Noul Testament

NOUL
TESTAMENT
2
Evanghelia dupã sfântul Matei
Sigle şi abrevieri
BJ
CDC
GNT
LXX
NAB
NVg
RSV
TEV
TOB
Vg
____________
aram. aramaicã
cca. circa
cf. confer
ebr. ebraicã
engl. englezã
ex. exemplu
fr. francezã
gr. greacã
lat. latinã
n. nota(ele)
nr. numãrul(erele)
º.u. ºi urmãtoarele
sec. secolul(ele)
v. versetul(etele)
2
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL MATEI
INTRODUCERE
Autorul – Prima Evanghelie pe care ne-o prezintă tradiţia, este cea Evanghelia după
sfântul Matei sau Levi, aşa cum este numit în Mc 2,14 şi Lc 5,27. Era vameş la
Cafarnaum, şi a fost chemat de Isus cu un singur cuvânt: „Urmează-mă!” El a lăsat totul
şi l-a urmat pe Domnul (Mt 9,9). A dat apoi un ospăţ la care au participat colegii lui, dar
şi Isus, împreună cu discipolii săi. După acest fapt Evanghelia nu ne dă nici o altă
informaţie despre sfântul Matei. După tradiţie, ar fi murit ca martir în Etiopia. Relicvele
lui sunt păstrate astăzi la Salerno (Italia).
Limba – Evanghelia după sfântul Matei, după cum dau mărturie autorii vechi, ar fi
fost scrisă în aramaică, dar a ajuns până la noi în greacă. Este Evanghelia cea mai
completă şi mai bogată în conţinut doctrinar dintre primele trei şi reflectă cateheza
primară apostolică, motiv pentru care a fost cel mai des folosită de Biserică pentru
instruirea catehumenilor.
Destinatarii – Această Evanghelie a fost scrisă pentru evrei, pentru a le arăta că Isus
Cristos este „Mesia”. Prin genealogie, sfântul Matei intenţionează să prezinte
apartenenţa lui Isus la poporul ales, la familia regală a lui David, şi să introducă viaţa şi
activitatea Mântuitorului în complexul istoriei mântuirii. În felul acesta, în „Predica de
pe munte”, fundament al noii împărăţii înfiinţate de Isus, el este prezentat ca noul
Moise, care dă legea cea nouă. De-a lungul întregii Evanghelii este acordată maximă
importanţă Vechiului Testament, considerat ca profeţie pentru noua împărăţie.
Structura – Organizarea materialului Evangheliei aminteşte de Cele 5 cărţi ale lui
Moise. În afara copilăriei lui Isus (1,1–2,23) şi a pătimirii, morţii şi învierii lui (26,1–
28,20), care formează părţi distincte, restul materialului este structurat în 5 părţi clare,
formată fiecare dintr-o parte narativă şi una didactică, încheiate cu o formulă
caracteristică: „După ce a terminat Isus aceste cuvântări...”(7,28; 11,1; 13,53; 19,1;
26,1).
Locul – Evanghelia a fost scrisă probabil în Palestina sau în Siria. Lucrul acesta îl
deducem din expresiile ebraice, care nu sunt explicate întrucât se presupune că sunt
cunoscute (4,5; 5,22; etc.); din obiceiurile şi tradiţiile tipic palestiniene (5,23; 6,1-6.16-
18; etc.); din preocuparea teologică arătată prin folosirea frecventă a Vechiului
Testament; din accentuarea valorii Legii lui Moise (5,17.19; 12,5) pe care Cristos o
împlineşte şi o desăvârşeşte (8,12; 13,52; 24,20).
Data – Se crede că Evanghelia după sfântul Matei în limba aramaică a fost scrisă pe
la anul 64 sau ceva mai înainte, iar cea care a ajuns până la noi în greacă, în jurul anilor
70-80, întrucât se găsesc aluzii la distrugerea Ierusalimului (22,7) şi este introdusă
povestirea copilăriei care este plină de expresii cristologice (1,1–3,17).
Mărturiile despre Evanghelia după sfântul Matei sunt foarte vechi: scrierile sfinţilor
părinţi din perioada apostolică şi imediat următoare (sfântul Clement Romanul, sfântul
Ignaţiu din Antiohia, Scrisoarea lui Barnaba, Didaheea, sfântul Iustin; mai târziu Papia,
Taţian, Irineu, Origene, etc.).
Teologia – Temele principale în jurul cărora se poate grupa conţinutul doctrinar al
primei Evanghelii sunt:
- În Isus s-au împlinit profeţiile Vechiului Testament referitoare la Mesia. Aşadar el este
Mesia cel aşteptat (1,23; 2,5-6; 2,15-18.23; 3,3; 27,9-10.34-35, etc.).
- Isus este întemeietorul împărăţiei cerurilor. Totul se dezvoltă în jurul ideii împărăţiei.
Această împărăţie este Biserica lui Cristos, noul popor al lui Dumnezeu, care va forma
noul Israel. El va avea dimensiuni universale pentru că toate naţiunile sunt chemate să
facă parte din el (5,1-7; 28,19).
- Pentru a face parte din această împărăţie este necesară o dreptate superioară aceleia a
cărturarilor şi fariseilor (5,20), care trebuie să ajungă până la imitarea Tatălui, care este
în ceruri (5,48). Adevăratul exemplu vizibil al acestei dreptăţi este Isus, care trebuie
urmat (10,24; 11,29; 23,8-10; 25,40).
Sfântul Matei îl prezintă pe Isus mai mult ca învăţător decât ca făcător de minuni,
învăţător nu numai pentru evrei, ci pentru oamenii din toate timpurile şi din toate
locurile, cărora Tatăl ceresc le adresează porunca „... de el să ascultaţi!” (17,5).
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL MATEI
I. COPILĂRIA LUI ISUS
Genealogia lui Isus

(Lc 3,23-38)
1 1 Cartea genealogiei lui Isus Cristos,
fiul lui David, fiul lui Abraham:
2
Abraham l-a născuta pe Isaac
Isaac l-a născut pe Iacob,
Iacob l-a născut pe Iuda
şi pe fraţii lui,
3
Iuda l-a născut pe Fares
şi pe Zara din Tamarb,
Fares l-a născut pe Esrom,
Esrom l-a născut pe Aram,
4
Aram l-a născut pe Aminadab,
Aminadab l-a născut pe Naason,
Naason l-a născut pe Salmon,
5
Salmon l-a născut pe Booz din Rahab,
Booz l-a născut pe Obed din Rut,
Obed l-a născut pe Iese,
6
Iese l-a născut pe David, regele,
David l-a născut pe Solomon,
din femeia lui Urie,
7
Solomon l-a născut pe Roboam,
Roboam l-a născut pe Abia,
Abia l-a născut pe Asafc,
8
Asaf l-a născut pe Iosafat,
Iosafat l-a născut pe Ioram,
Ioram l-a născut pe Osia,
9
Osia l-a născut pe Ioatam,
Ioatam l-a născut pe Ahaz,
Ahaz l-a născut pe Ezechia,
10
Ezechia l-a născut pe Manase,
Manase l-a născut pe Amos,
Amos l-a născut pe Iosia,
11
Iosia l-a născut pe Iehonia
şi pe fraţii lui,
aVerbul grec gennao folosit în această genealogie înseamnă: a) naştere naturală directă („Abraham l-a
născut pe Isaac”); b) naştere indirectă („Iosia l-a născut pe Iehonia”: Iosia era bunicul lui Iehonia); c)
succesiunea la tron, care implică transmiterea drepturilor regale şi a promisiunilor mesianice.
bMenţionarea celor patru femei (Tamar, Rahab, Rut şi Betsabea, soţia lui Urie) este un fapt neobişnuit în
genealogiile iudaice. Aceste patru femei (străine sau păcătoase) fuseseră deja reabilitate de către tradiţia
iudaică ce atribuie lui Dumnezeu iniţiativa lor pusă în slujba vieţii sau a continuităţii descendenţei.
cCu siguranţă este vorba de Asa, (1Cr 3,10-14), regele Iudeii şi nu de Asaf (1Cr 9,15), care era un
psalmist din timpul lui David.
în timpul deportării în Babilon.
12
După deportarea în Babilon,
Iehonia l-a născut pe Salatiel,
Salatiel l-a născut pe Zorobabel,
13
Zorobabel l-a născut pe Abiud,
Abiud l-a născut pe Eliachim,
Eliachim l-a născut pe Azor,
14
Azor l-a născut pe Sadoc,
Sadoc l-a născut pe Ahim,
Ahim l-a născut pe Eliud,
15
Eliud l-a născut pe Eleazar
Eleazar l-a născut pe Matan
Matan l-a născut pe Iacob
16
Iacob l-a născut pe Iosif,
soţul Marieid din care s-a născut Isus,
cel numit Cristos.
17
Aşadar acestea sunt toate generaţiile: de la Abraham până la David [sunt]
patrusprezece generaţii; de la David până la deportarea în Babilon [sunt] patrusprezece
generaţii; iar de la deportarea în Babilon până la Cristos [sunt] patrusprezece generaţiie.
Naşterea lui Isus

(Lc 1,26–2,7)
18
Naşterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai
înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt.
19
Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o denunţe, s-a hotărât să o lase în ascuns. 20 Pe
când cugeta el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif,
fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este
de la Duhul Sfânt. 21 Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isusf, căci el va mântui
poporul său de păcatele sale”.
22
Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul
prin profetul care zice:
23
Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu
şi îi vor pune numele Emmanuel,
care înseamnă Dumnezeu-cu-noi.
24
Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-
o la sine pe soţia lui 25 şi nu a cunoscut-o înainteg ca ea să fi născut un fiu. Şi i-a pus
numele Isus.
dUnele manuscrise au: Iosif, cu care era logodită fecioara Maria, care l-a născut pe Isus...
eLista genealogică este împărţită în trei secţiuni care reprezintă cele trei faze ale istoriei biblice. Primele
două depind de izvoarele biblice luate din versiunea greacă a Vechiului Testament, cu unele inexactităţi şi
lacune, şi scot în evidenţă preocuparea juridică a evreilor. Numele din secţiunea a treia sunt luate din
registrele de familie care erau bine îngrijite după exilul babilonic (Esd 7,5).
f„Isus” era un nume foarte obişnuit la evrei până în sec. al II-lea d.C. şi înseamnă „Dumnezeu
mântuieşte” sau „Dumnezeu este mântuire”. În Noul Testament întâlnim mai multe persoane cu acest
nume: Isus – Iosua (Fap 7,45; Evr 4,8); Iesu, fiul lui Eliezer (Lc 3,29); Isus – Baraba (Mt 27,16); Isus –
Iustus (Col 4,11). Impunerea acestui nume din partea Îngerului subliniază misiunea răscumpărătoare a lui
Isus Cristos.
gPrin această expresie, Matei insistă asupra conceperii minunate a lui Isus Cristos, fără a da de înţeles că
mai târziu Iosif şi Maria ar fi trăit împreună. Subînţelesuri de acest fel nu se află nicăieri în textele biblice
şi nu sunt proprii gândirii ebraice şi orientale.
Vizita magilor
2 După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeiih, în zilele regelui Irodi, iată că au ajuns la
1
Ierusalim nişte magij de la răsărit 2 şi întrebau: „Unde este regele nou născut al iudeilor?
Căci am văzut steauak lui la răsărit şi am venit să ne închinăm lui”. 3 Când a auzit
aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. 4 Atunci i-a adunat pe
toţi arhiereii şi cărturarii poporuluil şi a căutat să afle de la ei unde avea să se nască
Cristos. 5 Ei i-au spus: „În Betleemul lui Iuda, căci aşa este scris de profet:
6
Şi tu, Betleeme, pământ al lui Iuda,
nicidecum nu eşti cea mai mică
dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda;
căci din tine va ieşi stăpânitorul care va conduce poporul meu Israel.
7
Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat
steaua. 8 Şi trimiţându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate
despre copil şi, când îl veţi fi găsit, înştiinţaţi-mă şi pe mine ca să merg şi eu să mă
închin lui”. 9 După ce l-au ascultat pe rege, au plecat şi iată că steaua pe care o văzuseră
în răsărit, mergea înaintea lor, până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era
copilul. 10 Când au văzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. 11 Şi, intrând
în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământm, l-au
adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie şi smirnă. 12 După ce au
fost înştiinţaţi în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în ţara lor.
Fuga în Egipt
13
După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis:
„Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune,
pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă”.
hLocalitate la 9 km sud de Ierusalim, cetatea de origine a lui David. În ebraică Beth lehem înseamnă
„Casa pâinii”. Este numit de evanghelist „al Iudeii” pentru a se deosebi de alte localităţi cu acelaşi nume
(Ios 19,15). Faptul că Isus se naşte la Betleem îi conferă demnitatea mesianică profetizată de Natan
(2Sam 7).
i„Irod cel Mare”, fiul lui Antipater, majordomul lui Ioan Hircan al II-lea, numit strateg al Galileii în 47
î.C., ridicat la rangul de tetrarh şi apoi rege al Iudeii de către Senatul roman în 40 î.C., s-a stabilit la
Ierusalim în anul 37 î.C. Dictator sângeros, pe lângă copiii mamelor din Betleem, şi-a ucis soţia şi doi fii,
iar la moartea lui a poruncit să fie ucişi toţi funcţionarii ca să fie totuşi cineva întristat de moartea lui.
Politician abil şi megaloman (şi-a construit mai multe palate şi fortăreţe), a renovat şi extins templul. A
murit în anul 4 î.C. Aşadar naşterea lui Isus nu poate coincide cu primul an al erei creştine (aşa cum a fost
ea calculată în mod greşit de Dionisie cel Mic în sec. al VI-lea), ci trebuie dată înapoi, în anul 5 î.C.
jCunoscuţi deja în Vechiul Testament (Ier 39,3), „magii” sunt membrii unei caste preoţeşti din Persia şi
astrologi. Contextul nu ne permite să precizăm cu certitudine nici numărul, nici numele şi nici rangul lor.
Tradiţia creştină îi consideră regi, în număr de 3 (după darurile oferite) şi îi numeşte Gaspar, Melchior şi
Baltazar.
kÎn Orientul Antic, steaua era semnul unui zeu sau al unui rege divinizat. Matei a păstrat tradiţia
referitoare la o stea pentru a scoate în evidenţă calitatea regală şi divină a lui Mesia. Tradiţia rabinică
interpretează profeţia lui Balaam din Num 24,10 în sens mesianic. Astfel steaua care apare la naşterea lui
Isus este un semn din partea lui Dumnezeu că s-au împlinit timpurile mesianice.
lGruparea „arhiereilor” era formată din toţi cei care au ocupat funcţia de mare preot împreună cu capii
celor 24 de grupuri de preoţi. „Cărturarii” erau cunoscătorii şi interpreţii Legii şi ai tradiţiilor ebraice.
mPopoarele orientale îşi exprimau reverenţa în patru feluri: a) îndoirea simplă a genunchilor; b) îndoirea
genunchilor şi întinderea mâinilor; c) închinarea cu fruntea la pământ; d) prosternarea – întinderea cu faţa
la pământ în semn de supunere totală.
14
Sculându-se, a luat copilul şi pe mama lui în timpul nopţii şi a plecat în Egipt. 15 A
rămas acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ceea ce a fost spus de
Domnul prin profetul care zice: Din Egipt l-am chemat pe fiul meu.
Uciderea copiilor nevinovaţi

16
Atunci Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în
Betleem şi în toate împrejurimile sale, toţi copiii de la doi ani în josn, după timpul pe
care îl aflase de la magi. 17 Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia:
18
Un ţipăt s-a auzit în Ramao.
Plângere şi tânguire mare.
Rahela îşi plânge copiii
şi nu vrea să fie mângâiată,
pentru că nu mai sunt.
Întoarcerea din Egipt

19
După ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt 20
şi i-a spus: „Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui şi mergi în ţara lui Israel, pentru că au
murit cei care căutau să ia viaţa copilului”. 21 El s-a sculat, a luat copilul şi pe mama lui
şi a intrat în ţara lui Israel.
22
Auzind că Arhelaup domnea în Iudeea în locul tatălui său Irod, s-a temut să meargă
acolo. Înştiinţat în vis, s-a dus în părţile Galileii 23 şi a venit să locuiască în cetatea
numită Nazaretq, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: „Se va chema
Nazarinean”r.
II. PREGĂTIREA ACTIVITĂŢII PUBLICE

A LUI ISUS
Predica lui Ioan Botezătorul

(Mc 1,1-8; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28)
nBetleemul număra în vremea aceea aproximativ 1.000 locuitori, deci copiii ucişi de Irod nu puteau fi
mai mulţi de 25-30. Tradiţia etiopiano-bizantină vorbeşte de 144.000, dar numărul este simbolic, după Ap
14,1.
o„Rama” – localitate la aproximativ 10 km nord de Ierusalim, punct de adunare a prizonierilor evrei
destinaţi deportării în Babilon (Ier 40,1-4). După 1Sam 10,2, la Rama a fost înmormântată Rahela. Într-o
viziune poetică, profetul Ieremia (31,15) descrie plânsul Rahelei (soţia lui Iacob şi mama lui Iosif şi
Beniamin) care îşi vede urmaşii plecând în exil din Rama.
p„Arhelau”, fiul lui Irod cel Mare, a fost rege în Iudeea şi Samaria între anii 4 î.C. şi 6 d.C. Tiran crud ca
şi tatăl său, a fost depus şi exilat în Galia de către romani din cauza teroarei pe care o instituise în regatul
său.
qO mică localitate din Galileea situată într-o zonă muntoasă la aproximativ 30 km vest de lacul
Ghenesaret şi 10 km nord-vest de muntele Tabor. Numele ei vine din ebraică şi înseamnă „vlăstar”, din
cauza vegetaţiei bogate, sau „foişor”, din cauza aşezării ei pe o colină de pe care se poate vedea toată
valea Esdraelon. Azi se numeşte An-Nasra, are aproximativ 40.000 locuitori, în mare parte arabi.
rSemnificaţia cuvântului e greu de stabilit. Dacă îl corelăm cu Jud 13,5.7 sensul este „consacrat lui
Dumnezeu” (în ebraică nazír). Dacă îl corelăm cu Is 11,1 sensul este „mlădiţă” (în ebraică neţer 1). În
orice caz este o aluzie ori la Nazaret, unde va locui Isus, ori la titlul care i se va da: Nazarineanul.
3 În zilele acelea a apărut Ioan în Deşertul Iudeiis predicând: 2 „Convertiţi-văt,
1
pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” 3 Acesta este cel vestit de Isaia profetul, care
spune:
Glasul celui care strigă în deşert:
Pregătiţi calea Domnului,
faceţi drepte cărările lui!
4
Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele încinsă la mijloc, iar hrana
lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. 5 Şi veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi
din tot ţinutul Iordanuluiu 6 şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul
Iordanv.
7
Văzând că la botezul lui veneau mulţi dintre farisei şi saduceiw, le spunea: „Pui de
vipere! Cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? 8 Faceţi deci rod vrednic de
pocăinţă. 9 Să nu credeţi că puteţi spune: «Îl avem de tată pe Abraham» pentru că vă
spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea. 10 Securea este
deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat
în foc.
11
Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic
decât mine; eu nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi
cu foc. 12 El are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul
său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”.
Botezul lui Isus

(Mc 1,9-11; Lc 3,21-22)
13
Atunci a sosit Isus din Galileeax la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14 Dar
Ioan încerca să-l oprească spunându-i: „Eu trebuie să fiu botezat de tine, şi tu vii la
mine?” 15 Însă Isus i-a răspuns: „Lasă acum, căci aşa se cuvine ca noi să împlinim toată
dreptatea”. Atunci el l-a lăsat. 16 După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată
că s-au deschis ceruriley şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi
venind deasupra lui. 17 Şi iată, un glas din ceruri spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit,
în care mi-am găsit mulţumirea”.
sRegiunea pietroasă şi lipsită de vegetaţie situată între Marea Moartă şi Podişul Central al Iudeii, între
Ierusalim (şi Betleem) şi ţinutul Negev.
tVerbul grec metanoein indică o radicală întoarcere la Dumnezeu, schimbarea mentalităţii şi a modului
de a trăi şi nu doar fapte de pocăinţă exterioare.
uLit.: Atunci Ierusalimul, toată Iudeea şi tot ţinutul Iordanului veneau la el.
v„Iordanul” este cel mai important râu din Palestina. Izvorăşte de la poalele muntelui Hermon, de la o
altitudine de 563 metri. La 37 km de la izvor, formează lacul Ghenesaret şi se varsă apoi în Marea Moartă
la 400 m sub nivelul Mării Mediterane. Lungimea lui în linie dreaptă este de 130 km, dar, din cauza
traseului întortocheat, lungimea reală depăşeşte 300 km.
w„Fariseii” erau o grupare religioasă care profesa ataşament necondiţionat faţă de legea mozaică şi de
tradiţiile strămoşeşti, excluzând orice raport cu lumea greco-romană. Etimologic „fariseu” = pus de o
parte. În Evanghelie ei sunt prezentaţi ca având o religiozitate formalistă, golită de conţinut. „Saduceii”
constituiau altă grupare politico-religioasă care provenea din familia marelui preot Sadoc. Aveau idei
liberale, erau favorabili culturii eleniste şi colaborau cu autorităţile romane. Refuzau valoarea tradiţiei, nu
admiteau învierea şi nici răsplata de după moarte. Din această cauză morala lor era laxistă.
xEste regiunea de Nord a Palestinei, care se situa între Liban la nord şi câmpia Esdraelon la sud (75 km),
lacul Ghenesaret şi Iordan la est şi marea Mediterană la vest (45 km).
yLit.: pentru el.
Ispitirea lui Isus
(Mc 1,12-13; Lc 4,1-13)
4 1 Atunci Isus a fost condus de Duhul în deşert ca să fie ispitit de diavol. 2 După ce a
postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în cele din urmă i s-a făcut foame.
3
Apropiindu-se, Ispititorul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele
acestea să devină pâini”. 4 Dar el i-a răspuns: „Este scris:
Nu numai cu pâine va trăi omul,
ci şi cu tot cuvântul
care iese din gura lui Dumnezeu”.
5
Atunci, diavolul l-a dus în Cetatea Sfântă, l-a aşezat pe coama templului 6 şi i-a
spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos, căci este scris:
Le va porunci îngerilor săi cu privire la tine
şi te vor ţine pe mâini ca nu cumva
să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră”.
7
Isus i-a zis: „Mai este scris:
Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”.
8
Diavolul l-a dus apoi pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi măreţia
lor 9 şi i-a spus: „Îţi voi da toate acestea, dacă vei cădea înaintea mea şi mă vei adora”.
10
Atunci Isus i-a spus: „Pleacă Satană! Căci este scris:
Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora
şi numai lui îi vei sluji”.
11
Atunci diavolul l-a lăsat. Şi iată că veneau îngeri şi îi slujeau.
Isus la Cafarnaum
(Mc 1,14-15; Lc 4,14-15)
12
Auzind că Ioan a fost închis, [Isus] s-a retras în Galileea. 13 Şi, părăsind Nazaretul, a
venit şi s-a stabilit la Cafarnaumz, care este pe malul mării, în ţinuturile lui Zabulon şi
Neftali, 14 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia:
15
Pământ al lui Zabulon şi pământ al lui Neftali,
pe drumul spre mare, dincolo de Iordan,
Galileea păgânilora!
16
Poporul care zăcea în întuneric
a văzut o lumină mare,
iar celor care locuiau
în ţinutul întunecos al morţii,
le-a răsărit o lumină.
17
De atunci a început Isus să predice şi să spună: „Convertiţi-vă, pentru că s-a
apropiat împărăţia cerurilor”.
zMic centru comercial situat pe malul lacului Ghenesaret, pe drumul principal ce lega Egiptul şi marea
Mediterană cu Damascul. Azi se cheamă Tel Hum, iar săpăturile arheologice au scos la iveală ruinele unei
sinagogi din sec. al II-lea d.C. şi ruinele unor case, între care unii cercetători cred că ar fi vorba de casa lui
Petru, peste care s-a construit recent o biserică suspendată.
aLa început era locul unde s-au stabilit triburile lui Zabulon, Neftali, Aşer, Isahar, dar cu timpul au
pătruns multe popoare păgâne, astfel că Isaia o numeşte „Galileea păgânilor” (Is 8,23). După victoria
Macabeilor (1Mac 5,14-23) începe să fie populată în majoritate de evrei. Cu toate acestea, fiind la graniţă,
rămâne deschisă contactului cu păgânii. Nu întâmplător aici se dezvoltă mişcarea naţionalistă a zeloţilor,
iar Talmudul înfierează lipsa de ortodoxie a Galileii faţă de Lege: „Galilee, Galilee, ura ta faţă de Lege te
va face să fii socotită printre duşmanii credinţei”.
Chemarea primilor discipoli

(Mc 1,16-20; Lc 5,1-11)
18
Umblând de-a lungul Mării Galileii, a văzut doi fraţi: pe Simon, numit Petru, şi pe
Andrei, fratele lui, aruncând năvodul în mare, căci erau pescari, 19 şi le-a spus: „Veniţi
după mine şi vă voi face pescari de oameni!” 20 Iar ei, părăsind îndată năvoadele, l-au
urmat. 21 Plecând de acolo, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan,
fratele lui, în barcă, împreună cu Zebedeu, tatăl lor, reparându-şi năvoadele, şi i-a
chemat. 22 Iar ei, părăsind îndată barca şi pe tatăl lor, l-au urmat.
Isus învaţă şi vindecă mulţimile

(Lc 6,17-19)
23
El străbătea toată Galileea, învăţând în sinagogileb lor, predicând evanghelia
împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice suferinţă în popor. 24 Şi s-a dus vestea în
toată Siria. Erau aduşi la el toţi cei care sufereau de diferite boli şi chinuri: posedaţi,
lunatici şi paralizaţi, iar el îi vindeca. 25 Îl urmau mulţimi numeroase din Galileea, din
Decapolec, din Ierusalim şi Iudeea, şi de dincolo de Iordan.
III. PREDICA DE PE MUNTE
Introducere
5 1 Văzând mulţimile, [Isus] s-a urcat pe munted şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de
el discipolii săi. 2 Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
Fericirile
(Lc 6,20-23)
3
„Fericiţi cei săraci în duhe,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor.
4
Fericiţi cei care plâng,
pentru că ei vor fi consolaţi.
5
Fericiţi cei blânzi,
pentru că ei vor moşteni pământulf.
6
Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de
dreptate pentru că ei vor fi săturaţi.
7
Fericiţi cei milostivi,
pentru că ei vor afla milostivire.
b„Sinagoga” este locul în care comunitatea se adună pentru a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi pentru a
se ruga. Sinagogile au apărut în Babilon, în timpul exilului şi în diaspora în urma distrugerii templului în
586. După reconstruirea templului, au rămas, ba chiar s-au răspândit şi mai mult, ca loc de iniţiere
religioasă. Orice evreu matur era obligat, de sărbătoarea Paştelui, să meargă la templul din Ierusalim. În
celelalte zile de sărbătoare şi în ziua Domnului (sâmbăta) evreii se adunau la sinagogă.
cLit.: Regiunea celor zece cetăţi. Este o confederaţie instituită de Pompei în partea estică a Iordanului, la
nord-est de Pereea. Locuitorii erau în majoritate păgâni.
dDupă tradiţie, este o colină din apropierea Cafarnaumului, pe malul nordic al lacului Ghenesaret, numită
astăzi Karnhattin. Evanghelistul nu ne dă o indicaţie topografică, ci mai degrabă una teologică.
eÎn contextul biblic, „sărac” este cel lipsit complet de mijloace materiale de subzistenţă, dar „în duh”
recunoaşte totala sa dependenţă de Dumnezeu. Este contrară spiritului biblic interpretarea expresiei „sărac
în duh” ca o posibilitate de posedare de bogăţii, sub pretextul dezlipirii inimii de ele.
fUnele manuscrise inversează v. 4 cu v. 5.
8
Fericiţi cei cu inima curată,
pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu.
9
Fericiţi făcătorii de pace, pentru că
ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu.
10
Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor.
11
Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune
împotriva voastră tot răul din cauza mea. 12 Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci
răsplata voastră mare este în ceruri; căci tot aşa i-au persecutat pe profeţii dinaintea
voastră.
Sarea pământului şi lumina lumii

( Mc 9,50; Lc 14,34-35)
13
Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai
este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
14
Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. 15 Nici nu
se aprinde o candelăg şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi
cei din casă. 16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă
faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.
Isus şi Legea
17
Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legeah sau Profeţii. Nu am venit să
desfiinţez, ci să împlinesc. 18 Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul şi
pământul, nici o iotă şi nici o linioară nu va dispărea din Lege, până ce nu se vor împlini
toate. 19 Aşadar, dacă cineva va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa
astfel pe oameni, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va
împlini şi va învăţa astfel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. 20 Căci vă spun:
dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi
intra în împărăţia cerurilor.
Învăţătura despre mânie

21
Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu ucizi!: dacă cineva comite o crimă,
va fi condamnat la judecată. 22 Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va fi
condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său „Prostule!”, va fi condamnat de
Sinedriu. Dacă cineva îi spune „Nebunule!” va fi condamnat la focul Gheeneii.
gPână în sec. al V-lea î.C. în Orient era folosit opaiţul din lut ars. După această perioadă apare şi opaiţul
din bronz, cu diferite decoraţii. În orice casă, oricât de săracă, se ţinea candela mereu aprinsă, pe
candelabru, semn că acea casă este locuită, iar stingerea candelei echivala cu dezastrul.
hLa evrei „Legea” era în sens strict decalogul, iar în sens larg era Tora sau Pentateuhul (primele 5 cărţi
ale Bibliei: Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri şi Deuteronom). După tradiţia nescrisă a fariseilor şi
cărturarilor, „Legea” cuprindea 613 porunci. Pe lângă „Legea lui Moise”, după exil, s-a introdus legea
orală cu o mulţime de prescripţii considerate uneori mai importante decât însăşi Tora. În evanghelii,
„Legea” nu se confundă cu aceste prescripţii orale care sunt numite „tradiţii omeneşti”.
iLegea lui Moise cere respectarea aproapelui, pedepsind în mod categoric pe cel care ar fi comis o
vătămare corporală sau o crimă împotriva aproapelui (Num 35,16). Judecarea fiecărui caz era de
competenţa bătrânilor cetăţii. Cazurile mai grele erau rezolvate (cf. Dt 17,8-13) de tribunalul districtual
din cetăţile mai mari. Ultima instanţă era Sinedriul din Ierusalim căruia îi reveneau în special cazurile în
care acuzatul ar fi fost un mare preot. Deşi Legea lui Moise nu prevedea în mod explicit pedepse pentru
insultarea aproapelui, tradiţia rabinică avertiza împotriva izbucnirilor mânioase şi a insultelor: „Cine zice
23
Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva
împotriva ta, 24 lasă darul tău acolo, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele
tău, şi apoi vino să-ţi oferi darul.
25
Împacă-te cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva
duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în
închisoare. 26 Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit ultimul banj.
Despre dorinţele rele şi adulter

27
Aţi auzit că s-a spus: Să nu comiţi adulter. 28 Eu însă vă spun că oricine priveşte o
femeie, dorind-o, a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te duce la
păcat, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci este mai bine pentru tine să piară unul dintre
membrele tale, decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul. 30 Şi dacă mâna dreaptăk te
duce la păcat, taie-o şi arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară
unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă.
Despre divorţ
(Mt 19,9; Mc 10,11-12; Lc 16,18)
31
S-a spus: Cine îşi lasă femeia să-i dea act de despărţire. 32 Eu însă vă spun: oricine
îşi lasă femeia, în afară de caz de desfrânarel, o face să comită adulter şi oricine se
însoară cu una lăsată comite adulter.
Despre jurământ
33
Şi aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: Să nu faci jurământ fals, ci să ţii
jurămintele făcute înaintea Domnului. 34 Eu însă vă spun: să nu juri deloc. Nici pe cer,
pentru că este tronul lui Dumnezeu. 35 Nici pe pământ, pentru că este scăunelul
picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. 36 Nici pe capul
tău să nu juri, căci nu poţi face nici un fir de păr alb sau negru. 37 Deci cuvântul vostru să
fie „Da” „Da!”, „Nu” „Nu!”. Ceea ce este în plus este de la Cel Rău.
Despre răzbunare
(Lc 6,29-30)
aproapelui său: «Sclavule!», trebuie să fie alungat; cine îi zice «Bastardule!», să primească patruzeci de
lovituri; cine îi zice «Păgânule!», să fie ucis” (Talmud). La fel spunea Rabbi Ionatan: „Cine se mânie este
stăpânit de toate puterile Gheenei”. În învăţătura lui Isus, Legea veche nu este nici desfiinţată, nici
modificată. El consideră că mânia şi insulta trebuie evitate cu aceeaşi grijă ca şi crima.
„Focul Gheenei” este o expresie legată de amintirea jertfelor abominabile de copii în cinstea zeului
Moloch practicate pe timpul lui Manase şi Ahaz (2Rg 23,10; 16,3 şi 21,6) în valea numită Ghe-Ben
Hinnom, adică „Valea fiilor lui Hinnom” sau metaforic „Valea Suspinului”. Din dispreţ, evreii au
transformat-o într-un loc unde se aruncau gunoaiele şi cadavrele condamnaţilor la moarte pentru a fi arse.
jLit.: ultimul quadrant – monedă romană din cupru, a patra parte dintr-un as sau 1/64 dintr-un dinar.
kÎn literatura rabinică, mâna dreaptă este considerată mai activă şi deci mai importantă. Pentru a se păstra
o estetică literară se vorbeşte şi de ochiul drept.
lExpresia este interpretată în trei moduri: a) „orice lucru ruşinos”, după Dt 24,1 în LXX pe care se
bazează practica rabinică. În cazul acesta expresia ar permite divorţul pentru motive destul de uşoare; b)
„adulter”, adică infidelitatea soţiei faţă de soţ, dar termenii folosiţi de Matei sunt diferiţi: pornéia =
desfrânare, iar moihéa = adulter. În cazul în care se dă termenului pornéia sensul de adulter ar fi o
contradicţie în termeni: fiind deja adulteră, femeia nu este expusă adulterului. De fapt o femeie prinsă în
adulter, trebuia ucisă cu pietre (Lev 20,10; Dt 23,22; In 8,5); c) „convieţuire ilegală”, conform legislaţiei
din Lev 18, 6-18 şi Fap 15,28-29.
Isus interzice orice despărţire cu excepţia unei convieţuiri ilegale sau împotriva naturii (1Cor 7).
38
Aţi auzit că s-a spus: Ochi pentru ochi şi dinte pentru dintem. 39 Eu însă vă spun: să
nu vă împotriviţi celui răun; ba mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept,
întoarce-i-l şi pe celălalt. 40 Celui care vrea să te judece şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi
mantauao, 41 iar dacă cineva te-ar constrânge să faci o mie de paşi, mergi cu el două
[mii]. 42 Celui care îţi cere, dă-i, şi nu întoarce spatele celui care vrea să ia de la tine cu
împrumut.
Iubirea faţă de duşmani

(Lc 6,27-28.32-36)
43
Aţi auzit că s-a spus: Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău.
44
Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută,
45
ca să fiţi fiii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi
peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Căci dacă îi iubiţi pe cei
care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? 47 Şi dacă îi
salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi
păgânii? 48 Aşadar fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit.
Despre pomană
6 Aveţi grijă să nu săvârşiţi faptele voastre bunep înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de
1
ei; altfel nu veţi avea răsplată înaintea Tatălui vostru din ceruri. 2 Aşadar, când dai de
pomană, nu trâmbiţa înaintea ta, aşa cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi ca să fie
lăudaţi de oameni. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 3 Tu, însă, când dai de pomană,
să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta 4 pentru ca pomana ta să fie în ascuns şi Tatăl tău,
care vede în ascuns, te va răsplăti.
Despre rugăciune
(Lc 11,2-4)
5
Iar când vă rugaţi, nu faceţi ca ipocriţii pentru că lor le place să se roage stând în
picioare în sinagogi şi la colţurile pieţelor ca să fie văzuţi de oameni. Adevăr vă spun:
şi-au primit răsplata. 6 Tu, însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-
te Tatălui tău care este acolo, în ascuns, şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
7
Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca păgânii, care cred că vor fi ascultaţi pentru
vorbăria lor. 8 Aşadar să nu vă asemănaţi cu ei, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie,
înainte ca să-i cereţi.
m„Legea talionului”, cunoscută şi la babilonieni (Codicele lui Hammurapi – sec. al XVIII-lea î.C.), este
prezentată în Ex 21,23-25; Lev 24,19-20; Dt 19,21. Cazurile se referă la: acte de violenţă împotriva unei
persoane, daune materiale şi morale. Principiul pe care se bazează această lege este echivalarea exactă
între vină şi pedeapsă, temperând setea de răzbunare, care altfel ar fi fost nelimitată. Isus nu vrea să intre
în disputa cazuistică a rabinilor, ci vrea să imprime discipolilor săi renunţarea la dreptul propriu din
dragoste faţă de aproapele şi Evanghelie.
nSensul expresiei este: nu răspundeţi celui rău cu o faptă asemănătoare, violenţă pentru violenţă, daună
pentru daună, nici măcar pe cale legală (legea talionului), ci fiţi gata să treceţi peste nedreptatea sau
jignirea ce vi s-a făcut, renunţând la orice despăgubire, fie la aceea în bani, fie la aceea mai crudă, de a-l
vedea pe cel vinovat suferind aceeaşi pagubă.
o„Mantaua” era pentru orientali o haină din stofă care se purta pe umeri în sezonul ploios şi rece şi era
folosită de lumea săracă şi ca învelitoare în timpul nopţii. Pentru aceasta Legea prevedea ca cel care a luat
drept garanţie mantaua unui datornic sărac să o restituie înainte de lăsarea serii (Ex 22,26-27; Dt 24,10-
13). „Tunica” era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru bărbaţi), ajungând până la
gleznă. De obicei era de culoare albă, se îmbrăca direct pe piele şi se lega la mijloc cu o centură.
pLit.: să nu faceţi dreptatea voastră.
Tatăl nostru
(Lc 11,2-4)
9
Voi deci aşa să vă rugaţi:
Tatăl nostru, care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele tău.
10
Vie împărăţia ta.
Facă-se voia ta,
precum în cer, aşa şi pe pământ.
11
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi
12
şi ne iartă nouă greşelileq noastre,
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.
13
Şi nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuieşte de Cel Răur.
14
Căci dacă voi iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru ceresc vă va ierta, 15 însă
dacă nu-i veţi ierta pe oamenis, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre.
Despre post
16
Când postiţit nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi strâmbă feţele, ca să arate oamenilor
că postesc. Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. 17 Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi
spală-ţi faţa 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns.
Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti.
Adevăratele comori
(Lc 12,33-34)
19
Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le
sapă şi le fură. 20 Adunaţi-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug şi
unde hoţii nu le sapă şi nu le fură. 21 Căci unde este comoara voastră acolo va fi şi inima
voastră.
Lumina trupului
(Lc 11,34-36)
22
Candela trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi
luminos. 23 Însă dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecos. Aşadar, dacă
lumina care este în tine este întuneric, cât de adânc [va fi] întunericul!
Sau Dumnezeu, sau banul
qLit.: datoriile.
rUnele manuscrise adaugă: Căci a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea în veci. Amin. Alte manuscrise
adaugă numai: Amin.
sMulte manuscrise au: greşelile lor.
tPostul practicat în mod obişnuit la evrei era public şi se ţinea în sărbătoarea Iertării, la aniversarea
distrugerii templului lui Solomon şi în timpul calamităţilor publice: secetă, epidemii, invazia lăcustelor,
război. Persoanele pioase posteau de două ori pe săptămână: luni şi joi. Fariseii, deşi posteau, o făceau cu
ipocrizie: îşi puneau cenuşă pe cap, îşi înnegreau faţa, nu se spălau şi se prezentau murdari şi zdrenţăroşi
ca să atragă admiraţia şi compătimirea oamenilor. Cristos îndeamnă la un post care să fie expresia unei
căinţe sincere.
(Lc 16,13)
24
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi îl va iubi pe
celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi
mamoneiu.
Încrederea în Providenţă
(Lc 12,22-31)
25
De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi
bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât
hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? 26 Priviţi păsările cerului: nu seamănă,
nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi
voi mult mai de preţ decât ele? 27 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge
câtuşi de puţin la durata vieţii sale?v 28 Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă îngrijoraţi?
Observaţi cum cresc crinii de pe câmp: nu trudescw şi nu ţes. 29 Totuşi vă spun că nici
Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 30 Aşadar, dacă
Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor,
cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă? 31 Deci, nu vă îngrijoraţi spunând:
„Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?” 32 Căci păgânii caută
toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. 33 Căutaţi mai
întâi împărăţia lui Dumnezeux şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. 34 Deci
nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi.
Ajunge zilei răutatea ei.
Judecarea aproapelui
(Lc 6,37-42)
7 1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi, 2 deoarece cu judecata cu care judecaţi, veţi fi
judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă. 3 De ce, aşadar, vezi
paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? 4 Sau cum vei
spune fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” şi iată că bârna este în ochiul
tău? 5 Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea bine să scoţi
paiul din ochiul fratelui tău.
6
Nu daţi cele sfintey câinilor şi nu aruncaţi perlele în faţa porcilor, ca nu cumva să le
calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie.
Puterea rugăciunii
(Lc 11,9-13)
uMamon este un cuvânt de origine aramaică având sensul de „ceva în care se pune încrederea”. În
Sir 31,8 are sensul de bogăţii. Şi sfântul Augustin notează existenţa cuvântului în limba punică cu sensul
de „câştig”, „ban”. Cristos arată incompatibilitatea dintre „a sluji lui Dumnezeu” şi „a sluji bogăţiilor”.
vLit.: să adauge un cot la statura sa!. Termenul grec helikia înseamnă în primul rând „statură”, dar aici
ca şi în Lc 12,25; In 9,21.23 etc., sensul este de lungimea, durata vieţii. În acest context unitatea de
măsură „cotul” este folosită în sens figurat. Cristos ne atrage atenţia că durata vieţii noastre este în
mâinile lui Dumnezeu. Cu toate străduinţele noastre, nu o putem lungi.
wVerbul grec kopiao este folosit pentru o muncă istovitoare. În tradiţia orientală, munca manuală era mai
grea pentru bărbat („a trudi”) şi mai uşoară pentru femeie („a ţese lână”).
xUnele manuscrise omit: lui Dumnezeu, altele au: împărăţia cerurilor.
yEra interzis a se arunca la câini resturile din carnea jertfită în templu.
7
Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. 8 Căci oricine
cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide. 9 Cine dintre voi,
dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? 10 Sau dacă va cere un peşte îi va da un şarpe?
11
Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai
mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care i le cer?
Regula de aur
(Lc 6,31)
12
Deci tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi, faceţi şi voi pentru ei, căci aceasta
este Legea şi Profeţii.
Cele două căi

(Lc 13,23-24)
13
Intraţi pe poarta strâmtă, pentru că largă este poartaz şi lată calea ce duce spre pieire
şi mulţi sunt cei care merg pe ea. 14 Dar cât de strâmtă este poarta şi cât de îngustă calea
care duce la viaţă! Şi puţini sunt cei care o găsesc.
Profeţii falşi
(Lc 6,43-44)
15
Feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi
răpitori. 16 Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Oare se culeg struguri din mărăcini sau
smochine din ciulini? 17 La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe
rele. 18 Un pom bun nu poate să facă fructe rele, nici un pom rău să facă fructe bune.
19
Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşadar, îi veţi
recunoaşte după roadele lor.
Adevăraţii discipoli
(Lc 13,26-27)
21
Nu oricine îmi zice „Doamne! Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor, ci acela
care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. 22 Mulţi vor spune în ziua aceea:
„Doamne! Doamne! Nu am profetizat în numele tău, nu am alungat diavoli în numele
tău şi nu am făcut atâtea minuni în numele tău?” 23 Atunci le voi declara: „Niciodată nu
v-am cunoscuta. Îndepărtaţi-vă de mine, voi care săvârşiţi nelegiuirea!”.
Casa construită pe stâncă

(Lc 6,47-49)
24
Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte, va fi asemenea cu
bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit şuvoaiele,
au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese
construită pe stâncă. 26 Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi nu le împlineşte, va
fi asemenea cu bărbatul necugetat care şi-a construit casa pe nisip. 27 A căzut ploaia, au
venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar
prăbuşirea ei a fost mare”.
zMulte manuscrise importante omit: poarta.

aFormulă folosită de rabini pentru a excomunica (Mt 25,12). Aici Cristos se referă la acele persoane care
aveau carisme: ei erau buni oratori, ritualişti desăvârşiţi etc., dar nu s-au străduit să pună în practică
regula de aur şi nu aveau dragoste faţă de aproapele.
28
Când a terminat Isus aceste cuvântări, mulţimile au fost cuprinse de uimire pentru
învăţătura lui, 29 deoarece el învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor
lor.
IV. MINUNILE LUI ISUS ÎN GALILEEA
Vindecarea unui lepros

(Mc 1,40-45; Lc 5,12-16)
8 1 Când a coborât de pe munte, îl urmau mulţimi numeroase. 2 Şi iată că s-a apropiat un
lepros şi s-a prosternat înaintea lui spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi”.
3
Întinzându-şi mâna, l-a atins spunându-i: „Vreau. Curăţă-te!” Şi îndată lepra lui s-a
curăţat. 4 Atunci Isus i-a zis: „Ai grijă să nu spui nimănui, dar mergi, arată-te preotului şi
adu oferta pe care a poruncit-o Moise ca mărturie pentru ei”.
Vindecarea servitorului centurionului

(Lc 7,1-10; In 4,43-54)
5
Intrând în Cafarnaum, a venit la el un centurionb rugându-l: 6 „Doamne, servitorulc
meu zace în casă, paralizat, suferind groaznic”. 7 El i-a spus: „Voi veni eu însumi şi-l voi
vindeca”. 8 Dar centurionul i-a răspuns: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul
meu, dar spune numai un cuvânt şi servitorul meu va fi vindecat. 9 Căci şi eu sunt un om
supus autorităţii; având soldaţi în subordine, spun unuia: «Du-te!», iar el se duce, şi
altuia: «Vino!», iar el vine, şi servitorului meu: «Fă aceasta!», iar el face”. 10 Auzind,
Isus a rămas uimit şi a spus celor care îl urmau: „Adevăr vă spun că nu am găsit la
nimeni în Israel o astfel de credinţă. 11 De aceea vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi
de la apus şi vor sta la masă în împărăţia cerurilor împreună cu Abraham, Isaac şi Iacob,
12
iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul din afară. Acolo va fi plânset şi
scrâşnirea dinţilor”.
13
Apoi Isus i-a spus centurionului: „Mergi, să ţi se facă după cum ai crezut!” Şi în
ceasul acela servitorul lui a fost vindecatd.
Vindecări la Cafarnaum
(Mc 1,29-34; Lc 4,38-41)
14
Intrând Isus în casa lui Petru, a văzut-o pe soacra acestuia zăcând cuprinsă de febră.
15
I-a atins mâna şi febra a lăsat-o. Ea s-a ridicat şi a început să-i slujească.
16
Când s-a lăsat seara, i-au adus mulţi posedaţi de diavol, iar el a alungat diavolii cu
un cuvânt şi i-a vindecat pe toţi cei bolnavi, 17 ca să se împlinească ceea ce a fost spus
prin profetul Isaia:
El a luat asupra lui slăbiciunile noastre
b„Centurionul” era un ofiţer în armata romană care comanda peste o sută de oameni. Întrucât
Cafarnaumul era oraş de graniţă, având un oficiu vamal, probabil avea un corp de armată în slujba lui Irod
Antipa. Soldaţii erau mercenari proveniţi din părţile Siriei întrucât tetrarhul nu avea încredere în
autohtoni. Isus trece peste prescrierile cărturarilor şi uzanţele sociale rigide din timpul său care interziceau
unui evreu să intre în relaţii cu un păgân.
cTermenul grec pais este folosit în Noul Testament cu două sensuri: servitor şi fiu (Mt 2,16; 17,18; Lc
7,7; 12,45). Textele paralele care relatează vindecarea servitorului centurionului folosesc: Lc 7,2 doulos =
servitor; In 4,46 hyios = fiu.
dCâteva manuscrise adaugă: şi, întorcându-se acasă în acelaşi ceas, centurionul îşi găsi servitorul
vindecat.
şi a purtat bolile noastre.
Exigenţele vocaţiei
(Lc 9,57-62)
18
Văzând Isus mulţimea din jurul său, a poruncit să treacă pe ţărmul celălalt.
19
Atunci s-a apropiat de el unul dintre cărturari şi a spus: „Învăţătorule, te voi urma
oriunde te vei duce”. 20 Dar Isus i-a zis: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi,
însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”.
21
Un altul dintre discipolii lui i-a spus: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi şi să-l
îngrop pe tatăl meu”. 22 Dar Isus i-a zis: „Urmează-mă, şi lasă morţii să-şi îngroape
morţii”.
Liniştirea furtunii
(Mc 4,35-41; Lc 8,22-25)
23
Apoi [Isus] s-a urcat în barcă, iar discipolii l-au urmat. 24 Şi iată că pe mare s-a iscat
o furtună atât de puternică încât barca era acoperită de valuri, iar el dormea. 25 Au venite
şi l-au trezit spunându-i: „Doamne, salvează-ne! Pierim!” 26 Dar el le-a spus: „De ce
sunteţi fricoşi, oameni cu puţină credinţă?” Atunci, ridicându-se, a certat vânturile şi
marea şi s-a făcut linişte deplină. 27 Oamenii au fost cuprinşi de uimire şi spuneau: „Cine
este acesta de care ascultă şi vânturile şi marea?”
Vindecarea posedaţilor de diavol

din ţinutul gadarenilor
(Mc 5,1-20; Lc 8,26-39)
28
Ajungând pe malul celălalt, în ţinutul gadarenilorf, l-au întâmpinat doi posedaţi de
diavoli, ieşiţi din morminte, atât de violenţi încât nu putea nimeni să treacă pe drumul
acela. 29 Şi iată că au început să strige: „Ce ai cu noi, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici
înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” 30 Ceva mai departe păştea o turmă mare de porci.
31
Diavolii îl rugau: „Dacă ne alungi, trimite-ne în turma de porci”. 32 El le-a zis:
„Mergeţi!” Ieşind [din posedaţi], ei au intrat în porci, şi iată că toată turma s-a aruncat în
mare de pe coasta abruptă şi a pierit în apă. 33 Atunci paznicii au fugit şi, ajungând în
cetate, au povestit toate şi ce s-a întâmplat cu posedaţii. 34 Şi iată toată cetatea a ieşit în
întâmpinarea lui Isus şi, văzându-l, l-au rugat să plece din ţinutul lor.
Vindecarea unui paralizat

(Mc 2,1-12; Lc 5,17-26)
9 1 Urcându-se în barcă, a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. 2 Şi iată că au adus la el
un paralizat care zăcea pe o targă. Iar Isus, văzând credinţa lor, a spus paralizatului:
„Încrede-te, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. 3 Atunci unii dintre cărturari spuneau între
ei: „Acesta spune blasfemii!” 4 Isus, cunoscândg gândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău
în inimile voastre? 5 Ce este mai uşor: să spun «Păcatele îţi sunt iertate», sau să spun
«Ridică-te şi umblă!»? 6 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe
eMulte manuscrise adaugă: discipolii lui.
fUnele manuscrise au: Gherghesenilor, altele: Gherasenilor. Gadara era o localitate cam la 7 km sud-est
de lacul Ghenesaret, iar locuitorii ei îşi păşteau turmele până la coasta abruptă de lângă lac. Actualmente
există o localitate construită pe coastă care se numeşte Um Qeis. Locuitorii erau în prevalenţă păgâni,
crescători de porci.
gUnele manuscrise importante au: văzând.
pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” 7 Atunci,
ridicându-se, s-a dus acasă. 8 Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamăh şi îl
preamăreau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.
Chemarea lui Matei

(Mc 2,13-17; Lc 5,27-32)
9
Plecând de acolo, Isus a văzut un om numit Matei, stând la postul de vamă, şi i-a
spus: „Urmează-mă!” Ridicându-se, el l-a urmat. 10 Şi pe când stătea la masă în casă,
iată că mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi s-au aşezat la masă cu Isus şi cu discipolii lui.
11
Văzând aceasta, fariseii au spus discipolilor lui: „De ce mănâncă învăţătorul vostru
împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 12 Auzindu-i, el le-a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie
de medic, ci bolnavii. 13 Aşadar mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă: Îndurare vreau şi nu
jertfă, căci nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi”.
Despre post
(Mc 2,18-22; Lc 5,33-39)
14
Atunci s-au apropiat de el discipolii lui Ioan şi i-au spus: „De ce noi şi fariseii
postim multi, iar discipolii tăi nu postesc?” 15 Isus le-a spus: „Pot oare nuntaşii să plângă
atât timp cât mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci
vor posti.
16
Nimeni nu pune un petic dintr-o stofă nouăj la o haină veche; căci peticul trage din
haină şi ruptura devine mai mare. 17 Nici nu se toarnă vin nou în burdufuri vechi; altfel
burdufurile se sparg: vinul se varsă, iar burdufurile se strică. Ci vinul nou se pune în
burdufuri noi: astfel amândouă se păstrează”.
Vindecarea unei femei

şi învierea fiicei unui înalt funcţionar
(Mc 5,21-43; Lc 8,40-56)
18
În timp ce le spunea acestea, a venit un înalt funcţionar, s-a prosternat înaintea lui şi
i-a spus: „Fiica mea a murit de curând, dar vino, pune-ţi mâna peste ea şi va trăi”. 19 Isus
s-a ridicat şi a mers după el împreună cu discipolii săi.
20
Şi iată că o femeie care de doisprezece ani avea hemoragie, apropiindu-se din
spate, i-a atins ciucurii mantieik, 21 căci îşi spunea: „De mă voi atinge fie şi numai de
mantia lui, voi fi vindecată”. 22 Întorcându-se şi văzând-o, Isus i-a zis: „Încrede-te, fiică,
credinţa ta te-a mântuit!” Iar femeia a fost vindecată din ceasul acela.
23
Ajungând Isus la casa înaltului funcţionar şi văzând cântăreţii din fluier şi
mulţimea zgomotoasă, 24 a spus: „Daţi-vă la o parte! Copila n-a murit, ci doarme”. Dar
hÎn câteva manuscrise găsim: au fost cuprinse de teamă şi admiraţie.

iUnele manuscrise omit: mult, altele pun: deseori.
jCuvântul grec folosit aici (agnafon) se referă la o stofă nouă, nespălată, netrasă la piuă. Prin aceste
comparaţii Isus vrea să arate că evanghelia nu este o cârpeală din fragmentele religiozităţii preexistente,
nici nu intenţionează să-şi modeleze învăţătura după forma iudaismului, iar creştinismul va fi haina nouă
croită pe măsura omului regenerat în Cristos.
k„Ciucurii”, legaţi cu fir albastru la cele patru colţuri ale mantiei, aminteau unui evreu de poruncile lui
Dumnezeu (Num 15,38-39). Întrucât aceste semne erau considerate sfinte, atingerea ciucurilor de la haina
purtată de o persoană consacrată garanta intervenţia mântuitoare a lui Dumnezeu (1Sam 15,26-28 – unde
ruperea ciucurelui este semn că Dumnezeu îşi retrage harul).
25
ei îl luau în râs. Când mulţimea a fost scoasă afară, el a intrat şi a prins-o de mână, iar
copila s-a ridicat. 26 Şi s-a răspândit vestea aceasta în tot ţinutul acela.
Isus vindecă doi orbi

27
Când a plecat de acolo, au venit după Isus doi orbi strigând: „Îndură-te de noi, Fiul
lui David!” 28 După ce a ajuns în casă, orbii s-au apropiat de el, iar Isus le-a zis: „Credeţi
că pot să fac aceasta?” I-au spus: „Da, Doamne!” 29 Atunci le-a atins ochii spunând: „Să
vi se facă după credinţa voastră!” 30 Şi li s-au deschis ochii, iar Isus le-a poruncit cu
asprime: „Aveţi grijă să nu afle nimeni”. 31 Dar ei, după ce au ieşit, au răspândit vestea
despre el în tot ţinutul acela.
Isus vindecă un surdomut

32
Când au plecat aceştia, iată că i-au adus un om mut, posedat de diavol. 33 După ce
diavolul a fost alungat, mutul a vorbit, iar mulţimile se mirau spunând: „Niciodată nu s-
a văzut aşa ceva în Israel!” 34 Însă fariseii spuneau: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi
scoate pe diavolil”.
V. DISCURSUL MISIONAR
Isus are milă de popor

35
Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând
evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă.
36
Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite şi părăsite, ca nişte oi
care nu au păstor. 37 Atunci le-a spus discipolilor săi: „Secerişul este mare, însă lucrătorii
sunt puţini. 38 Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui”.
Alegerea apostolilor
(Mc 3,14-19; Lc 6,12-16)
10 1 Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor
necurate, ca să le alunge, şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Numelem celor
doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui;
Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei,
vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeun; 4 Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul, cel
care l-a trădat.
Misiunea apostolilor
(Mc 6,7-13; Lc 9,1-6; 10,3-11)
lUnele manuscrise omit v. 34.

mNumele celor doisprezece apostoli: Shime`ôn (ebr.) = Dumnezeu a ascultat; Petros (gr.) = piatră;
Andreas (gr.) = bărbătos; Ya`âkob (ebr.) = Dumnezeu să protejeze; Zabdi'el (ebr.) = Dumnezeu a dat;
Yehôhanan (ebr.) = Iahve este îndurător; Filippos (gr.) = iubitor de cai; Bar-Tolmây (aram.) = Fiul lui
Tolmai (al Impurului); Teôma' (ebr.) = Geamăn; Mattateyâh (ebr.) = Darul lui Dumnezeu; Halpây (aram.)
= Dumnezeu dă peste măsură; Todday (aram.) = Pieptos; Qannaya (ebr.) = Gelos pentru Dumnezeu;
Yehdâh (ebr.) = Preamărit este Dumnezeu; 'Ish saqqarya (aram.) = om fals, ipocrit (după alţii 'Ish Qeryiôt
= om din Qeriot).
nUnele manuscrise adaugă: Lebbaios (= Inimos).
5
Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece poruncindu-le: „Să nu mergeţi pe calea
păgâniloro şi să nu intraţi în cetatea samaritenilorp. 6 Mergeţi mai degrabă la oile pierdute
ale casei lui Israel. 7 Mergând, predicaţi: „S-a apropiat împărăţia cerurilor”. 8 Vindecaţi-i
pe cei bolnavi, înviaţi-i pe cei morţi, curăţaţi-i pe cei leproşi, alungaţi-i pe diavoli. În dar
aţi primit, în dar să daţi. 9 Nu luaţi nici aur, nici argint, nici ban la brâu, 10 nici desagă
pentru drum, nici două tunici, nici încălţăminte şi nici toiag, pentru că cine lucrează are
dreptul la hrană. 11 În cetatea sau în satul în care intraţi, interesaţi-vă cine este om
vrednic şi rămâneţi acolo până când plecaţi. 12 Intrând în casă, salutaţi. 13 Şi dacă acea
casă este vrednică, pacea voastră să vină asupra ei; însă dacă nu este vrednică, pacea
voastră să se întoarcă la voi. 14 Dacă cineva nu vă primeşte şi nu ascultă cuvintele
voastre, ieşind din casa şi din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
15
Adevăr vă spun: mai uşor va fi în ziua judecăţii pentru pământul Sodomei şi al
Gomorei decât pentru cetatea aceea.
Persecuţiile împotriva discipolilor

(Mc 13,9-13; Lc 21,12-17)
16
Iată, eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi aşadar înţelepţi ca şerpii şi
simpli ca porumbeii. 17 Feriţi-vă de oameni, pentru că vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă
vor biciui în sinagogile lor. 18 Şi veţi fi duşi din cauza mea înaintea guvernanţilor şi a
regilor, ca mărturie înaintea lor şi a păgânilor. 19 Când veţi fi daţi pe mâna lor, nu vă
preocupaţi cum sau ce veţi vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiţi, 20 pentru
că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi.
21
Frate pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor
şi-i vor ucide. 22 Şi veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne
statornic până la sfârşit acela va fi mântuit.
23
Când vă vor persecuta într-o cetate, fugiţi în altaq, căci adevăr vă spun, nu veţi
termina cetăţile lui Israel până când va veni Fiul Omului.
24
Nu este discipolul mai presus decât învăţătorul, nici servitorul mai presus decât
stăpânul său. 25 Este de ajuns discipolului să devină ca învăţătorul său, şi servitorului ca
stăpânul său. Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe cei din
casa lui!
Mărturisirea curajoasă a Fiului Omului

(Lc 12,1-9)
26
Nu vă temeţi de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic
secret care nu va fi cunoscut. 27 Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină şi ceea
ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri.
28
Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai
degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă. 29 Oare nu se vând
oDrumul care trece printr-un teritoriu locuit de păgâni, adică de cei care nu erau evrei.
p„Samaritenii” erau evreii care au rămas după deportarea majorităţii populaţiei în Asiria, în 721 î.C. şi
colonii păgâni aduşi de regele Asiriei. Aceştia din urmă au asimilat în parte religia evreilor: acceptau
Cartea Sfântă a lui Moise şi tăierea împrejur, dar nu participau la cultul religios în templul din Ierusalim,
ci îşi construiseră un templu propriu pe muntele Garizim. Până la distrugerea templului din Ierusalim erau
dispreţuiţi de evrei, iar evreii în trecere nu erau găzduiţi în satele samaritenilor. Această ostilitate se va
reduce după sec. I d.C.
qMulte manuscrise adaugă: şi dacă vă persecută şi în aceasta, fugiţi într-o alta.
r
două vrăbii pe un ban ? Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui
vostru. 30 Vouă însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. 31 Aşadar, nu vă
temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii. 32 Oricine va da mărturie pentru mine
înaintea oamenilor, voi da şi eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri.
33
Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu
cel din ceruri.
Exigenţele urmării lui Isus

(Lc 12,51-53; 14,26-27)
34
Să nu credeţi că am venit să aduc pace pe pământ. Nu am venit să aduc pace, ci
sabie. 35 Căci am venit să despart
fiuls de tatăl său
fiica de mama sa,
nora de soacra sa,
36
iar duşmanii omului vor fi cei din casa lui.
37
Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine; şi
cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine. 38 Cine
nu-şi ia crucea şi nu mă urmează, nu este vrednic de mine. 39 Cine ţine la viaţăt, o va
pierde, iar cine îşi pierde viaţa pentru mine, o va regăsi.
Răsplată pentru primirea apostolilor

(Mc 9,41)
40
Cine vă primeşte pe voi, pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine, îl
primeşte pe acela care m-a trimis. 41 Cine primeşte un profet pentru că esteu profet, va
primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi
răsplata celui drept. 42 Cine va da de băut, fie şi numai un pahar cu apă rece, unuia dintre
aceştia mici pentru că este discipol, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata”.
11 1 Când Isus a terminat de dat aceste învăţături celor doisprezece discipoli ai săi, a
plecat de acolo ca să înveţe şi să predice în cetăţile lor.
VI. NECREDINŢA
ŞI ÎMPOTRIVIREA IUDEILOR
Mărturia lui Isus despre Ioan

(Lc 7,18-35)
2
Auzind Ioan, în închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii
săi 3 ca să-i spună: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altulv?” 4 Isus le-a
răspuns: „Mergeţi şi spuneţi-i lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: 5 orbii văd, şchiopii
rLit.: assarion – monedă romană de bronz valorând 1/16 dintr-un dinar.

sLit.: omul.
tLit.: cine îşi găseşte.
uLit.: în nume....
vÎn tradiţia biblică, expresia „cel care vine” are un sens mesianic. Nedumerirea discipolilor lui Ioan
provine din constatarea că Isus nu se comportă ca acel mesia descris în predica Botezătorului (Mt 3,11-
12).
umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea
cea bună. 6 Şi fericit este cel care nu se scandalizează de mine”.
7
După ce au plecat aceştia, Isus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce
aţi ieşit să vedeţi în deşert? O trestie legănată de vânt? 8 Sau ce altceva aţi ieşit să
vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele
regilor. 9 Dar ce aţi ieşit să vedeţi?w Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un
profet. 10 Acesta este cel despre care s-a scris:
Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale;
el va pregăti calea înaintea ta.
11
Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât
Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el. 12 Din
zilele lui Ioan Botezătorul şi până acum, împărăţia cerurilor este asaltată cu violenţă şi
cei violenţi o iau prin forţăx. 13 Căci toţi profeţii şi Legea au profetizat până la Ioan 14 şi,
dacă vreţi să admiteţi, el este Ilie care trebuie să vină. 15 Cine are urechiy, să asculte!
16
Cu cine voi compara această generaţie? Este asemenea copiilor care stau în pieţe şi
strigă către alţii:
17
«V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat,
v-am cântat de jale şi n-aţi bocit».
18
Căci a venit Ioan care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». 19 A venit
Fiul Omului care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de
vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!». Dar înţelepciunii i s-a dat dreptate după faptele
ei”.
Isus mustră cetăţile care nu se convertesc

(Lc 10,12-15)
20
Atunci a început să mustre cetăţile în care au avut loc cele mai multe minuni ale
sale, pentru că nu s-au convertit: 21 „Vai ţie, Corazin, vai ţie Betsaidaz! Căci dacă s-ar fi
făcut în Tir şi în Sidon minunile săvârşite în voi, de mult ar fi făcut pocăinţă în sac şi
cenuşă. 22 De aceea în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
23
Şi tu, Cafarnaum,
oare vei fi înălţat până la cer?
Până în iad te vei prăbuşia!
Căci dacă minunile care au fost săvârşite în tine ar fi fost săvârşite în Sodoma, ea ar fi
rămas până în ziua de astăzi. 24 De aceea vă spun: în Ziua Judecăţii va fi mai uşor pentru
pământul Sodomei decât pentru tine”.
Isus îl preamăreşte pe Tatăl

(Lc 10,21-22)
wÎn câteva manuscrise importante apare varianta: De ce aţi ieşit? Să vedeţi un profet?
xExpresia poate însemna: a) efortul spiritual al celor care ajung în împărăţie prin asceză; b) violenţa celor
care vor să stabilească o împărăţie cu ajutorul armelor (zeloţii); c) acţiunea conştientă şi îndârjită a celor
care militează pentru distrugerea Bisericii lui Isus; d) tirania puterilor demoniace şi împotrivirea
conştientă a omului care o respinge, sau tirania dominaţiilor pământeşti care pretind că stăpânesc această
lume şi împiedică instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu; e) puterea lui Dumnezeu care face ca împărăţia
lui să înainteze în ciuda tuturor obstacolelor.
yUnele manuscrise adaugă: pentru a asculta.
zVezi n. Lc 10,13.
aMulte manuscrise au: vei fi aruncat.
25
În acel timp Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al
pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai revelat celor
mici. 26 Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. 27 Toate mi-au fost date de Tatăl meu
şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl decât Fiul şi acela căruia Fiul
vrea să-i reveleze.
28
Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. 29 Luaţi asupra
voastră jugul meu şi învăţaţib de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi
alinare pentru sufletele voastre. 30 Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea
este uşoară”.
Spicele rupte şi respectarea sâmbetei

(Mc 2,23-28; Lc 6,1-5)
12 1 În acel timp Isus trecea printre lanuri de grâu, într-o sâmbătă. Discipolilor săi le era
foame şi au început să rupă spice şi să le mănânce. 2 Dar fariseii, când au văzut, i-au
spus: „Iată, discipolii tăi fac ceea ce nu este permis să facă în zi de sâmbătă”. 3 Atunci
le-a zis: „Nu aţi citit ce a făcut David când îi era foame, lui şi celor care erau cu el:
4
cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile ofrandei pe care nu avea voie să
le mănânce nici el, nici cei care erau cu el, decât doar numai preoţii? 5 Sau nu aţi citit în
Lege că în zi de sâmbătă preoţii încalcă sâmbăta în templu şi sunt nevinovaţi? 6 Dar eu
vă spun că aici este unulc mai mare decât templul! 7 Dacă aţi fi înţeles ce înseamnă:
Îndurare vreau şi nu jertfă, nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi. 8 Căci Fiul Omului
este stăpânul sâmbetei”.
Vindecarea omului cu mâna paralizată

(Mc 3,1-6; Lc 6,6-11)
9
Atunci, plecând de acolo, a venit la sinagoga lor. 10 Şi iată, un om avea o mână
paralizatăd. Dar ei, ca să-l poată acuza, l-au întrebat: „Este permis să vindeci în zi de
sâmbătă?” 11 El însă le-a spus: „Care om dintre voi, dacă are o singură oaie şi aceasta
cade în groapă într-o zi de sâmbătă, nu o ia şi o scoate? 12 Dar un om valorează mai mult
decât o oaie! Prin urmare este permis să faci bine în zi de sâmbătă”. 13 Atunci a zis
omului: „Întinde-ţi mâna”. El a întins-o şi mâna lui s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
14
Fariseii au ieşit şi au ţinut sfat împotriva lui ca să-l dea la moarte.
Isus, servitorul lui Iahve

15
Dar Isus, ştiind aceasta, a plecat de acolo. Mulţie l-au urmat, iar el i-a vindecat pe
toţi 16 şi le poruncea să nu-l facă cunoscut, 17 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin
profetul Isaia:
18
Iată servitorul meu pe care l-am ales,
iubitul meu, în care sufletul meu
îşi află bucuria!
Voi pune Duhul meu peste el
şi el va vesti popoarelor dreptatea.
bÎn Talmud expresia este des folosită cu sensul de „urmaţi şcoala mea, deveniţi discipolii mei”. Motivaţia
pentru care discipolii ar urma şcoala ar fi blândeţea şi simplicitatea învăţătorului.
cLit.: ceva (neutru).
dLit.: uscată.
eUnele manuscrise au: mulţimi numeroase, altele: mulţi din popor.
19
Nu se va certa, nici nu va striga
şi nici nu va auzi cineva glasul lui prin pieţe.
20
Trestia frântă nu o va strivi,
iar fitilul care fumegă nu-l va stinge
până ce nu va duce dreptatea la victorie,
21
iar popoarele îşi vor pune speranţa în numele lui.
Isus şi Beelzebul
(Mc 3,20-30; Lc 11,14-23)
22
Atunci i-a fost adus un posedat de diavol, orb şi mut, iar el l-a vindecat aşa încât
mutul vorbea şi vedea. 23 Toate mulţimile erau cuprinse de uimire şi spuneau: „Oare nu
este acesta fiul lui David?” 24 Dar fariseii, când au auzit, spuneau: „Acesta nu scoate
diavolii decât cu Beelzebul, căpetenia diavolilor!” 25 Cunoscând gândurile lor, le-a spus:
„Orice împărăţie dezbinată în ea însăşi se ruinează şi orice cetate sau casă dezbinată în
sine, nu va dăinui. 26 Iar dacă Satana îl alungă pe Satana, se dezbină în el însuşi; aşadar
cum va dăinui împărăţia lui? 27 Şi dacă eu scot diavolii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi
scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. 28 Dar dacă eu scot diavolii cu Duhul lui
Dumnezeu, împărăţia lui Dumnezeu a ajuns cu adevărat la voi.
29
Sau cum ar putea cineva să intre în casa unui [om] puternic şi să-i ia bunurilef, dacă
nu l-ar lega mai întâi pe cel puternic? Într-adevăr, numai atunci îi va prăda casa.
30
Cine nu este cu mine, este împotriva mea şi cine nu adună cu mine, risipeşte. 31 De
aceea vă spun, toate păcatele şi blasfemiile vor fi iertate oamenilor, însă blasfemia
împotriva Duhului nu va fi iertată. 32 Şi dacă cineva ar spune un cuvânt împotriva Fiului
Omului va fi iertat, dar dacă ar vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în
lumea aceasta, nici în cea care va veni.
Pomul şi roadele sale

(Lc 6,43-45)
33
Sau admiteţig că pomul este bun şi fructul său este bun, sau admiteţi că pomul este
rău şi fructul este rău: căci pomul se cunoaşte după fructul său. 34 Pui de vipere, cum
puteţi rosti ceva bun, atunci când voi sunteţi răi? Căci gura vorbeşte din prisosul inimii.
35
Omul bun scoate lucruri bune din tezaurul său bun, iar omul rău scoate lucruri rele din
tezaurul său rău.
36
Vă spun aşadar, în Ziua Judecăţii oamenii vor da cont de orice cuvânt nelalocul lui
pe care l-ar fi spus. 37 Căci după cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi după cuvintele tale vei
fi condamnat”.
Semnul lui Iona
(Mc 8,11-12; Lc 11,29-32)
38
Atunci unii dintre cărturari şi farisei i-au spus: „Învăţătorule, vrem să vedem un
semn de la tine”. 39 Dar el le-a răspuns: „Această generaţie rea şi adulterăh cere un semn,
dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona profetul: 40 aşa cum Iona a fost trei zile
şi trei nopţi în burta peştelui, tot aşa Fiul Omului va fi trei zile şi trei nopţi în sânul
fLit.: vasele.
gLit.: sau faceţi.
hÎn Vechiul Testament relaţia dintre Dumnezeu şi poporul său este deseori descrisă ca o legătură de iubire
dintre mire şi mireasă: Os 1-3, Ier 2,2 şi Is 54,4-8. Orice încălcare a legământului încheiat cu Dumnezeu
este numită adulter (Ier 2,20; 31,3; Ez 16,1-43).
41
pământului. Oamenii din Ninive se vor ridica la judecată cu generaţia aceasta şi o vor
condamna pentru că ei s-au convertit la predica lui Iona şi iată aici unul mai mare decât
Iona. 42 Regina din Sudi se va ridica la judecată cu generaţia aceasta şi o va condamna,
pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon
şi iată aici unul mai mare decât Solomon.
Revenirea duhului necurat

(Lc 11,24-26)
43
Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apăj căutând odihnă,
dar nu o găseşte. 44 Atunci îşi spune: «Mă voi întoarce la casa mea din care am ieşit».
Venind, o găseşte nelocuită, măturată şi pusă în ordine. 45 Atunci merge şi aduce cu el
alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo; iar starea de pe urmă a
omului aceluia devine mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu această generaţie rea”.
Mama şi fraţii lui Isus

(Mc 3,31-35; Lc 8,19-21)
46
Pe când mai vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii luik stăteau afară,
căutând să-i vorbească. 47 Atunci i-a spus cineva: „Iată, mama şi fraţii tăi stau afară şi
vor să-ţi vorbească „l. 48 Dar el i-a răspuns celui care îi vorbise: „Cine este mama mea şi
cine sunt fraţii mei?” 49 Şi, întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a spus: „Iată mama
mea şi fraţii mei! 50 Căci oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri acela îmi este şi frate
şi soră şi mamă”.
iSudul Arabiei, numită şi Sheba (1Rg 10,1-13).

jCredinţa populară foarte veche că diavolii ar locui în deşert apare în Mesopotamia antică şi se găseşte şi
în unele texte din Sfânta Scriptură (Is 34,14; Ap 18,2). Aceştia însă preferă să locuiască printre oameni.
De aceea cel din parabolă nu-şi găseşte odihna în altă parte şi se întoarce.
kExpresia „fraţii lui Isus” a fost interpretată încă din primele secole creştine în trei feluri:
A. „Fraţii lui Isus” ar fi fraţi de sânge ai lui Isus, el fiind „primul născut”. Dar:
a) în familia ebraică femeia nu are autoritate: ea este supusă tatălui sau soţului său, iar după moartea
acestuia, fiilor adulţi. Totuşi aici Maria este menţionată ca reprezentantă a familei;
b) când sfânta familie merge în pelerinaj la templu, nu sunt menţionaţi alţi copii; dacă ar fi avut alţii,
aceştia ar fi rămas împreună cu Maria acasă;
c) niciodată în Noul Testament nu se vorbeşte despre alţi fii ai Mariei. Faptul că Isus este numit primul
născut, nu înseamnă că Maria ar mai fi avut fii: termenul mai este folosit în Col 1,15 unde Isus este numit
„primul născut al Tatălui”. Ori Dumnezeu Tatăl nu are alţi fii; oamenii sunt doar creaţi de el, nu născuţi.
B. „Fraţii lui Isus” ar fi fost fraţi vitregi ai lui Isus, copii ai lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară. Dar:
a) această interpretare nu are o bază istorică: ea se inspiră din literatura apocrifă (Protoevanghelia lui
Iacob);
b) aceşti „fraţi” nu sunt menţionaţi în relatarea pelerinajului la templu;
c) genealogiile (Mt 1,1-16; Lc 3,23-38) îl prezintă pe Isus ca moştenitor al promisiunilor mesianice,
prin Iosif; dacă Iosif ar fi avut alţi fii dintr-o căsătorie anterioară, unul dintre ei ar fi trebuit să fie
moştenitorul liniei mesianice.
C. În vocabularul ebraic şi aramaic nu există un cuvânt pentru a descrie rudenia apropiată (văr,
cumnat) folosindu-se cuvântul „frate”: Abraham îl numeşte pe nepotul său Lot „frate” (Gen 13,8;
14,14.16); Laban, unchiul lui Iacob, îl numeşte pe acesta frate (Gen 29,12.15). Vechiul Testament conţine
atât în textul ebraic cât şi în traducerea greacă a LXX multe astfel de exemple. Pentru a specifica gradul
de rudenie, într-un document juridic, de exemplu, pentru noţiunea de văr se scrie: „Fiul fratelui tatălui...”
(Lev 10,4).
lMulte manuscrise omit v. 47.
VII. PARABOLELE ÎMPĂRĂŢIEI
Parabola semănătorului
(Mc 4,1-20; Lc 8,4-15)
13 În ziua aceea, ieşind din casă, Isus s-a aşezat pe ţărmul mării. 2 S-a adunat în jurul
1
lui o mulţime atât de mare încât el s-a urcat în barcă să se aşeze, şi toată mulţimea stătea
pe ţărm, 3 iar el le spunea multe în parabole:
„Iată, semănătorul a ieşit să semene. 4 Şi în timp ce semăna, o parte a căzut de-a
lungul drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc
pietros unde nu avea pământ mult şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc,
6
iar când soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă
parte a căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o. 8 Iar alta a căzut în pământ
bun şi a dat rod: care o sută, care şaizeci, care treizeci. 9 Cine are urechim, să asculte!”
10
Apropiindu-se, discipolii i-au spus: „De ce le vorbeşti în parabole?” 11 Iar el le-a
răspuns: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei cerurilor, dar lor nu le-a
fost dat, 12 căci celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar celui care nu are, i se va lua şi
ceea ce are. 13 De aceea le vorbesc în parabole pentru ca văzând să nu vadă şi auzind să
nu audă, nici să nu înţeleagă, 14 şi să se împlinească profeţia lui Isaia care spune:
De ascultat veţi asculta, dar nu veţi înţelege
şi de privit veţi privi, dar nu veţi vedea.
15
Căci inima acestui popor
a devenit insensibilă,
urechile lor cu greu aud,
iar ochii şi i- au închis
ca nu cumva să vadă cu ochii
şi să audă cu urechile,
să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă,
iar eu să-i vindec.
16
Însă fericiţi sunt ochii voştri pentru că văd şi urechile voastre pentru că aud!
17
Adevăr vă spun: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi şi n-au văzut şi
să audă ce auziţi şi n-au auzit. 18 Aşadar ascultaţi parabola semănătorului!
19
Când cineva ascultă cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine Cel Rău şi răpeşte
ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului.
20
Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul şi-l primeşte îndată cu
bucurie, 21 dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o
persecuţie din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. 22 Ce a fost semănat între
spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija acestei lumi şi plăcerea înşelătoare a
bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. 23 Iar ce a fost semănat în pământ bun este
acela care ascultă cuvântul şi-l înţelege. Acesta aduce rod şi face care o sută, care
şaizeci, care treizeci”.
Parabola neghinei
24
Le-a prezentat o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a
semănat sămânţă bună în ogorul său. 25 Dar pe când oamenii dormeau, a venit duşmanul
lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. 26 Când a răsărit grâul şi a dat rod, atunci s-a
văzut şi neghina. 27 Venind servitorii stăpânului, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat
mUnele manuscrise adaugă: pentru a asculta.

sămânţă bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?» 28 El le-a spus: «Un om duşmănos
a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» 29 Dar el le-a
zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina, să scoateţi din rădăcină şi grâul. 30 Lăsaţi să
crească împreună până la seceriş. În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi
mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu»”.
Parabola grăuntelui de muştar şi a plămadei

(Mc 4,30-34; Lc 13,18-21)
31
Le-a mai prezentat o parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea cu un grăunte de
muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. 32 Acesta este mai mic decât toate
seminţele, însă după ce a crescut este mai mare decât toate legumele şi devine copac,
aşa încât vin păsările cerului şi îşi fac cuiburi în ramurile lui”.
33
Le-a spus o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea cu plămada pe care o
ia femeia şi o ascunde în trei măsurin de făină până când dospeşte totul”.
34
Isus spunea mulţimilor toate acestea în parabole şi nu le spunea nimic fără
parabole, 35 ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice:
Îmi voi deschide gura în parabole,
voi dezvălui lucruri ascunse
de la crearea lumiio.
Explicarea parabolei neghinei

36
Atunci, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar discipolii au venit la el şi i-au spus:
„Explică-ne parabola neghinei din ogor”. 37 El a răspuns: „Cel care seamănă sămânţa
bună este Fiul Omului. 38 Ogorul este lumea, sămânţa cea bună sunt fiii împărăţiei.
Neghina sunt fiii Celui Rău. 39 Duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este
sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. 40 Deci aşa cum se adună neghina şi se arde în
foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii. 41 Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor
aduna din împărăţia lui toate scandalurile şi pe cei care săvârşesc nelegiuirea 42 şi-i vor
arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 43 Atunci cei drepţi
vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cine are urechip, să asculte!
Parabola comorii şi a perlei

44
Împărăţia cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om,
găsind-o, o ascunde şi, plin de bucurie, merge şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul
acela.
45
La fel, împărăţia cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase.
46
Când găseşte o perlă de mare valoare, merge, vinde tot ce are şi o cumpără.
Parabola năvodului
47
Din nou, împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună
de toate. 48 Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în
coşuri şi aruncă ceea ce este rău. 49 Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i
nTermenul grec saton este o unitate de măsură = 13,125 litri. În context se accentuează disproporţia dintre
cantitatea de făină (40 kg) şi aluat – simbol al împărăţiei cerurilor, care cuprinde totul.
oÎn multe manuscrise lipseşte: lumii.
pMulte manuscrise adaugă: pentru a asculta.
vor separa dintre cei drepţi pe cei răi 50 şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi
plânset şi scrâşnirea dinţilor.
51
Aţi înţeles toate acestea?” I-au spus: „Da!” 52 Atunci le-a zis: „De aceea orice
cărturar instruit în ale împărăţiei cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din
tezaurul său lucruri noi şi vechi”.
53
Când a terminat Isus parabolele acestea, a plecat de acolo.
VIII. MISTERUL LUI MESIA
Isus la Nazaret
(Mc 6,1-6; Lc 4,16-30)
54
Venind în locul lui natal, [Isus] îi învăţa în sinagoga lor, aşa încât ei se mirau şi
spuneau: „De unde are el înţelepciunea aceasta şi aceste puteri? 55 Nu este oare acesta
fiul lemnarului? Nu se numeşte mama lui Maria, iar fraţii lui: Iacob, Iosif, Simon şi
Iuda? 56 Şi surorile lui oare nu sunt toate la noi? De unde deci are el toate acestea?” 57 Şi
erau scandalizaţi de el. Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui
şi-n casa lui”. 58 Şi nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinţei lor.
Moartea lui Ioan Botezătorul

(Mc 6,14-29; Lc 9,7-9)
14 În timpul acela tetrarhul Irodq a auzit despre faima lui Isus 2 şi spunea slujitorilor
1
săi: „Acesta este Ioan Botezătorul. El a înviat din morţi; de aceea puterea minunilor
lucrează în el”. 3 Căci Irod, prinzându-l pe Ioan, l-a legat şi l-a aruncat în închisoare din
cauza Irodiadeir, soţia lui Filip, fratele său. 4 Căci Ioan îi spusese: „Nu-ţi este permis să o
ai”. 5 Deşi voia să-l ucidă, se temea de mulţime, pentru că îl considera ca profet.
6
Dar cu ocazia aniversării naşterii lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în mijloc şi a
plăcut atât de mult lui Irod, 7 încât i-a promis cu jurământ că-i va da orice va cere. 8 Dar
ea, îndemnată de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici, pe tavă, capul lui Ioan Botezătorul”.
9
Regele s-a întristat, dar din cauza jurământului şi a invitaţilor, a poruncit să-i fie dat
10
şi a trimis ca să-l decapiteze pe Ioan în închisoare. 11 Capul lui a fost adus pe o tavă şi
dat fetei, care i l-a dus mamei sale. 12 Discipolii lui au venit, au luat trupul lui şi l-au
înmormântat. Apoi au venit şi i-au spus lui Isus.
Prima înmulţire a pâinilor

(Mc 6,30-44; Lc 9,10-17; In 6,1-14)
q„Irod Antipa”, fiul lui Irod cel Mare a fost tetrarh (în greacă = a patra parte din regat) al Galileii şi Pereii
(4 î.C.–39 d.C.). În 39 este depus şi exilat de Caligula pentru că s-a proclamat rege. Decapitarea lui Ioan
Botezătorul a avut loc la palatul de vară al lui Irod, la Macheronte, în munţii Moabului, pe teritoriul
Iordaniei de azi. Era căsătorit cu fiica regelui nabateenilor, Aretas al IV-lea, iar după ce divorţează pentru
a se căsători cu Irodiada, va cunoaşte răzbunarea lui Aretas care-l va înfrânge în bătălie. Poporul a
interpretat înfrângerea ca o pedeapsă pentru uciderea lui Ioan Botezătorul.
r„Irodiada” – nepoata lui Irod cel Mare, soţia lui Irod Filip, se întâlneşte în 28 d.C. cu Irod Antipa la
Roma şi divorţează de primul ei soţ. Vine în Palestina cu fiica ei din prima căsătorie – Salomea (numele
nu e cunoscut în Noul Testament, dar e menţionat de Iosif Flavius). După exilarea lui Irod îl urmează la
Lyon în Franţa, singurul gest pozitiv din viaţa ei. După plecarea lor în exil nu se mai cunoaşte nimic
despre ei.
„Filip”, numit de Iosif Flavius şi Irod, era al patrulea fiu al lui Irod cel Mare, frate vitreg cu Irod
Antipa. Fusese exclus de la moştenire şi trăia în Italia cu Irodiada, o nepoată, având cu aceasta o fiică –
Salomea.
13
Când a auzit Isus, a plecat de acolo cu barca spre un loc pustiu şi izolat; aflând,
mulţimile de prin cetăţi au mers pe jos după el. 14 Coborând, a văzut o mare mulţime, i
s-a făcut milă de ei şi le-a vindecat bolnavii. 15 La lăsatul serii s-au apropiat de el
discipolii spunând: „Locul este pustiu şi ora e deja târzie, dă drumul mulţimilor ca să
meargă prin sate şi să-şi cumpere de mâncare”. 16 Dar Isus le-a zis: „Nu-i nevoie să
plece. Daţi-le voi să mănânce!” 17 Ei însă i-au spus: „Nu avem aici decât cinci pâini şi
doi peşti”. 18 Atunci le-a zis: „Aduceţi-mi-le aici!” 19 Poruncind mulţimilor să se aşeze pe
iarbă, a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, şi-a ridicat privirea spre cer, a mulţumit, a
frânt pâinile şi le-a dat discipolilor, iar discipolii mulţimilor. 20 Au mâncat toţi şi s-au
săturat, iar din bucăţile rămase au strâns douăsprezece coşuri pline. 21 Iar cei care au
mâncat erau cam cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii.
Isus umblă pe apă

(Mc 6,45-52; In 6,15-21)
22
Îndată îi zorea pe discipoli să urce în barcă şi să meargă înaintea lui pe ţărmul
celălalt, până ce el va da drumul mulţimilor. 23 După ce a dat drumul mulţimilor, s-a
urcat pe munte, singur, ca să se roage. Când s-a înserat era acolo singur.
24
Barca se îndepărtase deja de uscat, la mai multe stadiis, zguduită de valuri,
deoarece vântul le era împotrivă. 25 Pe la straja a patra din noapte, [Isus] a venit la ei,
umblând pe mare. 26 Văzându-l că merge pe mare, discipolii s-au tulburat, spunând că
este o fantasmă şi, de frică, au început să strige. 27 Dar Isus le-a vorbit îndată: „Curaj! Eu
sunt, nu vă temeţi!”
28
Atunci Petru i-a răspuns: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte să vin la tine pe apă”.
29
El i-a zis: „Vino!” Coborând din barcă, Petru a început să umble pe apă şi a venit spre
Isus. 30 Dar văzând vântul puternict, s-a înspăimântat şi, pentru că a început să se
scufunde, a strigat: „Doamne, salvează-mă!” 31 Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a
zis: „Om cu puţină credinţă, de ce te-ai îndoit?” 32 Când s-a urcat în barcă, vântul a
încetat, 33 iar cei care se aflau în barcă i s-au închinat spunând: „Cu adevărat eşti Fiul lui
Dumnezeu!”
Vindecări la Ghenesaret
(Mc 6,53-56)
34
După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Ghenesaret. 35 Când l-au recunoscut,
oamenii din ţinutul acela au trimis veste în toată împrejurimea aceea şi i-au adus la el pe
toţi bolnavii. 36 Îi cereau voie să-i atingă poala hainei şi toţi cei care o atingeau erau
vindecaţi.
Fariseii şi obiceiurile din bătrâni

(Mc 7,1-23)
15 1 Atunci au venit la Isus unii farisei şi cărturari de la Ierusalim şi i-au spus: 2 „De ce
discipolii tăi calcă obiceiurile din bătrâni? Pentru ce nu-şi spală mâinile când mănâncă?”
3
El i-a răspuns: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei
voastre? 4 Căci Dumnezeu a spus: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi cine vorbeşte
de rău pe tatăl său şi pe mama sa, să fie dat la moarte. 5 Voi însă spuneţi: «Dacă cineva
s„Stadion” (unitate de măsură pentru lungime) = 185 m. Lacul era larg de 12 km şi lung de 21 km.
tUnele manuscrise omit: puternic.
îi zice tatălui sau mamei: ceea ce ţi se cuvine de la mine este ofertă sacrău», 6 acela este
scutit să-i cinstească pe tatăl său şi pe mama sav. Astfel aţi desfiinţat cuvântul lui
Dumnezeu pentru tradiţia voastră.
7
Ipocriţilor! Bine a profetizat despre voi Isaia când spune:
8
Acest popor mă cinsteşte cu buzele,
însă inima lor este departe de mine.
9
În zadar mă cinstesc
propunând învăţături
care sunt doar porunci ale oamenilor”.
10
Şi chemând mulţimea le-a spus: „Ascultaţi şi înţelegeţi! 11 Nu ceea ce intră în gură
îl face pe om impur, dar ceea ce iese din gură, aceea îl face pe om impur”. 12 Atunci s-au
apropiat discipolii şi i-au spus: „Ştii că fariseii, ascultând cuvântul acesta, s-au
scandalizat?” 13 El le-a răspuns: „Orice plantă pe care n-a plantat-o Tatăl meu ceresc va
fi smulsă din rădăcini. 14 Lăsaţi-i, ei sunt călăuze oarbe pentru orbiw. Iar dacă un orb
călăuzeşte un alt orb, amândoi cad în groapă”.
15
Atunci Petru, luând cuvântul, i-a zis: „Explică-ne parabola aceasta”x. 16 El însă a
zis: „Deci nici voi nu pricepeţi? 17 Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră în gură, merge în
stomac şi este eliminat în loc ascuns? 18 Însă ceea ce iese din gură vine din inimă şi
aceea îl face pe om impur. 19 Căci din inima omului ies: gândurile rele, crimele,
adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile. 20 Acestea îl fac pe om
impur, însă a mânca cu mâinile nespălatey nu-l face pe om impur”.
Vindecarea fiicei unei canaaneence

(Mc 7,24-30)
21
Plecând de acolo, Isus s-a retras în părţile Tirului şi Sidonului 22 şi iată, o femeie
canaaneancăz a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: „Îndură-te de mine, Doamne, Fiu al
lui David. Fiica mea este chinuită cumplit de diavol”. 23 Dar el nu i-a răspuns nici un
cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: „Trimite-o pentru că strigă în urma
noastră”. 24 El a răspuns: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”.
25
Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: „Doamne, ajută-mă!” 26 El a
răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. 27 Dar ea i-a spus:
„Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!”
28
Atunci Isus i-a răspuns: „O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu”. Şi, din
acel ceas, fiica ei a fost vindecată.
Alte vindecări
uLa evrei, la fel ca în multe alte religii, darul oferit divinităţii fie pentru jertfă, fie ca donaţie pentru cult,
era considerat tabu, făcându-l impur pe cel care se atinge de el. Jurământul cunoscut la evrei sub numele
de corban prin care cineva promitea oferirea propriei averi templului, era o practică destul de târzie şi nu
a fost încurajată de rabini. Isus critică aici cazurile în care acest jurământ era făcut fără intenţia reală de a
oferi aceste bunuri templului, ci pentru a nu-şi îndeplini datoria de a-i îngriji pe părinţii în vârstă.
vUnele manuscrise omit: pe mama sa.
wÎn unele manuscrise lipseşte: pentru orbi.
xCâteva manuscrise importante omit: aceasta.
yIsus se referă la spălările rituale (Mc 7,2 în notă), nu la igiena mâinilor, care se impune de la sine.
z„Ţara Canaan” era constituită din Siria-Fenicia şi Palestina. După intrarea evreilor sub conducerea lui
Iosua, populaţia canaaneană a supravieţuit în nordul Palestinei şi ţinutul Tirului şi Sidonului, fiind
totdeauna un pericol pentru credinţa monoteistă a evreilor.
29
Isus a plecat de acolo şi a trecut de-a lungul mării Galileii. Apoi a urcat pe un
munte şi s-a aşezat acolo. 30 Veneau la el mari mulţimi având cu ele şchiopi, orbi,
invalizi, surdomuţi şi mulţi alţii pe care îi puneau la picioarele lui, iar el i-a vindecat,
31
aşa încât uimea mulţimea care vedea muţii vorbind, invalizii sănătoşi, şchiopii
mergând şi orbii văzând. Şi îl preamăreau pe Dumnezeul lui Israel.
A doua înmulţire a pâinilor

(Mc 8,1-10)
32
Chemându-i pe discipolii săi, Isus le-a zis: „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau
cu mine deja de trei zile şi nu au ce să mănânce. Şi nu vreau să-i trimit flămânzi ca nu
cumva să leşine pe drum”. 33 Discipolii i-au spus: „De unde să luăm în pustiu atâtea
pâini încât să se hrănească atâta mulţime?” 34 Dar Isus le-a zis: „Câte pâini aveţi”? Ei au
răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori”. 35 Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ.
36
A luat cele şapte pâini şi peştii şi, după ce a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor,
iar discipolii mulţimilor. 37 Au mâncat toţi şi s-au săturat, iar din bucăţile rămase au
strâns şapte coşuri pline. 38 Iar cei care au mâncat erau patru mii de bărbaţi, în afară de
femei şi copii. 39 După ce a dat drumul mulţimilor, s-a urcat în barcă şi a venit în ţinutul
Magadana.
Semnul din cer

(Mc 8,11-13; Lc 12,54-56; In 20,1-10)
16 1 Apoi au venit la el fariseii şi saduceii. Ispitindu-l, i-au cerut să le arate un semn din
ceruri. 2 Dar el le-a răspuns: „Când se înserează spuneţi: «Va fi timp frumos pentru că
cerul este roşu», 3 iar dimineaţa: «Astăzi va fi furtună pentru că cerul este roşu închis».
Aşadar aspectul cerului vă pricepeţi să-l apreciaţi, dar semnele timpurilor nu sunteţi în
stare? 4 O generaţie rea şi adulteră cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul
lui Iona”. Şi, părăsindu-i, s-a dus.
Aluatul fariseilor
(Mc 8,14-21)
5
Venind discipolii pe ţărmul celălalt, au uitat să ia pâine. 6 Atunci Isus le-a zis: „Fiţi
atenţi la aluatul fariseilor şi al saduceilor”. 7 Iar ei discutau între ei, spunând: „Nu am
luat pâine”. 8 Cunoscând aceasta, Isus le-a zis: „Oameni cu puţină credinţă, de ce
discutaţi între voi că nu aveţi pâineb. 9 Nu înţelegeţi şi nici nu vă aduceţi aminte de cele
cinci pâini pentru cei cinci mii? Câte coşuri aţi adunat? 10 Sau de cele şapte pâini pentru
cei patru mii? Câte coşuri aţi adunat? 11 Cum de nu înţelegeţi că nu despre pâini vă
vorbeam? Feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saduceilor!”
12
Atunci au înţeles că nu le zicea să se ferească de aluatulc pâinii, ci de învăţătura
fariseilor şi a saduceilor.
Mărturisirea lui Petru

(Mc 8,27-30; Lc 9,18-21)
aExistă o oscilaţie în manuscrise cu privire la numele acestei localităţi: Magadan, Maghedan, Maghedal,
Magdalan şi Magdala. Localitate necunoscută. Astăzi se identifică în mod obişnuit cu localitatea Magdala
la 5 km nord de oraşul Tiberiada, pe malul vestic al lacului Ghenesaret.
bMulte manuscrise au în loc de: aveţi, aţi luat.
cUnele manuscrise au: aluatul fariseilor şi al saduceilor.
13
Venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe discipolii săi: „Cine spun
oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au spus: „Unii «Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», alţii
«Ieremia sau unul dintre profeţi»”. 15 El le-a spus: „Dar voi, cine spuneţi că sunt?”
16
Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui
viu!” 17 Isus i-a răspuns: „Fericit eşti Simon, fiul lui Ionad, căci nu carnea şi sângelee
ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi zic: tu eşti Petruf şi pe
această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iaduluig nu o vor birui. 19 Ţie îţi voi da
cheileh împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, iar ceea ce
vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”. 20 Atunci le-a poruncit discipolilor să nu
spună nimănui că el este Cristos.
Prima anunţare
a morţii şi învierii lui Isus
(Mc 8,31-33; Lc 9,22)
21
De atunci a început Isus să le destăinuie discipolilor săi că trebuie să meargă la
Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie
ucis, iar a treia zi să învie. 22 Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe
spunând: „ Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!”
23
Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma meai, Satană. Tu eşti o piatră
de poticnirej pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, dar la cele
ale oamenilor”.
Condiţiile urmării lui Isus

(Mc 8,34–9,1; Lc 9,23-28)
dLit.: Bariona; forma aramaică scurtă pentru „fiul lui Ioan”, aşa cum apare în In 21,16. Acest supranume
era folosit în cercul discipolilor pentru a-i deosebi pe cei doi apostoli cu numele Simon.
eExpresia carne şi sânge, folosită în LXX (Sir 14,18; 17,31; Înţ 12,5) şi în literatura rabinică,
desemnează omul limitat înaintea lui Dumnezeu; limitarea nu se referă aici la mortalitate, ci la
incapacitatea omului de a cunoaşte tainele lui Dumnezeu. Această cunoaştere este posibilă numai prin
Revelaţia lui Dumnezeu.
f„Piatra” (de temelie) are un simbolism bogat şi profund în Vechiul Testament şi în literatura rabinică.
După cosmologia ebraică, pământul ar fi apărut în oceanul primar ca o stâncă (piatra cosmică) aruncată de
Dumnezeu pentru a fi temelia pământului. Stânca aceasta este identificată cu aceea a muntelui Moria pe
care era construită Sfânta Sfintelor. Această stâncă era astfel considerată ca origine a pământului şi în
acelaşi timp piatra de boltă ce conduce spre viitorul paradis (poarta cerului). Această idee o găsim în Iob
38,6; Is 8 şi 28, Targumul lui Iohanan şi în Talmud. Iudaismul aplica deja acest simbol persoanelor. Astfel
în Is 51,1, Abraham este numit stâncă (piatră). Faptul că Isus schimbă numele lui Simon în Petru (aram.
Kefa) = piatră, stâncă, este un indiciu clar că vrea să întemeieze Biserica pe credinţa lui şi nu pe credinţa
colectivă a apostolilor.
g„Porţile iadului”. Expresie cu sens metaforic desemnând puterile răului care luptă împotriva Bisericii.
Deşi în simbolismul porţii nu intră decât ideea de apărare, ocrotire a locuitorilor, prin adăugarea
prepoziţiei kata, i se dă verbului sensul de agresivitate.
hÎnmânarea cheilor înseamnă în simbolismul biblic transmiterea puterilor (Is 22,20-22, text preluat de Ap
3,7). Cât priveşte termenii care exprimă puterea dată lui Petru, „a lega” şi „a dezlega”, în limbajul juridic
al timpului înseamnă „a condamna” şi „a achita”, a declara un lucru nepermis sau permis.
iExpresia nu înseamnă „Piei din faţa mea!”; „Nu mai fi discipolul meu”. Porunca lui Isus este o invitaţie
adresată discipolului de a-şi regăsi locul în urma maestrului, deci de a-l urma, aşa cum îi chemase în 4,19:
„Veniţi după mine!...”.
jLit.: scandal. Petru, abia numit „piatră de temelie”, prin opoziţia faţă de hotărârea lui Isus de a merge la
moarte, riscă să devină „piatră de poticnire”.
24
Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe
la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. 25 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa, o va pierde;
cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. 26 Aşadar, ce i-ar folosi omului
de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb
pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci
va da fiecăruia după ceea ce a făcut. 28 Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau
aici, care nu vor vedeak moartea până când nu-l vor vedea pe Fiul Omului venind în
împărăţia lui”.
Schimbarea la faţă
(Mc 9,2-20; Lc 9,28-36)
17 1 După şase zile, Isus l-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, i-a dus
deoparte pe un munte înaltl 2 şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor: faţa lui strălucea
ca soarele şi hainele lui au devenit albe ca lumina. 3 Şi iată că le-au apărut Moise şi Ilie,
care vorbeau cu Isus. 4 Petru, intervenind, i-a spus lui Isus: „Doamne, e bine că suntem
aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise şi unul
pentru Ilie”. 5 Pe când mai vorbea încă, iată că i-a învăluit un nor luminos şi iată că un
glas din nor spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea;
ascultaţi de el!” 6 Auzind, discipolii au căzut cu faţa la pământ şi au fost cuprinşi de o
mare spaimă. 7 Isus a venit, i-a atins şi le-a zis: „Ridicaţi-vă, nu vă temeţi!”
8
Ridicându-şi ochii, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur.
9
Pe când coborau de pe munte, Isus le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi
văzut, până când Fiul Omului nu va fi înviat din morţi”. 10 Discipolii l-au întrebat: „De
ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” 11 El le-a răspuns: „Într-adevăr Ilie
trebuie să vină şi va restabili toate. 12 Eu însă vă spun: Ilie a venit deja, dar nu l-au
recunoscut, ci au făcut cu el ceea ce au vrut. Tot aşa va trebui să sufere şi Fiul Omului
din partea lor”. 13 Atunci discipolii au înţeles că le vorbea despre Ioan Botezătorul.
Vindecarea unui tânăr posedat de diavol

(Mc 9,14-29; Lc 9,37-43)
14
Când au ajuns la mulţime, a venit la el un om care a căzut în genunchi înaintea lui
15
şi i-a spus: „Doamne, îndură-te de fiul meu pentru că este lunatic şi suferă mult; de
multe ori cade în foc şi deseori în apă. 16 L-am adus la discipolii tăi, dar n-au putut să-l
vindece”. 17 Isus a răspuns: „O, generaţie necredincioasă şi perversă, până când voi fi cu
voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceţi-l aici!” 18 Isus i-a poruncit, iar diavolul a
ieşit din el. Şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19
Atunci au venit discipolii lui Isus şi i-au spus deoparte: „De ce noi nu am putut să-l
alungăm?” 20 El însă le-a spus: „Din cauza credinţei voastre slabe. Căci adevăr vă spun,
dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia: «Mută-te de
aici acolo» şi el s-ar muta. Şi nimic nu v-ar fi imposibil”. 21 m.
kLit.: gusta.
lTradiţia identifică acest „munte înalt” cu muntele Tabor (588 m) care se află la aproximativ 10 km (în
linie dreaptă) sud-est de Nazaret şi aproximativ 20 km (în linie dreaptă) sud-vest de lacul Ghenesaret.
Matei vorbeşte despre un munte înalt, fără a-l identifica (cf. Mt 4,8; 28,16) voind probabil să arate că
Revelaţia finală va avea loc pe muntele escatologic la care vor avea acces toate naţiunile (Ex 2,2-3; Dan
9,16).
mV. 21 lipseşte în manuscrisele importante şi pare să fie o acomodare cu Mc 9,29: Acest soi nu iese decât
prin rugăciune şi post.
A doua anunţare a morţii şi învierii lui Isus

(Mc 9,30-32; Lc 9,43-45)
22
Pe când erau adunaţin în Galileea, Isus le-a spus: „Fiul Omului trebuie să fie dat în
mâinile oamenilor. 23 Îl vor ucide, dar a treia zi va învia”. Iar ei au fost cuprinşi de o
mare tristeţe.
Taxa pentru templu

24
După ce au venit la Cafarnaum, cei care încasau contribuţiao au venit la Petru şi
i-au zis: „Învăţătorul vostru nu achită cele două drahme?” 25 El a spus: „Da!” Venind în
casă, Isus i-a luat-o înainte spunând: „Simon, ce crezi, de la cine iau regii de pe pământ
taxa sau tributul: de la fiii lor sau de la străini?” 26 Când el a spus: „De la străini”, Isus
i-a zis: „Aşadar fiii sunt scutiţi. 27 Totuşi, ca să nu-i scandalizăm, mergi pe ţărmul mării,
aruncă undiţa şi ia primul peşte care va veni. Deschizându-i gura, vei găsi o monedăp.
Ia-o şi dă-le-o pentru mine şi pentru tine”.
Cine este cel mai mare?

(Mc 9,33-37; Lc 9,46-48)
18 1 În ceasul acela au venit discipolii la Isus şi i-au spus: „Oare cine este mai mare în
împărăţia cerurilor?” 2 Chemând la sine un copil, l-a pus în mijlocul lor, 3 şi le-a spus:
„Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi
intra în împărăţia cerurilor. 4 Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi
cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine va primi un copil în numele meu, pe
mine mă primeşte.
Despre scandal
(Mc 9,42-48; Lc 17,1-2)
6
Dar oricine ar scandaliza pe unul dintre aceştia mai mici, care cred în mine, ar fi mai
bine pentru el să i se lege de gât o piatră de moară trasă de măgar şi să fie aruncat în
adâncul mării.
7
Vai lumii pentru scandaluri. Căci este inevitabilq să vină scandalurile, dar vai omului
prin care vine scandalul. 8 Dacă mâna sau piciorul tău te duce la păcat, taie-l şi aruncă-l
de la tine. Căci este mai bine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă
mâinile şi amândouă picioarele, să fii aruncat în focul veşnic. 9 Iar dacă ochiul tău te
duce la păcat, scoate-l şi aruncă-l de la tine căci este mai bine pentru tine să intri în viaţă
cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în focul Gheenei. 10 Aveţi
grijă să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci vă spun că îngerii lor în
ceruri privesc mereu faţa Tatălui meu care este în ceruri. 11 r.
nMulte manuscrise au în loc de: erau adunaţi, se întorceau.

oLit.: didrahma = două drahme sau echivalentul a două zile de muncă. După Ex 30,11-13, orice bărbat
evreu care a împlinit 20 de ani trebuia să plătească anual 1/2 shekeli ca taxă pentru templu. Strângerea
acestei contribuţii începea cu o lună înainte de Paşti şi era făcută de câţiva membri ai comunităţii. Colecta
era dusă la tezaurul templului cu ocazia pelerinajului pentru Paşti.
pLit.: statr = patru drahme.
qLit.: trebuie.
rÎn multe manuscrise apare v. 11: Căci Fiul Omului a venit să salveze ceea ce este pierdut, probabil
armonizare după Lc 19,10.
Parabola oii regăsite
(Lc 15,1-7)
12
Ce părere aveţi? Dacă un om are o sută de oi şi se rătăceşte una dintre ele, oare nu
le lasă pe cele nouăzeci şi nouă pe munte şi se duce să o caute pe cea rătăcită? 13 Şi dacă
ajunge să o găsească, adevăr vă spun că se bucură pentru ea mai mult decât pentru cele
nouăzeci şi nouă care nu se rătăciseră. 14 Tot aşa Tatăl vostrus care este în ceruri nu vrea
să se piardă pe nici unul dintre aceştia mai mici.
Îndreptarea fraternă
(Lc 17,3)
15
Dacă fratele tău greşeşte împotriva ta, mergi şi mustră-l numai între patru ochit.
Dacă te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. 16 Dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau
doi pentru ca orice hotărâre să fie întemeiată pe declaraţia a doi sau trei martori.
17
Dacă nu vrea să-i asculte nici pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă nu vrea să asculte nici
de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi un vameşu. 18 Adevăr vă spun: Tot ce veţi
legav pe pământ va fi legat şi în cer şi tot ce veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în
cer. 19 Iarăşiw vă spun: Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le
va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri. 20 Căci unde doi sau trei sunt adunaţi în numele
meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor”.
Iertarea aproapelui
21
Atunci, Petru s-a apropiat şi i-a zis: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu
care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” 22 Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte
ori, ci până la şaptezeci de ori şaptex.
Parabola servitorului neîndurător

23
De aceea împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie contul
cu servitorii săi. 24 Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora
zece mii de talanţiy . 25 Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie
vândut elz, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. 26 Atunci servitorul a căzut în
sUnele manuscrise au: Tatăl meu.

tLit.: între tine şi el.
uLa poporul evreu sentimentul apartenenţei la comunitatea lui Dumnezeu era foarte puternic. Pedeapsa
cea mai mare era excluderea evreului din comunitate, pedeapsă care echivala cu moartea. Aici Isus nu
îndeamnă la ură şi dispreţ faţă de păcătos, ci se caută descurajarea lui de a rămâne în atitudinea greşită.
vÎn acest verset, una din puterile conferite lui Petru (16,19) este extinsă şi la ceilalţi discipoli cărora li se
adresează Isus în discursul de faţă.
wUnele manuscrise adaugă: Adevăr... vă spun.
xDupă tradiţia ebraică, cineva este obligat să ierte dacă cel care i-a greşit îşi cere iertare după forma
prescrisă: să repete cererea de trei ori în faţa a doi martori. Evreii credeau că Dumnezeu iartă până la trei
ori. Deja Petru face un efort uimitor de generozitate: de şapte ori. Cifra propusă de Isus este în mod
evident simbolică şi înseamnă totdeauna. În Gen 4,24 Lameh ameninţa cu răzbunarea de şaptezeci de ori
şapte. Dar logicii răzbunării fără limită, Evanghelia îi contrapune iertarea fără limită, care singură poate
dezarma mecanismul ce regenerează păcatul şi dezbinarea între fraţi.
y„Talantul” este o unitate de măsură a metalelor preţioase în Grecia antică. Un talant echivalează cu
34,273 kg, sau 6.000 de dinari. Dacă e vorba de aur, suma este enormă (34 tone de aur). Pentru a ne face o
idee: venitul anual al regelui Solomon era de 666 talanţi de aur (1Rg 10,14) şi al lui Irod era de 900
talanţi.
zCeea ce se obţinea prin vânzarea unui sclav varia între 500 şi maximum 2000 de dinari (0,3 talanţi).
genunchi implorându-l: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!»
27
Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria.
28
Dar ieşind, servitorul acela s-a întâlnit cu unul care era servitor împreună cu el şi
care îi datora o sută de dinaria. Înşfăcându-l, îl strângea de gât spunându-i: «Dă-mi ceea
ce îmi eşti dator!» 29 Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl ruga
stăruitor: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!» 30 Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers
şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria.
31
Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute s-au întristat foarte mult şi, venind, au
povestit stăpânului toate cele întâmplate. 32 Atunci stăpânul l-a chemat şi i-a zis:
«Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. 33 Nu trebuia să te
înduri de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?» 34 Şi
mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria.
35
Tot aşa vă va face şi Tatăl meu care este în ceruri, dacă nu veţi ierta fiecare fratelui
său din inimă”.
IX. ACTIVITATEA LUI ISUS

ÎN IUDEEA ŞI IERUSALIM
Căsătoria şi divorţul
(Mc 10,1-12)
1
19 Când a terminat Isus cuvintele acestea, a plecat din Galileea şi a venit în
ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan. 2 Mulţimi mari îl urmau, iar el le vindeca acolo.
3
Au venit la el unii farisei şi, ca să-l pună la încercare, i-au zis: „Îi este permis unui
bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?” 4 El le-a răspuns: „Nu aţi citit că de la
început Creatorul i-a făcut bărbat şi femeie? 5 şi a zis: De aceea omul îşi va lăsa tatăl şi
mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup 6 astfel încât nu vor mai fi
doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. 7 Ei
i-au zis: „Atunci de ce Moise a poruncit să i se dea act de despărţire şi s-o lase?” 8 El
le-a spus: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsaţi soţiile. De
la început însă nu a fost aşa. 9 Dar eu vă spun: Cine îşi lasă femeia, în afară de
desfrânareb, şi se căsătoreşte cu alta, comite adulterc”.
Despre celibat
10
Discipolii i-au zis: „Dacă aşa stau lucrurile cu bărbatul şi femeia, este mai bine să
nu se căsătorească”d. 11 Dar el le-a zis: „Nu toţi înţeleg cuvântul acesta, ci numai aceia
cărora le-a fost dat. 12 Există eunuci care s-au născut astfel din sânul mamei, există
aUn „dinar” este plata muncii pe o zi. În comparaţie, zece mii de talanţi = 60.000.000 dinari.
bUnele manuscrise, acordându-se probabil cu Mt 5,32, au: în afară de caz de desfrânare, o face să comită
adulter. Pentru interpretare vezi n. Mt 5,32.
cManuscrise importante adaugă: Şi cine se însoară cu una lăsată comite adulter.
dReacţia spontană şi aparent pesimistă a discipolilor cu privire la căsătorie, demonstrează în mod clar că
învăţătura lui Isus nu oferă posibilitatea divorţului, nici măcar în caz de infidelitate a unuia dintre soţi, aşa
cum interpretează unii în mod greşit.
eunuci care au fost făcuţi astfel de oameni şi există eunuci care s-au făcut ei înşişi astfel
pentru împărăţia cerurilore. Cine poate înţelege, să înţeleagăf”!
Isus şi copiii
(Mc 10,13-16; Lc 18,15-17)
13
Atunci i s-au adus copii ca să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage, dar discipolii
îi mustrau. 14 Însă Isus le-a zis: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la mine, căci împărăţia
cerurilor este a acelora care sunt ca ei”. 15 Şi după ce şi-a pus mâinile peste ei, a plecat
de acolo.
Tânărul bogat
(Mc 10,17-31; Lc 18,18-30)
16
Şi iată că a venit un om la el şi i-a zis: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca
să am viaţa veşnică?” 17 El i-a răspuns: „De ce mă întrebi despre ceea ce este bun? Unul
este Cel Bung; dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile!” 18 L-a întrebat: „Care?”
Atunci Isus i-a zis: „Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie
falsă! 19 Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta! şi: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi!” 20 Tânărul i-a zis: „Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipseşte?” 21 Isus i-a
zis: „Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea
comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!” 22 Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat
întristat pentru că avea multe bogăţii.
23
Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: „Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în
împărăţia cerurilor. 24 Din nou vă spun: mai uşor este ca o cămilăh să treacă prin urechea
acului, decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.
25
Când au auzit discipolii, au rămas foarte nedumeriţi şi spuneau: „Atunci cine se
poate mântui?” 26 Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni acest lucru este imposibil,
dar pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
27
Atunci Petru a luat cuvântul şi a zis: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat, deci
care va fi partea noastră?” 28 Dar Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că voi care m-aţi urmat,
la reînnoireai tuturor lucrurilor, când Fiul Omului va sta pe tronul măririi sale, veţi sta şi
voi pe douăsprezece tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 29 Şi
oricine va fi părăsit case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau soţiej, sau copii,
eÎn mentalitatea poporului evreu, căsătoria era o datorie religioasă (cf. Gen 1,28) pentru perpetuarea
poporului lui Dumnezeu, iar cine nu se căsătorea era considerat ca unul care desfigurează chipul lui
Dumnezeu. Sunt totuşi cunoscute unele excepţii. Ieremia primeşte porunca lui Dumnezeu de a nu se
căsători pentru a fi un semn profetic al depopulării ţării (Ier 16,1-13). Esenienii erau celibi după mărturia
lui Iosif Flaviu. Învăţătura lui Isus despre celibat („cei care se fac ei înşişi eunuci pentru împărăţia
cerurilor”), care este greu de înţeles în afara unui dar special al lui Dumnezeu, nu e o critică adusă
căsătoriei, ci o excepţie escatologică: prioritatea împărăţiei cerurilor îi determină pe unii oameni să nu se
căsătorească.
fPrin această expresie specifică literaturii sapienţiale, Isus arată că nu vrea doar să explice conţinutul şi
motivaţia celibatului, dar face o invitaţie către cei care pot să o înţeleagă, să o practice.
gUnele manuscrise adaugă: Dumnezeu.
hVezi n. Lc 18,25.
iTermenul indică reînnoirea mesianică cu care va fi inaugurat timpul mântuirii (Is 7,21-22; Ez 40,48; 2Pt
3,10-13).
jCâteva manuscrise omit: sau soţie.
sau ogoare pentru numele meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică. 30 Şi mulţi
dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii [vor fi] primii.
Parabola lucrătorilor în vie

1
20 Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să
angajeze lucrători în via sa. 2 După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis
în via lui. 3 Ieşind la ceasul al treileak, a văzut pe alţii stând în piaţăl 4 şi le-a spus:
Mergeţi şi voi în vie şi vă voi da ce vi se cuvine. 5 Iar ei au plecat.
Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi al nouălea şi a făcut la fel. 6 Apoi a ieşit pe la
ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: De ce staţi aici toată ziua
degeaba? 7 I-au spus: Pentru că nimeni nu ne-a angajat. El le-a zis: Mergeţi şi voi în vie!
8
Când s-a lăsat seara, stăpânul viei a spus administratorului său: Cheamă lucrătorii şi
dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi. 9 Venind cei de la ceasul al
unsprezecelea au primit câte un dinar. 10 Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai
mult, dar au primit şi ei câte un dinar. 11 Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului
12
zicând: Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi care am suportat
greutatea zilei şi arşiţa. 13 Dar el a răspuns unuia dintre ei: Prietene, nu te nedreptăţesc.
Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? 14 Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau
acestuia din urmă ca şi ţie. 15 N-am dreptul să fac ceea ce vreau cu bunurile mele? Sau
ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? 16 Astfel ultimii vor fi primii, iar primii [vor fi]
ultimii”.
A treia anunţare a morţii şi învierii

(Mc 10,32-34; Lc 18,31-34)
17
Urcând spre Ierusalim, Isus i-a luat deoparte pe cei doisprezece discipolim şi le-a
spus pe drum: 18 „Iată, noi urcăm la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâinile
arhiereilor şi ale cărturarilor, îl vor condamna la moarte, 19 îl vor da pe mâinile păgânilor
ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar a treia zi va învia”.
Cererea fiilor lui Zebedeu
(Mc 10,35-40)
20
Atunci mama fiilor lui Zebedeu a venit la el cu fiii ei şi a căzut în genunchi ca să-i
ceară ceva. 21 El i-a zis: „Ce vrei?” I-a spus: „Porunceşte ca aceşti doi fii ai mei să stea
unul la dreapta şi unul la stânga ta, în împărăţia ta”. 22 Atunci Isus a răspuns: „Nu ştiţi ce
cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu?”n I-au spus: „Putem”. 23 El le-a zis:
„Potirul meu îl veţi bea, însă a sta la dreapta şi la stânga mea nu eu trebuie să dau, ci
este pentru cei cărora le-a fost pregătit de Tatăl meu”.
Cel mai mare trebuie să slujească

(Mc 10,42-45; Lc 22,24-27)
24
Când au auzit ceilalţi zece au fost cuprinşi de indignare faţă de cei doi fraţi. 25 Dar
Isus i-a chemat la sine şi le-a zis: „Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină şi cei
mari îşi fac simţită puterea asupra lor. 26 Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să
kÎn Orient, ziua de lucru începea la răsăritul soarelui considerat ca prima oră a zilei. Ziua se sfârşea la
apariţia primelor stele, când se considera că este ora a douăsprezecea.
lUnele manuscrise adaugă: degeaba.
mUnele manuscrise omit: discipoli.
nUnele manuscrise adaugă: şi să vă botezaţi cu botezul cu care mă botez eu, probabil armonizare cu Mc
10,38.
devină mare între voi, să fie slujitorul vostru 27 şi cine vrea să fie primul între voi, să fie
servitorul vostru, 28 aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi
să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.
Vindecarea orbilor din Ierihon

(Mc 10,46-52; Lc 18,35-43)
29
În timp ce ieşeau din Ierihon, o mare mulţime îl urma. 30 Şi iată doi orbi stăteau pe
marginea drumului. Şi, auzind că trece Isus, au strigat: „Îndură-te de noi, Doamneo, Fiul
lui David!” 31 Mulţimea însă îi mustra ca să tacă, dar ei strigau şi mai tare: „Îndură-te de
noi, Doamne, Fiul lui David!” 32 Isus s-a oprit, i-a chemat şi le-a zis: „Ce vreţi să fac
pentru voi?” 33 I-au spus: „Doamne, să ne deschizi ochii!” 34 Atunci lui Isus i s-a făcut
milă şi le-a atins ochii. Îndată şi-au recăpătat vederea şi l-au urmat.
Intrarea lui Isus în Ierusalim

(Mc 11,1-11; Lc 19,28-38; In 12,12-16)
21 1 Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghep, pe Muntele Măslinilor,
Isus a trimis doi discipoli 2 spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi
îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz. Dezlegaţi-i şi aduceţi-i la mine. 3 Iar dacă vă
va întreba cineva, să spuneţi: «Domnul are nevoie de ei, dar îi va trimite înapoi
curând»”. 4 Acest lucru s-a făcut ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul
care spune:
5
Spuneţi fiicei Sionului:
Iată regele tău vine la tine blând,
aşezat pe o măgăriţăq şi pe un mânz,
puiul unui animal de povarăr.
6
Discipolii s-au dus şi au făcut după cum le-a poruncit Isus. 7 Au adus măgăriţa şi
mânzul, au aşternut hainele pe ei, iar el s-a aşezat deasupra.
8
Atunci mulţimea numeroasă şi-a întins hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci
şi le aşterneau pe drum. 9 Mulţimile care mergeau înaintea lui şi cele care îl urmau
strigau:
„Osana!s Fiului lui David
Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!
Osana în înaltul cerurilor!”
10
Când a intrat el în Ierusalim, toată cetatea s-a tulburat şi spunea: „Cine este
acesta?” 11 Iar mulţimile spuneau: „Acesta este profetul Isus din Nazaretul Galileii”.
Alungarea vânzătorilor din templu

oÎn unele manuscrise lipseşte: Doamne şi este adăugat: Isuse.
pBetfaghe (aram.) = casa smochinelor necoapte. Este un sat aşezat pe partea orientală a Muntelui
Măslinilor. Actualmente se numeşte Keh-et-Tr.
qMăgăriţa era în Vechiul Testament (Jud 5,10) animalul de călărie folosit de conducători în timp de pace.
Pentru războaie foloseau caii. În continuarea textului din Zaharia, pe care-l citează Matei, profetul anunţă
timpul mesianic când Dumnezeu va distruge carele de război ale lui Efraim şi caii Ierusalimului.
Aclamaţia „Osana Fiului lui David” şi gestul intrării în Ierusalim pe o măgăriţă înseamnă că Isus este
mesia şi rege.
rLit.: puiul celui de sub jug.
s„Osana” este transcrierea cuvântului ebraic hoshia-na care literar înseamnă „ajută-mă, te rog”,
„salvează-mă...” „mântuieşte-mă...”. Iniţial era un strigăt de implorare, dar cu timpul a devenit o expresie
de bucurie şi aşteptare mesianică.
(Mc 11,15-18; Lc 19,45-48; In 2,13-22)
12
Apoi Isus a intrat în templut şi a început să-i alunge pe toţi cei care vindeau şi
cumpărau în templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor
de porumbei. 13 Şi le spunea: „Este scris:
Casa mea se va numi casă de rugăciune.
Voi însă o faceţi peştera tâlharilor”.
14
Atunci orbi şi şchiopi s-au apropiat de el, în templu, iar el i-a vindecat. 15 Dar
arhiereii şi cărturarii, văzând minunile pe care le-a făcut şi pe copiii care strigau în
templu „Osana Fiului lui David!”, au fost cuprinşi de indignare 16 şi i-au spus: „Auzi ce
zic aceştia?” Dar Isus le-a spus: „Da! Nu aţi citit niciodată: Din gura copiilor şi a
sugarilor ţi-ai pregătit laudă?” 17 Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate, spre Betaniau şi a
rămas acolo peste noapte.
Smochinul blestemat
(Mc 11,12-14.20-24)
18
Dis-de-dimineaţă, când se întorcea în cetate, îi era foame 19 şi, văzând un smochin
lângă drum, a venit la el, dar negăsind nimic în el, decât frunze, i-a zis: „Să nu mai dai
rod în veci!”, iar smochinul s-a uscat imediat. 20 Când au văzut discipolii, au fost
cuprinşi de uimire şi spuneau: „Cum de s-a uscat smochinul aşa dintr-o dată?” 21 Atunci
Isus le-a răspuns: „Adevăr vă spun, dacă aţi avea credinţă şi nu v-aţi îndoi, aţi face nu
numai ceea ce s-a întâmplat cu smochinul, ci chiar de aţi spune acestui munte: «Ridică-
te şi aruncă-te în mare», aşa va fi. 22 Şi tot ce veţi cere cu credinţă în rugăciune, veţi
primi”.
Autoritatea lui Isus

(Mc 11,27-33; Lc 20,1-8)
23
După ce a intrat în templu, în timp ce învăţa, s-au apropiat de el arhiereii şi mai
marii poporului şi i-au spus: „Cu ce autoritate faci acestea şi cine ţi-a dat această
autoritate?” 24 Dar Isus le-a răspuns: „Vă voi întreba şi eu un lucru. Dacă îmi veţi
răspunde, vă voi spune şi eu cu ce autoritate fac acestea. 25 Botezul lui Ioan de unde era:
din cer sau de la oameni?” Dar ei discutau între ei: „Dacă spunem «Din cer», ne va zice
«Atunci de ce nu aţi crezut în el?» 26 Iar dacă spunem «De la oameni», ne temem de
popor pentru că toţi îl consideră pe Ioan ca profet”. 27 Şi i-au răspuns lui Isus: „Nu ştim”.
Atunci el le-a zis: „Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea.
Parabola celor doi fii

28
Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. A venit la primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi
lucrează în vie». 29 vEl i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. 30 A
venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Eu mă duc, Doamne», dar nu s-
a dus. 31 Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis:
tMulte manuscrise adaugă: lui Dumnezeu.

uLit.: Beth-hini = casa curmalelor sau Bet'anyya = casa lui Anania (casa tristeţii). Este numele unui sat
aşezat pe partea orientală a Muntelui Măslinilor, la 3 km de Ierusalim pe vechiul drum spre Ierihon. Este
satul lui Lazăr şi al surorilor lui: Marta şi Maria.
vExistă două variante textuale pentru v. 29-31. Cea din textul de mai sus este cea mai bine atestată. A
doua variantă este: 29 „El i-a răspuns: «Eu mă duc, Doamne», dar nu s-a dus. 30 A venit apoi la cel de-al
doilea şi i-a spus la fel. El i-a răspuns: «Nu vreau!», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. 31 Care dintre cei
doi a făcut voinţa Tatălui?” I-au spus: „Ultimul...”.
„Adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui
Dumnezeu. 32 Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu l-aţi crezut, însă vameşii
şi desfrânatele l-au crezut. Voi, însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-aţi
convertit şi nu l-aţi crezut.
Parabola viticultorilor ucigaşi

(Mc 12,1-12; Lc 20,9-19)
33
Ascultaţi o altă parabolă: Era odată un proprietar care a plantat o vie, a înconjurat-o
cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori
şi a plecat în călătorie. 34 Când s-a apropiat timpul culesuluiw, i-a trimis pe servitorii săi
la viticultori ca să primească roadele sale. 35 Dar viticultorii, prinzându-i, pe unul l-au
bătut, pe altul l-au ucis cu pietre. 36 A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât
primii, dar le-au făcut la fel. 37 După aceea l-a trimis pe fiul său la ei zicându-şi: «Pe fiul
meu îl vor respecta». 38 Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta
este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem ca să avem moştenirea lui». 39 Prinzându-l, l-au
scos afară din vie şi l-au ucis. 40 Aşadar, când va veni stăpânul viei ce le va face acelor
viticultori?” 41 I-au zis: „Pe acei nemernici îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă
altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”.
42
Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi:
Piatra pe care au aruncat-o constructorii,
aceasta a devenit piatră unghiularăx;
Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri?
43
De aceea vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui popor
care va aduce roadele cuvenitey. 44z Şi cine va cădea pe această piatră, se va zdrobi, iar
peste cine va cădea ea îl va zdrobi”. 45 Arhiereii şi fariseii, auzind parabolele lui, şi-au
dat seama că vorbeşte despre ei 46 şi căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţimi pentru
că ele îl considerau profet.
Parabola invitaţilor la nuntă

(Lc 14,15-24)
22 Isus a început din nou să le vorbească în parabole: 2 „Împărăţia cerurilor este
1
asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său. 3 Şi i-a trimis pe servitorii lui să-i
cheme pe cei invitaţi la nuntă. Însă ei nu au voit să vină. 4 A trimis din nou alţi servitori
zicându-le: «Spuneţi celor invitaţi: Iată am pregătit ospăţul; taurii mei şi animalele
îngrăşate sunt tăiate şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă!» 5 Dar ei nu au luat în seamă şi s-
au dus: care la ogorul său, care la negustoria lui; 6 iar ceilalţi i-au prins pe servitorii lui,
i-au batjocorit şi i-au ucis. 7 Atunci regele a fost cuprins de mânie şi, trimiţând armatele
sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o. 8 Apoi a spus servitorilor
săi: «Nunta este pregătită, dar cei chemaţi nu au fost vrednici. 9 Mergeţi aşadar la
wLit.: roadelor.
xLit.: capul unghiului. Expresia luată din Ps 118,22 se referă la o piatră de dimensiuni mari folosită la
colţul unui zid pentru a susţine greutatea şi a asigura unitatea a doi pereţi. În viziunea Vechiului
Testament, Stânca Sionului, pe care a fost construit templul, a început să fie considerată piatra unghiulară
a tuturor popoarelor şi apoi a întregului cosmos. Simbolic, această piatră a fost identificată cu Iahve, apoi
cu Israel, iar în perspectiva mesianică cu Mesia. Aici Isus însuşi se identifică cu piatra unghiulară.
yLit.: care face roadele ei.
zÎn multe manuscrise lipseşte v. 44.
intersecţiile drumurilor şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă». 10 Servitorii aceia au ieşit
pe drumuri şi i-au adunat pe toţi pe care i-au găsit, răi şi bunia, şi sala de nuntă s-a
umplut.
11
Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei invitaţi, a zărit acolo un om care nu era
îmbrăcat cu haina de nuntăb, 12 şi i-a spus: «Prietene, cum ai intrat aici fără haina de
nuntă?» El a amuţit. 13 Atunci regele a zis slujitorilor: «Legaţi-i picioarele şi mâinile şi
aruncaţi-l afară în întuneric: acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor. 14 Căci mulţi sunt
chemaţi, dar puţini aleşi»”.
Tributul cuvenit împăratului

(Mc 12,13-17; Lc 20,20-26)
15
Atunci fariseii s-au dus să ţină sfat ca să-l prindă în vorbă. 16 Şi i-au trimis la el pe
discipolii lor împreună cu irodienii, ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi
înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa
omului. 17 Spune-ne aşadar ce părere ai: este permis sau nu a da tribut cezarului?” 18 Dar
Isus, ştiind răutatea lor, le-a zis: „Ipocriţilor, de ce mă ispitiţi? 19 Arătaţi-mi moneda
tributului!” Iar ei i-au adus un dinar. 20 El le-a zis: „Ale cui sunt imaginea aceasta şi
inscripţia?” 21 I-au zis: „Ale cezarului”. Atunci le-a zis: „Daţi-i aşadar cezarului ceea ce
este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. 22 Când au auzit, au
rămas uimiţi şi, lăsându-l, au plecat.
Saduceii şi învierea
(Mc 12,18-27; Lc 20,27-40)
23
În ziua aceea au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat:
24
„Învăţătorule, Moise a spus: Dacă cineva moare fără a avea copii, fratele s-o ia în
căsătorie pe soţia lui şi să-i ridice urmaşi fratelui său. 25 Erau la noi şapte fraţi. Primul
s-a însurat şi a murit, dar nu avea urmaşi şi a lăsat soţia fratelui său. 26 Tot la fel şi al
doilea şi al treilea, până la al şaptelea. 27 În urma tuturor a murit şi femeia. 28 Aşadar la
înviere căruia dintre cei şapte îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o”.
29
Răspunzând, Isus le-a zis: „Vă înşelaţi pentru că nu cunoaşteţi Scripturile, nici
puterea lui Dumnezeu. 30 Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci
vor fi ca îngeriia în cer. 31 Cât despre învierea din morţi, nu aţi citit ceea ce v-a fost spus
de Dumnezeu: 32 Eu sunt Dumnezeul lui Abraham şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul
lui Iacob? Însă el nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii”. 33 Şi mulţimile care
ascultau au rămas uimite de învăţătura lui.
Porunca cea mai mare

(Mc 12,28-34; Lc 10,25-28)
a„Răi şi buni” – un mod caracteristic oriental pentru a exprima totalitatea (Gen 2,17).
bÎn tradiţia biblică, „haina” indică rolul, demnitatea. În sens metaforic, haina reprezintă calităţile
spirituale. Deşi sunt invitaţi buni şi răi, înainte de a începe sărbătoarea propriu-zisă, cei care nu întrunesc
condiţiile de participare la bucuria şi comuniunea salvifică definitivă, sunt condamnaţi la întunericul de
afară unde se aude strigătul disperat al celor care au pierdut ocazia excepţională a unei fericiri veşnice.
Parabola este un serios avertisment al lui Isus pentru acei evrei care îşi făceau iluzii că simpla apartenenţă
la poporul ales le conferă direct dreptul de a participa la sărbătoarea celor mântuiţi.
aMulte manuscrise adaugă: lui Dumnezeu.
34
Auzind fariseii că le-a închis gura saduceilor, s-au adunat la un loc, 35 iar unul dintre
ei, învăţat al Legiib, ca să-l pună la încercare, l-a întrebat: 36 „Învăţătorule, care poruncă
este cea mai mare în Lege?” 37 El i-a zis: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu
toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tăuc. 38 Aceasta este cea mai mare şi
cea dintâi poruncă. 39 Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca
pe tine însuţi. 40 În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii”.
Originea lui Mesia

(Mc 12,35-37; Lc 20,41-44)
41
În timp ce fariseii erau adunaţi, Isus i-a întrebat: 42 „Ce părere aveţi despre Cristos?
Al cui fiu este?” I-au zis: „Al lui David”. 43 El le-a spus: „Atunci de ce David, inspirat
de Duh, îl numeşte Domn când zice:
44
Domnul a spus Domnului meu,
aşază-te la dreapta mea
până când îi voi pune pe duşmanii tăi
sub picioarele tale.
45
Aşadar, dacă David îl numeşte Domn, cum poate fi fiul său?”
46
Şi nimeni nu era în stare să răspundă vreun cuvânt şi nici nu mai îndrăznea cineva
din ziua aceea să-l mai întrebe ceva.
Denunţarea fariseilor şi cărturarilor

(Mc 12,38-40; Lc 11,37-52)
23 Atunci Isus s-a adresat mulţimilor şi discipolilor săi 2 spunând: „Cărturarii şi fariseii
1
s-au aşezat pe catedrad lui Moise. 3 Faceţi şi împliniţi tot ce vă spun ei, dar nu faceţi
după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac. 4 Ei leagă poveri apăsătoare şi greu de
purtate şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nu vor să le mişte nici cu un deget. 5 Toate
faptele lor le fac pentru a fi văzuţi de oameni: îşi lărgesc filacteriilef şi îşi lungesc
ciucurii; 6 le plac locurile de onoare la ospeţe şi primele locuri în sinagogi, 7 să fie
salutaţi prin pieţe şi să fie numiţi de oameni «Rabbi»g.
8
Dar voi să nu lăsaţi să vi se spună «Rabbi», pentru că unul este învăţătorul vostru,
iar voi toţi sunteţi fraţi. 9 Şi nici «tată»h să nu spuneţi nimănui între voi pe pământ,
bUnele manuscrise omit: învăţat al Legii.
cTradiţia ebraică interpreta cele trei facultăţi ca aspecte diferite în care trebuie exprimată şi actualizată
iubirea faţă de Dumnezeu: inima înseamnă dedicarea religioasă lui Dumnezeu; sufletul (viaţa) implică
dăruirea de sine până la martiriu; puterea, care apare în Mc 12,30 şi Lc 10,27 (adică bunurile,
proprietatea), înseamnă dăruirea bunurilor.
d„Catedra lui Moise” era scaunul (din piatră sau lemn) de pe care învăţătorii Legii interpretau Scripturile
(numite şi Legea lui Moise) şi transmiteau tradiţiile rabinice.
eUnele manuscrise omit: şi greu de purtat.
f„Filacteriile” sunt cutiuţe de formă cubică, făcute din piele, în care sunt închise bucăţi de pergament
având înscrise pe ele textele în ebraică din Ex 13,1-10.11-16 şi Dt 6,4-9; 9,13-21. Ele erau legate pe braţul
stâng în dreptul inimii şi pe frunte (cf. Ex 13,9). Orice evreu evlavios le poartă şi astăzi în timpul
rugăciunii de dimineaţă.
gLit.: Mai marele meu şi prin extensiune învăţătorul meu. Titlul onorific în aramaică: rab = mare,
învăţător. Era folosit cu pronume posesiv la persoana I: rabbi singular şi raban la plural. În sec. al II-lea
va căpăta şi sensul de „doctor în Lege”, titlu conferit printr-o ceremonie oficială. Titlul este folosit şi
pentru autorităţile publice, având aceeaşi nuanţă ca My Lord (engl.) sau Mon Seigneur (fr.), denotând o
aureolă de un discret prestigiu cu care un personaj era înconjurat în cercul admiratorilor.
hÎn afara sensului natural, termenul este folosit la origini numai pentru cei trei patriarhi Abraham, Isaac şi
Iacob aşa cum „mamă” se atribuia străbunicelor Israelului: Sarah, Rebeca, Lea şi Rahela. Cu timpul, abba
pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc. 10 Nici să nu lăsaţi să vi se spună «maeştri»,
pentru că unul este maestrul vostru: Cristos. 11 Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul
vostru, 12 căci oricine se va înălţa, va fi umilit şi oricine se va umili, va fi înălţat.
13
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi închideţi împărăţia cerurilor înaintea
oamenilor: nici voi nu intraţi şi nici pe cei care ar voi să intre nu-i lăsaţi să intre. 14 i
15
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi străbateţi marea şi uscatul ca să faceţi
măcar un prozelit şi când l-aţi găsit, îl sortiţi iaduluij, de două ori mai mult ca voi.
16
Vai vouă călăuze oarbe care ziceţi: «Dacă cineva jură pe templu, nu-i nimic; dar
dacă cineva jură pe aurul templului este obligat». 17 Proşti şi orbi! Ce este mai mare:
aurul sau templul care sfinţeşte aurul? 18 Şi: «Dacă cineva jură pe altar, nu-i nimic; dar
dacă cineva jură pe darul de pe el, este obligat». 19 Orbilor!k Ce este mai mare: darul sau
altarul care sfinţeşte darul? 20 Aşadar, cine jură pe altar jură pe el şi pe tot ce se află pe
el. 21 Iar cine jură pe templu, jură pe el şi pe cel care locuieşte în el. 22 Şi cine jură pe cer,
jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe cel care şade pe el.
23
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi daţi zeciuială din mentă, din mărar şi
din chimion, dar lăsaţi la o parte părţile cele mai grele din Lege: dreptatea, îndurarea,
credinţa. Acestea trebuia să le faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi. 24 Călăuze oarbe!
Voi strecuraţi ţânţarul, dar înghiţiţi cămila.
25
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi curăţaţi exteriorul paharului şi al
farfuriei, dar în interior sunt pline de jaf şi necumpătare. 26 Fariseu orb! Curăţă mai întâi
l
interiorul paharului ca să devină curat şi exteriorul lui.
27
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Vă asemănaţi cu mormintele văruite care
apar pe dinafară frumoase, dar în interior sunt pline cu oase de morţi şi cu toată
putreziciunea. 28 Tot aşa şi voi, pe dinafară păreţi drepţi înaintea oamenilor, dar înăuntru
sunteţi plini de ipocrizie şi nelegiuire.
29
Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi! Voi zidiţi mormintele profeţilor şi
împodobiţi monumentele drepţilor 30 şi spuneţi: «Dacă am fi trăit în zilele părinţilor
noştri, n-am fi fost complici cu ei la vărsarea sângelui profeţilor». 31 Astfel voi înşivă
daţi mărturie împotriva voastră că sunteţi fiii celor ce au ucis profeţii! 32 Dar voi întreceţi
măsura părinţilor voştri.
33
Şerpilor, pui de vipere! Cum veţi scăpa de condamnarea la iad? 34 Iată, tocmai de
aceea trimit la voi profeţi, înţelepţi şi cărturari. Pe unii dintre ei îi veţi ucide şi îi veţi
răstigni, pe alţii îi veţi biciui în sinagogile voastre şi îi veţi persecuta din cetate în cetate,
35
ca să cadă asupra voastră tot sângele nevinovat vărsat pe pământ, de la sângele lui
Abel cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Barachiam, pe care l-aţi ucis între
sanctuar şi altar. 36 Adevăr vă spun: toate acestea vor veni peste această generaţie.
Isus plânge asupra Ierusalimului

(Lc 13,34-35)
37
Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine!
De câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-aţi
voit! 38 Iată, casa voastră va fi lăsată pustie. 39 Căci vă spun: nu mă veţi mai vedea de
acum până când veţi zice: Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului”.
X. DISCURSUL ESCATOLOGIC
Anunţarea distrugerii templului

(Mc 13,1-2; Lc 21,5-6)
24 1 Isus ieşise din templu şi pleca. Atunci s-au apropiat discipolii de el şi i-au arătat
construcţiile templului. 2 Dar el le-a zis: „Nu vedeţi toate acestea? Adevăr vă spun, nu va
rămâne piatră peste piatră care nu va fi dărâmată”.
Începutul durerilor şi persecuţiilor

(Mt 10,17-22; Mc 13,3-13; Lc 21,7-19)
3
Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i-au zis aparte:
„Spune-ne, când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al
sfârşitului lumii?” 4 Isus le-a răspuns: „Aveţi grijă să nu vă înşele cineva. 5 Căci mulţi
vor veni în numele meu spunând «Eu sunt Cristosul» şi-i vor înşela pe mulţi. 6 Atunci
veţi auzi vorbindu-se despre războaie şi zvonuri de războaie. Nu vă înspăimântaţi, căci
trebuie să aibă loc toate, dar nu este încă sfârşitul. 7 Se va ridica un popor împotriva altui
popor şi imperiu împotriva altui imperiu şi va fi foamete şi cutremure în diferite locuri.
8
Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
9
Atunci vă vor da la tortură şi vă vor ucide; veţi fi urâţi de toate naţiunile, din cauza
numelui meu. 10 Atunci mulţi se vor scandaliza, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî
între ei. 11 Mulţi profeţi falşi se vor ridica şi vor înşela pe mulţi. 12 Din cauza înmulţirii
fărădelegii, dragostea multora se va răci. 13 Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit,
acela va fi mântuit.
14
Şi această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca mărturie pentru
toate naţiunile. Atunci va veni sfârşitul.
Devastarea Ierusalimului
(Mc 13,14-23; Lc 21,20-24)
15
Aşadar, când veţi vedea profanarea devastatoaren, de care vorbeşte profetul Daniel,
stând în locul sfânt – cel care citeşte să înţeleagă – 16 atunci, cei care sunt în Iudeea să
fugă în munţi; 17 cel care se află pe terasa casei să nu coboare ca să ia ceva din casă, 18 iar
cel care este pe câmp să nu se întoarcă înapoi ca să-şi ia haina.
19
Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca să nu se
întâmple iarna sau în zi de sâmbătă. 21 Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a
fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă n-ar fi scurtate zilele
acelea, nici un om nu s-ar fi salvat; însă de dragul celor aleşio, zilele acelea vor fi
scurtate.
23
Atunci, dacă vă va spune cineva: «Iată, aici este Cristos!» sau «Acolo», să nu
credeţi, 24 căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi lucruri
minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, şi pe cei aleşi. 25 Iată, v-am spus dinainte.
26
Deci dacă vă vor spune: «Iată, este în deşert!» să nu vă duceţi; «în camerele de
taină», să nu credeţi. 27 Căci aşa cum fulgerul apare la răsărit şi luminează până la apus,
tot la fel va fi venirea Fiului Omului. 28 Unde va fi cadavrul, acolo se vor aduna vulturii.
Venirea Fiului Omului

(Mc 13,24-27; Lc 21,25-28)
29
Îndată, după nenorocirea din zilele acelea,
soarele se va întuneca,
iar luna nu-şi va mai da lumina,
stelele vor cădea de pe cer,
iar puterile cerului se vor zgudui.
30
Atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer; şi tot atunci îşi vor bate pieptul
toate triburile pământului şi îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu
putere şi mare glorie. Şi îi va trimite pe îngerii săi cu sunet puternic de trâmbiţăp şi-i
31
vor aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la un capăt la altul al cerurilor.
Parabola smochinului
(Mc 13,28-31; Lc 21,29-33)
32
Învăţaţi de la smochin parabola: când mlădiţa devine deja fragedă şi dau frunzele,
ştiţi că vara este aproape. 33 La fel şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este
aproape, la uşă. 34 Adevăr vă spun că nu va trece această generaţie până nu se vor
împlini toate acestea. 35 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.
Îndemn la vigilenţă
(Mc 13,32-37; Lc 17,26-30.34-36)
36
Despre ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiulq, ci doar
Tatăl. 37 Cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi venirea Fiului Omului: 38 căci cum era
în zilele dinaintea potopului când oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până
în ziua în care Noe a intrat în arcă 39 şi nu şi-au dat seama până când a venit potopul şi i-
a luat pe toţi, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 40 Atunci vor fi doi pe câmp: unul va
fi luat, iar celălalt va fi lăsat; 41 două vor măcina la moară: una va fi luată, iar cealaltă
lăsată.
42
Vegheaţi aşadar, căci nu ştiţi în ce zi vine stăpânul vostru. 43 Dar aceasta s-o ştiţi:
dacă ar şti stăpânul casei la ce oră vine hoţul, ar veghea şi nu ar lăsa să i se spargă casa.
44
De aceea fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi.
Parabola servitorului credincios

(Lc 12,41-48)
45
Oare cine este servitorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl pune peste cei din
casa lui ca să le dea hrană la timpul potrivit? 46 Fericit este servitorul acela pe care
stăpânul său îl va găsi astfel atunci când se va întoarce! 47 Adevăr vă spun că îl va pune
peste toate bunurile sale. 48 Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu
întârzie» 49 şi începe să-i lovească pe cei care sunt servitori împreună cu el, să mănânce
şi să bea cu beţivii, 50 stăpânul acelui servitor va veni în ziua în care nu se aşteaptă şi la
ora pe care n-o ştie, îl va pedepsi asprur şi îi va face parte cu cei ipocriţi. Acolo va fi
51
plânset şi scrâşnirea dinţilor.
Parabola despre cele zece fecioare

1
25 Atunci împărăţia cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare, care şi-au luat candelele
şi au ieşit în întâmpinarea mireluis. 2 Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci înţelepte.
3
Cele nechibzuite şi-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, 4 însă cele
înţelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. 5 Întrucât mirele
întârzia, au aţipit toate şi au adormit. 6 Iar la miezul nopţii s-a auzit un strigăt: «Iată,
mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!» 7 Atunci s-au sculat toate acele fecioare şi şi-au pregătit
candelele. 8 Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru căci
candelele noastre se sting». 9 Dar cele înţelepte au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne
ajungă nici nouă, nici vouă. Mergeţi mai degrabă la cei care vând şi cumpăraţi-vă». 10 Iar
în timp ce ele erau plecate ca să cumpere, a venit mirele. Cele care erau pregătite au
intrat cu el în sala de nuntă şi uşa s-a închist. 11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi
au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!» 12 Dar el le-a răspuns: «Adevăr vă spun, nu vă
cunosc». 13 Vegheaţi aşadar pentru că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!
Parabola talanţilor
(Lc 19,11-27)
14
Tot la fel, un om, fiind gata de plecare într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a
încredinţat bunurile sale. 15 Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul,
fiecăruia după propria pricepere. Apoi a plecat. Îndatău 16 cel care primise cinci talanţi s-
a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci. 17 La fel cel cu doi talanţi, a câştigat alţi doi.
18
Dar cel care primise unul, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns banii stăpânului său.
19
După mult timp a venit stăpânul acelor servitori şi le-a cerut cont. 20 Venind cel care
primise cinci talanţi a adus alţi cinci talanţi spunând: «Stăpâne, cinci talanţi mi-ai dat,
iată alţi cinci talanţi am câştigat». 21 Stăpânul i-a zis: «Bine servitor bun şi credincios!
Peste puţin ai fost credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!»
22
Venind apoi cel cu doi talanţi a spus: «Stăpâne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi
am câştigat». 23 Stăpânul i-a zis: «Bine servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost
credincios, peste multe te voi pune. Intră în bucuria stăpânului tău!»
24
În sfârşit a venit şi cel care primise un talant şi a zis: «Stăpâne, ştiam că eşti un om
aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat 25 şi, pentru că m-
am temut, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău!». 26 Dar
stăpânul i-a răspuns: «Servitor rău şi leneş! Ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de
unde n-am împrăştiat. 27 Deci trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la întoarcerea
mea, aş fi retras ce este al meu cu dobândă. 28 Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui
ce are zece talanţi! 29 Pentru că oricui are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel care nu
are, se va lua şi ceea ce are. 30 Iar pe servitorul netrebnic aruncaţi-l afară în întuneric:
acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor».
Criteriile judecăţii finale

31
Când va veni Fiul Omului în gloria lui, împreună cu toţi îngerii, atunci se va aşeza
pe tronul său de mărire. 32 Şi se vor aduna înaintea lui toate naţiunile, iar el îi va despărţi
pe unii de alţii, aşa cum păstorul desparte oile de capre: 33 va pune oile la dreapta sa, iar
caprele la stânga.
34
Atunci împăratul va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui
meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii, 35 căci am
fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost străin
şi m-aţi primit, 36 gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare şi
aţi venit la mine». 37 Atunci îi vor răspunde cei drepţi: «Doamne, când te-am văzut
flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? 38 Când te-am văzut străin şi te-
am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? 39 Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am
venit la tine?» 40 Iar împăratul le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre
fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut».
41
Atunci va spune celor de la stânga: «Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel
veşnic pregătit pentru diavol şi îngerii lui! 42 Căci, am fost flămând şi nu mi-aţi dat să
v
mănânc, am fost însetat şi nu mi-aţi dat să beau, 43 am fost străin şi nu m-aţi primit, gol
şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat». 44 Atunci ei îi vor
răspunde: «Doamne, când te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau
bolnav, sau în închisoare şi nu ţi-am slujit?» 45 Iar el le va răspunde: «Adevăr vă spun:
tot ce nu aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie nu mi-aţi făcut». 46 Şi vor merge
aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi în viaţa cea veşnică”.
XI. PĂTIMIREA ŞI MOARTEA LUI ISUS
Complotul împotriva lui Isus

(Mc 14,1-2; Lc 22,1-2; In 11,45-53)
26 1 Când a terminat Isus toate aceste cuvântări, le-a spus discipolilor săi: 2 „Ştiţi că
peste două zile va fi Paştele, iar Fiul Omului va fi dat ca să fie răstignit”.
3
Atunci s-au adunat arhiereii şi bătrânii poporului la curtea marelui preot care se
numea Caiafa 4 şi s-au sfătuit ca să-l prindă pe Isus prin viclenie şi să-l ucidă, 5 dar
spuneau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu se facă răzvrătire în popor”.
Ungerea lui Isus în Betania

(Mc 14,3-9; In 12,1-8)
6
În timp ce se afla Isus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, 7 a venit la el o femeie
care avea un vas din alabastru cu mireasmă de mare preţw şi i-a turnat pe cap pe când el
stătea la masă.
8
Văzând aceasta, discipolii au fost cuprinşi de indignare şi spuneau: „Pentru ce
această risipă? 9 Căci s-ar fi putut vinde scump şi să se dea săracilor”. 10 Dar Isus,
observând aceasta, le-a spus: „De ce necăjiţi femeia? Ea a făcut un gest frumos faţă de
mine, 11 căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveţi întotdeauna.
12
Turnând această mireasmă pe trupul meu, a făcut-o pentru înmormântarea mea.
13
Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia aceasta în lumea întreagă, se va
spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”.
Iuda îl trădează pe Isus

(Mc 14,10-11; Lc 22,3-6)
14
Atunci, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la
arhierei 15 şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei i-au numărat
x 16
treizeci de arginţi . Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor.
Pregătirea cinei pascale

(Mc 14,12-16; Lc 22,7-14)
17
În prima zi a Azimelor, au venit discipolii la Isus şi au zis: „Unde vrei să-ţi
pregătim ca să mănânci paşteley?” 18 El a spus: „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi:
«Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii mei»”.
19
Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.
Dezvăluirea trădării lui Iuda

(Mc 14,17-21; Lc 22,21-23; In 13,21-30)
20
Când s-a înserat, stătea la masă împreună cu cei doisprezecez 21 şi, în timp ce
mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”.
22
Întristaţi peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu,
Doamne?” 23 El a răspuns: „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda.
24
Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin
care Fiul Omului este trădat! Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi
născut!” 25 Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, l-a întrebat: „Nu cumva sunt eu,
Rabbi?” El i-a răspuns: „Tu ai zis!”
Instituirea Euharistiei
(Mc 14,22-24; Lc 22,19-20; 1Cor 11,23-25)
26
Şi în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o
discipolilor şi le-a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” 27 Apoi, luând potirul,
după ce a mulţumit, le-a dat lor spunând: „Beţi din acesta toţi, 28 căci acesta este sângele
meu, al alianţei , care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. 29 Vă spun că nu voi
a
mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia
Tatălui meu”. Şi, după ce au cântat imnulb, au plecat spre Muntele Măslinilor.
30
Prezicerea renegării lui Petru

(Mc 14,27-31; Lc 22,31-34; In 13,36-38)
31
Atunci Isus le-a spus: „Voi toţi vă veţi scandaliza din cauza mea în noaptea aceasta,
căci este scris:
Voi bate păstorul
şi oile din turmă se vor risipi.
32
Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”. 33 Atunci, Petru,
luând cuvântul, i-a zis: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi
scandaliza niciodată!” 34 Isus i-a zis: „Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte
de a fi cântat cocoşul, de trei ori mă vei renega”. 35 Petru i-a zis: „Chiar dacă ar trebui să
mor împreună cu tine, nu te voi renega”. Şi toţi discipolii spuneau la fel.
Isus pe Muntele Măslinilor

(Mc 14,32-42; Lc 22,39-46)
36
Atunci Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus
discipolilor: „Staţi aici până când mă voi duce acolo să mă rog!” 37 Şi, luând cu sine pe
Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura. 38 Atunci le-a
spus: „Sufletul meu este trist de moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine!”
39
Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ spunând: „Tată! Dacă este
posibil, să treacă de la mine potirul acesta. Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu”.
40
Apoi a venit la discipoli şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi
putut veghea cu mine nici măcar un ceas? 41 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în
ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”. 42 Iarăşi, pentru a doua oară, a
plecat şi s-a rugat spunând: „Tată, dacă nu este posibil ca să treacă acest potir fără ca să-
l beau, să se facă voinţa ta”.
43
Venind, i-a găsit din nou dormind, căci ochii le erau îngreuiaţi de somn. 44 Lăsându-
i, a plecat din nou şi s-a rugat pentru a treia oară spunând iarăşi aceleaşi cuvinte.
45
Atunci a venit la discipoli şi le-a spus: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-văc! Iată, a
venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! 46 Sculaţi-vă, să mergem. Iată,
cel care mă trădează este aproape”.
Arestarea lui Isus

(Mc 14,43-50; Lc 22,47-53; In 18,3-11)
47
Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece şi împreună cu el
o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului,
48
iar trădătorul lui le dăduse un semn spunând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este;
prindeţi-l!” 49 S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis: „Bucură-te, Rabbi!”. Şi l-a sărutat.
50
Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru aceasta ai venitd!” Atunci apropiindu-se, au pus
mâna pe Isus şi l-au prins. 51 Şi iată, unul dintre cei care erau cu Isus, întinzându-şi
mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea.
52
Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie, de
e 53
sabie vor pieri . Sau crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la
dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 54 Dar cum s-ar mai împlini
Scripturile, că aşa trebuie să fie?” 55 În ceasul acela, Isus a spus mulţimilor: „Aţi ieşit ca
împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în
templu învăţând, şi nu m-aţi arestat. 56 Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească
Scripturile profeţilor”. Atunci toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit.
Isus înaintea Sinedriului

(Mc 14,53-65; Lc 22,66-71; In 18,13-24)
57
Cei care l-au arestat pe Isus, l-au dus la marele preot Caiafa unde se adunaseră
cărturarii şi bătrânii. 58 Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi,
intrând înăuntru, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul.
59
Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l
condamne la moarte, 60 dar nu găseau, deşi s-au prezentat mulţi martori falşi. În cele din
urmă au venit doi 61 şi au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în
trei zile să-l reconstruiesc»”. 62 Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nimic nu răspunzi?
Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?” 63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te
conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu eşti Cristos, fiul lui Dumnezeu”.
64
Isus i-a răspuns: „Tu ai zis. Ba, vă spun:
de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului
şezând la dreapta puterii
şi venind pe norii cerului”.
65
Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus: „A rostit o blasfemie. Ce nevoie
mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia. 66 Cum vi se pare?” I-au răspuns:
„Este vrednic de moarte!”
67
Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuitf 68 spunând:
„Profeţeşte-ne, Cristoase, cine este cel care te-a lovit?”
Renegarea lui Petru
(Mc 14,66-72; Lc 22,55-62; In 18,15-18.25-27)
69
Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis: „Şi tu erai
cu Isus Galileeanul”. 70 Dar el a negat înaintea tuturor spunând: „Nu ştiu ce vorbeşti”.
71
În timp ce se îndrepta spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo: „Acesta era
cu Isus Nazarineanul”. 72 Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul
acela”. 73 Puţin după aceea s-au apropiat cei care erau acolo şi i-au zis lui Petru: „Într-
adevăr şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. 74 Atunci a început să se
blesteme şi să jure: „Nu-l cunosc pe omul acela”. Şi îndată a cântat cocoşul. 75 Atunci şi-
a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei
ori mă vei renega”. Şi, ieşind afară, a plâns amar.
Isus este dus înaintea lui Pilat

(Mc 15,1; Lc 23,1; In 18,28-32)
1
27 Iar când s-a făcut dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut consiliu
împotriva lui Isus ca să-l condamne la moarte. 2 Şi, legându-l, l-au dus şi l-au predat lui
g
Pilat , guvernatorul.
Moartea lui Iuda

(Fap 1,18-19)
3
Atunci Iuda, cel care l-a trădat, văzând că el fusese condamnat, cuprins de
remuşcare, a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cele treizeci de monede de argint
4
spunând: „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat”. Dar ei i-au zis: „Ce ne priveşte? Tu
vei vedea!” 5 Şi aruncând banii în templu, a plecat şi s-a dus să se spânzure. 6 Iar
arhiereii, luând banii, au zis: „Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul
sângelui”. 7 Şi, după ce au ţinut consiliu, au cumpărat cu ei „ogorul olarului” pentru
îngroparea străinilor. 8 De aceea se numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”.
9
Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin Ieremia profetul, care zice: Şi au primit
treizeci de arginţi, preţul celui vândut, care a fost stabilit de fiii lui Israel 10 şi i-au dat
pe ogorul olarului, aşa cum îmi poruncise Domnul.
Isus înaintea lui Pilat

(Mc 15,2-5; Lc 23, 2-5; In 18,33-38)
11
Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat: „Tu eşti regele
iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui!” 12 Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de
bătrâni, nu răspundea nimic. 13 Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc aceştia
împotriva ta?” 14 Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul era foarte
mirat.
Condamnarea lui Isus

(Mc 15,6-15; Lc 23,13-25; In 18,39-19,16)
15
La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor,
pe care îl voiau ei. Pe atunci aveau un deţinut vestit, numith Baraba. 17 Deci, când s-au
16
adunat, Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pei Baraba sau pe Isus care se
numeşte Cristos?” 18 Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui.
19
Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci
dreptului acela, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui”. 20 Dar arhiereii şi bătrânii
au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l trimită la moarte. 21 Luând
cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” I-au
răspuns: „Pe Baraba!” 22 Pilat le-a zis: „Aşadar ce să fac cu Isus, care se numeşte
Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!” 23 El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă
strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!”
24
Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă agitaţia devenea tot mai
puternică, a luat apă şi s-a spălat pe mâinij înaintea poporului spunând: „Eu sunt
nevinovat de sângele acestui dreptk. Voi veţi vedea!” 25 Tot poporul a răspuns: „Sângele
lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”. 26 Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar
pe Isus, după ce l-a biciuitl, l-a dat ca să fie răstignit.
Încoronarea cu spini
(Mc 15,16-20; In 19,2-3)
27
Atunci soldaţii procuratorului l-au adus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul lui
toată cohorta , şi după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantien purpurie.
m 28
29
Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar trestia în mâna dreaptă şi,
îngenunchind, îşi băteau joc de el spunând: „Bucură-te, rege al iudeilor!” 30 Apoi,
scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. 31 După ce şi-au bătut joc de el, l-au
dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească.
Răstignirea lui Isus

(Mc 15,21-32; Lc 23,26-43; In 19,17-27)
32
În timp ce ieşeau, au găsit un om din Cireneo cu numele de Simon. Pe acesta l-au
constrâns să-i ducă crucea. 33 Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul
Craniului, i-au dat să bea vin amestecat cu fierep, dar el, gustând, n-a voit să bea.
34
35
După ce l-au răstignit, au împărţit hainele lui, aruncând zarurile, 36 apoi s-au aşezat
şi au rămas acolo să-l păzească. 37 Au pus deasupra capului său cauza condamnării,
scrisă astfel: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. 38 Atunci au răstignit împreună cu el doi
tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga.
39
Iar cei care treceau, rosteau blasfemii împotriva lui clătinând din cap 40 şi spunând:
„Tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi! Dacă eşti
Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” 41 La fel şi arhiereii îl luau în râs împreună cu
cărturarii şi cu bătrânii şi spuneau: 42 „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. Dacăq
este regele Israelului să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el. 43 S-a încrezut în
Dumnezeu, să-l elibereze acum dacă îl doreşte. Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui
Dumnezeu»”. 44 Chiar şi tâlharii răstigniţi împreună cu el, îl insultau în acelaşi fel.
Moartea lui Isus

(Mc 15,33-41; Lc 23,44-49; In 19,28-30)
45
De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea.
46
Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „El, El, lemá sabactáni?”
care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” 47 Unii dintre
cei care erau de faţă spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie?” 48 Şi îndată unul dintre ei a
alergat şi, luând un burete, l-a înmuiat în oţet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea. 49 Iar
ceilalţi spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” 50 Dar Isus, strigând din
nou cu glas puternic, şi-a dat sufletul.
51
Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, pământul s-a
cutremurat, pietrele s-au despicat, 52 mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale
sfinţilor morţi au înviat 53 şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea
sfântă şi s-au arătat multora.
54
Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul
şi cele întâmplate, au fost cuprinşi de o mare spaimă şi au spus: „Cu adevărat, acesta era
Fiul lui Dumnezeu!” 55 Erau acolo şi multe femei care priveau de departe. Unele dintre
ele îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-i. 56 Printre ele erau, Maria Magdalena,
Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.
Înmormântarea lui Isus

(Mc 15,42-47; Lc 23,50-56; In 20,1-10)
57
Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, numit Iosif, care era şi el
discipol al lui Isus. 58 Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a
poruncit să-i fie dat. 59 Iosif a luat trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-un giulgiu curat 60 şi l-
a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră
mare la intrarea mormântului, a plecat.
61
Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului.
Pază la mormânt
62
În ziua următoare, cea care este după ziua Pregătirii, s-au adunat arhiereii şi fariseii
la Pilat 63 şi i-au spus: „Domnia ta, ne-am amintit că acel înşelător a spus pe când mai
trăia încă: «După trei zile voi învia». 64 Porunceşte, deci, să fie păzit mormântul până în
ziua a treia ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi apoi să spună poporului: «A
înviat din morţi!» Iar înşelătoria aceasta de pe urmă ar fi mai rea decât prima”. 65 Pilat
le-a zis: „Aveţi garda, mergeţi şi păziţi cum ştiţi”. 66 Ei s-au dus şi, sigilând piatra, au
păzit mormântul cu garda.
XII. ÎNVIEREA LUI ISUS
Mormântul gol
(Mc 16,1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-13)
28 1 După ce a trecut sâmbăta, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi
cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. 2 Şi iată, a venit un cutremur mare: îngerul
Domnului a coborât din cer, a venit şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea.
3
Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. 4 La vederea lui, paznicii
s-au cutremurat de frică şi au rămas ca morţi. 5 Dar îngerul a spus femeilor: „Voi, nu vă
temeţi! Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. 6 Nu este aici, căci a înviat după cum a zis.
Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcutr. 7 Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui: «A
s
înviat din morţi şi, iată, merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea. Iată, v-
am spus»”. 8 Plecând în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au alergat să
dea de ştire discipolilor lui.
Isus apare femeilor

(Mc 16,9-11; Lc 24,10-11; In 20,14-18)
9
Şi, iată, Isus le-a venit în întâmpinare şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!”. Iar ele apropiindu-
se, i-au cuprins picioarele şi i s-au închinat. 10 Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi!
Mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea”.
Mituirea gărzii
11
După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate şi au dat de ştire
arhiereilor despre toate cele întâmplate. 12 Aceştia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au
dat bani mulţi soldaţilor 13 zicând: „Să spuneţi: «Discipolii lui au venit noaptea şi l-au
furat, pe când noi dormeam». 14 Şi dacă va afla guvernatorul despre asta îl vom convinge
noi şi vă vom scăpa de neplăceri”. 15 Ei, luând banii, au făcut aşa cum au fost instruiţi.
Astfel zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.
Trimiterea apostolilor în lume

(Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20, 19-23; Fap 1,6-8)
16
Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus.
17
Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. 18 Apropiindu-se, Isus le-a vorbit:
„Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. 19 Aşadar, mergeţi, învăţaţi toate
naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, 20 învăţându-i să
ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
lumii”.
Evanghelia dupã sfântul Marcu
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL MARCU
INTRODUCERE
Autorul - A doua evanghelie canonică pe care ne-o transmite tradiţia îi este atribuită
lui Marcu, numit şi Ioan Marcu (Fap 12,12.25; 15,37). El nu a fost apostol şi nici
discipol al lui Isus. A fost discipol al lui Barnaba, al lui Paul şi al lui Petru (Fap 12,25;
13,5; 15,36-39; 1Pt 5,13). S-a născut la Ierusalim şi era fiul unei femei cu numele
Maria, care avea o casă în cetate, unde se adunau primii creştini (Fap 12, 12-17). Marcu
era verişorul lui Barnaba (Col 4,10). După tradiţie este interpretul lui Petru, alături de
a devenit un titlu onorific rezervat învăţătorilor celebri ai Legii sau oamenilor cu vază. Prin învăţătura sa,
Isus nu neagă legăturile de paternitate spirituală între învăţător şi discipol, ci îi avertizează pe discipoli
împotriva spiritului de ambiţie pe care îl observă la farisei şi cărturari.
iPuţine manuscrise au: Vai vouă cărturarilor şi fariseilor ipocriţi. Voi mâncaţi casele văduvelor şi vă
rugaţi îndelung cu prefăcătorie. Pentru aceasta veţi primi o condamnare mai aspră. Textul este luat
probabil din Mc 12,40 şi Lc 20,47.
jLit.: când a devenit, îl faceţi fiu al Gheenei.
kUnele manuscrise importante au: proşti şi orbi, probabil pentru a păstra paralelismul cu v. 17.
lMulte manuscrise importante adaugă: şi al farfuriei.
mLit.: Iahve binecuvântează. Despre uciderea lui Zaharia vezi 2Cr 24,20-21.
nPrin această expresie, profetul Daniel se referă la gestul sacrileg al lui Antioh al IV-lea Epifanul care în
167 î.C. a ridicat statuia lui Zeus din Olimp pe altarul de jertfă din templul din Ierusalim (cf. 1Mac 1,54;
2Mac 6,2). Acest fapt a devenit prototipul oricărei profanări a templului din Ierusalim.
oSe reia ideea mesianică de speranţă a „restului sfânt” prin care devine posibilă salvarea celorlalţi.
pUnele manuscrise au: cu trâmbiţă mare, iar altele: cu trâmbiţă şi cu sunet.
qMulte manuscrise omit: nici Fiul. Arianii (în sec. al IV-lea) au interpretat „nici Fiul” ca un argument că
Isus este numai om, nu şi Dumnezeu. Dar această expresie se aseamănă cu Mt 22,23 şi arată că nu este
misiunea lui Isus să determine sfârşitul lumii şi să predestineze locuri în cer. Dumnezeu este stăpânul
absolut al istoriei. Oamenii nu pot nici prevedea, nici controla desfăşurarea istoriei. De aceea este absurdă
pretenţia unora de a cunoaşte data sfârşitului lumii.
rLit.: îl va tăia în două.
sUnele manuscrise adaugă: şi a miresei.
tNu se poate face o reconstituire a obiceiurilor de nuntă ale evreilor, contemporani cu Isus, doar pe baza
elementelor furnizate de această parabolă, întrucât aici imaginile sunt simbolice.
uUnele manuscrise au: şi a plecat îndată. 16 Cel....
vMulte manuscrise introduc: pe care Tatăl meu l-a....
wÎn vechime turnarea untdelemnului parfumat (mireasmă) pe capul oaspetului era un gest de primire plină
de bucurie, semn de noroc şi de sărbătoare (Ps 23,5; 92,11). Ungerea trupului avea o semnificaţie
deosebită în alegerea regelui (1Sam 10,1) şi în sfinţirea preoţească (Ex 39,7). În perioada de după exil se
dă o deosebită importanţă îngropării morţilor ca „faptă bună”. Vasul în care era mireasma era făcut din
piatră de alabastru, de culoare albă.
xErau monede numite shekeli, singurele în circulaţie la templu. Echivalentul celor treizeci de monede era
de 120 dinari. După Ex 21,32 aceasta era despăgubirea pentru sclavul ucis în mod involuntar.
yPregătirile pentru sărbătoare presupuneau amenajarea unei săli, jertfirea mielului, pregătirea
accesoriilor: pâine nedospită, sosul ritual, ierburile amare şi cupele cu vin. „A mânca paştele” înseamnă a
participa la cina rituală de Paşti.
zUnele manuscrise adaugă: discipoli.
aUnele manuscrise adaugă: celei noi.
bAcest „imn” este alcătuit din Ps 115-118.
cUnele traduceri moderne dau o nuanţă de acuză la adresa apostolilor: Dormiţi mereu şi vă odihniţi?
(RSV). Totuşi cuvintele lui Isus exprimă doar constatarea amară că discipolii nu sunt în stare să vegheze
cu el.
care a cutreierat Asia Mică şi Europa, iar Evanghelia lui redă predica lui Petru. A murit
ca martir, probabil în Alexandria (Egipt), iar relicvele lui sunt păstrate în bazilica San
Marco din Veneţia.
Limba - Evanghelia după sfântul Marcu a fost scrisă în limba greacă populară, cu un
vocabular redus, dar precis, cu un stil viu şi colorat. Fraza este deseori întreruptă pentru
a se da ca într-o paranteză explicaţii considerate de autor ca necesare pentru cititorii de
cultură greco-romană. Particularităţile lingvistice se păstrează de-a lungul întregii
Evanghelii, ceea ce demonstrează unicitatea autorului.
Destinatarii - Sfântul Marcu se adresează creştinilor din afara Palestinei, probabil
celor de la Roma, de provenienţă ebraică sau păgână. Astfel se explică de ce referinţele
la Lege şi Profeţi sunt mai puţine; obiceiurile şi tradiţiile ebraice, numele şi cuvintele
aramaice sunt explicate (3,17; 5,41; 7,1-23, etc); sunt evitate expresii şi situaţii
dUnele traduceri moderne folosesc o întrebare. Dar aici este constatarea lui Isus referitoare la scopul
venirii lui Iuda. De fapt Isus este cel care domină situaţia; cu libertate şi luciditate el dă semnalul începerii
ultimei faze a dramei.
e„Sabia” este simbolul forţei militare şi al violenţei distructive. Folosirea ei intră în logica răfuielii care
stă la baza legii talionului. Dar Isus declară depăşit principiul unei dreptăţi care reglementează raporturile
umane în baza echilibrului de forţe sau teroare.
fVerbul hrapizo este foarte rar în greaca biblică. Nu se referă la lovitura obişnuită cu interiorul palmei, ci
cu dosul palmei, gest care are o semnificaţie de jignire profundă. După tradiţia rabinică, cel care lovea cu
dosul palmei era mult mai vinovat decât cel care lovea cu pumnul. Gravitatea jignirii este aici cu atât mai
evidentă cu cât cei care lovesc sunt membrii Sinedriului, deci reprezentanţii religioşi ai Israelului.
gUnele manuscrise adaugă: Ponţiu. „Ponţiu Pilat” a fost procuratorul Iudeii între 25-35, în timpul lui
Cristos. Este descris de istoriografi ca un om încăpăţânat şi dur, violent, jefuitor şi crud: este vinovat de
executarea multor persoane fără un proces legal. Din cauza atacării unei procesiuni religioase pe muntele
Garizim, samaritenii l-au denunţat. A fost chemat de împăratul Tiberiu la Roma şi destituit. Nu se cunosc
alte date după destituirea lui.
hUnele manuscrise vechi adaugă: Isus. Este posibil ca Baraba să fi avut acest nume, de altfel foarte
frecvent în acel timp la evrei.
iUnele manuscrise vechi adaugă: Isus.
jExista un vechi obicei, atestat în Dt 21,6-7, ca bătrânii să-şi spele mâinile lângă un cadavru pentru a-şi
demonstra nevinovăţia. Deşi roman, Pilat face acest gest pentru a impresiona pe evrei şi pentru a declara
că nu este responsabil de moartea lui Isus. Această responsabilitate este revendicată, în schimb, de evrei,
fiind transmisibilă la copiii lor. Expresia „sângele lui asupra noastră” este cunoscută atât în Vechiul
Testament (2Sam 3,29) cât şi în literatura rabinică.
kUnele manuscrise au: de sângele acesta.
lFlagelarea după metoda romană se făcea cu flagella, nuiele (pentru un om liber) sau cu fragra, biciul din
piele (pentru sclavi). Biciul avea la capete bucăţi de os (scorpiones) sau bile de plumb (plumbator). Spre
deosebire de legea ebraică, după care se puteau da patruzeci de lovituri minus una, din teama de a nu fi
prea multe (cf. Dt 25,3), legea romană lăsa numărul loviturilor la aprecierea biciuitorului sau a
procuratorului care asista.
m„Cohorta” este o unitate militară în armata romană, compusă din aproximativ cinci sute de soldaţi. Cifra
este aici hiperbolică.
nMantia aici este aşa numitul saguus al soldaţilor romani cu care l-au acoperit în semn de batjocură.
o„Cirene” este capitala provinciei Cyrenaica, din nordul Africii.
pÎn Evanghelia după sfântul Matei avem un joc de cuvinte: „vinul înmiresmat” (vezi n. Mc 15,23) este
înlocuit cu vinul amestecat cu fiere, făcându-se astfel legătura cu dreptul din Ps 69,22 căruia duşmanii îi
dădeau fiere în mâncare şi oţet în băutură.
qÎn câteva manuscrise importante lipseşte: Dacă.
rMulte manuscrise adaugă: Domnul.
sUnele manuscrise omit: din morţi.
ofensatoare pentru păgâni, sunt folosiţi termeni militari şi de măsură utilizaţi în imperiul
roman (5,9.15; 6,37; 12,14, etc).
Structura - Sfântul Marcu îşi organizează materialul după două criterii: din punct de
vedere geografic descrie mai întâi activitatea lui Isus în Galileea (1,14-7,23), apoi
activitatea lui Isus în ţinuturile păgâne (7,24-8,26), drumul lui Isus de la Cezareea lui
Filip la Ierusalim (8,27-10,52), activitatea lui Isus la Ierusalim, care culminează cu
pătimirea, moartea şi învierea lui (11,1-16,20); din punct de vedere teologic prezintă în
prima parte misterul lui Mesia (1,14-8,26), iar în partea a doua misterul Fiului Omului
(8,27-16,20).
Locul - Cu excepţia sfântului Ioan Crizostomul, care presupune că sfântul Marcu
şi-ar fi scris Evanghelia la Alexandria, toată tradiţia consideră că ea a fost scrisă la
Roma sau oricum în Italia.
Data - Conform mărturiei sfântului Irineu, Evanghelia a fost scrisă după moartea
sfântului Petru (64) şi oricum înainte de anul 70 (distrugerea
templului din Ierusalim de către romani).
Mărturii despre Evanghelia sfântului Marcu întâlnim foarte devreme: Papia, sfântul
Iustin, Tertulian, sfântul Clement din Alexandria, Origene.
Teologia - În Evanghelia după sfântul Marcu, tema centrală este identitatea lui Isus.
Mulţi se interesează de această problemă: discipolii, lumea, demonii, Irod, marele preot,
Pilat şi centurionul, dar Isus, în prima parte, vrea ca identitatea sa să rămână ascunsă
(secretul mesianic) şi de aceea lasă faptele minunate să vorbească. După mărturisirea lui
Petru (8,29), Isus îşi descoperă progresiv identitatea, făcând apel la figura servitorului
lui Iahve (8,31.38; 9,9.12.31, etc.) venit ca să aducă mântuire lumii prin sacrificiul vieţii
proprii. Această revelare este făcută discipolului. Vestea cea bună despre Isus - Mesia şi
Fiu al lui Dumnezeu, nu este o doctrină teoretică, ci presupune o comuniune personală
cu el. Pe această comuniune cu Isus şi pe cunoaşterea misterului persoanei sale se va
baza predica apostolică.
Discipolul îl urmează pe Isus, cunoscându-l mereu mai bine şi identificându-se cu
Învăţătorul prin renunţarea la sine, la legăturile familiale, la bogăţii, la viaţa însăşi
(8,34-38; 10,31.43). Dar cine refuză această revelaţie, devine duşmanul lui Mesia
(11,27-29; 12,12-37), îl persecută şi-i cauzează moartea. Or tocmai moartea lui Isus este
victoria definitivă asupra diavolului, împlinirea mântuirii şi recunoaşterea filiaţiunii
divine a lui Isus (15,39).
Datorită acestei tematici, în ultimul timp, Evanghelia după sfântul Marcu este
folosită din ce în ce mai mult în cateheza pregătitoare pentru primirea botezului.
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL MARCU
I. PREGĂTIREA ACTIVITĂŢII PUBLICE

A LUI ISUS

(Mt 3,1-12; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28)
1.1 Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeua, 2 aşa cum este scris în
profetul Isaiab:
Iată eu îl trimit pe îngerulc meu
înaintea feţei tale;
el îţi va pregăti calea.
3
faceţi drepte cărările lui.
4
Ioan Botezătorul a apărut în deşert, predicând botezul pocăinţei spre iertarea
păcatelor. 5 Întreaga regiune a Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului veneau la el şi erau
botezaţi de el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6
Ioan era îmbrăcat cu o haină din părd de cămilă şi încins la mijloc cu o cingătoare
din piele; mânca lăcustee şi miere sălbatică 7 şi predica zicând: „Vine după mine cel care
este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-i dezlegf cureaua
încălţămintei. 8 Eu v-am botezat cu apă, însă el vă va boteza cu Duhul Sfânt”.
Botezul lui Isus

(Mt 3,13-17; Lc 3,21-22)
9
În zilele acelea a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
10
Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel,
coborând asupra lui. 11 Şi din cer s-a auzit un glas: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-
am găsit bucuria”.
Ispitirea în deşert
(Mt 4,1-11; Lc 4,1-13)
a]În unele manuscrise lipseşte: Fiul lui Dumnezeu.

b Deoarece textul citat de Marcu provine din Malahia, în unele manuscrise, în loc de: în profetul Isaia,
apare: în profeţi.
cAici sensul este: „mesagerul”. Este singurul loc în Marcu în care termenul grec angelos are această
semnificaţie.
dLit.: îmbrăcat în păr de cămilă. Nu este vorba de piele de cămilă, ci de o haină lungă, împletită din păr
de cămilă, folosită şi ca haină de pocăinţă (sac).
eÎn antichitate, ca şi în zilele noastre, unele triburi din deşertul Arabiei şi din Africa de Nord obişnuiesc
să mănânce lăcuste. Ele sunt consumate fie crude, fie prăjite sau fierte, separat sau în amestec cu miere şi
curmale. Talmudul permite consumarea lăcustelor curate. În Asiria era o delicatesă nelipsită de la masa
regală. Nu era mâncarea săracilor.
f„A se apleca şi a dezlega cureaua încălţămintelor” făcea parte din obligaţiile unui sclav. După învăţătura
rabinică numai sclavii păgâni, nu cei evrei, puteau fi obligaţi la acest serviciu. Faptul că Ioan nu se
consideră vrednic pentru această acţiune, scoate în evidenţă umilinţa lui şi superioritatea fără limită a
celui care este prevestit.
12
Şi îndată, Duhul l-a scos în deşert. 13 Iar în deşert a fost ispitit de Satana timp de
patruzeci de zile. Acolo era împreună cu fiareleg, iar îngerii îi slujeau.
II. ACTIVITATEA LUI ISUS ÎN GALILEEA
Începutul predicării lui Isus (Mt 4,12-17; Lc 4,14-15)

14
După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui
Dumnezeu 15 şi spunând: „S-a împlinit timpul” şi „Împărăţia lui Dumnezeu este
aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie”.
Chemarea primilor discipoli (Mt 4,18-22; Lc 5,1-11)

16
Trecând pe lângă Marea Galileii i-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon,
aruncând năvodulh în mare, căci erau pescari. 17 Isus le-a spus: „Veniţi după mine şi vă
voi face pescari de oameni”. 18 Lăsând îndată năvoadele, l-au urmat. 19 Şi mergând puţin
mai departe l-a văzut pe Iacob, fiul lui Zebedeu, şi pe Ioan, fratele lui, reparându-şi
năvoadele în barcă. 20 El i-a chemat îndată, iar ei, lăsându-l pe tatăl lor Zebedeu în barcă,
împreună cu zilierii lui, s-au dus după el.
În sinagoga din Cafarnaum;

vindecarea unui posedat
(Lc 4,31-37)
21
Au venit la Cafarnaum şi îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început
să-i înveţe. 22 Şi erau uluiţi de învăţătura lui pentru că el îi învăţa ca unul care are
autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat care a
strigat: 24 „Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul
lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul
necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost
cuprinşi de teamă încât se întrebau între ei: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu
autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a
dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.
Vindecarea soacrei lui Simon Petru

(Mt 8,14-15; Lc 4,38-39)
29
Apoi, ieşind din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei, împreună cu Iacob şi
Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea la pat având febră, iar ei i-au vorbit îndată despre ea. 31
El s-a apropiat şi, prinzând-o de mână, a ridicat-o. Atunci febra a lăsat-o şi ea a început
să-i slujească.
Alte vindecări
(Mt 8,16-17.23; Lc 4,40-44)
32
Când s-a înserat, după ce a apus soarele, i-au adus la el pe toţi bolnavii şi posedaţii
de diavol 33 şi toată cetatea era adunată la uşă. 34 El a vindecat pe mulţi care sufereau de
gMarcu descrie ambientul din deşert: loc singuratic, departe de societatea oamenilor. Aici animalele
sălbatice nu trebuie înţelese ca fiind periculoase deoarece contextul nu vorbeşte despre un conflict între
Isus şi acestea.
hTermenul grec amphiballein are sensul de „a arunca năvodul”. Năvodul, înfăşurat pe mână, era lansat în
apă printr-o mişcare circulară a braţului.
diferite boli şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli nu-i lăsa să vorbească pentru că îl
cunoşteau.
35
Dimineaţa, încă pe întuneric, sculându-se, a ieşit şi s-a dus într-un loc retras şi se
ruga. 36 Simon şi cei care erau cu el l-au căutat 37 şi, găsindu-l, i-au spus: „Toţi te caută”.
38
El le-a spus: „Să mergem în altă parte, prin cetăţile învecinate ca să predic şi acolo,
căci pentru aceasta am venit”. 39 Şi a mers prin toată Galileea, predicând în sinagogile
lor şi alungând diavoli.

(Mt 8,2-4; Lc 5,12-16)
40
A venit la el un lepros, l-a rugat şi, îngenunchindi, i-a spus: „Dacă vrei, poţi să mă
cureţi”. 41 Lui i s-a făcut milă şi întinzând mâna l-a atins şi i-a spus: „Vreau, curăţă-te!”
42
Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat. 43 Atunci, avertizându-lj cu hotărâre, l-a
trimis afară, 44 spunându-i: „Vezi să nu spui nimănui nimic, dar mergi, arată-te preotului
şi adu jertfă pentru curăţareak ta cele poruncite de Moise ca mărturie pentru ei”. 45 Însă
el, după ce a ieşit, a început să spună tuturor şi să răspândească vestea, aşa încât [Isus]
nu mai putea să intre în cetate în văzul lumii, dar stătea afară, în locuri retrase. Şi
veneau la el de pretutindeni.
Vindecarea unui om paralizat

(Mt 9,1-8; Lc 5,17-26)
2. Când a intrat din nou în Cafarnaum, după câteva zile, s-a auzit că el este în casă. 2
1
Mulţi s-au adunat, aşa încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar el le vestea cuvântul. 3
Au venit la el aducând un paralizat purtat de patru [bărbaţi]. 4 Şi, neputând să-l aducă
până la el din cauza mulţimii, au dezvelit acoperişul unde era el şi, după ce au făcut o
deschizătură, au lăsat în jos targa pe care zăcea paralizatul. 5 Văzând credinţa lor, Isus i-a
spus celui paralizat: „Fiule, îţi sunt iertate păcatele!” 6 Stăteau acolo unii cărturari care
se întrebau în inimile lor: 7 „De ce vorbeşte acesta astfel? E o blasfemie! Cine poate să
ierte păcatele decât singur Dumnezeu?” 8 Îndată ce a cunoscut Isus în duhul său că ei se
întreabă astfel în sine, le-a spus: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? 9 Ce este mai
uşor: a spune celui paralizat «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune «Ridică-te, ia-ţi
targa şi umblă!»? 10 Însă ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe
pământ - i-a spus celui paralizat - 11 îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” 12 El
s-a ridicat şi îndată, luându-şi targa, a ieşit în văzul tuturor aşa încât toţi erau uluiţi şi-l
preamăreau pe Dumnezeu spunând: „Niciodată nu am văzut aşa ceva”.
Chemarea lui Levi

(Mt 9,9-13; Lc 5,27-32)
iUnele manuscrise omit: îngenunchind, altele adaugă: în faţa lui.

jLit.: Şi răstindu-se la el, l-a alungat afară îndată, spunându-i....
k„Lepra” era considerată una dintre cele mai mari nenorociri care pot lovi un om. Cel atins de lepră era
considerat ca un copil născut mort. Leprosul era declarat impur şi exclus din comunitate. Trebuia să
îmbrace haine rupte, să aibă părul neîngrijit şi faţa acoperită. Întâlnirea cu un lepros însemna contaminare.
Vindecarea de lepră era considerată o minune. Preoţii, constatând vindecarea, dădeau un document scris
că omul a fost declarat curat şi putea reintra în societate.
13
A ieşit din nou pe ţărmul mării şi toată mulţimea venea după el, iar el îi învăţa. 14
Trecând, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la postul de vamăl şi i-a zis: „Urmează-
mă!” Ridicându-se, acesta l-a urmat. 15 În timp ce era la masă în casa lui, mulţi vameşi şi
păcătoşim stăteau la masă împreună cu Isus şi discipolii lui, pentru că mulţi îl urmau. 16
Cărturarii fariseilor, văzând că mănâncă împreună cu păcătoşii şi vameşii, au spus
discipolilor lui: „Mănâncă împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 17 Când a auzit, Isus le-a
spus: „Nu au nevoie de medic cei sănătoşi, ci bolnavii. Nu am venit să-i chem pe cei
drepţi, ci pe cei păcătoşi”.
Despre post
(Mt 9,14-17; Lc 5,33-39)
18
Discipolii lui Ioan şi fariseii posteau. Au venit şi i-au spus: „De ce discipolii lui
Ioan şi discipolii fariseilor postesc, iar discipolii tăi nu postesc?” 19 Isus le-a spus: „Pot
oare nuntaşii să postească atât timp cât mirele este cu ei? Cât timp au mirele cu ei nu pot
să postească. 20 Vor veni însă zile în care mirele va fi luat de la ei şi atunci, în ziua aceea,
vor posti.
21
Nimeni nu coase un petic dintr-o stofă nouăn la o haină veche; altfel peticul nou
trage din haina veche şi ruptura devine mai mare. 22 Şi nimeni nu pune vin nou în
burdufuri vechi; altfel vinul va sparge burdufurile şi se va pierde şi vinul şi burdufurile.
Însă vinul nou se puneo în burdufuri noi”.
Spicele rupte şi respectarea sâmbetei

(Mt 12,1-8; Lc 6,1-5)
23
Într-o zi de sâmbătă el trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au
început să rupă spice. 24 Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în
zi de sâmbătă?” 25 Iar el le-a spus: „Nu aţi citit niciodată ce a făcut David când ducea
lipsă şi i-a fost foame lui şi celor care erau cu el, 26 cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe
vremea marelui preot Abiatarp şi a mâncat pâinile ofrandeiq pe care nu aveau voie să le
mănânce decât preoţii şi a dat şi celor care erau cu el?” 27 Şi le-a spus: „Sâmbăta a fost
făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă; 28 pentru că Fiul Omului este stăpân şi al
sâmbetei”.
lCetatea Cafarnaum avea un oficiu vamal la care se percepeau taxele pe circulaţia mărfurilor şi nu
impozitul pe venit. Era situat pe drumul comercial ce lega Damascul de marea Mediterană şi Egipt şi la
graniţa dintre Galileea şi Trahonitide. Levi era în serviciul lui Irod Antipa.
mNu este vorba de păcătoşi publici, ci de aceia pe care fariseii îi dispreţuiau pentru că nu respectau cu
stricteţe legea strămoşească.
nLit.: petic de stofă nedată la apă..., altfel stofa trage din ea, cea nouă din cea veche.... Spre deosebire de
Lc 5,36, unde formula este simplificată, Marcu insistă mai mult asupra incompatibilităţii combinaţiei
dintre nou şi vechi. Termenul grec agnafon indică aici o bucată de stofă nouă care nu a fost nici spălată,
nici presată, şi care, pusă la haina veche, la prima spălare, se strânge şi face ca partea veche să se rupă de
jur împrejur.
oCâteva manuscrise importante omit: se pune.
care omanuscrise
pUnele
pe
Ahimelek. ridică.
Fiul
omit:preot
Marele
acestuia
pe vremea
se numea
marelui preot
de la sanctuarul
Abiatar şi de
a la Abiatar,
fostNob,
marecareprobabil
preot în
pentru
l-a primit
timpul
a evita
pe David dificultatea
(1Sam
domniei lui
problemei
21,1-9)Tradiţia
David. se numea
îi
atribuie lui aceste evenimente anterioare perioadei de domnie a lui David.
qCele douăsprezece pâini nedospite care erau puse în faţa Arcei Alianţei în fiecare sâmbătă (Ex 25,30;
35,13; 39;36; 40,23). Instrucţiunile lui Moise pentru cortul din deşert, cereau ca aceste pâini să fie puse pe
o masă din lemn de salcâm în faţa lui Iahve şi să fie reînnoite săptămânal ca o jertfă adusă lui Dumnezeu,
în semn de recunoştinţă pentru darurile primite şi ca un sigiliu al alianţei, însă nu erau considerate ca
servind drept hrană pentru Dumnezeu. Numai preoţii puteau să consume pâinile, după ce le înlocuiau cu
cele proaspete (Lev 24, 5-9).

(Mt 12,9-14; Lc 6,6-11)
3.1 A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. 2 Şi îl
urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă ca să-l poată acuza. 3 El i-a spus omului cu
mâna înţepenită: „Ridică-te în mijloc!” 4 Apoi le-a spus: „Este permis sâmbăta să faci
bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” Dar ei tăceau. 5 Atunci, privindu-
i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului:
„Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat. 6 Fariseii au ieşit îndată şi au
ţinut sfat cu irodieniir împotriva lui ca să-l dea la moarte.
Mulţimile pe urmele lui Isus

(Mt 4,24-25; 12,15-16; Lc 6,17-19)
7
Isus s-a retras împreună cu discipolii săi lângă mare şi îl urma o mulţime numeroasă
din Galileea. Chiar şi din Iudeea, 8 din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan şi
din jurul Tirului şi Sidonului, o mare mulţime, care auzise câte a făcut, a venit la el. 9
Apoi, din cauza mulţimii, ca să nu-l strivească, el le-a spus discipolilor să-i pregătească
o barcă. 10 Deoarece vindecase pe mulţi, toţi cei care aveau vreo boală se îmbulzeau ca
să-l atingă. 11 Iar duhurile necurate, când îl vedeau, cădeau în faţa lui şi strigau: „Tu eşti
Fiul lui Dumnezeu!” 12 Dar el le poruncea cu hotărâre să nu-l facă cunoscut.
Alegerea celor doisprezece

(Mt 10,1-4; Lc 6,12-16)
13
Apoi s-a urcat pe munte şi i-a chemat pe cei pe care i-a voit el, iar ei au venit la el.
14
A constituit doisprezeces, pe care i-a numit şi apostoli, ca să fie cu el, să-i trimită să
predice 15 şi să aibă puterea să alunge diavolii. 16 Aşadar i-a constituit pe cei doisprezecet:
Simon, căruia i-a pus numele de Petru; 17 Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan fratele lui
Iacob, cărora le-a pus numele de „Boanerges”, care înseamnă „Fiii Tunetului”. 18 Andrei,
Filip, Bartolomeu, Matei, Toma, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Canaanitul 19 şi Iuda
Iscariot, care l-a şi trădat.
Isus şi Belzebul
(Mt 12,22-32; Lc 11,14-23)
20
A venit în casă şi mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce
pâine. 21 Când au auzit ai săi, au venit să pună mâna pe el, căci spuneau că şi-a ieşit din
fire. 22 Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Este posedat de Belzebul!”
şi „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. 23 Dar el, chemându-i, le-a
vorbit în parabole: „Cum poate Satana să-l alunge pe Satana? 24 Dacă o împărăţie este
dezbinată în sine, împărăţia aceea nu poate dăinui, 25 iar dacă o casă este dezbinată în
sine, casa aceea nu va putea dăinui. 26 Deci dacă Satana se ridică împotriva lui însuşi şi
este dezbinat, nu poate să se menţină, ci s-a terminat cu el.
r„Irodienii” erau iudei adepţi ai dinastiei lui Irod, indiferenţi la problema religioasă, care visau
reunificarea întregii Palestine sub domnia lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii (Mc 12,13-17; Fap 12,1).
sMulte manuscrise importante introduc aici: pe care i-a şi numit apostoli, dar majoritatea comentatorilor
consideră că este vorba de o adaptare, după Lc 6,13, ce nu intră în stilul specific lui Marcu.
tDeşi textul: Aşadar i-a constituit pe cei doisprezece lipseşte din multe manuscrise, poate intra în stilul
lui Marcu iar noi îl introducem numai pentru claritatea textului.
27
Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic şi să-i jefuiască avuţia dacă, mai
întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa.
28
Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile,
oricâte ar fi zis, 29 dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea
iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic”. 30 Pentru că spuneau: „Este
posedat de un duh necurat!”

(Mt 12,46-50; Lc 8,19-21)
31
Au venit mama şi fraţii lui şi, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. 32 Mulţimea
era aşezată în jurul lui şi i-au spus: „Iată, mama ta şi fraţii tăiu te caută afară”. 33 Iar el le-
a răspuns: „Cine este mama mea şi cine suntv fraţii mei?” 34 Şi, rotindu-şi privirea peste
cei aşezaţi în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei! 35 Oricine face voinţa lui
Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”.
(Mt 13,1-23; Lc 8,4-15)
4.1 A început din nou să înveţe pe ţărmul mării şi s-a adunat în jurul lui o mulţime aşa de
mare încât el, urcându-se, s-a aşezat în barcă, pe mare. Şi toată mulţimea era pe uscat,
lângă mare. 2 El îi învăţa multe în parabole. Şi le spunea în învăţătura lui: 3 „Ascultaţi!
Iată, semănătorul a ieşit să semene. 4 Şi, în timp ce semăna, o parte a căzut de-a lungul
drumului. Au venit păsările cerului şi au mâncat-o. 5 O altă parte a căzut pe loc pietros
unde nu avea pământ mult şi îndată a răsărit pentru că nu avea pământ adânc. 6 Iar când
soarele a răsărit, s-a veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat. 7 O altă parte a
căzut între spini. Spinii au crescut şi au înăbuşit-o şi nu a dat rod. 8 Iar alta a căzut în
pământ bun şi a dat rod. A încolţitw, a crescut şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o
sută”. 9 Şi a zis: „Cine are urechi pentru a asculta, să ascultex!”
10
Când a rămas singur, cei din jurul lui, împreună cu cei doisprezece, l-au întrebat
despre parabole, 11 iar el le-a spus: „Vouă vă este dat misterul împărăţiei lui Dumnezeu;
celor din afară toate li se spuny în parabole, 12 pentru ca
de privit să tot privească, dar să nu vadă,
de ascultat să tot asculte, dar să nu înţeleagă;
ca nu cumva să se întoarcă şi să fie iertaţi”.
13
Apoi le-a spus: „Nu înţelegeţi această parabolă? Cum veţi înţelege atunci toate
parabolele? 14 Semănătorul seamănă cuvântul. 15 Aceştia sunt cei de-a lungul drumului
unde se seamănă cuvântul: când îl ascultă, vine imediat Satana şi ia cuvântul semănat în
ei. 16 Cei semănaţiz pe loc pietros sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc îndată
cu bucurie, 17 dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o încercare sau o
persecuţie din cauza cuvântului, se scandalizează îndată. 18 Alţii sunt cei semănaţi între
spini. Aceştia sunt cei care au ascultat cuvântul, 19 dar grijile acestei lumi, amăgirea
uUnele manuscrise adaugă: şi surorile tale, probabil pentru a se armoniza cu v. 35.
vLit.: Cine este mama mea şi fraţii mei? Pentru interpretare vezi n. Mt 12,46.
wLit.: s-a ridicat.
xExpresia aminteşte invitaţia repetată din Vechiul Testament: Ascultă, Israel! Invitaţia la ascultare se
înţelege foarte bine la popoarele semite pentru care tradiţia orală era mijlocul obişnuit de instruire. „A
avea urechi pentru a asculta” înseamnă a fi capabil de a înţelege.
yLit.: toate le vin.
zUnele manuscrise importante au: tot la fel sunt....
bogăţiilor şi celelalte pofte intră şi înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. 20 Apoi sunt cei
care sunt semănaţi în pământ bun. Aceştia ascultă cuvântul, îl primesc şi aduc rod: unul
treizeci, altul şaizeci, altul o sută”.
Parabola candelei
(Lc 8,16-18)
21
Şi le-a spus: „Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroca sau sub pat? Nu ca
să fie pusă pe candelabru? 22 Căci nu este nimic ascuns decât ca să fie descoperit şi
nimic nu este secret decât ca să vină la lumină. 23 Dacă cineva are urechi pentru a
asculta, să asculte”.
24
Apoi le-a spus: „Fiţi atenţi la ceea ce auziţi: cu măsura cu care măsuraţi vi se va
măsura şi vi se va da în plus. 25 Căci celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i
se va lua şi ceea ce are”.
Parabola seminţei care creşte

26
Şi spunea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în
pământ 27 şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte, nici
el nu ştie cum. 28 Pământul produce de la sine mai întâi paiul, apoi spicul, apoi bobul
plin în spic. 29 Iar când rodul s-a copt, trimite îndată secera pentru că a venit timpul
secerişului”.
Parabola grăuntelui de muştar

(Mt 13,31-35; Lc 13,18-19)
30
Apoi le-a spus: „Cu ce să asemănăm împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce parabolă
să o reprezentăm? 31 Este ca un grăunte de muştar care, atunci când este semănat în
pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ, 32 dar, după ce a fost semănat,
creşte şi devine mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari aşa încât păsările
cerului se pot adăposti la umbra lui”.
33
Şi cu multe parabole ca acestea le vestea cuvântul după cum erau în stare să
înţeleagă. 34 Nu le vorbea fără parabole, dar explica totul discipolilor săi aparte.
(Mt 8,23-27; Lc 8,22-25)
35
În aceeaşi zi, după ce s-a înserat, le-a spus: „Să trecem pe ţărmul celălalt!” 36 Şi,
părăsind mulţimea, l-au luat aşa cum era în barcă. Erau şi alte bărci cu el. 37 Şi a venit o
mare furtunăb, iar valurile izbeau în barcă încât aproape se umpluse. 38 El dormea în
partea dinapoi a bărcii, pe un căpătâic. Atunci l-au trezit şi i-au spus: „Învăţătorule, nu-ţi
pasă că pierim?” 39 Trezindu-se, a certat vântul şi a spus mării: „Potoleşte-te! Taci!” Şi
vântul a încetat şi s-a făcut linişte mare. 40 Atunci le-a spus: „De ce sunteţi fricoşi? Încă
nu aveţi credinţă?” 41 Dar ei au fost cuprinşi de teamă mare şi spuneau unii către alţii:
„Cine este oare acesta că şi vântul şi marea îl ascultă?”
aDeşi expresia „a pune lumina sub obroc” este intrată în limbajul obişnuit, „obrocul” nu este cuvântul cel
mai potrivit. Termenul grec modios se referă la un vas de măsurat cereale cam de 8,75 kg, din ceramică,
sub care se proteja lumina pe timp nefavorabil.
bLit.: furtună de vânt.
cLit.: pernă. Ar putea fi vorba de acel scăunel aşezat în partea de dinapoi a bărcii, construit din lemn şi
căptuşit cu piele, folosit şi pentru sprijinirea capului.
Vindecarea unui posedat de diavol
din ţinutul gherasenilor
(Mt 8,28-34; Lc 8,26-39)
5.1 Au venit pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul gherasenilor. 2 După ce a coborât din
barcă, l-a întâmpinat îndată, din morminte, un om cu duh necurat 3 care îşi avea locuinţa
în morminte şi nimeni nu-l putea lega nici măcar cu lanţuri. 4 Pentru că fusese legat de
multe ori cu lanţuri şi cătuşe, dar cătuşele au fost sfărâmate şi lanţurile rupte de el şi
nimeni nu-l putea îmblânzi. 5 În fiecare noapte şi zi, prin morminte şi-n munţi, striga şi
se lovea cu pietre. 6 Văzându-l pe Isus de departe, a alergat, s-a prosternat înaintea lui 7 şi
a strigat cu glas puternic: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Te conjur
pe Dumnezeu, nu mă chinui!” 8 Pentru că îi spusese: „Duh necurat, ieşi din om!” 9 Şi l-a
întrebat: „Care îţi este numele?” El i-a spus: „Numele meu este «Legiune», căci suntem
mulţi”. 10 Apoi îl rugau insistent să nu-i alunge din ţinut.
11
Era acolo o turmă mare de porci care păşteau 12 şi l-au rugat: „Trimite-ne la porci ca
să intrăm în ei”. 13 Şi le-a permis. După ce au ieşit, duhurile necurate au intrat în porci,
iar turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în mare, în număr de aproape două mii, şi s-
au înecat în mare. 14 Paznicii au alergat şi au dat de ştire în cetate şi în sate. Ei au venit
să vadă ce s-a întâmplat. 15 Apoi au venit la Isus şi l-au văzut pe cel posedat de diavol
şezând îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiunea, şi i-a cuprins frica. 16 Cei
care au văzut, le-au povestit cum s-a întâmplat cu cel posedat de diavol şi despre porci.
17
Atunci au început să-l roage să plece din ţinuturile lor.
18
Când se urca în barcă, cel care fusese posedat l-a rugat să rămână cu el. 19 Dar nu i-
a permis, ci i-a spus: „Mergi acasă la ai tăi şi povesteşte-le ceea ce a făcut Domnul
pentru tine şi cum s-a îndurat de tine”. 20 El a plecat şi a început să vestească în
Decapole ceea ce a făcut Isus pentru el. Şi toţi se minunau.
Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair

(Mt 9,18-26; Lc 8,40-56)
21
După ce Isus a trecut din nou cu barca pe ţărmul celălalt, o mare mulţime s-a
adunat la el, iar el stătea lângă mare. 22 Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii,
cu numele de Iair, şi, văzându-l, a căzut la picioarele lui 23 şi l-a rugat stăruitor spunând:
„Fetiţa mea e pe moarte. Vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să fie vindecată şi să
trăiască”. 24 A plecat cu el. O mare mulţime îl urma şi îl îmbulzea.
25
Iar o femeie, care avea hemoragie de doisprezece ani 26 şi care suferise multe de la
mulţi medici şi îşi cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese
mult mai rău, 27 auzind despre Isus şi venind din spate prin mulţime, i-a atins haina; 28
căci îşi zicea: „De voi atinge chiar şi numai hainele lui mă voi vindeca”. 29 Îndată
hemoragia ei s-a opritd şi a simţit în trup că a fost vindecată de boală. 30 Isus şi-a dat
seama îndată că o putere ieşise din el şi, întorcându-se către mulţime, a spus: „Cine mi-a
atins hainele?” 31 Dar discipolii i-au spus: „Vezi că mulţimea te îmbulzeşte şi tu spui
«Cine m-a atins»?” 32 Privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. 33
Femeia, cuprinsă de frică şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi s-a aruncat în
faţa lui şi i-a spus tot adevărul. 34 Atunci el i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit;
mergi în pace şi fii vindecată de suferinţa ta!”
35
Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii spunând: „Fiica ta a
murit, de ce îl mai deranjezi pe învăţătorul?” 36 Dar Isus, neţinând seama de cuvântul
dLit.: izvorul sângelui a secat.

spus, i-a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” 37 Şi nu a permis
nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob şi Ioan, fratele lui Iacob. 38 Când au venit la
casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare şi pe cei care plângeau şi boceau
mult. 39 Intrând, le-a spus: „De ce vă agitaţi şi plângeţi? Copila n-a murit, ci doarme”. 40
Dar ei îl luau în râs. Însă el i-a dat pe toţi afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama
ei şi pe cei care erau cu el şi a intrat acolo unde era copila. 41 Atunci, prinzând copila de
mână, i-a spus: „Talitha qum!”, ceea ce tradus înseamnă: „Fetiţă, îţi spun scoală-te!” 42
Fetiţa s-a ridicat îndată şi a început să umble. Ea avea doisprezece ani. Iar ei erau uimiţi
peste măsură. 43 El le-a poruncit cu hotărâre ca nimeni să nu afle aceasta şi le-a spus să i
se dea să mănânce.
Isus la Nazaret
(Mt 13,53-58; Lc 4,16-30)
6.1 Apoi a ieşit de acolo şi a venit în locul lui natal, iar discipolii îl urmau. 2 Fiind
sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă şi mulţi dintre cei care îl ascultau se mirau
spunând: „De unde are el toate acestea? Şi ce este această înţelepciune care i s-a dat şi
aceste fapte minunate care se fac prin mâinile lui? 3 Nu este oare acesta lemnarul, fiul
Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda şi Simon? Şi surorile lui nu sunt oare
aici la noi?” Şi erau scandalizaţi de el. 4 Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este dispreţuit
decât în patria lui, printre rudele sale şi în casa lui”. 5 Şi nu a putut face acolo nici o
minune, decât doar şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. 6 Şi se mira de
necredinţa lor.
(Mt 10,1.5-15; Lc 9,1-6; 3,19-20)
Apoi cutreiera satele din jur învăţând. 7 I-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i
trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. 8 Le-a poruncit să nu ia
nimic pentru drum, decât un toiag: nici pâine, nici desagă, nici bani la brâu, 9 dar
încălţaţi cu sandale şi: „să nu purtaţi două tunicie”. 10 Apoi le-a spus: „Dacă intraţi într-o
casă, rămâneţi acolo până când veţi pleca din locul acela, 11 iar dacă nu veţi fi primiţif în
vreun loc şi nu vă vor asculta, plecând de acolo, scuturaţi praful de pe picioarele voastre
ca mărturie împotriva lor.
12
Ei au plecat şi au predicat ca [oamenii] să se convertească. 13 Şi alungau mulţi
diavoli, ungeau cu untdelemn mulţi bolnavi şi-i vindecau.
Moartea lui Ioan Botezătorul

(Mt 14,1-12; Lc 9,7-9; 3,19-20)
14
Regele Irod a auzit de el, căci numele lui devenise cunoscut şi se spunea: „Ioan
Botezătorul a înviat din morţi şi de aceea puterea minunilor lucrează în el”. 15 Alţii însă
spuneau: „Este Ilie”, iar alţii spuneau: „Este un profet ca unul dintre profeţi”. 16 Auzind,
Irod a zis: „Ioan, pe care eu l-am decapitat, acesta a înviat”. 17 Căci însuşi Irod trimisese
ca să-l prindă pe Ioan şi să-l lege în închisoare din cauza Irodiadei, soţia fratelui său
Filip pe care o luase de soţie. 18 Pentru că Ioan îi spusese lui Irod: „Nu-ţi este permis s-o
eÎn textul original grec se păstrează vorbirea directă. Porunca lui Isus scoate în evidenţă că misiunea
apostolilor este urgentă (sunt permise sandalele şi se interzice a doua tunică pentru a se putea deplasa mai
uşor) şi are un caracter sacru (în Talmud se interzice intrarea în templu cu toiag, sandale şi desagă, locul
fiind sfânt).
fLit.: dacă un loc nu vă primeşte.
iei pe soţia fratelui tău”. Iar Irodiada îl ura şi voia să-l omoare, dar nu putea, 20 pentru
19
că Irod se temea de Ioan ştiindu-l om drept şi sfânt şi îl ocrotea. Când îl asculta era
foarte stingheritg, dar îl asculta cu plăcere.
21
A venit însă o zi potrivită când Irod, cu ocazia zilei sale de naştere, a dat un banchet
pentru demnitarii săi, pentru ofiţeri şi cei mai de vază din Galileea. 22 Intrând, fiica
Irodiadei a dansat şi a plăcut lui Irod şi celor care erau cu el la masă. Atunci regele i-a
zis fetei: „Cere-mi orice vrei şi îţi voi da”. 23 Şi i-a jurat: „Orice îmi vei cere, îţi voi da,
până la jumătate din regatul meu”. 24 Atunci ea a ieşit şi a spus mamei sale: „Ce să cer?”
Aceasta i-a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”. 25 Şi îndată, intrând în mare grabă la rege,
i-a cerut: „Vreau să-mi dai imediat pe tavă capul lui Ioan Botezătorul”. 26 Regele s-a
întristat foarte mult. Dar din cauza jurământului şi a comesenilor nu a voit s-o refuze. 27
Regele a trimis un soldat din gardă şi i-a poruncit să-i aducă îndată capul lui Ioan. Acela
s-a dus, l-a decapitat în închisoare 28 şi a adus capul pe tavă, l-a dat fetei, iar fata l-a dat
mamei sale. 29 Când au auzit discipolii lui, au venit, i-au luat trupul şi l-au pus în
mormânt.
Înmulţirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Lc 9,10-17; In 6,1-13)
30
Apostolii s-au adunat la Isus şi i-au povestit toate câte au făcut şi ce au învăţat. 31
Atunci el le-a spus: „Veniţi voi singuri, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin”; pentru că
mulţi veneau şi plecau şi nu aveau timp nici măcar să mănânce. 32 Au plecat cu o barcă
spre un loc retras, ei singuri.
33
Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au alergat deci pe jos, din toate
cetăţile, şi au ajuns înaintea lor acolo. 34 Coborând, [Isus] a văzut o mare mulţime şi i s-a
făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor şi a început să-i înveţe multe. 35
Se făcea târziu de acum. Discipolii lui s-au apropiat şi i-au spus: „Locul este izolat şi s-a
făcut deja târziu; 36 dă-le drumul, ca, mergând prin cătunele şi satele din jur, să-şi
cumpere ceva ca să mănânce”. 37 Dar el le-a răspuns: „Daţi-le voi să mănânce”. Ei i-au
zis: „Atunci să mergem noi să cumpărăm pâine de două sute de dinari şi să le dăm să
mănânce?” 38 Iar el le-a zis: „Câte pâini aveţi? Mergeţi şi vedeţi”. După ce s-au interesat
i-au spus: „Cinci, şi doi peşti”. 39 Atunci le-a poruncit să se aşeze toţi grupuri, grupuri,
pe iarba verde. 40 Şi s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci. 41 Luând
cele cinci pâini şi cei doi peşti, ridicându-şi ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile
şi le-a dat discipolilor ca să le pună în faţa lor; şi a împărţit cei doi peşti la toţi. 42 Au
mâncat toţi şi s-au săturat. 43 Iar ei au strâns douăsprezece coşuri pline de bucăţi şi
resturi de peşte. 44 Cei care au mâncat din pâini erau cinci mii de bărbaţi.
Isus umblă pe apă

(Mt 14,22-33; In 6,16-21)
45
Îndată i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă şi să meargă înaintea lui spre
ţinutul dinspre Betsaida până ce va fi dat drumul mulţimii. 46 După ce s-a despărţit de ei,
a plecat pe munte ca să se roage. 47 Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar
el singur pe uscat. 48 Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era
împotrivă, pe la straja a patra din noapte a venit la ei umblând pe mare. Şi voia să treacă
pe lângă ei. 49 Iar când l-au văzut umblând pe mare au crezut că este o fantasmă şi au
început să strige, 50 căci toţi l-au văzut şi erau îngroziţi. El însă a vorbit îndată cu ei şi le-
gMulte manuscrise au în loc de: era foarte stingherit, făcea multe.

a spus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!” 51 Apoi s-a urcat la ei în barcă şi vântul a încetat,
iar ei erau peste măsură de uluiţi în sine, 52 căci nu înţeleseseră nimic cu privire la pâini,
ci inima lor era împietrită.
Vindecări la Ghenesaret
(Mt 14,34-36)
53
După ce au trecut dincolo, au atins uscatul la Ghenesareth şi au tras la ţărm. 54 Când
au coborât din barcă, recunoscându-l îndată, 55 unii au alergat în toată regiunea aceea şi
au început să-i aducă pe tărgi pe cei bolnavi oriunde auzeau că se află el. 56 Şi oriunde
intra, în sate, în cetăţi sau cătune, îi puneau pe cei suferinzi în pieţe şi-i cereau voie să-i
atingă chiar şi numai poala hainei. Şi toţi cei care se atingeau de el se vindecau.
Fariseii şi obiceiurile din bătrâni

(Mt 15,1-20)
7.1 Fariseii şi unii dintre cărturarii veniţi de la Ierusalim s-au adunat în jurul lui 2 şi au
văzut că unii dintre discipolii lui mâncaui cu mâinile necurate, adică nespălate - 3 căci
fariseii şi toţi iudeii nu mănâncă dacă nu-şi spală mâinilej ţinând astfel obiceiurile din
bătrâni, 4 iar când se întorc de la piaţă, nu mănâncă dacă nu se purificăk; mai sunt şi
multe altele pe care le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor, a oalelor şi a
vaselor de bronzl. 5 Aşadar fariseii şi cărturarii l-au întrebat: „De ce discipolii tăi nu
urmează obiceiurile din bătrâni, ci mănâncă cu mâinile necurate?” 6 El le-a spus: „Bine a
profetizat Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris:
Acest popor mă cinsteştem cu buzele,
însă inima lor este departe de mine.
7
În zadar mă cinstesc
propunând învăţături
care sunt doar porunci ale oamenilor.
8
Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi obiceiul oamenilor”. 9 Şi le-a
spus: „Frumos! Voi daţi deoparte porunca lui Dumnezeu ca să stabiliţi tradiţia voastră! 10
Căci Moise a spus: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, şi Cine vorbeşte de rău pe tatăl
sau pe mama să fie dat la moarte. 11 Voi însă spuneţi: «Dacă un om îi zice tatălui sau
mamei: «Este Korban» - adică ofertă sacră - «ceea ce ţi se cuvine de la mine», 12 voi nu-i
permiteţi să mai facă ceva pentru tatăl sau mama lui. 13 Astfel suprimaţi cuvântul lui
Dumnezeu pentru tradiţia voastră pe care voi v-o transmiteţi. Şi faceţi multe alte lucruri
asemănătoare”.
hEste o câmpie de vreo 6 km lungime şi 4 km lăţime, între Magdala la sud şi Tabga la nord pe coasta de
Vest a lacului.
iLit.: mâncau pâini.
jLit.: dacă nu-şi spală mâinile cu un pumn. Termenul grec pigme care înseamnă „pumn” a fost interpretat
de unele manuscrise drept: des sau cu grijă. În Mishna sunt recomandate trei feluri de spălări rituale ale
mâinilor: a) clătirea degetelor înainte de o masă obişnuită; b) spălarea mâinilor până la încheietură înainte
de oferirea jertfelor sau la consumarea alimentelor rituale de sărbători; c) spălarea mâinilor până la cot în
templu.
kEvreii erau expuşi la impuritate prin contactul cu păgânii din piaţă, de aceea, la întoarcere, trebuiau să-şi
scufunde mâinile până la cot în apă curgătoare sau de ploaie.
lUnele manuscrise adaugă: şi a paturilor.
mCâteva manuscrise au: mă cinsteşte şi mă iubeşte.
14
Chemând din nou mulţimea, le-a spus: „Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu
este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din
om, acelea îl fac pe om impur”. 16n 17 Când, lăsând mulţimea, a intrat în casă, discipolii
săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: „Cum, nici voi nu pricepeţi? Nu
înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu
intră în inimă, ci în stomac şi apoi este eliminat în loc ascuns”. Astfel declara pure toate
alimentele. 20 Şi le-a mai zis: „Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din
inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile,
răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23
Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur”.
III. ACTIVITATEA LUI ISUS

ÎN ŢINUTURILE PĂGÂNE
Credinţa unei femei păgâne

(Mt 15,21-28)
24
Apoi a plecat din acel loc şi a venit în ţinutul Tirului şi Sidonului şi a intrat într-o
casă, voind ca nimeni să nu ştie, însă nu a putut să rămână ascuns, 25 căci o femeie a
cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre el şi, venind îndată, a căzut la picioarele
lui. 26 Însă femeia era păgânăo, de origine siro-feniciană. Ea l-a rugat să alunge diavolul
din fiica ei. 27 El i-a spus: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei
pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei”. 28 Dar ea i-a răspuns: „Doamne, chiar şi căţeii
mănâncă sub masă firimiturile copiilor”. 29 El i-a spus: „Pentru acest cuvânt, mergi:
diavolul a ieşit din fiica ta”. 30 Şi plecând acasă, a găsit fetiţa culcată în pat şi diavolul
ieşise din ea.
Vindecarea unui surdomut

31
Ieşind din nou din ţinutul Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în
mijlocul ţinutului Decapole. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu şi l-au rugat să-şi
pună mâna peste el. 33 Luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi şi, cu
salivă, i-a atins limba. 34 Apoi, privind spre cer, a suspinat şi a zis: „Effata!”, care
înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile şi i s-a desfăcut legătura limbii
şi vorbea clar. 36 Iar el le-a poruncit să nu spună nimănui, însă cu cât mai mult le
poruncea, cu atât mai mult ei îi duceau vestea 37 şi, peste măsură de uluiţi, spuneau:
„Toate le-a făcut bine; chiar pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”.
A doua înmulţire a pâinilor

(Mt 15,32-39)
8.1 În zilele acelea, adunându-se din nou o mulţime mare şi, neavând ce să mănânce, i-a
chemat pe discipoli şi le-a spus: 2 „Mi-e milă de mulţime, pentru că stau cu mine deja de
trei zile şi nu au ce să mănânce. 3 Dacă îi trimit acasă flămânzi vor leşina pe drum, iar
unii dintre ei au venit de departe”. 4 Discipolii lui i-au răspuns: „Cum ar putea cineva să-
i hrănească pe aceştia cu pâine aici în deşert?” 5 El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” I-au
nCele mai importante şi vechi manuscrise nu menţionează acest verset. Unele manuscrise, de mai mică
importanţă au: Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!
oLit.: greacă. Originea femeii este siro-feniciană. Termenul „greacă” este sinonim aici cu „păgână”.
6
spus: „Şapte”. Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ. Şi luând cele şapte
pâini, a mulţumit, le-a frânt şi le-a dat discipolilor lui ca să le pună înainte. Iar ei le-au
pus înaintea mulţimii. 7 Şi mai aveau câţiva peştişori. Binecuvântându-i, a spus ca şi pe
aceştia să-i pună înainte. 8 Au mâncat, s-au săturat şi au strâns şapte coşuri cu bucăţile
rămase. 9 Erau cam patru mii. El le-a dat drumul 10 şi îndată, urcându-se cu discipolii săi
în barcă, a venit în părţile Dalmanuteip.
Semnul din cer

(Mt 16,1-4)
11
Apoi au venit fariseii şi au început să discute cu el cerându-i un semn din cer ca să-
l ispitească. 12 Suspinând în duhul său, a spus: „De ce caută generaţia aceasta un semn?
Adevăr vă spun, nici un semn nu va fi dat generaţiei acesteia”. 13 Şi, lăsându-i, s-a urcat
din nou în barcă şi a plecat spre celălalt ţărm.
Avertismente pentru discipoli

(Mt 16,5-12)
14
Uitaseră să ia pâine şi aveau cu ei în barcă doar o pâine. 15 El i-a avertizat: „Fiţi
atenţi şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod”. 16 Iar ei discutau între ei că
nu au pâine. 17 El, cunoscând aceasta, le-a spus: „De ce discutaţi că nu aveţi pâine? Încă
nu pricepeţi şi nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? 18 Aveţi ochi şi nu vedeţi; aveţi
urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte? 19 Când am frânt cinci pâini pentru cinci
mii, câte coşuri pline cu bucăţi aţi adunat?” I-au spus: „Douăsprezece”. 20 „Şi cele şapte
[pâini] pentru cei patru mii, câte coşuri pline cu bucăţi aţi adunat?” Ei i-au spus:
„Şapte”. 21 Iar el le-a zis: „Încă nu înţelegeţi?”
Vindecarea orbului de la Betsaida

22
A venit la Betsaida, iar ei i-au adus un orb şi l-au rugat să-l atingă. 23 El l-a luat pe
orb de mână şi l-a dus în afara satului; şi punându-i salivăq pe ochi, şi-a pus mâinile
peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” 24 El şi-a ridicat ochii şi a spus: „Văd oamenii ca
nişte copaci, îi văd mergând”. 25 Atunci şi-a mai pus o dată mâinile pe ochii lui, iar el a
văzut clar şi s-a vindecat şi vedea toate lucrurile de departe. 26 Apoi l-a trimis acasă
spunându-i: „Să nu intri deloc în satr”.
IV. DRUMUL LUI ISUS SPRE IERUSALIM

(Mt 16,13-20; Lc 9,18-21)
pNume necunoscut în topografia din jurul lacului Ghenesaret. Multe manuscrise au în loc de: Dalmanuta,
Magadan sau Magedan, după Mt 15,39.
qLit.: scuipându-l în ochi. Conform tradiţiei rabinice, saliva era folosită ca medicament; în special
împotriva bolilor de ochi.
rUnele manuscrise au: şi să nu spui nimănui în sat.
27
Isus şi discipolii săi au plecat spre satele Cezareii lui Filips. Pe drum i-a întrebat pe
discipolii săi, spunându-le: „Cine spun oamenii că sunt eu?” 28 Iar ei i-au spus: „«Ioan
Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii «Unul din profeţi»”. 29 Atunci el i-a întrebat: „Dar voi
cine spuneţi că sunt eu?” Răspunzând, Petru i-a spus: „Tu eşti Cristosul!” 30 Şi le-a
poruncit să nu vorbească nimănui despre el.
Prima anunţare a morţii şi învierii lui Isus

(Mt 16,21-23; Lc 9,22)
31
Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins
de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. 32 Şi le spunea aceasta
în mod deschis. Dar Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe. 33 Iar el, întorcându-se
şi privindu-şi discipolii, l-a certat pe Petru şi a spus: „Mergi în urma meat, Satană, căci
nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.
Condiţiile urmării lui Isus

(Mt 16,24-28; Lc 9,23-28)
34
Chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină
după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. 35 Căci cine vrea să-şi
salveze viaţa, o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, o
va salva. 36 Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde
sufletul? 37 Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? 38 Dacă cineva se va
ruşina de mine şi de cuvintele mele înaintea acestei generaţii adultere şi păcătoase, şi
Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”.
9.1 Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea
moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”.
(Mt 17,1-13; Lc 9,28-36)
2
După şase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, i-a dus deoparte pe un
munte înalt numai pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor. 3 Hainele lui au devenit
strălucitoare, atât de albe cum nici un albitor de pe pământ nu le putea albi. 4 Atunci le-a
apărut Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Isus. 5 Petru, intervenind, i-a spus lui Isus:
„Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei corturiu: unul pentru tine, unul pentru
Moise şi unul pentru Ilie”. 6 De fapt nu ştia ce să spună căci îi cuprinsese frica. 7 Apoi a
venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul meu
cel iubit, ascultaţi de el!” 8 Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni
decât pe Isus singur cu ei. 9 În timp ce coborau de pe munte, le-a poruncit să nu spună
sEste o localitate la vreo 40 km nord de Betsaida, punctul cel mai nordic al Palestinei, situată la izvoarele
Iordanului, la poalele muntelui Hermon. Înainte de venirea romanilor se numea Paneas (de la zeul Pan
căruia îi era consacrată grota din care ţâşnesc apele Iordanului). În anul 20 î.C. Augustus a dăruit teritoriul
lui Irod cel Mare care l-a lăsat moştenire fiului său Filip. Acesta a refăcut cetatea şi a numit-o Cezareea în
onoarea lui Augustus. Azi se numeşte Banyas.
tVezi n. Mt 16,23.
uEste o referinţă la cortul prezenţei lui Dumnezeu. Petru propune construirea unor corturi asemănătoare
celor de la sărbătoarea Corturilor, când evreii, în amintirea peregrinării prin deşert, ridicau corturi sau
colibe din frunze de palmier în care stăteau opt zile.
nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. 10 Ei au
păstrat lucrul acesta pentru ei, întrebându-se ce înseamnă a învia din morţi.
11
Şi l-au întrebat: „De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?” 12 El le-a
zis: „Într-adevăr, întâi va veni Ilie şi va restabili toate. Dar cum de este scris despre Fiul
Omului că va suferi multe şi va fi dispreţuit? 13 Însă eu vă spun că Ilie a şi venit şi au
făcut cu el ceea ce au vrut, aşa cum este scris despre el”.

(Mt 17,14-21; Lc 9,37-43;)
14
Întorcându-se la discipoli, a văzut o mare mulţime în jurul lor şi cărturari care
discutau cu ei. 15 Îndată ce mulţimea l-a văzut, a rămas uimită şi a alergat să-l întâmpine.
16
Iar el i-a întrebat: „Despre ce discutaţi cu ei?” 17 Atunci unul din mulţime i-a răspuns:
„Învăţătorule, l-am adus la tine pe fiul meu care are un duh mut. 18 Ori de câte ori îl ia în
stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte.
Am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. 19 Atunci el le-a răspuns: „O,
generaţie necredincioasă, până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi suporta?
Aduceţi-l la mine!” 20 L-au adus la el şi, când duhul l-a văzut, îndată l-a scuturat [pe
tânăr] şi, căzând la pământ, se zvârcolea, făcând spume. 21 [Isus] l-a întrebat pe tatăl lui:
„De cât timp se întâmplă aceasta?” El i-a zis: „Din copilărie. 22 De multe ori l-a aruncat
chiar şi-n foc şi în apă ca să-l facă să piară. Însă, dacă poţi, îndură-te de noi şi ajută-ne!”
23
Isus i-a spus: „«Dacă poţi?» Toate sunt posibile pentru cel care crede”. 24 Tatăl
copilului a strigat îndată: „Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!” 25 Văzând Isus că se
adună mulţimea, i-a poruncit duhului necurat spunându-i: „Duh mut şi surd, eu îţi
poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri niciodată în el”. 26 Strigând şi scuturându-l
puternic, a ieşit, iar el a devenit ca un mort, încât cei mai mulţi spuneau că a murit. 27
Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar el a stat în picioare. 28 După ce a intrat în
casă, discipolii l-au întrebat aparte: „De ce noi nu am putut să-l alungăm?” 29 El le-a
spus: „Acest soi [de diavol] nu poate fi scos cu nimic în afară de rugăciunev”.
A doua anunţare a morţii şi învierii lui Isus

(Mt 17,22-23; Lc 9,43-45)
30
Plecând de acolo, au trecut prin Galileea şi nu voia ca cineva să ştie, 31 căci îi învăţa
pe discipolii săi şi le spunea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide,
iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia”. 32 Ei, însă, nu înţelegeau cuvântul şi se
temeau să-l întrebe.

(Mt 18,1-5; Lc 9,46-48)
33
Au venit la Cafarnaum şi, când erau în casă, i-a întrebat: „Despre ce aţi discutat pe
drum?” 34 Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alţii cine este mai mare. 35
Aşezându-se, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: „Dacă cineva vrea să fie
primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor”. 36 Şi, luând un copil, l-a aşezat în
mijlocul lor, apoi, luându-l în braţe, le-a spus: 37 „Oricine primeşte un astfel de copil, în
numele meu, pe mine mă primeşte; iar cine mă primeşte pe mine, nu pe mine mă
primeşte, ci pe acela care m-a trimis”.
vMulte manuscrise adaugă: şi cu post, probabil după 1Cor 7,5.

Puterea numelui lui Isus
(Lc 9,49-50)
38
Ioan i-a zis: „Învăţătorule, am văzut pe unul care alunga diavoli în numele tău şi l-
am oprit pentru că nu ne urma”. 39 Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriţi; căci nimeni care face o
minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, 40 pentru că cine nu este
împotriva noastră, este pentru noi. 41 Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele
meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata.
Despre scandal
(Mt 18,6-9; Lc 17,1-2)
42
Oricine duce la păcat pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai
bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moarăw şi ar fi aruncat în marex. 43 Dacă
mâna ta te duce la păcat, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât,
având amândouă mâinile, să mergi în Gheenăy, în focul care nu se stinge. 44z 45 Şi dacă
piciorul tău te duce la păcat, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă,
decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă. 46 z 47 Iar dacă ochiul tău te
duce la păcat, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu
un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă 48 unde viermele lor
nu moare şi focul nu se stinge. 49 Căci fiecare va fi sărata cu foc. 50 Sarea este bună. Însă
dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voib şi să trăiţi în
pace unii cu alţii”.
Căsătoria şi divorţul
(Mt 19,1-9)
1
10. Plecând de acolo, a venit în ţinuturile Iudeii, dincolo de Iordan, iar mulţimile s-au
adunat din nou în jurul lui. Şi iarăşi, după cum îi era obiceiul, le învăţa. 2 Atunci au venit
fariseii şi, ca să-l pună la încercare, l-au întrebat dacă îi este permis unui bărbat să-şi
lase femeia”. 3 El le-a răspuns: „Ce v-a poruncit Moise?” 4 I-au spus: „Moise a permis să
scrie un act de despărţire şi s-o lase”. 5 Isus le-a spus: „Din cauza împietririi inimii
voastre v-a scris porunca aceasta. 6 Însă de la începutul creaţiei, i-a făcut bărbat şi
femeie; 7 de aceea omul îşi va părăsi tatăl şi mama şi se va uni cu soţia luic 8 şi cei doi
vor fi un singur trup, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. 9 Prin urmare ceea
wLit.: piatră de moară trasă de măgar.

xAcest mod de execuţie era folosit de romani, dar şi de Irod, după mărturia lui Iosif Flavius. Execuţia
prin înecare era pentru un evreu ceva groaznic întrucât l-ar fi privat de înmormântare. Menţionarea pietrei
de moară „trasă de măgar” şi nu a pietrei de râşnit obişnuită, indică o înecare sigură. Această execuţie însă
ar fi fost mai uşoară decât pedeapsa care i s-ar fi aplicat pentru faptul de a fi dus pe cineva la păcat.
yÎn ebraică Ghe-Hinnom înseamnă „Valea Suspinului”. Este valea de la marginea de sud-vest a
Ierusalimului unde se aruncau şi se ardeau gunoaiele. În Noul Testament este locul proverbial al
gunoiului, al blestemului şi, prin extindere, înseamnă locul condamnării veşnice - iadul.
zÎn multe manuscrise sunt incluse v. 44 şi 46: unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge, care sunt
o adaptare după v. 48.
aComentatorii înţeleg menţionarea sării împreună cu focul: a) ca o pedeapsă cu caracter veşnic - focul
nestins din v. 48; b) ca o purificare a celui credincios. Astfel se face aluzie la Lev 2,13 unde se spune că
victima trebuie sărată cu sare înainte de a fi jertfită.
bInvitaţia lui Cristos poate fi înţeleasă ca o referinţă la bunătate în raporturile umane (Col 4,6), sau la
comuniunea la o masă pe care orientalii o exprimau prin simbolul sării, simbol prezent şi în tradiţia de a
primi un oaspete însemnat cu pâine şi sare.
cÎn unele manuscrise importante este omis: şi se va uni cu soţia lui.
ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. 10 Acasă, discipolii l-au întrebat din nou
despre aceasta. 11 El le-a spus: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite
adulter cu ea. 12 Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulterd”.
Isus şi copiii
(Mt 19,13-15; Lc 18,15-17)
13
Îi aduceau copiii ca să-i atingă, dar discipolii îi certau. 14 Văzând aceasta, Isus a fost
cuprins de indignare şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine, nu-i opriţi, căci
împărăţia lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. 15 Adevăr vă spun, cine nu
primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”. 16 Şi, luându-i în braţe,
îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.
Tânărul bogat
(Mt 19,16-30; Lc 18,18-30)
17
Când pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat:
„Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” 18 Isus i-a zis: „De
ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu. 19 Cunoşti poruncile: Să nu
ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşelie! Cinsteşte
pe tatăl tău şi pe mama ta!” 20 Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit
din tinereţea meaf „. 21 Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte:
mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-
mă!” 22 Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii.
23
Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor săi: „Cât de greu vor intra în
împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!” 24 Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar
Isus le-a zis din nou: „Copii, cât de greu se intră în împărăţia lui Dumnezeu!g 25 Mai uşor
este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui
Dumnezeu”. 26 Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: „Atunci, cine se
poate mântui?” 27 Privindu-i, Isus le-a spus: „Pentru oameni este imposibil, nu însă
pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile”.
28
Petru a început să-i spună: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat”. 29 Isus i-a zis:
„Adevăr vă spun că nu este nimeni care a părăsit casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă,
sau tată, sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie 30 şi să nu primească
însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare dar şi persecuţii,
dDupă Dt 24,1-4 bărbatul putea să-şi lase femeia pentru un motiv de desfrânare dându-i un act de
despărţire încheiat în prezenţa a doi martori, purtând numele, data şi localitatea, semnat şi înmânat direct
soţiei cu aceste cuvinte: „Eu te las... astfel încât tu eşti liberă să te căsătoreşti cu bărbatul pe care îl vrei şi
nimeni nu va putea să te împiedice de acum şi întotdeauna”. Existau pe timpul lui Isus două tendinţe de a
interpreta motivul despărţirii. Şcoala lui Shamai admitea ca unic motiv infidelitatea soţiei în căsătorie.
Şcoala lui Hillel lua în considerare expresia din Deuteronom: Dacă ea nu mai are trecere înaintea ta,
luând-o în sens mult mai larg: era suficient ca femeia să ardă mâncarea. Pentru Rabbi Aqiba era suficient
dacă bărbatului nu-i mai plăcea femeia.
Isus nu se lasă antrenat în dispute juridice ca rabinii, ci se pronunţă fără echivoc împotriva divorţului.
Bărbatul nu are dreptul să lase femeia pentru că o împinge spre adulter. Argumentul fariseilor că Moise ar
fi permis despărţirea este respins de Isus care apelează la un principiu anterior permisiunii lui Moise:
„Planul lui Dumnezeu”.
eUnele manuscrise omit: Să nu înşeli!, probabil armonizare după Mt 19,18 şi Lc 18,20.
fLa evrei, copilul devenea responsabil pentru faptele sale când împlinea 12 ani.
gMulte manuscrise prezintă varianta: Cât de greu este pentru cei care-şi pun încrederea în bogăţii, să
intre în împărăţia lui Dumnezeu!
iar în veacul care va veni, viaţa veşnică. 31 Şi mulţi dintre primii vor fi ultimii, iar ultimii
vor fi primii”.
A treia anunţare a morţii şi învierii lui Isus

(Mt 20,17-19; Lc 18,31-34)
32
Erau pe drum, urcând spre Ierusalim, iar Isus mergea înaintea lor. Ei erau uimiţi, iar
cei care veneau în urmă erau cuprinşi de teamă. Luându-i din nou pe cei doisprezece, a
început să le vorbească despre cele ce aveau să i se întâmple: 33 „Iată, urcăm la Ierusalim
şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor; îl vor condamna la moarte
şi-l vor da pe mâna păgânilor. 34 Aceştia îşi vor bate joc de el, îl vor scuipa, îl vor biciui
şi-l vor ucide, dar după trei zile va învia”.
Cererea fiilor lui Zebedeu

(Mt 20,20-23)
35
Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, au venit la el şi i-au spus: „Învăţătorule, vrem să faci
pentru noi ceea ce îţi cerem”. 36 El le-a spus: „Ce vreţi să fac pentru voi?” 37 Atunci ei i-
au spus: „Fă-neh să stăm unul la dreapta şi altul la stânga ta în gloria ta”. 38 Dar Isus le-a
spus: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi potirul pe care-l beau eu sau să vă botezaţi cu
botezul cu care eu sunt botezat?” 39 Ei i-au spus: „Putem”. Iar Isus le-a zis: „Potirul pe
care-l beau eu îl veţi bea, iar cu botezul cu care sunt botezat eu veţi fi botezaţi. 40 Însă a
sta la dreapta sau la stânga mea nu eu trebuie să dau, ci este pentru cei cărora le-a fost
pregătit”.
Cel mai mare trebuie să slujească

(Mt 20,29-34; Lc 22,24-27)
41
Când au auzit, cei zece au fost cuprinşi de indignare faţă de Iacob şi Ioan. 42
Chemându-i la sine, Isus le-a spus: „Voi ştiţi că cei care sunt consideraţi conducători ai
popoarelor le domină şi cei mari dintre ei îşi fac simţită puterea asupra lor. 43 Dar între
voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi, să fie slujitorul vostru
44
şi cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor. 45 Pentru că nici Fiul
Omului n-a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare
pentru mulţi”.
Vindecarea orbului din Ierihon

(Mt 20,29-39; Lc 18,35-43)
46
Şi au venit la Ierihon. Pe când ieşea din Ierihon cu discipolii săi şi cu o mulţime
numeroasă, un cerşetor orb, Bartimeui, fiul lui Timeu, şedea la marginea drumului. 47
Auzind că este Isus din Nazaret, a început să strige şi să spună: „Isuse, Fiul lui David,
îndură-te de mine!” 48 Mulţi îl certau ca să tacă, însă el striga şi mai tare: „Fiul lui David,
îndură-te de mine!” 49 Oprindu-se, Isus a spus: „Chemaţi-l!” Şi l-au chemat pe orb
spunându-i: „Curaj, ridică-te, te cheamă”. 50 Iar el, aruncându-şi haina, a sărit în picioare
şi a venit la Isus. 51 Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a spus:
hLit.: dă-ne!
iEste un cuvânt de origine aramaică. Etimologic ar putea însemna „Fiul necuratului” sau „Fiul orbului”.
„Rabbuni , să-mi recapăt vederea”. 52 Atunci Isus i-a zis: „Mergi, credinţa ta te-a
j
mântuit!” Îndată şi-a recăpătat vederea şi îl urma pe cale.
V. ACTIVITATEA LUI ISUS ÎN IERUSALIM

(Mt 21,1-16; Lc 19,28-40; In 12,12-16)
11.1 Când s-au apropiat de Ierusalim, la Betfaghe şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a
trimis doi dintre discipolii săi 2 şi le-a spus: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, îndată
ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care nici un om nu a încălecat vreodată;
dezlegaţi-l şi aduceţi-l! 3 Şi dacă vă va spune cineva «De ce faceţi aceasta?», spuneţi-i:
«Domnul are nevoie de el, dar îl va trimite îndată înapoi»”. 4 Ei au plecat şi au găsit
măgăruşul legat la poartă, afară, în drum. Şi l-au dezlegat. 5 Unii dintre cei care stăteau
acolo le-au spus: „Ce faceţi, dezlegaţi măgăruşul?” 6 Ei le-au zis după cum le spusese
Isus şi i-au lăsat să plece. 7 Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el, iar el
l-a încălecat. 8 Mulţi îşi aşterneau hainele pe drum, alţii [puneau] ramuri înfrunzitek, pe
care le tăiaseră de pe câmpuri. 9 Iar cei care mergeau înaintea lui şi cei care-l urmau
strigau:
„Osana!
Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!
10
Binecuvântată este împărăţia care vine,
a părintelui nostru David!
Osana în înaltul cerurilor!”.
11
Şi a intrat în Ierusalim, în templu; şi, privind toate în jur, fiind deja la timpul înserării,
a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.
Smochinul blestemat
(Mt 21,18-19)
12
În ziua următoare, ieşind ei din Betania, lui i s-a făcut foame. 13 Văzând de departe
un smochin înfrunzit, s-a dus acolo, doar va găsi ceva în el. Când a ajuns la el n-a găsit
nimic decât frunzel, pentru că nu era timpul smochinelor. 14 Şi i-a zis: „Nimeni să nu mai
mănânce rod din tine în veci!” Iar discipolii lui ascultau.

(Mt 21,12-17; Lc 19,45-48; In 2,13-22)
jEste un titlu acordat unei persoane stimate pentru ştiinţa şi autoritatea acesteia. În aramaică înseamnă
„Marele meu”, „Domnul meu”, „Învăţătorule”.
kPopoarele orientale cunoşteau de mult această practică a împodobirii drumului pentru primirea regilor şi
a învingătorilor în luptă. O tradiţie talmudică spune că madianiţii l-au primit în felul acesta pe Moise. În
Vechiul Testament avem cazul încoronării lui Iehu (2Rg 9,13) şi al primirii lui Iuda Macabeul la Ierusalim
pentru purificarea templului (2Mac 10,7). Această tradiţie s-a păstrat la popoarele orientale şi chiar la noi
(pentru primirea solemnă a unor oaspeţi de vază se împodobesc străzile cu frunzar şi se întind covoare).
lPrin această acţiune simbolică, Isus vrea să-i facă pe ucenici să înţeleagă că soarta Israelului era hotărâtă
întrucât religiozitatea lui era doar exterioară, credinţa nu aducea roade. În sensul acesta se exprimaseră
profeţii folosind de multe ori imaginea smochinului şi a viţei de vie neroditoare (Is 5,1-7; Ier 8,13; Mih
7,1-2).
15
Apoi au venit la Ierusalim şi, intrând în templu, a început să-i alunge pe cei care
vindeau şi cumpărau în templum, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele
vânzătorilor de porumbei. 16 Şi nu permitea nimănui să care vreun vas prin templu. 17 Îi
învăţa şi le spunea: „Nu este scris oare:
Casa mea se va numi casă de rugăciune
pentru toate popoarele?
Dar voi aţi făcut-o peştera tâlharilor”.
18
Arhiereii şi cărturarii au auzit şi căutau cum să-l dea la moarte; dar se temeau de eln
pentru că toată mulţimea era încântată de învăţătura lui. 19 Când s-a înserat, au ieşit din
cetate.
Credinţa şi rugăciunea
(Mt 21,20-22)
20
Dimineaţa, când au trecut din nou pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcină.
21
Amintindu-şi, Petru i-a spus: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s-a
uscat”. 22 Răspunzând, Isus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevăr vă spun:
oricine ar spune acestui munte «Ridică-te şi aruncă-te în mare» şi nu s-ar îndoi în inima
lui, ci ar crede că se va împlini ceea ce spune, i se va da. 24 De aceea vă spun: tot ceea ce
veţi cere în rugăciune, credeţi că aţi primit deja şi vi se va da. 25 Iar când sunteţi în
rugăciune, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca şi Tatăl vostru care este în
ceruri să vă ierte greşelile voastre”. 26 o.

(Mt 21,23-27; Lc 20,1-8)
27
Au venit din nou la Ierusalim şi, în timp ce el umbla prin templu, au venit la el
arhiereii, cărturarii şi bătrânii 28 şi-i spuneau: „Cu ce autoritate faci acestea? Sau cine ţi-a
dat această autoritate ca să le faci?” 29 Isus le-a spus: „Vă voi întreba un lucru şi dacă îmi
veţi răspunde, vă voi spune şi eu cu ce autoritate fac acestea. 30 Botezul lui Ioan era din
ceruri sau de la oameni? Răspundeţi-mi!” 31 Dar ei discutau între ei: „Dacă spunem «Din
ceruri», ne va spune «Atunci de ce nu aţi crezut în el?» 32 Să spunem, dimpotrivă, «De la
oameni»?” Le era frică de mulţime căci toţi considerau că Ioan era într-adevăr un profet.
33
Aşadar i-au răspuns lui Isus: „Nu ştim”. Atunci Isus le-a spus: „Nici eu nu vă spun cu
ce autoritate fac acestea”.

(Mt 21,33-46; Lc 20,9-19)
12.1 Şi a început să le vorbească în parabole: „Un om a plantat o vie, a înconjurat-o cu
un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn.p Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi
mScena se petrece în curtea păgânilor, unde se vindeau animalele pentru sacrificiile de la templu, vinul,
untdelemnul şi sarea. Tot aici se schimbau monedele greceşti şi romane ale pelerinilor în moneda ebraică
(shekel), singura admisă pentru plătirea taxelor pentru templu.
nFaptul că în acţiunea lui Isus nu intervin nici gărzile templului şi nici soldaţii romani se explică prin
aceea că poporul aproba gestul său. De fapt acţiunea lui Isus nu viza distrugerea cultului, ci înlăturarea
abuzurilor.
oÎn câteva manuscrise găsim v. 26: Însă dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru din ceruri nu va ierta
greşelile voastre. Totuşi, majoritatea manuscriselor nu menţionează acest verset.
pDescrierea din Marcu o aminteşte pe cea din Is 5,1-5. După ce plantează butaşii, stăpânul viei înconjoară
terenul cu un gard din pietrele adunate de pe terenul desţelenit (unde lipsea piatra se folosea o îngrăditură
2
a plecat într-o călătorie. La timpul cuvenit, a trimis un servitor la viticultori ca să
primească de la viticultori din roadele viei. 3 Dar ei, prinzându-l, l-au bătut şi l-au trimis
cu mâinile goale. 4 Din nou a trimis un alt servitor la ei, dar ei i-au spart capul şi l-au
batjocorit. 5 A trimis un altul, dar pe acela l-au ucis; apoi mulţi alţii, dar pe unii i-au
bătut, pe alţii i-au ucis. 6 Mai avea încă unul, pe fiul său iubit; în cele din urmă, l-a trimis
pe acesta la ei, zicându-şi: «Pe fiul meu îl vor respecta». 7 Însă viticultorii aceia şi-au
spus între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a
noastră!» 8 Şi, prinzându-l, l-au ucis şi l-au aruncat afară din vie.
9
Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da
altora. 10 N-aţi citit niciodată textul acesta:
aceasta a devenit piatră unghiulară.
11
Domnul a făcut acest lucru
şi este minunat în ochii noştri?”
12
Ei căutau să-l prindă, dar se temeau de mulţime. De fapt îşi dăduseră seama că
spusese parabola aceasta pentru ei. Şi, lăsându-l, au plecat.
Tributul cuvenit cezarului

(Mt 22,15-22; Lc 20,20-26)
13
Au trimis la el pe unii dintre farisei şi irodieni ca să-l prindă în vorbă. 14 Au venit şi
au spus: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la
faţa omului, ci înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este permis sau nu a da tribut
cezarului? Să dăm sau să nu dăm?” 15 Dar el, cunoscând ipocrizia lor, le-a spus: „De ce
mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să-l văd”. 16 I-au adus şi el le-a zis: „Ale cui sunt
imaginea aceasta şi inscripţia?” Ei i-au spus: „Ale cezarului”. 17 Atunci Isus le-a zis:
„Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Şi
erau foarte uimiţi de el.
(Mt 22,23-33; Lc 20,27-40)
18
Apoi au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat: 19
„Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: dacă cineva are un frate care moare şi lasă în
urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice urmaşi fratelui său.
20
Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi, murind, nu a lăsat urmaşi. 21 Al doilea a
luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea. 22 Şi toţi cei şapte nu au lăsat
urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor înviaq, căruia dintre ei îi
va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie”.
24
Isus le-a zis: „Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi
nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura,
nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi
citit în cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: Eu sunt
Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? 27 El nu este
Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic!”
de mărăcini), pentru a proteja via de animale şi hoţi, amenajează teascul (un bazin scobit în piatră, în care
strugurii erau zdrobiţi cu picioarele) şi turnul de pază (din piatră, partea de jos servind drept adăpost în
timpul culesului, peste care se afla un foişor de observaţie pentru paznic).
qÎn multe manuscrise importante lipseşte: când vor învia, din dorinţa de a se asemăna cu Lc 20,33 şi Mt
22,28.

(Mt 22,34-40; Lc 10,25-28)
28
Atunci, unul dintre cărturari, auzind că discută cu ei şi văzând că le-a răspuns bine,
a venit la el şi l-a întrebat: „Care este prima dintre toate poruncile?” 29 Isus i-a răspuns:
„Prima este: Ascultă Israeler: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. 30 Să-l
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul
tău şi din toată puterea ta. 31 A doua este aceasta: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi. Nu este nici o altă poruncă mai mare decât acestea”. 32 Cărturarul i-a zis:
„Bine, învăţătorule, adevărat ai spus că el este unul singur şi că nu este altul în afară de
el 33 şi a-l iubi pe el din toată inima, din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe
aproapele ca pe tine însuţi este mai mult decât toate holocausturiles şi toate jertfele”. 34
Isus, văzând că a răspuns cu înţelepciune, i-a spus: „Nu eşti departe de împărăţia lui
Dumnezeu”. Şi nimeni nu îndrăznea să-l mai întrebe.
Cristos, fiul lui David

(Mt 22,41-46; Lc 20,41-44)
35
Luând cuvântul, Isus a spus învăţând în templu: „Cum spun cărturarii că Cristos
este fiul lui David? 36 David însuşi a spus, inspirat de Duhul Sfânt:
până când voi pune pe duşmanii tăi
37
Deci însuşi David îl numeşte Domn; atunci cum îi este fiu?” Şi mulţimea numeroasă îl
asculta cu plăcere.
Acuze împotriva cărturarilor
(Mt 23,6-7; Lc 20,45-47)
38
În învăţătura lui mai spunea: „Feriţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în
haine lungi şi să fie salutaţi prin pieţe, 39 să ocupe primele locuri în sinagogi şi locurile
de onoare la ospeţe. 40 Ei mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei
vor primi o condamnare mai aspră”.
Ofranda văduvei
( Lc 21,1-4)
41
Stând în faţa vistieriei, privea cum punea mulţimea banii în caseta pentru ofrande.
Mulţi bogaţi puneau mult. 42 A venit şi o văduvă săracă şi a pus două monede micit,
câţiva bani. 43 Atunci i-a chemat pe discipolii săi şi le-a zis: „Adevăr vă spun că văduva
aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande 44 pentru că
toţi au pus din surplusul lor, ea însă, a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa
ei”.
VI. DISCURSUL ESCATOLOGIC

rAcest text, luat din Dt 6,4, este formula de introducere care dă şi numele rugăciunii de dimineaţă şi de
seară pe care orice evreu trebuia s-o recite zilnic. De această obligaţie erau scutiţi copiii, femeile şi
sclavii. Textul scris al acestei rugăciuni trebuia purtat tot timpul la filacterii.
sSacrificiul adus în cultul Vechiului Testament care consta în arderea integrală a victimei (Lev 6,1-6).
tLit.: duo lepta, ho estin kodrantes. Un lepton (monedă greacă din cupru) = 1/128 dintr-un dinar; un
quadrant (monedă romană din cupru) = 1/64 dintr-un dinar.

(Mt 24,1-2; Lc 21,5-6)
13.1 Când ieşea din templu, unul dintre discipolii săi i-a spus: „Învăţătorule, iată ce
pietre şi ce construcţii!” 2 Isus i-a zis: „Vezi aceste construcţii măreţe? Nu va rămâne
piatră peste piatră care să nu fie dărâmatău”.
Începutul durerilor şi persecuţiilor

(Mt 10,17-22; 24,3-14; Lc 21,7-19)
3
Apoi, stând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Petru, Iacob, Ioan şi Andrei l-
au întrebat aparte: 4 „Spune-ne, când se vor întâmpla acestea şi care este semnul când
toate acestea vor începe să se împlinească?”
5
Isus a început să le spună: „Aveţi grijă să nu vă înşele cineva. 6 Vor veni mulţi în
numele meu spunând: «Eu sunt» şi vor înşela pe mulţi. 7 Când veţi auzi despre războaie
şi zvonuri de războaie, nu vă înspăimântaţi, căci trebuie să se întâmple, dar nu este încă
sfârşitul. 8 Se va ridica un popor împotriva altui popor şi un imperiu împotriva altui
imperiu. Vor fi cutremure în diferite locuri; va fi foamete. Acestea sunt începutul
durerilor.
9
Dar aveţi grijă de voi înşivă: vă vor da pe mâna sinedriilor şi vă vor bate prin
sinagogi şi veţi fi duşi înaintea guvernanţilor şi a regilor din cauza mea, ca mărturie
pentru ei, 10 dar mai întâi trebuie vestită evanghelia la toate popoarele.
11
Când vă vor duce să vă predea, nu vă preocupaţi ce veţi spune, ci spuneţi ceea ce vi
se va da în ceasul acela, pentru că nu sunteţi voi cei care vorbiţi, ci Duhul Sfânt. 12 Frate
pe frate va da la moarte şi tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi-i vor
ucide. 13 Şi veţi fi duşmăniţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne
statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit.
Devastarea Ierusalimului
(Mt 24,15-28; Lc 21,20-24)
14
Când veţi vedea urâciunea pustiiriiv stând acolo unde nu trebuie” - cel care citeşte
să înţeleagă - „cei care sunt în Iudeea să fugă în munţi; 15 cel care se află pe terasa casei
să nu coboare şi nici să nu intre să ia ceva din casă. 16 Iar cine este pe câmp să nu se
întoarcă înapoi ca să-şi ia haina. 17 Vai celor însărcinate şi celor care alăptează în zilele
acelea! 18 Rugaţi-vă ca să nu se întâmple iarna, 19 căci în acele zile va fi nenorocire cum
n-a fost de la începutul lumii pe care a creat-o Dumnezeu până acum şi nici nu va mai fi
vreodată. 20 Şi dacă Domnul n-ar fi scurtat zilele, nici un om nu s-ar fi salvat, însă de
dragul celor pe care i-a ales, a scurtat zilele. 21 Şi dacă atunci vă va spune cineva: «Iată,
aici este Cristos!» sau «Iată-l acolo!», să nu credeţi, 22 căci se vor ridica cristoşi falşi şi
uTemplul din timpul lui Isus este cel construit după exil, restaurat şi mărit de Irod cel Mare. Construcţia
era impunătoare: perimetrul de 1380 m, partea de est, cea văzută de pe Muntele Măslinilor, avea lungimea
de 480 m; fundaţia, de la nivelul stâncii pe care era construcţia, varia între 30-48 m înălţime; pietrele erau
de 1,20 m lăţime, 1,20 m înălţime, iar lungimea varia între 9 şi 12 m; de la nivelul curţii se înălţau două
şiruri de coloane, înalte de 12,5 m şi cioplite dintr-o singură bucată. Prezicerea lui Isus despre dărâmarea
templului s-a împlinit. Azi a rămas doar o parte din fundaţia din partea de vest, numită „Zidul Plângerii”.
vExpresia literală este profanarea devastatoare şi derivă din Dan 9,27; 11,31; 12,11. Se face aluzie la un
altar păgân închinat lui Zeus de Antioh al IV-lea Epifanul în decembrie 167 î.C. în templul din Ierusalim
(1Mac 1,54). Profeţia lui Isus s-a împlinit în anul 68 d.C. când zeloţii au pătruns în templu şi au comis
crime care au provocat cucerirea Ierusalimului şi distrugerea templului de către romani în anul 70 d.C.
profeţi falşi şi vor face semne şi lucruri minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, pe cei
aleşi. 23 Dar voi, fiţi vigilenţi! Iată, vi le-am spus toate dinainte.
Manifestarea glorioasă a Fiului Omului

(Mt 24,29-31; Lc 9,43-45; 21,25-28)
24
În zilele acelea, după acea nenorocire,
soarele se va întuneca,
iar luna nu-şi va mai da lumina;
25
stelele vor cădea de pe cer,
iar puterile cerului se vor zgudui.
26
Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere mare şi glorie. 27
Atunci va trimite îngerii şi va aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la capătul
pământului până la capătul cerului.
(Mt 24,32-35; Lc 21,29-33)
28
Învăţaţi de la smochin parabola: când mlădiţa devine deja fragedă şi dau frunzele,
ştiţi că vara este aproape. 29 La fel şi voi, când veţi vedea că se împlinesc acestea, să ştiţi
că este aproapew, la uşă. 30 Adevăr vă spun că nu va trece această generaţie până nu se
vor împlini toate acestea. 31 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.
Îndemn la vigilenţă
(Mt 24,36-44)
32
Despre ziua şi ceasul acela nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl.
33
Aveţi grijă! Vegheaţix, pentru că nu ştiţi când va fi timpul. 34 Aşa cum un om, plecând
în călătorie, îşi lasă casa şi dă puterea servitorilor săi, fiecăruia îndatorirea lui, iar
portarului i-a poruncit să vegheze. 35 Vegheaţi aşadar, căci nu ştiţi când vine stăpânul
casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşului, sau în zori, 36 ca nu
cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind. 37 Iar ceea ce vă spun vouă, o
spun tuturor: Vegheaţi!”
VII. PĂTIMIREA ŞI MOARTEA LUI ISUS

(Mt 26,1-5; Lc 22,1-2; In 11,45-53)
14.1 Peste două zile aveau să fie Paştele şi Azimeley, iar arhiereii şi cărturarii căutau cum
să-l prindă prin viclenie ca să-l ucidă, 2 căci spuneau: „Nu în timpul sărbătorii, ca să nu
se răzvrătească poporul”.
(Mt 26,6-13; In 12,1-8)
wSubiectul nu este exprimat, dar poate fi înţeles: a) împărăţia lui Dumnezeu, ca în textul paralel din Lc
21,31; b) Fiul Omului, ca în v. 26; c) sfârşitul lumii.
xMulte manuscrise adaugă: şi rugaţi-vă!, probabil pentru a se armoniza cu Mc 14,38.
y„Paştele” şi „Azimele” erau două sărbători distincte. Paştele propriu-zis însemna consumarea Mielului
pascal în seara zilei de 14 Nisan, după apusul soarelui. Azimele începeau în ziua următoare şi durau şapte
zile (Ex 12,1-14). În aceste zile se mânca numai pâine nedospită. Expresia „Paştele şi Azimele” era
folosită pentru a descrie cele opt zile de sărbătoare.
3
Fiind în Betania în casa lui Simon leprosul, pe când stătea la masă, a venit o femeie
care avea un vas din alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump, şi, spărgând
vasul, i-a turnat pe cap. 4 Dar erau acolo unii care, indignaţi, ziceau unii către alţii:
„Pentru ce s-a făcut această risipă de mireasmă? 5 Căci mireasma aceasta ar fi putut fi
vândută cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor”. Şi erau revoltaţi împotriva ei. 6 Însă
Isus a spus: „Lăsaţi-o! De ce o necăjiţi? A făcut un gest frumos faţă de mine, 7 căci pe
săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi oricând voiţi puteţi să le faceţi bine; pe mine, însă, nu
mă aveţi întotdeauna. 8 Ea a făcut ce a putut: a uns de mai înainte trupul meu pentru
înmormântare. 9 Adevăr vă spun, oriunde va fi predicată evanghelia în lumea întreagă,
se va spune în amintirea ei şi ceea ce a făcut ea”.
Trădarea lui Iuda

(Mt 26,14-16; Lc 22,3-6)
10
Iuda Iscariot, unul dintre cei doisprezece, a venit la arhierei ca să-l dea pe mâna lor.
11
Când au auzit, s-au bucurat şi i-au promis că-i vor da bani. Iar el căuta un moment
potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

(Mt 26,17-19; Lc 22,7-13)
12
În prima zi a Azimelor, când se jertfea paştelez, discipolii săi i-au spus: „Unde vrei
să mergem să pregătim ca să mănânci paştele?” 13 Atunci a trimis doi dintre discipolii săi
şi le-a spus: „Mergeţi în cetate şi vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă;
mergeţi după el 14 şi acolo unde va intra spuneţi stăpânului casei că învăţătorul zice:
«Unde este camera mea, în care să mănânc paştele cu discipolii mei?» 15 El vă va arăta o
sală mare, la etaj, gata aranjată. Pregătiţi acolo pentru noi”. 16 Discipolii au ieşit şi au
venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese şi au pregătit paştele.

(Mt 26,20-25; Lc 22,21-23; In 13,21-30)
17
Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. 18 Şi în timp ce stăteau la
masă şi mâncau, Isus a spus: „Adevăr vă spun, unul dintre voi, care mănâncă cu mine,
mă va trăda”. 19 Atunci au început să se întristeze şi să-i spună unul după altul: „Nu
cumva eu?” 20 El le-a spus: „Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în
blid. 21 Într-adevăr, Fiul Omului merge după cum este scris despre el. Însă vai omului
aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu
s-ar fi născut”.
(Mt 26,26-30; Lc 22,15-20; 1 Cor 11,23-25)
22
Şi în timp ce mâncau, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, le-a dat-o şi le-a
spus: „Luaţi, acesta este trupul meu”. 23 Şi, luând potirul, după ce a mulţumit, le-a dat lor
şi au băut toţi din el. 24 Şi le-a spus: „Acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă
zCeremonialul jertfirii mielului pascal se desfăşura la templu în după-amiaza zilei de 14 Nisan. Mieii
erau prezentaţi preoţilor la intrarea spre altarul de jertfă. Un sunet de trâmbiţă dădea semnalul de începere
a fiecărui sacrificiu. Sângele era adunat de un preot şi era vărsat înaintea altarului de unde se scurgea
printr-un sistem de conducte în pârâul Cedron. Măruntaiele şi grăsimea erau arse. Mielul jertfit era dus
acasă pentru cina rituală care avea loc în camera de sus a casei. Numărul pelerinilor era foarte mare. După
o informaţie a lui Iosif Flavius, erau jertfiţi până la 600.000 de miei; dar cifra pare exagerată.
25
pentru mulţi. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când
îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu”. 26 Şi, după ce au cântat imnul, au plecat spre
Muntele Măslinilor.
(Mt 26,31-35; Lc 22,31-34; In 13,36-38)
27
Iar Isus le-a spus: „Voi toţi vă veţi scandaliza căci este scris:
Voi bate păstorul
şi oile se vor risipi.
28
Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
29
Atunci Petru i-a zis: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza, eu nu”. 30 Dar Isus i-a zis:
„Adevăr îţi spun că tu, astăzi, în această noapte, înainte de a fi cântat cocoşul de două
ori, de trei ori mă vei renega”. 31 Iar el spunea şi mai insistent: „Chiar dacă ar trebui să
mor împreună cu tine, nu te voi renega”. Şi toţi ziceau la fel.

(Mt 26,36-46; Lc 22,39-46)
32
Apoi au venit într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor săi: „Staţi aici
până când mă voi ruga”. 33 I-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se
înfiora şi a se nelinişti 34 şi le-a spus: „Sufletul meu este trist de moarte; rămâneţi aici şi
vegheaţi!” 35 Şi mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca să treacă de la
el, dacă este posibil, ceasul acela, 36 zicând: „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil.
Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu”.
37
Apoi a venit şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Simon, dormi? Nu ai
putut să veghezi nici măcar un ceas? 38 Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită!
Căci sufletul este plin de avânt, dar trupul este slab”. 39 Şi, plecând din nou, s-a rugat
spunând aceleaşi cuvinte. 40 Când a venit iarăşi, i-a găsit dormind, căci ochii lor erau
îngreuiaţi şi nu ştiau ce să-i răspundă. 41 A venit a treia oară şi le-a spus: „Dormiţi mai
departe şi odihniţi-vă! Ajunge! A venit ceasul. Iată, Fiul Omului este dat pe mâna
păcătoşilor. 42 Sculaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape”.
Arestarea lui Isus

(Mt 26,47-56; Lc 22,47-53; In 18,3-11)
43
Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi
împreună cu el o mulţime, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor, a cărturarilor şi a
bătrânilor, 44 iar trădătorul lui le dăduse un semn spunând: „Cel pe care îl voi săruta,
acela este; prindeţi-l şi duceţi-l sub pază sigură”. 45 Venind, s-a apropiat îndată de el şi i-
a spus: „Rabbi!” Şi l-a sărutat. 46 Atunci ei au pus mâna pe el şi l-au prins. 47 Însă unul
dintre cei care erau de faţă, scoţându-şi sabia, l-a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a
tăiat urechea. 48 Luând cuvântul, Isus le-a zis: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii
şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. 49 Zi de zi eram la voi şi învăţam în templu şi nu m-aţi
arestat. Dar aceasta-i ca să se împlinească Scripturile”. 50 Atunci, părăsindu-l, au fugit cu
toţii. 51 Însă îl urma un tânăr oarecare, acoperit numai cu o pânză pe trupul gol; au pus
mâna pe el, 52 dar acesta, lăsând pânza, a fugit gol.
Isus în faţa Sinedriului

(Mt 26,57-68; Lc 22,66-71; In 18,13-24)
53
L-au dus pe Isus în faţa marelui preot şi s-au adunat toţi arhiereii, bătrânii şi
cărturarii. 54 Iar Petru l-a urmat de departe până în interiorul curţii marelui preot şi, stând
împreună cu servitorii, se încălzea la foca.
55
Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l condamne
la moarte, dar nu găseau, 56 căci mulţi dădeau mărturie falsă împotriva lui, dar mărturiile
nu se potriveau. 57 Câţiva, ridicându-se, dădeau mărturie falsă împotriva lui zicând: 58
„Noi l-am auzit pe acesta spunând: «Eu voi distruge acest templu făcut de mâini
omeneşti şi în trei zile voi construi un altul nefăcut de oameni»”. 59 Dar nici aşa mărturia
lor nu se potrivea.
60
Atunci marele preot s-a ridicat în mijlocul lor şi l-a întrebat pe Isus: „Nu răspunzi
nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?” 61 Însă el tăcea şi nu răspundea nimic.
Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus: „Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?”
62
Isus a zis: „Eu sunt.
Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului
stând la dreapta puterii
şi venind pe norii ceruluib”.
63
Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a spus: „Ce nevoie mai avem de martori?
64
Aţi auzit blasfemia. Ce vi se pare?” Toţi l-au condamnat ca fiind vrednic de moarte. 65
Unii au început să-l scuipe şi, acoperindu-i faţa, îl loveau spunându-i: „Profeţeşte!” Iar
servitorii îi dădeau palme.
Renegarea lui Petru

(Mt 26,69-75; Lc 22,55-62; In 18,15-18; 25-27)
66
Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot 67 şi,
văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix şi i-a zis: „Şi tu erai cu Nazarineanul, cu
Isus”. 68 Dar el a negat spunând: „Nu ştiu, nu înţeleg ce zici!” Şi a ieşit afară în faţa
curţii. Şi a cântat cocoşulc. 69 Iar servitoarea, văzându-l, a început din nou să le spună
celor care stăteau acolo: „Acesta este dintre ei”. 70 Dar el a negat din nou. După câtva
timp cei care stăteau acolo i-au spus din nou lui Petru: „Cu adevărat eşti dintre ei, căci
eşti galileean”. 71 Iar el a început să se blesteme şi să jure: „Nu-l cunosc pe omul acesta
despre care vorbiţi”. 72 Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci Petru şi-a adus
aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de a cânta cocoşul de două ori, de
trei ori mă vei renega”. Şi a izbucnit în plâns.

(Mt 27,1-2.11-14; Lc 23,1-5; In 18,28-38)
15.1 Dis-de-dimineaţă, după ce au ţinut consiliu, arhiereii, împreună cu bătrânii şi
cărturarii şi tot Sinedriul, legându-l pe Isus, l-au dus şi l-au predat lui Pilat. 2 Pilat l-a
întrebat: „Tu eşti regele iudeilor?” El i-a răspuns: „Tu zici”. 3 Iar arhiereii îl acuzau de
multe lucruri. 4 Pilat l-a întrebat din nou: „Nu răspunzi nimic? Iată de câte lucruri te
acuză!” 5 Dar Isus n-a mai răspuns nimic, încât Pilat se mira.
aLit.: la lumină.
bLit.: cu norii cerului. Expresia provine din Dan 7,13: în textul masoretic prepoziţia folosită este „cu”, iar
în LXX „pe”.
cMulte manuscrise importante omit: şi a cântat cocoşul.
(Mt 27,15-26; Lc 23,13-25; In 18,39-19,16)
6
Cu ocazia sărbătorilor, le elibera un deţinut pe care îl cereau ei. 7 Pe atunci, era în
închisoare unul numit Barabad, împreună cu nişte răzvrătiţi care în timpul revoltei
comiseseră crimă. 8 Mulţimea a urcate şi a început să ceară să le facă aşa cum făcea
întotdeauna. 9 Pilat le-a răspuns: „Vreţi să vi-l eliberez pe regele iudeilor?” 10 Căci ştia că
din invidie îl dăduseră arhiereii pe mâna lui. 11 Însă arhiereii instigau mulţimea ca să-l
elibereze mai degrabă pe Baraba. 12 Pilat le-a spus din nou: „Atunci ce să facf cu cel pe
care îl numiţi regele iudeilor?”. 13 Iar ei au strigat iarăşi: „Răstigneşte-l!” 14 Pilat le-a
spus: „Dar ce rău a făcut?” Însă ei strigau mai tare: „Răstigneşte-l!” 15 Astfel Pilat, voind
să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a
dat să fie răstignit.
Încoronarea cu spini
(Mt 27,27-31; In 19,1-3)
16
Soldaţii l-au adus în curte, adică în pretoriu, şi au adunat toată cohorta. 17 L-au
îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. 18
Apoi au început să-l salute: „Bucură-te, rege al iudeilor!” 19 Şi-l loveau peste cap cu o
trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, i se închinau. 20 Şi, după ce şi-au bătut joc de
el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară
ca să-l răstignească.

(Mt 27,32-44; Lc 23,26-43; In 19,17-27)
21
Au constrâns un trecător, un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp,
tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, ca să ducă crucea lui Isus. 22 L-au dus la locul numit
Golgota, care, tradus, înseamnă «locul Craniului». 23 Şi i-au dat vin înmiresmatg, dar el
nu a luat. 24 Apoi l-au răstignit şi, împărţind hainele lui, au aruncat zarurile pentru ele,
care ce să ia. 25 Era ceasul al treileah când l-au răstignit. 26 Fusese scrisă inscripţia
condamnării lui: „Regele Iudeilor”. 27 Împreună cu el au răstignit şi doi tâlhari, unul la
dreapta şi altul la stânga lui. 28i .
29
Cei care treceau rosteau blasfemii, clătinând din cap şi spunând: „Hei, tu care
dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, 30 salvează-te pe tine însuţi coborând de pe
cruce!” 31 La fel şi arhiereii între ei îl luau în râs împreună cu cărturarii şi spuneau: „Pe
alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. 32 Cristos, regele Israelului, să coboare acum de
pe cruce ca să vedem şi să credem!” Îl insultau şi cei răstigniţi cu el.
dÎn aramaică înseamnă: „Fiul tatălui”, nume foarte răspândit în timpul lui Isus.
eMulte manuscrise au în loc de: a urcat, a strigat.
fUnele manuscrise au: ce vreţi să fac, după Mt 27,21; Lc 23,20.
gEra obiceiul la evrei de a oferi unui condamnat la moarte o băutură de vin aromatizat cu mir, folosit în
antichitate ca anestezic. Aroma de mir era extrasă dintr-o plantă numită „mir” care creşte în Arabia. Din
ramurile ei se extrăgea un suc dens albicios folosit şi ca ingredient la prepararea miresmelor cu care se
ungeau morţii. Isus nu acceptă această băutură pentru că vrea să rămână conştient până în ultima clipă.
hApare clar în acest capitol că Marcu împarte ziua în patru părţi: de dimineaţă, ora 6 (15,1) până la ceasul
al treilea, ora 9 (15,25); până la ceasul al şaselea, ora 12 (15,33); până la ceasul al nouălea, ora 15 (15,34);
până seara, ora 18 (15,42).
iMulte manuscrise, căutând să armonizeze textul cu Lc 22,7; Is 53,12, introduc v. 28: Astfel s-a împlinit
Scriptura care spune: „Şi a fost socotit cu cei fărădelege”.
Moartea lui Isus
(Mt 27,45-56; Lc 23,44-49; In 19,28-30)
33
Pe la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe întreg pământul până la ceasul al
nouălea. 34 La ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas puternic: „Eloí, Eloí, léma
sabactáni?” care înseamnă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”
35
Unii dintre cei care erau de faţă, auzindu-l, spuneau: „Iată, îl cheamă pe Ilie!” 36
Cineva a alergat şi a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea
spunând: „Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilie ca să-l ia jos!” 37 Dar Isus, scoţând un strigăt
puternic, şi-a dat sufletul.
38
Atunci catapeteasmaj templului s-a sfâşiat în două de sus până jos. 39 Când
centurionul, care stătea în faţa lui, a văzut cum şi-a dat sufletul, a spus: „Cu adevărat
omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”
40
Erau şi câteva femei care priveau de departe; printre ele: Maria Magdalena, Maria,
mama lui Iacob cel Mic şi a lui Ioses, şi Salome, 41 care îl urmau de când era în Galileea
şi îl slujeau; şi multe altele care urcaseră cu el la Ierusalim.

(Mt 27,57-61; Lc 23,50-56; In 19,38-42)
42
Când s-a făcut seară, întrucât era ziua Pregătirii, care este ajunul sâmbetei, 43 a venit
Iosif din Arimateea, membru respectat în Sinedriu, care aştepta şi el împărăţia lui
Dumnezeu, şi a îndrăznit să intre la Pilat şi să ceară trupul lui Isus. 44 Pilat s-a mirat că
murise deja şi, chemându-l pe centurion, l-a întrebat dacă a murit de mult. 45 Aflând de
la centurion, i-a dăruit lui Iosif trupul. 46 După ce a cumpărat un giulgiu, l-a luat jos, l-a
înfăşurat în giulgiu şi l-a pus într-un mormânt care fusese săpat în stâncă. Apoi a
rostogolit piatra la intrarea în mormânt. 47 Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui
Ioses, priveau unde l-au pus.
VIII. ÎNVIEREA LUI ISUS
Mormântul gol
(Mt 28,1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-10)
16.1 După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salome au
cumpărat miresme ca să vină şi să-l ungă. 2 Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a
săptămânii, au ajuns la mormânt când soarele răsărise 3 şi ziceau una către alta: „Cine ne
va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?” 4 Dar privind, au observat că piatra fusese
rostogolită; deşi era foarte mare. 5 Intrând în mormânt, au văzut un tânăr aşezat la
dreapta, îmbrăcat cu o haină lungă, albă, şi au fost cuprinse de spaimă. 6 Dar el le-a zis:
„Nu vă înspăimântaţi! Îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, cel răstignit. A înviat, nu este aici!
Iată locul în care îl puseseră. 7 Dar mergeţi şi spuneţi discipolilor lui şi lui Petru că el
merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veţi vedea după cum v-a spus”. 8 Ieşind, au
jAceastă catapeteasmă se afla între sanctuar şi Sfânta Sfintelor şi era o perdea de in răsucit şi mătase
violetă, stacojie, şi vişinie (Ex 26,31-33), de aproximativ 20 m înălţime, 10 m lăţime şi 25 cm grosime.
Catapeteasma ruptă înseamnă: a) sfârşitul cultului Vechiului Testament; b) deschiderea posibilităţii de a
ajunge la Dumnezeu (Evr 9,8; 10,19-20).
fugit de la mormânt, căci tremurau de spaimă şi de uimire. Şi nu au spus nimănui pentru
că se temeauk.
Isus apare Mariei Magdalena

(Mt 28,9-10; Lc 24,10-11; In 20,14-18)
9
După ce a înviat, în dimineaţa primei zile a săptămânii, [Isus] i-a apărut mai întâi
Mariei Magdalena din care scosese şapte diavoli. 10 Ea a plecat şi a povestit celor care
fuseseră cu el, care acum se tânguiau şi plângeau. 11 Dar, când au auzit că trăieşte şi că a
fost văzut de ea, ei n-au crezut-o.
Isus apare discipolilor

(Lc 24,13-36; In 20,19-23)
12
După acestea a apărut altor doi dintre ei, sub o altă înfăţişare, în timp ce mergeau la
câmp, 13 iar ei s-au întors şi au povestit celorlalţi, însă nu i-au crezut nici pe aceştia. 14 În
sfârşit a apărut şi celor unsprezece pe când stăteau la masă şi i-a dojenit pentru
necredinţa şi împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat
din morţil.
Trimiterea apostolilor în misiune

(Mt 28,16-20; Lc 24,47-48; Fap 1,4-11)
15
Apoi le-a spus: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. 16
Cine va crede şi va fi botezat, se va mântui; iar cine nu va crede, va fi condamnat. 17
Acestea sunt semnele care îi vor însoţi pe cei care cred: în numele meu, vor alunga
diavoli, vor vorbi limbi noi, 18 vor lua şerpi în mână şi dacă vor bea ceva aducător de
moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca”.
Înălţarea lui Isus

(Lc 24,50-53; Fap 1,4-11)
19
După ce le-a vorbit, Domnul Isus s-a înălţat la cer şi s-a aşezat la dreapta lui
Dumnezeu, 20 iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, în timp ce Domnul lucra cu ei şi
le întărea cuvântul prin semnele care-i însoţeau.
kCâteva manuscrise introduc după v. 8 următoarea concluzie: Apoi au povestit pe scurt celor care erau
cu Petru toate cele care le-au fost poruncite. După aceasta, Isus însuşi a răspândit prin ei de la răsărit şi
până la apus mesajul sfânt şi nepieritor al mântuirii veşnice. Amin. Cea mai mare parte a termenilor
greceşti şi a expresiilor nu se mai întâlnesc la Marcu, ceea ce duce la concluzia că aceste rânduri nu fac
parte din Evanghelia sfântului Marcu.
lPuţine manuscrise adaugă aici: Însă ei s-au apărat spunând: „Acest veac de nelegiuire şi necredinţă
este sub stăpânirea Satanei, care nu le îngăduie celor stăpâniţi de duhuri necurate să primească adevărul
şi puterea lui Dumnezeu”. De aceea îi ziceau lui Cristos: „Arată-ţi acum dreptatea!” Iar Cristos le-a
răspuns: «S-a umplut măsura anilor puterii Satanei, dar se apropie alte lucruri îngrozitoare. Eu am fost
trimis la moarte pentru cei păcătoşi, ca ei să se întoarcă la adevăr şi să nu mai păcătuiască, ci să
moştenească în cer gloria spirituală şi nepieritoare a dreptăţii”.
Evanghelia dupã sfântul Luca
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL LUCA
INTRODUCERE
Autorul - Cea de-a treia Evanghelie a fost scrisă de sfântul Luca, medic din Antiohia
(Col 4,14), singurul dintre evanghelişti de origine păgână. Nu a fost martor ocular la
faptele pe care le relatează. S-a născut în Antiohia Siriei şi s-a convertit devreme la
creştinism, întrucât în jurul anului 44 este deja discipolul sfântului Paul cu care s-a
întâlnit la Troas. După moartea sfântului Paul nu mai ştim nimic despre el. Tradiţia ne
spune că ar fi rămas necăsătorit, că ar fi predicat în Bitinia şi că ar fi murit la vârsta de
74 de ani „plin de Duhul Sfânt”.
Limba - Educat în ambient elenist şi cunoscând bine literatura contemporană, sfântul
Luca îşi scrie Evanghelia într-o greacă îngrijită, după modelul istoricilor greci, după ce a
consultat cu imparţialitate tot ce s-a scris înaintea lui (1,1-4), pentru a permite
înţelegerea exactă a învăţăturii catehetice primare despre Isus. Deşi în privinţa datelor
geografice şi a obiceiurilor ebraice este imprecis, ştie să folosească cu precizie Vechiul
Testament şi se consideră moştenitorul promisiunilor făcute poporului lui Israel (1,47-
55.68-79).
Destinatarii - După prolog, s-ar părea că destinatarul acestei Evanghelii este o
singură persoană, Teofil. Dar analiza internă ne arată că destinatarii sunt creştini
proveniţi din lumea păgână: ori de câte ori este posibil, autorul alege nume greceşti,
evitându-le pe cele ebraice sau aramaice („învăţător” în loc de „rabbi”, „Craniu” în loc
de „Golgota”); genealogia lui merge până la Adam şi nu se opreşte la Abraham; evită
evocarea ritualului ebraic de purificare; citatele din Vechiul Testament sunt după LXX,
etc.
Structura - După ce relatează naşterea şi copilăria lui Isus (1-2), sfântul Luca
urmează în linii mari structura geografică a sfântului Marcu. Activitatea publică a lui
Isus începe în Galileea (3,1–9,50). Isus străbate Palestina de la Cezareea lui Filip până
la Ierusalim (9,51-19,27) şi îşi continuă activitatea în Ierusalim (19,28–21,38) unde are
loc pătimirea, moartea şi învierea lui (22–24).
Locul - O tradiţie destul de veche pe care o găsim consemnată de sfântul Irineu şi
preluată de sfântul Ieronim şi sfântul Grigore Nazianzenul, susţine că sfântul Luca ar fi
scris această Evanghelie în Ahaia (sudul Greciei). Alţii propun ca loc al scrierii
Evangheliei Antiohia Siriei, sau chiar Roma.
Data - După finalul Faptelor Apostolilor (Fap 28,30), s-ar părea că Evanghelia după
sfântul Luca a fost scrisă înainte de anul 63 deoarece sfântul Paul este prezentat ca fiind
la Roma în prima detenţie. Dar argumentele interne ne permit datarea Evangheliei după
anul 70 (descrierea detaliată a distrugerii Ierusalimului, cf. 21,5 ş.u.), dar nu mai târziu
de anul 90.
Teologia - Sfântul Luca a fost numit „teologul” istoriei mântuirii, în care el distinge
trei perioade: timpul promisiunilor care cuprinde Vechiul Testament până la Ioan
Botezătorul, timpul realizării escatologice în Isus din Nazaret şi timpul Bisericii
peregrine, timpul celor mântuiţi care aşteaptă revenirea Domnului (13,33; 16,16; 17,25;
24,26).
Sfântul Luca ne prezintă o imagine specială a lui Dumnezeu Tatăl, plin de iubire,
bunătate milostivă şi îndelungă răbdare (15; 22,42). O revelare a acestei iubiri a lui
Dumnezeu Tatăl ne este oferită în sensibilitatea pe care Isus o arată pentru cei
emarginaţi, păcătoşi (7,36-50; 18,9-14; 19,1-10, etc.). Pentru Luca, Isus este înainte de
toate Evanghelizatorul (4,18 ş.u.), care a primit o misiune de la Tatăl şi se dedică slujirii
celor săraci. Isus este Mântuitorul (1,47; 2,11, etc), cel care-l comunică pe Duhul Sfânt
(24,49). Duhul Sfânt iluminează activitatea istorică a lui Isus (1,35; 4,1.18; 10,21).
În acelaşi timp, sfântul Luca prezintă regula de viaţă a creştinului-discipol. În orice
situaţie s-ar afla, acesta trebuie să se convertească în mod sincer şi total (5,32; 24,47)
printr-o asceză curajoasă şi constantă (8,15). Discipolii trebuie să lase „totul”, să vândă
totul pentru a-şi aduna comoară în ceruri (6,20). Ei trebuie să fie mereu pe urmele lui
Cristos, în conformitate cu voinţa Tatălui, să accepte încercările şi să se îndrepte spre
cruce (9,57-62). Caracteristic vieţii de discipol este vegherea, aşteptarea în tensiune a
venirii Domnului (18, 31-34; 21,36).
EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL LUCA
Prolog
1. Deoarece mulţi au încercat să alcătuiască o istorisire a faptelor care s-au împlinita
1
printre noi, 2 aşa cum ni le-au transmis cei care de la început au fost martori oculari şi au
devenit slujitori ai cuvântului, 3 după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am
gândit să ţi le scriu şi eu în mod sistematicb, preabunulec Teofild, 4 ca să te convingi de
temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit.
I. COPILĂRIA LUI ISUS
Vestirea naşterii lui Ioan Botezătorul

5
Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot numit Zaharia din grupul preoţesce al lui
Abia. Soţia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. 6 Amândoi erau drepţi
înaintea lui Dumnezeu, ţinândf în mod desăvârşit toate poruncile şi prescrierile
Domnului. 7 Însă nu aveau nici un copil pentru că Elisabeta era sterilă şi amândoi erau
înaintaţi în vârstă.
8
Pe când slujea ca preot înaintea lui Dumnezeu, când era rândul grupului său, 9 după
rânduiala slujirii preoţeşti, a fost ales prin tragere la sorţi să intre în templul Domnului
pentru a aduce jertfa de tămâieg. 10 Şi toată mulţimea poporului era afară rugându-se în
timp ce se aducea jertfa.
11
Atunci i-a apărut un înger al Domnului stând în partea dreaptă a altarului pentru
jertfa de tămâie. 12 Văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi l-a cuprins teama.
13
Dar îngerul i-a spus: „Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi
soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan. 14 Vei avea bucurie şi
veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui, 15 căci va fi mare înaintea Domnului şi nu
va bea nici vin şi nici altă băutură tareh şi va fi umplut de Duhul Sfânt chiar din sânul
aLit.: a fi completat, a fi împlinit; nu este vorba despre simple întâmplări din trecut, ci sunt fapte
cunoscute, cu consecinţe în prezent, pentru că reprezintă împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu.
bSe referă nu atât la ordinea cronologică, cât mai ales la cea literară şi didactică.
cLit.: kratiste = excelentule!, preaputernicule! Este un mod de a se adresa unei persoane de rang social
înalt.
dTheophilos = iubit de Dumnezeu, prieten al lui Dumnezeu. Unii consideră că ar fi vorba despre o
persoană fictivă şi s-ar referi, de fapt, la fiecare creştin evlavios. Tradiţia ne vorbeşte totuşi despre
existenţa unui prieten al lui Luca, Teofil, un creştin de origine păgână căruia evanghelistul îi prezintă o
apologie a credinţei creştine (v. 4).
eÎn slujirea la templu, preoţii erau împărţiţi în 24 de grupe, fiecare asigurând serviciul timp de o
săptămână (cf. 1Cr 24,1-19). Zaharia („Domnul îşi aduce aminte”) făcea parte din grupul lui Abia, care
era al VIII-lea grup.
fLit.: umblând; ideea Vechiului Testament despre perfecţiune presupune înaintarea pe „calea Domnului”
stabilită prin porunci şi prescrieri.
gAceastă jertfă se aducea de două ori pe zi, la deschiderea liturgiei sacrificale din zori şi la închiderea ei
seara. Misiunea preotului era aceea de a reînnoi cărbunii şi mirodeniile din cupele de pe altarul care se
afla în faţa Sfintei Sfintelor (Ex 30,6-8). Conform prescrierilor vechi, un preot putea fi admis o singură
dată în viaţă pentru a împlini această slujire. În Ap 5,7 se spune că cei 24 de bătrâni purtau cupe de aur cu
tămâie care reprezintă rugăciunile sfinţilor.
hLit.: sikera = băutură fermentată, făcută din fructe, nedistilată, simbolul oricărei băuturi alcoolice
(spirtoase). De notat opoziţia dintre băuturile „spirtoase” şi prezenţa Spiritului. Ele se exclud una pe
mamei sale şi pe mulţi dintre fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. 17
16
El va merge înaintea lui cu duhul şi puterea lui Iliei pentru a întoarce inimile părinţilor
către copiij şi pe cei rebeli la înţelepciunea drepţilor, pentru a pregăti Domnului un
popor desăvârşitk”.
18
Dar Zaharia i-a spus îngerului: „Prin ce voi cunoaşte aceasta? Eu sunt bătrân, iar
soţia mea este înaintată în vârstă”. 19 Răspunzând, îngerul i-a zis: „Eu sunt Gabriell care
stau înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi dau această veste bună.
20
Iată, vei fi mut şi nu vei putea vorbi până în ziua în care se vor împlini acestea, pentru
că nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la timpul lor”.
21
Poporul îl aştepta pe Zaharia şi se mira, în timp cem acesta întârzian în sanctuar. 22
Când a ieşit şi nu putea să vorbeascăo, au înţeles că avusese o vedenie în sanctuar, iar el
le făcea semne. Şi a rămas mut. 23 După ce s-au împlinit zilele slujirii lui, s-a întors
acasă.
24
După aceste zile, Elisabeta, soţia lui, a zămislit şi, timp de cinci luni, se ascundea
spunându-şi: 25 „Aşa mi-a făcut Domnul în zilele în care şi-a îndreptat privirea spre
mine, ca să îndepărteze ruşinea mea dinaintea oamenilor”.
Vestirea naşterii lui Isus

26
În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din
Galileea, numită Nazaretp, 27 la o fecioară logodităq cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui
David. Iar numele fecioarei era Mariar.
cealaltă şi abstinenţa lui Ioan simbolizează plinătatea Duhului Sfânt.

iÎn profetul Ilie este personalizată toată fidelitatea faţă de Domnul Dumnezeu şi tot efortul de a
reconduce poporul la Dumnezeul său. De aceea el este considerat profetul model pentru totdeauna. Avem
aici poate o aluzie la transmiterea spiritului profetic al lui Ilie asupra profetului Elizeu: manifestarea
acestui spirit se recunoaşte în atitudinea fermă faţă de cei puternici (conflictul lui Ioan cu Irod: Lc 3, 19-
20) şi mai ales în activitatea pentru convertirea poporului (cf. 1Rg 17-19; 2Rg 1-2).
jDistrugerea relaţiilor familiale, dezbinarea dintre părinte şi fiu, este un semn al apropierii timpurilor de
pe urmă (Mc 14,12; Mt 10,21; Lc 21,16). Comuniunea cordială dintre părinţi şi copii este condiţia
fundamentală pentru ca venirea Domnului să nu devină o catastrofă totală pentru popor (Mal 3,24). Prin
convertirea inimilor părinţilor faţă de copii, Ioan realizează întoarcerea celor îndepărtaţi de Dumnezeu la
mentalitatea celor drepţi.
kLit.: gata să-l primească. Se creează în popor o stare interioară adecvată pentru venirea Domnului.
lÎn ebraică: Gabri-El = Dumnezeu este luptător puternic. Este unul dintre îngerii superiori care, după
imaginea funcţionarilor de la curtea persană, are posibilitatea să vadă gloria Domnului ( Tob 12,15).
Gabriel este vestitorul timpurilor mântuirii (Dan 8,16-17; 9,21-27).
mUnele versiuni (BJ, NVg, TOB, RSV) traduc en to drept epi, considerând că propoziţia subordonată este
cauzală. În mod normal, însă, en + infinitiv introduce o propoziţie temporală.
nDupă tradiţia talmudică, preotul nu trebuia să-şi prelungească rugăciunea în sanctuar „pentru a nu
nelinişti Israelul din cauza apropierii înfricoşătoare de Dumnezeu”.
oDupă normele liturgice, la ieşire, Zaharia trebuia, împreună cu cei patru preoţi asistenţi, să rostească
binecuvântarea lui Aaron (Num 6,24-26).
pÎn ebraică înseamnă: loc de observaţie. În Vechiul Testament nu se menţionează. Pe timpul lui Isus era o
mică localitate neînsemnată (In 1,46) la 26 km vest de lacul Ghenesaret.
qLa evrei, logodna este un contract oficial legal între un bărbat şi o femeie ce leagă ambele părţi ( Dt 20,7;
22,23-27). Ea are loc după încheierea contractului de căsătorie între părinţii tinerilor. Intervalul dintre
logodnă şi căsătorie este de un an, timp în care logodnica este considerată soţie, deşi nu trăiesc împreună.
O infidelitate din partea logodnicei era considerată adulter. Zestrea ei devine proprietatea viitorului soţ,
iar în cazul decesului acestuia, ea era considerată văduvă, rămânând în casa socrilor.
rAcest nume era frecvent şi era ales nu atât pentru etimologie, de altfel nesemnificativă, cât pentru
evocarea surorii lui Moise, Miryam (Num 26,59; Ex 15,20).
28
Şi intrând la ea i-a spus: „Bucură-tes, o, plină de hart, Domnul este cu tine!”u 29 Ea s-
a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta.
30
Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. 31 Vei
primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isusv. 32 Acesta va fi mare: va fi numit Fiul
Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; 33 şi va domni
peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”.
34
Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?” 35
Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt
te va umbriw; de aceea sfântul care se va naştex va fi numit Fiul lui Dumnezeu. 36 Iată,
Elisabeta, ruda ta, a conceput şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru
ea care era numită sterilă, 37 pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. 38 Atunci
Maria a spus: „Iată, slujitoareay Domnului: fie mie după cuvântul tău”. Şi îngerul a
plecat de la ea.
Vizita Mariei la Elisabeta

39
În zilele acelea Maria a pornit şi s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetatez
a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit
Elisabeta salutul Mariei, a tresărit copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de
Duhul Sfânt 42 şi a exclamat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi
binecuvântat este rodul sânului tău. 43 Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină
mama Domnului meu la mine? 44 Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele,
sTermenul grec chaire poate fi înţeles: a) un salut obişnuit în limba greacă (în felul acesta traduc Vg: ave;
RSV: hail; etc.) cu referinţă la v. 29 „ce fel de salut ar putea fi acesta”; b) imperativ: „bucură-te!”, astfel
apare de fiecare dată la Luca şi în LXX, fiind o invitaţie la bucuria mesianică, ecou la invitaţia pe care
profeţii o adresează Fiicei Sionului şi care este motivată aici, ca şi la profeţi, prin venirea lui Dumnezeu în
mijlocul poporului (Is 12,6; Sof 3,14-15; Il 2,21-27): astfel traduc BJ, TOB, etc.
tLit.: kecharitomene - care ai fost şi rămâi plină de harul divin. Verbul poate indica graţie fizică sau
harul sufletesc. Aici forma gramaticală este un participiu perfect vocativ şi scoate în evidenţă o plinătate
care, fiind realizată în trecut, durează şi astăzi şi tinde să se menţină în viitor. Verbul este rar şi este folosit
de Luca cu intenţia de a indica o calitate specială a Mariei, mult mai importantă decât frumuseţea fizică.
Deoarece Dumnezeu şi-a îndreptat bunăvoinţa spre persoana Mariei, ea este în starea de har Dei
benevolentiam amorem experta - Zorell. De notat că forma vocativă ţine aici loc de nume propriu şi este
singurul loc unde cel chemat de înger nu este chemat pe numele său.
uÎn multe manuscrise importante ale Noului Testament apare: binecuvântată eşti tu între femei, dar este,
probabil, o dublare a v. 42.
vÎn ebraică Yeshua = Iahve este Mântuitorul. Numele era foarte popular la evrei, fie în forma ebraică, fie
în cea greacă.
wBJ traduce: Puterea Celui Preaînalt te va lua sub umbra sa; expresia subliniază în mod fericit două
concepte diferite, unul din lumea ebraică, celălalt din lumea greacă păgână: 1. - pentru evrei „puterea
Celui Preaînalt” acţiona ascunzându-se într-un nor luminos (Ex 40,38; Lc 9,34), sub „umbră”, adică sub
protecţia sau, mai bine zis, sub puterea în virtutea căreia acţionează omul obţinând rezultate care depăşesc
forţele sale proprii. Cele două expresii „Duhul Sfânt” şi „puterea Celui Preaînalt” ne arată că în această
concepere este implicat Iahve cu toată puterea sa infinită, că este un fel de rezumat al minunilor creaţiei şi
formării poporului ales; 2. -pentru păgâni „puterea” era un concept pe care îl răspândise filozofia stoică
chiar şi în clasele cele mai puţin culte. De această putere depindea orice formă de fecunditate în univers:
plantele, animalele, omul, artistul, poetul erau fecunzi pentru că erau pătrunşi de această putere (dynamis),
care, fără a se amesteca cu ei, producea fecunditatea la toate nivelurile.
xCâteva manuscrise importante adaugă: din tine.
yÎn Vechiul Testament, expresia este folosită ca autodenumire a unei femei care vorbeşte cu un om de
rang superior (1Sam 1,16; 25,24; 1Rg 1,13).
zLocalitatea este identificată de tradiţia creştină cu Ain-Karim, la 6 km vest de Ierusalim.
a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu. 45 Fericită aceea care a crezut că se vor
împlini cele spuse ei de Domnul!”
46
Maria a spus:
„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul

47
şi duhul meu se bucură în Dumnezeu,
Mântuitorul meu,
48
pentru că a privit umilinţa slujitoarei sale;
iată că de acum
toate generaţiile mă vor numi fericită,
49
pentru că Cel Puternic
mi-a făcut lucruri mari:
sfânt este numele lui.
50
Îndurarea lui faţă de cei ce se tem de el
este din generaţie în generaţie.
51
Şi-a arătat puterea braţuluia său:
i-a risipit pe cei mândri
cu planurile inimii lor;
52
i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri
şi i-a înălţat pe cei umili;
53
i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi,
iar pe cei bogaţi i-a trimis cu mâinile goale;
54
a venit în ajutorul lui Israel, slujitorul său,
amintindu-şib de îndurarea sa,
55
după cum a promis părinţilor noştri,
lui Abraham şi urmaşilor lui
pentru totdeauna”.
56
Maria a rămas cam trei luni cu ea, apoi s-a întors la casa ei.
Naşterea lui Ioan Botezătorul

57
Când a venit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. 58 Vecinii şi rudele
ei au aflat că Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea.
59
În ziua a optac au venit pentru circumcizia copilului şi voiau să-i pună numele
Zaharia, ca al tatălui. 60 Însă, intervenind, mama lui a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. 61
Dar ei i-au zis: „Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta”. 62 L-au
întrebat deci prin semne pe tatăl lui cum ar vrea să fie numit. 63 Cerând o tăbliţă, a scris:
„Ioan este numele lui”. Şi toţi s-au mirat. 64 În aceeaşi clipă i s-a deschis gura şi i s-a
aLit.: a făcut putere cu braţul său - expresie specific semită care, printr-un antropomorfism, vrea să
scoată în evidenţă Atotputernicia lui Dumnezeu (Ex 6,6; Dt 4,34).
bVechiul Testament notează deseori că Dumnezeu îşi aminteşte (Gen 8,1; 9,15; Ex 2,24) pentru a spune
că el este fidel promisiunii făcute pe care o împlineşte (Lc 1,72).
cLa început „circumcizia” se făcea la pubertate; mai târziu, legea lui Moise a stabilit ziua a opta (Gen
17,12; 21,4; Lev 12,3). Trebuiau să fie prezenţi martori, era rostită o binecuvântare şi se punea nume
copilului, deşi în epoca patriarhilor numele se punea la naştere (Gen 4,1). În Vechiul Testament
„circumcizia” era un semn al alianţei sfinte dintre Dumnezeu şi Israel; totodată era pentru un bărbat
semnul apartenenţei la poporul lui Dumnezeu, semnul deosebirii de păgâni şi al predestinării de a
participa la binecuvântările promise Israelului.
dezlegat limba, iar el vorbea lăudându-l pe Dumnezeu. 65 I-a cuprins frica pe toţi vecinii
şi în tot ţinutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri. 66 Toţi cei care le
auzeau, le păstrau în inima lor spunând: „Ce va fi oare acest copil?” pentru că mâna
Domnului era cu el.
67
Zaharia, tatăl său, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profetizat zicând:
68
„Binecuvântat este Domnul,
Dumnezeul lui Israel,
pentru că l-a vizitatd
şi l-a răscumpărat pe poporul său
69
şi a înălţat cornule mântuirii pentru noi
în casa lui David, slujitorul său,
70
după cum a promis
prin gura sfinţilor săi profeţi,
încă din vechime:
71
mântuirea de duşmanii noştri
şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc;
72
astfel a arătat îndurare faţă de părinţii noştri,
şi-a amintit de alianţa lui sfântă:
73
jurământul pe care l-a făcut lui Abraham,
părintele nostru,
să ne dea ca,
74
eliberaţi fiind din mâna duşmanilor,
să-i slujim fără teamă,
75
în sfinţenie şi dreptate înaintea lui
în toate zilele noastre.
76
Iar tu, copile,
vei fi numit profet al Celui Preaînalt,
căci vei merge înaintea Domnului
ca să pregăteşti căile sale,
77
să dai poporului său ştiinţa mântuirii
spre iertarea păcatelor,
78
datorită inimiif îndurătoare
a Dumnezeului nostru;
dVechiul Testament vorbeşte de multe ori despre „vizita” lui Dumnezeu pentru a scoate în evidenţă
intervenţiile sale mântuitoare (Gen 21,1; 50,24-25; Ps 65,10) sau de pedeapsă (Ex 32,34; Is 10,12). Luca
este singurul evanghelist care foloseşte această imagine (vezi şi Lc 7,16; 19,44; Fap 15,14).
eMetaforă în Vechiul Testament care simbolizează vigoarea şi forţa (Ps 18,3 şi Dt 33,17). „Cornul” se
referă aici la puterea divină în acţiunea de mântuire a poporului israelit. Există o asociere între „cornul
mântuirii” şi „casa lui David”, din care trebuia să se nască Mesia (Ez 29,21). În conformitate cu Ps
132,17, Domnul va face să răsară un corn de mântuire pentru David. Din sec. I î.C. ritualul ebraic cere
fiecărui credincios să recite optsprezece binecuvântări; în a cincisprezecea dintre ele se spune: „Fă să
răsară îndată mlădiţa lui David (Mesia) şi cornul lui să se înalţe cu ajutorul tău. Binecuvântat să fii tu,
Doamne, care faci să răsară cornul ajutorului”.
fCuvântul grec spalanchna înseamnă „măruntaie” (Vg - viscera), ca parte a trupului care în antichitate
era deseori privită ca sediu al afectivităţii. Părţile interne superioare (inima, plămânii, ficatul) erau
deosebite de părţile interne inferioare (intestine). Este un exemplu clar de metonimie pentru a exprima
abstractul prin concret. În mentalitatea noastră latină, sediul afectivităţii este inima.
pentru aceasta ne va vizitag
un soareh ce răsare din înălţime,
79
ca să-i lumineze pe cei ce zac
în întuneric şi în umbra morţii,
şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii”.
80
Copilul creştea şi se întărea în Duh; el a rămas în deşert până în ziua arătării lui
înaintea lui Israel.
Naşterea lui Isus (Mt 1,18-25)

2.1 În zilele acelea a venit un decret din partea împăratului Augustusi ca să se facă
recensământ pe tot pământul. 2 Acest recensământ a fost primul, pe când Quiriniusj era
guvernator al Siriei. 3 Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. 4 Şi Iosif a urcatk
din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte
Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, 5 pentru a se înscrie împreună cu
Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6 Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit
zilele ca Maria să nască 7 şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în
iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru eil.
8
În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul
nopţii. 9 Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină,
iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. 10 Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci iată vă
vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: 11 astăzi, în cetatea lui David, vi s-a
născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. 12 Acesta este semnul: veţi găsi un copil
înfăşat şi culcat în iesle”. 13 Dintr-o dată s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea
cereascăm lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând:
14
„Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi
iubeşte!n”
gExistă dificultăţi cu privire la timpul folosit, întrucât multe manuscrise întrebuinţează trecutul (BJ,
TOB). Cu RSV şi alte traduceri recente, folosim viitorul.
hExpresia poate însemna un Mesia care este trimis de Cel Preaînalt (Num 24,17; Zah 3,8; 6,12).
i„Octavian Augustus” este strănepotul lui Iulius Caesar. După înfrângerea lui Lepidus (36 î.C.) şi a lui
Antonius (31 î.C.), rămâne singur împărat în Imperiul Roman. A primit de la senat titlul de Augustus
(sebastos = cel vrednic de onoare) în 27 î.C. A murit în anul 14 d.C.
j„Publius Sulpicius Quirinius” a fost trimis ca delegat în Siria şi însărcinat cu restructurarea Iudeii ca
provincie romană după depunerea lui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare (Mt 2,22), care domnise între 4 î.C. şi
6 d.C.
kEste o expresie tipic ebraică în Vechiul Testament pentru a indica urcarea în regiunea muntoasă a Iudeii,
în special la Ierusalim (780 m altitudine: Mc 10,32, In 2,13; Lc 2,42).
lÎn greacă katalyma înseamnă „loc închiriat pentru o noapte”. Aici se referă la o încăpere comună pentru
popasul caravanelor (caravanserai).
mÎn Vechiul Testament întâlnim expresia: „Dumnezeul Oştirilor cereşti” (de 284 de ori). Aceste „oştiri”
sunt formate din îngeri care aveau rolul liturgic de a cânta laudă lui Dumnezeu (Is 6,3; Iob 38,7; Ps 29,1-
2). În textul lui Luca ei celebrează intrarea lui Mesia Isus în lume (Evr 1,6).
nExpresia: oamenilor de bunăvoinţă, după Vg, nu este o traducere fericită: termenul grec eudokia
înseamnă „complăcere”, „bunăvoinţă”, „voinţa de a face bine” şi se referă în mod incontestabil la planul
de mântuire bazat pe bunătatea şi fidelitatea lui Dumnezeu şi nu pe răspunsul omului, care are importanţa
sa, dar e secundar pentru realizarea planului salvific. Traducerea: pace oamenilor pe care el îi iubeşte este
susţinută de o serie de manuscrise vechi, de textele de la Qumran (1 QH 4,32) şi este preferată de
majoritatea versiunilor actuale (BJ, TOB, RSV, etc).
15
Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: „Să mergem
până la Betleem şi să vedem ceea ce s-a petrecut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul”. 16
Au plecat deci în grabă şi au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. 17 După ce
l-au văzut, au făcut cunoscut ceea ce li se spusese despre acest copil. 18 Toţi cei care
auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19 Maria, însă, păstra toate aceste
cuvinte, meditându-le în inima ei. 20 Apoi păstorii s-au întors preamărindu-l şi lăudându-
l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus.
21
Când s-au împlinit opt zile, a fost circumcis şi i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost
numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.
Prezentarea lui Isus în templu

22
După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moiseo, l-au dus la
Ierusalim ca să-l ofere Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: Orice prim
născut de parte bărbătească va fi declarat sfânt pentru Domnulp 24 şi să aducă jertfă,
după cum este scris în Legea Domnului o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
25
Şi iată că era la Ierusalim un om cu numele Simeon şi acesta era un om drept şi
evlavios care aştepta Consolareaq lui Israel şi Duhul Sfânt era asupra lui. 26 Îi fusese
revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosulr
Domnului. 27 A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinţii l-au adus pe
copilul Isus ca să îndeplinească prescrierile Legii cu privire la el, 28 l-a luat în braţele
sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu spunând:
29
„Acum eliberează-l, Stăpâne,
pe slujitorul tău în pace, după cuvântul tău,
30
pentru că ochii mei au văzut mântuirea ta
31
pe care ai pregătit-o
în faţa tuturor popoarelor:
32
lumină spre luminarea neamurilor păgâne
şi spre gloria poporului tău Israel!”
33
Tatăl şi mama lui se mirau de cele spuse despre el. 34 Simeon i-a binecuvântat şi i-a
spus Mariei, mama lui: „Iată acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în
Israel şi ca semn care va stârni împotrivires - 35 ca să se dezvăluie gândurile din multe
inimi - iar ţie, o sabie îţi va străpunge sufletul”.
oÎn Lev 12,2-8 se spune că o femeie, după naştere, era considerată „impură” pentru 7 zile, după naşterea
unui băiat, pentru 14 zile după naşterea unei fete şi nu era admisă la cult pentru alte 33 de zile, după
naşterea unui băiat, şi alte 66 zile, după naşterea unei fete. După această perioadă trebuia să se prezinte la
preot şi să ofere „sacrificiul pentru păcat”, de obicei un miel de un an, însă pentru cei săraci erau
suficiente două turturele sau doi pui de porumbel. Purificarea era impusă numai mamei, iar băiatul prim
născut trebuia răscumpărat. Prezentarea copilului în templu nu era poruncită, dar nici interzisă (Num
18,15) şi, probabil, unele familii evlavioase o practicau (1Sam 1,24-28).
pLegea prescria răscumpărarea primului născut de parte bărbătească atât pentru oameni cât şi pentru
animale (Ex 13,1-2), întrucât erau consideraţi „consacraţi”, „sfinţiţi” Domnului. În ritual se făcea o
binecuvântare pentru rodnicia ulterioară şi sănătate. Ca preţ de răscumpărare familia trebuia să plătească
preotului cinci shekeli. Luca vorbeşte numai de jertfa adusă pentru purificarea Mariei. Faptul că el nu
menţionează plata celor cinci shekeli sugerează ideea că Isus nu trebuia să fie răscumpărat, căci el îşi va
da viaţa ca răscumpărare.
qEvenimentul mesianic descris şi promis de profeţi care aduce Israelului eliberarea de toate relele şi
venirea escatologică a lui Dumnezeu (Is 40,1 ş.u.; 62,1; 66,8).
rLit.: unsul, consacratul (Ex 30,32), destinat să mântuiască poporul lui Dumnezeu. „Cristosul Domnului”
este titlul mesianic tradiţional în Vechiul Testament grec (1Sam 24,7.11) spre deosebire de „Cristos
Domnul” devenit nume propriu al lui Isus (Fap 2,36).
36
Era acolo şi Ana, profetesa, fiica lui Fanuel, din tribul lui Aşer. Aceasta era mult
înaintată în vârstă. După ce trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei, 37 era acum
văduvă şi ajunsese la optzeci şi patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi şi noapte
prin posturi şi rugăciuni. 38 Venind şi ea chiar la aceeaşi oră, îl preamărea pe Dumnezeu
şi vorbea despre [copil] tuturor celor care aşteptau eliberarea Ierusalimului.
39
Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor,
Nazaret. 40 Iar copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu
era asupra lui.
Isus în templu la vârsta de doisprezece ani

41
Părinţii lui mergeau în fiecare an la Ierusalim de sărbătoarea Paşteluit. 42 Când avea
el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43 După ce s-au împlinit acele
zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. 44
Crezând însă că este cu grupul de peleriniu, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude
şi cunoscuţi. 45 Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim, căutându-l. 46 După trei zile l-au
găsit în templu stând în mijlocul învăţătorilorv, ascultându-i şi punându-le întrebări.
47
Toţi cei care îl ascultau, se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. 48
Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut
aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi”. 49 El însă le-a spus: „De ce m-
aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casaw Tatălui meu?” 50 Însă ei n-au înţeles
cuvântul pe care li-l spusese.
51
Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate
acestea în inima ei.
52
Isus creştea în înţelepciune, statură şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
II. PREGĂTIREA ACTIVITĂŢII PUBLICE

A LUI ISUS

(Mt 3,1-12; Mc 1,1-8; In 1,19-28)
sOamenii se împart în privinţa lui Cristos: sau se scandalizează de el şi, respingându-l prin necredinţă,
devin vinovaţi (Is 8,14; Lc 20,17-18), sau îl acceptă prin credinţă şi ajung astfel la mântuire.
tDupă împlinirea vârstei de doisprezece ani, fiecare bărbat israelit era obligat de Lege să meargă la
templu de trei ori pe an: la Paşti, la Rusalii şi la sărbătoarea Corturilor (Ex 23,14-17). Cei care locuiau
departe erau obligaţi de Paşti. Femeile nu erau obligate, dar multe mergeau din evlavie.
uLit.: synodia = caravană; cuvântul se află numai aici în Noul Testament şi desemnează un grup de
oameni ce călătoresc împreună. Motivul de a călători în grup din şi spre Galileea era traversarea ţinutului
neospitalier al Samariei şi pericolul atacurilor din partea tâlharilor (Lc 9,53; 10,30).
vPentru o înţelegere corectă a acestui verset menţionăm că învăţătura religioasă publică din templu se
făcea în special cu ocazia sărbătorilor, constând în discuţii dintre învăţătorii Legii şi ascultătorii care le
puneau întrebări. Tinerii participau cu entuziasm la aceste lecţii publice din dorinţa de a cunoaşte mai
amănunţit Legea şi interpretările ei.
wLit.: în cele ale Tatălui. Contextul în care părinţii îl caută pe Isus cere, în mod logic, în răspunsul lui Isus
numirea unui loc. Expresia greacă en + dativ plural poate fi tradusă ca locuinţa, casa, proprietatea cuiva
(Iob 18,19; Est 7,9). De altfel templul este considerat de Isus de mai multe ori drept „casa Tatălui” (Lc
19,46; In 2,16). Majoritatea traducerilor actuale (RSV, BJ, TOB) propun acest sens.
3. În anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiux, pe când Ponţiu Pilat era
1
guvernator al Iudeii, Irod tetrarhy al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Itureii
şi Trahonitidei, iar Lysania tetrarh al Abileneiz,2 pe timpul arhiereilor Anna şi Caiafa,
cuvântul lui Dumnezeu s-a adresat lui Ioan, fiul lui Zaharia, în deşert. 3 El a străbătut tot
ţinutul Iordanului, predicând botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, 4 aşa cum este
scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul:
faceţi drepte cărările lui;
5
orice vale va fi umplută
şi orice munte sau deal va fi nivelat;
drumurile strâmbe vor fi îndreptate,
iar cele cu gropi vor fi netezite
6
şi orice făpturăa va vedea
mântuirea lui Dumnezeu.
7
Aşadar spunea mulţimilor care veneau ca să fie botezate de el: „Pui de vipereb! Cine
v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine? 8 Faceţi roade vrednice de pocăinţă şi să nu
începeţi a spune în voi înşivă: «Noi îl avem de tată pe Abraham», căci vă spun că
Dumnezeu poate să-i ridice fii lui Abraham din pietrele acestea. 9 Securea este deja pusă
la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc”. 10
Iar mulţimile îl întrebau: „Atunci ce trebuie să facem?” 11 Răspunzând, le-a spus: „Cel
care are două haine să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel”. 12
Au venit şi unii vameşi ca să fie botezaţi şi i-au spus: „Învăţătorule, noi ce trebuie să
facem?” 13 El le-a spus: „Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi”. 14
Şi unii soldaţi l-au întrebat la fel spunând: „Iar noi ce trebuie să facem?” El le-a zis: „Nu
maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. 15
Deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu
cumva este el Cristosul, 16 Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul
mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţăminteic. El vă
va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. 17 El are în mână lopata de vânturat ca să curăţe aria şi
să adune grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”. 18
Astfel, prin multe alte îndemnuri, el predica poporului vestea cea bună. 19 Dar Irod
xÎmpărat roman în timpul lui Isus 14-37 d.C. Anul al cincisprezecelea al domniei lui ar putea fi anul 26
sau 28 al erei creştine, depinde dacă se ia în consideraţie perioada în care a fost coregent cu Augustus
(între 12-14 d.C.). Această dată ar putea coincide cu observaţia din Lc 3,23 că Isus avea treizeci de ani
când şi-a început activitatea publică.
yIniţial era conducătorul unei a patra părţi dintr-o ţară, mai târziu titlul a fost folosit pentru conducătorul
unei părţi oarecare dintr-o împărăţie împărţită sau pentru un prinţ cu rang de rege (Mt 14,1; Lc 9,7, Fap
13,1).
z„Itureea” este regiunea la nord-est de Galileea; „Trahonitida” este un district în estul lacului Ghenesaret;
„Abilene” este o regiune la nord-est de Damasc.
aLit.: orice carne. Această expresie biblică, proprie limbii ebraice, înseamnă orice fiinţă omenească.
bImaginea viperei, chiar dacă Luca nu o spune în mod expres, presupune prezenţa unor oameni înstăriţi,
ostili oricărei invitaţii la recunoaşterea propriilor greşeli, impermeabili la orice propunere de mântuire.
Este vorba aici de un orgoliu personal şi de grup care nu lasă loc pentru nimeni, nici măcar pentru
Dumnezeu.
cSpre deosebire de Mt 3,11, unde expresia se referă la purtatul încălţămintei, aici Luca se referă la
interdicţia dată de rabini discipolilor de a dezlega cureaua încălţămintei învăţătorilor, aceasta fiind
considerată o impuritate şi o muncă pentru sclavi.
tetrarhul, fiind mustrat de el din cauza Irodiadei, soţia fratelui său, şi din cauza tuturor
relelor pe care le făcuse Irod, 20 a mai adăugat-o şi pe aceasta peste toate: l-a aruncat pe
Ioan în închisoare.
Botezul lui Isus

(Mt 3,13-17; Mc 1,9-11)
21
În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi, pe când se ruga, cerul s-a
deschis 22 şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce
a venit din cer: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuriad”.
Genealogia lui Isus

(Mt 1,1-17)
23
Când Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani. După cum se credea, era
fiul lui Iosif, fiul lui Eli, 24 fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul
lui Iosif, 25 fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Nahum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, 26
fiul lui Maat, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, 27 fiul lui
Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, 28 fiul lui Melhi,
fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, 29 fiul lui Iesu, fiul lui Eliezer,
fiul lui Iorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, 30 fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif,
fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, 31 fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui
Natan, fiul lui David, 32 fiul lui Iese, fiul lui Obed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui
Naason, 33 fiul lui Aminadab, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esron, fiul lui Fares,
fiul lui Iuda, 34 fiul lui Iacob, fiul lui Isaac, fiul lui Abraham, fiul lui Terah, fiul lui
Nahor, 35 fiul lui Seruh, fiul lui Ragau, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, 36 fiul lui
Cainan, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sem, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, 37 fiul lui Matusalem,
fiul lui Enoh, fiul lui Iaret, fiul lui Maleleel, fiul lui Cainan, 38 fiul lui Enos, fiul lui Set,
fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu.
Ispitirea lui Isus

(Mt 4,1-11; Mc 1,12-13)
4.1 Plin de Duhul Sfânt, Isus s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în deşert 2 timp
de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au
sfârşit, i-a fost foame. 3 Atunci diavolul i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune
acestei pietre să devină pâine”. 4 Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: Nu numai cu pâinee
va trăi omul”.
5
Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii 6 şi i-a spus: „Îţi voi
da toată puterea şi măreţia lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. 7 Deci,
dacă tu te vei închina înaintea mea, a ta va fi toată”. 8 Şi, răspunzând Isus, i-a spus: „Este
scris:
Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora
şi numai lui îi vei sluji”.
dUnele traduceri moderne (BJ, TOB), bazate pe o serie de manuscrise importante au: eu astăzi te-am
născut (Ps 2,7). Chiar dacă din punct de vedere al criticii textuale, ţinând cont că expresia cea mai dificilă
este cel mai probabil originară, s-ar părea că este forma corectă, cei mai mulţi dintre comentatorii actuali
preferă varianta: în tine îmi găsesc toată bucuria. Argumente: a) numărul mare de manuscrise vechi care
conţin această variantă; b) manuscrisele care conţin varianta cealaltă în multe locuri sunt greşite.
eUnele manuscrise vechi adaugă şi ultima parte a versetului din Dt 8,3: ci şi cu tot cuvântul lui
Dumnezeu (şi Mt 4,4).
9
L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coamaf templului şi i-a spus: „Dacă eşti Fiul
lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, 10 căci este scris:
Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta
ca să te păzească
11
şi: Te vor ţine pe mâini
ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul
de vreo piatră”.
12
Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul
tău”.
13
Şi după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un
anumit timp.
III. ACTIVITATEA LUI ISUS ÎN GALILEEA
Isus la Nazaret
(Mt 4,12-17; 13,53-58; Mc 1,14-15; 6,1-6)
14
Isus s-a întors în Galileea, cu puterea Duhului, şi faima lui s-a răspândit în tot
ţinutul dimprejur. 15 Iar el învăţa în sinagogile lor şi era lăudat de toţi. 16 A venit la
Nazaret, unde fusese crescut, şi a intrat în sinagogă, după obiceiul lui, în zi de sâmbătă,
şi s-a ridicatg ca să citească. 17 I s-a dat cartea profetului Isaia şi, deschizând cartea, a
găsit locul în care era scris:
18
Duhul Domnului este asupra mea:
pentru aceasta m-a uns
să duc săracilor vestea cea bună;
m-a trimish să proclam
celor închişi eliberarea
şi celor orbi recăpătarea vederii,
să redau libertatea celor asupriţi;
19
Să vestesc un an de îndurarei al Domnului.
20
A închis apoi cartea, a dat-o slujitorului şi s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă
erau îndreptaţi spre el. 21 A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura
aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre”j. 22 Toţi dădeau mărturie în favoarea lui
fEste greu de identificat poziţia exactă a locului celui mai înalt al templului. Tradiţia creştină a identificat
acest loc cu colţul de sud-est al templului, înspre valea Cedron.
gIsus citeşte textul în picioare, aşa cum era obiceiul, din respect pentru Sfânta Scriptură. Apoi se aşază,
aceasta fiind poziţia celui care învaţă (Lc 5,3; Mc 4,1).
hUn grup important de manuscrise adaugă: să-i vindec pe cei cu inima zdrobită. Textul este luat din Is
61,1.
iDeja în Cartea Alianţei era prescris un an sabatic pentru pământ (Ex 23,10-11) şi un an sabatic pentru
iertarea datoriilor (Dt 15, 1-6); Lev 25,8-19 cere pe deasupra la fiecare 50 de ani un „an jubiliar” numit
astfel pentru că era anunţat cu trompeta (în ebraică yobel), un an care însemna eliberarea tuturor
locuitorilor ţării aflaţi în detenţie, recăpătându-şi fiecare patrimoniul pierdut. Această eliberare fizică
prefigura eliberarea spirituală de sub jugul păcatului şi al Satanei. În acest context înţelegem de ce Luca
nu continuă citatul din Isaia care se referea la pedeapsă (o zi de răzbunare pentru Dumnezeul nostru) care
nu cadrează cu contextul de mântuire şi eliberare. Când se proclamă acest „an de îndurare al Domnului”,
el nu se limitează la o perioadă din activitatea lui Isus, ci se referă la era nouă a mântuirii care a început în
Cristos.
jLit.: astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Expresia „în urechile voastre” este folosită
şi în Vechiul Testament (Dt 5,1; 2Sam 3,19). De notat legătura subtilă între „ochi” (v. 20), „urechi” (v. 21)
şi se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura lui şi spuneau: „Nu este acesta
fiul lui Iosif?” 23 Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veţi zice parabola aceasta:
«Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafarnaum, fă
şi aici, în patria ta». 24 Adevărk vă spun că nici un profet nu este acceptat în patria sa 25 şi
adevărat vă spun, că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis
timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete pe tot pământul, 26 dar Ilie nu a
fost trimis la nici una dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi
mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost
curăţat decât doar Naaman sirianul”.
28
Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 Sculându-se, l-au
scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită
cetatea lor ca să-l arunce de acolo. 30 Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.
Isus alungă un duh necurat

(Mc 1,21-28)
31
Apoi a coborât la Cafarnaum - o cetate din Galileea - şi îi învăţa în zilele de
sâmbătă, 32 iar ei erau uimiţi de învăţătura lui deoarece cuvântul lui avea autoritate.
33
Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat şi striga în gura mare: 34 „Ei!
Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: sfântul lui
Dumnezeu”. 35 Însă Isus i-a poruncit spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” Atunci diavolul l-a
trântit jos, în mijloc, şi a ieşit din el fără ca să-i facă vreun rău. 36 I-a cuprins teama pe
toţi şi spuneau unii către alţii: „Ce fel de învăţătură este aceasta? El le porunceşte
duhurilor necurate cu autoritate şi putere şi ele se îndepărtează!” 37 Şi vestea despre el s-
a răspândit în tot ţinutul dimprejur.
Vindecări la Cafarnaum
(Mt 8,14-17; Mc 1,29-34)
38
După ce a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era
cuprinsă de o febră mare şi l-au rugat pentru ea. 39 Aplecându-se asupra ei, a poruncit
febrei şi aceasta a lăsat-o. Sculându-se îndată, ea a început să-i servească.
40
La apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el,
punându-şi mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca: 41 din mulţi ieşeau diavoli care
strigau şi spuneau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” Dar el, mustrându-i, nu le permitea să
vorbească pentru că ştiau că el este Cristos.
Isus pleacă din Cafarnaum

(Mc 1,35-39)
42
După ce s-a făcut ziuă, a ieşit şi a mers într-un loc pustiu, însă mulţimile îl căutau
şi, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei. 43 Dar el le-a spus: „Trebuie
să vestesc împărăţia lui Dumnezeu şi celorlalte cetăţi pentru că de aceea am fost trimis”.
44
Şi predica prin sinagogile din Iudeeal.
şi „mărturie” (v. 22).

kLit.: Amen - cuvânt de origine ebraică, folosit în Vechiul Testament ca o confirmare a unei stări, deseori
ca răspuns la o rugăciune (Dt 27,15; Ps 106,48, etc.). A fost preluat ca atare, netradus, în Noul Testament.
Folosirea acestui cuvânt în greacă împreună cu un verb se află numai pe buzele lui Isus. În traducerile
contemporane întâlnim două tendinţe: a) preluarea cuvântului fără a-l traduce, în special în traducerile
liturgice; b) redarea sensului în funcţie de context: „adevărat, într-adevăr, cu siguranţă”, etc.
Pescuirea minunată. Cei dintâi discipoli
(Mt 4,18-22; Mc 1,16-20)
1
5. Pe când mulţimea îl îmbulzea ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar el stătea lângă
lacul Ghenesaret, 2 a văzut două bărci trase la mal, iar pescarii, coborâţi din ele, spălau
năvoadele. 3 Suindu-se într-una din bărci, care era a lui Simon, l-a rugat s-o îndepărteze
puţin de la mal. Aşezându-se, învăţa mulţimile din barcă.
4
Când a terminat de vorbit, i-a spus lui Simon: „Înaintează în larg şi aruncaţi-vă
năvoadele pentru pescuit!” 5 Răspunzând, Simon i-a spus: „Învăţătorule, toată noaptea
ne-am chinuit, dar nu am prins nimic. Însă la cuvântul tău, voi arunca năvoadele”. 6 Şi
făcând aceasta, au prins aşa o mare mulţime de peşti încât li se rupeau năvoadele. 7
Atunci au făcut semne însoţitorilor lor din cealaltă barcă să vină pentru a-i ajuta. Ei au
venit şi au umplut amândouă bărcile încât erau gata să se scufunde. 8 Văzând aceasta,
Simon Petru a căzut la picioarele lui Isus spunând: „Îndepărtează-te de mine, Doamne,
căci sunt un om păcătos”. 9 Pentru că îl cuprinsese teama pe el şi pe toţi care erau cu el
pentru pescuirea pe care au făcut-o, 10 la fel şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zebedeu, care
erau însoţitorii lui Simon. Însă Isus i-a spus lui Simon: „Nu te teme, de acum înainte vei
fi pescar de oameni”. 11 După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el.

(Mt 8,1-4; Mc 1,40-45)
12
Pe când se afla într-una dintre cetăţi, un om plin de lepră, văzându-l pe Isus, a căzut
cu faţa la pământ şi l-a rugat spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi”. 13
Întinzându-şi mâna, l-a atins spunându-i: „Vreau. Fii curăţat!” Îndată lepra l-a părăsit. 14
Atunci el i-a poruncit să nu spună nimănui, ci „mergând, arată-te preotului şi adu jertfăm
pentru curăţarea ta, după cum a poruncit Moise, ca să fie mărturien pentru ceilalţi”. 15
Vestea despre el se răspândea din ce în ce mai mult şi mari mulţimi se adunau ca să-l
asculte şi să fie vindecate de bolile lor. 16 Însă el se retrăgea în locuri pustii şi se ruga.
Vindecarea unui om paralizat

(Mt 9,1-8; Mc 2,1-12)
17
Într-una din zile, pe când învăţa, şedeau şi unii farisei şi învăţaţi ai Legii care
veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu
el ca să vindece. 18 Şi iată, câţiva bărbaţi, purtau pe un pato un om care era paralizat şi
încercau să-l aducă la el şi să-l pună înaintea lui. 19 Şi, negăsind pe unde să-l ducă până
lÎn cele mai vechi şi importante manuscrise avem: sinagogile din Iudeea. Unele manuscrise se referă la
sinagogile din Galileea. Este greu de înţeles, într-adevăr, activitatea lui Isus în afara Galileii, căci textul
lui Luca nu vorbeşte despre o deplasare a lui Isus în Iudeea. Probabil trebuie să înţelegem prin Iudeea
toată ţara Israel, la fel ca în 7,17; Fap 10,37; 28,21.
mÎn Lev 14,4-7.10-20, se prescrie ca jertfă pentru curăţarea de lepră: două păsări vii, curate, lemn de
cedru, aţă roşie răsucită şi isop; doi berbeci de un an, fără meteahnă, o oaie, o treime de efă de făină şi o
măsură de untdelemn.
n„Mărturia” este adusă pentru puterea lui Isus şi, în acelaşi timp, pentru ascultarea lui faţă de Lege. Ea
este adresată nu numai preotului care trebuie să constate vindecarea (Lev 14,2-3), ci şi autorităţilor
evreieşti, care căutau să-l învinuiască de nerespectarea Legii, şi vizează întreg poporul.
oLuca preferă pat sau pătuţ faţă de targă la ceilalţi evanghelişti.
la el din cauza mulţimii, urcându-se pe acoperiş, l-au lăsat printre olanep cu patul până
în mijloc, în faţa lui Isus.
20
Văzând credinţa lor, le-a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” 21 Cărturarii şi
fariseii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate să
ierte păcatele în afară de singur Dumnezeu?” 22 Dar Isus, cunoscând gândurile lor,
răspunzând, le-a zis: „La ce vă gândiţi în inimile voastre? 23 Ce este mai uşor: a spune
«Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune «Ridică-te şi umblă!»? 24 Însă ca să ştiţi că Fiul
Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ - i-a spus omului paralizat - îţi zic
ridică-te, ia-ţi patul şi du-te acasă”. 25 Şi îndată s-a ridicat înaintea lor, a luat patul pe
care zăcuse şi s-a dus acasă preamărindu-l pe Dumnezeu.
26
Uluirea i-a cuprins pe toţi şi-l preamăreau pe Dumnezeu şi spuneau plini de teamă:
„Astăzi, am văzut lucruri minunate”.
Chemarea lui Levi

(Mt 9,9-13; Mc 2,13-17)
27
După acestea, a ieşit şi a văzut un vameşq, cu numele de Levi, care stătea la postul
lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” 28 Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. 29 Iar
Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi
şi alţii care şedeau cu ei la masă. 30 Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva
discipolilor lui zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 31 Dar
Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; 32 nu am
venit să-i chem la convertire pe cei drepţi, dar pe cei păcătoşi”.
Discuţii despre post

(Mt 9,14-17; Mc 2,18-22)
33
Însă aceştia i-au spus: „Discipolii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, la fel şi
cei ai fariseilor, dar ai tăi mănâncă şi beau”. 34 Isus le-a spus: „Puteţi oare să-i faceţi pe
nuntaşi să postească, atât timp cât mirele este cu ei? 35 Vor veni, însă, zile când mirele va
fi luat de la ei. În zilele acelea vor posti”. 36 Apoi le-a zis o parabolă: „Nimeni nu rupe o
bucată dintr-o haină nouă ca s-o pună la o haină veche, altfel o va rupe pe cea nouă şi
bucata din cea nouă nu se va potrivi la cea veche. 37 Tot aşa nimeni nu pune vinul nou în
burdufuri vechi, altfel vinul nou va sparge burdufurile: vinul se varsă, iar burdufurile se
strică. 38 Dimpotrivă, vinul nou trebuie pus în burdufurir noi. 39 Nimeni, după ce a băut
vin vechi, nu vrea vin nou, pentru că spune: «Cel vechi e mai bun!»”
Spicele rupte în zi de sâmbătă

pAcoperişul caselor obişnuite din Palestina era făcut din bârne de lemn puse peste pereţii de piatră sau
lut. Aceste bârne erau acoperite cu stuf şi ramuri de spini şi cu un strat de pământ. În anotimpul ploios,
acoperişul se putea înclina. Despre un astfel de acoperiş, care putea fi dat la o parte foarte uşor, vorbeşte
Mc 2,4. Cititorii lui Luca nu-şi puteau imagina un astfel de acoperiş şi de aceea evanghelistul are în
vedere o casă greco-romană.
q„Vameşii” erau evrei responsabili cu colectarea taxelor indirecte pentru romani. În regiunile supuse
prefecţilor şi guvernatorilor romani: Iudeea, Samaria, Idumeea, taxele directe erau strânse de perceptori
angajaţi direct de către romani. Celelalte taxe erau adunate de un responsabil care era ajutat de „vameşi”.
Ei plăteau în avans suma pe care o aşteptau romanii, după care puteau recupera suma plătită. Sistemul
favoriza abuzurile şi necinstea. La Cafarnaum exista un asemenea post de vamă, întrucât pe aici trecea
marele drum comercial de la Acro la Damasc.
r„Burduful” este un recipient folosit în Palestina pentru apă, lapte şi vin, confecţionat din pielea
netăbăcită a animalelor mici (de obicei capre), vezi Gen 21,15; Jud 4,19; Ios 9,4.13.
(Mt 12,1-8; Mc 2,23-28)
6.1 Într-o zi de sâmbătă, [Isus] trecea printre lanuri de grâu, iar discipolii lui rupeau
spice, le frecau în palmă şi le mâncau. 2 Însă unii dintre farisei au spus: „De ce faceţi
ceea ce nu este permis sâmbăta?” 3 Isus le-a răspuns: „Nu aţi citit ce a făcut David când
era flămând, el şi cei care erau cu el, 4 când a intrat în casa lui Dumnezeu şi, luând
pâinile ofrandei, pe care nu aveau voie să le mănânce decât numai preoţii, a mâncat şi a
dat şi celor ce erau cu el?” 5 Şi le-a spus: „Fiul Omului este stăpânul sâmbeteis”.

(Mt 12,9-14; Mc 3,1-6)
6
Într-o altă zi de sâmbătă a intrat în sinagogă şi învăţa. Era acolo un om a cărui mână
dreaptă era paralizatăt. 7 Cărturarii, însă, şi fariseii îl urmăreau ca să vadă dacă vindecă
în zi de sâmbătă, ca să găsească de ce să-l acuze. 8 Dar el cunoştea gândurile lor şi i-a
spus omului care avea mâna paralizată: „Ridică-te şi stai în mijloc!”. El s-a ridicat şi a
stat acolo. 9 Isus le-a spus: „Vă întreb dacă este permis în zi de sâmbătă să faci bine sau
să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?” 10 Privindu-i pe toţi de jur împrejur, i-a
spus: „Întinde-ţi mâna!” El a făcut astfel şi mâna lui s-a vindecat. 11 Dar ei s-au umplut
de furie şi se sfătuiau ce-ar putea să-i facă lui Isus.
Alegerea celor doisprezece apostoli

(Mt 10,1-4; Mc 3,13-19)
12
În zilele acelea s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut noaptea rugându-se lui
Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales
doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: 14 pe Simon, pe care l-a numit Petru, şi
pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi Bartolomeu, 15 pe Matei şi Toma, pe
Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotulu, 16 pe Iuda, fiul lui Iacob, şi Iuda
Iscariotv, care a devenit trădător.
Isus şi mulţimile
(Mt 4,24-25; Mc 3,7-12)
17
Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli şi mult
popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea Tirului şi a Sidonului, de lângă
mare, 18 au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri
necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea încerca să-l atingă pentru că ieşea din el o
putere care-i vindeca pe toţi.
Fericirile
(Mt 5,1-12)
20
Ridicându-şi ochii spre discipolii săi, a spus:
„Fericiţi voi, cei săraci,

sCodicele D adaugă la v. 5: În aceeaşi zi, văzând pe cineva care lucra în zi de sâmbătă i-a spus: „Omule,
dacă ştii ceea ce faci, ferice de tine; dar dacă nu ştii, eşti un blestemat şi un nelegiuit”.
tLit.: atrofiată, uscată.
u„Zeloţii” constituiau un grup de evrei care se opuneau, uneori cu violenţă, ocupaţiei romane, practicând
„zelul pentru Lege”.
vLit.: om din Qeriot, nume a două localităţi: a) la sud de Hebron; b) la est de Marea Moartă. Iuda este
singurul dintre apostoli care nu este galileean.
căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu.
21
Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi,
căci vă veţi sătura.
Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde.
22
Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî,
când vă vor alunga, când vă vor insulta
şi vor şterge numele vostru ca infam
din cauza Fiului Omului.
23
Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi de
bucurie, căci iată, răsplata voastră
va fi mare în cer;
pentru că aşa au făcut şi părinţii lor
profeţilor.
24
Dar, vai vouă, bogaţilor,
pentru că vă primiţi mângâierea.
25
Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum,
căci veţi suferi de foame.
Vai vouă, celor care râdeţi acum,
căci veţi boci şi veţi lăcrima.
26
Vai vouă, când toţi oamenii vă vor lăuda;
pentru că aşa au făcut părinţii lor
profeţilor falşi.
Iubirea faţă de duşmani

(Mt 5,38-48)
27
Însă vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor
care vă urăsc, 28 binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă
defăimează. 29 Celui care te loveşte peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel
care-ţi ia mantaua, nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica. 30 Celui care îţi cere, dă-i, şi de la cel
care a luat dintr-ale tale, nu cere înapoi. 31 Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă,
faceţi-le la fel. 32 Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii
îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. 33 Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce
răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. 34 Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi
să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor ca să
primească la fel. 35 Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut
fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt,
pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. 36 Fiţi milostivi precum Tatăl
vostru este milostiv.
Judecarea aproapelui
(Mt 7,1-4.16-21.24-27; 12,33-35)
37
Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi
veţi fi iertaţi; 38 daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va
turna în poalăw căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă”. 39 Le-a spus şi
o parabolă: „Poate un orb să conducă un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? 40
wLit.: în pliurile tunicii sau ale mantiei prinse la centură. Acestea erau folosite ca sac de provizie.
Imaginea ilustrează generozitatea lui Dumnezeu faţă de cei care iartă. Dumnezeu îl recompensează pe
omul generos cu o măsură divină, incomparabil mai mare decât măsura umană.
Discipolul nu este superior învăţătorului, dar orice discipol instruit pe deplin va fi la fel
ca învăţătorul său. 41 De ce, aşadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă
bârna din ochiul tău? 42 Cum poţi să-i spui fratelui tău «Frate, lasă-mă să scot paiul din
ochiul tău» atunci când nu vezi bârna din ochiul tău? Ipocritule, scoate mai întâi bârna
din ochiul tău şi atunci vei vedea limpede să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
43
Căci nu este nici un pom bun care să facă fructe rele şi nici un pom rău care să facă
fructe bune, 44 pentru că orice pom se cunoaşte după fructele sale: doar nu se culeg
smochine din spini şi nici struguri din mărăcini. 45 Omul bun scoate binele din tezaurul
bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui
vorbeşte din prisosul inimii.
46
De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun?
Casa construită pe stâncă

(Mt 7,24-27)
47
Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte, vă voi arăta cu cine
se aseamănă: 48 este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus
temelia pe stâncă. Când a venit inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a
putut să o clatine pentru că fusese construită bine. 49 Însă cine ascultă şi nu îndeplineşte
este asemenea cu omul care construieşte o casă pe pământ, fără temelie. Şuvoiul s-a
năpustit asupra ei şi îndată s-a năruit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”.
Vindecarea servitorului centurionului

(Mt 8,5-13; In 4,43-54)
7.1 Când a terminat de spus toate aceste cuvinte în auzul poporului, a intrat în
Cafarnaum. 2 Un centurion avea un servitor la care ţinea mult şi care, fiind bolnav,
trăgea de moarte. 3 Auzind despre Isus, a trimis la el pe unii bătrâni dintre iudei ca să-l
roage să vină să-i salveze servitorul. 4 Ajungând la Isus, aceştia îl rugau insistent: „Este
vrednic ca să-i faci aceasta, 5 căci iubeşte naţiunea noastră, iar sinagoga el ne-a
construit-o”. 6 Isus a mers cu ei şi nu era departe de casă când centurionul a trimis câţiva
prieteni spunându-i: „Doamne, nu te deranjax căci nu sunt vrednic să intri sub acoperişul
meu, 7 de aceea nu m-am considerat vrednic să vin eu însumi la tine, dar spune un
cuvânt şi servitorul meu va fi vindecaty. 8 Căci, deşi sunt un om supus autorităţii, am sub
comanda mea soldaţi; şi spun unuia «Du-te!» şi se duce, iar altuia «Vino!» şi vine; şi
servitorului meu «Fă aceasta!» şi face”. 9 Isus s-a mirat auzind aceasta şi, întorcându-se
către mulţimea care-l urma, a spus: „Vă spun că nici în Israel nu am găsit aşa o
credinţă”. 10 Când cei trimişi s-au întors acasă, l-au găsit pe servitor sănătosz.
Învierea fiului văduvei din Nain

11
Îndată după aceea s-a dus într-o cetate numită Naina. Mergeau împreună cu el
discipolii şi o mare mulţime. 12 Când s-a apropiat de poarta cetăţii, iată că era dus la
xInvitaţia de a intra în casa unui păgân putea să-l pună pe un evreu într-o situaţie dificilă (Fap 10,28;
11,12). În Talmud scrie: „Locuinţa păgânilor este necurată”. Centurionul arată că este bine informat cu
privire la legea ebraică şi consideră că, invitându-l pe Isus să intre în casa lui, l-ar putea compromite în
faţa poporului său.
yCâteva manuscrise foarte vechi au imperativul: să fie vindecat. Alte manuscrise importante au viitorul:
va fi vindecat. Este greu de admis în context tonul imperativului.
zO serie de manuscrise adaugă: ...servitorul, care fusese bolnav. Traducerile recente preferă totuşi
varianta scurtă pentru autoritatea manuscriselor în care apare.
mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, şi aceasta era văduvă; şi multă lume din
cetate era cu ea. 13 Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu
plânge!” 14 Apropiindu-se, a atins sicriulb, iar cei care-l duceau s-au oprit. Şi a spus:
„Tinere, îţi zic, scoală-te!” 15 Mortul s-a ridicat şi a început să vorbească, iar el l-a dat
mamei sale. 16 Pe toţi i-a cuprins teama şi-l preamăreau pe Dumnezeu zicând: „Un mare
profet s-a ridicat printre noi” şi „Dumnezeu a vizitat poporul său”. 17 Vestea aceasta
despre el s-a răspândit în toată Iudeea şi în toată regiunea dimprejur.
Mărturia lui Isus despre Ioan

(Mt 11,2-19)
18
Discipolii l-au înştiinţat pe Ioan despre toate acestea. Ioan a chemat doi dintre
discipolii săi 19 şi i-a trimis la Domnul spunând: „Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să
aşteptăm pe altul?” 20 Când au ajuns la el, bărbaţii aceia i-au spus: „Ioan Botezătorul ne-
a trimis la tine spunând: «Tu eşti acela care trebuie să vină, sau să aşteptăm pe altul?»”
21
În ceasul acela îi vindecase pe mulţi de boli, de infirmităţi şi de duhuri rele, iar multor
orbi le dăruise vederea. 22 Atunci le-a răspuns: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan ceea ce aţi
văzut şi aţi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii
învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună 23 şi fericit este cel care nu se
scandalizează de mine”.
24
Când au plecat trimişii lui Ioan, a început să spună către mulţimi despre Ioan: „Ce
aţi ieşit să vedeţi în deşert? O trestie legănată de vânt? 25 Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Un
om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt îmbrăcaţi în haine scumpe şi trăiesc în
desfătare sunt în palate regale. 26 Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Un profet? Da, şi mai mult
decât un profet. 27 Acesta este cel despre care s-a scris:
Iată, îl trimit pe îngerul meu
înaintea feţei tale,
care va pregăti calea înaintea ta.
28
Căci eu vă spun: nimeni dintre cei născuţi din femeie nu este mai mare decât Ioan;
însă cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el. 29 Tot poporul care-l
asculta şi vameşii l-au recunoscut pe Dumnezeuc, botezându-se cu botezul lui Ioan. 30
Dar fariseii şi învăţaţii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei, căci nu
s-au lăsat botezaţi de el.
31
Aşadar, cu cine îi voi compara pe oamenii acestei generaţii? Cu cine se aseamănă?
32,
Ei sunt asemenea copiilor care stau în piaţă şi strigă unii către alţii:
«V- am cântat din fluier şi n-aţi jucat,
v-am cântat de jale şi n-aţi plâns».
33
Căci a venit Ioan Botezătorul, care nu mănâncă pâine şi nu bea vin, iar voi spuneţi:
«Are diavol». 34 A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un
mâncăcios şi un băutor, prieten cu vameşii şi păcătoşii!» 35 Dar Înţelepciunii i s-a dat
dreptate de către toţi fiii ei”.
aÎn ebraică Naym = plăcut. Este menţionată numai aici în Biblie; este o localitate situată la 9 km sud-est
de Nazaret, pe locul actualului Nain. Numai Vg a preluat pronunţia ebraică. Traducerile actuale transcriu
cuvântul din greacă: Nain.
bTermenul grec soros înseamnă vas pentru păstrarea rămăşiţelor pământeşti ale unui mort, deseori din
piatră, sub formă de urnă sau osuar. În Palestina nu se cunoştea în acea vreme un astfel de vas. Probabil
Luca se exprimă astfel pentru a se face înţeles de creştinii proveniţi din lumea greco-romană, cărora le
scrie.
cLit: i-au dat dreptate lui Dumnezeu.
Iertarea femeii păcătoase

36
Unul dintre farisei l-a invitat să mănânce la eld. A intrat în casa fariseului şi s-a
aşezat la masăe. 37 Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă. Aflând că el era în casa
fariseului, a adus un vas din alabastru plin cu miresme. 38 Plângând, stătea în spate, la
picioarele lui. A început să-i ude picioarele cu lacrimi, le ştergea cu părul capului ei, îi
săruta picioarele şi le ungea cu miresme.
39
Văzând aceasta, fariseul care îl chemase îşi spunea în sine: „Dacă acesta ar fi fost
profet, ar fi ştiut cine şi ce fel de femeie este aceasta care îl atinge, căci este o
păcătoasăf”. 40 Răspunzând, Isus i-a zis: „Simon, am să-ţi spun ceva”. Iar el a zis:
„Spune, Învăţătorule!” 41 „Un creditor avea doi debitori. Unul îi datora cinci sute de
dinarig, iar celălalt cincizeci. 42 Deoarece nu-i puteau restitui, i-a iertat pe amândoi. Deci,
care dintre ei îl va iubi mai mult?” 43 Simon i-a răspuns: „Cred că cel căruia i s-a iertat
mai mult”. El i-a zis: „Ai judecat corect”.
44
Atunci, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: „Vezi femeia aceasta? Am
intrat în casa ta şi tu nu mi-ai turnat apă pe picioareh; ea însă, mi-a udat picioarele cu
lacrimi şi mi le-a şters cu părul ei. 45 Sărut nu mi-ai dati; ea însă, de când a intratj , nu a
încetat să-mi sărute picioarele. 46 Tu nu mi-ai uns capul cu untdelemn, ea însă mi-a uns
picioarele cu miresme. 47 De aceea îţi spun: i s-au iertat păcatele ei cele multe, pentru că
a iubit mult; însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin”. 48 Apoi a spus către ea: „Păcatele ţi-
au fost iertate”. 49 Cei care erau cu el la masă au început să spună: „Cine este acesta care
iartă şi păcatele?” 50 Însă el a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”
Femeile evlavioase
1
8. După aceea el trecea prin cetăţi şi sate predicând şi ducând vestea cea bună a
împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu el; 2 de asemenea unele dintre femei
care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Mariak, numită Magdalenal, din care
dLuca este singurul dintre evanghelişti care ne prezintă şi „farisei favorabili” lui Isus, care-l invită la
masă (11,37; 14,1) şi care-l previn de ameninţarea lui Irod (13,31).
eLit.: s-a culcat pe un triclinium, poziţie în care se servea masa la solemnităţi în lumea greco-romană. La
aceste mese erau invitaţi numai bărbaţi. Locul din partea opusă intrării în sală era rezervat pentru
oaspetele de onoare.
fFaptul că o păcătoasă publică a putut intra în casa fariseului se explică prin obiceiul care le permitea
celor neinvitaţi să ia parte la un banchet ca spectatori (Lc 14,1-2; Mc 2,16) şi puteau participa direct la
discuţii, fiind favorizaţi de arhitectura sălilor de mese.
gUn dinar este plata unei zile muncă.
hSpălarea picioarelor era un semn de ospitalitate faţă de cei invitaţi într-o casă şi era făcută de un slujitor
sau de soţia gazdei, în timp ce oaspetele se aşeza la masă pe triclinium.
iSărutul este asociat cu salutul şi face parte din ceremonialul întâlnirii persoanelor de vază sau a celor
apropiate, în special după o absenţă îndelungată.
jMulte manuscrise şi unele traduceri moderne folosesc persoana I: de când am intrat şi se referă la Isus,
dar pentru claritatea textului am preferat varianta TOB şi Vetus latina, deoarece pare puţin probabil ca
femeia să fi venit mai înainte, sau o dată cu Isus (vezi v. 36-37).
kNu avem nici un motiv s-o identificăm pe Maria Magdalena cu femeia păcătoasă din Lc 7,36-50 şi nici
cu Maria, sora Martei (Lc 10,38-42). Singurele informaţii pe care ni le dă Evanghelia sunt: a) din ea Isus a
scos şapte diavoli; b) este prima căreia i s-a arătat Isus după înviere (In 20,11-18; Mt 28,9-10; Mc 16,9-
11).
lMaria provine din cetatea Magdala, în ebraică Migdal = turn, termen folosit deseori în Vechiul
Testament ca nume propriu (Ex 14,2). Pe locul vechii aşezări se află azi localitatea Migdal, la 5 km nord
de Tiberiada, pe malul vestic al lacului Ghenesaret.
m 3
scosese şapte diavoli , şi Ioana, soţia lui Cuza, administrator al lui Irod, Suzana şi
multe altele care îi slujeau cu ceea ce aveau.
(Mt 13,1-23; Mc 4,1-20)
4
Pe când îl însoţea o mulţime mare şi veneau la el din fiecare cetate, le-a vorbit în
parabolă: 5 „Semănătorul a ieşit să-şi semene sămânţa. În timp ce semăna, o parte a
căzut de-a lungul drumului, dar a fost călcată în picioare şi păsările cerului au mâncat-o.
6
O altă parte a căzut pe piatră şi, după ce a răsărit, s-a uscat pentru că nu avea umezeală.
7
Altă parte a căzut între spini, dar spinii, crescuţi în acelaşi timp, au înăbuşit-o. 8 Iar altă
parte a căzut în pământ bun şi, crescând, a dat rod însutit”. După ce a spus acestea, a
strigat: „Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!”
9
Atunci l-au întrebat discipolii săi ce ar putea să însemne această parabolă. 10 El le-a
spus: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi misterele împărăţiei lui Dumnezeu, celorlalţi [li se
vorbeşte] în parabole. Pentru ca
văzând să nu vadă
şi auzind să nu înţeleagă.
11
Această parabolă înseamnă: sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. 12 Cei de-a lungul
drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu
cumva, crezând, să fie mântuiţi. 13 Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă
cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în
momentul încercării, dau înapoi.
14
Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpuln, sunt înăbuşiţi de griji,
bogăţii şi plăcerile vieţiio şi nu ajung să rodească. 15 Iar ceea ce a căzut în pământ bun
sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată şi generoasă, îl păstrează şi aduc
roade în răbdare.
Parabola candelei
(Mc 4,21-25)
16
Nimeni, după ce a aprins o candelă, nu o ascunde sub un vas, nici nu o pune sub
pat, ci o pune pe candelabru, pentru ca cei care intră, să vadă lumina. 17 Căci nu este
nimic ascuns care să nu fie cunoscut şi să nu iasă la lumină. 18 Aveţi grijă, aşadar, cum
ascultaţi, pentru că celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea
ce crede că are”.

(Mt 12,46-50; Mc 3,31-35)
19
Au venit la el mama şi fraţii lui şi nu puteau să ajungă până la el din cauza
mulţimii. 20 I s-a făcut cunoscut: „Mama ta şi fraţii tăi stau afară şi vor să te vadă”. 21 Dar
el le-a răspuns: „Mama mea şi fraţii mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui
Dumnezeu şi îl îndeplinesc”.
mFaptul că Maria Magdalena fusese posedată nu înseamnă că era păcătoasă, deoarece posedarea este o
suferinţă pe care Dumnezeu o poate permite pentru motive diverse. De aceea evanghelistul insistă asupra
termenului „vindecare” şi nu „exorcizare”. E posibil ca numărul 7, expresia plinătăţii, să evoce un caz
grav de posedare, ori posedare repetată (Lc 11,26).
nLit.: mergând, înaintând.
oCele trei pericole care distrag atenţia de la cuvântul lui Dumnezeu pot fi comparate cu „cele trei capcane
ale lui Belial” din Documentul de la Damasc, aparţinând textelor de la Qumran, în care autorul vede
Israelul prins în trei capcane: necinstirea sanctuarului, bogăţia şi convieţuirea cu mai multe femei.
(Mt 8,23-27; Mc 4,35-41)
22
Într-una din zile, s-a urcat în barcă împreună cu discipolii săi şi le-a spus: „Să
trecem în partea cealaltă a lacului”. Şi au plecat. 23 Pe când vâsleau, el a adormit. Şi o
furtună s-a dezlănţuit pe lac: barca se umplea cu apă, iar ei erau în pericol. 24 Atunci,
venind la el, l-au trezit spunând: „Învăţătorule! Învăţătorule, pierim!” Iar el, trezindu-se,
a certat vântul şi valurile. Ele au încetat şi s-a făcut linişte. 25 Atunci le-a spus: „Unde
este credinţa voastră?” Ei însă au fost cuprinşi de teamă şi se mirau spunând unii către
alţii: „Cine este oare acesta că porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi ele îl ascultă?”
Isus vindecă un om posedat de diavol

în ţinutul gherasenilor
(Mt 8,28-34; Mc 5,1-20)
26
Şi au tras la mal în ţinutul gherasenilorp, care este de partea cealaltă a Galileii. 27
După ce a coborât [Isus] pe uscat, i-a ieşit înainte un om din cetate, care era posedat de
diavol. De mult timp nu mai purta îmbrăcăminte şi nici nu locuia în casă, ci în
morminte. 28 Când l-a văzut pe Isus, strigând, s-a aruncat la pământ în faţa lui şi, cu glas
puternic, i-a spus: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului celui Preaînalt? Te rog, să
nu mă chinuieştiq!” 29 pentru că el îi poruncise duhului necurat să iasă din om. De fapt de
multe ori pusese stăpânire pe el. Pentru a fi păzit fusese legat cu cătuşe la mâini şi
lanţuri la picioare, dar, sfărâmând orice legătură, era gonit de diavol în pustiu. 30 Atunci
Isus l-a întrebat: „Care-ţi este numele?” El i-a răspuns: „Legiune”, căci intraseră mulţi
diavoli în el. 31 Şi-l rugau să nu le poruncească să intre în abisr.
32
Era acolo o turmă mare de porci care păşteau pe munte; şi l-au rugat să le dea voie
să intre în ei, iar el le-a dat voie. 33 Atunci diavolii au ieşit din om şi au intrat în porci, iar
turma s-a aruncat de pe coasta abruptă în lac şi s-a înecats.
34
Când au văzut paznicii ce s-a întâmplat, au alergat să dea de ştire în cetate şi în
sate. 35 Iar ei au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Isus; l-au găsit pe omul din
care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte, aşezat la picioarele lui Isus. Şi i-a
cuprins frica. 36 Însă, când cei care au văzut au povestit cum a fost salvat cel posedat de
pNumele ţinutului este foarte mult discutat. Majoritatea manuscriselor propun: ghergeseni pentru că
aşezarea localităţii Gherasa nu corespunde cu descrierea din Evanghelie. Dar varianta gheraseni pare cea
mai probabilă în Luca, întrucât este varianta cea mai dificilă şi cea mai frecventă în primele manuscrise
ale Evangheliei sfântului Luca.
Gherasa (actualul Gherash) este o localitate în Transiordania la cca. 50 km sud-est de lacul
Ghenesaret, situat în regiunea Decapole din munţii Ghilead, la marginea deşertului spre est. Origene,
vizitând aşezarea, notează că este o localitate din Arabia care nu are în apropiere nici mare şi nici lac în
care ar fi putut să se arunce porcii. Oricât ar fi de dificilă stabilirea cu exactitate a numelui localităţii,
învăţătura religioasă a relatării rămâne clară.
qLit.: nu mă pune la încercare; basanos - rădăcina verbului folosit în greacă - era o piatră din Lidia
folosită pentru recunoaşterea aurului, prin frecare.
rÎn cosmologia semitică, sub pământ se află „apele de dedesubt” care simbolizează „haosul” în luptă cu
lumea creată de Dumnezeu (Gen 1,2). Diavolii sunt condamnaţi să fie închişi în acest haos în mod
definitiv, pe când oamenilor le este oferită posibilitatea alegerii personale.
sFaptul este interpretat de mulţi ca o manifestare a nemulţumirii lui Dumnezeu pentru prezenţa în număr
aşa de mare a animalelor considerate de evrei necurate. Lc 11,24 spune că duhurile necurate, alungate din
oameni, caută loc de refugiu în deşert, morminte sau chiar în persoane demente. Întrucât porcii erau
animale sacre pentru unele culte păgâne şi erau jertfiţi diavolilor (1Cor 10,20), „duhurile necurate” puteau
găsi în aceste „animale necurate” un loc potrivit de refugiu.
37
diavol, toată mulţimea dimprejurul Gherasenilor l-a rugat pe Isus să se îndepărteze de
la ei, căci erau cuprinşi de o mare frică. Atunci, urcându-se în barcă, s-a întors.
38
Omul din care fuseseră scoşi diavolii îl ruga să rămână cu el, însă l-a trimis
spunând: 39 „Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine”.
Iar el a plecat, vestind în întreaga cetate ceea ce a făcut Isus pentru el.
Vindecarea unei femei şi învierea fiicei lui Iair

(Mt 9,18-26; Mc 5,21-43)
40
Când s-a întors Isus, a fost primit de mulţime, căci toţi îl aşteptau. 41 Şi iată că a
venit un bărbat cu numele Iair care era conducătorul sinagogii şi, căzând la picioarele
lui Isus, îl ruga să vină în casa lui 42 fiindcă avea o singură fiică, în jur de doisprezece
ani, care era pe moarte.
Pe când se ducea, mulţimile îl îmbulzeau. 43 O femeie, având hemoragie de
doisprezece ani, care îşi cheltuise toată avuţia cu mediciit şi care nu putuse fi vindecată
de nimeni, 44 apropiindu-se pe la spate, i-a atins ciucuriiu mantiei şi îndată hemoragia ei
s-a oprit. 45 Atunci Isus a spus: „Cine m-a atins?” Fiindcă toţi negau, Petru i-a zis:
„Învăţătorule, mulţimile se îmbulzesc şi te îngrămădescv”. 46 Însă Isus a spus: „Cineva
m-a atins, pentru că am simţit că o putere a ieşit din mine”. 47 Atunci femeia, văzând că
nu poate rămâne ascunsă, a venit tremurând şi, aruncându-se la picioarele lui, a
mărturisit în faţa întregului popor din ce cauză l-a atins şi cum a fost vindecată imediat.
48
Iar el i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”.
49
Pe când încă mai vorbea, a venit cineva de la conducătorul sinagogii spunând:
„Fiica ta a murit. Nu-l mai deranja pe Învăţător!” 50 Când a auzit, Isus i-a răspuns: „Nu
te teme, crede numai şi ea va fi mântuită!” 51 Venind deci la casa lui, nu a permis
nimănui să intre cu el, decât lui Petru, Ioan şi Iacob, tatălui şi mamei fetei. 52 Toţi
plângeau şi îşi băteau pieptul pentru ea. Dar el le-a spus: „Nu plângeţi, fiindcă nu a
murit, ci doarme!” 53 Iar ei îl luau în râs, ştiind că murise. 54 Atunci el, prinzând-o de
mână, a strigat: „Copilă, scoală-te!” 55 Şi sufletul ei s-a întors şi ea s-a ridicat imediat. Iar
el a poruncit să i se dea să mănânce. 56 Părinţii ei au rămas uluiţi, dar el le-a poruncit să
nu spună nimănui cele întâmplate.
(Mt 10,1.5.8-14; Mc 6,7-13)
9.1 Chemându-i pe cei doisprezece, le-a dat autoritate asupra tuturor diavolilor şi puterea
de a vindeca boli; 2 apoi i-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe
cei bolnavi. 3 Şi le-a spus: „Să nu luaţi nimic la drum: nici baston, nici desagă, nici
pâine, nici baniw şi nici să nu aveţi câte două tunicix 4 şi în orice casă intraţi, rămâneţi
tUnele manuscrise omit: care îşi cheltuise toată avuţia cu medicii, probabil pe considerentul că Luca,
fiind medic, nu putea accepta o expresie defavorabilă la adresa colegilor de breaslă.
uÎmpletitură din trei fire albe şi unul albastru care orna fiecare din cele patru colţuri ale mantiei la evrei.
vUnele manuscrise adaugă: şi tu spui: „Cine m-a atins?”; probabil armonizare cu Mc 5,31.
wLit.: argint; spre deosebire de Mc 6,8 care se referă la monede de aramă, Luca vorbeşte despre monedele
romane emise în Tir: shekelul de argint (tetradrahma) şi 1/2 shekel (drahma) folosite în Palestina în timpul
său.
xPrima menţiune despre „tunică” este în Gen 3,21 când Domnul Dumnezeu a făcut pentru Adam şi Eva
haine din piele. La popoarele antice „tunica” era o haină cu mâneci lungi (pentru femei) sau scurte (pentru
bărbaţi), ajungând până la glezne. De obicei era de culoare albă şi se îmbrăca direct pe piele.
acolo şi de acolo să plecaţi. 5 Dacă unii nu vă primesc, ieşind din cetatea aceea,
scuturaţi-vă praful de pe picioare ca mărturie împotriva lor”.
6
Plecând, au străbătut fiecare sat predicând evanghelia şi săvârşind pretutindeni
vindecări.
Părerea lui Irod despre Isus

(Mt 14,1-12; Mc 6,14-29)
7
Irod tetrarhul a auzit despre toate cele întâmplate şi era nedumerit pentru că unii
ziceau: „Ioan a înviat din morţi”, 8 alţii: „S-a arătat Ilie”; iar alţii: „A înviat unul dintre
profeţii cei vechi”. 9 Atunci Irod a spus: „Pe Ioan eu l-am decapitat: cine este dar acesta
despre care aud atâtea?” Şi căuta să-l vadă.
Întoarcerea apostolilor şi înmulţirea pâinilor

(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; In 6,1-13)
10
După ce s-au întors, apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu
sine, s-a retras într-o cetate numită Betsaida. 11 Când au aflat mulţimile, au mers după el.
El le-a primit şi le-a vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu, vindecându-i pe bolnaviy.
12
Începuse să se lase înserarea; atunci cei doisprezece s-au apropiat şi i-au spus: „Dă
drumul mulţimii pentru ca, mergând prin satele şi ţinuturile dimprejur, să-şi găsească
adăpost şi de mâncare, pentru că suntem într-un ţinut pustiu”. 13 El însă le-a spus:
„Daţi-le voi să mănânce”. Dar ei au răspuns: „Nu avem decât cinci pâini şi doi peşti.
Doar dacă ne-am duce noi să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta!” 14 Erau
cam cinci mii de bărbaţi. Atunci a zis discipolilor săi: „Puneţi-i să se aşeze în grupuri de
câte cincizeci!” 15 Ei au făcut astfel şi i-au aşezat pe toţi. 16 Atunci, luând cele cinci pâini
şi cei doi peşti, a privit spre cer, le-a binecuvântat, le-a frânt şi le-a dat discipolilor ca să
le pună înaintea mulţimii. 17 Toţi au mâncat şi s-au săturat şi au strâns din ceea ce a
rămas douăsprezece coşuri cu bucăţi.

şi prima anunţare a morţii şi învierii
(Mt 16,13-21; Mc 8,27-31)
18
Pe când se afla la o parte, în rugăciune, iar discipolii erau cu el, i-a întrebat: „Cine
spun mulţimile că sunt eu?” 19 Ei i-au răspuns: „«Ioan Botezătorul», alţii «Ilie», iar alţii
că «a înviat unul dintre profeţii cei vechi»”. 20 El le-a spus: „Dar voi cine spuneţi că
sunt?” Atunci, răspunzând, Petru a zis: „Cristosul lui Dumnezeu!” 21 Dar el le-a interzis
cu stricteţe să spună aceasta cuiva, 22 zicând: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie
respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie”.
Urmarea lui Cristos

(Mt 16,24-28; Mc 8,34-9,1)
23
Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-
şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. 24 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa, o va
pierde, cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine, acela o va salva. 25 Aşadar ce-i foloseşte
omului dacă a câştigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine? 26 Căci dacă
cineva se ruşinează de mine şi de cuvintele mele, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când
yLit.: i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de îngrijire.

va veni în gloria sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27 Adevărat vă spun: sunt unii dintre
cei de faţă care nu vor gustaz moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu”.
(Mt 17,1-9; Mc 9,2-20)
28
Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi
s-a urcat pe munte ca să se roage. 29 Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a
schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi
vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie 31 care, apărând în măreţie, vorbeau despre
plecareaa lui care trebuia să se împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru şi cei care erau cu el
erau toropiţi de somn; când s-au trezit, au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care
stăteau de vorbă cu el. 33 Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus:
„Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei corturi, unul pentru tine, unul pentru
Moise şi unul pentru Ilie”, neştiind de fapt ce zice. 34 Pe când spunea acestea, a apărut un
nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în norb. 35 Atunci s-a
auzit o voce din nor spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” 36 Îndată
ce a încetat vocea Isus se afla singur Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea
ce au văzut.

(Mt 17,14-18; Mc 9,14-27)
37
În ziua următoare, după ce a coborât de pe munte, i-a ieşit în cale o mulţime mare.
38
Şi iată, un bărbat din mulţime a strigat: „Învăţătorule, te rog, priveşte la fiul meu,
pentru că este singurul meu copil 39 şi iată, un duh îl ia în stăpânire şi, pe neaşteptate,
strigă, îl scutură puternic de spumegă şi apoi, cu greu pleacă de la el, lăsându-l epuizat.
40
I-am rugat pe discipolii tăi să-l alunge, dar n-au putut!” 41 Atunci Isus a răspuns: „O,
generaţie necredincioasă şi perversă, până când voi mai fi cu voi şi vă voi suporta? Adu-
l pe fiul tău aici!” 42 Când s-a apropiat acesta de el, diavolul l-a aruncat la pământ şi l-a
scuturat cumplit. Dar Isus a ameninţat duhul necurat, l-a vindecat pe copil şi l-a dat
tatălui său. 43 Toţi erau uluiţi de măreţia lui Dumnezeu.
A doua anunţare a morţii şi învierii

(Mt 17,22-23; Mc 9,30-32)
În timp ce toţi se mirau pentru toate câte le făcea, el le-a spus discipolilor săi: 44
„Ascultaţi cu atenţiec cuvintele acestea: Fiul Omului va fi predat în mâinile oamenilor”.
45
Însă ei nu înţelegeau cuvântul acesta, căci era nelămurit pentru ei, ca să nu-l priceapă,
şi le era frică să-l întrebe despre cuvântul acesta.

(Mt 18,1-5; Mc 9,33-37)
zLit.: gusta. Ideea coincide cu Lc 2,26.

aLit.: exodul. Isus trebuia să realizeze noul exod prin moartea, învierea şi înălţarea sa care se va întâmpla
la Ierusalim, centrul istoriei mântuirii.
bÎn Evanghelia după sfântul Luca nu este clar dacă au intrat în nor numai Isus, Moise şi Ilie, sau şi
apostolii prezenţi pe munte.
cLit.: puneţi-vă în urechi.
46
Le-a intrat însă în minted întrebarea: cine dintre ei ar fi cel mai mare? 47 Dar Isus,
cunoscând gândul inimii lor, a luat un copil, l-a pus să stea lângă el, 48 şi le-a spus: „Cine
primeşte acest copil în numele meu, pe mine mă primeşte. Şi cine mă primeşte pe mine,
îl primeşte pe cel care m-a trimis; căci cel mai mic dintre voi toţi, acela este mare”.
Puterea numelui lui Isus

(Mc 9,38-40)
49
Atunci Ioan i-a spus: „Învăţătorule, am văzut pe cineva care alunga diavoli în
numele tău şi l-am oprit pentru că nu te urmează împreună cu noi”. 50 Dar Isus i-a zis:
„Nu-l opriţi, căci cine nu este împotriva voastră, este cu voi”.
IV. URCAREA SPRE IERUSALIM
Refuzul samaritenilor
51
Când s-au împlinit zilele înălţării sale, s-a îndreptat cu hotărâree spre Ierusalim 52 şi
a trimis soli înaintea sa. Şi, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să
pregătească pentru el. 53 Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. 54
Văzând aceasta, discipolii Iacob şi Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să
coboare din cer şi să-i nimiceascăf?”
55
Dar întorcându-se, el i-a mustratg. 56 Şi au mers într-un alt sat.
Exigenţele urmării lui Isus

(Mt 8,18-22)
57
În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. 58
Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului
nu are unde-şi rezema capul”.
59
Altuia i-a spus: „Urmează-mă!” Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai
întâi să-l îngrop pe tatăl meu”. 60 Dar el i-a spus: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor,
dar tu, mergi şi vesteşte împărăţia lui Dumnezeu!”
61
Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun
de la cei din casa mea”. 62 Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug şi priveşte
înapoi, nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu”.
Misiunea celor şaptezeci şi doi de discipoli

10.1 După acestea Domnul a ales alţi şaptezeci şi doih şi i-a trimis câte doi înaintea sa în
toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: „Secerişul este mare, însă
dS-ar mai putea traduce: s-a iscat o ceartă între ei, dar v. 47 scoate în evidenţă că e vorba de o frământare
interioară.
eLit.: şi-a întărit faţa. Expresia scoate în evidenţă faptul că Isus, pe deplin conştient de destinul său şi cu
toată hotărârea, porneşte spre Ierusalim, voind să înfrunte toate evenimentele care vor urma.
fCea mai mare parte dintre manuscrise adaugă la sfârşitul versetului: aşa cum a făcut Ilie?
gO serie de manuscrise continuă: Voi nu ştiţi ai cărui duh sunteţi, pentru că Fiul Omului n-a venit ca să
piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Este de preferat forma scurtă întrucât o găsim în cele
mai vechi manuscrise.
hLa fel ca în v. 17, multe manuscrise vorbesc de şaptezeci de discipoli. Amândouă variantele se referă la
numărul naţiunilor păgâne aşa cum se găsesc în Gen 10: în textul ebraic 70 de naţiuni; în LXX şaptezeci
şi doi
lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l, deci, pe Domnul secerişului să trimită lucrători în
secerişul lui. 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. 4 Nu luaţi cu
voi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţii pe nimeni pe drum. 5 În casa
în care intraţi spuneţi mai întâi: «Pacej acestei case!» 6 Şi dacă se află acolo cineva
vrednic de pacek, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7
Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de
plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă. 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi
ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «Împărăţia lui
Dumnezeu este aproape de voi». 10 Dar dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi
în pieţele ei şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea
voastră, îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este
aproape». 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea
aceea.
13
Vai ţie, Corazinl, vai ţie, Betsaidam! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir şi Sidon minunile
săvârşite în voi, de mult s-ar fi convertit, îmbrăcându-se în sacn şi punându-şi cenuşă în
cap. 14 De aceea la judecată va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. 15 Şi tu,
Cafarnaum, oare vei fi înălţat până la cer? Până în iad te vei prăbuşi.
16
Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi, pe mine
mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a
trimis”.
17
Întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus cu bucurie: „Doamne, chiar şi diavolii
ni se supun în numele tău”. 18 El le-a spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un
fulger. 19 Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea
duşmanului şi nimic nu vă va vătăma. 20 Totuşi, nu vă bucuraţi pentru aceasta, pentru că
vi se supun duhurile, dar bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri”.
Isus îl preamăreşte pe Tatăl

(Mt 11,25-27; 13,16-17)
21
În ceasul acela a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: „Te preamăresc pe
tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi
învăţaţi şi le-ai descoperit celor micio. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta. 22
Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu ştie cine este Fiul, decât Tatăl, nici cine
este Tatăl, decât Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze”.
iTextul asemănător din 2Rg 4,29 arată că interzicerea salutului este un mod obişnuit de a recomanda unui
trimis grabă în executarea ordinului.
jÎn contrast cu saluturile banale de pe stradă, discipolul are misiunea să anunţe pacea pe care o aduce
mântuirea lui Isus. Luca face legătură în mod constant între pace şi mântuirea lui Dumnezeu. Această
caracteristică a perioadei lui Isus trebuie extinsă la toţi cei care acceptă împărăţia lui Dumnezeu. La Luca,
pacea este Isus însuşi.
kLit.: fiu al păcii - expresie semită, aici referindu-se la o persoană deschisă şi receptivă la mântuirea
adusă de Isus. Pacea trebuie înţeleasă aici în sensul Vechiului Testament unde înseamnă plinătate,
desăvârşire şi reprezintă bunătatea totală a lui Dumnezeu, prezenţa şi activitatea lui salvifică.
lCetate în Galileea, pe malul nordic al lacului Ghenesaret, la 4 km. de Cafarnaum. Talmudul babilonian
vorbeşte despre această localitate numind-o Karzaym. Astăzi se găsesc doar ruinele cetăţii.
mÎn aramaică = casa pescarului. Este localitatea de origine a apostolilor Petru, Andrei şi Filip, situată la
nord-est de lacul Ghenesaret, aproape de locul de vărsare a Iordanului în lac.
nLit.: stând în sac şi cenuşă. „Sacul” este o haină făcută din păr aspru de cămilă, îmbrăcată direct pe piele
şi strânsă la mijloc cu o cingătoare (Gen 37,34; Is 20,2). Este purtat în semn de pocăinţă sau doliu.
oTermenul grec folosit de Luca desemnează copiii care n-au ajuns încă să vorbească. 1Cor 3,1 foloseşte
acelaşi termen pentru a-i indica pe creştinii nematuri.
23
Apoi, întorcându-se către discipoli, le-a spus aparte: „Fericiţi ochii care văd ceea ce
vedeţi voi, 24 căci vă spun: mulţi profeţi şi regi au voit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au
văzut şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit”.
(Mt 22,34-40; Mc 12,28-34)
25
Iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând:
„Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?” 26 El i-a zis: „Ce este
scris în Lege? Cum citeşti?” 27 Acesta a răspuns: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, iar pe
aproapele tău ca pe tine însuţi”. 28 El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!”
Caritatea samariteanului
29
Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?” 30
Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihonp şi a căzut în mâna tâlharilor
care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate
mort. 31 Din întâmplare a trecut pe drumul acela un preot dar, văzându-l, a trecut mai
departe. 32 La fel şi un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33
Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. 34
Apropiindu-se, i-a legat rănile turnând untdelemn şi vin. Apoi, urcându-l pe animalul
său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. 35 În ziua următoare a scos doi
dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: «Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui, îţi voi
da când mă voi întoarce». 36 Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în
mâinile tâlharilor?” 37 El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. Atunci Isus i-a spus:
„Mergi şi fă şi tu la fel!”
Marta şi Maria
38
Pe când mergeau, au intrat într-un sat. Acolo l-a primit în casa ei o femeie cu
numele de Marta. 39 Aceasta avea o soră numită Maria care, stând la picioarele
Domnului, asculta cuvântul lui. 40 Însă Marta era ocupată cu multele griji ale casei.
Venind la el, i-a zis: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să servesc?
Spune-i să mă ajute!” 41 Domnul i-a răspuns: „Marta, Marta, pentru multe te mai
îngrijeşti şi te frămânţi, 42 însă un lucru este necesar: Maria a ales partea cea bună, care
nu-i va fi luată”.
Tatăl nostru
(Mt 6,9-13)
11.1 Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi
i-a spus: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum Ioan i-a învăţat pe discipolii lui”. 2
Atunci le-a zis: „Când vă rugaţi, spuneţi:
Tată, sfinţească-se numele tău,
vie împărăţia ta.
3
Dă-ne nouă în fiecare zi
pâinea cea de toate zileleq
pIerihon = oraşul palmierilor. Se află în valea Iordanului, la 25 km est de Ierusalim, la o diferenţă de
nivel de peste 1000 m.
qTermenul grec epiousion, care determină pâinea, are înţeles neclar întrucât nu se întâlneşte nici în
literatura greacă şi nici în vorbirea obişnuită până în sec. al V-lea d.C. A fost construit de evanghelişti şi
poate avea următoarele sensuri: a) care vine, de mâine; b) necesar pentru subzistenţă; c) de fiecare zi.
4
şi iartă-ne păcatele noastre
pentru că şi noi iertăm oricui ne greşeşte;
şi nu ne duce în ispită”.
Parabola prietenului insistent

5
Apoi le-a spus: „Dacă unul dintre voi are un prieten şi merge la el la miezul nopţii
şi-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini 6 pentru că un prieten al meu a sosit la
mine dintr-o călătorie şi nu am ce să-i pun înainte», 7 dacă celălalt dinăuntru îi răspunde:
«Nu mă deranja; uşa este deja închisă şi copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-
ţi dau», 8 vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru
insistenţa lui se va scula şi-i va da ceea ce-i trebuie.
Puterea rugăciunii
(Mt 7,7-11)
9
De aceea şi eu vă spun: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va
deschide. 10 Căci oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va
deschide. 11 Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un
şarpe, 12 sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? 13 Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi,
ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe
Duhul Sfânt celor care i-l cer?”
Isus şi Belzebul
(Mt 12,22-30; Mc 3,22-27)
14
Isus a scos un diavol şi acesta era mutr; îndată ce a ieşit diavolul, mutul a început să
vorbească, iar mulţimile se mirau. 15 Însă unii dintre ei spuneau: „Cu Belzebuls,
căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli”. 16 Alţii, ispitindu-l, cereau de la el un semn din
ceruri. 17 Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: „Orice împărăţie dezbinată în ea
însăşi se ruinează şi se prăbuşeşte casă peste casă. 18 Deci, dacă Satana este dezbinat în
el însuşi, cum va dura împărăţia lui? Voi ziceţi că eu îi scot pe diavoli cu Belzebul. 19
Dar dacă eu scot pe diavoli cu Belzebul, fiii voştri cu cine îi scot? Pentru aceasta ei vor
fi judecătorii voştri. 20 Însă dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci
împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi. 21 Când un om puternic, bine înarmat, îşi păzeşte
casa, averea lui este în siguranţă; 22 dar, dacă vine unul mai puternic decât el şi îl
învinge, îi ia armele în care se încredea şi împarte prada.
23
Cine nu este cu mine, este împotriva mea şi cine nu adună cu mine, risipeşte.
Revenirea duhului necurat

(Mt 12,43-45)
24
Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă.
Negăsind-o îşi zice: «Mă voi întoarce la casa mea din care am ieşit». 25 Venind, o găseşte
măturată şi pusă în ordine. 26 Atunci merge şi aduce cu el alte şapte duhuri mai rele decât
el şi, intrând, locuiesc acolo, iar starea de pe urmă a omului aceluia devine mai rea decât
cea dintâi”.
rBoala este atribuită aici de evanghelist diavolului însuşi la fel ca în 13,11.16.
sEste numele dat Satanei şi poate să aibă următoarele semnificaţii: a) „Stăpânul gunoaielor” după
etimologia ebraică; b) „Stăpânul muştelor” după etimologia aramaică; c) „Stăpânul duşmăniei”. Termenul
este o defăimare cacofonică şi polemică a numelui zeităţii păgâne Baal-Zebub (2Rg 1,2) cinstită de
popoarele siro-feniciene.
Adevărata fericire
27
În timp ce spunea acestea, o femeie din mulţime şi-a ridicat vocea şi a spus:
„Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul la care ai supt!” 28 Dar el a zis: „Mai degrabă
fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păstrează!”
Semnul lui Iona

(Mt 12,38-42)
29
Pe când mulţimea se îngrămădea în jurul lui, [Isus] a început să le spună: „Această
generaţie este o generaţie rea; cere un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui
Iona. 30 Căci aşa cum Iona a devenit un semn pentru niniviteni, tot aşa va fi Fiul Omului
pentru această generaţie.
31
Regina din Sudt se va ridica la judecată cu oamenii acestei generaţii şi-i va
condamna pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui
Solomon şi, iată, aici este unul mai mare decât Solomon. 32 Oamenii din Ninive se vor
ridica la judecată cu generaţia aceasta şi o vor condamna pentru că ei s-au convertit la
predica lui Iona şi, iată, aici este unul mai mare decât Iona.
Lumina trupului
(Mt 6,22-23)
33
Nimeni, după ce a aprins o candelă, nu o pune într-un loc ascuns sau sub obroc, ci
pe un candelabru, pentru ca cei care intră să vadă lumina. 34 Candela trupului tău este
ochiul. Când ochiul tău este limpede, tot trupul tău este luminos, însă dacă ochiul tău
este rău, trupul tău este întunecos. 35 Vezi deci ca lumina care este în tine să nu fie
întuneric. 36 Aşadar, dacă trupul tău este luminos în întregime, fără nici o parte
întunecată, va fi luminat totul, ca atunci când candela te luminează cu strălucirea ei”.
Denunţarea fariseilor şi cărturarilor

(Mt 23,1-36; Mc 12,38-40; Lc 20,45-47)
37
Pe când vorbea, un fariseu l-a invitat să ia masa la el. El a intrat şi s-a aşezat la
masă. 38 Văzându-l, fariseul s-a mirat că nu s-a spălat înainte de masă. 39 Atunci Domnul
i-a spus: „Voi fariseii, curăţaţi exteriorul paharului şi al farfuriei, dar în interiorul vostru
sunteţi hrăpăreţi şi răutăcioşi. 40 Nebunilor! Oare cel care a făcut exteriorul n-a făcut şi
interiorul? 41 De aceea, daţi de pomană cele din interior şi, iată, toate vor fi curate pentru
voi. 42 Dar vai vouă, fariseilor, pentru că daţi zeciuială din mentă, din rută şi din toate
ierburile, dar lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu: acestea trebuia să le
faceţi, iar pe acelea să nu le neglijaţi. 43 Vai vouă, fariseilor! Vă plac primul loc în
sinagogi şi saluturile în pieţe. 44 Vai vouă, pentru că sunteţi ca mormintele care nu se văd
şi oamenii calcă pe deasupra fără să ştieu”.
45
Unul dintre învăţaţii Legii i-a răspuns: „Învăţătorule, vorbind astfel, ne jigneşti şi
pe noi!” 46 El i-a zis: „Vai şi vouă, învăţaţi ai Legii, pentru că îi încărcaţi pe oameni cu
poveri greu de purtat, dar voi nici măcar cu un deget nu atingeţi aceste poveri. 47 Vai
tReferinţă la regina din Sheba (1Rg 10,1-13).
uÎn Talmud se spune: contactul cu un cadavru îl face pe un evreu să devină impur, o impuritate legală
extrem de gravă, asemănătoare cu aceea când se atinge un lepros. Monumentul sau grămada de pietre
puse pe mormânt erau date cu var în ultima lună a anului liturgic. Culoarea albă trebuia să indice: „Nu vă
apropiaţi!” Mormântul nesemnalizat expunea în mod sigur la impuritate cu atât mai mult cu cât la evrei
existau cimitire propriu-zise numai pentru străini şi săracii care nu-şi puteau permite să cumpere un
mormânt. Mormintele puteau fi plasate oriunde cu condiţia să fie la o distanţă de 25 m de un centru locuit.
vouă, pentru că ridicaţi monumente profeţilor pe care i-au ucis părinţii voştri. 48 Astfel
sunteţi martori şi consimţiţi la faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le
zidiţi mormintele. 49 Tocmai de aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a spus: Le voi trimite
profeţi şi apostoli, dar vor fi ucişi şi persecutaţi de ei, 50 ca să se ceară cont acestei
generaţii de sângele tuturor profeţilor vărsat de la crearea lumii, 51 de la sângele lui Abel
până la sângele lui Zahariav, ucis între altar şi sanctuar. Da, vă spun, se va cere cont de
la generaţia aceasta. 52 Vai vouă, învăţaţi ai Legii, care aţi luat cheia cunoaşterii! Voi nu
aţi intrat, iar pe cei care voiau să intre i-aţi împiedicat”.
53
După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să i se împotrivească cu
înverşunare şi să-l constrângă să vorbească despre multe lucruri, 54 întinzându-i curse ca
să prindă ceva din gura lui.
Mărturisirea curajoasă a Fiului Omului

(Mt 10,26-33)
12.1 În timp ce mulţimea se aduna cu miile, încât se călcau în picioare unii pe alţii, el a
început să vorbească mai întâi discipolilor: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor care este
făţărnicia, 2 căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nici secret care nu va fi
cunoscut. 3 Prin urmare ceea ce aţi spus în întuneric se va auzi la lumină şi ceea ce aţi
şoptit la ureche în camera de taină, va fi spus în gura mare de pe acoperişuri.
4
Vouă, prietenilor mei, vă spun: nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu
mai pot face nimic. 5 Vă voi arăta, însă, de cine să vă temeţi: temeţi-vă de acela care,
după ce a ucis, are puterea să arunce în Gheenă; da, vă spun, de acesta să vă temeţi. 6 Nu
se vând oare cinci vrăbiiw pe doi banix? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui
Dumnezeu. 7 Vouă însă, chiar şi firele de păr de pe cap vă sunt numărate. Nu vă temeţi!
Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii.
8
Vă zic dar, oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va
da mărturie pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 9 Însă cine mă va renega înaintea
oamenilor, va fi renegat înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Şi oricine va spune vreun
cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat; dar cel care va spune blasfemii împotriva
Duhului Sfânt, nu va fi iertat. 11 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, a guvernanţilor şi
autorităţilor, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi răspunde sau ce veţi spune, 12 căci Duhul
Sfânt vă va învăţa în acel ceas ce trebuie să spuneţi”.
Parabola bogatului necugetat

13
Atunci unul din mulţime a spus: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă
moştenirea cu mine”. 14 Dar el i-a răspuns: „Omule, cine m-a pus judecător sau
împărţitor peste voi?” 15 Apoi le-a zis: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie; deoarece
chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are”. 16 Şi le-a spus o
parabolă: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelşugată 17 şi se gândea în
sine: «Ce mă fac pentru că nu am unde să-mi adun recolta?» 18 Apoi şi-a zis: «Voi face
astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi altele mai mari; voi aduna acolo tot
grâul şi toate bunurile mele 19 şi voi spune sufletului meu: Suflete, ai adunat bunuri
vMoartea violentă a lui Abel şi a lui Zaharia reprezintă totalitatea crimelor săvârşite în istoria poporului
ales. Numele lor sunt menţionate la începutul (Gen 4,8) şi la sfârşitul (2Cr 24,20) arcului de timp descris
de textul ebraic al Vechiului Testament.
wLegea lui Moise le permitea evreilor să mănânce carne de vrabie. Ea constituia o mâncare ieftină şi
obişnuită pentru oamenii săraci din Palestina în timpul lui Isus.
xLit.: assarion. Este o monedă romană de bronz valorând 1/16 dintr-un dinar.
suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi desfătează-te!» 20 Însă
Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe
care le-ai pregătit ale cui vor fi?» 21 Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru
sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeuy”.
Încrederea în Providenţă
(Mt 6,25-34.19-21)
22
Apoi a spus discipolilor: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţă: ce veţi
mânca; nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. 23 Căci viaţa este mai mult decât
hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Observaţi corbii: nu seamănă, nici nu
seceră, nu au nici cămară, nici hambar, dar Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai mult
valoraţi voi decât păsările! 25 Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi
de puţinz la durata vieţii sale? 26 Deci dacă nici cel mai mic lucru nu-l puteţi face, de ce
vă îngrijoraţi pentru celelalte? 27 Observaţi cum cresc crinii: nici nu trudesc şi nici nu
ţes. Totuşi, vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre
aceştia. 28 Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba, care astăzi este pe câmp şi
mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţă! 29 Nu
căutaţi nici voi ce să mâncaţi sau ce să beţi şi nici nu vă frământaţi. 30 Toate acestea le
caută păgânii din lume; Tatăl vostru, însă, ştie că aveţi nevoie de acestea. 31 Căutaţi mai
degrabă împărăţia lui şi acestea vi se vor adăuga.
32
Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia. 33
Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară
nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o roade. 34 Căci unde este
comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Îndemn la veghere
(Mt 24,45-51)
35
Să fie mijlocul vostru încins şi luminile aprinse, 36 iar voi fiţi asemenea oamenilor
care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă ca să-i deschidă de îndată ce vine şi
bate la uşă. 37 Fericiţi acei servitori pe care stăpânul îi găseşte veghind atunci când se
întoarce! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. 38 Fie
că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţăa şi-i va găsi astfel, fericiţi vor
fi! 39 Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţulb, nu ar lăsa să i se
spargă casa. 40 Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă
aşteptaţi”.
Parabola servitorului fidel

(Mt 24, 45-51)
41
Atunci Petru a zis: „Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?” 42
Domnul i-a spus: „Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl
yCâteva manuscrise omit v. 21 pe când altele adaugă, probabil influenţate de Lc 8,8 şi Mt 11,15: după ce
a spus acestea a strigat: cine are urechi de auzit, să asculte!
zLit.: să adauge un cot. „Cotul” este o unitate de măsură pentru lungime (45 cm.), dar în limba greacă se
foloseşte şi pentru aprecierea unei perioade de timp (Ps 39,6).
aLit.: fie că va veni la a doua, fie la a treia strajă. Este o referinţă la obiceiul roman de a împărţi noaptea
(de la 6 seara până la 6 dimineaţa) în patru perioade egale (6-9; 9-12; 12-3; 3-6), când erau schimbaţi
soldaţii pentru pază.
bUnele manuscrise adaugă: ar veghea.
pune peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit? 43 Fericit este
servitorul acela pe care stăpânul său îl va găsi astfel atunci când se va întoarce! 44
Adevărat vă spun că îl va pune peste toate bunurile sale. 45 Dar dacă acel servitor spune
în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi
servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, 46 stăpânul servitorului acela va veni în
ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspruc şi îi va face
parte printre cei necredincioşi. 47 Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar
nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; 48 cel care nu a
cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult
i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult.
Enigma misiunii lui Isus

(Mt 10,34-36.38)
49
Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! 50 Trebuie
să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de îngrijorat până se va împlini! 51 Credeţi că am
venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. 52 Căci de acum înainte
cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. 53 Vor fi
dezbinaţi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica
împotriva mamei; soacra împotriva nurorii şi nora împotriva soacrei”.
Semnele timpurilor
(Mt 16,2-3)
54
Apoi a spus mulţimilor: „Când vedeţi că un nor se ridică de la apus, spuneţi că vine
ploaia, şi aşa este. 55 Iar când bate vântul dinspre miazăzi, spuneţi că va fi cald, şi aşa
este. 56 Ipocriţilor, aspectul pământului şi al cerului ştiţi să-l interpretaţi; dar de ce nu
ştiţi să interpretaţi timpul de faţă? 57 De ce, aşadar, nu judecaţi voi înşivă ceea ce este
drept?
Despre iertare
(Mt 5,25-26)
58
Când mergi cu duşmanul tău la tribunald străduieşte-te pe drum să scapi de el, ca nu
cumva să te târască în faţa judecătorului, iar judecătorul să te predea executorului şi
executorul să te arunce în închisoare. 59 Îţi spun, nu vei ieşi de acolo până ce nu vei fi
plătit şi ultimul bănuţe”.
Chemarea la convertire
1
13. În acelaşi timp au venit unii care i-au povestit despre galileenii al căror sânge Pilat
îl amestecase cu cel al jertfelor lor. 2 El le-a răspuns: „Credeţi voi că aceşti galileeni au
fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? 3 Vă spun,
nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel. 4 Sau credeţi că cei
optsprezece peste care a căzut turnul din Siloef şi i-a ucis erau mai vinovaţi decât toţi
ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? 5 Vă spun, nicidecum! Dar dacă nu vă
convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel”.
cLit.: îl va tăia în două.

dLit.: la magistrat.
eLit.: lepton; este o monedă greacă, valorând 1/128 dintr-un dinar.
fEste numele cartierului din partea de sud-est a Ierusalimului, aproape de piscina cu acelaşi nume. Nu
există nici o posibilitate de identificare a acestui turn.
Parabola smochinului neroditor

6
Apoi le-a spus această parabolă: „Un om a plantat un smochin în via sa şi a venit să
caute fructe în el, dar nu a găsit 7 şi i-a spus viticultorului: «Iată, sunt trei ani de când vin
să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Aşadar, taie-l! De ce să mai
secătuiască pământul?» 8 Acesta i-a răspuns: «Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta pentru
ca să-l sap de jur împrejur şi să-i pun gunoi. 9 Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei
tăia»”.
Vindecarea unei femei în zi de sâmbătă

10
Într-o zi de sâmbătă învăţa în sinagogă. 11 Era acolo o femeie infirmă de
optsprezece anig: era adusă de spate şi nu putea de loc să se îndrepte. 12 Văzând-o, Isus a
chemat-o şi i-a zis: „Femeie, eşti eliberată de neputinţa ta”. 13 Apoi şi-a pus mâinile
asupra ei, iar ea s-a ridicat îndată şi-l preamărea pe Dumnezeu. 14 Dar conducătorul
sinagogii, revoltat că Isus vindecase sâmbăta, a spus mulţimii: „Şase zile sunt în care
trebuie să se lucreze; în acestea veniţi, deci, să fiţi vindecaţi, nu în zi de sâmbătă!” 15
Atunci Domnul i-a răspuns: „Ipocriţilor! Nu-şi dezleagă fiecare dintre voi boul şi
măgarul de la iesle şi-l duce la adăpat în zi de sâmbătă? 16 Şi această fiică a lui Abraham,
care era legată de Satana de optsprezece ani, nu trebuia să fie dezlegată în zi de
sâmbătă?” 17 Pe când zicea aceste cuvinte, toţi adversarii lui au fost ruşinaţi, iar tot
poporul se bucura de toate faptele măreţe care erau făcute de el.
Parabola grăuntelui de muştar şi a plămadei

(Mt 13,31-33; Mc 4,30-32)
18
Apoi a spus: „Cu ce este asemănătoare împărăţia lui Dumnezeu şi cu ce o voi
compara? 19 Este asemănătoare cu un grăunte de muştar pe care un om îl ia şi îl seamănă
în grădina lui; acesta creşte şi devine copach, iar păsările cerului îşi fac cuiburi între
ramurile lui”.
20
Şi a mai spus: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? 21 Este asemenea cu
plămada pe care o ia o femeie şi o ascunde în trei măsuri de făină până când dospeşte
totul”.
Cine va intra în împărăţie? (Mt 7,13-14.21-23)

22
Urmându-şi drumul către Ierusalim, trecea prin cetăţi şi sate învăţând. 23 Odată a
spus cineva: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: 24 „Străduiţi-vă să intraţi
pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. 25 După ce
stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă
spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el vă va răspunde: «Nu ştiu de unde sunteţi». 26
Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai
învăţat prin pieţele noastre». 27 Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la
mine voi toţi, răufăcătorilor!» 28 Acolo va fi plânset şi scrâşnire de dinţi când îi veţi
vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi,
însă, veţi fi alungaţi afară. 29 Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi
gLit.: care de optsprezece ani avea un duh de infirmitate.
hSpre deosebire de muştarul alimentar cunoscut în mod obişnuit la noi (Sinapis alba), muştarul descris în
parabolă este Brassica nigra, care avea sămânţa cea mai mică cunoscută pe timpul lui Isus (cu diametrul
de 1 mm şi greutatea de 1 mg) între plantele cultivate. Unii călători povestesc că au trecut în Palestina
prin lanuri de muştar unde plantele erau mai înalte decât omul, iar tulpina de grosimea braţului unui om.
de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. 30 Şi iată, unii dintre
cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii”.
Perfidia lui Irod

31
În acelaşi ceas, au venit unii dintre farisei spunându-i: „Ieşi şi pleacă de aici pentru
că Irod vrea să te omoare”. 32 Dar el le-a spus: „Mergeţi şi spuneţi acelui vulpoi: Iată eu
alung diavoli şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi fi sfârşit. 33 Dar
trebuie ca astăzi şi mâine şi ziua următoare să merg pentru că nu se poate ca un profet să
moară în afara Ierusalimului.
Isus plânge asupra Ierusalimului

(Mt 23,37-39)
34
Ierusalime, Ierusalime, care omori profeţii şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine,
de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi, aşa cum găina îşi adună puii sub aripi, şi n-aţi
voit. 35 Iată, casa voastră va fi părăsită. Şi vă spun: nu mă veţi mai vedea până când veţi
zice: Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!”
Vindecarea bolnavului de hidropizie

1
14. Într-o sâmbătă a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar
ei îl urmăreau. 2 Şi iată, era în faţa lui un bolnav de hidropizie. 3 Atunci Isus a spus
învăţaţilor Legii şi fariseilor: „Este permis sau nu să vindeci sâmbăta?” 4 Dar ei tăceau.
Atunci luându-l, l-a vindecat şi l-a trimis. 5 Iar lor le-a zis: „Care dintre voi, dacă-i cade
fiul sau boul în fântânăi, nu-l scoate îndată în zi de sâmbătă?” 6 Ei n-au putut să-i
răspundă la aceasta.
Parabola despre primele locuri

7
Văzând cum îşi alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitaţi această parabolă:
8
„Când eşti invitat de cineva la nuntă, nu ocupa locul de onoare pentru că ar putea fi
invitat cineva mai cu trecere decât tine 9 şi, venind cel care te-a chemat şi pe tine şi pe el,
îţi va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu ruşine pe ultimul loc. 10 Dimpotrivă,
când eşti invitat, mergi şi aşază-te pe ultimul loc pentru ca atunci când va veni cel care
te-a chemat să-ţi spună: «Prietene, urcă mai sus», şi acolo vei avea cinste în faţa tuturor
celor care sunt la masă cu tine. 11 Căci oricine se înalţă pe sine, va fi umilit, iar cel care
se umileşte, va fi înălţat”.
Alegerea invitaţilor
12
Iar celui care l-a invitat i-a spus: „Când dai un prânz sau o cină, nu-i invita pe
prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la
rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata. 13 Dimpotrivă, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci,
infirmi, şchiopi, orbi 14 şi vei fi fericit, pentru că ei nu pot să te răsplătească, dar vei fi
răsplătit la învierea celor drepţi”.
Parabola invitaţilor la cină
iÎn Palestina, fântânile erau destul de largi, încât puteau intra oamenii pentru a se ascunde (2Sam 17,18-
19). Gura fântânii era acoperită pentru a păstra apa curată şi pentru a evita ca persoanele sau animalele să
cadă în ea. Apa era scoasă cu urcioare mari (In 4,11).
(Mt 22,2-11)
15
Când a auzit acestea, unul dintre cei care erau la masă, i-a spus: „Fericit este acela
care va sta la masăj în împărăţia lui Dumnezeu!” 16 Dar el i-a zis: „Un om a dat o cină
mare şi i-a invitat pe mulţi, 17 iar la ora cinei l-a trimis pe servitorul său să spună celor pe
care îi invitase: «Veniţi, deja este gata!» 18 Dar, unul după altul, au început toţi să se
scuze. Primul i-a spus: «Mi-am cumpărat un ogor şi trebuie să merg să-l văd. Te rog,
primeşte scuzele mele!» 19 Un altul a spus: «Am cumpărat cinci perechi de boi şi merg
să-i încerc. Te rog, primeşte scuzele mele!» 20 Iar un altul i-a spus: «Tocmai acum m-am
însurat şi nu pot să vin». 21 Întorcându-se, servitorul a spus acestea stăpânului său.
Atunci stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a spus servitorului: «Mergi îndată prin pieţele şi pe
străzile cetăţii şi adu-i aici pe săraci, pe infirmi, orbi şi şchiopi». 22 Servitorul i-a spus:
«Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi încă mai este loc». 23 Atunci stăpânul i-a zis
servitorului: «Ieşi pe drumuri şi cărărik şi constrânge-i să intre pentru ca să mi se umple
casa. 24 Căci vă spun că nici unul dintre oamenii care fuseseră chemaţi nu va gusta din
cina mea»”.
Urmarea lui Isus (Mt 10, 37-38)

25
Multă lume mergea după Isus, iar el, întorcându-se, le-a spus: 26 „Dacă cineva vine
la mine şi nu-şi urăştel tatăl, mama, femeia, copiii, fraţii şi surorile, ba chiar propria sa
viaţă, nu poate fi discipolul meu. 27 Cine nu-şi poartă crucea şi nu vine după mine, nu
poate fi discipolul meu. 28 Într-adevăr, cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu
stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l termine? 29 Pentru ca nu cumva,
punând temelia şi nereuşind să-l termine, toţi cei care-l văd să înceapă a-l lua în râs, 30
spunând: «Acest om a început să construiască, dar nu poate să termine». 31 Sau care
rege, pornind la război împotriva altui rege, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă este în
stare cu zece mii să înfrunte pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? 32 Iar de
nu, pe când celălalt este încă departe, trimite solie ca să ceară pacea. 33 Tot astfel fiecare
dintre voi care nu renunţă la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul meu. 34 Sarea este
bună; dar dacă şi sarea îşi pierde gustul, cum şi-l va mai recăpăta? 35 Nu mai este bună
nici pentru pământ, nici pentru gunoi: se aruncă afară. Cine are urechi pentru a asculta,
să asculte!”
Parabola oii regăsite

(Mt 18,12-14)
15.1 Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de el ca să-l asculte. 2 Fariseii şi cărturarii, însă,
murmurau spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. 3 Atunci le-a spus
această parabolă: 4 „Cine dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le
lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? 5
Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 şi, venind acasă, îi cheamă pe
prieteni şi vecini spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit
jLit.: care va mânca pâinea.

kLit.: îngrăditură cu gard viu. Viile, grădinile şi lanurile celor bogaţi erau înconjurate cu garduri vii, de-a
lungul cărora stăteau la umbră vagabonzi şi cerşetori.
lExpresia este folosită de Isus pentru a sublinia caracterul ataşamentului pe care-l cere de la discipoli.
Alegerea pe care trebuie s-o facă discipolul este aceea dintre afecţiunea naturală pentru familie şi
ataşamentul faţă de Isus. În multe cazuri acestea nu sunt incompatibile, iar ura împotriva propriei familii,
în ea însăşi, este monstruoasă, însă cel care-l urmează pe Cristos, trebuie să fie pregătit, dacă este necesar,
să acţioneze împotriva a ceea ce are mai drag ca şi cum i-ar fi obiect al urii.
7
oaia pierdută!» Vă spun că tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care
se converteşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire.
Parabola drahmei regăsite

8
Sau care femeie, având zece drahmem, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina
şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte? 9 Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele
şi vecinele spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe
care o pierdusem!» 10 Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui
Dumnezeu pentru un păcătos care se converteşte”.
Parabola tatălui îndurător

Fiul risipitor
11
Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată,
dă-mi partea de avere ce mi se cuvinen». Iar el le-a împărţit averea. 13 Şi nu după multe
zile fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo
şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. 14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare
foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul
dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. 16 Şi ar fi dorit să se
sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. 17 Atunci,
venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici
de foame! 18 Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: «Tată, am păcătuit
împotriva cerului şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe
un zilier al tău». 20 Într-adevăr s-a ridicat şi a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişato şi
l-a sărutat. 21 Atunci fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu
mai sunt vrednic să fiu numit fiul tăup». 22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi
repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în
picioare. 23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, 24 căci
acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să
sărbătorească.
25
Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit
cântece şi jocuri. 26 Atunci a chemat pe unul dintre servitori şi l-a întrebat ce este
aceasta. 27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a
tăiat viţelul cel îngrăşat». 28 Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l
ruga stăruitor. 29 El i-a răspuns tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am
călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă distrez cu
prietenii mei. 30 Însă când a venit acest fiu al tău care şi-a mâncat averea cu desfrânatele,
ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». 31 Atunci el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine
totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să sărbătorim şi să ne bucurăm
pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»”
Parabola administratorului necinstit
m„Drahma” este o monedă de argint echivalând cu un dinar.

nDupă legea ebraică (Dt 21,17), primului născut i se cuvenea o porţie dublă faţă de ceilalţi fii.
oLit.: a căzut pe gâtul lui. Este o referinţă la ritualul întâmpinării unui oaspete.
pUnele manuscrise adaugă, sub influenţa v. 19: ia-mă ca pe un zilier al tău.
1
16. Şi le-a mai spus discipolilor: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a
fost denunţat că i-ar risipi averea. 2 El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă
cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator». 3 Atunci
administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia?
Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. 4 Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă
primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». 5 Şi, chemându-i
pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator
stăpânului meu?» 6 Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuriq de untdelemn». El i-a
răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci». 7 După aceea i-a spus altuia:
«Tu, cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de măsurir de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi
chitanţa şi scrie optzeci». 8 Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că a
lucrat cu înţelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte,
sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.
9
Iar eu vă spun: Faceţi-vă prieteni din mamonas nedreaptă, pentru ca ei să vă
primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă. 10 Cine este credincios în cele
mai mici lucruri, este credincios şi în cele mai mari. Şi cine este necinstit în cele mai
mici lucruri, este necinstit şi în cele mai mari. 11 Deci dacă voi nu aţi fost credincioşi cu
mamona nedreaptă, cine vă va încredinţa adevărata bogăţie? 12 Şi dacă nu aţi fost
credincioşi cu avuţia străină, cine v-o va da pe a voastră? 13 Nici un servitor nu poate
sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul,
iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei”.
Legea şi împărăţia (Mt 11,12-13)

14
Auzeau toate acestea şi fariseii, iubitori de bogăţie, şi îşi băteau joc de el. 15 Dar el
le-a spus: „Voi sunteţi cei care vă arătaţi drepţi înaintea oamenilor, însă Dumnezeu
cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce este preţios pentru oameni, este respingător
înaintea lui Dumnezeu.
16
Legea şi Profeţii au fost până la Ioan; de atunci se vesteşte împărăţia lui Dumnezeu
şi fiecare se luptă să intre în ea. 17 Mai uşor este ca cerul şi pământul să piară decât să
cadă o singură virgulă din Lege. 18 Oricine îşi lasă soţia şi se însoară cu alta, comite
adulter; iar cine se însoară cu una lăsată de bărbat, comite adultert.
Parabola bogatului şi a lui Lazăr

19
Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fineu şi petrecea în fiecare
zi cu mare fast, 20 iar la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube. 21 El
ar fi dorit să-şi astâmpere foamea cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Mai mult,
veneau şi câinii să-i lingă bubele. 22 A murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui
Abrahamv. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 23 Pe când se chinuia în iad, şi-a
ridicat ochii şi l-a văzut pe Abraham şi pe Lazăr în sânul lui 24 şi a strigat: «Părinte
qLit.: batos. Este o unitate de măsură pentru lichide de aproximativ 40 litri.

rLit.: koros. Este o unitate de măsură pentru cereale conţinând aproximativ 450 kg.
sMamona este un cuvânt de origine aramaică ce nu apare în textul ebraic al Vechiului Testament, dar este
menţionat în manuscrisele de la Qumran, în Targum şi Talmud şi se referă la banii câştigaţi în mod
necinstit sau cheltuiţi cu intenţie rea.
tAfirmaţia înseamnă clar şi fără echivoc că despărţirea celo căsătoriţi poate fi acceptată într-un caz
extrem, dar nu există posibilitatea încheierii unei noi căsătorii. Înlocuirea unui soţ cu un altul înseamnă
adulter.
uLit.: byssos = ţesătură fină.
Abraham, îndură-te de mine şi trimite-l pe Lazăr ca să-şi înmoaie vârful degetului în apă
şi să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea». 25 Însă Abraham i-a
spus: «Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune în timpul vieţii, iar Lazăr, cele rele;
acum însă el este aici fericit, tu însă suferi. 26 Şi pe lângă toate acestea, între noi şi voi
este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată şi nici de
acolo la noi». 27 El a zis: «Atunci te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 28 căci
am cinci fraţi, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă şi ei în acest loc de chin. 29 Dar
Abraham i-a spus: «Îl au pe Moise şi profeţii: să asculte de ei!» 30 El însă a zis: «Nu,
părinte Abraham, dar dacă unul dintre morţi ar veni la ei, s-ar converti». 31 I-a răspuns:
«Dacă nu ascultă de Moise şi profeţi, chiar dacă ar învia cineva din morţi, nu se vor
convinge»”.
Despre scandal
(Mt 18,6-7; Mc 9,42)
17.1 Apoi a spus discipolilor săi: „Este imposibil să nu vină scandalul, dar vai celui prin
care vine! 2 Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega o piatră de moară de gât şi ar fi
aruncat în mare, decât să scandalizeze chiar şi numai pe unul dintre aceştia mici. 3 Fiţi
atenţi cu voi înşivă!
Iertarea frăţească
(Mt 18,15.21-22)
Dacă fratele tău păcătuieşte, mustră-l, iar dacă se converteşte, iartă-l. 4 Dacă
păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi de şapte ori se întoarce la tine spunând:
«Îmi pare rău!», tu să-l ierţi!”
Puterea credinţei
(Mt 17,20; 21,21; Mc 11,23)
5
Apostolii i-au spus Domnului: „Măreşte-ne credinţa!” 6 Iar Domnul a spus: „Dacă
aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia:
«Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta.
A sluji cu umilinţă
7
Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la
câmp îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!» 8 Nu-i va spune mai degrabă:
«Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi
bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu»? 9 Oare trebuie să-i mulţumească
servitorului că a făcut cele poruncite? 10 Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt
poruncite, spuneţi: suntem servitori nefolositoriw, am făcut ceea ce eram datori să
facem”.
v„Sânul lui Abraham” exprimă intimitatea (In 1,18), participarea împreună cu Abraham la banchetul
mesianic (In 13,23; Mt 8,11), speranţa de a fi primit de Abraham îndată după moarte. Expresia mai
înseamnă reunirea cu strămoşii (Gen 15,15; 25,8).
wDeşi în context termenul „nefolositor” pare forţat întrucât slujitorul a fost descris ca îndeplinind servicii
utile, el se aplică perfect discipolilor: ei nu pot pretinde că activitatea lor este indispensabilă pentru
Dumnezeu. În acest sens colaborarea omului cu Dumnezeu trebuie să se caracterizeze prin umilinţă şi
modestie.
Vindecarea celor zece leproşi
11
În timp ce mergea spre Ierusalim, a trecut prin Samaria şi Galileea. 12 A intrat
într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. 13 Aceştia au
ridicat glasul strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” 14 Văzându-i, el le-a spus:
„Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!” 15 Şi în timp ce mergeau s-au curăţat. Unul dintre ei,
văzând că s-a vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas puternic 16 şi s-a
prosternat la picioarele lui mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. 17 Atunci Isus a spus:
„Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? 18 Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi
să preamărească pe Dumnezeu decât acest străin?” 19 Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi!
Credinţa ta te-a mântuit”.
Venirea împărăţiei lui Dumnezeu

20
Întrebat de farisei când vine împărăţia lui Dumnezeu, el le-a răspuns: „împărăţia lui
Dumnezeu nu vine în mod vizibil. 21 Nici nu poţi spune: «Iat-o aici!» sau «Iat-o acolo!»,
căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este printre voi”.
Ziua Fiului Omului

(Mt 24,23-28.37-41)
22
Atunci le-a spus discipolilor: „Vor veni zile în care veţi dori să vedeţi una din zilele
Fiului Omului şi nu o veţi vedea. 23 Şi vă vor spune: «Iată aici!» sau «Iată acolo!» dar nu
mergeţi şi nu-i urmaţi! 24 Aşa cum fulgerul strălucitor luminează de la un capăt la
celălalt al cerului, aşa va fi Fiul Omului în ziua lui. 25 Însă trebuie mai întâi să sufere
multe şi să fie respins de această generaţie. 26 Şi, aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa
va fi în zilele Fiului Omului: 27 ei mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua în
care Noe s-a urcat în arcă; atunci a venit potopul şi i-a nimicit pe toţi. 28 La fel cum s-a
întâmplat în zilele lui Lot: ei mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau; 29
dar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma, a plouat din cer cu foc şi pucioasă şi i-a
nimicit pe toţi. 30 Tot la fel va fi în ziua în care Fiul Omului se va arăta. 31 În ziua aceea
cine va fi pe acoperiş, iar lucrurile îi vor fi în casă, să nu coboare să le ia şi, tot aşa, cine
este la câmp, să nu se întoarcă înapoi. 32 Amintiţi-vă de femeia lui Lot! 33 Dacă cineva va
încerca să-şi salveze viaţa, o va pierde; iar dacă cineva o va pierde, o va păstra. 34 Vă
spun: în noaptea aceea vor fi doi într-un pat: unul va fi luat, celălalt va fi lăsat; 35 două
femei vor măcina în acelaşi loc: una va fi luată, cealaltă va fi lăsată”. 36x 37 Atunci ei l-au
întrebat: „Unde, Doamne?” Iar el le-a spus: „Unde este cadavrul, acolo se vor aduna şi
vulturii”.
Parabola judecătorului nedrept

18.1 Apoi le-a spus o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se
descuraja: 2 „Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi nu-i păsa
de oameni. 3 Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea «Fă-mi
dreptate împotriva duşmanului meu!» 4 Dar mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi
de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu-mi pasă, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi
face totuşi dreptate văduvei acesteia ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»”.
xUnele manuscrise, probabil după Mt 24,40, conţin v. 36: Doi oameni vor fi pe câmp: unul va fi luat, iar
celălalt va fi lăsat. Dar în majoritatea manuscriselor lipseşte.
6
Iar Domnul a zis: „Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va
face dreptate aleşi-lor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? 8
Vă spun că le va face dreptate îndată.
Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?”
Parabola vameşului şi a fariseului

9
A mai spus această parabolă unora care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii:
10
„Doi oameni au urcat la templu ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameşy.
11
Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu
sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu
postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în
schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea
pieptul zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la
casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi
umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.
Isus şi copiii
(Mt 19,13-15; Mc 10,13-16)
15
Îi aduceau şi copii ca să-i atingă; dar discipolii, când îi vedeau, îi mustrau. 16 Atunci
Isus i-a chemat şi le-a spus: „Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia
lui Dumnezeu este a acelora care sunt ca ei. 17 Adevăr vă spun, cine nu primeşte
împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”.
Tânărul bogat
(Mt 19,16-29; Mc 10, 17-31)
18
Odată, un om cu vază l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să
moştenesc viaţa cea veşnică?” 19 Isus i-a spus: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun
decât numai Dumnezeu. 20 Cunoşti poruncile: Să nu comiţi adulter. Să nu ucizi. Să nu
furi. Să nu dai mărturie falsă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. 21 El i-a spus:
„Toate acestea le-am păzit din tinereţe”. 22 Auzind aceasta, Isus i-a spus: „Îţi mai lipseşte
un lucru: vinde tot ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri, apoi vino şi
urmează-mă!” 23 Dar el, auzind acestea, s-a întristat deoarece era foarte bogat.
24
Văzând că s-a întristat, Isus a spus: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui
Dumnezeu cei care au bogăţii! 25 Pentru că este mai uşor ca o cămilă să treacă prin
urechea acului, decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeuz”. 26 Cei care l-au
yVulgata îl numeşte publicanus. Spre deosebire de Levi (Matei), sau Zaheu, „publicanii” erau agenţi
subalterni ai şefilor de vamă (numiţi la Roma portitores). Ei aveau cea mai urâtă reputaţie în societate.
Literatura rabinică îi asociază nu numai cu hoţii ci şi cu criminalii. Talmudul le interzice să apară ca
martori într-un proces şi să împlinească funcţia de judecători. Fariseii şi cărturarii îi acuzau de impuritate
pentru că aveau contacte cu păgânii şi cu evreii decăzuţi. Aceeaşi reputaţie o aveau şi în lumea greco-
romană: Xenon îi considera hoţi, Lucian îi asemăna cu proprietarii caselor de perdiţie, iar Cicero îi numea
„cei mai vicioşi dintre oameni”. Este explicabilă revolta fariseilor şi a cărturarilor atunci când Isus
manâncă în compania lor (Mt 9,11; Mc 2,16; Lc 5,30).
zComparaţia foloseşte o figură grotescă. Textul este sigur, totuşi unii comentatori au căutat alte explicaţii
pentru semnificaţia cuvintelor: a)unii au încercat să interpreteze „urechea acului” ca fiind numele unei
intrări înguste în cetate; b)alţii înlocuiesc cuvântul grec kamelos = cămilă cu kamilos = funie. Amândouă
încercările sunt puţin probabile. În centrul atenţiei este aici învăţătura lui Cristos potrivit căreia atât pentru
bogat cât şi pentru sărac nu există mântuire decât prin harul lui Dumnezeu. Dar pentru cel bogat
mântuirea este mai grea.
ascultat i-au spus: „Atunci cine se poate mântui?” 27 El le-a spus: „Ceea ce este
imposibil la oameni, este posibil la Dumnezeu”.
28
Atunci Petru i-a spus: „Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat”. 29 Iar el le-a spus:
„Adevăr vă spun: nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau femeie, sau fraţi, sau părinţi,
sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu 30 şi care să nu primească cu mult mai mult în
timpul de faţă, iar în veacul viitor viaţa veşnică”.
A treia anunţare a morţii şi învierii

(Mt 20,17-19; Mc 10, 32-34)
31
Apoi i-a luat pe cei doisprezece şi le-a spus: „Iată, urcăm la Ierusalim şi se vor
împlini toate cele scrise de profeţi despre Fiul Omului, 32 căci va fi dat pe mâna
păgânilor şi va fi batjocorit, insultat şi scuipat; 33 şi după ce-l vor fi biciuit, îl vor ucide,
dar în ziua a treia va învia”. 34 Însă ei nu pricepeau nimic din acestea; acest cuvânt era
ascuns pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse.
Vindecarea orbului din Ierihon

(Mt 20,29-34; Mc 10,46-52)
35
Pe când se apropia el de Ierihon, un orb stătea pe marginea drumului cerşind 36 şi,
auzind că trecea mulţimea, a întrebat ce este. 37 I-au spus că trece Isus Nazarineanul. 38
Atunci el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!” 39 Cei care mergeau
înainte îl certau ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, îndură-te de mine!”
40
Atunci Isus s-a oprit şi a poruncit să fie adus la el. Când s-a apropiat, l-a întrebat: 41
„Ce vrei să-ţi fac?” I-a răspuns: „Doamne, să văd”. 42 Iar Isus i-a răspuns: „Vezi!
Credinţa ta te-a mântuit”. 43 Îndată orbul a început să vadă şi l-a urmat, preamărindu-l pe
Dumnezeu. Şi tot poporul care a văzut îl lăuda pe Dumnezeu.
Convertirea lui Zaheu

19. Apoi a intrat şi a traversat Ierihonul. 2 Şi iată, un bărbat numit Zaheu, care era şeful
1
vameşilor şi era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulţimii,
întrucât era mic de statură. 4 Atunci a alergat înainte şi s-a suit într-un sicomor ca să-l
vadă, căci avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus şi-a ridicat ochii şi i-a
spus: „Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 El a coborât
îndată şi l-a primit cu bucurie. 7 Toţi cei care au văzut murmurau spunând: „A intrat să
fie găzduit la un om păcătos”. 8 Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: „Iată,
Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi
dau înapoi împătrita”. 9 Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case,
întrucât şi el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute şi să
mântuiască ceea ce era pierdut”.
Parabola minelor
(Mt 25,14-30)
11
Pe când ascultau acestea, el le-a mai spus o parabolă pentru că se apropiau de
Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu avea să se arate în curând. 12 Aşadar
a„A împărţi jumătate din avere săracilor”, depăşeşte cu mult învăţătura rabinică ce considera ca măsura
cea mai ridicată a ofertelor pentru săraci 1/5 din avere şi nu mai mult de 1/5 din câştig. Restituirea
împătrită era prevăzută de lege (Ex 21,37) numai pentru un singur caz: furtul sau uciderea unui animal
mic; celelalte despăgubiri erau de 20%.
le-a spus: „Un om dintr-o familie de nobili a plecat într-o ţară îndepărtată ca să
primească un regat şi apoi să se întoarcă. 13 A chemat zece dintre servitorii săi, le-a dat
zece mineb şi le-a zis: «Investiţi-le până când voi veni». 14 Însă cetăţenii săi îl urau şi au
trimis o solie la el să-i spună: «Nu vrem ca acesta să domnească peste noi».
15
Când s-a întors, după primirea regatului, a poruncit să fie chemaţi la el servitorii
cărora le dăduse banii ca să afle cât a câştigat fiecare. 16 Când a venit primul a spus:
«Stăpâne, mina ta a adus venit alte zece mine». 17 El i-a zis: «Bine, servitor bun! Pentru
că ai fost fidel peste puţine lucruri, să ai autoritate peste zece cetăţi». 18 Apoi a venit al
doilea şi a spus: «Mina ta, stăpâne, a mai făcut cinci mine». 19 Iar el i-a spus: «Şi tu vei fi
peste cinci cetăţi». 20 A venit un altul şi i-a spus: «Stăpâne, iată mina ta pe care am pus-o
deoparte într-un ştergar 21 întrucât m-am temut de tine, căci eşti un om aspru: iei ce nu ai
pus şi seceri ce nu ai semănat». 22 El i-a spus: «Din gura ta te judec, servitor rău! Ştiai că
sunt un om aspru; că iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat. 23 Atunci de ce nu ai
pus banii mei la bancă? La întoarcere, i-aş fi luat cu dobândă». 24 Şi a zis celor care erau
de faţă: «Luaţi mina de la dânsul şi daţi-o celui care are zece mine!» 25 Dar ei i-au zis:
«Stăpâne, are deja zece mine!»c 26 «Vă spun: oricui are, i se va da, iar de la cel care nu
are, se va lua şi ceea ce are. 27 Iar pe duşmanii mei, care nu au voit ca eu să domnesc
peste ei, aduceţi-i aici şi ucideţi-i în faţa mea»”.
V. ACTIVITATEA LUI ISUS LA IERUSALIM

(Mt 21,1-16; Mc 11,1-11; In 12,12-16)
28
După ce a spus acestea, a pornit înainte, urcând spre Ierusalim. 29 În timp ce se
apropia de Betfaghe şi Betania, lângă muntele numit al Măslinilor, a trimis doi discipoli
30
spunându-le: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi, când veţi intra, veţi găsi un
măgăruş legat, pe care nici un om nu l-a încălecat: dezlegaţi-l şi aduceţi-l! 31 Dacă vă va
întreba cineva: «De ce îl dezlegaţi?» îi veţi răspunde astfel: «Domnul are nevoie de
el»”. 32 Când au plecat cei trimişi, au găsit după cum le-a spus. 33 În timp ce ei dezlegau
măgăruşul, stăpânii lui i-au întrebat: „De ce dezlegaţi măgăruşul?” 34 Atunci ei au
răspuns: „Domnul are nevoie de el”. 35 Apoi l-au adus la Isus şi, aruncându-şi hainele
peste măgăruş, l-au urcat pe Isus deasupra. 36 Pe când el înainta, îşi aruncau hainele pe
drum. 37 Ajungând aproape de coborârea Muntelui Măslinilor, toată mulţimea
discipolilor, bucurându-se, a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas puternic pentru
toate minunile pe care le-au văzut, 38 spunând:
„Binecuvântat cel ce vine, regele,
în numele Domnului!
Pace în cer
şi glorie în înaltul cerurilor!”
39
Atunci unii farisei din mulţime i-au spus: „Învăţătorule, mustră-ţi discipolii!” 40 Dar el
le-a răspuns: „Vă spun, dacă aceştia vor tăcea, vor striga pietrele”.
Isus plânge pentru Ierusalim
bLit.: mna; monedă greacă = 100 drahme (= 100 dinari).

cUnele manuscrise omit v. 25 pentru a se acorda probabil cu Mt 25,28.
41
După ce s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, 42 zicând: „Dacă ai fi
cunoscut în ziua aceasta calea spre paced! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi. 43
Căci vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul tău, te vor
încercui şi asedia din toate părţile, 44 te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi
care sunt în tine şi nu vor lăsa din tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut
timpul vizitării tale”.
Isus alungă vânzătorii din templu

(Mt 21,12-13; Mc 11,15-18; In 2,14-16)
45
Apoi, intrând în templu, a început să-i alunge pe vânzători 46 spunându-le: „Este
scris: Casa mea va fi casă de rugăciune. Însă voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari”.
47
Şi învăţa în templu în fiecare zi, iar arhiereii şi cărturarii, precum şi mai marii
poporului căutau să-l omoare. 48 Dar nu găseau ce să-i facă pentru că tot poporul se ţinea
după el ca să-l asculte.

(Mt 21,23-27; Mc 11, 27-33)
20.1 Într-una din zile, pe când învăţa poporul în templu predicând vestea cea bună, au
venit arhiereii şi cărturarii împreună cu bătrânii 2 şi i-au spus: „Spune-ne cu ce putere
faci acestea sau cine este acela care ţi-a dat această putere?” 3 Atunci el le-a răspuns:
„Vă voi pune şi eu o întrebare. Spuneţi-mi: 4 botezul lui Ioan era din ceruri sau de la
oameni?” 5 Ei însă discutau între ei spunând: „Dacă spunem «Din ceruri», el va spune
«De ce nu aţi crezut în el?» 6 Iar dacă spunem «De la oameni», tot poporul ne va ucide
cu pietre pentru că ei sunt convinşi că Ioan este un profet”. 7 Şi au răspuns că nu ştiu de
unde era. 8 Iar Isus le-a spus: „Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea”.

(Mt 21,33-46; Mc 12,1-12)
9
Atunci a început să spună mulţimii această parabolă: „Un om a plantat o vie, a dat-o
în arendă unor viticultori şi a plecat într-o călătorie pe un timp îndelungat. 10 La timpul
cuvenit, l-a trimis pe servitorul său la viticultori ca să-i dea din rodul viei; dar
viticultorii, după ce l-au bătut, l-au trimis cu mâinile goale. 11 A mai trimis şi un alt
servitor, dar ei l-au bătut şi pe acesta, l-au batjocorit şi l-au trimis cu mâinile goale. 12 A
trimis un al treilea, dar ei l-au bătut până la sânge şi l-au alungat. 13 Atunci stăpânul viei
a spus: «Ce voi face? Îl voi trimite pe fiul meu cel iubit, poate pe el îl vor respecta». 14
Însă viticultorii, văzându-l, au spus unii către alţii: «Acesta este moştenitorul, să-l
ucidem pentru ca moştenirea lui să fie a noastră!» 15 Şi, scoţându-l afară din vie, l-au
ucis.
Ce le va face oare stăpânul viei? 16 Va veni şi-i va ucide pe viticultorii aceia, iar via o
va da altora”. Auzind ei acestea, au zis: „Să nu se întâmple!” 17 Iar el, privindu-i, le-a
spus: „Atunci ce înseamnă ceea ce s-a scris:
aceasta a devenit piatră unghiulară?
18
Oricine cade pe piatra aceea se va zdrobi, iar peste oricine cade ea va fi zdrobit”. 19
Cărturarii şi arhiereii căutau să pună mâna pe el chiar în ceasul acela, căci înţeleseseră
că pentru ei spusese parabola aceasta, dar se temeau de popor.
dLit.: cele ce sunt spre pace.

Tributul cuvenit împăratului

(Mt 22,15-22; Mc 12,13-17)
20
Şi, urmărindu-l cu atenţie, au trimis spioni, care se prezentau ca fiind drepţi, ca să-l
prindă cu vreun cuvânt şi să-l dea pe mâna autorităţii şi a puterii guvernatorului. 21 Ei l-
au întrebat: „Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi cu dreptate şi nu ţii cont de
înfăţişare, ci înveţi calea lui Dumnezeu după adevăr. 22 Ne este permis sau nu să dăm
tribut cezarului?” 23 El însă, cunoscând viclenia lor, le-a spus: 24 „Arătaţi-mi un dinar. Ale
cui sunt imaginea şi inscripţia?” Ei au răspuns: „Ale cezarului”. 25 Atunci le-a spus:
„Daţi-i aşadar cezarului ceea ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui
Dumnezeu”. 26 Astfel nu l-au putut prinde cu nici un cuvânt în faţa poporului, ci, uimiţi
de răspunsul lui, au tăcut.
(Mt 22,23-33; Mc 12,18-27)
27
Apoi au venit la el unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat:
28
„Învăţătorule, Moise a scris: dacă cineva are un frate însurat care moare fără să aibă
copii, fratele lui să ia femeia şi să ridice urmaşi fratelui său. 29 Erau deci şapte fraţi.
Primul, însurându-se, a murit fără copii. 30 Cel de-al doilea 31 şi cel de-al treilea au luat-o
de soţie. Şi toţi cei şapte au murit şi nu au lăsat copii. 32 În cele din urmă a murit şi
femeia. 33 Aşadar la înviere, cui îi va fi femeia soţie? Pentru că toţi şapte au avut-o de
soţie”. 34 Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară şi se mărită; 35 însă cei
consideraţi vrednici de lumea cealaltă şi de învierea din morţi, nu se vor însura şi nici nu
se vor mărita, 36 pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor şi sunt
fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar că morţii învie, o arată şi Moise în textul
despre rug când îl numeşte pe Domnul: Dumnezeul lui Abraham şi Dumnezeul lui Isaac
şi Dumnezeul lui Iacob. 38 Însă Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii, întrucât
toţi trăiesc pentru el”. 39 Unii dintre cărturari i-au răspuns: „Învăţătorule, bine ai vorbit!”
40
Şi nu mai îndrăzneau să-l întrebe nimic.
Originea lui Mesia

(Mt 22,41-45; Mc 12,35-37)
41
Dar el le-a zis: „Cum spun ei că Cristos este Fiul lui David? 42 Pentru că însuşi
David spune în Cartea Psalmilor:
Domnul a spus Domnului meu:
43
sub picioarele talee.
44
Aşadar David îl numeşte Domn; cum poate fi fiul său?”
Ipocrizia cărturarilor
(Mt 23,6-7; Mc 12,38-40)
45
În timp ce tot poporul îl asculta, le-a spus discipolilor: 46 „Păziţi-vă de cărturarii
cărora le place să se plimbe în haine lungi, care doresc să fie salutaţi prin pieţe, să ocupe
eLit.: scăunel sub picioarele tale; imaginea reprezintă supunerea totală a inamicului: piciorul
învingătorului peste capul celui învins.
primele locuri în sinagogi şi locurile de onoare la ospeţe. 47 Ei mănâncă avuţiile
văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.
Ofranda văduvei
(Mc 12,41-44)
21.1 Ridicându-şi privirea, i-a văzut pe bogaţii care îşi puneau darurile în caseta pentru
ofrandef. 2 A văzut şi o văduvă săracă punând acolo două monede micig. 3 Şi a spus: „Vă
spun, cu adevărat această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi, 4 pentru că toţi aceştia
au oferit lui Dumnezeu din surplusul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a oferit tot ce avea la
viaţa ei”.
VI. DISCURSUL ESCATOLOGIC

(Mt 24,1-3; Mc 13,1-4)
5
Iar unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri
votiveh le-a spus: 6 „Cât despre lucrurile acestea pe care le admiraţi, vor veni zile în care
nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”. 7 Ei l-au întrebat:
„Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele se vor întâmpla?”
Semnele sfârşitului
(Mt 10,17-22; 24,4-14; Mc 13,5-13)
8
El le-a zis: „Fiţi atenţi să nu fiţi înşelaţi căci vor veni mulţi în numele meu spunând:
«Eu sunt!» şi «Timpul este aproape». Nu vă luaţi după ei. 9 Când veţi auzi despre
războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va
fi îndată sfârşitul”. 10 Apoi le spunea: „Se va ridica un popor împotriva altui popor şi un
imperiu împotriva altui imperiu. 11 Vor fi cutremure mari şi în diferite locuri foamete şi
epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer.
12
Dar înainte de toate acestea vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta
prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi guvernanţilor din cauza numelui
meu. 13 Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. 14 Întipăriţi-vă în minte: să nu
vă preocupaţi cum vă veţi apăra, 15 căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora nici unul
dintre duşmanii voştri nu le va putea rezista şi nici răspunde. 16 Veţi fi trădaţi de părinţi,
de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; 17 veţi fi duşmăniţi de toţi din
cauza numelui meu. 18 Dar nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde. 19 Prin
statornicia voastră vă veţi mântui sufletele.
Distrugerea Ierusalimului
fLit.: camera tezaurului, menţionată deja în Neh 12,44. Taxele şi ofrandele pentru templu erau colectate,
după mărturia lui Iosif Flavius, în curtea femeilor, prin treisprezece casete pe care erau înscrise diferitele
tipuri de oferte: „Shekeli noi”, „Shekeli vechi”, „Ofrande de păsări”, „Păsări pentru arderi de tot”,
„Lemn”, „Tămâie”, „Caseta milei” şi încă şase casete cu inscripţia: „Ofrande de bunăvoie”.
gLit.: duo lepta. Un lepton este o monedă din cupru valorând 1/128 dinari.
hFamiliile bogate, conducătorii poporului şi unii pelerini ofereau, din evlavie, pentru templu daruri
scumpe expuse pe pereţii interiori: tapiserii fine din Babilon, bijuterii din aur, etc. Iosif Flavius
menţionează viţa de vie din aur care atârna în vestibulul Sfintei, având ciorchini de mărimea unui om.
(Mt 24,15-21; Mc 13,14-23)
20
Când veţi vedea Ierusalimul încercuit de armate, atunci să ştiţi că s-a apropiat
devastarea lui. 21 Cei din Iudeea să fugă în munţi, iar cei care se află în el să alerge afară;
cei care sunt pe câmp să nu intre în el, 22 pentru că acestea sunt zilele răzbunării ca să se
împlinească toate cele scrise. 23 Vai de cele însărcinate şi de cele care alăptează în zilele
acelea, căci va fi mare dezastru pe pământ şi urgie peste acest popor. 24 Şi vor cădea sub
ascuţişul sabiei şi vor fi făcuţi sclavii tuturor popoarelor, iar Ierusalimul va fi călcat în
picioare de către păgâni, până se vor împlini timpurile păgânilori.
Venirea Fiului Omului

(Mt 24,29-31; Mc 13,24-27)
25
Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele vor fi îngrozite,
năucite de vuietul mării şi al valurilor. 26 Oamenilor li se va tăia răsuflarea de groază în
aşteptarea celor ce se vor întâmpla în lume, căci puterile cerurilor vor fi zguduite. 27 Şi
atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere şi cu mare glorie. 28 Când
vor începe să se întâmple acestea, sculaţi-vă şi ridicaţi-vă capul pentru că se apropie
eliberarea voastră”.
(Mt 24,32-35; Mc 13,28-31)
29
Şi le-a zis o parabolă: „Uitaţi-vă la smochin şi la toţi copacii. 30 De îndată ce vedeţi
că înmuguresc, vă daţi singuri seama că vara este deja aproape. 31 La fel şi voi, când veţi
vedea că acestea se împlinesc, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. 32 Adevăr
vă spun: nu va trece generaţia aceasta până când nu se vor fi împlinit toate. 33 Cerul şi
pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece.
Îndemn la veghere
34
Aveţi grijă de voi înşivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în
necumpătare, beţie şi grijile vieţii, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe
neaşteptate, 35 ca un laţ; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe faţa
întregului pământ. 36 Vegheaţi aşadar în orice moment şi rugaţi-vă ca să puteţi scăpa de
toate cele ce se vor petrece şi să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!”
37
În fiecare zi învăţa în templu, iar noaptea ieşea şi o petrecea pe muntele numit al
Măslinilor. 38 Şi tot poporul venea dis-de-dimineaţă la el, în templu, ca să-l asculte.
VII. PĂTIMIREA ŞI MOARTEA LUI ISUS

(Mt 26,1-5.14-16; Mc 14,1-2.10-11; In 11,47-53)
22.1 Se apropia sărbătoarea Azimelor, numită Paştelej. 2 Arhiereii şi cărturarii căutau cum
să-l omoare, dar se temeau de popor.
3
Atunci Satana a intrat în Iuda, numit Iscarioteanul, care era din numărul celor
doisprezece. 4 El a mers şi s-a înţeles cu arhiereii şi comandanţii gărzilork cum să-l dea
iExpresie proprie lui Luca; probabil se referă la perioada dintre cucerirea Ierusalimului de către Titus (70
d.C.) şi înfrângerea ultimei rezistenţe a evreilor condusă de Bar Kochba în 135.
jSunt de fapt două sărbători care se celebrează împreună.
kErau ofiţeri inferiori, probabil leviţi, sub comanda directă a comandantului templului.
pe mâna lor. Ei s-au bucurat şi au căzut de acord să-i dea bani. 6 El a consimţit şi căuta
5
momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor, fără ştirea mulţimii.

(Mt 26,17-19; Mc 14,12-16; In 13,21-30)
7
A sosit deci ziua Azimelor în care trebuia jertfit paştelel. 8 I-a trimis pe Petru şi pe
Ioan spunându-le: „Mergeţi şi pregătiţi paştele ca să mâncăm”. 9 Ei i-au zis: „Unde vrei
să pregătim?” 10 El le-a răspuns: „Iată, când veţi intra în cetate, veţi întâlni un om
ducând un urcior cu apă. Mergeţi după el în casa în care va intra 11 şi spuneţi stăpânului
casei: Învăţătorul zice: «Unde este camera în care să mănânc paştele cu discipolii mei?»
12
Iar el vă va arăta o încăpere mare, la etaj, aranjată; acolo să pregătiţi”. 13 Mergând
deci, au găsit aşa cum le-a spus şi au pregătit paştele.
Cina de Paşti
14
Când a venit ceasul, s-a aşezat la masă împreună cu apostolii. 15 Şi le-a spus: „Atât
de mult am dorit să mănânc paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea. 16 Căci vă
spun că nu-l voi mai mânca până când nu se va împlini în împărăţia lui Dumnezeu”. 17 Şi
luând potirul, a mulţumit şi a spus: „Luaţi acesta şi împărţiţi între voi! 18 Căci vă spun că
nu voi mai bea de acum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu”.
(Mt 26,26-28; Mc 14,22-24; 1Cor 11,23-25)
19
Şi luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o spunând: „Acesta este trupul
meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea”. 20 La fel a făcut cu potirul, după
cină, zicând: „Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voim.
Anunţarea trădării lui Iuda

(Mt 26,20-25; Mc 14,17-21; In 13,21-30)
21
Dar iată, mâna celui care mă va vinde este cu mine pe masă, 22 căci Fiul Omului
merge după cum a fost hotărât, dar vai acelui om prin care este trădat!” 23 Atunci ei au
început să se întrebe unii pe alţii, care dintre ei ar fi cel ce o va face.
Cine este mai mare trebuie să slujească

(Mt 20,25-28; Mc 10,42-45)
24
S-a iscat între ei o neînţegere: care dintre ei ar putea fi socotit cel mai mare. 25 Dar
el le-a zis: „Regii popoarelor domină peste ele, iar cei care-şi exercită autoritatea asupra
lor, sunt numiţi binefăcători. 26 Însă voi nu faceţi aşa, dar cel mai mare dintre voi să
devină ca cel mai tânăr, iar cel care conduce ca cel care slujeşte. 27 Căci cine este mai
mare: cel care stă la masă sau cel care serveşte? Oare nu cel care stă la masă? Însă eu
sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.
Răsplata promisă apostolilor

28
Voi sunteţi cei care aţi rămas cu mine în încercările mele. 29 Şi eu rânduiesc pentru
voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine; 30 ca să mâncaţi şi să beţi la masă
lMielul de Paşti.
mUnele manuscrise omit v. 19b-20: „...dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea”. 20 La fel a
făcut cu potirul, după cină, zicând: „Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi”.
cu mine în împărăţia mea şi să vă aşezaţi pe tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece
triburi ale lui Israel.

(Mt 26,31-35; Mc 14,27-31; In 13,36-38)
31
Simon, Simon, iată Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; 32 eu însă m-am
rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe
fraţii tăi”. 33 El i-a spus: „Doamne, sunt gata să merg cu tine şi la închisoare şi la
moarte”. 34 Dar el i-a zis: „Îţi spun ţie, Petre, că astăzi nu va cânta cocoşul până când vei
nega de trei ori că mă cunoşti”.
Îndemnuri pentru timpul încercării

35
Apoi le-a spus: „Când v-am trimis fără pungă, desagă şi încălţăminte, aţi dus oare
lipsă de ceva?” I-au răspuns: „De nimic”. 36 El le-a zis: „Acum însă cine are pungă, s-o
ia; la fel şi desaga, iar cine nu are sabie, să-şi vândă mantia şi să cumpere. 37 Căci vă
spun că trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: A fost socotit în rândul
celor nelegiuiţi. Într-adevăr, ceea ce este scris despre mine este gata să se împlinească”.
38
Dar ei i-au spus: „Doamne, iată aici două săbii”. Iar el le-a spus: „E destul!”

(Mt 26,36-46; Mc 14,32-42)
39
Apoi a ieşit şi a mers ca de obicei pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau. 40
Ajungând în acel loc, le-a spus: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită!” 41 El s-a îndepărtat
de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, se ruga: 42 „Tată, dacă vrei,
îndepărtează potiruln acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să se facă!” 43 Atunci i
s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. 44 Şi, intrând în agonieo, se ruga şi mai
stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sângep. 45
Când s-a ridicat de la rugăciune, a venit la discipoli şi i-a găsit dormind din cauza
tristeţii 46 şi le-a zis: „De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită!”
Arestarea lui Isus

(Mt 26,47-56; Mc 14,43-50; In 18,3-11)
47
Pe când mai vorbea încă, iată o mulţime, iar în fruntea ei venea cel numit Iuda,
unul dintre cei doisprezece. Apropiindu-se de Isus, l-a sărutat. 48 Dar Isus i-a spus: „Iuda,
cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului?” 49 Cei care erau cu el, văzând ce avea să se
întâmple, au spus: „Doamne, să lovim cu sabia?” 50 Şi unul dintre ei l-a lovit pe
servitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. 51 Dar Isus a răspuns: „Încetaţi! Până
aici!” Şi atingând urechea, l-a vindecat. 52 Apoi Isus a spus arhiereilor, gărzilor templului
nIdeea unui „potir al destinului” este reflectată în „potirul morţii” care se găseşte în Targumul lui Ieremia
referitor la Gen 4,23. Expresia aceasta arată repulsia naturală a lui Isus faţă de destinul care-l aşteaptă.
Nicăieri în tradiţia evanghelică umanitatea lui Isus nu este atât de evidentă ca aici. Chinul şi moartea sunt
şi rămân rele. Chiar şi Isus, în mod spontan, le respinge. Isus nu ascunde acest sentiment ci îl exprimă în
mod deschis lui Dumnezeu. Nu este totuşi învins de frică şi nelinişte, ci se adresează lui Dumnezeu în
rugăciune.
oTermenul grec agonia se găseşte numai aici în Noul Testament şi exprimă în primul rând efortul
sufletului pentru a ajunge la victorie. Este cunoscut şi în sensul de stare psihică, asociată cu o teamă sau
nelinişte, provocată de un obstacol necunoscut sau de o experienţă nouă.
pUnele manuscrise transferă v. 43-44 după Mt 26,39. Alte câteva manuscrise le omit.
şi bătrânilor care au venit împotriva lui: „Aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege ca împotriva
unui tâlhar? 53 Când eram cu voi zi de zi în templu, nu aţi pus mâinile pe mine. Dar
acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului”.
Renegarea lui Petru

(Mt 26,69-75; Mc 14,66-72; In 18,15-18.25-27)
54
După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de
departe. 55 Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a
aşezat printre ei. 56 O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a
spus: „Şi acesta era cu el!” 57 Dar el a negat zicând: „Femeie, nu-l cunosc”. 58 După puţin
timp, un altul l-a văzut şi i-a zis: „Şi tu eşti dintre ei”. Dar Petru a zis: „Omule, nu sunt”.
59
După vreo oră, un altul insista spunând: „Cu adevărat şi acesta era cu el, căci este
galileean”. 60 Însă Petru i-a zis: „Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când încă mai
vorbea, a cântat cocoşul. 61 Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a
amintit de cuvântul Domnului care îi spusese: „Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă
vei renega de trei ori”. 62 Şi, ieşind afară, a plâns amarq.
Isus este batjocorit

(Mt 26,67-68; Mc 14,65)
63
Iar oamenii care-l păzeau, îl batjocorau şi-l loveau 64 şi, legându-l la ochi, îl
întrebau: „Profeţeşte-ne cine te-a lovit?” 65 Şi spuneau multe alte cuvinte de batjocură
împotriva lui.
Isus înaintea Sinedriului

(Mt 26,57-68; Mc 14,53-65; In 18,13-24)
66
Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi l-au
adus la Sinedriulr lor. 67 Şi au zis: „Dacă tu eşti Cristos, spune-ne!” El le-a spus: „Chiar
dacă v-aş spune, nu m-aţi crede, 68 iar dacă v-aş întreba, nu mi-aţi răspundes. 69 De acum
însă Fiul Omului va fi aşezat la dreapta puterii lui Dumnezeu”. 70 Atunci toţi au spus:
„Tu eşti deci Fiul lui Dumnezeu?” El le-a răspuns: „Voi spuneţi că eu sunt!” 71 Atunci ei
au zis: „Ce nevoie mai avem de mărturie? Căci noi înşine am auzit-o din gura lui”.

(Mt 27,1-2.11-14; Mc 15,1-5; In 18, 28-38)
23.1 Şi, ridicându-se întreaga adunare, l-au dus la Pilat 2 şi au început să-l acuze spunând:
„L-am găsit pe acesta instigând poporul nostru şi oprindu-ne să plătim tribut Sinedriului
şi spunând că el este Cristos, regele”. 3 Atunci Pilat l-a întrebat: „Tu eşti regele
iudeilor?” El i-a răspuns: „Tu o zici!” 4 Iar Pilat a spus arhiereilor şi mulţimii: „Nu
găsesc nici o vină în omul acesta”. 5 Dar ei insistau spunând: „Răzvrăteşte poporul,
învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici”. 6 Când a auzit Pilat, a
întrebat dacă omul este galileean, 7 iar când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irodt, l-a
trimis la Irod, care se afla şi el în zilele acelea în Ierusalim.
qCâteva manuscrise omit acest verset.
rLit.: synedrion - era cea mai înaltă instituţie judecătorească la evrei, avându-şi originea în convocarea
celor 70 de bătrâni realizată de Moise în Num 11,10-24. După exil a fost reorganizat de Esdra.
Preşedintele sinedriului era întotdeauna marele preot. A încetat să mai existe după distrugerea templului
(70 d.C.).
sUnele manuscrise adaugă: şi nici nu m-aţi lăsa liber.
Isus înaintea lui Irod

8
Văzându-l pe Isus, Irod s-a bucurat mult, căci de mult timp dorea să-l vadă, pentru
că auzise despre el şi spera să vadă vreun semn făcut de el. 9 Aşadar i-a pus multe
întrebări, dar el nu i-a dat nici un răspuns. 10 Arhiereii şi cărturarii erau acolo şi-l acuzau
cu înverşunare. 11 Irod, împreună cu soldaţii săi, după ce l-au tratat cu dispreţ, l-au
îmbrăcat într-o haină strălucitoare şi l-au trimis la Pilat. 12 În ziua aceea Irod şi Pilat au
devenit prieteni, căci mai înainte erau în duşmănie unul cu celălalt.

(Mt 27,15-26; Mc 15,6-15; In 18,39-19,16)
13
Atunci Pilat i-a convocat pe arhierei, pe comandanţi şi poporul 14 şi le-a spus: „L-aţi
adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului şi, iată, judecându-l în faţa
voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzaţi. 15 De altfel nici Irod, căci
mi l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. 16 Aşadar, după ce-l voi
pedepsi, îl voi elibera”. 17u 18 Atunci au început să strige împreună: „Ia-l pe acesta,
eliberează-ni-l pe Baraba!”. 19 Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o revoltă care
avusese loc în cetate şi pentru crimă. 20 Pilat, dorind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din
nou, 21 dar ei strigau: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” 22 Pentru a treia oară le-a spus: „Dar
ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea. De aceea îl
voi pedepsi şi-l voi elibera”. 23 Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie
răstignit. Şi strigătele lorv predominauw. 24 Atunci Pilat a decis să li se îndeplinească
cererea. 25 El l-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă şi crimă,
iar pe Isus l-a lăsat în voia lor.
Pe drumul Calvarului
(Mt 27,32; Mc 15,21-22; In 19,17)
26
Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la
câmp şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus. 27 Îl urma şi o mare mulţime de
popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. 28 Întorcându-se către ele, Isus le-a
spus: „Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe
voi şi pe copiii voştri. 29 Căci iată vor veni zile în care veţi spune: «Fericite cele sterile,
cele care niciodată n-au născut şi pieptul care n-a alăptat!»
30
Atunci veţi începe să spuneţi munţilor:
Cădeţi peste noi!
şi colinelor:
Acoperiţi-ne!
t„Irod Antipa”, unul dintre fiii lui Irod cel Mare, guvernator al Galileii. Venise la Ierusalim cu ocazia
sărbătorii Paştelui.
uCele mai multe şi mai importante manuscrise nu conţin acest verset. Puţine manuscrise de origine
siriană introduc aici: De sărbătoarea Paştelui era necesar ca el să le elibereze pe cineva, dar plasează
acest verset după v. 19. Probabil este o armonizare cu Mt 26,15 şi Mc 15,6.
vUnele manuscrise adaugă: şi ale arhiereilor.
wSensul expresiei: strigătele lor decideau destinul lui Isus: să fie răstignit.
31
Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscatx?” 32 Împreună
cu el mai erau duşi doi răufăcători ca să fie ucişi.

(Mt 27,33-44; Mc 15,24-32; In 19,18-27)
33
Când au ajuns la locul numit Craniuly, l-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la
dreapta şi altul la stânga. 34 Atunci Isus a spus: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce facz”. Apoi,
ca să împartă hainele lui, au tras la sorţi. 35 Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi
băteau joc de el spunând: „Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al
lui Dumnezeu, alesul”. 36 Şi soldaţii îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau
oţet, 37 spunând: „Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi”. 38 Deasupra lui
era şi o inscripţie: „Acesta este regele iudeilor”. 39 Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl
insulta spunând: „Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” 40 Dar celălalt,
mustrându-l, i-a răspuns: „Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare?
41
Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar el n-a făcut nici un
rău”. 42 Şi spunea: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!” 43 Iar el i-a
spus: „Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!”
Moartea lui Isus

(Mt 27,45-56; Mc 15,33-41; In 19,28-30)
44
Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. 45
Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. 46 Isus a strigat cu
glas puternic: „Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Şi spunând aceasta, şi-a
dat duhul.
47
Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu zicând:
„Cu adevărat, omul acesta era drept”. 48 Şi toate mulţimile, adunate la această privelişte,
văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. 49 Toţi cunoscuţii săi şi femeile
care l-au urmat din Galileea, stăteau mai deoparte şi priveau acestea.

(Mt 27,57-61; Mc 15,42-47; In 19,38-42)
50
Şi iată că un bărbat, numit Iosif, care făcea parte din consiliu, om bun şi drept, 51 nu
fusese de acord cu planul şi cu fapta lor. El era din cetatea Arimateeaa a Iudeilor şi
aştepta împărăţia lui Dumnezeu. 52 Acesta a venit la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. 53
Luându-l jos de pe cruce, l-a înfăşurat într-un giulgiu şi l-a pus într-un mormânt săpat în
stâncă, în care nimeni încă nu mai fusese pus. 54 Era ziua Pregătirii şi începea sâmbătab.
xExpresia face aluzie la Ez 17,24. Sensul este următorul: a) „Dacă romanii mă tratează aşa pe mine, pe
care mă consideră nevinovat, cum îi vor trata pe aceia care se vor revolta împotriva lor?” b) „Dacă evreii
mă tratează astfel pe mine care am venit să-i mântuiesc, cum vor fi trataţi ei pentru faptul că mă duc la
moarte?”
yEvanghelistul Luca, scriind creştinilor de origine greco-romană, evită termenul folosit de ceilalţi
evanghelişti: Golgotha (aram.), traducând înţelesul în limba greacă: kranion. S-a dat acest nume locului
care, pe atunci, era în afara zidurilor Ierusalimului, probabil pentru forma dealului.
zUnele manuscrise importante omit : Isus a spus: „Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac”.
aLocalitate identificată de tradiţie cu Ramathaim-Zophim (1Sam 1,1; 1Mac 11,34) cam la 15 km nord-est
de Lida sau 15 km sud-est de Antipatres, 35 km est de Tel-Aviv. Unii arheologi o identifică cu Ramallah.
bLit.: licărea sâmbăta. Expresia este greu de interpretat. Nu sunt satisfăcătoare explicaţiile date de unii
exegeţi: a) că ar fi vorba de lumina soarelui; b) că ar fi vorba de luminile aprinse de evrei în ajunul
sărbătorii; c) că ar fi vorba de luceafărul de seară. Cu siguranţă este vorba de începutul timpului sacru al
55
Atunci s-au apropiat femeile care veniseră împreună cu el din Galileea, au văzut
mormântul şi cum era aşezat trupul lui. 56 Apoi s-au întors şi au pregătit miresme şi
balsamuri, iar sâmbăta s-au odihnit după Lege.
IX. ÎNVIEREA LUI ISUS
Mormântul gol
(Mt 28,1-8; Mc 16,1-8; In 20,1-13)
24.1 În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, ele s-au dus la mormânt ducând
miresmele pregătite. 2 Au găsit piatra de la mormânt rostogolităc, 3 iar când au intrat, nu
au găsit trupul Domnului Isus. 4 Pe când ele erau nedumerite de acest fapt, iată că le-au
apărut doi bărbaţi în haine strălucitoare. 5 Cuprinse de spaimă, şi-au plecat faţa spre
pământ. Atunci ei le-au spus: „De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi? 6 Nu este
aici. A înviat. Amintiţi-vă ce v-a spus pe când era încă în Galileea: 7 «Fiul Omului
trebuie să fie dat pe mâna oamenilor păcătoşi, să fie răstignit, iar a treia zi să învie»”. 8
Atunci şi-au amintit de cuvintele lui. 9 Întorcându-se de la mormânt, au vestit toate
acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. 10 Erau: Maria Magdalena, Ioana şi Maria,
mama lui Iacob, şi altele împreună cu ele care au spus acestea apostolilor. 11 Însă
cuvintele acestea li s-au părut vorbe goale şi nu le-au crezut.
12
Atunci Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt. Aplecându-se, a văzut numai
giulgiurile şi a plecat mirat de ceea ce s-a întâmplat.
Isus înviat apare discipolilor de la Emaus

(Mc 16,12-13)
13
Şi iată că, în aceeaşi zi, doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emausd, cam la
şaizeci de stadiie de Ierusalim. 14 Aceştia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15
Pe când vorbeau şi se întrebau, Isus însuşi s-a apropiat şi mergea împreună cu ei. 16 Dar
ochii lor erau ţinuţi să nu-l recunoască. 17 El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe
care le schimbaţi între voi pe drum?” Ei s-au oprit trişti. 18 Unul dintre ei, cu numele
Cleopa, i-a răspuns: „Numai tu eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele petrecute în zilele
acestea?” 19 El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care
era profet puternic în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor, 20 cum
arhiereii şi conducătorii noştri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. 21 Noi
sărbătorii, adică momentul precis în care trebuia să înceteze orice muncă şi care era anunţat de un preot
din interiorul templului printr-un sunet de trompetă.
cPe baza descoperirilor arheologice, a indicaţiilor din evanghelii şi a precizărilor rabinice, putem să ne
imaginăm mormântul ca o încăpere săpată în piatră, precedată de un vestibul. Intrările erau joase. Mortul
era depus pe un postament săpat în piatră, acoperit cu giulgiuri şi stropit cu miresme, dar nu după modelul
mumificării la egipteni. La intrare se afla o piatră rotundă, asemenea pietrei de moară, care era rostogolită
într-un şanţ înclinat. În timpul înmormântării, piatra era blocată cu o pană de lemn. După înmormântare
îndepărtarea penei permitea pietrei să închidă mormântul astfel încât nici hoţul, nici hiena nu puteau intra.
Pentru rostogolirea pietrei era nevoie de efortul mai multor bărbaţi.
dDupă tradiţie ar fi actualul El Qubeibeh, un mic sat arab la 18 km vest de Ierusalim (13 km în linie
dreaptă). Alţii identifică Emausul cu: a) actualul Abu Gosh la 14 km de Ierusalim; b) Qaloriyeh la 6 km
vest de Ierusalim, pe drumul principal spre Tel Aviv; c) Anwas sau Nicopole la 20 km vest de Ierusalim.
Aceste localităţi nu corespund indicaţiilor din Evanghelie, fie din cauza distanţei, fie că sunt cetăţi şi nu
sate.
eUn stadion = 185 m.
speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar cu toate acestea, iată, este a
treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. 22 Ba mai mult, unele femei dintr-ale noastre
ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineaţă 23 şi, negăsind trupul lui, au venit
spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. 24 Unii dintre cei care sunt
cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au
văzut”. 25 Atunci [Isus] le-a spus: „O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate
cele spuse de profeţi! 26 Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea şi să intre în gloria sa?”
27
Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele
referitoare la el.
28
Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. 29
Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi pentru că se lasă seara şi ziua e de acum
pe sfârşite”. Atunci a intrat să rămână cu ei. 30 Şi pe când stătea la masă cu ei, luând
pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o lor. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au
recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. 32 Iar ei spuneau unul către altul: „Oare
nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?”
33
Şi în acelaşi ceas s-au ridicat şi s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei
unsprezece şi pe cei care erau cu ei, 34 care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr şi s-a
arătat lui Simon”. 35 Iar ei le-au povestit cele de pe drum şi cum l-au recunoscut la
frângerea pâinii.
Isus apare apostolilor

(In 20,19-23)
36
Pe când vorbeau ei acestea, el a stat în mijlocul lor şi le-a spus: „Pace vouă!”f 37
Speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh, 38 dar el le-a spus: „De ce v-aţi
tulburat şi de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile şi picioarele
mele căci sunt eu însumi. Pipăiţi-mă şi vedeţi: duhul nu are carne şi oase, cum mă vedeţi
pe mine că am”. 40 Şi spunând acestea le-a arătat mâinile şi picioareleg. 41 Însă pentru că
ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Ei
i-au dat o bucată de peşte fript. 43 Luând-o, a mâncat-o înaintea lor.
Ultimele învăţături ale lui Isus

44
Apoi le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu
voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în
Profeţi şi în Psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile 46 şi le-a
spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi 47 şi să fie
predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate popoarele. Începândh
din Ierusalim, 48 voi veţi fi martorii acestor lucruri. 49 Şi iată eu trimit asupra voastră pe
acela pe care Tatăl l-a promisi, însă voi să rămâneţi în cetate, până când veţi fi îmbrăcaţi
cu putere de sus”.

(Mt 16,19-20; Fap 1,9-14)
fUnele manuscrise adaugă: Eu sunt, nu vă temeţi! Alte câteva omit: Pace vouă!
gUnele manuscrise omit versetul în întregime.
hParticipiul se găseşte în majoritatea manuscriselor la masculin plural, acordându-se cu „voi” din v. 48.
Puţine manuscrise au forma de neutru singular, referindu-se la verbul din propoziţia precedentă „să fie
predicată”.
iLit.: promisiunea Tatălui.
50
Apoi i-a scos până spre Betania şi, înălţându-şi mâinile, i-a binecuvântat, 51 iar în
timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei şi a fost ridicat la cerj. 52 Iar ei, adorându-l, s-
au întors la Ierusalim cu bucurie marek 53 şi stăteau tot timpul în templu,
binecuvântându-ll pe Dumnezeu.
jUnele manuscrise omit: a fost ridicat la cer.

kUnele manuscrise omit: adorându-l.
lUn mare număr de manuscrise importante au: lăudându-l şi binecuvântându-l, dar cele mai vechi şi mai
autoritare manuscrise au numai: binecuvântându-l.

EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL IOAN
INTRODUCERE
Autorul - Ce-a de-a IV-a Evanghelie a fost scrisă de sfântul Ioan apostolul,
„discipolul pe care-l iubea Isus”, fiul lui Zebedeu şi fratele lui Iacob. Cele mai vechi
mărturii ale sfinţilor părinţi Iustin şi Irineu, ale Păstorului lui Hermas, ale Prologului
împotriva lui Marcion şi cele 2 fragmente de papirusuri cu Evanghelia sfântului Ioan
(Egerton 2 şi P52) atribuie Evanghelia a IV-a apostolului Ioan, care ar fi scris-o la Efes.
Şi argumentele interne sunt în favoarea apostolului Ioan: autorul este un iudeu din
Palestina, care cunoaşte locurile, persoanele şi evenimentele ce privesc viaţa lui Isus şi
despre care vorbeşte ca un martor ocular.
Limba - Sfântul Ioan apostolul este evreu, dar îşi scrie Evanghelia în limba greacă şi
în ambient elenist. Este un bun cunoscător al limbii şi are un stil unitar pe tot parcursul
lucrării. Deosebit de reuşite sunt povestirile despre femeia samariteană (4,1-42),
vindecarea orbului din naştere (9,1-41) şi învierea lui Lazăr (11,1-44). Prin folosirea de
simboluri şi expresii caracteristice autorul face ca lectura să fie fascinantă, deşi
înţelegerea este grea.
Destinatarii - Nu avem o precizare directă asupra destinatarilor. Din analiza internă
reiese că sfântul Ioan se adresează unor cititori elenişti fie ei de origine greacă sau nu:
descriind obiceiurile evreieşti dă o explicaţie scurtă, suficientă însă pentru cei care nu le
cunosc; traduce cuvintele aramaice (1,38; 1,42; 9,7; etc.); are tendinţe universaliste
(titlul dat lui Isus de către Pilat este scris în „evreieşte, latineşte şi greceşte” 19,20).
Structura - După un prolog în care sfântul Ioan expune schematic toate temele care
vor fi dezvoltate de-a lungul Evangheliei, îşi organizează lucrarea în două părţi
principale: în prima parte (1,19-12,50), numită „cartea semnelor”, pornind de la faptele
miraculoase (semnele) înfăptuite de Isus, sfântul Ioan vrea să prezinte misterul lui Isus;
în partea a doua (13,1-20,31), numită „cartea gloriei”, prezintă în principal pătimirea şi
învierea lui Isus ca „ceasul” glorificării lui. În epilog (21,1-25) sunt relatate apariţiile lui
Isus înviat la care sfântul Ioan este martor ocular.
Locul - Tradiţia cea mai veche şi răspândită este că Evanghelia după sfântul Ioan a
fost scrisă la Efes. Taţian şi sfântul Efrem, într-un apendice la Diatessaron, vorbesc de
Antiohia Siriei. Ţinând cont de papirusurile găsite în Egipt, unii sunt de părere că
Evanghelia a IV-a ar fi fost scrisă în Alexandria. Dar faptul că Ioan a locuit pe o
perioadă destul de lungă la Efes întăreşte convingerea că acesta este locul în care
Evanghelia a fost scrisă.
Data - După mărturia tradiţiei, Evanghelia a IV-a a fost scrisă înainte de anul 100.
Critica internă a textului pune în lumină o situaţie de polemică sinagogală ceea ce
corespunde cu perioada de după distrugerea templului din Ierusalim, iar blestemul la
adresa iudeilor trecuţi la creştinism (aluzii la excluderea din sinagogă: 9,22; 12,42; 16,2)
a fost introdus în „Cele 18 binecuvântări” în perioada 85-90.
Teologia - Evanghelia după sfântul Ioan este relatarea istoriei interpretată teologic.
Nu este o istorie cronologică, ci este în funcţie de credinţa actuală. Credinţa, scopul
Evangheliei: (20,31), are un obiect-subiect precis: trebuie să credem că Isus este Cristos,
Fiul lui Dumnezeu. Aceste două titluri fundamentale pun persoana lui Isus pe de o parte

în istoria mântuirii şi a aşteptării mesianice, pe de altă parte în raportul unic cu Tatăl
care l-a trimis.
Evanghelia lui Ioan are un caracter esenţial cristocentric. Isus însuşi vorbeşte despre
sine şi îşi revelează legătura cu Tatăl de care este trimis ca să vorbească (3,11; 5,30;
12,49; etc.), să lucreze (4,34; 6,38; etc.) şi să aducă omului mântuirea prin credinţa în el
(3,18-20; 15,10; etc.), prin adeziunea faţă de el (15,1-8) şi prin ascultarea de el (10,11-
16). Tuturor acelora care îl primesc le dă puterea „de a deveni copii ai lui Dumnezeu”
(1,12) la fel ca el şi împreună cu el, prin darul Duhului Sfânt pe care îl va trimite de la
Tatăl (14,26; 16,7) pentru a împlini opera sa de mântuire şi de sfinţire (16,8; 13,16).
Omul care acceptă lumina credinţei în Cristos părăseşte întunericul, se converteşte, face
voinţa Tatălui, revelată în Cristos, şi-i ţine poruncile (13,34-35). Roadele celui care
crede depind de faptul că „rămâne în iubirea lui” (15,1-9).

EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL IOAN
I. PROLOG
1.1 La început era Cuvântul

şi Cuvântul era laa Dumnezeu
şi Cuvântul era Dumnezeub.
2
Acesta era la început la Dumnezeu.
3
Toate au luat fiinţă prin el
şi fără el nu a luat fiinţă
nimic din ceea ce existăc.
4
În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor,
5
iar lumina în întuneric luminează,
dar întunericul nu a cuprins-od.
6
A venit un om, trimis de Dumnezeu,
al cărui nume era Ioan.
7
Acesta a venit spre mărturie,
ca să dea mărturie despre lumină,
pentru ca toţi să creadă prin el.
8
Nu era el lumina,
ci a venit să dea mărturie despre lumină.
9
[Cuvântul] era lumina adevăratăe
care, venind în lume, luminează pe orice om.
10
Era în lume
şi lumea a luat fiinţă prin el,
dar lumea nu l-a cunoscut.
11
A venit la ai săif,
dar ai săi nu l-au primit.
12
Însă celor care l-au primit,
celor care cred în numele lui,
aÎn greacă, prepoziţia pros indică direcţia unei mişcări. De aceea mulţi exegeţi propun: şi Cuvântul era
(orientat, îndreptat în mod dinamic) spre Dumnezeu (TOB, NAB). Alţii înţeleg prepoziţia în sensul de „a
fi în comuniune cu” (BJ, RSV, TEV). Biblia lui Şerban Cantacuzino de la 1688 traduce: Şi Cuvântul era
către Dumnezeu.
bOrdinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece „Dumnezeu” este fără
articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul” este subiect. Prin această
afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a
„Cuvântului”.
cDupă manuscrisele cele mai vechi şi mărturiile primilor sfinţi părinţi, v. 3 şi 4 ar fi: 3 Toate prin el au
luat fiinţă şi fără el nu a luat fiinţă nimic. Ceea ce a luat fiinţă 4 în el era viaţa.... Această împărţire este
acceptată de multe traduceri moderne (BJ, NAB). Este preferată şi de UBS. Întrucât această variantă
prezintă dificultăţi de interpretare teologică, cu NVg, RSV, TOB, TEV, etc., menţinem varianta
tradiţională.
dMajoritatea exegeţilor aleg sensul adversativ al verbului katalambano = a cuprinde, a lua în stăpânire -
atât din motiv semantic, cât şi teologic.
eLit.: Era adevărata lumină. Deoarece propoziţia nu are un subiect şi pentru a evita confuzia, introducem
„Cuvântul”, aşa cum fac: BJ, RSV, NAB, TOB. Alţii, pentru a evita ambiguitatea, traduc: Lumina cea
adevărată, care luminează pe orice om, venea în lume.
fLit.: la cele proprii. În limbaj biblic, expresia se poate referi sau la poporul lui Israel care este
proprietatea lui Dumnezeu, sau la ţara făgăduită, pământul pe care Dumnezeu îl dă poporului său.

le-a dat puterea
de a deveni copiig ai lui Dumnezeu,
13
care nu din sânge,
nici din voinţa trupului,
nici din voinţa bărbatuluih,
ci din Dumnezeu s-au născut.
14
Şi Cuvântul s-a făcut trup
şi a locuit între noi,
iar noi am văzut gloria lui,
glorie ca a unicului născut de la Tatăl,
plin de har şi de adevăr.
15
Ioan a dat mărturie despre el şi a strigat:
„Acesta era cel despre care v-am spus:
Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea
pentru că era mai înainte de mine”.
16
Într-adevăr, noi toţi am primit
din plinătatea lui
har după hari.
17
Pentru că Legea a fost dată prin Moise,
harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.
18
Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu;
Fiulj, care este spre pieptul Tatăluik,
El l-a revelat.
II. CARTEA SEMNELOR
ÎNCEPUTUL REVELĂRII LUI ISUS
Mărturia lui Ioan Botezătorul

(Mt 3,1-12; Mc 1,2-8; Lc 3,15-17)
19
Aceasta este mărturia dată de Ioan, când iudeii au trimis de la Ierusalim unii preoţi
şi leviţi ca să-l întrebe: „Cine eşti tu?” 20 Iar el a recunoscut şi nu a negat. A mărturisit:
„Nu sunt eu Cristos!” 21 L-au întrebat: „Atunci cine? Eşti tu Ilie?” El a răspuns: „Nu
sunt!”. „Eşti tu Profetul?” A răspuns: „Nu!” 22 Aşadar i-au zis: „Cine eşti? Ca să dăm un
răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?” 23 El a zis:
gTermenul grec folosit aici pentru a-i desemna pe cei care cred - teknon - este diferit de cel folosit, în
Evanghelia sfântului Ioan, pentru a indica filiaţiunea transcendentă şi proprie numai lui Isus - hyios.
hCele trei elemente enumerate de Ioan nu au un sens depreciativ, ci se referă doar la modul natural de a fi
al omului. A deveni „copil al lui Dumnezeu” este numai darul lui Dumnezeu, întrucât nici unul dintre
elementele care intervin în procrearea umană nu are, în acest sens, nici cel mai mic rol: nici sângele -
femeia; nici voinţa trupului - sexualitatea; nici voinţa bărbatului - decizia de a avea un fiu.
iPrepoziţia greacă anti poate însemna: a) corespondenţă: har pentru har, adică harul creştinilor ar
corespunde harului lui Cristos; b) acumulare: har peste har; c) substituire: har în locul harului, idee
susţinută de sfinţii părinţi care interpretează substituirea Legii lui Moise cu Evanghelia lui Cristos.
jMulte manuscrise prezintă varianta: Dumnezeu unicul născut, dar poate fi considerată prea elaborată din
punct de vedere teologic.
kExpresie care indică intimitatea de iubire dintre Tatăl şi Fiul, într-un context de revelare: Fiul ni-l
revelează pe Tatăl în intimitatea divină, absolut inaccesibilă oamenilor.

„Eu sunt glasul celui care strigă în deşert:
Îndreptaţi calea Domnului, după cum a spus Isaia profetul”.
24
Iar cei trimişi erau dintre farisei.
25
L-au întrebat şi i-au zis: „Aşadar, de ce botezi, dacă tu nu eşti nici Cristos, nici Ilie,
nici Profetul?” 26 Ioan le-a răspuns: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru este unul pe
care voi nu-l cunoaşteţi, 27 care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg
cureaua încălţămintei”. 28 Acestea s-au petrecut în Betanial, dincolo de Iordan, unde
boteza Ioan.
Mielul lui Dumnezeu

29
A doua zi, l-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeum,
care ridică păcatul lumii. 30 Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un
bărbat care a ajuns înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. 31 Eu nu-l
cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca prin aceasta el să fie făcut cunoscut lui
Israeln»”.
32
Ioan a dat mărturie spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi
a rămas deasupra lui. 33 Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el
mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este
cel care botează în Duhul Sfânt». 34 Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui
Dumnezeu”.
Primii discipoli
35
În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. 36 Şi,
privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” 37 Cei doi discipoli
ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. 38 Isus s-a întors şi, văzându-i că îl
urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?” Ei i-au spus: „Rabbi - ceea ce, tradus, înseamnă
«Învăţătorule» - unde locuieşti?” 39 El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi”. Aşadar, au venit şi au
văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40
Unul dintre cei doi, care îl auziseră pe Ioan şi-l urmaseră [pe Isus], era Andrei,
fratele lui Simon Petru. 41 Acesta l-a întâlnit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a spus:
„L-am găsit pe Mesia!” - care tradus înseamnă „Cristos” - 42 şi l-a adus la Isus. Privindu-
l, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa»” - care înseamnă
«Petru»”.
Chemarea lui Filip şi a lui Natanael

43
A doua zi, voia să plece în Galileea şi l-a întâlnit pe Filip. Isus i-a zis: „Urmează-
mă!” 44 Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
lUnele manuscrise pun: Betabara.

mSimbolul mielului, pentru a indica rolul unei persoane, este destul de rar în Vechiul Testament. Israel
este comparat cu un miel pe care Dumnezeu îl duce la păşune şi-l ocroteşte, iar servitorul lui Iahve este
asemănat cu mielul dus la înjunghiere. Dar nici o persoană nu este numită „miel al lui Dumnezeu”. În
formula lui Ioan, care pare a fi cunoscută de primii creştini, mielul pune în legătură cu Dumnezeu,
retrimiţând la contextul cultic, unde jertfirea mielului este prescrisă pentru ritul purificării şi ispăşirii (Lev
14,1-32), pentru ofranda dedicării altarului (Num 7, 10-89) şi pentru jertfa zilnică (Ex 29,38-42; Lev 6,2-
6; Num 28,3-8; Ex 46,13-15).
nÎn Evanghelia sfântului Ioan, „Israel” este echivalent cu poporul lui Dumnezeu şi are o conotaţie bună
în contrast cu „iudeii”, conducătorii oficiali ai iudaismului, care se opuneau lui Isus şi discipolilor lui.

45
Filip l-a întâlnit pe Natanaelo şi i-a zis: „L-am găsit pe cel despre care au scris
Moise, în Lege, şi profeţii, pe Isus, fiul lui Iosif din Nazaret”. 46 Dar Natanael i-a zis:
„Poate fi ceva bun din Nazaret?” Filip i-a zis: „Vino şi vezi!” 47 Isus l-a văzut pe
Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este
vicleniep”. 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte
de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochinq”.
49
Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50
Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Vei
vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea
cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu, urcând şi coborând, deasupra Fiului Omului”.
Nunta din Cana

2. În ziua a treia, s-a făcut o nuntă în Canar Galileii şi mama lui Isus era acolo. 2 A fost
1
invitat la nuntă şi Isus cu discipolii lui. 3 Întrucât se terminase vinul, mama lui Isus i-a
zis: „Nu mai au vin”. 4 Dar Isus i-a spus: „Ce ne priveşte pe mine şi pe tines, femeiet?
Încă nu a venit ceasulu meu”. 5 Mama lui Isus a spus slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va
spune”. 6 Erau acolo şase vase de piatrăv puse pentru purificarea iudeilor, fiecare de
optzeci sau o sută douăzeci de litriw. 7 Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă!” Iar ei le-au
umplut până sus. 8 Atunci le-a zis: „Scoateţi acum şi duceţi stolnicului nunţiix!” Ei i-au
dus. 9 Când a gustat stolnicul apa devenită vin şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii
oÎn ebraică, Natan'el înseamnă: Dumnezeu a dat. Numele lui mai este menţionat în In 21,2 împreună cu
alţi apostoli. În listele celorlalţi evanghelişti nu figurează printre apostoli. Identificarea lui cu Bartolomeu
se datorează faptului că în listele sinoptice, numele Bartolomeu urmează direct după cel al lui Filip (Mt
10,3; Mc 3,18; Lc 6,14). Tradiţia liturgică orientală îl identifică cu Simon Canaanitul sau Zelotul.
pSpre deosebire de Iacob, care a furat binecuvântarea părintească prin viclenie, Natanael este
reprezentantul acelui grup de credincioşi israeliţi, care aderă la Isus, obţinând astfel binecuvântarea
părinţilor.
q„A sta sub smochin”, ca şi „a sta sub viţa de vie” este o imagine biblică frecventă pentru a indica viaţa
liniştită, obişnuită în casa proprie (1Rg 4,25; Mih 4,4; Zah 3,10). Deci Isus îl cunoştea pe Natanael înainte
ca acesta să fi venit la el. Textele din Qumran îl prezintă pe Mesia, fiul înţelept al lui David, ca unul care
are capacitatea de a cunoaşte secretele oamenilor şi ale tuturor vieţuitoarelor.
rTradiţia creştină identifică localitatea Cana cu Kfar Kanna, la 6 km nord-est de Nazaret, unde se află din
Evul Mediu o biserică în amintirea minunii săvârşite de Isus. Unii biblişti, pe baza mărturiilor sfinţilor
părinţi, susţin că ar fi vorba de localitatea Kanna el-Gelil, la 13 km nord de Nazaret, deoarece numele este
mai apropiat de cel din Evanghelie.
sExpresia este o traducere a formulei ebraice: Ce este între mine şi tine? Traducerea poate avea două
sensuri: „Ce ai cu mine?” (Mc 1,24 şi 5,7) sau „Ce mă priveşte? Nu mă interesează”. Cu siguranţă nu
există un conflict între Isus şi Maria şi nici nu înseamnă că Isus nu vrea să se implice în situaţie (de fapt
va interveni). Cel mai bine se poate înţelege această expresie ca o divergenţă de perspectivă în rezolvarea
dificultăţii apărute: i se cere remedierea unei situaţii neplăcute, cu o motivaţie umană. Isus săvârşeşte
minunea în planul misiunii sale mesianice şi are o motivaţie şi o semnificaţie mult mai profundă.
tÎntr-adevăr surprinde în gura unui fiu apelativul dat mamei sale: „femeie!”. Cu siguranţă nu este lipsit de
respect (In 19,26), nici nu are ton de mustrare şi nici nu este o negare a maternităţii Mariei. La începutul
activităţii mesianice, Isus pune pe un plan secundar relaţiile naturale de familie aşa cum o cere şi de la
discipolii săi (Mt 19,29).
uCeasul lui Isus este o temă fundamentală în toată Evanghelia sfântului Ioan şi se referă la moartea lui pe
cruce şi la înălţarea în glorie.
vFolosirea vaselor de piatră era în conformitate cu Legea lui Moise cu privire la puritatea rituală ( Lev
11,29-38): vasele din piatră puteau să redevină pure prin simpla spălare, spre deosebire de cele din lut
care trebuiau sparte.
wLit.: de două sau trei măsuri. O „măsură” (metretes) era o unitate de măsură a capacităţii vaselor pentru
lichide echivalentă cu 39,5 l.

care aduseseră apa ştiau - stolnicul l-a chemat pe mire 10 şi i-a spus: „Orice om pune mai
întâi vinul cel mai buny, iar când s-au îmbătat, pe cel mai slab. Tu ai ţinut vinul cel mai
bun până acum!” 11 Aceasta a făcut-o Isus ca început al semnelor, în Cana Galileii. Şi-a
arătat gloria, iar discipolii lui au crezut în el.
12
După aceea, a coborât la Cafarnaum el, mama lui, fraţiiz săi şi discipolii şi au rămas
acolo câteva zile.
PRIMA CĂLĂTORIE LA IERUSALIM

(Mt 21,12-13; Mc 11,15-17; Lc 19,45-46)
13
Paştele iudeilor era aproape, iar Isus a urcat la Ierusalim. 14 Şi a găsit în templu
vânzătorii de boi, de oi şi de porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo. 15 Făcând
un bici din funii, i-a alungat pe toţi din templu, la fel ca şi oile şi boii; a împrăştiat
monedele schimbătorilor de bani şi a răsturnat mesele, 16 iar celor care vindeau
porumbei le-a zis: „Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui meu casă de
negustorie”. 17 Discipolii lui şi-au adus aminte că fusese scris: Zelul pentru casa ta mă
mistuie.
18
Aşadar l-au întrebat iudeii şi i-au zis: „Ce semn ne arăţi că ai dreptul să faci
acestea?” 19 Isus le-a răspuns: „Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!” 20
Aşadar i-au zis iudeii: „Acest templu a fost construit în patruzeci şi şase de ani şi tu îl
vei ridica în trei zile?” 21 Însă el vorbea despre templul trupului său. 22 Deci când a înviat
din morţi, discipolii lui şi-au amintit că a spus aceasta şi au crezut în Scriptură şi în
cuvântul pe care îl spusese Isus.
Reacţii la alungarea vânzătorilor din templu

23
Pe când era în Ierusalim, la sărbătoarea Paştelui, mulţi, văzând minunile pe care le
făcea, au crezut în nu-mele lui. 24 Dar Isus nu se încredea în ei pentru că el îi cunoştea pe
toţi. 25 Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce
era în om.
Isus şi Nicodim
3. Era între farisei un om numit Nicodima, un conducător al iudeilor. 2 Acesta a venit la
1
el noaptea şi i-a zis: „Rabbi, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni
nu poate să facă semnele pe care le faci, dacă Dumnezeu nu este cu el”. 3 Isus i-a
răspuns şi i-a zis: „Adevăr, adevăr îţi spun, dacă cineva nu se naşte din noub, nu poate să
xTermenul grec architriklinos se referă la organizatorul sau responsabilul mesei. Putea să fie un sclav sau
un oaspete care nu făcea parte din familie.
yUnii sfinţi părinţi interpretează vinul cel mai bun adus de Isus ca fiind evanghelia mântuirii în contrast
cu apa - Legea iudaică.
zVezi n. Mt 12,46.
aLit.: în greacă învingătorul poporului, iar în ebraică sânge nevinovat. Titlul pe care i-l dă evanghelistul
„conducător al iudeilor” îl arată ca membru al Sinedriului (In 7,48-52).
bAdverbul anothen poate însemna „de sus” sau „din nou”. Ţinând cont de versetul care urmează, se pare
că sensul este „din nou”. Totuşi evanghelistul foloseşte în mod intenţionat semnificaţia dublă a
cuvântului.

vadă împărăţia lui Dumnezeu”. 4 Nicodim i-a zis: „Cum poate să se nască un om când
este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?” 5 Isus i-a
răspuns: „Adevăr, adevăr îţi spun: dacă cineva nu se naşte din apă şi Duh, nu poate să
intre în împărăţia lui Dumnezeu. 6 Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut
din Duh, duh este. 7 Şi nu te mira că ţi-am zis: trebuie să vă naşteţi din nouc. 8 Vântul
suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu
tot cel care este născut din Duh”. 9 Nicodim a răspuns şi i-a zis: „Cum se pot întâmpla
acestea?” 10 Isus a răspuns şi i-a zis: „Tu eşti învăţător al lui Israel şi nu ştii acestea? 11
Adevăr, adevăr îţi spun: noi vorbim ceea ce ştim şi dăm mărturie despre ceea ce am
văzut, dar mărturia noastră nu o primiţi. 12 Dacă v-am vorbit despre cele pământeşti şi nu
mă credeţi, cum mă veţi crede dacă vă voi vorbi despre cele cereşti? 13 Şi nimeni nu a
urcat la cer decât cel care a coborât din cer, Fiul Omuluid. 14 Şi după cum Moise a înălţat
şarpele în deşert, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, 15 pentru ca oricine crede în
ele să aibă viaţa veşnică.
16
Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumeaf, încât l-a dat pe Fiul său, unicul
născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Căci Dumnezeu nu l-
a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. 18
Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a
crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. 19 Aceasta este judecata: lumina a venit în
lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau
rele. 20 Căci oricine face [fapte] rele urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu-i fie
descoperite faptele. 21 Însă oricine face adevărulg, vine la lumină ca să se vadă că faptele
sale sunt făcute în Dumnezeu”.
Ultima mărturie a lui Ioan Botezătorul

22
După acestea, a venit Isus cu discipolii săi în ţinutul Iudeii, a rămas acolo cu ei şi
boteza. 23 Boteza şi Ioan la Ainonh, aproape de Salim, pentru că erau multe ape în acel
loc, iar oamenii veneau şi erau botezaţi, 24 căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare.
cSau de sus.
dMulte manuscrise adaugă: care este în cer.
eUnele manuscrise adaugă: să nu piară, ci (cf. v. 16).
fÎn Evanghelia sfântului Ioan, termenul „lume” are trei semnificaţii: a) lumea creată de Dumnezeu
(cosmos) în mod potenţial pozitivă, care prin întruparea lui Cristos este purtată spre desăvârşire (11,9;
17,5); b) lumea oamenilor (omenirea), iubită de Dumnezeu (3,16) şi mântuită de Cristos (1,29; 4,42;
6,51); c) lumea oamenilor, dar supusă puterii întunericului şi ostilă misiunii şi operei mântuitoare a lui
Cristos (17,9; 12,31; 16,33). Lumea fizică nu este de sine stătătoare, ci participă la mântuirea sau
osândirea oamenilor.
gExpresia „a face adevărul”, în textele biblice şi în literatura ebraică, înseamnă acţiunea umană conformă
cu voinţa lui Dumnezeu, revelată în Legea sa. Această expresie coincide deseori cu practicarea dreptăţii
sau cu observarea Legii (cf. 2Cr 31,20; Is 26,10 şi în multe manuscrise de la Qumran). Dar în Ioan indică
procesul activ şi conştient al aceluia care aderă la persoana lui Isus Cristos în care se realizează revelaţia
lui Dumnezeu.
hAinon şi Salim sunt localităţi greu de identificat astăzi. Bibliştii propun o localitate 'Ain ed-Der, la 12
km sud de oraşul Betshean, în apropierea Iordanului (pe baza mărturiei lui Eusebiu din Cezareea - sec. al
IV-lea) sau Khirbet 'Ainun, la 5 km est de Nablus, iar Salim la 5 km nord de vechiul Sichem (Sabastya). E
sigur că Ioan Botezătorul părăsise Iordanul şi acum boteza la nişte izvoare în ţinutul Samariei.

25
S-a iscat atunci o ceartă între discipolii lui Ioan cu un iudeui, despre purificare. 26 Ei
au venit la Ioan şi i-au spus: „Învăţătorule, cel care era cu tine pe malul celălalt al
Iordanului - pentru care tu ai dat mărturie - iată-l că botează şi toţi se duc la el”. 27 Ioan a
răspuns şi a zis: „Omul nu poate lua nimic dacă nu i-a fost dat din cer. 28 Voi înşivă
puteţi da mărturie despre mine că am spus: nu sunt eu Cristos, ci sunt trimis înaintea lui.
29
Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui care stă şi ascultă, se bucură mult la
glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. 30 El trebuie să crească,
iar eu să mă micşorezj”.
31
„Cel care vine de sus este deasupra tuturor. Cine este de pe pământ aparţine
pământului şi vorbeşte despre cele pământeşti. Cel care vine din ceruri este deasupra
tuturork, 32 el dă mărturie despre ce a văzut şi auzit, dar nimeni nu primeşte mărturia lui.
33
Cine primeşte mărturia lui, confirmă că Dumnezeu este vrednic de crezare. 34 Căci cel
pe care l-a trimis Dumnezeu spune cuvintele lui Dumnezeu, pentru că el nu dă Duhul cu
măsură. 35 Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui. 36 Cine crede în Fiul are
viaţa veşnică, dar cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu
rămâne asupra lui”.
Isus şi samariteana
4.1 Aşadar, când Domnull a aflat că fariseii auziseră că Isus făcea mai mulţi discipoli şi
boteza mai mulţi decât Ioan - 2 deşi nu Isus însuşi boteza, ci discipolii lui - 3 a părăsit
Iudeea şi s-a dus din nou în Galileea, 4 dar trebuia să treacă prin Samaria.
5
A venit, aşadar, într-o cetate din Samariam, numită Siharn, aproape de ţinutul pe care
Iacob l-a dat fiului său Iosif. 6 Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de drum,
Isus s-a aşezat la fântână. Era pe la ceasul al şaselea.
7
A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” 8
Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. 9 Aşadar, femeia
samariteană i-a zis: „Cum, tu care eşti iudeu ceri să bei de la mine care sunt o femeie
samariteană?” De fapt, iudeii nu au legături cu samariteniio. 10 Isus a răspuns şi i-a zis:
„Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să
beau», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. 11 Femeia i-a spus: „Doamne, nici
nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci, ai apa vie? 12 Nu cumva eşti
iMulte manuscrise au la plural: cu iudeii.

jÎn paragraful In 3,31-36 este dificil de stabilit care este vorbitorul: Isus, Ioan Botezătorul sau este un
comentariu al evanghelistului. Cei mai mulţi exegeţi cred că sunt cuvintele lui Isus care ar fi trebuit să fie
în continuarea discuţiei cu Nicodim, după v. 21.
kÎn multe manuscrise lipseşte: este deasupra tuturor.
lUnele manuscrise au: Isus în loc de: Domnul.
mNumele de „Samaria” apare din sec. al IX-lea î.C.: regele Omri (886-875) a dat acest nume capitalei
regatului de nord, dar numele va fi extins la tot ţinutul dintre Iudeea, la sud, Galileea, la nord, valea
Iordanului la est şi câmpia Shefelah, la vest. În 721 î.C. oraşul a fost cucerit de asirieni, iar în perioada
Noului Testament a fost mărit şi fortificat de Irod cel Mare care i-a schimbat numele în Sebaste, în
onoarea lui Caesar Augustus.
nÎn timpul lui Isus, purta numele de Sychora. Localitatea este identificată cu vechea cetate Sichem,
distrusă în 67 de Vespasian. Astăzi există acolo o localitate arabă, Askar.
oÎn unele manuscrise lipseşte: De fapt iudeii nu au legături cu samaritenii.
Situaţia raporturilor etnico-religioase dintre iudei şi samariteni este reflectată în literatura rabinică:
„Fiicele samaritenilor sunt în impuritate din leagăn şi până la moarte...” (Mishna, Niddar IV,1); „Cel care
mănâncă pâine de la samariteni este ca unul care consumă carne de porc” (Rabbi Eliezer).

tu mai mare decât părintele nostru Iacob care ne-a dat fântâna şi a băut din ea el, fiii lui
şi turmele lui?”
13
Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, 14 dar
pentru cel care bea, apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte
spre viaţa veşnică”. 15 I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie
sete şi să nu mai vin aici să scot”.
16
El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!” 17 Femeia a răspuns şi i-a
zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», 18 pentru că ai avut cinci
bărbaţi şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tăup. În privinţa asta ai spus adevărul”.
19
Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet. 20 Părinţii noştri s-au închinat pe
muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să te închiniq”. 21
Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe
muntele acesta, nici la Ierusalim. 22 Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea
ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. 23 Însă vine ceasul - şi chiar acum
este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel
de adoratori îşi caută. 24 Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie
să-l adore”. 25 Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni,
el ne va învăţa toate”. 26 Isus i-a zis: „Eu suntr, cel care îţi vorbesc!”
27
Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie. Dar
nimeni dintre ei nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau „De ce vorbeşti cu ea?”
28
Atunci femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: 29 „Veniţi
şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Cristos?” 30 Ei au ieşit
din cetate şi au venit la el.
31
Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbi, mănâncă!” 32 Dar el le-a zis: „Eu am de
mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”. 33 Aşadar, discipolii ziceau unii către
alţii: „Oare i-a adus cineva de mâncare?” 34 Isus le-a zis: „Hrana meas este să fac voinţa
celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. 35 Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru
luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe
pentru seceriş. Deja 36 secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică,
pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. 37 Căci în aceasta se adevereşte
cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». 38 Eu v-am trimis să seceraţi ceva
pentru care nu v-aţi ostenit. Alţii s-au ostenit, iar voi aţi intrat peste munca lor”.
39
Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a
mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. 40 Aşadar, când au venit la el, samaritenii l-au
rugat să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. 41 Şi cu mult mai mulţi au crezut
pÎn tradiţia rabinică erau permise maximum trei căsătorii succesive. Dincolo de sensul personal istoric,
textul lui Ioan pare să aibă şi o semnificaţie simbolică: situaţia ilegală a femeii care a avut cinci bărbaţi
este un exemplu de laxism moral, dar reflectă şi condiţia istorico-religioasă a poporului Samariei, infidel
alianţei şi tradiţiilor patriarhilor. În mod alegoric cei cinci bărbaţi ar putea fi o referinţă la cele cinci
divinităţi pe care le adorau samaritenii (2Rg 17,24-31).
qÎn polemica pentru locul de cult, tradiţia samariteană localizează pe muntele Garizim unele evenimente
fundamentale ale istoriei biblice: crearea lui Adam, construirea altarului de către Noe după potop,
sacrificiul lui Isaac, visul lui Iacob, înmormântarea lui Iosif.
rEste o formulă de revelare rezervată lui Dumnezeu, o expresie biblică ce confirmă prezenţa continuă şi
activă a lui Dumnezeu în istorie (Ex 3,14; Is 43,10). Este folosită de Ioan pentru a indica punctul
culminant al revelării lui Dumnezeu prin Fiul său Isus Cristos.
sExpresia are o valoare simbolică cu rădăcini adânci în textele biblice (Sir 24, 19-20; Ps 119,103; Ier
15,16). Se exprimă astfel raportul vital cu Dumnezeu şi cu darurile sale salvifice: cuvântul, legea şi
înţelepciunea.

pentru Cuvântul lui. 42 Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi
înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.
Vindecarea fiului funcţionarului regal

(Mt 8,5-13; Lc 7,1-10)
43
După cele două zile, a plecat de acolo în Galileea. 44 Isus însuşi dăduse mărturie că
nici un profet nu este preţuit în propria lui patrie. 45 Dar, când a ajuns în Galileea,
galileenii l-au primit bine, pentru că văzuseră toate câte făcuse la Ierusalim la
sărbătoare, căci şi ei fuseseră la sărbătoare.
46
A venit deci, din nou, în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Acolo era un
funcţionar regalt al cărui fiu era bolnav în Cafarnaum. 47 Când a auzit acesta că Isus a
venit din Iudeea în Galileea, a venit la el şi l-a rugat să coboare şi să-i vindece fiul, căci
era pe moarte. 48 Atunci Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi!” 49
Funcţionarul regal i-a zis: „Doamne, coboară înainte de a muri copilul meu!” 50 Isus i-a
zis: „Mergi, fiul tău trăieşte!” Omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Isus şi s-a
dus. 51 Iar pe când cobora, servitorii lui i-au ieşit înainte spunându-i că fiul lui trăieşte. 52
I-a întrebat deci, la ce oră a început să-i fie mai bine, iar ei i-au spus: „Ieri, la ceasul al
şaptelea l-a lăsat febra”. 53 Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus „fiul tău
trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. 54 Acesta a fost al doilea semn pe care l-a făcut
Isus când a venit din Iudeea în Galileea.
A DOUA CĂLĂTORIE A LUI ISUS LA IERUSALIM
Vindecarea paraliticului de la Betesda

5.1 După acestea, era o sărbătoare a iudeilor, iar Isus a urcat la Ierusalim. 2 În Ierusalim,
lângă Poarta Oiloru, era o piscină, numită în evreieşte Betesdav, care avea cinci porticuri.
3
Sub acestea zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţiw. 4x 5 Se afla acolo un
om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. 6 Văzându-l zăcând şi ştiind că suferă de
mult timp, Isus i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” 7 Bolnavul i-a răspuns: „Doamne, nu
am nici un om ca să mă dea în piscină când apa este agitată. Până când vin eu, coboară
altul înaintea mea”. 8 Isus i-a zis: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” 9 Şi îndată omul s-a
vindecat, şi-a luat targa şi umbla.
tTermenul grec basiliskós se poate înţelege ca indicând o persoană 1) din familia regală; 2) de la curtea
regală; 3) din garnizoana regelui; 4) din administraţia statului. Cu siguranţă la Cafarnaum se aflau mulţi
funcţionari administrativi.
uPoartă a cetăţii, în partea de nord-est a Ierusalimului, restaurată de Nehemia (Neh 3,1), cunoscută astăzi
ca „Poarta Leilor” sau „Poarta sfântului Ştefan”.
vLit.: Casa Milei sau Casa celor două bazine. Erau două bazine săpate în stâncă pentru colectarea apei de
izvor şi de ploaie. Dimensiunile bazinului de la nord erau de 40/50 m, iar ale celui de la sud de 48/57 m,
cu o adâncime maximă de 14 m. Erau despărţite printr-un zid gros de 6,5 m Pe părţile laterale şi pe zidul
dintre bazine, Irod cel mare a construit cinci porticuri. Resturile arheologice ale piscinei se află lângă
biserica „Sfânta Ana”.
Multe manuscrise importante prezintă variaţii de nume: Betsaida (cunoscută localitate lângă lacul
Ghenesaret), sau Betsada (după Iosif Flavius).
wCâteva manuscrise adaugă: care aşteptau agitarea apelor.
xV. 4 lipseşte din manuscrisele cele mai importante şi din majoritatea traducerilor (cu excepţia BJ).
Probabil, a fost introdus pentru a explica v. 7. Forma cea mai frecventă a versetului este: Pentru că
îngerul Domnului cobora (unele variante au se spăla) din când în când în piscină şi agita apa. Primul
care cobora după agitarea apei se vindeca de orice fel de boală ar fi zăcut.

Dar ziua aceea era sâmbăta. 10 Aşadar, iudeii i-au spus celui vindecat: „Este sâmbătă
şi nu-ţi este permis să-ţi duci targa”. 11 Dar el le-a răspuns: „Cel care m-a vindecat, acela
mi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă!» 12 Ei l-au întrebat: „Cine este omul care ţi-a zis: «Ia-o şi
umblă!»?” 13 Dar cel vindecat nu ştia cine este, căci Isus se îndepărtase, iar în locul acela
era o mare mulţime.
14
Mai târziu, Isus l-a găsit în templu şi i-a zis: „Iată, te-ai făcut sănătos. Să nu mai
păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău”. 15 Omul a plecat şi le-a dat de ştire
iudeilor că Isus este cel care l-a vindecat. 16 De aceea, iudeii îl urmăreau pe Isus pentru
că făcuse acestea sâmbăta. 17 Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl meu lucrează până acum;
lucrez şi eu!” 18 Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că
nu ţinea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu.
Autoritatea divină a Fiului

19
Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face
nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. 20
Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai
mari decât acestea, ca să vă miraţi. 21 După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi
Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. 22 De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată
judecata i-a dat-o Fiului, 23 pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe
Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis.
24
Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis,
are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă. 25 Adevăr,
adevăr vă spun că vine ceasul - şi chiar acum este - când morţii vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, 26 căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot
aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine 27 şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că
este Fiul Omului. 28 Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care
sunt în morminte vor auzi glasul lui. 29 Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut
binele, iar cei care au săvârşit răul, spre învierea judecăţii.
30
Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud şi judecata mea este
dreaptă, pentru că nu caut voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis.
Mărturii în favoarea lui Cristos

31
Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. 32 Este
un altul care dă mărturie despre mine şi ştiu că mărturia pe care o dă despre mine este
adevărată. 33 Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu
primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia
care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am
o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le
împlinesc, - aceste lucruri pe care le fac, - dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis.
37
Şi Tatăl, care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-aţi ascultat niciodată
glasul lui, nici nu i-aţi văzut chipul. 38 Şi nu aveţi cuvântul lui care rămâne, pentru că nu
credeţi în cel pe care el l-a trimis. 39 Voi cercetaţi Scripturile, căci credeţi că aveţi în ele
viaţa veşnică! Şi tocmai ele dau mărturie despre mine. 40 Dar nu vreţi să veniţi la mine
ca să aveţi viaţă.
41
Eu nu primesc mărire de la oameni, 42 însă v-am cunoscut: nu aveţi iubirea lui
Dumnezeu în voi. 43 Eu am venit în numele Tatălui meu şi nu m-aţi primit. Dacă ar fi
venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-aţi fi primit. 44 Cum puteţi crede voi, care

primiţi mărire unul de la altul şi nu căutaţi mărirea care vine numai de la Dumnezeu? 45
Să nu credeţi că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care
aţi sperat. 46 Dacă aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi în mine, căci el despre mine a
scris. 47 Dar dacă nu credeţi în cele scrise de el, cum veţi crede în cuvintele mele?”
ISUS - PÂINEA VIEŢII
Înmulţirea pâinilor
(Mt 14,13-21; Mc 6,30-44; Lc 9,10-17)
6.1 După acestea, Isus a trecut pe malul celălalt al Mării Galileii sau a Tiberiadeiy. 2 Îl
urma o mulţime mare pentru că văzuse semnele pe care le făcuse cu bolnavii. 3 Isus s-a
urcat pe munte şi s-a aşezat acolo împreună cu discipolii lui. 4 Iar Paştele, sărbătoarea
iudeilor, era aproape.
5
Ridicându-şi ochii şi văzând că o mulţime mare venea după el, Isus i-a zis lui Filip:
„De unde vom cumpăra pâini ca aceştia să mănânce?” 6 Însă spunea aceasta ca să-l pună
la încercare; de fapt, el ştia ce avea de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: „Nu le-ar ajunge
pâine de două sute de dinari ca să ia fiecare câte o bucăţică”. 8 Unul dintre discipolii lui,
Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: 9 „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi
doi peştiz. Însă ce sunt acestea pentru atâţia?” 10 Isus a zis: „Faceţi-i pe oameni să se
aşeze!” În locul acela era multă iarbă. Aşadar, s-au aşezat bărbaţii, în număr cam de
cinci mii. 11 Isus a luat pâinile şi, mulţumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peşti, cât
a voit fiecare.
12
Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: „Adunaţi bucăţile rămase, ca să nu se
piardă nimic”. 13 Aşadar, au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţi care au
rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.
14
Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este
profetul care vine în lume!a” 15 Aşadar, cunoscând că au de gând să vină şi să-l ia cu
forţa ca să-l facă rege, Isus s-a retras din nou pe munte, el singur.
Isus umblă pe apă

(Mt 14,22-27; Mc 6,45-52)
16
Când s-a înserat, discipolii lui au coborât la mare 17 şi, urcându-se într-o barcă, s-au
îndreptat spre Cafarnaum, pe ţărmul celălalt al mării. Se făcuse deja întuneric, iar Isus
încă nu venise la ei. 18 Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. 19 Când au
y„Lacul Ghenesaret” mai era numit Marea Galileii sau Marea Tiberiadei, datorită dimensiunilor sale:
23/11 km, adâncimea maximă 45 m, cu o suprafaţă de 165 km 2 , la 212 m sub nivelul mării. Având forma
de liră, evreii îi spun dintotdeauna (Num 34,11; Ios 11,2) Yam Kinneret (Marea Lirei), iar arabii: Bahr at-
Tabariya (lacul Tiberiadei).
zSfinţii părinţi interpretează scena înmulţirii pâinilor în mod simbolic: „cele cinci pâini” simbolizează
cele cinci cărţi ale lui Moise; pâinile sunt „de orz” pentru a arăta că Legea lui Moise este acoperită cu o
coajă care nu permite înţelegerea tainelor; le-a adus „un copil” - semnul imaturităţii oamenilor Vechiului
Testament; iar cei „cinci mii de bărbaţi flămânzi” reprezintă poporul lui Israel în aşteptarea lui Mesia.
aPe baza textelor din Dt 18,15.18, aşteptarea mesianică se concentrează asupra figurii unui profet
legislator (ca Moise) şi erou eliberator (ca fraţii Macabei). Figura profetului-mesia este cunoscută şi de
comunitatea de la Qumran. Această aşteptare a dus uneori la apariţia unor falşi mesia care au provocat
insurecţii bazate pe fanatism religios, scoţând poporul în deşert, promiţând că acolo Dumnezeu va arăta
„semnele” eliberării. Identificarea populară a lui Isus cu figura „profetului” este atestată şi în celelalte
evanghelii (Mt 21,11; Mc 6,15; Lc 7,16).

ajuns la douăzeci şi cinci - treizeci de stadiib l-au văzut pe Isus umblând pe mare şi
apropiindu-se de barcă. I-a cuprins frica, 20 dar el le-a zis: „Eu sunt. Nu vă temeţi!” 21
Atunci au voit să-l ia în barcă şi îndată barca a ajuns la ţărmul spre care se îndreptau.
Discursul despre pâinea vieţii

22
A doua zi, mulţimea care stătea pe ţărmul celălalt al mării a văzut că nu era acolo
decât o barcă şi că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii
plecaseră. 23 Alte bărci din Tiberiadac au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea
pe care o binecuvântase Domnul. 24 Aşadar, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici
discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafarnaum, căutându-l
pe Isus. 25 Găsindu-l pe ţărmul celălalt al mării, i-au spus: „Rabbi, când ai ajuns aici?” 26
Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut
semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27 Lucraţi nu pentru hrana
pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică, pe care v-o va da Fiul
Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său.
28
Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?” 29 Isus a
răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu ca să credeţi în cel pe care l-a
trimis el”.
30
Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti?
31
Părinţii noştri au mâncat manăd în pustiu, după cum este scris: Le-a dat să mănânce
pâine din cer”. 32 Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea
din cer, ci Tatăl meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată. 33 Căci pâinea lui Dumnezeu
este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”.
34
Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!” Isus le-a spus: 35 „Eu sunt
pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-
i va mai fi sete niciodată. 36 Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». 37 Tot ce-mi
dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38 căci m-am
coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; 39 şi aceasta este
voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimenie dintre cei pe care mi i-a dat de la el,
ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40 Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl
vede pe Fiul şi crede în el, să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.
41
Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât
din cer” 42 şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi
cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”
43
Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu mai murmuraţi între voi! 44 Nimeni nu poate să vină
la mine, dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45
Este scris în profeţi: Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Oricine a auzit şi a învăţat de la
Tatăl, vine la mine. 46 Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la
Dumnezeu: Acesta l-a văzut pe Tatăl. 47 Adevăr, adevăr vă spun: cine crede, are viaţa
veşnică. 48 Eu sunt pâinea vieţii. 49 Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. 50
bUn stadion = 185 m. Deci erau cam la 5-6 km, în mijlocul lacului.
cConstruit pe ruinele vechii cetăţi Rakat (Ios 19,35) în anul 29 d.C. de către Irod Antipa, oraşul poartă
numele împăratului Tiberiu. Era locuit de păgâni, de aceea Isus l-a evitat.
dEste o transcriere literală a exclamaţiei israeliţilor în deşert, la vederea hranei date de Domnul ( Ex 16,4-
15): man-hu = ce este aceasta?
eDeşi termenul grec este la neutru singular dând o forţă colectivă mai puternică, ca şi la începutul v. 37,
în acest context, multe traduceri folosesc o formă personală. Altfel textul ar suna: ...să nu se piardă nimic
din ceea ce mi-a dat de la el.

Aceasta este pâinea care se coboară din cer: ca dacă mănâncă cineva din ea, să nu
moară. 51 Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din
această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa
lumii”.
52
Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să
ne dea să mâncăm trupul său?” 53 Dar Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu
mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. 54 Cine
mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe
urmă. 55 Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată
băutură. 56 Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. 57
Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care mă
mănâncă pe mine, va trăi prin mine. 58 Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca
aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine, va
trăi în veci”.
59
Acestea le-a spus, în timp ce învăţa în sinagoga din Cafarnaum.
Reacţii la cuvintele lui Isus

60
Când au auzit, mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine
poate să-l asculte?” 61 Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru
aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? 62 Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului
urcându-se acolo unde a fost mai înainte? 63 Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu
foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64 Dar sunt unii
dintre voi care nu cred!” De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine
este acela care îl va trăda. 65 Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină
la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”.
66
După aceasta, mulţi dintre discipolii lui s-au retras şi nu mai mergeau cu el. 67
Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” 68 Simon Petru
i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69 iar noi am
crezut şi am cunoscut că tu eşti sfântul lui Dumnezeu”. 70 Isus le-a răspuns: „Oare nu v-
am ales eu pe voi doisprezece? Dar unul dintre voi este un diavol!” 71 De fapt, vorbea
despre Iuda, fiul lui Simon Iscariot, pentru că acesta, unul din cei doisprezece, avea să-l
trădeze.
A TREIA CĂLĂTORIE LA IERUSALIM
Necredinţa rudelor lui Isus

7.1 După acestea, Isus umbla prin Galileea; nu voia să meargă în Iudeea, pentru că iudeii
căutau să-l ucidă. 2 Era aproape sărbătoarea iudeilor, cea a Corturilorf. 3 Fraţiig săi i-au
zis: „Pleacă de aici şi du-te în Iudeea, ca să vadă şi discipolii tăi lucrările pe care le faci,
4
căci nimeni nu lucrează în ascuns când vrea să fie cunoscut. Dacă faci acestea, arată-te
lumii!” 5 De fapt, nici fraţii lui nu credeau în el. 6 Aşadar, Isus le-a zis: „Nu a venit încă
timpul meu. Însă timpul vostru este totdeauna potrivit. 7 Lumea nu poate să vă urască,
fEste una dintre marile sărbători ale evreilor. Se celebra toamna, timp de o săptămână, în perioada
septembrie-octombrie (15-22 Tishri). Caracteristica sărbătorii este construirea unor corturi (colibe din
ramuri de palmier) în care locuiesc evreii pe tot timpul sărbătorii, în amintirea trecerii strămoşilor prin
pustiu. Coincidea cu sărbătoarea recoltei de toamnă.
gVezi nota..... pagina....

însă pe mine mă urăşte, pentru că eu dau mărturie împotriva ei, că faptele ei sunt rele. 8
Mergeţi voi la sărbătoare; eu însă nu mă duc la sărbătoarea aceasta, pentru că timpul
meu nu s-a împlinit încă”. 9 Spunând acestea, a rămas în Galileea.
Isus la sărbătoarea Corturilor

10
După ce au plecat fraţii săi la sărbătoare, a plecat şi el, însă nu în văzul lumii, ci pe
ascuns. 11 Iudeii îl căutau în timpul sărbătorii şi spuneau: „Unde este el?” 12 Erau multe
discuţii despre el în mulţime. Unii spuneau: „Este bun”; alţii însă spuneau: „Nu, ci
înşală poporul”. 13 Dar nimeni nu vorbea despre el în mod deschis, de frica iudeilor.
14
Trecuse deja jumătate din sărbătoare, când Isus a urcat la templu şi a început să
înveţe. 15 Iudeii se mirau şi ziceau: „Cum ştie acesta carte fără să fi învăţat?” 16 Atunci
Isus a răspuns şi le-a zis: „Învăţătura mea nu este a mea, ci a celui care m-a trimis. 17
Dacă vrea cineva să facă voinţa lui, va cunoaşte dacă învăţătura este de la Dumnezeu
sau dacă eu vorbesc despre mine. 18 Cine vorbeşte de la sine, îşi caută propria mărire;
însă cel care caută mărirea celui ce l-a trimis, acesta este vrednic de crezare şi nu este
nedreptate în el. 19 Oare nu Moise v-a dat Legea? Totuşi, nimeni dintre voi nu ţine
Legea. De ce căutaţi să mă ucideţi?” 20 Mulţimea i-a răspuns: „Ai diavol. Cine caută să
te ucidă?” 21 Isus a răspuns şi le-a zis: „Un singur lucru am făcut şi toţi vă miraţi. 22
Deoarece Moise v-a dat circumcizia, - deşi ea nu vine de la Moise, ci de la Patriarhi -
circumcideţi un om în zi de sâmbătă. 23 Dacă un om primeşte circumcizia în zi de
sâmbătă, ca să nu fie călcată Legea lui Moise, voi vă mâniaţi pe mine pentru că am
vindecat un om întreg în zi de sâmbătă? 24 Nu judecaţi după aparenţe, ci faceţi judecată
dreaptă!”
Discuţii despre originea lui Isus

25
Unii dintre locuitorii Ierusalimului spuneau: „Nu este acesta cel pe care caută să-l
ucidă? 26 Iată, vorbeşte în public şi nu-i spun nimic. Oare au recunoscut într-adevăr
conducătorii că acesta este Cristos? 27 Dar acesta ştim de unde este; când va veni Cristos,
nimeni nu va şti de unde este”. 28 Atunci Isus, în timp ce învăţa în templu, a strigat şi a
zis: „Voi mă cunoaşteţi şi ştiţi de unde sunt; şi totuşi, nu am venit de la mine însumi, ci
într-adevăr este unul care m-a trimis pe care voi nu-l cunoaşteţi. 29 Eu îl cunosc pentru că
vin de la el şi el m-a trimis”.
30
Atunci căutau să-l prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe el, pentru că nu venise încă
ceasul lui. 31 Însă mulţi din popor au crezut în el şi spuneau: „Când va veni Cristos, va
face oare mai multe semne decât a făcut acesta?”
32
Fariseii au auzit că mulţimea discuta aceste lucruri despre el. Atunci arhiereii şi
fariseii au trimis gărzih ca să-l prindă. 33 Dar Isus a zis: „Încă puţin timp mai sunt cu voi
şi mă duc la cel care m-a trimis. 34 Mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi, iar unde sunt eu voi
nu puteţi veni”.
35
Aşadar spuneau iudeii între ei: „Unde are acesta de gând să plece, încât noi nu-l
vom găsi? Oare va merge în diaspora, între greci, ca să-i înveţe pe greci? 36 Ce înseamnă
cuvântul acesta pe care l-a zis: «Mă veţi căuta şi nu mă veţi găsi, iar unde sunt eu, voi
nu puteţi veni»?”
h„Leviţii” erau împărţiţi în două clase: a) leviţii de la templu, care activau în interior şi numai în
momente de pericol ieşeau în afară; b) gărzile sau forţele de ordine ale Sinedriului, folosite pentru
menţinerea ordinii publice în Ierusalim şi în regiunile învecinate.

Isus, apa vie
37
În ultima zi a sărbătorii, ziua cea solemnă, stând în picioare, Isus a strigat: „Dacă îi
este sete cuiva, să vină la mine şi să beai; 38 cel care crede în mine, după cum spune
Scriptura, «râuri de apă viej vor curge din pieptul lui»”.
39
Aceasta o spunea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în el;
căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat.
Discuţii despre mesianitatea lui Isus

40
Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulţime au spus: „Acesta este într-adevăr
Profetul!” 41 Alţii ziceau: „Acesta este Cristos!” Dar alţii spuneau: „Oare vine Cristos
din Galileea? 42 Nu a spus oare Scriptura: Cristos se trage din neamul lui David şi din
Betleem, satul de unde era David?” 43 Aşadar s-a făcut dezbinare în popor din cauza lui.
44
Unii dintre ei voiau să-l prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe el.
45
Atunci, gărzile s-au reîntors la arhierei şi farisei. Aceştia le-au zis: „De ce nu l-aţi
adus?” 46 Gărzile au răspuns: „Nimeni n-a vorbit vreodată ca omul acesta!” 47 Fariseii le-
au zis: „Nu cumva v-aţi lăsat amăgiţi şi voi? 48 Oare a crezut în el cineva dintre
conducători sau dintre farisei? 49 Dar mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este
blestemată”.
50
Nicodim, unul dintre ei, cel care venise mai înainte la el, le-a zis: 51 „Oare Legea
noastră condamnă un om înainte de a-l audia şi de a şti ce a făcut?” 52 I-au răspuns şi au
zis: „Nu cumva eşti şi tu din Galileea? Studiază şi vezi că nici un profet nu s-a ridicat
din Galileea”. 53 Şi s-a dus fiecare la casa luik.
Femeia adulteră
8.1 Iar Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. 2 Dar în zori a apărut din nou la templu şi tot
poporul venea la el, iar el, aşezându-se, îi învăţa.
3
Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, 4 i-au
zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. 5 Moise ne-a
poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le ucidem cu pietre. Dar tu, ce zici?” 6 Însă
spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu
degetul pe pământ. 7 Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre
voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. 8 Şi, aplecându-se din nou,
scria pe pământl. 9 Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai
bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. 10 Isus s-a ridicatm şi i-a spus:
iTextul grec permite două forme de traducere cu semnificaţii diferite: a) „ 37 Celui care îi este sete să vină
la mine şi să bea. 38 Cine crede în mine, după cum spune Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pieptul
lui”. În acest caz accentul este antropologic-ecleziologic, adică apa vie este dar pentru cel care crede şi se
revarsă şi asupra celorlalţi. b) Forma aleasă de noi, cu semnificaţie cristologică, adică apa vie ţâşneşte din
coasta lui Cristos (cf. In 19,34); este cea mai atestată în tradiţia patristică şi preferată de majoritatea
traducerilor moderne.
jExistau nişte tradiţii, atestate în Mishna, ca în ultima zi a sărbătorii Corturilor să se scoată apă cu un
urcior de aur din piscina Siloe şi să se verse la baza altarului. Profetul Zaharia vorbeşte despre un „izvor
ce ţâşneşte” pentru casa lui David şi pentru locuitorii din Ierusalim (Zah 13,1; 14,8), iar celor care
participau la sărbătoare le era garantată ploaia (Zah 14,16-19).
kMulte manuscrise şi traduceri vechi omit fragmentul 7,53-8,11. Unele manuscrise includ fragmentul în
alte locuri: după In 21,24 sau după Lc 21,38.
lUnele manuscrise adaugă: păcatele fiecăruia dintre ei.
mUnele manuscrise adaugă: şi, nevăzând pe nimeni în afară de femeie, i-a spus:.

„Femeie, unde sunt ein? Nu te-a condamnat nimeni?” 11 Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”.
Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!”
Isus, lumina lumii

12
Isus le-a vorbit din nou: „Eu sunt lumina lumii. Cine mă urmează, nu umblă în
întuneric, ci va avea lumina vieţii”. 13 Dar fariseii i-au spus: „Tu dai mărturie despre
tine; mărturia ta nu este adevărată”. 14 Isus a răspuns şi le-a zis: „Chiar dacă dau mărturie
despre mine însumi, mărturia mea este adevărată pentru că ştiu de unde am venit şi unde
mă duc. Dar voi nu ştiţi de unde vin sau unde mă duc. 15 Voi judecaţi după trup, eu nu
judec pe nimeni. 16 Şi chiar dacă judec, judecata mea este vrednică de crezare pentru că
nu sunt numai eu, ci eu şi Tatălo care m-a trimis. 17 Şi în Legea voastră este scris că
mărturia a doi oameni este adevărată. 18 Eu sunt cel care dau mărturie despre mine
însumi şi despre mine dă mărturie Tatăl care m-a trimis”. 19 Atunci i-au zis: „Unde este
Tatăl tău?” Isus le-a răspuns: „Nu mă cunoaşteţi nici pe mine, nici pe Tatăl meu. Dacă
m-aţi cunoaşte pe mine, l-aţi cunoaşte şi pe Tatăl meu”.
20
Aceste cuvinte le-a spus lângă vistierie, pe când învăţa în templu; dar nimeni nu l-a
prins, pentru că încă nu venise ceasul lui.
Controversă cu iudeii
21
Apoi le-a zis din nou: „Eu mă duc şi mă veţi căuta, dar voi veţi muri în păcatul
vostru. Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni”. 22 Deci ziceau iudeii: „Oare se va sinucide,
pentru că spune «Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni»?” 23 Dar el le-a zis: „Voi sunteţi
de jos, eu sunt de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta. 24
V-am spus că veţi muri în păcatele voastre pentru că, dacă nu veţi crede că eu sunt, veţi
muri în păcatele voastre”. 25 Atunci i-au zis: „Tu cine eşti?” Isus le-a zis: „Ceea ce vă
spun de la început. 26 Am multe de spus şi de judecat cu privire la voi, însă cel care m-a
trimis este adevărat, iar eu spun lumii ceea ce am auzit de la el”. 27 Ei n-au înţeles că le
vorbea despre Tatăl. 28 Aşadar, Isus le-a zis: „Când îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului,
atunci veţi înţelege că eu sunt şi că nu fac nimic de la mine, ci vorbesc ceea ce m-a
învăţat Tatăl. 29 Iar cel care m-a trimis este cu mine; nu m-a lăsat singur, pentru că eu fac
întotdeauna ceea ce îi place”.
30
Pe când spunea el acestea, mulţi au început să creadă în el.
Adevărul şi libertatea
31
Deci a spus Isus iudeilor care crezuseră în el: „Dacă rămâneţi în cuvântul meu,
sunteţi cu adevărat discipolii mei 32 şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”.
33
Ei i-au răspuns: „Noi suntem descendenţii lui Abraham şi n-am fost niciodată sclavii
nimănui. Cum poţi să spui: «Veţi deveni liberi»?” 34 Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr
vă spun că oricine comite păcatul este sclavul păcatuluip. 35 Însă sclavul nu rămâne în
casă pentru totdeauna; fiul rămâne pentru totdeauna. 36 Aşadar, dacă Fiul vă va elibera,
veţi fi într-adevăr liberi. 37 Ştiu că sunteţi descendenţii lui Abraham, dar căutaţi să mă
ucideţi, deoarece cuvântul meu nu găseşte loc în voi. 38 Eu vorbesc despre cele ce am
văzut la Tatăl meu, iar voi faceţi cele ce aţi auzitq de la tatăl vostrur”.
nO serie de manuscrise adaugă: cei care te acuză.
oCâteva manuscrise omit: Tatăl.
pÎn unele manuscrise găsim doar: este sclav.
qÎn loc de: aţi auzit, unele manuscrise au: aţi văzut.
rMulte manuscrise omit: vostru.

Fiii lui Abraham sau ai diavolului?

39
Ei au răspuns şi i-au zis: „Tatăl nostru este Abraham”. Isus le-a zis: „Dacă sunteţi
fiii lui Abraham, faceţi faptele lui Abrahams. 40 Acum însă, voi căutaţi să mă ucideţi pe
mine, Om care v-am spus adevărul pe care îl am de la Dumnezeu; Abraham n-a făcut
aceasta. 41 Voi faceţi faptele tatălui vostru”.
Ei i-au zis: „Noi nu suntem născuţi din desfrânaret; avem un singur Tată: pe
Dumnezeu”. 42 Isus le-a zis: „Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, m-aţi iubi, pentru că eu
am ieşit şi vin de la Dumnezeu. Eu nu am venit de la mine însumi, ci el m-a trimis. 43 De
ce nu înţelegeţi vorbirea mea? De fapt, voi nu puteţi asculta cuvântul meu. 44 Voi sunteţi
de la diavol, tatăl vostru, şi vreţi să îndepliniţi dorinţele tatălui vostru. El era un ucigaş
de la început şi nu s-a menţinut în adevăr pentru că în el nu este adevăr. Cine spune
minciuna, vorbeşte după firea lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. 45 Dar pentru că
spun adevărul, voi nu mă credeţi. 46 Cine dintre voi mă poate acuza de păcat? Dacă spun
adevărul, de ce nu mă credeţi? 47 Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui
Dumnezeu; pentru aceasta voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu”.
Isus şi Abraham
48
Iudeii au răspuns şi i-au zis: „Nu spunem noi bine că eşti samaritean şi că ai
diavol?” 49 Isus a răspuns: „Eu nu am diavol, dar îl cinstesc pe Tatăl meu, iar voi nu mă
cinstiţi. 50 Totuşi eu nu caut mărirea mea; este cineva care o caută şi care judecă.
51
Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea
în veci”. 52 Iudeii i-au spus: „Acum suntem siguri că ai diavol! Abraham a murit; profeţii
de asemenea, iar tu spui: «Dacă cineva va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în
veci». 53 Oare eşti tu mai mare decât părintele nostruu Abraham care a murit? Şi profeţii
au murit. Cine te crezi?” 54 Isus a răspuns: „Dacă eu mă preamăresc pe mine, mărirea
mea nu este nimic. Tatăl meu este cel care mă preamăreşte, el, despre care voi spuneţi
«Este Dumnezeul nostruv». 55 Dar voi nu l-aţi cunoscut; însă eu îl cunosc şi, dacă aş
spune că nu-l cunosc, aş fi asemenea vouă, un mincinos. Însă îl cunosc şi păstrez
cuvântul lui. 56 Abraham, părintele vostru, s-a bucurat că va vedea ziua mea. A văzut-o şi
s-a umplut de bucurie”. 57 Atunci iudeii i-au spus: „Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai
văzut pe Abraham?” 58 Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mai înainte de a fi fost
Abraham, eu sunt”.
59
Atunci ei au luat pietre ca să arunce în el. Dar el s-a ascuns şi a plecat din templuw.
Vindecarea orbului din naştere

9. Pe când trecea, a văzut un om, orb din naştere. 2 Discipolii lui l-au întrebat:
1
„Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?” 3 Isus a răspuns: „N-a
păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui
sÎn unele manuscrise apare: Dacă aţi fi..., aţi face....

tÎn Vechiul Testament, este cunoscută expresia fii ai desfrânării desemnând copiii născuţi de prostituata
Gomer, soţia lui Osea, ca semn al infidelităţii Israelului faţă de Dumnezeu (Os 1,2; 2,6). Această metaforă
a desfrânării, care desemnează violarea alianţei dintre Dumnezeu şi Israel, este reluată de Ieremia (2,20-
21; 3,1-5) şi Ezechiel (16,23).
uUnele manuscrise omit: părintele nostru.
vÎn loc de: nostru, unele manuscrise au: vostru.
wMulte manuscrise adaugă: şi, trecând prin mijlocul lor, s-a dus.

Dumnezeu. 4 Noix trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este
zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. 5 Cât timp sunt în lume, eu sunt
lumina lumii”.
6
După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivăy, i-a pus tina pe
ochi 7 şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!z” - care înseamnă „Trimisul”. Aşadar,
el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând.
8
Atunci vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor au zis: „Nu este el
cel care şedea şi cerşea?” 9 Unii spuneau: „El este!”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu
el!” El a zis: „Eu sunt!” 10 Aşadar, i-au spus: „Cum ţi s-au deschis ochii?” 11 El a răspuns:
„Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi
spală-te!» Deci, m-am dus şi, după ce m-am spălat, am început să văd”. 12 Ei i-au zis:
„Unde este acela?” El a spus: „Nu ştiu”.
Interogatoriul făcut de către farisei

13
L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. 14 De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut
Isus tina şi i-a deschis ochii.
15
Fariseii l-au întrebat din nou, cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe
ochi, m-am spălat şi văd”. 16 Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la
Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să
facă astfel de semne?” Şi era dezbinare între ei. 17 Deci, i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce
spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?” El a răspuns: „Este un profet”.
18
Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi a început să vadă, până când i-au
chemat pe părinţii celui care şi-a căpătat vederea 19 şi i-au întrebat: „Acesta este fiul
vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?” 20 Părinţii lui au
răspuns şi au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. 21 Dar cum de
vede acum, nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de
marea. Va vorbi el însuşi despre sine”. 22 Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau
de iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este
Cristos, să fie exclus din sinagogăb. 23 De aceea au spus părinţii lui: „E destul de mare;
întrebaţi-l pe el”.
24
Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă mărire lui
Dumnezeuc! Noi ştim că omul acesta este un păcătos”. 25 El a răspuns: „Eu nu ştiu dacă
xUnele manuscrise încearcă să rezolve dificultatea textului schimbând astfel: Eu trebuie să săvârşesc....
Deşi neclară, forma la plural este cea mai probabilă.
yAceastă tină făcută din pământ şi salivă nu este un leac sau un rit magic, ci are o valoare simbolică. De
altfel, orbul se vindecă, abia după ce îndeplineşte porunca lui Isus de a se spăla în piscina Siloe.
z„Piscina Siloe” aduna apa izvorului Ghihon printr-un tunel lung de 544 m săpat în stâncă de regele
Ezechia, în sec. al VIII-lea î.C. (2Rg 20,20). Zidul piscinei a fost construit de Sallum (Neh 3,15). În
ebraică, numele vine de la Shiloah, ceea ce înseamnă „trimisul”, aşa cum notează şi Ioan.
aLit.: are vârsta. Expresia corespondentă în ebraică înseamnă: „are vârsta majoratului”. În practica
ebraică, un copil devenea major la 12 ani, vârstă la care trebuia să cunoască toată Legea şi să dea un
examen din ea în faţa comunităţii. După aceasta era proclamat „fiu al Legii”, având toate drepturile şi
obligaţiile unui evreu.
bLegislaţia referitoare la excomunicare prevedea pe vremea aceea următoarele cazuri: a) nezifah -
excomunicarea de o săptămână, pentru o abatere uşoară; b) nidduy - excomunicare pe 30 de zile, dar în
acest timp era totuşi permisă participarea la unele adunări; c) herem - excomunicarea solemnă impusă de
autorităţile iudaice, care îl excludea pe cineva din Israel pentru totdeauna.
cEste o formulă folosită pentru a-l constrânge pe cineva să dea o mărturie adevărată, în special când
trebuia să recunoască o vină (1Sam 6,5; Ios 7,19). Sensul este: „Jură înaintea lui Dumnezeu că vei spune
adevărul şi numai adevărul!”

este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd”. 26 Ei i-au zis: „Ce ţi-a făcut?
Cum ţi-a deschis ochii?” 27 Le-a răspuns: „V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce
vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii lui?” 28 Atunci au
început să-l insulte zicând: „Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! 29
Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este”. 30 Omul a
răspuns şi le-a zis: „Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a
deschis ochii. 31 Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl
cinsteşte pe Dumnezeu şi împlineşte voinţa lui, pe acela îl ascultă. 32 De când lumea nu
s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. 33 Dacă acesta n-ar fi de la
Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”. 34 I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în
păcat şi ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
Orbirea spirituală
35
Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” 36 El
a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” 37 Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel
care vorbeşte cu tine”. 38 El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi s-a închinat înaintea lui. 39 Isus
i-a zis: „Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd, să vadă,
iar cei care văd, să devină orbi”.
40
Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: „Nu cumva suntem şi
noi orbi?” 41 Isus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi:
«Vedem», păcatul vostru rămâne.
Parabola păstorului
1
10. Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă
parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; 2 dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. 3
Acestuia paznicul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le
conduce afară. 4 Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează
pentru că îi cunosc vocea. 5 Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu
cunosc vocea străinilor”.
6
Isus spusese această parabolă pentru ei, dar ei nu au înţeles ce înseamnă ceea ce le
spunea.
Isus, păstorul cel bun

7
Atunci Isus a zis din nou: „Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilord. 8 Toţi cei
care au venit înainte de minee sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. 9 Eu sunt
poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10
Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi s-o
aibă din belşug. 11 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dăf viaţa pentru oi. 12 Cel
plătit şi care nu este păstor, căruia nu-i aparţin oile, vede că vine lupul, lasă oile şi fuge,
iar lupul le răpeşte şi le împrăştie; 13 pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi.
14
Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele şi ale mele mă cunosc pe mine 15
aşa cum mă cunoaşte Tatăl şi eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viaţa pentru oi.
16
Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc; iar ele
vor asculta glasul meu şi va fi o singură turmă şi un singur păstor. 17 De aceea mă iubeşte
dTermenul grec thyra poate fi tradus atât „uşă”, cât şi „poartă”; în context, „poartă” pare mai potrivit.
eMulte manuscrise omit: înainte de mine.
fMulte manuscrise au: îşi pune viaţa. De altfel expresia aceasta este tipică lui Ioan.

Tatăl, pentru că îmi daug viaţa pentru ca s-o iau din nou. 18 Nimeni n-o ia de la mine, ci
eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau şi am putere să o iau din nou. Această
poruncă am primit-o de la Tatăl meu”.
19
S-a făcut iarăşi dezbinare între iudei din cauza acestor cuvinte. 20 Mulţi dintre ei
spuneau: „Are un diavol şi delirează. De ce-l ascultaţi?” 21 Alţii spuneau: „Aceste
cuvinte nu sunt ale unui posedat de diavol. Oare poate un diavol să deschidă ochii unui
orb?”
Isus la sărbătoarea Înnoirii templului

22
Atunci avea loc sărbătoarea Înnoiriih în Ierusalim. Era iarnă. 23 Isus umbla prin
templu, în porticul lui Solomoni. 24 Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: „Până când ne
chinuieşti sufletulj? Dacă tu eşti Cristos, spune-ne deschis!”
25
Isus le-a răspuns: „V-am spus şi nu credeţi. Faptele pe care le fac în numele Tatălui,
acestea dau mărturie despre mine, 26 însă voi nu credeţi pentru că nu sunteţi dintre oile
mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. 28 Eu le dau
viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. 29 Tatăl
meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţik şi nimeni nu le poate răpi din mâna
Tatălui meul. 30 Eu şi Tatăl una suntemm”.
31
Iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce asupra lui. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat
multe lucruri bune de la Tatăln; pentru care dintre ele vreţi să mă ucideţi cu pietre?” 33
Iudeii i-au răspuns: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru
blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”. 34 Isus le-a zis: „Oare nu este
scris în Legea voastră: Eu am zis: sunteţi dumnezei? 35 Dacă i-a numit «dumnezei» pe
cei cărora li s-a adresat cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată - 36
aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume voi îi spuneţi: «Spui blasfemii»
pentru că am zis: «Sunt Fiul lui Dumnezeu!»? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu
credeţi în mine; 38 dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în mine, credeţi în fapte, ca să
ştiţi şi să recunoaşteţio că Tatăl este în mine şi eu în Tatăl”.
39
Ei căutau din nou să-l prindă, dar el a scăpat din mâna lor.
gLit.: îmi pun viaţa.

hTermenul ebraic hanukkah înseamnă „dedicare”, „consacrare” şi a fost tradus în greacă cu sensul de
„înnoire”. La această sărbătoare se comemorează purificarea templului şi consacrarea altarului în anul
164 î.C. de către Iuda Macabeul, după ce fuseseră profanate de armatele lui Antioh al IV-lea Epifanul (1
Mac 4,41-61; 2 Mac 1,9). Se celebrează timp de 8 zile, pe la mijlocul lui decembrie. Se mai numeşte
sărbătoarea Luminilor pentru că fiecare familie aprinde candelabrul special cu 9 braţe (menorah) şi îl
pune la fereastră.
iCurtea exterioară a templului era înconjurată de colonade acoperite, deschise spre interior. Se crede că
porticul lui Solomon era pe partea de est.
jLit.: Până când ne scoţi sufletul?
kTextul grec este corupt. Varianta cea mai frecventă în manuscrise este următoarea: Ceea ce mi-a dat
Tatăl meu este mai mare decât orice.... Am ales o variantă mai clară, suficient de bine atestată.
lUnele manuscrise omit: meu; câteva omit: Tatălui meu.
mFaptul că iudeii au fost şocaţi de declaraţia lui Isus, arată clar că ei au înţeles într-adevăr sensul
cuvintelor: „una” înseamnă că Isus este Dumnezeu ca şi Tatăl, iar verbul la plural: „suntem” înseamnă
distincţia de persoane.
nÎn unele manuscrise este adăugat: meu.
oUnele manuscrise au în loc de: să recunoaşteţi, să credeţi.

40
El s-a dus iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde botezase mai înainte Ioan şi a
rămas acolo. 41 Mulţi veneau la el şi spuneau: „Ioan n-a făcut nici un semn, însă tot ce a
spus Ioan despre acesta era adevărat”. 42 Şi mulţi au crezut în el acolo.
Învierea lui Lazăr

11. Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Marteiq, sora ei. 2
1 p
Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul
ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. 3 Aşadar surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată,
cel pe care-l iubeşti este bolnav!” 4 Când a auzit Isus, a zis: „Această boală nu este spre
moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin
ea”.
5
Deşi Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, 6 când a auzit că este bolnav, a
mai rămas două zile în locul în care se afla. 7 Abia după aceea le-a spus discipolilor: „Să
mergem din nou în Iudeea!” 8 Discipolii i-au spus: „Rabbi, acum căutau iudeii să te
ucidă cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?” 9 Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece
ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se împiedică pentru că vede lumina
acestei lumi. 10 Însă dacă cineva umblă în timpul nopţii se împiedică pentru că lumina nu
este în el”.
11
După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc
să-l trezesc”. 12 Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme va fi salvat!”. 13 De
fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit.
14
Aşadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit 15 şi mă bucur pentru voi că nu eram
acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!” 16 Atunci Toma, cel numit
Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!”
17
Când a ajuns Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. 18 Betania era
aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadiir. 19 Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi
Maria să le consolezes pentru fratele lor. 20 Când a auzit Marta că a venit Isus, i-a ieşit în
întâmpinare. Maria, însă, stătea în casă. 21 Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne,
dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! 22 Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la
Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. 23 Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. 24 Marta i-a zis:
„Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe următ”. 25 Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi
viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; 26 şi oricine trăieşte şi crede în
mine, nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” 27 Ea a răspuns: „Da, Doamne; eu am crezut
că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”.
28
După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei Maria, şoptindu-i:
„Învăţătorul este aici şi te cheamă”. 29 Când a auzit, ea s-a ridicat repede şi a venit la el.
30
Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. 31 Atunci
iudeii care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a
ieşit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. 32 Când a ajuns
pÎn ebraică, Lazar înseamnă „Dumnezeu ajută”, fiind forma prescurtată de la Eleazar.
qÎn aramaică, Marta înseamnă „stăpână”.
rAproximativ 3 km.
sÎn Palestina, înmormântarea avea loc chiar în ziua morţii. După înmormântare, mulţi rămâneau pentru a
prezenta condoleanţe membrilor familiei şi a împărtăşi durerea lor.
tSperanţa Martei în învierea fratelui său în ziua de pe urmă se bazează pe tradiţia biblică postexilică
(Dan 12,2; 2Mac 7,9.21; 12,43-44). Evreii din timpul lui Isus credeau în învierea morţilor şi se rugau în a
doua dintre cele 18 binecuvântări pe care le spuneau în fiecare zi: „Atotputernic eşti tu, Doamne, care
învii morţii. Binecuvântat eşti tu, Doamne care învii morţii” (Mishna, Ber 2).

Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi a spus: „Doamne, dacă ai fi
fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. 33 Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi
iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. 34 Şi a zis: „Unde l-aţi
pus?” I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!” 35 Isus a plâns cu lacrimiu. 36 Atunci iudeii
au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!” 37 Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut
el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?” 38 Isus s-a
înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. 39 Isus
a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci
e de patru zile”. 40 Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui
Dumnezeu?” 41 Au ridicat, deci, piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi
mulţumesc că m-ai ascultat. 42 Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru
mulţimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis”. 43 Spunând acestea, a strigat
cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!” 44 A ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu
fâşii de pânză, iar faţa lui era acoperită cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l
să meargă!”
Sinedriul îl condamnă pe Isus la moarte

(Mt 26,1-5; Mc 14,1-2; Lc 22,1-2)
45
Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el, au crezut în
el. 46 Dar unii dintre ei au mers la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus. 47 Aşadar, arhiereii
şi fariseii au convocat Sinedriul şi au spus: „Ce să facem pentru că acest om face multe
minuni? 48 Dacă-l lăsăm aşa, toţi vor crede în el; vor veni romanii şi vor distruge şi
sanctuarulv nostru şi naţiunea”.
49
Unul dintre ei, Caiafaw, care era marele preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi
nimic, 50 nici nu înţelegeţi că este mai bine pentru voix ca să moară un singur om pentru
popor şi să nu piară întreaga naţiune”. 51 Însă nu a spus aceasta de la sine, ci, fiind mare
preot în anul acela, a profetizaty că Isus trebuia să moară pentru naţiune. 52 Şi nu numai
pentru naţiune, ci şi pentru a-i aduna laolaltă pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu. 53 Din ziua
aceea, au hotărât să-l ucidă. 54 De aceea, Isus nu mai umbla în public printre iudei, ci a
plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustiu, într-o cetate numită Efraimz şi a rămas
acolo împreună cu discipolii. 55 Era aproape Paştele iudeilor şi mulţia din provincie au
uTermenul grec dakryo vine de la substantivul „lacrimă” şi înseamnă „a lăcrima, a plânge cu lacrimi”.
Acest termen se află numai aici în Noul Testament. Spre deosebire de Maria şi de iudei care plâng
zgomotos (klaio), plânsul lui Isus este liniştit. Întreaga tradiţie creştină a văzut în tulburarea şi plânsul lui
Isus o dovadă a naturii sale umane.
vTermenul grec topos este referit la ebraicul makom şi reprezintă sanctuarul (Ex 15,17; 1Rg 1,18), iar prin
extensiune templul.
wDupă Iosif Flavius, „Caiafa” este marele preot care îi urmează lui Simeon în anul 18 d.C. şi este înlocuit
de Ionatan în anul 36 d.C. sub presiunea legatului roman al Siriei, Vitellius. Specificarea lui Ioan că era
mare preot „în anul acela” nu înseamnă că marele preot se alegea anual.
xUnele manuscrise au: pentru noi, iar altele omit ambele variante.
yNu este atestată în tradiţia biblică şi în ambientul iudaic o funcţie profetică pentru marele preot. Faptul
că marele preot poartă la el urim şi tumim (Ex 20,30; Lev 18,18; etc.) pentru a-l consulta pe Dumnezeu, nu
echivalează propriu-zis cu profeţia. Carisma profetică îi este atribuită lui Caiafa doar pentru coincidenţa
că este în funcţia de mare preot în anul acela special al morţii lui Cristos.
zLocalitate greu de identificat. Cel mai probabil este actualul sat Et-Taiybeh, la 20 km nord-est de
Ierusalim, lângă pustiul Iudeii. Această localitate mai este menţionată în Vechiul Testament (Ios 18,23;
2Sam 13,23; 1Mac 11,34).
aNumărul pelerinilor cu ocazia Paştelui varia între 85.000-125.000. Iosif Flavius, după un calcul al lui
Cestius în anul 60 d.C., vorbeşte de 2.500.000 de participanţi.

urcat la Ierusalim, înainte de Paşti ca să se purificeb. 56 Îl căutau pe Isus şi spuneau unii
către alţii, în timp ce stăteau în templu: „Ce credeţi, oare să nu vină la sărbătoare?” 57 De
fapt arhiereii şi fariseii, dăduseră ordin ca, dacă ştie cineva unde este, să-l denunţe, ca
să-l aresteze.

(Mt 26,6-13; Mc 14,3-9)
12.1 Cu şase zile înainte de Paşti, Isus a venit în Betania, unde se afla Lazăr, pe care Isus
îl înviase din morţi. 2 Au pregătit acolo pentru el o cină; Marta servea, iar Lazăr era unul
dintre cei care stăteau la masă cu el. 3 Atunci, Maria a luat un vasc cu mireasmă de nard
curatd, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei. Şi casa s-a
umplut cu parfumul miresmei. 4 Iudae Iscarioteanul, unul dintre discipolii lui  cel care
avea să-l trădeze  a spus: 5 „De ce nu s-a vândut mireasma aceasta cu trei sute de
dinarif şi să se dea săracilor?” 6 Dar a spus aceasta, nu pentru că îi păsa de săraci, ci
pentru că era hoţ: întrucât ţinea el punga cu bani, fura din ce se punea în ea. 7 Atunci
Isus a spus: „Las-o! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceastag. 8 Căci pe săraci îi
aveţi întotdeauna cu voi, pe mine, însă, nu mă aveţi întotdeaunah”.
9
Atunci o mare mulţime dintre iudei a aflat că este acolo şi a venit nu numai pentru
Isus, ci şi ca să-l vadă pe Lazăr, pe care îl înviase din morţi. 10 Arhiereii voiau să-l ucidă
şi pe Lazăr, 11 pentru că mulţi iudei îi părăseau din cauza lui şi credeau în Isus.
Intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim

(Mt 21,1-16; Mc 11,1-11; Lc 19,28-40)
12
În ziua următoare, mulţimea numeroasă, care venise pentru sărbătoare, auzind că
Isus vine la Ierusalim, 13 a luat ramuri de palmier, a ieşit în întâmpinarea lui şi striga:
„Osana!
Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israel!”
bPentru a putea participa la sărbătoarea Paştelui şi a putea intra în incinta sfântă a templului, iudeii
trebuiau să fie puri din punct de vedere ritual (Num 9,6-13). Cu o săptămână înainte de sărbătoare, evreii
care doreau să se purifice se prezentau la Ierusalim, evitând astfel contaminările şi contactul cu păgânii.
De fapt, mulţi evrei cădeau în impuritatea rituală pentru că locuiau în ţinuturile păgânilor (neevreilor), ori
aveau legături comerciale cu cei de altă naţiune.
cLit.: litra. Este transcrierea în greacă a unităţii de măsură romane: libra = 0,327 l.
dNardul este o plantă din familia valerianelor (Valeriana jatamansi) care creşte în unele zone din
Somalia, Arabia de Sud şi Nepal. Din rădăcina şi tulpina ei păroasă se extrage o esenţă de parfum foarte
puternic.
eMulte manuscrise adaugă: al lui Simon sau simplu: Iuda Simon.
fUn dinar = o zi de muncă. Ioan nu insistă asupra valorii materiale a miresmei, ci scoate în evidenţă
contrastul dintre gestul Mariei de iubire respectuoasă faţă de Isus aflat în preajma morţii şi atitudinea
lacomă a lui Iuda care îl vinde pe Isus pentru 30 de monede.
gTextul grec este confuz. Ar fi posibilă şi următoarea traducere: S-o păstreze pentru ziua înmormântării
mele.... Dar varianta aceasta nu are sens pentru că deja mireasma a fost turnată pe picioarele lui Isus.
Acţiunea Mariei este simbolică pentru înmormântarea lui Isus. Acest moment este aproape, deoarece
trădătorul este prezent, iar iudeii îl căutau pe Isus ca să-l aresteze.
hÎn unele manuscrise se omite v. 8.
Pentru teologia rabinică existau două categorii de fapte bune: a) acelea care privesc milostivirea (de
ex. înmormântarea); b) acelea care se referă la dreptate (de ex. pomana). Primele erau considerate mai
importante. În contextul lui Ioan problema prioritară este cea a relaţiei cu persoana lui Isus, relaţie de care
Iuda vrea să se eschiveze invocând un aspect extern: săracii. Isus se află pe punctul de a se jertfi pentru
mântuirea lumii, deci el trebuie să fie în centrul atenţiei discipolilor.

14
Isus, găsind un măgăruş, s-a aşezat pe el, după cum este scris:
15
Nu te teme, fiică a Sionului,
iată, regele tău vine
aşezat pe un mânz de măgar.
16
La început, discipolii lui n-au înţeles acestea, însă când Isus a fost glorificat, atunci
şi-au adus aminte că acestea erau scrise despre el şi că au făcut aceasta pentru el. 17
Aşadar, mulţimea care fusese cu el când l-a chemat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat
din morţi, dădea mărturie. 18 De aceea i-a ieşit mulţimea în întâmpinare, pentru că a auzit
că el a făcut minunea aceasta. 19 Atunci, fariseii au zis unii către alţii: „Vedeţi că nu
reuşiţi nimic! Iată, lumea s-a dus după el!”
Discurs despre glorificarea Fiului Omului

20
Printre cei care au urcat să se închine de sărbători, erau unii greci. 21 Aceştia au
venit la Filip, care era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat: „Domnule, vrem să-l vedem
pe Isus”. 22 Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui
Isus. 23 Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. 24 Adevăr,
adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă
dacă moare, aduce rod mult. 25 Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în
lumea aceasta, o păstrează pentru viaţa veşnică. 26 Dacă îmi slujeşte cineva, să mă
urmeze, iar acolo unde sunt eu, va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva,
Tatăl îl va cinsti.
27
Acum sufletul meu este tulburat şi ce voi spune: Tată, salvează-mă de ceasul
acesta? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. 28 Tată, preamăreşte numele
tău!” Atunci a venit o voce din cer: „L-am preamărit şi iarăşi îl voi preamări”.
29
Mulţimea, care stătea acolo şi care auzise, spunea că a fost un tunet; alţii ziceau:
„Un înger i-a vorbit”. 30 Isus a răspuns: „Nu pentru mine a răsunat vocea aceasta, ci
pentru voi. 31 Acum are loc judecata acestei lumi; acum conducătorul acestei lumii va fi
aruncat afară, 32 iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţij la mine”. 33
Spunea aceasta ca să arate de ce moarte avea să moară.
34
Atunci mulţimea a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Cristos rămâne în veci. Cum
poţi tu să spui că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acest Fiu al Omului?” 35
Dar Isus le-a zis: „Încă puţin timp mai este lumina cu voi. Umblaţi cât timp aveţi lumina
ca să nu vă prindă întunericul. Cine umblă în întuneric nu ştie unde merge. 36 Cât timp
aveţi lumina, credeţi în lumină ca să deveniţi fiii luminii”.
Necredinţa iudeilor
Isus a spus acestea şi, plecând, s-a ascuns de ei. 37 Deşi a făcut atâtea semne înaintea
lor, totuşi ei nu au crezut în el, 38 ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese
profetul Isaia:
Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi
iExpresia este specifică lui Ioan, şi mai apare în 14,30; 16,11. Este întâlnită des în scrierile de la Qumran
şi literatura apocrifă unde este denumit Belial. În iudaismul rabinic se referea la Dumnezeu, ca „Stăpân al
lumii”. În contextul lui Ioan, expresia desemnează pe diavol ca autor al violenţei şi al minciunii (In 8,44)
care conduce structurile lumeşti străine adevărului şi luminii. Prin moartea sa pe cruce şi prin „înălţare”,
Isus îl învinge în mod definitiv pe „conducătorul acestei lumi”.
jUnele manuscrise importante au: toate în loc: de pe toţi, dar este probabil o influenţă a textului din Col
1,16-17.

şi cui i s- a descoperit braţul Domnului?k
39
Isaia a spus de asemenea de ce nu puteau să creadăl.
40
Le-a orbit ochii
şi le- a împietrit inima
ca nu cumva să vadă cu ochii,
41
Isaia a spus aceasta pentru căm a văzut gloria lui şi a vorbit despre el.
42
Cu toate acestea, chiar şi mulţi dintre conducători au crezut în el, dar, din cauza
fariseilor, nu o spuneau deschis, ca nu cumva să fie excluşi din sinagogă, 43 căci iubeau
mai mult cinstea oamenilor decât cinstea lui Dumnezeu.
44
Atunci Isus a strigat şi a zis: „Cine crede în mine, nu în mine crede, ci în acela care
m-a trimis 45 şi cine mă vede, îl vede pe cel care m-a trimis. 46 Eu, lumina, am venit în
lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric. 47 Dacă cineva aude
cuvintele mele şi nu le păzeşte, eu nu-l judec, pentru că nu am venit să judec lumea, ci
să mântuiesc lumea. 48 Cine mă respinge şi nu primeşte cuvintele mele, îşi are
judecătorul: cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de pe urmă, 49 pentru
că nu am vorbit de la mine însumi, ci acela care m-a trimis, Tatăl, mi-a dat poruncă ce să
vorbesc şi ce să spun. 50 Şi ştiu că porunca lui este viaţă veşnică. Aşadar, ceea ce spun
eu, aşa spun cum mi le-a spus Tatăl”.
III. CARTEA GLORIEI
ULTIMA CINĂ
Isus spală picioarele apostolilor

13.1 Înainte de sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea
aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. 2 În timpul
cinei - când diavolul pusese deja gândul de a-l trăda în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul
lui Simon, - 3 ştiind că Tatăl a dat toate în mâinile sale, şi că de la Dumnezeu a venit şi
că la Dumnezeu se întoarce, 4 s-a ridicat de la cină, şi-a pus hainele deoparte şi, luând un
ştergar, s-a încins. 5 Apoi a turnat apă într-un vas de spălatn, a început să spele picioarele
discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. 6 A venit deci la Simon Petru;
acesta i-a zis: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” 7 Isus a răspuns şi i-a zis: „Ceea ce
fac eu tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceasta”. 8 Petru i-a spus: „Nu-mi vei
kTextul din Isaia este aplicat de Ioan lui Isus care nu este crezut, deşi a predicat („ceea ce a auzit”) şi a
făcut minuni şi semne („braţul Domnului”).
lLit.: De aceea nu puteau să creadă pentru că Isaia spunea iarăşi.
mÎn loc de: pentru că, unele manuscrise au: când.
nTermenul grec nipter se referă la un vas anume din care se turna apă la spălarea picioarelor. Având în
vedere că apostolii, în timpul cinei, erau culcaţi pe triclinium, sprijiniţi pe partea stângă, având mâna
dreaptă liberă pentru a se servi, spălarea picioarelor nu putea fi făcută decât prin turnare. În ambientul
biblic, spălarea picioarelor este, în primul rând, un gest de primire a oaspeţilor şi nu este o acţiune
umilitoare sau servilă pentru cel care o face, din contra exprimă respect, grijă, devotament ( 1Sam 25,41).
Spălarea picioarelor este un gest caracteristic soţiei faţă de soţ, sau al mamei faţă de fiu. Există multe
interpretări diferite ale gestului spălării picioarelor, dar sunt greu de susţinut: referinţa la botez, euharistie,
pocăinţă, preoţie comună, căsătorie, sau exemplu de umilinţă. Gestul lui Isus este un gest cu valenţe
multiple cristologice şi morale, exprimând slujire, iubire, dăruire de sine.

spăla picioarele în veci!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te voi spălao, nu vei avea parte cu
minep”. 9 Simon Petru i-a spus: „Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi
capul”. 10 Isus i-a zis: „Cine a făcut baie nu trebuie să-şi spele decât picioareleq, căci este
curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. 11 Căci îl ştia pe cel care avea să-l
trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi”.
12
După ce le-a spălat picioarele, şi-a luat hainele, s-a aşezat iarăşi la masă şi le-a
spus: „Înţelegeţi ce am făcut pentru voi? 13 Voi mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi
bine spuneţi, pentru că sunt. 14 Aşadar, dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat
picioarele, şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci v-am dat exemplu ca
şi voi să faceţi aşa cum v-am făcut eu. 16 Adevăr, adevăr vă spun: nu este servitorul mai
mare decât stăpânul său şi nici trimisul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Ştiind
acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi. 18 Nu vorbesc despre voi toţi; eu ştiu pe cine am
ales, dar trebuie să se împlinească Scriptura: Cel care mănâncă pâinea mear, şi-a
ridicat călcâiul împotriva meas. 19 Vă spun acestea de pe acum, înainte de a se întâmpla,
pentru ca atunci când se vor împlini, să credeţi că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr vă spun:
cine îl primeşte pe cel pe care îl voi trimite, pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte
pe mine, îl primeşte pe acela care m-a trimis”.

(Mt 26,20-25; Mc 14,17-21; Lc 22,21-23)
21
După ce a spus acestea, Isus s-a tulburat în spirit şi a mărturisit: „Adevăr, adevăr vă
spun: unul dintre voi mă va trăda”. 22 Discipolii se uitau unii la alţii, neştiind despre cine
vorbeşte. 23 Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă lângăt Isus. 24
Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să întrebe cine ar putea să fie cel despre
care vorbeşteu. 25 El s-a aplecat, deci, pe pieptul lui Isus şi i-a zis: „Doamne, cine este?”
26
Isus a răspuns: „Este acela pentru care voi întinge îmbucătura şi i-o voi da”. Atunci,
întingând îmbucătura, a luat-ov şi a dat-o lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon. 27 După
acea îmbucătură, a intrat Satana în el. Atunci, Isus i-a zis: „Ceea ce vrei să faci, fă
repede!” 28 Dar nici unul dintre cei care stăteau la masă nu a înţeles de ce i-a spus
aceasta. 29 Şi, cum Iuda ţinea punga cu bani, unii au crezut că Isus îi spune: „Cumpără
ceea ce ne trebuie pentru sărbătoare” sau ca să dea ceva săracilor. 30 Aşadar, după ce a
luat îmbucătura, el a ieşit repede. Şi era noapte.
Porunca cea nouă

31
După ce a ieşit el, Isus a spus: „Acum a fost glorificat Fiul Omului şi Dumnezeu a
fost glorificat în el, 32 iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în elw, şi Dumnezeu îl va
oExistă o întreagă tradiţie în ceea ce priveşte importanţa spălării picioarelor pentru a se putea apropia de
locul sfânt, de Dumnezeu (Ex 3,5; 30,17-21; 40,30-32).
pExpresia „a avea parte” se aseamănă cu „a avea drept la moştenire” (Gen 31,14; Dt 10,9). În Noul
Testament indică soarta finală a drepţilor (Mt 24,51; Ap 20,6; 21,8).
qUnele manuscrise vechi, importante, au: nu trebuie să se spele.
rMulte manuscrise au: cu mine; probabil sub influenţa lui Mc 14,18.
sExpresia este folosită în Ps 41,10 şi se referă la un gest de dispreţ, insultare, batjocură, constând dintr-o
strâmbătură, scuturarea prafului contra cuiva, o lovitură cu piciorul în cel învins, etc. Este în contrast cu
gestul lui Isus de a spăla picioarele apostolilor.
tLit.: la pieptul lui Isus.
uMulte manuscrise prezintă forma directă: Spune-ne despre cine vorbeşte?
vÎn unele manuscrise lipseşte: a luat-o.
wÎn multe manuscrise importante este omis: dacă Dumnezeu a fost glorificat în el.

glorifica în el însuşi, şi-l va glorifica îndată. 33 Copii, încă puţin mai sunt cu voi. Mă veţi
căuta şi, aşa cum le-am spus iudeilor, vă spun acum şi vouă: «Unde merg eu, voi nu
puteţi veni». 34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Aşa cum eu v-am iubit,
aşa să vă iubiţi unul pe altul. 35 Prin aceasta vor recunoaşte toţi că sunteţi discipolii mei:
dacă aveţi dragoste unii faţă de alţii”.

(Mt 26,31-35; Mc 14,27-31; Lc 22,31-34)
36
Simon Petru i-a spus: „Doamne, unde mergi?” Isus i-a răspuns: „Unde merg eu, tu
nu mă poţi urma acum, dar mă vei urma după aceea”. 37 Petru i-a spus: „Doamnex, de ce
nu pot să te urmez acum? Îmi voi da viaţa pentru tine!” 38 Isus a răspuns: „Îţi vei da viaţa
pentru mine? Adevăr, adevăr îţi spun: nu va cânta cocoşul până când mă vei renega de
trei ori.
Isus  calea, adevărul şi viaţa

14.1 Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! 2 În casa
Tatălui meu sunt multe locuinţey. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: Mă duc să vă pregătesc
un loc? 3 Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la
mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. 4 Şi unde mă duc eu, voi ştiţi caleaz”.
5
Toma i-a zis: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?” 6 Isus i-a
spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. 7 Dacă
mă cunoaşteţia pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi
văzut”.
8
Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 9 Isus i-a spus: „De
atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut
pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl?». 10 Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl
este în mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne
în mine, face lucrările sale. 11 Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în mine. Dacă nu
pentru altceva, credeţib pentru lucrările acestea. 12 Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în
mine, va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă
duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat
în Fiul. 14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, eu voi face.c
Isus îl promite pe Duhul Sfânt

15
Dacă mă iubiţi, veţi ţine poruncile mele 16 şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da
un alt Mângâietord ca să fie cu voi pentru totdeauna, 17 Duhul Adevărului, pe care lumea
nu-l poate primi pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte. Dar voi îl cunoaşteţi pentru că
xUnele manuscrise omit: Doamne.
yÎn tradiţia biblică, metafora „casă, locuinţă” indică sanctuarul-locuinţa lui Dumnezeu unde cel drept este
primit şi se află în siguranţă (Ps 42,5). În textele apocaliptice, sensul este spiritual şi escatologic: „a locui
în casa lui Dumnezeu” înseamnă „pace, odihnă, mântuire”. Pe baza termenului folosit în traducerea latină
mansio, care înseamnă „loc de popas, de odihnă pentru un călător”, s-a creat opinia că cerul ar fi un drum
de parcurs spre Dumnezeu, de-a lungul căruia sunt aceste popasuri. Totuşi termenul grec mone, de la
rădăcina „a rămâne” este specific lui Ioan şi descrie mai degrabă ideea de intimitate familială, siguranţă,
locuire definitivă, „în casa” Tatălui, împreună cu Isus.
zÎn unele manuscrise găsim: ... unde mă duc eu, voi ştiţi, şi calea o ştiţi.
aUnele manuscrise au: Dacă m-aţi fi cunoscut..., l-aţi fi cunoscut....
bUnele manuscrise au: credeţi-mă.
cUnele manuscrise omit v. 14; altele adaugă: îmi veţi cere.

rămâne la voi şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi. 19 Încă puţin şi
lumea nu mă va mai vedea. Voi, însă, mă veţi vedea; pentru că eu trăiesc, veţi trăi şi voi.
20
În ziua aceea veţi cunoaşte că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. 21 Cine
are poruncile mele şi le ţine, acela mă iubeşte, iar cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl
meu şi eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui”.
22
Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: „Doamne, ce s-a întâmplat că ni te vei arăta nouă şi
nu lumii?” 23 Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă cineva mă iubeşte, va ţine cuvântul meu;
Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el. 24 Cine nu mă iubeşte,
nu ţine cuvintele mele, iar cuvântul pe care îl ascultaţi nu este al meu, ci al Tatălui care
m-a trimis.
25
V-am spus acestea cât timp mai sunt cu voi. 26 Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe
care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi
le-am spus eu.
27
Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să
nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă. 28 Aţi auzit că v-am spus: «Mă duc şi
voi veni la voi». Dacă m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl pentru că Tatăl este
mai mare decât mine. 29 V-am spus-o acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se
va întâmpla, să credeţi. 30 Nu voi mai vorbi mult cu voi pentru că vine conducătorul
lumii, dar nu are nici o putere asupra mea. 31 Însă lumea trebuie să ştie că îl iubesc pe
Tatăl şi că fac aşa cum mi-a poruncit Tatăl.
Sculaţi-vă! Să plecăm de aici!
Isus, viţa cea adevărată

15. Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. 2 Orice mlădiţă care este
1
în mine şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod o curăţă ca să aducă şi mai
mult rod. 3 Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. 4 Rămâneţi în
mine şi eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în
viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. 5 Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.
Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără de mine nu
puteţi face nimic. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa,
şi se usucă. Se adună, se aruncă în foc şi arde. 7 Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele
rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face. 8 În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca
să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei. 9 Aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, aşa v-am iubit
şi eu pe voi. Rămâneţi în iubirea mea. 10 Dacă ţineţi poruncile mele, rămâneţi în iubirea
mea aşa cum eu am ţinut poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. 11 V-am spus
acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
12
Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. 13 Nimeni
nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. 14
Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15 Nu vă mai numesc servitori,
pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni pentru
că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. 16 Nu voi m-aţi ales, ci eu
v-am ales pe voi şi v-am constituit ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să
dTermenul grec Parákletos vine de la verbul parakalein şi înseamnă: - în greaca profană: asistent legal,
avocat al apărării. (Totuşi în In 16,5-15 este mai degrabă acuzator); - în LXX: cel care dă bucurie,
consolator, mângâietor, referindu-se în mod special la bucuria mesianică; - în Noul Testament: învăţător,
referindu-se la predica profetică a apostolilor, asistaţi de Duhul Sfânt; - în Evanghelia sfântului Ioan:
Parákletos este Duhul Sfânt care continuă predica profetică a lui Isus şi misiunea lui, determinând pe
fiecare să accepte mântuirea şi dăruind bucuria mesianică.

rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. 17 Aceasta vă
poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.
Ura lumii împotriva apostolilor

18
Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi. 19 Dacă aţi fi din
lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales
din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea. 20 Amintiţi-vă cuvântul pe care vi l-am spus:
«Nu este servitorul mai mare decât stăpânul său». Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor
persecuta şi pe voi; dacă au ţinut cuvântul meu, îl vor ţine şi pe al vostru.
21
Însă toate acestea vi le vor face din cauza numelui meu, pentru că nu-l cunosc pe
cel care m-a trimis. 22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum
nu au scuză pentru păcatul lor. 23 Cine mă urăşte pe mine, îl urăşte şi pe Tatăl meu. 24
Dacă n-aş fi făcut între ei lucrările pe care nici un altul nu le-a făcut, nu ar avea păcat.
Însă acum au văzut şi m-au urât şi pe mine şi pe Tatăl meu. 25 Dar trebuie să se
împlinească cuvântul scris în Legea lor: M-au urât fără motiv.
26
Când va veni Mângâietorul, pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul
Adevărului, care procede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. 27 Şi voi veţi da
mărturie pentru că de la început sunteţi cu mine.
16.1 V-am spus acestea ca să nu vă scandalizaţi. 2 Vă vor exclude din sinagogă. Mai
mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. 3 Şi vor
face acestea pentru că nu l-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe mine. 4 Dar v-am spus toate
acestea pentru ca atunci când va veni ceasul lor să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-
am spus.
Misiunea Duhului Sfânt

Nu v-am spus acestea de la început pentru că eram cu voi. 5 Însă acum mă duc la cel
care m-a trimis şi nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?». 6 Dar pentru că v-
am spus acestea, întristarea v-a umplut inima. 7 Totuşi, eu vă spun adevărul: este mai
bine pentru voi ca eu să plec, pentru că dacă nu mă duc, Mângâietorul nu va veni la voi;
însă dacă mă duc, îl voi trimite la voi. 8 Şi când va veni el, va denunţa lumea cu privire
la păcat, cu privire la dreptate şi cu privire la judecată. 9 Cu privire la păcat, pentru că nu
cred în mine. 10 Cu privire la dreptate, pentru că mă duc la Tatăl şi nu mă veţi mai vedea.
11
Cu privire la judecată, deoarece conducătorul acestei lumi a fost judecat.
12
Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. 13 Însă când va veni el, Duhul
Adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce
va auzi şi vă va vesti lucrurile viitoare. 14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al
meu va lua şi vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am
spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti.
Promisiunea revenirii lui Isus

16
Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea”. 17 Atunci unii dintre
discipolii lui au spus unii către alţii: „Ce înseamnă ceea ce ne spune «Puţin şi nu mă veţi
mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea» şi «Mă duc la Tatăl»?” 18 Deci spuneau: „Ce
înseamnă acest «Puţin»? Nu înţelegem ce spune”.
19
Isus ştia că voiau să-l întrebe şi le-a zis: „Pentru aceasta vă întrebaţi între voi, că v-
am spus: «Puţin şi nu mă veţi mai vedea. Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea»? 20 Adevăr,

adevăr vă spun: voi veţi plânge şi veţi jeli, iar lumea se va bucura; voi vă veţi întrista,
dar întristarea voastră se va schimba în bucurie. 21 Femeia, când naşte, este tristă pentru
că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de chin, de bucurie
că a venit un om pe lume. 22 Iată, acum şi voi sunteţi trişti, dar vă voi vedea din nou şi
inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. 23 În ziua
aceea nu mă veţi mai întreba nimic. Adevăr, adevăr vă spun: orice veţi cere de la Tatăl în
numele meu, vă va dae. 24 Până acum nu aţi cerut nimic în numele meu. Cereţi şi veţi
primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.
Victoria lui Isus asupra lumii

25
Acestea vi le-am spus în asemănări. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în
asemănări, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl meu. 26 În ziua aceea, veţi cere în numele
meu şi nu vă spun că eu îl voi ruga pe Tatăl pentru voi; 27 de fapt, Tatăl însuşi vă iubeşte
pentru că voi m-aţi iubit şi aţi crezut că eu am ieşit de la Dumnezeu. 28 Am ieşit de la
Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi mă duc la Tatăl”.
29
Discipolii i-au zis: „Iată, acum ne vorbeşti deschis şi nu spui nici o asemănare. 30
Acum ştim că ştii toate şi nu ai nevoie ca să te întrebe cineva. De aceea credem că ai
ieşit de la Dumnezeu”. 31 Isus le-a răspuns: „Acum credeţi? 32 Iată, vine ceasul  ba a şi
venit  când veţi fi împrăştiaţi fiecare la ale sale şi mă veţi lăsa singur; dar nu sunt
singur pentru că Tatăl este cu mine. 33 V-am spus acestea ca să aveţi pace în mine. În
lume veţi avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea”.
Rugăciunea lui Isus

17.1 După ce a spus Isus acestea, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul:
glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, 2 pentru ca, precum i-ai dat putere
asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui. 3 Iar viaţa
veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe
care l-ai trimis, pe Isus Cristos. 4 Eu te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe
care mi-ai dat-o să o fac. 5 Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am
avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea.
6
Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau
şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de
la tine, 8 căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au
cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis.
9
Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru
că sunt ai tăi. 10 Şi toate ale mele sunt ale tale, şi ale tale sunt ale mele, şi am fost
glorificat în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine. Tată
sfânt, păstrează-i în numele tău pe care mi l-ai datf, ca ei să fie una ca şi noi. 12 Cât timp
am fost cu ei, eu i-am păstrat în numele tău pe care mi l-ai dat şi i-am păzit şi nimeni
dintre ei nu s-a pierdut în afară de fiul pierzăriig, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum
însă, vin la tine şi spun acestea în lume ca să aibă bucuria mea deplină în ei. 14 Eu le-am
dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt
eUnele manuscrise pun în acest loc: în numele meu.

fUnele manuscrise au: Păstrează-i în numele tău pe cei pe care mi i-ai dat.
gÎn ebraică expresia echivalează cu „fiul pierdut” sau „cel pierdut”. Ioan îl contrapune aici pe Iuda, tipul
negativ, apostolilor. Nu se poate susţine că ideea principală a textului ar fi aceea de a vorbi despre
osândirea veşnică a lui Iuda.

din lume. 15 Nu te rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti de Cel Rău. 16 Ei nu sunt din
lume aşa cum eu nu sunt din lume. 17 Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr. 18
După cum m-ai trimis pe mine în lume şi eu îi trimit pe ei în lume 19 şi pentru ei mă
consacru pe mine însumi, ca şi ei să fie consacraţi în adevăr.
20
Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul
lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie unah în
21
noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai
dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23 eu în ei şi tu în mine, ca să fie
desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimisi şi i-ai iubit pe ei, aşa cum
m-ai iubit pe mine.
24
Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai datj, ca să
vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii. 25
Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu
m-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut numele tău şi-l voi face cunoscut, pentru ca
iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.
PĂTIMIREA ŞI MOARTEA LUI ISUS
Arestarea lui Isus

(Mt 26, 47-56; Mc 14,43-52; Lc 22,47-53)
18.1 Spunând acestea, Isus a ieşit împreună cu discipolii săi dincolo de torentul Cedronk,
unde era o grădină în care a intrat el şi discipolii lui. 2 Dar ştia şi Iuda, trădătorul, locul
acela pentru că de multe ori Isus se aduna acolo împreună cu discipolii săi. 3 Aşadar,
Iuda, luând cohorta şi servitori de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare, torţe şi
arme. 4 Atunci Isus, cunoscând toate câte vor veni asupra lui, a ieşit şi le-a zis: „Pe cine
căutaţi?” 5 I-au răspuns: „Pe Isus Nazarineanul”. El le-a zis: „Eu sunt”l. Era acolo cu ei
şi Iuda, cel care l-a trădat. 6 Când le-a zis: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut la
pământ. 7 Atunci, i-a întrebat a doua oară: „Pe cine căutaţi?”, iar ei au zis: „Pe Isus
Nazarineanul”. 8 Isus le-a răspuns: „V-am spus că eu sunt. Aşadar dacă mă căutaţi pe
mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”. 9 Ca să se împlinească cuvântul pe care îl spusese:
„Dintre cei pe care mi i-ai dat, n-am pierdut pe nici unul”.
10
Atunci Simon Petru, care avea o sabie, a scos-o şi l-a lovit pe servitorul arhiereului
şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele servitorului era Malchus. 11 Dar Isus i-a zis lui
Petru: „Pune-ţi sabia în teacă. Oare să nu beau potirul pe care mi l-a dat Tatăl?”
Isus înaintea marelui preot
hUnele manuscrise omit: una.

iUnitatea pentru care se roagă Isus este pusă în relaţie, pe de o parte, cu comuniunea vitală a Fiului cu
Tatăl, iar, pe de altă parte, cu identitatea credincioşilor în faţa lumii. Oricare ar fi reacţia lumii, cei care
sunt părtaşi la comuniunea lui Isus cu Tatăl, sunt trimişi în lume tot la fel cum este trimis el. Exact ca în
cazul lui Iuda - căderea lui nu modifică darul şi fidelitatea lui Isus - tot la fel ostilitatea şi refuzul lumii nu
trebuie să condiţioneze angajamentul celor trimişi, al credincioşilor.
jLit.: ceea ce mi-ai dat. Totuşi varianta aleasă este destul de atestată în manuscrise.
kLit.: Torentul tulbure. Era numele unui torent (albie, de obicei secată, în care se scurgea apa în timpul
ploilor de iarnă), aflat la est de oraş, creând valea cu acelaşi nume ce desparte Ierusalimul de Muntele
Măslinilor. Este menţionat numai aici în Noul Testament şi în 2Sam 15,23 şi 1Rg 15,13.
lUnele manuscrise adaugă: Isus.

şi renegarea lui Petru
(Mt 26,57-75; Mc 14,53-72; Lc 22,54-71)
12
Atunci, cohorta, comandantul şi servitorii iudeilor, l-au luat pe Isus şi l-au legat. 13
L-au dus mai întâi la Annam, căci era socrul lui Caiafa, care era marele preot al acelui
an. 14 Caiafa era acela care dăduse iudeilor sfatul: „Este mai bine să moară un singur om
pentru popor”.
15
Iar Simon Petru şi celălalt discipol îl urmau pe Isus. Acel discipol era cunoscut
marelui preot şi a intrat împreună cu Isus în curtea marelui preot, 16 în timp ce Petru
stătea afară, în faţa porţii. Atunci celălalt discipol, care era cunoscut marelui preot, a
ieşit şi a vorbit cu portăreasa şi l-a lăsat şi pe Petru să intre. 17 Servitoarea portăreasă i-a
spus lui Petru: „Nu cumva eşti şi tu dintre discipolii acelui om?” El i-a zis: „Nu sunt”. 18
Stăteau acolo servitorii şi cei din gardă; făcuseră un foc pentru că era frig şi se
încălzeau. Şi Petru stătea cu ei şi se încălzea.
19
Atunci marele preot l-a întrebat pe Isus despre discipolii lui şi despre învăţătura sa.
20
Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în
templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns. 21 De ce mă întrebi pe
mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit: iată, ei ştiu ce am spus”.
22
Îndată ce a spus acestea, unul dintre cei din gardă, care stătea acolo, i-a dat o palmă
lui Isus, spunând: „Aşa răspunzi tu marelui preot?” 23 Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit
rău, arată-mi ce este rău, dar dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?” 24 Atunci Anna l-a
trimis legat la Caiafa, marele preot.
25
Iar Simon Petru stătea şi se încălzea. Atunci ei i-au spus: „Nu cumva eşti şi tu
dintre discipolii lui?” El a negat şi a zis: „Nu sunt”. 26 Unul dintre servitorii marelui
preot, o rudă a celui căruia Petru i-a tăiat urechea, i-a zis: „Nu te-am văzut eu în grădină
împreună cu el?” 27 Dar Petru a negat din nou şi îndată a cântat cocoşul.

(Mt 27,1-2.11-14; Mc 15,1-5; Lc 23,1-5)
28
Atunci l-au adus pe Isus de la Caiafa la pretoriun. Era dimineaţă. Dar ei nu au intrat
în pretoriu ca să nu se profanezeo şi să poată mânca paştele. 29 Pilat a ieşit afară la ei şi a
spus: „Ce acuzaţie aduceţi împotriva acestui om?” 30 Au răspuns şi i-au zis: „Dacă nu ar
fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat pe mâna ta”. 31 Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-l
voi şi judecaţi-l voi după Legea voastră!” Iudeii i-au spus: „Nouă nu ne este permis să
ucidem pe nimenip”. 32 Astfel trebuia să se împlinească cuvântul pe care îl spusese el,
arătând de ce fel de moarte avea să moară.
mAcest nume este forma greacă a ebraicului Hannania. A fost mare preot între anii 6-15, dar influenţa lui
continuă întrucât cei cinci fii şi ginerele Caiafa au ocupat pe rând funcţia de mare preot. Este posibil ca el
să fi fost personajul principal care a organizat condamnarea lui Isus.
nÎn Palestina, „pretoriul” indica locuinţa permanentă a guvernatorului roman. În timpul lui Isus,
guvernatorul locuia în fortăreaţa Antonia, dar după moartea lui Irod şi în palatul lui Irod. Bibliştii discută
dacă procesul a avut loc în fortăreaţa Antonia (la nord de templu) sau în palatul lui Irod (în partea de sud-
vest a Ierusalimului).
oPentru evrei, locuinţele păgânilor erau impure şi contactul cu ele ducea la impuritate rituală. Se credea
că în jurul caselor păgâne ar fi fost îngropate cadavre de copii avortaţi. Or, contaminarea prin contactul cu
un cadavru durează 7 zile şi prin urmare Paştele trebuia amânat cu o lună (Num 9,6.11; 2Cr 30,2-3).
pDupă mărturia lui Iosif Flavius şi a Talmudului palestinian, iudeilor nu le era permis să dea sentinţe de
condamnare la moarte. Acest drept era rezervat procuratorului roman. Lapidarea sfântului Ştefan şi alte
cazuri similare sunt mai degrabă un linşaj şi o violare a disciplinei romane.

33
Pilat a intrat din nou în pretoriu, l-a chemat pe Isus şi i-a zis: „Tu eşti regele
iudeilor?” 34 Isus a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au vorbit alţii despre
mine?” 35 Pilat a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Poporul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna
mea. Ce ai făcut?” 36 Isus a răspuns: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta. Dacă
împărăţia mea ar fi fost din lumea aceasta, servitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat pe
mâna iudeilor. Dar acum împărăţia mea nu este de aici”. 37 Atunci Pilat i-a zis: „Aşadar,
eşti rege?” Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut şi
pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din
adevăr, ascultă glasul meu”. 38 Pilat i-a zis: „Ce este adevărulq?”
După ce a spus aceasta, a ieşit din nou la iudei şi le-a spus: „Eu nu găsesc în el nici o
vină. 39 Dar este un obicei la voi ca de Paşti să vă eliberez pe cineva; aşadar, vreţi să vi-l
eliberez pe regele Iudeilor?” 40 Atunci au strigat din nou, spunând: „Nu pe acesta, ci pe
Baraba!” Iar Baraba era un tâlhar.
19.1 Atunci Pilat l-a luat pe Isus şi l-a dat să fie biciuitr. 2 Soldaţii au împletit o coroană
din spini, i-au pus-o pe cap şi l-au îmbrăcat cu o haină de purpură, 3 apoi veneau la el şi
spuneau: „Bucură-te, regele Iudeilor!” Şi-i dădeau palmes.
4
Pilat a ieşit din nou afară şi le-a zis: „Iată, vi-l aduc afară ca să ştiţi că nu găsesc în
el nici o vină”. 5 Aşadar, Isus a ieşit afară, purtând coroana de spini şi haina de purpură.
Iar Pilatt le-a zis: „Iată omul!” 6 Când l-au văzut, arhiereii şi cei din gardă, au strigat:
„Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” Pilat le-a zis: „Luaţi-l voi şi răstigniţi-l pentru că eu nu
găsesc în el nici o vină!” 7 Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege şi după această Lege
trebuie să moară, pentru că s-a făcut pe sine Fiul lui Dumnezeu”.
8
Când a auzit Pilat cuvintele acestea, s-a înspăimântat şi mai mult. 9 A intrat iarăşi în
pretoriu şi i-a zis: „De unde eşti tu?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. 10 Atunci Pilat
i-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că eu am putere să te eliberez şi am putere să te
răstignesc?” 11 Isus i-a răspuns: „Nu ai avea nici o putere asupra mea dacă nu ţi-ar fi fost
dată de sus. De aceea, cel care m-a dat în mâinile tale are un păcat mai mare”.
12
De aceea, Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau: „Dacă-l eliberezi pe acesta,
nu eşti prietenul împăratuluiu. Oricine se face pe sine rege, se împotriveşte împăratului”.
qŢinând cont de caracterizarea lui Pilat de către istoriografi, se pare că întrebarea acestuia nu exprimă
nici scepticism filozofic, nici ironie, nici sarcasmul omului politic, nici căutarea serioasă a adevărului. Pur
şi simplu, Pilat este străin şi refractar faţă de mărturia lui Isus despre adevăr.
rDecizia lui Pilat de a-l da pe Isus să fie biciuit nu poate fi interpretată ca o încercare de a-i abate pe iudei
de la planul lor ucigaş, în speranţa că prezentarea lui Isus în starea jalnică de după biciuire ar putea trezi
compasiune. Nici nu se poate susţine că Pilat ar demonstra clemenţă faţă de Isus. În contextul lui Ioan,
Pilat este reprezentantul acelei lumi necredincioase care nu-l recunoaşte, ci îl respinge pe Isus. De altfel,
biciuirea făcea parte, în mod obişnuit, din sentinţa capitală.
sSpre deosebire de ceilalţi evanghelişti, unde batjocorirea şi chinuirea lui Isus din partea soldaţilor este
descrisă pe larg, Ioan reţine doar cele trei elemente: încoronarea cu spini, haina de purpură şi salutul
ironic, care sunt însemnele regalităţii sale. Iar pălmuirea este prezentată ca un gest violent de refuz din
partea oamenilor.
tÎn textele originale lipseşte Pilat, dar pentru a evita confuzia, cele mai multe traduceri specifică
subiectul.
u„Prietenul împăratului” este un titlu onorific acordat ca o recompensă pentru loialitate sau servicii
deosebite făcute împăratului şi imperiului. Aluzie ironică la acuzele formulate deja împotriva lui Pilat
care era suspectat de lezmaiestate faţă de Tiberiu.

13
Când a auzit Pilat cuvintele acestea, l-a dus pe Isus şi s-a aşezatv pe un tron în locul
numit „pavaj de piatră” - iar în ebraică „Gabbataw”. 14 Era ziua Pregătirii Paştelui, pe la
ceasul al şaselea. Şi le-a spus iudeilor: „Iată-l pe regele vostru!” 15 Atunci ei au strigat:
„Ia-l, ia-l, răstigneşte-l”! Pilat le-a spus: „Să-l răstignesc pe regele vostru?” Arhiereii au
răspuns: „Nu avem alt rege decât pe împăratul”. 16 Atunci l-a predat lor ca să fie
răstignit.

(Mt 27,32-44; Mc 15,21-32; Lc 23,26-43)
Aşadar l-au luat pe Isus. 17 Purtându-şi singur crucea, a ieşit spre locul numit „al
Craniului”x, care în ebraică este numit „Golgota”, 18 unde l-au răstignit pe el şi împreună
cu el alţi doi, de o parte şi de alta, iar Isus în mijloc. 19 Pilat a scris şi o inscripţiey şi a
pus-o pe cruce. Era scris: „Isus Nazarineanul, regele Iudeilor”. 20 Mulţi dintre iudei au
citit această inscripţie, pentru că locul unde a fost răstignit Isus era aproape de cetate şi
era scris în ebraică, latină şi greacăz. 21 Arhiereii iudeilor i-au spus lui Pilat: „Nu scrie:
«Regele Iudeilor»a, ci acela a zis: «Eu sunt regele Iudeilor»”. 22 Pilat a răspuns: „Ce-am
scris, am scris”.
23
După ce soldaţii l-au răstignit pe Isus, au luat hainele lui şi au făcut patru părţi,
fiecărui soldat o parte, şi tunicab. Însă tunica era fără cusătură, ţesută dintr-o bucată, de
sus până jos; 24 aşadar, au zis unii către alţii: „Să nu o rupemc, ci să tragem la sorţi pentru
ea, a cui să fie”. Aceasta ca să se împlinească Scriptura:
Au împărţit între ei hainele mele
şi pentru tunica mea au aruncat zaruri.
Soldaţii au făcut toate acestea.
25
Lângă crucea lui Isus, stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa,
şi Maria Magdalena. 26 Aşadar, văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe
vVerbul grec kathizein poate fi tranzitiv sau intranzitiv. În cazul în care este luat ca intranzitiv, se referă la
Pilat, care, fiind judecător în procesul lui Isus, „se aşază pe tronul de judecată”. Dacă verbul este
considerat tranzitiv, descrie atitudinea batjocoritoare a lui Pilat care-l aşază pe Isus pe scaunul de
judecată. În acest caz, scena ironică are următoarea semnificaţie: Isus, recunoscut rege, este invitat să ia
loc pe tron pentru a judeca lumea. Mulţi exegeţi preferă a doua interpretare.
wTermenul aramaic Gabbatha înseamnă „loc înalt”, colină, iar după Talmuld, „colina templului”.
xDupă tradiţia iudaică menţionată de Origene şi preluată de Bisericile Orientale, Adam a fost
înmormântat pe această colină, de unde şi numele „Locul Craniului”.
yLit.: titlu. Este un termen tehnic roman pentru tăbliţa purtată la gât de cel condamnat şi pe care era scris
numele, uneori şi motivul condamnării.
zFaptul că inscripţia este redactată în ebraică-aramaică (limba naţională care este şi limba „Legii”, a
templului), în latină (limba administraţiei romane asociată cu puterea politică) şi în greacă (limba
comunicaţiilor internaţionale şi a schimburilor), are o valoare definitivă şi imutabilă: Isus răstignit este
regele iudeilor pe scena lumii întregi, adică în perspectiva universalităţii culturale şi religioase.
aÎn Evanghelia sfântului Ioan regalitatea lui Isus este tema centrală în confruntarea lui cu reprezentanţii
iudaismului. Isus este Mesia care duce la împlinire speranţa biblică, dar într-o formă care pare negarea ei:
regele-Mesia răstignit. Astfel pentru Ioan, declaraţia finală a lui Pilat („Ce-am scris...”) nu este doar ecoul
obişnuitei birocraţii imperiale, ci mai degrabă o proclamaţie a regalităţii lui Isus ca un fapt inevitabil: Isus
este regele iudeilor şi rămâne în ciuda refuzului sau contestaţiei lor.
bVezi n. Mt 5,40.
cÎn simbolismul biblic, haina sau mantia sfâşiată reprezintă diviziunea celor două regate ale evreilor (1Rg
11,29.32; 1Sam 15,27). „Tunica fără cusătură”, la fel ca şi năvodul care nu se rupe de mulţimea peştilor
(In 21,11) simbolizează unitatea Bisericii realizată prin moartea lui Isus. Faptul că este ţesută dintr-o
bucată şi că soldaţii nu o rup indică pentru evanghelist că cei care fac parte din Biserică nu sunt divizaţi
cu privire la Isus, aşa cum erau iudeii (In 7,43; 19,16; 10,19).

care îl iubea, i-a spus mamei: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”. 27 Apoi i-a spus discipolului:
„Iat-o pe mama ta!”. Şi din ceasul acela discipolul a luat-o acasă, la el.
Moartea lui Isus

(Mt 27,45-56; Mc 15,33-41; Lc 23,44-49)
28
După aceasta, văzând că toate s-au împlinit, ca să se împlinească Scriptura, Isus a
zis: „Mi-e sete”. 29 Era acolo un vas plin cu oţet. Atunci, ei au pus în isopd un burete
îmbibat cu oţet şi i l-au apropiat de gură. 30 După ce a luat oţetul, Isus a spus: „S-a
împlinit!” Şi, plecându-şi capul, şi-a dat duhul.
Coasta străpunsă a lui Isus

31
Întrucât era ziua Pregătirii, ca să nu rămână trupurile pe cruce sâmbăta  pentru că
acea sâmbătă era zi mare  iudeii i-au cerut lui Pilat să le zdrobească fluierele
picioarelore şi să-i ia de acolo. 32 Atunci, au venit soldaţii, au zdrobit fluierele picioarelor
celui dintâi şi ale celuilalt care era răstignit cu el. 33 Dar când au venit la Isus şi au văzut
că deja murise, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, 34 ci unul dintre soldaţi i-a străpuns
coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apăf. 35 Cel care a văzut a dat mărturie şi
mărturia lui este adevărată; el ştie că spune adevărul ca să credeţi şi voi. 36 Acestea s-au
făcut ca să se împlinească Scriptura:
Nu i se va zdrobi nici un os.
37
Iar în altă parte Scriptura mai spune:
Vor privi la cel pe care l-au străpuns.

(Mt 27,57-61; Mc 15,42-47; Lc 23,50-56)
38
După acestea, Iosif din Arimateea, care era discipol al lui Isus, dar în ascuns, de
frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a permis. Atunci, a
venit şi a luat trupul lui Isus. 39 A venit şi Nicodim, cel care fusese mai înainte la el
noaptea, şi a adus un amestec de mir şi aloeg, cam de o sută de litreh. 40 Ei au luat trupul
dÎn cele mai multe manuscrise avem termenul: isop. Mulţi exegeţi preferă termenul hysso = suliţă, care
apare doar în puţine manuscrise târzii, sub pretextul că tulpina de isop este prea scurtă şi fragilă. Totuşi
Ioan alege acest termen pentru valoarea lui simbolică. Isopul era prescris în ritul de stropire cu sângele
mielului pascal (Ex 12,22) şi în riturile de purificare şi consacrare (Lev 14,4-6; Num 19,6). În acest caz,
Isus ar fi indicat în mod indirect ca fiind Mielul Pascal, indicaţie clarificată în continuare, în v. 36.
eMărturiile istorice atestă o astfel de practică pentru grăbirea morţii celor răstigniţi. Este relevantă
descoperirea cadavrului unui răstignit din sec. I (la nord de Muntele Măslinilor) care prezenta urmele
cuielor şi avea femurul drept zdrobit. Însă Ioan este interesat mai mult de aspectul teologic: asemenea
mielului pascal, lui Isus nu-i sunt zdrobite oasele.
fÎn această expresie (unică în Noul Testament) Ioan reuneşte două simboluri: „apa vie” (In 7,38-39; cf.
Zah 13,1; 12,10), simbolizând Duhul lui Dumnezeu, şi „sângele” (In 6,51-56), simbolul jertfirii totale de
sine. S-au încercat unele interpretări care pun pe prim plan „sângele” (sacramentul Euharistiei) sau „apa”
(sacramentul Botezului). În jurul acestui text s-au formulat o mulţime de speculaţii teologice care riscă
uneori să devină arbitrare. Această varietate de orientări exegetice este şi semnul bogăţiei de sens a
textului sfântului Ioan.
gEste o esenţă puternic parfumată, extrasă din lemnul plantei de aloe (Aquilaria agallocha) care creşte în
partea de nord-est a Asiei Mici. De obicei se pulverizează pe pat şi pe haine ( Prov 7,17; Ps 45,8), dar se
foloseşte în mod normal la înmormântări. În acest caz, are rolul de a neutraliza mirosul greu şi de a
împiedica descompunerea.
hLitra (unitate de capacitate) = 327 ml. Cantitatea incredibilă are un rol simbolic, probabil este legată de
ideea regalităţii lui Isus, ca şi accentul pus pe mormântul nou, situat într-o grădină (v. In 19,41).

lui Isus, l-au înfăşurat în giulgiuri, cu uleiurile aromatice, după cum este obiceiul de
înmormântare la evrei. 41 În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină, iar în grădină
era un mormânt nou în care nu fusese pus nimeni, niciodată. 42 Aşadar, pentru că era
ziua Pregătirii iudeilor, iar mormântul era aproape, l-au pus pe Isus acolo.
ÎNVIEREA LUI ISUS
Mormântul gol
(Mt 28,1-10; Mc 16,1-8; Lc 24,1-12)
20.1 În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric, Maria
Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. 2 Atunci a
alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, şi le-a spus:
„L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus”. 3 A ieşit atunci Petru şi
celălalt discipol şi au venit la mormânt. 4 Alergau amândoi împreună, dar celălalt
discipol a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt. 5 Aplecându-se, a
văzut giulgiurile aşezate, dar nu a intrat. 6 Atunci a venit şi Simon Petru, care îl urma, şi
a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile aşezate, 7 dar ştergarul, care fusese pe capul
lui, nu era aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. 8 Atunci a
intrat şi celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut şi a crezut; 9 pentru că
încă nu ştiau Scriptura: că el trebuia să învie din morţi. 10 Atunci discipolii s-au întors
acasă.
Isus se arată Mariei Magdalena

(Mc 16,9-11; Mt 28,9-10)
11
Iar Maria stătea lângă mormânt, afară, şi plângea. În timp ce plângea, s-a aplecat
spre mormânt 12 şi a văzut doi îngeri în haine albe, care stăteau în locul unde zăcuse
trupul lui Isus, unul la cap şi altul la picioare. 13 Ei i-au zis: „Femeie, de ce plângi?” Ea
le-a spus: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus”. 14 Spunând acestea, s-a
întors şi l-a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. 15 Isus i-a zis:
„Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus:
„Domnule, dacă dumneata l-ai luat, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua”. 16 Isus i-a
zis: „Maria!” Ea, întorcându-se, i-a spus în evreieşte: „Rabbuni”  care înseamnă
„Învăţătorulei”. 17 Isus i-a zis: „Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatălj, dar
du-te la fraţii mei şi spune-le: Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi
Dumnezeul vostru”. 18 Maria Magdalena a venit la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe
Domnulk şi că el i-a spus acestea.
(Mt 28,16-20; Mc 16,14-18; Lc 24,36-49)
19
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii,
de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace
vouă!” 20 Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au
văzut pe Domnul. 21 Atunci Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl,
aşa vă trimit şi eu pe voi”. 22 Şi spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi
iUnele manuscrise adaugă: şi a alergat ca să-l cuprindă, probabil se încearcă o justificare a replicii lui
Isus: „Nu mă reţine”.
jMulte manuscrise adaugă: meu.
kLit.: şi le-a vestit: „L-am văzut pe Domnul!” şi ce i-a spus ei .

pe Duhul Sfânt. 23 Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi
ţinute”.
Isus se arată lui Toma

24
Însă Toma, unul din cei doisprezece, care se numea „Geamănul”, nu era cu ei când
a venit Isus. 25 Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a
zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în
semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.
26
După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a
venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!” 27 Apoi i-a spus
lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta
mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. 28 Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi
Dumnezeul meu!” 29 Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu
au văzut şi au crezut”.
Scopul Evangheliei
30
Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în
cartea aceasta. 31 Acestea, însă, au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui
Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.
IV. EPILOG

lângă Marea Tiberiadei
21.1 După acestea, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei şi li s-a
arătat astfel: 2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din
Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. 3 Simon Petru le-a spus:
„Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în
barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Când era de acum dimineaţă, Isus stătea
pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. 5 Aşadar, Isus le-a zis: „Copii, nu aveţi ceva
de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” 6 Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptăl
a bărcii şi veţi găsi”. Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii
peştilor. 7 Atunci discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!”
Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina  pentru că era dezbrăcat  şi
s-a aruncat în mare. 8 Ceilalţi discipoli au venit cu barca  pentru că nu erau departe de
uscat, ci la vreo două sute de coţim  trăgând cu ei năvodul cu peşti.
9
Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşte pus deasupra şi pâine. 10 Isus
le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” 11 Atunci Simon Petru a urcat în
lAdjectivul dexios = drept, asociat cu mâna sau cu partea dreaptă arată partea cea mai nobilă şi mai
importantă: binecuvântarea este transmisă prin impunerea mâinii drepte (Gen 48,13-18); în ritualul
consacrării preoţilor partea dreaptă e cea mai importantă din punct de vedere ritual (Ex 29,20); Mâna
dreaptă a lui Dumnezeu e simbolul acţiunii sale eficace şi salvifice (Dt 32,40; Ps 18,36). Partea dreaptă a
tronului este rezervată pentru regină (1Rg 2,19; Ps 45,10). Regele Mesia stă la dreapta lui Dumnezeu (Ps
110,1); iar din partea dreaptă a templului izvorăşte apa care purifică şi dă rodnicie pământului Israelului
(Ez 47,1).
mCot (unitate de măsură pentru lungime) = 45 cm.

barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trein de peşti mari. Şi, deşi erau
aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre
discipoli nu îndrăznea să-l întrebe „Tu cine eşti?” căci ştiau că este Domnul. 13 Isus a
venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. 14 Aceasta a fost de acum a treia oară că
Isus s-a arătat discipolilor, după ce a înviat din morţi.
Misiunea pastorală a lui Petru

15
După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă
iubeşti mai mult decât aceştia?” El i-a zis: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. El i-a
spus: „Paşte mieluşeii mei!” 16 El i-a zis iarăşi, a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă
iubeşti?” El i-a spus: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. I-a zis: „Paşte oile mele!” 17 I-a
zis a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că i-a zis a
treia oară: „Mă iubeşti?” şi i-a spus: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a
zis: „Paşte oile mele! 18 Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur
şi te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni îţi vei întinde mâinileo şi te va încinge
un altul şi te va duce unde nu vrei”. 19 Dar aceasta a spus-o, arătând cu ce moarte îl va
preamări pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: „Urmează-mă!”
20
Întorcându-se, Petru l-a văzut venind din urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus,
care în timpul cinei se aplecase pe pieptul lui şi îi spusese: „Doamne, cine este cel care
te va trăda?” 21 Aşadar, văzându-l pe acesta, Petru i-a spus: „Doamne, dar acesta?” 22 Isus
i-a zis: „Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-
mă!” 23 Astfel a ieşit vorba printre fraţi că discipolul acela nu va muri. Dar Isus nu-i
spusese că nu va muri, ci: „Dacă vreau ca acesta să rămână până când voi veni, ce te
priveşte?”p.
Concluzie
24
Acesta este discipolul care dă mărturie despre acestea şi le-a scris, iar noi ştim că
mărturia lui este adevărată.
25
Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus. Dacă acestea s-ar scrie una câte
una, cred că nici lumea întreagă nu ar cuprinde cărţile scrise.
nS-au căutat multe interpretări cu privire la simbolismul numărului. Exegeza cea mai serioasă se
mulţumeşte să vadă aici o aluzie la universalitatea, plinătatea şi unitatea Bisericii ca şi la rodnicia misiunii
sale.
oExpresia şi imaginea întinderii mâinilor, pentru scriitorii creştini din primele secole se referă în general
la moartea pe cruce (Petru va muri răstignit în anul 67 la Roma).
pUnele manuscrise omit: ce te priveşte?.
Faptele Apostolilor
FAPTELE APOSTOLILOR
INTRODUCERE
Autorul - Tradiţia creştină consideră că autorul cărţii Faptele Apostolilor este acelaşi
cu autorul celei de-a treia Evanghelii, sfântul Luca, pentru faptul că: amândouă sunt
dedicate aceleiaşi persoane: Teofil (Lc 1,4; Fap 1,1); există o unitate de vocabular şi de
stil; apar aceleaşi motive literare şi teologice, cu unele diferenţe datorate naturii faptelor
relatate şi a izvoarelor diferite. Sfântul Luca este unul dintre discipolii sfântului Paul
(Col 4,14; 2Tim 4,11), convertit de la păgânism în Antiohia, unde probabil făcea deja
parte dintre „temătorii de Dumnezeu” (vezi n. Fap 2,11), de profesie medic, cu o
formaţie culturală deosebită.
Limba - este greaca koiné folosită în lumea elenistică din timpul său cu elemente
stilistice şi gramaticale de tip literar. Limbajul folosit constituie un fel de oglindă a
situaţiei relatate (discursurile lui Petru sunt colorate cu termeni semitici; discursul lui
Paul din Areopag are eleganţa discursurilor oratorilor atenieni; acţiunile şi evenimentele
minunate întâmplate lui Petru şi Paul sunt relatate într-un stil narativ popular captivant).
Se observă o primă parte mai statică în relatarea despre Biserica primară din Ierusalim,
spre deosebire de partea a doua în care răspândirea Evangheliei este relatată într-un ritm
dinamic şi alert ce provoacă entuziasmul lectorului creştin.
Destinatarii - Deşi nu-i exclude pe iudei, se pare că sfântul Luca se adresează în
primul rând unei comunităţi formate în cea mai mare parte din cei convertiţi de la
păgânism, preocupaţi de legătura lor cu exigenţele Vechiului Testament. Ca şi în
Evanghelie, sfântul Luca este preocupat de instruirea şi edificarea creştinilor, insistând
asupra rolului credinţei şi invitând Biserica să trăiască sub conducerea Duhului Sfânt ca
„o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32).
Structura - După ce este prezentată comunitatea din Ierusalim în aşteptarea Duhului
Sfânt şi mărturia plină de curaj a apostolilor în timpul primelor persecuţii (1,1-5,42).
După martiriul sfântului Ştefan, sfântul Luca prezintă activitatea misionară în Palestina
(6,1-12,25). Este descrisă apoi misiunea lui Barnaba şi a lui Paul în Asia şi încordarea
relaţiilor dintre creştinii iudaizanţi şi cei proveniţi din păgânism (13,1-15,33), activitatea
lui Paul în marile cetăţi ale Greciei (15,36-20,38), întoarcerea lui la Ierusalim, arestarea
şi călătoria la Roma, unde vesteşte cuvântul Evangheliei (21,1-28,31).
Locul - Nu există o certitudine cu privire la locul scrierii cărţii. Au fost propuse
Ahaia, Efesul sau Corintul. Totuşi, analiza textelor din Fap 21 şi 2Tim 4,11, susţine
părerea că Faptele Apostolilor ar fi fost compusă la Roma.
Data - Cartea a fost scrisă la puţin timp după Evanghelia a III-a. Autorul nu cunoaşte
persecuţiile lui Domiţian (81-96 d.C.) împotriva creştinilor din Roma şi din Asia Mică,
ceea ce înseamnă că lucrarea a fost terminată înainte de anul 90.
Teologia - Faptele, evenimentele şi episoadele relatate de autor sunt plasate în tema
împlinirii istoriei mântuirii: Isus este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament, iar
istoria Bisericii este împlinirea promisiunii profeţilor şi a profeţiei lui Cristos. Aceasta
presupune transmiterea tradiţiei alcătuite de martorii oculari care devin trimişi ai
Bisericii pentru vestirea evangheliei.
Pentru Faptele Apostolilor, timpul prezent (astăzi) este timpul cuvântului lui
Dumnezeu. Predicarea cuvântului îi cheamă pe ascultători la convertire şi la botez (prin
Faptele Apostolilor
baia apei în numele lui Isus Cristos) prin care se obţine iertarea păcatelor şi participarea
la darurile Duhului Sfânt (prin impunerea mâinilor).
Duhul Sfânt este acela care face viu cuvântul predicat şi întăreşte vestirea evangheliei
prin fapte minunate şi prin carismele puse în slujba Bisericii.
Deşi comunităţile sunt numeroase, ele au conştiinţa că merg pe aceeaşi cale (calea lui
Dumnezeu), au acelaşi nume şi toate împreună constituie Biserica lui Dumnezeu
formată din circumcişi şi necircumcişi, care se adună în ziua Domnului pentru a asculta
învăţătura apostolilor, pentru frângerea pâinii şi comuniunea fraternă.
În interiorul Bisericilor se detaşază grupuri de credincioşi care au misiuni speciale:
apostolii în comuniune cu Petru, diaconii, prezbiterii, etc., şi credincioşii de rând.
Cartea se termină pe un ton plin de speranţă. Paul profită de starea lui de semi-
libertate la Roma pentru a predica evanghelia. Se sugerează astfel că nici o opoziţie
umană, nici o opoziţie instituţională faţă de credinţă, nici măcar cea a poporului evreu,
nu pot împiedica victoria cuvântului „împărăţiei lui Cristos”.
Faptele Apostolilor
FAPTELE APOSTOLILOR
INTRODUCERE
Prolog
1.1 În prima carte, o Teofila, am tratatb despre tot ce a făcut şi a învăţat Isus, de la început
2
până în ziua în care a fost înălţat, după ce, prin Duhulc Sfânt, i-a instruit pe apostolii pe
care îi alesese. 3 După pătimirea sa, el li s-a prezentat viu, cu multe dovezi,
arătându-li-se timp de patruzeci de zile şi vorbindu-le despre cele privitoare la împărăţia
lui Dumnezeu.
Misiunea încredinţată apostolilor

4 d
Şi în timp ce era cu ei , le-a poruncit să nu se îndepărteze de Ierusalim, ci să aştepte
promisiunea Tatălui „pe care  [zicea el]  aţi auzit-o de la mine: 5 Ioan a botezat cu
apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt nu după multe zile”.
6
Atunci, cei care se adunaseră l-au întrebat: „Doamne, în acest timp vei restaura
împărăţia lui Israel?” 7 Dar el le-a zis: „Vouă nu vă este dat să cunoaşteţi timpurile sau
momentele pe care Tatăl le-a stabilit prin propria autoritate. 8 Însă, când va veni Duhul
Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori în Ierusalim, în toată
Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului”.

9
Şi după ce a spus acestea, sub privirile lor, el a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din
ochii lor. 10 În timp ce erau cu ochii aţintiţi spre cer şi el se înălţa, iată că le-au apărut doi
bărbaţi în haine albe 11 şi le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cere? Acest
Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer”.
I. AŞTEPTAREA DUHULUI SFÂNT
Comunitatea apostolilor
12
Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilorf, care se află
aproape de Ierusalim, cât un drum [permis] în zi de sâmbătăg. 13 Când au intrat, au urcat
aVezi n. Lc 1,3.
bLit.: Primul cuvânt l-am făcut, o Teofil, despre toate câte a început Isus să facă şi să spună....
cPoate fi înţeles şi ca înălţat prin Duhul Sfânt.
dSensul verbului synalizo este nesigur. În greaca clasică înseamnă „a mânca sare împreună”, „a sta la o
masă comună”, dar nu este atestat decât după sec. al II-lea. Lingviştii presupun o altă rădăcină 
synaulizo care înseamnă „a fi, a sta împreună”.
eUnele manuscrise omit: la cer.
f„Muntele Măslinilor” se întinde paralel cu colina pe care se afla templul, separat de aceasta prin valea
Cedron. Are trei vârfuri: la nord (810 m) vârful numit „Viri Galilaei”, în centru (808 m), locul tradiţional
al înălţării lui Isus la ceruri, iar la sud (734 m) „Muntele Scandalului” (cf. 2Rg 23,14-16) datorită cultului
adus aici zeităţilor păgâne. Pe partea estică se află localităţile Betania şi Betfaghe.
gDupă interpretările rabinilor, un evreu se putea deplasa în zi de sâmbătă până la o distanţă de 2000 de
coţi (aproximativ 1 km).
Faptele Apostolilor
în încăperea de sus, unde obişnuiau să se aduneh. Erau: Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei,
Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob fiul lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui
Iacob. 14 Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu
Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui.
Alegerea lui Matia în locul lui Iuda

15
În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor - mulţimea celor adunaţi în acel
loc era cam de o sută douăzeci de persoanei - şi a spus: 16 „Fraţilor, trebuia să se
împlinească Scriptura pe care a spus-o dinainte Duhul Sfânt prin gura lui David despre
Iuda, cel care a devenit călăuza celor care l-au prins pe Isus. 17 Căci el era din numărul
nostru şi fusese părtaş al aceleiaşi slujiri. 18 Dar acesta şi-a cumpărat un ogor din plata
nelegiuirii sale şi, căzând cu capul în josj, a crăpat la mijloc şi i s-au vărsat toate
măruntaiele. 19 [Faptul] a devenit atât de cunoscut tuturor locuitorilor Ierusalimului,
încât locul acela este numit în limba lor „Hakeldamah”, adică „Ogorul Sângelui”. 20 Căci
este scris în Cartea Psalmilor:
Să devină locuinţa lui pustie
şi să nu fie locuitor în ea
şi
Misiunea lui să o ia altul.
21
Aşadar, trebuie ca unul dintre aceşti bărbaţi, care ne-au însoţit în tot timpul cât a trăit
printre noik Domnul Isus, 22 începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost
înălţat de la noi, să devină martor al învierii lui împreună cu noi”.
23
Au propus doi: pe Iosif, cel chemat Barsabal, numit şi Iustus, şi pe Matiam. 24 Apoi
s-au rugat astfel: „Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor, arată-ne pe care dintre
aceştia doi l-ai ales, 25 ca să ia locul în această slujire şi în apostolatul din care a căzut
hÎncăperea de la etaj în locuinţele evreilor înstăriţi era folosită ca sală de reuniune, loc de studiu şi de
rugăciune.
iMulţi interpreţi presupun că sfântul Luca ar face referinţă la numărul necesar pentru constituirea unui
Sinedriu local, dar prezenţa femeilor în acest grup ca şi aproximaţia („cam”) infirmă această interpretare.
jExpresia este neclară şi se traduce „cu capul înainte” (cf. Înţ 4,19), ori „s-a umflat”. Câteva manuscrise,
făcând aluzie la descrierea morţii lui Iuda din Mt 27,3-10, schimbă termenul cu: s-a spânzurat. Deşi
relatările despre moartea lui Iuda sunt divergente, în Noul Testament, ele concordă în a scoate în evidenţă
că Iuda a murit în mod tragic ca o consecinţă a perfidiei şi trădării sale.
kLit.: Intra şi ieşea dintre noi. Expresia subliniază aici că mărturia pe care o dă un apostol trebuie să se
bazeze pe participarea directă şi neîntreruptă la activitatea publică a lui Isus. De fapt, Luca, în Evanghelia
sa (23,49-50), spre deosebire de ceilalţi evanghelişti, ni-i prezintă pe apostoli ca martori şi în timpul
răstignirii.
lBar-saba înseamnă „fiul” unei femei cu numele de „Saba”. Acest Iosif Barsaba, la fel ca mulţi evrei din
perioada aceasta, are şi un nume latin: Iustus = cel drept.
mMatia este forma scurtă a lui Matatiah = darul lui Dumnezeu. După Eusebiu din Cezareea, Matia era
unul din cei şaptezeci şi doi de discipoli. După Rusalii ar fi predicat în Iudeea şi ar fi fost ucis cu pietre de
către evrei. Există şi o evanghelie apocrifă care-i poartă numele.
Faptele Apostolilor
Iuda, ca să meargă la locul care i se cuvenea”. 26 Atunci au tras la sorţin pentru ei şi
sorţul a căzut pe Matia, iar el a fost numărat cu cei unsprezeceo apostoli.
II. MĂRTURIA APOSTOLILOR LA IERUSALIM
Coborârea Duhului Sfânt

2.1 Când a sosit ziua Rusaliilorp, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. 2 Şi dintr-o
dată s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga
casă în care stăteau. 3 Atunci le-au apărut nişte limbi de foc împărţindu-se şi aşezându-se
asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să
vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească.
5
Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. 6
Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas uimită, pentru că fiecare îi
auzea pe ei vorbind în limba sa. 7 Erau uimiţi şi se minunau spunând: „Oare nu sunt
galileeni toţi aceştia care vorbesc? 8 Şi cum de-i auzim fiecare în limba în care ne-am
născut? 9 Parţiq, mezir, elamiţis şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadociat, din
Pontu şi Asia, 10 din Frigiav şi Pamfiliaw, din Egipt şi din părţile Libiei, care sunt aproape
nTragerea la sorţi era o practică foarte răspândită în lumea antică. În Vechiul Testament nu este
considerată ca o magie, din contra, Dumnezeu, înaintea căruia se făcea tragerea la sorţi, era cel care
decide. Cea mai cunoscută formă de tragere la sorţi este aceea de a introduce zarurile şi a le scutura până
ce cade unul. Tragerea la sorţi scoate în evidenţă aspectul carismatic al unei vocaţii pentru a îndeplini o
slujire în Biserică şi exclude falsa democratizare a ocupării funcţiilor în comunitate. De notat că Luca nu
va mai vorbi despre această practică după coborârea Duhului Sfânt.
oUnele manuscrise au: cei doisprezece.
pLit.: Pentecoste = a cincizecea zi. Este a treia dintre sărbătorile importante ale Vechiului Testament. La
început era sărbătoarea încheierii recoltării grâului (Ex 23,14-17); după exilul babilonic i se adaugă o
nuanţă istorică: celebrarea alianţei de pe Sinai (2Cr 15,10-15). Datarea era fixată la început la şapte
săptămâni de la începutul secerişului, iar apoi s-a calculat ca a cincizecea zi de la sărbătoarea Paştelui. În
Noul Testament devine sărbătoarea „Coborârea Duhului Sfânt”, ziua naşterii Bisericii şi începutul
misiunii ei în lumea întreagă. Termenul românesc „Rusalii” derivă sau dintr-o sărbătoarea a romanilor, în
amintirea răposaţilor, când mormintele erau împodobite cu trandafiri (Rosalia), sau din rusă: rusalki -nişte
duhuri rele care dezlănţuie furtuni şi iau minţile oamenilor (iele). Aceste tradiţii superstiţioase n-au nici o
legătură cu sensul biblic al sărbătorii Rusaliilor.
q„Parţi”  numele locuitorilor din ţinutul „Parthia”, care se întindea de la Marea Caspică până la fluviile
Indus şi Eufrat, aproximativ pe teritoriul Iranului de azi.
r„Mezii”  popor aşezat în partea vestică a platoului Iranului, consideraţi în Vechiul Testament ca fii ai
lui Iafet (Gen 2; 1Cr 5). Ţinutul este menţionat în relatarea deportării evreilor după dărâmarea
Ierusalimului (587 î.C.). În imperiul persan, ţinutul devine o satrapie (Est 1,3), dar poporul îşi păstrează
autonomia.
s„Elamiţii”  locuitorii ţinutului situat la E-NE în valea Tigrului şi Eufratului, în munţii Zagros, cu
capitala Susa. Sunt menţionaţi în listele popoarelor semite în Gen 10,21; împreună cu asirienii au atacat
Ierusalimul (Is 22,6) şi în ţinutul lor au fost exilaţi evreii.
t„Capadocia”  Ţinutul din estul Turciei de azi, între Munţii Taurus la sud, Halys la nord şi Ararrat la est.
În anul 17 d.C., devine provincie romană. Creştinilor din acest ţinut li se adresează sfântul Petru în 1Pt
1,1.
u„Pont” era provincia romană de pe coasta sudică a Mării Negre, la nord de Capadocia. Ţinutul este
foarte accidentat, cu munţi şi văi înguste. Oraşe importante erau Sinope, Amisus, Amaseia, Lycopolis, etc.
v„Frigia”  ţinut în partea central-vestică a Turciei de astăzi, având ca principale oraşe cunoscutele centre
creştine: Hierapolis, Colose, Laodiceea.
w„Pamfilia”  ţinut în sudul Turciei de azi; oraşe importante: Perge şi Atalia. Existau în Pamfilia
comunităţi iudaice din timpul Macabeilor (1Mac 15,23).
Faptele Apostolilor
de Cirene , romani în trecere, atât iudei cât şi prozeliţiy, cretani şi arabi, îi auzim
x 11
vorbind în limbile noastrez despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. 12 Căci toţi erau
uimiţi şi nu ştiau ce să creadă. Spuneau unii către alţii: „Ce poate să însemne aceasta?”
13
Dar alţii, bătându-şi joc, ziceau: „Sunt plini de must”.
Discursul lui Petru în ziua de Rusalii

14
Atunci, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi
le-a spus:
„Bărbaţi iudei şi voi toţi care locuiţi în Ierusalim, să vă fie cunoscută aceasta şi
ascultaţi cu atenţie cuvintele mele! 15 Aceştia nu sunt beţi, aşa cum credeţi voi, căci este
ceasul al treilea al zileia. 16 Însă aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioelb:
17
Atunci, în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu,
voi revărsa din Duhul meu peste orice om.
Şi vor profetiza fiii şi fiicele voastre,
tinerii voştri vor avea viziuni,
iar bătrânii voştri vor visa visuri.
18
Chiar şi peste servitorii şi servitoarele mele,
în zilele aceleac, voi revărsa din Duhul meu,
iar ei vor profetizad.
19
Şi voi face minuni sus, în cer,
şi semne jos, pe pământ:
sânge şi foc şi nor de fume.
20
Soarele se va schimba în întuneric
şi luna în sânge
înainte de a veni ziua Domnului,
zi mare şi strălucitoare.
21
Atunci, oricine va invoca numele Domnului
va fi mântuit.
22
Bărbaţi israeliţi, ascultaţi aceste cuvinte: Pe Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de
Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu
prin el în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, 23 pe acesta, care a fost dat după
planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu şi pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile
celor fărădelege, 24 pe acesta Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţiif,
deoarece nu era posibil să fie ţinut sub puterea ei. 25 Căci David spune cu privire la el:
x„Cirene”  capitala Cirenaicii, pe ţărmul de nord al Africii, pe teritoriul actual al Libiei. În timpul
Noului Testament exista aici un puternic centru iudaic. Era patria lui Simon, care a purtat crucea lui Isus
(Mt 27,32 şi textele paralele), şi a lui Lucius, profet învăţător în Antiohia (Fap 3,1).
ySpre deosebire de „temătorii de Dumnezeu” (Fap 10,2), care simpatizau iudaismul, fără a ajunge la
practicarea rituală a Legii, „prozeliţii”, şi ei oameni de origine neebraică, acceptând circumcizia, erau
consideraţi membri ai poporului ales (Mt 23,15). Cu ocazia sărbătorilor principale, veneau în pelerinaj şi
evreii răspândiţi printre popoarele enumerate de sfântul Luca.
zLimba folosită în liturgia de la templu era aramaica (Legea era citită în ebraică), limbă pe care şi
peregrinii o înţelegeau. Faptul miraculos este că acum îi aud simultan pe apostoli vorbind chiar în
dialectele vorbite în ţările lor de rezidenţă.
aCorespunde cu ora nouă dimineaţa. Vezi n. Mt 20,3.
bÎn unele manuscrise este omis: Ioel.
cUnele manuscrise au singularul, altele omit: în zilele acelea.
dCâteva manuscrise omit: iar ei vor profetiza.
eAcelaşi grup de manuscrise omite: sânge şi foc şi nor de fum.
Faptele Apostolilor
Îl vedeam mereu în faţa mea pe Domnul,
căci el este la dreapta mea ca să nu mă clatin.
26
De aceea s- a bucurat inima mea
şi limba mea a tresăltat de veselie;
ba mai mult, şi trupul meu
se va odihni în speranţă,
27
pentru că nu vei lăsa sufletul meu
în locuinţa morţilorg
şi nici nu vei permite
ca sfântul tău să vadă putrezirea.
28
Mi- ai făcut cunoscute căile vieţii,
mă vei umple de bucurie cu prezenţa ta.
29
Fraţilor, să-mi fie permis să vă vorbesc cu îndrăzneală despre patriarhul David: el a
murit şi a fost îngropat şi mormântul lui este printre noi până în ziua de azi. 30 Dar,
întrucât era profet şi ştia că Dumnezeu îi făcuse jurământ să aşeze pe tronul său un
descendent al lui, 31 el a văzut dinainte şi a vorbit despre învierea lui Cristos:
el nu a fost lăsat în locuinţa morţilor
şi nici trupul lui nu a văzut putrezirea.
32
Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt. 33 Înălţat
fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat
pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi. 34 Căci David nu s-a suit la ceruri, totuşi spune:
aşază- te la dreapta mea
35
până când îi voi pune pe duşmanii tăi
36
Aşadar, să ştie cu siguranţă toată Casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi
Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit”.
Primele convertiri
37
Când au auzit au fost pătrunşi la inimă şi i-au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli:
„Ce să facem, fraţilor?” 38 Petru le-a zis: „Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze
în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului
Sfânt. 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt
departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru”. 40 Şi cu multe alte cuvinte
dădea mărturie şi-i îndemna: „Salvaţi-vă de această generaţie perversă”. 41 Aşadar, cei
care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei
mii de suflete.
Prima comunitate creştină

42
Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea
pâinii şi la rugăciune. 43 Şi toţi erau cuprinşi de teamă: multe minuni şi semne se
fÎn unele manuscrise avem: durerile Hadesului. Termenul grec Hades traduce aici ebraicul sheol =
locuinţa morţilor. În textul ebraic termenul tradus de LXX cu: dureri înseamnă „legături”. De aceea unele
traduceri moderne au: legăturile morţii.
gLit.: Hades.
Faptele Apostolilor
înfăptuiau prin apostoli. Toţi cei care credeau erau împreunăi şi aveau toate în comun:
h 44
45
îşi vindeau proprietăţile şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie
fiecare. 46 Şi în fiecare zi stăruiau împreună în templu, frângeau pâinea în casele lor şi
primeau hrana cu bucurie şi cu inimă curată. 47 Îl lăudau pe Dumnezeu şi aveau trecere
în faţa întregului popor. Iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lorj pe cei ce aveau să se
mântuiască.
Petru vindecă un olog

3.1 Petru şi Ioan urcau la templu pentru rugăciunea de la ceasul al nouălea. 2 Atunci era
dus un om, olog din naştere, pe care îl puneau în fiecare zi la poarta templului, numită
„Cea Frumoasă”k, ca să ceară pomană de la cei care intrau în templu. 3 Văzându-i pe
Petru şi pe Ioan, care voiau să intre în templu, el le-a cerut să-i dea de pomană. 4 Petru
şi-a aţintit privirea asupra lui şi, împreună cu Ioan, i-a zis: „Uită-te la noi!” 5 El i-a privit
cu atenţie aşteptând să primească ceva de la ei. 6 Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur nu am,
însă ceea ce am, aceea îţi dau: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, ridică-tel şi
umblă!” 7 Şi prinzându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Îndată i s-au întărit picioarele şi
gleznele, 8 şi sărind în picioare, a început să umble. A intrat cu ei în templu umblând,
sărind şi lăudându-l pe Dumnezeu. 9 Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-l pe
Dumnezeu 10 şi l-au cunoscut: el era acela care şedea la Poarta Frumoasă a templului ca
să ceară pomană. Au fost cuprinşi de teamă şi uimire pentru cele ce i se întâmplaseră.
Discursul lui Petru în Porticul lui Solomon

11
Întrucât el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot poporul, cuprins de uimire, a alergat la ei
în Porticul numit „al lui Solomon”. 12 Când Petru a văzut aceasta, s-a adresat poporului:
„Bărbaţi israeliţi! De ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi aşa la noi, ca şi
cum prin puterea şi cucernicia noastră l-am fi făcut pe acesta să umble? 13 Dumnezeul lui
Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacobm, Dumnezeul părinţilor noştri,
l-a glorificat pe Fiul său Isus pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi l-aţi renegat
înaintea lui, pe când el era hotărât să-l elibereze. 14 Voi l-aţi renegat pe cel sfânt şi drept
şi aţi cerut să vă fie graţiat un om criminal. 15 Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă,
dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori. 16 Prin credinţa
în numele lui, [omul] acesta, pe care îl vedeţi şi îl cunoaşteţi, a fost întărit; numele [lui
Isus] şi credinţa în el i-au dat acestuia vindecarea deplină înaintea voastră a tuturor.
17
Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii
voştri, 18 dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce promisese de mai înainte prin gura
tuturor profeţilor că Cristosul său va suferi. 19 Aşadar, convertiţi-vă şi întoarceţi-vă
hÎn unele manuscrise se adaugă: prin mâinile, altele au: Prin apostoli se înfăptuiau în Ierusalim multe
minuni şi semne, de aceea o teamă mare îi cuprindea pe toţi oamenii.
iUnele manuscrise omit: împreună.
jLit.: la un loc; unele manuscrise adaugă: în Biserică.
k„Poarta Frumoasă” nu poate fi identificată cu siguranţă. Ar putea fi poarta dintre curtea păgânilor şi
curtea femeilor sau dintre curtea femeilor şi curtea bărbaţilor.
lÎn cele mai importante manuscrise lipseşte: ridică-te şi, dar apare în foarte multe manuscrise.
mUnele manuscrise au următoarea variantă: Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob.... Unii
traducători (BJ, RSV, TOB, Traducerea Patriarhiei Române, Cornilescu) consideră că acesta ar fi textul
originar. Dar nu i se poate nega autorului dreptul de a cita ad litteram un text din Ex 3,6, fidelitate arătată
şi de evanghelişti (Lc 20,37; Mt 22,32; Mc 12,26; Fap 7,32).
Faptele Apostolilor
pentru ca păcatele voastre să fie iertate 20 ca să vină timpuri de mângâiere de la Domnuln
şi să-l trimită pe cel ce v-a fost hotărât de mai înainte, pe Cristos Isus, 21 pe care cerul
trebuie să-l primească până în timpurile restabilirii tuturor lucrurilor despre care a vorbit
Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie. 22 Căci Moise a spuso: Domnul
Dumnezeul vostrup va ridica pentru voi dintre fraţii voştri un profet ca mine; voi să- l
ascultaţi în toate câte vi le va spune. 23 Oricine nu va asculta de acel profet, va fi stârpit
din popor. 24 Dar şi toţi profeţii, începând de la Samuel şi de la toţi cei care au vorbit, au
vestit şi aceste zile. 25 Voi sunteţi fiii profeţilor şi ai alianţei pe care Dumnezeu a
încheiat-o cu părinţiiq voştri când i-a spus lui Abraham: Prin descendenţa ta vor fi
binecuvântate toate naţiunile pământului. 26 Înviindu-l pe Fiul său, Dumnezeu l-a trimis
mai întâi la voi ca să vă binecuvânteze şi fiecare să se întoarcă de la răutăţile sale”.
Petru şi Ioan în faţa Sinedriului

4. Pe când vorbeau poporului, au venit la ei preoţiir, comandantul gărzii templului şi
1
saduceii, 2 înfuriaţi că învaţă poporul şi vestesc în [numele] lui Isus învierea din morţi. 3
Au pus mâinile pe ei şi i-au aruncat în închisoare până a doua zi, căci era deja seară. 4
Dar mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor s-a ridicat la
aproape cinci mii.
5
A doua zi s-au adunat în Ierusalim comandanţii, bătrânii şi cărturarii, 6 marele preot
Anna, Caiafa, Ioans şi Alexandru şi toţi câţi erau din neamul arhieresc, 7 i-au adus în
mijloc şi au început să-i interogheze: „Cu ce putere şi în numele cui faceţi voi aceasta?”
8
Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus:
„Conducători ai poporului şi bătrânit, 9 noi suntem cercetaţi pentru binele făcut unui
om bolnav şi cum a fost acesta vindecat. 10 Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor
al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe
care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în elu [omul] acesta stăv înaintea voastră vindecat. 11
[Isus] este:
piatra dispreţuită de voi, constructorii,
care a ajuns piatra unghiulară.
12
Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat
oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.
13
Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi
necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus. 14 Dar privindu-l pe
omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă.
15
Atunci, poruncindu-le să iasă afară din Sinedriu, s-au sfătuit între ei 16 spunând: „Ce să
facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalim că
prin ei s-a săvârşit o adevărată minune şi nu o putem nega. 17 Dar ca [aceasta] să nu se
nLit.: de la faţa Domnului.

oMulte manuscrise adaugă: părinţilor voştri.
pUnele manuscrise omit, altele au: vostru.
qUnele manuscrise au: noştri.
rCâteva manuscrise importante au: arhiereii în loc de: preoţii.
sUnele manuscrise au în loc de: Ioan, Ionatan. Aceşti doi arhierei, Ioan şi Alexandru, nu sunt cunoscuţi
nici din Noul Testament, nici din literatura extrabiblică. Ionatan ar putea fi unul dintre fiii lui Anna care a
fost mare preot între anii 36-37 d.C.
tMulte manuscrise au: bătrânii lui Israel, altele: bătrânii poporului lui Israel.
uLit.: Acesta.
vCâteva manuscrise adaugă: şi în nimeni altul omul acesta stă astăzi.
Faptele Apostolilor
răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în
numele acesta”.
18
Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut de loc şi să nu mai
înveţe în numele lui Isus. 19 Dar Petru şi Ioan le-au răspuns: „Judecaţi voi dacă este drept
înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu. 20 Căci noi
nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”.
21
Dar ei, ameninţându-i din nou, i-au lăsat să plece, negăsind nimic pentru ce să-i
pedepsească, din cauza poporului, pentru că toţi îl preamăreau pe Dumnezeu pentru cele
întâmplate. 22 Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de
patruzeci de ani.
Comunitatea creştină în rugăciune

23
După ce au fost lăsaţi să plece, au venit la ai lor şi le-au vestit toate câte le
spuseseră arhiereii şi bătrânii. 24 Iar ei, când au auzit, şi-au ridicat împreună glasul către
Dumnezeu şi au spus: „Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte
sunt în ele, 25 tu le-ai spus părinţilor noştri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău
David:
De ce s-au întărâtat naţiunile
şi popoarele au născocit planuri deşarte.
26
S-au ridicat regii pământului
şi conducătorii s-au răzvrătit laolaltă
împotriva Domnului şi împotriva Unsului său.
27
Căci într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat
în cetatea aceasta Irod şi Ponţiu Pilatw împreună cu păgânii şi popoarele lui Israel 28 ca să
împlinească toate câte mâna ta şi voinţa ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie. 29 Şi
acum, Doamne, priveşte de sus la ameninţările lor şi îngăduie servitorilor tăi să
vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala 30 şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări,
semne şi minuni prin numele Slujitorului tău sfânt, Isus”. 31 Pe când se rugau, s-a
cutremurat locul în care erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau
cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Viaţa comunitară a primilor creştini

32
Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Nici unul
dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun. 33 Apostolii
dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de
mult har.
34
De fapt nu era nici unul dintre ei care să ducă lipsă, căci toţi care posedau terenuri
sau case, le vindeau, aduceau preţul celor vândute 35 şi îl puneau la picioarele
apostolilorx; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
wÎmpotriva lui Cristos („Unsul”) au complotat popoarele păgâne reprezentate de Pilat şi triburile lui Israel
reprezentate de Irod.
xObiceiul este cunoscut din cele mai vechi timpuri. În cadru juridic era un gest prin care se renunţa la
dreptul de proprietate, iar cel care punea piciorul deasupra (peste o persoană sau bunuri) devenea noul
proprietar.
Faptele Apostolilor
36
Şi Iosif, numit de către apostoli Barnaba care, tradus, înseamnă Fiul Mângâieriiy,
un levit, de loc din Cipruz, 37 vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la
picioarele apostolilor.
Anania şi Safira
5.1 Dar un om cu numele Ananiaa, împreună cu Safirab, soţia lui, a vândut un ogor 2 şi, cu
complicitatea soţiei, a reţinut din preţ şi, aducând o parte, a depus-o la picioarele
apostolilor. 3 Atunci, Petru i-a zis: „Anania, de ce ţi-a umplutc Satana inima ca să-l minţi
pe Duhul Sfânt şi să reţii din preţul ogorului? 4 Oare n-ar fi rămas al tău, dacă nu l-ai fi
vândut, şi, după ce l-ai vândut, nu rămânea la dispoziţia ta? Cum ţi-a venit în gând fapta
aceasta? Nu pe oameni i-ai minţit, ci pe Dumnezeu”. 5 Auzind Anania cuvintele acestea,
a căzut şi şi-a dat duhul. Atunci o mare teamă i-a cuprins pe toţi cei care auzeau. 6 Cei
mai tineri s-au ridicat, l-au luat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.
7
După un interval de vreo trei ore, a intrat şi soţia lui, fără ca să ştie ce s-a întâmplat.
8
Petru a întrebat-o: „Spune-mi cu atât aţi vândut ogorul?” Ea a zis: „Da, cu atât”. 9
Atunci Petru i-a spus: „Cum de v-aţi înţeles să-l ispitiţid pe Duhul Domnului? Iată
picioarele celor care l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine”. 10 Ea
a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat duhul. Când au intrat, tinerii au găsit-o moartă
şi, scoţând-o afară, au înmormântat-o lângă soţul ei. 11 Şi o mare teamă a cuprins toată
Biserica şi pe toţi cei care au auzit acestea.
Minuni săvârşite de apostoli

12
Prin mâinile apostolilor se făceau semne şi multe minuni în popor. Toţi erau într-un
cuget, în Porticul lui Solomon. 13 Dar nimeni dintre ceilalţi nu îndrăznea să li se alăture.
Însă poporul îi lăuda.
14
Iar [numărul] celor care credeau, o mulţime de bărbaţi şi de femei, se mărea din ce
în ce mai mult prin Domnule, 15 aşa încât aduceau bolnavii chiar şi în pieţe şi îi puneau
pe paturi şi pe tărgi pentru ca atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă pe
vreunul dintre ei. 16 Iar mulţimea de prin cetăţile din jurul Ierusalimului se aduna
aducându-i pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate şi toţi erau vindecaţi.
Arestarea şi eliberarea apostolilor

17
Ridicându-se marele preot şi toţi cei care erau cu el, adică gruparea saduceilor, s-au
umplut de mânie, 18 au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în închisoarea publică. 19
Dar un înger al Domnului a deschis porţile închisorii în timpul nopţii şi, scoţându-i, le-a
yEtimologic, Barnaba înseamnă „fiul lui Naba”. Semnificaţia pe care o alege sfântul Luca (Fiul
Mângâierii) este interpretată de unii exegeţi ca expresie a bucuriei apostolilor că era primul levit convertit
la creştinism şi avea un spirit împăciuitor (Fap 9,27; 11,22-24).
zExpresia to genei poate însemna că Barnaba s-a născut în Cipru sau că familia lui provine din Cipru.
aEste transcrierea greacă a ebraicului Hannania, care înseamnă „Dumnezeu este îndurător”.
bNumele vine de la piatra preţioasă safir şi înseamnă în aramaică „Cea frumoasă”.
cCâteva manuscrise foarte vechi au în loc de: umplut, ispitit.
dVerbul grec peirazo arată aici, ca şi în multe locuri din LXX şi Noul Testament, acţiunea omului care îl
pune pe Dumnezeu la încercare pentru a vedea dacă într-adevăr este atotputernic, dacă, de exemplu, vede
păcatul şi îl lasă nepedepsit (Fap 15,10; Ev 3,9).
eÎn greaca Noului Testament un verb la pasiv însoţit de un dativ poate indica subiectul logic al acţiunii.
Alţii traduc: Numărul celor care credeau în Domnul....
Faptele Apostolilor
zis: „Mergeţi, staţi în templu şi vestiţi poporului toate aceste cuvinte de viaţă”. 21 Ei au
20
ascultat, au intrat dis-de-dimineaţă în templu şi au început să înveţe.

Venind marele preot şi cei care erau cu el, au convocat Sinedriul şi sfatul bătrânilor
fiilor lui Israel şi au trimis la închisoare ca să-i aducă.
22
Dar când au ajuns, servitorii nu i-au găsit în închisoare. Atunci s-au întors şi au dat
de veste: 23 „Închisoarea am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând în faţa
porţilor, dar, deschizând, n-am găsit pe nimeni înăuntru”.
24
Când au auzit aceste cuvinte, comandantul templului şi arhiereii se întrebau
nedumeriţi cu privire la ei: ce-ar putea să se întâmple. 25 Dar a sosit cineva şi le-a dat de
veste: „Iată, bărbaţii pe care i-aţi aruncat în închisoare stau în templu şi învaţă poporul”.
26
Atunci comandantul împreună cu servitorii au plecat şi i-au adus, dar nu cu forţa,
pentru că se temeau de popor că i-ar fi putut ucide cu pietre.
27
Aducându-i, i-au pus în faţa Sinedriului şi marele preot i-a întrebat: 28 „Oaref nu
v-am poruncit cu stricteţe să nu învăţaţi în numele acesta? Şi iată că voi aţi umplut
Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să cadă asupra noastră sângele acestui om”. 29
Atunci Petru şi apostolii au răspuns: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu
decât de oameni. 30 Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis
atârnându-l pe lemn. 31 Pe el Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi
mântuitor ca să acorde Israelului convertire şi iertarea păcatelor. 32 Martorig ai acestor
lucruri suntem noi şi Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dăruit celor care ascultă de el”.
33
Auzind acestea, s-au înfuriat şi voiau să-i ucidă.
34
Atunci s-a ridicat un fariseu din Sinedriu, numit Gamalielh, învăţător al Legii,
stimat de tot poporul, şi a cerut ca oamenii aceştia să fie scoşi afară pentru puţin timp 35
şi le-a spus: „Bărbaţi israeliţi, aveţi grijă la ce aveţi de gând să faceţi cu oamenii aceştia.
36
Nu de multi, s-a ridicat Teudas spunând că el este cineva, iar numărul bărbaţilor care
l-au urmat a fost cam de patru sute; el a fost ucis şi toţi care îl urmaseră au fost
împrăştiaţi şi n-a rămas nimic din ei. 37 După el, s-a ridicat Iuda Galileeanul, în zilele
recensământului şi a atras poporul după el. A murit el şi toţij cei care l-au urmat au fost
risipiţi. 38 Aşadar, vă spun: nu vă mai ocupaţi de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci, dacă
planul acesta sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; 39 dar dacă este de la
Dumnezeu, nu-i veţi putea nimici; nu cumva să ajungeţi să luptaţi împotriva lui
Dumnezeu”. Iar ei l-au ascultat.
40
Totuşi, chemându-i pe apostoli, după ce i-au bătut, le-au poruncit să nu mai
vorbească în numele lui Isus şi le-au dat drumul. 41 Iar ei au plecat din faţa Sinedriului
bucuroşi pentru că au fost învredniciţi să îndure batjocură pentru numele lui. 42 Şi în
fiecare zi, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Cristos Isus.
fMulte manuscrise vechi au forma pozitivă şi nu interogativă.

gCodicele Vaticanus (sec. al IV-lea) are: noi suntem martori pentru aceasta; alte manuscrise au: noi
suntem martorii lui.
h„Gamaliel” este unul dintre cei mai cunoscuţi rabini. Aici este vorba de Gamaliel (în ebraică =
recompensa lui Dumnezeu) cel Bătrân, care era fiul sau nepotul lui Hillel, şi care a activat între anii 25-50
d.C. Este maestrul sfântului Paul (Fap 22,3), cunoscut pentru erudiţia şi spiritul său pacific. În Mishna se
spune despre el: „O dată cu moartea lui Raban Gamaliel cel Bătrân, s-a terminat respectul adevărat faţă de
Lege, şi au dispărut puritatea şi cumpătarea”. Celălalt Gamaliel este nepotul acestuia şi este cunoscut
pentru activitatea sa din jurul anilor 90 d.C.
iLit.: Înainte de zilele acestea.
jCâteva manuscrise vechi omit: toţi.
Faptele Apostolilor
Alegerea celor şapte diaconi
6.1 În zilele acelea, crescând numărul discipolilork, eleniştiil murmurau împotriva
evreilor pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea în slujirea de fiecare zim. 2 Atunci
cei doisprezece au convocat adunarea discipolilor şi au spus: „Nu este bine ca noi să
lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. 3 De aceea, fraţilor,
căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de Duh şi înţelepciune, pe care să-i
rânduim pentru această slujire. 4 Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea
cuvântului”. 5 Şi a plăcut cuvântul acesta întregii adunări şi i-au ales pe Ştefann, bărbat
plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prochor, pe Nicanor, pe Timon, pe
Parmenas şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia. 6 Pe aceştia i-au adus înaintea apostolilor
care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor.
7
Şi cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, iar numărul discipolilor în Ierusalim se
înmulţea foarte mult şi o mare mulţime de preoţi s-au supus credinţei.
III. RĂSPÂNDIREA CREDINŢEI

ÎN AFARA IERUSALIMULUI
Arestarea diaconului Ştefan

8
Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. 9 Dar s-au
ridicat unii din sinagoga numită a liberţiloro, a cireneilor, a alexandrinilor şi a celor din
Cilicia şi Asia, şi au început o controversă cu Ştefan, 10 dar nu puteau ţine piept
înţelepciunii şi duhului cu care vorbea. 11 Atunci i-au pus pe nişte bărbaţi să spună:
„L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui
Dumnezeu”. 12 Au instigat poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, s-au năpustit asupra lui,
l-au prins şi l-au dus în faţa Sinedriului. 13 Apoi au prezentat nişte martori falşi care
spuneau: „Omul acesta nu încetează de a rosti cuvinte împotriva acestuip loc sfânt şi
împotriva Legii. 14 Într-adevăr l-am auzit spunând: «Acest Isus Nazarineanul va distruge
locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a transmis Moise»”. 15 Atunci toţi cei
care şedeau în Sinedriu l-au privit ţintă şi au văzut faţa lui ca faţa unui înger.
Discursul sfântului Ştefan
kSpre deosebire de evanghelii unde termenul se referea la grupul restrâns al celor care-l urmau pe Isus, în
Fapte (în partea centrală), termenul de „discipol” îi indică pe cei care aderă la creştinism, fie de origine
păgână, fie iudaică.
l„Eleniştii” erau iudeo-creştini care vorbeau greceşte, proveneau din diaspora ebraică şi citeau Biblia la
celebrările din sinagogă în limba greacă.
mAsistenţa organizată a săracilor era instituţionalizată deja înainte de Noul Testament. Sunt cunoscute
două forme: quppâ: din „casa săptămânii” erau distribuite săracilor din localitate sume de bani pentru
patrusprezece mese pe săptămână; tamhuy: zilnic se distribuia „supa” pentru săracii proveniţi din alte
localităţi.
nToate aceste nume sunt de origine greacă: Ştefan = coroană; Filip = iubitor de cai; Prochor = dirijor;
Nicanor = biruitorul oamenilor; Timon = venerabil; Parmenas = cel care rămâne; Nicolae = biruitorul
poporului. Cu excepţia lui Ştefan şi Filip, ceilalţi diaconi nu mai apar în Noul Testament.
o„Liberţii” provin din evreii deportaţi la Roma de Pompei în 63 î.C., care au fost eliberaţi de sclavie.
„Cirenenii şi „alexandrinii” sunt evreii care provin din diaspora din Nordul Africii.
„Cilicia” este ţinutul de origine a sfântului Paul, iar „Asia” este înţeleasă aici ca una dintre provinciile
romane şi nu toată Asia Mică.
pUnele manuscrise omit: acestui.
Faptele Apostolilor
7. Marele preot a zis: „Aşa este într-adevăr?” 2 Dar el a spus: „Voi fraţiq şi părinţi,
1
ascultaţi! Dumnezeul gloriei s-a arătat părintelui nostru Abraham pe când era în
Mesopotamia, mai înainte de a fi locuit în Haran 3 şi i-a zis: Ieşi din pământul tău şi
dintre rudele tale şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta! 4 Atunci el a ieşit din ţara
caldeilor şi a locuit în Haran. De acolo, după ce a murit tatăl său, [Dumnezeu] l-a
strămutat în ţara aceasta în care locuiţi voi acum. 5 Şi nu i-a dat în ea moştenire nici o
palmăr de pământ, ci i-a promis că i-o va da în stăpânire lui şi descendenţei lui după el,
deşi nu avea nici un copil. 6 Dumnezeu a zis astfel: Urmaşii lui vor fi locuitori în altă
ţară, vor fi făcuţi sclavi şi vor fi chinuiţi patru sute de ani, 7 dar naţiunea căreia îi vor fi
sclavi eu o voi judeca, a spus Dumnezeu, şi după aceea vor ieşi [de acolo] şi îmi vor
aduce cult în locul acesta. 8 Şi i-a dat alianţa circumciziei. Astfel l-a născut pe Isaac şi
l-a circumcis în ziua a opta, Isaac pe Iacob, iar Iacob pe cei doisprezece patriarhi.
9
Dar patriarhii, geloşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Însă Dumnezeu era cu el 10 şi l-a
eliberat din toate nenorocirile lui: i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraon, regele
Egiptului şi l-a pus guvernator peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 Dar a venit peste tot
Egiptul şi peste Canaan o foamete şi o mare nenorocire, iar părinţii noştri nu găseau
hrană. 12 Auzind Iacob că în Egipt erau grâne, i-a trimis prima dată pe părinţii noştri; 13 a
doua oară Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, astfel Faraon a aflat de originea lui Iosif.
14
Atunci Iosif a trimis ca să fie chemat tatăl său şi toată rudenia, cu totul şaptezeci şi
cinci de persoane. 15 Şi a coborât Iacob în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri. 16 Au
fost mutaţi la Sichem şi puşi în mormântul pe care Abraham îl cumpărase cu bani de la
fiii lui Emor în Sichems.
17
Dar pe măsură ce se apropia timpul promisiunii pe care Dumnezeu o făcuset lui
Abraham, poporul creştea şi se înmulţea în Egipt 18 până când s-a ridicat peste Egiptu un
alt rege care nu- l cunoştea pe Iosif. 19 Acesta s-a purtat cu perfidie faţă de neamul
nostru, i-a asuprit pe părinţii noştriv, până la a-i face să-şi arunce nou-născuţii ca să nu
mai trăiască.
20
În acel timp s-a născut Moise, care era frumosw înaintea lui Dumnezeu. El a fost
hrănit timp de trei luni în casa tatălui. 21 Dar când a fost abandonat, l-a luat la ea fiica
faraonului şi l-a crescut ca pe fiul ei. 22 Moise a fost educat în toată înţelepciunea
egiptenilor şi era puternic în cuvintele şi faptele sale.
23
Când a împlinit patruzeci de ani, i-a venit în minte să-i viziteze pe fraţii lui, pe fiii
lui Israel. 24 Văzând că unul dintre ei era asuprit, i-a venit în ajutor şi l-a răzbunat pe cel
asuprit, ucigându-l pe egiptean. 25 De fapt credea că fraţii lui vor fi înţeles că Dumnezeu
le-a dat salvarea prin mâna lui. Dar ei n-au înţeles. 26 A doua zi văzând că se certau, i-a
îndemnat la împăcare spunând: «Oameni [buni], sunteţi fraţi! De ce vă faceţi rău unul
altuia?» 27 Dar cel care îl asuprea pe aproapele, l-a respins zicând: «Cine te- a pus
conducător şi judecător peste noi? 28 Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine cum l-ai
qLit.: Bărbaţi fraţi.

rLit.: Nici cât un picior.
sUnele manuscrise au: Emor al lui Sichem, considerând că Emor este fiul lui Sichem. Alte manuscrise au:
ai lui Emor, care sunt în Sichem.
tUnele manuscrise au: pe care a promis-o, altele: pe care a jurat-o.
uÎn multe manuscrise lipseşte: peste Egipt.
vCâteva manuscrise importante omit: noştri.
wExpresia „frumos lui Dumnezeu” este traducerea literală a superlativului ebraic: „extraordinar, divin de
frumos”. Un exemplu de astfel de superlativ este în Iona 3,3 (cetate mare lui Dumnezeu = extraordinar de
mare).
Faptele Apostolilor
29
omorât ieri pe egiptean?» La acest cuvânt, Moise a fugit şi a fost străin în ţinutul
Madian unde a avut doi fii.
30
După ce au trecut patruzeci de ani, i-a apărut un înger în deşertul de la muntele
Sinai, în flacăra unui tufiş care ardea. 31 Când a văzut, Moise a rămas uimit de această
apariţie. În timp ce se apropia ca să vadă, s-a auzit glasul Domnului: 32 «Eu sunt
Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac şi al lui Iacob»x. Atunci
Moise a început să tremure şi nu îndrăznea să privească. 33 Dar Domnul i- a zis:
«Scoate- ţi încălţăminteay din picioare pentru că locul pe care stai este pământ sfânt. 34
Într- adevăr, am văzut suferinţa poporului meu în Egipt, am auzit gemetele lor şi am
coborât ca să- i eliberez. Şi acum, du-te, eu te trimit în Egipt».
35
Pe acest Moise pe care l-au renegat spunând: Cine te- a pus conducător şi
judecător?, pe acesta Dumnezeu l-a trimis drept conducător şi eliberator prin îngerulz
care i-a apărut în tufişul arzând. 36 Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara
Egiptului, la Marea Roşie şi în deşert, timp de patruzeci de ani. 37 Acesta este acel Moise
care le-a spus fiilor lui Israel: Dumnezeu vă va ridica dintre fraţii voştri un profet ca
mine. 38 Acesta este cel care, la adunarea din deşert, a fost mijlocitor între îngerul care-i
vorbise pe muntele Sinai şi părinţii noştri: el a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea
nouă. 39 Părinţii noştri nu au voit să-i dea ascultare, ci i s-au împotrivit în inimile lor şi
s-au întors spre Egipt 40 spunându-i lui Aaron: Fă- ne dumnezei care să meargă înaintea
noastră, căci cu acest Moise care ne-a scos din Egipt nu ştim ce s- a întâmplat. 41 În
zilele acelea şi-au făcut un viţel şi au adus jertfă idolului şi s-au bucurat de lucrările
mâinilor lor. 42 Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat şi i-a abandonat ca să aducă cult oştirii
cerului, după cum este scris în cartea profeţilor:
Mi- aţi adus oare sacrificii şi jertfe
timp de patruzeci de ani în deşert,
Casă a lui Israel?
43
Voi aţi purtat cortul lui Moloch
şi steaua zeului vostru Refan,
chipuri pe care le-aţi făcut,
ca să vă închinaţi lor.
De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.
44
Părinţii noştri aveau în deşert cortul mărturiei după cum a hotărât cel care îi
spusese lui Moise ca să-l facă după modelul pe care-l văzuse, 45 iar părinţii noştri, după
ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iosua când au cucerit [ţara] păgânilor
pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele
lui David. 46 Acesta a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să găsească o locuinţă
pentru Dumnezeul lui Iacoba. 47 Solomon i-a construit o casă. 48 Însă Cel Preaînalt nu
locuieşte în casă făcută de mână [de om], după cum spune profetul:
49
Cerul este tronul meu,
iar pământul aşternut picioarelor mele.
Ce fel de casă îmi veţi construi, spune Domnul,
xMulte manuscrise au: Dumnezeu lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob.
yLit.: dezleagă-ţi încălţămintea picioarelor. În mod obişnuit orientalii poartă sandale, legate cu curele de
gleznă. Este un fapt comun acela de a se descălţa la intrarea într-un loc sacru.
zLit.: prin mâna îngerului.
aDeşi cele mai multe manuscrise vechi au: pentru casa lui Iacob, întrucât sensul devine foarte dificil,
urmând cele mai bune traduceri actuale (RSV, TEV, TOB), am ales varianta mai puţin atestată în
manuscrise.
Faptele Apostolilor
sau care este locul meu de odihnă?
50
Oare nu mâna mea a făcut toate acestea?
51
Încăpăţânaţi, cu inimile şi urechile păgâneb, voi vă împotriviţi întotdeauna Duhului
Sfânt. Aşa au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu i-au
persecutat părinţii voştri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui
Drept, pe care voi, acum, l-aţi trădat şi l-aţi ucis. 53 Voi aţi primit Legea prin slujirea
îngerilor şi nu aţi ţinut-o”.
Martiriul lui Ştefan

54
Când au auzit ei acestea, fremătau de furie în inima lor şi scrâşneau din dinţi
împotriva lui. 55 Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui
Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu 56 şi a zis: „Iată! Văd cerurile
deschise şi pe Fiul Omului stândc la dreapta lui Dumnezeu”. 57 Atunci ei, strigând cât îi
ţinea gura, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui 58 şi, scoţându-l
afară din cetate, aruncau cu pietre asupra luid. Martorii şi-au pus hainele la picioarele
unui tânăr numit Saul. 59 Şi în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat zicând:
„Doamne Isuse, primeşte sufletul meu”. 60 Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas
puternic: „Doamne, nu le socoti păcatul acesta” şi, spunând aceasta, a adormite.
8.1 Şi Saul era de acord cu uciderea lui. În ziua aceea a început o mare persecuţie
împotriva Bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin
ţinuturile Iudeii şi ale Samariei. 2 Nişte oameni evlavioşi l-au înmormântat pe Ştefan şi
l-au jelit mult. 3 Iar Saul pustia Biserica, intrând prin case, târând bărbaţi şi femei şi
aruncându-i în închisoare.
Misiunea lui Filip în Samaria

4
Aşadar cei care se împrăştiaseră, treceau din loc în loc vestind cuvântul. 5 Filip,
coborând în cetatea Samariei, a început să li-l predice pe Cristos. 6 Mulţimile ascultau cu
atenţie într-un cuget cele spuse de Filip, auzind şi văzând semnele pe care le făcea, 7 căci
din mulţi care erau posedaţi, ieşeau duhurile necurate strigând cu glas puternic, iar mulţi
paralizaţi şi şchiopi erau vindecaţi, 8 astfel încât o mare bucurie a cuprins cetatea aceea.
Vrăjitorul Simon
9
Dar era deja de mult în cetate un om cu numele Simon, care făcea vrăji şi fermeca
poporul Samariei spunând despre sine că este un [om] însemnat. 10 Toţi, de la cel mai
mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie spunând: „Acesta este puterea lui Dumnezeu,
bLit.: necircumcişi cu inimile şi urechile.

cLit.: stând în picioare. Spre deosebire de Ps 110,1, unde Fiul este aşezat la dreapta lui Dumnezeu, în
contextul nostru expresia poate fi înţeleasă: 1) Isus iese în întâmpinarea martirului; 2) Isus este judecător
în tribunalul ceresc care condamnă Israelul şi orientează apostolatul Bisericii spre popoarele păgâne; 3)
Isus este apărătorul celui care dă mărturie despre el în faţa oamenilor. Ultima interpretare este susţinută de
Evanghelia sfântului Luca (12,8; 22,69; cf. Rom 8,34).
dSfântul Luca nu foloseşte aici verbul lithaso (a lapida), termen tehnic pentru executarea sentinţei de
condamnare la moarte după legea iudaică, ci foloseşte verbul lithoboleo (a arunca cu pietre) pentru a
scoate în evidenţă actul ilegal al iudeilor care îl linşază pe Ştefan.
eVerbul grec koimaomai = a adormi, la pasiv este un eufemism pentru „a muri”, cu o nuanţă de credinţă:
a adormi în Domnul.
Faptele Apostolilor
f 11
cea numită «Mare»” . Îl ascultau cu atenţie pentru că mult timp i-a încântat cu magia
lui. 12 Dar când l-au crezut pe Filip care predica vestea cea bună despre împărăţia lui
Dumnezeu şi despre numele lui Isus Cristos, bărbaţi şi femei primeau botezul. 13 Chiar şi
Simon a crezut şi, după ce a fost botezat, se ţinea de Filip şi era uimit văzând semnele şi
minunile mari care se făceau.
14
Apostolii care erau în Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui
Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, 15 care au coborât acolo şi s-au rugat
pentru ei ca să-l primească pe Duhul Sfânt. 16 Căci nu se coborâse încă peste nici unul
dintre ei, ci au fost botezaţi numai în numele Domnului Isus. 17 Atunci şi-au pus mâinile
peste ei şi l-au primit pe Duhul Sfânt.
18
Dar când a văzut Simon că prin impunerea mâinilor apostolilor este dat Duhulg,
le-a oferit bani 19 spunând: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca peste oricine îmi pun
mâinile, să-l primească pe Duhul Sfânt”. 20 Dar Petru i-a spus: „Să piară banii tăi
împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra cu bani! 21
Tu nu ai nici parte, nici drept la lucrul acesta pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea
lui Dumnezeu. 22 Aşadar, întoarce-ţi gândul tău de la acest rău şi roagă-te Domnului ca
să ţi se ierte, de e cu putinţă, gândul inimii tale. 23 Căci văd că eşti plin de fiere amară şi
[prins] în laţul nelegiuirii”. 24 Simon i-a răspuns: „Rugaţi-vă voi pentru mine la Domnul
ca să nu mi se întâmple nimic din ceea ce aţi spus”.
25
Atunci ei, după ce au dat mărturie şi au predicat cuvântul Domnului, întorcându-se
la Ierusalim, vesteau evanghelia în multe sate ale samaritenilor.
Filip botează pe trezorierul curţii etiopiene

26
Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip spunând: „Ridică-te şi mergi spre
miazăzih, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gazai, care este pustiu”. 27 Iar el,
ridicându-se, s-a dus. Şi iată că un bărbat etiopian, eunuc, demnitar al reginei Candacej a
etiopienilor, care era administratorul întregului tezaur, fusese la Ierusalim ca să se
închine. 28 Se întorcea acum, aşezat în carul său, şi citea din profetul Isaia. 29 Duhul i-a
spus lui Filip: „Du-te şi te apropie de carul acela”. 30 Atunci Filip a alergat şi l-a auzit
[pe eunuc] citind din profetul Isaia. El l-a întrebat: „Înţelegi ce citeşti?” 31 El i-a răspuns:
„Cum aş putea, dacă nimeni nu mă îndrumă?” Şi l-a rugat pe Filip să se urce şi să se
aşeze lângă el. 32 Fragmentul din Scriptură, pe care îl citea, era acesta:
Ca o oaie a fost dus la înjunghiere
şi ca un miel fără glas
înaintea celui care îl tunde,
aşa nu şi- a deschis gura.
33
Pentru umilinţa lui, judecata i-a fost anulată;
cine ar putea număra descendenţak lui?
Căci viaţa lui a fost luată de pe pământ.
fExpresia este greu de interpretat şi bibliştii nu au ajuns la o soluţie satisfăcătoare. Se pare că ar fi o

exclamaţie de uimire în faţa puterii oculte cu care acţiona Simon.
gMulte manuscrise adaugă: Sfânt.
hTermenul tradus prin „miazăzi” poate însemna şi timpul amiezii. Aici, însoţit de o prepoziţie de direcţie,
indică sudul. Totuşi unii mai traduc cu: amiază, pentru a justifica menţiunea că drumul era pustiu.
iVechea cetate filisteană, „Gaza”, a fost distrusă în anul 95 î.C. de Alexandru Ianeu, apoi reconstruită de
Irod. Se situa pe drumul comercial principal care leagă Asia de Egipt.
jCandace nu este un nume de persoană, ci un titlu aplicat reginei în regatul Meroe, de pe Nil, în Sudanul
actual. Acest titlu este cumva asemănător cu cel de „Faraon” dat conducătorilor Egiptului antic.
Faptele Apostolilor
34
Eunucul i-a răspuns lui Filip şi i-a zis: „Despre cine vorbeşte profetul aici: despre
el însuşi sau despre un altul?” 35 Atunci, deschizându-şi gura, Filip a început de la
Scriptura aceasta să-i anunţe vestea cea bună despre Isus. 36 Şi în timp ce îşi continuau
drumul, au ajuns la o apăl, iar eunucul a zis: „Iată, apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?”
37m 38
A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, şi Filip şi eunucul, şi l-a
botezat. 39 Dar când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip şi eunucul nu l-a
mai văzut, dar şi-a urmat drumul plin de bucurie. 40 Iar Filip dintr-o dată s-a aflat la
Azotn şi cutreiera toate cetăţile predicând evanghelia, până când a ajuns la Cezareeao.
Convertirea lui Saul

(Fap 22,3-21; 26,4-23)
9.1 Dar Saul, tot urzind ameninţare împotriva discipolilor Domnului, a mers la marele
preot 2 şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damascp ca să-i aducă legaţi la
Ierusalim pe cei pe care i-ar fi găsit în această credinţăq, fie bărbaţi, fie femei. 3 Şi în
timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, dintr-o dată l-a învăluit o lumină din
cer. 4 Căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saul, Saul! De ce mă persecuţi?” 5
El a răspuns: „Cine eşti, Doamne?” [Domnul] i-a zis: „Eu sunt Isus pe care tu îl
persecuţir. 6 Dar ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”. 7 Iar oamenii
care îl însoţeau au rămas înmărmuriţi pentru că auzeau glasul şi nu vedeau pe nimeni. 8
Atunci Saul s-a ridicat de la pământ, dar, deschizându-şi ochii, nu vedea nimic. L-au
luat de mână şi l-au dus în Damasc. 9 Şi timp de trei zile a rămas fără vedere, nu a
mâncat şi nu a băut nimic.
10
Se afla la Damasc un discipol cu numele Anania. Domnul i-a spus acestuia într-o
viziune: „Anania!” El a răspuns: „Iată-mă, Doamne!” 11 Iar Domnul i-a zis: „Ridică-te şi
du-te pe strada numită «Dreaptă»s şi caută-l în casa lui Iuda pe unul cu numele de Saul
din Tarst. Căci iată-l că se roagă 12 şi a văzut într-o viziune un om cu numele Anania
kAutorul nu-l citează exact pe Isaia, intenţia lui este aceea de a pune în evidenţă învierea lui Isus şi
creşterea numărului creştinilor.
lTermenul grec hydor poate indica un râu (Mc 1,10; Mt 3,16), piscină (Iac 5,3) sau lac (Lc 8,24). După
tradiţie, Fântâna lui Filip s-ar afla la Ain Dihweh, pe drumul dintre Hebron şi Ierusalim.
mCâteva manuscrise introduc v. 37: Atunci Filip i-a spus: „Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit”.
Iar el a răspuns: „Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu”. Nu apare în manuscrisele vechi, până în
sec. al VI-lea.
nEste forma greacă a localităţii Ashdod, una dintre cele cinci cetăţi principale ale filistenilor. Se află la 32
km sud de Tel Aviv pe ţărmul mării, fiind al doilea port important în Palestina.
oSituată la 50 km nord de Tel Aviv şi 30 km sud de Haifa, Cezareea era capitala politică a Palestinei unde
îşi avea reşedinţa procuratorul roman. A fost construită în 19-9 î.C. de Irod. Mai este numită Cezareea
Maritimă pentru a se distinge de Cezareea lui Filip.
p„Damasc” este capitala Siriei, aşezată într-o oază în partea de sud-est a Siriei, la întretăierea
principalelor drumuri comerciale, la 250 km de Ierusalim. Aici era un puternic centru ebraic, distrus după
războiul din 70 d.C., când au fost masacraţi în Damasc 18.000 evrei.
qLit.: cale.
rCâteva manuscrise introduc aici, probabil după Fap 26,14: „Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în
ţepuşă”. 6 Iar el tremurând şi plin de frică a spus: „Doamne, ce vrei să fac?” Domnul i-a spus....
sStrada „Dreaptă” era una dintre cele două străzi principale, care străbătea de la vest la est Damascul. În
perioada romană, această stradă avea la capete două porţi, iar de o parte şi de alta câte un rând de coloane.
tTars  vechi oraş (menţionat din sec. al IX-lea î.C.) în partea de sud a Turciei actuale, la cca 20 km de
marea Mediterană, la poalele Munţilor Taurus. Era un puternic centru comercial şi cultural (avea o
renumită şcoală stoică). În perioada romană era capitala Ciliciei, declarat ca oraş liber de Marc Antoniu şi
Augustus.
Faptele Apostolilor
intrând şi punând mâinile peste el ca să-şi recapete vederea”. 13 Atunci Anania a răspuns:
„Doamne, am auzit de la mulţi despre omul acesta cât rău le-a făcut sfinţilor tăi în
Ierusalim. 14 Şi aici are împuternicire de la arhierei ca să-i lege pe toţi cei care sunt
chemaţi cu numele tău”. 15 Domnul i-a spus: „Mergi, pentru că acesta este un vasu pe
care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor şi înaintea regilor şi a
fiilor lui Israel. 16 Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere el pentru numele meu”.
17
Atunci Anania a plecat şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile peste el, a zis:
„Frate Saul, Domnul Isus, care ţi-a apărut pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să-ţi
recapeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt”. 18 Îndată au căzut de pe ochii lui un fel
de solzi, şi-a recăpătat vederea şi, ridicându-se, a fost botezat. 19 Apoi a mâncat şi a prins
puteri.
Predica lui Saul la Damasc

[Saul] a rămas câteva zile la Damasc împreună cu discipolii. 20 Şi îndată a început să
predice în sinagogi despre Isus că el este Fiul lui Dumnezeu. 21 Toţi cei care îl auzeau se
mirau şi spuneau: „Oare nu este acesta cel care voia să-i distrugă la Ierusalim pe cei care
invocă numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă pe aceştia legaţi la arhierei?” 22
Dar Saul se întărea din ce în ce mai mult şi-i punea în încurcătură pe iudeii din Damasc,
dovedind că acest [Isus] este Cristos.
23
După ce au trecut mai multe zile, iudeii s-au sfătuit ca să-l ucidă. 24 Dar planul lor a
fost adus la cunoştinţa lui Saul. Porţile [cetăţii] erau păzite zi şi noapte, ca să-l ucidă. 25
Însă discipolii, luându-l într-o noapte, l-au coborât de pe zid, lăsându-l jos într-un coş.
Saul la Ierusalim
26
Când a ajuns la Ierusalim, a încercat să se alăture discipolilor, dar toţi se temeau de
el, necrezând că este şi el discipol. 27 Atunci Barnaba l-a luat şi l-a dus la apostoli şi le-a
povestit cum l-a văzut pe drum pe Dom-nul, care i-a vorbit şi cum a predicat cu curaj la
Damasc în numele lui Isus. 28 Iar el umblav în Ierusalim împreună cu ei, predicând cu
curaj în numele Domnului. 29 Vorbea şi discuta aprins şi cu eleniştii, dar aceştia căutau
să-l ucidă. 30 Când au aflat fraţii, l-au dus la Cezareea şi l-au trimis la Tars.
31
Aşadar, Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria; se
consolida şi umbla în frica de Domnul şi creştea în număr prin mângâierea Duhului
Sfânt.
IV. ÎNCEPUTUL MISIUNII PRINTRE PĂGÂNI
Petru îl vindecă pe Eneas

32
Trecând pe la toate [comunităţile]w, Petru a coborât şi la sfinţii care locuiesc în
Lidax. 33 Acolo a găsit un om cu numele de Eneas, care zăcea la pat de opt ani, fiind
uCa şi în v. 11, autorul foloseşte un termen greu de tradus pentru contextul nostru: skeuos = vas,
instrument.
vLit.: era împreună cu ei intrând şi ieşind.... Expresia semitică (vezi n. Fap 1,21) subliniază stabilitatea
raportului dintre apostoli şi Paul. Astfel sfântul Luca demonstrează continuitatea comuniunii care vine de
la Isus prin apostoli la Paul.
wExpresia dia panton poate avea diferite interpretări: 1) Petru trece prin regiunile menţionate în v. 31; 2)
„pe la toţi” cei care au primit credinţa; 3) pe la toate comunităţile creştine.
xLida este transcrierea greacă a localităţii Lod menţionată în Vechiul Testament. Se află la 38 km nord-
vest de Ierusalim, în câmpia Saronului. Localitatea actuală, Lida, se află doar la 4 km de aeroportul Ben
Faptele Apostolilor
34
paralizat. Petru i-a zis: „Eneas, Isus Cristos te vindecă. Ridică-te şi strânge-ţi singur
patul”. Şi îndată s-a ridicat. 35 Şi toţi cei care locuiau în Lida şi Sarony l-au văzut şi s-au
întors la Domnul.
Petru o învie pe Tabita

36
Era la Iopez o credincioasăa cu numele de Tabita care tradus înseamnă „Gazelă”b.
Aceasta era bogată în fapte bune şi făcea multe milostenii. 37 Tocmai în acele zile ea s-a
îmbolnăvit şi a murit. După ce au spălat-o, au pus-o în camera de sus. 38 Întrucât Lida
era aproape de Iope, discipolii au auzit că Petru se găsea acolo şi au trimis doi bărbaţi la
el ca să-l roage: „Vino fără întârziere până la noi!” 39 Petru, ridicându-se, a plecat cu ei.
Când a ajuns, l-au dus în camera de sus şi toate văduvele s-au adunat în jurul lui
plângând şi arătându-i cămăşile şi hainele pe care le făcea Tabitac pe când era cu ele. 40
Petru, după ce i-a trimis pe toţi afară, a îngenuncheat, s-a rugat şi, întorcându-se spre
trup, a spus: „Tabita, ridică-te!” Ea a deschis ochii şi, văzându-l pe Petru, s-a aşezat, 41
iar el, dându-i mâna, a ridicat-o. Chemându-i pe sfinţi şi pe văduve, le-a prezentat-o vie.
42
Faptul a devenit cunoscut în toată [localitatea] Iope şi mulţi au crezut în Domnul. 43
[Petru] a rămas mai multe zile în Iope, la un oarecare Simon, tăbăcarul.
Convertirea centurionului Corneliu

10.1 Era la Cezareea un om cu numele Corneliu, centurion din cohorta numită „Italica”d,
2
evlavios şi temător de Dumnezeu, el şi toată casa lui. Acesta făcea multe pomeni
pentru popor şi se ruga fără încetare lui Dumnezeu.
3
Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut clar într-o viziune un înger al lui Dumnezeu
care a intrat la el şi i-a spus: „Corneliu!” 4 El, privindu-l cu atenţie şi cuprins de teamă, a
întrebat: „Ce este, Doamne?” Acesta i-a spus: „Rugăciunile şi pomenile tale s-au urcat
spre aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. 5 Trimite acum nişte oameni la Iope şi
cheamă-l pe un oarecare Simon, care este numit Petru. 6 El este oaspete la un oarecare
Simon tăbăcarul, a cărui casă este pe ţărmul mării”.
7
Când îngerul care-i vorbea a plecat, a chemat doi dintre slujitorii lui şi un soldat
evlavios dintre cei mai apropiaţi lui 8 şi, după ce le-a explicat toate, i-a trimis la Iope.
9
În ziua următoare, pe când aceştia mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru
s-a urcat pe terasa casei ca să se roage, pe la ceasul al şaselea. 10 I s-a făcut foame şi voia
să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. 11 A văzut cerul deschis şi
coborând ceva, ca o pânză maree, lăsată spre pământ de cele patru colţuri, 12 în care erau
toate patrupedele, reptilele de pe pământ şi păsările cerului.
Gurion
ySaron, forma greacă a ebraicului Sharon, este numele câmpiei ce se întinde între Gaza la sud şi Munţii
Carmelului la nord, marea Mediterană la vest şi podişul central la est. A fost teritoriu filistean.
zForma greacă a localităţii Yafo, atestată din primul mileniu î.C. Era portul cel mai apropiat de Ierusalim.
Până în perioada romană nu a aparţinut Iudeii. Astăzi este un cartier al oraşului Tel Aviv.
aLit.: discipolă. Termenul apare numai aici. Spre deosebire de evanghelii, în Fapte termenul nu se
limitează la grupul discipolilor aleşi de Isus, ci se referă la toţi cei botezaţi.
bAtât forma aramaică Tabitha, cât şi cea greacă Dorca, înseamnă gazelă, căprioară.
cLit.: Dorca.
dEste o unitate de arcaşi constituită în Italia din liberţi, prezentă în Siria, dar prezenţa ei nu este
documentată la Cezareea. Totuşi la Cezareea erau cantonate o unitate de cavalerie şi cinci cohorte de
infanterie.
eMulte manuscrise au: legată cu cele patru colţuri.
Faptele Apostolilor
13
Atunci un glas i-a zis: „Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!” 14 Dar Petru a răspuns:
„Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat ceva impur sau necurat!” 15
Glasul i-a zis a doua oară: „Ceea ce Dumnezeu a curăţat, tu să nu [numeşti] impur”. 16
Aceasta s-a petrecut de trei ori şi îndatăf totul a fost ridicat la cer.
17
În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea
pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, după ce au întrebat de casa lui
Simon, s-au oprit la poartă 18 şi, strigând, au întrebat dacă locuieşte acolo ca oaspete
Simon, numit Petru. 19 În timp ce Petru continua să se frământe cu privire la viziune,
Duhul i-a spus: „Iată, treig bărbaţi te caută. 20 Ridică-te, coboară şi mergi cu ei fără
ezitare, pentru că eu i-am trimis”. 21 Atunci Petru a coborât la acei oameni şi le-a zis:
„Iată! Eu sunt cel pe care îl căutaţi. Care este motivul pentru care aţi venit?” 22 Ei i-au
răspuns: „Centurionul Corneliu, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, stimat de tot
poporul iudeilor, a fost înştiinţat de către un înger sfânt ca să te cheme în casa lui şi să
asculte cuvintele tale”. 23 Atunci Petru i-a chemat înăuntru şi i-a tratat ca pe oaspeţi.
A doua zi, ridicându-se, a plecat cu ei. Unii dintre fraţii de la Iope l-au însoţit. 24 În
ziua următoare a intrath în Cezareea. Corneliu, care îşi chemase rudele şi prietenii
apropiaţi, îi aştepta. 25 În timp ce Petru intra, Corneliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la
picioarele lui şi i s-a închinat. 26 Dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: „Scoală-te! Sunt şi eu
doar un om”. 27 Şi vorbind cu el, a intrat şi a găsit mulţi oameni adunaţi. 28 Iar el le-a zis:
„Voi ştiţi că este interzis unui iudeu să aibă legături sau să se apropie de un străin. Dar
Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe nici un om impur sau necurat. 29 De aceea am
venit, fără ezitare, când am fost chemat. Aşadar vă întreb, care este motivul pentru care
m-aţi chemat?” 30 Atunci Corneliu a spus: „Acum patru zilei, la acelaşi ceas, la ceasul al
nouălea, eram în rugăciune în casa mea şi iată că un bărbat în haine strălucitoare a
apărut în faţa mea 31 şi mi-a zis: «Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi pomenile tale
au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. 32 Trimite, aşadar, la Iope şi cheamă-l pe Simon
care se numeşte Petru. Acesta este oaspete în casa lui Simon tăbăcarul pe ţărmul măriij».
33
Am trimis deci îndată după tine şi tu ai făcut bine că ai venit. Acum, toţi suntem
înaintea lui Dumnezeuk ca să ascultăm toate câte ţi-au fost poruncite de Domnull”.
Discursul lui Petru în casa lui Corneliu
fÎn loc de: îndată, unele manuscrise au: iarăşi; în altele lipseşte.
gUnele manuscrise au: doi, altele: nişte.
hUnele manuscrise au forma de plural.
iCodicele Bezae Cantabrigensis (sec. V-VI) prezintă o altă formă: Acum trei zile, la acelaşi ceas, la
ceasul al nouălea, posteam şi eram în rugăciune.... Unele traduceri preferă această variantă (BJ, TOB). Se
poate ajunge la o datare exactă, ţinând cont de versetele anterioare: a doua zi după viziune, trimişii au
ajuns la Iope (v. 9.17); au petrecut noaptea acolo (v. 18.23). A treia zi au plecat de la Iope (v. 23) şi au
ajuns la Cezareea a patra zi (v. 24).
jMulte manuscrise adaugă: care, când va fi venit, îţi va vorbi.
kAcelaşi codice, Bezae Cantabrigensis, are: înaintea ta, iar alte manuscrise au: înaintea Domnului.
lÎn loc de: Domnul, multe manuscrise au: Dumnezeu.
Faptele Apostolilor
34
Atunci Petru, deschizându-şi gura, a spus: „Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu
nu este părtinitor, 35 ci în orice naţiune, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este
plăcut. 36 El a trimis fiilor lui Israel cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin
Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. 37 Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea,
începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: 38 cum l-a uns Dumnezeu
pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi
vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. 39
Noi suntem martori la tot ce a făcut în ţinutul iudeilor şi în Ierusalim. Pe el, l-au omorât
atârnându-l pe lemn. 40 Pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi a îngăduit să se arate 41
nu întregului popor, ci nouă martorilor aleşi mai înainte de Dumnezeu, care am mâncat
şi am băut cu el după ce a înviat din morţi 42 şi ne-a poruncit să predicăm poporului şi să
dăm mărturie că el a fost pus de Dumnezeu judecător al celor vii şi al celor morţi. 43 Toţi
profeţii dau mărturie despre el că oricine crede în el, primeşte iertarea păcatelor prin
numele lui”.
Duhul Sfânt este dat şi păgânilor

44
În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra
tuturor celor care ascultau cuvântul. 45 Credincioşii circumcişi care veniseră cu Petru
erau uimiţi că darul Duhului Sfânt se revărsase şi asupra păgânilor. 46 Căci îi auzeau pe
ei vorbind în limbi şi preamărindu-l pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus: 47 „Poate oare
cineva să le refuze apa, pentru ca aceştia, care l-au primit pe Duhul Sfânt ca şi noi, să fie
botezaţi?” 48 Şi a poruncit ca ei să fie botezaţi în numele lui Isus Cristosm. Atunci ei l-au
rugat să mai rămână câteva zile.
Petru explică primirea păgânilor la botez

11.1 Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui
Dumnezeu. 2 Când Petru a urcat la Ierusalim, cei circumcişi îl mustrau 3 zicând: „Ai
intrat la oameni care nu au primit circumcizia şi ai mâncat împreună cu ei”. 4 Atunci
Petru a început să le explice pe rând: 5 „Mă aflam în cetatea Iope şi eram în rugăciune.
Am avut în extaz o viziune: cobora ceva ca o pânză mare, lăsată din cer de cele patru
colţuri, şi a ajuns la mine. 6 M-am uitat cu atenţie şi am văzut în ea patrupedele
pământului, fiarele sălbatice, reptilele şi păsările cerului. 7 Am auzit atunci un glas care
spunea: «Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!» 8 Dar eu am zis: «Nicidecum, Doamne,
pentru că niciodată nu a intrat în gura mea ceva impur sau necurat». 9 Însă glasul din
ceruri mi-a spus a doua oară: «Ceea ce Dumnezeu a curăţat tu să nu [numeşti] impur». 10
Aceasta s-a petrecut de trei ori şi din nou totul a fost ridicat la cer. 11 Şi iată, dintr-odată,
trei oameni trimişi din Cezareea la mine s-au oprit în faţa casei în care măn aflam. 12
Atunci Duhul mi-a zis: «Mergi cu ei, fără nici o ezitare». Au venit cu mine şi aceşti şase
fraţi şi am intrat în casa omului. 13 El ne-a povestit cum a văzut un înger în casa lui stând
în picioare şi spunându-i: «Trimite la Iope şi cheamă-l pe Simon, care se numeşte Petru,
14
care îţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta». 15 Când am început
să vorbesc, Duhul Sfânt s-a coborât peste ei ca şi peste noi la început. 16 Atunci mi-am
adus aminte de cuvântul Domnului, care a spus: «Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi
boteza cu Duhul Sfânt». 17 Aşadar, dacă Dumnezeu le-a dat şi lor acelaşi dar ca şi nouă,
mUnele manuscrise au numai: în numele Domnului; altele: în numele Domnului Isus; iar altele: în numele
Domnului Isus Cristos.
nUnele manuscrise au: noi ne....
Faptele Apostolilor
pentru că au crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să-l pot împiedica pe
Dumnezeu?”
18
Când au auzit aceste cuvinte, s-au liniştit şi l-au preamărit pe Dumnezeu, zicând:
„Deci Dumnezeu le-a dat şi păgânilor convertirea spre viaţă”.
19
Aşadar, cei care fuseseră împrăştiaţi după persecuţia care a avut loc împotriva lui
Ştefan, au ajuns până în Fenicia, Cipru şi Antiohiao, dar nu predicau cuvântul decât
iudeilor. 20 Totuşi erau între ei unii ciprioţi şi cireneni, care au venit la Antiohia şi care
le-au vorbit grecilorp, vestindu-l pe Domnul Isus. 21 Mâna Domnului era cu ei şi a fost
mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. 22 Vestea despre ei a ajuns la
urechile Bisericii care era în Ierusalim şi l-au trimis pe Barnaba la Antiohia. 23 Când a
ajuns şi a văzut harul lui Dumnezeu, el s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână
credincioşi Domnului cu inimă neclintită. 24 El era un om bun, plin de Duhul Sfânt şi
credinţă. Astfel o mare mulţime s-a adăugat la Domnul.
25
Atunci el s-a dus la Tars ca să-l caute pe Saul. 26 Când l-a găsit, l-a adus la Antiohia.
Un an întreg au luat parte la adunările Bisericii şi au învăţat o mulţime numeroasă. În
Antiohia discipolii au fost numiţi pentru prima dată creştini.
Ajutoare din partea creştinilor

pentru fraţii din Ierusalim
27
În zilele acelea, au coborât unii profeţi de la Ierusalim la Antiohia. 28 Unul dintre ei,
cu numele Agabos, s-a ridicat şi, prin puterea Duhului, a prevestit că va fi o mare
foamete peste tot pământul. Aceasta a avut loc în timpul lui Claudiuq. 29 Atunci, creştinii
s-au hotărât să trimită ajutoare fraţilor care locuiau în Iudeea, după cum putea fiecare. 30
Şi aşa au făcut şi le-au trimis prin mâinile lui Barnaba şi ale lui Saul către prezbiteri.
Decapitarea apostolului Iacob

12.1 Cam în timpul acela, Irodr a pus mâna pe unii din Biserică pentru a-i pierde. 2 Astfel
l-a ucis cu sabia pe Iacob, fratele lui Ioan. 3 Când a văzut că aceasta este pe placul
iudeilor, a hotărât să-l prindă şi pe Petru; erau atunci zilele Azimelor. 4 L-a prins şi l-a
aruncat în închisoare, încredinţându-l la patru grupe de câte patru soldaţi ca să-l
păzească, voind să-l înfăţişeze poporului după Paşti. 5 Aşadar, Petru era păzit în
închisoare; dar se făceau neîncetat rugăciuni de către Biserică, pentru el, la Dumnezeu.
Eliberarea minunată a lui Petru

6
Dar în noaptea dinaintea zilei în care Irod avea de gând să-l înfăţişeze, Petru dormea
între doi soldaţi, legat cu două lanţuri, iar în faţa uşii nişte paznici păzeau închisoarea. 7
Dar iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere.
oOraş întemeiat de Seleucizi pe la 300 î.C.; în sec. al II-lea avea peste 50.000 de locuitori. Era al treilea
oraş ca mărime din Imperiul roman. Poziţia geografică deosebită pe care o avea (pe drumul comercial
dintre Europa, Asia şi Egipt), pe malul râului Oronte, între munţii Taurus şi Lebanon, explică
prosperitatea ei economică, având reputaţia de oraş al plăcerilor şi viciilor. Azi se numeşte Antakya şi se
află în Turcia.
pMulte manuscrise au: eleniştilor.
q„Tiberius Claudius Nero Germanicus” a fost împărat roman între 41-54 d.C. În timpul domniei lui, au
fost mai multe perioade de foamete în diferite părţi ale imperiului. În zona Palestinei, foametea la care
face aluzie textul nostru, a avut loc în anii 46-47.
r„Iulius Agripa I” (10 î.C. - 44 d.C.), numit, de Luca, Irod, era nepotul lui Irod cel Mare. Din 37 d.C.
primeşte de la împăratul Caligula tetrarhia lui Filip, iar din 41 stăpâneşte peste Galileea, Pereea şi
Samaria. Din punct de vedere ideologic, era orientat spre un iudaism de tip fariseic.
Faptele Apostolilor
[Îngerul] l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit şi i-a zis: „Scoală-te în grabă!” Iar
lanţurile i-au căzut de la mâini. 8 Atunci îngerul i-a spus: „Încinge-te şi leagă-ţi
sandalele”. El a făcut astfel. Apoi i-a zis: „Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!” 9 El
a ieşit şi l-a urmat, dar nu-şi dădea seama că este adevărat ceea ce făcea îngerul. Credea
că are o vedenie. 10 Trecând de primul post de gardă şi de-al doilea, au ajuns la poarta de
fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine înaintea lor. Ieşind, au mers pe o
stradă şi deodată îngerul l-a părăsit. 11 Atunci Petru, venindu-şi în fire, a zis: „Acum ştiu,
într-adevăr, că Domnul m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul
iudeilor.
12
După ce a chibzuit, s-a dus la casa Marieis, Mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde
erau adunaţi mulţi şi se rugau. 13 Când a bătut la uşa de la intrare, o slujitoare cu numele
Rode a venit ca să vadă cine este. 14 Recunoscând vocea lui Petru, de bucurie nici n-a
deschis uşa, ci a alergat să dea de veste că Petru se află la intrare.
15
Dar ei i-au zis: „Ai înnebunit!” Însă ea stăruia că aşa este. Iar ei spuneau: „Este
îngerul lui”. 16 Iar Petru bătea în continuare. Când au deschis, l-au văzut şi au fost
cuprinşi de uimire. 17 Făcându-le semn cu mâna să tacă, el le-a explicat cum l-a scos
Domnul din închisoare şi le-a zis: „Duceţi vestea despre acestea şi lui Iacob şi fraţilor”.
Apoi, ieşind, a plecat în alt loc.
18
Când s-a făcut ziuă, s-a iscat o maret tulburare printre soldaţi: ce s-a întâmplat cu
Petru? 19 Irod, după ce l-a căutat şi nu l-a găsit, i-a anchetat pe paznici şi a poruncit ca să
fie ucişi. Apoi a coborât din Iudeea în Cezareea şi a rămas acolo.
Moartea lui Irod

20
[Irod] era foarte mâniat pe cei din Tir şi Sidon, dar ei au venit împreună la el şi,
convingându-l pe Blastos, care era camerierul regelui, au cerut pacea pentru că ţara lor
îşi procura hrana din regatul lui. 21 În ziua stabilită, înveşmântat în haină regală şi
aşezându-se pe tron, le-a ţinut un discurs. 22 Iar mulţimea a început să strige: „Este glasul
lui Dumnezeu, nu al unui om!” 23 Dar deodată un înger al Domnului l-a lovit pentru că
nu dăduse mărire lui Dumnezeu. Şi, mâncat de viermi, şi-a dat duhul.
Barnaba şi Saul se reîntorc la Antiohia

24
Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se răspândea tot mai mult.
25
Barnaba şi Saul s-au întors de la Ierusalimu, după ce şi-au îndeplinit slujirea,
luându-l cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.
V. PRIMA CĂLĂTORIE MISIONARĂ
Paul şi Barnaba sunt trimişi în misiune
sNu există date suficiente nici pentru identificarea Mariei, nici pentru localizarea casei ei. Conform unei
tradiţii, ar fi vorba de casa unde s-a celebrat ultima cină şi a coborât Duhul Sfânt.
tUnele manuscrise au în loc de: o mare, nu mică, iar în altele lipseşte.
uCele mai autoritare manuscrise au: către Ierusalim. Această formă este păstrată de NVg, GNT, NAB.
Logica povestirii şi o mulţime de manuscrise indică forma: de la Ierusalim sau de la Ierusalim la
Antiohia. Cele mai multe traduceri moderne folosesc această variantă.
Faptele Apostolilor
13. În Biserica din Antiohia erau profeţi şi învăţătoriv: Barnaba, Simeon, cel numit
1
Negru, Luciu din Cirene, Manaen, cel care a fost educat împreună cu tetrarhul Irod, şi
Saul. 2 În timp ce slujeau lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-i de o
parte, pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat”. 3 Atunci,
după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.
Paul şi Barnaba în Cipru

4
Aşadar, trimişi de Duhul Sfânt, ei au coborât la Seleuciaw, şi de acolo s-au îmbarcat
pentru Cipru. 5 Când au ajuns la Salaminax, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în
sinagogile iudeilor. Îl aveau şi pe Ioan ca slujitor. 6 Străbătând întreaga insulă până la
Paphosy, au găsit acolo un vrăjitor, un fals profet iudeu, numit Bar-Isus. 7 Acesta era din
cercul proconsulului Sergiu Paulz, un bărbat înţelept, care îi chemase pe Barnaba şi pe
Saul, dorind să asculte cuvântul lui Dumnezeu. 8 Dar s-a ridicat împotriva lor Elimasa,
vrăjitorul  căci aşa se interpretează numele lui  căutând să-l îndepărteze pe proconsul
de la credinţă. 9 Dar Saul  numit şi Paul  plin de Duhul Sfânt l-a fixat cu privirea 10 şi
i-a zis: „Om plin de toate înşelăciunile şi de orice răutate, fiu al diavolului, duşman al
oricărei dreptăţi, nu vei înceta oare să strâmbi căile cele drepte ale Domnului? 11 Iată,
acum mâna Domnului este peste tine. Vei fi orb şi un timp nu vei mai vedea soarele”.
Dintr-o dată a căzut asupra lui ceaţă şi întuneric, iar el umbla bâjbâind şi căuta pe cineva
care să-l ducă de mână. 12 Atunci, văzând proconsulul ceea ce s-a petrecut, a crezut şi a
rămas uimit de învăţătura Domnului.
Paul şi Barnaba la Antiohia Pisidiei

13
Apoi, îmbarcându-se de la Paphos, Paul şi cei care erau cu el, au ajuns la Perga
Pamfilieib. Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. 14 Iar ei, plecând din Perga,
au ajuns la Antiohia Pisidieic. Au intrat în sinagogă într-o zi de sâmbătă şi s-au aşezat. 15
vPrin această expresie nu sunt indicate categorii distincte de persoane. Profeţia este îndreptată spre
învăţătură, iar învăţătura devine rodnică prin lumina profeţiei şi a celorlalte daruri ale Duhului Sfânt.
„Profeţi şi învăţători” se referă la un grup de prezbiteri care conduc comunitatea. Barnaba, fiind cel mai în
vârstă şi delegat de apostolii din Ierusalim, deţine primatul. Numele celorlalţi nu mai apare în Noul
Testament. Luciu din Cirene a fost confundat de unii cu evanghelistul Luca. Numele de Manaen este o
transcriere în greacă a ebraicului Menahem = mângâietor (2Rg 15,14).
wOraşul „Seleucia” a fost întemeiat în 310 î.C. de către Seleucos I Nikator. Era portul maritim care
deservea Antiohia Siriei, la 25 km. Mai există şi alte oraşe cu acest nume, toate întemeiate de Seleucos,
între care important mai este Seleucia de pe Tigru.
x„Salamina” (gr. Salamys) era principalul port al Ciprului, aşezat în partea sud-estică a insulei. Ruinele
sale sunt azi la nord de oraşul Famagusta.
y„Paphos” este un orăşel pe coasta sud-vestică a Ciprului, la 140 km de Salamina. Era reşedinţa
proconsulului roman.
zSergiu Paul este menţionat de Pliniu cel Bătrân şi de mai multe inscripţii din Cipru, Siria şi Roma, dar
este greu de stabilit pe baza acestora anul în care a fost numit proconsul al Ciprului.
aNumele Elymas este transcrierea greacă a aramaicului Haloma = cel care interpretează visurile; în arabă
Alim = atotştiutor, este folosit numai pentru Allah.
b„Pamfilia” (în greacă = toate triburile) este ţinutul dintre Munţii Taurus şi marea Mediterană, în partea
sudică a Turciei de astăzi, în zona actualului golf Antalya. Perga este un oraş cam la 15 km de Atalia, în
ţinutul Pamfiliei. În perioada romană avea un templu în cinstea zeiţei Artemis. Ruinele se află în
apropiere de actualul oraş Antalya şi printre ele pot fi identificate două bazilici mari din sec. al IV-lea şi
două biserici din perioada Evului Mediu.
c„Pisidia” este ţinutul din centrul podişului Anatoliei, în centrul Turciei de azi. Este o zonă cu lacuri.
Capitala ei era Antiohia care se afla lângă graniţa cu Frigia. Oraşul a fost întemeiat de seleucizi pe la 280
Faptele Apostolilor
După citirea Legii şi a Profeţilor, conducătorii sinagogii au trimis la ei să li se spună:
„Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiţi!” 16 Atunci, Paul
s-a ridicat şi, făcând semn cu mâna, a zis:
„Bărbaţi israeliţi şi voi, temători de Dumnezeu, ascultaţi! 17 Dumnezeul acestui popor,
Israel, i-a ales pe părinţii noştri şi a înălţat poporul în timpul şederii lor în ţara Egiptului
şi după ce i-a scos de acolo cu braţ puternic, 18 timp de aproape patruzeci de ani i-a
suportatd în deşert. 19 După ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat ca
moştenire ţara aceasta 20 came patru sute cincizeci de ani. După aceasta le-a dat
judecători până la profetul Samuel. 21 Apoi i-au cerut un rege, iar [Dumnezeu] le-a dat
pe Saul, fiul lui Kish, din tribul lui Beniamin, timp de patruzeci de ani. 22 După ce l-a
înlăturat pe acesta, l-a ridicat pentru ei ca rege pe David, despre care a dat mărturie:
L- am aflat pe David, fiul lui Iese, un om după inima mea, care va împlini toată voinţa
mea. 23 Din descendenţa acestuia, Dumnezeu a ridicat pentru Israel, după promisiunea
sa, un mântuitor: pe Isus. 24 Înainte de venirea lui, Ioan a predicat un botez al pocăinţei
întregului popor al lui Israel. 25 Dar când Ioan era spre sfârşitul călătoriei sale, spunea:
«Eu nu sunt ceea ce credeţi voi că suntf. Dar iată că vine după mine unul căruia nu sunt
vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor».
26
Fraţilor, fii din neamul lui Abraham, şi aceia dintre voi care sunt temători de
Dumnezeu, nouăg ne-a fost trimis cuvântul acestei mântuiri. 27 De fapt, cei care locuiesc
în Ierusalim şi conducătorii lor nu l-au recunoscut [pe Isus], dar, judecându-l, au
împlinit cuvintele profeţilor care se citesc în fiecare sâmbătă. 28 Deşi nu au găsit în el
nici un motiv de [condamnare la] moarte, i-au cerut lui Pilat să-l ucidă. 29 După ce au
împlinit toate câte erau scrise despre el, l-au dat jos de pe lemn şi l-au pus într-un
mormânt. 30 Dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. 31 Timp de mai multe zile, el s-a arătat
acelora care urcaseră cu el din Galileea la Ierusalim şi care acum sunt martorii lui
înaintea poporului.
32
Şi noi vă aducem ca o veste bună promisiunea făcută părinţilor 33 pe care
Dumnezeu a împlinit-o pentru copiii lor, pentru noih, înviindu-l pe Isus aşa cum este
scris în Psalmul al doileai:
Fiul meu eşti tu,
Eu astăzi te-am născut.
34
Că l-a înviat din morţi ca să nu se mai întoarcă la putrezire, a spus astfel:
Vă voi da promisiunile sfintej
î.C. În 25 î.C. a fost încorporat în provincia romană Galaţia, iar în perioada cruciaţilor era un important
centru din Asia Mică. Ruinele vechii cetăţi se află la 3 km est de actuala localitate Yalvaz.
dCele mai autoritare manuscrise pun: i-a hrănit, i-a susţinut. Dar multe alte manuscrise au: i-a suportat,
i-a răbdat. Prima variantă este preferată de NVg, BJ; a doua de majoritatea traducerilor moderne.
eMulte manuscrise au o împărţire diferită a v. 19-20: ... ţara aceasta. 20 După aceasta, cam patru sute
cincizeci de ani, le-a dat judecători.... Deşi această variantă ar face textul mai clar, este mai puţin atestată,
iar cealaltă este o soluţie mai dificilă şi de aceea mai probabilă.
fExistă o dificultate în interpretarea pronumelui ti ca interogativ sau relativ. În cazul în care este luat ca
interogativ (GNT, NVg, RSV) traducerea este: Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt eu acela.... Ca pronume
relativ este înţeles de majoritatea traducerilor.
gMulte manuscrise au: vouă.
hÎn loc de: ... pentru copiii lor, pentru noi, manuscrise importante au: pentru copii noştri, alte câteva au:
pentru copiii voştri.
iCâteva manuscrise au: în Psalmul întâi, iar altele au: în Psalmi.
jExpresia greacă to hosia, în opoziţie cu to dikaia (promisiuni omeneşti), înseamnă promisiunile divine
făcute lui David referitor la darul mântuirii.
Faptele Apostolilor
făcute lui David,
cele vrednice de încredere.
35
De aceea se mai spune într-un alt loc:
Nu vei permite
ca sfântul tău să vadă putrezirea.
36
Însă David, după ce a slujit în generaţia lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost
aşezat lângă părinţii lui şi a văzut putrezireak. 37 Dar acela pe care Dumnezeu l-a înviat
nu a văzut putrezirea.
38
Aşadar, fraţilor, să vă fie cunoscut că prin el vă este vestită iertarea de păcate şil de
tot ce n-aţi putut fi îndreptăţiţi prin Legea lui Moise. 39 Oricine crede în el poate fi
justificat prin el. 40 Deci aveţi grijă să nu vină asupra voastră ceea ce a fost spus în
profeţi:
41
Priviţi, dispreţuiţilor!
Miraţi- vă şi faceţi-vă nevăzuţi!
Pentru că eu fac în zilele voastre o lucrare,
o lucrare pe care n-aţi crede-o
dacă v- ar povesti cineva”.
42
Când au ieşitm, i-au rugatn să le mai vestească despre aceleaşi lucruri şi sâmbăta
următoare. 43 După ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi dintre iudei şi prozeliţii evlavioşi i-
au însoţit pe Paul şi Barnaba, iar aceştia vorbeau cu ei şi-i îndemnau să persevereze în
harul lui Dumnezeu.
Din cauza necredinţei iudeilor,

Paul şi Barnaba se îndreaptă spre păgâni
44
În sâmbăta următoare, aproape toată cetatea s-a adunat ca să asculte cuvântul
Domnuluio. 45 Dar iudeii, când au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi contraziceau
cele spuse de Paul, insultându-l.
46
Atunci Paul şi Barnaba au zis cu îndrăzneală: „Vouă trebuia să vă fie vestit mai
întâi cuvântul lui Dumnezeu. Dar pentru că voi îl respingeţi şi nu vă consideraţi vrednici
de viaţa cea veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni. 47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul:
Te-am pus ca lumină a naţiunilor
ca să duci mântuirea
până la marginile pământului”.
48
Când au auzit, păgânii s-au bucurat şi au început să preamărească cuvântul
Domnuluip, iar cei care fuseseră hotărâţi pentru viaţa veşnică au crezut. 49 Cuvântul
Domnului s-a răspândit în tot ţinutul.
50
Însă iudeii au instigat femeile evlavioase, de rang înalt, ca şi pe oamenii de frunte
ai cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Paul şi Barnaba şi i-au alungat din
kApare clar că promisiunea lui Dumnezeu: Sfântul lui nu va vedea putrezirea nu se referă la David. De
fapt, prin menţiunea că el a slujit generaţiei proprii, autorul vrea să arate că importanţa personală a lui
David a fost limitată la timpul său.
lÎn câteva manuscrise se omite: şi. În cazul acesta se schimbă sensul frazei: ... prin el vă este vestită
iertarea de păcate: de tot ce n-aţi fi putut fi justificaţi prin Legea lui Moise. 39 Oricine....
mMulte manuscrise adaugă: din sinagogă.
nO serie de manuscrise adaugă: păgânii.
oMulte manuscrise au: Cuvântul lui Dumnezeu.
pUnele manuscrise au: Cuvântul lui Dumnezeu; altele: îl preamăreau pe Domnul.
Faptele Apostolilor
ţinuturile lor. Ei, scuturând praful de pe picioare împotriva lor, s-au dus la Iconiuq. 52
51
Iar discipolii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
Evanghelizarea la Iconiu
1
14. Tot la fel, şi în Iconiu au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel încât o
mare mulţime dintre iudei şi dintre greci a crezut. 2 Dar iudeii care nu au crezut i-au
stârnit pe păgâni şi le-au tulburat minţile împotriva fraţilor. 3 Totuşi au rămas mult timp
şi predicau cu încredere în Domnul, care dădea mărturie despre cuvântul lor prin harul
său, îngăduind să se facă prin mâinile lor semne şi minuni. 4 Mulţimea din cetate s-a
dezbinat: unii erau cu iudeii, iar alţii cu apostolii. 5 Dar când păgânii şi iudeii împreună
cu conducătorii lor făceau planuri ca să-i maltrateze şi să-i ucidă cu pietre, 6 ei şi-au dat
seama şi au fugit în cetăţile Licaonieir, la Listras şi Derbet, şi în împrejurimi. 7 Acolo au
predicat evanghelia.
Paul şi Barnaba la Listra

8
În Listra zăcea un om fără vlagă în picioare, un olog din naştere, care nu umblase
niciodată. 9 El l-a auzit pe Paul vorbind. Acesta, privindu-l cu atenţie şi văzând că are
credinţă pentru a fi salvat, 10 i-a zis cu glas puternic: „Ridică-te! Stai drept pe picioarele
tale!” El a sărit şi a început să umble.
11
Văzând mulţimile ceea ce făcuse Paul, au strigat în graiul lor licaonian: „Zeii cu
chip de om au coborât la noi!” 12 Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Paul Hermesu,
pentru că el era purtătorul de cuvânt. 13 Preotul templului lui Zeus de la intrarea cetăţii,
aducând tauri şi ghirlande la porţi, voia, împreună cu mulţimile, să aducă jertfă. 14 Când
au auzit aceasta, apostolii Barnaba şi Paul şi-au sfâşiat hainele şi s-au aruncat în
mulţime strigând: 15 „Oameni [buni], de ce faceţi acestea! Şi noi suntem nişte simpli
oameni ca şi voi. Noi vă aducem vestea cea bună ca să vă întoarceţi de la faptele acestea
fără sens, la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt
în ele.
16
În generaţiile trecute el a lăsat ca toate popoarele să meargă pe căile lor, 17 deşi n-a
încetat să dea mărturie prin binefacerile sale, dând ploi din ceruri şi anotimpuri
roditoare, săturându-vă cu hrană şi [revărsând] bucurie în inimile voastre”. 18 Şi spunând
acestea, cu greu au liniştit mulţimile ca să nu le aducă jertfăv.
q„Iconiu” era un oraş din provincia romană Galaţia, la 140 km est de Antiohia Pisidiei. Era un important
nod de comunicaţii. Astăzi se numeşte Konya.
r„Licaonia” este un ţinut în podişul central al Turciei de azi, înconjurată de provinciile Capadocia,
Galaţia, Frigia, Pisidia şi Cilicia. Era o zonă săracă şi lipsită de importanţă istorică, bântuită în perioada
romană de bande de tâlhari.
sListra se afla pe drumul de la Efes la Antiohia la 40 de km de Iconiu. A fost colonie romană din anul 6
î.C. Deşi se cunoaşte locul cetăţii, nu au rămas urme.
tDerbe se află la 50 de km de Listra, în direcţia sud-est. Din anul 25 d.C., este colonie romană. Inscripţii
vechi referitoare la cetatea Derbe au fost descoperite în apropierea actualei localităţi Kerti Hüyük.
uÎn mitologia greacă, Zeus este divinitatea supremă, iar Hermes, mesagerul zeilor. Le corespund în
mitologia romană Jovis (Jupiter) şi Mercur. Referitor la templul lui Zeus, că s-ar fi aflat la intrarea în
cetate, nu avem nici o mărturie arheologică.
vUnele manuscrise adaugă: ci să se întoarcă fiecare la casa lui.
Faptele Apostolilor
19 w
Dar au ajuns nişte iudei din Antiohia şi din Iconiu, care au atras mulţimile de
partea lor şi, lovindu-l pe Paul cu pietre, l-au târât în afara cetăţii, crezând că murise. 20
Dar când ucenicii s-au adunat în jurul lui, el s-a ridicat şi a intrat în cetate. A doua zi a
plecat împreună cu Barnaba spre Derbe.
Încheierea primei călătorii misionare

21
După ce au predicat evanghelia în cetatea aceea şi au făcut mulţi discipolix, s-au
întors la Listra, la Iconiu şi la Antiohia. 22 Ei au întărit inimile discipolilor şi i-au
îndemnat să rămână statornici în credinţă [spunând]: „Trebuie să [trecem] prin multe
încercări, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu”. 23 Ei le-au hirotonity prezbiteriz în
fiecare comunitate şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat Domnului în care
crezuseră.
24
Trecând prin Pisidia, au ajuns în Pamfilia. 25 După ce au vestit cuvântul în Perga, au
coborât la Atalia; 26 de acolo s-au îmbarcat pentru Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi
harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră. 27 Când au ajuns acolo, au
adunat comunitatea şi au relatat tot ceea ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum le-a deschis şi
păgânilor poarta credinţei. 28 Şi au rămas mai mult timp cu discipolii.
VI. CONCILIUL DE LA IERUSALIM
Conflictul de la Antiohia cu privire la circumcizie

1
15. Unii dintre cei care coborâseră din Iudeea îi învăţau pe fraţi: „Dacă nu primiţi
circumcizia, după obiceiul care vine de la Moise, nu puteţi să vă mântuiţi”. 2 Întrucât s-a
ivit o divergenţă şi o discuţie aprinsă între Paul şi Barnaba şi aceştia, au hotărât ca Paul
şi Barnaba, împreună cu alţi câţiva dintre ei, să urce la apostoli şi la prezbiterii din
Ierusalim pentru [a rezolva] această dispută. 3 Aşadar, trimişi fiinda de comunitate, ei au
străbătut Fenicia şi Samaria, povestind despre convertirea păgânilor, şi au făcut o mare
bucurie tuturor fraţilor. 4 Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de comunitate, de
apostoli şi de prezbiteri şi au relatat tot ce a făcut Dumnezeu cu ei. 5 Dar unii din
wCâteva manuscrise amplifică versetul: Pe când ei se aflau acolo şi predicau, au ajuns nişte iudei din
Antiohia şi din Iconiu şi, întrucât apostolii vorbeau cu îndrăzneală, aceia au convins mulţimile să se
îndepărteze de ei zicând că nu spun nimic adevărat, ci că mint în toate.
xVerbul grec matheteuo, urmat de acuzativul persoanei, înseamnă mai degrabă „a-şi face discipoli” (Mt
28,19) decât „a instrui pe cineva”, cum apare în NVg.
yDeşi verbul grec heirotoneo înseamnă „alegere prin ridicarea mâinii”, deci alegere din partea
comunităţii pentru o misiune specială, aici Luca arată că preoţii sunt aleşi de apostoli.
zÎn Vechiul Testament zaqen (= bătrân) constituie un grad social distinct, cu funcţii politice şi religioase.
Bătrânii reprezentau întregul popor în activitatea religioasă (Ex 3,16; etc.), erau asociaţi cu conducătorul
comunităţii (Dt 27,1; etc.) şi exercitau funcţii judiciare (1Rg 21,8). În perioada monarhiei, rolul lor scade
din cauza regilor tirani. În perioada postexilică, puterea şi funcţiile lor cresc şi sunt fixate nu prin lege, ci
prin tradiţie. În evanghelii „bătrânii” constituie o grupare formată din capii familiilor bogate şi influente,
care împreună cu cărturarii şi arhiereii alcătuiau Sinedriul. Ca orientare politico-religioasă, împărtăşeau
poziţia laxistă a saduceilor. Au avut un rol determinant în condamnarea lui Isus şi în persecuţia primilor
creştini (Fap 4-6). Începând cu Fap 11,30, termenul este folosit pentru a-i indica pe conducătorii
comunităţilor creştine. Împreună cu apostolii, aceştia iau decizii în privinţa doctrinei creştine şi a moralei.
Treptat termenul va fi folosit pentru conducătorii spirituali ai bisericilor locale care administrau şi
sacramentele (Iac 5,14).
aConsiderând că ar fi acelaşi context cu 1Cor 6,11; Tit 3,13; etc., unii traducători propun sensul de: „a
pregăti pe cineva pentru călătorie” (cu scrisori, bani, însoţitori).
Faptele Apostolilor
gruparea fariseilor, care au primit credinţa, au spus: „Trebuie să primească circumcizia
şi să li se poruncească să ţină Legea lui Moise”.
Discursul lui Petru

6
Apostolii şi prezbiterii s-au adunat să analizeze această problemă. 7 După o discuţie
îndelungată, Petru s-a ridicat şi le-a zis: „Fraţilor, voi ştiţi că din primele zile Dumnezeu
m-a ales între voi pentru ca prin gura mea păgânii să asculte cuvântul evangheliei şi să
creadă. 8 Iar Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a dat mărturie în favoarea lor dându-le pe
Duhul Sfânt ca şi nouă 9 şi nu a făcut nici o deosebire între noi, căci le-a curăţat inimile
prin credinţă. 10 Aşadar, de ce îl ispitiţi acum pe Dumnezeu punând pe umerii
discipolilor un jug pe care nici părinţii noştri şi nici noi nu l-am putut duce? 11 Dar noi
credem că suntem mântuiţi în acelaşi fel ca şi ei prin harul Domnului Isus”.
12
Atunci toată mulţimea a tăcut şi-i asculta pe Barnaba şi pe Paul care povesteau câte
semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între păgâni.
Discursul lui Iacob

13
Când au terminat ei, a luat cuvântul Iacob şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă! 14 Simon
a explicat cum de la început Dumnezeu a avut grijă să-şi aleagă dintre păgâni un popor
pentru numele său. 15 Cu acest fapt se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum este scris:
16
După acestea mă voi întoarce
şi voi înălţa cortul lui David care căzuse;
voi reclădi ruinele sale
şi îl voi reînălţa.
17
Pentru ca să- l caute pe Domnul
cei care vor rămâne dintre oameni
şi toate naţiunile
asupra cărora este invocat numele meu,
zice Domnul care face 18 bcunoscute aceste lucruri din veşnicie.
19
De aceea eu consider că nu trebuie să-i tulburăm pe aceia dintre păgâni care se întorc
la Dumnezeu, 20 ci să li se scrie atât: să se ferească de contaminările cu idolii, de
desfrânarec, de animale sufocated şi de sângee. 21 Căci Moise, din generaţiile de demult,
are în fiecare cetate predicatori care îl citesc în sinagogi în fiecare sâmbătă”.
Decizia Conciliului apostolic

22
Atunci apostolii şi prezbiterii, împreună cu toată comunitatea, au hotărât să aleagă
câţiva oameni dintre ei şi să-i trimită la Antiohia împreună cu Paul şi Barnaba, pe Iuda,
bÎn unele manuscrise v. 18 apare: Din veşnicie îi sunt cunoscute Domnului toate lucrările sale.
cCâteva manuscrise vechi omit: de desfrânare.
dAlte câteva manuscrise mai noi omit numai: de animale sufocate.
eCele patru prescrieri sunt cunoscute sub numele de „clauzele sfântului Iacob”. Ele cer de la creştinii
proveniţi dintre păgâni să se ferească de următoarele impurităţi rituale: 1) Impuritatea contrasă din
idolatrie. V. 29 va face precizarea că este vorba de carnea sacrificată idolilor; 2) Impuritatea contrasă din
„desfrânare”, adică din căsătoriile nelegitime între rudele apropiate (Lev 18,6-18). Nu se specifică alte
păcate de necurăţie, deoarece după Lege nici un viciu nu este permis; 3) Impuritatea contrasă prin
consumarea cărnii de la un animal considerat curat, dar sacrificat prin sufocare, fără respectarea regulilor
rituale: sângele trebuia lăsat să se scurgă complet (Lev 15); 4) Impuritatea contrasă prin contactul cu
sânge animal sau uman (Lev 17,10-14).
Faptele Apostolilor
numit Barsaba, şi pe Sila , bărbaţi de frunte printre fraţi. 23 Au trimisg prin ei această
f
scrisoare:
„Apostolii şi prezbiterii, fraţii [voştri], către fraţii din Antiohia, Siria şi Cilicia, care
provin dintre păgâni: Salutare! 24 Deoarece am auzit că unii dintre noi care au plecath
fără să fi avut misiune de la noi, v-au tulburat prin cuvintele lor şi v-au răvăşit sufletele,
25
am hotărât în unanimitate să alegem câţiva oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu
iubiţii noştri Barnaba şi Paul, 26 oameni care şi-au închinat viaţa pentru numele
Domnului nostru Isus Cristos. 27 Totodată v-am trimis pe Iuda şi pe Sila ca şi ei să vă
vestească acestea prin cuvânt. 28 Căci Duhul Sfânt şi noi am hotărât să nu vă impunem
nici o povară în afară de acestea care sunt necesare: 29 să vă feriţi de carnea jertfită
idolilor, de sânge, de animale sufocatei şi de desfrânare; dacă vă veţi feri de acestea,
bine veţi face. Cu bine!”
30
Aşadar, după ce şi-au luat rămas bun, au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea,
le-au dat scrisoarea. 31 Când au citit-o, s-au bucurat de această încurajare. 32 Iuda şi Sila,
care erau şi ei profeţi, i-au încurajat pe fraţi şi i-au întărit prin multe cuvinte. 33 După ce
au rămas câtva timp acolo, au fost lăsaţi de către fraţi să plece la cei care îi trimiseseră,
cu urări de pace. 34 j. 35 Iar Paul şi Barnaba au rămas la Antiohia învăţând şi predicând
vestea cea bună a cuvântului Domnului, împreună cu mulţi alţii.
VII. A DOUA CĂLĂTORIE MISIONARĂ
Despărţirea lui Barnaba de Paul

36
După câteva zile, Paul i-a spus lui Barnaba: „Să ne întoarcem şi să-i vizităm pe
fraţii din fiecare cetate prin care am vestit cuvântul Domnului şi să vedem ce mai fac”.
37
Barnaba voia să-l ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu, 38 dar Paul insista ca să nu-l ia cu ei
pe cel care îi părăsise în Pamfilia şi nu-i însoţise în lucrarea lor. 39 S-a iscat o
neînţelegere între ei încât s-au despărţit unul de altul. Barnaba, luându-l pe Marcu, s-a
îmbarcat spre Cipru, 40 iar Paul, alegându-l pe Sila, a plecat după ce a fost încredinţat
harului Domnului de către fraţi. 41 El cutreiera Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.
Timotei îl însoţeşte pe Paul în misiune

1
16. Apoi a ajuns la Derbe şi la Listra. Şi era acolo un discipol cu numele Timotei, fiul
unei evreice credincioase; tatăl lui era grec. 2 Fraţii din Listra şi Iconiu dădeau bună
mărturie despre el. 3 Voindu-l ca însoţitor, Paul l-a luat şi l-a circumcis din cauza iudeilor
care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl său era grec. 4 Când treceau prin cetăţi îi
învăţau să ţină deciziile luate de apostolii şi de prezbiterii din Ierusalim. 5 Astfel
Bisericile se întăreau în credinţă şi creşteau în număr din zi în zi.
Viziunea lui Paul în Troas
f„Iuda”, numit Bar-Saba = fiul lui Saba, nu mai este menţionat în Noul Testament. „Sila” este forma
aramaică a ebraicului Saul (= cel întrebat, cerut) şi a latinului Silvanus. Despre el se va vorbi în
continuare în Faptele Apostolilor.
gUnele manuscrise adaugă: prin mâinile lor această scrisoare care conţinea acestea.
hÎn multe manuscrise lipseşte: au plecat.
iUnele manuscrise omit: animale sufocate.
jO serie de manuscrise mai târzii şi traduceri adaugă v. 34: Dar Sila s-a hotărât să rămână acolo, numai
Iuda a plecat la Ierusalim.
Faptele Apostolilor
6
Apoi au străbătut Frigia şi ţinutul Galaţiei pentru că au fost opriţi de Duhul Sfânt să
vestească cuvântul în Asia. 7 Când au ajuns la hotarele Misieik, au încercat să meargă în
Bitinial, dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat. 8 Atunci au trecut prin Misia şi au coborât la
Troasm. 9 În timpul nopţii Paul a avut o viziune: un bărbat macedonean stătea în picioare
şi îl ruga: „Treci în Macedonian, ajută-ne!” 10 După ce am avut vedenia, am căutat să
plecămo îndată în Macedonia, convinşi că Dumnezeu ne-a chemat să le predicăm
evanghelia.
Primele convertiri la Filipi

11
Îmbarcându-ne de la Troas, ne-am dus direct în Samotraciap, iar a doua zi la
Neapoliq 12 şi de acolo la Filipir, care este o cetate importantăs în ţinutul Macedoniei, o
colonie. În cetate am rămas câteva zile. 13 Într-o zi de sâmbătă, am ieşit în afara porţii,
lângă un râu, unde credeamt că este loc de rugăciuneu. Aşezându-ne, le-am vorbit
femeilor care se adunaseră. 14 O femeie cu numele Lidia, vânzătoare de purpură, din
cetatea Tiatirav, temătoare de Dumnezeuw, ne asculta. Acesteia Domnul i-a deschis
inima ca să asculte cu atenţie cele spuse de Paul. 15 După ce a fost botezată ea şi casa ei,
ne-a invitat zicând: „Dacă aţi considerat că sunt credincioasă Domnului, veniţi şi
rămâneţi în casa mea!” Şi ne-a obligat să acceptăm.
kEste ţinutul de la sud de marea Marmara, pe coasta vestică a Turciei de azi şi se învecina cu Bitinia la
nord-est, Galaţia la est, iar la sud Lidia şi Frigia. Oraşe mai importante erau Pergam, Troas, Assos.
lBitinia este regiunea dintre Misia şi Pont, pe coasta de nord-vest a Turciei de azi. Împreună cu Pont
formau o provincie romană din anul 74 î.C. Oraşe mai importante erau Niceea şi Calcedon, care vor
deveni sediile conciliilor ecumenice în 325, respectiv 451.
mCetate-port la marea Egee, în ţinutul Misia, la 40 km sud de vechea cetate Troia. A fost întemeiată în
epoca lui Alexandru cel Mare. În perioada romană se numea Colonia Augusta Alexandria Troas,
bucurându-se de privilegii deosebite, care au permis dezvoltarea sa economică. Portul era un centru de
comunicaţii între Asia şi Macedonia. Ruinele poartă numele de Eschi-Stambul.
nRegiunea de nord a Greciei, considerată în vechime o zonă locuită de barbari. A devenit importantă o
dată cu regele Filip, cuceritorul Greciei, şi mai ales cu Alexandru cel Mare. În timpul Noului Testament,
era provincie romană cu capitala la Tesalonic.
oÎncepând de aici, relatarea se face la persoana I plural, probabil fiind martor ocular însuşi Luca.
p„Samotracia” este o insulă în marea Egee, la jumătatea distanţei dintre coasta turcă şi cea greacă, loc de
escală pentru navigatori.
qNeapolis este oraşul port pentru Filipi. În greacă înseamnă „Oraşul nou”, azi se numeşte Kavalla.
Distanţa între Neapoli şi Troas, în linie dreaptă, este de 200 km.
r„Filipi” este un oraş în nord-estul Greciei, la 17 km de ţărm. Numele îi vine de la fondatorul Filip al II-
lea al Macedoniei care a construit-o pe ruinele vechii cetăţi Crenides. După anul 42 devine colonie
romană. Se afla pe Via Egnatia care lega Roma de Bizanţ. Săpăturile arheologice au scos la iveală centrul
roman al oraşului în care s-a identificat o criptă, considerată că ar fi fost închisoarea sfântului Paul.
sUnele manuscrise vechi prezintă Filipi drept capitala Macedoniei, dar mărturiile istorice vorbesc despre
Tesalonic ca fiind capitala Macedoniei.
tExistă o mare diversitate între manuscrise cu privire la forma verbală: întâlnim atât persoana I plural cât
şi persoana a III-a singular şi impersonal.
uTermenul grec proseuche nu înseamnă sinagogă. Unii biblişti consideră că menţionarea locului de
rugăciune lângă râu ar fi un indiciu că în Filipi nu exista sinagogă. Presupunerea lui Paul că un loc de
rugăciune ar putea fi lângă râu se bazează pe faptul că apa era necesară pentru spălările rituale.
vOraş pe coasta vestică a Asiei Mici, la 65 km sud-est de Pergam, în ţinutul Lidia. Era renumit în special
prin vopsitoriile de purpură. Purpura era extrasă din cochilia unor scoici de mare care se găsesc în
regiunile răsăritene ale Mării Mediterane. Culoarea este de roşu-închis, cu nuanţă violetă. Stofa pluşată,
vopsită cu purpură era foarte scumpă; astfel de haine erau purtate de cei mai înstăriţi. Pe locul Tiatirei se
află astăzi un orăşel agricol cu numele Akhisar.
wVezi n. Fap 2,11.
Faptele Apostolilor
Arestarea şi eliberarea lui Paul şi Sila

16
În timp ce mergeam spre locul de rugăciune, ne-a ieşit în cale o servitoare care avea
un duh de ghicitoarex. Ghicind, ea aducea stăpânilor ei mult câştig. 17 Aceasta,
ţinându-se de Paul şi de noi, a strigat: „Aceşti oameni sunt slujitorii Dumnezeului celui
Preaînalt; ei vă vestesc calea mântuirii”. 18 Lucrul acesta l-a făcut timp de mai multe zile.
Iritat, Paul s-a întors şi i-a spus duhului: „În numele lui Isus Cristos, îţi poruncesc să ieşi
din ea!” Şi a ieşit în aceeaşi clipă.
19
Dar stăpânii ei, văzând că s-a dus speranţa câştigului lor, i-au prins pe Paul şi pe
Sila şi i-au dus cu forţa în piaţă, înaintea autorităţilor 20 apoi i-au înfăţişat înaintea
judecătorilory spunând: „Aceşti oameni tulbură cetatea noastră; sunt iudei 21 şi predică
obiceiuri pe care noi, fiind romani, nu avem voie nici să le primim, nici să le
practicăm”.
22
Atunci mulţimea s-a ridicat împotriva lor, iar judecătorii, după ce le-au smuls
hainele, au poruncit să fie bătuţi cu vergi. 23 După ce le-au dat multe lovituri, i-au
aruncat în închisoare şi i-au poruncit gardianului să-i ţină în siguranţă. 24 Acesta, primind
o asemenea poruncă, i-a aruncat în partea cea mai dinăuntru a închisorii şi le-a pus
picioarele în butuci.
25
Către miezul nopţii Paul şi Sila se rugau şi cântau imnuri lui Dumnezeu, iar cei
închişi îi ascultau. 26 Dintr-o dată a venit un mare cutremur, astfel încât s-au zguduit
temeliile închisorii: toate uşile s-au deschis imediat şi lanţurile tuturor s-au desfăcut. 27
Trezindu-se şi văzând că uşile închisorii sunt deschise, gardianul şi-a scos sabia şi voia
să se sinucidă crezând că deţinuţii au fugit. 28 Dar Paul a strigat cu glas puternic: „Să
nu-ţi faci nici un rău pentru că toţi suntem aici!” 29 Atunci el a cerut o lumină, a alergat
înăuntru şi, tremurând, s-a aruncat înaintea lui Paul şi a lui Sila. 30 Apoi, scoţându-i
afară, le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” 31 Ei i-au răspuns: „Crede
în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta”. 32 Şi i-au vestit cuvântul Domnuluiz lui şi
tuturor celor care erau în casa lui. 33 Luându-i chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat
rănile şi îndată a fost botezat el şi toţi ai lui. 34 I-a dus apoi în casă, a pus masa şi s-a
bucurat cu toată casa pentru că a crezut în Dumnezeu.
35
Când s-a făcut ziuă, judecătoriia au trimis lictorib ca să spună: „Eliberaţi-i pe
oamenii aceia”. 36 Gardianul i-a adus la cunoştinţă lui Paul aceste cuvinte: „Judecătorii
au trimis vorbă ca să fiţi eliberaţi, aşadar ieşiţi acum şi mergeţi în pace!” 37 Dar Paul a
răspuns: „După ce, fără să fi fost judecaţi, ne-au bătut în public, pe noi, cetăţeni romani
şi ne-au aruncat în închisoare, acum ne scot afară în ascuns? Nu! Să vină ei înşişi şi să
ne elibereze”.
38
Lictorii au adus la cunoştinţa judecătorilor aceste cuvinte, iar ei, aflând că sunt
romanic, au fost cuprinşi de frică. 39 dAu venit, i-au chemat şi i-au eliberat, rugându-i să
xLit.: duh de python. Python era numele dragonului care păzea templul ghicitorilor din Delfi, ucis apoi de
Apolo.
yÎn coloniile romane, justiţia era încredinţată la doi pretori (duumviri jure dicundo).
zUnele manuscrise omit: Domnului.
aCâteva manuscrise adaugă aici: S-au adunat în piaţă şi, amintindu-şi de cutremurul care a avut loc, s-au
temut.... Această adăugire vrea să explice schimbarea atitudinii pretorilor.
bLit.: purtătorii de vergi. La romani, lictorii îi însoţeau pe magistraţi şi executau ordinele acestora.
Mergeau încolonaţi în faţa demnitarilor: şase pentru pretor, doisprezece pentru consuli etc., purtând pe
umăr fascii (legături) de vergi cu o secure la capăt.
Faptele Apostolilor
40
plece din cetate. Ieşind din închisoare, au intrat în casa Lidiei. Şi după ce i-au văzut şi
i-au întărit pe fraţi, au plecat.
Paul la Tesalonic
17. Străbătând Amfipolis şi Apoloniaf, ei au ajuns la Tesalonicg, unde era o sinagogă a
1 e
iudeilor. 2 După obiceiul său, Paul a intrat la ei şi trei sâmbete la rând le-a vorbit despre
Scripturi 3 explicând şi demonstrând că Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi:
„Acesta este Cristos Isus pe care eu vi-l vestesc”. 4 Unii dintre ei au fost convinşi şi s-au
alăturat lui Paul şi lui Sila împreună cu o mulţime numeroasă de greci evlavioşi şi multe
femei de vază.
5
Dar iudeii au devenit invidioşi: au strâns de prin pieţe nişte oameni răi şi, adunând o
ceată, au răvăşit cetatea şi, năvălind la casa lui Iason, căutau să-i aducă afară în faţa
poporului. 6 Dar negăsindu-i, i-au târât pe Iason şi pe câţiva fraţi în faţa autorităţilor
cetăţii, strigând: „Iată, cei care au tulburat lumea întreagă au venit şi aici, 7 iar Iason i-a
primit la el. Toţi aceştia se împotrivesc decretelor împăratului spunând că au alt rege, pe
Isus”. 8 Astfel au tulburat mulţimea şi autorităţile cetăţii, care au auzit acestea. 9 Şi, după
ce au primit asigurări de la Iason şi de la ceilalţi, i-au lăsat liberi.
Paul la Bereea
10
Atunci fraţii i-au trimis, îndată, în timpul nopţii, pe Paul şi pe Sila la Bereeah. Când
au ajuns acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. 11 Aceştia erau mai binevoitori decât cei
din Tesalonic. Ei au primit cuvântul cu toată râvna. În fiecare zi cercetau Scripturile ca
să vadă dacă lucrurile sunt aşa. 12 Aşadar, mulţi dintre ei au crezut, la fel şi dintre greci:
multe femei de seamă şi unii bărbaţi.
13
Dar când au aflat iudeii din Tesalonic că Paul a vestit cuvântul lui Dumnezeu şi în
Bereea, au venit şi aici să răzvrătească şi să tulbure mulţimile. 14 Atunci fraţii l-au trimis
îndată pe Paul spre mare, iar Sila şi Timotei au rămas acolo. 15 Cei care l-au însoţit pe
Paul, l-au dus până la Atena, apoi s-au reîntors cu poruncă pentru Sila şi Timotei ca să
meargă la el cât mai repede.
Paul la Atena
16
În timp ce Paul îi aştepta în Atenai, i s-a umplut sufletul de indignare văzând că
cetatea era plină de idoli. 17 Discuta în sinagogă cu iudeii şi cu temătorii de Dumnezeu,
cSpaima pretorilor este explicabilă deoarece un cetăţean roman nu putea fi închis fără un proces şi nu
putea fi lovit cu vergi.
dCâteva manuscrise prezintă v. 39 într-o formă mult mai dezvoltată: Venind la închisoare cu mulţi
prieteni, i-au rugat să plece, spunând: „Nu eram bine informaţi despre voi şi nu ştiam că sunteţi oameni
drepţi”. I-au eliberat şi i-au rugat, zicând: „Plecaţi din cetatea aceasta ca să nu facem o altă tulburare
în popor împotriva voastră”. Este evident că acest text este o amplificare ulterioară a celui originar.
eLit.: Cetate dublă. Numele cetăţii vine de la faptul că e înconjurată de cele două braţe ale râului
Strymon. Se află lângă mare, la 44 km de Filipi, pe Via Egnatia.
fO cetate mică, pe Via Egnatia, la 46 km de Amfipolis şi 57 de Tesalonic, azi se cheamă Pollina.
gCetatea a fost întemeiată în anul 315 î.C. de către generalul Casandru, care i-a dat numele soţiei sale,
sora lui Alexandru cel Mare. Era un important port la marea Egee şi capitala Macedoniei, unde îşi avea
sediul proconsulul. Cunoaşte o mare dezvoltare după războaiele civile romane, fiind la răscrucea
drumurilor imperiale Via Egnatia şi Via Apia. Astăzi se numeşte Thesaloniki şi este al doilea oraş al
Greciei.
hCetatea se află la 65 km vest de Tesalonic, pe calea ce leagă Macedonia de Grecia centrală. În timpul lui
Nero era metropola în care se întrunea consiliul macedonean. Astăzi se numeşte Veria.
Faptele Apostolilor
iar în piaţă, în fiecare zi, cu aceia pe care îi întâlnea. 18 Chiar şi unii dintre filozofii
epicurieni şi stoicij au intrat în vorbă cu el şi i-au zis: „Ce vrea să spună vorbăreţul
acesta?” Alţii: „Pare să fie un predicator al zeităţilor străine pentru că predică despre
Isus şi înviere”.
19
L-au luat cu ei şi l-au dus la Areopagk şi i-au spus: „Am putea şti şi noi care este
această doctrină nouă despre care vorbeşti? 20 Căci ne aduci la auz lucruri străine. Am
vrea deci să ştim ce înseamnă acestea”. 21 De fapt, toţi atenienii şi străinii care locuiau
acolo nu-şi petreceau timpul cu nimic altceva decât vorbind sau ascultând ceva nou.
Discursul lui Paul în Areopag

22
Atunci Paul, stând în picioare în mijlocul Areopagului, a spus: „Bărbaţi atenieni!
Din tot ceea ce văd, constat că voi sunteţi foarte religioşi. 23 Căci străbătând cetatea şi
observând cu atenţie monumentele voastre sacre, am găsit şi un altar pe care este scris:
„Dumnezeului necunoscut”. Aşadar, cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe acesta
vi-l vestesc.
24
Dumnezeu, care a făcut lumea şi toate câte sunt în ea, cel care este Domnul cerului
şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mână [de om], 25 nici nu este slujit de
mâini omeneşti ca şi cum ar avea nevoie de ceva, el care dă tuturor viaţă, suflare şi
toate. 26 El a făcut dintr-unul singurl tot neamul omenesc care să locuiască pe toată
suprafaţa pământului, ia fixat timpuri determinate şi hotare între care să locuiască 27
pentru a-l căuta pe Dumnezeum, fie şi numai bâjbâind, şi să-l găsească, deşi nu este
departe de fiecare dintre noi.
28
Căci în el trăim, ne mişcăm şi suntem, cum au spus şi unii dintre poeţiin voştrio:
«Căci suntem şi noi din neamul lui».
29
Aşadar, dacă suntem din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că
dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, opera măiestriei şi a
imaginaţiei omului. 30 Dar Dumnezeu, trecând cu vederea timpurile de ignoranţă,
vesteştep acum oamenilor de pretutindeni să se convertească. 31 De fapt, el a stabilit o zi
în care va judeca lumea cu dreptate prin omul rânduit [pentru aceasta], dând garanţie
tuturor prin aceea că l-a înviat din morţi”.
32
Când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs, alţii ziceau: „Despre asta
te vom asculta altă dată”. 33 Astfel Paul a ieşit dintre ei. 34 Totuşi, unii bărbaţi i s-au
iÎn timpul sfântului Paul, Atena era un orăşel de provincie cu o populaţie de 5.000 locuitori. Totuşi, era
un centru cultural, loc de întâlnire al filozofiilor şi artelor.
j„Epicurienii şi stoicii” reprezentau curentele filozofice principale ale timpului. „Epicureismul” avea o
viziune materialistă despre lume şi susţinea că singurul ideal pentru om era plăcerea fie intelectuală, fie
senzuală. „Stoicismul” propunea resemnarea la propria soartă, dispreţuirea durerii şi nobleţea divină a
omului, considerat o părticică a divinităţii. Evident aceste două curente filozofice sunt în conflict între ele
şi cu doctrina creştină.
kLit.: Colina lui Ares. Ares era în Grecia antică Zeul războiului. Această colină se află la poalele
Acropolei. Era locul în care se aduna tribunalul suprem, care a luat numele locului. Sfântul Luca pare să
se refere în primul rând la Areopag ca tribunal şi la membrii acestuia.
lUnele manuscrise au: din sângele unuia. Exegeţii consideră că expresia nu se referă la substanţă sau
principiu primordial, ci la Adam, strămoşul întregului neam omenesc.
mCâteva manuscrise au în loc de: Dumnezeu, divinitatea.
nÎn unele manuscrise lipseşte: poeţii.
oTextul citat se găseşte în poetul şi filozoful antic Aratus din Cilicia († 240 î.C.).
pUnele manuscrise au: porunceşte.
Faptele Apostolilor
alăturat şi au crezut. Printre ei erau Dionisie Areopagitul, o femeie cu numele Damaris
şi alţii împreună cu ei.
Paul predică evanghelia la Corint

18. După acestea, plecând din Atena, [Paul] s-a dus la Corintq. 2 Acolo a găsit un iudeu
1
cu nu-mele de Acvilar, originar din Pont, care venise de curând din Italia cu soţia lui,
Priscilla, întrucât Claudius poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei 3 şi,
pentru că avea aceeaşi meserie, a rămas în casa lor şi a început să lucreze. De fapt,
meseria lor era să confecţioneze corturit. 4 În fiecare sâmbătă discuta în sinagogă şi-i
convingea pe iudei şi pe greci.
5
Dar când Sila şi Timotei au sosit din Macedonia, Paul, dăruit cu totul cuvântuluiu,
demonstra iudeilor că Isus este Cristos. 6 Dar pentru că i se împotriveau şi-l insultau, el
şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă pe capul vostru! Eu sunt curat!
De acum voi merge la păgâni”. 7 Şi, plecând de acolo, a intrat în casa unui temător de
Dumnezeu cu numele Titusv Iustus a cărui casă era alături de sinagogă. 8 Iar Crispusw,
conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre
corintenii care l-au ascultat au crezut şi au fost botezaţi.
9
Într-o noapte, Domnul i-a spus lui Paul în viziune: „Nu te teme, ci să vorbeşti şi să
nu taci. 10 Pentru că eu sunt cu tine, şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă
vreun rău, deoarece am un popor numeros în cetatea aceasta”. 11 El a stat un an şi şase
luni [acolo], învăţându-i cuvântul lui Dumnezeu.
12
Pe când Galionx era proconsulul Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu toţii împotriva lui
Paul şi l-au dus în faţa tribunalului, 13 spunând: „Acesta îi îndeamnă pe oameni să se
închine lui Dumnezeu într-un mod contrar Legii”. 14 Când Paul voia să ia cuvântul,
Galion le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreun delict sau de vreo nelegiuire, o
iudeilor, v-aş asculta pe drept cuvânt, 15 dar pentru că este vorba de o neînţelegere cu
privire la vreun cuvânt, nişte nume sau Legea voastră, vă priveşte! Eu nu vreau să fiu
judecător în astfel de lucruri”. 16 Şi i-a alungat de la tribunal. 17 Atunci, punând mâna pe
Sostene, conducătorul sinagogii, au început toţi să-l bată înaintea tribunalului. Dar
Galion nu le-a dat nici o atenţie.
qAntica cetate întemeiată de dorieni în sec. al IX-lea î.C., a fost distrusă în 146 î.C. de către romani, apoi
reclădită de Iulius Caesar în 46 î.C. Era capitala provinciei Ahaia. Se află pe istmul Corint; la 2 km vest se
află marea Adriatică, iar la 10 km est marea Egee. Datorită poziţiei sale, Corintul devine un oraş înfloritor,
dar şi foarte depravat. Săpăturile arheologice au scos la iveală o inscripţie: „Sinagoga iudeilor”.
rLit.: Vulturul. Este nume latin ca şi cel al soţiei, Prisca = venerabilă (forma diminutivă - Priscilla). Cei
doi soţi creştini sunt menţionaţi mereu împreună şi în epistolele pauline, fiind prezentaţi drept
colaboratori de încredere ai lui Paul.
sClaudiu a fost împărat roman între anii 41-54 d.C. Despre decretul lui împotriva iudeilor din Roma sunt
multe mărturii. Suetonius în Vita Claudii 25 scrie: „Deoarece iudeii provocau într-una tulburări din cauza
lui Chrestus (Cristos), el (Claudiu) i-a alungat din Roma”. Evenimentul s-a produs în anul 49 d.C.
tLit.: făcător de corturi. Despre această meserie sunt destul de puţine mărturii. Corturile erau cel mai des
confecţionate din piele, de aceea sfinţii părinţi şi mulţi exegeţi cred că meseria lui Paul era de lucrător în
piele şi nu ţesător de pânză.
uÎn unele manuscrise, în loc de: Cuvântului găsim: Duhului.
v„Titus” lipseşte în mai multe manuscrise. Identificarea persoanei nu este posibilă.
wCrispus este menţionat şi în epistolele pauline.
xEra fratele mai mare al filozofului Seneca, adoptat de oratorul Lucius Iunius Galion. A fost proconsul al
Ahaiei între 51-52 d.C. A fost descoperită o inscripţie la Delfi, pusă cu ocazia unei vizite a lui Galion,
inscripţie ce permite datarea mandatului său. Comportarea lui în acest caz reflectă atitudinea tipică a
nobilului roman ce nu pierde vremea cu gâlcevi mărunte.
Faptele Apostolilor
Întoarcerea lui Paul la Antiohia

18
Paul a rămas încă multe zile acolo. După ce şi-a luat rămas bun de la fraţi, s-a
îmbarcat spre Siria împreună cu Priscilla şi Acvila. La Cancreeay şi-a tuns părul pentru
că făcuse un vot.
19
Au ajuns la Efesz şi acolo s-a despărţit de ei. A intrat în sinagogă şi discuta cu
iudeii. 20 Aceştia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el n-a voit, 21 ci, luându-şi
rămas bun, le-a zis: „aMă voi reîntoarce la voi dacă va voi Dumnezeu”. Şi a plecat din
Efes. 22 Debarcând la Cezareea, a urcat să salute Bisericab, apoi a coborât la Antiohia.
VIII. A TREIA CĂLĂTORIE MISIONARĂ
Predica lui Apolo la Efes şi Corint

23
După ce a rămas câtva timp [acolo, Paul] a plecat şi a străbătut pe rând ţinutul
Galaţiei şi Frigia, încurajând pe toţi discipolii.
24
Un iudeu cu numele de Apolo, de loc din Alexandria, bun orator şi cunoscător al
Scripturilor, a venit la Efes. 25 Fusese instruit în calea Domnului, vorbea cu duh înfocat
şi învăţa fără greşeală cele despre Isusc, deşi cunoscuse numai botezul lui Ioan. 26 El a
început să vorbească în sinagogă cu curaj. Când l-au auzit, Priscilla şi Acvila l-au luat la
ei şi i-au arătat mai amănunţit calea lui Dumnezeud.
27
Deoarece dorea să treacă în Ahaia, fraţii l-au încurajat şi au scris discipolilor să-l
primească bine. Când a ajuns acolo, a fost de mare ajutor celor care crezuseră datorită
harului; 28 căci îi combătea cu tărie pe iudei înaintea poporului, demonstrând din
Scripturi că Isus este Cristos.
Paul la Efes
19.1 În timp ce Apolo era la Corint, Paul, după ce a străbătut regiunile nordicee, a coborât
la Efes. Acolo a găsit unii discipoli 2 şi le-a spus: „L-aţi primit pe Duhul Sfânt când aţi
venit la credinţă?” Dar ei au răspuns: „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”. 3 El le-a zis:
„Atunci ce fel de botez aţi primit?” Ei au răspuns: „Botezul lui Ioan”. 4 Paul le-a zis:
„Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în cel care vine, adică
în Isus”. 5 Când au auzit ei, au primit botezul în numele Domnului Isus. 6 Iar când Paul
yPort care deservea Corintul la marea Egee, aflat la 10 km est de Corint.

zCetate antică situată pe coasta vestică a Turciei, la 75 km sud de Izmir (Smirna). În timpul Noului
Testament avea o populaţie de 250.000 locuitori, fiind un important centru comercial, politic şi religios.
Era port la marea Egee, poartă de intrare spre Asia. Era renumită pentru templul zeiţei Artemis (una din
cele şapte minuni ale lumii antice), pentru teatrul roman uriaş (25.000 de locuri) şi biblioteca. Era una din
comunităţile creştine cele mai înfloritoare, reşedinţa lui Paul (3 ani), a apostolului Ioan (aici a scris
Evanghelia) şi în apropiere (Meryem Ana) a locuit sfânta Fecioară. Aici a avut loc unul dintre marile
concilii (431) în care Maria a fost declarată „Născătoare de Dumnezeu”. În urma săpăturilor arheologice,
oraşul a fost restaurat aproape integral.
aUnele manuscrise adaugă aici: Trebuie cu orice preţ să fac sărbătoarea apropiată la Ierusalim. Mă
voi....
bDeşi nu este menţionat Ierusalimul, verbul „a urca” şi „salutul dat Bisericii” sunt expresii care arată că
Paul ar fi fost la Ierusalim.
cUnele manuscrise au: Domnul, altele: Cristos.
dMai multe manuscrise au: Domnului, altele: Cuvântul Domnului, altele numai: calea.
eLit.: părţile de sus. Este vorba de regiunile străbătute anterior, Galaţia şi Frigia, care se află în podişul
Anatoliei.
Faptele Apostolilor
şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a coborât asupra lor, iar ei vorbeau în limbi şi
profetizau. 7 Erau cu toţii cam doisprezece bărbaţi.
8
El a intrat în sinagogă şi a vorbit cu curaj timp de trei luni, discutând cu ei şi
convingându-i despre cele referitoare la împărăţia lui Dumnezeu. 9 Întrucât unii dintre ei
erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în faţa mulţimii, el i-a
părăsit. I-a luat pe discipoli dintre ei şi în fiecare zi îi învăţa în şcoala lui Tiranos. 10
Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toţi locuitorii din Asia, iudei şi greci,
au ascultat cuvântul Domnului.
Paul şi exorciştii iudei

11
Dumnezeu făcea prin mâinile lui Paul minuni mari, 12 aşa încât erau puse peste
bolnavi batiste şi pânze care atinseseră trupul lui Paul, iar bolile îi lăsau şi duhurile
necurate ieşeau din ei.
13
Atunci unii exorcişti iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme
numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri necurate, spunând: „Vă conjur pe
Isus pe care-l predică Paul”. 14 Acest lucru îl făceau şapte fii ai unui arhiereu numit
Sceva. 15 Dar duhul necurat le-a răspuns: „Pe Isus îl cunosc şi pe Paul îl ştiu; voi, însă,
cine sunteţi?” 16 Şi omul în care era duhul necurat s-a aruncat asupra lor şi, fiind mai
puternic, i-a bătut atât de tare încât au scăpat din casa aceea goi şi plini de răni. 17 Lucrul
acesta l-au aflat toţi iudeii şi grecii care locuiau în Efes; teama i-a cuprins pe toţi şi
numele Domnului Isus era preamărit.
18
Mulţi dintre cei care crezuseră veneau şi îşi mărturiseau în public faptelef lor. 19 Un
mare număr dintre cei care practicaseră magia şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea lor.
S-a calculat preţul lor: se ridica la cincizeci de mii de monede de argint.
20
Astfel cuvântul creştea şi se întărea prin puterea Domnuluig.
Răscoala organizată de Demetrios la Efes

21
După ce s-au întâmplat acestea, Paul a hotărât în duh ca, trecând prin Macedonia şi
Ahaia, să meargă la Ierusalim, zicându-şi: „După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd şi
Roma”. 22 Atunci i-a trimis în Macedonia pe doi dintre cei care îl ajutau, pe Timotei şi pe
Erastos; el a mai rămas câtva timp în Asia.
23
În acel timp s-a iscat o mare zarvă cu privire la calea [Domnului]. 24 Un oarecare
argintar, cu numele Demetrios, care prelucra în argint mici temple ale Artemiseih,
aducea lucrătorilor săi venituri importante. 25 Adunându-i pe aceştia şi pe cei cu meserii
asemănătoare lor, le-a zis: „Bărbaţi, voi ştiţi că bunăstarea voastră provine din această
meserie. 26 Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Efes, ci aproape în toată
Asia, a convins şi a dus la rătăcire multă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile
oamenilor nu sunt dumnezei. 27 Există pericolul nu numai ca meseria noastră să ajungă
să fie dispreţuită, ci şi ca templul măreţei zeiţe Artemis să fie considerat ca nimic şi
măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în lumea întreagă să fie distrusă”.
fExegeţii consideră că prin acest termen autorul s-ar referi la practici magice.
gUnele manuscrise dau această structură versetului: Astfel cuvântul Domnului creştea cu putere şi se
întărea.
hAceste „mici temple” sunt de obicei reproduceri în miniatură (în special ale faţadei) ale templului zeiţei
Artemis, zeiţa fertilităţii. Unele traduceri pun varianta latină: Diana. Templul era uriaş: 120/70 m,
înconjurat de 128 colonade de 19 m înălţime. Reproduceri în ceramică şi lemn au fost găsite în diferite
locuri. Ele erau considerate suveniruri de călătorie sau amulete.
Faptele Apostolilor
28
Auzind acestea, au fost cuprinşi de mânie şi strigau: „Mare este Artemis a
efesenilor!” 29 Tulburarea a cuprins cetatea şi toţi au năvălit la teatru târând cu ei pe
macedonenii Gaius şi Aristarh, însoţitorii lui Paul în călătorie. 30 Paul voia să vină în faţa
mulţimii, dar discipolii nu l-au lăsat. 31 Chiar şi unii dintre autorităţile provincieii care îi
erau prieteni, au trimis să i se spună să nu se prezinte la teatru.
32
Între timp [acolo] unii strigau una, alţii alta, într-atât era de învălmăşită adunarea, şi
cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. 33 Unii din mulţime l-au convins pe
Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte, [să ia cuvântul]. Atunci Alexandru, a
făcut semn cu mâna că vrea să ţină un discurs de apărare în faţa poporului. 34 Dar ei,
când şi-au dat seama că este iudeu, au izbucnit într-un singur glas şi au strigat aproape
două ore: „Mare este Artemis a efesenilor”. 35 În sfârşit, notarul oraşuluij, liniştind
mulţimea, a spus: „Bărbaţi efeseni, oare este cineva dintre oameni care să nu ştie că
cetatea efesenilor este păstrătoarea templuluik marii Artemis şi a chipului ei căzut din
cerl? 36 Aşadar, dacă nimeni nu poate nega acestea, trebuie să vă liniştiţi şi să nu faceţi
nimic în pripă. 37 I-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici profanatori ai
templului, nici nu au rostit blasfemii faţă de zeiţa noastră. 38 Deci, dacă Demetrios şi
meşterii care sunt cu el au vreo plângere împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi
proconsuli: să-şi prezinte fiecare acuzaţia. 39 Iar dacă mai aveţi altă cerere, se va rezolva
în adunarea legală. 40 Astfel, din cauza zilei de azi, am putea fi învinuiţi de răscoală, căci
nu avem nici un motiv cu care să ne putem dezvinovăţi de această manifestaţie”m. După
aceste cuvinte a dat drumul mulţimii.
Călătoria lui Paul în Grecia

20.1 După ce s-a potolit agitaţia, Paul i-a chemat pe discipoli, le-a dat îndemnuri şi,
luându-şi rămas bun, a plecat în călătorie spre Macedonia. 2 Străbătând acele regiuni, a
dat şi acestora multe îndemnuri şi a ajuns în Grecia. 3 Acolo a rămas trei luni. Când era
gata să se îmbarce spre Siria, iudeii i-au întins o cursă. Atunci el s-a hotărât să se
întoarcă prin Macedonia. 4 L-au însoţitn: Sapatros, fiul lui Piros din Bereea, Aristarh şi
Secundus din Tesalonic, Gaius din Derbe şi Timotei, Tihic şi Trofim din Asia. 5 Aceştia
au mers înainte şi ne-au aşteptat la Troas. 6 Noi, după ce s-au împlinit zilele Azimelor,
ne-am îmbarcat de la Filipi şi, după cinci zile, am ajuns la ei, la Troas, unde am rămas
şapte zile.
Paul învie un mort la Troas

7
În prima zi a săptămânii eram adunaţi ca să frângem pâinea. Paul, care trebuia să
plece a doua zi, le vorbea. El şi-a prelungit predica până la miezul nopţii. 8 În camera de
sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini aprinse. 9 Un tânăr, cu numele Eutich, care
iLit.: asiarhi - funcţionari care prezidau cultul împăratului şi al zeiţei Roma (în Efes exista un templu al
lui August şi al Romei). Ei proveneau din familiile cele mai însemnate, aleşi pentru un an, păstrându-şi
titlul şi după terminarea mandatului.
jPersoană oficială de prim rang în consiliul orăşenesc, având diferite atribuţii: ofiţer al stării civile, şeful
cancelariei, păstra actele publice, formula textele legilor şi supraveghea respectarea lor.
kEra un titlu oficial acordat acelor cetăţi care aveau un templu federal pentru cultul împăratului. Prin
extensiune, titlul este atribuit şi cetăţilor cu temple renumite ale altor zeităţi.
lMulte religii cred în astfel de statui căzute din cer. Au fost descoperite multe copii după statuia zeiţei
Artemis din Efes, cele mai importante chiar în Efes, de mărime naturală.
mÎn multe manuscrise, fraza următoare este numerotată cu v. 41.
nUnele manuscrise adaugă: până în Asia.
Faptele Apostolilor
stătea pe fereastră, a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Paul continua să
vorbească. Doborât de somn, a căzut de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort. 10 Atunci,
Paul a coborât, s-a aplecat peste el şi, luându-l în braţe, a spus: „Nu vă tulburaţi pentru
că sufletul lui este în el”. 11 A urcat din nou, a frânt pâinea şi a mâncat, apoi a predicat
îndelung, până în zori. După aceea a plecat. 12 Iar pe copil l-au dus viu, spre marea lor
consolare.
Călătoria de la Troas la Milet

13
Iar noi, luând-o înainte pe mare, am navigat spre Assoso, de unde trebuia să-l luăm
pe Paul, căci aşa hotărâse, voind să meargă pe uscat. 14 Când s-a întâlnit cu noi la Assos,
luându-l cu noi, ne-am dus la Mitilenep. 15 De acolo, ne-am îmbarcat, iar a doua zi am
ajuns în dreptul [insulei] Chiosq, iar în ziua următoare am sosit la Samosr şi o zi mai
târziu am ajuns la Milets. 16 Paul se hotărâse să treacă pe lângă Efes, întrucât nu avea
timp să întârzie în Asia. De fapt se grăbea să ajungă la Ierusalim, dacă ar fi fost posibil,
de ziua Rusaliilor.
Discursul lui Paul către prezbiterii din Efes

17
De la Milet a trimis la Efes ca să-i cheme pe prezbiterii Bisericii. 18 Când aceştia au
ajuns la el, le-a zis: „Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi tot timpul, din prima zi în care am
pus piciorul în Asia, 19 slujindu-l pe Dumnezeu cu toată umilinţa, vărsând lacrimi şi
suportând încercările pe care mi le-au cauzat cursele iudeilor; 20 că nu m-am sustras de la
nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case, 21 am dat
mărturie înaintea iudeilor şi a grecilor ca să se convertească la Dumnezeu şi să creadă în
Domnul nostru Isust. 22 Şi iată că acum, împinsu de Duhul, mă duc la Ierusalim fără ca să
ştiu ce mi se va întâmpla acolo, 23 decât doar că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte din cetate
în cetate şi-mi spune că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. 24 Dar eu nu pun nici un preţ pe
viaţa mea, numai să duc la capăt alergarea mea şi slujirea pe care am primit-o de la
Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre vestea cea bună a harului lui Dumnezeu.
25
Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi pe la care am trecut predicând evanghelia
împărăţiei nu-mi veţi mai vedea faţa. 26 De aceea dau mărturie astăzi în faţa voastră: eu
sunt curat de sângele tuturor, 27 căci nu m-am dat înapoi să vă vestesc tot planul lui
Dumnezeu. 28 Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a
pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeuv pe care şi-a dobândit-o prin
sângele propriu-lui Fiuw. 29 Eu ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi
hrăpăreţi care nu vor cruţa turma. 30 Chiar şi dintre voi se vor ridica oameni care vor
o„Assos” este oraş-port la marea Egee, aflat pe capul Lekton, la 35 km sud de Troas. Azi se cheamă
Behramkale.
p„Mitilene” este portul insulei Lesbos, insulă din marea Egee, lângă coasta turcă; aparţine Greciei.
Circulaţia navală în această zonă era foarte anevoioasă în antichitate, datorită vântului şi a coastelor
stâncoase.
q„Chios” este insulă grecească lângă coasta asiatică a Turciei, în dreptul oraşului Smirna.
rMarea majoritate a codicelor bizantine adaugă: şi după ce ne-am oprit la Troghylion.... „Samos” este
insulă în marea Egee, aparţinând Greciei. Se află foarte aproape de litoralul turc, cam în dreptul oraşului
Efes.
s„Milet” este vechi oraş comercial, la vărsarea râului Menandru în mare, 60 km sud de Efes.
tUnele manuscrise adaugă: Cristos.
uLit: legat
vMulte manuscrise vechi au: Biserica Domnului, o altă serie de manuscrise au: Biserica Domnului şi a
lui Dumnezeu.
Faptele Apostolilor
răspândi învăţături înşelătoare ca să-i atragă pe discipoli după ei. 31 De aceea, vegheaţi şi
aduceţi-vă aminte că timp de trei ani, noaptea şi ziua, nu am încetat să vă îndemn cu
lacrimi pe fiecare dintre voi. 32 Iar acum vă încredinţez lui Dumnezeux şi cuvântului
harului său, care are puterea să clădească şi să dea moştenirea tuturor celor care au fost
sfinţiţi. 33 Nu am râvnit nici argintul, nici aurul, nici haina nimănui; 34 dar voi ştiţi că
pentru trebuinţele mele şi ale celor care erau cu mine au slujit aceste mâini. 35 V-am
arătat în toate privinţele că muncind astfel trebuie să-i ajutaţi pe cei slabi, amintindu-vă
de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire a da decât a
primi»”.
36
După ce a spus acestea, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. 37 Atunci
toţi au izbucnit în plâns, îl îmbrăţişau şi îl sărutau. 38 Erau întristaţi mai ales pentru
cuvântul pe care li-l spusese că nu vor mai vedea faţa lui. Apoi, l-au însoţit până la
corabie.
Călătoria lui Paul la Ierusalim

21. După ce ne-am despărţit de ei şi ne-am îmbarcat, am mers de-a dreptul la Cosy, a
1
doua zi la Rodosz şi de acolo la Pataraa. 2 Găsind o corabie care se îndrepta spre Fenicia,
ne-am urcat şi am ridicat ancora. 3 Zărind apoi Ciprul, l-am lăsat la stânga şi am navigat
spre Siria. Am coborât la Tir, căci acolo trebuia corabia să-şi lase încărcătura. 4
Găsindu-i pe discipoli am rămas la ei şapte zile. Aceştia, inspiraţi de Duhul, îi spuneau
lui Paul să nu urce la Ierusalim. 5 Când s-au împlinit zilele, am ieşit şi am plecat, iar ei
toţi, cu femeile şi copiii, ne-au petrecut până în afara cetăţii. Îngenunchind pe ţărm,
ne-am rugat. 6 Apoi ne-am luat rămas bun unii de la alţii, ne-am urcat în corabie, iar ei
s-au întors acasă.
7
După ce am terminat călătoria pe mare, am plecat de la Tir la Ptolemaidab. I-am
salutat pe fraţi şi am rămas o zi la ei. 8 A doua zi am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am
intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul dintre cei şapte, şi am rămas la el. 9 El
avea patru fiice fecioare care profeţeau.
10
După ce am stat acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un profet cu numele de
Agabos. 11 Intrând la noi şi luând centura lui Paul, s-a legat la picioare şi la mâini şi a
zis: „Aşa spune Duhul Sfânt: aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim pe bărbatul a cui este
centura aceasta şi îl vor da pe mâinile păgânilor”.
12
Când am auzit acestea noi şi cei care erau acolo, l-am rugat să nu urce la Ierusalim.
13
Atuncic Paul a răspuns: „Ce faceţi? De ce plângeţi de-mi sfâşiaţi inima? Eu sunt gata
nu numai să fiu legat, ci chiar să mor la Ierusalim pentru numele Domnului Isus”. 14
wDeşi textul original apare în forma: prin propriul său sânge, împreună cu multe traduceri moderne (BJ,
RSV, TEV, etc.) am introdus propriului Fiu pentru uşurarea sensului.
xUnele manuscrise au: Domnului.
y„Cos” este o mică insulă în marea Egee, de 40 km lungime şi 7 km lăţime. Capitala se numeşte tot Cos.
Există câteva vestigii din perioada greco-romană.
z„Rodos” este insulă în marea Egee, la 18 km de coasta meridională a Turciei. Oraşul Rodos păstrează
multe urme ale civilizaţiei eleniste: Colosul din Rodos (o statuie din bronz de 32 m înălţime,
reprezentându-l pe Apolo), şcoala retorică frecventată de Caesar şi Cicero, etc.
aUnele manuscrise adaugă: şi la Mira. „Patara” era o cetate pe coasta sud-vestică a Asiei Mici, punct de
escală pentru drumul comercial de la Levant la Egipt. Astăzi este un ţinut aproape deşert, în apropierea
căruia se află localitatea turcă Djelemish.
b„Ptolemaida” era numele elenizat al vechiului port Acco. Se află la 23 km nord de Haifa şi 41 km sud de
Tir. Până în perioada lui Irod a fost cel mai important port din Palestina. Azi se numeşte Acco.
cPunctuaţia frazei diferă în manuscrise importante, care pun punctul după „atunci”.
Faptele Apostolilor
Nereuşind să-l convingem, ne-am resemnat zicând: „Să se împlinească voinţa
Domnului!”.
IX. CAPTIVITATEA LUI PAUL

LA IERUSALIM ŞI CEZAREEA
Sosirea lui Paul la Ierusalim

15
Iar după aceste zile, ne-am pregătit şi am urcat la Ierusalim. 16 Au venit cu noi şi
unii dintre discipolii de la Cezareea care ne-au dus să locuim la un oarecare Mnason din
Cipru, un discipol vechi.
17
Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. 18 În ziua următoare,
Paul a intrat împreună cu noi la Iacob şi toţi prezbiterii erau de faţă. 19 După ce i-a
salutat, le-a explicat cu de-amănuntul tot ce a făcut Dumnezeu printre păgâni prin
slujirea lui. 20 După ce l-au ascultat, l-au preamărit pe Dumnezeu şi i-au spus: „Vezi,
frate, câte mii de iudeid au crezut şi ţin cu râvnă Legea. 21 Dar ei au aflat despre tine că-i
înveţi pe toţi iudeii care trăiesc între păgâni să se lepede de Moise spunându-le să nu
circumcidă copiii şi să nu mai ţină tradiţiile. 22 Deci, ce este de făcut? Desigure, vor auzi
că ai venit. 23 Aşadar, fă ceea ce-ţi spunem. Sunt aici patru bărbaţi care au făcut un
jurământ. 24 Ia-i cu tine şi împlineşte cu ei purificarea şi plăteşte pentru ei ca să-şi radă
capulf. Astfel toţi vor şti că nu este adevărat ceea ce au auzit despre tine, ci urmezi şi tu
întocmai şi păstrezi Legea. 25 Referitor la păgânii care au crezut, noi le-am trimis o
scrisoare hotărându-leg să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de carne
sufocată şi de necurăţie”.
26
Atunci Paul i-a luat cu sine pe bărbaţii aceia şi în ziua următoare a făcut purificarea
împreună cu ei. Apoi a intrat în templu ca să anunţe împlinirea zilelor purificării şi când
se va aduce jertfah pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Paul în templu

27
Când erau pe sfârşite cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au
instigat tot poporul, au pus mâinile pe el 28 şi au strigat: „Bărbaţi israeliţi, ajutor! Acesta
este omul care îi învaţă pe toţi pretutindeni împotriva poporului, a Legii şi a locului
acesta. Ba chiar a introdus şi greci în templu şi a profanat acest loc sfânt”. 29 De fapt, îl
văzuseră cu el în cetate pe Trofim din Efes şi îşi închipuiau că Paul l-a adus în templu. 30
dUnele manuscrise au: din Iudeea.

eÎn manuscrisele mai vechi apare varianta: Mulţimea trebuie să se adune....
fAici şi, probabil în Fap 18,18, este vorba de votul de nazireat. Nazireul era „cel pus deoparte”, „de rang
înalt”. În Num 6 se reglementează modul de împlinire a votului. Votul consta în abstinenţa de la băuturi
ameţitoare, de la folosirea briciului şi de la contactul cu cei morţi. La terminarea perioadei făgăduite,
nazireul aducea un sacrificiu, îşi tăia părul şi-l ardea pe altar în templu. Dacă votul era făcut în afara
Israelului, nazireul trebuia să stea ultima lună în preajma templului. Dacă se făcea în Israel, era suficientă
o săptămână.
gO variantă ce apare în multe manuscrise are: hotărând să nu ţină nimic dintre acestea decât să se
ferească....
hÎntrucât votul de nazireat se face pe cel puţin o lună, reiese clar că Paul nu face acest vot, ci doar
participă la un rit de purificare împreună cu cei patru nazirei în ultima lor săptămână. El urma şi să
plătească cheltuielile legate de tăierea părului la cei patru nazirei, ca şi achitarea jertfelor, faptă
considerată deosebit de merituoasă. Preluarea cheltuielilor legate de împlinirea voturilor era una dintre
practicile persoanelor evlavioase.
Faptele Apostolilor
Toată cetatea s-a pus în mişcare, iar lumea alerga din toate părţile. Prinzându-l pe Paul,
l-au târât afară din templu, iar uşile au fost închise.
31
În timp ce căutau să-l ucidă, a ajuns vestea până la tribunul cohortei că întreg
Ierusalimul era în revoltă. 32 Luând în grabă soldaţi şi centurioni a coborât în fugă la ei.
Când l-au văzut pe tribun şi pe soldaţi, au încetat să-l lovească pe Paul. 33 Atunci
tribunul s-a apropiat, l-a arestat şi a poruncit să fie legat cu două lanţuri, apoi a cercetat
cine este şi ce a făcut. 34 Dar unii din mulţime strigau una, alţii alta. Deoarece nu a putut
să afle adevărul din cauza învălmăşelii, a poruncit să fie dus în fortăreaţă. 35 Când a
ajuns la trepte, a trebuit să fie dus de soldaţi din cauza violenţei mulţimii, 36 căci multă
lume se îmbulzea din urmă strigând: „La moartea cu el!”.
37
Când era pe punctul de a fi dus în fortăreaţă, Paul i-a spus tribunului: „Îmi este
permis să spun ceva?” El i-a zis: „Ştii greceşte? 38 Atunci nu eşti tu egipteanul care acum
câteva zile a organizat o revoltă şi a scos în deşert patru mii de ucigaşii?” 39 Dar Paul i-a
zis: „Eu sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetăţean dintr-o cetate care nu este fără faimă. Te
rog, permite-mi să vorbesc poporului”. 40 Când acesta i-a permis, Paul, stând în picioare
pe trepte, a făcut cu mâna semn poporului. S-a făcut o mare linişte. Atunci el le-a vorbit
în limba ebraică.
Discursul lui Paul înaintea evreilor

22.1 „Voi fraţi şi părinţi, ascultaţi acum cuvântul de apărare pe care vi-l adresez”. 2 Când
au auzit ei că le vorbeşte în limba ebraică, au făcut şi mai mare tăcere. Atunci el a zis: 3
„Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar crescut în cetatea aceasta la
picioarele lui Gamaliel, educat întocmai după legea părinţilor, devenind zelos pentru
Dumnezeu aşa cum sunteţi voi toţi astăzi. 4 Am persecutat calea aceasta până la moarte,
legând şi aruncând în închisoare bărbaţi şi femei 5 aşa cum dă mărturie şi marele preot şi
sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către fraţii din Damasc. Mergeam ca să-i
aduc legaţi pe cei de acolo la Ierusalim ca să fie pedepsiţi.
6
Dar în timp ce mergeam şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată m-a
învăluit, ca un fulger, o lumină mare din ceruri. 7 Am căzut la pământ şi am auzit un glas
care-mi spunea: «Saul, Saul, de ce mă persecuţi?» 8 Atunci eu am răspuns: «Cine eşti,
Doamne?» El mi-a zis: «Eu sunt Isus Nazarineanul pe care tu îl persecuţi». 9 Cei care
erau cu mine au văzut luminaj, dar nu au auzit glasul care-mi vorbea. 10 Eu i-am zis: «Ce
să fac, Doamne?» Atunci Domnul mi-a spus: «Ridică-te şi du-te la Damasc. Acolo ţi se
va spune ceea ce a fost hotărât să faci». 11 Dar pentru că nu puteam vedea din cauza
strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au dus de mână şi am ajuns la Damasc.
12
Un oarecare Anania, bărbat evlavios, credincios Legii, stimat de toţi iudeii care
locuiesc acolok, 13 a venit la mine şi stând înaintea mea mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi
vederea!» Iar eu chiar în clipa aceea ll-am putut vedea. 14 Atunci el mi-a zis:
«Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte ca să cunoşti voinţa lui, să-l vezi
pe Cel Drept şi să auzi glas din gura lui 15 căci vei fi martorul lui înaintea tuturor
oamenilor despre cele ce ai văzut şi auzit. 16 Şi-acum de ce întârzii? Ridică-te, primeşte
botezul şi spală-ţi păcatele, invocând numele lui».
iTermenul grec sikarios este transcrierea cuvântului latin sicarius (de la sica = pumnal, cuţit cu lama
încovoiată). Şi Iosif Flavius vorbeşte despre astfel de răzvrătiţi împotriva stăpânirii romane, care se
retrăgeau în deşert.
jUnele manuscrise adaugă aici: şi au fost cuprinşi de frică.
kÎn loc de: acolo, mai multe manuscrise au: în Damasc.
lComplementul direct (l) lipseşte în câteva manuscrise vechi.
Faptele Apostolilor
17
Când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, mi s-a întâmplat să fiu răpit
în extaz 18 şi să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalim pentru
că nu vor primi mărturia despre mine». 19 Eu i-am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi aruncam
în închisoare şi-i legam prin sinagogi pe cei care cred în tine, 20 iar când era vărsat
sângele lui Ştefan, martirul tău, eram şi eu acolo, aprobând şi păzind hainele celor care
îl ucideau». 21 Atunci el mi-a zis: «Mergi, pentru că vreau să te trimit departe, între
păgâni»”.
Paul se declară cetăţean roman
22
Până la cuvântul acesta l-au ascultat. Dar unii dintre ei au început să strige: „Să
piară de pe pământ unul ca acesta, căci nu este vrednic să trăiască!” 23 Şi strigând, îşi
sfâşiau hainele şi aruncau praf în aer. 24 Atunci tribunul a poruncit să fie dus în fortăreaţă
şi să fie interogat sub lovituri de bici, ca să afle pentru ce motiv strigau astfel împotriva
lui.
25
În timp ce îl legau, Paul i-a spus centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să
biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?” 26 Când a auzit acestea, centurionul a
mers la tribun şi i-a dat de ştire spunând: „Ce ai de gând să faci? Acest om este cetăţean
roman”. 27 Tribunul s-a apropiat şi i-a zis: „Spune-mi, eşti roman?” El a răspuns: „Da”.
28
Atunci tribunul i-a zis: „Eu am cumpărat cetăţenia aceasta cu mare preţ”. Dar Paul i-a
spus: „Eu o am prin naştere”. 29 Şi îndată cei care trebuiau să-l interogheze s-au
îndepărtat, iar tribunul s-a speriat, aflând că este roman, iar el îl legase.
Paul înaintea Sinedriului

30
În ziua următoare, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat de iudei, l-a
dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul şi
l-a înfăţişat înaintea lor.
23.1 Atunci Paul, îndreptându-şi privirea spre Sinedriu, a zis: „Fraţilor, eu m-am purtat
cu conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta”. 2 Dar marele preot
Ananiam le-a poruncit celor care stăteau lângă el să-l bată peste gură. 3 Atunci Paul i-a
zis: „Te va bate Dumnezeu pe tine, perete văruit! Tu şezi ca să mă judeci după Lege şi
porunceşti, împotriva Legii, să fiu lovit!” 4 Cei care erau de faţă i-au spus: „Pe marele
preot al lui Dumnezeu îl insulţi?” 5 Dar Paul a zis: „Fraţilor, nu ştiam că este mare preot,
căci este scris să nu- l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău”.
6
Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în
Sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în
învierea morţilor”. 7 Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi
farisei, iar adunarea s-a dezbinat, 8 căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici
duh, pe când fariseii mărturisesc şi una şi alta. 9 S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii
dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă zicând:
„Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” 10
Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat
ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă.
11
În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie
pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”.
mAnania a fost mare preot în 48 d.C. şi a rămas până în 59 iar în anul 66 a fost ucis de zeloţi pentru că era
considerat „prieten al romanilor”.
Faptele Apostolilor
Complotul iudeilor împotriva lui Paul
12
Când s-a făcut ziuă, iudeii au organizat un complot şi s-au legat cu blestem să nu
mănânce şi să nu bea până nu-l vor fi ucis pe Paul. 13 Erau mai bine de patruzeci cei care
au făcut această conspiraţie. 14 Ei au mers la arhierei şi la bătrâni şi au zis: „Ne-am legat
cu blestem să nu gustăm nimic până nu-l vom ucide pe Paul. 15 Aşadar, voi împreună cu
Sinedriul, înduplecaţi-l pe tribun ca să-l aducă la voi ca şi cum aţi avea de gând să
cercetaţi mai amănunţit cazul lui. Noi suntem gata să-l ucidem înainte de a ajunge”.
16
Auzind de complot, fiul surorii lui Paul s-a dus şi a intrat în fortăreaţă ca să-l
anunţe pe Paul. 17 Paul l-a chemat pe unul dintre centurioni şi i-a zis: „Du-l pe acest
tânăr la tribun pentru că are să-i spună ceva”. 18 Aşadar, luându-l, l-a dus la tribun şi i-a
zis: „Deţinutul Paul m-a chemat şi m-a rugat să-l aduc la tine pe acest tânăr întrucât are
să-ţi spună ceva”. 19 Tribunul l-a luat de mână şi, retrăgându-se deoparte, l-a întrebat:
„Ce ai să-mi dai de ştire?” 20 Acesta i-a zis: „Iudeii s-au înţeles să te roage ca mâine să-l
duci pe Paul la Sinedriu ca şi cum ar avea de gând să cerceteze mai amănunţit cazul lui.
21
Dar tu să nu-i crezi, căci mai bine de patruzeci de-ai lor s-au legat cu blestem să nu
mănânce şi să nu bea până nu-l vor ucide. 22 Atunci tribunul l-a lăsat pe tânăr să plece
poruncindu-i: „Să nu spui nimănui că mi-ai dezvăluit acestea”.
Paul este dus la Cezareea

23
După aceea a chemat doi dintre centurioni şi le-a zis: „Pregătiţi două sute de
soldaţi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de lăncieri ca să meargă până la Cezareea la
ceasul al treilea din noapte. 24 Să fie câţiva cai ca să-l urce pe Paul şi să-l ducă în
siguranţă la guvernatorul Felixn”. 25 I-a scris şi o scrisoare, cu următorul conţinut:
26
„Claudiu Lisiaso, preaputernicului guvernator Felix. Sănătate! 27 Pe bărbatul acesta,
prins de iudei şi gata să fie ucis de ei, l-am scos intervenind cu armata, ştiind că este
roman. 28 Am voit să aflu cauza pentru care îl acuzaup şi l-am dus la Sinedriul lor. 29 Am
constatat că era acuzat de lucruri referitoare la Legea lor, dar nu are nici o vină care să
merite moartea sau lanţurile. 30 Aflând eu că se organizase un complotq împotriva acestui
bărbat, l-am trimis imediat la tine, iar celor care îl acuzau le-am recomandat să spună
înaintea ta ce au împotriva luir”.
31
Aşadar, soldaţii, executând ordinul, l-au luat pe Paul şi l-au dus în timpul nopţii la
Antipatridas. 32 A doua zi, i-au lăsat pe călăreţi să-şi continue drumul cu el, iar ei s-au
întors la fortăreaţă. 33 [Călăreţii] au intrat în Cezareea, i-au înmânat guvernatorului
scrisoarea şi i l-au prezentat pe Paul. 34 După ce a citit [scrisoarea] l-a întrebat din ce
provincie este şi, aflând că este din Cilicia, 35 i-a spus: „Te voi asculta când vor veni
acuzatorii tăi”. Apoi a poruncit să fie închis în pretoriul lui Irod.
Iudeii îl acuză pe Paul în faţa lui Felix
nMarcus Antonius Felix, procurator al Iudeii din 52 până în 60, era un libert protejat de fratele său Pallos
de la curtea lui Nero. Era „crud, desfrânat, nedrept şi servil”(Tacitus). Prin brutalitatea lui a înteţit
rebeliunea zeloţilor, care va duce la războiul din 66 şi 70.
oClaudius Lysias tribun militar roman, comandant al cohortei din fortăreaţa Antonia.
pCâteva manuscrise importante omit restul versetului.
qUnele manuscrise adaugă: de către evrei.
rMulte manuscrise adaugă: Fii sănătos!
s„Antipatrida” a fost oraşul construit de Irod cel Mare, în cinstea tatălui său, Antipater, pe locul vechii
localităţi Afec. Se afla pe drumul dintre Ierusalim şi Cezareea, la 60 km de Ierusalim şi 40 de Cezareea.
Faptele Apostolilor
1
24. După cinci zile a coborât marele preot Anania împreună cu unii bătrâni şi cu un
retor, numit Tertulus şi s-au înfăţişat la procurator acuzându-l pe Paul. 2 Chemându-l,
Tertulus a început să-l acuze spunând: „Datorită ţie ne bucurăm de multă pace şi datorită
grijii tale s-au îmbunătăţit multe pentru poporul acesta. 3 Noi mărturisim aceasta în orice
mod şi pretutindeni cu toată recunoştinţa, preamărite Felix. 4 Dar ca să nu te reţin prea
mult, te rog, în bunătatea ta, să ne asculţi câteva momente. 5 Ne-am dat seama că omul
acesta este ca o ciumă, căci stârneşte răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pământul,
fiind capul ereziei nazarinenilor. 6 A încercat chiar să profaneze templul, dar noi l-am
prinst. 8 Tu însuţi, interogându-l, vei putea afla toate aceste lucruri de care îl acuzăm
noi”. 9 I s-au alăturat şi iudeii susţinând că aşa este.
Discursul de apărare al lui Paul

10
Când guvernatorul i-a făcut semn să vorbească, Paul a răspuns: „Fiindcă ştiu că de
mulţi ani eşti judecătorul acestui popor, mă voi apăra cu încredere. 11 Cum ai putut afla,
nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când am urcat la Ierusalim să mă închin. 12 Şi
nici în templu, nici în sinagogi, nici într-o cetate nu m-au găsit certându-mă sau
provocând răscularea mulţimii. 13 Da fapt nici n-ar putea să-ţi dovedească lucrurile de
care mă acuză acum. 14 Totuşi îţi mărturisesc că îl cinstesc pe Dumnezeul părinţilor după
calea pe care ei o numesc erezie, crezând tot ceea ce este scris în Lege şi în Profeţi, 15
având aceeaşi speranţă în Dumnezeu pe care o au şi ei că va fi o înviereu a celor drepţi şi
a celor nedrepţi. 16 De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conştiinţă curată înaintea
lui Dumnezeu şi a oamenilor.
17
După mai mulţi ani am venit să aduc ajutoarev neamului meu şi [să ofer] sacrificii
[în templu]. 18 În timp ce făceam aceasta, nu în mijlocul mulţimii şi nici în zarvă, m-au
găsit purificat în templu 19 câţiva iudei din Asia. Aceştia ar fi trebuit să vină la tine şi să
mă acuze dacă ar fi avut ceva împotriva mea, 20 sau să spună ei înşişi dacă au găsitw vreo
nelegiuire când am stat în faţa Sinedriului, 21 în afară de acest singur cuvânt pe care l-am
strigat în timp ce stăteam înaintea lor: «Pentru învierea morţilor sunt eu astăzi judecat
înaintea voastră»”.
Paul este întemniţat la Cezareea

22
Felix, care cunoştea amănunţit calea, i-a amânat spunând: „Când va coborî tribunul
Lisias, voi lua o hotărâre în privinţa cazului vostru”. 23 A poruncit centurionului ca
[Paul] să fie ţinut sub pază, dar să aibă libertate şi să nu fie împiedicat nimeni dintre ai
lui ca să-i slujească.
24
După câteva zile a venit Felix cu soţia lui Drusilax care era evreică. L-a chemat pe
Paul şi l-a ascultat vorbind despre credinţa în Isus Cristosy. 25 Dar pe când vorbea el
despre dreptate, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix a fost cuprins de frică
şi i-a răspuns: „Acum du-te! Te voi mai chema când voi avea timp”. 26 El spera totodată
că va obţine bani de la Paul. De aceea îl chema deseori ca să stea de vorbă cu el.
tO serie de manuscrise continuă aici astfel: ... şi voiam să-l judecăm ( var. ucidem) după Legea noastră, 7
dar a venit tribunul Lysias, l-a smuls din mâinile noastre cu forţa 8 şi a poruncit acuzatorilor săi să vină
la tine....
uCâteva manuscrise introduc aici: a morţilor.
vPaul făcuse colecte în bani în comunităţile din Grecia şi Asia pentru comunitatea creştină din Ierusalim.
wUnele manuscrise adaugă: în mine.
xEra a treia soţie a lui Felix, sora mai mică a Berenicei, fiica regelui Agripa I.
yExistă multe variante în manuscrise: Cristos Isus, Isus Cristos, Cristos.
Faptele Apostolilor
27
După ce s-au împlinit doi ani, lui Felix i-a urmat Porcius Festusz. Felix, care voia să
facă pe placul iudeilor, l-a lăsat pe Paul în închisoare.
Paul cere să fie judecat de împăratul roman
25.1 După ce Festus a luat în stăpânire provincia lui, la trei zile a urcat de la Cezareea la
Ierusalim. 2 Arhiereii şi conducătorii iudeilor s-au înfăţişat înaintea lui acuzându-l pe
Paul. Şi îl rugau, 3 cerându-i un favor pentru ei, ca să-l trimită la Ierusalim. De fapt, ei
pregăteau o cursă ca să-l ucidă pe drum. 4 Dar Festus a răspuns că Paul rămăsese în
închisoarea din Cezareea şi că el avea de gând să meargă acolo nu peste mult timp. 5
Aşadar, le-a zis: „Aceia dintre voi care au competenţă să coboare împreună cu mine şi
să dea mărturie împotriva lui, iar dacă este ceva rău în el, să-l acuze”.
6
A rămas la ei nu mai mult de opt sau zece zile, apoi coborând la Cezareea, a doua zi,
s-a aşezat pe tronul de judecată şi a poruncit să fie adus Paul. 7 Când a ajuns Paul, iudeii
veniţi din Ierusalim l-au înconjurat aducând împotriva lui multe acuze grave, pe care
însă nu le puteau dovedi. 8 Atunci Paul a început să se apere: „Nu am păcătuit cu nimic
nici împotriva Legii iudeilor, nici împotriva templului şi nici împotriva împăratului”. 9
Festus, voind să facă plăcere iudeilor, i-a răspuns lui Paul: „Vrei să urci la Ierusalim şi
să fii judecat acolo, în prezenţa mea?” 10 Dar Paul i-a zis: „Eu stau înaintea tribunalului
împăratului. În faţa lui trebuie să fiu judecat. Pe iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, aşa
cum ştii tu foarte bine. 11 Dacă totuşi am făcut vreo nedreptate sau vreo faptă care să
merite moartea, nu mă dau înapoi de la moarte. Dar dacă nimic din cele de care mă
acuză aceştia nu este adevărat, nimeni nu mă poate da pe mâna lor. Fac apela la Caesar!”
12
Atunci Festus, după ce s-a sfătuit cu consiliul, a răspuns: „Ai făcut apel la Caesar, la
Caesar vei merge!”.
Paul este prezentat regelui Agripa

13
După ce au trecut câteva zile, regele Agripab şi Berenicec au coborât la Cezareea ca
să-l salute pe Festus. 14 Întrucât au rămas acolo mai multe zile, Festus i-a vorbit regelui
despre cazul lui Paul, zicând: „Se află aici un bărbat lăsat în închisoare de Felix. 15 Pe
când eram la Ierusalim, au venit arhiereii şi bătrânii iudeilor cerând condamnarea lui. 16
Acestora le-am răspuns că nu este obiceiul la romani să predead un om acuzat mai
înainte de a fi fost pus faţă în faţă cu acuzatorii săi şi înainte de a i se fi dat posibilitatea
să se apere de învinuire. 17 Deci s-au adunat aici, iar eu a doua zi, fără întârziere, m-am
z„Porcius Festus” a fost guvernator roman în Palestina între anii 60-62. Făcea parte dintr-o familie de
patricieni. Activitatea lui în Palestina se remarcă prin efortul de aplanare a conflictului dintre zeloţi şi
romani. Ca funcţionar a fost un om cinstit şi de încredere.
aÎn dreptul roman este atestat dreptul cetăţeanului la provocatio (verdictul poporului în loc de cel al
judecătorului) sau la apellatio (apelul la un magistrat superior). În perioada imperială aceste două
proceduri devin de competenţa împăratului. Apelul la Caesar întrerupea procesul în orice fază ar fi ajuns
şi chiar executarea sentinţei date, inculpatul fiind transferat la Roma. Deoarece acest apel nu putea fi
acceptat în orice condiţii, Festus îi consultă mai întâi pe asesorii şi consilierii juridici.
b„Marcus Iulius Agripa al II-lea” a fost fiul lui Irod Agripa I (care l-a ucis pe apostolul Iacob) şi fratele
Drusilei (soţia guvernatorului Felix). Educat la Roma, a primit regatul după moartea unchiului său, în
anul 50. Până la izbucnirea războiului cu Roma a încercat să aplaneze conflictul, dar în timpul războiului
a rămas fidel romanilor. A încercat să reconstruiască templul, dar neînţelegerile interne nu i-au permis. A
guvernat până spre anul 100.
cBerenice era sora lui Agripa al II-lea, căsătorită cu unchiul ei, Irod, care va muri în anul 48. Rămasă
văduvă, a stat la curtea regală. A devenit renumită prin legăturile ei cu Titus Flavius (cuceritorul
Ierusalimului). A murit în anul 79.
dUnele manuscrise târzii adaugă: la moarte.
Faptele Apostolilor
aşezat la judecată şi am poruncit să fie adus omul. 18 Acuzatorii care erau de faţă nu au
adus împotriva lui nici o învinuire de vreunul din relele pe care le bănuiam eu. 19 Aveau
cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi cu privire la un oarecare Isus mort, dar
Paul pretindea că acesta este viu. 20 Neştiind eu cum să apreciez acestea, am spus dacă
nu ar vrea să meargă la Ierusalim şi să fie judecat acolo despre acestea. 21 Dar pentru că
Paul a făcut apel, [voind] să rămână în închisoare până la decizia maiestăţii sale, am
poruncit ca el să fie păzit până când îl voi trimite la Caesar”.
22
Atunci Agripa i-a spus lui Festus: „Aş vrea şi eu să-l ascult pe omul acesta”. El i-a
zis: „Mâine îl vei auzi”.
23
Aşadar, în ziua următoare, Agripa şi Berenice au venit cu mare alai şi au intrat în
sala de audienţe împreună cu tribunul şi cu oamenii cei mai de vază ai cetăţii. Festus a
poruncit să fie adus Paul. 24 Apoi Festus a zis: „Rege Agripa şi voi toţi care sunteţi aici
împreună cu noi, priviţi-l pe acesta pentru care toată mulţimea iudeilor, atât la Ierusalim
cât şi aici, m-a asaltat strigând că el nu mai trebuie să trăiască. 25 Dar eu am constatat că
el nu a făcut nimic ce să merite moartea, însă pentru că el a făcut apel la maiestatea sa,
am hotărât să-l trimit. 26 Nu am nimic sigur de scris stăpânului despre el. De aceea l-am
adus înaintea ta, rege Agripa, pentru ca, după acest interogatoriu, să am ce scrie, 27 căci
mi se pare absurd să trimit un deţinut fără a arăta care sunt învinuirile ce i se aduc”.
Discursul lui Paul înaintea lui Agripa

1
26. Agripa i-a zis lui Paul: „Îţi este permis să te aperi”. Atunci Paul, întinzându-şi mâna,
şi-a început apărarea.
2
„Mă consider fericit, o rege Agripa, că astăzi, înaintea ta, mă pot apăra de toate
acuzele pe care mi le aduc iudeii, 3 mai ales că tu eşti un bun cunoscător al tuturor
tradiţiilor şi neînţelegerilor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare.
4
Aşadar, toţi iudeii cunosc viaţa mea încă din tinereţe, căci de la început am trăit în
mijlocul neamului meu, ba chiar la Ierusalim. 5 Ei mă cunosc de mult timp şi, dacă vor,
pot să dea mărturie că am trăit ca fariseu în tagma cea mai strictă a religiei noastre. 6 Şi
acum, sunt judecat aici pentru speranţa în promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor
noştri 7 la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă, aducând cu
stăruinţă culte [lui Dumnezeu], noaptea şi ziua. Pentru această speranţă sunt eu acuzat de
iudei, o rege. 8 De ce este pentru voi de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9
Chiar şi eu credeam că trebuie să fac multe împotriva numelui lui Isus
Nazarineanul, 10 ceea ce am şi făcut în Ierusalim: am târât pe mulţi dintre sfinţi în
închisori, primind împuternicire de la arhierei, iar când erau ucişi, îmi dădeam
încuviinţareaf împotriva lor. 11 Prin toate sinagogile mă străduiam să-i fac să aducă
blasfemii şi, cuprins de furie, îi persecutam până şi prin cetăţile din afară.
12
În acest scop mă duceam la Damasc cu împuternicirea şi permisiunea arhiereilor. 13
Pe la amiază, am văzut pe drum, o rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât
soarele, care m-a învăluit pe mine şi pe cei care mă însoţeau. 14 Noi toţi am căzut la
pământ, iar eu am auzit o voce care-mi spunea în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce mă
persecuţi? Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în ţepuşăg». 15 Iar eu am zis: «Cine eşti
tu Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuţi. 16 Dar
eTermenul grec latreuo indică toate formele de cinstire a divinităţii. Aici, poate fi o referire la rugăciunea
zilnică a evreilor, numită be rakôt (cele 18 binecuvântări), în care invocaţia a doua îl preamăreşte pe
Dumnezeu „care trezeşte morţii”.
fTermenul grec psephos indica pietricica folosită pentru votarea sentinţei (de culoare neagră pentru
condamnare şi de culoare albă pentru achitare).
Faptele Apostolilor
ridică-te şi stai pe picioarele tale. Pentru aceasta m-am arătat ţie ca să te pun deoparte ca
slujitor şi martorh al celor pe care le-ai văzut şi al celor pe care le vei vedea. 17 Eu te voi
salva de acest popor şi de păgânii la care te trimit 18 ca să le deschizi ochii, să-i întorci de
la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea
păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa în mine».
19
De atunci, o rege Agripa, nu am fost neascultător faţă de viziunea cerească 20 ci, mai
întâi celor din Damasc şi din Ierusalim, apoi în tot ţinutul Iudeii şi păgânilor, le-am
vestit convertirea şi întoarcerea la Dumnezeu, [cerându-le] să facă fapte vrednice de
această convertire. 21 Din această cauză, iudeii au pus mâna pe mine când eram în
templu şi au încercat să mă omoare. 22 Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua
de astăzi stau ca martor înaintea celor mici şi a celor mari fără să spun ceva în afara
celor pe care le-au spus profeţii şi Moise că se vor împlini 23 şi anume: Cristos va suferi
şi, înviind primul din morţi, va vesti poporului şi păgânilor lumina”.
Paul îl cheamă pe Agripa la credinţă

24
Pe când se apăra el astfel, Festus a zis cu glas puternic: „Ai înnebunit, Paul. De
prea multă învăţătură ţi-ai pierdut minţile”. 25 Dar Paul i-a răspuns: „N-am înnebunit,
preaputernice Festus, ci vorbesc cuvinte de adevăr şi înţelepciune. 26 Regele ştie aceste
lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală, căci sunt convins că nu-i scapă nimic
pentru că lucrul acesta nu s-a petrecut într-un ungher. 27 Crezi în profeţi, rege Agripa?
Ştiu că tu crezi”. 28 Dar Agripa i-a zis lui Paul: „Încă puţin şi mă convingeai să mă faci
creştin”. 29 Atunci Paul [i-a răspuns]: „De-ar da Domnul ca, mai degrabă sau mai târziu,
nu numai tu, ci şi toţi aceştia care mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară
de lanţurile acestea”.
30
Atunci s-a ridicat regele, guvernatorul, Berenice şi cei care stăteau cu ei. 31 Şi
plecând, spuneau între ei: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de
lanţuri”. 32 Iar Agripa i-a spus lui Festus: „Acest om ar fi putut fi eliberat, dacă n-ar fi
făcut apel la Caesar”.
X. CĂLĂTORIA LUI PAUL SPRE ROMA
Plecarea spre Italia

1
27. Când s-a hotărât să plecăm cu corabia spre Italia, l-am încredinţat pe Paul şi pe alţi
câţiva deţinuţi centurionului cohortei Augusta, numit Iulius. 2 Ne-am urcat într-o corabie
care era din Adramitiumj şi avea să navigheze spre coastele Asiei şi am plecat. Era cu
noi şi Aristarh, un macedonean din Tesalonic. 3 În ziua următoare ne-am oprit la Sidon.
Iulius, care era binevoitor faţă de Paul, i-a permis să meargă la prieteni şi să primească
îngrijiri. 4 Îmbarcându-ne, am navigat de acolo pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau
gÎn Orientul antic, animalele de povară nu erau mânate cu biciul, ci înţepate cu o ţepuşă ascuţită. Aici,
sensul este teologic: Paul se află cu totul în puterea lui Cristos.
hCâteva manuscrise importante prezintă o formă diferită: martor că m-ai văzut şi al celor pe care le vei
vedea....
iApare o altă variantă în unele manuscrise: să devin.
jAdramitium era un port pe coasta nord-vestică a Asiei Mici, la sud de Troas. Astăzi se numeşte Edremit.
Faptele Apostolilor
împotrivă. Străbătând apoi Marea Ciliciei şi Pamfiliei, am ajuns la Mirak în Licial. 6
5
Centurionul a găsit acolo o corabie alexandrină care naviga spre Italia şi ne-a îmbarcat
în ea.
Furtuna şi naufragiul
7
Timp de mai multe zile am navigat foarte încet şi am ajuns cu greu la Cnidosm.
Deoarece vântul nu ne-a permis să acostăm, am navigat de-a lungul Cretei spre
Salmonan. 8 Cu greu am înconjurat-o şi am ajuns la un loc numit „Porturi Bune”, de care
este aproape cetatea Laseao.
9
Trecuse mult timp şi călătoria pe mare devenise periculoasă întrucât trecuse şi
postulp. Paul i-a avertizat: 10 „Bărbaţi, văd că această călătorie pe mare nu va fi fără
pericol şi multă pagubă nu numai pentru încărcătură şi corabie, ci şi pentru vieţile
noastre”. 11 Centurionul avea mai multă încredere în timonier şi căpitan, decât în
cuvintele lui Paul. 12 Deoarece portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost
de părere să plece de acolo şi, dacă ar fi posibil, să ajungă la Fenixq, un port din Creta,
orientat spre vântul de sud-vest şi cel de nord-vest. Acolo aveau de gând să ierneze.
13
Când a început să sufle vântul din sud, ei au crezut că îşi pot realiza planul; au
ridicat ancora şi au început să navigheze pe lângă Creta. 14 Dar nu după mult timp,
dinspre insulă, s-a dezlănţuit un uragan numit Euraquilonr. 15 Corabia a fost smulsă şi nu
s-a putut opune vântului. Atunci noi ne-am lăsat în voia valurilor. 16 Trecând pe lângă o
insulă numită Caudas, cu greu am reuşit să stăpânim barcat. 17 După ce au ridicat-o,
folosindu-se de frânghii, au înfăşurat corabia şi, temându-se să nu nimerească în Sirteu,
au lăsat în apă ancora plutitoare. Astfel erau purtaţi de valuri.
18
În ziua următoare, fiind puternic izbiţi de vânt, au aruncat încărcătura, 19 iar a treia
zi, cu mâinile lor au aruncat uneltele corabiei. 20 Nici soarele, nici stelele nu mai
străluciseră de multe zile, iar vântul nu slăbea deloc, astfel încât de-acum se spulberase
toată speranţa că ne vom salva.
kMyra era un important port pe coasta de sud a Asiei Mici, punct intermediar pentru navele care
transportau cereale de la Alexandria la Roma. Cetatea se afla la 3 km de mare. Ruinele sale se află azi
lângă satul turcesc Dembre.
lLycia era regiune şi provincie romană (cu capitala la Mira), pe coasta sudică a Asiei Mici. Nu a fost
câmp de evanghelizare pentru Paul.
m„Cnidos” era o cetate pe coasta sud-vestică a Asiei Mici, pe partea opusă insulei Cos. Era renumită prin
şcoala de medicină şi o statuie a Afroditei.
n„Salmona” este un promontoriu pe coasta nord-orientală a insulei Creta (azi capul Sideros).
oLocalitatea „Lasea” nu poate fi identificată, de altfel nici numele nu este sigur (Lasaia, Lasia, Lisia,
etc.). La est de capul Matala (Lithinon) există un golf ce ar putea corespunde descrierii din Fapte.
pEste vorba de postul din ziua Kippur (a Ispăşirii), cu 5 zile înainte de sărbătoarea Corturilor, care cade la
începutul lui octombrie. În epoca romană, după 15 septembrie, navigaţia pe mare era permisă numai
pentru motive foarte grave, iar între 1 noiembrie şi 10 martie era complet suspendată (mare clausum).
q„Fenix” era un port pe coasta meridională a Cretei, la 80 km de Lasea. Astăzi nu mai poate fi utilizat ca
port, terenul fiind ridicat cu 5 m faţă de nivelul din perioada romană.
rEste un termen compus din: Aquilo (vântul de nord-est care suflă în timpul iernii) şi Euros (vânt puternic
dinspre est-sud-est).
s„Cauda” se afla la 40 km sud de Fenix. Astăzi, insula se cheamă Gavdos.
tÎn antichitate, barca de salvare era ţinută alături de corabie. În timpul furtunii trebuia trasă la bord
deoarece era în pericol de a se fărâma din cauza valurilor şi a lovirii de corabie.
uCunoscute şi cu numele de marea Sirte, banchizele de nisip de pe fundul mării, la mică adâncime,
prezentau un real pericol pentru ambarcaţiuni.
Faptele Apostolilor
21
De mai mult timp [oamenii] nu mai mâncaserăv. Atunci Paul, stând în mijlocul lor,
le-a zis: „Bărbaţi, trebuia să mă fi ascultat şi să nu fi plecat din Creta; am fi fost cruţaţi
de acest pericol şi de această pagubă. 22 Acum vă îndemn să aveţi curaj, căci nici unul
dintre voi nu-şi va pierde viaţa, doar corabia [va fi distrusă]. 23 Căci în noaptea aceasta
un înger al Dumnezeului al căruia sunt şi pe care îl slujesc mi-a apărut 24 şi mi-a zis «Nu
te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa Caesarului. Şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe
toţi cei care călătoresc cu tine». 25 De aceea, bărbaţi, să aveţi curaj căci eu cred în
Dumnezeu că va fi aşa cum mi s-a spus de mai înainte. 26 Dar trebuie să eşuăm pe o
insulă”.
27
Era a patrusprezecea noapte, iar noi eram purtaţi încoace şi-ncolo pe Adriaticaw.
Către miezul nopţii, marinarii şi-au dat seama că ne apropiem de uscat. 28 Măsurând
adâncimeax, au găsi douăzeci de stânjeniy, apoi, îndepărtându-se puţin, au măsurat din
nou adâncimea şi au găsit cincisprezece stânjeni. 29 Temându-se să nu dea peste stânci,
au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corabiei şi se rugau să se facă zi. 30
Deoarece marinarii căutau să fugă din corabie şi să lase barca în mare, sub pretextul că
vor să arunce ancora în partea din faţă a corabiei, 31 Paul a zis centurionului şi soldaţilor:
„Dacă aceştia nu rămân în corabie, nu puteţi să vă salvaţi”. 32 Atunci soldaţii au tăiat
frânghiile bărcii şi au lăsat-o să cadă.
33
Înainte de a se fi făcut ziuă, Paul i-a rugat pe toţi să mănânce: „Astăzi sunt
patrusprezece zile de când trăiţi în aşteptare fără să puteţi mânca. 34 De aceea vă îndemn
să mâncaţi ceva, căci aceasta este spre salvarea voastră. Nici unul dintre voi nu va
pierde nici un fir de păr din cap”. 35 După ce a spus acestea, a luat pâinea, i-a mulţumit
lui Dumnezeu înaintea tuturor şi frângând-o, a început să mănânce. 36 Atunci toţi au
prins curaj şi au mâncat şi ei. 37 Eram de toţi în corabie două sute şaptezeci şi şase de
suflete. 38 După ce s-au săturat, au uşurat corabia aruncând grâul în mare.
39
Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut uscatul; au zărit doar un golf care avea ţărmul
nisipos şi au voit să ducă acolo corabia, dacă va fi fost posibil. 40 Dezlegând ancorele,
le-au lăsat în mare. În acelaşi timp au slăbit funiile cârmelor, au ridicat pânza din faţă şi,
ajutaţi de vânt, s-au îndreptat spre uscat. 41 Dând peste un banc de nisipz, au împotmolit
corabiaa. Partea din faţă a corabiei s-a înfipt şi a rămas înţepenită, iar partea din spate a
fost ruptă de violenţa valurilorb. 42 Soldaţii au hotărât să-i ucidă pe deţinuţi ca nu cumva
să scape vreunul înotând. 43 Însă comandantul, care voia să-l salveze pe Paul, le-a
împiedicat planul şi a poruncit ca cei care pot să înoate să sară primii şi să se îndrepte
spre uscat, 44 iar ceilalţi să ajungă care pe scânduri, care pe ceva din corabie. Astfel au
reuşit toţi să se salveze pe uscat.
Paul pe insula Malta
vGenitivul absolut din textul grec are aici sensul de „lipsă totală de poftă de mâncare”, adică: „rău de
mare”.
wÎn antichitate, toată întinderea de ape dintre Sicilia, Grecia şi Africa era numită Adriatica.
xLit.: aruncând plumbul. Măsurarea adâncimii se făcea cu un fir cu plumb.
yLit.: douăzeci de braţe; „braţul” era o unitate de măsură pentru profunzimea apei echivalând cu un
stânjen marin (1,85 m).
zAşa-zisul Banc de nisip al sfântului Paul se află între mica insulă Salmonetta şi Malta, la o adâncime de
6 m (în timpul sfântului Paul era la 4 m).
aLit.: nava. În relatarea din Fapte cei doi termeni „navă” şi „corabie” sunt folosiţi fără a se distinge între
sensuri: în greacă naus înseamnă „navă de război”, iar ploion înseamnă „navă comercială”.
bUnele manuscrise omit: valurilor, subînţelegând violenţa izbiturii, altele au numai: valuri.
Faptele Apostolilor
28. După ce ne-am salvat, am aflat că insula se numea Maltac. 2 Localniciid ne-au arătat
1
o bunăvoinţă neobişnuită: au aprins un foc şi ne-au primit pe toţi alături, căci începuse
să plouă şi era frig. 3 Paul adunase un braţ de vreascuri şi le-a pus pe foc. Din cauza
căldurii, o viperă a ieşit şi s-a prins de mâna lui. 4 Când au văzut localnicii şarpele prins
de mâna lui, au început să spună între ei: „Cu siguranţă omul acesta este un criminal.
Abia s-a salvat din mare şi pedeapsae [divină] nu-l lasă să trăiască”. 5 Dar el, scuturând
şarpele în foc, nu a păţit nimic. 6 Ei se aşteptau ca el să se umfle sau să cadă dintr-odată
mort. După ce au aşteptat mult timp şi au văzut că nu i s-a întâmplat nimic, şi-au
schimbat părerea spunând că el este un zeu.
7
În apropiere de acel loc se aflau ogoarele conducătorului insulei, numit Publius.
Acesta ne-a primit şi ne-a găzduit cu amabilitate timp de trei zile. 8 Şi s-a întâmplat că
tatăl lui Publius zăcea la pat cuprins de friguri şi de dizenterie. Paul a intrat la el, s-a
rugat, şi-a pus mâinile asupra lui şi l-a vindecat. 9 În urma acestui fapt au venit şi ceilalţi
bolnavi din insulă şi au fost vindecaţi. 10 Ei ne-au copleşit de onoruri, iar când am plecat,
ne-au pus la dispoziţie tot ce aveam nevoie.
Continuarea călătoriei până la Roma

11
După trei luni, ne-am îmbarcat pe o corabie alexandrină, care iernase pe insulă şi
care purta emblema Dioscurilorf. 12 Am acostat la Siracusag şi am rămas trei zile. 13 De
acolo, continuându-ne călătoria pe lângă coastă, am ajuns la Reggioh. În ziua următoare,
suflând vântul de la miazăzi, am ajuns la Pozzuolii în două zile. 14 Aici am întâlnit nişte
fraţi care ne-au rugat să rămânem şapte zile. Şi astfel am ajuns la Roma. 15 Fraţii de
acolo, auzind despre noi, au venit în întâmpinarea noastră la Forul lui Appiusj şi până la
Trei Tavernek. Când i-a văzut, Paul i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj.
16
Când am intrat în Romal, i s-a permis lui Paul să locuiască singur, cu un soldat
care-l păzea.
XI. MĂRTURIA LUI PAUL LA ROMA
cDatorită menţionării Adriaticii în Fap 27,27, unii localizează insula pe care a eşuat corabia sfântului
Paul cu insula Mljet din marea Adriatică, în dreptul localităţii Dubrovnik. Dar textul originar se referă clar
la insula Malta, aflată între Italia şi Africa (93 km sud de Sicilia şi 240 km nord de Africa). Insula fusese
cucerită de romani din 218 î.C. Având mai multe porturi, cunoaşte o deosebită dezvoltare economică
datorită poziţiei sale.
dLit.: barbarii. Termenul nu este depreciativ, ci indică pe cei care nu vorbesc greaca. Limba maltezilor
era de origine punică.
eLit.: Dike. În concepţia greacă este personificarea dreptăţii răzbunătoare a divinităţii.
f„Dioscurii” erau cei doi gemeni Castor şi Polux, fiii lui Zeus şi Leda, trecuţi din mitologia greacă în cea
romană. Dioscurii erau consideraţi protectorii marinarilor.
g„Siracusa” era port pe coasta estică a Siciliei, la cca 130 km de Malta, fiind şi capitala insulei.
hAstăzi Reggio Calabria este un oraş la extremitatea sudică a peninsulei italiene.
i„Pozzuoli” era cel mai însemnat port pentru traficul mediteranean, depăşit mai târziu de Ostia. Se află în
partea nordică a golfului Napoli. Distanţa dintre Reggio Calabria şi Pozzuoli este de 350 km, iar de aici la
Roma cca 200 km.
j„Forul lui Appius” era o localitate la 65 km de Roma. Până aici ajungea canalul pe care erau transportate
mărfurile.
k„Trei Taverne” era o staţie de poştă la 40 km de Roma.
lCâteva manuscrise adaugă: Centurionul i-a predat pe deţinuţi comandantului cazărmii, iar lui Paul i s-a
permis.... Paul nu este închis în barăcile de la Porta Viminalis, lângă cazarma gărzilor pretoriene, ci poate
locui pe cont propriu (custodia libera).
Faptele Apostolilor
Paul se întâlneşte cu iudeii din Roma
17
După trei zile, [Paul] i-a chemat pe conducătorii iudeilorm. Când ei s-au adunat,
Paul le-a zis: „Fraţilor, deşi nu am făcut nimic împotriva poporului sau împotriva
tradiţiilor părinţilor, la Ierusalim am fost predat legat romanilor. 18 Interogându-mă,
aceştia voiau să mă elibereze pentru că nu aveam nici o vină care să merite moartea. 19
Dar pentru că iudeii se împotriveau, am fost nevoit să fac apel la Caesar, dar nu pentru
a-mi acuza poporul de ceva. 20 Aşadar pentru această cauză v-am chemat ca să vă văd şi
să vorbesc cu voi, căci din cauza speranţei lui Israel port eu aceste lanţuri”. 21 Ei i-au
răspuns: „Noi nu am primit din Iudeea nici o scrisoare cu privire la tine şi n-a venit nici
unul dintre fraţi care să ne povestească sau să ne spună ceva rău despre tine. 22 Dar
credem că ar fi bine să auzim ce gândeşti tu. Cât priveşte însă erezia aceea ne este
cunoscut că pretutindeni stârneşte împotrivire”.
23
I-au fixat o zi şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. De dimineaţă până seara, în
expunerea sa, el le-a dat mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i convingă
despre Isus din Legea lui Moise şi din Profeţi. 24 Unii au fost convinşi de cele spuse de
el, alţii nu au crezut. 25 Au plecat fără să fi ajuns la vreo înţelegere între ei, după ce Paul
le mai spusese un cuvânt: „Bine a vorbit Duhul Sfânt părinţilor voştri prin profetul Isaia
26
când a zis: Du- te la poporul acesta şi spune- i:
De auzit veţi auzi, dar nu veţi înţelege.
De privit veţi privi, dar nu veţi vedea.
27
Căci inima acestui popor a devenit insensibilă,
urechile lor cu greu aud,
iar ochii şi i- au închis
ca nu cumva să vadă cu ochii
şi să audă cu urechile,
28
Aşadar, să vă fie cunoscut că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă
păgânilor şi ei vor asculta”. 29n
30
El a rămas doi ani întregi în aceeaşi locuinţă închiriată şi îi primea pe toţi cei care
veneau la el. 31 El predica împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa despre Domnul Isus Cristos
cu tot curajul şi nestingherit.
mÎn acel timp la Roma erau mai multe sinagogi ale evreilor, ei fiind în număr de cca 40.000 (la o
populaţie totală a Romei de 1.500.000).
nUnele manuscrise mai târzii introduc aici v. 29: După ce a spus el acestea, iudeii au plecat şi au
continuat să discute îndelung între ei.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Romani
SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL PAUL

CĂTRE ROMANI
INTRODUCERE
Autorul - Sfântul Paul este un rabin evreu de cetăţenie romană şi de limbă greacă,
născut la Tars, în Cilicia. Încercările de a pune la îndoială autenticitatea scrisorii au fost
puţine şi fără fond.
Limba - este greaca specifică lui Paul în care stilul este caracterizat de expresii
concise. Pe lângă genul epistolar, apare o mare varietate de forme literare printre care
raţionamentul abstract, expunerea de tip rabinic şi interpretarea midraşică a Vechiului
Testament, îndemnul înflăcărat, imnul şi poezia.
Destinatarii - Comunitatea din Roma îi era cunoscută sfântului Paul numai din auzite
în momentul în care se adresează creştinilor romani de provenienţă iudaică (exista o
mare comunitate de evrei cu 13 sinagogi; împăratul Claudiu a expulzat în anul 49 d.C.
cam 50.000 dintre ei), dar şi păgână. Apostolul se prezintă comunităţii pe care vrea s-o
viziteze în călătoria spre Spania.
Structura - În partea dogmatică în care face o autoprezentare, sfântul Paul intră în
problema de fond: toţi oamenii sunt marcaţi de păcat (1,18-4,25). De la moartea
păcatului la viaţa harului se trece prin credinţa în Isus Cristos (5,1-6,23). Acest fapt
înseamnă o trecere de la sclavia Legii iudaice la viaţa Duhului (7,1-8,33). Rămâne o
taină planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea Israelului (9,1-11,26). În „partea
morală” a scrisorii Apostolul insistă asupra folosirii corecte a carismelor şi a trăirii după
exemplul lui Cristos (12,1-15,13). În încheiere, sfântul Paul îşi prezintă misiunea lui de
apostol şi dorinţa de a-i întâlni pe credincioşii din Roma (15,14-16,27).
Locul - Sfântul Paul se afla la Corint, spre sfârşitul celei de-a treia călătorii misionare
şi înainte de a se întoarce la Ierusalim pentru a duce colecta strânsă în Bisericile din
Grecia pentru Biserica din Ierusalim.
Data - Nu există o certitudine cu privire la data redactării scrisorii. A fost scrisă cu
siguranţă după anul 54, începutul călătoriei a treia, şi înainte de anul 59, când a sosit
Porcius Festus la Cezareea ca guvernator. Probabilitatea cea mai mare este pentru iarna
anilor 57-58, mai precis în luna martie 58.
Teologia - Pornind de la experienţa proprie iudaică şi creştină, sfântul Paul abordează
şi aprofundează o tematică teologică fundamentală: evanghelia. Evanghelia este vestirea
lui Cristos mort şi înviat care se întâlneşte cu fiecare om, interpelându-l personal şi
punându-l în faţa unei decizii: dacă omul se deschide necondiţionat evangheliei şi o
acceptă prin credinţă, găseşte calea mântuirii, dar dacă i se închide şi o respinge, se află
pe calea „pierzării”. Sfântul Paul are încredere în om şi subliniază capacitatea lui
naturală de a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu din creaţie. Totuşi, omul este înclinat
spre păcat. Dacă pentru păgân nu există nici o posibilitate de a ieşi din păcat, evreul se
consideră mântuit prin Lege. Totuşi, chiar şi evreul constată că nu poate respecta în
totalitate prescrierile Legii. Deci toţi oamenii, descendenţii lui Adam, sunt sub păcat.
Singura posibilitate de mântuire este ataşarea de cuvântul şi persoana lui Cristos prin
credinţă. O dată eliberat de starea de păcat prin botez, creştinul devine fiu al lui
Dumnezeu şi este condus de Duhul Sfânt, trebuind să trăiască în conformitate cu noua
lui condiţie de îndreptăţit.
O problemă care îl doare pe Apostol este refuzul evreilor de a primi evanghelia şi de
a asculta de Cristos. Care va fi deci soarta lor? Pentru sfântul Paul este clar că evreii
sunt aleşi de Dumnezeu, iar Dumnezeu nu se poate dezice. Evreii se vor putea mântui
numai prin acceptarea lui Cristos. Totuşi, împietrirea lor face posibilă constituirea unui
popor nou, format din păgâni şi evrei convertiţi. Aceştia trebuie să rămână recunoscători
că au fost altoiţi pe trunchiul poporului ales.
Toţi cei care acceptă evanghelia sunt datori să trăiască o viaţă nouă, oferindu-se ca o
jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu. Ei trebuie să se deschidă către fraţi conform
carismelor primite de la Duhul Sfânt. De asemenea trebuie să se preocupe de menţinerea
comuniunii în Biserică şi a solidarităţii în societatea civilă. Sfântul Paul le recomandă
creştinilor să urmeze exemplul lui Cristos în susţinerea celor mai slabi în credinţă după
principiul: „celălalt este mai important decât mine”.
Toate aceste teme ni-l prezintă pe sfântul Paul ca pe un apostol conştient de misiunea
sa, preocupat chiar şi pentru comunităţile pe care nu le-a fondat, decis şi exigent, dar
plin de gingăşie şi de înţelegere pentru toţi.
CĂTRE ROMANI
I. PROLOG
Destinatarii
1.1 Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească evanghelia
lui Dumnezeu 2 pe care o promisese de mai înainte prin profeţii săi în Sfintele Scripturi,
3
despre Fiul său născut după trup din descendenţa lui David, 4 rânduit Fiu al lui
Dumnezeua cu putere, după Duhul sfinţenieib prin învierea din morţi, Isus Cristos
Domnul nostru, 5 prin care am primit har şi misiunea apostolică de a duce la ascultarea
credinţei, pentru numele său, toate naţiunile, 6 între care sunteţi şi voi, chemaţi ai lui Isus
Cristos: 7 tuturor celor care sunt în Roma, celor iubiţi de Dumnezeu, numiţi sfinţic, har
vouă şi paced de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos.
Rugăciunea de mulţumire
8
Înainte de toate mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toţi,
întrucât credinţa voastră este vestită în toată lumea. 9 Martor îmi este Dumnezeu, căruia
îi slujesc în duhul meu prin predicarea evangheliei Fiului său, că îmi aduc aminte fără
încetare de voi 10 oriunde în rugăciunile mele ca, prin voinţa lui Dumnezeu, să am
vreodată ocazia potrivită de a veni la voi, 11 căci doresc mult să vă văd pentru a vă
împărtăşi vreun dar spiritual ca să fiţi întăriţi, 12 sau mai bine pentru a fi mângâiat alături
de voi prin credinţa comună: a voastră şi a mea. 13 Fraţilor, nu vreau să vă fie necunoscut
că de multe ori am dorit să vin la voi, ca să culeg şi printre voi vreun rod ca şi la
celelalte naţiuni, dar am fost împiedicat până astăzi. 14 Le sunt dator şi grecilor şi
barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neştiutori, 15 astfel încât, în ceea ce mă priveşte, sunt
dornic de a vă vesti evanghelia şi vouă, celor din Roma.
II. PARTEA DOGMATICĂ
Tema principală a epistolei: evanghelia mântuirii

16
De fapt, eu nu mă ruşinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru
mântuirea oricărui [om] care crede, mai întâi a iudeului şi apoi a grecului. 17 Căci
aExpresia greacă traduce o formă de genitiv ebraic care ar putea fi echivalent şi cu „Duhul sfinţitor”.
bAfirmaţia sfântului Paul nu înseamnă că Isus Cristos nu ar fi fost totdeauna Fiul lui Dumnezeu, ci că
prin întrupare („după trup”) a intrat în istoria omenirii, dar nu a jucat rolul care ar fi convenit demnităţii
sale. Abia după înviere, trupul său glorificat a devenit „cu toată puterea” instrument care îi mântuieşte şi îi
sfinţeşte pe oameni şi i se poate atribui titlul de Kyrios (Domn).
cÎn Noul ca şi în Vechiul Testament sfinţenia este în primul rând atribut al lui Dumnezeu. Prin extensiune
este sfânt tot ceea ce este în contact intim cu Dumnezeu. Predica apostolică insistă asupra sfinţeniei lui
Cristos, a creştinilor care participă la sfinţenia lui Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care această sfinţenie le
este comunicată. Expresia „sfinţii” le este atribuită în Noul Testament şi creştinilor (Rom 1,7; 12,13;
15,25.26.31; 1Cor 1,2; 6,1; 16,15-16; Ef 3,8; 4,12; Col 1,2; 1Tim 5,10; Flm 7; Fap 9,13.32.44; 26,10; Ap
8,3; 16,6; 17,6).
dSintetizând urarea de bucurie (chaire = ave) din lumea greco-romană şi urarea de pace (shalôm) din
lumea ebraică, sfântul Paul obţine o formă de salut care va predomina în creştinism. Harul şi pacea sunt
prin excelenţă darurile pe care Dumnezeu şi Cristos le fac credincioşilor.
dreptatea lui Dumnezeu este revelată în ea din credinţă spre credinţă, după cum este
scris: Cel drept va trăi din credinţă.
1. DE LA PĂCAT LA MÂNTUIRE PRIN CREDINŢĂ
Toţi oamenii sunt păcătoşi

18
Într-adevăr, mânia lui Dumnezeu se face cunoscută din cer asupra oricărei
nelegiuiri şi nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă adevărul prin nelegiuire; 19 pentru că
ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu, este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a
făcut cunoscut. 20 De fapt, realitatea sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea
lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot
scuza. 21 Căci, deşi l-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au preamărit ca Dumnezeu şi nu
i-au adus mulţumire, ci au rătăcit în cugetări inutile, iar inima lor nechibzuită s-a
întunecat. 22 Pretinzându-se înţelepţi, au înnebunit 23 şi au înlocuit gloria Dumnezeului
nepieritor cu imitaţia chipului omului pieritor, al păsărilor, al patrupedelor şi al
reptilelor.
24
De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă necurăţiei, în voia poftelor inimii lor aşa încât
îşi necinstesc singuri trupurile. 25 Aceştia au schimbat adevărul lui Dumnezeu în
minciună: au cinstit şi au adus cult creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat
în veci. Amin!
Păcatul în lumea păgână

26
De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă patimilor ruşinoase: astfel femeile lor au
schimbat raporturile fireşti cu cele împotriva naturii. 27 La fel şi bărbaţii, abandonând
raportul firesc cu femeia, s-au aprins de patimă unii pentru alţii; săvârşind neruşinarea
bărbaţi cu bărbaţi, şi-au primit ei înşişi cuvenita răsplată pentru perversiunile lor. 28 Şi
deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaştere,
Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minţi stricate ca să facă cele nepermise. 29 Astfel s-au
umplut de orice nelegiuire, răutate, lăcomie, viciue, plini de invidie, crimă, ceartă,
viclenie, înşelătorie; ei sunt bârfitori, 30 defăimători, duşmani ai lui Dumnezeu, jignitori,
îngâmfaţi, lăudăroşi, iscusiţi la rele, neascultători de părinţi, 31 fără de minte, fără cuvânt,
fără inimă, fără milă. 32 Aceştia, deşi cunosc cele drepte ale lui Dumnezeu: că cei care
practică astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le săvârşesc, ci îi şi
aprobă pe cei care le săvârşesc.
Judecata dreaptă a lui Dumnezeu

2.1 De aceea, tu, omule care judeci, oricine ai fi, nu ai scuze, căci tocmai prin faptul
că îl judeci pe altul, te condamni pe tine, pentru că tu, care judeci, săvârşeşti aceleaşi
lucruri. 2 Noi ştim că judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârşesc aceste lucruri
este după adevăr. 3 Dar tu, omule, care îi judeci pe cei care săvârşesc acestea, dar le
practici şi tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti bogăţia
bunătăţii sale, a îngăduinţei şi a îndelungii lui răbdări, şi nu-ţi dai seama că bunătatea lui
Dumnezeu te îndeamnă la convertire? 5 Dar prin împietrirea ta şi prin inima ta nepocăită
îţi aduni mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care îl
eOrdinea păcatelor enumerate până aici diferă foarte mult în unele manuscrise. Câteva manuscrise, după:
răutate, introduc: desfrâu, probabil datorită asemănării între ponería = răutate şi pornéia = desfrâu.
va răsplăti pe fiecare după faptele sale. 7 Celor care prin statornicia în a face bine caută
gloria, cinstea şi nemurirea le va da viaţă veşnică, 8 iar celor care, din spirit de răzvrătire
şi nesupunere faţă de adevăr, din contra se supun nelegiuirii [le va da] mânie şi furie. 9
Necaz şi încercare peste orice suflet omenesc care săvârşeşte răul, mai întâi pentru iudeu
şi apoi pentru grec; 10 mărire, cinste şi pace pentru oricine săvârşeşte binele, mai întâi
pentru iudeu şi apoi pentru grec, 11 căci la Dumnezeu nu este părtinire.
12
De fapt, toţi cei care au păcătuit fără Lege, vor pieri fără Lege, iar toţi cei care au
păcătuit sub Lege, vor fi judecaţi prin Lege. 13 Pentru că nu cei care ascultă Legea sunt
drepţi la Dumnezeu, ci vor fi îndreptăţiţi cei care împlinesc Legea. 14 Cât timp păgânii,
care nu au Legea, fac din fire faptele Legii, ei care nu au Legea, sunt Lege pentru ei
înşişi. 15 Ei arată că fapta Legii este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie
atât conştiinţa lor cât şi gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovăţesc. 16
[Aceasta se va arăta] în ziua în care Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor,
după evanghelia mea, prin Cristos Isus.
Şi iudeii au păcătuit
17
Dacă tu, care te numeşti cu orgoliu iudeu şi te bazezi pe Lege, tu care te mândreşti
cu Dumnezeu, 18 îi cunoşti voinţa şi, învăţat fiind de Lege, ştii să alegi lucrurile mai de
folos, 19 tu care te crezi călăuza orbilor, lumina celor [aflaţi] în întuneric, 20 învăţătorul
celor neştiutori, educatorul copiilor, întrucât ai în Lege îndreptarul cunoaşterii şi al
adevărului, 21 aşadar, tu, care dai lecţii altora, cum de nu te înveţi pe tine însuţi? Furi, tu,
care predici să nu se fure? 22 Comiţi adulter, tu, care interzici adulterul? Prădezi
templelef, tu care urăşti idolii? 23 Tu, care te mândreşti cu Legea, prin încălcarea Legii, îl
necinsteşti pe Dumnezeu! 24 Căci, aşa este scris: Numele lui Dumnezeu este batjocorit
între păgâni din cauza voastră.
25
Circumcizia îţi este într-adevăr de folos dacă practici Legea; dar dacă tu eşti unul
care încalcă Legea, circumcizia ta devine necircumcizie. 26 Aşadar dacă cel necircumcis
păzeşte hotărârile Legii, nu-i va fi oare considerată necircumcizia lui drept circumcizie?
27
Şi cel care, necircumcis din fire, dar care ţine Legea, te va judeca pe tine, care prin
litera [Legii] şi circumcizie eşti unul care încalcă Legea. 28 Căci nu cel care pe dinafară
[se arată iudeu], este iudeu, nici circumcizia nu este aceea [care apare] pe dinafară, în
trup. 29 Ci [iudeu] este cel care-i iudeu pe dinăuntru, iar circumcizia este aceea a inimii,
în duh şi nu în litera [Legii]: lauda acestuia nu-i de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Privilegiile iudeilor nu sunt un avantaj

3. Aşadar, care este privilegiul iudeului sau care este utilitatea circumciziei? 2 Este
1
mare în toate privinţele. Mai întâi pentru că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui
Dumnezeu. 3 Şi ce dacă unii au fost infideli? Oare infidelitatea unora anulează fidelitatea
lui Dumnezeu? 4 Nicidecum! Dumnezeu este fidel, pe când orice om este mincinos,
după cum este scris:
Ca să fii găsit drept în cuvintele tale
şi să ieşi învingător atunci când eşti judecat.
5
Dar dacă nedreptatea noastră arată dreptatea lui Dumnezeu, ce să zicem? Oare este
nedrept Dumnezeu când îşi arată mâniag? Vorbesc ca om. 6 Nicidecum! Atunci cum va
judeca Dumnezeu lumea? 7 Dar dacă, prin minciuna mea se arată cu prisosinţă adevărul
fLegea lui Moise (Dt 7,25-26) interzicea cu stricteţe atingerea şi însuşirea statuetelor de idoli sau alte
obiecte de cult. Probabil Paul face aluzie la comerţul cu obiecte de cult furate de la diferite temple.
lui Dumnezeu spre gloria lui, atunci de ce mai sunt judecat ca păcătos? 8 Atunci să
facem oare cele rele ca să rezulte cele bune, aşa cum ne bârfesc unii şi ne acuză că noi
am fi spus? Condamnarea lor este dreaptă.
Nimeni nu-i drept

9
Şi atunci? Avem noi vreun privilegiu? Nicidecum! Căci, după cum am arătat mai
înainte, şi iudeii şi grecii sunt sub păcat, 10 după cum este scris:
Nu este drept, nici măcar unul.
11
Nu este nimeni înţelept,
nu este nimeni care să- l caute pe Dumnezeu.
12
Toţi au rătăcit, împreună au ajuns nişte stricaţi.
Nu este nimeni care să facă binele,
nu esteh nici măcar unul.
13
Gâtlejul lor este un mormânt deschis,
cu limbile lor au urzit înşelăciuni,
venin de viperă [iese] de pe buzele lor.
14
Gura lor e plină de blestem şi-amărăciune.
15
Sunt sprinteni de picioare la vărsare de sânge.
16
Nenorocire şi jale e pe drumurile lor
17
şi calea păcii nu o cunosc.
18
Înaintea ochilor lor,
nu există frică de Dumnezeui.
19
Dar noi ştim că ceea ce spune Legea, o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca
orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu 20
aşa încât prin faptele Legii, nu va fi justificat nici un om înaintea lui, căci prin Lege
[vine] numai cunoaşterea păcatului.
Justificareaj prin credinţă
gTermenul grec orghé descrie pornirea agresivă a unui om împotriva altcuiva. Această atitudine este
considerată negativă din cele mai vechi timpuri, atât de lumea păgână (este bine cunoscută poziţia
filozofilor stoici greci) cât şi de Vechiul Testament (Prov 15,18; 16,32). Atribuită lui Dumnezeu, mânia
este un antropomorfism motivat de faptul că Dumnezeu urăşte păcatul şi el singur poate să răsplătească
binele. Sfântul Paul insistă asupra temei mâniei divine în special în 1Tes şi Rom. Mânia divină, în teologia
sfântului Paul, declară condamnarea păcatului, iar timpul mâniei înseamnă judecata escatologică începută
deja prin Cristos. De fapt este vorba aici de misterul dreptăţii divine care, pentru cei care cred în Cristos,
devine mântuire, iar pentru cei care nu cred, devine condamnare.
hÎn unele manuscrise lipseşte: nu este.
iSfântul Paul citează Ps 36,2b după forma greacă a LXX. De fapt, textul ebraic are: Cel Rău cloceşte
nelegiuirea în inima sa şi frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lui. Unii comentatori, ţinând cont
numai de partea a doua a versetului în ebraică, aplică pronumele posesiv „lui” la ochii lui Dumnezeu. Dar
această interpretare este greşită, neţinând cont de context; de fapt, atât în textul ebraic cât şi în cel grec:
nu există frică de Dumnezeu înaintea ochilor celui (celor) păcătos.
jNu este uşor să găsim în limba noastră o corespondenţă terminologică pentru expresiile folosite de
sfântul Paul. Termenul „îndreptăţire” pare să accentueze doar sensul juridic. În schimb, termenul
justificare este deja consacrat în teologia catolică încă de la controversa cu Luther şi a devenit un termen
tehnic pentru descrierea acestui aspect al mântuirii.
„Justificarea” este o temă fundamentală a teologiei sfântului Paul dezbătută în cadrul controversei cu
iudaizanţii (Gal 2,11-21). Aceştia consideră situaţia lor de circumcişi şi de posesori ai Legii drept o
„justificare” pentru mântuire. Sfântul Paul le demonstrează că nici circumcizia şi nici Legea nu-i poate
justifica întrucât nimeni nu poate respecta întru totul exigenţele Legii (Rom 2,13; 3,21; 4,6). Pornind de la
21
Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii fiind mărturisită de
Lege şi de Profeţi, 22 acea dreptate a lui Dumnezeu care [vine] prin credinţa în Isus
Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. 23 De fapt toţi au păcătuit şi
sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu, 24 dar sunt justificaţik în mod gratuit de harul lui, prin
răscumpărarea în Cristos Isus. 25 Pe acesta Dumnezeu l-a pusl ca jertfă de ispăşire pentru
ca prin credinţă, în sângele său, să-şi arate dreptatea trecând cu vederea păcatele din
trecut, 26 în timpul răbdării lui Dumnezeu, ca să arate dreptatea lui în timpul de acum,
aşa încât să fie drept şi să-l justifice pe cel care crede în Isusm .
27
Unde este aşadar motivul de laudă? Este exclus! Prin care Lege? A faptelor?
Nicidecum, ci prin legea credinţei. 28 Căci noi credem că omul este justificat prin
credinţă, fără faptele Legii. 29 Sau este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu şi al păgânilor?
Ba da, şi al păgânilor, 30 pentru că unul este Dumnezeul care justifică pe cel circumcis
din credinţă şi pe cel necircumcis prin credinţă. 31 Desfiinţăm, deci, Legea prin credinţă?
Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea.
Abraham, părintele celor care cred

4.1 Aşadar, ce vom spune că a găsit Abraham, părintele nostru după trup? 2 Căci dacă
Abraham ar fi fost justificat datorită faptelor, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea
lui Dumnezeu. 3 De fapt, ce spune Scriptura? A crezut în Dumnezeu şi i s- a considerat
aceasta ca justificare. 4 Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca
datorie. 5 Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel păcătos,
credinţa lui i se consideră ca justificare. 6 La fel, David îl numeşte fericit pe omul căruia
Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:
7
Fericiţi cei cărora le sunt iertate nelegiuirile
şi cărora le sunt acoperite păcatele.
8
Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i consideră păcatul.
9
Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau şi pentru cel necircumcis?
Căci noi spunem: i s- a considerat lui Abraham credinţa ca justificare. 10 Aşadar cum i-a
fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era
circumcis, ci când era necircumcis. 11 El a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al
justificării prin credinţa pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie
părintele tuturor celor care cred fără să fie circumcişi, ca să li se considere şi lor
această stare generală de păcat (în care sunt şi evreii şi păgânii Rom 1-3), Apostolul arată că singura
justificare o poate da numai Dumnezeu prin Cristos. Această dikaiosyn Theou = justificarea divină (Rom
3,21) este înţeleasă ca o unitate de judecată şi har prin care Dumnezeu, printr-un act de iertare datorită
jertfei lui Cristos (Rom 3,25-26; 5,9-10; 2Cor 5,18; Gal 3,13), îl face pe om „conform chipului Fiului
său” (Rom 8,29). Fiind un dar gratuit al lui Dumnezeu, justificarea trebuie acceptată prin credinţă (o
acceptare totală a Evangheliei şi persoanei lui Cristos), şi prin botez, care-l înalţă pe om la condiţia de fiu
şi-l angajează la o viaţă nouă însufleţită de Duhul Sfânt (Rom 8,10) ce se va dezvolta până la împlinirea
definitivă escatologică (Rom 8,11.30). În acest caz este imposibilă interpretarea protestantă care consideră
că justificarea prin credinţă (sola fide) exclude importanţa faptelor bune.
kÎn urma păcatului lui Adam, toţi oamenii sunt în starea de păcat şi oricât s-ar strădui, omul nu se poate
justifica înaintea lui Dumnezeu. Mântuirea nu depinde de apartenenţa la poporul ales (în circumcizie şi în
faptul de a fi primit Legea şi a asculta de ea), ci într-o decizie suverană şi plină de bunăvoinţă din partea
lui Dumnezeu prin care el îşi arată fidelitatea faţă de promisiunile sale (Rom 4,9 ş.u.). Astfel omul, fie
iudeu, fie păgân primeşte darul mântuirii numai prin credinţa în Isus Cristos (Rom 3,21-31; Gal 2,16-21;
3,6-29).
lTermenul indică expunerea lui Cristos pe cruce, în văzul tuturor.
mMulte manuscrise adaugă: Cristos sau Domnul nostru Isus Cristos, altele omit: în Isus.
12
justificarea, şi părintele circumciziei pentru cei care [provin] din circumcizie, dar şi al
celor care merg pe urmele credinţei părintelui nostru Abraham pe care a avut-o pe când
era necircumcisn.
13
Căci promisiunea că va deveni moştenitorul lumii i-a fost făcută lui Abraham şi
descendenţei lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credinţă. 14 De fapt, dacă
moştenitorii ar fi prin lege, credinţa ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată. 15 De
fapt Legea provoacă mânie. În schimb, unde nu este Lege, nu este nici încălcarea ei. 16
De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credinţă, ca să fie din har şi ca promisiunea să
rămână singură pentru toată descendenţa: nu numai pentru cel care provine din Lege, ci
şi pentru cel care provine din credinţa lui Abraham, care este părintele nostru, al tuturor
17
după cum este scris: Te-am pus părinte al multor popoare, [adică] înaintea lui
Dumnezeu în care a crezut, care dă viaţă celor morţi şi cheamă la fiinţă cele ce nu sunt.
18
Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut că va deveni părintele multor
popoare, după cum i se spusese: Aşa va fi descendenţa ta. 19 Şi, fără a slăbi în credinţă,
nuo s-a uitat la trupul său aproape mort de-acump - avea aproape 100 de ani - şi nici la
sânul neroditor al Sarei, 20 n-a şovăit cu neîncredere, ci, în faţa promisiunii lui
Dumnezeu, s-a întărit în credinţă dând glorie lui Dumnezeu, 21 convins pe deplin că cel
care a făcut promisiunea poate s-o şi împlinească. 22 Pentru aceasta i s- a considerat ca
justificare. 23 Dar nu a fost scris i s- a considerat numai pentru el, 24 ci va fi considerat şi
pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus Cristos, 25
care a fost dat [la moarte] pentru fărădelegile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim
justificaţi.
2. DE LA MOARTE LA VIAŢĂ
Roadele justificării
1
5. Aşadar, justificaţi prin credinţă, avem pace de la Dumnezeu prin Domnul nostru Isus
Cristos, 2 prin care am obţinut, în credinţăq, [posibilitatea] de a ajunge la acest har în care
ne aflăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu. 3 Dar nu numai [atât], ci ne
lăudăm în încercări, ştiind că încercarea aduce răbdare, 4 răbdarea [aduce] virtuter,
virtutea speranţă, 5 iar speranţa nu înşală pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată
în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
6
Într-adevărs, pe când eram încă neputincioşi, Cristos a murit la timpul hotărât pentru
cei nelegiuiţi. 7 De fapt, cu greu moare cineva pentru un om drept. Poate că pentru un
om bun ar îndrăzni cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi [prin
nÎn tradiţia iudaică, păgânii (cei necircumcişi) erau consideraţi ca neavând tată, „copii din desfrânare” (cf.
In 8,41). Considerând credinţa lui Abraham ca fundament al justificării sale, sfântul Paul îi consideră pe
creştinii proveniţi dintre păgâni ca descendenţi ai lui Abraham: deci au un tată şi nu sunt deloc
defavorizaţi în comparaţie cu evreii.
oÎn multe manuscrise propoziţia este afirmativă.
pCâteva manuscrise vechi omit: de acum.
qCâteva manuscrise mai importante omit: în credinţă.
rTermenul grec dokimé vine din familia de cuvinte care desemnează „încercare”. În această formă este
folosit numai de sfântul Paul şi are sensul de „încercare trecută cu succes”, „virtute probată”, deci
capacitate dobândită prin trecerea repetată cu succes a încercărilor de diferite feluri, specificată de
context.
sO serie de manuscrise transformă fraza într-o frază condiţională: dacă, pe când eram neputincioşi....
faptul] că, încă pe când eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. 9 Aşadar, cu atât mai
mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie 10
deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului
său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui. 11 Dar nu numai
atât, ci ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin care acum am
primit reconciliereat.
Adam şi Cristos
12
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat,
moartea şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit...u.
13
De fapt, până la Lege păcatul era în lume, dar păcatul nu este imputat cât timp nu
este Legea. 14 Totuşi moartea a domnit de la Adam şi până la Moise chiar şi peste cei
care nu păcătuiseră după exemplul greşelii lui Adam, care este chipul celui care trebuie
să vină.
15
Însă darul nu este la fel cu greşeala: căci dacă prin greşeala unuia singur au murit
cei mulţi, cu atât mai mult harul lui Dumnezeu şi darul harului unui singur om, Isus
Cristos, a fost revărsat cu prisosinţă asupra celor mulţi. 16 Şi darul nu este la fel cu ce a
adus acel unul care a păcătuit, căci judecata de la acel unul a dus la condamnare, pe
când harul, de la multe greşeli, a dus la justificare. 17 Într-adevăr, dacă moartea prin
greşeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur, cu atât mai mult cei ce primesc
cu prisosinţă harul şi darul justificării vor domni în viaţă prin unul singur, Isus Cristos.
18
Aşadar, după cum prin greşeala unuia singur, condamnarea [a ajuns] la toţi
oamenii, tot la fel, prin actul de dreptatev al unuia singur [a ajuns] la toţi oamenii
justificarea care dă viaţă. 19 Într-adevăr, după cum prin neascultarea unui singur om, cei
mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi
făcuţi drepţi. 20 Legea a venit şi ea ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit
păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul 21 pentru ca, după cum păcatul a domnit prin
moarte, la fel harul să domnească prin justificarea ce duce la viaţa veşnică prin Isus
Cristos Domnul nostru.
Noua viaţă în Cristos prin botez

6. Aşadar ce vom zice? Să rămânem în păcat ca să se înmulţească harul? 2 Nicidecum!
1
Noi, care am murit pentru păcat cum să mai trăim în el? 3 Sau nu ştiţi că noi toţi, care am
fost botezaţi în Cristos Isus, am fost botezaţi în moartea lui? 4 Aşadar, am fost
înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea [lui] pentru ca, după cum Cristos a
înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă. 5 Căci dacă
am fost împreună sădiţiw într-o moarte asemănătoare cu a lui, la fel vom fi în înviere, 6
tTermenul grec katallagé în greaca clasică însemna „schimbare în relaţiile umane”, foarte aproape ca
sens de „amnistie”. Este posibil ca, pornind de la faptul istoric al proclamării unei reconcilieri generale de
către Caesar la reconstruirea Corintului în anul 44 î.C. (permiţând astfel evreilor, liberţilor, orientalilor şi
condamnaţilor să vină să populeze noul oraş), Paul să aplice această imagine acţiunii lui Dumnezeu care
ne-a reconciliat prin Cristos.
uDin motive retorice sfântul Paul introduce aici o paranteză explicativă, reluând argumentul la v. 18.
vSfântul Paul se referă aici nu la dreptatea personală a lui Isus, ci la restabilirea dreptăţii în urma
dezechilibrului provocat de greşeala primului om.
wTermenul grec symphytoi (participiu plural, masculin) nu indică doar o altoire, ci o ramură din aceeaşi
plantă. Este o „plantare împreună” care presupune aceeaşi creştere. Insistând asupra unităţii vii, unii
traducători parafrazează expresia prin: au devenit o unică făptură; aceeaşi fiinţă; aceeaşi natură, pierzând
din forţa metaforei sfântului Paul.
ştiind bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupulx
păcatului să fie nimicit, aşa încât să nu mai fim sclavii păcatului, 7 fiindcă cel care a
murit a fost eliberat de păcat.
8
Dar dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el, 9
ştiind că Cristos cel înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere
asupra lui. 10 Când a murit, el a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna, dar acum
este viu; el trăieşte pentru Dumnezeu. 11 Tot aşa şi voi, consideraţi că sunteţi morţi
pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isusy.
12
Aşadar să nu mai domnească păcatul în trupul vostru muritor, astfel încât să
ascultaţi de poftele lui, 13 şi nici să nu puneţi mădularele voastre în slujba păcatului ca
instrumente ale nedreptăţii, ci oferiţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca înviaţi din morţi,
iar mădularele voastre ca instrumente ale dreptăţii în slujba lui Dumnezeu. 14 Căci
păcatul nu va mai avea putere asupra voastră pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
De la sclavia păcatului la slujirea lui Dumnezeu

15
Şi atunci, ce? Să păcătuim pentru că nu suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum! 16
Nu ştiţi că dacă vă daţi cuiva sclavi spre a-l asculta, sunteţi sclavii aceluia de care
ascultaţi, ori ai păcatului, spre moartez, ori ai ascultării, spre justificare? 17 Dar,
mulţumire să fie [adusă] lui Dumnezeu pentru că eraţi sclavii păcatului, însă aţi ascultat
din inimă de îndreptarul învăţăturii care v-a fost încredinţat. 18 Fiind eliberaţi de păcat,
voi aţi devenit sclavi ai dreptăţii. 19 Vorbesc ca om, din cauza slăbiciunii firii voastre.
După cum [odinioară] vă puneaţi mădularele ca sclavi ai necurăţiei şi nelegiuirii spre
nelegiuire, tot aşa, acum, oferiţi-vă mădularele ca sclavi ai dreptăţii spre sfinţenie. 20
Căci atunci când eraţi sclavii păcatului, eraţi liberi în ceea ce priveşte dreptatea. 21 Dar
ce rod aveţi atunci? Acum vă ruşinaţi de acele lucruri, de vreme ce sfârşitul lor este
moartea. 22 Acum însă, după ce aţi fost eliberaţi de păcat şi aţi devenit sclavi ai lui
Dumnezeu, aveţi rolul vostru spre sfinţire, iar scopul este viaţa veşnică. 23 Într-adevăr,
răsplata păcatului este moartea, în timp ce harul lui Dumnezeu este viaţa veşnică în
Cristos Isus Domnul nostru.
3. DE LA LEGE LA DUH
Omul eliberat de sclavia Legii

1
7. Oare nu ştiţi fraţilor - căci vorbesc unora care cunosc Legea - că Legea are putere
asupra omului cât timp acesta este în viaţă? 2 Astfel femeia măritată este legată de
bărbatul ei cât timp acesta trăieşte; dacă îi moare bărbatul, este dezlegată de legea
bărbatului. 3 Aşadar, dacă ea va fi cu alt bărbat, nu va mai fi adulteră. 4 La fel şi voi,
fraţii mei, aţi murit pentru Lege prin trupul lui Cristos ca să fiţi ai altuia, adică ai celui
înviat din morţi ca să aducem rod lui Dumnezeu. 5 Cât timp eram în trup, patimile
păcatelor [trezite] prin Lege lucrau în mădularele noastre ca să aducă roade pentru
moarte. 6 Acum însă am fost eliberaţi de Lege, fiind morţi pentru ceea ce ne ţinea în
sclavie aşa încât să slujim în duhul cel nou şi nu în litera cea veche.
xÎn scrierile sfântul Paul există diferenţă între sôma = corp, partea materială a trupului şi sarx = carne,
trup, care indică firea slabă, limitată, aplecată spre rău a omului.
yCâteva manuscrise vechi adaugă: Domnul nostru.
zUnele manuscrise omit: spre moarte.
Rolul Legii
7
Aşadar, ce vom zice? Oare este Legea păcat? Nicidecum! Însă nu am cunoscut
păcatul decât prin Lege şi n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea n-ar fi spus să nu pofteşti. 8
Dar păcatul, găsind o ocazie prin Lege, a stârnit în mine orice fel de poftă, căci, în afara
Legii, păcatul este mort. 9 Odinioară, fără Lege, eu eram viu. Dar când a venit porunca, a
început să trăiască păcatul, 10 iar eu am murit. Şi porunca, [dată] spre viaţă, mi s-a
descoperit că este spre moarte. 11 Căci păcatul, găsind o ocazie prin poruncă, ne-a înşelat
şi, din cauza ei, ne-a ucis. 12 Aşadar, Legea este sfântă, iar porunca este sfântă şi dreaptă
şi bună. 13 Atunci binele mi-a devenit moarte? Nicidecum! Însă păcatul, ca să se arate
păcat, mi-a adus moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul prin poruncă să devină
peste măsură de păcătos.
Conflictul intern
14
De fapt noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav
păcatului. 15 Căci ştiu ce fac: nu săvârşesc ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc. 16 Deci
dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că Legea este bună. 17 Acum însă, nu eu fac acestea,
ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Ştiu dar că în mine, în trupul meu, nu locuieşte nimic
bun, pentru că voinţa este prezentă, dar [puterea] de a face binele nua. 19 Căci nu fac
binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau. 20 Aşadar, dacă ceea ce nu
vreau aceea fac, nu mai sunt eu cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Prin
urmare, găsesc legea aceasta în mine: când vreau să fac binele, mi se prezintă răul 22
pentru că după omul lăuntric îmi găsesc plăcere în Legea lui Dumnezeu, 23 dar văd o altă
lege în mădularele mele, care luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine sclav prinb
legea păcatului care se află în mădularele mele. 24 Om nefericit ce sunt! Cine mă va
elibera de acest trup al morţii? 25 Dar mulţumiric fie [aduse] lui Dumnezeu prin Isus
Cristos Domnul nostru. Deci cu mintea slujesc Legea lui Dumnezeu, dar cu trupul legea
păcatului.
Viaţa în Duh
8. Acum, deci, nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isusd, 2 căci
1
legea Duhului vieţii în Cristos Isus te-ae eliberat de legea păcatului şi a morţii. 3 De fapt,
ceea ce Legea nu putea, întrucât era slabă din cauza trupului, Dumnezeu, trimiţându-l pe
propriul său Fiu într-un trup asemănător cu cel al păcatului, a condamnat păcatul în trup
4
pentru ca dreptatea Legii să se împlinească în noi, cei care trăim nu după trup, ci după
Duh. 5 Într-adevăr cei care sunt după trup caută cele ale trupului, pe când cei care sunt
după Duh, cele ale Duhului. 6 De fapt, dorinţa trupului este moarte, pe când dorinţa
Duhului este viaţă şi pace. 7 De aceea dorinţa trupului este duşmănie împotriva lui
Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. 8 Dar cei care sunt în
trup nu pot să-i placă lui Dumnezeu. 9 Însă voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, din moment
ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acesta
nu este al lui. 10 Dar dacă Cristos este în voi, deşi trupul este supus morţii din cauza
păcatului, Duhul este viaţă datorită dreptăţii. 11 Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus
aO serie de manuscrise adaugă: nu o găsesc, iar manuscrise mai târzii adaugă: nu o cunosc.
bMarea majoritate a manuscriselor vechi au: sclav al Legii....
cManuscrisele mai vechi au: Îi mulţumesc.
dO parte din manuscrise adaugă: ... Isus, care nu umblă după trup, ci după Duh.
eÎn loc de: te-a apare în manuscrise vechi: m-a, sau: ne-a.
Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi
trupurile voastre muritoare prin Duhul lui care locuieşte în voi.
12
Aşadar, fraţilor, noi nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. 13 Dacă trăiţi
după trup, veţi muri. Dar dacă, prin Duh, faceţi să moară poftele trupului, veţi trăi. 14
Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu 15 pentru
că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii
prin care strigăm: Abba, Tată! 16 Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai
lui Dumnezeu. 17 Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu
şi împreună moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi
preamăriţi.
Gloria viitoare
18
Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare
care ni se va revela. 19 Într-adevăr creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui
Dumnezeu. 20 Căci creaţia a fost supusă zădărniciei, nu de bunăvoie, ci din cauza aceluia
care a supus-o, cu speranţa 21 că şi ea, creaţia, va fi eliberată de sclavia stricăciunii spre
libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu. 22 De fapt noi ştim că toată creaţia suspină şi
suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, 23 dar nu numai ea, ci şi noi, cei care
avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând
înfierea şif răscumpărarea trupului nostru; 24 căci în speranţă am fost mântuiţi. Dar
speranţa care se vede nu este speranţă, deoarece cum ar putea spera cineva ceea ce
vede? 25 Însă dacă sperăm ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare.
26
De asemenea şi Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre pentru că nu ştim ce să
cerem în rugăciune aşa cum se cuvine, dar Duhul însuşi intervine pentru noi cu suspine
negrăite. 27 Însă cel care cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului; adică intervine
în favoarea sfinţilor după voinţa lui Dumnezeu.
28
De fapt ştim că elg le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu,
adică celor care sunt chemaţi după planul lui. 29 Căci pe cei pe care i-a cunoscut de mai
înainte, de mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului său, aşa încât el să
fie primul născut între mulţi fraţi; 30 pe cei pe care i-a chemat, i-a şi justificat; pe cei pe
care i-a justificat, pe aceştia i-a şi preamărit.
Iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus

31
Aşadar ce vom spune cu privire la acestea? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine
este împotriva noastră? 32 El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la
moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el? 33 Cine va aduce acuză
împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel care justifică! 34 Cine îi va
condamna? Cristos Isus, care a murit, dar mai mult, a şi înviath, care este la dreapta lui
Dumnezeu, intervine pentru noi. 35 Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare
necazul, sau strâmtorarea, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de haine, sau
primejdia, sau sabia? 36 După cum este scris:
Pentru tine suntem daţi la moarte toată ziua,
suntem socotiţi ca nişte oi de înjunghiere.
fÎn unele manuscrise vechi lipseşte: înfierea şi.

gUnele manuscrise vechi au: o.
hCâteva manuscrise vechi adaugă: din morţi.
37
Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit. 38
Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele
prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo
altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus
Domnul nostru.
4. PLANUL LUI DUMNEZEU

CU PRIVIRE LA MÂNTUIREA ISRAELULUI
Alegerea Israelului ca popor al lui Dumnezeu

9.1 Spun adevărul în Cristos, nu mint. Martor îmi este conştiinţa în Duhul Sfânt. 2 Mare
îmi este întristarea şi nesfârşită durerea în inima mea. 3 Căci aş dori să fiu eu însumi
anatemai de la Cristos pentru fraţii mei, rudele mele după trup. 4 Aceştia sunt israeliţi, a
lor este înfierea şi mărirea, alianţelej şi Legea, cultul şi promisiunile; 5 ai lor sunt
patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu
binecuvântat în veci. Amin.
6
Totuşi nu [înseamnă] că astfel cuvântul lui Dumnezeu ar fi dat greş pentru că nu toţi
cei care se trag din Israel sunt Israelul 7 şi nici că toţi descendenţii lui Abraham sunt fiii
lui, ci în Isaac va fi descendenţa ta. 8 Asta înseamnă că nu fiii trupului sunt fiii lui
Dumnezeu, ci fiii promisiunii vor fi consideraţi ca descendenţă. 9 De fapt cuvântul
promisiunii este acesta: Voi veni cam pe timpul acesta, şi Sara va avea un fiu. 10 Dar nu
numai ei, ci şi Rebecăi, având gemeni de la un singur om, Isaac, părintele nostru, 11 mai
înainte ca ei să se fi născut şi să fi săvârşit ceva bun sau rău, ca să rămână hotărârea
alegerii lui Dumnezeu, 12 nu pentru faptele lor, ci din voinţa celui care cheamă, i s-a spus
ei: cel mai mare va sluji celui mai mic, 13 aşa cum este scris:
Pe Iacob l-am iubit,
dar pe Esau l- am urât.
14
Aşadar, ce vom spune? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! 15 De
fapt el îi spune lui Moise:
Voi avea milă de cel de care voi avea milă
şi mă voi îndura de cel de care mă voi îndura.
16
Aşadar acum [nu depinde] nici de cel care vrea, nici de cel care aleargă, ci de
Dumnezeu cel îndurător, 17 căci Scriptura îi spune faraonului: Tocmai pentru aceasta
te-am înălţat, ca să arăt în tine puterea mea şi ca numele meu să fie vestit pe tot
pământul. 18 Aşadar el are milă de cine vrea şi îl împietreşte pe cine vrea.
Dumnezeu se îndură de cine vrea el

19
Tu însă îmi vei spune: atunci de ce mai dojeneşte? Căci cine poate sta împotriva
voinţei lui? 20 Dar cine eşti tu, omule, ca să faci obiecţii lui Dumnezeu? Nu cumva va
spune un lucru către cel care l-a făcut: „De ce m-ai făcut astfel?” 21 Sau nu are olarul
putere asupra lutului ca să facă din aceeaşi pastă sau un vas de cinste sau un vas pentru
cele necuviincioase? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, voind să-şi arate mânia şi să-şi facă
i Termen grec anathema, ce traduce deseori cuvântul ebraic herem care înseamnă persoană sau lucru
„închinat divinităţii”, interzis în uzul profan, folosit în cult sau distrus. În Vechiul Testament se referea la
interdicţia de a-şi însuşi ceva ca pradă de război în urma unei victorii; totul trebuia distrus (Ios 7,1-13,15;
1Sam 15,10-35). În traducerile moderne se încearcă redarea noţiunii printr-o expresie ce cuprinde două
elemente: blestemat de Dumnezeu şi despărţit de Cristos (TEV, RSV, BJ).
jCâteva manuscrise vechi au singularul.
cunoscută puterea a suportat cu atâta răbdare vasele mânieik destinate nimicirii 23 şi şi-a
făcut cunoscută bogăţia gloriei sale faţă de vasele milostivirii pe care le-a pregătit
dinainte pentru mărire? 24 Astfel ne-a chemat şi pe noi, nu numai dintre iudei, ci şi dintre
păgâni 25 aşa cum spune şi în Osea:
Voi chema „Poporul meu”
pe cel ce nu era poporul meu
şi „Iubita mea” pe cea care nu era iubită,
26
iar în locul în care li s- a spus
„voi nu sunteţi poporul meu”,
acolo vor fi chemaţi
fii ai Dumnezeului celui viu.
27
Şi Isaia strigă despre Israel:
Chiar dacă ar fi numărul fiilor lui Israel
ca nisipul mării,
numai un rest va fi mântuit,
28
căci Domnul îşi va împlini pe deplin şi grabnic
cuvântul său pe pământ,
29
şi după cum spusese Isaia mai înainte:
Dacă Domnul Oştirilorl
nu ne- ar fi lăsat o sămânţă,
am fi ajuns ca Sodoma,
ne- am fi asemănat cu Gomora.
30
Deci ce vom spune? Păgânii, care nu căutau justificarea, au primit o justificare şi
încă justificare prin credinţă, 31 pe când Israelul, care căuta Legea pentru justificare nu a
găsit Legea. 32 De ce? Pentru că nu o [căuta] prin credinţă, ci ca şi cum [ar veni] din
fapte. Ei s-au împiedicat de piatra de poticnire, 33 după cum este scris:
Iată eu pun în Sion o piatră de poticnire
şi o stâncă pentru cădere,
dar cel care crede în el nu se va ruşina.
Respingerea Israelului se datorează

refuzului său vinovat
10.1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea pentru ei [se înalţă] la Dumnezeu
pentru mântuirea [lor]. 2 Căci dau mărturie că ei au zel pentru Dumnezeu, dar nu după o
cunoaştere [corectă], 3 pentru că, ne-cunoscând justificarea lui Dumnezeu şi căutând
să-şi statornicească propria lor justificare, nu s-au supus justificării lui Dumnezeu 4
întrucât scopul Legii este Cristos spre justificarea fiecărui credincios.
5
Într-adevăr, Moise scrie cu privire la justificarea din Legem: Omul care împlineşte
acestea va trăi prin ele, 6 iar cu privire la justificarea din credinţă spune astfel: Să nu
kDumnezeu îl suportă pe păcătos nu pentru că nu ar avea motiv să-l pedepsească, ci pentru că vrea să-şi
arate îndelunga răbdare. Omul păcătos nu este imediat aruncat în abisul pierzării, ci i se oferă ocazia
convertirii până în ultima clipă.
lLit.: Sabaoth. Expresia „Domnul Dumnezeul Sabaot” este din ebraică şi are următoarele semnificaţii: a)
cea mai veche este aceea de Dumnezeul Oştirilor lui Israel fiind o aclamaţie a celor care purtau arca în
timpul luptei (1Sam 4,4; 2Rg 19,5; Is 37,16); b) Dumnezeul Oştirilor cereşti înţelegându-se îngerii (2Cr
18,18); c) Dumnezeul Oştirilor cereşti referindu-se la stele şi la toată creaţia lui Dumnezeu (Jud 5,20).
mÎntr-unul din manuscrisele cele mai importante (Alexandrinus) în loc de: Lege este: credinţă.
spui în inima ta: cine se va urca la cer, adică să-l coboare pe Cristos, 7 sau cine se va
coborî în adânc? adică să-l ridice pe Cristos din morţi. 8 Însă ce spune?
Cuvântul este aproape de tine,
este în gura şi în inima ta,
adică cuvântul credinţei pe care îl predicăm.
9
Într-adevăr, dacă îl mărturiseşti cu gura ta pe Domnul Isusn şi crezi în inima ta că
Dumnezeu l-a înviat din morţi, vei fi mântuit, 10 căci cu inima se crede pentru [a obţine]
justificarea, iar cu gura se dă mărturie pentru [a obţine] mântuirea. 11 De fapt, Scriptura
spune: Oricine crede în el nu va fi făcut de ruşine. 12 Într-adevăr, nu este nici o deosebire
între iudeu şi grec, căci el este Domnul tuturor, darnic faţă de toţi cei care îl invocă. 13
Într-adevăr oricine va invoca numele Domnului va fi mântuit.
14
Aşadar, cum îl vor invoca, dacă nu au crezut? Şi cum să creadă, dacă nu au auzit?
Dar cum să audă, fără predicator? 15 Însă cum să predice, dacă nu sunt trimişi? După
cum este scris: Cât de frumoase sunt picioarele celor care aduc veşti buneo. 16 Dar nu
toţi au ascultat de evanghelie. De fapt, Isaia spune: Doamne, cine a crezut vestirii
noastre? 17 Deci credinţa vine din predicare, iar predicarea din cuvântul lui Cristosp. 18
Dar eu zic: poate că nu au auzit? Ba dimpotrivă:
Pe tot pământul a răsunat glasul lor
şi cuvintele lor până la marginile lumii.
19
Însă mai zic: poate că Israelul nu a înţeles? Moise spune cel dintâi:
Eu vă voi face geloşi
pe [cei care] nu [erau] un popor,
voi aprinde mânia voastră
împotriva unui popor fără cunoaştere,
20
iar Isaia îndrăzneşte să spună:
Am fost găsit de cei care nu mă căutau,
m- am făcut cunoscut celor care
nu întrebau de mine.
21
Dar despre Israel spune:
Toată ziua mi-am întins mâinile
către un popor neascultător şi rebel.
Respingerea Israelului nu este definitivă

1
11. Aşadar mă întreb: oare Dumnezeu şi-a abandonat poporul său? Nicidecum! Căci şi
eu sunt israelit, din urmaşii lui Abraham, din tribul lui Beniamin. 2 Dumnezeu nu şi-a
abandonat poporul pe care l-a cunoscut de mai înainte. Sau nu ştiţi ce spune Scriptura
despre Ilie, când se plânge lui Dumnezeu împotriva Israelului: 3 Doamne, ei i-au ucis pe
profeţii tăi, au dărâmat altarele tale. Am rămas eu singur, iar ei caută să- mi ia viaţa. 4
Însă ce-i spune răspunsul divin? Am păstrat pentru mine şapte mii de bărbaţi care nu
şi- au plecat genunchiul înaintea lui Baal. 5 Deci, tot aşa şi în timpul de acum există un
nCâteva manuscrise mai vechi adaugă: Cristos, iar: Vaticanus: ... mărturiseşti cu gura ta cuvântul: Isus
este Domn....
oTextul din Is 52,7 nu este citat integral de sfântul Paul, de aceea se observă în unele manuscrise o
tendinţă de completare: ...care vesteşte pacea.
pUnele manuscrise vechi au în loc de: Cristos, Dumnezeu.
rest ales prin har. 6 Dar dacă este prin har, nu mai este prin fapte, altfel harul nu ar mai fi
harq.
7
Şi atunci ce? Ceea ce a căutat Israelul nu a obţinut, dar a obţinut alegerea, iar ceilalţi
s-au împietrit, 8 după cum este scris:
Dumnezeu le-a dat un duh de toropeală,
ochi ca să nu vadă
şi urechi să nu audă
până în ziua de astăzi.
9
Iar David spune:
Să fie masa lor o capcană şi un laţ,
o piatră de poticnire şi să le fie recompensă.
10
Să li se întunece ochii să nu vadă,
iar spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna.
11
Deci întreb: oare s-au poticnit ca să cadă definitiv? Nicidecum! Ci prin căderea lor
a venit mântuirea pentru păgâni ca să-i facă pe ei geloşi. 12 Dacă însă căderea lor este
bogăţie pentru lume şi eşecul lor bogăţie pentru păgâni, cu cât mai mult nu va fi
plinătatea lor!
13
Dar vouă, păgânilor vă spun, întrucât eu sunt apostolul păgânilor, îmi laud slujirea
14
că poate voi trezi gelozia celor din neamul meu şi voi duce la mântuire pe unii dintre
ei. 15 Căci dacă îndepărtarea lor a dus la împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor dacă nu
o înviere din morţi?
16
Dacă prima fărâmăr [de aluat] este sfântă şi frământătura [este sfântă]. Iar dacă
rădăcina este sfântă şi ramurile [sunt sfinte]. 17 Şi dacă unele dintre ramuri au fost tăiate,
iar tu care erai măslin sălbatic ai fost altoit în locul lor şi ai devenit părtaş al rădăciniis şi
al sevei măslinului, 18 nu te mândri faţă de ramuri. Iar dacă te mândreşti, nu tu ţii
rădăcina, ci rădăcina te [ţine]. 19 Aşadar vei zice: ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit
eu. 20 Bine! Ele au fost tăiate din cauza necredinţei, iar tu stai prin credinţă. Nu te
îngâmfa, ci teme-te! 21 Căci dacă Dumnezeu nu a cruţat ramurile fireşti, nu cumvat să nu
te cruţe nici pe tine. 22 Vezi deci bunătatea şi severitatea lui Dumnezeu: severitate faţă de
cei care au căzut, bunătatea lui Dumnezeu faţă de tine, dacă rămâi în această bunătate.
Dacă nu, vei fi tăiat şi tu. 23 Dar şi ei, dacă nu rămân în necredinţă, vor fi altoiţi, căci
Dumnezeu poate să-i altoiască din nou. 24 Deci dacă tu, care din fire ai fost tăiat dintr-un
măslin sălbatic şi, împotriva firii, ai fost altoit pe un măslin bun, cu cât mai mult, ei,
care sunt din fire, vor fi altoiţi pe propriul lor măslin.
Mântuirea Israelului este posibilă

25
Căci, fraţilor, nu vreau ca voi să rămâneţi în [ignoranţă] cu privire la misterul
acesta ca să nu vă credeţi înţelepţi. Împietrirea unei părţi din Israel durează până când
vor intra toate naţiunile păgâneu. 26 Şi în acest fel tot Israelul va fi mântuit, după cum
este scris:
Va veni din Sion Răscumpărătorul.
qCâteva manuscrise vechi şi traducerea bizantină adaugă: Iar dacă este din fapte, nu mai este har, iar
fapta nu mai este faptă.
rDupă Num 15,19-21, când evreii făceau pâine trebuiau să pună deoparte o bucăţică de aluat din care
făceau o pâine mică pe care o ofereau lui Dumnezeu. Aceasta putea fi consumată numai de preoţi.
sÎn multe manuscrise vechi lipseşte: rădăcinii.
tÎn manuscrise importante lipseşte: nu cumva.
uUnele traduceri moderne şi mulţi comentatori adaugă: în Biserică sau în împărăţia lui Dumnezeu.
El va îndepărta nelegiuirile din Iacob
27
şi aceasta va fi alianţa mea cu ei
când voi îndepărta păcatele lor.
28
În privinţa evreilor, ei sunt duşmani spre binele vostru; în privinţa alegerii, ei sunt
iubiţi datorită părinţilor, 29 căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile, 30
deoarece aşa cum voi odinioară nu aţi ascultat de Dumnezeu, iar acum, în urma
neascultării lor, aţi aflat îndurare, 31 la fel şi ei nu au ascultat acum, ca, prin îndurarea
faţă de voi, să afle şi ei îndurare acumv. 32 Căci Dumnezeu i-a închis pe toţiw în
neascultare ca să se îndure de toţi.
33
O, profunzime a bogăţiei, a înţelepciunii şi a ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de
nepătrunse sunt judecăţile lui şi cât de neînţelese sunt căile sale!
34
Într-adevăr cine a cunoscut gândul Domnului?
Sau cine a fost sfătuitorul lui?
35
Sau cine i-a dat lui mai întâi
ca să poată lua înapoi de la el?
36
Căci toate vin de la el, prin el şi pentru el. Lui să-i fie glorie în veci! Amin.
III. PARTEA MORALĂ
Folosirea corectă a carismelor

1
12. Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile
voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2
Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii ca să înţelegeţi
care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit.
3
Prin harul care mi-a fost dat, spun fiecăruia dintre voi să nu vă consideraţi mai mult
decât trebuie să vă consideraţi, ci fiecare să aibă despre sine o apreciere corectă, fiecare
după măsura credinţei pe care i-a dat-o Dumnezeu. 4 Căci după cum într-un singur trup
avem multe membre, însă nu toate membrele au aceeaşi funcţie, 5 tot aşa noi, care
suntem mulţi, suntem un singur trup în Cristos şi mădulare unii altora. 6 Dar avem daruri
diferite după harul care ne-a fost dat: dacă cineva are [darul] profeţiei, [să profetizeze]
după măsura credinţei, 7 dacă are [darul] slujirii, [să stăruie] în slujire, dacă este
învăţător, să-i înveţe pe alţii, 8 dacă are [darul] de a îndemna, să îndemne. Cine dă [să
dea] cu simplitate, cine conduce [să o facă] cu zel, cine face milostenie [s-o facă] cu
bucurie.
Iubirea faţă de fraţi

9
Iubirea să fie fără ipocrizie, urâţi răul, ataşaţi-vă de bine, 10 iubiţi-vă unii pe alţii cu
iubire frăţească, întreceţi-vă în a vă stima unii pe alţii. 11 Neobosiţi în râvnă, înflăcăraţi
de Duh, slujiţi Domnului. 12 Plini de bucurie în speranţă, statornici în încercare, stăruiţi
în rugăciune. 13 Luaţi parte la trebuinţele sfinţilor! Practicaţi ospitalitatea!
14
Binecuvântaţi pe cei care vă persecută: binecuvântaţi şi nu blestemaţi. 15
Bucuraţi-vă cu cei care se bucură şi plângeţi cu cei care plâng. 16 Să aveţi aceleaşi
sentimente unii pentru alţii. Nu râvniţi la [funcţii] înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele
vÎn multe manuscrise vechi şi importante lipseşte: acum.

wCâteva manuscrise vechi au: pe toate.
modeste. Nu vă consideraţi pe voi înşivă înţelepţi. 17 Nu întoarceţi nimănui răul pentru
rău, aveţi în vedere [să faceţi] bine înaintea tuturor oamenilor. 18 Dacă este posibil, atât
cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19 Nu vă faceţi singuri dreptate,
iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei [lui Dumnezeu], căci este scris: A mea este răzbunarea, eu
voi răsplăti, spune Domnul. 20 Dimpotrivă dacă duşmanului tău îi este foame, dă- i să
mănânce; dacă îi este sete, dă- i să bea; căci făcând astfel vei aduna cărbuni aprinşi pe
capul lui. 21 Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine.
Datoriile creştinilor faţă de autorităţile civile

13. Oricine să se supunăx autorităţilor rânduite pentru că nu există autoritate decât de la
1
Dumnezeu, iar cele existente sunt rânduite de Dumnezeu, 2 astfel încât cine se
împotriveşte autorităţii se împotriveşte ordinii stabilite de Dumnezeu, iar cei răzvrătiţi
îşi vor primi condamnarea. 3 Autorităţile nu sunt de temut pentru vreo faptă bună, ci
pentru rău. Vrei, deci, să nu te temi de autorităţi? Fă binele şi vei avea laudă din partea
lor, 4 căci oamenii puterii sunt slujitorii lui Dumnezeu spre binele tău. Dacă faci răul,
teme-te, căci ei nu degeaba poartă sabie; ei sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a face
dreptate şi mânia [lui Dumnezeu] pentru cel care săvârşeşte răul. 5 De aceea trebuiey să
vă supuneţi nu numai din cauza pedepsei, ci şi din conştiinţă. 6 Doar pentru aceasta
plătiţi şi impozite, pentru că cei care îndeplinesc această [misiune] sunt slujitori ai lui
Dumnezeu. 7 Daţi fiecăruia ceea ce îi sunteţi datori: celui cu impozitul, impozit; celui cu
taxele vamale, vamă; celui căruia îi datoraţi respect, respect; celui căruia îi datoraţi
cinste, cinste.
Iubirea aproapelui şi vegherea creştină

8
Să nu datoraţi nimic nimănui, decât să vă iubiţi unii pe alţii, pentru că cel care îl
iubeşte pe altul a împlinit deja Legea. 9 De fapt, să nu săvârşeşti adulter, să nu furiz, să
nu pofteşti şi orice altă poruncă sunt cuprinse în cuvântul acesta: să- l iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi. 10 Iubirea nu face nici un rău aproapelui: aşadar,
plinătatea Legii este iubirea.
11
Şi [faceţi] aceasta cunoscând timpul [în care trăim]: căci este deja ceasul să văa
treziţi din somn. Într-adevăr acum mântuirea noastră este mai aproape decât atunci când
am primit credinţa. 12 Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape. Aşadar să ne
dezbrăcăm de faptele întunericului şi să îmbrăcăm armele luminii. 13 Să ne purtăm
cuviincios, ca în timpul zilei: nu în chefuri şi beţii, nu în necurăţii şi desfrâuri, nu în
certuri şi invidii, 14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Cristos. Şi să nu aveţi grija trupului
spre a-i împlini poftele.
Nu avem dreptul să-i judecăm pe alţii

14. Primiţi-l pe cel slab în credinţă fără a-i judeca opiniile. 2 De fapt unul crede că poate
1
să mănânce de toate, însă cel slab mănâncă numai legume. 3 Cine mănâncă să nu-l
dispreţuiască pe cel care nu mănâncă, iar cel care nu mănâncă să nu-l judece pe cel care
mănâncă pentru că Dumnezeu l-a primit. 4 Cine eşti tu ca să-l judeci pe servitorul altuia?
xCâteva manuscrise vechi au varianta: Voi să vă supuneţi....

yAceleaşi manuscrise omit: trebuie.
zÎn codicele Sinaiticus este introdus: să nu dai mărturie falsă şi nici.... Probabil o acomodare cu Dt 5,19-
20.
aManuscrise mai vechi au în loc de: vă treziţi, ne trezim.
De stă în picioare sau de cade, îl priveşte pe stăpânul său. Dar va sta în picioare pentru
că stăpânul îl poate face să stea. 5 Unul consideră o zi mai importantă decât alta, altul
consideră toate zilele [egale]. Fiecare să rămână liniştit în convingerea lui. 6 Cine ţine
ziua, o ţine pentru Domnul, iar cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, deoarece îi
mulţumeşte lui Dumnezeu. Şi cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi îi
mulţumeşte lui Dumnezeu. 7 Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu
moare pentru sine. 8 De fapt dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru
Domnul murim. Aşadar, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem. 9 Căci pentru
aceasta a murit şi a înviatb Cristos, ca să fie Domn şi peste morţi şi peste vii. 10 Dar tu, de
ce îl judeci pe fratele tău sau de ce îl dispreţuieşti tu pe fratele tău? Într-adevăr, toţi ne
vom prezenta la judecata lui Dumnezeuc 11 căci este scris:
Viu sunt eu, spune Domnul,
că în faţa mea se va pleca tot genunchiul
şi orice limbă îl va preamări pe Dumnezeu.
12
Aşadar, fiecare dintre voi va da cont despre sine înaintea lui Dumnezeud.
Grija faţă de cei slabi în credinţă

13
Aşadar, să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă luaţi seama să nu puneţi
fratelui vostru o piatră de poticnire sau de scandal. 14 Eu ştiu şi sunt convins în Domnul
Isus că nici un lucru nu este necurat în sine însuşi, ci este necurat numai pentru cel care
gândeşte că e necurat. 15 Căci dacă fratele tău se întristează din cauza unei mâncări, tu nu
mai umbli în iubire. Să nu-l duci la pieire, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit
Cristos. 16 Aşadar nu faceţi ca binele vostrue să fie defăimat. 17 Căci împărăţia lui
Dumnezeu nu constă în mâncare şi băutură, ci în dreptate, pace şi bucurie în Duhul
Sfânt. 18 Cine îl slujeşte în felul acesta pe Cristos este plăcut înaintea lui Dumnezeu şi
cinstit de oameni. 19 Deci să căutăm ceea ce duce la pacea şi edificarea reciprocă. 20 Să
nu distrugi lucrarea lui Dumnezeu pentru mâncare. Ce-i drept, toate sunt curate, dar
devine un rău pentru omul care, mâncând, dă scandal. 21 Este mai bine să nu mănânci
carne, să nu bei vin şi să eviţi orice lucru pentru care fratele tăuf se scandalizează. 22
Credinţa pe care o ai, păstreaz-o pentru tine însuţi înaintea lui Dumnezeu. Fericit este
cel care nu se condamnă pe sine în ceea ce alege! 23 Dar cine se îndoieşte dacă mănâncă,
este condamnat pentru că nu este de bună-credinţă, şi tot ceea ce nu este de
bună-credinţă este păcat.
Trăirea creştină după exemplul lui Cristos

1
15. Iar noi, cei tari, suntem datori să purtăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne
complăcem în noi înşine. 2 Fiecare dintre noi să se facă plăcut aproapelui său în ceea ce
este bine spre edificare, 3 căci nici Cristos nu s-a complăcut în sine, ci, după cum este
scris: Insultele celor care te insultă au căzut asupra mea. 4 De fapt tot ce a fost scris de
mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră pentru ca prin statornicia şi mângâierea
Scripturilor să avem speranţă. 5 Dumnezeul statorniciei şi al mângâierii să vă dea
aceleaşi sentimente unii faţă de alţii ca ale lui Cristos Isus, 6 pentru ca, într-un cuget şi
bMulte manuscrise importante au: a trăit în loc de: înviat. Dar cele mai multe traduceri preferă: a înviat.
cCâteva manuscrise vechi înlocuiesc: Dumnezeu cu: Cristos.
dCâteva manuscrise vechi omit: înaintea lui Dumnezeu.
eUnele manuscrise corectează cu: nostru.
fCele mai vechi manuscrise adaugă: cade...sau slăbeşte în credinţă, iar codicele Sinaiticus are în loc de:
se scandalizează, se întristează.
într-un singur glas, să-l preamăriţi pe Dumnezeu şi pe Tatăl Domnului nostru Isus
Cristos.
7
De aceea primiţi-vă unii pe alţii după cum şi Cristos v-a primit pe voi spre gloria lui
Dumnezeu. 8 Vă spun că într-adevăr Cristos s-a făcut slujitorul celor circumcişi pentru a
împlini promisiunile făcute părinţilor şi [a confirma] astfel că Dumnezeu este vrednic de
crezare 9 şi pentru ca naţiunile păgâne să-l preamărească pe Dumnezeu pentru îndurarea
sa, după cum este scris:
De aceea te voi lăuda printre popoare
şi voi cânta psalmi pentru numele tău.
10
Şi din nou spune:
Bucuraţi-vă naţiunilor
împreună cu poporul său.
11
Şi iarăşi:
Lăudaţi-l toate naţiunile pe Domnul
şi toate popoarele să-l preamărească.
12
Din nou Isaia spune:
Va ieşi rădăcina lui Iese,
cel care se va aşeza ca să domnească
peste naţiuni;
în el îşi vor pune speranţa naţiunileg.
13
Iar Domnul speranţei să vă umple de orice har şi pace în credinţă, ca să prisosiţi în
speranţă prin puterea Duhului Sfânt.
IV. EPILOG
Misiunea de apostol a lui Paul

14
Fraţii mei, eu însumi sunt convins cu privire la voi, că sunteţi plini de bunătate,
plini de orice fel de cunoaştere, în stare să vă îndrumaţi unii pe alţii. 15 Totuşi, v-am
scris, în unele lucruri mai cu îndrăzneală ca să vă aduc aminte acestea, în puterea
harului care mi-a fost dat de Dumnezeu 16 ca să fiu slujitor al lui Isus Cristos între
naţiunile păgâne, consacrat să predic evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca naţiunile
păgâne să devină o jertfă plăcută, sfinţită în Duhul Sfânt. 17 Aşadar, mă pot lăuda în
Cristos Isus în cele ce-l privesc pe Dumnezeu, 18 căci nu voi îndrăzni să vorbesc altceva
decât despre ce a săvârşit Cristos prin mine pentru a aduce naţiunile păgâne la credinţă,
prin cuvânt şi faptă, 19 prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului lui
Dumnezeuh. Aşadar, de la Ierusalim şi împrejurimi şi până în Iliriai, am completat
vestirea evangheliei lui Cristos, 20 făcându-mi astfel o cinste din a predica evanghelia
mai ales acolo unde nu fusese vestit numele lui Cristos, ca să nu clădesc pe temelia
altuia, 21 ci, după cum este scris:
Cei cărora nu le-a fost vestit îl vor vedea
gSfântul Paul citează textul din Is 11,10 după traducerea greacă a LXX. În textul ebraic acest verset apare
astfel: Şi va fi în ziua aceea: rădăcina lui Iese, care se ridică să domnească peste toate popoarele, pe ea o
vor cânta toate naţiunile.
hCâteva manuscrise mai vechi în loc de: Duhul lui Dumnezeu, au: Duhului Sfânt, iar altele: Duhului Sfânt
al lui Dumnezeu.
i„Iliria” (gr. Illyrikon; lat. Illyricum) este ţinutul din vestul Peninsulei Balcanice, pe creasta de est a
Adriaticii ce cuprinde azi nordul Greciei, Albania, Bosnia, coasta Dalmaţiei. Nu mai există alte menţiuni
despre acest ţinut şi nici despre o activitate a lui Paul în această zonă.
şi cei care n-au auzit vor înţelege.
Intenţia lui Paul de a merge la Roma
22
Tocmai de aceea am fost împiedicat de multe ori să vin la voi, 23 dar acum nu mai
am nici un loc în regiunile acestea şi, având de ani de zile dorinţa de a veni la voi, 24
când voi merge în Spania... Căci sper să vă văd în timpul călătoriei şi să fiu însoţit de
cineva dintre voi, după ce îmi voi fi realizat, cel puţin în parte, [dorinţa] de a vă fi văzut.
25
Acum, însă, merg la Ierusalim ca să slujesc sfinţilor, 26 căci Macedonia şi Ahaia au
binevoit să arate solidaritatea faţă de săracii sfinţilor din Ierusalim. 27 Au binevoit şi erau
datori s-o facă faţă de ei, căci dacă naţiunile păgâne au avut parte de bunurile lor
spirituale, trebuie şi ele să-i slujească cu cele materiale. 28 Aşadar, după ce voi fi împlinit
aceasta şi le voi încredinţa darul acesta, voi pleca spre Spania [trecând] pe la voi. 29 Ştiu
că venind la voi, voi veni cu plinătatea binecuvântării lui Cristos.
30
Vă îndemn aşadar fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Cristos şi pentru iubirea
Duhului, să luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Domnul pentru mine 31
ca să fiu ferit de răzvrătiţii din Iudeea şi ca ajutorulj pe care îl aduc la Ierusalim să fie
bine primit de sfinţi, 32 ca să pot veni la voi cu bucurie şi prin voinţa lui Dumnezeu să
mă pot bucura de linişte împreună cu voik. 33 Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi toţi!
Amin!l
Salutări către prietenii din Roma

16. V-o încredinţez pe Febe, sora noastră, care este şi slujitoarem a Bisericii din
1
Cancreea 2 ca să o primiţi în Domnul într-un mod vrednic sfinţilor şi să o ajutaţi în tot

ce-ar avea nevoie, căci şi ea i-a ajutat pe mulţi, chiar şi pe mine.
3
Salutaţi-i pe Priscila şi pe Aquila, colaboratorii mei în Cristos Isus: 4 aceştia şi-au
pus în primejdie viaţa pentru mine şi le sunt recunoscător nu numai eu, ci şi toate
Bisericile dintre naţiunile păgâne. 5 Salutaţi şi Biserica ce se adună în casa lor. Salutaţi-l
pe iubitul meu, Epenetos care este primul rod al Asiei pentru Cristos. 6 Salutaţi-o pe
Maria, care s-a străduit atât de mult pentru voi. 7 Salutaţi-i pe Andronic şi pe Iunias,
rudele mele şi însoţitorii mei în închisoare, care sunt stimaţi printre apostoli. Aceştia au
venit la Cristos chiar înainte de mine. 8 Salutaţi-l pe Ampliatos, care este iubitul meu în
Domnul. 9 Salutaţi-l pe Urban, colaboratorul meu în Cristos, şi pe Stachis, iubitul meu. 10
Salutaţi-l şi pe Apeles, care este încercat în Cristos. Salutaţi-i şi pe cei din casa lui
Aristobul. 11 Salutaţi-l pe Herodion, concetăţeanul meu. Salutaţi-i pe cei din casa lui
Narcis, care sunt în Domnul. 12 Salutaţi-le pe Trifena şi pe Trifosa, care se străduiesc
pentru Domnul şi pe iubita Persida, care s-a străduit mult în Domnul. 13 Salutaţi-l pe
Rufus, cel ales în Domnul, ca şi pe mama lui şi a mea. 14 Salutaţi-i pe Asyncritos, pe
Flegon, pe Hermes, pe Patrobas, pe Hermas şi pe toţi fraţii care sunt împreună cu ei. 15
Salutaţi-i pe Filologus şi pe Iulia, pe Nereus şi pe sora lui, pe Olympas şi pe toţi sfinţii
care sunt cu ei. 16 Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă. Vă salută toate Bisericile
lui Cristos.
Pericolul dezbinării
jCele mai vechi manuscrise au: slujirea.
kMajoritatea manuscriselor vechi prezintă formulări diferite: papirusul nr. 46 omite partea a doua a
versetului: să mă pot bucura...; codicele Vaticanus înlocuieşte: prin voinţa lui Dumnezeu cu: prin voinţa
Domnului Isus; codicele Sinaiticus are: prin voinţa lui Isus Cristos.
lCâteva manuscrise vechi omit: Amin.
mLit.: diaconesă. Termenul nu indică încă o misiune specială în Biserică.
17
În acelaşi timp, vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi cu grijă de cei care provoacă
dezbinări şi tulburări împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Evitaţi-i, 18 căci astfel de
[oameni] nu-l slujesc pe Domnul nostru Isus Cristos, ci pântecele propriu şi, prin
cuvinte mieroase şi măgulitoare, înşală inimile celor simpli. 19 Dar ascultarea voastră
este cunoscută de toţi. De aceea mă bucur pentru voi şi vreau să fiţi înţelepţi în ceea ce
priveşte răul. 20 Domnul Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele
voastre. Harul Domnului nostru Isus să fie cu voi!
Salutări de la însoţitorii lui Paul

21
Vă salută Timotei, colaboratorul meu, şi Lucius, Iason şi Sosipatros, conaţionalii
mei. 22 Vă salut în Domnul eu, Tertius, care am scris această scrisoare. 23 Vă salută
Gaius, gazda mea şi a întregii comunităţi. Vă mai salută Erastos, vistierul cetăţii, şi
fratele Quartus. 24 n.
Doxologia finală
25 o
Iar celui care poate să vă întărească potrivit cu evanghelia mea şi cu predicarea lui
Isus Cristos, potrivit cu descoperirea misterului care a fost ascuns din timpuri veşnice, 26
dar care a fost descoperit acum prin scrierile profetice, după porunca Dumnezeului celui
veşnic, spre ascultarea credinţei, [mister] care a fost făcut cunoscut tuturor naţiunilor
păgâne, 27 lui Dumnezeu care, singur, este înţelept, prin Isus Cristos, luip să-i fie glorie în
veciq! Amin.
nCele mai vechi şi importante manuscrise nu menţionează acest verset. O serie de manuscrise mai târzii
introduc v. 24: Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toţi. Amin, probabil o reluare a v. 20.
oV. 25-27 sunt introduse de multe manuscrise după Rom 14,23; iar de alte manuscrise sunt introduse după
15,23. În puţine manuscrise, aceste versete sunt complet omise.
pÎn loc de: lui unele manuscrise au: acestuia, iar codicele Vaticanus omite: lui.
qMulte manuscrise adaugă aici: vecilor.
Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul cãtre Corinteni
SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL PAUL

CĂTRE CORINTENI
INTRODUCERE
Autorul - Sfântul Paul a întemeiat comunitatea din Corint în anul 51 şi a rămas un an

şi jumătate acolo, apoi s-a întors la Ierusalim. Între timp, au apărut o serie de probleme
în comunitatea corintenilor la care Apostolul răspunde prin mai multe scrisori (se
consideră că ar fi fost în total 4) din care ne-au rămas doar două.
Scopul - După un schimb de scrisori cu corintenii şi mai ales după informaţiile
primite de la „cei din casa Chloei” (1,11), Apostolul află că în comunitate sunt probleme
grave: un caz de incest (5,1-13); procesele dintre fraţi la tribunalul păgânilor (6,1-11) şi
prostituţia (6,12-20). După ce dezbate aceste probleme, răspunde întrebărilor concrete
puse în scrisori de corinteni: căsătoria şi celibatul (7,1-40), carnea jertfită idolilor şi
participarea la viaţa socială a cetăţii (8,1-11,1), participarea la adunările creştine (11,2-
14,39), învierea morţilor (15,1-58) etc.
Destinatarii - Comunitatea creştină din Corint era alcătuită în mare parte din greci.
Era o comunitate vie şi ferventă, dar expusă influenţei ambientului: moravuri decăzute
ca într-un port cosmopolit, rivalitate şi certuri, influenţe culturale sincretiste şi idei
filozofice păgâne, politeismul şi religia misterelor cu dezordini ce puteau apare şi în
adunările creştine (manifestări extatice şi pretinse inspiraţii urmate de discursuri fără
sens practicate de femei, ca şi moravurile uşoare).
Structura - După salutul adresat destinatarilor şi o rugăciune de mulţumire pentru
darul credinţei (1,1-9), Apostolul tratează problema diviziunilor din Biserică, arătând că
înţelepciunea lui Dumnezeu îi cheamă la unitate (1,10-4,21). În continuare îşi prezintă
indignarea pentru cazul de incest (5,1-13), pentru recurgerea la tribunalul păgân (6,1-11)
şi pentru desfrâu (6,12-20). Rezolvă unele dubii ale corintenilor cu privire la valoarea
căsătoriei şi a celibatului (7,1-40), cu privire la carnea jertfită idolilor (8,1-11,1), cu
privire la rolul femeii în adunările liturgice (11,2-16), cu privire la celebrarea euharistică
(11,17-34), cu privire la folosirea carismelor (12,1-14,39). În sfârşit, înţelegând
dificultatea corintenilor de a accepta învierea trupurilor datorită mentalităţii greceşti
dualiste, nu caută o demonstrare filozofică, ci arată direct absurditatea unui astfel de
refuz care face zadarnică credinţa lor: fără înviere nu se mai poate vorbi nici de Cristos
şi nici de Biserică (15,1-58). În încheiere, sfântul Paul dă instrucţiuni cu privire la
colecta pentru Ierusalim, îşi prezintă proiectul activităţii misionare şi face o serie de
recomandări (16,1-24).
Locul şi data - Scrisoarea este trimisă din Efes (16,8), la începutul celei de-a treia
călătorii misionare, probabil în primăvara anului 56, dacă nu chiar 55.
Teologia - Spre deosebire de Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani, aceasta
nu conţine probleme tipic intelectualiste, ci avem o teologie aplicată la viaţa concretă.
Corintenii sunt obişnuiţi să formeze mici grupări religioase care au în frunte un
conducător. Această tendinţă se observă şi în Biserica lor: unii fac referinţă la Paul, alţii
la Apolo, etc. Sfântul Paul proclamă adevărata înţelepciune şi arată că edificarea
comunităţii presupune rolul de cultivator şi constructor al lui Dumnezeu însuşi (1,1-
4,21). La o altă tendinţă a corintenilor de a se considera inspiraţi şi plini de înţelepciune,
sfântul Paul precizează care este adevărata cunoaştere: înţelepciunea lui Dumnezeu este
rodul acţiunii Duhului Sfânt care, prin carisme, daruri adevărate ale harului şi nu
manifestări excepţionale, permite comuniunea de viaţă cu Cristos în cadrul comunităţii
de credinţă. Arătând că rolul femeii în adunarea liturgică nu este acela de a se etala după
modelul preoteselor din cultele păgâne, Apostolul recomandă o atitudine de ascultare
plină de evlavie în Biserică, templul cel nou care este trupul lui Cristos. Continuând
această temă a trupului lui Cristos, în care fiecare îşi are rolul propriu, sfântul Paul
prezintă exigenţele evanghelice pentru bărbat şi pentru femeie atât în viaţa de căsătorie
cât şi în starea de văduvie, de singurătate şi de feciorie, afirmând cu tărie, într-un mediu
cultural grecesc pentru care trupul nu era considerat subiect al actului religios,
„preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru” (6,20).
Creştinul are de înfruntat mereu ispita idolatriei ca ideologie şi organizare a vieţii.
Pentru a rezista el nu trebuie să trăiască izolat, ci în comunitatea care se realizează cel
mai bine în adunarea euharistică. Această adunare devine rodnică prin caritatea arătată
bisericilor mai sărace.
CĂTRE CORINTENI
I. INTRODUCERE
Destinatarii
1.1 Paul, chemat să fie apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele
Sostene 2 către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, celor care au fost sfinţiţi în
Cristos Isus, chemaţi să fie sfinţi împreună cu toţi cei care invocă în orice loc numele
Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor şi al nostru: 3 har vouă şi pace de la
Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos.
Rugăciuni de mulţumire
4
Îi mulţumesc Dumnezeului meua întotdeauna cu privire la voi, pentru harul lui
Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus, 5 pentru că în el aţi fost îmbogăţiţi în toate,
în tot cuvântul şi în toată cunoaşterea. 6 Astfel mărturia lui Isus Cristos a fost întărită în
voi, 7 aşa încât să nu duceţi lipsă de nici un har în timp ce aşteptaţi revelarea Domnului
nostru Isus Cristos, 8 care vă va întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în ziuab
Domnului nostru Isus Cristosc. 9 Credincios este Dumnezeu de care aţi fost chemaţi la
comuniunea cu Fiul său, Isus Cristos Domnul nostru.
II. DEZORDINI ÎN BISERICA DIN CORINT
1. DIVIZIUNI ÎN COMUNITATE
Cele patru grupări

10
Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Isus Cristos, să fiţi toţi în
armonied şi să nu fie între voi dezordini, ca să fiţi desăvârşiţi în acelaşi cuget şi în
aceeaşi simţire. 11 De fapt, despre voi, fraţii mei, mi s-a adus la cunoştinţă, de către cei
din [casa] Chloei, că între voi sunt certuri. 12 Spun aceasta pentru că fiecare dintre voi
zice: „Eu sunt al lui Paul”, „Eu sunt al lui Apolo”, „Eu sunt al lui Chefa”, „Eu sunt al lui
Cristos”. 13 Oare a fost Cristos împărţit?e Oare Paul a fost răstignit pentru voi, sau în
numele lui Paul aţi fost botezaţi? 14 Îi mulţumesc lui Dumnezeuf că n-am botezat pe nici
unul dintre voi, afară de Crispus şi Gaius 15 pentru ca nimeni să nu spună că aţi fost
botezaţi în numele meu. 16 I-am botezat şi pe cei din casa lui Stefanasg. În afară de
aceştia nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva. 17 Căci Cristos nu m-a trimis ca să botez,
dar ca să vestesc evanghelia, nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să devină
zadarnică crucea lui Cristos.
aÎn câteva manuscrise vechi avem: lui Dumnezeu.

bExpresia „ziua Domnului” în scrisorile sfântul Paul nu se referă la „duminică”, ci la venirea lui Cristos
(Parusia), când toate lucrurile îşi vor găsi împlinirea în el (1Tes 5,2; 2Tes 2,2; 1Cor 1,8; 5,5; 2Cor 1,14;
Fil 1,6.10; 2,16).
cÎn multe manuscrise vechi este omis: Cristos.
dLit.: să vorbiţi toţi acelaşi lucru.
eCâteva manuscrise dau propoziţiei un sens declarativ: Cristos nu a fost împărţit.
fUnele manuscrise omit: lui Dumnezeu.
gNumele propriu Stephanas este o formă prescurtată de la Stephanéphoros („cel care poartă coroana”).
Înţelepciunea crucii
18
Într-adevăr, cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei
care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. 19 Căci este scris:
Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi
şi ştiinţa celor învăţaţi o voi distruge.
20
Unde este înţeleptul? Unde-i cărturarul? Unde-i cercetătorul acestui veac? Oare n-a
dovedit Dumnezeu că înţelepciunea acestei lumi este nebunie? 21 Dar pentru că lumea,
prin înţelepciunea ei, nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să-i
mântuiască pe cei care cred prin nebunia predicării. 22 În timp ce iudeii cer semne, iar
grecii caută înţelepciunea, 23 noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, scandal pentru iudei
şi nebunie pentru păgâni, 24 dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, Cristos este
puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. 25 Căci nebunia lui Dumnezeu este
mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât
oamenii.
Experienţa corintenilor
26
Fraţilor, cugetaţi la chemarea voastră: nu mulţi sunt înţelepţi în felul lumii, nu sunt
mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, 27 însă Dumnezeu a ales cele nebune ale
lumii ca să-i ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă
de ruşine pe cele puternice. 28 Dumnezeu a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba
chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, 29 aşa încât nimeni să nu se poată
mândri înaintea lui Dumnezeu. 30 Iar voi, datorită lui, sunteţi în Cristos Isus, care pentru
noi a fost făcut de Dumnezeu înţelepciunea, dreptatea, sfinţenia şi mântuirea, 31 pentru
ca, după cum este scris: Cine se laudă, în Domnul să se laude.
Metoda predicării lui Paul

2.1 Şi eu, fraţilor, când am venit la voi, am venit să vă vestesc misterulh lui Dumnezeu,
nu prin măiestria cuvântului sau prin înţelepciune. 2 Într-adevăr, n-am voit să ştiu nimic
altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit. 3 Eu însumi am venit la voi în
slăbiciune, cu frică şi cuprins de nelinişte, 4 iar cuvântul meu şi predica mea n-au constat
în discursuri convingătoare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a
puterii, 5 astfel încât credinţa voastră să fie [bazată] nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe
puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea evangheliei
6
Totuşi, noi vorbim de înţelepciune printre cei desăvârşiţi, dar nu de înţelepciunea
lumii acesteia, nici a stăpânitorilor acestui veac care sunt pieritori. 7 Însă noi vorbim de
înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu, care a fost ţinută ascunsă, şi pe care Dumnezeu o
hotărâse înaintea veacurilor spre mărirea noastră, 8 pe care nici unul dintre stăpânitorii
lumii acesteia n-a cunoscut-o, căci dacă ar fi cunoscut-o, nu l-ar fi răstignit pe Domnul
gloriei. 9 Însă, după cum este scris:
Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut
şi urechea nu le-a auzit
şi la inima omului nu s-au suit,
pe acestea le-a pregătit Dumnezeu
celor care îl iubesc pe el.
hMulte manuscrise importante au în loc de: misterul, mărturia, iar altele au: evanghelia.
10
Dar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate,
chiar şi profunzimile lui Dumnezeu. 11 De fapt, cine dintre oameni cunoaşte ceea ce este
în om, în afară de duhul omului care este în om? Tot la fel nimeni nu a cunoscut cele ale
lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu am primit duhul lumii, ci
am primit Duhul care este din Dumnezeu, ca să cunoaştem darurile care ne-au fost date
de Dumnezeu. 13 Despre acestea vorbim, nu în cuvinte învăţate de la înţelepciunea
omenească, ci în [cuvinte] învăţate de la Duh, demonstrând prin cuvintele spirituale
[realităţile] spirituale. 14 Omul [numai] cu firea lui nu acceptă cele ale Duhului lui
Dumnezeui, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu le poate cunoaşte pentru că acestea
trebuie să fie judecate în mod spiritual. 15 Dimpotrivă, [omul] spiritual judecă toate, iar
el nu este judecat de nimeni.
16
Într-adevăr, cine a cunoscut gândirea Domnului
ca să-i poată da învăţătură?
Însă noi avem gândirea lui Cristos.
Lipsa de maturitate a corintenilor

3.1 Iar eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor [oameni] spirituali, ci ca unor
[oameni] de carnej, ca unor copilaşik în Cristos. 2 V-am dat să beţi lapte, nu mâncare
[solidă], pentru că încă nu [o] puteaţi [primi], ba nici acum nu puteţi 3 pentru că sunteţi
încă [oameni] de carne. Într-adevăr, când între voi există invidie şi ceartăl, nu sunteţi
oare [oameni] de carne şi nu vă purtaţi în felul oamenilor? 4 Când unul spune: „Eu sunt
al lui Paul” iar altul: „Eu al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni?
Misiunea celor care predică evanghelia

5
Dar ce este Apolo? Sau ce este Paul? Nişte slujitori, fiecare după cum i-a dat
Domnul, prin care aţi primit credinţa. 6 Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a
făcut să crească, 7 aşa încât nici cel care plantează, nici cel care udă nu este nimic, ci
Dumnezeu, cel care face să crească. 8 Şi cel care plantează, şi cel care udă sunt una şi
fiecare îşi va primi plata proprie după munca proprie. 9 Căci noi suntem colaboratorii lui
Dumnezeu, iar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu. 10 După harul lui
Dumnezeum care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul
construieşte deasupra, dar fiecare să aibă grijă cum construieşte. 11 Căci nimeni nu poate
să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos. 12 Dar dacă cineva
iÎn câteva manuscrise este omis: lui Dumnezeu, în altele în loc de: lui Dumnezeu apare: Sfânt.
jSfântul Paul foloseşte diferiţi termeni pentru a indica părţi sau aspecte ale persoanei umane: sarx =
carne, trup. Prin acest termen nu se indică atât partea materială a omului, cât aspectul limitat al firii
omeneşti, şi prin extensiune, slăbiciunile şi condiţia de păcat; psych indică în special principiul vieţii
biologice. După gândirea ebraică (cea a lui Paul) acest principiu vital încetează o dată cu moartea;
pneuma = spirit, duh este partea cea mai nobilă din om, principiul care îşi are originea în Dumnezeu şi
orientează întreaga persoană spre Dumnezeu. Rămâne o dificultate găsirea unor termeni corespunzători în
limba română, deoarece suflet şi spirit (duh) sunt aproape sinonime şi corespund lui pneuma. Psych ar
putea fi exprimat prin psihic, conştient.
kDeşi corintenii se laudă cu spiritualitatea lor, în practică sunt imaturi în credinţă, mentalitatea lor este
lumească. Piatra de încercare pentru recunoaşterea adevăratului om spiritual este acceptarea crucii şi nu
adeziunea la un predicator sau altul. În loc să sesizeze noutatea evangheliei lui Cristos ei caută noutăţile
predicatorului, comportându-se, deci, ca nişte membre ale unei societăţi religioase şi reducând Biserica la
limitele propriei lor înţelegeri.
lCâteva manuscrise vechi adaugă: dezbinări.
mÎn câteva manuscrise vechi este omis: lui Dumnezeu.
pune pe această temelie aur, argint, pietre preţioase, lemn, fân, paie, 13 lucrarea fiecăruia
va fi dată pe faţă, căci ziua [Domnului] o va face cunoscută, pentru că în foc va fi
dezvăluită şi focul va arăta cum este lucrarea fiecăruia. 14 Dacă lucrarea pe care cineva o
construieşte deasupra rămâne, va primi răsplată, 15 dacă lucrarea lui va fi arsă, va fi
pedepsit. El va fi totuşi mântuit, dar numai ca prin foc.
16
Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în
voi? 17 Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu şi Dumnezeu îl va distruge pe el.
Căci templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt.
18
Să nu se înşele nimeni! Dacă cineva dintre voi crede că este înţelept în lumea
aceasta, să devină nebun ca să ajungă înţelept, 19 pentru că înţelepciunea acestei lumi
este o nebunie înaintea lui Dumnezeu, căci este scris:
El îi va pierde pe cei înţelepţi în şiretenia lor
20
şi din nou:
Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi,
el ştie că sunt zadarnice.
21
Astfel încât nimeni să nu se laude cu oamenii, căci toate sunt ale voastre: 22 fie Paul,
fie Apolo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele prezente, fie cele viitoare:
toate sunt ale voastre, 23 iar voi sunteţi ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.
Autoritatea lui Paul

1
4. Orice om să ne considere în felul acesta: ca pe nişte slujitori ai lui Cristos,
administratori ai tainelor lui Dumnezeu, 2 iar ceea ce se cere de la administratori este ca
fiecare să fie găsit credincios. 3 Pentru mine contează prea puţin dacă sunt judecat de voi
sau de vreun tribunaln omenesc. Ba mai mult, nici eu nu mă judec pe mine. 4 De fapt,
conştiinţa nu mă acuză cu nimic, dar nu sunt justificat prin aceasta. Cel care mă judecă
este Domnul. 5 Aşadar să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până când va veni
Domnul. El va lumina cele ascunse de întuneric şi va descoperi planurile inimilor şi
atunci fiecare va primi de la Dumnezeu lauda cuvenită.
6
Acestea, fraţilor, le-am dat ca un exemplu despre mine şi Apolo spre binele vostru
ca să învăţaţi de la noi: să nu treceţi peste cele scrise ca nu cumva vreunul dintre voi să
se laude cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face mai deosebit de alţii? Ce ai ce nu
ai primit? Dar dacă ai primit, de ce te mândreşti ca şi cum nu ai fi primit? 8 V-aţi săturat
deja! V-aţi şi îmbogăţit de-acum? Aţi ajuns regi fără de noi! Într-adevăr, ar fi fost bine să
ajungeţi regi, ca să domnim şi noi împreună cu voi! 9 Căci ni se pare că Dumnezeu ne-a
făcut pe noi, apostolii, cei din urmă, ca nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit
ca un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. 10 Noi suntem nebuni pentru
Cristos, voi sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem slabi, voi sunteţi tari; voi vă bucuraţi
de cinste, iar noi de dispreţ. 11 Până în ceasul de acum suntem flămânzi şi însetaţi,
suntem goi şi chinuiţi şi pribegim. 12 Ne trudim, muncind cu mâinile noastre. Când
suntem batjocoriţi, binecuvântăm; când suntem persecutaţi răbdăm; 13 când suntem
insultaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns gunoiul lumii, murdăria tuturor până acum.
14
Vă scriu acestea, nu ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă mustru ca pe nişte copii iubiţi
ai mei. 15 Căci chiar dacă aţi avea zeci de mii de învăţători în Cristos, nu aveţi mai mulţi
părinţi: eu v-am născut în Cristos Isus prin evanghelie. 16 Aşadar vă îndemn: fiţi
imitatorii mei.
nLit.: zi omenească. Termenul „zi” este folosit aici pentru o zi fixată pentru audierea părţilor în tribunal.
Ar putea fi şi o aluzie la „ziua Domnului”, „ziua judecăţii”.
Planuri de călătorie
17
Tocmai de aceea l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu iubit şi
credincios în Domnul. El vă va aminti căile mele în Cristos Isus aşa cum învăţ
pretutindeni, în fiecare Biserică. 18 Unii s-au îngâmfat ca şi cum eu n-aş mai veni la voi.
19
Însă voi veni în curând la voi, dacă Domnul va voi, şi voi cunoaşte nu doar cuvântul
celor îngâmfaţi, ci şi puterea lor, 20 pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu [constă] în
cuvinte, ci în putere. 21 Ce vreţi? Să vin la voi cu varga sau cu iubirea şi cu duhul
blândeţii?
2. DEZORDINI MORALE
Un caz de incest
1
5. Se aude de peste tot că ar fi la voi desfrâu şi încă un astfel de desfrâu cum [nu este]
nici între păgâni: cineva trăieşte cu femeia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să
vă întristaţi mai degrabă, ca să-l scoateţi din mijlocul vostru pe cel care săvârşeşte o
astfel de faptă! 3 Dar eu, deşi absent cu trupul, dar prezent cu duhul, l-am şi judecat deja,
ca şi cum aş fi fost de faţă, pe cel care a săvârşit o asemenea faptă. 4 În numele
Domnului nostru Isuso, fiind adunaţi împreună, voi şi duhul meu, prin puterea Domnului
nostru Isus, 5 să-l dăm pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului său ca să-i fie
mântuit sufletul, în ziua Domnuluip.
6
Nu este bună lauda voastră! Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte întreaga frământătură? 7
Curăţaţi aluatul cel vechi ca să fiţi o frământătură nouă, aşa cum sunteţi fără aluat,
pentru că Paştele nostru, Cristos, a fost jertfit. 8 Să sărbătorim, aşadar, nu cu aluatul cel
vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al nelegiuirii, ci cu azimeleq sincerităţii şi ale adevărului.
Excomunicarea creştinilor imorali

9
V-am scris în scrisoarea mea să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii. 10 Nu [mă refer] la
toţi cei desfrânaţi din lumea aceasta, sau la cei lacomi, sau hrăpăreţi sau idolatri, căci
atunci ar trebui să ieşiţi din lume. 11 Acum însă v-am scris să nu vă amestecaţi cu cel
care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv,
sau hrăpăreţ: cu unul ca acesta nici măcar să nu staţi la masă. 12 De fapt, de ce i-aş
judeca eu pe cei de afară? Oare nu-i judecaţi voi pe cei dinăuntru? 13 Dar pe cei din afară
îi va judecar Dumnezeu. Scoateţi-l afară dintre voi pe cel rău!
Procesele la tribunalele păgâne

6.1 Îndrăzneşte cineva dintre voi care are vreo pricină cu un altul să se lase judecat de cei
nedrepţi şi nu de sfinţi? 2 Sau nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea este
judecată de voi, sunteţi nevrednici [ca să judecaţi] probleme mărunte? 3 Nu ştiţi că noi îi
vom judeca pe îngeri? Cu atât mai mult problemele vieţii acesteia. 4 Aşadar, dacă aveţi
neînţelegeri în probleme ale vieţii acesteia, îi puneţi judecători pe aceia care nu au nici o
oÎn unele manuscrise lipseşte: nostru; în codicele Sinaiticus se adaugă: Cristos, iar în papirusul cel mai
vechi: Domnul nostru Isus Cristos.
pCâteva manuscrise adaugă: Isus; altele: nostru Isus Cristos.
q„Azimă” = fără drojdie. Era pâinea nedospită, obligatorie în timpul săptămânii Paştelui (Ex 12,15-18; Dt
16,4.8). Deoarece Paştele creştinilor este însuşi Cristos veşnic, ei trebuie să rămână o pâine curată,
nedospită, fără fermentul păcatului.
rMulte manuscrise importante au prezentul.
trecere în Biserică? 5 O spun spre ruşinea voastră: oare chiar nu este între voi nici un om
înţelept care să poată judeca între fraţi? 6 Însă frate cu frate se judecă şi aceasta înaintea
celor necredincioşi? 7 Deja numai simplul fapt că aveţi procese între voi este o decădere.
De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi nedreptăţiţi? Pentru ce nu acceptaţi mai degrabă
să fiţi păgubiţi? 8 Ba chiar voi faceţi nedreptate şi faceţi şi pagubă şi aceasta chiar
fraţilor. 9 Sau nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă
înşelaţi: nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei cu perversiuni sexuale, nici
homosexualii, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici bârfitorii, nici hrăpăreţii, nu vor
moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa eraţi unii dintre voi, dar aţi fost spălaţi, aţi
fost sfinţiţi, aţi fost justificaţi în numele Domnului Isus Cristoss şi în Duhul
Dumnezeului nostru.
Gravitatea păcatelor de necurăţie

12
Toate îmi sunt permise, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt permise, dar
nu mă voi lăsa stăpânit de nimic. 13 Mâncărurile sunt pentru pântece şi pântecele pentru
mâncăruri, dar Dumnezeu va distruge şi acestea şi acelea. Trupul nu este pentru
desfrânare, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care l-a înviat pe
Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea sa.
15
Nu ştiţi voi că trupurile voastre sunt mădularele lui Cristos? Voi lua atunci
mădularele lui Cristos şi le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! 16 Sau nu
ştiţi că cel care se uneşte cu o desfrânată este un singur trup cu ea? Căci cei doi, spune,
vor fi un singur trup. 17 Dimpotrivă cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu
el. 18 Fugiţi de desfrânare! Orice alt păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Însă
cel care se dedă la desfrânare, păcătuieşte în propriul său trup. 19 Sau nu ştiţi că trupul
vostru este templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la
Dumnezeu şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ mare. Aşadar,
preamăriţi-l pe Dumnezeu în trupul vostru!
III. RĂSPUNSURI
LA PROBLEMELE CORINTENILOR
1. CĂSĂTORIA ŞI CELIBATUL
Căsătoria şi datoriile celor căsătoriţi

7.1 Referitor la cele ce mi le-aţi scris, este bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2
Totuşi, pentru a evita desfrânările, fiecare [bărbat] să-şi aibă femeia lui şi fiecare
[femeie] să-şi aibă bărbatul ei. 3 Bărbatul să-şi împlinească datoria faţă de soţie, la fel şi
soţia faţă de bărbat. 4 Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; la fel, nici bărbatul
nu este stăpân pe propriul trup, ci femeia. 5 Să nu vă lipsiţi unul de celălalt decât cu
consimţământ, pentru un anumit timp, ca să vă dedicaţi rugăciuniit şi iarăşi să fiţi
împreună ca să nu vă ispitească Satana din cauza nestăpânirii voastre. 6 Vă spun lucrul
acesta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă. 7 Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine, însă
fiecare îşi are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel.
sCâteva manuscrise vechi omit: Cristos, altele au: Domnul nostru Isus Cristos.
tUnele manuscrise au: postului şi rugăciunii.
8
Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9
Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească
decât să ardă.
10
Celor căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat.
11
Dar dacă se desparte, să rămână necăsătorită sau să se împace cu bărbatul, iar bărbatul
să nu-şi lase femeia.
12
Celorlalţi le spun, eu, nu Domnulu: dacă un frate are o soţie necreştină şi ea
consimte să locuiască cu el, să nu o părăsească. 13 Iar dacă o femeie are un bărbat ne-
creştinv şi acesta consimte să locuiască cu ea, să nu-şi părăsească bărbatul, 14 căci
bărbatul necreştin este sfinţit prin femeie, iar femeia necreştină este sfinţită prin fratew;
altfel copiii voştri ar fi necuraţi, însă ei sunt sfinţi. 15 Dar dacă cel necreştin vrea să se
despartă, să se despartă: în cazuri de acestea fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu
v-a chemat la pace. 16 Căci cum [poţi să] ştii, tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul?
Sau cum poţi şti, tu, bărbatule, dacă îţi vei mântui soţia?
17
În afară de aceste cazuri, să trăiască fiecare aşa cum i-a dat Domnul, aşa cum l-a
chemat Dumnezeu pe fiecare. Astfel stabilesc eu în toate Bisericile. 18 Cine a fost chemat
pe când era circumcis, să rămână aşa; cine a fost chemat pe când era necircumcis, să nu
se circumcidă. 19 Nici circumcizia nu valorează nimic şi nici necircumcizia nu valorează
nimic, ci numai respectarea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea în
care era când a fost chemat. 21 Erai sclav când ai fost chemat? Nu te îngrijora! Dar dacă
poţi să devii liber, mai degrabă profităx, 22 căci sclavul chemat în Domnul este libertul
Domnului, la fel cum cel liber care este chemat este sclavul Domnului. 23 Voi aţi fost
cumpăraţi cu un preţ mare. Nu deveniţi sclavii oamenilor. 24 Fraţilor, fiecare să rămână
înaintea lui Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat.
Starea de celibat
25
Cât despre fecioare, nu am nici o poruncă de la Domnul, însă le dau un sfat, ca unul
care am primit de la Domnul harul de a fi vrednic de crezare. 26 Eu cred că este bine,
datorită dificultăţii timpului de faţă, e bine ca omul să fie aşa: 27 eşti legat de femeie, nu
căuta să te desparţi; nu eşti legat de femeie, nu căuta femeie. 28 Totuşi, dacă te
căsătoreşti, nu păcătuieşti. Iar dacă o fecioară se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Dar aceştia
vor avea suferinţe în trupul lor. Eu, însă, vreau să vă cruţ.
29
Fraţilor, eu vă spun aceasta: timpul s-a scurtat. De acum cei care au femeie, să fie
ca şi cum nu ar avea, 30 cei care plâng ca şi cum nu ar plânge, cei care se bucură ca şi
cum nu s-ar bucura, cei care cumpără ca şi cum nu ar fi stăpâni, 31 cei care se folosesc de
lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi: căci chipul acestei lumi trece.
uÎn v. 12-16 sfântul Paul formulează o dispoziţie aparte cu privire la dreptul matrimonial cunoscută sub
numele de „privilegiu paulin”. În Biserica Romano-Catolică acest privilegiu este aplicat în practică pentru
declararea nulităţii căsătoriei valide între două persoane nebotezate în cazul în care una se botează.
Dreptul canonic acordă posibilitatea recăsătoririi părţii botezate în cazul în care fostul soţ nu acceptă
botezul şi nici nu permite persoanelor botezate să-şi trăiască religia (cf. CDC 1159, 9).
vLit.: necredincios, dar referinţa este clară la cel care nu a primit credinţa în Cristos.
wUnele manuscrise importante au în loc de: frate, bărbat, altele: bărbatul creştin.
xTextul poate fi tradus în două moduri: 1) Dacă poţi să devii liber, foloseşte ocazia; 2) Dacă poţi să devii
liber, profită mai degrabă de starea de sclav. Fie într-un caz, fie în celălalt, indiferent de condiţia
exterioară, importantă este libertatea interioară. Sfântul Paul nu este nici pentru menţinerea ordinii
sociale, nici pentru răsturnarea ei. Lectura scrisorii către Filemon poate fi cel mai bun comentariu la
aceste versete.
32
Eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cel care este necăsătorit se îngrijeşte de cele ale
Domnului, cum să-i placă Domnului, 33 însă cel care este căsătorit se îngrijeşte de cele
ale lumii, cum să-i placă soţiei, 34 şi este împărţit. Tot aşa şi femeia necăsătorită, tot aşa
şi fecioaray se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup şi în duh, însă cea
căsătorită se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să-i placă bărbatului. 35 Aceasta o spun
pentru binele vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci pentru ceea ce este vrednic şi conduce
la Domnul, fără abaterez.
36
Dacă cineva crede că este o ruşine dacă fecioara lui trece de floarea vârstei, şi aşa
trebuie să fie, să facă ceea ce vrea. Nu păcătuieşte. Ei să se căsătorească. 37 Dar dacă
cineva a hotărât în inima lui, cu tărie, fără să fie constrâns şi are deplină stăpânire asupra
propriei voinţe şi a judecat astfel în inima sa, să o păstreze fecioară, va face bine. 38 Aşa
încât cel care îşi dă în căsătorie fecioara sa face bine, iar cel care nu o dă în căsătorie va
face şi mai binea.
39
O femeie este legată cât timp îi trăieşte bărbatul. Dar dacă îi moare bărbatul, este
liberă să se căsătorească cu cine vrea, numai în Domnulb. 40 Însă, după părerea mea, ar fi
mai fericită dacă ar rămâne aşa. Cred că am şi eu Duhul lui Dumnezeu.
2. CARNEA JERTFITĂ IDOLILOR
Pericolul de a da scandal
8.1 Cât despre cele jertfite idolilor, ştiu că toţi avem cunoştinţă. Dar ştiinţa umflă, pe
când iubirea edifică. 2 Dacă cineva crede că ştie ceva, încă nu a cunoscut cum trebuie să
cunoască. 3 Dar dacă cineva îl iubeşte pe Dumnezeuc, acela este cunoscut de eld. 4
Referitor la consumarea celor jertfite idolilor, ştim că idolul nu este nimic pe lume şi că
nu este decât un singur Dumnezeu. 5 Căci, chiar dacă sunt numiţi zei fie în cer, fie pe
pământ, aşa încât sunt mulţi zei şi mulţi stăpâni, 6 pentru voi există un singur Dumnezeu,
Tatăl, de la care vin toate şi pentru care suntem, şi un singur Domn, Isus Cristos, prin
care sunt toate şi prin care suntem şi noi.
7
Dar nu în toţi este cunoştinţa. Căci unii, din obişnuinţa de până acum cu idolul,
mănâncă ceva ca jertfit idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, se pătează. 8 Dar nu
mâncarea ne apropie de Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu pierdem şi dacă mâncăm nu
yCâteva manuscrise vechi adaugă: necăsătorită.

zÎn teologia sfântul Paul, căsătoria nu mai are un caracter absolut ca în mentalitatea iudaică în care era
condamnat refuzul procreării. Creştinul are posibilitatea de a alege un celibat voluntar în comuniune
activă cu Domnul. Istoria omenirii nu mai este o cursă împotriva morţii. Învierea lui Cristos a deschis o
nouă perspectivă.
aV. 36-38 sunt greu de interpretat. În mod tradiţional „cineva” (v. 36) era identificat cu tatăl sau tutorele
fecioarei. Dar dificultatea apare din forma verbului „ei să se căsătorească” (de la gameô v. 36), ţinând
cont de rolul decisiv al tatălui în stabilirea viitorului copiilor, după tradiţiile din lumea orientală antică.
Comentariile recente şi traducerile moderne îl identifică pe „cineva” cu logodnicul, ţinându-se cont de
tradiţia ebraică ce stabilea un timp (cca. 1 an) între logodnă şi nuntă. O nouă dificultate însă apare în v. 38
unde verbul folosit este gamizô = a da în căsătorie. Sfântul Paul s-ar adresa deci logodnicilor de origine
ebraică, ce ajung la credinţă înainte de celebrarea nunţii.
bVăduvele aveau în general o situaţie grea. Recăsătorirea constituia de cele mai multe ori singura
posibilitate de rezolvare a crizei economice. În măsura în care în creştinismul de la început văduvelor li se
acorda un sprijin sigur, perspectiva propusă de sfântul Paul este realizabilă.
cUnele manuscrise omit: pe Dumnezeu.
dMulte manuscrise importante omit: pe el.
9
câştigăm. Aveţi grijă ca nu cumva această libertate a voastră să fie o piatră de poticnire
pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te-ar vedea pe tine, care ai cunoştinţă, şezând la
masă într-un templu al idolilor, conştiinţa lui, care este slabă, nu va fi determinată să
mănânce cele jertfite idolilor? 11 Atunci cel slab, fratele pentru care a murit Cristos, va
pieri din cauza cunoştinţei tale. 12 Păcătuind în felul acesta împotriva fraţilor şi rănindu-
le conştiinţa slabă, păcătuiţi împotriva lui Cristos. 13 De aceea, dacă mâncarea îl
scandalizează pe fratele meu, nu voi mânca în veci carne ca să nu-l scandalizez pe
fratele meu.
Exemplul personal al lui Paul

9.1 Nu sunt eu oare liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru?
Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, cel puţin
pentru voi sunt, căci voi sunteţi sigiliul apostolatului meu în Domnul. 3 Aceasta este
apărarea mea în faţa celor care mă judecă. 4 Oare nu avem dreptul să mâncăm şi să bem?
5
Nu avem oare dreptul să luăm cu noi o femeie sorăe ca şi ceilalţi apostoli şi fraţii
Domnului şi Chefa? 6 Sau numai eu şi Barnaba nu avem dreptul să nu lucrăm? 7 Dar cine
merge la oştire pe cheltuiala proprie? Cine plantează o vie şi nu mănâncă din rodul ei?
Sau cine păzeşte o turmă şi nu se hrăneşte din laptele turmei? 8 Oare spun eu acestea
numai ca om, sau şi Legea le spune? 9 Căci în Legea lui Moise este scris: Să nu legi
gura boului care treieră. Oare Dumnezeu se referă la boi, 10 sau tocmai despre noi
vorbeşte? Da, pentru noi este scris, căci cel care ară trebuie să are cu speranţă şi cel care
treieră trebuie să o facă cu speranţa că va avea parte. 11 Dacă noi am semănat în voi cele
spirituale, este oare mare lucru ca noi să secerăm bunurile voastre materiale? 12 Dacă
alţii au parte de acest drept asupra voastră, oare nu avem noi mai mult? Însă noi nu ne-
am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul ca să nu punem vreo piedică evangheliei lui
Cristos. 13 Nu ştiţi că slujitorii templului mănâncă din cele ale templului, iar cei care
slujesc la altar au parte din altar? 14 Tot aşa a rânduit şi Domnul ca cei care predică
evanghelia să trăiască din evanghelie.
15
Însă eu nu m-am folosit de nici unul din aceste drepturi. Nu v-am scris acestea ca
să mi se facă şi mie tot aşa. Mai bine să mor decât...f. Nimeni nu-mi va lua acest motiv
de laudă. 16 Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă
obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia. 17 Căci dacă fac aceasta de bunăvoie, am
răsplată, dar dacă o fac fără de voie, îndeplinesc o misiune ce mi-a fost încredinţată. 18
Aşadar, care este răsplata mea? Este aceea ca să vestesc fără plată evanghelia şi să nu
mă folosesc de dreptul pe care mi-l dă evanghelia.
19
Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai
mulţi. 20 Am devenit iudeu pentru iudei, ca să-i câştig pe iudei. [Am devenit] supus Legii
pentru cei supuşi Legii, chiar dacă eu nu sunt sub Lege, ca să-i câştig pe cei supuşi
Legii. 21 Am devenit un fărădelege pentru cei fărădelege, ca să-i câştig pe cei fărădelege
chiar dacă nu sunt fără Legea lui Dumnezeu, dar sub legea lui Cristos. 22 Am devenit
eSensul expresiei „femeie soră” este de colaboratoare creştină (soră îngrijitoare). Este eronată traducerea
protestantă: soră care să fie nevasta noastră. De altfel, unele manuscrise inversează ordinea cuvintelor
din originalul grec (în loc de: soră femeie prin: femeie soră) iar termenul grec ambiguu gyné care poate
însemna fie „femeie” în general, fie „soţie” este tradus întotdeauna în latineşte cu mulier care înseamnă
„femeie” şi nu cu uxor („soţie”).
fÎncercând să amelioreze construcţia frazei şi să evite punctele de suspensie, copiştii câtorva manuscrise
dau următoarea formulare: Mai bine să mor, decât să-mi ia cineva acest motiv de laudă.
slab pentru cei slabi, ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi ca să-i
câştig măcar pe unii. 23 Toate le fac pentru evanghelie ca să am şi eu parte de ea.
24
Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte
premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi. 25 Orice atlet renunţă la toate. Ei o fac
pentru a primi o coroană pieritoare. Însă noi [avem] una nepieritoare. 26 Deci eu aşa
alerg, nu fără rost; aşa lupt cu pumnul, dar nu lovind în aer. 27 Îmi chinuiesc trupul şi îl
fac slab ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu respins.
Exemple din Vechiul Testament

1
10. Nu vreau, fraţilor, să rămâneţi în ignoranţă: părinţii noştri au fost cu toţii sub nor şi
toţi au trecut prin mare 2 şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare. 3 Toţi au
mâncat aceeaşi hrană spirituală 4 şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală pentru că ei
beau din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos. 5 Totuşi cei mai mulţi dintre
ei nu au fost pe placul lui Dumnezeu, de aceea au pierit în deşert. 6 De fapt, acestea au
devenit pentru noi exemple, ca să nu dorim cele rele, aşa cum au dorit ei. 7 Nici să nu fiţi
idolatri aşa cum au fost unii dintre ei, după cum este scris: S-a aşezat poporul să
mănânce şi să bea şi s-au sculat la joc. 8 Nici să nu ne dedăm la desfrânare cum s-au
dedat la desfrânare unii dintre ei şi au căzut într-o singură zi douăzeci şi trei de mii. 9
Nici să nu-l ispitim pe Cristosg, aşa cum l-au ispitit unii dintre ei şi au pierit de şerpi. 10
Nici să nu murmuraţih aşa cum au murmurat unii dintre ei şi au fost nimiciţi de [Îngerul]
Nimicitor.
11
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca învăţătură
pentru noi cei la care a ajuns sfârşitul veacurilor, 12 aşa încât cel care crede că se ţine pe
picioare să aibă grijă să nu cadă. 13 Încă nu v-a încercat vreo ispită care să depăşească
măsura omenească. Dumnezeu este credincios: el nu va permite să fiţi ispitiţi peste ceea
ce puteţi, însă o dată cu ispita vă va da şi o ieşire ca să o puteţi îndura.
Euharistia
în comparaţie cu banchetele sacrificale păgâne
14
Tocmai de aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie. 15 Vă vorbesc ca unor [oameni]
înţelepţi: judecaţi voi înşivă ceea ce vă spun. 16 Potirul binecuvântării pe care îl
binecuvântăm nu este oare împărtăşire cu sângele lui Cristos? Pâinea pe care o frângem
nu este oare împărtăşire cu trupul lui Cristos? 17 Pentru că este o singură pâine, noi cei
mulţi suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine. 18 Priviţi
Israelul după trup. Cei care mănâncă din jertfe nu sunt ei oare părtaşi ai altarului? 19
Aşadar, ce zic? Oare ceea ce este jertfit idolului înseamnă ceva? Sau idolul este ceva? 20
Dar ceea ce jertfesc eii, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Eu nu vreau ca voi să fiţi
părtaşi cu demonii. Nu puteţi să beţi şi potirul Domnului şi potirul demonilor; nu puteţi
să luaţi parte şi la masa Domnului şi la masa demonilor. 22 Sau vrem să-l provocăm pe
Domnul la gelozie? Suntem noi mai tari decât el?
23
Toate sunt permise dar nu toate sunt de folos. Toate sunt permise, dar nu toate
edifică. 24 Nimeni să nu-şi caute propriile interese, ci ale altuia. 25 Mâncaţi tot ce se vinde
în piaţă fără să puneţi întrebări pentru conştiinţă, 26 căci al Domnului este pământul şi
plinătatea lui. 27 Dacă cineva dintre păgâni vă invită la masă şi acceptaţi să mergeţi,
gÎn câteva manuscrise importante este: Domnul, în altele: Dumnezeu.

hUnele manuscrise vechi au: să nu murmurăm.
iManuscrise importante introduc: păgânii.
mâncaţi tot ceea ce vă pune înainte, fără să puneţi nici o întrebare pentru conştiinţă. 28
Însă dacă vă spune cineva: „Aceasta a fost jertfită idolilor” să nu mâncaţi, din cauza
celui ce v-a avertizat şi din cauza conştiinţeij. 29 Vorbesc aici nu de conştiinţa voastră, ci
de a celuilalt, căci de ce libertatea mea să fie judecată de conştiinţa altcuiva? 30 Dacă iau
parte [la masă] cu bucurie, de ce să fiu dojenit pentru lucrul pentru care eu aduc
mulţumire? 31 Aşadar, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi
spre gloria lui Dumnezeu. 32 Să nu daţi scandal nici iudeilor şi nici grecilor şi nici
Bisericii lui Dumnezeu, 33 după cum mă străduiesc şi eu să le fiu pe plac tuturor în toate
căutând nu folosul meu, ci al celor mulţi ca să se mântuiască.
11.1 Fiţi imitatorii mei aşa cum eu sunt al lui Cristos.
3. COMPORTAMENTUL ÎN CULTUL PUBLIC
Femeia şi bărbatul înaintea Domnului

2
Vă laud că vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi tradiţiile aşa cum vi le-am
transmis. 3 Vreau să ştiţi: Cristos este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul
şi capul lui Cristos este Dumnezeu. 4 Oricare bărbat care se roagă sau profetizează cu
capul acoperit îşi necinsteşte capul. 5 Însă orice femeie care se roagă sau profetizează cu
capul neacoperit îşi necinsteşte capul pentru că este acelaşi lucru ca şi cum ar fi râioasă.
6
Dacă o femeie nu se acoperă, să-şi taie părul. Dar dacă este o ruşine pentru o femeie
să-şi taie părul sau să se radă, atunci să se acopere.
7
Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul pentru că este chipul şi măreţia lui
Dumnezeu, pe când femeia este măreţia bărbatului. 8 Căci nu bărbatul este din femeie, ci
femeia din bărbat. 9 Şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. 10
De aceea femeia trebuie să aibă un semn de supunerek pentru îngeri. 11 Totuşi nici femeia
fără bărbat şi nici bărbatul fără femeie în Domnul. 12 Căci aşa cum femeia este din
bărbat, tot la fel şi bărbatul există prin femeie şi toate sunt de la Dumnezeu. 13 Judecaţi
voi înşivă: se cuvine oare ca femeia să se roage înaintea lui Dumnezeu descoperită? 14
Nu vă învaţă chiar firea că este o ruşine ca bărbatul să poarte părul lung, 15 în timp ce
este o cinste ca femeia să aibă părul lung? Căci părul lung îi este dat ca un văl. 16 Dacă
cineva vrea să se certe, nici noi nu avem altă tradiţiel şi nici Bisericile lui Dumnezeu.
Abuzuri la masa Domnului

17
Învăţându-vă aceasta, nu vă laud, căci vă adunaţi nu spre binele, ci spre dauna
voastră. 18 În primul rând aud că atunci când vă adunaţi, între voi sunt dezbinări şi în
parte o cred. 19 De fapt trebuie să fie şi diviziuni între voi ca să iasă la lumină cei
vrednici dintre voi. 20 Aşadar când vă adunaţi la un loc n-o faceţi ca să mâncaţi Cina
Domnului, 21 căci fiecare se grăbeşte să-şi ia propria mâncare ca s-o consume şi unul
rămâne flămând, pe când altul se îmbată. 22 Oare nu aveţi case ca să mâncaţi şi să beţi
sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să-i faceţi de ruşine pe cei care nu au? Ce
să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud.
jCâteva manuscrise adaugă: căci „al Domnului este pământul şi plinătatea lui”, repetând astfel v. 26.
kÎn loc de: semn de supunere unele manuscrise au: văl.
lAceastă „tradiţie” se referă la purtarea vălului de către femei în adunarea liturgică.
(Mt 26,26-29; Mc 14,22-25; Lc 22,14-20)
23
Căci eu am primit de la Domnul ceea ce v-am transmis: că Domnul Isus, în noaptea
în care era vândut, a luat pâinea 24 şi, mulţumind, a frânt-o şi a zis: „Acesta este trupul
meu cel care estem pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea”. 25 De asemenea, după
cină, a luat potirul spunând: „Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi
aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea”. 26 Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea
aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni.
Recomandări pentru participarea la masa euharistică

27
Astfel cine mănâncă pâinea şi bea potirul Domnului în mod nevrednic, va fi
vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. 28 De aceea, omul să se cerceteze şi astfel să
mănânce din pâine şi să bea din potir. 29 Căci cine mănâncă şi bean nesocotind trupul, îşi
mănâncă şi îşi bea propria condamnareo. 30 De aceea sunt între voi mulţi neputincioşi şi
bolnavi şi mulţi au murit. 31 Dacă ne-am judeca pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi. 32
Dar fiind judecaţi de Domnul, suntem corectaţi, ca să nu fim condamnaţi împreună cu
lumea.
33
Aşadar, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. 34 Dacă îi
este foame cuiva, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre condamnare. Celelalte le
voi hotărî când voi veni.
Carismele în Biserică
12. Iar cât priveşte darurile spirituale, nu vreau, fraţilor, să rămâneţi în ignoranţă. 2 Voi
1
ştiţi că atunci când eraţi păgâni, mergeaţi la idolii cei mulţi ca şi cum aţi fi fost mânaţi. 3
De aceea vă fac cunoscut că nimeni care vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu nu spune
„Anatema să fie Isus” şi nimeni nu poate să spună „Isus este Domnul” decât prin Duhul
Sfânt.
4
Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. 5 Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi
Domn. 6 Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi. 7
Fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului spre binele tuturor. 8 Căci unuia [îi este dat]
prin Duhul cuvântul înţelepciunii, 9 iar altuia, datorită aceluiaşi Duh, credinţa, altuia
darul vindecărilor, prin acelaşi singurp Duh; 10 unuia [îi este dată] puterea de a face
minuni, altuia profeţia, altuia discernământul duhurilor, altuia varietatea limbilor, iar
altuia interpretarea limbilor. 11 Însă toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh care
împarte fiecăruia după cum vrea.
Trupul mistic al lui Cristos

12
Aşa cum trupul este unul şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deşi
sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. 13 Căci noi toţi am fost botezaţi
într-un singur Duh spre a forma un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi şi
toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. 14 Trupul nu este un singur mădular, ci mai
multe. 15 Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână nu sunt din trup” oare pentru
aceasta nu este din trup? 16 Şi dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din
mManuscrise importante adaugă: frânt, alte manuscrise mai neînsemnate adaugă: dat.
nMulte manuscrise importante adaugă: în mod nevrednic probabil sub influenţa v. 27.
oMulte manuscrise adaugă: Domnului, iar altele omit: trupul şi adaugă: sângele Domnului.
pCâteva manuscrise omit: singur, unele omit: prin acelaşi singur Duh.
trup”, oare pentru aceasta nu este din trup? 17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul?
Şi dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? 18 Acum însă Dumnezeu a pus mădularele în
trup, pe fiecare dintre ele, aşa cum a voit. 19 Deci dacă toate ar fi un singur mădular,
unde ar fi trupul? 20 Însă acum, deşi sunt multe mădulare, există un singur trup. 21 Ochiul
nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine” şi nici capul [nu poate să spună]
picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. 22 Ba cu mult mai mult, mădularele trupului, care
par mai slabe, sunt mai necesare 23 şi cele pe care le considerăm că ar fi mai puţin demne
pentru trup le îmbrăcăm cu mai multă cinste şi cele ale noastre de care ne ruşinăm sunt
tratate cu mai multă cuviinţă; 24 în timp ce cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie.
Dar Dumnezeu a alcătuit astfel trupul încât dă cinste mai mare celor care duc lipsă de ea
25
ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele. 26
Dacă suferă un mădular, toate mădulare-le suferă împreună cu el, iar dacă este cinstit un
mădular toate se bucură cu el. 27 Voi sunteţi trupul lui Cristos şi mădulare fiecare în
parte. 28 Şi cei pe care Dumnezeu i-a pus în Biserică sunt: mai întâi apostolii, în al doilea
rând profeţii, în al treilea rând învăţătorii, apoi cei care au puterea [minunilor], apoi
carisma vindecărilor, a ajutorării, a conducerii, a limbilor diferite. 29 Oare sunt toţi
apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi învăţători? Oare au toţi puterea minunilor? 30
Oare au toţi carisma vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi interpretează? 31
Voi însă căutaţi darurile cele mai bune.
Şi eu vă voi arăta o cale şi mai minunată.
Elogiul iubiriiq
1
13. Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o
aramă sunătoare sau un chimvalr zăngănitor. 2 Şi dacă aş avea darul profeţiei şi dacă aş
cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut
munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic. 3 Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană
săracilor şi dacă mi-aş da trupul ca să fie arss, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la
nimic.
4
Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare: nu este invidioasă,
iubirea nu se laudă, nu se mândreşte. 5 Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu
se mânie, nu ţine cont de răul [primit]. 6 Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de
adevăr. 7 Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.
qPentru sfântul Paul iubirea este carisma prin excelenţă care constituie atmosfera vieţii creştine şi
motivează toată viaţa celui care crede. Pentru a reda diferitele nuanţe ale iubirii limba greacă foloseşte 4
termeni diferiţi: a) storg pentru a reda gingăşia şi tandreţea dintre membrii unei familii; b) eros pentru a
reda iubirea sexuală, patima amoroasă (nu apare în Noul Testament); philia pentru a descrie prietenia, o
relaţie intimă şi de reciprocitate între membrii unui grup (filozofii greci au elaborat noţiunea cu grijă
insistând asupra egalităţii, deci a aceluiaşi nivel cultural şi social); agap, termenul folosit în acest imn,
(substantivul este specific religiei revelate şi apare de peste 60 de ori în sfântul Paul) pentru a reda iubirea
dintre persoanele Sfintei Treimi, iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni (chiar în absenţa răspunsului
omului) şi a oamenilor faţă de Dumnezeu (aceasta presupune cunoaştere, cinstire, respect profund care
îndeamnă la admiraţie şi ajunge la adoraţie) şi a oamenilor între ei. Întotdeauna, acest fel de iubire se
manifestă în acte concrete (de fapt, verbul agapaô înseamnă „a primi un oaspete cu bunăvoinţă şi
afecţiune”) ajungând până la dăruirea propriei vieţi.
rKymbalon = era în antichitate un instrument care acompania dansul şi cortegiile festive. Era format din
două discuri metalice. Lovirea unuia de celălalt produce un sunet puternic şi metalic marcând ritmul şi
cadenţa. Este o formă primitivă a talgerelor actuale. Sfântul Paul subliniază zgomotul strident, lipsit de
armonie (arama nici nu este instrument).
sCele mai vechi manuscrise înlocuiesc cu: să mă mândresc. Este o confuzie între două forme verbale
foarte asemănătoare.
8
Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se
va sfârşi. 9 Căci noi cunoaştem în parte şi profetizăm în parte, 10 însă când va veni ceea
ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea. 11 Când eram copil, vorbeam ca un
copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de
cele copilăreşti. 12 Căci acum vedem ca în oglindă, neclart, dar atunci [vom vedea] faţă
în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu
cunoscut pe deplin. 13 Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai
mare decât toate acestea este iubirea.
Carisma profeţiei
14.1 Căutaţi iubirea, dar tindeţi şi spre darurile spirituale, mai ales darul profeţiei. 2 De
fapt, cel care vorbeşte într-o limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni
nu-l înţelege întrucât el vorbeşte în Duh lucruri tainice. 3 Însă cel care profetizează le
vorbeşte oamenilor spre edificare, consolare şi încurajare. 4 Cel care vorbeşte într-o
limbă, se edifică pe sine însuşi, însă cel care profetizează edifică Biserica. 5 Desigur, aş
dori ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să aveţi darul profeţiei, căci mai mare este
profetul decât cel care vorbeşte în limbi, decât în cazul în care dă interpretarea în aşa fel
încât comunitatea să fie edificată. 6 Şi acum, fraţilor, la ce v-ar folosi dacă eu aş veni la
voi vorbind în limbi şi dacă nu v-aş vorbi spre descoperire sau spre cunoaştere, spre
profeţie sau spre învăţătură? 7 Tot la fel este şi cu cele neînsufleţite care produc sunet, fie
flaut, fie harpă: dacă nu aş face diferenţă între sunete, cum se va cunoaşte ceea ce se
cântă la flaut sau la harpă? 8 Iar dacă trompeta ar scoate un sunet nedesluşit, cine s-ar
mai pregăti pentru luptă? 9 La fel şi voi, dacă nu rostiţi cu limba voastră un cuvânt clar,
cum se va înţelege ce spuneţi? Este ca şi cum aţi vorbi în vânt. 10 În lume sunt atâtea
feluri de limbi şi nici una nu este fără înţelesul ei. 11 Aşadar, dacă nu înţeleg sensul
cuvintelor, voi fi pentru cel care vorbeşte un străin, iar cel care vorbeşte va fi un străin
pentru mine.
12
Tot la fel şi voi, întrucât căutaţi darurile spirituale, căutaţi să le aveţi cu prisosinţă
pentru edificarea comunităţii. 13 De aceea, cel care vorbeşte într-o limbă să se roage ca
să o şi interpreteze. 14 Căci dacă mă rog într-o limbă, duhul meu se roagă, pe când
mintea mea este fără rod. 15 Aşadar, ce trebuie făcut? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi
ruga şi cu mintea; voi cânta psalmi cu duhul, dar voi cânta psalmi şi cu mintea. 16 Altfel,
dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va putea răspunde omul simpluu „Amin” la
mulţumirea ta, de vreme ce el nu înţelege ce spui? 17 Căci, într-adevăr, tu mulţumeşti
frumos, dar celălalt nu este edificat. 18 Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în limbi
mai mult decât voi toţi, dar în Biserică vreau să spun cinci cuvinte cu mintea mea ca să-i
învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte în alte limbi. 20 Fraţilor, nu fiţi copii la
minte, ci fiţi copii în privinţa răului, dar la minte fiţi maturi. 21 Căci în Lege este scris:
În alte limbi
şi cu buzele străinilor
voi vorbi poporului acestuia,
dar nici aşa nu mă vor asculta,
spune Domnul. 22 În felul acesta, limbile sunt semn, dar nu pentru cei care cred, ci
pentru cei care nu cred, pe când profeţia este un semn nu pentru cei care nu cred, ci
tÎn vechime oglinda era confecţionată din bronz sau argint şlefuit, astfel imaginea rezulta distorsionată şi
imperfectă.
uLit.: Cel lipsit, care ocupă locul celui neinstruit.
pentru cei care cred. 23 Aşadar, dacă s-ar aduna întreaga Biserică într-un loc şi toţi ar
vorbi în limbi, şi dacă ar intra nişte neştiutori sau fără credinţă, n-ar spune că sunteţi
nebuni? 24 Dar dacă toţi fac profeţii şi ar intra cineva fără credinţă sau neştiutor, va fi
denunţatv de toţi şi judecat de toţi. 25 Cele ascunse ale inimii vor fi descoperite şi în felul
acesta, căzând cu faţa la pământ, îl va adora pe Dumnezeu mărturisind: „Într-adevăr
Dumnezeu este în mijlocul vostru”.
Reguli pentru exercitarea carismelor

26
Aşadar ce este de făcut fraţilor? Atunci când vă adunaţi, fiecare, fie că are de cântat
un psalm, fie că are o învăţătură, fie că are o descoperire, fie că are de spus ceva în altă
limbă, fie că are o interpretare, să facă totul spre edificare. 27 Dacă cineva vorbeşte într-o
limbă, să fie în doi sau cel mult în trei, deoparte, şi cineva să interpreteze. 28 Dacă nu
este acolo un interpret, să tacă în Biserică şi să-şi vorbească sieşi şi lui Dumnezeu. 29
Profeţii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece. 30 Dar dacă un altul care stă
aşezat are o revelaţie, cel dintâi să tacă. 31 Puteţi profetiza toţi, unul după altul, încât toţi
să primească învăţătură şi toţi să fie consolaţi. 32 Duhurile profeţilor sunt supuse
profeţilor, 33 căci Dumnezeu nu este [un Dumnezeu] al dezordinii, ci al păcii.
La fel în toate Bisericile sfinţilor, 34 femeile să tacă în adunări, căci nu le este permis
să vorbească, ci să fie supuse, după cum spune şi Legea. 35 Dacă doresc să înveţe ceva,
să-i întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşinos pentru o femeie să vorbească în
adunarew. 36 Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai la voi a ajuns? 37
Dacă cineva crede că este profet sau inspirat de Duhul Sfânt să recunoască în ceea ce
scriu că este o poruncă a Domnului. 38 Iar dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagăx. 39
Aşa încât, fraţii mei, căutaţi darul profeţiei şi al vorbirii şi nu împiedicaţi vorbirea în
limbi, 40 dar toate să se facă în mod cuviincios şi în ordine.
4. REALITATEA ÎNVIERII
Învierea lui Cristos

1
15. Vă aduc aminte, fraţilor, evanghelia pe care v-am predicat-o, pe care voi aţi primit-o
şi în care aţi rămas, 2 prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa cum v-am predicat-o eu,
altfel, în zadar aţi crezut.
3
Căci v-am transmis în primul rând ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru
păcatele noastre, după Scripturi, 4 a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
5
Şi i s-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece, 6 după aceea s-a arătat la peste cinci
sute de fraţi dintr-o dată, dintre care cei mai mulţi au rămas până acum, iar unii dintre ei
au murit. 7 După aceea i s-a arătat lui Iacob şi apoi tuturor apostolilor. 8 Ultimului dintre
toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie, 9 căci eu sunt ultimul dintre
apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica
lui Dumnezeu. 10 Însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul lui pentru
mine nu a devenit zadarnic, dimpotrivă, am lucrat mai mult decât ei toţi, nu eu, ci harul
vPersoana în cauză îşi putea recunoaşte în conştiinţă starea sufletească în faţa profeţilor care aveau darul
de a citi în inimi.
wCâteva manuscrise mută v. 34 şi 35 după v. 40.
xÎn câteva manuscrise apare: să nu-l înţelegeţi, iar în versiunile latine vechi: să fie ignorat.
lui Dumnezeu care este îny mine. 11 Aşadar, atât eu cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi
astfel aţi crezut.
Învierea noastră
12
Iar dacă se vesteşte că Cristos a înviat din morţi, cum spun unii dintre voi că nu
există înviere din morţi? 13 Iar dacă nu există înviere din morţi, nici Cristos nu a înviat! 14
Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa
voastrăz. 15 Iar noi suntem găsiţi martori falşi ai lui Dumnezeu pentru că dăm mărturie
împotriva lui Dumnezeu [spunând] că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, de
vreme ce morţii nu învie. 16 Căci dacă morţii nu învie, nici Cristos nu a înviat, 17 iar dacă
Cristos nu a înviat, credinţa voastră este zadarnică şi voi sunteţi încă în păcatele voastre,
18
iar cei care au adormit în Cristos au pierit. 19 Şi dacă ne-am pus speranţa în Cristos
numai în viaţa aceasta, suntem cei mai de plâns dintre toţi oamenii.
20
Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutula [învierii] celor adormiţib. 21
Căci de vreme ce printr-un om [a venit] moartea, tot printr-un om [vine] şi învierea din
morţi. 22 Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă. 23
Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos, la
venirea lui, 24 apoi [va fi] sfârşitul, când el va încredinţa împărăţia lui Dumnezeu Tatăl,
după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi putere. 25 Căci el trebuie să
domnească până când va pune totul sub picioarele lui. 26 Ultimul duşman care va fi
nimicit este moartea. 27 De fapt toate le-a pus sub picioarele lui. Însă când spune că
„toate le-a supus”, este evident că în afară de cel care i-a supus lui toate. 28 Iar când toate
îi vor fi supuse, atunci şi el, Fiul, se va supune celui care i-a supus lui toate, pentru ca
Dumnezeu să fie totul în toţi.
29
Şi apoi ce vor face cei care sunt botezaţi pentru cei morţi? Dacă într-adevăr morţii
nu învie, de ce se mai botează pentru ei? 30 Iar noi de ce să ne punem în pericol la orice
oră? 31 În fiecare zi eu sunt în pericol de moarte, fraţilorc, o jur pe mândria mea care
sunteţi voi, pe care o am în Cristos Isus, Domnul nostru. 32 Dacă numai din motive
umane m-am luptat împotriva fiarelor în Efesd, la ce-mi foloseşte? Atunci, dacă morţii
nu învie,
să mâncăm şi să bem
căci mâine vom muri.
yMulte manuscrise au: cu mine.

zMai multe manuscrise importante au: noastră.
aLit.: primul rod, pârgă. Sfântul Paul foloseşte aici o imagine sugestivă: pentru a-şi exprima recunoştinţa
faţă de Dumnezeu, evreii îi ofereau primele, cele mai bune roade ale pământului. Astfel la sărbătoarea
Paştelui comunitatea oferea o jerbă alcătuită din primele spice coapte ale anului, iar la Rusalii, două pâini
dospite (Lev 23,9-14; 23,15-21). În faţa secerişului morţii, Cristos devine astfel „primul rod” al
secerişului vieţii. Pentru cel care are simţul naturii şi al liturgiei, termenul indică secerişul început deja,
iar sfântul Paul introduce şi ideea de cauzalitate: Cristos nu este doar un mort înviat, ci este acel înviat din
morţi care cauzează învierea morţilor.
bÎntr-o societate în care evenimentele vieţii erau trăite împreună, în comunitate, moartea era o intrare în
somn în raport cu care învierea este ca o trezire. Verbul folosit aici pentru „a muri” este koimaô = a
adormi, de la care vine şi koimeterion = dormitor (cimitir).
cCodicele mai importante au: fraţii mei; câteva manuscrise vechi omit: fraţilor.
dNu avem mărturii despre o luptă reală a sfântului Paul cu fiarele. Un cetăţean roman nu putea fi
condamnat la fiare. După părerea comună a exegeţilor, expresia este metaforică, probabil îi indică pe cei
care au instigat cetăţenii Efesului la revoltă împotriva învăţăturii lui Paul (Fap 19).
33
Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică bunele moravurie. 34 Veniţi-vă într-adevăr în fire
şi nu păcătuiţi pentru că sunt unii care nu au cunoaşterea lui Dumnezeu: o spun spre
ruşinea voastră.
Calităţile trupului înviat

şi situaţia celor care vor trăi la Parusie
35
Însă, va spune cineva, cum învie morţii? Cu ce trup vor veni? 36 Nebunule! Ceea ce
semeni tu, nu prinde viaţă dacă mai întâi nu moare. 37 Şi ceea ce tu semeni, nu semeni
trupul care va fi, ci doar un simplu grăunte, poate de grâu sau de altă plantă, 38 însă
Dumnezeu îi dă trup după cum vrea şi fiecăreia dintre seminţe îi dă trupul propriu. 39 Nu
orice trup este acelaşi trup, ci unul este [trupul] oamenilor, altul este trupul animalelor,
altul este trupul păsărilor şi altul al peştilor. 40 Există şi trupuri cereşti şi trupuri
pământeşti, însă alta este măreţia celor cereşti şi alta a celor pământeşti. 41 Una este
strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor, căci o stea
diferă de altă stea în strălucire.
42
Tot la fel este şi învierea din morţi: se seamănă în putrezire şi se învie în
neputrezire; 43 se seamănă în ruşine şi se învie în mărire; se seamănă în slăbiciune şi se
învie în putere; 44 se seamănă un trup firesc şi învie un trup spiritual, căci dacă există
trup firesc, există şi unul spiritual. 45 Aşa şi este scris: primul om, Adam, a fost făcut cu
suflet viu, cel din urmă Adam, cu un duh dătător de viaţă. 46 Dar nu cel spiritual [apare]
mai întâi, ci cel firesc, apoi cel spiritual. 47 Primul om este făcut din pământ, este
pământesc; al doilea om este din cer. 48 Cum este cel pământesc, la fel sunt şi cei
pământeşti, şi cum este cel ceresc, la fel sunt şi cei cereşti. 49 Şi după cum am purtat
chipul celui pământesc, vom purta şi chipul celui ceresc.
50
Fraţilor, eu spun aceasta: carnea şi sângele nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu,
nici putrezirea nu va moşteni neputrezirea. 51 Iată, vă spun o taină: nu toţi vom muri, însă
toţi vom fi schimbaţi. 52 Într-o clipă, într-o clipire din ochi, la sunetul trâmbiţei de apoi,
căci va suna trâmbiţa şi morţii vor învia neputreziţi, iar noi vom fi schimbaţi. 53 Căci
această fiinţă supusă putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire şi această fiinţă
muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire.
54
Dar când fiinţa aceasta supusă putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi fiinţa
aceasta muritoare se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul scris:
Moartea a fost înghiţită de victorie.
55
Unde este, moarte, victoria ta?
Unde este, moarte, ghimpelef tău?
56
Ghimpele morţii este păcatul, iar puterea păcatului este Legea. 57 Însă, mulţumire
fie lui Dumnezeu care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos. 58 Aşa încât, fraţii
mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi; muncind totdeauna cu zor în lucrarea Domnului, ştiind că
munca voastră nu este zadarnică în Domnul.
IV. CONCLUZIE
Colecta pentru Ierusalim

16.1 Cât despre colectele pentru sfinţi, voi să faceţi aşa cum am hotărât pentru Bisericile
din Galaţia: 2 în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte, la el acasă,
eEste un citat din memorie după lucrarea Taidé a lui Menandru, poet grec (342-292 î.C.).
fCâteva manuscrise vechi adaugă: unde este, Infernule, victoria ta?
păstrând ceea ce crede, ca să nu aibă loc colectele atunci când voi veni. 3 Iar când voi
veni, îi voi trimite cu scrisori pe cei pe care îi consideraţi [vrednici] ca să ducă darul
vostru la Ierusalim 4 şi dacă este cazul să merg şi eu, vor merge cu mine.
Planurile lui Paul

5
Voi merge la voi, după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6
Voi rămâne la voi sau chiar voi ierna [acolo] pentru ca voi să mă însoţiţi acolo unde voi
merge. 7 Căci de data aceasta vreau să vă văd nu doar în treacăt, căci sper să rămân la
voi un timp, dacă Domnul îmi va permite. 8 Voi rămâne totuşi la Efes până la Rusalii. 9
Căci mi s-a deschis o poartă largă şi favorabilă pentru activitate, dar sunt şi mulţi care se
împotrivesc.
10
Dacă vine Timotei, aveţi grijă ca să stea la voi fără teamă, căci el munceşte ca şi
mine la lucrarea Domnului. 11 Nu cumva să-l dispreţuiască cineva. Însoţiţi-l în pace ca să
vină la mine pentru că îl aştept împreună cu fraţii.
12
Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi împreună cu fraţii, dar nu a
vrut nicidecum să vină acum. Va veni când va găsi de cuviinţă.
Îndemnuri şi salutul final

13
Vegheaţi, rămâneţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă şi întăriţi-vă. 14 Toate să le faceţi
în iubire. 15 Vă îndemn, fraţilor - voi cunoaşteţi casa lui Stefanas; ei sunt primul rod al
Ahaiei şi s-au dedicat slujirii sfinţilor - 16 să vă supuneţi şi voi unora ca aceştia şi oricui
colaborează şi lucrează cu ei. 17 Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunatus şi a
lui Ahaicus pentru că ei au suplinit lipsa voastră. 18 Într-adevăr, ei au liniştit sufletul meu
şi al vostru. Aşadar, purtaţi recunoştinţă unora ca aceştia.
19
Vă salută Bisericile din Asia. Vă salută mult în Domnul Aquila şi Priscila,
împreună cu comunitatea din casa lor. 20 Vă salută toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o
sărutare sfântă.
21
Salutul este scris cu mâna mea, Paul.
22
Dacă cineva nu-l iubeşte pe Domnul, să fie blestemat! Marana thag!
23
Harul Domnului să fie cu voi!
24
Iubirea mea este cu voi toţi în Cristos Isus!
gExpresia vine din limba aramaică, iar Paul o preia fără traducere. Semnificaţia ei este: Domnul vine.
Expresia mai apare în Didaheea 10,6 în varianta Maran atha unde înseamnă „Doamne, vino!”.
Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul cãtre Corinteni
SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL PAUL

CĂTRE CORINTENI
INTRODUCERE
Autorul - Limba, stilul, gândirea, sentimentele şi circumstanţele istorice specifice ca

şi tradiţia creştină încă din primul secol atribuie această scrisoare sfântului Paul.
Stilul - Este cea mai emoţionantă şi pasională dintre scrisorile pauline. Arta de a
ilumina întâmplările cele mai obişnuite cu cele mai înalte principii ale credinţei, fac din
această scrisoare un izvor de teologie şi spiritualitate. Spontaneitatea stilului face ca
datele istorice şi punctele existenţiale să ne rămână în cea mai mare parte necunoscute.
Scopul şi destinatarii - Prima scrisoare trimisă de la Efes cu aproape un an înainte, ca
şi vizita făcută de Timotei la Corint nu au avut rezultatul aşteptat. Atunci Paul a
intervenit personal printr-o vizită scurtă (1,15; 2,1) după care a plecat cu promisiunea de
a reveni. Probabil, o ofensă gravă care i s-a adus între timp autorităţii sale de apostol îl
face să-l trimită pe Tit care a dus o scrisoare aspră (2,3-4; 7,8-9). Fiind obligat să fugă
din Efes, l-a aşteptat cu nerăbdare pe Tit mai întâi la Troas şi apoi în Macedonia, unde s-
au şi întâlnit (2,12-13). Primind veşti încurajatoare, le scrie corintenilor o scrisoare „în
lacrimi” în care face o apologie a misiunii sale apostolice.
Structura - După un prolog scurt şi o rugăciune de mulţumire către Dumnezeu (1,1-
11), sfântul Paul prezintă corectitudinea şi coerenţa atitudinii sale faţă de corinteni
(1,12-2,13). El subliniază pe de o parte măreţia apostolatului în comparaţie cu slujirile
din Vechiul Testament, slujirea pentru reconciliere şi efortul personal pentru a răspunde
încrederii lui Dumnezeu şi a corespunde aşteptărilor credincioşilor (2,14-7,3). În
continuare Apostolul pledează pentru o colectă în favoarea Bisericii din Ierusalim
prezentând motivul, modul de realizare şi importanţa ei. Sfântul Paul intră apoi într-o
polemică cu adversarii săi pe care îi numeşte „pseudo-apostoli”, camuflaţi în persoane
pline de zel, dar care în realitate se caută doar pe ei înşişi (10,1-12,10). Înainte de a
încheia scrisoarea, Apostolul îşi exprimă hotărârea de a-i vizita curând (12,13-13,10).
Finalul scrisorii este un salut călduros şi o densă formulare liturgică(13,11-13).
Locul şi data - Nu este sigur locul în care s-a scris această scrisoare. Ar putea fi Efes,
dar şi Macedonia sau o localitate din nordul Greciei. Era spre sfârşitul celei de-a treia
călătorii misionare, probabil în toamna din 56 sau iarna din 57.
Teologia - Deşi, în aparenţă, Scrisoarea a doua către Corinteni pare o critică dură,
totuşi conţine multe teme teologice. Criteriul de fond care îl conduce pe Paul în
misiunea sa apostolică este răspunsul afirmativ la chemarea lui Dumnezeu în Cristos
Isus. Cristos este „Da”-ul lui Dumnezeu. În el, toate promisiunile lui devin realitate şi
prin el ajunge la Dumnezeu „Amin”-ul nostru. Apostolul se consideră un fel de „pradă a
lui Dumnezeu” pusă în faţa lumii de un războinic victorios. Paul este disponibil, dar
remarcă disproporţia între nivelul la care îl vrea Dumnezeu şi situaţia lui concretă.
Apostolatul ca prezentare a lui Cristos şi a Evangheliei lui este o acţiune a lui
Dumnezeu care scrie în inima omului ca o scrisoare. Conţinutul este Cristos şi poate fi
citit numai prin acţiunea Duhului. Astfel, omul descoperă în sine noua alianţă şi noua
lege pe care Dumnezeu o promisese prin profeţi. Faţă de această acţiune a lui
Dumnezeu apostolul are o acţiune subordonată, secundară. Este un servitor pe care îl
califică Dumnezeu şi îl face apt să-şi îndeplinească slujirea. Printr-o frază memorabilă,
sfântul Paul sintetizează măreţia şi fragilitatea sa ca apostol: „noi avem această comoară
în vase de lut” (4,7).
Enumerând o serie de pericole, chinuri şi mizerii pe care le-a îndurat în activitatea sa
apostolică, sfântul Paul aprofundează tema valorii suferinţei. Dintr-un rău, suferinţa este
transformată într-o mărturie a adevărului evangheliei şi a puterii lui Dumnezeu. Astfel
suferinţa lui devine un semn clar al vocaţiei şi misiunii sale. Suferinţa devine în acelaşi
timp un medicament împotriva pericolului mândriei (12,9-10).
Deşi personal Apostolul refuză ajutorul material din partea corintenilor, insistă ca
aceştia să fie generoşi faţă de creştinii din Ierusalim. Acest gest de caritate are ca
exemplu dărnicia lui Cristos „care din iubire faţă de voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac
pentru ca prin sărăcia lui voi să vă îmbogăţiţi” şi exprimă unitatea şi comuniunea dintre
credincioşii din Corint şi cei din Ierusalim, loviţi de o cumplită foamete (8,1-9,15).
Colecta pe care o cere corintenilor devine chiar o obligaţie şi o recunoştinţă pentru harul
de a fi avut parte de evanghelie.
CĂTRE CORINTENI
I. INTRODUCERE
Destinatarii
1.1 Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către
Biserica lui Dumnezeu care se află în Corint şi către toţi sfinţii care sunt în întreaga
Ahaia: 2 har vouă, şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos!
Mulţumire
3
Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl
îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieria, 4 care ne mângâie în orice necaz al nostru
ca să putem şi noi să-i mângâiem pe cei care se află în orice necaz cu mângâierea cu
care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu. 5 Căci după cum prisosesc pătimirile lui
Cristos în noi, tot la fel prin Cristos prisoseşte şi mângâierea noastră. 6 Aşadar, dacă
suntem în necaz, suntem astfel pentru mângâierea şi mântuirea noastră. Dacă suntem
mângâiaţi, suntem astfel pentru mângâierea care vă întăreşte ca să suportaţi cu
statornicie pătimirile pe care le îndurăm şi noi. 7 Şi speranţa noastră pentru voi este
neclintită ştiind că aşa cum sunteţi părtaşi ai suferinţelor, la fel [veţi fi părtaşi] ai
mângâierii.
8
Căci nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în ignoranţă cu privire la necazul care a
venit asupra noastră în Asia, cum am fost copleşiţi peste măsură şi peste puterile
noastre, aşa încât ne pierdusem speranţa de a mai trăi. 9 Ba chiar ne-am socotit în noi
înşine nişte condamnaţi la moarte ca să nu ne punem încrederea în noi înşine, ci în
Dumnezeu, cel care îi învie pe cei morţi. 10 El ne-a eliberat dintr-o astfel de moarteb şi ne
elibereazăc şi în el sperăm că ne va mai elibera, 11 ajutându-ne şi voi prin rugăciunea
făcută pentru noi, ca, prin darul [primit] de mai multe persoane, mulţi să aducă
mulţumire pentru noid.
II. SLUJIREA APOSTOLICĂ

ŞI DIFICULTĂŢILE EI
Schimbarea planului de călătorie al lui Paul

12
Aceasta este mândria noastră: mărturia conştiinţei noastre că, în lume şi mai ales
faţă de voi, ne-am purtat cu simplitatee şi cu sinceritate divină; nu cu înţelepciunea
trupească, ci cu harul lui Dumnezeu. 13 Însă nu vă scriem altceva decât ceea ce citiţi sau
aTermenul grec paraklesis (de la verbul parakaleô) apare de 29 de ori în Noul Testament din care în
2Cor de 11 ori (verbul apare de 109 ori în Noul Testament din care de 54 de ori în sfântul Paul iar în 2Cor
de 18 ori) şi poate avea mai multe semnificaţii: mângâiere, consolare, încurajare, ajutor, îndemn. În v. 3-
11, unde termenul sub ambele forme apare de 10 ori, deşi am dat semnificaţia „mângâiere” - „a mângâia”
are toate nuanţele de mai sus, reprezentând dinamismul acţiunii salvifice a lui Dumnezeu.
bÎn unele manuscrise apare varianta: de un astfel de pericol, în altele: de atâtea pericole de moarte.
cAlte variante au: ne va elibera, iar într-o serie de manuscrise este omis: şi ne eliberează.
dÎn câteva manuscrise vechi apare varianta: voi.
eMulte manuscrise importante au: sfinţenie.
cunoaşteţi. Sper că până la sfârşit veţi cunoaşte, 14 după cum aţi şi cunoscut în parte, că
mândria voastră suntem noi, iar voi a noastră în ziua Domnului nostruf Isus.
15
Cu această convingere voiam să vin la voi ca să aveţi un al doilea harg, 16 de la voi
să trec în Macedonia şi din Macedonia să mă întorc din nou la voi şi să fiu însoţit de voi
în Iudeea. 17 Voind acest lucru m-am purtat oare cu uşurătate sau ceea ce vreau, vreau
după trup încât la mine „Da, da” să fie „Nu, nu”? 18 Credincios este Dumnezeu: cuvântul
nostru faţă de voi nu este „Da” şi „Nu”. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a
fost predicat între voi, prin noi: de mine, de Silvan şi de Timotei, nu este „Da” şi „Nu”,
ci în el este numai „Da”. 20 Într-adevăr, toate promisiunile lui Dumnezeu în el sunt „Da”.
De aceea prin el rostim noi „Amin” lui Dumnezeu spre gloria sa. 21 Iar cel care ne
întăreşte împreună cu voi în Cristos şi ne-a uns este Dumnezeu, 22 cel care ne-a însemnat
cu sigiliul său şi a pus în inimile noastre arvuna Duhului.
23
Eu îl invoc pe Dumnezeu ca martor pentru sufletul meu că n-am mai venit la Corint
ca să vă cruţ, 24 nu că am fi noi stăpâni peste credinţa voastră, ci vrem să colaborăm şi
noi la bucuria voastră, căci voi rămâneţi tari în credinţă.
Iertarea celor care l-au ofensat pe Paul

2.1 Mi-am luat hotărârea să nu vin din nou la voi întristat, 2 căci dacă eu vă întristez pe
voi, cine poate să-mi dea bucurie, dacă nu cel care a fost întristat de mine? 3 Şi v-am
scris aceasta ca atunci când vin să nu am întristare de la cei care trebuiau să-mi facă
bucurie şi sunt convins cu privire la voi toţi că bucuria mea este a voastră, a tuturor. 4
V-am scris în adâncă mâhnire, cu strângere de inimă, şi cu multe lacrimi, nu ca să vă
întristaţi, ci ca să cunoaşteţi iubirea nemărginită pe care o am pentru voi.
5
Dacă cineva a provocat întristare, nu pe mine m-a întristat, ci pe voi toţi, cel puţin în
parte, ca să nu spun mai mult. 6 Pentru unul ca acesta este destulă pedeapsa dată de cei
mai mulţi, 7 aşa încât este mai bine să-l iertaţi şi să-l îmbărbătaţi ca să nu cadă de prea
mare tristeţe. 8 De aceea vă îndemn să vă arătaţi iubirea faţă de el. 9 Pentru aceasta v-am
şi scris ca să ştiu din această încercare dacă sunteţi ascultători în toate. 10 Însă pe cine îl
iertaţi, îl iert şi eu, şi ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, am făcut-o pentru voi în faţa
lui Cristos, 11 ca să nu ne lăsăm înşelaţi de Satana, căci gândurile lui nu ne sunt
cunoscute.
Călătoria în Macedonia
12
Când am venit la Troas pentru evanghelia lui Cristos, chiar dacă mi se deschisese
uşa în Domnul, 13 nu am avut linişte în duhul meu pentru că nu l-am găsit pe fratele meu
Tit, dar mi-am luat rămas bun de la ei şi am plecat spre Macedonia.
14
Mulţumire fie lui Dumnezeu care ne poartă întotdeauna la victorie în Cristos şi
răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoaşterii sale. 15 Căci noi suntem înaintea
lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos pentru cei care se mântuiesc ca şi pentru
cei care se pierd. 16 Pentru aceştia suntem mireasma [care duce] de la moarte spre
moarte, iar pentru aceia mireasmă [care duce] de la viaţă spre viaţă. Şi cine este pregătit
pentru aceasta? 17 Căci noi nu suntem ca cei mulţih care comercializează cuvântul lui
Dumnezeu, ci vorbim cu sinceritate în Cristos din partea lui Dumnezeu şi în faţa lui
Dumnezeu.
fÎn multe manuscrise lipseşte: nostru.

gCâteva manuscrise importante înlocuiesc: har cu: bucurie.
hÎn câteva manuscrise vechi găsim varianta: ca ceilalţi.
Slujirea noii alianţe

1
3. Oare începem din nou să ne prezentăm pe noi înşine? Sau avem noi nevoie, ca alţii,
de scrisori de recomandare pentru voi sau de la voi? 2 Voi sunteţi scrisoarea noastră,
scrisă în inimile noastrei, cunoscută şi citită de toţi oamenii. 3 Căci este evident că voi
sunteţi scrisoarea lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul
Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimii.
Confruntare între vechea şi noua alianţă

4
Noi avem o astfel de convingere înaintea lui Dumnezeu prin Cristos. 5 Nu că am fi
noi în stare de la noi înşine să gândim ceva, ca şi cum ar veni de la noi, ci competenţa
noastră [vine] de la Dumnezeu 6 care ne-a făcut vrednici să fim slujitori ai noii alianţe,
nu ai literei, ci ai Duhului, pentru că litera ucide, pe când Duhul dă viaţă.
7
Iar dacă slujirea [care duce] spre moarte, cu litere săpate în piatră, a fost atât de
plină de măreţie încât fiii lui Israel nu puteau să se uite la faţa lui Moise din cauza
măreţiei feţei lui, chiar dacă era trecătoare, 8 cu cât mai măreaţă nu va fi slujirea
Duhului? 9 Dacă slujirea [ca-re duce] spre condamnare a fost plină de măreţie, cu mult
mai mult o va întrece în măreţie slujirea [care duce] spre justificare. 10 Şi nici măcar nu a
fost măreţ ceea ce era mărit în această privinţă în faţa acestei măreţii nespuse, 11 căci
dacă ceea ce era trecător s-a arătat plin de măreţie, cu atât mai mult va fi plin de măreţie
ceea ce este netrecător!
12
Aşadar, având o astfel de speranţă, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, 13 nu ca Moise,
care îşi punea vălul pe faţă ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul a ceea ce era
trecător. 14 Dar minţile lor s-au întunecat căci până în zilele de astăzi, când se citeşte
vechea alianţă, rămâne acelaşi văl care nu s-a mai ridicat, fiindcă a fost desfiinţat de
Cristos. 15 Însă până astăzi, ori de câte ori este citit Moise, rămâne un văl pe inimile lor.
16
Însă ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul, vălul este dat la o parte 17 căci
Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate, 18 iar noi toţi care,
cu faţa descoperită privim ca într-o oglindă gloria Domnului, suntem schimbaţi în
acelaşi chip al lui tot mai gloriosj prin Duhul Domnului.
Comoara spirituală în vase de lut

4.1 De aceea, având această slujire pe care am primit-o din îndurare, nu ne descurajăm, 2
ci am renunţat la cele ascunse şi ruşinoase, nu umblăm cu prefăcătorie şi nici nu
falsificăm cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, arătând adevărul, ne prezentăm în faţa
conştiinţei oricărui om înaintea lui Dumnezeu. 3 Şi chiar dacă evanghelia noastră este
sub un văl, ea este ascunsă de văl pentru cei care se pierd, 4 pentru cei necredincioşi,
cărora dumnezeul veaculuik acestuia le-a întunecat minţile ca să nu vadă strălucirea
evangheliei gloriei lui Cristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. 5 Căci nu ne predicăm
pe noi înşine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem servitori ai voştri de dragul lui
Isusl. 6 Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric”, el
iCâteva manuscrise importante au varianta: voastre.

jLit.: din glorie în glorie.
kDupă terminologia Noului Testament, expresia „dumnezeul veacului” (sau „al lumii”) se referă la Satana
(cf. Lc 4,6; In 12,31; 14,30; 16,1).
lManuscrisele cele mai vechi au: prin Isus, iar câteva manuscrise au: prin Cristos.
însuşi a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe
faţa lui Isus Cristos.
7
Dar noi avem această comoară în vase de lut pentru ca puterea imensă să fie de la
Dumnezeu şi nu de la noi. 8 Suntem apăsaţi de necazuri din toate părţile, dar nu striviţi;
suntem în cumpănă, dar nu disperaţi; 9 persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi, dar nu
ucişi. 10 Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate şi viaţa lui
Isus în trupul nostru. 11 Căci noi care trăim suntem mereu daţi la moarte pentru Isus,
pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. 12 Aşa încât în noi lucrează
moartea, iar în voi viaţa.
13
Dar având acelaşi duh al credinţei, după cum este scris: Am crezut, de aceea am
vorbit, credem şi noi şi de aceea vorbim, 14 ştiind că cel care l-a înviat pe Domnulm Isus
ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va aşeza lângă el împreună cu voi. 15 De fapt
toate sunt pentru voi, pentru ca înmulţindu-se harul, să sporească aducerea de mulţumire
prin cât mai mulţi spre gloria lui Dumnezeu.
Viaţa din credinţă

16
De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se trece, cel
interior se înnoieşte din zi în zi, 17 căci suferinţa noastră scurtă şi uşoară ne pregăteşte un
belşug nemărginit al gloriei veşnice, 18 pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele
care nu se văd, căci cele care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt
veşnice.
5.1 Ştim că dacă locuinţa pământească, cortul nostru, se desface, avem o locuinţă de la
Dumnezeu, o locuinţă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. 2 De aceea suspinăm în acest
cort al nostru dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer 3 numai dacă vom fi
găsiţi îmbrăcaţi şi nu goi. 4 De fapt, fiind în cortul acesta, suspinăm apăsaţi de greutate,
pentru faptul că nu am vrea să ne dezbrăcăm, ci să ne îmbrăcăm pentru ca ceea ce este
muritor să fie absorbit de viaţă. 5 Cel care ne-a făcut pentru aceasta este Dumnezeu care
ne-a dat arvuna Duhului.
6
Aşadar, noi suntem întotdeauna plini de încredere, deşi ştim că atât timp cât locuim
în trup, suntem departe de Domnul, 7 căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 8 Deci
suntem plini de încredere şi ne place mai mult să părăsim trupul şi să ne întoarcem acasă
la Dumnezeu. 9 De aceea, fie că rămânem [în trup], fie că plecăm, ne străduim să-i fim
plăcuţi lui. 10 Căci noi toţi trebuie să ne prezentăm înaintea tribunalului lui Cristos pentru
ca fiecare să primească, pentru ceea ce a făcut cât timp a fost în trup, fie bine, fie rău.
Misterul reconcilierii
11
Aşadar, cunoscând frica de Domnul, încercăm să-i convingem pe oameni. Noi
suntem binecunoscuţi înaintea lui Dumnezeu şi sper că suntem binecunoscuţi şi în
conştiinţele voastre. 12 Nu începem iarăşi să ne prezentăm în faţa voastră, ci vă dăm o
ocazie ca să vă mândriţi cu noi, ca să aveţi ce spune împotriva acelora care se mândresc
cu înfăţişarea şi nu cu inima. 13 Dacă ne-am ieşit din fire, a fost pentru Dumnezeu, iar
dacă suntem cu mintea întreagă, este pentru voi. 14 Căci iubirea lui Cristos ne constrânge
pe noi care ne gândim că unul singur a murit pentru toţi, atunci toţi au murit. 15 El a
murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru
acela care a murit şi a înviat pentru ei.
mExistă o serie de variante în manuscrise: pe Isus; pe Domnul nostru Isus; pe Domnul Isus Cristos.
16
Astfel, de acum înainte, noi nu mai cunoaştem pe nimeni după trup, şi dacă l-am
cunoscut pe Cristos după trup, acum nu-l mai cunoaştem [astfel]. 17 Deci dacă cineva
este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iatăn, au devenit noi. 18 Iar toate
vin de la Dumnezeu care ne-am împăcat cu sine prin Cristos şi ne-a încredinţat slujirea
reconcilierii, 19 aşa cum Dumnezeu era în Cristos împăcând lumea cu sine, neţinând cont
de păcatele lor şi punând în noi cuvântul reconcilierii. 20 Aşadar noi suntem împuterniciţi
ai lui Cristos ca şi ai lui Dumnezeu care vă îndeamnă prin noi. Vă rugăm pentru Cristos:
împăcaţi-vă cu Dumnezeu! 21 Pe cel care nu a cunoscut păcatul el l-a făcut păcat de
dragul nostru pentru ca noi să cunoaştem justificarea lui Dumnezeu în el.
Apostolatul lui Paul

1
6. Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în
zadar, 2 căci el spune:
La momentul potrivit te-am ascultat
şi în ziua mântuirii team ajutat:
iată acum este momentul potrivit
iată acum este ziua mântuirii.
3
Noi nu dăm nimănui nici o ocazie de poticnire ca să nu fie defăimată slujirea noastră. 4
Dar în toate noi ne prezentăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu printr-o mare răbdare în
necazuri, în nevoi şi strâmtorări, 5 în bătăi, în închisori şi în răscoale, în osteneli, în
vegheri şi în posturi, 6 prin curăţie, prin cunoaştere, prin îndelungă răbdare, prin
bunătate, prin Duhul cel Sfânt şi prin iubire neprefăcută, 7 prin cuvântul adevărului, prin
puterea lui Dumnezeu şi prin armele de atac şi de apărareo ale dreptăţii, 8 în mărire şi
înjosire, în defăimare şi în vorbire de bine; consideraţi ca înşelători deşi suntem fideli
adevărului; 9 ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care sunt pe
moarte deşi, iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, dar nu omorâţi; 10 ca nişte întristaţi, deşi
suntem totdeauna plini de bucurie; ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe mulţi; ca unii care
nu au nimic, deşi stăpânim toate.
11
Gura noastră s-a deschis către voi, corintenilor, inima noastră s-a lărgit. 12 Nu în noi
sunteţi la strâmtorare, ci înlăuntrul vostru sunteţi la strâmtorare. 13 Plătiţi-ne şi voi
acelaşi preţ - vă spun ca unor copii - lărgiţi-vă inimile!
Creştinul - templu al lui Dumnezeu

14
Nu vă înjugaţi la acelaşi jug cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între
justificare şi nelegiuire? Sau ce comuniune este între lumină şi întuneric? 15 Ce acord
poate fi între Cristos şi Beliarp? Sau ce relaţie este între un credincios şi un
necredincios? 16 Ce legătură poate fi între templul lui Dumnezeu şi idoli? Doar noi
suntemq templul Dumnezeului celui viu după cum a spus Dumnezeu:
Voi locui între ei şi voi umbla împreună cu ei;
eu voi fi Dumnezeul lor şi ei voi fi poporul meu.
17
De aceea ieşiţi din mijlocul lor
şi despărţiţi-vă, spune Domnul.
nUnele manuscrise vechi adaugă: toate.
oLit.: armele din dreapta şi din stânga.
pEste o formă neobişnuită a termenului Belial folosit în ebraică pentru Diavol. Nu este totuşi un nume
propriu, ci este compus din două cuvinte care înseamnă „fără valoare”. În Vechiul Testament apare des
expresia „fiul lui Belial” pentru a se indica „un om rău”.
qMulte manuscrise importante au: voi sunteţi.
Iar de ceea ce este necurat, nu vă atingeţi
şi eu vă voi primi.
18
Eu vă voi fi tată şi voi îmi veţi fi fii şi fiice,
spune Domnul cel atotputernic.
7.1 Aşadar, iubiţilor, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a
trupului şi a sufletului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
Bucuria lui Paul pentru convertirea corintenilor

2
Acceptaţi-ne: noi n-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat
pe nimeni. 3 Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteţi în
inimile noastre ca să murim împreună şi ca să trăim împreună. 4 Am toată încrederea în
voi şi mă mândresc mult cu voi. Sunt plin de mângâiere şi copleşit de bucurie în ciuda
tuturor necazurilor noastre.
5
Căci şi după ce am ajuns în Macedonia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate
am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri. 6 Însă Dumnezeu, cel care îi
mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat şi pe noi prin venirea lui Tit, 7 şi nu numai prin
venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi, făcându-ne cunoscută
dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, aşa încât m-am
bucurat şi mai mult.
8
Deşi v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău
- căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme - 9 acum mă bucur nu pentru
că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat
după [voinţa] lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10 Într-adevăr,
întristarea după [voinţa lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe
când întristarea lumii duce la moarte. 11 Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a
voastră după [voinţa lui] Dumnezeu! Ce dezvinovăţire! Ce indignare! Ce teamă! Ce
dorinţă aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-aţi prezentat pe voi înşivă ca fiind
nevinovaţi faţă de acest fapt.
12
Acum, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a făcut nedreptatea, nici
din cauza celui care a suferit nedreptatea, ci ca să fie cunoscută sârguinţa voastră faţă de
noi înaintea lui Dumnezeu. 13 Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui
Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14 Căci dacă ne-am mândrit cu ceva în privinţa
voastră faţă de el, nu ne-am făcut de ruşine, ci, aşa cum în toate v-am vorbit în adevăr,
la fel şi mândria noastră în faţa lui Tit s-a dovedit adevărată. 15 Afecţiunea lui faţă de voi
este şi mai mare, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit
cu teamă şi cu emoţie. 16 Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi.
III. COLECTA PENTRU BISERICA

DIN IERUSALIM
Generozitatea macedonenilor
1
8. Vă facem cunoscut, fraţilor, harul lui Dumnezeu care le-a fost dat Bisericilor din
Macedonia, 2 pentru că bucuria lor a fost mare în mijlocul necazurilor grele şi a sărăciei
cumplite şi a devenit şi mai mare prin bogăţia generozităţii lor. 3 Dau mărturie că au dat
r
de bunăvoie, după puterile lor, ba chiar peste puterile lor. 4 Mi-au cerut cu multă
stăruinţă favorul de a participa la ajutorarea sfinţilor, 5 dar nu numai după cum sperasem
noi, ci s-au dăruit mai întâi pe ei înşişi Domnului, apoi nouă prin voinţa lui Dumnezeu.
Motive pentru a fi generoşi

6
Noi l-am rugat pe Tit să ducă la bun sfârşit între voi această binefacere, aşa cum a
început-o. 7 Dar, aşa cum sunteţi mai presus în toate, în credinţă şi în cuvânt, în
cunoaştere şi în orice străduinţă şi în iubirea pe care v-am împărtăşit-os, la fel să fiţi mai
presus şi în această binefacere.
8
Nu spun aceasta ca o poruncă, ci prin râvna altora, vreau să pun la încercare curăţia
iubirii voastre. 9 Căci voi cunoaşteţi dărnicia Domnului nostru Isus Cristos, care din
iubire faţă de voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca prin sărăcia lui voi să vă
îmbogăţiţi. 10 În această privinţă vă dau un sfat: [lucrarea] aceasta vă este de folos vouă
care, încă de anul trecut aţi fost cei dintâi nu numai în efectuarea, ci şi în finalizarea ei.
11
Acum duceţi la bun sfârşit realizarea ei aşa încât, după cum aţi avut bunăvoinţa să o
plănuiţi, tot aşa să o şi înfăptuiţi, din ceea ce aveţi, 12 pentru că dacă este bunăvoinţă,
darul este bine primit, după cât are cineva, nu după cât nu are. 13 Uşurarea altora să nu
devină o povară pentru voi, ci să fie în spirit de egalitate: 14 prisosul vostru din
momentul de faţă [să umple] lipsa lor, pentru ca prisosul lor să umple lipsa voastră, aşa
încât să fie egalitate, 15 după cum este scris:
Celui care a strâns mult nu i- a prisosit,
iar celui care a strâns puţin nu i-a lipsit.
Rolul lui Tit

16
Mulţumire să fie adusă lui Dumnezeu cel care pune în inima lui Tit acelaşi zel
pentru voi. 17 El nu numai că a primit îndemnul nostru, dar, cuprins de un zel şi mai
mare, a plecat la voi de bunăvoie. 18 Împreună cu el l-am trimis şi pe fratele care, pentru
evanghelie, este renumit în toate Bisericile, 19 dar nu numai atât, ci a şi fost ales de
Biserici ca însoţitor al nostru în această [operă de] binefacere, căreia ne-am consacrat,
spre gloria Domnului şi pentru [a vă arăta] străduinţa noastră. 20 Prin aceasta vrem să
evităm ca cineva să ne vorbească de rău cu privire la această colectă bogată de care ne
îngrijim, 21 căci noi ne preocupăm de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi
înaintea oamenilor. 22 Aşadar l-am trimis împreună cu ei şi pe fratele nostru pe care l-am
pus de multe ori la încercare în multe situaţii şi s-a dovedit plin de zel. Însă acum este şi
mai plin de zel pentru încrederea mare pe care o are în voi. 23 Astfel fie pentru Tit,
însoţitorul şi colaboratorul meu la voi, fie pentru fraţii noştri, delegaţiit Bisericilor,
rÎn timpul sfântului Paul, Macedonia era o provincie cu populaţie în majoritate rurală care trăia din
agricultură. Pe lângă calamităţile naturale, culturile erau distruse de frecventele lupte împotriva barbarilor
şi luptele civile. Mai mult decât atât, Augustus, pentru dezafectarea centrelor urbane latine
supraaglomerate, a decis trimiterea veteranilor în provincii în calitate de coloni, împroprietărirea lor
făcându-se din proprietăţile băştinaşilor. Toate aceste situaţii explică „necazurile grele” şi „sărăcia
cumplită” a macedonenilor.
sÎn afară de papirusul cel mai vechi şi de codicele Vaticanus, toate celelalte manuscrise au: dragostea pe
care ne-aţi arătat-o.
tLit.: apostolii, trimişii. Faptul că sfântul Paul insistă asupra rolului celor trimişi să ducă la Ierusalim
colecta corintenilor, dar fără a le menţiona numele, a provocat la comentatori o râvnă nejustificată de a-i
identifica cu Luca, Barnaba, Marcu, Sila, etc. Totuşi este evidentă intenţia Apostolului de a nu le preciza
numele. Preocuparea lui este în primul rând semnificaţia creştină a într-ajutorării care trebuie să reflecte
gloria lui Cristos, 24 arătaţi-le în faţa Bisericilor dovada iubirii voastre şi motivul
mândriei noastre pentru voi.
Recompensa generozităţii
9. Cât despre această slujire în folosul sfinţilor este de prisos să vă mai scriu, 2 căci
1
cunosc bunăvoinţa voastră cu care mă mândresc înaintea macedonenilor când este vorba
de voi: „Ahaia este gata încă de anul trecut” şi zelul vostru i-a însufleţit pe mulţi. 3 I-am
trimis totuşi pe fraţi pentru ca lauda noastră cu privire la voi să nu fie zădărnicită în
această privinţă, ci ca să fiţi gata aşa cum v-am spus, 4 căci dacă vor veni cu mine nişte
macedoneni şi vă vor găsi nepregătiţi, nu cumva noi, ca să nu spunu voi, să ne facem de
ruşine în această împrejurare. 5 Aşadar am găsit că este necesar să-i rog pe fraţi să vină
de mai înainte la voi ca să pregătească contribuţia pe care aţi promis-o ca să fie gata ca
un dar şi nu din silă.
6
Însă eu vă spun aceasta: cine seamănă cu zgârcenie, va şi secera cu zgârcenie, dar
cine seamănă cu generozitate, va şi secera cu generozitate. 7 [Să dea] fiecare aşa cum a
hotărât în inima sa: nu cu amărăciune sau cu silă, căci Domnul îl iubeşte pe cel care dă
cu bucurie. 8 Iar Dumnezeu este destul de puternic ca să reverse asupra voastră orice fel
de har aşa încât, având totdeauna şi pretutindeni tot ce vă trebuie, să prisosiţi în orice
faptă bună 9 după cum este scris:
A împărţit, a dat săracilor
dreptatea lui rămâne în veci.
10
Cel care dă sămânţă semănătorului şi pâine ca hrană vă va dărui şi va înmulţi sămânţa
voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre, 11 fiind îmbogăţiţi în toate pentru
orice binefacere care, prin noi, aduce mulţumire lui Dumnezeu. 12 Căci îndeplinirea
acestei slujiri sacre nu numai că acoperă nevoile sfinţilor, ci rodeşte multe mulţumiri lui
Dumnezeuv. 13 Prin dovada acestei slujiri, ei îl vor preamări pe Dumnezeu pentru
ascultarea pe care o mărturisiţi faţă de evanghelia lui Cristos şi pentru dărnicia pe care o
aveţi în comuniune cu ei şi cu toţi, 14 iar prin rugăciunea lor pentru voi vă vor arăta
dragostea lor datorită harului nemăsurat al lui Dumnezeu faţă de voi. 15 Mulţumire să fie
lui Dumnezeu pentru darul său nespus de mare.
IV. APOLOGIA LUI PAUL
Paul îşi argumentează autoritatea

1
10. Eu însumi, Paul, vă rog pentru blândeţea şi bunătatea lui Cristos - eu care sunt atât
de umilit când sunt de faţă între voi, dar plin de îndrăzneală când sunt departe - 2 vă rog
să nu mă obligaţi ca atunci când voi fi de faţă, să trebuiască să-mi arăt îndrăzneala pe
care cred că trebuie să o întrebuinţez faţă de unii care susţin că noi umblăm după trup. 3
De fapt, deşi umblăm în trup, noi nu luptăm după trup, 4 căci armele luptei noastre nu
sunt trupeşti, ci sunt puternice înaintea lui Dumnezeu pentru a distruge fortăreţele. Noi
distrugem născocirile minţii 5 şi orice îngâmfare care se ridică împotriva cunoaşterii lui
unitatea, universalitatea şi apostolicitatea Bisericilor. Colecta trebuie să fie un semn vizibil, tangibil, care
cere un sacrificiu din partea comunităţii născute din Cristos, cel care „deşi era bogat, s-a făcut sărac”
pentru a-i îmbogăţi pe oameni (v. 9).
uCâteva manuscrise importante au persoana I plural.
vPapirusul cel mai vechi are rodeşte mulţumire.
Dumnezeu şi cucerim orice minte ca să asculte de Cristos, 6 ba chiar suntem gata să
pedepsim orice neascultare atunci când ascultarea voastră se va desăvârşi.
7
Priviţi lucrurile în faţă! Dacă cineva are convingerea că este al lui Cristos, să ţină
cont şi de aceasta: aşa cum el este al lui Cristos, tot aşa suntem şi noi. 8 Şi chiar dacă
m-aş mândri ceva mai mult cu autoritatea pe care ne-a dat-o Domnul spre edificarea şi
nu spre distrugerea voastră, nu voi avea de ce să mă ruşinez. 9 Nu aş vrea să se pară că
aş vrea să vă înspăimânt cu scrisorile mele, 10 căci ei spun: „scrisorile lui sunt grele şi
tari, dar când el este prezent, trupul său este slab, iar cuvântul lui nu are nici o trecere”.
11
Cel care vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem în cuvintele din scrisori
când nu suntem de faţă, tot aşa vom fi în fapte când vom fi de faţă.
12
Noi nu îndrăznim să ne judecăm egali sau să ne comparăm pe noi înşine cu unii
care se recomandă singuri, căci, pentru că se măsoară cu ei înşişi şi se compară cu ei
înşişi, nu au minte. 13 Noi, însă, nu ne mândrim peste măsură, ci după măsura regulii pe
care ne-a fixat-o Dumnezeu ca măsură, ca să putem ajunge până la voi. 14 Căci nu ne
întindem peste măsură, ca şi cum n-am fi ajuns până la voi, căci am ajuns la voi cu
evanghelia lui Cristos. 15 Noi nu ne lăudăm peste măsură cu eforturile altora, dar avem
speranţa că, tot crescând în credinţa noastră, vom creşte din ce în ce mai mult după
măsura noastră 16 ca să vestim evanghelia şi [în ţinuturile de] dincolo de voi, nu în
ţinutul altuia şi să ne lăudăm cu lucrurile gata pregătite. 17 Însă cine se laudă, în Domnul
să se laude, 18 căci nu cel care se laudă pe sine este vrednic de cinste, ci acela pe care
Domnul îl laudă.
Paul şi apostolii falşi

11.1 O, dacă aţi suporta un pic din nebunia mea! Dar voi mă suportaţi deja 2 pentru că
sunt gelos pe voi cu gelozia lui Dumnezeu întrucât v-am logodit ca pe o fecioară
neprihănită cu un singur mire, Cristos. 3 Însă mă tem ca nu cumva aşa cum şarpele a
înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, tot aşa gândurile voastre să se abată de la simplitatea şi
nevinovăţiaw care este în Cristos. 4 Căci dacă cel care vine vă predică un alt Isus pe care
noi nu l-am predicat sau dacă primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă
evanghelie pe care n-aţi primit-o, l-aţi primi foarte bine. 5 Totuşi eu consider că nu am cu
nimic mai puţin decât aceşti apostoli teribilix. 6 Dacă sunt un priceput în cuvânt, nu sunt
şi în cunoaştere. De altfel v-am arătat-o în toate şi înaintea tuturor.
7
Sau am făcut un păcat umilindu-mă ca să fiţi înălţaţi voi, predicându-vă evanghelia
lui Dumnezeu în mod gratuit? 8 Am păgubit alte Biserici, luând plată pentru slujirea
voastră. 9 Şi când eram la voi, deşi eram în nevoie, nu am devenit o povară pentru
nimeni, căci de nevoile mele s-au îngrijit fraţii, când am venit din Macedonia şi în toate
m-am ferit şi mă voi feri să fiu o povară. 10 Pe adevărul lui Cristos, care este în mine,
nu-mi va lua nimeni din ţinuturile Ahaiei această laudă. 11 De ce? Pentru că nu vă
iubesc? O ştie Dumnezeu!
12
Aceasta o fac şi o voi face ca să înlătur orice ocazie de la cei care caută un pretext
ca să fie consideraţi egali cu noi în lucrurile cu care ei se laudă. 13 Unii ca aceştia sunt
apostoli falşi, lucrători înşelători care se prefac că sunt apostoli ai lui Cristos 14 şi nu este
de mirare căci şi Satana însuşi se preface că este un înger al luminii. 15 Aşadar nu este
wCâteva manuscrise vechi omit: nevinovăţia.

xEste evidentă ironia pe care o foloseşte sfântul Paul vorbind despre predicatorii care se prezentau cu
titluri de apostol, care în v. 13 sunt numiţi „apostoli falşi”
mare lucru că şi slujitorii lui se prefac că sunt slujitori ai dreptăţii. Sfârşitul lor va fi
după faptele lor.
Suferinţele Apostolului
16
O spun din nou: să nu creadă cineva că sunt nebun, sau dacă nu, suportaţi-mă ca
nebun ca să mă laud şi eu câtuşi de puţin. 17 Ceea ce spun în această stare de laudă nu o
spun de la Domnul, ci ca unul fără de minte. 18 De vreme ce mulţi se laudă după trup, mă
voi lăuda şi eu. 19 Voi, care sunteţi înţelepţi, îi suportaţi cu plăcere pe cei fără de minte. 20
Într-adevăr, voi suportaţi să vă subjuge cineva, să vă înghită, să ia ce vă aparţine, să vă
privească de sus, să vă lovească în faţă, 21 cu ruşine o spun: ne-am arătat slabi. Dar cu
orice s-ar mândri cineva, vorbesc ca unul fără de minte, mă pot mândri şi eu: 22 sunt ei
evrei? Sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Sunt şi eu. Sunt ei descendenţa lui Abraham? Sunt şi
eu. 23 Sunt ei slujitorii lui Cristos? - vorbesc ca unul ieşit din minţi - sunt cu mult mai
mult: sunt mai mult în eforturi, mai mult în închisori, cu mult mai mult în bătăi, adesea
în pericol de moarte, 24 de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, 25
de trei ori am fost bătut cu vergile, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori am
naufragiat. O zi şi o noapte am rămas în largul mării. 26 Deseori în călătorii, în pericole
pe râuri, în pericole din partea tâlharilor, în pericole din partea conaţionalilor, în pericole
din partea păgânilor, în pericole în cetate,în pericole în pustiu, în pericole pe mare, în
pericol printre fraţii mincinoşi. 27 În muncă şi trudă, deseori în privegheri, în foame şi
sete, adesea în posturi, în frig şi fără haine 28 şi pe lângă cele exterioare preocuparea mea
de fiecare zi, grija pentru toate Bisericile. 29 Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine este
scandalizat şi eu să nu mă aprind?
30
Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu slăbiciunile mele. 31 Dumnezeu şi Tatăl
Domnului Isus, care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. 32 În Damasc,
guvernatorul regelui Aretasy păzea cetatea damascenilor ca să mă piardăz, 33 dar printr-o
fereastră am fost coborât într-un coş, de-a lungul zidului şi am scăpat din mâinile lui.
Revelaţiile şi viziunile lui Paul

1
12. Dacă trebuie să mă laud, deşi nu este de nici un folos, voi veni totuşi la viziunile şi
la revelaţiile Domnului. 2 Cunosc un om în Cristos care, acum paisprezece ani - că era în
trup, nu ştiu; sau că era în afara trupului, nu ştiu: Dumnezeu o ştie - a fost răpit până la
al treilea cer. 3 Şi ştiu că omul acesta - că era în trup sau că nu era în trup nu ştiu:
Dumnezeu o ştie - 4 a fost răpit în paradis şi că a auzit cuvinte de negrăit pe care omul
nu are voie să le rostească. 5 Pentru acel om mă voi lăuda; dar cu privire la mine însumi
nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. 6 Chiar dacă aş vrea să mă laud nu aş fi un
nebun pentru că spun adevărul. Dar mă feresc pentru ca nu cumva cineva să mă
considere mai presus decât ce vede în mine sau aude de la mine.
7
Şi ca să nu fiu umplut de îngâmfare din cauza măreţiei revelaţiilor, mi-a fost dat un
ghimpe în trupa, un înger al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de
yAu existat patru regi nabateeni cu acest nume. Aici este vorba de Aretas al IV-lea care a domnit între 9-
40 d.C. şi a fost guvernator al Damascului.
zMajoritatea manuscriselor au: voind să mă piardă.
aExpresia nu se referă la vreo boală fizică sau psihică, aşa cum s-a încercat de-a lungul istoriei exegezei
să se explice (167 de interpretări), ci este o încercare pe care Paul a depăşit -o prin puterea harului. Tripla
rugăciune a lui Paul aminteşte de tripla rugăciune a lui Isus (Mc 14,32-42) a cărei ascultare constă tocmai
în suportarea încercării.
b 8
îngâmfare . De trei ori l-am rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la
mine, 9 dar el mi-a zis: „Îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în
slăbiciune”. Aşadar mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine
puterea lui Cristos. 10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri,
în persecuţii, în lipsuri îndurate pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci
sunt puternic.
Îngrijorarea lui Paul pentru creştinii din Corint

11
Am ajuns ca un nebun. Voi m-aţi silit! Voi ar fi trebuit să mă lăudaţi. Căci chiar
dacă nu sunt cu nimic inferior acestor apostoli teribili, 12 dovezile deosebite ale
apostolului s-au arătat între voi prin toată statornicia, prin semne şi minuni şi prin fapte
puternice. 13 Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, în afara faptului că
eu însumi nu am fost o povară? Iertaţi-mi această nedreptate! 14 Iată sunt gata să vin la
voi pentru a treia oară şi nu vă voi fi o povară pentru că eu nu caut lucrurile voastre, ci
pe voi. Căci nu copiii se cuvine să adune bunuri pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. 15
Eu voi oferi cu bucurie totul şi mă voi oferi pe mine pentru sufletele voastre. Dacă eu vă
iubesc mai mult, voi fi oare iubit mai puţin?
16
Fie! Eu nu v-am fost o povară. Dar, fiind isteţ, v-am prins prin viclenie. 17 V-am
stors eu oare prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi? 18 L-am rugat pe Tit şi
împreună cu el am trimis un frate. V-a stors cumva Tit? N-am umblat noi în acelaşi
duh? N-am călcat pe aceleaşi urme?
19
De mult vi se pare că ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui
Dumnezeu în Cristos, iar toate acestea, iubiţilor, sunt spre edificarea voastră. 20 Căci mă
tem ca nu cumva venind la voi să vă găsesc aşa cum n-aş vrea, iar eu să fiu găsit de voi
aşa cum n-aţi vrea: nu cumva să găsesc certuri, invidie, mânie, rivalităţi, calomnii,
insinuări, orgolii, tulburări. 21 [Mă tem] ca nu cumva, venind din nou, să mă umilească
Dumnezeu din cauza voastră şi să-i plâng pe mulţi dintre cei care au păcătuit mai înainte
şi nu s-au convertit de la necurăţia, de la desfrânarea şi neruşinareac la care s-au dedat.
Anunţarea vizitei apropiate

13.1 Pentru a treia oară vin la voi. Orice hotărâre trebuie să fie stabilită după declaraţia
a doi sau trei martori. 2 Am spus-o mai înainte, atunci când am fost la voi a doua oară, şi
o spun acum, când sunt departe, celor care au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi:
dacă vin la voi, voi fi necruţător, 3 de vreme ce căutaţi o dovadă că în mine vorbeşte
Cristos, el care nu este slab faţă de voi, ci este puternic în mijlocul vostru. 4 Căci el a
fost răstignit din slăbiciune, însă este viu prin puterea lui Dumnezeu. Şi noi suntem slabi
într-însul, însă vom trăi împreună cu el prin puterea lui Dumnezeu faţă de voi.
5
Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă, pe voi înşivă să vă puneţi la
încercare. Sau voi nu recunoaşteţi că Isus Cristos este în voi? Numai dacă n-aţi căzut la
încercare. 6 Sper că recunoaşteţi că noi nu suntem nişte căzuţi la încercare. 7 Ne rugăm
înaintea lui Dumnezeu să nu faceţi nimic rău, nu ca să apărem noi încercaţi, ci ca voi să
faceţi binele, iar noi să fim ca nişte căzuţi la încercare. 8 Căci noi nu avem nici o putere
împotriva adevărului, ci pentru adevăr. 9 Într-adevăr ne bucurăm când noi suntem slabi,
iar voi sunteţi puternici, şi tocmai aceasta o cerem în rugăciunea noastră: întărirea
bUnele manuscrise importante omit: aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare.

cTermenul grec aselgheia se referă la un păcat ostentativ, acţiunea unui om care a ajuns pradă patimilor,
care a pierdut orice noţiune de demnitate şi de ruşine, aşa încât nu-i mai pasă de ce spun sau gândesc alţii.
10
voastră. De aceea vă scriu acestea când nu sunt de faţă, pentru ca atunci când voi fi de
faţă să nu mă port cu asprime după autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul spre edificare
şi nu spre dărâmare.
V. CONCLUZIE
Salutul final
11
În rest, fraţilor, bucuraţi-vă! Căutaţi desăvârşirea! Îmbărbătaţi-vă! Să fiţi uniţi în
acelaşi cuget, să trăiţi în pace şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. 12 Salutaţi-vă
unii pe alţii cu sărutul păcii. Vă salută toţi sfinţii.
13
Harul Domnului nostru Isus Cristos şi iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşirea
Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Galateni
CĂTRE GALATENI
INTRODUCERE
Autorul - Indicaţia din Gal 1,1 că autorul scrisorii este sfântul Paul, stilul şi limbajul,
temele teologice tipic pauline atât în metodă cât şi în conţinut ca şi mărturia unanimă a
tradiţiei ne oferă certitudinea că această scrisoare aparţine sfântului Paul.
Forma literară - Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni este o apologie
retorică în care autorul foloseşte acuza, dojana, îndemnul, avertismentul, elogiul şi
demonstraţia într-un ritm vioi. Uneori expresiile sunt atât de dure încât par un exces, dar
acesta este modul în care Apostolul îşi arată pe de o parte afecţiunea pentru „copiii” săi
şi angajarea sa totală în misiune, iar pe de altă parte energia cu care îi combate pe cei
care refuză adevărul Evangheliei.
Scopul şi destinatarii - Galatenii, locuitorii provinciei Galaţia întemeiată în 24 î.C.,
au fost convertiţi la creştinism probabil de însuşi sfântul Paul în a doua şi a treia
călătorie misionară. Motivul pentru care Apostolul intervine cu atâta vehemenţă este
confuzia provocată de un grup de iudaizanţi care, atacându-l pe Paul, îi contestă
acreditarea de apostol din partea Bisericii mamă de la Ierusalim şi consideră învăţătura
lui drept eretică. Pe de altă parte îi îndemnau pe galateni să accepte circumcizia şi Legea
lui Moise motivând că acestea sunt necesare pentru a face parte din Biserică. Aflând
acestea, Paul răspunde prin această scrisoare voind să-şi susţină autoritatea de apostol şi
autenticitatea evangheliei sale, demonstrând că mântuirea vine numai de la Cristos şi nu
de la Legea mozaică. Aceasta a fost doar o pregătire pentru venirea lui Cristos.
Reîntoarcerea la Lege înseamnă a deveni sclavi şi a nu trăi libertatea fiilor lui
Dumnezeu pe care le-o dă Duhul lui Cristos.
Structura - După salut şi o scurtă prezentare a sa ca apostol (1,1-5), sfântul Paul arată
că misiunea sa principală este aceea de a vesti evanghelia care este una singură şi pe
care a primit-o de la Cristos în mod direct printr-o revelaţie. Aceasta a fost apoi aprobată
şi de Petru şi de ceilalţi apostoli (1,6-2,21). În continuare Apostolul dezbate problema
credinţei prin care se obţine justificarea ce nu poate fi obţinută prin faptele Legii. Legea
a avut doar un rol provizoriu de pedagog până la constituirea noului popor al lui
Dumnezeu prin credinţă (3,1-29). Prin credinţă se obţine filiaţiunea divină în Cristos şi
libertatea fiilor lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt (4,1-31). Viaţa fiilor lui Dumnezeu este
rodul Duhului care nu permite întoarcerea la sclavia Legii. Duhul Sfânt este principiul
activ care se opune faptelor trupului. Viaţa în Duh presupune un comportament practic
caracterizat de iubire (5,1-6,18). În final sfântul Paul face un rezumat al scrisorii pe care
îl semnează cu mâna proprie (6,11-18).
Locul şi data - O serie de manuscrise vechi adaugă la 16,18: „am scris către galateni
de la Roma”, totuşi ipoteza că scrisoarea ar fi fost scrisă acolo nu este prea susţinută.
Alte posibilităţi ar fi Efes, Macedonia şi Corint, doar toate sunt discutabile. În privinţa
datei sunt mai multe păreri. Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni ar fi putut
fi scrisă în jurul anului 50, dar cei mai mulţi înclină pentru 55, înainte de scrisoarea
către Romani cu care are asemănări tematice.
Teologia - În scrisoarea către Galateni ies în relief următoarele teme teologice:
ministerul apostolic al lui Paul, unicitatea evangheliei, cristologia, soteriologia,
justificarea, ecleziologia şi libertatea. Apostolul are conştiinţa acută că toată viaţa lui
trebuie să fie orânduită spre vestirea evangheliei către păgâni. Această misiune vine
numai de la Dumnezeu, fără amestecul vreunui element uman. Există o singură
Evanghelie pe care el a primit-o de la Cristos, iar o altă evanghelie vestită chiar de
îngeri nu există. Cristos este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu trimis de Tatăl în lume cu o
misiune salvifică. El împlineşte în sine promisiunea binecuvântării făcută de Dumnezeu
lui Abraham. El îi iubeşte pe oameni asumându-şi slăbiciunile lor şi anulând păcatul
prin moartea sa. El le comunică oamenilor viaţa Fiului lui Dumnezeu, cel înviat. Omul
intră în contact cu Cristos printr-o adeziune plină de credinţă ca urmare a predicării
evangheliei. Prin aceasta, omul participă la mântuirea adusă de Cristos. Prin botez, viaţa
lui devine viaţa lui Cristos. Dar omul este în sine slab şi fragil, carne. Însă primeşte
darul salvific al Duhului care devine în el principiu de acţiune şi îl conduce la împlinirea
legii interioare a noii alianţe. Sub influxul Duhului, creştinul poate să rămână în Cristos.
Justificarea pe care o dobândeşte creştinul prin credinţă anulează Legea mozaică. Prin
credinţă şi botez, creştinul intră în Biserică, noul popor al lui Dumnezeu, Ierusalimul
ceresc, în care legătura supremă a unităţii este unirea cu Cristos. O caracteristică
specifică a vieţii creştine este libertatea care-şi găseşte impulsul interior în Duhul Sfânt,
principiul şi motivaţia ultimă a acţiunii creştinului.
CĂTRE GALATENI
I. INTRODUCERE
Salutul
1.1 Paul, apostol, nu din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci prin Isus
Cristos şi Dumnezeu Tatăl, care l-a înviat din morţi; 2 şi toţi fraţii care sunt cu mine,
către Bisericile din Galaţiaa 3 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la
Domnul Isus Cristos 4 care s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată
din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, 5 căruia să-i fie glorie
în vecii vecilor! Amin.
Unica evanghelie
6
Mă mir că aţi trecut atât de repede de la cel care v-a chemat, prin harul lui Cristosb,
la o altă evanghelie. 7 De fapt nu este alta, ci sunt doar unii care vă tulbură şi vor să
deformeze evanghelia lui Cristos. 8 Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o
altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anatemac. 9 Aşa cum am
mai spus, o spun acum din nou: dacă cineva vă predică o altă evanghelie în afară de
aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema.
10
Caut eu oare acum bunăvoinţa oamenilor? Sau a lui Dumnezeu? Ori caut eu să plac
oamenilor? Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş fi slujitoruld lui Cristos.
Cum a devenit Paul apostol

11
Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că evanghelia predicată de mine nu este după om: 12
nici n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci [am primit-o] prin revelaţia lui
Isus Cristos.
13
Aţi auzit, desigur, de purtarea mea când eram în iudaism; cum persecutam peste
măsură Biserica lui Dumnezeu şi încercam s-o distrug. 14 Şi pentru că eram plin de zel
pentru tradiţia [primită] de la strămoşi, îi întreceam în iudaism pe mulţi de o vârstă cu
mine din neamul meu.
15
Dar când i-a plăcut lui Dumnezeue, cel care m-a ales încă din sânul mamei mele şi
m-a chemat prin harul său, 16 mi l-a descoperit pe Fiul său în mine ca să-l vestesc
păgânilor, imediat, fără să mă sfătuiesc cu cine-vaf. 17 Şi fără să urc la Ierusalim, la cei
aNumele Galaţia are două sensuri: 1) iniţial indica platoul central al Antiohiei între Pont, Bitinia şi
Licaonia, teritoriu ocupat de galii veniţi din Europa, care au invadat Macedonia, Grecia şi Asia Mică în
anul 279 î.C. După descrierea călătoriilor misionare din Fapte (cap. 13 şi 14; 16,1-6) Paul nu a vizitat
comunităţi creştine în nordul Galiţiei. În schimb a menţinut un contact destul de strâns cu localităţile
Antiohia, Derbe, Listra şi Iconiu din sudul provinciei romane; 2) acelaşi nume este atribuit provinciei
romane Galiţia înfiinţată în anul 24 î.C., care includea vechiul teritoriu al Galiţiei şi regiunile Pisidiei,
Pamfiliei şi o parte din Licaonia.
bUnele manuscrise omit: Cristos, altele adaugă: Isus.
c Termenul grec anathema se referă la un obiect consacrat lui Dumnezeu. Obiectul consacrat poate fi
oferit lui Dumnezeu sau distrus, în cazul în care nu mai este demn de Dumnezeu. Aici sfântul Paul îi
ameninţă pe creştinii care se lasă amăgiţi de predicatorii iudaizanţi cu excluderea de la împărăţia lui
Dumnezeu şi de la mântuire.
dLit.: sclav.
eCele mai vechi manuscrise omit: lui Dumnezeu.
fLit.: cu carne şi sânge.
care erau apostoli înaintea mea, am mers în Arabia, apoi m-am întors din nou la
Damasc.
18
Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalim să fac cunoştinţăg cu Chefa şi am rămas
la el timp de cincisprezece zile. 19 Dar nu am văzut pe nimeni altul dintre apostoli, în
afară de Iacob, fratele Domnuluih. 20 Ceea ce vă scriu, iată, [mărturisesc] înaintea lui
Dumnezeu, că este adevărati.
21
După aceea am mers în ţinuturile Siriei şi ale Ciliciei, 22 dar nu eram cunoscut la
faţă Bisericilor din Iudeea care sunt în Cristos. 23 Acestea auziseră numai: „Cel care ne
persecuta odinioară, acum vesteşte credinţa pe care căuta atunci să o distrugă”. 24 Şi îl
preamăreau pe Dumnezeu pentru mine.
Paul şi ceilalţi apostoli

2.1 Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim, împreună cu Barnaba,
după ce îl luasem cu mine şi pe Tit. 2 Am urcat în urma unei revelaţii şi le-am expus
evanghelia pe care o predic printre păgâni, în mod deosebit celor mai cu vază, ca nu
cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici Tit, care era cu mine, deşi era grec,
nu a fost obligat să fie circumcisj, 4 în ciuda fraţilor falşi infiltraţi care s-au strecurat ca
să ne spioneze libertatea, pe care o aveam în Cristos Isus, pentru a ne face sclavi. 5
Acestora nu ne-am supus nici măcar o clipă pentru ca adevărul evangheliei să rămână la
noi. 6 Iar cei care sunt mai de seamă, orice ar fi fost ei pe atunci, nu mă priveşte -
Dumnezeu nu se uită la faţa oamenilor - ei, cei mai de seamă, nu mi-au impus nimic. 7
Ba dimpotrivă, văzând că mi-a fost încredinţată evanghelia pentru cei necircumcişi,
după cum lui Petru [îi fusese încredinţată] pentru cei circumcişi, 8 căci cel care îl
constituise pe Petru pentru apostolatul celor circumcişi m-a constituit şi pe mine pentru
păgâni, 9 şi cunoscând harul care îmi fusese dat, Iacob, Chefa şi Ioan, care sunt
consideraţi coloane, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă a comuniunii ca noi să
mergem la păgâni, iar ei la cei circumcişi, 10 numai să ne aducem aminte de cei săraci,
ceea ce m-am şi străduit să fac.
Paul îl înfruntă pe Petru la Antiohia

11
Dar când a venit Chefa la Antiohia l-am înfruntat făţiş, căci era de condamnat. 12 De
fapt, înainte de a fi venit unii de la Iacob, stătea la masă cu păgâniik, dar când au venit
gTermenul grec historeuo indică în greaca elenistică acţiunea de vizitare şi observare a unui oraş,
monument sau, cum este aici, a face cunoştinţă cu cineva, a omagia pe cineva.
hEste greu de identificat acest personaj. Este distinct de Iacob al lui Zebedeu, fratele sfântului Ioan
Evanghelistul. Tradiţia patristică îl identifică cu Iacob al lui Alfeu, dar acest apostol este rar menţionat în
Noul Testament şi în primele scrieri creştine. Iacob, „fratele Domnului” (ruda, verişorul) este cunoscut în
special pentru rolul pe care l-a avut în conducerea Bisericii din Ierusalim, martirizat în anul 62. Tot lui i se
atribuie Scrisoarea sfântului apostol Iacob.
iLit.: nu mint.
jRelaţiile dintre evrei şi păgâni erau reglementate în Pentateuh, dar ele prezintă o viziune ideală,
imposibil de pus în practică. După experienţa exilului şi mai ales după persecuţia lui Antioh Epifanul
(167-164 a.C.) aceste relaţii cunosc o înăsprire. Fariseii extind legile purificării preoţilor la tot poporul.
Deja Esdra îi obligase pe evrei să-şi alunge soţiile de origine păgână, împreună cu copiii (Esd 10).
Tradiţia rabinică le considera pe femeile păgâne o sursă de contaminare pentru soţ, dar ea era favorabilă
femeilor evreice cu soţi păgâni. Copiii lor erau consideraţi evrei (cazul lui Tit).
kLegea lui Moise nu prevedea nimic cu privire la masa luată împreună cu păgânii. Dar tradiţia iudaică
este foarte rigoristă. După Cartea Jubileelor, Abraham i-ar fi interzis lui Iacob să mănânce cu păgânii, căci
„faptele lor sunt impure, căile lor sunt murdare...” (22,16). La fel scrisoarea lui Aristea evocă „codul
ei, s-a ferit şi a stat deoparte temându-se de cei circumcişi. 13 Împreună cu el au început
să se poarte cu ipocrizie şi ceilalţi iudei aşa încât şi Barnaba a fost ademenit de ipocrizia
lor. 14 Dar când am văzut că ei nu merg drept, după adevărul evangheliei, i-am spus lui
Chefa în faţa tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, te porţi ca un păgân şi nu trăieşti ca un
iudeu, cum îi poţi constrânge pe păgâni să trăiască asemenea iudeilor?
Învăţătura de bază a lui Paul

15
Noi suntem iudei din naştere şi nu păcătoşi dintre păgâni. 16 Ştiind că omul nu este
justificat din faptele Legii, ci doar prin credinţa în Isus Cristos, am crezut şi noi în Isus
Cristos ca să fim justificaţi prin credinţa în Cristos şi nu prin faptele Legii, pentru că
nimeni nu va fi justificat prin faptele Legii. 17 Dar dacă, noi, căutând să fim justificaţi în
Cristos, am fi găsiţi la rândul nostru păcătoşi ca şi alţii, oare devine Cristos slujitorul
păcatului? Nicidecum! 18 Căci dacă reclădesc ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine
însumi ca unul care încalcă Legea.19 De fapt, prin Lege, eu am murit pentru Lege ca să
trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos. 20 Aşadar nu mai trăiesc
eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în
Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine. 21 Eu nu resping harul lui
Dumnezeu. Dar dacă justificarea vine prin Lege, atunci, în zadar a murit Cristos.
II. PARTEA DOCTRINARĂ
Justificarea prin credinţă

3.1 O, galateni fără minte! Cine v-a vrăjit pe voi, înaintea ochilor cărora a fost prezentat
Cristos răstignit? 2 Numai aceasta vreau să ştiu de la voi: aţi primit Duhul din faptele
Legii sau din ascultarea credinţei? 3 Sunteţi atât de fără minte? După ce aţi început în
Duh, sfârşiţi acum în trup? 4 Aţi suferit atâtea în zadar? Dacă totuşi [a fost] în zadar!l 5
Aşadar cel care vă dăruieşte Duhul şi înfăptuieşte minuni printre voi [le face] datorită
faptelor Legii sau datorită ascultării credinţei?
6
Astfel Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s- a considerat aceasta ca justificare. 7 Să
ştiţi, deci, că fiii lui Abraham sunt cei din credinţă. 8 De altfel Scriptura, ştiind dinainte
că Dumnezeu [îi consideră] justificaţi pe păgâni datorită credinţei, i-a vestit dinainte lui
Abraham: în tine vor fi binecuvântate toate popoarele, 9 astfel încât cei ce sunt din
credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Abraham cel credincios.
10
Cei care se bazează pe faptele Legii sunt sub blestem, căci este scris: Blestemat să
fie oricine nu rămâne [fidel] tuturor celor scrise în Cartea Legii ca să le împlineascăm.
11
Pe de altă parte este clar că nimeni nu este justificat prin Lege înaintea lui Dumnezeu,
căci cel drept va trăi prin credinţă. 12 Însă Legea nu este din credinţă, ci cel care
împlineşte acestea va trăi în ele. 13 Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legiin
prescrierilor cu privire la puritate, fixat de legislator ca un zid de apărare împotriva contaminării”. Sunt
amintite prescrierile cu privire la alimente, băuturi, contacte.
lUltima parte a versetului este tradusă diferit în funcţie de insistenţa asupra tonului ameninţător sau de
îndemn. Lit.: Dacă într-adevăr chiar în zadar.
mArgumentul lui Paul în favoarea justificării prin credinţă şi nu prin împlinirea Legii lui Moise se bazează
pe dificultatea împlinirii tuturor prescrierilor Legii, amplificată mult de tradiţia iudaică.
nDupă Dt 21,23 cadavrul unui condamnat la moarte prin spânzurare trebuia să fie îngropat în aceeaşi zi
pentru a nu fi contaminată comunitatea de impuritatea prezenţei mortului. În acest caz blestemul avea
rolul de a urgenta îngroparea.
făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: Blestemat oricine este atârnat pe lemn», 14
pentru ca binecuvântarea lui Abraham pentru popoare să vină în Isus Cristos ca să
primim promisiuneao Duhului prin credinţă.
Legea şi promisiunea
15
Fraţilor, vorbesc ca un om: un testament convalidat, chiar al unui om, nimeni nu-l
poate anula sau modifica. 16 Or promisiunile i-au fost făcute lui Abraham şi
Descendentului său. Nu se zice „descendenţilor” ca şi cum ar fi fost mai mulţi, ci ca
pentru unul singur „şi Descendentului său”. Acesta este Cristos. 17 De fapt, asta vreau să
spun: Legea promulgată după patru sute treizeci de ani nu poate anula testamentul
convalidat de Dumnezeup aşa încât promisiunea să fie zădărnicită. 18 Căci dacă
moştenirea ar veni din Lege, nu ar mai veni din promisiune. Dar Dumnezeu i-a dat har
lui Abraham printr-o promisiune.
Rolul provizoriu al Legii

19
Atunci de ce este Legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor până când avea
să vină Descendentul, căruia i-a fost făcută promisiunea. Ea a fost dată prin îngeri, prin
mâna unui mijlocitorq. 20 Or nu este mijlocitor pentru unul singur, însă Dumnezeu este
unul.
21
Este deci Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeur? Nicidecum! Dacă ar fi
fost dată o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr justificarea ar veni din Lege. 22 Însă
Scriptura a închis toate sub păcat pentru ca promisiunea să fie dată celor care cred prin
credinţa în Isus Cristos.
Binefacerile credinţei
23
Înainte de a fi venit credinţa, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care
avea să se descopere, 24 astfel că Legea a fost pedagoguls nostru spre Cristos, ca să fim
justificaţi prin credinţă. 25 Dar de când a venit credinţa, nu mai suntem sub pedagog.
26
Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Cristos Isus. 27 Toţi câţi aţi fost
botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristost. 28 Aşadar nu mai este nici iudeu, nici grec,
oCâteva manuscrise vechi înlocuiesc: promisiunea cu: binecuvântarea.
pUnele manuscrise adaugă: în Cristos.
qTextele biblice referitoare la promulgarea Legii de pe Sinai (Ex 19, 9.16; 24,15; Dt 4,11; 5,22) nu
vorbesc despre prezenţa îngerilor. Dar tradiţia iudaică a interpretat fenomenele care au însoţit teofania
(foc, nor, întuneric, fulgere, tunete, grindină, etc.) drept o prezenţă a îngerilor. Existau şi tradiţii care
vorbeau despre un rol de mijlocire al îngerilor în promulgarea Legii. Servindu-se de aceste tradiţii, Paul
scoate în evidenţă inferioritatea Legii faţă de promisiunea care este rostită direct de către Dumnezeu.
Vorbind de un mijlocitor, este clară aici referinţa la Moise. În literatura apocrifă se exaltă acest rol al lui
Moise, ca şi meritele Israelului, singura naţiune care a acceptat toate clauzele Legii. Comentând textul din
Dt 33,2, Targumul Neofiti consideră că Dumnezeu s-ar fi adresat mai întâi vecinilor lui Israel. Dar fiii lui
Ismael, când au găsit scris „să nu furi”, au respins-o, etc. Lista naţiunilor ajunge în alte scrieri apocrife
până la 60. Dar Paul insistă asupra inferiorităţii şi ineficacităţii Legii în comparaţie cu promisiunea.
rO parte din manuscrisele cele mai vechi au în loc de: Dumnezeu, Cristos, altele omit: Dumnezeu.
sFigura pedagogului este binecunoscută lumii greco-romane. De cele mai multe ori pedagogii erau sclavi
educaţi, prezenţi mereu în casa stăpânului, asigurând educaţia copiilor. Plotin evocă situaţia paradoxală a
copilului liber, supus pedagogului sclav. Legea, ca de altfel şi pedagogul, este o etapă necesară în procesul
de maturizare spre Cristos.
tÎn Scriptură haina are un sens profund: protecţie a corpului împotriva intemperiilor, haina este şi un
semn al integrării într-o comunitate. Omul gol este fără apărare, „ca un sclav tras de funie”. Dar haina
unui om exprimă într-un fel şi personalitatea sa, face parte din eu-l său. Îmbrăcarea lui Cristos la botez are
nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. 29
Iar dacă voi sunteţi ai lui Cristos, atunci sunteţi descendenţa lui Abraham, moştenitori
după promisiune.
Fiii liberi ai lui Dumnezeu în Cristos

4.1 Eu însă spun: atât timp cât moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de
un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. 2 Însă este sub tutori şi administratori până la
timpul fixat de tată. 3 Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la
început ale lumii. 4 Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe
Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, 5 ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub
Lege ca să primim înfierea. 6 Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul
Fiului său în inimile noastreu, care strigă: Abba, Tată! 7 Aşa încât nu mai eşti sclav, ci
fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeuv.
Situaţia actuală a galatenilor

8
Însă atunci când nu-l cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi sclavii celor care din firea lor
nu sunt dumnezei. 9 Dar acum, după ce l-aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine, după
ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum de vă mai întoarceţi din nou la învăţăturile de la
începutw, slabe şi sărace, cărora vreţi să le slujiţi din nou? 10 Voi ţineţi zile, luni,
anotimpuri şi ani. 11 Mă tem să nu fi ostenit în zadar pentru voi.
12
Vă rog, fraţilor, fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Voi nu m-aţi nedreptăţit cu
nimic. 13 Ştiţi că prima dată v-am vestit evanghelia prin slăbiciunea trupului, 14 şi totuşi
nu aţi arătat nici dispreţ şi nici dezgust faţă de trupul meu care [putea fi] pentru voi o
încercare, ba dimpotrivă m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Isus.
15
Unde este entuziasmul vostru? Vă mărturisesc că dacă era posibil v-aţi fi scos şi ochii
şi mi i-aţi fi dat. 16 Am devenit oare duşmanul vostru pentru că v-am spus adevărul? 17
Aceia sunt ataşaţi de voi, dar nu cu intenţie bună, ci vor să vă separe de noi ca să vă
ataşaţi de ei. 18 De fapt, dacă intenţia este bună, este bine să fie un ataşament,
întotdeauna şi nu numai când sunt eu la voi, 19 copiii mei, pentru care îndur din nou
chinurile naşterii până când Cristos se va forma în voi. 20 Aş dori să fiu la voi acum şi
să-mi schimb tonul, căci sunt neliniştit în privinţa voastră.
Mărturia Scripturii: Agar şi Sara
21
Spuneţi-mi: voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu ascultaţi Legea? 22 Căci este scris că
Abraham a avut doi fii: unul din sclavă şi unul din femeia liberă. 23 Însă cel din sclavă
este născut după trup, pe când cel din femeia liberă, este prin promisiune. 24 Acestea sunt
alegorii. Căci ele sunt două testamente: unul de pe muntele Sinai, care a născut sclavie.
Aceasta este Agar. 25 Dar Agar este muntele Sinai în Arabia şi corespunde Ierusalimului
o importanţă comunitară şi personală: comunitară, asigurând unitatea comunităţii; personală, renunţând la
omul vechi şi la poftele sale.
uMulte manuscrise au: voastre.
vCâteva manuscrise vechi au: moştenitor al lui Dumnezeu; altele: moştenitor al lui Dumnezeu prin
Cristos; altele: moştenitor prin Dumnezeu în Cristos.
wTermenul grec stoicheia este luat aici în sensul cel mai simplu: învăţătura elementară, abc-ul unei
doctrine. Pentru a scoate mai bine în evidenţă caracterul elementar şi inferior al doctrinei iudaizanţilor,
Paul menţionează câteva practici păgâne: atenţia exagerată dată calendarului îl face pe om sclav al
forţelor naturii şi al fiinţelor supranaturale (îngeri pentru evrei, zei pentru greci) şi-l abat pe om de la
credinţa în Cristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Este atestată la Qumran mentalitatea că
prin respectarea calendarului „revelat” se ţine calendarul ceresc, cultul terestru fiind sincronic cu slujirea
îngerilor în cer.
de acum, care este în sclavie, împreună cu copiii săi. 26 Însă Ierusalimul de susx este liber
şi este mama noastră. 27 Căci este scris:
Bucură- te tu care eşti sterilă şi care nu naşti,
chiuie de bucurie şi strigă,
tu care nu simţi durerile naşterii,
căci mai mulţi copii are cea părăsită
decât cea care are bărbat.
28
Dar, voiy fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi fii ai promisiunii. 29 Însă şi atunci cel care este
născut după trup, îl persecuta pe cel [născut] după duh ca şi acumz. 30 Dar ce zice
Scriptura: Alung- o pe servitoare şi pe fiul ei, căci fiul servitoarei nu va fi moştenitor
împreună cu fiul celei libere. 31 De aceea fraţilor noi nu suntem copiii servitoarei, ci ai
celei libere.
III. PARTEA MORALĂ
Libertatea creştină
5.1 Pentru libertate ne-a eliberat Cristos. Aşadar rămâneţi tari şi nu luaţi din nou jugul
sclavieia.
2
Iată, eu, Paul, vă spun că dacă primiţi circumcizia, Cristos nu vă foloseşte la nimic. 3
Din nou mărturisesc înaintea oricărui om care primeşte circumcizia că este necesar să
împlinească toată Legea. 4 Voi, care voiţi să fiţi justificaţi prin Lege, v-aţi separat de
Cristos, aţi căzut din har. 5 Căci în Duh, noi aşteptăm din credinţă speranţa justificării. 6
Pentru că în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu foloseşte la nimic, ci
doar credinţa care lucrează prin iubire.
7
Voi alergaţi bine. Cine v-a împiedicat să ascultaţi de adevăr? 8 Acest îndemn nu este
de la cel care vă cheamă. 9 Puţin aluat face să dospească întreaga frământătură. 10 Eu am
convingerea în Domnul cu privire la voi că nu gândiţi altfel, dar cel care vă tulbură,
oricine ar fi el, va suporta condamnarea. 11 Dar dacă eu, fraţilor, aş mai predica
circumcizia, de ce aş mai fi persecutat? Atunci scandalul crucii a fost anulat. 12 Cei care
vă tulbură mai bine să se mutileze de totb.
xContrastul dintre Ierusalimul pământesc şi cel ceresc este o temă frecventă în literatura apocaliptică.
Ierusalimul ceresc ar fi fost creat încă de la început. Adam l-ar fi văzut înainte de păcat, la fel ca şi
Abraham şi Moise. El va coborî pe pământ în timpurile de pe urmă fiind descris ca cetatea-mireasă ( Ap
21), mama tuturor credincioşilor. Sfântul Paul identifică Ierusalimul de sus cu Biserica-mamă care naşte
prin botez noi fii. Aceştia se bucură de libertate în Duhul Sfânt.
yDestul de atestată în manuscrise este varianta: noi, fraţilor... suntem.
zDupă relatarea din Gen 16 şi 21 nu ar fi fost vreun conflict între Ismael şi Isaac. Totuşi rabinii au
încercat să-şi explice motivul alungării sclavei Agar şi a fiului ei de către Abraham. Interpretând textul din
Gen 21,9-10. Targumul Neofiti consideră că Ismael ar fi căzut în idolatrie fiind un pericol şi pentru Isaac.
Alte interpretări consideră că Ismael, fiind un bun arcaş (Gen 21,10), l-ar fi ameninţat pe Isaac. Astfel
Sara ar fi intervenit pentru a-şi salva copilul. Acest presupus conflict este folosit de Paul pentru a-i descrie
pe cei ce-l persecutau şi căutau să-i ademenească pe creştini: iudaizanţii. Îi consideră pe evrei „născuţi
după trup” asemeni lui Ismael, copil al cărnii, din sclava Agar; în schimb creştinii, „născuţi după duh”,
sunt ca Isaac, născut din părinţi în vârstă, deci prin puterea Duhului dătător de viaţă.
aDupă unele manuscrise, prima propoziţie a v. 1 s-ar include la 4,31b. Argumentul lui Paul se bazează pe
o practică cunoscută în tradiţia ebraică: un sclav putea fi răscumpărat pentru a fi sclav la noul stăpân sau
pentru a fi liber. Dar Cristos nu ne-a răscumpărat ca să schimbăm o sclavie cu alta, ci pentru a ne dărui
libertatea fiilor lui Dumnezeu.
bIronia lui Paul se bazează şi pe Dt 23,1 după care eunucii erau excluşi de la adunarea fiilor lui Israel.
13
Voi însă, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai ca această libertate să nu fie
ocazie pentru [a sluji] trupului, ci slujiţi-vă prin iubire, unii pe alţii. 14 Căci toată Legea
este împlinită într-o singură poruncă: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 15
Dar dacă voi vă muşcaţi şi vă mâncaţi între voi, aveţi grijă să nu vă nimiciţi unii pe alţii.
Duhul şi trupul
16
Aşadar vă spun: umblaţi în duh şi nu împliniţi poftele trupului. 17 Căci trupul
doreşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupuluic: acestea se împotrivesc unul
altuia aşa încât nu puteţi face tot ceea ce voiţi. 18 Căci dacă sunteţi conduşi de Duh, nu
mai sunteţi sub Lege. 19 De altfel, faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt:
desfrânarea, necurăţia, libertinajul, 20 idolatria, vrăjitoria, duşmăniile, cearta, gelozia,
mâniile, ambiţiile, discordiile, dezbinările, 21 invidiiled, beţiile, orgiile, şi cele
asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, aşa cum v-am mai spus, că cei care
practică astfel de fapte, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22
În schimb rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunăvoinţa,
bunătatea, fidelitatea, 23 blândeţea, cumpătarea. Împotriva faptelor de acest fel nu există
Lege. 24 Căci cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile
şi poftele.
25
Dacă trăim prin Duh, să ne şi purtăm potrivit Duhului. 26 Să nu fim căutători de
mărire deşartă, provocându-ne unii pe alţii şi invidiindu-ne între noi.
Viaţa comunitară după legea Duhului

1
6. Fraţilor, dacă un om a căzut într-o greşeală, voi cei spirituali corectaţi-l în duhul
blândeţii. Dar tu fii atent la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. 2 Purtaţi-vă unii altora
povara şi astfel veţi împlini legea lui Cristos. 3 Dacă cineva se consideră a fi ceva, fără
să fie, se înşală pe sine însuşi. 4 Fiecare să-şi cerceteze fapta şi atunci va găsi motiv de
laudă numai faţă de sine şi nu faţă de alţii 5 căci fiecare îşi va purta povara.
6
Cel care este instruit în cuvânt să-i facă parte de toate bunurile şi celui care îl
instruieşte. 7 Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu permite să fie luat în râs, căci ceea ce
seamănă omul aceea va şi culege. 8 Cine seamănă în trup, va culege din trup putrezire;
dar cine seamănă în Duh, va culege din Duh viaţa cea veşnică. 9 Să nu ne lăsăm obosiţi
de a face binele, căci la timpul potrivit vom culege, dacă nu ne vom lenevi. 10 Aşadar,
acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă.
IV. EPILOG
cOpoziţia trup-duh pe care o întâlnim în Scrisorile sfântului apostol Paul către Romani şi către Galateni
nu este de tip ontologic, ci moral.
Termenul sarx (lit.: carne) are la sfântul Paul sensul de „om”, omul văzut în realitatea sa limitată, dar
nu în mod necesar negativă. Aici, însă, termenul capătă un sens religios negativ: este omul limitat care, în
egoismul său, se consideră absolut. Eu-l omului-trup devine un idol şi astfel omul devine propriul său
sclav. Vedem în „faptele trupului” enumerate în v. 19-21 egoismul propriu ridicat la nivel de sistem, care
nu intră în perspectiva escatologică a împărăţiei.
Termenul pneuma („duh”) indică o putere de origine divină dăruită trupului. În calitate de fiu al lui
Dumnezeu, liber, creştinul este călăuzit de Duhul Sfânt. Spre deosebire de „faptele trupului”, care sunt un
produs, „opera cărnii”, efectul unei cauzalităţi mecanice, „roadele duhului” (v. 22-23) sunt ca un punct de
sosire a activităţii însufleţite de Duhul Sfânt prin cooperarea liberă a creştinului: primul rod este iubirea
care caracterizează toată viaţa creştină prelungindu-se într-un cortegiu de atitudini şi valori care
împodobesc existenţa.
dMulte manuscrise importante adaugă: crimele.
Salutul final
11
Priviţi cu ce litere v-am scris, cu propria mea mână. 12 Cei care vor să facă impresie
în privinţa trupului vă obligă pe voi să vă circumcideţi, numai ca să nu fie persecutaţi
pentru crucea lui Cristos, 13 căci nici ei care sunt circumcişi nu ţin Legea, ci vor ca să fiţi
circumcişi pentru ca ei să se laude în trupul vostru. 14 Însă, în ce mă priveşte, departe de
mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin
care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume. 15 Căci nici circumcizia nici
necircumcizia nu valorează ceva, ci numai noua creatură. 16 Şi tuturor celor care vor
urma acest îndemn şi întregului Israel al lui Dumnezeu pace şi îndurare. 17 De acum
încolo nimeni să nu-mi facă supărări, căci eu port în trupul meu semnelee lui Isus.
18
Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin.
eLit.: stigmate. Termenul este cunoscut în epoca Noului Testament ca un semn imprimat cu fierul înroşit
pe pielea vitelor sau a sclavilor, indicându-se astfel apartenenţa. Nu există suficiente dovezi că Paul ar fi
avut stigmatele Domnului (urmele răstignirii pe cruce). Cei mai mulţi exegeţi înţeleg expresia în relaţie cu
suferinţele morale şi fizice pe care Paul le-a îndurat în apostolat şi care pot fi considerate „un semn” al
apartenenţei sale definitive la Cristos.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Efeseni
CĂTRE EFESENI
INTRODUCERE
Autorul - Faptul că în câteva manuscrise vechi importante lipseşte indicarea
destinatarului ca şi modificarea de ton faţă de celelalte scrisori i-a determinat pe unii
exegeţi să considere ca autor al scrisorii un discipol al sfântului Paul. Dar tradiţia
creştină, conţinutul tematic şi modul de argumentare asemănător celorlalte scrisori ale
sfântului Paul, dovedesc apartenenţa acestei scrisori la cele pauline.
Forma şi stilul - Caracteristic acestei scrisori este stilul: abundenţa sinonimelor şi a
semitismelor, lungimea frazelor, sintaxa supraîncărcată, înlănţuiri de complemente şi
participii, multe intercalări şi repetiţii.
Scopul şi destinatarii - Comunitatea creştină din Efes a fost întemeiată de sfântul
Paul în cea de-a doua şi de-a treia călătorie misionară, Apostolul locuind aici vreo 3 ani
(Fap 18,19-21; 19,1-20,1). Fiind în închisoare la Roma, sfântul Paul află veşti prin
Epafras şi Onesim despre noile situaţii din comunităţile Asiei Mici şi le scrie pentru a le
atrage atenţia asupra pericolului recăderii în mentalitatea păgână preocupată de religia
misterelor, elemente cosmice, fiinţe îngereşti.
Structura - Introducerea (1,1-2) este clasică. Este menţionat autorul şi destinatarii.
Urmează un imn de laudă adresat lui Dumnezeu pentru alegerea, eliberarea, darul
cunoaşterii şi unitatea întregului univers sub un singur cap, care este Cristos (1,3-14).
Apostolul îşi continuă rugăciunea cerându-i lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, să-l
ilumineze pentru a înţelege domnia lui Cristos asupra oricărei puteri (1,15-23).
Mântuirea, atât a iudeilor cât şi a păgânilor, se realizează prin învierea lui Cristos şi prin
harul său (2,1-10). Cristos, „pacea noastră” i-a reconciliat pe toţi şi a format Biserica
(2,11-22). În continuare, Apostolul se prezintă ca „prizonier al lui Cristos” pe care
Dumnezeu l-a ales prin harul său pentru a-şi realiza planul revelat apostolilor şi
profeţilor, adică unirea dintre iudei şi păgâni. Reconcilierea lumii este legată de
dărâmarea zidului care-l izolează pe Israel de celelalte naţiuni (3,1-21). După aceste
consideraţii dogmatice, Apostolul dă o serie de recomandări pentru viaţa creştinilor: să
construiască trupul lui Cristos în unitate şi în diversitatea darurilor (4,1-16); să
construiască o viaţă nouă prin dezbrăcarea de omul cel vechi şi îmbrăcarea în omul cel
nou (4,17-31); să fie fii ai luminii renunţând la comportamentul trecut (4,32-5-20); să
stabilească în familie raporturi noi, bazate pe supunere şi iubire (5,21-6,9); să poarte cu
curaj lupta credinţei (6,10-20). După câteva informaţii cu caracter personal (6,21-22),
urmează salutul final (6,23-24).
Locul şi data - Tradiţia creştină primară este unanimă în a considera Roma ca loc al
redactării scrisorii de către sfântul Paul, în timpul primei detenţii, între 61-63. Mai
recent, unii exegeţi au susţinut teoria redactării scrisorii la Cezareea.
Teologia - Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni conţine sinteza cea mai
vastă a învăţăturii sfântului Paul. Este dezvoltată în forma cea mai sistematică şi
completă tema suveranităţii universale a lui Cristos abolind distincţia dintre evrei şi
păgâni pentru a se crea un unic popor al lui Dumnezeu, Biserica, trupul lui Cristos, ca o
realitate profund unitară: un trup în care Cristos este capul, un templu care îl are drept
piatră unghiulară pe Cristos şi este construit pe temelia apostolilor, a profeţilor şi a
învăţătorilor, o Mireasă iubită şi sfinţită de Cristos. Dacă în scrisorile anterioare Biserica
era prezentată mai mult ca formată din comunităţi locale, aici Biserica este o realitate
universală care, deşi marcată de timp, tinde spre veşnicie, spre plinătatea lui Cristos.
CĂTRE EFESENI
I. PROLOG
Adresa
1.1 Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în
Efesa şi care cred în Cristos Isus: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la
Domnul Isus Cristos.
II. PARTEA DOCTRINARĂ

REVELAREA MISTERULUI LUI CRISTOS ÎN BISERICĂ
Imn de mulţumire
3
Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a
binecuvântat cu orice fel de binecuvântare spirituală în cele cereştib, în Cristos, 4 întrucât
ne-a ales în el mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui.
În iubirec 5 el ne-a rânduit de mai înainte spre înfiere, prin Isus Cristos, după planul
binevoitor al voinţei sale 6 spre lauda gloriei harului său cu care ne-a copleşit în [Fiul]
său preaiubit. 7 În el avem răscumpărarea prin sângele său, iertarea păcatelor după
bogăţia harului său 8 pe care l-a revărsat cu prisosinţă asupra noastră în toată
înţelepciunea şi priceperea. 9 El ne-a făcut cunoscut misterul voinţei sale după planul
binevoitor pe care l-a hotărât de mai înainte în el 10 ca să-l aducă la îndeplinire la
împlinirea timpurilor: [şi anume] să fie reunited toate lucrurile cele din cer şi cele de pe
pământ sub un singur cap, Cristos. În el, 11 în care am fost chemaţi, am fost rânduiţi de
mai înainte după planul aceluia care lucrează toate după hotărârea voinţei sale, 12 ca noi
care mai dinainte am sperat în Cristos să fim spre lauda gloriei sale. 13 În el, şi voi,
ascultând cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre în care aţi crezut, aţi fost
însemnaţi cu sigiliul în Duhul Sfânt, cel promis. 14 El este arvuna moştenirii noastre până
la răscumpărarea celor pe care i-a dobândit spre lauda gloriei sale.
Elogiul şi rugăciunea lui Paul pentru efeseni

15
De aceea şi eu, auzind de credinţa voastră în Domnul Isus şi de iubirea pe care o
aveţi faţă de toţi sfinţii, 16 nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintindu-vă în
rugăciunile mele, 17 pentru ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl gloriei, să
vă dea Duhul înţelepciunii şi al descoperirii, ca să-l cunoaşteţi pe deplin, 18
luminându-vă ochii inimii voastre ca să cunoaşteţi care este speranţa chemării sale, care
este bogăţia gloriei moştenirii sale între cei sfinţi 19 şi care este imensa măreţie a puterii
aCâteva manuscrise importante, omit: în Efes.

bTermenul grec epuranios nu indică o zonă în spaţiu, ci o sublimitate calitativă ce depăşeşte „cerescul”
(epi + uranos).
cMulte traduceri adaugă expresia: în iubire la propoziţia precedentă, caz în care s-ar indica iubirea
umană. Traducerile moderne preferă să lege expresia de v. 5, indicând iubirea divină.
dVerbul grec ana + kephalaô se întâlneşte foarte rar şi este format din rădăcina kephal care înseamnă
„cap”, „şef” şi prefixul ana care indică o mişcare de jos în sus. Aici sensul este următorul: capul, Cristos,
asigură ordinea şi coerenţa întregului univers, supunând toate puterile ostile (1,20-21) şi realizând unirea
între evrei şi păgâni în unicul templu locuit de Duhul lui Dumnezeu (2,13-22).
sale faţă de noi, cei care credem după lucrarea tăriei puterii sale 20 pe care a înfăptuit-o
în Cristos, înviindu-l din morţi şi aşezându-l la dreapta sa în ceruri, 21 deasupra oricărui
principat şi oricărei puteri, stăpâniri şi domnii şi deasupra oricărui nume rostit nu numai
în lumea aceasta, dar şi în aceea care va veni. 22 Toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe
el l-a rânduit cap peste Biserica întreagă, 23 care este trupul său, plinătateae aceluia care
împlineşte toate în toţi.
Convertirea păgânilor
2.1 Voif eraţi morţi din cauza greşelilor şi a păcatelor voastre, 2 în care umblaţi odinioară
după mentalitatea lumii acesteia, după stăpânitorul puterii văzduhuluig, a duhului care
lucrează acum în fiii neascultării. 3 Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele
trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor şi eram şi noi din fire fii ai
mâniei, ca şi ceilalţi. 4 Însă Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu
care ne-a iubit, 5 pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă
împreună cu Cristos - prin har aţi fost mântuiţi - 6 ne-a înviat şi ne-a aşezat în ceruri în
Cristos Isus, 7 ca să arate în veacurile viitoare măreţia bogăţiei harului său prin bunătatea
[pe care a avut-o] faţă de noi în Cristos Isus. 8 Căci prin har aţi fost mântuiţi datorită
credinţei şi aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, 9 nu prin fapte, ca să nu se
laude nimeni. 10 Dar noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune
pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să trăim în ele.
Păgânii şi evreii uniţi în Cristos

11
De aceea, amintiţi-vă că voi odinioară eraţi păgâni după trup, numiţi
„necircumcişi” de cei care se numesc „circumcişi” în trup de mână omenească, 12 căci
eraţi în timpul acela fără Cristos, lipsiţi de cetăţenia lui Israel, străini de alianţele
promisiunii, fără să aveţi speranţă şi fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Cristos
Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
14
Căci el este pacea noastră, cel care a făcut din două una şi a dărâmat zidul
despărţitor, desfiinţând în trupul său ura, 15 legea poruncilor cu prescrierile ei, pentru ca
pe cei doi să-i întemeieze într-un singur om nou, făcând pace, 16 şi să-i împace pe
amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea prin care a nimicit ura. 17 Venind,
el a vestit pacea pentru voi care eraţi departe şi pacea pentru cei care erau aproape, 18
căci prin el amândoi avem intrare deschisă într-un singur Duh la Tatăl. 19 Aşadar voi nu
mai sunteţi străini şi nici oaspeţi, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai
lui Dumnezeu, 20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind
Cristos Isus. 21 În el toată construcţia, ca un ansamblu armonios, se înalţă ca un templu
sfânt în Domnul, 22 în care şi voi sunteţi zidiţi ca să deveniţi o locuinţă a lui Dumnezeu
prin Duhul.
Paul, vestitor al misterului lui Cristos
eUltima parte a v. 23 este o apoziţie pentru Cristos-cap, din v. 22. Cristos glorificat în cer (v. 20) este
plerôma = plinătatea pe care o comunică Bisericii şi fiecărui membru al ei, până când toţi vor ajunge la
„înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos” (4,13).
fConstrucţia gramaticală este greu de interpretat. Propoziţia începe cu un acuzativ care are valoare de
subiect logic fără un verb activ. Acest lucru permite raportarea v. 1-2 atât la textul anterior cât şi la v. 5.
Din această cauză apar variante în traduceri.
gDupă mentalitatea timpului sfântului Paul, „puterile văzduhului” sunt duhurile rele localizate în zona
intermediară dintre cer şi pământ, care controlează „lumea întunericului” (6,12).
3. De aceea eu, Paul, [sunt] prizonierul lui Cristos Isus pentru voi, păgânii. 2 Poate aţi
1
auzit de slujirea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi: 3 prin revelaţie
mi-a fost făcut cunoscut misterul, după cum v-am scris eu cu puţin înainte, 4 de unde,
citind, puteţi cunoaşte cum înţeleg eu misterul lui Cristos, 5 care nu a fost cunoscut fiilor
oamenilor din celelalte generaţii, aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi
profeţi prin Duhul: 6 păgânii sunt împreună moştenitori, formează un singur trup şi sunt
împreună părtaşi ai promisiunii în Cristos Isus prin evanghelie, 7 al cărei slujitor am
devenit prin darul harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii
sale. 8 Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc
păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos 9 şi să le pun tuturorh în lumină care este
înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, creatorul a toate, 10 pentru ca să
fie făcut cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea
lui Dumnezeu, cea de multe feluri, 11 după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos
Isus Domnul nostru. 12 În el avem curajul să ne apropiem cu încredere [de Dumnezeu]
prin credinţa în el. 13 De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele
pentru voi: acestea sunt preamărirea voastră.
Rugăciune pentru cunoaşterea iubirii lui Cristos

14
De aceea îmi plec genunchiii înaintea Tatăluij, 15 de la care îşi trage numele orice
familiek în cer şi pe pământ, 16 ca să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi
întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, 17 aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre
prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, 18 să puteţi înţelege împreună cu toţi
sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea 19 şi să cunoaşteţi iubirea
fără de margini a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu.
20
Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să
gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, 21 lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos
Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor. Amin.
III. PARTEA MORALĂ
TRĂIREA MISTERULUI LUI CRISTOS ÎN BISERICĂ
Unitatea Bisericii în diversitatea carismelor

1
4. Aşadar, vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să vă comportaţi în mod vrednic de
chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare,
îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3 străduindu-vă să menţineţi unitatea Duhului în
legătura păcii. 4 Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o
hÎn câteva manuscrise importante lipseşte: tuturor.

iÎn mod obişnuit evreii se rugau în picioare, cu mâinile ridicate, semn că se considerau fii ai lui
Dumnezeu. Poziţia verticală, linia dreaptă ascendentă, însemna orientarea spre Iahve - Dumnezeul
Preaînalt (Ps 92,9; 93,4; 102,20). Rugăciunea în genunchi (ca şi prosternarea) se făcea numai în cazuri
excepţionale când cineva voia să-l implore mai insistent pe Dumnezeu.
jCâteva manuscrise adaugă: Domnului nostru Isus Cristos.
kÎn LXX, termenul patria indică „descendenţă, stirpe, clan, naţiune”. Aplicat la „familiile cereşti” ar
putea indica diferite categorii de duhuri îngereşti. Expresia este folosită de sfântul Paul şi are o nuanţă
polemică antignostică. Gnosticii susţineau că îngerii au fost creaţi de Demiurg (o creatură cu puteri
supranaturale), în timp ce, după expresia paulină, îngerii trebuie să recunoască paternitatea lui Dumnezeu,
creatorul lor.
singură speranţă, aceea a chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un
singur botez, 6 un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în
toţi.
7
Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos. 8 De aceea
[Scriptura] spune:
Ridicându- se în înălţime, a luat prizonieri.
A datl daruri oamenilor.
9
Dar ce înseamnă „s-a ridicat” dacă nu că a şi coborâtm în locurile cele mai de josn ale
pământului? 10 Cel care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat deasupra tuturor
cerurilor ca să împlinească toate.
11
Tot el i-a dat pe unii ca apostoli, pe alţii ca profeţi, pe alţii ca evanghelişti, pe alţii
ca păstori şi învăţători, 12 pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării slujirii spre
edificarea trupului lui Cristos 13 până când vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a
cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârşit, la măsura staturii plinătăţii lui
Cristos, 14 ca să nu mai fim copii, purtaţi de valuri şi duşi încoace şi încolo de orice vânt
al învăţăturii prin înşelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în a proiecta inducerea în
eroare. 15 Dimpotrivă, fideli adevărului în iubire, să creştem în toate pentru el, care este
capul, Cristos, 16 de la care tot trupul se leagă şi se îmbină prin orice încheietură, în
funcţie de menirea stabilită fiecărui mădular în parte, şi se realizează astfel creşterea
trupului spre edificarea sa în iubire.
De la „omul vechi” la „omul nou”

17
Aşadar, vă spun aceasta şi îl iau ca martor pe Domnul: să nu vă mai comportaţi
cum se comportă păgânii, în deşertăciunea minţii lor 18 având gândirea întunecată, străini
de viaţa lui Dumnezeu din cauza ignoranţei care este în ei, din cauza împietririi inimii
lor. 19 Pierzând bunul simţ, ei s-au dedat la desfrâu practicând cu nesaţ orice fel de
necurăţie. 20 Dar voi nu aşa l-aţi cunoscut pe Cristos. 21 Dacă l-aţi ascultat pe el şi aţi fost
învăţaţi în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsaţi-vă de purtarea de mai înainte, de
omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare. 23 Înnoiţi-vă spiritul minţii
voastre 24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, cel creat după [asemănarea lui] Dumnezeu în
dreptate şi în sfinţenia adevărului.
Reguli pentru viaţa cea nouă

25
De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul pentru că
suntem mădulare unii altora. 26 De vă mâniaţio, să nu păcătuiţi. Să nu apună soarele
peste mânia voastră! 27 Nu daţi ocaziep diavolului: 28 cel care fură, să nu mai fure, ci mai
lÎn perioada Noului Testament şi în literatura rabinică, acest psalm (recitat de evrei la Rusalii) evoca rolul
lui Moise care, urcându-se pe Sinai, a primit Legea ca să o dea poporului. Dar sfântul Paul aplică acest
text lui Cristos glorificat, care prin victoria asupra forţelor satanice, s-a înălţat la ceruri, dar coboară în
Biserică (asemenea Duhului Sfânt la Rusalii) pentru a-i comunica darurile sale, între care sfântul Paul le
scoate în relief pe cele ale ministeriilor.
mMulte manuscrise importante adaugă: mai întâi.
nExpresia nu se referă la locuinţa morţilor în care Cristos a coborât după moarte pentru a le duce vestea
mântuirii (1Pt 3,19), ci este coborârea şi prezenţa lui în Biserică.
oLit.: mâniaţi-vă, dar să nu păcătuiţi. Întrucât în sintaxa greacă un verb la imperativ are şi nuanţă
concesivă, multe traduceri folosesc o propoziţie condiţională.
pLit.: nu daţi loc.
degrabă să muncească cu mâinile saleq, făcând ceva bun ca să aibă din ce da celui lipsit.
29
Să nu iasă din gura voastră nici o vorbă rear, ci ceva bun, spre edificare, aşa cum
trebuie, ca să dea har celor ce ascultă. 30 Nu-l întristaţi pe Duhul cel Sfânt al lui
Dumnezeu cu al cărui sigiliu aţi fost însemnaţi pentru ziua răscumpărării voastre. 31 Să
fie stârpite dintre voi orice amărăciune, aprindere, mânie, răcnet, injurie şi orice răutate.
32
Dimpotrivă, fiţi buni unii faţă de alţii, înţelegători, iertându-vă unii pe alţii, aşa cum şi
Dumnezeu v-as iertat în Cristos.
5.1 Aşadar, fiţi imitatorii lui Dumnezeu ca nişte copii iubiţi 2 şi trăiţi în iubire după cum
şi Cristos ne-a iubit pe noit şi s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă şi jertfă de
bună mireasmă. 3 Cât despre desfrâu şi orice fel de necurăţie sau lăcomie de avere, nici
să nu se pomenească între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi, 4 nici vorbe obscene sau
necugetate, nici glume indecente, care nu se cuvin, ci mai degrabă rugăciuni de
mulţumire 5 pentru că, aceasta să o ştiţi, nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de
avere, care este idolatru, nu are moştenire în împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu.
6
Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale; căci din cauza acestora vine mânia lui
Dumnezeu asupra fiilor neascultării. 7 Aşadar să nu vă faceţi părtaşi cu ei. 8 Odinioară
eraţi întuneric, acum, însă, lumină în Domnul. Umblaţi ca nişte fii ai luminii, 9 căci rodul
luminiiu constă în toată bunătatea, dreptatea şi adevărul. 10 Urmăriţi ceea ce este plăcut
Domnului 11 şi nu luaţi parte la faptele fără rod ale întunericului, ci mai degrabă
denunţaţi-le, 12 căci este o ruşine chiar şi numai să se vorbească de faptele săvârşite de ei
în ascuns, 13 pe când toate cele denunţate sunt dezvăluite de lumină, 14 pentru că tot ce
este dezvăluit, este lumină. De aceea se spune:
Trezeşte-te, tu, care dormi,
şi ridică-te dintre cei morţi,
iar Cristos te va luminav.
15
Aşadar, aveţi multă grijăw cum vă purtaţi, nu ca nişte oameni fără minte, ci ca nişte
înţelepţi. 16 Folosiţi bine timpul favorabil, pentru că zilele sunt rele. 17 De aceea nu
deveniţi necugetaţi, ci [căutaţi] să înţelegeţi care este voinţa Domnului. 18 Nu vă îmbătaţi
cu vin în care este desfrânare, ci fiţi plini de Duhul. 19 Vorbind între voi în psalmi,
imnuri şi cântări sfintex, cântând şi intonând psalmi în inimile voastre pentru Domnul, 20
aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu Tatăl întotdeauna şi pentru toate în numele Domnului
nostru Isus Cristos.
Reguli pentru familia creştină: soţ - soţie
qManuscrisele prezintă variaţii: cu mâinile proprii, se omite: sale şi chiar: mâinile sale.
rAdjectivul folosit aici în limba greacă se referă mai întâi la „peştele stricat” (Mt 13,48) şi la fructele
putrezite.
sÎn câteva manuscrise vechi apare varianta: ne-a iertat.
tMulte manuscrise importante au: v-a iubit pe voi.
uCâteva manuscrise vechi au: duhului, probabil o acomodare după Gal 5,22.
vDupă părerea celor mai mulţi exegeţi, aceste versuri ar face parte dintr-un vechi imn baptismal care
prezintă starea de păcat ca un somn de moarte. Prin botez, credinciosul este asociat lui Cristos care se
ridică dintre cei morţi. La sfinţii părinţi apare des ideea de iluminare pentru a descrie botezul.
wÎn două manuscrise se adaugă: fraţilor.
xLit.: spirituale. Câteva manuscrise adaugă: cu bucurie, iar altele vechi omit: sfinte.
21
Fiţi supuşi unii altora în frica lui Cristos. 22 Femeile să se supunăy bărbaţilor lor ca
Domnului, 23 pentru că bărbatul este capul femeii aşa cum şi Cristos este capul Bisericii,
trupul său, al cărui mântuitor şi este. 24 Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi
femeile [să fie supuse] bărbaţilor lor în toate.
25
Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru
ea 26 pentru a o sfinţi, purificând-o prin baia apei în cuvânt 27 ca să şi-o prezinte sieşi ca o
Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă şi
neprihănită. 28 Tot aşa şi bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile lor ca pe trupul propriu.
Cine îşi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine. 29 Căci nimeni nu şi-a urât vreodată propriul
trup, dimpotrivă îl hrăneşte şi îl îngrijeşte aşa cum [face] Cristos pentru Biserică. 30 Căci
toţi suntem mădulare ale trupului său. 31 De aceea îşi va lăsa omul tatăl şi mama şi se va
uni cu soţia sa şi cei doi vor fi un singur trup. 32 Misterul acesta este mare: eu o spun cu
privire la Cristos şi la Biserică, 33 dar şi cu privire la voi: fiecare să-şi iubească soţia ca
pe sine însuşi, iar soţia să aibă respect faţă de bărbat.
Reguli pentru familia creştină: copii - părinţi

6.1 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în Domnulz, căci aşa este drept. 2 Cinsteşte pe tatăl
tău şi pe mama ta, aceasta este cea dintâi poruncă însoţită de o promisiune: 3 ca să-ţi fie
bine şi să trăieşti mult timp pe pământ.
4
Iar voi, părinţilor, să nu-i provocaţi pe copiii voştri la mânie, ci creşteţi-i în
disciplina şi învăţătura Domnului.
Reguli pentru servitori - stăpâni

5
Servitorilor, ascultaţi de stăpânii voştri după trup cu teamă şi respect în sinceritatea
inimii voastre, ca de Cristos, 6 nu dintr-o supunere de ochii lumii, ca cei care caută să
placă oamenilor, ci ca slujitori ai lui Cristos care împlinesc voinţa lui Dumnezeu din tot
sufletul. 7 Slujiţi cu voie bună ca Domnului şi nu oamenilor, 8 ştiind că fiecare, fie sclav
fie om liber, va primi răsplata de la Domnul pentru binele pe care îl face.
9
Iar voi stăpânilor, faceţi la fel faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că
Domnul, şi al lor şi al vostru, este în ceruri şi la el nu este părtinire.
Lupta spirituală
10
În rest, întăriţi-vă în Domnul şi în faţa puterii lui. 11 Îmbrăcaţi-vă cu armura lui
Dumnezeu ca să puteţi sta în picioare în faţa înşelătoriilor diavolului, 12 căci noi nu avem
o luptă împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a
întunericului, împotriva duhurilor răului care sunt în înălţimi. 13 De aceea luaţi armura
lui Dumnezeu ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi după ce veţi fi învins toate,
rămâneţi în picioare. 14 Aşadar staţi drepţi, încinşi la mijloc cu adevărul şi îmbrăcaţi cu
platoşa dreptăţii, 15 având încălţăminte în picioare, fiind gata pentru evanghelia păcii. 16
Să ţineţi întotdeauna scutul credinţei cu care veţi putea stingea săgeţile aprinse ale Celui
Rău. 17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia duhului care este cuvântul lui Dumnezeu. 18
Faceţi toate acestea în rugăciuni şi cereri în duh, în orice timp. Pentru aceasta fiţi
yÎn câteva manuscrise vechi lipseşte verbul, iar în altele apare imperativ: supuneţi-vă.
zUnele manuscrise importante omit: în Domnul.
aÎn antichitate scutul era confecţionat din două plăci de lemn, având pe partea interioară un înveliş de
pânză, iar pe partea exterioară înveliş de piele neprelucrată. Înainte de luptă soldatul îmbiba pielea
scutului cu apă şi astfel săgeţile aprinse se stingeau când intrau în scut.
vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi sfinţii, 19 şi pentru mine, ca să mi se dea
cuvântul care să-mi deschidă gura, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală misterul
evangheliei 20 pentru care am fost trimis, legat în lanţuri, ca să am curajul să vorbesc
despre ea aşa cum trebuie.
IV. EPILOG
Trimiterea lui Tihic la Efes

21
Ca să aflaţi apoi şi voi veşti despre mine şi ce fac, vă va informa despre toate Tihic,
fratele iubit şi slujitorul credincios în Domnul, 22 pe care l-am trimis la voi tocmai pentru
aceasta, ca să aflaţi veşti despre noi, ca să vă îmbărbăteze inimile.
Binecuvântarea finală
23
Pace fraţilor şi iubire cu credinţă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus
Cristos! 24 Harul să fie cu toţi cei care îl iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos cu o
iubire nepieritoare.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Filipeni

CĂTRE FILIPENI
INTRODUCERE
Autorul - Nimeni nu contestă faptul că această scrisoare este scrisă de sfântul Paul.
Chiar dacă apar probleme de întrerupere bruscă şi schimbare de tonalitate (3,1a; 4,2;
etc.), acestea se pot explica prin temperamentul energic al autorului sau prin faptul că
scrisoarea a fost dictată cu întreruperi.
Forma şi stilul - Tonul scrisorii este afectuos şi creează o atmosferă de mare
încredere şi reciprocitate. Frazele sunt lungi şi cu multe intercalări şi repetiţii.
Scopul şi destinatarii - Comunitatea creştină din Filipi este prima fondată de Paul în
Europa în timpul celei de a doua călătorii misionare (Fap 16,12-40). A mai fost vizitată
de două ori de sfântul Paul (Fap 20,1-2.3-6). Fiind în închisoare, la Roma, află veşti de
la Epafrodit şi Timotei despre noile situaţii din comunitatea din Filipi. Le scrie această
scrisoare pentru a-i încuraja în suferinţe şi persecuţii din partea păgânilor, pentru a le
atrage atenţia asupra pericolului propagandei iudaizanţilor, a sincretiştilor şi a celor care
negau autoritatea sa. Le mulţumeşte pentru darul trimis şi pentru delegaţii care îi slujesc
un timp. Îi îndeamnă la unitate şi la bucurie în Duhul Sfânt.
Structura - În introducere sfântul Paul îi salută pe creştinii din Filipi şi face o
rugăciune de mulţumire pentru participarea lor la evanghelie (1,1-11). Dă apoi o serie de
informaţii despre situaţia lui. Este în lanţuri la Roma, dar a putut vesti evanghelia, iar
exemplul lui i-a însufleţit pe fraţi. A întâlnit şi rezistenţa predicatorilor falşi, dar
important este ca evanghelia să fie predicată. Îşi exprimă apoi încrederea că situaţia lui
se va rezolva şi se va putea întoarce la Filipi (1,12-26). Urmează o serie de îndemnuri la
unitate, umilinţă şi fidelitate (1,27-2,18). Este deosebit de mişcător imnul cristologic în
care Apostolul îl propune pe Cristos ca model de umilinţă (2,5-11). În continuare
prezintă misiunea lui Timotei şi a lui Epafrodit, colaboratorii săi (2,19-30), apoi dă
diferite îndemnuri: evitarea iudaizanţilor şi a învăţăturilor greşite şi o mai mare ataşare
de Cristos, singurul care poate da mântuire; îi îndeamnă la perfecţiune şi la imitarea
exemplului său (3,1-4,1). După ce salută şi dă diferite recomandări câtorva creştini din
Filipi (4,2-3), sfântul Paul reia îndemnurile: având încredere în Cristos şi ţinând
învăţătura dată de Apostol, creştinii se vor putea bucura neîncetat de pace (4,4-9).
Mulţumind apoi filipenilor pentru ajutorul dat în mai multe rânduri (4,10-20), încheie cu
salutul său şi al colaboratorilor săi şi cu binecuvântarea finală (4,21-23).
Locul şi data - Tradiţia creştină primară este unanimă în a considera ca loc al
redactări scrisorii de către sfântul Paul la Roma între 61-63. Mai recent, unii exegeţi au
susţinut teoria redactării scrisorii la Efes, sau Cezareea.
Teologia - Reluând unele formule şi scheme catehetice, sfântul Paul dă îndemnuri
spirituale practice şi nu face un discurs teologic. Tema de fond este cea cristologică.
Pentru sfântul Paul izvorul puterii sale misionare este Cristos cu care se află într-o
relaţie vitală. Cristos îl întăreşte când trebuie să sufere (în lanţuri) pentru evanghelie.
Iubirea faţă de Cristos este atât de mare încât exclamă că pentru el a trăi este Cristos
(1,21). O sinteză a cristologiei dă în binecunoscutul imn despre Cristos (2,5-11). Drama
lui Cristos (pătimirea şi moartea) este ca o umilire, dar urmează gloria (învierea şi
înălţarea). Creştinii trebuie să imite nu doar aspecte externe, ci să aibă aceeaşi atitudine,
aceeaşi simţire ca a lui Cristos. Comuniunea cu Cristos nu este la Paul o autosugestie,
rodul unui entuziasm sau o exaltare de moment, ci o atitudine continuă. Prin imaginea
de pierdere-câştig îşi exprimă ataşamentul definitiv faţă de Cristos, de care nu vrea să
fie despărţit. O dată ce a primit harul cunoaşterii lui Cristos el poate privi înainte, chiar
dacă ştie că va urma moartea, fiind convins că aşa cum acum ia parte la suferinţele lui
Cristos la fel se va putea bucura de învierea lui (3,13-14). Cristos care semnează
destinul lui Paul trebuie să determine şi viaţa creştinilor, de vreme ce ei sunt cetăţeni ai
cerului şi-l aşteaptă pe Mântuitorul şi Domnul lor, Cristos, care „va schimba trupul
umilinţei făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (3,20-21).
O altă temă specifică scrisorii către Filipeni este tema bucuriei care nu este o emoţie
sau o dorinţă, ci un imperativ bazat pe un context teologic precis. Contactul cu Cristos
creează o apropiere escatologică care relativizează viaţa şi o umple de speranţă.
În privinţa escatologiei, sfântul Paul repropune filipenilor proiectul ideal de
comunitate care-şi găseşte coeziunea şi unitatea în iubirea cordială şi umilă, care
favorizează o multitudine de relaţii interpersonale care îşi au rădăcina şi modelul istoric
în persoana lui Isus Cristos (2,1-5). Comunitatea creştină trebuie să evite crizele din
interior provocate de tendinţele unora de a se închide în mod egoist, dar şi tendinţele de
a face carieră pornind de la rolurile pastorale şi carismatice, iar ostilităţii din ambientul
extern trebuie să-i opună integritatea şi perseverenţa spirituală. Pentru aceasta se impune
şi o deschidere culturală şi un umanism creştin care este receptiv la „toate cele
adevărate, toate cele demne, ... drepte, ... curate”, etc. (4,8).
CĂTRE FILIPENI
Destinatarii - salutul
1
1. Paul şi Timotei, slujitori ai lui Cristos Isus, către toţi sfinţii în Cristos Isus, care sunt
în Filipia, împreună cu episcopiib şi diaconii: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl
nostru şi de la Domnul Isus Cristos.
Rugăciune de mulţumire
pentru comunitatea din Filipi
3
Îi aduc mulţumire Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de voi, 4
totdeauna, în fiecare rugăciune a mea pentru voi toţi, rugăciune pe care o fac cu bucurie
5
pentru participarea voastră la evanghelie din prima zi şi până acum. 6 Sunt pe deplin
convins că cel care a început în voi această lucrare bună o va duce la îndeplinire până în
ziua lui Cristos Isus. 7 Ca atare este drept să cred aceasta despre voi toţi, pentru că vă am
în inima mea pe voi toţi care luaţi parte împreună cu mine la acelaşi har, atât în lanţuri
cât şi în apărarea şi întărirea evangheliei, 8 căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc
pe voi toţi cu aceleaşi sentimente ca ale lui Cristos Isus. 9 Şi pentru aceasta mă rog ca
iubirea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaştere şi discernământ în toate, 10
ca să distingeţi ceea ce este mai bun, aşa încât să fiţi curaţi şi neprihăniţi pentru ziua lui
Cristos, 11 plini de rodul dreptăţii care [se obţine] prin Isus Cristos spre gloria şi
preamărirea lui Dumnezeu.
Situaţia lui Paul

12
Vreau să ştiţi, fraţilor, că cele ce mi se întâmplă au venit mai degrabă în folosul
evangheliei, 13 aşa încât este clar pentru tot Pretoriul şi pentru toţi ceilalţi că lanţurile
mele sunt datorită lui Cristos, 14 şi, întăriţi în Domnul de lanţurile mele, cei mai mulţi
dintre fraţi au îndrăznit şi mai mult să predice cuvântulc fără frică.
15
Unii, ce-i drept, îl predică pe Cristos din invidie sau din duh de ceartă, pe când alţii
din bunăvoinţă. 16 Aceştia o fac din iubire, ştiind că eu stau aici pentru apărarea
evangheliei, 17 ceilalţi, însă, îl predică pe Cristos din gelozie, nu cu intenţii curate, ci cu
intenţia de a-mi mări necazul lanţurilor mele. 18 Dar ce importanţă are? Numai ca în
orice fel, fie din făţărnicie, fie cu sinceritate, Cristos să fie vestit. Şi pentru aceasta mă
bucur şi mă voi bucura, 19 căci ştiu că aceasta se va întoarce spre mântuirea mea prin
rugăciunea voastră şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20 potrivit cu aşteptarea şi
speranţa mea că nu voi fi făcut de ruşine în nimic, ci ca în mod public, acum ca şi
întotdeauna, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, 21 căci
pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig. 22 Dar dacă a trăi în trup îmi este
de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg. 23 Sunt constrâns de acestea două: am dorinţa
să mă despart [de viaţa aceasta] şi să fiu cu Cristos, şi aceasta ar fi cu mult mai bine. 24
aVezi n. Fap 16,16.

bÎn greaca clasică (de la Homer încoace) şi în LXX termenul episkopos indica divinitatea (Iob 20,29) care
veghea asupra unei ţări sau asupra unui popor. Acest titlu era dat şi celor care aveau o responsabilitate în
ierarhia statală: judecători, consilieri, trezorieri, conducători militari sau responsabilii religioşi ai unei
comunităţi, cum ar fi responsabilii de la templu (Num 4,16; 31,14; Jud 29,8). În documentele de la
Qumran „supraveghetorul” era un păstor sau tată spiritual al comunităţii. Pentru primii creştini
„episcopul” era conducătorul spiritual al comunităţii.
cMulte manuscrise importante adaugă: lui Dumnezeu.
Însă este mai de folos pentru voi să rămân în trup 25 şi, convins de aceasta, ştiu că voi
rămâne şi voi trăi cu voi toţi spre creşterea şi bucuria credinţei voastre, 26 ca prin
revenirea mea la voi să prisosească lauda voastră în Cristos Isus prin mined.
Fidelitatea faţă de evanghelie

27
Numai să vă purtaţi în chip vrednic de evanghelia lui Isus Cristos pentru că, fie că
voi veni la voi şi vă voi vedea, fie că voi rămâne departe şi voi auzi despre faptele
voastre, să rămâneţi într-un singur duh, luptând împreună, într-un cuget, pentru credinţa
evangheliei. 28 Nu vă lăsaţi înspăimântaţi întru nimic de adversarii voştri. Aceasta este
pentru ei un semn al pieirii, însă pentru voi, al mântuirii şi aceasta [vine] de la
Dumnezeu. 29 Căci datorită lui Cristos vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în el, dar
şi să suferiţi pentru el, 30 având de dus aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o în mine şi pe care
aţi auzit că o duc şi acum.
Îndemn la umilinţă
1
2. Deci dacă este o încurajare în Cristos, dacă este o stimulare a iubirii, dacă este o
comuniune în Duh, dacă este o simţire şi îndurare, 2 faceţi-mi bucuria deplină: să gândiţi
la fel, să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cugete. 3 Să nu faceţi nimic din
duh de ceartă sau din laudă deşartă, ci, cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai
presus de sine, 4 fără ca cineva dintre voi să caute numai ale sale, cif şi ale altora.
Imn cristologic
5
Să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isusj. 6 El, fiind din firek
g h i
Dumnezeu, nu a considerat un beneficiul propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, 7 ci s-a
dTextul grec este confuz, de aceea există două orientări în traducerile moderne: datorită mie să aveţi
motiv de a-l lăuda pe Cristos Isus sau să aveţi motiv să vă lăudaţi cu mine pentru ceea ce am făcut în
Cristos Isus.
eCâteva manuscrise importante au: acelaşi cuget.
fMulte manuscrise adaugă: fiecare.
gExpresia greacă en hymin poate însemna: „în voi” (în interiorul vostru) sau „între voi” (unii faţă de
alţii).
hO serie de manuscrise introduc propoziţia prin: căci, aşadar.
iVerbul froneuô descrie „atitudinea interioară”, „modul de a simţi şi de a gândi”, mentalitatea, logica,
proiectul spiritual.
jPropoziţia relativă este eliptică în greacă. Interpretarea ei cunoaşte mai multe direcţii: 1) aceeaşi
atitudine pe care a avut-o Cristos, el fiind modelul pentru relaţiile dintre membrii comunităţii; 2) acea
atitudine pe care creştinul o are faţă de Cristos, în sensul că totul este raportat la Isus Cristos, mântuitorul.
kExpresia morph The cunoaşte trei interpretări principale: 1) aspectul exterior (aparenţa, înfăţişarea,
forma); 2) condiţia (starea de glorie, caracteristică lui Dumnezeu); 3) firea (natura esenţială a lui
Dumnezeu). Deşi nu se poate susţine că sfântul Paul foloseşte aici sensul filozofic al termenului, pe baza
exegezei sfinţilor părinţi şi a majorităţii exegeţilor, considerăm că aici este descrisă natura divină a lui
Cristos din veşnicie, implicând şi starea de glorie.
lTermenul grec harpagmon apare numai aici în Biblie. În greaca clasică înseamnă „răpire”, „pradă”,
„cucerire prin violenţă”. Cu această nuanţă sfinţii părinţi descoperă aici o aluzie la Adam, care a încercat
cu orice preţ să răpească o prerogativă divină, să fie ca Dumnezeu. În contextul nostru „egalitatea lui Isus
cu Dumnezeu” nu poate constitui obiectul răpirii, deoarece el are această egalitate din veşnicie. În acest
sens este vorba de un privilegiu, beneficiu, avantaj pe care Cristos nu îl păstrează cu gelozie pentru sine,
ci acceptă misiunea de mântuire prin ascultare şi umilire (întrupare şi suferinţă, moartea pe cruce).
despuiat pe sine luând firea sclavuluin, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul
m
lui de a fi, a fost socotit ca un om. 8 S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la
moarte, şi încă moartea pe cruce.
9
Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numeleo care este mai presus de
orice nume, 10 pentru ca în numele lui Isus, să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri,
al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, 11 şi orice limbă să dea mărturie că Isus
Cristos este Domn spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.
Străduinţă pentru mântuire

12
De aceea, iubiţii mei, aşa cum aţi fost întotdeauna ascultători, nu numai în prezenţa
mea, ci cu atât mai mult, în absenţa mea, lucraţi la mântuirea voastră cu teamă şi
cutremur. 13 De fapt Dumnezeu este cel care lucrează în voi: el vă face şi să voiţi şi să
înfăptuiţip, după bunăvoinţa sa. 14 Toate să le faceţi fără murmurări şi fără discuţii 15 ca să
fiţi fără vină şi curaţiq, copii neprihăniţi ai lui Dumnezeu în mijlocul unei generaţii
perverse şi rătăcite între care voi apăreţi ca nişte luminători în lume. 16 Ţineţir cu tărie
cuvântul vieţii spre mândria mea în ziua lui Cristos, pentru că nu am alergat în zadar şi
nici nu m-am trudit degeaba. 17 Şi chiar de va trebui vărsat [sângele meu] peste jertfa şi
ofranda credinţei voastre, mă bucur şi mă bucur împreună cu voi toţi. 18 Şi tocmai de
aceea, bucuraţi-vă şi voi, bucuraţi-vă împreună cu mine.
Misiunea lui Timotei şi a lui Epafrodit

19
Am speranţa în Domnul Isus că îl voi trimite la voi curând pe Timotei ca să am şi
eu inima uşurată când voi primi veşti despre voi, 20 căci nu am pe nimeni atât de apropiat
sufleteşte care să se îngrijească cu atâta sinceritate de problemele voastre. 21 De fapt toţi
urmăresc propriile interese, nu cauza lui Isus Cristos. 22 Voi cunoaşteţi virtutea celui
încercats căci a slujit evanghelia împreună cu mine ca un copil alături de tatăl său. 23
Aşadar sper să-l trimit pe el îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în
privinţa mea. 24 Eu însă am încredere în Domnul că voi veni şi eu îndată.
25
Am considerat că este necesar să-l trimit la voi pe Epafrodit, fratele meu, cel care
lucrează şi luptă împreună cu mine, cel pe care voi l-aţi trimis ca să mă slujească la
nevoie, 26 căci îi era dort de voi toţi şi era trist deoarece voi aţi aflat că fusese bolnav. 27
Într-adevăr, a fost bolnav, aproape de moarte, însă Dumnezeu s-a îndurat de el şi nu
numai de el, ci şi de mine ca să nu am întristare peste întristare. 28 Aşadar, l-am trimis
mLit.: s-a golit, şi-a pierdut valoarea; a renunţat la un bun. Cristos nu a renunţat la firea, la natura sa
divină, ci numai la starea de glorie.
nIsus nu a luat numai un chip sau numai o înfăţişare exterioară de om, ci şi-a asumat natura, firea umană
(vezi n. k de la v. 6).
oCâteva manuscrise omit articolul substantivului: nume, de aceea unii traduc: un nume.
pLit.: Dumnezeu lucrează în voi şi vrerea şi înfăptuirea, după bunăvoinţa sa. Expresia paradoxală din
acest verset pune în lumină iniţiativa divină (verbul energein este folosit în Noul Testament numai pentru
a indica acţiunea atotputernică a lui Dumnezeu), dar nu anulează libertatea şi riscul din partea omului de a
refuza mântuirea. Dumnezeu dă energie voinţei şi acţiunii omului ca să împlinească „bunăvoinţa” sa, care
este planul său de mântuire.
qTermenul grec akeraios descrie calitatea vinului curat, nediluat, sau a metalului preţios fără impurităţi
sau aliaj.
rUnele traduceri consideră prima parte a v. 16 ca o continuare a frazei din v. 15, ca o explicaţie a modului
în care creştinii strălucesc în lume.
sVezi n. Rom 5,4.
tUnele manuscrise importante au: îi era dor să vă vadă.
mai repede ca să-l vedeţi şi să vă bucuraţi din nou, iar eu să fiu mai puţin întristat. 29
Primiţi-l, deci, în Domnul, cu toată bucuria şi cinstiţi-i pe unii ca aceştia, 30 căci pentru
lucrarea lui Cristosu a fost aproape de moarte, punându-şi viaţa în pericol pentru a
completa ceea ce nu puteaţi face voi pentru mine.
Adevărata cale a dreptăţii

3.1 În rest, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu mi-e greu să vă scriu aceleaşi
lucruri, iar vouă vă sunt spre întărirev.
2
Feriţi-vă de câiniw. Feriţi-vă de cei ce fac răul, feriţi-vă de cei scrijeliţix! 3 Căci noi
suntem cei circumcişi, cei care îi slujim lui Dumnezeu în Duh şi care ne lăudăm în
Cristos Isus şi nu ne punem încrederea în trup, 4 chiar dacă eu aş putea să-mi pun
încrederea şi în trup. Dacă un altul crede că-şi poate pune încrederea în trup, cu atât mai
mult eu, 5 circumcis în a opta zi; din poporul lui Israel, tribul lui Beniamin; evreu dintre
evrei; după Lege, fariseu; 6 după zel, prigonitor al Bisericii, iar în ce priveşte justificarea
care vine din Lege, fără cusur.
7
Dar cele care erau pentru mine un câştig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat
o pierdere, 8 ba mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparaţie cu
superioritatea cunoaşterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate şi
le consider gunoi ca să-l câştig pe Cristos 9 şi să mă aflu în el, fără a avea justificarea
mea proprie, care [vine] din Lege, ci pe aceea care vine din credinţa în Cristos,
justificarea ce vine de la Dumnezeu, bazată pe credinţă. 10 Pe el [vreau] să-l cunosc şi
puterea învierii lui şi să fiu cu el în moarte, 11 doar voi ajunge cumva la învierea din
morţi.
Îndemn la perfecţiune
12
Nu că aş fi dobândit deja aceastay sau aş fi ajuns la desăvârşire, dar mă străduiesc
s-o cuceresc, aşa cum am fost şi eu cucerit de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu nu consider că
l-aş fi cucerit, dar un singur lucru fac: uit cele din urma mea şi mă avânt către cele
dinainte. 14 Alerg spre scop, spre răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, în Cristos
Isus.
15
Aşadar toţi câţi suntem desăvârşiţi să avem acest gând şi dacă gândiţi ceva altfel,
Dumnezeu vă va revela şi aceasta. 16 Totuşi, de acolo de unde am ajuns, să continuăm în
acelaşi modz.
Imitarea Apostolului
uO serie de manuscrise au: lucrarea Domnului.

vEste evidentă schimbarea de tonalitate de la v. 2. Unii exegeţi au susţinut ideea că ar exista mai multe
scrisori către Filipeni:1) 1,1-3,1; 2) 3,2-4,1.8.9; 3) 4,10-20. Dacă ţinem cont de tehnica scrierii din timpul
sfântului Paul, am putea justifica schimbările survenite în text. La vremea aceea autorul dicta unui scrib
care nu putea să scrie mai mult de 70-80 de cuvinte pe oră (pentru Scrisoarea sfântului apostol Paul către
Filipeni 22-24 ore), fiind necesare mai multe pauze.
wEste singura dată când sfântul Paul foloseşte această invectivă, frecventă la evrei pentru a-i indica pe
păgâni. Câinele este considerat un animal impur datorită consumării cadavrelor şi a gunoaielor. Se face
aici aluzie nu atât la comportamentul sau defectele speciei canine, cât la impuritatea rituală care exclude
de la alianţa cu Dumnezeu. Sfântul Paul se referă aici la iudaizanţi care vor să impună cu forţa creştinilor
proveniţi din păgânism riturile Legii mozaice.
xSpre deosebire de termenul tehnic peritom care se referă la circumcizie, termenul katatom ia în râs
zelul iudaizanţilor în a impune circumcizia şi indică o incizie, mutilare interzisă de Legea lui Moise
pentru că este practică păgână (1Rg 18).
yCâteva manuscrise vechi adaugă aici: sau că aş fi fost deja justificat.
17
Fraţilor, fiţi imitatorii mei şi priviţi cu atenţie la aceia care se poartă după modelul
pe care îl aveţi în voi. 18 Căci, v-am spus de multe ori şi vă spun şi acum plângând: mulţi
se poartă ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor este pieirea, Dumnezeul lor este
pântecele, iar mărirea lor este în ruşinea lor, fiind frământaţi numai de cele pământeşti.
20
Însă patriaa noastră este în ceruri de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus
Cristos. 21 El va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei
sale prin puterea cu care este în stare să-şi supună toate.
4.1 Aşa încât, fraţii mei iubiţi şi doriţi, bucuria şi coroana mea, rămâneţi astfel statornici
în Domnul, iubiţii mei!
Ultimele recomandări
2
O rog pe Evodia şi o rog şi pe Syntyche să trăiască în bună înţelegere în Domnul. 3
Şi te rog şi pe tine cinstite Syzygosb să le ajuţi pe ele care au luptat împreună cu mine
pentru evanghelie şi împreună cu Clement şi ceilalţi colaboratori ai mei, ale căror nume
sunt în cartea vieţii.
4
Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! 5 Dragostea voastră să
fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. 6 Nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi
în orice împrejurare, cerând cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire, să fie prezentate
cererile voastre lui Dumnezeu. 7 Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire,
va păzi inimile şi gândurile voastre în Cristos Isus.
8
În rest, fraţilor, preocupaţi-vă de acestea: toate cele adevărate, toate cele demne,
toate cele drepte, toate cele curate, toate cele plăcute, toate cele vrednice de laudă, tot ce
e nobil, ce e drept, ce e curat, ce e vrednic de iubire, ce e vrednic de cinste, dacă ceva
este virtute sau onorabil, 9 ceea ce aţi învăţat şi primit, ce aţi auzit şi văzut la mine, aceea
să puneţi în practică. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Mulţumire pentru ajutorul primit

10
M-am bucurat mult în Domnul pentru că v-aţi putut arăta din nou ataşamentul faţă
de mine. Voi vă gândeaţi deja, dar vă lipsea ocazia. 11 Nu vă spun aceasta din cauza
lipsurilor mele, pentru că eu m-am învăţat să fiu mulţumit în orice împrejurare aş fi. 12
Ştiu şi să duc lipsă şi să am din prisos. În toate şi în orice împrejurare m-am învăţat şi să
fiu sătul şi să-mi fie foame, şi să am din prisos şi să trăiesc în lipsuri. 13 Toate le pot în
cel care mă întăreşte.
14
Totuşi aţi făcut bine că aţi luat parte la necazul meu. 15 Ştiţi şi voi, filipenilor, că la
începutul evangheliei, atunci când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu m-a
ajutat cu vreo donaţie în banic, decât numai voi. 16 Chiar şi atunci când eram în
Tesalonic, voi mi-aţi trimis o dată, chiar de două ori, cele de trebuinţă. 17 Nu că aş căuta
zConcizia textului paulin îi determina pe copişti să adauge tot felul de completări: să avem aceleaşi
sentimente; să acceptăm aceeaşi regulă; să folosim acelaşi dreptar, etc.
aTermenul grec politeuma este folosit pentru a indica o colonie sau o comunitate etnică ce se bucura de
aceleaşi drepturi ca şi cum ar fi în patria proprie, aşa cum erau comunităţile evreieşti din diaspora. Filipi
era o colonie romană în care s-au stabilit veteranii împăratului Octavian Augustus, fiind sub directa
protecţie a împăratului roman. Locuitorii dintr-o astfel de cetate aveau cetăţenia romană. Astfel termenul
grec va căpăta cu timpul sensul de cetăţenie.
bDeoarece acest colaborator al sfântul Paul nu este identificat, mulţi consideră că ar fi un nume comun:
„tovarăş de jug”.
cLit.: nici o Biserică nu a luat parte la un cont de a da şi de a primi. Expresia este o formulă tehnică
folosită în tranzacţii monetare pentru încasări şi plăţi.
darul vostru, dar caut rodul care face să sporească folosul vostru, 18 căci am de toate şi
îmi sunt de prisos. Am fost îndestulat când am primit prin Epafrodit ceea ce mi-aţi
trimis, ca o bună mireasmă, jertfă primită şi plăcută lui Dumnezeu. 19 Iar Dumnezeul
meu va avea grijă să suplinească orice trebuinţă a voastră după bogăţia măririi sale în
Cristos Isus. 20 Lui Dumnezeu şi Tatălui nostru să-i fie glorie în vecii vecilor. Amin.
Salutul final
21
Salutaţi-l pe fiecare sfânt în Cristos Isus. Pe voi vă salută fraţii care sunt cu mine. 22
Vă salută toţi sfinţii, dar mai ales cei din casa împăratuluid. 23 Harul Domnului Isus
Cristos să fie cu duhul vostrue.
dLit.: casa lui caesar. Expresia nu se referă la familia împăratului roman, ci la funcţionarii curţii
imperiale: soldaţi, sclavi, oameni liberi, etc. Este posibil ca unii dintre creştinii din colonia romană de la
Filipi să fi avut cunoştinţe la curtea imperială.
eMulte manuscrise adaugă: Amin.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Coloseni
CĂTRE COLOSENI
INTRODUCERE
Autorul - Tradiţia a atribuit scrisoarea de la început sfântului Paul. Particularităţile

lingvistice şi ideile originale în comparaţie cu celelalte scrisori pauline i-au făcut pe unii
exegeţi să pună la îndoială apartenenţa scrisorii. Este posibil ca sfântul Paul să fi
încredinţat redactarea scrisorii unui discipol (Timotei), iar aspectele stilistice şi de
limbaj se pot explica prin înaintarea în vârstă a Apostolului şi situaţia diferită.
Forma şi stilul - Tonul scrisorii este mai distant, frazele sunt eliptice, uneori confuze
sau cu greşeli, apar multe repetiţii şi sinonime şi câteva imnuri liturgice.
Scopul şi destinatarii - Comunitatea creştină din Colose înfiinţată de Epafras nu a
fost vizitată niciodată de sfântul Paul. Fiind în închisoare la Roma, află veşti prin
Epafras, Onesim şi Tihic despre noile situaţii din comunitatea din Colose şi le scrie
pentru a-şi exprima bucuria că ei au rămas statornici în credinţă, dar şi pentru a le atrage
atenţia asupra pericolului propagandei iudaizanţilor şi a celor care propagau învăţături
greşite bazate pe religia misterelor, elementele cosmice, fiinţe îngereşti.
Structura - Scrisoarea începe prin salutul Apostolului către destinatari. El îi
mulţumeşte lui Dumnezeu pentru fervoarea comunităţii (1,1-8) şi se roagă pentru
progresul constant în cunoaşterea lui Dumnezeu (1,9-11). În partea doctrinară, sfântul
Paul îi îndeamnă pe coloseni să-l laude pe Dumnezeu pentru măreţia răscumpărării
exprimată printr-un imn cristologic în care este pus în lumină primatul lui Cristos asupra
întregii creaţii (1,15-22). Misiunea Apostolului este legată de proclamarea regalităţii
universale a lui Cristos, fapt ce exclude orice învăţătură nouă (1,24-2,23). În partea
morală, sfântul Paul insistă asupra obligaţiilor care rezultă prin renaşterea în Cristos:
căutarea celor de sus; moartea omului vechi; viaţa comunitară (3,1-17), apoi dă sfaturi
practice membrilor familiei (3,18-4,1) şi ai comunităţii (4,2-6). Concluzia este formată
din informaţii personale, saluturi şi scurte învăţături (4,7-18).
Locul şi data - Scrisoarea datează din prima captivitate romană (între 61-63). Mai
recent, unii exegeţi au susţinut teoria redactării scrisorii la Efes sau Cezareea, iar alţii
consideră că a fost scrisă de un discipol după moartea sfântului Paul pe la anul 70.
Teologia - Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni se remarcă prin
cristologia specifică ce este însoţită de o soteriologie cosmologică. Cristos deţine
primatul în creaţie, pentru că totul a fost creat în el şi subzistă prin el, şi deţine primatul
în înviere pentru că prin moartea lui a reconciliat universul. El este plinătatea lui
Dumnezeu, capul Bisericii şi stăpânul tuturor forţelor cosmice. Perspectiva cosmică
legată de cea cristologică influenţează asupra conceptului de Biserică. Aceasta este
numită trupul lui Cristos şi este o reprezentare colectivă a mântuirii. În funcţie de
credinţa în puterea lui Dumnezeu care l-a înviat pe Cristos din morţi, creştinul şi
întreaga comunitate au înviat deja împreună cu Cristos.
Apostolul trebuie să vestească lumii misterul pe care l-a revelat Dumnezeu: Cristos.
Predicarea cuvântului şi învăţătura credinţei este o obligaţie ce revine şi fiecărui
membru din comunitate. Accentuând această angajare misionară colectivă, sfântul Paul
vede problema escatologică dintr-o perspectivă nouă. Timpul este interpretat ca o durată
care trebuie să aducă profit prin cucerirea obiectului speranţei şi al credinţei.
Prin Botez, creştinii sunt deja în starea de înviere, purtători ai unei vieţi noi,
aşteptând ca aceasta să se manifeste pe deplin.
CĂTRE COLOSENI
I. INTRODUCERE
Adresa
1.1 Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, 2 către
sfinţii din Colosea şi către fraţii credincioşi în Cristos, har vouă şi pace de la Dumnezeu,
Tatăl nostrub.
Mulţumire
3 c
Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, rugându-ne neîncetat
pentru voi 4 de când am auzit de credinţa voastră în Cristos Isus şi de iubirea pe care o
aveţi faţă de toţi sfinţii, 5 pentru speranţa păstrată în siguranţă pentru voi în ceruri şi
despre care aţi auzit de mai înainte în cuvântul adevărului evangheliei, 6 care a ajuns
până la voi şi care aduce rod şi se dezvoltă în toată lumea, aşa cum a fost şi la voi din
ziua aceea în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu în adevăr, 7 aşa cum aţi
învăţat de la Epafras, iubitul nostru colaborator. El este un slujitor credincios al lui
Cristos pentru void 8 şi ne-a vorbit despre iubirea voastră în Domnul.
Rugăciune
9
De aceea şi noi, din ziua în care am auzit, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să
cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voinţei lui şi de orice înţelepciune şi înţelegere
spirituală, 10 pentru ca astfel să umblaţi într-un mod vrednic de Domnul, ca să-i fiţi
plăcuţi în toate, prin orice faptă bună, aducând rod şi crescând în cunoaşterea lui
Dumnezeu, 11 ca să fiţi întăriţi cu toată puterea, după puterea gloriei lui, pentru a ajunge
la o statornicie desăvârşită şi îndelungă răbdare, cu bucurie 12 aducând mulţumire
Tatăluie care v-af învrednicit să aveţi parte la moştenirea sfinţilor în lumină. 13 El ne-a
eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutatg în împărăţia Fiului iubirii sale. 14
În el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.
II. PARTEA DOGMATICĂ
Imn în cinstea lui Cristos
aOraşul era situat pe valea râului Lycus, aproape de oraşele mai bine cunoscute Laodiceea şi Hierapolis
(17 km est de Laodiceea şi 20 km sud-est de Hierapolis). Se afla pe drumul comercial ce lega Efesul de
Golful Persic (175 km est de Efes). Era un cunoscut centru de prelucrare a lânii. Exista aici o comunitate
evreiască. Oraşul a fost distrus de cutremurul din 60-61. Nu a fost reconstruit ci a rămas o localitate
neînsemnată. Totuşi, în timpul domniei lui Antius Pius (138-161), localitatea este menţionată. Azi se află
nişte ruine.
bCâteva manuscrise vechi adaugă: şi cel al Domnului Isus Cristos.
cMulte manuscrise importante au: lui Dumnezeu şi Tatălui Domnului nostru Isus Cristos.
dMulte manuscrise importante înlocuiesc: pentru voi cu: în locul nostru.
eCâteva manuscrise vechi au: împreună cu Tatăl, alte câteva: Tatălui lui Cristos.
fMulte manuscrise au în loc de: v-a, ne-a.
gStrămutarea apare aici ca o „punere la adăpost, în siguranţă” în împărăţia bazată pe iubire.
15
El este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născuth din toată creaţia, 16 pentru că
prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie
tronuri, fie domnii, fie principate, fie puteri: toate au fost făcute prin el şi pentru el. 17 El
este mai înainte de toate şi toate subzistă în el. 18 Şi el este capul trupului, al Bisericii; el
este începutul, primul născut dintre cei morţi, ca să fie el cel dintâi în toate, 19 pentru că
în el i-a plăcut lui [Dumnezeu] să facă să locuiască toată plinătatea 20 şi prin el să
reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin eli, fie între cele
de pe pământ, fie între cele din ceruri.
Îndemn la statornicie în credinţă

21
Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi duşmani în mintea [voastră îndreptată spre]
fapte rele, 22 acum v-a reconciliat prin moartea în trupul său de carne ca să vă prezinte
înaintea lui sfinţi, neprihăniţi şi nevinovaţi, 23 numai dacă rămâneţi întemeiaţi şi tari în
credinţă şi neclintiţi în speranţa evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată la
toată creatura de sub cer şi căreia, eu, Paul, i-am devenit slujitor.
Misiunea lui Paul: vestirea misterului lui Cristos

24
Acum mă bucur în suferinţele mele pentru voi şi împlinesc ceea ce lipseşte
suferinţelor lui Cristosj în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica, 25 căreia i-am
devenit slujitor după misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să se
împlinească cuvântul lui Dumnezeu, 26 misterul ascuns de veacuri şi de generaţii, dar
acum descoperit sfinţilor săi, 27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este
bogăţia gloriei acestui mister între naţiuni, adică Cristos în voi, speranţa gloriei. 28 Pe el
îl vestim îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om în toată înţelepciunea, ca să
prezentăm pe orice om desăvârşit în Cristos. 29 Pentru aceasta muncesc şi mă lupt cu
puterea lui care lucrează în mine cu tărie.
2.1 Căci vreau ca voi să ştiţi ce luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru
toţi aceia care nu au văzut faţa mea în trup, 2 pentru ca inimile lor să fie consolate şi,
unite în iubire, să ajungă la toată bogăţia plinătăţii înţelegerii, ca să cunoască misterulk
lui Dumnezeu: Cristos, 3 în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale
cunoaşterii. 4 Vă spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte atrăgătoare. 5
hÎn istoria interpretării expresiei „primul născut” din acest text au fost propuse mai multe explicaţii: 1)
Expresia ar indica originea lui Cristos - „primul născut din Dumnezeu, înainte de orice creatură”; 2)
Începutul unei serii de creaturi (Arius); 3) Cristos întrupat cu titlu de excelenţă; 4) Cel preexistent, născut
din Dumnezeu din veşnicie; 5) Rolul lui Cristos în creaţie, fapt continuat de versetele următoare: prin
care şi pentru care au fost create. Trebuie menţionat că în context nu este vorba despre crearea Fiului, ci
de medierea lui Cristos în creaţie, suveranitatea lui absolută în creaţie şi în ordinea mântuirii.
iMulte manuscrise importante omit: prin el.
jMulte traduceri vechi, nerespectând ordinea cuvintelor din original, schimbau sensul versetului în mod
eronat: împlinesc în trupul meu ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos pentru trupul său, care este
Biserica. Cel care suferă aici, pentru Biserică, este Paul, care trebuie să continue misiunea de vestitor al
misterului lui Cristos. Este absurdă ideea că mântuirea realizată de Cristos nu ar fi completă, ori că noi am
putea completa suferinţele sale (toată epistola subliniază tocmai plenitudinea mântuirii).
kTermenul grec mysterion este folosit în greaca clasică pentru a indica riturile de iniţiere (misterele
Eleusine) legate de renaşterea vieţii după moartea din timpul iernii de la care se ajunge la speranţa unor
vremuri fericite. În LXX termenul indică secrete ale lui Dumnezeu cu privire la destinul omului. În
evanghelii indică tainele împărăţiei, iar în scrisorile pauline indică ansamblul planului lui Dumnezeu de
mântuire realizată prin prezenţa lui Cristos între noi, mister ce trebuie făcut cunoscut de apostoli.
De fapt, dacă sunt absent cu trupul, sunt prezent cu duhul între voi, bucurându-mă şi
văzând buna-rânduială a voastră şi tăria credinţei voastre în Cristos.
Plinătatea vieţii în Cristos

6
Aşadar, după cum l-aţi primit pe Cristos Isus Domnul, tot aşa să umblaţi în el, 7
înrădăcinaţi şi zidiţi în el, întăriţi în credinţă, aşa cum aţi fost învăţaţi, prisosindl în
mulţumire. 8 Aveţi grijă să nu vă subjuge cineva prin filozofiem şi speculaţii fără sens
după datina oamenilor, după principiile elementare ale lumii şi nu după Cristos. 9 În el
locuieşte toată plinătatea dumnezeirii trupeşte, 10 iar voi aţi fost copleşiţi de plinătate în
el, care este capul oricărui principat şi oricărei puterin. 11 Tot în el aţi fost circumcişi, dar
nu cu o circumcizie făcută de mână omenească, ci prin dezbrăcarea de trupul de carne,
prin circumcizia lui Cristos. 12 Înmormântaţi fiind împreună cu el prin botez, aţi şi fost
înviaţi prin credinţă împreună cu el, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, cel care l-a
înviat pe el din morţi. 13 Pe voi, care eraţi morţi pentru nelegiuirile şi necircumcizia
trupului vostru, v-a readus la viaţă împreună cu el, iertându-vă toate nelegiurile. 14 El a
şters documentul cu poruncile care erau împotriva voastră, şi l-a anulat, pironindu-l pe
cruce. 15 A despuiat principatele şi puterile şi le-a făcut de ocară în văzul tuturor, după ce
a triumfato asupra lor, prin el.
Avertisment asupra practicilor superstiţioase

16
Aşadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură, cu privire la
sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbătă. 17 Acestea sunt umbra celor ce vor veni, dar
trupul este al lui Cristos. 18 Nimeni să nu vă răpească premiul invocând ca pretext
umilinţa şi cultul îngerilor, bazându-se pe ceea cep a văzut, îngâmfat în zadar de
judecata lui trupească 19 şi rupt de capul de la care tot trupul, susţinut şi unit prin
încheieturi şi ligamente, primeşte creşterea lui Dumnezeu.
20
Dacă aţi murit împreună cu Cristos faţă de principiile elementare ale lumii, de ce vă
supuneţi unei reguli ca şi cum aţi trăi în lume: 21 nu bea, nu gusta, nu te atinge 22 de
lucrurile care toate sunt destinate distrugerii prin întrebuinţare, după poruncile şi
învăţăturile oamenilor? 23 Aceste reguli au în aparenţă un limbaj de înţelepciune prin
lCâteva manuscrise importante adaugă: în el.

mPe timpul sfântului Paul termenul de „filozofie” nu avea un sens negativ, ci indica acele învăţături care
doreau să explice originea şi destinul lumii; uneori atingând probleme teologice. Totuşi în acest verset
sfântul Paul are în vedere o ideologie contrară lui Dumnezeu care doreşte să explice numai prin
fenomenele naturii originea şi scopul omului.
nÎn lumea antică aştrii erau consideraţi ca având suflet şi li se aducea cult. Însă religia revelată a
israeliţilor aduce cult numai lui Iahve, care este numit Domnul Dumnezeul Oştirilor cereşti. Sfântul Paul
se opune cu tărie oricărui dualism. „Puterile” au fost create prin Cristos şi pentru el. Cristos este principiul
coeziunii universului. Evocând aceste puteri, Paul se referă la energiile care se manifestă în lume, la
destin, la autorităţile politice care devin deseori tiranice, la forţele instinctive şi obscure care dirijează
comportamentul oamenilor. Este vorba în ultimă instanţă de ideologiile care creează structuri ale
păcatului. Dar vestea cea bună a Noului Testament nu se opreşte la analizarea fenomenelor cosmice şi a
legilor sociale, ci este un mesaj de eliberare în Cristos, opunându-se oricărui fatalism care provoacă
pesimism şi pasivitate. Cristos ne-a eliberat de orice sclavie şi ne-a deschis calea iubirii.
oLa început, termenul grec thriambeuein indica procesiunea şi cântecele la sărbătoarea zeului Dionysos.
Preluat în latină, prin transcriere, termenul triumphare indica cortegiul fastuos care se făcea la primirea în
Roma a unui general victorios.
pMulte manuscrise au: nu a văzut.
devoţiuni de bunăvoie, umilinţe şi asceză corporală, dar nu sunt de nici o valoare decât
pentru satisfacerea trupului.
Viaţa noastră în Cristos

1
3. Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus unde Cristos şade de-a
dreapta lui Dumnezeu. 2 Cugetaţi la cele de sus şi nu la cele de pe pământ, 3 căci voi aţi
murit şi viaţa voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. 4 Când se va arăta
Cristos, care este viaţa voastrăq, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el în glorie.
III. PARTEA MORALĂ
Omul nou
5
Aşadar, daţi morţii mădularele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea
rea şi lăcomia, care este idolatrie; 6 din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra
fiilor neascultăriir. 7 În acestea aţi umblat şi voi odinioară, când trăiaţi în astfel de vicii, 8
dar acum îndepărtaţi şi voi toate acestea: mânia, furia, răutatea, blasfemia, vorbele
ruşinoase din gura voastră; 9 nu vă minţiţi unii pe alţii întrucât v-aţi dezbrăcat de omul
cel vechi împreună cu faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou care se înnoieşte după
chipul creatorului său pentru a ajunge la cunoaştere, 11 unde nu mai este nici grec, nici
iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci
Cristos care este totul în toate.
Viaţa comunitară
12
Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă, deci, cu dragoste, cu
îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare. 13 Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi,
dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnuls la
fel [să vă iertaţi] şi voi. 14 Însă mai presus de toate acestea [îmbrăcaţi-vă] cu iubire, care
este legătura desăvârşirii. 15 Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care aţi
fost chemaţi ca să fiţi un singur trup şi fiţi recunoscători. 16 Cuvântul lui Cristos să
locuiască în voi din plin. Învăţaţi-vă şi îndemnaţi-vă unii pe alţii cu toată înţelepciunea
în psalmi, în imnuri şi în cântări spirituale. Cântaţi lui Dumnezeu, mulţumindu-i în
inimile voastre. 17 Şi tot ceea ce faceţi cu cuvântul sau cu fapta, toate [să le faceţi] în
numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatălt prin el.
Viaţa creştină în familie

18
Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. 19 Bărbaţilor,
iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri faţă de ele.
20
Copii, ascultaţi-i pe părinţi în toate, căci lucrul acesta este plăcut Domnului. 21
Părinţi, nu-i împingeţi pe copiii voştri la disperare ca să nu se descurajeze.
22
Servitorilor, fiţi în toate supuşi stăpânilor voştri după trup, nu numai când sunteţi
sub ochii lor ca şi cum aţi voi să fiţi pe placul oamenilor, ci în simplitatea inimii,
temându-vă de Domnul. 23 Orice faceţi să faceţi din inimă ca pentru Domnul şi nu ca
qMulte manuscrise au: noastră.

rCâteva manuscrise vechi omit: asupra fiilor neascultării.
sCâteva manuscrise vechi au în loc de: Domnul, Cristos, altele: Dumnezeu.
tÎn unele manuscrise vechi găsim: lui Dumnezeu şi Tatălui.
24
pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Pe Domnul
Cristos îl slujiţi. 25 Cel nedrept va primi ca răsplată nedreptatea pe care a făcut-o, nu
există părtinire.
4.1 Stăpânilor, daţi slujitorilor voştri ceea ce este drept şi echitabil, ştiind că aveţi şi voi
un stăpân în ceruri.
IV. ÎNCHEIERE
Ultimele îndemnuri
2
Stăruiţi în rugăciune, veghind în ea cu mulţumire. 3 În acelaşi timp rugaţi-vă şi
pentru noi ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă a cuvântului ca să predic misterul lui
Cristos pentru care sunt înlănţuit, 4 astfel încât să-l fac cunoscut aşa cum trebuie să-l
vestesc. 5 Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei din afară, folosind bine momentul
potrivit. 6 Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, cu un dram de sare, ca să ştiţi cum
trebuie să răspundeţi fiecăruia în parte.
Salutări finale
7
Toate câte mă privesc vi le face cunoscute Tihic, fratele iubit, slujitorul credincios şi
colaboratorul meu în Domnul, 8 pe el l-am trimis la voi tocmai cu acest scop ca să ştiţi
cele ce ne privescu şi să vă consoleze inimile. 9 [Îl trimit] împreună cu Onesim, fratele
credincios şi iubit care este dintre voi. Ei vă vor spune toate cele de pe-aici.
10
Vă salută Aristarh, cel care este în închisoare cu mine, ca şi Marcu, vărul lui
Barnaba - cu privire la el aţi primit porunci: dacă vine la voi, primiţi-l - 11 şi Isus, cel
numit Iustus: ei sunt dintre cei circumcişi, singurii mei colaboratori pentru împărăţia lui
Dumnezeu. Ei au fost pentru mine o consolare. 12 Vă salută Epafras, care este de la voi,
servitorul lui Isus Cristos, cel care luptă necontenit pentru voi în rugăciunile sale ca să
rămâneţi desăvârşiţi şi pe deplin convinşi de toată voinţa lui Dumnezeu. 13 Căci dau
mărturie pentru el că se străduieşte mult pentru voi, ca şi pentru cei din Laodiceea şi
Hierapolis. 14 Vă salută Luca, medicul iubit, ca şi Dima.
15
Salutaţi-i pe fraţii din Laodiceea, pe Nymfasv şi Biserica ce se află în casa sa. 16
După ce va fi citită de voi această scrisoare, faceţi ca să fie citită şi în Biserica din
Laodiceea, iar pe aceea din Laodiceeaw să o citiţi şi voi.
17
Spuneţi-i lui Arhip: „Ai grijă să împlineşti bine slujirea pe care ai primit-o în
Domnul”.
18
Salutul este [scris] cu mâna mea, Paul. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul
să fie cu voix.
uÎn unele manuscrise vechi găsim: cele ce vă privesc.

vEste incertă forma numelui propriu în privinţa genului. În unele manuscrise apare forma de masculin:
Nymphos, în altele forma de feminin: Nympha. La acuzativ ambele genuri au aceeaşi formă, deosebirea de
gen făcându-se după pronumele posesiv.
wÎntre scrisorile canonice atribuite sfântului Paul nu s-a păstrat o scrisoare către laodiceeni. Scrisoarea cu
acest nume în versiunea latină care circula pe timpul sfântului Ieronim este clar apocrifă. Unii exegeţi
înclină să creadă că ar putea fi vorba de Scrisoarea către efeseni, care s-a citit în Laodiceea şi urma să
ajungă la comunitatea din Colose.
xÎn unele manuscrise se adaugă: Amin.
Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul cãtre Tesaloniceni

CĂTRE TESALONICENI
INTRODUCERE
Autorul - După indicaţia din 1,1 şi după mărturia tradiţiei, această scrisoare a fost
scrisă de sfântul Paul care proclamase evanghelia în Tesalonic în a doua călătorie
misionară. De altfel, caracterul personal şi asemănarea de limbă, stil şi vocabular cu cele
patru scrisori principale (Rom; 1Cor, 2Cor şi Gal) arată autenticitatea acestei scrisori.
Forma literară şi stilul - Această scrisoare nu conţine învăţături doctrinare, ci este
expresia bucuriei în libertatea duhului, conţinând amintiri, mulţumiri, îndemnuri şi
avertismente. După diferitele elemente de compoziţie, Scrisoarea întâi a sfântului
apostol Paul către Tesaloniceni aparţine genului epistolar al epocii din lumea elenistică.
Scopul şi destinatarii - Comunitatea creştină din Tesalonic a fost întemeiată de
sfântul Paul împreună cu Silas şi Timotei în a doua călătorie misionară (Fap 17,1-9).
Întrucât sfântul Paul a trebuit să părăsească în grabă Tesalonicul din cauza revoltei
iudeilor, era îngrijorat de situaţia comunităţii creştine. Primind veşti bune de la Timotei
şi Silas, le scrie tesalonicenilor această scrisoare în care îşi exprimă bucuria că ei au
rezistat la încercare.
Structura - Scrisoarea nu are o structură propriu-zisă. După salutul adresat
tesalonicenilor (1,1), Apostolul îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru roadele predicării
evangheliei la Tesalonic şi respinge calomniile pe care iudeii i le aduc (1,2-2,13). De
fapt, iudeii încearcă pretutindeni să împiedice învăţătura creştină (2,14-16). Sfântul Paul
îşi exprimă regretul că nu poate veni personal la Tesalonic (2,17-20) şi îl trimite pe
Timotei, care îi aduce veşti bune (3,1-13). Urmează o serie de îndemnuri prin care
Apostolul le cere tesalonicenilor să umble în „dragostea lui Dumnezeu” pentru că îl
posedă pe Duhul Sfânt şi trebuie să întreţină dragostea frăţească prin muncă (4,1-12).
Apoi îi linişteşte pe cei îngrijoraţi de soarta defuncţilor (4,13-18). În continuare
Apostolul adresează comunităţii îndemnul de a trăi ca fii ai luminii, veghind şi aşteptând
„Ziua Domnului”. În felul acesta se edifică Biserica în unitate (5,1-11). Tesalonicenii
trebuie să-i trateze cu respect pe cei care conduc comunitatea şi să verifice autenticitatea
carismelor (5,12-22). Scrisoarea se încheie cu urările şi salutul Apostolului şi al
colaboratorilor săi (5,23-28).
Locul şi data - Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Tesaloniceni este cea
mai veche scriere a Noului Testament, datează din anul 50 şi a fost scrisă din Corint.
Teologia - Deşi scrisoarea nu are un caracter doctrinar, totuşi sunt atinse unele
aspecte teologice. Toată scrisoarea este străbătută de aşteptarea escatologică. Speranţa
reîntoarcerii lui Cristos marchează toată viaţa creştină. „Ziua Domnului” anunţată de
Vechiul Testament, adică ziua în care Dumnezeu se va manifesta ca judecătorul celor
drepţi şi al celor nelegiuiţi este înţeleasă de sfântul Paul ca „Ziua lui Cristos”. Domnul
Isus va veni în gloria sa de Fiu al lui Dumnezeu pentru mântuirea celor credincioşi şi
pieirea celor nelegiuiţi. Tensiunea aşteptării venirii lui Cristos punea în mod iminent
problema datei sfârşitului lumii. De aici se naşte o problemă specială pe care Apostolul
trebuie să o rezolve: ce se va întâmpla cu cei decedaţi înainte de venirea Domnului?
Sfântul Paul arată că cei morţi nu vor fi nedreptăţiţi, căci ei vor fi înviaţi şi astfel vor
participa împreună cu cei vii la inaugurarea împărăţiei lui Cristos cel înviat. Atât
tesalonicenii cât şi Apostolul, în momentul redactării scrisorii, doreau ca această dată să
fie cât mai curând. Însă această aşteptare a venirii iminente nu trebuie să fie obsesivă.
Important este ca tesalonicenii să trăiască într-o stare de aşteptare vigilentă, dar liniştită.
Un aspect asupra căruia sfântul Paul atrage atenţia cu insistenţă este necesitatea
dobândirii sfinţeniei. Rădăcina acestei sfinţenii este darul Duhului. Omul trebuie să
devină un fel de „vas” viu, care să conţină Duhul lui Dumnezeu. Prezenţa Duhului în
om cere un comportament moral adecvat, care presupune pe de o parte evitarea a tot
ceea ce contrastează cu Duhul sfinţeniei lui Dumnezeu (abuzurile sexuale fiind
considerate o impuritate), iar pe de altă parte preocuparea pentru tot ceea ce îl apropie
pe om de Dumnezeu: iubirea frăţească şi munca cinstită continuate de cultul adus lui
Dumnezeu în liturgie.
CĂTRE TESALONICENI
Destinatarii
1.1 Paul, Silvan şi Timotei către Biserica tesalonicenilora, [care este] în Dumnezeu Tatăl
şi în Domnul Isus Cristos: har vouă şi paceb.
I. MISIONARII ŞI TESALONICENII
2
Îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, pomenindu-vă fără încetare în
rugăciunile noastre, 3 aducându-ne aminte de lucrarea credinţei voastre, de strădania
iubirii şi de perseverenţa speranţei voastre în Isus Cristos înaintea lui Dumnezeu Tatăl
nostru. 4 Noi cunoaştem, fraţi iubiţi de Dumnezeu, că aţi fost aleşi 5 pentru că evanghelia
noastră n-a ajuns la voi numai prin cuvânt, ci şi prin putere, prin Duhul Sfânt şi prin
convingerea deplină, după cum ştiţi că astfel am fost între voi şi pentru binele vostru. 6
Iar voi aţi devenit imitatorii noştri şi ai Domnului primind cuvântul în multe necazuri cu
bucuria Duhului Sfânt, 7 aşa încât voi aţi devenit exemplu pentru toţi cei care cred în
Macedonia şi Ahaia. 8 Într-adevăr cuvântul Domnului a răsunat, pornind de la voi, nu
numai în Macedonia şi Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit în toate
părţile aşa încât noi nu trebuie să mai spunem nimic. 9 Ei înşişi povestesc ce fel de
primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli ca să slujiţi
Dumnezeului celui viu şi adevărat 10 şi să-l aşteptaţi pe Fiul său din ceruri, pe care el l-a
înviat din morţi, pe Isus, cel care ne mântuieşte de mânia ce va veni.
Activitatea misionară la Tesalonic

2.1 Voi înşivă, fraţilor, ştiţi că venirea noastră la voi nu a fost zadarnică, 2 ci, după cum
ştiţi, după ce am fost maltrataţi şi insultaţi la Filipi, am aflat curaj în Dumnezeul nostru
să vă vestim evanghelia lui Dumnezeu, ducând o luptă aprigă. 3 Căci îndemnul nostru nu
provine dintr-o rătăcire, nici cu gând necinstit, nici cu înşelăciune, 4 ci aşa cum am fost
găsiţi vrednici de Dumnezeu să ni se încredinţeze evanghelia, aşa vorbim, nu ca să le
fim oamenilor pe plac, ci lui Dumnezeu care pune la încercare inimile noastre. 5 Precum
ştiţi, noi nu am folosit niciodată cuvinte de linguşire, nici nu am avut vreun gând ascuns
de lăcomie, Dumnezeu este martor, 6 nici nu am căutat slavă de la oameni: nici de la voi
şi nici de la alţii; 7 deşi, ca apostoli ai lui Cristos, am fi putut să vă fim povarăc.
Dimpotrivă, ne-am făcut blânzid în mijlocul vostru ca o doică ce îşi dezmiardă copiii.
8
Atât de ataşaţi eram de voi încât eram gata să vă dăm nu numai evanghelia lui
Dumnezeu, ci şi sufletele noastre pentru că ne deveniserăţi dragi. 9 De fapt, vă aduceţi
aminte, fraţilor, de munca şi osteneala noastră: noaptea şi ziua lucram ca să nu devenim
aVezi n. Fap 17,1.

bO serie de manuscrise adaugă: de la Dumnezeu (Tatăl) şi de la Domnul Isus Cristos.
cTextul în greacă este confuz. Unele traduceri accentuează ideea de autoritate pe care ar putea-o pretinde
apostolii: am fi putut să ne impunem. Dar contextul pare să se refere la întreţinerea pe care comunitatea ar
fi trebuit să le-o asigure (cf. 1Cor 9,14; 2Tes 3,8-9).
dMulte manuscrise au în loc de: blânzi, copii. Chiar dacă regulile de critică textuală pledează pentru
această variantă din urmă, pentru sens alegem varianta „blânzi”. Motivaţia principală este că termenul
„copii” (nepioi) are sensul „a fi infantil”, „incapabil de o judecată matură”, sens care nu se potriveşte cu
activitatea misionară a sfântului Paul. El nu s-a comportat ca un copil, ci a arătat o blândeţe deosebită ca
aceea a unei doici.
o povară pentru nici unul dintre voi şi vă predicam evanghelia lui Dumnezeu. 10 Voi
sunteţi martori şi Dumnezeu de asemenea, că ne-am purtat cu sfinţenie, cu dreptate şi
fără prihană faţă de voi cei care credeţi. 11 Voi ştiţi că [ne-am purtat] faţă de unul fiecare
dintre voi ca un tată faţă de copiii săi: 12 v-am îndemnat, v-am îmbărbătat şi v-am
implorat să vă purtaţi în chip vrednic de Dumnezeu care vă cheamă la împărăţia sa şi la
glorie.
Credinţa şi răbdarea tesalonicenilor

13
Şi de aceea, noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare pentru că, primind
cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al
oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu, care acţionează cu
putere în voi, cei care credeţi. 14 Căci voi, fraţilor, aţi devenit imitatorii Bisericilor lui
Dumnezeu care se află în Iudeea în Cristos Isus, pentru că suferiţi şi voi aceleaşi lucruri
din partea celor care sunt de acelaşi neam, după cum şi ele au suferit din partea iudeilor,
15
care l-au omorât şi pe Domnul Isus şi pe profeţi şi ne-au persecutat şi pe noi. Ei nu
sunt plăcuţi lui Dumnezeu şi sunt împotriva tuturor oamenilor, 16 împiedicându-ne să
predicăm păgânilor ca să se mântuiască spre a-şi împlini măsura păcatelor lor
pretutindeni, dar i-a ajuns mânia care e spre sfârşite.
Dorinţa apostolului de a-i revedea pe tesaloniceni

17
Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi de voi pentru câtva timp, [despărţiţi] la faţă,
nu la inimă, am căutat şi mai mult, cu mare dor, să revedem faţa voastră, 18 pentru că am
voit să venim la voi - cel puţin eu, Paul, de mai multe orif - dar Satana ne-a împiedicat.
19
Căci ce este speranţa noastră, sau bucuria, sau coroana noastră de laudă în faţa
Domnului nostru Isus, la venirea lui, dacă nu voi? 20 Căci voi sunteţi mărirea şi bucuria
noastră.
Misiunea lui Timotei

3. De aceea, nemaiavând răbdare, ne-am hotărât să rămânem singuri în Atena 2 şi l-am
1
trimis pe Timotei, fratele nostru şi colaboratorul lui Dumnezeug la evanghelia lui

Cristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze cu privire la credinţa voastră, 3 pentru ca
nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. De fapt, ştiţi voi înşivă că la aceasta am fost
destinaţi. 4 Şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, după
cum s-a şi întâmplat, şi voi o ştiţi. 5 De aceea, nemaiavând răbdare, am trimis ca să aflu
eV. 13-16 scot în evidenţă o opoziţie evidentă a evreilor faţă de Biserică. Din cauza tonului dur al
Apostolului, unii biblişti au voit să scoată acest text considerându-l antisemit şi ca atare neautentic.
Dar sfântul Paul nu poate fi acuzat de antisemitism. El nu-i urăşte pe evrei, din contra, se prezintă ca
fiind din neamul lor, frate cu ei, etc. (Rom 9-11), dar denunţă o atitudine generală a evreilor (îi numeşte
„iudei” ca să-i deosebească de creştinii de provenienţă iudaică) faţă de răspândirea evangheliei la
popoarele păgâne.
Afirmaţia finală „că i-a ajuns mânia...” nu este un blestem, ci o constatare a unor evenimente tragice
pentru evrei (expulzarea evreilor din Roma în anul 49 de către împăratul Claudiu; reprimarea sângeroasă
de către guvernatorul Cumanus în 48 şi 52 a unor revolte ale iudeilor) care lăsau să se întrevadă o
tensiune crescândă între evrei şi romani. Specificarea „e spre sfârşit” arată nu o nimicire a poporului
evreu, ci mai degrabă o speranţă a Apostolului că ei se vor converti şi vor putea ajunge la mântuire.
fLit.: o dată şi de două ori.
gÎn codicele Vaticanus lipseşte: lui Dumnezeu, iar într-o serie de manuscrise în loc de: colaboratorul,
avem: slujitorul evangheliei....
despre credinţa voastră pentru ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul, iar osteneala
noastră să fi fost zadarnică.
6
Dar acum Timotei s-a întors la noi de la voi şi ne-a adus vestea cea bună a credinţei
şi iubirii voastre şi că aveţi o bună amintire despre noi întotdeauna, dorind să ne vedeţi
aşa cum şi noi [dorim să vă vedem]. 7 De aceea, fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în
orice strâmtorare şi necaz, datorită credinţei voastre, 8 căci acum mai prindem viaţă,
dacă voi staţi neclintiţi în Domnul. 9 De fapt, ce mulţumire i-am putea aduce lui
Dumnezeu în privinţa voastră pentru toată bucuria cu care ne bucurăm datorită vouă
înaintea Dumnezeului nostru? 10 Noaptea şi ziua îl rugăm cu stăruinţă să vă vedem faţa
şi să completăm ceea ce mai lipseşte credinţei voastre.
Rugăciunea pentru creşterea în credinţă

11
Însuşi Dumnezeu şi Tatăl nostru şi Domnul nostru Isus să îndrepte calea noastră
spre voi, 12 iar pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de
alţii şi faţă de toţi, aşa cum suntem noi faţă de voi, 13 ca să întărească inimile voastre, aşa
încât să fiţi fără prihană înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru la venirea Domnului
nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi. Aminh.
II. ÎNDEMNURI ŞI ÎNVĂŢĂTURI
Sfinţenie şi castitate
1
4. În rest, fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, aşa cum aţi învăţat de
la noi cum trebuie să vă comportaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, aşa să vă şi
comportaţi ca să prisosiţi tot mai mult. 2 Căci voi ştiţi ce învăţături v-am dat în numele
Domnului Isus.
3
De fapt aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră. Să vă feriţi de
desfrânarei! 4 Fiecare să ştie să-şi stăpânească propriul trupj în sfinţenie şi cinste, 5 nu în
patima poftei ca păgânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu. 6 Nimeni să nu-l asuprească
sau să-l înşele în această privinţă pe fratele său, pentru că Domnul răzbună toate acestea,
după cum v-am spus şi v-am arătat mai înainte. 7 Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la
necurăţie, ci la sfinţenie. 8 De aceea, cine dispreţuieşte acestea, nu dispreţuieşte un om,
ci pe Dumnezeu, care vi-l dă pe Duhul său Sfânt.
Caritate şi muncă
9
Cât despre iubirea frăţească, nu e nevoie să vă mai scriem, căci voi înşivă aţi fost
învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii. 10 De fapt, o şi faceţi faţă de toţi fraţii care
sunt în întreaga Macedonie. Totuşi, vă îndemnăm, fraţilor, să prisosiţi şi mai mult, 11
căutând să trăiţi în linişte, să vă vedeţi de treburile voastre şi să munciţi cu propriile
hÎn multe manuscrise lipseşte: Amin.

iTermenul pornéia are aici un sens mai general decât în Fap 15,20. De fapt, pentru greci, indică
prostituţia şi adulterul, iar în traducerea greacă a Vechiului Testament indică orice formă de necurăţie.
jLit.: vasul. Exegeza dă două interpretări: 1) pornind de la concepţia greacă a trupului ca recipient pentru
suflet (1Cor 6,19; Rom 12,1) s-ar înţelege „trupul propriu”; 2) pornind de la semnificaţia verbului „a
stăpâni” (care în forma ebraică este folosit pentru „a lua în căsătorie”), de la mai multe texte rabinice (în
care expresia „a-şi avea vasul” este un eufemism pentru relaţiile conjugale) şi de la contextul din 1Pt 3,7,
s-ar înţelege „soţie”.
voastre mâini, după cum v-am poruncit 12 să vă comportaţi cu demnitate faţă de cei din
afară şi să nu aveţi nevoie de nimenik.
Învierea morţilor
13
Nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în neştiinţă cu privire la cei morţil ca să nu vă
întristaţi ca ceilalţi, care nu au speranţă. 14 Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a
înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el.
15
De fapt, vă spunem aceasta după cuvântul Domnului: noi, cei vii, care vom rămâne
până la venirea Domnului, nu vom trece înaintea celor morţi, 16 pentru că însuşi Domnul,
la porunca [divină], la strigătul arhanghelului şi în sunetul trâmbiţei lui Dumnezeum, va
coborî din ceruri şi cei morţi în Cristos vor învia mai întâi, 17 apoi noi, cei vii, care vom
fi rămas atunci, şi vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să-l întâmpinăm pe Domnul în
văzduh şi astfel vom fi cu Domnul pentru totdeauna. 18 Aşadar, îmbărbătaţi-vă unii pe
alţi cu aceste cuvinte.
Aşteptarea venirii Domnului

5.1 Cât despre timpul şi momentul acela, fraţilor, nu aveţi nevoie ca să vi se scrie 2 căci
voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului vine ca un hoţ în timpul nopţii. 3 Când vor
zice unii: „Pace şi linişte!”, atunci, pe neaşteptate va cădea peste ei pieirea, precum
durerile naşterii peste cea însărcinată, şi nu vor putea să scape.
4
Însă voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un
hoţ. 5 Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai
întunericului. 6 Aşadar, să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să nu ne pierdem
cumpătul. 7 Căci cei care dorm, noaptea dorm, iar cei care se îmbată, noaptea se îmbată.
8
Însă noi, fiind fii ai zilei, să nu ne pierdem cumpătul, să ne îmbrăcăm cu platoşa
credinţei şi a iubirii, având drept coif speranţa mântuirii, 9 pentru că Dumnezeu nu ne-a
rânduit pentru mânie, ci pentru dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Cristos, 10
care a venit pentru noi pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu el.
11
De aceea îmbărbătaţi-vă unii pe alţii şi edificaţi-vă unul pe altul, aşa cum de altfel şi
faceţi.
Diferite îndemnuri pentru viaţa comunitară

12
Vă rugăm, fraţilor, să-i respectaţi pe cei care ostenesc între voi, pe cei care vă
conduc în Domnul şi vă îndeamnă. 13 Să-i cinstiţi mult cu dragoste pentru lucrarea lor.
Trăiţi în pace unii cu alţii.
14
Vă îndemnăm, fraţilor, să-i mustraţi pe cei care sunt în dezordine, să-i încurajaţi pe
cei timizi, să-i sprijiniţi pe cei slabi, să aveţi răbdare faţă de toţi. 15 Aveţi grijă ca nu
cumva să întoarcă cineva răul înapoi, ci întotdeauna căutaţi să faceţi binele unii faţă de
alţii şi faţă de toţi.
kNu este vorba de autosuficienţă, care era idealul stoicilor, ci de autonomie faţă de judecata lumii şi
străduinţa de a nu deveni o povară pentru alţii.
lÎn tot paragraful, sfântul Paul foloseşte termenul „cei adormiţi” în loc de „cei morţi”.
mCele 3 simboluri: porunca divină (Prov 30,27), strigătul arhanghelului (Iud 9) şi trâmbiţa (Ex 19-20 şi
altele) fac parte din vocabularul care descrie teofania lui Dumnezeu. Aceste simboluri mereu raportate la
Dumnezeu arată că evenimentele care au loc la sfârşitul lumii scapă de sub controlul uman. Dumnezeu
este stăpânul istoriei. El o încredinţase omului pentru ca el s-o umple cu realizări. Sfârşitul istoriei este în
acelaşi timp sfârşitul iniţiativei omului.
16
Bucuraţi-vă întotdeauna! 17 Rugaţi-vă fără încetare. 18 Mulţumiţi pentru toate, căci
aceasta este voinţa lui Dumnezeu în Cristos Isus cu privire la voi.
19
Nu stingeţi Duhul, 20 nu dispreţuiţi profeţiile, 21 dar cercetaţi toate: păstraţi tot ceea
ce este bun; 22 feriţi-vă de orice fel de rău.
23
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească în mod desăvârşit şi fiinţa voastră întreagă:
duhul, sufletul şi trupul să se păstreze fără prihană pentru venirea Domnului nostru Isus
Cristos. 24 Credincios este cel care vă cheamă. El va şi înfăptui.
Salut final şi binecuvântare

25
Fraţilor, rugaţi-vă şi pentru noi.
26
Salutaţi-i pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă. 27 Vă rog stăruitor pentru Domnul ca
această scrisoare să fie citită tuturor fraţilor.
28
Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voin.
nO serie de manuscrise vechi adaugă: Amin.


CĂTRE TESALONICENI
INTRODUCERE
Autorul - După mărturia tradiţiei creştine şi indicaţiile din text, Scrisoarea a doua a
sfântului apostol Paul către Tesaloniceni a fost atribuită sfântului Paul. Caracterul
diferit al scrisorii în comparaţie cu Scrisoarea întâi a sfântului Paul către Tesaloniceni
şi mai ales o perspectivă escatologică cu totul diferită, i-a făcut pe unii exegeţi
necatolici să pună în discuţie autorul, propunând o reelaborare a primei scrisori către
tesaloniceni spre sfârşitul sec. I. Este posibil totuşi ca în comunitatea din Tesalonic să se
fi produs schimbări majore de la primirea primei scrisori, ceea ce impune o altă
tonalitate şi un alt conţinut.
Forma literară şi stilul - Există o mare diferenţă între stilul acestei scrisori şi cel din
Scrisoarea întâi a sfântului Paul către Tesaloniceni. Lipsesc expresiile de îndemn şi
încurajare, adresarea este mai distantă. Limbajul este cel comun din viaţa de fiecare zi,
apar multe apoziţii şi sinonime.
Scopul şi destinatarii - În afară de indicaţiile interne, nu avem alte informaţii despre
schimbările survenite în Biserica din Tesalonic după prima scrisoare. Cert e că
Apostolul a primit informaţii despre o stare continuă de persecuţie a creştinilor din
Tesalonic. Pe lângă această situaţie se observă o oarecare confuzie în comunitate din
cauza unor pretinse revelaţii şi a interpretării greşite a unor expresii din prima scrisoare
ceea ce duce la formarea opiniei că venirea Domnului (parusia) este atât de aproape
încât se neglijează munca şi se ajunge la un fel de trândăvie şi laxism care amintea de
viaţa păgână anterioară convertirii. Sfântul Paul se vede astfel nevoit să scrie scurt, dar
cu autoritate, această scrisoare.
Structura - După o scurtă prezentare a celor care trimit scrisoarea, Paul, Silvan şi
Timotei, sunt salutaţi destinatarii (1,1-2). Apoi, se aduce mulţumire lui Dumnezeu
pentru perseverenţa tesalonicenilor în persecuţie (1,3-12). Apostolul arată în continuare
că venirea Domnului nu trebuie considerată iminentă, căci va avea loc mai întâi
apostazia şi demascarea lui Anticrist (2,1-12). Mulţumind din nou pentru vocaţia
creştină a tesalonicenilor, sfântul Paul îi îndeamnă să rămână perseverenţi pentru că
Domnul este fidel şi-i va ajuta (2,13-3,5). Apoi, îi mustră cu severitate pe cei leneşi,
propunându-le să muncească, după exemplul său, pentru a nu fi o povară pentru
comunitate (3,6-15). În încheiere, după o scurtă binecuvântare, Apostolul precizează că
a semnat cu mâna proprie scrisoarea pentru a se evita falsificarea sau interpretarea
greşită a învăţăturilor sale (3,16-18).
Locul şi data - Scrisă la puţin timp după 1Tes, scrisoarea datează din anul 51 şi a fost
scrisă tot din Corint.
Teologia - Ca şi în Scrisoarea întâi a sfântului Paul către Tesaloniceni, tema
principală este escatologia. Venirea Domnului nu este iminentă, aşa cum au interpretat
unii din prima lui scrisoare. Ziua venirii rămâne nedeterminată, la fel ca în toată tradiţia
creştină şi Apostolul face o interpretare a istoriei în cheie apocaliptică: apostazia,
Anticristul, omul nelegiuirii, este în opoziţie faţă de Dumnezeu (2,3-4), iar forţele
negative care sunt sub influenţa Satanei (2,9-12) acţionează în istorie şi se opun lui
Cristos şi celor care îi aparţin lui. Această prezenţă a forţelor negative nu trebuie să
surprindă. Dumnezeu nu le distruge încă, el are un plan care este deja în acţiune şi care
se va împlini o dată cu venirea Domnului, când tot răul va fi îndepărtat. În contact direct
cu problemele şi provocările evenimentelor istorice, creştinul nu va înceta să facă binele
(3,13) şi va rămâne mereu în contact din ce în ce mai profund cu Dumnezeu şi cu Fiul
său, Cristos (3,5). El îşi va întări speranţa şi se va angaja cu perseverenţă, fără ca să
evadeze prin lene din mersul istoriei (2,15-3,10).
Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul cãtre Tesaloniceni

CĂTRE TESALONICENI
Destinatarii şi salutul
1.1 Paul, Silvan şi Timotei, către Biserica tesalonicenilor [care este] în Dumnezeu Tatăl
nostru şi în Domnul Isus Cristos: 2 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostrua şi de la
Domnul Isus Cristos.
I. PARTEA DOCTRINARĂ
Judecata la venirea lui Cristos

3
Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu întotdeauna pentru voi, fraţilor, aşa cum se
cuvine, căci credinţa voastră creşte mult şi sporeşte iubirea unuia faţă de altul şi a
noastră, a tuturor, unii către alţii, 4 astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile
lui Dumnezeu pentru statornicia voastră în toate persecuţiile voastre şi în încercările pe
care le primiţi. 5 Ele sunt dovada judecăţii drepte a lui Dumnezeu ca să deveniţi vrednici
de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi suferiţi. 6 Într-adevăr este drept înaintea lui
Dumnezeu să-i răsplătească cu necazuri pe cei care vă fac necazuri, 7 iar vouă, celor
încercaţi, [să vă dea] alinare împreună cu noi, când Domnul Isus se va arăta din ceruri,
cu îngerii săi puternici, 8 într-o flacără de foc, pedepsindu-i pe cei care nu-l recunosc pe
Dumnezeu şi pe cei care nu ascultă de evanghelia Domnului nostru Isus. 9 Ei vor fi
pedepsiţi cu pieire veşnică, departe de faţa Domnului şi de gloria puterii sale, 10 atunci,
în ziua aceea, când el va veni ca să fie preamărit în sfinţii săi şi să fie admirat în toţi cei
care cred, [între care veţi fi şi voi] pentru că aţi crezut în mărturia noastră. 11 Pentru
aceasta ne şi rugăm neîncetat pentru voi ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de
chemarea lui şi să împlinească cu putere orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare a
credinţei, 12 aşa încât să fie preamărit în voi numele Domnului nostru Isus, şi voi în el,
după harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Cristos.
Semnele venirii lui Cristos

2.1 Referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos şi la adunarea noastră împreună cu
el, vă rugăm, fraţilor, 2 să nu vă lăsaţi tulburaţi cu mintea sau înspăimântaţi nici de vreun
duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ce pare a fi de la noi, cum că ziua
Domnului ar fi aproape. 3 Nimeni să nu vă amăgească în nici un fel, pentru că nu va veni
înainte de re-negarea credinţei şi descoperirea omului nelegiuiriib, a fiului pierzării, 4 cel
care se împotriveşte şi se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de
închinare, aşa încât se aşază el însuşi în templul lui Dumnezeu şi se prezintă că este
Dumnezeu. 5 Nu vă aduceţi aminte că vă spuneam acestea pe când eram încă la voi? 6 Iar
acum ştiţi ce-l împiedică să nu se arate decât la timpul lui, 7 căci misterul nelegiuirii
lucrează deja, numai că ceea ce-l împiedică până acum va fi dat la o partec. 8 Atunci, va
aÎn manuscrisele vechi apar şi alte variante: de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul...; de la Dumnezeu
Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Cristos; de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul nostru Isus
Cristos.
bUnele manuscrise vechi au în loc de: omul nelegiuirii, omul păcatului.
cTextul din 2Tes 2,1-12 dintotdeauna prezintă dificultăţi de interpretare, în special pentru identificarea lui
Anticrist („omul nelegiuirii”, „fiul pierzării”) şi a obstacolului care-l împiedică să se manifeste. În genul
fi descoperit Nelegiuitul pe care Domnul Isusd îl va nimici cu răsuflarea gurii sale şi-l va
distruge cu manifestarea venirii sale. 9 Venirea lui va fi lucrarea Satanei însoţită de tot
felul de fapte puternice, semne şi minuni înşelătoare 10 şi de toate amăgirile nelegiuirii
pentru cei care se pierd pentru că ei n-au primit iubirea adevărului ca să fie mântuiţi. 11
De aceea Dumnezeu le trimite o putere de amăgire ca să creadă în minciună 12 pentru ca
toţi cei care nu cred în adevăr, ci îşi găsesc bucuria în nedreptate, să fie condamnaţi.
II. PARTEA MORALĂ
Perseverenţa în credinţă
13
Însă noi, fraţilor iubiţi în Domnul, trebuie să-i mulţumim fără încetare lui
Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la începute spre mântuire în
sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr 14 la care v-a chemat prin evanghelia noastră spre
dobândirea gloriei Domnului nostru Isus Cristos. 15 Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi
tradiţiile pe care le-aţi primit fie prin cuvânt, fie prin scrisoarea noastră. 16 Însuşi
Domnul nostru Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin har
mângâiere veşnică şi o bună speranţă, 17 să vă mângâie inimile şi să vă întărească în
orice faptă şi cuvânt bun.
Îndemn la rugăciune
1
3. În rest, fraţilor, rugaţi-vă pentru noi ca să se răspândească cuvântul Domnului şi să
fie preamărit la fel ca la voi 2 şi să fim mântuiţi de oamenii rătăciţi şi răi, căci nu toţi au
credinţă. 3 Dar Domnul este credincios. El vă va întări şi vă va apăra de Cel Rău. 4
Suntem convinşi în Domnul cu privire la voi că faceţi şi veţi face ceea ce v-am poruncit.
5
Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu şi spre ascultarea lui
Cristos.
Îndemn la muncă
6
Vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos să staţi departe de
orice frate care umblă în neorânduială şi nu ţine tradiţia pe care a primit-of de la noi, 7
căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să ne imitaţi. Noi n-am umblat în neorânduială între voi,
8
nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă şi osteneală
noaptea şi ziua ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi. 9 Nu că n-am fi avut
dreptul, ci ca să vă dăm în noi înşine un exemplu pentru a fi imitaţi. 10 Căci şi când eram
la voi, v-am poruncit acestea: dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce. 11
Auzim, însă, că unii dintre voi umblă în neorânduială, nelucrând nimic, ci
literar apocaliptic (Dan 11,36; 1In 2,18.22; 2In 7; Ap 13,1-18) Anticrist este o realitate colectivă care
reprezintă toate forţele răului ce de-a lungul istoriei pot lua forme concrete (puterea totalitaristă,
propaganda imorală, ateismul, etc.) luptând împotriva lui Dumnezeu şi a celor care constituie Biserica lui
Cristos. În acest caz interpretarea obstacolului trebuie să fie tot în sens colectiv: Biserica, creştinii, care
prin credinţa lor neclintită obstaculează acţiunea lui Anticrist deja prezentă în toate timpurile („misterul
nelegiuirii”). Când credinţa creştinilor va slăbi, Anticrist se va putea arăta cu toată puterea demonică.
Atunci, Cristos în persoană va interveni direct pentru a-l învinge definitiv pe Satana şi a-i salva pe cei
care au rămas în viaţa lor fideli „adevărului”.
dCâteva manuscrise omit: Isus.
eMulte manuscrise importante au varianta: v-a ales ca prim rod spre mântuire....
fÎn manuscrise apar mai multe variante: au primit-o sau aţi primit-o.
amestecându-se peste totg. 12 Unora ca aceştia le poruncim şi-i sfătuim în Domnul Isus
Cristos să-şi mănânce pâinea proprie, muncind în linişte.
13
Însă voi, fraţilor, să nu obosiţi în a face bine. 14 Dacă cineva nu ascultă de cuvântul
nostru din această scrisoare, pe acesta însemnaţi-l şi să nu mai aveţi nici un fel de
legătură cu el, ca să-i fie ruşine. 15 Totuşi, să nu-l consideraţi ca duşman, ci mustraţi-l ca
pe un frate.
Binecuvântarea şi salutul final

16
Însuşi Domnul păcii să vă dăruiască pacea întotdeauna şi în orice felh. Domnul să
fie cu voi toţi!
17
Salutul [e scris] cu mâna mea, Paul. Acesta este semnul meu pe orice scrisoare. Aşa
scriu eu.
18
Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toţi!i
gNu avem nici un indiciu în contextul scrisorilor către tesaloniceni că cei „care umblă în neorânduială” ar
fi acei creştini care ar trăi într-o veghe continuă aşteptând venirea iminentă a parusiei. Mai degrabă este
vorba de dezordinile sociale cauzate de o atitudine bine cunoscută în Orient de lipsă de angajare în
muncă, dublată de curiozitate şi flecăreală.
hO serie de manuscrise importante au: în orice loc.
iDeşi mărturia manuscriselor este în favoarea variantei cu: Amin final, mulţi exegeţi consideră că este un
adaos.
Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul cãtre Timotei

CĂTRE TIMOTEI
INTRODUCERE
Autorul - Până în sec. al XVIII-lea nimeni nu a pus la îndoială faptul că sfântul Paul
este autorul scrisorilor pastorale (1Tim, 2Tim şi Tit). Datorită unor elemente teologice şi
pastorale care vor fi apărate şi dezvoltate în special în Biserica Catolică (organizarea
bisericească, principiul succesiunii apostolice, unitatea organică între componenta
instituţională şi cea carismatică, credinţa înţeleasă mai mult în sens obiectiv decât
subiectiv, etc.), unii exegeţi au negat originea paulină a acestor scrisori. Însă examinarea
învăţăturii teologice, densitatea gândirii, profunzimea religioasă pe care le întâlnim nu
pot fi atribuite în mod logic unei alte persoane.
Forma literară şi stilul - Genul literar al scrisorilor pastorale diferă de cel al marilor
scrisori pauline, fiind mai degrabă o corespondenţă privată cu multe informaţii cu
caracter autobiografic şi sfaturi personale. Stilul este lent, monoton şi difuz, fără
izbucniri pasionale, fără forţa de sinteză şi varietatea tematică a celorlalte scrisori. În
locul stilului profetului înflăcărat întâlnim un stil moralist. Vocabularul este caracterizat
prin multe cuvinte rare.
Scopul şi destinatarii - Timotei („Cinstitor de Dumnezeu”) este cel mai cunoscut
dintre colaboratorii lui Paul, discipol de încredere pe care Apostolul îl menţionează în
adresa din 6 scrisori. Paul l-a cunoscut la Listra, în Licaonia. Tatăl său era grec, iar
mama evreică. S-a convertit împreună cu mama Eunice şi bunica Lois, şi a fost
circumcis de Paul pentru a putea intra în sinagogi. L-a însoţit pe Apostol în ultimele
călătorii misionare, a participat la înfiinţarea comunităţilor creştine din Filipi şi
Tesalonic şi a fost lăsat ca episcop misionar la Efes, unde, conform unei tradiţii târzii, ar
fi murit în anul 97. Sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja pe discipolul iubit,
neexperimentat şi timid, la începutul misiunii sale pastorale în Efes.
Structura - După salutul de început (1,1-2), sfântul Paul îi aminteşte lui Timotei
responsabilitatea pe care o are de a vesti evanghelia în mijlocul pericolelor pe care le
prezintă doctrinele false ale oamenilor care aleargă după „mituri şi genealogii” (1,3-20).
În continuare, Apostolul stabileşte normele pentru organizarea cultului: rugăciunea
universală şi ţinuta bărbaţilor şi a femeilor în adunările liturgice (2,1-15). Apoi sunt
prezentate slujirile în Biserică: calităţile recerute pentru episcop (3,1-7) şi diaconi (3,8-
13) ca şi funcţiunile lor specifice. Se reia o polemică împotriva învăţătorilor falşi (4,1-
16) şi se fixează reguli pentru comportamentul diferitelor categorii de persoane: creştini
în general, văduve, prezbiteri, sclavi (5,1-6,2). În concluzie, Apostolul insistă asupra
adevăratei evlavii, a profesiunii de credinţă a omului autentic al lui Dumnezeu şi sunt
avertizaţi bogaţii să utilizeze corect bunurile (6,3-19). Scrisoarea se încheie cu salutul
final în care i se cere lui Timotei să păstreze depozitul credinţei, ferindu-se de „ştiinţa
greşită” (6,20-21).
Locul şi data - Scrisoarea nu poate fi datată din perioada celor două călătorii
misionare, întrucât Timotei îl însoţea pe Paul. Deşi Faptele Apostolilor nu ne prezintă o
pauză în detenţia Apostolului la Roma, este posibil să fi existat o perioadă de libertate
între prima şi o a doua detenţie, timp în care sfântul Paul a putut vizita unele din
comunităţile creştine. În acest caz Scrisoarea întâi către Timotei, după majoritatea
exegeţilor, ar fi fost redactată în Macedonia şi trimisă la Efes între 63-65, înaintea
Scrisorii a doua către Timotei.
Teologia - Ţinând cont de genul literar al scrisorii şi de caracterul ei pastoral, putem
sublinia următoarele teme teologice.
În privinţa „cristologiei”, sfântul Paul arată că voinţa salvifică gratuită şi eficace a lui
Dumnezeu se manifestă în Isus Cristos, „misterul evlaviei”, care s-a arătat în trup, a fost
justificat în Duhul Sfânt, le-a apărut îngerilor, a fost predicat naţiunilor păgâne (3,14-
16). Isus Cristos a venit în lume pentru mântuirea celor păcătoşi, între care Paul se
consideră primul (1,15). Planul salvific al lui Dumnezeu se extinde la toţi oamenii (2,3-
7). În acest context cristologic, Apostolul defineşte Biserica, drept „casa lui Dumnezeu”,
„coloana şi suportul adevărului”. Aceasta este structurată ierarhic şi sfântul Paul
trasează caracteristicile păstorului ideal. Ceea ce impresionează în alegerea
responsabililor comunităţii, este maturitatea umană şi spirituală, definită nu numai prin
autocontrol şi moderaţie, ci şi prin capacitatea de a stabili relaţii juste (3,1-7). Păstorul,
modelul celor care cred, trăieşte cu coerenţă şi curaj mărturia credinţei în aşteptarea
arătării Domnului nostru Isus Cristos. Normele stabilite pentru păstor sunt valabile şi
pentru alte categorii de slujitori ai Bisericii. Viaţa comunităţii este caracterizată de relaţii
de iubire frăţească. Grija comunităţii faţă de cei săraci şi bolnavi se exprimă prin
activitatea devotată a văduvelor (5,3-16). De fapt, iubirea frăţească este mărturia
credibilă faţă de adevăr pe care o dă comunitatea creştină înaintea ambientului extern.

CĂTRE TIMOTEI
Destinatar şi salut
1.1 Paul, apostol al lui Cristos Isus, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, şi a
lui Cristos Isus, speranţa noastră, 2 lui Timoteia, adevărat fiu în credinţă, har, îndurare şi
pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru.
I. RESPONSABILITATEA LUI TIMOTEI

FAŢĂ DE EVANGHELIE
Avertisment împotriva învăţăturii false

3
După cum te-am rugat când am plecat spre Macedonia, rămâi la Efes ca să le
porunceşti unora să nu răspândească învăţături greşite 4 şi nici să nu se ocupe cu mituri
şi genealogiib fără capăt. Acestea aduc mai degrabă controverse decât [slujesc] planul lui
Dumnezeuc în credinţă. 5 Însă scopul poruncii este iubirea dintr-o inimă curată, dintr-o
conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neprefăcută. 6 Unii s-au îndepărtat de acestea şi s-au
rătăcit ajungând la discursuri fără sens. 7 Voind să fie învăţători ai Legii, ei nu înţeleg
nici ceea ce spun şi nici ceea ce cred că demonstrează.
8
Or noi ştim că Legea este bună dacă cineva o foloseşte în mod legitim. 9 Este ştiut că
nu pentru cel drept este dată Legea, ci pentru cei fărădelege şi răzvrătiţi, pentru cei
nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei sacrilegi şi profanatori, pentru cei ucigaşi de tată,
ucigaşi de mamă, 10 pentru desfrânaţi şi pentru homosexuali, pentru negustorii de
oameni, pentru mincinoşi, pentru sperjuri şi pentru oricine se împotriveşte învăţăturii
sănătoase, 11 conform evangheliei glorioase a lui Dumnezeu cel binecuvântatd care mi-a
fost încredinţată.
Vocaţia lui Paul, model pentru Timotei

12
Îi mulţumesc lui Cristos Isus Domnul nostru care m-a întărit pentru că m-a găsit
vrednic de încredere rânduindu-mă în slujirea sa, 13 deşi mai întâi am fost un defăimător,
aÎn greacă Timótheos înseamnă „cel care cinsteşte pe Dumnezeu”, nume foarte frecvent în lumea greacă
(chiar din sec. al IV-lea î.C.). S-a născut la Listra, în Licaonia, dintr-o mamă evreică şi un tată grec de
rang înalt. Timotei devine discipol al sfântului Paul în 45 în prima călătorie misionară a apostolului şi-l
însoţeşte în a doua şi a treia călătorie. Ales episcop de Efes, a fost probabil martorul Adormirii Maicii
Domnului la Efes, martor la martirizarea sfântului Paul la Roma în 67. După tradiţie a murit martir în 97
sub împăratul Nero. Sărbătoarea lui în Biserica Orientală este la 22 ianuarie; în Biserica Catolică la 26
ianuarie.
bPrin mituri se înţeleg poveştile iudaice fantastice despre personaje importante din Vechiul Testament,
teme preferate de obicei. Genealogiile erau liste fictive cu strămoşi care ajungeau chiar până la Moise,
prin care rabinii, în special, încercau să justifice propria autoritate. Atât miturile, cât şi genealogiile pun în
evidenţă obiceiul rabinilor din Efes, convertiţi la creştinism, de a prezenta în mod denaturat Vechiul
Testament într-o formă mai mult filozofică decât doctrinară, preocupaţi mai mult de subtilităţi decât de
sensul profund al Scripturii.
cTermenul grec oikonomia înseamnă în primul rând amenajarea unei locuinţe. Este folosit de sfântul Paul
cu două semnificaţii: a) este planul de mântuire a lui Dumnezeu în Cristos (Ef 1,10; 3,9); b) este misiunea
de a răspândi acest plan de mântuire prin apostolii şi miniştrii comunităţilor creştine (1Cor 9,17; Ef 3,2;
Col 1,25).
dLit.: fericit.
un persecutor şi un insultător, dar am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam
din neştiinţă. 14 Însă harul Domnului nostru s-a revărsat din plin împreună cu credinţa şi
iubirea care este în Cristos Isus. 15 Vrednic de crezut şi de primit cu toată încrederea este
cuvântul: „Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi”, între care eu
sunt primul, 16 însă de aceea am găsit îndurare pentru ca Cristos Isus să-şi arate mai întâi
în mine toată îndelunga lui răbdare [făcând din mine] un model pentru cei care vor
crede în el spre viaţa veşnică. 17 Regelui veacurilor, Celui Nepieritor, Celui Nevăzut şi
unicului Dumnezeu să-i fie cinste şi glorie în vecii vecilor. Amin.
18
Îţi încredinţez această poruncă, fiul meu Timotei, potrivit cu profeţiile făcute mai
înainte în privinţa ta ca, în conformitate cu ele, să lupţi lupta cea bună 19 păstrând
credinţa şi conştiinţa curată pe care unii au renegat-o şi au eşuat în privinţa credinţei. 20
Printre ei sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am lăsat pradă Satanei ca să înveţe să nu
mai rostească blasfemii.
II. NORME PENTRU ORGANIZAREA CULTULUI
Rugăciune liturgică pentru toţi oamenii

1
2. Aşadar recomand, înainte de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri
pentru toţi oamenii, 2 pentru regi şi pentru toţi cei care sunt în conducere ca să ducem o
viaţă paşnică şi liniştită cu toată evlavia şi demnitatea. 3 Acest lucru este bun şi plăcut
înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru 4 care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi
să ajungă la cunoaşterea adevărului. 5 Căci unul este Dumnezeu şi unul singur este
mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus 6 care s-a dat pe sine însuşi ca
preţ de răscumpărare pentru toţi. [Aceasta] este mărturia adusă la timpul stabilit 7 pentru
care am fost orânduit eu ca predicator şi apostol - spun adevărule şi nu mint - învăţător
al păgânilor în credinţă şi adevăr.
Comportamentul femeilor la liturgie

8
Aşadar vreau ca bărbaţii să se roage în orice loc ridicându-şi mâinile sfinte, fără
mânie şi ceartă.
9
Tot la fel şi femeile, cu îmbrăcăminte decentă, să se înfrumuseţeze cu pudoare şi
modestie, nu prin modul de împletire a părului, nu cu aur, perle sau haine scumpe, 10 ci
cu fapte bune, aşa cum se cuvine femeilor care se numesc evlavioase. 11 Femeia să
înveţe ascultând în tăcere şi să fie supusă în toate, 12 iar eu nu-i permit femeii să înveţe
pe alţii, nici să domine bărbatul, ci să stea în linişte, 13 căci a fost plăsmuit mai înainte
Adam şi apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia; lăsându-se sedusă, ea a ajuns
la păcat. 15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea copiilor, numai rămânând în credinţă,
iubire şi sfinţenie cu modestie.
III. ALEGEREA MINIŞTRILOR SACRI
Candidatul la episcopat
eUnele manuscrise adaugă: în Cristos probabil o armonizare după Rom 9,1.

1
3. Este vrednic de crezare acest cuvânt: „Dacă cineva râvneşte episcopatul, doreşte un
lucru bun”. 2 Episcopul trebuie să fie fără reproş, bărbatul unei singure soţiif, sobru,
înţelept, cuviincios, ospitalier, capabil să-i înveţe pe alţiig. 3 Să nu fie beţiv, nici violent,
ci să fie blând, necertăreţ, dezlipit de bani. 4 Să-şi organizeze bine casa proprie,
ţinându-şi copiii sub ascultare cu toată cuviinţa, 5 căci dacă cineva nu ştie să-şi
organizeze propria casă, cum se va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? 6 Să nu fie de
curând botezat ca să nu se mândrească şi să cadă în condamnarea diavolului. 7 Trebuie
să aibă o bună mărturie şi de la cei din afară ca să nu cadă în dispreţul şi în laţul
diavolului.
Candidaţii la diaconat
8
Tot la fel şi diaconii trebuie să fie oameni vrednici, de cuvânt, nu mari băutori de
vin, nu doritori de câştig necinstit, 9 ci să păstreze misterul credinţei într-o conştiinţă
curată. 10 Iar aceştia trebuie să fie mai întâi puşi la probă. Apoi, dacă sunt fără cusur,
să-şi îndeplinească diaconia. 11 La fel şi soţiile să fie femei vrednice, să nu fie
calomniatoare, să fie sobre, fidele în toate. 12 Diaconii să fie fiecare bărbatul unei singure
soţii, să-şi conducă bine copiii şi casele proprii 13 pentru că cei care slujesc bine
dobândesc un loc de cinste şi mult curaj în credinţa care este în Cristos Isus.
Motivare teologică
14
Îţi scriu acestea sperând că voi veni în curând la tine, 15 dar dacă întârzii, să ştii cum
trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu,
coloana şi temelia adevărului. 16 Şi fără îndoială, mare este misterul evlaviei:
Cel care s-a arătat în trup
a fost justificat în Duh,
a apărut îngerilor,
a fost predicat printre păgâni,
a fost crezut în lume,
a fost ridicat în glorie.
IV. DISCIPLINA BISERICII

ŞI COMPORTAMENTUL CREŞTIN
Atitudinea împotriva învăţătorilor falşi

4.1 De altfel, Duhul spune clar că în timpurile de pe urmă unii îşi vor renega credinţa,
luându-se după duhuri înşelătoare şi învăţături diabolice, 2 seduşi de ipocrizia
discursurilor false ale celor însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor. 3 Ei interzic căsătoria,
[prescriind] abstinenţa de la alimenteleh pe care Dumnezeu le-a creat ca să fie primite cu
fApostolul nu se referă aici la bigamie, care era oricum condamnată de Lege. Chiar şi în lumea păgână,
starea socială legală era monogamia. Interdicţia are în vedere digamia, adică recăsătorirea. Episcopul nu
avea voie să se recăsătorească în cazul în care i-a murit soţia sau în cazul în care prin convertire se
despărţise de soţia păgână.
gTermenul grec didaktikos nu se referă doar la elocvenţă şi erudiţia savantului ci, aplicat episcopului,
indică acea capacitate de a cunoaşte bine doctrina evangheliei şi a Bisericii pe care să o exprime fără
eroare şi pe care să o apere în faţa ereziilor.
hNu pot fi identificaţi cu claritate aceşti predicatori. Ar putea fi vorba de unele secte eretice ale
encratiştilor (consideră renunţarea la căsătorie ca un act de mare tărie) şi marcioniţilor. De altfel şi unele
cercuri filozofice au aceeaşi atitudine (Pitagora le cere discipolilor să renunţe până şi la fasole). Originea
mulţumire de către cei care cred şi cunosc adevărul, 4 pentru că orice creatură a lui
Dumnezeu este bună şi nimic nu e de aruncat, dacă este primit cu mulţumire. 5 De fapt
este sfinţit prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciuni.
Timotei, slujitor bun al lui Cristos

6
Învăţându-i pe fraţi aceste lucruri, vei fi un slujitor bun al lui Cristos Isus,
hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale învăţăturii frumoase pe care ai urmat-o
îndeaproape. 7 De basmele profane şi născocirile babelor, fereşte-te! Deprinde-tei cu
evlavia; 8 căci gimnastica trupului e de puţin folos pe când evlavia este folositoare în
toate pentru că are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare. 9 Acest cuvânt este
vrednic de crezut şi de primit cu toată încrederea. 10 Noi pentru aceasta muncim şi ne
luptămj, pentru că ne-am pus speranţa în Dumnezeul cel viu care este mântuitorul
tuturor oamenilor şi mai ales al celor credincioşi.
11
Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. 12 Nimeni să nu dispreţuiască tinereţea ta, ci să
devii un model pentru toţi cei care cred: în cuvânt, în purtare, în iubire, în credinţă, în
nevinovăţie. 13 Până când voi veni, preocupă-te de lecturi, de predică şi de învăţătură. 14
Nu neglija darul care este în tine şi care ţi-a fost dat prin profeţie împreună cu
impunerea mâinilor prezbiterilor. 15 Meditează aceste lucruri, stăruie în ele pentru ca
propăşirea ta să fie cunoscută tuturor. 16 Ai grijă căci, făcând acestea, te vei mântui şi pe
tine, şi pe cei care te ascultă.
Atitudinea faţă de văduve

1
5. Nu-l mustra cu asprime pe cel bătrân, ci îndeamnă-l ca pe un tată, iar pe tineri ca pe
nişte fraţi, 2 pe bătrâne ca pe mame, iar pe cele tinere ca pe nişte surori, în curăţie
desăvârşită.
3
Respectă văduvele, cele care sunt cu adevărat văduve. 4 Dacă o văduvă are copii sau
nepoţi, să înveţe mai întâi să aibă dragoste faţă de casa lor şi să-i răsplătească pe părinţi,
căci acest lucru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. 5 Cea care este cu adevărat văduvă şi
rămasă singură şi-a pus speranţa în Dumnezeu şi stăruie în cereri şi rugăciuni noaptea şi
ziua. 6 Însă cea care trăieşte în plăceri, deşi trăieşte, este moartă. 7 Porunceşte-le acestora
ca să fie fără reproş. 8 Dar dacă cineva nu se îngrijeşte de ai săi şi mai ales de cei din
casă, şi-a renegat credinţa şi este mai rău decât un necredincios.
9
Ca să fie înscrisă între văduve, să nu aibă mai puţin de şaizeci de ani, să fi fost soţia
unui singur bărbat, 10 să aibă mărturie pentru faptele ei bune, dacă a crescut copii, dacă a
fost primitoare, dacă a spălat picioarele sfinţilork, dacă i-a ajutat pe cei necăjiţi, dacă s-a
ţinut de orice fel de faptă bună.
acestor prescripţii pare să fie păgână (doar esenienii le mai practică), din cultele orientale (cultul
misterelor, orfismul, etc.). În gnosticismul propriu-zis (sec. al II-lea) aceste practici, cu motivarea lor
religioasă, vor cunoaşte o largă răspândire.
iTermenul grec gymnazô indică activitatea de antrenare sportivă, foarte cunoscută în tot Orientul. La
Efes, sediul episcopatului lui Timotei, aveau loc efesiadele - jocuri sportive organizate din patru în patru
ani. Concurenţii aveau nevoie de un antrenament special individual constant sub conducerea antrenorului
(gymnasiarchos). Exista o mare preocupare pentru forma fizică a concurenţilor ce reprezentau cetatea, ei
contribuind la creşterea reputaţiei comunităţii. Comunitatea creştină din Efes, „antrenată” de Timotei în
evlavie, întrecea cu mult mentalitatea şi practicile păgâne.
jÎn unele manuscrise apare varianta: şi suntem insultaţi.
kExpresia descrie ospitalitatea caritabilă şi reverenţioasă faţă de fraţii creştini, în special faţă de
predicatorii itineranţi (vezi nota de la In 13,5).
11
Dar fereşte-te de văduvele mai tinere. Căci când le apucă poftele nedemne de
Cristos, vor să se mărite, 12 făcându-se vinovate că şi-au călcat promisiunea de mai
înainte. 13 În acelaşi timp se învaţă să fie leneşe şi umblă din casă în casă. Dar nu numai
că sunt leneşe, ci şi limbute şi iscoditoare, vorbind ceea ce nu trebuie. 14 Aşadar, vreau
ca cele mai tinere să se căsătorească, să aibă copii, să fie gospodine în casă, ca să nu dea
potrivnicului nici un motiv de clevetire, 15 căci unele s-au rătăcit deja, urmându-l pe
Satana. 16 Dacă o credincioasăl are văduve, să se îngrijească de ele şi să nu împovăreze
Biserica, pentru ca aceasta să le poată ajuta pe cele cu adevărat văduve.
Atitudinea faţă de prezbiteri

17
Prezbiterii care conduc bine să fie învredniciţi cu o cinste îndoită, mai ales cei care
se ostenesc cu predica şi învăţătura, 18 căci spune Scriptura: Să nu legi gura boului care
treieră şi: Vrednic este lucrătorul de plata sa. 19 Să nu primeşti o acuzaţie împotriva unui
prezbiter decât dacă vine de la doi sau trei martori. 20 Pe cei care au păcătuit, mustră-i
înaintea tuturor, ca să le fie teamă şi celorlalţi. 21 Te conjur în faţa lui Dumnezeu şi a lui
Cristos Isus şi a îngerilor celor aleşi să păzeşti acestea, fără prejudecată şi fără a face
cuiva favoruri. 22 Nu te grăbi să-ţi impui mâinile peste cineva şi nici nu te face părtaş la
păcatele altora. Tu însuţi, păstrează-te curat. 23 Să nu mai bei numai apă, ci şi puţin vin
din cauza stomacului tău şi a deselor tale îmbolnăviri.
24
Păcatele unor oameni sunt evidente şi se cunosc înainte de judecată, însă ale altora
se descoperă după aceea. 25 Tot la fel şi faptele bune sunt evidente, dar chiar şi celelalte,
nu pot rămâne ascunse.
Atitudinea faţă de sclavi

1
6. Toţi cei care sunt sub jug ca sclavi să-i considere pe stăpânii lor vrednici de toată
cinstea, ca nu cumva numele lui Dumnezeu şi învăţătura să fie defăimate. 2 Cei care au
stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască întrucât sunt fraţi, ci să-i slujească şi mai bine
pentru că cei care beneficiază de slujirea lor sunt credincioşi şi iubiţi.
Învaţă-i aceste lucruri şi îndeamnă-i astfel.
Pericolul învăţăturilor greşite

3
Dacă cineva învaţă alte lucruri şi nu urmează cuvintele sănătoase ale Domnului
nostru Isus Cristos şi învăţătura conformă evlaviei, 4 acela este arogant şi nu înţelege
nimic, ba încă are boala cercetărilor şi a controverselor zadarnice din care vin: invidia,
cearta, blasfemiile, bănuielile rele, 5 disputele interminabile între oameni cu mintea
bolnavă şi lipsiţi de adevăr, care cred că evlavia este o sursă de câştigm. 6 Într-adevăr,
evlavia este un mare câştig când se mulţumeşte cu ceea ce are. 7 Căci n-am adus nimic
în lume şi nimic nu putem lua din ea. 8 Dacă avem de mâncare şi de îmbrăcat, să ne
mulţumim cu acestea. 9 Dar cei care vor să se îmbogăţească cad în ispită, în laţ, în multe
pofte necugetate şi dăunătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. 10 De fapt,
rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la
credinţă şi şi-au provocat multe chinuri.
Fidelitatea lui Timotei faţă de credinţă
lExistă şi alte variante în manuscrise: un credincios; un credincios sau o credincioasă.

mO serie de manuscrise adaugă: Fereşte-te de unii ca aceştia.
11
Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea. Urmează dreptatea, evlavia, credinţa,
iubirea, statornicia, blândeţea! 12 Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea
veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat o bună mărturie înaintea multor
martori. 13 Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu care aduce toate la viaţă şi
înaintea lui Cristos Isus care a dat mărturia cea bună în faţa lui Ponţiu Pilat: 14 păzeşte
porunca fără prihană şi fără vină până la arătarea Domnului nostru Isus Cristos 15 pe
care, la timpul potrivit, o va face cunoscută fericitul şi unicul Stăpânitor, Regele regilor
şi Domnul domnilor, 16 singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de
nepătruns, pe care nici un om nu l-a văzut şi nici nu va putea să-l vadă, căruia să-i fie
cinste şi putere veşnică. Amin!
Utilizarea corectă a bunurilor

17
Porunceşte-le celor bogaţi în veacul acesta să nu se mândrească şi să nu-şi pună
speranţa într-o bogăţie ne-statornică, ci în Dumnezeu care ne dăruieşte toate din
abundenţă ca să ne bucurăm de ele, 18 să facă bine, să se îmbogăţească în fapte bune, să
fie darnici, să împartă cu ceilalţi 19 adunându-şi pentru ei o comoară, fonduri siguren
pentru viitor, ca să dobândească viaţa cea adevăratăo.
Salutul final
20
O Timotei, păzeşte depozitulp care ţi s-a încredinţat, evitând vorbele deşarte lumeşti
şi împotrivirile aşa-numitei „ştiinţe” 21 pe care au profesat-o unii şi s-au rătăcit de la
credinţă.
Harul să fie cu voi!q
nLit.: temelie bună.

oUnele manuscrise au varianta: viaţa cu adevărat veşnică.
pVezi n. 2Tim 1,14.
qCâteva manuscrise adaugă: Amin, altele au varianta: cu tine. Amin.
CĂTRE TIMOTEI
INTRODUCERE
Autorul - Mărturiile interne sunt mai numeroase decât la celelalte scrisori pastorale.
Tonul, modul de a se adresa lui Timotei, sentimentele autorului, afecţiunea şi iubirea
părintească faţă de discipolul şi colaboratorul său, arată cu suficientă evidenţă că autorul
acestei scrisori este sfântul Paul.
Forma literară şi stilul - Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Timotei
este considerată în mod unanim drept testamentul spiritual al sfântului Paul. Tonul este
patetic şi mişcător. Se împletesc amintiri, sfaturi şi avertismente, etc.
Scopul şi destinatarii - Dacă în privinţa lui Timotei nu există o schimbare importantă
a situaţiei în care se afla în momentul primirii primei scrisori, situaţia sfântului Paul este
modificată. El se află în închisoare şi simte că sfârşitul îi este aproape. De aceea are
nevoie de prezenţa discipolului său, pe care-l imploră să vină cât mai grabnic la Roma,
aducându-i mantia de la Troas ca şi cărţile şi pergamentele.
Structura - După un scurt salut (1,1-2), Apostolul evocă amintirile care-l leagă de
familia lui Timotei (1,3-5) şi îl îndeamnă pe discipolul său să nu se ruşineze de
încercarea prin care trece el, Paul, şi să nu-i fie frică să dea mărturie despre Isus Cristos
(1,6-14). După ce îi dă lui Timotei câteva informaţii despre situaţia sa din închisoare
(1,15-18), îl îndeamnă din nou să aibă curaj în activitatea evanghelică şi să rămână în
comuniune cu Cristos (2,1-13). În continuare, Apostolul îl îndeamnă la luptă împotriva
învăţătorilor falşi contrapunându-le învăţătura „sănătoasă” (2,14-26). Prezenţa
învăţătorilor falşi este semnul apropierii timpurilor de pe urmă (3,1-9). Spre deosebire
de aceştia, omul lui Dumnezeu, bazat pe Scriptura inspirată de Dumnezeu, rămâne
statornic în învăţătura apostolică (3,10-17). În ciuda opoziţiei întâlnite, cuvântul lui
Dumnezeu trebuie proclamat în orice situaţie (4,1-5). Reflectând cu seninătate la
moartea sa iminentă, sfântul Paul este convins că a dus lupta cea bună şi că va primi
coroana dreptăţii (4,6-8). Urmează o serie de confesiuni în care Apostolul îşi descrie
izolarea şi abandonarea de către toţi, dar nu şi de Dumnezeu (4,9-18). În finalul scrisorii
sfântul Paul îi salută pe destinatari şi-i binecuvântează (4,19-22).
Locul şi data - Din indicaţiile date de autor reiese clar că scrisoarea a fost expediată
din Roma, în timpul celei de-a doua detenţii, cu puţin timp înainte de martiriu, anul 67.
Teologia - Deşi scrisoarea are un caracter intim şi personal, apar şi câteva teme
teologice. În ciuda puţinelor citate biblice, Scrisoarea a doua către Timotei conţine două
afirmaţii fundamentale despre Scriptură: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu”
(3,16) şi este indispensabilă pentru a-i educa şi încuraja pe credincioşi şi pentru a
combate învăţăturile greşite. Motivaţia statorniciei în încercări este răsplata aşteptată de
la Cristos cel înviat, judecătorul celor vii şi al celor morţi (2,8-13). Reluând din 1Tim
4,14 tema transmiterii autorităţii apostolice prin impunerea mâinilor, sfântul Paul afirmă
că darul spiritual corespunzător pentru împlinirea unei misiuni în Biserică vine de la
Dumnezeu şi se transmite prin gestul exterior, asigurând astfel succesiunea ierarhică în
Biserică. Misiunea principală a lui Timotei este aceea de a păstra şi transmite depozitul
credinţei. Spre deosebire de învăţătorii falşi care predică o doctrină personală, rod al
propriilor speculaţii, urmărind un profit sau succes, Timotei nu se poate considera autor
al acestui depozit. El este doar un deţinător provizoriu, el nu inventează, nici nu
transformă credinţa, ci o păstrează şi o transmite intactă. Deşi va trebui să se adapteze
psihologiei ascultătorilor iudei şi păgâni, Timotei nu va putea abandona vreun element
al credinţei, ci, ca discipol al lui Paul, trebuie să păstreze depozitul primit şi să-l
încredinţeze cu grijă numai acelora care-l vor putea transmite altora (2Tim 2,2).
Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul cãtre Timotei
CĂTRE TIMOTEI
Destinatarii şi salutul
1
1. Paul, apostol al lui Cristos Isus, prin voinţa lui Dumnezeu, după promisiunea vieţii
care este în Cristos Isus, 2 lui Timotei, copilul meu iubit: har, îndurare şi pace de la
Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus Domnul nostru.
3
Aduc mulţumire lui Dumnezeu, pe care, cu o conştiinţă curată, îl slujesc ca şi
strămoşii mei, când îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea şi
ziua. 4 Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea ca să mă umplu
de bucurie. 5 Îmi mai amintesc de credinţa neprefăcută care este în tine, care a fost mai
întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt convins că este şi în tine.
Pasiunea pentru evanghelie

6
Din acest motiv îţi amintesc să reînflăcărezia darul lui Dumnezeu care este în tine
prin impunerea mâinilor mele, 7 căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul]
tăriei, al iubirii şi al înţelepciunii. 8 Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi
nici de mine, care [mă aflu] în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru
evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9 cel care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o
chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său şi pentru harul pe care ni
l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor, 10 dar care acum a fost
descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos care a nimicit moartea şi a
făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelia 11 pentru care eu am fost pus
predicator, apostol şi învăţătorb.
12
Din acest motiv sufăr acestea, dar nu mă ruşinez pentru că ştiu în cine am crezut şi
în cine mi-am pus încrederea şi sunt convins că el are puterea să păstreze bunul
încredinţat până în ziua aceea. 13 Ia ca normă cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la
mine în credinţa şi iubirea care este în Cristos Isus! 14 Păstrează depozitul cel bunc prin
Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.
aVerbul anazôpyreô are în Vechiul Testament sensul de „a reveni la viaţă” (Gen 45,27; 2Rg 8,1.5). Literar
înseamnă: a aprinde din nou, a aţâţa focul. Darul lui Timotei este ca un foc pe care neglijenţa l-ar putea
stinge, dar prin credinţă Timotei îl poate reaprinde.
bMulte manuscrise adaugă: Învăţătorul popoarelor păgâne. Probabil este o armonizare cu 1Tim 2,7.
cExpresia „tezaurul credinţei” este metaforică şi are ca fond practica greacă şi romană a depunerii şi
păstrării bunurilor. În mod obişnuit la depunere se încheia un contract scris prin care depozitarul se obliga
să păstreze intact bunul depus şi să-l restituie la termenul stabilit. Legea nu permitea (decât cu clauze
specificate în contract) o folosire a bunului încredinţat în interes propriu. Punctul principal al contractului
era fidelitatea în păstrarea bunurilor încredinţate. Exista şi o formă neoficială de a depune pe bază de
jurământ (depositum sacrum). În acest caz alterarea bunului încredinţat sau nerestituirea ar constitui nu
numai o trădare a pietăţii şi a încrederii, ba chiar un jurământ fals, un sacrilegiu. sfântul Paul a primit
acest depozit de la Cristos pe calea Damascului (Gal 1,12-16; Ef 3,1-9; Rom 15,15-16). Spre deosebire de
învăţătorii falşi care predică o doctrină personală, rod al propriilor speculaţii, urmărind un profit sau
succes, sfântul Paul nu s-a considerat niciodată autorul acestui depozit. El este doar un deţinător
provizoriu, păstrătorul credinţei pe care n-o inventează nici nu o transformă, ci o păstrează şi o transmite
intactă. Acest depozit este cuvântul - obiect al credinţei. Deşi are grijă să se adapteze psihologiei
ascultătorilor iudei şi păgâni, sfântul Paul nu a acceptat niciodată abandonarea vreunui element al
credinţei. Timotei, ca discipol al sfântului Paul, a primit acest depozit pe care trebuie să-l păstreze şi să-l
încredinţeze cu grijă numai acelora care-l vor putea transmite altora (2Tim 2,2).
Discipoli fideli şi infideli

15
Ştii că toţi cei din Asia ne-au părăsit, printre care şi Fygel şi Hermogene. 16 Domnul
să se îndure de casa lui Onesifor pentru că de multe ori şi el m-a îmbărbătat şi nu i-a fost
ruşine de lanţurile mele, 17 ba chiar, când a fost la Roma, m-a căutat cu îngrijorare şi m-a
găsit. 18 Domnul să-i dea să găsească îndurare la Dumnezeu în ziua aceea şi tu ştii bine
cât de mult m-a ajutat la Efes.
Soldaţi devotaţi ai lui Cristos

2. Aşadar, copilul meu, tu întăreşte-te cu harul care este în Cristos Isus. 2 Şi ceea ce ai
1
auzit de la mine prin multe mărturii încredinţează unor oameni credincioşi care vor fi
vrednici să-i înveţe şi pe alţii.
3
Ia parte la suferinţele mele ca un soldat bun al lui Cristos Isus. 4 Nici un soldat nu se
amestecă în problemele vieţii ca să placă celui care l-a înrolat. 5 Iar dacă cineva participă
la întreceri, nu primeşte coroana dacă nu se luptă după regulament. 6 Agricultorul trebuie
mai întâi să trudească pentru a culege roadele. 7 Înţelege ceea ce îţi spun! De fapt
Domnul îţi va da înţelegere în toate.
8
Adu-ţi aminte de Isus Cristos, din seminţia lui David, care a înviat din morţi, după
evanghelia mea, 9 pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un răufăcător. Dar
cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi legat. 10 De aceea îndur cu răbdare toate pentru cei
aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea, care este în Cristos Isus, o dată cu mărirea
veşnică.
11
Vrednic de crezare este cuvântul:
Dacă am murit împreună cu el,
vom şi trăi împreună cu el.
12
Dacă îndurăm cu răbdare împreună cu el,
vom şi domni împreună cu el.
Dacă îl renegăm, şi el ne va renega.
13
Dacă suntem infideli, el rămâne fidel,
pentru că nu se poate renega pe sine.
Pericolul ereziilor
14
Aminteşte-le acestea şi îndeamnă-i stăruitor înaintea lui Dumnezeud să se ferească
de cuvinte de ceartă, care nu aduc nici un folos, ci duc la pieirea ascultătorilor. 15
Străduieşte-te să te prezinţi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care
nu are de ce să se ruşineze, ca un împărţitor corecte al cuvântului adevărului. 16
Fereşte-te de vorbele deşarte lumeşti căci ele duc tot mai mult la nelegiuire 17 şi cuvântul
lor roade ca o cangrenă. Printre aceştia sunt Imeneu şi Filet. 18 Aceştia s-au îndepărtat de
adevăr, spunând că învierea a şi avut loc, şi răstoarnă credinţa unora. 19 Totuşi temelia
solidă a lui Dumnezeu rămâne neclintită având acest sigiliu: Domnul îi cunoaşte pe cei
care sunt ai lui şi: Să se îndepărteze de nedreptate oricine pronunţă numele Domnului!
dUnele manuscrise au: înaintea Domnului.

eTermenul grec orthotomeo apare numai aici în scrierile Noului Testament. În Vechiul Testament, descrie
drumul trasat sau nivelat drept (Prov 3,6; 11,5). În greaca patristică este folosit în sens metaforic: a trasa
făgaşuri pentru roţi pentru a nu deraia; a croi drept după model; a zidi după dreptar. Fiind vorba de
cuvânt, verbul înseamnă „a transmite cu fidelitate cuvântul” sau „a nu se abate de la adevăr”, „a spune
direct adevărul, fără ocolişuri”.
20
Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi multe de lemn şi de
lut: unele de cinste, altele ordinare. 21 Aşadar, dacă cineva se purifică de acestea, va fi un
vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, pregătit de orice lucrare bună.
22
Fugi de poftele tinereţii, urmăreşte dreptatea, credinţa, iubirea şi pacea cuf cei care
îl invocă pe Domnul dintr-o inimă curată, 23 dar fereşte-te de întrebările nechibzuite şi
neinstructive, ştiind că provoacă certuri. 24 De altfel, slujitorul Domnului nu trebuie să se
certe, ci să fie blând faţă de toţi, în stare să înveţe, îngăduitor, 25 să-i mustre cu blândeţe
pe cei care i se opun, cu speranţa că Dumnezeu le va da convertirea spre cunoaşterea
adevărului, 26 aşa încât să-şi revină din laţul diavolului, de care erau prinşi de vii, pentru
a-i face voinţa.
Devieri ale credinţei în timpurile de pe urmă

3.1 Dar să ştii acestea: în zilele de pe urmă vor fi vremuri grele 2 pentru că oamenii vor fi
egoişti, lacomi de bani, lăudăroşi, aroganţi, defăimători, neascultători faţă de părinţi,
nerecunoscători faţă de Dumnezeu, lipsiţi de iubire, 3 neînduplecabili, calomniatori, in-
disciplinaţi, cruzi, duşmani ai binelui, 4 trădători, obraz-nici, orbiţi de mândrie, iubitori
mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, 5 având înfăţişarea evlaviei, dar renegând
puterea ei. Şi de aceştia fereşte-te! 6 Dintre ei sunt aceia care se strecoară prin case şi
ademenesc femeiuşti încărcate de păcate, frământate de pofte de tot felul, 7 prezente
mereu la învăţătură, dar incapabile să ajungă la cunoaşterea adevărului. 8 Căci aşa cum
Ianes şi Iambresg i s-au opus lui Moise, tot aşa şi aceştia se opun adevărului, oameni
stricaţi la minte, găsiţi nevrednici în privinţa credinţei, 9 dar nu vor ajunge prea departe
pentru că nebunia lor va fi dezvăluită tuturor aşa cum a fost şi a acelora.
Atitudinea ideală a omului lui Dumnezeu

10
Tu, însă, ai urmărit îndeaproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea, credinţa,
îndelunga răbdare, iubirea, statornicia mea 11 în persecuţii şi suferinţele care au venit
asupra mea în Antiohia, în Iconiu şi în Listra. Câte persecuţii am îndurat! Şi Domnul
m-a salvat din toate. 12 Dar toţi cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu evlavie, vor fi
persecutaţi. 13 Însă oamenii răi şi înşelaţi vor merge din rău în mai rău, înşelând şi fiind
înşelaţi.
14
Tu, însă, rămâi statornic în cele pe care le-ai învăţat şi în care crezi, ştiind de la cine
le-ai învăţat. 15 Din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea prin
credinţa care este în Cristos Isus. 16 Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este
de folos pentru a învăţa, a convinge, a îndrepta, a educa în dreptate 17 pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună.
Proclamarea stăruitoare a evangheliei

1
4. Te conjur înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să-i judece pe vii şi
pe morţi, la arătarea sa şi a împărăţiei luih: 2 vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi
la timp nepotrivit, convinge, ameninţă, îndeamnă, cu toată răbdarea şi învăţătura. 3 Căci
va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se
fUnele manuscrise adaugă: toţi.

gPersonaje nemenţionate în Vechiul Testament, dar cunoscute în tradiţia rabinică şi literatura apocrifă ca
vrăjitorii faraonului care au făcut prin magie aceleaşi minuni pe care le făcuseră Moise şi Aaron (vezi Ex
7,11), sau ca discipoli ai lui Balaam (Num 22,22).
hUnele manuscrise au varianta: după arătarea şi după împărăţia lui.
vor înconjura de o mulţime de învăţători care să le delecteze auzul. 4 Îşi vor întoarce
auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme. 5 Tu, însă fii măsurat în toate, îndură
suferinţele, fă-ţi munca de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea.
Paul reflectă cu speranţă la sfârşitul său

6
Eu de acum sunt oferit ca jertfăi şi timpul plecăriij mele a sosit. 7 Am luptat lupta cea
bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. 8 De acum îmi este rezervată
coroanak dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu
numai mie, ci şi tuturorl acelora care au iubit arătarea lui.
Ultimele recomandări
9
Grăbeşte-te să vii la mine, cât mai curând. 10 Căci Dima m-a părăsit, iubind lumea de
acum şi a mers la Tesalonic. Crescens este în Galaţiam, iar Tit în Dalmaţia. 11 Numai
Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine căci îmi este de folos în slujire. 12 Pe
Tihic l-am trimis la Efes. 13 Când vei veni, să-mi aduci mantia pe care am lăsat-o în
Troas la Carp, ca şi cărţile, în special pergamentele.
14
Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele. Domnul îl va răsplăti după faptele sale.
15
Fereşte-te şi tu de el pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre.
16
La prima mea apărare nimeni n-a fost alături de mine, ci toţi m-au părăsit; să nu li
se ia în seamă. 17 Domnul, însă, mi-a fost alături şi m-a întărit pentru ca predicarea să fie
realizată pe deplin prin mine şi s-o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura
leului. 18 Domnul mă va salva din orice lucrare rea şi mă va mântui pentru împărăţia lui,
cea din ceruri. Lui să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin.
Salutări şi binecuvântări
19
Salută-i pe Prisca şi Aquilan ca şi casa lui Onesifor. 20 Erast a rămas în Corint, iar pe
Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. 21 Grăbeşte-te să vii înainte de începutul iernii. Te
salută Eubul, Pudens, Lin şi Claudiao şi toţi fraţii.
22
Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voip.
iLit.: turnat ca libaţie. După ritualul jertfelor (Ex 30,9; Num 28,7) înainte de a fi jertfită, victima era
stropită cu vin. Viaţa sfântului Paul a fost un cult continuu, o jertfă adusă lui Dumnezeu şi nu-i mai
rămâne decât să ofere o ultimă picătură de sânge ca libaţie.
jLit.: dezlegării. Este un termen tehnic folosit pentru dezlegarea corabiei şi ridicarea pânzelor şi a ancorei
pentru ieşirea în larg. Acelaşi termen este folosit şi pentru demontarea cortului de către soldaţii care îşi
mută tabăra.
kConfecţionată din lauri sau ramuri de măslin, coroana era decernată ca premiu atletului învingător. În
lumea greco-romană din sec. I coroana apare în simbolismul funerar ca semn al nemuririi. Este sculptată
chiar şi pe mormintele celor simpli arătând speranţa lor de a obţine dincolo acea strălucire a fericirii care
le-a fost refuzată pe pământ din cauza condiţiei lor umile.
lUnele manuscrise omit: tuturor.
mCâteva manuscrise au: Galia, altele: Galileea.
nVezi n. Fap 18,2. Ceilalţi discipoli mai sunt menţionaţi în Faptele Apostolilor şi Epistolele pauline.
oAulus Pudens este primul senator convertit de sfântul Petru. El s-a căsătorit cu Claudia Peregrina, fiica
regelui Cogidumnus al Bretaniei. După tradiţie, fiul lor, Lin, a fost episcop al Romei, succesorul sfântului
Petru.
pApar în manuscrise diferite variante: Harul să fie cu tine; Harul să fie cu voi. Amin; Iubire şi pace.
Amin.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Tit

CĂTRE TIT
INTRODUCERE
Autorul - Indicaţiile din scrisoare, asemănările de stil, vocabular şi preocupări
asemănătoare cu cele din scrisorile adresate lui Timotei, duc la concluzia că această
scrisoare este scrisă de sfântul Paul.
Forma literară şi stilul - Scrisoarea are un caracter personal, fără a atinge
familiaritatea din Scrisoarea a doua către Timotei. Limba este greaca elenistă, apropiată
de cea din Evanghelia după sfântul Luca, Faptele Apostolilor şi scrisorile catolice.
Tonul este lent şi cu multe îndemnuri.
Scopul şi destinatarii - Tit nu este menţionat în Faptele Apostolilor, dar avem
informaţii despre el din scrisorile pauline. Este născut din părinţi păgâni (Gal 2,3) şi a
fost convertit de sfântul Paul, fără a fi circumcis ca Timotei. A luat parte la Conciliul din
Ierusalim şi l-a însoţit pe sfântul Paul în a treia călătorie misionară. Are un rol deosebit
în restabilirea înţelegerii în comunitatea din Corint şi în organizarea colectei din
Macedonia. După prima detenţie a Apostolului, a fost pus în fruntea comunităţii creştine
din Insula Creta ca să ducă la îndeplinire „ce a mai rămas” şi să stabilească prezbiteri în
fiecare cetate (Tit 1,7). După primirea scrisorii trebuia să-i întâlnească pe Artema şi
Tihic şi să-l aştepte pe Apostol la Nicopole, în Epir. Mai târziu se află la Roma de unde
pleacă în Dalmaţia participând la încreştinarea locuitorilor din zonă. După tradiţie ar fi
murit la 93 de ani ca episcop de Creta. sfântul Paul îi scrie pentru a-l încuraja şi a-l
îndruma în împlinirea misiunii sale pastorale în Creta.
Structura - După salutul către Tit în care intră şi o motivaţie a apostolatului (1,1-4),
urmează o listă a calităţilor recerute pentru prezbiteri şi pentru episcop (1,5-9). Tit
trebuie să înfrunte propaganda seducătoare a învăţătorilor iudaizanţi (1,10-16). În
continuare, Apostolul îi arată lui Tit că trebuie să înveţe a se purta cu înţelepciune faţă
de diferitele categorii de credincioşi: faţă de bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei şi faţă de
sclavi (2,1-10). Harul lui Dumnezeu, izvor de mântuire pentru toţi, creează un popor
nou care îi aparţine lui Cristos şi care se angajează în fapte bune (2,11-15). Credincioşii
au datoria de a respecta autorităţile (3,1-2) pentru că au fost mântuiţi „prin baia
renaşterii şi reînnoirea Duhului” (3,3-8). Din nou Apostolul îi atrage atenţia lui Tit să-i
evite pe ereticii perverşi (3,9-11). Spre final, sfântul Paul dă câteva recomandări şi
informaţii personale (3,12-14). Scrisoarea se încheie cu binecuvântarea apostolică
(3,15).
Locul şi data - Mulţi exegeţi consideră că ultima scrisoare a Apostolului este
Scrisoarea a doua către Timotei şi de aceea plasează scrisoarea către Tit între cele două
scrisori către Timotei. Probabil scrisoarea este expediată din Macedonia, în perioada de
libertate a sfântului Paul dintre cele două detenţii la Roma, pe la anul 65.
Teologia - În contextul apărării credinţei în faţa ereziilor, sfântul Paul preia elemente
din cateheza tradiţională pentru a fundamenta teologic răspunsul în faţa falsităţii. O
expresie caracteristică a acestei scrisori este afirmaţia că s-a manifestat harul lui
Dumnezeu, aducător de mântuire pentru toţi oamenii, care ne învaţă să trăim în lumea
prezentă cu înţelepciune, dreptate şi evlavie, renunţând la nelegiuire şi la dorinţele
lumeşti, aşteptând fericita speranţă şi arătarea gloriei „marelui nostru Dumnezeu” şi a
Mântuitorului (2,1-14). Prima venire a lui Cristos, în trup, nu este decât anticiparea
venirii finale. Creştinul trăieşte cu recunoştinţă şi promptitudine „ziua pământească” în
intervalul dintre aceste două lumini.
CĂTRE TIT
Destinatarul şi salutul
1
1. Paul, slujitor al lui Dumnezeu şi apostol al lui Isus Cristos, spre credinţa celor aleşi
de Dumnezeu şi spre cunoaşterea adevărului conform evlaviei, 2 în speranţa vieţii
veşnice, pe care Dumnezeu, cel care nu minte, a promis-o înainte de începutul
veacurilor, 3 dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce
mi-a fost încredinţată mie, după porunca lui Dumnezeu mântuitorul nostru, 4 către Tit,
adevărat fiu după credinţa comună: har şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos
Isus, mântuitorul nostru.
Ierarhia Bisericii din Creta

5
Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas şi să
stabileşti prezbiteri în fiecare cetate după cum ţi-am poruncit: 6 dacă cineva este fără
cusur, bărbatul unei singure soţii, dacă are copii credincioşi, care să nu fie acuzaţi de
purtare uşuratică şi să nu fie rebeli. 7 Căci episcopul, ca administrator al lui Dumnezeu,
trebuie să fie fără cusur: să nu fie arogant, nici mânios, nici beţiv, nici violent, nici
doritor de câştig necinstit, 8 ci ospitalier, iubitor de bine, înţelept, drept, evlavios, stăpân
pe sine, 9 ţinând la cuvântul adevărat conform doctrinei pentru ca să fie puternic şi să
îndrume la învăţătură sănătoasă şi să-i convingă pe potrivnici.
Combaterea învăţătorilor falşi

10
De fapt sunt mulţi rebeli, flecari, înşelători, în special dintre cei circumcişi, 11 cărora
trebuie să li se închidă gura. Aceştia răvăşesc case întregi învăţând ceea ce nu trebuie de
dragul unui câştig necinstit. 12 Unul dintre ei, chiar un profet de-al lor, a spus:
„Cretanii sunt întotdeauna mincinoşi,
bestii răutăcioase, burţi trândave”a.
13
Această mărturie este adevărată. Pentru acest motiv mustră-i cu severitate ca să fie
sănătoşi în credinţă, 14 fără ca să se ia după basmele iudaice şi după poruncile oamenilor
care se îndepărtează de adevăr. 15 Toate sunt curate pentru cei curaţi, însă pentru cei
întinaţi şi necredincioşi, nimic nu este curat, din contra, le sunt întinate mintea şi
conştiinţa. 16 Ei declară că îl cunosc pe Dumnezeu, dar prin fapte îl reneagă, atât de
dezgustători sunt şi neascultători şi incapabili de vreo faptă bună.
Diferite categorii sociale în Biserică

2.1 Dar tu, spune ceea ce este conform cu învăţătura sănătoasă.
2
Bătrânii să fie sobri, demni, înţelepţi, sănătoşi în credinţă, în iubire şi în răbdare. 3 Tot
aşa şi bătrânele să se poarte aşa cum le stă bine unor femei sfinte, să nu fie clevetitoare,
nici dedate la beţie, ci să înveţe la bine, 4 să le educe pe cele tinere să-şi iubească soţii şi
copiii, 5 să fie înţelepte, curate, având grijă de casă, să fie binevoitoare, supuse soţilor
lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.
6
La fel, îndeamnă-i pe cei mai tineri să fie înţelepţi 7 prezentându-te pe tine însuţi în
toate exemplu de fapte bune, în învăţătură nealterată, demnitate, 8 cuvânt sănătos,
aEste un citat din Epimenide din Cnosos, un cretan care a devenit cunoscut grecilor prin poemele sale şi
mai ales, după ce a fost chemat la Atena de către Solon în 596 î.C., prin ridicarea de altare în cinstea
zeilor. De aceea grecii îl considerau un profet.
convingător, pentru ca cel care se opune să fie ruşinat neavând de spus nimic rău despre
noi.
9
Sclavii să fie supuşi stăpânilor lor în toate, căutând să-i mulţumească şi să nu-i
contrazică. 10 Să nu sustragă nimic, ci să arate o fidelitate desăvârşită pentru ca ei să
onoreze în toate învăţătura lui Dumnezeu, mântuitorul nostru.
Fundamentul teologic al vieţii creştine

11
De fapt, harul lui Dumnezeu s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii 12
învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum
cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie, 13 aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei
marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. 14 El s-a dat pe sine însuşi
pentru noi ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor
numai al săub, plin de zel pentru fapte bune.
15
Acestea să le spui, să îndemni şi să mustri cu toată autoritatea. Nimeni să nu te
dispreţuiască!
Ascultare de autorităţi şi iubire faţă de aproapele

3.1 Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să-i asculte şi să fie gata
pentru orice faptă bună. 2 Să nu defăimeze pe nimeni, să nu fie certăreţi, ci binevoitori,
arătând blândeţe desăvârşită faţă de toţi oamenii.
3
Căci şi noi eram odinioară nişte nechibzuiţi, neascultători, rătăciţi, subjugaţi de
pofte şi plăceri de multe feluri, petrecându-ne viaţa în răutate şi invidie, urâţi şi urându-
ne unii pe alţii. 4 Dar când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu
mântuitorul nostru - 5 nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după
îndurare - el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, 6 pe care l-a
revărsat din belşug asupra noastră prin Isus Cristos, mântuitorul nostru, 7 pentru ca,
justificaţi prin harul lui, să devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice. 8 Vrednic
de crezare este cuvântul şi vreau ca tu să confirmi acestea pentru ca cei care şi-au pus
încrederea în Dumnezeu să se străduiască să fie primii în fapte bune. Acestea sunt bune
şi de folos oamenilor.
Atitudinea lui Tit faţă de iudaizanţi şi eretici

9
Însă fereşte-te de cercetările fără rost şi de genealogii, de certuri şi polemici cu
privire la Lege, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. 10 Evită-l pe omul eretic după prima
şi a doua mustrare 11 ştiind că unul ca acesta este un pervertit şi păcătuieşte, fiind osândit
de la sine.
Recomandări personale
12
Când îl voi fi trimis la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine la
Nicopolec pentru că m-am hotărât să iernez acolo. 13 Pregăteşte-i cu grijă pentru drum pe
bConstrucţia din limba greacă subliniază cu putere dreptul special de proprietate a lui Cristos asupra
poporului. Adjectivul periusios (tradus „numai al său”) este echivalentul unei expresii din limba ebraică
care descrie partea specială proprie pe care şi-o rezervă cuceritorul înainte de a împărţi prada. Aplicat la
poporul creştin, termenul descrie drepturile lui Cristos asupra acestui popor pe care şi l-a dobândit ca un
rege triumfător prin moartea sa. Creştinii sunt consacraţi, puşi deoparte, îi aparţin exclusiv, trup şi suflet
numai lui Cristos şi trebuie să fie plini de zel în slujirea lui.
cExistă mai multe localităţi cu numele de Nicopolis (Cetatea Victoriei). După tradiţia cea mai atestată ar
fi vorba aici de Actia Nicopolis ridicată pe coasta adriatică a Greciei spre extremitatea nordică. Cetatea a
Zemas, juristul, şi pe Apolo aşa încât să nu le lipsească nimic. 14 Şi ai noştri să înveţe să
fie primii în fapte bune în necesităţile imediate ca să nu fie lipsiţi de roade.
Salutul şi binecuvântarea
15
Te salută toţi cei care sunt cu mine. Salută-i pe cei care ne iubesc în credinţă. Harul
să fie cu voi toţid.
fost întemeiată în 31 î.C. în amintirea victoriei lui Augustus împotriva lui Antoniu şi Cleopatra la Actium.
Datorită grijii lui Augustus cetatea a cunoscut o rapidă înflorire (chiar Irod cel Mare îşi construise palate
acolo). Erau renumite jocurile care aveau loc o dată la cinci ani şi care au ajuns să rivalizeze cu
olimpiadele. În Evul Mediu cetatea a fost părăsită. Urme arheologice se găsesc azi în apropiere de
localitatea Paleoprevesa.
dExistă şi alte variante în manuscrise; unele adaugă: Amin, altele adaugă: şi cu duhul tău; altele: Harul să
fie cu duhul tău.
Scrisoarea sfântului apostol Paul cãtre Filemon

CĂTRE FILEMON
INTRODUCERE
Autorul - Deşi câţiva exegeţi moderni au pus la îndoială autenticitatea Scrisorii către
Filemon (cum fac de altfel şi cu Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni),
tradiţia creştină a susţinut întotdeauna că această scrisoare este redactată de sfântul Paul.
În această scrisoare scurtă regăsim limba, stilul şi „inima” Apostolului şi este scrisă
integral de mâna sfântului Paul (v.19).
Forma literară şi stilul - Scrisoarea are un caracter personal, deşi nu este o scrisoare
privată: sfântul Paul se adresează şi comunităţii care se adună în casa lui Filemon (v. 2).
Este cea mai vioaie şi mai plină de vervă dintre scrisorile pauline. Niciodată Apostolul
nu a arătat atâta grijă pentru a evita impresia că şi-ar impune autoritatea asupra
discipolilor săi. El roagă, sugerează, dar nu impune.
Scopul şi destinatarii - Destinatarul principal este Filemon, un convertit din Colose,
creştin influent în societate, cunoscut pentru binele pe care îl face multora (v. 4-7) şi cu
o bună situaţie materială. Unul dintre sclavii săi, Onesim, a fugit de frica pedepsei şi îl
întâlneşte pe Apostol la Roma. Pentru a-l scuti de pedeapsa pe care o merita, sfântul
Paul profită de plecarea lui Tihic în Asia Mică şi îl trimite pe Onesim la stăpânul său cu
scrisoarea de faţă.
Locul şi data - Apostolul se află în lanţuri, în aceleaşi circumstanţe ca şi atunci când
le-a scris colosenilor. Este deci probabil ca sfântul Paul să fi scris această scrisoare din
Roma, între anii 61-63.
Teologia - Deşi scrisoarea nu are scop doctrinar, faptul că sfântul Paul caută o soluţie
evanghelică într-un caz particular, implică abordarea implicită a unor idei teologice. În
prim plan este pusă problema sclavagismului. Apostolul distinge două puncte de vedere:
„după oameni” şi „după Dumnezeu”. El nu se opune orânduirii sociale în vigoare, dar
aduce un element nou care depăşeşte situaţia socială şi ordinea juridică. Pentru creştin
singura valoare absolută este Cristos. Acceptându-l pe Cristos, trebuie să se instaureze
relaţii noi între persoane bazate pe fraternitate. Din scrisoare reiese o imagine sugestivă
a Bisericii, personalizată în Filemon. Credinţa şi caritatea constituie o mişcare către
„Domnul Isus şi către toţi sfinţii” (v. 5).
CĂTRE FILEMON
Salut către destinatari

1
1. Paul, prizonierul lui Cristos Isus şi fratele Timotei către Filemon, iubitul nostru
colaborator 2 şi către sora noastră Apfia, către Arhip, [fratele] nostru de luptăa, şi
comunitatea care se află în casa ta: 3 har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de
la Domnul Isus Cristos.
Iubirea şi credinţa lui Filemon

4
Îi mulţumesc întotdeauna lui Dumnezeu aducându-mi aminte de tine în rugăciunile
mele, 5 căci am auzit de iubirea şi credinţa ta pe care o ai faţă de Domnul Isus şi faţă de
toţi sfinţii. 6 Participarea ta la credinţă să devină eficace prin fapte pentru cunoaşterea
întregului bine [pe] care [îl putem face]b în Cristosc. 7 Într-adevăr, am avut o mare
bucurie şi consolare datorită iubirii tale, pentru că prin tine, frate, au fost alinate inimile
sfinţilor.
Intervenţia lui Paul pentru Onesim

8
De aceea, chiar dacă am în Cristos tot dreptul să-ţi poruncesc ceea ce se cuvine să
faci, 9 mai degrabă te îndemn, din iubire, aşa cum sunt eu Paul, acum bătrân şi prizonier
al lui Cristos Isus, 10 te rog pentru copilul meu, pentru Onesimd, pe care l-am născut în
lanţuri. 11 Odinioară el îţi era nefolositor, dar acum e de folos atât pentru tine cât şi
pentru mine. 12 Ţi l-am trimis înapoi, pe el, care este inima meae. 13 Aş fi voit să-l ţin
pentru mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, celui care sunt în lanţuri pentru
evanghelie, 14 dar n-am vrut să fac nimic fără consimţământul tău pentru ca binele tău să
nu fie silit, ci de bunăvoie. 15 Poate tocmai de aceea a fost despărţit de tine pentru un
timp ca să-l primeşti înapoi pentru veşnicie, 16 dar nu ca pe un sclav, ci mult mai mult
decât un sclav, ca pe un frate iubit mai ales pentru mine, dar cu atât mai mult pentru
tine, atât ca om cât şi ca [frate] în Domnul.
17
Deci, dacă mă consideri părtaş [în credinţă] cu tine, primeşte-l ca pe mine însumi. 18
Dacă te-a nedreptăţit cu ceva sau îţi datorează ceva, trece aceasta în contul meu. 19 Eu,
Paul, am scris-o cu mâna mea, eu îţi voi plăti - ca să nu spun că îmi eşti dator cu tine
însuţi. 20 Da, frate, să am şi eu o favoare de la tine în Domnul! Linişteşte-mi inima în
Cristos!
21
Ţi-am scris convins de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât îţi spun.
22
Totodată pregăteşte-mi loc de cazare căci sper să vă fiu dăruit datorită rugăciunilor
voastre.
Salutări şi binecuvântare
aTermenul grec systratiôts înseamnă camarad, tovarăş de armată şi este folosit aici în sens figurat ca şi
în Fil 2,25.
bMulte manuscrise au: pe care îl puteţi face, altele omit.
cFolosirea neobişnuită a prepoziţiei de direcţie „spre” înainte de „Cristos” a creat o serie de variante de
traducere. Astfel este posibilă şi traducerea: care ne conduce la Cristos sau pentru Cristos.
dNumele Onesimos era frecvent la sclavii din Asia Mică, însemnând „util”. Era proverbială lenea şi
nesupunerea sclavilor din Frigia (Onesim era din Colose), dar, prin încreştinare sfântul Paul presupune că
Onesim îşi schimbă viaţa, confirmându-şi numele.
eCâteva manuscrise adaugă: Primeşte-l!.
23
Te salută Epafras, închis împreună cu mine pentru Cristos Isus, 24 ca şi Marcu,
Aristarh, Dima şi Luca, colaboratorii mei.
25
Harul Domnuluif Isus Cristos să fie cu Duhul vostru!g
fMai multe manuscrise adaugă: nostru.

gO serie de manuscrise vechi adaugă: Amin, altele schimbă: vostru cu: tău.
SCRISOAREA CĂTRE EVREI
INTRODUCERE
Autorul - Deşi apare în Noul Testament împreună cu scrisorile sfântului Paul, încă
din antichitate s-au formulat îndoieli cu privire la autorul acestei opere. Nu există nici în
text şi nici în tradiţia Bisericii antice afirmaţii sigure că sfântul Paul ar fi autorul ei.
Tematica diferită, expresiile folosite şi personalitatea autorului arată că Scrisoarea către
Evrei nu-i aparţine sfântului Paul (decât poate finalul), dar nu este străină cercului său.
În orice caz, autorul trebuie să fi fost un om cult, de origine ebraică, bun predicator şi
cunoscător al cultului de la templu şi al evangheliei.
Forma şi stilul - În afară de final (13,21-25), lucrarea este lipsită de elementele
specifice genului epistolar. Structura şi tonul ne arată mai degrabă că ar fi vorba despre
o predică. Are un stil îngrijit, echilibrat, literar. Compoziţia scoate în evidenţă o artă
rafinată: se anunţă tema care este apoi expusă metodic (dispunere simetrică) după care
urmează îndemnuri practice.
Scopul şi destinatarii - Titlul lucrării, confruntarea continuă dintre cultul Vechiului
Testament şi liturgia creştină, modul de argumentare, arată că destinatarii sunt creştini
convertiţi de la iudaism. Predica a fost pronunţată probabil în mai multe comunităţi
creştine şi apoi transmisă în scris şi altor comunităţi, cu recomandarea din final. Scopul
predicii era de a mângâia şi de a îndemna comunitatea creştină, supusă persecuţiei şi
ameninţată de pericolul întoarcerii la cultul vechi, de a reflecta la superioritatea
Mijlocitorului Isus Cristos şi la superioritatea preoţiei sale faţă de cea a marelui preot de
la templu.
Structura - După prolog (1,1-4), autorul demonstrează superioritatea lui Cristos
asupra îngerilor (1,5-14) şi deduce de aici necesitatea aderării la el (2,1-4) arătând că
pătimirea lui avea ca scop perfecţionarea lui Cristos ca preot (2,5-18). Cristos, Marele
Preot, este demn de încredere pentru fidelitatea lui (3,1-6) cerând fidelitatea creştinilor
faţă de el (3,7-4,13). În acelaşi timp, Cristos este şi milostiv (4,14-5,10) întrucât
cunoaşte natura umană şi a experimentat personal slăbiciunile ei. Cristos este prezentat
apoi ca Mare Preot „după rânduiala lui Melchisedec” (7,1-28) devenind „cauză de
mântuire veşnică” (8,1-10,18). Această expunere doctrinară este urmată de o serie de
îndemnuri pentru viaţa practică (10,19-39). Având un astfel de Mare Preot, creştinii
trebuie să-şi trăiască viaţa în credinţă, după exemplul marilor personalităţi ale Sfintei
Scripturi, (11,1-40) şi în răbdare (12,1-13) pentru a ajunge la rodul pacific al dreptăţii
(12,14-13,17). În epilog, autorul îi îndeamnă pe destinatari să se roage pentru el şi le
adresează salutări (13,18-25).
Locul şi data - După salutul din final (13,24) se pare că lucrarea a fost redactată în
Italia, probabil la Roma. Condiţiile spirituale în care se află comunitatea căreia îi este
adresată, insistenţa asupra persecuţiei suferite deja şi a pericolelor iminente, precum şi
referinţa constantă la cultul de la templu, ne fac să apreciem ca dată posibilă a redactării
anii 67-68.
Teologia - Tema teologică principală a Scrisorii către Evrei (nemaitratată în Noul
Testament) este preoţia lui Cristos şi consecinţele acestei preoţii pentru situaţia
creştinilor. Autorul demonstrează că Isus Cristos, care a primit ca moştenire „un nume
mai presus decât al îngerilor”, posedă în mod perfect cele două calităţi fundamentale ale
preotului care îl constituie ca mijlocitor: a) este vrednic de crezare în raportul cu
Dumnezeu, pentru că este Fiul lui Dumnezeu, şi b) este milostiv în raporturile cu
oamenii deoarece cunoaşte slăbiciunile lor. Spre deosebire de preoţia Vechiului
Testament (după rânduiala lui Aaron), preoţia lui Cristos este „după rânduiala lui
Melchisedec”, adică nu este determinată de o genealogie pământească, ci de filiaţiunea
divină. Consacrarea sa nu este legată de un ritual extern bazat pe multe jertfe ineficace,
ci de sacrificiul personal şi total pe cruce prin care intră în sanctuarul ceresc, în ceruri, şi
devine astfel mijlocitorul noii alianţe făcându-i desăvârşiţi pe cei care sunt sfinţiţi prin
jertfa sa. În aceştia are loc o schimbare radicală: toate barierele vechi sunt dărâmate. Cei
care cred au dreptul să se apropie de „Tronul Milostivirii” cu o credinţă vie, cu o
speranţă neclintită şi cu o iubire plină de fapte bune. Întrucât nu au fost îndepărtate toate
pericolele este necesară vegherea şi statornicia în încercări pentru a evita căderea.
Scrisoarea cãtre Evrei
SCRISOAREA CĂTRE EVREI
Dumnezeu a vorbit prin Fiul său

1
1. După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin
profeţi, Dumnezeu, 2 în aceste zile din urmăa, ne-a vorbit nouă prin Fiulb, pe care l-a pus
moştenitor a toate, prin care a făcut şi veacurilec. 3 Acesta, fiind strălucirea gloriei şi
chipul fiinţeid sale şi ţinând toate prin cuvântul puterii sale, după ce a săvârşit
purificarea păcatelore, s-a aşezat la dreapta maiestăţii, în cerurif, 4 devenind cu atât mai
presus decât îngerii, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât al lor.
Fiul este mai presus de îngeri

5
De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată:
Fiul meu eşti tu;
eu, astăzi, te-am născut
şi iarăşi:
Eu îi voi fi lui Tată
şi el îmi va fi Fiu?
6
Dar, din nou, când îl introduce pe Primul născutg în lume, spune:
şi să- l adore toţi îngerii lui Dumnezeu.
7
Iar cu privire la îngeri spune:
Cel care îi face pe îngerii săi duhuri
şi pe slujitorii săi flăcări de foch,
8
dar cu privire la Fiul:
Tronul tău, Dumnezeule, este în vecii vecilor,
şi sceptrul dreptăţii este sceptrul împărăţiei talei.
9
Ai iubit dreptatea şi ai urât nelegiuirea,
de aceea, Dumnezeule, te- a uns Dumnezeul tău
a Lit.: în ultima dintre aceste zile. Spre deosebire de Vechiul Testament, unde intervenţia decisivă a lui Dumnezeu era
situată într-un viitor nedeterminat, autorul afirmă aici că timpurile de pe urmă, epoca mesianică, sunt deja prezente.
Creştinii participă deja la bunurile definitive, promise pentru aceste timpuri.
bLit.: printr-un Fiu. Printr-o structură simetrică, dar opusă v. 1, acest verset scoate în evidenţă diferenţa
dintre revelaţia Vechiului Testament şi revelaţia definitivă în Cristos: revelaţia din Vechiul Testament este
în trecut, în multe rânduri şi în multe feluri, adresată părinţilor noştri, prin profeţi, pe când cea Nouă este
în prezent, o singură dată (lipsa articolului de la substantivul „Fiu”) adresată nouă, prin Fiul.
cUnele versiuni traduc: univers, lume. Termenul grec aion, echivalând cu cel latin aevum, desemnează un
spaţiu de timp ce nu are limite perceptibile.
dLit.: amprenta substanţei. Autorul nu se mulţumeşte cu o descriere a atributelor divine, ca în textul din
care se inspiră (Înţ 7,25-26), şi nici nu foloseşte un limbaj filozofic, ci alege o expresie abstractă care să
redea relaţia profundă a Fiului cu Dumnezeu, nelimitată de vreun aspect particular. Prin această expresie
şi cea anterioară, „strălucirea gloriei”, autorul ni-l prezintă pe Fiul ca distinct de Tatăl dar intim unit cu el
şi de aceeaşi substanţă.
eMulte manuscrise adaugă: prin el însuşi.
fLit.: în regiunile înalte. Este o expresie poetică folosită şi în LXX pentru a indica cerurile. În Biblie,
această expresie nu caută localizarea simplistă a lui Dumnezeu, ci descrie transcendenţa lui.
gTitlul „Primul născut” exprimă aici superioritatea dată de Dumnezeu lui Isus Cristos faţă de oameni şi
îngeri, o dată cu victoria pascală.
hMulţi comentatori înţeleg textul în felul următor: Cel care îşi face mesageri din vânturi şi slujitori din
flăcările de foc.
iUnele manuscrise importante au în loc de: împărăţiei tale, împărăţiei lui.
cu untdelemnul bucuriei mai presus de cei părtaşi cu tine.
10
Şi:
Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul,
şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile;
11
Ele vor pieri, dar tu rămâi
şi toate se vor învechi ca o haină,
12
iar tu le vei înfăşura ca pe o mantie;
şi ca o hainăj vor fi schimbate,
dar tu eşti acelaşi, iar anii tăi nu se vor sfârşi.
13
Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată:
Şezi la dreapta mea
sub picioarele talek?
14
Oare nu sunt ei toţi duhuri care slujesc, trimişi cu o misiune în folosul acelora care vor
moşteni mântuirea?
Importanţa mântuirii
2.1 De aceea trebuie şi mai mult să fim atenţi la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem. 2
Căci dacă cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a
primit răsplata cuvenită, 3 cum vom scăpa noi, dacă nu luăm în seamă o astfel de
mântuire, care, vestită de la început de Domnul, a fost confirmată pentru noi de cei care
au auzit, 4 Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul
şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui?
Isus mântuitorul oamenilor

5
De fapt, nu îngerilor le-a supus lumea viitoare, despre care vorbim. 6 Cineva a dat
mărturie undeva, spunând:
Ce este omul că îţi aminteşti de el,
sau fiul omului, că îl iei în seamăl?
7
Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor,
l- ai încununatm, cu măreţie şi cinste.
8
Toate le-ai pus sub picioarele lui.
Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt,
acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse, 9 dar vedem că cel care a fost „cu puţin mai
mic decât îngerii ”, Isus, pentru că a suferit moartea, este „încununat cu mărire şi
cinste”, întrucât, prin harul lui Dumnezeun, el a suferito moartea pentru fiecare om.
10
Într-adevăr, se cuvenea ca acela pentru care sunt toate şi prin care există toate, care
voia să ducă mulţi fii la mărire, să-l desăvârşească prin suferinţă pe iniţiatorul mântuirii
jÎn unele manuscrise lipseşte: ca o haină.

kLit.: scăunel sub picioarele tale. Vezi n. Lc 20,43.
lLit.: îl vizitezi, îl cercetezi.
mMulte manuscrise adaugă aici: şi l-ai stabilit deasupra lucrărilor mâinilor tale.
nUnele manuscrise şi mărturii patristice au un text diferit: în afară de Dumnezeu (choris în loc de charis).
oLit.: a gustat.
lor. De fapt, şi cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi, toţi au aceeaşi originep. Din cauza
11
aceasta nu se ruşinează să-i numească fraţi 12 când spune:

Voi vesti numele tău fraţilor mei
în mijlocul adunării te voi lăuda.
13
Şi iarăşi:
Eu mă voi încrede în el,
şi din nou:
Iată- ne, eu şi copiii pe care mi i-ai dat, Dumnezeule.
14
Cum însă copiii au acelaşi sânge şi aceeaşi carne, a devenit şi el părtaş cu ei pentru
ca, prin moarte, să reducă la neputinţă pe cel care avea puterea morţii, adică diavolul 15
şi să-i elibereze pe aceia care, de frica morţii, toată viaţa lor erau reduşi la sclavie. 16
Căci nu se îngrijeşte de îngeri, ci de urmaşii lui Abraham se îngrijeşteq.
17
De aceea trebuia să se facă în toate asemenea fraţilor pentru ca să devină un Mare
Preot îndurător şi vrednic de încredere pentru relaţiile cu Dumnezeur ca să ispăşească
păcatele poporului. 18 Aşadar, prin faptul că el însuşi a îndurat încercarea, poate să vină
în ajutorul celor care sunt încercaţi.
Isus este mai mare decât Moise

1
3. Prin urmare, fraţilor sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, priviţi-l cu atenţie pe Isus,
apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, 2 care este credincios faţă de cel care l-a
instituit, aşa cum a fost şi Moise în toată casa lui. 3 Dar acesta este vrednic de o mărire
mai mare decât Moise, după cum cel care construieşte, are o cinste mai mare decât casa.
4
Căci orice casă este construită de cineva, dar cel care construieşte toate este
Dumnezeu. 5 Desigur, Moise a fost şi el credincios în toată casa lui ca servitor, ca
mărturie despre cele ce aveau să fie spuse, 6 pe când Cristos a fost ca Fiu, peste casa lui,
iar casa lui suntem noi, numai dacă păstrăms libertatea şi lauda speranţei.
Îndemn la fidelitate faţă de Cristos

7
De aceea, după cum spune Duhul Sfânt:
8
Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui,
nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire
în ziua ispitirii în deşert,
pLit.: toţi sunt din unul; dacă henos este luat ca neutru, sensul este „origine” (BJ, RSV, TOB). Dacă este
considerat ca masculin, sensul este „Tatăl”: au acelaşi Tată (TEV). Traducerile vechi lăsau sensul literal
ambiguu.
qLit.: ia asupra sa. Traducerile vechi propun: a luat asupra sa firea, dar acest cuvânt nu se află în textul
grec şi nici contextul nu favorizează introducerea lui (e mai potrivit v. 14 pentru acest sens). Multe
traduceri moderne schimbă sensul termenului grec: vine în ajutor, deşi ideea nu e prea îndepărtată de
context. Totuşi preferinţa autorului pentru acest termen pilambanomai exprimă o relaţie mult mai concretă
şi directă. „A ajuta” nu implică prezenţa şi contactul binefăcătorului şi nici o schimbare în modul său de
viaţă. Misiunea lui Cristos nu constă în a ajuta de departe, ci în a se implica direct în condiţia oamenilor
pe care îi conduce la mântuire.
rUn mare preot este în relaţie cu poporul (îndurare) şi cu Dumnezeu (slujire preoţească). Expresia
„vrednic de încredere” redă în acest context termenul grec pistos. Esenţial pentru un mare preot este să fie
acreditat la Dumnezeu. În acest sens, Cristos are o situaţie specială: Dumnezeu l-a desăvârşit (2,10), se
încrede în el (2,13), l-a aşezat la dreapta sa (1,13), l-a proclamat în mod solemn ca Fiu al său (1,5) şi a
cerut pentru el adorarea îngerilor (1,6). Această relaţie unică a lui Cristos cu Tatăl său îl face vrednic de
toată încrederea pentru cei care, păcătoşi fiind, vor să ajungă la Dumnezeu.
sMulte manuscrise adaugă: cu neclintire până la sfârşit.
9
unde m-au ispitit părinţii voştri;
m- au pus la încercare deşi au văzut lucrările mele
10
timp de patruzeci de ani. De aceea m-am dezgustat de generaţia aceasta şi am spus:
ei rătăcesc mereu cu inima, nu au cunoscut căile mele;
11
astfel am jurat în mânia mea: nu vor intra în odihna mea.
12
Vedeţi fraţilor, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de
necredinţă, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu, 13 dar îndemnaţi-vă unul pe
altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune „Astăzi”, ca să nu se împietrească vreunul
dintre voi, prin ademenirea păcatului. 14 Noi am devenit părtaşi ai lui Cristos, dacă
păstrăm neclintită, până la sfârşit, încrederea noastră de la începutt, 15 de vreme ce s-a
spus:
nu vă împietriţi inimile ca la răzvrătire.
16
Cine sunt cei care, auzind s-au răzvrătit? Oare toţi cei care au ieşit din Egipt prin
Moise? 17 Şi de cine s-a dezgustat el timp de patruzeci de ani? Oare nu de aceia care au
păcătuit, ale căror oase au căzut în deşert? 18 Şi cui a jurat că nu vor intra în odihna lui,
dacă nu celor neascultători? 19 Vedem doar că nu au putut intra, din cauza necredinţei.
4.1 Deci, să ne temem ca nu cumva, în timp ce rămâne promisiunea de a intra în odihna

lui, vreunul dintre noi să creadă că este exclus. 2 Căci şi noi am primit vestea cea bună
ca şi ei, dar cuvântul auzit nu le-a folosit, întrucât ei nu s-au unitu prin credinţă cu cei
care au ascultatv. 3 De fapt, noi care am crezut, intrăm în odihnă, aşa cum s-a zis:
Astfel am jurat în mânia mea:
nu vor intra în odihna mea,
chiar dacă lucrările erau săvârşite de la întemeierea lumii. 4 Căci despre ziua a şaptea s-a
spus undeva astfel: Şi s- a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrările sale. 5 Şi
iarăşi în acest text:
Nu vor intra în odihna mea.
6
Aşadar, de vreme ce rămâne ca unii să intre, iar cei cărora li s-a dat mai întâi vestea cea
bună nu au intrat din cauza neascultării, 7 stabileşte din nou o zi, „Astăzi”, spunând prin
David, după atâta vreme, după cum s-a spus mai înainte:
nu vă împietriţi inimile.
8
Deci, dacă Iosua i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă zi. 9
Aşadar, rămâne o zi de odihnăw pentru poporul lui Dumnezeu, 10 pentru că cine intră în
odihna lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, ca şi Dumnezeu de ale sale. 11 Să ne grăbim,
deci, să intrăm în odihna aceea, ca să nu cadă nimeni în acelaşi exemplu de neascultare.
Puterea cuvântului lui Dumnezeu
tExpresia este foarte greu de redat în limbile moderne; de aici multitudinea de variante. Termenul grec
hypostasis are aici sensul de „bază sigură”, „fundament”: credinţa pe care, de la început, creştinul îşi
construieşte viaţa.
uUnele manuscrise au nominativ singular: întrucât el nu s-a unit cu credinţa celor....
vNeglijarea promisiunii sau îndoiala că ea s-ar putea realiza este greşeala evreilor şi reprezintă un risc
pentru creştini. De fapt, dacă evreii ar fi rămas uniţi cu Moise şi Iosua în încrederea faţă de promisiunea
lui Dumnezeu, ar fi intrat în „odihnă”, în ţara făgăduită.
wLit.: odihna sabatică. Termenul sabbatismos este creat anume de autor pentru a arăta că odihna
creştinului va fi în strânsă unire cu cea a lui Dumnezeu, deci veşnică şi fericită. Sabatul este o imagine a
fericirii viitoare.
12
Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie
cu două tăişurix; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor
şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimiiy. 13 Şi nu este nici o creatură
ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia
vom da cont.
Isus este marele preot

14
Având, aşadar, un Mare Preot minunat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui
Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea credinţei. 15 Căci nu avem un Mare Preot care
să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în
toate asemenea nouă, în afară de păcat. 16 Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de
tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit.
5.1 Într-adevăr, orice mare preot este luat dintre oameni, pus pentru oameni în relaţiile cu
Dumnezeu, ca să ofere daruri şi sacrificii pentru păcate. 2 El poate avea compătimire
pentru cei care sunt în ignoranţă şi în greşeală, întrucât şi el este cuprins de slăbiciune 3
şi din cauza ei trebuie să ofere sacrificii pentru păcate atât pentru popor cât şi pentru
sine. 4 Nimeni nu-şi ia singur această cinste, ci numai cel chemat de Dumnezeu, la fel ca
Aaron.
5
Tot la fel şi Cristos: nu şi-a atribuit de la sine gloria de a deveni Mare Preot, ci i-a
dat-o acela care i-a spus:
Fiul meu eşti tu;
eu, astăzi, te-am născut;
6
după cum se mai spune în alt loc:
Tu eşti preot în veci
după rânduialaz lui Melchisedec.
7
În zilele vieţii sale pământeştia, el a oferit cu strigăte puternice şi cu lacrimi rugăciuni
şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită
evlaviei lui. 8 Şi, deşi era fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, 9 iar după ce a fost
făcut desăvârşitb, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el, 10
fiind numit de Dumnezeu Mare Preot după rânduiala lui Melchisedec.
Aprofundarea vieţii de credinţă

11
În această privinţă, am avea multe de spus şi greu de exprimat întrucât aţi devenit
nepăsători la cele auzite. 12 Într-adevăr, voi care de atâta timp trebuia să fiţi învăţători,
xForţa de pătrundere a cuvântului lui Dumnezeu o depăşeşte pe aceea a sabiei curbate folosite de
legionarii romani, sau a cuţitului folosit la sacrificii (Gen 22,6-10).
yMetafora folosită de autor cuprinde elementele vitale ale unei fiinţe vii. Nu trebuie să căutăm un
corespondent moral sau psihologic pentru ele. Scopul autorului este de a descrie capacitatea de pătrundere
a cuvântului lui Dumnezeu care garantează toate facultăţile şi activităţile omului, judecând intenţiile şi
voinţa lui.
zÎn textul ebraic al Ps 110,4, care este citat aici, avem lit.: după cuvântul meu = după cum, după modul.
Textul grec introduce expresia: kata ten taxin = din tagma, din clasa. Multe traduceri moderne văd o
identitate de sens cu 7,15 şi traduc: asemenea, în felul lui Melchisedec.
aLit.: în zilele cărnii....
bFaptul că Isus este „făcut desăvârşit” nu poate însemna că înainte Isus ar fi fost imperfect. Termenul
grec are aici un dublu sens: „împlinit şi ajuns la perfecţiune”. Datorită ascultării sale, acceptare integrală a
condiţiilor pe care le fixase Dumnezeu, umanitatea lui Isus a fost glorificată. Nu este deci o desăvârşire
morală, ci calitatea sa de Mare Preot-Mântuitor.
aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe primele principii ale cuvântuluic lui
Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte şi nu de mâncare solidă. 13 Cine se
hrăneşte cu lapte nu este deprins cu învăţătura dreptăţii, pentru că este un copil. 14 Dar
mâncarea solidă este a celor desăvârşiţi, care, prin deprindere, au simţurile obişnuite să
deosebească binele de rău.
6.1 De aceea, lăsând învăţătura de început, despre Cristos, să trecem la ceea ce este
desăvârşit, fără a mai pune iarăşi temelia: întoarcerea de la faptele moarted şi credinţa în
Dumnezeu; 2 învăţătura despre botez şi impunerea mâinilor; învierea din morţi şi
judecata veşnică. 3 Vom face şi aceasta, dacă vrea Dumnezeu.
4
Într-adevăr, este imposibil ca aceia care au fost odată iluminaţi, care au gustat
darurile cereşti şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 care au gustat din cuvântul cel
bun al lui Dumnezeu şi din puterile lumii viitoare 6 şi care totuşi au căzut, să se
reînnoiască iarăşi prin convertire, de vreme ce îl răstignesc în ei înşişi pe Fiul lui
Dumnezeu şi îl expun batjocurii. 7 Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori
peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează, primeşte binecuvântare
de la Dumnezeu. 8 Dar dacă produce spini şi ciulini este fără valoare şi blestemul este
aproape, iar la urmă i se dă foc.
9
Chiar dacă vorbim astfel, în ceea ce vă priveşte, iubiţilor, suntem convinşi că sunteţi
într-o stare mai bună şi mai aproape de mântuire, 10 pentru că Dumnezeu nu este nedrept
încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui, când i-aţi
slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. 11 Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă în
desăvârşirea speranţei până la sfârşit, 12 astfel încât să nu fiţi nepăsători, ci imitatorii
acelora care prin credinţă şi răbdare moştenesc promisiunile.
Valoarea promisiunilor lui Dumnezeu

13
De fapt, când Dumnezeu i-a dat promisiunea lui Abraham, pentru că nu putea să
jure pe cineva mai mare, s-a jurat pe sine 14 spunând: Cu adevărat te voi copleşi de
binecuvântări şi te voi înmulţi la nesfârşite. 15 Şi astfel, aşteptând cu răbdare, [Abraham]f
a obţinut cele promise. 16 Oamenii jură pe cineva mai mare şi jurământul este pentru ei o
garanţie care pune capăt oricărei neînţelegeri. 17 De aceea, voind să arate moştenitorilor
promisiunii, într-un mod şi mai clar, neclintirea hotărârii sale, Dumnezeu s-a legat cu
jurământ 18 pentru ca prin două fapte neschimbătoare, în care este imposibil ca
Dumnezeu să fi minţit, noi, care căutăm scăpare, să avem o încurajare puternică pentru
a ţine cu tărie speranţa care ne-a fost propusă. 19 Pe aceasta o avem ca o ancoră a
sufletului, sigură şi puternică, care pătrunde dincolo de catapeteasmăg, 20 unde a intrat
pentru noi ca premergător Isus, devenit pentru veşnicie Mare Preot, după rânduiala lui
Melchisedec.
cLit.: cuvântărilor, oracolelor.

dPrin „faptele moarte”, autorul înţelege acţiunile care nu sunt săvârşite în unire cu Dumnezeul cel Viu,
deci sunt sterile şi inexistente.
eLit.: Cu adevărat, binecuvântând, te voi binecuvânta şi înmulţind, te voi înmulţi. Textul grec este o
traducere literală a unei construcţii specific ebraice, infinitivul absolut, care întăreşte sensul verbului
activ.
fDeşi subiectul lipseşte în textul grec, ca şi majoritatea traducerilor moderne, introducem „Abraham”
pentru a evita confuzia.
gEvocând aici imaginea „catapetesmei” din templu, care oprea intrarea în Sfânta Sfintelor, autorul se
referă la posibilitatea intrării în ceruri, unde a ajuns Marele Preot, Cristos.
Cine este Melchisedec
7.1 Într-adevăr, acest Melchisedec, regele Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, a
ieşit în întâmpinarea lui Abraham când acesta se întorcea de la nimicirea regilor, şi l-a
binecuvântat. 2 Acestuia, Abraham i-a dat a zecea parte din toate. Numele lui, tradus,
înseamnă mai întâi rege al dreptăţii, apoi şi rege al Salemului, care înseamnă rege al
păcii. 3 Fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit
al vieţii, fiind asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru veşnicie.
4
Observaţi, deci, cât de mare este acela căruia patriarhul Abraham i-a dat a zecea
parte din pradă! 5 Şi în timp ce aceia dintre fiii lui Levi care au primit preoţia, au
poruncă după lege să pretindă zeciuiala de la popor, adică de la fraţii lor, cu toate că şi
aceştia se trag dinh Abraham, 6 acesta, care nu se trage din ei prin genealogie, l-a supus
la zeciuială pe Abraham şi l-a binecuvântat pe cel care avea promisiunile. 7 Fără nici o
îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. 8 Şi în timp ce aici primesc
zeciuială oameni muritori, acolo este unul despre care se dă mărturie că trăieşte. 9 Şi ca
să spunem aşa, prin Abraham chiar şi Levi, care primeşte zeciuială, este supus la
zeciuială 10 căci era încă în trupuli tatălui, când Melchisedec i-a ieşit în întâmpinare.
Înlocuirea preoţiei levitice

11
Aşadar, dacă desăvârşirea ar fi fost obţinută prin preoţia levitică  căci poporul sub
aceasta a primit Legea  ce nevoie ar fi fost să se fi ridicat un alt preot după rânduiala
lui Melchisedec, fără să se fi numit după rânduiala lui Aaron? 12 Căci o dată schimbată
preoţia, în mod necesar are loc şi schimbarea Legii 13 pentru că acela despre care se spun
acestea face parte dintr-un alt trib din care nimeni n-a slujit altarului. 14 De fapt, este
cunoscut că Domnul nostru se trage din Iuda, trib în privinţa căruia Moise n-a spus
nimic despre preoţi.
15
Acest lucru este şi mai evident dacă după rânduiala lui Melchisedec se ridică un alt
preot 16 care a devenit astfel nu după prescrierea unei legi trupeştij, ci după puterea unei
vieţi nepieritoare. 17 Căci avem mărturie despre el:
Tu eşti preot în veci
după rânduiala lui Melchisedec.
18
Astfel, abrogarea legii precedente are loc din cauza slăbiciunii şi a imperfecţiunii ei. 19
Pentru că Legea nu a desăvârşit nimic, dar este o introducere la o speranţă mai mare
prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20
Cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a făcut fără jurământ; pentru că ei au devenit
preoţi fără jurământ, 21 pe când el cu jurământul aceluia care spune despre el:
Domnul s- a jurat
şi nu-i va părea rău:
Tu eşti preot în veci.
22
Pentru aceasta Isus a devenit garantul unei alianţe mai bune. 23 Erau mai mulţi cei
care deveneau preoţi pentru că moartea îi împiedica să dureze, 24 dar el, pentru că
rămâne în veci, are o preoţie netrecătoarek. 25 De aceea el poate să mântuiască definitiv
hLit.: coapsele. Este un eufemism ebraic, preluat ca atare de LXX şi Noul Testament pentru a descrie
paternitatea.
iVezi n. anterioară.
jLegea (Ex 28,1-5) prescrie dobândirea preoţiei levitice prin descendenţa din tată în fiu. Condiţiile erau:
absenţa defectelor fizice, căsătoria legitimă a părinţilor, mama evreică, tatăl preot.
kTermenul grec aparabatos nu se mai întâlneşte în Biblie. Sensul în greaca clasică este: permanent,
neschimbător, inviolabil. Unii traducători aleg sensul: care nu trece la altcineva, netransmisibil.
pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în
favoarea lor.
26
Într-adevăr, de un astfel de Mare Preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată,
separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; 27 el nu are nevoie ca marii preoţi să aducă
jertfă în fiecare zi, mai ales pentru păcatele proprii şi apoi pentru cele ale poporului:
aceasta a făcut-o o dată pentru totdeauna, jertfindu-se pe sine însuşi. 28 De fapt, Legea
pune ca mari preoţi oameni care au slăbiciuni, dar cuvântul jurământului, venit în urma
Legii, îl constituie pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna.
Cultul vechi, imagine a realităţilor cereşti

8.1 Punctul cel mai important din ceea ce spunem este că avem un astfel de Mare Preot,
care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri, 2 slujitor al sanctuarului şi al
cortului adevărat pe care Domnul l-a ridicat şi nu un om. 3 Căci orice mare preot este
pus să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere. 4 Dacă
ar fi pe pământ, n-ar fi preot pentru că aici este deja cine să ofere daruri conform Legii. 5
Aceştia slujesc unei imagini şi umbre a celor cereşti, după cum i-a fost spus lui Moise
când urma să ridice cortul: Vezi, i-a zis, să faci toate după modelul care ţi-a fost arătat
pe munte. 6 Acum însă el a primit o slujire cu atât mai înaltă, cu cât mai înaltă este
alianţa al cărei mijlocitor este el, deoarece aceasta este întemeiată pe promisiuni mai
bune.
Prima alianţă imperfectă şi provizorie

7
Deci dacă cea dintâi ar fi fost fără defect, nu s-ar fi căutat loc pentru a doua, 8 căci
mustrându-i, le zice:
Iată, vin zile, spune Domnul,
când voi încheia cu casa lui Israel
şi cu casa lui Iuda o alianţă nouă,
nu ca alianţa pe care am făcut-o cu părinţii lor
9
în ziua în care i- am luat de mână
ca să-i scot din ţara Egiptului.
Deoarece ei nu au rămas credincioşi
alianţei mele,
i- am părăsit şi eu, spune Domnul.
10
Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu casa lui Israel
după zilele acelea, spune Domnul:
voi pune legile mele în mintea lor
şi le voi scrie în inima lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul meu.
11
Şi nu va trebui să înveţe nimeni
pe aproapelel său
şi nicim pe fratele său spunând:
„Cunoaşte-l pe Domnul”,
pentru că toţi mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic
lMajoritatea manuscriselor au: concetăţeanul său.

mLit.: nimeni.
până la cel mai mare dintre ei.
12
Le voi ierta greşelilen
şi nu-mi voi mai aminti de păcatele lor”.
13
Pentru că spune o nouă alianţă, prima a devenit învechită. Iar ceea ce este învechit şi
îmbătrânit este gata să dispară.
Neputinţa cultului vechi

9. Într-adevăr, şi prima alianţă avea rituri ale cultului şi un templu, dar pământesc. 2
1
Căci a fost construit cortul; primul în care erau candelabrulo şi masa cu pâinile pentru
ofrandăp, este numit Sfânta; 3 după a doua catapeteasmăq, era cortul numit Sfânta
Sfintelor, 4 care avea altarul de aur pentru tămâierer, chivotul alianţei acoperit în
întregime cu aur în care se afla un vas din aur cu mană, toiagul lui Aaron ce înfrunzise şi
tablele alianţeis. 5 Deasupra lui erau heruvimii măririi care umbreau altarul ispăşiriit.
6
Fiind acestea astfel pregătite, preoţii care aduc cult intră mereu în cortul cel dintâi. 7
Dar în cel de-al doilea intră numai marele preot o dată pe an, nu fără sânge pe care îl
oferă pentru sine şi pentru greşelile poporului. 8 Duhul Sfânt arată astfel că drumul spre
Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. 9 Aceasta este o
parabolă pentru timpul de faţă după care darurile şi jertfele care se aduc nu pot desăvârşi
conştiinţa celui care aduce cult. 10 Acestea sunt doar rituri trupeşti cu privire la
mâncăruri, la băuturi şi la diferite spălări impuse până la timpul îndreptării.
Cultul ceresc al lui Cristos
nLit.: nedreptăţile.
oDescrierea sanctuarului se află în Ex 25-26, construit de Moise în pustiu după modelul arătat de
Dumnezeu pe munte. Intrând în primul cort, în partea stângă, spre sud, se afla candelabrul cu şapte braţe
(menorah), în întregime din aur, pe care ardeau zi şi noapte şapte candele.
p„Masa cu pâinile pentru ofrandă”, „masa prezentării” sau „sfânta masă” se afla în dreapta candelabrului
şi era acoperită cu un strat de aur. Pe ea se expuneau în două rânduri de câte şase cele douăsprezece pâini
consacrate, care reprezentau cele douăsprezece triburi ale lui Israel. Erau reînnoite în fiecare sâmbătă şi
apoi consumate numai de preoţi. Erau oferite în faţa lui Dumnezeu (de unde şi numele lor „pâinile feţei”)
ca mulţumire pentru toate darurile sale.
qLa intrarea în primul cort (Sfânta) şi la intrarea în al doilea cort (Sfânta Sfintelor) era câte o
catapeteasmă. Vezi n. Mc 15,38.
rAltarul pentru tămâiere era de formă paralelipipedică (de aproximativ 45/45 cm şi înălţime de 90 cm)
din lemn de salcâm şi acoperit cu aur. Pe altar se aşeza vasul pentru arderea tămâiei, tot din aur, plin cu
cărbuni aprinşi peste care se punea tămâia şi mirodeniile. Cu acest vas intra marele preot în Sfânta
Sfintelor o singură dată pe an, în ziua ispăşirii. Fumul de tămâie devenea astfel o perdea care îl proteja de
vederea directă a chivotului din care îi vorbea Dumnezeu.
sChivotul sau arca alianţei era un fel de scrin de 1,25/0,70/0,75 m din lemn de salcâm, placat cu aur în
interior şi în exterior. Conţinea: 1) un vas din aur plin cu mană (porţia unei persoane pentru o zi),
evocarea providenţei lui Dumnezeu faţă de popor; 2) toiagul lui Aaron, mărturie miraculoasă a alegerii
sale ca preot; 3) cele două table de piatră pe care era gravat decalogul. Unele tradiţii ebraice târzii vorbesc
despre Cartea Legii. Chivotul alianţei a fost considerat întotdeauna ca locul în care se păstrează
documentele care dovedesc alianţa încheiată între Dumnezeu şi Israel.
t„Altarul ispăşirii” sau „Tronul îndurării” era considerată placa de aur masiv care era deasupra
chivotului. Heruvimii de pe chivot, cu aripile desfăcute, făceau umbră peste „altarul ispăşirii”, care era
stropit cu sângele victimelor de către marele preot pentru a obţine de la Dumnezeu iertarea păcatelor
poporului. „Tronul îndurării” era locul în care Dumnezeu se întâlnea cu poporul său şi-i transmitea
poruncile.
11
Dar Cristos, devenit Marele Preot al bunurilor viitoareu, trecândv printr-un cort mai
mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această
lume, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci
cu propriul lui sânge dobândind o mântuire veşnică. 13 Căci dacă sângele de ţapi şi de
tauri şi cenuşa de juncă cu care sunt stropiţi cei întinaţi îi sfinţeşte dându-le curăţia
trupului, 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine
fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastrăw de faptele moarte pentru a sluji
Dumnezeului cel viu.
Noua alianţă
15
Şi de aceea el este mijlocitorul unei alianţe noi pentru ca, prin moartea lui pentru
răscumpărarea din greşelile din timpul primei alianţe, cei chemaţi să primească
promisiunea moştenirii veşnice. 16 De fapt, unde este un testamentx, este necesar să fie
dovedită moartea celui ce a făcut testamentul. 17 Căci testamentul devine valabil după
moarte; nu are nici o putere cât timp trăieşte cel ce l-a făcut. 18 De aceea nici prima
alianţă nu a fost consfinţită fără sânge.
19
Într-adevăr, după ce a rostit toate poruncile din Lege în faţa poporului, Moise a luat
sângele viţeilor şi al ţapilory, împreună cu apă, lână roşie şi isop şi a stropit însăşi cartea
şi tot poporul 20 spunând: Acesta este sângele alianţei pe care Dumnezeu a prescris-o
pentru voi. 21 Şi tot la fel a stropit cu sânge cortul şi toate vasele de cult. 22 De altfel,
după Lege, aproape toate se purifică prin sânge şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
23
Deci, dacă era necesar ca imaginile realităţilor cereşti să fie purificate astfel, însăşi
realităţile cereşti trebuie să fie purificatez prin jertfe mai bune decât acestea.
Eficacitatea jertfei lui Cristos

24
Căci Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mână [de om], prefigurare a celui
adevărat, ci chiar în cer, ca să fie acum prezent înaintea feţei lui Dumnezeu în favoarea
noastră 25 şi nu ca să se jertfească pe sine de mai multe ori aşa cum marele preot intră în
sanctuar în fiecare an cu sângele altcuiva, 26 căci ar fi trebuit să sufere de mai multe ori
de la întemeierea lumii. Dar acum, la împlinirea timpurilor, el s-a arătat o singură dată
ca să distrugă păcatul prin jertfa lui. 27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o
singură dată, iar după aceasta este judecata, 28 tot la fel şi Cristos, după ce s-a jertfit o
dată ca să ia asupra sa păcatele celor mulţi, se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru a
mântui pe cei care îl aşteaptăa.
Sacrificiile repetate ale Legii sunt insuficiente
uCâteva manuscrise importante au: al bunurilor realizate.

vDeşi nu este în original, este sugerat de prepoziţia dia.
wMulte manuscrise au: noastră, iar câteva au: lor.
xCuvântul grec diatheke înseamnă în greaca biblică „alianţă” (v. 15.18-20), iar în greaca profană
„testament” (v. 16-17). Şi într-un caz şi în altul era cerută folosirea sângelui (jertfăsigiliu). Autorul se
foloseşte de acest dublu sens pentru a arăta că Isus Cristos trebuia să moară pentru a încheia o nouă
alianţă, iar cei care cred devin moştenitori ai bunurilor divine.
yMulte manuscrise omit: şi al ţapilor.
zExprimarea greacă este eliptică, de aceea este necesară o reluare a ideii verbale din propoziţia
anterioară: „trebuie să fie purificate”.
aLit.: celor care îl aşteaptă pentru mântuire.
10. De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare şi nu înfăţişarea realităţilor 
1
prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an  nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei
care se apropie. 2 Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curăţaţi
o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conştiinţa păcatelor? 3 Dar tocmai în aceste
jertfe, în fiecare an, se face amintirea păcatelor. 4 Pentru că sângele taurilor şi al ţapilor
nu poate să înlăture păcatele.
Sacrificiul unic al lui Cristos

înlocuieşte sacrificiile vechi
5
Pentru aceasta, intrând în lume, el spune:
Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă,
ci mi- ai alcătuit un trup;
6
Nu ţi- au plăcut
nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat.
7
Atunci am zis:
Iată, vin
 în sulul cărţii este scris despre mine 
ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!
8
După ce a spus mai întâi: Tu n-ai voit şi nici nu ţi- au plăcut jertfele şi ofrandele,
arderile de tot şi jertfele pentru păcat  acestea sunt totuşi oferite conform Legii  9
acum zice: Iată vin ca să fac voinţa ta. Astfel desfiinţează jertfa dintâi ca s-o întemeieze
pe a doua. 10 Datorită acestei voinţe suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o
dată pentru totdeauna.
Preoţia lui Cristos

înlocuieşte preoţia Vechiului Testament
11
Pe când orice preotb stă în picioare pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de
multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele, 12 El, oferind o
singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, 13
aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale, 14 pentru că el, printr-o
singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.
În noua alianţă,
jertfele pentru păcate nu mai sunt necesare
15
Dar şi Duhul cel Sfânt dă mărturie despre aceasta căci după ce a spus:
16
Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu ei
după zilele acelea, spune Domnul:
Voi pune legile mele în inima lor
şi le voi înscrie în mintea lor,
17
adaugă:
Şi numi voi mai aminti
de păcatele şi de nelegiuirile lor.
18
Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate.
Îndemnuri la credinţă
bUnele manuscrise au: mare preot.

19
Aşadar, fraţilor, având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus
20
pe calea cea nouăc şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmăd, adică prin trupul
său, 21 şi având un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu inimă
sinceră în plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de conştiinţa rea şi
spălându-ne trupul cu apă curată. 23 Să ţinem cu neclintire mărturisirea credinţei, pentru
că cel care a promis este demn de încredere. 24 Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da
impuls carităţii şi faptelor bune. 25 Să nu părăsiţie adunarea voastră, după obiceiul unora,
ci să vă îndemnaţi, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua.
Pericolul şi pedepsirea apostaziei

26
Căci dacă păcătuimf de bunăvoie, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu
mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare îngrozitoare a judecăţii şi
furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiţi. 28 Dacă cineva calcă Legea lui
Moise, este ucis pe baza a două sau trei mărturii. 29 Cu cât mai aspră, credeţi voi, că va fi
pedeapsa ce i se cuvine celui care va fi călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va fi
profanat sângele alianţei în care a fost sfinţit şi va fi batjocorit pe Duhul harului? 30
Într-adevăr, îl cunoşteau pe cel care a zis:
A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti.
Şi din nou:
Domnul va judeca poporul său.
31
Este îngrozitor să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!
Amintirea statorniciei din trecut

32
Dar amintiţi-vă de zilele de la început, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi susţinut
o luptă grea, plină de suferinţe: 33 pe de o parte aţi fost supuşi la insulte şi chinuri în
văzul lumii, pe de altă parte aţi devenit solidari cu cei care erau trataţi astfel. 34 Voi aţi
suferit într-adevăr cu cei închişi şi aţi primit cu bucurie răpirea bunurilor voastre, ştiind
că aveţi o bogăţie mai bună care rămâne. 35 Aşadar, nu vă pierdeţi încrederea! Ea are o
mare răsplată.
Statornicia în credinţă până la sfârşit

36
Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, împlinind voinţa lui Dumnezeu, să puteţi
obţine promisiunea, 37 deoarece:
încă puţin, foarte puţin,
şi cel care vine va veni şi nu va întârzia;
cTermenul eisodon, care aici descrie intrarea în sanctuarul ceresc, este folosit în literatura greacă
extrabiblică pentru a descrie aleea ornamentată pe care se desfăşura procesiunea spre templu. Creştinul
cunoaşte această cale spre ceruri, pe care porneşte cu „încredere” (gr. parresia). Termenul grec parresia
este mai bogat: creştinul porneşte cu entuziasm, fără ezitare, trecând cu bucurie peste obstacole.
dÎn timp ce evreii, urmând calea legii, puteau ajunge doar până la vălul care despărţea curtea interioară a
templului de Sfânta, creştinii pot ajunge pe calea nouă şi vie până în Sfânta Sfintelor din ceruri.
eUnii creştini lipseau în mod obişnuit de la adunarea comunitară zilnică (Fap 2,16) sau săptămânală (Fap
20,7) nu atât din neglijenţă, cât dintr-o atitudine conştientă, (în greaca populară termenul are un sens mai
puternic: a dezerta, a abandona), poate din egoism, refuzând să participe la viaţa comunitară, poate din
orgoliu, dispreţuind comunitatea fraţilor, sau poate din frica de a-şi arăta credinţa în timpul persecuţiei.
Pierderea era dublă: pe de o parte, comunitatea scădea la număr şi în forţă morală; pe de altă parte,
creştinul izolat, lipsit de contactul cu cele sfinte şi de încurajarea frăţească, se expunea pericolului de a-şi
pierde credinţa.
fForma verbală din greacă indică o stare permanentă de păcat, ba chiar o încăpăţânare.
38
iar cel drept al meu va trăi prin credinţă
însă dacă se întoarce înapoi
sufletul meu nu-şi va găsi plăcerea în el.
39
Dar noi nu suntem dintre cei care se întorc înapoi, spre pieire, ci dintre cei care au
credinţă spre mântuirea sufletului.
Definiţia credinţei
şi primii mărturisitori ai ei
11.1 Credinţa este garanţiag realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd. 2
Datorită ei, cei din vechime au primit o bună mărturie. 3 Prin credinţă înţelegem că
lumeah a fost alcătuităi prin cuvântul lui Dumnezeu aşa încât ceea ce se vede provine din
cele care nu se văd.
4
Prin credinţă, Abel a oferit lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain; prin ea i s-a
dat mărturie că este drept. Dumnezeu însuşi dă mărturie despre darurile lui. Datorită ei,
deşi mort, el încă mai vorbeşte.
5
Prin credinţă, Enoch a fost înălţat ca să nu vadă moartea şi nu a fost găsit pentru că
Dumnezeu îl înălţase. Înainte de înălţarea lui, el a primit mărturie că era plăcut înaintea
lui Dumnezeu. 6 Or, fără credinţă, este imposibil să fii plăcut lui Dumnezeu pentru că cel
care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că el este şi îi răsplăteşte pe cei care-l
caută.
7
Prin credinţă, Noe, înştiinţat despre cele care încă nu se vedeau, cuprins de o teamă
sfântă, a construit o arcă pentru salvarea lui; prin credinţă, a condamnat lumea şi a
devenit moştenitorul dreptăţii prin credinţă.
Credinţa lui Abraham

8
Prin credinţă, Abraham a ascultat atunci când a fost chemat să plece spre un ţinut pe
care avea să-l primească drept moştenire, şi a plecat fără să ştie unde merge. 9 Prin
credinţă s-a stabilit în pământul promis ca un străin şi a locuit în corturi, împreună cu
Isaac şi Iacob, care sunt împreună moştenitori ai acestei promisiuni, 10 căci el aştepta
cetatea care are temeliij al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu.
11
Prin credinţă, şi Sara, deşi sterilă şi trecută de vârstă, a primit puterea de a concepe
un fiu pentru că l-a considerat demn de încredere pe cel care făcuse promisiunea. 12 De
aceea, dintr-un singur om, şi acela aproape pe moarte, s-au născut urmaşi mulţi cât
stelele cerului şi cât nisipul de pe ţărmul mării, care este fără număr.
13
Toţi aceştia au murit în credinţă, fără să fi primit promisiunile, dar le-au văzut şi
le-au salutatk, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei care vorbesc astfel
arată că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dar dacă s-ar fi gândit la aceea din care ieşiseră,
ar fi avut timp să se reîntoarcă, 16 dar de fapt ei doresc una mai bună, adică cerească.
gTermenul grec hypostasis poate fi înţeles în trei feluri: 1) substanţă, esenţă; 2) încredere fermă; 3)
garanţie, titlu de proprietate, ansamblu de documente păstrate în siguranţă în arhivă, care atestă un drept
de proprietate.
hLit.: lumile.
iVerbul katartizo evocă desfăşurarea actelor creatoare aşa cum sunt relatate în Gen 1,1  2,4a.
jŞtiind că nu mai au nimic de aşteptat din lumea aceasta, patriarhii au locuit în corturi, considerându-se
fără alt domiciliu stabil, decât cel promis care are temelii, adică nu poate fi distrus pentru că este veşnic.
kObiceiul de a saluta cetatea era răspândit la popoarele vechi, aşa cum apare din numeroasele inscripţii.
În literatura greacă extrabiblică se descrie salutul marinarilor care sosesc în port. La fel şi patriarhii salută
cu bucurie patria cerească ce se ridică la orizont.
Tocmai de aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor pentru că le-a
pregătit o cetate.
17
Prin credinţă, Abraham l-a adus ca jertfă pe Isaac, atunci când a fost pus la
încercare; şi era să-l jertfească pe singurul născut, el care primise cu bucurie
promisiunile, 18 căruia i se spusese: Prin Isaac, vei avea urmaşi care- ţi vor purta
numele. 19 El credea că Dumnezeu este atât de puternic încât să învie morţii, de aceea l-a
redobândit ca semnl.
20
Prin credinţă, Isaac i-a binecuvântat pe Iacob şi pe Esau pentru cele ce aveau să
vină. 21 Prin credinţă, Iacob, când era pe moarte, a binecuvântat pe fiecare dintre fii lui
Iosif, s-a închinat, sprijinindu-se pe vârful toiagului său. 22 Prin credinţă, Iosif, la
sfârşitul vieţii, a evocat exodul fiilor lui Israel şi a dat dispoziţii cu privire la osemintele
sale.
Credinţa lui Moise

23
Prin credinţă, Moise, abia născut, a fost ascuns de părinţii lui, timp de trei luni,
pentru că au văzut cât de frumos era copilul şi nu s-au temut de porunca regelui. 24 Prin
credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25
alegând mai degrabă să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă plăcerea de-o
clipă a păcatului, 26 considerând ca o bogăţie mai mare dispreţul pentru Cristos, decât
bogăţiile Egiptului pentru că avea privirea aţintită spre răsplată. 27 Prin credinţă, a părăsit
el Egiptul, fără să se teamă de mânia regelui: el a rămas neclintit pentru că îl vedea pe
Cel Nevăzut. 28 Prin credinţă, a celebrat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca
Nimicitorul primilor născuţi să nu se atingă de ei. 29 Prin credinţă, au trecut Marea Roşie
ca pe pământ uscat; egiptenii, când au încercat, au fost înghiţiţi.
30
Prin credinţă, au căzut zidurile Ierihonului când au fost înconjurate timp de şapte
zile.
31
Prin credinţă, Rahab, prostituata, nu a pierit împreună cu cei necredincioşi,
deoarece a primit iscoadele cu pace.
Mărturia dată de eroii credinţei

32
Şi ce să mai spun? Căci nu mi-ar ajunge timpul să povestesc cu de-amănuntul
despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefte, David şi Samuel şi despre profeţi, 33 care prin
credinţă au cucerit regate, au înfăptuit dreptatea, au dobândit promisiunile, au astupat
gurile leilor, 34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, şi-au recăpătat
puterile după boală, au devenit puternici în luptă, au pus pe fugă armatele străinilor. 35
Unele femei şi-au redobândit morţii prin înviere. Alţii, însă, au fost torturaţi şi n-au
acceptat eliberarea, ca să primească o înviere mai bună. 36 Alţii, apoi, au primit batjocură
şi biciuire, ba chiar lanţuri şi închisoare; 37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi cu ferăstrăulm, au
murit ucişi cu sabia, au umblat pribegi în piei de oaie şi de capră, lipsiţi de toate,
asupriţi, maltrataţi. 38 Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin deşerturi şi
munţi, prin peşteri şi râpe.
39
Dar toţi aceştia, primind o bună mărturie pentru credinţa lor, n-au primit
promisiunea, 40 căci Dumnezeu prevăzuse ceva mai bun pentru noi, pentru ca ei să nu
ajungă la desăvârşire fără noin.
lLit.: ca parabolă.
mUnele manuscrise introduc: ispitiţi, altele: arşi, influenţate de 2Mac 6,11.
Exemplul lui Isus Cristos
4
Luptând contra păcatului, voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge 5 şi aţi uitat
sfatul care v-a fost dat ca unor fii:
Fiul meu, nu dispreţui disciplina Domnului
şi nu te descuraja când eşti mustrat de el;
6
Căci pe cel care- l iubeşte, Domnul îl pedepseşte
şi-l bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte.
7
Ceea ce înduraţi este spre învăţătura voastră. Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci
care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte? 8 Dar dacă voi sunteţi fără disciplina de care
toţi au parte, sunteţi fii nelegitimi, nu fii adevăraţi. 9 De altfel, dacă noi îi cinstim pe
părinţii trupeşti, cu cât mai mult nu trebuie să ne supunem Tatălui duhurilorp ca să avem
viaţă?
10
Primii ne pedepseau doar pentru puţine zile, după cum li se părea lor că e bine, dar
el o face în interesul nostru, ca să avem parte de sfinţenia lui. 11 Orice pedeapsă nu pare
să fie pe moment bucurie, ci întristare; dar mai târziu aduce, în schimb, celor care au
fost încercaţi de ea rodul dătător de pace al dreptăţii.
12
De aceea îndreptaţi mâinile moleşite şi genunchii fără vlagă 13 şi faceţi drumuri
drepte pentru picioarele voastre pentru ca cel şchiop să nu se abată, ci mai degrabă să se
vindece.
Îndemnuri la sfinţenie;
pedeapsa necredinţei
14
Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul. 15
Vegheaţi ca nimeni să nu rămână în afara harului lui Dumnezeu, pentru ca nici o
rădăcină de amărăciune să nu crească provocând tulburare şi prin ea să se molipsească
mulţi. Să nu fie nici un desfrânat sau profanator ca Esauq care pentru un blid de
16
mâncare şi-a vândut dreptul de întâi-născut. 17 Căci voi ştiţi că după aceea, voind să
moştenească binecuvântarea, a fost exclus şi nu a putut schimba hotărârea deşi o cerea
cu lacrimi.
Comparaţie între cele două alianţe

18
Voi nu v-aţi apropiat de ceea ce poate fi atinsr nici de un foc ce arde, nici de
întuneric, nici de beznă, nici de furtună, 19 nici de sunetul trâmbiţei, nici de răsunetul
cuvintelor la auzul cărora ascultătorii au cerut să nu li se mai rostească nici un cuvânt, 20
căci nu puteau să suporte porunca: Chiar şi un animal, dacă se va atinge de munte, să
fie ucis cu pietre! 21 Iar priveliştea era atât de înfricoşătoare, încât Moise a spus: Sunt
îngrozit şi mă cutremur.
22
Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui viu, de
Ierusalimul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, 23 de comunitatea
întâilor-născuţi înscrişi în ceruri, de Dumnezeu judecătorul tuturor, de sufletele celor
24
drepţi duşi la desăvârşire, de Isus, mijlocitorul noii alianţe şi de sângele stropirii, care
vorbeşte mai bine decât cel al lui Abel.s
Avertisment escatologic
25
Fiţi atenţi, să nu-l respingeţi pe cel care vorbeşte, căci dacă n-au scăpat cei care l-au
respins când vorbea pe pământ, cu atât mai mult noi dacă ne îndepărtăm de cel care ne
vorbeşte din ceruri 26 al cărui glas a zguduit odinioară pământul, iar acum ne-a promis:
Încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci şi cerul. 27 Acest „încă o dată”
înseamnă schimbarea celor zguduite, întrucât sunt create, ca să rămână cele nezguduite.
28
De aceea, noi care am primit împărăţia nezdruncinată, avem harul prin care aducem
cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă 29 fiindcă Dumnezeul nostru
t
este foc mistuitor .
Îndemnuri pentru viaţa comunitară

13.1 Dragostea faţă de fraţi să rămână statornică. 2 Nu uitaţi ospitalitatea căci, datorită ei,
unii i-au primit, fără a-şi da seama, pe îngeri. 3 Aduce-ţi-vă aminte de cei închişi, ca şi
cum aţi fi închişi împreună cu ei, de cei maltrataţi ca unii care sunteţi şi voi în trup. 4
Căsătoria să fie cinstită în toate privinţele, patul conjugal să fie neîntinat pentru că pe
cei desfrânaţi şi adulteri îi va judeca Dumnezeu. 5 Viaţa voastră să nu fie stăpânită de
pofta de bani, mulţumindu-vă cu ceea ce aveţi căci el însuşi a zis: Nu te voi mai lăsa,
nici nu te voi abandona 6 aşa încât putem spune cu încredere:
Domnul este ajutorul meu
şi nu mă voi teme:
ce- mi poate face un om?
Adevăratele concepţii religioase

7
Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi
meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi credinţa lor. 8 Isus Cristos  cel de ieri şi de astăzi
 este acelaşi în vecii vecilor. 9 Nu vă lăsaţi seduşi de învăţături diferite şi străine, căci
este bine ca inima să fie întărită prin har, nu prin alimente, care n-au adus nici un câştig
celor care le-au folosit.
10
Noi avem un altar, la care nu au dreptul să mănânce slujitorii cortuluiu. 11 De fapt,
trupurile animalelor al căror sânge este jertfit pentru ispăşirea păcatelor în sanctuar de
către marele preot, sunt arse în afara taberei. 12 De aceea şi Isus, pentru a sfinţi poporul
prin propriul său sânge, a suferit în afara porţiiv. 13 Prin urmare, să ieşim în întâmpinarea
lui în afara taberei, purtând ocara lui. 14 Pentru că noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci
o căutăm pe aceea care trebuie să vină. 15 Aşadarw, să-i oferim lui Dumnezeu prin el o
jertfă de laudă continuă, adică rodul buzelor care mărturisesc numele lui. 16 Nu uitaţi
binefacerea şi întrajutorarea pentru că astfel de sacrificii îi plac lui Dumnezeu.
17
Aveţi încredere în conducătorii voştri şi fiţi supuşi lor pentru ca ei, care veghează
asupra sufletelor voastre ca şi cum ar trebui să dea cont, să facă aceasta cu bucurie şi nu
suspinând. Altfel nu va fi de folos.
18
Rugaţi-vă pentru noi! Suntem convinşi că avem conştiinţa curată, voind să ne
purtăm bine în toate. 19 Vă rog şi mai mult să faceţi aceasta ca să vă fiu redat cât mai
curând.
Binecuvântare şi salutări finale

20
Dumnezeul păcii care, prin sângele alianţei veşnice, l-a readus din morţi pe
Domnul nostru Isus, păstorul cel mare al oilor, 21 să vă întărească pentru orice lucrare
bună ca să împliniţi voinţa lui, făcând în noiy ceea ce este plăcut înaintea lui prin Isus
x
Cristos, căruia să-i fie mărire în vecii vecilorz. Amin.
Epilog
22
Fraţilor, vă rog să primiţi acest cuvânt de îndemn, căci v-am scris pe scurt. 23 Aflaţi
că fratele vostru Timotei a fost eliberat. Dacă va veni curând, vă voi vedea împreună cu
el.
24
Salutaţi pe conducătorii voştri şi pe toţi sfinţii. Vă salută cei care sunt în Italia.
25 aa
Harul să fie cu voi toţi !
Scrisoarea sfântului apostol Iacob
SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL IACOB
INTRODUCERE
Autorul - Întâlnim în Noul Testament diferite personaje care poartă numele de Iacob
şi este greu de stabilit căruia dintre aceştia i se atribuie scrisoarea aceasta. Pare de
exclus Iacob al lui Zebedeu, fratele sfântului Ioan Evanghelistul, martirizat în anul 44
d.C. La fel Iacob al lui Alfeu, apostol care este rar menţionat în Noul Testament şi în
primele scrieri creştine. Părerea cea mai răspândită este că autorul acestei scrisori s-ar
identifica cu Iacob, „fratele Domnului” (ruda, verişorul), cunoscut în special pentru
rolul pe care l-a avut în conducerea Bisericii din Ierusalim ca episcop, martirizat în anul
62.
Forma şi stilul - În afară de adresă şi salutul iniţial nu mai găsim elemente ale
genului epistolar. Elementele specifice stilului retoric: ritmul, aliteraţia, repetiţiile,
diatriba, întrebările retorice, apostrofările, invectivele, dramatizarea şi personificarea,
etc., arată că textul este mai degrabă o predică scrisă decât o scrisoare. Limba greacă
este bogată şi precisă în termeni, corectă şi curgătoare în privinţa gramaticii şi a
sintaxei, cu multe expresii tehnice şi neologisme.
Scopul şi destinatarii - sfântul Iacob nu se adresează unei comunităţi anume, ci, aşa
cum precizează la început, celor „douăsprezece triburi care trăiesc în diasporă”, adică
nPlanul Providenţei este fixat în funcţie de creştini, cărora le este rezervată o situaţie mai avantajoasă
decât a israeliţilor: israeliţii aşteptau, creştinii posedă; ei erau pe drum, creştinii ating scopul, intrând fără
obstacole în sanctuarul ceresc, ajungând la împlinire, la desăvârşire.
o„Norul de martori” este format din eroii Vechiului Testament care atestă puterea invincibilă a credinţei şi
a căror perseverenţă este încununată. Aceşti veterani care au triumfat odinioară îi stimulează pe tinerii
soldaţi, înrolaţi de curând.
pDumnezeu este autorul vieţii tuturor oamenilor, în primul rând al sufletului. Titlul de „Tatăl duhurilor”
este folosit în iudaismul elenistic (2Mac 3,24) şi subliniază aici interesul lui Dumnezeu pentru viaţa
spirituală şi pentru a o favoriza el trimite încercări şi suferinţă.
qDeşi în Geneză, Esau nu este prezentat ca un desfrânat, autorul face o asociere de cuvinte: pernenu (= a
vinde) şi porne (= femeia care se vinde - prostituata) pentru a arăta că gestul lui (îşi vinde dreptul de întâi
născut) este o profanare, o desconsiderare a prerogativelor sacre de întâi născut (Gen 25,34). Nebunia lui
Esau trebuie să-l facă pe creştin să reflecteze că desconsiderând demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu şi
poftind o plăcere de o clipă, renunţă la sfinţenie.
rÎn multe manuscrise găsim varianta: de muntele care poate fi atins.
s„Sângele lui Abel” este o metaforă pentru sângele martirilor din Vechiul şi Noul Testament care cere
dreptatea divină împotriva persecutorilor. Dacă sângele lui Abel cere intervenţia dreptăţii lui Dumnezeu,
care închide cerul, excluzându-i pe cei vinovaţi, sângele lui Isus, în schimb, are o valoare mult mai mare.
Nu cere răzbunare, ci iertare, deschizând cerul pentru păcătoşi spunând: „Tată, iartă-i!”
tFocul este simbolul judecăţii şi al pedepsei divine, precum şi o expresie a sfinţeniei lui Dumnezeu pe
care evreii au înţeles-o la Sinai.
uEvreii convertiţi erau nemulţumiţi de sărăcia riturilor exterioare în noua alianţă, în special de absenţa
banchetelor sacrificale, care dădeau participanţilor impresia că prin victimă sunt în comuniune cu
divinitatea. Dar autorul subliniază bogăţia şi valoarea superioară a cultului nou.
vPrin această expresie, se face aluzie la Calvar, care se afla pe atunci în afara zidurilor Ierusalimului.
wÎn unele manuscrise lipseşte: Aşadar.
xUnele manuscrise adaugă: şi cuvânt bun.
yUnele manuscrise au: în voi.
zUnele manuscrise au numai: în veci.
aaÎn loc de: voi toţi, unele manuscrise au: cu toţi sfinţii. Amin.
grupuri de creştini de provenienţă ebraică, dar obişnuiţi de mult cu cultura elenistică.
Situaţia lor spirituală era caracterizată de o anumită delăsare morală, de o decădere a
angajamentului şi entuziasmului iniţial şi de o evidentă diviziune între bogaţii prepotenţi
şi cei săraci.
Structura - După o scurtă introducere în care sunt precizaţi destinatarii şi autorul
(1,1), sfântul Iacob insistă asupra necesităţii acceptării cuvântului lui Dumnezeu şi a
punerii lui în practică (1,2-27). Credinţa activă şi adevărata înţelepciune îl determină pe
cel care crede să-i primească pe cei săraci (2,1-13), să-şi manifeste credinţa prin fapte
concrete (2,14-26), să evite vorba fără rost (3,1-12), să îndepărteze falsa înţelepciune şi
să ştie s-o deosebească de cea adevărată (3,13-18). Alegerea între Dumnezeu şi lume
trebuie să fie radicală (4,1-12). În continuare, autorul atrage atenţia asupra riscului unei
false siguranţe a celor bogaţi (4,13-5,6) şi stabileşte norme pastorale pentru întreaga
comunitate (5,7-20).
Locul şi data - Imposibilitatea de a-l identifica cu certitudine pe autorul acestei
scrisori face ca stabilirea locului redactării să rămână incertă. Dacă îl considerăm ca
autor pe sfântul Iacob, episcopul Ierusalimului, atunci locul redactării este Palestina, iar
datarea trebuie făcută înaintea morţii lui (62). Cei care neagă apartenenţa acestei scrisori
sfântului Iacob consideră că datarea trebuie făcută după moartea sfântului Iacob, deci
ultimele decenii din sec. I.
Teologia - Autorul nu prezintă un discurs teologic, ci o serie de îndemnuri pentru
însufleţirea în credinţă şi viaţa creştină. Principiile care conduc sunt puţine şi esenţiale:
- Dumnezeu, Creatorul lumii şi al oamenilor, autorul oricărui bine, în special al
mântuirii: el le dă oamenilor harul, le ascultă rugăciunile făcute cu încredere şi le iartă
păcatele;
- Isus Cristos este văzut în rolul său soteriologic şi escatologic: este Domnul gloriei;
- omul, deşi creat după chipul lui Dumnezeu, este păcătos fiind împins la rău de pofte şi
de diavol, dar este renăscut prin evanghelie şi prin botez, destinat vieţii veşnice;
- viaţa creştină trebuie să fie însufleţită de înţelepciune, darul fundamental şi necesar pe
care omul îl primeşte de la Dumnezeu. Fără o mentalitate inspirată de Dumnezeu, omul
riscă să facă apel la înţelepciunea pământească, instinctivă, demoniacă. Înţelepciunea de
sus constă în capacitatea de a găsi în viaţa concretă o sinteză de acţiune unitară.
Conştient de situaţia sa de pelerin, omul trebuie să asculte de cuvântul lui Dumnezeu şi
să se roage, să înfrunte cu calm ispitele la care este expus, trebuie să se ocupe de ceilalţi,
evitând răul şi promovând binele. Celor care suferă li se recomandă sacramentul ungerii
bolnavilor prin care se obţine iertarea păcatelor şi chiar vindecarea. Meditând asupra
fericirilor evanghelice, sfântul Iacob nu consideră desăvârşirea creştină o obligaţie
chinuitoare şi apăsătoare, ci o bucurie cântată în continuu prin psalmi. Bucuria creştină
nu este un sentiment produs de succesul lumesc sau de posedarea de bogăţii, ci de
încrederea în Dumnezeu la care se face apel continuu prin rugăciune. O categorie de
oameni denunţată de autor o constituie cei bogaţi. Împotriva lor se dezlănţuie cu o
virulenţă ce depăşeşte orice luare de poziţie a profeţilor şi chiar seria de „vai” rostită de
Cristos în Evanghelie. Pentru sfântul Iacob, condiţia firească a creştinului este aceea de
sărac în faţa lumii, dar preferat de Dumnezeu care îl îmbogăţeşte cu credinţă şi îi oferă
ca moştenire bogăţia cerească.
SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL IACOB
Destinatarii scrisorii
1.1 Iacob, slujitorul lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece
triburi care trăiesc în diasporă: Salutare!
Răbdare, credinţă şi înţelepciune

2
Să consideraţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin diferite încercări, 3
ştiind că încercarea credinţei voastre produce răbdarea, 4 iar răbdarea trebuie să ducă la
desăvârşirea faptei ca să fiţi desăvârşiţi şi integri, fără să vă lipsească ceva. 5 Dacă îi
lipseşte cuiva dintre voi înţelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor din
belşug şi fără mustrare şi i se va da, 6 dar să o ceară cu credinţă, fără ezitare, fiindcă cel
care stă la îndoială se aseamănă cu valul mării purtat de vânt şi aruncat de ici colo. 7 Un
astfel de om să nu-şi închipuie că va primi ceva de la Domnul, 8 pentru că este un om cu
suflet împărţita, nestatornic în toate căile sale.
9
Fratele care este umilit să se mândrească de înălţarea lui, 10 iar cel bogat de umilirea
lui pentru că va trece ca floarea ierbii. 11 Căci soarele s-a ridicat cu arşiţa lui şi a uscat
iarba, iar floarea ei a căzut, înfăţişarea ei frumoasă a pierit. Tot aşa şi cel bogat se va
sfârşi în lucrările sale.
12
Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana
vieţii pe care a promis-o Domnulb celor care îl iubesc. 13 Nimeni să nu spună când este
ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit” pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău şi
nici nu ispiteşte pe nimeni. 14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage şi-l
seduce; 15 apoi pofta, o dată încolţită, dă naştere păcatului, iar păcatul, o dată săvârşit,
provoacă moartea.
16
Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi! 17 Orice dar bun şi orice dar desăvârşit este de sus,
coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare.
18
El a voit să ne dea naştere printr-un cuvânt de adevărc ca să fim începutul creaturilor
sale.
Primirea şi împlinirea cuvântului

19
Să ştiţi, fraţii mei iubiţi: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire şi
lent la mânie, 20 pentru că mânia omului nu împlineşte dreptatea lui Dumnezeu. 21 De
aceea, lăsaţi la o parte orice murdărie şi toată răutatea, primiţi cu umilinţă cuvântul care
a fost sădit în voi şi care poate mântui sufletele voastre.
22
Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă, 23
pentru că, dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi
priveşte propria faţăd în oglindă: 24 s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. 25
Dacă cineva priveşte cu atenţiee la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o
ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel acesta va fi fericit în lucrarea
sa.
aLit.: cu suflet dublu. Expresia se referă la creştinul în conflict cu el însuşi, incapabil de o alegere
definitivă. În acest context „criza” spirituală nu poate fi o stare normală şi permanentă a celui care prin
credinţă a ales să-l slujească pe Dumnezeu.
bÎn multe manuscrise lipseşte: Domnul.
cExpresia este folosită în tradiţia misionară şi catehetică a Bisericii pentru a indica Evanghelia.
dLit.: faţa din naştere.
eLit.: se apleacă.
26
Dacă cineva crede că este religios, dar nu-şi stăpâneşte limba, din contra îşi înşală
inima, religiozitatea lui este zadarnică. 27 Religiozitatea curată şi fără pată înaintea lui
Dumnezeu şi a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi a
se păstra nepătaţif de lumeg.
Dragostea creştină nu admite discriminările

2.1 Fraţii mei, credinţa în Domnul nostru Isus Cristos, Domnul glorieih, nu admite
părtinirilei. 2 Căci dacă ar intra în adunarea voastră un om cu inel de aur, cu haine
luxoasej şi ar intra şi un sărac cu haine ponosite, 3 iar voi v-aţi uita la cel care poartă
hainele luxoase şi i-aţi spune: „Luaţi loc aici”, iar celui sărac i-aţi spune: „Tu stai acolo”
sau „Stai jos, la picioarele mele”, 4 nu aţi judeca în mintea voastră şi nu aţi deveni
judecători cu gânduri perverse?
5
Ascultaţi, fraţii mei iubiţi: oare nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii,
dar bogaţi în credinţă, ca moştenitori ai împărăţiei pe care el a promis-o celor care îl
iubesc? 6 Dar voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac! Oare nu bogaţii sunt cei care vă asupresck
şi vă târăsc prin tribunale? 7 Oare nu ei insultă numele cel sfântl care a fost invocat
asupra voastră? 8 Dacă voi împliniţi într-adevăr legea împărăţieim, potrivit Scripturii:
Să- l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, bine faceţi; 9 dar dacă sunteţi părtinitori,
săvârşiţi un păcat şi sunteţi condamnaţi de Lege ca nişte fărădelege. 10 Căci oricine ţine
toată Legea, dar o calcă numai într-o privinţă, se face vinovat de toate, 11 pentru că cel
care a spus: Să nu comiţi adulter! a spus şi: Să nu ucizi!, aşadar dacă nu comiţi adulter,
însă ucizi, ai încălcat Legea. 12 Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi ca nişte oameni care vor fi
judecaţi după legea libertăţii, 13 căci judecata este fără îndurare pentru cel care nu este
îndurător; dar îndurarea învinge judecata.
Credinţa şi faptele
14
Ce folos, fraţii mei, dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; oare poate
credinţa să-l mântuiască? 15 Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de
hrana de toate zilele 16 şi cineva dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi
săturaţi-vă”, dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? 17 La fel şi credinţa, dacă
nu are fapte, este moartă în ea însăşi.
fUn manuscris foarte vechi (papirusul 74) prezintă următoarea variantă: Să-i păzească pe ei (pe orfani şi
pe văduve) nepătaţi. Varianta aceasta este o mărturie a înţelegerii textului în perspectivă etico-socială:
practicarea religiozităţii impune protejarea şi asistenţa activă a celor nenorociţi.
gTermenul grec kosmos, la sfântul Iacob are semnificaţie etică negativă: lumea este înţeleasă ca spaţiul în
care domneşte logica puterii şi a aroganţei în toate modurile lor de manifestare şi ca atare este opusă lui
Dumnezeu.
hLit.: al gloriei. Termenul „glorie” poate fi înţeles ca apoziţie la Domn: „Domnul gloriei”, sau ca un
calificativ: „Domnul nostru Isus Cristos glorios”.
iVerbul grec prosopolimptein din care provine forma substantivală, traduce expresia ebraică „a ridica
faţa” celui care s-a prosternat în faţa regelui, în semn de favoare şi bunăvoinţă. De la acest sens pozitiv s-a
trecut la atitudinea reprobabilă de părtinire şi favoritism, în special la judecată şi procese.
jInelul de aur era semnul clasei din care proveneau funcţionarii imperiali (la romani se numeau equites),
iar haina luxoasă (lit.: strălucitoare) este o aluzie la „toga” pe care o purtau atât bogaţii cât şi autorităţile
politice.
kVerbul grec katadynasteuein este folosit în Vechiul Testament, în special de profeţi, pentru a denunţa
tirania celor bogaţi (Am 4,1; 8,4; Ez 18,12).
lLit.: cel bun. Este clară referirea la ritul botezului.
mÎn originalul grec, avem un adjectiv: legea împărătească. Porunca dragostei faţă de aproapele este (ca şi
în Mt 25) criteriul intrării în împărăţia lui Dumnezeu.
18
Dimpotrivă, va spune cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta
fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa cu faptele mele”. 19 Tu crezi că este un singurn
Dumnezeu? Bine faci! Şi diavolii cred şi se cutremură. 20 Dar vrei să ştii, om fără de
minte, că credinţa fără fapte este zadarnică? 21 Oare Abraham, părintele nostru, nu pentru
fapte a ajuns la justificare aducându-l pe Isaac, fiul său, pe altarul de jertfă? 22 Vezi că
credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin fapte credinţa este desăvârşită? 23 Astfel
s-a împlinit Scriptura care spune: Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat
spre justificare şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu. 24 Deci vedeţi că omul ajunge la
justificare prin fapte şi nu numai prin credinţăo. 25 Tot aşa şi Rahab, prostituata, a ajuns la
justificare prin fapte pentru că i-a primit pe soli şi i-a trimis pe un alt drum. 26 Căci după
cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.
Stăpânirea limbii
1
3. Fraţii mei, să nu fie mulţi dintre voi care devin învăţători ştiind că noi vom avea o
judecată mai aspră. 2 Căci toţi greşim în multe privinţe. Dacă cineva nu greşeşte cu
cuvântul, este un om desăvârşit, capabil să-şi înfrâneze tot trupul.
3
Dacăp punem frâul în gura cailor, ca să ne asculte, le conducem tot trupul. 4 Iată,
chiar şi corăbiile, deşi sunt aşa de mari şi purtate de vânturi puternice, sunt conduse de o
cârmă foarte mică după cum vrea cel care le conduce.
5
Tot aşa şi limba: este un organ mic, dar se poate făli cu lucruri mari.
Iată că un foc mic poate să aprindă o pădure mare! 6 Şi limba este foc, o lume a
nelegiuirii. Limba este printre organele noastre aceea care pângăreşte tot trupul şi
aprinde cursul existenţeiq după ce a fost aprinsă de Gheenă. 7 Căci orice specie de
animale, de păsări, de reptile şi animale de mare poate fi domesticită şi chiar au fost
domesticite de neamul omenesc, 8 dar limba n-o poate domestici nici un om: ea este un
rău nepotolit, plină de otravă ucigătoare. 9 Cu ea îl lăudăm pe Domnul şi pe Tatăl şi tot
cu ea îi blestemăm pe oamenii făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. 10 Din aceeaşi
gură iese şi binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie să fie astfel, fraţii mei. 11 Oare poate
izvorul să reverse din aceeaşi vână apă dulce şi amară? 12 Fraţii mei, oare poate
smochinul să facă măsline şi viţa de vie smochine? Nici apa sărată nu poate produce apă
dulce.
Adevărata înţelepciunea
13
Cine este înţelept şi învăţat între noi? Să-şi arate faptele printr-o purtare bună în
modestia înţelepciunii. 14 Dar dacă aveţi gelozie amară şi rivalitate în inima voastră, nu
vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. 15 Nu aceasta este înţelepciunea care vine
nExistă multe variante în manuscrisele de bază ale textului grec: Unul este Dumnezeu; Dumnezeu este
unul singur; că există Dumnezeu.
oLa prima vedere, afirmaţia sfântului Iacob pare să fie o contrazicere a sfântului Paul (Rom 3,28; Gal
2,16). De fapt, sfântul Paul arată ineficacitatea „faptelor Legii” pentru justificare, ea fiind posibilă prin
credinţă; sfântul Iacob nu se referă deloc la „faptele Legii” (aşa cum s-a interpretat uneori în mod greşit),
ci arată că justificarea este posibilă numai printr-o credinţă dovedită prin fapte, în special prin fapte de
milostenie.
pUnele manuscrise importante au în loc de: dacă, iată.
qLit.: roata vieţii. Expresia provine din mentalitatea orientală, probabil de concepţie budistă, preluată de
unele curente filozofice greceşti. Autorul o foloseşte pentru a arăta dezordinea pe care limba o poate
aduce în relaţiile omeneşti şi în întregul cadru al vieţii.
de sus, ci este pământească, instinctualăr şi diabolică, 16 pentru că acolo unde este
gelozie şi rivalitate, acolo se află dezordine şi tot felul de fapte rele. 17 Dar înţelepciunea
care vine de sus este înainte de toate curată, apoi paşnică, blândă, docilă, plină de milă şi
de roade bune, fără discriminare şi fără ipocrizie. 18 Rodul dreptăţii este semănat în pace
pentru cei care fac pace.
O alegere radicală: sau Dumnezeu, sau lumea

1
4. De unde [vin] războaiele, de unde conflictele dintre voi? Oare nu tocmai din poftele
voastre care se luptă în membrele voastre? 2 Râvniţi şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi, dar
nu reuşiţi să obţineţi; vă luptaţi şi purtaţi războaie; nu aveţi pentru că nu cereţi, 3 cereţi şi
nu primiţi pentru că cereţi rău, pentru a risipi în plăcerile voastre. 4 Desfrânaţilor! Oare
nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşadar, cine vrea să fie
prietenul lumii, devine duşmanul lui Dumnezeu. 5 Sau credeţi că şi Scriptura spune în
zadar „Duhul pe care l-a pus în voi ne iubeşte până la gelozie”s. 6 Dar el dă un har şi mai
mare; de aceea spune:
Dumnezeu se împotriveşte celor mândri,
însă celor smeriţi le dă har.
7
Aşadar, supuneţi-vă lui Dumnezeu; împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi; 8
apropiaţi-vă de Dumnezeu şi el se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor!
Purificaţi-vă inimile, voi cei cu inima împărţită! 9 Gemeţi în mizeria voastră, tânguiţi-vă
şi plângeţi! Râsul vostru să se schimbe în plâns, iar bucuria voastră în întristare. 10
Umiliţi-vă în faţa Domnului şi el vă va înălţa!
11
Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine îl vorbeşte de rău pe fratele sau îl
judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea şi judecă Legea. Dar dacă judeci Legea nu
eşti un împlinitor al Legii, ci judecător. 12 Unul singur este legiuitorul şi judecătorul care
poate să salveze sau să nimicească. Dar tu cine eşti ca să-l judeci pe aproapele?
Denunţarea aroganţei celor bogaţi

13
Ei, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine vom pleca în cutare cetate, vom sta acolo un
an, vom face comerţ şi vom câştiga”  14 dar nu ştiţi ce va fi mâinet. Căci ce este viaţa
voastră?  Voi sunteţiu ca un abur care apare pentru puţin şi apoi dispare îndată.
15
Dimpotrivă, ar trebui să spuneţi: „Dacă Domnul va vrea, vom trăi şi vom face
cutare sau cutare lucru”. 16 Dar acum vă mândriţi cu lăudăroşenia voastră. Orice astfel de
laudă este rea. 17 Aşadar, cine ştie să facă binele şi nu-l face, comite păcat.
5.1 Ei, voi bogaţilor! Plângeţi văitându-vă din cauza nenoricirilor care vor veni peste voi.
2
Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. 3 Aurul vostru şi
argintul au ruginit, iar rugina lor va fi o mărturie împotriva voastră şi va mistui trupurile
voastre ca focul. Aţi adunat comori pentru zilele de pe urmă!
rTermenul grec psychikos nu are în sine o semnificaţie negativă dacă este în opoziţie cu soma (trup). Dar
în contextul nostru are o nuanţă peiorativă descriind firea animalică, senzitivă din om.
sÎncă din timpul sfinţilor părinţi au existat două curente de interpretare: unul consideră că subiectul este
Dumnezeu iar duhul este sufletul omenesc, creat de Dumnezeu: „El iubeşte până la gelozie duhul care
locuieşte în noi!” (BJ, RSV, TOB), şi altul pe care îl preferăm (împreună cu Vg, TEV, etc.) în care
subiectul este Duhul Sfânt.
tMulte manuscrise au: cele ce vor fi mâine, altele au numai: nu ştiţi ziua de mâine.
uUnele manuscrise au: Viaţa voastră va fi ca....
4
Iată, plata pe care voi aţi reţinut-o de la lucrătorii care au secerat ogoarele voastre,
strigă, iar strigătele secerătorilor au ajuns până la urechile Domnului Oştirilor. 5 Voi aţi
trăit pe pământ în lux şi în plăceri; v-aţi îngrăşat inimile pentru ziua tăierii. 6 L-aţi
osândit şi l-aţi ucis pe cel drept, iar el nu vi s-a împotrivit.
Îndemn la răbdare în aşteptarea Domnului

7
Aşadar, fraţilor, fiţi îndelung răbdători până la venirea Domnului. Iată că
agricultorul aşteaptă rodul preţios al pământului având răbdare ca să primească ploaia
timpurie şi cea târziev. 8 Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că
venirea Domnului este aproape. 9 Nu vă plângeţi, fraţilor, unii împotriva altora, ca să nu
fiţi judecaţi; iată că judecătorul este la uşă. 10 Fraţilor, luaţi ca model de suferinţă şi
răbdare pe profeţii care au vorbit în numele Domnului.
11
Iată, noi îi numim fericiţi pe cei care au fost perseverenţi. Aţi auzit de răbdarea lui
Iob şi aţi văzut ce a făcut Domnul pentru el în cele din urmă, pentru că Domnul este
milostiv şi îndurător.
12
Înainte de toate, fraţii mei, să nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ şi nici vreun
altfel de jurământ să nu faceţi. Pentru voi, „Da” să fie „Da” şi „Nu” să fie „Nu”, ca să
nu cădeţi sub judecată.
13
Este cineva dintre voi în suferinţă? Să se roage! Este cineva bine dispus? Să cânte
psalmi. 14 Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţiiw Bisericii şi ei să se roage
pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. 15 Iar rugăciunea făcută cu
credinţă îl va mântui şi Domnul îl va ridica, iar dacă a săvârşit păcate, i se vor ierta. 16
Aşadar, mărturisiţi-vă păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi
vindecaţi. Rugăciunea stăruitoare a celui drept poate înfăptui multe. 17 Ilie era un om cu
slăbiciuni, asemenea nouă, dar s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi nu a plouat pe
pământ trei ani şi şase luni. 18 Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie, iar pământul a
produs rodul său.
19
Fraţii mei, dacă cineva dintre voi rătăceşte departe de adevăr şi un altul îl întoarce,
20
să ştiex că cel care îl întoarce pe un păcătos de pe drumul rătăcit îşi va salva sufletul de
la moartey şi va acoperi o mulţime de păcate.
vÎn multe manuscrise textul este: ca să primească pe cea timpurie şi pe cea târzie. Altele: ca să
primească rodul timpuriu şi cel târziu. Cu privire la clima Palestinei, ploaia timpurie este cea din
octombrie-noiembrie, iar ploaia târzie este în martie-aprilie.
wLit.: prezbiterii.
xMulte manuscrise au: să ştiţi.
yMulte manuscrise au: îşi va mântui sufletul.
Scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru
SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
INTRODUCERE
Autorul - Informaţiile pe care le avem din scrisoare (1,1; 5,12-13) şi din tradiţia
veche a Bisericii ne arată că scrisoarea a fost redactată de sfântul Petru cu ajutorul lui
Silvan (numele latin al lui Silas din Fap 15,22.40; 18,5). Indicaţia autorului că este
ajutat în redactare de „fratele fidel” Silvan, anulează orice forţă a tendinţelor de negare a
apartenenţei scrisorii apostolului Petru pe motiv că pescarul galileean nu ar poseda o
greacă atât de evoluată.
Forma şi stilul - Lucrarea se prezintă ca o cateheză baptismală cu multe îndemnuri şi
fragmente liturgice care evocă Paştele şi exodul şi diferitele etape ale celebrării
botezului. Limba folosită este greaca, iar autorul dovedeşte o cunoaştere profundă a
Bibliei în limba greacă.
Scopul şi destinatarii - Datele conţinute în scrisoare ne permit identificarea
destinatarilor care sunt creştinii din cele cinci provincii romane din nord-vestul Asiei
Mici: Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia. Aceşti creştini erau de origine păgână,
care cunoşteau bine Biblia greacă. Erau de condiţie modestă: meşteşugari, servitori şi
sclavi. Ei sunt ameninţaţi de persecuţii, cu posibile aluzii la persecuţia lui Nero.
Structura - În introducere ne sunt indicaţi autorul şi destinatarii (1,1-2), după care
sunt expuse unele principii fundamentale ale vieţii creştine: chemarea, mântuirea, viaţa
divină, raportul dintre prezent şi viitorul escatologic (1,3-12). Toate acestea cer de la
creştin o viaţă trăită în sfinţenie (1,13-25). Uniţi cu Cristos, creştinii constituie un
templu spiritual (2,1-10). De aici urmează raporturi de tip nou cu semenii: cu autorităţile
civile, cu sclavii şi cu stăpânii, cu soţia şi cu soţul (2,11-3,12). Chiar şi suferinţa are
valoare pentru creştin (3,12-22) pentru că este acceptată în spirit de credinţă şi trăită
astfel în orice circumstanţă (4,1-19). Apoi autorul face unele recomandări pentru tot
poporul lui Dumnezeu (5,1-10). Urmează salutul final (5,12-14).
Locul şi data - Locul redactării este indicat de autor care scrie din „Babilonia”,
pseudonim pentru capitala imperiului roman. Data probabilă este anul 64 deşi cei care
neagă apartenenţa scrisorii apostolului Petru consideră că redactarea s-a făcut după
distrugerea Ierusalimului sau spre sfârşitul sec. I.
Teologia - Pentru autorul scrisorii, iniţiativa procesului de mântuire îşi are originea în
iubirea gratuită a lui Dumnezeu, care îşi găseşte împlinirea istorică în Isus Cristos,
„Slujitorul credincios”, prin care mântuirea este inaugurată deja în credinţa de la botez
şi îşi va găsi împlinirea deplină în viitor. Pentru a explica realitatea mântuirii în care
sunt introduşi credincioşii prin botez, autorul face apel la imaginile exodului şi îi invită
pe destinatarii creştini să trăiască în modul pelerinilor ieşiţi din sclavia păcatului,
răscumpăraţi şi eliberaţi prin moartea salvifică a lui Isus, noul miel pascal. În el creştinii
găsesc motive pentru încredere şi statornicie chiar în mijlocul încercărilor. Urmându-l
pe Cristos, creştinii trebuie să răspundă cu o dragoste activă chiar şi în situaţia unei
nedreptăţi violente. Mântuirea dăruită de Dumnezeu şi realizată în Cristos are drept scop
final „moştenirea” sau „coroana gloriei”. Aceasta este deja prezentă în experienţa
Bisericii pe care autorul o vede realizându-se prin botez, ca „baie purificatoare” şi
renaştere ca un edificiu spiritual care îşi are temelia în Cristos, „piatra cea vie”.
Împreună cu el, cei care cred, ca „nişte pietre vii” formează noul templu în care se
celebrează cultul spiritual. Această experienţă eclezială presupune relaţii fraterne
caracterizate prin iubire în care se actualizează darurile spirituale şi misiunile de slujire.
Această stare a creştinilor, chemaţi să fie templu spiritual pentru a vesti lucrările măreţe
ale lui Dumnezeu prin darul Duhului Sfânt îi determină să se adreseze ambientului
înconjurător printr-o mărturie curajoasă şi coerentă.
SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
1.1 Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei care trăiesc ca străini în diasporaa: în Pont,
Galaţia, Capadocia, Asia şi Bitinia, aleşi 2 după preştiinţa lui Dumnezeu Tatăl, prin
sfinţirea Duhului, pentru a asculta de Isus Cristos şi a fi stropiţi cu sângele lui, har vouă
şi pace din belşug.
Speranţa creştină
3
Binecuvântat [să fie] Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care, în
marea sa îndurare, ne-a renăscut la o speranţă vie prin învierea lui Isus Cristos din
morţi, 4 pentru o moştenire nepieritoare, neîntinată, neofilită, păstrată pentru voi în
ceruri. 5 Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă pentru mântuirea care
este gata să fie manifestată în timpul de pe urmă. 6 Pentru aceasta vă bucuraţib, deşi
acum, pentru puţin timp, trebuie să vă întristaţi de felurite încercări 7 pentru ca valoarea
credinţei voastre, mai preţioasă decât aurul pieritor, care se încearcă în foc, să fie un
motiv de laudă, mărire şi cinste la arătarea lui Isus Cristos.
8
Pe el, fără să-l fi văzutc, îl iubiţi; fără a-l vedea, dar crezând în el, tresăriţi de o
bucurie negrăită şi preamărită 9 încredinţaţi că veţi ajunge la ţelul credinţei voastre:
mântuirea sufletelor.
10
Această mântuire au căutat-o şi au cercetat-o profeţii care au profetizat despre harul
pregătit pentru voi. 11 Ei au cercetat când şi în ce vremuri avea în vedere Duhul lui
Cristos, care era în ei, atunci când dădea mărturie de mai înainte despre suferinţele lui
Cristos şi mărirea care avea să urmeze după ele. 12 Acestora le-a fost descoperit că nu
pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcut ei acestea, care acum vă sunt vestite prin cei care
v-au adus vestea cea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar
îngerii doresc să le privească.
Mărturisirea speranţei printr-o viaţă sfântă

13
De aceea, fiţi cu mintea clarăd, sobri în toate; puneţi-vă toată speranţa în harul care
va fi dat când se va arăta Isus Cristos. 14 Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi duşi de
poftele de mai înainte când eraţi în ignoranţă, 15 ci, aşa cum este sfânt cel care v-a
chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, 16 pentru că este scris: Fiţi sfinţi
pentru că eu sunt sfânt.
17
Şi dacă îl numiţi Tată pe cel care, fără de părtinire, judecă pe fiecare după fapta sa,
purtaţi-vă cu teamă în timpul înstrăinării voastre. 18 Voi ştiţi că nu prin lucruri pieritoare,
argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi din purtarea voastră fără sense moştenită de la
aLit.: împrăştiere. A devenit un termen tehnic pentru a-i indica pe evreii din afara Palestinei, deportaţi sau
exilaţi de puterile ocupante. Aceşti evrei nutreau speranţa să se reîntoarcă în patrie. Cu timpul se formează
comunităţi bine structurate care păstrau legătura cu templul şi naţiunea. Totuşi, aici Petru se adresează
creştinilor proveniţi dintre păgâni, cărora le aminteşte că locuinţa lor pe pământ este trecătoare.
bUnele traduceri moderne (TOB, TEV) folosesc imperativul: Bucuraţi-vă!
cUnele manuscrise au: fără să-l fi cunoscut.
dLit.: încingeţi-vă şoldurile minţii. Expresia face aluzie la practica orientalilor care se pregăteau de drum
sau de muncă prin legarea hainelor lungi şi largi la mijloc pentru a le uşura mişcarea. Practica aceasta
devine aici un simbol al atitudinii spirituale de vigilenţă şi angajare creştină pentru a depăşi pericolul
realinierii la ambientul păgân, hedonist.
eTermenul mataios, în greaca biblică desemnează condiţia idolatrică a păgânilor care venerează nişte
„nulităţi”: zei morţi şi nefolositori (Ex 20,7.8; Lev 17,7; Fap 14,15).
19
părinţi, ci cu sângele preţios al lui Cristos, care, ca un miel fără meteahnă şi
neprihănitf, 20 era cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost dezvăluit, pentru
voi, în timpurile de pe urmă. 21 Prin el voi credeţi în Dumnezeu care l-a înviat din morţi
şi i-a dat mărirea aşa încât credinţa şi speranţa voastră să fie în Dumnezeu.
Îndemnuri la dragoste fraternă

22
Deoarece, prin ascultarea de adevărg, v-aţi curăţat sufletele în vederea unei dragoste
fraterne fără ipocrizie, iubiţi-vă mereu unii pe alţii cu inimi curateh, 23 pentru că aţi fost
renăscuţi nu dintr-o sămânţă pieritoare, ci nepieritoare prin cuvântul viu şi veşnic al lui
Dumnezeu, 24 căci:
Orice om [este] ca iarba
şi toată slava lui ca floarea ierbii:
iarba s- a uscat
şi floarea a căzut;
25
dar cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veci.
Acesta este cuvântul care v-a fost vestit prin evanghelie.
Comunitatea creştină: construcţie spirituală

şi popor sacerdotal
2.1 Aşadar, lăsând la o parte toată răutatea şi orice înşelăciune, ipocrizie, invidie şi orice
vorbire de rău, 2 ca nişte copii de curând născuţi, să doriţi laptele spiritual curat ca să
creşteţi prin el spre mântuire 3 dacă într-adevăr aţi gustat cât de bun este Domnul.
4
Apropiaţi-vă de el, piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de
Dumnezeu. 5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi într-o casă spiritualăi pentru o
preoţie sfântăj ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. 6
Căci este scris în Scriptură:
Iată, pun în Sion
o piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă
şi cine crede în ea nu va fi înşelat.
7
Aşadar, cinste vouă care credeţi, dar celor care nu cred:
piatra pe care au aruncat- o constructorii
aceasta a devenit piatra unghiulară
8
şi: piatră de poticnire
şi stâncă a căderii.
Ei se împiedică pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiţik.
fLegea lui Moise prescria ca victima pentru sacrificiu să fie „fără meteahnă”, fără nici un defect
(amomos). Termenul aspilos, care nu se află în LXX, deşi are o semnificaţie apropiată de amomos adaugă
o nuanţă spirituală care se potriveşte mai bine jertfei personale a lui Isus Cristos.
gUnele manuscrise adaugă: prin Duhul.
hUnele manuscrise importante au în loc de: curate, adevărate, iar alte manuscrise au numai: din inimă.
iTermenul „casă spirituală” împreună cu verbul „a construi” este folosit în expresiile care se referă la
templul lui Dumnezeu sau la comunitatea creştină, noul templu-sanctuar în care locuieşte Domnul pentru
totdeauna (Mc 14,58; In 2,19; 1 Cor 3,16.17). În textele de la Qumran, comunitatea este prezentă ca o
„casă sfântă” construită pe piatra unghiulară „pentru a oferi o mireasmă plăcută”.
jCuvântul grec hierateuma nu se referă la funcţia preoţească, ci la comunitatea-grup a celor care
îndeplinesc slujirea preoţească şi se bucură de o calitate specială.
kAceastă expresie redă o concepţie teologică ce subliniază iniţiativa radicală a lui Dumnezeu căreia nu i
se poate sustrage nici măcar libera decizie a omului rebel. Nu este vorba de o predestinare rigidă, ci de
stăpânirea suverană a lui Dumnezeu demonstrată de-a lungul istoriei care dă încredere credincioşilor în
9
Dar voi [sunteţi] un neam ales, o preoţie împărătească, o naţiune sfântă, poporul
luat în stăpânire de Dumnezeu ca să vestiţi faptele măreţe ale celui care v-a chemat din
întuneric la lumină.
10
Voi care odinioară nu eraţi popor,
acum sunteţi poporul lui Dumnezeu;
voi care nu aveaţi parte de îndurare,
acum aţi obţinut îndurare.
Modul de a trăi creştineşte în societate

11
Iubiţilor, vă îndemn stăruitor ca pe nişte străini şi peregrini să vă feriţi de poftele
trupeşti care se luptă împotriva sufletului. 12 Să aveţi o purtare bună între păgâni, pentru
ca, în cazul în care vă calomniază ca răufăcători, văzând faptele voastre bune, să ajungă
să-l laude pe Dumnezeu în ziua vizităriil.
13
De dragul Domnului, supuneţi-vă oricărei autorităţi omeneşti, atât împăratului, ca
domnitor, 14 cât şi guvernatorilor ca trimişi de el, ca să-i pedepsească pe cei care fac răul
şi să-i laude pe cei care fac binele. 15 Căci aceasta este voinţa lui Dumnezeu: făcând
binele, să închideţi gura neştiinţei oamenilor fără minte. 16 Purtaţi-vă ca nişte oameni
liberi, dar nu ca cei care fac din libertate o acoperire a răului, ci ca slujitori ai lui
Dumnezeu. 17 Cinstiţi-i pe toţi, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, respectaţi-lm pe
împărat.
Supunerea servitorilor după exemplul lui Cristos

18 n
Servitorilor , fiţi supuşi cu toată reverenţa stăpânilor voştri, nu numai celor buni şi
blânzi, dar şi celor nedrepţi. 19 Căci este un har dacă cineva, care-l cunoaşte pe
Dumnezeu, suportă necazuri suferind pe nedrept. 20 Într-adevăr, ce cinste ar fi să
suportaţi pedeapsa dacă aţi păcătuit! Dar dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele,
aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu. 21 De fapt la aceasta aţi fost chemaţi, căci
Cristos a suferito pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui.
22
El, care nu a săvârşit păcat,
şi nici nu s- a găsit înşelăciune în gura lui,
23
care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a dat pe sine în
mâna celui care judecă cu dreptate. 24 El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în
trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui
aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi
supraveghetorulp sufletelor voastre.
Mărturia creştină în viaţa de căsătorie

faţa apostaziei şi ostilităţii unei lumi care nu crede. Cuvintele sfântului Petru s-ar putea referi aici la evreii
care l-au refuzat pe Mesia, care le era destinat lor ca popor ales.
lExpresia aceasta poate fi înţeleasă în relaţie cu ziua judecăţii de pe urmă (Is 10,31) sau în relaţie cu
momentul în care Dumnezeu oferă darul mântuirii (Lc 1,68; 19,44).
mAutorul este atent la distincţia dintre cinstirea datorată lui Dumnezeu (teama evlavioasă) şi ascultarea
respectuoasă faţă de autoritatea civilă, întrucât în Orient exista tendinţa divinizării împăratului.
nNu este vorba de muncitorii plătiţi, nici de sclavii folosiţi pentru munci grele, ci de sclavii din familii,
dintre care mulţi erau educaţi şi aveau responsabilităţi importante în administraţia casei. În această
perioadă, comunitatea creştină se răspândise în oraşe, iar îndemnurile apostolului se referă la această
categorie de sclavi.
oUnele manuscrise au: a murit.
pLit.: episcopul.
1
3. Tot aşa, voi, femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu cred
cuvântul, prin purtarea soţiilor, fără cuvinte, ei să fie câştigaţi 2 la vederea purtării
voastre respectuoase şi curate. 3 Podoaba voastră să nu fie exterioară: împletitura
părului, bijuteriile de aur, etalarea hainelor, 4 ci interiorul inimii, cu podoaba nepieritoare
a unui suflet blând şi liniştit care este plăcut lui Dumnezeu. 5 Căci aşa se împodobeau
odinioară femeile sfinte care îşi puneau speranţa în Dumnezeu, fiind supuse soţilor lor: 6
astfel Sara a ascultat de Abraham, numindu-l stăpânul ei. Voi aţi devenit fiicele ei dacă
faceţi binele şi nu vă lăsaţi speriate de nimic.
7
Tot aşa şi voi, bărbaţilor, trăiţi împreună cu soţiile voastre, ţinând cont că ele sunt
făpturiq mai slabe şi dându-le cinstire, întrucât sunt părtaşe împreună cu voi la harul
vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie tulburate.
Atitudini faţă de aproapele

8
În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, compătimitori, plini de iubire faţă de fraţi, milostivi
şi smeriţi. 9 Nu întoarceţi rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă,
binecuvântaţi pentru că la aceasta aţi fost chemaţi ca să moşteniţi binecuvântarea.
10
Într-adevăr, cine vrea să iubească viaţa
şi să vadă zile bune,
să- şi ferească limba de la rău
şi buzele sale să nu vorbească cu înşelăciune,
11
să evite răul şi să facă binele,
să caute pacea şi s- o urmeze;
12
pentru că ochii Domnului [sunt] peste cei drepţi
şi urechile sale
[sunt atente] la rugăciunile lor,
iar faţa Domnului
[este] împotriva celor care fac rele.
Suportarea persecuţiei după exemplul lui Cristos

13
Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine? 14 Şi chiar dacă veţi
suferi pentru dreptate, fericiţi sunteţi! Nu vă lăsaţi cuprinşi de frică din cauza lor şi nici
să nu vă tulburaţi. 15 Dimpotrivă, sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata
oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, 16 dar cu blândeţe şi
bună-cuviinţă, avândr o conştiinţă curată, ca tocmai în ceea ce sunteţi calomniaţi să fie
ruşinaţi cei care bârfesc purtarea voastră bună în Cristos. 17 Căci este mai bine să suferiţi
făcând binele, dacă aşa vrea Dumnezeu, decât făcând răul.
18
Căci şi Cristos a suferit odată pentru păcates, el cel drept, pentru cei nedrepţi, ca să
vă ducă la Dumnezeu, dat la moarte în ceea ce priveşte trupul, dar înviat cu duhul, 19 în
t
careu a venit şi a predicat sufletelor care erau în închisoare, 20 celor care odinioară nu au
qLit.: vas mai slab. Termenul grec skeuos este folosit în sens metaforic pentru a indica trupul uman creat
de Dumnezeu din lut „ca un vas ce conţine sufletul”.
rUnele manuscrise încep aici v. 16.
sUnele manuscrise adaugă: în favoarea noastră, altele au: pentru păcatele voastre.
tUnele manuscrise au: să ne ducă.
uTextul este greu de interpretat. Există două posibilităţi de traducere: 1) dacă v. 19 este o propoziţie
relativă care se referă la sufletul lui Cristos, înseamnă că între moarte şi înviere sufletul lui Cristos a mers
între sufletele morţilor, interpretare condiţionată de mentalitatea antropologică greacă; 2) dacă v. 19 este o
propoziţie temporală, expresia en ho însemnând „atunci”, predica lui Cristos către cei morţi este în relaţie
voit să asculte, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aştepta, în zilele lui Noe, pe
când se construia arca în care puţini, adică opt suflete, au fost salvate prin apă. 21
Aceasta este o imagine a botezului care vă salvează acum pe voi nu ca o ştergere a
necurăţiei trupului, ci ca o invocare de la Dumnezeu a unei conştiinţe curate prin
învierea lui Isus Cristos, 22 cel care, după ce s-a înălţat la cer, este la dreapta lui
Dumnezeu şi îi sunt supuşi îngerii, stăpânirile şi puterile.
Ruptura cu păcatul şi administrarea

darurilor de la Dumnezeu
4. Aşadar, deoarece Cristos a suferit în trupv, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod de
1
gândire: cel care a pătimit în trup, a rupt-o definitiv cu păcatul 2 pentru a nu mai sluji
poftelor omeneşti, ci voinţei lui Dumnezeu, în timpul care rămâne de trăit în trup. 3
Destul cât aţi trăit în trecut împlinind voinţa păgânilor petrecând în desfrâuri, pofte,
beţii, chefuri, benchetueli şi cultul nelegiuit al idolilor. 4 De aceea li se pare ciudat că voi
nu mai alergaţi împreună cu ei spre acest puhoi al pierzării şi vă defăimează. 5 Dar ei vor
da cont celui care este gata să judece pe cei vii şi pe cei morţi. 6 Căci pentru aceasta a
fost vestită evanghelia şi celor morţi, pentru ca, deşi condamnaţi în trup după judecata
oamenilor, să trăiască în duh după judecata lui Dumnezeu.
7
Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Aşadar, fiţi înţelepţi şi cumpătaţi, ca să vă
puteţi ruga. 8 Mai presus de toate, să aveţi o dragoste statornică între voi, pentru că
dragostea acoperă o mulţime de păcate. 9 Practicaţi ospitalitatea unii faţă de alţii, fără
plângeri. 10 Ca nişte buni administratori ai harului de multe feluri al lui Dumnezeu,
fiecare, după carisma pe care a primit-o, să vă slujiţi unii pe alţii. 11 Dacă cineva
vorbeşte, cuvintele lui [să fie] ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva slujeşte, să o facă după
puterea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca în toate să fie preamărit Dumnezeu
prin Isus Cristos, căruia să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Fericirea promisă creştinilor

12
Iubiţilor, să nu vă miraţi de focul care a izbucnit între voi ca o încercare ca şi cum
vi s-ar întâmpla ceva ciudat, 13 dimpotrivă, întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos,
bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la arătarea gloriei lui. 14 Dacă sunteţi
batjocoriţi în numele lui Cristos, fericiţi sunteţi, pentru că Duhul măririi şi al lui
Dumnezeu se odihneşte peste voi. 15 Dar nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş sau
hoţ, sau răufăcător, sau ca intrigant, 16 în schimb dacă [suferă] ca un creştin, să nu se
ruşineze, ci să-l preamărească pe Dumnezeu pentru că poartă acest nume. 17 Iată, [a
sosit] timpul să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; dar dacă începe de la noi,
care va fi sfârşitul celor care nu vor să creadă în evanghelia lui Dumnezeu?
18
Şi dacă cel drept cu greu se va mântui,
necredinciosul şi păcătosul unde va ajunge?
19
Pentru aceasta şi cei care suferă după voinţa lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele
Creatorului credincios, făcând binele.
Datoriile creştinilor în cadrul comunităţii
cu misterul pascal în totalitate. Între textele indicate în sec. al IV-lea pentru definirea dogmei de credinţă
„s-a coborât în iad”, textul din 1Pt nu este citat, deşi se referă la aceeaşi tradiţie creştină.
vUnele manuscrise adaugă: pentru voi.
1
5. Aşadar, pe prezbiterii care sunt între voi, eu care sunt prezbiter ca şi ei şi martor al
suferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care se va arăta, îi îndemn: 2 Păstoriţi turma lui
Dumnezeu care v-a fost încredinţată, supraveghind-ow, nu cu silă, ci de bunăvoie, aşa
cum vrea Dumnezeu, nu pentru un câştig necinstit, ci din iubire; 3 nu ca şi cum aţi fi
stăpâni peste cei care v-au fost încredinţaţi, ci făcându-vă exemple pentru turmă. 4 Iar
când va apărea păstorul suprem, veţi primi cununa măririi, care nu se veştejeşte.
5
Tot aşa şi voi, tinerilor, supuneţi-vă prezbiterilor. Îmbrăcaţi-vă toţi în umilinţă unii
faţă de alţii, pentru că:
Dumnezeu se împotriveşte celor mândri,
însă celor smeriţi le dă har.
6
Aşadar, umiliţi-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu pentru ca el să vă înalţe la
timpul potrivit. 7 Lăsaţi în grija lui toată neliniştea voastră, căci el se îngrijeşte de voi.
8
Fiţi cumpătaţi, vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale
căutând pe cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri
răspândiţi în lume îndură aceleaşi suferinţe. 10 Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a
chemat la gloria sa veşnică în Cristos Isusx, după ce veţi fi suferit puţin, el însuşi vă va
desăvârşi, vă va întări, vă va da putere, vă va face neclintiţiy. 11 Lui să-i fie putereaz în
vecia. Amin.
12
V-am scris pe scurt prin Silvan, pe care îl consider un frate credincios, ca să vă
îndemn şi să dau mărturie că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeub; să rămâneţi în
el.
13
Vă salută comunitatea din Babilonc, aleasă ca şi voi, şi Marcu, fiul meu.
14
Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul dragostei. Pace vouă tuturor care sunteţi în
Cristosd!
wUnele manuscrise omit: supraveghind-o.

xÎn multe manuscrise lipseşte: Isus.
yÎn unele manuscrise lipseşte: vă va face neclintiţi.
zUnele manuscrise au: mărirea şi puterea.
aÎn unele manuscrise găsim formula dezvoltată: în vecii vecilor.
bAcest har a fost prezentat în toată scrisoarea şi mai ales în 5,10. Este vorba de chemarea lui Dumnezeu
şi harul statorniciei pe care el îl dă creştinilor persecutaţi.
cInterpretarea acestui nume este dificilă întrucât poate fi considerat un nume simbolic sau un oraş real:
 În cunoscutul şi vechiul Babilon de pe Eufrat este atestată încă din sec. I o comunitate ebraică
înfloritoare care dispare în anii 41-46 d.C., în urma intervenţiei romane. Nu există nici un indiciu că
apostolul Petru ar fi avut contacte cu această comunitate.
 Se mai menţionează o fortăreaţă cu acelaşi nume, lângă Cairo. Deşi Marcu s-a aflat la Alexandria,
nu există dovezi în favoarea unei activităţi misionare a lui Petru în această localitate.
 Foarte probabilă este interpretarea simbolică, cunoscută din literatura apocaliptică iudaică şi
creştină, în care Babilonul reprezintă cetatea idolatrică şi coruptă şi locul de exil al diasporei. Astfel,
Babilonul este criptograma oraşului Roma (Ap 14,8; 17,5).
dManuscrise importante adaugă: Isus sau Domnul Isus, altele adaugă: Amin.
SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
INTRODUCERE
Autorul - Se prezintă de la început ca „Simon Petru, slujitorul şi apostolul” lui Isus

Cristos (1,1), participant la scena schimbării la faţă a Domnului (1,16) anunţându-şi
moartea ca apropiată. Totuşi încă de la început au existat dubii în privinţa apostolicităţii
acestei scrisori. Cu siguranţă redactorul este diferit de cel din 1Pt, dar cunoaşte foarte
bine discursurile sfântului Petru pe care le-a expus în formă de scrisoare.
Forma şi stilul - Lucrarea are caracter epistolar, conţinând la început adresa şi salutul
şi terminându-se cu o doxologie. Limba este greaca literară elenistă folosită în cadrul
religios şi filozofic. Vocabularul nu conţine semitisme, uneori este preţios şi căutat,
alteori dur. Unele părţi au caracter de testament şi discurs de adio.
Scopul şi destinatarii - Destinatarii sunt indicaţi în mod generic, dar din text reiese
că ar fi creştini de origine ebraică care trăiesc într-un mediu influenţat de cultura
elenistă. Printre ei au apărut învăţători falşi de influenţă gnostică, care strecoară
învăţături incompatibile cu tradiţia apostolică. În mijlocul comunităţii domneşte un fel
de delăsare din cauza întârzierii parusiei. Scopul autorului este acela de a apăra
învăţătura sănătoasă şi de a-i însufleţi pe credincioşi în trăirea vieţii creştine.
Structura - După salutul iniţial (1,1-2), autorul face apel la o serie de învăţături pe
care le-a predicat sfântul Petru (1,3-11). O serie de pericole se abat asupra comunităţii şi
autorul este preocupat de ceea ce se va întâmpla după moartea lui Petru (1,12-21). De
aceea îi înfruntă direct pe învăţătorii falşi care au apărut în comunitate (2,1-22).
Problema de care se leagă învăţătorii falşi, răstălmăcind chiar învăţătura sfântului Paul,
este a doua venire a Domnului. Petru explică semnificaţia acestei veniri (3,1-13).
Urmează o serie de îndemnuri şi doxologia finală (3,14-18).
Locul şi data - Deşi nu există indicii în text, se presupune că redactarea a fost făcută
la Roma, spre sfârşitul sec. I.
Teologia - Fundamentală este învăţătura că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi
mântuitorul oamenilor, este aşteptat la sfârşitul timpurilor ca judecător şi Domn al
istoriei şi al lumii. Criteriul pentru a defini adevărata credinţă concentrată în persoana
lui Isus Cristos este tradiţia autoritară provenită de la profeţi şi de la apostoli. Scripturile
nu pot fi interpretate în mod subiectiv, pentru că atât profeţii cât şi apostolii au scris prin
inspiraţia Duhului Sfânt. Interpretarea ei se face numai în acord cu tradiţia şi credinţa
comună mărturisită şi trăită în comunitatea de credinţă. Întârzierea parusiei nu trebuie să
creeze neîncredere şi delăsare. Fundamentul speranţei escatologice este cuvântul
profetic şi „gloria Domnului Isus” pe care au experimentat-o apostolii şi au transmis-o
celor care cred. Toată tradiţia biblică confirmă certitudinea judecăţii lui Dumnezeu.
Întârzierea venirii Domnului nu contrazice cuvântul lui Dumnezeu, ci are o funcţie
pedagogică salvifică îndemnându-ne la o perseverenţă activă şi la veghere.
SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL PETRU
1 a
1. Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţă tot
aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Isus
Cristosb, 2 har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus,
Domnul nostru!
Chemarea creştinului
3
Puterea lui dumnezeiască ne-a dăruit toate cele necesare spre viaţă şi evlavie prin
cunoaşterea celui care ne-a chemat lac propria lui mărire şi putere. 4 Prin acestea ne-a dat
promisiunile lui preţioase şi mari pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale
dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. 5 Tocmai de
aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea; la virtute cunoaşterea;
6
la cunoaştere stăpânirea de sine; la stăpânirea de sine statornicia; la statornicie evlavia;
7
la evlavie iubirea de aproapele; la iubirea de aproapele dragostea.
8
Într-adevăr, dacă aceste lucruri sunt în voi şi se dezvoltă, nu veţi rămâne inactivi şi
fără rod în cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. 9 Dar cine nu are acestea este orb
şi cu vederea scurtă: a uitat că a fost curăţat de păcatele sale din trecut. 10 De aceea
fraţilor, străduiţi-vă şi mai multd să întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci făcând
acestea nu veţi cădea niciodată. 11 Astfel vi se va da în plus intrarea în împărăţia veşnică
a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Mărturia apostolului şi a profeţilor

12
De aceea nu voi înceta să vă amintesc mereu lucrurile acestea, chiar dacă le ştiţi şi
sunteţi întăriţi în adevărul prezent. 13 Dar consider că este drept, cât timp sunt în acest
trupe, să vă ţin treji aducându-vi-le aminte, 14 ştiind că despărţirea mea de trup va fi în
curând după cum Domnul nostru Isus Cristos mi-a dezvăluit. 15 Dar eu mă voi strădui ca
şi după plecarea mea să vă amintiţi mereu de aceste lucruri.
16
De fapt, noi nu v-am făcut cunoscută puterea Domnului nostru Isus Cristos şi
venirea lui pe baza unor basmef bine ticluite, ci pentru că am fost martori oculari ai
măreţiei lui. 17 El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire, atunci când din partea
gloriei măreţe a venit acest cuvânt: „Acesta este Fiul meu cel iubitg în care este
mulţumirea mea”. 18 Noi înşine am auzit acest glas venit din cer când eram cu el pe
muntele cel sfânt.
aUnele manuscrise au varianta aramaică: Simeon.

bÎn limba greacă, repetarea articolului indică o legătură strânsă între doi termeni legaţi prin conjuncţie,
referindu-se astfel la acelaşi subiect. În acest caz o traducere posibilă ar mai fi: prin dreptatea
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
cUnele manuscrise: au prin propria lui....
dMulte manuscrise adaugă: ca prin fapte bune.
eLit.: cort.
fLit.: mituri. Sensul cuvântului este diferit de cel al „mitului” folosit de filozofi şi istoricii religiilor. Aici
se referă la legendele mitologice sau cosmogonice şi la oracolele din lumea greacă. Autorul vrea să
condamne ficţiunile fără sens ale ereticilor în opoziţie cu soliditatea mărturiei apostolice.
gÎn unele manuscrise, ordinea cuvintelor este inversată: Fiul meu, cel iubit, acesta este....
19
Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o
lumină ce străluceşte în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă şi va răsări
luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. 20 Înainte de toate, să ştiţi aceasta: nici o
profeţie a Scripturii nu se interpretează după propria părere a cuiva, 21 deoarece profeţia
nu a fost dată niciodată din voinţa omului, ci oameniih, conduşi de Duhul Sfânt, au
vorbit de la Dumnezeu.
Denunţarea învăţătorilor falşi

(Iuda 4-13)
1
2. De fapt, în popor, au fost profeţi falşi; tot aşa şi între voi vor fi învăţători falşi care
vor răspândi erezii distrugătoare şi, negându-l pe Stăpânul care i-a răscumpărat, îşi vor
atrage o pieire neîntârziată. 2 Mulţi se vor lua după desfrânările lor şi, din cauza lor,
calea adevărului va fi defăimată. 3 Din lăcomie, vor căuta să profite de voi prin
discursuri înşelătoare, dar condamnarea îi aşteaptă de mult, iar pieirea lor stă la pândă.
4
Căci dacă Dumnezeu nu i-a cruţat pe îngerii care păcătuiseră, ci i-a alungat în iadi,
în adâncurile întunericuluij, ca să fie ţinuţi pentru judecată, 5 dacă nu a cruţat lumea din
vechime, ci l-a păstrat pe Noe, împreună cu alţi şaptek, ca vestitor al dreptăţii, în timp ce
a dezlănţuit potopul peste lumea celor necredincioşi; 6 dacă a condamnat cetăţile
Sodoma şi Gomoral şi le-a prefăcut în cenuşă, dând un exemplu pentru cei care aveau să
trăiască în necredinţă; 7 dacă l-a salvat pe dreptul Lot, îndurerat de purtarea desfrânată a
celor nelegiuiţi, 8 pentru că dreptul care trăia între ei, era zi de zi chinuit în sufletul lui
cinstit la vederea şi auzul faptelor lor nelegiuite, 9 atunci Domnul ştie să-i salveze din
încercare pe cei evlavioşi, iar pe cei nelegiuiţi să-i ţină până în ziua judecăţii ca să-i
pedepsească, 10 mai ales pe aceia care urmează poftele necurate ale trupului, dispreţuind
autoritatea Domnului.
Îndrăzneţi, încrezuţi, ei nu se sfiesc să insulte fiinţele măreţem 11 în timp ce îngerii,
deşi mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnuluin nici o judecată înşelătoare
împotriva lor. 12 Dar aceştia, ca nişte animale fără minteo, sortite din fire capturării şi
pieirii, defăimând cele ce nu cunosc, vor pieri de aceeaşi pieire ca şi ele, 13 îndurând
nedreptatea ca plată a nedreptăţii. Ei consideră o fericire destrăbălarea în plină zi;
murdari şi infami, ei îşi găsesc desfătarea în seducţiilep lor când petrec cu voi. 14 Le curg
ochii după desfrânate şi nu se satură de păcat; seduc sufletele şovăitoare; inima lor este
deprinsă la lăcomie. Copii blestemaţiq. 15 Părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit urmând
calea lui Balaam al lui Bosorr, care s-a lăsat ademenit de plata unei nelegiuiri, 16 dar a
hMulte manuscrise adaugă: cei sfinţi.

iLit.: Tartor.
jMulte manuscrise au: în fântânile întunericului.
kLit.: al optulea.
lUnele manuscrise adaugă: printr-o catastrofă.
mLit.: măreţiile. Din context şi comparând cu Iud 9, reiese că este vorba de îngeri cu anumite funcţii. În
îngâmfarea lor, învăţătorii falşi se cred superiori îngerilor.
nMulte manuscrise omit: înaintea Domnului.
oSe poate traduce şi: fără glas.
pUnele manuscrise au: în banchetele lor.
qLit.: copii ai blestemului.
rMulte manuscrise au: Beor. Aluzia la Balaam se explică prin imaginea întunecată pe care iudaismul
târziu o are despre acest prezicător. El a fost făcut răspunzător de seducerea israeliţilor de către fiicele
Moabului la Baal Peor (Num 31,16).
fost mustrat pentru fapta sa nelegiuită: un animal de povară, mut, vorbind cu grai
omenesc, a oprit nebunia profetului.
17
Aceştia sunt fântâni fără apă, nori purtaţi de furtună; lor le este păstrată bezna
întunericuluis, 18 pentru că, debitând vorbe umflate şi găunoase, ei ademenesc, prin
poftele desfrânate ale trupului, pe cei care abiat fugiseră de cei ce trăiesc în rătăcire, 19
promiţându-le libertatea, pe când ei sunt sclavi supuşi corupţiei, pentru că cineva este
sclavul aceluia de care este învinsu.
20
Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoaşterea Domnului
nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănţuiţi şi învinşi de acestea, starea
de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. 21 Căci ar fi fost mai bine pentru ei
să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la
porunca sfântă care le fusese încredinţată. 22 Cu ei s-a întâmplat ca în proverbul
adevărat:
Câinele s-a întors la ceea ce a vomat
iar scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă.
Ziua Domnului va veni cu siguranţă

3.1 Iubiţilor, aceasta este deja a doua scrisoare pe care v-o scriu; în ele vreau ca, prin
amintirile voastre, să vă trezesc în judecata dreaptă. 2 Aduceţi-vă aminte de cuvintele
prezise de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului dată prin apostolii
voştri.
3
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici
care trăiesc după propriile lor pofte 4 şi vor spune: „Unde este promisiunea venirii lui?
Iată părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei”. 5 Aceştia
ignoră cu bună ştiinţăv că de la început au fost cerurile şi un pământ care din apă şi prin
apă s-a format la cuvântul lui Dumnezeu 6 şi prin acestea lumea de atunci a pierit înecată
în apă. 7 Dar prin acelaşi cuvânt cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc,
ţinute pentru ziua judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi.
8
Dar aceasta să n-o uitaţi, iubiţilor, că o zi la Domnul este ca o mie de ani şi o mie de
ani ca o singură zi. 9 Domnul nu întârzie împlinirea promisiunii, după cum consideră
unii întârzierea, ci el este îndelung răbdător faţă de voi, întrucât nu vrea să se piardă
cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire. 10 Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; în ziua
sExpresia este o metaforă pentru iad. Sheolul este imaginat ca o fântână întunecoasă în adâncurile
pământului.
tÎn loc de: abia, întâlnim în unele manuscrise vechi: cu adevărat.
uAstfel de acuzaţii făceau parte în mod obişnuit din argumentele unui avocat care vrea să distrugă
reputaţia adversarului. Grecii au fost întotdeauna maeştri în arta retoricii şi a invectivelor (sunt renumite
discursurile lui Demostene împotriva lui Eschine). Dar autorul este îngrozit de gravitatea recăderii celor
convertiţi la creştinism din cauza influenţei învăţătorilor falşi.
vArgumentaţia învăţătorilor falşi este legată de mentalitatea lor despre originea lumii. În filozofia greacă,
materia este considerată ca fiind veşnică. Dimpotrivă, autorul aminteşte că lumea a fost creată de
Dumnezeu prin cuvântul său atotputernic, iar potopul arată că lumea aceasta este fragilă şi într-un fel
prevesteşte judecata finală.
aceea, cerurile vor dispărea cu vuiet, elementelew se vor distruge în foc, la fel şi
pământul cu toate lucrurile care vor fi găsitex.
11
Deci, dacă toate acestea se vor distruge astfel, cât de sfântă şi evlavioasă trebuie să
fie purtarea voastră, 12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu în care cerurile
vor fi distruse în foc, iar elementele, arzând, se vor mistui. 13 Dar noi aşteptăm, după
promisiunea lui, ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea.
Învăţătura autentică a sfântului Paul

14
De aceea, iubiţilor, întrucât aşteptaţi acestea, străduiţi-vă să fiţi găsiţi în pace, fără
cusur şi fără prihană. 15 Să consideraţi ca o mântuire îndelunga răbdare a Domnului
nostru, aşa cum v-a scris şi iubitul nostru frate Paul, după înţelepciunea care i s-a dat, 16
precum o face în toate scrisorile în care vorbeşte despre acestea. În ele sunt unele lucruri
greu de înţeles pe care cei neştiutori şi incompetenţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte
Scripturi, spre propria lor pieire.
Concluzie
17
Aşadar, voi, iubiţilor, ştiind de mai înainte, fiţi atenţi ca nu cumva, lăsându-vă târâţi
de eroarea nelegiuiţilor, să cădeţi din statornicia voastră. 18 Dar creşteţi în har şi în
cunoaşterea Domnului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos. Lui [să-i fie] gloria acum
şi în ziua veşniciei. Aminy.
wTermenul grec stoicheia se poate referi: 1) după filozofia stoică, la elementele primordiale ale
universului (apă, aer, pământ şi foc). Stoicii susţineau că originea lumii este din foc, iar prin compunerea
elementelor primordiale se explică toate lucrurile existente. Ei consideră că toate se îndreaptă spre o
conflagraţie cosmică în care toate se vor reduce la elementele primordiale şi în cele din urmă la foc.
Procesul era considerat ciclic; 2) după concepţia greco-iudaică, se referă la corpurile cereşti (soare, stele,
lună, pământ). Mai probabilă este prima interpretare.
xUnele manuscrise au: vor fi găsite distruse, iar altele omit.
yUnele manuscrise omit: Amin.
Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan
SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN
INTRODUCERE
Autorul - Deşi autorul nu se prezintă, datorită asemănărilor cu Evanghelia a IV-a (stil,
vocabular şi teme teologice ca: lumină, viaţă, iubire, cunoaştere, etc.) şi a menţiunii că
este martor ocular al vieţii lui Isus (1In 1,1-3; 4,14), este considerat de către tradiţia
primară a Bisericii ca fiind sfântul Ioan Evanghelistul.
Forma şi stilul - Este greu de definit genul literar al acestei lucrări. Neavând adresă
şi nici concluzie, nemenţionând nici un nume, nu pare a fi o simplă scrisoare. Chiar şi în
privinţa conţinutului nu există o unitate literară: se succed predici, îndemnuri, directive
pastorale legate de diferite împrejurări şi sunt amintite teme teologice presupuse ca fiind
deja cunoscute de comunitate. Lucrarea este mai degrabă o predică trimisă ca scrisoare
unor comunităţi creştine ameninţate de aceeaşi erezie.
Scopul şi destinatarii - Destinatarii nu sunt indicaţi direct, dar sunt numiţi „copilaşii
mei” (2,1) ceea ce presupune o atitudine de ascultare faţă de autoritatea religioasă. Ar
putea fi vorba despre comunităţi creştine din Asia confruntate cu apariţia unei erezii,
situaţie în care autorul vrea să-i încurajeze, să-i înveţe şi să-i îndemne să rămână în
credinţa adevărată.
Structura - În Prolog autorul insistă asupra comuniunii cu Dumnezeu Tatăl prin Fiul
său Isus Cristos, Cuvântul vieţii, care s-a făcut vizibil şi pe care martorii l-au contemplat
şi l-au atins (1In 1,1-4). Dumnezeu este lumină, iar cel care-l cunoaşte trebuie să umble
în lumină, evitând păcatul (1,5-2,2), ţinând porunca iubirii (2,3-11), respingând tentaţiile
lumii (2,12-17) şi luptând împotriva lui Anticrist (2,18-28). Fiind copii ai lui Dumnezeu,
creştinii practică dreptatea şi nu păcătuiesc (2,29-3,10), se iubesc unii pe alţii, se încred
în Dumnezeu (3,11-24), îl mărturisesc pe Isus ştiind să deosebească Duhul ascultând de
apostoli (4,1-6). Dumnezeu este iubire şi comunică iubirea sa oamenilor făcându-i
capabili de iubire între ei (4,7-21). Răspunsul oamenilor la iubirea lui Dumnezeu este
credinţa prin care ei înving lumea şi au viaţa lui Cristos (5,1-12). Urmează un epilog în
care autorul indică scopul scrisorii şi-i îndeamnă pe creştini la rugăciune pentru
întoarcerea păcătoşilor (5,14-17). Ultimele recomandări sunt o reluare a temelor tratate
(5,18-21).
Locul şi data - Deşi nu există indicii în text, din tradiţie se ştie că în ultimii ani ai
vieţii sale sfântul Ioan a locuit la Efes, în jurul lui formându-se o şcoală ce a continuat
învăţăturile sale. Data posibilă ar fi deci ultimul deceniu al sec. I, poate anterior
Evangheliei a IV-a.
Teologia - Autorul nu face o expunere teologică completă, dar reaminteşte temele
fundamentale deja cunoscute de creştinii cărora le scrie. Astfel de teme sunt:
- Dumnezeu Tatăl, care este lumină şi iubire, este cel care dă început planului de
mântuire făcut posibil prin mijlocirea istorică a lui Isus şi se prelungeşte în comunitatea
creştină;
- În persoana lui Isus este revelată şi comunicată iubirea lui Dumnezeu care stă la baza
şi este modelul iubirii dintre cei care cred. Acceptarea iniţiativei lui Dumnezeu este
condiţia necesară a mântuirii. Această acceptare se face prin credinţa că Isus Cristos este
Fiul lui Dumnezeu venit în trup. Acceptând acest adevăr de credinţă, creştinul obţine
iertarea păcatelor în sacramentul botezului şi devine „copil al lui Dumnezeu”. Credinţa
activă şi perseverentă îl învinge pe cel Rău, iese victorioasă în lupta cu învăţătorii falşi
şi cu lumea;
- Comunitatea de credinţă îşi fundamentează modul de viaţă şi de acţiune pe
manifestarea istorică şi salvifică a iubirii lui Dumnezeu în Isus. El şi-a dat viaţa pentru
noi, deci şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
SCRISOAREA ÎNTÂI A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN
Prolog
1.1 Ceea cea era de la începutb,

ce am auzit,
ce am văzut cu ochii noştri
ce am privit şi mâinile noastre au pipăit
cu privire la Cuvântul vieţii,
2
- căci viaţa s-a arătat: noi am văzut
şi dăm mărturie
şi vă vestim viaţa cea veşnică ce era la Tatăl
şi care ni s-a arătat -
3
ce am văzut şi auzit vă vestim şi vouă pentru ca şi voi să aveţi comuniune cu noi, iar
comuniunea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul său Isus Cristos. 4 Vă scriem acestea pentru
ca bucuria noastrăc să fie deplină.
DUMNEZEU ESTE LUMINĂ
Viaţa în lumină
5
Şi aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el şi v-o vestim: Dumnezeu este
lumină şi nu este întunericd în el. 6 Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm
în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. 7 Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el
este în lumină, avem comuniune unii cu alţii şi sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de
orice păcat.
Prima condiţie: mărturisirea păcatelor

8
Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în
noi. 9 Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne
cureţe de orice nedreptate. 10 Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos,
iar cuvântul lui nu este în noi.
2.1 Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui avem un
apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. 2 El este jertfa de ispăşiree pentru păcatele
noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.
A doua condiţie: respectarea poruncilor

şi iubirea aproapelui
3
Din aceasta ştim că îl cunoaştem: dacă ţinem poruncile lui. 4 Cine spune: „Eu îl
cunosc”, dar nu ţine poruncile lui, este mincinos şi adevărul nu este în el. 5 Însă, dacă
aPronumele relativ neutru este interpretat de unii traducători ca având valoare de masculin, referindu-se
astfel la persoana lui Isus Cristos, cuvântul vieţii.
bContextul este diferit faţă de Prologul Evangheliei după sfântul Ioan, aşa încât expresia „de la început”
se referă aici la începutul revelării lui Isus Cristos (cf. 1In 2,7.24; 3,8).
cO serie de manuscrise importante au: voastră.
dLit.: nici un întuneric.
eLit.: ispăşirea. Formula provine din vocabularul sacrifical al Vechiului Testament (Ex 29,36-37) şi evocă
sacrificiul voluntar al lui Isus pe cruce (cf. Ap 5,9-10).
cineva păstrează cuvântul lui, într-adevăr iubirea lui Dumnezeu în el este desăvârşită.
Din aceasta cunoaştem că suntem în el. 6 Cel care spune că rămâne în el, trebuie să
trăiască aşa cum el a trăitf.
7
Iubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci porunca cea veche, pe care o aveţi de la
început; porunca veche este cuvântul pe care l-aţi auzit. 8 Totuşi vă scriu o poruncă nouă,
care este adeverită în el şi în voi pentru că întunericul trece, iar lumina cea adevărată
străluceşte deja. 9 Cine spune că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele său, este în
întuneric până acum. 10 Cine îl iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină şi nu este motiv
de scandalg în el. 11 Însă cine-l urăşte pe fratele său este în întuneric, umblă în întuneric
şi nu ştie încotro merge pentru că întunericul i-a orbit ochii.
A treia condiţie: lupta împotriva tentaţiilor lumii

12
Vă scriu vouă, copiilor,
pentru că păcatele voastre au fost iertate
datorită numelui său.
13
Vă scriu vouă, părinţilor,
pentru că l-aţi cunoscut
pe cel care este de la început.
Vă scriu vouă, tinerilor,
pentru că l-aţi învins pe Cel Rău.
14
V-am scris vouă, copiilor,
pentru că l-aţi cunoscut pe Tatăl.
h
V-am scris vouă, părinţilor,
pentru că l-aţi cunoscut
pe cel care este de la început.
V-am scris vouă, tinerilor,
pentru că sunteţi puternici
şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi
şi l-aţi învins pe Cel Rău.
15
Să nu iubiţi lumea şi nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea
Tatălui nu este în el. 16 Pentru că tot ce este în lume  pofta trupului, pofta ochilor şi
trufia vieţiii  nu este de la Tatăl, ci de la lume. 17 Dar lumea şi pofta ei trece, însă cel
care împlineşte voinţa lui Dumnezeu rămâne în veci.
A patra condiţie: lupta împotriva lui Anticrist

18
Copii, este ceasul de pe urmă. După cum aţi auzit, vine Anticrist, iar acum au
apărut mulţi anticrişti; după aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. 19 Dintre noi
au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, pentru că dacă ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi,
dar trebuia să se arate că nu toţi sunt de-ai noştri. 20 Dar voi aveţi ungerea de la Cel Sfânt
fLit.: Să umble aşa cum el a umblat.

gTermenul grec skandalon poate avea în acest context două sensuri: a) cel care îl iubeşte pe fratele său,
nu se împiedică sau nu cade în cursă; b) cel care îl iubeşte pe fratele său, nu devine ocazie de păcat pentru
alţii.
hUnele traduceri moderne încep de aici v. 14.
iSfântul Ioan nu ne prezintă o enumerare completă a păcatelor lumii, nici nu face un catalog al viciilor.
„Pofta trupului” indică natura umană supusă poftelor; „pofta ochilor” indică ochii flamânzi de tot ceea ce
văd; „trufia vieţii” indică viaţa materială în care oamenii îşi pun siguranţa.
şi cunoaşteţi cu toţii. 21 Nu v-am scris pentru că n-aţi cunoaşte adevărul, ci pentru că îl
j
cunoaşteţi şi pentru că nici o minciună nu provine din adevăr. 22 Cine este mincinosul
dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acesta este Anticristul, cel care-l neagă pe
Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine îl neagă pe Fiul, nu-l are nici pe Tatăl; cine-l mărturiseşte pe
Fiul, îl are şi pe Tatăl.
24
În ce vă priveştek, să rămână în voi ceea ce aţi auzit de la început. Dacă rămâne în
voi ce aţi auzit de la început, şi voi rămâneţi în Fiul şi în Tatăl. 25 Şi aceasta este
promisiunea pe care el însuşi ne-a vestit-o: viaţa cea veşnică.
26
V-am scris acestea despre cei care vă înşală. 27 Dar în ce vă priveşte, rămâne în voi
ungerea pe care aţi primit-o de la el şi nu aveţi nevoie ca să vă înveţe cineva, ci, întrucât
ungerea lui vă învaţăl despre toate  iar ea este adevărată şi nu falsă  după cum v-am
învăţat, rămâneţi în el.
DUMNEZEU ESTE DREPT
Copiii lui Dumnezeu nu păcătuiesc

28
Şi acum, copii, rămâneţi în el, pentru ca atunci când se va arăta, să avem încrederem
şi să nu fim făcuţi de ruşine de el, la venirea lui. 29 Dacă ştiţi că el este drept, atunci ştiţi
că oricine face dreptatea, este născut din el.
3.1 Vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Şi suntemn.
De aceea lumea nu ne cunoaşte pentru că nu l-a cunoscut nici pe el. 2 Iubiţilor, acum
suntem copii ai lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se
va arătao, vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea aşa cum este. 3 Oricine are această
speranţă în el devine curat, aşa cum el este curat.
4
Oricine comite păcatul face o nelegiuire, căci păcatul este nelegiuire. 5 Voi ştiţi că el
s-a arătat ca să ridice păcatelep şi în el nu este păcat. 6 Oricine rămâne în el nu
păcătuieşte. Oricine păcătuieşte, nici nu l-a văzut, nici nu l-a cunoscut. 7 Copii, nimeni
să nu vă înşele. Cine săvârşeşte dreptatea este drept, după cum el este drept. 8 Cine
comite păcatul este de la diavol pentru că diavolul păcătuieşte de la început. Pentru
aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să nimicească lucrările diavolului.
9
Oricine este născut din Dumnezeu, nu comite păcat pentru că sămânţa lui
Dumnezeuq rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu.
jMulte manuscrise şi traduceri au: şi cunoaşteţi toate.

kLit.: Voi.
lBazându-se pe textul paralel din In 14,26, unde Mângâietorul îi va învăţa pe discipoli toate, exegeţii sunt
de părere că şi aici este vorba de ungerea cu Duhul Sfânt, darul lui Cristos, care face dintr-un om obişnuit
un creştin.
mÎn contextul Scrisorii întâi a lui Ioan, parresia înseamnă „încrederea filială, plină de bucurie” prin care
îndrăznim să ne apropiem de Dumnezeu pentru a-i cere ceva, sau pentru a ne apăra în faţa tribunalului
său.
nÎn unele manuscrise lipseşte: Şi suntem.
oVerbul grec este lipsit de subiect şi poate fi înţeles: „când se va arăta Cristos, ...” sau „când se va arăta ce
vom fi, ...”.
pMulte manuscrise adaugă: noastre.
qUnii interpretează expresia în sensul de „descendenţă” şi în acest caz „sămânţa lui Dumnezeu” s-ar
referi la Isus Cristos (Gal 3,16; 1In 5,18). Alţii o înţeleg ca „germen”, şi în acest caz s-ar referi fie la viaţa
divină pe care o primeşte creştinul, fie la Duhul Sfânt ca autor al sfinţeniei, fie la cuvântul lui Dumnezeu
care dă naştere şi menţine viaţa divină (In 15,3).
10
În aceasta se recunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu săvârşeşte
dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.
Copiii lui Dumnezeu se iubesc unii pe alţii

11
Pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început: să ne iubim unii pe
alţii. 12 Nu cum a făcut Cain care era de la Cel Rău şi l-a ucis pe fratele său. Şi pentru
care motiv l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său drepte. 13 Să nu vă
miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. 14 Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă
pentru că îi iubim pe fraţi. Cine nu iubeşter rămâne în moarte. 15 Oricine îl urăşte pe
fratele său este un criminal şi voi ştiţi că nici un criminal nu are viaţă veşnică
dăinuitoare în el. 16 În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi
noi trebuie să ne dăm vieţile pentru fraţi. 17 Dacă cineva are bogăţiile lumii şi-l vede pe
fratele său, care este în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum poate să rămână în
acela iubirea lui Dumnezeu?
18
Copii, să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta şi adevărul.
Copiii lui Dumnezeu se încred în el

19
Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr: ne vom linişti inima înaintea lui 20
pentru că, chiar dacă inima noastră ne acuză, Dumnezeu este mai mare decât inimile
noastre şi cunoaşte toate. 21 Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne acuză, avem încredere în
Dumnezeu 22 şi orice i-am cere, primim de la el pentru că ţinem poruncile lui şi facem
ceea ce îi este plăcut. 23 Aceasta este porunca lui: să credem în numele Fiului său Isus
Cristos şi să ne iubim unii pe alţii după cum ne-a poruncit. 24 Cel care ţine poruncile lui
rămâne în el şi el în acesta. Prin aceasta cunoaştem că rămâne în noi: după Duhul pe
care ni l-a dat.
Copiii lui Dumnezeu îl mărturisesc pe Isus

şi ascultă de apostolii lui
4.1 Iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci verificaţi duhurile dacă sunt de la
Dumnezeu, căci mulţi profeţi falşi au apărut în lume. 2 Prin aceasta îl cunoaşteţi pe
Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturiseşte pe Isus Cristos venit în trup este de
la Dumnezeu.
3
Dar orice duh, care nu-l mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu. Acesta este
duhul lui Anticrist, despre care aţi auzit că vine; şi acum este deja în lume. 4 Copii, voi
sunteţi de la Dumnezeu şi i-aţi învins pe aceştia, pentru că cel care este în voi este mai
mare decât cel care este în lume. 5 Ei sunt din lume, de aceea vorbesc ca din lume, iar
lumea îi ascultă. 6 Noi suntem din Dumnezeu. Cine-l cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă.
Cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului
şi duhul rătăcirii.
DUMNEZEU ESTE IUBIRE
Adevărata iubire şi adevărata credinţă

7
Iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii pentru că iubirea este de la Dumnezeu şi oricine
iubeşte este născut din Dumnezeu şi-l cunoaşte pe Dumnezeu. 8 Cine nu iubeşte nu l-a
cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este Iubire. 9 Prin aceasta s-a arătat iubirea
rMulte manuscrise adaugă: pe fratele său.

lui Dumnezeu în noi: Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său unicul născut ca să trăim
prin el.
10
În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci el ne-a iubit şi l-a
trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
11
Iubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi trebuie să ne iubim unii pe alţii. 12
Nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu vreodatăs. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu
rămâne în noi şi iubirea lui în noi este desăvârşită.
13
Prin aceasta cunoaştem că rămânem în el şi el în noi: ne-a dat din Duhul său. 14 Iar
noi am văzut şi dăm mărturie că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. 15 Oricine
mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu.
16
Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi.
Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu
rămâne în el. 17 Prin aceasta ajunge la desăvârşire iubirea în noi: să avem încredere în
ziua judecăţii căci aşa cum este el, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.
18
În iubire nu există frică, dimpotrivă iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica
presupune pedeapsă, iar cine se teme nu a ajuns la desăvârşire în iubire.
19
Noi iubimt pentru că el ne-a iubit mai întâi. 20 Dacă cineva spune: „Îl iubesc pe
Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său este un mincinos; pentru că cine nu-l iubeşte pe
fratele său pe care îl vede, nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede. 21
Avem această poruncă de la el: cine-l iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele
său.
Cine are credinţă adevărată învinge lumea

5.1 Oricine crede că Isus este Cristos, este născut din Dumnezeu şi oricine îl iubeşte pe
cel care a dat naştere, îl iubeşte şi pe cel care s-a născut din el. 2 Prin aceasta cunoaştem
că îi iubim pe copiii lui Dumnezeu, dacă îl iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile
lui. 3 Pentru că aceasta este iubirea lui Dumnezeu: să ţinem poruncile lui, iar poruncile
lui nu sunt grele. 4 Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi aceasta este
victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră.
Credinţa în Cristos dă viaţă

5
Însă cine este învingătorul lumii dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui
Dumnezeu? 6 Acesta este cel care vine prin apă şi sângeu, Isus Cristos. Nu numai prin
apă, ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel care dă mărturie pentru că Duhul este
adevărul. 7 Trei sunt cei care dau mărturiev: 8 Duhul, apa şi sângele. Şi aceştia trei sunt
una. 9 Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este şi mai mare pentru
că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: el a dat mărturie despre Fiul său. 10 Cine crede în
sEste evidentă polemica sfântului Ioan împotriva celor care predicau învăţături greşite, pretinzând că au
avut o cunoaştere directă a lui Dumnezeu (prin vedenii şi eforturi proprii), dar făcând abstracţie de
legăturile comunitare.
tForma gramaticală este un conjunctiv care exprimă un îndemn: „Să iubim”.
uMenţionarea apei şi a sângelui poate fi înţeleasă ca o aluzie la botezul lui Isus în Iordan prin care s-a
manifestat poporului evreu şi la moartea lui pe cruce, când din coasta lui a curs sânge şi apă ( In 19,34).
Prin această expresie, sfântul Ioan combate erezia gnostică şi afirmă realitatea istorică a operei lui Isus.
vÎncepând din sec. al IV-lea s-a introdus aici următorul text (cunoscut sub numele de „Coma lui Ioan”):
în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceştia trei sunt una; şi sunt trei cei care dau mărturie pe
pământ.... În Vg această adăugire a rămas până în 1969. Dar în textul grec revizuit al Noului Testament,
acest text a fost exclus pentru că nu apare în cele mai vechi manuscrise. Şi NVg, ediţia a II-a (1986) îl
exclude.
Fiul lui Dumnezeu, are mărturia în el însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, îl face
mincinos pentru că nu a crezut în mărturia pe care Dumnezeu a dat-o despre Fiul său. 11
Şi aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul
său. 12 Cine îl are pe Fiul, are viaţa; cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu, nu are viaţa.
Concluzie
13
V-am scris acestea, vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că
aveţi viaţa veşnică.
14
Aceasta este încrederea pe care o avem în el: dacă cerem ceva după voinţa lui, el ne
ascultă. 15 Şi dacă ştim că ne ascultă orice, i-am cere, ştim că am obţinut tot ce i-am
cerut.
16
Dacă cineva îl vede pe fratele său săvârşind un păcat care nu este spre moarte, să se
roage şi Dumnezeuw îi va da viaţa; aceasta celor care săvârşesc un păcat care nu este
spre moarte. Dar există şi un păcat care este spre moarte. Nu spun ca cineva să se roage
pentru acela. 17 Orice nedreptate este păcat, dar există un păcat care nu este spre moarte.
18
Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, însă pe cel care este
născut din Dumnezeu, el îl ocroteştex şi Cel Rău nu se atinge de el. 19 Ştim că suntem de
la Dumnezeu şi că lumea întreagă zace sub puterea Celui Rău. 20 Ştim de asemenea că
Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat înţelepciunea ca să-l cunoaştem pe Cel Adevărat.
Noi suntem în Cel Adevărat, în Fiul său Isus Cristos. Acesta este Dumnezeul adevărat şi
viaţa veşnică. 21 Copii, păziţi-vă de idoli!
wDeoarece textul este confuz fără subiect, introducem Dumnezeu, aşa cum fac cele mai multe traduceri.
xMulte manuscrise au: se păzeşte pe sine.
SCRISORILE A DOUA ŞI A TREIA
ALE SFÂNTULUI APOSTOL IOAN
INTRODUCERE
Autorul - În aceste două scrisori scurte autorul se prezintă cu titlul de „Prezbiterul”.

Identificarea acestuia este dificilă, totuşi din critica internă a celor două scrisori se poate
deduce că este vorba de acelaşi autor, un apostol care urmăreşte cu grijă evoluţia
comunităţilor pe care le cunoaşte, iar tradiţia îl identifică cu sfântul Ioan Evanghelistul.
Unii exegeţi moderni consideră că ar exista o distincţie între „apostolul Ioan” şi
„prezbiterul Ioan”, acesta din urmă fiind un creştin cu o autoritate deosebită în
comunitate şi martor al predicii apostolice din şcoala sfântului Ioan de la Efes.
Forma şi stilul - Scrisorile a doua şi a treia ale sfântului apostol Ioan sunt adevărate
scrisori ce conţin elementele caracteristice genului epistolar: autor, destinatari, salut şi
salut final. Stilul este retoric, tonul subtil şi afectuos. Vocabularul şi temele sunt în mare
parte comune cu cele din prima scrisoare.
Scopul şi destinatarii - Destinatarii celei de a doua scrisori sunt „aleasa Doamnă şi
copiii ei”, o expresie care se referă la o comunitate din Asia Mică ameninţată de
propaganda eretică ce nu admite întruparea lui Cristos. Destinatarul celei de a treia
scrisori este Gaius, un creştin evidenţiat în comunitate prin viaţa şi angajarea sa.
Locul şi data - Aceste două scrisori sunt redactate în acelaşi cadru şi timp cu 1In, la
Efes, spre sfârşitul sec. I.
SCRISOAREA A DOUA A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN
1
Prezbiterula, către aleasa Doamnăb şi copiii ei, pe care eu îi iubesc în adevăr, dar nu
numai eu, ci şi toţi cei care au cunoscut adevărul 2 datorită adevărului care rămâne în noi
şi va fi cu noi în veci. 3 Cu voi să fie harul, îndurarea şi pacea de la Dumnezeu Tatăl şi
de lac Isus Cristos, Fiul Tatălui în adevăr şi iubire.
4
M-am bucurat mult că am aflat printre copiii tăi, pe unii care umblă în adevăr, aşa
cum am primit poruncă de la Tatăl. 5 Şi acum, Doamnă, te rog - nu ca şi cum ţi-aş scrie o
poruncă nouă, ci pe aceea pe care o aveam de la început - să ne iubim unii pe alţii. 6 Iar
iubirea aceasta este: să trăimd după legile lui. Aceasta este porunca: aşa cum aţi auzit de
la început, să trăiţi în ea. 7 Au apărut în lume mulţi înşelători care nu-l mărturisesc pe
Isus Cristos, venit în trup. Acesta este Înşelătorul şi Anticristul. 8 Aveţi grijă de voi
înşivă ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi întreaga răsplată. 9 Oricine trece
peste şi nu rămâne în învăţătura lui Cristos, nu-l are pe Dumnezeu. Cine rămâne în
învăţătură, îl are şi pe Tatăl şi pe Fiul.
10
Dacă vine cineva la voi şi nu aduce această învăţătură, să nu-l primiţi în casă şi să
nu-l salutaţi, 11 pentru că cine îl salută se face părtaş de faptele lui rele.
12
Multe aş vrea să vă scriu, dar nu am voit să o fac cu hârtie şi cerneală, însă sper să
vin la voi şi să vă vorbesc direct pentru ca bucuria noastrăe să fie deplină.
13
Te salută copiii surorii tale alese.
aÎn greacă, este forma comparativă a adjectivului „bătrân”, devenind, cu timpul, un titlu de distincţie şi
onoare. În Biserica primară este termenul rezervat conducătorilor comunităţilor creştine.
bEste o formulă de adresare respectuoasă faţă de o comunitate creştină.
cUnele manuscrise adaugă: Domnul.
dLit.: umblăm.
eUnele manuscrise au: voastră.
SCRISOAREA A TREIA A SFÂNTULUI APOSTOL IOAN
1
Prezbiterul, către iubitul Gaiusa, pe care îl iubesc în adevăr.
2
Iubitule, mă rog ca toate să-ţi meargă bine şi să fii sănătos, aşa cum stai bine cu
sufletul. 3 Căcib mi-a făcut mare bucurie când au venit fraţii şi au dat mărturie pentru tine
în adevăr, cum umbli tu în adevăr. 4 Nu am bucurie mai mare decât să aud că fiii mei
umblă în adevăr.
5
Iubitule, tu arăţi credinţă în ceea ce faci pentru fraţi şi chiar pentru străini. 6 Aceştia
au dat mărturie despre iubirea ta în faţa Bisericii. Vei face bine ajutându-i în călătoria lor
într-un mod vrednic de Dumnezeu. 7 Căci au plecat pentru numele lui, fără să primească
nimic de la păgâni. 8 Aşadar, noi trebuie să le venim în ajutor acestora, ca să devenim
colaboratori cu ei în adevăr.
9
Am scrisc ceva Bisericii, dar Diotref căruia îi place să fie primul dintre ei, nu ne
primeşte. 10 De aceea, dacă voi veni, îi voi aminti faptele pe care le face răspândind
cuvinte rele despre noi; şi ca şi când aceasta nu i-ar ajunge, nu numai că el nu-i primeşte
pe fraţi, dar şi pe cei pe care ar vrea [să-i primească], el îi persecută şi-i dă afară din
Biserică.
11
Iubitule, nu imita răul, ci binele. Cine face binele este de la Dumnezeu. Cine face
răul nu l-a văzut pe Dumnezeu.
12
Despre Demetrios toţi, chiar şi adevărul însuşi au dat mărturie. Şi noi dăm mărturie
şi tu ştii că mărturia noastră este adevărată.
13
Aş avea multe să-ţi scriu, dar nu vreau s-o fac cu cerneală şi pană.
14
Sper să te văd în curând şi să vorbim directd.
15
Pacea să fie cu tine!
Prietenii te salută.
Salută-i pe prieteni, pe fiecare în parte!
aAcest nume era foarte răspândit în lumea greco-romană. Destinatarul Scrisorii a III-a a lui Ioan nu ne
este cunoscut, şi nu poate fi identificat cu alte persoane care poartă acelaşi nume în Noul Testament ( Fap
19,22; 20,4; 1Cor 1,14).
bUnele manuscrise au: aşadar.
cUnele manuscrise au: aş fi scris.
dLit.: de la gură la gură.
Apocalipsul sfântului Ioan
SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL IUDA
INTRODUCERE
Autorul - Se prezintă ca „Iuda, slujitor al lui Isus Cristos şi frate al lui Iacob” (1,1).
Se pare că nu este apostolul Iuda, dar este bine cunoscut în comunitate.
Forma şi stilul - Este o scrisoare clasică cu indicarea autorului, a destinatarilor, cu
salut la început şi doxologie finală. Tonul este polemic, argumentaţia de tip midraşic,
vocabular foarte variat cu expresii clasice.
Scopul şi destinatarii - Foarte probabil destinatarii sunt convertiţi de la păgânism,
ameninţaţi de învăţături greşite şi imorale.
Structura - După introducere (1-2), sunt indicate ocazia şi scopul scrisorii (3-4).
Urmează o polemică împotriva învăţătorilor falşi: este anunţată judecata şi condamnarea
celor fărădelege, autorul folosind clişee veterotestamentare (5-16). Comunitatea este
îndemnată să asculte de cuvântul transmis de apostoli prin care se condamna
senzualitatea, să rămână statornici în credinţă rugându-se în Duhul Sfânt şi să se
preocupe şi de cei şovăitori şi derutaţi (17-23). Scrisoarea se încheie cu doxologia
finală.
Locul şi data - E posibil ca redactarea să se fi făcut la Ierusalim în ultimul deceniu
din sec. I, înainte de Scrisoarea a doua a sfântului Petru care reia în 2,1-17 polemica
împotriva învăţătorilor falşi din v. 5-16.
Teologia - Deşi scrisoarea este scurtă, conţine o serie de învăţături.
- Dumnezeu Tatăl îi va pedepsi pe cei fărădelege, dar îi iubeşte pe destinatarii scrisorii
pe care îi cheamă la mântuire;
- Isus Cristos este Singurul Domn pentru că a răscumpărat omenirea. Învăţătura lui este
transmisă prin apostoli;
- Duhul Sfânt este garantul statorniciei în credinţă şi fără de el se ajunge la senzualitate
care, după autor, este absenţa Duhului.
În partea polemică sunt mai puţine elemente teologice clare. Se denunţă pretenţia
învăţătorilor falşi de a fi avut revelaţii, invocate ca bază a vieţii lor imorale.
SCRISOAREA SFÂNTULUI APOSTOL IUDA
Destinatarii
1
Iuda, slujitor al lui Isus Cristos şi frate al lui Iacob, către cei chemaţi, iubiţia de
Dumnezeu Tatăl şi păstraţi pentru Isus Cristos: 2 îndurarea, pacea şi iubirea să fie din
belşug cu voi.
Pericolul învăţăturii false

(2Pt 2,1-17)
3
Iubiţilor, aveam o mare dorinţă să vă scriu despre mântuirea noastră comună, dar
m-am văzut nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa încredinţată
sfinţilor o dată pentru totdeauna. 4 Pentru că s-au strecurat printre voi unii oameni
necredincioşi, care au fost proscrişi de mai înainte pentru această condamnare. Ei
schimbă harul Dumnezeului nostru în desfrânare şi îl reneagă pe unicul stăpân şi domn
al nostru, Isus Cristos.
5
Vreau să vă reamintesc, deşib ştiţi toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a salvat
poporul din Egipt o dată pentru totdeauna, la urmă i-a făcut să piară pe cei
necredincioşi, 6 iar pe îngerii care n-au păstrat propria lor demnitate, ci au părăsit însăşi
locuinţa lor, i-a ţinut în întuneric în lanţuri veşnice pentru ziua cea marec a judecăţii. 7
Tot aşa Sodoma şi Gomora şi cetăţile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu
şi au căzut în vicii contra naturiid, au devenit exemplu pentru că suferă pedeapsa focului
veşnic.
8
Tot aşa şi aceştia, în vedeniilee lor, îşi întinează trupul, resping autoritatea Domnului
şi insultă fiinţele măreţe. 9 Dar arhanghelul Mihaelf, când se certa cu diavolul,
disputându-şi trupul lui Moise, nu a îndrăznit să aducă o judecată insultătoare, ci a spus:
„Să te mustre Domnul!”. 10 Însă aceştia insultă cele ce nu cunosc şi îşi găsesc pieirea în
cele pe care le fac din instinct, ca nişte animale fără minte.
11
Vai de ei pentru că au urmat calea lui Cain, au căzut pradă rătăcirii lui Balaam, de
dragul câştigului, şi au pierit în răzvrătirea lui Core. 12 Aceştia sunt ca nişte pete murdare
la mesele voastre comunitare la care iau parte şi se-ndoapă cu neruşinare: nori fără apă,
purtaţi de vânturi de icicolo; pomi fără rod la sfârşitul toamnei; morţi de două ori,
dezrădăcinaţi, 13 valuri furioase ale mării care îşi spumegă neruşinarea, stele rătăcitoare
cărora le este păstrată bezna întunericului pentru veşnicie.
14
Tot despre ei, a profetizat Enochg, al şaptelea de după Adam, când spune: „Iată a
venit cu zecile de mii de sfinţi ai săi 15 ca să ţină judecata împotriva tuturor şi să-i
aUnele manuscrise au: sfinţiţi.

bMulte manuscrise importante au o altă structură a versetului: Deşi ştiţi o dată pentru totdeauna aceste
lucruri, că Domnul a salvat poporul din Egipt, la urmă....
cLit.: pentru judecata zilei celei mari.
dLit.: au umblat după trup străin. Imoralitatea şi perversiunea acestor oraşe iese în evidenţă prin
homosexualitate şi bestialitate.
eTonul grav al expresiei şi al contextului arată că este vorba de pretinsele „revelaţii” ale învăţătorilor falşi
prin care aceştia îşi justifică faptele imorale, îşi necinstesc trupul, îl insultă pe Dumnezeu şi pe mesagerii
lui  îngerii.
fDupă o carte apocrifă Înălţarea lui Moise, care descrie disputa dintre Mihael şi diavol, Moise ar fi
acuzat de crimă (uciderea egipteanului), fapt pentru care diavolul pretinde stăpânirea trupului său.
gAutorul face aluzie la o carte nebiblică, numită Cartea lui Enoch, cunoscută contemporanilor săi.
Despre patriarhul Enoch vezi Gen 5,3-24.
condamne pe cei necredincioşi pentru toate faptele necredinţei lor pe care le-au făcut şi
pentru cuvintele insultătoare pe care ei, păcătoşi necredincioşi, le-au spus împotriva
lui”. 16 Ei sunt nemulţumiţii care murmură, care umblă după poftele lor; gura le vorbeşte
cuvinte înfumurate, arătând admiraţie pentru oameni ca să obţină favoruri.
Îndemnuri pentru viaţa creştină

17
Dar voi, iubiţilor, amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-au spus de mai înainte
apostolii Domnului nostru Isus Cristos 18 pentru că vă spuneau: „În timpul de pe urmă
vor fi batjocoritori, care umblă după poftele lor nelegiuite”. 19 Aceştia sunt cei care fac
dezbinări, senzualii, care nu au Duh.
20
Dar voi, iubiţilor, clădiţi-vă pe credinţa voastră preasfântă, rugându-vă în Duhul
Sfânt; 21 păstraţi-vă în iubirea lui Dumnezeu, aşteptând îndurarea Domnului nostru Isus
Cristos spre viaţa veşnică. 22 Pe cei care sunt şovăitori, întăriţi-ih; 23 pe alţii, salvaţi-ii,
smulgându-i din foc, pe ceilalţi compătimiţi-ij, dar cu teamă, detestând până şi haina
aceluia al cărui trup a fost întinat.
Binecuvântare finală
24
Celui care poate să vă ferească de la cădere şi să vă prezinte înaintea gloriei sale
neprihăniţi şi cu bucurie, 25 unicului Dumnezeu, Mântuitorului nostru, prin Isus Cristos,
Domnul nostru, glorie, mărire, tărie şi putere, înaintea tuturor veacurilor şi acum şi în
vecii vecilor! Amin.
hÎn loc de: întăriţi-i, câteva manuscrise importante au: înduraţi-vă de.
iMulte manuscrise adaugă: cu teamă.
jMulte manuscrise au: întăriţi-i.
APOCALIPSUL SFÂNTULUI IOAN
INTRODUCERE
Autorul - În ciuda faptului că Apocalipsul este „semnat” (autorul se numeşte pe sine Ioan şi
se prezintă ca „martor al lui Cristos cel viu”: Ap 1,9-10), identificarea autorului nu este
posibilă. Tradiţia creştină veche a oscilat între recunoaşterea ca autor al acestei cărţi a
sfântului Ioan apostol şi evanghelist sau a unui autor necunoscut, diferit de apostolul Ioan.
Mulţi exegeţi sunt de părere azi că autorul viziunilor este sfântul Ioan apostolul, iar redactarea
scrierilor sale ar fi putut fi făcută cu participarea discipolilor săi care ar proveni din şcoala
sfântului Ioan de la Efes.
Forma şi stilul - Cartea aparţine genului apocaliptic, dar sunt prezente şi genul profetic şi
cel epistolar. Limba este greaca koine cu unele greşeli gramaticale (uneori voite), dar şi cu
semitisme. Stilul este specific: aluzii complexe şi rafinate, repetări de formule în noi structuri
literare cum sunt septenarele (7 scrisori, 7 sigilii, 7 trâmbiţe, 7 cupe), criptograme (numărul
Fiarei 666 din 13,16), multe simboluri.
Scopul şi destinatarii - Sunt indicaţi în 1,11: Cele şapte comunităţi creştine din Asia Mică:
Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea. Numărul de şapte ar putea
indica totalitatea Bisericii. Scopul cărţii este avertizarea acestor comunităţii asupra pericolelor
care le ameninţau fie din extern, fie din intern, consolarea şi încurajarea lor în necazurile şi
suferinţele de orice fel din cauza credinţei.
Structura - Apocalipsul se prezintă ca o operă unitară care începe cu un „prolog” (1,1-3) şi
se termină cu un „epilog” (22,6-21).
Partea centrală este alcătuită din două părţi inegale ca lungime: prima este aşa-numitul
septenar al „scrisorilor către Biserici” (1,4-3,22), iar a doua (4,1-22,5) are o mai mare
complexitate literară şi cuprinde cinci părţi:
- secţiunea de introducere: „viziunea” tronului, Mielului, înmânarea cărţii cu 7 sigilii
(4,1-5,14);
- secţiunea sigiliilor. Caracteristica secţiunii este deschiderea progresivă a primelor sigilii de
către Miel (6,1-7,17). Ultimul sigiliu cuprinde partea următoare;
- secţiunea trâmbiţelor (8,1-11,14:). Caracteristica secţiunii este descrierea progresivă a
primelor 6 trâmbiţe. Ultimelor 3 trâmbiţe li se suprapun 3 de „vai”, creând un climat special
de tensiune. Ultima trâmbiţă introduce toată partea următoare:
- secţiunea semnelor (11,15-16,16), e mai complexă. Ar putea fi numită secţiunea celor „3
semne”. Primul semn este „femeia”, al doilea „dragonul”, al treilea sunt îngerii cu 7 cupe.
Semnele sunt legate între ele, ultimul cuprinzând partea următoare.
- secţiunea conclusivă (16,17-22,5). Este prezentată „ziua cea mare”: intervenţia finală a lui
Cristos care judecă şi anihilează toate forţele ostile şi realizează triumful „miresei”,
Ierusalimul ceresc.
Între cele 5 secţiuni din partea a doua există o dezvoltare temporală liniară, progresivă:
dezvoltarea ajunge la punctul maxim în concluzie. Există apoi un joc în folosirea timpurilor
care face ca unele elemente să fie lăsate să oscileze liber înainte şi înapoi în dezvoltarea
liniară, dând astfel conflictului dintre forţele pozitive şi negative un caracter metaistoric.
Locul şi data - După indicaţia din 1,9, viziunea sfântului Ioan ar fi avut loc pe insula
Patmos. Totuşi redactarea este mai târzie. Dacă redactarea este făcută direct de sfântul Ioan,
data ar putea fi 69-70; dacă la redactare au participat şi discipoli ai săi redactarea definitivă ar
fi la sfârşitul sec. I (95-96 d.C).
Teologia - Dumnezeu duce la îndeplinire planul de mântuire pregătit şi prevestit în Vechiul
Testament, plan care trebuie să se actualizeze în două faze: planul de mântuire
mesianico-ecleziastică şi acela al mântuirii escatologice care se va realiza numai după victoria
definitivă a lui Dumnezeu asupra tuturor forţelor ostile odată, cu noua creaţie („cerul nou şi
pământul nou”). Principalii protagonişti în realizarea mântuirii sunt: Dumnezeu, Cristos,
Duhul şi, într-un anumit sens Biserica. Evenimentele concrete la care autorul face aluzie, ca şi
evenimentele evocate în viziune sunt elemente care alcătuiesc cadrul general al firului ce se
dezvoltă prin desfăşurarea evenimentelor din istoria mântuirii şi în acest sens descriu
evenimente ce pot caracteriza situaţia oricărei comunităţi ecleziale. Deci sunt scheme
teologice aplicabile realităţii istorice concrete. Pentru Apocalips, răul nu este un concept
abstract, o idee, ci o realitate caracterizată de absenţa lui Cristos. În absenţa lui Cristos, forţele
răului fie ele de ordin supranatural (Fiara, Satana), fie structurile de putere aliate Satanei:
Babilonul (cetatea atee), Fiara cu zece coarne (puterea imperialistă atee), fie indivizi seduşi de
Satana, par să aibă succes. Dar oricât de amplă şi de violentă ar fi declanşarea forţelor ostile
lui Dumnezeu şi Bisericii, rămâne clară prezenţa activă a lui Cristos care face presiune asupra
evenimentelor istorice şi le dirijează spre punctul final al istoriei când prezenţa sa totală şi
definitivă va fi învins ultimul exponent al răului: moartea.
APOCALIPSUL SFÂNTULUI IOAN
Prolog
1.1 Revelaţiaa lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să arate slujitorilor săi cele ce
trebuie să aibă loc în curând. El a făcut-o cunoscută trimiţând-o prin îngerul lui, slujitorului
său Ioan, 2 care a mărturisit că toate câte le-a văzut sunt cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui
Isus Cristos. 3 Fericit cel care citeşteb şi cei care ascultă cuvintele profeţiei şi ţin cele scrise
într-însa, căci timpul este aproapec.
PARTEA I
SCRISORI CĂTRE CELE ŞAPTE BISERICI
Destinatarii
4
Ioan, către cele şapte Biserici care sunt în Asia: Har vouă şi pace de la cel care este, care
era şi care vine; şi de la cele şapte duhuri care sunt înaintea tronului său; 5 şi de la Isus Cristos,
martorul cel credincios, primul născut dintre cei morţi şi Domnul regilor pământului.
Celui care ne iubeşte şi ne-a eliberatd de păcatele noastre în sângele său 6 şi ne-a făcut o
împărăţie, preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl său, lui să-i fie gloria şi puterea în vecii vecilore.
Amin!
7
Iată că vine pe nori
şi orice ochi îl va vedea
chiar şi cei care l-au străpuns;
şi vor izbucni în plâns din cauza lui
toate triburile pământului.
Da. Amin!
8
„Eu sunt alfa şi omega, spune Domnul Dumnezeu, cel care este, care era şi care vine,
Atotputernicul”.
Viziunea inaugurală
9
Eu, Ioan, fratele vostru şi părtaş cu voi la încercarea, la împărăţia şi la statornicia în Isus,
mă aflam pe insula numită Patmos din cauza cuvântului lui Dumnezeu şi a mărturisirii lui
Isus. 10 În Ziua Domnuluif am fost [răpit] în Duh şi am auzit în urma mea un glas puternic, ca
de trâmbiţă, 11 care spunea: „Ceea ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte Biserici: la
Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea”. 12 M-am întors să văd [al cui
este] glasul care-mi vorbea şi, întorcându-mă, am văzut şapteg candelabre de aur 13 iar în
aTermenul grec apokalypsis înseamnă „revelare”, „dezvăluire”. La sfântul Paul are sensul de „arătare a lui
Cristos” la sfârşitul lumii (Rom 2,5; 1Cor 1,7; Ef 3,3, etc.). În Apocalips are sensul de revelare a unor lucruri
tainice sau a tainelor divine făcută oamenilor de către Dumnezeu fie direct, fie printr-un intermediar (înger, Fiul
Omului, etc.).
bLit.: lectorul - persoana specială, calificată pentru a proclama Sfintele Scripturi. De fapt, Apocalipsul apare ca o
scriere trimisă unor comunităţi pentru a fi citită, ascultată şi interpretată în adunarea liturgică.
cPrimii creştini considerau venirea glorioasă a lui Isus ca fiind iminentă (Mt 24,32-33; 2Tes 2,2, etc.). Pentru
autorul Apocalipsului revelarea tainelor divine nu este atât o ameninţare teribilă pentru duşmanii împărăţiei lui
Dumnezeu, cât un apel care trebuie să-i încurajeze pe cei credincioşi şi să-i provoace pe cei şovăitori.
dLit.: ne-a dezlegat. Unele manuscrise au: ne-a spălat.
eÎn unele manuscrise se omite: vecilor.
fÎn Apocalips, expresia „Ziua Domnului” descrie prezenţa vie a lui Cristos înviat în comunitatea caracterizată de
unitate, de conştiinţa propriei demnităţi şi responsabilităţi sociale ca şi de capacitatea de a înfrunta suferinţele.
Biserica se supune în această zi judecăţii purificatoare a lui Cristos înviat şi, primind lumina şi tăria spirituală,
cercetează situaţia sa concretă în istorie pentru a putea colabora cu succes la lupta şi la victoria lui Cristos.
gNumărul şapte reprezintă în ambientul biblic totalitatea, perfecţiunea. Autorul preia această semnificaţie şi o
aplică unui anumit tip de totalitate, clarificată de context (7 Biserici, 7 candelabre, 7 stele, 7 trâmbiţe, etc.).
mijlocul candelabrelor [pe cineva] ca un fiu al omului îmbrăcat cu un veşmânt lung şi încins
la piept cu un brâu de aurh. 14 Capul lui şi părul alb era cai lâna albă, ca zăpada, şi ochii lui ca
flacăra foculuij, 15 picioarele lui asemenea bronzului ca într-un cuptor arzândk, iar glasul lui ca
un vuiet de ape multel. 16 El ţinea în mâna lui dreaptă şapte stele, iar din gura lui ieşea o sabie
ascuţită cu două tăişuri; faţa lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea sa.
17
Când l-am văzut, am căzut la picioarele lui ca mort, dar el şi-a pus [mâna] dreaptă peste
mine spunându-mi: „Nu te teme! Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă 18 şi cel viu. Am fost
mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu am cheile morţii şi ale locuinţei morţilor. 19 Aşadar
scrie cele pe care le-ai văzut, cele ce sunt şi cele ce vor veni după acestea. 20 Taina celor şapte
stele pe care le-ai văzut în mâna mea dreaptă şi a celor şapte candelabre este: cele şapte stele
sunt îngerii celor şapte Biserici, iar cele şapte candelabre sunt cele şapte Biserici”m.
Scrisoarea către Biserica din Efes

2. Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: Aşao spune cel care ţine cele şapte stele în mâna lui
1 n
dreaptă, cel care umblă în mijlocul celor şapte candelabre de aur: 2 Cunosc faptele tale,
străduinţap şi statorniciaq ta, şi că nu-i poţi suporta pe cei răi, că i-ai pus la încercare pe cei
care se pretind apostoli şi nu sunt şi i-ai descoperit mincinoşi. 3 [Ştiu] că ai răbdare şi că ai
suferit pentru numele meu şi n-ai obosit.
4
Însă am [ceva] împotriva ta: ai părăsit iubirea ta cea de la început. 5 Adu-ţi aminte, deci,
de unde ai căzut şi fă faptele tale dintâi; dacă nu te vei converti, voi veni la tine şi voi schimba
candelabrul tău de la locul luir.
6
Totuşi ai ceva: urăşti faptele nicolaiţilor, pe care le urăsc şi eu.
h„Veşmântul lung” simbolizează haina marelui preot (Ex 28,4; 29,5) şi se referă la demnitatea sacerdotală a lui
Cristos. „Brâul de aur” simbolizează regalitatea (cf. 1Mac 10,89; 11,58).
iTermenul grec hôs este un adverb de comparaţie pe care autorul îl foloseşte deseori indicând că începe un
limbaj simbolic. Comunitatea liturgică este astfel invitată să descifreze simbolul.
jCuloarea albă simbolizează în Biblie transcendenţa lui Dumnezeu. Insistenţa aici asupra albului atribuit lui
Cristos înseamnă că el, înviat şi izvor de înviere, este situat la nivelul lui Dumnezeu. „Ochii lui ca flacăra
focului” exprimă relaţia de iubire arzătoare a lui Cristos faţă de Biserică, iubire care cere din partea creştinilor o
iubire corespunzătoare. Comparaţia cu flacăra focului adaugă aici capacitatea de a pătrunde întreaga situaţie a
Bisericilor şi de a purifica prin ardere tot ceea ce este nepotrivit.
kTermenul „arzând” în limba greacă este un participiu; acordul este nesigur din cauza variaţiilor manuscriselor:
s-ar putea acorda cu bronzul (topit), cu picioarele, sau cu cuptorul (varianta cea mai bună).
lAceastă calificare a vocii lui Cristos înviat scoate în evidenţă dimensiunea glorioasă a Cuvântului care are
acelaşi timbru şi aceeaşi putere ca aceea a lui Dumnezeu (Ez 1,24; 43,2).
mViziunea inaugurală ni-l prezintă pe Cristos înviat drept garantul („ţine în mână”) dimensiunii transcendentale a
Bisericii („mâna dreaptă”), căreia îi adresează cuvântul său eficace („sabie cu două tăişuri”). Biserica se simte
interpelată, judecată, dar nu condamnată, ci stimulată să înainteze pe calea convertirii, aţintindu -şi atenţia spre
persoana lui Cristos înviat, care îi apare într-o lumină ce are fascinaţia stimulatoare a soarelui.
nExpresia enigmatică are o capacitate de evocare multiplă: 1) „Îngerul Bisericii” poate fi episcopul. În timpul
scrierii Apocalipsului, Biserica din Asia Mică are o ierarhie şi o structură bine definită. În acest cadru,
episcopului, persoană care are un raport special şi direct cu Dumnezeu, i se poate atribui şi acest apelativ; 2)
„Îngerii Bisericii” pot fi şi îngerii, adevăraţii colaboratori ai lui Cristos înviat. Ei au un rol activ în viaţa Bisericii,
ajutând-o să realizeze dimensiunea transcendentală; 3)mesajul adresat „îngerului” este îndreptat către Biserică în
totalitatea ei. Ca atare „înger” şi „Biserică” sub acest aspect coincid.
oLit.: acestea.
pUnele manuscrise adaugă: ta; altele au pluralul: străduinţele tale.
qTermenul grec hypomoné este un cuvânt tipic Apocalipsului şi are sensul de „capacitate de a rezista” în timpul
persecuţiei, „de a suporta” persecuţia rămânând statornic. Această virtute se obţine numai în contact cu Cristos
înviat, contact realizat în adunarea liturgică.
rŢinând cont de semnificaţia cuvântului „candelabru” din 1,20, ameninţarea înseamnă dispariţia comunităţii.
Cine vizitează astăzi Efesul de odinioară nu poate să nu-şi aducă aminte de această ameninţare. Este suficient să
priveşti ruinele „Bisericii duble” (88/33 m) şi ale bazilicii „Sfântul Ioan” (110/40 m).
7
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor: Celui care învinge îi voi da să
mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu.
Către Biserica din Smirna

8
Iar Îngerului Bisericii din Smirnas scrie-i: Aşa spune cel care este cel dintâi şi cel de pe
urmă, cel care a fost mort şi este viu. 9 Cunosc încercarea şi sărăcia ta - dar eşti bogat - şi
batjocura din partea celor care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. 10
Nu te teme de ceea ce vei avea de suferit! Iată că diavolul este gata să arunce pe unii dintre
voi în închisoare ca să vă pună la încercare şi veţi avea o încercare de zece zilet. Fii credincios
până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.
11
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor: cel care învinge nu va fi deloc
vătămat de moartea cea de-a doua.
Către Biserica din Pergam

12
Îngerului Bisericii din Pergamu scrie-i: Aşa spune cel care are sabia cea ascuţită, cu două
tăişuri: 13 Ştiu unde locuieşti, acolo unde este tronul Sataneiv. Tu ţii cu tărie numele meu şi nu
ai renegat credinţa mea nici în zilele când Antipa, martorul meu cel credincios, a fost ucis la
voi, acolo unde locuieşte Satana.
14
Însă am câteva lucruri împotriva ta, că ai acolo pe unii care ţin învăţătura lui Balaamw,
care l-a învăţat pe Balac să arunce o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel ca să mănânce
cărnuri jertfite idolilor şi să se dedea la desfrânare. 15 Astfel ai şi tu pe unii care în mod
asemănător ţin învăţătura nicolaiţilorx. 16 Converteşte-te, deci! Dacă nu, voi veni îndată la tine
şi voi face război împotriva lor cu sabia gurii mele.
sSmirna, oraş port la marea Egee, situat pe ţărmul vestic al Asiei Mici, la 74 km nord de Efes. Despre
comunitatea creştină din Smirna nu avem alte informaţii. Astăzi se numeşte Izmir şi este unul dintre cele mai
mari oraşe ale Turciei.
tExpresia nu se referă la un timp real. Numărul 10 indică o durată limitată a persecuţiei în ciuda violenţei ei.
uPergam, oraş situat în partea de vest a Turciei de azi, la 100 km nord de Smirna. Era renumit în antichitate
pentru „Asclepeion”, centru cultual şi terapeutic, şi pentru templul lui Zeus Soter, care se afla pe colina ce
domina oraşul (lungime 36 m, lăţime 34 m şi înălţime 12 m). Săpăturile arheologice din 1886 au scos la lumină
măreţia construcţiilor, iar multe dintre operele de artă se află la „Pergamon Museum” din Berlin.
v„Tronul Satanei” este considerat de mulţi a fi tronul lui Zeus Soter păstrat în Pergamon Museum din Berlin.
wReferirea la Balaam, ca figură negativă, se bazează pe textele din Num 31,15-16; 25,1-3 interpretate deja de
tradiţia iudaică. Balaam, prezicătorul de la curtea regelui din Moab, Balac, după ce sub presiunea inspiraţiei
divine profetizase victoria Israelului, ar fi îndemnat femeile moabite să-i seducă pe israeliţi şi să-i conducă astfel
la idolatrie. Aplicarea figurii lui Balaam la situaţia din Pergam nu presupune numaidecât aceleaşi păcate, dar este
o atenţionare împotriva pericolului sincretismului pentru comunitatea creştină.
xDupă sfinţii părinţi, nicolaiţii sunt o sectă creştină de provenienţă elenistă, cu tendinţe gnostice, antinomiste,
negând divinitatea lui Cristos. Este nefondată teza că ar fi discipolii diaconului Nicolae (Fap 6,5). Din context se
pare că ar fi vorba de o criptogramă: niko-laos = Baal-am = stăpânesc, înving poporul - indicând pe creştinii
sincretişti care, asemenea lui Balaam, amestecă religia adevărată cu idolatria şi imoralitatea.
17
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor: Celui care învinge îi voi da din
mana cea ascunsăy şi îi voi da o pietricică albăz, iar pe pietricică este scris un nume nou pe
care nu-l cunoaşte nimeni decât cel care-l primeşte.
Către Biserica din Tiatira

18
Îngerului Bisericii din Tiatiraa scrie-i: Aşa spune Fiul lui Dumnezeu, cel care are ochii ca
flacăra focului şi picioarele asemenea bronzului strălucitor: 19 Cunosc faptele tale, iubirea,
credinţa, slujirea şi statornicia ta, şi că faptele tale din urmă le întrec pe cele dintâi. 20 Dar am
[ceva] împotriva ta: că o laşi pe femeia aceea, Isabelab, care se pretinde profetesă, să-i înveţe
şi să-i înşele pe slujitorii mei, seducându-i la desfrânare şi la consumarea cărnurilor jertfite
idolilor. 21 I-am dat timp să se convertească, dar ea nu vrea să se întoarcă de la desfrânarea ei.
22
Iată, o voi arunca [bolnavă] la pat, iar pe cei ce se dedau cu ea la adulter, într-o mare
suferinţă, dacă nu se întorc de la faptele lor. 23 Pe copiii ei îi voi lovi cu moartea şi vor şti toate
Bisericile că eu sunt cel care cercetează rinichii şi inimilec şi voi da fiecăruia dintre voi după
faptele voastre.
24
Însă vouă celorlalţi din Tiatira care ţin această învăţătură şi care nu au cunoscut
„profunzimile Satanei”d, aşa cum le numesc ei, vă spun că nu pun peste voi altă greutate. 25
Ţineţi numai cu tărie ceea ce aveţi până când voi veni.
26
Celui care învinge şi celui care păstrează până la sfârşit faptele mele
îi voi da putere asupra naţiunilor
27
şi le va conduce cu un toiag de fier
şi ca pe nişte vase de lut le va zdrobi
28
aşa cum am primit şi eu de la Tatăl meu şi îi voi da steaua cea de dimineaţăe.
29
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor.
Către Biserica din Sardes
yÎn expresia „mana ascunsă” autorul reia figura manei ca aliment dat de Dumnezeu în timpul peregrinării
Israelului prin deşert, dar mana din Arca Alianţei este interpretată de tradiţia iudaică „ascunsă în ceruri” şi dar al
epocii mesianice. Autorul adaugă şi interpretarea comună că mana este Euharistia. În acest caz „mana ascunsă”
este Euharistia - dar al lui Cristos înviat către Biserica sa - aşa cum este ea trăită de comunitatea creştină, dar
ascuns, adică mereu de descoperit şi de aprofundat, ca o relaţie personală cu Cristos pregătind plinătatea vieţii
care va avea loc în escatologie.
zPornind de la o tradiţie iudaică (Mishna, Sota 9,12) despre piatra Shamir (creată în amurgul ultimei zile a
creaţiei, de mărimea unu bob de orz, cu o greutate mare, ar fi fost folosită la înscrierea numelor celor
douăsprezece triburi ale lui Israel pe efodul marelui preot şi la tăierea blocurilor de piatră la construirea
templului lui Solomon), autorul, adăugând calificativul „albă”, indică posibilitatea intrării în dimensiunea
transcendentală, supranaturală, proprie lui Cristos cel înviat, „pietricica albă” fiind astfel o „legitimaţie” pentru
intrarea în glorie.
aThyatira era un important centru strategic între Pergam şi Smirna. Singurele informaţii despre comunitatea din
Tiatira le avem numai în acest text.
b„Isabela” este aici un nume care reprezintă persoane reale, poate chiar din comunitatea creştină, care promovau
sincretismul religios în Tiatira. În acelaşi timp acest nume face aluzie la prinţesa din Sidon, devenită soţia regelui
Ahab, care a introdus în Israel cultul păgân al lui Baal (1Rg 16-21).
cDupă mentalitatea ebraică rinichii sunt sediul sentimentelor, în timp ce inima este centrul gândirii (Ier 11,20;
17,10; Ps 7,10).
dExpresia „profunzimile Satanei” este cunoscută în ambient gnostic şi se referă la cei iniţiaţi care pretindeau că
pot ajunge la cunoaşterea „profunzimilor lui Dumnezeu”, pretenţie care, pentru autorul Apocalipsului, este o
blasfemie.
eReluând expresia mesianică din Num 24,17 despre „Steaua lui Iacob”, autorul se referă aici la acea dimensiune
transcendentală care este proprie lui Cristos înviat şi care va fi comunicată pe deplin Bisericii în Ziua
escatologică. Promisiunea lui Cristos provoacă Biserica la o tensiune spre acest moment.
3.1 Iar Îngerului Bisericii din Sardesf scrie-i: Aşa spune cel care are cele şapte duhuri ale lui
Dumnezeu şi cele şapte stele: Cunosc faptele tale. Ai un numeg că eşti viu, dar tu eşti mort. 2
Fii vigilent! Întăreşte ce a mai rămas şi este gata să moară, căci nu am găsit desăvârşite faptele
tale înaintea Dumnezeului meu. 3 Aşadar adu-ţi aminte cum ai primit şi ai ascultat [cuvântul].
Păstrează-l şi converteşte-te! Dacă nu vei sta de veghe, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti la ce
oră voi da peste tine.
4
Ai însă în Sardes câteva persoane care nu şi-au pătat hainele. Vor umbla cu mine în
[haine] albe căci sunt vrednici.
5
Cel care învinge va fi astfel îmbrăcat în haine albe; eu nu-i voi şterge numele din cartea
vieţiih şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui meu şi înaintea îngerilor lui.
6
Către Biserica din Filadelfia

7
Îngerului Bisericii din Filadelfiai scrie-i:
Aşa spune Cel Sfânt, cel vrednic de crezare,
Cel care are cheia lui Davidj,
care deschide şi nimeni nu va închide,
care închide şi nimeni nu deschide:
8
Cunosc faptele tale. Iată am lăsat înaintea ta o uşă deschisă şi nimeni nu poate s-o închidă
pentru că, deşi ai o putere mică, ai ţinut cuvântul meu şi nu mi-ai renegat numele. 9 Iată, ţi-i
dau pe unii din sinagoga Sataneik, care se pretind iudei şi nu sunt, ci mint. Iată, îi voi face ca
să vină, să se prosterneze la picioarele tale şi vor recunoaşte că eu te-am iubit. 10 Pentru că ai
păzit cuvântul meu cu statorniciel şi eu te voi păzi de ora încercării care trebuie să vină peste
tot pământul ca să-i pună la încercare pe toţi cei care locuiesc pe pământ. 11 Eu vin curând.
Păstrează ceea ce ai ca nimeni să nu-ţi ia coroana.
12
Pe cel care învinge îl voi pune ca o coloană în templul Dumnezeului meu şi nu va mai
ieşi din el. Voi scrie pe el numele Dumnezeului meu şi numele cetăţii Dumnezeului meu, al
Noului Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul meu, şi numele meu cel nou.
13
Către Biserica din Laodiceea
f„Sardes”, veche cetate în Asia Mică, fosta capitală a Lidiei, se afla la 75 km est de Smirna şi la 50 km sud-est
de Tiatira. Distrusă în anul 17 d.C. de un cutremur, a fost complet reconstruită de Tiberiu. Săpăturile arheologice
făcute în 1958 au scos la lumină ruinele templului Cibelei, un altar al lui Zeus, casa senatului, teatrul, etc. Despre
comunitatea creştină nu avem alte informaţii.
gÎn Apocalips, ca în întreaga Biblie, în general, „numele” nu este o simplă etichetă externă, ci exprimă ceea ce o
persoană este şi ce poate face. Orice creştin primeşte prin botez un nume care exprimă vitalitatea pe care a
primit-o de la Cristos, ca şi capacitatea de a acţiona. Biserica din Sardes este deci lipsită de vitalitate, ajunsă
aproape în condiţia de cadavru („eşti mort”), dar nu în totalitate pentru că există totuşi o mişcare de revenire.
hExpresia „cartea vieţii” aminteşte de lista popoarelor lui Dumnezeu din Ex 32,32 şi de registrul locuitorilor
Ierusalimului din Is 4,3. În Apocalips ea înseamnă „Registrul locuitorilor cerului”.
i„Filadelfia”, în traducere „iubire frăţească”, era un oraş important în ţinutul Lidiei, la 120 km est de Efes; 40
km sud-est de Smirna, într-o zonă foarte fertilă renumită pentru producţia şi exportul de vinuri, dar supusă
deseori cutremurelor. După „Constituţiile apostolice”, sfântul Petru l-ar fi numit ca episcop pe Demetrios, căruia
sfântul Ignaţiu din Antiohia îi adresează o scrisoare plină de aprecieri. Din cauza numărului mare de temple,
oraşul mai era numit „Mica Atenă”. O dată cu venirea turcilor, oraşul îşi pierde importanţa. Azi se numeşte
Alashehir.
jSe face aici aluzie la Is 22,22 unde Eliachim, majordomul regelui Ezechia, este văzut ca un continuator al
dinastiei davidice. Autorul Apocalipsului arată însă că deplina realizare a promisiunilor mesianice legate de
dinastia lui David este opera lui Cristos, mesia şi rege.
kEste o referinţă clară (ca şi în 2,9) la acei iudei care, neacceptându-l pe Cristos, nu mai sunt iudei autentici;
sinagoga (adunarea) lor capătă de-a dreptul un caracter demoniac.
lLit.: Cuvântul statorniciei mele.
14
Iar îngerului Bisericii din Laodiceeam scrie-i: Aşa spune cel care este Aminn, martorul
credincios şi vrednic de crezare, începutul creaţiei lui Dumnezeu: 15 cunosc faptele tale că nu
eşti nici rece, nici cald. O, de ai fi sau rece, sau cald! 16 Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici
cald, nici rece, te voi vărsa din gura mea. 17 Pentru că spui: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu
am nevoie de nimic”, dar nu ştii că tu eşti nenorocitul, vrednic de milă, sărac, orb şi gol.18 Te
sfătuiesc să cumperi de la mine aur purificat în foc, ca să te îmbogăţeşti; haine albe, ca să te
îmbraci şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. 19 Pe
cei pe care îi iubesc eu îi mustru şi îi îndrepto. Fii deci plin de zel şi converteşte-te! 20 Iată, eu
stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta
la masă cu el şi el cu mine.
21
Pe cel care învinge îl voi facep să stea împreună cu mine pe tronul meu aşa cum şi eu am
învins şi stau cu Tatăl meu pe tronul lui.
22
Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor».
PARTEA a II-a
VIITORUL ESCATOLOGIC
1. CELE ŞAPTE SIGILII
Viziunea despre cultul ceresc

4.1 După aceste lucruri am privit şi iată o uşă deschisă în cer şi glasul cel dintâi, pe care îl
auzisem ca pe o trâmbiţă când vorbea cu mine, mi-a zis: „Urcă aici şi-ţi voi arăta cele ce
trebuie să fie după acestea”. 2 Deodată am fost [răpit] în Duh şi iată, un tron era în cer, iar pe
tron şedea Cineva. 3 Iar cel care şedea era asemănător la vedere cu piatra de jasp şi de sardiu,
iar curcubeul, care înconjura tronul, era asemănător la vedere cu smaraldulq. 4 În jurul tronului
se aflau alte douăzeci şi patrur de tronuri, iar pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrânis,
îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane din aur. 5 Iar din tron ieşeau fulgere, glasuri şi
mNumele localităţii vine de la regina Laodice, soţia lui Antioh al II-lea, care a întemeiat oraşul pe la jumătatea
sec. al III-lea î.C. Se afla la câţiva kilometri de Colose şi de Hierapolis, cam la 200 km est de Efes. Era renumită
pentru industria textilă, centrele oftalmologice şi o intensă activitate bancară. Locuitorii erau foarte bogaţi (după
cutremurul din 60 d.C. au refuzat ajutorul Romei pentru reconstruirea oraşului).
nÎn contextul liturgic la care se referă autorul, Cristos-Amin concretizează şi condensează aspiraţiile comunităţii
liturgice adresate lui Dumnezeu. Astfel Cristos este confirmarea deplină a fidelităţii lui Dumnezeu faţă de
Biserică şi în acelaşi timp răspunsul afirmativ al Bisericii dat lui Dumnezeu.
oLit.: educ. Biserica din Laodiceea, fiind obiectul acţiunii pedagogice a lui Cristos, după ce a fost judecată
(„mustrată”), este educată prin intervenţiile lui Cristos, nespecificate, la care Biserica trebuie să se aştepte
(încercări, crize, etc.).
pLit.: îi voi da să stea pe tron. „A sta pe tron” nu este doar o poziţie corporală, ci presupune o demnitate regală
(cine este lipsit de această demnitate, nu se poate aşeza pe tron pentru că ar fi ori un uzurpator, ori un
profanator). Creştinul care, colaborând cu Cristos, va ieşi învingător, va putea ocupa cu aceeaşi demnitate tronul
lui Cristos.
qIdentificarea acestor pietre preţioase şi descrierea proprietăţilor lor nu este necesară, deoarece autorul le
foloseşte aici numai pentru a descrie experienţa supranaturală şi intuitivă a lui Dumnezeu. Frumuseţea strălucirii
şi varietatea nuanţelor coloristice a pietrelor preţioase în razele soarelui sugerează că experienţa lui Dumnezeu
este de o frumuseţe şi fericire inexprimabilă.
rNu găsim în Apocalips un simbolism special pentru acest număr. Totuşi se face referinţă de mai multe ori în
cap. 21 la cele 12 triburi ale lui Israel ca şi la cei 12 apostoli ai Mielului situaţi şi unii şi alţii în noul Ierusalim.
Avem astfel numărul 24 ca o descriere unitară a poporului lui Dumnezeu în cele două mari faze ale istoriei
mântuirii: Vechiul şi Noul Testament.
sTermenul „bătrân”, începând din Exod (18,21) şi mai ales în Noul Testament, se referă la unele persoane care
au un rol în comunitate în favoarea altora. Aici se referă la persoane care au obţinut deja victoria pe pământ
(„coroana”) şi participă deja la învierea lui Cristos („haine albe”), cu un rol activ, real, chiar dacă subordonat lui
Dumnezeu şi lui Cristos („tronuri”), mijlocind în liturgie între Biserică şi Dumnezeu. Ar putea fi sfinţi sau îngeri.
tunete; şapte făclii de foc ardeau în faţa tronului: acestea sunt cele şapte duhuri ale lui
Dumnezeu. 6 În faţa tronului era ca o mare de sticlă asemenea cristalului. În mijloct, în jurul
tronului, erau patru fiinţeu pline cu ochi în faţă şi în spate. 7 fiinţa cea dintâi era asemenea unui
leu; a doua fiinţă, asemenea unui viţel; a treia fiinţă avea o faţă ca de om, iar a patra fiinţă era
asemenea unui vultur care zboară. 8 Cele patru fiinţe, având fiecare câte şase aripi, erau pline
de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte spuneau fără încetare:
„Sfânt, sfânt, sfânt,
Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic,
Cel care era, care este şi care vine!”
9
Iar când fiinţele aduceau mărire, cinste şi mulţumire celui care şade pe tron şi care este viu în
vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea celui care şade pe tron şi se
prosternau înaintea celui care este viu în vecii vecilor şi îşi aruncau coroanele înaintea
tronului spunând:
11
„Vrednic eşti, tu, Domnul şi Dumnezeul nostru
să primeşti gloria, cinstea şi puterea,
căci tu ai creat toate
şi prin voinţa ta au luat fiinţă şi au fost create”.
Cartea cu cele şapte sigilii

5. Şi am văzut în mâna dreaptă a celui care şedea pe tron o carte scrisă pe o parte şi pe altav,
1
sigilată cu şapte sigiliiw, 2 şi am văzut un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este
vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă sigiliile?” 3 Dar nimeni, nici în cer, nici pe pământ,
nici sub pământ, nu era în stare să deschidă cartea şi să se uite în ea. 4 Şi am plâns multx pentru
că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea. 5 Atunci unul dintre
bătrâniy mi-a zis: „Nu plânge! Iată a învins leul din tribul lui Iuda, vlăstarul lui David. El va
deschide cartea şi cele şapte sigilii ale sale”.
Viziunea despre Miel
tLit.: în mijlocul tronului.

uÎn perioada patristică cele patru fiinţe au fost identificate cu cei patru evanghelişti: cea cu faţă de om cu Matei;
cea cu înfăţişare de leu cu Marcu; cea cu înfăţişare de viţel cu Luca şi cea cu înfăţişare de vultur cu Ioan. Această
interpretare a influenţat mult arta creştină.
Pentru interpretarea corectă a acestor fiinţe trebuie să ţinem cont de următoarele elemente ce apar în context:
a) ele sunt situate la nivelul lui Dumnezeu („tron”); b) sunt îndreptate în mod activ spre Dumnezeu („aripi” şi
„ochi”); c) toate patru sunt raportate la lumea umană (trăsăturile care le caracterizează şi numărul 4 care
reprezintă punctele cardinale sau „cele 4 vânturi”, adică totalitatea lumii pământeşti).
Aceste fiinţe nu sunt nici îngeri, nici alte personaje determinabile, ci reprezintă în mod schematic dinamismul
care porneşte de la nivelul lui Dumnezeu şi se îndreptă spre istoria umană şi apoi, pornind de la istoria umană,
ajunge din nou la nivelul lui Dumnezeu. Rolul lor încetează în Noul Ierusalim, ultima lor intervenţie, ca şi a
bătrânilor (19,4) constă în proclamarea „Amin. Aleluia!”.
vExistă o mare diversitate între manuscrise. Este considerată originală varianta care prezintă: pe dinăuntru şi
înapoi. Altele ar fi: pe dinăuntru şi pe dinafară; în faţă şi în spate. Expresia apare şi în Ez 2,9-10, unde este
vorba de „sulul cărţii” scris şi pe o parte şi pe alta.
w„Cartea scrisă pe o parte şi pe alta” simbolizează planul creator şi salvific al lui Dumnezeu, în care este stabilită
cu exactitate şi fără lacune întreaga istorie aflată în stăpânirea lui Dumnezeu („mâna dreaptă a celui care şade pe
tron”). Nici o fiinţă creată nu este capabilă să pătrundă planul lui Dumnezeu cu privire la istorie (cartea este
„sigilată cu şapte sigilii”).
xPlânsul exprimă o dezorientare disperată a omului care este protagonist al evenimentelor istorice, dar incapabil
să se orienteze în propria sa istorie. De aceea este urgent necesară descifrarea cărţii sigilate.
ySoluţia-Cristos este indicată de „unul dintre bătrâni”, care, după ce a experimentat condiţia umană, a ajuns
acum la scop.
6
Şi am văzut stând în picioare, la mijlocz, între tron şi cele patru fiinţe şi între bătrâni, un
Miel ca înjunghiata, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapteb duhuri ale lui
Dumnezeu trimise pe tot pământul. 7 El a venit şi a luat [cartea] din mâna dreaptă a celui care
şade pe tron. 8 Când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut
înaintea Mielului având fiecare o harpăc şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile
sfinţilor, 9 şi cântau un cântec nou spunând:
„Vrednicd eşti tu să primeşti cartea
şi să desfaci sigiliile sale
pentru că ai fost înjunghiat
şi ai cumpărate pentru Dumnezeu
prin sângele tău
[oameni] din toate triburile, limbile,
popoarele şi naţiunile
10
şi i-ai făcut pentru Dumnezeul nostru
o împărăţie şi preoţi
şi vorf domni pe pământ”.
11
Am văzut şi am auzit glasul multor îngeri în jurul tronului, al fiinţelor şi al bătrânilor, iar
numărul lor era de zeci de mii de ori zeci de mii şi de mii de ori miig. 12 Ei spuneau cu glas
puternic:
„Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat,
să primească puterea, bogăţia,
înţelepciunea şi tăria,
cinstea, gloria şi binecuvântarea”.
13
Şi am auzit orice creatură în cer, pe pământ şi în mare şi toate câte sunt în ele, spunând:
„Celui care şade pe tron şi Mielului
să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea
zLit.: în mijlocul tronului... în mijlocul bătrânilor.... Autorul subliniază poziţia centrală a Mielului în acţiunea lui
Dumnezeu asupra istoriei. Cristos Mielul are o poziţie centrală şi faţă de cele patru fiinţe şi bătrâni, cărora le este
atribuită o oarecare centralitate în acţiunea lui Dumnezeu asupra istoriei (cf. v. 6a).
aFigura Mielului este folosită de autorul Apocalipsului în continuarea tradiţiei Vechiului Testament (Is 53) şi a
Evangheliei sfântului Ioan (1,29.36) pentru Cristos mort („înjunghiat”) şi înviat (In 20), cu care creştinii vin în
contact în liturgia duminicală. Dar autorul îmbogăţeşte această tradiţie cu alte elemente prin care descrie noutatea
lui Cristos. El deţine plinătatea puterii regale („şapte coarne”) prin care depăşeşte tot ceea ce este negativ în
istorie.
Comunităţii liturgice, căreia îi este proclamat Apocalipsul, îi este adresată invitaţia de a decodifica şi
aprofunda („şapte ochi”) activitatea lui Cristos-Mielul, prin Duhul Sfânt, în desfăşurarea istoriei oamenilor.
Cristos-Mielul posedă plinătatea Duhului („şapte”) pe care îl trimite („suflă” cf. In 20,22) omenirii. Trimis ca dar
la toţi oamenii, Duhul Sfânt tinde să-i ajungă pe toţi („tot pământul”) şi în contact cu realitatea umană se
„ramifică” (cf. Is 11,2-3) răspunzând exigenţelor diferitelor situaţii ale oamenilor.
bUnele manuscrise omit: cele şapte.
cTermenul grec kythara se referă la un instrument cu coarde, asemănător harpei, dar de dimensiuni mai mici
decât harpa actuală. În Apocalips, pe linia Vechiului Testament, harpa exprimă o celebrare liturgică festivă. Prin
descoperirea Mielului şi a rolului său, comunitatea liturgică trece de la plânsul disperat (5,4) la o bucurie fără
margini.
dTermenul axios, care apare deseori în liturgie, dând celebrării o solemnitate şi o coloratură deosebită, vine de la
verbul agein care înseamnă „a acţiona”. Autorul Apocalipsului se referă nu atât la un calificativ moral (opusul ar
fi „nevrednic”), cât la capacitatea de a acţiona (opusul ar fi „incapabil”). Cristos-Mielul este capabil, „în stare” să
primească sulul cărţii şi să-i deschidă sigiliile, adică poate citi şi interpreta planul lui Dumnezeu în istorie.
eUnele manuscrise au: ne-ai cumpărat.
fAcelaşi grup de manuscrise au: vom.
gExpresia este o hiperbolă numerică de o dimensiune dincolo de imaginabil. Dacă am avea numerele de înmulţit
la singular, rezultatul ar fi o cifră exactă, dar aici, fiind ambii termeni la plural, rezultatul este un număr indefinit
ce tinde spre infinit. În textul nostru acest număr imens exprimă amploarea acţiunii îngerilor în istoria mântuirii.
Iar faptul că numărul lor scapă oricărui calcul uman arată transcendenţa lor faţă de lumea oamenilor.
în vecii vecilor!”
14
Iar cele patru fiinţe spuneau: „Amin!” Şi bătrânii au căzut [la pământ] şi l-au adorat.
Mielul desface sigiliile

1
6. Şi am văzut, când Mielul a desfăcut primul dintre cele şapte sigilii, şi am auzit-o pe una
dintre cele şapte fiinţe spunând cu o voce ca de tunet: „Vino!” 2 Şi am văzut şi iată un cal albh,
iar cel care şedea pe el avea un arc. I s-a dat o coroană şi a pornit învingător ca să învingă.
3
Când a desfăcut cel de-al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă spunând:
„Vino!” 4 Atunci a ieşit un alt cal, [roşu] ca foculi, iar celui care şedea pe el i s-a dat [puterea]
să ia pacea de pe pământ, aşa încât [oamenii] să se înjunghie unii pe alţii şi i s-a dat o sabie
mare.
5
Când s-a desfăcut cel de-al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă spunând:
„Vino!” Şi am văzut şi iatăj un cal negruk, iar cel care şedea pe el avea în mâna lui o balanţăl. 6
În mijlocul celor patru fiinţe am auzit un glas are zicea: „O măsurăm de grâu pentru un dinar,
trei măsuri de orz pentru un dinar, dar de untdelemn şi de vin să nu te atingi”.
7
Când a desfăcut cel de-al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra fiinţe spunând:
„Vino!” 8 Şi am văzutn, şi iată, un cal verdeo. Iar cel care şedea deasupra lui se numea
„Moarte” şi Infernulp venea pe urmele lui. Li s-a dat putere peste o pătrimeq din pământ ca să
ucidă cu sabia, cu foametea şi cu moartea şi prin fiarele pământului.
hNu există o unanimitate în interpretarea primului călăreţ. Exegeţii mai vechi văd în „calul alb” şi în „arc”
elemente care ar indica armata persană. Primul călăreţ ar fi în cazul acesta o emblemă a războiului dezlănţuit din
orgoliu, din dorinţa de succes şi dominare, înscriindu-se într-o serie de patru călăreţi distrugători. Printre exegeţii
contemporani îşi face loc ideea că primul cavaler ar fi Cristos, care cu forţa mesianică simbolizată de calul alb şi
cu cuvântul său (arcul), este încoronat ca învingător al forţelor negative.
iAl doilea călăreţ, prin simbolismul cromatic şi teriomorf, este descris ca un provocator de lupte civile,
fratricide, revoluţionare, care duc la devastare (focul), măcel (roşul), decimarea populaţiei civile, neînarmate
(înjunghiere), dictatură bazată pe crimă şi teroare (sabie). El îi reprezintă pe cei care dezlănţuie războiul civil,
fratricid, în numele unei ideologii în contrast cu Evanghelia.
jÎn loc de: şi iată unele manuscrise au: şi au ieşit.
kÎn textele Apocalipsului, calul apare întotdeauna ca o forţă, care, în dependenţă de transcendenţa divină,
invadează zona oamenilor, specificându-se ulterior caracterul cristologic sau demoniac. Culoarea neagră anticipă
negativitatea care se va realiza în cadrul nedreptăţii sociale înfăptuite de călăreţ.
lTermenul grec zygos se referă direct la axa balanţei care indică proporţia dintre marfă şi greutate. Folosit în
sens figurat, devine simbolul dreptăţii sau al nedreptăţii, în funcţie de modul cum e utilizat. Călăreţul dispune în
mod arbitrar de folosirea balanţei („o are în mâna sa”). Stabilirea preţului pentru grâu şi orz se face în mod
disproporţionat (o măsură de grâu este strictul necesar pentru hrana unei persoane pe o zi; dinarul este răsplata
pentru munca de o zi) obligându-i pe cei săraci la eforturi inumane pentru supravieţuire. Faptul că uleiul şi vinul,
considerate bunuri de lux, au un preţ invariabil, îi favorizează pe cei bogaţi, adâncind diferenţa socială. Întrucât
cel care dispune de balanţă e călăreţul, nedreptatea socială e opera umană dar sub controlul transcendenţei divine
(glasul care anunţă preţul vine din mijloc).
mTermenul grec choinix indică o unitate de măsură pentru cantitatea de 1,1 kg. În sec. I d.C., după mărturii
istorice, preţul mediu al cerealelor era: un dinar = 12 măsuri de grâu; un dinar = 35 măsuri de orz. Cei săraci
consumau în general pâine din orz.
nÎn loc de: şi am văzut unele manuscrise au: şi am ieşit.
oBazându-se pe numele călăreţului (moartea) mulţi traduc adjectivul chloros = galben-vânăt. Dar autorul
Apocalipsului prezintă aceste elemente în mod succesiv şi nu suprapus. Termenul mai apare cu sensul clar de
verde (8,7; 9,4) atribuit ierbii şi vegetaţiei, care oricât ar fi de luxuriantă, durează puţin (Is 40,6-8). Culoarea
verde a calului ar indica exuberanţa vieţii pământeşti (pe care autorul nu o dispreţuieşte) dar care nu durează.
pÎn mitologia greacă, Hades este unul din fiii lui Cronos, stăpânul infernului (locuinţa morţilor). Ţinând cont de
faptul că autorul Apocalipsului are o aversiune evidentă faţă de elementele mitologice păgâne, este posibil să fi
folosit termenul în sens literal (invizibil). Tocmai aspectul de „invizibil” al celor dispăruţi de pe scena istoriei dă
morţii caracterul dramatic.
qPuterea dată morţii de a-i elimina pe oameni de pe faţa pământului nu este totală, ea nu scapă planului lui
Dumnezeu asupra istoriei. Expresia „o pătrime din pământ” indică o totalitate fragmentară şi nu se aplică în sens
geografic sau fizic: nu toţi mor deodată, ci doar un număr limitat de oameni.
9
Când a desfăcut cel de-al cincilea sigiliu, am văzut sub altarr sufletele celor care au fost
înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care o dăduseră, 10 şi au strigat
cu glas puternic: „Până când Stăpâne, tu care eşti sfânt şi vrednic de crezare, nu vei face
dreptate şi nu vei răzbuna sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” 11 Şi i s-a dat
fiecăruia dintre ei o haină albăs şi li s-a spus să se odihnească încă pentru puţin timp până când
se va completa numărul celor care sunt slujitori împreună cu ei şi al fraţilor lor care vor fi
ucişi ca şi ei.
12
Când a desfăcut cel de-al şaselea sigiliu, am văzut: s-a făcut un mare cutremurt şi soarele
s-a făcut negru ca un sac din păru, iar lunav întreagă a devenit ca sângele. 13 Stelelew cerului au
căzut pe pământ aşa cum un smochin îşi aruncă smochinele verzi când este scuturat de un
vânt puternic. 14 Cerul a fost îndepărtat aşa cum se strânge sulul cărţiix şi a fost mişcat de la
locul lui orice muntey şi insulă. 15 Regii pământului, cei mari şi comandanţii oştirilor, cei
bogaţi şi cei puternici, orice sclav şi orice om liber, s-au ascuns în peşteri şi printre stâncile
munţilor 16 spunând munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa celui care
şade pe tron şi de mânia Mielului 17 pentru că a venit ziua cea mare a mâniei lorz şi cine poate
rămâne în picioare?”
Slujitorii lui Dumnezeu primesc sigiliul

7.1 După aceea am văzut patru îngeri stând în picioare la cele patru unghiuri ale pământului. Ei
ţineau în frâu cele patru vânturi ale pământului ca să nu sufle nici un vânt nici peste pământ,
nici pe mare şi nici peste vreun copac. 2 Şi am văzut un alt înger ridicându-se de la răsăritul
soarelui şi având sigiliul Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas puternic către cei patru
îngeri cărora le fusese dat să dăuneze pământului şi mării 3 spunând: „Nu dăunaţi pământului,
rMartirii („cei înjunghiaţi”), îngropaţi sub altar, nu sunt nişte cadavre inerte, ci au o vitalitate (suflete) aflată la
nivelul transcendenţei divine. Dacă altarul în sine exprimă o oarecare presiune făcută asupra lui Dumnezeu, în
special în cadrul oferirii sacrificiilor, martirii, prin faptul că se află „sub altar”, ca şi cum l -ar susţine, fac această
presiune nu atât printr-un act sacrifical, (ar trebui să fie „pe altar”), cât mai ales prin forţa rugăciunii lor (strigă
„cu glas puternic”).
sÎn Apocalips ca şi în alte cărţi ale Bibliei, haina nu este stofa materială, ci o calificare a persoanei vizibilă
pentru ceilalţi. Combinaţia dintre simbolul antropologic (haina) cu cel cromatic (alb) exprimă un nivel
transcendent, „supranatural”, ca o participare la învierea lui Cristos.
tÎn Vechiul Testament cutremurul este o intervenţie activă şi tulburătoare a lui Dumnezeu. Autorul
Apocalipsului adaugă o nouă semnificaţie: constatând că omul, sub influenţa diavolului, are tendinţa de a-şi
construi un cadru de viaţă închis transcendenţei (capitolele 13 şi 18), considerat sigur şi etern, el înţelege că o
astfel de lume este sortită prăbuşirii şi dispariţiei. Prezenţa lui Dumnezeu în istorie face ca orice sistem, care vrea
să se izoleze de el, să devină efemer. Cutremurul în Apocalips exprimă aşadar prăbuşirea sistemului de viaţă
pământesc închis transcendenţei.
uValoarea simbolică a soarelui a fost întotdeauna aceea de izvor de viaţă prin lumină şi căldură. Dar soarele este
în mâna lui Dumnezeu şi nu a oamenilor. Construind un cadru social de viaţă rupt de Dumnezeu, oamenii ajung
la un sistem rupt de viaţă ce se desfăşoară sub semnul doliului (haina de sac din părul negru de la coama calului).
vLuna a fost din cele mai vechi timpuri o măsură a timpului (calendarele lunare). Reuşind să măsoare timpul,
omul se crede stăpânul lui. Dar timpul va dispare o dată cu venirea escatologică a lui Cristos, când transcendenţa
divină va fi aplicată direct oamenilor. Alterarea lunii duce la imposibilitatea de control asupra timpului, iar
luna-sânge în loc să favorizeze viaţa devine purtătoare de moarte.
w„Stelele”, prin poziţia lor pe firmamentul cerului, sunt considerate ca aparţinând zonei divinităţii, a
transcendenţei. Căderea lor şi intrarea violentă în zona terestră înseamnă o degradare a transcendenţei lor.
Rămânerea lor în zona terestră ca nişte corpuri străine şi exercitarea unei influenţe de dezordine devine un
simbol al acţiunii forţelor diabolice.
xÎn cosmologia ebraică, bolta cerească este considerată solidă şi transparentă, despărţind zona divină de cea
umană. Prin înfăşurarea firmamentului se ajunge la un contact direct cu Dumnezeu; oamenii vor putea să vadă
faţa lui (v. 6).
y„Muntele” este simbolul forţei şi siguranţei pământeşti, loc de refugiu. În faţa lui Dumnezeu care intervine
direct asupra zonei oamenilor, orice organizare, proiect de forţă, de siguranţă (insula - ultimul refugiu înainte de
abis) al omului îşi pierde tăria şi devin un element mobil, ce nu mai poate funcţiona ca bază sau fundament.
zUnele manuscrise: au lui.
nici mării şi nici copacilor până când nu vom pune sigiliul pe fruntea slujitorilor Dumnezeului
nostru”. 4 Şi am auzit numărul celor care au fost însemnaţi cu sigiliul: o sută patruzeci şi patru
de miia de însemnaţi, din toate triburile fiilor lui Israel:
5
din tribul lui Iuda douăsprezece mii de însemnaţi;
din tribul lui Ruben douăsprezece mii;
din tribul lui Gad douăsprezece mii;
6
din tribul lui Aşer douăsprezece;
din tribul lui Neftali douăsprezece mii;
din tribul lui Manase douăsprezece mii;
7
din tribul lui Simeon douăsprezece mii;
din tribul lui Levi douăsprezece mii;
din tribul lui Isahar douăsprezece mii;
8
din tribul lui Zabulon douăsprezece mii;
din tribul lui Iosif douăsprezece mii;
din tribul lui Beniamin douăsprezece mii de însemnaţi;
Imensa mulţime a celor din ceruri

9
După acestea am văzut şi iată, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din
toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa
Mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini. 10 Ei strigau cu glas
puternic: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, cel care şade pe tron, şi de la Miel!” 11 Şi
toţi îngerii stăteau în picioare în jurul tronului, a bătrânilor şi a celor patru fiinţe, cădeau cu
faţa la pământ înaintea tronului şi-l adorau pe Dumnezeu 12 şi spuneau: „Amin!
Binecuvântarea, gloria, înţelepciunea, mulţumirea, cinstea, puterea şi tăria să fie a
Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin!”
13
Unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Cine sunt şi de unde vin aceştia care sunt
îmbrăcaţi cu haine albe?” 14 I-am zis: „Domnul meu, tu ştii”. Iar el mi-a spus: „Aceştia sunt
cei care vin din încercarea cea mare. Ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.
15
De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu
şi îl slujesc ziua şi noaptea
în templul său
iar cel care stă pe tron
îi va adăposti în cortul său
16
nu le va mai fi foame şi nici nu le va mai fi sete
nu-i va mai arde soarele
şi nici arşiţa.
17
Căci Mielul, din mijlocul tronului,
va fi păstorul lor
şi-i va conduce la izvoarele apelor vieţii
iar Dumnezeu va şterge orice lacrimă
din ochii lor”.
Deschiderea celui de-al şaptelea sigiliu
aNumărul este simbolic obţinut din înmulţirea 12 × 12 × 1000. Ar fi o înmulţire ideală între cele douăsprezece
triburi ale lui Israel şi cei doisprezece apostoli ai Mielului: Vechiul şi Noul Testament s-ar întrepătrunde în aşa fel
încât ar rezulta un unic popor al lui Dumnezeu. Numărul 1000 reprezintă totalitatea proprie nivelului lui
Dumnezeu şi a acţiunii lui Cristos.
8.1 Iar când [Mielul] a deschis cel de-al şaptelea sigiliu, s-a făcut tăcere în cerb, cam o jumătate
de oră. 2 Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau în picioare înaintea lui Dumnezeu şi li s-au
dat şapte trâmbiţe.
3
A venit atunci un alt înger şi a stat în picioare înaintea altarului. El avea un vas de aur
pentru tămâierec şi i s-a dat multă tămâie ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor
sfinţilor pe altarul cel de aur care este înaintea tronului. 4 Şi fumul de tămâie s-a înălţat din
mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu împreună cu rugăciunile sfinţilor. 5 Apoi îngerul a luat
vasul pentru tămâiere şi l-a umplut cu foc de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi au urmat
tunete, glasuri, fulgere şi cutremur.
2. CELE ŞAPTE TRÂMBIŢE
Primele patru trâmbiţe

6
Atunci cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune.
7
A sunat din trâmbiţă primul şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânged care au fost
aruncate pe pământ şi o treime din pământ a fost arsă; o treime din copaci a fost arsă şi toată
iarba verde a fost arsă.
8
A sunat din trâmbiţă al doilea înger şi ceva ca un munte mare de foc arzând a fost aruncat
în mare şi a treia parte din mare s-a făcut sângee, 9 şi o treime din creaturile care sunt în mare
şi care au viaţă, au murit şi o treime dintre corăbii au fost distruse.
10
Apoi a sunat din trâmbiţă al treilea înger. Şi a căzut din cer o stea mare arzând ca o făclie.
A căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. 11 Iar numele stelei se pronunţă
Absintf şi o treime din ape au devenit pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor pentru
că deveniseră amare.
12
A sunat din trâmbiţă şi al patrulea înger şi a fost lovită o treime din soare, o treime din
lună şi o treime din stele ca să se întunece o treime din ele, iar ziua să nu aibă lumină pentru o
treime la fel şi noapteag.
bExpresia este enigmatică şi s-ar putea interpreta ca „tăcerea sacră” care însoţeşte acţiunea liturgică, atenţia dată
în ceruri rugăciunii sfinţilor. O altă interpretare ar putea fi: „Tăcerea lui Dumnezeu” în faţa răului din lume,
suspendarea intervenţiei sale, are în vedere o cooperare a oamenilor (prin rugăciuni şi jertfe) la realizarea
planului lui Dumnezeu asupra istoriei.
cVasul de tămâiere se asemăna cu cădelniţa folosită în liturgia creştină actuală, cu deosebirea că nu era
suspendată cu lănţişoare, ci se ţinea pe altar. Se umplea cu cărbuni şi se puneau boabe de tămâie deasupra, fumul
urcând spre ceruri.
dAutorul, pornind de la plaga a şaptea împotriva Egiptului (Ex 9,24) şi inspirându-se din Il 3,3 şi Ez 38,22,
adaugă o nuanţă nouă, „focul amestecat cu sânge” pentru a da un dramatism mai mare intervenţiei lui Dumnezeu
asupra vieţii oamenilor. Nu toată zona umană este lovită, ci doar o parte, „o treime”.
ePreluând imaginea din Ex 7,20 a apei transformate în sânge, autorul foloseşte un context nou (focul, o treime
din mare). Sângele, element vital, când este în afara corpului căruia îi aparţine, devine un element de moarte
pentru vieţuitoarele din mare ca şi pentru existenţa umană: sunt tulburate aspecte sociale deosebit de importante
cum sunt mijloacele de transport (corăbii), schimburile comerciale şi mijloacele de comunicare.
fEste numele unei plante asemănătoare cu pelinul de la noi care creşte în Palestina. Extractul, cu gust amar,
nediluat, este toxic; diluat este folosit în medicină. În Vechiul Testament absintul este pus în paralel cu „apele
înveninate” (Ier 9,14; 23,15).
gImaginile folosite de autor nu trebuie înţelese în sens de catastrofe reale, aşa cum fac cei ce înţeleg în mod
banal termenul „apocalips”, „apocaliptică”. În concepţia biblică, lumea nu numai că a fost creată de Dumnezeu,
dar ea poartă un mesaj al lui Dumnezeu pentru om. Însă pentru o parte dintre oameni lumea creată devine un
sistem de viaţă închis care duce la o autoabsolutizare, nemaitolerând prezenţa altor sisteme de viaţă ca cel
creştin, ci devine agresiv. O alterare violentă a ordinii cosmice este un avertisment urgent din partea Domnului
care îşi manifestă prezenţa activă în istoria omului şi voinţa lui de schimbare pentru ca omul să iasă din sistemul
său închis şi consumistic, rupt de transcendenţă. Faptul că nu întregul sistem este lovit, ci doar o parte, sugerează
că sistemul rupt de transcendent, înainte de prăbuşirea definitivă, va avea zguduituri menite să provoace o
convertire. Creştinii, privind cu atenţie crizele sistemului contemporan, sunt încurajaţi să menţină şi să întărească
13
Şi am văzut şi am auzit un vulturh zburând în partea cea mai înaltă a cerului şi strigând cu
glas puternic: „Vai, vai, vai de locuitorii de pe pământi din cauza sunetului trâmbiţei celorlalţi
trei îngeri care sunt gata să sune”.
Trâmbiţa a cincea
9.1 A sunat din trâmbiţă cel de-al cincilea înger şi am văzut o stea din ceruri care căzuse pe
pământ. I s-a dat acesteia cheia fântânii abisuluij 2 şi a deschis fântâna abisului. Din fântână s-a
ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare, iar soarele şi aerul s-au întunecat din cauza
fumului fântânii. 3 Din fum au venit nişte lăcuste pe pământ şi li s-a dat o putere după cum au
putere scorpionii pământului 4 şi li s-a spus să nu dăuneze nici ierbii pământului, nici vreunei
plante, nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor. 5
Li s-a dat [putere] nu ca să-i ucidă, ci ca să-i chinuie timp de cinci luni, iar chinul lor este
asemenea celui provocat de scorpion, când înţeapă un om. 6 În zilele acelea oamenii vor căuta
moartea şi n-o vor găsi, vor dori să moară, dar moartea va fugi de ei.
7
Înfăţişarea acestor lăcuste era asemenea cailor pregătiţi de luptă. Pe capetele lor erau nişte
coarne ca de aur, iar feţele lor erau ca feţele oamenilor. 8 Aveau părul ca părul femeilor şi
dinţii ca dinţii leilor. 9 Aveau platoşe ca nişte platoşe de fier, iar vuietul aripilor lor era ca
vuietul carelor trase de mulţi cai ce aleargă la luptă. 10 Aveau cozi cu ghimpi ca ale
scorpionului, şi în cozile lor se afla puterea lor de a dăuna oamenilor timp de cinci luni. 11
Aveau ca rege peste ele pe Îngerul Abisului, iar numele lui în ebraică este Abaddon, iar în
greceşte Apolyonk.
12
Primul „vai” a trecut, iată că mai vin două „vaiuri” după toate acestea.
Trâmbiţa a şasea
13
A sunat din trâmbiţă şi cel de-al şaselea înger şi am auzit un glas [venind] parcă din cele
patru coarne ale altarului de aur, care se află înaintea lui Dumnezeu, 14 spunând celui de-al
şaselea înger care avea trâmbiţa: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel
mare al Eufratului”l. 15 Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri care erau pregătiţi pentru ceasul şi
ziua şi luna şi anul acela ca să ucidă o treime dintre oameni. 16 Numărul călăreţilor din armata
adeziunea lor la sistemul lui Dumnezeu şi al lui Cristos. Ei înţeleg că sub acţiunea lui Dumnezeu care conduce
istoria mântuirii prin Cristos înviat, sistemul opus lui Dumnezeu, în ciuda resurselor, ameninţărilor şi a aroganţei
sale, este sortit prăbuşirii din interior.
hÎn Apocalips, „vulturul” este văzut ca o energie ce provine din transcendent („zboară în punctul cel mai înalt al
firmamentului”) şi este îndreptată spre poporul lui Dumnezeu, dându-i putere să învingă răul.
iExpresia „locuitorii de pe pământ” indică o categorie de persoane care în Apocalips au în general un calificativ
negativ; ei sunt cei care îi ucid pe martiri (6,10); se opun mărturiei Bisericii (11,10), etc. ei sunt cei care îşi
fixează casa pe pământ, îşi închid orizontul limitându-l la ceea ce este terestru, ajungând să aibă o mentalitate
consumist-materialistă.
jÎn tradiţia biblică, „abisul” se află în adâncurile pământului şi este locuinţa temporară a duhurilor rele care
aşteaptă judecata finală.
kSecţiunea trâmbiţei a cincea descrie activitatea forţelor demoniace în desfăşurarea istoriei. Căzut din zona
transcendentă, Demonul are o rază de acţiune limitată (pământ, abis), cunoscută oamenilor doar în mod obscur
(fum). Activitatea lui, permisă de Dumnezeu, (i s-a dat cheia), cunoaşte momente de intensitate variabilă, în
funcţie şi de colaborarea umană (activitatea distructivă a lăcustelor se limitează la cinci luni, martie -august,
sezonul unei vegetaţii complete). Violenţa şi devastarea provocată de forţele demoniace este prezentată în forme
variate: război (cai pregătiţi de luptă, care de lupte, platoşe), setea de putere (coroane ca de aur, feţe ca ale
oamenilor), seducţia feminină (părul de femeie), cruzimea în relaţiile sociale (dinţi de leu), violenţă unită cu
perfidie (coada scorpionului). Inspiratorul tuturor acestor rele este Abaddon-Apolyon = exterminatorul. În
tradiţia vetero-testamentară apare împreună cu moartea, sheolul, mormântul (Prov 15,11; Ps 88,12), iar în
literatura rabinică indică o parte a Gheenei.
lDupă o temă iudaică populară, Eufratul ar fi zona de provenienţă a răului de unde intră în acţiune forţele
demoniace. Această tradiţie se bazează pe rolul jucat de imperiile din Mesopotamia (Asiria şi Babilon) în
devastarea Palestinei.
lor era de douăzeci de mii câte zeci de mii: am auzit numărul lorm. 17 Astfel am văzut în
vedenie cai şi călăreţi: aveau platoşe ca de fier, de iacint şi de pucioasă; capetele cailor erau
asemenea unor capete de leu, iar din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. 18 Din cauza acestor
trei plăgi: a focului, a fumului, şi a pucioasei care ieşeau din gurile lor, a murit o treime din
oameni 19 pentru că puterea cailor era în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau asemenea
şerpilor şi cu ele vătămau.
20
Ceilalţi oameni, cei care n-au fost ucişi de aceste plăgi, nici nu s-au convertit de faptele
mâinilor lor: n-au încetat să adore demonii şi idolii de aur, de argint, de bronz, de piatră şi de
lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble, 21 şi nici nu s-au întors de la crimele
lor, nici de la farmecele lor, nici de la desfrânarea lor, nici de la hoţiile lor.
Cartea cea mică

10.1 Şi am văzut un alt înger puternic, coborând din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului
său era curcubeul, faţa lui era ca soarele, iar picioarele lui ca nişte stâlpi de foc. 2 El avea în
mână o carte mică, deschisăn. Şi-a pus piciorul drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ 3 şi a
strigat cu glas puternic, aşa cum rage leul. Când a strigat el, au răsunat cu vuiet cele şapte
tunete, 4 iar când au răsunat cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit un glas din cer
spunând: „Sigilează ceea ce au vorbit cele şapte tunete şi nu le scrie!” 5 Atunci îngerul pe
care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe uscat şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
6
şi a jurat pe cel care este viu
în vecii vecilor,
cel care a creat cerul şi cele ce sunt pe el,
pământul şi cele ce sunt pe el,
marea şi cele ce sunt în ea:
„Nu va mai fi timp!”
7
Însă în zilele când va vorbi cel de-al şaptelea înger, când va fi gata să sune din trâmbiţă, se va
împlini misterul lui Dumnezeuo, aşa cum a revelat el slujitorilor săi, profeţii.
8
Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou spunând: „Du-te şi ia cartea
deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ”. 9 M-am dus la înger
spunându-i să-mi dea cartea cea mică, dar el mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o! Va fi amară pentru
stomacul tău, dar în gură va fi dulce ca mierea”. 10 Atunci am luat cartea cea mică din mâna
îngerului şi am mâncat-o. Ea era în gura mea dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o mi s-a
umplut stomacul de amărăciune. 11 Apoi mi-a zis: „Trebuie să profetizezi din nou cu privire la
popoare, naţiuni, limbi şi multe imperii”.
Mărturia celor doi profeţi

11.1 După aceea, mi s-a dat o trestie, ca un toiag şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară templul
lui Dumnezeu, altarul şi pe cei care se închină în el. 2 Curtea din afara templului las-o deoparte
şi n-o măsura pentru că a fost dată păgânilor: ei vor călca în picioare Cetatea cea Sfântă timp
mForţele demoniace sunt supuse unui plan al lui Dumnezeu fixat în detaliu (v. 15), dar acţionează cu modalităţi,
legi şi un stil de care oamenii îşi pot da seama doar parţial. Combinând simbolismul teriomorfic cu cel
antropologic şi aritmetic, autorul Apocalipsului creează o imagine uimitoare a puterii şi a absurdului intrinsec al
demoniacului. Exagerarea hiperbolică a numărului are rolul de a impresiona şi nu de a da o semnificaţie.
nTermenul grec biblaridion, care apare numai aici în Biblie, este un dublu diminutiv de la carte şi ar fi lit.:
cărticică mică. Spre deosebire de „Cartea cu şapte sigilii” (cap. 5), care anunţă misterul lui Cristos, rolul lui în
împlinirea planului lui Dumnezeu, această carte mică precizează partea pe care oamenii trebuie să şi -o asume în
raport cu planul de mântuire al lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să aştepte în mod pasiv, ci trebuie să interpreteze şi
să împlinească mesajul profeţilor.
oExpresia „misterul lui Dumnezeu”, ca şi în 1,20 şi 17,5 se referă la planul transcendent al lui Dumnezeu, care
nu poate fi tradus în termeni umani perfect echivalenţi şi de aceea este necesar simbolul. Acest plan nu este
abstract, ci se realizează în istorie. Imaginile simbolice ale profeţilor trebuie să-şi găsească o identificare
concretă prin discernământul comunităţii credincioşilor.
de patruzeci şi două de lunip, 3 iar eu voi da [putere] celor doi martiriq ai mei şi vor profetiza,
îmbrăcaţi în sac, timp de o mie două sute şaizeci de zile”. 4 Aceştia sunt cei doi măslini şi cele
două făclii care stau înaintea stăpânului pământului. 5 Dacă cineva ar vrea să-i vatăme, foc va
ieşi din gura lor ca să-i mistuie pe duşmanii lor. Într-adevăr, dacă cineva s-ar încumeta să-i
vatăme, astfel trebuie să fie ucis. 6 Ei au putere să închidă cerul ca să nu cadă ploaie în zilele
profeţiei lor şi mai au putere asupra apelor, să le schimbe în sânge şi să lovească pământul cu
orice fel de plăgi ori de câte ori ar vrea. 7 Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se
ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide. 8 Cadavrele lor vor fi în pieţele
cetăţii celei marir care se numeşte în sens spiritual Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi
Domnul lor, 9 şi timp de trei zile şi jumătate [oameni] din toate popoarele, triburile, limbile şi
naţiunile vor privi cadavrele lor şi nu vor permite ca să fie înmormântate cadavrele lor. 10 Iar
locuitorii pământului se vor bucura de [moartea] lor, se vor veseli şi îşi vor trimite daruri unii
altora pentru că aceşti doi profeţi i-au chinuit pe locuitorii pământului.
11
Dar după trei zile şi jumătate a intrat în ei duhul vieţii de la Dumnezeu şi s-au ridicat pe
picioarele lor şi o mare groază i-a cuprins pe cei care îi priveau. 12 Atunci au auzit un glas
puternic din ceruri care le spunea: „Urcaţi-vă aici!”» Iar ei s-au urcat la cer într-un nor în timp
ce duşmanii lor îi priveau. 13 În ceasul acela a venit un mare cutremur şi a zecea parte a cetăţii
a căzut şi au pierit în timpul cutremurului şapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinşi
de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri.
14
Al doilea „vai” a trecut, iată al treilea „vai” vine curând.
Cea de-a şaptea trâmbiţă

15
Şi cel de-al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă. Atunci au răsunat glasuri puternice în cer
spunând:
„Împărăţia lumii aparţine acum Domnului nostru
şi Unsului său.
Iar el va domni în vecii vecilor”.
16
Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au
căzut cu faţa la pământ şi l-au adorat pe Dumnezeu, 17 spunând:
„Îţi mulţumim Doamne Dumnezeule Atotputernic
care eşti şi care erai
căci ai pus mâna pe puterea ta cea mare
şi ai început să domneşti.
18
Naţiunile se mâniaseră,
dar a venit mânia ta
şi timpul celor morţi ca să fie judecaţi
şi să dai răsplată slujitorilor tăi, profeţilor
şi sfinţilor şi celor care se tem de numele tău,
celor mici şi celor mari
şi să-i distrugi
pÎn simbologia aritmetică a Apocalipsului, jumătatea lui şapte (3,5) indică proporţionalitatea. Exprimată în luni
(42 luni = 3,5 ani) accentuează durata în sens distributiv: greutatea situaţiei va părea lungă. Exprimată în zile
(1260 zile = 42 luni = 3,5 ani; ca şi 3,5 zile) indică asistenţa zilnică din partea lui Dumnezeu în timpul perioadei
de persecuţie din partea forţelor ostile.
qCei doi martiri nu sunt personaje istorice identificabile (chiar dacă s-a încercat a se vedea în ei: Ilie - Enoch;
Iosua - Zorobabel; Ilie - Moise; Petru - Paul), ci constituie o schemă aplicabilă unor persoane concrete în
perioade de persecuţie, figuri de sfinţi pe care poporul lui Dumnezeu i-a avut încă din Vechiul Testament şi va
continua să-i aibă până la sfârşitul timpurilor.
rEste o cetate metaforică, o expresie geografică simbolică a concentrării forţelor corupte şi ostile lui Dumnezeu.
Această schemă simbolică generalizată de negativitate poate fi aplicată, sub inspiraţia Duhului, unor situaţii
istorice diferite: Roma, Sodoma, oraşul corupt prin excelenţă, Egiptul, naţiunea păgână ostilă poporului lui
Dumnezeu. Acelaşi tip de negativitate este prezent şi în Ierusalim, oraşul în care „a fost răstignit Domnul”.
pe cei care distrug pământul”.
19
Atunci s-a deschis templul lui Dumnezeu care este în cer şi a fost văzut chivotul alianţei
lui în templul său. Apoi au urmat fulgere, glasuri, tunete, cutremur şi grindină mare.
3. CELE TREI SEMNE
Femeia şi dragonul
12. Şi s-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soares; ea avea luna sub
1
picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele. 2 Ea era însărcinată; striga în
chinurile naşteriit, frământându-se să nască.
3
Apoi a apărut un alt semn pe cer: iată, un dragonu ca de foc, mare, având şapte capete şi
zece coarne, iar pe capete şapte cununi împărăteşti. 4 Coada lui târa a treia parte din stelele
cerului şi le-a aruncat pe pământ. Dragonul stătea înaintea Femeii care trebuia să nască pentru
a înghiţi copilul când va fi născut. 5 Ea a născut un copilv de parte bărbătească ce va păstori
toate naţiunile cu un toiag de fier; copilul ei a fost răpit la Dumnezeu şi la tronul său, 6 iar
Femeia a fugit în pustiuw acolo unde i-a fost pregătit un loc de Dumnezeu ca să fie hrănită
acolo timp de o mie două sute şaizeci de zile.
sTermenul „femeie” în perspectiva Vechiul Testament evocă pentru grupul de credincioşi care trebuie să
interpreteze semnul imaginea poporului lui Dumnezeu. Autorul amplifică acest nivel simbolic: poporul ales este
într-un raport de iubire cu Dumnezeu, umplut de darurile sale („îmbrăcat în soare”), capabil astfel să încheie
alianţa şi s-o menţină cu fidelitate. Dominând pe deplin vicisitudinile timpului (luna sub picioare) poporul lui
Dumnezeu participă deja la mântuire, este sigur de victoria finală (coroana de stele), întrucât este deja o Biserică,
în care se contopesc drepţii Vechiul Testament cu sfinţii Noului Testament (douăsprezece triburi şi doisprezece
apostoli: nu se mai adună).
tComunitatea creştină care citeşte, ascultă evocarea semnului, se recunoaşte în acest nou popor al lui
Dumnezeu, Femeia aşteptându-se la un moment critic care va fi apoi rezolvat. Prin expresia „chinurile naşterii”,
după o tradiţie profetică îndelungată (Is 26,17; 66,8; Ier 22,23; 30,6; Os 13,13; Mih 4,9) este exprimată tensiunea
maximă care va precede realizarea timpului mesianic. Astfel, comunitatea eclezială se simte împlinită şi
stimulată: trebuie să determine în orizontul propriu modalităţile trăirii escatologice, care nu se realizează în mod
automatic, ci trebuie exprimate în încercările de fiecare zi.
uŢinând cont de simbolismul teriomorf folosit de autor în Apocalips, dragonul, (în greceşte drakon) este situat la
un nivel inferior transcendenţei divine, dar superior nivelului natural uman. El are o vitalitate (capete) totală pe
care o manifestă cu aroganţă în structurile de putere umană (şapte cununi împărăteşti) fiind expresia maximă a
răului, dar acest rău este limitat (zece coarne; cornul reprezentând puterea, iar numărul zece o limitare a unei
mărimi care pentru nivelul pământesc apare enorm). Ultima imagine (v. 4) prezintă în acelaşi timp forţa care
depăşeşte orice închipuire şi negativitatea acţiunii lui: târăşte o treime din stele şi le aruncă pe pământ (le mută
cu violenţă de la starea lor naturală „de pe cer” într-un mediu profan şi străin „pământul”). Dragonul vrea să
creeze o nouă ordine care este împotriva celei create de Dumnezeu, are deci tendinţa să se autodivinizeze şi să
profaneze.
vDupă ce a decodificat simbolul dragonului, comunitatea eclezială încearcă un sentiment de spaimă, de micime
în faţa forţelor ostile contemporane. Naşterea copilului (identificarea cu Cristos este clară: „va păstori naţiunile
cu un toiag de fier”) prezintă o intervenţie directă a lui Dumnezeu în istoria oamenilor. Chiar dacă el apare fragil,
slab, inferior forţelor ostile, nu va fi strivit de ele, căci este „răpit” şi situat la nivelul transcendent al lui
Dumnezeu („tronul lui Dumnezeu”), de unde continuă să acţioneze în istoria Bisericii până la victoria finală
(20,8). Comunitatea eclezială înţelege astfel că trebuie să se angajeze în rezolvarea oricărui bine posibil,
exprimându-l pe Cristos, în ciuda forţelor care i se opun în momentul istoric în care trăieşte.
wPustiul este prezentat de autorul Apocalipsului ca locul favorabil pentru Femeie - poporul lui Dumnezeu - un
loc pe care Dumnezeu însuşi l-a pregătit, şi înseamnă refugiu, protecţie, purificare, încercare, iubire, în
momentele grele şi de suferinţă. Astfel grupul eclezial, care ascultă şi înţelege, are garanţia protecţiei lui
Dumnezeu împotriva forţelor ostile, chiar dacă par superioare, şi este sigură de supravieţuire în pustiu (va fi
hrănită).
7
Şi s-a făcut un război în cer: Mihaelx şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul; şi dragonul a
luptat împreună cu îngerii lui, 8 dar n-a avut putere şi nu s-a mai găsit locul lor în cer. 9 Atunci
a fost aruncat dragonul cel mare, şarpele cel de la început, care se cheamă Diavolul şi Satana,
cel care înşală toată omenirea, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi
îngerii lui. 10 Şi s-a auzit un glas puternic în cer spunând:
„Acum a venit mântuirea şi puterea,
împărăţia Dumnezeului nostru
şi puterea Unsului său
pentru că a fost aruncat afară
acuzatorul fraţilor noştri,
cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru
ziua şi noaptea,
11
dar ei l-au învins prin sângele Mielului
şi prin cuvântul mărturiei lor
şi nu şi-au iubit viaţa până la moarte.
12
De aceea bucuraţi-vă ceruri
şi cei care locuiţi în ele!
Vai pământului şi mării
pentru că diavolul a coborât la voi
cuprins de mânie mare
pentru că ştie că mai are puţin timp”.
13
Când a văzut dragonul că a fost aruncat pe pământ, a început s-o persecute pe Femeia
care născuse copiluly de parte bărbătească. 14 Dar i s-au dat Femeii cele două aripi ale
vulturului celui marez ca să zboare în pustiu spre locul ei, unde este hrănită pentru un timp,
pentru timpuri şi pentru jumătate de timpa, departe de faţa şarpelui. 15 Atunci şarpele a aruncat
din gura lui după Femeie apă ca un fluviu, ca s-o ia fluviulb. 16 Dar pământul i-a venit în ajutor
Femeii şi pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit fluviul pe care îl aruncase dragonul din gura
lui. 17 Dragonul s-a înfuriat pe Femeie şi a plecat să facă război cu urmaşii descendenţei ei,
aceia care ţin poruncile lui Dumnezeu şi au mărturia lui Isus, 18 şi [dragonul] a statc pe nisipul
mării.
Fiara din mare
xFigura lui Mihael e preluată din Dan 10,13.21; 12,1 unde apare ca „înger păzitor” al lui Israel în lupta
împotriva îngerilor popoarelor păgâne. Autorul Apocalipsului transpune la nivelul transcendenţei lupta dintre
bine şi rău de pe pământ.
ySemnul Femeii din cap. 12 nu poate fi interpretat în mod direct ca simbol marian. Femeia reprezintă aici
poporul lui Dumnezeu (în sens strict, comunitatea eclezială care ascultă şi interpretează simbolul). Totuşi grupul
de credincioşi nu poate să nu observe aluzia la maternitatea mesianică a Mariei văzută în raportul ei inefabil cu
Dumnezeu.
zPentru a scăpa de urmărirea forţelor ostile, comunitatea eclezială (Femeia) primeşte (i se dă) o forţă
eliberatoare (Ex 19,4; Dt 32,11; Is 40,31; etc.) proprie lui Dumnezeu (două aripi de vultur).
aExpresia este preluată din Dan 4,13 şi are sensul de 3,5 ani: vezi n. Ap 11,2.
bŞarpele, încercând să se situeze la egalitate cu Dumnezeu, vrea să realizeze o nouă creaţie schimbând natura
pustiului, locul propriu al Femeii. De fapt apa nu trebuie să o înece, ci s-o poarte în altă parte. Viclenia
ispititorului cu privire la Femeie - popor al lui Dumnezeu - constă în determinarea ei de a părăsi pustiul (situaţia
de încercare, de criză, dar şi locul unde primeşte „hrana”) pentru o situaţie diferită, aceea de tip consumistic
(Babilonia - capitolul 18).
cMulte manuscrise au: au stat.
13.1 Şi am văzut o Fiară ridicându-se din mared, având zece coarne şi şapte capete; pe coarne
avea zece cununi împărăteşti, iar pe capete nume de blasfemie. 2 Fiara pe care am văzut-o era
asemenea leopardului: labele ei erau ca ale ursului, iar gura ei era ca gura leului: Dragonul i-a
dat puterea sa şi tronul său şi o mare autoritate. 3 Unul din capetele sale era rănit ca de moarte,
dar rana de moarte fusese vindecatăe. Atunci tot pământul cuprins de uimire, [s-a dus] după
Fiară. 4 Şi au început să se închine dragonului pentru că a dat autoritate Fiarei, şi să se închine
şi Fiarei spunând: „Cine este asemenea Fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?”
5
I s-a dat o gură ca să rostească [vorbe pline] de trufie şi blasfemie şi i s-a dat putere să
lucreze timp de patruzeci şi două de luni. 6 Şi-a deschis atunci gura cu blasfemii împotriva lui
Dumnezeu şi a început să profereze blasfemii împotriva numelui său şi a cortului său,
împotriva celor care locuiesc în ceruri. 7 Şi i s-a dat [putere] să poarte război împotriva
sfinţilor şi să-i învingă; i s-a dat autoritate asupra fiecărui trib, popor, limbă şi naţiune. 8 I s-au
închinatf toţi locuitorii de pe pământ al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în
cartea vieţii Mielului înjunghiat.
9
Dacă cineva are urechi să audă.
10
Cine trebuie să meargă la închisoareg
la închisoare să meargă;
cine trebuie să moară de sabie
de sabie va muri.
În asta este statornicia şi credinţa sfinţilor.
Fiarele care se ridică din pământ

11
Şi am văzut o altă Fiară ridicându-se din pământ: avea două coarne ca de miel şi vorbea
ca dragonulh. 12 Ea foloseşte întreaga autoritate a Fiarei celei dintâi, în faţa ei, şi face ca tot
pământul şi toţi locuitorii lui să se închine Fiarei dintâi căreia i se vindecase rana de moarte. 13
Şi face semne mari: face chiar să cadă foc din cer pe pământ în faţa oamenilor. 14 Şi-i înşală pe
locuitorii pământului prin semnele pe care i-a fost dat să le facă înaintea Fiarei, îndemnându-i
să facă un chip al Fiarei care avea rana [produsă] de sabie şi totuşi trăia. 15 Şi i-a fost dat să dea
un duh chipului Fiarei, aşa încât şi chipul Fiarei să vorbească şi să facă în aşa fel încât cei care
nu se vor închina chipului Fiarei să fie ucişi. 16 Ea a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci,
liberi şi sclavi, să pună semn pe mâna lor dreaptă sau pe frunte, 17 astfel încât nimeni să nu
poată vinde sau cumpăra decât dacă are semnul numelui Fiarei sau numărul numelui ei. 18 În
dFiara stigmatizează creatura decăzută şi supusă puterii Satanei. Provenienţa ei din mare (abis) indică o putere
de tip negativ, ostilă lui Dumnezeu, o acumulare de forţe de dominare, un pandemonism în cadrul organizaţiilor
multinaţionale, ce dirijează conflictele după interesele „dragonului”. Fiara este o reproducere fidelă a dragonului:
acelaşi număr de capete, de coarne, de cununi împărăteşti cu aceeaşi semnificaţie (12,3), diferenţa constă în
modul de a purta cununile: dragonul le poartă pe capete (inspiră programele de acţiune) pe când Fiara le poartă
pe coarne, semnul puterii, executând programele (ascunzând capetele care le-au inspirat).
eSub multe aspecte Fiara este o imagine răsturnată a Mielului Cristos, o falsitate ce induce lumea în eroare.
Capul „înjunghiat”, dar vindecat, este o parodiere a morţii şi învierii lui Cristos.
fSubstituind autoritatea divină cu cea a Fiarei, omul ajunge un ordonator al sistemului politic. Statul, puterea
politică, impune un gen de cult idolatric, erijându-se în arbitru absolut, deasupra răului şi binelui, dictând o scară
eronată a valorilor.
gO variantă destul de atestată în manuscrise este: Dacă cineva duce pe altul la închisoare, va merge şi el la
închisoare. Dacă cineva ucide pe altcineva cu sabia, trebuie să moară şi el de sabie. Probabil că se caută astfel o
armonizare cu Mt 26,52. Din context reiese că venirea lui Cristos în lume nu a creat pentru credincioşi o
siguranţă temporală. Persecuţia din partea autorităţii statului în slujba dragonului este o ocazie de mărturie a
credinţei şi o înfrângere a prepotenţei statului demoniac.
hDupă părerea exegeţilor Fiara a doua reprezintă aparatul de propagandă a statului laicist. Orice putere politică
demoniacă se menţine cu sprijinul unei ideologii şi a pseudo-religiei. Statul acaparează atât tronul cât şi altarul,
eliminând orice opoziţie, promiţând un paradis pământesc. Se propune mirajul eliberării de responsabilitatea
morală, conştiinţa este adormită, se pierde simţul păcatului.
aceasta este înţelepciunea: cine are minte să calculezei numărul Fiareij căci este un număr de
om. Numărul ei este şase sute şaizeci şi şasek.
Mielul pe muntele Sion

14. Apoi am privit şi iată, Mielul stătea pe muntele Sionl şi împreună cu el o sută patruzeci şi
1
patru [de mii de oameni], care aveau numele lui şi numele Tatălui său înscris pe frunţile lor. 2
Şi am auzit un glas din cer ca un glas de ape multe, ca un glas de tunet puternic, iar glasul pe
care l-am auzit era ca [glasul] celor care cântă cu harpele lor. 3 Ei cântă un cântec nou înaintea
tronului, înaintea celor patru fiinţe şi înaintea bătrânilor şi nimeni nu a putut să înveţe
cântecul, în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, cei care au fost răscumpăraţi de pe
pământ. 4 Aceştia sunt cei care nu s-au contaminat cu femei, căci sunt feciorelnicim. Aceştia îl
urmează pe Miel oriunde ar merge. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prim rod
pentru Dumnezeu şi pentru Miel. 5 Nu s-a găsit în gura lor minciună, ei sunt fără prihană.
Vestirea judecăţii
6
Şi am văzut un alt înger zburând în partea cea mai înaltă a cerului. El avea o evanghelie
veşnică pentru a o vesti tuturor locuitorilor de pe pământ: fiecărei naţiuni şi fiecărui trib,
fiecărei limbi şi fiecărui popor. 7 El striga cu glas puternic: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i
preamărire căci a venit ceasul judecăţii lui! Adoraţi-l pe cel care a făcut cerul şi pământul,
marea şi izvoarele apelor”.
8
Şi un alt înger, al doilea, l-a urmat spunând: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare,
cea care a îmbătat toate popoarele cu vinul furiei desfrânării ei”. 9 Apoi a urmat un alt înger, al
treilea, spunând cu glas puternic: „Dacă cineva se închină Fiarei şi chipului ei şi primeşte
semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat
neamestecat în potirul mâniei lui şi va fi chinuit în foc şi pucioasă înaintea îngerilor cei sfinţi
şi înaintea Mielului. 11 Iar fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Cei care se închină
Fiarei şi chipului ei şi cei care au primit semnul numelui ei nu au tihnă nici ziua nici noaptea”.
12
În aceasta este statornicia sfinţilor, a celor care ţin poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui
Isus.
13
Atunci am auzit un glas din cer spunând: „Scrie! Fericiţi cei morţi, cei care de acum mor
în Domnul. Da, fericiţi, spune Duhul, căci se vor odihni de oboselile lor, căci faptele lor îi
urmează”.
Secerişul şi culesul viei
iGrupul liturgic poate şi trebuie să identifice Fiara (lit. să calculeze. Termenul grec indică un calcul precis,
concret: pe pietricele) prezentată concret în orizontul lor istoric în societatea umană („număr de om”).
jFiecare literă (consoană) din alfabetul ebraic are o valoare numerică. Există deja din perioada postexilică o
tradiţie de a interpreta numele propriu prin suma valorilor numerice a literelor componente. În mod obişnuit
numărul 666 a fost interpretat ca un corespondent al lui Nero, a cărui atitudine ostilă faţă de creştini este
legendară. Dar autorul, pentru a uşura codificarea de către comunitatea liturgică a numărului, oferă un model
deja cunoscut. El vizează de fapt o persoană pe care orice comunitate de credinţă trebuie să o identifice printre
contemporani.
kCâteva manuscrise au: 616 sau 646.
lÎncă din Vechiul Testament s-a dezvoltat o teologie a muntelui Sion: fiind punctul cel mai înalt din Ierusalim,
zona cea mai apropiată de cer, Sionul devine o fortăreaţă sigură datorită prezenţei lui Dumnezeu. Astfel Sionul
devine un sinonim al templului. Preluând această teologie, autorul prezintă muntele Sion ca loc ideal de unde
porneşte acţiunea mesianică a lui Cristos pentru a se ajunge la Ierusalimul nou (Ap 21,2).
mPrin aceste expresii autorul descrie un grup distinct de persoane (bărbaţi şi femei) care se află într -o stare
permanentă de sfinţenie. De fapt în Vechiul Testament (Ex 19,15; 1Sam 21,5-6) pentru a fi capabil de a intra în
legătură cu Dumnezeu, se cerea o abstinenţă (de trei zile) de la raporturi matrimoniale. Preluând această idee,
autorul arată că situaţia de permanentă sfinţire a celor o sută patruzeci şi patru de mii constă în virginitatea reală
datorită căreia ei sunt capabili să înveţe cântecul nou şi să-l urmeze pe Miel.
14
Apoi am privit şi iată, un nor alb, iar pe nor şedea unul asemenea Fiului Omului, având
pe capul său o coroană de aur, iar în mână o seceră ascuţită. 15 Din templu a ieşit un alt înger
strigând cu glas puternic către cel care stătea pe nor: „Aruncă-ţi secera şi seceră, căci a venit
ceasul secerişului, iar secerişul pământului este copt”. 16 Cel care stătea pe nor şi-a aruncat
secera pe pământ şi pământul a fost secerat.
17
Şi a mai ieşit alt înger din templul care este în ceruri având şi el o seceră ascuţită. 18 Iar un
alt înger, cel care are autoritate asupra focului, a ieşit din altar, şi a strigat cu glas puternic
către cel care are secera cea ascuţită spunând: „Aruncă-ţi secera ascuţită şi culege ciorchinii
viei pământului căci strugurii ei s-au copt”. 19 Atunci îngerul şi-a aruncat secera pe pământ, a
cules via pământului şi a turnat totul în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. 20 Strugurii
au fost striviţi în teasc, în afara cetăţii, şi a ieşit sânge din teasc până la zăbalele cailor pe o
întindere de o mie şase sute de stadiin.
Îngerii cu ultimele plăgi

15.1 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte plăgi,
cele din urmă, căci cu ele s-a terminat mânia lui Dumnezeu.
2
Şi am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foco, iar cei care au învins Fiara,
chipul ei şi numărul numelui ei stăteau în picioare pe marea de sticlă, având harpele lui
Dumnezeu. 3 Ei cântă cântarea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului
spunând:
„Mari şi minunate sunt lucrările tale,
Doamne Dumnezeule atotputernic!
Drepte şi adevărate sunt căile tale,
Împărat al naţiunilorp!
4
Cine nu se va teme, Doamne,
şi nu va preamări numele tău?
Căci numai tu eşti sfânt!
Toate naţiunile vor veni
Şi se vor prosterna înaintea ta
Pentru că ai făcut cunoscute judecăţile tale”.
5
Şi după acestea am văzut: s-a deschis în ceruri templul Cortului mărturiei 6 iar din templu
au ieşit cei şapte îngeri care aveau cele şapte plăgi. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi
încinşi la piept cu [cingători] de aur. 7 Una dintre cele patru fiinţe le-a dat celor şapte îngeri
şapte cupe de aur pline cu mânia Domnului Dumnezeu care este viu în vecii vecilor. 8 Şi s-a
umplut templul de fum din gloria lui şi din puterea lui şi nimeni nu a putut să intre în templu
până când se vor sfârşi cele şapte plăgi ale celor şapte îngeri.
4. CELE ŞAPTE CUPE
16.1 Şi am auzit un glas puternic din templu care le spunea celor şapte îngeri: „Mergeţi şi
vărsaţi cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu pe pământ!”
2
Atunci a plecat primul şi a vărsat cupa lui pe pământ şi a apărut o rană dureroasă şi
periculoasă pe oamenii care aveau semnul Fiarei şi s-au închinat chipului ei.
nUn stadion = 185 m. Distanţa totală ar corespunde întinderii Palestinei de la nord la sud (aproximativ 300 km).
Totuşi, după simbolismul numărului (4 × 400; 40 × 40) denotă în Apocalips universalitatea geografică: judecata
are proporţii mondiale.
oCombinaţia violentă şi contradictorie de elemente diferite („mare de sticlă amestecată cu foc”) simbolizează
noua creaţie realizată de Cristos.
pÎn unele manuscrise apar alte variante: al sfinţilor sau al veacurilor, probabil armonizare după 1Tim 1,17.
3
Apoi, cel de-al doilea înger a vărsat cupa sa în mare şi ea a devenit sânge ca al unui mort
şi orice suflare de viaţă a pierit: tot ce era în mare.
4
Şi al treilea şi-a vărsat cupa în râuri şi izvoarele de apă, iar acestea au devenitq sânge. 5
Atunci l-am auzit pe îngerul apelor spunând:
„Drept eşti tu, cel care eşti şi care erai, Cel Sfânt
pentru că ai făcut această judecată.
6
Căci ei au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor
iar tu le-ai dat să bea sânge:
au meritat-o”.
7
Şi am auzit altarul spunând:
„Da, Doamne, Dumnezeule atotputernic,
Adevărate şi drepte sunt judecăţile tale!”
8
Al patrulea a vărsat cupa pe soare şi i s-a dat să-i ardă pe oameni în foc, 9 iar oamenii au
fost arşi de căldura toridă. Dar au rostit blasfemii împotriva numelui lui Dumnezeu care are
putere asupra acestor plăgi şi nu s-au convertit ca să-l preamărească.
10
Al cincilea a vărsat cupa sa pe tronul Fiarei, iar împărăţia ei a fost cuprinsă de întuneric,
iar [oamenii] îşi muşcau buzele de durere. 11 Şi au rostit blasfemii împotriva Domnului cerului
din cauza durerilor lor şi din cauza rănilor lor, dar nu s-au convertit de la faptele lor.
12
Apoi al şaselea şi-a vărsat cupa asupra fluviului cel mare, Eufratul, şi apa lui a secat ca să
fie pregătită calea regilor de la răsăritul soarelui. 13 Atunci am văzut [ieşind] din gura
dragonului, din gura Fiarei şi din gura pseudo-profetului trei duhuri necurate ca nişte broaşte.
14
De fapt sunt duhurile diavolilor, făcătoare de semne, care merg să adune regii întregului
pământ pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui atotputernic.
15
„Iată, eu vin ca un hoţ. Fericit cel care veghează şi îşi păstrează hainele ca să nu umble
gol şi să i se vadă ruşinea”r.
16
Şi i-a adunat în locul numit în evreieşte Harmaghedons.
17
Şi cel de-al şaptelea şi-a vărsat cupa în aer şi a venit un glas puternic din templu, de la
tron, spunând: „S-a făcut!” 18 Şi au urmat fulgere, glasuri şi tunete şi s-a produs un cutremur
mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ: un aşa mare cutremur nu a mai
fost! 19 Iar cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi, iar cetăţile naţiunilor s-au prăbuşit. Şi şi-a
adus aminte Dumnezeu de Babilonul cel mare ca să-i dea potirul cu vinul mâniei sale aprinse.
20
Atunci orice insulă a fugit şi munţii nu au mai fost găsiţi. 21 Şi a căzut din cer peste oameni o
grindină mare, cât un talantt fiecare. Dar oamenii au rostit blasfemii împotriva lui Dumnezeu
din cauza plăgii grindinei, pentru că plaga aceasta a fost îngrozitoare.
5. JUDECAREA ŞI CONDAMNAREA BABILONULUI
Renumita cetate păcătoasă

17.1 Şi a venit unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe şi a vorbit cu mine
spunându-mi: „Vino, îţi voi arăta judecata desfrânatei celei mariu care stă pe ape multe, 2 cu
care s-au desfrânat regii pământului iar locuitorii de pe pământ s-au îmbătat cu vinul
qUnele manuscrise au: iar aceasta a devenit....

rPoziţia întregului verset pare curioasă. Exegeţii au propus diferite alte locuri unde ar fi putut sta, dar toate
manuscrisele îl au în acest loc. Se pare că autorul în mod intenţionat vrea să sublinieze că nu se poate privi
istoria, oricât de crudă ar fi, fără a vedea într-însa o tensiune către venirea viitoare a lui Cristos. În faţa acestei
perspective, comunităţii creştine i se cere să vegheze şi să fie deschisă către viitorul care îl apropie pe Cristos.
sEste transcrierea ebraicului Har-meghiddo - colina Meghido, care se află în partea de nord a Israelului. A fost
scena multor bătălii în Vechiul Testament (Jud 5,19; 2Rg 23,29-30; 2Cr 35,22). Cetatea Meghido era o fortăreaţă
ce controla răscrucea drumurilor comerciale. Pentru a domina comerţul şi politica era necesară ocuparea
fortăreţei. Pierderea ei însemna pierderea hegemoniei.
tun talant = 34,273 kg.
desfrânării ei”. 3 Şi m-a dus în duh într-un deşert. Am văzut acolo o femeie aşezată pe o Fiară
de un roşu aprins, acoperită cu nume de blasfemie, având şapte capete şi zece coarne. 4 Iar
femeia era îmbrăcată în purpură şi în roşu aprins, împodobită cu aur, cu pietre preţioase şi
mărgăritare. Avea în mână un potir de aur plin cu ororile şi necurăţiile desfrânăriiv sale. 5 Pe
frunte avea scris un nume misteriosw: „Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi nelegiuirilor
pământului”. 6 Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martirilor lui
Isus.
Şi mult m-am mirat când am văzut-o. 7 Dar îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune
misterul femeii şi al Fiarei care o poartă, care are şapte capete şi zece coarne. 8 Fiara pe care ai
văzut-o era şi nu mai este. Se vor ridica din abis ca să meargă spre pieire. Iar locuitorii
pământului, al căror nume nu a fost scris în cartea vieţii de la întemeierea lumii, vor fi
cuprinşi de uimire văzând Fiara care era şi nu mai este, dar va veni din nou. 9 Aici trebuie o
minte care să aibă înţelepciune! Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care era aşezată femeia.
Mai sunt şi şapte regi. 10 Cinci au căzut, unul este, celălalt încă nu a venit, iar când va veni
trebuie să rămână puţin. 11 Fiara care era şi care nu mai este, este chiar ca al optulea [rege]. El
este dintre cei şapte şi merge spre pieire, 12 iar cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece
regi care n-au primit încă regatul, însă vor primi autoritatea regească pentru o oră împreună cu
Fiara.
13
Aceştia au un singur gând: să dea puterea şi autoritatea lor Fiarei. 14 Ei vor duce război
împotriva Mielului, dar Mielul îi va învinge pentru că este Domnul domnilor şi Regele regilor
şi cei care sunt împreună cu el sunt aleşi, chemaţi şi credincioşi”.
15
Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut şi pe care stă desfrânata sunt popoare şi
mulţimi, naţiuni şi limbi. 16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi Fiara o vor urî deopotrivă, o
vor jefui şi o vor lăsa goală, vor devora carnea ei şi o vor arde în foc, 17 pentru că Dumnezeu
le-a pus în inimă să-i îndeplinească planul şi făcând acelaşi plan să dea autoritatea lor Fiarei
până când vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu. 18 Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea
cea mare care are autoritate peste regii pământului”.
Căderea Babilonului
18.1 După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer şi avea o mare putere, iar
pământul s-a luminat de gloria lui. 2 El a strigat cu glas puternic spunând:
„A căzut, a căzut Babilonul cel mare
şi a devenit o locuinţă a diavolilor,
închisoare a oricărui duh necurat,
închisoare a oricărei păsări necurate,
închisoare a oricărui animal necurat şi urât.
3
Pentru că din vinulx furiei desfrânării sale
s-au îmbătaty toate neamurile
şi regii pământului s-au desfrânatz cu ea,
uPrin faptul că autorul atribuie Romei un calificativ cunoscut în epoca lui ca atribut al Babilonului (capitala
viciului şi a idolatriei) invită comunitatea credincioşilor să identifice şi să interpreteze situaţiile asemănătoare
care se vor prezenta în istorie.
vUnele manuscrise au: desfrânarea pământului ales.
wDupă mărturia lui Seneca în Roma antică prostituatele purtau scris pe o panglică legată la frunte numele
propriu.
xÎn mai multe manuscrise importante lipseşte: vinul. Unele manuscrise au: să se îmbete, în câteva: s-a îmbătat,
iar în trei manuscrise apare: au căzut. În greacă, Babilon este feminin.
yPăcatele Babilonului nu constau într-o filozofie, ci sunt un sistem de viaţă închisă, bazată pe un contact
pasional cu realităţile lumii prezente. Acest contact creează asupra oamenilor o fascinaţie care-i îmbată asemenea
vinului, ducându-i la o totală lipsă de autocontrol.
zBogăţia şi siguranţa de care se bucură Babilonul nu sunt realizate numai de cetate, ci participă (se desfrânează)
regii (centre de putere negativă organizate şi violente) şi negustorii (agenţi activi care au rolul de a propaga şi
iar negustorii pământului
s-au îmbogăţit
prin puterea senzualităţii sale”.
4
Apoi am auzit un alt glas din cer spunând:
„Ieşiţi dintr-însa, voi poporul meu,
ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei
şi să nu trebuiască să primiţi
[o parte] din plăgile ei.
5
Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer,
iar Dumnezeu şi-a amintit de nelegiuirile ei.
6
Răsplătiţi-o cum v-a răsplătit ea
şi daţi-i de două ori îndoit, după faptele ei.
În potirul în care v-a turnat
turnaţi-i îndoit.
7
Pe cât s-a preamărit pe sine şi s-a desfrânat
pe atât daţi-i chin şi jale.
Căci spune şi inima sa:
«Stau ca o reginăa
şi văduvă nu sunt
şi jale nu voi mai vedea».
8
Pentru aceasta, într-o singură zi vor veni plăgile peste ea:
moarte, jale şi foamete
şi va fi mistuită de foc
pentru că puternic este Domnul Dumnezeub care a judecat-o”.
9
Iar regii pământului, care s-au desfrânat şi s-au desfătat cu ea, vor plânge şi-şi vor bate
pieptul când vor vedea fumul arderii ei, 10 vor sta deoparte de frică din cauza chinurilor ei şi
vor zice:
„Vai! Vai! Tu, cetatea cea mare,
Babilon, cetatea cea puternică!
Într-un singur ceas a venit peste tine judecata!”
11
Iar negustoriic pământului vor plânge şi vor jeli din cauza ei pentru că nimeni nu le va
mai cumpăra marfa, 12 marfa de aur şi de argint, de pietre preţioase şi de mărgăritare; de in fin
şi de mătase şi de ţesuturi roşii; de lemn parfumat şi de obiecte de fildeş, obiecte din lemn
preţios, de bronz, de fier şi de marmură; 13 scorţişoară şi mirodenii, tămâie, miresme şi smirnă;
vin şi untdelemn; făină şi cereale, vite şi oi, cai şi căruţe; sclavi şi suflete de oameni.
14
Roadele pe care le-a dorit sufletul tău
s-au dus de la tine.
Orice lux şi strălucire
a pierit de la tine
şi niciodată nu se vor mai găsi.
15
Negustorii acestor lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, stau departe de frică din cauza
chinului ei, plâng şi jelesc 16 spunând:
„Vai! Vai! Tu, cetatea cea mare
dezvolta sistemul consumist, direct interesaţi în menţinerea acestui sistem).

aVerbul grec kathemai înseamnă a şedea, iar aici apare ca o propoziţie antitetică cu „cel care şade pe tron”.
Cetatea Babilonului se crede unică şi tinde să acapareze locul lui Dumnezeu. Siguranţa autorităţii şi a bunăstării
ei constă în încrederea că puterea şi comerţul nu vor da faliment.
bCâteva manuscrise adaugă: Atotputernic.
cNegustorii au în Apocalips o conotaţie morală negativă: ei fac trafic cu mărfuri de lux, organizează, cu
colaborarea statului ateu, distracţii arbitrare, şi din pofta de câştig ajung să vândă sclavi şi suflete de oameni (lit.:
trupuri şi suflete de oameni).
care te îmbrăcai în in fin
în purpură şi haine roşii,
care te împodobeai cu aur
cu pietre preţioase şi mărgăritare,
17
într-un singur ceas s-au pierdut toate aceste bogăţii!”
Toţi cârmacii şi toţi care navighează, marinarii şi toţi care lucrează pe mare stăteau departe
18
şi, văzând fumul arderii ei strigau astfel: „Care [cetate] era asemenea cetăţii celei mari?” 19
Îşi puneau praf pe cap şi strigau plângând şi jelind:
„Vai! Vai! Cetatea cea mare
din abundenţa căreia s-au îmbogăţit
toţi cei care au corăbii pe mare,
într-un singur ceas a devenit un deşert.
20
Bucură-te cerule din cauza ei
şi voi, sfinţilor, apostolilor şi profeţilor,
pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate,
judecând-o!”
21
Atunci un înger puternic a ridicat o piatră cât o piatră de moară mare şi a aruncat-o în
mare zicând:
„Cu aceeaşi forţă va fi aruncat
Babilonul, cetatea cea mare
şi nu va mai fi găsit.
22
Şi glasul cântăreţilor din harpă şi al muzicanţilor
al flautiştilor şi trompetiştilor
nu se va mai auzi în tine niciodată.
Şi nici un meşteşugar de nici o meserie
nu se va mai găsi în tine,
iar huruitul morii
nu se va mai auzi în tine.
23
Lumina candelei
nu va mai licări în tine.
Glasul mirelui şi al miresei
nu se va mai auzi niciodată în tine
pentru că negustorii tăi
erau puternicii pământului,
pentru că, prin farmecele tale,
au fost ademenite toate naţiunile.
24
Pentru că în tine a fost găsit sângele profeţilor
şi al sfinţilor
şi al tuturor celor care au fost înjunghiaţi
pe pământ”.
Imnul victoriei
1
19. După aceea am auzit ca un glas puternic al unei mari mulţimi, care spune, în cer:
„Aleluia!d
Mântuirea, gloria şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru
2
căci judecăţile lui sunt adevărate şi drepte.
El a judecat-o pe desfrânata cea mare
dEste un cuvânt de origine ebraică cu sensul „Lăudaţi-l pe Dumnezeu”. Este o aclamaţie liturgică specifică
„psalmilor aleluiatici” (104-106; 110-112; 113-118; 134-135; 145-150 după LXX). În Noul Testament apare
numai în acest capitol.
care prin desfrânarea ei a corupt pământul
şi a răzbunat sângele slujitorilor săi
din mâinile eie”.
3
Şi au zis a doua oară:
„Aleluia!
Şi fumul ei se ridică în vecii vecilor”.
4
Atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru fiinţe au căzut şi l-au adorat pe Domnul
care şade pe tron spunând:
„Amin. Aleluia!”
Ospăţul de nuntă al Mielului

5
Şi a ieşit un glas de la tron spunând:
„Lăudaţi-l pe Dumnezeul nostru
toţi slujitorii lui
şi voi cei care vă temeţi de el
mici şi mari!”
6
Şi am auzit ceva ca glasul unei mulţimi numeroase, ca glasul unor ape multe şi ca sunetul
unui tunet puternic, spunând:
„Aleluia!
Pentru că şi-a început domnia
Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic,
7
să ne bucurăm şi să ne veselim
şi să-l preamărim,
pentru că a început nunta Mielului,
iar mireasa lui s-a pregătit.
8
Şi i s-a dat ei să se îmbrace
cu in fin, strălucitor, imaculat.
Căci inul fin sunt faptele drepte ale sfinţilor”.
9
Şi mi-a zis: „Scrie: fericiţi cei chemaţi la ospăţul de nuntă al Mielului”. Apoi mi-a zis:
„Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu”. 10 Atunci am căzut înaintea picioarelor
lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Vezi, să nu faci asta! Sunt şi eu un slujitor împreună
cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu să i te închini”. De fapt mărturia
lui Isus este duhul profeţiei.
6. VENIREA LUI CRISTOS ŞI ÎMPLINIREA ISTORIEI
Victoria lui Cristos

11
Atunci am văzut cerul deschis. Şi, iată, un cal alb; cel care şedea pe el este numit
„Credincios” şi „Vrednic de crezare”. El judecă şi luptă cu dreptate. 12 Ochii lui sunt ca flacăra
focului, iar pe cap are multe cununi împărăteşti. El are un nume scris pe care nimeni nu-l
cunoaşte în afară de el. 13 Este îmbrăcat cu haină înmuiată în sânge, iar numele lui este
„Cuvântul lui Dumnezeu”. 14 Oştirile din cer, îmbrăcate cu in fin, alb, imaculat, îl urmează pe
cai albi. 15 Din gura lui iese o sabie ascuţită ca să lovească naţiunile cu ea. El le va conduce cu
un toiag de fier şi va stoarce teascul vinului mâniei aprinse a lui Dumnezeu cel Atotputernic.
16
Pe haină şi pe coapsă el are scris un nume: „Regele regilor şi Domnul domnilor”.
17
Apoi am văzut un înger stând în picioare pe soare. El a strigat cu glas puternic spunând
tuturor păsărilor care zboară în partea cea mai înaltă a cerului: „Veniţi! Adunaţi-vă la ospăţul
eSistemul Babilonului nu este doar ostil lui Dumnezeu şi lui Cristos, ci este violent şi intolerant faţă de slujitorii
Domnului cărora le sustrage viaţa („sângele”).
cel mare al lui Dumnezeu 18 ca să mâncaţi cărnurile regilor şi cărnurile comandanţilor de oşti,
cărnurile celor puternici, ale cailor şi ale celor care îi călăresc, cărnurile tuturor celor liberi şi
ale sclavilor, ale celor mici şi ale celor mari”.
19
Şi am văzut Fiara, regii pământului şi oştirile lor adunate ca să facă război împotriva
Călăreţului şi oştirii lui. 20 Dar Fiara a fost prinsă şi împreună cu ea şi pseudo-profetul care
făcea în prezenţa ei semne prin care îi amăgea pe cei care primiseră semnul Fiarei şi pe cei
care se închinaseră chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în lacul cu foc aprins cu
pucioasă. 21 Iar ceilalţi au fost ucişi de sabia Călăreţului, cea care ieşea din gura lui şi toate
păsările s-au săturat din cărnurile lor.
Domnia de o mie de ani a lui Cristos

20.1 Apoi am văzut un înger coborându-se din cer şi având în mâna lui cheia Abisului şi un
lanţ mare. 2 El l-a prins pe dragon şi şarpele străvechi care este Diavolul şi Satana şi l-a legat
pentru o mie de ani. 3 Apoi l-a aruncat în Abis, l-a închis şi a pus sigiliul ca să nu mai înşele
naţiunile până la împlinirea celor o mie de anif. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru
puţin timp.
4
Apoi am văzut nişte tronuri. Celor care s-au aşezat pe ele li s-a dat judecata. [Am văzut] şi
sufletele celor cărora li s-a tăiat capul din cauza mărturiei lui Isus, din cauza cuvântului lui
Dumnezeu şi care nu s-au închinat Fiarei şi nici chipului ei, nici n-au primit semnul pe fruntea
şi pe mâna lor. Ei s-au întors la viaţă şi au domnit cu Cristos o mie de ani. 5 Ceilalţi dintre
morţi nu au revenit la viaţă până când s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea
dintâig. 6 Fericit şi sfânt este cel care are parte de învierea cea dintâi. Cea de-a doua moarte nu
are nici o putere asupra acestora, ci ei vor fi preoţii lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor
domni împreună cu ei timp de o mie de ani.
Înfrângerea definită a Satanei

7
Şi când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat din închisoarea lui 8 şi va ieşi
ca să înşele naţiunile din cele patru colţuri ale lumii, pe Gog şi pe Magogh şi să le adune
pentru război. Numărul lor este ca nisipul mării. 9 Ele s-au suit pe faţa pământului şi au
încercuit tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Dar a căzut foci din cer şi i-a mistuit, 10 iar Diavolul,
cel care le-a înşelat, a fost aruncat în lacul cu foc şi pucioasă unde se află Fiara şi
pseudo-profetul şi vor fi chinuiţi ziua şi noaptea, în vecii vecilor.
fÎncă de la începuturile Bisericii, acest text (20,1-6) a fost interpretat de unii scriitori creştini (Papias, Iustin,
Irineu, Tertulian) în mod literal, aşteptându-se venirea lui Cristos pe baza unor calcule matematice. Această
interpretare a fost abandonată încă de pe timpul sfântului Augustin ca fiind total străină şi incompatibilă cu
ansamblul revelaţiei Noului Testament (cf. Mt 19,28; 1Cor 6,2; 15,24; 2Tim 2,12) şi cu învăţătura creştină
autentică. Totuşi este propagată azi de unele secte ca anabaptişti, adventişti, martorii lui Iehova, etc.
Indicaţia temporală ce califică victoria lui Cristos de o mie de ani în comparaţie cu timpul Diavolului („puţin
timp”) are o valoare calitativă: „timpul lui Dumnezeu” care nu se poate măsura cu „timpul nostru” (2Pt 3,8), este
tainic, dar îl califică plinătatea sa (1000). Dimpotrivă, „timpul Satanei”, şi el misterios, este din punct de vedere
calitativ de neluat în seamă.
gPrin faptul că martirii s-au implicat în lupta împotriva forţelor ostile lui Dumnezeu şi lui Cristos, până la
sacrificarea vieţii lor, au învins răul organizat. Ei au dat dovadă de o vitalitate şi activitate asemănătoare
activităţii lui Cristos cel înviat în realizarea împărăţiei lui Dumnezeu în istorie. Prima înviere (posibilă şi pentru
creştinii care ascultă mesajul Apocalipsului) constă deci în capacitatea activă de a colabora cu Cristos cel înviat.
hAceste nume sunt menţionate şi în 1Cr 5,4 (Gog - unul dintre urmaşii lui Ruben) şi Gen 10,2 (Magog, un fiu al
lui Iafet). Autorul Apocalipsului preia aceste nume din Ez 38-39 unde Gog este conducătorul năvălitorilor ce vin
dinspre nord, din ţara Magog. Există încercări de a-l identifica pe Gog cu un personaj istoric (unii propun Gygos,
regele Lidiei pe la 650 î.C.), şi de a localiza ţinutul Magog (la capătul de nord al lumii cunoscute pe atunci, în
zona Mării Negre). În Apocalips atât Gog cât şi Magog apar ca personificări ale aliaţilor Fiarei în lupta împotriva
lui Dumnezeu.
iCâteva manuscrise importante adaugă: de la Dumnezeu.
Judecata definitivă
11
Apoi am văzut un tron mare alb şi pe cel care şade pe el. Din faţa lui au fugit pământul şi
cerul şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. 12 Şi am văzut morţii, mari şi mici, care stăteau în
picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis Cartea. A mai fost deschisă şi o altă carte, cea
care este a vieţii. Şi au fost judecaţi morţii din cele scrise în cărţi, după faptele lor. 13 Marea a
dat înapoi morţii care erau în ea. Moartea şi infernul au dat înapoi morţii care erau în ele.
Fiecare a fost judecat după faptele sale.
14
Atunci moartea şi infernul au fost aruncate în lacul cu foc. Aceasta este moartea cea de-a
doua, lacul cu foc. 15 Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în lacul
cu foc.
Cerul nou şi pământul nou

21.1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, căci cerul dintâi şi pământul dintâi au trecut,
iar marea nu mai este. 2 Şi am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalimul nou, coborând din cer
de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele eij. 3 Atunci am auzit un glas
puternic de la tron spunând: „Iată cortul lui Dumnezeu împreună cu oamenii! El va locui
împreună cu ei, iar ei vor fi poporul luik şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. 4 El va
şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt,
nici durere, pentru că lucrurile dintâil au trecut”.
5
Cel care şade pe tron a zis: „Iată, le fac pe toate noi” şim spune: „Scrie că acestea sunt
cuvinte adevărate şi vrednice de crezare”. 6 Iar mie mi-a zis: „S-au împlinit. Eu sunt alfa şi
omega, începutul şi sfârşitul. Celui care este însetat eu îi voi da în dar din izvorul apei vieţii. 7
Cel care învinge va moşteni acestea. Eu îi voi fi lui Dumnezeu, iar el îmi va fi fiu”. 8 Iar partea
celor laşi, necredincioşi, neruşinaţi, criminali, desfrânaţi, vrăjitori, idolatri şi a tuturor
mincinoşilor este în lacul care arde cu foc şi pucioasă şi aceasta este moartea cea de-a doua.
Ierusalimul ceresc
9
Şi a venit unul din cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte plăgi de
pe urmă şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino şi-ţi voi arăta Mireasa, soţia Mielului”. 10 Şi
m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul care
cobora din cer de la Dumnezeu. 11 Ea avea gloria lui Dumnezeu. Splendoarea ei era ca a unei
pietre de mare preţ, ca a unei pietre de iaspis cristalin. 12 Ea avea un zid mare şi înalt, cu
douăsprezece porţi, iar deasupra porţilor erau doisprezece îngeri şi numele înscrise, care sunt
numele celor douăsprezece triburi ale fiilor lui Israel: 13 la răsărit trei porţi, la miazănoapte trei
porţi, la miazăzi trei porţi şi la apus trei porţi. 14 Iar zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi
pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15
Iar cel care vorbea cu mine avea ca măsură o trestien de aur ca să măsoare cetatea, porţile
ei şi zidul ei. 16 Cetatea este aşezată sub formă de pătrat: lungimea, lăţimea şi înălţimea sunt
aceleaşi. El a măsurat cetatea cu trestia: [are] douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lăţimea şi
înălţimea sunt aceleaşi. 17 Apoi a măsurat zidul ei: are o sută patruzeci şi patru de coţio, după
jFolosind imaginea nupţială, autorul Apocalipsului descrie raportul de iubire dintre Cristos şi „noul Ierusalim”,
adică Biserica sa. „Logodnica-mireasă” tinde să devină „soţie”, şi această tendinţă se concretizează în pregătire.
Grupul de credincioşi este invitat să-şi verifice situaţia prezentă, nivelul de iubire, capacitatea sa de comuniune,
capacitatea sa de a rezista presiunii forţelor ostile Mirelui, angajarea sa în lupta pe care Mirele o duce împotriva
răului. Termenul nymphe este referit aici la adunarea liturgică.
kCele mai vechi manuscrise au: popoarele lui, totuşi din cauza sensului, majoritatea traducerilor preferă
singularul.
Există în manuscrise vechi variantele: şi el va fi cu ei Dumnezeul lor sau şi el va fi cu ei.
lÎn loc de lucrurile dintâi, Sinaiticus are oile, dar este evidentă confuzia între prota (dintâi) şi probata (oi).
mÎn unele manuscrise se adaugă: îmi.
nDupă Ez 40,5 (ebr: qaneh; LXX: kalamos) trestia are o lungime de 6 coţi şi 6 palme, adică 3,65 m
oNu se poate reconstrui nici măcar imaginar dimensiunea şi forma noului Ierusalim (latura cubului ar măsura
peste 2000 km, grosimea zidurilor ar fi de 62,36 m). Simbolul repetat sau înmulţit arată o insistenţă parcă
măsura oamenilor, care este şi a îngerului. 18 Zidul ei este împodobit cu iaspis, iar cetatea era
din aur curat asemenea cristalului curat. 19 Temeliile zidului cetăţii sunt alcătuite în întregime
din tot felul de pietre preţioasep: prima temelie din iaspis, a doua din safir, a treia din
calcedoniu, a patra din smarald, 20 a cincea din sardonix, a şasea din cornalină, a şaptea din
crisolit, a opta din beril, a noua din topaz, a zecea din crisopaz, a unsprezecea din iacint, a
douăsprezecea din ametist. 21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare, fiecare
poartă era [făcută] dintr-un singur mărgăritar. Iar piatra cetăţii era din aur curat, transparent ca
cristalulq.
22
Nu am văzut într-însa nici un templu pentru că Domnul Dumnezeu cel Atotputernic este
templul ei şi Mielul. 23 Cetatea nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci
gloria lui Dumnezeu o luminează iar făclia ei este Mielul. 24 Naţiunile vor umbla în lumina ei,
iar regii pământului îi vor aduce splendoarea lor. 25 Porţile ei nu se vor închide ziua pentru că
acolo nu va mai fi noapte. 26 Şi vor aduce în ea mărirea şi cinstea naţiunilor. 27 Nu va intra
într-însa nimic impur, nici cel care săvârşeşte nelegiuirea şi este mincinos, ci numai cei care
sunt scrişi în cartea vieţii Mielului.
22.1 Apoi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din tronul lui
Dumnezeu şi al Mielului. 2 În mijlocul pieţei [cetăţii]r, de o parte şi de alta a râului era un pom
al vieţii, care aducea douăsprezece roades: în fiecare lună îşi dădea rodul său, iar frunzele
copacului erau pentru vindecarea naţiunilor.
3
Şi nu va mai fi nici un blestem. Tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în [cetate] şi
servitorii săi îl vor adora. 4 Ei vor vedea faţa lui, iar numele său va fi pe frunţile lor. 5 Nu va
mai fi noapte acolo şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui,
pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor.
EPILOG
Venirea lui Cristos
6
Şi mi-a zis: „Acestea sunt cuvinte adevărate şi vrednice de crezare, iar Domnul
Dumnezeul duhurilor profeţilor l-a trimis pe îngerul său ca să le arate slujitorilor săi ceea ce
trebuie să se întâmple în curând. 7 Şi iată, eu vin curând! Fericit cel care păstrează cuvintele
profeţiei cărţii acesteia!”
niciodată satisfăcută a autorului asupra maximului perfecţiunii realizabile (forma cubică şi dimensiunile colosale
ar spune că „Dumnezeu nu putea face mai mult!”).
p„Iaspis” este o piatră semipreţioasă; poate avea diferite culori, aici este subînţeles verdele.
„Safirul” este o piatră preţioasă, varietate de corindon (oxid natural de aluminiu cu duritate apropiată de
aceea a diamantului), de culoare albastră.
„Calcedoniu” este o piatră semipreţioasă; aici o varietate de roşu.
„Smaraldul” este o piatră preţioasă, varietate de corindon, de culoare verde.
„Sardonixul” este o piatră semipreţioasă, varietate de calcedoniu, cu dungi roşii sau maro.
„Cornalina” este o piatră semipreţioasă, varietate de calcedoniu, de un roşu închis străveziu.
„Crisolitul” este o piatră fină, varietate de peridot, de un verde-gălbui.
„Berilul” este o piatră semipreţioasă, varietate de calcedoniu, de culoare verde.
„Topazul” este o piatră preţioasă, varietate de corindon cristalizat în romb, de culoare galben-aurie.
„Crisopazul” este o piatră semipreţioasă, varietate de calcedoniu, de culoare verde (în antichitate termenul
indica piatra de topaz).
„Iacintul” este o piatră semipreţioasă, de un galben-roşiatic.
„Ametistul” este o piatră semipreţioasă, varietate de cuarţ, de culoare violetă.
qPrin indicarea detaliată, autorul nu dă o semnificaţie simbolică deosebită tuturor acestor pietre preţioase, ci
accentuează preţiozitatea (de doisprezece), care indică „valoarea” divină a cetăţii.
rÎn unele traduceri moderne fraza este împărţită diferit: se consideră că „în mijlocul pieţei cetăţii” face parte din
fraza anterioară pentru motivul că această expresie nu este introdusă prin „şi”.
sUnele traduceri înţeleg numărul doisprezece ca referitor la douăsprezece feluri diferite de fructe.
8
Iar eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut acestea. Când le-am auzit şi le-am văzut,
am căzut la picioarele îngerului care mi-a arătat acestea, ca să-l ador. 9 Dar el mi-a zis: „Vezi,
să nu faci asta! Sunt şi eu un slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, cu profeţii şi cu cei care
păstrează cuvintele cărţii acesteia. Pe Dumnezeu să-l adori!”
10
Apoi mi-a zis: „Nu sigila cuvintele profeţiei cărţii acesteia pentru că timpul este aproape.
11
Cine este nedrept să nedreptăţească încă, cine este necurat, să fie tot necurat, dar cine este
drept, să facă mai departe dreptatea, iar cine este sfânt să fie tot sfânt”. 12 „Iată, eu vin curând
şi răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut. 13 Eu sunt alfa şi omega,
cel dintâi şi cel din urmă, începutul şi sfârşitul.
14
Fericiţi cei care îşi spală hainele ca să aibă în viitor putere asupra pomului vieţii şi să
poată intra prin porţi în cetate. 15 Afară câinii, vrăjitorii, desfrânaţii, criminalii, idolatrii şi
oricine iubeşte şi practică minciuna.
16
Eu, Isus, l-am trimis pe îngerul meu ca să mărturisească acestea înaintea voastră şi
înaintea Bisericilor. Eu sunt rădăcina, descendenţa lui David, steaua cea care străluceşte,
aceea de dimineaţă”.
17
Şi Duhul şi mireasa spun: „Vino!” Iar cel care aude să spună „Vino!” şi cel căruia îi este
sete, cel care vrea să primească apa vieţii în dar, să vină!
18
Eu dau mărturie înaintea oricui ascultă cuvintele profeţiei cărţii acesteia: dacă va adăuga
cineva ceva la ele, va trimite Dumnezeu peste el plăgile scrise în cartea aceasta, 19 iar dacă
cineva scoate [ceva] din cuvintele cărţii profeţiei acesteia, Dumnezeu va îndepărta partea lui
de la pomul vieţii şi de la cetatea cea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta.
20
Cel care dă mărturie spune acestea: „Da, voi veni curând!”
„Amin. Vino, Doamne, Isuse”.
21
Harul Domnului Isus [să fie] cu toţit.
tÎn unele manuscrise, versetul lipseşte complet, în altele apar diferite adaosuri, ori modificări.

Noul Testament

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noul Testament

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOUL

Evanghelia dupã sfântul Matei

EVANGHELIA DUPĂ SFÂNTUL MATEI

I. COPILĂRIA LUI ISUS

Genealogia lui Isus

Naşterea lui Isus

Uciderea copiilor nevinovaţi

Întoarcerea din Egipt

II. PREGĂTIREA ACTIVITĂŢII PUBLICE

Predica lui Ioan Botezătorul

Botezul lui Isus

Chemarea primilor discipoli

Isus învaţă şi vindecă mulţimile

III. PREDICA DE PE MUNTE

Sarea pământului şi lumina lumii

Învăţătura despre mânie

Despre dorinţele rele şi adulter

Iubirea faţă de duşmani

Sau Dumnezeu, sau banul

Cele două căi

Casa construită pe stâncă

zMulte manuscrise importante omit: poarta.

IV. MINUNILE LUI ISUS ÎN GALILEEA

Vindecarea unui lepros

Vindecarea servitorului centurionului

Vindecarea posedaţilor de diavol

Vindecarea unui paralizat

Chemarea lui Matei

Vindecarea unei femei

hÎn câteva manuscrise găsim: au fost cuprinse de teamă şi admiraţie.

Isus vindecă doi orbi

Isus vindecă un surdomut

Isus are milă de popor

lUnele manuscrise omit v. 34.

Persecuţiile împotriva discipolilor

Mărturisirea curajoasă a Fiului Omului

Exigenţele urmării lui Isus

Răsplată pentru primirea apostolilor

Mărturia lui Isus despre Ioan

rLit.: assarion – monedă romană de bronz valorând 1/16 dintr-un dinar.

Isus mustră cetăţile care nu se convertesc

Isus îl preamăreşte pe Tatăl

Spicele rupte şi respectarea sâmbetei

Vindecarea omului cu mâna paralizată

Isus, servitorul lui Iahve

Pomul şi roadele sale

Revenirea duhului necurat

Mama şi fraţii lui Isus

iSudul Arabiei, numită şi Sheba (1Rg 10,1-13).

mUnele manuscrise adaugă: pentru a asculta.

Parabola grăuntelui de muştar şi a plămadei

Explicarea parabolei neghinei

Parabola comorii şi a perlei

VIII. MISTERUL LUI MESIA

Moartea lui Ioan Botezătorul

Prima înmulţire a pâinilor

Isus umblă pe apă

Fariseii şi obiceiurile din bătrâni

Vindecarea fiicei unei canaaneence

A doua înmulţire a pâinilor

Semnul din cer

Mărturisirea lui Petru

Condiţiile urmării lui Isus

Vindecarea unui tânăr posedat de diavol