Biserica şi Marea Unire din 1918

„România Mare nu este creaţia partidelor politice sau a armatei, ci a evoluţiei istorice, ce nu poate
fi oprită de nici o forţă umană.”

Vasile GOLDIŞ

Am intitulat prezentul articol cu titlul de mai sus în contextul în care anul acesta sărbătorim
Centenarul României Mari, an declarat drept „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam” şi
„Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”, făcând referire la cartea lui Adrian Ignat,
Aportul Bisericii la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, apărută la Editura Universitară,
Bucureşti, în anul 2011.

Subiect de cercetare doctorală pentru autor, tema abordată, dedicată contribuţiei factorului
bisericesc la realizarea Marii Uniri, se justifică cu prisosinţă în ceea ce a reprezentat anul 1918
pentru istoria noastră ca naţiune şi pentru viitorul nostru ca stat. Lucrarea clarifică anumite
aspecte privind rolul jucat de Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică la marele act
naţional din 1 Decembrie 1918.

Trebuie să fim conştienţi de faptul că nu putem separa istoria poporului român de cea a Bisericii
Ortodoxe Române. Sub oblăduirea Bisericii cultura şi spiritualitatea românească au putut creşte,
aducând roade la vremea cuvenită (în cadrul Bisericii s-a dezvoltat şcoala românească; patrioţii
români şi-au exprimat ideile în spaţiul eclesial; cu rugăciunea şi binecuvântarea Bisericii, soldaţii
români şi luptătorii pentru unitate au reuşit să-şi ducă la îndeplinire idealurile etc.).

Structurată în cinci capitole: Biserica Ortodoxă şi românitatea. Consideraţii generale; Contribuţia

Bisericii din provinciile istorice româneşti aflate sub stăpânire străină la promovarea ideii
naţionale (până la 1914); Biserica în slujba ideii unităţii naţionale în anii primului război mondial
(1914-1918); Biserica şi Marea Unire din 1918; Unificarea bisericească factor de întărire a unităţii
politice a statului român, lucrarea tratează subiecte precum: Rolul Bisericii Ortodoxe în istoria
poporului român, Contribuţia Şcolii Ardelene la promovarea ideii naţionale, Supplex Libellus
Valachorum, Preoţi, slujitori ai Bisericii, prezenţi în serviciile sanitare ale Armatei române, Preoţi,
slujitori ai Bisericii din teritoriul ocupat ucişi, deportaţi, arestaţi, închişi, maltrataţi, refugiaţi,
Contribuţia Bisericii Ortodoxe la unirea Basarabiei cu România, Contribuţia Bisericii la unirea
Bucovinei cu România, Contribuţia Bisericii la unirea Transilvaniei cu România etc.

În cuprinsul cărţii sunt evidenţiate diverse opinii privind raportul dintre Biserica Ortodoxă şi
poporul român (o adevărată simfonie după modelul bizantin), lupta Bisericilor româneşti din
Transilvania (Ortodoxă şi Greco-Catolică), a Bisericii Ortodoxe din Basarabia şi Bucovina pentru
drepturile credincioşilor români, contribuţia Bisericii şi a slujitorilor ei din Vechiul Regat pe câmpul
de luptă şi în serviciul sanitar al armatei române, suferinţele îndurate de preoţi şi slujitori ai
Bisericii pe teritoriul vremelnic ocupat etc. Sunt prezentate contribuţiile unor oameni ai Bisericii,
ortodocşi (Andrei Şaguna, Dimitrie Comşa, Daniil Popovici-Barcianu, Miron Romanul, Ioan
Meţianul, Miron Cristea etc.) sau greco-catolici (Inochentie Micu Klein, Grigore Maior, Iuliu Hossu,
Ioan Bob, Ioan Para, Dimitrie Radu, Vasile Hossu, Victor Mihali etc.) la apărarea drepturilor
românilor şi la promovarea ideii naţionale prin Biserică şi şcoală. Autorul descrie condiţiile interne
din fiecare provincie istorică românească în care s-au luat hotărârile de unire, rolul Bisericii şi al
clerului în unire, implicarea lui în evenimentele din martie 1918 din Basarabia, din noiembrie din
Bucovina şi din decembrie din Transilvania. De asemenea este analizat cadrul internaţional
complex în care s-au luat hotărârile de unire de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia.

În timpul primului război mondial, peste 250 de preoţi ortodocşi români au însoţit trupele armatei
române pe câmpurile de luptă în calitate de confesori militari. Unii dintre ei au murit pe front, alţii
au fost luaţi prizonieri şi deportaţi. În teritoriile ocupate vremelnic (Oltenia, Muntenia, Dobrogea),
aproximativ 20 de preoţi şi-au pierdut viaţa, fie împuşcaţi de soldaţi din armata germană, fie morţi
în urma bătăilor îndurate, fie luaţi prizonieri în lagărele din Germania şi Bulgaria. Peste 200 de
călugări şi călugăriţe au activat ca infirmieri în diferite spitale de campanie sau pe front, unii
murind la datorie, din cauza tifosului exantematic. Sute de preoţi au fost anchetaţi, jefuiţi sau
alungaţi din parohiile lor de către inamic, alţii au murit împuşcaţi în teritoriile ocupate de trupele
germane.

Mulţi slujitori ai Bisericii au fost implicaţi în evenimentul Marii Uniri de la Alba Iulia din 1
Decembrie 1918. Cele două Biserici româneşti din Transilvania (Ortodoxă şi Greco-Catolică) au
fost reprezentate la Alba Iulia prin cinci episcopi, patru vicari, zece delegaţi ai consistoriilor
(consiliilor eparhiale) ortodoxe şi ai capitulilor greco-catolice, 129 de protopopi, câte un
reprezentant al institutelor teologico-pedagogice şi câte doi reprezentanţi ai studenţilor teologi, la
care se adaugă numeroşi alţi preoţi sosiţi în fruntea păstoriţilor lor, veniţi să pecetluiască dorinţa
de veacuri a strămoşilor români de a trăi neasupriţi, într-o singură ţară.

Studiul se bazează pe o bogată bibliografie de specialitate, pe documente aflate în Arhiva

Cancelariei Sfântului Sinod din Bucureşti, Arhiva Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, Arhiva
Episcopiei ortodoxe române din Arad, Arhiva Mitropoliei Banatului, Fondul Inspectoratului Clerului
Militar aflat în Arhivele Militare Române din Piteşti, periodice (Albina, Cultura Creştină, Gazeta
Transilvaniei, Telegraful Român şi altele).

În speranţa că elementele prezentate v-au stârnit curiozitatea aprofundării temei, vă recomand

cartea domnului Adrian Ignat, în cuprinsul căreia veţi afla răspunsuri la numeroase întrebări
privind contextul realizării actului de la 1 Decembrie 1918 şi implicarea Bisericii în acest
eveniment.

Prof. dr. Mihai FLOROAIA