Sunteți pe pagina 1din 4

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu

(tema și viziunea despre lume)

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează în noile
direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare

Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul că trece de la tema rurală abordată
până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură citadină. Acțiunea romanului se
desfășoară cu precădere în atmosfera Bucureștiului din preajma Primului Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot
aici spre deosebire de eroii tradiționali de pînă atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi intelectuali
cărora le realizează o sondare interioară utilizând procedeul de analiză psihologică. Pe lângă aceasta, autorul
utilizează și tehnici existente în literatura europeană de atunci (urmărind sincronizarea cu literatura europeană),
adoptând în mod special de la Marcel Proust fluxul conştiinţei (literatura înseamnă consemnarea propriilor
gânduri). Naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real de a cunoaşte
este propria conştiinţă.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman subiectiv prin naraţiunea este la persoana I,
naratorul fiind şi personaj al acţiunii, literatura propusă de Camil Petrescu fiind una autentică, bazată pe sondarea
propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”

Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum monologul interior, introspecția sau
fluxul conștiinței și conferă romanului o importantă dimensiune psihologică.

2. Tema

Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele romanului, și în aceelași timp,
cele două experiențe fundamentale de cunoaștere trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte
reprezintă rememorarea iubirii dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front a lui Ștefan din timpul
Primului Război Mondial. Un episod reprezentativ ar fi cel din primăvara lui 1916, când în timpul unei concentrări
pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui bărbat care își
ucisese nevasta pe motiv de infidelitate și fusese achitat stârnește în mintea lui amintirea ultimilor doi ani din viață-
căsătoria cu Ela. Un alt episod este acela al excursiei de la Odobești, ce surprinde trăirile interioare ale lui Ștefan,
măcinat de gelozie datorită flirtului soției cu carismaticul domn G.

Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui Eugen Lovinescu. Literatura sa
este o expresie a spațiului urban și o imagine a intelectualului modern, spirit reflexiv cu preocupări filosofice și
literare, accentul fiind pus pe factorul psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez Marcel Proust,
pentru Camil Petrescu creația se conturează prin descrierea propriei conștiințe, autenticitatea realizându-se prin
exprimarea cu sinceritate a propriilor experiențe de viață și prin refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil).

3. Elemente de structură

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin folosirea termenului
de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de experienţă ce-l marchează adânc şi
copleşitor pe acesta.
Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care prezintă acţiunea prin
propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta conferind relativitate romanului. Prezentarea faptelor
se realizează prin declanşarea memoriei involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe
să prezinte coordonatele vieţii sale familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Prin prezenţa naratorului
intradiegetic romanul capătă un caracter subiectiv.

Acțiune. Construcţia discursului epic. Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări: Ştefan
Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând
despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două planuri narative diferite ca timp de
acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul începe cu momentul cantonamentului de pe valea
Prahovei, unul al timpului prezent, înainte de începutul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste
proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam
că mă înșală.”Planul iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia
problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii domestice, secvenţa excursiei la
Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade) aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de
o succesiune de despărţiri, doruri și împăcări. În partea a doua a romanului planul iubirii este pus în umbră de
încordarea şi disperarea fiinţei umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în episodul primului asalt, apoi în
momentul trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig. Secvenţa ultimului atac provoacă
rănirea lui Ștefan care în ultima întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele,
obiectele, tot trecutul.

4. Statut personaj Ștefan Gheorghidiu

Ștefan este personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în acţiune, tipul intelectualului
modern, lucid, analitic, inadaptat social. Este student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate, în
mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete
moştenirea unchiului Tache. Mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului
din cauza moştenirii. Odată cu începerea războiului este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent în armata
română.

5. Trăsături personaj

O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este scena cinei din familie în
casa unchiului Tache, bătrân avar, bolnav. Aici este pomenit în discuție tatăl lui Ștefan și stilul boem în care acesta
a trăit, preocupat de jurnalism și artă, murind plin de datorii și nereușind a lăsa copiilor nicio moștenire. Ștefan
răbufnește în fața rudelor, criticând obrazul gros și șira spinării flexibilă a celor bogați. Această izbucnire de
sinceritate îi aduce o însemnată parte de avere din partea unchiului său, moment care va schimba destinul său și al
familiei sale. Tot din orgoliu nu dorește să intre în rândul lumii mondene, să adopte comportamentul meschin al
acesteia, nici chiar să-și schimbe garderoba ci preferă stilul de viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții
de la început.

Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate stările interioare pe care le trăieşte. Ne sunt redate cu
sinceritate părerile sale despre Ela ( sentimente de iubire duioasă faţă de frumuseţea şi sensibilitatea femeii,
bănuieli amare, sentimente de dispreţ şi respingere) sau stări din război ( frica, disperarea etc.). Astfel toate
gesturile, faptele, privirile şi cuvintele soției capătă o semnificaţie anume, ele însumate conducând la o dramă
erotică trăită de către Ştefan.

Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate personajele lui Camil Petrescu. El are lumea
lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu se poate adapta în nici un fel lumii afacerilor reprezentată de unchiul Tache, Nae
Gheorghidiu. El este conştient de superioritatea sa intelectuală în raport cu lumea mediocră din jur și nici măcar nu
dovedește voință de integrare.

Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul conștiinței, portretul său fiind realizat mai
ales prin caracterizare indirectă desprinsă din fapte, gesturi, gânduri, atitudini, limbaj dar și prin autocaracterizare:
„Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau „niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai
nenorocit.”

SCHIȚA ANALIZEI

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se încadrează în noile
direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare

Roman modern:

trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o
literatură citadină
creează eroi intelectuali
face sondarea interioară a personajului – analiză psihologică
utilizează tehnici existente în literatura europeană de atunci – (sincronizare cu literatura europeană):
fenomenologia- ( concept susţinut de Husserl)- pune lumea exterioară sub semnul întrebării şi consideră reală
trăirea interioară a omului
intuiţionismul ( Bergson) – se desconsideră raţiunea, intuiţia este cea care stă la baza cunoaşterii realităţii
fluxul conştiinţei ( Marcel Proust)- naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că
singurul mod real de a cunoaşte este propria conştiinţă- nu te poţi cunoaşte decât pe tine
Roman subiectiv:

naraţiunea este la persoana I, naratorul este şi personaj al acţiunii


literatura propusă de Camil Petrescu este una autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu:
„ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât
la persoana I.”
Roman psihologic. Sondarea propriei conștiințe se realizează prin:

monolog interior
introspecție
fluxul conștiinței
2. Tema: iubirea, războiul, condiția intelectualului în societate

secvența 1- discuția de la popotă ce generează memoria afectivă a lui Ștefan


secvența 2- excursia de la Odobești-
Viziunea despre lume- modernă prin:

descrierea spațiului urban și a intelectualului modern


tehnica fluxului conștiinței
3. Elemente de structură

Titlul

noapte: trăirile interioare misterioase, dramatice ale personajului


dragostea și războiul- temele romanului, experiențe fundamentale ale lui Ștefan
Perspectiva narativă.

naraţiunea este la persoana I


Ştefan este naratorul personaj, subiectiv având o cunoaştere limitată, incertă,
Acțiune. Construcţia discursului epic.
Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis,
surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său
Momentul cantonamentului de pe valea Prahovei este unul al acţiunii prezente, momentul războiului, urmat de
începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut
secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tatăl mort, mama văduvă, relaţia cu unchii, moştenirea)
frumoasele momente ale iubirii domestice
secvenţa excursiei la Odobeşti- jocul geloziei, despărţirea, dorul, împăcarea
încordării şi disperării fiinţei în circumstanţele morţii
episodul primului asalt
episodul trecerii Oltului
momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig
secvenţa ultimului atac şi a rănirii
secvenţa reîntâlnirii cu Ela şi a despărţirii definitive.
Structural romanul conţine două dimensiuni ce se interferează. Prima este cea a realităţii obiective, exterioare,
surprinzând societatea bucureşteană, mediul studenţesc, lumea oamenilor de afaceri, a oamenilor politici. A doua,
mai dinamică, este dimensiunea conştiinţei naratorului personaj, viziunea unei realităţi interioare, subiective unde
se rememorează unele evenimente ce devin radiografiate şi judecate după legile interioare ale personajului.

Personajele.

Ştefan Gheorghidiu

4. Statut

personaj principal al romanului


are statut de narator personaj, povesteşte întâmplările şi totodată ia parte la acţiune
tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social
student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate
nu este un personaj ce evoluează ci un simbol al inadaptatului, al rănitului în dragoste
în mare parte, Ştefan reflectă personalitatea autorului
sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea
mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza moştenirii
este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent
5. Trăsături

orgolios– episodul cinei din familie când apără cu înverșunare imaginea tatălui sau refuzul de a se conforma
societății mondene pe care o disprețuia pentru superficialitate și lipsă de valoare
personaj foarte lucid- analizează cu atenţie toate evenimentele prin care trece şi toate stările interioare pe care
le trăieşte.
personajul este un inadaptat societăţii în care trăieşte ca de altfel toate personajele lui Camil Petrescu.