VALOAREA OMILETICĂ A CAZANIEI LUI VARLAAM *

Spre sfîrşitul primei jumătăţi a secolului al XVII-lea, predica la jroniâni a

cunoscut un moment important în istoria sa : ieşirea de sub teascuriié tipografiei
de la Mînăstirea «Trei Svetiteli» din Iaşi, în 1643, a Cărţii româneşti de învăţătură, care va deveni cunoscută
sub numele de Cazania Iui Varlaam.
Valoarèa intrinsecă a acestei cărţi de predici a făcut ca éa să se bucure de
o mare apreciere, în primul rînd din partea preoţilor, pentru care ea a constituit mult timp principala călăuză. în
activitatea lor predicatorialŞ. Ea s-a bucurat de o mare cinste şi din partea credincioşilor, timp de aproape irei sute
de ani, încît de multe ori, chiar în timpurile mai apropiate de noi, aceştia 2 cereau
pretoului să le citească din vechea Cazanie, care era mai pe înţelesul lor1.
Apariţia Cărţii româneşti de învăţătură a însemnat un în istoria predicii româneşti, pas înainte nu numai
ci şi în încercarea de a introduce limba română în Biserică, ea fiind în acelaşi timp şi un monument al limbii
literare româneşti. Ea a constituit obiectul cercetărilor majorităţii istoricilor şi filolo'gilor români, fiecare
dintre aceştia căutînd să contribuie la elucidarea anumitor problème legate de izvoarele Cazaniei, de
contribuţia lui Varlaam la alcătuirea ei şi de rolul ei în dezvoltarea limbii literare româneşti3.
în cele ce urmează, ne-am propus să scoatem în relief numai valoaT letică a Cazaniei lui Varlaam, în
acest scop, ne vom ocupa mai întîi de izvoarele omiletice ale Cazaniei şi vom arăta genurile amiletice în care
se încadrează cuvîn- tările din ’duminici şi sărbători. în continuare, vom face o analiză mai amplă a
cuprinsului Cazaniei, încheind cu cîteva consideraţii asupra structurii formale a cuvîntărilor şi asupra stilului
şi limbii Cazaniei, înainte de aceasta, vom încerca să prezentăm situaţia religioasă existentă în ţările române la
apariţia Cazaniei,
Privire generală asupra vieţii religioase a epocii în care apare Cazania
Starea religioasă a ţărilor române în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea nu diferă de aceea a Bisericii
Ortodoxe, în general, în acest timp. Putem caracteriza această stare ca fiind destul de rea. Aceasta pentru că,
pe de o prte, în acest timp Ortodoxia era ameninţată de pericolul turcilor, iar, pe de lată parte, ea trebuia să

2N. Iorga, Istoria Bisericii Române şi a vieţii religioase a românilor, I, Vălenii de

Munte. 1908, p. 359.
3Mai ales cu ocazia sărbătoririi a trei sute de ani de la apariţia Cazaniei (1643—1943),
s-au publicat unele luciări de valorificare şi de analiză comparativă, dintre care menţionăm pe cete mai importante :
Grigorie Scorpan. LQCUL Cazaniei lui Varlaam în vechea noastră literatură
omileticâ din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea, în «Cercetări istorice», XIII, nr. 1—2, Iaşi, 1940, p. 545—596 (extras) ; FI.
Mureşanu, Cazania lui Varlaam, 1643—1943, prezentare în imagini, Cluj,
1944 ; A. Popa, Cazania lui Varlaam, 1643, prezentare grafică, Timişoara, 1944 ; Augustin Z. N. Pop, Cazania Mitropolitului
Varlaam după 300 ani, în «Universul literar», 10 mai 1944; V. Aiexan- drescu, Cazania lui Varlaam, în «Făt-Frumos», XIV
(1941), p. 103; E. Bucuţă, Cazania lui Var- Icam, carte românească de învăţătură, în «Albina», XLVIII (1945), nr. 11 — 12; FI.
Mureşanu,
fazania lui Varlaam. în «Viaţa ilustrată», X (1943). nr. 6; L. Morariu, Cazania lui Varlaam, Rimnicu Vîlcii, 1945. Dintre
lucrările relativ noi amintim : Liviu Onu, O contribuţie valoroasă
ladezvoltarea limbii române literare : Cazania lui Varlaam, în «Bu'letinul Universităţilor «V.
Eabeş» şi «Bolvai», voi. 1, nr. 1—2, Cluj, 1956 (extras) ; Al. Rosetti—B. Cazacu, Istoria limbii române literare, I (De la origini
pînă la începutul secolului al XlX-lea). Bucureşti. 1961, p. 94— 106 ; Istoria literaturii române. I. Editura Academiei, Bucureşti.
1964, p. 3H2—371 ; Al. Piru, Istoria literaturii române, I (Perioada vecile), ed. IlI-a, Bucureşti, 1970, p. 96—102.
îndrumări pastorale 551
facă faţă propagandei catolicilor şi protestanţilor, care, cunoscînd condiţiile tragice în care se găseau ţările
ortodoxe, foloseau toate mijloacele pentru atragerea credincioşilor ortodocşi. Şi catolicii şi protestanţii duceau
o propagandă de compromitere a ierarhilor ortodocşi, punînd pe seama acestora unele scrieri eretice iau
tipărind cărţi de îndrumare şi de ritual în care strecurau învăţături greşite 4.
De această propagandă nu au scăpat nici ţările române, mai accentuată fiind
în Ardeal. Atîta timp cit propaganda se reducea numai la cea luterană, românii din Ardeal nu au avut de suferit
prea mult. Luteranii se rezumau numai la tipărirea unor cărţi, cum au fost Catehismul pentru români <(1544)
şi Evanghelia românească (1561), în epilogul căreia jupanul Braşovului, Hans Benkner, ruga pe cititori să o
cerceteze şi să o primească5. Situaţia s-a schimbat o dată cu intensificarea propagandei calvine, care era
sprijinită şi de conducerea statului şi care a avut
un caracter constrîngător, mai ales după Dieta din 30 noiembrie 1566, de la Sibiu.
Aceasta a consfinţit autoritatea episcopului calvin Gheorghe de Sîngiorz pentru români şi a elaborat un plan
care prevedea acţiunea de calvinizare cu forţa a românilor, hotărînd expulzarea din ţară a celor ce nu se vor
converti6.
Cel mai bun mijloc pentru atragerea creştinilor ortodocşi era tipărirea de cărţi în limba română, care
puteau fi folosite mai uşor de aceştia, dar în care calvinii strecurau pe nesimţite unele idei greşite. Pe lingă
unele cărţi de popularizare, calvinii s-au orientat spre tipărirea cărţilor de ritual, de rugăciune, dar mai ales a
celor de zidire sufletească şi de învăţătură, care se citeau în biserici şi care aveau o mai mare trecere în
rîndurile credincioşilor. Acestea au fost Cazaniile. Astfel, în 1564, prin osîrdia diaconului Coresi, a apărut la
Braşov prima Cazanie în limba română, intitulată Tllcul evangheliilor. Conţinutul acesteia era evident
antiortodox, înlăturindu-se tot ceea ce constituia esenţa credinţei ortodoxe, din care cauză a produs o impresie
penibilă în rîndul clericilor ^ortodocşi, fiind folosită numai de predicatorii calvini 7. în 1581 a apărut tot la
Braşov a doua Cazanie, cu titlul de Evanghelia cu învăţătură, al cărei conţinut era in general în concordanţă
cu învăţătura ortodoxă. La sfîrşitul ei însă au fost tipărite cele 10 porunci, aşa cum apăruseră în Catehismul
luteran de la Sibiu. Din rîndul acestora lipsea porunca a doua, iar din rîndul sărbătorilor lipsea predica la
Duminica I a 'Postului Mare, cunoscută încă din secolul al IX-Iea sub numele de «Duminica Ortodoxiei» 7.
Pentru a atenua caracterul calvinizant al acestor cărţi, calvinii aveau grjă să atragă atenţiă asupra valorii lor
deosebită pentru păstrarea credinţei ortodoxe.
'în secolul al XVI-lea, propaganda catolică şi protestantă s-a întins şi în Ţara Românească şi în
Moldova, unde reuşise să cîştige adepţi chiar printre domnitorii celor două ţări : catolicii găsiseră sprijinitori
pe Petru Şchiopu în Moldova şi pe
Petru Cercel în Ţara Românească, iar protestanţii reuşiseră să atragă pe Despot Vodă şi pe Iancu Sas 8.
dn'1 secolul al XVII-lea, propaganda calvină s-a intensificat în Ardeal, datorită ajutorului primit din
partea principilor Gavriil Bethlen şi Gheorghe Rakoczy. La 1642 s-a tipărit o nouă Cazanie, terminată sub
mitropolitul Ilie Iorest. Aceasta era însă o reeditare slabă a Cazaniei din 1581, lipsind predicile la sărbătorile
sfinţilor9.
Dar, o dată cu intensificarea propagandei calvine, se înregistrează şi o atitudine de contrareformă, atît
din partea credincioşilor cît şi din partea autorităţilor bisericeşti ortodoxe. Creştinii ortodocşiîşi dădeau seama
din ce în ce mai bine
de erorile doctrinare din cărţile tipărite în româneşte şi cereau tot mai mult cărţi
în slavonă 10. Din partea autorităţilor bisericeşti s-a luat o atitudine tot mai hotărîtă astfel încît secolul al XVII-
lea poate fi numit secolul apărării Ortodoxiei româneşti. Această atitudine trebuia să fie cu atît mai hotărîtă cu
cît viaţa creştină de la începutul secolului al XVII-lea cunoaşte grave tulburări prin apariţia, în 1629, la
Geneva, a Mărturisirii orientale a credinţei ortodoxe, pusă pe seama patriarhului Chirii Lucaris, care era

4Pr. Scarlat Porcescu, Locul Mitropolitului Varlaam in Biserica Ortodoxă şi tn via{a culturală a poporului român, în «Mitropolia
Moldovei şi Sucevei», XXXIII (1957), nr. 10—12, p. 849.
51. Bianu—N.Hodoş, Bibliografia românească veche, 1508—1830, voi.I, Bucureşti, 1903,
p. 45.
6 Istoria Bisericii Române (Manual pentru institutele teologice), voi. I, Bucureşti, 1957,
7p, 364.6. Grigorie Scorpan, op. cit., p. 7. 7. Ibidem, p. 8.
8 Pr. Scarlat Porcescu, op. cit., p. 8*9.
9 Grigorie Scorpan, op. cit., p. 17.
10 George Ivaşcu. Istoria literaturii române, I, Bucureşti, 1969, p. 92.
552 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
puternic influenţată de învăţătura calvină. Ofensiva pentru apărarea ortodoxiei româneşti şi a Ortodoxiei în
general a început din Moldova, unde în acest timp domnea Vasile Lupu, iar mitropolit era Varlaam. In această
luptă, Moldova a primit un real sprijin din partea mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Pe această linie a
apărării Ortodoxiei se înscrie convocarea Sinodului de la Iaşi (1642), sinod care a condamnat Mărturisirea de
credinţă atribuită lui Chirii Lucaris şi a aprobat ca normativă pentru Biserica de Răsărit Mărturisirea de cre-
dinţă a lui Petru Movilă. Pentru condamnarea propagandei calvine s-a ţinut însă un al doilea sinod, în 1645,
probabil la Iaşin, la care a participat ierarhia din Ţara Românescă şi din Moldova. Sinodula fost convocat
pentru a cerceta (maiamănunţit Catehismul
calvinesc de la Sibiu, care era plin de erori doctrinare.
in ceea ce priveşte activitatea predicatorialâ a preoţilor ortodocşi din acest timp, se pare că nu era prea
intensă. Deşi dispuneau de oarecare cultură teologică, pe care o acunjulau din cîntările liturgice, din citirile
biblice şi din alte izvoare 11, preoţii se rezumau la citirea Cazaniei, Cazaniile lui Coresi se citeau în acest timp
şi în Moldova. Credincioşii însă, nedispunînd de o temeinică instrucţie religioasă, pe de o parte, se găseau în
pericolul alunecării de la credinţa ortodoxă, iar pe de alta, nu mai înţelegeau vechile Cazanii. De aceea, pentru
a înlesni credincioşilor cunoaşterea adevărurilor de credinţă ortodoxă şi pentru a da preoţilor un adevărat ghid
în activitatea IOŢ pastorală, Varlaam s-a gîndit, încă înainte de anul 1637, să alcătuiască o nouă Cazanie. în
1637, a trimis ţarului Mihail Feodorovici o scrisoare prin care îl înştiinţa că are «gata şi scrisă» Cartea
Simţului Calist, dar, neavînd bani pentru a o tipări, îi cerea ajutorul acestuia 12. în acelaşi timp el l-a sfătuit pe
Vasile Lupu să ceară o tipografie de la Petru Movilă. Ajutorul ţarului nu l-a primit.

11 Pr. Teodor Bodcgae, Varlaam al Moldovei ca teolog, în «Mitropolia Moldovei şi Su

cevei». XXXIII (1957), nr. 10-12, p. 777.
12Silviu Dragomir, Contribuţiiprivitoare la relaţiile Bisericii româneşti cu Rusia in.
veacul al XVII-lea, în «Analele Academiei Române», XXXIV (1911—1912), p. 1155—1156.
ÎNDRUMĂRI PASTORALE 55
3
Insă, după ce Petru Movilă a trimis tipografia 13, care a fost instalată la Mînăstirea «Trei Svetiteli»,
Varlaam a început tipărirea cărţilor sale.
Prima carte care a ieşit de sub tipar a fost Cazania. Titlul complet al cărţii este : Carte românească de
învăţătură dumenecele preste an şi la praznice înpără- teşti şi la svănţi mari, cu dzisa şi cu toată cheltuiala lui
Vasilile, Voivodul şi Domnul Ţărăi Moldovei, diîn multe scripturi tălmăcită diîn limba sloveniască pre limba
romeniascd de Varlaam, Mitropolitul de Ţara Moldovei, in tipariul domnesc, în Mănăstirea a Trei Svetiteli, în
Iaşi, de la Hristos 1643 14.
Izvoarele şi genurile omiletice ale cuvîntărilor din Cazania lui Varlaam
înainte de a trece la observarea izvoarelor omiletice ale cuvîntărilor din Cazanie, vom prezenta opiniile
istoricilor literari şi ale filologilor cu privire la izvoarele ce au servit la alcătuirea ei, precum şi cu privire la
partea de contribuţie a lui Varlaam la alcătuirea ei.
În această privinţă s-au emis mai multe păreri. Astfel, Nicolae Iorga presupune că «nu este făcută după
un singur original, ci ar fi o culegere din mai mulţi autori» 15. Petru V. Haneş afirmă că tipăriturile lui Coresi au
servit ca bază lui Varlaam16. Bazîndu-se pe factura cuvîntărilor cuprinse în această Cazanie, factură care este
asemănătoare cu a predicilor ucrainiene din prima jumătate a secolului al XVII-lea, Ştefan Ciobanu susţine că
a fost tradusă din limba ucrainiană 1S. Grigorie Scorpan spune că această Cazanie este tradusă după Cazaniă lui
Calist, fie cea tipărită la Crilos, fie cea de la Wilna w. Acesta a semnalat însă unele părţi comune între Cazania
lui Varlaam şi cea de la Govora (1642), precum şi deosebirile între ea şi Cazania lui Coresi din 1581.
Confruntînd părţile comune ale acestor Cazanii, acesta trage concluzia că în textul lui Varlaam apare totdeauna
prelucrat17. Alţi cercetători şi filologi, bazaţi pe cuvintele din titlul Cazaniei: «Diîn multe scripturi tălmăcită
diîn limba slovenească pre limba romeniascâ» şi pe cele din «Cuvănt cătră cetitoriu» : «Adunat-am diîn toţi
tîlcovnicii sventei evanghelii, dascălii bisericii noastre», presupun că ar fi vorba de o compilaţie, în care însă
Varlaam are partea lui de contribuţie. Dar întrucît nu s-au descoperit izvoarele sigure ale Cazaniei, aceştia cred
că orice încercare de a determina partea de contribuţie originală a lui Varlaam este prematură 18.
O părere mai nouă este aceea a Prof. dr. doc. Pândele Olteanu, care, într-un studiu foarte documentat,
folosind metoda ştiinţifică a textelor comparate, ajunge la concluzia că, pentru unele cuvîntări din Cazanie,
Varlaam s-a folosit de opera lui Damaschin Studitul intitulată Comoara, un volum de cuvîntări, care apăruse la
Veneţia, în prima ediţie, încă din 1588 19. La identificarea acestui izvor al Cazaniei

13Vezi Gabriel Strempel, Sprijinul acordat de Rusia tiparului românesc în veacul al

XVII-lea, în «Studii şi cercetări de bibliologie», I, 1955.
14Varlaam, Mitropolitul Moldovei, Cazania 1643, Editura pentru literatură şi artă, Bucu
15reşti. 1943, p. 1. Această ultimă,ediţie a textului Cazaniei lui Varlaam am folosit-o pentru în-
tocmirea lucrării de faţă. 16. Istoria literaturii româneşti, voi. I, Bucureşti, 1925, p. 253.
16Vechile noastre Cazanii : Coresi, Varlaam, Mănăstirea Dealu, în «Prietenii istoriei
literare», Bucureşti, i931, p. 153.
17 N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, I, Bucureşti, 1940, p. IU; Liviu Onu,
18op. cit., p. 276 ; George Ivaşcu, op. cit., p. 141.
19P rof. dr. doc. Pândele Olteanu, Izvoare originale şimodele bizantino-slave în operele
55 554 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNA
Iui Varlaam, Prof. P. Olteanu a ajuns studiind originalul grecesc şi versiunea slavă a cuvîntării lui Varlaam :
Despre înmormîntarea Iui Hristos, Coborirea in iad şi Tînguirea Maicii Domnului, care este redusă la aproape
o treime fată de originalul grec. Extinzînd cercetările, D-sa a constatat că în Cazania Iui Varlaam sînt traduse
integral sau parţial peste două sute de pagini după cuvîntările lui Damaschin Stu- ditul 20. E vorba de unele
cuvîntări la duminicile din Postul Mare, cum sînt : Duminica Crucii, la Sîmbăta lui Lazăr, la Florii, la
înmormîntarea lui Iisus Hristos, la Duminica Mironosiţelor şi altele. Mai îndeaproape şi integral au fost
traduse cuvîntările la Duminica tuturor Sfinţilor, la Naşterea Domnului, la Bunavestire, la Intrarea în Biserică
şi Adormirea Maicii Domnului, la Întîmpinare şi la Schimbarea la faţă a Mîntuitorului. Dintre cuvîntările la
sfinţi din Cazania lui Varlaam, sînt traduse după Damaschin Studitul următoarele : Viaţa Sfîntului Simeon
Stîlpnicul, a Sfîntului Mucenic Dimitrie, a Sfîntului Nicolae, a Sfîntului Teodor Tiron şi altele. De aceea,
Varlaam nu poate fi numit autorul lor, ci numai traducător 24. în susţinerea afirmaţiei sale, Prof. P. Olteanu arată
că chiar unele legende şi fapte aprocrife care se întîlnesc în Comoara lui Damaschin Studitul sînt trecute în
Cazania Iui Varlaam.
Aşa se întlmplă în cuvîntările la Adormirea Maicii Domnului, la Sîmbăta lui Lazăr,
la Sfîntul Nicolae, la Sfîntul Dumitru şi altele 21.
In ceea ce priveşte izvoarele amiletice principale, o observare atentă ne conduce la constatarea că
izvorul principal al cuvîntărilor din prima parte a Cazaniei este Sfînta Scriptură ; mai precis, pericopele
evanghelice ce se citesc în fiecare duminică de peste an.
Cazania explică textul pericopelor evanghelice pe înţelesul ascultătorilor, autorul ei căutînd să
întipărească în mintea acestora sensul adevărat al textului sfînt şi să scoată din el învăţături folositoare de
suflet. Comentariile textului sînt făcute de cele mai multe ori clar şi precis. Uneori însă în explicarea pericopei
sînt îgrămă- dite prea multe texte, repetîndu-se pericopa evanghelică aproape cu aceleaşi cuvinte, ceea ce
îngreunează înţelesul învăţăturilor. Acest lucru nu micşorează cu nimic
valoarea interpretărilor şi a exegezei pe care o dă Cazania, multe din sensurile date de ea fiind valabile şi
astăzi.
Din întreg cuprinsul Cazaniei se poate vedea cu cîtă dragoste şi cu cîtă convingere şi insistentă este
explicat textul evanghelic. Bun cunoscător al Sfintei Scripturi, autorul Cazaniei se străduieşte să arate
ascultătorilor folosul pe care-1 dobîn- desc din citirea sau ascultarea învăţăturilor cuprinse în Sfînta Scriptură :
«Nemicâ aşia de dulce sufletului creştin nu iaste în ciastâ lume ca cănd aude cuvăntul lui Dumnedzău. Căce că
cuvăntul lui Dumnedzău să chiamâ foc şi deca cade în suflet, toatâ râciala păcatelor scoate afarâ şi liubovul lui
Dumnedzău ca un foc aprinde într-ăns şi toate gândurile păcatelor arde. intr-alt chip să chiamâ spatâ
diînbe
parţiile ascuţită, că nu să sâiaşte de faţa nemârui, nice de înpărat, nice de domn, nice de vlâdic, ce ca o sabie
diînbe părţile ascuţită, tae şi vădeşte toate fărădelegile şi toate gândurile cele de păcate diîn inimile tuturor.
Chiamâ-să şi hrană cuvăntul lui Dumnedzău, că iaste mai dulce decăt dulciaţa aceştii luimi, că îndulceşte şi
trupul şi sufletul în veci şi hrăneşte sufletul cu hranâ nevâdzutâ şi iaste viu în veci»22.
in «Cuvănt cătră cetitoriu», Varlaam vorbeşte de faptul că au fost unii «bărbaţi purtători de Duhul
Svănt», care s-au ostenit şi au tîlcuit Sfînta Scriptură căutînd să pogoare pe înţelesul oamenilor sensul acesteia.
In timpul său însă, lipsind

25. Ibidem, p. 141 — 151.

20Mitropolitului Varlaam, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVIII (1970), nr. 1—2. p. 136.
21 Ibidem, p. 116, 140.24. Ibidem, p. 140.
22Cazania la Duminica a opta, p. 190.
îndrumări pastorale 555
aceşti bărbaţi şi neamul românesc neavînd carte pe limba sa, fiind greu a înţelege cartea altei limbi, spune el,
«adunat-am diîn toţi tîlcovnicii sventei evanghelii, dăscălii besericii noastre». Aceste cuvinte, puse în legătură
cu unele expresii din cuprinsul Cazaniei, cum sînt : «Părinţii dăscălii beserecei noastre», «svenţii oteţi»23,
«învăţătorii beserecei»2S, ne face să credem că, în dorinţa de a face cunoscut înţelesul Sfintei Scripturi, autorul
Cazaniei şi-a îndreptat gîndul spre acei «bărbaţi purtători de Duhul Svănt», care nu pot fi alţii decît Sfinţii
Părinţi. Nu era greu lui Varlaam să cerceteze operele acestora, deoarece cunoştea bine limba slavonă şi limba
greacă. Aşadar, în acest sens trebuie să înţelegem cuvintele lui Varlaam : «Adunat-am diîn toţi tîlcovnicii
sventei scripturi, dăscălii besericii noastre», iar nu atît ce spune în titlu: «Tălmăcită diîn limba slovenească pre
limba romeniască»2B. De altfel, din cuprinsul Cazaniei constatăm că Varlaam mărturiseşte o aleasă preţuire
pentru Sfinţii Părinţi, din ale căror opere citează uneori chiar pasaje întregi,
iar alteori se mulţumeşte numai să amintească numele acestora. Sfîntul Vasile cel Mare. Sfîntul Epifanie,
Sfîntul Efrem Şirul, Sfîntul Ioan Hrisostom şi alţi Sfinţi Părinţi sînt adesea amintiţi în paginile Cazaniei.
Putem spune deci că Sfînta Scriptură şi Sfinţii Părinţi au constituit tezaurul de înţelepciune din care
Varlaam a căutat să împărtăşească sufletul poporului român pe limba sa românească 24. In aceasta
constă superioritatea şi totodată valoarea
omiletică a Cazaniei lui Varlaam, în ceea ce priveşte izvoarele omiletice, faţă de Cazania lui Coresi din 1581 :
făcînd' tîlcuirea Evangheliilor, ea nu se mărgineşte la o singură operă ci culege din explicările marilor dascăli
şi Părinţi ai Ortodoxiei, pe cînd Cazania Iui Coresi din 1581 are la bază un singur izvor principal25. Cazania lui
Varlaam are astfel la bază tradiţia bisericească, a cărei valoare o scoate în evidenţă faţă de Cazaniile lui Coresi
din '1564 şi 1581 26.
Pentru partea a doua a Cazaniei, în care sînt aşezate predicile la sărbătorile împărăteşti şi la sfinţii mari,
fie izvorul pe care l-a folosit Varlaam, fie el însuşi s-a folosit de izvorul aghiografic.
In ceea ce priveşte- genurile omiletice în care se încadrează cuvîntările din duminici şi sărbători, citind
cu atenţie Cazania, ne dăm seama că această Carte de învăţătură cuprinde toate
genurile omiletice cunoscute în istoria predicii creştine.
Multe din aceste cuvinte de învăţătură sînt omilii exegetice27. Prin aceste omilii,
autorul Cazaniei ţine pe ascultători mai aproape de textul Sfintei. Scripturi, cu învăţătura căreia îi
familiarizează, sporindu-le în acest fel respectul faţă de cuvîntul dumnezeiesc. Spre deosebire de exegeza
savantă, greoaie şi de cele mai multe ori neînţeleasă nici de preoţi, care se face în omiliile din Cazania lui
Coresi şi în cea

23Cazania ta Duminica Vameşului şi a Fariseului, p. 7—8.

24P r. M. Bnlacu, Cartea românească de învăţătură a marelui Varlaam, Mitropolitul Moldovei, în «Glasul Bisericii», XVI
(1957), nr. 12, p. 911.
25Vasile Grecu, Izvorul principal bizantin pentru Cartea cu învăţătură a diaconului Coresi din 1581 : Omiliile Patriarhului Ioan XIV
Caleca (1334—1347), Academia Română, «Studii
şi cercetări», XXXV, Bucureşti, 1939.
26Pr. Scarlat Porcescu, op. cit., p. 852 ; Pr. Teodor Bodogae, op. cit., p. 783.
27Cazania la Duminica Vameşului şi a Fariseului, p. 7—12 ; Cazania la Duminica Fiului risipitor, p. 12—21 ; Cazania la Duminica
lăsatului cărnei, p. 21—26 ; Cazania la Duminica lăsatului brînzei, p. 26—30 ; Cazania la Duminica a doua în post, p. 38—42 şi altele.
556 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
de la Govora, interpretările pe care le face Cazania Iui Varlaam sînt mult mai simple şi mai pe înţelesul
ascultătorilor 28.
Un alt gen omiletic foarte des întîlnit în Cazania lui Varlaam este predica tematică. în intenţia lui de a
face instruirea religioasă a credincioşilor, Varlaam le dă acestora cele mai diverse învăţături, cele mai multe
dintre ele fiind de ordin dogmatic, moral, liturgic, social sau istoric. Prin aceste predici tematice, Cazania face
un pas mai departe faţă de Cazaniile anterioare, în special faţă de cele ardelene, căci predica tematică se poate
adapta mai uşor la anumite împrejurări decît omilia exegetică şi astfel se poate ţine mai bine seama de
necesităţile sufleteşti ale credincioşilor 29.
Cazania lui Varlaam cuprinde încă un alt gen omiletic, anume panegiricul30. Varlaam a alcătuit cu mare
măiestrie predici în cinstea sfinţilor, prezentînd cu un talent literar deosebit vieţile lor, fie în întregime, fie
numai în aspectele lor mai importante, dîndu-le ca exemple vii de urmat de către credincioşi. E drept că pre-
zentarea vieţii sfinţilor este făcută uneori pe baza unor fapte socotite legendare 31. Totuşi acest lucru nu
micşorează cu nimic valoarea pe care o prezintă aceste predici pentru formarea vieţii duhovniceşti a
ascultătorilor.
Analiza cuprinsului Cazaniei lui Varlaam
Cele 75 de predici, cîte numără Cazania lui Varlaam, tratează, aşa cum am spus şi mai sus, despre cele
mai diverse învăţături, unele scoase din textul pericopei evanghelice, altele în strînsă legătură cu importanţa
religioasă şi bisericească a zilei. Noi însă vom încerca să prezentăm, în cele ce urmează, ideile mari ale
Cazaniei, adică acele idei care au fost călăuzitoare în alcătuirea ei, fiind impuse de cerinţele religioase şi de
altă natură din timpul cînd apare Cazania.
Tema dogmatică centrală a Cazaniei este învăţătura despre Dumnezeu-Fiul· Varlaam prezintă foarte
amănunţit şi pe înţeles această învăţătură, căutînd să
lămurească şi să înlăture îndoielile ce s-au ivit în decursul istoriei
bisericeşti în legă
tură cu persoana Fiului. Iată cum înfăţişează el învăţătura despre dumnezeirea Fiului : «Domnul Hristos iaste
Domnu adevărat, nu-i după dar fiiu lui Dumnedzău, cum dzic ariianii, ce după fire unul cu părintele, cuvântul
şi fiiul lui Dumnedzău părintelui, pururea diîn veci nedespărţit de părintele. Cumu-i cuvântul în mente şi înţe-
lepciunea la înţelept şi vărtutia în vărtucios, aşea şi fiiul la părintele» 32. Fiul lui Dumnezeu «iaste Dumnedzău
mainte de veci, întocma şi asemenia şi unul cupărin-
tele ceresc dupâ dumnedzăire, şi acelaiaste izbâvitoriu
lumiei...»30. Fiul luiDumnezeu s-a născut
din Sfînta Fecioară Maria, fiindom
adevărat şi Dumnezeuadevă-
rat. Pentru exprimarea acestei învăţături, ca şi aîntregii doctrine
hristologice, Var
laam se foloseşte de aşa-zisa metodă a cuvîntărilor indirecte 33. Iată cum înfăţişează el această învăţătură în
Predica la Duminica I-a din Postul Mare, unde, redînd convorbirea Mîntuitorului cu Natanail, parafrazează
textul evanghelic, zicînd : «...Eu cu firia mea cia dumnedzaiascâ diîn ceriu am venit pre pâmănt în pîntecele
preacuratei Fecioare, iarâ cu trupul diîn Vitleem şi diîn Nazaret. Pentru-aceea să mâ cunoşti, o, Natanaile, că
sămt îndoit : om şi Dumnedzău» 34. Mîntuitorul a suferit pe cruce, dar a suferit numai cu firea omenească,
deoarece «firia cia omenească, adecă trupul Svenţiei Sale, se răstigni şi chinui şi muri, iarâ dumnedzâirea
râmasâ slobodâ deceste de toate, fârâ de chinuri şi fârâ de durere» 35.

28Chiţu I. Viorel, însemnătatea Cazaniei lui Varlaam, în «Glasu! Bisericii», XIX (1960), nr. 9—10, p. 780.
29 Ibidem, p. 786. #

30Panegiricile în cinstea sfinţilor se găsesc în partea a doua a Cazaniei, p. 351—498.

31Pr. Teodor Bodogae, op. cit., p. 782.
32învăţătură la Duminica întîia a sfîntului post celui mare, p. 33.
33Pr. Teodor Bodogae, op. cit., p. 781
34Învăţătură la Duminica Uiliia a sftntului post celui mare, p. 33.
35învăţătură la Stretenia Domnului nostru lui lisus Hristos, p. 423.
îndrumări pastorale 557
Cazania lui Varlaam acordă o importanţă deosebită şi învăţăturii despre sfinţi, căreia îi consacră două
predici. Pe cînd în Cazaniile lui Coresi se vorbeşte sumar despre sfinţi sau sînt strecurate în ele unele învăţături
eretice, în predicile din Duminica a Vil-a după Paşti a celor 318 Slirtţi Părinţi de la Niceea şi din Duminica
tuturor siinţilor, Varlaam dă amănunte privitoare la sfinţi şi la rolul lor în lucra rea de mîntuire. în vreme ce în
Cazania din 1564 sînt cuvîntări numai la acele sărbători care se pot raporta la un text evanghelic, iar în cea din
1581 cuvîntările sînt foarte sumare, în Cazania lui Varlaam se dă o mare atenţie Sfintei Fecioare Maria,
sfinţilor şi în general, Părinţilor Bisericii, care au luptat pentru triumful credinţei 36. Remarcăm faptul că, atunci
cînd prezintă pe sfinţi ca modele de imitat, Cazania accentuează totdeauna ideea că sfinţii au fost oameni ca şi
noi, dar au ajuns la desăvîrşire prin voinţă puternică şi străduinţă îndelungată de a urma pe Hristos şi poruncile
Sale37. Aceasta este o idee importantă, pe care predicatorii actuali trebuie să o accentueze cînd vorbesc despre
sfinţi şi care dovedeşte încă o dată valoarea omiletică a Cazaniei lui Varlaam.
Cazania lui Varlaam ia atitudine hotărîtă şi împotriva învăţăturilor greşite ale calvinilor şi ale catolicilor.
Astfel, în Predica la Duminica lăsatului brînzei, vorbind despre folosul sufletesc al postului, Varlaam combate
învăţătura greşită a calvinilor şi luteranilor despre post38. In Predica din Duminica a IlI-a a Postului Mare com-
bate învăţătura protestantă despre sfînta cruce, precizînd învăţătura ortodoxă : «...Să ne închinăm crucei... Pe
eretici sâ-i procleţim, ce ne rad pre noi că ne închinăm lemnului şi aurului şi argintului. Căci că noi acelora
lucruri nu ne închinăm, ce chipul crucei cinstim gândind întru Hristos cel răstignit; că de aflăm lemn sau aur
sau argint să hie într-alt chip, nu ne închinăm iarâ căndu-i făcut chipul crucei numai atunce ne închinăm» 40. De
asemenea, Cazania combate învăţăturile romano- catolice despre purgatoriu 39 şi despre imaculata concepţie40.
De mare importanţă sînt şi învăţăturile morale cuprinse în Cazanie. De fapt, putem spune că, fiind
izvorîte din grija lui Varlaam pentru păstoriţii săi, aproape toate cuvîntările au un accentuat caracter
moralizator. Cazania dă învăţături şi îndeamnă la realizarea unei vieţi morale, trăită după poruncile lui
Dumnezeu, com- bătînd păcatele şi arătînd căile prin care se realizează această viaţă. Cazania combate
lăcomia, mindria, egoismul, zavistia, desfrînarea şi alte păcate şi îndeamnă la pocăinţă, fapte bune şi
milpstenie. Faptele bune şi milostenia trebuie făcute nu numai prietenilor ci şi vrăjmaşilor, pentru că de vom
face bine numai celor ce ne
iubesc, nu vom avea nici o răsplată, căci şi păcătoşii fac acelaşi lucru 41. Porunca cea mai mare pe care trebuie
să o îndeplinească creştinul este iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, care este orice om. Iată cum înfăţişează
Varlaam, într-una din cuvîntări, motivele pentru care trebuie să iubim pe orice om : «Cine iaste dea- proapele
nostru ? Fiece om, mai vărtos creştinul, acela iaste deaproapele şi fratele, nostru câci că avem un tatâ : pre
Dumnedzău în ceriu, şi neau născut o maică : svăntul botedz, şi într-o casă am crescut : în svănta beserecâ, cu
hrana cuvântului lui Dumnedzău, şi de o pâine gustăm şi diîntr-uîn pâhar bâm; de cinstit trupul şi singele lui
Hristos, şi o masă avem: pământul, şi un acopereimănt; ceriul, şi o
lumină : soarele şi luna. Pentr-ace sintem datori să ne iubim unul cu alalt ca neşte
fraţi deaproape» 42.
învăţînd pe ascultători să trăiască după principiile legilor morale creştine, Cazania atrage atenţia şi
asupra sfîrşitului acestei vieţi. în cuvîntările cu cuprins moral, Varlaam dă sfaturi ascultătorilor să nu amîne
vremea pocăinţei, ci să se pregătească necontenit. în acest scop, Cuvintarea de Ia Duminica lăsatului cârnei
tratează despre venirea Domnului la înfricoşata judecată, cînd fiecare va fi judecat după faptele sale.
Evenimentul acesta îl descrie Varlaam în culori vii şi foarte plastic : «Atunce va purcede glasul lui Dumnedzăn
în buclnul acel îngeresc, care va bucina de va deştepta morţii şi-i ’ va chema la giudeţ cănd să va arăta diîn
ceriu svănta cruce... Atunce să va arăta Domnul Iisus Hristos pre nuâri, nu preaceştea nuâri ce ploaâ şi
întunecă soarele, ce precei de aur, în toate feliurile de văpsele podobiţi şi frumoşi, cuoşti de îngeri
nenumăraţi. Şi înaintealui să vor aduna toate

36Pr. Scarlat Porcescu, op. cit., p. 853.

37Cazania la Duminica mare. învăţătură pentru toiisfinţii, p. 152 ; învăţătură de viata
preacuvioasei maicei noastre Parascheva, p. 369.
38Cazania la Duminica lăsatului brinzei, p. 28.
39Cazania la Duminica a douăzeci şi doua, p. 285—286.
40învăţătură la naşterea preasfintei şi preablagoslovitei despuitoarei noastre, Preacuratei
Fecioare Măriei, p. 357.
41Cazania la Duminica a nouăsprezecea, p. 269.
42Cazania la Duminica a cincisprezecea, p. 240.
55 558 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNA
limbile şi-i va giudeca cum spune svănta evanghelie» 43.
O deosebită valoare prezintă Cazania lui Varlaam şi pentru conţinutul său social. Spre deosebire de
Cazaniile lui Coresi şi de cea de la Govora, Cazania lui Varlaam apare serios preocupată de nevoile şi
realităţile sociale ale acelora pentru care a fost scrisă 44.
Exploatarea celor săraci în timpul său este constatată cu adîncă mîhnire de către Varlaam, care îşi
exprimă indignarea zicînd : «Ce folos iaste, fraţii miei, de vom cinsti pre cei bogaţi, iară pre cei mişei vom
obidui şi-i vom dosâdi. Iani spu- neţi-mi, carii ne asupresc pre noi : mişeii au bogaţii ? Carii ne trag la giudeţe,
carii ne dosâdesc, carii ne obiduesc : săracii au bogaţii? Pururia de cei bogaţi sîntem asupriţi mai mult. Pentru
acia mişeii, săracii, neputernicii să cade mai mult a-i socoti. Acelora să agiutăm întru nevoia lor, în treaba
acelora să slujim, preceia să-i dăruim, preceia să împrumutăm...» 45.
Cazania ia de altfel atitudine faţă de toate nedreptăţile sociale din timpul în care a apărut şi arată care
trebuie să fie raporturile între oameni. Astfel, Cazania critică dobîndirea bunurilor pe căi nedrepte şi combate
reaua întrebuinţare a averii, precum şi falsa concepţie a bogaţilor cu privire la bogăţie. Ea învaţă că averea
strînsă prin lăcomie şi nedreptate foloseşte numai în această viaţă, dar omul trebuie
să se îngrijească mai mult de cele veşnice decît
de strîngerea averii pe acest
pămînt46, Cazania nu învaţă însă o renunţare totală la viaţa pămîntească. Ea atrage

43Cazania la Duminica lăsatului cărnei, p. 24.

44P r. Horia Constantinescu, Preocupări sociale In scrisul lui Varlaam, Antim Ivireanul
şi Dosoitei, în «-Glasul Bisericii», XXII (1963), nr. 9—10, p. 891.
45La ziua cea slăvită cînd s-au înălţat de pre pămînt în ceriu Domnul nostru Iisus
46Hrisios, p. 132.54. Cazanie, la Duminica a douăzeci şi treia, p. 288.
îndrumări pastorale 559
ÎNDRUMĂRI PASTORALE 559

atenţia asupra primejdiei prea marii alipiri de bogăţie, învăţînd că, precum nu poate trece camila prin
urechile acului, aşa nu va putea intra cel bogat în împărăţia cerului, cît timp îşi va pune nădejdea .mai mult în
bogăţie decît în Dumnezeu55.
După cum putem constata, în ceea ce priveşte bunurile materiale, Cazania se înscrie pe linia concepţiei
Sfinţilor Părinţi, concepţie după care acestea nu aparţin unui singur om, ci sînt ale tuturor oamenilor, în virtutea
egalităţii acestora în faţa lui Dumnezeu.
în Cazania Iui Varlaam întîlnim şi predici ce cuprind bogate şi folositoare învăţături de ordin liturgic.
Varlaam explică foarte clar, precis şi intuitiv sensul simbolic al unor Sfinte Taine, rituri şi obiecte liturgice.
Astfel, în învăţătură Ia Bote- dzul Domnului nostru Iisus Hristos, Varlaam arată care este sensul simbolic al
Botezului : «Botedzul să chiamâ şi iaste chee înpârâţieî ceriului, că cum au încuiat greşeala lui Adam raiul, aşia
şi botedzul descue-1. Pentr-acea fără de botedz nime inpârâţiia ceriului nu va intra. Botedzul să chiamâ luminâ,
că lumineadză sufletul omului şi-l scoate diîn-tunerecul muncilor de veci. Chiamâ-sâ veşmănt fără de moarte,
că cu svăntul botedz să acopâr păcatele omului şi să înbracâ cu viiatâ fârâ de moarte. Chiamâ-sâ feredeu de a
doua naştere, că curâţeşte şi spalâ pre om de păcatul lui, şi botedzul iaste cum are naşte omul al doile rănd fârâ
de păcate» 47. Tot în această predică, Varlaam explică şi simbolismul riturilor baptismale : lepădările, unirea cu
Hristos, ungerea cu mir, tunderea pruncului48.
-în a doua parte a Predicii din Duminica întîia a Postului Mare, Varlaam dă învăţături în legătură cu
Sfînta Taină a Euharistiei. El arată sensul adînc al împărtăşirii cu Sfîntul Trup şi Sînge al Domnului, zicînd că,
după cum prin botez ne curăţim de păcatul strămoşesc, tot aşa, împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sîngele Domnului,
deveniim mădulare ale lui Hristos. Folosindu-se de imagini şi exemple luate din natură, Varlaam redă în mod
intuitiv prezenţa Trupului Domnului în fiecare părticică : «De te miri cum să împarte căte o fărâmă păinea care
să schimbă pre prestol în trupul lui Hristos şi să aflâ tot întreg Hristos, cumu-i în ceriu aşia şi pre oltaiiu, mirâ-
te şi deaciasta că un soare, ce ne lumineadzâ şi ne încâldzeşte aice, într-un cias iaste deodată şi în ceriu şi pre
pâmănt şi la răsărit şi la apus... Şi de te miri
că trupul să frănge bucăţi când să împartesvăntul agneţ, darâ cum iaste Hristos
întreg în toate bucăţile, mirâ-te şi de aciasta cănd zdrobeşti oglinda în mici bucăţi, iară chipul omului nu să
zdrobeşte într-ănsa, ce în toate bucăţile să vede întreg ca şi în toată oglinda· Şi de te miri cum iastemăîncat
totdeauna trupul lui Hristos
şi nu să mai împuţineadzâ, ce întreg petrece în veci, mirâ-te şi deaciasta că diîntr-o
lumânare aprindzi mii de lumânări şi nu mai înpuţinedzi lumina ceii dintâi» 68· în continuare, Varlaam dă
învăţături privitoare la eventualele întîmplări în legătură cu Sfînta împărtăşanie, spunînd că de se va întîmpla să
mucezească, să îngheţe sau să se verse, în aceste cazuri nu suferă Trupul şi Sîngele Domnului, ci pîinea şi
vinul, aşa cum pe cruce n-a suferit Dumnezeirea.
lîn Predica din Duminica a IlI-a din Postul Mare, Varlaam explică sensul simbolic al crucii, arătînd
importanţa ei pentru viaţa creştină şi învăţînd cum trebuie să fie făcut corect semnul crucii50.

4755. Cazania la Duminica a douăsprezecea, p. 221.56. Vezi p. 410.

48Vezi p. 414—415.
55 560 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNA
Cazania lui Varlaam cuprinde şi învăţături cu caracter istoric. Aşa, în introducerea Ia Predica din
Duminica l-a din Postul Mare, se fac aluzii la vremea iconoclasmului, iar în Predica la Duminica a Vil-a după
Paşti se dau învăţături despre Sinodul I ecumenic de la Niceea.
Structura predicilor şi stilul Cazaniei lui Varlaam
Observînd cele 75 de predici din punctul de vedere al structurii formale, adică al arhitecturii planului
după care sînt alcătuite, ne dăm seama că majoritatea acestora respectă structura generală a unei predici :
exordium (introducerea), propositio (propunerea sau anunţarea temei), naratio (expunerea sau tratarea) şi
conclusio (concluzia, încheierea sau aplicarea). Numai în predica la Sfînta Parascheva, avînd în vedere,
probabil, importanţa sărbătorii, autorul Cazaniei nu mai respectă aceste trepte întocmai, ci renunţă la
introducere, intrînd direct în tratare, în care povesteşte viaţa sfintei.
Conformîndu-se regulilor omiletice şi pedagogice, în introducere, autorul Cazaniei caută să cîştige
atenţia ascultătorilor asupra subiectului pe care-1 va trata, subliniind, în acelaşi timp, importanţa zilei
respective. La omiliile sau predicile tematice, introducerea se face, de cele mai multe ori, printr-o comparaţie
sau asemănare, luată de obicei din viaţa de toate zilele a ascultătorilor. La omiliile exegetice, serveşte drept
introducere însăşi pericopa evanghelică, după care se face interpretarea acesteia, scoţîndu-se învăţăturile
necesare edificării ascultătorilor. întîlnim şi introduceri mai ample, cu o înlănţuire logică a ideilor, care conduc
pe ascultători direct la temă. Acestea se întîlnesc mai ales la panegirice şi la predicile de la praznicele
împărăteşti, dar şi la predicile tematice.
După introducere, la omiliile sau predicile tematice urmează pericopa evanghelică, făcîndu-se totdeauna
legătura între introducere şi textul pericopei ; ceea ce am putea socoti drept anunţarea temei. La panegirice şi
la predicile împărăteşti anunţarea temei se face totdeauna sau se deduce din introducere.
După pericopa evanghelică, în predicile tematice urmează tratarea. în cadrul omiliilor exegetice, în
tratare se scoate o singură învăţătură, care este anunţată, printr-un titlu, imediat după pericopa evanghelică. în
predicile tematice, tratarea este împărţită totdeauna în două părţi, fiecare parte dezvoltînd o temă diferită. în
Predica la Duminica a lll-a din Postul Mare, de exemplu, întîia parte poartă titlul : «Pentru lumina sufletului
şi-a trupului, ce o întunecă lăcomia şi alte gînduri de păcate», iar la a doua parte, titlul este : «Cum nu poate
nime să slujească la doi domni. Care domni sănt aceştia». în predicile de la praznicele împărăteşti, în tratare se
face expunerea evenimentului istoric al praznicului din acea zi, iar în pane girice se expune viaţa sfîntului,
insistîndu-se asupra virtuţilor acestuia. Tratarea are totdeauna o înlănţuire clară a ideilor şi a învăţăturilor. Aici
se vede grija deosebită a autorului Cazaniei de a explica cele mai adînci adevăruri religioase şi de a ilustra
învăţăturile prin comparaţii,, asemănări şi imagini plastice şi intuitive, luate adesea din natura înconjurătoare.
Aceasta dovedeşte că cea mai frecventă metodă folosită de autorul Cazaniei a fost metoda intuitivă. în acest
fel, el reuşea să se apropie mai mult de sufletul şi de capacitatea de înţelegere a celor ce au ascultat cuvîntările
din Cazanie.
Ceea ce reţine atenţia, mai ales în tratarea omiliilor din prima parte, esţe folosirea unui număr mic de
texte din Vechiul Testament. în susţinerea unor afirmaţii sînt amintite numai numele unor profeţi ca Isaia,
Ezechil, Miheea, Sofonie, precum şi unele evenimente din istoria sfîntă. Această însuşire a Cazaniei Iui Var-
laam atestă superioritatea sa faţă de Cazania lui Coresi din 1581, în care abundenţa textelor din Vechiul
Testament întrerupe şi îngreunează firul expunerii învăţăturilor 49.
Tratarea este urmată de o Încheiere, în care se face aplicarea învăţăturilor desprinse din tratare.
încheierile la cuvîntările lui Varlaam au un puternic caracter moralizator, Varlaam insistînd ca ascultătorii să
pună în practică ceea ce au auzit în tratare. Cuvîntările lui Varlaam îndeplinesc astfel o altă condiţie a predării
învăţăturilor, anume fixarea în mintea ascultătorilor a ideilor expuse în tratare. încheierile la cuvîntări sînt
scurte şi în acelaşi timp pline de căldură sufletească. în unele predici, după ce face aplicarea învăţăturilor,
Varlaam încheie printr-o rugăciune, în care cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea pune în practică
învăţăturile. Aşa se termină Predica la Pogorîrea Duhului Sfînt, Predica la Duminica a XVI-a după Paşti,
Predica la Duminica a XVIII-a după Paşti,, şi Predica la Întîmpinarea Domnului.
în ceea ce priveşte stilul Cazaniei lui Varlaam, putem spune că această Carte românească de Învăţătură,
aşa după cum a intenţionat autorul ei, este scrisă, într- adevăr, pe înţelesul ascultătorilor. Stilul Cazaniei este

49Chitu I. Viorel, op. cit., p. 782.

îndrumări pastorale 561
stilul popular, dar, în acelaşi timp, cu frumoase calităţi literare. Stilul Cazaniei este totodată simplu, clar,
descriptiv, iar uneori cu puternice accente de sublimitate.
Aşa după cum am spus şi mai înainte, autorul foloseşte numeroase imagini
plastice, descrieri din natură, figuri de stil şi frumuseţi literare, în scopul sensibilizării ideilor şi al înţelegerii
învăţăturilor. Aşa, de exempdu, acţiunea Sfîntului Duh asupra credincioşilor este comparată cu aceea a ploii ce
fertilizează pămîntul; Vechiul Testament e comparat cu plugarii care pregătesc terenul semănătorului ; venirea
Mîntuitorului este comparată cu venirea primăverii, iar pregătirea pentru începerea postului e comparată cu
pregătirea unei armate pentru război. în Predica la Duminica I din Postul Mare, voind să înfăţişeze frămîntările
legate de iconoclasm şi bucuria restabilirii cultului icoanelor, Varlaam foloseşte o plastică asemănare: «Cumu-s
iarna viscole şi vânturi răci şi vremi geroase, de carile să îngreuiadză oamenii şi sămtu supăraţi în vremia ernei,
iară deca vine primăvara ei să iuşureadză de aciale de toate şi să veselesc, câce c-au trecut iarna cu gerul şi s-au
ivit primăvara cu caldul şi cu seninul, aşe şi în vremia de demult au fost viscole
şi vânturi de scrabe şi dedosâdzi pre oameni ca şi într-o vreme de iarnă.
în care vreme
înpâraţii cei necredincioşi, carii strica sventele icoane şi le lepăda diîn beserecâ, în multe chipuri dosâdia şi
muncia pre creştini pentru să nu se închine sventelor icoane. Ce iară străluci dulce primăvară şi linişte mare
într-aciastâ dzi de astădzi...»01.
Stilul frumos al Cazaniei, în care abundă imaginile — desigur unele aparţinînd originalelor, altele fiind
create de Varlaam — precum şi unele aluzii la realităţile vremii în care a apărut Cazania, vădesc contribuţia
personală şi originalitatea mitropolitului Varlaam92.
în ceea ce priveşte limba Cazaniei, remarcăm străduinţa autorului de a-şi exprima ideile şi sentimentele
într-o limbă cît mai frumoasă şi mai clară. Limba Cazaniei nu este limba savantă a cărturarilor, ci limba pe care
o vorbea poporul de la ţară. «...Este limba populară, pe care el a deprins-o din copilărie în munţii Putnei şi, mai
tîrziu, ca monah, în preajma mănăstirii Secu... Limba Cazaniei este limba românească scrisă, aşa cum fusese
statornicită prin tipăriturile coresiene...» 50. Limba Cazaniei este bogată, expresivă, plină de naturaleţe. Frazele
sînt bogate în comparaţii şi expresii plastice desfăşurîndu-se în tipare sintactice care nu se deosebesc de cele de
astăzi. Ea se prezintă unitară pe plan fonetic, lexical, morfologic şi sintactic u.
Spirit cultivat şi cu reale înclinaţii spre poezie, Varlaaim şi-a scris Cazania într-o frumoasă limbă
literară. Întregul cuprins al Cazaniei reflectă talentul literar al lui Varlaam. Cel mai mult se observă acest lucru
în Predica la Sîmbăta Mare, din care redăm un scurt pasaj : «O, iubit fiiul rnieu, unde laşi maica ta ? într-a cui
casâ mâ tremiţi ? Laşi-mâ deacmu fiiul mieu, şi de stâdzi mâ desparţi de tine. Darâ pre cine voi avia agiutoriu ?
Pre cine voi avea măîngăiare ? Că pre tine, fiiul mieu, am avut nediajde, pre tine tatâ şi înmâ şi Dumnedzău, de
agiutoriu şi de folosire. Darâ deacmu cine voiu avia în locul tâu, fiiul mieu? Amar mie, săîngurata de mene!...
«O, ceriu şi pemente, plângeţi cu mene pentru moartea cia cu obidâ a fiiului mieu! Plăngeţi cu mene, maici, că
fiiul mieu şi lumina ochilor voştri să stăînsâ aomu ! Glâsiţi cu mene, fecioare, că mirele sufletelor voastre
gropiei să dî! Plăngeţi voinici, că frâmsiaţea voastră să schimosi, şi voi bătrâni, cu amar tăînguiţi, că tăriia
voastră slâbi! O, pemente şi tu soare, întrestaţi-vă şi vâ spâimăntaţi de minunată minune că tvoreţul vostru
dzace mort şi ziditoriul vostru în groapâ să îngropâ !»51.
Deşi au trecut mai bine de trei sute de ani de la apariţia ei, Cazania lui Varlaam poate fi citită cu multă
uşurinţă şi astăzi datorită frumuseţii şi clarităţii liimbii sale. Aceasta pentru că, spre deosebire de limba
Cazaniei lui Coresi din 1581, deşi cu unele neajunsuri, liimba Cazaniei lui Varlaam este mult imai limpede şi
mai degajată 00.
Caracterul literar al limbii Cazaniei lui Varlaam constă în calităţile sale artistice, în vocabularul ales şi în
fraza sa îngrijită; ceea ce confirmă intenţia evidentă şi mărturisită a autorului de a scrie pe înţelesul tuturor
românilor, care în acel timp nu aveau carte pe liimba lor. De aceea, fiind prezentată de autor ca «dar al limbii
româneşti» şi fiind adresată «către toată seminţia românească», Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam
este «cea mai însemnată scriere sub raportul contribuţiei la formarea limbii literare româneşti» 52.

50N. Cartojan, op. cit., p. 111—112.

51Vezi p. 85-86.
52Istoria literaturii române, I, p. 367.
55 562 BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNA
*
Incercînd să sintetizăm cele de mai sus, vom spune :
1. Valoarea amiletică a Cazaniei Iui Varlaam constă mai· întîi în bogăţia de învăţături pe care le
cuprinde. Precizarea învăţăturii ortodoxe, combaterea învăţăturilor greşite, preocuparea de problemele morale
şi sociale pe care o vădeşte Cazania, — iată motive ce au făcut ca ea să se bucure de aprecieri deosebit de
favorabile, îndeplinind timp îndelungat rolul de instructor şi de îndrumător relîgios-moral al credincioşilor
români de pretutindeni. învăţătura Cazaniei, tălmăcită în 75 de cuvîntări, este fără egal în literatura noastră
omiletică. Cuprinsul acestor cuvîntări te învaţă, te iniţiază în adevărurile creştineşti mîntuitoare, 1e însufleţeşte
şi îţi cucereşte voinţa pentru o vieţuire pe măsura acelor învăţături53.

53FI. Mureşanu, Cazania tui Varlaam, 1643—1943, prezentare tn imagini..., p. XIII.

îndrumări pastorale 5 63
2. Valoarea omiletică a Cazaniei Iui Varlaam constă şi în izvoarele oimiletice pe care le foloseşte,
precum şi în cultivarea tuturor genurilor amiletice cunoscute în istoria predicii. Valorificarea şi scoaterea în
evidentă a importantei tradiţiei, prin folosirea operelor Sfinţilor Părinţi, precum şi cultivarea predicii tematice,
constituie un pas înainte faţă de Cazaniile anterioare apariţiei ei.
3. Nu mai puţin este demonstrată valoarea omiletică a Cazaniei şi prin structura formală perfectă a
majorităţii cuvîntărilor. Avem de-a face aici cu adevărate predici întocmite după toate regulile amiletice. Un
raport perfect între părţi în ceea ce priveşte extensiunea, precum şi o strînsă legătură între acestea, iată ceea ce a
făcut ca, privite din punctul de vedere al structurii formale, predicile lui Varlaam să fie con siderate ca fiind
superioare întregii literaturi omiletice pînă la Didahiile lui Antim Ivireanul0B.
4. Valoarea omiletică a Cazaniei lui Varlaam constă şi în modul de expunere a învăţăturilor, precum şi
în claritatea limbii şi stilului său. Modul de expunere al celor mai subtile şi mai adinei învăţături, prin coborîrea
la puterea de înţelegere a tuturor oamenilor, l-a făcut pe N. Iorga să afirme că «forma de expunere a Cazaniei
lui Varlaam are o lărgire şi un avînt cum nu se imai întîlnise pînă atunci în literatura noastră religioasă şi cuim
nu se va mai întîlni multă vreme...» 54.
5. Dar ceea ce demonstrează cel mai mult valoarea deosebită a Cazaniei lui Varlaam este utilizarea ei,
atît patialăcît şi integrală, la alcătuirea şi tipărirea altor Cazanii de mai tîrziu. Astfel, chiar la un an de la
apariţie, o parte a cuprinsului său a fost utilizat la alcătuirea Cazaniei de la Mănăstirea Dealu (1644), iar la
sfârşitul veacului, Chiriacodromionul de la Alba Iulia (1699) îi retipăreşte în întregime cuprinsul. Ea avea să fie
apoi retipărită de mai multe ori, uneori sub alte titluri, cunos- cînd astfel o mare răspîndire 55.
Prin rolul pe care l-a jucat în instruirea religioasă a credincioşilor şi în lupta pentru menţinerea credinţei
ortodoxe, ea avea să-şi justifice pe deplin titlul de Carte de învăţătură.
Prin toate aceste calităţi, Cazania lui Varlaam şi-a cîştigat aprecierea preoţilor de-a lungul veacurilor, iar
pentru cei de astăzi ea poate servi drept un bogat izvor de inspiraţie în alcătuirea predicilor lor.
Doctorand ION D. POPA
* Această lucrare de seminar în cadrul cursurilor de doctorat în teologie a fost întocmită
sub îndrumarea P. C. Diac. Prof. Emilian Vasilescu, care a dat şi avizul pentru publicare.
11. I. Andrcescu, Varlaam al II-lea, Mitropolitul Moldovei (1632—1653), Bucureşti, 1897,.
p. 56 : Istoria Bisericii Române (Manual pentru institutele teologice), voi. II, Bucureşti, 1957, p. 28.
18. Istoria literaturii româneşti vechi, I, Bucureşti, 1947, p. 265.
19. Ibidem, p. 19. 20. Ibidern, p. 18—51.
28. Cazania la Pogorîrea Sţîntului Duh, p . 146.
29. Pr. Teodor Bodogae, op. cit., p. 783.
39. Cazania la Duminica a douăzecea, p. 272.
46. Cazania la Duminica a treia săptămină înpost, p. 48.
58. Vezi p. 36—37 ; vezi şi Cazania la Duminica a noua, p. 201.
59. Cazania la Duminica a treia in post, p. 45—49.
61. Invàiülurü la duminica intiia a sjiniului posi celui mare, p. 30—31.
62. P. P. Panaitescu, L’influence de l’oeuvre de Pierre Moghilâ, archevêque de Kiev, dans les Principautés roumaines, în «Mélanges de
l’Ecole Roumaine en France», V, Paris, 1926. p. 61.
64. O analiză a Cuprinsului Cazaniei lui Varlaam din aceste puncte de vedere, vezi la Liviu Onu, op. cit., p. 277—
282 ; Al. Rosetti—B. Cazacu, op. cit., p. 96—103.
66. George Ivaşcu, op. cit., p. 141.
69. N. Cartojan, op. cit., p. 112.

54N. Iorga, Istoria literaturii româneşti..., p. 264.

55Vezi FI. Mureşanu, Cazania lui Varlaam, 1643—1943..., p. XIV.