Capitolul 14 GRĂBEŞTE‐TE ÎNCET

Cel de‐al paisprezecelea aforism sunaă astfel:

Iisus a spus:
„Binecuvântat este cel care a suferit, căci el a descoperit v i aţ a.

Iisus a spus:
„Priviţi‐l pe cel viu atât timp cât trăiţi: nu aşteptaţi să muriţi ca să‐l căutaţi, căci
atunci nu îl veţi găsi".
Ei au văzut un samaritean ducând un miel în drum spre Iudeea. Iisus le‐a spus
discipolilor săi:
„De ce duce cu el acest om un miel? "
Discipolii i‐au răspuns: „ Ca să‐l ucidă şi să‐l mănânce ".
El le‐a spus: „Atât timp cât este viu, nu îl va mânca, ci doar după ce îl va ucide, iar
mielul va deveni un cadavru ".
Discipolii: „Altminteri, nu ar putea să‐l mănânce ".
El le‐a spus: „ Şi voi ar trebui să vă căutaţi un loc de odihnă, dacă nu doriţi să
deveniţi nişte cadavre şi să fiţi mâncaţi".

Iisus a spus: „Doi se vor odihni pe pat. Unul va muri; altul va trăi. "

ÎÎncaă din cele mai vechi timpuri, oamenii s‐au îîntrebat de ce existaă ataî ta suferinţaă
îîn viaţaă . Dacaă Dumnezeu este tataă l nostru, al tuturor, de ce existaă ataî ta suferinţaă îîn
viaţaă ? Dacaă Dumnezeu este iubire şi compasiune de ce suferaă ataî t de mult existenţa?
Paî naă acum, nimeni nu a reuşit saă dea un raă spuns satisfaă caă tor la aceastaă îîntrebare. Dacaă
veţi îînţelege îînsaă aceste cuvinte ale lui Îisus, veţi îînţelege şi raă spunsul la ea. Omul
suferaă pentru caă nu existaă altaă cale de a se maturiza, de a creşte. Suferinţa este singura
sa şansaă de a deveni mai conştient. Îar conştiinţa reprezintaă cheia maî ntuirii.
Studiaţi‐vaă propria viaţaă : ori de caî te ori vaă simţiţi confortabil, faă raă probleme, ori de
caî te ori sunteţi fericiţi, luciditatea voastraă dispare. Continuaţi saă traă iţi îîntr‐un fel de somn,
de hipnozaă , ca şi cum aţi fi somnambuli. Faceţi tot felul de lucruri, dar parcaă v‐aţi afla îîntr‐
o transaă . ÎÎn absenţa suferinţei, religia dispare din viaţa omului. El nu se mai duce la
templu, caă ci acesta îîşi pierde orice semnificaţie pentru el. Nu se mai roagaă la

-1-
Dumnezeu. De ce am face‐o?
Ori de caî te ori suferaă , omul se graă beşte saă ajungaă la templu. El îîşi îîndreaptaă ochii
caă tre Dumnezeu, iar palmele i se unesc îîn mod natural îîn rugaă ciune. Existaă ceva ascuns îîn
interiorul suferinţei care îîi face pe oameni mai conştienţi de ei îînşişi şi de scopul lor îîn
aceastaă viaţaă . Orice moment de suferinţaă este dublat de o luciditate foarte intensaă .
ÎÎn aceastaă lume nu existaă nimic lipsit de semnificaţie. Ea reprezintaă un cosmos, nu
un haos, chiar dacaă noi nu îînţelegem îîntotdeauna acest lucru, caă ci nu cunoaştem decaî t
nişte fragmente din ea. Noi nu cunoaştem ansamblul lucrurilor. Experienţa noastraă de
viaţaă se rezuma la citirea unei pagini dintr‐un roman. Nimic nu pare saă capete sens,
caă ci nu am apucat îîncaă saă cunoaştem îîntreaga poveste. Caî nd vom cunoaşte totul,
aceastaă paginaă va caă paă ta sens.
Ce îînseamnaă semnificaţia? Aceasta se referaă la relaţia fragmentului cu totalitatea.
Un nebun care vorbeşte singur pe stradaă este incoerent. Cuvintele sale sunt lipsite de
semnificaţie, caă ci nu reprezintaă decaî t fragmente. ÎÎn el nu mai existaă un individ, o
unitate centrala care saă dea sens cuvintelor sale. Ele nu fac parte dintr‐un tot unitar; de
aceea, sunt ataî t de incoerente. Un om normal ar putea rosti exact aceleaşi cuvinte,
vorbind cu altcineva, iar ele ar caă paă ta sens. De ce? Cuvintele sunt identice, frazele şi
gesturile la fel, şi totuşi despre un om spunem caă este nebun, iar despre celaă lalt caă este
normal. De ce? Pentru caă pe cel din urmaă îîl ascultaă cineva. Cuvintele sale nu mai par
fragmentare, ci se integreazaă îîntr‐un ansamblu, îîntr‐un tot unitar.
Dacaă taă iem o bucataă dintr‐o picturaă de Picasso, aceasta îîşi pierde orice
semnificaţie. Ea nu mai reprezintaă decaî t un fragment sș i orice fragment este mort. Dacaă
o integraă m îînapoi îîn picturaă , ea îîsși recapaă taă brusc semnificaţia, caă ci devine parte
integrantaă dintr‐ un tot unitar. Orice fragment îîşi recapaă taă semnificaţia dacaă este
integrat îîn ansamblul din care face parte. Omul modern şi‐a pierdut aceastaă
semnificaţie de caî nd a îînceput saă ‐ l conteste pe Dumnezeu, sau de caî nd a uitat de el.
Faă raă Dumnezeu, omul nu poate avea nici o semnificaţie, caă ci Dumnezeu îînseamnaă
totalitatea, iar omul reprezintaă doar un fragment din aceasta. El este doar un vers
dintr‐un poem. ÎÎn sine, nu îînseamnaă decaî t nişte vorbe faî raă noimaă . Ele capaă taă îînsaă un
sens îîn ansamblul poemului, îîn relaţie cu acesta. Nu uitaţi acest lucru.
Asta îîmi aminteşte de un vis pe care l‐a avut Bertrand Russell. Acest filozof a fost
un ateu. Nu a crezut niciodataă îîn Dumnezeu. Nu a descoperit niciodataă o semnificaţie
profundaă , care saă includaă totalitatea. El povesteşte îîntr‐o carte urmaă torul vis pe care l‐
a avut: îîntr‐o noapte, a auzit pe cineva baă taî ndu‐i la uşaă . S‐a dus saă deschidaă usș a şi l‐a
gaă sit îîn pragul ei pe baă traî nul Dumnezeu. Nu‐i venea saă îîşi creada ochilor, caă ci nu a
crezut niciodataă îîn acesta. Chiar şi îîn vis şi‐a adus aminte caă el nu crede îîn Dumnezeu.
Dar baă traî nul paă rea ataî t de abandonat, ataî t de uitat de lume, cu hainele sale ponosite,
acoperit de praf ‐ paă rea ataî t de demodat, de şters, ca un fel de picturaă neclaraă din care
nu mai distingi mare lucru — îîncaî t lui Russell i s‐a faă cut milaă de el. Pentru a‐l mai
îînveseli, i‐a spus: „Întraă !" Apoi l‐a baă tut pe umaă r sș i l‐a îîmbaă rbaă tat: „Haide, îînsenineazaă ‐
te!" Dupaă care s‐a trezit subit sș i visul s‐a destraă mat.
Aceasta este starea omului modern: pentru el, Dumnezeu s‐a demodat. îîn cel mai
bun caz, îîi staî rneşte mila. El îîncearcaă saă ‐l mai îîmbaă rbaă teze niţel, dar nu‐i acordaă prea

-2-
 mare atenţie ‐ este doar o relicvaă a trecutului, complet depaă şitaă , uzataă moral,
ponositaă , o vechituraă . Ori a murit, ori se aflaă pe patul de moarte. Dar dacaă totalitatea a
murit, cum ar putea supravieţui fragmentul? Dacaă totalitatea s‐a îînvechit, cum şi‐ar
putea paă stra prospeţimea partea? Dacaă baă traî nul copac a murit, nicio frunzaă nu mai
poate traă i. Este o prostie saă crezi altceva.
Dacaă Dumnezeu a murit, omul nu mai poate traă i. El este deja pe patul de moarte,
bolnav, caă ci faă raă totalitate fragmentul îîşi pierde semnificaţia. Atunci caî nd este fericit,
sau mai bine zis caî nd traă ieşte un craî mpei de fericire ‐ caă ci voi nu ştiţi ce este fericirea
‐ caî nd se simte bine, netulburat, confortabil, omul crede caă este el îînsuşi o totalitate,
iar aceastaă viziune este profund greşitaă . ÎÎn schimb, caî nd suferaă , el îîşi daă brusc seama
caă nu reprezintaă deloc o totalitate. El realizeazaă caă ceva nu este îîn regulaă , caă are nevoie
de o transformare. Aceasta este semnificaţia suferinţei.
Suferinţa conferaă luciditate, sentimentul caă trebuie saă faci ceva, saă te transformi,
saă te reîînnoieşti, saă renaşti. Aşa cum sunteţi acum, voi vaă aflaţi îîn suferinţaă , aşa caă
trebuie saă faceţi ceva. Îisus a spus:
„Binecuvaî ntat este cel care a suferit, caă ci el a descoperit viaţa". Caî t sunaă de paradoxal,
de absurd! Îisus spune: „Binecuvântat este cel care a suferit u... De regulaă , noi îîi
consideraă m binecuvaî ntaţi pe cei care nu au suferit niciodataă . Aţi vaă zut îînsaă vreodataă
pe cineva care nu a suferit niciodataă ? Chiar dacaă aţi îîntaî lni un asemenea om, aţi
descoperi caă este absolut imatur, juvenil, copilaă ros, faă raă profunzime, faă raă luciditate ‐
de fapt, un idiot! Nu cred caă aţi mai spune atunci caă este binecuvaî ntat.
Numai omul care nu a îîncercat saă traă iascaă niciodataă , care a evitat viaţa, poate raă maî ne
îîn afara suferinţei. Aşa se explicaă de ce îîn familiile bogate nu se nasc decaî t idioţi, caă ci
paă rinţii îîi protejeazaă prea mult. Aceastaă protecţie excesivaă nu îîi apaă raă pe aceştia de
moarte, ci de viaţaă . De fapt, chiar aceasta este problema: dacaă vrei saă protejezi pe cineva
îîmpotriva morţii, va trebui saă ‐l protejezi îîmpotriva vieţii, caă ci viaţa conduce la moarte.
Dacaă doreşti saă nu mori, trebuie saă nu traă ieşti; este o logicaă simplaă . Dacaă te temi de
moarte, taie toate legaă turile cu viaţa. îîn acest fel, poţi vegeta la infinit.
Îisus nu consideraă caă o viaţaă vegetativaă este binecuvaî ntataă . Trebuie saă fii absurd
saă crezi aşa ceva. Nu existaă nenorocire mai mare care i se poate îîntaî mpla omului, caă ci
îîn acest fel el nu va mai creşte niciodataă , nu se va mai putea maturiza. Nu va mai putea
atinge nivelele superioare de conştiinţaă , caă ci acestea nu devin manifeste decaî t dacaă
omul face faţaă provocaă rilor pe nivelele inferioare. Suferinţa nu este altceva decaî t o
provocare. Ori de caî te ori apare o problemaă , eşti provocat saă îîi faci faţaă . Numai aşa
poţi creşte. Mai multaă insecuritate îînseamnaă mai multaă creştere interioaraă ; mai multaă
securitate îînseamnaă mai puţinaă creştere. Dacaă totul este sigur îîn jur, poţi considera caă
ai ajuns deja îîn sicriu, caă nu mai eşti viu. Viaţa existaă îîn mijlocul pericolului, atunci
caî nd ai oricaî nd posibilitatea de a te raă taă ci. Un om care se raă taă ceşte se poate îîntoarce
oricaî nd îînapoi. Un om care cade se poate ridica şi poate merge mai departe.
Napoleon a fost îînvins. El a scris îîn jurnalul saă u o frazaă frumoasaă . Uneori, chiar şi
nebunii au sclipiri de geniu. El a scris: „Am pierdut o baă taă lie, dar nu raă zboiul". Cine
doreşte saă caî ştige raă zboiul trebuie saă piardaă foarte multe baă taă lii. Cine doreşte saă nu

-3-
piardaă nicio baă taă lie nu va intra niciodataă îîn raă zboi.
Niciun eşec nu este suprem; el poate fi transcens, iar succesul mai poate fi îîncaă atins.
Data viitoare nu vei mai comite aceeaşi greşealaă , aşa caă nu va mai fi necesar saă suferi.
Un om îînţelept suferaă la fel de mult ca un om ignorant, dar îîntr‐o manieraă diferitaă . El
comite tot ataî tea greşeli ‐ poate chiar mai multe ca un om prost , dar nu comite
niciodataă aceeaşi greşealaă de douaă ori. Aceasta este unica diferenţaă : cantitatea poate
fi chiar mai mare, dar calitatea greşelilor este diferitaă . Un idiot nu comite prea multe
greşeli, dar le repetaă la infinit. Uneori, el nu comite nicio greşealaă , caă ci nu face absolut
nimic. Nu poţi comite greşeli decaî t atunci caî nd acţionezi. Atunci caî nd cauţi, caî nd
mergi pe caă rare, te poţi oricaî nd raă taă ci. Dacaă nu faci decaî t saă stai acasaă , cum te‐ai
putea raă taă ci? Dacaă nu faci nimic, nu vei comite nicio greşealaă , dar nici nu vei mai
exista. Practic, vei vegeta, vei putrezi şi vei muri. Nu ar trebui saă vaă temeţi de greşeli.
Tot ce trebuie saă faceţi este saă evitaţi saă le repetaţi a doua oaraă . De ce repetaă omul
aceleaşi greşeli? Pentru caă el nu îînvaţaă nimic din ele. Din cauza lipsei de luciditate, el
repetaă aceleaşi greşeli la infinit, mişcaî ndu‐se îîntr‐un fel de cerc. De aceea hinduşii au
numit aceastaă lume samsara.
Samsara îînseamnaă roataă . Voi repetaţi la infinit aceleaşi greşeli, Circumstanţele
exterioare diferaă , dar greşelile sunt aceleaşi din punct de vedere calitativ. Ce arataă
acest lucru? El arataă caă nu sunleţj lucizi. Altminteri, de ce aţi repeta de douaă ori
aceeaşi greşealaă . Puteţi comite oricaî nd o altaă greşealaă , caă ci numai aşa veţi continuu saă
îînvaă ţaţi. Nimeni nu poate îînvaă ţa ceva faă raă saă facaă greşeli. Desigur, orice greşealaă
trebuie plaă titaă printr‐o suferinţaă . Împlicit, nimeni nu poate îînvaă ţa faă raă saă sufere.
Hinduşii au afirmat dintotdeauna caă omul este nevoit saă renascaă mereu şi mereu din
cauzaă caă nu se maturizeazaă .
Numai un om perfect matur poate transcende aceastaă lumii Cei care raă maî n
imaturi trebuie saă cadaă mereu şi mereu îîn aceastaă groapaă , paî naă caî nd vor îînvaă ţa. Îar
îînvaă ţarea nu se poate face decaî t pe calea cea grea; nu existaă o scurtaă turaă . Calea cea
grea este cea care presupune trecerea prin suferinţaă . De aceea, nu vaă mai protejatși de
suferinţaă ; dimpotrivaă , paă trundetși caî t mai adaî nc cu putinţaă îîn interiorul ei. Acceptaţi
provocarea; ieşiţi‐i îîn îîntaî mpinare, caă ci ea vaă va ajuta saă creşteţi! îîncercaţi saă o
transcendeţi, saă trecetși dincolo de ea. Nu vaă temeţi de suferinţaă ; caî nd îîncepi saă te temi,
ai murit deja. De aceea spune lisus: „Binecuvântat este cel care a suferit, căci el a
descoperit viaţa". Cine suferaă , devine conştient iar luciditatea este cheia care deschide
templul vieţii. Cu caî t esș ti mai lucid, cu ataî t devii mai conştient.
Care este diferenţa dintre voi şi un copac? Copacul este frumos, dar nu se aflaă mai
presus decaî t omul, caă ci este complet inconştient. O piatraă este inferioaraă unui copac, caă ci
este mai inconştientaă decaî t el. Chiar şi piatra suferaă , dar ea nu este conştientaă de acest
lucru. Şi copacul suferaă , dar îîntr‐o manieraă inconştientaă . Dacaă şi suferinţa voastraă
raă maî ne inconştientaă , atunci care mai este diferenţa dintre voi şi copac?
Voi aveţi trupuri de oameni, dar nu v‐aţi ridicat îîncaă pe nivelul umanitaă ţii. Care este
esenţa unui om? Conştiinţa. Aici este toata Frumusetșea acestui mecanism, caă ci atunci
caî nd eşti conştient, suferinţa dispare.
Suferinţa atrage dupaă sine luciditatea, iar dacaă devii din ce îîn ce mai

conştient, - 4 -
suferinţa dispare. Este important saă îînţelegeţi acest lucru: dacaă te doare capul, devii
conştient de faptul caă ai un cap. Altminteri, nimeni nu este conştient de capul saă u.
Omul nu devine consș tient de o parte a trupului saă u decaî t dacaă aceasta îîl doare. ÎÎn
limba sanscritaă existaă un cuvaî nt foarte frumos pentru suferinţaă :
vedant. Acesta are douaă semnificaţii: pe de o parte, de suferinţaă , iar pe de altaă
parte, de cunoaştere. Vedant provine din aceeaşi raă daă cinaă ca şi veda.
Veda îînseamnaă sursa cunoaşterii. Cei care au creat acest cuvaî nt sș i‐au dat cu
siguranţaă seama caă suferinţa îînseamnaă cunoaştere. De aceea, ei au folosit aceeaşi
raă daă cinaă pentru ambele cuvinte.
Atunci caî nd suferi, devii imediat conştient. Nu poţi fi conştient de faptul caă ai un
stomac decaî t dacaă acesta îîncepe saă te doaraă . El existaă sș i îînainte, dar nu îîn conştiinţa ta.
De aceea, ştiinţa medicalaă ,îîn special Ayurveda, defineşte starea de saă naă tate ca o
absenţaă a corpului. Dacaă nu ştii nimic de corp, îînseamnaă caă eşti saă naă tos. Dacaă sș tii de
existenţa corpului, îînseamnaă caă suferi de ceva, caă ci suferinţa nu apare decaî t dacaă ceva
nu este îîn regulaă . Un şofer nu devine consș tient de motorul maşinii sale decaî t atunci
caî nd aude un zgomot suspect. Dacaă motorul toarce lin, şoferul nu se gaî ndeşte nicio
clipaă la el. Un simplu zgomot este suficient pentru a‐ţi da seama caă ceva nu este îîn
regulaă . Acestea sunt singurele momente îîn care omul devine consș tient.
Cu caî t devii mai conştient, cu ataî t mai puţin te implici îîn ceea ce nu este îîn regulaă .
Apare astfel un al doilea fenomen: eşti consș tient de existenţa bolii, a disconfortului, a
suferinţei, dar ştii caă nu esș ti una cu ea, caă ea se aflaă doar la periferie. Luciditatea existaă îîn
centru, iar suferintșa la periferie. Este ca şi cum suferinţa i‐ar apartșine altcuiva. Nu te mai
identifici cu ea. Cel care suferaă este corpul;tu nu eşti decaî t conştient. Corpul devine un
simplu obiect, iar tu devii un subiect. Între obiect şi subiect se creeazaă un decalaj.
ÎÎn starea de luciditate toate punţile se rup şi decalajul devine foarte evident. Atunci,
poţi vedea caă trupul suferaă , dar identificarea se rupe iar aceasta este cheia caă tre viaţaă .
Binecuvântat este cel care a suferit, căci el a descoperit viaţa.
Îisus pe cruce este doar un simbol al suferinţei finale, al suferinţei absolute, al
apogeului suferinţei. îîn ultimul moment, chiar şi credinţa lui Îisus s‐a claă tinat o clipaă .
Suferinţa sa era prea mare. Nu era vorba de o suferinţaă obişnuitaă , de o durere
corporala, ci de o angoasaă de naturaă profund psihologicaă . Subit, el a îîncepui saă se
îîndoiascaă : „Oare m‐a abandonat Dumnezeu? De ce mi se îîntaî mplaă tocmai mie acest
lucru? Eu nu am faă cut nimic raă u. De ce trebuie saă fiu atunci crucificat?" Şi el i‐a pus
aceastaă îîntrebare lui Dumnezeu: „De ce?"
Trebuie saă fi fost un moment de angoasaă foarte profundaă dacaă paî naă şi temelia
credinţei sale s‐a zdruncinat. Durerea sa e prea mare. Umilinţa era deplinaă . Oamenii
pentru care s‐a naă sciu, pentru care a lucrat, pe care i‐a servit, pe care i‐a vindecat ‐ era
chiar cei care îîl ucideau, şi îîncaă faă raă niciun motiv. De aceea, el 1‐a îîntrebat pe
Dumnezeu: „De ce? De ce mi se îîntaî mplaă tocmiii mie?" Subit, a îînţeles de ce, caă ci îîn
momentul crucificaă rii a atins luciditatea absolutaă .
ÎÎntotdeauna am fost de paă rere caă îînainte de acest moment ci nu a fost decaî t Îisus;
abia dupaă aceea a devenit el Christos. Acesta a fost momentul îîn care s‐a produs
transformarea sa deplinaă . ÎÎnainte nu faă cea decaî t saă se apropie din ce îîn ce mai tare de

-5-
ţelul final, dar saltul final s‐a produs atunci: Îisus a dispaă rut şi îîn locul lui a apaă rui
Christos. ÎÎn fiinţa lui s‐a produs o transmutaţie.
Ce s‐a îîntaî mplat? El s‐a îîntrebat: „De ce mi se îîntaî mplaă m aceastaă suferinţaă ? M‐ai
abandonat? Ai uitat de mine?" Dar imediat a adaă ugat: „Facaă ‐se voia ta!" El şi‐a acceptat
soarta. „De ce" îînsemna o respingere, caă ci orice îîntrebare îînseamnaă o îîndoialaă . Îii a
îînţeles îînsaă adevaă rul şi a adaă ugat: „Accept acest destin. Facaă ‐se voia ta, nu a mea, caă ci
voia mea este greşitaă ". Apoi s‐a relaxat. Aceasta a fost abandonarea supremaă . ÎÎn
momentul morţii, el şi‐l acceptat moartea. Prin acea acceptare, viaţa sa a devenit
eternaă a gaă sit cheia. De aceea a spus el: „Binecuvântat este cel care a suferit, căci el a
descoperit viaţa ".
Atunci caî nd suferiţi, nu vaă mai plaî ngeţi, nu mai creaţi îîn jurul suferinţei voastre o
stare de angoasaă . Limitaţi‐vaă saă vaă priviţi suferinţa îîn faţaă , din toate unghiurile
posibile. Transformaţi‐o îîntr‐o meditaţie şi vedeţi ce se îîntaî mplaă . ÎÎn acest fel, energia
care a luat forma suferinţei, a bolii, se va transforma. Calitatea ei se schimba. Ea se va
transforma îîn luciditate, caă ci îîn interiorul fiintei nu existaă douaă energii, ci una singuraă .
Dacaă ia forma sexului, ea poate fi transformataă îîn iubire. Chiar şi iubirea poate fi
transformataă , îîntr‐o ipostazaă îîncaă şi mai îînaltaă : îîn rugaă ciune. Chiar sș i rugaă ciunea poate
fi transformataă : îîn conştiinţaă puraă , dar energia raă maî ne aceeaşi.
Suferinţa îînseamnaă o risipire inutilaă a energiei, o scurgere. De aceea, atunci
caî nd suferiţi, scuturaţi‐vaă : îînchideţi ochii şi privitși suferinţa îîn faţaă . Îndiferent dacaă
este de naturaă fizicaă , mentalaă , existenţialaă , transformaţi‐o îîntr‐o meditaţie. Priviţi‐o
ca pe un obiect.
Dacaă vaă veţi privi suferinţa ca pe un obiect, vaă veţi desprinde de ea, nu vaă veţi mai
identifica cu ea. Puntea se va rupe. ÎÎn acest fel, energia care curgea caă tre ea nu va mai
avea pe unde saă treacaă , îîntrucaî t puntea nu va mai exista. Puntea reprezintaă identificarea.
Caî nd te identifici cu corpul, energia curge caă tre corp. Oricare ar fi obiectul identificaă rii,
energia va curge caă tre el. Ca saă îînţelegeţi mai bine, vaă propun un experiment foarte
simplu: dacaă sunteţi îîndraă gostit de o femeie, raă maî neţi alaă turi de ea faă raă saă faceţi nimic, şi
simţiţi‐vaă identificat cu ea, ca şi cum aţi deveni chiar dumneavoastraă femeia; dacaă
partenera dumneavoastraă acceptaă , puneţi‐o saă facaă acelaşi lucru. Îdentificaţi‐vaă reciproc
unul cu celaă lalt şi aşteptaţi. Subit, veţi simţi un şoc energetic. Va fi ca şi cum energia sare
de la unul la celaă lalt, ca un mic şoc electric. Ori de caî te ori te identifici cu un obiect se
creeazaă o punte, iar energia îîncepe saă curgaă prin ea.
Caî nd mama îîşi alaă pteazaă copilul, ea nu îîl hraă neşte numai cu lapte. La ora actualaă ,
biologii au descoperit un fapt uimitor: caă ea îîl hraă neşte inclusiv cu energie. Laptele nu
reprezintaă decaî t aspectul fizic al acesteia. S‐au faă cut multe experimente. S‐a constatat
caă dacaă un copil este crescut şi hraă nit aşa cum trebuie, dacaă îîsi primeşte toate
substanţele nutritive de care are nevoie, dar nu este iubit, nu este raă sfaă ţat, nu este
atins de mama sa, dacaă laptele îîi este administrat prin dispozitive mecanice ‐ oricaî te
vitamine ar primi, copilul îînceteazaă saă mai creascaă . El îîncepe saă se usuce cu zile, ca şi
cum viaţa s‐ar scurge din el. Ce se îîntaî mplaă ? Din punct de vedere fizic, copilul
primeşte tot ce i‐ar fi putut da mama sa.
ÎÎn timpul celui de‐al Doilea Raă zboi Mondial, mulţi copii germani au fost nevoiţi saă

-6-
creascaă îîn spitale. Dupaă numai caî teva saă ptaă maî ni, ei îîncepeau saă moaraă . Medicii au
faă cut tot ce le‐a stat îîn puteri ca saă ‐i salveze, le‐au asigurat tot ce le era necesar, dar
degeaba. Un psihanalist a sugerat atunci saă fie maî ngaî iaţi, saă se joace cineva cu ei, saă ‐i
îîmbraă ţişeze, saă ‐i facaă saă se simtaă importanţi, Numai maî ncarea nu este de ajuns. Îsus a
spus: „Omul nu traă ieşte numai cu paî ine". El are nevoie şi de o hranaă interioaraă ,
invizibilaă . De aceea, psihanalistul a impus o regulaă : ori de caî te ori intra îîn salon o
asistentaă , un medic, sau chiar o femeie de serviciu, aceştia trebuiau saă se joace cinci
minute cu copiii, saă ‐i îîmbraă ţişeze şi saă ‐i raă sfeţe. Subit, copiii au îîncetat saă mai moaraă . Ei
au reîînceput saă creascaă . De atunci, s‐au faă cut numeroase experimente de acest fel.
Atunci caî nd mama îîşi îîmbraă ţişeazaă copilul, îîntre ei se creeazaă un flux energetic.
Aceastaă energie este invizibilaă . Noi o numim iubire sau caă lduraă sufleteascaă . De la
mamaă la copil se produce un transfer energetic, dar şi de la copil la mamaă . De aceea, o
femeie nu este niciodataă ataî t de frumoasaă ca atunci caî nd este mamaă . îînainte saă devinaă
mamaă îîi lipseşte ceva. Nu este completaă . Cercul este rupt. Atunci caî nd femeia devine
mamaă , cercul se îînchide. Asupra ei coboaraă o stare de graţie, dintr‐o sursaă
necunoscutaă . De aceea, nu doar ea îîşi hraă neşte copilul, dar şi acesta o hraă neşte pe ea.
Cei doi fuzioneazaă unul cu celaă lalt şi traă iesc astfel o stare de fericire.
Nicio altaă relaţie interumanaă este la fel de apropiataă ca cea dintre o mamaă şi copilul ei.
Nici chiar îîndraă gostiţii nu se simt la fel de apropiaţi, caă ci copilul s‐a naă scut chiar din
trupul mamei, din saî ngele şi din carnea ei. El este o extensie a fiinţei ei. Acest lucru nu
se va mai repeta vreodataă , caă ci nimeni nu poate fi la fel de apropiat trupeşte. Un iubit
sau o iubitaă îîţi pot fi aproape de inima, dar copilul s‐a naă scut chiar din inima mamei. A
existat o vreme caî nd baă taă ile inimii ei i‐au alimentat fiinţa, caă ci inima lui nu îîncepuse
îîncaă saă bataă , caî nd saî ngele mamei a circulat prin el, caî nd a faă cut parte integrantaă din
trupul ei. Timp de nouaă luni, copilul a fost una cu mama sa, perfect unit cu ea din punct
de vedere organic. Viaţa mamei era chiar viaţa lui; moartea mamei ar fi echivalat cu
moartea lui. Chiar şi dupaă naşterea copilului, transferul energetic continuaă saă se
producaă îîntre cei doi.
Ori de caî te ori simţiţi o stare de suferinţaă , deveniţi conştienţi. ÎÎn acest fel, veţi
rupe puntea şi nu veţi mai alimenta suferinţa cu energia voastraă . Treptat,
suferinţa se va diminua, caă ci ea este copilul vostru. Voi i‐aţi dat naştere, voi sunteţi
cauza ei, voi o alimentaţi, aşa caă ea nu face decaî t saă creascaă , iar voi suferiţi din ce
îîn ce mai mult. îîn final, îîncepeţi saă vaă plaî ngeţi şi vaă simţiţi mizerabil, caă ci îîntreaga
voastraă atenţie s‐a identificat cu suferinţa.

Douaă baă traî ne s‐au îîntaî lnit la piaţaă . Una a îîntrebat‐o pe cealalta cum se mai simte,
deoarece aceasta se simţea tot timpul raă u. Existaă femei care se simt tot timpul raă u. Ceva
nu este îîn regulaă cu ele; nu este vorba de o boalaă , ci de ceva mai profund, de o
stare de nevrozaă . Dacaă nu sunt bolnave, nu se simt bine. Boala a devenit parte
integrantaă din egoul lor. Aşadar, baă traî na a îîntrebat‐o pe cealaltaă :
‐ Cum te mai simţi?
Femeia care vorbea tot timpul despre bolile ei i‐a raă spuns:
‐ Foarte raă u. Nu m‐am simţit niciodataă ataî t de raă u paî naă acum. Artrita maă omoaraă ,

-7-
am dureri de cap, de stomac, de picioare...
Şi a continuat pe acest ton la infinit. Cealaltaă i‐a spus:
‐ Atunci, du‐te la doctor.
‐ Sigur, sigur, am saă maă duc de îîndataă ce maă voi simţi puţin mai bine!
Asta se îîntaî mplaă şi cu voi: o saă vaă duceţi la doctor, dar numai caî nd o saă vaă
simţiţi puţin mai bine. De fapt, nimeni nu se duce la doctor, caă ci dacaă te simţi bine, ce
rost are saă te duci la doctor?
Duceţi‐vaă la doctor atunci caî nd suferiţi: rugaţi‐vaă , meditaţi! Nu spuneţi: „Voi
medita caî nd maă voi simţi ceva mai bine". Acest lucru nu vaă va ajuta cu nimic, caă ci veţi
rata un moment beatific, un moment de suferinţaă . Meditaţi, deveniţi din ce îîn ce mai
lucizi, mai conştienţi. Nu rataţi ocazia, caă ci ea reprezintaă o binecuvaî ntare.
Folosiţi‐vaă de suferinţaă pentru a medita şi îîn curaî nd aceasta va îîncepe saă disparaă ,
caă ci energia se va orienta caă tre interior. Ea nu se va mai deplasa caă tre periferie, caă tre
suferinţa fizicaă , deci aceasta nu va mai fi alimentataă . Sunaă ilogic, dar aceasta este
concluzia la care au ajuns toţi misticii din lume: caă omul îîşi alimenteazaă singur
suferinţa, bucuraî ndu‐se de ea îîntr‐o manieraă subtilaă . El nu doreşte saă se simtaă bine,
caă ci a investit prea mult îîn suferinţa sa.
Buddha, Îisus, Zarathustra ‐ toţi au vorbit îîn zadar, caă ci voi nu îîi ascultaţi. Toţi au
susţinut caă existaă posibilitatea atingerii fericirii supreme, dar voi le spuneţi: „Bine, voi
veni, dar nu acum; caî nd maă voi simţi ceva mai bine". Dacaă vaă veţi simţi mai bine, ce
nevoie veţi mai avea saă îîi caă utaţi? De aceea, Buddha a insistat îîn permanenţaă caă
îîntreaga viaţaă îînseamnaă suferinţaă , dukkha ‐ şi caă ea nu trebuie risipitaă . îîn viaţa pe care
o duceţi voi nu veţi gaă si niciodataă fericirea. Treziţi‐vaă . Priviţi‐vaă viaţa îîn faţaă . Ceea ce
voi numiţi „viaţaă " este de fapt o stare de angoasaă . Mulţi oameni îîl consideraă pe Buddha
un pesimist. Nu a fost deloc pesimist; tot ce a faă cut a fost saă scoataă îîn evidenţaă un
anumit adevaă r. Voi aţi devenit ataî t de ataşaţi de suferinţa voastraă îîncaî t nici maă car nu
mai sunteţi conştienţi de ea.
ÎÎn ce constaă aceastaă investiţie? îîncaă din primele zile de viaţaă , atunci caî nd copilului îîi
este raă u, toataă lumea îîi acordaă o atenţie îîn exces. Acest lucru creeazaă îîn mintea lui o
asociere greşitaă : caă mama şi tata îîl iubesc mai mult dacaă se simte bolnav, caă poate
deveni îîn acest fel centrul atenţiei lor, persoana cea mai importantaă din casaă . Dacaă se
simte bine, nimaă nui nu‐i pasaă îîn mod special de el. Parcaă nu ar exista deloc. ÎÎn schimb,
dacaă se îîmbolnaă veşte, poate deveni un mic dictator. El este cel care dicteazaă condiţiile.
Dupaă ce îînvaţaă acest truc ‐ caă dacaă se îîmbolnaă veşte devine oarecum special ‐ el o face
îîn mod dinadins, ştiind caă dacaă nu îîi vor acorda atenţie nici aşa, adulţii se vor simţi
vinovaţi. De altfel, nimeni nu‐i poate spune nimic, caă ci nu îîl pot acuza caă este
responsabil pentru boala lui.
Dacaă copilul face ceva raă u, cei mari îîl pot acuza: „Tu eşti responsabil". îîn schimb, dacaă
este bolnav, nimeni nu îîi poate spune nimic, caă ci el nu are nimic de‐a face cu boala sa. Ce ar
putea face bietul copil? Realitatea este exact pe dos: 90% din boli sunt auto‐ create. Ele
sunt generate chiar de psihicul copilului, îîn îîncercarea de a atrage mai multaă atenţie, mai
multaă afecţiune, o importanţaă de sine mai mare. Copiii îînvaţaă foarte repede acest truc, caă ci
sunt neajutoraţi. Adulţii par saă aibaă ataî ta putere, dar ei sunt neajutoraţi.

-8-
Singura situaţie îîn care rolurile se inverseazaă este atunci caî nd se îîmbolnaă vesc: atunci,
adulţii devin neajutoraţi, iar copiii capaă taă o putere enormaă . De aceea, ei îînvaţaă foarte
repede acest mecanism.
Copiii sunt foarte sensibili. Ei îîşi dau imediat seama caă : „Nici chiar tata sau mama nu
mai îînseamnaă nimic prin comparaţie cu mine atunci caî nd sunt bolnav". Pentru ei, boala
devine ceva extrem de semnificativ ‐ o investiţie. Ori de caî te ori se vor simţi neglijaţi îîn
viaţaă sau neajutoraţi, ei se vor îîmbolnaă vi, îîşi vor crea singuri boala. Problema nu este deloc
simplaă , caă ci atunci caî nd copilul este bolnav, ce poţi face? Trebuie saă ai grijaă de el.
La ora actualaă , psihologii sugereazaă o nouaă abordare: caî nd copilul se
îîmbolnaă veşte, îîngrijiţi‐l, dar nu‐i acordaţi o atenţie prea mare. ÎÎngrijiţi‐l din punct de
vedere medical, dar nu şi psihologic. Nu creaţi îîn mintea lui o asociere îîntre boalaă şi o
recompensaă psihicaă ; altminteri, el va repeta toataă viaţa lui acest tipar. Ori de caî te ori
va simţi caă ceva nu este îîn regulaă , se va îîmbolnaă vi. Nici chiar soţia nu‐i va mai putea
spune atunci ceva; toataă lumea îîl va laă sa îîn pace, caă ci este bolnav. De fapt, tuturor va
trebui saă le fie milaă de el şi toţi vor trebui saă ‐i acorde afecţiunea lor.
90% din suferinţaă existaă din cauza acestei asocieri greşite îîntre respectiva
suferinţaă şi ceva bun. Renunţaţi la aceastaă asociere. Taă iaţi‐o de la raă daă cinaă . Suferinţa
nu este decaî t o risipaă de energie. Nu vaă mai implicaţi îîn ea; renunţaţi la ideea caă ea are
şi o parte bunaă . Singurul efect pozitiv al suferinţei este luciditatea. Deveniţi caî t mai
conştienţi.
Cum puteţi renunţa la aceastaă asociere? Unu: nu mai vorbiţi niciodataă de suferinţa
voastraă . De ce vorbiţi ataî ta de suferinţele voastre? De ce îîi plictisiţi pe ceilalţi cu ele?
Cui îîi pasaă de faptul caă suferiţi? Nimaă nui, dar ca saă nu vaă jigneascaă , vaă tolereazaă
interminabilele discuţii despre boli şi angoasaă . În realitate, abia aşteaptaă saă scape de
voi, saă nu vaă mai audaă . Nimeni nu doreşte saă audaă povestea suferinţelor altcuiva, caă ci
toataă lumea este saă tulaă de propriile sale suferinţe. Cui îîi pasaă îîn mod real de suferinţa
voastraă ? Nu mai vorbiţi despre ea, caă ci îîn acest fel nu veţi face decaî t saă reiteraţi
aceeaşi asociere din copilaă rie.
Nu vaă mai plaî ngeţi, caă ci acesta este doar un mod de a cerşi iubire, compasiune,
afecţiune, milaă . Nu vaă mai scoateţi suferinţa la mezat. Renunţaţi la aceastaă investiţie.
Suferiţi îîn particular, nu o mai faceţi publicaă . Transformaţi‐o îîntr‐o tapascharya, îîntr‐o
austeritate, caă ci este una dintre cele mai utile. Numai sfinţii voştri îîşi fac publice
austeritaă ţile. Ei anunţaă îîn gura mare caă intenţioneazaă saă ţinaă un post de lungaă durataă ,
ca toataă lumea saă ştie.
Astfel de oameni sunt copilaă roşi. Ei au investit chiar mai mult decaî t voi: prestigiul
lor depinde de caî t de mult suferaă , de caî t de lung este postul, de caî t timp reuşesc saă
atragaă atenţia ţaă rii sau a îîntregii lumi asupra lor. Sunt foarte vicleni: se folosesc de
suferinţaă pentru a îîi exploata pe alţii. De fapt, toataă lumea face acelaşi lucru, dar ei îîl
duc la paroxism. Renunţaţi la acest exhibiţionism, caă ci nu vaă ajutaă la nimic.
Suferiţi îîn particular, astfel îîncaî t nimeni saă nu ştie caă suferiţi. Meditaţi asupra
acestei suferinţe. Nu o mai proiectaţi îîn afaraă . Acumulaţi‐o îîn interior, apoi îînchideţi
ochii şi meditaţi asupra ei. îîn acest fel, puntea se va rupe.
La acest lucru se referaă Îisus atunci caî nd spune: „Binecuvântat este cel care a suferit,

-9-
căci el a descoperit viaţa ". Folosiţi suferinţa ca tehnicaă pentru a fi binecuvaî ntaţi. Suferinţa
aparţine domeniului morţii. Luciditatea aparţine domeniului vieţii. Dacaă
veţi rupe puntea, veţi şti caă ceea ce moare nu vaă aparţine dumneavoastraă , ci morţii. În
schimb, ceea ce vaă aparţine cu adevaă rat, luciditatea, nu poate muri niciodataă , caă ci
aparţine vieţii. ÎÎn acest fel, suferinţa poate deveni cheia vieţii.
Iisus a spus:
„Priviţi‐l pe cel viu atât timp cât trăiţi; nu aşteptaţi să muriţi ca să‐l căutaţi, căci
atunci nu îl veţi găsi".
Toate acestea sunt tehnici: „Priviţi‐l pe cel viu... îîn orice om existaă un principiu viu
şi un principiu mort. îîn orice om se îîntaî lnesc douaă lumi, o lume a materiei şi o lume a
spiritului, o lume a morţii şi o lume a vieţii. Omul existaă chiar la frontiera dintre aceste
douaă lumi. Dacaă veţi acorda o atenţie disproporţionat de mare lumii care aparţine
morţii, teama nu vaă va paă raă si niciodataă . Dacaă veţi acorda o atenţie sporitaă centrului,
care aparţine vieţii eterne, teama va dispaă rea.
Îisus spune: „Priviţi‐l pe cel viu atât timp cât trăiţi"... Nu rataţi aceastaă ocazie, caă ci
îîn momentul morţii vaă va fi mult mai dificil saă îîl caă utaţi pe cel viu.
Dacaă îîntreaga viaţaă nu aţi fost atent decaî t la lumea morţii ‐la lumea exterioaraă ,
alcaă tuitaă din lucruri, la lumea materiei ‐ vaă va fi foarte dificil, practic imposibil, saă
descoperiţi lumea vieţii îîn momentul morţii. Cum aţi putea descoperi aceastaă lume
tocmai îîn acel moment, îîn care veţi fi paralizaţi de teamaă ? îîntreaga viaţaă nu aţi privit
decaî t îîn exterior. Cum saă îîntoarceţi tocmai acum privirea? Acest lucru nu este posibil
decaî t dacaă l‐ai practicat îîntreaga viaţaă .
Priviţi‐l pe cel viu atât. timp cât trăiţi...
Ori de caî te ori prindeţi un moment de linişte, îînchideţi ochii şi priviţi îîn interior. îîn
caz contrar, îîn momentul morţii veţi fi paralizaţi. Veţi dori saă vedeţi viaţa eternaă , dar
nu veţi fi capabili, caă ci nu vaă veţi putea îîntoarce privirea.
...nu aşteptaţi să muriţi ca să‐l căutaţi, căci atunci nu îl veţi găsi.
Principiul viu se aflaă îîn interiorul vostru, dar voi aţi devenit obsedaţi de lumea
exterioaraă . Aceastaă obsesie trebuie saă disparaă . Pentru aceasta, nu trebuie neapaă rat saă
vaă retrageţi îîntr‐o paă dure. ÎÎn douaă zecişipatru de ore existaă cu siguranţaă destule
momente pentru a privi îîn interior. Nu le rataţi! Ori de caî te ori vaă gaă siţi timp, îînchideţi
ochii, chiar şi pentru un singur moment, şi priviţi îîn interior, caă utaî ndu‐l pe cel viu. El
se aflaă deja acolo. Nu aveţi nevoie decaî t de puţinaă practicaă pentru a‐l vedea şi pentru a
vaă obişnui cu îîntunericul din interior. ÎÎnteriorul pare îîntunecat numai pentru caă v‐aţi
obişnuit cu lumina de afaraă .
Caî nd vaă veţi obişnui cu lumina interioaraă , o veţi percepe ca pe o luminaă difuzaă , nu
slabaă . Este o luminaă taă cutaă , maî ngaî ietoare, care alinaă , nu o luminaă straă lucitoare. Este ca
un crepuscul, ca atunci caî nd soarele nu a raă saă rit îîncaă , dar noaptea aproape caă s‐a
sfaî rşit. Aceasta este ora pe care hinduşii o numesc brahmamuhurta.
De ce i‐au spus ei brahmamuhurta, momentul lui Dumnezeu? Din cauza acestui
fenomen interior: atunci caî nd îîţi îîntorci pentru prima dataă privirea caă tre interior, lumina
exterioaraă dispare, iar îîntunericul interior nu a dispaă rut îîncaă . El va dispaă rea, dar

- 10 -
mai îîntaî i trebuie saă te obişnuieşti cu el. Deocamdataă este un crepuscul, ceea ce
hinduşii numesc sandhyakal, un moment îîn care nu este nici luminaă , nici îîntuneric. Ei
au numit acest moment brahmamuhurta, ora lui Dumnezeu. Aşteptaţi şi priviţi. Caî t de
curaî nd, ochii voştri se vor obişnui cu noua luminaă şi veţi îîncepe saă vedeţi.
Nu este o luminaă intensaă , ci una difuzaă , caă ci nu este generataă de un soare. Este
lumina voastraă naturalaă , aura interioaraă . Ori de caî te ori prindeţi un moment liber, nu îîl
irosiţi. Veţi descoperi caă aveţi destule clipe libere. De pildaă , îînainte de culcare, puteţi
privi îîn interior; ziua a trecut, lumea morţii nu mai existaă , urmeazaă saă vaă odihniţi.
Momentul este ideal pentru a privi îîn interior. Dimineaţa, imediat dupaă trezire, nu
trebuie saă saă riţi automat din pat. Aşteptaţi puţin, îînchideţi ochii şi priviţi îîn interior.
Veţi descoperi aici o lume taă cutaă . Odihna de peste noapte vaă va ajuta. Veţi fi mai puţin
tensionat, aşa caă vaă va fi mai uşor saă paă trundeţi îîn interior.
De aceea, toate religiile insistaă asupra rugaă ciunii de dinainte de culcare, dar şi
asupra rugaă ciunii de dimineaţaă , imediat dupaă trezirea din somn. Aceste momente sunt
ideale. Seara, te simţi obosit de lumea exterioaraă , saă tul de ea. Dimineaţa, te simţi
odihnit şi lipsit de tensiuni. îîn aceastaă stare este mult mai uşor saă priveşti îîn interior.
De aceea spune Îisus:
„Priviţi‐lpe cel viu atât timp cât trăiţi; nu aşteptaţi să muriţi ca să‐l căutaţi, căci
atunci nu îl veţi găsi".
El îînsuşi va fi de faţaă , dar voi nu îîl veţi putea vedea imediat, caă ci toataă viaţa v‐aţi
ocupat cu alte lucruri.
Ei au văzut un samaritean ducând un miel în drum spre Iudeea. Iisus le‐a spus
discipolilor săi:
„De ce duce cu el acest om un miel? "
Discipolii i‐au răspuns: „ Ca să‐l ucidă şi să‐l mănânce ".
El le‐a spus: „Atât timp cât este viu, nu îl va mânca, ci doar după ce îl va ucide, iar
mielul va deveni un cadavru".
Discipolii: „Altminteri, nu ar putea să‐l mănânce".
El le‐a spus: „ Şi voi ar trebui să vă căutaţi un loc de odihnă, dacă nu doriţi să
deveniţi nişte cadavre şi să fiţi mâncaţi".
Mai devreme sau mai taî rziu, corpul vostru va ajunge hranaă pentru viermi, pentru
paă saă ri. El nu este altceva decaî t hranaă . Nici nu ar putea fi altceva, caă ci provine el îînsuşi
din hranaă . Dacaă omul renunţaă saă mai maă naî nce, corpul saă u îîncepe saă disparaă . îîn
perioadele de post negru, el slaă beşte caî te un kilogram pe zi. Unde dispar acestea?
Corpul este un produs secundar al alimentaţiei. De aceea, atunci caî nd moare, lumea
exterioaraă îîl va folosi îîn acelaşi scop: viermii paă maî ntului se vor hraă ni cu el, la fel şi
paă saă rile cerului. Acest gaî nd creeazaă o senzaţie de disconfort, de teamaă . De aceea,
oamenii din îîntreaga lume au inventat tot felul de mijloace pentru a nu fi maî ncaţi dupaă
moarte. Dar este o copilaă rie!
Hinduşii ard trupurile celor morţi pentru a evita ca acestea saă fie consumate de alte
animale. Musulmanii îîşi îîngroapaă morţii îîn sicrie, pe care le aşeazaă îîn morminte special
amenajate, numai pentru a le proteja. Creştinii procedeazaă la fel. Singuri zoroastrienii
acceptaă ideea caă trupul lor va ajunge hranaă pentru viermi. Ei au adoptat viziunea cea

- 11 -
mai naturalaă şi cea mai ştiinţificaă , îîntrucaî t nu este normal saă distrugi hrana. Omul
maă naî ncaă toataă viaţa carne, fructe şi legume, şi caî nd ajunge la o sutaă de kilograme
acceptaă ca trupul saă îîi fie distrus. Acest comportament denotaă o lipsaă acutaă de
recunoştinţaă faţaă de lume. Corpul ar trebui îînapoiat lumii hranei ‐caă ci asta şi este, un
aliment!
De ce ar fi incinerarea cadavrului mai bunaă decaî t consumarea lui de caă tre viermi şi de
caă tre paă saă ri sau animale? La urma urmei, îîn stomacul acestora acţioneazaă acelaşi
principiu al focului. Acesta este un foc natural, organic, şi îîn plus, va potoli foamea
cuiva.
Singurii oameni care au adoptat o atitudine naturalaă faţaă de corpul decedat sunt
indienii parsee, dar chiar şi ei îîncep saă se simtaă la ora actualaă tulburaţi, caă ci toataă
lumea le spune: „Este greşit! Saă ‐ţi laşi tataă l, mama, pe caî mp... Ce fel de oameni sunteţi
voi? Sunteţi foarte cruzi!" Dar saă arunci un corp îîn foc nu este un act de cruzime? Sau
saă ‐l îîngropi îîn maă runtaiele paă maî ntului? Cel puţin, indienii parsee sunt ecologici; ei
îînchid un cerc. Hinduşii, musulmanii şi creştinii sunt mai puţin ecologici. Ei îîntrerup
cercul, şi acest lucru nu este deloc corect.
Îisus spune: „Dacaă nu îîl veţi realiza pe cel viu, pe cel interior, pe cel conştient, veţi
sfaî rşi ca nişte cadavre ‐ veţi fi maî ncaţi, asta‐i tot". îîntreaga voastraă viaţaă a fost îîn zadar.
Aţi muncit toataă viaţa pentru a maî nca şi aţi sfaî rşit fiind maî ncaţi. Cam la ataî t se
rezumaă viaţa voastraă . Este un fel de poveste spusaă de un idiot, plin de furie şi de
contradicţii, din care nu poţi saă îînţelegi nimic. Ce poate fi mai absurd decaî t saă te lupţi
îîntreaga viaţaă ca saă maă naî nci, iar îîn final saă sfaî rşeşti prin a fi maî ncat tu îînsuţi?
Îisus spune: „îînainte de a muri şi de a fi maî ncaţi, urmaă riţi saă realizaţi principiul
care nu se naşte din hranaă ". Ar mai fi un lucru de precizat.
Toate religiile lumii au insistat asupra postului. De ce? Deoarece atunci caî nd
posteşti luciditatea devine mai vie, caă ci ea nu face parte integrantaă din materie.
Maî ncarea este un fel de somnifer; ea creeazaă o stare de somnolenţaă . Distruge
luciditatea. Ori de caî te ori maă naî nci prea mult, ţi se face somn. Este aproape la fel ca
alcoolul. Atunci caî nd posteşti, îîţi este greu saă adormi, chiar şi noaptea, şi nu din cauza
foamei, ci a intensificaă rii luciditaă ţii.
ÎÎn cazul celor care ţin un post prelungit, dupaă a treia, a patra sau a cincia zi senzaţia
de foame dispare. Corpul nu are o memorie foarte bunaă . Dupaă trei, patrii sau cinci zile el
uitaă saă mai insiste caă îîi este foame. De altfel, el este îînzestrat cu un mecanism de urgenţaă .
Dacaă nu îîşi primeşte cota zilnicaă timp de trei, patru sau cinci zile, el îîncepe saă îîşi consume
propria graă sime, depozitele sale de rezervaă , iar apoi şi propria carne.
Orice om saă naă tos acumuleazaă graă sime pentru cel puţin trei luni; acesta este
depozitul de rezervaă al corpului. Dacaă vede caă nu mai primeşte maî ncare, acesta
îîncepe saă îîşi devoreze propria graă sime. Conştiinţa nu este deloc implicataă îîn acest
proces. Omul nu mai este nevoit saă munceascaă pentru a‐şi obţine hrana, deci nu se
mai simte obosit şi nu mai este nevoit saă ‐şi hraă neascaă trupul. Procesul de digestie a
hranei necesitaă o mare cantitate de energie. De aceea, imediat dupaă masaă , capul se
simte adormit, caă ci energia cu care lucra şi pe care o folosea pe post de conştiinţaă este
solicitataă de stomac, care are nevoie de ea ca forţaă digestivaă . Energia îîşi schimbaă

- 12 -
imediat traseul.
De aceea, oamenii care maă naî ncaă prea mult nu pot medita bine. Acest lucru este
imposibil! Ei pot dormi bine, dar nu pot fi foarte lucizi. Aceşti oameni nu îînseamnaă
altceva decaî t hranaă , aşa caă vor fi maî ncaţi la raî ndul lor. îîntreaga lor viaţaă se rezumaă la
un circuit al hranei. Toate religiile ştiu caă dacaă omul posteşte, luciditatea sa se
amplificaă , caă ci energia digestiei este eliberataă . Caî nd corpul nu are ce saă asimileze şi ce
saă elimine, orice activitate a sa îînceteazaă . Uzina sa îîşi îînchide porţile şi îîntreaga
energie de care dispune devine disponibilaă pentru minte. Ea se transformaă îîn
luciditate. De aceea este ataî t de dificil saă dormi atunci caî nd posteşti.
Dacaă omul posteşte o perioadaă îîndelungataă , timp de douaă zeci, treizeci sau
patruzeci de zile, somnul saă u capaă taă o calitate diferitaă : corpul adoarme, dar mintea
raă maî ne lucidaă . Aşa se explicaă cuvintele pe care i le‐a adresat Krishna lui Arjuna: „Caî nd
toataă lumea doarme, yoghinul raă maî ne treaz", sau cele ale lui Buddha: „Eu nu dorm nici
atunci caî nd sunt adormit ‐ numai corpul meu doarme". Caî nd Mahavira dormea, el nu
faă cea nici cea mai micaă mişcare. Corpul saă u raă maî nea neclintit; nu se îîntorcea de pe o
parte pe alta, caă ci Mahavira nu îîşi pierdea nicio clipaă luciditatea. De altfel, el spunea:
„îîntoarcerea de pe o parte pe alta nu este recomandabilaă , caă ci ai putea strivi o insectaă
(obişnuia saă doarmaă pe podea sau sub un copac), ai putea comite un act violent, chiar
dacaă inconştient". De aceea, el raă maî nea îîn aceeaşi posturaă îîntreaga noapte. Acest lucru
nu poate fi faă cut decaî t dacaă eşti perfect conştient îîn timp ce dormi.
Atunci caî nd devii conştient, realizezi o dimensiune complet diferitaă a fiinţei.
Lumea vizibilaă aparţine morţii, iar cea invizibilaă aparţine vieţii, sau nemuririi.
Şi voi ar trebui să vă căutaţi un loc de odihnă... ‐ o stare de linişte, de odihnaă , de
taă cere, de echilibru, îîn care saă puteţi deveni conştienţi de cel viu ‐ dacă nu doriţi să
deveniţi nişte cadavre şi să fiţi mâncaţi.
Îisus a spus: „Doi se vor odihni pe pat. Unul va muri; altul va trăi",
Exact aceleaşi cuvinte apar şi îîn Upanişade. Acestea afirmaă caă existaă douaă paă saă ri
îîntr‐un copac: una care staă pe o creangaă inferioaraă şi alta care staă pe o creangaă
superioaraă . Pasaă rea de pe creanga inferioaraă gaî ndeşte, îîşi face griji, are dorinţe, cereri,
acumuleazaă , se luptaă , concureazaă ; ea raă maî ne tot timpul tensionataă , îîn angoasaă , sare
de pe o ramuraă pe alta, se aflaă tot timpul îîn mişcare, nu se odihneşte niciodataă .
Cealaltaă pasaă re se odihneşte tot timpul. Este ataî t de taă cutaă de parcaă nu ar exista deloc.
Nu are dorinţe. Nu viseazaă . Nu are nevoi de îîmplinit. Nu are unde saă se ducaă . Ea a
ajuns deja la destinaţie. De aceea, nu face decaî t saă stea, bucuraî ndu‐se şi privind
pasaă rea de pe creanga inferioaraă .
Acestea sunt cele douaă dimensiuni ale fiecaă rui om. El este copacul. Partea
inferioaraă a acestuia este îîntotdeauna tulburataă . Ea se referaă la corp, care este
îîntotdeauna agitat. El are tot felul de nevoi şi dorinţe, datoritaă caă rora uitaă de sine, caă ci
se identificaă cu ele. Pe o ramuraă din vaî rful copacului se odihneşte cealaltaă pasaă re.
Aceasta este un martor; ea nu face altceva decaî t saă priveascaă pasaă rea agitataă de sub
ea, care nu‐şi gaă seşte nicio clipaă locul, fiind maî nataă caî nd ici, caî nd colo, de angoasa,
anxietatea, maî nia, dorinţa ei de a face sex. Ea se aflaă îîntr‐o activitate perpetuaă , îîn timp
ce cealaltaă pasaă re nu face decaî t saă asiste la agitaţia ei, saă o priveascaă precum un

- 13 -
 spectator. Voi sunteţi acel copac.
Îisus vorbeşte de acelaşi luciii, dar foloseşte un simbol diferit:
Doi se vor odihni pe pat. Unul va muri; altul va trăi. Voi sunteţi patul. Pe el
se odihnesc doi oameni: unul va muri, iar altul va traă i.
Problema este: cui îîi veţi acorda atenţia voastraă ? De care din cei doi oameni doriţi saă vaă
apropiaţi? Caă tre cine vaă veţi direcţiona energia? Care dintre ei va deveni ţelul vostru?
Marea majoritate a oamenilor îîl aleg drept ideal, drept obiectiv al atenţiei lor, pe
omul care moare. De aceea vaă aflaţi tot timpul îîntr‐o stare de anxietate, caă ci vaă
construiţi casa pe un sol nisipos. Ea va caă dea cu siguranţaă , chiar îînainte de a o termina,
şi se va transforma îîntr‐o ruinaă . Voi tremuraţi tot timpul, caă ci vaă semnaţi pe apaă .
îînainte de a termina, semnaă tura voastraă dispare. Anxietatea voastraă se datoreazaă
faptului caă sunteţi preocupaţi de lumea morţii; faptului caă nu priviţi caă tre lumea vieţii.
Pe fiecare pat se odihnesc doi oameni: unul este aproape mort, celaă lalt este viu, caă ci nu
îîşi risipeşte deloc energia. El este doar un martor.
Acordaţi mai multaă atenţie martorului, orientaţi‐vaă din ce îîn ce mai mult caă tre el.
Asta îînseamnaă transformarea. Ea nu se referaă la un hindus care se converteşte îîntr‐un
creştin, sau invers. Aceasta este o prostie, o simplaă schimbare a etichetelor. Nimic nu
se schimbaă îîn profunzime, caă ci omul interior raă maî ne acelaşi. Transformarea se referaă
la schimbarea obiectului atenţiei: de la lumea morţii caă tre lumea vieţii. Ea reprezintaă o
schimbare a direcţiei: dacaă vaă veţi orienta atenţia caă tre martor, dacaă vaă veţi identifica
cu el, veţi îînţelege caă existaă îîn fiinţa voastraă o parte care va muri. Acest lucru nu vaă va
tulbura îînsaă deloc, caă ci cel cu care vaă identificaţi acum nu poate muri, aşa caă nu aveţi
de ce saă vaă temeţi.
Iisus a spus: „Doi se vor odihni pe pat. Unul va muri; altul va trăi".
Nu depinde decaî t de voi: dacaă doriţi saă raă maî neţi îîn angoasaă , nu‐i acordaţi
niciodataă atenţie celui viu. Raă maî neţi la periferie; nu priviţi îîn interior. Dacaă doriţi îînsaă
odihna, pacea eternaă , deschiderea porţilor cerului, atunci priviţi îîn interior. Procesul
nu este deloc uşor, caă ci este foarte subtil. Orice punct de frontieraă îîn care se îîntaî lnesc
lumea vizibilaă şi cea invizibilaă , materia şi spiritul, este extrem de subtil. Materia poate
fi vaă zutaă , dar spiritul nu. îîţi poţi da seama unde se sfaî rşeşte lumea vizibilaă , dar nu o
poţi vedea pe cea invizibilaă .
Ce este de faă cut îîn aceste condiţii? Raă maî neţi la hotarul dintre vizibil şi invizibil, dar nu
priviţi caă tre lumea vizibilaă ; priviţi îîn direcţia opusaă . Treptat, veţi îîncepe saă simţiţi
lumea invizibilaă . Aceasta nu poate fi vaă zutaă , dar poate fi îînţeleasaă , poate fi simţitaă . Este
la fel ca o brizaă : atunci caî nd vine, o poţi simţi, dar nu o poţi vedea. Este la fel ca şi cerul:
este prezent, dar nu poţi spune unde, nu poţi araă ta caă tre el, nu îîl poţi atinge.
Raă maî neţi la hotarul lumii vizibile, dar priviţi îîn direcţia opusaă . La acest lucru se
referaă meditaţia. Ori de caî te ori prindeţi un moment de linişte, îînchideţi ochii şi laă saţi
îîn urmaă lumea mortii şi afacerile ei. Uitaţi de societate, de birou, de soţie şi de copii.
Laă saţi‐ i îîn spate. Prima dataă , nu veţi simţi nimic îîn interior.
Hume a scris: „Mulţi oameni susţin caă se pot interioriza, caă pot privi îîn interiorul lor.
Personal, eu nu gaă sesc nimic acolo ‐ doar gaî nduri, dorinţe, vise, care se agitaă tot timpul.
Este un fel de haos". La fel veţi simţi şi voi prima dataă . Dacaă vaă veţi graă bi îînsaă saă

- 14 -
trageţi concluzia caă îîn interior nu existaă nimic valoros, doar acest haos, atunci veţi rata
îîntreaga experienţaă .
La îînceput, ochii nu pot vedea decaî t haosul, caă ci sunt obişnuiţi cu el. Raă maî neţi aşa
şi contemplaţi visele care vaă trec prin minte, la fel ca norii de pe cer. Din caî nd îîn caî nd,
îîntre doi nori, veţi putea îîntrezaă ri albastrul cerului. Nu vaă graă biţi. Se spune caă cine se
graă beşte, rateazaă totul.
Existaă o afirmaţie zen care spune: „Graă beşte‐te îîncet". Ea surprinde perfect esenţa
lucrurilor. Graă biţi‐vaă , caă ci veţi muri, dar atunci caî nd vaă aflaţi îîn interior luaţi‐o îîncet,
caă ci altfel veţi rata experienţa. Veţi trage prematur concluzia caă acolo nu se aflaă nimic,
pentru caă ochii voştri nu s‐au obişnuit cu semiîîntunericul de aici. Nu vaă graă biţi cu
concluziile.
Graă biţi‐vaă îîncet. Aşteptaţi! Paă trundeţi îîn interior şi aşteptaţi. îîncetul cu îîncetul, lumea
invizibilaă va îîncepe saă se deschidaă îîn faţa ochilor voştri spirituali. Vaă veţi obişnui cu lumina
din ea, îîi veţi putea asculta armonia. Taă cerea caî ntaă propria sa muzicaă . Aceasta se aude îîn
permanenţaă , dar este ataî t de taă cutaă , îîncaî t pentru a o auzi ai nevoie de urechi foarte bine
antrenate. Aceastaă muzicaă nu este zgomotoasaă , ci seamaă naă cu taă cerea. Sunetul interior
seamaă naă cu taă cerea; forma interioaraă seamaă naă cu spaţiul. Acolo nu existaă timp şi spaţiu,
iar voi nu cunoaşteţi altceva decaî t timpul şi spaţiul. Un obiect nu poate exista decaî t îîn
spaţiu; un eveniment nu se poate produce decaî t îîn timp, iar mai nou, oamenii de ştiinţaă
afirmaă caă aceste douaă concepte nu sunt diferite, ci reprezintaă acelaşi lucru. Nici chiar
timpul nu reprezintaă decaî t a patra dimensiune a spaţiului.
Voi nu cunoaşteţi decaî t timpul şi spaţiul, lumea lucrurilor şi a evenimentelor. Nu
cunoaşteţi lumea sinelui‐martor. Acesta transcende cele douaă dimensiuni: timpul şi
spaţiul. ÎÎn lumea sa, durata nu este legataă de timp, iar spaţiul nu are îînaă lţime, lungime
şi laă ţime. Este o lume complet diferitaă . Perceperea ei necesitaă raă bdare. De aceea, nu fiţi
neraă bdaă tori, caă ci neraă bdarea este cel mai mare obstacol. Am ajuns la concluzia caă
atunci caî nd oamenii îîncep saă se orienteze caă tre lumea interioaraă , neraă bdarea devine
cel mai mare obstacol îîn calea realizaă rii. Este nevoie de o raă bdare infinitaă . Miracolul se
poate petrece oricaî nd, dar este nevoie de o raă bdare infinitaă .
Dacaă nu vaă veţi cultiva aceastaă raă bdare, este posibil ca miracolul saă nu se producaă
vieţi la raî nd, caă ci neraă bdarea se opune prin excelenţaă liniştii de care vorbeşte Îisus.
Simpla aşteptare interioaraă reprezintaă o tulburare a acestei linişti. Dacaă te gaî ndeşti caă
se va îîntaî mpla ceva extraordinar, ceva ieşit din comun, atunci nu se va îîntaî mpla nimic.
Evitaţi aşteptaă rile, caă ci ele aparţin lumii morţii, a timpului şi spaţiului.
îîn lumea interioaraă nu existaă ţeluri. Singura cale prin care poţi paă trunde îîn ea este
raă bdarea infinitaă . Îisus a spus la un moment dat: „Priviţi şi aveţi raă bdare". îîntr‐o bunaă
zi, caî nd te vei aştepta mai puţin, vei atinge iluminarea. Caî nd rezonanţa se va produce,
caî nd sufletul taă u va fi pregaă tit, te vei trezi. ÎÎntunericul va dispaă rea, iar tu te vei umple
de viaţa eternaă .
Destul pentru astaă zi.

- 15 -