Andrei Loredana


 Agendă
1. Definiție 
2. Trăsăturile de bază ale personalității
3. Aptitudinile
4. Temperamentul
5. Caracterul
 Personalitatea este un term
larg raspandit al carui sens este
cunoscut limbajului comun. In
psihologie, el ar putea fi defini
trasaturile emotionale, cognitiv
si comportamentale unice fieca
 individ, invatate si dezvoltate
prin experienta si relative
consistente de-a lungul timpul
Termenul “personalitate”
cu rădăcina în “persona” – în
ciuda faptului că are un caracte
foarte abstract, a intrat în circu
comunicării din cele mai vechi
timpuri. În latina clasică se folo
numai cuvântul “persona”,care
iniţial, însemna mască, aparenţ
In timp, sensul termenului s-a
întregit, conferindu-i-se o func
nouă – aceea de a reprezenta şi
actorul din spatele măştii.
În prezent, dificultăţile
semantice sunt şi mai mari,
deoarece suntem în posesia a t
termeni: individ, persoană,
personalitate. În comunicarea
comună, ei se folosesc ca
sinonimi, dar în cea ştiinţifică s
recunoaşte necesitatea de a ope
Trăsăturile de bază ale personalității sunt:

 Aptitudinile

 Temperamentul
 Caracterul
 APTITUDINILE

Succesele ce se obtin in cadrul unor domenii ale
activitatii umane presupun existenta unor insusiri psihice,
denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitatile
individuale ale oamenilor care se constituie ca o conditie a
realizarii unor activitati la un nivel superior. Astfel, orice
insusire considerata din punct de vedere al rezultatelor
obtinute, este o aptitudine.
Aptitudinile sunt fie ereditare, fie se dezvolta
in cursul unei activitati in functie de mediu si de educatie.
O forma superioara de manifestare a
aptitudinilor este talentul.
Forma cea mai inalta de dezvoltare a
aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de
insemnatate istorica o constituie geniul.
 TEMPERAMENTUL

Este ansamblul trăsăturilor fiziologice și
nervoase ale unei persoane, care determină
diferențieri psihice și de comportament între
indivizi.
Probabil, cel mai corect este să considerăm că
temperamentul reprezintă modul în care variabilele
bioconstituţionale şi bioenergetice se implică în
organizarea şi desfăşurarea proceselor psihice –
percepţie, memorie, gândire, afectivitate şi se reflectă
în comportament. Astfel înţeles, temperamentul
dobândeşte obligatoriu un conţinut şi o conotaţie
psihologică, devenind obiect de studiu al psihologiei.
 Tipuri de Temperament

Exista tot atatea tipuri de
temperament cati oameni exista.
Temperamentul fiecaruia este un
fapt singular, in masura in care
fiecare om este unic. Din negesitati
de cunoastere s-au facut adesea
comparatii si diferentieri intre
diversele aspecte temperamentale
ale oamenilor, chiar clasificari, ceea
ce a condus la variate tipologii.
Prima încercare de identificare
şi explicare a tipurilor
temperamentale o datorăm
medicilor antichităţii, Hippocrate şi
Galenus. Ei au socotit că
predominanta în organism a uneia
dintre cele patru „umori” sau
lichide (sânge, limfă, bila neagră şi
bila galbenă) determină
temperamentul. Pe această bază, ei
stabilesc patru tipuri de
temperament: sangvinic, flegmatic,
Colericul
 Baza neurofiziologică o
constituie SN puternic neechilibrat.
Este energic, neliniştit, impetuos,
uneori impulsiv şi işi risipeşte
energia. E foarte activ. El este inegal
în manifestări. Stările afective se
succed cu rapiditate. Gesticulează
mult, este deosebit de expresiv,
imposibil de neobservat, brusc îşi
schimbă dispoziţia, e nerăbdător,
câteodată brutal, agresiv, dur. Are
tendinţa de dominare în grup, uşor
se adaptează la noi situaţii şi se
dăruieşte cu pasiune unei idei sau
cauze. Îşi pierde repede interesul, nu
se poate concentra pentru perioade
lungi, îi place lauda şi este o fire
creatoare.
 Sangvinicul

SN puternic echilibrat, mobil. Este vioi, vesel,
optimist, sociabil, nepăsător, des promite, dar nu se
ţine de cuvânt şi se adaptează cu uşurinţă la orice
situaţii. Fire activă, schimbă activităţile foarte des,
deoarece simte permanent nevoia de ceva nou, are o
capaciate mare de muncă. Trăirile afective sunt
intense, dar sentimentele sunt superficiale şi
instabile, emoţiile negative şi cele pozitive apar şi
dispar repede. Are gesturi expresive, iar tempoul
vorbirii este înalt. Trece cu uşurinţă peste eşecuri sau
decepţii sentimentale şi stabileşte uşor contacte cu
alte persoane.
 Flegmaticul

SN puternic echilibrat,
inert. Este liniştit, calm,
imperturbabil, cugetat în
tot ceea ce face, pare a
dispune de o răbdare fără
margini, mimica şi gesturile
aproape lipsesc. Se bazează
pe principii şi nu pe
instincte. Are o putere de
muncă deosebită şi este
foarte tenace, meticulos.
Fire închisă, puţin
comunicativă, preferă
activităţile individuale,
greu trece de la o activitate
la alta.
 Melancolicul


SN slab. Este puţin rezistent la eforturi îndelungate. E

caracterizat prin:
 activism scăzut, acţiuni lente, sensibilitate înaltă, e
predispus pentru stări de depresie, puţin comunicativ,
închis în sine, are dificultăţi de adaptare socială. Debitul
verbal este scăzut, gesticulaţia redusă, nu suportă tonuri
înalte, repede cedează în faţa altora.
 Temperamentul și
Comunicarea

Poate că nimic nu are o influenţă mai profundă asupra
modului nostru de a comunica, decât temperamentul pe
care il avem. Temperamentul reprezintă o combinaţie a
trăsăturilor moştenite, care afectează în mod inconştient
comportamentul. Aceste trăsături
Sunt transmise prin gene. Unele studii sugerează că se
transmit mai multe gene de la bunici, decât de la părinţi.
Această combinaţie de trăsături caracteristice este
responsabilă, în mare parte, de acţiunile, de reacţiile si de
răspunsurile noastre emoţionale şi determină, în mare
măsură, modul nostru de comunicare.
 Caracterul

Acesta reprezinta ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale
unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în
acțiunile sale.
Spre deosebire de temperament, care se implică şi se manifestă în orice
situaţie – naturală sau socială –‚ caracterul se implică şi se manifestă numai
în situaţiile sociale. Astfel, putem spune, că el se structurează numai în
interacţiunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de
relaţionare şi adaptare la particularităţile şi exigenţele acestui mediu. Aici
se impune a face distincţie între planul psihologic de abordare şi cel etic.
Din punct de vedere psihologic, orice individ cât de cât normal, născut şi
crescut într-un mediu social, în comunicare şi interacţiune cu alţi semeni, –
cu membrii familiei, cu colegii de şcoală, cu dascălii, cu cercul de prieteni
etc. – îşi structurează pe baza unor complexe transformări în plan cognitiv,
afectiv si motivaţional, un anumit mod de raportare şi reacţie la situaţiile
sociale, adică un anumit profil caracterial.
Este cu totul altceva, acum, dacă acest profil va fi etichetat ca „bun“ sau
„rău“, ca „pozitiv“ sau „negativ“.
 Vă mulțumesc pentru
atenția acordată!

Prezentare realizata de Andrei Loredana
Studentă la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea
de Sociologie și Psihologie, specializarea Psihologie.
E-mail: loredana92@yahoo.com