se permite menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de bolusuri etc.
Locul inserţiei ~ Vena cefalică sau bazilică a braţului
cateterului venos ~ Venele de partea dorsal a mâinii
periferic ~ Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
~ Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul puncţionării din ce
în ce mai proximal.
~ Dacă se adm. o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege o venă mare.
Contraindicaţii ~ Este contraindicată inserția cateterului periferic la braţul care prezintă leziuni, edeme, arsuri, la
braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la pacientele mastectomizate.
Materiale şi ~ Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă. Cateter i.v. cu canulă şi valvă.
instrumente ~ Soluţia de injectat / perfuzat
necesare ~ Seringă cu capacitate adaptată cantităţii de soluţie de injectat
~ Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină (diluţia de heparină se
pregăteşte cu 10 până la 100 unităţi pe ml din care se trage în seringă de 3 ml)
~ Garou
~ Tampoane cu alcool, eter sau benzină → pentru dezinfecţie.
~ Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tăviţă renală.
Pregătirea ~ Se confirma identitatea pacientului
bolnavului ~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi poziţionat în jos pentru a
permite umplerea venelor braţului şi mâinii
Precauţii universale ~ Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
~ Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
~ Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
~ Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după utilizare.
~ În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar tratamentul se continuă
numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
~ După folosire mănuşile se aruncă.
Montarea (inserţia) ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
cateterului venos ~ Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se menţine mai mult de 3
minute, iar dacă nu s-a reuşit inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva minute şi
se reia tehnica. Se verifică pulsul radial şi dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul pentru a nu
face ocluzie arterială
~ Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
~ Se desface ambalajul de sus în jos.
~ Se îndepărtează protecţia acului.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
~ Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de „aripioare”.
~ Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade, direct prin
piele până în venă printr-o singură mişcare → dacă apare sânge în capătul cateterului se confirmă
prezenţa în venă
~ Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă.
o Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a cateterului până la
jumătatea sa, apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a canulei de
plastic, ataşând imediat fie perfuzorul fie seringa; se presează uşor vena pentru a
împiedica sângerarea.
o Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia sângelui şi se
ataşează rapid şi steril perfuzorul soluţiei de administrat. Se porneşte perfuzia în
timp ce cu o mână se fixează vena şi cu cealaltă se împinge canula de plastic.
~ Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la capătul cateterului.
Intervenţii după ~ După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
45
montarea ~ Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
cateterului ~ Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator transparent şi
semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
~ Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine marginile pentru a
preveni ieşirea accidentală a cateterului.
Întreţinerea unui ~ Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau perfuzorul.
cateter venos ~ Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge → dacă branula este corect
poziţionată şi este permeabilă.
~ Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns deasupra locului unde este
branula şi se menţine aproximativ un minut, apoi se aspiră încă o dată.
~ Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a forţa, câţiva ml de soluţie
normal salină sau heparină diluată.
~ Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal salină (pentru a spăla
eventualele urme de heparină care pot fi incompatibile cu unele medicamente) observând cu
atenţie dacă apare durere sau semne de infiltrare a tegumentelor.
o ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la injectare şi se observă
infiltraţie, se va scoate branula şi se va monta una nouă!
~ După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie normal salină şi apoi cu
heparină diluată pentru a nu se forma trombi.
~ După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau soluţie normal salină pentru a
preveni formarea cheagurilor.
Recomandări ~ Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau când cateterul nu mai
tehnice este funcţional.
~ Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare paralelă cu pielea.
~ Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni care să se fi rupt
accidental şi să intre în circulaţia sangvina a pacientului
~ Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică un bandaj adeziv
~ Dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului capătul acestuia va fi tăiat cu o foarfecă sterilă
direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru analizare
~ Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să menţină bandajul adeziv
timp de 1 ora de la îndepărtarea branulei
Incidente şi ~ Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori febră).
accidente ~ Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
~ Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a cateterului după fiecare
administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când sângele umple
cateterul şi staţionează acolo.
~ Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării cateterului
~ Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a lungul tecii de plastic.
~ Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării, paloare, ameţeală, greaţă,
transpiraţii, hipotensiune) prin producerea spasmului venos în anxietate şi durere.
~ Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
~ Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane, indispoziţie fără motiv aparent)
datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor, fixare insuficientă a branulei, menţinerea
îndelungată a cateterului, imunitate scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
~ Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserţie a cateterului)
~ Emboliepulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea presiunii venoase centrale,
hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită împingerii aerului în venă prin schimbarea
flacoanelor de soluţie şi împingerea aerului în venă.
Observaţii ~ Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
~ Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină sau se administrează heparina ca tratament, înaintea
fiecărei administrări de alt medicament se va spăla întâi cu soluţie normal salină.
~ Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul inserţiei.

46
 - INTERVENŢII ÎN COLICA RENALĂ
COTEA MARIA
Definitie: Durere vie care apare prin migrarea unui calcul, unui tromb sau fragment de
tumora,localizata în regiunea lombara unilateral cu iradiere dea lungul ureterului spre organele genitale
externe si radacina coapsei
Circumstante de aparitie (cauze) :
-litiaza renala
-inflamatii uro-genitale
-pielonefrita (inflamatia cailor urinare, bazinetului si parenchimul renal)
-pionefroza
-tuberculoza renala
-tumori renale si ale organelor din vecinatate (rect, colon, uter)
Manifestari de dependenta (semne si simptome):
-durere cu debut brusc iradiata in hipogastru si regiunea inghinala ,intensificata de miscare
-agitatie in cautarea pozitiei antalgice, anxietate, tenesme vezicale, disurie, polakiurie, greturi,
varsaturi, meteorism, hematurie, tahicardie
-in forme grave: hipotensiune, lipotimie, stare de soc, convulsii, delir ,anurie sau ischiurie
-local: exacerbarea durerii la percutie; la palpare 3 puncte dureroase superior, mijlociu si inferior
-durata colicii 2-6 ore
Interventii de urgenta:
-repaus la pat, calmarea durerii, caldura locala, tratament medicamentos (analgezice, antispastice,
antiinflamatoare), baie calda are efect antispastic
Interventii in spital:
-examinari paraclinice
-analize de laborator: sange, urina
-radiografie renala pe gol
-dupa calmarea durerii se vor face explorari etiologice: urografie, pielografie, cistografie.
-daca durerea nu cedeaza si diagnosticul este cert se administreaza morfina asociata cu un antispastic
Dupa cedarea durerii:
-antibioterapie la nevoie, antilitiazice, litotritie percutanata, regim hidric

47
 - INTERVENŢII ÎN COLICA BILIARĂ
COTEA MARIA
Definitie: Colica biliara este o durere acuta violenta localizata in hipocondrul drept sau in epigastru cu
iradiere in spate, umar sau omoplatul drept survenita in cursul colecistitelor litiazice si nelitiazice.
Circumstante de aparitie (cauze):
-litiaza biliara
-colecistata acuta (inflamatia peretelui colecistic)
-angiocolite (afectiune inflamatorie a cailor biliare extra si intra hepatice)
-colecistita cronica si dischineziile biliare (tulburari ale motricitatii veziculei biliare)
-parazitoze intraveziculare (giardia)
Manifestari de dependenta (semne si simptome) :
-durere in hipocondrul drept sau epigastru, greturi, varsaturi alimentare sau bilioase, icter, frison,
diaree, transpiratii reci, febra, vezicula biliara sensibila la palpare, agitatie, tahicardie
Interventii de urgenta:
-colici biliare de intensitate si durata mica fara complicatii: repaus la pat, regim alimentar, tratament
medicamentos cu: analgezice, antispastice, antiemetice
-colici biliare complicate (prelungite): sunt datorate litiazei de coledoc necesita internare de urgenta si
tratament chirurgical.
Interventii in spital:
-analize de laborator: sange , urina
-ecografie, radiografie simpla de hipocondru drept, colecistografie orala, colangiografie I.V.
-repaus, regim alimentar
-calmarea durerii
-antibioterapie
-corectarea tulburarilor hidroelectrolitice
-sedative, punga cu gheata (hipocondru drept)
- daca tratamentul igieno-dietetic si medicamentos nu are rezultatul scontat,tratament chirurgical

48
 ← INTERVENŢII ÎN COMA DIABETICĂ
COTEA MARIA
Definitie: Complicatia cea mai grava a diabetului zaharat
Circumstante de aparitie (cauze):
-eroare dietetica post prelungit/ exces alimentar
-greseli in dozarea si administrarea insulinei
-surmenaj
-infectii, intoxicatii
-corticoterapie
Manifestari de dependenta (semne si simptome):
-care anunta coma: greata, varsaturi, dureri abdominale, cefalee, mialgii, polipnee cu halena acetonica,
glicemie peste 400 mg%
-in coma: dispnee Kussmaul, tulburari de cunostinta, deshidratare globala (hTA, extremitati reci,
tegumente uscate)
-alte semne: hipotermie, varsaturi, dureri abdominale, midriaza, halena acetonica
Interventii de urgenta:
-masurarea si supravegherea functiilor vitale (P, TA, R, T)
-tratament cu 20 ui de insulina la domiciliu -transport de
urgenta la spital
Interventii in spital:
-normalizarea echilibrului glucidic prin scaderea glicemiei: administrarea in doze corespunzatoare a
insulinei, bazata pe controlul glicemiei la 2 ore, rezerve alcaline la 2 ore, uree si electroliti la 4 ore
-corectarea echilibrului hidroelectrolitic, administrare de solutii hipotone si hidratare orala la
recomandarea medicului
-restabilirea echilibrului acido-bazic
-supravegherea si monitorizarea functiilor vitale
-bilant hidric
-sondaj vezical
-dezobstruarea si mentirea libera a cailor respiratorii superioare
-clisma la nevoie
-supravegherea eliminarilor patologice (varsaturi) pentru prevenirea bronhopneumoniei de aspiratie
-antibioterapie
*Coma diabetica hiperosmolara apare la diabeticii varstnici cu glicemie mare si caracterizata prin
deshidratare masiva si respiratie superficiala.

49
 - INTERVENŢII ÎN CRIZA DE ASTM BRONŞIC
BARARU TANIA
Definiţie: Astmul bronşic = afecţiune respiratorie inflamatorie cronică, caracterizată prin crize de dispnee paroxistică expiratorie
cu remisiune spontană/terapeutică, survenite pe un teren de hiperreactivitate bronşică (înnăscută/dobândită).
Starea de rău astmatic = criza severă şi prelungită de astm bronşic (dispnee paroxistică expiratorie cu durata > 24 ore,
refractară la tratamentul bronhodilatator obişnuit, însoţită de insuficienţă respiratorie acută, ameninţând viaţa bolnavului.
Factorii favorizanţi (precipitanţi)/determinanti:
←
Alergici - expunere brutală, supraacută la alergenul declanşator(acarieni, par de animale, alergeni
alimentari-ou,capsuni, lapte; medicamente- penicilina,ampicilina,aspirina, algocalmin etc.; detergenti,
coloranti), mucegai, polen, fum, inclisiv fumul de tigara
←
Nealergici – factorii infectiosi : infectii in sfera ORL, infectie bronsica acuta
←
Expuneri la – frig, ceata, umezeala, trecerea brusca de la cald la frig
←
Factori emotionali- emotii puternice, stres

1. criza de astm
1simptomele care anunta o criza:rinoree, strănut, cefalee, lacrimare, tuse seaca iritativă
2criza de astm bronşic apare in a doua jumatate a noptii sau dimineata devreme, brutal, cudispnee de tip expirator, cu
bradipnee şi wheezing
- Expir prelungit
- Anxietate, tahicardie
- Pacientul sta la marginea patului, in sezut, cianotic cu capul pe spate şi sprijinit în mâini, ochii injectaţi,
nările dilatate, jugulare turgescente, şi foloseşte muschii respiratori accesori. Faciesul exprimă sete de
aer: exoftalmie, gură întredeschisă;
← Tegument palid-cenusiu, acoperit de transpirații reci;
← Hipersonoritate pulmonară: raluri sibilante și ronflante;
← La sfarsitul crizei tusea devine productiva cu expectoratie alba vascoasa, perlata
b. Starea de rău astmatic (status astmaticus) - semne de gravitate:
← Dispnee cu polipnee superficială extremă/ bradipnee
← Aspect de "torace blocat" în expir
← Absenţa ralurilor bronşice, cu diminuarea murmurului vezicular
← Transpiraţii profuze, reci
← Semne clinice de insuficienţă respiratorie acută (hipoxemie ± hipercapnie)
← Cianoza caldă a extremităţilor şi buzelor
← Tahicardie marcată (>120/min)/ aritmii supraventriculare
← creşterea TA, urmată de scăderea TA
← Alterare senzorială cu agitaţie, perioade de confuzie şi somnolenţă
← Encefalopatie hipercapnică, până la comă hipercapnică

← verificarea stării de conștiență;

← eliminarea factorului declansator daca este vorba despre unul alergic;
← poziție șezând pentru a-i favoriza respirația;
← oxigenoterapie – oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 l/min;
← verificarea funcțiilor vitale (respirație, circulație);
← administrarea medicatiei antiasmatice, cu durata scurta de actiune (spray, aerosol);
← abord venos și instituirea medicației
Bolnavii astmatici au un plan terapeutic stabilit impreuna cu medicul lor curant, care cuprinde atat tratamentul de fond
(administrat zilnic) cat si tratamentul necesar in timpul unei crize de astm bronsic.
Daca criza dureaza mai mult de 1-2 ore, daca simptomele nu cedeaza la medicatia antiasmatica sau daca starea
bolnavului se agraveaza pacientul va fi internat de urgenta; in cazuri extreme internare in terapie intensive.
- Criza uşoară/moderată de astm bronsic(fără insuficienţă respiratorie acută);
← Calmarea pacientului, asezarea in pozitie semisezanda care sa favorizeze respiratia
← Oxigenoterapie 5-6 l/min
← Administrarea de medicatie
←
Bronhodilatatoare beta2 agonisti de scurta durata (SABA) prin pufuri, nebulizare sau i.v.:
← Aerosoli MDI (Salbutamol sau Ventoline cel mai utilizat) 1-2 pufuri , sau nebulizare sau
administrare injectabila lenta in spital, repetabilă la 6-8 ore, până la dispariţia crizei.
Pe parcursul administrarii medicatiei bronhodilatatoare va continua administrarea de oxigen.
Nebulizarea - Bricanyl aerosol (2 ml, 5 mg) si Atrovent (2 ml, 0,5 mg), cu un debit de oxigen de 6 la 8 l/min, repetata in
functie de eficacitate.
50
 Mentinerea unui abord venos periferic cu Glucoza 5%
←
Anticolinergice : ipratropium(Atrovent) spray sau prin nebulizare
←
Corticosteroizi pe cale orala si intravenoasa
←
Bronhodilatatoare de tip metilxantinic:
← Teofilină/aminofilină 5 mg/kg i.v. lent (microperfuzie 20 min.), dacă dispneea nu a cedat după
administrarea corecta a beta 2-simpatomimeticului
← Criza severă de astm bronsic(cu insuficienţă respiratorie acută);
← internare obligatorie
← Pozitie semisezanda, calmarea pacientului
← Oxigenoterapie pe sondă nazală/mască cu oxigen umidifiat, 5-6 1/min
← Perfuzie continuă (2/3 glucoza 5% + 1/3 ser fiziologic = 2,5 1/24 ore)
← Bronhodilatatoare parenteral: Salbutamol 1 mg/h, piv continuă

← Corticoterapie parenterală:

← ±Antibioterapie parenterală
← Corecţia altor cauze favorizante/declanşatoare
← Monitorizarea atentă a pacientului pentru stabilirea indicaţiei de IOT cu asistenţă mecanică ventilatorie
Monitorizarea pacientului în criză de astm bronşic:
Parametri clinici: - la interval de 15 min.
← Frecvenţa respiratorie , TA, puls, diureza

- ASTRUP - la interval de o oră (pO2,pCO2, pH-ul, bicarbonatul standard, baze exces, saturaţia arterială a oxigenului)
- Electroliţi plasmatici (Na, K) - la 8 ore interval

← Refuzul spitalizării în următoarele situaţii:

← remisiune incompletă a crizei;
← lipsa corecţiei parametrilor ASTRUP;
←imposibilitatea efectuării unui tratament corect la domiciliu;
← Administrarea Aminofilinei i.v. fără supraveghere (supradozajul poate mima semne de gravitate!);
← Aşteptarea efectelor benefice ale corticoterapiei înainte de 4h de la administrarea parenterală;
4.Corticoterapia inhalatorie NU are valoare în criza instalată de astm bronşic;
5.Neglijarea/minimalizarea oxigenoterapiei, antibioterapiei şi hidratării corespunzătoare,

51
 ← INTERVENŢII ÎN HEMOPTIZIE
BARARU TANIA

Definiţie:
Hemoptizia = eliminarea de sânge rosu, aerat provenit din căile aeriene, în urma unui efort de tuse, prin expectoraţie.
Hemoptiziareprezintă o URGENȚĂ MEDICALĂ, care impuneun diagnostic etiologic
rapid învedereaelaborăriiuneiconduiteterapeutice adecvate!
Recunoaşterea corectă a hemoptiziei se va face ţinând cont de:
← Epistaxisul înghiţit;
← Sângerarea dintr-o tumoră faringo-laringiană;
← Hematemeza;
← Gingivoragia, stomatoragia.
Recunoaştereaoriginiibronşicesaupulmonare a sângeluiexpulzatpegură se
bazeazăpefaptulcăbolnavulprezintăniştefenomeneprodromale: senzaţie de căldurăretrosternală,cefalee, ameţeală,
jenărespiratorie, tensiunetoracicădureroasăşigâdiliturălaringiană care se însoţeste de tuseiritativă,
iarsangeleexpulzatesteroşu, deschis, are aspect spumos-aeratşiforteapuţincoagulabil,
rămânândlichidfiindamestecat, de regulă, cu sputămucoasăsaupurulentă.
Alte elemente ce concură la etiologia hemoragiei sunt
←
Antecedente pulmonare - TBCpulmonară (ignorată/cunoscută: activă/veche);
← Neoplasmul bronhopulmonar;
-Bronşiectazii;
-Supuraţii pulmonare (abces pulmonar, pioscleroză);
←
Afecţiuni ale aparatului cardiovascular: -Stenoza mitrală;
- Edemul pulmonar acut cardiogen;
- Hipertensiunea pulmonară (primitivă/secundară); -
Embolia pulmonară/ pulmonul tromboembolic;
←
Diateze hemoragice:- Trombocitopenii;
← Coagulare intravasculară diseminată(CID)
← Supradozaj al tratamentului anticoagulant: - accident la trombostop/heparină; accident în cursul fibrinolizei Evaluarea
clinică în urgenţă a pacientului:

Anamneză permite identificarea rapidă a unui context clinic sugestiv;

Examenul fizic complet (aparat respirator, cardiovascular, renal);

Verificarea realităţii hemoptiziei (diagnosticul diferenţial cu alte sângerări din sfera orală, nazofaringiană sau digestivă superioară; falsa
hemoptizie);

Aprecierea severităţii hemoptiziei:
← Hemoptizia severă presupune sângerare > 500 ml/24 ore;
← Instalarea insuficienţei respiratorii acute (risc vital major: asfixie cu detresă respiratorie acută);
← Tardiv: stare de şoc posthemoragic (impune monitorizarea funcţiilor vitale: TA, FC, diureză).
Din punct de vederecantitativ, hemoptiziapoate fi:
← mica (50-100 ml): sângele se eliminăfracţionatînaccese de tuse (câte 15-20 ml la fiecareacces)
← medie (100-200 ml)
← mare (200-500 ml)
-foarte mare (peste 500 ml): cataclismică, are prognostic sever prinrisc de asfixie (datoritainundarii
bronhiilor) şirăsunethemodinamic (şochemoragic).
Manifestări de dependenţăFenomeneleprodromale de maisus la care se adaugă
← Dispneea, cianoza, raluribronşice, sindrom de condensarepulmonară
← Asfixieînhemoptiziafulgerătoare
← Paloare, anxietate, transpiraţii, tahipee, tahicardie, scădereatensiuniiarteriale, mairarşoc hypovolemic
înhemoptiziimarişimijlocii

← Examen ORL (faringo-laringoscopie);

← Radiografie toracică;
← Hemoleucogramă completă (inclusiv Tr) şi examen de spută;
← Grup sangvin, Rh;
← Fibrobronhoscopie în urgenţă;
← CT toracică;
← Angiografie pulmonară.
După explorare 30-40% din hemoptizii pot rămâne "idiopatice"
52
Atitudinea practică în urgenţă:
Pacientul cu hemoptizie confirmată se internează obligatoriu în spital!
Obiective terapeutice în urgenţă:
← Prevenirea asfixiei (în hemoptiziile abundente, cu aspiraţie bronşică);
← Prevenirea obstrucţiei bronşice (prin cheag intraluminal);
← Prevenirea insuficienţei respiratorii acute;
← Identificarea sursei de sângerare şi limitarea/oprirea sângerării;
← Prevenirea infecţiilor tardive supraadăugate.

Evoluţia unei hemoptizii este greu de prevăzut, de aceea atitudinea terapeutică variază în funcţie de cauza şi
severitatea hemoptiziei şi se realizează în secţii cu profil specializat.
Atitudinea practică este diferenţiată în funcţie de severitatea hemoptiziei.
← Aprecierea stării de conştienţă
←
în absenţa semnelor de gravitate a hemoptiziei:
← Spitalizare şi impune supraveghere clinică şi examene de laborator;
← Asigurarea confortului fizic și psihic, explicarea necesității tehnicilor ce urmează a fi efectuate, obținerea
consimțământului pacientului asupra aplicării măsurilor de prim ajutor;
← Repaus în poziţie semişezândă;
← Se interzice vorbitul cu voce tare;
← Alimentele, lichidele ingerate vor fi reci, în cantităţi mici şi repetate
← Aplicarea unei pungi cu gheaţă pe regiunea sternală
← Monitorizarea FV, calitatea și frecvența respirațiilor, pulsului, observăm culoarea tegumentelor, temperatura,
comportamentul;
← Oxigen administrat pe canulă nazală;
← Abord venos și instituirea unei perfuzii cu soluții cristaloide (ser fiziologic, soluție Ringer) ținând cont de valorile
tensionale și patologie
← Examen ORL pentru eliminarea unor cauze din această sferă
← Tratament simptomatic: pentru sedarea tusei – codeină, hemostatice(etamsilat, fitomenadion, sandostatin,
adrenostazin, aerosoli cu adrenalină); tratamentul hemostatic se completeză cu cel etiologic; sedative,
tranchilizante
← Fibrobronhoscopia în următoarele 24 ore este obligatorie (pentru stabilirea cauzei hemoptiziei).
~
In prezenţa semnelor de gravitate a hemoptiziei:
A. Spitalizare şi urmărire în serviciul de terapie intensivă;
B. Fibrobronhoscopie în urgenţă ± hemostază intrabronşică cu sondă Fogarty;
C. Tratament simptomatic (sedarea tusei, hemostatice ± trasfuzii); În hemoptiziile mari este necesară transfuzia de
sânge sau substituienţi macromoleculari;
D. Susţinere volemică; în cazul hemoptiziei severe şi recurente se impune hemostaza chirurgicală în
urgenţă(toracotomia de urgenţăpentruligaturasausuturavasuluilezat).

Erori care trebuie evitate în cazul unei hemoptizii:

Refuzul spitalizării unui pacient cu hemoptizie;
Neefectuarea fîbrobrorjhoscopiei în urgenţă (imediată/amânată), în primele 12-24 ore;
Neglijarea riscului vital de asfixie, cu absolutizarea riscului hemoragie;
Neglijarea cauzelor de sângerare din sfera patologiei ORL;
Neglijarea unei suspiciuni de disecţie de aortă cu fistulă aortico-bronşică la pacienţii cu HTA
în antecedente, dureri toracice anterioare/posterioare şi şoc hipovolemic;
Neglijarea supravegherii bolnavului.

53
 ~ INTERVENŢII ÎN HEMORAGIA DIGESTIVĂ SUPERIOARĂ
COTEA MARIA

Definiţie: HDS -sangerare care are loc în esofag, stomac, duoden şi jejunul proximal, exteriorizându-se în special
prin vărsătură (hematemeză – de aspectul zaţului de cafea) şi/sau prin scaun (melenă – scaun negru, lucios,
moale ca păcura).
Semne si simptome:
-paloare intensa, polipnee, anxietate, extremităţi reci, transpiratii reci, tahicardie,puls filiform, sete intensa,
greţuri, hipotensiune, tendinţă de pierdere a cunoştinţei,oligurie
→ alte semne asociate patologiei gastrice sau sistemice;
→ dureri în zona central-superioară a abdomenului, iradiate eventual în stânga, dreapta sau posterior, în
ulcer gastro-duodenal, arsuri retrosternale în refluxul gastro-esofagian, disfagie (dificultăţi la înghiţire) în
esofagite sau cancer esofagian, scădere în greutate şi inapetenţa în tumori maligne, mărirea de volum a ficatului
şi splinei, cu acumulare de lichid în abdomen (ascita),edeme, semne asociate cirozei hepatice;
→ hematemeza-vărsătura sanguinolenta cu aspect roșu aprins sau maroniu-negru cu aspect caracteristic
de "zat de cafea".
Intervenţii:
-repaus strict la pat în decubit dorsal, fără pernă, chiar în Trendelemburg în hemoragiile digestive masive.
→ puncționarea unei vene si instituirea unei perfuzii pentru reechilibrarea sanguină si pentru evitarea
instalarii șocului hemoragic;
-supravegherea funcţiilor vitale, se interzice orice efort fizic.
-colectarea sângelui eliminat de bolnav într-un vas şi prezentarea lui medicului.
→ se asigura permeabilitatea cailor respiratorii si se recurge la oxigenoterapie;
→ se monitorizeaza cardio-vascular și respirator;
-perfuzii cu ser glucozat 5%, ser fiziologic.
-daca pacientul prezintă valori tensionale scăzute pacientul va beneficia de conduita de urgență din șocul
hemoragic;
← supravegherea permanentă a pacientului, controlul FV, continuarea măsurilor deja instituite;
In spital:
← transfuzii de sange;
← endoscopia digestiva superioara poate avea si rol terapeutic in ligaturarea varicelor esofagiene,
injectii in leziunile ulcerate, cauterizare;
← sonda naso-gastrica este si ea utila in monitorizarea sangerarii;
← sondele cu balonas de tip Blakemore sunt utilizate in hemostaza
-se recoltează sânge pentru determinarea hematocritului, hemoglobinei, numărului de hematii.
-se recoltează scaunul în vederea punerii în evidenţă a sângelui (reacţia Adler).
-aplicarea de pungă cu gheaţă pe regiunea epigastrică, spălături cu apă de la gheaţă (cu scop hemostatic).
-medicaţie hemostatică ,sedative – Fenobarbital, Diazepam.
-aspiraţie gastrică pentru evacuarea sângelui, evacuarea stomacului.
Alimentaţia:
-se suprimă alimentaţia orală în prima zi.
-bolnavul primeşte numai lichide reci, cu linguriţa şi bucăţele de gheaţă eventual lapte rece în cantităţi mici (20-
30 ml), din oră în oră.
-a doua zi sunt permise 12-14 mese compuse din 150-200 ml lapte, regim hidrozaharat.
-a treia zi – supe mucilaginoase, griş cu lapte, pireuri de legume, creme, budinci, ou moale, carne slabă de vită
sau pasăre, legume fierte (raţia calorică în 5-7 zile de 1500-2000 calorii

54
 ← INTERVENŢII ÎN HIPOGLICEMIE – COMA HIPOGLICEMICĂ
COTEA MARIA
Definitie :Hipoglicemia este definita ca fiind o scadere a concentratiei de glucoza din sange
( glicemie) sub 60 mg/dl
In functie de severitatea hipoglicemiilor, ele se clasifica in:
← hipoglicemie usoara cand persoana in cauza reuseste sa si-o corecteze singura;
← hipoglicemie severa cand este nevoie de interventia anturajului;
← coma hipoglicemica, cea mai grava forma
Circumstante de aparitie (cauze) :
-alimentatie insuficienta ,supradozare de insulina ,alcoolism acut,pancreatita cronica ,sarcina
-eforturi fizice mari
Manifestari de dependenta (semne si simptome):
-debut brusc sau la cateva ore dupa administrarea insulinei
-anxietate,somnolenta,transpiratii,palpitatii -cefalee,
diplopie (vedere dubla)
-dezorientare psihica
-convulsii
-pierderea constientei
-tegumente umede, palide si reci
-reflexe osteotendinoase accentuate
-midriaza
-tulburari de comportament (confuzie, agresivitate, limbaj incoerent);
-se deosebeste de coma hiperglicemica prin tegumente umede, hipersalivatie, absenta halenei cetonice si
accentuarea reflexelor osteotendinoase
Coma hipoglicemica este complicatia severa a hipoglicemiei. Ea este o coma vigila si se produce prin privarea
creierului de glucoza, principala sa sursa de energie. Ea se instaleaza brusc, iar pacientul este agitat, de obicei.
Cel mai simplu mod de a pune diagnosticul de hipoglicemie este de a masura glicemia care are o valoare sub 60
mg/dl in acest caz.
Interventii de urgenta:
-Stabilirea nivelului de conștiență
← Daca pacientul este constient, cel mai bun tratament este administrarea a 15-20g glucide sub forma de
sucuri indulcite sau 3-4 bomboane.
-Daca este un pacient comatos:
← Abord venos + 30-50 ml solutie glucoza 33% intravenos+instituirea perfuziei cu Glucoză 10-20%
pentru cresterea valorii glicemiei
← 1 mg glucagon subcutantat sau intramuscular.
-cand este greu de facut diferentierea intre cele doua tipuri de coma se administreaza 30-50 ml de glucoza
hipertonica care este urmata:
-de ameliorare in coma hipoglicemica
-nici un efect in coma hiperglicemica
-transport de urgenta la spital

55
 ← INTERVENŢII ÎN INFARCT DE MIOCARD ACUT
POSTELNICU MIHAELA
← Infarctul de miocard este o zonă de necroză ischemică miocardică, produsă prin obliterarea unei ramuri
coronariene.
← Etiologie:
← Factori predispozanţi:
← Ateroscleroza coronariană.
← Stenoza congenitală coronariană
← Leziuni valvulare.
← Factori de risc:
← Hiperlipemia. Hipercolesterolemia.
← Obezitatea, fumatul, stresul. Alcool. Sedentarismul.
← Vârsta, sexul.
← Hipertensiunea arterială. Diabetul zaharat.
- Simptomatologie clinică:
~ Tub de gaze steril, lubrefiat cu vaselină.
~ Durerea anginoasă tipică – retrosternală sau precordială. Caracterul durerii – violent – ca o senzaţie de constricţie
sau gheară, senzaţie de presiune sau ca un corset de fier care împiedică respiraţia. Uneori ca o simplă jenă
retrosternală, o senzaţie de arsură, de greutate sau apăsare suportabilă. Iradiază în umărul şi braţul stâng, regiunea
cervicală, în mandibulă. Mai poate fi localizată extracardiac – în epigastru, abdomen, braţe, antebraţe, coate,
pumni. Poate iradia în orice regiune a toracelui depăşind în sus gâtul, iar în jos epigastru., hipocondrul drept sau
stâng. Nu cedează la nitraţi sau repaus. Apare de obicei în efort, dar şi în repaus şi determină agitaţia bolnavului.
Durerea este însoţită de dispnee, anxietate marcată, transpiraţii reci, sughiţ, greţuri, vărsături, mai rar
diaree, stare de slăbiciune, adinamie, astenie, distensie abdominală, senzaţie de moarte iminentă.
~ Hipotensiunea arterială – se poate ajunge la colaps, este însoţită de tahicardie.
0
~ Febră – apare la 12-24 ore de la debut (38 C). Poate reapărea după 7 10 zile.
~ Alte manifestări (semne) – stare de şoc (şoc cardiogen), paloare, tegumente reci şi umede, puls rapid, filiform,
alterarea stării generale, oligurie gravă, edem pulmonar, insuficienţă cardiacă rapid progresivă, tulburări de ritm.
- Explorări:
~ Electrocardiogramă la pat. – un criteriu major de precizare a diagnosticului.
~ Măsurarea tensiunii arteriale şi a pulsului.
~ Coronarografie. Cateterism cardiac.
~ Recoltări de sânge pentru determinarea unor constante biologice: enzime, fibrinogen, glicemie, VSH, leucocite etc. ~
Se constată VSH crescut, fibrinogen crescut, TGO crescut, leucocitoză, creatinfosfokinaza crescută.
- Conduita de urgenţă:
~ Prevenirea morţii subite prin aşezarea bolnavului în decubit dorsal şi interzicerea oricărei mişcări.
~ Psihoterapie.
a) Sedarea durerii → la indicaţia medicului se poate administra Morfină 0,01-0,02 g (1 fiolă) subcutanat sau
intramuscular, eventual intravenos lent, diluată cu ser glucozat sau ser fiziologic. Se poate da şi Fortral 30 mg
intravenos sau intramuscular.
b) Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene → prin aspirarea secreţiilor.
c) Urmărireatensiunii arteriale şi a pulsului: tensiunea arterială se menţine sub perfuzii cu ser glucozat 5%, Dextran,
Marisang, Hemisuccinat de Hidrocortizon.
d) Oxigenoterapie – 4-6 litri pe minut.
e) Scurtarea timpului până la internarea în spital: transportul de urgenţă într-o unitate spitalicească cu autosanitare şi
obligatoriu cu targa (ideale sunt ambulanţele dotate cu aparatură de monitorizare, defibrilare şi reanimare).
 Îngrijiri în unităţi spitaliceşti:
a) Instalarea bolnavului în pat:
← Transportul bolnavului se face direct în secţie – de cardiologie, terapie intensivă sau medicină internă, cu targa,
într-un timp cât mai scurt.
← Asistenta va asigura un climat de linişte, salon luminos, bine încălzit, aerisit, repaus la pat.
← Paturile trebuie să aibă somiere reglabile pentru a putea realiza diferite poziţii ale bolnavilor în scopul
ameliorării respiraţiei şi circulaţiei.
b) Continuarea măsurilor de urgenţă şi prim ajutor:
← Sedarea durerii se va face cu opiacee (Morfină, Mialgin), Fortral sau amestecuri litice (Romergan + Largactil +
Mialgin).
← Anxietatea se combate cu sedative (Fenobarbital, Diazepam).
← Oxigenoterapie.
56
← Supravegherea funcţiilor vitale:
← Monitorizarea şi supravegherea permanentă în primele zile a electrocardiogramei, TA şi pulsului.
← În secţiile obişnuite măsurarea funcţiilor vitale se va face la oră, la nevoie mai des, iar înregistrarea
electrocardiogramei zilnic.
← Recoltarea probelor de laborator:
← Se va recolta sânge pentru dozări enzimatice, fibrinogen, glicemie, determinarea leucocitozei, VSH, colesterol,
acid uric.
← Prevenirea complicaţiilor tromboembolice:
← Medicaţia de bază constă din medicaţie trombolitică (streptokinază, urokinază) care se administrează în
primele 6 ore de la debut. Se administrează anticoagulante sub controlul probelor de coagulare a sângelui.
← Heparină – 6-8 fiole (50 mg /fiolă) – 2 f la 4-6 ore → sub controlul timpului de coagulare.
← Trombostop – 4-6 tablete / zi, apoi funcţie de timpul Quick (indice de protrombină).
← Preîntâmpinarea hiperexcitabilităţii miocardice:
← Se administrează Xilină 200 mg în perfuzie.
← Alimentaţia bolnavului:
← Mesele vor fi fracţionate (5-6 pe zi) pentru a evita consumul de cantităţi mari de alimente la o masă.
← La început se face alimentaţie pasivă la pat, treptat trecând la alimentaţie activă. După mobilizarea bolnavului,
se poate servi masa în sala de mese.
← Regimul alimentar va fi hiposodat şi hipocaloric. În primele zile se dă o alimentaţie lichidă cu ceaiuri, compot,
supe, lapte, sucuri de fructe, ouă moi, evitând alimentele care produc gaze sau întârzie tranzitul intestinal.
← Se interzice fumatul.
← Urmărirea evacuărilor de urină şi scaun:
← Bolnavul imobilizat va fi servit la pat cu urinar şi bazinet la nivelul lui – pentru a nu necesita efort suplimentar.
← Constipaţia se combate prin laxative uşoare sau clisme uleioase.
← Diureza şi scaunul se notează în foaia de temperatură.
← Igiena bolnavului:
← Baie generală sau parţială la pat până la mobilizarea bolnavului – fără a-l obosi şi fără a-l ridica.
← Mobilizarea bolnavului:
← Repausul absolut la pat este în primele zile funcţie de evoluţia bolii.
← Durata imobilizării este stabilită de medic.
← Dacă bolnavul nu are dureri, febră sau alte complicaţii, începând chiar din primele zile se pot face mişcări
pasive ale degetelor de la mâini şi de la picioare.
← Treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, mişcări active ale membrelor – la aproximativ 48-72 ore.
← Mobilizarea se face progresiv – şezut în pat, la marginea patului, aşezarea în fotoliu, ridicarea în picioare – sub
control pulsului şi al tensiunii arteriale, primii paşi numai în prezenţa medicului.
← Crearea unui mediu favorabil:
← Se vor evita discuţiile cu voce tare, chemările la telefon.
← Nu se va permite vizitarea în grup.
← Se evită vizitele lungi.
← Nu se comunică veşti neplăcute.
← Se va facilita contactul cu bolnavii reabilitaţi, cu efect psihic bun.
← Educaţia sanitară:
← Se instruieşte bolnavul privind modul de administrare a medicamentelor, semnele supradozajului
medicamentos.
← Se recomandă controlul periodic, respectarea regimului alimentar.
← Se interzice fumatul.
← Se recomandă un regim de viaţă ordonat, raţional.

57
 ← INTERVENŢII ÎN INSUFICIENŢĂ RESPIRATORIE
BARARU TANIA
Definitie Insuficienta respiratorie acuta este incapacitatea plamanilor de a face fata schimbarilor fiziologice de gaze ,in
conditii de repaus si efort .
Fiziopatologic se descriu 2 tipuri
← insuficienţă respiratorie fără hipercapnie caracterizată prin hipoxemie şi PaCO2 normală sau scăzută
← insuficienţă respiratorie cu hipercapnie caracterizată prin hipoxemie şi hipercapnie(hipoventilaţie alveolară,
creşterea PaCO2)
Cauze de insuficienţă respiratorie
← Supradozaj de droguri(opioide, anestezice,barbiturice, benzodiazepine, antidepresive triciclice, CO, etc.)
← Infecţii- meningite, encefalite
← Afecţiuni pulmonare: bronşite, tomboze vasculare;cu bronhospasm: astm bronşic, BPOC acutizată, reducerea
acută a câmpului respirator
← Traumatisme, malformaţii
← Atrofia muşchilor respiratori- caşexie
← Obstrucţie de căi respiratorii: căderea limbii, corpi străini, tumori, aspirarea conţinutului gastric
← Acidoză metabolică – coma diabetică, uremică
← Modificări ale cutiei toracice: miastenia gravis, fracturi, scolioză,cifoză
Manifestări de dependenţă/Simptomatologia
←
hipoxemiei acute
← tulburări respiratorii şi cardiovasculare: dispnee, tahipnee, aritmii cardiace,tahicardie, hipertensiune arterială sau
bradicardie cu hipotensiune arterială
← tulburări neuro-psihice: instabilitate motorie, agitaţie,
← semne fizice specifice: cianoza buzelor, mucoaselorşi a unghiilor
-
hipercapniei acute
- sindrom neurologic: encefalopatie hipercapnică caracterizată prin somnolenţă, confuzie, dezorientare temporo-
spaţială, insomnie, anxietate, tremurături involuntare, coma sau narcoza prin CO2 (pericol - centrul respirator
poate fi stimulat numai de acidoza secundară hipoxemiei: administrarea de oxigen diminuă activitatea centrului
respirator şi agravează hipoventilaţia, ducând la creşterea PaCO2
← tulburări vasculare: tahicardie,hipertensiune intracraniană, extremităţi calde, umede,
← respiratorii: dispnee, deprimarea respiraţiei
← efecte metabolice : hiperpotasemie,creşterea reabsobţiei renale de bicarbonat

Elemente de diagnostic în insuficienţa respiratorie :

 Examenul clinic:
← Poate fi dificil de efectuat la pacientul în IR pentru că: pacientul poate fi agitat,stuoporos sau comatos SAU
pacientul poate fi foarte dispneic.
← O apreciere rapidă a funcţiilor vitale se va face la primul contact cu pacientul şi dacă ele sunt afectate se va începe
tratamentul de urgenţă înainte de anamneză şi examenul fizic complet;
← Examenul fizic al aparatului respirator va cuprinde: inspecţie, palpare, percuţie, ascultaţie.
- Analiza gazelor sangvine :
← Permite măsurarea valorilor Pa O2, Pa CO2, PH şi alţi parametrii utili în interpretarea echilibrului acido – bazic ;
← Analiza gazelor sangvine:
← Dovedeşte hipoxemia;
← Diferenţiază tipul de IR;
← Apreciază gradul hipoxemiei;
← Apreciază existenţa şi gradul compensărilor metabolice.
← Radiologia şi laboratorul:
← Oferă date asupra morfologiei aparatului respirator şi etiologiei disfuncţiei respiratorii;
← Laboratorul dă indicaţii asupra etiologiei şi implicarea altor organe.

Conduită de urgenţă
Obiective
←
restabilirea homeostaziei gazelor sanguine : menţinerea unui aport adecvat de oxigen
←
corectarea tulburărilor echilibrului electolitic şi a pH-ului
←
tratamentul specific al bolii de bază care a produs insuficeinţa respiratorie

58
Etape practice
← liniştirea pacientului şi aşezarea în poziţie semişezândă care să favorizeze respiraţia
← asigurarea permeabilităţii căilor aeriene: aspirarea secreţiilor,drenaj postural, îndepărtarea protezelor dentare,
hidratarea adecvată pentru fluidifierea secreţiilor
← oxigenoterapie : administrarea de oxigen invaziv(ventilaţie pe sonda de IOT) prin ventilaţie mecanică sau
noninvaziv pe mască facială, cateter nazal cu un debit de 5-10l/min(atenţie în caz de hipercapnie debitul va fi de
1-2l/min), cu monitorizarea concomitentă a gazelor sanguine.
Ventilaţia noninvazivă este utilizată când insuficienţa respiratorie este potenţial reversibilă în scurt timp.pacientul
este treaz, cooperant,capabil să susţină pe perioade scurte ventilaţia spontană. De asemenea este stabil
hemodinamic cu funcţiile căilor aeriene superioare intacte şi nu sunt prezente secreţii bronşice abundente. Se va
utiliza fie ventilaţia cu presiune pozitivă intermitentă (IPPV) = ventilaţia se face cu un volum curent şi o frecvenţă
respiratorie stabilită de medic; sau ventilaţia cu presiune pozitivă intermitentă( BPAP)= presiune diferită pe inspir
faţă de expir
← abord venos periferic pentru hidratare parenterală
← monitorizarea: TA, puls, saturaţiei oxigenului(SO2), ECG
← administrarea de antibiotice pentru infecţia respiratorie, simpaticomimetice şi corticosteroizi pentru reducerea
bronhospasmului, medicaţie cardiacă pentru ameliorarea ischemiei cardiace
← pacienţii agitaţi sunt sedaţi dar nu excesiv pentru inhibarea mecanismului tusei duce la stagnarea secreţiilor

59
 ← INTERVENŢII ÎN RETENŢIA URINARĂ (ISCHIURIE)
OUATU ELENA
Retenţia urinară (ischiuria)imposibilitatea vezicii urinare de a-şi goli conţinutul.Ea poate fi
Definiţie completă sau incompletă.
Retenţia completă poate fi provocată de cele mai multe ori,la bărbat,de un adenom de prostată iar
la femei de o tulburare neurologică sau sfincteriană.Ea se manifestă brutal prin nevoia de a
Clasificare urina,vezica este tensionată,dureroasă iar la palpare deasupra simfizei pubiene se constată
prezenţa unei formaţiuni ovale- globul vezical. Această retenţie impune sondaj vezical
evacuator .
Retenţia incompletă de urină are uneori origine neurologică fiind legată de un diabet sau de
rahianestezii. Cauza frecventă
este obstructivă, uretra fiind blocată de un calcul vezical,cancer de prostată,fibrom uterin , dând
senzaţia de golire vezicală incompletă. Cu timpul cantitatea de urină rămasă în vezică creşte
foarte mult,ajungând la oprirea urinării în mod brusc cu distensie vezicală şi urinare prin prea
plin.
Rolul asistentei Stimularea eliminării urinare prin aplicaţii calde în regiunea inferioară a abdomenului.
medicale Robinetul care curge cu jet mic,prezentarea unui bazinet încălzit
Notarea oricărei schimbări la nivelul cantităţii de urină emisă.
.Liniştirea pacientului, asigurarea confortului necesar.
La indicatia medicului se montează o sondă vezicală.Se administrează diuretice.
Sondajul vezical Definiţie - introducerea unei sonde prin orificiul meatului urinar,pe uretră în vezica
urinară,realizând astfel o comunicare între interiorul vezicii şi mediul extern.
Scopul Evacuator,drenarea continuă a vezicii
Materiale necesare Sonde vezicale –Nelaton de unică folosinţă,Thieman pentru bărbaţi sau Folley .
Mănuşi sterile,câmpuri sterile, comprese sterile,seringi sterile
Soluţii dezinfectante- alcool sanitar,betadină,oxicianură de mercur 1/4000, lubrifiant,ser fiziologic
steril , pungă colectoare sterilă
Tăviţă renală,muşama şi aleză, paravan
Pregătirea bolnavului Psihică-se încurajează pentru a-şi învinge jena
-se cere consimţământul
Fizică- se dezbracă şi se aşează în decubit dorsal cu picioarele depărtate şi uşor flectate
Tehnica Se spală mâinileşi se dezinfectează cu alcool

Sondajului Se înbracă mănuşile sterile

vezical Se dezinfectează meatul urinar cu oxicianură de Hg
Se lubrefiază sonda şi se introduce ţinând-o ca pe un creion, în meatul urinar 6-8 cm până apar
primele picături de urină.Apariţia urinei la capătul extern al sondei ne indică prezenţa ei în vezica
urinară
Se evacuează conţinutul în tăviţa renală.Se unflă balonaşul cu lichid steril (apă distilată,ser
fiziologic)
Se ataşează punga colectoare care se fixează la marginea patului.
Îngrijiri după tehnică Se aşează bolnavul comod în pat
Se supraveghează comportamentul
Se măsoară funcţiile vitale,şi diureza
Se administrează tratamentul indicat de medic
Se notează în foaia de observaţie tehnica efectuată.
Reorganizarea locului Se strâng toate materialele folosite şi se aruncă la container
de muncă Se spală mâinile cu săpun

60
 - INTERVENŢII ÎN ŞOC ANAFILACTIC
BARARU TANIA
Definiţie:
Alergia - răspunsanormal la unanumit antigen.
Hipersensibilitatea - exagerarearăspunsuluifiziologic la oricesubstanţă cu caracter antigenic.
Reprezintă o urgenţămedicală!!!!
Pacientulpoatedecedaîncâteva minute dacănu se intervine de urgenţă.
Reacţiegeneralizată de hipersensibilitate de tip I (anafilaxie) cu vasodilataţieimportantă, colaps vascular (+/- edemglotic)
Alergeniincriminaţi: polenul, veninul de insecte, penicilina, serurileantibacterieneşiantitoxice.
Observaţie: Şoculanafilacticestemai sever decâtalteforme de şocdatorităreacţiei de hipersensibilitate de tip I, cu elibarearea
de mediatoriîncompartimentul intravascular şi multiple consecinţefiziopatologicedefavorabile.
Anafilaxia – reacţiaacută de hipersensibilitateimediata antigen – anticorpmanifestata clinic sub diferiteforme de la forma
usoara la severasi cu potential letal.
Şoculanafilactic = şocdistributiv produs prin vasodilataţia bruscă sistemică indusă de mediatorii anafilaxiei, reacţie de
hipersensibilitateimediatăbrutala, dramatica, cu prabusirehemodinamicasiinsuficientarespiratoriedupaintrarea in organism
a oricareisubstante, mai ales proteice,careprovoacaeliberarea de mediatorichimici. Soculanafilacticestedeci o
anafilaxiesevera cu prabusire cardio-circulatoriesirespiratorie.
Tablou clinic:
Debut rapid dupăcontactul cu un alergen cunoscut/potenţial
Tegumente: calde, transpirate, prurit, urticarie
Aparat respirator: constricţietoracică, dispnee cu polipnee, tuse, stridor laringian, edemglotic,wheezing cu bronhospasm
Aparatcardiovascular:tahicardiesinusală, cu pulsperifericfiliform, ↓ TA, până la şoc, aritmii
Semneclinice de gravitate:
- Edemlaringian, - Bronhospasm, - Şoc
Alergenicauzalifrecventimplicaţiînşoculanafilactic:
- Antibiotice (Penicilină, Cefalosporine, Vancomicinăş.a.);
- Substanaţe iodate pentru contrast radioopac;
- Coloizi (Dextran 70), anestezice locale (Xilină, Procaină), narcotice (Meperidina), miorelaxante (D-tubocurarina), protamina;
- Analgeziceşiantiinflamatoriinesteroidiene.
←
Dacă TA nu estemăsurabilă- iniţierearesuscitării- etapele A;B,C
←
Identificareaşitratareacauzelorşoculuiprinmăsuri specific
←
Infuziarapidă de substanţecoloidalesaucristaloidepentrucreşterea TA(excepţieşoculcardiogen)
←
Extindereaanalizelor de laborator
←
Monitorizare: ECG, TA, linie arterial, catetervenos central, sondăurinară
←
Măsurispecificesuplimentare:
←
tratament etiologic
←
repleţievolemicăfuncţie de TA, debit urinar, PVC
←
evitareaumpleriivolemiceexcesiveînşoculcardiogen
←
hipotensiunepersistentă – support ionotroppozitiv
←
încaz de dubiuasupraetiologieişocului, acestava fi tratat ca hypovolemic, fiindcauzaceamaifrecventăşireversibilă

← Întrerupereaadministrăriialergenuluisuspectat; îndepărtareaalergenului;
← Menţinerealibertăţiicăiloraerienesuperioareşioxigenoterapie (O 2 100%);
← Linievenoasăsigură;
← Dacăestenevoie IOT cu ventilaţieasistatămecanic;
← Administrarea de adrenalină (epinefrină) cu efect vasoconstrictor şibronhodilatator. Adrenalină 0,05 –0,1 mg i.v/
pesonda de IOT., repetat la 1-5 min, până la 1-2 mg în 60 min;
← Umplererapidă a patului vascular (1000-2000 ml serfiziologic, Ringer lactat ± coloizi 500 ml
pentruexpandarevolemică);
← Corticosteroizi parenteral: HHC 2000 mg i.v., Metilprednisolon 1000 mg i.v.(corticoterapie cu efectantiinflamator),
antihistaminic;
← Lipsaredresării TA impuneadministrareacatecolaminelorperfuzabil: isoprenalină/izoproterenol – pivcontinuă, cu
debit de 0,5 – 1 μg/min.
Măsuriadiţionale:
← Antihistaminice;
← Combatereabronhospasmului: Miofilin 5-9 mg/kg în 30 min, apoi 0,5 mg/kg/h;
← Edemullaringian care împiedecăinstituirea IOT impunetraheostomiaînurgenţă.
61
 ← INTERVENŢII ÎN ŞOC HIPOVOLEMIC
BARARU TANIA
Definiție
Hipovolemia= scăderea severă a perfiziei tisulare determinată de scăderea volumului sanguin efectiv prin pierdere de sânge sau plasmă
Cauze
← Pierderi hemoragice – traumatisme, accidente, hemoragii acute externe sau interne, afecțiuni obstetricale(ruptura unei sarcini extrauterine
← Pierderi de tip extracelular -deshidratarea dinarsuriintinse, diaree, vărsături, diabet zaharat, pancreatită
acută,peritonite, ocluzie intestinală

← Pierderi mai mici de 15%- tahicardie,

← întârzierea reumplerii capilare peste 3 secunde corespunde unei pierderi volemice de aproximativ 10%.
← Pierderi între 15-30%- -tahicardie (FC >100 b/ minut), tahipnee, reducerea presiunii
pulsului, tegumente reci, umede, întârzierea reumplerii capilare, anxietate
← Pierderi 30-40%- majoritatea necesită transfuzii- risc vital- tahicardie şi tahipne, ↓ TAS, oligurie, modificarea statusului
mental: agitaţie, confuzie
← Mai mult de 40% - tahicardie importantă, ↓ TAS, ↓ presiunii pulsului (TAD nemăsurabilă), oligurie /anurie, alterarea
statusului mental (pierderea cunoştinţei), tegumente reci şi palide
Reumplerea capilară: se exercită o presiune asupra unei unghii 5 secunde; revenirea la culoarea iniţială după încetarea
presiunii, în mod normal, în 1-2 secunde.

← oxigenarepulmonaraadecvata;
← controlulhemoragiei;
← inlocuireapierderilor;
← monitorizareaefectelorterapiei;
← suportulcontractilitatiimiocardice;
← reechilibrareaacido-bazicasielectrolitica;
← sustinereafunctieirenale.

← controlulhemoragiilorexterneprinridicareaextremitatilor, bandajcompresiv, chirurgie;

← înlocuireapierderilor: abordvenosperifericsi central, inlocuireavolumului intravascular cu solutiicristaloidesicoloide,
inlocuireatransportorului de oxigen cu derivati de sange, corectiaanomaliilor de coagulare;
Studiilerealizate in mod deosebit in prespital la pacientii cu sochemoragic au aratat ca administrareafluidelor in cantitate
mare pentrunormalizareatensiuniiarteriale, inainteaopririihemoragiei se asociaza cu o crestere a mortalitatii, deoarece o
reumplerevascularaagresivadeterminacrestereasangerariisipierdereaunuivolum tot mai mare de fluid. Din acesteconsiderente, se
recomandareechilibrarevolemica cu "hipotensiunepermisiva" 20 - 40 ml/kgc in 10-20 min pana la oprirea hemoragiei prin
interventie chirurgicala, dupa care se continua reumplereavascularapana la parametriihemodinamicinormali.
Se utilizeazaurmatoareletipuri de solutii:
a. Solutiicristaloide:
← izotone (serfiziologic, Ringer, Ringer lactat): reprezintasolutiile de prima intentie in cazulpierderilorlichidiene acute; inlocuiescsideficitul
interstitial, realizeaza o reechilibrarerapida intra- siextravasculara; se administreaza 3:1 fata de volumul de sangepierdut;
← hipertone: solutiehipertona de NaClceoferaavantajulunuivolumredus de perfuziepentru o refacere volemica
satisfacatoare, are efectinotroppozitivsivasodilatatorperiferic; prezintapericol de hipernatremiesideshidratarecerebrala.
←Solutiicoloidale:
← auremanentaintravasculara mare, se pot folosi volume micipentruresuscitarevolemicaadecvata, mentin presiunea
coloidosmotica intravasculara, sunt utile in insuficientacardiacasirenala;
← suntreprezentate de albumina, dextran 40-70, HES, Haemacel, Voluven, Gelofusin, plasma;
← pot determinareactiianafilactice, efectantiplachetarsi de trucare a rezultatuluicompatibilitatiidirecte, blocarea
sistemului histiocitarsitransmitereainfectiilor.
← Sangesi derivate din sange
← suntsingurele care pot realizacrestereacapacitatii de transport a O2;
-seutilizeazasangeizogrup, izoRh, integral, masa eritrocitara, eritrocitespalate;
← sangegrup 0, Rh negativ - dacaestenecesarimediat, in maiputin de 15 minute mai ales in prespital;
← necesitacorectareatulburarilor de coagulare, tratamentulcoagulariiintravascularediseminate cu plasma congelata,
heparinoterapie;
Ghidorientativ de administrare a soluțiilor de reumplerevascularăînfuncție de clasa de șoc
Clasa I-a 1-2 l Ringer lactatsauserfiziologicsau 1 l coloid
Clasa II-a 1-2 l Ringer lactatsauserfiziologicsau 1 l coloid
Calasa III-a 1 l Ringer lactatsauserfiziologic+ 1 lcolloid +1-1,5 l sânge
Calasa IV-a 1 l Ringer lactatsauserfiziologic + 1 l colloid +2 l sânge integral sau un volumechivalent de masa eritrocitarășicoloid

62
 ← INTRETINEREA UNUI CATETER VENOS PERIFERIC (BRANULĂ)
POSTELNICU MIHAELA

Vezi fișa nr. 6, 36

63
 ← MĂSURAREA ȘI NOTAREA DIUREZEI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţii:
← Urina → secreţia de urină / filtrat renal pe 24 de ore, prin care se elimină substanţele rezultate din metabolismul
intermediar proteic, inutile şi toxice pentru organism.
← Micţiune → act reflex (fiziologic, conştient) de eliminare urinară.
← Diureză → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
← Anurie → absenţa secreţiei urinare (vezică urinară goală – absenţa urinei în vezică).
Scop:
← Obţinerea de informaţii privind funcţia rinichilor.
← Stabilirea diagnosticului
← Supravegherea efectelor tratamentelor.
← Stabilirea prognosticului.
← Evaluarea evoluţiei bolii şi a stării generale.
← Stabilirea bilanţului hidric.
Obiectivele observării:
← Micţiunea → eliminarea urinei.
← Calitatea urinei.
← Cantitatea urinei.
Materiale necesare:
← Recipiente de mare capacitate, cu gâtul larg, perfect curăţate, etichetate → cu numele bolnavului, nr. salon, nr. pat.
← Material pentru toaleta locală.
← Creion (pix) albastru.
← Foaie de temperatură.
Pregătirea bolnavului:
← Se educă pacientul să urineze numai în vasul repartizat, să nu arunce urina → pentru a obţine valori reale.
← Se solicită bolnavului să elimine numai urina, nu şi materii fecale.
← Se solicită pacientul imobilizat la pat să urineze separat înaintea defecaţiei.
← Pentru determinarea diurezei se educă pacientul să înceapă colectarea după un orar fix, valabil pentru toţi bolnavii
secţiei.
Măsurarea diurezei din 24 ore:
← Ora 7 → bolnavul urinează şi urina se aruncă.
← Ora 19 → se măsoară toată urina eliminată de la ora 7 dimineaţa până la ora 19, inclusiv urina de la ora 19.
← Ora 7 (a doua zi) → se măsoară urina eliminată de la ora 19 până a doua zi la ora 7, inclusiv urina de la această oră.

Manifestări fiziologice Manifestări patologice

Diureză (cantitate / 24 ore) = ~ Oligurie → diureză sub 800 ml (deshidratări, transpiraţii abundente, vărsături
cantitate. incoergibile, diaree accentuată, hemoragii abundente, insuficienţă circulatorie cu edem,
~ ± 2000 ml. glomerulonefrită cu edem).
~ 1000-1400ml la femei. ~ Oligoanurie → diureză sub 500 ml.
~ 1200-1800ml la bărbaţi. ~ Anurie → diureză sub 250 ml – absenţa urinei în vezică (nefroze toxice, nefropatie
gravidică, arsuri întinse, şoc traumatic chirurgical, intervenţii chirurgicale pe aparatul
urinar).
~ Poliurie → diureză peste 2000 ml cu caracter temporar, trecător (pneumonie, hepatită
epidemică, malarie, după criza de colică renală, după crize de epilepsie, în perioada de
resorbţie a edemelor) sau de durată (scleroză renală 5-6 l/24 ore, diabet insipid – 10-12
l/24 ore, diabet zaharat, pielite, pielonefrite, tuberculoză renală).
Micţiune – eliminare = ritm ~ Enurezis → pierderea involuntară de urină în pat, noaptea, la copii peste 3 ani.
de eliminare. ~ Disurie → micţiune dureroasă, dificilă (obstacole mecanice la nivelul uretrei, edeme ale
~ 5-6 micţiuni /24 ore mucoasei uretrale, pareze uretrale).
~ (bărbat) ~ Incontinenţă urinară → urinare continuă (leziuni medulare, traumatisme medulare, crize
4-5 micţiuni /24 ore epileptice, infecţii şi intoxicaţii grave.
(femei) ~ Ischiurie → imposibiliatea de a urina (glob vezical la palpare deasupra simfizei pubiene)
~ Mai multe micţiuni ziua. – în stricturi cicatriciale, calculi inclavaţi în uretră, diferite procese patologice din
64
 ~ Jet continuu. vecinătate.
~ Nedureroasă. ~ Polakiurie → micţiuni frecvente, în cantităţi mici, dar cu diureză normală (cistite,
tuberculoză, neoplasm vezical, inflamaţii pelvine, afecţiuni uterine, afecţiuni ale uretrei şi
prostatei)..
~ Nicturie → egalarea sau inversarea numărului de micţiuni şi cantitatea de urină emisă
noaptea faţă de cea emisă ziua.
Culoare ~ Brun închis + spumă → icter.
~ Galben deschis spre ~ Roşu deschis – roşu brun → hemoragie (hematurie = urină cu sânge).
brun închis (funcţie de
cât de gradul de
concentrare al urinei).
← Culoare dată de
medicamente: albastru-
verzui → în
administrarea de
albastru de metilen,
cărămiziu → în
administrarea de
aspirină, cafeniu-ruşu-
brun-negru → în
tratament cu chinină sau
acid salicilic etc.
Miros ~ Amoniac → în fermentaţia alcalină.
~ Caracteristic. ~ Acetonă (mere putrede) → în diabet.
Aspect ~ Tulbure.
~ Limpede. ~ Cu flocoane.
~ Clar. ~ Cu nisip.
~ Transparent. ~ Cu săruri.
~ Cu calculi.
~ Cu albumină – albuminurie.
~ Cu sânge → hematurie.
~ Cu puroi → piurie.
Sediment urinar: ~ Pigmenţi biliari.
~ Rare leucocite. ~ Cilindri leucocitari.
~ Rare celulele epiteliale. ~ Calculi.
~ Corpi cetonici.
Notarea diurezei:
← Se notează în subsolul foii de temperatură cifric → cantitatea de urină eliminată în 24 ore.
← Se poate nota şi grafic pe foaia de temperatură, cu culoare albastră → 1 pătrat = 100 ml. Notarea se începe de la baza
foii de temperatură, pe coloane ascendente, pentru ziua precedentă.
Observaţii:
← După micţiune trebuie efectuată toaleta locală!
← Vasele în care se face colectarea urinei sunt depozitate în încăperi răcoroase.
← Pentru a preveni procesele de fermentaţie a urinei se adaugă în recipientul de colectare câteva cristale de timol.
← După măsurarea şi notarea diurezei vasele sunt golite, clătite, dezinfectate, sterilizate şi depozitate în dulapuri speciale.
← Diureza trebuie măsurată zilnic în paralele cu:
← Cantitatea de lichide ingerate.
← Cantitatea de lichide eliminate prin transpiraţie, diaree,
vărsături. o Graficul greutăţii corporale.

65
 ← MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA PULSULUI
POSTELNICU MIHAELA

Definiţie ~ Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea arterei superficiale pe un plan dur.
~ Este presiunea exercitată de coloana de sânge sincron cu activitatea inimii percepută sub formă de şoc
arterial sau pulsaţie.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardiovasculare.
~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea evoluţiei bolii, a stării generale.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
Elemente de ~ Ritm (regularitate).
apreciat ~ Frecvenţă (rapiditate).
~ Amplitudine (intensitate).
~ Tensiune (volum).
~ Celeritate.
Locul ~ Orice arteră accesibilă palpării ce poate fi comprimată pe un plan osos sau vârful inimii: artera radială,
măsurării artera carotidă, artera femurală etc.
Materiale şi ~ Ceas cu secundar sau cronometru.
instrumente ~ Creion sau pix de culoare roşie.
necesare ~ Foaie de temperatură.
Metode de ~ Palpatorie.
masurare ~ Auscultatorie.
~ Monitorizare electronică (pe cardioscop).
Pregătirea ~ Psihic. Se anunţă pacientul şi se explică tehnica. O stare emotivă poate modifica valoarea.
bolnavului ~ Fizic. Repaus fizic şi psihic 10-15 minute.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.
Măsurarea pe artera radială:
~ Se reperează artera în şanţul radial (în continuarea policelui).
~ Se fixează vârful degetele palpatoare (index, medius, inelar) pe traiectul arterei, radiale îmbrăţişând
antebraţul cu policele.
~ Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial şi se percep zvâcniturile pline ale pulsuluitimp de 1
minut (se poate măsura şi timp de 15 secunde sau 30 secunde – pulsul regulat – iar valoarea obţinută se
înmulţeşte cu 4 sau cu 2).
Măsurarea – după aceiaşi tehnică – se poate face şi pe alte artere.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice – se notează inclusiv ora, dacă pulsul a fost
măsurat în frison, faciesul era roşu etc.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală se socotesc 4 pulsaţii – adică 4
valori / pătrat.
~ Prin unirea punctelor succesive se obţine → CURBA PULSULUI.
~ În unele documente medicale se notează valoarea cifric însoţită şi de caracteristicile pulsului. PD1 = 90
2
pulsaţii /minut. PS = 80 pulsaţii /minut.
Interpretare ~ Normal: puls regulat, bine bătut, ritmic, sincron, celeric.
~ Patologic: puls slab, imperceptibil, aritmic, asincron
~ Frecvenţa → puls rapid – tahicardic, puls rar – bradicardic.
~ Ritm → regulat, neregulat.
~ Amplitudine → puls mic, filiform sau cu amplitudine crescută.
~ Volum (tensiune) → puls dur sau moale.
~ Celeritatea → puls săltăreţ (creşterea rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă) sau puls tard (cădere lentă).
~ Frecvenţa normală în funcţie de vârstă: N.n. 140-120 p / minut. Adult 80-60 p / minut.
Observaţii ~ Măsurarea pentru valori exacte se face timp de 1 minut.
~ Măsurarea se face numai după un repaus fizic şi psihic de 10-15 minute.
~ Măsurarea se face dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI), la diferite intervale recomandate de medic.
~ Curba pulsului normal este paralelă cu curba respiraţiei şi curba temperaturii.
~ Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura → la un grad de temperatură pulsul creşte cu cca. 10
pulsaţii /minut.

1
PD = puls de dimineaţă
2
PS = puls de seară
66
 ← MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA RESPIRAŢIEI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Respiraţia este funcţia prin care se realizează schimburile gazoase la nivelul organismului.
Scop ~ Stabilirea diagnosticului.
~ Evaluarea funcţiei respiratorii.
~ Aprecierea evoluţiei bolii.
~ Stabilirea prognosticului bolii.
~ Observarea stării bolnavului.
~ Observarea efectelor medicamentelor.
~ Indiciu în apariţia unor complicaţii.
Elemente de ~ Tipul respirator: costal superior (femei); costal inferior (bărbaţi); abdominal (copii, bătrâni)
apreciat ~ Amplitudinea mişcărilor respiratorii.
~ Ritmul respirator.
~ Frecvenţa respiraţiei.
~ Simetria mişcărilor toracice.
Materiale şi ~ Cronometru (ceas cu secundar).
instrumente ~ Creion verde (albastru).
necesare ~ Foaie de temperatură.
Pregătirea ~ NU SE ANUNŢĂ PACIENTUL ŞI NU SE EXPLICĂ TEHNICA → bolnavul îşi poate modifica voluntar
bolnavului caracterele respiraţiei (frecvenţa) rezultând valori eronate în urma măsurării.
~ Se aşează pacientului în decubit dorsal.
Execuţie ~ Se măsoară concomitent cu pulsul, când se fixează artera radială şi se aplică mâna asistentei pe
toracele bolnavului împreună cu mâna bolnavului.
~ Se poate măsura şi prin aplicarea palmei pe toracele bolnavului.
~ Se numără inspiraţiile (mişcările de ridicate a peretelui toracic) timp de 1 minut.
~ Aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare.
Notarea ~ Cifric se notează în caietul independent al asistentului medical.
~ Grafic se notează în foaia de temperatură → pentru fiecare linie orizontală o valoare de respiraţie.
~ Prin unirea valorilor succesive rezultă → CURBA RESPIRAŢIEI.
Interpretare ~ Respiraţie normală: suplă, amplă, regulată, profundă, nazală, lentă, simetrică.
o Frecvenţa normală: în funcţie de vârstă, sex, poziţie, temperatura mediului ambiant,
starea de veghe sau de somn. Nou născut = 40 (50) r/minut. Copil mic 20 r/minut.
Bărbat 18 r/minut. Femeie 16 r/minut.
~ Respiraţie patologică: superficială, încărcată, zgomotoasă, ritm neregulat, dispnee.
o → Tahipnee (polipnee) = frecvenţă crescută (în emoţii, efort fizic, febră,
hipertiroidism, infecţii acute, hemoragii, anemii, boli cardiace, boli renale).
o → Bradipnee = frecvenţă scăzută (în obstacole în căile respiratorii, tumori
mediastinale).
o → Apnee = absenţa respiraţiei.
o → Dispnee = respiraţia greoaie, dificilă (sete de aer).
~ Dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei:
o Dispnee Cheyne-Stockes – respiraţie cu amplitudini crescânde până la maxim şi apoi
scăzute până la apnee ce durează 10-20 secunde.
o Dispnee Kussmaul – respiraţie în patru timpi, inspir profund, pauză, expir scurt,
zgomotos, pauză.
~ Dispnee Biot – agonică, dispneea muribundului.
Observaţii Observaţii:
← Se preferă măsurarea respiraţiei în somn.
← Fiziologic curba respiraţiei este paralelă cu curba pulsului şi curba temperaturii.
← Dispneea Cheyne-Stockes trebuie depistată sistematic, bolnavul nu o semnalează.
← Dispneea Kussmaul apare la un pH scăzut sub 7,2 – este întâlnită în come.
← În dispnee se notează: orarul, intensitatea, tipul, evoluţia în timp.

67
 ← MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA TENSIUNII ARTERIALE

Definiţie ~ Tensiunea arterială (TA) → presiunea exercitată de sângele circulant asupra arterelor.
~ Tensiunea arterială maximă – sistolică → determinată de contracţia inimii în sistolă.
~ Tensiune arterială minimă – diastolică → determinată de activitatea inimii în diastolă.
~ Tensiune diferenţială → diferenţa dintre TA maximă şi TA minimă.
Scop ~ Evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
~ Evaluarea evoluţiei bolii.
~ Recunoaşterea complicaţiilor.
~ Stabilirea prognosticului.
Locul măsurării ~ Artera humerală
Materiale şi ~ Tensiometru cu mercur (Riva-Rocci), sfigmomanometru, tensiometru electronic.
instrumente ~ Stetoscop biauricular.
necesare ~ Tampon de vată + alcool (pentru dezinfecţie membranei stetoscopului şi a olivelor).
~ Creion sau pix de culoare roşie. Foaie de temperatură.
Metode de ~ Metoda palpatorie.
măsurare ~ Metoda auscultatorie.
Pregătirea ~ Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se explică
bolnavului etapele tehnicii).
~ Fizic → repaus fizic şi psihic 15 minute.
o Se preferă măsurarea înaintea servirii mesei sau la 3 ore de la servirea mesei.
Execuţie ~ Asistenta îşi spală mâinile.
~ Bolnavul se aşează în poziţie comodă, cu braţul relaxat.
~ Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în extensie.
~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea, se aşează la vedere.
~ Se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea manşetei.
Măsurarea TA prin metoda auscultatorie:
~ Se introduc olivele stetoscopului în urechi.
~ Se închide supapa şi se pompează aer în manşetă până dispar pulsaţiile.
~ Se decomprimă manşetă progresiv prin deschiderea lentă a supapei până când se percepe primul
zgomot arterial care reprezintă valoarea TA maximă (sistolică) - se reţine valoarea.
~ Se continuă decomprimarea până când zgomotele dispar = valoare TA minimă (diastolică). Se reţine
valoarea.
~ Se îndepărtează manşeta de pe braţul pacientului.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului.
Măsurarea TA prin metoda palpatorie
~ Determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte stetoscopul biauricular.
~ Etapele măsurării sunt identice metodei auscultatorii.
~ Metoda are dezavantajul obţinerii unor valori mai mici decât în realitate.
~ Se obţine numai valoarea TA maximă – sistolică.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie
socotind pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur; linia superioară → valoarea maximă;
linie inferioară → valoarea minimă.
~ Se unesc liniile orizontale cu inii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
~ Uneori se notează cifric: TAmax=150mmHg; TAmin=75mmHgsau TA = 150/75 mmHg
Interpretare ~ Normal → se obţin 2 valori:TAmax (sistolică) şi TAmin (diastolică).
~ Patologic. Valori crescute = hipertensiune (boli vasculare, boli renale, tulburări endocrine, menopauză,
boala hipertensivă). Valori scăzute = hipotensiune (miocardite, endocardite, hemoragii, diaree,
vărsături etc.). N.n. 60/40mmHg. Adult 120/70mmHg.
Observaţii ~ Manometrul se fixează la nivelul arterei la care se face determinarea.
~ Se dezinfectează olivele şi membrana stetoscopului după fiecare utilizare.
~ Măsurarea se face la acelaşi bolnav cu acelaşi aparat, în aceleaşi condiţii.
~ Măsurarea se face în clinostatism şi / sau ortostatism, dimineaţa şi seara, din oră în oră (în servicii ATI),
la diferite intervale recomandate de medic.
~ În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a îndepărta manşeta.
~ Valorile obţinute se comunică, dar NU SE DISCUTĂ REZULTATELE CU BOLNAVUL.
68
 ← MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA VALORILOR DE TEMPERATURĂ
← MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII RECTALE LA COPIL
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Temperatura (febră = pirexie) reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare
de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie, convecţie).
~ Homeotermie → temperatură constantă (36,7-370C dimineaţa şi 37-37,30C seara).
0
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu cca. 0,5 C faţă de
temperatura periferică).
~ Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului.
Scop ~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării ~ Cavităţi închise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
TERMOMETRU Avantaje Dezavantaje

Cu Mercur Temperatura citită este corectă Măsurarea durează 2-3 minute

Nu face zgomot Citirea se face greu
Digital Valoarea se citeşte uşor Necesită baterii
Temperatura citită este corectă Durează cel puţin 1 minut măsurarea
Se aude "Beep" când este gata Zgomotul poate trezi un copil adormit
Oral tip suzetă Prezintă siguranţă Necesită baterii
Nu trezeşte un bebeluş Necesită 3 minute la măsurare
Timpanic (urechi) Măsurarea temperaturii se face rapid Necesita aplicarea corecta în canalul urechii
(3-5 secunde) Nu este indicat în cazul bebeluşilor. Necesită baterii
Instantaneu (axial) Măsurarea se face în 2-3 secunde Este mai greu de folosit în cazul unui copil agitat
Materiale şi Termometru (maximal, electric, febertest etc.).
~
instrumente ~ Tampon cu alcool.
necesare ~ Tăviţă renală. Prosop.
~ Lubrifiant → vaselină, cremă solubilă în apă (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă (pentru
măsurarea temperaturii vaginale sau orale).
~ Creion negru. Foaie de temperatură.
Metode de ~ Măsurare cu termometru maximal.
termometrizare ~ Măsurare cu termometru digital.
~ Măsurare cu termometru timpanic.
~ Măsurarea cu termometrul tip suzetă
Indicaţii de ~ De la naştere până la 2 ani: termometrizare rectală, instantaneu axilar.
termometrizare ~ Între 2 şi 5 ani: termometrizare rectal, timpanic.
la copii ~ Copii peste 5 ani: oral, timpanic.
Pregătirea Psihic → se anunţă şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se explică etapele tehnicii).
bolnavului Fizic:
~ Axila → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul comod.
~ Rectal → se asigură pentru ADULT poziţia decubit lateral stâng, pentru COPIL poziţia decubit dorsal cu
picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Execuţie ~ Se spală mâinile.
Măsurarea temperaturii în axilă:
~ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
~ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
~ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna oblic pe torace.
~ Se aşteaptă 10 minute, se retrage termometru.
~ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
69
 Măsurarea temperaturii în rect:
~ Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
~ Se introduce bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi înaintare.
~ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte valoarea.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:
~ Se umezeşte termometrul (folosit numai în acest scop!). Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
~ Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge între dinţi.
~ Se scoate termometrul , se şterge şi se citeşte valoarea.
Măsurarea ~ Se măsoară dimineaţa între 6-7 şi seara între 16-17.
temperaturii la Măsurarea temperaturii rectale
copil ~ Termometru individual, şters, verificat, păstrat în soluţie dezinfectantă.
~ Măsurarea se face la sugar rectal, cu termometrul lubrifiat (5 minute în rect).
~ Se lasă bebeluşul culcat pe spate şi se îndepărtează scutecul; sau culcat pe burtă, pe picioarele
adultului; se introduce termometrul lubrifiat la cca. 2,5 cm (partea argintată a termometrului cu mercur
se introduce aproape în întregime).
~ Copilul mai mare se poate aşeza în decubit lateral.
~ Dacă se foloseşte un termometru digital se apasă pe butonul de pornire.
~ Se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute sau pe cel digital până se aud câteva
"beep"-uri; apoi se scoate, se şterge partea introdusă şi se citesc indicaţiile.
Măsurarea temperaturii timpanului (urechii)
~ Când se foloseşte un astfel de termometru trebuie să fie asigurată închiderea completă a canalului
urechii. Dacă copilul este culcat pe o parte, pe o suprafaţă caldă, se aşteaptă 5 minute pentru a preveni
reţinerea căldurii în interiorul urechii.
~ Nu se ia temperatura imediat după ce copilul a venit de afară, unde a fost frig.
~ Temperatura se măsoară la urechea corespunzătoare mâini adultului: dreaptă dacă este dreptaci,
stângă dacă este stângaci.
~ Capătul termometrului se introduce cu atenţie în ureche cu lentila aplecată uşor în faţă. Cu mana
liberă se trage uşor de lobul urechi (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de lob în spate şi în sus)
pentru a permite canalului urechii să se închidă perfect.
~ Dacă este poziţionat corect se apasă butonul de pornire.
~ Se citeşte temperatura după 3-4 secunde.
~ În cazul bebeluşilor mai mici de 3 luni, a copiilor mai mici de 3 ani cu probleme de sănătate sau când
încă nu se cunoaşte exact modul de folosire al acestui termometru, temperatura se va lua de 3 ori şi cea
mai corectă va fi cea mai ridicată valoare.
~ Filtrul lentilei se va curăţa sau schimba după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul tip suzetă
~ Acesta prezintă siguranţă şi indică temperatura corect în cazul copiilor mici.
~ Se apasă pe butonul de pornire şi se poziţionează bulbul în gura copilului.
~ Temperatura se va citi după 3 minute.
~ Bulbul suzetei se va curăţa foarte bine după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul digital sau cu mercur
~ Se poate folosi la copilului mai mare de 5-6 ani.
~ Copilul trebuie să deschidă gura şi să scoată limba afară.
~ Se introduce termometrul sub limbă, în spatele gurii, în dreptul ultimului molar şi apoi copilul trebuie să
închidă gura - foarte uşor în cazul termometrului cu mercur. Copilul nu trebuie să muşte, dar trebuie să
menţină termometrul în aceeaşi poziţie, prin plasarea limbii între incisivii de sus.
~ Se lasă termometrul în poziţie timp de 1-2 minute.
~ Nu se lasă niciodată copilul nesupravegheat, cu un termometru în gură.
~ Se scoate termometrul şi se citesc indicaţiile.
Notare ~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau albastră (valorile pare pe linie,
valorile impare între linii). Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare ~ Valoare normală - bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Valori patologice:
0
o Valori scăzute = hipotermie (sub 36 C).
0
o Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 37 C).
 0
Subfebrilitate → 37-38 C.

Febră moderată → 38-390C.
 0
Febră ridicată → 39-40 C.

Hiperpirexie → peste 400C.
70
 ~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase, cardiovasculare, renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi care depăşesc 40 0C.
~ La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
Manifestări ~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
care însoţesc ~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început palidă, apoi roşie, caldă, apoi transpirată.
febra ~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină concentrată,
convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate– macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Intervenţii ~ După măsurare, termometrul este bine curăţat.
după tehnică ~ Termometrul electric este dezinfectat şi păstrat în dulapul de instrumente
Observaţii ~ Măsurarea se face dimineaţa la trezire, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele 7-8, şi seara între
orele 16-17. în unele cazuri, la recomandarea medicului, măsurarea temperaturii se poate face periodic
→ la 30 minute, 1 oră, 3 ore, 6 ore sau după administrarea unor tratamente.
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în rezervor. În timpul scuturării
termometrul se ţine ca pe un creion.
~ Se susţine termometrul la bolnavi adinamici, agitaţi, inconştienţi, copii, vârstnici.
~ Dacă valorile înregistrate sunt prea mari sau prea mici se repetă măsurarea.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect.
~ Nu se face termometrizare în cavitatea bucală la pacienţi agitaţi, copii necooperanţi, bolnavi cu
respiraţie nazală dificilă sau când există inflamaţii bucale.
~ Nu se face termometrizare rectal la pacienţi agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale sau cu operaţii rectale.
~ Temperatura rectală la copii se va putea lua la interval de 30 de minute de când copilul a servit masa sau
a consumat lichide, pentru a preveni erorile de citire.
~ Temperatura rectală este cu 0,3-0,5ºC> tº axilară.

71
 ← MOBILIZAREA PASIVĂ ȘI ACTIVĂ A PACIENTULUI
POSTELNICU MIHAELA
Scop:
← Prevenirea apariţiei complicaţiilor: o
Prevenirea trombozelor o
Profilaxia escarelor
← Grăbirea procesului de vindecare.
← Înviorarea circulaţiei.

o Medicul aprobă începerea mobilizării şi stabileşte ritmul de mobilizare.

p Tot medicul fixează momentul părăsirii patului → în funcţie de starea generală, reactivitatea bolnavului, starea de boală.
q Se explică necesitatea şi importanţa mobilizării.
r Asistenta execută îngrijirile legate de mobilizare.
s Se educă bolnavul privind importanţa mobilizării şi modalităţile de mobilizare → voinţa şi participarea bolnavului poate
influenţa ritmul de readaptare.
Mobilizarea se începe cu:
← Mişcări pasive (executate de asistentă) la nivelul membrelor cu scopul de a înviora circulaţia şi a prevenii complicaţiile
imobilizării:
o Flexii. o
Extensii.
o Înclinaţia şi rotirea capului.
o Mişcarea degetelor de la membrele inferioare şi superioare. o
Mişcarea picioarelor şi mâinilor.
← Mişcări active asociate cu gimnastică respiratorie:
← Ridicarea în şezut cu creşterea treptata a timpului (dacă nu sunt contraindicaţii).
o Mobilizarea membrelor.
o Exerciţii combinate cu gimnastică respiratorie.
o Aşezarea bolnavului pe marginea patului cu ajutor, apoi fară (după câteva minute bolnavul va fii
reaşezat în pat).
o Durata poziţiei se măreşte progresiv, zilnic, în funcţie de starea bolnavului.
o Aşezarea în fotoliu se face la fel ca în fotoliu rulant (bolnavul îmbrăcat şi bine învelit). o
Aşezarea la marginea patului.

← Se face cu bolnavul în poziţie decubit dorsal.

← Se examinează faciesul şi pulsul bolnavului, culoarea tegumentelor.
← Mobilizarea se face cu blândeţe.
← Se execută mişcări pasive de gimnastică la pat:
← Mişcarea capului.
← Ridicarea membrelor superioare şi
inferioare. o Schimbarea poziţiei membrelor.

← Se execută de mai multe ori pe zi.

← Se începe cu mobilizare pasivă, apoi mobilizare activă.
← Mobilizarea activă se asociază cu exerciţii respiratorii.
← Patul va fi dotat cu hamuri şi agăţătoare pentru a favoriza mobilizarea activă.
Aşezarea în poziţie şezând la marginea patului:
← Se îndepărtează pătura.
← Se prinde bolnavul de spate cu mâna dinspre pat, iar cu cealaltă mână de sub regiunea poplitee.
← Bolnavul se prinde cu mâinile de gâtul asistentei.
← Se rotesc picioarele bolnavului într-un unghi de 900 până la marginea patului → poziţie şezând la
marginea patului cu picioarele atârnate – sprijinite pe un taburet.
← Se verifică comoditatea poziţiei, circulaţia sângelui, temperatura extremităţilor.
← Se observă faciesul (palid sau cianotic), apariţia ameţelilor → se reaşează bolnavul imediat în pat
prin mişcări inverse.
← Observaţii:
← În prima zi bolnavul va fi aşezat la marginea patului câteva minute.

72
 • În zilele următoare se va creşte treptat durata mobilizării.
← Atunci când bolnavul nu mai prezintă ameţeli poate fi aşezat în fotoliu lângă pat.
Aşezarea în fotoliu:
• Se îmbracă bolnavul cu halat şi ciorapi.
• Se aşează la marginea patului.
• Se oferă papuci.
• Se lipeşte de pat fotoliu cu rezemătoarea laterală.
• Bolnavul sprijinit sub axilă, se ridică uşor în picioare, se roteşte şi se aşează în fotoliu.
• Se susţin membrele inferioare şi se întoarce fotoliu.
• Se acoperă bolnavul cu pătură.
• Reaşezarea în pat se face cu mişcări inverse.

← Se aduce bolnavul în poziţie şezând la marginea patului – în aşa fel încât să ajungă cu picioarele pe duşumea.
← Se cere bolnavului să se sprijine pe umerii asistentei care-l susţine de sub axilă → se ridică în picioare bolnavul.
← Se menţine poziţia câteva minute dacă bolnavul se simte bine.
← Dacă ameţeşte se aşează pe pat.
Efectuarea primilor paşi:
← Se execută în prezenţa medicului!
← Asistenta va susţine bolnavul în axilă şi-l va aduce la marginea patului în poziţie şezând.
← Bolnavul aşezat la marginea patului se ridică în picioare şi sprijinit execută sub supraveghere primii paşi →
în jurul patului.
← Se readuce la pat şi se aşează comod.
← Se urmăreşte pulsul, faciesul culoarea tegumentelor, apariţia ameţelilor:
← Numărul paşilor va fi crescut treptat, zilnic → se execută scurte plimbări prin
salon. o Uneori este necesară o reeducare atentă şi de durată.
Observaţii:
← Primele mişcări se fac în timp limitat.
← Mobilizarea se face sub strictă supraveghere a faciesului, pulsului, respiraţiei, culorii tegumentelor, apariţiei
ameţelilor, transpiraţiei, tulburărilor de coordonare, lipsa echilibrului sau a altor semne.
← Primii paşi se execută în prezenţa medicului – timp limitat.
← Bolnavul este reaşezat în pat când apar ameţeli.

73
 ← MONTAREA TRANSFUZIEI
BARARU TANIA
Definiţie .Transfuzia reprezintă o metodă terapeutică care constă în introducerea de sânge izo-grup, izo-Rh sau de derivate
de sânge în sistemul circulator al bolnavului.
Scop: terapeutic
- refacerea volumului intravascular(atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deşi resusitarea volemică de
urgenţă se realizează cu soluţii cristaloide/coloide),
- corectarea hemoglobinei(cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite(cu masă leucocitară), a numărului de
trombocite sau a factorilor de coagulare8 cu plasmă proaspătă congelată sau concentrate trombocitar)

- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente

- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate
- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh şi trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru)
- Branulă/flexulă, soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică
- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor
- Flanelă sau pătură, stativ

- PSIHICĂ: - Informaţi şi explicaţi procedura pacientului şi obţineţi consimţământului informat în scris

- FIZICĂ: - pacientul nu va mânca cu cel puţin 2 ore înainte sau după terminarea transfuziei ; poziţia pacientului - va fi de
decubit dorsal; se va alege locul pentru puncţia i.v - venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele
ale membrelor inferioare (posibilitate de trombozare)
- EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge sau derivatii acestuia , identitatea pacientului
integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate, aspectul macroscopic al sângelui
- Spălaţi mâinile, puneţi mănuşile sterile
- În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba de compatibilitate JEANBREAU
- Încălziţi sângele la temperatura corpului,
- Deschideţi trusa de transfuzat şi inseraţi acul transfuzorului în punga sau flaconul cu sînge
- Umpleţi camera de scurgere a transfuzorului până la jumătate cu sânge şi apoi deschideţi prestubul şi eliminaţi aerul din
acesta; ulterior închideţi clema/prestubul
- Selectaţi locul potrivit (de preferinţă venele de la plică cotului) si puneţi muşamaua sub braţul pacientului
- Se realizează puncţia venoasă, fie utilizând branula/fluturaş sau direct pe ac
- Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul sângelui să curgă
- Fixaţi acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau bandă non alergică
- Efectuaţi proba biologică OELECKER; lăsaţi să curgă 20 - 30 ml de sânge şi reglaţi ritmul la 10- 15 picături/minut timp de
5'; supravegheaţi pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitate repetaţi operaţia
- Se reglează ritmul transfuziei- 40 picături/minut în mod obişnuit şi se aplică o etichetă pe flacon/pungă de sânge cu ora
la care a început transfuzia
- După terminarea trandfuziei se închide prestubul, se retrage acul şi aplică un tampon cu alcool
- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se pastrează , în eventualitatea unor verificari în caz
de accidente posttransfuzionale tardive
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul într-o poziţie comodă şi verificaţi semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră după începerea
transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie.
- Informaţi pacientul/familia să anunţe în caz de mâncărime, dispnee, ameţeli, dureri în spate sau în piept, deoarece
acestea pot fi reacţii ale transfuziei
- Temperatura camerei să fie cu 1 -2° mai ridicată
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile şi spălaţi mâinile
- Notaţi în foaia de observaţie administrarea transfuziei, numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început
transfuzia, ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului
Rezultate nedorite/Ce faceţi:
- Embolia pulmonară - manifestată prin agitaţie, cianoză, dureri toracice, tuse chinuitoare, hemoptizie
- Hemoliza intravasculară cu blocaj renal, şoc posttransfuzional, acidoza metabolică, stop cardiac prin hipotermie - se pot
produce datorită sângelui neîncălzit
; Încălziţi sângele înainte de a-l perfuza

74
 ← Supravegheaţi pacientul, anunţaţi medical şi întrerupeţi perfuzia
← Şocul hemolitic - incompatibilitatea de grup - frison, tahicardie, dispnee, cianoză, dureri lombare,
retrosternale, stare generală alterată
•Anunţaţi medicul
← Înfundarea perfuzorului şi acului cu cheaguri - se schimbă perfuzorul şi acul
← Hipotermia • Încălziţi bolnavul prin suplimentarea numărului de pături, aplicarea de buiote cu apă caldă

← Nu încălziţi sângele în apă caldă, sau deasupra surselor de căldură, evitaţi agitarea pungii/flaconului
← Dacă apar reacţii posttransfuzionale returnaţi punga/flaconul de sânge la punctul de transfuzii
← Respectaţi asepsia
← Nu umpleţi camera perfuzorului cu sânge - nu se mai poate urmări ritmul de curgere
← Dacă acul s-a înfundat nu permeabilizaţi acul prin presiune

75
 ← PANSAMENTUL
COTEA MARIA
Definiţie:
Pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care realizeaza protectia unui tesut sau organ fata
de actiunea agresiva adiversilor agenti, iar restrans pansamentul chirurgical este actul prin care se realizeaza si
se mentine asepsia unei plagi, in scopul cicatrizarii ei.
Scop:therapeutic
Materiale necesare pentru realizarea pansamentului sunt:
-Substantele antiseptice pentru curatirea si dezinfectia plagii si a tegumentelor din jur : alcool, tinctura de iod,
apa oxigenata, cloramina, betadina
-Casoleta cu materialele care realizeaza protectia plagii si care sunt usoare, sa se pot steriliza, nu sunt iritante
pentru tegumente,sunt absorbante: compresele din tifon (panza rara de bumbac); vata hidrofila (bumbac
prelucrat si degresat).
-Materiale de fixare: leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este impermeabil pentru aer), bandaj
(realizeaza „infasarea” chirurgicala).
-Cutie cu instrumentar chirurgical steril
-tavita renala, manusi sterile,manusi de UF.
Tipuri de pansamente:
Pansamentul protector pentru: plagi care nu secreta, nu prezinta tub de dren (plaga operatorie, locul unei
injectii sau punctii, locul unde este montat un cateter venos) pentru a realiza protectia fata de mediul
inconjurator.
Pansamentul absorbant pentru: plagi drenate sau secretante cu un strat de comprese si un strat de vata.
Pansamentul ocluziv pentru plagi insotite de leziuni osoase peste care se aplica aparatul gipsat pentru
imobilizare.
Pansamentul compresiv pentru plagi sangerande in scop hemostatic, pentru imobilizarea unei articulatii in caz
de entorsa sau pentru reducerea unei cavitati superficiale după punctionare.
Pansamentul umed are ca obiectiv diminuarea edemului inflamator.
Conditiile unui bun pansament:
-sa fie facut in conditii de asepsie si antisepsie;
-sa fie absorbant;
-sa fie protector;
-sa nu fie dureros;
-sa fie schimbat la timp.
Pregatirea psihica
-se anunţa bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii, se obtine consimtamantul;
Pregatirea fizica :se aseaza in pozitie confortabila in functie de locul de aplicare a pansamentului
Executie:
-pansamentul este efectuat de doua personae(medic-as.med/doua as.med.)
-as.medical pregateste pacientul ,materialele necesare si serveste medicul
-se spala mainile si se imbraca manusile sterile/UF
-pregatirea medicului pentru pansament manusi sterile, servire cu instrumentele necesare);
-dezlipirea vechiului pansament, îndepartarea vechiului pansament
-curatirea si dezinfectarea tegumentelor din jurul plagii, centrifug cu comprese sterile
-tratamentul plagii - în functie de natura sa si momentul evolutie
← protectia plagii: stratul de comprese trebuie sa depaseasca marginile plagii, iar grosimea sa n fie mai
mare de
1-2 comprese (pentru a realiza o buna capilaritate);
-fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, fesi
← Reorganizarea locului de muncă
-se strâng materialele, deşeurile, se selecteaza şi se aruncă in cutiile special destinate;
-se spala mâinile cu apa şi săpun, dezinfectare cu alcool; -se notează tehnica în foaia
de observaţie;

76
 ← PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA ȘI ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
TRAHEOSTOMIE
BARARU TANIA
Definitie Stoma vine din grecescul “stoma”= gură sau deschizătură.
Stomie = crearea prin intervenţie chirurgicală a unei deschizături, comunicări(stomă) cu exteriorul sau realizarea
unei comunicări între un organ cavitar şi tegument
Tipuri de stome
← traheostoma= deschidere/comunicare a traheii ce permite respiratia direct prin aceasta
← gastrostoma = deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele ,
← colostoma = deschiderea spre exterior printr-o incizie a peretelui abdominal şi fixarea colonului sau ileonului la
peretele abdominal
← urostomie= crearea unei comunicări între rinichi şi piele printr-o sondă, în vederea derivării urinii spre exterior
Scopul îngrijirii: mentinerea permeabilitatii stomei prin aspirarea de secreţii care o pot obstrua, mentinerea
integritatii pielii din jur, prevenirea infectiilor, suport psihologic.
Ingrijirea stomelor se va face prin tehnici sterile pentru a preveni infectiile.
Materiale necesare:
←
pentru îngrijirea colostomei, urostomei
← măsuţa sau tava pentru materiale
- un lighean/vas cu apă caldă
← muşama şi aleză pentru protecţia patului, faşă sau prosoape de hârtie
← aparat colector potrivit (pungă colectoare)
← foarfeci, mănuşi de unică folosinţă (pot fi nesterile dacă stoma este mai demult pusă)
← cană de măsurat conţinutul
← cremă „de barieră" pentru protejarea pielii din jurul stomei
← recipient pentru materialul murdar (feşi, comprese)
←
pentru îngrijirea traheostomei :
← recipiente sterile, canulă sterilă în cazul inlocuirii ei
← solutie normal salină(ser fiziologic), apa oxigenata
← comprese sterile, manuşi sterile
← echipament pentru aspirare
← periuţă sterilă din nailon,curăţător steril de pipă pentru parte interioară a canulei
← echipament pentru toaletarea gurii
← lubrefiant pe baza de apa, unguent cu antibiotic
← banda de fixare a canulei ( daca este nevoie să fie schimbata) şi foarfecă sterilă
← dacă este necesar repoziţionarea canulei: dilatator de trahee steril, canulă sterilă de mărime potrivită
Pregătirea pacientului
← fizică: se asigură intimitatea pacientului şi va fi ajutat să se aşeze într-o poziţie confortabilă, poziţie
semişezândă
← psihică: asistenta va discuta cu pacientul explicându-i practica de îngrijire,stabilind un climat de încredere
uşurându-i adaptarea la noua situaţie, acesta va fi educat să se poată îngriji singur şi să poată duce o viaţă
activă normală
Execuţie
-
îngrijirea colostomei
← se protejează patul cu muşamaua acoperită cu aleza
← se îmbracă mănuşi (nesterile) şi se aşază un prosop de hârtie sau o faşă în jurul stomei pentru a proteja zona
înconjurătoare de scurgeri sau revărsări
← se observă pacientul în tot timpul acestei activităţi, încurajându-l să-şi privească stoma
← se goleşte aparatul colector şi măsoară conţinutul dacă se cere ; se îndepărtează fin aparatul
← se spală pielea din jurul stomei numai cu apă caldă şi săpun neutru; săpunul obişnuit poate cauza iritarea pielii
← se observă culoarea şi aspectul stomei, a pielii dimprejur(roseata,iritatii)- se va şterge cu meticulozitate pielea
din jurul stomei şi se va aplica o crema protectoare,care apoi se îndepartează la fixarea aparatului nou
pregatit (punga colectoare) astfel să nu permită nici o scurgere în jurul stome
-
îngrijirea traheostomei
← se stabileste un câmp de lucru steril lângă patul pacientului pe o măsuţă de lucru pe care se vor aşeza
materialele necesare,
← se va turna într-un recipient steril ser fiziologic şi în altul apă oxigenată , într-un al treilea recipient steril se pun
comprese sterile ce vor fi îmbibate cu ser fiziologic/ apă oxigenată pentru curăţarea interioară a canulei
← se pun mănuşi nesterile si se îndepartează pansamentul din jurul stomei

77
 ← se pun mănuşile sterile, se aspiră pacientul
← daca trebuie schimbată banda adezivă se va pregati acesta ca lungime sau , daca este gata pregatita se va
desface pachetul prin tehnica sterilă
← cu mana dreaptă se ia o compresă sterilă îmbibată în soluţie de curăţat ( apa oxigenata, ser fiziologic), se scurge
de excesul de lichid , pentru a preveni aspirarea sa şi se şterge pielea din jurul stomei, apoi cu alta compresă se
va şterge bordura canulei. Se va repeta procedeul de fiecare data cu alta compresă, pana cand zona va fi curată
apoi se va usca zona curăţată cu comprese sterile şi se reface pansamentul în mod steril
← spălarea sau înlociurea canulelor interioare: se pun mănuşi sterile şi se scoate canula care se introduce în
recipientul cu apă oxigenată; se va curăţa repede canula cu ajutorul periutei de nailon, folosind mana dreaptă
← se clăteşte 10 secunde cu ser fiziologic, se verifică să nu mai aibă secreţii pe ea , se scutura usor de
marginea recipientului cu ser fiziologic si fără a se usca, se reintroduce canula în traheostoma şi se aplica un
nou pansament steril
← daca trebuie înlocuită canula se va desface în mod steril pachetul cu noua canulă
←
îngrijirea urostomei respectă aceeaşi paşi ca la colostomă

←
este necesară o toaletă bucală atenta deoarece cavitatea orala poate deveni uscata, urât mirositoare, poate prezenta leziuni de
la secretiile incrustate si neeliminate
←
se va schimba pansamentul steril din jurul stomei de câte ori va fi nevoie şi se va aspira secreţiile verificându-se aspectul şi
culoarea secretiilor după fiecare aspirare
←
se va tine la indemana trusa de urgenta cu tot ce este nevoie
←
se va evita efectarea excesiva a diverselor manevre pana cand stoma nu este bine definita ( primele 4 zile)
←
daca zona din jurul stomei prezinta excoriatii sau semne de infectie, se va aplica un unguent cu antibiotic
←
nu se vor folosi niciodata in jurul stomei medicamente sub forma de pudra sau pe baza de ulei deoarece aspirarea lor poate
produce infectii si abcese
←
un alt aspect important este umidifierea şi încălzirea gazelor
orespiratorii, prin umidificatorul ventilatorului (la pacienţii ventilaţi mecanic) sau prin nebulizator sau aparat de
aerosoli (la pacientul care respira spontan)
←
nici aspectele psihologice ale îngrijirii pacientului traheostomizat nu vor fi neglijate. Internarea prelungită într-o
secţie de terapie intensivă (valabilă pentru majoritatea acestor bolnavi), cu tot ceea ce presupune acest lucru
potenţează anxietatea şi teama. Pacientul conştient va fi informat asupra tuturor manevrelor ce i se vor efectua şi
va fi încurajat să se exprime (comunicare scrisă pentru bolnavul traheostomizat). Există de asemenea un impact
psihologic pe termen lung, legat de prezenţa cicatricei de traheotomie într-o regiune vizibilă a corpului.
←
pacientul poate face baie sau dus cu punga aplicata sau fara punga. In cazul în care face baie/dus fara punga trebuie uscată
bine pielea inainte de a aplica noua punga.
←
nu se vor folosi uleiurilor sau cremelor pentru baie, pentru ca acestea pot compromite aplicarea sigura a pungii. Este
posibila producerea unor usoare sangerari la nivelul stomei atunci cand se face toaleta acesteia. Acest lucru este normal.

Complicatii:
Cele mai multe complicatii pot apare in primele 4 ore de la efectuare traheotomiei:
←
hemoragie la locul inciziei care poate determna aspirarea de sange
←
sangerare sau edem traheal care poate cauza blocarea cailor aeriene
←
aspirarea secretiilor; introducerea aerului in cavitatea pleurala cauzand pneumotorax
←
hipoxie si acidoza, stop cardiac
←
emfizem subcutanat

78
 ← PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA OSOASĂ (PUNCŢIA STERNALĂ)
BARARU TANIA
Definitie : Punctia osoasa reprezinta crearea unei comunicari între mediul extern si zona spongioasa a osului,strabatand
stratul sau corticala, prin intermediul unui ac .
Scopul
← Explorator –pentru măduva osoasă hematogenă în vederea stabilirii structurii compoziţiei măduvei, precum şi studierii
elementelor figurate ale sângelui în diferite faze ale dezvoltării lor, în cursul îmbolnăvirii organelor hematopoietice.
← Terapeutic - se face în vederea administrării unor medicamente, transfuzii de sânge intraosoase (când celelalte cai
de administrare nu sunt posibile, din cauza arsurilor, obezităţii, aparate ghipsate.
Puncţia osoasă se poate executa şi la oamenii sănătoşi , pentru recoltarea de măduvă în vederea transfuzării ei la bolnavi cu
patologii ale organelor hematopoetice.
Indicatii – boli hematologice
Materiale necesare:
← 2 ace de puncţie, care este format dintr-un troacar confecţionat din oţel foarte rezistent, de lungimea circa 5 cm,
cu un calibru de 1-2 mm şi c-un vârf scurt dar foarte ascuţit. Acu este prevăzut cu mandren. Extremitatea externă a acului
se lăţeşte în formă de disc, pe care se adaptează mandrenul, pe această extremitate se va sprijini palma medicului, care
execută puncţia. Acul e prevăzut c-un disc apărător, reglabil. Acest disc are rolul de a împiedica pătrunderea acului dincolo
de cavitatea medulară în compacta posterioară a sternului.
← Seringă de 10-20 ml pentru aspirarea ţesutului medular,
← o sticlă de ceasornic.
← Seringă de 2-5 ml cu ace pentru anestezie, novocaină, lame sau lamele.
← Materiale pentru dezinfectarea regiunii puncţionate
← Manusi sterile
← Tifon steril pentru pansament , leucoplast
Dacă puncţia se face cu scop terapeutic, în loc de instrumente de laborator(sau pe lângă acestea) se vor pregăti sol.
medicamentoase care trebuie administrate. Instrumentele se pregătesc pe o măsuţă acoperita cu un câmp steril, în
condiţiile de asepsie perfectă ,întrucât măduva osoasă este foarte susceptibilă la infecţie.

← Psihica se informeaza pacientul asupra necesităţii şi esenţei intervenţiei ,obtinandu-se consimtamantul informat
← Fizica – se controleaza in preziua punctiei timpul de sangerare ,timp de coagulare sit imp Quick.
←
pentru puncţia sternală bolnavul este asezat in decubit dorsal , cu trunchiul uşor ridicat.
←
Decubit ventral pe un plan dur sau decubit lateral cu genunchii flectati pentru punctia in creasta iliaca
←
Locul ales pentru puncţie va fi spălat, la nevoie ras, apoi dezinfectat cu alcool şi badijonat cu tinctură de iod.
Locul punctiei – estede obicei la nivelul oaselor superficiale ,usor accesibile
- Sternul poate fi puncţionat: manubriului sau corpul sternului , sau la înălţimea coastei a-IV sau V, sau în
spaţiul al 2-lea sau al 3-lea intercostal, puţin în afară de linia mediană
- Spina iliaca posterosuperioara
- Creasta iliaca
- Maleolele tibiale
- calaneul

← Puncţia se execută în sala de tratament

← sespala pe maini asistenta si medicul
← se dezbraca regiunea si se aseaza in pozitia corespunzatoare
← Se badijonează locul cu tinctură de iod, se izolează regiunea dezinfectată cu câmpuri sterile
← Asistenta medicală prezintă medicului soluţia de novocaină aspirată în seringă pentru anestezia ţesuturilor moi
de deasupra osului, inclusiv periostul , se badijoneaza din nou locul anesteziat şi după 15-20 min , necesare pentru
instalarea anesteziei, se poate executa puncţia
← Asistenta medicală prezintă medicului instrumentele în timpul puncţiei.
← Prima dată se oferă pensa, cu care medicul alege acul de puncţie.
← Medicul fixează discul apărător la distanţa presupusă necesară (10-16 mm) şi apoi străpunge vertical în locul ales
pentru puncţie, pătrunzând prin lama exterioară a osului cu ajutorul presiunii exercitate asupra extremităţii manderenului
cu podul palmei.
← După pătrunderea acului în cavitatea medulară al sternului medicul extrage mandrenul din ac şi-l da în mâna
asistentei medicale, care îl păstrează steril.
← Asistenta medicală predă medicului seringa de 10 sau 20 ml pregătită pentru aspiraţie şi pe care medicul o
adaptează la ac şi aspiră cu ea conţinutul medular.
← În timpul aspirării bolnavul simte o senzaţie dureroasă retrosternală, foarte penibilă. După 1-2 sec. după aspiraţie
apare în seringă măduva osoasă. Cantitatea de măduva osoasă necesară pentru examinări este de 0.5-1 ml .
79
Măduva roşie hematogenă are aspectul sângelui, însă întinsă pe lamă e vâscoasă, cu multe sfacele de ţesut grăsos.
Dacă puncţia sternală s-a făcut cu scop terapeutic sau dacă o puncţie exploratorie e continuată cu administrarea
substanţelor medicamentoase pe cale intramedulară, se va pregăti din timp aparatul de perfuzie sau transfuzie cu sol.
respective, care se va racorda la acul fixat în os. Pe cale intramedulară se pot administra numai soluţii izotonice picătură cu
picătură. Ritmul de administrare nu trebuie să depăşească 15-20 pic pe minut. Cu acest ritm se pot administra până la
1500-2000 ml de sol. în 24 ore, într-un singur loc.
După terminarea operaţiei de recoltare sau administrare se îndepărtează acul de puncţie. Locul puncţie se badijonează şi
se aplică un plasture .
Ingrijirea ulterioara a pacientului

- se asigura repausul la pat si se supravegheaza starea generala si semnele vitale - se observa

pansamentul daca se imbiba cu sange
Accidente posibile:
- imediate
punctia alba -nu se poate extrage nimic din cavitatea medulară din cauza unei poziţii greşite a acului-înfundarea
acului(care e desfundat cu mandrenul steril).
Perforatie ale organelor interne – inima ,plamani; perforarea lamei posterioare a sternului
Pneumotorax

Hematoame
Introducerea infecţiei în cavitatea medulară – osteomielita
Tulburari de crestere la copii dupa punctia tibiala
Pregătirea măduvei extrase pentru trimiterea la laborator:
Măduva extrasă este amestecată cu sânge provenit din sinusurile măduvei. Din acest motiv seringa în care se găseşte acest
amestec trebuie repede evacuată, căci sângele poate sa se coaguleze în ea. Despărţirea parţială a ţesutului medular de
sânge se face prin evacuarea conţinutului seringii pe un plan înclinat(sticla de ceasornic cu convexitatea întoarsă în
sus),unde sângele se scurge, lăsând pe loc sfaciile grăsoase de ţesut mieloid. Acestea sunt culese şi întinse pe lame
degrasate, la fel ca şi frotiurile de sânge. În cursul unei puncţii se pregătesc de obicei 3- 4 lame cu frotiu de ţesut medular şi
la indicaţia medicului se vor executa şi alte recoltări pentru numărarea elementelor nucleate, pentru numărarea
elementelor reticulocite, pentru examinări histogice sau se vor face însemnări pe medii de cultură. Produsele recoltate
pentru probe se trimit fără întârziere la laborator cu formularele de recoltare completate. Mediile de cultură însămânţate
se pun cât mai devreme în termostat.
Rezultate
1. Rezultate normale:
- maduva contine cantitati normale de grasimi, tesut conjunctiv si fier. Numarul de celule mature si
in crestere este normal.
- nu sunt semne ale unei infectii;
- nu se despisteaza celule canceroase (leucemie, limfom); -
celelule canceroase nu s-au raspandit in organism.
2. Rezultate anormale:
- celulele maduvei sunt anormale;
- sunt prea multe sau prea putine celule iar tesutul medular nu are aspect normal;
- maduva osoasa contine prea mult sau prea putin fier;
- se depisteaza semne ale infectiei; -
se depisteaza celule canceroase;
- maduva osoasa a fost inlocuita de tesut cicatrizant.

80
 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA PERITONEALĂ
COTEA MARIA
Definitie: Puncţia abdominală (paracenteza) constă în traversarea peretului abdominal cu ajutorul unui trocar
Scop: explorator si terapeutic (pentru realizarea dializei peritoneale).
Indicaţii:ascite masive;ascite care nu se resorb prin metodele obişnuite de tratament;hemoperitoneu.
Contraindicaţii:chisturi ovariene mari, hidronefroză, sarcină
Locul puncţiei - în fosa iliacã stângã ( linia Monroe Richter),in regiunea subombilicală.
Materiale necesare:
-de protecţie a patului:muşama,aleză, paravan;
-pentru dezinfecţia tegumentului:alcool iodat.
-instrumente şi materiale sterile: trocar gros cu diametrul de 3-4 mm cu un mandrin ascuţit şi unul bont de
rezervă, seringi de 5 şi 20 ml, ace de 5-6 mm,pense hemostatice, câmp chirurgical, mănuşi chirurgicale,
comprese, tampoane, leucoplast,tuburi prelungitoare;pentru recoltarea şi colectarea lichidului, eprubete,
cilindru gradat, vas gradat de 10 I, tăviţă renală, cearşaf împăturit pe lungime. -substanţe
medicamentoase, anestezice locale, tonicecardiace;
Pregătirea pacientului:
-psihică: se informează asupra necesităţii puncţiei,se obţine consimţământul;
fizică: se invită să urineze ;se dezbracă regiunea abdominală; se aşează pacientul în poziţie decubit dorsal în
pat; se măsoară circumferinţa abdominală;i se asigură securitatea şi intimitatea
Execuţia puncţiei:se face de către medic, ajutat de două asistente în salon sau în sala de tratamente
Rolul asistentei in cursul punctiei propriu-zise:
-spală,dezinfectează mâinile,îmbracă mănuşile;
-pregăteşte patul cu muşama,aşează pacientul în poziţia corespunzătoare locului ales;
-pregăteşte locul puncţiei,dezinfectează locul,serveşte medicului seringa încărcată cu anestezic;
-menţine pacientul în poziţia dată;
-serveşte mănuşile chirurgicale medicului,dezinfectează locul puncţiei;
-serveşte instrumentarul medicului ce efectuează puncţia; -supraveghează
permanent faciesul,respiraţia,starea generală a bolnavului;
-recoltează în eprubete lichidul de ascită;serveşte medicului tubul prelungitor al canulei trocarului(pentru
evacuare);
-supraveghează scurgerea lichidului în vasul colector;
-supraveghează pacientul;schimbă poziţia pacientului dacă se întrerupe scurgerea lichidului;
-după terminarea puncţiei ingrijeşte locul puncţiei(pansament steril) şi bandajează abdomenul cu cearşaful
Îngrijirea ulterioară a pacientului
-se aşază comod în pat, astfel ca locul puncţiei să fie cât mai sus pentru a evita presiunea asupra orificiului şi
scurgerea lichidului în continuare;
-după 6 ore se îndepărtează cearşaful strâns în jurul abdomenului;
-se măsoară circumferinţa abdominală şi se notează;
-se monitorizează pulsul, tensiunea arterială, se notează valorile înregistrate în primele 24 de ore
-pansamentul se schimbă, respectând măsurile de asepsie
Pregătirea produsului pentru examinare:
-examenul macroscopic constă în măsurarea:cantităţii de lichid,apecierea aspectului, determinarea
densităţii;reacţia Rivalta ;examenul citologic, bacteriologic, biochimic - eprubetele cu lichid, etichetate, se trimit
la laborator.
Reorganizarea:selectarea deşeurilor rezultate.
Notarea puncţiei în foaia de observaţie
-se notează cantitatea de lichid evacuat, data, ora, numele persoanei care a executat puncţia;
-se notează circumferinţa abdominală înainte şi după evacuarea lichidului.
Accidente:colaps vascular,hemoragie digestivă manifestată prin hematemeză,melenă,perforarea intestinului,
persistenţa orificiului de puncţie prin care se scurge lichid

81
 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA RAHIDIANĂ
COTEA MARIA
Definitie: Puncţia rahidiană reprezintă pătrunderea cu un ac în spaţiul subarahnoidian, printre vertebre.
Scop:
-explorator: măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian, recoltarea lichidului pentru examenul macroscopic şi
de laborator, injectarea de substanţe radioopace pentru examenul radiologie al măduvei (aer sau substanţe pe
bază de iod)
-terapeutic: decomprimarea în cazul sindromului de HTIC, introducerea medicamentelor citostatice,
antibioticelor sau serurilor imune în spaţiul subarahnoidian
-anestezic: introducerea substanţelor anestezice (rahianestezia)
Indicaţii:
-boli inflamatorii ale SNC-ului, hemoragie subarahnoidiană, tumori cerebrale, intervenţii chirurgicale.
Locul punctiei:
-puncţia lombară - D12 – L1, sau L4 - L5
Materiale necesare
-manusi sterile si de UF
-se aleg în funcţie de scopul puncţiei:
-de protecţie a mesei sau a patului;
-pentru dezinfecţia tegumentelor: alcool iodat
-instrumente şi materiale sterile, ace lungi cu diametrul 1-1,5 mm cu mandrin, seringi, ace şi seringă pentru
anestezie, câmpuri chirurgicale, comprese şi tampoane, mănuşi sterile, pense hemostatice, anatomice, eprubete
sterile, tăviţă renală, manometru Claude.
-medicamente: anestezice locale: pentru rahianestezie, antibiotice, citostatice, seruri imune, preparate
cortizonice.
Pregătirea psihică:
-se informează pacientul cu privire la necesitatea puncţiei, i se explică poziţia în care va sta si se ia
consimtamantul
Pregătirea fizică:
-pacientul va fi a jeun
-poziţia este dată în funcţie de locul puncţiei şi starea lui
-poziţia decubit lateral în pat cu spatele la marginea patului, coapsele flectate pe abdomen, bărbia atinge pieptul
(poziţie „spate de pisică" );
-poziţie şezând pe masa de operaţie sau de tratament cu mâinile pe coapse, capul în hiperflexie
Execuția tehnicii:
-medicul efectuează puncția ajutat de două asistente medicale
-medicul și asistentele vor face asepsia riguroasă a mâinilor și vor îmbrăca manusile
-una dintre asistente va fixa poziția bolnavului aleasă de medic și va supraveghea starea generală a bolnavului în
timpul puncției
-cealaltă asistentă servește medicul cu mănușile sterile, cu instrumente și materiale necesare (camp, ac cu
mandarin)
-menține eprubetele pentru recoltarea LCR;
-pregătește aparatul Claude pentru măsurarea tensiunii lichidului cefalorahidian;
-servește seringa cu soluții medicamentoase pregătite;
-după terminarea puncției locul cu iod, comprimă locul cu compresă sterilă;
-aplică un pansament cu steril, pe care îl fixează cu un leucoplast; -așează
pacientul in pozitie de decubit dorsal fără pernă.
Îngrijirea ulterioară a pacientului
-pacientul stă în decubit dorsal ,fara perna cu capul nemiscat 4-6 ore
-după 6 ore se poate alimenta şi hidrata la pat;
-se supraveghează funcțiile vitale: puls, tensiune arterială, respiraţie;
-se informează medicul în cazul apariţiei unor manifestări cum ar fi: vărsături, greţuri, cefalee

82
Pregătirea produsului pentru examinare
-examinarea macroscopică se face imediat, apreciindu-se culoarea, aspectul, presiunea lichidului (normal lichidul
este limpede, clar ca apa de stâncă, se scurge picătură cu picătură); în stări patologice, lichidul cefalorahidian
poate fi hemoragic, purulent, iar viteza sa de scurgere poate creşte
-recipientele cu LCR recoltat se etichetează se, completează formularele de recoltare și se transportă la laborator
pentru examenul citologic, biochimic, bacterologic.
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Notarea puncției în foaia de observaţie
-se notează aspectul lichidului şi presiunea, precum şi data, ora, numele persoanei care a executat punctia
Observații:
-mandrinul acului trebuie menținut steril pe timpul puncției în caz că se înfundă acul
-în cazul evacuării unei cantități mari de lichid, bolnavul va sta în poziție Trendelenburg după puncție
-la laborator se trimite lichidul limpede (se schimbă eprubeta dacă apar câteva picături de sânge la începutul
puncției)
-trebuie evitată evacuarea unei cantități mari de LCR
-trebuie evitată schimbarea poziției bolnavului în timpul puncției (determina ruperea acului, traumatizarea
nervului)
-să evite suprainfectarea produsului în timpul pregătirii pt. laborator.
-LCR-ul recoltat pentru examen bacteriologic va fi menținut după recoltare și pe timpul transportului la laborator
la o temperatură de 37 0 C
-evacuarea unei cantităţi mari de lichid cefalorahidian
Accidente:
-sindrom postpuncţional (ameţeli, cefalee, vărsături, rahialgii), datorat hipotensiunii lichidiene provocate de
puncţie
-hemoragii ce apar prin ac în timpul puncţiei, fără importanţă
-dureri violente în membrele inferioare, determinate de atingerea ramificaţiilor cozii de cal sau ale măduvei
spinării, cu vârful acului;
-şocul reflex poate duce la sincope mortale

83
 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA TORACICĂ
BARARU TANIA
Toracocenteza (punctia pleurala): consta in introducerea acului in cavitatea pleurala, indicata in scop diagnostic
(explorator) sau terapeutic.
Indicatii diagnostice:
existenta a unei colectii lichidiene intrapleurale evidentiate clinic (matitate toracica cu abolire a vibratiilor vocale şi a
murmurului in zona respectiva) şi radiologic → identificare a naturii revarsatului.
Indicatii terapeutice:
evacuare a unor colectii intrapleurale mari: hidrotorax (in insuficienta cardiaca), hematom masiv posttraumatic, pleurezie
serofibrinoasa abundenta nerezolvata medical, pleurezie purulenta;
introducere topica de substante medicamentoase (antibiotice, citostatice).
Contraindicatii: colectii inchistate paramediastinale sau paravertebrale (vezi diagnostic diferential cu anevrisme de aorta
sau abcese reci osifluente ).
Pneumotorax traumatic ventilat mecanic – risc de transformare in pneumotorax cu supapa si de fistulă bronhopleurală
Suspiciune de anevrism de aortă ,
coexistentă unui abces rece osifluent

Antiseptice : alcool iodat ,betadină

Tampoane si porttampon(pensă)
seringi, ace sau trocare sterile,de unică folosinţă
anestezic (xilina) 1-2 %,atropină1%
manuşi sterile
robinet cu 3 căi
eprubete sterile pentru examene bacteriologice
eprubete cu anticoagulant –heparină-pentru examene citologice si biochimice
dispozitiv de aspiratie,
tuburi de dren, recipient colector,
Comprese sterile si leucoplast

in cazul colectiilor libere din pleura → punctie in spatiul VIII intercostal pe linia axilara posterioara;
in cazul colectiilor inchistate → punctie in centrul matitatii, evitand traiecte care sa lezeze anumite formatiuni anatomice;
in cazul pneumotoraxului compresiv (sufocant, cu supapa, in tensiune) → punctie urmata de pleurostomie in spatiul II
intercostal pe linia medioclaviculara;
in caz de hemopneumotorax → punctie urmata de pleurostomie in spatiul VI intercostal pe linia axilara medie sau
posterioara;
se evita regiunea cardiaca, varful axilei şi portiunea toracala de sub coasta IX (risc de patrundere in peritoneu).

Pregatirea pacientului
Fizică si psihică : se explică pacientului gestul medical ce urmează a fi efectuat,ratiunea acestuia ,beneficiul
scontat,riscul eventual,precum si masurile medicale de minimalizare a acestuia .Manevra nu va fi facută fără
consimtământul pacientului.
Înainte de efectuarea punctiei se va face radiografia toracică si este benefic a se determina TS ,TC si grupul sanguin al
pacientului
se administrează codeină ,cu o oră inainte ,pentru prevenirea tusei
atropină 1% s.c. administrată cu 20-30 minute inaintea punctiei pleurale pentru a evita socul vagal , în absenta contraindicaţiilor
( glaucom sau adenom de periuretral cu retentie cronică de urină )
Ne se administrează medicatie sedativă -benzodiazepine sau opiacee- datorită riscului de detresă respiratorie,în special la vârstnici
84
 Pozitia bolnavului:
clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi coate sprijinite pe genunchi (deschidere
maxima a spatiilor intercostale), sustinut de ajutor in aceasta pozitie;
poziţie sezândă, calare pe scaun,cu fata la spatarul acestuia ,cu bratele sprijinite pe spatar sau cu bratul de partea
hemitoracelui punctionat ridicat deasupra capului
poziţie sezândă ,pe scaun ,in lateral cu partea sanatoasă inspre spatarul acestuia ,cu bratul de partea sanatoasa sprijinit pe
spatar ,iar celalalt brat ridicat deasupra capului , punandu-se în evidentă locul de electie al punctiei.
pneumotorax „cu supapa”, colectii inchistate anterioare sau laterale: bolnav in decubit dorsal sau chiar lateral.
daca pacientul nu poate mentine pozitia sezandă punctia pleurala se poate efectua in decubit lateral de partea sănătoasă,
cu spatele la operator şi bratul de partea bolnavă ridicat deasupra capului.
indiferent de pozitie ,ridicarea braţului si apneea la sfârşitul unui inspir profund în momentul puncţionării determină
largirea spaţiilor intercostale ,facilitând execuţia manevrei.
pe toata durata manevrei, o asistentă medicala se va plasa în fata pacientului, supraveghindu-l

Tehnica propriu-zisa:
dezinfectie a regiunii cu tinctura de iod;
anestezie strat cu strat (inclusiv pleura);
se asteapta 10-15 minute instalarea efectului.Pentru majoritatea pacientilor este inutila realizarea anesteziei daca
punctia se realizeaza cu ace de punctie obisnuite
reperare cu varful indexului a marginii superioare a coastei ce delimiteaza inferior spatiul intercostal respectiv;
cu acul montat la seringa, sau cu un robinet cu 3 cai interpus intre ac si seringa (daca se doreste evacuarea colectiei
lichidiene ),se patrunde brusc, perpendicular, prin piele, razand cu marginea superioara a coastei; se strabat apoi muşchii
intercostali (I 3 cm grosime), fascia endotoracica şi pleura parietala;
- aspirare de lichid,20-30 ml pentru analiza biochimica, bacteriologica, citologica;
in cazul punctiei terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de punctie sau trocar,prin intermediul robinetuluicu trei cai dupa
inchiderea lui, a unui tub de dren racordat la un recipient de colectare (drenaj tip Béclère, cu capatul distal al tubului de
dren plasat in recipientul de colectare sub un nivel de lichid, pentru a preintampina aparitia pneumotoraxului iatrogen),
eventual drenaj aspirativ;
se vor evacua maxim 1500 ml de lichid pleural intr-o sedinţă terapeutică.
închiderea robinetului si retragerea acului, masare a locului de punctie cu tampon de alcool, pansament steril.
eprubetele cu lichidul recoltat ,etichetate corspunzător ,se vor transporta la laborator
se îndepartează materialele folosite respectând PU

manunchi vasculo-nervos intercostal: vena, artera, nerv (de sus in jos)

85
Supravegherea pacientului dupa punctie
In orele urmatoare punctiei pleurale pacientul va fi supravegheat urmarindu.se eventuala apariţie a tusei ,durerilor toracice
,dispneii,transpiratiei,tahicardiei,setei sau hipotensiunii arteriale . Dupa punctie se recomanda repetarea radiografei
toracice .Aceasta este obligatorie in cazul aparitiei semnelor mentionate ( suspiciune de pneumotorax sau marire a
epansamentului pleural)
Complicaţiile puncţiei pleurale
Incidente:
lezare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sange pe ac ,durere vie iradiată intercostal,hematom al peretelui
→ retragere a acului, compresie locală;
intepare a pulmonului, cu scurgere de sange aerat → retragere a acului;
oprire brusca a jetului (obliterare a acului de catre pulmon sau false membrane) ce denotă evacuarea aproape totală a
lichidului,fie obstruarea lumenului acului printr-un fragment biologic → mobilizare a acului, dezobstructie cu mandren;Daca
suspicionam o pleurezie inchistată cu cloazonări,după reverificare radiologică se va repeta puncţia la nivelul altui spatiu
intercostal
punctie „alba” → eventuala repetare sub ghidaj echografic.
tusea apare relativ frecvent si impune oprirea manevrarii acului,retragerea usoara a acestuia si /sau intreruperea
temporara a evacuării pleurale.Uneori tusea precede instalarea sincopei vagale .
Accidente:
edem pulmonar acut (evacuare prea rapida, evacuare a mai mult de 1200 ml lichid), cu dispnee, cianoza, tuse,
expectoratie rozata spumoasa, raluri subcrepitante „in valuri”, semne de insuficinta cardiaca ; datorat evacuării rapide a
unei cantităţi prea mari de lichid intr-o singură sedinţă,la cei cu colecţii lichidiene mari cronice → tonicardiace,
oxigenoterapie;
sincopa vagală (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) manifestată prin bradicardie- hipotensiune reflexe urmate de
pierderea cunostintei → intrerupere toracocenteza, resuscitare cardiorespiratorie;
pneumotorax poate rezulta ca urmare a lezării plamânului sau prin patrunderea aerului in pleură,prin lumenul acului de
punctie → drenaj aspirativ sau drenaj tip Béclère;
hemototax secundar lezării vaselor intercostale ,cu hemoragie intrapleurală
hemoragii interne cu soc hemoragic secundare lezării ficatului sau splinei,cu hemoperitoneu sau hemoragii
intraparenchimatoase sau capsulare, în cazul in care punctia a fost efectuată prea decliv ,fără ghidaj radioscopic
infectare a revarsatului pleural (transformare in pleurezie purulenta) , datorită nerespectării regulilor de asepsie →
evacuare puroi, antibioticoterapie.

86
 PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA PUNCŢIA VEZICALĂ
COTEA MARIA
Definitie: introducerea unui ac,transabdominal in interiorul vezicii urinare
Scop:
foarte rar – prelevarea urinei direct din vezica urinară pentru examenul de laborator atunci
când trebuie exclusă total posibilitatea contaminării:
golirea vezicii în retenţiile acute de urină când sondajul vezical nu poate fi executat:
stricturi uretrale, hipertrofie de prostată, traumatisme uretrale sau ale vaginului (când
sondajul este contraindicat).
Materiale necesare
un câmp pentru acoperirea zonei pe care se face puncţia;
materiale dezinfecţie: betadină, tampoane;
material steril pentru puncţie:
trocar subţire cu mandren sau un ac pentru injecţie intramusculară cu lungime 10-12 cm;- seringi de 20 ml;-pense
anatomice şi hemostatice; câmp chirurgical cu deschidere; comprese sterile; mănuşi sterile si de UF;
material pentru anestezie: seringă; ace ,soluţie anestezică;
material pentru îndepărtarea pilozităţii;
vas colector; cilindru gradat; tăviţă renală;

se anunţă pacientul şi se explică senzaţia de uşurare în caz de retenţie;

se îndepărtează pilozitatea din zona suprapubiană;
dacă scopul este recoltarea urinei, pacientul este anunţat să nu urineze câteva ore sau dacă vezica nu e plină,
este rugat să bea 1-2 pahare de lichid, iar când rinichiul nu excretă suficient, medicul poate recomanda
diuretice;
se aşază pacientul în decubit dorsal;
sub bazin se aşază o pernă tare.

stabileşte locul – de deasupra simfizei pubiene pe linia mediană la 2 cm deasupra simfizei;

îmbracă mănuşi sterile;
efectuează anestezia locală;
izolează locul prin acoperire cu câmpul steril;
execută puncţia şi adaptează tubul de scurgere al urinei în vasul colector.

pregăteşte masa pentru puncţie;

ajută pacientul să se aşeze în poziţia corespunzătoare (decubit dorsal) cu o pernă sub zona sacrală;
ajută pacientul să-şi dezbrace partea inferioară a corpului;
dezinfectează locul;
serveşte medicului materialul pentru anestezie;
serveşte medicului seringa şi acul pentru puncţie;
supraveghează pacientul în timpul puncţiei;
urmăreşte scurgerea urinei/primeşte probele recoltate dacă este cazul;
notează cantitatea, aspectul urinei.
Îngrijirea după puncţie
după retragerea acului de către medic şi dezinfecţia locului se aplică un pansament;
se conduce pacientul la pat;
se controlează locul şi pansamentul pentru a observa dacă urina se scurge prin înţepătură;
se măsoară funcţiile vitale.

87
 PREGĂTIREA PREOPERATORIE GENERALĂ
COTEA MARIA
Îngrijiri preoperatorii :Ansamblul îngrijirilor care se efectuează la toţi pacienţii înainte de a fi supuşi intervenţiei
chirurgicale.
Primirea pacientului:
Constă în liniştirea pacientului explicând derularea intervenţiei, etapele operatorii, anestezia.
Asistenta medicală trebuie să-şi arate disponibilitatea de a răspunde întrebărilor pacientului.
Pregătirea psihică:
-asistentul medical va incuraja bolnavul asigurandu-l de competenta echipei chirurgicale si ca se vor lua toate masurile
pentru reusita interventiei.
-asistentul medical poate explica pasii interventiei fara a intra in detalii medicale.
-asigurarea nevoii spirituale a pacientului doar la cerere acestuia sau a familiei.
Pregătirea fizică:
se măsoară şi notează constantele vitale: P, T, TA, diureză;
-se va practica clisma evacuatorie
seara şi în dimineaţa intervenţiei, pacientul va face duş cu săpun antiseptic (tip betadine
sau clorhexidină dacă este alergic la iod);
se va insista la nivelul pliurilor de flexiune, regiunilor inghinale, ombilicului şi
picioarelor. această procedură este realizată de pacient după ce este informat cum trebuie
să procedeze;
dacă pacientul este dependent, igiena corporală va fi efectuată la pat, sau în camera de baie;
se vor sterge unghiile lacuite
-depilarea -nu este o procedură sistematică, ci este în funcţie de tipul, locul si modul de intervenţie.
Regimul alimentar:ultima masa va fi la ora 18°° formata doar din supă strecurata
de la ora 24:00 nu vor mai fi premise lichidele peros;se poate administra o perfuzie de intretinere cu solutii izotone (30-
50ml/h) la nevoie.
Administra medicamentele prescrise de medicul anestezist;somnifer sau tranchilizant pentru indepartarea anxietaţii
Examene paraclinice preoperatorii:
Examene de laborator:
-sange : grup sanguin şi factor Rh, ionogramă sanguină, uree, creatinină, TS, TC, HLG şi alte examene prescrise de medic.
-urina - sumar de urina ,test de sarcina
-explorări: radiografie toracica , EKG , explorări legate de organul afectat, CT, RMN;
-testarea sensibilităţii la medicamente: substante de contrast , antibiotice , anestezice;
-evaluarea stării de nutritie în vederea explorărilor şi terapiei speciale(transfuzie, antibioterapie, reechilibrare hidro-
electrolitică)
-la femei nu se fac interventii in perioada ciclului menstrualcu exceptia urgentelor
În ziua intervenţiei asistentul medical:
linişteşte pacientul, îl susţine psihic;
verifică să fie nemâncat, să nu bea, să nu fumeze;
verifică igiena corporală şi depilarea zonei operatorii;
verifică absenţa lacului de pe unghiile de la mâini şi de la picioare;
îndepărtează protezele dentare, ochelarii, bijuteriile, lentilele de contact;
notează constantele vitale pentru a avea date de referinţă, pe parcursul operaţiei;
administrează premedicaţia conform prescripţiei medicale;
verifică dosarul pacientului, să fie complet cu rezultatele examenelor efectuate, tipul de
anestezie, tipul de operaţie, datele de identificare.

88
 PERFUZIA – SOLUȚII PERFUZABILE, INDICAȚII, CONTRAINDICAȚII, PROCEDURI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie:
Perfuzia este o injecţie prelungită –continuă sau discontinuă – de introducere picătură cu picătură, intravenos sau subcutanat, a
unor soluţii perfuzabile, cu sa fără medicament, pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
Perfuzia de sânge sau transfuzia este o injecţie intravenoasă continuă – picătură cu picătură – de sânge integral sau derivate
de sânge.

În funcţie de durata de administrare:

Perfuzie de scurtă durată.
Perfuzii de lungă durată.
În funcţie de ritmul de administrare:
Perfuzii în jet continuu.
Perfuzii lente.

Prin ace metalice fixate direct în venă.

Prin canule din material plastic introduse transcutanat prin lumenul acelor (care se retrag ulterior) sau introduse
chirurgical.
Prin denudare venoasă – evidenţierea venei pe cale chirurgicală şi poziţionarea unei canule sau cateter se poate
menţine câteva săptămâni.
Prin branulă se poate menţine mai multe zile.
Pompă de perfuzie este un sistem electronic de administrare a soluţiilor perfuzabile, cu reglare programată a volumului
şi fixarea ratei fluxului de lichid.

Aport parenteral de lichide.

Reechilibrare hidroionică şi volemică → hidratare şi mineralizare.
Reglarea echilibrului acido-bazic.
Scop depurativ diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici.
Scop anestezic.
Alimentaţie parenterală – parţială sau totală.
Efect terapeutic prelungit.
Administrarea de medicamente cu efect rapid, uşor de controlat, cu recomandare strict intravenos prin perfuzie.
Completarea proteinelor sau a altor componente sanguine.
Menţinerea căii de acces venos.
Materiale necesare:
Perfuzor3→ trocar cu apărătoare, tubulatură transparentă, picurător, clemă sau robinet de închidere, tub pentru aer: o
4
Set perfuzie cu filtru .
o Set perfuzie cu valvă şi micropicurător cu filtru.
o Set perfuzie cu valvă pentru suprapresiune şi filtru. o
Trusă transfuzie.
Pompa de perfuzie→ este constituită dintr-un sistem electronic propriu pentru administrarea soluţiilor, perfuzoarele având
o lungime variabilă între 1,5-2 m, cu reglare programată a volumului şi fixarea ratei de flux.
Pompa de perfuzie – injecţie→ sistem prin care pot fi folosite simultan mai multe seringi acţionate de un propulsor linear
5
cu piston. Pot fi administrate doze exacte. Debitul este de 1-100 ml/h.
Piese intermediare→ robinete care asigură mai multe căi de administrare şi permit administrarea simultană la aceiaşi linie
venoasă a 2 perfuzii. Montarea perfuziei se face prin înfiletare la ac, canulă, fluturaş.
Soluţie de perfuzat. Stativ Suport pentru fixarea braţului.
Materiale pentru puncţie venoasă.
Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
Tăviţă renală.
Mănuşi de protecţie. Alcool. Tampoane.

3
Se livrează de obicei împreună cu soluţia perfuzabilă.
4
Filtrul are rolul de a reţine particulele care ajunse în circulaţie ar provoca reacţii caracteristice de respingere faţă de
corpii străini, leziuni vasculare şi microembolii.
5
Ambele sisteme tip pompă de perfuzie sunt prevăzute cu alarmă vizuală şi sonoră.
89
Soluţii perfuzabile:
Sunt soluţii sterile, apirogene → în flacoane sau pungi PVC.
Pungile din plastic nu necesită utilizarea tubului de aer.
Au termenul de valabilitate înscris pe flacon sau pungă.
Cantitatea soluţiei variază de la 50-100-150-200-500-1000 ml.
Trebuie încălzite la temperatura corpului.
Soluţiile perfuzabile sunt grupate în 6 grupe:
Soluţii electrolitice.
Soluţii glucozate – cu hidraţi de carbon.
Soluţii mixte. – electroliţi + hidraţi de carbon.
Soluţii macromoleculare.
Soluţii nutritive. Soluţii speciale.
Soluţii utilizate:
Soluţii izotone = soluţii care au aceiaşi presiune osmotică cu a sângelui, acelaşi punct de congelare şi nu
modifică sensibil proprietăţile elementelor figurate din sânge :
Ser fiziologic (9g‰ NaCl). Ser glucozat 5%.
Lactat de sodiu 1,9%. Bicarbonat de sodiu 14‰.
Soluţie de KCl 2%.
Soluţii hipertone = se administrează strict intravenos deoarece concentraţia crescută a serului provoacă escare
la locul injectării ca urmare a deshidratării intracelulare locale:
Soluţii glucozate → ser glucozat 10%, 20%, 33%, 45%.
Soluţii clorurare → NaCl 10% sau 20% – se injectează 30-60 ml.
Soluţii bicarbonatate 30%.
KCl 2% în glucoză 5%.
Soluţii mixte :
Ringer – soluţie de electroliţi:
KCl 0,3g + CaCl2 0,5g + NaCl 8,5g + apă āā 1000ml.
Soluţie Darow :
KCl 2,8g + NaCl 4g + lactat Na 20% 29g + apă āā 1000ml.
Soluţie Krebs :
NaCl 7g + KCl 0,28g + CaCl2 o,27g + fosfat acid de K 1,16g + sulfat de Mg 2,40g + apă āā
1000ml.
Soluţii macromoleculare:
Dextran 40 în ser glucozat 5%.
Dextran 40 în ser fiziologic.
Dextran 70 în ser glucozat 5%.
Serodextran – Dextran 70 în Ringer-Lactat.
Albumină 20%. Plasmă pasteurizată 4%.
Plasmasteril în ser fiziologic.
Soluţii nutritive:
Aminosol 10% - cu acizi aminaţi.
Aminosol-glucozat.
Intralipid 10% sau 20%.
Nutriflex 32 cu 750 Kcal/l.
Nutriflex 48 cu 1250Kcal/l.
Aminomel.
Proteinsterilele H sau N.
Alte soluţii:
Ringer-Lactat. Levosan. Aminofuzin. Gastrofuzin.
Manitol 10% sau 20% → prezintă cristale deoarece soluţia este suprasaturată şi trebuie încălzită până dispar
cristalele.
Uree 30%.
Soluţie Buttler, soluţie Locke, soluţie Hartman, soluţie Tham, soluţie Fischer – alcalină.
Înlocuitori ai masei circulante:
Dextran 70 – Macrodex.
Dextran 40 - Rheomacrodex. o
Marisang.
o Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
Serurile glucozate şi aminoacizii trebuie ferite de căldură şi de lumină pentru a nu-şi pierde valoarea biologică.

90
Locul puncţiei pentru perfuzie:
Pentru perfuzii se aleg mai întâi venele periferice→ venele dorsale ale mâinii şi antebraţului.
Pentru perfuzii repetate se începe puncţia venoasă cu venele distale, protejând vasele de calibru mare.
Venele de la plica cotului. Venele epicraniene sau jugulare la corpului mici şi sugari.
Venele de pe suprafaţa dorsală a mâinii.
Venele subclaviculare sau femurale.
Pregătirea pacientului:
Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei, durerea şi durata perfuziei.
Se roagă bolnavul să urineze.
Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport) → se utilizează pe
cât posibil braţul folosit mai puţin.
Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
Pregătirea locului constă din dezinfecţie, spălare, degresare, îndepărtarea ceasului i bijuteriilor.
Se protejează regiunea interesată a patului cu muşama şi aleză.
Se acoperă bolnavul cu învelitoare.
Se aduc lângă pacient materiale pregătite fie pentru puncţia venoasă, fie pentru cateterism venos.
Pregătirea flaconului:
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Alegerea soluţiei de perfuzat o face medicul diferenţiat pentru perfuzii de scurtă durată sau perfuzii de lungă durată.
Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar, integritate, etanşeitate,
corespondenţa cu soluţia recomandată.
0
Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-24 C (temperatura camerei). Încălzirea flacoanelor în urgenţă se va
face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul uman.
Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată şi
se desface aparatul de perfuzie.
Se dezinfectează dopul de cauciuc.
Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul trocar al aparatului.
Se îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul de cauciuc (nu este necesar în cazul
utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în pungii).
Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana de aer.
Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare la extremitatea perfuzorului
prima picătură de lichid.
Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului şi se atârnă tubulatura perfuzorului pe stativ.
Execuţie:
Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
Se examinează calitatea venelor. Se aplică garoul şi se alege locul puncţiei.
Se dezinfectează locul cu alcool.
Se cere bolnavului să strângă pumnul de câteva ori şi să rămână cu pumnul strâns.
Se execută puncţia venoasă (cât mai periferic) şi se verifică poziţia acului.
Se cere bolnavului să desfacă pumnul şi se desface garoul.
Se ataşează la ac amboul perfuzorului.
Se deschide prestubul şi se reglează ritmul perfuziei → obişnuit 60 picături pe minut sau în funcţie de necesităţi şi de soluţia
administrată.
Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea formulă:
Picături = Volum total x picături / ml
Minut Timpul total de infuzie în minute
Când există cateter instalat se evită fluxul sanguin sau pătrunderea aerului.
Perfuzia se adaptează la cateter cu robinetul închis.
Se deschide robinetul şi se reglează debitul, se fixează cateterul sub formă de buclă la piele cu leucoplast, braţul fiind fixat
pe suport sau legat direct de pat.
Cateterul este lăsat à demeure în funcţie de durata tratamentului perfuzabil şi de toleranţa pacientului.

91
Perfuzia subcutanată:
Necesită o substanţă de felul hialuronidazei pentru difuziunea mai rapidă a soluţiei.
Locul injectării → peretele abdominal (stâng), faţa externă a coapsei.
Se execută puncţia după tehnica injecţiei subcutanate, se verifică poziţia acului prin mobilizare şi se adaptează perfuzorul la
ac.
Se fixează acul, tubulatura – cu leucoplast la nivelul pielii.
Se reglează ritmul perfuziei.
Perfuzia epicraniană:
Se aplică la sugar şi copilul mic.
Un ajutor menţine copilul în poziţie.
Se spală, eventual se rade locul şi se dezinfectează.
Se trage cu degetul vena aleasă şi se puncţionează cu un ac fin → ac fluturaş.
Pentru eliminarea aerului din cateter se injectează cu seringa soluţie de perfuzat.
Se racordează perfuzorul la ac şi se reglează ritmul.
Se fixează acul, cateterul şi perfuzorul cu benzi de leucoplast.
Rolul asistentei medicale în timpul perfuziei:
Supraveghează starea generală a bolnavului → funcţii vitale (TA, puls, respiraţie), paloarea.
Supraveghează locul puncţiei → riscurile necrozei, hematomul, infiltratul paravenos,.
Supraveghează ritmul de curgere a lichidului → numărul de picături pe minut, volumul, pompa de perfuzie.
Se supraveghează modul de funcţionare a aparatului → etanşeitatea sistemelor, cudările tubulaturii.
Se pregăteşte la nevoie un nou flacon cu soluţie perfuzabilă.
Se închide prestubul înaintea golirii complete a flaconului şi se schimbă flaconul de perfuzie.
Se îndepărtează protecţia de pe dopul noului flacon.
Se dezinfectează dopul de cauciuc şi se mută perfuzorul (apoi tubul de aer). o
Se fixează noul flacon în stativ şi se reglează debitul.
o Se aplică eticheta cu inscripţiile necesare.
o Se notează bilanţul hidric → se ia în calcul şi cantitate de lichid rămasă în flaconul schimbat.
Administrează medicaţie recomandată  prin perfuzie sau pe tubul perfuzorului.
Asigură administrarea perfuzie pe cât posibil, la temperatura corpului.
Administrarea medicamentelor prin perfuzie:
În timpul perfuziei se pot administra vitamine, electroliţi, antibiotice, calmante etc.
Pentru introducerea medicamentelor în recipientul cu soluţia perfuzabilă se badijonează cu alcool iodat 1% dopul de
cauciuc şi se puncţionează cu acul ataşat la seringa cu medicament.
Medicamentele pot fi administrate în flaconul de perfuzie cu tubul pensat şi răsturnat sau cu seringa prin tub sau prin
adaptare la robinetul cateterului → se închide circulaţia lichidului pe toată durata injectării medicamentului.
Soluţiile medicamentoase trebuie să fie compatibile cu soluţiile perfuzabile.
În cazul soluţiilor incompatibile care sedimentează, cristalizează, inactivează sau modifică soluţia se recomandă perfuzii
scurte sau injecţii intravenoase scurte directe.
Pentru a menţine vena deschisă se introduc pe canulă 0,1-0,2 ml heparină.
Îngrijiri după tehnică:
Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se închide branula în condiţii de
asepsie perfectă.
Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
Incidente şi accidente:
Hiperhidratare → prin perfuzie în exces. La cardiaci poate determina edem pulmonar acut, tuse, expectoraţie hemoptoică,
polipnee, hipertensiune. Se reduce ritmul transfuziei sau chiar se întrerupe complet, se injectează cardiotonice.
Embolie gazoasă + sincopă cardiacă → prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin eliminarea aerului din
tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea perfuziei înainte de golirea completă a flaconului şi prin neutralizarea
perfuziilor cu presiune.
Dispnee + dureri precordiale→ supraîncărcarea inimii la introducerea bruscă de cantităţi mari de lichid – se întrerupe
perfuzia sau se asigură un ritm lent de administrare.
92
Revărsat lichidian → în ţesuturile perivenoase poate da naştere la flebite, necroze.
Frison şi stare febrilă → prin nerespectarea condiţiilor de asepsie.
Infecţii prin aspiraţie şi diaree → prin hrănire îndelungată prin perfuzie.
Compresia vaselor sau a nervilor → datorită folosirii diferitelor aparate sau obiecte de susţinere a braţului.
Coagularea sângelui pe ac sau cateter → se previne prin perfuzarea lichidului cu soluţie de heparină.
Refularea masivă sanguină→ prin puncţionarea unei artere.
Embolie de cateter→ prin fixarea neglijentă a acestuia.
Intoleranţă (durere, edem) → se retrage acul.
Tromboză → prin mobilizarea cheagului de sânge.
Limfangită → apariţia durerii pe traiectul vasului, colorat în roşu, cald, dureros la atingere, datorită intoleranţei la soluţii şi cateter
sau greşeli de asepsie. Cateterul nu se aplică niciodată la membrele inferioare pentru evitarea acestei complicaţii.
Ruperea cateterului..
Greşirea căii de administrare→ nu se administrează niciodată prin perfuzie subcutanată soluţii hipertone; se verifică înainte
calea de administrare a soluţiei.
Escare→ prin greşirea căii de administrare, prin nesupravegherea perfuziei – perfuzie paravenoasă, ac nefixat sau braţ
nefixat – mai ales în cazul perfuziilor hipertone.
Şoc→ apare transpiraţia, paloarea feţei, agitaţie, frison, sete intensă – se opreşte perfuzia şi se injectează antialergice,
eventual oxigenoterapie.
Cefalee.
Oprirea bruscă a perfuziei→ se schimbă poziţia acului sau se schimbă acul.
Sclerozarea venei→ se aplică comprese umede reci şi se schimbă cât mai de locul injecţiei.
Hematom→ se aplică comprese reci locale.
Observaţii:
Instalarea perfuziei se va face în condiţii de asepsie perfectă.
Viteza (debitul) perfuziei depind de:
Diferenţa de presiune dintre lichidul de perfuzie şi cateterul pacientului. o
Diametrul tubului perfuzorului.
o Viscozitatea soluţiei perfuzate.
o Rezistenţa dată de pacient prin presiunea sângelui venos, tromboză la nivelul cateterului, aderenţe la
peretele vasului, vase înguste.
Reglarea vitezei de curgere se face asigurând scurgerea liberă, evitând cudările tubului, susţinând braţul, folosind prestubul
sau pompa de perfuzie.
În caz de hipovolemie se administrează perfuzia folosind o pompă pentru a mări presiunea din interiorul flaconului în
vederea reumplerii volumetrice mai rapid. Accidentele persuziei sub presiune sunt: supraîncărcarea volemică, ruperea
venelor, perfuzarea paravenoasă prin poziţia greşită a acului sau cateterului, embolie gazoasă.
Utilizarea flacoanelor etanşe elimină riscul emboliilor gazoase.
Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a împiedica pătrunderea aerului în
perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE ADMINISTRARE, COMPONENŢA SOLUŢIILOR
PERFUZATE, MEDICAMENTELE ADĂUGATE, ORA DE ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI CARE A MONTAT
PERFUZIA.
Administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu insulină.
Cantitate de Concentraţie % Pacient cu glicemie Pacient cu
glucoză normală diabet
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.

Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgenţă majoră şi pentru scurtă
durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice.
Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost epuizat!
Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.

93
 PREGĂTIREA FLACONULUI DE PERFUZIE
POSTELNICU MIHAELA
Materiale şi ~ Trusă pentru perfuzarea soluţiei.
instrumente ~ Soluţie de perfuzat.
necesare ~ Stativ.
~ Tăviţă renală.
~ Mănuşi de protecţie.
~ Tampoane cu soluţie dezinfectantă – alcool, eter, alcool iodat.
Soluţii perfuzabile ~ Sunt soluţii sterile, apirogene, în flacoane sau pungi PVC.
~ Trebuie încălzite la temperatura corpului.
~ Manitol soluţie 10-20% care prezintă cristale trebuie încălzită până dispar cristalele deoarece
soluţia este suprasaturată.
~ Serurile glucozate şi aminoacizii sunt ferite de căldură şi de lumină.
~ Soluţii utilizate:
o Izotone → ser fiziologic 9g‰ NaCl, ser glucozat 5%, lactat de sodiu 1,9%, bicarbonat de
sodiu 14‰, soluţie de KCl 2%.
o Hipertone → soluţii glucozate 10,20, 33, 40%, soluţie NaCl 10,20%.
o Ringer - soluţie de electroliţi.
o Soluţie Darow, soluţie Krebs. Soluţie Butler, soluţie Locke, soluţie Hartmann, soluţie Tham,
soluţie Fischer – alcalină.
o Înlocuitori ai masei circulante.
o Dextran 70 - Macrodex, Dextran 40.
o Plasmă umană, sânge integral, derivate de masă eritrocitară.
Pregătirea ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşile de protecţie.
flaconului ~ Se controlează soluţia de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu
soluţia recomandată.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc şi se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se desface aparatul de perfuzie.
~ Se puncţionează dopul cu acul trocar al aparatului după ce s-a închis prestubul.
~ Se suspendă aparatul pe stativ.
~ Se deschide prestubul în aşa fel încât lichidul să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind coloana de aer.
~ Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă scoaterea aerului până apare la
extremitatea perfuzorului prima picătură de lichid.
~ Se închide prestubul, se repune apărătoarea amboului (menţinută pe o compresă sterilă) şi se
suspendă tubulatura perfuzorului pe stativ.
Schimbarea ~ Se pregăteşte soluţia pentru schimbare
flaconului cu soluţie ~ Se închide prestubul perfuzorului
perfuzabilă ~ Se îndepărtează din stativ punga goală (în care s-au păstrat câţiva mililitri de soluţie)
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc al pungii de schimb
~ Se scoate rapid acul perfuzorului din punga goală şi se introduce în punga de schimb
~ Se suspendă punga, se verifică prezenţa aerului pe tub(care va fi îndepărtat) şi se fixează debitul perfuziei
~ Se aplică eticheta pe care se notează data, ora schimbării, medicaţia adăugată /eventual), doza,
ritmul de administrare.
Schimbarea ~ Se verifică trusa de perfuzie ce va fi schimbată
perfuzorului ~ Se desface ambalajul
~ Se aplică clema sau prestubul pe tubul perfuzorului
~ Se ataşează la punga de perfuzie, se umple camera perfuzorului cel puţin 1/3
~ Se deschide prestubul şi se lasă lichidul să curgă până dispar bulele de aer
~ Se închide prestubul perfuzorului vechi şi se îndepărtează de la branulă
~ Se ataşează de o manieră sterilă perfuzorul nou la branulă, se deschide clema şi se fixează debitul de curgere

94
 PREGĂTIREA FLACOANELOR CU PULBERI PENTRU INJECTARE
COTEA MARIA
Dizolvarea pulberilor:
-se spala mainile ,se imbraca manusile
se aspiră solventul în seringă
se îndepărtează căpăcelul metalic al flaconului, se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă
evaporarea alcoolului
se pătrunde cu acul prin dopul de cauciuc şi se introduce cantitatea de solvent prescrisă
se scoate acul din flacon şi se agită până la completa dizolvare

se dezinfectează dopul de cauciuc, se aşteaptă evaporarea alcoolului

se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi aspirată
se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului şi se introduce aerul
se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conţinutul flaconului în seringă sub
presiunea din flacon
acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecţie
DE RETINUT-flacoanele neetichetate sau de pe care s-a şters inscripţia nu se folosesc

95
 PREGĂTIREA FLACONULUI DE SÂNGE PENTRU TRANSFUZIE
POSTELNICU MIHAELA
Pregătirea flaconului:
Se spală şi se dezinfectează mâinile.
Se verifică integritatea flaconului, corespondenţa datelor înscrise, valabilitatea, aspectul macroscopic (aspect normal
cu diferenţierea clară a celor trei straturi, aspect de hemoliză incipientă, sânge cu cheaguri, sânge hemolizat ).
o Stratul inferior → masă eritrocitară, culoare roşu închis, vâscos.
o Stratul al II-lea→ leucocite + trombocite – peliculă fină, albicioasă. o
Stratul al III-lea→ plasmă galbenă, verzuie, limpede, omogenă.
Se încălzeşte flaconul de sânge la temperatura corpului sau la termostat.
Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
Se dezinfectează dopul de cauciuc.
SE EFECTUEAZĂ PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ – JEANBREAU
Se desface aparatul de perfuzie.
Se puncţionează dopul flaconului, cu acul trocar al aparatului, după ce s-a închis prestubul.
Se suspendă aparatul pe stativ.
Se deschide prestubul în aşa fel încât sângele să pătrundă în tubul perfuzor înlocuind
coloana de aer.
Se formează nivelul de lichid (cca. ½ din picurător) şi se continuă eliminarea aerului până
apare la extremitatea perfuzorului prima picătură de sânge, fără a se pierde sânge.
Se închide prestubul, se repune apărătoareaamboului şi se suspendă tubulatura perfuzorului pe stativ.

Atenţie!
Determinarea grupei sanguine a primitorului este obligatorie.
Se alege doar sânge compatibil.
Sunt obligatorii:
Executarea probei de compatibilitate directă – in vitro – JEANBREAU. o
Executarea probei de compatibilitate indirectă – in vivo – OELECKER.

96
 PREVENIREA ŞI TRATAREA ESCARELOR
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie ~ Escara este o leziune profundă a ţesuturilor produsă prin irigarea insuficientă datorită compresiunilor
îndelungate, între proeminenţele osoase şi un plan dur.
Cauzele ~ Cauze generale: piele uscată şi subţire, irigare insuficientă, subnutriţia.
escarelor ~ Cauze locale: umezeală, căldură excesivă, cutele lenjeriei, resturi alimentare, de ghips etc.
~ Cauze favorizante: imobilizarea prelungită, compresiune îndelungată, lipsa igienei.
~ Cauze predispozante: bolnavi imobilizaţi, adinamici, inconştienţă, comatoşi, caşectici, cu tulburări
circulatorii (edeme), cu afecţiuni ale coloanei vertebrale sau ale măduvei spinării, paralizaţi, cu operaţii
ortopedice etc.
Regiunile ~ În decubit dorsal:
predispuse o Regiunea occipitală.
la escare o Regiunea omoplaţilor.
o Regiunea coatelor.
o Regiunea sacrală.
o Regiunea fesieră.
o Regiunea călcâielor.
~ În decubit lateral:
o Regiunea temporală şi retroauriculară.
o Umăr.
o Regiunea trohanteriană.
o Regiunea internă şi externă a genunchilor.
o Regiunea internă şi externă maleolară.
~ În poziţie decubit ventral:
o Regiunea claviculară.
o Regiunea sternală.
o Crestele iliace.
o Genunchi. Haluce.
~ În poziţie şezând:
o Regiunea ischiatică.
Materiale şi ~ Se folosesc colaci de cauciuc, înveliţi în tifon, inele de vată (pentru coate, călcâie).
instrumente ~ Saltele speciale, antidecubit, perne elastice de diverse dimensiuni şi forme, pentru regiunile predispuse
necesare escarelor (exemplu pentru genunchi).
~ Pentru ungerea pielii se foloseşte oxid de zinc, vitamină A+D2 şi pudrieră cu talc.
~ Întinderea perfectă a lenjeriei şi schimbarea la nevoie.
~ Evitarea cutelor lenjeriei de pat şi a lenjeriei de corp.
~ Îndepărtarea din pat a resturilor alimentare şi a obiectelor ce ar putea provoca prin comprimare tulburări
locale circulatorii (nasturi, medicamente, firimituri etc.).
Metode de ~ Toaleta zilnică riguroasă a regiunilor predispuse escarelor prin spălare cu apă şi săpun.
prevenire a ~ Se schimbă lenjeria ori de câte ori este necesar.
escarelor ~ Masarea circulară şi ungerea regiunilor predispuse escarelor.
~ Fricţionarea cu alcool a regiunilor predispuse. Pudrarea locală cu talc.
~ La bolnavii cu incontinenţă de urină se foloseşte sondajul à demeure cu sonda Foley.
~ Mobilizarea bolnavului predispus la escare (imobilizat la pat) se face la 2-3 ore sau mai des (la un interval
de 30 minute 1 oră), completând o foaie de supraveghere a escarelor în care se notează orele de
schimbare succesivă a poziţia → decubit dorsal, decubit lateral drept şi stâng, decubit ventral, aspectul
tegumentelor din zona de masaj.
Evoluţia ~ Escara secundară ischemiei şi devitalizării regiunilor predispuse evoluează în 7 timpi:
aspectului o I – zonă roşie, dureroasă la presiune.
escarei o II – vezicule.
o III – tegumente macerate.
o IV – ţesut negru-violaceu.
o V – cangrenă.
o VI – ulceraţie largă şi profundă.
o VII – necroză.
~ Evoluţia culorii escarei: placă albă → roşie → violetă → neagră.
Observaţii ~ Escara apare frecvent la vârstnici cu afecţiuni neuro-psihice sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale
repetate.
97
 TRATAREA - ÎNGRIJIREA ESCARELOR
Materiale şi ~ Materiale pentru toaletă la pat.
instrumente ~ Săpun acid.
necesare ~ Alcool diluat – eventual camforat.
~ Pudrieră cu pudră de talc.
~ Pomezi grase.
~ Mercurocrom.
~ Colac de cauciuc sau pernă elastică.
~ Colaci de vată sau inele de cauciuc.
~ Suluri sau rulouri de vată.
Masajul ~ Masajul favorizează vascularizarea profundă şi superficială, îndepărtează celulele descuamate, destupă
zonelor de glandele sebacee, creează o stare de bine, înlătură durerea şi ajută la regăsirea forţei şi energiei.
compresiune ~ Rehidratarea pielii se face cu un unguent hidratant masând uşor regiunile respective.
~ În timpul masajului în cameră trebuie să fie cald, geamurile închise şi nu se circulă pe uşă.
~ Masajul este contraindicat în febră, infecţii ale pielii, septicemie.
Îngrijiri igienice ~ Zilnic se face toaleta parţială la pat riguros şi conştiincios, apoi se schimbă lenjeria.
~ Se asigură lenjerie curată, uscată, fără cute sau cusături → conform cerinţelor.
~ Odată cu toaleta zilnică se inspectează şi aspectul tegumentelor, mai ales la nivelul regiunilor predispuse
escarelor.
~ Tegumentele se şterg prin tamponare, apoi se masează cu alcool regiunile predispuse:
o Local → în jurul punctelor dureroase.
o Sistematic la nivelul regiunilor predispuse.
o Timp de 10 minute pentru reactivarea circulaţiei sanguine periferice şi pentru întărirea
epiteliului.
~ Se pudrează tegumentele masate cu pudră de talc.
~ Se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, uscată, fără nasturi, fără cute.
~ Patul bolnavului va fi dotat cu o saltea antidecubit sau saltea pneumatică compartimentată.
~ Lenjeria de pat va fi curată, uscată, schimbată zilnic, fără cute, fără cusături, bine întinsă.
~ Se îndepărtează din patul bolnavului orice obiect care ar putea produce prin compresiune tulburări
circulatorii locale → resturi alimentare, obiecte care ar putea produce tulburări circulatorii prin
compresiune, resturi de ghips, medicamente etc.
~ Se folosesc inele de vată pentru susţinerea coatelor, regiunii occipitale, genunchilor.
~ Pe metalul bazinetului se aşează pernă elastică.
~ Se evită contactul direct al tegumentelor cu suprafeţe din cauciuc.
Tratarea ~ Tratamentul curativ este descurajant.
escarelor ~ Diminuarea presiunii planurilor dure.
~ Îndepărtarea detritusurilor necrotice.
~ Se combat infecţiile cu soluţii dezinfectante → soluţie alcoolică 1% sau rivanol 1%, fenosept, raze
ultraviolete, pudră, îndepărtarea puroiului, administrare de Gentamicină.
Observaţii ~ Asistenta intervine în evitarea apariţiei.
~ Apariţia escarelor reprezintă o catastrofă la bolnavii vârstnici.
~ În profilaxia şi tratamentul escarelor, rămâne programul rotaţiei continue care presupune îngrijire
continuă.
~ Alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi vitamine pentru a favoriza cicatrizarea.
~ Hidratarea se va face cu 1,5-2 litri zilnic.
~ Se evită contactul direct al pielii cu suprafeţe de cauciuc.
~ În cazul apariţiei escarei – încă de la primele semne – se anunţă medicul!
~ Starea tegumentelor bolnavului este oglinda muncii profesionale şi a conştiinciozităţii asistentei
medicale → escara este o notă proastă!
~ Escara constituită se tratează ca orice plagă!

98
 PRIMUL AJUTOR ÎN CORPI STRĂINI OCULARI
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie:
Corpii indiferenţi – netoxici sau inoxidabili – sunt bine toleraţi timp îndelungat.
Corpii infectanţi, spini vegetali, insecte, corpi oxidabili – menţin o stare de iritaţie permanentă → complicaţii serioase.
Măsuri de urgenţă:
Corpii neinclavaţi → pot fi extraşi prin spălare oculară abundentă – la nivelul sacului conjunctival, cu apă sau soluţie
dezinfectantă (Oxicianură de mercur 1/6000).
Corpii inclavaţi → se extrag în servicii specializate oftalmologic – cu tampon de vată după întoarcerea pleoapei sau prin
intervenţie chirurgicală.
Corpi străini oculari:
Fragmente de lemn.Plante.Cotor de măr. Spini vegetali. Ace. Sticlă. Nisip. Bucăţi de piatră. Cărbune. Zgură. Metale (Zn,
Mg, Pb, Cu). Insecte.
Corpi străini conjunctivali:
Sunt cantonaţi sub pleoapa superioară.
Se extrag prin întoarcerea pleoapei şi ştergere cu un tampon.
Corpi străini inclavaţi în conjunctivă sau pleoapă:
Se extrag cu acul după anestezie prin instilaţii cu Xilină 1%
Corpi străini corneeni, inclavaţi:
Sunt mai periculoşi.
Sunt supărători.
Corpi străini bine toleraţi:
Corpi neinfectaţi.
Corpi netoxici.
Corpi metalici inoxidabili.
Corpi străini intraoculari:
Cei mai gravi.
Concomitenţi unui traumatism ocular cu plagă perforată.
Localizaţi în: camera anterioară, cristalin, corp ciliat (cu hemoragie), peretele globului ocular, corpul vitros.
Manifestări
Corp străin sub pleoapa superioară
Zgârieturi.
Lăcrimare.
Fotofobie.
Durere.
Ochi iritat.
Corp străin implantat în cornee.
Ulcer cornean
Ochi roşu.
Durere.
Lăcrimare abundentă.
Fotofobie
Acuitate vizuală scăzută.
Edem cornean.
Iritaţie iridociliară
Suprainfectare corneană.
Corpi străini intraoculari
Plagă corneană.
Scleră perforată.
Umoarea apoasă se scurge la exterior.
Camera anterioară se goleşte.
Hemoftalmie (sânge în ochi).
Plaga poate interesa irisul, cristalinul, corpul ciliar.

99
INTERVENŢII DE URGENŢĂ
Urgenţă majoră.
Se face anamneză amănunţită.
Instilaţii cu soluţii dezinfectante.
Pansament steril.
Profilaxia tetanosului.
Transport rapid la un serviciu de specialitate
În spital:
Se fac examinări pentru confirmarea prezenţei corpului străin.
Oftalmoscopie.
Radiografie, simplă faţă şi profil.
Radiografie cu lentilă Romberg.
Ecografie bidimensională ce permite localizarea corpului străin chiar în masa de sânge intravitrean.
Se extrage corpului metalic cu electromagnetului sub ecran radiologic.
Corpii radioopaci nemagnetici se extrag cu pensa.
Corpii radiotransparenţi se extrag pe cale chirurgicală.
Corpii străini conjunctivali şi corneeni de sub pleoapa superioară neinclavaţi se extrag uşor prin întoarcerea
pleoapei şi ştergere cu tampon de vată sau prin spălare abundentă a sacului conjunctival cu apă sau o soluţie
dezinfectantă (Oxicianură de mercur 1/6000)
Corpii străini inclavaţi în conjunctivă sau palpebrală se extrag în urgenţă cu un tampon de vată curată, plasat pe o
baghetă de sticlă şi înmuiat în apă, după ce se întoarce pleoapa.
Corpii străini inclavaţi - Nu se forţează extragerea – pericol de perforare a corneei Se asigură transport de urgenţă.
Extragerea se face de către medic cu ajutorul unui ac, sub anestezie cu Xilină 1%
Corpi străini inclavaţi intraocular:
Se face anamneza amănunţit. o Se
instilează dezinfectante. o
Pansament steril.
o Profilaxia tetanosului

INTERVENŢII DUPĂ EXTRAGEREA CORPULUI STRĂIN

Se instilează epitelizante şi dezinfectante. Local se administrează midriatice Ochiul se pansează câteva zile.
General se administrează antiinflamatoare necortizonice (cortizonul împiedică epitelizarea), calmante, antalgice
(Algocalmin).
Profilaxia accidentelor oculare
Ochelari de protecţie.
Control oftalmologic periodic.
Combaterea jocurilor periculoase (cu arcuri şi săgeţi, cu ace, bolduri, obiecte ascuţite)
Educarea populaţie pentru păstrarea sănătăţii oculare
Îngrijiri după extracţie:
Se instilează epitelizante şi dezinfectante.
Ochiul este pansat câteva zile.
Se administrează local midriatice, iar pe cale generală antiinflamatoare necortizonice, calmante şi antalgice
Observaţii:
Se poate salva ochiul dacă se intervine în primele 8 ore
Un corp străin intraocular magnetic duce la pierderea ochiului dacă este neglijat prin alterarea degenerativă a retinei şi
corneei.
Corpii străini din cupru sunt toxici.
Este importantă profilaxia accidentelor oculare.
Nu se forţează extragerea corpilor străini în afara spitalului.
Neglijaţi, corpii străini pot determina conjunctivite acute sau dezlipire de cornee prin lezarea corneei în timpul clipitului.
Corpul străin inclavat în cornee se extrage numai de specialist.

100
 PRIMUL AJUTOR ÎN EPISTAXIS
POSTELNICU MIHAELA
Definiţie:
Epistaxis → hemoragie nazală – rinoragie.
Atitudinea de urgenţă:
Bolnavul va fi aşezat în semişezut.
Se va elibera orice compresiune – guler, centură, cravată etc.
Se îndepărtează anturajul.
Se stabileşte cauza → locală sau generală.
Se instituie hemostaza locală prin compresiune digitală pe nara sângerândă – 10 minute.
Se aplică comprese reci pe frunte.
Se aşează pacientul în decubit dorsal, cu capul în hiperextensie.
Se comprimă nara sângerândă pe septul nazal cu plicele timp de 5-10 minute.
Se aplică comprese reci pe frunte, nas sau ceafă.
Se cere pacientului să nu-şi sufle nasul.
Intervenţii în spital – serviciu ORL:
Tamponament anterior sau posterior.
Tamponamentul anterior se face cu soluţii hemostatice îmbibate pe meşe de tifon – trombină, soluţie de antipirină 10%, apă
oxigenată, soluţie de oţet.
Se poate aplica şi peliculă de fibrină, adrenalină 1‰.
Tehnica aplicării tamponamentului nazal:
Se pregătesc materiale necesare – oglindă frontală, sursă de lumină, specul nazal, meşă, sau compresă sterilă, tăviţă renală.
Se degajă fosele nazale de cheaguri de sânge invitând bolnavul să-şi sufle nasul – nară cu nară într-o tăviţă renală.
Sub control vizual se introduce meşa îmbibată cu substanţă hemostatică, lăsând în afară 5-6 mm → se fixează cu căpăstru.
Tamponamentul anterior se menţine 24-48 ore sau mai mult şi necesită antibioterapie. Scoaterea meşei se va face cu grijă
după înmuierea meşei cu apă oxigenată introdusă cu seringa.
Pe cale generală se administrează hemostatice.
Cauterizarea hemoragiilor punctiforme se poate face şi cu creion caustic de nitrat de argint, după care se aplică
dezinfectante local.
Concluzie:
Primul ajutor în epistaxis benign:
Compresiune digitală.
Tamponament narinar.
Tamponament anterior.
Hemostatice pe cale generală.
Transport în semişezând (poziţie decubit sau decliv în colaps).
Primul ajutor în epistaxisul grav:
Tamponament posterior.

101
 PROBA DE COMPATIBILITATE DIRECTĂ - in vitro Jeanbreau, in vivo Oelecker
PADURARU OANA
EFECTUAREA PROBELOR DE COMPATIBILITATE
Definitie Determinarea compatibilitatii serologice dintre sangele donatorului si cel al primitorului.

Scop Prevenirea accidentelor transfuzionale grave.

Indicatii > determinarea grupei de sange si a factorului Rh se fac obligatoriu atat primitorului cat si tuturor
flacoanelor de sange ce urmeaza a fi administrate;
> efectuarea probelor de compatibilitate intre sangele donatorului si primitorului este obligatorie
tuturor bolnavilor transfuzati.
Metode a) proba de compatibilitate directa in vitro JEANBREAU;
b) proba de compatibilitate biologica, in vivo, OELECKER.
EFECTUAREA PROBEI DE COMPATIBILITATE DIRECTA JEANBREAU
Definitie Verificarea obligatorie a compatibilitatii dintre sangele bolnavului (primitor) si cel transfuzat (din flacon)
Materialele - lame si lamele de sticla;
necesare - pipete Pasteur;
- 1-2 seringi de 5-10 ml.
- flaconul sau punga cu sangele de cercetat;
- materialul pentru punctia venoasa;
- manusi sterile de cauciuc;
- termostat;
- solutie de papaina 1%.
Pregatirea Temperatura camerei 20°-22°C, umiditate 40%;
mediului
Pregatirea Aceeasi ca la punctia venoasa.
bolnavului
Pregatirea Aceeasi ca la punctia venoasa.
asistentei
medicale
Efectuarea tehnicii > se recolteaza de la bolnav 5-10 ml sange prin punctie venoasa, apoi se introduce intr-o eprubeta;
> pe o lama de sticla se pune cu o pipeta o picatura din plasma primitorului (dupa ce s-a separat
plasma de cheagul sanguin);
> cu ajutorul unei seringi se recolteaza din flacon (in conditii sterile) 0,5 ml sange si se picura o picatura
(de 10 ori mai mica) peste picaturi de ser de pe lama;
> se omogenizeaza amestecul cu un colt al lamei de sticla;
> se citeste rezultatul dupa 5 minute, la rece;
> peste amestec se adauga o picatura de papaina si se introduce la termostat timp de 30 minute.
Interpretarea a) daca in picatura se produce aglutinarea, sangele primitorului nu este compatibil cu sangele
rezultatelor donatorului;
b) daca in picatura nu se produce aglutinarea sangele primitorului este compatibil cu sangele
donatorului.
EFECTUAREA PROBELOR DE COMPATIBILITATE
Definitie Determinarea compatibilitatii serologice dintre sangele donatorului si cel al primitorului.

Scop Prevenirea accidentelor transfuzionale grave.

Indicatii > determinarea grupei de sange si a factorului Rh se fac obligatoriu atat primitorului cat si tuturor
flacoanelor de sange ce urmeaza a fi administrate;
> efectuarea probelor de compatibilitate intre sangele donatorului si primitorului este obligatorie
tuturor bolnavilor transfuzati.
Metode a) proba de compatibilitate directa in vitro JEANBREAU;
b) proba de compatibilitate biologica, in vivo, OELECKER.
PROBA DE COMPATIBILITATE BIOLOGICA OELECKER
Definitie Verificarea obligatorie a felului in care bolnavul (primitorul) reactioneaza fata de sangele ce i se
introduce intravenos, prin transfuzie.
Indicatii Tuturor bolnavilor transfuzati.
Contraindicatii Bolnavilor aflati in sala de operatie sub anestezie generala, in stare de soc, colaps, coma.
Materiale Aceleasi ca la transfuzia de sange si medicamente de urgenta pentru eventualele accidente.
102
necesare
Verificarea > sangele necesar transfuziilor indirecte se procura de la centrele de recoltare si conservare a sangelui,
flaconului de pe baza unor cereri completate de catre sectiile din spitale;
sange > transportul sangelui se face in lazi izoterme sau in frigidere portabile (4° - 6°C) in pozitie verticala si in
absenta trepidatiilor;
> inainte de efectuarea transfuziei sangele va fi verificat pentru a intruni anumite conditii si anume:
flaconul cu sange trebuie sa fie intact;
> datele de pe eticheta sa corespundei cerintelor (grupa sangvina, Rh) si sa confirme valabilitatea
sangelui in ceea ce priveste termenul de expirare;
> sa fie mentinut la frigider cateva ore sa se sedimenteaza in 3 straturi; stratul inferior rosu inchis (masa
eritrocitara), stratul mijlociu o pelicula fina albicioasa (leucocite si. trombocite) si stratul superior
limpede galbui (plasma).
Pregatirea > se pregatesc pe masa medicala materialele si instrumentarul necesar.
instrumentarului > se incalzeste sangele la temperatura corpului, la termostat sau langa corpul pacientului cu conditia ca
si a materialelor recipientul sa fie protejat pentru a evita contaminarea dopului de cauciuc.
necesare
Pregatirea Pregatirea psihica:
bolnavului > informam bolnavul despre necesitatea transfuziei si efectele terapeutice ale sangelui transfuzat;
> se cere pacientului consimtamantul in scris, in caz de refuz, transfuzia nu se va efectua.
Pregatirea fizica:
> daca transfuzia nu se face de urgenta, bolnavul nu va manca, iar in cazul in care nu poate sa reziste i
se va da o cantitate redusa de ceai si paine prajita;
> pozitionam bolnavul in decubit dorsal, comod si relaxant, cu membrul superior in extensie, abductie si
supinatie;
> in eventualitatea prezentarii unei afectiuni alergice sau reactivitate hiperergica de catre bolnav, ii
administram la indicatia medicului un antihistaminic de sinteza.
> se descopera membrul superior si se aseaza un camp steril sub el.
Pregatirea Spalarea, dezinfectarea mainilor si imbracarea manusilor sterile pentru protectie.
asistentei
medicale
Efectuarea > se efectueaza proba de compatibilitate directa Jeanbreau pentru fiecare flacon;
tehnicii > se pregateste flaconul cu sange prin indepartarea foliei protectoare de pe dop;
> se dezinfecteaza dopul flaconului cu alcool;
> se monteaza tubul de aer si transfuzorul la flacon (cu prestubul inchis);
> se suspenda flaconul pe stativ si se fixeaza tubul de aer cu leucoplast astfel incat sa depaseasca
nivelul sangelui;
> se elimina aerului din transfuzor si se umple la jumatate picuratorul;
> se evacueaza aerul din tubul transfuzorului;
> se inchide prestubul;
> se alege o vena si se punctioneaza;
> se indeparteaza garoul si se ataseaza amboul aparatului de transfuzat pe ac;
> se fixeaza la piele cu benzi de leucoplast acul, amboul si extremitatea perfuzorului.
Efectuarea probei de compatibilitate indirecta OELECKER
> se deschide prestubul si se lasa sa se scurga in vena bolnavului 20 ml sange intr-un ritm rapid, dupa
care se strange prestubul, lasandu-se sa se scurga numai 15-20 picaturi/minut pentru a preveni
coagularea din lumenul acului;
> se urmareste starea bolnavului timp de 5 minute;
> daca bolnavul nu prezinta semne de incompatibilitate de grup sanguin (senzatie de rece, frison,
dureri lombare, cefalee, neliniste, urticarie, congestica fetei, tahicardie) operatia se repeta;
> daca nu se remarca aparitia unor manifestari deosebite, se continua transfuzia in ritmul prescris de
medic (de regula, ritmul este lent, picatura cu picatura sub forma de perfuzie, 50-60 picaturi/ minut si in
cazuri rare in jet continuu);
> pe toata perioada transfuziei se supravegheaza bolnavul si ritmul de scurgere al sangelui din
picurator;
> schimbarea flaconului de sange se face fara sa se scoata acul din vena, continuandu-se transfuzia cu
acelasi perfuzor;
> se pregateste al doilea flacon si se verifica ca si pe primul;
> se suspenda flaconul pe stativ;
> se inchide prestubul si se introduce in noul flacon intai trocarul perfuzorului si apoi acul pentru aer
103
 (daca se introduce intai acul pentru aer, sangele se poate pierde cu presiune pe acesta).
Incheierea transfuziei
> se face retinandu-se in flacon 5-10 ml sange pentru verificari ulterioare, in caz de accidente
posttransfuzionale.
> se inchide prestubul si se aplica o pensa hemostatica deasupra amboului sau se comprima cu
degetele tubul de cauciuc deasupra amboului;
> se retrage acul si se comprima vena cu un tampon de vata steril se aplica o compresa sterila pe
locul punctionat si se fixeaza cu leucoplast.
Ingrijirea > bolnavul se aseaza comod in pat si se acopera cu o patura;
bolnavului dupa > asistenta va supraveghea bolnavul si va monitoriza functiile vitale in urmatoarele 2-3 ore;
tehnica > asistenta va asigura temperatura optima in salon, cu 1-2 grade mai ridicata;
> asistenta va administra bolnavului lichide calde, si nu va consuma niciun aliment timp de 1-2 ore.
Reorganizarea > se indeparteaza stativul;
locului de munca > flaconul cu restul de sange retinut este dus la punctul de transfuzii;
> materialele de unica folosinta, se arunca separat in recipiente destinate special pentru acestea
(recipiente pentru deseuri septice, menajere, taietoare-intepatoare);
> restul instrumentelor de metal se spala, se dezinfecteaza si se pregatesc pentru sterilizare.
Notarea in foaia > se noteaza ziua, ora si numele asistentei care a efectuat transfuzia;
de temperatura > se noteaza numarul flaconului si cantitatea de sange administrat;
> se noteaza reactiile pacientului din timpul transfuziei.
Incidentele > infundarea perfuzorului cu cheaguri - se schimba perfuzorul;
transfuziei > imbibarea tubului de aer cu singe - se schimba tubul de aer;
> depuneri de cheaguri sau pelicule de fibrina pe filtrul din picurator - se schimba flaconul de sange si
perfuzorul;
> perforarea venei;
> iesirea acului din vena;
> coagularea sangelui venos refulat in ac - se schimba acul de punctie.
Accindentele > socul hemolitic din cauza incompatibilitatii de grup sanguin care se manifesta prin dispnee,
transfuziei tahicardie, cianoza, frison, dureri retrosternale, vertij, stare generala alterata - se intrerupe transfuzia;
> frisoane puternice in primele 2 ore de la transfuzie din cauza transfuzarii unui sange alterat, infectat
cu germeni virulenti - se incalzeste bolnavul, se administreaza bauturi calde si se incepe antibioterapia
masiva dupa antibiograma sangelui infectat;
> transmiterea unor boli infectioase ca hepatita B, hepatita C, H.I.V., malarie, ce vor aparea dupa
trecerea perioadei respective de incubatie;
> embolie pulmonara cu cheaguri care se manifesta prin agitatie, dispnee, dureri toracice, tuse
chinuitoare insotita de hemoptizte si febra sau embolie pulmonara grava manifestata prin stare
generala alterata, cianoza, dispnee, puls slab piliform, hipotensiune arteriala - se opreste transfuzia,
fluxul venos fiind mentinut prin perfuzare de ser fiziologic si se iau masuri antisoc de catre medicul
reanimator.
transfuzia de sange neancalzit poate provoca hemoliza intravasculara cu blocaj renal, soc
posttransfuzional, acidoza metabolica sau chiar stop cardiac prin hipotermie.
Observati > daca se folosesc mai multe flacoane de sange pentru acelasi bolnav, se foloseste aceeasi trusa de
i perfuzie si se va face de fiecare data proba de compatibilitate biologica directa OELECKER;
> proba de compatibilitate biologica se executa numai dupa ce proba de compatibilitate in vitro
JEANBREAU a fost efectuata;
> daca in timpul transfuziei s-a produs un incident se va specifica flaconul in urma transfuzarii caruia s-a
produs respectivul incident;
> in stabilirea incompatibilitatii de grup se vor observa simptomele obiective si sesizarile spontane ale
bolnavului;
> nu se pun intrebari ce ar sugera eventualele simptome;
> se va lucra in conditii de perfecta asepsie;
> se vor folosi numai perfuzoare speciale pt. transfuzie cu filtru in picurator;
> picuratorul se va umple pana la jumatate cu sange, pt. a se putea urmari ritmul de administrare a
sangelui;
> la eliminarea aerului din perfuzor nu se va pierde mai mult de 2-3 ml sange.

incalzirea sangelui in apa fierbinte la flacara sau pe o alta sursa de caldura;

incalzirea sangelui peste temperatura corpului;
agitarea sau scuturarea flaconului cu sange conservat;

104
permeabilizarea acului de punctie infundat cu un cheag prin marirea presiunii, deoarece cheagul ar
putea fi impins in curentul circulator, dand nastere la emboli;
refolosirea perfuzorului.

105
 PROFILAXIA TETANOSULUI
COTEA MARIA
Definiţie. Profilaxia tetanosului reprezintă imunizarea pasivă temporară cu ser antitetanic, antitoxinic sau
imunoglobuline antitetanice umane, asociată vaccinării antitetanice.
Scop: profilactic
Indicaţii: plăgi recente (in primele 6 ore de la producere) şi plăgi vechi,la copii
Observaţii: profilaxia tetanosului in cazul plăgilor cu risc tetanigen crescut (contaminate cu particule de pământ,
praf) se asociază cu antibioterapie - bacilul tetanic este sensibil la penicilină, precedat de curăţarea chirurgicală şi
aseptizarea plăgii.
Loc de elecţie: faţa externa a braţului şi faţa externă a coapsei (1/3 mijlocie).
Materiale necesare:
-materialele necesare la injecţia intramusculara;
-soluţia de injectat se alege in funcţie de starea de imunitate a pacientului, la recomandarea medicului;
-fiole cu: vaccin tetanic absorbit (VTA), bivaccin diftero tetanic tip adult sau ser antitetanic.
Administrarea vaccinului:
V.T.A. se administreaza pe cale strict intramusculara, in regiunea deltoidiana la adulti si pe fata antero-externa a
coapsei la copii.
Imunizarea antitetanica se practica indiferent de varsta si consta in vaccinarea primara si revaccinare.
Vaccinarea primara: se face conform programului stabilit de M.S. prin administrarea a doua doze V.T.A. a cate
0,5 ml fiecare, la interval de patru saptamani, urmate de a treia doza de 0,5 ml V.T.A. la 6-12 luni (rapel).
Imunizarea obtinuta persista 5-10 ani.
Revaccinarile se efectueaza cu 0,5 ml V.T.A., daca s-a depasit intervalul de 5-10 ani de la vaccinare.
In cazul in care la persoanele sigur vaccinate survin plagi banuite a fi tetanigene, imunitatea poate fi reactivata
daca se inoculeaza o doza de 0,5 ml V.T.A. si nu au trecut mai mult de 5 ani de la vaccinare sau 10 ani de la
vaccinarea de rapel.
-frecvent se foloseste seroprofilaxia antitetanică în doză unică de ser antitetanic intre 3000 -20000 UI ,stabilită
de medic in funcţie de vârstă şi riscul tetanigen cu remanenta 5 ani.
Contraindicatii
Vaccinarea sistematica se amana in caz de boli infectioase acute, febrile;
-nu exista contraindicatii pentru vaccinarea de urgenta, in caz de ranire.
Pregătirea psihică-se explică necesitatea intervenţiei şi reacţiile locale care apar după injectare (durere, eritem)
Pregatirea fizică-se aşează in pozitie comodă.
Execuţia tehnicii: aceeaşi ca la injecţia intramusculară.
Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate respectând PU
Notarea tehnicii in foaia de observaţie

106
 PUNCŢIA CAPILARĂ
COTEA MARIA

Definiţie: Recoltarea de sânge capilar pentru analize de laborator (hemoleucogramă, dozarea

hemoglobinei, glicemiei, grup sanguin, timpi de sângerare şi de coagulare) prin intepare cu un ac steril.
Scop: explorator.
Locuri de elecţie:
-adulţi: pulpa degetului inelar sau mijlociu şi lobul urechii;
-copii: faţa plantară a halucelui şi călcâi.
Materiale necesare:
-tavă medicală, ac sau dispozitiv pentru puncţie capilară,tampon cu alcool, hârtie de filtru, mănuşi,
lame se sticlă, tuburi, pipete, seruri, glucometru, comprese sterile, bandelete sau stripsuri. Pregătirea
psihică-se informează şi se obţine consimţământul;
Pregătirea fizică-se poziţionează pacientul şezând cu mâna sprijinită sau în decubit in funcţie de starea
generală.
Execuţia tehnicii
-asistentul medical: spală mâinile, îmbracă mănuşile;
-masează usor locul puncţiei, aseptizează regiunea aleasă cu tampon imbibat în alcool;
-aşteaptă evaporarea alcoolului şi uscarea perfectă a regiunii;
-introduce acul la 2-3 mm in profunzime,in laterala pulpei degetului ales (ca sângele să ţâşnească
singur) perpendicular pe straturile cutanate;
-şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau compresă uscată;
-următoarea picătură o prelevează in funcţie de analiza ce trebuie efectuată:
-pe lamă perfect uscată şi curată: frotiu hemogramă, grup sanguin, timp de sângerare;
-se aspiră in tuburi pentru analiza gazelor sanguine; -picătura se pune pe bandeletă
sau strips la glicemie
-2-3 picături pentru fiecare extremitate a lamei pentru diagnosticarea malariei.
-şterge cu o compresă sterilă locul de elecţie şi face o compresie uşoară.
Reorganizarea locului:
-selectarea deşeurilor, dezbrăcarea mănuşilor, spălarea mâinilor
Notarea tehnicii: in dosarul de îngrijire (foaia de observatie)
Incidente şi accidente:
-sângerare la locul puncţiei (se comprimă locul mai mult timp)
-cantitate insuficientă de sânge se maseaza degetul la distanţă de locul puncţiei
-apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modificarea rezultatelor (se repetă
puncţia)

107
 PUNCŢIA VENOASĂ
COTEA MARIA
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui ac de
puncţie.
Scop: -explorator (recoltarea sângelui pentru examene de laborator;introducerea substantelor de
contrast pt.investigatii radiologige)
-terapeutic (administrarea medicamentelor).
Locuri de elecţie:
-venele de la plica cotului (basilica si cefalica), venele antebrațului, venele de pe fata dorsală a mainii,
venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venele jugulare si epicraniene (sugar
si copilul mic).
Materiale necesare (în funcţie de scop):
-de protecţie - pernă pentru sprijinirea braţului, muşama, aleza
-instrumentar şi materiale sterile (ace, seringi de mărimi diferite, holder cu ac dublu, vacutainere, fiole
cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, flexulă)
-mănuşi de UF sau sterile, tampoane, garou, eprubete uscate şi etichetate, cilindru gradat, tăviţă
renală.
Pregătirea psihică-se informează asupra scopului puncţiei se obține consimţământul
Pregătirea fizică -se aşează într-o poziţie confortabilă atât pentru pacient, cât şi pentru persoana care
execută puncţia (decubit dorsal).
Execuţia tehnicii
-asistentul medical spală, dezinfectează mâinile şi îmbracă mănuşile;
-aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei
-recomandă pacientului să strângă pumnul, vena devenind astfel turgescentă;
-palpează vena, dezinfectează tegumentul; -fixează vena cu policele mâinii
stângi ;
-introduce acul cu bizoul în sus,in unghi de 30º dupa care longitudinal pe traiectul venei şi verifică
poziţia acului în venă
-continuă tehnica in funcţie de scopul urmărit.
-îndepărtează staza venoasă, cere bolnavului să deschidă pumnul.
-aplică un tampon la locul puncţiei şi se retrage acul brusc.
-menţine tamponul si face compresiune3-5 minute -aplica un
plasture locul puncţiei.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate conform P.U.
Accidente:
-hematom prin infiltrarea cu sânge a ţesutului perivenos
-perforarea venei (se retrage acul)
-ameţeli, paloare, lipotimie, colaps (se întrerupe puncţia şi se acordă ajutor de urgenţă, se anunţă
medicul)
Observaţii:
-pentru evidenţierea venelor se pot face mişcări circulare cu braţul, se poate introduce mâna în apă
caldă.
-pentru puncţia venelor jugulare, pacientul se aşează transversal pe pat, cu capul atârnând la marginea
patului

108
 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
POPA MIHAELA
Definitie: examen care consta in prelevarea de secretii de la nivelul cavitatii faringiene

Scop: explorator( depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui la purtatorii sanatosi cat si la cei bolnavi)

Pregatirea pacientului:
psihica: se explica procedura si se obtine acceptul/acordul acestuia
fizica: in dimineata recoltarii pacientului i se interzice efectuarea toaletei bucale , nu mananca,nu bea, nu se
administreaza nimic per os.

sezand pe scaun/marginea patului

decubit dorsal –pentru pacientii adinamici

Materiale necesare:

spatula linguala
eprubeta porttampon
tavita renala
prosop
sursa de lumina
manusi de unica folosinta/manusi sterile

Tehnica:
pregatirea asistentei medicala
pregatirea materialelor
prosop in jurul gatului
tavita sustinuta sub barbie
invitam pacientul sa deschida gura larg si sa incline capul pe spate
cu mana nedominanta asistenta va efectua presiune pe limba cu ajutorul spatulei linguale si in dreptul
sursei de lumina va examina gura si faringele
in mana dominanata va sustine tamponul faringian cu ajutorul caruia printr o miscare circulara rapida va
preleva o mostra de secretii de la nivelulpartii posterioare a faringelui/din jurul amigdalelor/orice zona
inflamata a cavitatii bucale sau a faringelui
etichetarea produsului si transportul imediat la laboratorul de bacteriologie

Reorganizarea locului de munca

Notarea procedurii in F.O.:data,locul de unde s-a plelevat secretia,numele persoanei care a realizat recoltarea

Incidente: atingerea dintilor,limbii etc.- se recolteaza din nou

109
 RECOLTAREA GLICEMIEI PRIN PUNCŢIE VENOASĂ
COTEA MARIA
Definitie: glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentratia glucozei in sânge.
Scop: explorator
Materiale necesare:
-mănuși, taviță renală, ac dublu și holder, eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac
rosu fără anticoagulant.
-tampon cu alcool, garou.
Pregătirea psihică
-se explică tehnica se obține consimtamântul.
Pregatirea fizică
-bolnavul nu mănâncă și nu bea in dimineața recoltării probei.
Tehnica:
-se spala mainile,se imbraca manusile
-se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder iar sângele se recoltează in vacutainerul cu
anticoagulant (capac gri) sau fără anticoagulant (capac rosu).
-aplica tamponul,;retrage acul ;face compresiune cu tamponul 3-5 minute.
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Pregătirea și transportul probei la laborator:
-se etichetează, se transportă la laboratorul de biochimie.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,20g‰

110
 RECOLTAREA HEMOCULTURII
BARARU TANIA
Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a microorganismelor
patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice ± imunohistochimice.( insamantarea pe un mediu de cultura )
Obiectivele procedurii
Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
Efectuarea antibiogramei

Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru septicemii, infecţii
severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, . bronhopneumonii) ori endocardită infecţioasă:
Sindrom infecţios sever (stare septică);
Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
Şoc. septic;
Frison.
Materiale necesare:
2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru germeni aerobi şi anaerobi), furnizate de
laboratorul de microbiologic Pentru fiecare tip de mediu de cultură se verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată,
astfel încât să se asigure raportul optim sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval de 15 minute ori conform
indicaţiei medicului (o oră interval).
Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate flacoanele cu mediu de cultură ce
necesită dezinfecţia gâtului flaconului
Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru trasferul sângelui
recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii de cultură).
Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive speciale de tip vacutainer (sistem
BACTEC)

Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip BACTEC

Pregătirea pacientului
psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea sepoate repeta
Obţineţi consimţământul informat
fizică: -poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate prezenta frisoane
Alegeţi vena cea mai turgescentă
Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Descrierea gestului:participă două asistente medicale

Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia venoasa
Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a următoarelor etape:
Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne contaminarea);
Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml sânge venos în flacon
(previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de introducerea sângelui în flacon
Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;

111
Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul de microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical prezumptiv,
temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat anterior cu antibiotice (medicamentul,
doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a efectuat recoltarea probelor,ora recoltării.
Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 ° C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea instrumentarului şi materialelor folosite.
Îngrijirea pacientului
Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează
Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite: - Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi antisepsie
Rezultate nedorite/ce faceţi? - Vezi accidente /incidente puncţia venoasă
Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.
Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în funcţie de agentul patogen implicat). Sunt
urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se
dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale
(îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse antibiotice (antibiograma).
Erori de interpretare ale hemoculturilor:
Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul recoltării sau manipulării acestora.
Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care se dezvoltă mai lent sau necesită
condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda
recoltarea hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până la
o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").
Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:
Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:
Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în cursul manipulării probelor
(tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-1/10, evitarea contaminării probelor în cursul inoculării
sângelui venos);
Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la evocarea diagnosticului posibil de
septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi supoziţiilor de diagnostic emise de medicul
clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul în echipă).

112
 RECOLTAREA HEMOLEUCOGRAMEI
PĂDURARU OANA
Definiţie: Hemograma este un test screening de bază analizând elementele celulare ale sângelui
. Scop: explorator.
Materiale necesare:
efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie venoasă - materiale necesare puncţiei venoase(vezi tehnica) şi
vacutainer cu capac de culoare mov/roz sau eprubeta clasică (conform normelor ISO/DIS 6710) ce
foloseşte ca anticoagulant E.D.T.A. (acid etilen diaminotetraacetic) dipotasium/tripotasium/disodium;
efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie capilară - materiale necesare puncţiei capilare(vezi tehnica); la
copiii mici se poate recolta sânge capilar din deget/călcâi cu lanţeta, pe microtainer heparinat.
Pregătirea pacientului: psihică (complianţa pacientului în urma consimţământului informat) şi fizică (recoltare în condiţii “a
jeune”, cu pacient în condiţii bazale, într-o poziţie comodă -decubit dorsal- ).

prin puncţie venoasă se recoltează 2 ml. sânge pe cristale de E.D.T.A. 1%, în vacutainerul cu capac mov cu ajutorul acului de
recoltă şi a holderului; imediat se agită proba pentru omogenizare(inversare uşoară a tubului de cca. 10 ori).
Recomandare: proba să fie analizată în primele 6 ore de la recoltare.
prin puncţie capilară, înţepând cu ac steril/lanţetă perpendicular pe starturile cutanate ale pulpei degetului inelar sau
mediu, lobul urechii, faţa platară a halucelui şi călcâi la copil(se foloseşte a 2-a picătură de sânge, după ce prima a fost
ştearsă cu tampon uscat sau hârtie de filtru); picătura de sânge va fi prelevată pe o lamă de sticlă.
HEMOLEUCOGRAMA(ADULT)
Denumirea probei Acronim Valori Valori crescute Valori scăzute
(prescur- normale /
tarea) unitate de
măsură
Globule albe(leucocite) G.A. 4.0-10.0 / Nou nascuţi, copii, infecţii Anemii, boli infecţioase,
*10^3 / µL bacteriene, inflamaţii, boli ale intoxicaţii cu substanţe chimice,
sângelui, etc. subnutriţie, etc.
Globule roşii (eritrocite / G.R. 3.9- Poliglobulie, sarcină, nou născuţi, Anemie, leucemii, tumori,
hematii) 5.2/*10^6/µ sportivi performanţă, policitemie, intoxicaţii cu Pb., etc.
- transportă Hb care la L etc.
rândul ei transportă Oxigen
Hemoglobină- transport Hb 11.8- anemii
oxigen şi dioxid de carbon 15.3g/dl
Hematocrit Ht 34.5-46% Policitemie, deshidratare, arsuri Anemii, hiperhidratare, etc.
grave, etc.,
Volum eritrocitar mediu VEM 78-96/fL Consum cronic de alcool,
hipotiroidism, anemii hemolitice,
etc.
Hemoglobină eritrocitară HEM 25.5-32/pq Utili în diagnosticul diferenţial al cauzei anemiei
medie
Concentraţia medie de CHEM 32-35.5g/dl
hemoglobină eritrocitară
Trombocite(plachete)- rol în Tr 180- Boli infecţioase, inflamatorii, Trombocitopatii, ciroză
hemostază(coagulare) 380/*10^3/ reumatice, după splenectomie, etc. hepatică, reacţii virale,
µL transfuzionale, după
administrare de heparină, etc.
Limfocite LYMF% 19-48% Boli virale, cronice şi de sânge, boli Sindrom Cushing, tratamente
limfoproliferative, etc. cortizonice, uremie, boală
Hodgkin, etc.
Monocite MONO% 2-10.5% Boli virale şi de sânge, TBC, malarie,
etc.
Neutrofile NEUT% 34-71% Infecţii bacteriene, boli neoplazice, Stări de imunodepresie, boli
boli mieloproliferative infecţioase cronice
Bazofile BASO% 0-1% Boli alergice, boli
mieloproliferative, etc.
Eozinofile EO% 0-7% Alergii şi boli parazitare

113
Largimea curbei de RDW- 34-49/fL
distribuţie a eritrocitelor - SD%
deviaţie standard
Largimea curbei de RDW- 10-15%
distribuţie a eritrocitelor - CV#
coeficient de variaţie
Numărul de limfocite LYMF# 1.2-
4.0/*10^3/µ
L
Numărul de monocite MONO# 0.2-
0.9/*10^3/µ
L
Numărul de neutrofile NEUT# 1.6-
6.2/*10^3/µ
L
Largimea curbei de PDW 10.0-18.0/fL
distribuţie a trombocitelor
Volum trombocitar mediu VTM 8.5-12 fL Distrugere crescută a trombocitelor Producţie scăzută de
plachete(anemie aplastică), etc.
Procentul de P-LCR% 14.3-44%
macrotrombocite

114
 RECOLTAREA MATERIILOR FECALE PENTRU COPROCULTURA
MACOVEI SIMONA
Definitie - Examenul bacteriologic al materiilor fecale.
Scop
Investigaţia urmăreşte izolarea şi identificarea agenţilor etiologici motiv pentru care prelevarea trebuie făcută cât mai
aproape de debutul bolii şi înaintea instituirii oricărui tratament antimicrobian.
- Prelevarea se face din scaunul emis spontan sau direct din rect.

Pregatirea materialelor
Se pregatesc pe o tava medical/carucior
Coprocultor steril
Manusi de unica folosinta
Tampoane sterilizate monate pe portampoane prevazute cu dopuri de cauciuc si introduse in eprubete sterile
Sonda NELATON nr.16-18
Seringa de unica folosinta
Prosop/hartie igienica
Materiale pentru igiena locala
Recipiente pentru colectarea deseurilor
Formular de recolatare/insotire proba laborator , bilet de trimitere

Pregatirea pacientului
Psihica :
Se informeaza pacientul sau/si familia despre procedura pentru a obtine colabrarea si pentru a preveni o eliminare
necorespunzatoare;
Se obtine consimtamantul informat
Se invata si se constientizeaa pacientul ce recolteaza proba la domiciliu despre importanta respectarii regimului
alimentarsi a corectitudinii recoltarii

Fizica: asistenta medicala:

Asigura intimitatea pacientului;
Instruieste si ajuta pacientul sa-si faca toaleta perianala;
Ajuta pacientul sa se dezbrace/imbrace;
Aseaza pacientul in pozitie corespunzatoare

EFECTUAREA PROCEDURII
Prelevarea din scaun emis spontan
pentru defecare se recomanda containere de unica folosinta din material plastic care pot fi decontaminate sau
indepartate cu usurinta dupa prelevare
prelevarea se face din materiile fecale cu spatula coprocultorului vizand portiunile lichide si indeosebi cele mucoase si/sau
sanghuinolente atunci cand ele exista. Cand acestea lipsesc se recolteaza boluri fecale din trei locuri diferite;
coprocultorul trebuie sa contina mediul de conservare (Cary Blair)
prelevarea se face din scaun emis spontan, fara utilizarea de purgative sau laxative pe baza de carbune. Se alege o portie
reprezentativa (cu mucozitati , striuri de sange, consistenta mai moale, etc) si se ia o cantitate cat incape in lingurita
coprocultorului

Prelevarea rectală - Recoltarea cu sonda Nelaton

Pregătirea pacientului
se face toaleta ano-perineală;
se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi de unica folosinta;
se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
se introduce sonda la o profunzime de aproximativ 15 cm şi se racleză uşor peretele, nu se folosesc geluri
lubrifiante;
se fixează seringa la capătul sondei și se execută 1-2 aspirații;
se retrage sonda şi se introduce într-o eprubetă în mediul de conservare.

115
Prelevarea rectală- Recoltarea cu ajutorul tamponului steril
Materiale necesare
tampoane sterile cu tija lungă, tamponul fiind bine ataşat pentru a nu permite retenţia intrarectală. Se pot folosi
tampoane comerciale în tuburi de plastic cu sau fără mediul de conservare;
ser fiziologic steril;
mănusi de unică folosinţă;

se face toaleta ano-perineală;

se aşează pacientul în decubit lateral cu piciorul de jos întins iar cel de deasupra flectat.
Efectuarea procedurii
se spală mâinile;
se îmbracă mănuşi de unica folosinta;
se îndepartează fesele şi se evidenţiază orificul anal;
tamponul trebuie umezit în ser fiziologic;
se introduce tamponul în rect şi se roteşte uşor;
se retrage uşor tamponul se introduce în eprubetă sterilă.

Materialele folosite vor fi colecatate in containere speciale conform precautiunilor universale (PU)
Se indeparteaza manusile si se spala cu apa si sapun

116
 RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE
BARARU TANIA
Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin flebotomie(puncţie venoasă).
Definiţie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene (de regulă periferică,
superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator. Loc de elecţie – vezi puncţia venoasă

Pregătirea materialelor:
eprubete vacutainer: cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu 3,8%); cu dop mov pentru
hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-etilen-diamino-tetraacetic 1%); cu dop roşu- fără anticoagulant
pentru probe biochimice, cu dop bleu (conţine anticoagulant- citrate de natriu 3.8%, raportul sânge /anticoagulant
este de 9/1) pentru fibrinogen; cu dop gri pentru glicemie - conţine anticoagulant florura de natriu; cu dop albastru
pentru teste de coagulare – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul sânge/anticoagulant este 9/1
soluţie dezinfectantă ( alcool ), tampon de vată, garou,
tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
holder, ace duble de puncţie
recipient pentru colectarea deşeurilor.

se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de elecţie

desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea filetată, având grijă să nu îndepărtaţi
teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul mare şi indexul mâinii drepte
inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul şi degetele mijlocii susţinându-l
sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi garoul din jurul braţului pacientului
imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă cu mâna stângă şi susţinând în continuare holderul
retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din marginile holderului
pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10 mişcări de inversiune a tubului
dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi paşii descrişi mai sus
retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 – 3 minute
Ordinea recoltării tuburilor
În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură flebotomie, se recomandă să se respecte
urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
recipientele pentru hemocultura;
tuburile fără aditivi;
tuburile ce conţin citrat;
tuburile ce conţin heparină;
tuburile ce conţin EDTA.
Reorganizarea locului de muncă:
se colectează deşeurile în recipiente speciale conform PU
se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun; se notează procedura în dosarul/planul de îngrijire
se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii

perforarea venei şi apariţiahematomului local, ameţeli, paloare accentuată, lipotimie

117
 RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE
PĂDURARU OANA
Definiţie: reprezintă recoltarea de sânge pentru analize de laborator, punându-se în evidenţă cantităţile de
substanţe
chimice.
Scop: diagnostic;
aprecierea evoluţiei bolii.
Materiale necesare: materiale necesare puncţiei venoase(vezi tehnica), vacutainer cu capac de roşu, holder, ac
vacutainer.
Pregătirea pacientului: psihică (complianţa pacientului în urma consimţământului informat) şi fizică
(recoltare în condiţii “a jeune”, cu pacient în condiţii bazale, într-o poziţie comodă -decubit dorsal).
Execuţie:
Se recolteaza 5-7 ml. sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă, cu stază de garou în vacutainerul cu
capac roşu, cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului, in condiții de asepsie. Recomandare: proba să fie
analizată în primele 6 ore de la recoltare.
Pentru anumite analize biochimice se recoltează şi prin puncţie capilară(ex. glicemie).
De regulă analizele de biochimie se lucrează din ser (recoltarea de sânge pe eprubete fără anticoagulant),
obţinut după centrifugarea sângelui.

Analize biochimice(valori de referință):

BIOCHIMIE SÂNGE
Test Rezultat Val.norm./unit.mas.
CALCIU IONIC 1.12-1.32mmol/l
CALCIU TOTAL 8.40-10.2mmol/l
FIER SERIC 37-145 µg/dl
MAGNEZIU 1.60-2.60 mg.dl
Na 136-145 mmol/l
Cl 98-107 mmol/l
K 3,5-5,1 mmol/l
P 2,3-4,7 mg/dl
LDH 125-220 u/l
CPK 26-168 u/l
FOSFATAZA ALCALINA 40-150 U/L
PROTEINE - T 6.2-8 g/dl
COLESTEROL TOTAL 120-200 mg/dl
HDL -COL 40-75 mg/dl
LDL-COL 50-130mg/dl
TRIGLICERIDE 35-150mg/dl
UREE 15-45mg/dl
CREATININA 0.50-1.00mg/dl
ACID URIC 2,5-6 mg/dl
TGO 5-32 U/l
TGP 5.31 U/l
GGT 5-36 U/l
BILIRUBINA TOTALA 0.20-1.20 mg/dl
BILIRUBINA DIRECTA 0.01-0.30mg/dl
GLUCOZĂ 70-106 g/dl
AMILAZA 25-105 u/l
PCR 0-0.5 mg/dl
Electroforeza(proteine serice) Albumine=53-65%;α1=2-
Albumine, α1,α2, β,γ 5%;α2=8-14%;β=10-15%;γ=11-
21%.
Notă: pentru recoltarea glicemiei se folosește și vacutainer cu substanță anticoagulantă fluorură de sodiu/Na2EDTA.

118
 RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU EXAMENE SEROLOGICE
COTEA MARIA
Definitie – examenele serologice cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului si
se utilizează pentru diagnosticarea bolilor infecţioase (sifilis, SIDA, hepatita B si C).
Scop: explorator
Materiale necesare:
-vacutainer rosu, holder, ac special pt. adaptarea la holder, alcool sanitar, vata, comprese sterile, garou,
camp protector, scaun, suport pt vacutainere, plasturi, manusi, tavita renala, cod de bare; tavă pentru
materiale.
Pregătirea psihică
-se explică tehnica se obține consimtamântul.
Pregatirea fizică
-bolnavul nu mănâncă și nu bea in dimineața recoltării
-se aseaza intr-o pozitie comoda
Tehnica:
-se spala mainile si se imbraca manusile, recoltarea realizandu-se prin punctie venoasa
ataseaza vacutainarul la holder si recolteaza cantitatea de sange pana la semn
-desface garoul,aplica tamponul cu alcool,extrage acul cu holderul din vena;
-face compresie pe locul punctionarii cateva minute fara a se flecta antebratul;
-aplica un plasture
completeaza biletul de trimitere, se scrie numele, prenumele si nr. FO al pacientului pe vacutainer si se
transporta imediat la laborator.
Reorganizarea locului de munca:
-selectarea deseurilor, indepartarea manusilor si spalarea mainilor
Incidente si accidente – aparitia hematomului
Examene serologice:
Reactia Weill-Felix - pentru diagnosticul tifosului exantematic
Reactia de microfloculare pe lamă VDRL - în diagnosticul sifilisului
Reactia de fixare a complementului R Bordet-Wassermann-in diagnosticul sifilisului
Dozarea antistreptolizinelor ASLO- in diagnosticul RAA ,scarlatină
Reactia Waler-Rose - diagnosticarea poliartritei reumatoide

119
 RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU IONOGRAMA SANGUINA
PADURARU OANA
Definiţie: reprezintă recoltarea de sânge pentru determinarea concentrației principalelor elemente chimice prezente în
sângele organismului.
Scop: - apreciază funcția renală de menținere constantă a concentrației de ioni;
diagnostic.
Materiale necesare: materiale necesare puncţiei venoase(vezi tehnica), vacutainer cu capac de roşu,
holder, acvacutainer.
Pregătireapacientului: psihică (complianţapacientuluiînurmaconsimţământuluiinformat) şifizică
(recoltareîncondiţii “a jeune”, cu pacientîncondiţiibazale, într-o poziţiecomodă -decubit dorsal).
Execuţie:
Se recolteaza 5-7 ml. sânge, fără anticoagulant prin puncţie venoasă, cu stază de garou învacutainerul cu capacroşu,
cu ajutorulacului de recoltăşi a holderului, in condiții de asepsie. Recomandare: probasă fie analizatăînprimele 6
ore de la recoltare.
Pentru recoltarea plumbului se folosește vacutainer pentru metale cu EDTA sau heparinat de litiu.

IONOGRAMA(valori de referință):
BIOCHIMIE SÂNGE
Test Rezultat Val.norm./unit.mas.
CALCIU IONIC 1.12-1.32mmol/l
CALCIU TOTAL 8.40-10.2mmol/l
FIER SERIC 37-145 µg/dl
MAGNEZIU 1.60-2.60 mg.dl
SODIU 136-145 mmol/l
CLOR 98-107 mmol/l
POTASIU 3,5-5,1 mmol/l
FOSFOR 2,3-4,7 mg/dl
PLUMB <40 µg/dl
IOD 40-80µg/l
Sodiul intervine, alaturi de potasiu, in reglarea echilibrului hidrosalin, influentand astfel direct valorile tensiunii
arteriale si volemia, si participand in mod activ la mentinerea homeostaziei mediului intern. De asemenea, sodiul are rol in
mentinerea la parametrii normali a activitatii musculare si nervoase.
Clorul trebuie interpretat prin asociere cu sodiul (clorura de natriu este sarea de bucatarie), intrucat scade sau
creste odata cu acesta.Clorul mentine integritatea celulara prin influenta sa asupra presiunii osmotice si a echilibrului acido-
bazic.
Calciul este cel mai intalnit mineral din organism, de o importanta cruciala, intrucat contribuie la formarea oaselor
si a dintilor. Lipsa lui da osteoporoza (demineralizarea oaselor), osteomalacie (inmuierea oaselor), rahitism si contractii
involuntare ale muschilor (nesuferitiicarcei).
Calciul patrunde in organism prin intermediul apei baute si ale alimentelor bogate in calciu (lapte, branza, etc.),
surplusul fiind eliminat prin urina si fecale. Valorile crescute de calciu provoaca calculii renali (pietre la rinichi); sa nu uitam
ca profilaxia rahitismului la copii presupune administrarea vitaminei D si expunerea solara zilnica, ceea ce face sa creasca
nivelul calciului din sange. Exista cateva categorii de indivizi care trebuie sa ia suplimente de calciu regulat: copiii, femeile
insarcinate si batranii.
Fosforul contribuie la buna functionare a sistemului nervos, a inimii si a enzimelor sanguine, el fiind strans legat de
calciu cu care formeaza fosfatul de calciu necesar cresterii si mentineriiintegritatii oaselor si dintilor. Excesul de fosfor se
elimina prin urina, formand calculi urinari. Niveluri scazute de fosfor in sangeintalnim in rahitism, in boli cu diaree cronica.
Alimentele cu continut mare de fosfor sunt carnea si ouale, icrele, lactatele.
Potasiul ajuta la buna functionare a inimii si a muschilor scheletici. Este prezent in toate alimentele, indeosebi in
fructe (pere, mere, cirese) si legume. Nivelul potasiului din sange scade la consum regulat de paine alba, dulciuri rafinate, in
cazul administrarii de medicamente pe baza de cortizon, laxative si purgative.
Fierul este principalul mineral din compozitia globulelor rosii, de aici si culoarea rosie a acestora. Fierul ajunge in
organism prin intermediul apei si al alimentelor bogate in fier. Scaderea fierului din sange duce la anemie feripiva.
Plumbul este prezent în organism prin inhalare sau ingestie( datorat profesiilor ce implică prelucrarea sa- boala se
numește saturnism).
Iodul este un oligoelement esențial pentru organismul uman, fiind indispensabil pentru sinteza hormonilor
tiroidieni.

120
 RECOLTAREA SECREȚIILOR OCULARE
POPA MIHAELA
Definitie:examen care consta in prelevarea de secretii de la nivelul ochiului

Scop: explorator(identificarea germenilor patogeni prin efectuarea antibiogramei)

Pregatirea pacientului:
psihica:se explica procedura si se obtine acceptul/acordul pacientului
fizica:nu se face toaleta,nu se aplica medicamente local

sezand pe scaun sau la marginea patului

decubit dorsal

eprubeta porttampon
seringa+ac pentru colectiile purulente in cantitate mare
manusi de unica folosinta/manusi sterile
tavita renala
prosop
comprese sterile
Tehnica:
pregatirea asistentei medicale
pregatirea materialelor
prosop in jurul gatului
cu mana nedominanta in care se sustine o compresa se trage usor pleoapa inferioara iar cu mana
dominanta in care se tine eprubeta se recolteaza secretia
recoltarea se realizeaza cu eprubete separate pentru fiecare ochi in parte
etichetarea produsului si transportul imediat catre laboratorul de bacteriologie
Reorganizarea locului de munca

Notarea procedurii in F.O.: data, ochiul de la care s-a realizat recoltarea si numele asistentei care a efectuat procedura

Incidente:atingerea cililor,a obrazului,etc.- se recolteaza o alta proba

121
 RECOLTAREA ȘI INTERPRETAREA EXAMENULUI SUMAR DE URINĂ
OUATU ELENA
Definiţie Este o analiză de rutină,simplă, care constă in recoltarea urinei pentru a depista afectiuni renale,
diabetul zaharat,etc.
Scopul - Explorator pentru diagnosticul afectiunilor renale, metabolice (depistarea glicozuriei,
corpi cetonici)
- Sumarul de urină se recoltează obligatoriu la toţi bolnavii internaţi in orice sectie de
spital
Materiale necesare Recipient din plastic de unică folosinţă curat
Pregătirea pacientului Psihică : se informează pacientul cu o seară inainte, se explică tehnica.
Fizică : se efecuează toaleta organelor genitale externe cu apă şi săpun înainte de recoltare
Tehnica examenului - Se recolteză dimineaţa de la prima micţiune ciţiva mililitri de urină într-un recipient de
sumar de urină plastic de uniă folosinţă din mijlocul jetului.
- Se etichetează şi se trimite la laborator pentru examinare
valoare normală - Albumină – absent
- Glucoză - absent
- Urobilinogen - absent
- Nitriţi - absent
- Densitate urina 1015-1030
- Hematii - absent
- Leucocite - absent
- Sedimentul urinar – prezenţa epitelii plate, hematii, leucocite, săruri amorfe. In funcţie
de prezenţa lor, organizare, pot aduce informaţii despre boală.
Interpretarea valorilor - Prezenţa albuminuriei indică afecţiune renală,
- Prezenţa glucozei indică diabet zaharat,
- Urobilinogenul indică hepatite, stază biliară, hemoliză,
- Leucocitele indică infecţii urinare, şi in funcţie de aspectul şi numarul lor pot preciza
sediul acesteia,
- Hematiile in functie de numar, aspect, organizare orientează către afectare renală,
litiază renală, cancer de prostată, infecţie urinară severă,

122
 RECOLTAREA SPUTEI PENTRU BACIL KOCH
BARARU TANIA
Definitie - Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor ce se expulzeaza din caile respiratorii prin tuse
Scop – explorator pentru examinari macroscopice,citologice,bacteriologice, parazitologice, în vederea stabilirii diagnostic
Sunt necesare 3 probe de spută pentru pacientii suspecti de tuberculoza si 2 probe de sputa pentru pacientii aflati sub
tratament antituberculos pentru urmarirea rezultatelor chimioterapiei;
Probele de sputa se vor recolta fie ``pe loc``(produs extemporaneu), fie dimineata devreme (produs matinal);
Materiale necesare:
recipiente din plastic transparent(3-4 cm diametru, 5-6 cm inaltime si 30-50 ml capacitate) cu capac cu filet
formular pentru laborator în trei exemplare standardizat, - servetele sau batiste de unica intrebuintare
Pregatirea pacientului:
Psihica:
se anunta si i se explica necesitatea recoltarii , - se instruieste sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie
sa expectoreze numai in recipientul special , - sa nu introduca in recipient si saliva
fizica:
pacientul este sfatuit sa-si clateasca gura cu apa pentru a îndeparta resturile alimentare; i se arata cum ce deschide
recipientul, sa realizeze cateva inspiratii profunde urmate de cateva secunde de apnee pentru o buna mobilizare a
secretiilor traheo-bronsice si inducerea tusei
Inainte de recoltare:
Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
Data: ziua, luna, anul; Numele pacientului: se inscrie numele intreg ;
Virsta în ani;Sexul : se bifeaza ``M`` sau ``F``;
Adresa: se inscrie adresa reala si completa a pacientului(în unele cazuri adresa de flotant)
Clasificarea afectiunii: se bifeaza ``pulmonar`` sau ``extrapulmonar`` si localizarea;
Motiv examinare: Se bifeaza diagnostic daca proba a fost recoltata de la un suspect de tuberculoza; urmarire
chimioterapie daca proba a fost recoltata de la un pacient aflat sub tratament!
Numarul de identificare al produsului: numarul care se inscrie pe exteriorul recipientului de sputa;
Unitatea TBC apartinatoare: se inscrie numarul de inregistrare din registrul districtual de pe fisa de tratament
pentru pacientii aflati in tratament;
Data recoltarii: zi/luna/an; Semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic si va contine codul numeric personal al pacientulu
Colectarea propriu-zisă
Asistenta inmaneaza pacientului recipientul
Pacientul este condus in camera de recoltare ,cand camera de recoltare nu exista,afară(in aer liber), unde este supravegheat
prin vizor /geam sau direct de catre un cadru sanitar
La intoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifica cantitatea si calitatea sputei(3-5 ml sputa purulenta); daca
aceasta nu corespunde se repeta manevra de recoltare;
Pacientul este informat cand sa aduca urmatorul esantion( conform PNCT,pacientul da un esantion la prezentarea la medic
,recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi dimineta, sputa matinala auto-recoltata si al 3-lea cand se prezinta cu al
2-lea, recoltat tot sub supraveghere);
Dupa ce colecteaza al 3-lea esantion, apcientul este informat cand sa se prezinte pentru rezultat.
0
Depozitarea esantioanelor recoltate se va face in frigiderul ( + 4 )din camera de recoltare, dupa verificarea inchidereii
capacelor recipientelor
Transportul probelor de sputa la laboratorul din incinta spitalului sau din alta locatie se va face fie imediat, fie în maxim o saptamână de la recoltare;
Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazuta cu despartituri pentru fixarea si separarea flacoanelor de
sputa, impreuna cu formularul de examinare a sputei;
La persoanele care nu tusesc si nu expectoreaza spontan sau înghit expectoratia (copii,femei) se vor aplica tehnici
speciale de provocare si recoltare a sputei:
Aerosoli expectoranti cu cu solutie de NaCl 10%
Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn
Aspiratul bronsic sau lavajul bronho-alveolar prin fibrobronhoscopie .
Interpretare
Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR in 24h : rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR
in 4-6 saptamani vom avea un rezultat dupa insamantarea pe un mediu de cultura solid ( Lovenstein-Jensen) sau 1-2
saptamani dupa insamantare pe mediu lichid ; care poate fi pozitiv pentru BAAR sau negativ

123
 RECOLTAREA TIMPULUI DE PROTROMBINĂ
POSTELNICU MIHAELA
Teste de coagulare ~ PT – test screening
~ AP
~ INR(International Normalized Ratio)
~ APTT– test screening
~ Fibrinogen
Scop ~ Monitorizarea tratamentelor anticoagulante
Materiale şi ~ Vacutainere închise, vacuumate, de unică folosinţă – cu capac albastru – cu citrat de sodiu
instrumente 3.2% sau 3.8% (concentrație agreata la nivel național) şi proporțiesânge/anticoagulant de 9/1
necesare pentru determinări de coagulare, fibrinogen, TQ.
~ Ace sterile şi tub holder compatibil cu vacutainerele
~ Mănuşi de protecţie.
~ Garou sau bandă Esmarch.
~ Alcool, paduri alcoolizate
~ Pernă elastică cu material de protecţie.
~ Plasture
~ Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului ~ Pacientul nu mănâncă în dimineaţa recoltării.
~ Se anunţă bolnavul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit dorsal, comod, cu braţul sprijinit pe pernă tare,
protejată cu muşama şi aleză.
~ Se dezveleşte locul ales – având grijă ca mâneca să nu stânjenească circulaţia.
Precauţii generale ~ Este obligatorie purtarea mănuşilor
~ După recoltare întâi se desface garoul, apoi se îndepărtează acul din venă.
~ Se aplică un tampon alcoolizat pe locul puncţie şi se menţine 5 minute, cu braţul în extensie.
~ Se respectă principiile de colectare a deşeurilor.
~ Recoltarea sângelui la pacienţi aflaţi sub tratament cu heparină se face întotdeauna înaintea
administrării dozei
o În caz de heparină sodică → recoltarea se face înaintea administrării
o În caz de heparină fracţionată → recoltarea se face la jumătatea intervalului dintre
cele 2 administrări
Execuţie recoltării ~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
sângelui venos în ~ Se aplică garoul la aproximativ 10 cm deasupra locului puncţiei.
vacutainere ~ Se palpează locul puncţiei şi se dezinfectează cu un tampon cu alcool.
~ Pentru favorizarea evidenţierii venei se cere bolnavului să-şi închidă şi să-şi deschidă de câteva
ori pumnul şi să rămână apoi cu pumnul strânsul sau se masează antebraţul dinspre pumn spre
plica cotului.
~ Se puncţionează vena şi se pătrunde în lumenul ei cca. 1 cm.
~ Recoltarea sângelui se face prin împingerea tubului în holder în aşa fel încât diafragma gumată
a dopului să fie străpunsă.
~ După recoltare tubul se înclină sau se răstoarnă pentru omogenizarea cu aditiv.
o Se procedează la fel cu toate tuburile necesare recoltării.
~ Se desface garoul şi se cere bolnavului să deschidă pumnul.
~ Se aplică o compresă pe locul puncţiei şi se retrage acul brusc, pe direcţie de introducere.
~ Se etichetează tuburile şi se trimit la laborator.
Ordinea umplerii ~ Vacutainerele pentru hemocultură
vacutainerelor ~ Vacutainere pentru coagulare
~ Vacutainere fără aditivi.
~ Alte tuburi cu diverşi aditivi.
Observaţii ~ Nu se recoltează sânge de pe branulă.
~ Se respectă strict raportul plasmă/ anticoagulant (1/9).
~ Proba de coagulare pentru trombofilii se recoltează întotdeauna după o altă probă. Dacă
acelaşi pacient are indicaţii pentru mai multe probe de coagulare → PT, aPTT, TT, fibrinogen,
recoltarea se va face în 2 tuburi citratate:
o Primul vacutainer pentru teste de coagulare
o Al doilea vacutainer pentru trombofilii
! Atenţie! Trebuie specificată ordinea recoltării deoarece sunt protocoale de lucru diferite.
124
 Omogenizarea vacutainerelor se face prin răsturnare uşoară.
ATENȚIE: Întâi se scoate tubul din ac, apoi acul din venă!
Timpul de ~ Datorita variabilității care exista de la un laborator la altul şi a diferențelor dintre agenții
protrombina (timpul anticoagulanți folosiți de diferite laboratoare, rezultatele se exprima în mod frecvent sub
Quick), INR forma unui raport numit INR (International Normalized Ratio).
~ INR reprezintă raportul dintre timpul de protrombina al pacientului şi valoarea de control a
laboratorului.
~ Se foloseșteîn supravegherea tratamentului anticoagulant la pacienții care iau acest tip de
tratament .
~ Perioada necesară formarii cheagului de fibrină se numește timp de protrombina (Quick), iar
valorile normale sunt cuprinse între 11 – 13 secunde
~ Testul explorează calea extrinsecăşi comună a coagulării (factorii V, VII, X, protrombinăşi
fibrinogenul)
Valoarea clinică a testului:
~ Screening-ul preoperator al bolilor hemoragice
~ Screening-ul deficientei de factori de coagulare implicați in calea extrinseca si comuna
~ Monitorizarea terapiei cu anticoagulante orale
Valori normale: >70%
o Timp Quick 11.5 – 15.0 secunde
o INR 0.8 – 1.2 (raport / ratio)
o AP (Indice Protrombină) 80 – 120%

INR 1.3 - 1.8 - prevențiapacienților cu risc crescut de infarct miocardic

INR 2.0-3.0 - profilaxia / tratamentul trombozei venoase (în chirurgia ortopedică, ginecologică),
tratamentul embolismului pulmonar, prevenirea emboliei sistemice la pacienții cu fibrilație atrială,
proteze valvulare cardiace, sindrom antifosfolipidic.
INR 3.0-4.0 – infarct miocardic
Valori critice INR > 6 – risc major de hemoragie masiva la bolnavul hipertensiv, boala cerebro-
vasculară, maladie ulceroasă!

125
 RECOLTAREA URINEI
COTEA MARIA
Colectarea urinei pe 24 ore= masurarea diurezei:
-se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată (pentru a nu modifica
compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe
benzi de leucoplast
-colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi oră -se
informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului
Pentru o determinare corectă:
-pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima emisie, se aruncă
-se colectează, apoi, toata urina emisa în decurs de 24 de ore, până a doua zi, la aceeaşi oră, păstrându-se şi urina
de la ultima emisie
De reţinut:
-golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
-recipientul cu urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat, se ţine la răcoare şi ferit de
lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
-după golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
-pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 ore
-pentru examene chimice - se recoltează 100 ml de urină.
-pentru determinarea toleranţei la glucide, 100 ml de urină vor fi recoltaţi din cantitatea totală de pe 24 ore
NOTAREA ÎN FOAIA DE TEMPERATURĂ
-diureza se noteaza zilnic in spatiul rezervat prin hasurarea patratelelor corespunzatoare cantitatii de urina si zilei respective
-spatiul dintre doua linii orizontale=100 ml urina

POSTELNICU MIHAELA
Definiţie:
Urina → este produsul de secreţie şi filtrare renală, eliminat prin micţiune.
Urina este un lichid secretat de rinichi caracterizat prin constante fizice şi chimice ce dau informaţii asupra stării funcţionale
a rinichilor şi întregului organism
Scopul recoltării urinei:
Obţinerea de informaţii asupra stării funcţionale renale.
Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate din urină:
Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul.
Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, urobilinogen, pigmenţii biliari, corpii cetonici,
ionograma urinară, puroi, amilazurie, sedimentul urinar.
Examen bacteriologic → urocultura.
Materiale necesare:
Bazinet sau urinar.
Recipiente pentru recoltare – sticluţe, eprubete.
Muşama, aleză – pentru protecţia patului.
Material pentru toaletă genito-urinară.
Urodensimetru → pentru determinarea densităţii.
Albuminometru → pentru determinarea albuminei urinare.
Hârtie indicatoare de pH.
Mănuşi de protecţie.
Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
Pregătirea psihică:
Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
Pregătirea fizică:
Se izolează patul cu paravan.
Se dezbracă regiunea şi se aşează pacientul pe bazinet – când recoltarea se face la pat.
Se cere bolnavului să colecteze numai urină în bazinet – fără fecale sau alte materiale (hârtie igienică etc.).
126
 Se face toaleta locală.
Să cere pacientului să nu urineze în timpul toaletei.
Dacă recoltarea se face la pat, se face protecţia patului cu muşama şi aleză, se aşează bazinetul sub
bolnav după ce se dezbracă regiunea genito-urinară.
Tehnică recoltării urinei proaspete:
Se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile.
Se recoltează urina în bazinet sau direct în recipient, din mijlocul jetului.
Se trimit la laborator cca. 100-500 ml.
Pe biletul de însoţire se notează numele, vârsta, salonul, nr. patului, volumul urinar total, greutatea, înălţimea, dieta
urmată, examenele solicitate, particularităţi de tratament.
Transportul urinei recoltate:
Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare sau se păstrează 24 ore la frigider.
Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.
Îngrijirea bolnavului după recoltare:
Se îndepărtează bazinetul cu urina (captată – recoltată).
Se face toaleta locală pe un alt bazinet.
Observaţii:
Bolnavul nu va urina în timpul toaletei dacă trebuie să capteze urina pentru analize.
Pentru unele determinări se captează urina din 24 ore.
RECOLTAREA URINEI DIN 24 ORE
Ora 7 → bolnavul urinează, urina se aruncă.
În continuare bolnavul urinează şi adună urina în recipiente individuale – fără corpuri străine.
Ora 7 a doua zi → bolnavul urinează, iar urina se adaugă la urina deja recoltată.
Se trimit la laborator pentru determinări cca. 100-500 ml urină notând pe bilet volumul total de urină pe 24 ore, vârsta,
greutatea, sexul, dieta, analiza cerută, medicamentele primite.

În urina normală pot exista cantități mici de compuși cetonici (acetona fiind produsul principal)
Cantitatea lor în urină crește apreciabil în afecțiunile care cresc cetogeneza hepatică sau scad utilizarea compușilor cetonici
în țesuturile extrahepatice (țesut muscular, rinichi) și anume:
Effortmuscular stresant
Inaniție sau regim alimentar dezechilibrat (bogat în lipid esauproteine, sărac în glucide)
Tulburări gastrointestinale acute sau cronice (dispepsia acută, toxicoza(
Vărsături accentuate (sarcină)
Diabet zaharat

127
 RECOLTAREA UROCULTURII
MACOVEI SIMONA
Definitie - Este examenul bacteriologic din urina. Se realizeaza in conditii de asepsie perfecta- in recipient steril

Scop – de diagnostic al infectiilor urinare , pielonefria prin evidentierea germenilor patogeni din urina
Materiale necesare
Recipient din plastic steril de unica folosinta cu capac
Hartie igienica
Bilet de trimitere catre laborator
Manusi sterile
Sonda urinara
Seringa 10-20 ml

Pregatirea pacientului
Psihica - se informeaza pacientul cu o seara inainte de efectuarea tehnicii de recoltare a urinei
Fizica – se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa si sapun inaite de recoltare

Metode de recoltare
Direct – din jetul urinar
Prin sondaj vezical

Tehnica recoltarii
Se recolteaza dimineta la prima mictiune dupa efectuarea toaletei organelor genitale cu apa si sapun
Se recolteaza in recipient din plastic steril
Se va lasa sa curga afara primul jet de urina pentru a elimina in acelasi timp si flora microbiana saprofita existenta in mod
normal in meatul urinar
Se invita bolnaul sa urineze in recipient, recoltand urmatorul jet sau din „zbor” o cantitate de cativa ml
Se acopera imediat recipientul cu capac
Se completeaza buletinul de trimitere pentru laborator

Dacă recoltarea se face prin sondaj vezical - după executarea sondajului, se lasă să curgă primele picături în tăviţa renală,
apoi se recoltează urina în recipiente sterile.
Se transporta la laborator
Însămânţarea: se face imediat după recoltare.- se face antibiogramă.

Nu se fac perfuzii înaintea recoltării.

Pacientul nu va consuma cu 12 ore înainte lichide – pentru a nu dilua produsul. Nu va urina cu 6 ore înainte.
In cazul pacientilor cu sonda permanenta nu se recoltează din punga colectoare. Se poate recolta prin puncţia sondei de
catre asistenta folosind seringa cu un ac hipodermic.
Transportul produsului recoltat:
Se transportă în maxim 1 oră de la recoltare.
Se notează examenul cerut şi diagnosticul prezumtiv.

128
 RECOLTAREA UROCULTURII LA PACIENT CU SONDĂ URINARĂ PERMANENTĂ
COTEA MARIA
Definiție:urocultura este examenul bacteriologic al urinei.
Scop: explorator-identificarea germenilor patogeni;efectuarea antibiogramei.
Indicații: pacienți care nu micționează din cauze neurologice sau urologice;pacienți cu incontinență urinară.
Loc de elecție: porțiunea proximală a sondei a demeure.
Materiale necesare:vezi sondajul vezical permanent(a demeure).
-dezinfectant pentru sondă-soluție de clorhexidină,ac și seringă sterile,recipient steril pentru urină;
-tampoane,comprese sterile, mănuși de unică folosință.
Pregătirea pacientului:
-psihică-se explică tehnica se obtine consimțământul.
-fizică-se asigură intimitatea.
Execuția tehnicii-asistentul medical:
spală mâinile,îmbracă mănuşi de unică folosinţă;
-clampează sonda cu 15' înainte de recoltare sub locul de prelevare;
-dezinfectează sonda cu comresă sterilă imbibată cu dezinfectant;
puncționează sonda cu acul adaptat la seringă;
-aspiră 10 ml de urină în seringă;
-transferă urina în recipientul steril.
Reorganizarea locului:
-selectarea deșeurilor rezultate conform PU.
Pregătirea produsului pentru laborator:
-se etichetează recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, data şi ora recoltării;
se transportă urina la laborator imediat.

129
 RECOLTAREA VSH-ULUI
BARARU TANIA
Definiţii .Viteza de sedimentarea a hematiilor(VSH) este o analizăcurentă, nespecifică, destul de frecventă care
evidenţiazăexistenţauneiinflamaţiişimonitorizeazăevoluţiaacesteia .
VSH-ulreprezintă rata la care sedimenteazăhematiiledintr-o proba de sangeanticoagulatîntr-o ora. Cu cat
hematiilesedimenteazamairepede, cu atat VSH-ulestemai mare, fiind un indicator de răspuns de fazaacuta. O crestere a
VSH-uluiapare la celputin 24 ore dupăinitierearaspunsuluiinflamator, iardupaincheierearaspunsului de fazaacutascade cu
un timp de injumatatire de 96-144 ore.
Indicatii
Test screening in suspiciunea de reactiiinflamatorii, infectii, boliautoimune, discraziiplasmocitare.
Monitorizareaevolutieisitratamentului in anumiteboli: arteritatemporala, polimialgiereumatica, artritareumatoida,
reumatism articular acut, lupus eritematossistemic, boala Hodgkin, tuberculoza, endocarditabacteriana.
Diagnosticularteriteitemporale, polimialgieireumatice

materialepentrupuncţiavenoasă
Seringă de 2ml, ac sterilsau holder şi ac dubluacoperit cu cauciuc
eprubetăşi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium 3,8% (capacnegru)
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: informaţişiexplicaţipacientuluiproceduraşiobţineţiconsimţământul informal
b) FIZICĂ: informaţipacientulcărecoltarea se face à jeun/postprandial;
Poziţionaţipacientul capentrupuncţiavenoasaşialegeţi vena ceamaiuşorabordabilă

prinmetodaclasică – vezipuncţiavenoasă
Aspiraţiînseringă 0,4ml citrat de Na 3.8%şiintroduceţi-l îneprubetă
Aspiraţiînseringă 1,6ml sângepe care îlintroduceţi de asemeneaîneprubeta cu citrate de sodium 3,8%
b) prinmetodavacuette - se utilizeazătubulvacuettedestinatrecoltării VSH, cu dopnegru
sedesfacegaroulşi se umplepână la semnrecipientul cu sânge, raportulsânge/anticoagulant trebuiesă fie 4/1
Retrageţiaculdupăaplicareatamponului cu alcoolşi se menţine de 2- 3, şirăsturnaţilent tubulvacuette
Etichetaţieprubetasauvacutainerul ,completaţifişa de laboratorsitransportaţiprodusul la laborator
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
Aşezaţipacientulînpoziţiecomodă, aplicaţi o bandăadezivă non alergicădeasupratamponului
Observaţifaciesul, tegumentele, comportamentulpacientului ,loculpuncţiei

Colectaţideşeurileînrecipientespeciale conform PU
Îndepărtaţimânuşileşispălaţimâinile

Puncţiavenoasă se desfăşoarăfărăincidente, pacientulexprimă stare de confort

Sângelenu se coaguleazăşinu se hemolizează,nu aparehematomul local
Rezultatenedorite
Pacientulprezintăameţeli, paloareaccentuată, lipotimie
Se producecoagulareasângelui
Se producehemolizasângelui
Greşeala de colectare.
Cereţiacordulmediculuişipacientuluipentrurepetarearecoltării
Perforareaveneişiapariţiahematomului
Aplicaţi o compresăreceşiapoiun unguent care favorizeazăresorbţia

130
 RECOLTĂRI DE RUTINĂ OBLIGATORII ÎNAINTEA TUTUROR INTERVENȚIILOR CHIRURGICALE
COTEA MARIA

Examene de laborator:

SANGE:
Hemoleucograma
Timp Quick
Timp de sangerareT(S)
Timp de coagulare(TC)
Grup sanguin si Rh
Uree( pentru functia renala)
Creatinina (pentru functia renala)
Glicemie (glucoza in sange)
Transaminaze (TGP + TGO)

URINA:
 Sumar de urina
 Urocultura
 Test de sarcina(femei)

Valori normale ale analizelor de sânge:

Parametrul biologic Valoare normala

hemoglobina 14 – 16 g%
nr. globule albe 4000 – 6000/mmc
trombocite 150000 – 450000/mmc
glicemia (glucoza în sânge) 65 – 100 mg%
ureea (functia renala) < 50 mg%
creatinina (functia renala) < 1,12 mg%
Coagularea
timp de sângerare (TS) 3-4 min.
timp de coagulare (TC) 8-12 min.
indice Quick (IQ) 75 –100%

131
 RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE (METODA SVB SAU METODA ABC)
BARARU TANIA
Definiţie Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) reprezintă un sistem standardizat de manevre, tehnici şi droguri, care se
aplică în cazul stopului cardiac şi / sau respirator şi care au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi
pentru protejarea funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei spontane.
Algoritmul de RCR (Peter Safar, 1981):
A (airway control): asigurarea libertăţii căilor aeriene.
B ( breathing): asigurarea ventilaţiei.
C (circulation): asigurarea circulaţiei.
D (drugs and fluids): medicaţie şi perfuzie intravenoase.
E (electrocardioscopy): monitorizarea ECG.
F (fibrilation tratament): tratamentul fibrilaţiei ventriculare.
G (gauging): diagnosticarea şi tratarea cauzei şi evaluarea şanselor de supravieţuire.
H ( human mentation): protecţia cerebrală.
I ( intensiv care): terapia intensivă post – resuscitare

Suportul Vital de Bază (SVB) care grupează itemii A-C

Suportul Vital Avansat (SVA) care reuneşte itemii D-H.

Indicaţii Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile elementare de resuscitare
cardiorespiratorie şi reprezintă faza I („basic life support”) a protocolului de resuscitare. Aplicarea lor precoce şi corectă
condiţionează prognosticul vital şi neurologic al bolnavului. Supravieţuirea fără deficit este încă extrem de scăzută (sub
20%).
Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a condiţiilor diverse care fac necesară aplicarea lor,
ele trebuie să fie însuşite nu numai de întreg personalul medical, dar şi de cel nemedical, frecvent implicat în astfel de
situaţii (pompieri, poliţie, armată).

Atitudine practica in cazul stopului cardio-respirator

Confirmarea opririi cardio-respiratorii prin vefificarea rapida a prezentei semnelor vitale :
puls periferic ( artera carotida /femurala ) +/- zgomote cardiace
prezenta respiraţiei spontane
starea de conştienta ( răspuns la stimuli verbali,durerosi)
starea pupilelor
Notarea momentului constatarii stopului
Alertarea de către o alta persoana a sistemului medical de urgenta a comunitatii - 112
Iniţierea manevrelor de resuscitare cardio-respiratorie de către persoana care a constatat prima oprirea cardio-
respiratorie
continuarea acestora pina la sosirea-echipaj ului medical specializat
Pregătirea bolnavului
-bolnavul este în decubit dorsal, pe un plan dur (podea, sol), cu capul şi gâtul în axul corpului
- este necesară o dezbrăcare minimă, pentru a nu întârzia manevrele de resuscitare, permiţând totuşi un examen clinic al
capului, gâtului şi toracelui.
Aceste gesturi pot fi realizate de către o singură persoană, dar este mai greu şi de aceea este bine să fie măcar două per-
soane.
Protocol de resuscitare
SUPORTUL VITAL DE BAZĂ LA ADULT
Suportul vital de bazã (SVB) reprezintã mentinerea libertãtii cãilor aeriene, suportul ventilatiei şi circulatiei fãrã ajutorul
vreunui echipament cu exceptia dispozitivelor de protectie.

1.Se asigurä securitatea salvatorului, victimei şi a persoanelor din jur.

Se evalueazä starea de conştienfä a victimei: se scuturã uşor de umeri şi se întreabã cu voce tare: "s-a întâmplat
ceva?";
3A. Dacă victima raspunde verbal sau prin mişcare:
se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este
evaluată starea victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor;
 se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge chiar el după ajutor;
 salvatorul reevaluează periodic victima.
132
3B. Dacă victima nu răspunde:
salvatorul trebuie să strige după ajutor;
victima va fi aşezată în decubit dorsal;
se eliberează căile aeriene prin hiperextensia capului (plasând o mână pe frunte şi, cu blândeţe, seîmpinge capul spre
spate, păstrând policele şi indexul libere pentru eventualapensare a nasului - dacă va fi necesară ventilarea);
ridicarea mandibulei - cu vârfurile degetelorceleilalte mâini plasate sub menton se ridică bărbiavictimei pentru a deschide căile
aeriene. Dacă se suspicionează leziune de coloană cervicală se va efectua subluxaţia mandibulei (metoda Safar modificată)
4. Evaluarea respiraţiei
Menţinând cäile aeriene deschise, salvatorul încearcä sä stabileascä, timp de maxim 10 secunde, dacä victima
respirä normal (se exclud mişcärile ventilatorii ineficiente, “gasp”-urile) prin următoarele metode:
privind mişcãrile(expansiunea) peretelui toracic anterior;
ascultând zgomotele respiratorii de la nivelul cãilor aeriene superioare;
simtind fluxul de aer pe obraz.
În primele minute dupã oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea gaspuri rare, zgomotoase. Nu
trebuie confundate cu respiratia normalã. Încercarea de a determina existenta unor respiratii normale privind, ascultând şi
simtind fluxul de aer, trebuie sã dureze cel mult 10 secunde. Dacã salvatorul nu este sigur cã victima respirã normal, trebuie
sã actioneze ca şi cum ea nu ar respira normal.
5A. Dacă victima respiră normal:
se pune în poziţie de siguranţă ;
salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, iar, dacă este singur,va lăsavictima şi se va duce după ajutor;
se reevaluează respiraţia.
5B. Dacă victima nu respiră normal:
salvatorul va solicita ajutor, iar dacă este singur, va lăsavictima şi se va duce după ajutor; la întoarcere va începe
compresiile toracice(masajul cardiac extern) cu o frecvenţă de 100/minut, după cum urmează
salvatorul îngenunchează lângă victimă , se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei , apoi podul palmei celeilalte
mâini se plasează peste mâna care se afla pe torace, i se întrepătrund degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste.
Pozitia mâinilor trebuie sa fie astfel încât sa nu exercite presiune pe regiunea epigastrica sau pe apendicele xifoid
salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a
sternului
după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul mâinilor cu sternul; compresiile şi
decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai putin de 2 compresii/sec),dacă există un salvator ;
compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp
6A. Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
• după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea mandibulei
• se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte
se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
salvatorul inspiră normal, apoi pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi expiră constant în gura
victimei;
în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări menţinerea ridicată a acestuia timp de
1 secundă, ca într-o respiraţie normală; aceasta reprezintă o ventilaţie eficientă
se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se urmăreşte revenirea toracelui la
poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină două ventilaţii eficiente
(deoarece rezistenţa căilor respiratorii scade la a doua insuflaţie).
după aceasta, îşi repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei pentru a executa încă 30 de
compresii toracice
se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
insuflaţiile se realizează blând pentru a evita creşterea presiunii intra-gastrice (rezistenţa căii digestive este mai mică decât a
celei respiratorii şi aerul insuflat cu putere va trece mai rapid în stomac, putând produce vărsătură, urmată de aspiraţie în
căile respiratorii = sindromMendelson).
întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă aceasta începe să respire
normal; altfel, resuscitarea NU trebuie întreruptă!
dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-un inspir normal, atunci, înaintea următoarei
tentative se verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie vizibilă.
se verifică din nou dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte
dacă mişcarea toracică şi fluxul de aer în expir nu se produc, cea mai frecventă cauză este aceea că palatul moale se
comportă ca o valvă şi obstruează nările; de aceea se va menţine gura deschisă în expir.
6B. Resuscitarea doar prin compresii toracice (hands only)- poate fi efectuată, după cum urmează:
133
dacă salvatorul nu poate sau nu doreşte să efectueze ventilaţii gură-la-gură, atunci va efectua doar compresii toracice
în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecvenţă de 100/minut
resuscitarea va fi oprită pentru reevaluare doar dacă victima începe să respire normal.

soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea

victima începe să respire normal
salvatorul este epuizat fizic.

Poziţia de siguranţă (vide supra) este folosită în managementul victimelor inconştiente care respiră şi au semne de
circulaţie sangvină şi nu prezintă leziuni ale coloanei vertebrale
Când o victimă inconştientă este culcată în decubit dorsal şi respiră spontan căile respiratorii pot fi obstruate de limbă,
mucus sau vomă. Aceste probleme pot fi prevenite dacă victima este plasată pe una din părţile ei laterale. Scopul acestei
poziţii este:
menţinerea liberă a căilor respiratorii
permiterea monitorizării
respectarea curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale
evitarea compresiilor pe pachetele vasculonervoase.
stabilitatea în timp.
Pe de altă parte, clinostatismul / semi-clinostatismul ventral poate împiedica ventilaţia adecvată, deoarece imobilizează
diafragmul şi reduce complianţa pulmonară.
Poziţia de siguranţă trebuie să fie stabilă, aproape de poziţia laterală, cu capul decliv şi fără ca presiunea pe torace să
împiedice ventilaţia.

Manevrele pentru obţinerea poziţiei de siguranţă sunt:

se îndepărtează ochelarii victimei (dacă este cazul);
salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal şi cu membrele pelvine întinse;
braţul de partea salvatorului se poziţionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind îndoit şi palma orientată în sus;
braţul de partea opusă se aduce peste torace, de aceeaşi parte cu salvatorul şi se poziţionează cu dosul palmei în contact
cu obrazul
salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna, chiar deasupra genunchiului şi îl trage în sus,
păstrând contactul piciorului cu solul (flexia incompletă a coapsei pe abdomen
cu o mâna pe genunchiul flectat şi cu cealaltă menţinând dosul mâinii victimei pe obraz, se roteşte victima spre salvator
în poziţie laterală, până când piciorul flectat se sprijină pe sol;
se ajustează poziţia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa şi genunchiul să fie flectate în unghi drept
se împinge şi se menţine capul spre posterior pentru a asigura libertatea căilor aeriene: această manevră se
realizează prin ajustarea poziţiei mâinii de sub obraz;
se verifică respiraţia la intervale regulate.
Dacă este necesară menţinerea poziţiei de siguranţă pe o perioadă mai lungă de timp, după 30 minute victima va fi
întoarsă pe partea opusă

Criterii de abandonare a măsurilor de resuscitare:

midriază areactivă peste 10 minute
comă profundă, fără respiraţie spontană
lipsa activităţii cardiace spontane peste 10 minute pe traseul ECG
complexe ventriculare rare pe traseul ECG (sub 10/minut) neînsoţite de activitate cardiacă mecanică după 10 minute de
resuscitare.
134
La bolnavii cu fibrilaţie ventriculară primitivă refractară se continuă resuscitarea până la apariţia liniei izoelectrice pe ECG şi
menţinerea ei peste 10 minute.
Complicaţii posibile
Sunt legate de:
ventilaţie
aspirarea în arborele traheobronşic a conţinutului gastric acid
distensia stomacului care favorizează riscul de regurgitare şi aspirare a conţinutului gastric
•masajul cardiac extern:
fracturi costale sau sternale
pneumotorax, hemotorax, contuzie pulmonară
hemopericard, contuzie de miocard
hemoperitoneu (prin ruptură de splină sau ficat).

Observaţii
dacă sunteţi în faţa unui bolnav în stop cardiac cereţi imediat ajutor, fără să părăsiţi camera, şi începeţi de urgenţă
măsurile de resuscitare
scoateţi pernele de sub capul bolnavului şi puneţi-l în decubit dorsal
dezbrăcaţi bolnavul pentru moment doar la nivelul trunchiului şi începeţi masajul cardiac
când vine un alt ajutor, solicitaţi trusa de urgenţă şi treceţi la:
asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare
la nivel cerebral, pupilele sunt martorul clinic cel mai fidel al eficienţei măsurilor de resuscitare; midriaza areactivă
în lipsa oricărei intervenţii farmacologice este semn de suferinţă cerebrală majoră. In schimb, reluarea activităţii pupilare
este semn de eficienţă a măsurilor de resuscitare asupra circulaţiei cerebral

135
 SONDAJUL GASTRIC
BARARU TANIA
Definiţie. Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unei sonde gastrice Faucher sau Einhorn, pe cale orală sau
nazală prin faringe şi esofag în stomac.
Scop:
explorator : recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi secretorii (chimismul gastric) şi pentru evaluarea
funcţiei evacuatorii gastrice
therapeutic : evacuarea conţinutului toxic din stomac ; curăţirea mucoasei gastrice de exudate şi substanţe străine depuse;
hidratarea şi alimentarea bolnavului ; introducerea unor substanţe medicamentoase
de protecţie : şorţuri din cauciuc sau din material plastic, muşama şi aleză, prosoape
sterile : sonda Faucher sau Einhorn, 2 seringi de 20 ml, mănuşi de unică folosinţă,pense hemostatice, eprubete
nesterile : tăviţă renală, tavă medicală, pahar cu apă aromată, pahar cu apă pentru proteză, recipient pentru colectare
medicamente : la indicaţia medicului

psihic: se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii şi este rugat să respecte indicaţiile date în timpul sondajului
fizic:
se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept şi se protejează cu şorţul de material plastic
i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta
saliva ce se scurge din cavitatea bucală, pacientul fiind solicitat să menţină tăviţa în această poziţie
pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului
asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbracă şorţul de material plastic; îşi pune mănuşile sterile
umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag
se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi torace
prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion
cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc şi introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui, cât mai
aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită
prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac(la marcajul 40-50 cm citit la arcada dentară)
verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul seringii şi se fixează sonda
se aspiră sucul gastric cu seringa pentru diferite probe
se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după comprimarea ei cu o pensă hemostatică
când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna stângă şi se îndepărtează sonda
goleşte conţinutul sondei în vasul colector şi se aşează sonda în tăviţa renală
se pregăteşte produsul pentru laborator- completarea formularelor, etichetare
Îngrijirea ulterioară a pacientului
i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
se îndepărtează tăviţa şi şorţul şii se oferă proteza dentară (după caz); se aşează pacientul în poziţie comodă
se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului gastric extras
Accidente
Greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o respiraţie profundă, fie se efectuează anestezia faringelui cu o
soluţie de cocaină 2%
Sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feţei, apoi cianoza, se îndepărtează sonda
Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie cu aer
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie

tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie, putând fi efectat şi pe cale endonazală(sonda Einhorn)
pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii de pătrundere a sondei se face prin
introducerea capătului liber într-un pahar cu apă - apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii
o formă particulară de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei Blakemore
DE EVITAT: ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului)

136
 SONDAJUL VEZICAL
COTEA MARIA
Definitie: introducerea unei sonde sau a unui cateter prin uretră in vezica urinară, realizând o
comunicare intre mediul intern al vezicii si mediu extern.
Scop:
explorator: recoltare de urina, depistarea unor modificari patologice ale uretrei si vezicii urinare.
terapeutic: evacuarea continutului, procedee terapeutice prin sondă.

de protectie : mușama si aleză;

sterile:sondă urinară pentru evacuare simplă Nelaton sau permanenta Foley, lubrifiant steril,
recipient pentru recoltare, ser fiziologic, seringa,pensă hemostatică, tampoane ,comprese, mănusi
,câmp.
nesterile: materiale pentru toaleta organelor genitale, tavită renală, bazinet, paravan, pungă
colectoare.
-oxicianura de mercur 1/5000 sau betadine,solutie medicamentoasa pt.lavaj
Pregătirea pacientei:
psihică: se informează si se axplică necesitatea tehnicii,se obține consimțământul.
-fizică: se izolează patul cu paravan, se protejeaza cu musamaua si aleza, se aseaza pacienta in
decubit dorsal cu genunchii ridicati si coapsele indepartate, se indepartează perna si pătura, se
acoperă pacienta lăsând descoperită zona genitală, se așeaza bazinetul si se efectueaza toaleta
organelor genitale externe, se indepărteaza bazinetul si se așeaza tăvița renală intre coapsele
pacientei
Execuția tehnicii:
asistenta spală mâinile si imbracă mănușile sterile, evidentiaza meatul urinar, dezinfecteaza
orificiul uretral de sus in jos cu oxicianura de mercur;
scoate sonda cu o pensa si o prinde intre degetele mediu si inelar al mâinii drepte;
lubrifiază sonda cu lubrifiant steril
cu vârful in sus sonda introduce in uretra 4-5 cm;
primele picături se lasa sa curga in tavita renala apoi in recipiente in funcție de scop;
-se fixeaza ,se ataseaza la punga colectoare,daca este cazul
extragerea sondei se face dupa pensarea orificiului extern prin aceleași mișcări
Ingrijirea pacientei: toaleta regiunii vulvare, se imbracă si se așeaza comod in pat, se
supravegheaza
Eprubetele cu urina recoltată pentru examene de laborator se etichetează și se transportă la
laborator.
Reorganizarea: indepartarea deseurilor
Notarea in F.O.: se notează tehnica si numele persoanei care a efectuat-o, cantitatea de urină
recoltată, aspectul macroscopic al urinei.

137
 SPĂLĂTURA AURICULARĂ
POPA MIHAELA
Definitie: introducerea unui current de lichid in conductul auditiv extern se numeste spalatura auriculara

Scop:
evacuator: indepartarea secretiilor, corpilor straini
Pregatirea pacientului:
psihica: explicarea procedurii si obtinerea acceptului/acordului
- fizica:* OTOSCOPIE ( efectuata de catre medic)
dop de cerum=instilare de substante medicamentoase pe baza de glicerina , cu minim 12 ore
inaintea efectuarii spalaturii
insecte vii=tampon imbibat in alcool/eter
corpi straini hidrofili=se extrag de catre medic cu ajutorul unei pense

Pozitia pacientului:
sezand
decubit dorsal

Materiale necesare:
musama +aleza
prosop
tavita renala
seringa Guyon
comprese/tampoane sterile
lichidul de spalatura la temperature corpului
manusi de unica folosinta

Tehnica:
pregatirea asistentei medicale
pregatirea materialeleor necesare
musama +aleza pentru protectia patului
prosop in jurul gatului
tavita renala sustinuta de catre pacient sub urechea la care urmeaza sa se efctueze spalatura
se aspira in seringa Guyon lichidul de spalatura si se verifica temperatura acestuia
se cere pacientului sa deschida gura
se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul de spălătură
spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
se repetă operaţia până ce lichidul este curat
se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
se îndepărtează tăviţa renală
medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
se introduce un tampon de vată în conduct
se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1 oră
se examinează lichidul de spălătură
Se noteaza in F.O. :data efectuarii procedurii,urechea la care s-a efectuat spalatura si numele
asistentei care a efectuat procedura

Reorganizarea locului de munca

Incidente si accidente: lipotimie,varsaturi,otodinie,otalgie=se intrerupe procedura

138
 SPĂLĂTURA GASTRICĂ
BARARU TANIA
Def. Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a conţinutului stomacal
(reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .
Scop – terapeutic- evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicaţii
intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
stază gastrică însoţită de procese fermentative
pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac
pregătirea pentru examen gastroscopic
intoxicaţii cu substanţe caustice
hepatite cronice; varice esofagiene
îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate
ulcer gastric în perioada dureroasă
cancer gastric

2 şorţuri din material plastic ,prosoape

sonda gastrică Faucher sterilă, pâlnie
mănuşi de unică folosinţă, pensă hemostatică
cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la 25-26°C
recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean)
medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii colaborării sale
fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se aşează şorţul de cauciuc; se
îndepărtează proteza dentară (când este cazul);i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie (pentru
captarea salivei şi pentru imobilizarea pacientului)
Execuţie
asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul de cauciuc
umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace, cere pacientului să deschidă
gura, să respire adânc
introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina limbii invitând pacientul să
înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm
la arcada dentară)
la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului
se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi deasupra capului pacientului
înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală pentru a se aduna
înea lichidul din stomac
se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector
se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe străine
se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu atenţie, pentru a se împiedica
scurgereaconţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient
dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau volu ntar, tot ceea ce s-a
evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului
se oferă pacientului un pahar cu apă cîlduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul şi se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în F.O. spălătura
Accidente şi incidente:
Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă., anestezie cu soluţie de cocaină
2%
Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se îndepărtează imediat sonda.
Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer cu seringa
Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii

139
 SPĂLĂTURA OCULARĂ
BARARU TANIA
Def. Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop: - terapeutic
în procesele inflamatoare ale conjunctivei
în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
pentru îndepărtarea corpilor străini
casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
undină sau alt recipient picurător
soluţii antiseptie la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă bicarbonatată 22‰
tăviţă renală
mănuşi de unică folosinţă
psihic: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
fizic:
se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau în poziţie decubit lateral
se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
se protejează cu un prosop în jurul gâtului
se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută de bolnav sau ajutor)
dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau lateral, cu capul aplecat înapoi
Efectuarea spălăturii – este nevoie dedouă asistente: una supraveghează pacientul şi-l menţine în poziţia aleasă, cealaltă
efectuează tehnica
se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează reflexul de închidere a pleoapelor)
se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină (sau alt recipient) în sacul conjunctival,evitând
cornea
se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură (când este cazul)
se îndepărtează tăviţa renală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o compresă sau tampon
îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie comodă
Reorganizarea locului/ notarea în F.O.
se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o, precum şi aspectul lichidului de spălătură
se colectează materialelor conform P.U.

traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte

infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi

ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele mişcări reflexe
produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi

140
 SPĂLĂTURA VAGINALĂ
BARARU TANIA
Definitie Prin spalatura vaginala se intelege introducerea unui curent de lichid – apa sau solutie medicamentoasa – in vagin
,care,dupa ce spala peretii vaginali ,se evacueaza pe langa canula
Scop
Therapeutic : indepartarea continutului vaginal(normal sau patologic ) dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasa
Dezinfectia locala inaintea interventiilor chirurgicale
Calmarea durerilor
Reducerea proceselor inflamatorii

Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)

Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2 l solutie medicamentoasa:apa
oxigenata,solutie cloramina,permanganat de potasiu1/2000,oxicianura de mercur 1/4000
Irigator , bazinet, paravan
Pensă
Gel pentru lubrifiere
Tampoane de vată
Stativ pentru suspendarea irigatorului, paravan
Aleză, muşama,pled
Mănuşi sterile
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
Explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spalatura si instruiţi pacienta să stea liniştită şi relaxată, să
comunice eventualele senzaţii neplăcute -
Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
Asiguraţi intimitatea- izolare cu paravan
Se protejeaza patul cu musamaua si aleza
Instruiţi pacienta să-şi golească vezica si asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
se acopera regiunea vulvei cu un strat subtire de vaselina ( pt spalaturi calde)
Efectuarea procedurii:
Verificaţi recomandarea medicala, temperatura lichidului, identificaţi pacienta si explicaţi desfăşurarea procedurii
Verificaţi dacă pacienta şi-a golit vezica si aşezaţi pacienta pe masa ginecologică
Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
Spălaţi mâinile
Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
Îmbrăcaţi mănuşi sterile
Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă,incepeţi curăţirea dinspre partea anterioară spre spate,
folosind tamponul o singură dată
Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
Îndepărtaţi cu o mână labiile iar cu cealalt introduceţi canula în vagin , înclinând-o spre faţă apoi spre spatele pacientei;
introduceţi aproximativ 8 -10cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal)
Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula în timpul irigaţiei
Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge prezentaţi medicului
Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U. si spalati-va pe maini
Notaţi procedura în F.O.
ÎNGRIJIREA PACIENTEI
Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie

141
 SPĂLĂTURA VEZICALĂ
COTEA MARIA

Definiție:introducerea unei soluții medicamentoase prin sondă sau cateter in vezică.

Scop:terapeutic-îndepărtarea exudatelor patologice din inflamația pereților vezicali , pregătirea pentru explorări și
profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei à demeure.

Materiale necesare:
-de protecție:mușama,aleză;
-sterile:sondă urinară cu o singură cale,tampoane,comprese,mănuși,pensă hemostatică,seringă Guyon;
-nesterile:bazinet,tăviță renală;
-medicamente:lichid de spălătură 1l,oxicianură de mercur1/5000,soluție de rivanol,nitrat de argint,ulei de parafină,ser
fiziologic.

Pregătirea pacientului:
psihică: se informează si se explică necesitatea tehnicii se obține consimțământul;
-fizică: se izolează patul cu paravan, se protejează cu mușama si aleză, se așează in pozitie ginecologica, se
efectueaza toaleta regiunii genitale

Execuția tehnicii:
tehnica incepe cu sondajul vezical;
după evacuarea vezicii se adapteaza la sondă seringa Guyon si se introduc 80-100 ml soluție, fară sa se
destinda vezica;
se retrage seringa și se lasă să se scurga lichidul introdus, se repetă operația până ce lichidul evacuat
este limpede
Reorganizare:selectarea și indepărtarea deșeurilor conform PU.
Notarea inFO: se noteaza tehnica si aspectul lichidului de spălătură.
Incidente:obstruarea sondei cu un cheag de sânge-se insuflă aer sau ser fiziologic.

142
 TESTAREA SENSIBILITĂŢII LA ANTIBIOTICE
BARARU TANIA

Testarea cutanată este utilizată pentru a testa sensibilitatea la un anumit antibiotic a organismului. Injectarea se va
realiza după tehnica injecţiei intradermice. Raportul diluţiei poate fi 1/100 sau 1/1000.
Scop: - explorator.
Materiale necesare:
ace şi eringi sterile
alcool medicinal
tampoane de vată.
mănuşi de portecţie
antibioticul ce urmează a fi testat şi administrat
ser fiziologic pentru realizarea diluţiei
Realizarea procedurii : raport 1/100
se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
se realizează diluarea unui gram de substanţă activă( a medicamentului) cu 10 ml ser fiziologic( dacă flaconul are
1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
din aceasta dilutie: 1+10=11, se aspiră 1ml solutie, care, la rândul ei se diluează cu încă 9 ml ser fiziologic.
din soluţia obţinută 1+ 9=10ml, se aspiră 0,1ml soluţie ce se administrează pe faţa anterioară a antebraţului,
intradermic .Locul injectării va fi însemnat .
după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia locală.În cazul unei alergii: la locul
injectării medicamentului(antibioticului), apare eritem,eventual papulă puriginoasă (prurit=senzaţie de
mâncărime), cu tendinţa la extindere.Citirea se face în maxim 30 de minute: rezultatul este negativ dacă diametrul
este <10mm şi, deci, soluţia se poate administra; rezultatul este pozitiv dacă diametrul este >10mm şi, deci, soluţia
nu se poate administra.
în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000 , la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9 ml ser fiziologic din care apoi se
va lua 0,1 ml ce se va administra intradermic, reacţia citindu-se tot la 30 minute.

înainte de realizarea testării se va avea în vedere , o eventuală, posibilă reacţie alergică, de aceea vor fi pregătite
medicamentele necesare pentru a putea interveni - adrenalină, hemisuccinat de hidrocortizon

143
 TESTUL DE TOLERANŢĂ LA GLUCOZĂ
BARARU TANIA
Definiţie : Testul de toleranţă la glucoză reprezintă testul ce evaluează capacitatea organismului de a metaboliza
administrarea unei doze măsurate de glucoză, cu determinarea nivelurilor plasmatice şi urinare ale glicemiei la intervale
regulate, utilizat în special pentru diagnosticarea diabetului zaharat.
Recomandări pentru efectuarea testului de toleranţă la glucoză oral(TTGO)
pacienţi cu glicemiebazalamodificata (impaired fasting glucose, IFG);
antecedentefamiliale de diabetzaharat;
obezitate;
istoric de infectiirecurente (cutanatesauurinare);
episoadeinexplicabile de hipoglicemie;
paciente cu avorturispontane, nasteri premature, nasteri de feţimorţisaumacrosomi;
glicozurietranzitoriesauhiperglicemieîncursulsarcinii,
dupăinterventiichirurgicale, traumatisme, stres, infarct miocardicsauadministrare de ACTH.
Contraindicaţiiletestului
;
Testul nu trebuieefectuat la pacientii cu paraliziehipokaliemicaperiodica
De asemeneatestul nu esteindicat in caz de: hiperglicemiebazala ≥ 126 mg/dL la douadeterminari;
valori ale glicemieibazale constant normale;
valori ale glicemiei postprandiale ≥200mg/dL la douadeterminari;
diabetzaharat clinic manifest;
diabetsecundar (ex. dupaadministrare de hormoni).
Pregătireapacientului
Ultimulconsum de alimentetrebuiesa fie cu celputin 8 ore (nu maimult de 16 ore) înainteaefectuariitestului;
estepermisaingestiaunorcantitatimici de apa. Pacientultrebuiesaaiba o dietanormala in ultimele 72 ore (>150g
glucide/zisiabstinenta de la alcool). Este interzisfumatulsiefortulfizicpedurataefectuariitestului.
Efectuareatestului
Adulti: Se voradministra in interval de 5 minute 75g glucozaanhidradizolvataînaparece.
Copii: Cantitatea de glucozaadministrataeste in functie de greutateapacientului: 1.75g/kg corp – maximum 75g.
Se vorrecolta 2 probe de sange: imediat înainte de administrareaglucozeişidupă 120
4
minute.Inanumitesituatiiclinice, la solicitareamedicului, se pot recoltamaimulte probe la: 30, 60, 90, 120, 180 minute .
Reactii adverse: unelepersoane pot prezentagreatasau pot aveasimptomevaso-vagale in cursulefectuariitestului.
Interpretarearezultatelor
Interpretareavalorilorglicemieibazalesi in cadrultestului de toleranta la glucoza se efectueaza conform criteriilor
ADA (American Diabetes Association):
Normoglicemie Conditiiasociate cu risccrescut de Diabetzaharat
diabetzaharat
Glicemiebazala <100 mg/dL (<5.6 100-126 mg/dL (5,6-6,9mmol/L) ≥126 mg/dL
mmol/L) (glicemiebazalamodificata) (7.0 mmol/L)
Glicemie la 2 ore <140 mg/dL 140-200 mg/dL (7.8-11.1 ≥200 mg/dL
dupaadministrarea a 75g (7.8 mmol/L) mmol/L) (intoleranta la (≥11.1 mmol/L)
glucoza glucoza)
Testul de toleranta la glucozaesteutil nu numai in diagnosticuldiabetuluizaharat, ci si in identificareapacientilor cu
intoleranta la glucoza (impaired glucose tolerance, IGT).
Persoanele cu IFG, ca sicele cu cele cu IGT, fac parte dintr-un grupintermediar, care, desi nu indeplinestecriteriile de
diagnostic ale diabetuluizaharat, prezintaniveluri ale glucozeipreamaripentru a fi considerate normale.
Acesteapersoanetrebuie considerate categorii de risccrescut pentru diabet si afectiunicardiovasculare.IFG si IGT se asociaza
cu obezitate (in special abdominala), hipertensiunearterialasidislipidemie (trigliceride crescutesi HDL-colesterolscazut).
Cresterea activitatiifizice, scaderea ponderala si administrarea anumitor agenti farmacologici previn sau intarzie dezvoltarea
diabetului la persoanele cu intoleranta la glucoza.
Alteconditiicliniceasociate cu modificareatolerantei la glucoza:
Scadereatolerantei la glucoza cu valoricrescute ale glicemieipoateaparea: postgastrectomie, in ingestiaexcesiva de glucoza,
hiperlipidemietipurile III, IV si V, hemocromatoza, boala Cushing, leziuni SNC.
Scadereatolerantei la glucoza cu hipoglicemiepoateaparea in: boala von Gierke, bolihepatice severe, niveluricrescute de
epinefrina.

144
Crestereatolerantei la glucoza cu aplatizareacurbei (obtinuta din valorileglicemiei la 30, 60, 90, 120, 180 minute)
poateaparea in: hiperplaziesautumori ale celulelorinsularepancreatice, malabsorbtie (sprue, boalaceliaca, boala Whipple),
1
boala Addison, hipopituitarism, hipoparatiroidism, hipotiroidie, boli hepatice .

Limitesiinterferente
Testul are valoarelimitata in diagnosticuldiabetuluizaharat la copiisiesterarindicat in acestscop. Fumatulpoatecrestenivelurile
de glucoza.Dietaalterata (ex. regimpentruscaderea in greutate)
poatescadeatoleranta la glucozasisugeraun “falsdiabet”. Bolileinfectioasesiinterventiilechirurgicale pot afectatoleranta la
glucoza, de aceeatestul se recomanda a fi efectuat la un interval de 2 saptamani de la episodulacut. Repausulprelungit la pat
poate de asemeneasaafectezerezultateletestului; atat cat esteposibil, testul se vaefectuadoar la pacientiambulatori.
Alteconditiipatologice care pot genera rezultate falspatologice la testul de toleranta la glucoza: ulcer duodenal,
gastrectomie, hipokaliemie, hipermagneziemie.
• Medicamente
Crestereatolerantei la glucoza: atenolol, clofibrat, gliburid, fenitoin, guanetidina, lisinopril, inhibitori MAO, metformin,
metoprolol, nandrolol, octreotid, prazosin.
Scadereatolerantei la glucoza: acebutolol, acid nicotinic, atenolol, betametazona, calcitonina, clorpromazina, clofibrat,
contraceptive orale, estrogeniconjugati, cortizon, danazol, dexametazona, diazoxid, dietilstilbestrol, foscarnet, furosemid,
hormon de crestere, hidroclorotiaziad, imipramina, interferon alfa-2a, litiu, medroxiprogesteron, metilprednisolon,
metoprolol, naproxen, niacinamida, nifedipin, pindolol, prednisolon, prednison, prometazina, spironolactona, streptozocin,
triamcinolon, triamteren, verapamil.
Dacaesteposibil, medicatiatrebuieintrerupta cu celputin 3 zileinainte de test (in special contraceptive orale,
diureticetiazidice, corticosteroizi, fenotiazine)3.

145