Ce urmează după bac?

Nu, nu vă grăbiți să răspundeți, dragi absolvenți de liceu, pentru că nu vouă vi se

adresează întrebarea. Sunt destul de convinsă că până acum ați aflat deja și vă doresc ca
drumul pe care l-ați ales, oricare ar fi el, să vă ducă unde vă doriți.

Cei care ar trebui să răspundă sunt elevii din clasele mari de liceu, dar ei nu o fac. Se uită doar
mirați de îndrăzneala întrebării, ori de ignoranța celui care întreabă, apoi privesc undeva în
depărtare, către un viitor nedefinit și oftează a nostalgie: ”să luăm noi mai intâi bacul!...” Ca și
cum toate planurile lor, tot ce au gândit părinții lor de când au văzut prima ecografie, se
suspendă brusc, în fața acestei uriașe incertitudini. Din punctul meu de vedere, e normal să îți
amâni planurile, atunci când viața ta ori existența vieții pe pământ sunt amenințate. În fața unei
potențiale drame individuale sau colective, planificarea viitorului mai poate aștepta. Dar sunt
destul de sigură că bacul nu reprezintă o astfel de provocare. Dând crezare amenintărilor
lansate de părinții exasperați de indolența progeniturilor, ce amintește de cele din basm (“dar
mi-i nu cumva să te întâlneşți cu scârba în drum şi să dai şi tu cinstea pe ruşine, c-apoi
atunci curat îţi spun că nu mai ai ce căuta la casa mea.” –Povestea luiHarap-Alb), în cel
mai rău caz, pe tineri îi paște o schimbare temporară de domiciliu, dar nimic din ceea ce
se întâmplă în cel trei zile de examen nu le amenință viața sau sănătatea.

În spatele acestei amânări se ascunde un fenomen mult mai grav: lipsa de implicare în
formarea unei cariere. Iar efectele pot fi dezastruoase pe o piață de muncă din ce în ce
mai specializată și mai competitivă, pe care destinele profesionale se construiesc cu
destulă dificultate. Ce anume determină această atitudine și cum poate fi ea corectată?

Incertitudinile legate de promovarea examenului de bacalaureat reprezintă, într-adevăr,

un factor demobilizator. Dar nu este în niciun caz un obstacol major pentru un absolvent
care înțelege să îl ia în serios nu prin spaime nedefinite, ci prin a dedica un pic de timp și
de energie pregătirii lui. Sprijin găsește pretutindeni, de la orele de pregătire
suplimentară din școli, până la cele din facultăți și chiar din centrele de pe lângă biserici.
În afara unor situații când intervine absurdul existențial, trebuie urmată o logică a
evenimentelor, care spune că pregătirea unui examen conduce, în general, către
promovarea lui. Și că viața continuă și după examen.

Modelele / antimodelele sociale lasă și ele urme adânci asupra conduitei tinerilor. Mulți
dintre cei care ating un stadiu evolutiv înțeles ca succes de către media societății reușesc
acest lucru fără să muncească, în timp ce mulți care muncesc, printre care și părinții lor,
nu trăiesc la un nivel pe care ei să îl considere satisfăcător. A fi bogat nu e însă o carieră,
ci rezultatul unei munci susținute sau al unei combinații de împrejurări de care nu are
toată lumea parte, pentru că altfel toți ar fi prosperi. Iar dintre cei cu posibilități
financiare, puțini sunt foarte tineri, dovadă că, onest sau nu, drumul către împlinirea
materială este destul de lung. Nu toți care s-au realizat au făcut-o prin examene și
muncă, dar e o cale mai sigură și mai accesibilă dacă familia în care s-a născut muncește
încă să plătescă creditul ipotecar pe care l-a făcut înainte de nașterea copilului devenit
major.

Tinerii trăiesc sub semnul timpului răbdător. Au senimentul moromețian că pot amâna, că viața
reală, cu toate provocările ei, mai poate aștepta. Dar timpul nu este răbdător cu nimeni. Se pot
face lucruri minunate la 15, la 20 sau la 40 de ani, dar niciodată aceleași. E un timp pentru toate:
un timp în care se învață cu ușurință, se aleargă repede, se iubește si se uită ușor . În alt timp, în
alt context, aceleași lucruri nu mai sunt posibile. La vârsta la care totul se învață ușor ar trebui
pregătite nu una, ci mai multe potențiale cariere. Singura nehotărâre de mai târziu ar fi alegerea
între ele, opțiunea pentru cea mai potrivită. Nu e nicio problemă în faptul că un om se pricepe la
mai multe lucruri, dar e un dezastru să nu se priceapă la nimic.

Cu toții am fost la un moment dat câștigători la o mare loterie cosmică: la cea genetică ori la
cea socială. Avem un trup și un chip, care atrag anumite persoane, o chimie care ne face mai
veseli, mai trișți, mai energici sau mai impulsivi, familii care ne pot ajuta sau nu, înclinații către
arte ale sunetelor sau ale imaginilor ori pentru unele neinventate încă. Timpul ne ajută să le
dezvoltăm pe cele pe care le avem, ori chiar să le învățăm pe cele pe care nu le-am primit. Se
poate învăța aproape orice, dacă există suficiente resurse de timp. Pe măsură ce ele cresc în noi,
ne trasează calea pe care o vom urma. Niciun examen nu trebuie să reprezinte un obstacol, ci
doar o ocazie de a constata care dintre aceste calități sunt mai pregnante. Iar odată descoperite,
recunoscute de cei care le-au evaluat, ar trebui să reprezinte o bază pe care se construiește
viitorul. Îmi va fi întotdeauna greu să înțeleg de ce un copil care ia aproape zece la limba română
se înscrie la o facultate unde predomină științele exacte și cu atât mai greu să îi înțeleg și să îi
accept dezamăgirile de mai târziu.

E atât de prețios timpul în care ne construim viitorul, încât nu e niciodată prea devreme
să o facem. Nu e o decizie ce trebuie amânată după consumarea examenului maturității,
când viața reală invadează brusc universul acestor foști adolescenți, care trec mult prea
repede de la convingerea că bacul este cea mai mare problema a lor la constatarea că
sunt lucruri infinit mai grele și mai dramatice pe care trebuie să le înfrunte.

Dacă mă gândesc mai bine, întrebarea nu vi se adresează nici vouă, dragi elevi din
clasele mari de liceu. O voi scrie pe mai multe bilețele și le voi ruga pe doamnele
învățătoare să le strecoare la sfârșitul abecedarelor în prima zi de școală copiilor care
pornesc încrezători pe lungul drum al formării de sine.