REVISTA FACULTĂ Ţ ILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA

ROMÂNĂ

SERIA A II-A, ANUL XLV, NR. 1—2, IANUARIE - APRILIE 1993

Pe temeiul atâtor veacuri de tradiţie creş tină , sintetizate în chip genial de că tre Sfântul
Dionisie Areopagitul ş i Smeritul, Biserica Ortodoxă a pă strat cultul morţilor, pentru că are o
învă ţă tură să nă toasă despre menirea omului pe pă mânt ş i despre sfârş itul lui, despre mila lui
Dumnezeu ş i despre comuniunea Sfinţilor.
Prin cântă rile slujbelor în care durerea se amestecă adesea cu nă dejdea în Hristos, frica ş i
chemarea în ajutor cu certitudinea mântuirii, credincioş ii sunt înmormântaţi cu nă dejdea
învierii ş i a vieţii veş nice. Prin' rugă ciunile Bisericii, prin pomenirea la Dumnezeiasca Jertfă ş i
prin milostenii materiale, amintirea lor se perpetuează mereu vie în conş tiinţa Bisericii de care
nici moartea nu-i poate despă rţi.

CAZANIA LUI VARLAAM DUPĂ 350 ANI (1643—1993)

STELA TOMA

Apariţia uneia dintre cele mai importante că rţi ale neamului, în secolul al XVII-lea, pentru
unitatea de simţire ş i de elevată expresie românească , implică — în egală mă sură ·— meritul
semnatarului, dar ş i al celui ce l-a sprijinit moral ş i material.
Cazania, imprimată la Iaş i în 1643, prin osârdia mitropolitului Varlaam ş i a ambiţiosului
 ARTICOLE Ş I STUDII 47

domn moldav Vasile Lupu — focalizează razele unei rodnice colaboră ri dintre voievod ş i
prelat.
Varlaam, învă ţatul egumen de la mă nă stirea Secu, se impusese în cercurile înalte din
Suceava prin neobosita-i râvnă pentru cultură ş i prin deosebitele-i calită ţi sufleteş ti, ajungând,
de timpuriu, duhovnicul domnitorului Miron Barnovscki. In 1628 acesta îi încredinţează o solie
în Rusia ', având ca ţintă lavra Pecerska, din Kiev (unde se afla ca arhimandrit Petru Movilă —
înrudit cu domnul), ş i curtea ţarului Mihail Feodorovici, precum ş i întâlnirea cu mitropolitul
Filaret Nichitici din Moscova. Că lă toria se va dovedi benefică în plan că rtură resc, chiar dacă
nu-ş i putuse împlini integral demersul.
«întâlnirea lui Varlaam cu Petru Movilă ... are pentru istoria culturii moldoveneş ti o
importanţă deosebită , pentru că ea marchează începuturile unui curent nou : influenţa
ruteană » 1.
Se cere subliniată numirea, oarecum timpurie (a. 1632), la recomandarea lui Petru Movilă ,
a lui Varlaam în scaunul mitropolitan. Sigur că ş i-au spus în acest sens cuvântul : capacitatea,
erudiţia ş i meritele deosebite2 ale remarcabilului descendent al vechii familii a Moţoceni- lor
(vornici, pârcă labi, uricari) ; în afara culturii sale teologice se presupune că stă pânea, pe lângă
slavonă ş i greacă , polona' ş i chiar latina 3.

1 N. Caritojan, Istoria literaturii române vechi, Postfaţă ş i bibliografii finale de Dan Simonescu, Prefaţă de Dan
Zamfirescu, Bucureş ti, 1980, p. 195.
2 Nico-lae Iorga, Istoria bisericii române, ed. II, Bucureş ti, 1929—1932, p. 305.
3 Gheorghe Dinică , Varlaam, Mitropolitul Moldovei, [f.a.].
48 STUDII TEOLOGICE

O confirmare a faimei de care se bucura Varlaam ş i peste fruntarii, ni se face ş i

prin cuvântul de salutare, ţinut cu prilejul ridică rii sale la cea mai înaltă treaptă în
ierarhia bisericească a ţă rii, de Meletie Si- rigul, mare dască l grec stabilit la curte, ş i —
ipoteza de-a fi fost, la un moment dat, unul dintre cei trei candidaţi pentru Patriarhia
Con- stantinopolului.
Fostul monah al ctitoriei lui Nestor Ureche (tată l cronicarului) a condus Biserica
Moldovei — peste 20 ani, timp în care «are în Moldova cam acelaş i rol ca Udriş te
Nă sturel în Principatul vecin. Intre cei doi conducă tori ai vieţii culturale existau chiar
strânse raporturi de prietenie» 4.
Dacă înfloririi culturii îi este propice tihna pă cii — «vremurile» parcurse de
Varlaam infirmă regula. Pă storirea sa (1632—1653) «se consumă » într-o perioadă în
care starea Moldovei nu era dintre cele mai fericite ; deasa schimbare a domnilor,
luptele cu vecinii (uneori de acelaş i neam), birurile împovă ră toare, nă vă lirile tă tarilor
ş i cazacilor, participarea la ră zboaiele turcilor, nă vala lă custelor, ciuma, foametea,
impunerea covârş itoare a grecilor (mai ales sub aspect cultural), refugiul a numeroş i
moldoveni în ţă ri stră ine.
Dar tocmai datorită acestor împrejură ri activitatea lui Varlaam, pentru serviciile
aduse ţă rii — câş tigă mult în dimensiune ş i greutate 5.
Din lecturi, din că lă toriile fă cute ş i, mai ales, urmând propria-i intuiţie, Varlaam
gândeş te ş i porneş te o oarecare «organizare» a Bisericii din Moldova, creându-i o
anumită autonomie — statutată abia mai târziu de Ş aguna, în Transilvania 1.
Sursele izbânzilor lui Varlaam, spune un exeget al operei sale, «au fost două :
iubirea de Dumnezeu ş i iubirea de neam» 6.
Varlaam n-a fost numai un ierarh luminat, ci, în egală mă sură , un bun român. A
luptat, cu un dinamism rar întâlnit, pentru introducerea limbii române în biserică ,
pentru unitatea spirituală a românilor din cele trei provincii, mizând, în sporirea
ş anselor, pe conlucrarea ş i sprijinul domnilor mai luminaţi.
Dintre aceş tia — Vasile Lupu, bucurându-se de o domnie ceva mai lungă (1634—
1653), om cultivat ş i bun creş tin, ţinea să ridice în Iaş ii să i lucră ri de artă ş i aş eză minte
de cultură care să -i înveş nicească numele, iar în planul ideilor să sprijine activitatea
bisericească ş i literară ; Varlaam însuş i relevă , în prefaţa că rţii de care vorbim,
calită ţile voievodului ca «Domn creş tin ş i blagocestiv ş i iubitoriu de besearecă , grijind
ca un stă pân bun de folosul oilor lui Hristos, nu numai pentru ceale trupeş ti, ce ş i
pentru ceale sufleteş ti». Astfel ia naş tere colegiul Vasilian ş i tipografia domnească de
pe lângă tot acum clă dită — desă vârş ită ctitoriei a Trei Ierarhilor (este vorba de prima
tipografie a Moldovei, care avea să lucreze sub că lă uzirea mitropolitului Varlaam) ş i se
desfă ş oară susţinut lupta pentru afirmarea Bisericii ortodoxe — insistent ameninţată
de luterani, calvini ş i romano-catolici ; sub acest ultim aspect se remarcă : unitatea de
vederi a capilor Bisericii Ortodoxe (Chirii Lucaris, Petru Movilă , Varlaam ş .a.) — sprijiniţi
asiduu de forţe laice de prim rang, contribuţia celor două sinoade ecumenice de la
Iaş i (1642—1645) ş i aportul original al mitropolitului Varlaam prin toate lucră rile sale
(scrise numai în româneş te) : Cazania, Ş eapte taine a besearecii, Paraclisul Precistii,
Cartea carea să chiamă Ră spunsul împotriva Catihismusului calvinesc, Leastviţ a lui
Ioan Climax (ră masă în manuscris), fie ele traduceri, compilaţii sau aparţinîndu-i în
exclusivitate.

4 Sextil Puş cardu, Istoria literaturii române. Epoca veche. Ediţie irgrijită de Magdalena Vulpe. Postfaţă
de Dan C. Mihă ilescu, Bucureş ti, 1987, p. 81.
5 Ion Andreescu, Varlaam al II-Iea, Mitropolitul Moldovei. 3632—3653 Bucureş ti, 1897 (teză pentru
licenţă în teologie).
6 Id. iib., p. XI.
 ARTICOLE $1 STUDII 49

Vasta cultură teologică a conducă torului Bisericii îi dă dea posibilitatea să

sesizeze, să aleagă ş i să condamne «neghina» din ogorul pe care-1 cultiva.
«Cură ţirea» grâului să u se întemeia pe respectarea, punct cu punct, a ceea ce, în
limbajul specialiş tilor, defineş te, concis, ortodoxia : «1) fidelitate faţă de Vechiul
Testament ş i de o tradiţie apostolică atestată de documente ; 2) rezistenţă împotriva
exceselor imaginaţiei mitologizante ; 3) reverenţă faţă de gândirea sistematică (deci,
de filozofia grecească ) ; 4) importanţa acordată instituţiilor sociale ş i politice, pe scurt,
gândirii juridice, categorie specifică geniului roman»a.
Ideile respective se regă sesc în paginile scrierilor lui Varlaam, între care Cazania
atinge esenţele.
Cartea, de la a că rei apariţie se împlinesc anul acesta 350 de ani, a intrat în
memoria posterită ţii «legată » de numele fă uritorului ei
— Cazania lui Varlaam — cel ce i-a imprimat credinţa, nă zuinţele, personalitatea,
axate, în linia ascendentă a afirmă rii unită ţii de nearn ş i de limbă a românilor de
pretutindeni.
Lucrare voluminoasă , are în totalitate 505 file (deci 1010 pagini) ş i cuprinde două
pă rţi : prima — de la fila 1—f. 384 (în realitate fiind 382 —■ deci cu greş eli în
numerotare), a doua parte de la fila 1—f. 116 ; sunt nenumercrtate : foaia de titlu (1 f.),
predosloviile (2 f.) ş i tabla de materii (4 f.)..
Până la a-i cunoaş te conţinutul opera se impune drept o izbândă tipografică : un
tom in-folio, luminos prin oglinda paginilor, elegante ş i accesibile ; chenar alb,
proporţionat cu corpul de literă folosit, care, pentru textul propriu-zis, este în trei
dimensiuni : mai întâi un scris mare, aerisit, desigur foarte uş or de citit ş i de cei cu
vederea mai slabă , (în proporţie de aprox. 1 '5 din carte) apoi când scris mare, când
mijlociu (pentru cea mai mare parte a lucră rii — aprox. 3/5) ş i, în sfîrş it, litere mici
(aprox. 1/5).
Tiparul este în două culori : cu roş u — titluri, indicaţii tipiconale, majoritatea
iniţialelor, cifra — indicând numă rul cazaniei ; cu negru —· restul textului.
9. Mircea Eliade, Istoria credinţ elor ş i ideilor religioase, voi. II, Traducere de Cezar Baltag, Bucureş ti
1986, p. 386.
4 — Studii Teologice
Ceea ce impresionează într-un chip cu totul deosebit ochiul — vine de la
varietatea ş i frumuseţea iniţialelor, a vignetelor, a frontispiciilor, a ilustraţiilor, a
originalită ţii ş i tematicii gravurilor.
A fost ş i acesta un motiv particular în receptarea de care s-a bucurat Cazania,
foarte curând după apariţie, pă strându-ş i ş i sub acest aspect interesul până azi, din
partea unui mare numă r de cititori ; faptul a dat prilej cunoscă torilor în domeniu să -i
evalueze virtuţile artistice de excepţie în corelaţie cu timpul ş i spaţiul în care creatorul
că rţii, Varlaam, a râvnit ş i a izbutit să se încadreze.
Cazania este cea mai frumoasă carte care s-a scris pînă în 1643 la noi ş i mult timp
după aceea, este CARTEA evului mediu românesc.
în deplină fidelitate faţă de structura tradiţiei ortodoxe, scrierea utilizează motive
decorative ale artei moldave, ală turi de care se introduc motive ş i elemente decorative
ale Renaş terii, care se «adaptează », se transformă , dându-li-se culoarea specifică a
gravurii româneş ti 7.
Un inventar al tipurilor de iniţiale apropie de cifra 80 suma acestora, unele
încadrate, altele nu, cu modele împletite (care sunt de stil macarian), decor vegetal,
elemente figurale umane ş i zoomorfe, cu aplicaţii de frunze ş i flori. In prima parte a

7 Atanasie Popa, Cazania lui Varlaam, 1643, Prezentare grafică , Timiş oara, 1944.
50 STUDII TEOLOGICE

că rţii predomină litera românească tradiţională , în partea ultimă — modele bizantine

ş i apusene u. Câteva iniţiale cu «aripi» sunt de provenienţă veneţiană .
In privinţa vignetelor — de capitol, marginale (întrebuinţate la numerotarea
cazaniilor — operaţie fă cută numai până la a 16-a) ori finale — acestea sunt de
diverse mă rimi, '7 tipuri figurale, liniare sau de compoziţie tipografică , tipic baroce,
evidenţiindu-se prin supleţe ş i rafinament.
Alegerea fronitispiciilor probează aceeaş i rară fantezie ş i bun-gust : unele
dreptunghiulare, cu cadrul larg sau îngust, cu câmpul înfrumuseţat cu motive vegetale
(frunze, boboci, flori, după .primele tipă rituri ruseş ti) ş i elemente figurale, lucrate în
manieră bizantină sau după modele renascentiste baroce.
Unele tipare au fost aduse de la Kiev, odată cu materialul tipografic necesar
pentru instalarea acestei prime tipografii din Moldova ; alte tipare au fost realizate la
Iaş i. La vremea respectivă — în afara literelor chirilice kieviene — prin grija ş i
stă ruinţele domnitorului — tipografia de la Trei Ierarhi era dotată ş i cu caractere
greceş ti (încă din preajma primului Sinod de la Iaş i — 1642) — aduse tot de Sofronie
Poceapski (ş eful misiunii trimisă de Petru Movilă ), de astă dată de la stavropighia din
Lwov 8.
Componentul artistic cel mai important al Cazaniei îl reprezintă ilustraţiile ; ca
element novator în tiparul românesc este aplicarea gravurii ca frontispiciu (s-au
identificat 25 gravuri —· trei dintre ele dezvă luite mai recenit)9. Acestea sunt în mare
parte opera renumitului gravor Ilie Anagnoste 10 (a că rui semnă tură — Ilfa —■ se ş i
poate citi pe 23 de producţii), ajutat ş i de artiş ti ai locului ; s-ar putea ca unele gravuri
să fi fost realizate în preajma sau chiar în timpul imprimă rii că rţii, în Moldova (cele
două foi de titlu, stema ş i cele reprezentând scene religioase specifice locului, precum
Aducerea la Iaş i a moaş telor Sf. Paraschiva, Cetatea Sucevei cu patronul ei ş .a.).
Varietatea artistică oferită de carte în ansamblul ei este dată de frecvenţa unora
sau a altora dintre tipurile de elemente decorative ; unele apar o singură dată , altele
— de mai multe ori, la intervale diferite, sau succedându-se, de bună seamă
«distribuţia» lor urmând traiectoria fixată de scrupulosul «regizor».
Comparată cu Cazania de la Govora-Dealu (1642—1644) ş i cu cea a lui Petru
Movilă de la Kiev (1637) — Cazania lui Varlaam este superioară din toate punctele de
vedere.
Totu-n tot, opera este acordată curentelor artistice ale timpului, cu vă dita
tendinţă de a le depă ş i. Ea combină în mod fericit motive orientale, bizantine, venite,
de asemeni, prin Balcani, cu elemente ale Renaş terii, fie cu cele ale curentului catolic al
Nordului, din sec. XVI (află m astfel iniţiale de provenienţă franceză , pe care Varlaam
le-a putut descoperi în lecturile sale din literatura caitolică ) 11, fie cu ceea ce arta
românească avea deja din sec. XIV, XV, XVI în manuscrise ori în primele 'tipă rituri de la
Târgoviş te (1508—1512).
Foaia de titlu a pricinuit — în momentul cunoaş terii mai multor exemplare ale
Cazaniei —· oarecari nedumeriri ; la unele volume aceasta are o ornamentaţie, la altele

8 N. Cartojan, Op. cit., p. 103.

9 Floniam Duda-ş , Cazania lui Varlaam în Transilvania. Prefaţă de pr-of. urniv. Virgil Gândea, Cluj-
Napoca, 1983, p. 51, 81 ş .a. ; este cea mai recentă , amplă ş i documentată investigaţie privind domeniul
propus.
10 Dragoş Moră resou, Ilie Anagnoste, xilographe de Petru Movilă ei de Vasile Lupu, în «La Roumanie
d'aujourd'hui», nr. 7, 1982, p. 35—36.
11 Atanasie Popa, Op. cit. '
 ARTICOLE $1 STUDII 51

— alta ; s-au descoperit de asemenea diferenţieri prin literă ş i prin aş ezarea textului ;
drept consecinţă specialiş tii au notat un tip A ş i altul B.
Pentru primul, de pildă , încadramentul îl constituie două coloane laterale, având
în partea de sus a paginii pe Sf. Gheorghe (patronul oş tirii Moldovei) ş i Sf. Ioan cel
Nou de la Suceava (patronul Moldovei), iar în medalion la mijloc Sf. Trei Ierarhi (Vasile,
Grigore ş i Ioan).
Cel de-al doilea tip (B) prezintă xilogravuri cu diferite imagini : Mântuitorul (la
mijloc sus), cei patru evangheliş ti (în cele patru colţuri), Apostolul Petru ş i Pavel (de o
parte ş i de alta a paginii) ş i sub aceş tia Sf. Ioan cel Nou ş i Sf. Paraschiva.
Unii cercetă tori erau înclinaţi să creadă că ar fi vorba de două ediţii.
Cea mai amplă , documentată ş i riguroasă exegeză lfi asupra' Cazaniei, până în
prezent, beneficiind de posibilitatea compară rii unui mare numă r de piese, gă seş te
mult mai multe deosebiri, ş i în afara foii de titlu, ba chiar existenţa unor exemplare
particulare ; explicaţia dată se formulează in temeiul «că ută rilor» din activitatea
tipografică de început, considerându-se că în timpul imprimă rii, din conlucrarea
strânsă a autorului cu tiparnicii — se îmbună tă ţeau continuu procedeele.
Florian Dudaş , semnatarul studiului citat mai sus. consideră că s-a tras o singură
ediţie, în două tiraje ; imprimă ri succesive, cu plă ci sau forme de tipar diferite,
perfecţionate (A ş i B), ultimul având textul mai îngrijit, sub aspect grafic mai desă vârş it,
mai. bogat ilustrat ş i chiar cu o frază mai închegată ; «Laolaltă , ambele serii de
exemplare, tipuri de imprimare sau tiraje (A, B, inclusiv exemplarele particulare) ieş ite
de sub teascul tiparniţei din Iaş i la 1643, alcă tuiesc ediţ ia princeps a Că rţ ii româneş ti
de învăţă tură a lui Varlaam» (subl. aut.) 12.
Imprimarea s-a început, după unele mă rturii, din 1641, după altele
în 1642, ambele date figurând pe volume pă strate, ceea ce ar însemna
că operaţia s-a fă cut cu oarecare ză bavă .
Din chiar titlul că rţii cititorul este înş tiinţat asupra cuprinsului
acesteia, asupra celui care avea puterea politică , materială ş i, în mod
fericit, îndemnul inimii ca să sprijine o atare operă , asupra truditorului, în speţă ş i a
surselor folosite, asupra locului ş i anului apariţiei ş i mai ales, asupra nobilului scop
urmă rit, de a fi un mjiloc de învă ţă tură pentru toţi românii, în mult dorita limbă
stră moş ească , pe înţelesul ş i spre bucuria tuturor românilor : «Carte românească de
învăţă tură dumenecele preste an ş i la praznice împă ră teş ti ş i la svă nţ i mari, cu d.zisa
ş i cu toată cheltuiala lui Vasilie, Voievodul ş i Domnul Ţ ă râi Moldovei, din multe
scripturi tă lmă cită din lijnba sloveniască pre limba romdniască de Varlaam,
Mitropolitul de Ţ ara Moldovei. în lipariul domnesc, în mă nă stirea a Trei Svatiteli, în
Iaş i, de la Hristos 1643» m.
Pe verso se află stema Moldovei ş i un imn de laudă adresat puterii domneş ti :
«Deş i vedzi cândva să mn groznic,
să nu te miri când să arată putearnic,
Că putea micul puitearea-l închipuiiaş te ş i slă vitul
podoaba-1 schizmeaş te.
Caip de buâr ş i la Domnii moldoveneş ti cu putearea aceii
hieri să o socoteş ti.
De unde mari Domni spre laudă ş-au tă cut oale,
de-acolo ş i Vasilie Vodă au ceput lucrurile sale.
Cu învă ţă turi ce în tara sa temeliuiaş te
nemuritorii! nume pre lume ş ie zideaiş te».

12 id. ib.
52 STUDII TEOLOGICE

Urmează : «Cuvânt împreună că tră toată semenţ iia românească» (conceput,

după toate aparenţele, tot de Varlaam) — în care domnitorul se adresează «a toată
semenţiia românească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-această limbă »
potrivit învă ţă turilor trase din pilda talanţilor (Matei XXV/l4—30) : «Dintru cât s-au
îndurat Dumnedză u dintru mila sa de ne-au dă ruit, dă ruim ş i noi acest dar limbii
româneş ti... pre limba românească ... iară ş i voi să o priimiţi nu ca un lucru pă mântesc,
ce ca un odor ceresc».
In «Cuvânt că tră cetitoriu» «Smeritul Arhiepiscop Varlaam ş i Mitropolitul de Ţ ara
Moldovei» aminteş te ostenelile a «bă rbaţi purtă tori de Duhul Svânt» care-au «ustenit
scriind ş i tâlcuind sventele scripturi», iar când «împuţinându-se din oameni înţelesul
sventelor scripturi, le-au că otat a pogorâ ş i Svânta Scriptură tot mai pre înţelesul
oamenilor, pă n’ au început a scoate aş eaş cineş pre limba sa, pentru ca să înţeleagă
hiecine să să înveaţe ş i să mă rturisească minunate lucrurile lui Dumnedză u».
Ş i dacă acest deziderat unea interesul multor creş tini din mai multe neamuri, cu
atât mai mare nevoie pentru noi, luminatul pă stor al. turmei celei cuvântă toare
româneş ti simţea că trebuie să impulsioneze, să ajute, să lucreze pentru afirmarea
conş tiinţei de sine a coreligionarilor să i : «cu mult mai vârtos limba noastră
românească , ce n-are carte pre limba sa, cu nevoie iaslte a înţelege cartea alţii limbi».
Simţind lipsa dascalilor ş -a învă ţă turei» ş i conş tient de cunoş tinţele ş i harul cu care-1
înzestrase Dumnezeu îş i închină viaţa aceloraş i precepte biblice enunţate ş i de
domnitor : «Pentr-acea de nevoie mi-au fost ca un datornic ce sint lui Dumnedză u cu
talantul ce mi-au dat să -mi poci plă ti datoriia macar decât, pă nă nu mă duc în casa
cea de lut a moş ilor miei».
Declaraţiile proprii îl «arată pe mitropolit drept un caracter foarte lucid ş i energic,
spirit practic prin excelenţă , atent la direcţiile de dezvoltare a fenomenului cultural din
vremea sa» 1!î-
La ataş amentul ş i zelul domnitorului, care «cheltuială nesocotită spre tot lucrul
tipă riei au dat» — Varlaam subliniază meritul lui «Petru Moghilă , fecior de domnu de
Muldova, Arhiepiscop ş i Mitropolit Chievu- lui, Haliciului ş i a toată Rosiia, care pre
pofta Mă riei sale au trimis tipariul cu toate meş terş ugurile câte trebuiesc».
în că derea, în competenţa Cazaniei vom afla aş adar nu numai, după cum era de
aş teptat de la că rţile religioase tă lmă cite spre înţelegerea tuturor, consolidarea
Bisericii româneş ti, ci ş i iniţierea, îndrumarea în practica de fiecare zi a moralei creş tine
— un scop pedagogic afiş at de la bun început.
După predoslovii se derulează «Capetele ce sâmt într-această carte» (ale că ror
titluri nu le vom gă si însă formulate întocmai ş i la tabla de materii de la sfârş itul
tomului).
în prima parte (vezi supra paginaţia) sunt 54 cazanii — «învă ţă turi», începând cu
cele ale Triodului (unde sunt ş i · învă ţă turile din Sâmbă ta lui Lază r, Vinerea Mare ş i
Sâmbă ta Mare), urmate de cele ale Penti- costarului (între care este ş i «învă ţă tura» de
înă lţarea Domnului) ş i apoi ale celor 32 de duminici de după Rusalii.
De altfel la finele acestei pă rţi Varlaam ataş ează 10 versuri (lipsite de calită ţi
prozodice ca ş i cele de la început), un fel de «Sumar» ş i o «laudă » adusă lui
Dumnezeu, care l-a ajutat să -ş i îndeplinească sarcina propusă , promiţând în
continuare slujirea sa, cu aceleaş i unelte : condeiul.
«Laudă Ţ ie, Doamne, cu îngerii dau,
când svârş itul acesta dumenecelor amu.
Trei pă rţi ce să nt într-această carte
un Dumnedză u în trei feaţe svânta troiţă poartă :
 ARTICOLE $1 STUDII 53

Dumenecile cu a triodului să rbă tori, lunile cu a

praznicelor învă ţă turi.
Priimeaş te, Doamne, ca de la un pă că tos
să slujesc Ţ ie în ceastă lume pă n' voiu hi să nă tos.
Să hie de pururea cinstit ş i lă udat numele Tă u,
iară eu de la inimă Te mă rturisesc cu condeiul mieu» 2n».

întreruperea «discursului» religios printr-o «profesiune de credinţă » am întâlnit-o

ş i am semnalat-o în Psaltirile coresiene13 ş i ideea nu ni s-a pă rut nici la Coresi, nici în
cazul de faţă a-ş i avea sorgintea în modele slavone ; ba chiar orizonturile de
informare ale prodigiosului diacon ne-au dus spre Apus, cu atât mai mult cu cât,
peste câţiva ani
aveam să constată m că «cenzura» intercalată tot la jumă tatea că rţii
psalmilor (ca la Coresi), în Biblia de la Bucureş ti (1688) a fost identificată în ediţiile
greceş ti ale Bibliei, apă rute la Frankfurt ş i Veneţia14.
Supoziţia noastră stă în picioare dacă avem în vedere că Varlaam — deş i ş i-a
împă rţit lucrarea în două pă rţi distincte (numerotându-le pe fiecare înparte de la fila
1) — a considerat «corpusul» de predici un
tot unitar (vezi în «sumarul» citat amintite ş i «lunile cu a praznicelor
învă ţă turi») ş i a aderat, deliberat, la «moda» epigramelor, întâlnite, undeva în lecturile
sale.
Punctul de plecare al cuvântă rilor din Cazanie — al că ror conţinut este, evident,
omiletic, liturgic, moral, social ş i istoric — este Biblia, sunt pericopele evanghelice ce
se citesc în fiecare duminică peste an, operele marilor dască li ş i pă rinţi ai Ortodoxiei
— Vasile cel Mare, Epi- fanie, Efrem Ş irul, Ioan Hrisostom ş .a.
Cu o ş tiinţă a doză rii argumentelor, explicaţiile «selectate» de Varlaam îi conferă
însuş irea de priceput pedagog ; el lă mureş te clar, convingă tor, adeseori insistent —
textul pericopelor, urmând, în această primă parte a că rţii sale, chiar un plan anume,
didactic, al desfă ş ură rii «lecţiilori> : 1) o introducere (în care se subliniază importanţa
zilei respective) ; 2) comunicarea temei, 3) expunerea acesteia (se dă citire peri- copei
evanghelice, procedându-se apoi la tratarea ilustrată a textului, prin comparaţii,
asemă nă ri, imagini plastice ş i intuitive) ; 4) concluzia (în care autorul insistă pe
conţinutul moralizator al spuselor anterioare ş i pe sfă tuirea, dirijarea ascultă torilor în a
aplica învă ţă tura primită în viaţa de fiecare zi).
Altfel spus — o structură ideală , după toate canoanele genului : exordium,
propositio, naratio, conclusio15 «Nici o altă culegere de cazanii, în afară de cele luate
din, sau după ale lui Varlaam — nu au această distribuţie, foarte logică ş i clară » 16.
Faptul ne aminteş te de cerinţele pe care Cicero le socotea necesare în alcă tuirea unui

13 Coresi, Psaltirea slavo-română (1577) în comparaţ ie cu psaltirile coresiene clin 2570 ş i clin 1589.
Text stabilit. Introducere ş i indice de Stela Toma, Bucureş ti, 1976, p. 323 ; vezi ş i Stela Toma, Biblia de la
Bucureş ti ş i tipă riturile îomă neş ti anterioare, în «Telegraful român», anul 136, nr. 37—38 ş i 39—40, Sibiu,
1988, p. 7.
14 Virgil Cândea, O epigramă grecească tradusă de spă tarul Milescu, în «Limba română », nr. 2/1963,
p. 291—295; vezi ş i Virgil Cândea, Raţ iunea dominantă , Cluj-Napoca, 1979, p. 217 ş i urm.
15 Ion D. Popa, Valoarea omiletică a Cazaniei lui Varlaam, în
«Biserica Ortodoxă Română», an 89, nr. 5—6,
Bucureşti, 1971, p. 560.
16 Prof. Atanasie Popa, Care este contribuţ ia lui Varlaam Ia Cazania sa din
1643, în «Mitropolia Moldovei ş i Sucevei», an XLVIII, nr. 3—4, Iaş i, 1972, p. 173.
54 STUDII TEOLOGICE

discurs : să convingă , să placă ş i să determine aderarea, înduplecarea auditoriului (ut

probet, ut delectat, ut flectat).
Asupra acestor calită ţi, primul biograf al lui Varlaam se pronunţa concis :
«învă ţă turi bine nimerite ş i miezoase asupra evangheliilor»
Partea a Il-a a că rţii cuprinde 21 de cazanii — la «Praznicele lunilor preste an,
împă ră teş ti ş i a svenţi mari». Sunt texte cu conţinut hagiografic, panegirice în cinstea
sfinţilor, cu biografii totale sau crâmpeie din viaţa lor, scrise adesea pe baza unor
fapte socotite legendare.
Prin Varlaam cititorii români cunoş teau pentru prima dată Vieţile Sfinţilor ; «în
felul acesta el trebuie considerat ca primul alcă tuitor de vieţi de sfinţi în limba
românească , fiind asitfel un precursor al lui Dosoftei» 17.
S-a ajuns la concluzia că această carte de învă ţă tură «cuprinde toate genurile
omiletice cunoscute în istoria predicii creş tine» 2/ : o m i l i i e x e g e t i c e
(Dumeneca fariseului ş i a vameş ului, Dumeneca feciorului celui curvariu, Dumeneca
lă satului că rnei ş .a.) — în care ascultă torul e ţinut aproape de textul Sfintei Scripturi ;
p r e d i c a t e m a t i c ă (Dumeneca a treia să ptă mână în post) — în care se face
instruirea religioasă a credincioş ilor, dându-li-se lă muriri de ordin dogmatic, moral,
liturgic, social sau istoric, în acest caz, ţmându-se seama mai mult de necesită ţile
sufleteş ti ale credincioş ilor 18 ; p a n e g i r i c u l (vieţile sfinţilor sunt date drept pilde,
prin conduita lor exemplară , umană , prin credinţa de nezdruncinat ş i forţa lor morală ,
curajul în faţa torturii ş i a morţii ; prin cultul sfinţilor se revigorau vechi tradiţii
creş tine) 2i).

17 G>r. Scorpan, Locul Cazaniei lui Varlaam in vechea noastră literatură omiletică din sec. XVI—XVII,
în «Cercetă ri istorice», Condusă de I. Minea, laş i, an XIII—XVI, nr. 1—2/1940, p. 596.
18 Id. ib.
 i

55 STUDII TEOLOGICE
Opt stihuri, ceva mai inspirate decât cele citate anterior, exprimă satisfacţia
autorului de a-ş i vedea lucrul împlinit — finis coronat opus :
«Valuri multe ră dică furtuna pre mare,
mai vârtos gândul omului întru lucru ce are.
Nu atâta grijea ş i frica începutului, cât grijea si
primejdea svâiş itului.
Hiece început de folos nevoinţa-1 arată , iară
svârş itul a tot lucrul ia plată .
Lă udată ' să hie a iui Dumnedză u puteare, care după
început au dat ş i svârş ire» ■!U.
Versurile de la sfârş itul primei pă rţi, ca ş i acestea, sunt, prin factura ş i tonul
solemn, imnuri cu caracter religios.
Cu colofonul (în slavonă ), care precede Tabla de materii a volumului, Varlaam îş i
încheie lucrarea «Cu învoirea Tată lui ş i cu ajutorul Fiului ş i cu împlinirea Sfântului Duh,
din porunca piosului nostru domn, Io Vasilie Voevod, din mila lui Dumnezeu domnul
Ţ ă rii Moldovei, s-a tipă rit această carte, numită Evanghelie cu învă ţă tură , în
tipografia sa domnească , în cetatea sa de scaun de Dumnezeu mântuită Iaş i, în mă -
nă stirea sa domnească a Trei Ierarhi, în anul de la facerea lumii 7151, iar de la
întruparea Domnului Dumnezeului ş i Mântuitorului nostru lisus Hristos 1643» 3J.
Cazania lui Varlaam, prin conţinutul de idei pe care avea să -l propage, era, pe
deplin cuvânt, «cartea de învă ţă tură » conformă cu cerinţele educative ale societă ţii
româneş ti de la jumă tatea veacului al XVII-lea, în afirmarea umanismului cu certe
tră să turi specifice acestui spaţiu.
Accesul la carte, la cartea creş tin-ortodoxă în limba poporului — realiza, pe
lângă unitatea spirituală a românilor, a unită ţii de limbă , modelarea omului după
precepte adânc exersate în înnobilarea acestuia.
Tâlcuirea evangheliilor în predici venea în întâmpinarea înţelegerii din partea
credincioş ilor a dogmelor ortodoxe.
în baza nevoii de înţelegere acţionase ş i primul tipograf Coresi · «Am scris
aceaste sfinte că rţi de învă ţă tură , să fie popilor rumâneş ti să înţ elagă , să înveţe
rumânii eine-s creş tini» 19, «Mai toate limbile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor...
ş i Hristos zise (Matei 19) cine citeaş te să înţ eleagă 20 (subl. n.).
La Varlaam necesitatea, trebuinţa înţ elegerii este, evident, mai cuprinză toare ; ea
operează concomitent prin tă lmă cire în limba poporului ş i prin tă lcuire, explicitare,
cât mai limpede ş i atră gă toare, a mesajului biblic:
Un pericol sesizat la timp ş i condamnat de Varlaam în Cazanie era acela al unor
învă ţă turi ale calvinilor, ale catolicilor ş i protestanţilor, învă ţă turi ce contraveneau
tradiţiei ortodoxe ; astfel se dezaproba optica luteranilor ş i calvinilor în privinţa
postului : «numai sânguri calvinii ş i liutranii, ereticii din vremea de-acum, legă tura
lucrurilor celor bune nu o vor... Fă ră de usteneaiă , ş i fă ră de post, ş i fă ră de lacră -mi,
ş i fă ră de nici o ră bdare, vor să agiungă ceriul, îmblând pre calea cea largă , care
aduce în perire, ş i mu-ş i aduc amente de Daniile proroc, că după ce să posti dzeace
dzile, mai frumos ş i mai gras fu decât ceia ce mânca bucate scumpe din masa
împă ratului Navohodonosor» 21.

19 Coresi, Tetraevangheliar, Braşov, 1560—1561, Epilog.

20 Id., Psaltirea, Epilog.
21 Varlaam, Op. cit., f. 33.
56 STUDII TEOLOGICE

Semnificaţia cinstirii Sfintei Cruci, în Biserica noastră , cinstire ră stă lmă cită de
protestanţi, în argumentaţia lui Varlaam nu dă loc denatură rilor bagatelizante :
«Sfânta Cruce pre carea s-au ră stignit Domnul nostru Iisus Hristos ...[este] armă [cu
care] întă reş te marele împă rat Dumnedză u pre vonicii să i. Nu le dă platoş e, nice arc,
nice sabie, nice suliţă , nice altă nemică de armele voinicilor pementeş ti, ce numai
svânta ş i cinstita cruce. Aceasta iaste ş i sabie, aceasta iaste ş i arc, aceasta iaste ş i
suliţă , aceasta iaste ş i coif ş i platoş e, ş i fiece armă ce trebuiaş te credincioş ilor
creş tini... Pre eretici -să -i procleţim... ce ne râd pre noi că ne închină m lemnului ş i
aurului ş i argintului. Că ci că noi acelora lucruri nu ne închină m, ea chipul crucei
cinstim gândind întru Hristos cel ră stignit ; că de află m lemn sau aur sau argint să hie
într-alt chip, nu ne închină m, iară cându-i fă cut chipul crucei, numai atunce ne închi -
nă m. Pentr-aceasta cruce să amplu toate tainele credinţei noastre» 22.
Pledoaria ne-o aminteş te pe aceea a lui Vasile cel Mare în apă rarea icoanelor :
«Nu vopselelor le aducem cinstire ş i închină ciune, ci lui Hristos, carele este în ceruri,
pentru că cinstirea icoanei trece că tre întâiul chip» 23.
Credinţa romano-catolicilor în purgatoriu, loc imaginar unde sufletele celor morţi,
cu pă cate mai uş oare, s-ar purifica prin suferinţe înainte de a intra în paradis —■ îş i
primeş te replica : «Că nime nu a ieş it din pă ră ţiia lui Dumnedză u, de sus să margă în
iad gios, niice din iad să margă împă ră ţiia ceriului. Aicea să să ruş ineadză ceia ce dzic
că muncile au să vârş it ş i să iasă neş tine din iad să margă întru împă ră ţiia ceriului» 24.
Precumpă nitoare sunt în Cazanie explicaţiile de ordin liturgic, de pildă sensul
simbolic al unor taine : botezul, taina euharistiei ş .a., sau : «Ascultaţi ce iaste ş i tâlcul
crucei. Când ne punem mâna în frunte ş i de-aciia o pogorâm în pântece, atunce noi
dzicem aş ea că Domnul nostru Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnedză u au fost ş i iaste
Dumnedză u adevă rat, iară pentru spă seniia noastră ş i pentru să ereadem noi au
pogorât din ceriu gios pre pă mânt ş i de pre pă mânt s-au pogorât încă mai gios,
adecă în iad, de-au scos de-aoolo sufletele celea ce să muncea. Dup- aceia, când
punem iară ş i mâna în umă rul cel dirept ş i de aciia în cel stâng, atunci noi dzicem aş ea
că deac-au scos sufletele direpţilor din iad, s-au suit iară în ceriu ş i au ş edzut de-a
direapta lui Dumnedză u pă rintelui ş i iară va veni giuideţ a 'toată lumea de va pune
direpţii de-a direapta, pă că toş ii de-a stânga. Pentr-acea ne rugă m să nu ne puie de-a
stânga, ce să ne spodobască să stă m de-a direapta eu direpţii» 25.
Implicarea proprie a lui Varlaam o probează referirile, stricte chiar ş i numai din
fuga condeiului, la evenimente ş i situaţii specifice, din timpul ş i spaţiul românesc,
contemporane cu sine (despre Moldova 3Sbis sau depre turci), ori referirile de ordin
istoric general, în relatarea că rora «atmosfera» neaoş ă aproape le indigenează ; oare
nu astfel se percepe predica din Duminica Ortodoxiei ? «Cumu-s iarna vicole ş i vânturi
ră ci ş i vremi geroase, de carile să îngreuiadză oamenii ş i sâmtu supă raţi în vremea
iernei, iară deaca vine primă vara ei să iuş ureadză de acealea de toate ş i să veselesc...
aş ea ş i în vreamea de demult au fost vicole ş i vânturi de scârbe ş i de dosă dzi pre
oameni, ca ş i într-o vreame de iarnă . In care vrearne împă raţii cei necredincioş i, carii
strica sventele icoane ş i le lepă da din besearecă , în multe chipuri dosă diia ş i muncia
pre creş tini pentru să nu să închine sventelor icoane. Ce iară stră luci dulce primă vară
ş i liniş te mare într-această dzi, întru carea ne-am adunat ş i noi să pră znuim ş i să

22 Id. ib„ f. 54, 56, 62.

23 Din Erminia lui Dionisie din Furna.
24 Varlaam, Op. cit., f. 330.
25 Id. ib., f. 63'.
38. Ws id. ib., f. 84/11.
 ARTICOLE $1 STUDII 57

dă m laudă lui Dumnedză u, că ci c-au pierdut ereticii ş i mă c'itelii, ş -au înmulţit

sventele să boară , de-au întă rit închină ciunea sventelor icoane» 26.
Diferenţierile de ordin social, intre bogaţii ş i să racii lumii, favo- rizante pentru
primii ş i împovă ră toare pentru ceilalţi, se conturează , în opţiunile lui Varlaam, în
conformitate cu concepţia Sfinţilor Pă rinţi, după care — bunurile materiale nu pot
aparţine unui singur om sau unui grup restrâns, ci sunt ale tuturor oamenilor, în
virtutea egalită ţii acestora în faţa lui Dumnezeu.
Rapacitatea, setea de bani, de avuţie, sentimentul majorită ţii celor ce stă pânesc
averi întinse — că acestea li se cuvin — sunt stigmatizate de Biserica creş tină , ele fac
obiectul multor predici. «Iaste o fiiară de să chiamă vasilisc, -care numai cu ochii
deaca veade pre om, ueide-1 ş i-l omoară . Aş ea ş i această lume ucide ş i omoară pre
ceia ce o iubă sc cu înş elă ciunea banilor ş -avuţiei, cum ucise sufletul acestui vonie de
carele spune sfânta evanghelie de astă dzi» /|0. Este vorba de tână rul cel bogat care
venind la Iisus Hristos ş i întrebându-1 ce-ar trebui să facă pentru a dobândi viaţa
veş nică , Mântuitorul, aflând că pă zeş te poruncile 27 i-a zis : «Dacă voieş ti să fii
desă vârş it, du-te, vinde averea ta, dă -o să racilor ş i vei avea comoară în cer ; după
aceea, vino ş i urmează -Mi» Evanghelia spune că tână rul s-a întristat ş i-a plecat, iar
Iisus a zis ucenicilor Să i : «Adevă rat zic vouă că ... mai lesne este să treacă că mila prin
urechile acului, decât să intre un bogat în împă ră ţia lui Dumnezeu» /|3.
Comentariul la evanghelie, sub condeiul lui Varlaam — o izbutită proză ritmată ,
slujeş te la mai buna cunoaş tere a lanţului de pă cate iscate de lă comie : «ră dă cina
tuturor ră ută ţilor...
Că aceasta de multe ori pre mulţi oameni piiarde, cetă ţi tari
ră sipeaş te,
pă mântul împarte cu hotară ş i cu vame precupeaş te-1
marea cu singe ameastecă ,
râuri de lacră mi din ochii să racilor varsă .
Pentru dânsa sâint furtuş agunile, uciderile, ră zboaiele,
giură mânturile cu strâmbul» 28.
Vremelnicia vieţii face zadarnică , fă ră rost goana după acumulă ri, .care oricum
vor ră mâne în urmă -ne : «Cumu-s vânturile ceale mari, de gonesc ş i ră sipă sc nuă rii
ş i umibra lor nu să poate prinde de mân’ de om, aş ea ş i lucrurile a tot binele lumiei,
bună tatea ş i avuţiia, toate în fugă fug ş i. trec de la noi, de la unul la altul ; avuţiia de
la noi ş i noi de la dânsă »i5. Ş i-apoi bunurile materiale sunt ş i perisabile, că ci «Într-alt
chip arată Domnul Hristos că avuţiia iaste amă gitoare, că ci că să strică ş i piiare aicea
pre lume de rugină ş i de molii ş i de furi ş i de tâlhari... pentru acea ş i Domnul Hristos
ne aduce amente ş i ne dă grije să nevoim mai mult pentru ceale veaciniice, decât
pentru ceale trecă toare... că ş tim că goli am ieş it din zgă ul mareei noastre, goli ne
vom ş i duce într-acela vceas când moartea pre împă raţi ş i pre domni cu cei să raci
pune aseamenea» '£.
Insistenţa dezavuă rii averilor, rezultate din insaţiabilitatea unora, a înş elă toriilor,
a minciunii, a jură mântului strâmb, al invidiei ş i al urii faţă de semeni, al egoismului,
îngâmfă rii, zgârceniei — în mai multe predici, urmă reş te să aş eze pe om între
rigorile moralei creş tine : să fie cumpă tat, cinstit, cu dragoste de adevă r, de dreptate,
cu înţelegere, iubire ş i dorinţa de-a-^ş i sprijini aproapele, să fie modest, blând ş i

26 Id. ib., f. 36.

27 Deuteronomul, 5, 6—21.
28 Varlaam, Op.cit., f. 274—275.
58 STUDII TEOLOGICE

ră bdă tor, să fie omenos, darnic, ospitalier.

«Primirea» bunelor îndemnuri din cazanii era asigurată ş i de dreapta judecată
aplicată realită ţilor din societatea umană ; nu toate averile sunt clă dite pe fapte
reprobabile, ş i multe bogă ţii au fost, ş i desigur pot fi, folosite în scopuri nobile ş i-n
avantajul mai multora : «■Avuţiia iaste în doaă chipuri. Una iaste din nedireptate,
dintr-apueare, din pâri, din giură mânturi strâmbe, din carnete, din furtuş aguri, din-
tr-asupreale, ş i aceasta avuţie de nu va hi întoarsă înapoi carea a cui iaş te.... aduce ş i
munca de veaoi. Altă avuţie iaste dintr-agonisită direaptă . Ce ş -aceasta să cade să o
cheltuiască bine... Să nu o cheltuieş ti pre saţiul lumii aceş tiia, pre mândrii, pre
lă comii, pre beţii, pre curvii, pre ucideri ş i pre alte cheltui ale reale» /,T; binele ş i ră ul
sunt entită ţi coabitante — alegerea în'tr-un drum sau altul ră mânând la libera
opţiune a fiecă ruia : «Dacă voieş ti să fii desă vârş it»... (Vezi supra).
Tocmai această prezentare predominant echilibrată a sfaturilor — le conferă o
sporiită credibilitate în rândul ascultă torilor sau cititorilor, ş i nu permanenţa spectrului
punitiv — mai neconformă cu predispoziţia temperamentală a românilor. Tonul
povă ţuitor imprimat de Var- laam nu se poate să fi ignorat acest aspect.
Din faţa altarului sau din lectura . de taină a credincioş ilor, prin cazanii se
îndruma poporul spre ordine ş i disciplină socială , pă strân- du-1 pe calea tradiţională
a culturii vremii ş i oierindu-i valorile umanismului creş tin.
Aceste valori au dat câş tig de cauză , de altfel, victoriei finale în propovă duirea
creş tinismului.
Modul în care gă sim la Varlaam prezentarea anumitor momente din viaţa
sfinţilor, în cadrul sentimentelor tră ite de comunul oamenilor, ajută participarea
efectivă a credincioş ilor la unele fapte de experienţă religioasă care, altminteri, ar
depă ş i putinţa noastră de înţelegere.
Obârş iile victoriei moralei creş tine ş i ;/:premaţia dobândită de aceasta rezidă în
multiple cauze ; Mincea Eliade evidenţiază : «Mai întâi, credinţa.de nezdruncinat ş i
forţa morală a creş tinilor, curajul lor în faţa torturii ş i a morţii... Pe de altă parte,
solidaritatea creş tinilor era fă ră egal ; comunitatea îş i lua asupra ei sarcina întreţinerii
vă duvelor, orfanilor, bă trânilor... în timpul epidemiilor ş i asediilor oraş elor, creş tinii
erau singurii care se îngrijeau de cei ră niţi ş i îi îngropau pe cel morţi. Pentru toţi
dezră dă cinaţii Imperiului, pentru mulţimile suferind de singură tate, pentru victimele
alienă rii culturale ş i sociale Biserica era singura speranţă de a dobândi o identitate, de
a gă si sau de a regă si o semnificaţie existenţei. Deoarece nu existau bariere sociale,
rasiale, intelectuale — oricine putea să devină membru al acestei societă ţi optimiste ş i
paradoxale, în care un cetă ţean influent, demnitar al Imperiului se prosterna înaintea
unui episcop, fostul să u sclav. E foarte probabil că nici o altă societate istorică nu a
cunoscut — nici înainte nici după — un echivalent al acestei egalită ţi, al carită ţii ş i
iubirii fraterne — pe care le-au tră it comunită ţile creş tine din primele patru secole» /l8,
în baza existenţelor obiective pomenite faptele martirilor nu sunt prezentate în
hiperbole greu de acceptat, ci sub aura legendarului, cu punctul de plecare din real,
autentic, normal.
Perpetuarea tră să turilor esenţiale ale acestei morale se va regă si, de bună
seamă , în consonanţă cu realită ţile istorice, sociale, culturale, in evoluţia mentalită ţilor
din societatea umană până in zilele noastre.
Cartea românească de învăţă tură a lui Varlaam, prin ideile pe care le
vehiculează , dar ş i prin maniera în care acestea deveneau cunoscute ş i înţelese —
reprezintă , esenţializat, momentul ş i locul, prefigurând totodată perspectiva. Ea
contribuie la întemeierea, dezvoltarea ş i înavuţirea literaturii bisericeş ti naţionale,
marcând, în acelaş i timp, începuturile beletristicii româneş ti ; cum altfel am intui sevele
 ARTICOLE $1 STUDII 59

creaţiei lui Creangă ori Sadoveanu, dacă nu l-am cunoaş te pe Varlaam ?

S-a afirmat, nu o dată , că predicile traduse (ori prelucrate) de Var- laam au fost
ciitite ca un roman ; circulaţia deosebită a că rţii îi confirmă că utarea.
Virtuţile stilistice ale 'textului, precum ş i limba trebuiesc privite (fiind vorba de o
transpunere dintr-o altă limbă ) în corelaţie cu «fidelitatea» faţă de original(e) ş i cu
«adaptabilitatea» la noua haină . Cum însă nu se cunosc integral modelele, judecă ţile
de valoare privind contribuţia personală a semnatarului tă lmă cirii — sunt guvernate
de prudenţă . Ş i totuş i — dacă «obiectul» predicilor este, în general, acelaş i, în orice
limbă ar fi ele transpuse, captivarea publicului că ruia i se adresează , porneş te, fă ră
îndoială , de la mă iestria celui ce le relatează . Dând astfel cezarului ceea ce este al
cezarului nu se ş tirbeş te nici stră lucirea originalului ş i nu se ignoră nici calitatea
oglinzii ce-1 reverberează .
Mai vechea idee privind traducerea te'xtelor sacre ad litteram s-a modificat
simţitor de-a lungul timpului, avându-se în vedere că extrema acribie nu foloseş te
uneia din elementarele cerinţe ale acestora : receptarea prin accesibilitate, deci o largă
difuzare, asigurată ş i ide atractivi- tatea pe rare aceste pagini ar fi putut-o exercita
asupra cititorilor.
In Renaş tere chiar — se «prinsese» fenomenul sub formula unui plastic adagiu :
«Les traductions sont comme les femmes : si elles sont belles, elles ne sont pas fidèles
et si elles sont fidèles, elles ne sont pas belles» 4!).
Una dintre cele mai moderne ş i îndră zneţe opinii referitoare la traducerea
vechilor texte o află m în articolul din care tocmai am citat, conform că reia autorul,
nedqpă rtându-se de auspiciul traduire sans trahire, nu consimte, fă ră rezerve, la
expectativa tradiţională că o traducere biblică trebuie neapă rat să fie arhaică (deci
mu'lt mai apropiată de limbajul din perioada eâmd a fost concepută ), ş i pledează în
favoarea inteligibilită ţii oferite de limba curentă .
Or, trebuie să recunoaş tem că stilul ş i limba Cazaniei ră spund cu prisosinţă
dezideratului de mai sus. Fă ră a teoretiza Varlaam a pus în practică ceea ce, peste
veacuri, s-a dovedit a fi o metodă eficace ; asta-1 absolvă de atributul înrobitorului
«servilism» faţă de original (e), in virtutea că ruia nu de puţine ori, i se ş tirbea
cultivatului prelat, meritul personal în desă vârş irea actului cultural pe care-l semna.
în fapt o traducere remarcabilă este o recreare, în care mesajul ş i expresia operei
originale «împrumută » «spiritul» (în fond ş i formă ) necesar infuză rii în noua cultură .
In confruntă rile cu posibilele originale, ori în comparaţiile cu lucră ri similare
Cazania este, înainte de toate, o carte uş or de înţeles, în care sunt evitate explicaţiile
prea docte, în favoarea plasticiză rii ce se adresa mai direct experienţei comune a
oamenilor simpli, destinatarii vizaţi de Varlaam.
Acesta renunţă , în acelaş i timp, ş i la simbolismul confuz, cu semnificaţii prea
îndepă rtate de priceperea colora fă ră speciale cunoş tinţe teologice, folosindu-se
adesea de raportarea textelor la viaţa obiş nuită .
O descifrare concisă ş i totodată limpede, printre atâtea altele, se recomandă a fi
o «învă ţă tură » a lui Ioan Preaditeci — «de dzicea : «Pocă iţi-vă , că s-au apropiat
împă ră ţiia ceriului. Iată , ş i să curea pre ră dă cinile leamnului dzace. Deci hieee lernnu
ce nu va face roadă bună tă iat va hi ş i în foc aruncat. Să curea carea dzace pre
ră dă cinile a tot lemnul — dzice că iaste moartea ce dzace pre viaţa a tot omul, de taie
ş i curmă viaţa noastră . Deci fiece om ce nu va face lucrure bune, adecă direptate,
milostenie, rugă , cură ţie, pază la besearecă , ce va hi lipsit ş i să c de aceastea ş i ş i de
alte lucruri bune ce simt, aceluia om va hi tă iată ş i curmată viaţa lui ş i ca un lemn
60 STUDII TEOLOGICE

uscat va hi aruncată în -focul de veaci» 29.

în duminica Rusaliilor "aceeaş i învă ţă tură se concretizează lapidar, categoric,
sentenţios : «Iaste becesnic ş i vai de creş tinul cela ce pentru pă cat s-au despă rţit
Dumnedză u dins ş i Duhul Svânt într-însu nu lă cu- iaş te. Acela iaste să c oa un lemn
uscat — gata de-arderea în focul ne- stinsu. Că însuş i Hristos spune de-aceasta cu
aceastea cuvente de dzice : «Eu sârnt ră dă cina, iară voi simteţi odraslele. Deci hiecare
odrasle ce nu va face din mene roadă , tă ia-o-va pă rintele mieu cel ceresc ş i în foc o
va arUnca». Pentr-acea, de n-ai Duhul Svânt, pre Dumnedză u n-ai ; ş i de n-ai pre
Dumnedză u, nemică n-ai» 30
Amplificarea fragmentelor biblice în unele predici, repetarea unor argumente —
învă ţă turi, o desfă ş urare mai largă a explicaţiilor, cu cumul de dovezi asupra aceluiaş i
subiect — se pot datora unui model oarecare, dar, tot atât de bine pot fi puse pe
seama liberei alegeri a lui Varlaam, atunci când a considerat că este nevoie să
procedeze astfel. Oricum în economia lucră rii — prolixitatea pierde în favoarea con-
ciziei. ·
Tonul general al expunerilor este acela al unei naraţiuni populare, când plin de
vigoare, când naiv ş i sfă tos, cu «intarsii» de pasaje descriptive ori de meditaţie, intr-un
dozaj menit să dea armonie ansamblului. «Că lă torii când întră în ehervă să rie, nemică
într-însă nu ţin că iaste al să u, ce ş i -unealtele lor ce bagă intr-însă cu socotinţă le
pun să nu piardză sau să uite ceva la purces. Aş ea ş i noi sintern datori pururea să ne
avem că lă tori într-această lume ş i nemică să nu ţinem într-însă că iaste al nostru» r>2.
Dialogul, folosit pe scară largă în antichitatea orientală ş i clasică , este menit în
cazanii să însufleţească discursul, slujind eloeinţei în mai multe planuri : filozofiic,
retoric ş i didactic. în plus dialogul de tip interior, după cum vom vedea în citatul
urmă tor, dă expresie unei contradicţii psihologice acute ; după dureroasa constatare
a unei experienţe nereuş ite, fiul risipitor «veni întru sine» ş i gă si calea ieş irii din impas
: «Un om oarecarele avea doi feciori. Ş i dzise cel mai tână r tă tâne-să u : «Pă rinte, dă -
mi ce mi să vine partea de avuţie». Ş i le împă rţi lor avu- ţiia. Ş i nu după multe dzile,
strânsă tot feciorul eel mai mie ş i să dusă într-o lă ture departe ş i acolo adă vă si
avuţiia sa petrecând cu curvele. Ş i deaca adă vă si el tot, fu foamete mare într-aeeia
lă ture, ş i acela începu a flă mândzi ş i să dusă de să lipi de unul ce lă cuia într-aceia
lă ture. Ş i-l tremise pri-îns în holldele sale să pască porcii. Ş i jeluia să -ş sature
pântecele să u de ră dă einele ce mânca porcii ş i nimenu-i da lui. Ş i veni întru sine ş i
dzise : «Câţi nă imiţi la pă rintele mieu le prisoseş te pâine, iară eu moriu de foame.
Scula-mă -voiu de mă voi duce la pă rintele mieu ş i voi dzice : Pă rinte, greş it-am în
ceriu ş i înaintea ta ş i de-acmu nu sâmt destoinic să mă chem fecior ţie, ce mă fă ca
unul de nă imiţii tă i». Ş i se sculă ş i se duse» 31.
Interogaţia, la rându-i, sporeş te ş i menţine trează atenţia ş i participarea mai
intensă a ascultă torului sau a cititorului.
Pilda iertă rii fiiului risipitor prefigurează celui «că zut» perspectiva ieş irii din
pă cat': «Deci ce te pă ră seş ti, pă că toase ? Ce te leneş ti ? Ce aş tepţi ? Fost-ai soţ
feciorului celui curvariu când au fost în pă cate ? Fii-i soţ ş -acum când să pocă iaş te !
Scoală ş i tu din pă catele tale, pă ră - seaş te ş i tu faptele ceale reale, suspină ,
lă cră madză ş i tu ca dânsu ! Soseş te-ţi vreamea ce-ai petrecut în pă cate ! Destulu-ţi
iaste cât ai petrecut în ră ută ţi ! Agiunge-ţi cât ai fă cut voia diavolului ! întoarce-ite
acmu bine de unde ai ieş it ră u ! Aproprie-te că tră Dumnedză u, cela ce nu iubeaş te
perirea pă că tosului» r/l. Prin rostirea unor lungi perioade, ori comprimat-saeadate

29 Varlaam, Op. cit., f. 89/11.

30 Id. ib„ f. 207.
33. Id. ib.r f. 8.
 ARTICOLE $1 STUDII 61

întrebă ri, în funcţie, cel mai adesea, de oportunitatea luă rii deciziei — se imprimă
expunerii cadenţă , ritmicitate ; interogaţia uş urează , în postură de arbitru, limpezirea
alternativelor : «ce te leneş ti ? Ce aş tepţi ?... Fost-ai... Fii-i...».
De la un capă t la altul al Cazaniei lui Varlaam cititorul este cucerit de intensa
oralitate a limbii, la a că rei expresivitate concură abundenţa figurilor de stil, a tropilor :
«Dă nă oară fu o foamete mare într-acea lă ture unde era iparhia svântului, iară un
coră biiariu neguţă tori de grâu, împlu corabiia sa de grâu să o ducă la Fră neie, să
vândză grâul. Iară svântul Nicolae să ară tă preste noapte eoră biiariului aceluia ş i-i
dzise :
«iSă nu duci acest grâu la Fră neie, unde veri să -l duci, ce-1 du în Mirliehiia, să -l
vendzî cumu-ţi va hi voia, ş i-ţ na ş i 3 galbeni arvonă ». Ş i când fu a doua dzi, deaca să
deş teptă coră biiariul acela, află în palmă 3 galbeni. Ş i dzise că tră alţi coră biiari :
«Astă noapte am vă dzut în vis un vlă di-c bă trân ş i mi-au dzis să duc grâul la Mirliehiia
ş i iată că mi-au dat ş i 3 galbeni arvonă . Deci să ne ducem acolo să vedem». Ş i aş ea
să dusă ră ş i izbă vi svântul Nicolae iparhiia sa din foamete» 5r\
Rodnicia abilită ţii lui Varlaam este de necontestat când, la nivelul exprimă rii,
«revendică » pentru limba română a timpului să u, deci pentru limba curentă (de care
am vorbit mai sus) — forme caracteristice izvoarelor, fă ră nici cea mai mică urmă de
nefiresc, de artificialitate ;
o anume construcţie a frazei, fie în organizarea simetrică a membrilor acesteia
(paralelisme), fie în distribuţia termenilor gramaticali (cu verbul la sfârş it), topica,
preluarea ori prelucrarea modifică rii semantice pe care le suferă cuvintele (tropii),
folosirea simbolurilor, alegoria, a nenumă rate figuri de stil (anadiploză , comparaţie,
epitet, metaforă , hiperbolă ş .a.), procedee retorice (apostrofa — cu utilizarea
interogaţiei ş i exclamaţiei), «exploatarea» sistemului fonetic al limbii (prin accentuarea
sau repetarea unor sunete, silabe, cuvinte, perioade).
In materie de comparaţii George Că linescu reţine că termenii respectivi sunt
luaţi îndeobş te din lumea intemperiilorj6.
«Că lă toria noastră în ceastă lume iaste foarte sârguitoare, ca o apă reapede ce
cură . Aş ea ş i noi cură m ş i ne apropiem de moarte, ş i dzilele noastre trec ca o umlbră
de nuor fă ră de ploaie. Ca corabiia pre mare ce o bate vântul spre margine, ca o
piatră din deal la vale când să ră ntună ş i. nu să poate opri, aş ea mearge de tare ş i
viiaţa noastră că tră moarte» 32.
Aş a cum s-a constatat majoritatea figurilor de stil sunt preluate din izvoarele
utilizate — ele constituind, în literatura omiletică ră să riteană , locuri comune.
Originalitatea la Varlaam vine de la punerea în valoare a tuturor elementelor
poetice, prin utilizarea cu meş teş ug a potenţialului lingvistic românesc la acea dată .
Din pasajele mai stufoase, din didacticismul pedant al unor explicaţii prea minuţioase,
din patetismul melodramatic —■ asociat destul de des cu un simbolism nebulos, în
care aceste elemente îş i pierdeau sclipirea, tă lmă citorul alege, de regulă , ceea ce-i
putea servi desfă ş ură rii unui discurs logic, mai clar, pe înţelesul ş i pentru plă cerea
cititorilor, spre a-i putea iniţia în promovarea virtuţilor creş tin-orto- doxe.
Nu pot fi scă pate din vedere numeroasele componente folclorice din predici
(obiceiuri, credinţe, ritualuri) ş i componente legendare (personaje ş i întâmplă ri
fantastice, miraculoase) — provenite din temele predilecte ale spiritualită ţii universale,
ori din folclorul biblic (Vechiul Testament), atribute deosebit de atractive pentru
creş tinii din evul mediu, care aveau de luptat contra turcilor ş i contra oprimă rii

32 Varlaam, Op. cit., f. 370 ; vezi ş i citatele semnalate la notele 39, 44, 45.
62 STUDII TEOLOGICE

sociale.
în Cazania lui Varlaam aceste elemente «îmbracă » adesea o pertinentă
coloratură indigenă .
Prof. Pândele Olteanu sesizează în existenţa substratului geto-trac din Balcani —
câteva caracteristici care au dezvoltat, fructuos, teme inconfundabile în folclorul
popoarelor din această zonă geografică ; eiste vorba, de pildă , despre credinţa în
nemurirea sufletelor (la noi ciobanul din Mioriţ a), ori ideea morţii creatoare, a
sacrifică rii unei vieţi,. pentru ca o construcţie, o operă spirituală să dureze (Meş terul
Manole, Mă nă stirea Curtea de Argeş )33. «Ră stignirea lui Iisus imprimă durabilitatea
infinită a operei de redresare spirituală a întregii omeniri» 34.
Pornind de aici Plânsul Maicii Domnului (din predica la Sâmbă ta Mare) ia forma
unui bocet popular autohton, îndepă rtându-se, sensibil, de modelul — pe care subtilul
comparatist îl considera a fi Comoara lui Damaschin Studitul35.
«O, iubit fiiul mieu, unde laş i maica ta ? într-a cui casă mă tre- miţi ? La-ş i-mă
de-acmu, fiiul mieu ş i de astă dzi mă desparţ de tine. Dară pre cine voiu avea
agiutoriu ? Pre cine voiu avea mângâiare ? Că pre tine, fiiul mieu, am avut nedeajde,
pre tine tată ş i îmă ş i Dum- nedză u, de agiutoriu ş i de folosire. Dară de-acmu pre
cine voiu avea în locul tă u, fiiul mieu ? Amar mie, sângurata de mine ! N-am tras ne-
deade, fiiul mieu, când te-am nă scut, de una ca aceasta. N-am aş teptalt să trag atâta
scârbă ş i dosadă , fiiul mieu, nice atâta amar ş i durere. Când te-am nă scut, fiiul mieu,
n-am sâmţit dureare, iară acmu cumplită dureare sâmţ într^înima mea. în loc de
bucurie, fiiul mieu, iau scârbă ; în loc de veselie, amar ; în loc de desvă tare, nevoie ; în
loc de iuş iurare, greutate ; în loc de dzi bună , fiiul mieu, vă dz dzi rea ş i cumplită ; în
loc de cât bine am nedejdiuit să aiub, fiiul mieu, pentru naş terea ta, acmu atâta ră u ş i
dureare am. Unde iaste Ga-vriil arharghel ce mi-au dzis să mă veselesc ? Să -l vă dz
încai acmu, să gră iesc că tr-îns puţine cuvente. Că el mi-au dzis că mă voiu veseli, iară
eu acmu, fiiul mieu, mă amă ră sc ş i mă dosă desc. Dzisu-mi-au că împă ră ţila ta nu va
avea să vârş it, iară eu te vă dz, fiiul mieu, nu ca un-pă rat, ce ca un vinovat. Dzis-au că
împă ră ţiia ta nu va avea svârş it, iară eu, fiiul mieu, te vă dz mort ş i cuvântul lui nice
aicea pre pă mânt nu s-au împlut. O, iubitul mieu fiiu, dulce lumină ochilor iniei,
nedeajdea ş i veseliia mea, deş chi- de-ţi ochii ş i vedzi maica ta ce te plânge ;
deş chide-ţi svântul rost ş i mângâia maica ta. Ascultă , fiiul mieu, suspinile meale ; caotă
de vedzi lacră mile meale. Unde ţi-s ucenicii ? Toţi te lă sară acmu. Unde ţi-s priiatenii ?
Toţi te pă ră siră . Unde-i Petr-ucenicul tă u, ce dzicea că -ş i va pune capul pentru
liubovul tă u, iară acmu nice el nu să află să plângă cu mene ? Toţi m-au lă sat, toţi m-
au pă ră sit. Numai Ioan, cel mai tână r de toţi, acela te iubeaş te ş i acela-ţi iaste astă dzi
ucenic. O, iubitul mieu fiiu, sabiia cea de îmbe pă rţile ascuţită , de care-mi spunea
Simeon stareţ, astă dzi pă trunsă inima mea ş i trecu prin trupul mieu, că te vă dz mort,
fiiul mieu cela ce înviiai morţii, ş i mânule tale cealea ce tă mă duia bolnavii le vă dz
pă trunse cu cuie ş i ră nite, ş i rostul tă u cel cu învă ţă tură scumpă ş i dulce acmu-i
închis ş i tă cut, ş i fră mseaţea feaţei tale ponegrită ş i schimosită .
O, ceriu ş i pă mânte, plângeţi cu mene pentru moartea cea cu obidă a fiiului
mieu ! Plângeţi cu mene maici, că fiiul mieu ş i lumina ochilor voş tri să stânsă acmu !

33 Pândele Olteanu, Elemente de tolclor ş i de literatură populară din Cazania mitropolitului Varlaam,
in lumina izvorului neogrec «Cuvântă rile lui Damaschin Studitul», Bucureş ti, 1972, p.135.
34 Id. ib„ p. 136.
35 Id. ib.
5 — Studii Teologice
 ARTICOLE $1 STUDII 63

Glă siţi cu mene, fecioare, că mirele sufletelor

voastre gropiei să dă ! Plângeţi, voinici, că fră mseaţea voasrtră să schi- mosi, ş i voi,
bă trâni, cu amar tânguiţi, că tă riia voastră slă bi ! O, pă - mânte ş i tu soare, întrestaţi-
vă ş i vă spă mântaţi de minunată minune, că tvoreţul vostru dzace mort ş i ziditoriul
vostru în groapă să îngroapă ! O, ceriu, deş chide-ţi porţile tale, ş i voi îngeri, plecaţi-
vă ochii voş tri ş i că otaţi de vedeţi pe tvoreţul ş i împă ratul vostru pre pă mânt, în
mijloc de rod pă că tos, lă sat ş i pă ră sit în ocară mare ş i fă ră de milă ucis ş i omorât!»
36.

Bocetul mamei din omilia lui Varlaam, stră bă tut de un lirism impresionant, nu
aparţine planului divin oi, celui uman37 ; el împlineş te necesitatea dialogului între cel
ră mas ş i cel care pleacă ; disperarea mamei «parcurge» succesiv treptele durerii (prin
raportă ri de la microcosm la macrocosm). Mai întâi imploră ri ce «definesc»
deznă dejdea : «cui mă laş i ?»... ; lamentă ri : «Amar mie sângurata»... ; devastatoare
simţă minte contradictorii — o simetrie antagonică , ce desfă ş oară pe două planuri —
aş teptă rile ş i realită ţile : «în loc de bucurie... scârbă ..., în loc de veselie, amar» (anafora
urmată de antiteze semantice) ; invocarea încurajatoarei proorociri : «Unde iaste
Gavriil ?...» ; întrebă ri ş i replici : «Unde ţi-s ucenicii ? Toţi te lă sară ...» ; chipul
Ră stignitului determină pe mamă să -ş i cheme pă rtaş i la necuprinsa-i jale : cerul,
pă mântul, maici, fecioare, voinici, bă trâni... universul : «O, pă mânte ş i tu soare,
întrestaţi-vă ş i vă spă mântaţi de minunată minune»... (tautologie «nedepistată » în
izvoarele cercetate, la fel ca ş i cea din titlul cazaniei respective : Plânsul ş i tânguirea
Preacistei...) 38.
Prin proiectarea misterului hristologic asupra întregii naturi, durerea Mă riei
dobândeş te dimensiunile unui «icreş tinism cosmic», tipic, cum s-a afirmat,
creş tinismului ţă ră nesc al românilor ş i Europei Orientale 39.
Analizând acest bocet, în lumina riturilor ş i a simbolurilor ţă ră neş ti 40 se va vedea
că el respectă regulile ş i stereotipia bocetului popular românesc. Acesta este alcă tuit
din întrebă ri ce nu primesc ră spuns, din evocă ri biografice ale celui mort, din
reamintirea împrejură rilor în care s-a stins, din durerea pricinuită celor ră maş i.
Dramatismul tră irilor momentului atinge cote ce depă ş esc pe acelea ale
presupuselor izvoare, marcate de un retorism ce estompează sentimentul profund al
durerii, simţite într-un diapazon emoţional specific spiritualită ţii noastre.
In poezia românească a iceremonialului de înmormântare — moartea nu
reprezintă înisă un sfârş it, ei o trecere din lumea terestră în «lumea de dincolo», în
«lumea umbrelor».
Ră dă cinile acestei credinţe ne duc spre stră vechi interpretă ri ale sfârş itului —
legate de Zalmoxis41, zeul suprem în religia geto-dacilor, care propovă duia nemurirea
ş i ră splă tirea drepţilor pe lumea cealaltă . Dimitrie Cantemir va confirma în prima
noastră istorie : «Dachii sânt mai viteji decât toţi varvarii... că ci ei nu cred, precum
moartea să fie sfârş itul vieţii, ci socotesc ca cum ar fi o trecere la alte lă caş uri nouă »
42.

36 Varlaam, Op. cit., f. 115.

37 Li 1 iama Botez, Varlaam, în Crestomaţ ie de literatură română veche, voi, I. Cuvânt înainte de prof.
dr. doc. Zoe DumHrescu-Buş ulenga, Coordonatori : I. C. Chiţimia ş i Stela Toma, Cluj-Napoca, 1984, p. 125 şi
urm.
38 Pândele Olteanu, Sintaxa ş i stilul paleoslavei ş i slavonei, Bucureş ti, 1974, p. 151—152, 207—208, 231,
336—350.
39 Mircea Eliade, Images et symboles, Collection «Les Essais», IX, Paris, 1970, p. 110—140.
40 O. Bârlea, Metoda de cercetare a lolclorului, Bucureş ti, 1969, ţ>. 31.
41 Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor.
42 Mircea Eliade, De Ia Zalmoxis la Genghis Han. Bucureş ti, 1980, p. 460
 64 STUDII TEOLOGICE

De aici — cultivarea conduitei morale în această viaţă — pentru a o merita, drept

ră splată , pe cea de apoi.
O constatare curioasă , legată de ceea ce în Cazanie ne face s-o simţim ş i mai de
drept carte românească este aceea avansată de prof. P. Olteanu, privind tendinţa de
versificare sub influenţa versului popular din baladele noastre ş i din cântecele
haiduceş ti43 : «De atâtea pă rţi ce venia ră zboiu asupria svenţilor mă cenici, eu nevoie
era a birui. Nu poate nestins să gră iască , nice să spuie în ce chip biruia ş i că lca
aceastea toate, numai pentru ca să dobândească împă ră ţiia ceriului. Iară
necredincioş ii împă raţi ş i în foc ardea-i ş i pre leamne spândzura-i, ş i trupurile lor
strujia cu unghi de hier, ş i cu lumini aprinse ardea-i, ş i în teascuri tescuia-i ş i în
vârteaje sfă râma-i, ş i în foc arunca-i, ş i în temniţe închidea-i, ş i leilor mâncare da-i, ş i
în că ldă ri hierbea-i ş i cu suliţe împungea-i, ş i singele lor varsă -le»6S. Verbul la sfârş itul
«versului», precum ş i postpunerea formei scurte a pronumelui ne sunt cât se poate de
familiare din creaţiile genului. în linia aceloraş i cutume am putea aminti ş i repetarea
unor silabe, ce «rotunjeş te» muzicalitatea de sorginte populară în mai multe propoziţii
din scrisul lui Varlaam : «Fecioară , nu mă lepă da... Tu-mi hii îndireptă toare, tu-mi hii
folositoare ş i a toată viaţa mea socotitoare» 44.
Prof. Pândele Olteanu include originalită ţii lui Varlaam ş i desfă ş urarea motivului
«amă râtă turturea»45 (prezent la noi mai întâi în învăţă turile lui Neagoe Basarab, apoi
în Floarea darurilor).
Din punctul de vedere al limbii, predicile dau un impuls dezvoltă rii românei
literare ş i pun în valoare bogă ţia limbii populare, limba celor mai vechi traduceri
româneş ti, ş i, în particular, mă iestria eruditului moldovean ş i a artei scrisului să u. Nu
este aş adar o limbă populară , ci o limbă cu caracter popular, având anumite tră să turi
regionale, nefiind un «grai» sau un «dialect», în sensu] în care a fost pecetluită , nu o
dată , drept limbă moldovenească 46.
Epoca în care creează Varlaam este aceea a formă rii limbii literare române, un
edificiu început de peste un secol, la care — dinspre jumă tatea a Il-a a veacului ş i
până la finele acestuia — aveau să se adauge piese temeinice de 'calibrul Că rţ ii
româneş ti de învă ţă tură (1643), al Noului testament de la Bă lgrad (1648), ori al Bibliei
de la Bucureş ti (1688), într-un dat .istoric — atestând unitatea de gândire, simţire ş i
grai a tuturor românilor.
Tradusă ori compilată , sau ş i una ş i alta, Cazania lui Varlaam are cea mai îngrijită
formă a limbii române literare din prima jumă tate a secolului al XVII-lea, oferind
cititorului cele dintâi pagini de proză artistică românească .
Unitară pe plan fonetic, morfologic, sintactic, lexical — limba predicilor este
clară , viguroasă , bogată , expresivă , plină de naturaleţe, în fraze fluente, cu un ritm
interior ce conferă discursului, pe alocuri, o aură solemnă , ţinând, desigur, de locul
unde avea să fie rostit ş i de «încă rcă tura» pilduitoare pe care o avea de transmis.
Se întâlnesc fonetisme molodoveneş ti (de tipul dzice, gioi, hie), care sunt uneori
înlocuite ou muntenismele corespunză toare (zice, joi, fie), fonetisme arhaice (buă r,
iuş ura, vreame, iaste, nuor); unele forme flexionare deosebite (acuzativ fă ră prepoziţie
: mângâie maica ta, au pierdut ereticii; vocative ca: oame !, ome ! ; forme de plural ca:

ş i u.
43 Pândele Olteanu, Elemente..., p. 154.
44 Id. ib„ f. 14/11.
45 Id. ib„ f. 55/11.
46 Liviu Onu, O contribuţ ie valoroasă la dezvoltarea limbii române literare : Cazania lui Varlaam, Cluj,
1956, p. 286. Extras din Buletinul Universită ţilor «V. Ba- beş » ş i «Bolyai», Cluj, vol. I, nr. 1—2, 1’956, Seria
ş tiinţelor sociale, p.273—001·.
 ARTICOLE $1 STUDII 65

mâ- nule; lipsa acordului : carii strica), o mare frecvenţă a perfectului simplu la verbul
de acţiune, elemente de sintaxă caracteristice timpului (postpunerea auxiliarului la
timpurile compuse : plânge-vor, ori a formei scurte a pronumelui personal : trece-i).
Din punctul de vedere al lexicului cercetă ri mai recente au stabilit preponderenţa
fondului latin, slavonismele pă strate (FI. Mureş anu gă seş te doar 260) 47 datorându-se
specificului religios al textului (bla- gocestiv -f- evlavios, oteţ i = pă rinţi, pravoslavnic =
credincios, tâl- covnic = comentator), unele cuvinte maghiare (adă vă sise = cheltuise,
a giurui = a promite), neogreceş ti (amă geu = ş arlatan, schizmi = a dezbina), cuvinte
sârbeş ti ş i unele cu origine necunoscută .
Mulţi termeni circulau eu alt sens decât cel de azi (împle = împlini, nesocotit = F.
mare : cheltuială nesocotită , să vârş i = sfârş i), iar alţii au dispă rut (rost — gură ,
temeluiaş te — pune temelie, zgă u = pântece), deş i circulau frecvent ş i în scrierile
anterioare.
Bogă ţia ş i varietatea vocabularului, tră să turi importante ale limbii literare, se pot
observa ş i din cazurile de sinonimie (ciudesă -minune, liubov-iuboste-dragoste,
dezvă scură -dezbră cară , vindecare-isţ elenie-tă rnă - duire), tot astfel ş i prin tautologii,
pleonasme, prin care se accentuează ideea, dând ş i câş tig estetic contextului (toţ i m-
au lă sat, toţ i m-au pă ră sit ; ucide-l ş i-l omoară ; vânturi de scârbe ş i de dosă dzi;
dosă diia ş i munciia; minunată minune, voroave ş i cuvinte).
Interesantă , ş i destul de des întâlnită — deş i nesemnalată — este folosirea în
aceeaş i frază a mai multor termeni aparţinând aceleiaş i familii lexicale (ne-au dă ruit...
dă ruim ş i noi acest dar; toate în fugă fug ; în teascuri tescuia-i).
Stră lucitul veş mânt românesc al Cazaniei, care rezidă în limba ş i stilul lucră rii,
tră dează , pe lângă vasta cultură a lui Varlaam, ş i gradul să u de intenţionalitate,
că ruia-i este fidel de la foaia de titlu, până la ultimul cuvânt — stră duinldu-se să
creeze o carte românească pentru toţi românii, fie ei preoţi ori mireni.
Aş a se face că 'aspectul grafic desă vârş it, bogatul conţinut de idei ş i izbutitele
mijloace artistice de realizare (din punctul de vedere al exprimă rii) — îi deschid porţile
unei întinse ş i intense circulaţii.
Cazania s-a ră spândit în toate lacurile unde erau români : Moldova, Criş ana,
Maramureş , Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, ba chiar ş i peste hotare : Sofia,
Belgrad, Zagreb, Praga, München, Paris, Londra, Kiev, Odessa (după ce, în 1883,
fusese descrisă de bibliograful Kara- taev) 48.
Fie tipă rită , fie în oopii manuscrise, fie în al'te multe reedită ri după ediţia de la
Iaş i, sute de exemplare ale Cazaniei lui Varlaam sunt tot atâtea aote de autenticitate
ale destinului istoric al unei că rţi rare, nu atât ca numă r de exemplare, cât ca valoare.
Nu se ş tie tirajul că rţii, dar, după mai bine de trei secole de la apariţie (1983) 49,
numai în Transilvania s-au descoperit peste 350 de exemplare ale Cazaniei, constatare
gră itoare a setei de cultură a poporului român.
însemnă rile de pe filele volumelor pă strate aduc, în afara informaţiilor de ordin
istoric, de viaţă autohtonă , de cataclisme, de dovezi stră moş eş ti despre lupta pentru
credinţă , unitate ş i neatârnare, pentru pă strarea limbii ş i fiinţei naţionale, ş i mă rturii
privind «drumurile» tomului respectiv : cui i-a aparţinut la un moment dat, de la cine a
fost procurat ş i la ce preţ, dacă a fost dă ruit, lă sat ca moş tenire, dat cu zestre sau de
pomană vreunei biserici, cât a fost de dorit, de preţuit ş i ce eforturi s-au fă cut pentru

47 O preţioasă listă completă , cu toate trimiterile la original se află la Florea Mureş anu, Op. cit., p.
105—110.
48 Paul Mihail, Circulaţ ia Cazaniei Mitropolitului Varlaam în Biserica românească , în «Mitropolia
Moldovei ş i Sucevei», an 33, nr. 10—11—12, Iaş i, 1957 p. 824.
49 Florian Dudaş , Cazania Iui Varlaam,,, -p. 8.
66 STUDII TEOLOGICE

a-1 dobândi sau a-1 pă stra cu avară grijă , judecă ţi iscate în temeiul neînstră ină rii,
blesteme, afurisenii îndreptate asupra acelora care n-ar respecta destinaţia convenită .
Pentru protejare unele exemplare au fost legate în piele sau în coperţi de lemn cu
încuietori sofisticate.
De la Iaş i câte un exemplar este în scurt timp în Maramureş , apoi în Ţ ara
Românească , pentru ca să ajungă din nou în Moldova, înfruntând, curând, un nou
itinerar ; dus de că lă tori, că rturari, monahi, pă stori, simpli credincioş i — în ignorarea
deplină a faptului că între provinciile istorice ale pă mântului nostru ar fi putut exista
fruntarii spirituale.
în virtutea acestor realită ţi se vede că opera de că petenie a lui Varlaam n-a fost
destinată pentru rafturile bibliomanilor, ci pentru obş tea cea vie a poporului român,
trecând din mână în mână , cum numai unele că rţi populare ş i scrierile cronicarilor
umaniş ti au mai captat interesul la acea vreme.
în structura unei prezentă ri (ca cea pe care ne-am îngă duit s-o întreprindem) —·
atunci când este vorba de o lucrare de tipul Cazaniei lui Varlaam — ar fi fost poate
mai nimerit să se înceapă cu izvoarele. Cum însă am socotit că nu cunoaş terea sau
valoarea acestora au dat Că rţ ii româneş ti de învă ţă tură girul spre inima, spre sufletul
ş i conş tiinţa românilor — ne-am permis să ne oprim mai întâi asupra aspectelor în
care «dramul» de contribuţie personală a lui Varlaam nu poate fi eludat : opţiunile în
grafica de carte ş i harul în mânuirea verbului românesc în pasajele selecţionate ori
prelucrate — pentru că , iată , «să mânţa semă nată în pă mânt bun este cel care aude
cuvântul ş i-l înţelege, deci care aduce rod ş i face : unul o sută , altul ş aizeci, altul
treizeci» 50.
Declaraţiile cuprinse în titlul Cazaniei: «din multe scripturi tă lmă cită , din limba
sloveniască » sau din Cuvânt că tră cetitoriu : «adu- nat-am din toţi tâlcovnicii sventei
evanghelii, dască lii besearicii noastre» sunt pentru cercetă tori ambigue ş i puţin
încurajatoare.
Ceva mai clară este informaţia aflată in scrisoarea adresată de mitropolit ţarului
Mihai Teodorovici, că ruia-i cere sprijin pentru tipă rirea omiliilor lui Calist, care la acea
vreme (1637) erau gata de a fi imprimate, deci îi puteau servi drept -model.
Din multele investigaţii întreprinse pe această temă — a câş tigat teren ideea de
«pluralitate» a izvoarelor, ră mânând, totuş i, Evanghelia învăţă toare, datorată
că rturarului Calist «unul din izvoarele primare nemijlocite... pe care... Varlaam a
prelucrat-o ş i îmbogă ţit-o într-un mod original» 11.
De asemeni, bazându-se pe o cercetare textologică comparată , prof. Pândele
Olteanu se opreş te la surse bizantine ortodoxe, în principal la Comoara lui Damaschin
Studitul, după care Varlaam ar fi preluat 20 de cuvântă ri, peste 200 de pagini 51.
Pentru Atanasie Popa ş i nu numai izvorul principal l-ar constitui o cazanie
românească din Moldova, care a fost foarte ră spândită în copii manuscrise, înainte de
1640 52, deci o sursă internă , iar în privinţa substanţialului «tribut» pe care Varlaam l-
ar fi plă tit lui Da- maschin Studitul avansează idei menite să reducă simţitor
dependenţa stabilită de P. Olteanu 53.
Nici Cazaniile lui Coresi nu par necunoscute cultivatului prelat moldav ; Gr.

50 Matei, 13, 23.

51 Pândele Olteanu, Unul din izvoarele neogreceş ti ale «Cazaniei» mitropoli
tului Varlaam (1643) : «Comoara» lui Damaschin Studitul. Extras p. 171 ; id., Izvoare ş i versiuni bizantine slave
ale omiliei lui Varlaam despre înmormântarea Iui Hristos, în «Studii de slavistică » II, 1968, p. 57—89 f id.,
Elemente..., p. 155.
52 Atanasie Popa, Există o cazanie moldovenească în secolul al XVI-lea ?
In legă tură cu izvoarele Cazaniei lui Varlaam, în «Cercetă ri de lingvistică », an X, nr. 1/1965, p. 73.
53 Id., Care este contribuţ ia lui Varlaam..., p. 177.
 ARTICOLE $1 STUDII 67

Scorpan gă seş te de-a dreptul frapante asemă nă rile Pildei semă nă torului din omilia
de la 1581 si cea a lui Varlaam de la fila 323 54.
în ciuda multelor cercetă ri privind «modelele» Cazaniei lui Var- laam, terenul
ră mâne alunecos ş i aproape de incertitudinile exprimate cu mai mult timp în urmă de
Ni'oolae Cartojan : «în literatura omile- tică sunt multe locuri comune care au trecut
de la un predicator la altul», iar referitor la prelucră rile fă ptuite, ele «nu trebuie să ne
amă gească , fiindcă se poate întâmpla ca multe din aceste prelucră ri să fi aparţinut
originalului după care a tradus Varlaam» 55.
Aş adar — dacă nu se cunosc în totalitate sursele Cazaniei, ş i nici din cele vizate
nu toate par certe, în schimb un mare numă r de cercetă tori recunosc că nu este
vorba de o simplă traducere, ci de o prelucrare (N. Iorga îi zicea antologie), în care
Varlaam «are partea sa de mare contribuţie originală » 56.
«Chiar ş i în ziua în care capriciile istoriei ar scoate la lumină «Calistul» pe care
Varlaam, îmbogă ţindu-1 ş i cu alţi tâlcovnici, l-a tă lmă cit din slavoneş te în româneş te
— afirmă un exeget de marcă al Cazaniei — meritul lui neegalat nu va fi cu nimic
umbrit. Cazaniile, aş a cum sunt întocmite, poartă pecetea personalită ţii sale uriaş e» 57.
O carte atât de cerută , deci ş i scumpă (pentru al că rei preţ se ş i asociau,
contribuind mai mulţi solicitanţi)58 era firesc să cunoască ş i multe copii ş i reedită ri
(numai în Ardeal au fost inventariate 42 de manuscrise — ultimul copiat după 1800),
ş tiute ş i poate încă ş i neş tiute, în urmă cu numai trei decenii ş i ceva (1957) a fost
descoperit în Banat, în lada cu scule a unui pietrar, într-un ş tergar mucegă it de vreme,
un exemplar al Cazaniei lui Varlaam 59.
Se cunosc până în prezent 14 retipă riri integrale ş i 3 cu texte alese : sec. XVII —
a. 1644 Cazania de la Deal« (preia o parte din Varlaam)
— a. 1699 Chiriacodromionul de la Alba-Iulia
sec. XVIII — a. 1732 (Bucureş ti), 1748 (Râmnic), 1765 (Buc.), 1768
(Buc.), 1781 (Râmnic), 1792 (Râmnic sec. XIX — a. 1828 (Buc. ?), 1834 (Buză u),
1850 (Sibiu), 1858 (Buc.), 1894 (Buc. texte alese) ş i 1898 (Buc.) sec. XX — a. 1903 (Buc.
texte alese), 1911 (Buc.) si ediţia jubiliară 1943 (Buc.).
Dintre acestea ţinem să semnalăm profunda
semnificaţie a retipăririi, la Alba-Iulia, la
sfârşitul de veac XVII, a Cazaniei iui Varlaam, grăitoare
preluare şi desăvârşire a «cursei» întru unitatea
românilor : «cea mai deplină expresiune a unităţii
româneşti din colaborarea elementului din Moldova
(textul Cazaniei lui Varlaam), cu cel din
Transilvania {cheltuiala lui Atanasie, a
protopopului Gh. Dăianu şi a ober-
biră ului Ş tefan Raţ), ală turi de însemnata contribuţie a Munteniei, prin dă rnicia lui
Constantin Brâncoveanu ş i prin tot atât de importanta destoinicie tehnică a
tipografului literat Istvanovici, plecat de la Bucureş ti la Alba-Iulia în aceslt anume scop

54 Gr. Scorpan, Op. cit., p. 118.

55 N. Cartojan, Op. cit., p. 194.
56 Florian Dudaş , Op. cit., p. 36.
57 Florea Mureş anu, Op. cit., p. 103.
58 Gavriil Hango, Notiţ e istorice, în «Telegraful român», Sibiu, nr XVII, din 13/26 II, 1903, p. 71.
59 Doru Ş tefan, Ex libris, în «Transilvania», Sibiu, serie nouă , an IV—LXXXI, nr. 9, sept. 1975, p. 50.
68 STUDII TEOLOGICE

60. Fă ră exagerare se poate spune că în împrejură rile de la sfârş itul secolului al XVII-
lea, anevoie ar fi fost posibilă o manifestare, peste orice graniţe politice a ideii de uni-
tate ş i solidaritate românească , în chip mai pregnant ş i mai pilduitor, decât cea
concretizată în cuprinsul importantei tipă rituri de la Alba-Iulia» 61
Publicaţia din care tocmai am citat înmă nunchea, în anul respectiv
— 1957 — sub semnă turi prestigioase, comemorarea lui Varlaam, de la a că rui
moarte trecuseră trei veacuri. Poate replica moldavă la faptul că în 1943 Cazania s-a
bucurat, la trecerea aceluiaş i numă r de ani, de câteva nobile ş i impună toare gesturi
aniversare, semnate în Banat, Transilvania ş i Muntenia.
Este vorba de amplele studii : Atanasie Popa, Cazania lui Varlaam
— 1643 —·, Prezentare grafică Timiş oara, 1944, ş i Florea Mureş anu, Cazania lui
Varlaam, 1643—1943, Prezentare în imagini, Kolozsvâr (Oluj), 1944, precum ş i de, am
putea spune, unica ediţie fidelă a textului lui Varlaam, apă rută la Bucureş ti în 1943,
fă ră numele realizatorului.
Date fiind condiţiile vitrege de atunci, travaliul de-a dreptul sisific întreprins
pentru onoarea jubileului în cercetarea consacrată primei Că rţ i româneş ti de
învăţă tură este nu numai înă lţă tor, dar ş i emoţionant.
Primul semnatar, care deplângea lipsa că rţilor necesare informaţiei prin atâtea
perturbante mută ri ale bibliotecilor româneş ti, pentru a pune la adă post comorile
culturii, în timpul devastatoarelor evenimente, oare a tremurat cercetând, analizând,
scriind sub bombardamente — mă rturisea în cuvântul de deschidere al că rţii sale :
«Doresc ca mireasma Cazaniei lui Varlaam să ne înalţe pe toţi ş i să ne pă trundă pe
toţi cu duhul ei întă ritor, pe care l-am primit generaţii de-a rândul din faţa altarului,
sau din stră nile vechilor noastre bisericuţe, care ne-au pă strat fiinţa, tradiţia ş i
credinţa».
Cea de-a doua carte, deţine de la apariţie ş i până azi un loc privilegiat, fiind
recunoscută drept prima ş i cea mai importantă prezentare a operei lui Varlaam, în
ansamblu, ş i în special sub aspect grafic. Faptul că cercetă rile ulterioare i-au adus
puţine corecţiuni, raliindu-se majorită ţii concluziilor formulate, îi conferă prestigiu ş i
longevitate.
Ni s-a pă rut originală metoda de transcriere a citatelor din textul Cazaniei,
autorul studiului neurmă rind scopuri filologice : «Caracterele chirilice, împreună cu
întreg aparatul lor grafic, să fie osebite aş a fel, încât odată transcris textul în latine —
să fie posibilă reconstituirea exactă , iară ş i din latine în chirilice, a originalului» 62.
Vom aminti câteva observaţii fă cute de FI. Mureş anu asupra unora din
retipă ririle Cazaniei lui Varlaam, accentuând totodată proprietatea
termenilor folosiţi de exeget ; în acest sens reţinem că în realitate ediţiile enumerate
mai sus — sunt reti-pă riri după Cazania lui Varlaam ş i nu ale Cazaniei» ; pentru că , în
înţelesul strict al cuvântului, această monumentală operă n-a fost retipă rită »00 (cu
textul ş i ornamentaţia aidoma originalului).
FI. Mureş anu «sancţionează » cu severitate abordă rile anterioare : «începând ou
«plagiatura» de la 1644 ; cu rebotezarea sub numele exotic de «Chiriacodromion» la
1699 ş i până la ediţia din 1911, toate au utilizat cuprinsul Cazaniei lui Varlaam, în parte
sau în întregime, adă ugând sau eliminând, uneori în chip barbar tocmai expresiile
arhaice cele mai pline de seva înţelepciunii ş i mireasma frumuseţii. Dar absolut nici
una nu s-a ridicat în ceea ce priveş te ornamentaţia la înă lţimea originalului. Nici una,

60 Florea Mureş anu, Op. cit., p. 128—'182.

61 I. Luipaş , Cartea românească ele învăţă tură de la 1643, retipă rită într-o ediţ ie transilvană Ia Alba-
Iulia in 1699, în «Mitropolia Moldovei ş i Sucevei», an XXXIII, nr. 10—11—12, oct.-dec., 1957, Iaş i, p. 806.
62 Florea Mureş anu, Op. cit., p. XV.
 ARTICOLE $1 STUDII 69

dar absolut nici una dintre retipă riri nu ne poate da nici mă car o icoană aproximativă
ide ceea ce a fost originalul de la 1643» 63.
O reeditare (a textului), în adevă ratul sens al cuvântului, a Cazaniei lui Varlaam,
întocmită eu rară acribie, conş tiinciozitate, în competenţe filologice deosebite — este
ediţia critică , apă rută la Bucureş ti, în 1943 (nesemnată ). Ea reprezintă stră duinţa unui
mare truditor al istoriei limbii noastre vechi, excelent profesor ş i pasionat om de ş ti-
inţă — Jacques Byek ; lucrarea, că reia-i consacrase mulţi ani din viaţă ş i care avea să
devină un indispensabil instrument de lucru la îndemâna cercetă torilor limbii secolului
XVII, a ră mas mult timp anonimă . Abia în 1966, Editura Academiei, care mai avea în
depozitele sale un numă r de exemplare 800), Ie-a fă cut publice, ataş ându-le foaia de
titlu cu consemnarea numelui îngrijitorului ediţiei, un Cuvânt înainte ş i câteva note
privind Tehnica ediţ iei; se fă cea astfel, în sfârş it, un act reparator.
J. Byek reda integral textul Cazaniei în tranisliteraţie, folosind pentru semnele
chirilice, oare se ■ considera că aveau corespondente certe în alfabetul latin —
literele respective (a = a, k = b, A = d, e = e, $ = f, r = g, X = h, h = i, >k = j, = 1, M = m, ii = n, w =
o, n = p, p = r, c == s, t = t, k = v), iar pentru cele pentru care erau posibile mai multe
variante, a optat pentru reproducerea în chirilică a semnului (·+ putea fi interpretat
drept î, â, în, îm, m, n; m putea să reprezinte fie pronunţarea unui ea, fie ia, fie ie, e
sau chiar a).
Este de la sine înţeles că sistemul asigura o fidelitate perfectă faţă de textul
original (înlă turând pericolul unor interpretă ri eronate ale anumitor semne chirilice), ş i
specialiş tii, care nu aveau la îndemână ediţia din 1643, se puteau priva de aceasta, cu
încrederea că au în faţă un exemplar «autentic».
Numai dacă cineva a fă cut o singură dată mă car o atare încercare
— poate estima dimensiunea efortului.
I. A. Candrea, fostul profesor al lui Jacques Byek, el însuş i editor de prim rang
a'l vechilor texte româneş ti — avea să -i scrie, la primirea că rţii :

63 Id. ib.
70 STUDII TEOZOG1CE

«Iubite domnule Byck,

...Am primit lucrarea d-tale — anonimă -— care cuprinde textul Cazaniilor lui
Varlaam. Am ră mas entuziasmat, dar ş i uluit de modul cum ai dus la bun sfârş it
această titanică lucrare. Entuziasmat, pentru că vă d, în sfârş it o editare de texte vechi
fă cută după toate cerinţele ş tiinţei.
E prima lucrare de acest fel, la noi în ţară , că ci cele publicate până acum sunt
departe de a-1 mulţumi pe cercetă torul serios. Vorbesc, în primul rând, chiar de ediţia
«Psaltirii S’cheiene», care nu mă mulţumeş te deloc pe mine ş i, probabil, nici pe
cercetă tori. Am o singură scuză : mi s-a impus felul de transcriere a textului de că tre
Comisia Istorică ... Eu aş fi fost de pă rere — cum ai procedat aş a de bine ş i d-ta — să
redau textul, cu toate greş elile, inadvertenţele ş i incoerenţele' copiş tilor, adică un fel
de fotografie tipă rită a Psaltirii, ş i să atrag numai atenţia, în studiul ce-o însoţeş te,
asupra acestor abateri ; d-ta, mai liber decât mine, ai fă cut ceea ce se cere unui filolog
: să redea, fă ră consideraţii subiective, fă ră amestecul unor idei personale precon-
cepute, textul vechi aş a cum ni l-a transmis autorul sau copistul. Te felicit deci pentru
opera realizată ş i mă bucur în acelaş i timp că această operă a fost dusă la bun capă t
de un fost elev al meu, unul din cei mai înzestraţi.
Ziceam mai sus că am fost uluit examinând mai de aproape lucrarea d-tale. Nu-
mi închipuiam să mai existe pe lumea asta un filolog mai înarmat de ră bdare decât
mine. Ei bine ! m-ai întrecut. Nu cred să fi avut eu ră bdarea de care ai dat dovadă d-
ta, transcriind slovă cu slovă , accent cu accent, semnele diacritice etc., ş i să urmă reş ti
cu atâta migală corecturile, — bată -le focul ! că ci ele m-au albit înainte de vreme —
ş i să nu laş i să se 'strecoare nici cea mai mică greş eală . De astfel de muncă de
benedictin nu mă cred capabil. Sunt încredinţat că adevă raţ ii învăţ aţ i, care se vor
servi de textul editat de d-ta, îţi vor fi recunoscă tori pentru materialul neprihă nit ce le-
ai pus la dispoziţie .ş i vor ş ti să aprecieze munca fă ră pereche pe care ai depus-o...»
64 (Sublinierile autorului).

Florea Mureş anu — cu informaţia la zi în obiectul cercetă rii sale (ediţia Byck
apă ruse cu ceva mai puţin de un an înainte) — se referă de mai multe ori la
«alcă tuitorii ediţiei critice de la Bucureş ti (1943)», când descrie grafia, ortografia ori
punctuaţia textului Cazaniei, subliniind atât temeinicia, cât ş i, în opinia sa, lipsa de
temei în anumite opţiuni ale filologului bucureş tean ; nu pare a fi de acord tocmai cu
redarea atât de exactă «în chip fotografic», amestecând semnele sunetelor
«intraductibile», sub forma lor chirilică printre literele latine —- deci exact ceea ce
pentru un specialist de talia lui I. A. Candrea reprezenta perfecţiunea.
Nu ne îndoim că numai pentru că Florea Mureş anu avea în vedere cercul
restrâns al specialiş tilor, că rora le era adresată ediţia Byck, putea afirma : «Retipă rirea
de la Bucureş ti, 1943, având caracter jubiliar, neurmă rind popularizarea în rândurile
oibş tei, ră mâne fă ră rodire» 65.
Ar fi fost astfel dacă nimeni nu s-ar fi folosit de lucrarea respectivă , ori, simpla
ră tefoire a miilor de pagini consacrate Cazaniei lui Var- laam, publicate ulterior,
citează după ediţia Byck, eonfirmându-i autoritatea ş i împlinirea ţelului pentru care a
fost elaborată (puţini sunt cei ce au prilejul să se folosească direct de originale).
Anul jubiliar (1943) a cerut însă celor ce s-au consacrat rememoră rii unuia dintre
cele mai importante evenimente culturale ale sec. XVII românesc — eforturi cu totul
deosebite.

64 Ap. Varlaam, Op. cit., Bucureş ti, 1966, Cuvânt Înainte.

65 Florea Mureş anu, Op. cit., p. ISO.
 ARTICOLE $1 STUDII 71

Florea Mureş anu — ca ş i Atanasie Popa — mă rturiseş te (în încheierea

predosloviei sale) : «Noi ne-am stră duit să pâinim lucrul ş i l-am să vârş it atât cât ne-au
îngă duit anii 1943—1944, — ale că ror vestigii se vă d ca niş te rane în cuprinsul lucră rii
— ş i mijloacele pe care le-am putut avea la îndemână în Transilvania de nord» 66.
Cum s-a stră duit J. Byck, nimeni n-a putut afla din vreo profesiune de credinţă ,
— ediţia apă rându-i ca a... nimă nui... ; «pâinirea» ei ră mâne, neîndoielnic, la cotele
aceleiaş i prospeţimi oa ş i când ar fi abia scoasă din cuptor.
O retipă rire a Cazaniei lui Varlaam este pentru cultura noastră o nobilă îndatorire
ş i un deziderat stringent.
Parafrazând — în termenii Cuvântului împreună [al domnitorului Vasile Lupu]
că tră toată semenţ iia românească — ne întrebă m : oare cu cât erau mai dă ruiţ i ş i
mai darnici stră bunii noş tri, de-au izbutit să dea la iveală giuvaere a că ror cizelură n-a
mai putut fi atinsă ?
La 350 de ani parcurş i de Cartea românească de învă ţă tură de la 1643, ar fi fost
în drept să facă corp comun, într-o reeditare cât mai apropiată de original, cu Noul
Testament de la Bă lgrad (1648) ş i cu Biblia de la Bucureş ti (1688) — ală turi de care a
«înstră lucit» veacul.
Dacă cele două surate67, în condiţii tot neimaginat de grele, au reapă rut, totuş i,
în veş mânt de să rbă toare — cartea, care, cronologic, era cea dintâi, va ră mâne cea
din urmă ?
Tentativa de a-ş i fi pă strat locul în suita citată a existat cu certitudine, după
scurgerea a 300 de arii ; «O nouă ediţie, în acelaş i timp comemorativă , închinată
drept cuviincios omagiu marelui arhiereu că r-
turar, Mitropolitului Varlaam, care să fie pusă la îndemâna obş tei spre zidire
sufletească ş i în acelaş i timp să fie aproape identică cu originalul ş i sub raport artistic,
nu numai că ,nu este inutilă , ci imperios necesară
— ş i e o chestiune de prestigiu cultural.
Din aceste motive Editura E.R.A.N. a pus în lucrare o nouă retipă rire a originalului
— nimic adă ugând, nici lă sând la o parte — ci transcriind numai textul cu litere latine
ş i în scrisul de azi ca să fie de toţi înţeles. Iar sub raportul artistic, prin reproducerea ş i
completarea frontispiciilor originalului de că tre pictorul Emil Cornea — se va putea da
o idee adevă rată a ceea ce a fost Cazania lui Varlaam»9fi.
Rezultatul cercetă rilor noastre, întreprinse în baza datelor de mai sus, nu este în
mă sură să clarifice existenţa ş i stadiul a ceea ce «s-a pus în lucrare» pentru ediţia de
care se vorbeş te.
Fie ca — înainte de trecerea a 400 de ani de la apariţie sau pentru atunci —
reimprimarea Cazaniei lui Varlaam, care a ră mas cea din urmă , să -ş i recapete, prin
integritatea atributelor originare, locul cel dintâi.

Ş ASE «VERSURI» IN ACROSTIH DE PICU PATRUŢ

Ş TEFAN ALEXANDRU MIHAI

66 Id. ib„ p. XVI.

67 Este vorba de ediţiile, pe drept cuvânt omagiale: Noul Testament, Tipă rit pentru prima dată în
limba română l-a 1648 de că tre Simion Ş tefan, Mitropolitul Transilvaniei. Reeditat după 340 de ani 'din
iniţiativa ş i purtarea de grijă a Prea Sfinţitului Emilian, episcop al Alba Iuliei, Editura Episcopiei ortodoxe
române a Alba Iuliei — 1988, ş i Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului ş i Noului Testament,
Tipă rită întâia oară la 1688 în timpul lui Ş erban Vodă Cantacuzino, Domnul Ţ ă rii Româneş ti. Retipă rită după
300 de ani în facsimil ş i transcriere — cu aprobarea Sfântului Sinod ş i cu binecuvântarea Prea Fericitului
Pă rinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Editura Institutului Biblic ş i de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureş ti — 1988.
72 STUDII TEOLOGICE

RĂ DULKSCU

Acrostihul, bine reprezentat ş i în literatura română începând cu secolul al XVIII-

lea, are, în literatura universală , origini stră vechi. Cicero a dat o succintă definiţie a
ceea ce este acrostihul : «...ex primis versum litteris aliquid .conectitur» 68 (din iniţialele
versurilor se îmbină ceva). Dacă acest «ceva» (aliquid) este chiar alfabetul, vorbim de
acrostih alfabetic ; dacă nu iniţialele ci literele mijlocii sau finale ale versurilor
dobândesc un sens în aceleaş i condiţii, vorbim de mesostih ( μέσον
— mijloc), respectiv de telestih (τέλος — sfârş it) ; în sens mai larg se poate numi
acrostih ş i ceea ce rezultă din ală turarea iniţialelor unui grup de cuvinte 69, ca, în
vremuri mai noi, jocul enigmistic propunând aflarea unui numă r de cuvinte al că ror
acrostih constituie soluţia.
Deş i termenul utilizat astă zi derivă direct de la grecescul ά κροστίχιον (ά κρο?—
ascuţit, extrem, terminal ;στί χοζ — rând, vers).
Poezia veche ebraică a cultivat ş i diversificat acrostihul alfabetic. Acrostihul poate
fi cu uş urinţă recunoscut în Psalmii IX—X, XXV, XXXIV, XXXVII, CXI, CXII, CXIX ş i CXLV,
în capitolele I—IV ale că rţii Plângerile lui Ieremia, în cartea Naum, I, 2—10 ; în scrierile
sapienţiale la Proverbe XXI, 10—31 ş i Sirah LI, 13—29 70.

68 M. Tullius Cicero, De divinatione II, 111 în «M. Tullii Ciceronis scripta quae manserimt omilia», ipartis
IV, voi. II, Lipsiae, in aeddibus E.G. Teubneri, 1898, p. 236—237.
69 Textul cuneiform al Rugă ciunii că tre Marduk ş i Sarpanitum soţ ia sa prezintă acrostihul «Pe mine
Assurbanipal, cel ce te invoc, menţir.e-mă în viaţă , o, Marduk, ca închinându-mă să vestesc .preamă rirea ta».
;(v. Huigo Gressmann, Altorientalische Texte zum Alten Testament, Berlin 1926, p. 267, nota b).
70 Respectă m mimerotar-ea proprie textului masoretic.
 ARTICOLE $1 STUDII 73

1. Augustin Z. N. Pop, Biografia mitropolitului că rturar Varlaam al Moldovei. Extras din revista
«Athemaeum», anul V, nr. 4, Bucureş ti, 1940 ; id. Viata mitropolitului Varlaam ai Moldovei, în «Mitropolia
Moldovei ş i Sucevei», an XXXIII, nr. 10, 11—12, Iaş i, 1957, 742—774.
7. Florea Mureş anu, Cazania lui Varlaam, 1643—1943. Prezentare in imagini, Kolozsvar (Cluj), 1944.
11. Vezi- descriere amă nunţită a graficei de carte, studiu, reproduceri : Florea Mureş anu, Op. cit. ş i
Atanasie Popa, Op. cit.
16. Florian Dudaş , Op. cit., p. 42—43.
18. Citatele sunt reproduse după : Varlaam, Cazania, 1643 [Ediţie îngrijită de Jacques Byck, Bucureş ti,
194S.
19. Ion Rotaru, Literatura română veche, Bucureş ti, 1981, p. 111.
20. Varlaam, Cazania, f. 382.
25. Ş tefan Dinulescu, Notiţ e despre viata ş i activitatea Mitropolitului Moldovei — Varlaam (1632—
1653), Cernă uţi, 1886, p. 75. ·
27. Ion D. Popa, Op. cit., p. 555.
29. Mircea Eliade, Op. cit., p. 389—400, voi. III, p. 57—61.
30. Varlaam, Op. cit., f. 116/11.
31. Traducerea textului după BRV I, p. 143.
40. Id. ib., f. 273.
42. Matei, 19, 21.
43. Matei, 19, 23—24.
45. Id. ib„f. 331.
46. Id. ib„f. 332—333.
47. Id. ib„f. 277.
48. Mircea Eliade, Op. cit., voi. II, p. 398—399.
• 49. Jan de Waa.rd, Traduction en langue courante, în «Dacoromamia», Jahrbuch für östliche Latmität,
7/1-988, Freiburg-München, p. 135 ş .urm.
52. Id. ib„ f. 367.
54. Id. ib„ f. 19.
55. Id. ib„ f. 33/11.
56. G. Că linescu, Istoria literaturii române, de la origini până în prezent, Ediţia a II-a, revă zută ş i
adă ugită . Ediţie ş i prefaţă de Al. Piru, Bucureş ti, 1982, p. 11.
69. Varlaam, Op. cit., f. 213.
77. Florian Dudaş , Cazania Iui Varlaam..., p. 40.
90. Id. ib„ p. 181.
96. Florea Mureş anu, Op. cit., p. 182.