Structura creierului

Creierul este un organ cu totul exceptional. In plus de a controla functiunile

autonome ale corpului (ritmul cardiac, respiratia si digestia), creierul interpreteaza
semnalele exterioare captate de simturi, este centrul emotiilor si al sentimentelor, si
controleaza deasemeni activitati cerebrale mai « inalte » ca gandirea, ratiunea,
imaginatia etc.). Descrierea capacitatilor acestui organ este un subiect vast din care
nu voi alege decat trei aspecte: anatomia creierului, functionarea celulelor nervoase
si diferentele intre creierul animalelor si cel al oamenilor.

Elemente de anatomie (Figura 1)

Intregul sistem central nervos este continut in craniu si in coloana vertebrala. In

craniu se gaseste encefalul, in coloana ver-tebrala, maduva spinarii. Ence-falul,
popular numit creier, este compus din doua emisfere cere-brale - separate in partea
supe-riora printr-o fisura adanca dar unite, in partea inferiora, in corpul calos -, din
cerebel si din trunchiul cerebral care reuneste « creierul » cu maduva spinarii. Sub
trunchiul cerebral se gasesc talamusul - prin care trec marile cai senzoriale - si
hipotalamusul care este centrul principalelor pulsiuni (foamea, setea si dorinta
sexuala).

In medie, encefalul cantareste 1330 g si ocupa un volum de cca 1600 cm3. Cortexul
cerebral masoara cca 3 mm de grosime si cca 2000 cm2 de suprafata cand este
intins pe un plan. Ca aspect, cortextul este compus din patru loburi principale: lobul
frontal (catre fata), lobul occipital (catre spate), lobul temporal (catre tample) si lobul
parietal (partea superiora). Fiecare lob se imparte in zone numite circumvolutiuni.
Ca exemplu, lobul parietal contine trei mari circumvolutiuni.
1
Mesajele primite din exterior si transmise de simturile noastre ajung in zone precise
ale creierului. Astfel, imaginile, sunetele si senzatiile tactile ajung, respectiv, in lobul
occi-pital, in partea superioara a lobului temporal si in partea anterioara a lobului
parietal. Deasemeni, actiunile asupra lumii exterioare se exercita prin muschi care
sunt coman-dati dintr-o zona precisa din partea posterioara a lobului frontal. Asa
cum am indicat mai sus, zonele creierului direct implicate in perceptia simturilor si
zona motrice sunt numite «zone primare». Alaturi de zonele primare se gasesec
«zonele secundare» in care are loc «decodajul» informatilor primite in zonele
primare. Restul creierului este compus din «zone asociative». Cortexul asociativ
este organizatorul mintii.

Elementul constitutiv al creierului este celula nervoasa sau neuronul (Figura 2).

Creierul contine un numar impre-sionant de neuroni, cca 100 de miliarde. Ca toate

celelalte celule (vezi articolul «Structura celulei vii», in Tribuna Noastra, no 53),
neuronul are componentele obisnuite ale unei celule dar membrana lui are o
configuratie particulara, foarte complicata : din corpul celular pleaca nenumarate
ramificatii arborescente numite dendrite precum si un ele-ment extrem de lung,
numit axon.

Ca dimensiuni, corpul celular are un diametru de cca 10-50 miimi de milimetru,

lungimea unei dendrite este de cca 1 mm, pe cand un axon poate atinge 1000 mm.
Diametrul unui axon este practic constant pana la extremitate unde axonul se

2
imparte intr-un mare numar de ramificatii care se fixeaza pe dendritele altor celule
nervoase sau pe celule musculare.

Zona de contact intre un axon si o dendrita se numeste sinapsa si masoara numai 2

milionimi de cm de latime. In medie, un neuron are 10 000 de sinapse ceea ce
inseamna ca in creier pot exista cca 1000 de trilioane (1015) de zone de contact intre
neuroni, o cifra fabuloasa (desi omul pierde cu timpul o buna parte din sinapse, vom
vedea de ce, ii raman totusi in viata adulta intre 100 si 500 de trilioane de sinapse).
Prin aceste sinapse se transmit semnalele electrice care constitue activitatea fizica
(si psihica) a creierului.

Fiecare neuron poate fi considerat ca o unitate de tratare de informatii, ca o mica

cen-trala telefonica si ca un mic microprocesor, iar axonul ca un fel de cablu
telefonic. Sinapsele pot fi comparate cu mici telefoane individuale prin care se
transmit infor-matile. Aceste Informatii provin de la dendrite. In functie de aceste
informatii, celula trimite – sau nu – «decizia» ei (sub forma de impuls electric asa
cum vom vedea mai jos) la neuronii de care este legata prin axonul ei.

Un mare numar de axioni sunt inconjurati de o teaca formata din «mansoane» de 1

mm de lungime fiecare, si compusa dintr-o substanta alba numita mielina care da
creierului unul din aspectele sale caracteristice (celalalt este dat de corpul celular,
cenusiu). Aceasta structura particulara mareste cu mult conductanta fluxului nervos.

In ceeace priveste nervii, acestia sunt fibre compuse din celule nervoase. Exista
doua feluri de fibre: motrice si senzitive. Primele sunt compuse din celule nervoase
situate in maduva spinarii si a caror axioane ajung in muschi. Se numesc moto-
neuroni. Celelalte, sunt compuse tot din neuroni dar acestia au o forma particulara,
in forma de T: din corpul celular pleaca un sigur « brat » care se desface foarte
repede in doua prelungiri, axonul ducand la maduva spinarii si o dendrita ducand la
periferie (piele, retina, etc.). Astfel, informatiile exterioare ajung de la periferie la
creier, via maduva osoasa, pe cand ordinele trimise muschilor parcurg drumul invers.

Functionarea celulelor nervoase

Celule nervoase, asemanatoare la toate fiintele, functioneaza, toate, dupa acelasi

principiu, simplu de rezumat dar extrem de complicat de explicat in detaliu: cand o
celula este “excitata”, ea produce un impuls electric (Figura 3) care se propaga de-a
lungul ei, apoi, de la o celula la alta.

3
In repaus, exista o diferenta de potential electric de -70 milivolti (-70 mV) intre
interiorul si exteriorul celulei (prin definitie, diferenta de potential este luata intre
interior si membrana exteriora). Aceasta, de o grosime de cca o miime de milimetru,
este patrunsa de un mare numar de «canale» sau «vane» dealungul corpului celular,
axonului si dendritelor. Exista doua tipuri de canale: canale pasive, in permanent
deschise, si canale active sau electroreceptoare, care se deschid numai cand trece
un impuls electric. Vanele pasive nu lasa sa treaca catre membrana decat atomi
ionizati pozitiv de potasium (K+) care se gasesc in concentratie mai mare in interiorul
neuronului decat in exteriorul lui.

Vanele active sunt de de doua feluri: cele care lasa sa treaca numai ioni pozitivi de
potasium (K+) - din interior catre exterior - sau numai ioni pozitivi de sodium (Na+),
din exterior catre interior. Cand celula este excitata, se deschid in mod rapid si
consecutiv intai vanele Na+ apoi vanele K+, pentru a se inchide imediat, in aceeasi
ordine. Dezechilibrul chimic induce un dezechilibru electric care se manifesta sub
forma unui impuls de exact 100 mV, pozitiv, independent de neuron. Ceea ce
inseamna ca diferenta de potential trece de la -70 mV la + 30 mV pentru a reveni la
-70 mV cca 2 milisecunde (2ms) mai tarziu atunci cand vanele se inchid din nou.
Acest fenomen se propaga de-alungul neuronului cu o viteza ce poate varia intre
1m/s si 100 m/s, depinzand de tipul de axon. Excesul de Na+ indus de impulsul
electric este “pompat” inapoi, din interior catre exterior, pe cand excesul de K+ se
echilibreaza prin vanele pasive.

Cand un impuls electric ajunge la extremitatea unui axon, acest impuls «activeaza»
cateva saculete minuscule, numite vezicule sinaptice. Acestea libereaza o infima
cantitate (cateva mii de molecule) de o substanta chimica numita neuromediator,
asa cum ar face un «spray». Neuromediatorii traverseaza sinapsa, patrund
membrana celulei din fata - prin niste «vane» numite chimioreceptori situate in
membrana si care nu se deschid decat atunci cand sunt expuse la un neuromediator
- si «excita» astfel neuronul vecin (Figura 4).

4
Exista doua feluri de sinapse: excitatoare si inhibitoare. Sinapsele excitatoare
(inhibitoare) declanseaza o diferenta de potential pozitiva (negativa) de 1 mV de
amplitudine si de 15 ms de durata. Pentru ca un impuls sa poata fi declansat intr-un
neuron, acesta trebuie sa fie supus la o diferenta de potential de minimum 40 mV,
adica membrana trebuie sa se gaseasca la -30 mV (in loc de -70mV). Ori,
membrana este supusa in permanenta la diferente de potential pozitive sau negative
provenind de la dendritele celorlalti neuroni. Este deci indispensabil ca cel putin 40
de sinapse excitatoare sa actioneze in acelasi timp membrana. Mai exact, diferenta
intre numarul de sinapse excitatoare si inhibitoare care functioneaza concomitent
trebuie sa fie de cel putin 40.

Se cunosc azi cel putin o suta de neuromediatori, fiecare mediator neputand intra
decat prin chimioreceptorii care-l recunosc in mod specific, ca o cheie in broasca
pentru care a fost fabricata. Printre acesti neuromediatori, cei mai raspanditi sunt
glutamatul si acidul gamma-aminobutiric. Primul, cand se fixeaza pe
chimioreceptorul lui, acesta nu lasa sa treaca decat ioni de sodium pozitivi (Na +) ; el
este deci excitator. Al doilea, nu lasa sa treaca decat ioni de clor negativi (Cl -) : el
este deci inhibitor.

Daca axonul unui neuron excita un muschi, el o face prin intermediul unei sinapse
speciale numita junctiune neuromuschiulara, dar principiul este asemanator. In
acest ultim caz, neuromediatorii sunt toti excitatori.

Diferentele intre creierul animalelor si cel al oamenilor

Ca orice alt organ, creierul omului este produsul evolutiei. Comparatiile anatomice
intre creierul omului si cel al animalelor arata o perfecta similitudine in ceeace

5
priveste elementele de baza (compozitia si functionarea neuronilor), o mare
asemanare in ceeace priveste morfologia creierului (constructia in emisfere, loburi si
circumvolutiuni) dar o diferenta sensibila in importanta acestor componente. Astfel,
pe masura ce ne ridicam pe scara animalelor vertebrate - pesti, reptile, pasari si
mamifere - importanta relativa a encefalului creste si, in encefal, cortexul cerebral se
dezvolta in mod spectacular ajungand la om.

Pentru ca comparatile sa aibe un sens pentru animale de masa diferita (soarece, om

sau elefant), se masoara masa encefalului relativ la masa organismului in
intregime. Daca consideram ca acest raport - numit indice de encefalizare - este
egal cu 1 pentru un animal insectivor primitiv (apropiat de soricel), el este egal cu
11,3 pentru cimpanzeu si cu 28,7 pentru om. Mai important insa este indicele de
dezvoltare al cortexului cerebral, definit in termeni analogi. Acest indice, egal cu 8-
25 pentru maimutele obisnuite, cu 58 pentru cimpanzee si atinge 156 la om.
Diferenta este semnificativa. Dar si mai important este numarul relativ de sinapse.
Daca numarul de neuroni creste de la un animal la altul in mod aritmetic (1, 2, 3, 4,
5, etc.), numarul de sinapse creste cu o viteza prodigioasa (la inceput 1, 3, 12, 60,
360, 2520 etc.) Acest numar este deci cu mult mai mare la om. In sfarsit, majoritatea
acestor sinapse se gasesc in zonele asociative, cele mai «nobile» ale creierului.

Ce se poate deduce din aceste observatii? Ca omul are o mai mare capacitate de a
trata informatiile primite din simturi, de a face comparatii intre aceste informatii, de a
crea concepte, de a stabili corelatii intre evenimente ce se petrec in acelas timp, de
a gasi o cauzalitate intre evenimente succesive si de a le ordona. El poate deci
exercita o gandire logica si rationala, aplica aceste cunostiinte la activitati de prima
necesitate, folosi fortele naturii pentru a produce energie, metale sau materiale noi,
crea forme artistice si a-si pune intrebari filozofice. In plus, omul poate comunica si
impartasi sentimentele si ideeile lui cu semenii sai.

In fine, creierul se bucura de plasticitatea sistemului neuronal. Daca omul se

naste cu un numar de neuroni bine determinati si cu un numar impresionant de
sinapse disponibile

- determinate de genele mostenite - conectiile intre celule se pot intari sau pierde cu
timpul. Ca dovada, in Figura 5 se poate observa dez-voltarea dendritelor la un copil

6
de 3, 15 si 24 de luni. O repetitie de experiente senzoriale intareste aceste conectii,
pe cand o lipsa de repetitie duce la o atrofiere de conectii. Conse-cintele acestui
fenomen au o deosebita importanta in educatie. Cel mai bun exemple este faptul ca
orice tanar copil este capabil sa produca fara accent strain toate sunetele limbilor
vorbite. Daca aceasta capacitate nu este folosita, el o pierde si nu mai ramane decat
cu sunetele limbii pe care o aude sau vorbeste acasa!

O alta consecinta pentru un tanar este invatamantul prin socializare. Obiceiurile,

valorile si eventual prejudecatile familiei, apoi cele ale societatii in care s-a format,
intaresc conectile nervoase asociate.

Rezumat

Viziunea moderna a creierului este aceea a unui sistem auto-adaptativ, guvernat de

legi cibernetice care controleaza si optimizeaza functionarea intregului organism. El
functioneaza pe baza informatilor primite din exterior, tratate in interior si organizate
intre sutele de miliarde de celule nervoase ce-l compun. Astfel, creierul omului are,
intre altele, capacitatea de a se intelege pe el insusi!

________________________________

Material intrebuintat din « Le cerveau » de Émile Godaux, 63 pages, Éditions Milan,

2004 si din Enciclopedia Wikipedia. Ca lectura avansata, propun “L’homme
neuronal” de Jean-Pierre Changeux, 379 pagini, Editura Pluriel, 1982.

=============================================================

Legende la figuri : Fig.1: Aspectul creierului; Fig.2 :Primul neuron fotografiat (1865);
Fig.3: Impulsul electric; Fig.4: Functionarea unei sinapse; Fig.5 : Dezvoltarea
celulelor la om dupa nastere