Noul Testament de La Balgrad 1648 Si Reforma

Colecția Fontes traditionis este coordonată de prof. univ. dr.
Eugen Munteanu

Emanuel Conțac (n. 1981, Botoșani) este conferențiar universitar la
Institutul Teologic Penticostal din București și doctor în filologie al
Universității din București. Din 2015 coordonează, sub auspiciile Societății
Biblice Interconfesionale din România, colectivul de revizuire a versiunii
Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu. Colaborator extern al proiectului
„Monumenta Linguae Dacoromanorum”, pentru care a tradus din
grecește, respectiv adnotat, cărțile biblice Isaia, 1 Corinteni și Evrei. Este
membru fondator al Asociației de Filologie și Hermeneutică Biblică din
România și membru al colectivului de traducători ai Bibliei Ebraice care
își desfășoară activitatea sub egida Colegiului „Noua Europă”, București.
Traduceri: John Stott, Puterea predicării (2004); Stanley Grenz et al.,
Dicționar de termeni teologici (2005); Moisés Silva și Walter Kaiser, Introdu‐
cere în hermeneutica biblică (2006); Gordon Fee, Exegeza Noului Testament
(2006); Douglas Stuart, Exegeza Vechiului Testament (2006), Arthur G.
Patzia și Anthony J. Petrotta, Dicționar de termeni biblici (2008), C. S. Lewis,
Surprins de Bucurie (2008, 2011), Ferigi și elefanți și alte eseuri despre crești‐
nism (2011), Meditații la Psalmi (2013).
Lucrări publicate: Cornilescu. Din culisele publicării celei mai citite
traduceri românești a Sfintei Scripturi, Logos, Cluj‐Napoca, 2014; Determinări
culturale și teologice în traducerea Noului Testament, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2015.

Referenți științifici:
Prof.univ.dr. Corneliu Simuț, Universitatea „Emanuel” din Oradea
Conf.univ.dr. Mihaela Bucin, Universitatea din Szeghed

Redactor: Tamara Botez
Coperta: Manuela Oboroceanu
Tehnoredactare: Luminița Răducanu

Foto copertă: pagina de titlu a Noului Testament de la Bălgrad (1648),
prima traducere integrală a Noului Testament în limba română.

ISBN: 978‐606‐714‐336‐2

© Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2017
700109 – Iași, str. Pinului, nr. 1A, tel./fax: (0232) 314947
http:// www.editura.uaic.ro e‐mail: editura@uaic.ro

Emanuel Conțac

Noul Testament de la Bălgrad (1648)
și Reforma

Studiu istorico‐filologic
2017

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CONŢAC, EMANUEL
Noul Testament de la Bălgrad (1648) şi Reforma: studiu istorico‐
filologic / Emanuel Conţac. ‐ Iaşi: Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978‐606‐714‐336‐2
2
Danae et Christiano,
quorum magna amicitia mihi tanto valet.
(E.C.)
Cuprins
Abrevieri ........................................................................................................................ 11
Mulțumiri ...................................................................................................................... 15
Introducere .................................................................................................................... 17
Capitolul 1.
De la Martin Luther la reforma transilvăneană: scurtă incursiune istorică .......... 23
Capitolul 2.
Întrebare creștinească (1560) – al doilea catehism românesc ..................................... 59
Prologul Catehismului coresian .......................................................................... 65
Conținutul Catehismului. Prezentare și comentariu ........................................ 87
Ce înseamnă a fi „creștin” .................................................................................. 90
I. Relația dintre Lege și Evanghelie ................................................................. 91
II. Crezul „apostolic” [=de la Niceea‐Constantinopol] ............................... 98
III. Tatăl nostru ............................................................................................... 100
IV. Botezul ..................................................................................................... 105
V. Cuminecătura [=Cina Domnului / euharistia] ..................................... 106
Fapte de limbă ce indică folosirea unei surse maghiare .............................. 107
Toposuri, idei și teme teologice luterane ....................................................... 109
Capitolul 3.
Zece întrebări‐cheie privitoare la Noul Testament de la Bălgrad (1648) .................. 113
1. Cine a avut inițiativa traducerii? ................................................................. 113
2. Cine a finanțat traducerea și tipărirea? ...................................................... 116
3. Cine au fost traducătorii Noului Testament de la Bălgrad? ......................... 118
4. A fost Simion Ștefan un cărturar? ............................................................... 118
5. Care este sursa principală folosită de traducători?................................... 120
6. În ce măsură a fost folosit Noul Testament al lui Beza? ............................. 122
7. Ce elemente protestante se regăsesc în predoslovii? ............................... 123
8. Ce elemente de factură ortodoxă se găsesc în Noul Testament de la
Bălgrad? .......................................................................................................... 125
9. Care este ponderea folosirii Noului Testament de la Bălgrad în Biblia
de la București? ............................................................................................... 126
10. Ce ediții ar trebui luate în considerare pentru studiul Noului
Testament de la Bălgrad? ................................................................................. 129
7
Capitolul 4.
Trăsături reformate ale Noului Testament de la Bălgrad (1648) ............................... 131
I. Considerații preliminare ............................................................................... 131
II. Idei reformate în cele 24 de predoslovii ale Noului Testament
de la Bălgrad .................................................................................................... 133
III. Sursele Noului Testament de la Bălgrad ....................................................... 146
1. Noul Testament grec‐latin al lui Beza (1580) ........................................... 147
2. Biblia de la Ostrog (1581) ......................................................................... 149
3. Biblia Károli (1590) .................................................................................... 150
IV. Influența Noului Testament al lui Beza (1580) asupra Noului
Testament de la Bălgrad .................................................................................. 152
1. „Sumele” care prezintă conținutul capitolelor ..................................... 152
2. Glosele marginale ..................................................................................... 153
3. Calcuri în traducerea textului biblic ...................................................... 158
V. Concluzii ........................................................................................................ 160
Capitolul 5.
Sursele predosloviilor la cele patru Evanghelii din Noul Testament
de la Bălgrad (1648) ...................................................................................................... 163
1. Introducere ..................................................................................................... 163
2. Sursele predosloviei la Evanghelia după Matei ........................................... 164
3. Sursele predosloviei la Evanghelia după Marcu .......................................... 177
4. Sursele predosloviei la Evanghelia după Luca ............................................. 181
5. Sursele predosloviei la Evanghelia după Ioan .............................................. 182
6. Concluzii ........................................................................................................ 184
Capitolul 6.
„Rumperea de la credința creștinească”: un ecou al eshatologiei reformate
în Noul Testament de la Bălgrad (1648) ....................................................................... 187
Introducere ......................................................................................................... 187
1. „Rumperea de cătră împărăția rimlianilor”. Considerații
filologice ........................................................................................................ 189
2. Apostasia [=„rumperea”] în sens de „cădere a Imperiului
Roman” .......................................................................................................... 194
3. Apostasia – „lepădare de la credința creștină” ..................................... 199
Concluzii ............................................................................................................ 204
Capitolul 7.
„Credința ca «mână a sufletului»”. Un topos reformat în predosloviile
Noului Testament de la Bălgrad .................................................................................... 207
8

1. Introducere ..................................................................................................... 207
2. Predoslovia Epistolei lui Iacov și Predoslovia la Romani în Noul
Testament de la Bălgrad .................................................................................. 208
3. Prelegerile lui Martin Luther la Galateni (1535) ........................................ 209
4. Jean Calvin, Catehismul bisericii din Geneva (1537) și Învățătura
religiei creștine (1559) ..................................................................................... 212
5. Coresi, Tâlcul Evangheliilor / Cazania I (1567) ............................................. 215
6. Theodor Beza, Confession de la foy chrestienne (1559) și Quaestionum
et responsionum Christianarum libellus (1570).............................................. 217
7. Comentariul la Galateni al lui William Perkins (1617) ................................ 219
8. Mărturisirea de credință a lui Chiril Lucaris (1633) ..................................... 221
9. Mărturisirea lui Dositei al Ierusalimului (1672) ......................................... 223
10. Concluzii ...................................................................................................... 225
Capitolul 8.
O întrebare fără răspuns: cine a scris Epistola către evrei? ...................................... 227
1. Apărarea paternității pauline împotriva ereticilor ................................... 228
1.1. Marcion și Epistola către evrei ................................................................ 229
1.2. Ebioniții și Epistola către evrei ............................................................... 230
1.3. Arie și Epistola către evrei ....................................................................... 233
2. Cinci argumente în favoarea paternității pauline ..................................... 236
2.1. „Toți cărtularii grecești cred că‐i scrisă de Pavel această carte” ...... 236
2.2. „Den cuvinte încă să cunoaște că‐i scrisă de Pavel” ......................... 237
2.3. Salutul din finalul epistolei .................................................................. 239
2.4. Referirea lui Petru la Epistolele lui Pavel .............................................. 240
2.5. O epistolă motivată de dragostea lui Pavel pentru iudei ................. 241
3. Destinatarii epistolei ..................................................................................... 241
4. Motivul scrierii epistolei: „Jidovii [...] mesteca Evangheliia
lui Hristos cu leagea lui Moisi” .................................................................. 242
Concluzii ............................................................................................................ 244
Bibliografie .................................................................................................................. 245
Tabel cronologic .......................................................................................................... 253

9
Abrevieri
ABD Anchor Bible Dictionary, ed. D. N. Freedman, 6 vol., Doubleday, New
York, 1992
ANF Ante‐Nicene Fathers, 10 vol., Buffalo, Christian Literature, 1885‐1896,
retip. Eerdmans, Grand Rapids, 1973; Hendrickson, Peabody, 1995
ARMSI Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice
ARMSL Academia Română, Memoriile Secțiunii Literare
AS Refo200 Academic Studies
ASD Desiderius Erasmus, Opera omnia, 47 vol., Amsterdam, Elsevier, 1969–
BC R. Kolb și T. Wengert (editori), The Book of Concord: The Confessions of
the Evangelical Lutheran Church, Minneapolis, Fortress Press, 2000
BDAG F. W. Danker (ed.), A Greek English Lexicon of the New Testament and
Other Early Christian Literature, Chicago, University of Chicago Press,
2001
BEZA 1580 Jesu Christi, D. N. Novu[m] testamentu[m], Gr. [et] Lat. Theodoro Beza
interprete. Additę sunt ab eodē summae breues doctrinę unoquoque
Euangeliorū [et] Actorum loco cōprehensae. Item, Methodi Apostolicarū
epistolarum breuis explicatio, [S.l.]: Stephanus, 1580
BOR Revista Biserica Ortodoxă Română
BRV Ioan Bianu și Nerva Hodoș (editori), Bibliografia românească veche, vol.
1, București, Socec, 1903
BSELK Die Bekenntnisschriften der Evangelisch‐Lutherischen Kirche, vollständige
Neuedition, ed. Irene Dingel, Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht,
2014
CC Corpus Catholicorum
CHC Cambridge History of Christianity, 9 vol., Cambridge, Cambridge
University Press, 2005‐2009.
CR Corpus Reformatorum: Philippi Melanthonis Opera quae Supersunt Omnia,
28 vol., ed. Karl Gottlieb Bretschneider și Heinrich Ernst Bindseil,
Braunschweig și Berlin, C. A. Schwetsche, 1834‐1860
CWE Collected Works of Erasmus, 56 vol., Toronto, University of Toronto
Press, 1974‐
DEROO Desiderii Erasmi Roterodami Opera Omnia, 10 vol., Leiden, Vander,
1703‐1706
11
Noul Testament de la Bălgrad (1648) și Reforma
DIR Documente privitoare la istoria românilor, culese de Eudoxiu Hurmuzaki,

21 vol., București, 1887‐1942
DRL Dicționarul limbii române, 19 vol., București, Editura Academiei
Române, 2010
EAC Encyclopedia of Ancient Christianity, 3 vol., Angelo di Berardino (ed.),
Downers Grove, InterVarsity Press, 2014
EC The Encyclopedia of Christianity, 5 vol., E. Fahlbusch & G. W. Bromiley
(editori), Grand Rapids, Eerdmans, 1998‐2008
EK Martin Armgart (ed.), Die evangelischen Kirchenordnungen des XVI.
Jahrhunderts, vol. 24: Siebenbürgen. Das Rechtsgebiet und die Kirche der
Siebenbürger Sachsen, Tübingen, Mohr Siebeck, 2012
ERF Encyclopedia of the Reformed Faith, Donald K. McKim & David F.
Wright (editori), Louisville & Edinburgh, Westminster/John Knox
Press & Saint Andrew Press, 1992
HEH Handbook of European History 1400‐1600: Late Middle Ages, Renaissance
and Reformation, 2 vol., Thomas A. Brady, Heiko A. Oberman, James
D. Tracy (editori), Leiden, Brill, 1994‐1995
HTR Harvard Theological Review
ICO Ioannis Calvini opera quae supersunt omnia, ed. Guilielmus Baum,
Eduardus Cunitz și Eduardus Reuss, Braunschweig și Berlin, C. A.
Schwetsche, 1863‐1900
ICOO Ioannis Calvini Opera Omnia, Series II. Opera exegetica, Genève, Droz, 1992‐
JTS Journal of Theological Studies
KARMIRES Ἰωάννου Ν. Καρμίρη, Τὰ δογματικὰ καὶ συμβολικὰ μνημεῖα τῆς
Ὀρθοδόξου Καθολικῆς Ἐκκλησίας, 2 vols., s.e., Athens, 1952‐1953
KÁROLI 1590 Szent Biblia, az az Istennec O es Wy testamentvmanac prophétác es
apostoloc által meg iratott szent könyuei. Magyar nyelwre fordittatott
[Károlyi Gáspár és mások által] egészben és wijonnan az Istennec Magyar
országban való anya szent egyházánac épülésére, Visolban, MDXC,
Mantskovit
KSL Kommentare zu Schriften Luthers
LCL Loeb Classical Library
LR Limba română
LW Luther’s Works, 55 vol., Jaroslav Pelikan & Helmut T. Lehmann
(editori), Minneapolis / Saint Louis, Fortress Press / Concordia, 1958‐
1986
LXX Septuaginta / Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes edidit
Alfred Rahlfs / Editio altera quam recognovit et emendavit Robert Hanhart /
Duo volumina in uno, Stuttgart, Deutsche Bibelgesellschaft, 2006
12
Abrevieri
MB Melanchthons Briefwechsel. Kritische und kommentierte Gesamtausgabe, 29
vol., ed. Heinz Scheible și Christine Mundhenk, Stuttgart‐Bad Cannstatt,
Frommann‐Holzboog‐Verlag, 1977‐
MCRT Monumenta Comitialia Regni Transyslvaniae (1540‐1699), 21 vol.,
Budapesta, 1875‐1898
MLD Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688, 25 vol., Paul Miron &
Eugen Munteanu (editori), Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”
Iași, 1988‐2015
Ms. 45 Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române, fondul Blaj, manuscrisul
românesc nr. 45; conține traducerea integrală a Vechiului Testament,
efectuată de Nicolae Milescu și revizuită de un anonim moldovean
(probabil Dosoftei), în a doua jumătate a sec. al XVIII‐lea
NPNF1 Nicene and Post‐Nicene Fathers: First Series, 14 vol., Christian
Literature, Buffalo, 1885‐1900, retip. Eerdmans, Grand Rapids, 1956;
Hendrickson, Peabody, 1995
NPNF2 Nicene and Post‐Nicene Fathers: Second Series, 14 vol., Christian
Literature, New York, 1885‐1900, retip. Eerdmans, Grand Rapids,
1956; Hendrickson, Peabody, 1995
NT.1648 Noul Testament sau Împăcarea au leagea noao a lui Iisus Hristos, Domnului
nostru. Izvodit cu mare socotință, den izvod grecescu și slovenescu, pre
limbă rumânească, cu îndemnarea și porunca denpreună cu toată cheltuiala
a măriei sale Gheorghe Racoți, craiul Ardealului. Tipăritu‐s‐au întru a
măriei sale tipografie, dentîiu noou, în Ardeal, în cetatea Belgradului. Anii
de la întruparea Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos 1848, luna
lui ghenuariu 20, Alba Iulia, 1988, retip. 1998
ODCC The Oxford Dictionary of the Christian Church, ed. a 3‐a, F. L. Cross și
Elizabeth A. Livingstone, Oxford, Oxford University Press, 2005
OER The Oxford Encyclopedia of the Reformation, 4 vol., ed. Hans J.
Hillerbrand, Oxford, Oxford University Press, 1996
OHM Oxford Historical Monographs
OSTROG Biblïa,sir™ç´ knig¥ Vetxago i Novago Zav™ta po æz¥k¨ slovensk¨ (...),
Ostrog, 1581
PG Patrologiae Cursus Completus: Series Graeca, ed. J.‐P. Migne, 162 vol.,
Migne, Paris, 1857‐1886
PL Patrologiae Cursus Completus: Series Latina, ed. J.‐P. Migne, 221 vol.,
Migne, Paris, 1844‐1891 (vol. 218‐221, indici)
RE Realencyklopädie für protestantische Theologie und Kirche, ed. a 3‐a, 22
vol., Hinrichs, Leipzig, 1896‐1909
13
RGG4 Die Religion in Geschichte und Gegenwart, 9 vol., ed. a 4‐a, ed. Hans
Dieter Betz, Don S. Browning, Bernd Janowski și Eberhardt Jüngel,
Tübingen, Mohr Siebeck, 1998‐2007
RPP Religion in the Past and Present, 14 vol., ed. Hans Dieter Betz, Don S.
Browning, Bernd Janowski și Eberhard Jüngel, Leiden, Brill, 2006‐2013
SC Sources Chrétiennes, editori fondatori H. de Lubac și J. Daniélou, Cerf,
Paris, 1941‐
SCL Studii și cercetări lingvistice
SEPT.IAȘI Septuaginta, vol. 1‐6, Iași, Polirom, 2004‐2011
SMRT Studies in Medieval and Reformation Traditions
ST Studii teologice
SVC Supplements to Vigiliae Christianae
TETRAEV. CORESI Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Brașov, 1560‐1561, compa‐
rat cu Evangheliarul lui Radu de la Mănicești, ed. Florica Dumitrescu,
București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1963
TEXTE ROM. Texte românești din secolul al XVI‐lea: I. Catehismul lui Coresi, II.
Pravila lui Coresi, III. Fragmentul Teodorescu, IV. Glosele Bogdan, V.
Prefețe și Epiloguri. Ediții critice de E. Buză, Gh. Chivu, M. Georgescu,
I. Gheție, A. Roman Moraru, F. Zgraon, coord. Ion Gheție, București,
Editura Academiei Republicii Socialiste Române, 1982
TRE Theologische Realenzyklopädie, 36 vol., ed. Gerhard Müller și Gerhard
Krause, Berlin și New York, Walter de Gruyter, 1977‐2004
WA D. Martin Luthers Werke. Kritische Gesamtausgabe, 72 vol., Weimar,
1883‐2007. Retip. 2003‐2006
WA.B D. Martin Luthers Werke. Kritische Gesamtausgabe. Briefwechsel, 18 vol.,
1930‐1985. Retip. 2002
WA.DB D. Martin Luthers Werke. Kritische Gesamtausgabe. Deutsche Bibel, 15
vol., 1906‐1961. Retip. 2001
WA.TR D. Martin Luthers Werke. Kritische Gesamtausgabe. Tischreden, 6 vol.,
1912‐1921. Retip. 2000
14
Mulțumiri
Lucrarea de față, rezultată din punerea împreună și revizuirea mai
multor articole scrise pentru conferințe și simpozioane dedicate studiului
tradiției biblice românești, n‐ar fi ajuns să fie publicată dacă pe parcursul
cercetării n‐aș fi beneficiat de sprijin substanțial în momente critice.
Dr. J. Marius J. Lange van Ravenswaay, președintele Consiliului
Științific al Fundației „Johannes a Lasco Bibliothek” din Emden, a privit
cu încredere acest proiect și mi‐a acordat posibilitatea de a face un stagiu
de cercetare în excelenta bibliotecă a cărei activitate o coordonează. Fără
bogatul patrimoniu cultural și teologic al acestui așezământ, multe dintre
sursele primare pe care le‐am folosit în cartea de față mi‐ar fi fost greu
accesibile. Cele șapte săptămâni petrecute în Biblioteca „Johannes a
Lasco” (zidită pe ruinele Bisericii reformate nimicite în 1943 de bombele
Aliaților) m‐au ajutat să descopăr profunzimea gândirii principalilor
reformatori și să scot la iveală importanța Reformei pentru spațiul
românesc.
Desfășurarea în bune condiții a actualului proiect de cercetare n‐ar
fi fost posibilă fără sprijinul generos oferit de conducerea Institutului
Teologic Penticostal din București, prin rectorul acestei instituții, pastor
lector univ. dr. Ioan Brie, respectiv decanul ei, lector univ. dr. Romulus
Ganea.
Profesorii universitari Maria Francisca Băltăceanu (București),
Eugen Munteanu (Iași) și Wim François (Leuven) au girat candidatura
mea pentru bursa oferită de Biblioteca „Joannes a Lasco”. Le mulțumesc
pentru încrederea arătată.
Pentru elucidarea influenței exercitate de Biblia Ostrog asupra
NT.1648 am primit ajutor de la Iosif Cămară, tânăr cărturar ieșean și
excelent cunoscător de slavonă. În procesul de exegeză și traducere a
unor texte latinești am primit ajutor prețios de la Dr. Daniel Hadas, lector
de latină medievală la King’s College, Londra. Părintele Ioan‐Florin
Florescu, excelent cunoscător al tradiției biblice românești, m‐a ferit de
interpretări eronate în câteva rânduri, îndeosebi cu privire la textul
15
Catehismului coresian. Le mulțumesc tuturor pentru ajutorul neprecupețit
pe care mi l‐au oferit.
Fără contribuția crucială a dnei Mihaela Bucin, conferențiar la
Catedra de Limba și Literatura Română de la Universitatea din Szeged,
accesul meu la hotărârile dietale (scrise, în majoritate, în maghiară) ar fi
fost drastic diminuat. Lectura unor lucrări secundare românești care
citează sau interpretează incorect textele maghiare m‐a convins de
importanța verificării în permanență a surselor primare, a căror cheie mi‐
a fost pusă la îndemână cu generozitate de dna Bucin. Îi mulțumesc
pentru lămuririle pe care mi le‐a trimis prompt prin email. Responsa‐
bilitatea pentru forma finală a citatelor îmi revine.
Dna Maria Buturugă (Biblioteca Academiei Române) mi‐a oferit și
de această dată sprijin neprețuit în reperarea acelor surse bibliografice
importante, dar greu de găsit.
16
Introducere
În 2017 se împlinesc 500 de ani de la momentul care marchează,
simbolic, începutul Reformei protestante, curent teologic și cultural cu
profunde implicații sociale și politice la scara întregii Europe apusene.
Fără Reformă, îndeosebi în expresia ei „luterană”, este greu de imaginat
cum ar fi arătat astăzi limba germană (la a cărei unificare a contribuit,
mai mult decât oricare altă carte, best‐sellerul de secol XVI care a fost
Biblia tradusă de Martin Luther). Dar, în vreme ce istoria efectelor
Reformei (sau a Reformelor) protestante asupra spațiului apusean a fost
studiată în detaliu, nu de aceeași atenție se bucură istoria influenței
Reformei asupra spațiului cultural românesc.
E drept, s‐au scris deja câteva cărți1 pe această temă, dar terenul
rămâne în continuare nu doar insuficient explorat, ci și minat de
considerente ideologice. Două capitole fundamentale ale istoriei noastre
naționale – apariția primelor tipărituri românești și pătrunderea limbii
române în biserică – sunt până astăzi prezentate în mod tendențios, cu
omisiuni sau chiar deformări ale faptelor, fiindcă acestea nu pot fi
reconciliate cu spiritul care a luat parțial în posesie istoriografia
românească din ultima jumătate de veac. Refuzul multor istorici de a se
reconcilia cu trecutul devine explicabil dacă avem în vedere următoarele
fapte: (1) primele cărți românești au fost imprimate din inițiativa și cu
sprijinul străinilor (sași ori maghiari); (2) comanditarii primelor tipărituri
românești au fost protestanți (luterani sau calvini) animați de zel evan‐
ghelic misionar (flancat, trebuie spus, de simț practic și aptitudini comer‐
ciale), dornici să răspândească între valahi un mesaj care schimbase din
1 Maria Crăciun, Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI‐lea,
Presa Universitară Clujană, Cluj‐Napoca, 1996; George Hancock‐Ștefan, Impactul
Reformei asupra românilor între 1517‐1645, Oradea, 2003 (lucrarea lui Hancock‐
Ștefan, deși utilă pentru prezentarea cadrului general, necesită multe corecții și
ajustări la nivel de detaliu); Ana Dumitran, Religie ortodoxă ‐ Religie reformată.
Ipostaze ale identității confesionale a românilor din Transilvania în secolele XVI‐XVII,
Oradea, Ratio & Revelatio, 2015.
17
temelii celelalte „națiuni” transilvănene; (3) introducerea limbii române

în bisericile românești din Ardeal s‐a făcut prin hotărâri ale Dietei transil‐
vănene, în urma unor presiuni sistematice aplicate de regele unitarian
maghiar Ioan Sigismund Zápolya2.
Ideea că datorăm Reformei nu doar primele cărți tipărite româ‐
nești, ci și introducerea limbii române în biserică s‐a dovedit greu
acceptabilă pentru unii istorici români (mai ales dacă aceștia se întâmplă
să aibă și funcții clericale). Nu se putea ca străinii să ne fi dat atât de mult
din punct de vedere cultural și religios. Trebuiau, deci, inventate „nece‐
sități pastorale de ordin intern” și teze ale „impulsurilor dinlăuntru”3 ori
postulată apariția „conștiinței de neam” pentru a justifica ceea ce dreapta
cumpăneală a cercetătorului nu poate explica decât ca efect direct al
Reformei protestante venite din Apus. După cum observa istoricul Ana
Dumitran, din cele peste 400 de tipărituri apărute în Transilvania în
secolul al XVI‐lea, doar o mică parte i‐a vizat pe români, însă „fără
contribuția Reformei, nici una din cele 11 cărți românești nu ar fi văzut
lumina tiparului”4.
Istoricii care ignoră sau minimalizează faptele petrecute în Ardeal
(teritoriul cel mai expus la efervescența creată de Reformă) nu reușesc să
explice în mod convingător de ce în celelalte provincii românești,
„impulsurile interne” au venit foarte târziu, și cu mare dificultate: în
Moldova, Dosoftei a tradus și publicat Dumnezeiasca liturghie abia în 1679,
adică la peste un secol după apariția primelor cărți de cult românești
2 Pentru o perspectivă echilibrată asupra influenței Reformei asupra

spațiului transilvăneanu românesc, vezi Szegedi Edit, „Reforma în Transilvania.
Constituirea identităților confesionale”, în Ioan‐Aurel Pop et al. (coord.), Istoria
Transilvaniei, vol. 2 (de la 1541 până la 1711), Cluj‐Napoca, Academia Română,
2016, pp. 237‐248.
3 Inclusiv în lucrări de dată recentă, sunt menționate aceste impulsuri
interne care ar fi contribuit la adoptarea limbii române în cult. De exemplu,
istoricul Ioan‐Aurel Pop scrie despre înlocuirea slavonei cu limba vernaculară că
ar fi constituit o „«revoluție» stimulată incontestabil de Reforma religioasă, dar
și de catolicism sau de anumite impulsuri interne, venite dinspre ortodoxie”
(vezi Ioan‐Aurel Pop, „Cultura românilor în a doua jumătate a secolului al XVI‐
lea”, în idem, op. cit., vol. 2, p. 292).
4 Ana Dumitran, Religie ortodoxă ‐ Religie reformată, p. 54.
18
Introducere
imprimate de Coresi (Molitevnic – 1567; Liturghier – 1570). Muntenia a

fost chiar mai reticentă: Teodosie Veștemeanul, tipărind liturghia la un
an după Dosoftei, traducea în română doar indicațiile de tipic și câteva
rugăciuni, criticând voalat „cutezanța” ierarhului moldovean, cu preci‐
zarea că „liturghiia toată a o prepune pre limba noastră și a o muta, nice
am vrut, nice am cutezat”5. Necesitățile pastorale de ordin intern sunt de
negăsit în 1698, anul în care Dosithei al Ierusalimului îi recomanda
arhiepiscopului ardelean Atanasie Anghel, venit la Târgoviște pentru
hirotonire, să evite folosirea limbii vernaculare în cult: „slujba de toate
zilele, să te nevoiești cu deadinsul se se citească toată pre limba slovi‐
nească sau elinească, iară nu rumâneaște sau într‐alt chip”6. Primul
ierarh muntean care a îndrăznit să facă pasul decisiv al traducerii
integrale a liturghiei a fost Antim Ivreanul, sub a cărui supraveghere s‐au
tipărit două ediții importante (Râmnic – 1706; Târgoviște – 1713). În orice
caz, la începutul sec. al XVIII‐lea, liturghia în limba română se slujea mai
degrabă excepțional, după cum atestă mirarea lui Anton‐Maria del
Chiaro (secretarul lui Brâncoveanu) și nemulțumirile boierilor munteni,
scandalizați de acest „abuz”7.
În cartea de față nu mi‐am propus să zugrăvesc tabloul complet al
influențelor Reformei asupra spațiului românesc, căci o asemenea
întreprindere depășește puterile și competențele filologului format
pentru interpretarea textelor biblice. M‐am mulțumit să schițez câteva
viniete, fie istorice (cap. 1 „De la Martin Luther la reforma transilvă‐
neană”; cap. 2 „Întrebare creștinească – al doilea catehism românesc”), fie
de ordin biblico‐filologic (capitolele despre Noul Testament de la Bălgrad),
menite să‐i dea cititorului o idee cu privire la complexitatea problemelor
care trebuie investigate.
5 BRV, vol. 1, p. 234. Vezi și E. Pavel, Arheologia textului, Cluj‐Napoca, Casa
Cărții de Știință, 2012, p. 39.
6 T. Cipariu, Acte și fragmente latine romanesci pentru istoria beserecei romane
mai alesu unite, Blaj, 1855, p. 243‐244; Pavel, Arheologia textului, p. 39.
7 E. Munteanu, „Rolul Bisericii și al textelor cu conținut bisericesc în
procesul de formare a vechii române literare. Un punct de vedere filologic”, în
Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanul și Neofit Cretanul ‐ Promotori ai limbii române în
cult, București, Editura Cuvântul Vieții, 2013, pp. 70‐71.
19
Fiindcă m‐am ocupat de acest subiect intermitent, de‐a lungul mai
multor ani, în paralel cu alte proiecte și angajamente de cercetare, un
anumit grad de suprapunere între capitolele lucrării este de înțeles.
Omogenizarea întregului, prin rescriere completă, ar fi necesitat energii
pe care orarul activităților didactice și administrative nu mi le mai
îngăduie. Am ales, deci, să nu intervin substanțial în structura și conți‐
nutul materialelor reunite în volumul de față. Unele lucrări au fost deja
publicate (fie în engleză, fie în română), în vreme ce altele doar au fost
prezentate la diverse simpozioane de profil. Întrucât sunt departe de a fi
epuizat studiul chestiunilor care mă intrigă în legătură cu Noul Testament
de la Bălgrad (mai cu seamă din perspectiva predosloviilor), intenționez să
continui și să aprofundez cercetarea, în speranța că voi putea oferi
publicului o ediție îmbogățită a prezentei lucrări.
În privința bibliografiei utilizate sunt dator cu precizări. În cazul
scrierilor lui Luther, am citat cel mai adesea din ediția critică germană
(Weimarer Ausgabe), inserând, după caz, și trimiteri la ediția de limbă
engleză (Luther’s Works, 55 vol.). Deocamdată, cititorul român nu are la
dispoziție decât trei volume cu scrieri ale Reformatorului, toate apărute
prin strădaniile vrednice de laudă ale Editurii Logos8.
Faptul că Reforma este atât de puțin prezentă în mentalul
românesc m‐a determinat să recurg la ample citate ilustrative din sursele
primare folosite. Pentru a preveni interpretările eronate (prezente, din
nefericire, în istoriografia română), am preferat să citez in extenso și din
hotărârile dietale transilvănene, cu atât mai mult cu cât în prezent nu
există o crestomație cu textele cele mai relevante pentru studiul Reformei
în spațiul românesc.
Mi‐aș fi dorit să nu‐l încarc pe cititor cu aparatul stufos al notelor
de subsol, ci să‐i ofer o argumentație mai suplă. Cum însă interpretările
pe care le propun se cer sprijinite cu surse, am ales să greșesc mai
degrabă prin exces, decât prin deficit de informație.
O ultimă lămurire pe care o socotesc utilă se referă la terminologia
confesională folosită în corpul lucrării. Prin „protestant” înțeleg „adept al
M. Luther, Scrieri, trad. de Petru Forna, Cluj‐Napoca, Logos: vol. 1 –
8
„Începuturile Reformei” (2003); vol. 2 – „Reforma și viața socială” (2003); vol. 3
„Comentarii la Epistolele lui Pavel către Galateni și Romani” (2013).
20
Introducere
principiilor Reformei”. Sub această umbrelă teologică largă intră atât

exponenții Reformei magisteriale (luterani, calvini, zwinglieni), cât și
promotorii Reformei radicale (anabaptiști, puritani etc.). Pentru a
denumi aripa Reformei magisteriale care se revendică de la Calvin și de
la continuatorii lui, am folosit termenul „reformat”, în acord cu uzanța
tehnică din limba engleză.

Emanuel Conțac
21
Capitolul 1
De la Martin Luther la reforma transilvăneană:
scurtă incursiune istorică
Lumea apuseană se pregătește să întâmpine a 500‐a aniversare a

evenimentului care s‐a impus în conștiința protestantă drept „începutul
Reformei”. În imaginarul evanghelic, ziua de 31 octombrie 1517 a devenit
data la care călugărul augustinian Martin Luther, cuprins de o indignare
sfântă, se apropia cu pași hotărâți de ușa bisericii castelului din
Wittenberg, cu celebrele 95 de teze într‐o mână și cu ciocanul în cealaltă,
hotărât nu doar să spulbere teologia falsă care făcuse posibilă difuzarea
indulgențelor în Saxonia Inferioară, ci și să zguduie scaunul trufașilor
papi renascentiști, ba chiar și temeliile Bisericii Apusene bântuite de
scolasticism steril, ineficiență, simonie, trafic de beneficii ecleziastice,
desfrâu, birocrație și abuzuri de tot soiul.
Pentru cei dispuși să iasă din tărâmul imaginarului și să pășească
pe terenul informațiilor care pot fi ancorate în date istorice solide, mai
potrivit ar fi să spunem că ultima zi a lunii octombrie 1517 a fost data la
care doctorul Martin Luther îi scria tânărului Albrecht de Brandenburg,
(ocupant al scaunelor arhiepiscopale de Magdeburg și Mainz), o epistolă
înflăcărată prin care îi atrăgea atenția asupra înțelegerii profund greșite
pe care o avea omul de rând cu privire la indulgențe. Luther nu ezita să
treacă în revistă câteva din ideile scandaloase care îi ajunseseră la ureche:
sufletul iese din purgatoriu de îndată ce banii ajung în cufăr; puterea
indulgențelor este atât de mare, încât ele ar fi suficiente să‐l elibereze de
vină inclusiv pe cel care ar pângări‐o pe Maica Domnului1. Împreună cu
scrisoarea, profesorul din Wittenberg îi trimitea lui Albrecht, spre eva‐
luare, și tezele care fuseseră supuse dezbaterii publice.
Așadar, când Luther a început să‐și manifeste îngrijorarea față de
concepțiile false privitoare la indulgențe, el nu a avut ambiția de a
1 LW, vol. 48, p. 46.
23
declanșa o reformă teologică sau socială de proporții, ci a cerut corec‐
tarea abuzurilor generate de Instructio summaria, documentul ecleziastic
în baza căruia începuse campania de promovare a indulgențelor. De
altfel, însuși faptul că tezele fuseseră scrise în limba latină arată limpede
că publicul‐țintă vizat de Luther era compus din teologi și clerici (nu din
oameni simpli, cum greșit se crede uneori). Unii istorici s‐au îndoit că
tezele au fost realmente afișate pe ușa bisericii de la castelul din
Wittenberg2, căci mărturiile provenite direct de la Luther nu confirmă
acest loc comun al istoriografiei protestante. Totuși, documente oficiale
ale Universității din Wittenberg indică faptul că așa‐numita disputatio
dorită de Luther a avut loc3, însă ecoul evenimentului trebuie să fi fost
limitat.
Capitolul de față cuprinde o scurtă prezentare a contextului în care
s‐a manifestat critica lui Luther față de indulgențe și o evaluare a
primilor ani în care profesorul din Wittenberg și‐a formulat și răspândit
ideile teologice care au schimbat fața Europei Apusene, cu ample conse‐
cințe pentru toate domeniile vieții, pe care le simțim și astăzi. Nu vom
insista asupra elementelor biografice ale lui Luther, căci cititorul interesat
își va putea „astâmpăra” curiozitatea cu ajutorul uneia din numeroasele
biografii dedicate reformatorului4.
2 E. Iserloh, The Theses Were Not Posted. Luther between Reform and Reformation,
Londra, Geofrey Chapman, 1968, p. 76‐97. Pentru o critică informată a lui
Iserloh, vezi H. A. Oberman, Masters of the Reformation. The Emergence of a New
Intellectual Climate in Europe, trad. de D. Martin, Cambridge, Cambridge
University Press, 1981, pp. 148‐150.
3 Oberman, Masters of the Reformation, p. 150, n. 88.
4 Cea mai recentă a fost scrisă de Scott H. Hendrix, Martin Luther: Visionary
Reformer, Yale University Press, New Haven, 2015. Foarte utilă, bine
documentată și scrisă cu mare artă este lucrarea lui Lucien Febvre, Martin Luther,
un destin, trad. de Maria Pavel, București, Editura Corint, 2001. Autorul nu
merge cu analiza dincolo de anul 1525. O bună introducere pentru cititor, în
general, este lucrarea lui J. A. Nestingen, Martin Luther: A Life, Minneapolis,
Augsburg Books, 2003. O biografie clasică, foarte accesibilă ca stil, dar cu mai
multe informații de context: Roland H. Bainton, Here I Stand; A Life of Martin
Luther, Nashville, Abingdon Press, 2013. Alte lucrări care îl vor familiariza pe
cititor cu viața și gândirea lui Luther: Timothy F. Lull și Derek R. Nelson,
24
De la Martin Luther la reforma transilvăneană: scurtă incursiune istorică
Înainte de a ne opri la Martin Luther, vom face o trecere în revistă a
factorilor care au făcut posibilă răspândirea Reformei în cuprinsul
teritoriilor din Sfântul Imperiul Roman de Națiune Germană și în afara
acestuia. Fără a pretinde că putem face o ierarhizare clară, pornim de la
premisa că cel mai important factor este cel politic: lipsit de protecția lui
Frederic al III‐lea, „reformatorul îndărătnic” ar fi împărtășit iute soarta
comună rezervată tuturor ereticilor dinainte de el. Precedentul exista, iar
Luther îl cunoștea bine: pe 6 iulie 1415, la Konstanz, Jan Hus era ars pe
rug, în ciuda permisului de liberă trecere care îi fusese acordat de
împărat5. Fără sprijinul acordat de principele Saxoniei electorale,
„ereticul Luther” ar fi rămas o notă de subsol în istoria creștinismului, un
personaj obscur pentru a cărui ardere pe rug Biserica și‐ar fi cerut tardiv
scuze, cum a făcut în cazul lui Jan Hus.
Structura politică a Imperiului și mecanismul alegerii unui nou
împărat, după moartea lui Maximilian I, au făcut imposibilă „procesa‐
rea” rapidă a cazului Luther. Spre deosebire de alte monarhii europene,
cea germanică nu a devenit ereditară, ci și‐a păstrat caracterul electiv.
Potrivit Bulei de Aur (1356), împăratul „Sfântului Imperiu Roman” era
ales de șapte prinți electori, dintre care trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln
și Trier). Ceilalți membri ai colegiului electoral erau regele Boemiei,
Resilient Reformer: The Life and Thought of Martin Luther, Minneapolis, Fortress
Press, 2015; Eric W. Gritsch, Martin – God’s Court Jester: Luther in Retrospect,
Eugene, Wipf & Stock, 2009; Bernhard Lohse, Martin Luther: An Introduction to
His Life and Work, Philadelphia, Fortress Press, 1986.
5 „Ioan Hus și Ieronim din Praga au fost arși pe rug la Konstanz în pofida
făgăduinței de liberă‐trecere și a jurământului papal, creștin și imperial, fapt
contrar poruncii lui Dumnezeu, încât le‐a dat celor din Boemia motiv de mare
înverșunare.” („Johannes husz unnd Hieronymus von Prag zu Costnitz wider
Bepstlich Christlich Keyszerlich geleyd unnd eyd sein vorprand damit widder
gottis gepot geschehen und die Behemen hoch zu bitterkeyt vorursacht sein”;
WA, vol. 6, p. 454, r. 23‐26). „Nu vreau să fac din Ioan Hus un sfânt sau un
martir, cum fac unii din Boemia, dar în același timp recunosc că i s‐a făcut o
nedreptate și că lucrările și învățătura sa au fost condamnate pe nedrept.” („Ich
wil auch Johan. husz keynen heyligen noch Marterer machen wie etlich
Behemen thun ob ich gleich bekenne das yhm unrecht geschehen und sein buch
und lere unrecht vordampt ist”; WA, vol. 6, p. 455, r. 7‐9).
25
Capitolul 2
Întrebare creștinească (1560) –
al doilea catehism românesc
Activitatea tipografică a diaconului Coresi a fost studiată în

amănunt, încât puține lucruri ar mai fi de adăugat dincolo de ceea ce au
scris deja erudiți precum Ion Gheție și Alexandru Mareș1 ori cercetători
mai noi, precum Adela Otilia Urs2. În secțiunea de față ne propunem să
prezentăm pe scurt prima etapă a activității coresiene, care este în strânsă
legătură cu pătrunderea Reformei în Transilvania. Acest demers se
impune cu atât mai mult cu cât în cercetarea privitoare la activitatea lui
Coresi au fost propuse numeroase interpretări eronate. În mod
surprinzător, inclusiv în lucrările unor cărturari cu solidă formare
intelectuală, precum N. Sulică3, P. P. Panaitescu4 și Nicolae Cartojan5,
1 Ion Gheție și Al. Mareș, Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba
română, București, Editura Minerva, 1994.
2 Adela Otilia Urs, „Diaconul Coresi. Monografie și antologie de texte”,
teză de doctorat, coord. de Ioan Chindriș, 2009, Cluj‐Napoca, Institutul de Istorie
„George Barițiu”, 363 pag. Din nefericire, teza nu ne‐a fost accesibilă.
3 N. Sulică, „Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov).
Precizări cu privire la izvoarele lor”, în Anuarul Liceului de băieți „Al. Papiu
Ilarian” din Târgu‐Mureș, 1932‐1935, pp. 47‐101. Autorul susține că inițiativa
publicării celor două catehisme a aparținut unor români (Gáspár Drágfi, Mihály
Csáky, Gáspár Bekes) din anturajul regelui Ioan Sigismund. Următoarele două
citate ilustrează spiritul care îl animă pe autor: „Nici Sașii, nici Ungurii nu‐și pot
revendica primele două cărți tipărite românește, cari stau în pragul literaturii
noastre culte, căci atât inițiativa, cât și traducerea lor aparțin exclusiv unor
Români” (p. 100‐101). „Ctitorii literaturii noastre culte n’au fost streinii, ci tot
Românii (Gașpar Dragfi, Mihai Csáki etc.)” (p. 101). „Din contră, streinii (Sașii și
Ungurii) n’au fost animați nici în cazul acesta de dorința ideală de a servi un
interes cultural românesc, ci un interes propriu material (Sașii), sau scopul
59
întâlnim nu doar expunerea judicioasă a faptelor și a documentelor

relevante, ci și interpretări viciate de presupoziții greșite, constrângeri
ideologice sau, în unele cazuri, ignoranță. Când cercetătorul care se
apleacă asupra activității lui Coresi scrie în plin naționalism ceaușist,
rezultatele sunt dintre cele mai bizare. Într‐un capitol dedicat lui Coresi,
în lucrarea Dascăli de cuget și simțire românească, Antonie Plămădeală, pe
atunci episcop al Buzăului, prezenta cele două teze majore formulate de
cercetători pentru a explica apariția primelor texte în limba română (teza
impulsurilor dinlăuntru, respectiv teza influențelor din afară, s.a.) și relati‐
viza astfel influența Reformei:
„Adepții teoriei influențelor se contrazic între ei, și e un spectacol
amuzant să‐i vezi pe adepții influențelor calvine respingându‐i cu
argumente «tari» pe adepții influențelor husite și luterane, pentru ca apoi
săi (sic!) vezi pe adepții influențelor luterane respingându‐i cu argumente
la fel de tari pe adepții influențelor calvine și așa mai departe”6.
Antonie Plămădeală își îngăduia, de altfel, să emită o ipoteză chiar
înainte de a fi pătruns în „laboratoarele exegezelor savante”: „N‐ar fi
deloc neștiințific să pornim de la premisa că e cu totul natural ca un
popor să dorească, cu toată ființa lui, și să lupte cu toate forțele lui, să se
politic (Ungurii), de a‐și aservi și mai mult pe Români, prin noua religie, în care
voiau să‐i înglobeze” (p. 101).
4 P. P. Panaitescu, Începuturile și biruința scrisului în limba română,
București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1965. Ne referim la

al doilea capitol al lucrării sale („Scrisul în limba română în a doua jumătate a
secolului al XVI‐lea”), pp. 132‐163.
5 N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, București, Editura Minerva,
1980, p. 100: „Exceptând prefața Cazaniei și Molitvenicul din 1564, în textele
amintite mai sus [i.e., tipăriturile coresiene românești], afară doar de ideea națio‐
nalizării serviciului divin – unul din postulatele fundamentale ale curentelor de
reformă – și de o mică aluzie la darul milcuiturii din Catehism, nu se introduce
nici o inovație care să devieze biserica românilor de la tradiția ortodoxă
moștenită din strămoși”. În capitolul de față vom scoate la iveală numeroase
elemente care arată că influența luterană asupra Catehismului coresian este
covârșitoare.
6 Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, București, Edi‐
tura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, p. 73.
60
Întrebare creștinească (1560) – al doilea catehism românesc
exprime în limba lui”7. Din secțiunea privitoare la Coresi lipsește, în mod
cu totul straniu, tocmai Întrebare creștinească, despre care exegeza savantă
afirmă că „a avut ca model un catehism luteran necunoscut” și că, sub
aspectul conținutului, „avem a face cu un produs al cercurilor luterane
din Transilvania și Banat”8. Deși este conștient de cercetările care au
demonstrat înrâurirea luterană asupra Catehismului coresian9, Plămă‐
deală găsește în statutul de diacon al lui Coresi argumentul suprem
pentru a le contrazice:
„Un singur lucru ar trebui să se știe când se fac astfel de afirmații:
Coresi era diacon, deci slujea la biserică, și trebuie să ne închipuim că
slujea la biserica din Șchei. Se împărtășea cu preoții de acolo și făcea la
fiecare slujbă mărturisire de credință. E greu să ni‐l închipuim cochetând
cu luteranii cu ușurință. El trebuia să facă, în orice împrejurare, cauză
comună cu preoții săi. Nu era un diacon care nu‐și onora harul. Altfel nu
s‐ar fi numit mereu, uneori cu emfază chiar, diacon”10.
Deoarece considerăm că în cercetare trebuie să primeze nu ceea ce
ne putem „închipui”, ci mai cu seamă faptele brute, vom prezenta în
continuare câteva informații despre contextul istoric în care a apărut
Catehismul lui Coresi, iar apoi ne vom concentra asupra conținutului
acestei cărți, pentru a identifica și comenta acele elemente care fac ecoul
teologiei luterane.
Interacțiunea diaconului Coresi cu promotorii Reformei (luterani
sau calvini) devine posibilă odată cu sosirea lui, în 1556, la Brașov, unde
își instalează atelierul tipografic. Statutul lui social trebuie să fi fost mai
înalt decât cel comunității din Șchei, cartierul românesc din afara
zidurilor cetății, de vreme ce tipograful târgoviștean lucrează „în cetate”
7 Ibidem, p. 71.
8 Ion Gheție și Al. Mareș, Originile scrisului în limba română, București,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1985, p. 231. Gheție și Mareș, Diaconul Coresi,
p. 64, afirmă despre catehismul lui Coresi că are un caracter protestant și după
efectuarea unei presupuse revizii în spirit ortodox.
9 A. Plămădeală citează din lucrarea Începuturile scrisului în limba română,
București, 1974, pe care Ion Gheție a inclus‐o, cu revizuiri, în Originile scrisului în
limba română (coautor Al. Mareș, 1985).
10 Plămădeală, Dascăli de cuget, pp. 76‐77.
61
și dispune de propria sa tiparniță11. Activitatea lui este facilitată de faptul
că Brașovul are o moară de hârtie, proprietatea judelui (i.e., primarului)
Johannes Benkner, care îmbină cu destul succes interesele negustorești și
dorința de a disemina mesajul Reformei luterane între români, mai ales
din poziția de comanditar al primelor două cărți românești ieșite din
tiparnița coresiană12.
Din ampla operă tipografică, în slavonă și în română, a lui Coresi,
sunt de interes pentru istoria Reformei în Transilvania cele unsprezece
cărți în limba română. Dintre acestea, ne interesează mai cu seamă
Catehismul (cunoscut și sub numele de Întrebare creștinească; 1560),
Tetraevanghelul (1561), Apostolul (1566) și așa‐numita Cazanie I (Tâlcul
evangheliilor), tipărită probabil în 1567.
Pentru a avea o perspectivă optimă asupra contextului în care a
ajuns Coresi să lucreze în Brașov, considerăm necesară o scurtă prezen‐
tare a principalelor evenimente culturale și religioase care au marcat
istoria cetății în deceniile care precedă sosirea tipografului muntean.
Figura dominantă în anii 1530 și 1540 este, fără îndoială, „Magister
Honterus”, onorat de cronicarii sași cu cele mai alese epitete („pater
patriae et verus Transsilvaniae evangelista”13 și „restaurator Doctrinae
Evangelicae et honestarum disciplinarum in Transsylvania”14). Mai
târziu, în perioada șederii lui Coresi la Brașov, important pentru istoria
Reformei este Johannes Benkner (m. 1565), sub oblăduirea căruia se
tipăresc atât cărți slavonești (Octoihul – 1557, Tetraevanghelul – 1565)
destinate în principal Munteniei, cât și cărți românești (Întrebare
creștinească – 1560; Tetraevanghelul – 1561), expresii concrete ale intere‐
11 Ion Gheție și Al. Mareș, Diaconul Coresi, p. 43. Istoricul M. Păcurariu,
Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică, București, Basilica, 2011, p.
82, nu pare să aibă cunoștință de cercetările făcute de Gheție și Mareș, fiindcă
socotește în continuare că tipografia lui Coresi funcționa „extra muros”, în Șchei.
12 M. Păcurariu, Cultura teologică românească, p. 82, consideră că pentru
sașii Hans Benkner și Lukas Hirscher tipărirea de cărți românești era „o afacere
pur comercială”. Încercarea magistraților brașoveni de a reforma biserica
română din Șchei, în martie 1559, contrazice afirmația istoricului român.
13 QGSB, vol. 4.1, p. 79.
14 Ibidem, p. 181.
62
Capitolul 3
Zece întrebări‐cheie privitoare
la Noul Testament de la Bălgrad (1648)1
Noul Testament de la Bălgrad (în continuare, NT.16482) a făcut

obiectul multor studii, dar unele nedumeriri privitoare la această tipă‐
ritură nu și‐au aflat încă dezlegarea. Unele răspunsuri rămân plauzibile,
însă nu s‐au impus încă în conștiința filologilor interesați de tradiția
biblică românească. În privința unor chestiuni fundamentale, suntem
departe de a fi ajuns la un consens. În capitolul de față vom face o
prezentare sintetică a datelor pe care le deținem, ordonându‐le sub forma
răspunsurilor la zece întrebări pe care le socotim cele mai importante.
Precizăm totodată că unele informații vor fi reluate și prezentate mai pe
larg în capitolele următoare.
1. Cine a avut inițiativa traducerii?
Nicolae Iorga era de părere că Simion Ștefan s‐a angajat în munca
de traducere a Noului Testament fiindcă acest lucru i s‐a cerut de către
principele Gheorghe Rákóczi3. Alți cercetători sunt de părere că tradu‐
cerea a fost chiar inițiativa lui Simion Ștefan, care și‐ar fi dorit să
1 Prezentul capitol are la bază lucrarea „Unsolved Issues concerning the
1648 NT. Is a Scholarly Consensus Possible?”, prezentată la Simpozionul inter‐
național „Explorări în tradiția biblică românească”, Iași, 30 mai‐1 iunie 2013.
2 Noul Testament sau Împăcarea au leagea noao a lui Isus Hristos (...). De‐a
lungul acestui capitol am citat ediția modernă tipărită la Alba Iulia: Noul
Testament tipărit pentru prima dată în limba română la 1648 de către Simion Ștefan
mitropolitul Transilvaniei, reeditat după 340 de ani din inițiativa și purtarea de grijă a
Prea Sfințitului Emilian, episcop al Alba Iuliei, Alba Iulia, Editura Arhiepiscopiei
Ortodoxe Române, 1988.
3 N. Iorga, Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688, Editura
Ministeriului de Instrucție, București, 1904, p. 171.
113
contracareze astfel „propaganda calvină”4. Ipoteza nu este plauzibilă,

întrucât prin traducerea, tipărirea și difuzarea Noului Testament, Simion
Ștefan se supunea implicit – fie și numai parțial – politicii calvinizante a
superintendentului maghiar.
Din Predoslovia cătră Măriia Sa, Craiul Ardealului reiese că principele
i‐a cerut mitropolitului Simion Ștefan să găsească între clerici „preuți
cărtulari și oameni înțelepți, carii să știe izvodi [=traduce] Testamentul
cel nou [...] din limbă grecească și slovenească” și că principele le‐a adus
meșteri străini care au făcut o tipografie. De asemenea, principele i‐a
plătit din vistieria domnească pentru această lucrare.
Dintr‐o scrisoare a lui István Geleji Katona datată 5 august 1643
aflăm următoarele:
„Văzând lipsa și puținătatea Bibliei Sfinte, tradusă greșit și în
părțile, în care se află tradusă, și nu din limba greacă, ci din cea slavonă,
în care s’au strecurat și multe minciuni, ne silim să traducem Noul
Testament din limba greacă, în care au scris evangheliștii și apostolii, în
limba română și să‐l tipărim pentru întremarea sufletească a nume‐
roaselor comune românești sărmane, pentru care am și găsit un om
potrivit, har Domnului, care deși e Român, știe bine grecește, pricepând și
limba latină”5.
În vederea acoperirii cheltuielilor de tipărire, în aceeași scrisoare,

Katona le cere imperios protopopilor români să se asigure că preoții
achită impozitul anual restant din vremea lui Ilie Iorest, fostul mitropolit.
De asemenea, îi amenință cu represalii pe membrii clerului care îi
divorțează pe enoriași, care nu predică în limba română și care nu‐i
învață pe oameni Catehismul. Documentul conține deci elemente din care
înțelegem că superintendentul maghiar era animat de zel misionar; în
viziunea lui Katona, românii constituiau un important câmp de lucru,
4 Andrei Andreicuț, „Tipărirea Noului Testament de la Bălgrad, ca răs‐
puns la traducerile tendențioase ale vremii”, în Studii Teologice, 1989, nr. 5‐6,
(XLI), pp. 74‐86.
5 Textul în I. Lupaș, Documente istorice transilvane, (doc. nr. 95), 1940, p.
227‐228. Am preluat grafia editorului român. Potrivit lui Lupaș, documentul,
aflat în arhiva orașului Bistrița, a fost publicat inițial de Iosif Konc în Protestáns
Közlöny, Cluj, 1890, p. 329. Pentru o altă transcriere, cu traducere, vezi DIR, vol.
15.2, pp. 1108‐1109.
114
Zece întrebări‐cheie privitoare la Noul Testament de la Bălgrad
atât din perspectiva dezideratului de căpătâi al unui protestant – tradu‐
cerea Scripturii –, cât și din perspectivă pastorală (reformarea moravu‐
rilor prin introducerea unei stricte discipline pastorale, mai ales în
domeniul matrimonial). Avem, deci, temeiuri solide să credem că iniția‐
tiva traducerii Noului Testament în limba română nu putea veni decât din
tabăra Reformei. Chiar și în lumina puținelor documente disponibile,
Geleji Katona se prezintă ca cel mai plauzibil candidat pentru rolul de
promotor al ambițiosului proiect de traducere a Noului Testament în
limba română.
Interes pentru această activitate au manifestat și membrii familiei
Rákóczi. Într‐o scrisoare adresată soției sale, Zsuzsanna Lorántffy (27
august 1644), principele maghiar îi cerea să‐l răsplătească pe traducător
cu cincizeci de florini și postav pentru un „dolman”6. După doi ani, îl
regăsim pe György Rákóczi I, în cetatea Făgărașului, interesându‐se
iarăși de soarta materialului necesar pentru tipar și scriindu‐i lui Tamás
Király‐Daróczi Debreczeni, prefectul averilor lui din Ungaria cu urmă‐
toarea cerere (7 ianuarie 1646): „Să ne trimiteți și antimoniu vreo 20 de
chintale; acum traducem Biblia pe limba valahă și vrem să o și tipărim,
iar turnătorul de litere valah nu are astfel de material, iar aici nici nu se
găsește”7.
Potrivit lui Eugen Pavel, „prestigiul mitropolitului Simion Ștefan,
ca și al anturajului său cărturăresc, nu sunt deloc știrbite dacă vom lua în
6 I. Minea, Despre Noul Testament din 1648, în „Cercetări istorice”, Iasi, V‐VII,
1929‐1931, p. 350.
7 Documentul a fost editat de Valentinus Bujdosó, „Adalék az elsö oláh
biblia történetéhez”, în Századok. A Magyar Történelmi Társulat folyóirata, vol. 5,
ianuarie 1871, p. 718. Îi datorez lui Zoltán Szabó traducerea notei lui Bujdosó și,
implicit, a scrisorii principelui. Zoltán Szabó a redat termenul mázsa (cf. lat.
massa) prin chintal, dar atrage atenția că termenul nu trebuie confundat cu
chintalul modern (de 100 de kg). Înainte de trecerea la sistemul internațional de
unități, în Transilvania s‐a folosit funtul vienez, numit și magyar font (livra
ungurească), egală cu 0,5606 kg. La 1646, 1 mázsa = 100 de funți, adică circa
56 kg. Cantitatea totală de metal cerută de principe ar fi, așadar, 20 x 56 kg =
1120 kg.
115
considerare rolul jucat în pregătirea și supravegherea muncii de editare a
textelor de către exponenți ai bisericii calvine și ai curții princiare”8.
2. Cine a finanțat traducerea și tipărirea?
Încercând să reconcilieze Predoslovia scrisă de Simion Ștefan
(potrivit căreia costurile au fost acoperite de principe) cu scrisoarea lui
Katona din 4 august 1643, istoricul Mircea Păcurariu concluziona: „ade‐
vărul este că s‐a tipărit cu banii încasați de la preoții români”9. Totuși,
magnitudinea proiectului inițiat de Katona și Rákóczi trebuie să fi
depășit posibilitățile unei astfel de colecte. În plus, nici nu putem ști cu
certitudine dacă impozitul rămas restant din vremea lui Ilie Iorest a fost
colectat în mod eficient în vremea lui Simion Ștefan. Costurile de
producție pentru cele 1000 de exemplare trebuie să fi depășit posibili‐
tățile de plată ale unui cler care cu greu își putea plăti dările bisericești la
zi. Dincolo de suma necesară pentru plata traducătorului și de metalul
necesar pentru turnarea zațului, era nevoie de o cantitate imensă de
hârtie, care a fost produsă în moara de la Lancrăm înființată de György
Rákóczi în 163710. Ar fi putut Biserica română din Ardeal din vremea
aceea să acopere necesarul de materiale pentru o ediție atât de costisi‐
toare? Ana Dumitran propune un răspuns: „Cu riscul de a exprima o
impietate, răspunsul meu este nu. Contribuția principelui a fost, deci,
una mult mai mare decât suntem dispuși – ca români și ca ortodocși – să
acceptăm și chiar dacă ea nu a constat în special în bani, costurile
materiei prime rămân apreciabile”11.
Oricare a fost interesul religios al principelui de a‐i converti pe
supușii români la Evanghelie, el s‐a suprapus în acest caz peste consi‐
derații de ordin financiar, căci banii rezultați din vânzarea celor o mie de
8 E. Pavel, Carte și tipar, p. 50.
9 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, București, Edi‐
tura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994, p. 71.
10 Ana Dumitran, „Moștenirea Mitropolitului Simion Ștefan. Comentarii,
ipoteze, reevaluări”, în Mitropolitul Simion Ștefan. Sfântul cărturar al Transilvaniei,
Alba‐Iulia, Reîntregirea, 2011, p. 139; Sofia Știrban, Din istoria hârtiei și filigra‐
nului: Tipografia românească a Bălgradului (sec. XVIII), Alba Iulia, 1999, pp. 37‐39
11 Ana Dumitran, „Moștenirea Mitropolitului Simion Ștefan”, p. 139.
116
Capitolul 5
Sursele predosloviilor la cele patru Evanghelii
din Noul Testament de la Bălgrad (1648)1
1. Introducere
Predosloviile Noului Testament de la Bălgrad au făcut deja obiectul
mai multor studii, dar niciunul dintre acestea nu s‐a concentrat pe
identificarea și verificarea sistematică a surselor celor 24 de texte intro‐
ductive din ediția tipărită de Simion Ștefan2. Cercetătorii care s‐au ocupat
de predoslovii au considerat că este vorba de „texte originale” (G. Țepelea),
„zeci de pagini care pot fi considerate ca primul «manual» de introducere
și de exegeză biblică din teologia românească” (M. Păcurariu). Despre
alcătuitorii predosloviilor s‐a spus că „se opresc cu vădită plăcere și
competență asupra unor date cu caracter geografic, istoric și social în
legătură cu orașele și locurile vizitate de apostoli” (G. Țepelea), iar
citatele patristice și postpatristice folosite în predoslovii au fost consi‐
derate dovada că autorii „nu erau calvini (nici filocalvini), ci români
ortodocși, care au lucrat și la traducerea propriu‐zisă” (G. T. Marcu).
Polemizând cu o afirmație a lui Iorga (care îl numește pe Simion Ștefan
1 Prezentul capitol are la bază studiul „Sursele predosloviilor la cele patru
evanghelii din Noul Testament de la Bălgrad (1648)”, publicat în LR, vol. 61,
2012, nr. 2, pp. 175‐192.
2 G. Țepelea, „Predosloviile Noului Testament de la Bălgrad (1648)” în LR,
1964, nr. 2, pp. 149‐157; G. Țepelea, „Alte precizări în legătură cu predosloviile
Noului Testament de la Bălgrad (1648), în BOR, 83, 1965, nr. 1‐2, pp. 113‐124.
Cele două studii (și altele privitoare la NT.1648) au fost republicate în G.
Țepelea, Studii de istorie și limbă literară, București, 1970, și apoi în vol. Pentru o
nouă istorie a literaturii și culturii române vechi, București, 1994. Între studiile
privind predosloviile NT.1648 trebuie să menționăm și pe cel al lui G. T. Marcu,
„Valoarea isagogică și biblică‐teologică a celor 24 de predoslovii”, în NT.1648,
Alba Iulia, 1988.
163
„vlădică de lege calvină”), Virgil Cândea întreba retoric: „Dar cum ar fi
patronat el o traducere a Noului Testament ale cărei comentarii (cele 24 de
predoslovii) se referă la autoritatea Părinților Bisericii, la Sf. Ioan
Hrisostom, Sfântul Athanasie cel Mare, Fericitul Ieronim, Teofilact al
Ohridei și la toți «cărturarii aceea carii învață depreună în Beseareca lui
Dumnezău?»”3.
În acest capitol ne propunem să analizăm sursele predosloviilor la
cele patru evanghelii și prelucrarea de care au avut parte, pentru a vedea
apoi dacă aprecierea lui G. T. Marcu („traducătorii sunt pricepuți în
metoda de lucru științifică”) își găsește confirmarea. Totodată, pornind
de la întrebarea ridicată de V. Cândea, vom evalua modul în care se
raportează autorul predosloviilor la sursele patristice pe care le mențio‐
nează. Cercetarea întreprinsă ar trebui să ne dea o imagine preliminară a
nivelului de erudiție al cărturarilor transilvăneni care au contribuit la
realizarea NT.1648. Această imagine trebuie, desigur, nuanțată cu ajuto‐
rul unei analize amănunțite a tuturor predosloviilor din Noul Testament
de la Bălgrad.
2. Sursele predosloviei la Evanghelia după Matei
Primul aspect care frapează cu privire la predoslovia Evangheliei lui
Matei este faptul că se întinde pe 4 pagini, spre deosebire de celelalte
predoslovii ale Evangheliilor, care sunt mult mai lapidare (Marcu – 1 ½
pagini; Ioan − ⅔ pagină; Luca – ⅓ pagină). Această disproporție se va
reflecta, desigur, și în spațiul pe care îl vom aloca prezentării fiecărei
predoslovii. Înainte de a trece la analiza propriu‐zisă a textului, atragem
atenția asupra faptului că predoslovia primei evanghelii, spre deosebire
de celelalte trei, n‐a fost retipărită în Biblia de la București. Asupra
cauzelor acestei omisiuni vom propune o explicație în finalul analizei.
Informațiile isagogice privitoare la prima Evanghelie din canon
(autorul, anul, limba în care a fost scrisă Evanghelia și elementele de con‐
ținut) sunt precedate de câteva considerații cu privire la termenul
„evanghelion” (gr. εὐαγγέλιον), care „iaste cuvânt grecesc și în firea lui
3 Virgil Cândea, „Noul Testament în limba română ca act de spiritualitate
și cultură”, în NT.1648, Alba Iulia, 1988, p. 43.
164
Sursele predosloviilor la cele patru Evanghelii din Noul Testament de la Bălgrad
face veaste bună sau dar pentru veaste bună”. Autorul predosloviei este
conștient că termenul are corespondent în Vechiul Testament ebraic,
fiindcă oferă următoarea explicație: „în limba jidovească încă samnă
veaste bună, au darul a veștii bune, care veaste‐i aduse lui David, Husi,
când era în pribegie, că‐s tăiați carii să rădicase pre el, cumu‐i scris în a 2‐
a carte a lui Samuil cap 18, stih 28, aune‹o›ri darul vestii bune carele
aștepta de la David, pentru că‐i vestui că au omorât pre Saul, cum scrie
în a doao carte a lui Samuil, cap. 4, stih 10”.
Citatul de mai sus merită o analiză amănunțită. Cititorii familiari‐
zați cu istorisirile despre regele David vor fi recunoscut referirile la două
evenimente din viața acestuia: (1) sfârșitul revoltei lui Absalom, care „să
rădicase” împotriva tatălui său, și (2) finalul dezastruos al domniei lui
Saul, primul rege israelit, ucis de filisteni în memorabila bătălie de la
Muntele Ghilboa. Folosirea acestor două pasaje pentru a ilustra înțelesul
termenului εὐαγγέλιον este problematică din două motive. În primul rând,
în textul grec al Septuagintei care descrie finalul revoltei lui Absalom nu
întâlnim efectiv termenul εὐαγγέλιον (folosit o singură dată în Septuaginta,
în 2 Regi. 4:10 = 2 Sam. 4:104), ci niște cuvinte din familia lexicală a aces‐
tuia5. În al doilea rând, regele David nu primește moartea lui Absalom ca
pe o veste bună, ci este profund îndurerat de această tragedie, pe care ar
fi dorit să o împiedice (2 Regi 18:5). Nici moartea lui Saul nu este primită
ca o veste bună, fiindcă amalecitul care pretinde că l‐a ucis pe adversarul
lui David, în speranța că va fi recompensat generos, este executat pentru
vina de a fi atins persoana sacrosanctă a „unsului Domnului” (2 Regi
1:13‐16). Să mai observăm că nici ordinea referințelor citate nu este una
logică; ne‐am fi așteptat ca episoadele să fie așezate cronologic: mai întâi
episodul morții lui Saul, relatat la începutul cărții 2 Regi6, și apoi episo‐
dul uciderii lui Absalom, prezentat în partea de final a aceleiași cărți. Nu
în ultimul rând însuși numele celei de‐a zecea cărți din canonul Vechiului
4 SEPT.IAȘI, vol. II: „pe acela care mi‐a dat de veste că a murit Saul − și
credea că aduce o veste bună în fața mea – l‐am prins și l‐am ucis la Sekelac, cu
toate că trebuia să‐l răsplătesc pentru veste [εὐαγγέλια]”.
5 εὐαγγελίζω (2 Regi 18:19, 20, 26, 31), εὐαγγελία (2 Regi 18:20, 22, 25, 27).
6 Moartea lui Saul este descrisă atât în 1 Regi 31, cât și în 2 Regi 1.
Diferențele dintre cele două relatări, deși semnificative, nu fac obiectul studiului
nostru.
165
Testament ridică un mare semn de întrebare: de ce se vorbește despre „a
doao carte a lui Samuil” (titulatură folosită de protestanți) și nu „cartea a
doua a împăraților” (titlul din Septuaginta, folosit în bisericile răsăritene)?
Suntem de părere că autorul fie a folosit, pentru scrierea acestei
predoslovii, o sursă protestantă din care a citat referințele biblice fără a
mai schimba numele, fie s‐a format într‐o școală teologică protestantă,
drept care folosea aceste titluri în mod obișnuit.
Revenind la considerațiile despre termenul „evanghelie”, obser‐
văm că referințelor din 2 Samuel li se adaugă altele: „Sfânta Scriptură în
multe chipuri grăiaște de evanghelie: (Uneori să zice «evangheliia de
vecie», vestită de proroci: la Isaiia glava 52, stih 7 și la Apoc‹a›lips 14, stih
6; uneori să zice că au fost «ascunsă din vecie» și de apostolii i‐arătată la k
r*i(m), 16, stih 25; uneori să chiamă evangheliia una sângură și așa să
înțeleage cartea celor patru evanghelesti, la galat‹eani› 1, stih 6)”.
Verificare atentă a referințelor din pasajul de mai sus scoate la iveală
câteva inexactități și o definire problematică a termenului „evanghelie”.
Expresia „evanghelie de vecie” se întâlnește într‐adevăr în Apoc. 14:67,
dar nu și în Isaia 52:78, iar corelarea textului isaianic (care folosește
verbul εὐαγγελίζω), cu termenul tehnic „evanghelie” face dovada unei
hermeneutici superficiale. Despre sintagma „ascunsă de veci” (Rom.
16:25) ar fi mai corect să spunem că ea se referă, în context, la termenul
μυστήριον, nu la εὐαγγέλιον9. Cât despre referirea la Galateni 1:6, ea este
complet greșită. În context, Sf. Pavel îi mustră cu asprime pe galateni,
acuzându‐i că, prin adoptarea obiceiurilor specifice iudaismului
(circumcizie etc.) trec la o altă „evanghelie”10. Este greu de înțeles cum a
7 Apoc. 14:6: Καὶ εἶδον ἄλλον ἄγγελον πετόμενον ἐν μεσουρανήματι, ἔχοντα
εὐαγγέλιον αἰώνιον εὐαγγελίσαι ἐπὶ τοὺς καθημένους ἐπὶ τῆς γῆς καὶ ἐπὶ πᾶν ἔθνος καὶ
φυλὴν καὶ γλῶσσαν καὶ λαόν.
8 Is. 52:7: ὡς ὥρα ἐπὶ τῶν ὀρέων ὡς πόδες εὐαγγελιζομένου ἀκοὴν εἰρήνης ὡς
εὐαγγελιζόμενος ἀγαθά ὅτι ἀκουστὴν ποιήσω τὴν σωτηρίαν σου λέγων Σιων βασιλεύσει σου
ὁ θεός.
9 Rom. 16:25: Τῷ δὲ δυναμένῳ ὑμᾶς στηρίξαι κατὰ τὸ εὐαγγέλιόν μου καὶ τὸ
κήρυγμα Ἰησοῦ Χριστοῦ, κατὰ ἀποκάλυψιν μυστηρίου χρόνοις αἰωνίοις σεσιγημένου.

10 Gal. 1:6: Θαυμάζω ὅτι οὕτως ταχέως μετατίθεσθε ἀπὸ τοῦ καλέσαντος ὑμᾶς ἐν
χάριτι [Χριστοῦ] εἰς ἕτερον εὐαγγέλιον.

166
Capitolul 6
„Rumperea de la credința creștinească”:
un ecou al eshatologiei reformate
în Noul Testament de la Bălgrad (1648)1
Introducere
În capitolul de față vom analiza predoslovia epistolei 2 Tesaloniceni,
pornind de la premisa că ea conține informații importante care ar putea
ajuta la clarificarea circumstanțelor care au dus la traducerea și publi‐
carea NT.1648.
Înainte de a ne concentra pe paragraful cheie care este fundamental
pentru argumentația noastră, vom face o prezentare a firului argumen‐
tativ din prefață.
Potrivit autorului predosloviei, Pavel a fost motivat să scrie această
epistolă fiindcă în cea dintâi a scris despre venirea lui Hristos la sfârșitul
lumii și în capitolul patru pomenise că cei care sunt vii vor fi luați ca să‐l
întâlnească pe Domnul în văzduh. Unii cititori presupuseseră că Pavel se
referise la el și la cei care erau în viață la acel moment și care așteptau
venirea lui Hristos în orice moment2. După o vreme, au apărut învățători
mincinoși care, sprijinindu‐și pretențiile pe o presupusă mărturie de la
Pavel și de la Duhul Sfânt, i‐au adus pe credincioși în situația de a‐și
1 Prezentul capitol are la bază lucrarea „«Falling away from the Christian
Faith»: An Echo of Reformed Eschatology in the Bălgrad NT (1648)”, susținută la
a Cincea Conferință RefoRC, 7‐9 mai 2015, Leuven.
2 NT.1648, f. 276v: „Pavel apostol s‐au îndemnat a scrie această carte, că în
cartea dintâiu au scris de venirea lui Hristos la săvârșitul lumiei, încă noaptea ca
furul, și în 4 cap zisease că noi carii vom fi atunci ne vom răpi înaintea
Domnului, în văzduh. Mulți înțelegând aceaste cuvinte, gândiia că grăiaște de
sine Pavel și de ceia ce viia atunci pre pământ; derept aceaia le părea că va veni
Hristos atunci, numaidecât și va fi svârșenia lumiei; și aștepta în toate zilele și în
tot ceasul să vie Hristos.”
187
neglija familiile și munca, în vreme ce necredincioșii au început „să
apuce” proprietatea credincioșilor, făcându‐i să se îndoiască de învă‐
țătura lui Hristos, cu toate că acesta anunțase semnele care vor preceda
venirea lui și sfârșitul lumii3. Pentru a veni în ajutorul credincioșilor,
Pavel a scris o altă epistolă în care a lămurit următoarele: atunci când a
vorbit de „răpirea” la cer a credincioșilor (1 Tes. 4:14), el nu a făcut
referire la contemporanii săi, fiindcă semnele promise de Hristos încă nu
se împliniseră. Dintre acestea, următoarele două sunt fundamentale:
primul semn este căderea Imperiului Roman, așa cum înțeleg mulți
cărturari, sau căderea de la credința creștină, cum înțeleg „cărturarii
noștri”; al doilea semn este apariția lui Antihrist, care trebuie să‐și facă
apariția înainte de venirea lui Hristos4. În ultimul segment al prefeței,
autorul se mulțumește să facă un rezumat al epistolei, enumerând
principalele puncte enunțate de Pavel: (1) bucuria și încrederea în
Tesaloniceni, care stau tari în credință și suferă pentru Hristos; (2)
prezentarea venirii întoarcerii lui Hristos și „căderea de la credință”,
urmată de venirea lui Antihrist; (3) îndemnuri de a trăi o viață creștină și
de a‐i evita pe cei care sunt leneși ori care sunt preocupați numai de
pofta pântecelui5. În mod straniu, în ultimul paragraf al predosloviei,
3 NT.1648, f. 276v: „După aceaia să scorniră și alți amăgitori minciunoși,
carii le adăogea părearia lor, zicând că au auzit din gura lui Pavel și au înțeles
din Duhul Sfânt. Pentr‐aceaia, crezând aceastea, credincioșii să părăsiia de grijea
fămeilor și de alte lucruri; iară necredincioșii necrezând aceastea, ei să apuca de
toate și răpiia bunătatea credincioșilor, și dintr‐această păreare a lor să îndoiia
mulți credincioși de învățătura lui Hristos, că zisease că vor fi seamne multe
mainte de venitul lui Hristos și de săvârșitul lumii, și nevăzându‐le a fi, să
îndoiia”.
4 NT.1648, f. 276v: „Și înțelegând aceastea Pavel, fu‐i lui a scrie lor această
carte, în care arată mintea lui cu ce înțeles au scris aceale cuvinte de venitul lui
Hristos și de săvârșenia lumiei; și carii viia atunci, nu de aceia grăiia că să vor
răpi înaintea Domnului, ce încă trebuescu multe seamne a veni, de carele au
grăit Hristos; dintâi ceaste 2: întâi rumperea de cătră împărățiia rimleanilor cum
înțeleg mulți cărtulari, au de la credința creștinească, cum înțeleg cărtularii noștri; a
2‐a, arătarea lui Antihrist, carele să va arăta mainte de venitul lui Hristos. Pentru
aceaia‐i îndeamnă să nu să părăsească, ce să‐și grijască fietecarele de lucrul său”.
5 NT.1648, f. 277r: „Dintr‐aciastea să veade ce‐i șumma aceștii cărți: întâiu
să bucură soluneanilor pentru că stau vârtos tare în credință și în dragoste și pat
188
„Rumperea de la credința creștinească”: un ecou al eshatologiei reformate
autorul evaluează încă o dată conținutul epistolei, observând că ea poate
fi împărțită în trei secțiuni care corespund celor trei capitole6.
1. „Rumperea de cătră împărăția rimlianilor”.
Considerații filologice
Cea mai insolită idee teologică din prefață este cea potrivit căreia
primul semn care precedă venirea lui Hristos poate fi interpretat în două
moduri, care se exclud reciproc: fie ca un eveniment din istoria Imperiului
Roman, fie ca un eveniment care vizează credința creștină. Cititorii
familiarizați cu interpretările vehiculate în legătură cu 2 Tesaloniceni vor
fi ghicit că autorul transilvănean face referire la căderea Imperiului
Roman. Lucrurile sunt mai complicate din cauza faptului că autorul
folosește o expresie al cărei înțeles nu este evident la prima vedere:
„rumperea de cătră împărăția rimlianilor”. De fapt, această secvență devine
o crux intepretum de care depinde înțelesul întregii prefețe.
În vreme ce înțelesul cuvintelor împărăția rimlianilor este limpede,
mai puțin limpezi sunt sensurile cuvintelor rumpere și al prepoziției de
cătră, care în româna modernă (de către) este folosită exclusiv pentru a
introduce complementul de agent. Când îl citim cu uzanțele gramaticale
actuale în minte, autorul predosloviei pare să spună că primul semn care
precedă venirea lui Hristos este „rumperea de către Împărăția Romanilor”,
o afirmație care nu are nicio noimă.
Putem observa că în același paragraf prima ocurență a termenului,
folosită cu referire la Imperiul Roman, este pusă în opoziție cu rumperea
de la credința creștinească. Ultima expresie pare să fi fost parte din vocabu‐
larul standard al autorului, fiindcă se întâlnește, într‐o formă ușor modi‐
ficată, în alte contexte: în aceeași prefață (rumpere de la credință, f. 277r), în
scârbe pentru Hristos și mângâe pre ei din toate scârbele lor, și aceastea‐s în cap
dentâi. A 2‐a. Scrie de venirea lui Hristos la giudecată și de rumperea de la
credință și de venirea lui Antihrist, în cap. 2. A 3‐a oară‐i îndeamnă spre viiață
creștinească și să nu suferească întru soțirea beseareceei pre carii sunt leaneși și
numai grijesc de a pântecelui, cap. 3”.
6 NT.1648, f. 277r: „Ceastă carte are trei părți, cumu e și împărțită în 3
capete: întâi să bucură soluneanilor și‐i mângâe, a 2‐a scrie de venirea lui
Hristos, a 3‐a îndeamnă spre viiață creștinească”.
189
rezumatul care precedă 2 Tesaloniceni 2 (rumperea de la credință, f. 277r),7 în
textul biblic propriu‐zis (rumperea, 2 Tes. 2:3)8 și în scurta predoslovie la
1 Timotei (rumperea de la credință, f. 279r)9. Verbul (rumpe) este folosit în
legătură cu substantivul credință în rezumatul care însoțește Efeseni 3 (să
nu să rumpă de credință)10.
Când este pus alături de „credință”, înțelesul substantivului rumpere
nu este greu de identificat11, fiindcă el traduce apostasia sau defectio, în
vreme ce verbul rumpe își are corespondent în deficio (derivat al lui
defectio), în textul latinesc al lui Beza. Trebuie precizat că, în 2 Tes. 2:3,
Beza a folosit defectio (și nu discesio, ca în Vulgata) pentru a traduce gr.
ἀποστασία. Când ținem seamă de toate aceste considerații, concluzia
preliminară este inevitabilă: prin rumpere (de la credință) autorul român
înțelege „părăsire, îndepărtare, cădere, lepădare” sau, pentru a folosi un
termen tehnic, „apostazie” de la credință.
Prima ocurență a termenului rumpere, folosit pentru a descrie
împărăția rimlianilor, nu poate însemna decât „distrugere” sau „nimicire”.
Găsim exemple de utilizare a termenului cu acest sens în româna veche,
la Coresi („crucea iaste rupere tuturorŭ păcatelorŭ”)12 și, mult mai târziu,
7 „Zice că nu va veni Hristos până nu va fi rumperea de la credință în
lume” este o echivalarea liberă a ideii lui Beza („Negat venturum Christi diem,
donec in apostasiam prolapsus fuerit mundus”) din edițiile sale diglote minore.
8 „Nece să vă înșale cineva pre voi, nece în vrun chip, că să nu va veni
întâi rumperea și să să arate omul păcatului, fiiul perirei”; NT.1580: „Nequis vos
seducat vllo modo. Non enim adueniet dies Christi quin venerit defectio prius, et
retectus fuerit homo ille sceleratus, fillius, inquam, ille perditionis”.
9 „După aceaia proroceaște despre rumperea de la credință, pentru
proroci menciunoși, în cap al 4‐lea la începenie; care prorocie de câțiva ani au
început a să împlea în papiști”. Înțelesul secvenței „rumpere de la credință” este
explicat cu ajutorul 1 Tim. 4:1, verset care conține verbul ἀφίστημι folosit în
asociere cu πίστις; în BEZA 1580: „desciscant quidam à fide”.
10 „Roagă prea efeseani, pentru scârbele lui, carele pate, să nu să rumpă de
credință”; BEZA 1580: „Deinde rogat Ephesios, ne ob afflictiones quas patitur
deficiant”.
11 DRL, vol. XIII (R‐Sclabuc), p. 625, nu include această categorie de sens în
definiția lui „rupere”.
12 Coresi, Carte cu învățătură (1581), vol. 1, ed. S. Pușcariu și Al. Procopovici,
București, Socec, 1914, p. 70, r. 6.
190
Capitolul 7
„Credința ca «mână a sufletului»”. Un topos reformat
în predosloviile Noului Testament de la Bălgrad1
1. Introducere
Prezența ideilor reformate în predosloviile NT.1648 nu a rămas
neobservată2, dar puține dintre ele au fost supuse unei analize atente. În
acest capitol ne vom concentra asupra unei idei reformate care se
întâlnește de două ori în predosloviile NT.1648. Înainte de a începe
expunerea propriu‐zisă, ar trebui observat că prin „reformat” denumim
acel sistem teologic care acceptă, îmbrățișează sau este caracterizat de
principiile Reformei. Deși, uneori, termenul este folosit în legătură cu
orice confesiune protestantă, noi îl folosim în lucrarea de față pentru a
face referire la bisericile non‐luterane, adică la cele influențate de teologia
lui Calvin, Knox și Zwingli3.
Ideea asupra căreia ne vom opri și noi în acest capitol – „credința
ca mână a sufletului” – reprezintă „ecoul” terminologiei religioase
folosite de Martin Luther, Jean Calvin, Theodore Beza, William Perkins și
Mărturisirea lui Chiril Lucaris, publicată atât în latină (1629), cât și în
limba greacă (1633). Mai mult, ideea se regăsește, cu aproape un secol
înainte de Noul Testament de la Bălgrad, în prima Cazanie (Tâlcul
1 Prezentul capitol are la bază lucrarea „«Faith as the Hand of the Soul»: A
Reformed Commonplace in the Prefaces of the Bălgrad NT (1648)”, publicată în
Eugen Munteanu et al., Receptarea Sfintei Scripturi între filologie, hermeneutică și
traductologie. Lucrările simpozionului național „Explorări în tradiția biblică
românească și europeană, ed. a IV‐a, Iași, 8‐10 mai 2014, Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2016, pp. 55‐65.
2 E. Conțac, Dilemele fidelității. Condiționări culturale și teologice în traducerea
Bibliei, Logos și Risoprint, Cluj‐Napoca, 2011, pp. 31‐39.
3 ODCC, s.v. „Reformed Chuches”, p. 1384. Vezi și J. Weerda,
„Reformierte Kirche”, în RGG3, vol. 5, pp. 883‐890.
207
Evangheliilor) tipărită de Coresi, ale cărei afinități cu teologia reformată
sunt bine cunoscute. Simplul fapt că o idee reformată apare într‐un Nou
Testament tradus în română capătă o semnificație aparte dacă luăm în
considerare condamnarea severă de care a avut parte o asemenea idee în
Mărturisirea lui Dosithei (1672).
2. Predoslovia Epistolei lui Iacov și Predoslovia la Romani
în Noul Testament de la Bălgrad
Fragmentele care conțin noțiunea curioasă potrivit căreia credința
este „mâna sufletului” se găsesc în predosloviile la Epistola lui Iacov și în
Predoslovia la Romani. Prezentăm textul cu sublinierile noastre:
„Iară Pavel apostol grăiaște de credința dereaptă carea are în toată
vreamea fapte bune și cu carea ne îndereptăm înaintea lui Dumnezău. Că
această credință iaste mîna sufletului omului creștin cu carea prinde pre Hristos,
cu toate bunătățile, de‐l face al său” („Predoslovie a cărției lui Iacov
Apostol”, NT.1648, f. 174r, s.n.).
„Ce pentru aceaia zice, numai pren credința a să înderepta, că
credința dereaptă iaste mîna omului creștin, cu care prinde pre Hristos. Iară
faptele bune sînt poamele credinței, carele dăm priiatinilor noștri”
(„Predosloviia de Pavel și de cărțile lui”, NT.1648, f. 205r, s.n.).
După cum se poate observa, metafora este ușor modificată de la
prima prefață („credință iaste mîna sufletului omului creștin”, Iacov) la
cealaltă („credința dereaptă iaste mîna omului creștin”, Romani), iar
termenul „suflet” este menționat doar în prima. Dar credința nu este
discutată în mod izolat, ci doar fiindcă ea aduce îndreptățire, fiind
mijlocul prin care oamenii sunt îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu
(„credința cu carea ne îndereptăm înaintea lui Dumnezău”).
Dintre numeroasele pasaje în care autorul abordează subiectul
îndreptățirii, vom alege doar unul care ilustrează atât discursul teologic
prevalent în prefața Epistolei către Romani, cât și preocuparea autorului
pentru Iacov, o epistolă despre care unii cărturari cred că se află la
antipozi față de mesajul lui Pavel:
„[Romani] învață pe omul păcătos a să înderepta înaintea lui
Dumnezău numai sîngură pren credința carea‐i în Iisus Hristos. Și așia a
să înderepta omul, numai den mila lui Dumnezău, nu pentru destoiniciia
208
„Credința ca «mână a sufletului»”
faptelor, batîr că să cuvine să facem fapte bune, fără carele credința
dereaptă nu poate fi, cum zice poslaniia lui Iacov, cap al 2‐lea, stih 17”
(NT.1648, f. 205r).
Simplul fapt că predosloviile acordă atât de mult spațiu conceptului
de „îndreptățire” este în sine un semn că autorul a nutrit simpatii față de
Reformă și teologia ei, mai ales fiindcă în teologia tradițională ortodox‐
răsăriteană îndreptățirea nu a primit o atenție deosebită. În secțiunea
următoare a acestui capitol vom prezenta dovezile care sugerează că, din
perioada lui Martin Luther, despre credință s‐a afirmat că îl ajută pe
creștin să‐l „apuce” pe Hristos și binefacerile lui. Departe de a fi specifică
exclusiv teologiei luterane, această idee a devenit tipică pentru teologii
reformați (i.e., calvini) și a fost în cele din urmă consacrată într‐un docu‐
ment confesional publicat de un personaj foarte controversat – Chiril
Lucaris, patriarhul de Constantinopol.
3. Prelegerile lui Martin Luther la Galateni (1535)
Prelegerile lui Luther la Galateni (susținute în 1531 și publicate în
1535) au fost traduse în engleză în 1575 și din nou în 1578. Între scrierile
lui Pavel, aceasta a fost negreșit preferata lui, după cum mărturisea și el:
„Epistola către Galateni este epistola mea, cu care m‐am logodit. Este
Katie von Bora a mea”4. Prelegerile sunt pline de remarci care preamăresc
credința și rolul pe care ea în joacă în a‐L aduce pe Hristos aproape de
credincios. Autorul insistă că
„[N]oi spunem, din contră: credința Îl apucă pe Hristos; El este
forma care împodobește și dă contur credinței, după cum culoarea
[împodobește] peretele. [...] Dacă este credință adevărată, este o
încredințare sigură a inimii și un acord ferm prin care Hristos este apucat
în așa fel încât Hristos devine obiectul credinței sau, mai degrabă, nu
obiectul ci, ca să zic așa, Hristos este prezent în credința însăși. Astfel,
credința este o anumită cunoaștere sau un întuneric care nu vede nimic. Și
totuși Hristos care este apucat prin credință șade în acest întuneric, cum a
șezut Dumnezeu în mijlocul întunericului pe Sinai și în Templu.
4 WA TR, vol. 1, p. 69, r. 18‐19 (nr. 146): „Epistola ad Galatas ist mein
epistelcha, der ich mir vertrawt hab; ist mein Keth von Bor”.
209
Prin urmare, «dreptatea noastră formală» este nu o dragoste care dă
contur credinței, ci însăși credința și norul din inimă, anume, încredin‐
țarea cu privire la un lucru pe care nu‐l vedem – adică Hristos – care, deși
nu este văzut, totuși este prezent. Așadar, credința îndreptățește fiindcă
apucă și posedă această comoară, adică pe Hristos care este prezent. În ce
fel este prezent nu putem concepe cu mintea, fiindcă e întuneric, precum
am spus.
Unde există încredere adevărată în inimă, acolo este prezent
Hristos în chiar norul acela și în credință. Aceasta este «dreptatea
formală» din pricina căreia este îndreptățit omul. [...] Noi zicem că Hristos
formează și cultivă credința noastră sau că este forma credinței. Prin
urmare, Hristos care este apucat prin credință și care locuiește în inimă
este credința creștină din pricina căreia Hristos ne socotește drepți și ne dă
viață veșnică”5.
Imaginea creștinului care are acces nemijlocit la Hristos prin cre‐
dință este reluată și în contextul observațiilor la Galateni 2:20: „Astfel, cre‐
dința, cum am spus, îl apucă și cuprinde pe Hristos, fiul lui Dumnezeu,
5 WA, vol. 40, p. 228 (r. 29‐34), p. 229 (r. 15‐30): „[N]os e contra dicimus
fidem apprehendere Christum qui est forma, quae fidem ornat et informat, ut
color parietem. [...] Si est vera fides, est quaedam certa fiducia cordis et firmus
assensus quo Christus apprehenditur, Sic ut Christus sit obiectum fidei, imo non
obiectum, sed, ut ita dicam, in ipsa fide Christus adest. Fides ergo est cognitio
quaedam vel tenebra quae nihil videt, Et tamen in istis tenebris Christus fide
apprehensus sedet, Quemadmodum Deus in Sinai et in Templo sedebat in
medio tenebrarum. Est ergo formalis nostra iustitia non charitas informans
fidem, sed ipsa fides et nebula cordis, hoc est, fiducia in rem quam non videmus,
hoc est, in Christum qui, ut maxime non videatur, tamen praesens est. Iustificat
ergo fides, quia apprehendit et possidet istum thesaurum, scilicet Christum
praesentem. Sed quo modo praesens sit, non est cogitabile, quia sunt tenebrae,
ut dixi. Ubi ergo vera fiducia cordis est, ibi adest Christus in ipsa nebula et fide.
Eaque est formalis iustitia propter quam homo iustificatur [...] Nos dicimus
Christum formare et imbuere fidem vel formam esse fidei. Ergo fide
apprehensus et in corde habitans Christus est iustitia Christiana propter quam
Deus nos reputat iustos et donat vitam aeternam”; cf. și LW, vol. 26, pp. 129‐130.
210
Capitolul 8
O întrebare fără răspuns:
cine a scris Epistola către evrei?1
În NT.1648, Epistola către evrei este precedată de o predoslovie prin
care se afirmă paternitatea paulină a acestei cărți. Ideea a fost pusă sub
semnul întrebării încă din perioada Reformei, fiind practic abandonată
de cercetătorii din secolul al XX‐lea. Deoarece autori precum Erasmus,
Luther și Calvin au avut rezerve cu privire la ideile mai vechi care
circulau în legătură cu autorul Epistolei către evrei, este firesc să ne
întrebăm de ce autorul anonim al predosloviei caută să apere o idee care
începuse să piardă teren în secolul anterior. În capitolul de față vom
examina cu atenție textul prefeței și vom evalua argumentele aduse în
favoarea paternității pauline a acestei scrieri.
Cele 47 de rânduri care formează textul introductiv despre Epistolei
către evrei, din NT.1648, diferă în multe privințe de ceea ce ne‐am aștepta
să găsim într‐un Noul Testament care altminteri datorează destul de mult
curentului protestant din Transilvania sec. al XVI‐lea. Autorul anonim (la
care ne vom referi în continuare cu ajutorul sintagmei „autorul transilvă‐
nean”) invocă toate argumentele posibile pentru a apăra presupusa
paternitate paulină a epistolei, atât în predoslovia generală care descrie
corpusul paulin (ff. 202r‒205v)2, cât și în prefața dedicată celor paisprezece
1 Prezentul capitol are la bază lucrarea „Swimming against the Tide: The
1648 NT and the Pauline authorship of the Epistle to the Hebrews”, susținută la
Simpozionul Internațional „Explorări în tradiția biblică românească și
europeană”, Ediția a V‐a, 12‐14 noiembrie 2015, Iași.
2 „Pavelu‐i scrietoriul acestor cărți a tuturora, cum să arată den cărți, că în
toate‐i scris numele lui, fără de în cartea evreilor numai nu‐i scris numele lui;
aceaia încă nu o au făcut fără înțeles, că numele lui era ovreailor urât, și de‐au
vrut pune numele lui la începutul cărții, văzându‐i numele, s‐au vrut zminti și
nu o au vrut priimi” (f. 202r). „De numărul și de rândul cărților lui Pavel. Pavel
are 14 cărți. Scris‐au mai multe de acealea, au ba? Aceastea le‐au țânut
227
epistole transmise sub numele lui Pavel. După toate aparențele,

„concepția înaltă despre Scriptură” adoptată de autorul transilvănean se
traduce într‐o dorință de a vedea Epistola către evrei pe plan de egalitate
cu celelalte scrieri ale apostolului Pavel. Pentru autorul predosloviei,
canonicitatea și autoritatea acestei epistole depind în primul rând de
legătura ei cu Apostolul Neamurilor. În capitolul de față, vom trece în
revistă conținutul predosloviei, vom rezuma conținutul și vom încerca să
găsim posibilele surse ale argumentelor prezentate de autor. Nu în
ultimul rând, vom evalua maniera în care sunt integrate aceste informații
în firul argumentativ.
Textul propriu‐zis este precedat de un rezumat de patru rânduri
care anunță problemele ce urmează a fi prezentate în detaliu: (1) identi‐
tatea autorului și meritele (destoiniciia) epistolei; (2) identitatea destina‐
tarilor; (3) rezumatul epistolei3; (4) macrostructura cărții. Predoslovia se
întinde pe o pagină și jumătate (47 de rânduri de text)4, cea mai lungă
secțiune fiind cea inițială, în cadrul căreia sunt prezentate argumentele
potrivit cărora Epistola către evrei ar fi fost scrisă de Pavel.
1. Apărarea paternității pauline împotriva ereticilor
Faptul că Epistola către evrei a suscitat controverse e cunoscut
autorului transilvănean care a redactat prefața: „Mulți s‐au aflat, și acmu
încă sîntu, carii s‐au îndoit de ceastă carte că n‐ară fi scrisă de Pavel, și
den numărul cărților sfinte o au lepădat. Aceștia era Marțion, Ebion,
Arion și alți eretici” (f. 290r). Tematic, textul predosloviei amintește de
concepțiile dintr‐un document de referință pentru calviniștii transilvă‐
neni – A doua confesiune helvetică (1566) –, în care citim „Detestăm toate
ereziile lui Artemon, ale maniheilor, ale valentinienilor, ale lui Cerdo și
Dumnezău pre hasna besearecii, și‐s destule” (f. 203v); „Dentr‐aceste șapte
denapoi ce iaste a 8‐a, întâiu poslaniia la evrei, carea să zice și din Italiia că‐i
scrisă a 2‐a” (f. 204v).
3 Deși al treilea element anunță din nou subiectul paternității pauline,
întrebarea este discutată doar în a doua secțiune. Aici autorul enumeră cinci
argumente care susțin concepția că Pavel ar fi adevăratul autor al Epistolei către
evrei.
4 Patru rânduri pe f. 290r, treizeci și patru pe f. 290v, nouă pe f. 291r.
228
O întrebare fără răspuns: cine a scris Epistola către Evrei?
ale marcioniților, care au tăgăduit că Scriptura purcede de la Duhul
Sfânt; sau nu au acceptat unele părți din ele, sau le‐au interpolat sau
corupt”5.
Așa cum vom vedea mai jos, deși informațiile de bază oferite de
autor sunt corecte, prezentarea lui „Ebion” ca persoană reală este eronată
și ar fi putut fi evitată dacă sursele patristice despre mișcarea ebionită ar
fi fost citite mult mai judicios.
1.1. Marcion și Epistola către evrei
Cu privire la opiniile lui Marcion, prefața conține informații corecte:
Epistola lipsește din canonul formulat de nauclerus‐ul din Sinope; de fapt,
doar zece epistole au fost păstrate, cu Galateni pe primul loc. Înșiruirea
dă prioritate acelor scrisori în care sunt criticate tendințele iudaizatoare
care afectau bisericile pauline: Galateni, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Romani, 1
Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, Laodiceni (=Efeseni), Coloseni, Filipeni, Filimon6.
Deși unele noțiuni conținute de Epistola către vvrei s‐ar fi potrivit
parțial conceptului lui Marcion privind clivajul dintre primul legământ și
noul legământ, ideea de unitate și continuitate atribuite planului lui
Dumnezeu de către autorul cărții Evrei ar fi fost incompatibile cu
„evanghelia” lui Marcion despre un dumnezeu străin.
5 A. C. Cochrane, Reformed Confessions, p. 226.
6 Vezi A. Souter, The Text and Canon of the New Testament, New York,
Charles Scribner’s Sons, 1913, pp. 165‐166. H. Gamble („Marcion and the
Canon”, în CHC, vol. 1, p. 208) dă o ordine ușor diferită, în care Coloseni‐
Filimon și Filipeni se află la sfârșit. Pentru o discuție mai largă a importanței lui
Marcion în accelerarea definitivării canonului ortodox, vezi B. M. Metzger, The
Canon of the New Testament: Its Origin, Development, and Significance, Oxford,
Clarendon Press, 1987, pp. 90‐99; Hans von Campenhausen, The Formation of the
Christian Bible, Philadelphia, Fortress Press, 1972, pp. 147‐167. Amploarea
modificărilor introduse de Marcion în textul NT sunt discutate de Dieter T.
Roth, „Marcion and the Early New Testament Text”, în Charles E. Hill &
Michael J. Kruger, The Early Text of the New Testament, Oxford, Oxford University
Press, 2012, pp. 302‐312.
229
1.2. Ebioniții și Epistola către evrei
Prezența lui „Ebion” în lista ereticilor criticați de predoslovie
trebuie să fie discutată dintr‐o dublă perspectivă. Primul aspect privește
numele „Ebion”, folosit pentru a‐l desemna pe presupusul fondator al
acestei ramuri eretice a creștinismului. Al doilea privește atitudinea
acestui grup față de Epistola către evrei.
Idea că ebioniții au fost întemeiați de un anume „Ebion” este o
greșeală teologică veche, prezentă mai întâi la Tertulian în De praescriptione
haereticorum7. Presupusul ereziarh este menționat pe scurt în trei contexte
diferite: (1) o tiradă îndreptată împotriva lui Marcion, Valentin, Apeles,
Hebion și Simon (cap. 10), (2) un pasaj care înțelege Galateni ca apărare
împotriva „ereziei lui Hebion”, care milita pentru circumcizie și
rămânerea la legea mozaică (cap. 10:33); (3) o secțiune care îi pune pe
Marcion și Hebion pe același plan, ca fiind la fel de periculoși, în sensul
că unul tăgăduiește că Hristos a venit în trup, iar celălalt refuză să
accepte că Isus a fost fiul lui Dumnezeu (cap. 33:20)8. În De carne Christi
(cap. 14), Ebion este pomenit din nou ca susținător al unei hristologii
inferioare: Isus ar fi fost un simplu om, în cel mai bun caz un urmaș al lui
David, nu Fiul lui Dumnezeu9. Această perspectivă, potrivit căreia
„Ebion” este numele unui personaj istoric, fondatorul unei mișcări, este
dusă la un nou nivel de Epifanie, care, deși conștient de semnificația
numelui în ebraică („Ebion” înseamnă „sărac”), insistă că „Ebion” este o
persoană și îi descrie învățătura, pe multe pagini, în bine cunoscutul său
Panarion (cap. 30)10.
Nu toți exegeții creștini au fost atât de naivi încât să postuleze
numele unui fondator al mișcării. Origen este conștient de înțelesul
ebraic al termenului (De princ. IV.3.8) și îl folosește pentru a face un joc
de cuvinte ironic: ebioniții se numesc așa fiindcă sunt „săraci la minte”
7 Alți autori care comit aceeași eroare sunt pomeniți în Epiphanius,
Panarion, Book I (sects 1‐46), translated by F. Williams, Leiden, Brill, 1987, p. 119,
n. 2. Potrivit lui A. F. J. Klijn („Ebionites”, în EAC, vol. 1, p. 766), „numele
propriu Ebion, presupusul fondator al sectei, este fals”.
8 Pentru o traducere în engleză a lucrării, vezi ANF, vol. 3, pp. 243‐265.
9 Pentru o traducere în engleză a lucrării, vezi ANF, vol. 3, pp. 521‐542.
10 Epiphanius, The Panarion, pp. 119‐151.
230
Bibliografie
Allen, P.S., The Age of Erasmus: Lectures Delivered in the Universities of Oxford and
London, New York, Russell & Russell, 1963.
Atanasiu de Alexandria, Scrisorile pascale, studiu introductiv, note și traducere
de pr. dr. Lucian Dîncă, Iași, Sapientia, 2013.
Backus, Irena Dorota, Historical Method and Confessional Identity in the Era of the
Reformation, 1378‐1615. Leiden, Brill, 2003.
Bălan, Ioan, Limba cărților bisericești. Studiu istoric și liturgic, Blaj, 1914.
Bârseanu, Andrei, „Catechismul luteran românesc”, în ARMSL, seria III, tomul
1, 1924, pp. 33‐40.
Beal, Rose M., „Priest, Prophet and King: Jesus Christ, the Church and the
Christian Person”, în Eddy Van Der Borght și Gerard Mannion (ed.), John
Calvin’s Ecclesiology: Ecumenical Perspectives, London, 2011, pp. 90‐106.
Beza, Theodore, A Little Book of Christian Questions and Responses in Which the
Principal Headings of the Christian Religion Are Briefly Set Forth, Allison
Park, Pickwick Publications, 1986.
Brady, Thomas, A; Oberman, Heiko A.; Tracy, James D., Handbook of European
History 1400‐1600: Late Middle Ages, Renaissance and Reformation, 2 vol.,
Leiden, Brill, 1994‐1995.
Brecht, Martin, Martin Luther, vol. 2: Ordnung und Abgrenzung der Reformation
1521‐1532, Stuttgart, Calwer Verlag, 1986.
Calvin, Jean, Instruction et confession de foy dont on use en lʹéglise de Genève =
Catechismus seu Christianae religionis institutio ecclesiae Genevensis, ed.
Anette Zillenbiller, Marc Vial, Genève, Librairie Droz, 2002.
Calvin, John, Commentaries on the Book of the Prophet Jeremiah, vol. 3, trad. J.
Owen, Edinburgh, Calvin Translation Society, 1852.
Calvin, John, Commentaries on the Epistles of Paul to the Thessalonians, trad. J.
Pringle, Edinburgh, Calvin Translation Society, 1851.
Camară, Iosif, „Versiunile românești ale rugăciunii Tatăl nostru din secolul al
XVI‐lea în raport cu originalele lor slavone”, în E. Munteanu et al.
(editori), Receptarea Sfintei Scripturi: între filologie, hermeneutică și
traductologie, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași, 2011.
Campenhausen, Hans von, The Formation of the Christian Bible, Philadelphia,
Fortress Press, 1972.
Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, București, Editura Minerva, 1980.
245
Cizek, Eugen, Istoria Romei, București, Paideia, 2010.
Cochrane, Arthur C., Reformed Confessions of the 16th Century. Edited, with historical
introductions, London, SCM Press, 1966.
Conțac, Emanuel, Dilemele fidelității: Condiționări culturale și teologice în traducerea
Bibliei, Cluj‐Napoca, Logos și Risoprint, 2011 (retip. 2015).
Conțac, Emanuel,, „Tradiția biblică românească. O prezentare succintă din
perspectiva principalelor versiuni românești ale Sfintei Scripturi”, în ST 7
(2011), nr. 2, pp. 159‐244.
Coresi, Carte cu învățătură (1581), vol. 1, ed. S. Pușcariu și Al. Procopovici, București,
Socec, 1914.
Coresi, Tâlcul evangheliilor și Molitevnic rumânesc, ed. Vladimir Drimba, București,
Editura Academiei Române, 1998.
Crăciun, Maria; Ovidiu Ghitta; Graeme Murdock (editori), Confessional Identity in
East‐Central Europe, Aldershot, Ashgate, 2002.
Danker, F. W. (ed.), A Greek English Lexicon of the New Testament and Other Early
Christian Literature, Chicago, University of Chicago Press, 2001.
Daussy, Hugues, Le parti huguenot. Chronique d’une désillusion (1557‐1572),
Geneva, Droz, 2015.
De locis S. Scripturae Hebraicis Angeli Caninii Commentarius, Antwerp, 1600.
Dimitrescu, Florica, Dinamica lexicului românesc, București, Logos, 1994.
Drăgan, N., „Catehisme luterane”, în Dacoromania, vol. 2, 1921‐1922, pp. 582‐592.
Drobner, Hubertus R., The Fathers of the Church, Peabody, Hendrickson, 2007.
Dumitran, Ana, „Entre orthodoxie et réforme” – l’appartenence confessionelle
de l’archiprêtre Ioan Zoba de Vinț”, în M. Crăciun & O. Ghitta (editori),
Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe, Cluj‐Napoca, 1995, pp.
136‐141.
Dumitran, Ana, „Moștenirea Mitropolitului Simion Ștefan. Comentarii, ipoteze,
reevaluări”, în J. Nicolae (ed.), Mitropolitul Simion Ștefan. Sfântul cărturar al
Transilvaniei, Alba‐Iulia, Reîntregirea, 2011, p. 94‐253.
Dumitran, Ana, Religie ortodoxă ‐ Religie reformată. Ipostaze ale identității
confesionale a românilor din Transilvania în secolele XVI‐XVII, Oradea, Ratio &
Revelatio, 2015.
Eck, Johannes, Enchiridion locorum communium adversus Lutherum et alios hostes
ecclesiae (1525‐1543), ed. Pierre Fraenkel (CC, vol. 34), Münster,
Aschendorff, 1988.
Edwards, Mark U., Jr., Printing, Propaganda, and Martin Luther, Minneapolis, Fortress
Press, 2005.
Epiphanius, Panarion, Book I (sects 1‐46), translated by F. Williams, Leiden, Brill, 1987.
246
Bibliografie
Erasmus, Elogiul nebuniei sau cuvântare spre lauda prostiei, trad. de Șt. Bezdechi,
București, Editura Științifică, 1959.
Erasmus, Paraphrases on the Epistles to the Corinthians, the Epistles to the Ephesians,
Philippians, Colossians, and Thessalonians, trad. și adnot. de M. O’Mara și E.
A. Phillips, Toronto, University of Toronto Press, 2009.
Evans, Ernest (ed.), Tertullian’s Treatise on the Resurrection, London, Society for
Promoting Christian Knowledge, 1960.
Evans, R. J. W., The Wechel Presses: Humanism and Calvinism in Central Europe,
1572‐1627, Past and Present Soc., [Oxford], 1975.
Fabisch, Peter; Iserloh, Erwin (editori), Dokumente zur Causa Lutheri (1517‐1521),
partea 1, ed., (CC, vol. 41), Münster, Aschendorff, 1988.
Febvre, Lucien, Martin Luther, un destin, trad. de Maria Pavel, București, Editura
Corint, 2001.
Florescu, Ioan‐Florin, În multe chipuri de Scripturi. Studii de traductologie biblică
românească, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași, 2015.
Frâncu, Constantin, Gramatica limbii române vechi (1521‐1780), Iași, Demiurg, 2009.
Gherman, Alin‐Mihai, „Câteva considerații despre Noul Testament de la
Bălgrad”, în Teologie și cultură transilvană în contextul spiritualității europene
în sec. XVI‐XIX, ed. I. V. Leb, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca,
1999, pp. 207‐220.
Gheție, Ion; Mareș, Alexandru, Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română,
București, Editura Minerva, 1994.
Gilmont, Jean François, Jean Calvin et le livre imprimé, Geneva, Droz, 1967.
Gordon, Bruce, The Swiss Reformation, Manchester, Manchester University Press,
2002.
Gordon, Octavian, „«Bucură‐te, cea plină de daruri!» Note critice și traductolo‐
gice pe marginea epitetului mariologic κεχαριτωμένη”, în ST 8 (2012), nr.
2, pp. 85–160.
Grendler, Paul F., Renaissance Education between Religion and Politics, Aldershot,
Ashgate, 2006.
Hagen, Kenneth, Hebrews Commenting from Erasmus to Bèze, 1516‐1598, Tübingen,
Mohr, 1981, retip. Eugene, Wipf & Stock, 2011.
Hall, H. Ashley, Philip Melanchthon and the Cappadocians: A Reception of Greek Patristic
Sources in the Sixteenth Century (AS, vol. 16), Göttingen, Vandenhoeck &
Ruprecht, 2014.
Hatch, William Henry Paine, „The position of Hebrews in the canon of the New
Testament”, în HTR 29, no. 2 (April 1936), pp. 133‐151.
Hendrix, Scott H., Martin Luther: Visionary Reformer, Yale University Press, New
Haven, 2015.
247
Huttmann, Arnold; Pavel Binder, „Contribuții la biografia lui Filip Moldoveanul,
primul tipograf român. Evoluția vieții culturale românești la Sibiu în
epoca umanistă”, în Limbă și literatură, vol. XVI, (1968), pp. 146‐174.
Ieronim, Despre bărbații iluștri și alte scrieri, trad. de Dan Negrescu, București,
Paideia, 1997.
Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii românești și a vieții religioase a românilor, 2 vol.,
Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul românesc”, 1908.
Iorga, Nicolae, Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688, Editura
Ministeriului de Instrucție, București, 1904.
Iserloh, Erwin, The Theses Were Not Posted. Luther between Reform and Reformation,
Londra, Geofrey Chapman, 1968.
Kaufmann, Thomas (ed.), An den christlichen Adel deutscher Nation von des
christlichen Standes Besserung, (KSL, vol. 3), Tübingen, Mohr Siebeck, 2014.
Keul, István, Early Modern Religious Communities in East‐Central Europe: Ethnic
Diversity, Denominational Plurality, and Corporative Politics in the Principality
of Transylvania, 1526‐1691 (SMRT 143), Leiden, Brill, 2009.
Klijn, A. F. J., Jewish‐Christian Gospel Tradition (SVC, vol. 17), Leiden, Brill, 1992.
Köster, Helmut, Ancient Christian Gospels: Their History and Development, Londra,
SCM Press, 1990.
Krans, Jan, Beyond what is Written: Erasmus and Beza as Conjectural Critics of the
New Testament, Leiden și Boston, Brill, 2006.
Lake, Peter, Moderate Puritans and the Elizabethan Church, Cambridge, CUP, 1982,
Laurian, A.T. & N. Bălcescu (editori), Magazin istoric pentru Dacia, vol. 3,
București, Tiparul colegiului național, 1846.
Lupaș, Ioan, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, Editura și tiparul
tipografiei arhidiecezane, 1918.
Lupaș, Liana, „Suma capetelor și sursele Noului Testament de la Bălgrad”, în L.
Wald & T. Georgescu (editori), In memoriam I. Fischer, Humanitas,
București, 2004, pp. 246‐256.
Marii Cronicari ai Moldovei, Ediție, studiu introductiv, glosare, repere istorico‐
literare de Gabriel Ștrempel, București, Editura Academiei Române &
Univers Enciclopedic, 2003.
Mastrantonis, George, Augsburg and Constantinople: The Correspondence between
the Tübingen Theologians and Patriarch Jeremiah II of Constantinople on the
Augsburg Confession, Brookline, Holy Cross Orthodox Press, 1982.
Metzger, Bruce M., The Canon of the New Testament: Its Origin, Development, and
Significance, Oxford, Clarendon Press, 1987.
248
Bibliografie
Michaelides, „The Greek Orthodox Position on the Confession of Cyril Lucaris”
în Church History: Studies in Christianity and Culture, 12.2 (1943), pp. 118‐
129.
Mihăilă, Gheorghe, Între Orient și Occident. Studii de cultură și literatură română în
secolele al XV‐lea ‐ al XVIII‐lea, București, Editura Roza Vânturilor, 1999.
Minea, I., „Despre Noul Testament din 1648”, în Cercetări istorice, V‐VII (1929‐
1931).
Miskolczy, A., „Sub semnul Reformei? Câteva probleme și întrebări privind
ediția a 2‐a a Noului Testament de la Bălgrad din anul 1648”, în Europa
Annales, 2A, Universitatea Eötvös Loránd, Budapesta, 1995, pp. 187‐210.
Mitton, C. Leslie, The Formation of the Pauline Corpus of Letters. London: Epworth,
1955.
Muller, Andreas (ed.), Reformation zwischen Ost und West. Valentin Wagners
griechischer Katechismus (Kronstandt 1550), Köln, Böhlau Verlag, 2000.
Munteanu, Eugen, „Rolul Bisericii și al textelor cu conținut bisericesc în procesul
de formare a vechii române literare. Un punct de vedere filologic”, în
Șerban Cantacuzino, Antim Ivireanul și Neofit Cretanul ‐ Promotori ai limbii
române în cult, București, Editura Cuvântul Vieții, 2013, pp. 7‐79.
Murdock, Graeme, Calvinism on the Frontier, 1600–1660: International Calvinism
and the Reformed Church in Hungary and Transylvania, (OHM), Oxford,
Oxford University Press, 2000.
Nagy, Levente, „A gyulafehérvári román Újszövetség (1648) és Zsoltároskönyv
(1651)”, în Biblia Hungarica Philologica. Magyarországi bibliák a filológiai
tudományokban, ed. János Heltai, Argumentum Kiadó, Budapest, 2009, pp.
99‐123.
Nagy, Levente, „O predică a lui Péter Juhász Melius tradusă în română și
rutenă. (Date noi despre sursele Cazaniei I a lui Coresi)”, în R. Zafiu et al.
(editori), Limba română: diacronie și sincronie în studiul limbii române, vol. I,
București, Editura Universității din București, 2014, pp. 279‐285.
Niculescu, Alexandru, „Avatarurile protestantismului românesc. Reforma,
Reformele”, în Dacoromania, serie nouă, IX‐X, 2004‐2005, pp. 50‐51.
Niculescu, Alexandru, „Limbajul Reformei în cultura și limba română din sec. al
XVI‐lea”, în Individualitatea limbii române între limbile romanice, vol. 3: Noii
contribuții, Cluj‐Napoca, Editura Clusium, pp. 205‐209.
Niesel, Wilhelm, The Theology of Calvin, Londra, Lutterworth Press, 1956.
Oberdorfer, Bernd, Filioque: Geschichte und Theologie eines ökumenischen Problems,
Göttingen, Vandenhoeck & Ruprecht, 2001.
Oberman, Heiko A., Luther: Man between God and the Devil, Londra, Fontana Press,
1993.
249
Oberman, Heiko A., Masters of the Reformation. The Emergence of a New Intellectual
Climate in Europe, trad. D. Martin, Cambridge, Cambridge University
Press, 1981.
Old, Hughes Oliphant, The Age of the Reformation, Grand Rapids, Eerdmans,
2002.
OSTROG = Bibli•,sire™ Vetx´ago i Novago Zav™ta po •z¥k¨ slovensk¨ (...), Ostrog,
1581.
Pál, Enikő, „Inserturile și omisiunile în Catehismul calvinesc din 1648”, în
Diacronia 2 (2015), pp. 1‐14.
Pál, Enikő, Influența limbii maghiare asupra limbii române. Perioada veche, Iași,
Editura Universității „Al. I. Cuza” Iași, 2014.
Palia de la Orăștie, 1581‐1582, ediție îngrijită de Viorica Pamfil, București, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, 1968.
Panaitescu, P. P., Începuturile și biruința scrisului în limba română, București,
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1965.
Papacostea‐Danielopolu, C.; L. A. Demény, Carte și tipar în societatea românească
și sud‐est europeană: (secolele XVII‐XIX), București, Editura Eminescu, 1985.
Parker, Thomas Henry Louis, Calvin’s New Testament Commentaries, Louisville,
Westminster John Knox, 1993.
Pavel, Eugen, Arheologia textului, Cluj‐Napoca, Casa Cărții de Știință, 2012.
Pavel, Eugen, Carte și tipar la Bălgrad (1567‐1702), Cluj‐Napoca, Editura Clusium,
2001.
Pavel, Eugen, „Les sources de la traduction du Nouveau Testament de 1648”, în
Synergies Roumanie 7 (2012), p. 305‐324.
Păcurariu, Mircea, Cultura teologică românească. Scurtă prezentare istorică, București,
Basilica, 2011.
Perkins, William, A Commentary on Galatians, ed. Gerald T. Sheppard, New York,
Pilgrim Press, 1989.
Pettegree, A.; Duke, A. C.; Lewis, G. (editori), Calvinism in Europe, 1540‐1620,
Cambridge, Cambridge University Press, 1996.
Pirnát, Antal, Die Ideologie der Siebenbürger Antitrinitarier in den 1570er Jahren,
trad. E. Roth, Budapesta, Akadémiai Kiadó, 1961.
Piru, Alexandru, Literatura romînă veche, București, Editura pentru Literatură,
1961.
Plămădeală, Antonie, Dascăli de cuget și simțire românească, București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981.
Pop, Ioan‐Aurel et al. (coord.), Istoria Transilvaniei, ed. a 3‐a, 3 vol., Cluj‐Napoca
și Deva, Academia Română și Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei,
2016.
250
Bibliografie
Procopovici, Al., „Arhetipul husit al catehismelor noastre luterane”, în Făt‐
Frumos, II, 1927, nr. 3, pp. 72‐80; nr. 4, pp. 104‐111.
Rădulescu, Maria, „Noul Testament de la Bălgrad (1648). Modele și izvoare”, în
SCL, 33 (1982), pp. 339‐252.
Rădvan, Laurențiu, Orașele din Țările Române în Evul Mediu, Iași, Editura
Universității „Al. I. Cuza” Iași, 2011.
Riches, John Kenneth, Galatians Through the Centuries, Malden, Blackwell, 2008.
Robertson, J. N. W. B, The Acts and Decrees of the Synod of Jerusalem sometimes
called the Council of Bethlehem ... translated from the Greek, with an appendix
containing the confession published with the name of Cyril Lukar condemned by
the synod, notes by James Nathaniel William Beauchamp Robertson, T.
Baker, London, 1899.
Roth, Dieter T., „Marcion and the Early New Testament Text”, în Charles E. Hill
& Michael J. Kruger, The Early Text of the New Testament, Oxford, Oxford
University Press, 2012, pp. 302‐312.
Sbiera, I. G., Mișcări culturale și literare la românii din stînga Dunării în restimpul de
la 1504‐1714, Cernăuți, Tipografia lui R. Eckhardt, 1897.
Schaff, Ph., Creeds of Christendom, vol. 1, New York, Harper & Brothers, 1919.
Souter, Alexander, The Text and Canon of the New Testament, New York, Charles
Scribner’s Sons, 1913.
Stinger, Charles L., The Renaissance in Rome, Bloomington, Indiana University
Press, 1998.
Sulică, Nicolae, „Catehismele românești din 1544 (Sibiu) și 1559 (Brașov). Preci‐
zări cu privire la izvoarele lor”, în Anuarul Liceului de băieți „Al. Papiu
Ilarian” din Târgu‐Mureș, 1932‐1935, pp. 47‐101.
Știrban, Sofia, Din istoria hârtiei și filigranului. Tipografia românească a Bălgradului
(sec. XVII), Bibliotheca Universitatis Apulensis, Alba Iulia, 1999.
Theophylactus, Enarratio in Evangelium S. Matthaei, PG, vol. 123, col. 143‐486.
Thomson, Francis J., „The Slavonic Translation of the Old Testament”, în J.
Krašovec (ed.), The Interpretation of the Bible, Ljubljiana, Slovenska
akademija znanosti in umetnosti, 1998, pp. 605‐920.
Țepelea, G., „Predosloviile Noului Testament de la Bălgrad (1648)”, în Limba
română, 1964, nr. 2, pp. 149‐157. Studiu republicat în G. Țepelea, Studii de
istorie și limbă literară, București, 1970, și reluat în vol. Pentru o nouă istorie a
literaturii și culturii române vechi, București, 1994.
Urda, Ștefan, „Ediția critică a Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1988).
Evaluare de martor”, în J. Nicolae (ed.), Mitropolitul Simion Ștefan. Sfântul
cărturar al Transilvaniei, Alba‐Iulia, Reîntregirea, 2011, pp. 368‐391.
251
Ursinus, Zacharias, The Commentary of Dr. Zacharias Ursinus on the Heidelberg
Catechism, trad. G. W. Williard, Phillipsburg, Presbyterian and Reformed,
1985.
Varlaam, Opere. Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc, ed. M. Teodorescu,
București, Editura Minerva, 1984.
Volz, H.; H. Blanke (editori), Die gantze Heilige Schrifft deudsch: Wittenberg 1545
[von] Martin Luther. Letzte zu Luthers Lebzeiten erschienene Ausgabe, vol. 2,
München, Rogner & Bernhard, 1972.
Weinberg, J., „A Hebraic Approach to the New Testament”, în C. Ligota & J.‐L.
Quantin (editori), History of Scholarship: A Selection of Papers from the
Seminar on the History of Scholarship Held Annually at the Warburg Institute,
Oxford, Oxford University Press, 2006, pp. 238‐247.
Young, Frances M., „Christological Ideas in the Greek Commentaries on the
Epistle to the Hebrews”, în JTS, vol. XX, Part 1 (April 1969), pp. 150‐163.
Zuntz, G., The Text of the Epistles: A Disquisition upon the Corpus Paulinum,
London, Oxford University Press, 1953.
252
Tabel cronologic
1516 Desiderius Erasmus publică la Basel Novum Instrumentum Omne, prima
ediție tipărită a Noului Testament grec, după manuscrise bizantine.
1517 Martin Luther pune sub semnul întrebării utilitatea indulgențelor și auto‐
ritatea papei în Cele 95 de teze.
1522 Se publică prima ediție a Noului Testament tradus de Luther,
1529 Luther publică cele două versiuni ale Catehismului.
18 februarie: călugării catolici sunt expulzați din Sibiu.
1530 Confesiunea de la Augsburg.
1542 Cetatea Brașovului adoptă liturghia protestantă, sub influența lui Johannes
Honterus.
1544 La Sibiu se tipărește prima carte în limba română, un Catehism de inspi‐
rație luterană.
1545 Cei 29 de participanți la Sinodul de la Ardud (în actualul județ Satu Mare)
adoptă un Crez în douăsprezece puncte bazat pe Confesiunea de la Augsburg.
17 mai. Clerici din comunitatea sașilor, reuniți la Mediaș, adoptă ca normă
doctrinară Confesiunea de la Augsburg.
1546 Înființarea la Brașov a primei mori de hârtie din Țările Române, din
inițiativa lui Johannes Benkner.
1550 Universitas Saxonica, forul de reprezentare al sașilor transilvăneni, decre‐
tează trecerea la Reformă.
1551‐1553 Filip Moldoveanul publică la Sibiu Tetraevanghelul slavo‐român, prima
traducere a evangheliilor în limba română, în oglindă cu o versiune
slavonă.
1552 Dieta de la Turda (art. 40 și 43) acordă libertate de credință luteranilor.
1553 Paul Wiener este ales supraveghetor al Bisericii Luterane din Transilvania.
1557 (1/10 iunie) Dieta de la Turda reafirmă libertatea de credință.
(13 iunie) Are loc Sinodul de la Cluj în urma căruia luteranii maghiari și
cei sași redactează așa‐numitul Consensus Doctrinae.
1559 (septembrie) Încercarea judelui Brașovului, Johannes Benkner, de a
reforma „Biserica valahilor”.
1560 Coresi tipărește la Brașov Întrebare creștinească, un catehism de inspirație
luterană.
1561 Se publică la Brașov Tetraevanghelul, a doua ediție românească, tipărită în
atelierul lui Coresi.
253
1562 Péter Méliusz Juhász și Gergely Szegedi redactează Confessio Catholica.
1563 Catehismul de la Heidelberg.
1564 Dieta de la Turda hotărăște împărțirea bisericii evanghelice în două: una
cu centrul la Cluj (maghiară) și alta cu centrul la Sibiu (săsească).
1566 Dieta de la Sibiu afirmă nevoia reformării Bisericii românești din
Transilvania.
A doua confesiune helvetică este publicată la Heidelberg și Zürich.
Coresi tipărește la Brașov Apostolul, cuprinzând cartea Faptele apostolilor și
epistolele neotestamentare.
1567 Sinodul de la Debrețin adoptă Confesiunea Helvetică II.
Coresi publică Tâlcul evangheliilor (Cazania I), o compilație de predici
provenite din mediul calvin. Unul dintre modelele urmate de editor este
lucrarea lui Péter Juhász Méliusz, Predici alese (Válogatott prédikációk).
1568 Dieta de la Turda le acordă predicatorilor libertatea de a propovădui
Evanghelia potrivit propriei înțelegeri, fără teama de a fi înlăturați din
funcție.
1570 Se tipărește la Cluj, cu grafie latină, traducerea în limba română a Cărții de
cântări a lui Szegedi Gergely.
Coresi tipărește Psaltirea și Liturghierul în limba română, din inițiativa
episcopului român calvin Pavel Tordaș.
1577 Coresi imprimă la Brașov o Psaltire slavo‐română.
1581‐1582 Se publică la Orăștie Palia, cuprinzând primele două cărți ale Vechiului
Testament traduse în limba română.
1637 În satul Lancrăm, lângă Aiud, își începe funcționarea moara de hârtie a
voievodului György Rákóczi I.
1640 Prima ediție românească a Catehismului de la Heidelberg (reformat), tipărită
în satul Prisaca.
1643 Varlaam, mitropolitul Moldovei, publică la Iași Carte românească de învățătură,
o colecție de cazanii.
1645 Mitropolitul Varlaam publică Răspunsul împotriva catehismusului calvinesc,
prima lucrare polemică izvorâtă din spațiul ortodox românesc.
1648 Mitropolitul Simion Ștefan tipărește la Bălgrad (Alba Iulia) prima ediție
completă a Noului Testament în limba română.
1651 Se publică la Bălgrad o nouă versiune a Psaltirii, ediție îngrijită de Simion
Ștefan.
254
În colecția FONTES TRADITIONIS au apărut:

Ioan Cantacuzino, Patru apologii pentru religia creștină și Patru orații.
Traduse în limba română la mijlocul secolului al XVII‐lea de Nicolae Spătarul (Milescu)
Ediție de Eugenia Dima

Șeapte taine a Besearecii. Iași, 1644
Ediție de Iulia Mazilu

Dosoftei – Parimiile preste an, Iași, 1683
Ediție de Mădălina Ungureanu

Teonimie românească
Ana‐Maria Gânsac

Flores Philologiae. Omagiu profesorului Eugen Munteanu,
la împlinirea vârstei de 60 de ani
Ediție de Ana Catană‐Spenchiu și Ioana Repciuc

Ilie Miniat, Cazanii (București, 1742)
Ediție de Cristina Crețu

Din arhiva Companiei Negustorilor Greci din Sibiu (1453‐1895).
Texte epistolare grecești
Loredana Dascăl

În multe chipuri de Scripturi.
Studii de traductologie biblică românească
Ioan‐Florin Florescu

Determinări culturale și teologice în traducerea Noului Testament
Emanuel Conțac

Negustorii „greci” și arhivele lor comerciale
Loredana Dascăl

Epistolă și panegiric greco‐român adresate lui Constantin Brâncoveanu
(Ms. BAR 766),
Ediție de Silvia Chiosea

Gramatica românească a lui Radu Tempea (1797).
Ediție critică și studiu lingvistico‐filologic
Andreea Drișcu (editor)

Noul Testament de La Balgrad 1648 Si Reforma

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noul Testament de La Balgrad 1648 Si Reforma

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Colecția Fontes traditionis este coordonată de prof. univ. dr.

DIR Documente privitoare la istoria românilor, culese de Eudoxiu Hurmuzaki,

temelii celelalte „națiuni” transilvănene; (3) introducerea limbii române

2 Pentru o perspectivă echilibrată asupra influenței Reformei asupra

imprimate de Coresi (Molitevnic – 1567; Liturghier – 1570). Muntenia a

principiilor Reformei”. Sub această umbrelă teologică largă intră atât

Lumea apuseană se pregătește să întâmpine a 500‐a aniversare a

Activitatea tipografică a diaconului Coresi a fost studiată în

întâlnim nu doar expunerea judicioasă a faptelor și a documentelor

București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1965. Ne referim la

Noul Testament de la Bălgrad (în continuare, NT.16482) a făcut

contracareze astfel „propaganda calvină”4. Ipoteza nu este plauzibilă,

În vederea acoperirii cheltuielilor de tipărire, în aceeași scrisoare,

7 Apoc. 14:6: Καὶ εἶδον ἄλλον ἄγγελον πετόμενον ἐν μεσουρανήματι, ἔχοντα

κήρυγμα Ἰησοῦ Χριστοῦ, κατὰ ἀποκάλυψιν μυστηρίου χρόνοις αἰωνίοις σεσιγημένου.

χάριτι [Χριστοῦ] εἰς ἕτερον εὐαγγέλιον.

epistole transmise sub numele lui Pavel. După toate aparențele,

S-ar putea să vă placă și