https://www.youtube.com/watch?

v=0um188LYMxs ( filmatul de pe YouTube)

Ce este Sinele, ce este Eul

Piatra alchimică (lapis) simbolizează ceva care nu poate fi niciodată pierdut sau dizolvat, ceva
etern și pe care unii alchimiști au comparat-o cu experiența mistică a lui Dumnezeu din interiorul
sufletului nostru.
De obicei este nevoie de suferințe prelungite pentru a curăța toate elementele de prisos ale
psihicului care ascund piatra. Dar unele experiențe profunde ale Sinelui, se întâmplă oamenilor cel
puțin o dată în viață.
Din punct de vedere psihologic, o atitudine autentic religioasă consistă într-un efort de a
descoperi această experiență unică și, gradual, de a rămâne conectat cu ea (este relevant că o piatră
este, ea însăși ceva permanent), astfel încât Sinele devine un partener interior pentru acela a cărui
atenție este continuu întoarsă spre el.
Încercarea de a da realității vie a Sinelui o constantă cantitate de atenție zilnică, este ca și cum s-
ar încerca trăirea în mod simultan la două nivele sau în două lumi diferite. Pe de o parte, ca și
înainte, atenția ne este îndreptată spre datoriile exterioare, însă în același timp rămânem alerți vis-a-
vis de intuiții și semne în ambele părți, vise și evenimente exterioare – prin care Sinele obișnuiește
să-și simbolizeze intențiile – direcția în care se mișcă fluxul vieții. Astfel, în mijlocul vieții
exterioare obișnuite, cineva este dintr-odată prins într-o aventură interioară captivantă, și pentru că
este unică pentru fiecare individ în parte, aceasta nu poate fi copiată sau furată.
Există două motive (obstacole) principale pentru care omul pierde contactul cu centrul armonios
al sufletului său:
a). Unul dintre ele este că o trezire și a unui singur instinct sau o imagine emoțională, îl poate
conduce pe om într-o direcție limitată ce îl face să-și piardă echilibrul. Aceasta se întâmplă și la
animale; de exemplu, un cerb excitat sexual, va uita complet de hrană și de autoprotecția lui ca
animal. Această limitare și pierdere a echilibrului pe cale de consecință, este mult mai de temut
pentru primitivi, care o numesc ''pierderea sufletului''.
O altă amenințare a echilibrului interior, vine de la reveriile diurne excesive (visare) și care, în
mod secret, migrează în jurul unor complexe particulare. De fapt, reveriile diurne se formează doar
pentru că ele îl conectează pe om cu complexele (tendințe, atașamente, amintiri etc (inconștiente) formate în
copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ) sale; în
același timp, ele amenință concentrarea și continuarea stării sale de conștiință.
b). Al doilea obstacol este, de fapt, exact opus, și se formează din cauza unei supraconsolidări a
conștiinței Eului, deși este nevoie de o conștiință disciplinată pentru a performa activități civilizate
(noi știm ce se întâmplă când un impiegat de cale ferată cade în reverie în timpul serviciului). Are
dezavantajul serios de a fi apt în a bloca recepția impulsurilor și a mesajelor care vin de la centru
(Sine). De aceea atât de multe vise ale oamenilor civilizați (neprimitivi) sunt preocupate cu
refacerea receptivității prin încercarea de a corecta atitudinea conștiinței vis-a-vis de centrul
inconștientului sau al Sinelui.
De fapt, ori de câte ori o ființă umană se întoarce autentic către lumea interioară și încearcă să se
cunoască pe sine – nu prin ruminația (frământarea mentală obsesivă) a propriilor lui gânduri și
sentimente – ci prin a urma exprimările propriei sale naturi obiective așa după cum sunt visele și
fanteziile autentice – atunci , mai devreme sau mai târziu, Sinele iese la suprafață. Iar Eul va găsi,
atunci, o putere interioară ce conține toate posibilitățiile reînoiri personalității.
Dar există o dificulttate majoră pe care am menționat-o până acum doar indirect. Aceasta se
referă la faptul că fiecare personificare (întruchipare) a inconștientului – umbra, anima, animus și
Sinele – au un aspect atât luminos cât și unul întunecat.
Am văzut mai înainte că umbra poate fi primitivă sau rea, un declanșator instictiv pe care cineva
ar trebui să-l învingă. Poate fi, însă, un impuls orientat către creștere, pe care cineva ar trebui să îl
cultive și să-l urmeze.
În același fel, anima și animus au aspecte duale: pot aduce personalității, dezvoltare dătătoare de
viață și creativitate, sau poate cauza pietrificare și moarte psihică.
Și chear și Sinele, simbolul atotcuprinzător al inconștientului, are un efect ambivalent (existența în
același timp a două semnificații sau aspecte radical diferite), ca de exemplu în poveștile eschimoșilor, când
''femeia micuță'' care se oferea să salveze eroina Spiritul Lunii, o transforma, în schimb, într-un
paianjen.
Partea întunecată a Sinelui este cel mai periculos lucru dintre toate, tocmai pentru că Sinele este
cea mai mare putere din psihic. Îi poate face pe oameni să se ''rotească'' spre tendința megalomană
(grandomanie) (identificare precoce cu Sinele) sau spre alte fantezii iluzorii (înșelătoare) care îi
cuprind pe oameni și îi ''posedă''.
O persoană aflată în această stare, poate gândi cu o afectare tulburătoare, că el deja a înțeles și a
rezolvat marile enigme cosmice; și, prin urmare, el pierde orice simț al realității.
Un simptom considerat al acestei stări este pierderea simțului umorului și a contactelor umane. În
acest fel, apariția Sinelui poate aduce pericole considerabile Eului conștiinței umane. (identificări
precoce nejustificate cu Sinele)
Pentru a înțelege indicațiile simbolice ale inconștientului, cineva ar trebui să nu ''iasă'' din el
însuși, sau să se situeze ''lângă'' el însuși, ci să stea emoțional în el însuși. Într-adevăr, este de
importanță vitală ca Eul să continue să funcționeze pe căi normale. Numai dacă rămân o ființă
umană obișnuită, conștientă de incompletitudinea mea, pot deveni receptivă față de conținuturile
semnificative și față de procesele inconștientului.
Dar cum poate suporta o ființă umană, tensiunea de a se considera pe sine una cu întregul
univers, iar în același timp el este o creatură umană pământeană mizerabilă? Dacă pe de o parte, mă
disprețuiesc pe mine considerându-mă o biată cifră statistică, viața mea nu are înțeles și nu merită
trăită. Dar pe de altă parte, dacă mă simt ca fiind parte din ceva mult mai mare decât mine, cum să-
mi păstrez picioarele pe pământ?
Cu adevărat este foarte dificil să păstrezi unite aceste două atitudini opuse, în interior, fără a te
răsturna spre una sau cealaltă extremă.