UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

Masterand:TOMOROGA CRISTINA- AURELIA

2018

1
 UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI

MEDIEREA CONFLICTELOR LA SCOLARUL MIC

Coordonator stiintific:
Lect. univ. dr. Denisa Manea

Masterand:TOMOROGA CRISTINA- AURELIA

IUlIE 2018

2
 Cuprins

INTRODUCERE................................................................................................................. .....5

Capitolul I. Perspective asupra conflictelor şi managementul acestora ..................................7

I.1. Conflictul - delimitări conceptuale .....................................................................7
I.2.Taxonomii şi stagii ale procesului conflictual.........................................................9
I.3. Managementul conflictelor..........................................................................................11
1.3.1. Intervenţia terţilor în soluţionarea conflictelor................................
13.2. Confruntarea constructivă ................................................................14
I.3.3. Conflictul autolimitativ: stilul ghandian ......................................15
1.3.4. Sisteme alternative de soluţionare a disputelor ............................15

Capitol II. Negocierea integrativă si consilierea-solutii eficiente de mediere a conflictelor......18

II.1. Negocierea integrativă ...............................................................................................18
II.2. Medierea conflictelor...........................................................................................19
II.3. Consilierea ca proces de soluţionare a conflictelor......................................................21
II.3.1. Delimitări conceptuale ................................................................................21
II.3.2. Conflictele între elevi.....................................................................................22
II.3.3. Conflictele între profesori şi elevi ................................................... 25

Capitolul III. Studiu privind influenta consilierii in procesul de mediere a conflictelor.......27

III.1. Obiectivele şi ipoteza cercetării ............................................ 27
III.2. Design-ul experimental
III.2.1. Descrierea experimentului şi a modului de aplicare a probelor ................ 27
III.3.2. Structura lotului de subiecţi..........................................................................28
III.3. Metode şi tehnici de investigaţie ....................................................28
III. 4. Etapele cercetării...............................
III. 5. Prelucrarea, interpretarea şi analiza datelor
Capitolul IV. CONCLUZII....................................................................................................................61
BIBLIOGRAFIE
ANEXE

3
INTRODUCERE

Conflictul educațional constituie un „ingredient” al vieții școlare, dar și cotidiene și este

un proces cu care ne confruntăm, în calitate de profesori, în fiecare zi. Într-o comunitate școlară,
fie că este mare sau mai mică, conflictul este inevitabil, existând situații în care nu-l putem ocoli.
În cele mai multe cazuri, însă, dacă este controlat, acesta se află în postura de a îmbunătăți
simțitor implicarea elevilor, motivația pentru învățare. Nu trebuie să pierdem totuși din vedere
faptul că un conflict poate degenera în forme mai agresive, așa cum sunt violența verbală și cea
fizică.
Prin activitatea de consiliere de grup, individuală şi colectivă care intervine în
managementul conflictului se doreşte a influenţa modul în care indivizii se raportează la conflict
şi a forma noi deprinderi adecvate de soluţionare a conflictelor. Această activitate presupune, în
primul rând, schimbarea unor fundamente cognitive ale indivizilor (se învaţă lucruri noi despre
conflicte) urmează schimbarea atitudinii afective faţă de conflict (se „simte” altfel faţă de
conflict) şi, nu în ultimul rând, de fapt scopul final, se schimbă modul de comportament (se
manifestă altfel).
Aşa că această activitate de consiliere şi management a conflictelor presupune modele noi
de activitate din partea profesorilor, cerinţe noi de abordare a divergenţelor din partea tuturor
celor implicaţi în interrelaţionare şi, nu în ultimul rând, modele noi de comportament din partea
elevilor.
Pentru a fi pregătiţi să acţioneze eficient atunci când sunt implicaţi într-un conflict,
oamenii trebuie să fie conştienţi de anumite coordonate ale conflictelor: conflictul este o parte
firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii cotidiene, inerentă relaţiilor umane; conflictul poate
fi tratat pe căi pozitive sau negative; abordat printr-o gândire pozitivă, conflictul poate avea
rezultate creative, poate fi o forţă pozitivă pentru creşterea personală şi schimbarea socială;
abordat printr-o gândire negativă, conflictul poate avea rezultate distructive atât din punct de
vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic; conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare,
ajută la descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală şi individuală;
capacităţile de management al conflictului pot fi învăţate; prin practică putem îmbunătăţi
comunicarea, negocierea, medierea conflictelor; modul în care definim o problemă determină
dacă şi cum o vom rezolva (cu cât definim mai clar problema, cu atât mai uşor vom găsi o
soluţie);într-un conflict sentimentele sunt importante, câteodată nu ajungem la motivele
conflictului şi nu-l putem rezolva până când nu luăm în considerare sentimentele
neconştientizate.

4
 Capitolul I. Perspective asupra conflictelor şi managementul acestora

I.1. Conflictul-delimitari conceptuale

Conflictele sunt prezente inevitabil în toate domeniile activităţii umane supuse

schimbării. În consecinţă, este normal să existe o mare diversitate de definiţii. Conflictele
au o reputaţie proastă şi presupun, în mod tradiţional, la nivelul opiniei comune, o trimitere
la violenţă şi deci, o valorizare negativă în definire: „conflict – neînţelegere, ciocnire de
interese,
dezacord, antagonism; ceartă, diferend, discuţie (violentă)”.
Majoritatea analiştilor din domeniul relaţiilor internaţionale, un domeniu predilect
pentru teoria soluţionării conflictelor subliniază, de asemenea, incompatibilitatea
intereselor în definiţie:
Conflictul este o condiţie socială care apare când doi sau mai mulţi actori urmăresc
scopuri mutual exclusive sau mutual incompatibile.În relaţiile internaţionale
comportamentul
conflictual poate fi înţeles ca război sau ameninţare cu declanşarea
războiului;Conflictul este urmărirea de scopuri incompatibile de către grupuri diferite.
La o analiză mai atentă se observă că nu toate conflictele presupun o
incompatibilitate de scopuri. Conflictele pot să apară, însă, între părţi care urmăresc acelaşi
obiectiv sau între părţi care au interese foarte diferite. Starea conflictuală poate exista şi
fără interese mutual exclusive. Leigh Thompson (2000) oferă un model al conflictelor în
funcţie de impactul între ceea ce el numeşte „starea obiectivă a lumii” şi percepţiile
subiective ale părţilor din conflict. Conflictul poate fi, astfel, real (conflictul există şi
persoanele îl percep ca atare), latent (există dar nu este perceput), fals (nu există, dar este
perceput), sau inexistent (nici nu există, nici nu este perceput).
Stephen P. Robbins (1998) defineşte conflictul ca fiind un proces care începe când o parte
percepe că o altă parte a afectat sau este pe cale să afecteze negativ ceva care o anumită
valoare pentru prima parte.
Pruitt şi Rubin (1986) consideră că, conflictul este divergenţa percepută de interese
sau o credinţă ca aspiraţiile curente ale părţilor nu pot fi atinse simultan.Hocker şi Wilmot

5
(1985) susţin că, conflictul se referă la interacţiunea unor persoane,grupuri interdependente
care percep scopuri incompatibile şi interferenţă reciprocă în atingerea acestor scopuri.

I.2. Taxonomii şi stagii ale procesului conflictual

Conflictul este un proces dinamic. Identificare stagiilor de evoluţie a acestui proces

ne va oferi o înţelegere a mecanismelor conflictuale şi va permite identificarea strategiilor
de soluţionare. Robbins (1998) prezintă cinci stagii majore ale procesului conflictual:
opoziţia
potenţială sau incompatibilitatea, cunoaşterea şi personalizarea, intenţiile de abordare
a
conflictului, comportamentul, rezultatele.

Primul pas în procesul conflictual este existenţa condiţiilor pentru ca un conflict să

poată izbucni. Aceste condiţii pot fi sintetizate în trei categorii generale: comunicare,
structură şi variabile personale.
Comunicarea poate fi o sursă serioasă de conflict dacă generează forţe contradictorii
în percepţia părţilor. Aceste forţe opuse rezultă din dificultăţi semantice, neînţelegeri
şi „zgomot” în canalele de comunicare.
Structura. Opoziţia potenţială sau incompatibilitatea poate să fie generată şi de
cauze care ţin de structura organizaţiei sau grupului din care fac parte părţile ce vor intra în
conflict.
Variabile personale. Probabil cea mai utilă variabilă în studiul conflictului social o
constituie sistemele de valori diferite.
Cunoaşterea şi personalizarea. Dacă condiţiile menţionate în modulul
precedent afectează negativ un lucru important şi de valoare pentru una dintre părţi,
potenţialul pentru opoziţie se transformă în conflict. Percepţia este un element necesar.
Astfel, una sau mai multe părţi trebuie să fie conştientă de existenţa condiţiilor antecedente.
Cu toate acestea, faptul că un conflict este perceput nu înseamnă că este şi personalizat. Pe
de altă parte, este necesar să amintim că emoţiile joacă un rol extrem de important în
stabilirea şi formarea percepţiilor (emoţiile negative produc suprasimplificarea lucrurilor şi

6
interpretări negative, iar cele pozitive măresc tendinţa de a vedea aspecte diverse ale
legăturilor dintre elementele unei probleme.
Intenţiile intervin între percepţiile, emoţiile oamenilor şi comportamentul lor
deschis. Intenţiile sunt decizii de a acţiona într-un anumit mod într-o situaţie conflictuală.
Pot fi identificate cinci intenţii majore de abordare a conflictelor: abordarea
ocolitoare, abordarea îndatoritoare, abordarea competitivă, abordarea concesivă şi
abordarea colaborativă.
Comportamentul. Când oamenii se gândesc la conflicte, ei tind să se concentreze
asupra acestui stagiu. Aici conflictele devin vizibile. Acesta include acţiunile, declaraţiile şi
reacţiile părţilor conflictuale. Acest stadiu poate fi descris ca fiind un proces de interacţiune
dinamică.
După gradul de intensitate, conflictele pot fi clasificate astfel: neînţelegeri minore,
forme subtile; sfidare deschisă a celuilalt şi îndoieli asupra lui; atacuri verbale, ameninţări
şi ultimatum-uri, atacuri fizice agresive, eforturi deschise, vizibile de a distruge partea
cealaltă. Aceste conflicte pot fi situate ca un continuum.
Rezultatele. Interacţiunea dintre părţi se finalizează cu anumite consecinţe. Aceste
consecinţe pot fi funcţionale, dacă conflictul se finalizează cu o îmbunătăţire a
performanţei grupului, sau pot fi disfuncţionale, dacă duc la o diminuare a performanţei
acestuia.

Oameni diferiţi adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste

strategii se învaţă de obicei în copilărie şi par să funcţioneze automat la un nivel
„preconştient”. Ceea ce pare natural în astfel de situaţii, de fapt este o strategie personală
învăţată şi, deoarece a fost învăţată, poate fi oricând schimbată învăţând metode noi şi mai
eficiente de a rezolva un conflict. Modul de acţiune într-un conflict este afectat de
importanţa obiectivelor personale şi de cât de importantă este considerată relaţia respectivă.
Date fiind aceste două preocupări în cadrul unei relaţii, putem spune că există cinci strategii
de bază care pot fi utilizate pentru soluţionarea conflictului.
Retragerea arată o preocupare redusă atât pentru rezultate, cât şi pentru relaţiile
interpersonale. Indivizii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână asumarea
responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele şi este caracteristică celor lipsiţi de
încredere în ei înşişi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în speranţa că va
dispare de la sine. Conflictul însă nu dispare, ci rămîne în stare latentă. El poate reizbucni
cu o intensitate mult mai mare dacă situaţia care a generat conflictul este deosebit de
importantă pentru părţi.

7
 Aplanarea se rezumă la încercările personale de a mulţumi toate părţile implicate
în conflict. În această situaţie sunt supraevaluate relaţiile interpersonale şi sunt
neglijate aspectele „tehnice” ale acestora. Altfel spus, aplanarea conflictului se întâlneşte
atunci când una dintre părţi este dispusă să satisfacă interesele celeilalte părţi, în dauna
propriilor sale interese, fie pentru a obţine un credit din partea celorlalţi, fie pentru că
armonia şi stabilitatea sunt vitale în relaţie.
Forţarea este utilizată îndeosebi în cazul în care individul doreşte, cu orice preţ,
obţinerea rezultatelor, fără a avea consideraţie faţă de aşteptările, nevoile şi sentimentele
celorlalţi. De obicei, această modalitate de rezolvare a conflictului se bazează pe forţa de
constrângere a persoanei, care utilizează abuziv sursele de putere pe care le deţine asupra
celorlalte părţi implicate. Pe termen scurt, forţa poate reduce conflictul, dar efectele nu sunt
dintre cele favorabile pe termen lung.
Compromisul presupune concesii reciproce, ambele părţi obţinând
oarecare satisfacţie. Această posibilitate de soluţionare a conflictelor porneşte de la
supoziţia că există întotdeauna o cale de “mijloc” pentru soluţionarea diferendelor,
dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea unei soluţii de compromis. Compromisul este
de fapt o soluţie superficială de împăcare a tuturor părţilor care presupune sacrificarea
convingerilor şi uneori a raţionalităţii. Adoptarea acestei metode se face mai ales atunci
cînd părţile au puteri egale şi sunt ferm hotărâte să-şi atingă scopurile în mod exclusiv.
Confruntarea este o abordare a conflictului care ia în considerare atât nevoia de
rezultate, cât şi relaţiile cu părţile implicate. Aceasta constituie, probabil, singura cale de
rezolvare definitivă a conflictului şi este utilizată în cazul în care se acceptă diferenţele
legitime dintre părţi, cheia soluţionării conflictului fiind recunoaşterea onestă a diferenţelor.
Studiile efectuate în organizaţiile economice arată că cei mai eficace
manageri abordează conflictul prin confruntare, pentru început, iar apoi încearcă
aplanarea, compromisul, forţarea şi, abia la urmă, retragerea.

I.3. Managementul conflictelor

Părţile care intră în conflict au, de obicei, tendinţa să-şi evalueze interesele ca fiind
diametral opuse. Rezultatele posibile se limitează la o situaţie de tipul câştig-pierdere
(câştigul uneia dintre părţi devine automat pierderea celeilalte) sau compromis. Dar în
conflictele violente ambele părţi pot pierde. Dacă nici o parte nu este capabilă să impună un
rezultat sau să propună un compromis, ambele părţi pot să genereze costuri ale conflictului
atât de mari, încât ambele ar fi ieşit mai bine dacă ar fi fost aprobată o altă strategie.

8
 Analiza soluţionării conflictelor arată că există mult mai multe rezultate
comune posibile decât se bănuieşte de către părţi. De obicei, este prea târziu când părţile
realizează că este în interesul propriu să se aleagă alte alternative şi să se conducă
negocierea spre strategii de compromis sau de tipul câştig-câştig.
Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că este
adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însăşi societatea ne influenţează
sistemul de valori, principii şi credinţe, comportamentul şi punctele de vedere asupra
conflictelor. Proverbe- mesaj ca „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, „cine scoate sabia,
de sabie va pieri” nu pot să nu ne marcheze. O privire ofensivă, o replică depreciativă sunt
capabile să determine un conflict.
Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât
comportamentul atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria
persoană să nu fie lezat.
Conflictus (lat.)= a se lovi unul pe altul.

Rezolvarea conflictelor poate fi influenţată de:

- datele personale: personalitate, temperament, caracter, educaţie, vârstă, sex;
- coordonate social- istorice.
Rezolvarea conflictelor presupune competenţe şi strategii specifice.
Există trei TIPURI DE ÎNVĂŢARE a rezolvării conflictelor:

9
- Informare- învăţare intelectuală, dezvoltând abilitatea, sensibilitatea de a observa/ analiza
conflicte;
- Dezvoltarea capacităţii de rezolvare a conflictelor, a unor competenţe şi strategii de
soluţionare a acestora;
- „Trezirea” conştiinţei de sine prin autocunoaştere, autoacceptare, autocontrol.
Conflictele sunt o componentă naturală, inseparabilă vieţii umane.Însă ele aduc
dascălilor noi provocări, deschid noi orizonturi spre investigare, inovare, profesionalizare.
Conflictul poate fi abordat şi din punctul de vedere al şanselor oferite pentru
maturizare şi dezvoltare prin educaţie.Capacitatea de a aborda conflictele în mod
constructiv contribuie pe de o parte la sănătatea individuală a elevilor, pe de alta parte, pe
termen lung şi aplicată la scară planetară are efecte asupra sănătăţii umane în întregul ei.

I.3.1. Intervenţia terţilor în soluţionarea conflictelor

Terţii pot contribui la soluţionarea conflictelor prin tehnici ca: reducerea tensiunii,
controlarea numărului de probleme, îmbunătăţirea comunicării, stabilirea unor teme
comune sau sublinierea anumitor opţiuni de decizie pentru a le face mai atractive pentru
părţi. Câtă vreme părţile reuşesc să-şi dispute în mod direct, într-o manieră constructivă, nu
este necesară intervenţia altor actori. Când disputa ajunge într-un impas major, intervenţa
celei de-a treia părţi rămâne deseori singura soluţie. Totuşi, cercetările arată că o astfel de
intervenţie trebuie evitată până când părţile reuşesc să se descurce şi fără ajutor, în limite de
timp şi resurse. Intervenţia terţilor poate fi dorită de părţi sau poate fi impusă din afară prin
reguli, legi, obiceiuri stabilite într-o organizaţie. Un terţ impus poate să aducă perspectiva
cuiva care nu este partea disputei, dar care este interesat în soluţionarea conflictului.
Intervenţiile terţilor pot fi descrise ca fiind formale sau informale. Intervenţiile
formale sunt recunoscute ca tradiţionale şi sunt proiectate pentru a juca acest rol formal; ele
sunt folosite de judecători, mediatori ai relaţiilor de muncă, mediatori ai divorţurilor,
arbitri, etc. Intervenţiile informale apar incidental într-o negociere.
1. Intervenţii formale
a. Medierea
Medierea are un caracter preponderent procedural, este mai puţin intruzivă decât
alte procese (arbitrajul), deoarece părţile îşi păstrează controlul asupra rezultatelor, deşi vor
ceda controlul asupra modului de soluţionare a disputei. Deci, părţile menţin controlul

10
asupra soluţiilor, fapt care le va ajuta semnificativ în dorinţa lor de implementare a
rezultatelor.
b. Arbitrajul
Arbitrajul implică nivele scăzute sau practic inexistente ale controlului părţilor
asupra rezultatelor soluţionării disputei, dar menţine un control ridicat asupra modului de
desfăşurare a procesului negocierii. Este probabil cea mai frecventă, deşi nu şi cea mai
dezirabilă, formă a intervenţiei terţilor. Procesul este simplu: când părţile au ajuns la un
blocaj major sau sunt confruntate cu o criză majoră de timp, după ce au soluţionat mai
multe elemente ale disputei, îşi prezintă poziţiile unui terţ neutru. Terţul ascultă apoi
ambele părţi şi decide asupra modului în care se va rezolva, în cele din urmă, disputa.
Arbitrajul este folosit deseori între disputele dintre diferite corporaţii sau dintre patronat şi
sindicate.
Există mai multe forme de arbitraj. În primul rând, cei care arbitrează pot să decidă
asupra unei singure probleme aflate în dispută sau asupra mai multor probleme care se află
într-un pachet de probleme aflate în dispută. În al doilea rând, arbitrarea poate să fie
voluntară şi coercitivă. Arbitrajul voluntar presupune că părţile îşi prezintă poziţiile
persoanei care arbitrează, dar nu sunt obligate să respecte decizia lui, cum se
întâmplă în arbitrarea coercitivă, unde decizia se impune sau prin lege, sau prin
angajamentele luate de părţi.
Arbitrarea formală este cel mai des în mecanismele de soluţionare a disputelor din relaţiile
de muncă sau în plângeri de violări ale contractelor legale. Arbitrajele sunt frecvente şi în
disputele din sectorul public.
Arbitrajele au două avantaje clare: oferă o soluţie clară pentru soluţionarea
unui conflict şi ajută părţile să evite costurile unei prelungiri a disputei.
c. Controlul procesului
A treia perspectivă formală de soluţionare a conflictelor a fost definită ca „un set de
activităţi din partea consultantului care ajută clientul să perceapă, înţeleagă şi acţioneze
asupra evenimentelor din procesul negocierilor”. Obiectivul major al acestei consultări
este diminuarea aspectelor emoţionale ale conflictului şi îmbunătăţirea comunicării idntre
părţi, sporindu-le abităţile de a soluţiona conflicte sau dispute viitoare. Acest tip de
consultare poate fi eficientă doar înainte ca părţile să intre în conflict deschis sau între
izbucniri majore de ostilitate. Consilierea de proces nu este efectivă pentru relaţiile de
termen scurt, deoarece nu este nevoie de educarea părţilor pentru soluţionarea efectivă a
disputelor dacă nu vor mai interacţiona în viitor.De asemenea, nu este indicat să apelaţi la
această tehnică în cazul proceselor distributive, de sumă-zero. Dacă părţile nu sunt suficient

11
de motivate să acţioneze împreună, dacă o parte este deschisă şi cooperantă şi cealaltă
continuă să joace necinstit, folosirea consilierii nu face decât să ducă la o escaladare rapidă
a conflictului.
2. Intervenţii informale
De obicei, în lumea reală, terţii intervin mult mai puţin neutru şi nepartizan. Se
descriu astfel câteva forme de intervenţie informală valabile mai ales pentru persoanele
care au o poziţie de putere în raport cu părţile: şefi, părinţi, consilieri etc.
Intervenţia inchizitorială este cel mai obişnuit stil de intervenţie a persoanelor aflate într-o
poziţie de putere. Un manager care apelează la această intervenţie exercită un control foarte
mare atât asupra procesului cât şi al decizie şi rezultatelor. El cere ambelor părţi să-şi
prezinte poziţiile, pune numeroase întrbări pentru a determina poziţia fiecărei părţi,
controlează de multe ori cine are voie să vorbească şi chiar ce trebuie să spună. În cele din
urmă, terţul impune o soluţie la problemă. (un exemplu sugestiv sunt sistemul tribunalelor
europene în opoziţie cu sistemul tribunalelor americane cu juraţi).
Intervenţia adversativă.Managerii care apelează la acest tip de
intervenţie, controlează în întregime decizia dar nu sunt interesaţi de desfăşurarea
procesului. Un astfel de terţ nu pune întrebări, ci scultă pasiv ce au părţile de spus şi apoi ia
o decizie bazată exclusiv pe prezentări. (exemplu juridic sugestiv decizia juraţilor din
tribunalele americane)
Intervenţia stimulativă. În acest tip de intervenţie, terţul nu intervine aproape
deloc în proces. El are totuşi un rol important. După ce pune un diagnostic rapid asupra
conflictului, terţul le comunică părţilor că va impune o soluţie dacă ele nu reuşesc să ia una
în timp util. Formula cea mai des întâlnită este „Mai bine luaţi voi o decizie. Dacă nu o voi
lua eu şi nici o parte nu va fi mulţumită de rezultat!”

I.3.2. Confruntarea constructivă

Tehnicile de mediere şi tehnicile alternative de mediere şi soluţionare a conflictelor

pot fi extrem de eficiente în anumite domenii. Medierea este însă mult mai puţin eficientă
în încercarea de soluţionare a conflictelor ireconciliabile, care implică diferenţe de
valori fundamentale (cum ar fi credinţele religioase sau sentimentele de identitate
naţională extremiste, naţionaliste, xenofobe), probleme distribuţionale extreme (distribuţia
resurselor de apă în Orientul Mijlociu) sau conflicte de dominaţie (generate de lupta pentru
putere). Aceste tipuri de conflicte au tendinţa de a rezista şi la sistemele cel mai bine
structurate teoretic de soluţionare a conflictelor. Chiar dacă unele probleme pot fi rezolvate

12
temporar, conflictul rămâne latent şi poate izbucni cu violenţă oricând. Guy Burgess şi
Heidi Burgess (1996) de la Universitatea Colorado propun o posibilă abordare a acestor
tipuri de conflicte. Abordarea se numeşte abordare constructivă. Această abordare
recunoaşte că tipurile de conflicte ireconciliabile apar în mod inevitabil şi este greşit să le
considerăm doar simple accidente. Cei doi autori consideră însă că efectele distructive
asociate cu aceste conflicte nu sunt inevitabile, ci pot fi controlate relativ prin sisteme de
management al conflictelor. Se sugerează, astfel, că părţile implicate în astfel de conflicte
trebuie să renunţe la iluzia soluţionării lor şi să-şi propună un scop mai realist, un
control mai constructiv al relaţiei conflictuale. Printre obiectivele acestui model se
enumeră: să ajute părţile în conflict să înţeleagă cu claritate dimensiunile problemei, atât
din perspectiva lor, cât şi din cea a oponentului; să ajute părţile să separe problemele
centrale de factorii agravanţi, aspecte nenecesare ale conflictului care deturnează atenţia de
la problemele centrale; să dezvolte o strategie de abordare a conflictului care să servească
cel mai bine interesele părţilor, etc.

I.3.3. Conflictul autolimitativ: stilul ghandian

Procesele conflictuale autolimitative sunt cele care „au incluse mecanisme care
menţin
conflictul în limite acceptabile şi inhibă extremismul violent şi escaladarea
necontrolată”.Filosofia lui Ghandi se referă la nonviolenţă, care acţionează ca un mecanism
de controlare a confruntării. Controlul escaladării prin paşi mici şi raţionali, prin oferirea de
intervale de reflecţie şi retragere între paşii escaladării, asigură că oponenţii pot suspenda
confruntarea sau pot reveni la masa negocierilor.Se revine, astfel, la un stagiu
cooperant prin evitarea metodelor competitive de putere.

I.3.4. Sisteme alternative de soluţionare a disputelor

Constantino şi Merchant (1996) identifică şase categorii majore de folosire a

sistemelor alternative de soluţionare a disputelor.
1.Sisteme ADR preventive. Organizaţiile caută să prevină conflictele
prin:introducerea de clauze contractuale care trimit orice dispută la sisteme ADR, crearea
de parteneriate, construirea consensului, rezolvarea comună a problemelor, crearea de

13
 reguli de funcţionare prin negociere. Compania trebuie, de asemenea, să specifice care sunt
căile ce trebuiesc urmate în cazul apariţiei unei dispute.
2.Sisteme ADR negociate. Aceste sisteme se bazează pe mecanisme care permit
părţilor să-şi rezolve disputele fără ajutorul terţilor prin procesele de negociere analizate
anterior.
3.Sistemele de facilitare ADR. Oferă intervenţia unui terţ neutru, un
ombudsman(engl. Avocatul poporului), care asistă părţile în negocierea unei soluţii.
Acesta este o persoană de încredere, un terţ bine informat, care păstrează
confidenţialitatea şi care acţionează pe post de canal de comunicaţie, de receptor şi
transmiţător de nemulţumiri şi de agent de schimbare în cadrul organizaţiei.
4.Sistemele ADR de culegere a datelor şi de identificare a faptelor: folosesc
expertiza tehnică a unui terţ pentru a afla şi interpreta faptele dintr-o situaţie specifică. Este
necesar ca părţile să accepte concluziile terţului.
5.Sistemele de consultanţă ADR folosesc expertiza unui terţ pentru a prevedea şi
simula care ar fi urmările disputei într-un cadru formal: arbitraj, tribunal.
6.Sistemele ADR impuse sunt cele în care terţul impune o decizie obligatorie pe care părţile trebuie să o accepte.
Arbitrajul coercitiv este cea mai frecventă metodă de sistem impus ADR.

14
Capitol II. Negocierea integrativă si consilierea-solutii eficiente de mediere a
conflictelor
II.1. Negocierea integrativă

Negocierea integrativă are la bază ideea că dacă una dintre părţi îşi atinge scopurile nu
înseamnă că partea adversă va pierde sau nu îşi va atinge propriul scop. Structura esenţială
fundamentală a negocierii integrative este că permite ambelor părţi să-şi atingă obiectivele.
Distingem următoarele elemente care definesc specificul negocierii integrative:
-accentul cade pe punctele comune, mai degrabă decât pe diferenţe;
-este o încercare de a rezolva nevoi şi interese şi nu poziţii;
-implică o dedicare pentru a rezolva nevoile tuturor părţilor implicate;
-trebuie să ofere un schimb de informaţii şi idei;
-duce la inventarea de opţiuni pentru câştig reciproc;
-implică folosirea de criterii obiective pentru standardele de performanţă.
Este necesar să se stabilească de la început că realizarea negocierii integrative
presupune o stăpânire atât a procesului negocierii, cât şi a contextului în care se poartă
negocierea, pentru a se ajunge la câştigarea cooperării benevole şi la implicarea părţilor.
În vederea iniţierii unei negocieri integrative sunt necesare următoarele procese
decisive:
-Crearea unui circuit informaţional deschis liber: un schimb eficient de informaţii
promovează soluţii integrative reale. Pentru aceasta este necesar ca părţile să fie de acord să-şi
expună obiectivele reale şi să se asculte reciproc cu atenţie. Este necesar să se creeze un cadru
adecvat pentru o discutare deschisă şi liberă a tuturor problemelor şi aspectelor legate de
atingerea propriilor obiective.
-Încercarea de a înţelege nevoile reale şi obiectivele celeilalte părţi. Negociatorii diferă
în valorile şi preferinţele lor. Ceea ce doreşte o parte nu trebuie să fie neapărat ceea ce doreşte
sau are nevoie cealaltă parte. Cercetările au arătat că simpla cunoaştere iniţială a faptului că
partea cealaltă nu are aceleaşi priorităţi şi obiective, poate stimula părţile să schimbe mai multe
informaţii, să înţeleagă natura negocierii mai bine şi să ajungă la profituri comune mai mari,
comparativ cu un grup de control care nu avea aceste informaţii de la început.
-Accentuarea părţilor comune şi minimizarea diferenţelor. În primul rând este
necesar să se schimbe cadrul de referinţă în care se vor purta negocierile. Obiectivele

15
individuale trebuie redefinite ca fiind atinse cel mai eficient prin eforturi colaborative care să
fie orientate spre scopuri colective.
-Căutarea de soluţii care să satisfacă obiectivele ambelor părţi (sau ale tuturor
părţilor).În acest proces, negociatorii trebuie să fie, în acelaşi timp, fermi şi flexibili.
Fermitatea trebuie arătată în ceea ce privesc obiectivele şi interesele primare proprii, dar părţile
trebuie să fie flexibile asupra modului în care aceste obiective şi interese vor fi atinse. Astfel,
fiecare parte trebuie să fie atentă şi la obiectivele şi nevoile celeilalte părţi şi să caute soluţii
care să fie utile pentru ambele părţi.

II.2 Medierea conflictelor

Medierea este un proces ce dispune de o eficienţă deosebită, dar care presupune un

număr ridicat de abilităţi pentru a fi folosită ca atare. De asemenea, medierea se constituie ca
un proces care presupune o adapatare individuală la propria personalitate. Medierea este un
proces de comunicare prin care un grup de oameni este în situaţia de aşi soluţiona propriul
conflict în mod paşnic de către şi cu ajutorul unei părţi terţe, neutre. Această persoană neutră
este mediatorul.
Când rezolvarea conflictului are loc în şcoală, de către un alt elev, acesta se numeşte
mediator şcolar (peer mediator). Medierea reprezintă o metodă de soluţionare a conflictul în
care părţile implicate în conflict – cei care nu se înţeleg într-o anumită problemă – au şansa de
a sta faţă în faţă şi de a vorbi, fără a fi întrerupţi, pentru ca fiecare punct de vedere să fie
ascultat.
După ce problema a fost identificată, adversarii se gândesc la variante de soluţionare a
conflictului care sa fie favorabile ambelor părţi şi aleg o soluţie de tipul victorie-victorie
(câştig/câştigi) . Se semnează apoi un acord scris prin care ambele părţi ajung la un consens în
ceea ce priveşte comportamentul pe viitor al fiecăruia dintre semnatari.
"Consilierea este o activitate iniţiată de o persoană care caută ajutor. Oferă
oportunitatea clientului de a identifica tot ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora şi de a se
înţelege. Procesul de consiliere îl va ajuta să-şi identifice gândurile, emoţiile şi
comportamentele care, conştientizate fiind, îl fac să se simtă plin de resurse şi să hotărască
schimbarea." (Janice Russel, Graham Dexter, Tim Bond 1992)
Medierea educaţională (şcolară) se impune acolo unde conflictele iau o amploare
deosebită şi degenerează în alte conflicte. În micile neînţelegeri, "mediatorul de serviciu" este
fiecare profesor ori diriginte.Pe lângă funcţia reparatorie pe care o are medierea şcolară, funcţia
preventivă devine mai conştientă în medierea unui conflict şcolar. Medierea şcolară se poate

16
realiza de către mediatori autorizaţi de către Consiliul de Mediere din România, în baza
condiţiilor prevăzute de Legea Medierii. Serviciile de mediere a conflictelor şcolare pot face
obiectul unui proces de mediere aşa cum sunt precizate de Legea Medierii. Medierea
conflictelor şcolare şi un proces de mediere sunt activităţi care se pot exercita doar de către
mediatori autorizaţi în baza Legii Medierii, orice altă persoană care desfăşoară activităţi de
mediere a conflictelor şcolare intrând sub incidenta penală a articolului art. 12 alin. 4-5 din
această lege.
Reguli în medierea confictelor: să nu judeci, să nu dai sfaturi, să fii în mod egal empatic,
păstrează confidenţialitatea şi arată că îţi pasă!Prevenirea sau rezolvarea conflictelor
individuale sau de grup presupune: ascultarea activă şi calmă a părţilor aflae în conflict,
întrebări pentru edificarea cauzelor şi a intereselor, analiza şi dezbaterea conflictului,
confruntarea şi medierea părţilor, neutralitatea şi spiritul de dreptate în propunerea soluţiilor de
rezolvare a conflictelor, evaluarea soluţiilor propuseşi decizia finală şi implementarea soluţiei
conflictului şi evaluarea eficienţei.
Rezolvarea conflictelor presupune cooperare şi înţelegere. Acest tip de mediere se
axează pe principiul potrivit căruia pentru o soluţionare constructivă a conflictelor, adversarii
trebuie să respecte următoarele:
- să rămână calmi şi să-şi controleze furia, frustrarea sau alte emoţii puternice ; - să se
concentreze asupra problemei şi nu asupra învinovăţirii celuilalt ;
- să-şi exprime cu acurateţe sentimentele şi dorinţele; - să respecte celelalte puncte de
vedere, şi să încerce să le înţeleagă;
- să coopereze şi să găsească soluţii care să mulţumească ambele părţi implicate.
Mediatorul este cel care ajută părţile implicate într-un conflict să se comporte într un
mod constructiv, respectând regulile de mai sus.Procesul medierii se bazează pe patru principii
de rezolvare a conflictelor.
Comportamentul celor care mediază conflictele este bazat pe aceste principii deoarece
acestea permit celor ce se dispută să ajungă la un acord care să-i onoreze pe ei înşişi, cealaltă
persoană şi, deseori, pe cei din jurul lor. Împăcarea poate implica şi respect faţă de mediul
înconjurător.
Principiul 1: Separarea persoanelor de problemă
Acest principiu priveşte trei aspecte ale comportamentului:
Percepţiile: Fiecare persoană implicată într-un conflict va percepe altfel conflictul.
Pentru rezolvarea situaţiei este important ca fiecare să înţeleagă punctul de vedere al celuilalt.
Emoţiile: Persoanele implicate în conflict sunt deseori încercate de sentimente puternice
unul faţă de celalalt sau faţă de situaţia care a dus la conflict. Exprimarea acestor emoţii este

17
 importantă pentru înţelegerea deplină a problemei. Este important ca în timp ce o persoana îşi
exprima emoţiile, cealaltă să asculte şi să-şi controleze reacţiile.
Comunicarea: Rezolvarea conflictului cere ca fiecare persoană implicată în conflict să
vorbească despre conflict şi să-l asculte pe celălalt.

Principiul 2: Concentrare asupra intereselor, nu a poziţiilor

Potrivit acestui principiu persoanele implicate în conflict au idei diferite despre ceea ce
ar trebui să se întâmple şi fiecare are motivele lui să-şi susţină părerile. Poziţia: Dorinţa unei
persoane aflate în conflict, exprimată sub forma unei soluţii posibile sau a unei cereri. Interes:
Motivul pentru care o persoană aflată în conflict îşi doreşte ceva anume sau pentru care se
gândeşte că o soluţie anume ar rezolva problema. De obicei, în spatele fiecărei poziţii se
ascunde cel puţin un interes. Când persoanele în conflict acordă un loc important discutării
poziţiilor, foarte rar se ajunge la un acord satisfăcător. Dar dacă discuţia se concentrează asupra
intereselor, ei pot adesea să găsească o rezolvare.
Principiul 3: Crearea de opţiuni pentru un câştig reciproc
Potrivit acestui principiu este mai bine ca cei aflaţi într-un conflict să încerce să se
gândească la soluţii ce ar putea permite fiecăruia aibă un câştig, în detrimentul unei dispute
referitoare la alegerea persoanei ce are de cîştigat şi a aceleia ce are de pierdut, sau la. un
compromis. Se foloseşte brainstorming-ul, proces în urma căruia se generează idei, fără a se
lua decizii.
Principiul 4: Folosirea de criterii obiective
Potrivit acestui principiu folosirea unor standarde permite persoanelor în conflict să
ajungă la o soluţie. Dacă fiecare dintre părţi consideră o idee ca fiind corectă, atunci ele vor
respecta acordul final.Mediatorii de conflicte se comportă în concordanţă cu aceste principii de
rezolvare a conflictelor.
II.3. Consilierea ca proces de soluţionare a conflictelor
II.3.1. Delimitări conceptuale

Consilierea psihologică şi educaţională integrează perspectiva umanistă dezvoltată

de Carl Rogers (1961), unde problemele psihice nu mai sunt văzute în mod
obligatoriu în termenii de tulburare şi deficienţă, ci în parametrii nevoii de autocunoaştere,
de întărire a Eului, de dezvoltare personală şi de adaptare. În acest sens, rolul principal nu îi
revine doar psihologului văzut ca un superexpert. Succesul consilierii este asigurat de
implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi (consilierul şi persoanele consiliate) în
realizarea unei alianţe autentice, bazată pe respect şi încredere reciprocă. A ajuta şi a credita

18
persoana ca fiind capabilă să îşi asume propria dezvoltare personală, să prevină diverse
tulburări şi disfuncţii, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă, să se simtă
bine cu sine, cu ceilalţi şi în lumea în care trăieşte, reprezintă valorile umaniste ale
consilierii psihologice.
Definirea consilierii impune accentuarea anumitor caracteristici ce o disting de alte
arii de specializare ce implică asistenţa psihologică:
- O primă caracteristică este dată de tipul de persoane cărora li se adresează.
Consilierea vizează persoane normale, ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate,
deficite intelectuale sau de altă natură. Consilierea facilitează, prin demersurile pe care le
presupune, ca persoana să facă faţă mai eficient stresului şi sarcinilor vieţii cotidiene şi
astfel să-şi îmbunătăţească calitatea vieţii.
- O a doua caracteristică definitorie pentru consiliere este dată de faptul că asistenţa pe care
o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării şi nu unul clinic şi
curativ. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana / grupul strategii noi
comportamentale, să îşi valorizeze potenţialul existent, să îşi dezvolte noi resurse
adaptative. Consilierea facilitează şi catalizează atingerea unui nivel optim de funcţionare
în lume.
- O a treia caracteristică a consilierii este preocuparea pentru prevenţia problemelor ce pot
impieta dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei. Strategia de prevenţie constă în
identificare situaţiilor şi grupurilor de risc şi în acţiunea asupra lor înainte ca acestea să aibă
un impact negativ şi să declanşeze „crize” personale sau de grup
Sumarizând caracteristicile prezentate în paragrafele anterioare, se poate spune că
procesul de consiliere pune accentul pe dimensiunea de prevenţie a tulburărilor emoţionale
şi comportamentale, pe cea a dezvoltării personale şi a rezolvării de probleme.
Această perspectivă formală de soluţionare a conflictelor a fost definită ca „un set
de activităţi din partea consultantului care ajută clientul să perceapă, înţeleagă şi acţioneze
asupra evenimentelor din procesul negocierii”. Obiectivul major al acestei consultări este
diminuarea aspectelor emoţionale ale conflictului şi îmbunătăţirea comunicării între părţi,
sporindu-le abilităţile de a soluţiona conflicte sau dispute viitoare. Acest tip de
consultare poate fi eficientă doar înainte ca părţile să intre în conflict deschis sau între
izbucniri majore de ostilitate.
Consilierea de proces nu este efectivă pentru relaţiile pe termen scurt, deoarece nu
este nevoie de educarea părţilor pentru soluţionarea efectivă a disputelor, dacă nu
vor mai interacţiona în viitor. Pe de altă parte, dacă părţile nu sunt suficient de motivate să

19
acţioneze împreună, dacă o parte este deschisă şi cooperantă, iar cealaltă continuă să joace
necinstit, folosirea consilierii nu face decât să ducă la o escaladare rapidă a conflictului.

II.3.2. Conflictele între elevi

Utilizarea productivă a conflictului sau rezolvarea creatoare a acestuia reprezintă un

demers esenţial al managementului procesului de învăţământ. Consilierul se confruntă în
fiecare zi cu un foarte număr de conflicte. El trebuie să fie un „pacificator” care utilizează,
însă, constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţilor educaţionale stabilite. De aceea,
el trebuie să afle, în primul rând, cauzele complete ale conflictului apărut. Acestea pot fi:
Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual, pe bază de
competiţie, lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei
nu doresc decât victoria asupra celorlalţi şi, dacă nu o obţin, îşi pierd stima de sine.
Competiţia apare în toate momentele, chiar şi în cele în care ea este neproductivă.
Atmosfera de intoleranţă. În clasă se formează clici, iar lipsa sprijinului între
colegi duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de capacităţile şi
realizările celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei.
Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai
multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor,
sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv
nevoile şi dorinţele sau le este frică să facă asta. Ei nu pot să-i asculte pe ceilalţi.
Exprimarea nepotrivită a emoţiilor. Orice conflict are o componentă afectivă.
Conflictele se vor accentua atunci când elevii au sentimente deplasate (exacerbate),
nu ştiu să- şi exprime supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă
emoţiile şi sunt lipsiţi de autocontrol.
Absenţa priceperilor de rezolvare a conflictelor. Elevii şi profesorii nu ştiu să
răspundă în mod creativ conflictelor. Ei preţuiesc şi utilizează modalităţi violente de
soluţionare a acestora, urmând adesea modelele furnizate de filmele de consum.
Utilizarea greşită a puterii de către profesor. Un profesor poate să accentueze sau
diminueze cei cinci factori enunţaţi mai sus.De asemenea, poate provoca apariţia sau
escaladarea conflictelor prin aşteptări exagerat de înalte faţă de elevi, conducând clasa prin
reguli inflexibile, bazându-se în permanenţă pe utilizarea autorităţii, instaurând o atmosferă
de teamă şi neînţelegere.Între agresivitate şi inacţiune există o gamă foarte largă de
răspunsuri. A câştiga sau a pierde, ca individ, nu sunt singurele ieşiri posibile dintr-un
conflict. Cea mai bună soluţie este cea în care ambele părţi câştigă.

20
 Utilizarea consecventă şi repetată a tehnicilor de rezolvare a conflictelor de către
profesori şi consilieri va face ca elevii înşişi să fie capabili, după un timp, să-şi rezolve
singuri conflictele. Acest lucru are efecte benefice asupra atmosferei din clasă, contribuind
la crearea unei comunităţi educaţionale în care elevii se sprijină unii pe alţii. Caracteristicile
acesteia sunt:
Cooperare. Elevii învaţă să lucreze împreună, să aibă încredere unii în alţii şi să-şi
împărtăşească preocupările.
Comunicare. Elevii învaţă să observe atent, să comunice cu acurateţe ceea ce au de
spus, să-i asculte atent pe ceilalţi.
Toleranţa. Elevii învaţă să respecte şi să valorizeze pozitiv diferenţele dintre
oameni, să înţeleagă propriile prejudecăţi şi modul în care acestea acţionează.
Expresie emoţională pozitivă. Elevii învaţă să-şi exprime sentimentele, în special
supărarea sau nemulţumirea, în modalităţi neagresive şi nedistructive. Totodată, ei învaţă
autocontrolul.
Rezolvarea conflictelor. Elevii deprind abilitatea de a răspunde în mod creativ într-
o situaţie conflictuală.

II.3.3. Conflictele între profesori şi elevi

Pentru a evita apariţia acestui tip de conflict, profesorul nu trebuie să-şi

utilizeze puterea în mod discreţionar, cu scopul de a evidenţia lipsa de putere a
elevilor. Autoritatea profesorului trebuie să se manifeste constructiv, prin crearea unui
mediu propice învăţării, prin menţinerea ordinii şi prin „scoaterea” a ceea ce este mai bun
din elevi. În schimb, autoritarismul (adică, exercitarea autorităţii formale în mod
permanent, sistematic şi indiferent de condiţii) solicită, implicit, supunerea oarbă şi
conformism din partea elevilor. Deşi pare eficient, autoritarismul rezolvă problemele doar
pe termen scurt şi doar superficial, întrucât conflictul cu elevii şi ostilitatea acestora se
vor menţine. De aceea, trebuie gândită şi realizată exercitarea autorităţii, dar fără a cădea în
autoritarism. Pentru aceasta:
-se stabilesc reguli cu ajutorul clasei;
-se prezintă lista de reguli clasei şi se explică raţiunea fiecărei reguli;
-se decid împreună consecinţele pentru încălcarea regulilor;
-se afişează regulile şi sancţiunile şi se verifică dacă toată lumea le ştie;
-nu se face nici un rabat de la respectarea regulilor (trebuie să existe şi sancţiuni
mai puţin grave, pentru a putea fi aplicate când există circumstanţe atenuante);

21
 -sancţiunile vor fi destul de severe, dar nu exagerate, pentru a nu crea
resentimente care împiedică schimbarea comportamentului;
-elevul trebuie să înţeleagă de ce a fost sancţionat;
-elevii nu trebuie să fie umiliţi; sancţiunea trebuie să schimbe, nu să
stârnească dorinţa de răzbunare.
Un anumit comportament al elevilor, care este considerat ca inadecvat şi care poate
genera conflicte, poate fi schimbat prin tehnici specifice, care utilizează cu precădere
stimuli pozitivi (mai mult recompense decât pedepse). Una dintre aceste tehnici propune
următorii paşi:
Identificarea comportamentului care trebuie schimbat.Este necesară exactitatea
în privinţa comportamentelor ce vor fi recompensate.
Se decide sistemul de recompensare. De exemplu, marcarea cu o steluţă a fiecărui
act pozitiv; la un anumit număr de steluţe se va câştiga ceva.
Se prezintă clasei acest plan de îmbunătăţire a comportamentului.
După ce elevii au înţeles şi au fost de acord cu procedura, aceasta se aplică.
Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât
comunicarea este mai bună şi mai completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fizică
şi psihică va fi mai probabilă, iar conflictele vor fi mai uşor de rezolvat. De asemenea, este
deosebit de important a-i învăţa pe elevi să-şi exprime emoţiile în mod constructiv. Ei
trebuie să ştie că pot câştiga ceea ce doresc fără să fie agresivi. Autocontrolul nu
înseamnă suprimarea emoţiilor, ci un mod pozitiv de a le exprima.
O sumarizare a opţiunilor de ordin principal care sunt necesare şi utile unui
management optim al situaţiilor conflictuale, cuprinde:
-abordarea conflictelor din perspectivă „pozitivă”;
-autenticitatea şi sinceritatea, evitarea „atacurilor la persoană” şi luarea în
-considerare a reacţiilor indivizilor aflaţi în conflict, dublată, însă, de fermitate,
nefiind

22
Capitolul III: Studiu privind influenta consilierii pentru invatamantul
primar in procesul de mediere a conflictelor

III.1. Obiectivele cercetăriisi ipoteza cercetarii

Scopul cercetării este de a analiza în ce măsură există o influenţă semnificativă in

urma oferirii unor servicii de consiliere privind rezolvarea unor conflicte,modalitatile de
rezolvare a conflictelor ulterioare şi agresivităţii elevilor participanţi la un curs de
consiliere in managementul conflictelor.
Din acest obiectiv general s-au conturat următoarele obiective specifice:

- analiza tehnicilor de soluţionare a conflictelor inainte si dupa parcurgerea cursului

de consiliere al managementului conflictelor
- analiza agresivităţii la un grup de elevi inainte si dupa ce au urmat cursul de
management al conflictelor
Ipoteza cercetarii

Folosind definitia lui Fred Kerlinger, putem afirma ca o ipoteza este „un enunt
conjectural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile” (Chelcea, 2004, p. 99), insa, nu
orice enunt despre o posibila relatie dintre variabile reprezinta o ipoteza, ci doar acela care este
testabil si specific (sa nu se piarda in generalitati). Relatiile ipotetice testate prin procedee
specifice ale statisticii pot fi: de marime (se compara diferiti parametri statistici), de
concordanta / neconcordanta intre distributii statistice si de dependenta / independenta intre
variabile aleatorii.
Ipoteza de la care am plecat la drum în realizarea acestei lucrări este: daca un anumit
grup de elevi au participat la un curs de consiliere din cadrul managementului
conflictelor atunci acestia tind sa foloseasca tehnici adecvate de rezolvare la aparitia
conflictului in comparatie cu un grup care nu a participat la un astfel de curs.

O alta ipoteza de la care am plecat este: daca un grup de elevi participa la un curs de consiliere din cadrul
managementului conflictelor atunci numarul de situatii in care acestia se comporta agresiv scade.

III.2. Design-ul experimental

23
 III.2.1. Descrierea experimentului şi a modului de aplicare a probelor

Prezenta cercetare s-a efectuat pe un lot format din 44 elevi. Cercetarea s-a desfăşurat
cu preponderenţă la Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII, comuna Prundu-Bargaului, județul
Bistrita-Nasaud.
Au fost aplicate un chestionar asupra situaţiilor conflictuale elev/elev, testul Thomas-
Kilmann privind modurile de abordare a conflictelor şi un chestionar de agresivitate.
Am utilizat două loturi de elevi (respectiv 2 clase). Asupra primei clase s-a aplicat
chestionarul asupra situaţiilor conflictuale elev/elev şi după o perioadă de timp (respectiv o
săptămână) un chestionar de agresivitate.
Asupra celui de-al doilea lot s-a aplicat acelaşi chestionar asupra situaţiilor conflictuale
elev/elev.Ulterior elevii au participat la un curs de consiliere din cadrul managementului conflictelor şedinţe
a câte 3 ore).
La finalul cursului s-a aplicat testul Thomas-Kilmann privind modurile de abordare a conflictelor şi
într-o următoare şedinţă s-a aplicat un chestionar de agresivitate.

III.3.2. Structura lotului de subiecţi

Cercetarea a avut loc în perioada aprilie-mai–iunie a anului școlar 2017- 2018. La

cercetare au participat elevii claselor a-IV-a A şi a-IV-a B, precum şi profesorii acestora de la
Şcoala gimnazială cu clasele I-VIII, comuna Prundu-Bargaului, județul Bistrita-
Nasaud.Subiecţii au fost aleşi aparţinând a 2 grupuri experimentale, respectiv 2 clase a
câte 22 elevi fiecare. Vârsta elevilor este cuprinsă între 10-11 ani, dintre care 18 de fete şi
26 de băieţi, provenind din medii organizate cu mamă şi tată, sau dezorganizate cu părinţii
despărţiţi, crescuţi de rude sau asistenţi maternali. Marea majoritate a părinţilor sunt muncitori,
şomeri, iar alţii sunt plecaţi la lucru în străinătate, copiii fiind lăsaţi în grija bunicilor sau a
rudelor. Peste 25% dintre elevi sunt de etnie romă. De asemenea au participat şi cadre
didactice: învăţătoare şi profesori care predau la ambele clase de a IV-a A şi a IV-a B: educaţie
fizică, religie şi limba engleză. Profesorul de educaţie fizică are 27 ani vechime, gradul
didactic I, angajat cu studii medii- liceu, profesorul de religie are 7 ani vechime, gradul

24
definitiv, angajat cu studii superioare profesoara de limba engleză are 12 ani vechime, gradul
II, inscrisă la gradul didactic I, angajată cu studii superioare.
Ambele invatatoare au vechime, gradul didactic definitiv fiind angajate cu studii
superioare.
III.3.3. Metode şi tehnici de investigaţie

Metoda defineşte calea, itinerariul, structura de ordne sau programul după care se

reglează acţiunile practice şi intelectuale în vederea atingerii unui scop.

Metodele sunt ghidate de concepţia generală a cercetătorului, de principiile teoretico-

ştiinţifice de la care acesta porneşte, reunite sub denumirea de metodologia cercetării.
Principalele metode utilizate într-o cercetare sunt: observaţia, experimentul,
convorbirea, ancheta sociologică / de opinie (pe bază de chestionar şi pe bază de interviu),
metoda biografică, metoda analizei produselor activităţii, metoda testelor, metoda modelării şi
simulării.
A. Observatia sistematica

Observaţia constă în urmărirea sistematică a faptelor aşa cum se desfăşoară ele în

condiţii obişnuite. Se foloseşte în toate etapele cercetării şi însoţeşte, de obicei, toate celelalte
metode, oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate.
Folosirea observaţiei presupune respectarea unor cerinţe cum ar fi:
a) Elaborarea prealabilă a unui plan de observaţie cu precizarea obiectivelor ce vor fi
urmărite, a cadrului în care se desfăşoară, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea
datelor.
b) Consemnarea imediată a datelor observaţiei, fără ca cei observaţi să-şi dea seama de
acest lucru. În acest sens, se folosesc diferite instrumente, cum ar fi fişa sau foaia de
observaţie pe baza cărora se întocmeşte protocolul observaţiei, aparate tehnice pentru
înregistrarea unor date şi manifestări.
c) Crearea condiţiilor pentru a nu altera desfăşurarea naturală a fenomenelor
observate. Un autentic observator este practicianul însuşi, cel integrat în desfăşurarea propriu-
zisă a fenomenului.Un consilier scolar-observator exterior poate denatura rezultatele prin simpla
sa prezenţă.

25
 d) Efectuarea aceloraşi observaţii în condiţii şi împrejurări variate de către un singur
observator sau de către mai mulţi observatori oferă posibilitatea confruntării datelor obţinute.
Concordanţa virtuală sau actuală a mai multor observatori sporeşte veridicitatea observaţiei.
Observaţia permite surprinderea manifestărilor comportamentale naturale, fireşti ale
individului, oferind mai ales date de ordin calitativ.
În schimb, un dezavantaj al ei îl constituie faptul că obervatorul trebuie să aştepte
intrarea în funcţiune a fenomenului studiat.
Se impune cu necesitate ca datele obţinute prin intermediul observaţiei să fie corelate
cu cele obţinute prin intermediul altor metode de cercetare.
Pentru realizarea obiectivelor propuse în lucrare, am folosit atât observaţia spontană,
cât şi cea organizată, cea directă, dar şi cea indirectă, observaţia transversală, precum şi cea
longitudinală, prin toate urmărind în special reacţiile subiecţilor vis-a-vis de tehnicile de
soluţionare a conflictelor propuse.

B. Experimentul
Experimentul este considerat cea mai importantă metodă de cercetare, având

posibilitatea de a ne furniza date precise şi obiective. Înţelegem prin experiment „provocarea

unui fenomen, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză.

Valoarea experimentului derivă din aceea că modificăm una din condiţii şi urmărim ce
transformări rezultă.
În experiment găsim două categorii de variabile:

 Independente – cele asupra cărora acţionează numai experimentatorul

 Dependente – cele ce depind tocmai de variabilele independente

Variabilele:

 independente – metode activ-participative, strategii didactice, modalitati aplicate in scopul dezvoltarii

medierii conflictelor elevilor;

 dependente – reactiile, comportamentele subiectilor, efectele privind manifestarile non-conflictuale

26
care sunt dependente de variabilele independente.

Numărul variabilelor este foarte mare: există diverşi factori ai mediului natural, mediul social
(diferite persoane), apoi variabile subiective, specifice celui asupra căruia se desfăşoară
experimentul. După scopul urmărit prin cercetare, experimentatorul modifică unele dintre
variabile, altele rămânând constante, ceea ce îi permite să inducă o serie de concluzii.
În desfăşurarea unui experiment se parcurg mai multe etape: a)
observarea stării iniţiale
b) modificarea acestei stări
c) observarea consecinţelor modificării

Pentru a fi util, experimentul trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele trei

condiţii:
 situaţia observată trebuie să fie reprezentativă pentru o categorie distinctă de

situaţii reale;

 nu trebuie introdusă decât o singură modificare;

 pentru a asigura certitudinea că toate consecinţele observaţiei sunt datorate

modificării efectuate, se procedează la delimitarea în grup de experiment şi grup martor.

Reuşita unui experiment depinde în mod esenţial de valoarea ipotezei şi ingeniozitatea

montajului experimental, precum şi de calitatea observaţiilor. În experiment există două
categorii de observaţii (după cum se poate remarca din etapele enumerate mai sus): cea
iniţială şi cea finală. Doar comparaţia dintre ele ne permite să tragem concluzii obiective.
De la stabilirea temei de cercetat în lucrare, am avut în vedere utilizarea
experimentului care să ne furnizeze datele necesare înţelegerii modului de implicare a elevilor
în soluţionarea eficientă a conflictelor.

27
 C. Convorbirea

Convorbirea este o discuţie angajată între cercetător şi subiectul investigat, care

presupune:
- relaţia directă între cercetător şi subiect;

- schimbarea locului şi rolurilor partenerilor (cel care a întrebat poate să şi

răspundă, cel care a răspuns poate să şi întrebe);

- sinceritatea deplină a subiectului, evitarea răspunsurilor incomplete sau evazive;

- existenţa la subiect a unei oarecare capacităţi de introspecţie de autoanaliză;

- empatia cercetătorului.

Spre deosebire de metodele prezentate mai sus (observaţia şi experimentul), prin

intermediul cărora investigăm conduitele, reacţiile exterioare ale subiectului, convorbirea
permite sondarea mai directă a vieţii interioare a acestuia, a intenţiilor ce stau la baza
comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspiraţiilor, conflictelor,
prejudecăţilor şi mentalităţilor, sentimentelor şi valorilor subiectului.
Există mai multe forme ale convorbirii:

o convorbirea standardizată, dirijată, structurată

o convorbirea semi-standardizată sau semi-dirijată

o convorbirea liberă, spontană, asociativă

Pentru reuşita convorbirii, cercetătorul trebuie să o pregătească, adică să-şi structureze

(în linii mari sau chiar în amănunt) întrebările, să culeagă date despre subiect, să-i anticipeze
răspunsurile.
Ce este însă important este ca cel care face cercetarea să motiveze subiectul pentru a
reuşi să-l angajeze în convorbire, pentru a obţine de la el informaţii cât mai complete şi reale

28
despre sine şi trăirile lui. Este deci esenţial ca intuiţia şi empatia cercetătorului să funcţioneze
în mod optim.
Marele avantaj al convorbirii este că permite recoltarea multor informaţii în timp
relativ scurt, iar dezavantajul constă în subiectivitatea subiectului sau în lipsa sa de
receptivitate.
Pe tot parcursul cercetării am uzat de convorbire care, pe lângă metodele structurate,
să întregească datele furnizate de acestea.

D. Ancheta de opinie

Această metodă are o arie foarte largă de aplicabilitate, vizând caracteristicile

geoistorice ale mediului social, caracteristicile condiţiilor de viaţă, parametri demografici, dar
mai ales opiniile, atitudinile, trebuinţele, aspiraţiile, motivaţiile, comportamentul oamenilor.
Cunoaşterea opiniilor oamenilor despre fapte, evenimente sociale, este utilă atâta timp
cât nu se încearcă o absolutizare a lor. Nefiind informaţii obiective despre realitatea
studiată, ele trebuie subordonate informaţiilor obţinute prin intermediul metodelor obiective.
Ancheta sociologică constă într-un dialog între cercetător şi subiecţii impuşi
investigaţiei, în vederea acumulării unor date în legătură cu anumite fenomene şi manifestări.
Pentru noţiunea de anchetă ca metodă de cercetare sunt esenţiale două caracteristici:
o Caracterul ei metodic, în sensul că trebuie să satisfacă unele cerinţe riguroare şi să
permită recoltarea unor informaţii cuantificabile
o Caracterul particular al realităţii asupra căreia se apleacă: universul personal al
celui cercetat şi universul social, instituţionalizat
Ancheta sociologică se poate realiza cu două tehnici fundamentale: interviul şi
chestionarul.
a) Interviul este o tehnică frecvent utilizată în cercetare ce presupune raporturi
verbale între participanţii aflaţi faţă în faţă. Spre deosebire de convorbire, direcţia de acţiune
este unilaterală, fiecare îşi păstrează locul de emiţător sau de receptor. Această metodă poate
fi integrată altor metode sau poate fi utilizată ca metodă de sine stătătoare. Există interviuri
individuale sau de grup, clinice (centrate pe persoană) şi focalizate (centrate pe temă).
Avantajul utilizării interviului îl constituie investigarea unui număr mare de persoane într-un
timp relativ scurt, prelucrarea rapidă a materialului.
b) Chestionarul reprezintă o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau
imagini grafice având funcţii de stimuli în raport cu ipotezele cercetării. Alcătuirea

29
chestionarului este o muncă laborioasă care nu trebuie făcută la întâmplare. Folosirea
ştiinţifică a chestionarului presupune parcurgerea mai multor etape:
- stabilirea obiectului anchetei
- documentarea
- formularea ipotezei
- determinarea populaţiei anchetei
- eşantionarea
- alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului
- pretestul
- redactarea definitivă a chestionarului
- alegerea metodelor de administrare a chestionarului
- analiza rezultatelor obţinute în raport cu obiectivele formulate
- redactarea raportului final de anchetă.

Avantajele sunt aceleaşi ca la interviu, la ambele existând însă riscul apariţiei

subiectivismului.
După delimitarea problemei de cercetat am folosit chestionare şi teste pentru elevi,
urmând, după prelucrarea datelor, să stabilim atât modalităţile de abordare a conflictelor, cât
şi gradul de agresivitate a elevilor implicaţi.
Chestionarele şi testele au cuprins atât întrebări închise cât şi deschise referitoare la
situaţii conflictuale, tehnici de soluţionare a conflictelor şi agresivitatea subiecţilor, mizând pe
răspunsuri sincere la problemele dezbătute.

E Biografia

Prin intermediul acestei metode se explorează toate sursele biografice care ar putea
furniza eventuale date despre personalitatea cuiva. Ea este larg utilizată pentru cunoaşterea
psihopedagogică a elevilor (în lucrarea noastră şi a cadrelor didactice). Vizează, de fapt,
strângerea de informaţii despre principalele evenimente parcurse de individ în existenţa sa, în

30
vederea cunoaşterii „istoriei personale” a fiecăruia, atât de necesară în stabilirea profilului
personalităţii sale.
Datele obţinute în urma analizei biografice a mai multor personalităţi oferă prilejul
surprinderii unor manifestări comune şi efectuării unor generalizări de natură
psihopedagogică privitoare la originile şi mecanismele devenirii personalităţii, a factorilor de
mediu şi educaţionali favorabili în acest sens.

Biografia oferă o imagine unitară asupra omului, facilitând cunoaşterea sa concretă.

Marile avantaje ale metodei biografice sunt reprezentate de naturalitatea şi autenticitatea
datelor furnizate. Dezavantajul constă în faptul că reconstituirea datelor poate fi incompletă
sau chiar voit deformată. De aceea, datele obţinute prin această metodă trebuie neapărat
corelate cu cele obţinute prin alte metode de cercetare.
Am utilizat această metodă în obţinerea de date în special despre autocunoaştere din
partea elevilor şi despre modalităţi proprii de abordare a conflictelor în care ei sunt implicaţi,
urmând ca ulterior să beneficiem de o înţelegere mai complexă asupra rezultatelor la testele şi
chestionarele aplicate asupra aceloraşi elevi.
Pentru a reuşi să elucidăm problemele pe care ni le-am propus în cercetare şi pentru
confirmarea ipotezei formulate, ne-am orientat spre următoarele metode de lucru:
- observaţia
- experimentul
- ancheta pe bază de interviu
- ancheta pe bază de chestionar
- metoda biografică

31
Pentru realizarea obiectivelor propuse în lucrare, am folosit observația sistematică, urmărind reacțiile
subiecților din ambele clase față de conflictele școlare, iar pentru acest lucru am urmărit grilele de
observare a comportamentelor conflictuale ale elevilor şi profesorilor. Acestea sunt:
Grila de observare
a comportamentelor elevilor în situaţii conflictuale
la clasa a IV –a A si clasa a IV-a B

Nr.crt
Comportament
Elevii

32
rt Elevii 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

1 Se ceartă x o o o x x x x x o x o x x o x x x o x o
des cu x x x x x x x
colegii
2 Se ceartă o o o x x o x o o o x o x o o o o o o x o
des cu
profesorii
3 Se x x x x x x x x x x x o x x x x x x x x
manifestă x x x x x x x x x x
zgomotos
în situaţii
de conflict
4 Se supune x x x x x x x x x x x x x x x x x x x x
deciziilor x x x x x x x x x x x x x
profesoril
or
5 Apelează o x o x o x x x o x x x o x x o x x o o
la şantaj x x x x x x x x x
emoţional
pentru a
câştiga
6 conflictul
Implică x o x o o o o x o x x x o x o x o x x
familia, x x
prietenii
în
soluţionar
ea
conflictul
7 Utilizează o x x x x x x x x x x o x x x o o x x
un limbaj x x x x x x x x x
politicos
în situaţii
conflictua
le

33
 8 Utilizează o x o x o x x x o x x x o x x x o x o
un limbaj x x x x x
indecent,

vulgar în
situaţii
conflictua
le
9 Apelează x x x x x o x x x x x x x x o x o x x
la x x x x x x x x x
autoritate
a
profesorul
ui în
situaţii
conflictua
1 Se o x o o x x o x o x x x o x x o x x o
0 implică în x x
situaţii
conflictua
le fiind
încurajat
Unde:de gaşcă

xx- comportamentul observat apare în majoritatea situaţiilor

x- comportamentul observat apare în unele situaţii
o- comportamentul observat apare foarte rar

Grila de observare
a comportamentelor profesorilor si invatatorilor la clasa a IV –a A si clasa a IV-a B în situaţii
conflictuale cu elevii

Nr Comportament observat Profesorii,invatatori

crt 1 2 3 4 5

1 Utilizează un limbaj politicos în xx xx xx x x

situaţii conflictuale

34
2 Utilizează un limbaj indecent, în o o o o x
situaţii conflictuale
3 Tratează conflictul cu indiferenţă o o o x x
şi îşi continuă predarea

4 Rezolvă conflictul cu elevii şi îşi xx xx x x o

continuă predarea
5 Aplică pedepse corporale pentru o o o o x
aplanarea imediată a conflitului
6 Penalizează prin calificative x x x xx xx
situaţiile conflictuale
7 Desfăşoară activităţi de consiliere x x x x o
pentru prevenire, soluţionare a
conflictelor
8 Se consultă cu colegii în privinţa xx xx xx xx xx
situaţiilor conflictuale
9 Discută cu părinţii elevilor xx xx o o x
problemă în soluţionarea
conflictului
10 Apelează la managerul şcolar sau o o o o o
poliţie în situaţii conflictuale
grave

35
 Unde:

xx- comportamentul observat apare în majoritatea situaţiilor

x- comportamentul observat apare în unele situaţii
o- comportamentul observat apare foarte rar

Conform observaţiei sistematice asupra comportamentelor conflictuale ale elevilor am observat că

anumite date sunt general valabile, şi anume tendinţa de a se certa elevii între ei pentru diverse motive
(poreclire, tachinare, bruscare, ironizare, imitare, lovire, împingere, rănire), în urma căruia unul câştigă,
altul pierde, unul plânge, altul se bucură.

Fetele sunt mai plângăcioase decât băieţii şi astfel simpatia invatatoarei este garantată, în rândul băieţilor se
apelează la plâns atunci când situaţia este deosebit de gravă (ameninţare, hărţuire, furt, vandalism), de
nedreaptă pentru cel vătămat şi doar intervenţia/ ajutorul unui adult cu autoritate, poate soluţiona situaţia
conflictuală şcolară.
Indiferent de situaţiile conflictuale, ele se manifestă zgomotos, cât mai departe de ochii
cadrului didactic, folosind un limbaj decent, politicos, în majoritatea cazurilor, doar foarte puţini elevi
folosesc atunci când sunt implicaţi în conflicte intense injurii asemenea oamenilor mari.
Am observat astfel că elevii clasei a IV-a B sunt mai cuminţi, mai inocenţi, mai feriţi de părinţii acestora de
certuri ce implică cuvinte grav ofensatoare, jignitoare decât elevii clasei a IV-a A
Am remarcat faptul că ambele clase din ciclul primar apelează la invatatoare şi se supun
deciziilor acesteia indiferent de cât de bine/ superficial s-a investigat situaţia conflictuală.De asemenea
am constatat că elevii povestesc acasă cele întâmplate la şcoală, iar familia acestuia trece peste hotărârea
cadrului didactic şi îi face dreptate copilului lor.
Conform observaţiei sistematice asupra comportamentelor conflictuale ale profesorilor am
constatat că cadrele didactice au o mare stăpânire de sine când au de a face cu situaţii tensionate din cauza
elevilor ştrengari. Ei caută să folosească un limbaj decent, politicos, să le explice elevilor situaţia,
soluţiile, să-i împace, tratează cu seriozitate fiecare incident, unora li se pare că nu are rost să-şi bată capul
cu “copilăriile” elevilor, alţii nu pot trece la predarea noilor conţinuturi până când nu- i împacă pe subiecţi.
Am remarcat că invatatarele care predau la ambele cicluri de învăţământ tratează diferit problemele elevilor.
Cei cu vechime în sistem nu acordă atenţie situaţiilor conflictuale, iar dacă acordă rezolvă cu pedepse
corporale, pe când cei tineri, se implică trup şi suflet pentru ca cei mici să se împace, nu-i pedepsesc, îi
şantajează că le dau calificative mici, chiar discută cu cei experimentaţi pentru a găsi acele soluţii potrivite
elevilor şi părinţilor acestora, iar cariera lor didactică să nu aibă de suferit.
 III.4. Etapele cercetarii
Etapa pretest
Chestionar asupra situaţiilor conflictuale

Chestionarul asupra situaţiilor conflictuale a fost aplicat celor 2 clase fără limită de
timp, fără explicaţii suplimentare, fără discuţii în colectiv asupra acestui subiect şi bazându-ne
pe sinceritatea repondenţilor. Etapa experimentală a urmărit compararea pe grupe a
răspunsurile date de elevi la fiecare item.

1. Cât de frecvent intraţi în situaţii de conflict?

Din grupul de control

Zilnic 1-2 1 dată/ Niciodată
ori/săpt. lună
Cu colegii 6 11 7 7
Cu profesorii 2 5 16 8

Din grupul experimental

Zilnic 1-2 1 dată/ Niciodată
ori/săpt. lună
Cu colegii 3 13 6 7
Cu profesorii 3 6 15 7

2. Cauzele izbucnirii acestor conflicte sunt:

Cauza
Control Experimental

Divergenţe din cauza resurselor materiale 14 16

Divergenţe de natură sentimentală 28 27

Neînţelegeri legate de activităţi şcolare 48 44

Divergenţe de opinii 35 38
Influenţe exterioare 8 10

Valori morale, culturale, sociale diferite 21 24

3. Clasificaţi cauzele de mai sus în funcţie de cât de des le întâlniţi voi în

conflictele pe care le aveţi cu colegii:

1 Neînţelegeri legate de activităţi şcolare

2 Divergenţe de opinii

3 Divergenţe de natură sentimentală

4 Valori morale, culturale, sociale diferite

5 Divergenţe din cauza resurselor materiale

6 Influenţe exterioare

4. Cele mai dese conflicte sunt intre:

Control Experimental

Baieti si fete 28 27

Baieti si baieti 14 12

Fete si fete 5 4

5. Vi se permite să vă spuneţi părerea, să vă disculpaţi sau să vă expuneţi

argumentele proprii?

Niciodată Rar Tot timpul

Control Experim Control Experi Control Experi
ental mental mental
Colegii 2 3 14 18 15 10
Profesorii 7 9 21 20 3 2

6. Vă manifestaţi ostilitatea cu vorbe urâte, cu trântitul uşii, bătutul din picior,

etc.?

Niciodată Rar Tot timpul

Control Experim Control Experim Control Experime
ental ental ntal

Faţă de colegi 0 0 4 6 27 25
Faţă de profesori 22 23 8 6 1 2
7. Vă emoţionaţi intens în situaţii tensionate?

Întotdeauna Rar Niciodată

Control Experim Control Experim Control Experime
ental ental ntal
18 17 8 12 5 2

8. Spuneţi în faţă ce credeţi despre…?

Niciodată Uneori, dar Întotdeauna

rar
Grup Control Experi Control Experim Control Experi
mental ental mental

Colegi 3 5 6 5 22 21
Profesori 23 26 8 4 0 1

9. Ce faci când eşti implicat într-un conflict?

 Acţiune Control Experimental

Te consulţi cu un profesor/invatator 0 0
Te consulţi cu părinţii 4 6

Reacţionezi agresiv 28 32

Tratezi problema cu indiferenţă/nepasare 18 20

10. Atunci când vrei, reuşeşti să rezolvi conflictele într-un mod favorabil?

Niciodată Rar Des Întotdeauna

Control Experime Control Experim Control Experim Control Experime

2 ntal 1 21 ental
19 6 ental8 2 ntal 3

11. Colegii vă aprobă în tot ceea ce faceţi?

Întotdeauna Rar Niciodată

Control Experime Control Experim Control Experime

12 ntal10 14 ental
16 5 ntal 5

12. Vă consideraţi nedreptăţit în multe situaţii?

Niciodată Destul de des Tot timpul

Control Experi Control Experi Control Experi
mental mentalt mental

De colegi 6 8 22 23 3 0
De profesori 15 11 10 12 6 8
 13. Care sunt principalele 3 metode pe care le abordezi pentru rezolvarea
conflictelor?

Metode Control Experimental

Forţezi părerile tale asupra celuilalt 30 33

Renunţi la ideile tale în favoarea celuilalt 21 18

Insişti cu rugăminţi 16 17

Faci compromisuri 11 8

Ameninţi violent, prin agresiune 11 14

Negociezi un rezultat favorabil amândorura 4 3

14. Care sunt, după părerea ta, metodele pentru a elimina stările conflictuale între
tine şi alţi colegi?

Metode Control Experimental

Să învăţ să fac compromisuri 44 48

Să învăţ să-mi controlez stările de nervozitate 38 45

Să învăţ să ascult cu atenţie pe cel care-mi
vorbeşte 28 32
Să încerc să înţeleg pe cel care-mi vorbeşte 30 28
Să învăţ să-mi controlez gesturile şi tonul vocii
atunci când comunica 22 20

Să învăţ să comunic cu răbdare şi claritate 14 18

 Să învăţ să-l respect pe celălalt şi ideile sau
principiile lui 11 8
Să-mi asum responsabilitatea pentru greşelile
făcute şi să repar ce e posibil 8 11

Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi

de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre
conflicte în rândul participanţilor, convingeri care scad eficienţa manifestării adecvate
în situaţii conflictuale şi a capacităţilor de comunicare eficientă, dacă nu sunt
dezvoltate mesaje alternative.
Cele mai frecvente convingeri eronate, sau mituri despre conflicte, se regăsesc
susţinute şi de răspunsul la chestionarul asupra situaţiilor conflictuale aplicat anterior
la cele 2 grupe de elevi testate. Menţionez că nu există diferenţe semnificative între
cele 2 grupe, ceea ce demonstrează că atitudinile participanţilor la test sunt
asemănătoare, indiferent de grupul din care fac parte.

Convingeri eronate asupra conflictelor

1. Nu există conflicte, sau dacă acestea există, se întâmplă altor persoane, se

întâmplă rar şi semnalizează o ruptură, un deficit, o incapacitate a celor implicaţi în
ele.
- 42 % din cei intervievaţi apreciază că se confruntă cu conflicte zilnic sau 1- 2
pe săptămână (întrebarea 2)
2. Conflictul nu se rezolvă decât printr-un compromis, cineva trebuie să
cedeze, „să fie condus”, să nu se exprime.
- 75 % din cei intervievaţi consideră că foarte rar sau niciodată li se permite
să îşi exprime părerea, să se disculpe (întrebarea 6)
3. Conflictul este întotdeauna negativ şi distructiv

- 74,2 % dintre elevi consideră că există manifestări frecvente de ostilitate,

vorbe urâte, comportamente urâte, când este vorba despre conflict (întrebarea 7)
4. Confruntarea cu o problemă sau o dispută este întotdeauna neplăcută
 - 83 % dintre elevi trăiesc emoţii intense, de cele mai multe ori negative
(întrebarea 8)
5. Conflictul se rezolvă de la sine, odată cu trecerea timpului

- 66 % din elevii intervievaţi consideră că este mai înţelept să renunţi în a-ţi

susţine punctul de vedere şi să aştepţi ca timpul să rezolve problemele existente
(întrebarea 9)
6. Atunci când reacţionezi negativ „eşti mai tare decât ceilalţi” şi reuşeşti să-ţi
impui punctul de vedere
- 49 % din elevii intervievaţi recurg la agresivitate sau indiferenţă atunci când
se raportează la un conflict (întrebarea 10)
7. Există doar situaţii de „pierdere – câştig” sau „pierdere – pierdere” în
desfăşurarea unui conflict
- 68 % dintre cei intervievaţi consideră că este mai uşor să rezolvi un conflict
dacă forţezi părerile tale asupra celuilalt, ameninţi violent prin agresiune, sau prin
renunţare la ideile personale în favoarea oponentului (întrebarea 14)
Etapa experimentală (experimentului formativ)

Testul Thomas-Kilmann privind modurile de abordare a conflictelor

Testul Thomas-Kilmann de abordare a conflictelor este destinat evaluării comportării
individului în situaţii conflictuale. Situaţiile conflictuale sunt acelea în care dorinţele a doi
oameni par incompatibile. În astfel de situaţii putem descrie comportarea unei persoane pe 2
coordonate de bază:
(1) asertivitatea, măsura în care individul încearcă să-şi satisfacă propriile dorinţe, şi
(2) cooperarea, măsura în care individul încearcă să satisfacă dorinţele celilalte
persoane.

Aceste 2 coordonate de bază pot fi folosite pentru a defini 5 metode specifice de

abordare a conflictelor. Aceste 5 moduri de abordare a conflictelor sunt arătate mai jos:
Figura 1
Asertivitate
Neasertivitate/
Asertivitate
COMPETITIE COLABORARE

COMPROMIS

EVITARE ACOMODARE

Necooperativ ---- Cooperativ

Cooperare
Rezultatele obţinute de participanţii la acest test sunt trecute în tabelul de mai jos,
evidenţiind diferenţe semnificative între modul de abordare al elevilor din cadrul grupului
martor în comparaţie cu componenţii grupului test, care au urmat un curs de soluţionare
eficientă a conflictelor.

Competiţia este asertivă şi necooperativă – un individ îşi urmăreşte propriile scopuri pe

seama celuilalt. Acest mod indică o orientare spre putere a individului, care foloseşte orice mijloace
care i se par potrivite pentru a-şi impune punctul de vedere – capacitatea de
argumentare, rangul, sancţiuni. Competiţia poate să însemne susţinerea propriilor drepturi,
apărarea unui punct de vedere pe care îl crede corect sau, pur şi simplu, înce
Utilizări
- când acţiunea rapidă şi hotărâtă este vitală; de ex., în urgenţe;
- în chestiuni importante care necesită adoptarea unui curs de acţiune ce nu se
bucură de popularitate; de ex., respectarea unor reguli nepopulare, disciplina;
- în chestiuni vitale pentru bunăstarea clasei, atunci când există certitudinea
adevărului deţinut
- pentru a recurge la autoprotecţie de cei care profită de pe urma comportamentului
necompetitiv.
În cadrul grupului martor, acest comportament reprezintă 24,9 % din totalul alegerilor
efectuate, pe când în grupul test această abordare a reprezentat 23,3 % din participanţi.
 Acomodarea este neasertivă şi cooperantă – opusul competiţiei. Când
adoptă acest mod, individul îşi neglijează propriile interese pentru a le satisface pe ale
celuilalt; acest mod conţine un element de sacrificiu de sine. Acomodarea poate lua
forma generozităţii dezinteresate, a carităţii, a ascultării ordinelor altuia în ciuda propriilor
dorinţe sau a cedării în faţa altui punct de vedere.
Utilizări
- când o persoană realizează că nu are dreptate, pentru a putea auzi un alt punct de
vedere, pentru a învăţa de la alţii şi pentru a arăta că este rezonabilă;
- când chestiunea este mult mai importantă pentru celălalt decât pentru propria
persoană, pentru a satisface nevoile celorlalţi şi ca gest de bunăvoinţă care să ajute la
menţinerea unei relaţii de cooperare;
- ca să se creeze un credit pentru problemele ulterioare, mai importante din punctul
propriu de vedere;
- când există o situaţie de inferioritate şi posibilitatea de a pierde;
- când păstrarea armoniei şi evitarea disfuncţionalităţilor sunt extrem de importante;
- pentru a ajuta la dezvoltarea personală a participanţilor, permiţându-le să
experimenteze şi să înveţe din propriile greşeli.

În cadrul grupului martor, acest comportament reprezintă 15,3 % din totalul alegerilor
efectuate, pe când în grupul test această abordare a reprezentat 11,1 % din participanţi.
Evitarea este neasertivă şi necooperantă – individul nu-şi urmăreşte propriile interese şi nici
pe ale altuia. El nu ia atitudine faţă de conflict. Evitarea poate îmbrăca forma ocolirii diplomatice
a unei chestiuni, a amânării ei până la un moment mai propice, sau, pur şi simplu, a retragerii dintr-
o situaţie ameninţătoare.
Utilizări
- când o problemă e lipsită de importanţă sau când alte chestiuni sunt mai presante;
- când nu se întrezăreşte nici o şansă de a rezolva problema existentă;
- când daunele potenţiale ale încercării de a rezolva conflictul ar fi mai mari
decât beneficiile aduse de rezolvarea lui;
- pentru a reduce tensiunile la un nivel constructiv şi a regăsi perspectiva şi atitudinea
adecvată;
- când adunarea de informaţii suplimentare valorează mai mult decât avantajele unei decizii
imediate;
- când alţii pot rezolva conflictul mai eficient;
 - când problema în cauză pare să fie tangenţială sau simptomatică pentru o alta
mai gravă.

În cadrul grupului martor, acest comportament a reprezentat 24 % din

totalul alegerilor efectuate, pe când în grupul test această abordare a fost considerată
oportună de 12,3 % din participanţi.
Colaborarea este asertivă şi cooperantă – opusul evitării. Colaborarea implică o
încercare de a lucra cu cealaltă persoană pentru a găsi o soluţie care să satisfacă pe deplin
interesele ambelor părţi. Înseamnă disecarea unei probleme pentru a identifica interesele de bază
ale celor doi indivizi şi pentru a găsi o alternativă care să le rezolve pe ale amândorura.
Colaborarea între două persoane poate lua forma explorării unei situaţii de dezacord pentru a afla
şi învăţa câte ceva despre ideile celuilalt, a rezolvării unei situaţii care altminteri i-ar aduce pe
cei doi într-o relaţie de competiţie sau a confruntării cu o problemă interpersonală şi a încercării de
a o soluţiona în mod creativ.
Utilizări

- pentru a se găsi o soluţie integratoare atunci când ambele seturi de probleme sunt
prea importante pentru a recurge la compromisuri; - când obiectivul major este învăţare,
de ex., verificarea presupunerilor sau înţelegerea punctelor de vedere ale celorlalţi;
- pentru a combina ideile unor persoane care au perspective diferite asupra unor
probleme;
- pentru a implica pe ceilalţi prin încorporarea problemelor lor într-o decizie luată
prin consens;
- pentru a rezolva resentimentele care incomodează relaţiile interpersonale;

În cadrul grupului martor, colaborarea a reprezentat 17,3 % din totalul

comportamentelor alese, iar în grupul test această abordare a fost considerată oportună de 30,4
% dintre participanţ
 Compromisul este intermediar atât în ce priveşte asertivitatea, cât şi în ceea ce priveşte
cooperarea. Obiectivul este acela de a găsi o soluţie rapidă, reciproc acceptabilă, care să satisfacă parţial
ambele părţi. Se situează pe o poziţie intermediară între competiţie şi acomodare. Compromisul
înseamnă a ceda mai mult decât în cazul competiţiei, dar mai puţin decât în cazul acomodării. Prin urmare,
abordează o problemă mai direct decât modul evitării, dar n-o explorează la fel de profund ca modul
colaborării. Compromisul poate să însemne depăşirea divergenţelor de opinii, schimbul de concesii sau
căutarea unei căi de mijloc rapide.
Utilizări

- punct mort: obiectivele părţilor sunt reciproc opuse (poziţie „câştig –

pierdere”, iar părţile dispun de potenţiale de influenţă sensibil egale;
- ca poziţie de retragere, când celelalte opţiuni de negocieri nu mai
funcţionează;
- când atingerea obiectivului nu merită efortul necesar a fi depus pentru
obţinere;
- ca şi poziţie intermediară în cazul conflictelor judiciare sau politice cu un termen
de desfăşurare foarte lung;
- când o rapiditatea decizie este mai importantă decât optimalitatea sau
principialitatea acesteia;
- când părţile au poziţii similare în ceea ce priveşte procedura corectă şi
rezultatul urmărit;

- avocaţi, politicieni, middle-management –oricine pentru care o decizie rapidă şi

funcţională este mai importantă decât statornicia principiilor.
În cadrul testului efectuat, grupul martor a socotit compromisul drept opţiune validă în
18,5 % din cazuri, iar pentru grupul test această abordare a fost considerată oportună de 22,9
% dintre participanţi.
 Analiza rezultatelor grupului martor evidenţiază următoarea ierarhie în obţinerea
punctajelor pentru diferitele atitudini faţă de o situaţie conflictuală,

Tabel 2

Grupul Control Competitie 7,48

Evitare 7,19

Compromis 5,55

Colaborare 5,19

Acomodare 4,58

comparativ cu grupul test, care a obţinut următoarea ierarhie:

Tabel 3

Grupul Experimental Colaborare 9,14

Competitie 6,99

Compromis 6,87

Evitare 3,67

Acomodare 3,33

Există diferenţe semnificative între modurile în care elevii din cele două grupuri se
raportează la opţiunile de comportament prezentate în testulul Thomas-Kilmann, astfel:

Tabel 4
 Evitare Acomodare Competitie Compromis Colaborare
grup control 24,0% 15,3% 24,9% 18,5% 17,3%
grup
experimental 12,3% 11,1% 23,3% 22,9% 30,4%

dinamica -49,0% -27,3% -6,6% 23,8% 76,0%

Opţiunile efectuate de participanţii la test demonstrează faptul că influenţa cursului de rezolvare
eficientă a conflictelor se manifestă printr-o creştere a predispoziţiei spre asertivitate – scor mult
ridicat la Colaborare şi scoruri asemănătoare la Competiţie şi Compromis – la elevii din grupul
test, faţă de tendinţa naturală de competiţie, pe de o parte, şi de evitare, pe de altă parte, existentă la
indivizii neparticipanţi la curs, din grupul martor.

Etapa posttext/postexperimentul

Program educational pentru mediere ,,Peer mediation” aplicat la clasele a IV-a A si

a IV-a B

Programul de tip ,,Peer mediation” este un program in interventie p e n t r u

îmbunătăţire a autocontrolului, responsabilităţii, încrederii în sine şi cunoştinţelor academice
ale elevilor. Este destinat elevilor care doresc să devină mediatori pentru covârstnici, şi să
fie formaţi în domeniul comunicării nonviolente, dezvoltării abilităţilor de comunicare,
medierii conflictelor.
Acesta se bazează pe structura rezolvării de probleme (rezultate din competiţia între
interesele participanţilor). Scopul acestui program este de a-i ajuta pe elevi să rezolve conflictele
apărute între ei. Medierea şcolară presupune identificarea problemelor, găsirea opţiunilor şi
convingerea părţilor de a ajunge la un rezultat.
Elevii sunt conştienţi că nu reacţionează pozitiv la conflict, dar nu ştiu ce alte
comportamente să adopte pentru a ieşi totuşi, în avantaj.
,,Peer mediation” este atât un program cât şi un proces în care elevii din aceeaşi grupă de
vârstă facilitează soluţionarea disputelor între două persoane sau grupuri mici. Acest proces
ajută la schimbarea modului în care elevii înţeleg şi soluţionează conflictele din viaţa lor. Aceste
abilităţi sunt transferabile şi în afara orelor de curs.
Procesul de mediere este voluntar pentru ambele părţi. Mediatorii şcolari nu iau decizii,
ci mai degrabă mediază conflictul pentru a ajunge la un rezultat câştig-câştig pentru
ambele părţi, pentru a evita probleme ulterioare. Există probleme grave care necesită sesizarea
unor autorităţi competente şi nu sunt adecvate pentru mediere de la egal la egal.Acestea
includ: abuz sexual, agresiune, sinuciderea, consumul de droguri, posesie de arme, precum şi
cele care implică probleme de ordin juridic.
Costurile acestui program constau în materiale şi formarea unui număr de elevi mediatori
şcolari şi o locaţie dedicată medierii scolare.
 O primă etapă a acestui program a fost elaborarea programului de mediere şi selectarea
elevilor din clasele a IV-a A si a IV-a B ce au devenit mediatori şcolari. Pentru ca medierea să fie
acceptată elevii mediatori trebuie să fie reprezentativi în diversitatea grupului de elevi. Această
selecţie s-a făcut cu ajutorul testului sociometric. Astfel, din fiecare clasă au fost aleşi câte 2
mediatori.
O a doua etapă a constat în furnizarea programului de formare, elevilor, pentru a găsi
alternative la comportamentele auto-distructive sau violente în confruntările interpersonale sau
intergrup. Programul de formare a fost conceput în două sesiuni a câte o oră şi jumătate: o parte
teoretică şi o parte practic-aplicativă în care elevii au învaţat şi exersat în acelaşi timp cum să
soluţioneze conflictele apărute între colegii lor, dar şi cum să facă faţă unui conflict personal.
Temele abordate în cadrul programului „Peer mediation” au fost:
- Ce este conflictul
- De ce apare un conflict
- Reacţii în situaţiile conflictuale
- Ce înseamnă medierea unui conflict
- Cine este mediatorul
- Calităţile unui elev mediator
- Abilităţile de comunicare
Cum rezolvăm un conflict
La sfârşitul programului de formare, elevii si-au asumat rolul de mediator şcolar, semnând un
contract între coordonatorul proiectului şi ei. Prin acest contract, elevii mediatori şcolari se
angajează să respecte cele 6 etape ale medierii unui conflict..
- Obţinerea acordului de a media conflictul. Este foarte important ca elevul mediator să fie
solicitat de cel puţin unul dintre disputanţi şi să fie acceptat de toate părţile. În această
etapă sunt prezentate regulile de bază ale medierii.
- Prezentarea punctelor de vedere. Fiecare elev implicat în conflict îşi prezintă, pe rând,
punctul de vedere asupra situaţiei conflictuale.
- Discutarea intereselor, unde se clarifică situaţia şi fiecare dintre disputanţi prezintă ce
doreşte de fapt.
-
- Crearea opţiunilor victorie-victorie. Sunt notate pe o fişă de lucru toate ideile prezentate
de către elevii implicaţi în conflict.
- Evaluarea opţiunilor reprezinţă discutarea fiecărei idei în parte şi alegerea unor soluţii de
rezolvare a conflictului.

- Dacă părţile reuşesc să depăşească diferenţele de poziţii şi găseasc soluţii amiabile pentru
propriile nevoi şi interese, se realizează un plan de acţiune. Apoi cei implicaţi în conflict
semnează un acord, un formular rezolutiv pentru mediere, pentru a încheia o înţelegere
scrisă care să includă deciziile luate de comun acord.
În acest prim an de proiect, lecţiile învăţate vor fi utile pentru rezolvarea mai rapidă şi
într-un mod mai adecvat a conflictelor dintre elevi, dezvoltarea abilităţilor sociale ale elevilor,
promovarea unui climat cât mai plăcut în clasele primare, reducerea timpului dedicat menţinerii
disciplinei în şcoli.Monitorizarea rezultatelor procesului de mediere din clasele a IV-a A si a IV-a
B a dovedeşte că elevii pot soluţiona situaţiile conflictuale, pot fi de ajutor colegilor lor,
precum şi cadrelor didactice din şcoală. În anul ce urmează vom lărgi grupul de mediatori
şcolari şi vom dezvolta metode de consiliere în funcţie de motivele care determină conflictele
dintre elevi şi în funcţie de modalitatea de reacţie la conflict pe care o manifestă aceştia.
Un mediu şcolar fără violenţă şi fără conflicte este ceea ce urmăresc toate cadrele
didactice atât în activităţile şcolare, cât şi în cele extracurriculare.
Programele de pregătire a mediatorilor din şcoală oferă elevilor oportunitatea de a-şi
însuşi abilităţile necesare gestionării conflictelor, a capacităţii de a lua decizii eficace în situaţii
limită determinând, pe termen lung, schimbări în atitudinea şi comportamentul elevilor.
 Este necesar ca elevii mediatori şcolari să fie instruiţi şi monitorizaţi permanent, deoarece
le lipseşte adesea maturitate şi experienţa în gestionarea conflictelor. Angajamentul acestora
include continuarea activităţilor de dezvoltare a abilităţilor de negociere, dorinţa de a co-facilita
sesiuni şi formarea de mentori noi în rândul colegilor.

Medierea unui conflict intre elevi

Pentru a intervenii in rezolvarea unui conflict aparut in clasa am aplicat un

program educational de mediere.Acest program s-a desfasurat in cadrul unei ore de
curs din cadrul consilierii managementului conflictelor împărțitind clasa a IV-a A în
2 grupe de elevi.Conflictul s-a degenerat intre unii elevi buni la invatatura si alti elevi
din aceeasi clasa dar fiind m-ai slabi la invatatura.Fiecare grupă a avut un mediator si
a avut ca sarcină identificarea argumentelor pro și contra pentru una dintre
următoarele modalități de abordare a conflictului (din perspectiva elevilor):
a) Lăsăm conflictul să se rezolve de la sine, odată cu trecerea timpului
(reconciliere).
Efecte posibile: Conflictul se aplanează dacă cele două părți fac efortul de a depăși
situația.
b) Întotdeauna conflictul e negativ, distructiv, de aceea trebuie să evităm orice
formă de conflict (evitarea).
Efecte posibile: Conflictul se estompa în timp dar starea de frustrare continua să
persiste.
c) Conflictul este semnul lipsei de autocontrol, de aceea trebuie să fim foarte atenți,
să ne controlăm pentru a nu provoca vreun conflict, iar dacă el s-a produs să
reuşim să lăsăm fiecare de la noi pentru a stinge acest conflict.
d) (Compromis: acest tip de abordare a conflictului presupune găsirea unei soluţii
care oferă doar parţial satisfacţie celor două părţi. Şi atitudinea cooperativă şi
asertivitatea sunt moderate.)
Efecte posibile: Conflictul se diminua până la dispariție în momentul în care se
caută soluții pentru diminuarea lui.
d) În conflict, întotdeauna cineva pierde (Victorie-înfrângere).
e) Confruntarea cu o problemă neplăcută, de aceea mai bine evităm această
problemă ( Reprimare).
Prin dezbatere ( metoda ”pro” sau ”contra” ) voi cere elevilor să-și precizeze
poziția: sunt vinovați elevii din clasa a ? De ce?
În finalul discuției voi cere elevilor în primul rând să identifice cauzele și
circumstanțele care au determinat acel tip de comportamnet și apoi să stabilească
verdictul : ”vinovat”/”nevinovat”.
Le –am cerut elevilor să analizeze ce a fost mai important pentru ei: să rămână în
relații bune intre ei sau să-și atingă scopurile.
Pe parcurs i-am ajutat să-și identifice stilul de abordare a conflictelor conform
diagramei:
 Dacă te retragi ( nu te interesează nici relațiile, nici scopurile), atunci procedezi ca
o țestoasă.
 Dacă forțezi, ținând mai mult să îți atingi scopurile decât să rămâii în relații bune
cu ceilalți, atunci procedezi ca rechinul.
Am prezentat apoi elevilor diferitele moduri de abordare de tip victorie/victorie (din
perspectiva invatatoarei):
Etapele specifice abordării victorie/victorie
Formularea problemei:
– Care este problema?
– clasa a IV-a A (grupul eperimental),nu erau atenti la ora, scriau bileţele unu
altuia,agresand verbal pe alti colegi din clasa invocând fel de fel de motive și
jigniri in timpul cursului
Identificarea părţilor implicate în conflict (direct şi indirect):
– Cine este implicat în conflict?
-cativa elevii din clasa a IV-a A
Cunoaşterea nevoilor părţilor:
– Ce vor cei aflaţi în conflict?

Elevii de clasa a-IV-a A a simt nevoia să se facă ,,remarcaţi” şi să arate că ei

sunt ”mari,, față de ceilalti colegi din clasă, bravând prin comportamentul lor,
încercând să atragă atenția asupra lor.
Găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor:
– Care sunt interesele comune? Există preferinţe care pot fi conciliate? Care sunt
valorile subsumate unei viziuni comune?
Găsirea unor soluţii alternative care să răspundă nevoilor celor implicate
Discuții cu elevii implicați în conflict, separate, apoi față în față, pentru confruntare.
Alegerea unei soluţii acceptate de părţi
– transformarea adversarului în partener, prin discuții are să atragă elevii înspre a
deveni amici nu dușmani sau adversari.
Transpunerea în practică a soluţiei alese
– Cine face? Ce face? Când face?
 Le -am oferit simboluri corespunzătoare stilului de abordare a situației cu care se
identifică. Prin urmare elevii din clasa au dezaprobat comportarea celorlalti elevi,
determinându-i să-și ceară scuze pentru vorbele urâte adresate colegilor inclusiv
doamnei invatatoare, iar aceștia au promis că pe viitor își vor controla fiecare cuvânt
pe care îl vor adresa colegilor pentru o bună colaborare între toți membrii clasei,
întrucât : ” Școala este un factor de cultură și civilizație”.
La sfârșit, pentru a înțelege mai bine cum trebuie să de comporte unii față de alții, le
voi prezenta elevilor o diagramă – funcție de două dimensiuni : ”relații” și ”scopuri” :

Confruntare
(bufnitțaă)
A
R

Ț
E
L

I
I

Reconciliere
(urs)

COMPROMIS
(VULPE)

Retragere Fortțare
( tțestoasaă ) (rechin)

SCOPURI
 În urma intervenției pe care am avut- o în cadrul derulării acestui conflict am
constatat că cel mai mare impact l-a avut asupra elevilor abordarea de tip
VICTORIE-VICTORIE,deoarece a reușit să inducă fiecărui elev senzația că el este
cel care a avut dreptate și fiecare a ieșit victorios.
Cele două părți au ajuns la concluzia că lipsa de comunicare poate duce
uneori la conflicte - ceea ce s-a şi întâmplat dealtfel, şi că dialogul sincer şi deschis
este cea mai bună cale de a rezolvare a problemelor, eliminându-se în acest fel
neajunsurile provocate de cuvintele jignitoare adresate în trecut.
Efecte posibile: Conflictul s-a stins într-un timp scurt deoarece ambele părţi au
dobandit competenţe şi cunoştinţe în domeniul rezolvării conflictelor.
Acum, copiii sunt mult mai apropiați unii faţă de alții, relaţia lor s-a
consolidat, comunică mai mult şi îşi împărtăşesc unul altuia impresii personale, au
ajuns să se cunoască mult mai bine

Fiind vorba despre elevi de clasa a IV-a A rezolvarea acestui conflict se poate
constitui şi ca o temă abordată la activitățile educative. Se încearcă o soluţionare a
acestuia după metoda victorie – victorie dupa cum am precizat anterior prin
implicarea întregului colectiv de elevi, urmând paşii propuşi şi poziţia de coordonator
a învăţătoarei.
Stabilirea contextului de rezolvare a conflictului
Se stabileşte soluţionarea acestui conflict în cadrul unei activități educative;
Părţile implicate: elevi buni la învăţătură, elevi cu rezultate slabe la învăţătură
Identificarea nevoilor reale şi a temerilor părţilor direct implicate:

Elevi buni Elevi slabi

Nevoi: Nevoi:
- note foarte bune - note mai bune
- recunoaşterea valorii - ajutor la învăţătură
sale - atmosferă colegială
- atmosferă colegială - păstrarea demnităţii în faţa
 Temeri: Temeri:
- pierde locul I din - mutare în altă bancă
clasă - mustrare de la
- furtul ideilor sale de învăţătoare
către coleg - pierderea liniştii
Citirea hărţii: personale
Terenul comun Atmosferă colegială
Aşezare armonioasă a meselor
Mustrarea de la învăţătoare
Chemarea părinţilor la şcoală
Viziunea comună Ambele părţi îşi dau seama că
deteriorează liniştea clasei şi-
şi modifică imaginea în faţa
Noi perspective şi învăţătoarei
Elevii slabişi a au
colegilor
nevoie
semnificaţii de ajutor suplimentar la
Nevoi ascunse, preocupări şi Elevii buni se răzbună pe cei
învăţătură
răzbunări slabi pentru că i-a întrecut la
alergarea de viteză
Temeri speciale Personalitatea introvertită a
elevilor slabi şi atacurile asupra
lor pot determina o depresie.

Direcţii Furtul ideilor de la colegi

Etichetarea între colegi ca „bun”,
„slab”
Generarea de idei pentru soluţionarea conflictului:
- dispunerea băncilor pe câte un singur rând (1)
- schimb de locuri între colegi (2)
- ajutor la învăţătură pentru elevii slabi (3)
- subiecte de dificultate mai redusă, la nivelul elevilor cu probleme (4)
- mutarea elevilor slabi în altă bancă (5)
- sancţionarea furtului de idei la lucrări (6)
- discutarea cazului în şedinţa cu părinţii (7)
- semnarea unui “contract” de către toţi elevii, cu reguli propuse de ei (8)
- lăudarea elevilor slabi pentru orice performanţă, cât de mică (9)
- mărirea numărului de lucrări colective pentru stimularea într-ajutorării (10)
- aşezarea prin rotaţie în bănci (11)
- punctarea originalităţii în plus faţă de ideile obişnuite (12)
- împăcarea elevilor propusă de învăţătoare(13)
- dezbatere la educaţia civică (14)
- citirea unei povestiri ce ilustrează un caz asemănător (15)
- discuţie între elevi şi părinţii (16)
- joc de rol cu schimb de roluri între elevii buni şi cei slabi (17)
- concurs între elevii buni si elevii slabi la invatatura la o disciplină unde au forţe egale (educaţie
fizică) 18
- “Lider pentru o zi” (o lună în care toţi copiii să fie pentru o zi lideri în toate activităţile) (19)
- însemnarea în calendarul clasei a zilelor fără ceartă cu un soare (30 zile însorite
consecutiv=o ieşire la teatru) 20
Selectarea şi implementarea soluţiei:
Foarte eficiente şi imediat aplicabile: 2, 3, 8, 10, 13, 14, 16, 19
Relativ eficiente şi de perspectivă mai îndelungată: 1, 6, 7, 9, 11, 12, 15, 17, 18, 20
 Indezirabile: 4, 5
Elevii s-au implicat cu entuziasm în rezolvarea acestui conflict şi ei au fost cei care au generat
majoritatea ideilor pentru soluţionarea disputei dintre acei colegi. Rolul de mediator a fost
preluat şi de către 5 elevi pe parcursul desfăşurării activităţii prin intermediul jocului de rol.
Implementarea soluţiilor s-a realizat pe parcursul a trei luni de zile, specificându-
se în momentul realizării uneia dinte ele prin bifarea acesteia pe o planşă afişată în faţa
clasei.
III.5. Prelucrarea,interpretarea si analiza datelor

Evaluarea programului - se va realiza în două modalităţi:

– O evaluare informală, continuă – ca parte integrantă a acţiunilor din program (discuţii, aprecieri, sugestii);
– O evaluare formală – chestionar aplicat celor trei categorii de subiecţi (elevi,invatatori. profesori) conţinând
întrebări explicite privitoare la eficienţa programului oferit de mediere. Această evaluare are drept scop o
eventuală inbunatatire a medierii scolare.
4. Ce fel de conflicte au loc la tine în clasa?

rar 23

niciodată 68

din când în
când 12

Variante de răspuns Total (grup experimental

si de control)
a Între doi elevi 18
b Între un grup de elevi şi clasă 8
c Între un elev şi clasă 4
d Între două grupuri de elevi din 12
cadrul aceleaşi clase
e Între un elev şi un profesor 10
f Între un grup de elevi şi profesor 13
g Între clasă şi profesor 7
h altele 5
- - -

Cele mai multe conflicte recunoscute sunt cele dintre doi elevi (18).
În ceea ce priveşte conflictele dintre un elev şi un profesor (10) izbucnesc în cea mai mare măsură din cauza notelor, dar şi
tupeul unor elevi; obrăznicia constituie un motiv de
conflict.
Un alt motiv este descurajarea iniţiativelor elevilor.
Conflictele între un grup de elevi şi profesor (13) elevii se consideră nedreptăţiţi. Din cauză că nu pot învăţa la toate
materiile la fel de mult, şi a programului lor prea încărcat.
Conflictul dintre un grup de elevi şi profesor (13) - lipsa de comunicare este motivul care naşte acest tip de conflict. Lipsa
de respect faţă de anumiţi profesori care nu găsesc cea mai bună modalitate de a-şi câştiga respectul elevilor, lipsa de
rigoare, fermitate şi consecvenţă.
Elevii reacţionează în funcţie de profesor, astfel că sunt profesori cu care nu au conflicte:
cei care sunt mai comunicativi, care le acordă mai multă atenţie, înţelegere, care sunt mai
corecţi cu ei, faţă de care le este jenă să reacţioneze obraznic. Dar au şi conflicte

rar 23

niciodată 68

din când în
când 12
 puternice cu cei care ei consideră că nu îşi fac meseria de profesor, care îi pedepsesc
nejustificat, care îi tratează discriminatoriu şi, în consecinţă, acordă note preferenţial sau cu
superficialitate.
5. Te afectează mult conflictele? a. DA; b. Destul de puţi; c. deloc

Clasa / varianta a b c
Grup de control 4 6 10

Grup experimental 2 4 8

Total 8 10 18

6.În cazul izbucnirii unui conflict există cineva care să intervină? a. DA; b. NU
DA = 14; NU = 18
Existenţa unei persoane care ar interveni în caz de conflict este recunoscută de 14 de
respondenţi, iar 18 nu cunosc persoane care să intervină în cazul unui conflict în unitatea
şcolară. Acest răspuns nu arată neexostenţa unui mediator, ci m-ai putin neimplicarea lui.
- Noi ca mediatori, v-am putea ajuta să rezolvaţi conflictele? Ai accepta ajutorul
nostru? a. Da = 12; b. NU = ;
Medierea în şoală este un concept nou în România, însă multe state europene utilizează cu
foarte mare succes medierea în comunităţile şcolare. Existenţa unor conflicte în mediul şcolar
este o realitate care îi preocupă, din ce în ce mai mult, pe cei implicaţi în realizarea unei
atmosfere care să facă eficient procesul de învăţământ. Şcoala este primul spaţiu al medierii,
un spaţiu de trecere între familie şi societate, între sine şi celălalt, între propria sa viziune
despre lume şi viziunea celorlalţi.
- Crezi că medierea ar putea duce la o mai bună rezolvare a conflictelor în şcoală?
• Da = 74; b. NU = 23; 6 nonrăspuns.
Recunoaşterea medierii ca pe un lucru pozitiv şi sau de dorit o fac 74 dintre respondenţi, (mai
puţini decât cei care la întrebareaanterioară recunoşteau existenţa unei persoane care să
medieze un conflict). Faptul că medierea nu ar aduce o rezolvare mai bună a conflictelor o fac
23 de repondenţi, mai mult cu 4 decât cei care nu au văzut medieatori în conflicte un mediator
la întrebarea anterioară. Existenţa a 6 persoane care
nu au dat un raspuns la această întrebare face să pară o neânţelegere a termenului
“mediator” deoarece nu este foarte cunoscut în mediile şcolare din ţara noastră.

9. Dacă da care ar fi conflictele (aşa cum apar ele la punctul 4) la care ar putea
interveni mediatorii?
„A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi a le conduce spre schimbarea atitudinii
şi a percepţiei celeilalte părţi din oponent în partener şi spre rezolvarea conflictului”. (Ana
Stoica Constantin, 2004). În ceea ce priveşte “Peer mediation”, medierea implică o
intervenţie imparţială din partea unui elev mediator, care nu poate impune o soluţie, dar
poate ajuta părţile să o găsescă. Scopul medierii este de rezolvare a conflictului şi de
modelare a gestionării situaţiilor conflictuale viitoare. În medierea relaţiilor conflictuale de
grup sau individual cu profesorii (67) se doreşsc cele mai multe interveţii. În rezolvarea
conflictelor între ei elevii, sunt mai puţin interesaţi de existenţa unui mediator.

Clasa Băieţi Fete

IX 16 10
X 12 13
XI 16 10
XII 7 9
Total 51 52

fete 53
baieti 51
-
-

Pentru a nu fi realizat “o cercetare de dragul cerectării” apar o serie de propuneri şi măsuri

care trebuie realizate la nivelul Comisiei de Prevenire şi Combatere a Violenţei
fet 53
baieti 51
-
-
în mediul şcolar, la nivelul Comisiei diriginţilor şi a Cabinetului Şcolar de Asistenţă
Psihopedagogică.
 Deoarece conflictul este inevitabil şi rezolvarea conflictului este în totalitate consistentă
cu misiunea fiecărei şcoli să delimiteze resursele care sunt disponibile în şcoli în iniţierea
unui program de educaţie pentru rezolvarea conflictului pentru elevi şi ulterior în dezvoltarea
unui program comprehensiv de educare a rezolvării conflictului. Implementarea unui
asemenea program este asemănătoare unei călătorii de-a lungul unui continuum de dezvoltare
a programului implicând stadii diferenţiate:
Măsuri la nivel individual
-Identificarea timpurie a elevilor cu potenţial conflictual
-Implicarea activă a elevilor cu potenţial violent şi valorificarea
intereselor, aptitudinilor şi capacităţii elevilor care au comis acte de violenţă
- Evitarea centrării exclusiv pe sancţiune.
Mãsuri la nivelul şcolii
Violenţa - temă pe agenda întâlnirilor formale ale şcolii
- O cunoaştere mai bună a surselor posibile de violenţă
- Transformarea regulamentului şcolar din instrument formal în mijloc
real de prevenţie şi intervenţie
-Constituirea unor -structuri cu rol de mediere, alcătuite din elevi,
profesori, părinţi, poliţist de proximitate.

CONCLUZII

La nivel de apreciere generală se mediatizează faptul că elevii din zilele de azi

sunt implicaţi în conflicte numeroase pe care de cele mai multe ori încearcă să le
rezolve având o atitudine necorespunzătoare,agresivă. Pornind de la ideea că această
agresivitate decurge din conştientizarea unei stări de frustrare şi a lipsei unor abilităţi
de comunicare şi rezolvare a conflictelor eficiente.
În urma derulării etapei de cercetare a acestei lucrări, concluziile care ies la
iveală arată că elevii se confruntă cu numeroase conflicte, pe care de cele mai multe ori
încearcă să le nege, reprime, camufleze sau soluţioneze de tipul câştigător-învins sau
 învins-învins, această realitate atrăgând după sine o serie de efecte negative, printre care:
scăderea implicării în activitate, diminuarea sentimentului de încredere în sine, polarizarea
poziţiilor şi formarea de coaliţii, dileme morale, dificultăţi în luarea deciziilor. Această
atitudine este o realitate care reprezintă ambele grupuri de cercetare în momentul iniţial al
experimentului.
Prin participarea grupului experimental (test) la un curs de consilierea
colectivă privind strategii eficiente de soluţionare a conflictelor, în care s-a urmărit
în principal formarea de deprinderi, aceştia conştientizează importanţa unei baze teoretice
corecte privind conflictul, a unor tehnici multiple de soluţionare, a unei comunicări
eficiente şi a recunoaşterii efectelor pozitive ale conflictelor: creşterea motivaţiei
pentru schimbare, îmbunătăţirea identificării problemelor şi a soluţiilor, creşterea
coeziunii unui grup după soluţionarea comună a conflictelor, creşterea capacităţii
de adaptare la realitate, oportunitatea de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi,
dezvoltarea creativităţii.
Deci, între cele două grupuri, în funcţie de participarea / neparticiparea la
cursul de formare, apare o diferenţă semnificativă în felul în care elevii se raportează la
modalităţi posibile de soluţionare a conflictelor.
Deprinderile de asertivitate însuşite de grupul experimental contrastează
cu modele comportamentale opuse ca pasivitatea şi agresivitatea, întâlnite la grupul martor.
În timp ce abordarea asertivă şi cooperantă reprezintă o modalitatede adaptare eficientă la
situaţii conflictuale interpersonale, manifestată printr-un set de atitudini şi
comportamente învăţate care au ca şi consecinţe îmbunătăţirea relaţiilor sociale,
dezvoltarea încrederii în sine, respectarea drepturilor personale, formarea unui stil de
viaţă sănătos, îmbunătăţirea abilităţilor de luare de decizii responsabile (Rakos, 1991),
modelele comportamentale opuse vizează agresivitatea şi pasivitatea.
Agresivitatea reprezintă o reacţie comportamentală prin care se blamează
şi acuză cealaltă persoană, prin care se încalcă reguli impuse de autorităţi (părinţi,
profesori), prin care există insensibilitate la sentimentele celorlalţi, lipsă de respect, sarcasm,
critică în comunicare, ostilitate şi furie. Pasivitatea este un comportament care poate fi
descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi
doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele
sale personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu
se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Aceste
persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi exprime nemulţumirile
faţă de ceilalţi.
Siguranţa pe care o conferă abordarea asertivă asupra imaginii de sine este
reflectată de diferenţa care există între cele două grupuri şi anume cei care au deprinderi de
soluţionare eficientă a conflictelor au un coeficient de agresivitate mai scăzut decât cei
care nu au participat la curs. Decurge de aici, deci, că putem să vorbim despre
necesitatea unor şedinţe de consiliere prin care să putem să formăm la elevi deprinderi şi
atitudini care definesc un gen de personalitate complex, nefrustrat în faţa conflictelor, ci
capabil să le prevină printr-o comunicare eficientă şi, în condiţiile în care este implicat în
ele, să dovedească flexibilitate, maturitate şi siguranţă.
De obicei, când primesc rezultatele unui test, oamenii vor să ştie în primul rând
„care sunt răspunsurile corecte?”. Situaţiile conflictuale cu care ne ciocnim şi personalităţile
noastre sunt atât de variate încât nu există răspunsuri universal corecte. Toate cele cinci
moduri de abordare a conflictului sunt utile în anumite situaţii. Fiecare reprezintă un set
de deprinderi sociale folositoare. Înţelepciunea noastră convenţională recunoaşte, de
exemplu, că adesea „două capete sunt mai bune decât unul” (colaborare). Dar tot ea spune
„blândul moşteneşte pământul” (acomodare), „mai las eu, mai dai tu” (compromis), „nu
mă amestec, nu mă bag” (evitare), „dreptatea e a celui mai tare” (competiţie).
Eficienţa unui anumit mod depinde de cerinţele situaţiei conflictuale specifice şi
de îndemânarea cu care e utilizat. Fiecare dintre noi este capabil să folosească toate cele
cinci moduri; nici unul nu putem fi caracterizaţi ca având un singur stil rigid de
abordare a conflictelor. Cu toate acestea, fiecare individ foloseşte anumite moduri mai bine
decât altele, fie din motive temperamentale, fie din obişnuinţă. Dar obişnuinţa şi temperamentul
pot să fie controlate prin exerciţiu şi aici intervine înţelepciunea de a îmbina toate aceste
elemente pentru ca situaţia de conflict să se finalizeze într-o posibilitate de învăţare şi dezvoltare
a celor implicaţi.
De obicei, când primesc rezultatele unui test, oamenii vor să ştie în primul rând „care
sunt răspunsurile corecte?”. Situaţiile conflictuale cu care ne ciocnim şi personalităţile noastre
sunt atât de variate încât nu există răspunsuri universal corecte. Toate cele cinci moduri de
abordare a conflictului sunt utile în anumite situaţii. Fiecare reprezintă un set de deprinderi
sociale folositoare. Înţelepciunea noastră convenţională recunoaşte, de exemplu, că adesea
„două capete sunt mai bune decât unul” (colaborare). Dar tot ea spune „blândul moşteneşte
pământul” (acomodare), „mai las eu, mai dai tu” (compromis), „nu mă amestec, nu mă bag”
(evitare), „dreptatea e a celui mai tare” (competiţie).
Eficienţa unui anumit mod depinde de cerinţele situaţiei conflictuale specifice şi de
îndemânarea cu care e utilizat. Fiecare dintre noi este capabil să folosească toate cele cinci
moduri; nici unul nu putem fi caracterizaţi ca având un singur stil rigid de abordare a
conflictelor. Cu toate acestea, fiecare individ foloseşte anumite moduri mai bine decât altele, fie
din motive temperamentale, fie din obişnuinţă. Dar obişnuinţa şi temperamentul pot să fie
controlate prin exerciţiu şi aici intervine înţelepciunea de a îmbina toate aceste elemente
pentru ca situaţia de conflict să se finalizeze într-o posibilitate de învăţare şi dezvoltare a celor
implicaţi.
 BIBLIOGRAFIE

1. ***, (1984) Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Academiei.

2. Abrudan, M.M. (2002) – Managementul resurselor umane. Note de curs, Editura
Universităţii din Oradea.
3. Burgess, G.; Burgess, H. (1996) – Conflict Research Consortium, University of
Colorado.
4. Cândea, R.; Cândea, D. (1998) – Comunicarea managerială aplicată, Editura
Expert, Bucuresti.
5. coord., Marcu, V.; Filimon, L. (2003) – Psihopedagogie pentru formarea
profesorilor, Editura Universităţii din Oradea.
6. Cornelius, H., Faire (1996), Ştiinţa rezolvării conflictelor, Editura Ştiinţifică şi
Tehnică, Bucureşti
7. Drăgan, I.; Nicola, I. (1993) – Cercetarea psihopedagogică, Ed. Tipomur, Târgu
Mureş.
8. Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Editura Academiei, 1984, pg. 184.

9. Evans, G.; Newnham, J. (1998) – The Penguin Dictionary of International

Relations, Penguin Books, London.
10. Evans, G., Newnham, J., The Penguin Dictionary of International Relations,
11. Florescu, M.C. (2002) – Managementul educaţiei, Editura Eurogrup, Oradea.
12. Hocker, J. L.; Wilmot, W.W. (1985) – Interpersonal Conflict, Wm.C. Brown,
Dubuque.
13. Ioan D. Terta (2002), Consideratii privind procedura medierii, Revista de drept
comercial nr. 3/2002, Bucuresti.

14. Maliţa, M. (1972) – Teoria şi practica negocierilor, Editura Politică, Bucureşti.

15. Marinescu, P. (2003) – Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii
din Bucureşti, Bucureşti.
16. Merchant, C.S.; Constantino, C.A. (1996) – Designing Conflict Management
Systems, Jossey Bass, San Francisco.
17. Miall, H.; Ramsbotham, O.; Woodhouse, T. (2000) – Contemporary Conflict
Resolution, Polity Press, Cambridge.
 18. Orţan, F. (2003) – Management educaţional, Editura Universităţii
din Oradea.
19.Pruitt, D.G.; Rubin, J.Z. (1986) – Social conflict:
Escalation, stalemate and settlement, New York,
Random House.
20. Pruitt, D.G., Rubin, J.Z., Social conflict:
Escalation, statelemate and settlement, New York, Random House, 1986, pg.
4.
21. R.J. Fisher (1997), Interactive Conflict Resolution, Syracuse
University Press,
New York.

22. Robbins, S.P. (1998) – Organizational Behavior, McGraw Hill,

Boston.
4 Robbins, S.P. Organizational Behavior, McGraw Hill, Boston, 1998, pg. 21.

23. T.C. Schelling (2000), Strategy of Conflict, Oxford

University Press, New York. 24. Thompson, L. (2000) –
The Mind and Heart of the Negociator, Englewood
Cliffs,
New Jersey: Prentice Hall.
25. Vintilă, S. (2001) – Negociere şi soluţionarea
conflictelor, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.
26. Vlăsceanu, M. (1993) – Psihologia organizaţiilor şi
a conducerii, Editura Paideia, Bucureşti.
27. Wehr, P. (1979) – “Self-limiting conflict: The
Gandhian Style” în Conflict Regulation, Boulder, Colorado,
Westview Press, p. 55-68.
28. Zamfir, C.; Vlăsceanu, L. (1993) – Dicţionar de
sociologie, Editura Babel, Bucureşti.
29. Zlate, M. (2007), Tratat de psihologie organizaţional-managerială,Editura