ARGUMENT

Dacă în trecut lecțiile de pian făceau parte din educația de bază a unui copil, astăzi, din ce în ce mai
puțini copii sunt orientați spre studiul unui instrument muzical și cu atât mai puțin spre un liceu de
profil, spre o carieră muzicală. Transformările ce au loc la nivel social, politic, economic și cultural își pun
amprenta într-un mod inevitabil și asupra învățământului românesc și implicit asupra celui instrumental-
pianistic. Goana după profit imediat, condițiile grele de trai și agresivitatea manifestată chiar de la vârste
mici fac să existe o preocupare din ce în ce mai mică pentru dezvoltarea cultural-muzicală a
personalității umane. Majoritatea oamenilor pierd din vedere beneficiile majore ale educației muzicale
de la o vârstă cât mai fragedă: sensibilitate, răbdare, perseverență, atenție și memorie intens dezvoltate,
posibilitate crescută de concentrare, motricitate fină, cultură generală îmbogățită și dragoste de frumos.
Am ales acest subiect în primul rând pentru că profesorul de pian, în afară de faptul că trebuie să aibă o
pregătire competentă, multidisciplinară, trebuie să reușească de-a lungul carierei să-și construiască
propriul stil pedagogic, să învețe mereu și mereu, să se perfecționeze continuu și să fie la curent cu tot
ce este nou. Odată cu deschiderea spre „occident”, pe piața românească au apărut o multitudine de
cărți, metode și metodici de pian, care mai de care mai frumos ilustrate și cât mai explicite, care să vină
în sprijinul inițierii atât a copiilor, cât și a adulților în tainele cântatului la pian. Dar, ce metodă este mai
eficientă? Care sunt punctele tari ale ei? Dar cele slabe? Cum trebuie pusă în aplicare? Și cărui tip de
elev i se potrivește, astfel încât să-i asigure acestuia o evoluție reușită ca instrumentist? Cum aș putea
motiva mai bine elevii, astfel încât să îndrăgească studiul instrumentului, al muzicii clasice, încă de la o
vârstă fragedă? Să diferențieze și să aleagă muzica „bună” față de cea fără valoare, promovată cu atâta
ușurință de Media din România? Și chiar dacă unii dintre ei nu vor ajunge neapărat soliști concertiști,
măcar să devină melomani fideli ai sălilor de concerte. Care sunt problemele cu care se confruntă
profesorii de pian de astăzi? Ce părere au părinții despre educația pianistică a copiilor lor? Dar elevii?
Mi-am propus să răspund pe rând la fiecare din aceste întrebări, astfel încât, în urma unui studiu atent și
bine documentat să se ajungă la o soluție coerentă pentru problemele ridicate. Lucrarea își propune în
același timp să prezinte și specificul organizării demersului didactic muzical în educația nonformală,
considerații și sugestii noi referitoare la inițierea instrumentală pianistică, cu dorința de a deveni un ghid
metodologic și organizatoric privind activitățile muzicale din sistemul nonformal. Componentă
importantă a educației, muzica este una din formele artistice cu o mare influență asupra copiilor și
tinerilor captându-le interesul în mod esențial. Studiul instrumental ce se realizează în cadrul cercurilor
muzicale din Cluburile și Palatele copiilor oferă posibilitatea învățării, cunoașterii și 3 afirmarii în plan
artistic. În aceste cercuri muzicale elevii învață să-și cosolideze cunoștințele muzicale, deprinderile de
interpretare vocală sau instrumentală, justificând funcția educativă, asigurând și organizarea timpului
liber al elevilor, funcția recreativă și cea estetic distractivă. Educația muzicalǎ este o activitate
pedagogicǎ complexǎ, având ca obiectiv central întregirea personalitǎții elevilor cu elemente estetice și
morale superioare, precum și formarea și dezvoltarea capacitǎților lor generale în scopul creǎrii în
conștiința lor a unui echilibru necesar între pregǎtirea realǎ și cea umanistǎ. Experimentele ultimelor
decenii efectuate de muzicieni, pedagogi și psihologi, bazate pe observația dupǎ care muzica posedǎ , la
fel ca și matematica și logica, evidente calitǎți de transfer, demonstreazǎ cǎ acolo unde educația
muzicalǎ se desfașoarǎ dupǎ legile pedagogiei muzicale contemporane fundamentată pe rezultatele
psihologiei moderne, copii dau rezultate mai bune la învǎțǎtură nu numai la obiectele umaniste ci și la
celelalte, cu profil real. Iatǎ cǎ educația muzicalǎ nu îndeplinește doar un rol de divertisment și distracție
ci unul cu valențe intelectuale. Cluburile şi Palatele copiilor au fost întotdeauna o pepinieră de talente.
Nu puţini din cei care au urmat o perioadă mai mica sau mai mare cursurile unui astfel de club, s-au
inscris si au absolvit şcoli de muzică, Universităţi de muzică, unii dintre ei ajungând pe diferite scene din
ţara si chiar in străinatate. Poate pentru că cei care se înscriu aici au o adevărată apropiere faţă de
muzică, si având aceasta „dragoste” sunt mai receptivi la a invăţa din tainele muzicii incă de la vârste
fragede. Înfiinţate acum aproape 65 de ani (1 iunie 1950) in oraşele cu o populaţie şcolară numeroasă,
Cluburile si Palatele copiilor au devenit puternice instituţii de educație pentru copii, activitatea lor
diversificându-se, continuţul si metodologia muncii imbunătăţindu-se, incât astăzi împlinesc si funcţia de
centre metodice pentru activitatea extrascolară in domeniul tehnico-ştiintific, culturalartistic si sportiv-
turistic. Aceste cercuri contribuie substanţial la stimularea si dezvoltarea creativităţii copiilor si
adolescenţilor, la formarea gustului pentru frumos si educarea sensibilităţii. Ele au un rol însemnat si in
organizarea timpului liber al copiilor, al divertismentului acestora, prin ambianţa estetică pe care o
creează, pregătindu-I pentru a-şi petrece timpul liber in mod plăcut si cultivat. Rolul formativ este
asigurat prin supleţea formelor si metodelor de activitate, prin stimularea initiaţive, a spiritului
inventive, cultivarea aptitudinilor şi talentelor, orientarea si valorificarea intereselor si pasiunilor,
descoperirea si afirmarea însuşirilor vocaţionale. Trebuie adăugat si faptul că, in timp, aceste cluburi au
fost infinţate şi in mediul rural acordând şanse egale tuturor copiilor in pregatirea artistică, tehnico-
științifică sau sportiv-turistică.