Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Calea Către o Nouă Medicină - Odt
Calea Către o Nouă Medicină - Odt
html
"Un doctor ce prescrie tratamente identice pentru doi indivizi si se asteapta la rezultate identice,
poate fi corect clasificat drept un pericol social." - Lin Yutang.
Deşi sistemul de sănătate are nevoie stringendă de reforme atât în prezent cât şi mai ales în viitor,
totuşi aceste reforme sunt blocate în Consiliile şi Comisiile care sunt în fapt conduse de interese ce
au mai puţină legătură cu SĂNĂTATEA populaţiei. Singurele măsuri care se iau sunt acelea de a
stoarce şi epuiza cât mai mult bietul cetăţean, în timp ce „prestările de servicii” ale membrilor activi
ai sistemului de sănătate (medici de familie, spitale, clinici universitare, etc) scad permanent în
calitate!
Tocmai de aceea numărul persoanelor bolnave cronic creşte continuu, la fel ca şi costurile (doar că
acestea deja în proporţie geometrică). Este evident şi imperios necesar a se modifica fundamental
ceva.
Dar cine să o facă?
Politicienii? Ei sunt susţinuţi şi finanţaţi de către concernele farma, şi în consecinţă dansează cum
li se cântă!
Medicii? Ei au alte probleme pe cap. Unii trebuie să-şi plătească datoriile la bănci pentru
aparatura şi cabinetele proprii, alţii trebuie să-şi consume cumva grămada de bani prin Maledive sau
Canare. Cât despre concernele farma... cred că nu este cazul să ne facem vreo speranţă.
Un vechi proverb chinezesc spune că: „Medicii excepţionali preîntâmpină bolile; medicii
mediocrii vindecă o boală care nu este înca activă; iar medicii neînsemnaţi vindecă o boală care este
deja prezentă.” Domnilor medici alopat-şcolastici, în care dintre cele trei categorii vă consideraţi
Domniile-Voastre incluşi?
Tocmai în aceste vremuri, la o populaţie de circa 1,3 miliarde de locuitori, cât are în prezent China,
înţelegerea profundă a proverbului de mai sus are o însemnătate deosebită. Căci o ţară cu o
populaţie atât de numeroasă nu îşi poate permite sub nici o formă şi mai ales în nici un caz nu poate
finanţa un sistem de sănătate ca cel american sau german.
Astfel că în China lumea merge la medic atunci când este sănătoasă, pentru a afla ce trebuie să
facă pe viitor, pentru a-şi păstra această stare de sănătate. Chiar şi astăzi există în China medici care
consulta bolnavul gratuit, dar care îşi primeşte onorarul atunci când pacientul său rămâne în
continuare sănătos. În timpul lui Confucius lucrurile stăteau la fel: medicul era platit atâta timp cât
te „ţinea” sănătos. Dacă te îmbolnăveai, nu primea un ban şi trebuia să te consulte şi trateze gratuit.
Îndeobşte însă era concediat înainte de a se ajunge aici.
Dar nu numai asta. Şi ordinea procedurilor terapeutice este complect diferită acolo faţă de ţările
europene sau nord-americane. Primul pas terapeutic este schimbarea nutriţiei, urmată de
modificarea felului de viaţă dusă de bolnav. De abea după aceasta se administrează medicamente,
iar abea în ultimul rând sunt aplicate procedurile teraputice complexe.
Cunoştinţe de bază în privinţa alimentaţiei, bolilor uşoare (cum ar fi răcelile sau deranjamentele
digestive) precum şi a măsurilor de menţinere a sănătăţii cum este de exemplu gimnastica, Tai Chi,
Qi Gong, masajul şi meditaţia, modalităţile prin care se pot evita bolile care provin în principal
dintr-un mod defectuos de viaţă, toate acestea se învaţă în China încă din grădiniţă şi şcoala
primară. Iar mai târziu acest „stil de viaţă sănătoasă” este practicat în familie şi la serviciu.
De asemenea, în China mai există încă aşa-numiţii „medici desculţi”, în sensul asemănător
întrucâtva terapeuţilor europeni, care sunt în stare să recunoască la timp o boală, să ofere primul
ajutor şi să aducă pacientului clarificările necesare, precum şi să-l îndrepte către un specialist.
Prin această formă de medicină este posibil ca în China, în ciuda numărului enorm de mare de
locuitori, numărul bolnavilor cronici (diabet, afecţiuni cardio-circulatorii, reumatism şi artrită, şi nu
în ultimul rând cancer) să fie în scădere. Deoarece afecţiunile sunt în marea lor majoritate
recunoscute la timp, în stadiile incipiente, succesele terapeutice sunt foarte multe iar cronicizările
pot fi de regulă evitate.
Este adevărat că în ultimul timp, datorită puternicii industrializări, a poluării mediului
inconjurător ce rezultă din aceasta, a felului modern-orăşenesc de viaţă, apar multe boli ale
„bunăstării” în China, dar „per total” acest sistem medical rămâne evident în avantaj faţă de
medicina alopart-şcolastică eurpeană şi
nord-americană. China a învăţat, desigur şi datorită lungii ei istorii medicale tradiţionale, să
investească în sănătate, şi nu în boală, aşa cum facem din păcate noi.
În Europa din păcate prevenţiunea este criticată cu miopul argument că aceasta nu ar face altceva
decât să crească şi mai mult costurile sistemului medical. Poate că în prima fază acest lucru se va şi
întâmpla, dar pe termen lung, prevenţia va fi rentabilă şi va recupera investiţia iniţială. Astfel
afecţiunile care sunt datorate unui stil de viaţă greşit se vor împuţina simţitor, nu se vor croniciza
într-o măsură foarte mare (ca acum) şi nu vor necesita costuri terapeutice uriaşe. Bolile de bătrâneţe
dinspre sfârşitul vieţii vor necesita mult mai puţine costuri în comparaţie cu suferinţele şi terapiile
costisitoare necesare unui organism încă relativ tânăr, dar subminat şi îmbătrânit prematur printr-un
stil de viaţă nesănătos. Doar că de pe urma unui astfel de sistem, cu eventual mai puţini bolnavi şi
mai putine afecţiuni cronice, nu va caştiga nici corpul medicilor alopaţi, şi nici industria
farmaceutică.
Spre exemplu, costurile actuale din sistemului de sănătate german s-au mărit de circa 50 de ori
faţă de cele din 1950, astfel că la ora actuală în Germania circa un sfert din produsul social se duce
în Sănătate (sau mai exact spus, se duce în buzunarele concernelor farma şi a elitei medicale). Şi
totuşi, în ciuda acestor uriaşe fonduri financiare, în Germania nu se constată o îmbunătăţire a
sănătăţii populaţiei, şi nici un succes în terapierea bolilor cum ar fi cancerul, reumatismul, diabetul,
alergiile şi afecţiunile cardio-vasculare. Iar cauza se află atât în interiorul cât şi în exteriorul ştiinţei
medicale.
Un sistem de sănătate materialist
Sau mai bine am spune un sistem de „BOALĂ” materialist. Căci „BOALA” se află în interiorul
sistemului. În fapt nu putem spune că în ţara noastra avem un sistem de sănătate, un Minister al
Sănătăţii, ci un sistem de boală. Ministerul Sănătăţii este în fapt un Administrator de boli. Marile
concerne realizează profituri uriaşe cu boala, nicidecum cu sănătatea. Ele au din punct de vedere
economic şi financiar o putere atât de mare (chiar nepermis de mare), încât le este foarte uşor să
manipuleze politicul şi mass-media cum doresc şi cum le dictează interesele.
Iar această stare de lucruri este favoriză de faptul că societatea nostră a pierdut imaginea
INTEGRALĂ asupra sănătăţii şi bolii. Atât medicii cât şi pacienţii îl văd pe OM prin prizma
mecanicist-newtoniană şi concepţia alopată iniţiată şi finanţată în principal de medicina americana,
franceză şi germană de la începutul secolului XX. Medicina şcolastică nu poate răspune la vechea
întrebare, cum se face că dintr-o grămadă de molecule apare un întreg viu şi plin de sens: OMUL.
Astfel bolile sunt concepute ca entităţi independente de om. Microbi, bacterii, virusuri care îl atacă
pe bietul cetăţean din toate părţile, şi care are scăpare doar în braţele „drăgăstoase” ale medicului
alopat şi concernului farma. Cu boala ca şi stare naturală a omului nu se mai acopă aproape nimeni.
Iar dacă îndrăzneşte vreunul, este făcut de râs şi considerat nebun.
În ultima vreme aşa-zisa Medicină alternativă” cu voia Dumneavoastră în rândurile de mai jos
denumită MEDICINA INTEGRALĂ, se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare. De ce
oare? Ce îi nemulţimeşte pe pacienţi, pe oamenii obişnuiţi, la medicina şcolastică? Ce îi determină
pe aceştia, în ciuda progreselor tehnice „răsunătoare” ale medicinei şcolastic-alopate, să ia calea
terapeutului naturist? A medicinei integrale?
De-a lungul istoriei evoluţiei medicinei, dar mai ales în ultimiii 200 de ani, OMUL a fost din ce în
ce mai mult împins în rândurile din spate, în prim plan fiind adusă BOALA. Medicina a devenit din
ce în ce mai tehnocratică. Medicii alopaţi se ocupă astăzi mai mult de birocraţie decât de pacient
(lăsând aici la o parte grije pentru propriul buzunar). Medicina alopată încearcă să catalogheze toate
simptomele, să descopere tot mai multe boli noi şi să clasifice toate simptomele existente şi
inexistente.
Pacientul este redus la un număr statistic iar toate „valorile” corpului uman sunt dependente de
analizele de laborator, atâta cât pot fi ele corecte sau valabile.
În vechime era terapiat OMUL acuma este terapiată BOALA. Astăzi, în afara medicinei „acute”
(de urgenţă şi intervenţie în cazul accidentelor), toate celelalte „ramuri medicale” s-au specializat pe
suprimarea medicamentoasă a simptomelor. Ori prin aceasta alopatul nu poate vindeca, ci doar, cu
ajutorul mijloacelor fizice şi chimice, poate aduce mai mult sau mai puţin sub control una sau alta
dintre funcţiile organismului uman.
Medicii se specializează atât de strict şi de îngust încât practic unui medic alopat nu îi mai este
posibil să aibe o imagine de ansamblu a persoanei care stă în faţa sa, a celui denumit în mod ciudat
PACIENT. (Oare pacientul nu este tot un OM? Este altceva?). Bolile şi dereglările întregului
organism nu mai interesează pe nimeni în medicina şcolastică astăzi. Organele sunt „tratate”
separat, ca şi cum ceasornicarul ar demonta un ceas şi i-ar schimba o rotiţă. Dacă aşa ceva înţelege
medicina şcolastic-alopată prin „vindecare”, atunci nici nu este de mirare că din ce în ce mai mulţi
oameni aleg calea medicinei naturiste, integrale.
Şi aceasta deoarece 80% dintre toate bolile au ca punct de pornire o nutriţie deficicitară sau o
problemă de poluare a mediului înconjurător, aici incluzând desigur şi poluarea psihică, stressul. Ori
în toate aceste cazuri vindecarea nu este posibilă decât luând în considerare ÎNTREGUL sistem.
Pe deasupra, din ce în ce mai mulţi oameni resimt lipsa laturii empatice a medicinei şcolastice
moderne. Medicina alopată înalt tehnologizată a pierdut de mult timp legătura cu OMUL. Iar acesta,
ca şi pacient, resimte această pierdere din ce în ce mai puternic. Ori în medicina natruistă, tocmai
acest aspect este complect răsturnat, este total diferit. Medicina naturisă utilizează mult mai puţine
aparaturi şi tehnologii, are în vedere o anamneză foarte exactă şi un permanent contac cu OMUL,
nu cu BOALA. Unul dintre cele mai importante capitole ale unei consultaţii efectuate de un medic
naturist este discuţia cu OMUL din faţa sa.
Bătălia pentru DEFINIŢIA OMULUI
Pentru a putea înţelege BOALA, trebuie mai întâi să răspundem la întrebarea hotărâtoare: ce este
de fapt OMUL? Este OMUL un amestec haotic de reacţii chimice care se supun legilor mecaniciste,
sau este el un un sistem informaţional înalt-energetic, ultrasenzitiv, flexibil, regulativ, adaptabil şi
educabil. Prin modul în care se răspunde acestei întrebări se crează o dispută ce durează din
antichitate şi până în ziua de astăzi. Din nefericire, după părerea mea, Aristotel a caştigat în
defavoarea lui Platon, mecaniciştii au caştigat în defavoarea vitaliştilor. Astăzi mecaniciştii sunt cei
care ţin în mână frâiele sistemului oficial de sănătate, sau mai bine zis sunt astăzi „administratorii
bolilor”.
OMUL = Biosistem deschis
Astăzi se uită că OMUL, din momentul procreării sale, este un sistem biologic deschis, dinamic,
în continuă modificare. Laureatul cu Premiul Nobel Prigogine (1977) ne arată că toate sistemele
sunt în principiu sisteme deschise care comunică în ele şi între ele în permanenţă prin materie,
informaţie şi energie. La fel ca şi acum 1.000, 5.000 sau 50.000 de ani, OMUL trăieşte într-un
spaţiu dat între cer şi pământ în care el trebuie să se „ordoneze”, dacă vrea să trăiască în pace,
armonie şi sănătate.
Mentalitatea asiatică subliniază în permanenţă acest important principiu de viaţă. Până în zilele
noastre acest mod de gândire duce la o profundă înţelegere a stării de sănătate şi la principii
fundamentele de prevenţie. Atât în antichitate cât şi la populaţii care trăiesc liber în natură, medicina
a fost întotdeauna legată direct de filozofie (deci de sistemul de gândire).
Din nefericire populaţiile europene şi nord-americane au anulat acest sistem sănătate-filozofie,
înlocuindu-l cu un altul mult mai păgubos, anume sănătate-economie de piaţă. De aici şi starea
catastrofală a sănătăţii acestor populaţii, de aici şi incapacitatea medicinei şcolastice (dominante la
aceste populaţii) de a rezolva bolile cronice serioase. Heraclit, Alkmaion din Croton, Galen,
Paracelsus şi chiar şi Goethe au fost permanent adepţii fundamentării filozofice a sistemului de
sănătate. Din păcate de-a lungul secolelor, foarte multe dintre preceptele de gândire vechi au fost
înlocuite cu rentabilitatea şi profitul meseriei de medic şi al concernului chimico-farmaceutic.
Ştiinţa de acum nu mai este capabilă să conlucreze cu religia, filozofia, istoria şi tradiţia etică şi
estetică, astfel încât în loc să aducă foloase OMULUI (şi ne referem aici nu numai la medicină), îi
aduce acestuia mai degrabă prejudicii. Totul trebuieşte interpretat în relaţie cu întregul, integral. Ori
integral nu se poate gândi doar analizând o valoare de laborator sau alta, referitoare la o funcţie sau
un organ luat izolat, ca şi cum acesta ar exista singur, într-un borcan, şi nu ca parte componentă a
unei structuri complexe.
Doar că în cadrul unui sistem de gândire integral, o serie de domenii de cercetare, cum ar fi de
exemplu tehnologia genetică, ar fi complect anulate, ca urmare a limitărilor, deficienţelor de
sensibilitate sau datorită eticii şi riscului social.
Miopia medicinei şcolastic-alopate
La ora actuală medicina şcolastic-alopată se limitează la a cerceta, prescrie şi utiliza”mijloace”
CONTRA, şi nu PENTRU ceva. Aceasta face ca simptomele să fie doar atenuate, de multe ori
„acunse”, dar nu duce nicidecum la anularea cauzei unei perturbări a sănătăţii OMULUI.
Nemaivorbind despre efectele adverse însoţitoare, care deseori provoacă noi şi suplimentare daune.
Şi astfel se şi explică de ce, în ciuda faptului că se investeşte din ce în ce mai mult în sistemul de
sănătate, numărul afecţiunilor cronice şi al persoanelor afectate de boli cronice este în permanentă
creştere. Medicul alopat aduce sub control anumite funcţii (sau funcţionări) deficitare ale
organismului cu ajutorul mijloacelor chimice sau fizice (intervenţii invazive mecanice). Doar că
acest mod de acţiune împiedică capacităţile autoregulatorii proprii ale corpului de a-şi îndeplini
rolul de vindecare (autovindecare), iar acest lucru duce pe termen lung la apariţia bolilor cronice.
Tocmai şi de aceea singurele domenii medicale întradevăr valoroase şi demne de laudă sunt
medicina de intervenţie (urgenţă, accidente), chirurgia (parţial şi atâta timp cât nu este folosită ca
metodă de câştig financiar) şi igiena. Şi aceasta deoarece ele sunt la ora actuală singurele ramuri
medicale, care în loc să împovăreze forţele de autoapărare ale organismului, le susţin şi uşurează
activitatea, prevenind în acelaşi timp un eventual pericol.
Când este un om SĂNĂTOS?
„Un om este sănătos atunci când psihicul, ţesuturile şi digestia sunt în echilibru, iar sufletul şi
spiritul său se găsesc permanent în stare de fericire interioară”. Astfel definea starea de sănătate
chirurgul Sushruta, care a trăit cu 600 de ani înainte de Christos. Iar puţinele sale cuvinte sunt
valabile şi astăzi. Astăzi se mai defineşte această stare şi prin termenul de „sănătate pozitivă”, ceea
ce extinde definiţia sănătăţii şi asupra fericirii şi bucuriei din viaţă de toate zilele.
Sănătatea este şi o chestiune de concepţie şi responsabilitate, în care mijloacele medicale nu
trebuie să constituie altceva decât o susţinere a capacităţii proprii corpului de a se vindeca singur.
Modalitatea în care o societate priveşte sau defineşte SĂNĂTATEA este o problemă legată direct de
felul cum această societate priveşte şi concepe lumea. În baza acestor concepte asupra lumii
(universului înconjurător) îşi formează oamenii conceptul personale asupra sănătăţii, asupra naturii,
copiilor şi oamenilor în vârstă. Atunci când într-o societate conceptul de sănătate este pus pe aceste
baze, membrii societăţii respective îşi vor face serioase griji asupra lor şi a modului în care îşi
menţin sănătatea.
Dar ce este BOALA?
BOALA este un cumul de simptome, care trebuiesc percepute şi înţelese ca efortul organismului
de a se autovindeca. OMUL sănătos este în permanenţă într-o stare de echilibru şi armonie. Astfel
simptomele sunt semnele efortului organismului de a-şi recăpăta echilibrul şi armonia, de a se
autovindeca, mai mult decât pot fi considerate semne de BOALĂ. Lipsa semnelor evidente de boală
nu trebuie să ducă la concluzia automată că organismul nu se apără împotriva vreunei boli, ci indică
faptul că sistemele de regulare, respectiv mai ales sistemul imunitar, sunt intacte şi îşi desfăşoară
corect şi permanent misiunea de menţinere în echilibru a organismului.
Trebuie să începem să lucrăm noi cu noi înşine
Contrar modului de gândire mecanicist, încarnat deja şi în mentalitatea medicinei şcolastic-
alopate, totul este în permanentă interconexiune, toate sunt în permanentă legătură şi relaţie, atât în
mare cât şi în mic (macro- şi microcosmos). Toţi oamenii se nasc într-o stare de echilibru, atât cu
mediul înconjurător cât şi între organele şi sistemele care formează corpul omenesc.
Începutul real al unei boli nu este momentul în care „ne doare ceva”, deci în care anumite
simptome devin manifeste, ci momentul în care între organele şi sistemele corpului apare un
dezechilibru.
Dezechilibru faţă de legile naturii, deoarece omul nu mai respectă ritmul natural al vieţii, dar şi
datorită poluării mediului înconjurător sau al unei alimentaţii defectuoase, preponderent industriale
(preparate ale industriei alimentare) sau al unui dezechilibru psihic, în zilele noastre îndeobşte
denumit stress. Medicina integrală (naturistă) îl vede pe om ca întreg, nedespărţind sufletul şi
spiritul de trup. Ea ia în considerare legăturile cu mediul înconjurător, situaţiile sociale şi fazele
vieţii (vârstei). Sufletul şi trupul sunt un singur tot, la fel cum apa şi gheaţa sunt acelaşi lucru dar în
diferite forma de agregare. Din ce în ce mai des se relevă şi se constată că nu există un trup bolnav
decât atunci când sufletul este bolnav.
OMUL şi VIAŢA sunt un proces dinamic permanent, care nu se opreşte nici măcar în momentul
morţii. OMUL nu moare cu inima cu care s-a născut, la fel cum şi toate celelalte organe se
reînnoiesc pe parcursul vieţii de mai multe ori. Această minutată forţă a naturii ne permite ca în
anumite condiţii să îmbătrânim, şi dacă acest proces nu ar fi posibil, atunci foarte mulţi oameni ar
avea o viaţă foarte scurtă datorită nutriţiei deficiente, stilului de viaţă deficitar, stressului, poluării
sau altor influenţe externe. Doar şi această realitate ne dovedeşte suficient de clar că ştiinţele
naturii, mai ale biologia şi medicina, au dus la „ad absurdum” conceptul mecanicist al OMULUI
văzut ca o MAŞINĂ. Deoarece întregul este cu mult mai mult decât suma părţilor sale componente.
Starea de SĂNĂTATE nu poate fi atinsă doar prin modificări în anumite domenii ale medicinii,
prin cercetări, descoperiri senzaţionale (oare nu ne-am săturat încă de atâtea descoperiri anunţate cu
surle şi trompete, care nu au adus cu ele nici o rezolvare a vreunei afecţiuni cronice majore, daca
ne-am gândi doar la cancer?) sau noi medicamente de sinteză chimică, prin imunizări şi campanii de
vaccinare, prin tehnologii şi terapii din ce în ce mai sofisticate şi mai costisitoare....
Starea de SĂNĂTATE poate fi atinsă doar atunci când întreaga societate, mediul înconjurător,
condiţiile de viaţă, muncă şi locuit vor conlucra, respectiv vor fi luate în considerare atunci când se
vorbeşte despre un sistem de sănătate eficient. Trebuie să înţelegem că sănătatea, nepoualrea, pacea,
dreptatea, etica, religia, filozofia, munca, habitatul, toate acestea la un loc înseamnă VIAŢĂ, că ele
nu pot fi separate şi despărţite unele de altele. Doar atunci vom fi capabili să gândim şi acţionăm
integral. Iar una dintre cele mai importante chei ale unui sistem de sănătate viabil este educaţia
copiilor, care constituie fundamentul unei viitoare vieţi sănătoase, lipsite de boli cronice şi suferinţe.
Una dintre principalele cauze ale problemelor noastre de sănătate este felul noastru de a trăi, de a
ne duce viaţa. Am pierdul terenul solid şi stabil de sub picioare şi alergăm nebuneşte printr-o lume
creată „sintetic”, care nu are „substanţă şi valoare nutritivă”. Şi nu are nici un rost în esenţă să ne
plângem de politicieni, căci ei nu sunt nimic altceva decât oglina societăţii pe care ne-am dorit-o şi
creat-o singuri. (Un Gigi Becali, un Dan Diaconescu, un Traian Basescu sau Dinu Patriciu spre
exemplu, nu ar exista fără dorinţa noastră de a-i avea, dorinţă care i-a creat după chipul şi
asemănarea noastră.)
Trebuie să ne devină foarte clar faptul că de abea atunci când ne vom schimba mai întâi noi înşine,
când vom schimba CONŞTIENTUL nostru, de abea atunci se va schimba şi politicul şi socialul, ca
oglindire a CONŞTIENTULUI nostru colectiv. Nu are nici un sens să „sperăm” că politicienii vor
restructura şi îmbunătăţii viaţa noastra doar aşa, pentru că sunt ei băieţi buni şi responsabil, pentru
că ne duc nouă grija.
Politicianul este fundamental şi primar o persoană care se „hrăneşte” din şi cu conflictul de
interese! Iar acesta (conflictul de interese) nu are alt scop mai important decât a împiedica luarea de
decizii în favoarea cetăţeanului obişnuit. Deoarece pentru a ajunge politician ai nevoie de susţinere
financiară, iar cei care pot oferi o astfel de susţinere nu o fac cu scopul de a-i merge cetăţeanului
obişnuit mai bine, ci de a le merge lor înşişi mai bine, tocmai în detrimentul şi pe socoteala
cetăţeanului obişnuit, a societăţii, a sistemului de educaţie sau de sănătate. Ori doar atunci când
marea majoritate a cetăţenilor obişnuiţi îşi vor dori altceva, vor dispare Becalii, Diaconeştii, Băseştii
sau Patricienii.
Reformele necesare
Trebuie să fim foarte conştienţi că însăşi şi cele mai mici modificări în sistemul actual de sănătate
vor declanşa o reacţie isterică din partea medicinei şcolastic-alopate, a corpului profesoral
universitar,a concernelor farmaceutice şi deci implicit a politicienilor care sunt subvenţionaţi de
către acestea. Una dintre primele măsuri ar fi punerea la dispoziţia cetăţenilor a posibilităţii de a
decide între medicina alopată şi medicina integrală. Ori Casele de sănătate din practic toate ţările
fac tot posibilul pentru a nu lua în catalogul lor de „servicii” şi deci a nu plăti pentru nici o altă
metodă terapeutică în afara celor şcolastice oficiale.
Desigur, pentru aceasta ar fi imperios necesar ca terapeuţii naturişti să fie recunoscuţi, să fie
instruiţi şi şcoliţi conform cunoştinţelor actuale, să fie acreditaţi cu dreptul de practică la fel ca şi
medicii alopaţi. De abea atunci vor dispare toţi acei care se folosesc de medicina naturistă doar
pentru „a face bani”, toţi acei şarlatani care se pretind terapeuţi naturişti. De ce oare credeţi că
medicina şcolastică împiedică recunoaşterea calităţii de medic naturist? Pentru că astfel se lasă uşa
deschisă multora care nu au în gând nimic altceva decât căpătuiala. Iar acest adevăr pune o armă de
discreditare foarte eficace în mâna medicinei şcolastice. Ce se poate face? Spre exemplu 2-3 ani
toţi, dar chair toţi cetăţenii de până la 50 de ani să refuze plata asigurărilor sociale. Acest mijloc de
presiune financiară ar determina în ultimă instanţă atât politicul cât şi industrialul să restuctureze
sistemul.
Punctul de greutate al medicinei şcolastice ar trebui să se mute de la „anularea simptomelor” la
celălalt pol, prevenirea lor. De ce credeţi că medicina şcolastică nu doreşte această restructurare?
Pentru că atunci medicii alopaţi nu ar mai avea destui bolnavi la dispoziţie pentru a realiza
câştigurin grase, şi pentru că încasările concernelor farma care vând medicamente bolnavilor, şi nu
oamenilor sănătoşi, ar scădea atât de drastic încât ar da faliment. Ce se poate face? Refuzaţi 2-3 ani
orice medicament de sinteză chimică, în afara cazurilor foarte grave sau a durerilor de nesuportat.
Refuzaţi toate formele de terapie care nu au decât foarte mici şanse de reuşită (ceea ce practic este
cazul cu aproape toate terapiile afecţiunilor cronice).
Da, ştiu, fiecare speră că se va face bine, fiecăruia îi este frică de moarte. Dar oare a scăpat cineva
de ea? Dacă cetăţeanul simplu s-ar informa suficient de amplu înainte de a începe o terapie
dubioasă, dar extrem de profitabilă pentru medicul alopat şi concernul farma, aceste terapii nu se
vor mai putea finanţa şi menţine în viaţă, astfel că după câţiva ani ele ar dispărea complect.
Înţelegeţi, pentru numele lui Dumnezeu, că toate acestea există tocmai pentru că ei induc şi
speculează FRICA noastră.
Cu timpul spitalele şi clinicile vor trebui să cuprindă în componenţa personalului lor pe lângă
medici alopaţi şi naturişti, şi psihologi, nutriţionişti, specialişiti în medicina asiatăcă, fitoterapeuţi,
energeticieni, etc. Doar toţi împreună, în armonie şi conlucrare, vor putea găsi calea corectă şi
eficientă pentru a reda sănătatea unui pacient. Desigur, va fi foarte greu de realizat aceast deziderat.
Aici aş vrea să le transmit un cuvânt medicilor alopaţi. Şi anume, ce ar fi dacă, atunci când ei
înşişi sau rudele lor apropiate sunt bolnave, să folosească exclusiv doar metodele medicinei
şcolastic-alopate? Ce ar fi dacă atunci când alopatul este bolnav de cancer nu s-ar mai prezenta
„tăcut” la uşa medicului naturist? De ce oare medicii alopaţi refuză pentru ei înşişi terapiile
standard, spre exemplu în cazul cancerului, şi apelează la metodele medicinei integrale, pe care au
injurat-o şi scuipat-o toată viaţa? Ştiţi ceva, domnilor medici alopaţi? Asta este o chestiune de
conştiinţă. Fiecare o are aşa cum o are, mai curată sau mai jegoasă. Asta este. Dar schimbarea
trebuie să vă implice şi pe Domniile Voastre. Poate că în primul rând pe Domniile Voastre.
O altă soluţie ar fi crearea unui catalog procentual de plată a asigurării de sănătate în funcţie de
modul de viaţă al asiguratului. Fumătorii ar trebui să plătească mai mult decât nefumătorii,
alcoolicii mai mult decât cei cu „măsură”. Persoanele care practică forme uşoare şi medii de sport
să plătească mai puţin decât cei sedentari şi inactivi. Există o serie de alţi paramatri care pot fi luaţi
în considerare în acest sens. Deoarece propriul mod de viaţă poate constitui un balast financiar mai
mare sau mai mic asupra întregii societăţi şi a sănătăţii acesteia.
Toate modificările structurale nu vor fi realizate prin legi, dispoziţii sau forţă, ci prin oameni care
au curajul să deschidă gura şi să spună ce gândesc. Noi cu toţii suntem chemaţi să realizăm ceva
împreună, un sistem de sănătate bazat pe etică, compasiune, iubire şi înţelepciune, şi în care tehnica
să joace un rol de AJUTOR şi nu de FUNDAMENT. Iar pentru aceasta trebuie în primul rând să ne
eliberăm din închisoarea DOGMATISMULUI, să dărâmăm zidurile care am permis până acuma să
fie ridicate (de către persoane interesate financiar)între noi şi natură. De abea atunci vom putea
începe să clădim un sistem medical bazat pe „iubirea aproapelui nostru”.
Merită, căci nu este vorba de a face ceva pentru alţii. Este vorba de NOI ÎNŞINE.
Privire istorică asupra medicinei integrale
Ce se înţelege de fapt prin „medicina alternativă”? In fapt este ceva paradoxal aici, atunci când
termenul „alternativ” este folosit în legătură cu medicina naturistă sau integrală. Dacă luăm acest
termen în sensul sensul lui direct şi firesc, el nu poate fi în nici un caz folosit în legătura cu
medicina naturistă, ci mai degrabă cu cea alopată! Căci ceva poate fi alternativ doar atunci când
avem deja „altceva” mai vechi, mai de dinainte. Ori este un fapt incontestabil că medicina naturistă
a existat cu sute şi mii de ani înaintea medicinei alopate. Deci, la momentul apariţiei acesteia din
urmă, tocmai ea era o... alternativă la medicina tradiţională, naturistă, veche de când lumea.
Medicina alopată s-a străduit şi în foarte mare parte a şi reuşit să impună acest termen medicinei
naturiste, cu scopul evident de a o minimaliza, denigra. Dar haideţi să fim obiectivi şi corecţi, măcar
din punct de vedere istoric, Domnilor! Tocmai Dumneavoastră, Domnilor medici alopaţi, practicaţi
o medicină alternativă! Fie că vă place, fie că nu. Tocmai de aceea aşa cum am mai spus, eu voi
folosi termenul generic de medicină integrală. Căci dacă voi folosi cel de „alternativă” vă voi da
poate satisfacţie, şi în orice caz nu voi fi corect din punct de vedere obiectiv-istoric.
Medicina alopată a început să dea din coate şi să se înghesuie „în faţă” acum circa 200 de ani.
Încă din secolul XIX în Europa au început să existe două curente opuse în domeniul medical. Unul
este cel care a devenit astăzi medicina şcolastic-alopată, celălat este medicina integrală cu ale ei
relaţii către natură, spirit şi corp, sănătate şi boală, cu preocupările pentru relaţia pacient-medic şi cu
„economia vindecării”, elemente despre care vom vorbi mai pe larg în cele ce urmează.
Treptat diferenţele şi părerile dintre cele două curente medicale au devenit, chiar de atunci din
secolul XIX, ireconciliabile. Cunoscutul medic, cercetător şi politician în domeniul sănătăţii,
Johann Albert Heinrich Reimarus (1729-1814) critica la vremea sa faptul că medicina a devenit o
„breaslă monopolistă”. În 1925 s-a impus termenul de „criză a medicinei”, mai ales datorită lui
Erwin Lieks (1878-1935). Acesta critica tehnicizarea accentuată a medicinei, specializarea
exagerată precum şi „ştiinţifizarea” artei vindecării. În centrul criticii sale stătea imaginea ştiinţifică
asupra naturii pe care o impunea medicina alopată, care ducea la o lipsire de „suflet” a medicinei şi
la o utilizare frauduloasă a metodelor tehnologice şi ştiinţifice în practica medicală.
Alţi proeminenţi critici ai noului drum pe care se străduia să marşeze medicina nouă, alopată şi
alternativă în acelaşi timp, au fost August Bier, Bernhard Ascher, Georg Honigmann, Paul Diepgen,
Ferdinand Sauerbruch precum şi Ludolf von Krehl. Toţi aceştia cereau în esenţă ca medicina să fie
mai mult decât o „ştiinţă a naturii”.
Evoluţiile şi noile descoperiri din fizică, chimie, psihologie şi alte domenii ale ştiinţelor naturii au
dus la o nouă concepţie asupra BOLII, care susţinea că fiecare afecţiune are un început local, şi o
localizarea anatomică în organism. Astfel „imaginea” medicală s-a îngustat simţitor, s-a concentrat
exclusiv asupra „organului bolnav” iar unitatea corp-suflet-spirit nu a mai beneficiat de nici o
atenţie. În acest fel, celelalte sisteme de vindecare nu au mai fost preluate în „noua paradigmă
medicală”, fiind marginalizate. În paralel cu aceasta, în a doua jumătate a seolului XIX s-au
dezvoltat o serie de curente naturiste, reprezentate de Ferdinand Christian Oertel (1765-1850),
Vincenz Priessnitz (17991851), Johann Heinrich Rausse (1805-1848). Aceştia considerau natura ca
fiind „bună”, recomandând viaţa simplă în mijlocul naturii şi utilizarea mijloacelor naturale pentru
vindecarea bolilor.
O dată cu Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1810-1850) drumurile alopaţiei şi
homeaopatiei (acuma, nou concepută de către Hahnemannn) par a se despărţi definitiv. Acesta
credea (şi astăzi ştim că avea dreptate) că a descoperit un nou principiu de vindecare. În 1790, el a
concentrat acest principiu în cuvintele „similia similibus curentur”. După descoperirea acestui
principiu, Hahnemann a terapiat numai conform acestui principiu natural. Hahnemann a folosit
public pentru prima oara termenul de „Homeopatie” în 1810.
Tocmai ca reacţie la principiile homeopatiei, adversarii lui Hahnemann au introdus termenul de
„ALOPATIE”, care iniţial avea sensul de NE-HOMEOPATIC. Aşa că oricum am lua-o, Domnilor
medici, ceea ce astazi se practică sub denumirea de alopţie, este o MEDICINĂ ALTERNATIVĂ.
Alternativă la homeopatie. Şi asta definitiv şi irevocabil.
Aici aş dori să fac o mică paranteză de actualitate: de curand într-un număr din Iulie 2010, revista
germană „Der Spiegel” a publicat un articol de fond isteric îndreptat contra homeopatiei. Ceea ce
totuşi recunoaşte revista germană este faptul că numărul persoanelor care apelează la homeopatie
este în continuuă creştere. Ceea ce desigur că deranjază medicina şcolastic-alopată. Ori „Der
Spiegel” s-a dovedit a fi, cel puţin în ultimii 40-50 de ani, un obedient slujitor al medicinei
şcolastice, de la care primeşte substanţiale comenzi pentru articole laudativ-omagiale adresate
medicinei şcolastice.
Acuma, totul este în regula şi fiecare are dreptul să-şi aleagă calea terapeutică pe care o găseşte
mai potrivită pentru el. Doar că în articolul respectiv se afirmă cum că homeopatia nu vindecă
nimic. În regula, dar ce vindecă alopatia? Tot nimic! Nici cancerul, nici AIDS, nici afectiunile
cronice, nici măcar cele infecţioase. Nemai vorbind de faptul că efectele adverse provocate de
medicamentele chimice duc la apariţia unor noi afecţiuni, inexistente înainte de iniţierea terapiei
alopate. Deci, în fond, chiar dacă homeopatia nu este bună la nimic, nu văd nici o diferenţă, căci
nici alopaţia nu este bună la nimic.
Dar să evenim la treburile noastre. Hahnemann, deşi era medic, s-a ocupat intensiv şi cu chimia şi
de asemenea cu farmacologia. Un impuls important a primit, în cercetările sale, de la medicul
englez William Cullen, care a descris utilizarea chininei, arătând că dacă o persoană sănătoasă ia
chinină, organismul reacţionează „ca şi cum ar avea malarie” deci prin puseuri de febră alternate cu
frisoane. Hahnemann a început să experimenteze cu o serie de substanţe, şi astfel în timp s-au creat
cei trei piloni de bază ai homeopatiei:
- legea asemănării (similitudinii);
- verificarea preparatelor pe persoane sănătoase;
- potenţarea;
Deci homeopatia vindecă prin similar. Dacă un produs crează anumite simptome la un subiect
sănătos, înseamnă că el va elimina aceleaşi simptome la o persoană bolnavă. Cu cât potenţa unui
preparat este mai mare, cu atât mai mic este dozajul şi mai rară administrarea. Şi invers, desigur.
Homeopatul desfăşoară o anamneză complexă împreună cu pacientul, şi în funcţie de concluziile
acesteia stabilete substanţa, potenţa şi administrarea.
Sora mai mică a homeopatiei este spagyrica. Deşi este mai veche decât homeopatia, este încă
destul de puţin cunoscută. Şi în cazul spagyricii sunt folosite substanţe din natură, care sunt
complex prelucrate. Începuturile ei datează încă din Evul Mediu, Paracelsus (1493-1541) fiind unul
dintre cei care s-a îndeletncit frecvent cu aceasta. Spagyrica poate fi definită ca arta „legării şi
dezlegării, despărţirii şi reunirii.” Conform concepţiei spagyricii, fiecare ubstanţă conţine un
principiu bun şi curat, şi unul opus acestuia. Pentru a putea folosi o substanţă cu scop curativ, este
necesar a se despărţi Bunul e Rău, Curatul de Impur, Spiritul de Materie şi Curativul de Otravă.
Astfel diferite substanţe sunt supuse unei game largi de proceduri, cum ar fi distilarea, fermentarea,
arderea (folosirea cenuşei), extracţia şi filtrarea. Prin acestea se păstrează Bunul şi se elimină Răul,
nefolositorul sau chiar otrăvitorul. Substanţele astfel obţinute se pot folosi izolat sau în combinaţii,
uneori folosindu-se chiar şi potenţarea. Conform părerii spagyricienilor, aceste preparate acţionează
nu numai asupra trupului, dar şi asupra sufletului şi spiritului.
Apa a fost folosită ca elelment terapeutic încă din antichitate. În perioada modernă, reprezentaţii
cei mai de seamă ai terpiei cu şi prin apă au fost Ferdinand Christian Oertel (1765-1850), Vinczenz
Priessnitz (1799-1851), Dr. Johann Siegmund Hahn (1696-1773) precum şi, probabil cel mai
celebru cel puţin în spaţiul nord-european, preotul Sebastian Kneipp (1821-1897). Interesant este
faptul că Sebastian Kneipp, tânăr student la teologie fiind, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, care-i
atinsese deja ambii plămâni. Întâmplător a descoperit o mică cărticică în care se vorbea despre cura
(terapia) cu apă. Astfel că tânărul Kneipp, grav bolnav de tuberculoză, s-a vindecat complect făcând
băi în apa îngheţată a Dunării. Deci, Domnilor? Alte curente terapeutice naturiste au fost spre
exemplu, terapiile cu aer şi lumină, cu nămoluri, cu argilă, etc.
Într-o altă direcţie, şi anume cea a nutriţiei, au fost de asemenea dezvoltate o serie de concepte
terapeutice. Unul dintre importanţii reprezentanţi ai terapiei nutriţionise a fost spre exemplu
medicul Fuhrmann Johannes Schroth (1798-1856). De asemenea aici mai trebuie menţionat medicul
elveţian Max Oskar Bircher-Benner (1867-1939), de la care ne-au rămas celebrele Bircher Müsli,
adică fulgii de cereale.
Un domeniu special, separat, îl constituie fitoterapia. Aceasta este în mod sigur cea mai veche
formă de vindecare, cea mai veche medicină, tot atât de veche precum umanitatea însăşi. Prima şi
poate cea mai cunoscută reprezentantă a fitoperapiei (cel puţin daca ne referim la izvoarele
sistematice scrise care au ajuns până la noi) este călugăriţa şi mai târziu stareţa Hildegard von
Bingen (1098-1179). De la ea ni s-au păstrat „Physica“ (studiul naturii) precum şi „Causae et
Curae“ (arta vindecării). În prezent sunt cunoscute peste 1.800 de reţete (unde se foloseau mai ales
plante şi minerale) care ne-au parvenit direct de la Hildegard von Bingen.
Franz Anton Mesmer (1734-1815) era foarte preocupat şi se interesa de legătura dintre OM şi
UNIVERS. După efectuarea studiilor de teologie, filozofie şi medicină, a redactat o lucrare de
doctorat care purta titlul „Despreinfluenţa planetelor“. Conform concepţiei lui Mesmer, OMUL este
compus din aceeaşi substanţă ca şi UNIVERSUL şi în consecinţă se supune influenţelor cosmice. El
considera că fiinţele vii, Pământul şi corpurile cereşti sunt în permanentă legătură printr-un flux de
natură fizică.
Astăzi ştim că el avea dreptate, conform fizicii quantice. Desigur că terminologia folosită de
Mesmer la vremea sa nu mai corespunde cunoştinţelor noastre de astăzi, dar conceptul în sine este
din punctul de vedere al fizicii quantice absolut corect. Mesmer desemna acest flux de legătură ca
fiind un „magnetism“, din care fiecare om deţine o anumită cantitate (unii mai mult alţii mai puţin)
şi care poate fi transmisă de la o persoană la alta. Conform părerii lui Mesmer, starea de boală
apărea datorită unul flux insuficient sau unei inegale distribuţii a acestui flux.
Foarte multe dintre conceptele moderne folosesc în esenţă aceaşi idee, doar că „fluxul“ lui
Mesmer a devenit energie, biofoton sau a primit o altă denumire. Este interesant faptul că multe
dintre concepţiile vechi îşi găsesc astăzi confirmarea mai ales datorită fizicii quantice. Din păcate
medicina şcolastic-alopată nici nu vrea să audă de fizica quantică. Iar acest lucru nu poate duce
decât la o şi mai accelerată prăbuşire a întregului eşafodaj alopat.
Ulterior, vindecători cum ar fi de exemplu Bruno Gröning (1906-1959), au folosit magnetismul în
sensul mesmerian, spre exemplu cu bile făcute din staniol, încărcate magnetic, pe care la punea în
palma bolnavilor. Şi astăzi adepţii lui Bruno Gröning sunt răspândiţi pe tot globul, întâlnindu-se
periodic pentru a crea „curente, fluxuri magnetice”. Îndeosebi în Anglia există o veche tradiţie a
vindecătorilor spirituali, dar din păcate există şi mulţi şarlatani care fac mult rău acestor concepte
terapeutice. Dar să nu uităm că şi în medicina alopată există o grămadă de medici incapabili,
interesaţi doar de câştigul material. Anumite trăsături negative ale speciei umane nu se limitează
doar la medicina integrală sau la cea alopată. Din păcate!
O altă metodă terapeutică destul de bine cunoscută este terapia cu propiul sânge. De asemenea de
o largă popularitate se bucură terapia după Eduard Bach, medic englez (1886-1936). Acesta a fost
ani de zile medic într-un spital şi a fost de asemenea activ în cercetarea bacteriologică. S-a ocupat
îndeosebi cu studierea florei intestinale şi astfel a descoperit faptul că în funcţie de anumite stări
sufleteşti (sentimente) flora intestinală a respectivelor persoane suferea modificări semnificative.
Plecând de la această idee, a dezvoltat o tehnică de „vaccinare” bazată pe proceduri homeopatice,
tehnică ce s-a dovedit eficientă şi care se mai bucură încă de o largă popularitate. Interesant este aici
faptul că aceste preparate după Bach sunt foarte eficiente şi în vindecarea animalelor, nu numai a
oamenilor.
O altă tehnică terapeutică este cea cu minerale, dezvoltată de doctorul Wilhelm Heinrich
Schüssler (1821-1898). În anul1874 doctorul Schüssler a publicat broşura „O terapie simplificată,
bazată pe histologie şi patologia celulară”, în care relata că el terapia doar cu 12 substanţe
anorganice. Schüssler a constatat că cenuşa rezultată din arderea materialului organic prezenta o
compoziţie care era prezentă şi în celulele vii. El a fost foarte puternic influenţat în cercetările sale
de către Rudolf Virchow (1821-1905). Metoda lui Schüssler se aseamănă cu homeopatia, folosind
de asemenea principiul potenţării. Prin aceasta sărurile cu care lucra Schüssler ajungea pe o treaptă
energetică mai înaltă şi erau mult mai predispuse reacţiilor.
Terapia neurală a fost descoperită de Dr. Ferdinand Huneke în 1925, absolut din întâmplare. El i-a
injectat surorii sale un preparat antireumatic care conţinea suplimentar şi Procain. Doar că din
greşeală în loc să facă injecţia în musculatură, a făctu-o într-o venă. După injecţie au dispărut
complect durerile cronice de cap de care suferea sora lui Huneke. Din acest moment Ferdinand
împreună cu fratele său Walter au început să experimenteze cu Procain. Astăzi se presupune că
anestezicele locale acţionează pozitiv asupra potenţialului membranelor nervoase şi astfel este
activată capacitatea de autovindecare.
Osteopatia a fost dezvoltată în principal de către doctorul american Andrew Taylor Still (1828-
1917), care a plecat de la motto-ul „Viaţa este mişcare”. Astfel acesta a dezvoltat o serie de
proceduri terapeutice manuale cu care se încearcă eliminarea blocajelor energetice in organism
precum şi susţinerea capacităţilor de autovindecare ale organismului. Ideea de la care a plecat Still
era aceea că în organism există o permanentă mişcare de curgere şi transfer: circuitul sangvin şi cel
limfatic, umorile corporale, respiraţia ritmică precum şi mişcare articulaţiilor, musculaturii şi
ţesuturilor de legătură. Aceste mişcări libere pot fi perturbate de diferiţi factori cum ar fi cicatricele,
rănile sau mişcările greşite, ceea ce poate duce la diferite afecţiuni, pornind de la durerile de cap şi
ajungând până la afecţiunile digestive. Osteopatul acţionează prin masaje delicate în încercarea sa
de a dizolva blocadele apărute în organism. În USA osteopatia este începând încă din anii 60 o
disciplină academică, similară studiului medicinei alopate.
Medicina tradiţională chineză
Am lăsat intenţional la urmă medicina tradiţională asiatică, reprezentată mai ales prin medicina
tradiţională chineză (TCM) şi Ayurveda, medicina tradiţională indiană. Aceasta deoarece medicina
asiatică are la bază un mod relativ diferit de abordare a raportului sănătate-boală.
Medicina tradiţională chineză are o vechime documentată de mai bine de 4000 de ani. Cercetatorii
chinezi dezvoltă si astăzi, mai departe, formulele tradiţionale, pe care le complectează cu noi
cercetări şi descoperiri. Datorită noilor metode de cercetare şi tehnologiei moderne, medicina
traditională chineză (pe viitor in acest text TCM) este astăzi mai evoluată şi prezintă rezultate mai
bune decât medicina şcolastic-alopată. Foarte multe studii comparate arată că pacienţii trataţi după
metodele TCM beneficiază de o prelungire a duratei de viaţă de cel putin 2 ori mai mare in cazul
cancerelor, decât cei trataţi prin chemoterapii. Nemai vorbind de efectele secundare, care sunt
substanţial mai reduse in cazul TCM.
TCM pleacă de la cu totul alte principii de bază in tratatrea şi vindecarea bolilor, in comparaţie cu
medicina şcolastică. În timp ce în aceasta din urma o boala este cauzata de un „invadator” extern
(bacteri, microb, virus, ciupercă, parazit, etc.) pe care trebuieşte să-l distrugem cu ajutorul unor
chimicale sau tehnici medicale, în TCM se urmăreşte restabilirea echilibrului dintre Yin şi Yang,
dintre pozitiv şi negativ, dintre masculin şi feminin, etc. Şi aici înca o data trebuieşte subliniat că
Yin, “negativul”, spre deosebire de mentalitatea europeana, nu este ceva rău, malefic, ci din contra
ceva absolut necesar, la fel cum umbra este inerentă luminii. Perechea lumina-umbra, de exemplu,
nu poate fi desparţită, la fel cum nu pot fi separate Yang de Yin.
Pe de alta parte, simptomatologia în TCM se concentrează asupra semnelor externe care apar pe
(la) un organism: mai ales limba (aspectul ei), pulsul, culoarea pielii, ochii, mucoasele, mersul şi
ţinuta corporală, etc.
Daca nu vom încerca să înţelegem principiile filozofice, modul de concepere al vieţii aplicat de
chinezi, nu vom putea înţelege nici principiile TCM. Dar să vedem in continuare câteva dintre
regulile de baza ale TCM în ceea ce priveşte o viaţă sănătoasă. Unul dintre cele mai importante
elemente este nutriţia. Ce mâncăm şi cum mâncăm ne face ceea ce suntem. Se consideră de către
însăşi medicina şcolastică, şi în baza a mai multor studii detaliate, ca 30-40% dintre formele de
cancer la bărbaţi şi 60% dintre cele de la femei sunt provocate de o nutriţie deficitară. Viaţa noastră
depinde de o hrănire corectă, astfel încât corpul să poată creşte şi funcţiona corect. Chinezii susţin
că alimentaţia are trei scopuri: păstrarea sănătăţii, prevenirea bolilor şi eliminarea acestora, în cazul
în care aceasta s-au declanşat. O credinţa veche chineză spune că a mânca atunci când îţi este foame
este un leac, tot la fel cu a nu mânca atunci când nu îţi este foame.
Dar nu este important numai ce mâncăm, ci şi cum mâncăm. Mâncarea trebuieşte mestecată încet
şi temeinic. Persoanele care mănâncă repede sunt predispuse obezităţii. Un studiu efectuat sub
supravegherea savanţilor americani şi chinezi arată ca persoanele obeze, care timp de 20 de
săptămâni au mâncat mai încet decât erau în mod normal obişnuite, au slăbit în medie 5 kilograme.
La fel de important este şi faptul că mâncând încet, producem mai multa salivă. Iar aceasta conţine
enzime esenţiale digestiei.
In privinţa proteinelor, se ştie că persoanele care mănâcă mâncare bogată în proteine sunt mult
mai expuse cancerului mamar, bolilor cardiace, cancerului de colon, diabetului şi multor altor boli.
O importanţă deosebită o mai are şi apa, care, în accepţiunea TCM, trebuieşte consumată între
mese, dar nu imediat după masă, căci diluează sucul gastric, şi astfel putem provoca indigestii. De
asemenea, se recomandă ca dimineaţa, imediat dupa sculare, sa se bea 1-2 pahare cu apă.
Somnul este şi el foarte imoprtant. Se recomandă ca orele de somn să fie respectate strict şi cu
regularitate (ritmicitate). Dar pe de altă parte, durata somnului este diferita de la persoană la
persoana. A te forţa să dormi este uneori la fel de rău ca a nu dormi.
In privinţa tratamentelor împotriva diferitelor afecţiuni, mentalitatea chineză este într-un fel mult
mai complicată decât cea europeana. În TCM găsim aproape în exclusivitate reţete, compuse din
diferiţi ingredienţi de origine naturală (plante, ciuperci, ba chiar şi anumite soiuri de gândaci).
Medicul chinez va proceda în cazul unui pacient bolnav, în mod exact invers decât cel european,
alopat. Medicul chinez va începe prin a schimba modul de viaţă al pacientului (fizic cât şi psihic),
după care va modifica corespunzător nutriţia acestuia, iar abea la urma va trece la terapia specifică
bolii, iar aceasta în principal cu ajutorul plantelor. În esenţă medicina tradiţională chineză pune
accentul pe prevenţie, fapt ce o face deosebit de atractivă pentru din ce în ce mai mulţi pacienţi.
De la bun trebuie sa spunem că TCM-ul de astazi (yhongzi – medicina chineza), a apărut in
această formă abea prin anii 50, și se poate spune că este creația lui Mao Zedong, controversatul
lider al comuniștilor chinezi. De la începutul sec. XX medicina chineză devenise din ce în ce mai
dependenta de cea americană și vest-europeană. Ori Mao cauta un sistem medical care sa fie potrivit
unei țari sărace și cu o populație foarte mare, și care în același timp să nu-l constrângă la o
”dependeță” de sistemele medicale din lumea capitalistă. Mao a fost acela care a readus în prim
plan medicina tradițională chineză, care înaintea celui de-al doilea război mondial fusese
considerată ca veche și nefolositoare.
Desigur că specialiștii lui Mao au eliminat din vechile texte și cărți medicale toate elementele
astrologice, numerologice, de practică taoistă, de alchimie și șamanism, așa cum se cuvine unei
gândiri materialist-științifice tipic comuniste. În locul acestora a fost introdus principiul
materialismului dialectic. Ceea ce a rezultat a fost un produs artificial format din teorii vechi
chineze: Yin-Yang, cele cinci faze ale transformării, meridianele, cele patru proceduri de diagnostic
(inspectarea, interogarea, anamneza și palparea). Doar o privire aruncată în vechile cărți de
medicină chineză clasică ne poate ajuta să ne formăm o părere mai exactă asupra a ceea ce era
întradevăr medicina chieză tradițională în secolele trecute.
Baza tuturor teoriilor cuprinse în medicina chineză tradițională este Yijing, sau ”Cartea
transformărilor”. În Yijing, care este considerată și o carte-oracol, predomină ideea fundamentală a
unității dintre Cer, Pământ și Om. Concepția taoistă a Creației vede Cerul ca fiind Creatorul
Primordial, care a creat Pământul ca și pandant (imagine) a sa, iar Omul este făptura centrală a
Pământului, produsul conlucrării dintre Cer și Pământ, formând astfel o ”imagine reflectată” a
macrocosmosului. Omul este un microcosmos care conține și reflectă macrocosmosul. De aici
rezultă conceptul că ceea ce este Lege în Cer și pe Pământ, este Lege și în Om. Se poate observa ca
medicina veche chineză se bazează pe un sistem filozofic naturist, un sistem care se orienta după
legile Naturii, nu un sistem științific așa cum este el în medicina europeană și americană.
Principiul fundamental al TCM – Yin și Yang
Inițial reprezentanți ai Soarelui și Lunii, Yin și Yang au devenit ulterior simbolul polarității,
principiul universal al polarității fiind în prezent din ce în ce mai des luat în discuție, în diverse
ramuri atât filozofice cât și științifice. Astfel a rezultat în timp concepția precum că în tot ceea ce
există trebuie să fie prezenți cei doi Poli, care se află unul cu celălat într-o legătură inseparabilă,
care se complectează reciproc și care conțin, fiecare separat, o parte din celălalt. Întreaga medicină
chineză este fundamentată pe acest pricipiu Yin/Yang, principiul polarității. Acest lucru este valabil
și pentru părțile organismului sau pentru organele interne, și astfel are o importanță deosebită pentru
diagnostic.(Foarte interesante aspecte asupra polarității sunt relevate de Ruediger Dahlke în cărțile
sale, două dintre acestea fiind traduse și în română: ”Puterea vindecătoare a bolii” și ”Boala ca
șansă”).
Cum, și conform căror principii lucrează organele împreună? Și aici natura ne oferă un Model:
Cele Cinci Faze ale Transformării, sau altfel spus, Cele Cinci Elemente. Numele acestor Faze sau
Elemente sunt: Lemn, Foc, Pământ, Metal și Apă, și sunt la origine simboluri ce desemnau corpurile
cerești Saturn (Pământ), Venus (Metal), Marte (Foc), Jupiter (Lemn) și Mercur (Apa). Aceste Faze
sau Elemente sunt ordonate și reflectate în perechile de organe. Fiecare diagnostic se bazează și
astăzi pe foarte complexa relație și conlucrare dintre aceste Faze sau Elemente.
Aici ar trebui sa atragem atenția asupra unei greșeli fundamentale pe care mulți oameni obișnuiți o
fac astăzi. În esență nu este vorba de Metal sau Lemn ca o bucată concretă de metal sau de lemn, ci
de un principiu anume. În vechime, limbajul și cunoștințele tehnice ale anticilor chinezi nu erau atât
de evoluate ca și astăzi, astfel că ei au ales niște denumiri general cunoscute cu care au desemnat
(prin analogie) anumite principii și procese.
Terapeutul chinez nu caută în primul rând soluția contra simptomelor, ci cauza generatoare a
aceastora. Iar acest lucru se produce prin permanenta corelare și analiză a acestor Elemente, mai
ales în ceea ce privește domeniul medical. Terapeutul chinz nu-i va administra medicamente pentru
neutralizarea acidității unui pacient stresat care prezintă aciditate stomacală, ci va acționa în primul
pas spre ”calmarea, liniștirea ficatului” (cauza primordială), precum și pentru diminuarea ”căldurii
stomacului” prin înărirea Yin, care aici trebuie înțeles ca fiind Parasimpaticul. CAUZA TREBUIE
TRATATĂ PENTRU A FACE SĂ DISPARĂ SIMPTOMUL!!! Ori acest principiu fundamental și
perfect logic este aplicat astăzi în Europa și USA mai degrabă în atelierele de reparații auto decât în
sistemul de sănătate. Ha!Trist!
Un alt principiu fundamental al medicinei antice chineze este cel al Meridianelor. Se vorbește în
general de 12 Meridiane, deseori prin analogie cu cele 12 luni ale anului, sau cu cele două jumătăți
ale unei zile, deci lumină și întuneric, veghe și somn(12+12=24 de ore), și deci și despre 6 perechi
de Yin/Yang. O descoperire extrem de importantă a medicinei vechi chineze sunt punctele (centrii)
sensibili aflați atât pe aceste Meridiane cât și în afara lor (punctele de acupunctură). Este un adevăr
comun,acceptat general și dovedit științific, faptul că prin presarea sau ”înțeparea” acestor puncte se
declanșează reacții chimice la nivelul corpului care au ca principal efect eliberarea de endorfine.
Foarte interesant este faptul că cercetările științifice din ultimele decenii, deși s-a încercat în
permanență a fi denigrate, ignorate și chiar luate în derâdere de către medicina școlastică, nu fac
decât să confirme aceste principii ale medicinei chineze trediționale,
Pentru documentarea unui diagnostic, terapeutului chinez îi stau la dispoziție doar 8 termeni
cuplați în patru perechi: Yin-Yang; interior-exterior, plin-gol și rece-fierbinte. Se remarcă astfel,
comparativ cu medicina alopată, pe de o parte o generalizare a terminologiei, pe de altă parte însă
pacientul este individual analizat și terapiat, și aceasta la modul integral, al întregului organism.
Medicina chineză tradiţional caută cauzele bolilor şi legăturile dintre acestea, tratând fiecare
pacient individual şi integral. Metodele (acupunctura, plantele medicinale, masajul, Qigong) sunt
blânde. Prin aceasta TCM constituie un pol opus medicinei şcolastic-alopate, care terapiază doar
simptomele, care se specializează mereu pe domenii din ce in ce mai restranse şi izolate, şi care
foloseşte cu precădere metode terapeutice invazive sau chimice.
Medicina tradiționala indiana - Ayurveda
Ayurveda are în India o tradiţie de peste 5000 de ani. Cele mai vechi izvoare scrise asupra
Ayurvedei le găsim în Atharva-Veda, una dintre cele mai vechi cărţi de înţelepciune. Ayurveda este
un cuvânt sanscrit, compus din Ayus = viaţă, şi Veda = ştiinţă, înţelepciune. Unul dintre cele mai
importante elemente premergătoare unei terapii este în Ayurveda curăţarea şi detoxifierea corpului.
Un alt element foarte important este nutriţia, care conform conceţiei indiene trebuie să contribuie la
reechilibrarea bioenergiilor.
În Europa, Ayurveda a pătruns o data cu Maharashi Mahesh Yoga, fapt care a oferit ocazia
şcolasticilor să atace metodele terapeutice Ayurveda. Cu toate acestea, în ultimele deceni, o serie de
studii, mai ales americane, efectuate asupra culturilor de celule canceroase precum şi pe animale, au
relevat valoarea medicinei tradiţionale indiene, iar plantele folosite în Ayurveda au dovedit efecte
promiţătoare. Cele mai bune formule sunt Maharashi-4 si Maharashi-5. Ambele au dovedit în multe
studii bune calităţi în prevenirea cancerului de sân (remisie în 88% din cazuri). La animale s-a
administrat Maharashi-4 sau 5 dupa declanşarea unor tumori, iar rezultatele au fost de până la 60%
remisie totală a tumorii. Cu Maharashi-4 s-a obţinut de asemenea protecţie de 60% împotriva
metastazei în cancerul pulmonar, iar formula Maharashi-5 a transformat în proporţie de 75%
celulele canceroase de neuroblastrom în celule normale. Din păcate reţetele acestor formule sunt
greu de procurat.
Medicina traditionala indonesiana - Jamu
Botaniştii definesc Jamu ca fiind un complex de plante care conţin o mare cantitate de apă şi care
sunt valoroase prin acţiunea lor terapeutica. Indonezia, cel mai mare archipelag din lume, este
extrem de bogată în plante (peste 30.000 de specii diferite, dintre care 1375 sunt catalogate ca
plante medicinale). Din păcate până acum nu sunt nici măcar 10 dintre acestea temeinic studiate!
Jamu a fost treptat dezvoltată, începând încă din antichitate. Încă din sec.8, în scrierile buddiste se
fac multe referiri la plantele vindecătoarea şi la utilitatea acestora. Producerea de Jamu este o artă în
sine. Numai persoanele cu vaste cunoştinte şi mare experienţă pot crea amestecuri eficiante din cele
peste 25 de plante care intră în componenţa reţetelor Jamu. De la diferite plante sunt diferite părti
componente folosite. Cercetările au arătat că Jamu nu este numai un medicament, ci şi un tonic
energizant foarte eficace. Medicii alopaţi nu au voie să prescrie Jamu, deoarece nu există teste
clinice asupra lui. Cu toate acestea foarte mulţi bolnavi caută în Jamu o soluţie mai buna decât cea
oferită de şcolastică, pentru a diminua efectele suferinţelor lor. În general, se poate spune că Jamu,
precum şi medicina traditionala indoneziana, în totalitate, se bucură în prezent de un larg interes.
Componentele principale ale Jamu sunt rădăcina de ghimbir, precum şi galgantul, lemn dulce,
coriandru şi curcuma.
Kampo – medicina tradiţională japoneză
Kampo este numele tradiţional al medicinei japoneze, în mare parte derivată din TCM. Din păcate
metodele şi formulele Kempo sunt puţin studiate. In Kampo exista peste 140 de formule terapeutice
de baza. Cele mai cunoscute sunt Shi-un-kou, Juzen-taiho-to si Sho-saiko-to.
Shi-un-kou a dat rezultate bune în cazurile de cancer al pielii şi în infecţiile cu virusul Epstein-
Bar. Juzen-taiho-to a ajutat în cazurile de cancer al vezicii urinare şi a diminuat puternic efectele
Platiului (din Cisplatin, folosit în chemoterapie) asupra ficatului si rinichilor. În cazul pacienţilor
trataţi standard pentru ciroza ficatului, administrarea suplimentară de Sho-saiko-to a dus la creşterea
duratei de viaţă cu 78% (cinci ani). La fel de bune rezultate s-au obtinut cu Sho-saiko-to şi în
tratatrea Hep. B precum şi a inflamaţiilor ficatului.
Concluzii
Din păcate este foarte greu astăzi să cuprinzi toate metodele terapeutice naturiste. Am încercat aici
să prezentăm doar relativ succint cele mai importante dintre ele. Pe de altă parte, o serie de concepte
terapeutice integrale foarte recente le voi prezenta mai târziu, separat şi detaliat. Şi aici mă refer mai
ales la terapia ortomoleculară a Dr. Heinrich Kremer, la terapia detoxificării şi la terapia
biorezonanţei care a certificat foarte bune rezultate în privinţa afecţiunilor alergice şi a daunelor
provocate de vaccinuri.
În cele din urmă, indiferent care cale terapeutică va fi aleasă de un pacient, un lucru nu trebuieşte
uitat niciodată. Şi anume că credinţa şi convingerea în eficacitatea metodei terapeutice este esenţială
pentru pacient. Toate metodele terapeutice prezentate mai sus au un element comun fundamental.
Ele se referă la vindecarea întregului, a corpului, spiritului şi a sufletului OMULUI. Iar în această
privinţă dorinţa şi poziţia spirituală a pacientului joacă un rol fundamental, fără de care nici un
succes nu este de aşteptat.
În 1998 a fost desfăşurat în Germania un mare studiu asupra medicinei naturiste, care a relevat
eficacitatea enormă a acesteia. În colaborare cu diferite Case de asigurare de sănătate, Centrul de
Documentare pentru metodele terapeutice naturiste e.V. (ZDN) şi Institutul de biometrie al
Universităţii din Essen au cuprins în acest studiu-mamut un foarte mare număr de pacienţi
(persoane bolnave) care urmau terapii naturiste. Printre altele a fost vorba de afecţiuni cum ar fi
alergiile, astma, reumatismul, bolile autoimunitare, etc. Adică tocmai acele afecţiuni cronice în care
medicina şcolastic-alopată şi-a dovedit impotenţa. Toţi pacienţii cuprinşi în acest studiu erau
consideraţi de către medicina alopată ca fiind „incurabili”, şi deci nu aveau, conform acesteia, nici o
şansă de vindecare.
După ce însă aceşti pacienţi au fost terapiaţi prin diferite metode naturiste (electroacupunctură,
homeopatie, acupunctură, terapie cu oxigen şi altele) timp de 4 luni, în 40% dintre cazuri afecţiunile
au fost eliminate. După 18 luni rata de vindecare crescuse la 65%, iar incapacitatea de muncă fusese
redusă cu 35%, precum şi costurile sociale şi medicale provocate de aceste afecţiuni, care scăzuseră
cu 46%. Astfel de studii, din păcate, se realizează foarte rar, deoarece concernele farma şi medicina
şcolastică nu are nici un interes de a investi în „săparea propriei gropi”. Dar oricum, începutul a
fost deja de mult făcut, groapa este practic terminată şi îşi aşteaptă clienta, Doamna Alopatia.
Sistemul medical al viitorului - terapia holistică
Pacienţi nemulţumiţi, medici dezamăgiţi, taxe supradimensionate. Sistemul medical este o
catastrofă pentru toţi participanţii, în ciuda repetatelor încercări de a-l reforma. De mult timp s-a
conturat clar ideea că sistemul medical nu mai poate fi în fapt reformat. El trebuie revoluţinat.
Aşezat pe cu totul alte baze, noi. Necesităţile şi problemele de sănătate actuale nu se mai pot
soluţiona prin „progresul medical” şi prin „armele minune” ale concernelor farmaceutice. Nebunia
şi zăpăceala din sistemul de sănătate provoacă de cele mai multe ori teamă. Politicienii se ceartă,
medicii fac greve, pacienţii se chinuie prin spitale care nu mai pot de mult timp face faţă
necesităţilor, iar birocraţii Caselor de asigurări de sănătate sunt corupţi şi incompetenţi.
Între timp multe reviste, posturi de televiziune şi radio, cărţi, în general mass-media relatează
despre medicina naturistă, minunile placeboului sau puterea autovindecării. Însăşi scorţoşii şi
aroganţii mari specialişti oncologi cuplează chemoterapia cu preparatele obţinute din vâsc sau
terapia prin radiaţii cu tehnicile de autoajutorare. Cercetările moderne asupra creierului precum şi
psihoneuroimunologia arată modul în care gândul şi sentimentul influenţează psihologia. Iar
medicina holistică, integrală, nu mai este de mult un cuvânt de ocară. Din ce în ce mai mulţi medici
alopaţi se orientează către tehnicile terapeutice aşa-zis alternative: acumpunctură, biorezonanţă,
terapia ortomoleculară, osteopatie, etc.
În procesul de trecere de la societatea industrială la cea ştiinţifică s-a modificat optica asupra
sănătăţii individuale şi colective. Economia, statul şi societatea civilă au început să vadă Sănătatea
ca pe o resursă globală. Comportamentele sociale şi ecologice sunt hotărâtoare pentru OM, pentru
starea lui, pentru cât de gras sau slab va fi, cât de dependent, depresiv sau împovărat de „dureri”.
Nutriţia eronată şi lipsa de suficientă mişcare modelează OMUL şi starea lui de sănătate.
Sănătatea cetăţeanului, conform cercetărilor şi constatărilor experţilor, este influenţată în primul
rând prin următorii factori:
- un sentiment stabil al propriei valori şi o bună educaţie
- o relaţie pozitivă şi activă cu propriul corp
- capacitatea de integrare, de creare a relaţiilor sociale (prietenie) într-o societate normală
- un mediu înconjurător intact şi ecologic
- condiţii de muncă bune şi o activitate eficientă
- un prezent demn de a fi trăit şi perspectiva unui viitor demn de a fi experimentat.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a enunţat de mult timp în a sa Cartă Ottawa acest program
politic:
„Sănătatea este realizată de oameni în mediul lor înconjurător zilnic în care lucrează şi trăiesc: acolo unde muncesc, se joacă, învaţă şi iubesc.
Sănătatea constă din aceea că OMULse preocupă de el însişi şi de semenii săi, că este în stare să ia singur decizii şi că poate controla condiţiile de
viaţă precum şi prin aceea că poate crea condiţii, în societatea în care trăieşte, care să permită tuturor membrilor acestora să aibe acces la sănătate.
Responsabilitatea comună, modul de gândire ecologic şi integral sunt elementele esenţialeîn dezvoltarea strategiilor de susţinere şi promovare a
SĂNĂTĂŢII.”
Cuvinte foarte adevărate şi frumoase. Dar cum se împacă ele cu pandemiile mincinoase (aviară
sau porcină ca să le numim doar pe cele mai recente) create doar cu scopul de a băga frica în
cetăţeni şi de a spori câştigurile financiare ale concernelor farma şi ale anumitor reprezentanţi ai
corpului medical alopat, asta este o altă poveste.
Boala şi Sănătatea sunt proprietăţi sistemice, care sunt dependente de întreaga omenire cu mediul
ei natural şi social înconjurător: aspectele sufleteşti, corporale, spirituale, sociale, ecologice.
Sănătatea psihosocială descrie elocvent modul în care oamenii pot trăi bine împreună şi cum îşi pot
crea împreună un Cămin.
De aceea tocmai nu mă miră faptul că în România există atât de mulţi oameni bolnavi cronic, la
vârste din ce în ce mai tinere. Cu stilul de viață în care societatea este ruptă în mici fragmente
întărâtate unul contra celuilalt, intoxicată cu tot felul de otrăvuri şi noxe trâmbiţate pe mai toate
canalele de televiziune sau în presă, nici nu este de mirare că atât de mulţi oameni sunt bolnavi.
Căci se ştie doar, bolile încep din cap.
De curând am fost în concediu în România şi întâmplător am ajuns (căci în general nu ma uit la
televizor nici în Germania) pe un program de televiziune care se numeşte OTV. Vă spun sincer că
după 5 minute am început să mă simt rău, cu o clară senzaţie de vomă. Cred că dacă nu închideam
televizorul, mă îmbolnăveam. Atâta tensiune negativă, atâta mizerie sufletească mi-a fost rar dat să
văd, şi am clara senzaţie că nu este singurul post mass-media de acest gen. Trist, dar şi foarte
periculos.
Jurnalistul Erik Händeler este convins de faptul că a sosit vremea să reprofilăm, restucturăm
sistemul de sănătate dintr-unul orientat către boală, pe unul orientat spre sănătate. De multe ori mi-
am pus întrebarea de ce se numeşte Ministerul Sănătăţii, din moment ce acolo se lucreză numai cu
boli. Ar trebui să poate denumirea de Ministerul Bolilor (şi chiar şi în sens figurativ, numele i se
potriveşte de minune). Dar pentru aceasta sunt necesare noi concepte, strategii şi proiecte care în loc
să se axeze pe “repararea bolilor“, să se orienteze către crearea şi menţinerea sănătăţii care să fie
luate foarte în serios de către oameni.
Începutul unei medicini care să gândească şi acţioneze integral a fost făcut deja de mult timp. Din
păcate forţe interesate şi conflicte de interese depun eforturi permanente pentru a împiedica
conştientizarea cât mai largă a acestei realităţi. Dar oricât s-au străduit sau o vor face în viitor,
schimbarea este inevitabilă. Iar în acest sens un rol major îl au medicii, cei adevăraţi şi conştienţi. Ei
trebuie să fie primii care să pornească de acest drum şi tot ei trebuie să fie cei care să rupă primii
legăturile meschin-interesate cu concernele farmaceutice. Iar dacă ei nu o vor face, vor trebui să
plece împreună cu aceste concerne, căci schimbarea va fi făcut oricum, dar de către oamenii
obişnuiţi, şi va fi pentru corpul medical mult mai dureroasă.
„Medicul este o persoană plătită pentru a te considera o sumă de simptome sau boli, care, potrivit unui cod strict profesional de comportament,
trebuie enumerate, descrise şi diagnosticate, pentru a aplica teste şi proceduri medicale asupra problemelor cele mai grave, care pot pune în periol
viaţa pacientului. Conceptul oficial de diagnostic presupune automat că medicul „trebuie să facă ceva”. El trebuie să conceapă un plan de acţiune,
să îi dea pacientului o reţetă, să îi recomande o anumită terapie sau chiar o operaţie chirurgicală pentru a corecta astfel simptomele pe care medicul
le-a definit într-un mod atât de precis prin diagnosticarea uneia sau mai multor afecţiuni. Diagnosticul pus ţine cont de dovezile puse la dispoziţia
industriei medicale de către doctorul respectiv, în funcţie de cunoaşterea medicală standard şi unanim acceptată, descrisă de manualele şi revistele
de specialitate. Pe scurt, descrierea parametrilor medicali acceptaţi, şi implicit a tratamentelor suportate de sistemul de asigurări de sămătate este
guvernată de interesele marilor corporaţii farmaceutice, una dintre cele mai rentabile şi mai mari afaceri de pe glob la ora actuală.”
Dr. Richard Bartlett „Matricea energetică”
Prin această capacitate de susţinere a funcţiilor biologice de „urgenţă” ale organismului, nu vom fi
confruntaţi cu fenomene de subpresiune a bolilor. Ceea ce în mod firesc trebuie şi este eliminat prin
piele (toxinele respective provocate de agentul patogen) vor fi lăsate să urmeze calea firească de
eliminare, astfel încât procesul de vindecare se va desfăşura mult mai rapid şi complect, afecţiunea
nemai fiind o „povară” pentru pacient, în orice caz nu una aşa de mare precum poate constitui
vaccinarea.
O scarlatină făcută în mod natural şi susţinută prin mijloace homeopatice durează în general o
săptămână, timp în care micul pacient se va simţi destul de bine, în comparaţie cu circa 3 săptămâni
în cazul unei evoluţii evident mai grave. Complicaţii pot apare doar atunci când datorită unei
vitalităţi reduse a copilului, erupţia cutanată nu se manifestă suficient de puternic şi este subpresată
prin medicamentaţie cu antibiotice sau boala are o evoluţie atipică datorită unei vaccinări anterioare.
Deoarece avem de a face cu o boală exantematică (o boală cu erupţii pe piele), deci în care
organismul se detoxifică prin piele, există un foarte mare pericol ca, în cazul în care acest „ventil”
natural de eliminare este închis, toxinele care trebuiesc eliminate să fie trimise înapoi în organism şi
acolo, în funcţie de unul sau altul dintre punctele slabe ale organismului, să provoace complicaţii.
Astfel stau lucrurile nu numai în cazul scarlatinei, dar şi al pojarului, varicelei, etc. Această realitate
este confirmată şi de către cunoscutul medic pediatru Dr. Stellmann: „Poate părea aproape o erezie,
dar eu consider că un copil va deveni mai sănătos datorită unei boli a copilăriei.”
Sindromul deficitului de atenţie şi hiperactivitatea sunt consecinţe ale vaccinărilor?
Tot mai mulţi copii se comportă agresiv, sunt neliniştiţi, nu se pot concentra şi sunt de
neîmblânzit. Problema se alfă la noi, adulţii? Sau la copii? Creşte întradevăr număr copiilor
hiperactivi? Şi dacă da, din ce cauză?
Aceste dereglări comportamentale sunt considerate astăzi ca fiind o boală. Se vorbeşte despre
„sindromul atenţiei deficitare” cu sau fără hiperactivitate, prescurtat ADS. Principalele simptome
sunt deficitul de concentrare, hiperactivitate (sau hipoactivitate) şi impulsivitate. Dacă sunt luate în
considerare cazurile „uşoare”, se consideră astăzi că între 30-50% dintre copii sunt afectaţi de
aceste „sindrom”.
Mulţi consideră o deficientă educaţie prestată de către părinţi ca fiind cauză primară a acestui
sindrom. Alţii, medici şi psihologi acuză modificările de metabolism la nivelul creierului. Deoarece
acestea sunt condiţionate genetic, copii afectaţi sunt terapiaţi cu Ritalin sau cu alte preparate
psiho/farmacecutice, dar care toate manipulează (îndepărtează) doar simptomele, iar pe deasupra
aduc o serie de efecte adverse periculoase.
Alţi specialişti consideră vinovat pentru ADS modul modern de alimentaţie, care de abea dacă mai
conţine substanţe hrănitoare şi vitamine, sau vaccinarea supradimensionată recomandată, şi din
păcate uneori chiar impusă de către sistemele de sănătate (în fapt, sistemele de administrare a
bolilor) din diferite ţări. Aceşti din urmă specialişti pledează pentru folosirea terapiilor naturiste.
În cele ce urmează va voi prezenta câteva cazuri de ADS provocate de vaccinare (imunizare),
cazuri relatate de către medici şi terapeuţi din Germania.
Jann (vârsta: 8 ani) – suferea de masive dereglări de concentrare. Avea mari greutăţi la şcoală, în
procesul de învăţare. La matematică era destul de bun, dar scrisul îi provoca mari probleme. Era
foarte gelos pe fraţii săi şi agresiv faţă de familia sa, mai ales faţă de mama sa. Îi era frică în
întuneric şi venea în fiecare noapte în patul părinţilor. Era irascibil şi nu putea respecta regulile. Îşi
rodea unghiile şi era foarte fixat pe dulciuri. În testul de biorezonanţă a fost relevat un prejudiciu
cauzat de vaccinul combinat din şase vaccinuri. În discuţia cu mama sa aceasta a confirmat faptul că
Jann a suferit o evidentă modificare de comportament imediat după efectuarea acestui vaccin
(„parcă a înnebunit”).
I-a fost aplicată terapia homeopatică, în urma căreia s-a obţinut o evidentă îmbunătăţire a
comportamentului general. A devenit mult mai liniştit, accesele de furie s-au rărit simţitor. Nu mai
reacţinează violent şi nu se mai simte atât de uşor jignit, putând suporta mult mai bine critica. (Caz
relatat de Dr- Thomas Fein, medic din Greetsiel, Ostfriesland)
Hannes (circa 11 ani) – până la vârsta de doi ani Hannes nu avea nici o problemă, fiind un copil
absolut normal. Puţin după ce a împlinit această vârstă au aparut accesele de încăpăţânare, crizele
de furie şi reticenţa la ora de somn şi la somnul regulat. Mai târziu în şcoală profesoara îl descrie ca
un copil neliniştit şi permanent agitat, neascultător, nerespectuos şi cu tendinţa de a se maimuţări. În
familie provoacă deseori certuri cu fraţii săi. Mai târziu în şcoală încearcă permanent să devină
lieder, dar se supraapreciează. Uneori are crize depresive şi i-a spus mamei sale chiar, cu glas tare,
că nu mai vrea să trăiască.
Până la data la care s-a prezentat în cabinetul medicului, a efectuat 34 de vaccinări!!! În urma
terapiei homeopatice, a fost obţinut un succes de durată. Mama lui Hannes a constatat după terapie:
„Hannes a deveni mult mai liniştit. Totul este în ordine, super! Înainte eram într-un stress
permanent. Sunt aşa de fericită!” (Dr-Ing. Joachim-F. Grätz, homeopat în Oberhausen, Oberbayern)
Rob (4 ani şi jumătate) - avea dificultăţi de vorbire şi se comporta agresiv. Fusese un copil normal
până în momentul administrării vaccinului ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) care-i fusese administrat
la vârsta de 16 luni. Chiar în prima săptămână de după vaccin dezvoltarea corporală şi sufletească a
început să se deprecieze rapid. Comportamentul său s-a modificat dramatic: a devenit agresiv iar în
grădiniţă a devenit de nesuportat. Arunca tot timpul cu jucariile în jurul lui, urla foarte des iar în
prezenţa străinilor se ascundea. Au apărut dificultăţile de vorbire şi evita în permanenţă contactul
vizual (nu privea interlocutorul în ochi). Nu mai putea fi controlat iar starea generală de sănătate s-a
depreciat mult. După primele 5 şedinţe homeopatice a putut fi restabilit din nou un contact normal
cu el. A început să vorbească, folosint iniţial fraze scurte (2-3 cuvinte). Agitaţia a început să dispară
şi reuşea să urmeze indicaţiile care i se dădeau. Acuma este un băieţel normal, ca şi cum un văl
întunecat a fost dat la o parte. (Dr. Tinus Smits, medic specialist homeopat în Eindhoven, Olanda.
Smits descrie în cartea sa „Sindromul post-vaccinal” peste 60 de cazuri de copii cu daune provocate
de vaccinări, pe care i-a tratat cu succes în clinica sa.)
Ajutorul oferit de biorezonanţă
În următoarele trei cazuri diagnosticul şi terapia au fost stabilite prin procedurile biorezonanţei.
Un aparat special măsoară frecvenţele electromagnetice ale organismului, le re-formează şi le
transmite înapoi organismului.
Băiat de 6 ani – hiperactiv
Conform afirmaţiei părinţilor, băiatul era foarte nervos, veşnic agitat şi mai tot timpul răcit.
Testarea a arătat o deficienţă datorată vaccinurilor, mai ales datorită vaccinului contra rujeolei.
După redirecționarea prin biorezonanţă băiatul a devenit brusc un cu totul alt copil. Au fost necesare
în total şase şedinţe de terapie. (Karin Reisgries, terapeută din Augsburg)
Băiat de 5 ani – puternic sindrom ADS
Băiatul a fost adus de mama sa la mine în cabinet. În timp ce mama sa îmi relata simptomatologia
copilului, acesta făcea tumbe prin sala de aşteptare, punea mâna pe toate obiectele de acolo şi de pe
masa mea, şi se amesteca în permanenţă în discuţia mea cu mama lui. Mama copilului mi-a spus că
acesta pur şi simplu nu mai era primit în grădiniţă, educatoarele refuzând să îl mai primească. După
testarea cu biorezonanţă (care a constituit pentru mine un efort de răbdare datorită agitaţiei
copilului) am putut constata prejudicii provocate de vaccinuri precum şi o intoleranţă alimentară.
Asistenta mea mi s-a plâns ulterior, spunând că băieţelul a scuipat-o şi ia spus că este scorafă, vită,
cur şi încă altele şi mai urâte. Deja după 2 şedinţe terapeutice s-a putut constata o îmbunătăţire a
stării copilului. După 6 şedinţe am reuşit să îndepărtez deficienţele provocate de vaccinuri, iar
copilul se comporta deja mult mai liniştit. Ulterior am reuşiut să elimin cu succes şi intoleranţa
alimentară. Astăzi copilul este de nerecunoscut, în grădiniţă nu mai sunt reclamaţii la adresa lui iar
în familie s-a reîntors liniştea. (Anita Klammrodt, terapeută din Strackholz, Ostfriesland)
Dacă în 1972 se administra doar un singur vaccin în primul an de viaţă, în 2006 s-a ajuns la
absurda situaţie în care în primele 12 luni se administrează (teoretic, sau ca recomandare) nu mai
puţin de 32 de vaccinuri în Germania!
Necesarul zilnic normal pentru organism este de 200-500 de miligrame. În cazuri speciale, cum ar
fi stressul, efortul datorat activităţii sportive spre exemplu sau în cazurile de boală, necesarul zilnic
poate creşte până la 1.200 mg sau chiar mai mult. Doar 10% din acest necesar poate fi produs de
organism, iar pentru fiecare gram de L-Carnitin sunt necesare 30 de grame de proteine. Sinteza
proprie a L-Carnitinului se efectuează în ficat şi rinichi, şi este dependentă de vitaminele A, B3, B6,
B12 şi C, de fier, acid folic, L-Lysin, L-Methionin şi de diferite alte enzime.
Mai ales în cazul unui deficit de vitamina C se ajunge repede şi la un deficit de L-Carnitin în
musculatură, şi prin aceasta la un deficit energetic. L-Carnitinul este deci esenţial pentru producţia
proprie de energie şi susţine formarea sângelui şi eliberarea de oxigen din globulele roşii către
celule. L-Carnitin efectuează în primul rând o activitate de câştigare de energie din grăsimi, jucând
rolul de „cărăuş” care transportă lanţurile lungi de acizi graşi în mitocondrii şi care o dată ajunse
acolo, prin ardere se transformă în energie (ATP). Ori tocmai aceasta este una dintre principalele
condiţii pentru evitarea unei cahexii în cazurile de cancer. În cazul unui deficit de L-Carnitin
oxidarea lanţurilor lungi de acizi graşi (unul dintre principalele procedee de câştigare de energie din
organism) este dereglată. Şi aici nu este vorba numai de câştigarea de energie, ci şi de capacitatea de
detoxifiere a mitocondriilor. Deoarece L-Carnitin este capabil să resoarbă şi elimine din mitocondrii
resturile rămase în urma arderilor energetice.
De asemenea L-Carnitinul detoxifică şi globulele roşii ale sângelui, mărindu-le astfel durata de
viaţă şi contribuind la fluiditatea sângelui. Contribuie şi la susţinerea producţiei de globule albe
(limfocite), care joacă un însemnat rol în sistemul imunitar, respectiv în producerea de anticorpi. L-
Carnitin mai joacă un însemnat rol şi în protejarea şi „repararea”celulelor nervoase.
Nu se recomandă administrarea de L-Carnitin după ora 16, deoarece la circa 2-4 ore după
administrare se obţine o degajare de energie şi deci o creştere a activităţii corporale. De asemenea
nu trebuieşte administrat împreună cu cantităţi prea mari de aminoacizi, deoarece acestea pot bloca
acţiunea L-Carnitin în organism. În cazurile de cancer se recomandă în general 6 grame pe zi, oral,
pe timp de 14 zile, după care dozajul trebuieşte redus la 2 grame zilnic.
L-Cistein şi L-Glutation au acţiune antioxidativă, detoxifiantă, susţin sistemul imunitar şi sinteza
grăsimilor. L-Glutation este, din punct de vedere cantitativ, cel mai important tripeptid cu conţinut
de sulf (L-Gamma-Glutamil/Cistein/Glicin) din organism. Cu ajutorul acidului glutaminic şi al
Glicinului, L-Cistein formează cel mai important antioxidant solubil (substanţă ce oxidează uşor,
deci reacţionează cu oxidenul şi prin aceasta protejează alte substanţe contra oxidării nedorite), pe
nume L-Glutation, care are activitate atât intra- cât şi extra-celulară.
Datorită conţinutului de sulf, L-Glutation împreună cu enzima Glutationperoxidază care conţine
Selen au acţiune antioxidantă asupra radicalilor liberi şi a oxidării vitaminelor C şi E. Producţia de
Glutation în organsim depinde printre altele de prezenţa L-Cistein. Acesta se găseşte în cantitate
mare în brânza de vaci. Deoarece însă acolo oxidează rapid, în procedurile terapeutice este folosită
forma stabilă chimic de N-acetil-cistein (NAC).
L-Glutationul oxidat este citotoxic şi trebuieşte din nou redus în GSH, cu ajutorul vitaminei B2.
Pentru ca un organism să rămână sănătos este necesar un raport de 400:1 între Glutationul redus şi
Glutationul oxidat.
L-Glutation are cea mai mare eficacitate terapeutică împreună cu Cistein, Glutamin şi Selen. L-
Glutation protejează celulele, lipidele, proteinele şi acizii nucleinici contra oxidării prin radicalii
liberi. Deoarece o cantitate prea mare de Cistein se poate transforma în Cistin, este indicat ca în
administrare să fie introdusă vitamina C într-o cantitate de trei ori mai mare decât Cistein, pentru a
se împiedica această transformare.
Administrarea de N-Acetil-Cistein poate stabiliza statutul electronilor (reducţie-oxidare, deci
Redox) şi astfel celulele corpului se pot reface. În cazurile de cancer se recomandă în general un
dozaj de circa 2 grame de Glutation redus, 400 mg de L-Cistein şi 3-10 grame de N-Acetil-Cistein,
timp de 14 zile, după care se administrează timp de circa 6 săptămâni zilnic un gram de Glutation
redus, 200 mg de L-Cistein şi pentru circa 6 luni, 3-10 grame de N-Acetil-Cistein.
L-Glutamin are acţiune antioxidantă, susţine schimbul energetic şi are efect calmant. Dintre toţi
aminoacizii, L-Glutamin are cea mai mare concentrare în sânge şi în musculatură. În cazurile de
mare consum energetic, cum sunt de exemplu eforturile fizice mari, poate apare un deficit de
Glutamin.
L-Glutamin, împreună cu L-Cistein, este o substanţă foarte importantă pentru formarea în
organism a Glutationului. De asemenea Glutaminul este activ în reglarea echilibrului acid-bază.
Celulele mucoasei intestinale precum şi macrofagele şi limfocitele sunt dependente de
aprovizionarea cu L-Glutamin. În cazul unui deficit funcţinabilitatea naturală a intestinului este
sensibil dereglată, deoarece 70% din Glutamin este folosit ca furnizor energetic pentru celulele
mucoasei intestinale. În cazul unui deficit de Glutamin, permeabilitatea mucoasei intestinale este
sensibil mărită, fapt ce aduce cu sine o serie de probleme grave (vezi şi articolul „Intestinele sunt de
vină”), cum ar fi pătrunderea în sânge a macromoleculelor din intestin, fapt ce duce la inflamaţii și
intoxicații.
Glutaminul stimulează:
-producţia de Interleukin-2 (substanţă-mesager pentru regularea imunitară) prin activarea celulelor
ajutătoare T (stimularea creşterii numărului de celule de apărare prin aportul de citokine);
-producerea de globule albe (limfocite);
-diferenţierea celulelor B în celule producătoare de anticorpi;
-activitatea macrofagelor;
-sinteza Interleukin-1 (de asemenea substanţă-mesager a regulării imunitare);
-metabolismul musculaturii.
Glutaminul împiedică şi de-construcţia musculară, întârziind şi epiuzarea musculară. De
asemenea stimulează eliberarea de hormoni de creştere din glanda hipofiză.
În cazurile de cancer, cu scop preventiv se administrează circa 6 grame de trei ori pe zi, iar pentru
combaterea cahexiei, circa 30 de grame zilnic.
Coenzima Q10 (Ubichinon) este antioxidantă, contribuie la metabolism şi ajută la remedierea
daunelor provocate inimii de chemoterapie. Există un studiu cu 32 de paciente cu cancer de sân cu
atacare a ganglionilor limfatici, care au primit zilnic 90 de mg Q10, vitamina C, E, Beta-Carotin şi
Selen pentru o perioadă de 18 luni. La 6 dintre paciente s-a obîinut o regresie locală. La alte 2
paciente care au primit 390 mg de Q10 plus celelalte substanţe enumerate mai sus, după 3 luni nu a
mai fost constatată nici o tumoare. Q10 este o substanţă proprie organismului, care se găseşte în
membrana internă a mitocondriilor, şi care până în jurul vârstei de 40 de ani este sintetizată în corp
din fenilalanin, tirosin şi metionin, în prezenţa acidului folic, a vitaminei B12 şi a altor vitamine.
După vârsta de 40 de ani concentraţia de Q10 în organism începe să scadă sensibil. Complexul
enzimatic al mitocondriilor însă are o necesitate esenţială de Q10 în vederea producerii de energie
(ATP) în lanţul respirator celular. Q10 este „transportorul” de electroni între flavoproteine şi
citocrome (enzime). Dacă Q10 lipseşte, stresul oxidativ pentru mitocondrii este mărit şi întregul
schimb energetic influenţat negativ.
În cazurile de cancer se recomandă circa 200-500 mg zilnic pentru o perioadă de 6 luni, iar după
aceasta 100 mg zilnic ca şi doză de întreţinere.
Selenul este antioxidant, participă la imunitatea organismului şi la metabolismul hormonilor
tiroidieni. Este unul dintre cele mai importante microelemente (dintre cele circa 20) necesare
omului. Există un număr relativ mare de enzime care sunt „dependente” de Selen, cum ar fi de
exemplu enzima Glutation-peroxid. Dacă Selenul lipseşte Glutationperoxidaza este sensibil
deregrlată, iar daunele cauzate de această situaţie afectează printre altele ADN-ul şi membrana
celulară. Glutationperoxidaza aparţie celor mai importante sisteme protective endogene antioxidante
şi inhibă formarea Prostaglandinului şi Leucotrienului (substanţe similare hormonilor) care
stimulează apariţia inflamaţiilor.
Proteinele dependente de Selen au importante funcţii în protecţia celulară contra radicalilor liberi,
în diferenţierea celulară inclusiv în apoptoză şi în metabolismul hormonilor tiroidieni. La
administrarea orală trebuie avut în vedere ca Selenul să fie administrat sub formă de Selenmetionin,
deoarece Selenul este în organism legat cu aminoacizii Metionin şi Cistein, şi astfel se va mări
disponibilitatea biologică.
În diferitele studii efectuate s-a putut releva faptul că pacienţii cu tumori prezentau un nivel al
Seleniului în plasma sangvină semnificativ scăzut, şi astfel impicit o activitate scăzută a
Glutationperoxidazei. Selenul de asemenea ajută la o mai bună tolerare a chemoterapiilor şi
terapiilor cu radiaţii, prin reducerea balastului oxidativ provocat de aceste terapii. Cercetările au mai
relevat şi faptul că Selenul conlucrează deosebit de bine cu vitaminaE (zilnic circa 500-1.000 de
Unităţi Internaţionale) iar această sinergie depăşeşte evident o simplă administrare doar a Selenului.
În cazurile de cancer se recomandă o doză zilnică de până la 1.000 de micrograme cu 800 de Unităţi
Internaţionale de vitamina E.
În orice caz, plecând de la ideea că organismul este o structură înalt-inteligentă, este foarte indicat
ca în cazurile de cancer, să-i punem acestuia la dispoziţie un sotiment cât mai mare de substanţe
esenţiale, din care sistemele regulatorii ale corpului îşi vor lua ceea ce au nevoie. Substanţele
produse prin procedee chimice este însă bine să fie evitate.
Desigur că o afecţiune cum este cancerul nu poate fi eliminată doar prin aceste substanţe, şi sunt
extrem de necesare ca o serie de alte metode şi procedee care să conlucreze cu terapia
ortomoleculară, cum ar fi de exemplu terapie prin mişcare, coaching, training mental, homeopatie şi
altele. Terapeutul trebuie să reaşeze nutriţia pacientului pe baze care să permită susţinerea terapiei
ortomoleculare. De asemenea este absolut necesar a se controla şi eventual re-echilibra raportul
acid-bază din organismul pacientului.
Pentru necesităţile unui organism aflat în luptă cu cancerul sunt de asemenea de mare ajutor
dietele ulei-proteine ale Doamnei Doctor Budwig (Omega 3 şi 6). (Vezi aici cartea Doamnei Dr.
Budwig „Cancerul – cauza şi soluţia lui” apărută în 1990 la Editura Kernen).
Qui bono
va continua - vezi în curand „Medicina energetică”
Bibliografie:
- Peter Elster, HP (Heilpraktiker = terapeut), articole din revista „raum&zeit” Octombrie 2008
- Robert Jütte, „Geschichte der alternaiven Medizin“, München 1996
- Isolde Richter, „Therapieverfahren des Heilpraktikers“, München/Jena 2000
- Nefjodow, L.A., „Der sechste Kontratieff“ Rhein-Sieg Verlag, 2006
- Hündeler, E. Die Geschichte der Zukunft“ Brendow&Sohn Verlag, 2005
- Kickbusch, I. „Die Gesundheitsgesellschaft zwischen Markt und Staat“ Conferinţă susţinută la
Technischen Universität Berlin, 24 Iunie 2003
- Prognos AG pentru AOK Bundesverband: studiu „Machbarkeitsstudie einer populationsbezogenen