Sunteți pe pagina 1din 34

Elena ŞTEFAN

Invitaţie la copilărie

Editura AS'S
Iaşi – 2007
Invitaţie la copilărie
Copyright © 2007. Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorilor

Coperta:
Elena ŞTEFAN

Editura AS'S
str. Războieni nr. 3; 700527 – Iaşi
tel.: 0232 258504
e-mail: editass@yahoo.com

ISBN 978-973-7846-03-
MULŢUMESC
doamnei director Mina ŢUŞTIU
pentru sprijinul acordat.

Adresez acest mic album copiilor, părinţilor şi dascălilor.


Copiilor - care au intrat în lumea minunată a desenului şi culorii, această lume de vis cu
taine şi surprize ce bucură ochiul, mintea şi sufletul.
Părinţilor - care vor ca alături de celelalte frumuseţi ale minţii să aducă un aport de
sensibilitate şi exprimare a tot ce poate la un moment dat un copil.
Educatorilor - un imbold pentru copiii pe care îi îndrumă, în a le dezvolta imaginaţia,
creativitatea şi a-i face să îndrăgească arta cu valenţele ei în viaţa de zi cu zi.
Cuvânt înainte

Lucrarea de faţă se înscrie în seria iniţiativelor lăudabile ale educatoarelor de a valoriza


imaginaţia copiilor preşcolari, oferind, în acelaşi timp, modele de bună practică pentru colege.
Finalizarea grădiniţei reprezintă un moment de bilanţ pentru copii, pentru educatoare,
pentru părinţi. Fiecare părinte se întreabă care sunt achiziţiile reale ale propriului copil, fiecare se
gândeşte în ce măsură acestea sunt relevante pentru o mai bună adaptare la şcolaritate.
Educatoarea se întreabă care le va fi traseul şcolar şi cât din ce i-a învăţat nu se va pierde. Copiii
sunt emoţionaţi şi conştientizează, plini de emoţie, mai mult viitorul, fără multe nostalgii legate de
grădiniţă.
Pe fondul acestor frământări adulţii doresc să păstreze cât mai mult din candoarea copiilor,
să imortalizeze clipele de creativitate, de imaginaţie debordantă manifestată la nivel de limbaj, prin
desen, prin mişcare, prin muzică.
Pentru a oferi copiilor şi părinţilor ocazia de a regăsi, peste ani, „urme” ale imaginaţiei,
creaţii specifice vârstei preşcolarităţii, autoarea acestei lucrări însumează produse ale activităţilor
derulate de copiii grupei cu care a lucrat în ultimul an. Se oferă părinţilor, pe lângă cele deja
amintite, exemple de desene şi povestiri realizate de copii dar şi informaţii referitoare la specificul
şi la formele de manifestare a creativităţii la această vârstă.
Aceste elemente ce constituie conţinutul lucrării sunt la fel de utile şi pentru părinţii ai căror
copii urmează să intre sau sunt deja în grădiniţă. Cartea le oferă repere cu privire la maniera de
manifestare a creativităţii copiilor la această vârstă, lucru valabil şi pentru educatoare.
Dincolo de beneficiile de ordin psihopedagogic pe care le aduce, lucrarea reprezintă şi un
bun exemplu de modalitate de finalizare de către copii a grădiniţei, servind ca un instrument de
„validare” a „absolvirii” ei.

Prof. Cristina Manolache


ISJ Botoşani

Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie” 5


Arta de a fi educatoare…

Cred că Dumnezeu a dăruit fiecăruia dintre noi, dascălii, un har care să ne binecuvânteze
existenţa : de a înţelege, de a mângâia, de a fi aproape, de a aduce bucurie în sufletul fiecărui
copil şi de a-i îndruma paşii în locul numit grădiniţă. Aici păşesc zilnic, cu emoţie şi dragoste,
« Feţi-Frumoşi » şi « Ilene Cosânzene » ale zilelor noastre, într-o lume în care răbdarea, calmul şi
înţelegerea se regăsesc în ochii doamnei educatoare.
Pentru aceşti copii cu suflete curate, pline de viaţă, am încercat mereu să fiu mama care
ştie să-i ocrotească, să-i iubească, să-i mângâie şi să nu uite să le zâmbească mereu. Am încercat
să le „dăruiesc” totul din suflet, gândindu-mă că numai aşa voi putea forma copiii care la rândul lor
vor iubi, vor respecta şi vor aprecia oamenii.
I-am mângâiat, i-am lăudat mereu pentru ce-au făcut bun, i-am dojenit cu blândeţe, ne-am
jucat împreună respectând regulile impuse de ei prin joc. I-am ajutat să înţeleagă ce este bine să
facă pentru ca într-o bună zi să devină oameni adevăraţi. Zi de zi împreună cu ei am obţinut
frumoase realizări pe plan moral, spiritual, estetic şi intelectual. Ne-am bucurat împreună de aceste
realizări. Le-am explicat de multe ori că totul în viaţă are valoare, oricât de mic ar fi sub soare. Şi
că acolo unde există pasiune, muncă şi interes nu pot exista piedici şi insuccese…
N-am uitat nici o clipă să le arăt ce este bine, ce este rău, ce trebuie şi ce nu trebuie să
facă în diferite situaţii. Prin exemplul personal am încercat să le sădesc în sufletele lor curate
dragostea şi respectul pentru oameni, pentru credinţa în Dumnezeu.
Sunt conştientă că afecţiunea mea pentru copii poate face minuni atunci când nu uit să
zâmbesc, să le ofer zilnic dragostea şi înţelegerea mea. E important să ştie că îi iubeşti şi că tot ce
învaţă la grădiniţă îi face mai buni, mai drepţi, mai înţelegători.
Grupa Mare-Pregătitoare, pe care am îndrumat-o împreună cu colega mea, are copii
frumoşi, sensibili, isteţi şi plini de farmec. Râsetele şi zburdălniciile lor ne-au luminat viaţa, ne-au
oferit “tinereţe fără bătrâneţe“, puterea de a merge mai departe.
S-au scurs câţiva ani din cariera mea didactică, cu bucurii şi emoţii nestăvilite, cu gândul la
cei care au plecat mai departe spre poarta afirmării, la cei ce vor pleca, cât şi la cei pe care îi voi
primi cu braţele deschise. Ori de câte ori păşesc în sala de grupă pentru a prelua alte generaţii,
simt că anii aceştia au fost şi vor rămâne cei mai frumoşi ani ce mi-au marcat existenţa ca dascăl.
Cred că nici o altă profesie nu-ţi poate dărui atâta lumină şi bucurie, o tinereţe veşnică şi
vraja copilăriei după care tânjim cu toţii, indiferent de vârstă. Peste ani, amintirea educatoarei va
veghea necontenit paşii copiilor, iar micile poezii, poveşti şi roluri pentru serbare pe care le-am
creat special pentru ei, le vor readuce în suflet căldura copilăriei.
Ce i-am învăţat pe copii? Nu numai să scrie linioare, bastonaşe, să recite poezii, să cânte,
să deseneze, să socotească, să facă tablouri din frunze, flori, scoici...
I-am învăţat că au voie să atingă curcubeul şi să se joace în culorile lui, că au voie “să facă
tumbe“ printre flori, “să zburde“ prin iarba înaltă a pajiştilor, că-şi pot trăi copilăria jucându-se
uneori de-a oamenii mari. I-am învăţat să aibă încredere în puterile lor şi să nu se supere când
sunt dojeniţi pentru că din greşeli se învaţă.

6 Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie”


I-am învăţat să asculte cum creşte iarba şi să iubească glasul florilor şi al păsărilor care
cântă anume pentru ei. I-am învăţat că îngerii arată asemenea copiilor, iar ei fiind copii trebuie să
se roage pentru părinţi, pentru toţi cei care le fac bine sau rău, pentru ei înşişi.
Ce-au făcut ei pentru mine? M-au făcut să trăiesc prin ei şi pentru ei. Mi-au umplut zilele cu
mireasma vârstei lor fericite şi fără de griji, mi-au dat dragostea lor dezinteresată şi rostul meu pe
lume.

Copilul preşcolar

Copilul şi copilăria constituie un univers magic pentru fiecare dintre noi: părinţi, educatori,
învăţători.
Devenirea copilului adult are loc treptat, prin parcurgerea unor etape. Acestea decurg unele
din altele, iar trecerea la o treaptă superioară se sprijină pe achiziţiile din etapa precedentă. Aici
intervine rolul nostru, al părinţilor, educatorilor, al mediului socio-cultural, un rol de a asigura
copiilor premisele unei dezvoltări complete, armonioase.
Dezvoltarea intelectuală, cu tot ceea ce cuprinde intelectul: memorie, gândire, limbaj,
afectivitate, motricitate, formarea copilului ca personalitate unică sunt dependente de felul în care
noi le stimulăm. Nu sunt de neglijat nici premisele ereditare, baza pe care se construieşte ceea ce
ulterior va deveni o fiinţă socială,cu roluri si statuturi sociale.
Stimularea permanentă a copilului oferă bazele unei dezvoltări congnitive, emoţionale şi
sociale optime. Este bine cunoscut faptul că ereditatea oferă materialul pe care mediul şi educaţia
trebuie să-l valorifice, să-l amplifice, să-l canalizeze în direcţia necesară.
Aici intervine rolul părinţilor, al educatorilor, învăţătorilor: să inconjoare copilul cu lucruri cât
mai diverse, să îi satisfacă curiozitatea acestuia prin răspunsuri la întrebările lor necontenite.
Copilul traversează la această vârstă, denumită de unii autori şi “vârsta de aur” a copilăriei,
o perioadă în care manifestă o curiozitate pentru tot ceea ce îl înconjoară. Astfel copilul
bombardează pe adulţi cu întrebările “de ce?”, “pentru ce ?”, “cum?”, semn al nevoii acestuia de a
cunoaşte cât mai multe. Oferirea de răspunsuri pe măsura capacităţii lui de a înţelege are o
importanţă deosebită atât în dezvoltarea gândirii cât şi în ceea ce priveşte îmbogăţirea bagajului
de cuvinte.
Curiozitatea copilului este una din cele mai solide pârghii ale educaţiei sale. Ar trebui să fii
Dumnezeu ca să poţi răspunde la toate întrebările unui copil. Dar ar fi un act iresponsabil să
refuzăm să-i răspundem, sub diferite pretexte. Reprimarea curiozităţii printr-un refuz autoritar şi
ostil de a răspunde la întrebări ar determina dispariţia oricărei curiozităţi intelectuale de mai târziu.
Gândirea şi limbajul sunt într-o strânsă interdependenţă, condiţionându-se reciproc în
procesul dezvoltării. Pe lângă descrierea cu cuvinte simple a ceea ce îl înconjoară, oferirea de
scurte povestioare, răsfoirea unor cărţi cu figuri, imagini simple, unele jocuri educative contribuie
la acumularea cât mai multor cuvinte şi la dezvoltarea unor procese ce au la bază limbajul.
O importanţă deosebită în ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală şi relaţională a copilului
o are jocul. În cadrul jocului copilul stabileşte relaţii cu alţi copii, comunică interactiv, se transpune
în diferite roluri. Rolurile pe care le adoptă copii în jocul lor au la bază modelul oferit de adulţii care
îi înconjoară. Dintre cele mai cunoscute jocuri ale copiilor putem aminti: “De-a mama şi de-a tata”,

Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie” 7


“De-a doctoriţa”, etc. Tot în această perioadă apare nevoia identificării cu modelul uman cel mai
apropiat: cu mama, cu tata, cu educatoarea, cu alţi copii, etc.
De aici necesitatea înconjurării copilului cu modele umane pozitive, de la care să preia
comportamente pe măsură. Pe lângă dirijarea permanentă a procesului cunoaşterii, copiilor le este
necesară lăsarea unei marje de libertate necesară exprimării, dezvoltării acesteia, dezvoltării
iniţiativei. Iar aceasta nu se poate realiza decât în cadrul jocului. În joc ei devin personaje ale
propriilor scenarii, în care actorii sunt propriile jucării pe care ei le însufleţesc, le dau viaţă. Fetiţele
se joacă cu păpuşile, le vorbesc, le mângâie, le mustră, le plimbă, le dau de mâncare. Băieţii fiind
atraşi mai mult de maşinuţe, ţipă la acestea, le dau ordin să pornească, să meargă, să se
oprească. Tot în cadrul jocului copiilor se pot observa comportamentele şi expresiile pe care
aceştia le-au preluat de la cei mai mari, de la tovarăşii de joacă. Copiii preiau modele de
comportament, expresii verbale de la cei mai mari din dorinţa de a fi ca ei, de a fi şi ei mari. Imitaţia
ocupă un prim plan în viaţa copilului de vârstă preşcolară: el “vede tot”, este tot timpul pe recepţie,
“trage cu urechea”, spionează, etc. De aceea nu este de mirare dacă vocabularul lor este presărat
şi cu cuvinte si expresii mai puţin frumoase, graţie tot imitaţiei, bineînţeles. Uneori, când copilul
este furios sau nu i se îndeplineşte o dorinţă foloseşte cuvinte “grosolane” ,cuvinte culese de la
copii mai mari, prieteni de joacă . Pentru mulţi dintre părinţi acesta este un motiv de îngrijorare; dar
aceasta nu este decât o etapă tranzitorie. Copilul foloseşte aceste cuvinte şi expresii fără să
cunoască sensul real al acestora. Pur şi simplu ei imită pe cei mai mari, cărora le oferă admiraţie.
Bază a unei dezvoltări armonioase este asigurarea suportului afectiv de care copilul are nevoie.
Crearea unui mediu securizant, înconjurarea acestuia cu dragoste, vorbe calde si frumoase,
prezenţa mamei, a părinţilor pun bazele unei dezvoltări normale şi sănătoase. Copilul trebuie să
simtă că este iubit, că este apreciat.

Comunicarea în relaţia părinte-copil

Se spune că Napoleon susţinea că educaţia copilului începe cu douăzeci de ani înainte de


naşterea sa, prin educaţia mamei sale. Specificul societăţii actuale răsfrânge anumite dezavantaje
asupra relaţiei părinte-copil în sensul că timpul acordat comunicării cu propriul copil variază de la
unul limitat la unul aproape inexistent. Cât despre responsabilitatea de a fi părinte, aceasta este
transferată uneori unor terţe persoane, desemnate cu supravegherea copilului.
A-i oferi copilului orice facilitate sau bun material în schimbul atenţiei şi a timpului necesar
comunicării şi socializării constituie o soluţie adoptată de părinţii de azi, însă nu înseamnă că e şi
benefică. Oare câţi părinţi mai conştientizează importanţa faptului de a vorbi mereu cu copilul, de
a-l determina să se exprime la rândul lui, de a se asigura că a înţeles ce i se comunică, de a-i citi o
poveste…şi câţi reacţionează ca atare ?
Tehnologia performantă preferată de copii, dar şi de părinţi, nu suplineşte comunicarea
reală, ci chiar o afectează dacă accesul la televizor sau la calculator nu este dirijat, punându-şi
amprenta negativ, în special în perioada însuşirii limbajului. În familia modernă, nevoile de tip
spiritual, moral şi educativ ale copilului, ar trebui sa fie considerate drept prioritare de către părinţi.
Aceştia nu trebuie să fie tributari ai concepţiei “copilul nu trebuie să aibă nici o problemă pentru că i
se oferă totul…”

8 Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie”


Grădiniţa

Achiziţiile “celor şapte ani de acasă” sunt consolidate, corectate şi îmbogăţite prin aportul
primei forme de educaţie instituţionalizată, grădiniţa.
Grădiniţa este cel de-al doilea cămin al preşcolarului, iar noi educatoarele, prin inspiraţie,
bun gust şi har încercăm să sădim în sufletul copiilor încrederea, speranţa şi hotărârea. Nimeni nu
poate garanta viitorul, dar cel puţin atât cât îi avem în grijă pe aceşti copii trebuie să le oferim
cunoştinţele, ocaziile de dezvoltare, posibilităţile de afirmare…
Noi educatoarele suntem conştiente de rolul delicat pe care îl avem. Cunoaştem importanţa
primilor ani ai vieţii în formarea individului şi rolul hotărâtor al mediului şi al climatului afectiv în care
se desfăşoară copilăria. Suntem sensibilizate la problemele psihopedagogice şi ne străduim să
cunoaştem cât mai bine copilul, să-l observăm, să urmărim etapele evoluţiei copilului. Ştim
deasemenea că trebuie să evităm orice exigenţă şcolară prematură. Întregul nostru efort trebuie să
se orienteze spre căutarea de activităţi stimulatoare care vor lua locul unor deprinderi timpurii.
Nu trebuie să uităm nici un moment că noi, educatoarele, avem nobila misiune de a cultiva
micilor vlăstare dragostea pentru frumosul sufletesc şi, în acelaşi timp, de a descoperi vocaţia lor
în muzică, poezie, teatru, desen şi nu numai…

Creativitatea

Niciodată nu e prea târziu pentru cunoaşterea, stimularea, educarea şi dezvoltarea


creativităţii. Dar cu cât această acţiune începe la o vârstă mai mică (conform principiului
„intervenţiei precoce”, prin modalităţi concrete adaptate particularităţilor de vârstă şi individuale ale
subiecţilor) şi continuă de-a lungul anilor, cu atât va fi mai productivă, conducând la obţinerea unor
realizări creative mai valoroase.
În vederea valorificării la un nivel cât mai înalt a potenţialităţilor creative ale copiilor este
necesar ca fiecare cadru didactic să realizeze două acţiuni complementare:
• evaluarea nivelului pe care îl ating diferiţi factori ai creativităţii la fiecare preşcolar;
• găsirea celor mai eficiente modalităţi de activare, stimulare, educare, formare, şi
dezvoltare a creativităţii.

La fiecare nivel de vârstă copiii trebuie învăţaţi cum să înveţe şi cum să se exprime creator.
Creativitatea este un fenomen complex, cu multiple aspecte, faţete, laturi sau dimensiuni.
În sens restrâns, creativitatea este activitatea sau procesul care conduce la un produs caracterizat
prin noutate sau originalitate şi valoare pentru societate. În sens larg, creativitatea se referă la
găsirea de soluţii, idei, probleme, metode, procedee care nu sunt noi pentru societate, dar la care
s-a ajuns pe o cale independentă.

Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie” 9


Creativitatea este o aptitudine complexă, distinctă de inteligenţă şi de funcţionalitatea
cognitivă şi existentă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de anumite calităţi
perceptive şi de personalitate. Indivizii creativi dau dovadă de imaginaţie, de spirit inventiv şi de
originalitate. Procesul creativ este favorizat de o atitudine pozitivă faţă de ideile noi şi neaşteptate
şi, mai degrabă, de dispersarea atenţiei decât de concentrarea asupra problemelor puse.

Factorii creativităţii

Aderând la sensul larg de înţelegere a creativităţii putem include în cadrul ei manifestările


ce apar la copii. Ei imaginează, creează multe lucruri noi, care de obicei nu au valoare socială.
J.P.Guilford asociază creativitatea cu trei factori şi anume: fluiditatea, flexibilitatea, şi
originalitatea.
Fluiditatea (fluenţa) constă în bogăţia şi viteza realizării asociaţiilor verbale, a cursului
ideilor, a succesiunii imaginilor în plan intern, mental. În cadrul celor opt factori primari ai
inteligenţei poate fi integrată şi fluenţa verbală exprimată prin bogăţia utilitară a limbajului.
Fluiditatea este în bună măsură o componentă a gândirii reproductive sau o aptitudine
predominant verbală, dependentă în mare măsură de influenţele educative (deci, poate fi stimulată
mai uşor prin educaţie).
Flexibilitatea constituie principalul factor al creativităţii, principala componentă cognitivă a
acesteia. Ea presupune restructurarea promptă şi adecvată a informaţiei, a sistemului de
cunoştinţe în conformitate cu cerinţele noii situaţii, modificarea modului de gândire atunci când cel
anterior se dovedeşte insuficient.
Originalitatea este definită prin noutate şi raritate. Ea presupune o interpretare personală
a lucrurilor, a situaţiilor comune. Mulţi autori consideră originalitatea drept factorul fundamental al
creativităţii.
Alţi factori ai creativităţii sunt: sensibilitatea la probleme, aptitudinea de a redefini,
capacitatea de abstractizare, aptitudinea de a sintetiza, imaginaţia (creatoare), motivele cognitive,
atitudinile nonconformiste, deschiderea spre experienţă, preferinţa pentru complexitate şi toleranţa
faţă de ambiguitate, acceptarea conflictelor, tensiunile de creştere, etc.

După cum rezultă din cele arătate mai sus, educarea creativităţii la copiii mici este posibilă
şi absolut necesară. În acest scop „am utilizat” în această carte ca sarcină didactică crearea unor
poveşti cu imagini.
Limbajul verbal şi cel artistic reflectă realitatea înconjurătoare, contribuie la procesul
cunoaşterii. Prin însuşirea modalităţilor artistice de exprimare copilul se manifestă creativ,
conturându-se astfel personalitatea sa.
Cu un spaţiu generos în simboluri şi interpretări, în convingeri şi atitudini, literatura aparţine
intrinsec domeniului artistic, în care comentariul textului, văzut ca o sumă de virtualităţi, se
realizează prin diferite metode şi mijloace. Evaluarea poate fi făcută printr-o multitudine de
procedee dar, cel mai plăcut mod este acela în care micul preşcolar este pus să-şi folosească şi
sufletul, nu numai mintea, prin cuvânt, imagine, culoare. Este de fapt cheia intrării în sufletul
copilului.

10 Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie”


În genul de evaluare descris mai sus am introdus desenul, dând posibilitatea copiilor să fie
cât mai apropiaţi de educatoare şi, în acelaşi timp, timizii sau cei cu defecte de vorbire să nu aibă
complexul comunicării.
Desenul, ca limbaj al formelor şi culorilor, constituie o modalitate prin care copilul îşi
exprimă percepţiile, emoţiile, dorinţele. Desenul devine astfel, deopotrivă, mijloc de reprezentare a
realităţii şi funcţie de comunicare.

„Copiii ne apar cu fermecătoarea lor inexperienţă, cu armonioasa lor


dezordine, cu spaima lor pentru tot ce este luminos, pentru tot ce este
graţie şi joc, pentru tot ce este lucrarea vieţii”.
Nicolae Tonitza

Câteva sugestii practice pentru adulţii care se implică în activităţile artistice alături de copii:
• Asiguraţi fiecărui copil spaţiu suficient să lucreze confortabil, fără a deranja sau a fi
deranjat de alţii;
• Staţi alături de copilul care are nevoie de încurajare. Arătaţi-vă interesul şi
entuziasmul ;
• Puneţi copiilor la dispoziţie multe culori, o varietate de opţiuni şi o cantitate
suficientă de materiale;
• Fiţi receptivi şi oferiţi răspunsuri tuturor copiilor în timp ce lucrează; apreciaţi-le
efortul ;
• Comentaţi judicios şi sincer munca depusă de copii. Nu uitaţi că gesturile
dumneavoastră pot trăda ceea ce nu spuneţi prin cuvinte;
• Alocaţi timp şi libertate pentru exprimare ;
• Dacă copilul vă povesteşte în mod spontan ceva legat de pictura lui, scrieţi aceasta
alături.

Bibliografie
1. Maria Gheorghiu, – Paleta copilăriei, Editura TEDIT, FZH, 1998.
2. Deschideri europene, Periodic de didactică, Anul II, nr./ 2006.
3. Maurice Debesse – Psihologia copilului, EDP, Bucureşti, 1970.
4. Maurice Debesse – Etapele educaţiei, Maurice Debesse, EDP, Bucureşti, 1981.
5. „Argintul viu”, 2006.
6. Revista Învăţământului Preşcolar (2002, 2006 ).

Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie” 11


Cuvânt, imagine, culoare…

Este întâlnirea dintre adevăr şi imaginar, dintre sinceritate şi spontaneitate, descoperind


minunea lumii – copilul şi creaţia sa…
Sperăm că micul album vă va ajuta să deschideţi poarta fermecată a visării cu ajutorul
culorii şi cuvintelor…
Sperăm că ochiul, mintea şi sufletul vă vor fi pline de farmec şi admiraţie…

Autorii

12 Elena Ştefan - „Invitaţie la copilărie”


Gabriel şi merele de aur
Într-o zi înnorată Gabriel se juca cu mingea în curtea casei sale. S-a gândit ca ar fi bine să culeagă mere de aur …
Noaptea a visat că era un copac care avea mere de aur. Dar copilul nu ajungea la mere pentru că era prea mic. Aşa că a adus o scară şi a cules
merele… Dar… deodată ceasul a sunat şi Gabriel s-a trezit… A înţeles că totul a fost doar un vis .
Spider man şi Ţestoasele Ninja
Într-o zi Spider man se plimba prin oraş. S-a întâlnit cu Ţestoasele Ninja.Ele i-au povestit că un hoţ a furat aproape tot dintr-un magazin.
Spider man şi Ţestoasele au făcut o echipă. L-au prins pe hoţ şi l-au dus la închisoare.
Din ziua aceea oraşul nu a mai fost terorizat de hoţ.
Ziua României
Era 1 Decembrie. Trei copii se jucau în curtea casei. S-au gândit că ar fi bine să se pregătească pentru Ziua României. Au vopsit casa în culorile
drapelului. Un copil a cumpărat un steag.Altul şi-a făcut un zmeu. La sfârşit şi-au dat seama că în curtea casei copacii şi-au colorat fructele în culorile
steagului:era un măr,un păr şi un prun.
Împreună
În grădină Andreea culegea ciuperci şi trandafiri. Iepuraşul Ţupa-Ţup a venit la ea şi a întrebat-o dacă vrea să adune împreună. Fetiţa a acceptat.
Au cules flori şi ciuperci.
S-au simţit foarte bine împreună.
Jupiter
A fost odată o barză şi o vrăbiuţă. Ele doreau foarte mult să ajungă pe Jupiter. Aşa că au construit o rachetă pe care au aşezat-o deasupra
garajului. De acolo au lansat-o. Nu ştiu precis dacă au ajuns, dar sper că acum cele două păsări sunt pe Jupiter.
Băiatul şi merele
Într-o zi un copil stătea la soare. Acesta îi zâmbea,norii îi zâmbeau şi ei. Copilul s-a ridicat de pe iarbă şi a plecat să culeagă flori. După aceea a
mers să culeagă mere. A intrat apoi în casă şi a mâncat merele. A pus şi florile în vază.Sfârşit.
Fetiţa pierdută în pădure
Andra s-a pierdut în pădure. Au venit nişte fluturaşi care s-au jucat cu fetiţa, apoi au condus-o acasă. Ce mult s-a bucurat Andra când şi-a văzut
părinţii şi fratele!
Copacul trist
Pe planeta Pământ toate erau bune: florile înfloreau frumos,copacii rodeau. Doar un copac nu rodea. Şi era foarte trist. Un norişor îl privea de
sus. Era supărat din cauza necazului pe care îl avea copacul. Un copil a hotărât să-i bucure pe amândoi. Aşa că a plecat pe planeta Marte. Când a aterizat
racheta, copilul a găsit un medicament magic într-o casă. Cu acest medicament l-a salvat pe copăcel.
Mercur
Două vrăbiuţe se jucau. La ele a venit un extraterestru. Vrăbiuţele i-au văzut naveta. Pe navetă scria MERCUR. Vrăbiuţele visau de mult să
meargă pe această planetă.Au construit o navetă asemănătoare cu a extraterestrului şi au zburat spre Mercur.
Aşa şi-au împlinit visul vrăbiuţele.
Mingea
A fost odată o barză .Ea a găsit o minge. Barza nu ştia că era o jucărie.Se uita foarte mirată. După un timp a venit un copil care a luat mingea şi
a şutat în copac. Au căzut două mere.Barza a mâncat merele şi a mulţumit copilului. Apoi a zburat în ţările calde.
Copilul o aşteaptă să se întoarcă la primăvară.
De Paşte
Era de Paşte.La casa pădurarului a venit Rilă–Iepurilă. El a adus cadou pentru copiii pădurarului un coş cu ouă. Apoi s-a uitat în jurul casei. A
văzut o mulţime de flori. A cules câteva pe care le-a dăruit soţiei sale, Rica-Iepurica. Ea s-a bucurat foarte mult.
Fluturaşii
Doi copii se jucau în curtea casei lor.Le-a venit o idee:să prindă fluturi. Unul dintre copii a prins un fluture. A vrut să-l ducă în casă, dar fluturele
l-a rugat să-i dea drumul. Copilul a lăsat să zboare fluturaşul speriat.
Liniştit, copilul a plecat să culeagă mere. Era fericit pentru că făcuse o faptă bună.
Cavalerii şi scheleţii
Nişte scheleţi aveau un castel. Odată la poarta castelului au ajuns Războinicii. Aceştia s-au gândit să cucerească castelul scheleţilor ca să fie al lor
pentru totdeauna… S-au luptat trei zile şi trei nopţi. Soarele era supărat pentru că lui nu-i plăceau luptele.
Şeful scheleţilor a fost închis în temniţa dintr-un turn al castelului. O pasăre îi aducea apă în cioc… Războinicii au câştigat lupta. Deci castelul a
rămas pe veci al Războinicilor.
Înscriere la şcoală
Andrei este de trei ani la grădiniţă. S-a gândit că ar fi bine să meargă ca să se înscrie la şcoală. Dar unde este şcoala? Din această încurcătură
l-au scos fluturaşii care ştiau… Când a ajuns, Andrei a văzut că şcoala era mare şi frumoasă. Copilul a intrat şi s-a înscris în clasa I. La toamnă va merge
la şcoală.
Pisicuţa cuminte
Era primăvară. Afară termometrul arăta 11 grade… Lângă casa unei pisicuţe a apărut un pom mare care avea mere de aur. Pisica se uita la
mere,dar nu rupea nici unul.
De Paşte a venit Iepuraşul şi i-a aşezat pe dulap un coş cu ouă. Recompensă pentru că a fost cuminte şi nu a rupt mere.
Ghiocei şi mere
Într-o zi Lorena culegea ghiocei din pădure. A cules un buchet frumos, apoi a plecat să culeagă şi mere din curtea casei unei vecine(?!). Florile şi
fructele le-a dus acasă la bunica sa. Bunica s-a bucurat foarte mult.
Băiatul şi albinele
Într-o zi frumoasă de vară un băiat a ieşit în curtea casei. A văzut într-un copac un cuib de albine. Dintr-o dată i s-a făcut poftă de miere, dar nu
putea să ajungă la cuib. „Adu un scaun!” , i-au spus Florile.
“Nu aduce, pentru că mierea de azi nu e foarte bună. Mâine va fi şi mai bună”, l-au sfătuit albinuţele. A doua zi băiatul şi-a lungit picioarele şi a
ajuns la cuib.
A mâncat mierea şi s-a bucurat foarte mult.
Copacul fară fructe
Era odată o familie de împăraţi. Într-o zi familia se plimba prin grădina palatului. Împărăteasa a observat că era un copac care era crescut foarte
frumos, dar nu avea fructe. Impăratul a promis jumătate din împărăţie şi pe fiica lui de soţie celui care va găsi o licoare pentru vindecarea copacului.
Trei fluturaşi au găsit licoarea magică, dar nu au dorit nimic în schimb. Au fost fericiţi pentru că au putut face o faptă bună.
Petrecere în pădure
O barză era singură în pădure. Se simţea atât de singură... Aşa că a hotărât să-şi cheme prietenii ca să facă o petrecere. La petrecere au venit: o
altă barză, două rândunele, fluturaşul, iepuraşul şi broscuţa. S-au distrat de minune toată ziua.
Marţienii atacă oraşul
Într-un oraş era siguranţă şi linişte. Deodată oraşul a fost atacat de marţieni.Alarma a sunat. Toţi oamenii au auzit. Aşa că au fugit să-i
gonească.
Marţienii au distrus doar o clădire pentru că oamenii au reuşit să-i alunge. De atunci e pace in oraş.
Zi de joacă
Într-o dimineaţă fetiţa a ieşit în curtea casei. S-a întâlnit cu Rilă-Iepurilă.S-au jucat împreună. Apoi fetiţa a plecat în parc unde s-a întâlnit cu Moş
Martin.Au stat pe o bancă şi au privit la fluturaşi.
La castelul Bran
Era odată un om care îşi avea casa lângă Castelul Bran. În acest castel locuia Dracula. Într-o zi ploioasă omul a plecat să se dueleze cu vestiul
conte. S-au luptat până când omul a învins .
Vă întrebaţi cum a putut un om obişnuit să-l învingă pe renumitul conte Dracula? Vă spun îndată! Iată cum:a construit o centrală lângă castel şi când
l-a văzut pe Dracula a tras de o manetă şi l-a topit. Ştia că Dracula nu suporta căldura maximă… Din ziua aceea omului nu i-a mai fost frică de conte.