DIONIS

Numele său, închis într-o lacrimă,

Șoptit cu un zâmbet,
Purtat lin de vânt...
Numele său, bucurie tainică, vinovată visare,
Neatinsă nicicând.

Chipul său, nepermis de frumos,

Sculptură în piatră
Cu limpezimi de cristal...
Chipul său, lin și duios,
Otravă și pace
Și dulce calvar...

Dionis, înalt și suplu,

Cu mândria înscrisă-n ochi
Plete se preling ca noaptea
Peste tâmplele-i de foc.

Dulci i-s buzele și-amar îi

Gândul că departe-i dus.
Și-ncă de la răsăritu-i,
Trist, amorul a apus.