Romanul interbelic, modern, subiectiv, de analiză psihologică

Caracterizarea unui personaj ca tip al intelectualului

Viziune narativă într-un roman interbelic
Tehnici narative într-un roman din perioada interbelică

 Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte

de război

Camil Petrescu ( 1894- 1957) , romancier, poet şi dramaturg interbelic

este un promotor al înoirii literaturii. În viziunea sa, literatura unei epoci
trebuie să fie sincronă cu filosofia şi cu celelalte domenii ale cunoaşterii.
La Camil Petrescu, ca şi la Proust , timpul este subiectiv, iar romanul
înseamnă experienţă interioară; în consecinţă şi construcţia romanescă
devine mai liberă, determinată fiind de condiţia memoriei şi a
introspecţiei: să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu ,…din mine însumi nu
pot ieşi, eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.
Romanele lui Camil Petrescu impun o nouă formă epică, neavând
propriu-zis un subiect; în timp ce, până la el, în literatura noastră
dominau romanele sociale, monografice, romanul lui se structurează pe o
pasiune sau pe o idée. Romanele monografice consacrate realităţii
obiective sunt polivalente; romanul lui Camil Petrescu este unul de
observaţie a vieţii interioare , de analiză psihologică, iar creatorul descrie
realitatea în măsura în care a cunoscut-o printr-o experienţă directă.
Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război şi Patul lui
Procust sunt opere în care se analizează sentimentul iubirii, gelozia,
mândria rănită, orgoliul umilit şi totodată sunt abordate aspecte ale
realităţii sociale, problema războiului, mecanismul presei, demagogia
politicienilor. Deşi realizează monografii ale unor idei, se simte efortul
scriitorului de a fixa intelectualul într-un cadru de existenţă obiectiv,
social, cu o teribilă sete de adevăr dintr-o perspectivă lucidă.
Romanul Ultima noapte…(1930) se înscrie în tipologia romanului
modern , subiectiv şi de analiză psihologică prin perspectiva narativa,
care impune autenticitatea , si prin preluarea tezelor lui Eugen Lovinescu
precum teoria sincronismului şi a imitatie Termenul de roman subiectiv a
fost impus de acelasi critic care subliniază particularitătile acestuia prin
comparaţie cu romanul obiectiv, ambele fiind considerate ca forme ale
prozei moderne (Istoria literaturii române contemporane).Romanul
apartine, de asemenea, celei de a doua vârste ale sale, după clasificarea
propusă de N.Manolescu în Arca lui Noe, vârstă caracterizată prin
psihologism şi autoreflexivitate.
În romanul Ultima noapte de dragoste… naraţiunea este realizată la
persoana I, ca o confesiune a eroului, propunându-se o perspectivă
homodiegetică.Personajul reflector traieste un proces de autoreflexivitate.
Vizinea împreună cu, personajul–narator, reflector, uniscient sunt
argumente în favoarea romanului subiectiv şi modern.
Din punct de vedere compozitional , romanul cuprinde două părţi :
prima parte este relatarea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa,
Ela, iar partea a doua este jurnalul eroului aflat pe frontul primului război
mondial. Deşi distincte, cele două părţi ale romanului sunt unificate prin
prezenţa unei singure conştiinţe ( care se autodefineşte în raport cu lumea
înconjurătoare ) , precum şi de un artificiu de compoziţie ( prin relatarea
unei scene de la popota ofiţerilor în cadrul căreia tânărul Gheorghidiu
este concentrate ca sublocotenent). Scena este ulterioară evenimentelor
care vor fi narate în continuare, în prima parte , căci memoria afectivă
reactualizează întâmplări trecute . În ceea ce priveşte structura interioară
a romanului, se poate vorbi despre descrierea monografică a unei iubiri,
în toate fazele sale, de la geneză până la declin. Sentimentul este minat de
o luciditate niciodată părăsită , care disecă faptele, înmulţind argumentele
pentru infidelitatea femei.Acest plan, subiectiv, este prezent în ambele
părti ale romanului.
Al doilea plan, obiectiv, este reprezentat de cadrul social politic în care se
desfăşoară povestea celor doi, Ela şi Ştefan.
Personajul central, Ştefan Gheorghidiu este caracterizat direct(prin
autocaracterizare), dar mai ales indirect ( trăsăturile sale reies din faptele
şi acţiunile sale).Urmărind confesiunea eroului, aflăm ca este un tânăr
intelectual care se impune în cercurile universitare. Iubirea pentru Ela se
naste, asa cum afirma eroul dintr-un orgoliu personal ( începusem să fiu
măgulit…fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase studente). După casătorie, vor avea o existenţa modestă dar
fericită; odată cu primirea unei mosteniri din partea unchiului Tache
Gheorghidiu, existenta lor se schimba treptat pentru ca femeia este atrasă
de lumea mondenă. In acest moment se declanşează conflictul interior al
erouliui care , cu luciditate, caută răspunsuri. Se pare că Gheorghidiu este
un inadaptat şi, în cele din urmă un învins. Asa cum remarca şi George
Calinescu, el e un filosof într-o lume de neştiutori de carte cinici.
Discuţia de la popota ofiţerilor pune în evidenţă poziţia inadaptatului
Gheorghidiu care încearcă să nu-şi divulge sentimenteler şi să se
adapteze situatiei. In acest context işi va exprima direct concepţia despre
iubire , viziune prin care trebuie explicate toate evenimentele ulterioare:
Cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt.Pentru erou, iubirea este un produs al spiritului căci adevăratele
bucurii ale dragostei sunt bucurii ale minţii. Este evident că eroul trăieste
un puternic sentiment de trădare pentru că Ela nu-i înţelege principiile.
Ştefan Gheorghidiu se dezvăluie treptat, din frământări, scepticism,
tensiune intelectuală, etică umană. El caută, ca toti eroii lui C.Petrescu,
certitudini; pentru că ei trăiesc o singură dată, un mare
sentiment:simţeam că femeia aceasta era a mea, în exemplar unicş asa
ca eul meu, ca mama mea, că ne întâlnisem la începutul lumi…
Excursia de la Odobesti pare ai confirma bănuielile că este înselat, însă
Ela va veni cu explicaţii plauzibile iar Stefan va rămâne doar cu un
sentiment de îndoiala. Personaj hipersensibil pentru care un gest sau un
cuvânt , spus la întâmplare de cei din jur,capătă în sensibilitatea lui o
dimensiune catastrofală, suferă cumplit.
Partea a II-a a romanului prezintă atrocităţile unui război absurd.Eroul
caută si acum raspunsuri pentru iubirea sa însă drama colectivă anihilează
drama personală..Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu este
mai mult decât edificator. Gheorghidiu încearcă la un moment dat un
sentiment de zadarnică frământare în faţa grozăviei morţii :într-un tablou
străin , în golul minţii, văd .. pe nevasta-mea …dar n-am timp sa mă
opesc. Bucuriile şi minciunile sunt puerile faţă de acesti oameni care vor
muri , peste 10, 15 minute…
Romanul se încheie cu aceeaşi incertitudine si cu portretul Elei care
nu mai are nimic din farmecul fascinant al femeii care a fost. Lui Stefan
îi este indiferent dacă l-a înşelat sau nu, simte dispreţ si îsi doreste să
rămână liber, de aceea îi va lăsa o mare parte din avere, adică tot trecutul.
În concluzie romanul Ultima noapte de dragoste.. reprezintă un
moment important al modernizării romanului românesc care va conduce
la sincronizarea literaturii române cu cea ocidentală , reiterându-se teza
lovinesciană că există un spirit al veacului.
 Caracterizarea personajului- perioada interbelică
Stefan Gheorghidiu- tipul intelectualului
Personaj modern/ reflector
Camil Petrescu ( 1894- 1957) , romancier, poet şi dramaturg interbelic
este un promotor al înoirii literaturii. În viziunea sa, literature unei epoci
trebuie să fie sincronă cu filosofia şi cu celelalte domenii ale cunoaşterii.
La Camil Petrescu, ca şi la Proust , timpul este subiectiv, iar romanul
înseamnă experienţă interioară; în consecinţă şi construcţia romanescă
devine mai liberă, determinată fiind de condiţia memoriei şi a
introspecţiei: să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu ,…din mine însumi nu
pot ieşi, eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.
Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război este o operă în care
se analizează sentimentul iubirii, gelozia, mândria rănită, orgoliul umilit
şi totodată sunt abordate aspecte ale realităţii sociale, problema
războiului, mecanismul presei, demagogia politicienilor. Deşi realizează
monografii ale unor idei, se simte efortul scriitorului de a fixa
intelectualul într-un cadru de existenţă obiectiv, social, cu o teribilă sete
de adevăr dintr-o perspectivă lucidă.
În romanul Ultima noapte de dragoste… naraţiunea este realizată la
persoana I, ca o confesiune a eroului, propunându-se o perspectivă
homodiegetică.Personajul reflector traieste un proces de autoreflexivitate.
Vizinea împreună cu, personajul–narator, reflector, uniscient sunt
argumente în favoarea romanului subiectiv şi modern.
Personajul central, Ştefan Gheorghidiu este caracterizat direct(prin
autocaracterizare), dar mai ales indirect ( trăsăturile sale reies din faptele
şi acţiunile sale).Urmărind confesiunea eroului, aflăm ca este un tânăr
intelectual care se impune în cercurile universitare. Iubirea pentru Ela se
naste, asa cum afirma eroul dintr-un orgoliu personal ( începusem să fiu
măgulit…fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai
frumoase studente). După casătorie, vor avea o existenţa modestă dar
fericită; odată cu primirea unei mostenirii din partea unchiului Tache
Gheorghidiu, existenta lor se schimba treptat pentru că femeia este atrasă
de lumea mondenă. In acest moment se declanşează conflictul interior al
eroului care , cu luciditate, caută răspunsuri. Se pare că Gheorghidiu este
un inadaptat şi, în cele din urmă un învins. Asa cum remarca şi George
Calinescu, el e un filosof într-o lume de neştiutori de carte cinici.
Discuţia de la popota ofiţerilor pune în evidenţă poziţia inadaptatului
Gheorghidiu care încearcă sa nu-şi divulge sentimentele şi să se adapteze
situatiei. In acest context işi va exprima direct concepţia despre iubire ,
viziune prin care trebuie explicate toate evenimentele ulterioare: Cei care
se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt.Pentru
erou, iubirea este un produs al spiritului căci adevăratele bucurii ale
dragostei sunt bucurii ale minţii. Este evident că eroul trăieste un
puternic sentiment de trădare pentru că Ela nu-i înţelege principiile.
Ştefan Gheorghidiu se dezvăluie treptat, din frământări, scepticism,
tensiune intelectuală, etică umană. El caută, ca toti eroii lui C.Petrescu,
certitudini; pentru că ei trăiesc o singură dată, un mare sentiment:
simţeam că femeia aceasta era a mea, în exemplar unicş asa ca eul meu,
ca mama mea, că ne întâlnisem la începutul lumi…
Excursia de la Odobesti pare ai confirma bănuielile însă Ela va veni cu
explicaţii plauzibile iar Stefan va rămâne doar cu un sentiment de
îndoiala. Personaj hipersensibil pentru care un gest sau un cuvânt , spus
la întâmplare de cei din jur,capătă în sensibilitatea lui o dimensiune
catastrofală, acesta suferă cumplit.
Partea a II- a a romanului prezintă atrocităţile unui război absurd.Eroul
caută si acum raspunsuri pentru iubirea sa însă drama colectivă anihilează
drama personală.Capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu este
mai mult decât edificator. Gheorghidiu încearcă la un moment dat un
sentiment de zadarnică frământare în faţa grozăviei morţii: într-un tablou
străin , în golul minţii, văd .. pe nevasta-mea …dar n-am timp sa mă
opesc. Bucuriile şi minciunile sunt puerile faţă de acesti oameni care vor
muri , peste 10, 15 minute…
Romanul se încheie cu aceeaşi incertitudine si cu portretul Elei care nu
mai are nimic din farmecul fascinant al femeii care a fost. Lui Stefan îi
este indiferent dacă l-a înşelat sau nu, simte dispreţ si îsi doreste să
rămână liber, de aceea îi va lăsa o mare parte din avere, adică tot
trecutul.
În concluzie, romanul Ultima noapte de dragoste.. reprezintă un
moment important al modernizării romanului românesc care va conduce
la sincronizarea literaturii române cu cea occidentală , reiterându-se teza
lovinesciană că există un spirit al veacului.