Cele cinci 

stări ale conștiinței, descrise în shivaismul kashmirian, care cuprind corpul

subiectiv individual, sunt denumite jāgrat – starea de veghe, svapna – starea de
visare, suṣupti – starea de somn profund, turya – a patra stare și turyātītā.
Când acest corp subiectiv individual atinge starea de conștiință turya și nu pierde
conștientizarea nici măcar o clipă, atunci se stabilește în acea stare
numită turyātītā, superioară celei de-a patra. Ființa este complet stabilită în Sinele
său. Conștientizarea Sinelui este menținută în mod constant în stare de veghe, visare
și somn profund. Chiar și în momentul morții, deoarece trăiește în corpul conștiinței,
rămâne complet conștient de Sine.
Swami Lakshmanjoo, exponent al shivaismului kashmirian, explică ce se întâmplă cu
persoana care nu conștientizează și nu își menține concentrarea în starea turya.
Atunci când această stare nu este conștientizată în mod constant, apare identificarea
Sinelui, Eu, cu:
 corpul fizic
 cu una din cele opt părți ale corpului, puryaṣṭaka, compuse din:
o  cele cinci elemente subtile, tanmātra: miros, gust, formă, atingere, sunet
o manas - mintea senzorială, buddhi – intelectul, intuiția și ahaṅkāra - ego-ul
 cu  prāṇa
 cu tot ce nu este Sinele, śūnya
aceste identificări sunt cauza sentimentului de incompletitudine absolută, momentul
când apare dorința.
Acest yogi simte că există un gol în ființa sa. Din cauza acestui sentiment că îi
lipsește ceva, apare în el dorința de a-și umple acest gol. Pentru a realiza împlinirea
acestei dorințe, el își îndreaptă atenția către lumea exterioară, lumea obiectivă și nu
spre Sine, spre conștiința subiectivă, spre interior. Și astfel, la fel ca un animal, el
rămâne captiv în Samsara, fiind purtat de la o naștere la alta, de la o moarte la alta,
ratând șansa de a-și cunoaște adevărata sa natură, șansă pe care o au doar ființele
umane, fiind înzestrate cu discernământ.
Cine ne poartă în Samsara? Acele energii guvernate de roata supremă a energiilor
divine (śakticakra) ne țin legați de Samsara.
Acele energii sunt 
de fapt:
 māyā (iluzoriul) împreună cu cele 5 văluri (kañcuka) 
1. kalā - vălul timpului
2. vidyā - vălul cunoașterii limitate
3. rāga - vălul dorinței
4. niyati - vălul cauzalității (rezultatul karmei)
5. kalā - vălul de a fi limitat
 Antaḥkaraṇa: mintea senzorială - manas, intelectul - buddhi si Ego-ul - ahamkara
 cele cinci organe de simț – jñānendriyas: nasul, limba, ochii, pielea, urechile
 cele cinci organe de acțiune – karmendriyas: organul excretor, organul reproducător,
picioarele, mâinile, gura
 cele cinci elemente subtile, tanmātra: mirosul, gustul, forma, atingerea, sunetul
Prin aceste energii, ființa umană este purtată de la o stare de conștiință la alta, de la
o viață la alta, de la o naștere la alta. Deci, nu este ea cea care le poartă, ea este
purtată. Pe scurt, ea are condiția unui animal, dependent de acțiunile sale trecute și
viitoare. Și această dorință nesățioasă și insistentă este de fapt o impuritate, mala.
Sufletele umane sunt influențate de impurități - malas, de iluzoriu - māyā și de karma.
Toate creează acel sentiment de separație față de sursa divină și față de celelalte
ființe.
Āṇava mala, apărută prin perceperea propriului Sine ca fiind incomplet, este de fapt
ignoranța, avidyā. Din cauza acestei impurități se naște dorința, care deviază atenția
către lumea exterioară și nu către lumea interioară a spiritualității.
Astfel, conștiința este deviată către plăcerile lumești. Nu ne menținem
conștientizarea pentru a ne stabili în interior în propria noastră natură. Acea
conștiință internă se pierde.
Energia supremă, a lui Siva, Parameshwari, controlează Universul prin Voință - Iccha,
Cunoaștere – Jnana și Acțiune - Kriya, care se manifestă continuu, succesiv, până
ajung în manifestare mundană. Astfel, yoghinul dacă nu este atent să își mențină
conștientizarea într-o stare de conștiință superioară, poate să revină la un nivel de
conștiință scăzut, ajungând iar la statutul de ignorant.
În Kālikākrama Śāstra  (Shiva Sutras) se spune ca atunci când, prin intermediul
gândirii duale, Sinele este învăluit în ignoranță, atunci el este incapabil să perceapă
acest Univers și astfel, Sinele devine obiectul celor două stări, bună și rea, iar acest
lucru ne face să experimentăm doar suferință. Chiar și plăcerea este trăită ca
suferință. Îmi place ce mănânc, dar mă doare stomacul, am un copil dar nu
mă ascultă și mă supără, este frumoasă mașina cea nouă, dar mi-a zgâriat-o cineva
și exemplele pot continua.
Când conștiința este stabilită în ceea ce nu este real, atunci acest Sine devine
obiectul iadurilor, nu al raiului. La fel ca arborii de bambus, care se auto aprind prin
frecarea cauzată de vânturile puternice, fiind arși de propriul lor foc interior, Sinele se
autodistruge din cauza propriilor sale impurități și limitări.
Cei care integrează în natura lor acele obiecte iluzorii, care apar, există și dispar, care
iau forma māyā și prețuiesc natura ignoranței, nu natura spiritualității, în cele din
urmă, experimentează doar suferință și tristețe.
Mandukya Upanishad corelează stările de conștiință cu AUM. 
A - reprezintă starea de veghe; U - starea de somn și M - starea de somn profund.
Starea de veghe este cea exterioară și nu poate înțelege pe deplin adevărul Absolut,
deoarece simțurile și intelectul au limitările lor. Starea de vis este de cunoaștere
interioară, dar lasă conștiința încețoșată și tulbure. Ambele condiții dispar în somn
profund. Turiya posedă dimensiuni infinite.
Turiya este mahamauna, marea tăcere cosmică, care nu poate fi pe deplin definită, ci
doar experimentată. Este substratul stărilor fizice ale experienței umane. Este
conștiința martor, adevărata natură a sufletului individual (jiva). Starea de
conștiință turiya poate fi atinsă doar prin meditație. Pe măsură ce aspirantul spiritual
trece de la conștiința spațială și temporală a propriului Sine la conștiința
transcendentă a Absolutului, prin practici mistice și prin grația lui Dumnezeu, lumina
divină a fericirii radiază din ființa sa.
În termeni mistici, el moare în timp ce trăiește și devine eliberat în viață jivanamukta,
așa cum este descris în cele mai importante scripturi din Est.
Sri Guru Granth Sahib: „A vedea fără ochi, a auzi fără urechi, a merge fără picioare, a
munci fără mâini, a vorbi fără limbă, astfel murind în timp ce trăiești. În felul acesta, O,
Nanak, ajungi la Domnul cunoscând voia Lui.”
Turiya ne duce dincolo de tărâmul timpului și al spațiului și rupe ciclul nașterii și
morții. În starea turiyatita, când perfecțiunea spirituală este la apogeu, iar conștiința
se ridică la nivele superioare, nivelele conștient, subconștient și de somn profund
sunt depășite. Sufletul individual, jiva, obține eternitatea și completitudinea, prin
renunțarea la sensul dat de „Eu” și „al meu”. El devine conștient de prezența divină în
toate și percepe infinitul în finit, eternul în evanescent, unul în toți și toate.